Introducere… …2 [619953]

1
Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………… …….2
1. Partea generală……………………………………………………………………………… …….. ………….4
1.1. Scurt istoric al uleiurilor volaitle………………………………………………………….4
1.2. Definiția uleiurilor volatile………………………………………………………………….4
1.3. Com poziția uleiurilor volatile……………………………………………………………..5
1.4. Biosinteza uleiurilor volatile……………………………………………………………….5
1.5. Stocarea uleiurilor volatile în plante. …………………………………………………….6
1.6. Localizarea uleiurilor volatile……………………………………………………………..7
1.7. Răspândirea uleiurilor volatile………………………………………. ……………………7
1.8. Metode de obținere a uleiurilor volatile…………………………………………………7
1.9. Aplicații ale uleiurilor volatile…………………………………………………………..11
1.10. Toxicita tea uleiurilor volatile…………………………………………………………..13

2
Introducere
Tema lucrării de licență este reprezentată de obținerea și caracterizarea unor
uleiuri volatile din plante aromatice. Consider că tema abordată este una de actualitate în
contextul rezistenței bacteriene în continuă creștere.
Odată cu descoperirea diferi telor clase de antibiotice (tetracicline, cefalosporine,
aminoglicozide, macrolide) în anii '60, s -au rezolvat problemele esențiale ale
chimioterapiei, dar istoria se repetă în zilele noastre, când acești compuși revoluționari
sunt în pericol de a -și pierd e eficiența din cauza creșterii rezistenței bacteriene. În prezent,
utilizarea antibioticelor este asociat ă de foarte multe ori cu eșecul terapeutic , din cauza
apariției bacteriilor multirezistente, iar acest lucru reprezintă o îngrijorare globală pentru
sănătatea publică. 1
Una dintre soluțiile pentru combaterea rezistenței la antibiotice o reprezintă
dezvoltarea de noi agenți antimicrobieni. Uleiurile esențiale din plante sunt studiate ca
potențiale substanțe care să substituie antibioticele , iar în pr ezent, multe uleiuri esențiale
au fost raportate ca având activitate antimicrobiană semnificativă . Activitatea
antimicrobiană este atribuită unor substanțe din compoziția uleiurilor volatile, în special
fenolilor sau derivaților oxigenați. 2
Motivația alegerii temei de licența o reprezintă curiozitatea și dorința de
cunoștere a unor soluții pentru rezolvarea problemelor legate de rezistența bacteriană la
antibiotice.
Scopul prezentei lucrări îl reprezintă izolarea și analizarea unor uleiuri v olatile
din plante aromatice.
Pentru realizarea acestui studiu pornim de la ipoteza existenței unor uleiuri
volatile cu acțiune antimicrobiană și antioxidantă, extrase din diverse plante aromatice.
Lucrarea de față cuprinde două părți. Prima parte este reprezentată de un studiu
bibliogrfic al literaturii de specialitate cu privire la uleiurile volatile. A doua parte a
lucrării este un stidiu experimental care cuprinde izolarea și analiza microbiologică a unor
uleiuri volatile din plante aromatice, precum și determinarea activității antioxidante a
acestora.

3
În această lucrare s -au extras și s -au analizat uleiurile esențiale de busuioc
(Ocimum basilicum ), cimbru ( Thymus vulgaris ), fenicul ( Foeniculum vulgare ), leuștean
(Levisticum officinale ), măghiran ( Origanum majorana sin. Majorana hortensis ) și mărar
(Anethum graveolens ). Uleiruile obținute au fost studiate din punct de vedere al activității
antimicrobiene și antioxidante. Activitatea antimicrobiană a fost testată asupra unor specii
bacteriene gram -nega tive ( Escherichia coli , Salmonella anatum , Salmonella
thyphimurium ), respectiv gram -pozitive ( Staphylococcus aureus , Bacillus cereus ) și
fungice ( Aspergillus niger , Candida albicans ).

