FACTULTATEA DE RELA ȚII ECONOMICE INTERNA ȚIONALE [619807]

1
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACTULTATEA DE RELA ȚII ECONOMICE INTERNA ȚIONALE

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator
Prof.univ.dr. Constanța Chițiba
Student: [anonimizat]
2017

2

UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACTULTATEA DE RELA ȚII ECONOMICE INTERNA ȚIONALE
SPECIALIZAREA
ECONOMIE MONDIALĂ

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
ROLUL ȘI LOCUL NORVEGIEI ÎN ECONOMIA
MONDIALĂ

Coordonator
Prof.univ.dr. Constanța Chițiba
Student: [anonimizat]
2017

3

Cuprins

1. Elemente Monografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 4
1.1 Geografia Norvegiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
1.1.1 Teritorii integrate în Regatul Norvegiei ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
1.1.2 Teritorii Dependente ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 5
1.2 Clima Regatului Norvegiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 6
1.3 Istoria Norvegiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 7
1.3.1. Perioada Preistoric ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 7
1.3.2 Epoca Bronzului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 7
1.3.3 Epoca Fierului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
1.3.4 Perioada Migra ționistă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 8
1.3.5. Epoca Viking ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 8
1.3.6. Uniunea Kalmar ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 9
1.3.7. Uniunea cu Danemarca ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 9
1.3.8. Uniunea cu Suedia și destrămarea acesteia ………………………….. ………………………….. …………. 10
1.3.9. Rolul Norvegiei în cele Dou ă Războaie Mondiale ………………………….. ………………………….. …. 10
1.4 Scena politică și administrativ ă din Norvegia ………………………….. ………………………….. ……………… 11
1.4.1 Regele Harald al V -lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 13
1.4.2 Împ ărțirea administrativ ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 13
1.5 Resurse importante ale Norvegiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 14
1.5.1 Petrolul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 14
1.5.2 Pescuitul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 15
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 15
Webgrafie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 16

4
1. El emente Monografice

Regatul Norvegiei este un stat suveran cu o monarhie suveran ă ale cărei teritorii cuprind por țiunea de
vest a Insulei Scandinavice, la care se adaug ă insula relativ izolat ă Jan Mayen și arhipelagul Svalbard.
Insula Antarctic ă Peter I și insula sub -Antarctic ă Bouvet sunt teritorii dependente, d eci nu sunt
considerate p ărți componente ale regatului. Norvegia, de asemenea, a anexat formal în 2012 și o
anumit ă secțiune a Antarcticii, cunoscut ă drept P ământul Reginei Maud.

Imnul Norvegiei (Ja, vi elsker dette landet) este imnul de facto începând cu secolul 20. Versurile au fost
scrise de Bjørnstjerne Bjørnson între anii 1859 -1868, iar melodia a fost scris ă de Rikard Nordraak în
iarna dintre 1863 -1864. A fost interpretat pentru prima dat ă în anul 1864 pentru a s ărbători a 50 -a
aniversare a Constitu ției. De obicei sunt cântate doar prima și ultimele dou ă strofe.

Steagul Norvegiei este o cruce albastr ă indigo cu fundal ro șu, înconjurat ă de un contur alb ce se extinde
pănă la marginile steagului. Acest design a fost inspirat din steagul danez și a fost aduptat pe data de 13
iulie 1821.

Moneda norvegiană și a teritoriilor dependente ale Norvegiei este coroana (krone ) sau NOK. Aceasta
are ca subdiviziune 100 de øre (echivalent cu 100 de bani ca semnifica ție), dar aceasta există doar
digital din 2012. Cor oana a fost introdusă în anul 1975.
În prezent se află în circula ție monedele de 1 krone, 5 kroner, 10 kroner și 20 de kroner și bancnotele
de 50 de kroner, 100 de kroner, 200 de kroner, 500 de kroner și 1000 de kroner.

Țara men ține o combina ție de econom ie de pia ță și modelul nordic de bun ăstare cu îngrijire medical ă
universal ă, împreun ă cu un sistem de securitate social ă vast. Norvegia are, de asemenea, rezerve de
petrol, gaze naturale, minerale, cherestea, furcte de mare, ap ă potabil ă și hidroenergie. I ndustria
petrolului este responsabil ă pentru aproximativ un sfert din Produsul Intern Brut. Cu privire la PIB –
ul/locuitor, Norvegia este cel mai mare produc ător de țiței și gaze naturale din lume, exceptând Orientul
Mijlociu. De asemenea, regatul dispune d e al 4 -lea cel mai mare venit pe locuitor din lume, conform
statisticilor derulate de c ătre Fondul Monetar Interna țional (FMI) și World Bank.

1.1 Geografia Norvegiei
Regatul Norvegiei era mult mai extins, acesta pierzând, totu și, teritorii din 1266 Insula Omului (The
Isle of Man) și Hebride, din 1468 Jämtland și Härjedalen , din 1658 Bohuslan, iar din 1814 Insulele
Faroe și Islanda și Groenlanda.

Norvegia are o suprafa ță de 385252kmp și o popula ție de 5258317 de locuitori, conform
recens ământului din ianuarie 2017. La est se învecineaz ă pe o por țiune de 1619 kilometri cu Suedia, la
nord-est cu Federa ția Rus ă, Finlanda și cu strâmtoarea Skagerrak în sud, Danemarca fiind localizat ă de
partea cealalt ă a strâmtorii. Norvegia are o coast ă foarte întins ă, cu deschidere spre Oceanul Atlantic și
Marea Barents.

1.1.1 Teritorii integrate în Regatul Norvegi ei
Insula Jan Mayen este o insul ă vulcanic ă situat ă în Oceanul Arctic ce dispune de o suprafa ță de 373

5
kmp și este acoperit ă parțial de c ătre ghe țari. Aceast ă insul ă are dou ă părți: partea mai mare nord –
vestică denumit ă Nord -Jan și partea mai mic ă Sør-Jan, acestea fiind legate de printr -o por țiune foarte
subțire de uscat, ce m ăsoară 2,5 de kilometri în l ățime. Aceast ă insul ă se afl ă la o distan ță de 600 de
kilometri de nord -estul Islandei, la 500 de kilome tri spre est fa ță de centrul Groenlandei și la 1000 de
kilometri spre vest de Nordkapp (Capul Nordic al Norvegiei). Insula este muntoas ă, cel mai înalt punct
al insulei fiind vulcanul Beerenberg, în nord.

