Pricop Lavinia Iuliana 2018 [619701]

UNIVERSITATEA "OVIDIUS " CONSTANȚA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROGRAM DE STUDII ASISTENȚĂ DE FARMACIE

Avizat
Data
Semnătură coordonator

PLANTE MEDICINALE
RECOMANDATE ÎN LITIAZA RENALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. MARIANA ARCUȘ

Absolvent: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 6
GENERALITĂȚI PRIVIND LITIAZA RENALĂ ………………………….. ………………………….. … 6
I.1 Cauzele litiazei renale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 6
I.2 Semne și simptome ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 7
I.3 Complicații ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 7
I.4 Diagnostic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
I.5 Investigații necesare în litiaza renală ………………………….. ………………………….. ……………. 8
I.5.1 Anamneza și examenul clinic ………………………….. ………………………….. ………………… 8
I.5.2 Tomografia computerizată ………………………….. ………………………….. ……………………. 8
I.5.3 Pielografia intravenoasă (IVP) ………………………….. ………………………….. ………………. 8
I.5.4 Radiografia reno -vezicală simplă (RRSV) ………………………….. ………………………….. . 9
I.5.5 Urografia intravenoasă ………………………….. ………………………….. …………………………. 9
I.5.6 Alte investigații recomandate în cazul pacienților suspectați de litiază renală ………. 9
I.6 Tratamentul litiazei renale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 9
I.6.1 Tratamentul medicamentos ………………………….. ………………………….. …………………. 10
I.6.2 Tratamentul chirurgical ………………………….. ………………………….. ………………………. 10
I.6.2.1 Litotriția extracorporală ………………………….. ………………………….. ……………………. 10
I.6.2.2 Nefrolitotomia percutanată ………………………….. ………………………….. ……………….. 10
I.6.2.3 Ureteroscopia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 11
I.6.3 Tratamentul naturist ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 12
CONSPECTUL SPECIILOR MEDICINALE RECOMANDATE ÎN LITIAZA RENALĂ .. 12
II.1 Istoricul cunoasterii plantelor medicinale ………………………….. ………………………….. …… 12
II.2 Conspectul plantele medicinale selectat e la elaborarea lucrării ………………………….. …. 13
II.2.1 Descrierea speciilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
II.2.1.1 Agrimonia eupatoria L. (Turița mare) ………………………….. ………………………….. . 14
II.2.1.2 Arctium lappa L. (Brusture) ………………………….. ………………………….. …………….. 16

4
II.2.1.3 Betula verrucosa ( Mesteacăn) ………………………….. ………………………….. ………… 18
II.2.1.4 Capsella bursa -pastoris L. ( Traista ciobanului ) ………………………….. ……………. 20
II.2.1.5 Cerasus vulgaris Mill ( Viș in) ………………………….. ………………………….. ………….. 22
II.2.1.6 Cichorium inthybus L . (Cicoare) ………………………….. ………………………….. ………. 24
II.2.1.7 Corylus avellana L. (Alun) ………………………….. ………………………….. ……………… 26
II.2.1.8 Galium verum L. ( Sânziana galbenă) ………………………….. ………………………….. .. 28
II.2.1.9 Glycyrrhiza glabra L . (Lemn -dulce) ………………………….. ………………………….. …. 30
II.2.1.10 Hibiscus trionum L. ( Zămoșița ) ………………………….. ………………………….. ……. 33
II.2.1.11 Inula helenium L. (Iarba mare) ………………………….. ………………………….. ………. 35
II.2.1.12 Juglans regia L. ( Nuc) ………………………….. ………………………….. …………………. 37
II.2.1.13 Lycopodium clavatum L. ( Pedicuța) ………………………….. ………………………….. . 39
II.2.1.14 Melilotus officinalis L. (Sulfina) ………………………….. ………………………….. ……. 40
II.2.1.15 Ononis spinosa L. ( Osul -iepurelui) ………………………….. ………………………….. … 41
II.2.1.16 Potentilla anserina L. ( Coada -racului) ………………………….. ……………………….. 43
II.2.1.17 Rosa canina L. (Măceș) ………………………….. ………………………….. ………………… 44
II.2.1.18 Sambucus nigra L. (Soc) ………………………….. ………………………….. ……………….. 46
II.2.1.19 Taraxacum officinale Web. (Păpădie) ………………………….. …………………………. 48
II.2.1.20 Urtica dioica L. (Urzica) ………………………….. ………………………….. ……………….. 50
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 52
METODE DE ADMINISTRARE A PLANTELOR MEDICINALE ………………………….. ….. 52
III.1 Fitoterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 52
III.2 Infuzia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 53
III.3 Tinctura ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 54
III.4 Maceratul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 55
III.5 Decoct ul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 56
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 57
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 58

5

INTRODUCERE

Universul plantelor reprezină un arsenal impresionant de compuși chimici activi.
Aproximativ o treime din medicamentele utilizate în zilele noastre au la bază plantele
medicinale.
Din cele mai îndepărtate timpuri, pentru a -și ușura suferința, fie că era vo rba despre o
rană superficială sau o boală, omul a utilizat plantele. La început, din lipsa informațiilor și din
necunoaștere, oamenii erau siguri ca plantele dețin puteri magice.Odată cu trecerea timpului
aceștia au început să descopere proprietățile tera peutice ale plantelor și astfel acestea au ajuns
să posede în zilele noastre o importanță deosebită.
În antichitate omul aplica planta direct pe rană sau o consuma ca atare. Treptat, o dată
cu îmbogățirea cunoștințelor, în special a celor ce privesc propri etățile principiilor active,
omul a evoluat și astfel s -a ajuns astăzi la obținerea de tincturi, macerate, decocturi, extracte
și multe alte forme de utilizare a plantelor medicinale.
Lucrarea de licență își propune să evidențieze anumite caracteristici le gate de
utilizarea unor specii de plante medicinale în cazul litiazei renale.
Speciile luate în studiu au un rol complementar valoros în tratamentul litiazei renale
datorită proprietăților sale referitoare la dizolvarea și eliminarea calculilor și a nisipu lui,
mărirea diurezei dar și datorită acțiunii lor terapeutice.
Cu acest prilej țin să îî mulțumesc conducătorului științific al lucrării, Conferențiar
Universitar Dr. Mariana Arcuș, pentru prețioasele indicații oferite dar și pentru consultarea
bibliograf iei de specialitate.

6
CAPITOLUL I
GENERALITĂȚI PRIVIND LITIAZA RENALĂ

Litiaza renală este o afecțiune a tractului urinar și este caracterizată de apariția
calculilor la nivelul rinichiului sau a întregului aparat urinar.
Calculii renali, denumiți popular "pietre la rinichi" apar ca urmare a cristalizării
sărurilor ce sunt prezente în urină. Aceștia pot fi de natură minerală(din oxal at de calciu sau
fosfat de calciu) sau de natură organică(calculi din acid uric sau de cisteină).
În majoritatea cazurilor calculii au dimensiuni infime și sunt eliminați foarte ușor de
către sistemul urinar, aproape insesizabil, fără a genera niciun simpt om. Atunci când au
dimensiuni mărite, aceștia cauzează dureri de intensitate mare.
Măsurile preventive sunt deosebit de importante în cazul litiazei renale deoarece mai
bine de jumătate dintre persoanele ce au suferit de această afecțiune sunt predispuși s ă
dezvolte iar calculi renali în viitor, dacă nu se respectă un regim de viață igieno -dietetic
corespunzător.

I.1 Cauzele litiazei renale

Apariția calculilor este favorizată de o serie de factori dintre care amintim:
– deshidratarea sau aportul insuficient de lichide are drept consecință scăderea volumului
urinei și creșterea concentrației de săruri a acesteia. Sărurile minerale precipită cu celelalte
substanțe din urină și astfel iau naștere calculi;
– diferite afecțiuni medicale sa u boli metabolice precum sindromul Cushing sau
hiperparatiroida reprezintă cause ale litiazei renale;
– consumul excesiv de alimente bogate în oxalați, spre exemplu arahidele, sfecla roșie sau
spanacul, conduce la formarea da calculi prin augumentarea nivelului de oxalați din urină ;
– consumul excesiv de proteine este de asemenea un factor favorizant apariției calculilor
renali deoarece determină mărirea nivelului de acid uric, oxalate și calciu din urină dar ș i
scăderea nivelului de citrați ;
– consumul in suficient de fructe și legume ;
– sedentarismul.