4
1. Partea generală

1.1. Scurt istoric al uleiurilor esențiale
Uleiurile volatile au fost folosite de -a lungul istoriei de numeroase culturi, pentru
proprietățile lor terapeutice. Ele au fost utilizate pentru prima dată în Egiptul Antic pentru
tratarea diferitelor afecțiuni și a altor nevoi fizice și spirit uale. Grecii, romanii, indienii,
persanii și chinzii au perfecționat metodele de extracție a uleiurilor volatile prin distilare
și au folosit uleiurile pentru îmbunătățirea stării de bine, igienă personală, masaj
terapeutic și aromaterapie. Uleiurile volat ile se foloseau, de asemenea, pentru tratamente
de înfrumusețare, prepararea hranei sau în ceremonii religioase. 3
Unul dintre cele mai importante documente despre plantele aromatice , păstrat
din Egiptul Antic este „Papyrus Ebers” și datează din 1550 î.H .. Este un papirus lung de
20 m și conține aproximativ 700 de formulări și remedii. În Grecia Antică, Hippocrates
(460–377 î. H.), supranumit părintele medicinii, descrie în tratatul său „Corpus
Hippocratium” aproximativ 200 de plante, printre care și plan te aromatice. Medicul și
botanistul de origine greacă, Discorides (cca. 40 –90), care a practicat în Roma Antică
descrie peste 500 de plante medicinale și remedii în lucrarea sa „De Materia Medica”.
Paracelsus (1493 –1541) considera că prin distilare se obți ne chintesența plantei – „quinta
essentia”. Noțiunea de „ulei esențial” face referire la teoria lui Paracelsus. 4
1.2. Definiția uleiurilor volatile
Conform Ph. Eur. Ed. 7, uleiurile esențiale sunt definite ca „produse aromate, în
general cu o compoziție complexă, obținute dintr -o materie primă vegetală, fie prin
antrenare cu vapori de apă, fie prin distilare uscată, fie printr -o metodă adecvată fără
căldură. Un ulei esențial este de obicei separat de faza apoasă printr -o metodă fizică ce
nu duce la o sch imbare semnificativă a compoziției chimice. Uleiurile esențiale pot fi
supuse ulterior procese lor de deterpenizare sau desesqu iterpenizare.” 5
Conform Farmacopeei Române Ediția a X -a, „uleiurile volatile sunt sustanțe
volatile și lipofile, cu miros aromat, care aparțin diferitelor clase de compuși organici
(mai ales terpene și derivații lor oxigenați). Se obțin prin antrenare cu vapori de apă, pr in
distilare cu apă sau prin alte procedee de extracție”. 6

