Cotos L Cultura Organizationala [620011]

71  Stilul managerial nu are doar o relevanță personală, ci și una organizațională, adică influențează
organizația în an samblul ei;
 Necesitatea selecției și încadrării în postul de conducere a unor persoane cu un stil de conducere
adecvat contextului;
 Adecvarea stilului managerial la situațiile concrete, adică flexibilizarea stilului conducătorilor.
În ce privește eficacitatea stilului de conducere, trebuie precizat că aceaste se ”cotează” prin
modul în care stilul reușește să amplifice productivitatea. Rolul esențial în asigurarea eficacității stilului
revine capacității manageriale a managerului. Importante pentru eficacitatea stilului managerial sunt și
relațiile psihosociale ale managerilor cu colectivul, care susțin cooperarea în cadrul grupului de muncă.
Aceste relații imprimă și climatul care se dezvoltă în cadrul instituției. El este rezultatul modului specific
în care se practică comunicarea și informarea, organizarea și antrenarea, transmiterea deciziilor și
controlul. În cadrul acestui proces pot apărea dificultăți cauzate de diverși factori situaționali, în aceste
cazuri, managerul, în calitate de promotor al stilului de management, trebuie să fie în stare să asigure
colectivului un comportament coerent și un moral optimist, care să insufle încrederea necesară
confruntării cu aceste dificultăți. Un stil de conducere ne adecvat duce la inhibarea inițiativei, la fuga de
răspundere și la scăderea capacității generale de acțiune [7, p. 85].
Pentru stabilirea unor relații eficiente cu personalul instituției propunem managerilor să ia în
considerare unele recomandări:
 Observați cu atenție colectivul pe care -l conduceți, căci el ascunde mii de probleme dar și idei.
 Comportați -vă în așa fel încît subalternilor să le puteți spune fără teamă Făce -ți ca mine.
 Nu criticați direct pe nimeni: altfel efectele pot fi contrare celor dorite.
 În orice situație vă aflați, stăpâniți -vă firea.
 Nici o sarcină fie oricît de ușoară, nu poate fi rezolvată cu forța, prin folosirea amenințărilor și a
violenței verbale sau fizice.
 Prevedeți în planul de activitate a instituției un curs aplicativ de creativitate în vederea cultivării
ingeniozi tății, fanteziei și dezvoltării creativității etc.

Referințe bibliografice:
1. Cojocaru V., Cebanu L . Stilurile manageriale în instituția preșcolară. Chișinău, 2013.
2. Cojocaru V. Gh. Schimbarea în educație și schimbarea managerială. Chișinău: Lumina, 2004. 33 5 p.
3. Kramar M. Psihologia stilurilor de gândire și acțiune umană. Iași: Polirom, 2002.
4. Lippitt R., White R. Studiu experimental privind activitatea de conducere și viața de grup, in De
visscher P., Neculau A. Iași: Polirom, 2001. 664 p.
5. Pânișoară I. O. Comunicarea eficientă. Iași: Polirom, 2008.
6. Potolea D. De la stiluri la strategii. O abordare empiric ă a comportamentului didactic . Bucure ști:
Academiei, 1989.
7. Vasiliu V. Stilul de conducere și personalitatea managerului din învățământ. Manual de pedagogie.
ROLUL STIL ULUI MANAGERIAL ÎN DEZVOLTAREA CULTURII ORGANIZAȚIONALE
Ludmila COTOS , lector universitar, doctor
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Moldova
Abstract: In the given article is approached the impact problem of leadership style in the development of
organizational culture. Are presented succinctly and clearly the managerial styles: authoritarian, democratic and
permissive. Managerial style of the teams contributes significantly to solving optimal objectives, as it represents
self-organization of the team activities, defines the nature of internal relations, efficiency of methods, forms of
action used.
Datorită transformărilor complexe ce au loc în societatea contemporană un rol deosebit îi revine
stilului managerial. Stilul de conducere al managerilor, fiind un element intrinsec al culturii
organizaționale, o influențează puternic. Astfel, în organizațiile cu culturi organizaționale puternice, CZU: 37.01

