Prof. Nicolae N. Tomoniu [620017]

Prof. Nicolae N. Tomoniu

NOI CERCETĂRI PRIVIND BIOGRAFIA PRIMULUI ARHIMANDRIT
AL SFINTEI MÂ NĂSTIRI TISMANA

SFÂNTUL NICODIM DE LA
TISMANA

SEMĂNĂTORUL – Editura online
Editura online – mai 2010

2
Cuprinsul celor trei volume :

I. Documentele prezentate în anul 2006, cu ocazia simpozionului de la Tismana
"Anul Sfântului Nicodim de la Tismana" organizat de Mitropolia Olteniei
II. Cartea lui Ștefan Ieromonahul prefațată cu comentarii
III. Vechimea locu rilor sfi nte de la Tismana cu o incur siune în istoria sec . XIII -XIV

VOLUMUL I
Cuvânt înainte 3
Cap. I. Unde s -a născut Nicodim 5
Cap. II. Viața lui Nicodim în Serbia și la Athos 13
Cap. III. Șase seco le de la întemeierea bisericii ortodoxe românești
neatârnate 23
Cap. IV. Mânăstiri românești construite de Nicodim 27
Note 34
VOLUMUL II 37
Coperta veche 38
Cuvânt înainte al Fundației Tismana 39
Neconcordanțe de ordin istoric în cartea lui Ștefan Ie romonahul 43
Prefața ediției din 1883 46
Predoslovie către cetitori 48
Cap. I. În căutarea locului sfânt 49
Cap. II. Minunile Sfântului Nicodim în fața domnitorilor. Ridicarea lui la
ceruri 62
Cap. III. Ascunderea moaștelor Sfântului. Dispariția sicri ului 69
VOLUMUL III
Vechimea locurilor s finte de la Tismana 76

SUMARUL VOLUMULUI I

CUVÂNT ÎNAINTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 3
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 5
Unde s -a născut Nicodim ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……5
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 13
Viața lui Nicodim în Serbia și la Athos ………………………….. ………………………….. …………. 13
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 23
Șase secole de la întemeierea bisericii ortodoxe românești neatârnate ………………………. 23
Capitolul IV. Mânăstiri și biserici construite de ………………………….. …………………………. 27
Sfântul Nicodim de la Tismana în Țara Românească ………………………….. ………………….. 27
SUMAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
NOTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..34

3

Biserica mânăstirii pe vremea lui Radu Vodă și Mircea cel Bă trân

CUVÂNT ÎNAINTE

Pentru cel care pleacă în actul temerar de a cerceta în amănunt istoricul
mânăstirii Tismana și al întemeietorilor ei, drumul nu are sfârșit. După ani de
studiu , poți găsi oricând un indiciu că ce ai scris până aici nu este complet.
Pentru că dacă dai de vreo pistă, prea multe confirmări din arhiva
Mânăstirii Tismana n -ai, pentru că mânăstirea a suferit de -a lungul timpului
atâtea prădăciuni încât te miri că a putut rămâne timp de secole portdrapelul
ortodoxiei noastre.
În visteria sa se îngrămădiseră multe și însemnate documente pentru
istoria țării, acte prin care mânăstirea își legitima stăpânirea asupra întinselor
sale domeni i din Muntenia, de peste munți , dar și de peste Dunăre. Toate
acestea s -au pierdut așa cum s -au pierdut și bogățiile ei imense în bani, pietre
prețioase, odoare de aur și de argint, veșminte de stofă scumpă ornate cu
diamante. Precum s -au pierdut din nefer icire însăși moaștele sfântului Nicodim
în timpul luptelor dintre turci și austrieci.
În vremurile pelerinajelor pioase la moaștele sfântului Nicodim, Tismana
era un centru religios unde își dădeau întâlnire mii de credincioși din țară și din
țările vecine . Darurile lor în aur și argint, pietre prețioase, ștofe de mare preț
pentru a fi înscriși în pomelnic pentru dobândirea sănătății pierdute, a iertării
păcatelor, sau pentru a fi îngropați în mănăstire făcuseră din Tismana un templu
al comorilor.
Dar și o țintă a tâlharilor care veneau în cete.
Lipsiți de orice sentiment nobil și înălțător , în secolul al XVII -lea însăși
domnitori precum Radu Vodă Leon (1664 -1669) începură să -și însușească

4 podoa be din mânăstire pentru a fi transformate în scări de argint pen tru șeile
cailor lor . Avizi de bogăție dorobanții lui Radu smulseră inelele de aur și
briliantele de pietre prețioase care împodobeau degetele sfântului N icodim,
două din ele punându -le să orneze degetele prințului.
Dar pagubele colosale pentru istoria și arta română se făcură către anii
1786 -1788 când turcii și austriecii ocupară pe rând, când unii când alții,
Tismana. Să -l lăsăm pe Alexandru Ștefulescu să ne spună:
„Plumbul de pe biserică și de pe biserica bolniței ca 4600 oca, vasele de
aramă ca 600 oca , 3 tocuri de ti psii cositor 140 ocale, 3 tocuri de talere de
cositor oca 45.
7 tunuri mari, 24 țăcălașe mai mici, o pușcă și o carabină de argint și
pietre dată de Șerban Vodă , 4 puști mari, lungi de 12 palme cu paturile de
abanos și cu argint, 4 puști ma ri leșești iar de 12 palme, 120 puști mai proaste,
24 de săbii și paloșe, i ceasornic mare de 360 taleri, 2 ceasornice mici, taleri 50.
110 bivoli i -au luat turcii, 300 de oi și 40 de vaci le -au mâncat austriecii,
30 cai i -au luat turcii și austriecii, 200 0 vedre de vin le -au băut austriacii, 1000
vedre vin au ars împreună cu buțile cele mari din care una era de 3000 vedre de
lemn de tisă, de câte 12 oca când au dat turcii foc mânăstirii.
Austriacii au mâncat 1600 obroace (40 oca) de grâu, 14.000 oca sare iar
turcii au luat 400 oca de unt, 15 cântare de miere, 200 oca ceară, 1.000 de stupi
i-au mâncat aici turcii cu cătanele .”
„Pe lângă aceste nenorociri, apoi a mai venit și fatala împrejurare,
adaugă Al. Ștefulescu, că la egumenatul m -rii s’au strecurat at âția călugări
străini, cari fără nici o mustrare de cuget au sustras vasele și alte obiecte sacre
din casa Domnului și le -au dus cu ei în țara lor sau le -au prefăcut!”
Atunci1 a dispărut și sicriul cu trupul fără deget al sfântului Nicodim iar
din cărți și manuscrise prea puține au ajuns la muzeul de antichități din
București . La mănăstire n -au mai rămas decât cărțile de ritual, câteva opere
teologice și manuscrisurile pomelnicului lui Ștefan Ieromonahul din 17982.
In atâta sărăcie de documente nu putem dec ât să ne bucurăm de orice
nouă informație privind mânăstirea și pe Nicodim , indiferent de unde ar veni ea.
Și ea ne vine, cu ajutorul rețelei Internet, din Serbia. Găsim hărți și
imagini și putem citi chiar și istoria mânăstirilor construite în Serbia în v remea
lui Nicodim. Cu puțin noroc găsim și referințe ale istoricilor sârbi privitoare la
Nicodim și rudele lui domnitoare peste unele din cnezatele sârbești.
Toate acestea le -am adunat aici.
Nu știu pentru alții e mult, e puțin, pentru mine a fost enorm! D eși rodul
acestui efort se rezumă în această carte , doar la câteva zeci de pagini noi
adăugate la zbuciumata istorie a Mânăstirii Tismana , eu sper ca importanța lor
să suplinească cantitatea.
In afara celor 4 capitole privind completarea prea puțin cunoscu tei
biografii a sfântului Nicodim , am considerat că este necesară și o prezentare
completă a lucrării lui Ștefan Ieromonahul, prefațată de un comentariu privind
neconcordanțele istorice ale acestei lucrări.
Comentariul afirmațiilor lui Ștefan Ieromonahul nu este o premieră dar eu
am adunat toate părerile aici și cu siguranță că acest demers va incita și pe alți
cercetători, profesioniști sau amatori să -l continue.
Îi aștept!

N. Tomoniu, la Tismana, august 2006
Manuscris revăzut în luna mai 2010

1 Sicriul sfântului a fost luat după 1798, deoarece în prefața pomelnicului din acest an, se afirmă c ă moaștele
sfântului se aflau în mănăstire.
2 În anul 1909 ele se aflau la Academia Română

5

Capitolul I
Unde s -a născut Nicodim

Regiunea din sudul vechii Serbii (Kosovo actual) și localitatea Prilep locul nașterii lui
Nicodim și a vărului său Ștefan Lazăr (1371 -1389) cneazul sârbilor, căzut în lupta de la
Câmpia Mierlei (1389 )

Despre origi nea etnică a prea cuviosului părintelui nostru Nicodim Sfințitul nici un istoric nu a
fost ferm ci destul de evaziv: vlah, sârb, grec, macedonean, albanez, aromân…. iar primul său biogra f,
Ștefan Ieromonahul scria, la 1835, într -un mod foarte enigmatic: „ de neam slovian”.
Locul nașterii lui Nicodim era bănuit a fi în inima Macedoniei, în orașul Prilep. Se credea că
există o singură localitate cu acest nume în Balcani și nimeni dintre biografii români ai lui Nicodim nu
mai auzise de altă localitate Prilep!
Până când, urmărind în aprilie 2006, procesul lui Slobodan Miloșevici de la Haga, auzim
pentru prima oară de mica localitate Prilep din Kosovo! Chiar din acel an , toate eforturile Fundației
Tismana, s -au concentrat pentru aflarea răspunsului la întrebare a: „Nu cumva această localitate este
legată de locul de naștere a prea cuviosului nostru părinte Nicodim?”
La o masă rotundă organizată de fundație , în luna august 2006, a ceastă întrebare s-a scindat
în alte trei întrebări importante:
– Mai există în Kosovo această mică localitate Prilep?
– Ce concordanțe și neconcordanțe ar exista în sintagma „Nicodim, ctitorul Tismanei s -a
născut în această localitate Prilep din sudul Serbiei tradiționale”?
– Există motive de reevaluare a anumitor date din biografia părintelui nostru Nicodim cel
Sfințit de la Tismana?
Să analizăm pe rând toate acestea.

6

Harta regiunii Kosovo

Există localitatea Prilep în Kosovo?

Mai întâi, să spunem că precis, a existat. Și sper am, în anul 2006, că mai există în urma
evenimentelor din ani i 1998 -1999 din Kosovo, când multe sate din această regiune au fost distruse.
Ne mai pune am atunci încă o întrebare simplă: de ce nu s -a știut despre această localitate
până acum? La mas a rotundă organizată pe această temă răspunsurile cel mai credibile l a această
întrebare au fost:
– – era un cătun mic, neînsemnat, pe multe hărți, chiar din Kosovo, el nici nu apare;
– – este foarte ușor de găsit în schimb, pe toate hărțile, orașul Prilep din Macedonia iar
confuzia cu acesta s -a făcut foarte ușor având în vede re mijloacele rudimentare de informare din
secolele trecute;
– – s-ar fi putut întâmpla și altceva, având în vedere că regiunea Kosovo a fost mereu un
câmp de bătălie încă din secolul al XIV -lea. E posibil ca după pierderea bătăliei de la Câmpia Mierlei
(1389) regiunea să fi fost pustiită de către turci, inclusiv această mică localitate. Pustiirea satelor era la
turci, o practică amintită în foarte multe relatări istorice. Inclusiv în relatările istoricului P.P . Panaitescu
privind satele regiunii Branicevo dă ruite lui Nicodim de către vărul său, cneazul Lazăr, după

7 împăcarea bisericii sârbe cu Partriarhia de la Istambul. Se mai știe că, multe sate din Serbia, dist ruse
de turci, n -au mai fost timp de secole refăcute.3
Așadar, dacă localitatea Prilep din Kosovo a fost satul natal al lui Nicodim cu greu el ar fi putut
fi identificat de către istorici, în această zonă frământată mereu de conflicte. Să ne amintim că Șt efan
Ieromonahul relatează în „Viața sântului”, punerea lui „la popreală de către turci” prin anii 1830, în
momentul în care el se îndrepta spre Ipek și îi mai rămăseseră până la Patriarhie „cale de patru
ceasuri”.4

Nici astăzi conflictele interetnice de acolo
nu s -au terminat, regiunea fiind sub controlul
forțelor internaționale de pace. (În fotogra fie,
Mănăstirea Șt. Uroș de lângă Urosevac, sfințită
în decembrie 1371, distrusă cu explozibil de către
organizația etnicilor albanezi PKK, în anul 1999)
In timpul ultimelor conflicte majore din
Kosovo, o serie de biserici sârbești au fost
distruse iar mu lte sate au fost incendiate.
Ne gân deam atunci, în anul 2006, dacă
nu cumva și această localitate Prilep n -a fost
ștearsă de pe fața pământului! Se p ărea că nu.

Pentru că iată ce găsisem pe fila 3035,
din procesul intentat lui Slobodan Miloșevici la TPIY de la Haga:

Tribunal Pénal International pour l'ex Yougoslavie
1 (Lundi 15 avril 2002.)
2 (L'audience est ouverte a 9 heures 16.)

Page 3035

6 M. Milosevic (interprétation): Avez -vous connaissance de la déclaration de
7 Haradinaj? Nous nous somm es arretés sur ce point, car je démontre la these
8 qui vient a l'instant d'etre interprétée a sa façon par M. Nice, a savoir
9 qu'afin d'agir contre les Serbes, afin de convaincre l'opinion de façon
10 générale de la nécessité d'agir contre les Serbes, il fallait encercler
11 Kievë et d'autres endroits comme Prilep, Decani, etc.
12 Donc il s'agit ici de Kievë, Decani, Prilep qui sont des localités bien
13 connues ou ils ont provoqué des heurts d'une sauvagerie incroyable et des
14 conflits d'une sau vagerie incroyable. Et ces lieux sont connus parce que
15 l'armée yougoslave et les forces de sécurité yougoslaves sont mises en
16 accusation précisément en rapport avec ces lieux.
17 Alors la question que je pose est la suivante: est -il exact que leur rôle
18 a consisté a accroître au maximum l'effusion de sang, a intensifier le
19 conflit de façon a ce qu'ensuite, ceci puisse etre présenté comme
20 ressortant de la responsabilité des forces de sécurité yougoslave?
21 M. Drewienkiewicz (interprétati on): Non.