5
1.3. Compoziția uleiurilor volatile
Uleiurile volatile conțin hidrocarburi de tipul terpenelor, derivați oxigenați ai
acestora (numiți terpenoide) și derivați fenilpropanici . 7
Terpenele sun t molecule organice cu formula moleculară (C5H8)n, unde n este
numărul de unități de izopren. Unitățile de izopren (2 -metil -1,3-butadiena) sunt legate
cap-coadă între ele. Terpenele se pot clasifica în funcție de numărul atomilor de carbon,
respectiv a numărului de unități de izopren în: monoterpene (C 10), sesquiterpene (C 15),
diterpene (C 20), sesterpene (C 25), triterpene (C 30), tetraterpene (C 40). 8 În compoziția
uleiurilor volatile, cele mai abundente sunt monoterpenele, urmate de sesquiterpene. 7
Monoterpenele pot fi cilice sau aciclice. Monoterpenele cilcice pot fi
monociclice (p -cimen, limonen, α -terpinen, β -terpinen, γ -terpinen, terpinolen, timol,
carvacrol, pulegonă), bicilice (α -pinen, β -pinen, α -tuiona, β -tuionă, sabinenu, 1,8 -cineol,
1,4-cineol, ascaridol) sau triciclice (triciclen). Monoterpenele aciclice sunt liniare (β –
myrcen, β -ocimen). 7
Sesquiterpenele pot fi liniare, ramificate sau ciclice. Sesquiterpenele aciclice
cuprind izomeri ai nerolidolului si ai farnesolului. Sesquiterpenele ciclice pot fi mono -,
bi- sau triciclice. Sesquiterpenele monociclice cuprind: acidul abscisic, α -bisabolen și
derivați oxigenați ai acestora, α – și β-bisabolol. Sesquiterpenele biciclice cuprind:
eudesmol, widdrol, guaiol și azulene. Sesquiterpenele trici clice sunt: cedren și santalol.
7
Terpenoidele sunt derivați oxigenați ai terpenelor, precum: alcooli, aldehide,
cetone, acizi, fenoli, eteri și esteri. 8
Derivații fenilpropanici conțin un inel aromatic format din șase atomi de carbon
și o catenă laterală alcătuită din trei a tomi de carbon. Fenilpropanoidele sunt sintetizate
pe calea acidului shikimic. Această cale de biosinteză are loc doar la microorganisme și
plante, niciodată la animale. Din clasa de fenilpropanoide fac parte: eugenolul, metil –
eugenolul, anetolul, carvicolul, estragolul (meil -carvicol), myristicinul și apiolul. 7
1.4. Biosinteza uleiurilor volatile
În speciile de plante aromatice, biosinteza ueliurilor volati le are loc prin două căi
biochimice complexe care implică diferite reacții enzimatice. Calea acidului mevalonic

6
(MVA) se desfășoară în citosol pentru biosinteza IPP din acetil -coenzima A (CoA). Calea
2-C-metileritritol -4-fosfat (MEP), numită și calea 1-deoxi-D-xilulozo -5-fosfat ului
(DXP), se desfășoară în plastide pentru biosinteza IPP și DMAPP din gliceraldehid -3-
fosfat și piruvat. Calea MVA este responsabilă și de biosinteza terpenoidelor în
mitocondrie la plantele mai evoluate. 9
Structura de bază de la care pornește biosinteza uleiurilor volatile este izoprenul.
Unitatea de izopren activată, izopentenil pirofosfat (IPP) și izomerul său dimetilalil
pirofosfat (DMAPP) sunt precursorii universali ai tuturor terpenoidelor. Biosinteza
terpenoidelor are loc sub acțiunea enzimei prenil difosfat sintetaza care realizează legarea
cap-coadă a IPP cu DMAPP, pentru a forma prenil difosfat. Prenil difosfatul este un
substrat pentru formarea geranil difosfatului (GPP, C 10) sau fernesil difosfatului (FPP,
C15) cu aju torul enzimei terpen sintetaza (TPS). TPS este un grup mare de enzime
responsabile de formarea terpenoidelor. 9
Sesquiterpenele și triterpenele se biosintetizează din FPP folosind ca precursor
IPP citosolic. Mono -, di- și tetraterpenele sunt biosintetiza te din geranil pirofosfat (GPP)
și geranil -geranil difosfat (GGDP) folosind ca precursor IPP plastidic. 9
1.5. Stocarea uleiurilor volatile în plante
Uleiurile esențiale sunt biosintetizate, acumulate și stocate în structuri
histologice specializate, num ite glande secterotii. Există două tipuri de glande secretorii:
cele localizate la suprafața plantei, cu secreție exogenă și cele localizate în interiorul
plantei, în organele interne, cu secreție endogenă. Ele sunt, de asemenea, localizate în
citoplasma u nor celule secretorii, în unul sau mai multe organe ale plantei. 10
Țesuturi cu secreție exogenă:
– Papile epidermice: sunt celule epidermice conice care secretă esențe și se
întâlnesc adesea în petalele florilor (ex. Rosa sp.) 10
– Peri glandulari (secretori): se dezvoltă din celulele epidermice. Ei sunt locul de
biosinteză și acumulare a uleiurilor volatile și sunt caracteristici pentru familia
Lamiaceae. Uleiul esențial sintetizat este acumulat într -un buzunar între celula secret oare
și o cuticulă. Există mai multe tipuri de peri glandulari: sesili sau pedunculați. Cei d in
urmă pot fi: peltați, capitați , digitiform i. 10

