Introducere … … … … 3 [619687]
1
CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 3
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 6
DIVERSITATEA LUMII VII ………………………….. ………………………….. ………… 6
1. Noțiunea de biodiversitate ………………………….. ………………………….. ……………. 6
2. Forme ale biodiversității ………………………….. ………………………….. ………………. 9
Biodiversitatea la nivel de specie (interspecifică) ………………………….. ……………. 9
Biodiversitatea genetică (intraspecifică) ………………………….. ……………………….. 10
Biodiversitatea ecosistemică ………………………….. ………………………….. …………… 11
3. Căile de deteriorare ale biodiversității ………………………….. ………………………. 12
Fragmentare și distrugerea habitatelor ………………………….. ………………………….. 12
Supraexploatarea resurselor ………………………….. ………………………….. ……………. 12
Introducerea de specii noi ………………………….. ………………………….. ………………. 13
Poluarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 14
Modificările climatice globale ………………………….. ………………………….. ………… 14
Capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 16
PROTECȚIA JURIDICĂ A BIODIVERSITĂȚII ………………………….. …….. 16
1. Dreptul funda mental al omului la un mediu sănătos ………………………….. …… 17
2. Cadrul legislativ în domeniul conservării biodiversității ………………………….. 19
2.1 Convenții internaționa le ………………………….. ………………………….. ……………. 19
Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională în special ca
habitat al păsărilor acvatice (Convenția Ramsar) ………………………….. …………… 20
Convenția pentru protecția patrimoniului cultural și natural mondial ……………. 21
Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe
cale de dispariție (CITES) ………………………….. ………………………….. ………………. 22
Convenția asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice ……….. 22
Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din
Europa ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 22
Convenția privind biodiversitatea biologică ………………………….. ………………….. 23
2.2 Directive europene ………………………….. ………………………….. …………………… 27
2
Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor
naturale și a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate) ………………………….. . 28
Directiva 2009/147/ CE (Directiva Păsări) ………………………….. …………………….. 30
Alte directive cu trimitere la protecția biodiversității ………………………….. ……… 32
2.3 Legislația națională ………………………….. ………………………….. ………………….. 34
Capitolul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 40
DIRECȚII ȘI STRATEGII DE CONSERVARE A BIODIVERSITĂȚII …40
1. Modal ități de conservare a biodiversității ………………………….. ………………….. 44
Conservarea in situ ………………………….. ………………………….. ………………………… 44
Conservarea ex situ ………………………….. ………………………….. ……………………….. 45
2. Regimul ariilor protejate ………………………….. ………………………….. …………….. 46
Categorii de arii protejate ………………………….. ………………………….. ……………….. 49
3. Politica și strategia Uniunii Europene privi nd conservarea biodiversității …. 56
4. Politica României cu privire la conservarea biodiversității ………………………. 59
CONCLUZII ……………………………… ………………………………… ..63
Bibliografie …………………… …………… ………………………………….65
ANEXE…………………………………………………………………………69
3
Introducere
„Conservarea naturii va deveni eficientă și reală numai atunci când va face parte integrantă
din filozofia și comportamentul tuturor .”
(din Conferința Națiunilor Unite pe ntru Mediul Înconjurător, Stockholm, 5 -16 iunie 1972 )
Biodiversitatea este rețeaua complexă a vieții care ne susține pe noi toți. Nu putem trăi
izolați de natură. Protejarea biodiversității nu î nseamnă doar să salvăm specii sau habitate.
Înseamnă să asigur ăm accesul la apa și hrană și să ne ajutăm astfel pe noi înșine să facem față
celor mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Biodiversitatea și ecosistemele oferă servicii neprețuite pentru societate. Rațiunea
elaborării acestei teme de disertație rezidă din problemele semnificative ale biodiversității și
ale serviciilor de m ediu. Am ales această temă deoarece viitorul omenirii depinde de atitudinea
fiecăruia dintre noi față de natură și protejarea ei.
Putem spune că omenirea traversează o adevărată c riză a mediului, prin reducerea
biodiversității, prin afectarea echilibrului eco logic și a calității vieții. În prezent, suntem
martorii unei pierderi constante a biodiversității cu consecințe profunde pentru lumea naturală
și pentru bunăstarea oamenilor.
În acest sens, Carta OMS sublinia ză că „ menținerea sănătății și bunăstării necesită un
mediu în conjurător propice și armonios în care toți factorii fizici, psihologici, sociali și estetici
își au locul bine definit. Mediul va trebui, în această situație, să fie tratat drept resursă în
scopul îmbunătățirii cond ițiilor de viață și bunăstării.”
Este cunoscut faptul că cea mai importantă caracteristică a biodiversității o constituie
diversitatea, determinată de numărul de specii din structura ei; cu cât grad ul de diversitate este
mai mare, cu atât numărul de lanțuri trofice este mai mare, rețeaua trofică este mai complexă
și ecosistemul mai stabil. Dar intervenția omului în biosferă în mod abuziv a dus la sărăcirea
diversității speciilor și la creșterea instabilității biocenozelor, cu dereglarea echilibrelor
naturale. În ciuda valorii economice, s ociale și culturale semnificative pe care o oferă, precum
provizii de hrană, apă curată, resurse genetice, reglarea climei și beneficii de recreere,
biodiversitatea continuă să scadă într -un ritm accelerat în unele zone.
Ceea ce este important la a ceastă t emă este că omul de astă zi este preocupat de stoparea
distrugerii biodiversității. Biodiversitatea generează, pe de o parte, bunuri și asigură servicii în
4
cadrul sistemului socio -economic uman, iar pe de altă parte menține procesele ecologice la
nivel loca l, regional și global. Astăzi, informațiile tot mai multe privind căile de deteriorare ale
acesteia confirmă existența unei crize globale .
Conștientizându -se această problemă asupra protecției naturii și conservării
biodiversității, Dreptul și -a asumat o sarcină de maximă importanță și a dezvoltat o dimensiune
globală inedită. Prin prisma acestui fapt, Dreptul și -a consolidat stat utul său de drept al
biosferei.
În mai puțin de un secol percepția societății umane despre rolul și importanța capitalului
natural s -a schimbat profund. Cu timpul oamenii de știință dar și iubitori ai naturii au început
să inventarieze listele privind p roblemele mediului. Am observat că astăzi, conservarea
biodiversității reprezintă o pr eocupare a întregii comunități.
Pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acțiuni în sprijinul protecției
mediului înconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările conte mporane prioritare.
Transformările care au loc la nivel global în ceea ce privește calitatea mediului, impun găsirea
unor soluții pentru a asigura menținerea echilibrului ecologic al planetei, în condițiile unei
dezvoltări durabile .
Referitor la țara noastră, se observă că principalele amenințări asupra biodiversității
constau în pierderi de habitate și fragmentarea acestora din cauza urbanizării, exploatării
resurselor naturale, supraexploatarea ecosistemelor și speciilor, dezvoltării infrastructurii,
pierderea de zone umede în lungul Dunării, unde se mai pot adăuga și probleme precum
poluarea, turismul necontrolat, comerțul cu specii rare și amenințate cu dis pariția.
Numeroase specii au fost capturate, de -a lungul secolelor, nu doar pentru hrană, ci și
pentru pieile și alte produse ale lor, folosite sau comercializate de om. Asemenea activități,
dacă sunt excesive, sunt privite acum nu doar ca amenințări pentr u existența speciilor
individuale sau a habitatelor, ci și pentru biodiversitatea pe care ele o reprezintă.
Un lucru foarte important în ceea ce privește biodiversitatea îl constituie monitorizarea.
În general, monitorizarea are ca scop evaluarea stării și dezvoltării biodiversității pentru o
perioadă de timp. Etapele metodologice pentru monitorizarea biodiversității sunt (Borlea
2004) : stabilirea domeniului de monitorizare (definirea limitelor geografice ale domeniului),
stabilirea bazei de referință pentr u monitorizare (biodiversitatea naturală), stabilirea metodelor
de evaluare li monitorizare, stabilirea seturilor de date cheie pentru următoarele niveluri și
anume individual, suprafață de probă, ecosistem, național.
5
Această lucrare e ste structurată pe trei ca pitole după cum urmează:
Capitolul I se intitulează Diversitatea lumii vii și cuprinde definirea termenului de
biodiversitate, formele și căile de deteriorare ale acesteia. În acest capitol este introdus
conceptul de biodiversitate, apariția acestui termen în literatura de specialitate și modul în care
a evoluat acesta pe parcursul mai mul tor decenii.
Capitolul II se numește Protecția juridică a biodiversității, expunând legislaț ia în
domeniul biodiversității , respectiv convenții internaționale, directive europene și legislația din
țara noastră. Acest capitol oferă o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă importanța
conservării biodiversității la nivel global, european și național.
Capitolul III este denumit Direcții și strategii de conservare a biodiversi tății și
analizează date actuale privind situația biodiversității. Misiunea acestui capitol este de a
prezenta modalități de conseva re a biodiversității, strategii adoptate până acum dar și propuneri
viitoare pentru atingerea acestui scop și de sublinia fa ptul că oamenii sunt tot mai preocupați
de acest fenomen al pierderii biodiversității.
Lucrarea se încheie cu concluzii și propun eri desprinse în urma cercetării efectuate.
6
Capitolul I
DIVERSITATEA LUMII VII
Protecția naturii constituie în z ilele noastre o activitate conștientă, organizată și
instituționalizată. Așadar, o temă specială a ocrotiri i naturii este biodiversitatea.