Traducere: Domnul Miloșevici (interpretare): Dumneavoastră, aveți cunoștință de declarația
lui Haradina? Noi nu ne oprim aici, căci eu demonstrez că teza de moment interpretată în felul
său de D -nul Nice, a se reține, în scopul de a asmuți contra sârbilor, în scopul de a convinge
opinia la modul general asupra necesității influențării în contra sârbilor, că trebuia să

3 P.P. Panaitescu, „Mircea cel Bătrân ”, Editura Corint, București, 2000
4 Ștefan Ieromonahul, „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul” , Tipografia cărților
bisericesci, București, 1883

8 încercuim Kijevo și alte locuri ca Prilep, Deçani etc. Deci e vorba aici de Kijevo, Deçani,
Prilep care sunt localități bine cunoscute unde e i au provocat ciocniri de o sălbăticie
incredibilă și conflicte de o sălbăticie incredibilă. Și aceste locuri sunt cunoscute pentru că
armata iugoslavă și forțele de securitate iugoslave sunt puse sub acuzare în mod precis în
raport cu aceste locuri. Atunc i întrebarea care se pune este următoarea: nu -i așa că rolul lor
consta în a ascuți la maximum vărsarea de sânge, intensificarea conflictului în așa fel încât la
sfârșit, acestea să poată fi prezentate ca reieșite din responsabilitatea forțelor de securita te
iugoslave? Domnul M. Drewienkiewicz (interpretare): Nu.

Așadar, după aceste rânduri, am putut afirma că localitatea Prilep din Kosovo exist a la
15 aprilie 2002, anul emiterii acestui document . Poate că ciocnirile violente din anii 1998 –
1999 au distrus o parte din clădirile ei, dar noi crede am ferm că localitatea încă mai există, de
îndată ce am obținut imaginea satului din satelit, cu ajutorul mijloacelor actuale ale rețelei
Internet. Acum, în anul 2010, acuratețea programului Google Earth ne permite s ă facem chiar
și o vizită virtuală pe deasupra satului Prilep.

Nicodim, ctitorul Tismanei s -a născut în localitatea Prilep
din Kosovo?

În privința locului de naștere al lui Nicodim, până la apariția acestui capitol într -un articol
inserat în revista „Po rtal Măiastra”, Târgu -Jiu, 2006 , toată lumea clerului era unanimă în a spune că
acesta a fost orașul Prilep din Macedonia.
În consecință, cuviosul Nicodim ar fi trebuit să fie macedonean.
Să trecem însă în revistă ce s -a scris până acum în privința națio nalității lui.
Ștefan Ieromonahul: „ Sfânt ul acesta, Prea Cuviosul Părintele nostru Ni codim sânțitul,
Archimandritul, începătorul acestei sânte Mânăstiri Tismeana, fostau, dupre cum zic,
de neam slovian; adecă din neamul slavenesc al Serviei, născut din părinți bine
credincioși și temă tori de D -zeu; de neam slăvit, rudenie cu Cniazu Lazăr, împăratul
Servilor, carele a fost împărat la anii de la Christos 1374” 5
Nicolae Iorga: „ Era un Macedonean fără nație lămurită, născut la Perlepe sau Prilep, în
stăpânirea sârbească, din mamă sârboaică, dar din tata grec.” (Istoria bisericii românești, Cap. V.
Decăderea înrâuririi grecești. Noua înrâurire sârbească.)
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu: „Stirile care le avem in legatura cu originea, copilaria,
tineretea si intreaga viata a lui Nicodim pana la venirea lui in Tara Romaneasca sunt foarte
sarace. Multi istorici l -au socotit ca fiind grec de neam, sau grec dupa tata si sarb dupa mama,
chiar inrudit cu cneazul Lazar al Serbiei. Altii, intre care si marele cartu rar Nicolae Iorga, sustin
ca se tragea dintr -o familie de macedoromani din jurul orasului Prilep, din Macedonia.” 6
"Viețile Sfinților" apărute între anii 1991 și 1998 la Editura Episcopiei Romanului și Hușilor. În
volumele consacrate lunilor decembrie:
„Cuviosul Nicodim s -a nascut in satul Prilep si se tragea dintr -o familie de aromani.”
„Sfântul preacuviosul Părintel e nostru Nicodim cel sfințit era de neam macedo -român,
născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu famil ia
despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab”
„Cuviosul Nicodim cel S fințit era de neam macedo -român, născut la Prilep, în sudul
Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești,
Nicolae Alexandru Basarab.”
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu: „Era de neam valah, din sudul Dunării, fiind înrudit cu despotul
sârb Lazăr și cu domnitorul român Nicolae Alexandru Basarab. Se naște în anul 1320 în satul
Prislep din Serbia.” 7
Pe situl rusesc http://www.hesychasm.ru/index.htm: se scri a în anul 2008 despre Nicodim de la
Tismana că e născut în Macedonia din tată grec și mamă sârboaică:
Игумен Петр (Пиголь)

5 Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul” , Tip ografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag 17
6 Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu "Sfinti daco -romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi,
1994, pag. 64 -68
7 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vo l I, București, 1980, p. 288

9 Преподобный Григорий Синаит и его духовные преемники
„Преподобный Никодим Тисманский родился в одной из центральных областей
Македонии. Отец его по происхождению грек, а мать — сербка.”

Așadar, în afară de N. Iorga și un site rus, probabil tot inspirat din opera lui Iorga, care
amintesc de Macedonia, majoritatea relatărilor dau locul nașterii lui Nicodim în „sudul Serbiei”. Un
consens pare să existe și în privința înrudirii lui Nicodim, atât cu cneazul Lazăr 8 cât și cu domnitorii
Basarabi. Asta nu e deloc de mirare, Ștefan Uroș (1355 -1371) fusese căsătorit cu Anca (poreclită
Slava) fiica lui Nicolae Alexandru (1352 -1364). Mai puțin știm în ce fel erau Nicodim și Ștefan Lazăr
rude și de a ici dilema lui Nicolae Iorga care ne atenționează: „fără nație lămurită”!
Având în vedere însă, legăturile foarte strânse ale lui Nicodim cu despoții sârbilor, copilăria lui
cu Ștefan Lazăr, e firesc să ne întrebăm unde a putut avea loc această conviețui re decât la poalele
munților, pe aliniamentul Peč – Dečani – Prilep – Djakoviča regiune considerată leagănul Dușanilor?
Sunt localități foarte apropiate, priviți fotografia de la începutul capitolului , la câteva ore de mers una
de alta. De ce n -ar fi acest Prilep locul de naștere al lui Nicodim ci tocmai Prilepul macedonean aflat la
două sute de kilometri depărtare?
Să lăsăm însă comentariile deși sunt destul de pertinente și să încercăm să cercetăm datele
cunoscute, punând alături argumentele pro și contr a.

Imaginea din dreapta se află în monografia „Mănăstirea Tismana” de Alexandru Ștefulescu, anul 1909
Noi am identificat -o printre gravurile sârbești aflate la Patriarhia Ipec (vezi săgeata)

Argumente în favoarea ideii că micul sat Prilep din Kosovo
este locul nașterii lui Nicodim:

Orașul Prilep din Macedonia era în secolul al XIV -lea o cetate bine dezvoltă. Menționat încă
din 1014, el se afla la intersecția drumurilor antice din Balcani. Biserica Arhanghelul Mihail din s ecolul
X, făcea ca de multe ori regele Samuel 9 să rămână aici. Apoi biserica Nicola construită în secolul
XIII, întărește și mai mult rolul acestui oraș ca centru cultural. Cu toate acestea nici o sursă is torică
din secolul al XIV -lea, nu amintește despre Nicodim. 10
–

8 Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul” , Tipografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag 17
9 E vorba de Bulgaria țarului Samuel care cuprindea Macedonia, Albania, Moesia Superio ara, frontiera orientală
fiind marcata de râul Isker, munții Etropol și Ihtiman, până în vestul Macedoniei (V.N. Zlatarski, " Istoria
primului țarat bulgar", Sofia, 1934, II, pag.632)
10 Dupa bătălia de la Kosovo (1389) și cucerirea capitalei Târnovo (17 iun ie 1393), a urmat dominația turcă
asupra întregului teritoriu al Bulgariei, care a durat 482 de ani (1396 -1878). In această perioadă Imperiul Otoman
a colonizat intensiv regiunea, cu peste 1 milion de turci.

10 – La sfârșit ul acelui secol, Nicodim era o personalitate binecunoscută în Balcani. Nicodim
cunoștea personal pe Sigismund regele Ungariei, întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din
Athos, din Serbia și din Țara Românescă, precum și cu patriarhul Eftimie al Tâ rnovei, care ar fi putut
lăsa măcar o însemnare asupra faptului că Nicodim se născuse, ca și el, în vechiul țarat bulgar.
– Și totuși, în Macedonia, despre el nu se scrisese nimic în documentele vremii. Nici unul
din profesorii macedonieni care s -au ocupat de instruirea în cultura slavă, Jordanie Konstantinov
(Dzinot), Dimitar Miladinov, Rajko Zinzifov și Kuzman Sapkarev nu amintesc nimic despre Nicodim de
la Tismana. Cu atât mai mult să afirme că Nicodim s -ar fi născut
în orașul macedonean Prilep, un impor tant centru de instruire
inclusiv în cultura slavă. Nici Marko Cepenkov mare culegător
de folclor, povești și legende macedonene nu amintește nimic
de legendele legate de Nicodim în căutarea locului propice
pentru a ridica Mănăstirea Tismana, ceea ce ar f i fost normal,
dacă Nicodim ar fi fost macedonean. El nu amintește nici de
misiunea lui Nicodim la Constantinopol pentru ridicarea
anatemei asupra bisericii sârbe.
– În Serbia dimpotrivă, sârbii au mai multe documente
emise care amintesc de Nicodim, ba mai m ult, unele
biserici din Serbia îl au trecut și în pomelnic. Cel mai
important document rămâne însă hrisovul dat de
Ștefan Lazăr prin care acesta dăruiește starețului
Nicodim 10 sate din regiunea Branicevo, regiune
locuită de vlahi asemenea regiunii Voivodi na.
– Reputatul istoric sârb, Djordjie Radojicic nu
amintește nimic despre vreo legătură a lui Nicodim
cu macedonenii, pe când legăturile lui Nicodim cu
sârbii sunt pe larg relatate în „Bulgaralbanitosblahos
et serbalbanitobulgaroblahos – deux caracteristiqu es du sud -est europeen du XIV -e et
XV-e siecles” lucrare preluată și de către noi românii, în „Romanoslavica”, XIII, București,
1966.
– Dacă majoritatea documentelor istorice atât românești cât și cele sârbești leagă pe
Nicodim de cneazul Lazăr, de neamul Dușanilor în general, e de înțeles să ai sentimentul
că și locul nașterii sale trebuie să fie cât mai aproape de Manastirea Dechani și Patriarhia
Ipek. Imaginile din satelit ale zonei, întăresc indubitabil acest sentiment.
– Nici un document istoric nu amint ește de vreun macedonean printre călugării care -l
însoțeau pe Nicodim. In integralitate toate documentele se referă la călugări sârbi.
– Nici o sursă nu spune despre călugării sârbi că ar fi dus în Macedonia moaștele Sfântului
Nicodim, din contră, toate rela tările vorbesc de ducerea moaștelor Sfântului Nicodim la
Patriarhia din Ipek, localitate aflată doar la 30 km de micul Prilep din Kosovo.

Argumente puține în favoarea ideii că orașul Prilep din
Macedonia este loc ul nașterii lui Nicodim

– Există și în Mace donia multe localități locuite de vlahi, Mărul, Lopatica, Toplicani, Novaci,
Dolneni, Leșani iar unele surse biografice presupun că Nicodim ar fi vlah. Aceasta a făcut
să existe bănuiala că Nicodim s -ar fi născut în orașul Prilep din Macedonia, „dintr -o
familie de macedoromani” . Ba există în Macedonia chiar și două localități, una cu
numele Nikodim, alta cu numele Prilepac. 11
– Printre vizitatorii mănăstirii au fost și clerici, istorici, care au argumentat ghizilor Mănăstirii
Tismana că Nicodim ar proveni d in căsătoria unei fiice a lui Basarab I cu Jupan Gheorghe
Costariotul zis și Scandembeg, regele Albaniei.

11 Mai există și în Kosovo o localitate Prilepnic a, la circa 30 km de Priștina. Denumirile sunt legate de cuvântul
slav „prilepiati” – a (se) lipi (la cineva)
Patriarhia Ipec . Imagine
comprimată aidoma gravurii

11

Harta Macedoniei

Ca o concluzie privind argumentele pro și contra prezentate aici, argumentele în favoarea
faptului că Nicodim s -ar fi născut în localitatea Prilep din Kosovo, sunt astăzi mai numeroase și mai
bine documentate. Spre deosebire de cele de până acum, care vizau orașul Prilep din Macedonia și
care au fost și rămân doar niște supoziții, după cum recunoșteau însăși autorii scrierilor d espre
Nicodim.

Localități din jurul orașului macedonean Prilep

12 Există motive de reevaluare a biografiei lui Nicodim privitor la
această localitate Prilep din Kosovo?

Da, există, așa precum s -a văzut. Iar semnalul a fost dat de autorul acestei cărți la Tismana .
Acum rămâne ca toate cele scrise aici să fie reconfirmate prin vizite la fața locului, studierea în
continuare a „pistei Kosovo”.
Deocamdată există un impediment major: regiunea nu încă sigură, mai ales în privința
turismului ecumenic care ar r enaște iar resentimetele! În Kosovo pacea încă se menține doar cu
ajutorul forțelor de securitate ONU.
Tribunalul Internațional de la Haga, în urma decesului lui Slobodan Miloșevici, încearcă să
facă noi arestări și să afle adevărul de la alte personaje si nistre implicate în războiul din Kosovo. Ne
trebuie acest adevăr și aducerea acestor personaje în fața justiției pentru ca niciodată, nimeni în lume
să nu mai fie tentat să distrugă biserici, bunuri de patrimoniu inestimabil, locuri seculare de rugă ciune
pe care până și naziștii lui Hitler le -au respectat.
Se mai speră că independența regiunii Kosovo va aduce liniștea așteptată de atâtea secole.
Speranțe sunt și din faptul că mai toate noile state independente din Balcani vor dori să adere la
Uniunea Europ eană. După cum bine se știe, o condiție obligatorie pentru a fi admis, este buna
înțelegere între minorități și populația majoritară.

