ȘCOALA DOCTORALĂ – DOMENIUL TEOLOGIE ONTOLOGIE ȘI PERSONALISM ÎN TEOLOGIA PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE ȘI A PROFESORULUI CHRISTOS YANNARAS REZUMAT… [619846]

UNIVERSITATEA ,,AUREL VLAICU ” ARAD
FACULTATEA DE TEOLOGIE
ȘCOALA DOCTORALĂ – DOMENIUL TEOLOGIE

ONTOLOGIE ȘI PERSONALISM ÎN TEOLOGIA
PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE
ȘI A PROFESORULUI CHRISTOS YANNARAS
REZUMAT

Coordonator științific:
Pr. Pro f. Univ. Dr. Ioan Tulcan

Doctorand: [anonimizat]. Achim Alin Nicușor

2017

2 CUPRINSUL

INTRODUCERE ……………………………………………… ……2
MOTIVUL ……………………… ……………………….……… ….5
STADIUL
CERCETĂRII ……………….…………………… ………… ..……5
METODA ……………………………… ………………………… …6
OBIECTIVELE CERCETĂRII …………………………………… 6
CLARIFICĂRI TERMINOLOGICE ….…………………………. 7
CAPITOLUL 1
PRIVIRE SINTETICĂ ȘI ISTORICĂ ASUPRA TERMENILOR
DE ONTOLOGIE ȘI PERSOANĂ ………………………………………….. 9
1.1. Excurs istoric asupra termenului de On tologie……………… .9
1.1.1. Excurs istoric asupra termenului de Ontologie în
filosofie.. …………………………………………………. ……………………………. 10
1.1.2. Excurs istoric și sistematic asupra termenului de
Ontologie în Teologie……… …………………………………………………….. .25
1.2. Excurs istoric asupra termenului de Persoană………. ……..29
1.2.1. Excurs istoric asupra termenului de Persoană în
filosofie…………………………. …………………………………………………… …29
1.2.2. Excurs istoric și sistematic asupra termenului de
Persoană în teologie…………. …………………………………………………….. 30
CAPITOLUL 2
RELAȚIA DINTRE ONTOLOGIE ȘI PERSONALISM ÎN
TEOLOGIA ORTODOXĂ A SECOLULUI AL XX -LEA ……. 38
2.1. Depășirea abstractizării teologiei prin recurgerea la
teologia și spiritualitatea Sfinț ilor Părinț i…………………………………… 38
2.2. Congresul Facultăților de teologie de la Atena (1936)….. 41
2.3. Relația dintre Ontologie și Personali sm în teologia
rusă………………………………………………………………… .50
2.4. Rela ția dintre Ontologie și Personal ism în teologia
greacă………………………… …………………………………………………. 82
2.5. În concluzie……………….. ……………………………… …………..92

3 CAPITOLUL 3
CONCEPTUL DE PERSOANĂ ÎN GÂNDIREA PĂRINTELUI
DUMITRU STĂ NILOAE …………………………………………93
3.1. Redescoperirea relației dintre Persoană și Ontologie în
teologia ortodoxă românească…………………………….. …………………. ..93
3.2. Relația dintre Persoană și Ontologie, în teologia Părintelui
Dumitru Stăn iloae ……………………………………………………………….. ..104
3.3. Ontologie și Personalism în teologia Părintelui Dumitru
Stăniloae. Influențe filosofice………………………….. …………………….. 129
3.4. Ontologie și Personalism în teologia Părintelui Dumitru
Stăniloae. Influențe patristice………………….. ……………………………. .138
3.5. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism în
abordarea temelor dogmatice, în Teologia Dogmatică a Pă rintelui
Dumitru Stăniloae……………. ………………….. ……………………………… .145
3.5.1. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism
în Triadologie…. …………………………………………………………… ………149
3.5.2. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism
în Antropologie …………………………………………………… 161
3.5.3. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism
în Hristologie …….. ……………………………………………….. ………….. …..176
3.5.4. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism
în Eclesiologie ……….. …………………………………………………………… .186
3.5.5. Implicațiile relațiilor dintre Ontologie și Personalism
în Esha tologie …….. …………………………………………………………… …..198
3.6. Concluzii………………………….. …………………….. ………… …212
CAPITOLUL 4
FIIN ȚA ȘI PERSOANA ÎN GÂNDIREA PROFESORULUI
CHRISTOS YANNARA S………………………………………………… ….214
4.1. Preliminarii…………………………………………. ………………..214
4.2. Ireductibilitatea persoanei…………………….. ……………… …217
4. 2.1. Conceptul de fiin ță……………………….. ……………… ..227
4.2.2. Sfânta Treime, model suprem de comu niune…….. ..231
4.2.3. Între Apus și Răsărit……………………….. ……………. …236
4.3. Conceptul de persoană………………. ………………………….. .242

4 4.3.1. Omul, chip al lui Dumnezeu între libertate și iubire,
și atributele naturale ……………………………………………………………… 247
4.3.2. Persoana umană, chip al Ve șnicului Dumnezeu…. 251
4.3.3. Un icitatea persoanei……………………… …………….. …255
Capitolul 5
TEOLOGIE ȘI FILOSOFIE ÎN GÂNDIREA PROFESORULUI
CHRISTOS YANNARAS ……… ……………………………………………. 258
5.1. Legătura dintre teologie și filosofie în gândirea
profesorului Christos Yannaras …………………………………… 258
5.2. Omul, între natură și personeitate………………….. ……… …266
5.3. Implicațiile teologice ale personalismului în gândirea
profesorului Christos ……………… ………….. ……………. ………. ……269
5.4. Limitele personalismului în gândirea profesorului Christos
Yannaras. Influențe filosofice ………………….. …………………………….273
CAPITOLUL 6
ONTOLOGIE ȘI PERSONALISM ÎN GÂNDIREA
PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE ȘI A
PROFESORULUI CHRISTOS YANNARAS ……………………… .276
6.1. Puncte comune………… ………………………………… ………….276
6.2. Deosebiri………………… ……………………….. …………………..278
6.3. Concluzii… …………………….. …………………. …..285
CAPITOLUL 7
ONTOLOGIE ȘI PERSONALISM. TENDINȚE ȘI
PERSPECTIVE ÎN CONTEMPORANEITATE ………….. ….288
7.1. Unitate în diversitate………………. …………………. ………. .291
7.2. Perspective și orient ări dogmatice la începutul s ecolului
al XXI -lea………….. …………………………………………………………. …….297
7.3. Ortodoxia în contemporaneitate… ………………… ………..300
7.4. Accente noi în teologia secolu lui al XXI -lea……… …..303
7.5. Omul contemporan, între idealul Bisericii și idealurile
lumii……………………….. ……………………………………………………….. …306
CONCLUZII ………… …………………… …………….. ………………………..3 31
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ……………………….. …………..352
CUPRINS …………………….. ………………………………………… ………….363

5 REZUMAT

Lucrarea intitulată Ontologie și Personalism în teolog ia
părintelui Dumitru Stăniloae și a profesorului Christos Yannaras , își
propune să eviden țieze modul în care au fost percepuți termenii de
ontologie și persoan ă la începutul secolului al XX -lea, în Biserică, și
nu numai, și evoluția înțelesului acestor te rmeni, pe baza mi șcărilor
sociale, culturale și teologice din prima jum ătate a secolului
respectiv. Analiza acestei evolu ții terminologice, ca sens, nu se
dorește a fi una istoric ă, ci mai ales una dogmatică, însă nu se poate
face abstrac ție, pentru o mai bună în țelegere, nici de situația istoric ă
și mișc ările culturale specifice timpului respectiv.
În lumina celor prezentate în lucrare, se dorește expunerea
cât mai exactă a situa ției nefavorabile vieții duhovnicești din Biseric ă
în general, dat fiind fapt ul existen ței unor influențe nefaste care erau
integrate în via ța Bisericii, atât la nivel academic, cât și la nivelul
vieții duhovnicești personale.
Lucrarea dorește, în special, urm ărirea parcursului sinuos al
înțelesului cât mai bine al ființei umane, în general, mo dul în care
persoana umană poate să treacă de la nivelul de individ la nivelul de
persoană , pericolele la care se expune fiin ța uman ă printr -o înțelegere
falsă și raportare eronat ă la Dumnezeu, cât mai ales rolul imens pe
care l -au avut teolo gii personali ști din a doua jum ătate a secolului al
XX-lea în redarea fiin ței umane a demnit ății șubrezite de înțelesuri
străine duhului patristic al Bisericii. Bin eînțeles, în lucrare, am
amintit doar tangen țial nume importante , cu rezonan ță universală a
unor mari teologi, care meritau o mult mai mare aten ție, însă spa țiul
lucrării a fost destinat cu precădere celor doi mari teologi ai secolului
XX, respectiv părintele Dumitru Stăniloae și profesorul Christos
Yannaras, fără a minimaliza contribu ția celorla lți teologi extrem de
importan ți.
În ceea ce prive ște conținutul metodologic al lucrării , ea se
întinde pe parcursul a șapte capitole, structurată pe mai multe
subcapitole fiecare, în care am încercat să surprin d, fără a putea
spune că am reu șit o analiz ă exhaustiv ă – de altfel con ținutul oric ărei

6 lucrări, impl icit con ținutul lucr ării mele putând fi oricând îmbunătă țit
– , aspecte esen țiale privind termenii de ființ ă și persoan ă, și modul
de percepere a acestora în prima jumătate a secolului al XX -lea, în
Biserică și nu numai, cât și rolul esențial pe care l -a avut părintele
Dumitru Stăniloae în înnoirea teologiei dogmatice române ști, toate
acestea într -o sinteză comparativă cu teologia profesorului Christos
Yannaras.
Astfel, în primul capitol, intitulat Privire sintetică și
istorică asupra termenilor de ontologie și persoan ă, structurat pe
două subcapitole mari care cuprind mai multe subpuncte, am
considerat ca fiind absolut necesar să facem o incursiune asupra
termenului de fiin ță, mai ales, în istoria fi losofiei, începând de la
filosofia presocratică până la apari ția Creștinismului, dat fiind faptul
că acest termen are origine filosofică și a fost vehiculat foarte mult
timp în gândirea universală, cu mult înainte de apari ția
Creștinismului.
Este interesa nt de urmărit, în acest capitol, faptul că
filosofii greci, antici, identificau Fiin ța divin ă cu acel celebru
Princip iu Unic din care izvorăsc toate . Prin simpla în țelepciune pur
omenească, mult înainte de orice fel de Revela ție divin ă concretă,
filosofii ajunseseră să accepte un Demiurg, un Principiu Unic
Cauzator al Universului, dincolo de orice politeisn s pecific timpurilor
precre știne. Am considerat ca fiind necesar ă o asemenea incursiune,
dat fiind faptul că termenul de fiin ță a fost preluat mai apoi d e către
Părin ții Bisericii, încreștinat și primind o accepțiune proprie, demn ă
de Fiin ța Divin ă, pe baza Întrupării lui Dum nezeu și a Revelației
biblice.
Se ajunsese, în filozofia antică să se traseze anumite
trăsături specifice acestui Principiu Unic. As tfel vechii filosofi
presocratici știau c ă Dumnezeu trebuie să fie etern și nenăscut , pe
baza ra ționamentului c ă dacă Dumnezeu ar fi născut, ar însemna că
există ceva mai mare decât El, pe de o parte, iar pe de alta,
Dumnezeu nu putea să ia fiin ță din nefi ință, pentru că în felul acesta
s-ar nega însu și principiul de existenț ă al fiin ței.