Din păcate, aceasta este amenințată în zilele noastre cel mai mult prin distrugerea
habitatelor naturale și degradare a acestora, poluarea mediului , schimbările climatice globale și
supraexploatarea resurselor naturale.
Biodiversitatea constituie o componentă esențială a mediului, iar integritatea sa prezintă
o importanță deosebită. Aceasta reprezintă, în materie de resur se naturale, garantul deopotrivă
cel mai important pentru dezvoltarea durabilă a umanității, dar și cel mai ame nințat.
Sub dubla presiune a creșterii demografice și a amplificării consumului individual în
țările dezvoltate, biodiversitatea și patrimoniul genetic afectat pot dispărea. Aici nu ne referim
numai la speciile sălbatice, ci și la varietatea plantelor culti vate și la animalele domestice.
Biodiversitatea este una dintre cele mai importante resurse și așa cum vom observa, este și cea
mai exploatată .
În fiecare an, în data de 22 mai, se celebreaz ă Ziua Interna țional ă a Diversit ății
Biologice.
1. Noțiunea de biodiversitate
Biodiversitatea, provine grecescul bios care înseamnă viață și diversitas, -atis din la tină
care înseamnă diversitate. Se consta tă astfel că biodiversitatea include întreaga lume vie și
reprezintă unul din termenii cheie în domeniul conservării.
Conceptul de biodiversitate sau diversitate biologică a fost definit pentru prima dată în
contextul adoptării unui nou instrument internaț ional de mediu, în cadrul Summit -ului
Pământului UNCED din 1992 de la Rio de Janeiro. Acesta semnifică diversitatea vieții de pe
pământ și implică patru nivele de abordare: diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor,
diversitatea genetică și divers itatea etnoculturală. Din punct de vedere conceptual,
7
biodiversitatea are valoare intrinsecă , acesteia asociindu -i-se însă și valorile ecologică,
genetică, socială, economică, științifică, educațională, culturală, recreațională și estetică.1
Biodiversitate a cuprinde varietatea genelor, a speciilor și a ecosistemelor care
constituie viața pe pământ.2 În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversității
cu consecințe profunde pentru lumea naturală și pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele
princ ipale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită
sistemelor de producție agricolă intensivă, construcțiilor, exploatării carierelor, exploatării
excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor și solurilor, invaziilo r de specii străine,
poluării și – tot mai mult – datorită schimbă rilor climatice la nivel global . Europa a stabilit un
obiectiv pentru a stopa pierderea biodiversității. Studiile recente arată că, fără eforturi politice
suplimentare semnificat ive, este pu țin probabil ca obiectivul să fie atins.3
În contextul de astăzi, observăm că biodiversitatea este un termen frecvent utilizat, atât
în limbajul de specialitate cât și în cel curent. Există multe definiții date acestui termen,
formulate de specialiști, de organisme naționale și internaționale sau promovate de conferințe
internaționale.
Acest termen, a fost folosit pentru prima dată în SUA la primul forum American
„National Forum on BioDiversity”(1986). Ulterior acesta, a fost preluat în raportul Comisiei
Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare.
În anul 1987, termenul este preluat în cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii
(Office of Technology Assessement), atrib uindu -se următoarea definiție: „ varietatea și
variabilitatea între organismele vii în complexe le ecologice în care se întâlnesc .”4
În anul 1989, Reid și Miller, de la World Resources Institute, consideră că
„biodiversitatea este varietatea organismelor lumii, inclusiv diversitatea lor genetică și
comunitățile de viață pe care le formează” . Conform acestei definiții, observăm că se include
și interrelațiile genelor, speciilor și ecosistemelor.
În 1992, Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare a adoptat Convenția
asupra Diversității Biologice. Este important faptul că această convenție a fost semnată de 168
1 Pricope Ferdinand Măzăreanu, Ecologie generală, Editura Rovimed, 2010, pag.82 .
2 Ibidem, pag.83 .
3 Bunea Gheorghe , Dreptul mediului , ed. Risoprint, 2012 , Cluj-Napoca .
4 Primack, R., Pătroescu, M., R ozylowicz, L., Iojă, C., Fundamentele Conservării Diversității Biologice , Editura
AGIR, 2008, p. 5.
8
de state, iar până în prezent a fost ratificată, prin legi, de parlamente de peste 120 de state .
România a ratificat CBD prin Legea nr. 58/1994. De menționat este faptul că , în introducerea
acestei Convenții se afirm ă că: „resursele bi ologice ale Terrei sunt primordiale pentru
dezvoltarea economică și socială a umanității în întregimea sa. În acest sens, există o
recunoaștere a faptului că biodiversitatea este un atuu universal, de o valoare inestimabilă
pentru generațiile prezente și v iitoare. În același timp, acum amenințările care planează
asupra speciilor și ecosistemelor nu au fost nicicând atât de grave . ”5. Cele trei obiective ale
CBD sunt următoarele:
conservarea diversității biologice
utilizarea durabilă a componentelor diversi tății biologice
imparțirea corectă și echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice
Totodată, în Convenția asupra Diversității Biologice (CBD) întâlnim și definiția
diversității biologice. Așadar, aceasta este definită astfel: “diversitatea biologică înseamnă
variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosisitemelor
terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a complexelor ecologice din care acestea fac
parte, aceasta include diversitatea î n cadrul speciilor, dintre specii și a ecosistemelor”.
De remarcat este faptul că la un deceniu de la semnar ea CBD au apărut o serie de
nuan țări ale termenului de biodiversitate, ca un rezultat al acumulărilor de in formații, date și
situații noi: „astfel, Leveque et Mouno lou (2001) consideră că acest termen ar trebui utilizat
exclusiv pentru aspectele ce p rivesc interacțiunea Om -Natură ”6
Biodiversitatea constituie o componentă esențială a mediului, iar integritatea sa prezintă
o importanță deosebită. Biod iversitatea, reprezintă, în materie de resurse naturale, garantul
deopotrivă cel mai important pentru dezvoltarea durabilă a umanităț ii, dar și cel mai ame nințat.
Sub dubla presiune a creșterii demografice și a amplificării consumului individual în
țările dezvoltate, biodiversitatea și patrimoniul genetic afectat pot dispărea. Aici nu ne referim
numai la speciile sălbatice, ci și la varietatea plantelor cultivate și la animalele domestice. În
5 Convenția privind diversitatea biologică.
6 Grigore Babo ianu, Cornelia Ben ea, Tiberiu Rusu, Conservarea naturii și a biodiversității , Cluj-Napoca, U.T.
Press, 2009, p. 9 apud Leveque et Mounolou , Biodiversité, dynamique biologique et conservation, 2001 .
9
consecință, dispariția a numeroase specii de plante și animale privează generațiile viitoare de
posibilitatea de cultivare 7.
2. Forme ale biodiversității
Biodiversit atea este caracterizată pe trei niveluri 8 :
La nivel de specie , diversitatea biologică include tot spectrul organismelor de
pe Terra, de la bacterii ș i protozoare până la fungi, plante și animale;
Diversitatea genetică , la un nivel mai restrâns, include variația genetică a
speciilor, a populațiilor, separate geografic și a indivizilor în raport cu
populația din care provin;
Diversitatea ecosistemică , ce include variațiile din comunitățile biologice în
care speciile trăiesc, ecosistemele în care se dezvoltă și interacțiunile dintre
aceste niveluri.
2.1 Biodiversitatea la nivel de specie (interspecifică)
Diversitatea speciilor se referă la numărul de spec ii distincte de organisme vii care se
găsesc pe un anumit areal, de la unul foarte restrâns la nivel de glob. Din punctul de vedere al
biodiversității interesează numărul de unități taxonomice ce se află pe un anumit areal. Ne
referim în acest caz la o div ersitate taxonomică, ce ține seama de apropierea dintre speciile de
pe același bitop. Este vorba deci de existența a cât mai multe specii diferite.9
Unii autori consideră că acea sta este cea mai frecvent studiată categorie d e diversitate
biologică (Crist ea și Coroiu, 2002), iar alături de ea sunt cuprinse celelalte 3 forme ale
biodive rsității: genetică, ecosistemică și culturală.. Numai că biodiversitatea specifică
evidențiază numărul de specii dintr -o biocenoză, biotop, ecosistem, regiune, număr corelat cu
unitatea de suprafața sau volum, cu numărul de indivizi/ specie, importantă biogeografică a
7 Barbier, Edward B. et al. Economics and Ecology: new fro ntiers and sustainable development. London:
Chapman & Hall, 2004.
8 Primack, R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L., Iojă, I. C. (2002). Conservarea diversității biologice , Ed. Tehnică,
pp. 14-15.