7
I.2 Semne și simptome

Litiaza renală poate fi asimptomatică în cazul în care calculi au dimensiuni foarte
mici. Atunci când aceștia au un diametru mare și reprezintă un obstacol pentru funcționarea
corespunzătoare a căilor urinare , apar semnele și simptomele litiazei renale și anume:
– durerea este cel mai reprezentativ semn al acestei afecțiuni. Prezintă un debut brusc, este
constantă și p oate fi localizată initial la nivel lombar sau în flancuri. Pe măsură ce calculii
migrează de la ureter către vezică, durerea poate fi localizată la nivel abd ominal și în regiunea
inghinală ;
– urinare frecventă, dureroasă, urina prezintă un aspe ct tulbure și un miros neplăcut ;
– hematurie ce poate fi microscopică sau macroscopică și e ste de obicei generată de efort ;
– inapete nță;
– febră ;
– senzație de greață și vărsături ;
– diaforeză ;
– fatigabilitate .
I.3 Complicații

Complicațiile ce apar în urma litiazei renale pot fi :
– risc crescut pentru dezvoltarea infecțiilor la nivelul tractului urinar;
– exacerbarea unei infe cții precedente ;
– apariția leziunilor la nivel renal, ce pot conduce la instalarea insuficienței renal e;
– recidiva calculilor renali în anumite cazuri.

I.4 Diagnostic

Când dimensiunile calculilor sunt foarte mici și nu declanșează niciun fel de
simptomatologie, diagnosticarea acestora poate fi întâmplătoare, la un examen de rutină sau
prin intermediul investigațiilor efectuate în alte scopuri medicale.
Calculii cu dimensiuni mari sunt diagnosticați la pacienții ce prezintă infecții urinare
cornice sau la cei care acuză durere acută la nivelul zonei lombare.
Diagnos ticul poate fi pus de medicul de medicină internă, de un medic urolog sau de
medicul de familie în urma învestigațiilor efectuate.

8
I.5 Investigații necesare în litiaza renală

Litiaza renală este diagnosticată în cele mai multe cazuri în momentul în care
pacientul se adresează medicului acuzând dureri de intensitate mare în zona flancurilor,
abdomenului, pe lvisului sau la nivel inghinal.
I.5.1 Anamneza și examenul clinic

Anamneza este esențială deoarece astfel medicul curant află informații importante ce
îi vor servi la diagnosticarea corectă a afecțiunii.
Prin anamneză medicul este pus la current cu modul de viață al pacientului, regimul
alimentar, istoricul și evoluția semnelor și simptomelor, antecedentele familiale precum și
medicamentele pe care acesta le-a utilizat recent în scopul ameliorării simptomelor.
Examenul clinic prezintă:
– dureri la p alpare la nivelul zonei lombare ;
– dureri la aplicarea de presiune la nivelul punctelo r ureterale ;
– meteorism abdominal .
I.5.2 Tomografia computerizată

Tomografia computerizată în spirală, fără contrast, reprezintă una dintre cele mai
importante investigații efectuate în cazul pacienților suspecți de litiază renală și este metoda
de elecție la ora actuală.
Acest tip de investigație oferă imagini mai bune ale rinichilor și a altor organe,
permite vizualizarea lor din diferite unghiuri, poate detecta calculi și permite aprecierea
compoziției chimice a acestora.

I.5.3 Pielografia intravenoasă (IVP)

IVP se realizează cu ajutorul unei substanțe ce este admin istrate intravenos în braț.
Această investigație are capacitatea de a preciza poziția calculilor la nivelul sistemului urinar
și poate determina gravitatea obstrucției cauzate de aceștia.

9
I.5.4 Radiografia reno -vezicală simplă (RRSV)

RRSV pune în evidenț ă calculi radioopaci, arată locația lor, aspectul sub care se
prezintă (spiculați, rotunjiți) dar oferă și informați i cu privire la funcția renală.

I.5.5 Urografia intravenoasă

Urografia intravenoasă se realizează cu ajutorul unei substanțe de contrast c e conține
iod, substanță ce este introdusă prin injectarea intravenoasă a brațului.
Acest tip de urografie oferă informații cu privire la localizarea, aspectul și
dimensiunea rinichilor, poate pune în evidență calculii și poate prezenta de asemenea
informa ții legate de capacitatea de formare a urinei.
I.5.6 Alte investigații recomandate în cazul pacienților suspectați de litiază renală

– ecografie;
– analize sanguine: se urmăresc calcemia, PH -ul sanguin, f osfatemia și fosfataza alcalină ;
– examen de urină : permite analizarea unui calcul eliminate în mod direct ;
– urocultura ;
– analiza chimică a calculului .
I.6 Tratamentul litiazei renale

Tratamentul litiazei renale trebuie să se stabilească în funcșie de fiecare pacient în
parte, de gradul de af ectare a funcției renale, de aspectul, mărimea și localizarea calculilor dar
și în funcție de intensitatea semnelor și simptomelor.
Dacă medicul curant este de părere că piatra (calculul) se poate elimina cu ușurință și
că durerea va atinge un prag tolerab il pentru pacient, acesta îî poate recomanda pacientului
tratamentul la domiciliu.
Acest tratament face referire la :
– utilizarea medicamentelor antialgice ce au scopul de a diminua du rerea ;
– aport mărit de lichide, în spe cial apă și ceaiuri neîndulcite ;
– evitarea consumului de sucuri și băuturi carbogazoase ;
– consumul de alimente hiposodate.

10
I.6.1 Tratamentul medicamentos

Medicul poate recomanda administrarea de medicamente ce au rol în dizolvarea
calculilor sau pentru prevenirea formării de noi calc uli.
În funcție de compoziția calculului, medicaț ia prescrisă poate varia astfel :
– în cazul calculilor din calciu se recomandă tiazidele și citratul de potasiu deoarece previn
form area de calculi de calciu ;
– pentru calculii din acid uric se sugerează bicarbonatul de sodiu ce previne modificarea
acidității urinei și allopurinol ce are rol în împie dicarea producției de acid uric ;
– pentru calculii de cisteină se recomandă penicilamina și captoprilul ce au acțiune bene fică în
dizolvarea cisteinei în urină.

I.6.2 Tratamentul chirurgical

Majoritatea calculilor sunt eliminate pe cale naturală într -o perioadă scurtă de timp,
mai ales dacă pacientul a mărit cantitatea de lichide ingerate.
Calculii cu dimensiuni mari, ce pr ovoacă dureri intense, constante, este necesar să fie
îndepărtați chirurgical pentru a ușura suferința pacientului.

I.6.2.1 Litotriția extracorporală

Litotriția extracorporală este o intervenție chirurgicală bazată pe unde de șoc.
Permite pulverizarea ca lculilor în granule de dimensiuni mici ce se vor elimina
ulterior pe cale naturală.

I.6.2.2 Nefrolitotomia percutanată

Nefrolitotomia percutanată reprezintă intervenția chirurgicală ce presupune
introducerea unui nefroscop în rinichi, ce va permite extra gerea unui calcul sau fragmentarea
acestuia.

11
I.6.2.3 Ureteroscopia

Ureteroscopia este intervenția chirurgicală utilizată pentru extracția calculilor
poziționați în uretere.
Presupune introducerea unui ureteroscop până în locul în care se află poziționat
calcului pe care îl va extrage întreg sau pe care îl va fragmenta.

I.6.3 Tratamentul naturist

Tratamentul naturist recomandat în cazul litiazei renale reprezintă de fapt o t erapie
adjuvantă.În cazul acestei afecțiuni, tratamentul medicamentos este indispensabil dar anumite
plante medicinale pot avea un rol deosebit în ameliorarea simptomelor.Acestea pot fi
administrate sub diferite înfățișări: infuzie, decoct, tinctură sau ma cerat.
Dintre cele mai valoroase plante cu efecte benefice în cazul litiazei renale a mintim :
zămoșița, coada -racului , turița mare, osul iepurelui, păpădia, merișorul dar și multe altele ce
urmează a fi menționate pe parcursul lucrării.
Aceste plante, util izate singure sau în diverse combinații, completează cu success
tratamentul medicamentos individualizat, recomandat în litiaza renală.

12
CAPITOLUL I I
CONSPECTUL SPECIILOR MEDICINALE RECOMANDATE ÎN
LITIAZA RENALĂ

Plantele medicinale reprezintă arsenalul cu care natura vine în sprijinul omului.
Acestea au fost întotdeauna materii prime în tratamentul diferitelor boli și afecțiuni și au
reprezentat singurul re mediu în timpurile îndepărtate.
II.1 Istoricul cunoasterii plantelor medicinal e

Din antichitate și până în ziua de azi, arta vindecării și ameliorării afecțiunilor a mers
mână în mână cu un aliat puternic: plantele medicinale.
Omul a identificat plantele ce prezentau potențial benefic pentru menținerea stării de
sănătate, pentru tra tarea rănilor și pentru ameliorarea sau vindecarea diferitelor afecțiuni.
Civilizațiile străvechi au contribuit la identificarea, cunoașterea și întrebuințarea
numeroaselor specii de plante medicinale. Dintre acestea amintim : China, India, Egiptul
antic, G recia antică, Roma antică.
Din vremea Egiptului antic a fost descoperit Papirusul de laEbers, document ce
reunește aproximativ 200 de specii de plante medicinale.
În Grecia antică, Hipocrate cunoscut și sub pseudonimul de " părintele medicinii " a
evidenți at și susținut importanța naturii în vindecarea afecțiunilor și a descris în lucrările sale
peste 200 de specii de plante medicinale.
În India și China s -a practicat medicina tradițională bazată pe utilizarea plantelor
medicinale din cele mai vechi timpuri .În India sunt descirse plantele medicinale în Cărțile
Sfinte numite "Vede".
În China antică a fost redactat primul tratat de farmacologie datorită împăratului Sen
Nong care se ocupa cu colectarea plantelor medicinale și verificarea proprietăților sale
terapeutice. Din Roma antică, o importanță deosebită au avut -o lucrările lui Galenus și ale lui
Pinius cel Bătrân.