Acum, la șase secole de la trecerea părintelui nostru Nicodim Sfințitul la cele veșnice, putem
afirma că, datorită noil or mijloace de informare de care dispunem astăzi, am mai pus o filă la biografia
sa.

13
CAPITOLUL II
Viața lui Nicodim în Serbia și la Athos
Satele starețului Nicodim în Serbia

Regiunea sârbească Branicevo, văzută de peste Dunăre, de la Belobreșca

Sfântul Nicodim și întemeierea bisericii românești neatârnate .

Biserica ortodoxă Română nu a îndeplinit decât o simplă formalitate la 26 octombrie
1955, când prea cuviosul părintele nostru Nicodim, primul stareț al mănăsti rii Tismana, a fost
canonizat ca „Sfântul Nicodim de la Tismana”. Pentru că el a fost considerat dintotdeauna
sfânt, chiar și din timpul vieții. Toți românii l -au prețuit, deoarece întărirea Bisericii Ortodoxe
Române se leagă și de viața lui Nicodim, de lu crarea lui sfântă pentru a ridica împreună cu
domnitorii Basarabi în Țara Românească, o salbă de mânăstiri, puternice centre monahale
după modelul Sfântului Munte.
Întemeierea Mitropoliei Ungro -Vlahiei demarează în anul 1359 pe vremea lui
Nicolae Alexan dru – Vodă (1352 -1364), când acesta dă asigurare scrisă Bizanțului că biserica
Țării Românești va fi supusă patriarhiei. Sosirea lui Nicodim în Țara Românească amplifică
însă demersurile pentru o biserică românească neatârnată. Cu „kir Nicodim” prim sfăt uitor al
voievozilor Țării Românești, procesul se încheie în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386 -1418),
acesta devenind pentru totdeauna în istorie, marele nostru întemeietor al bisericii naționale
neatârnate, total independentă, un nou titlu de glorie, pe lângă cele cunoscute ale marelui
domn.
Alături de Mircea cel Bătrân istoria reține așadar, și pe cuviosul nostru Nicodim,
arhimandritul Lavrei Mănăstirii Tismana: „Aparitia acestei mari figuri de sfânt, care însoțește
pe Mircea în călătoriile sale și chiar la întâlnirea sa cu craiul Sigismund al Ungariei, dând sfat
și nădejde poporului primejduit de dușmani, luminând cu învățătură și cu îndemn la muncă
tara întreagă, este unică în istoria noastră, o icoana de Ev Mediu, care ridică epoca lui Mircea
la propor ții de legendă.”, spune P.P. Panaitescu. 12[1] (Vezi „Biserica sub Mircea cel Bătrân” )
Nicodim era o mare personalitate în Balcani, cu timpul el căpătând nimb de sfințenie.
Umblând printre oamenii vremii, ei i se închinau ca unui sfânt. „În hrisoavele lui Mircea cei
ce cutezau să calce privilegiile mănăstirii Tismana erau amenințați, pe lângă ,,blestemul Prea
Curatei Născătoare de Dumnezeu, al sfinților și al părinților purtători de Dumnezeu" și cu

12[1] P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân , Editura Corint, București, 2000, p. 176

14 ,,blestemul lui Nicodim", care în viață fiind era deci pus la rând cu părinții bisericii din lumea
cealaltă” 13[2].

Copilăria lui Nicodim în Serbia

Nicodim s -a născut în sudul Serbiei, la câțiva kilometri sud de Mănăstirea Decani, în
micuța localitate Prilep. „Sfântul acesta, Prea Cuviosul Părintele nostru Nicodi m sânțitul,
Archimandritul, începătorul acestei sânte Mânăstiri Tismeana, fostau, dupre cum zic, de
neam slovian; adecă din neamul slavenesc al Serviei, născut din părinți bine credincioși și
temători de D -zeu; de neam slăvit, rudenie cu Cniazu Lazăr, împ ăratul Servilor, carele a fost
împărat la anii de la Christos 1374” 14[3] [i[i]]
Se zice că Nicodim s -ar fi născut în 1320 și atunci ar fi avut doar 7 ani când Ștefan
Deșanski (1321 -1331) începe acolo construcția marii sale mănăstiri „Visoki Decani” și c are
se va termina în anul 1335, de către Ștefan Dușan. Acesta se căsătorise cu Ruxandra, fiica
întemeietorului Țării Românești, Basarab I (1310 -1352) iar Ștefan Uroș (1355 -1371) la rândul
lui, fusese și el căsătorit cu Anca, nepoata lui Basarab I și fiic a lui Nicolae Alexandru (1352 –
1364), din căsătoria acestuia cu bosniaca Maria. Pe de altă parte, Ștefan Uroș (1355 -1371) era
cumnat cu țarul bulgar Ioan Sracimir (1355 -1371) deoarece se căsătorise cu Ana, sora lui
Anca. Și pentru a încheia șirul, Nicolae A lexandru mai a mai avut o fiică, Elisabeta, căsătorită
cu palatinul Ungarei, Ladislau de Oppeln.
După cum se vede, pentru familiile domnitoare ale evului mediu, regula de bază era
înrudirea cu familiile de același rang din țările vecine. Iar în tot acest fenomen general de
încuscrire, istoria n -a reținut decât că și Nicodim făcea parte din aceste elite. 15[4]
Și făcând el parte din familia domnitoare a despoților sârbi, aproape întreaga sa
copilărie fusese probabil influențată nu numai de instruirea de c are se bucurau, pe atunci, doar
elitele dar și de atmosfera creștinească legată de construcția acestei mari biserici „Visoki
Decani”, de pe valea râului Bistrița, loc frumos, înconjurat de munți și păduri, unde se
păstrează și astăzi mormântul marelui Ștef an Dușan.

Valea Bistriței și Mânăstirea Decani
În fotografia din stânga, în plan îndepărtat, satele Crușevaț, Rznic și Prilep.

13[2] ibidem
14[3] Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Pări ntelui nostru Ni codim sânțitul” , Tipografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag 17
15[4] Încurcăturile privind originea lui Nicodim le -a creat Paul de Alep care în „Călătoria patriarhului Macarie”,
III, p 352, afirmase că Nicodim s -ar fi născut dint r-un tată grec din Castoria și dintr -o mamă sârbă. În fapt,
Nicodim a făcut parte din familia regală a Serbiei (Hasdeu, Negru -Vodă, CCXXXIII) Nicodim a devenit mâna
dreaptă a lui Vladislav Vodă (1364 -1372) abea pe la 50 de ani, pe timpul când se afla în S erbia, în regiunea
Cladovei, iar Radu fratele lui Vladislav Vodă era Ban al Severinului. Abia atunci, când se Radu ajut ă pe
Nicodim ca rude, (vezi și referința nr. 13) în construirea bisericii Manastirița, între cei doi se î nfiripă și o
prietenie, Nicodim acceptând să înceapă marea sa lucrare în Țara Românească.

15
Marea biserică purta hramul Înălțării Domnului, „Iar sântul Botezat fiind dupre
obiceiul creștinesc, și crescut întru bu na pedepsire, și temere de D -deu și a iubirei în tânără
vrâstă a prunciei sale, dat a fost de păriniții lui la învățătura cărței. Și isteț fiind la minte,
sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și
gramati ca cea slovenească, foarte bine și desăvârșit.” 16[5]
Deși ar fi putut avea o viață fără griji, Nicodim nu râvnea deloc la o astfel de viață,
dorind să urmeze altă cale decât cea plină de huzur. Avea 15 ani când vizita monahilor sârbi
de la Muntele Athos, la inaugurarea Mănăstirii Decani (1335), îl hotărî să -și aleagă ireversibil
destinul. Trăind într -o atmosferă de rugăciune și evlavie, prezența lor trebuie că să -i fi stârnit
tânărului Nicodim un foarte mare interes: ” Și înștiințâidu -se de toate de la dân șii, a plâns cu
lacrâmi înaintea lor, după aceia a zis cătră dînșii : Văz părinților, că D -zeu cunoscându
adâncurile inimii mele și scopusul sufletului meu, v'a trimis pre Sânția Vostră aicea la noi
păcătoșii, ca să mă povățuiți pre mine păcătosul la calea cea D -zeească a mântuirei. Câci
mult mi s’au veselit sufletul meu de vederea fețeî voastre cei cu kip îngeresc și de D -zeeșcile
voastre cuvinte, și mai mult nu pot să mai rămâi întru această lume înșelătoare, nici să mai
văz slavele și nălucirile ei cele mincinose. Deci rogu -vă pre voi, Părinți sânți, să mă învățați
cum să fug de deșertăciunea lumei aceștia, ca să me învrednicesc și eu aceștii vieți, care
vețuiți Sânția Voastră. Pentru că părinții mei acum cugetă, de a mă da în cele politicesci și -a
mă înă lța întru cinste si boerii mari înpărătești, pre care acestea toate din pruncie până
acum le -a urît sufletul meu, că nici sa le auz nici să le văz. Și pentru acesta am hotărât, cu un
ceas mai nainte să fug și să mă duc la sf. Munte și acum cer sfat de la voi. ” 17[6]

Personalitate de frunte a Muntelui Athos

Așadar, părăsind casa părintească, Nicodim își desăvârșește educația monastică și
literară la Muntele Athos. Pe lângă râvna deosebită, pesemne că și educația aleasă primită în
copilărie l -a propulsa t rapid în vârful ierarhiilor de la Sfântul Munte. În 1338 primește numele
Nicodim, în 1341 a fost hirotonit ierodiacon iar după doi ani preot ieromonah. Mijlocul
veacului al XIV -lea îl găsește în plină forță de muncă, o personalitate în plină devenire așa
cum e cunoscut și din viața lui Isaia (latinește) și din aceea a patriarhului sârb Sava II. 18[7]
Viața lui Isaia îl numește ,,adânc cunoscător al Sfintei Scripturi și bun orator".
Iată ce scrie despre viața lui la Athos Prof. Dr. Mircea Pacurariu: „ S-a op rit la
manastirea Hilandar, unde egumenul l -a primit ca “frate”. Noul ucenic al Athosului învata
aici temeinic limbile greacă și slavonă, dar culege și multe învataturi din scrierile Sfinților
Părinti și ale scriitorilor bisericești. Credința lui jertfelni că, dragostea lui față de toți, râvna
spre cele bune și folositoare, smerenia, posturile și rugaciunea neîncetată, l -au facut cunoscut
tuturor, încat la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al
călugăriei, primind numele Nico dim. A fost hirotonit ierodiacon, iar la scurt timp preot
ieromonah. Prețuit de toți, după trecerea la cele veșnice a egumenului, soborul mânăstirii l -a
ales în fruntea obștii călugăresti de la Hilandar. S -a dovedit și în această slujire un neintrecut
gosp odar și bun îndrumîtor al călugarilor, ostenind zi și noapte alături de ei, în posturi și
rugăciuni, în copierea de manuscrise și alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc. ” 19[8]

16[5] Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul ”, Tipografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag 17
17[6] ibidem, pag. 18 -19
18[7] Prima publicată de Duci č, a doua în colecția arhiepiscopului Danilo, titlu tradus: Vietile regilor și
arhiepiscopilor sârbi , ed. G. Danicic, Zagreb, 1866, p. 382. Despre Nicodim , Ilarion Ruvaraț, Pop Nikodim der
erste Kldstergrunder in der Walachei , Archiv der Slavische Philolog ie, XI, 1888, p. 354 -363 și C. Mijatovic,
Srpski obrazi u Rumunske istorie, titlu tradus: Figuri sarbesti din istoria romanilor , în Letopis matițe srpske,
CLXXXVII, 1896, p. 16 -21.
19[8] Prof. Dr. Mircea Pacurariu, " Sfinti daco -romani si romani ", Editura Mi tropoliei Moldovei și
Bucovinei, Iași, 1994, pag. 64 -68

16 Dar Nicodim n -a fost numai un neîntrecut gospodar și bun îndrumător al călugărilor.
In veacul al XIV -lea a apărut în Biserica Ortodoxă – îndeosebi la Muntele Athos, o mișcare de
renaștere teologică -spirituală, numită isihasm (de la cuvântul grecesc isihia = liniște). Cei mai
de seamă reprezentanți ai acestei mișcări au fost trei arhiepiscopi ai Tesalonicului, Grigorie
Palama, Nicolae Cabasila și Simeon. Această mișcare prinde rapid adepți printre care Grigorie
Sinaitul dar și Nicodim căruia i se părea foarte nimerită retragerea totală a călugărului de
lume. Prin isihie, călu gărul trecea voit la meditație în tăcere și rostirea neîncetată a “rugăciunii
lui Iisus” sau “a inimii”: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește -mă pe mine
păcătosul”.
De la Muntele Athos, spiritualitatea isihastă s -a răspândit în mânăstiri le din Bulgaria,
Serbia și Rusia dar și în Țara Românească prin Sfântul Nicodim de la Tismana, reprezentant
de frunte al isihismului pe pământul românesc.
Ștefan Ieromonahul bănuiește că tocmai din cauza acestei aplecări spre isihie, Nicodim
nu a accepta t conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe, la propunerea Cneazului Lazăr: „Dar
sântul cunoscând cu duchul, ca într'alt -fel nu pote scăpa de acesta, adică de pu nerea în
scaunul Archiepiscopiei Serbiei, cât și de îucepătoria Ecsarchiei sântului Munte, socot in-
du-le acestea cu totul înprotivitoare scopusului mân tuirei sufletului său, și nespuindu nici
ucenicului său, au eșit noaptea pre ascuns singur de la conacul său, ce era aproape de
curțile Imperateșci, neștiind niminea, unde s'a dus și ce s'a făcut. A poi a început a pustnici
prin pustietăți, prin multe și bo gate locuri pusniceșci, prin țara Serbiei, până ce a venit la
locul ce se numeșce Șaina, carele este aproape de rîul Dunărei, în ținutul Cladovei. Și
văzând sântul locul, frumos și lesnici os pentru pustnicie, s’a sălășluit aci ” 20[9]
„Șaina” sau Craina, azi denumirea nu mai există, dar numele e amintit de apa Cașaina,
care se varsă în Dunăre împotriva Vârciorovei. În aceste părți ale Crainei tradiția spune că
două biserici au fost cladite de Nicodim, una la Vratna, alta la Manastirița 21[10]. O descriere a
celei din urmă făcută de un istoric sârb arată că biserica e și azi în picioare, de piatră,
acoperită cu olane. Legenda locală spune că a fost clădită de Nicodim și de ,,Radul Beg", al
cărui nume se citea cândva pe porțile altarului. 22[11] Poporul spune că aci s -a refugiat Milena,
fiica lui Lazăr cneazul, fugind în fața turcilor după lupta nenorocită de la Kosovo. 23[12]