Svalbard este un arhipelag din Oceanul Arctic. Cu vântul în sine înseamn ă munți ascu țiți. Teritoriul
Svalbard este situat între Regatul Norvegiei și Polul Nord. Cea mai mare insula din acest arhipelag se
nume ște Spitsbergen, urmat ă de Nordauslandet și Edgeøya .
Din punct de vedere administrativ, arhipelag ul nu face parte din vreun jude ț norvegian, ci formeaz ă o
suprafa ță neintegrat ă, dar administrat ă de către un guvernator ales de guvernul norvegian. Totu și, din
2002, cea mai mare a șezare din Svalbard, Longyearbyen, a avut un guvern ales local, oarecum
asemănător cu cel al municipalit ăților din Norvegia. Printre a șezări se num ără comunitatea minerilor
ruși din Barentsburg, sta ția de cercetare din Ny -Ålesund și avanpostul minier Sveagruva. Ny -Ålesund
este cel mai nordic a șezământ din lume care are o popula ție permanent ă din lume. Exist ă, însă, alte
colonii situate mai departe în nord, în schimb acelea sunt populate sezonier de grupuri de cercet ători.
Arhipelagul a fost ocupat prima oar ă cu scopul de a crea o baz ă de vânat balene undeva între secolele al
17-lea și al 18 -lea, dup ă care a fost abandonat ă. În schimb, odat ă cu începerea secolului 20 și a
exploat ării masive a c ărbunelui, numeroase colonii s -au stabilit permanent pe teritoriul Svalbard, care
în anul 1925, prin Actul de la Svalbard, a devenit parte c omponent ă a Regatului Norvegiei în totalitate.

1.1.2 Teritorii Dependente

Norvegia are trei teritorii dependente nelocuite. Totu și, acestea se situeaz ă în Emisfera Sudic ă, cu
excep ția insulei Bouvet care este situat ă în partea sudic ă a oceanului Atlantic. P ământul Reginei Maud
este un sector component al Antarcticii care se întinde de la 20 ° vest pân ă la 45 ° est. Insula lui Petru
Întâiul este vulcanic ă și se g ăsește la 450 de kilometri de coasta Ellsworth Land a Antarcticii
continentale. În schimb, Svalbard nu este considerat teritoriu dependent. De și tratatul de la Svalbard
reglementeaz ă anumite elemente cu privire la teritoriul Arctic, un articol speci fic recunoa ște aceste
insule ca fiind parte din teritoriul Norvegiei. Asem ănător cu aceast ă insul ă, Jan Mayen este recunoscut ă
ca fiind o parte integrat ă a țării. Atât insula lui Petru I cât și cea a reginei Maud fac parte din sistemul
tratatului Antarctic . Acesta specific ă faptul c ă, deși revendic ările propriu -zise nu sunt afectate de acest
document, numai celelalte state care au pretins teritoriile în cauz ă recunosc suveranitatea insulelor.
Aceste teritorii dependente sunt administrate de c ătre departamen tul Afacerilor Polare din cadrul
Ministerului de Justi ție și Securitate Public ă de la Oslo. Legile privat ă, penal ă și procedural ă se aplic ă
teritoriilor dependente, pe lâng ă celelalte reglement ări ce afirm ă clar c ă sunt valabile și pe teritoriul
insulelor sus men ționate.

Insula Bouvet este cea mai retras ă insul ă din lume, fiind situat ă la aproximativ 2200 de kilometri
depărtare de coasta sud -sudestic ă a Africii de Sud și la aproximativ 1700 de kilometri de nordul coastei
Prințesei Astrid (ce apar ține de P ământul Reginei Maud) din Antarctica. Insula Bouvet are o suprafa ță
de 49 de kilometri p ătrați, din care 93% este acoperit ă de un ghe țar. Centrul acesteia este format din
craterul unui vulcan inactiv plin cu ghea ță.

Insula lui Petru Întâiul este, de asemen ea, o insul ă vulcanic ă, ce dispune de o suprafa ță de 154 de
kilometri p ătrați. Aceasta este acoperit ă aproape în totalitate de un ghe țar (95%). În jurul insulei se afl ă

6
un front glaciar, înalt de 40 de metri, cu faleze verticale. Suprafa ța stâncoas ă și înghețată face aterizarea
să fie posibil ă numai într -o perioad ă scurt ă a anului în care insula nu este înconjurat ă complet de
ghea ță.

Pământul Reginei Maud formeaz ă o șesime din regiunea Antarctica, m ăsurând 2,7 milioane de
kilometri p ătrați și este localiza t între teritoriul arctic australian în est și cel britanic în vest. Majoritatea
uscatului este acoperit de calota glaciar ă, iar pe alocuri, lan țurile muntoase penetreaz ă ghea ța, creând
astfel o flor ă minimalist ă format ă predominant din zbur ătoare. Teritor iul nu se bucur ă de o popula ție
permanent ă, în ciuda faptului c ă exista nu mai pu țin de 12 sta ții de cercetare (ce pot g ăzdui 40 de
oameni de știință), dintre care 6 sunt ocupate pe tot anul.

1.2 Clima R egatului Norvegiei

Regiunile sudice și vestice ale regatului Norvegiei sunt complet expuse în totalitate la fronturi atlantice
de furtuni și sunt supuse unor cantit ăți de precipita ții însemnate, dar au v eri mai calde fa ță de părțile
estice și nordice. Zonele de la estul mun ților de coast ă au parte de nivele mai domestice de ploaie și
ninsoare fa ță de cele vestice. Regiunile din jurul ora șului Oslo au cele mai calde și însorite veri, dar și
vreme rece și cantitate însemnat ă de zăpadă pe timpul iernii.

Datorit ă latitudinii înalte a Norvegiei, exist ă discrepan țe sezoniere mari în ceea ce prive ște lumina zilei.
Din mai pân ă în iulie, Norvegia este cunoscut ă și drept Țara Soarelui de Miaz ănoapte deoarece ziua
dureaz ă aproximativ 20 de ore. În opozi ție, din noiembrie pân ă în ianuarie, lumina zilei este foarte
scurt ă, noaptea durând aproximativ 20 de ore.