9 Cristea Vasile , Biodiversitatea și clasificarea lumii vii în sistemul celor cinci regnuri , 2001, Cluj-Napo ca.
10
speciei și particularitățile ecotopului. Este deci o abordare calitativă, cantitativă, ecologică a
sistemelor biologice suprapopulationale și nu este vorba de o s uprapunere cu cercetările de
floristică sau faunistică. Cu ajutorul indicilor ecologici (concret cu indicii de biodiversitate) se
evaluează și se compară diverse regiuni ori diferite ecosisteme studiate ierarhizându -le. În acest
caz se poate vorbi de următ oarele situații10:
regiuni cu megadiversitate (numărul de indivizi, specii, taxoni endemici ori relictari
este foarte mare; 11 țări au primit acest calificativ: Mexic, Columbia, Ecuador, Zair,
China, Indonezia, Australia);
regiuni cu supremație în specii endemice: Australia (pentru mamifere – 210 specii;
pentru reptile – 605 specii), Brazilia (pentru amfibieni – 293 specii), Indonezia (pentru
păsări – 356 specii), China (pentru cormofite – 18.000 specii);
regiun i cu biodiversitate de tip αβγ
regiuni cu b iodiversitate supusă unor gradienți )
Când vine vorba de măsuri de conservare a biodiversității, pentru a fi siguri de reușită,
pe lângă aceste aspecte trebuie să se ia în considerare și biologia speciilor, fie că ne referim la
specii cheie (cu rol bioindi cator în funcționalitatea ecosistemului), specii țintă (cele cu grad
ridicat de vulnerabilitate) sau specii redundanțe ( cele care sunt capabile în condiții speciale de
perturbare funcțională, să substituie anumite specii).11
2.2 Biodiversitatea genetică ( intraspecifică)
Diversitatea genetică se referă la materialul genetic conținut în toate formele de viață și
cuprinde totalitatea informațiilor ce determină caracteristicile speciilor și indivizilor care
constituie diversitatea vieții. Varietățile genetice d etermină caracteristicile individuale în
cadrul speciei. Speciile cu areal mare prezintă varietăți puține; cele cu areal restrâns sunt
adaptate la condiții speciale deci apar varietăți genetice.12
Așadar, acest gen de biodiversitate se referă la variabili tatea existența în inter iorul
populațiilor unei specii. Cercetările moderne în domeniul biodiversității genetice folosesc
10 Coroiu David, Breeding Biology of the Golden Eagle , 2002, p. 23.
11 Ibidem, p. 24.
12 cit. din Global Biodiversity, 1993.
11
metode directe pentru studiul structurii genetice la nivel molecular, studii care apreciază
biodiversitatea geneti că prin calcularea u nor indici.
Un alt aspect care se cere a fi abordat este biodiversitatea la nivel molecular. Suntem
tentați să credem că omul a devenit specia cheie de boltă în biosferă. Tre ptat-treptat el a luat în
mâinile sale destinul a mii și mii de specii și a model at continuu ecosisteme. Una din
consecințele cele mai evidente a fost rapidă reducere a biodiversității (ex. despăduririle). Pentru
a remedia multe lucruri în acest domeniu lumea științifică este de acord că, din păcate, se știe
foarte puțin de spre origine a biodiversității).13
2.3 Biodiversitatea ecosistemică
Diversitatea ecosistemelor se referă la bogăția de ecosisteme existențe pe glob. Pe un
anumit areal, atunci când ne referim la diversitatea ecosistemelor facem referire la numărul de
ecosisteme pe care le include. Cu cât este mai mare numărul de acosisteme de pe un anumit
areal, cu atât mai mare este biodiversitatea. Să nu uităm însă că și la oră actuală este greu de
definit întindere a și structură unui ecosistem . Este practic o terminologie sinoni mă cu
diversitatea ecologică. Luând în considerare numărul de specii dintr -o suprafața data se
analizează rolul ecologic al acestor specii, schimbările în compoziția specifică, grupările de
specii sau de ecosisteme care se realizează, interacțiunile î n interiorul și dintre sisteme.14
Acest tip de biodiversitate este mai puțin studiată. Deci nu se referă numai la ecosistem
ci la structură să, la mărimea lanțurilor și rețelelor trofice, la circulația materiei și energiei. Sunt
cercetări care implică echipe de specialiști, aparatură și costuri ridicate. În acest caz se
analizează tipurile de asociații dintr -un spațiu dat, ierarhizarea habitatelor în funcție de
biodiversitate în cadrul aceleiași categorii. O biodiversitate generală mare presupune atât o
diversita te fitocenotică ridicată cât și o bogăție specifică ridicată pentru speciile de animale.15
13 di Castri, F. and T. Younes, , Ecosystem function of biological diversity . Biology International (Special Issue)
22: 1 -20, 1990.
14 Heywood, V. H., and I. Baste. 1995. Introduction. Pages 1 –19 in V. H. Heywood and R. T. Watson, editors.
Global biodiversity assessment . Cambridge University Press, Cambridge, United Kingdom .
15 Bleahu Marcia n, Ecologie -natură -om, Ed.Metropol, 1998, București.
12
3. Căile de deteriorare ale biodiversității
Numeroase activități umane afectează biodiversitatea, atât la nivel local, regional, cât și la
scală globală. Deși căile de deteriorare sunt foarte numeroase și variate, cele mai des întâlnite
sunt:
fragmentarea și distrugerea habitatelor;
supraexploatarea resurselor;
introducerea de noi specii;
poluarea;
modificările climatice globale.
Studiile efectuate arată că cele mai nocive acțiuni umane sunt cele legate de distrugerea
habitatelor și introducerea de noi specii .16
3.1 Fragmentare și distrugerea habitatelor
Deteriorarea masivă a habitatelor s -a produs sub acțiunea agriculturii neraționale,
dezvoltării urbane, defrișări lor, mineritului și poluării. Atunci când nu există un alt habitat sau
speciile implicate nu de pot deplasa, rezultatul este extincția speciilor.
73% dintre speciile dispărute, amenințate, vulnerabile sau rare sunt consecința
distrugerii habitatului fizic .
Deși majoritatea cercetărilor se canalizează spre ecosistemele terestre, distrugerea
habitatelor este o amenințare serioasă și asupra biodiversității marine, în special de -a lungul
coastelor și în jurul recifurilor de corali. De asemenea, construcțiile h idrotehnice (baraje, lacuri
de acumulare, regularizări de cursuri etc) afectează majoritatea apelor continentale, ceea ce are
același efect negativ asupra biodiversității.17
3.2 Supraexploatarea resurselor
Se referă în general la exploatarea de către om a plantelor și animalelor sălbatice cu rate
care depășesc capacitatea speciilor respective de a se reface. Deși supraexploatarea se poate
16 Cogălniceanu Dan., Biodiversity, a II a ediție , 2007, p. 26.
17 Cogălniceanu Dan, Diversitatea lumii vii. Determinatorul ilustrat al florei și faunei României, vol.3, p.102 .
13
referi și la plante rare (de exemplu la unele esențe lemnoase folosite în industria mobilei),
termenul este cel mai ade sea folosit pentru pescuitul industrial, vânătoare, comerț cu animale.
Cele mai expuse la supraexploatare sunt animalele de talie mare, a căror rată reproductivă este
foarte redusă. Un exemplu clasic este declinul elefanților africani, care în ultimii 50 d e ani au
fost decimați p entru valorificarea fildeșului.18
De asemenea, specii care populează habitate restrânse, cum sunt insulele mici, sunt
vulnerabile la supraexploatare. La fel se întâmplă și cu numeroase populații de pești oceanici,
care în condițiile creșterii cerințelor de hrană ale populației umane, au fost reduse simțitor. Un
exemplu elocvent este tonul, care mult timp a fost considerat un pește pentru pescuitul sportiv.
După 1980, el a început să fie pescuit în scopuri comerciale și în zece ani își redusese deja cu
20% efectivele.19
Supraexploatarea duce, în timp foarte scurt, la reducerea unor specii foarte comune, iar
refacerea efectivelor este, în majorit atea cazurilor foarte dificilă20.
3.3 Introducerea de specii noi
Speciile pe care omul le int roduce accidental sau intenționat în noi areale se numesc
specii invasive sau exotice. Transportul naval și aerian a accelerat acest proces de transplantare
a speciilor. Odată ajunse în noi locații, în lipsa prădătorilor, paraziților și patogenilor care le
limitează în habitatele naturale înmulțirea excesivă, acestea se răspândesc cu o rată
exponențială.
Astfel, speciile nou introduse afectează comunitatea în care pătrund fie prin
prădătorismul asupra unor organisme native, fie prin competiția pentru acelea și resurse
. Omul a introdus și el deliberat în scopuri în special eco rnomice, numeroase specii, dar
s-a dovedit că efectele au fost contrare. Speciile invazive constituie o problemă în întreaga
lume, aproximativ 40% din extincțiile semnalate datorându -se acestora, cu atât mai mult cu cât
introducerile de specii sunt în majoritatea cazurilor ireversibile.21
18 Constantin Eugen, Protecți a și conservarea biodiversității pe plan național și internațional , ed. Psihomedia,
2008.
19 Cogălniceanu Dan, Managementul capitalului natural , Editura Ars Docendi, 1999 .
20 Baboianu Grigore, Benea Cornelia, Rusu Tiberiu, Strategii și politici europene în d ezvoltarea durabilă și
protecția biodiversității , U.T Press, 2009, Cluj Napoca.
21 cit. din CBD, 1994.