Mănăstirea Hilandaru de la Sfântul Munte Athos
unde Nicodim dev ine ieromonah în anul 1343

20[9] Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul” , Tipografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag 28
21[10] Ilarion Ruvaraț, op. cit, p. 361 -362.
22[11] P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân , Editura Corint, București, 2000, p. 179
23[12] M. Milcevic, Mânăstiri din Serbia , Belgrad, XXI, 1867, p.37 -38

17

Arborele genealogic al lui Nicodim

Nicodim înălțător de biserici în Serbia și în Țara Românească

În vremea lui Vladislav Vodă (1364 -1377), fiind fratele acestuia Radu, mare Ban al
Severinului iar Nicodim aflându -se dincolo de Dunăre în regiunea Cladovei, între cei doi se
înfiripă o bună prietenie liantul comun fiind ridicarea bisericii Mănăstirița și legăturile de
rudenie a amândoura cu țarii bulgari. Regiunea Craina de la sud de Dunăre, se afla pe atunci
sub stăpânirea țarulu i bulgar de la Vidin, Strațimir (1355 -1371), ruda lor 24[13].
Radu și Vladislav, ar fi vrut ca și în Țara Românească viața monahală să fie organizată
prin construirea unor puternice centre mănăstirești. Pentru acest lucru, Nicodim ar fi fost omul
cel mai potrivit, la cei peste 30 de ani de experiență ai săi de la tunderea la monahism și
deplină recunoaștere și cinstire în toate Patriarhiile din Balcani.
Tocmai de aceea, pe la 1369, Nicodim este chemat în Țara Românească și întemeiază
cu ceata lui de fraț i călugări, mănăstirea de piatră de la Vodița, la Dunăre, lângă Porțile de
Fier. Era o bi serică frumoasă, cu plan sârbesc, asemănătoare cu cea de la Crușevaț a cneazului
Lazăr. 25[14] Bucurându -se să vadă această operă evlavioasă pe pământ românesc, Vladis lav
Vodă îi dărui sate și mertic de hrană din casa domnească [ii[ii]].
Dar din păcate, în 1375, Nicodim se întoarce iar în Serbia și e însărcinat să ia parte la
misiunea trimisă de cneazul Lazar la Bizanț pentru împăcarea bisericii sârbești cu patriarhia.
Mânăstirea Vodița se afla însă lângă Vârciorova, deci pe teritoriul Banatului Severinului,
cedat de unguri lui Vladislav Vodă. Astfel că, în scurt timp, el este pierdut din nou împreună
cu Severinul, de către domnii munteni, după numai câțiva ani. La întoa rcerea lui Nicodim din
Serbia, el găsi pe frații lui călugări sub stăpânirea regatului catolic. Dar Nicodim nu vru să -și
lase frații sub regatul maghiar și hotărând să -și găsească loc nou de mănăstire, în anul 1378,

24[13] Ioan Sracimir (1355 -1371) era văr cu Vladislav (1364 -1377) și Radu (1377 -1383) deoarece tatăl lui
Sracimir, Iv an Alexandru (1331 -1371) fusese căsătorit cu Teodora fiica lui Basarab I. Sora ei Ruxandra, fusese
căsătorită după Ștefan Uroș (1355 -1371) acesta fiind deci cumnat cu Ioan Sracimir.
25[14] V. Draghiceanu, Săpăturile de la Vodița , Buletinul Comisiunii Monum entelor istorice, XXII, 1929, p. 144 –
156. Supt biserica lui Nicodim s -au găsit temeliile alteia mai mici, poate opera vreunui voievod anterior
întemeierii Țării Românești.

18 întemeiază mânăstirea cea nouă de la Tis mana. 26[15] . La data aceea nu mai domnea
Vladislav, ci Radu (1377 -1383), tatăl lui Mircea, hrisoavele Tismanei 27[16] atestând că Radu e
cel dintâi care a dăruit această mănăstire. 28[17]
„Se zice că în acel loc, unde s -a clădit Tismana, erau mari pustiet ăți între păduri și
stânci și sfântul a fost călăuzit de un vis spre acele locuri. În peștera de acolo era un balaur,
zice legenda, care a fost ucis când sfântul i -a înfățișat crucea cea de plumb ce o ținea la
dânsul. Și astfel înaintea peșterii celei mar i, din care izvorăște apa, s -a făcut întâi o biserică
din lemn de tisă, dintr -un tis mare, din rădăcinile căruia s -a făcut altarul.” Astfel începe
enumerarea legendelor, legate de venirea lui Nicodim la Tismana, istoricul P. P. Panaitescu
dar noi recoman dăm cu căldură lucrarea Ieromonahului Ștefan, care a fost și va rămâne un
povestitor de neegalat în detalierea minunilor pe care Nicodim le -a săvârșit înainte și în
timpul viețuirii sale la Tismana.(Cartea on -line se află la adresa http://tismana.afcn.ro )

Misiunea lui Nicodim la Bizanț

Despre misiunea lui Nicodim la Bizanț, în vederea ridicării anatemei asupra bisericii
sârbești există mai multe variante, atât din surse românești cât și din surse sârbești. Să vede m
mai întâi varianta istoricului român P. P. Panaitescu dar folosind surse sârbești:
În fruntea misiunii se afla starețul Isaia, iar ca membri, Teofan fost protos la Sfântul
Munte cu doi ucenici, Silvestru și Nifon, și la urmă e pomenit ,,și cu aceștia și Nicodim ca
tălmaci de cuvinte" 29[18] . Nicodim avea deci un rol secundar în această misiune, fusese luat
ca un cunoscător al limbii grecești. Misiunea calatori întâi la Athos și de acolo cu corabia la
Bizanț, unde fu primită de împăratul Ioan V Paleolog, de fiul său Manuel și de patriarhul
Filotei. Ea avu succes deplin și blestemul aruncat asupra bisericii sârbești a fost ridicat 30[19]
.
Să extragem și câteva fragmente din varianta lui Ștefan Ieromonahul:
„Apoi nu după multă vreme a egumeniei sale s’a pus împărat Serviei Cneaz Lazăr
rudenia sa, (după feciorul lu silnic 31[20] Ștefan) la aniiî, ce sau zis mai sus. Și șciind numitul
Cneaz Lazar, că împărăția și toată țara Serbiei este sub anatema Patriarchiei și a tot soborul
Bisericei cei mari a Țarigradului , pentru o mare sâlnicie, ce a fost făcut silnic Ștefan,
împăratul Serbiei …” … „ a mers la sântul Munte, căutând mai întăi pre rudenia sa, adecă pre
sântul ” … „ a făcut scrisori de rugăciune, întăi cătră împăratul, cătră Patriarchul și cătră tot
soborul Bi sericei cei mari de acolo din partea sa. Și alegând trei părinți mai iscusiți și mai
învățați în sântele Scripturi d'ai sântul Munte, adică, întăii pe sântul, ca pre cel ce era învățat
desăvârșit întru amândouă sântele Scripturi și limbi în cea slovenea scă a Serbiei patriei sale,

26[15] Pentru data întemeierii Tismanei, se face trimitere la indorsația slavă de pe hrisovul lui Dan II din 5 august
1424 al Tismanei: ,,S -a sfintit biserica în anul 6886 (1378) și a murit sfant parintele nostru Nicodim în anul 6915
(1406)". P. P. Panaitescu, op. cit., p. 139.
27[16] Însemnarea lui P.P. Panaitescu: în documentul lui Dan I pentru Tismana (P. P. Panaitescu, op. cit., p. 38 –
41) și în primele hrisoave ale lui Mircea pentru aceeași mânăstire (ibidem, p. 43 -45) cei doi domni spun ca au
,,aflat" în țara lor o mănăstire numită Tismana, de Vodita nu mai pomenesc, decât confirmând î n parte unele
sate din privilegiul lui Vladislav. E foarte interesant de observat ca Dan I și Mircea, în primele l ui privilegii,
omit din confirmarea daniei lui Vladislav ,,găletile de grâu de la satul lui Costea", probabil pentr u ca, acest sat
fiind langă Severin, gălețile nu mai depindeau de domnul muntean. Dar cand Mircea reia Severinul, el confirmă
din nou acest venit în hrisovul său posterior din 1392 -1408 (P. P. Panaitescu, op. cit., p. 77).
28[17] Aici ideea este a lui P.P. Panaitescu tot el fiind de părere și că Vladislav ar fi dat privilegiu numai pentru
Vodita. Acest lucru este în contradicție cu pomelnicul mânăstirii Tismana care -l are trecut în capul listei pe
Vladislav Vodă, dovadă sigură că Vladislav Vodă a dăruit ceva și Tismanei. Contradicți a nu poate fi explicată
altfel, decât prin faptul că la Tismana ar fi putut exista o biserică veche înainte de a construi Ni codim pe cea din
zid.
29[18] Viata patriarhului Sava , la Danilo, op. cit, p. 382
30[19] ibidem
31[20] sîlnic – cel tare (din slavul „silnîi” – puternic, viguros)

19 și în cea elinească (grecească) : Iar mai vârtos ca pre o rudenie a numitului Cneaz Lazăr; și
doi din Părinți anume : Isaia și Partenie și pe trei serbi din boerii numitului Cniaz .”32[21]
După cum lezne se observă, în varianta ro mânească a lui Ștefan Ieromonahul, rolul
principal îl are „sântul” Nicodim, și ca bun tălmaci, dar și în calitate de rudenie a cneazului,
lucru care -i folosește nu numai la ridicarea anatemei dar și la alte beneficii personale: „ Iară
pre sântul, eticii, c ă înțelegând Prea Sfânțitul Patriarch, că este rudenie cu numitul Cneaz l'a
cinstit de l’a făcut Archimandritu, hărăzându -i și o cârjă a sa, ce'o purta, și trei părticele de
sânte moaște ca o părticică din sântele moaște ale Sântului Ioan Gură de Aur, și a lta dintr'ale
sântului Ignatie, purtătorul de D -zeu, și a treia dintr'ale sântului Mucenic Theofil …” 33[22]
Și istoricul sârb Ilarion Ruvaraț este de părere că Nicodim ar fi fost inclus în misiune,
având mai de mult timp o înțelegere cu Patriarhul Filotei și sinodul său, pentru ca să le fie
interpret: „ Bătrânul atonit Isaia călători pe la sfârșitul anului 1374 sau la începutul anului
1375 la Constantinopol, după însărcinarea prințului Serbiei Lazăr și a patriarhului sârbesc
Sava IV, pentru a restabili unit atea între ierarhia sârbească și partiarhul ecumenic. Spre
acest scop, el luă cu el afară de alții și pe ieromonahul Nicodim cu sine, care avea în
tratativele de altădată cu patriarhul Philoteu și sinodul său, să -i servească de interpret .” 34[23]
Pare si gur că sârbii dețin date exacte, mai ales în privința datei, pentru că într -adevăr la
1375, patriahul Filotei a ridicat anatema și a recunoscut patriarhia sârbă. Dar Ștefan
Ieromonahul mai consideră și că misiunea a avut loc pe când Nicodim era la Athos, l ucru care
nu se putea întâmpla decât înainte de 1360. De unde să provină confuzia? În tradiția
monastică a Tismanei, se știe că Ștefan Dușan, țarul sârbesc a venit la Sfântul Munte și a
rugat, dar nu pe Nicodim ci pe Grigorie Palama, să meargă în Serbia și să-i fie sol în
Constantinopol și mijlocitor la curtea bizantină, după care îl va face arhiepiscop. Palama a
refuzat însă să meargă în Serbia. Privitor la tratativele de la Athos, Ștefan Ieromonahul știa
deci ceva vag, iar ce știa precis, era că doar Cne azul Lazăr reușise să ridice anatema, în
misiune fiind și Nicodim.
Un interes aparte îl au relatările istoricilor sârbi atunci când, vorbind de misiunea de
la Constantinopole, afirmă că Nicodim „ Era un bărbat literat, orator și cu viața sfântă și -i de
mare merit că el în Ungro -Vlahia a întemeiat două mari mănăstiri, Tismana și Vodița, cu
mare râvnă și cu multă osteneală, susținut cu sfatul și fapta de onorabilul părinte Isaia, că a
adunat mulți frați călugări împrejurul său, fiind un conducător ce străluce a ca un luceafăr de
dimineață de virtuțile duhovnicești .” 35[24]
Aceste relatări din surse sârbești afirmă un lucru interesant: în 1375, cu trei ani înainte
de sfințirea din anul 1378, Mănăstirea Tismana fusese întemeiată.
Dar de unde provenea anatema a supra bisericii sârbe? In anul 1346, cu învoirea
patriarhului de Târnova și a celui din Ohrida, într -o adunare la Skoplie, Ștefan Dușan
proclamase pe mitropolitul sârbesc, Ioanichie al II -lea ca patriarh sârbesc, a cărui autoritate
sârbească se întindea pe ste toate țările cucerite de el. Deși Calist patriarhul Constantinopolului
protestase, sârbii nu ținură seama de el. Calist aruncă atunci anatema asupra bisericii,
patriarhului, țarului și poporului sârb. In toamna anului următor, Ștefan Dușan întreprinde la
Sfântul Munte prima tentativă (eșuată) de formare a unei solii pentru împăcarea cu Bizanțul.
Ea eșuează și ridicarea anatemei va fi împlinită abia în anul 1375 de cneazul Lazăr cu ajutorul
lui Nicodim.