13

II.2 Conspectul p lantele medicinale selectate la elaborarea lucrării

Denumire Științifică Denumire Populară
1 Agrimonia eupatoria L. Turița mare
2 Arctium lappa L. Brusture
3 Betula verrucosa , Ehrh. Mesteacăn
4 Capsella bursa -pastoris L. Traista ciobanului
5 Cerasus vulgaris Mill Vișin
6 Cichorium intybus L. Cicoare
7 Corylus avellana L. Alun
8 Galium verum L. Sânziana galbenă
9 Glycyrrhiza glabra L. Lemn -dulce
10 Hibiscus trionum L. Zămoșița
11 Inula helenium L. Iarba mare
12 Juglans regia L. Nuc
13 Lycopodium clavatum L. Pedicuța
14 Melilotus officinalis L. Sulfină
15 Ononis spinosa L. Osul -iepurelui
16 Potentilla anserina L. Coada -racului
17 Rosa canina L. Măceș
18 Sambucus nigra L. Soc
19 Taraxacum officinale Web. Păpădie
20 Urtica dioica L. Urzică

14
II.2.1 Descrierea speciilor

II.2.1 .1 Agrimonia eupatoria L. (Turița mare)

Turița mare este o specie erbacee perenă din familia Rosaceae și mai este cunoscută
popular sub denumirile de : leușteanul muntelui, turiuță, asprișoară sau cornățel.

Caractere morfologice .Areal și răspândire
Turița mare (fig.1) este o plantă dreaptă ,poate
atinge înălțimi cuprinse între 30 -100 cm, cu rizom scurt,
ramificat sau simplu și prezintă o rădăcină firoasă.
Frunzele sunt dispuse alternativ pe tulpină, prezintă
foliole inegale, sunt dințate pe margine iar din punct de
vedere cromatic, culoarea verde intens este prezentă pe
fața superioară iar pe cea inferioară, verde cenușiu.
Tulpina prezintă peri neglanduloși și are în vârf flori
galbene simetrice de dimensiuni mici.
Turița mare se dezvoltă atât în zona de câmpie cât
și în zona de munte, la marginea pădurii, în locuri cu
semi -umbră și umiditate mare.Preferă solurile bazice și
afânate.

Compoziție chimică
Turița est e o plantă medicinală bogată în :
– taninuri (elagitanin, galotanin) ;
– flavonozide (rutozid, hiperină) ;
– substanțe amare ;
– acid nicotinic ;
– dioxid de siliciu ;
– vitamina K ;
– vitamina C ;
– cvercetină liberă .[2]
Figura 1 Agrimonia eupatoria L [1]

15
Proprietăți terapeutice
Turița mare prezintă proprietăți
astringente, acțiune coleretic -colagogă, acțiune
antidi areică, antiinflamatoare și acțiune
diuretică.

Recomand ări
Preparatele din turiță mare sunt
indicate în numer oase afecțiuni din care
amintim :
– colecistop atii;
– litiază renală ;
– hipoaciditate gastrică ;
– gută;
– diateză urică ;
– hipertrofie de prostată ;
– faringită .

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Agrimonia eupatoria L
De la turița mare se utilizează părțile aeriene, frunzele și mugurii înfloriți , Agrimoniae
herba, ce au fost recoltați în perioada înfloririi.

Contraindicații
Preparatele din tur iță mare sunt contraindicate în :
– ulcer gastric ;
– sarcină și alăptare.

Turița mare în litiaza renală
Turița mare este indicată în cazul litiazei renale datorită proprietățilo r sale de a
elimina calculi renali. Se prepară o infuzie din 1 linguriță plantă triturată ce se adaugă peste
200 ml apă clocotită. Se recomandă consumul a 2 -3 căni infuzie de turiță pe parcursul zilei.

Figura 2 Agrimoniae herba L [1]

16
II.2.1.2 Arctium lappa L.
(Brusture)

Brusturele (fig.2) este o plantă
erbacee bianuală din familia
Asteraceae și deși este privită deseori
ca o simplă buruiană, aceasta
reprezintă de fapt o plantă
medicinală foarte valoroasă.

Caractere morfologice
Brusturele este o plant ă ce
poate atinge înălțimi cupr inse între
50-180 cm. Prezintă o rădăcină
ramificată, pivotantă, ce atinge 50 -60
cm lungime și 5 -6 cm grosime.
Tulpina cilindrică are prevăzute
șanțuri longitudinale și este
ramificată.
Frunzele sunt mari, triunghiular -ovate, albicioase pe fața inferio ară și verzi pe cea
superioară.
Florile au o cromatică purpurie și prezintă pe suprafața lor mici țepi cu vârful întins.

Areal și răspândire
Brusturele poate fi întâlnit atât în zona de câm pie cât și în zona de munte, pe marginea
drumurilor, pe sup rafața terenurilor necultivate sau în buruienișuri.
Preferă locurile însorite și solurile bogate în compuși ai azotului. Este o specie larg
răspândită în Europa și Asia.

Compoziție chimică
Brusturele est e o plantă medicinală bogată în :
– acid cafe ic, acid palmitic, acid stearic ;
– inulină ;
-vitaminele B și săruri de potasiu .
Figura 3 Arctium lappa L [2]

17
Propriet ăți terapeutice
Brusturele prezintă proprietăți diuretice,
antiseptice, hipoglicemiante, antitumorale și
depu rative.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic
din specia Arctium lappa L.
De la brusture se utilizează rădăcina și
frunzele. Rădăcina se recoltează primavera și
toamna iar frunzele în lunile mai -iunie, înainte
de înflorire.

Recomandări
Preparatele din brusture sunt indicate în numeroase afecțiuni din care amintim :
– litiază renală ;
– hipertensiune ;
– afecțiuni renale ;
– boli cutanate .
Nu prezintă contraindicații!

Brusturele în litiaza renală
Se prepară un decoct din 2 lingurițe de rădăcină de brusture fragmentată mărunt ce se
adaugă peste 250 ml apă clocotită.
Se fierbe câteva minute iar apoi se lasă în repaus, acoperit, până la 10 minute.
Se recomandă consumul a 2 căni pe zi .

Figura 4 Arctium lappa L . [1]

18
II.2.1.3 Betula verrucosa ( Mesteacăn)

Mesteacănul (fig.5) este un arbore foios
din familia Betulaceae și prezintă proprietăți
terapeutice deosebite.

Caractere morfologice
Mesteacănul este un arbore ce poate
atinge înălțimea de 30 m, are rădăcina ramificată
iar trunchiul are un aspect neted și este de
culoare albă.
Frunzele au formă triunghiular -romboidale cu
vârful ascuțit și margini dințate.
Florile sunt unisexuate, au dimensiuni mici și
sunt grupate în amenți : cei feminini apar cu
apariția frunzelor iar cei masculini apar din vara
precedentă înfloririi.

Areal și răspândire
Mesteacănul este întâlnit frecvent în zona dealurilor dar se poate dezvolta atât în zona
de câmpie cât și în cea montană ( până la 1500 m altitudine).
Preferă solurile acide și suportă atât temperaturile caniculare din timpul verii cât și
gerul mare caract eristic anotimpului rece.

Compoziție chimică
Frunz ele de mesteacăn sunt bogate în :
– hiperozide ;
– quercitrină ;
– rezine ;
– ulei esențial ( for mat din oxizi sesquiterpenici ) ;
– alcooli triterpenici ;
– flavonozide .

Figura 5. Betulae folium (orig.)

19
Proprietăți terapeutice
Frunzele de mesteacăn prezintă proprietăți
diureice, hipotensive, bacteriostatice, depurative și
antiedematoase.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din
specia Betula verrucosa
Se utilizează frunzele tinere recoltate în
lunile mai -iunie deoarece în această perioadă ele
conțin cea mai mare can titate de rezine.
Recomandări
Preparatele pe bază de frunze de mesteacăn
sunt indicate în afecțiuni precum :
– litiază renală și litiază biliară ;
– nefrită ;
– edeme renale
– afecțiuni ale căilor urinare inferioare.
Nu prezintă contraindicații!