Linia de coast ă norvegian ă e mult mai calm ă în compara ție cu zonele de la latitudini similare din alte
părți ale lumii, cu Gulf Streamul trecând direct spre țărmurile zonelor de nord ale coastei Atlanticului,
încălzind continuu regiunea pe timp de iarn ă. Acest fenomen meteorologic se întâmpl ă numai în p ărțile
nordice ale Norvegiei, iar f ără acest fenomen, coasta de nord a Norvegiei ar fi acoperit ă în totalitate de
ghea ță. Un efect secondar este faptul c ă Mun ții Scandinavici previn vânturile continentale s ă ajung ă pe
linia de coast ă, cauzând veri foarte r ăcoroase pe toat ă porțiunea atlantic ă a Norvegiei. Oslo, pri n
compara ție, este uscat, fiind oarecum privat de ploi. Oslo are clim ă mai continental ă, similar ă cu a
Suediei. Lan țurile muntoase au climat de tundr ă sau subarctic. De asemenea, sunt zone precum Bergen
care sunt expuse la precipita ții abundente. Skj åk în județul Oppland se afl ă, de asemenea, într -o lips ă de
precipia ții și este unul din cele mai usacte locuri din Norvegia, cu 287mm de precipita ții anuale.
Finnmarksvidda și văile inferiaore precum Troms și Nordland beneficiaz ă de aproximativ 300
mm/precipit ații pe an. Longyearbyen este cel mai uscat loc din Norvegia cu doar 190mm/pp pe an.

Părți din sudestul Norvegiei, incluzând zone precum Mj øsa sunt expuse la veri calde și umede, cu
climat continental, în timp ce p ărțile sudice și coastele vestice au part e de un climat oceanic. Spre
porțiunile de uscat din sud -est și nordul Norvegiei, climatul subarctic este predominant, mai ales în
zonele lipsite de cantit ăți însemnate de ploaie din Mun ții Scandinavici. C ăteva dintre v ăile Opplandului
primesc o cantitate atât de mic ă de precipita ții pe an încât întâlnesc cerin țele pentru climatul subarctic
cu veri uscate. La altitudini mai mari, în apropierea coastelor de sud și de vest se poate întâlni rarul
climat subpolar oceanic. O mic ă parte din coasta extrem nordic ă a Norvegiei are climp de tundr ă sau
polar ă. Părți întinse sunt formate din mun ți și platouri înalte ca altitudine.

7
1.3 Istoria Norvegiei

1.3.1. Perioada Preistorică

Primii locuitori au fost oamenii din cultura Ahrensberg ( între mileniul 11 și 10 înainte de Hristos), care
a fost o ramur ă târzie a Paleoliticului, ce a luat na ștere la finalul perioadei reci de la sfâr șitul
glacia țiunii Weichsel. Aceast ă cultur ă a primit numele dup ă satul Ahrensburg, situat în nord -estul
Hamburgului, unde au fost excavate vârfuri de s ăgeți și bâte de lemn. Cele mai timpurii semne de
ocupa ție uman ă în Norvegia au fost g ăsite în jurul coastei, unde s -a topit prima por țiune din calota
glaciar ă, pe perioada ultimei epoci glaciare.

În partea sudic ă a țării s-au găsit așezări ce dateaz ă din anii 5000 înainte de Hristos. D escoperirile din
aceste situri arheologice ofer ă o perspectiv ă mai clar ă asupra vie ții oamenilor din zon ă, ce se ocupau
predominant cu vân ătoarea și pescuitul. De asemenea, s -au descoperit și scrieri cuneiforme în piatr ă,
îndeosebi în zonele de vân ătoare și pescuit. Acestea reprezentau prada general ă a regiunii, cum ar fi
capre, cerbi, elani, ur și, păsări, foci, balene și pești (în special somoni și plătici), toate acestea fiind
elemente vitale ale vie ții oamenilor din zona de coast ă. Inscrip țiile din Alta, în Finnmark (cele mai mari
din Scandinavia) au fost f ăcute la nivelul m ării în jurul anilor 4000 -500 î.Hr. Și marcheaz ă progresul
uscatului pe m ăsură ce marea a crescut, în urma finaliz ării ultimei ere glaciare.

1.3.2 Epoca Bronzului

Între anii 3000 și 2500 î.Hr. au ajuns noi coloni ști în estul Norvegiei. Ace știa erau fermieri indo –
europeni care cultivau grâul și creșteau vaci și oi. Popula ția vesti că de vân ători-pescari a fost, de
asemenea, înlocuit ă treptate de fermieri, în ciuda faptului c ă pescuitul și vân ătoarea au constituit în
continuare modalit ăți secundare de supravie țuire.

Prin anul 1500 î.Hr., bronzul a fost introdus gradual, dar folosire a uneltelor și armelor din piatr ă a
continuat. Norvegia a avut câteva bog ății cu care s -a putut târgui în schimbul bunurilor f ăurite din
bronz, iar pu ținele descoperiri constau, în genere, din arme elaborate și broșe pe care numai c ăpeteniile
și le puteau permite. Desene reprezentând soarele, copacii, armele, cor ăbiile, animalele și oamenii erau
puternic stilizate.

Mii de inscrip ții în piatr ă din aceast ă perioad ă descriu cor ăbii, iar monumentele funerare mari din piatr ă
(cunoscute și drept vase de piatr ă) sugereaz ă faptul c ă naviga ția a avut un impact semnificativ asupra
culturii. Aceste vase folosite pentru lupta pe ap ă, comer ț și pescuit î și pot avea originea chiar din
perioada neolitic ă și continu ă să fie folosite pân ă în Epoca Fierului, înainte de inful ența roman ă. Un
astfel de tip de ambarca țiune este barca Hjortspring.

1.3.3 Epoca Fierului

Puține lucruri au fost g ăsite din aceast ă perioad ă, deoarec e persoanele decedate erau incinerate, iar
mormintele acestora nu con țineau prea multe bunuri ritualice. În perioada primelor patru secole î.Hr.,
popula ția Norvegiei se afla în contact cu teritoriul ocupat de c ătre romani, Galia. Contactul cu țările

8
civili zate din sud au f ăcut cunoscute runele ș cele mai vechi rune norvegiene inscrip ționate dateaz ă din
secolul 3 î.Hr. Între timp, tot în aceast ă epoc ă, porțiunea de uscat locuit de oameni a crescut, aceast ă
dezvoltare putând fi observat ă cu ajutorul discipline lor precum topografia, arheologia și etimologiei
numelor. Cele mai vechi cuvinte (cum ar fi : nes, vik, bø = cap, golf, ferm ă) sunt antice, fiind posibil s ă
dateze chiar de dinaintea epocii bronzului, iar cele mai vechi sufixe precum „heim” sau „vin” dateaz ă,
de obicei, din secolul 1 î.Hr.