32[21] Ștefan Ieromonahul: „Vieața Prea Cuviosului Părintelui nostru Ni codim sânțitul ”, Tipografia cărților
bisericesci, Bucuresti, 1883, pag. 22 -24
33[22] ibidem, pag. 25
34[23] Ilarion Ruvaraț, Pop. Nicodim ,Archiv f. sl. Philo logie XI B.III H 1888, Seite 355
35[24] Jivopis. Starț Isajije u arhim. Ducija, Knij, Radovi, IV, 87

20

Satele donate lui Nicodim în Serbia

Harta regiunii Branicevo

Nicodim se întoarse la Tismana pe vremea lui Radu (1377 -1383), deci după 1377,
păstrând legăturile și cu ținuturile din sudul Dunării. Cneazul Lazăr nu uitase slujbele
sfântului Nicodim și faima faptelor săvârșite de el în Țara Ro mânească ajunseseră și la
urechile lui. De aceea, el dădu starețului Nicodim și călugărilor lui un hrisov de danie, în care,
pe lângă ajutorul dat pentru clădirea locașurilor de închinare în Țara Românească, îi dăruiește
și zece sate în Serbia.

Hrisovul lui Lazăr s -a pierdut, dar la 1406, în vremea lui Mircea, fiul sau, Ștefan
Lazarevici (1389 -1402 prinț, 1402 -1427 despot), confirmă dania tatălui sau: ,,Am aflat și
mănăstirile în Țara Românească, care au fost zidite cu ajutorul fericitului meu părinte, lo cașul
Prea Curatei Născătoare de Dumnezeu de la Tismana și al lui Andonie cel Mare la Vodița.
Metoașele ce le -au avut în țara împărăției mele… sunt acestea: Tri Brodi, Hanovți, Drajevți,
Crușevița cu Duhovți, Isvorți, Barici, Bichini, Ponicva, Poporate" 36[25]. Din aceste zece sate
mai sunt cunoscute azi cinci, celelalte au fost pustiite sau și -au schimbat numele. Cele cinci
sate: Tri Brodi, Crusevita, Ponicva, Bichini și Barici se aflau în Serbia aproape de Dunare, la

36[25] P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân , Editura Corint, București, 2000, p. 180

21 apus de Craina, adică de vechea grani ță cu statul bulgar de la Vidin și anume între cetatea
Golubaț și râul Pek, afluent al Dunarii. Aceasta regiune purta numele de Branicevo, regiune
bogată cu mine, a cărei capitală era cetatea Golubațului 37[26] .

Serbia în secolele XII -XIV

Cât se înti nsese cnezatul lui Lazăr dacă acesta putea să facă danii lui Nicodim? Dacă privim
imaginea cu harta Serbiei, cnezatul lui Lazăr nu cuprindea decât valea Moravei cu lanțurile de
munți Novo Brdo și Rudnic. Capitala era la Crușevaț pe Morava. Dar până în an ii 1378 -1379,
el supune și cnezatul lui Nicola Altomanovici spre apus, la Ipek și pe al lui Radici Brancovici
jupanul acestui ținut, fiul lui Branco Rastislavici care este bătut și învins de cneazul Lazăr.
Tot ținutul Branicevo încape în stăpânirea acestu ia 38[27] . În sud, regiunile Priștina, Prizeren,
și Kossova erau ocupate de Vuk Brancovici, ginerele lui Lazăr. Atunci Lazăr se întitulează,
pentru prima oară, gospodar al sârbilor și Podunaviei.
El nu face danii numai Tismanei dar și mănăstirii Zdrelo Br anicevska, zisă și Gorniak,
lângă vărsarea Plavei. Între satele pomenite în dania cneazului către această mănăstire la 1
august 1380, este și Crusevița de pe raul Pek , același sat pe care mai târziu îl dărui Tismanei,
probabil în urma unui schimb cu mănăs tirea Gorniak. 39[28] Istoricul P. P. Panaitescu trage
concluzia că dania lui Lazăr pentru popa Nicodim s -a făcut după 1380, dar dacă sfințirea
Tismanei avusese loc la 1378, e de presupus că Lazăr n -ar fi putut lăsa neobservat
evenimentul.
Mănăstirea Tisma na n-avu parte însă prea mult timp de această danie. În anul 1389, o
mare nenorocire se abătu asupra Serbiei ca urmare a pierderii luptei cu turcii la Câmpia
Mierlei în Kossovo. Mai mult, cneazul Lazăr muri vitejește în luptă iar satele Tismanei în
Serbia ,,au fost date uitării și cu totul pustiite", cum spune Ștefan Lazarevici în hrisovul său.
Acesta fu nevoit să reînnoiască, în vremea lui Mircea, dania cea veche către „popa Nicodim”
și îngăduie tuturor, ,,care au fost oameni bisericești înainte de pustiir e… cine a fugit din țara

37[26] Mijatovic, George Brancovici despotul, Belgrad, 1880, p. 81 -82; Jire cek, Die Heeiestrasse von Belgrad
nach Constantinopel, p. 77 -85. La Golubaț era și vechea cetate romană de la Viminacium (Costolat), cu vilele și
necropolele sale, ibid, p. 16.
38[27] Ruvaraț, Cneazul Lazar, Belgrad, 1886, p. 196 și Fr. Racki, Boj na Kossov u (Lupta de la Kossovo), în Rad
jugoslovenske Akademije, XCVII (26), Zagreb, p. 27.
39[28] P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân , Editura Corint, București, 2000, p. 180

22 împărației mele în țara ungurească sau în cea bulgărească", să se poată întoarce fără grijă
40[29].
Ștefan Lazarevici muri la 1427 iar urmașul său Gheorghe Brancovici trebuia să
împlinească înțelegerea cneazului Lazăr cu regele S igismund a Ungariei. Potrivit acesteia,
Belgradul și Golubațul cu ținuturile înconjurătoare reveneau regelui ungur, lucru care nu fu pe
placul lui Iremia comandantul Golubațului. Decât să se supună ungurilor, el preferă să
deschidă porțile turcilor. Încerc area lui Sigismund de a lua cetatea Golubaț eșuă iar turcii
puseră mâna pe tot ținutul Branicevo.

Cetatea Golubaț a regiunii Branicevo

Sigismund, ca un domn adevărat, având și o dragoste deosebită pentru amintirea lui
Nicodim, seziză că pierderile sunt și ale Tismanei, nu numai ale lui. Așa că, la 1428, întărește
din Bratislava popii Agathon, urmașul lui Nicodim, toate stăpânirile sale: ,,Și am aflat adevăr,
scrie împăratul, cum că părintele despotului Ștefan, cneazul Lazăr, a dat acelor biserici satele
din țara sârbească… satele numite: târgul Kiselevo cu vama și viile și livezile și cu tot hotarul
și venitul liber, de asemenea și alte sate, Popovți și Mariiani și Dramni pe Mlava și Clicevaț
pe Dunăre și aceste sate le -a dat cu vii și mori și ogoare ș i livezi și cu tot hotarul și venitul
liber" 41[30].
Sigismund, după cum se vede, dă Tismanei numai cinci sate din zece dar probabil că
erau ceva mai dezvoltate. Normal ca ele să nu mai puteau fi cele dăruite de Lazăr, ci cu totul
altele, mai la apus, unde Sigismund stăpânea. Kiselevo este la vărsarea râului Giurcavicica în
Dunare, Popovți este așezat puțin mai sus pe același râu, Clicevaț este mai la apus pe Dunăre,
între Giurcavicica și Mlava, iar Dramni este pe Mlava. Mariiani, azi nu se mai știe, probab il
că a fost pustiit mai târziu de turci.
Astfel rămaseră aceste sate în stăpânirea călugărilor din Țara Românească până la
supunerea desăvârșită a Serbiei sub turci la 1459.

40[29] ibidem.
41[30] ibidem.

23 Dar deși Mănăstirea Tismana își pierdu definitiv privilegiile din Serbia, ea dev eni
scurt timp în Țara Românească un adevărat stat în stat. De ea țineau cinci munți, Vama
Vâlcan, bălțile Calafatului și nenumărate sate de la Severin până la Novaci.
Și totul se datora acestui mare sfânt Nicodim, care fusese o mare figură a Orientului
ortodox, cunoscând personal pe toți cnezii și craii țărilor vecine.
Sfântul Nicodim de la Tismana, a fost întemeietorul vieții mănăstirești în Țara
Românească și poate, prin ucenicii lui, și în Moldova. Începutul culturii noastre medievale, își
are originea în mănăstiri. Ele au păstrat aceea atmosferă de credință ortodoxă fără de care
neamul nostru n -ar fi trăit veacuri de -a rândul.

CAPITOLUL III
Șase secole de la întemeierea
bisericii ortodoxe românești neatârnate

Scurtă c ronologie

Anul 1359 : Întemeie rea Mitropoliei Ungro -Vlahiei. Domnitorul Nicolae Alexandru – Vodă
(1352 -1364), dă asigurare scrisă Bizanțului că biserica Țării Românești va fi supusă
patriarhiei Bizanțului. Episcopul Iachint de la Vicina pe Dunăre se strămută la scaunul
domnesc din Arg eș. După Iachint va urma episcop grecul Hariton, fost protos al Muntelui
Athos.
Anul 1364 : Sosește în Țara Românească prea cuviosul părintele nostru Nicodim, chemat de
rudele sale domnitorul Vlaicu (1364 -1377) și Radu Vodă (1377 -1383) în aceea vreme, Ban
de Severin.
Anul 1369 : Împăratul bizantin Ioan al V -lea Paleologul aderă la unirea cu Roma în speranța
obținerii unui ajutor în fața pericolului otoman.
Anul 1369, 25 noiembrie : Vlaicu Vodă (1364 -1377) recunoaște și el liberul exercițiu al
credinței catoli ce în Țara Românească de îndată ce obține zona Severinului. Totuși, destul de
diplomatic, în vederea stopării tendințelor hegemonice ale regatului maghiar, asociază la
domnie pe Radu până atunci Ban al Severinului.
Anul 1370 : Continuând demersurile pentru a întări autoritatea asupra zonei, Vlaicu împarte în
două mitropolia Ungro -Vlahiei, înființându -se scaunul Severinului. Este numit mitropolit
grecul Antim Critopol de către patriarh.
Anul 1381 : Hariton moare, Antim al Severinului îi ia locul la Argeș. La S everin este numit
mitropolit Atanasie, alt grec.

Anul 1386: Mircea cel Bătrân îi urmează lui Dan I Vodă (1383 -1386) la tronul Tării
Românești.

24 17 iulie 1393 : – Imperiul Otoman cucerește Țaratul de Târnovo și se învecinează acum cu
Țara Românească, pe Du năre. Un context politic nefavorabil Bizanțului, tot mai amenințat de
otomani. In speranța realiz ãrii unui front antiotoman, în cadrul cãruia cele dou ă state
românești urmau să aibă un rol important, se prefigurează un sprijin necondiționat dat
mitropoliil or Ortodoxe ale Moldovei și Tării Românești

Anul 1401: Moare grecul Antim. Sub Mircea cel Bătrân având ca duhovnic pe „kir
popa Nicodim, rugătorul domniei meale”are loc înscăunarea primului ierarh român,
Teodor, înscris în pomelnicul Mitropoliei Române. Biserica Ortodoxă Română devine
independentă.

Mircea cel Bătrân (1386 -1418) și Sfântul Nicodim de la Tismana (1320 -1406)
Întemeietorii bisericii ortodoxe românești neatârnate

BISERICA SUB MIRCEA CEL BĂTRÂN
Lectură -P.P. Panaitescu „Mircea cel Băt rân”, București, 1944

Mitropolia Ungro -Vlahiei. Mitropolia Ungro -Vlahiei fusese
întemeiată la 1359, la rugămintea evlaviosului domn Nicolae
Alexandru voievod, prin strămutarea episcopului Iachint de
la Vicina pe Dunăre la scaunul domnesc din Argeș.
Patriarhul ecumenic de la Bizanț îngăduise strămutarea și
întemeierea unui scaun nou, numai cu anume condiții:
biserica Țării Românești va fi supusă patriarhiei (domnul
dăduse ,,asigurare cu jurământ și înscris că va rămâne… toată
Ungro -Vlahia sub Marea Bis erică"). Aceasta înseamnă că
numai patriarhul va numi la orice vacanță a scaunului pe
noul mitropolit (,,să se trimită de aci ca păstor și arhiereu
legiuit a toată Țara Românească"). Și de aceea toți
mitropoliții urmau să fie greci trimiși de la patriarhie , cum au
și fost primii ierarhi ai bisericii muntene: Iachint, Antim
Critopol, Hariton fost protos al Muntelui Athos și Atanasie.
Coperta tetraevangheliarului
slavon, scris de Nicodim

25 Toți semnează în grecește în actele cunoscute de la dânșii. De altfel, hirotonia urma s -o
primească mitropolitul muntean numai prezentându -se personal la Bizanț (,,ei <românii> sa
nu voiască vreodată a primi vreun arhiereu de aiurea, decât numai hirotonia și trimiterea prea
sfințitei Mari Biserici"). Tot între condițiile puse la întemeierea mitropoliei este și aceea ca
mitropolit ul de la Argeș ,,sa facă parte din dumnezeescul și sfântul sinod" (adică al
patriarhiei)42[1], deci să călătorească regulat la Bizanț [iii[i]].
Aceste condițiuni, care însemnau o situație subalternă a bisericii românești față de patriarhie,
au fost întocmai p ână în domnia lui Mircea. În adevăr, când la 1370 s -a împărțit în două
mitropolia Ungro -Vlahiei, înființându -se scaunul Severinului, a fost numit mitropolit Antim
Critopol de către patriarh [iv[ii]]. După moartea lui Iachint, în scaunul de la Argeș a fost n umit
tot de patriarh grecul Hariton protosul de la Athos, iar către 1381, murind acesta, Antim de la
Severin a trecut în locul său, iar Atanasie, un alt grec, e numit la Severin. Pe acești doi ierarhi
greci îi găsește păstorind Mircea la urcarea lui în sca unul Țării Românești 43[2]. În toată
această vreme mitropoliții Țării Româ nești, câteodată amândoi împreună, se înfățișează
regulat la Constantinopol, iau parte la ședințele sinodului patriarhal, ale cărui hotarari poarta
iscaliturile lor și ramân în capit ala Imperiului Bizantin luni, ba chiar ani întregi. Astfel, între
1379 -1383,12 acte sinodale poartă semnătura mitropolitului Antim 44[3]. La 1389, din
februarie până în martie, Antim este la Constantinopol, iar în iulie apare acolo, în locul lui,
Atanasie a l Severinului. Dacă la 1392, în ianuarie, ambii mitropoliți ai țarii, Antim și
Atanasie, se înfățișează ca martori în marele hrisov al lui Mircea pentru mănăstirea Cozia 45[4],
Atanasie pornește iar la Constantinopol, unde șade din noiembrie 1396 până în ma rtie 1397 și
apoi iar din 1400 până în 1401 46[5]. Acești ierarhi greci nici nu erau exclusiv ai Țării
Românești, ci împlineau și anume funcții în Răsărit. Hariton continua sa fie protos la Muntele
Athos, iar Antim poartă titlul de ,,locțiitor al Nicomediei " (în Asia Mică) 47[6]. Această situație
a continuat în prima parte a domniei lui Mircea cel Bătrân. Mitropolitul Antim se făcuse
bătrân și bolnav; la 1389 se retrasese din scaun și îmbrăcase schima de pustnic, însă peste
câtva timp, simțind că -i revin pute rile, se instalează din nou în scaunul arhipăstoresc al țării.
Acest lucru provocase oarecare turburare, căci se calcaseră canoanele patriarhului Fotie, care
nu îngăduiau așa ceva. Totuși, patriarhia primi reînscăunarea lui și se pare că Antim a mai
trăit până la adânci bătrânețe, până la 1401 48[7] [v[iii]]. Așadar, mitropoliții noștri porneau
adesea pe cale lungă cu corabia pe mare până la Bizanț, stăteau acolo un an, doi și se
întorceau, poate mai învățați.