72
managerii își adaptează propriul stil de conducere la cultura promovată și acționează în sensul dezvoltării
acesteia. Specialiștii din domeniul managementului, care au analizat în detaliu problematica influenței
stilului managerial asupra culturii organizaționale au susținut ideea că managerii cu un stil managerial
participativ sunt aceia care pot exercita o influență puternică asupra celorlalți angajați pentru a accepta și
susține cultura organizațională.
Stilul managerial ca fenomen de grup necesită cunoașterea a următoarelor categorii de factori [3]:
 factorii extraorganizaționali;
 factori derivați din natura și importanța sarcinii pe care grupul o are de îndeplinit;
 factori intraorganizaționali, care exprimă influențele structurii asupra stilului de management;
 factorii de personalitate ai liderului, care reflectă aspectele de autodeterminare în definirea
comportamentului managerial.
Caracteristici ale stilului managerial sunt: autoritarismul; directivitatea; relațiile între lideri și
membrii grupului; orientarea liderului în raport cu problemele grupului; tehnicile de conducere a
activității.
Factorii perceperii subiective ale stilului managerial de către membrii grupului sunt: statutul
sociometric al liderul ui; gradul de încredere în lider.
Stilurile manageriale sunt legate de cultura organizațională, dat fiind faptul că atitudinile și
preferințele manageriale influențează modul în care se desfășoară munca. În plus, nivelul managerial
impune diferențe ș i în stilul de conducere: managerii de top abordează stiluri diferite de managerii
inferiori [10]. Stilului managerial îi este asociat și comportamentul. Comportamentul liderului trimite la
acțiuni specifice unui manager (aprecierea, critica sau recompensa ), iar stilul este o consecin ță a nevoilor
fundamentale ale liderului, nevoi care îi susțin din punct de vedere motiva țional comportamentul.
Un concept integrator al stilului trebuie să includă, însă, aspectele comportamentale, atitudinale,
motivațio nale și situaționale. Stilul este o rezultantă a mai multor forțe: orientarea conducerii, viziunea
instituției, structura organizațională strategia și, nu în ultimul rând, cultura. Influența cultu rii este subtilă,
dar decisivă. Influența culturală a stilul ui este indiscutabilă. O cultură care nu încurajează implicarea
angajaților în actul managerial în care subordonaților nu le este legitimată independența și participarea la
decizie va înlesni un stil managerial autoritar. Acest tip de cultură este în opozi ție cu stilul liber sau
democrat. De asemenea o serie de opinii ale practicienilor în management pledează în favoarea diferenței
dintre stilurile manageriale pe criterii de gen, având suportul experiențelor din instituțiile în care au lucrat.
După cum știm , stilul managerial masculin este considerat autocratic, competitiv, nonemoțional, analitic
și ierarhic. Stilul feminin este caracterizat prin colaborare, operativitate și participare.
Pedagogul R. Șakurov susține că stilul managerial ar putea fi caracteri zat și înțeles mai amplu și
mai profund, dacă s -ar recunoaște funcția lui de raportare a activității managerului la particularitățile lui și
la condițiile obiective în care activează [9].
Autorul citat menționează că noțiunea de stil – în sens îngust – cuprinde doar comunicarea
managerului cu oamenii, iar în sens larg – toate trăsăturile activității lui ce au valoare funcțională. Autorul
vorbește și despre calitățile formatoare și calitățile purtătoare de stil – componentele structurale ale
activității: mot ivațiile, scopurile, procedeele . După părerea lui N. Revenco, stilul managerial este o
caracteristică integrală a activității manageriale, în care se reflectă calitățile personale ale acestuia,
relațiile reciproce cu subalternii și particularitățile activi tății [8].
Stilul managerial este definit ca reprezentând tipul de com portament în cadrul activității de
conducere, modul caracteristic de exprimare și de manifestare a gândirii și a acțiunii, totalitatea
particularităților, strategiilor și a metodelor de care uzează un conducător sau un colectiv de conducere.
Altfel spus, un ansamblu de ipoteze, mai mult sau mai puțin conștiente, care orientează comportamentul
unei persoane și care, de obicei, se organizează în jurul unei trăsături dominante, modul în ca re managerul
se raportează la sarcini și la membrii organizației [4].
Se pot înțelege mai bine principalele direcții de investigare ale stilului precum și caracterul lor
evident complementar [5]:
1. funcțională , de natură clasică, care studiază stilurile mana geriale (democrat, autoritar, permisiv)
mai ales sub raportul manifes tărilor, făcând în bună măsură abstracție de structura persoanei;
2. structurală , care -și propune să investigheze stilul managerial pornind de la structura persoanei,
de la însușirile psiho -fiziologice de bază: caracter, temperament și aptitudini.