1.3.4 Perioada Migra ționistă

Distrugerea Imperiului Roman de Apus de c ătre popoarele germanice în secolul 5 dup ă Hristos este
caracterizat prin descoperiri bogate din punct de vedere arheologic, cum ar fi morminte ale c ăpeteniilor
tribale care con țineau arme fascinante și obiecte din aur. De asemenea, au fost g ăsite ruine ale unor
forturi ce erau construite la deal, pe o suprafa ță stâncoas ă pentru o mai bun ă apărare. S ăpăturile au scos
la lumin ă și funda ții de piatr ă alre unor ferme de 23 de metri în medie, ale c ăror acoperi șuri se
sprijineau pe pari de lemn. Aceste cl ădiri serveau drept case unde multe genera ții trăiau sub acela și
acoperi ș, împreun ă cu vacile lor.

Aceste forma țiuni erau ierarhizate fie pe clanuri, fie pe triburi. Odat ă cu secolul 9, aceste mici state
aveau deja ansambluri locale sau regionale pentru negocieri și solu ționare a conflictelor. Aceste locur i
de întâlnire (fiecare având, eventual, un sanctuar în aer liber sau hörgr ) erau siutate pe cele mai vechi și
bune ferme, care apar țineau c ăpeteniilor și fermierilor cu adev ărat boga ți. Aceste forma țiuni regionale
s-au unit pentru a forma unit ăți și mai m ari, astfel dând na ștere asocia țiilor de negociere și legiferare
(sau lagting).

1.3.5. Epoca Vikingă

Între secolele 8 și 10, sursa vikingilor a fost r eginea Scandinaviei. Jaful bisericii de la Lindisfarne în
nordestul Angliei din anul 793 de c ătre popoarele nordice este privit ca fiind evenimentul ce marcheaz ă
începutul epocii vikingilor. Aceast ă epoc ă s-a caracterizat prin expansiunea și migra ția marin arilor
vikingi. Ace știa au colonizat, jefuit și au f ăcut comer ț în toate p ărțile Europei. Exploratorii vikingi
norvegieni au descoperit prima dat ă Islanda din gre șeală în secolul 9, când se îndreptau spre Insulele
Faroe și au ajuns, în final în Vinland, cu noscut ast ăzi drept Newfoundland din Canada. Vikingii din
Norvegia erau cei mai activi în zonele de nord și vest alre insulelor britanice și în estul insulelor nord –
americane.

Conform trad iției, Harald Fairhair le -a unificat în 872 dup ă Bătălia din Hafrsf jord la Stavanger, astfel
devenind primul rege al Norvegiei unite. Domeniul lui Harald a fost, în principal, un stat sud -norvegian
de coast ă. Fairhaird a domnit cu o mân ă de fier, iar conform pove știlor, mul ți norvegieni au p ărăsit țara
pentru a tr ăi în Is landa, Insulele Faroe, Groenlanda și în anumite p ărți din Britania și Irlanda. Ora șele
de ast ăzi Dublin, Limerick și Waterford au fost fondate de coloni ști norvegieni.

Tradi țiile nordice au fost încetul cu încetul înlocuite de cele cre știne la finalul sec olului 10 și începutul
secolului al 11 -lea. Unul dintre cele mai importante izvoare istorice care vizeaz ă vikingii celui de -al 11 –
lea secol îl reprezint ă tratatul dintre islandezi și Olaf Haraldsson, regele Norvegiei (perioada de domnie
1015 -1028). Acest l ucru se datoreaz ă regilor misionari Olav Tryggvasson și St. Olav Haakon cel Bun,
cel din urm ă fiind primul rege cre știn, la mijlocul secolului al 10 -lea. Totu și, încercarea sa de a impune

9
creștinismul ca religie a fost respins ă. În anul 995, Olav Tryggvass on a construit prima biseric ă creștină
din Norvegia, în Moster, dup ă ce a atacat și jefuit Londra. Din Moster, Olav a navigat în nord, ajungând
în Trondheim unde a fost proclamat rege al Norvegiei de Eryathing în anul 995.

Feudalismul nu a prins c ăpătat niciodat ă amploare în Norvegia sau în Suedia, comparativ cu restul
Europei. În schimb, administra ția guvernamental ă a adoptat un caracter feudat foarte conservator. Liga
Hanseatic ă a forțat regalitatea s ă le acorde concesii din ce în ce mai mari asupra come rțului extern și
economiei. Liga avea aceast ă putere asupra regalit ății datorit ă împrumuturilor pe care Hansa le -a
acordat acestora și din cauza datoriei semnificative pe care o aveau regii. Controlul monopolist al Ligii
asupra economiei Norvegiei a pus pr esiune pe toate p ăturile sociale, îndeosebi pe țărănime, ajungându –
se într -un punct în care burghezia aproape c ă nu mai exista în Norvegia.

1.3.6. Uniunea Kalmar

Odat ă cu moartea lui Haakon al 5 -lea în 1319, Magnus Erikson, la doar 3 ani, a mo ștenit tronul ca
Regele Magnus al 7 -lea al Norvegiei. În acela și timp, o mi șcare de a -l face pe Maknus rege al Suediei a
fost dus ă la bun sfâr șit, astfel atât r egele Suediei, cât și cel al Danemarcei au fost ale și să accead ă la
tron de c ătre nobilii lor. Astfel, dat fiind rezultatul alegerilor la tron din Suedia, cele dou ă țări au fost
unite sub comanda regelui Magnus al 7 -lea.

În 1349, Ciuma Neagr ă a alterat ra dical Norvegia, luând vie țile a 50 -60% din popula ție și lăsând-o într –
o perioad ă de declin economic. De și bilan țul victimelor era comparabil cu restul Europei, revenirea
economic ă a durat mult mai mult din cauza popula ției mic ă și răsfirat ă. Chiar și înain te de cium ă,
popula ția Norvegiei num ăra doar 500000 de oameni, iar dup ă aceasta, multe ferme au r ămas p ărăsite
până când popula ția a crescut din nou. Oricum, pu ținii supravie țuitori fermieri au observat c ă poziția
lor de negociere cu proprietarii de p ământ uri era mult mai puternic ă.

Regele Magnus al 7 -lea a domnit pân ă în 1350, când fiul s ău Haakon a fost încoronat drept Regele
Haakon al 6 -lea. În 1363, acesta s -a căsătorit cu Margaret, fiica regelui Valdermar al 4 -lea al
Danemarcei. Dup ă moartea sa din 13 79, fiul s ău Olaf al 4 -lea, de numai 10 ani, a fost instaurat pe
tronul din Danemarca din 1376, astfel Norvegia și Danemarca au intrat în uniune personal ă, iar v ăduva
lui Haakon, regina Margaret, împreun ă cu mama lui Olaf s -au ocupat de afacerile externe a le
Danemarcei și Norvegiei cât timp acesta era înc ă prea tân ăr.