7 Pe de altă parte, se cuno ștea, tot pe baza rațiunii, faptul c ă
Dumnezeu trebuie să fie unic și indivizibil , pentru că este cu
neputin ță să existe mai multe fiin țe eterne și infinite, existen ța
acestora mărginindu -se și excluzându -se reciproc. De asemenea,
Dumnezeu trebuie să fie Ființa necesar ă, pentru că dacă ceva există,
în cazul de fa ță, Dumnezeu, atunci El trebuie să existe cu necesitate.
O altă idee dezvoltată de fil osofii presocratici se referă la
plenitudinea Fiin ței, caracteristică asemănătoare cumva cu ideea
perfec țiunii lui Dumnezeu din Creștinism.
Un aspect deosebit de important subliniat în capit olul
respectiv, constă în lipsa în țelegerii lui Dumnezeu de c ătre filozofie,
ca fiind Persoană . După cum am amintit mai sus, toate atributele lui
Dumnezeu afirmate de filozofie, sunt atribute prin excelen ță proprii
ființei, nu persoanei. Marele merit al Sfinților P ărinți ai Bisericii
constă în revelarea lumii a lui Dum nezeu ca persoană împărtă șibilă,
aspect deosebit de important, prin care omul poate să intre în legătură
de comuniune cu Dumnezeu, idee total absentă în filosofia greacă
veche .
Ca suport didactic și operațional al acestei prime p ărți a
lucrării, am folosit mai multe căr ți specifice și dicționare de filozofie,
dublate de alte căr ți cu specific teologic strict pe tema respectiv ă, și
care se regăsesc cu titlul în bibliografia capitolului, prin care am
urmărit modul în care ace ști termeni au fost înțeleși și ut ilizați în
filozofie, cât și felul în care aceștia au fost preluați ulterior de c ătre
Părin ții Bisericii și înțelesul dat de ei.
După observarea și analizarea termenului de ființ ă, termen
care are o consistentă substan ță în domeniul filosofiei, de și
sărăc ăcioasă în compara ție cu înțelesul acesteia în teologie, a urmat
observarea și analizarea termenului de persoan ă, termen care ne
apare aproape irelevant în filosofia antică. Numai în filosofia antică
latină întâlnim no țiunea de persoan ă în latinescul perso na, și care
avea în țeles de chip, masc ă, înfă țișare cu referire la om, îns ă, în
compara ție cu bog ăția de înțelesuri aplicat ă noțiunii de persoan ă de
către Sfin ții Părinți ai Bisericii, ulterior, aceast ă no țiune este total
irelevantă și nesemnificativ ă în f ilozofie. Am arătat faptul că nici nu

8 putea fi altfel de vreme ce no țiunea de persoan ă trebuie să fie strict
legată de no țiunea de Dumnezeu ca Persoan ă, lucru ce nu era
cunoscut în filosofia veche.
Capitolul al doilea al lucrării, intitulat Relația dintre
Ontologie și Personalism în teologia ortodoxă a secolului al XX -lea,
cuprinde patru subcapitole mari, subcapitole în care am vorbit despre
situa ția Bisericii Ortodoxe în contextul fr ământărilor sociale din
prima jumătate a acestui secolul, vizând, desigur , problematica
persoanei, intens dezbătută și frământată în această perioadă . Primul
subcapitol a fost dedicat tocmai prezentării generale a contextului
acestor frământări, secol care a fost marcat de tragice transformări și
crize sociale de tot felul, ca re au culminat cu cele două războaie
mondiale, situa ție în care și Biserica a avut foarte mult de suferit.
În acest context impropriu desfă șurării fire ști a vieții
biserice ști, Biserica s -a confruntat și cu o serie întreag ă de crize de
ordin intern, crize care au pus la grea încercare echilibrul dogmatic și
moral din Biserică. A ceste crize interne care vizau problematica
persoanei, ecumenismul – care a adus la vremea respectivă mare
tulburare în Biserică dat fiind faptul că unii teologi erau pentru
dialog, alții împotriv ă, accentuând doar valorile proprii și specifice
Bisericii -, problematica eclesiologiei, scolasticismul învă țământului
teologic promovat, care era tot mai frustrant pentru teologii de
marcă, toate acestea și altele, au creat tensiuni inimag inabile în
Biserică, unitatea Bisericii însă și fiind pus ă la grea încercare.
În acest climat cultural – teologic, au început să se afirme
tot mai mul ți teologi ortodocși care cereau insistent revenirea la
teologia Sfin ților P ărinți ai Bisericii din veacur ile primare . În acest
sens, a început o perioadă de decantare, de filtrare și purificare a
învățăturii de credin ță ortodoxe, la început prin identificarea
elementelor străine spiritualită ții creștin – ortodoxe din Biserică, mai
ales din învă țământul teolog ic academic, denun țarea elementelor de
factură apuseană din teologie, scolasticismul ca metodă didactică,
pietismul ca atitudine existen țială de raportare la Dumnezeu, toate
acestea alterând învă țătura patristică proprie Bisericii Ortodoxe și
falsificând d uhul Bisericii.

9 A urmat apoi o perioadă în care marii teologi au început să
scrie singuri căr ți și manuale de teologie dogmatic ă și sistematic ă și
nu numai, nemul țumiți fiind s ă folosească pe mai departe tot manuale
vechi care sufereau puternic fie de in fluen țe scolastice apusene, fie
de influen țe pietiste ale teologiei slave. În prima jumătate a secolului
al XX -lea, chiar și episodul acesta al conceperii de manuale proprii,
nu a avut succesul scontat, dat fiind faptul că aceste manuale au
rămas pe mai de parte tributare metodelor scolastice de abordare,
respectiv metoda istorică, folosită bunăoară de Makarie Bulgakiv,
dar care era lipsită de relevan ță duhovnicească, fiind perfect
rațional ă, metoda sintetic -filosofică, abordată de unii teologi greci,
printr e care îl amintim pe Hristu Andrutsos ca fiind cel mai
reprezentativ, dar care, de asemenea era tributar filosofiei, deci și de
aici lipsind elementul duhovnicesc absolut necesar teologiei și
metoda simbolică, mult folosită în teologia românească, până la
afirmarea ca teolog a părintelui Dumitru Stăniloae, care schimbă
definitiv viziunea asupra teologiei, oferind o viziune patristică,
singura, de altfel, proprie Bisericii Ortodoxe. Se în țelege c ă toate
aceste schimbări majore de orientare, s -au petrecut în mulți ani,
cristalizându -se încet, încet, învă țătura Bisericii, pe măsură ce se
curăța de influențele amintite mai sus.
În continuare, în al doilea subcapitol, am vorbit, succint,
despre importan ța Congresului Facult ăților de Teologie de la Atena
din anul 1936, cu toate că aici nu s -a dezbătut în mod expres
problema personalismului, dar acest congres fiind extrem de
important mai ales prin apelul făcut de către George Florovsky, care
denun ța teologia scolastic ă și insista aspra necesit ății întoarcerii la
modul de teologhisire al Sfin ților P ărinți.
În țara noastr ă, părintele Dumitru Stăniloae a în țeles mai
dinainte de anul 1936 necesitatea întoarcerii la modul de teologhisire
al Părin ților Bisericii, când, începând cu anul 1929 și pân ă în anul
1933, s -a ocu pat cu traducerea unor fragmente din opera Sfântului
Grigorie Palama, din încununarea acestor traduceri văzând lumina
tiparului în anul 1938, la Sibiu, cartea sa intitulată Viața și înv ățătura

10 Sfântului Grigorie Palama , carte nouă și inedit ă ca metodă de
abordare teologică, în acele vremuri .
Al treilea subcapitol din capitolul al doilea, extrem de
important pentru întreaga lucrare , este închinat teologiei ortodoxe
ruse din diaspora. Am subliniat, în acest capitol, tragismul expulzării
intelectualilor ru și în diaspora, în contextul negării de către regimul
politic rus de atunci, a valorii acestora. Astfel, foarte mul ți
intelectuali – preo ți, profesori, filosofi, oameni de cultur ă, oameni de
științ ă etc – au luat drumul exilului în diferite țări europene și nu
numai, care, s -au dovedit mai apoi foarte prielnice preocupărilor
culturale ale acestora. Cu toate că, la nivel personal, exilul în sine a
fost o tragedie, totu și el a fost extrem de benefic vieții culturale și
teologice a Bisericii în general, teologii ruși oferind fermentul
dezvoltării teologiei persoanei .
Teologia rusă a teologilor din diaspora era o teologie
profund personalistă, experimentală, aproape pietistă, dar lipsită de o
ontologie bine definită. D impotrivă, teologia Bisericii Apusene, chiar
și teologia Bisericii Ortodoxe grece ști din perioada aceea, care activa
sub o puternică influen ță a teologiei scolastice, era o teologie bine
definită ontologic, dar lipsită de profunzimile experien ței
duhovnice ști, teologia persoanei fiind precar definit ă, aproape lipsită
de importan ță. Ținând cont și de existența și forța filosofiei
existen țialiste din acea perioad ă, în plină desfă șurare, avem
ingredientele perfecte pentru desfă șurarea unei noi revoluții cultural
– teologice.
Am dezvoltat în acest subcapit ol, atât cât mi -a permis
spațiul alocat, teologia celor mai reprezentativi teologi și filosofi ruși
din diaspora, implica țiile lor teologice, contribuția privind
dezvoltarea și clarificarea chestiunilor teologice fierbinți ale vremii,
erorile teologiei sco lastice și a celei de factur ă pietistă, încercând să
trasez câteva directive în ceea ce prive ște urm ările dezvoltării în felul
acesta a teologiei .
În ultimul subcapitol, al patrulea al acestui capitol, am
schițat câteva caracteristici proprii, în ceea ce p rivește relația dintre
Ontologie și Personalism în teologia de factur ă greacă, în gândirea