14
3.4 Poluarea
Dreptul la un mediu săn ătos este un drept fundamental , un drept al fiecărei persoane
dintr -un stat, care -l consacră legislativ, în condiții le actuale, este firesc ca orice persoană să
poată pretinde să trăiască într -un mediu sănătos, nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării și
înlăturarea consecințelor acesteia trebuie să fie o îndatorire a tuturor locuitorilor unei țări, cum
este și dreptu l la un mediu sănătos, exprimat în caracterul său universal.22
Poluarea sub toate formele ei (fizică, chimică, biologică) afectează ecosisteme în
ansamblu și implicit comunitățile de organisme. De -a lungul timpului, s -a acordat o mare
atenție în special pol uării chimice, întrucât efectele acesteia sunt cele mai evidente. De
exemplu, ecosistemele acvatice marine (inclusiv Marea Neagră) sunt supuse poluării intense
cu metale grele, compuși organici de sinteză și reziduuri petroliere. Efectele acestui tip de
poluare este amplificat de timpul îndelungat de retenție al acestor compuși greu sau deloc
degradabili, care determină acumularea și cr eșterea rapidă a concentrației. Ca urmare, s -au
impus deja, la nivel mondial, o serie de măsuri pentru limitarea acestui fen omen nociv, care
afectează biodiversitatea sub toate formele ei. 23
Un tip aparte de poluare îl reprezintă poluarea genetică, care este consecința manipulării
genetice a organismelor prin intermediul ingineriei genetice. Scopul acestei modificări genetice
este fie ameliorarea unor caracteristici morfologice și fiziologice, fie inducerea rezistenței la
diverși compuși chimici, factori de abiotici de mediu, paraziți și patogeni. Deși aparent
manipularea genetică a organismelor oferă soluții viabile pentru o se rie de probleme actuale,
ele nu rezolvă cauzele, ci doar atenuează efectele. 24
Uneori, aceste acțiuni pot avea efecte adverse asupra utilizării durabile și conservării
capitalului natural prin destabilizarea sistemelor ecologice naturale și antropizate, cu atât mai
mult, cu cât în majoritatea cazurilor mecanismele și procesele moleculare sunt insu ficient
cunoscute.25
22 Lupan Ernest, Dreptul la un mediu nepoluat , în Iurisprudentia nr. 1/1993, p. 51.
23 Duțu Mircea, Despre necesitatea recunoașterii și semnificațiile drept ului fundamental al omului la un mediu
sănătos , în Dreptul nr. 9 -12/1990, p. 41.
24 Vișan S., Crețu S., Alpopi C., Mediul înconjurător. Poluare și protecție , Editura Economică, București, 1998.
25 Ciubotaru Virginia, Socolescu Ana Maria, Poluarea și protecți a mediului, Editura Economică, 2009 , București.
15
3.5 Modificările climatice globale
În ultimii ani se constată o accelerare a modificărilor climatice, care se datorează în
principal crește rii concentrației în atmosferă a gazelor de seră și subțierii stratului de ozon.
Ca urmare, are loc o modificare a condițiilor de mediu, dincolo de limitele normale.
Multe specii sunt sensibile la variația factorilor de mediu și în consecință sunt puterni c afectate.
Mai mult, orice modificare apărută la nivelul unei specii component a biocenozei va afecta alte
specii componente, întrucât, așa cum se știe toate speciile unei biocenoze sunt interconectate
într-o rețea trofică complexă.26
Nu putem stopa declin ul biodiversității fără a aborda problema schimbărilor climatice,
fiind imposibilă, în egală măsură, și abordarea aspectului schimbărilor climatice fără a ține
seama de biodiversitate și ecosisteme. Dacă nu reușim să atingem obiectivele privind
schimbările climatice, acest lucru ar putea avea un impact semnificativ asupra biodiversității și
sistemelor. În același timp, schimbările climatice trebuie abordate în cadrul provocării mai
ample a conservării capacității ecosistemelor globale de a continua să funcț ioneze ca rezervoare
pentru emisiile de gaze cu efect de seră și a evitării degradării ecosistemelor, degradare care
accelerează încălzirea globală prin despăduriri sau acidifierea oceanelor27.
Următorii ani s -ar putea dovedi decisivi. Acțiunea integrată pr ivind declinul
biodiversității și schimbările climatice va spori oportunitățile de dezvoltare durabilă, implicând
oamenii și împărtășind responsabilitatea unui viitor construit pe echitate, securitate, dezvoltare
umană și bunăstare .28
26 Enache Mihai, Impactul factorilor de mediu asupra biodiversității , 2010 , ed. Academiei Române, Bucu rești.
27 Grupul ad hoc de experți ai UE privind biodiversitatea și schimbările climatice.
28 Raportul AEM nr. 4/2008 : Impacts of Europe’s changing climate – 2008 indicator -based assessment.
16
Capitolul II
PROTECȚIA JURIDICĂ A BIODIVERSITĂȚII
Pierderea continuă și starea dezastruoasă a biodiversității este una dintre cele mai grave
probleme de mediu cu care se confruntă nu doar Uniunea Europeană, dar și omenirea în
general. Nu în zadar, anul 2010 a fost pr oclamat de către Națiunile Unite drept Anul
Internațional al Biodiversității pentru a aduce această problemă în atenția publicului și a acționa
în vederea salvgardării varietății formelor de viață pe mapamond .29
Biodiversitatea cuprinde varietatea formelor de viață sub toate aspectele sale, aici fiind
inclusă atât diversitatea speciilor de floră și faună, varietatea genetică în cadrul acelorași specii,
cât și diversitatea ecosistemelor. Toate acestea ne aduc beneficii enorme, pornind de la
resursele naturale pe care le utilizăm zi de zi, cât și asigurarea calității aerului, apei, solului sau
reducerea poluării. De aceea biodiversitatea are nevoie de o protecție adecvată, care, la rândul
ei, să ne asigure un mediu decent de viață.30
Biodiversitatea este totuși în criză. În Europa, aproape un sfert din speciile sălbatice
sunt acum amenințate cu dispariția și majoritatea ecosistemelor sunt degradate până la punctul
în care ele nu mai sunt capabile să -și livreze serviciile lor valoroase. Această degradare
reprezint ă pierderi sociale și economice enorme pentru UE.
În 2011 , se estima că în Uniunea Europeană numai 17% dintre habitate și specii și 11%
dintre ecosistemele esențiale protejate conform legislației UE sunt într -o stare favorabilă
Aceasta va continua de aseme nea să joace un rol activ la nivel internațional, ajutând la
asigurarea că angajamentele globale privind biodiversitatea adoptate la Conferința Părților din
anul 2010 la Convenția privind Diversitatea Biologică, din Nagoya, Japonia, sunt îndeplinite.31
În mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă strategie care prezintă cadrul pentru
acțiune al Uniunii Europene pentru următorii zece ani, pentru a atinge ținta primară privind
biodiversitatea pentru 2020 stabilită de conducătorii UE în martie 2010.
29 Cucerescu, Victoria., Legisla ția Uniunii Europene privind protecția biodiversității . Studii Europene, p.7.
30 Cucerescu, V., loc. cit.
31 Comunicare a Comisiei către Parl amentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul
Regiunilor. Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural : o strategie a UE în domeniul biodiversității
pentru 2020 .
17
1. Drept ul fundamental al omului la un mediu sănătos
Instrumentele cu caracter universal care proclam ă drepturile omului sunt: Carta ONU32
și Declarația Universală a Drepturilor Omului. Pentru soluționarea problemelor "interna ționale
cu caracter economic, social, cultural și umanitar, Carta stipulează în art. l, punctul 3,
„respectarea drepturilor omului și libertăți fundamentale pentru toți, fără deosebire de ras ă, sex,
limbă sau religie"33.
Instrumentele cu caracter general vizeaz ă patru categorii de drepturi fund amentale ale
omului :34 drepturi economice și sociale (dreptul la muncă, la securitate socială, la sănătate
ș.a.); drepturi culturale (dreptul la educație, la viață culturală etc.); drepturi civile (dreptul la
egală ocrotire în fața legii, dreptul la cetățe nie, la libertate și inviolabilitate s.a.); drepturi
politice (dreptul la libertatea gândirii și conștiinței, dreptul de a alege și a fi ales etc,).
Aceast ă ierarhizare presupune o abordare unitară a conceptului drepturilor omului,
determinată de realitate a vieții social -economice și politice naționale a statelor și de evoluția
relațiilor internaționale. La baza acestui concept general, stau dreptul la pace, dreptul la
viață, dreptul la dezvoltare și dreptul la un mediu sănătos .
După cum se poate observa oc rotirea mediului înconjurător a devenit în prezent o
necesitate recunoscută în toate statele lumii. Au luat ființă o serie de organizații internaționale
precum Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Fondul Mondial pentru Natura
Sălbatică, Pro gramul Omul și Biosferă etc.
Pentru a înțelege cum au apărut și cum s -au dezvoltat reglementările juridice a
mediului , găsim cuvinte cheie încă din definițiile date de mulți autori pentru noțiunea de drept
al mediului.
32 Semnată la 26 iunie 1945.
33 Declarația Universală a Dreptur ilor Omului; Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare din
Europa, Helsinki, 1975; Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, intrat în vigoare în 1976;
Documentele finale de la Belgrad, 1978 și Madrid, 1981. La scară re gională: Convenția europeană a drepturilor
omului, 1959, elaborată în cadrul Consiliului Europei; Convenția inter -americană relativă la drepturile omului,
elaborată de Organizația Statelor Americane,1969; Carta Africană, 1981; Declarația de la Stockholm, 1 972.
34 Prevederile referitoare la drepturile omului din Carta ONU au fost ulterior dezvoltate în mai multe documente
internaționale, cu caracter general și regional.
34 Zlătescu Irina , Despre drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului, revista „Dr eptul" nr. 7 -8/1991, pp.
27-29).
18
Astfel, profesorul Ernest Lupan define ște dreptul mediului ca fiind „ acea ramură
în sistemul nostru juridic care înmănunchează normele juridice care reglementează relațiile
dintre persoane, formate în legătură cu protecția mediului ”35
Profesorul Mircea Duțu consideră că „ dreptul mediului repr ezintă, în abstract,
ansamblul reglementărilor juridice și instituțiile stabilite în vederea protecției, conservării și
ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă ”36
O definiție dezvoltată ne este oferită de către doamna profesor Dan iela Marinescu37
care subliniază că „ dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice
care reglementează relațiile care se stabilesc între oameni, privind atitudinea lor față de
mediu, ca element vital și suport al vieții, în proc esul folosirii în scopuri economice, sociale și
culturale a componentelor sale, naturale și artificiale, precum și relațiile legate de protecția,
conservarea și dezvoltarea lor durabilă ”
În leg ătură cu consacrarea internațională a dreptului fundamental al omului la un
mediu sănătos, Conferința ONU asupra mediului din 1972, îl formulează ca un prim principiu
al Declarației asupra mediului, având în vedere totodată și obligația societății de a conserva,
apăra și îmbunătăți mediul pentru generațiile prezente și viitoare. Ulterior, art. 24 din Carta
africană a drepturilor omului și ale popoarelor prevede că „ toate popoarele au dreptul la un
mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor ”.