Margaret avea ca scop s ă-l instaureze pe Olaf pe tronul Suediei, astfel unificând cele trei țări, dar Olaf a
murit subit cu pu țin timp înainte ca ea s ă reușească. Totu și, aceasta a fost în 13 88 încoronat ă ca regin ă,
iar aceasta l -a ales pe Erik de Pomerania. Ca o consecin ță, o întâlnire scandinav ă s-a ținut la Kalmar,
unde Erik a fost încoronat drept rege al celor 3 țări scandinave, dând na ștere uniunii personale a celor 3
țări nordice, Uniune a Kalmar.

1.3.7. Uniunea cu Danemarca

După ieșirea Suediei din Uniunea Kalmar în 1521, a avut loc o r ăscoal ă, dar care a fost în ăbușită, astfel
Norveg ia a r ămas în uniune cu Danemarca pân ă în 1814. În timpul romantismului în secolul al 19 -lea,
acea perioad ă a fost supranumit ă „Noaptea de 400 de Ani”, deoarece persoanele importante ale
regalit ății, intelectualii și puterea administrativ ă a fost situat ă în Copenhaga. Contrat numelui, a fost o

10
perioad ă de însemnat ă prosperitate și progres pentru Norvegia, mai ales în domeniile transporturilor și
afacerilor externe și a asigurat revenirea țării dup ă canastrofa suferit ă în timpul Ciumei Negre, din
punct de ve dere demografic. Mai mult decât atât, țările erau complementare, deoarece Danemarca
asigura Norvegiei aprovizionarea cu grâu și alimente, iar Norvegia aproviziona Danemarca cu
cherestea, fier și pește. Totu și, foametea din 1695 -1696 a ucis aproximativ 10% din popula ției
norvegian ă.

1.3.8. Uniunea cu Suedia și destrămarea acesteia

După ce Danemarca -Norvegia a fost atacat ă de către Regatul Unit la B ătălia de la Copenhaga, a intrat
într-o alian ță cu Napoleon Bonaparte, r ăzboiul respectiv conducând la condi ții dure de via ță și foamete
în mas ă în 1812. Având în vedere c ă Danemarca s -a situat de partea pierz ătoare a r ăzboiului, a fost
forțată, sub termenii Tra tatului de la Kiel, s ă cedeze Norvegia regelui Suediei, în timp ce vechile
provincii norvegiene Islanda, Groenlanda și Insulele Faroe au r ămas sub tutela coroanei danez ă.
Norvegia a profitat de acest ă oportunitate pentru a -și declara independen șa, a-și ado pta o constitu ție
bazat ă pe modelele francez și american și pentru a -l alege pe Christian Frederick drept Prin ț Moștenitor
al Danemarcei și al Norvegiei, în mai 1814. Aceasta este s ărbătoarea celebr ă Syttende Mai ( 17 mai)
celebrat ă de norvegieni și de nor vegieni americani deopotriv ă. Syttende Mai mai este denumit ă și Ziua
Constitu ției Norvegiene.

Christian Michelsen, un magnat al comer țului maritim și Prim Ministru al Norvegiei între anii 1905 –
1907 a jucat un rol principal în ruperea pa șnică a Norvegiei de Suedia (7 iunie 1095). Un referendum
național a justificat dorin ța poporului pentru monarhie, în locul republicii. Niciun norvegian nu putea
să-și afirme legal și legitim pretenden ța la tron deoarece nu putea s ă dovedeasc ă vreo leg ătură de sânge
cu rega litatea medieval ă.

Guvernul a oferit tronul Norvegiei unui prin ț al casei regale danezo -germane Schleswig -Holstein –
Sonderburg -Glücksburg. Prin țul Carl al Danemarcei a fost ales în unanimitate în pozi ția de rege de
către Parlamentul Norvegian, Carl devenin d primul rege al Norvegiei independente din ultimii 508 ani
și a luat numele Haakon al 7 -lea. În 1905, țara și-a întâmpinat c ălduros prin țul, împreun ă cu so ția sa,
Maud a Țării Galilor și fiul lor pentru a reinstaura Casa Regal ă a Norvegiei.

1.3.9. Rolul Norvegiei în cele Două Războaie Mondiale

Pe perioada Primului R ăzboi Mondial, Norvegia a fost o țară preponderet neutr ă. În realitate, îns ă,
Norvegia a fost supus ă presiunilor din partea Marii Britanii atât s ă ofere din ce în ce mai însemnate
părți din flota lor, la pre țuri mici, cât și să se alăture embargoului economic împotriva Germaniei.
Navele de comer ț, adeseori purtând marinari norvegieni, navigau atunci sub steagul britanic, riscând s ă-
și piard ă viețile din cauza submarinelor nem țești. Astfel, multe vie ți și ambarca țiuni au fost pierdute,
scăzând flota comercial ă norvegian ă pe locul 6 în lume, precedent fiind pe locul 4.

Norvegia și-a proclamat, de asemenea, neutralitatea pe perioada celui de -al Doilea R ăzboi Mondial, dar
chiar și în aceste condi ții, a fost invadat ă de trupele nem țești în data de 9 aprilie 1940. Norvegia nu era
pregătită pentru un atac -surpriz ă, iar rezisten ța atât naval ă cât și pe uscat a ținut piept for țelor germane
doar dou ă luni. For țele armate norvegiene au lansat o ofensiv ă în nord asupra germanilor în B ătălia de

11
la Narvik, dar au fost nevoi ți să se predea dup ă ce au pierdut sprijinul britanic.

Regele Haakon a fugit în Londra, de unde a trimis multiple discursuri inspira ționale. Vidkun Quisling,
însă, ca ministru -președinte a format o coali ție guvernamental ă colabora ționist ă, sub controlul german.
Aproximativ 15 mii de oameni s -au înrolat voluntar în unit ăți nemțești, unii chiar și în Waffen -SS.

Pe durata celor 5 ani de ocupa ție german ă, norvegienii au cl ădit o mi șcare de rezisten ță pentru a lupta
împotriva for țelor str ăine, atât prin revolte sociale, greve cât și prin distrugerea hidrocentralei Norsk
Hydro de la Vemork. În fiecare lun ă de decembrie, Norvegia trimite un pom de Cr ăciun Regatului Unit
ca o form ă de mul țumire pentru asisten ța din timpul celui de -al Doilea R ăzboi Mondial. O ceremonie
are loc pentru a ridica acest pom în Pia ța Trafalgar din Londra.