42[1][1] Toate pasagiile reproduse din tomosul patriarhal din 1359, Hurmuzaki, Documente , XIV -1, p.1 -4 și din
scrisoarea trimisă de patriarh cu acest prilej domnului Țării Românești, ibidem , p. 4 -6.
43[2][2] Pentru începuturile bisericii Țării Românești, C. Marinescu, Înfiintarea mitropoliilor în Țara Românească
și Mo ldova , AARMSI, s. Ill, 1924, și A. Sacerdoteanu, Ceva despre mitro -politul Hariton al Ungro -Vlahiei ,
extras din Biserica Ortodoxa Română, LIV, 1936, N. Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor și a celor dintâi
mânăstiri din țară , Bucuresti, 1906, idem, Din ist oria bisericii române. Secolul al XV -lea, Bucuresti, 1910, N.
Iorga, Istoria bisericii române , ed. II, 1,1928, p. 28 -59.
44[3][3] Hurmuzaki, Documente , XIV -1, p. 11 -12.
45[4][4] P. P. Panaitescu, op. tit, p. 57.
46[5][5] Hurmuzaki, op. tit.,XIV -1, p. 12 -13 și 24-31. La 1370 Iachint se scuzase către patriarh că n -a putut
îndeplini călătoria la Constantinopol ,fiind bolnav, ibid. p. 7-8.
47[6][6] Ibidem , p. 12.
48[7][7] N. Dobrescu, Din istoria bisericii române , p. 12 -13. La 1401 patriarhul scrie mitropolitului Un gro-Vlahiei,
fără a -1 numi (Hurmuzaki, Documente , XIV -1, p. 30 -31), e posibil să fie tot Antim, cum argumentează
Dobrescu, op. tit., p. 10. Iorga în regestul documentului publicat în colecția Hurmuzaki a pus chiar numele lui
Antim, care nu se afla în text, ceea ce a înșelat pe unii cercetatori, d.e. C. Marinescu, op. cit ., p. 8 (254).

26

„Adormirea Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfi nțit de la Tismana”
Pictură din pridvorul Sfintei Mânăstiri Tismana

Dar la un moment dat se produce o schimbare radicală în situația bisericii române:
mitropoliții Ungro -Vlahiei nu se mai duc la Constantinopol să ia parte la sinod, nici măcar sa
fie hirot onisiți acolo, ci sunt unși în țară. Mai mult decât atât: nu mai sunt numiți de către
patriarh, ci de către domn și de către ceilalti ierarhi ai țării și anume nu dintre greci, ci dintre
români. Aceasta este situația bisericii române în veacul al XVI -lea p ână în epoca
contemporană. Când și de către cine s -a făcut această mare reformă, care înseamnă
independența scaunului muntean fața de cel patriarhal și în același timp romanizarea
ierarhiei bisericești? [vi[iv]] După 1401, nu mai avem nici o dovadă despre p rezența vreunui
ierarh român în sinodul din Bizanț, dar aceasta nu este o dovadă peremptorie că de atunci
datează reforma, pentru că actele patriarhiei din secolul al XV -lea, de la 1402 înainte, s -au
pierdut, iar istoria bisericii muntene în acel veac e fo arte rău cunoscută. Fără a avea izvoare
precise, credem totuși că cel care a făcut această reformă și a obținut de la patriarh
recunoașterea ei este Mircea cel Bătrân și iată pe ce temeiuri:
În iulie 1401 patriarhia recunoaște aceste drepturi bisericii Mol dovei după un lung conflict.
Iosif e recunoscut ca mitropolit al Sucevei, deși era moldovean, ales de țară și hirotonisit în
afară de autoritatea patriarhului. E probabil ca Mircea să fi obținut cu acest prilej aceleași
drepturi pentru biserica lui [vii[v]].
Tot în acel an patriarhul recunoaște pentru prima oară mitropolitului Ungro -Vlahiei, un nou
titlu, acela de ,,exarh al plaiurilor", adică al ținuturilor românești de peste munți, poate chiar
peste toți românii ortodocși din Ardeal, care nu aveau mitropoli e 49[8]. E posibil ca această
înălțare în grad și acordare de privilegii pentru mitropolia munteană, tocmai în anul când se
recunoaște independența celei de la Suceava, să fi corespuns și cu recunoașterea reformei
amintite [viii[vi]]. La 1401 sau în jurul aces tei date a murit bătrânul mitropolit Antim, care
păstorea de la 1370. El este ultimul mitropolit grec cunoscut al țării. După el urmează
mitropolitul Teodor, însemnat în pomelnicul mitropoliei. Poate cu ocazia stingerii lui Antim
s-a făcut alegerea noului ierarh roman 50[9].
Mircea, luptător pentru credință, stăpânitor cu mare faimă, aliat cu suveranii vecini, a avut
mai multă vază și trecere ca să obție de la patriarh recunoașterea independenței bisericii

49[8][8] Actul din 1401 al patriarhului, Hurmuzaki, Documente , XIV -1, p. 30 -31. Cf. A. Bunea, Ierarhia românilor
din Ardeal și Ungaria , Blaj, 1904, p. 108 -112.
50[9][9] N. Dobre scu, Din istoria bisericii române , p. 20 -24, socoate pe Teodor, după nume, ca grec. Dar cum e
vorba de un nume monahal, nu putem conchide nimic în privința originii sale după nume. N. Iorga, Ist oria
bisericii române , I, p. 117 îl socoate un mitropolit de l a începutul secolului al XVI -lea.

27 române, așa cum a avut și Alexandru cel Bun în Moldo va, decât oricare din palizii lui urmași
din veacul al XV -lea, cărora ar trebui să le atribuim, în caz contrar, această reformă capitală.
Dacă aceste deducții sunt îndreptățite, atunci putem să numim pe Mircea întemeietor al
ierarhiei bisericii naționale ș i independente, un nou titlu de glorie, pe lângă cele cunoscute ale
marelui domn.

NOTE

Capitolul IV. M ânăstiri și biserici construite de
Sfântul Nicodim de la Tismana în Țara Românească

Nimeni nu și -a luat până acum, dificila sarcină de a identifi ca, foarte exact, mănăstirile
construite de Sfântul Nicodim de la Tismana în Țara Românească. A alege din salba de peste 20 de
mănăstiri și biserici care -și arogă onoarea de a fi construite de însuși Nicodim (sau ucenicii lui), pe
acelea care sunt cu adevă rat construite de către acesta, e destul de hazardat.
Dar cu toate acestea, nu este greu de a separa pe categorii pornind de la legendele
tradiționale legate de construirea de către Nicodim a acestor mănăstiri și biserici. Unele mânăstiri sunt
construite pe vechi lăcașuri de cult, iar bisericile lor Nicodim fie le -a reparat sau le -a adăogit, fie că le –
a construit din zid dacă ele erau din lemn. Altele sunt ctitorii ale voievozilor, construite special de ei,
pentru a se îngropa acolo. Mai sunt altele care d e fapt sunt metoace, adică vechi fundații boierești
care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului, Cerneți, Topolnița, Valea cu Apă. Un alt grup ,
mai ales pentru vremurile mai apropiate nouă, proven ea din roirea călugărilor care, în căutare de
locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta mănăstirii și -și formau chilii izolate (cele două
Cioclovine, Ploștina Drăgoeștilor în hotar cu Hobița, schitul Aninoasa ).
In sfârșit, urmează marele grup al bisericilor și mânăstirilor aflate pe trase ul urmat de Nicodim
în căutarea locului sfânt de la Tismana și descris de Ștefan Ieromonahul. De -a lungul timpului acesta
s-a tot lărgit, cuprinzând o salbă de lăcașuri de cult de la Izverna și Ponoare până la confluența râu lui
Tismana cu Jiul, ba chiar și până în Banat.
Aceste întemeieri de legendă, ținând deci mai mult de tradiția orală decât de realitate, nu sunt
altceva decât o probă indubitabilă a puterii și respectului de care s -a bucurat, la început Nicodim și
ucenicii lui, apoi egumenii mănăstirii T ismana, mânăstirea însăși ca vechi locaș de cult creștin.
În rezumat, nu toate ctitoriile lui Nicodim se confirmă prin cercetările ulterioare ca fiind ale lui și
nici nu au aceiași importanță.
Să le trecem în revistă.

Vechi lăcașuri de cult dinaintea
venirii lui Nicodim în Țara Românească

Cele mai vechi biserici din Țara Românească existente până la venirea lui Nicodim se
presupun a fi tot atâtea ctitorii ale voievozilor dinainte de Basarab I Întemeietorul (1310 -1352) și
anume, Câmpulung (1215), Tismana (1230), Vodița (1247) și Cotmeana (1292)
Astfel, biserica lui Radu Negru (1215 -1241) de la Câmpulung, a fost construită în 1215
(Ulterior, ea a fost datată la 1291 după o reparație provocată de un cutremur, când meșterii au resc ris
greșit litera omega.)
Tismana a fost și ea începută, până la 1230, de un voievod anterior lui Litovoi sau tot de Radu
Negru (1215 -1241) dar distrusă la puțin timp de regele Ungariei Bela al IV -lea, în vremea cruciadei
asupra lui Ioan Asan al II -lea (1218 -1241) la îndemnul pape i Grigore al IX -lea.
Vodița a fost construită după 1247 de Litovoi, căruia i se confirma prin Diploma Ioaniților,
Banatul Severinului ca recompensă pentru lupta sa, dusă alături de regatul maghiar, contra tătarilor .
Cotmeana se pare că ar fi ctitoria lui Seneslau (1247 -1290) sau a lui Tihomir (1290 -1310) data
construcției, 1292, fiind avansată pe baza trăsăturilor arhitectonice ale mânăstirii.

28

Mânăstiri sau biserici construite de Nicodim

Vodița. Ruinele p rimei mânăstir i construite de Nicodim în Țara Românească

MANASTIREA VODIȚ A

Mănăstire de călugări, reînființată in
1991 , la început cu 3 viețuitori . Are hramul
"Sfântul Antonie c el Mare" (1 7 ianuarie) și se
află în satul Vâ rciorova – Municipiul Drobeta Tr.
Severin , jud. Mehedinți, la circa 20 km NV de
acest oraș. Se ajunge acolo pe drum ul
modernizat Drobeta Tr. Severin – Orsova (25
km), 4 km N de apele Dun ării.
Ctitorită de Sfântul Cuvios Ni codim, cu
sprijinul material al lui Vlaicu Vodă (1364 -1377).
Construcția începe în 1369 („ante 1374 ” spune
cercetătorul V. Dragut, 1976) . „Pe temelia unei
biserici mai vechi din secolul XIII, atribuită lui
Litovoi , voievodul din 1247 ”, este de părere
arheo logul Virgil Dră ghiceanu .
Concluzie contestată de cercetătorii mai
noi (C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu, 1975) .
Este dărâmată in sec XV, refăcută de
Radu cel M are (cca 1500) și de Cornea
Brăiloiu, î n 1689 .
Biserica reconstru ită în arhitectura
chipului or iginar .
Zonă turistică importantă, în apropiere
aflându -se lacul de acumulare, hidrocentrala
Porțile de Fier si Defileul Dun ării.

29 MANASTIREA TISMANA

Mânăstire de călugăriț e, circa 60 vieț uitoare, cu
hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august) . Se află
la 5 km de centrul orașului Tismana, jud. Gorj, la 37 km
NV de Tâ rgu Jiu și la 19 km E de Baia de Aramă.
Prin tradiția monastică, este ctitorit ă din lemn de
tisă de Sfâ ntul Cuvios Nicodim de la Tismana, sub
Vladislav Vodă (1364 -1377) , apoi din zid intre 1375 si
1378, ajutat de voievozii Radu I (1377 -1383) si Dan I
(1383 -1386) , sub care „s-au desăvârșit” cele
neterminat e.
Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi
așezământ monahal din Țara Românească – un
important monument de reculegere și închin ăciune, de
cinstire a credinței noastre ortodoxe.
Construită tot prin râ vna cuviosului Nicodim,
sora ei Mănăstirea Vodița , a fost distrusă puțin timp
după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu
o neprețuită și neobosită activitate rămânând, t imp de
peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana.
Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364 –
1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu,
Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în
pomelnic, istoricul Al. Ștefulescu susținea că la înc eputul
domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364 -1366 s -au
construit mai întâi biserici din lemn și s -au făcut danii
prin hrisov și mai târziu ele s -au construit din zid .
"Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s –
a dat și Tismanei – scria istoricul – amândouă mănăstirile
fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim".