7
Țesuturi cu secreție endogenă sunt: c anale s ecretoare, b uzunarele schizogene ,
celule cu secreție intracelulară 10
1.6. Localizarea uleiurilor volatile
Uleiurile volatile sunt localizate în diferite organe ale plantelor, precum: flori
(iasomie, trandafir, violetă, lavandă), partea aeriană, muguri (cuișoare), frunze (cimbru,
eucalipt, salvie), fructe (anason, anas on stelat), crenguțe, scoarță (scorțișoară), coajă
(citrice), semințe (cardamom), lemn (santal), rizomi și rădăcini (ghimbir). 10
1.7. Răspândirea uleiurilor volatile
Dintre familiile de plante, doar familiile Apiaceae (Umbelliferae), Asteraceae
(Compositae), Cupressaceae, Hypericaceae, Lamiaceae, Lauraceae, Fabaceae, Liliaceae,
Myrtaceae, Pinaceae, Piperaceae, Rosaceae, Rutaceae, Santalaceae, Zingiberaceae și
Zygophyllaceae cuprid plante care conțin uleiuri v olatile. 7
1.8. Metode de obținere a uleiurilor volatile
Există două categorii de metode de extracție a uleiurilor volatile: metode
convenționale/ clasice și metode inovative. Metodele convenționale/ clasice se bazează
pe distilarea apei prin încălzire p entru extragerea uleiurile volatile din plante. Metodele
inovative sunt pr ocese de extracție mult mai eficiente (reducerea timpului de extracție și
a energiei consumate, creșterea randamentului de extracție și îmbunătățirea calității
uleiurilor esențiale). 10
a) Metode convenționale/ clasice de extracție a uleiurilor volatile
1. Hidrodistilarea este cea mai simplă și cea mai veche metodă de extracție a
uleiurilor volatile. Principiul hidrodistilării are la bază imersarea materiei prime (planta)
în apă, în int eriorul alambicului și fierberea compoziției. Aparatul de extracție (Figura
1.1) cuprinde o sursă de căldură peste care se află un vas (alambic) în care se pune materia
primă și apa. Instalația mai conține un condensator și un decantor pentru a colecta și
separa uleiul esențial de apă. Hidrodistilarea are unele dezavantaje: timp lung de extracție,
artefacte și molecule terpenice modificate chimic prin contactul prelungit cu apa fierbinte
(hidroliză, ciclizare, etc.) și supraîncălzirea și pierderea unor mole cule polare în apa de
extracție. 10

8

Figura 1.1. Schema aparatului folosit la hidrodistilare 11
2. Antrenarea cu vapori de apă e ste o metodă larg utili zată pentru extracția
uleiurilor esențiale. Este bazată pe același principiu ca hidrodistilarea, cu diferența că nu
există un contact direct între plantă și apă. (Figura 1.2) Durata extracției este mai scurtă,
reducând astfel alterările chimice. 10

Figura 1.2. Schema aparatului folosit la antrenarea cu vapori de apă 11
Există mai multe variante de distilare cu vapori de apă:
 Hidrodistilarea cu vapori se realizează tot în alambic, cu diferența că planta
este suspendată pe o placă perforată sau pe un grătar deasupra apei și astfel se
evită contactul direct dintre plantă și apă. Extracția se face prin injectarea
vaporilor de apă care traversează planta de jos în sus și transportă materiile
volatile. 10
 Distilarea c u vapori (distilarea cu aburi) are același principiu ca hidrodistilarea
cu vapori, cu diferența că generatorul de vapori se găsește în afara alambicului.
Aburul poate fi saturat sau supraîncălzit; la puțin peste presiunea atmosferică,