Frunzele de mesteacăn în litiază renală
Preparatele din frunze de mesteacăn măresc diureza din punct de vedere volumetric și
ajută la dizolvarea calculilor.
Se administrează intern sub formă de infuzie ce se prepară prin adăugarea a 1 -2
lingurițe plantă triturată peste 200 -250 ml apă clocotită.
Înainte de a fi consumată infuzia se adaugă puțin bicarbonat de sodiu, pentru a
neutraliza acidul betulinic ce are ro l în încetinirea diurezei, se lasă în repaus 5 ore iar apoi se
filtrează.
Se recomandă consumul a 2 -3 căni pe zi, la distanță de 3 -4 ore.

Figura 6. Tulpină de Betula verrucosa (orig)

20
II.2.1.4 Capsella bursa -pastoris L. ( Traista ciobanului )
Traista ciobanului este o plantă erbacee anuală sau bi enală, ce face parte din familia
Brassicaceae. Denumirea sa populară provine de la aspectul capsule plantei și anume forma
de " traistă ".

Figura 7. Capsella bursa -pastoris L. (orig.)
Caractere morfologice
Traista ciobanului este o plantă dreaptă, ce poate atinge înălțimi cuprinse între 10 -50
cm. Are rădăcina pivotantă, tulpina este glabră iar la bază prezintă o rozetă compusă din
frunzele ce se dezvoltă la nivelul bazei.
Frunzele de pe tulpină sunt din ce în ce mai mici și mai ra re cu cât se înaintează spre
inflorescență.
Florile au dimensiuni mici, prezintă 4 petale albe și înfloresc de la baza tulpinii spre
vârf.
Are o perioadă scurtă de vegetație.

Areal și răspândire
Traista ciobanului este una dintre plantele cele mai represe ntative pentru flora
spontană. Se dezvoltă atât în zona de câmpie cât și în zona de munte.
Preferă zonele însorite sau semi -umbrite și solurile bogate în azot.

21
Compoziție chimică
Traista cio banului este o specie bogată în :
– alcaloizi ;
– colină ;
– acetilcolină ;
– histamină ;
– taninuri ;
– oxid de potasiu ;
– vitamina C .

Propriet ăți terapeutice
Traista ciobanului are acțiune diuretică, hemostatică, analgetică, antitumorală,
vasoconstrictoare și hemostatică uterină.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Capsella bursa -pastoris L.
Se utilizează părțile aeriene ale plantei, părți ce se recoltează în timpul înfloririi.

Recomandări
Preparatele pe bază de traista ciobanului su nt indicate în afecțiuni precum :
– hemoragie uterină ;
– metroragie ;
– dismenoree ;
– ateroscleroză ;
– litiază renală .
Traista ciobanului în litiaza renală
Traista ciobanului este foarte utilă în litiaza
renală deoarece are rol în micșorarea dimensiunii
calculilor și expulzia acestora. Se administrează sub
formă de infuzie preparată din 2 lingurițe de plantă
mărunțită, adăugate peste 200 ml apă clocotită.
Se pot consuma până la 3 c ăni pe zi.
Figura 8. Capsella bursa -pastoris L . [1]

22
II.2.1.5 Cerasus vulgaris Mill ( Vișin)
Vișinul este un arbore fructifer ce face parte din familia Rosaceae. Deși este cultivat
preponderent în scop alimentar, vișinul, mai precis codițele de vișine posedă proprietăți
terapeutice deosebite.

Figura 9. Fructe de Cerasus vulgaris Mill (orig.)
Caractere morfologice
Vișinul este un arbore ce poate atinge înălțimi de până la 6 m și un diametru cuprins
între 3 -6 m.
Frunzele vișinului sunt lucioase, cu margini dințate, iar în perioada de înflorire vișinul
prezintă flori albe dispuse în fascicule sub formă de umbelă.

Areal și răspândire
Vișinul este o specie care se dezvoltă și se adaptează cu ușurință în zona de câmpie, la
deal sau la munte.
Preferă solurile fertile, profunde, drenate, locurile însorite și temperaturile cuprinse
între 14 -27ș C.
Nu crește spontan.

Compoziție chimică
Vișinele și în special cozile de vișine sunt bogate în :
– flavonozide ;
– acizi organici ;
– săruri de potasiu, vitamin E, B 1 , B2 .

23
Propriet ăți terapeutice
Preparatele pe bază de cozi
de vișine au acțiune diuretică, ușor
laxativă, calmantă, depurativă și
antiinflamatoare.

Produse vegetale utilizate în scop
terapeutic din specia Cerasus
vulgaris Mill
Se utilizează codițele de
vișine care, după recoltare, se
utilizează sub formă de infuzie.

Recomandări
Codițele de vișine prezintă efecte benefice în cazul următoarelor afecțiuni :
– litiază renală și litiază biliară ;
– nefrită ;
– colici renali ;
– cistită ;
– ascită ;
– gută.
Nu prezintă contraindicații!

Cozile de vișine în litiaza renală
Datorită conținutului mare de flavonozide și săruri de potasiu, cozile de vișine sunt
indicate în litiaza renală având rol în diminuarea și eliminarea calculilor.
Se prepara un decoct din 2 lingurițe de codițe măcinate ce se adaugă la 250 ml apă.
Se pot consuma până la 3 căni pe zi.

Figura 10. Cozile fructelor speciei Cerasus vulgaris Mill (orig.)

24
II.2.1.6 Cichor ium inthybus L . (Cicoare)
Cicoarea (fig.11) este o specie perenă ce
face parte din familia Asteraceae.

Caractere morfologice
Cicoarea este o plantă cu o rădăcină lungă
de aproximativ 1,5 m și o grosime de 1 -1,5 cm.
Tulpina este dreaptă, ajunge la înălțimea de 0,3 m
și prezintă o rozetă de frunze la bază.
Florile au culoarea albastră și sunt grupate
terminal. Frunzele sunt lanceolate.

Areal și răspândire
Cicoarea este întâlnită atât în zona de
câmpie, de deal și la munte. Se găsește frecvent
pe suprafața fânețelor , pășunilor, pe pajiști sau pe
marginea drumurilor. Preferă solurile alcaline.

Compoziție chimică
Cicoarea este o plant ă medicinală bogată în :
– cicorină ;
– arginină ;
– colină ;
– substanțe minerale ( calciu, fosfor, magneziu, fier) ;
– rezine ;
– inulină .

Propriet ăți terapeutice
Cicoarea prezintă acțiune diuretică, laxativă, depurativă și acțiune hipoglicemiantă.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Cichorium intybus L.
De la cicoare se utilizează rădăcina și părțile aeriene. Rădăcina se recoltează toamna
iar părțile aeriene,vara.
Figura 11. Cichorium intybus L. [2]

25

Recomandări
Cicoarea este indicată în
cazul următoarelor afecțiuni :
– litiază renală ;
– litiază biliară ;
– angiocolite ;
– constipație ;
– gută ;
– furunculoze .
Nu prezintă contraindicații !

Cicoarea în litiaza renală
Se administrează intern, sub formă de decoct și se prepară din 2 lingurițe de rădăcină
triturată ce se adaugă la aproximativ 200 ml apă.
Se fierbe, se filtrează și se recomandă a se consuma 2 -3 căni pe zi.

Figura 12 Frunzele speciei Cichorium intybus L. [1]

26
II.2.1.7 Corylus avellana L. (Alun)
Alunul (fig.13) este un arbust ce înflorește din luna
februarie până în aprilie și aparține familiei Betulaceae.

Caractere morfologice
Alunul este un arbust ce poate atinge înălțimi de
până la 5 m, are frunzele rotunde, cu vârful ascuțit și baza
cordată.
Florile femeiești sunt grupate câte 1 -4 iar florile bărbătești
sunt grupate în amenți de numiți "mâțișori".

Areal și răspândire
Alunul poate fi recunoscut și în zona de câmpie dar se întâlnește mai ales în zona de
deal și în zona submontană, în special de -a lungul apelor curgătoare. Mai poate fi găsit în
poieni sau la marginea pădurilor.
Alunul preferă zonele umbrite sau semi -umbrite și solurile profunde.

Compoziție chimică
Produsele vegetale caracte ristice alunului sunt bogate în :
– polifenoli ;
– flavono ide;
– ulei volatil ;
– săruri minerale ( potasiu, fier, calciu) ;
– vitaminele A și B ;
– proteine .

Propriet ăți terapeutice
Produsele vegetale ale alunului au acțiune diuretică, vasoconstrictoare, tonifiantă,
antihemoragică, antibacteriană, antiinflamatoare, cicatrizantă și emolientă( la utilizarea
externă) și acțiune hipotensivă.

Figura 13. Corylus avellana L. [3]

27
Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia
Corylus avellana L.
Se utilizează frunzele tinere ce se recoltează la debutul
verii, fructele ce se recoltează după ce s -au copt în totalitate,
scoarța și amenții.

Recomandări
Produsele obținute din Corylus avellana L. sunt indicate în
numeroase afecțiuni cum ar fi :
– litiaza renală ;
– colică nefritică ;
– hepatită epidemică ;
– astm bronșic ;
– emfizem pulmonar ;
– hemoragie .
Nu prezint ă contraindicații !