11 câtorva dintre teologii ortodoc și greci , urmărind nu teologii în sine,
multitudinea acestora nepermi țând aceast ă analiză, cât mai ales,
observând care ar fi diferen țele dintre teologia personalistă rusă, prin
reprezentan ții ei, și teologia personalist ă greacă, prin reprezentan ții
ei. De altfel, excluzându -i pe părintele Dumitru Stăniloae și pe
profesorul Christos Yannaras, teologi care fac în mod direct obiectul
lucră rii de fa ță, nici un alt teolog nu a fost abordat în mod direct,
ceea ce s-a urmărit în lucrare fiind problematica ontologiei și a
personalismului ca fenomen manifestat în Biserică.
Dacă tot ceea ce am tratat în primele dou ă capitole ale
lucrării au fost, cumva, chestiuni introductive și premerg ătoare temei
propriuzise , deși absolut necesare clarific ării temei, din capitolul al
treilea al lucrării începe tratarea efectivă a subiectului propus spre
abordare.
Capitolul al treilea al lucrării, intitulat Conce ptul de
persoană în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae , cuprinde cinci
subcapitole împăr țite pe subpunctele aferente, în care am încercat, pe
cât posibil, pe de o parte să eviden țiez contribuția p ărintelui Dumitru
Stăniloae în ce ea ce prive ște clarifica rea no țiunii de persoan ă, extrem
de tulbure definită în teologia anterioară lui, iar pe de altă parte să
subliniez aportul nepre țuit pe care p ărintele Dumitru Stăniloae l -a
adus în dezvoltarea teologiei dogma tice române ști și universale,
făcând adesea refe rire la teologia profesorului Christos Yannaras,
după cum, în capitolul următor închinat profesorului Christos
Yannaras, vom face dese referiri la teologia părintelui Dumitru
Stăniloae.
După cum este știut, teologia academic ă anterioară
părintelui Dumit ru Stăniloae suferea de grave caren țe. Astfel,
teologia, dar mai cu seamă teologia dogmatică era predată după
manuale traduse din alte limbi, manuale care sufereau de grave
influen țe str ăine de duhul Bisericii Ortodoxe, respectiv influen țe
scolastice apuse ne, sau influen țe pietiste r ăsăritene. Învă țământul
teologic românesc nu func ționa dup ă manuale proprii, pentru că
acestea lipseau. Chiar și dup ă ce teologii români de mare clasă,
anteriori părintelui Dumitru Stăniloae, și-au dat seama de marile

12 caren țe ale învă țământului teologic românesc, și au început s ă scrie
propriile manuale de teologie, nu s -au putut debarasa, decât par țial,
de influen țele scolasticismului teologiei apusene, continuând în felul
acesta să predea teologia, de și îmbun ătățită, până la af irmarea ca
teolog a părintelui Dumitru Stăniloae.
În primă fază, teologia părintelui Dumitru Stăniloae a fost
privită cu reticen ță, dat fiind faptul că părintele nu făcea o teologie
bazată aproape exclusiv pe citate și argumente din Sfinta Scriptură .
Teologia sa se baza masiv pe citate și argumente din scrierile
Sfinților P ărinți ai Bisericii, fapt pentru care a fost și criticat o vreme .
Prin scrierile sale, părintele Dumitru Stăniloae a schimbat unghiul de
vizualizare al teologiei, în țelegând cu mult înai nte de a se fi
desfă șurat congresul de la Atena, c ă îndemnul ,,înapoi la Părin ți” al
părintelui Florovsky, devenit celebru după anul 1936, este mai mult
decât necesar, chiar esen țial, în ceea ce privește înnoirea teologiei
dogmatice române ști și universale .
În prima parte a acestui capitol, am vorbit despre
redescoperirea rela ției dintre persoan ă și ontologie, în teologia
ortodoxă românească, pe baza teologiei părintelui Dumitru Stăniloae.
Așa dup ă cum am arăt at în acest capitol, în teologi a acestor
vremu ri, fiin ța era desp ărțită de persoană, în țelegându -se separat.
Astfel, teologia scolastică ra ționalist ă, punea accentul pe Fiin ța lui
Dumnezeu în detrimentul Persoanei Sale. Impregnată puternic de
filosofia ra ționalist ă, teologia apuseană ra ționaliza în mo d excesiv
învățătura de credin ță despre Dumnezeu, în detrimentul experien ței
duhovnice ști, pierzându -se în tot felul de argumenta ții raționaliste,
abstracte și sterile, lipsite de sev ă și viaț ă duhovnicească. Este de la
sine în țeles faptul c ă în situa ția respectivă, Dumnezeu ca persoană
împărtă șibilă nu mai are nici un ecou în sufletul credinciosului. Am
subliniat, de asemenea, și faptul c ă, ținând cont de istoria Europei
catolice și protestante – excluzând spa țiile geografice ale teologiei
ortodoxe -, de spiritul popoarelor respective, era aproape cu neputin ță
ca învă țătura Bisericii din aceste spa ții să nu fie afectată. Pe de altă
parte, urmare a mi șcărilor sociale istorice – cuceriri, cotropiri,
subjugări etc – spațiul ortodox a fost și el supus influenț elor externe,

13 inclusiv la nivel bisericesc, fapt regăsit în modul scolastic de
abordare teologică în învă țământ. Însă, întotdeauna, învă țătura de
credin ță dreaptă trebuie să depă șeasc ă aceste realită ți și s ă se ridice
peste realită țile istorice.
Înțelegân d impasul major în care se afla teologia ortodoxă,
părintele Dumitru Stăniloae a dezvoltat o teologie aproape exclusiv
personalistă . Chiar dacă a abordat toate subiectele teologiei
dogmatice și nu numai, întotdeauna firul roșu al teologiei sale era
Hristos – Omul, Dumnezeul Întrupat. Hristologia și antropologia
creștină au fost întotdeauna punctele esen țiale ale teologiei sale, f ără
a minimaliza importan ța Ontologiei. Marele merit al p ărintelui
Dumitru Stăniloae constă în regăsirea echilibrului dintre Fiin ță și
Persoană, la Fiin ța Divin ă, pe de o parte, iar pe de altă parte,
accentuarea posibilită ții de tr ăire în comuniune cu Dumnezeu. Ceea
ce nu știa teologia scolastic ă – faptul că se poate crea o legătură de
comuniune personală cu Dumnezeu Cel Întrupat – a fost insistent
propovăduit de către părintele Dumitru Stăniloae, în toată opera sa.
În următorul subcapitol, am încercat să eviden țiez aspecte
privind unele influen țe venite din partea filosofiei vremii, influențe
care au marcat într -un fel pozitiv gândi rea părintelui Dumitru
Stăniloae.
Este cunoscut faptul că filosofia începutului de secol XX,
care se propaga în toate mediile culturale, era filosofia existen țialist ă.
Acest tip de filozofie avea în centrul ei tocmai interesul fa ță de fiin ța
umană, în spe cial. Acest interes era primordial și pentru p ărintele
Dumitru Stăniloae, însă din perspectivă teologică. Cu toate acestea,
nici filosofia existen țialist ă a vremii, nu era de neglijat, cuprinzând
numeroase elemente pozitive, demne de a fi luate în seamă și
analizate.
Așa dup ă cum nici Sfin ții Părinți ai Bisericii din primele
veacuri cre știne nu au neglijat filosofia platonic ă, neoplatonică și
aristotelică a vremii, ba dimpotrivă, s -au dovedit excelen ți
cunoscători ai acesteia, la fel și părintele Dumitru S tăniloae a fost un
excelent cunoscător al filosofiei existen țialiste și idealiste a vremii
sale. Specificăm faptul că, spre deosebire de al ți teologi care au fost

14 influen țați în ceea ce privește fondul gândirii lor, împrumutând idei
filosofice pe care le -au aplicat mai apoi în teologie, părintele
Dumitru Stăniloae a fost influen țat numai în ceea ce privește metoda
și forma de abordare a teologiei sale, acest lucru simțindu -se mai ales
în scrierile din tinere țe, dar ca fond a r ămas întotdeauna fidel
învățăturii de credin ță specifică Bisericii Ortodoxe, prin teologia
Sfinților P ărinți.
Spirit universal, părintele Dumitru Stăniloae a fost o
personalitate care a avut importante contribu ții nu numai în teologie,
ci și în filozofie, prin felul în care știa s ă pro blematizeze un subiect
anume. Teologia părintelui a venit cumva, ca un răspuns clar la
dilemele și neclarit ățile filosofice ale vremii cu privire la
problematica persoanei. Părintele Dumitru Stăniloae nu a fost
influen țat în gândirea sa de un anume filosof , căruia să îi preia ideile
și să le aplice în teologie.
E drept că unele idei filosofice preluate din Heidegger,
Burger, Grisebach, Jaspers, Camus, Sartre și alții au fost preluate de
părintele, însă doar pentru a fi duse până la capăt prin solu ționări
teologice, de acolo de unde filosofia nu mai avea solu ții. De
exemplu, angoasa existen țialismului faț ă de nonsens, părintele
Dumitru Stăniloae o transformă în angoasa fa ță de posibilitatea
pierderii mântuirii. Ideea nonsensului existen ței omului preluat ă ma i
apoi de către filosofia absurdului lui Camus, sau de filosofia
nihilismului lui Nietzsche, părintele o transformă în ideea
nonsensului existen ței omului pe p ământ în afara comuniunii cu
Dumnezeu.
În ceea ce prive ște acea relație de comuniune interperson ală
celebră, respectiv – eu – tu – el -, regăsită în teologia părintelui
Dumitru Stăniloae în care cei doi – eu și tu – se regăsesc numai în al
treilea, ca modalitate de excludere a egoismului și a posesiunii
celuilalt, au fost voci care au afirmat că pări ntele a împrumutat ideea
respectivă de la psihologul și filosoful existențialist Ludwig
Binswanger, oponentul gândirii lui Freud, însă chiar și așa,
profunzimea gândirii părintelui Dumitru Stăniloae, depă șește și
aprofundează mult această idee.

15 De asemene a, o altă influen ță semnificativă a avut -o
părintele Dumitru Stăniloae din partea gândirii filosofului Emmanuel
Levinas în ceea ce prive ște așa numita etic ă rela țional ă dintre
persoane. Aceasta până la un punct, pentru că, dacă la părintele
Dumitru Stănilo ae nu se poate gândi nimic în afara modelului
triadologic de existen ță, la Levinas se poate regăsi o structură diadică
a persoanei. Am abordat acest aspect suficient de amănun țit în
subcapitolul respectiv.
De remarcat este faptul că părintele Dumitru Stăn iloae nu a
fost influen țat la nivel ideatic de nici un filosof. Adic ă, părintele nu a
introdus în teologia sa nicio idee specifică filosofiei, care să altereze
identitatea de credin ță, cu toate că a purtat numeroase polemici atât
convergente, cât și diverg ente cu numero și oameni de cultur ă, chiar
dacă în scrierile sale, se observă o oarecare influen ță din partea
filosofiei existen țialiste, dar nu în ceea ce privește conținutul de idei,
ci numai ca formă de expunere.
În subcapitolul următor am încercat s ă identific sursele de
inspira ție și de influenț ă de ordin patristic, care au definit gândirea
părintelui Dumitru Stăniloae. A șa dup ă cum este și firesc, omenește
vorbind, orice teolog se simte atras mai mult de unii gânditori și mai
puțin de alții. Deși s piritul teologic al părintelui Dumitru Stăniloae
este un spirit universal în gândirea căruia au loc to ți Sfinții P ărinți ai
Bisericii – el nefiind specialist în sens academic cu privire la un
anume Sfânt Părinte -, se poate observa destul de limpede cum
anumiți Părinți au influențat gândirea sa. E necesar a aminti aici
câțiva dintre cei mai importanți: Sfântul Maxim M ărtirisitorul,
Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog și în general,
părin ții filocalici, p ărintele fiind considerat, pe bună dre ptate un
teolog cu o gândire filocalică.
În probleme de antropologie, părintele Dumitru Stăniloae îl
ia ca martor pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, iar în probleme de
comuniune personală cu Dumnezeu, Sfântul Simeon Noul Teolog îi
stă mărturie. De remarcat este faptul că părintele Dumitru Stăniloae
nu a făcut o teologie personală . Părintele Dumitru Stăniloae a
continuat teologia Sfin ților P ărinți ai Bisericii, în duh filocalic.