9
aburul este introdus prin partea inferioară a vasului în care se realizează
extracția și apoi trece prin materia primă (planta). 10
 Hidrodifuziunea este un caz particular de distilare cu vapori, în care fluxul de
vapori are loc în jos. 10
3. Extracția cu solvent organic. (Figura 1.3.) Materia primă (planta) este macerată
într-un solvent organic. Această metodă evită alterările și artefactele chimice, deoarece
extracția are loc la rece. Extractele obținute cu solvenți organici conțin reziduuri care
poluează mâncarea și parfumurile în care sunt adăugate, fapt ce compromite siguranța
produselor extrase prin această tehnică. Prin urmare, este imposibilă folosirea lor pentru
alimente sau prod use farmaceutice. 10

Firuga 1.3. Extracția cu solvet organic 11
4. Extracția cu aparatul Soxhlet (Figura 1.4.) presupune contactul dintre un lichid
și un solid pentru extragerea compușilor din faza solidă prin dizolvare în lichid. Aparatul
Soxhlet co nține o cavitate în care este plasată faza solidă (planta) care este umectată de
către vaporii fazei lichide proveniți dintr -un flacon de distilare. Cavitatea este prevăzută
cu un sifon care determină reîntoarcerea solventului în flaconul de distilare după atingerea
unui anumit nivel. 11

Figura 1.4. Aparatul Soxhlet 11

10
5. Presarea la rece (Figura 1.4.) este metoda tradițională de extragere a uleiurilor
esențiale . În timpul extracției, pungile de ulei se sparg și eliberează uleiurile volatile care
se află în partea externă a mezocarpului . Acest ulei este îndepărtat mecanic prin presare
la rece dând o emulsie apoasă. Uleiul este recuperat ulterior prin centrifugare. 10
b) Metode inovative de extracție a uleiurilor volatile
1. Extracția cu fluide în stare supercritică
Pentru fluide, starea supercritică este obținută în condiții bine definite: presiune
critică (Pc) și temperatură critică (Tc). În această stare, fluidele capătă niște proprietăți
interesante: vâscozitate scăzută, difuziune crescută, dens itate apropiată de cea a
lichidelor. 10 Dioxidul de carbon este cel mai folosit fluid pentru acest tip de extracție,
datorită următoarelor avantaje: atingerea stării superctitice se face cu ușurință, este
neinflamabil, inert și ieftin. 12 Extracția cu fluide în stare supercritică se bazează pe
folosirea și reciclarea fluidului (CO 2) în mod repetat prin compresie/extensie. Prin
compr esie puternică și încălzire, CO 2 atinge starea supercritică. El trece prin materia
primă (plantă) și se încarcă cu materiil e volatile și extractele din plantă. Această etapă
este urmată de extensie: extractul este direcționat spre unul sau mai multe separatoare,
unde CO2 este decomprimat treptat (pierzând astfel proprietatea de solvent) pentru
separarea extractului de fluid. F luidul poate fi eliberat sub formă de gaz și apoi reciclat.
10
2. Extracția uleiurilor volatile cu ultrasunete facilitează extracția uleiurilor volatile
prin accelerarea eliberării lor din materiile prime vegetale, atunci când sunt folosite în
combinație cu alte tehnici (hidrodistilare sau extracție cu solvenți). Această tehnică
induce vibrații mecanice asupra pereților și membranelor din plantă, producând eliberarea
rapidă a uleiurilor volatile. 10
3. Extracția asistată cu microunde
 Extracția asistată cu microunde fără solvent are loc la presiune
atmosferică, folosind planta proaspătă și fără adaos de apă sau solvent.
Încălzirea conținutului de apă din plantă, face ca țesuturile să se umfle,
ceea ce duce la spargerea glandelor cu uleiuri volatile. Astf el, uleiurile
volatile sunt eliberate și se evaporă spontan prin distilare azeotropică în
prezența apei din plantă. 10