Alunul în litiaza renală
Se vor utiliza frunzele de alun ce se vor pregăti sub formă de infuzie. Se adaugă 2
lingurițe plantă triturată peste 200 -250 ml apă clocotită. Se lasă 10 minute în repaus după care
se filtrează și se consumă.
Este indicat consumul a 2-3 căni pe zi.
Uleiul obținut din alune este de asemenea foarte eficient în cazul litiazei renale
deoarece poate facilita migrarea calculului în cazul în care acesta se elimină.
Se administrează o linguriță de ulei de alune seara la cu lcare.

Figura 14 Corylus avellana
L. [2]

28
II.2.1.8 Galium verum L. ( Sânziana galbenă)
Sânziana (fig.15) este o plantă erbacee perenă, face parte din familia Rubiaceae și mai
este cunoscută popular și sub denumirile de : drăgaică, smântânică, floarea Sfântului Ion sau
închegătoare.
Caractere morfologice
Sânziana este o plantă simplă sau ramificată și poate
atinge înălțimi de până la 1 m.
Tulpina este aeriană , cilindrică, poate avea o înălțime de 30 -80
cm iar muchiile sunt foarte puțin vizibile.
Frunzele sunt în număr mare, liniare, cu suprafață
lucioasă, înguste și ascuțite la vârf și sunt grupate câte 8 -12 la
fiecare nod .
Florile sunt mici din punct de vedere al dimensiunii,
sunt îngrămădite și sunt poziționate spre vârful tulpinii. Sunt
de culoare galbenă și au un miros foarte pl ăcut, asemănător
mirosului dulceag la mierii.

Areal și răspândire
Sânziana se poate localiza ataât în zona de câmpie, în
zona de deal cât și în zona de munte. Se găsește de obicei la
marginea pădurilor, pe ogoare, pe pajiști sau în fânețe.
Preferă soluril e alcalin -neutre, nisipoase sau lutoase dar
cu un conținut corespunzător de umiditate.
Sânziana poate fi identificată în natură de la începutul
lunii mai, când începe înflorirea propriu -zisă și până la debutul
toamnei.
Figura 15 Galium verum L .[3]
Compoziție chimică
Sânziana este o plantă medicinală bogată în :
– izocvercitină ;
– flavone , taninuri ;
– luteolină , cumarine ;

29
Propriet ăți terapeutice
Sânziana prezintă acțiune diuretică, depurativă, antireumatică, laxativă, antispastică,
sedativă dar are și acțiune afrodisiacă.
Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Galium verum L.
Sunt utilizate părțile aeriene ale plantei ce se recoltează în timpul î nfloririi .
Recomandări
Preparatele obținute din sânziană sunt recomandat e în numeroase afecțiuni precum :
– retenție urinară ;
– litiază renală ;
– nevroză ;
– epilepsie ;
– paralizia corzilor vocale ;
– aterosclero ză;
– erizipel ;
– reumatism .
Nu prezintă contraindicații !

Sânziana în litiaza renală
Sânziana se poate utiliza sub formă de infuzie. La 200 ml apă
clocotită se adaugă 1 linguriță de plantă triturată. Se recomandă
consumul a 2 -3 căni pe parcursul zilei.

Figura 16 Galium verum L.
[2]

30
II.2.1.9 Glycyrrhiza glabra L .
(Lemn -dulce)
Lemnul -dulce este un
subarbust drept, face parte din
familia Fabaceae și mai este
cunoscut popular sub
denumirea de " răculeț ".

Caractere morfologice
Lemnul dulce este un
subarbust ce poate ajunge p ână
la înălțimea de 1 -1,5 m.
Frunzele sunt imparipenat
compuse, cu 5 -9 foliole.
Florile au culoarea albastru
violet, sunt de dimensiuni mici,
grupate în raceme orientate în
sus.
Fructele sunt sub formă de
păstaie cu dimensiuni cuprinse
între 1,5 -2,5 cm.
În partea subterană prezintă un
rizom gros cu numeroase
ramificații secundare și multe
rădăcini cu lungimi destul de
impunătoare.

Areal și răspândire
Lemnul dulce face parte din flora spontană și poate fi regăsit în zona de șes, pe
suprafețe necultivate nisipoase sau în fostele albii ale unor ape curgătoare.
Figura 17 Glycyrrhiza glabra L . [1]

31
Cultivarea lemnului dulce este indicată a se realiza în locuri foarte însorite, foarte
călduroase deoarece acestea sunt preferințele acestei specii.

Compoziție chimică
Lemnul dulce este o specie bogată în:
– glicirizină ;
– flavonoide ;
– amine ;
– cumarine ;
– rezine ;
– uleiuri esențiale .

Propriet ăți terapeutice
Lemnul dulce este o plantă medicinală cu acțiune diuretică, laxativă, purgativă,
expectorantă, antiulceroasă, antiinflamatoare și antispasmodică.
Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Glycyrrhiza glabra L .
De la lemnul dulce se recolteaz ă și se utilizează în scop terapeutic rizomii și rădăcinile
de la speciile cu vârsta minima de 3 -4 ani.
Recomandări
Lemnul dulce este o spec ie indicată în afecțiuni precum :
– bronșite ;
– tuse;
– ulcer gastro -duodenal ;
– litiază renală și litiază biliară ;
– constipație ;
– dismenoree .

Figura 18 Glycyrrhiza glabra L . [3]

32
Contraindicații
Deși au numeroase efecte benefice și acțiuni terapeutice, produsele obținute pe bază
de lemn dulce pot fi contraindicate în :
– hipertensiune arterială ;
– afecțiuni cardiace ;
– sarcină ;
– ciroză ;
– hipokalemie.

Lemnul dulce în litiaza renală
Datorită acțiunii sale diuretice, lemnul dulce este foarte recomandat în litiaza renală și
poate fi consumat sub formă de infuzie .
Infuzia se prepară dintr -o linguriță de rădăcină triturată ce se adaugă peste 250 ml apă
clocotită. Se lasă în repaus, se filtrează și se recomandă a se consuma 2 -3 căni pe zi.

Figura 19 Glycyrrhiza glabra L. [1]

33
II.2.1.10 Hibiscus trionum L. ( Zămoșița )
Zămoșița este o plantă erbacee perenă ce face parte din familia Malvaceae și mai este
cunoscuta popular și sub denumirea de "macul -ciorii".

Figura 20 Hibiscus trionum L .(orig.)

34
Caractere morfologice
Zămoșița este o plantă cu rădăcina pivotantă,
cu o lungime de 12 -15 cm, moderat ramificată.
Tulpina este dreaptă, frunzele sunt numeroase, cu
dimensiuni diferite iar florile sunt mari, plăcut
colorate alb sau violet .

Areal și răspândire
Zămoșița este întâlnită frecvent pe coline, în
grădini sau în mediul urban în jurul blocurilor.
Înflorește în intervalul iunie -septembrie.

Figura 21 Frunză de Hibiscus trionum L. (orig.)

Compoziție chimică
Zămoșița este o plantă bogată în acid galacturonic, flavonoide, mucilagii, substanțe
minerale și arabinoză.
Propriet ăți terapeutice
Zămoșița are acțiune puternică diuretică, analgetică și saluretică (favorizează
eliminarea din organism a ionilor de Ca și Na).
Produse v egetale utilizate în scop terapeutic din specia Hibiscus trionum L
Se utilizeaza Hibiscus trionii herba ce se recoltează la debutul perioadei de înflorire.
Recomandări
Zămoșița este in dicată în următoarele afecțiuni :
– litiază renală ;
– pielite ;
– nevralgii dentare .
Nu prezintă contraindicații !

Zămoșița în litiaza renală
Se administrează sub formă de infuzie preparată din 1 linguriță de plantă la 250 ml
apă clocotită. Se recomandă consumul a 1 -2 căni pe parcursul zilei.

35
II.2.1.11 Inula helenium L. (Iarba mare)
Iarba mare (fig.22) este o plantă perenă
ce face parte din familia Asteraceae și mai
este cunoscută popular și sub denumirile de
iarbă neagră, omac, ochiul boului sau alaut.

Caractere morfologice
Iarba mare este o specie ce poate
atinge înălțimi de până la 1m.
Tulpinile sunt drepte,muchiate,ramificate doar
în partea superioara.
Frunzele superioare sunt sesile,au marginea
dințată,cu perișori pe față și catifelate pe dos
iar frunzele inferioare sunt lung pețiolate.
Florile au un diametru de aproximativ 6 -8 cm,
sunt galbene și sunt prezente în număr mare.

Areal și răspândire
Iarba mare face parte din flora spontană și este des regăsită atât în zona de câmpie,în
zona de deal cât și la munte, la marginea pădurilor, în lunci și de -a lungul apelor curgătoare.
Preferă solurile relativ umede, mai mult sau mai puțin bogate în substanțe hrănitoare.