16 Citindu -i scrierile, nu am avut impresia că se deosebesc, ca duh, de
scrierile Sf inților P ărinți ai Bisericii.
De asemenea, traducerea, în edi ție româneasc ă, a celor
douăsprezece volume ale Filocaliei, au avut puternice conota ții în
ceea ce prive ște influențarea gândirii p ărintelui. Spre deosebire de
alți teologi, la p ărintele D umitru Stăniloae, când vorbim de influen țe,
nu avem de -a face cu anumite conota ții negative în ceea ce privește
gândirea sa – influen ța presupunând o alterare a gândirii proprii -, ci
dimpotrivă, o îmbunătă țire a propriei viziuni teologice, pe baza
teologiei mar ilor Sfin ți Părinți. Părintele Dumitru Stăniloae nu a fost
un teolog original în ceea ce prive ște introducerea în teologie a
anumitor inova ții. Teologia sa este îns ăși teologia Bisericii și a
Sfinților P ărinți care fusese trecută în desuetudine la vremea a ceea și
care a ștepta persoana potrivit ă și capabil ă de a o scoate din nou la
lumină și dăruită lumii a șa cum este ea, f ără influen țe str ăine de
duhul ei, lucru încununat cu mult succes prin calită țile sufletești și
prin eforturile intelectuale ale acestuia . Ne-a rămas de la părintele
Dumitru Stăniloae o mărturie scrisă de o asemenea anvergură și
valoare, încât până în zilele noaste, după mai bine de o jumătate de
secol, nu a fost descoperită și asimilat ă în întregime de căt re teologii
ulteriori și actuali.
În ultimul subcapitol, am încercat, punctual, să dezvălui
care sunt în gândirea părint elui Dumitru Stăniloae, implica țiile
relațiilor dintre Ontologie și Personalism în abordarea temelor
dogmatice în Dogmatica sa. Astfel, am început analizarea acestui
aspect și care sunt implicațiile sale, în Triadologie, Antropologie,
Hristologie, Eclesiologie și finalizând cu Eshatologia.
Ceea ce aste demn de remarcat în toate subpunctele
respective, este faptul că părintele Dumitru Stăniloae acordă
persoanei, fie divin e, fie umane, în func ție de subiectul concret
abordat, locul central. Pentru părintele, nu există fiin ță neipostaziată
în persoană, după cum nu poate să existe nici persoană lipsită de
ontologie. Aceste două realită ți – ființa și persoana – se subân țeleg
reciproc, neputând exista una fără cealaltă, părintele Dumitru
Stăniloae reu șind s ă împace într -un mod fericit ontoteologia cu

17 teologia persoanei, teologia ra ționalist ă a Fiin ței Divine, cu teologia
personalistă. Persoana, în viziune părintelui, este cheia înțelesului
tuturor fiin țelor. Mai înainte de orice, Dumnezeu trebuie s ă fie tri –
personal, pentru că altfel nu ar putea rela țina Persoanele întreolalt ă.
Ființa, potrivit teologiei sale, este. Ființa nu relaționeaz ă. Ea este un
dat. Ceea ce rela ționeaz ă este Persoana. Iar Dumnezeu este rela ție de
comuniune, deci Treime de Persoane. Apoi, liantul dintre Dumnezeu
ca Persoană și ființa uman ă ca persoană este Fiul lui Dumnezeu,
Hristos Întrupat. Hristos S -a făcut pe Sine om, ca să fie ca unul dintre
noi, oamenii , pentru ca și pe noi s ă ne ridice la starea de desăvâr șire
și la demnitatea de frați ai Lui. În virtutea chipului lui Dumnezeu
zidit de El în noi la crea ție și în virtutea înomenirii Fiului lui
Dumnezeu, fiin ța uman ă are această demnitate de a fi persoană
asemenea lui Dumnezeu.
Capitolul al patrulea, întitulat Ființa și Persoana în
gândirea profesorului Christos Yannaras , împăr țit pe trei subcapitole
formate din mai multe subpuncte, prezintă, pe cât a fost cu putin ță,
teologia profesorului Christos Yanna ras, cu precădere în ceea ce
prive ște teologia sa personalist ă.
În gândirea profesorului Christos Yannaras, teologia
persoanei ocupă un loc central. El vede fiin ța și persoana ca dou ă
realită ți inseparabile. În cartea sa Adevărul și unitatea Bisericii ,
profesorul Christos Yannaras analizează valoarea fiin ței umane ca
persoană, integrată eclesial. Pentru profesorul Christos Yannaras,
ideea devenirii ființei umane ca persoan ă, prin asumarea liberă și
conștient ă a valorilor Bisericii Ortodoxe, este de asemene a foarte
importantă. De altfel, această idee a devenirii, se regăse ște și la
anumi ți teologi contemporani, cum ar fi Sofronie Saharov, Rafail
Noica, idee prin care fiin ța uman ă nu poate fi considerată pe deplin
persoană decât în măsura în care calită țile s ale suflete ști sunt activate
de Dumnezeu, în Biserică. Pentru profesorul Christos Yannaras fiin ța
umană nu poate fi în țeleas ă ca persoană, în deplinătatea sensului,
decât în Biserica ce păstrează fidel învă țăturile Sfin ților P ărinți ai
Bisericii.

18 Profesor ul Christos Yannaras se opune modului de a
teologhisi a Bisericii Catolice și a Bisericii Protestante, ar ătând faptul
că acestea au diluat mult adevărul și unitatea Bisericii, îndep ărtându –
se, fie prin esen țialism – în cazul Bisericii Catolice -, fie prin pietism
– în cazul Bisericii Protestante -, de adevărul evanghelic propovăduit
în Biserica Ortodoxă.
De altfel, se remarcă în gândirea profesorului Christos
Yannaras, un accentuat filoelenism, acest aspect manifestându -se în
gândirera sa printr -o anumită desconsiderare a teologiei ortodoxe de
altă na ționalitate. Pe de o parte, filoelenismul gândirii sale se
manifestă printr -o exagerată afirmare a teologiei personaliste proprii
gândirii sale, ca reac ție împotriva teologiei esențialiste apusene, iar
pe de al tă parte printr -o exagerată acuză adusă teologiei ortodoxe de
rit slav pe care o învinuie ște de pietism, cu toate c ă nu este vorba de
acela și tip de pietism întâlnit în Biserica Protestant ă, în condi țiile în
care un puternic curent pietist se manifesta în anumite medii
teologice, inclusiv în Grecia. De altfel, profesorul Christos Yannaras
era con știent de aceasta atunci când vorbește despre occidentalizarea
teologiei grece ști. În acest sens, se remarcă un u șor dezechilibru în
gândirea sa teologică, în ceea ce prive ște relația care se stabilește
între Fiin ță și persoan ă.
Referitor la Fiin ța lui Dumnezeu, gândirea profesorului
Christos Yannaras rezonează cu gândirea părintelui Dumitru
Stăniloae în aceea că afirmă incognoscibilitatea lui Dumnezeu ca
Ființă și posibilitatea cunoa șterii Sale ca Persoan ă, din lucrările și
manifestările Sale în crea ție. Potrivit gândirii sale, Sfânta Treime nu
este percepută simplu, ca treime de persoane, fără legătură
întreolaltă, ci rela țional în Biseric ă, adică, de exemplu, Dumne zeu
Tatăl este perceput în Biserică mai mult ca tată proniator decât ca
ființă atotputernică, la fel și în ceea ce privește celelalte dou ă
persoane ale Sfintei Treimi. Iar dacă Sfânta Treime se comportă
relațional în Biseric ă, înseamnă că rela ția stabileșt e caracterul de
comuniune a Persoanelor Treimice.
De asemenea, este util de subliniat aici faptul că, în ceea ce
prive ște Ființa Divin ă, profesorul Christos Yannaras remarcă esen ța

19 divină plecând de la Persoana lui Dumnezeu, nu invers, după cum
afirmă teo logia catolică. Dacă teologia catolică pleacă, prin
raționament, de la ideea de ființ ă a lui Dumnezeu, ca să ajungă la
persoană, teologia ortodoxă, la care subscrie aici profesorul Christos
Yannaras, pleacă, pe bază experimentală, de la ideea de persoană a
lui Dumnezeu, pentru a defni, pe cât posibil, fiin ța Sa. De altfel, este
firesc să fie a șa, din moment ce Dumnezeu s -a descoperit omului ca
Persoană, nu ca Fiin ță, iar în mod desăvâr șit ca Persoan ă, prin
Întrupare.
Înțelegându -L pe Dumnezeu ca Treime de p ersoane
iubitoare, Dumnezeu ni se descoperă pe Sine în calitate de Persoană,
nu în calitate de Fiin ță, adică Dumnezeu este în țeles, în Biseric ă, mai
mult având calitatea de Tată, de Fiu și de Duh S fânt, decât calitatea
de Dumnezeu atotputernic. Acest a spect este important deoarece ni
se revelează sub forma aceasta, caracterul personal la Fiin ței Divine.
Capitolul al cincilea, intitulat Teologie și filozofie în
gândirea profesorului Christos Yannaras este împăr țit în patru
subcapitole, în care am vorbit, c u precădere despre influen țele
filosofice ale gândirii sale teologice, cât și de așa numitele limite în
ceea ce prive ște personalismul s ău.
Profesorul Christos Yannaras nu are preten ția de a se numi
pe sine teolog . Dimpotrivă, el se nume ște pe sine mai mult filosof
decât teolog, de aceea gândirea sa este considerată ca fiind mai mult
o filozofie religioasă decât teologie. Evolu ția sa teologic ă stă în
strânsă legătură cu evolu ția teologiei personaliste din diaspora.
Teologii ru și, expulzați fiind în diaspora de regimul politic din țara
lor, au adus cu ei acest tip de teologie, care a venit cumva ca un
puternic contraargument în fa ța filosofiei existențialiste. Teologia
profesorului Christos Yannaras fiind o teologie profund personalistă,
evident că a fost influen țat de gânditorii personaliști ruși din
diaspora.
Cele mai importante personalită ți filosofice care au
influen țat gândirea teologic ă a lui Christos Yannaras au fost
Berdiaev, Sarte, Heidegger și alții. Christ os Yannaras a împrumutat
adesea idei din filosofia acestora, pe care le -a integrat în căr țile sale.