11
 Hidrodifuziunea cu microunde sub acțiunea gravității este o tehnică ce
combină căldura produsă de microunde cu forța de atracție a Pământrului,
la presiune atmosferică. 11 Materia primă vegetală este pusă într -un
reactor (așezat cu capul în jos) încâlzit cu microunde, fără să se adauge apă
sau alt solvent. Prin încălzirea apei din interiorul plantei se produce
umflarea și ruperea celulelor, cu eliberarea uleiurilor volatile. Sub acțiunea
gravitației, extractul obținut este condus din reactor spre un siste m de
răcire. 10
1.9. Aplicații ale uleiurilor volatile
Uleiurile volatile au o aplicabilitate extinsă, ele fiind utilizate în medicină
datorită activităț ilor terapeutice . De asemenea, uleiurile volatile se mai utilizează în
industria cosmetică, industria alimentară și în agricultură (pentru proprietățile insecticide
și antimicrobiene) . 7
Aromaterapia este un tip de medicină alternativă care folosește uleiurile volatile
ca agenți terapeutici. Uleiurile volatile pot fi administrate în cantități mici prin inhalare
sau aplicare topică și sunt foarte rar administrate intern. Administrate extern , uleiurile
volatile pot reduce stresul. În medicina tradițională, uleiurile volatile se utilizează
împotriva bolii Alzheimer, bolilor cardiovasculare, cancerului, durerii din timpul
travaliului, etc. 13
Uleiurile volatile au fost studiate și din punct d e vedere farmacologic. Printre
acțiunile farmacologice ale uleiurilor esențiale se numără: acțiunea antibacteriană,
acțiunea antifungică, acțiunea antivirală, acțiunea antiinflamatoare, acțiune antitumorală,
acțiunea antioxidantă, acțiune antispasmodică, a cțiune hormonală. 13
Acțiunea antibacteriană a uleiurilor volatile a fost studiată asupra unor specii
bacteriene gram -pozitive și gram -negative. Numeroase studii au un rezultat promițător,
ceea ce face ca uleiurile volatile să poată fi folosite ca altern ative ale antibioticelor. De
exemplu, u leiul din semințe de mărar este activ împotriva bacteriilor intestinale
dăunătoare, inclusiv Escherichia coli . Rezultatul studiului arată faptul că uleiul volatil
obținut din semințe de mărar are efect antimicrobian c omparativ cu cel al penicilinei G,
cloramfenicolului, oxitetraciclinei și gentamicinei. 14 Într-un alt studiu, uleiului esențial

12
de cimbru a prezentat zona de inhibiție a creșterii B.cereus similară cu dimensiunile
obținute în cazul gentamicinei . 15
Mecanismul acțiunii anti bacteriene a uleiurilor volatile este datorat compușilor
fenolici. O caracteristică unică a uleiurilor volatile o reprezintă hidrofobicitatea, ceea ce
le face capabile de a reacționa cu lipidele membranei celulare bacteriene. Acest lucru
duce la creșterea permeabilității membranei bacteriene, perturb area structurii celulare și
a homeostaziei. Atunci când o cantitate substanțială din conținutul celulei este eliberat,
celulele bacteriene sunt suscenptibile la fenomenul de moarte celulară. Prin urmare,
membrana celulară bacteriană este princip ala țintă a uleiurilor volatile. Atât partea
hidrofilă, cât și cea hidrofobă a fenolilor contribuie la acțiunea an timicrobiană. Partea
hidrofilă i nteracționează cu partea polară a membranei, iar cea hidrofobă interacționează
cu partea hidrofobă din interiorul membran ei. Pe măsură ce mambrana celulară este
distrusă, apar modificări aspura pH -ului, echilibrului ionic, sintezei acizilor nucleici și
rezervelor de ATP. 16
Uleiul esențial de Foeniculi vulgare a dovedit o activitate antifungică
semnificativă împotriva degr adărilor alimentelor produse de Aspergillus niger . Astfel,
uleiul esențial de fenicul poate avea aplicabilitate ca aditiv în produsele alimentare. 17
De asemenea, s -a demonstrat inducerea apoptozei folosind uleiul esențial extras din
semințe de mărar în cazul Candida albicans . 18
Acțiunea antifungică a uleiurilor volatile se datorează unei leziuni în membrana
celulară prin reducerea cantității de ergosterol. Ergosterolul este un component major al
membranei celulare fungice, responsabil de integritatea și buna funcionare a acesteia. 16
Numeroase studii au evidențiat efectele antibacteriene ale uleiurilor volatile,
chiar și asupra bacteriilor multi -rezistente. Mai mult decât atât, uleiurile volatile au fost
folosite împotriva infecțiilor nosocomiale, pentru dezinfectarea echipamentului medicale
și a suprafețelor sau ca aerosol în blocurile operatorii și în camerele de așteptare pentru
curățarea aerului și limitarea contaminărilor. De asemenea, ele oferă o senzație plăcută și
confort psihic pacienți lor datorită mirosului plăcut. Datorită compoziției chimice
complexe, adesea conțin peste 100 de compuși terpenici diferiți, uleiurile esențiale au un
spectru antimicrobian larg. 10