73
După cum s -a menționat anterior, primele studii care abordează studiul stilului managerial sunt
legate de numele lui J. Lewin, G. White. Studiul clasic realizat de acești autori prevede elaborarea unei
scheme de clasificare a stilurilor manageriale, având drept criteriu parti ciparea membrilor grupului la
procesul de adoptare a deciziei. Acești cercetători au de pistat trei tipuri de stiluri manageriale, devenite
mai târziu clasice: stilul autoritar ; stilul democrat; stilul permisiv.
Specificul primelor două stiluri manageriale sunt redate succint și foar te clar de
A. Neculau în Tabelul 1 [7].
Tabelul 1. Caracteristica tipurilor de comportare în grup
Tipul autoritar Tipul d emocrat
1. Toate direcțiile generale sunt stabilite de lider. Toate direcțiile generale reprezintă obiec tul unei
deliberări prealabile a grupului, care este sugerată
și încurajată de lider.

2. Procedeele și stadiile de reali zare sunt stabilite
de lider etapă cu etapă, astfel ca următoarea
direcție să rămână întotdeauna mai mult sau mai
puțin incertă. Perspectiva generală a activității este pre zentată
într-o expunere a principalelor etape. La prima
reuniune se organizează o discuție.
3. Liderul stabilește fiecărui mem bru sarcina sa
individuală pre cum și colegii cu care va lucra. Membrii grupului sunt liberi să lucreze cu cine
doresc, iar distribuirea sarcinilor este lăsată la
inițiativa grupului.
4. Liderul adresează critici într -o formă perso nală,
fără a justifi ca prin rațiuni obiective acest lucru. Liderul trebuie să fie obiectiv în afacerile și în
criticele sale, care sunt justificate în fața grupului,
prin faptele membrilor.
5. Liderii nu participă la activita tea grupului, decât
cu titlu democratic. Liderul se comportă ca un membru obiș nuit al
grupului fără a participa prea mult la activitatea
comună.