20 De exemplu, dacă părintele Dumitru Stăniloae folose ște în
argumenta ția sa teologic ă idei și citate din Sfinții P ărinți, remarc ăm
faptul că profesorul Christ os Yannaras folose ște în argumenta ție idei
filosofice pe care le aplică teologiei sale, dar mai ales ca metodă de
abordare și argumentare, acest aspect este mai mult decât evident.
Un aspect important de amintit aici, în ceea ce prive ște
modul de perceper e al realită ții dumnezeiești personale, const ă în
diverge nța de opinie cu Apusul crești n. Dacă în Apus exista tendin ța,
pe baze filosofice și raționale de a întemeia ideea de unitate divin ă pe
unitatea de substan ță, Christos Yannaras arată, tot ca o argume ntație
rațional ă, faptul că unitatea divină se întemeiază pe monarhia Tatălui,
ca Unic Principiu cauzator în Sfânta Treime.
De asemenea, profesorul Christos Yannaras a primit adesea
critici din partea altor teologi, dintre care cel mai fervent, poate, est e
Jean – Claude Larchet, în care profesorul este criticat cu privire la
metoda sa de argumentare, socotită ca fiind proprie teologiei catolice
și protestante. Cu toate acestea, Christos Yannaras nu a dezvoltat o
teologie de tip apusean, în fond , ci o teolo gie ortodoxă, dar în ceea ce
prive ște forma de e xprimare și metoda de argumentare, subiectul
rămâne deschis.
Chiar dacă gândirea teologică a profesorului Christos
Yannaras cunoa ște anumite influențe din partea filosofiei
existen țialiste, mai ales în ceea ce prive ște teologia persoanei,
contribu țiile în ceea ce privește percepția și înțelegerea
personalismului ca fenomen manifestat în Biserică, sunt
semnificative. Personalismul, ca fenomen teologic manifestat în
Biserica primei jumătă ți a secolului al XX -lea, cu ecouri până astăzi,
a venit ca reac ție împotriva filosofiei existențialiste și a
esențialismului catolic și a fost propagat aproape exclusiv de c ătre
școala neopatristic ă rusă din diaspora. Această metodă de abordare
teologică – pentru că este și o m etodă, nu doar o reac ție -, va deveni
mai apoi, o categorie aparte de interpretare a vie ții mistice și liturgice
a învă țăturii de credin ță a Bisericii, și care va inspira, mai apoi, toate
genera țiile de teologi mai noi.

21 Văzând că teologia greacă modernă s e află într -un impas
impus de teologia scolastică și pietist ă, de ambele păr ți, profesorul
Christos Yannaras, alături de Ioannis Zizioulas, vor schimba
perspectiva de orientare teologică, reluând în notă euharistică tezele
personaliste, sub forma unei mani festa ții teologice patristice
elenofile, profund antioccidentale. În acest context, elenofilismul
exagerat al profesorului Christos Yannaras poate fi considerat ca
fiind un minus – neesen țial, dar un minus – al gândirii sale teologice.
Un alt minus al teo logiei sale, considerăm că ar fi acela al
neputin ței lui Christos Yannaras de a g ăsi o modalitate de împăcare
între persoană și natur ă în fiin ța omului. Astfel, potrivit gândirii sale,
persoana are datoria de a lupta împotriva naturii individuale, adică
împotriva afectelor personale, a nevoilor naturale, biologice, prin
care persoana î și exprim ă libertatea trupească. Însă, potrivit
învățăturii de credin ță a Bisericii noastre, afectele, sau calită țile
psihice naturale sunt bune, pozitive, nimic din ceea ce a pus
Dumnezeu în fiin ța omului nefiind de lep ădat, iar acestea nu trebuie
suprimate prin efort ascetic, ci dimpotrivă, convertite duhovnice ște.
Omul nu devine persoană – ideea devenirii omului ca persoană este
puternic sus ținută de profesorul Christos Yann aras – suprimându -și
sau negând necesită țile fiziologice, ci dimpotriv ă, înduhovnicindu -le.
Această idee a suprimării afectelor, este o idee întâlnită în filozofie
încă din antichitate și care a fost preluat ă și de filosofia modern ă,
influen țând gândirea p rofesorului Christos Yannaras. Spre deosebire
de profesorul Christos Yannaras, părintele Dumitru Stăniloae a reu șit
să exprime clar și coerent aceast ă problematică, păstrând duhul
Bisericii noastre.
Cel de -al șaselea capitol intitulat Ontologie și Person alism
în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae și a profesorului Christos
Yannaras , este împăr țit în dou ă subcapitole în care am încercat să
surprind, punctual, care sunt punctele comune și care sunt deosebirile
modului de gândire teologică a celor doi teo logi aminti ți mai sus.
Părțile a treia, a patra și a cincea din lucrare au fost
închinate în exclusivitate gândirii teologice a celor doi, în ceea ce
prive ște problematica personalismului , în care am făcut dese referiri

22 la gândirea celuilalt î ntr-o probl ematică anume. În capitolul închinat
părintelui Dumitru Stăniloae, am adus adesea referiri la teologia
profesorului Christos Yannaras, după cum în capitolele închinate
profesorului Christos Yannaras nu am ezitat să fac referire la
viziunea părintelui Dumit ru Stăniloae.
Cu toate acestea, socotim de bun augur existen ța unui
capitol distinct în care să subliniem, punctual pe cât posibil, cere sunt
punctele comune ale teologiei celor doi și care sunt divergențele. În
primul subcapitol am încercat să eviden țiez punctele comune. Astfel,
în ceea ce prive ște punctele comune, se remarc ă în primul rând
interesul crescut, aproape exclusiv al celor doi mari teologi fa ță de
teologia persoanei, în general. Acest lucru este cumva firesc dacă
ținem cont de problematica tim pului în care ace știa au activat, timp
impregnat puternic de personalism teologic, filosofic, psihologic și
social.
În al doilea rând, ambii teologi au fost profund influen țați
de filosofia existen țialist – personalistă a timpului și spațiului în care
au activat, însă în forme diferite, a șa dup ă cum vom arăta mai jos,
când o să vorbim despre deosebiri.
În al treilea rând, ambii teologi scot în eviden ță învă țătura
Bisericii Ortodoxe cu privire la raportul dintre fiin ță și persoan ă.
Astfel, a șa dup ă cum am a rătat deja, se cunoa ște faptul c ă Biserica
Catolică promova o teologie de tip ra ționalist, iar din aceast ă
perspectivă, teologia cu privire la Dumnezeu, promovată, nu putea să
fie altfel decât esen țialist ă. Cei doi au arătat care sunt efectele acestei
perspective teologice, respectiv scolasticismul, ariditatea teologică,
teologie moartă pentru că este aproape exclusiv ra ționalist ă, lipsită de
viață, filozofie religioasă. Cei doi mari teologi au arătat faptul că
secretul unei teologii vii și lucr ătoare const ă tocmai în perspectiva
inversă, adică în perceperea lui Dumnezeu ca Persoană împărtă șibilă,
comunicabilă, a -L percepe pe Dumnezeu Tatăl, de exemplu, mai
mult ca pe un Tată iubitor, proniator, care L -a trimis pe Fiul Său în
lume ca să moară pentru păcatele omenirii, nu aproape exclusiv ca o
Ființă Atotputernică și Infinit ă.

23 De asemenea ei au mai arătat faptul că cugetându -L pe
Dumnezeu ca Persoană, vom ajunge, din aceasta, la a -L cugeta și ca
Ființă Atotputernică. Dar ra ționamentul invers nu este valabil, iar
drept dovadă stă toată filosofia începând cu presocraticii, care nu au
reușit să Îl perceapă pe Dumnezeu ca Persoană, pentru că nu au avut
experien ța comuniunii cu El în b iserică prin rugăciune.
În cea ce prive ște deosebirile teologice dintre cei doi,
acestea sunt pu țin mai nuanțate. Cea mai important ă deosebire dintre
cei doi constă în unghiul de vizualizare diferit a problematicii
persoanei, iar acest aspect ține de felul în care cei doi au fost
influen țați de alte înv ățături străine de învă țătura Bi sericii Ortodoxe,
în special de filosofia existen țialist – personalistă a vremii lor. Prin
urmare, se remarcă faptul că profesorul Christos Yannaras a fost
influen țat ca fond al gândirii sale, de c ătre filozofie, pe când părintele
Dumitru Stăniloae ca form ă de exprimare, ca metodă, iar aceasta
numai în tinere țe.
Dacă gândirea părintelui Dumitru Stăniloae a fost profund
influen țată de Sfin ții Părinți ai Bisericii, respectiv Sfântul Maxim
Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog
și părin ții filocalici, de pe aceast ă pozi ție teologhisind, profesorul
Christos Yannaras a fost influen țat de filosofia existențialist ă,
respectiv Berdiaev, Sartre, Heidegger, argumentându -și afirmațiile
teologice de pe această pozi ție și în acest spirit.
Părintele Dumitru Stăniloae a fost cunoscut ca fiind un
profund teolog ortodox a cărui teologie dogmatică are accentuate
trăsături filocalice. În schimb, profesorul Christos Yannaras a fost
cunoscut ca fiind un iscusit profesor de teologie, a cărui teologie ,
însă, fiind mai ra țional ă în argumentare, se apropie mai mult de ceea
ce am putea numi ca fiind o filosofie religioasă.
Așadar, o deosebire important ă între cei doi constă în
metoda de lucru, care, a șa cum am ar ătat, se desfă șoară de pe pozi ții
difer ite, însă din pricina influen țelor filosofice și rezultatele sunt
diferite. Dacă metoda de abordare teologică a părintelui Dumitru
Stăniloae poate fi considerată ca fiind una analogică – experimentală,
neexistând nicio divergen ță între modul de a scrie și modu l de a trăi

24 al părintelui, constatăm o abordare diferită în teologia profesorului
Christos Yannaras, una mai ra țional ă, fără a ne permite, însă, a face
judecă ți de valoare asupra vieții personale religioase a profesorului,
de altfel el însu și numindu -se pe sine ca fiin d mai mult filosof decât
teolog, însă și structura gândirii sale fiind format ă sub influen țele
categorice ale filosofiei lui Berdiaev și Heidegger.
O altă deosebire o reprezintă stilul de abordare teologică.
Părintele Dumitru Stăniloae abordea ză temele teologice, în formă de
spirală, astfel încât revine mereu și mereu la ideea inițial ă, încât, un
cititor neavizat ar avea impresia că părintele se repetă. Dar acest stil
nu es te unul rep etitiv, ci dimpotrivă, unul care aprofundează, astfel
încât, dacă părintele revine la ideea ini țială, scopul este acela de a
îmbogă ți înțelesul inițial, de a privi ideea mai complex și din mai
multe perspective. Profesorul Christos Yannaras fiind mai ra țional,
este mai direct și mai tranșant, ajungând din pima la o concluzie pe
care o aprofundează mai apoi.
Ca și temperament scriitoricesc, profesorul Christos
Yannaras se comportă adesea vulcanic, mai ales atunci când vine
vorba de teologia de tip apusean, pe care nu se fere ște să o eticheteze
în mod direct și catego ric, sau când vine vorba de afirmarea
filoelenismului specific gândirii sale. Părintele Dumitru Stăniloae e
mult mai dulce, mai conciliant, privind cu obiectivitate alte puncte de
vedere, cu toate că a cultivat destul de mult o teologie ortodoxă de tip
naționalist.
În ceea ce prive ște strict teologia persoanei, p ărintele
Dumitru Stăniloae împacă într -un mod fericit, perfect ortodox,
teologia fiin ței, ontoteologia, cu teologia persoanei, punându -le în
echilibrul care era necesar unei teologii ortodoxe auten tice, chiar
dacă teologia persoanei ocupă în gândirea părintelui, un loc mai
important decât teologia fiin ței, aspect perfect firesc, ținând cont de
specificul gândirii teologice ortodoxe. Spre deosebire de acesta,
profesorul Christos Yannaras exagerează r olul persoanei în
detrimentul fiin ței, dar înțelegem acest fapt ca fiind o reacție
oarecum firească împotriva esen țialismului teologiei catolice. De
asemenea, am arătat mai sus ambiguitatea argumenta ției profesorului