După cel de -al Doilea r ăzboi Mondial, între anii 1945 și 1962, Partidul Muncitoresc a de ținut
majoritatea în Parlament. Guvernul, condus de prim -ministrul Einar Gerhardsen a demarat un program
de industrializare la nivel de stat și cooperare între organi zațiile muncitore ști și uniunile comerciale. În
ciuda multelor restric ții economice impuse la finalul r ăzboiului, acestea au disp ărut treptat, prima fiind
renun țarea la ra ționalizarea produselor lactate în 1949, urmat ă de cea asupra locuin țelor și
automobi lelor în 1950.

Alian ța de pe timpul r ăzboilui dintre Norvegia, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit a continuat,
întărindu -se rela țiile externe și politico -militare dintre acestea. Norvegia a beneficiat de Planul
Marshall î n 1947, a aderat la OECD (Organiza ția pentru Cooperare Economic ă și Dezvoltare) un an
mai târziu, iar în 1949 a devenit membru -fondator al NATO.

Primele z ăcăminte de țiței au fost descoperite în 1967, în regiunea balder, dar produc ția a început abia
în 19 99. În 1969, Compania Philips Petroleum a descoperit z ăcăminte de petrol în vestul Norvegiei, în
Ekofisk, iar în 1973, guvernul a înfiin țat compania Statoil (Statoil = petrol na țional). De asemenea,
Norvegia este membr ă fondatoare a EFTA (Asocia ța European ă a Comer țului Liber) și a refuzat
aderarea la UE în 1972 și 1995. În 1981, Norvegia a atins o infla ție record de 13,6%), lucru care a
împins guvernul conservator, pe atunci condus de K åre Willoch, s ă ia măsuri de reducere a taxelor, de
liberalizare econom ică și deregularizare a pie ței.

1.4 Scena politic ă și administrativă din N orvegia

Scena politic ă norvegian ă joacă un rol foarte important în vie țile norvegienilor. Atât de important încât
80% dintre femei și 84% dintre b ărbați sunt membri unui partid politic. Cel mai mare partid politic este
Partidul Muncitoresc Norvegian (Det Norske Arbeiderparti), care a fost fondat în 1887. Acesta a
condus de dinai nte de Al Doilea R ăzboi Mondial pân ă în mijlocul anilor ‘60 și a adoptat o form ă
moderat ă de socialism, înglobând din ce în ce mai mult principiile economiei de pia ță în profilul
ideologic. Începând cu anii ‘90, DNA și-a însu șit conducerea guvernamental ă de trei ori, f ără alte
partide politice, iar ca partid majoritar într -o coali ție guvernamental ă o singur ă dată. Actualmente,
acesta a atras 35,37% din voturi și și-a asigurat 64 de scaune în Parlament.

Al doilea partid dup ă procentajul de voturi în favoare a sa este Partidul Progresist (Fremskrittspartiet) și
este un partid conservator liberal, stabilit în 1973, îns ă, sub numele de Partidul lui Anders Lange,
numele actual fiind adoptat în 1977. Acest partid are o pozi ție puternic ă în ceea ce înseamn ă reducer e a
taxelor, amenzilor și a interven ției guvernamentale. Favorizeaz ă, în schimb, privatizarea, sl ăbirea

12
statului social și reducerea procentajului de imigran ți. În ultimii ani, sus ținerea fa ță de FRP a crescut
semnificativ, iar atât alegerile din 2005 cât și din 2009, acesta a reu șit să termine pe locul 2 în cursa
electoral ă. Actualmente, FRP a ob ținut 22,91% din voturi și ocup ă 41 de scaune în Parlament.

Al treilea partid în func ție de voturile ob ținute în ultima campanie electoral ă este Partidul Conserva tor
H (H øyre), de dreapta, fiind totodat ă al doilea cel mai vechi partid politic pe scena politic ă norvegian ă.
Høyre este opozi ția tradi țional ă și prima alternativ ă în defavoarea DNA. H pretinde s ă promoveze
creșterea economic ă și să suplimenteze finan țele statului, s ă obțină o democra ție în care de ținerea de
propriet ăți să fie printre principalele modalit ăți de ob ținere a veniturilor, s ă mențină un guvern
democratic, s ă întăreasc ă securitatea popula ției, a propriet ăților private și să asigure cet ățenilor l ibertate
privat ă. Acesta este și partidul care este în favoarea ader ării Regatului Norvegiei la UE. Începând cu
1990, H øyre a luat parte la 3 coali ții guvernamentale. Actualmente, ace știa au ob ținut un procent de
17,24% din voturi, asigurându -și 30 de scau ne în Parlament.

Partidul Socialist de Stânga (Sosialistisk Venstreparti sau SV) este parditul care a fost fondat în 1975
prin fuziunea Partidului Poporului Socialist, partidului Social Democrat și alte for țe socialiste ce s -au
unit în trecut întru partid ul Liga Electoral ă Socialist ă. Partidul SV militeaz ă pentru independen ța
socialist ă a centrelor interna ționale, bazate pe controlul muncitorilor, putere necentralizat ă, separat ă,
principii ecologice și egalitate între sexe. În urma alegerilor din 2005, SV a fost pentru prima dat ă
reprezentat în Guvern. În ultima campanie electoral ă, acest partid s -a bucurat de un procent de 6,20%
din voturi și de 11 scaune în Parlament.

Senterpartiet (sau SP) este Partidul Centrist, fondat în 1920 cu numele de Partidul Fer mierilor, nume
ulterior schimbat în anul 1959. SP crede într -o societate descentralizat ă care se va îndrepta spre
eliminarea șomajului și va asigura a șezări diversificate în toate col țurile țării. Se opune ader ării
Regatului Norvegiei la Uniunea European ă și încurajeaz ă dezvoltarea unei societ ăți echilibrate din
punct de vedere ecologic. Acest partid a beneficiat de 6,15% din voturi și tot de 11 scaune în Guvern.

KrF (Kristelig Folkeparti) sau Partidul Oamenilor Cre știni a fost stabilit în 1933 ca r ăspun s al cre șterii
seculariz ării. Ca ideologie, este foarte conservativ în ceea ce prive ște problemele sociale și familia
tradițional ă. A participat în trei coali ții de Guvern din 1990 pân ă în prezent și a ocupat pozi ția biroului
de prim ministru de dou ă ori sub Hr. Kjell Magne Bondevik. În urma ultimei campanii electorale a
obținut 5,54% din voturi iar, în prezent, ocup ă 10 scaune în Guvern.