Ultimul tip de stil este caracterizat în felul următor: l iderul nu par ticipă la activitatea grupului;
liderul nu ia decizii de unul s ingur, este pasiv, nu manifestă inițiativă, nu propune nici o alternativă;
liderul oferă informați i, dar subalternii le solicită; m embrii grupului au l ibertate de decizie și acțiune.
Determinarea stilului managerial implică luarea în considerație a unui an samblu de factori care
condiționează activitatea managerilor și modul specific de acționare care cuprinde: tipul sistemului
managerial al unității; personalitatea managerului și modul de a acționa al acestuia; gradul de autonomie
în utilizarea resurselor; potențialul și personalitatea colaboratorilor; specificitatea și gradul de stimul are a
activității unității [2]. Influența acestor factori își pun amprenta asupra stilului managerial, imprimând un
stil democratic. Fiecare manager are stilul său personal ma nagerial, care nu este transmisibil și care poate
să difere de la o perioadă la alta. Conform opiniei investigatorului I. Lazăr, stilul managerial reflectă
modul în care managerii exercită atribuțiile ce le revin, rolul pe care îl au în organizarea și cond ucerea
muncii, comportamentul lor, modul în care antrenează și stimulează subalternii în vederea realizării
obiectivelor stabilite [6].
Stilul democratic se caracterizează prin cooperarea cu colaboratorii săi în munca managerială,
menținerea unui climat favorabil și a unor relații umane care permit performanțe sporite. Acest stil
managerial asigură o participare activă a colaboratorilor la realizarea obiectivelor, determină reducerea
tensiunilor, a stărilor conflictuale în colectivul condus. Pract icarea acestui stil permite managerilor să
analizeze în colectiv fenomenele, să ia decizii fundamentale, să treacă ferm la acțiune, să cultive spiritul
de inițiativă la subalterni [3].
Stilul autoritar este propriu managerilor rigizi, care refuză participarea subordonaților la acțiunile
manageriale, adoptă deciziile în mod unipersonal, acordă o încredere nelimitată măsurilor organizatorice
pentru îndeplinirea obiectivelor fixate. Acest stil determină o atmosferă de permanentă tensiune și
încordare stării conflictuale, reacții de autoapărare a subordonaților, care caută să ascundă, să simuleze și
să dezinformeze, provoacă apatie, micșorarea interesului subalternilor, reducerea posibilităților de
dezvoltare profesională a acestora, fluctuație forței de muncă [Ibidem].

74 Stilul permisiv este caracterizat prin evitarea oricărei intervenții în organizarea și conducerea
colectivului din subordine, angajare redusă la îndeplinirea obiectivelor, toleranță față de subalterni. Prin
urmare putem menționa că pe baza cunoașterii stilurilor manageriale redate de autorii citați anterior
remarcăm faptul că oricare dintre acestea poate fi eficient în anumite situații. Stilul managerial al
echipelor contribuie esențial la rezolvarea optimă a obiectivelor, deoarece reprezintă autoorganizarea
activității echipei, definește natura relațiilor interne, eficiența metodelor, formele de acțiune utilizate.
În concluzie , problema impactului stilului managerial în dezvoltarea culturii organizaționale rămâne
desch isă cercetării, reflecției managerului, deoarece ea se corelează cu performanțele de înalt nivel. E clar
că un conducător trebuie: să aibă o pregătire complexă; să fie în același timp un bun specialist; să posede
aptitudini organizatorice, un larg orizont cultural, precum și capacitatea de a mobiliza și motiva colectivul
la îndeplinirea sarcinilor; să creeze un climat psihologic favorabil; să stimuleze critica și autocritica,
inițiativa, idei originale, inovații, propunerile subalternilor.
Referințe biblio grafice:
1.Cojocaru V. Gh. Management educațional. Ghid pentru directorii unităților de învățământ. Chișinău:
Știința, 2002. 131 p.
2.Cojocaru V., Sacaliuc N. Management educațional. Ediție completată și revăzută. Chișinău: Cartea
Moldovei, 2013. 272 p.
3.Cojoca ru V., Slutu L. Management educațional. Suport de curs (ciclul II). Chișinău: Cartea
Moldovei, 2007. 160 p.
4.Cojocariu V. Introducere în managementul educației. București: Didactică și Pedagogică, 2004. 272
p.
5.Dragomir M. ș.a. Manual de management educațional pentru directorii unităților de învățământ.
Turda: Hiperborea, 2000. 219 p.
6.Lazăr I. ș.a. Management general. Cluj -Napoca: Dacia, 2002. 348 p.
7.Neculau A. Stilul de conducere: conducerea școlii. In: Tribuna învățământului, 1992, nr. 15. p. 5.
8.Ревенко Н. Социально -психологический анализ стиля руководства. Автореф. дисс. канд.
психол. наук. Москва, 1980. 19 с.
9. Шакуров P., Рафаил Х. Социально -психологические основы управления: руководитель и
педагогический коллектив. Москва: Просвещение, 1990. 208 с.
10. Impli cații și relații între stilul de conducere și cultura organizațională.
Disponibil: http://www.scrigroup.com/management/implicatii-si-relatii-intre-ST55175.php (vizitat
18.05.2017).