25 Christos Yannaras, în ceea ce prive ște raportul dintre persoană și
natură în fiin ța uman ă.
În concluzie, considerăm că ambii teologi au adus un aport
substan țial în dezvoltarea teologiei persoanei, și nu numai, fiind
extrem de valoro și în gândirea lor, devenind, cu timpul, repere
teologice es ențiale pentru generațiile de teologi mai tinere în ceea ce
prive ște continuarea dezvolt ării și îmbog ățirii teologiei dogmatice.
Ultimul capitol, cel de -al șaptelea, intitulat Ontologie și
personalism. Tendin țe și perspective în contemporaneitate , împăr țit
în cinci subcapitole, este, pe de o parte un capitol concluz iv, iar pe de
altă parte aduce problematica persoanei în contemporaneitate,
trasând totodată unele idei cu privire la tendin țele și perspectivele
care se întrevăd astăzi în activitatea Bisericii.
A doua jumătate a secolului al XX -lea se dovede ște a fi o
perioadă de decantare și limpezire a problemelor bisericești cu
privire la problematica persoanei, ca urmare a eforturilor imense
venite din partea teologilor, de a limpezi acest aspect, ca efect al
asaltului filosofiei existen țialist – personaliste .
Departe de a se fi încheiat acest episod din via ța teologic ă,
socotim că problema personalismului trasează noi direc ții și
perspective în direc ția dezvolt ării și aprofund ării teologiei
dogmatice. Acest lucru se întâmplă pe baza crizei de personalitate,
tot mai acută, prin care trece societatea zilelor noastre. În mod ciudat,
deși teologia sensului persoanei este extrem de limpede, totuși
societatea se confruntă cu o gravă criză de identitate, și aceasta ,
poate, din cauza lipsei de modele vii, suficiente pentru trasarea
sensului existen ței omului pe p ământ.
Pe de o parte, confortul material, avântul tehnologic,
șablonarea Bisericii pe activit ăți social – caritative, contribuie
semnificativ la neputin ța o mului de a se angaja într -o via ță
duhovnicească, ascetică. Nicicând, confo rtul material nu a fost mai
mare decât în zilele noastre, după cum nicicând în istorie, interesul
față de teologie și cultur ă în general, nu a fost mai scăzut, ca și când
bunăstarea materială și performanța cultural ă ar fi două chestiuni
paralele antagonice. Din punct de vedere intelectual, constatăm, pe

26 de o parte, o elită culturală a celor pu țini, iar pe de alt ă parte, un total
dezinteres fa ță de carte, pentru cei mul ți. Asist ăm la dispari ția clasei
de mijloc, la apari ția unei socoet ăți și culturi antagonice.
Din punct de vedere bisericesc, în zilele noastre, la
presiunea societă ții, poate, asist ăm la focusarea bisericii pe trei mari
probleme. Pe de o parte, afirmarea identită ții ec lesiale și a rostului
bisericii în societate, pe de altă parte, probleme legate de ecumenism
și dialog inter – religios, iar pe de altă parte, accentuarea activită ților
social – filantropice ale Bisericii, ca efect al existen ței unei anumite
pături sociale tot mai sărace.
Societatea post – modernă a devenit o realitate greu de
definit. Sincretismul religios, pluralismul socio – cultural, dublat de
libertatea de exprimare – prin care se poate afirma orice și nega totul,
fără consecin țe personale -, care s -ar traduce mai degrabă, nu prin
termenul de libertate, ci prin termenul de libertinaj, generează, ca
efect, o stare de indiferen ță față de valorile trecutului, respectiv
dreptul societă ții de a contesta absolut orice, care duce la o acut ă
criză de sens a vi eții personale .
În acest context, deloc favorabil, mesajul Evangheliei lui
Hristos trebuie să răzbată și să ajungă la inima omului. Învă țătura
Bisericii este de acum foarte bine cristalizată. Cu toate acestea,
Biserica se confruntă cu dificultatea transmit erii, în mod viu, a
mesajului Evangheliei, în mod paradoxal, în condi țiile în care
informa ția religioas ă poate să ajungă extrem de rapid în orice col ț al
lumii. Însă, Biserica nu transmite informa ții. Ea transmite viaț ă și
conținuturi de viaț ă. Biserica dă ruiește lumii o perspectiv ă veșnică a
vieții. Modalitatea de transmitere a vieții, îns ă, este extrem de
dificilă, în condi țiile în care persoana uman ă este deja plină de
conținut de via ță materială .
Așadar, considerăm că este absolut necesară o reorientare și
repozi ționare a locului pe care Biserica îl ocup ă în societate, în
contextul noilor realită ți sociale, c ăutând a acorda societă ții soluții
viabile la dilemele cu care se confruntă persoana umană. Constatăm,
cu bucurie, faptul că, Biserica a început să înțeleag ă fenomenul
acesta, ie șind în întâmpinarea societ ății prin tot felul de acțiuni și

27 activită ți care deschid Biserica, lumii, acceptând, cu un mai mare
pogorământ, noua societate care se prefigurează .
Omul este o fiin ță creată de Dumnezeu, cu capacit ăți
nelimitate, chiar și în materialitate . La fel și societatea în care
trăiește, ofer ă omului posibilită ți nelimitate de exprimare a
personalită ții sale, prin care omul caut ă veșnicia, mai mult sau mai
puțin conștient de acest lucru. Un lucru este cert: B iserica de ține
adevărul despre om, căutând mereu metodele cele mai potrivite
timpului concret de existen ță, în ceea ce prive ște transmiterea acestui
adevăr, lumii.
Am căutat, în acest capitol final, atât să zugrăvesc un tablou
general cu privire la societ atea contemporană și la crizele de
identitate prin care trece omul, cât și să definesc, pe cât posibil,
metodele prin care Biserica poate să iasă întru întâmpinarea societă ții
și a problemelor omului, înțelegând c ă nu mai poate să ofere
răspunsuri la între bările pe care nimeni nu și le mai pune, ci
dimpotrivă, cât și noile tendințe de cercetare și dezvoltare teologic ă
și perspectivele pe care aceasta le deschide, totul într -o viziune cât se
poate de ortodoxă.
La finalul lucrării, consider că respectivul st udiu contribuie,
fie măcar cât de pu țin, al ături de alte lucrări de specialitate, la o mai
bună în țelegere a Ființei dumnezeiești, a ființei omenești, a Persoanei
divine și a persoanei umane, în amalgamul de înv ățături
contemporane cu privire la om, toate acestea pe baza teologiei celor
doi mari teologi, Părintele Dumitru Stăniloae și profesorul Christos
Yannaras, în lumina învă țăturii Sfintei Scripturi și a Sfinților P ărinți
ai Bisericii.

28 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

I. Izvoare
1. Sfânta Scriptură , Bucur ești, Editura Institutului Biblic și de
Misiune la Bisericii Ortodoxe Române, 1991.
2. Stăniloae, Dumitru, Opere complete , vol. I – VIII, București,
Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2012 -2014.
3. Stăniloae, Preot Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmat ică
Ortodoxă , vol. I, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996.
4. Stăniloae, Preot Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică
Ortodoxă , vol. II, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Or todoxe Române, 1997.
5. Stăniloae, Preot Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică
Ortodoxă , vol. III, București, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997.
6. Stăniloae, Dumitru, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie , Cluj –
Napoc a, Editura Dacia, 2000.
7. Stăniloae, Preot Profesor Dumitru, Sfânta Treime sau la
început a fost iubirea , București, Editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, 2012.
8. Stăniloae, Preot Prof. Acad. Dr. Dumitru, Studii de teologie
dogmatică ortodo xă, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei,
1991.
9. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, ,,Hristologie și iconologie în
disputa din secolele VIII – IX”, în rev. Studii teologice , seria
a II-a, anul XXXI, nr. 1 -4, ianuarie – aprilie, București, 1979.
10. Stăniloae , Pr. Prof. Dumitru, ,,Biserica universală și
sobornicească ”, în rev. Ortodoxia , anul XVIII nr. 2, aprilie –
iunie, București, 1966.
11. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, ,,Revelația ca dar și ca
făgăduință ”, în rev. Ortodoxia , anul XXI, nr. 2, aprilie -iunie,
București, 1969.
12. Yannaras, Christos, Contra religiei , București, Editura
Anastasia, 2011.

29 13. Yannaras, Christos, Libertatea moralei , București, Editura
Anastasia, 2002.
14. Yannaras, Christos, Heidegger și Areopagitul , București,
Editura Anastasia, 199 6.
15. Yannaras, Christos, Abecedar al credinței , București, Editura
Bizantină, 2007.
16. Yannaras, Christos, Adevărul și unitatea Bisericii , București,
Editura Sophia, 2009.

II. Bibliografie consultativă
1. Atanasie cel Mare, Sfântul , Cuvânt împotriva elin ilor XXXI,
Scrieri, partea I, în Părin ți și Scriitori Bisericești, vol.15,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Al
Bisericii Ortodoxe Române, 1987.
2. Atudorei, Pr. Ioan Leonardo, Antropocentrism și teocentrism
în opera părintelui Dumitru Stăn iloae , Iași, Editura
Doxologia, 2014.
3. Andrutsos, Hristu, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene ,
trad. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, Editura Tipografiei
Arhidiecezane, 1930.
4. Baconsky, Teodor și Tătaru – Cazaban, Bogdan, (coord.),
Dumitru Stăniloae s au paradoxul teologiei , Bucure ști,
Editura Anastasia, 2003.
5. Bartoș, Emil, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui
Dumitru Stăniloae , Oradea, Editura Cartea Creștină, 2002.
6. Bădiliță, Cristian, Glafire – nouă studii biblice și patristice ,
Iași, Editura Pol irom, 2008.
7. Berdiaev, Nikolai, Spirit și libertate – încercare de filosofie
creștină , București, Editura Paideia, 2009.
8. Berdiaev, Nikolai, Împărăția spiritului și împărăția cezarului ,
Timișoara, Editura Amarcord, 1994.
9. Berdiaev , Nikolai, Sensul creației , B ucurești, Editura
Humanitas, 1992.