În ceea ce privește dreptul comunitar , Tratatul de la Maastrich (1995) stipulând
că Uniunea recunoaște drepturile fundamentale ale omului, așa cum sunt ele garantate de
Convenția Europeană de la Roma (1950) și cum rezultă din tradițiile constituționale, comune
ale statelor membre, precum și din principiile generale ale dreptului comunitar38, a recunoscut
și încorporat, pe cale de trimitere indirectă, dreptul fundamental la mediu, în cadrul drepturilor
omului recunoscute și garantate la nivelul ordinii jurisdicționale comunitare.39
35 Lupan Ernest , Dreptul mediului , Universitatea Independentă „Dimitrie Cantemir”, Cluj -Napoca, 1993, p. 121.
36 Duțu Mircea, Tratat de dreptul mediului , ed. a III -a, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 141.
37 Marinescu Danie la, Tratat de dreptul mediului , ed. a II -a revăzută și adăugită, Ed. Universul Ju ridic, 2007, p.
55., București.
38 Duțu Mircea , Dreptul mediului . Tratat. Abordare integrală. Vol. I ., Editura Economică București , p. 80.
39 Mazilu Dumitru , Dreptul comunitar al mediului , ed.Lumina Lex, 2008, București.
19
În sfârș it, legislația națională prin Constitu ția României din 1991, revizuită în anul
2003, consacră dreptul fundamental ,, al oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat
ecologic ” (art. 35). Din formularea textului se desprinde ușor concluzia că acest drept este
recunoscut atât persoan elor fizice, luate individual, cât și persoanelor juridice pentru că și
acestea din urmă beneficiază de aceleași garanții legale, în exercițiul acestui drept. Mai mult
decât atât, titularii acestui drept nu sunt numai cetățenii români, ci orice subiecte in dividuale
de drept. Pentru realizarea acestui drept, statul are obliga ția să asigure cadrul legislativ
necesar40.
Cât privește conținutul dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos,
trebuie pornit de la noțiunea specifică de „mediu", atât lato sen su – ca mediu întregii biosfere –
, cât și stricto sensu – reprezentat de mediul fizic imediat al individului (habitatul și
împrejurările naturale).41
2. Cadrul legislativ în domeniul conservării biodiversității
2.1 Convenții internaționale
Conservarea ș i utilizarea durabilă a biodiversității are o importanță vitală pen tru
satisfacerea necesităților în continuă creștere în produse alimentare, sănătate publică și multe
altele a populației Pământului.
În legătură cu activitatea umană, biodiversitatea scad e considerabil și de aceea este
foarte important de a preveni și de elimina cauzele sărăcirii acesteia . Prin urmare la nivel
internațional sunt întreprinse anumite eforturi, în scopul de a încetini și apoi de a stopa
degradarea de mai departe, inclusiv pri n intermediul convențiilor și acordurilor în această sferă
de activitate, și punerea în acțiune a programelor și cerințelor acestora în practica statelor. 42
40 Art. 35 alin. (2) din Constituție.
41 Anghel Ion, Dreptul mediului înconjurător , ed. Europolis, 2004 .
42 Borlea G. Florian, Protecția naturii și conservarea biodiversității , ed. Eurobit, 2006 .
20
2.1.1 Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională în special ca habitat
al păsări lor acvatice (Convenția Ramsar)
Convenția Ramsar a fost aprobată în februarie 1971 în orașul Ramsar (Iran). Convenția
este primul acord global și internațional, în întregime dedicat unui tip de ecosistem sau habitat.
Principalele obiective ale Convenției s unt:
inventarierea tuturor zonelor umede de importanță internațională și extinderea
numărului lor în baza celor puțin studiate;
contribuirea la asigurarea bazei legislative pentru protejarea zonelor umede;
aportul la elaborarea planurilor de management și a mecanismelor economice de reglare
a folosinței resurselor naturale
est monitorizarea științif ic argumentată a zone lor umede (zonele incluse în l ista zonelor
umede de importanță internațională, elaborată în cadrul Con venției sunt numite zone
Ramsar)43
În numărul zonelor Ramsar pot intra zone umede marine sau de litoral, terenuri
interioare și antropogene. Zonele de importanță internațională sunt evidențiate pe baza
criteriilor Convenției, stabilite în baza a patru indicatori de bază:44
1. unicitatea sa u reprezentativitatea (caracter tipic pentru un anumit landșaft sau teritoriu);
2. date despre bogăția florei sau a faunei (criterii generale);
3. date despre păsările de apă (criterii speciale);
4. date despre pești .
În lista Convenției înseamnă că statul își a sumă obligația de a realiza în ele acti vitatea
în așa mod încât să contribuie la păstrarea și utilizarea durabilă a terito riului, chiar mai mult,
să contribuie la protecția, gestionarea și utilizarea rațională a resurselor de păsări de apă
migratoare .
43Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională în special ca habitat al păsărilor acvatice
(Convenția Ramsar) .
44 Ibidem.
21
România este parte contractantă a Convenția „RAMSAR” începând cu 21 septembrie
1991 (prin adoptarea Legii nr. 5 din 25 ianuarie 1991).
În perioada 2013 – 2015, România a deținut Președinția Comitetului Permanent al
Convenției RAMSAR, în prezent este membră a Comitetului Permanent Ramsar, pentru
perioada 2015 – 2018.45
2.1.2 Convenția pentru protecția patrimoniului cultural și natural mondial 46
Convenția pentru protecția patrimoniului cultural și natural mondial a intrat în vigoare
în cadrul Conferinței Genera le UNESCO în 1972.
În prezent deja peste 185 țări au semnat acest document. El este cel mai universal
instrument legal internațional de protecție a patrimoniului cultural și natural. Convenția
stabilește responsabilitatea pentru identificarea, protecția, ocrotirea și transmiterea
patrimoniului cultural și natural viitoarelor generații; includerea protecției patrimoniului în
programele de dezvoltare, crearea de servicii, dezvoltarea cercetărilor științifico -tehnice,
adoptarea măsurilor necesare pentru prot ecția legislativă, științifico -administrativă și
financiară a patrimoniului; susținerea cercetărilor; instruirea personalului, asigurarea cu
echipament; atribuirea de împrumuturi și subvenții .
În conformitate cu această convenție, obiectele patrimoniului cultural și natural în state
se consideră ca având o importanță deosebită de însemnătate internațională. În legătură cu
aceasta ocrotirea și conservarea lor sunt obiectul activității și responsabilității comunității
internaționale. Guvernele identifică obi ectele patrimoniului și organizează cercetarea și eva –
luarea profundă a acestora. După aprobarea Comisiei pentru patrimoniul mondial ele sunt
incluse în Lista obiectelor patrimoniului mondial. Obiectele sunt divizate în naturale, culturale
și mixte – naturale și culturale .
România acceptă Convenț ia privind protecț ia patrimoniului mondial, cultural ș i natural,
adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și
Cultură la 16 noiembrie 1972.
45 www.anpm.ro .
46 http://rosilva.ro/arii/legi/decret_187_90_anexa.pdf .
22
2.1.3 Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale
de dispariție (CITES) 47
Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de
dispariție a fost semnată la Washington (SUA) în 1973.
Această convenție instaurează controlul mondial asupra comerțului internațional cu
specii sălbatice de floră și faună pe cale de dispariție. Ea introduce licențierea și certificarea
comerțului cu aceste organisme și cu articole din ele, sau în cazul de plasării lor peste hotarele
de stat.
2.1.4 Convenția asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice 48
Convenția asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice a fost semnată
la Bonn (Germania) în 1979 și e cunoscută sub numele de Convenția de la Bonn.
Obiectivul ei este ocrotirea speciilor de animale în cea mai vulnerabilă perioadă a vieții
lor – momentul migrației. Documentul indică despre necesitatea colaborării pentru ocrotirea
lor, de asemenea indică acțiunile necesare pen tru ocrotirea speciilor migratoare și a habitatelor
acestora.
O importanță deosebită li se acordă și acelor specii și habitate, ocrotirea cărora necesită
colaborarea mai multor state. Convenția a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1983. Numărul
Părților ei treptat crește și la momentul actual cuprinde mai mult de 110 țări din Africa, America
Centrală și de Sud, Europa și Oceania. Părțile Convenției fac schimb de informație și
coordonează acțiunile și programele de protecție a naturii în regiu ne. Participare a la Convenția
de la Bonn completează participarea la Convenția Ramsar și la Convenția privind diversitatea
biologică, iar pentru țările europene la Convenția de la Berna .
2.1.5 Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa
Această convenție a fost semnată la Berna în anul 1979 și este un instrument -cheie
pentru protecția diversității biologice în Europa. Obiectivul Convenției este de a asigura
ocrotirea faunei și florei sălbatice și a habitatelor naturale; de a cont ribui la colaborarea
internațională; de a acorda o atenție deosebită speciilor rare și celor vulnerabile, inclusiv
47 http://www.cites.org/ .
48 www.sor.ro/ Conventia _de_la_Bonn .