Biserica din zid a fost sfinț ită în 1378. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica
cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mar i; Matei Basarab a
făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele b an al
Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari donații
mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glo goveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782).
Importante danii și obiecte de cult a făcut și Constantin Brâncoveanu.
Alte intervenții au fost făcute î ntre 1844 si 1849 iar la recenta intervenție, i s -a asigurat
înfățișarea de ast ăzi, după forma avută în 1855, deosebită de ceea ce a fost în vremea lui Matei
Basarab .
Picturile murale cu valoare artistică deosebită, au fost executate de Dobromir cel Tâ năr din
Târgovi ște, în 1564, și î mpodobesc pronaosul .
În 1732, alte picturi sunt execu tate de echipa Ranite Grigorie, în naos . Fresca afost repictat ă
în 1766 de zugravul Dumitru Diaconu
Aici și-a petrecut, cu mici plecări temporare, ultimii săi 30 de ani de viață, Cuviosul Nicodim de
la Tismana (†1406), prăznuit la 26 decembrie, reorganizat orul monahismului romanesc .
Locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de
lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375
ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al
Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i -a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte
moaște și la făcut arhimandrit, Mă năstirea Tismana devenin d „Mare Lavră” și prima arhimandrie din
țară.
La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită școală de caligrafie cu
copiști de cărți bisericești în diverse limbi. El însuși în anul 1405 a caligrafiat și miniat un Tet ravanghel
pe pergame nt pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii.
Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la
Muzeul Național de Istorie din București.
Mănăstirea Tismana a fost c el mai bogat așezământ al Țării Românești găzduind părticele din
moaș tele Sf ântului Ioan Gură de Aur, ale Sf ântului Ignatie Teologul și ale Mucenicului Teofil aduse de

30 la Constantinopol de Cuviosul Nicodim . Pe lângă nenumăratele sate ce le avea în Țara Rom ânească
mănăstirii i -au fost dăruite de cnezii sârbi și 10 sate în Serbia.
Muzeu cu obiecte de art ă, icoane, argintă rie, vitralii , bedereni țe din sec. XIV si alte odoare ,
paraclis din piatră cu o turl ă, clădit în vremea lui Matei Basarab , două frumoase sc hituri pe muntele
Cioclovina, atelier de covoare și de icoane pe sticlă, toate acestea o îndreptățesc a fi cel mai imp ortant
centru mănăstiresc al Olteniei .

MANASTIREA COZI A

Mănăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel
Bătrân, a fost zidită între a nii 1386 -1388 și
1393.
De pe situl mânăstirii se poate afla că Mircea
și-a ales locul de odihnă veșnică, în biserica
mănăstirii precum și loc pentru portretul votiv de
“mare voievod și domn” pictat în partea dreaptă
a naosului. La 20 mai 1388 Voievodu l Mircea
scrie: “De aceia, am binevoit domnia mea să
ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei și
de viață începătoarei și nedespărțite Troițe,
dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet pe
Olt, adică Cozia…” Cel care l -a sfătuit pe
Mircea să ridice c titoria de la Cozia pe locul
unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar
Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea
întru cele dumnezeiești”.
“Nicodim sfințitul” a fost duhovnicul lui
Mircea încă din tinerețe iar mai târziu, când
Mircea a ajuns domn, era mâna lui a dreaptă
luându -l cu el peste tot.
De aceea Mănăstirea Cozia a fost
târnosită de însuși Nicodim al cărui chip este
zugrăvit în partea de sud a pronaosului și s -a
organizat ca mănăstire, sub directa
supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El
numește și pe cel dintâi stareț cunoscut din
documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său.
Vechile fresce au păstrat chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în
înfățișarea sa de ctitor, îmbrăcat în costum de mare cavaler medieval apusean, alături de fiul său
Mihail. În hrisovul dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia în anul 1406, se pot vedea titulatura
voievodului român și granițele stăpânite de el: “Eu cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și
binecinstitorul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea, Mare voievod și domn, din mil a
lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei și a
părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Herțeg al Almașului și Făgărașului și domn al
Banatului Severinului și pe amândouă părțile, pe toată Podunavia, încă și până la Marea cea Mare și
stăpânitor al cetății Dîrstorului…”.
Mănăstirea, cu hramul Sfâ nta Treime, se află în comuna Cozia, 23 km de Râmnicu Vâlcea și
5 km de Călimăneș ti.
Biserica sinteză arhitecturală sud -est europeană din veacul al XIV -lea, a fost sfinț ită în 1388,
pictat ă între 1390 -1391, modificată, ca și Tismana, sub Neagoe Basarab (1517).
Șerban Cantacuzino, mare ban, aduce alte îmbunătățiri. Sub Constantin Bra ncoveanu (1706 –
1707), se execută picturile din naos și pridvor (1708). Bolnița cu hramul Sfinții Apostoli este ctitorită de
Radu Paisie (1542 -1543), cu fresce interioare executate de David si Rodoslai. Paraclisul sudic cu
hramul Adorminrea Maicii Domnului, este ctitorit in 1584 de Amfilihie, egumenul Coziei, paraclisul
nordic, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, este zidit in 1710 de arhim andritul Ioan de la Hurez.
Muzeu cu valoroase seturi de odăjdii din secolele XVI -XIX, vechi manuscrise, tipărituri,
broderii, obiecte de cult, mormântul lui Mircea cel Bătrân (1418) si al monahiei Teofana (1605), mam a
lui Mihai Viteazul, Cerdacul lui Mircea la Cozia, fântâna lui Neagoe (sec. XVI), Cozia Veche 1km N,
ctitorita de Radu, tată l lui Radu cel Mare, la sfârșitul sec XIV – începutul sec. XV sunt principalele
repere de atracție ale mănăstirii.

31 MÂNĂSTIREA PRISLOP

Astăzi Mănăstirea Prislop este o mănăstire de călugări țe, cu 28
de viețuitoare . Are hramul "Sfântul Evanghelist Ioan" (26 septembrie),
sărbătorit cu pelerinaj pe 14 septembrie . Ea se află în satul Silvasu de
Sus, localitate component ă a ora șului Hateg, 14 km NV de Hateg ș i 19
km S de Hunedoara .
Ctitorie atribuit ă de tradiț ie Cuviosului Nicodim de la Tismana
(conform cerce tătorului V. Dragut, 1976) sau ucenicilor lui, cu sprijin ul
material dat de Mircea cel Bă trân și de rom ânii din Ț ara Hateg ului.
Cercetând biografia Sfântului Nicodim de la Tismana, este de
presupus însă, că lăcașul de cult exista înainte ca Nicodim să se
ascundă la Prislop. Se știe ca el a scris tetraevangheliarul său slavon
aici și pe ultima filă și -a notat: "Această sf. evanghelie a scris -o popa
Nicodim în Țara Ungurească în al 6 -lea an al acestei persecuții, (șesto
togova gonenia) iar socotit de la înce putul lumii 6913 (1404 -1405)".
Nu e vorba însă de o "gonire" a lui Nicodim din Ungrovlahia . Mircea cel Bătrân pierduse alături
de Sigismund bătălia de la Nicolole iar aceasta a permis năvălirea turcilor în Serbia la 1398/99 iar
până la 1404/1405 când Nico dim revine la Tismana, sunt exact șase ani! Se știe că după pierderea
luptei de la Câmpia Mierlei (1389) Nicodim ascunsese în mănăstirile sale pe Milena fiica cneazului
Lazăr. Cum turcii porniseră persecuțiile și erau la Dunăre, Mircea consideră ca ar fi b ine să -l trimită
peste munți. E de înțeles că in afară de tetraevangheliar el a organizat acolo și o viață de obște d upă
modelul de la Tismana (inclusiv cu retragerea intr -o peșteră din apropiere pentru rugăciune).
Era cel de -al treilea lăcaș zidit de el pe pământ romanesc, primele
două fiind monastirile Tismana și Vodița. Mânăstirea este zidita într -o poiană
din apropierea munților Retezat, în care izvora un mic fir de apă, care în 1564
se dovedește a fi făcătoare de minuni si o vindecă pe Domnița Zamfira , fiica
domnitorului valah Moise Voda Basarab. Astfel, o domnita din Țara
Românească devine cel de -al doilea ctitor al mânăstirii ardelene. Ea
restaurează biserica, reface picturile, dăruie mânăstirii o icoană a Maicii
Domnului făcătoare de minuni. In 1580 , ea se săvârșește din viata. Piatra sa
funerara cu stema Țării Rom ânești, aflată aici, nu este scrisă, după obiceiul
vremurilor, în slavonă, ci in latină, limba din care s -a născut graiul romanesc.
Arhitectura are structuri asemănătoare bolniței de la mânăstirea Cozia .
Picturi le murale interioare în fresc ă din anul 1759 au fost realizate de me șterii
Simion si Nicolae ot Pitesti . Școală de cultur ă bisericească din a doua
jumătate a sec. al XVI -lea, reședință a Episcopilor de Silvaș in sec. al XVI -lea.
Intr-o peșteră din apropiere se află lăcaș ul de nevoință și pustnicie a
Cuviosului Ioan de la Prislop , prăznuit pe 13 septembrie. Sfântul Ioan de la
Prislop fusese pe la jumătatea secolului al XVI -lea stareț al acestei mânăstiri și
în memorabilul an 1600, îl în tâmpinase pe Mihai Viteazu cu ocazia intrării sale triumfale în Alba Iulia.
Ioan de la Prislop va deveni apoi, mitropolit al Transilvaniei.

Mânăstiri sau biserici a căror organizare
sau întemeiere este, probabil, legată
de activitatea Sfântului Nicodim sau al
ucenicilor săi

MÂNĂSTIREA COTMEANA

Mânăstire cu hramul Buna Vestire, aflată în
comuna Cotmeana, jud ețul Argeș , la 30 km. E de
Râmnicu Vâ lcea și 32 km NV de Pite ști, pe drum ul
modernizat Pite ști – Râmnicu Vâ lcea.
Ctitorita pe locul unei construc ții mai vechi , de
Radu I Voievod in 1385 și terminată în vremea lui Mircea
cel Bătrân (1386 -1418). A fost reî nființată în 1991 fiind

32 un monument de sinteză reprezentativ pentru asimilarea ș i dezvoltarea arhitecturii munteneș ti din sec.
14.
Prima atestare d ocumentară a Mânăstirii Cotmeana datează din 20 mai 1388, din timpul lui
Mircea cel Bătrân, care printr -un hrisov anunț a existenta acestui sfânt lăcaș odată cu ridicarea Coziei.
Se presupune î nsă ca mâ năstirea este mult mai veche, însuși termenul Cotmeana provine, pare -se,
de la hoardele cumane care au trecut prin aceste locuri. Reconstruit ă de Radu I (1377 -1383) , biserica
era una dintre ctitoriile de seamă ale voievodului Mircea cel Bătrân până la ridicarea m ânăstirii Cozia .
Probabil că obștea a fost organ izată aici de ucenicii Sfântului Nicodim având în vedere că să păturile
arheologice din j urul bisericii au scos la iveală morminte de tip a thonit, de o mare sobrietate, că lugării
fiind înmormâ ntați doar cu o c ărămidă drept că pătâi.
Sub faima Coziei, Cotmean a a apus din stră lucire, devenind, timp de secole, metoc al celebre i
mânăstiri de pe valea Oltului. Totuși, ea a fost restaurata in 1711 de Constantin Brancoveanu (1699 –
1714), iar in timpul ieromonahilor Ilarion si Sofronie de la Cozia se l ărgește pronaosu l și se adaugă un
pridvor cu arcade pe latura nordică .
În pa trimoniul m ânăstirii se afl ă cel mai vechi clopot din Țara Româneasca, dăruit de jupanul Dragomir
in anul 1385 . După mai mult de 600 d e ani, sunetul clopotului este ș i astăzi o frumusețe, dar și un
simbol, o p agină de istorie, de rezistență împotriva pă gânilor de orice fel.

MÂNĂSTIREA TOPOLNIȚA

Mănăstire de călugări, cu 8 viețuitori, cu hramul
"Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" (29 august) . Se
află în comuna Izvorul Barzii, jud. Me hedinți, la 27 km N de
Drobeta Tr. Severin, cu ramifica ție din DN Drobeta Tr. Severin
– Motru .
Tradiția o atribuie lui Radu I Voievod dar ea e ctitorită
de boierii Craioveș ti, în sec. XVI . Se mai spune că a fost
ridicată pe locul unei biserici din lemn înt emeiată de Sfântul
Cuvios Nicodim .
Biserica a fost reconstruită între 1645 si 1646 de
marele c ăpitan Lupu Buliga . Biserica are picturi murale în
frescă în stil bizantin, la inițiativa fiului să u Curia vel paharnic,
realizate de Gheorghe "grecul" și Dima " românul" î n 1673
Se re marc ă tabloul "Judecata de Apoi" de pe fațada de
vest, rar întâlnit în iconografia Țării Româ nești (V. Dragut,
1976) .
Catapeteasma din lemn a fost executată î n 1762 .
Turnul-clopotniță și incinta din zid d atează d in sec. XVII .
Pietrele funerare ale ctitorilor sunt î mpodobite cu înaltă mă iestrie.

MÂNĂSTIREA GURA MOTRULUI

Mânăstirea Gura Motrului, cu hramul Cuvioasa
Paraschiva, se află în comuna Butoiești, la 62 km est de Tr.
Severin și la 50 km vest de Craiova, așe zată pe malul Motrului,
la vărsarea acestuia în Jiu.
Tradiția zice că inițial a fost un schit atribuit Sfântului
Nicodim de la Tismana. Oficial, s -a construit prin contribuția
unui logofăt, al lui Neagoe Basarab, Harvat, care a fondat
biserica în 1515.
Actuala mânăstire a fost ctitorită în 1653 de Preda
Brâncoveanu și pictată prin dania lui Constantin Brâncoveanu.
Mânăstirea este înconjurată de un zid cu porți ferecate,
elemente de fortificație adăugând și Tudor Vladimirescu în anul
1821.
Alte refaceri au f ost întreprinse în anii 1841 -1853,
grație lui Eufrosin Poteca, filosoful iluminist exilat aici în 1830.
Sfințind locul prin prezența sa, mânăstirea a devenit un centru

33 de învățătură și spiritualitate emulativă.
Se păstrează aici o colecție de icoane pe le mn, cărți vechi și obiecte de cult, multe provenind
din donații ale domnitorilor.