30 10. Berger, Ieromonah Calinic, Teognosia – sinteza dogmatică și
duhovnicească a părintelui Dumitru Stăniloae , Sibiu,
Editura Deisis, 2014.
11. Bernea, Ernest, Dialectica spiritului modern , Bucure ști,
Editura Vremea, 2007.
12. Bielaws ki, Maciej, Părintele Dumitru Stăniloae, o viziune
filocalică despre lume , Sibiu, Editura Deisis, 1998.
13. Blane, Andrew, Părintele Georges Florovski – schiță
biografică – , Cluj -Napoca, Editura Renașterea, 2013.
14. Blackburn, Simon , Dicționar de filosofie, Bucu rești, Editura
Univers Enciclopedic, 1999.
15. Bobrinskoy, Preot Profesor Boris, Taina Preasfintei Treimi ,
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 2005.
16. Buchiu, Preot prof. dr.Ștefan, Cunoașterea apofatică în
gândirea Părintelui Stăniloae, București, Editura Basilica,
2013.
17. Bulgakov, Macarie, Teologia dogmatică ortodoxă , vol. I – II,
Bucure ști, Tipografia C ărților Biserice ști, 1886 – 1887.
18. Bulgakov, Serghei, Ortodoxia , Bucure ști, Editura Paideia,
1997.
19. Chițescu, Nicol ae, Omul în perspectiva desăvârșirii – studii
de teologie dogmatică , Cluj Napoca, Editura Renașterea,
2010.
20. Chițescu, Prof. N, Peteruț ă, Pr. Prof. I, Todoran, Pr. Prof.
Isidor, Teologia dogmatică și simbolică , vol. I – II, Cluj –
Napoca, Editura Rena șterea , 2008 – 2010.
21. Colțescu, Viorel, Istoria filosofiei, Timișoara, Editura
Universității de Vest, 2002.
22. Crainic, Nichifor, Cursurile de mistică , Sibiu, Editura Deisis,
2010.
23. Crainic, Nichifor, Dostoievski și creștinismul rus , Constan ța,
Editura Sfin ții Martir i Brâncoveni, 2013.

31 24. Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatică, București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 1943.
25. Deseille, Părintele Placide, Credin ța în Cel nev ăzut, Iași,
Editura Doxologia, 2013.
26. Detienne, M., Stăpânitorii de adevăr din Grecia antică,
Bucure ști, Editura Symposion, 1996.
27. Drăgulin, preot prof. dr. Gheorghe I, Preotul academician
profesor Dumitru Stăniloae, mărturisitor al dreptei credințe
în țară și străinătate , București, Editura Basilica, 2015.
28. Enciclopedi a Universală Britanică , vol. 11, București,
Editura Litera, 2010.
29. Evdokimov, Paul , Femeia și mântuirea lumii , București,
Editura Christiana, 1995.
30. Evdokimov, Paul , Hristos în gândirea rusă , București,
Editura Symbol, 2001.
31. Evdokimov, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu ,
București, Editura Sophia, 1997.
32. Evdokimov, Paul, Ortodoxia, București, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996.
33. Evdokimov , Paul, Rugul aprins , Timișoara, Editura
Mitropoliei Banatului, 1994.
34. Felmy, Karl Christian, Dogmatica experienței eclesiale –
Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane , Sibiu, Editura
Deisis, 1999.
35. Filocalia , vol. I -XII, Bucure ști, Editura Humanitas, 1999 –
2009.
36. Florenski, Pavel, Iconostasul, București, Editura Anastasia,
1994.
37. Flore nski, Pavel, Stâlpul și Temelia Adevărului , Iași, Editura
Polirom, 1999.
38. Frunză, Sandu, Experien ța religioas ă în gândirea lui
Dumitru Stăniloae. O etică relațional ă, Bucure ști, Editura
Eikon, 2016.

32 39. Guthrie, W.K.C., O istorie a filosofiei grecești , vol. II ,
București, Editura Teora, 1999.
40. Hegel, G.W.F., Prelegeri de istorie a filosofiei , vol. I,
București, Editura Academiei, 1963.
41. Henry, Michel, Întrupare – o filosofie a trupului , Sibiu,
Editura Deisis, 2003.
42. Hierotheos, Mitropolit de Nefpaktos, Persoana în tradiția
ortodoxă , Bacău, Editura Bunavestire, 2002.
43. Hierotheos, Mitropolit de Nefpaktos, Dogmatica empirică a
Bisericii Ortodoxe Sobornice ști, dup ă învă țăturile prin viu
grai ale Părintelui Ioannis Romanidis , vol.I, Ia și, Editura
Doxologia, 2014.
44. Ică, Di ac. Asist. Ioan I. Jr. (coord.), Persoană și comuniune –
prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru
Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani , Sibiu, Editura
Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, 1993.
45. Ioja, Cristinel, O istorie a dogmaticii în teologia ortodoxă
română , vol. II, București, Editura Pro Universitaria, 2013.
46. Ioniță, Pr. Prof. Dr. Viorel, Hotărârile întrunirilor
panortodoxe din 1923 până în 2009 – Spre Sfântul și Marele
Sinod al Bisericii Ortodoxe , București, Editura Basilica,
2013.
47. Ioniță, Pr. Prof. Dr. Viorel (coord.), Teologia ortodoxă în
secolul al XX -lea și la începutul secolului al XXI -lea,
București, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2011.
48. Lacoste, Jean – Yves , Fenomenalitatea lui Dumnezeu , Sibiu,
Editura Deisis, 2011.
49. Larchet, Jean -Claude, Persoană și natură – Sfânta Treime –
Hristos – Omul , București, Editura Basilica, 2013.
50. Lemeni, Adrian și Mihalache, diac. Adrian Sorin (coord.),
Realitatea și semnificația spațiului, abordare teologic ă,
filosofică și științific ă, Bucur ești, Editura Basilica a
Patriarhiei Române, 2014.
51. Lossky , Vladimir, Introducere în Teologia Ortodoxă ,
București, Editura Enciclopedică, 1993.

33 52. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit ,
București, Editura Bonifaciu, 1998.
53. Lossky, Vladimir, Vederea lui Dumnezeu , București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 1995.
54. Louth, Andrew, Originile tradi ției mistice creștine – de la
Platon la Dionisie Areopagitul , Colec ția Mistica, Sibiu,
Editura Deisis, 2002.
55. Mantz aridis, Georgios I., Globalizare și universalitate –
himeră și adev ăr – , Bucure ști, Editura Bizantin ă, 2002.
56. Matsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică ,
București, Editura Bizantină, 1997.
57. Matsoukas, Nikolaos, Istoria Filosofiei bizantine , Buc urești,
Editura Bizantină, 2003.
58. Matsoukas, Nikos, Teologia dogmatică și simbolic ă, vol. II,
Bucure ști, Editura Bizantin ă, 2006.
59. Moga, pr. Ioan, Sfânta Treime între Apus și Răsărit, despre
Filioque și alte dileme teologice , Cluj – Napoca, Editura
Eikon, 20 12.
60. Moreschini, Claudio, Istoria filosofiei patristice , Iași, Editura
Polirom, 2009.
61. Nellas, Panayotis, Hristos, dreptatea lui Dumnezeu și
îndreptarea noastră , Sibiu, Editura Deisis, 2012.
62. Nellas, Panayotis, Omul – animal îndumnezeit , Sibiu, Editura
Deisis , 2002.
63. Nellas, Panayotis, Ortodoxia – divino -umanism în acțiune ,
Sibiu, Editura Deisis, 2013.
64. Patapievici, H. R., Discernământul modernizării – 7
conferin țe despre situația de fapt , Bucure ști, Editura
Humanitas, 2004.
65. Patericul , Alba – Iulia, Editura Arhi episcopiei Ortodoxe
Alba – Iulia, 1999.
66. Pălimaru, Cătălin (ed.), Părintele Dumitru Stăniloae, teolog
al profunzimilor , Cluj, Editura Renașterea, 2012.

34 67. Pomazanski, pr. Mihail, Teologia dogmatică ortodoxă ,
Bucure ști, Editura Sofia, 2009.
68. Popovici, Sf. Iustin , Abisurile gândirii și simțirii umane ,
București, Editura Sophia, 2013.
69. Popovici, Sf. Iustin, Biserica Ortodoxă și ecumenismul ,
Suceava, Funda ția Iustin Pârvu, 2012.
70. Popovici, Sf. Iustin, Credin ța ortodox ă și viața în Hristos ,
Galați, Editura Bunavestire, 2003.
71. Popovici, Sf. Iustin, Omul și Dumnezeul -Om, București,
Editura Sophia, 2010.
72. Presocraticii , Fragmentele eleaților , Parmenide , București,
Editura Univers, 1998.
73. Radu, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Gh., Despre înnoirea și
îndumnezeirea omului în Hristo s, Craiova, Editura
Mitropolia Olteniei, 2007.
74. Remete, George , Fiin ța și credința, vol. II, Bucure ști,
Editura Paideea, 2015.
75. Romanides, Pr. Ioannis, Dogmatica patristică ortodoxă ,
Sibiu, Editura Ecclesiast, 2010.
76. Rose, Seraphim, Nihilismul și Revelația lu i Dumnezeu în
inima omului , Bucure ști, Editura Anastasia, 1997.
77. Rupnik, Marko Ivan, Cuvinte despre om, Persoana – ființă a
Paștelui , Sibiu, Editura Deisis, 1997.
78. Savin, Ioan, Gh., Mistica apuseană , Sibiu, Editura
Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1996.
79. Schmeman n, pr. prof. Alexander, Pentru via ța lumii,
sacramentele și Ortodoxia , Bucure ști, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001.
80. Schonborn, Christoph, Icoana lui Hristos , București, Editura
Humanitas, 2011.
81. Sopko, Andrew J., Profetul ortodoxiei romeice – teologia
Părintelui Ioannis Romanides , Cluj – Napoca, Editura
Rena șterea, 2015.
82. Spidlik, Tomas, Marii mistici ruși , Galați, Editura Episcopiei
Dunării de Jos, 1997.

35 83. Sterea, Preot, Dr. Tache, Teologia dogmatică și simbolic ă,
vol. I, Bucure ști, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 2003.
84. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor și Arhid. Prof. Dr. Ioan
Zăgreanu, Dogmatica ortodoxă , Cluj, Editura Arhidiecezana,
1997.
85. Toma, Ștefan, Lucian, Tradiție și actuali tate la pr. Dumitru
Stăniloae , Sibiu, Editura Agnos, 2008.
86. Toroczkai, Ciprian Iulian, Tradiția patristică în modernitate ,
Sibiu, Editura Andreiană, 2008.
87. Toroczkai, Ciprian Iulian, Teologia rusă din diaspora , Sibiu,
Editura Agnos, 2005.
88. Tulcan, Pr. Prof. d r. Ioan, Eclesiologia ortodoxă în teologia
românească contemporană. Aspecte, implica ții, tendințe ,
Arad, Editura Universită ții Aurel Vlaicu, 2010.
89. Tulcan, Preot Prof. Dr. Ioan, Misterul mântuirii în Hristos și
în Biserică , Arad, Editura Multimedia, 2000.
90. Tulcan, Preot dr. Ioan, Profesorul dr. Ilarion V. Felea ca
apologet , Arad, Editura Universită ții Aurel Vlaicu, 2006.
91. Tulcan, Preot Prof. Dr. Ioan, Unitatea Bisericii și temeiurile
ei dogmatice în Teologia Ortodoxă și Evanghelic ă –
Luterană mai nouă , Arad, E ditura Multimedia, 1999.
92. Uspensky, Leonid, Teologia icoanei , Cluj – Napoca, Editura
Rena șterea/ Editura Patmos, 2012.
93. Vasilios, arhimandritul, Intrarea în Împără ție sau modul
liturgic , Sibiu, Editura Deisis, 2007.
94. Vlad, Pr. Dr. Vasile, Asumarea (post)moder nității,
perspectivă teologică asupra istoriei , Arad, Editura
Unicersită ții Aurel Vlaicu, 2010.
95. Vlăduțescu, G. , Deschideri către o posibilă ontologie ,
București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.
96. Zizioulas, Ioannis, Ființa eclesială , București, E ditura
Bizantină, 2007.