Compoziție chimică
Iarba mare este o plantă medicin ală și are un conținut bo gat de :
– inulină ;
– substanțe vola tile sub formă de ulei esențial ;
– helenină ;
– vitamina C ;
– fitoncide ;
– săruri minerale .

Propriet ăți terapeutice
Figura 22 Inula helenium L. [1]

36
Iarba mare are acțiune diuretică, antiinflamatoare, expectorantă și antihelmintică.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Inula helenium L.
Se utilizează rădăcina și rizomii ce se recoltează spre sfârșitul toamnei și apoi suportă
procedeul de uscare în uscătorii artificiale.

Recomandări
Iarba mare este indicată a fi administrată în cazu l numeroaselor afecțiuni precum :
– litiază renală ;
– litiază biliară ;
– astm bronșic ;
– bronșită ;
– reumatism ;
– ascaridioză .

Contraindicații
Supradozarea cu doze foarte mari din preparate obținute din iarbă mare poate duce la
paralizie bulbo -medulară.

Iarba mare în litiaza renală
Datorită acțiunii sale diuretice și antiinflamatoare, preparatele pe bază de iarbă mare
sunt foarte indicate în litiaza renală.
Se prepară un decoct din 2 ligurițe plantă la 200 -250 ml apă rece.
Se recomandă a se consuma 2 -3 căni pe zi.

37
II.2.1.12 Juglans regia L. ( Nuc)

Descriere.Areal și răspândire
Nucul (Fig. 23), este un arbore cu rădăcină
puternic ramificată și prezintă o tulpină ce poate
ajunge la 30 m. Scoarța este netedă, cenușie,
frunzele sunt imparipenat compuse,mari,cu
margini netede și prezintă un luciu pe fața
superioară. Face parte din familia Juglandaceae.
Este des întâlnit la marginea pădurilor sau
în rariști. Deși are nevoie de temperaturi moderate
pentru a se dezvolta armonios, nucul poate suporta
tempe raturi până la -30șC.
Figura 23 Juglans regia L. (orig.)

Compoziție chimică
Frunzele de nuc sunt bogate în taninuri, uleiuri esențiale, clorofilă, vitamina C, săruri
minerale, pectine, inozitol și tirozină.

Propriet ăți terapeutice
Produsele pe bază de frunze de nuc au acțiune diuretică, depurativă, bactericidă,
antiseptică, antiinflamatoare, astringentă, hipotensivă și bacterio statică.

Produsul vegetal utilizat de la specia Juglans regia L. sunt frunzele ce se recoltează în luna
mai.
Recomandări
Produsele preparate din frunze de nuc sunt indicate a fi consumate în caz de :
– litiază renală ;
– incontinență urinară ;
– diaree ;
– infecții streptococice sau stafilococice ;
– eczeme .
Nu prezintă contraindicații!

38
Nucul în litiaza renală
Datorită proprietăților sale diuretice și nu numai, frunzele de nuc sunt foarte utilizate
în litiaza renală.
Se prepară o infuzie din 1 linguriță plantă ce se adaugă la 200 -250 ml apă clocotită.
Se recomandă consumul a 2 căni pe zi.

Figura 24 Juglans regia L.(orig.)

39
II.2.1.13 Lycopodium clavatum L. ( Pedicuța)
Pedicuța este o specie erbacee perenă și face
parte din familia Lycopodiaceae.

Descriere.Areal și răspândire
Pedicuța prezintă rădăcini subțiri,de culoare
albă și are tulpini târâtoare prevăzute cu ramuri
laterale ce au sensul de creștere orientat în sus.
Frunzele su nt mici, înguste și sunt poziționate spiralat
pe tulpină.
Se găsește mai frecvent în zona de deal și de
munte și preferă solurile acide.

Figur a 25 Lycopodium clavatum L .[2]
Compoziție chimică
Pedicuța conține 35 alcaloizi, substanțe triterpenice, flavonoide și substanțe minerale.

Proprietăți terapeutice
Pedicuța are acțiune diuretica, laxativă, antitumorală și antireumatică.

Produsul vegetal utilizate în scop terapeutic din specia Lycopodium clavatum L. este
reprezentat de partea aeriană ce se recoltează în timpul verii.

Recomandări
Produsele pe bază de pedicuță sunt indicate în:
– litiază renală ;
– constipație cronică ;
– cârcei ;
– boli de natură genitală.

Pedicuța în litiaza renală
Se administrează sub formă de infuzie ce se prepară din 2 lingurițe plantă uscată la
250 ml apă. Se consumă dimineața după micul dejun.

40
II.2.1.14 Melilotus officinalis L . (Sulfina)
Sulfina este o plantă ierboasă anuală, face
parte din familia Fabaceae iar popular mai este
cunoscută și sub denumirile de "floare de piatră"
sau "solcină".
Descriere.Răspândire și areal
Sulfina este o plantă cu o rădăcină
ramificată ce prezintă numeroase noduri.
Tulpina este verticală,poate ajunge până la 100 cm
înălțime și este ramificată.Frunzele au dimensiuni
mici, sunt zimțate pe margini și au o lungime d e
aproximativ 3 cm.
Florile sunt galbene, mici și sunt grupate în
raceme compuse.
Sulfina poate fi regăsită și în câmpie,deal
sau munte,pe căile ferate,în păduri sau prin fânețe.

Compoziție chimică .Proprietăți terapeutice
Sulfina este o plantă bogată în a cid cumarinic, alantoină, mucilagii, taninuri, uleiuri
esențiale și săruri minerale.
Sulfina are acțiune diuretică, antisept ică, expectorantă, cicatrizantă și antiinflamatoare

Produsul vegetal utilizate în scop terapeutic din specia Melilotus officinalis L. este
reprezentat de flori și de părțile aeriene , ce se recoltează în perioada de înflorire.
Recomandări
Preparatele pe bază de sulfină sunt indicate în litiază renală, pionefrită, pielită,boli
gastro -intestinale, uretrită,reumatism, ciroză hepatică, la ringită, boli cutanate.

Sulfina în litiaza renală
Se utilizează sub formă de infuzie preparată dintr -o linguriță plantă la 250 ml apă
clocotită. Se recomandă consumul a 1 -2 căni pe zi.

Figura 26 Melilotus officinalis L . [1]

41
II.2.1.15 Ononis spinosa L. ( Osul -iepurelui)
Osul -iepurelui este o plantă ierboasă perenă, face parte din familia Fabaceae iar
tradițional mai este cunoscută și sub denumirile de "ciocul ciorii ", "asudul calului " sau
"lemnic ".
Descriere.Areal și răspândire
Osul -iepurelui este o specie subarbustivă,
ramificată și poate atinge înălțimea de 50 cm.Prezintă
o rădăcină lungă de 30 -40 cm, tulpina este ascendentă
este bogat ramificată și este lemnificată la bază.
Florile sunt solitare, au culoarea roz și au
formă de fluture, de aceea se numesc flori papilionate.
Fructul e ste reprezentat de o păstaie scurtă ce
conține 2 -3 semințe.
Este frecvent întâlnită în zona de câmpie și de
deal, nu este pretențioasă referitor la sol însă preferă
umiditatea .
Compoziție chimică
Osul iepurelui este o plantă bogată în
ononozidă, săruri min erale, acid citric, saponozide și
uleiuri esențiale.

Proprietăți terapeutice
Osul iepurelui este o specie ce posedă acțiune
diuretică, depurativă, hemostatică, antiseptică și nu în
ultimul rând antimicrobiană.

Figura 27 Ononis spinosa L. [1]
Produsul vegetal utilizat în scop terapeutic din specia Ononis spinosa L este reprezentat
de rădăcină. Aceasta se recoltează primăvara devreme sau spre sfârșitul toamnei.

42
Recomandări
Osul -iepurelui este indicată în caz de :
– litiază renală ;
– gută ;
– boli cutanate ;
– hernie ;
– bronșită ;
– afecțiuni cardio -vasculare .
Nu prezintă contraindicații!

Osul -iepurelui în litiaza renală
Se utilizează sub formă de decoct sau macerat. Decoctul se prepară dintr -o lingură de
rădăcini ce se f ierb în 250 ml apă,timp de 20 minute.Se consuma 3 căni pe zi.
Maceratul se prepară la rece, dintr -o linguriță rădăcină la 200 ml apă, se lasă în repaus
12 ore la loc răcoros iar apoi se consumă. Se recomandă 2 -3 căni pe zi.

Figura 28 Ononis spinosa L . [1]

43
II.2.1.16 Potentilla anserina L. (
Coada -racului)
Coada -racului este o plantă erbacee
perenă, face parte din familia Rosaceae
și mai este cunoscută popular și sub
denumirile de argintică, argințel,
buruiana junghiurilor sau zolotnic.