MÂNĂSTIREA VIȘINA

Mănăstirea Vișina face parte din mănăstirile și bisericile
aflate de -a lungul defileului Jiului.
Dintre aceste lăcașe de cult, Mânăstirea Lain ici este
liantul credincioșilor din Oltenia cu cei din Ardeal și face parte,
jurisdicțional, din Arhiepiscopia Craiovei, fiind cea mai mare
mânăstire de călugări din această eparhie.
În marea Sa milă față de poporul român, Dumnezeu l -a
trimis în secolul a l XIV -lea în Țara Românească pe Sfântul
Nicodim cel Sfințit de la Tismana, pentru a da un suflu nou
Bisericii, a o reînvia și a o organiza.
Cu sprijinul nemijlocit al domnitorilor Țării Românești,
Vladislav Vodă (1364 -1377) , Radu I (1377 -1383), Dan I (138 3-
1386) și Mircea cel Bătrân (1386 -1418), Sfântul Nicodim a
ctitorit o mulțime de mânăstiri de la poalele Carpaților, ce au
constituit adevărați piloni de susținere ai Ortodoxiei și
românismului în fața prozelitismului catolic de după Marea
Schismă.
Începâ nd cu cruciadele, în secolul al XIII -lea, invazia de
catolicizare a Ardealului de către Biserica Catolică se afla în plin avânt.
Marele apărător al ortodoxiei noastre a fost Sfântul Nicodim de
la Tismana, duhovnicul voievodului Mircea cel Bătrân amândoi
realizând acum șase secole un vis de libertate al locuitorilor Țării
Românești: Biserica Ortodoxă Română neatârnată, independentă de
Bizanț. Este pentru prima dată când nu mai sunt numiți de la
Constantinopol, mitropoliți greci care conduceau de departe, din țara
lor, Mitropolia Română.
Cronica rimată de la Mânăstirea Prislop arată că Sfântul
Nicodim s -a așezat într -o peșteră pe Valea Jiului, la Surduc, deci lângă
Mânăstirea Lainici și a ctitorit Vișina. Istoricul I. Donat este cel care, în
lucrarea „Fundaț iile religioase ale Olteniei” a emis ipoteza că
Mânăstirea Vișina a fost ctitorită de Nicodim.
Documentul din 14 decembrie 1514 semnat de Neagoe
Basarab amintește de primul egumen cunoscut al Mânăstirii, Grigorie.
Reconstrucția Mânăstirii, așezată pe malul drept al Jiului la
intrarea din Gorj în defileu, a început după anul 1990, sub strădania
starețului Melchisedec Suparschi. Hramul Mânăstirii este la Sfânta
Treime.

Prof. Nicu Tomoniu, fondator Fundația Tismana
Președinte al comisi ei pentru învățământ , cultură , culte și turism a
Consiliului Local Tismana între anii 2000 -2008
Capitolele de mai sus, scrise la Tismana, în vara anului 2006 , au apărut
într-un număr special al revistei „Portal Măiastra” din Târgu Jiu și distribuit cu
ocazia simpozionului legat d e comemorarea Sfântului Nicodim la împlinirea a
600 de ani de la săvârșirea vieții sale pământești , în anul 2006 , declarat „ ANUL
SFÂNTUL NICODIM DE LA TISMANA ”

34 SUMAR

CUVÂNT ÎNAINTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 5
Unde s -a născut Nicodim ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 5
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 13
Viața lui Nicodim în Serbia și la Athos ………………………….. ………………………….. ……………. 13
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 23
Șase secole de la întemeierea ………………………….. ………………………….. ………………………….. 23
bisericii ortodoxe românești neatârnate ………………………….. ………………………….. …………….. 23
Capitolul IV. Mânăstiri și biserici construite de ………………………….. ………………………….. ….27
Sfântul Nicodim de la Tismana în Țara Românească ………………………….. ………………………. 27
SUMAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
NOTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …34

NOTE

i[i] Aici Ștefan Ieromonahul greșește, Lazăr nu a fost împărat ci cneaz (prinț) între 1374 și 1389 când moare în
lupta de la Câmpia Mierlei. După moartea marelui țar Dușan, jupanii se făcură fiecare stăpân pe provincia lor.
Serbia se fărâmă și mai tare după moartea, în împrejurări obscure, a lui Uroș (1371) tocmai când pr imejdia
turcească era la porțile Serbiei. Atunci, dintre toți jupanii, se ridică marele luptător pentru creș tinătate, cneazul
Lazăr, fiul lui Pribaț, logofătul lui Ștefan Dușan. El n -a fost niciodată rege, ci unul din cnejii care -și împărțiseră
imperiul sfărâmat, cnezatul său având capitala la Crușevaț pe Morava.
ii[ii] Iată hrisovul dat atunci: „ Pentru că eu, cel în Cristos Dumnezeu bine credinciosul Voevod Vladislav, cu mila
lui Dumnezeu Domn a toată Țara Românească, am binevoit după îndemnare dumnezeiască a înălța mănăstir e la
Vodița, în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu, Antonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim,
mai vârtos, dela Domnia Mea cheltuială și daruri, iar cu munca lui Kyr Nicodim și a fraților lui, am zidit si am
zugrăvit; și pe cât a adus vremea, aici am dăruit, tetraevangheliul, ferecat cu argint și aurit, căd elniță de argint,
vase sfinte de argint, odăjdii preoțești de mătase o pereche, catapeteasmă de adamască, cât trebuie b isericii,
epitrahil și rucavițe de mătase cu vergi purpurii.
Apoi, satul Jidovștița, slobod, de toate dările și slujbele domnești și de oaste, și peste tot ohabă, și de la satul
Costeni până la Topolnița, câte vor fio gălete, și pe dunăre de la opt vârșii, venitul domnesc, și t oată vâltoarea
din mijloc cu toate, și Dunărea de la cataracta Nucului, ce duce la podul cel mai de sus la Rușava, și Vodița cea
mare pe amândouă laturile cu nucii și cu livezile și cu Țerovățul cu siliștea Bahnei. După acestea toate, la
fiecare praznic al sf. și purtătorului de Dumnezeu, Antonie, 1000 de perperi* din casa Domniei mele și săracilor
să împartă 300 perperi, 12 burdufi de b rânză și 12 cașuri și o majă de ceară, și 12 perechi de haine, și 12
părechi de încălțăminte și 12 paturi. Acestea toate așezându -le și dăruindu -le pe fiecare an din casa Domniei
Mele, iarăși am așezat Domnia Mea, după sfat, ca, după moartea lui Kir Nicodi m să nu fie nici un Domn, volnic
să pună în locul acela stareț, nici arhiereu, nici careva altul ci cum va zice Kir Nicodim și cum va așeza, așa să
țină, care sunt acolo călugări, și ei singuri să -și pună stareț.
Și aceste toate rog pe toți urmașii, ca să nu schimbe nimic; care se va încerca să schimbe acestea sau ceva din
ele, pe acela să -l bată Domnul Dumnezeu și prea cinstita sa maică și sf. și marele purtătorul de Dumnezeu
Antonie, și aici în veacul viitor. Amin
Io Vladislav Voevod, cu mila lui Dumnezeu , Domn. ”
(* perperi românești, imitație după cei bizantini. 1 perper = 24 bani)

iii[i] Ultima ediție a celor doua acte patriarhale din 1359 in FHDR, IV, volum întocmit de Haralambie Miha escu,
Radu Lazarescu, Nicolae -Șerban Tanasoca, Tudor Teoteoi, București , 1982, p. 196 -203.
Înființarea primei mitropolii ortodoxe a Unglovlahiei, prin transferarea lui Iachint de la Vicina, s -a bucurat de o
foarte mare atenție în rândul specialiștilor.

iv[ii] Despre înființarea celui de al doilea scaun mitropolitan al Țarii R omanești cu sediul la Severin, vezi M.
Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane , ed. a II -a, vol. 1, București, 1991, p. 252 -262 (cu bibliografia
problemei). In ceea ce privește cauzele acestei dublări, dincolo de înaintata vârstă a mitropolitulu i Iach int,
"spectaculoasa" creștere a populației țării, prozelitismul catolic în zonă sau consecința asocierii la tron a lui Radu
I de catre Vladislav Vlaicu (ultima sugerata de P. S. Nasturel, Autour de la partition de la Metropo le de
Hongrovalachie (1370), in BBRF, 1977 -1978, p. 293 -326), trebuie sa avem în vedere înca cel puțin două
aspecte. Primul îl reprezintă îngrijorarea Patriarhiei ecumenice de a nu pierde controlul spiritual în această zonă

35
în fața ofensivei catolice în condițiile în care împăratul bizan tin Ioan al V -lea Paleologul aderase, în 1369, la
unirea cu Roma în speranța obținerii unui ajutor în fața pericolului otoman, iar Vladislav I Vlaicu a recunoscut în
același an liberul exercițiu al credinței catolice în Țara Românească (actul din 25 noiemb rie 1369, în DRH, B, I,
p. 13). Cel de -al doilea motiv decurge din schimbările de ordin politic ce au avut loc în această perioadă:
preluarea de către Ludovic I al Ungariei, în 1370, după moartea lui Cazimir cel Mare, a coroanei pol one, fapt ce
a dus la o manifestare tot mai evidentă din partea regatului ungar a tendințelor hegemonice în această zonă. In
aceste condiții, este cu atât mai explicabilă dorința domnului Țării Românești de a obține numirea u nui
mitropolit în zona Severinului, teritoriu revendica t de regalitatea maghiară (S. Papacostea, Geneza statului , p.
56-60, 113 -130).

v[iii] Succesiunea titularilor scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei la sfârsitul sec. al XIV -lea și începutul celui
următor nu este pe deplin lămurită. Una din problemele cel e mai dezbătute este aceea a momentului dispariției
lui Antim Critopol și a stabilirii succesorului său. In acest sens, vezi M. Pacurariu, Listele cronologice ale
ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române , București, 1975; idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Roman e, I, p. 263 -272
(în ambele studii se regăsește cronologia stabilită de N. Dobrescu și acceptată și de P. P. Panaites cu în lucrarea
de fața). O cronologie diferită la P. S. Nasturel ( Autour de la partition , p. 312 -313), care consideră că Antim a
încetat în viață în jurul anului 1392, scaunul mitropolitan fiind ocupat de un enigmatic Ieremia, cel căruia î n
1401 patriarhul " Matei I i se adresa cu titlul de "exarh a toată Ungaria și a plaiurilor".

vi[iv] In condițiile în care sursele documentare lipsesc, iar acordul formal al Patriarhiei ecumenice în numirea
mitropoliților Ungrovlahiei, într -adevăr pentru perioade mult mai târzii decât cea în cauză, este atestat
documentar, atribuirea acestei "reforme" lui Mircea cel Bătrân rămâne o simplă ipoteză. Amintim de exemplu
acordul Patriarhiei de Constantinopol în cazul caterisirii mitropolitului Ștefan I de către Matei Ba sarab, deci într –
o epocă în care Patriarhia ecumenică nu mai avea mijloace de a -și impune autoritatea. Detalii : privind relațiile
dintre puterea l aică și cea religioasă în epoca lui Mircea cel Bătrân la A. Sacerdoteanu, Mircea cel Bătrân și
biserica ortodoxă a Țării sale , în BOR, XCV, 1968, nr. 3 -5, p. 100 -106.
De asemenea, în legatură cu relațiile dintre scaunul mitropolitan al Țării Românești și Constantinopol, credem că
termenul adecvat este cel de autonomie și se explică prin condițile grele în care Patriarhia Ortodox ă a
supraviețuit după dispariția Bizanțului (1453).

vii[v] Recunoașterea lui Iosif ca mitropolit al Moldovei de către Patriarhie, după o lungă perioadă conflictuală, s -a
făcut într -un context politic nefavorabil Bizanțului, tot mai amenințat de otomani, și în care împăratul a avut un
rol decisiv, în speranța realizării unui front antiotoman în cadrul căruia cele două state românești urmau să aibă
un rol important.
In problema apariției mitropoliei Ortodoxe a Moldovei și a lungului conflict bizantino -moldovean în jurul
canonicității lui losif I se pot consulta: V. Laurent, Contributions a 1'histoire des relations de 1'Eglise byzantine
avec 1'Eglise roumaine au debut du XVe siecle , în BSHAR, 26, 1945, p. 165 -184; idem, Aux engines des 1
'Eglise de Moldavie. Le metropolite Jeremie et 1'eveque Joseph , în REB, V, 1947, p. 158 -170; Al. Elian ,
Moldova și Bizanțul în secolul al XV -lea, în vol. colectiv, Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare ,
București, 1964, p. 97 -179 (cu discutarea tradiției privind legăturile lui Alexandru cel Bun cu Bizanțul); Ștefan
S. Gorovei, Aux debuts des rapports moldo -byzantins , RRH, XXIV, 1985, nr. 3, p . 183 -207; idem, La începutul
relațiilor moldo -bizantine: contextul întemeierii Mitropoliei Moldovei, în vol. Românii în istoria universală ,
III/l, lasi, 1988, p. 853 -879; Ciprian Zaharia, Iosif I Mușat, întaiul mare ierarh român , București, 1987 (vezi și
observațiile lui Ștefan S. Gorovei din AHAI, XXV/1, 1988, p. 547 -560); Ș. Papacostea, Întemeierea mitropoliei
Moldovei: implicații central și est -europene , în vol. Românii în istoria universală, III/l, p. 525 -541; idem,
Byzance et la creation de la "Metrop ole de Moldavie ", în EBPB, II, București, 1991, p. 133 -150; Răzvan
Theodorescu, Implicații balcanice ale Începuturilor Mitropoliei Moldovei , în vol . Românii în istoria universală ,
III/l, p. 543 -566; M. Păcurariu, op. cit, p. 273 -285; Ștefan Andreescu, Mitropolia de Halici și episcopia de
Asprokastron. Cateva observații , în vol. Național și universal în istoria românilor . Studii oferite prof. dr. Șerban
Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani, București, 1998, p. 125 -136.

viii[vi] Despre acest epitet în ti tulatura mitropoliților Ungrovlahiei, vezi N. Șerbanescu, Titulatura mitropoliților,
jurisdicția, hotarele și reședințele mitropoliei Ungrovlahiei , în BOR, LXXVII, 1959, nr. 9 -10, p. 710 -711.
Acordarea acestui titlu mitropolitului muntean prin care jurisdi cția îi era extinsă și asupra ortodocșilor din regatul
ungar ce nu aveau o ierarhie proprie (vezi Al. Elian, Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia din
Constantinopol și cu celelalte biserici ortodoxe , în ibidem , p. 908), trebuie pusă în legătur a cu acordul din 1396
dintre Ungaria și Patriarhie ce urmărea declanșarea unei vaste acțiuni antiotomane, acord urmat de o "relaxare
confesională"; pentru contextul politic ce a dus la încheierea acestui acord, vezi Ș. Papacostea, Byzance et la
croisade au Bas-Danube a la fin du XIV -e siecle , în RRH, XXX, 1991, nr. 1 -2, p. 3 -21.