23
speciilor migratoare . Țările participante ale Convenției trebuie să aplice la nivel național măsuri
de gestionare a populației faunei și flo rei sălbatice în conformitate cu cerințele ecologice,
științifice și culturale specifice .49
Analiza implemntării Stra tegiei UE privind conservarea biodiversității a reliefat o serie
de rezultate pozitive, dar și o serie de deficiențe . Alte rezultate pozi tive au decurs și vor
decurge în continuare din implementarea legislați ei axate pe reducerea anumitor poluanți și a
altor texte de lege în favoarea biodiversității, din ef orturile de a integra mai bine aspectele
legate de biodiversitate în alte domenii de polit ică, precum politica comună în domeniul
pescuitului ulterioară reformei din 2002 și prin crește rea oportunităților financiare în favoarea
biodiversității, oferite de diverse politici ale UE, inclusiv de politica agricolă comună (PAC)
2.1.6 Conve nția privind biodiversitatea biologică 50
În 1992 în cadrul Conferinței Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro s -a înaintat problema
conservării diversității speciilor, a ecosistemelor și a landșafturilor ca sarcină primordială
pentru persoanele de decizie și public în general în toată lu mea. Diversitatea biologică a fost
recunoscută ca fiind o parte foarte importantă a patrimoniului mondial al umanității, ca sursă
vitală a dezvoltării economice și sociale a acesteia. În același timp, existența speciilor și a unor
ecosisteme întregi se află în pericol. Continuă dispariția unor specii, continuă micșorarea
suprafețelor forestiere și a resurselor maritime cu pași amenințători. În legătură cu acest fapt,
țările participante la Conferință au semnat Convenția priv ind diversitatea biologică .
În cadrul Conferinței Părților la CBD au fost adoptate și principiile ce stau la baza
conservării biodiversității și dezvoltării durabile a sistemului socio -economic, așa cum sunt
prezentate în continuare51:
1. Principiul preven ției: conservarea biodiversității se realizează eficient dacă sunt eliminate
sau diminuate efectele posibilelor amenințări;
2. Principiul precauției: lipsa studiilor științifice complete nu poate fi considerată ca motiv
de acceptare a unor activități ce p ot avea impact negativ semnificativ asupra biodiversității;
3. Principiul poluatorul plătește: cel ce cauzează distrugerea biodiversității trebuie să
plătească costurile de prevenire, reducere a impactului sau reconstrucție ecologică;
49 www.infoeuropa.md.
50 http://biodiversitate.mmediu.ro/convention .
51 Ibidem.
24
4. Principiul parti cipării publicului la luarea deciziilor și accesul la informație și justiție
în domeniul mediului: publicul trebuie să aibă acces la informațiile de mediu și dreptul de a
participa în procesul de luare a deciziilor de mediu;
5. Principiul bunei guvernări : guvernarea trebuie să îndeplinească opt caracteristici majore
– să fie participativă, măsurabilă, transparentă, responsabilă, efectivă și eficientă, echitabilă și
în acord cu normele legale;
6. Principiul integrării sectoriale: conservarea biodiversităț ii și utilizarea durabilă a
componentelor sale trebuie luate în considerare în procesul de luare a deciziilor și de stabilire
a politicilor sectoriale;
7. Principiul abordării ecosistemice: reprezintă o strategie de management integrat,
adaptativ, bazată pe aplicarea unor metodologii științifice corespunzătoare care iau în
considerare structura și funcțiile ecosistemelor și capacitatea lor de suport;
8. Principiul rețelelor ecologice: pentru asigurarea conectivității dintre componentele
biodiversității cu cele ale peisajului și ale structurilor sociale, având ca și componente centrale
ariile naturale protejate, se stabilesc culoare ecologice de legătură;
9. Principiul subsidiarității: reglementează exercițiul puterii, deciziile trebuind luate la
nivelul c el mai de jos (local, regional, național);
10. Principiul compensării : în cazul în care există un impact negativ și în lipsa unor soluții
alternative, pentru obiective de interes public major se stabilesc măsuri compensatorii.
Organul superior al Conve nției este Conferința Părților (CP), ședințele căreia au loc o
dată în 2 ani. Secretariatul CDB organizează și asigură desfășurarea CP, iar Biroul Conferinței
Părților răspunde de conducerea Conferinței. La momentul actual au avut loc deja nouă
conferințe ale Părților Conferințele și au fost inițiate lucrările asupra a șapte programe
tematice, incluzând biodiversitatea agricolă, biodiversitatea zonelor secetoase, biodiversitatea
pădurilor, biodiversitatea apelor interioare, biodiversitatea ecosistemelor ins ulare,
biodiversitatea mărilor și de litoral, biodiver sitatea munților.
Pentru fiecare program sunt stabilite principiile fundamentale de funcționare,
întrebările cheie puse în discuție, rezultatele preconizate, totodată se propune un mod de
funcționare, precum și metode și procedee de realizare a obiectivelor. De asemenea, mai există
și așa -numitele probleme și programe complexe care asigură legă tura dintre programele
tematice .
25
Realizarea programelor este responsabilitatea părților, secretariatului Conv enției,
organizațiilor internaționale corespunzătoare și a altor organizații. Conform rezultatelor, în
urma lucrului efectuat, programele tematice sunt perio dic reexaminate de către Organul
Auxiliar pe probleme științifico -tehnice și pe consultări tehnolo gice și de către Conferințele
Părților .
Programul de lucru privind biodiversitatea agricolă
Obiectivul general al programului de lucru constă în contribuția spre realiza rea obiectivelor
Convenției în sfera biodiversității agricole și în special:52
să co ntribuie la influența pozitivă și la scăderea acțiunii negative a sistemelor și
metodelor producției agricole asupra diversității biologice în ecosistemele agrare și în
ceea ce privește relațiile acestora cu alte ecosisteme;
să contribuie la conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice, care posedă o
valoare reală și potențială pentru producția alimentelor și gestiona rea gospodăriilor
agricole;
să contribuie la distribuția corectă și echitabilă a venitului, obținut în urma utilizării
resurselor genetice .
Programul de lucru privind ariile protejate
Rolul decisiv al ariilor naturale protejate (ANP) în realizarea scopurilor Convenției nu
o dată a fost accentuat în deciziile Conferințelor Părților . ANP este un element important al
diferitor progr ame tematice, inclusiv în ceea ce ține de: diversitatea biologică a ecosistemelor
apelor interioare, diversitatea biologică a zonelor secetoase, diversitatea biologică a pădurilor
și diversitatea biologică a re giunilor muntoase. Convenția a elaborat un în drumar asupra
diferitor probleme complexe, în legătură cu crearea și funcționarea ANP.
Scopul comun al acestui program este contribuirea la crearea și gestionarea eficientă a
sistemelor ANP naționale și regionale, care împreună, formând o rețea globală, d uc la atingerea
celor trei scopuri ale Convenției și a scopurilor pentru 2012 cu privire la scăderea considerabilă
a ratei actuale de pierderi a biodiversității .
52 http://mmediu.ro/file/strategie_Biodiversitate_2000_Ro.pdf .
26
Printre obiectivele programului se numără următoarele:53
crearea și consolidarea sistemelor re gionale și naționale ANP, incluse în rețeaua globală;
crearea și consolidarea rețelelor regionale, sistemelor ANP transfrontaliere, colaborarea
dintre ANP vecine dincolo de hotarele naționale;
îmbunătățirea esențială a planificării ANP în conformitate cu calitățile teritoriului acestora
și gestionarea lor;
extinderea și asigurarea participării comunităților locale și a tipu rilor corespunzătoare de
activitate;
Programul de lucru privind zonele secetoase și subumede
Programul are scopul de a complet a cunoștințele despre starea diversității biologice a
zonelor secetoase și subumede și despre factorii, care exercită presiuni asupra ei. Programul
urmează să realizeze propagarea cunoștințelor și experienței avansate, precum și completarea
deficitului de cunoștințe pentru determinarea măsurilor necesare de ameliorare a situației.
Programul susține propagarea practicii avansa te de gestionare și folosire a resurselor
acestor zone, prin măsuri concrete, ținând cont de necesități Acesta cere elaborarea
progra melor naționale pentru păstrarea și utilizarea stabilă a biodiversității zonelor secetoase
și subumede, precum și dezvoltarea colaborării dintre regiuni și organizații. Printre obiectivele
programului sunt:
coordonarea activității cu convențiile adiacente , în special cu Convenția privind
deșertificarea;
contribuirea la conserva rea și utilizarea durabilă a componenților biodiversității și
distribuirea echitabilă a profitului, obținut în urma utilizării resurselor genetice;
adoptarea de măsuri pentru stop area pierderii biodiversității a zonelor secetoase și
consecințelor social -economice legate de acest fapt .
Programul extins de lucru în domeniul diversității biologice a pădurilor
CDB include problemele legate de păduri într -un șir de hotărâri ale Confe rințelor
Părților, dar în special, e vorba de programul extins de lucru în domeniul diversității biologice
53 mmediu.ro/protectia_naturii/sesiunea_atribuire4.html .
27
a pădurilor. A fost recunoscut faptul că trebuie să se realizeze un pro gram extins de lucru în
domeniul diversității biologice a pădurilor în contex tul priorităților și necesităților naționale .
Măsurile prioritare realizate la nivel național trebuie să fie determinate ținând cont de
necesitățile naționale și regionale concrete, avizele organelor naționale, legislația în vigoare,
condițiile și priorit ățile referitoare la problemele pădurilor, și, de asemenea luând în conside rare
strategiile naționale privind resursele forestiere și biodiversitatea acestora .