Descriere.Areal și răspândire
Coada racului este o plantă cu rizom gros, cu rădăcini firoase și cu numeroase tulpini.
Frunzele sunt numeroase, alungite, argintii pe fața inferioară și verzi pe cea superioară.
Florile sunt solitare și au culoarea galben -auriu.
Se găsește începând de la câmpie și până în zona montană, de -a lungul apelor
curgătoare, în lunci și chiar și pe lângă șanțuri.
Compoziție chimică
Coada racului este o plantă bogată în taninuri, uleiuri esențiale,săruri minerale și flavonoide.

Proprietăți terapeutice
Această plantă are acțiune diuretică, spasmolitică , astringentă și h emostatică.

Produsul vegetal utilizat este partea aeriană ce se recoltează în timpul înfloririi.

Recomandări
Coada racului este indicată în afecțiuni precum litiaza renală, enterocolite, pancreatite,
candidoze, dismenoree, diaree și în gută.

Contraindicații
Produsele obținute din coada racului sunt contraindicate în constipația cronică.

Coada racului în litiaza renală
Se administrează sub formă de infuzie ce se prepară din 1 linguriță de plantă la 250 ml apă.
Se consumă 2 -3 căni pe zi, indica t după mesele principale.

Figura 29 Potentilla anserina L. [3]

44
II.2.1 .17 Rosa canina L. (Măceș)

Figura 30 Rosa canina L. [1]
Caractere morfologice .Areal și răspândire
Măceșul este un arbust ce face parte din familia Rosaceae și mai este cunoscută
popular și sub denumirile de trandafir sălbatic sau scoruș de munte.
Poate atinge o înălțime de până la 3 m, prezintă o rădăcină ramificată,are ramurile
arcuite și albicioase iar frunzele sunt compuse,dispuse alternant pe ramuri.
Florile pot fi solitare sau în grupuri de 2 -3 flori iar din punct de vedere cromatic sunt
roz, mai rar albe.
Pseudofructul, cunoscut sub denumirea de măceașă, este de culoare portocalie iar mai
târziu la maturitate capătă culoarea roșie.
Măceșul poate fi regăsit atât în zona de câmpie cât și la deal și la munte, la marginea
pădurilor, pe suprafața viilor sau în grădini.Preferă locurile însorite sau pe cele cu umbră
moderată și solurile alcaline.

Compoziție chimică
Măceșul este bogat în vitaminele C, B, acid malic, acid citric, lecitină, pectină, săruri
minerale, flavonoide și provitamina A. [2]

45
Propriet ăți terapeutice
Măceșul este o plantă medicinală ce prezintă acțiune diuretică, astringentă,
antiinflamatoare, depurativă, antimicotică și sedativă.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Rosa canina L. sunt Cynosbati
fructus , fructele false ce se recoltează înainte de căderea brumei. [2]
Recomandări
Produsele obținute pe bază de măceș sunt indicate în:
– litiază renală
– enterocolite
– afecțiuni hepatice
-avitaminoze
Nu prezintă contraindicații!

Măceșul în litiaza renală
Se administrează sub formă de infuzie preparată din 2 lingurițe parte cărnoasă uscată
ce se adaugă la 250 ml apă.
Se recomandă consumul a 2 -3 căni pe zi.

Figura 31 Rosa canina L.[3]

46
II.2.1.18 Sambucus nigra L. (Soc)

Figura 32 Sambucus nigra L.(orig.)
Caractere morfologice.Areal și răspândire
Socul este o plantă perenă, are aspect de arboraș sau arbust și face parte din familia
Caprifoliaceae.
Poate ajunge până la 4 -5 m înălțime iar tulpina sa prezintă ramuri arcuite și de aceea
socul capătă un aspect asimetric în partea superioară.
Frunzele sunt imparipenar -compuse, eliptice, au margini neregulate, vârful este ascuțit
iar pe suprafața nervurilor prezintă peri.
Floarea socului are un aspect de umbreluță, are dimensiuni mici și se desprind foarte
ușor.
Fructele sunt rotunde,lucioase și au culoarea neagră.
Socul poate fi regăsit în toate etajele de relief, este o specie comună des întâlnită în
parcuri sau la marginea pădurilor. [2]

Comp oziție chimică
Socul este o specie bogată în mucilagii, taninuri, vitamina K, vitamina C, uleiuri
esențiale, heterozide cianogene și rutozidă.

47
Propriet ăți terapeutice
Sambucus nigra L. este o specie ce prezintă acțiune diuretică, antiseptică, laxativă,
emolientă, antialgică și acțiune sudorifică.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Sambucus nigra L. sunt florile,
denumite Sambuci flores și fructele,numite Sambuci fructus .
Florile se recoltează în plin proces de înflorire și apoi se usucă la soare iar fructele ce
se recoltează trebuie să fie cele negre, bine coapte deoarece cele verzi, crude au acțiune
toxică.

Recomandări
Produsele pe bază de soc sunt indicate în litiază renală, hidropizie, nevralgii,
constipație, hemoroizi, rinită,bronșită și diabet.
Nu prezintă contraindicații!

Socul în litiaza renală
Se poate administra sub formă de infuzie ce se prepară din 1 -2 ligurițe flori la 250 ml
apă și se co nsumă 2 -3 căni pe zi.

Figura 33 Sambucus flores et fructus (orig.)

48
II.2.1.19 Taraxacum officinale Web. (Păpădie)

Figura 34 Taraxacum officinale Web.(orig.)

Caractere morfologice.Areal și răspândire
Păpădia este o plantă ierboasă perenă, face parte din familia Asteraceae iar popular
mai este cunoscută sub multe alte denumiri precum: lăptucă, mâță, floarea mălaiului, buhă și
lilicea.
Partea subterană este alcătuită dintr -un rizom scurt și gros, vertical, ce se con tinua cu
o rădăcină pivotantă. Este ușor de recunoscut datorită rozetei de frunze lungi, plane și
lanceolate.
Florile au culoarea galbenă, se deschid dimineața și se închid seara.
Păpădia conține latex albicios, înflorește între lunile aprilie și octombrie și se
adaptează repede pe orice teren, fie că e vorba de camp, pădure sau o margine de drum.

Compoziție chimică
Păpădia este bogată în taraxacină, vitamin A,B,C și D, inulină, substanțe minerale,
fitosteroli și gliceride.

49
Propriet ăți terapeutice
Păpădia este o plantă medicinală ce are acțiune diuretică, depurativă, astringentă,
decongestivă și coleretic -colagogă.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Taraxacum officinale Web. sunt:
– Taraxaci folium :frunzele
– Taraxaci radix :rădăcina
– Taraxaci herba cum radicibus :întreaga plantă

Recomandări
Păpădia este indicată în afecțiuni precum litiază renală, insuficiență renală, oligurie,
indigestii, boli endocrine, urticarie, tricofiție, artrită sau gută.

Contraindicații
Preparatele pe bază de păpădie sunt interzise persoanelor cu microcalculi ai
colecistului și la pacienții suferinzi de ulcer peptic deoarece stimulează secrețiile gastrice.

Păpădia în litiaza renală
Se poate administra sub formă de infuzie sau tinctură. Infuzia se prep ară din 1 -2
lingurițe plantă întreagă la 200 -250 ml apă.Se pot consuma 2 -3 căni pe zi, preferabil după
mesele principale.
Tinctura se prepară din rădăcina de păpădie și se administrează 15 -20 picături de 2 -3
ori pe zi. [3]

Figura 35 Taraxacum officinale Web. (orig.)

50
II.2.1.20 Urtica dioica L. (Urzica)

Figura 36 Urtica dioica L.(orig.)
Caractere morfologice.Areal și răspândire
Urzica este o plantă ierboasă perenă, cu rizom orizontal cilindric, subțire și lung,
ramificat.Din rizom cresc numeroase rădăcini adventive, subțiri și foarte ramificate.
Frunzele sunt lungi, pețiolate iar pe ambele fețe, pe petiole și pe margini prezintă peri
urtica nți.
Florile sunt de culoare verde deschis și sunt poziționate la subsoara frunzelor
superioare.
Urzica este foarte des întalnită în zona de câmpie și de podiș, mai exact în păduri sau
la marginea acestora și prefer solurile bogate în azotați.[2]

Compoziție chimică
Urzica este o plantă bogată în clorofilă, săruri minerale,uleiuri esențiale și mucilagii.

51
Proprietăți terapeutice
Urzica prezintă acțiune diuretică, bactericidă, antiinflamatoare, expectorantă,
antiseptic, antidiareică, bactericidă și d epurativă.

Produse vegetale utilizate în scop terapeutic din specia Urtica dioica L. sunt frunzele,
părțile aeriene și rădăcina adică Urticae folium, Urticae herba și Urticae radix .
Recomandări
Produsele pe bază de urzică sunt indicate a fi consumate în cazul afecțiunilor precum :
– indigestii
– litiază renală și biliară
– afecțiuni ale splinei
-lumbago
– ulcer duodenal
Nu prezintă contraindicații!
Urzica în litiaza renală
Datorită acțiunii sale diuretice și nu numai, urzica are efecte benefice în cazul litiazei
renale.
Se administrează sub formă de infuzie preparată din 1 linguriță plantă la 200 ml
apă.Se recomandă consumul a 2 -3 căni de -a lungul zilei.