36 III. Studii
1. Achimescu, Pr. Nicolae, ,,Biserica într -o societate tot mai
pluralistă și individualizat ă”, în Adrian Lemeni și diac.
Adrian Sorin Mihalache, (coord.), Realitatea și semnificația
spațiului, abordare teologic ă, filo sofică și științifică,
Bucure ști, Editura Basilica, 2014
2. Aubenque, Pierre , ,,Actualitatea problemei ființei ca
transcendental ”, în Corneliu Mircea și Maria Țenchea
(coord.), Dialoguri despre ființă, Timișoara, Editura
Amarcord, 1995.
3. Bria, pr. Prof. Dr. Ion, ,,Metoda ,,teologică” a părintelui
Stăniloae ”, în rev. Ortodoxia , anul LIV, nr. 3 -4, iulie –
decembrie, Bucure ști, 2003.
4. Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ștefan, ,,Cosmologia în opera părintelui
Stăniloae și implicațiile ei ecologice ”, în rev. Ortodoxia , anul
LIV, nr. 3 – 4, iulie – decembrie, Bucure ști, 2003.
5. Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ștefan și Ioja, conf. Dr. Cristinel,
,,Dezvoltarea studiilor de teologie dogmatică”, în Teologia
ortodoxă în secolul al XX -lea și la începutul secolului al
XXI-lea, coord. Pr . Prof. Dr. Viorel Ioni ță, Bucure ști, Editura
Basilica, 2011
6. Bulgakov, Serghei, ,,Despre părintele Pavel Florenski ”, în
Pavel Florenski, Iconostasul, București, Editura Anastasia,
1994.
7. Charlier, Dom Celestin, ,,O prietenie în duh ”, în Paul
Evdokimov , Rugul aprins , Timișoara, Editura Mitropoliei
Banatului, 1994.
8. Citirigă, pr. conf. Dr. Vasile, ,,Taina omului și tragedia lui în
epoca postmodernă ”, în rev. Ortodoxia , anul LVII, nr. 3 -4,
iulie-decembrie, București, 2006.
9. Clement, Olivier, ,,Cel ma i mare teolog ortodox al secolului
XX”, în rev. Ortodoxia , anul LIV, nr. 3 – 4, iulie –
decembrie, Bucure ști, 2003.

37 10. Codoban, Aurel, ,,Ființa și sacrul ”, în Corneliu Mircea și
Maria Țenchea (coord.), Dialoguri despre ființă, Timișoara,
Editura Amarcord , 1995.
11. Cristescu, lect. Dr. Vasile, ,,Înțelegerea umanului în filosofia
modernă și poziția creștină față de ea ”, în rev. Ortodoxia , anul
LVII, nr. 3 -4, iulie -decembrie, București, 2006.
12. Cristescu, lect. Dr. Vasile, ,,Aspecte antropologice în
gândi rea teologică apuseană și răsăriteană de astăzi ”, în rev.
Ortodoxia , anul LVII, nr. 1 -2, ianuarie – iunie, Bucure ști,
2006.
13. Drăgu șin, Nicolae, ,,recenzie ” la Christos Yannaras,
Adevărul și unitatea Bisericii , Bucure ști, Editura Sofia, 2009,
în rev. Studii Teologice , seria a III -a, anul X, nr. 4, octombrie –
decembrie, Bucure ști, 2004.
14. Florea, Ierom. Lucian, ,,Participarea și contribuția Bisericii
Ortodoxe Române la Conferințele interortodoxe în prima
jumătate a secolului XX ”, în Ortodoxia , XIV (1962).
15. Galeriu, pr. Constantin N., ,,Teologia ortodoxă română
contemporană – coordonate și sintez ă”, în Ortodoxia , anul
XXVIII, nr. 3 -4, iulie -decembrie, Bucure ști, 1976.
16. Grigorie de Nyssa, sf., ,,Epistolă către fratele său Petru,
despre diferen ța dintre ființă și ipostas ”, anexa II, în Sfântul
Teodor Studitul, Iisus Hristos prototip al icoanei Sale , Alba
Iulia, Editura Deisis, 1994.
17. Hărănguș, Cornel, ,,Întrebări și proceduri în ontologia
ființei ”, în Corneliu Mircea și Maria Țenchea (coord.),
Dialog uri despre ființă, Timișoara, Editura Amarcord, 1995.
18. Holbea, arhid. Dr. Gheorghe, ,,Integrarea teologică a
filosofiei în opera părintelui Dumitru Stăniloae ”, în
rev.Ortodoxia , anul LIII, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, București,
2002.
19. Ică I. Jr. Diac, ,,Iconologia bizantină între politică imperială
și sfințenie monahal ă”, studiu introductiv, în, Sfântul Teodor
Studitul, Iisus Hristos, prototip al icoanei Sale , Alba Iulia,
Editura Deisis, 1994.

38 20. Ică I. Jr., Diac. Asist. Ioan, ,,Persoană sau/ și Ontolog ie în
gândirea ortodoxă contemporană ”, în Persoană și comuniune –
prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru
Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani , Sibiu, Editura
Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, 1993.
21. Ică jr., Arhid. Prof. dr. Ioan I., ,,Teologia ortodoxă modernă
și contemporană – momente, figuri, parcurs, interpretare ”, în
Teologia Ortodoxă în secolul al XX -lea și la începutul
secolului al XXI -lea, coord. Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță,
București, Editura Basilica, 2011.
22. Ică jr. Ioan I, ,,Îndumnezeirea omului, P. Nellas și conflictul
antropologiilor”, studiu introductiv în Panayotis Nellas, Omul
– animal îndumnezeit , Sibiu, Editura Deisis, 1994.
23. Joantă, Î.P.S. Serafim, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe
Române pentru Germania și Europa Centrală, ,,Părintele
Dumitru Stăniloae și isihasmul românesc în secolul al XX –
lea”, în Teodor Baconsky și Bigdan T ătaru – Cazaban
(coord.), Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei ,
Bucure ști, Editura Anastasia, 2003.
24. Lemeni, Adrian, ,,Spațiul – realitate a comuniunii întemeiate
prin Logosul întrupat ”, în, Adrian Lemeni și diac. Adrian
Sorin Mihalache (coord.), Realitatea și semnificația spațiului,
abordare teologică, filosofică și științific ă, Bucure ști, Editura
Basilica a Patriarhiei Român e, 2014.
25. Marinescu, Prof. Dr. Adrian, ,,Patrologia și studiile de
specialitate în cadrul Ortodoxiei din secolul al XX -lea și
începutul secolului al XXI -lea. Școli și direcții de cercetare ”,
în, Pr. Prof. Dr. Ioni ță Viorel (coord.), Teologia ortodoxă în
secolul al XX -lea și la începutul secolului al XXI -lea,
București, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2011.
26. Mihoc, Pr. Prof. Dr. Vasile, ,,Dezvoltarea studiilor biblice ”,
în, Pr. Prof. Dr. Ioni ță Viorel (coord.), Teologia ortodoxă în
secolul al XX -lea și la începutul secolului al XXI -lea,
București, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2 011.

39 27. Mo ș Pr. Grigore Dinu, ,,P ărintele Ioannis Romanides,
reprezentant de seamă al rena șterii neopatristice din secolul al
XX-lea”, studiu introductiv în Andr ew J. Sopko, Profetul
ortodoxiei romeice, teologia părintelui Ioannis Romanides ,
Cluj-Napoca, Editura Rena șterea, 2015, p. 5 .
28. Pleșu , Andrei, Nikolai Berdiaev: „Un liber cugetător
credincios” , în Nikolai Berdiaev , Sensul creației , București,
Editura Hum anitas, 1992.
29. Pop, protos. Drd. Irineu, ,,Omul nou și umanitatea în Hristos
prin lucrarea Duhului Sfânt ”, în rev. Studii Teologice , seria a
II-a, anul XLI – nr.4 – iulie – august, București, 1989.
30. Popa, pr. lect. Dr. Gheorghe, ,,Înnoirea discursulu i teologic –
o exigen ță a teologiei contemporane”, în Ortodoxia , anul
LIV, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, Bucure ști, 2003.
31. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, ,,Esența sintezei dogmatice a
Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae ”, în rev. Studii teologice ,
seria a II-a, anul XXXV – nr. 7 – 8, iulie – octombrie, București,
1983.
32. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, ,,Centralitatea lui Hristos în
gândirea Părintelui Stăniloae. Importan ța ei pentru Creștinism și
lumea actuală ”, în rev. Ortodoxia , anul LIV, nr. 3 -4, iul ie –
decembrie, Bucure ști, 2003.
33. Remete, pr. Prof. dr George, ,,Observa ții privind specificul
gândirii părintelui Dumitru Stăniloae ”, în rev. Ortodoxia, anul
LIV, nr, 3 – 4, iulie – decembrie, Bucure ști, 2003.
34. Stăniloae, pr. Dumitru, Chi țescu Nico lae, Todoran, pr. Isidor,
Ică Ioan, Bria Ion, ,,Teologia Dogmatică în Biserca Ortodoxă
Română în trecut și azi”, în Ortodoxia , anul XXIII, nr. 3, iulie –
septembrie, 1971.
35. Șerbănescu, Pr. Nicolae I., ,,Biserica Ortodoxă Română și
Mișcarea Ecumenică ”, în Ortodoxi a, XIV (1962), 1 – 2.
36. Teșu, pr. Conf. Dr. Ioan C., ,,Teologia părintelui profesor
Dumitru Stăniloae, o teologie a iubirii și a d ăruirii, a rugăciunii
și a des ăvârșirii”, în rev. Ortodoxia , anul LIV, nr. 3 – 4, iulie –
decembrie, Bucure ști, 20 03.

40 37. Vasilescu, Emilian, ,,Apologe ți creștini. Dumitru St ăniloae”,
în Părintele Dumitru Stăniloae în con știința contemporanilor –
mărturii, evocări, amintiri , Iași, Editura Trinitas, 2003.
38. Vieillard -Baron, Jean -Louis, ,, Experiență poetică și
experi ență metafizică” , în Corneliu Mircea și Maria Țenchea,
(coord.) Dialoguri despre ființă, Timișoara, Editura Amarcord,
1995.
39. Voicu, arhid. Prof. dr. Constantin, ,, Hristologia cosmică după
învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul” , în rev. Studii
Teolog ice, seria a II -a, anul XLI – nr.4 – iulie – august,
București, 1989.
40. Ware, Kallistos, ,,Experien ța lui Dumnezeu în ,,Teologia
dogmatică” a părintelui Dumitru Stăniloae”, în rev. Ortodoxia ,
anul LIV, nr. 3 – 4, iulie – decembrie, Bucure ști, 2003.
41. W are, Kallistos, ,,Educa ția teologic ă în Scriptură și la Sfinții
Părin ți”, în Studii Teologice , seria a II -a, anul XLVI, nr. 4 -6,
iulie-decembrie, Bucure ști, 1994.