Programul de lucru în domeniul biodiversității ecosistemelor apelor interioare
Acest program s e bazează pe abordarea ecosistemică, care include principiile de
management de bazin. El stabilește direcțiile principale ale activității pentru prevenirea
pierderilor ulterioare ale biodiversității, inclusiv: monitorizarea, inventarierea și estimarea
biodiversității ecosistemelor acvatice interioare; evaluarea impactului proiectelor hidrotehnice;
elaborarea strategiilor privind prevenirea poluării cu utilizarea tehnologiilor adecvate .
Programul susține dezvoltarea colaborării transfrontaliere și implicar ea po poarelor
băștinașe la toate nivelurile de activitate Acesta este integrat cu alte programe tematice și
complexe CDB și presupune o colaborare strânsă cu alte convenții și organizații (mai ales cu
convenția Ramsar și cu Convenția privind speciile migr atoare), în cadrul Planurilor consolidate
de lucru.
Din păcate, hotărârile și programele CDB nu sunt prea bine reflectate în Strategia
națională și planul de acțiune în domeniul conservării diversității biologice, pe care Parlamentul
l-a adoptat în anul 2001, Convenția pe parcursul acestei perioade a aprobat încă multe hotărâri.
2.2 Directive europene
Protecția și conservarea biodiversității în Uniunea Europeană este parte a politicii de
mediu a acesteia. Baza juridică a politicii de mediu a UE o const ituie articolele 191 -193 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Articolul 191 (ex -articolul 174, inițial articolul
130R din Tratatul de instituire a Comunității Europene) prevede în alin. 1 că: „ Politica Uniunii
în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective: conservarea, protecția și
îmbunătățirea calității mediului; ocrotirea sănătății persoanelor; utilizarea prudentă și
rațională a resurselor naturale; promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să
28
contracareze problem ele de mediu la scară regională sau mondială și în special lupta
împotriva schimbărilor climatice ”54
Chiar dacă protecția biodiversității nu este expres menționată în cadrul acestui articol
ea poate fi considerată parte integrantă a obiectivului privind con servarea, protecția și
îmbunătățirea calității mediului, fiind, în consecință, parte a politicii de mediu a UE. Mai mult,
protecția biodiversității este inclusă în calitate de domeniu prioritar al politicii de mediu în
cadrul celui de -al 6-lea Program de A cțiune pentru Mediu, intitulat Mediu 2010: Viitorul
nostru, alegerea noastră.
Programul dat a fost instituit prin Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 22 iulie 2002. Astfel, la articolul 2 se stipulează că Programul, printre altele,
urmărește: „ să protejeze, să conserve, să restaureze și să dezvolte funcționarea sistemelor
naturale, a habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu scopul opririi deșertificării și
a procesului de dispariție a biodiversității, inclusiv c elei a resurselor genetice, atât în
interiorul Uniunii Europene, cât și la scară globală ” 55. Un al 7 -lea Program de Acțiune pentru
Mediu, care nu are cum să omită conservarea și protecția biodiversității, este în curs de
adoptare, dar politica de mediu con stituie inevitabil la moment un element important al
strategiei Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și
favorabilă incluziunii.
2.2.1 Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor
naturale și a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate)
Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva „Habitate”), la rândul ei, are ca
obiect să contrib uie la menținerea biodiversității prin adoptarea măsurilor corespunzătoare care
să asigure atât menținerea, cât și readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a
habitatelor naturale și a speciilor de fl oră și faună din statele membre.56
54 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată), art. 191, alin. 1. În: Jurnalul Oficial al
Uniunii E uropene.
55 Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a celui de -al șaselea program
comunitar de acțiune pentru mediu, 22 iulie 2002, art. 2(2).
56 Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră
sălbatică, 21 mai 1992, art. 1.
29
Astfel, în c omparație cu Directiva „Păsări”, care se referă doar la protecția speciilor de
păsări de pe teritoriul satelor membre, Directiva „Habitate” conține obligații ce se referă atât
la protecția speciilor de animale, cât și de plante.
Unul dintre cele mai notor ii succese ale protecției biodiversității în UE a fost realizat
anume prin adoptarea Directivei 92/43/CEE, prin care s -a instituit rețeaua Natura 2000. Astfel,
la articolul 2 din directivă, se stipulează următoarele: „ Se instituie o rețea ecologică europe ană
coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000.
Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și
habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținere a sau, după caz,
readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a
tipurilor de habitate naturale și a habita telor speciilor respective .”57
Directiva „Habitate” stabilește și o serie de interdicții menite să contribuie la reducerea
biodiversității prin instituirea de măsuri privind conservarea speciilor de animale și plante de
importanță unională care au nevoie de protecție strictă. Astfel, în scopul de instituire a unui
sistem de protecție riguroasă a speciilor de anima le se interzice58:
orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în
natură; perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de
reproducere, cuibărire, hibernare și migrare; distrugerea delibe rată sau culegerea ouălor
din natură;
deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă;
deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul,
oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate di natură, cu excepția celor luate
legal, înaint e de punerea în aplicare a prezentei directive .
În ceea ce privește sistemul de protecție riguroasă a speciilor de plante se instituie
următoarele interdicții:
culesul, colecționarea, tăierea, smulgerea sau distrugerea deliberată a acestor plante în
natură, în aria lor de extindere naturală;
deținerea, tra nsportul, vânzarea sau schimbul ;
57 Ibidem, art. 2.
58 Ibidem, art. 12.
30
oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor din respectivele specii, luate din
natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei
directive .59
Nivelul de referință 2010 al UE în materie de biodiversitate a indicat că până la 25 %
din speciile europene de animale erau pe cale de dispariție și că 65 % din habitatele având
importanță la nivelul UE se aflau într -o stare de conservare nefav orabilă, în principal din cauza
activităților umane. Serviciile ecosistemice de bază au continuat să se deterioreze .60
2.2.2 Directiva 2009/147/CE (Directiva Păsări)
Directiva 7 9/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice (numită și Directiva
„Păsăr i”) a fost adoptată de către Consiliu la 2 aprilie 1979, dar ca urmare a multiplelor
modificări s -a decis codificarea acesteia.
Astfel, la 30 noiembrie 2009 a fost adoptată Directiva 2009/147/CE a Parlamentului
European și a Consiliului privind conservare a păsărilor sălbatice prin care a fost abrogată
directiva anterioară. Directiva în cauză reglementează protejarea, gestio narea și controlul
asupra tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al
statelor membre și st abilește normele pentru exploatarea acestora, aplicându -se atât păsărilor,
precum și ouălor, cuibur ilor și habitatelor acestora 61.
Statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a menține populațiile
speciilor de păsări la un nivel care să în deplinească condițiile ecologice, științifice și culturale,
ținând seama în același timp de condiți ile economice și de recreere .62
Pentru conservarea, menținerea și restabilirea biotopurilor și habitatelor, directiva
prevede următoarele măsuri:
crearea un or arii protejate;
întreținerea și gestionarea habitatelor situate în interiorul și în afara zonelor de protecție,
conform imperativelor ecologice;
59 Ibidem, art. 13.
60 Raport al Comisiei Europene c ătre Parlamentul European și Consiliu, Evaluare intermediară st rategiei în
domeniul biodiversității pentru 2020 , 2015.
61 Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice
(versiune codificată), 30 noiembrie 2009, art. 1.
62 Ibidem, art. 2.
31
restabilirea biotopurilor distr use;
crearea de biotopuri.63
De asemenea, aceasta introduce, cu excepții pe ntru anumite specii sau în anumite
condiții, ce vor fi specificate mai jos, următoarele interdicții: omorârea sau capturarea
deliberată a păsărilor, indiferent de metoda utilizată; distrugerea sau producerea de daune în
mod deliberat asupra cuiburilor sau ouălor sau eliminarea cuiburilor; culegerea ouălor din
natură și păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale; perturbarea deliberată a păsărilor, în special
în perioada de reproducere sau de maturizare; și ținerea în captivitate a păsărilor din specii a
căror vânare și capturare este interzisă .64
Directiva 2009/147/CE este urmată de o serie de anexe. Anexa I conține lista speciilor
de păsări care constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora, aici
fiind incluse speciile pe cale de dispariție, speciile vulnerabile la anumite schimbări ale
habitatului lor, speciile considerate rare din cauza efectivului redus al populațiilor sau
distribuției locale limitate și alte specii care necesită o atenție specială din cauza naturii
specifice a habitatului lor .65
Anexa II include speciile care pot face obiectul vânătorii în cadrul legislației naționale
datorită efectivului populației, a distribuției geografice și a ratei de reproducere pe întreg
teritoriul UE, dar statele membre trebuie să se asigure că vânarea acestora nu aduce atingere
eforturilor de conservar e în aria lor de răspândire .66
În anexa III, partea A, a directivei sunt incluse speciile de păsări care fac excepție de la
interdicția vânzării, transportului în scopul vânzării, păstră rii în scopul vânzării și oferirii spre
vânzare a păsărilor vii sau moarte și a oricăror părți ale păsărilor sau produselor aviare ușor de
recunoscut, cu condiția ca păsările să fi fost omorâte ori capturate prin mijloace legale sau să
fi fost obținute pri n mijloace legale.67
În anexa IV sunt enumerate la lit. (a) mijloacele, sistemele sau metodele interzise pentru
capturarea sau omorârea pe scară largă sau neselectivă a păsărilor sau care pot produce
63 Ibidem, art. 3.
64 Ibidem , art. 5.
65 Ibidem, art. 4.
66 Ibidem, art. 7, alin. 2 -3.
67 Ibidem, art. 6, alin. 1 -2.
32
dispariția pe plan local a unei specii, iar la lit. (b) – mijloacele de transport din care este interzisă
vânarea.68
Directivele 2009/147/CE și 92/43/CEE sunt documentele de bază din care decurg
obligațiile statelor membre privind conservarea și protecția diversității biologice, dar sunt și
alte acte, care aminte sc biodiversitatea.