Partidul Liberal (Venstre sau V , venstre=stânga) este cel mai vechi partid politic norvegian, fondat în
1884. În 1988 a fost reunit cu Partidul Democrat Liberal (Det Liberale Folkepartiet, fondat în 1972). V
este un partid social -liberal, centrist, care pune accentul pe libertatea individual ă, responsabilitatea
social ă și îmbun ătățirea indicelui ecologic al țării. Sus ține, astfel, promovarea progresului na țional –
democratic pe baza unui sistem gradual de reforme economice, sociale și culturale. Între anii 2001 și
2005 a f ăcut parte din coali ția de centru -dreapta ce s -a aflat la conducerea Guvernului, al ături de H și
KrF. Î n ultima curs ă electoral ă a obținut 3,88% din voturi și deține 2 scaune în Parlament, în zilele
noastre.

Partidul Ro șu (Rødt sau R) o grupare de extrem ă stânga care a luat na ștere în 2007, în urma fuzion ării
Alian ței Electorale Ro șii (Rød Valgallianse) și Partidul Muncitorilor Comuni ști (Arbeidernes
Kommunistparti), ce a ob ținut cel mai mic rezultat în aceast ă cursă electoral ă, anume un procentaj de
doar 1,35% din voturi, neocupând, astfel, niciun scaun în Parlament.

13
1.4.1 Regele Harald al V -lea

Regele Harald al V -lea al casei Danezo -Germane Gl ücksberg este regele Norvegiei în prezent. Ema
Solberg a devenit Prim Ministru în anul 2013, înlocuindu -l pe Jens Stoltenberg. Fiind o monarhie
constitu țional ă, Regatul Norvegiei împarte puterea în stat între Parlament, Cabinet și Curtea Suprem ă,
conform constitu ției din 1814. Regatul a fost instaurat ca un liant al mai multor regat e micu țe. Judecând
după numărătoarea tradi țional ă din anul 872, acest regat exist ă neîntrerupt de 1145 de ani, iar lista
monarhilor norvegieni include peste 60 de regi și con ți.

Harald al V -lea a fost al treilea copil și singurul fiu al regelui Olav al V -lea al Norvegiei și al prin țesei
Martha a Suediei. A fost al doilea succesor la tron la na ștere, dup ă tatăl său. În 1940, dat ă fiind ocupa ția
nemțească în timpul celui de -al Doilea R ăzboi Mondial, familia regal ă a fost exilat ă. Harald și-a
petrecut copil ăria în Suedia, apoi în Statele Unite ale Americii, întorcându -se în 1945 în Norvegia, unde
a studiat la Universitatea din Oslo, la Academia Militar ă Norvegian ă și la Colegiul Balliol din Oxford.
Acesta a devenit prin ț în anul 1957, dup ă moartea bunicului s ău Haakon al VII -lea și s-a însurat în
1968 cu Sonja Haraldsen, rela ția lor fiind foarte controversat ă, dat fiind faptul c ă Sonja este o femeie
de rând. Ace știa au doi copii, Martha și Haakon. Harald l -a succedat pe tat ăl său în func ția de rege în
1991, ast fel Haakon devenind mo ștenitorul de drept al tronului.

1.4.2 Împăr țirea administrativă

Regatul Norvegiei, fiind un stat unitar, este divizat în 19 jud ețe. Acestea sunt administrate direct printr –
un guvernator ales. Mai mult decât atât, atât Regele cât și guvernul sunt reprezenta ți în fiecare jude ț de
un fylkesmann (om al poporului), care se comport ă precum un guvernator. Jude țele sunt împ ărțite la
rându l lor în 430 de municipii, ce sunt administrate de un consiliu municipal condus de un primar
împreun ă cu un mic cabinet executiv.
În Norvegia exist ă 96 de a șezăminte cu statut de ora ș. În cele mai multe cazuri, grani țele acestora sunt
adiacente cu grani țele municipalit ății respective. În genere, ora șele norvegiene includ suprafe țe extinse
și nedezvoltate, cum ar fi Bergen, al c ărei municipalitate este format ă în propor ție de aproximativ 60%
din zone muntoase, sau Oslo care include p ăduri vaste aflate la nor d și la sud -est de ora ș.
Cele 19 jude țe ale Regatului sunt : Østfold, cu centrul administrativ la Sarpsborg, Akerhus cu centrul
administrativ la Oslo, Oslo cu centrul administrativ aflat în ora șul Oslo, Hedmark cu centrul
administrativ la Hamar, Oppland cu centrul administrativ la Lillehammer, Buskerud cu centrul
administrativ la Drammen, Vestfold cu centrul administrativ la Tønsberg, Telemark cu centrul
administrativ la Skien, Aust -Agder cu centrul administrativ la Arendal, Vest -Agder cu centrul
administrat iv la Kristiansand, Rogaland cu centrul administrativ la Stavanger, Hordaland cu centrul
administrativ la Bergen, Sogn og Fjordane cu centrul administrativ la Hermansverk, Møre og Romsdal
cu centrul administrativ la Molde, Sør -Trøndelag cu centrul administ rativ la Trondheim, Nord –
Trøndelag cu centrul administrativ la Steinkjer, Nordland cu centrul administrativ la Bodø, Troms cu
centrul la administrativ Tromsø, Finnmark cu centrul administrativ la Vadsø și Svalbard cu centrul
administrativ la Longyearbyen.

Mai simplu spus , conform majorită ții informa țiilor, jude țele Norvegiei sunt împăr țite astfel :
Regiunea Norvegiei de Nord (Nord -Norge) cuprinde jude țele Finnmark, Troms și Nordland.
Regiunea Tr øndelag (Midt -Norge) cuprinde Nord -Trøndelag și Sør-Trøndelag
Regiunea Norvegiei de Vest (Vestlandet) cuprinde M øre og Romsdal, Sogn og Fjordane, Hordaland și

14
Rogaland.
Regiunea Norvegiei de Sud (Sørlandet og Agder) cuprinde Vest -Agder și Aust -Agder
Regiunea Estică a Norvegiei (Ø stlandet) cuprinde Telemark, Buskerud, Hedmark, Oppland, Akerhus,
Oslo, Vestfold și Østfold.
Divizunea pe care sunt bazate aceste regiuni a fost adoptată prin intermediul unei conven ții, ale cărei
puncte fiind atăt geografia căt și diferen țele lingvistice (sau dialectale). Din punct de vedere
administrativ, regiunile tradi ționale sus -menționate nu joacă niciun rol, ci unită țile administrative sunt
cele ce au putere administrativă la nivelul jude țelor.
Svalbard nu este un jude ț și nu este considerat un teritoriu component al Norvegiei de Nord.
Guvernatorul peninsulei raportează Departamentului Justi ției, pe cănd guvernatorii jude țelor raportează
Departamentului de Administra ție. De asemenea, insula Jan Mayen este integrată în Norvegia și este
administrată de guvernatorul Nordlandului.
Insula Bouv et din sudul Oceanului Atlantic, Pământul Reginei Maud și Insula lui Petru I din Antarctica
sunt teritorii norvegiene dependente.