Figura 37 Urticae folium (orig.)

52
CAPITOLUL I II

METODE DE ADMINISTRARE A PLANTELOR MEDICINALE

III.1 Fitoterapia
Fitoterapia este știința care utilizează plantele medicinale în scopul vindecării sau
ameliorării unor simptome sau unei stări de boală.
Numele de fitoterapie provine din limba greacă și a luat naștere prin alăturarea
cuvintelor phyton, ceea ce semnifică plantă și termenu l therapea ce înseamnă tratament.
La ora actuală, pe întregul mapamond, fitoterapia utilizează enorm de multe specii de
plante medicinale.
Extractele vegetale folosite in domeniul fitoterapiei sunt preparatele obtinute din
diferitele plante medicinale, in care se întruesc principiile active din organele vegetale, dupa
ce acestea au parasit materialul vegetal si s -au dizolvat solventi precum apa, uleiurile
vegetale sau diferiți alcooli.
Fitoterapia este complet inofensivă atât timp cât se respectă cu stri ctețe indicațiile și
dacă nu se depășesc dozele recomandate deoarece, în cazul unor plante medicinale, dacă se
depășeste doza recomandată, efectele benefice ale acestora sunt înlocuite de toxicitatea
caracteristică dozelor.
Avantajele tratament ului bazat p e fitoterapie sunt:
– complianță crescută din partea pacientului
– nu prezintă efecte nocive adverse dacă se respectă dozajul
– este indicată oricărei grupe de vârstă
– majoritatea produselor obținute din plantele medicinale pot fi administrate și fmeilor
însărcinate sau celor care alăptează
– datorită conținutului ridicat de substanțe minerale și vitamine pe care îl au plantele, acestea
ajută totodată și la imunitate
Plantele medic inale se pot administra sub formă de:
– infuzie
– tinctură
– macerat
-decoct

53
III.2 Infuzia

Infuzia reprezintă soluția obținută din diferite produse vegetale, ce sunt puse in
contact un anumit interval de timp cu apa clocotită. infuzia este cel mai ușor și frecvent mod
folosit de a obține beneficiile oferite de substanțele active din plantele medicinale . Se fierbe
apa pentru un interval de timp cuprins între 10 -15 minute,dar nu mai mult de 20 minute.
Intr-o cană sau alt recipien t se introduc 1 -2 lingurițe de plantă uscată peste care se
adaugă 200 -250 ml din apa clocotită. Se lasă în repaus între 5 -10 minutedupă care se filtrează
și se poate consuma.
Infuzia din plante medicinale, preparată corespunzător , oferă proprietăți terape utice
esențiale, necesare ameliorării sau vindecării stării de boală .
Deși infuziile au efecte benefice și în cazul bolilor acute ce au durată scurtă , ele sunt
mult mai efeciente în cazul afecțiunilor cronice.

Figura 38 Infuzie de plante medicinale

54
III.3 Tinctura

Tincturile sunt preparate farmaceutice lichide sub formă de soluții alcoolice sau
hidroalcoolice, destinate administrării pe cale orală.
Tinctura este un extract hidro alcoolic ce se obține prin macerarea produselor vegetale
în alcool diluat la 50 -70° iar apoi se păstrează la temperatura camerei pe o perioadă de timp
cuprinsă între 7 și 10 zile.
Se filtrează și se administrează sub formă de picături în apă.
Avantajele tincturilor sunt:
– ușor de administrat
– complianță mărită din partea pacienților, în special populația pediatrică și geriatrică
– în cazul tincturilor preparate acasă, dacă sunt conservate cor espunzător, pot fi utilizate pe o
perioadă mare de timp.
Tincturile pot fi simple,obținute dintr -o singură plantă sau compuse, obținute dintr -un
amestec de plante.

Figura 39 Tinctură de păpădie

55
III.4 Maceratul

Maceratul se realizează atunci când substanțele active din anumite pl ante medicinale
își pot pierde proprietățile în cazul expunerii la temperature ridicate și anume prin fierbere .
După spălarea plantelor mărunțite, se adaugă o anumită cantitate de apă rece și se lasă
în repaus la temperatura cam erei(15 -25șC), conform recomandării.
Conținutul se agită la anumite intervale de timp, iar la final se filtrează cu ajutorul
tifon ului.
Preparatul obțin ut trebuie consumat în tr-o perioadă de timp relative scurtă deoarece
după aceea începe să își piardă din proprietăți.
Maceratul va fi pastrat la rece in sticle inchise.

Figura 40 Macerat din amestec de plante

56
III.5 Decoctul

Decoctia este procedeul de extractie ce se realizeaza prin fierberea în apă a
produsului vegetal mărunț it iar lichidul obți nut poartă denumirea de decoct.
Pentru a obține un decoct, se utilizează de fel acele părți din plantele ale căror
principiile a ctive se extrag mai greu ,cum ar fi : rădăcinile, rizomii sau scoarțele dar și
organe le vegetale constituite din ț esut lemnos.
Plantele vor fi menținute în apă rece pe o perioadă de timp de la 1 la 5 ore. A mestecul
rezultat va fi supus procede ului de fierbere timp de 5 până la 30 de minute, în funcție de
partea de plantă folosită , duritatea sa și gradul ei de uscare.
Frunzele și florile se fierb timp de 5 -15 minute iar scoarța sau rădăcinile, timpe de 20 –
40 minute.
Decoctul se filtrează cât t imp încă este fierbinte.

Figura 41 Plante medicinale

57
CONCLUZII

1.Lucrarea de licență cu tema "Plante medicinale recomandate în litiaz renală" sintetizează
cele mai importante specii de plante medicinale ce au efecte benefice deosebite în cazul
afecțiunii cunoscută drept litiază renală.
2.Scopul lucrării a fost de a evidenția im portanța acestor specii ce constituie o terapie
adjuvantă importană în tratamentul litiazei renale.
3.Lucrarea este structurată în 3 capitole,fiecare având un obiectiv bine urmărit
4.Capitolul I prezintă date succinte despre litiaza renală dat fiind faptu l că acest subiect este
unul amplu, dar sunt informații suficiente astfel încât să se sublinieze cele mai importante
caracteristici ale acestei afecțiuni.
5.Capitolul II reliefează cele mai importante specii de plante medicinale ce au efect benefic în
litiaza renală,plante mai mult sau mai puțin cunoscute din punct de vedere al acțiunii lor în
această afecțiune.
6.Capitolul III trece în revistă metodele de administrare ale plantelor medicinale atât în litiaza
renală cât și în alte afecțiuni.

58
BIBLIOGRAFIE

[1] Reader’s Digest, 2007: “ Farmacia naturii ”, Ed. Reader’s Digest, Bucure ști
[2] Pop Maria, Olos Elisabeta, 2004 : “ Remedii din farmacia naturii ”, Edi ția a II -a, Ed. Fiat
Lux, Bucure ști
[3] Bojor C.,2003 : “ Ghidul plantelor medicinale și ar omatice de la A la Z ”, Ed. Fiat Lux,
Bucure ști
[4] Morlova Irina, Chiril ă C., Ursu Teodora, Baciu Eugenia, Ciocîrlan V., Cosmin Silvia,
Oprea Constanța, Turcu Gh., Dobre Florica, Ungureanu Livia, 1966 : “Lucrări practice de
botanică ”, Ed.Didactic ă și Pedagogică, București
[5] Ti ță I., 20 08 : "Botanică farmaceutică ", Ediția a III -a,Ed.Sitech, București
[6] Mocanu Ș., Răducanu D.,1983:" Plantele medicinale în terapeutică ", Ed.Militară,
București
[7] Tode V., 2000: " Urologie clinică ",Ed. Ex Ponto, Constan ța
[8] P ârvu C.,2005: "Enciclopedia plantelor -plante din flora României ",Vol.IV,Ed.Tehnică,
București
[9] Popescu E.,1994:" Urologie clinic ă", Ed.Olimp, București
[10] Tămaș M., O niga I.E., Benedec D., Sanda F., 2005:” Ghid pentru recunoașterea și
recoltarea plantelor medicinale ”, Vol. I, Ed. Dacia, Cluj -Napoca

Resurse internet
Fig.38 – http://gustdefericire.ro/e -lactancia -org-atentioneaza -ca-infuzia -de-fenicul -si-
anason -nu-i-compatibila -cu-alaptarea/
Fig.39 https://lataifas.ro/boli -si-tratamente -naturiste/39588/tinctura -din-papadie -si-
hrean -elixir -usor -de-preparat -casa/
Fig.40 – https://lataifas.ro/boli -si-tratamente -naturiste/tratamente -naturiste –
cancer/104701/macerat -cu-usturoi -propolis -si-plante -cu-efecte -deosebite -toate -tipurile –
de-cancer -reteta-doctorului -eugen -giurgiu/
Fig.41 – http://memorator.humanmedia.ro/