13
În domeniul farmaceutic, uleiurile volatile sunt incluse în compoziția multor
forme farmaceutice (capsule, unguente, creme, siropuri, supozitoare, aerosoli și spray –
uri). 10
În industria cosmetică, uleiurile volatile se utilizează pentru obținerea de
parfumuri, detergenți, săpunuri, șampoane, etc. 19
Interesul industriei alimentare pentru uleiurile volatile este în creștere datorită
importanței lor în conservarea alimentelor, inovației în ambalarea alimentelor și lupta
impotriva patogenilor care determină intoxicații alimentare periculoase ( Listeria
monocytogenes , Salmonel la typhimurium , Clostridium perfringens , Pseudomonas putida
și Staphylococcus aureus ). 10
1.10. Toxicitatea uleiurilor volatile
Uleiurile volatile, fiind poduse naturale, sunt în general considerate sigure pentru
sanănătatea umană. Totuși, unii compuși din compoziția uleiurilor volatile pot prezenta
anumite riscuri. Din cauza faptului că uleiurile volatile conțin foarte mulți compu și
diferiți este greu de determinat care dintre acești compuși prezintă risc de toxicitate. S -au
raportat foarte puține cazuri de toxicitate cauzate de uleiurile volatile, iar din acest motiv
ele sunt considerate, în general, sigure. 20
Aplicate topic, u leiurile volatile pot produce iritații , alergii și fototoxicitate . 21
Responsabili de iritații sunt compușii fenolici de tipul: timol, carvacrol sau aldehidele
aromatice (aldehida cinamică). Alergiile pot să apară în urma adiministrării topice de
uleiuri volatile daca există o hipersensibilitate. Alergiile apar mai ales la persoanele care
prezintă afecțiuni alergice de tipul astmului bronșic, eczemă sau febra fânului. Uleiurile
de melisa, ienupăr, mușețel, etc pot provoca alergii. Fototoxicitatea poate să apară în cazul
folosirii unor uleiuri volatile care conțin furanocumarine. Cele mai răspândite
furanocumarine sunt bergaptenul și psoralenul, care sub acțiunea radiației solare
determină pigmentare sau chiar arsuri solare. Uleiurile volatile pot provoca a rsuri chimice
(exemplu: uleiul volatil de mentă). 20
Toxicitatea după administrarea orală se poate manifesta prin senzație de arsură
în gură și în gât, vomă, durere abdominală. Foarte rar s -au raportat reacții de
nefrotoxicitate, neurotoxicitate, hepatot oxicitate. Toate aceste reacții sunt doză –
dependente. 20