1.5 Resurse importante al e Norvegiei

Economia Norvegiei s -a dezvoltat mixt, cu păr ți deținute de stat în arii cheie. De și este sensibilă la
ciclurile de business global, economia norvegiană prezintă o cre ștere robustă de la începutul Erei
Industriale. Țara are un standard de via ță înalt în co mpara ție cu celalalte țări europene și are un sistem
de asisten ță socială și bunăstare bine integrat. Acest sistem se bazează, în prezent, pe rezerva financiarp
produsă prin exploatarea resurselor naturale, mai ales din țițeiul din Marea Nordului.

1.5.1 Petrolul

În mai 1963, Norvegia a ob ținut drepturi de suveranitate asupra resurselor naturale din sectorul Mării
Nordului. Exploatarea a început în 1966, unde compania Ocean Trave ler a săpat primul pu ț. Primele
tentative nu au fost porfitabile, pănă în 1969 când compania Ocean Viking a găsit țiței. Primul
zăcământ de aur negru a fost Ekofisk și a produs 427442 de barili. De atunci s -au mai găsit însemnate
rezerve de gaze naturale.

Marea Nordului s -a dovedit a fi o dificilp probă logistică datorită barierelor tehnologice întâmpinate pe
parcursul exploatării resurselor naturale. De aceea, companiile norvegiene au investit în construirea de
facilită ți pentru a le depă și. Astfel, au ap ărut centre compentente în Oslo și Stavanger pentru cercetarea
inginerească necesară. De asemenea, Stavanger a devenit șo sediul principal pentru industria forajelor,
dar în prezent, marea Nordului a depă țit perioada de vârf a produc ției. Noi zăcăminte de petrol și gaze
naturale au fost găsite și exploatate în regiunile întinse ale mării norvegiene și a Mării Barents, inclusiv
în Snøhvit.

Totuși, din cauza exploziei petrolului din anii ’70 și a focusării proeminente pe sectorul fosil, sectorul
privat nu a fost nici pe departe la fel de sprijinit precum în alte țări nordice cum ar fi Suedia sau, mai
ales, Finlanda.

15
1.5.2 Pescuitul

Norvegia are o linie de coastă foarte întinsă und e trăiesc foarte multe specii de pe ști și pot ajunge la
dimensiuni impresionante. Secretul se află în curen ții calzi din Curentul Golfului care facilitează o
produc ție mare de placton, care atrage la rândul ei bancuri mari de creaturi marine. În combina ție cu
legile riguroase (neiertătoare) în privin ța pescuitului, popula ția multor specii este în cre ștere. Într-o eră
dominată de poluare, Norvegia se mândre ște cu apele sale curate.

Sunt multe specii celebre care cresc și sunt exploatate î n aceste ape. Cea mai exploatată este codul, dar
se poate găsi și foarte mult șprot, somon, plătică, doradă, macrou, eglefin și multe altele.

Fiind al doilea cel mai mare exportator de fructe de mare din lume, Norvegia î și protejează foarte bine
culturil e. În ceea ce devine aquaculture, ace știa au reglementat riguros modalitatea de cre ștere, hrănire
și vânzare deoarce peste 14 milioane de mese ce con țin somon norvegian sunt consumate în peste 150
de pie țe din lume. Aceste legi au fost introduse deoarece c reșterea de neoprit a cererii pentru somonul
norvegian este o sursă profitabilă de venit pentru Norvegia, dar și pentru a opri și descuraja eventualele
acte de braconaj.

Concluzie

Norvegia este o țară puternică, stabilă economic la momentul prezentării acestei lucrări, cu sisteme
foarte bine definite și integrate atât în func ționarea țării, cât și în mentalitatea colectivă.

Fiind foarte bogată în cultură, dar cunoscând și perioade dificle de -a lungul istoriei sale, elita
norvegiană a adus această țară într -o stare de prosperitate continuă, de criminalitate minimă, cre ștere
economică sustenabilă, dar și protec ție a fiecărui cetă țean.

Deși una din modalită țile prin care Norvegia a prosperat și și-a perf ecționat aceste sisteme este taxarea
mare în compara ție cu restul țărilor (fiind a 5 -a țară din lume la nivelul costului traiului), iar altă
modalitate fiind implicarea puternică a statului în industriile principare, cu precădere cea a petrolului și
a gaze lor naturale, rezultatul final este un stat sigur, în care drepturile omului sunt bine protejate, în
care se reduc constant diferen țele între sexe, prosper, cu salarii mari în compara ție cu restul statelor
europene și care atrage investitori în sectoarele principale.

Norvegia este, în momentul de fa ță, un stat cu o popula ție educată (fiind printre țările cu cei mai mul ți
absolven ți de studii superioare din lume), cu condi ții și speran ță de via ță înalte, cu o economie
puternică și un aparat politic transpar ent, credibil și eficient , cu parteneri de afaceri puternici (printre
care se numără Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, China, Suedia și Danemarca) și cerin țe
ridicate.

Bibliografie
Wong Curtis M. – World’s Top Democratic
Elaine Landau – Norway (True Books -Geography: Countries)
Oeding P. – "The black death in Norway"
Jones Gwyn – A history of the Vikings

16
Franklin D. Scott – Sweden: the Nation's History
T. K. Derry – A History of Scandinavia: Norway, Sweden, Denmark, Finland, and Iceland
Sigurðsson og Riisøy – Norsk historie 800 –1536
Webgrafie
https://www.met.no/vaer -og-klima
http://www.nsd.uib.no/european_election_database/country/norway/parties.html
http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2017/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=52&pr.y=9&sy =2017&e
y=2021&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=142&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGD
P%2CPPPPC&grp=0&a=
http://www.dagen.no/dagensdebatt/lederartikkel/P%C3%A5 -statskirkens -siste-dag-429116
https://web.archive.org/web/200601141 00748/http://www.mil.no/1905/start/article.jhtml?articleID=857
33
https://www.svd.se/norsk -festyra -fick-ny-dimension
http://www.norges -bank.no/en/notes -and-coins/
http://www.thefield.co.uk/fishing/cod -fishing -in-norway -22278
https://fishspot.no/en/fishing -rules -in-norway/
https://fromnorway.com/en -US%2Forigin%2FNorway -the-worlds -leader -in-aquaculture%2Fthe -truth –
about -norwegian -farm -raised -salmon%2F
https://regjeringen.no
http://www.ssb.no/befolkning/nokkeltall/populasj on