14
Bibliografie

1. Balouiri M, Sadiki M, Ibnsouda SK – Methods for in vitro evaluating antimicrobial
activity: A review , Journal of Pharmaceutical Analysis, 2016, 6: 71 -79.
2. Sakkas H, Papadopoulou C – Antimicrobial Activity of Basil, Oregano, and Thyme
Essential Oils , Journal of Microbiology and Biotechnology, 2017, 27: 429 -438.
3. Wu S, Patel KB, Booth LJ et al – Protective essential oil attenuates influenza virus
infection: An in vitro study in MDCK cell s, BMC Complementary and Alternative
Medicine, 2010, 10: 69.
4. Bașer KHC, Buchbauer G – Handbook of Essential Oils Science, Technology, and
Applications, Ediția a II -a, CRC Press, Boca Raton, 2016, 5 -6.
5. European Pharmacopoeia Commission – European Pharmacopo eia, Ediția 7,
Directorate for the Quality of Medicines & HealthCare of the Council of Europe,
Strasbourg, France. 2010, 673.
6. Comisia Farmacopeei Româ ne – Farmacopeea Română , Ediția a X -a, Editura
Medicală, București, 1993, 97 -98.
7. Thormar H – Lipids and Essential Oils as Antimicrobial Agents, John Wiley & Sons,
Chichester, 2011, 204 -223
8. Khayyat SA, Roselin LS – Recent progress in photochemical reaction on main
components of some essential oils , Journal of Saudi Chemical Society, 2018, 22:
855-875.
9. Rehman R, Hanif MA, Mushtaq Z et al – Biosynthesis of essential oils in aromatic
plants: A review , Food Reviews International, 2016, 32: 117 -160.
10. El-Asbahani A, Miladi K, Badri W et al – Essential oils: From extraction to
encapsulation , International Journal of P harmaceutics, 2015, 483: 220 -243.
11. Rassem HHA, Nour AH, Yunus RM – Techniques For Extraction of Essential Oils
From Plants: A Review , Australian Journal of Basic and Applied Sciences, 2016,
10: 117 -127.
12. Meullemiestre A, Breil C, Abert -Vian M et al – Modern Techniques and Solvents
for the Extraction of Microbial Oils, SpringerBriefs in Molecular Science , Jaipur,
2015, 29 -30.
13. Ali B, Al -Wabel NA, Shams S et al – Essential oils used in aromatherapy: A
systemi c review , Asian Pacific Journal of Tropical Biomedicine, 2015, 5: 601 -611.

15
14. Najaran ZT, Hassanzadeh MK, Nasery M et al – Essential Oils in Food Preservation,
Flavor and Safety, 2016, 405 -412.
15. Semeniuc CA, Pop CR, Rotar AM – Antibacterial activity and intera ctions of plant
essential oil combinations against Gram -positive and Gram -negative bacteria ,
Journal Of Food And Drug Analysis, 2017, 25: 403 -408.
16. Seow YX, Yeo CR, Chung HL et al – Plant Essential Oils as Active Antimicrobial
Agents , Food Science and Nutri tion, 2014, 54: 625 -644.
17. Badgujar SB, Patel VV, Bandivdekar AH – Foeniculum vulgare Mill: A Review of
Its Botany, Phytochemistry, Pharmacology, Contemporary Application, and
Toxicology , BioMed Research International , 2014, 1 -32.
18. Chen Y, Zeng H, Tian J et al – Dill (Anethum graveolens L.) seed essential oil
induces Candida albicans apoptosis in a metacaspase -dependent manner , Fungal
Biology, 2014, 118: 294 -401.
19. Preedy VR – Essential Oils in Food Preservation, Flavor and Safety, Aca demic
Press, Londra, 2016, 7 -8.
20. Buckle J – Clinical Aromatherapy , ediția a III -a, Churchill Livingstone , Londra,
2015, 73-81.
21. Dreger M, Wielgus K – Application of essential oils as natural cosmetic
preservatives , Herba Polonica, 2013, 59: 142 -156.