2.2.3 Alte directive cu trimite re la protecția biodiversității
Dacă e să ne referim nemijlocit la acte obligatorii privind alte domenii, cum este cazul
Directivei 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de
instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin
(Directiva cadru „Strategia pentru mediul marin”), atunci aceasta amintește în alin. 3 al
preambulul său că: „ Mediul marin este o moștenire prețioasă care trebuie protejată,
conservată și, în măsura posibilului, refăcută, obiectivul final fiind acela de a menține
biodiversitatea și de a asigura mări și oceane variate și dinamice, care să fie curate, sănătoase
și productive ”.69
O altă directivă, și anume Directiva 201 0/63/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 22 septembrie 2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri
științifice , menționează în preambul că „ utilizarea animalelor în proceduri nu ar trebui să
reprezinte un pericol pentru biodiversita te. Prin urmare, utilizarea în proceduri a speciilor pe
cale de dispariție ar trebui limitată strict la minimul necesar ”.70
De asemenea, Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și al Consiliului
din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acț iune comunitară în vederea
utilizării durabile a pesticidelor , prevede la art. 12 că „ ținând seama de igiena necesară, de
cerințele de sănătate publică și de biodiversitate sau de rezultatele evaluării riscurilor
68 Ibidem, art. 8.
69 Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru de acțiune comunitară
în domeniul politicii privind mediul m arin (Directiva cadru „Strategia pentru mediul marin”), 17 iunie 2008,
preambul, alin. 3.
70 Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția animalelor utilizate în scopuri
științifice, 22 septembrie 2010, preambul, alin. 16 .
33
relevante, statele membre se asigură că uti lizarea pesticidelor este redusă la minimum sau
interzisă în anumite zone specifice ”.71
Directivele 2009/147/CE și 92/43/CEE sunt documentele de bază din care decurg
obligațiile statelor membre privind conservarea și protecția diversității biologice, dar su nt și
alte acte, care amintesc biodiversitatea.
Astfel, legislația europeană privind protecția biodiversității, aici referindu -ne în primul
rând la directivele de instituire și implementare a rețelei Natura 2000, încearcă să stabilească
un cadru juridic c ât mai eficient pentru a putea îndeplini obiectivele de stopare a declinului și
sărăcirii diversității biologice, dar și de îmbunătățire a situației acesteia. Odată cu constatarea
faptului că declinul biodiversității până în anul 2010 – obiectiv stabilit a nterior de Planul de
acțiune privind biodiversitatea – nu a fost stopat, s -a conștientizat necesitatea luării de noi
măsuri în acest sens, iar legislația europeană în domeniu trebuie să se adapteze noilor
provocări .72
Starea biodiversității este unul dintre indicatorii principali ai stării mediului în general,
iar conservarea acestui tezaur natural pe care îl are Uniunea în posesie va constitui un prim pas
pentru asigurarea unui viitor durabil. Este salutabil că multe alte domenii ale politicilor
sectoriale ale UE țin cont de factorul biodiversității și se încearcă protejarea lui printr -o
multitudine de mijloace. În acest sens, se lucrează nu numai asupra definitivării implementării
legislației Natura 2000, dar și asupra integrării la nivelul cuvenit al aspec telor ce țin de
biodiversitate în celelalte domenii privind protecția mediului, dar și dezvoltarea socio –
economică în general. 73
Realizarea cea mai mare a legislației UE privind biodiversitatea rămâne a fi instituirea
celei mai mari rețele din lume de arii protejate, dar acest succes rămâne a fi unul nesemnificativ
dacă nu se lucrează în continuare în vederea îmbunătățirii situației existente și atingerii
obiectivelor privind protecția și conservarea biodiversității pe termen lung. Normele juridice
în domen iu sprijină acest țel în vederea asigurării unui cadru de viață decent, atât pentru
generația actuală, cât și pentru generațiile viitoare.74
71Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui cadru de acțiune
comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor, 21 octombrie 2009, art. 12.
72 Ibidem, p.8.
73 Ibidem, p.9.
74 Cucerescu, V., op. cit. p,7.
34
2.3 Legislația națională
Legislația României are ca bază Constituția , care este legea fundamentală, cu forța
juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului. Ca obligații corelative a
drepturi lor legate de protecția biodiversității , Constituția prevede obligația statului de a asigura
exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul n ațional, refacerea și conservarea
mediului încojurător, precum și menținerea echilibrului ecologic. 75
Celelalte acte juridice ce reglementează diverse aspecte privind protecția biodiversității
sunt:
Tratatele,
Convențiile
Acordurile internaționale – conform Constituției României, prin ratificare sau
aderare acestea devin parte a dreptului intern (lege internă).
România a participat continuu la politica internațională de mediu, semnând și ratificând
cele mai importante convenții, rezoluții, declarații și acorduri de mediu. Astfel, a participat la:
Conferința Națiunilor Unite pentru Protecția Mediului Înconjurător, Stockholm 1972, în 1992
la Conferința Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificând, în 1994, Convenția Diversității
Biologice, în anul 2002 , la Conferința Nați unilor Unite de la Johanesburg.76
Totodată, România a ratificat Convenția privind Importanța Internațională a Zonelor
Umede (Ramsar, 1991), Convenția de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice și
habitatelor naturale (1993), Con venția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și
florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES, 1994), Convenția de la Bonn privind Conservarea
Speciilor Migratoare (199 8), Convenția Carpatică (2003).77
Ca semnatară a CBD, România are obligația să aplice prevederile art. 6 care stipulează
că Părțile trebuie "să elaboreze strategii naționale, planuri și programe de conservare a
diversității biologice și utilizare durabilă a componentelor sale, sau să adapteze în acest scop
strategiile, planurile sau programele existente" .78
75 Strategia Națională de Conservare a Biodiversității.
76 Agenția Națională pentru Protecția Mediului , Conservarea Naturii și Biodiversității -Biosecuritatea , p.161.
77 Agenția Națională pentru Protecția Mediului, op. cit, p.161.
78 cit. din Convenția privind div ersitatea biologică, 5 iunie 1994.
35
De asemenea, țara noastră a aderat la Strategia și Planul de Acțiune Pan – European
privind Conservarea Diversității Biologice și a „landscape -ului”, la Acordul privind
Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană și Marea N eagră.
România a devenit membră a multor foruri și componente structurale din rețeaua
ocrotirii și conservării mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.
În domeniul conservării biodiversității , sunt în vigoare următoarele79:
Legea nr. 175/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, precum
și pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri
forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și di n
administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități
administrativ -teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora;
Legea nr. 73/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2014 pentru modificar ea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor natural e, a florei și faunei sălbatice;
Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
57/2007 pr ivind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și
faunei sălbatice ;
Legea Nr. 46 din 19 martie 2008 – Codul silvic ;
Lege Nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii și a protecției fondului cinege tic ;
Legea Nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
195/2005 privind protecția mediului Lege Nr. 191 din 16 aprilie 2002 Legea grădinilor
zoologice și acvariilor publice ;
Legea Nr. 91 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Acordului privind c onservarea cetaceelor din
Marea Neagră, Marea Mediterană și din zona contiguă a Atlanticului, adoptat la Monaco la 24
noiembrie 1996;
79 Guvernul României, Ministerul Mediului și schimbărilor climatice,
http://www.mmediu.ro/beta/domenii/protectia -naturii -2/legislatie -protectia -naturii/legislatie -biodiversitate/ .
36
Lege a Nr. 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea
liliecilor în Europa, adoptat la Lond ra la 4 decembrie 1991 ;
Legea Nr. 89 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de
apă migratoare african -eurasiatice, a doptat la Haga la 16 iunie 1995;
Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național
– Secțiunea a III -a – zone protejate ;
Legea Nr. 13 din 8 ianuarie 1998 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea
speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979;
Legea Nr. 69 din 15 iulie 1994 pentru ader area României la Convenția priv ind comerțul
internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington
la 3 martie 1973 Legea Nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenției privind
diversitate a biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 ;
Legea Nr. 13 din 11 martie 1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea
vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979 ;
Legea Nr. 5 din 25 ianuarie 1991 pentru aderarea României la Convenția asupra zonelor
umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice ;
Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind
regimul a riilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice –
Parlamentul României ;
Legea nr. 194/2016 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2016 pentru completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privi nd regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice ;
Legea nr. 204/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2016 privind
stabilirea unor măsuri pentru asigurarea management ului ariilo r naturale protejate;
Ordonanța nr. 20/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
natural e, a florei și faunei sălbatice;
37
Ordonanța de urgență nr. 90/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea
managementului ariilor naturale protejate ;
HG nr.971/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007
privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca pa rte integrantă a rețelei
ecologice europene Natura 2000 în România ;
HG nr. 1066 din 20 octombrie 2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată
asupra unor zone din Rezervația Biosferei "Delta Dunării" și încadrarea acestora în categoria
rezervațiilor științifice ;
HG nr. 323 din 31 martie 2010 privind stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor și
uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum și ale speciilor strict protejate
prevăzute în anexele nr. 4A și 4B la Ordon anța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind
regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor natural e, a florei și faunei sălbatice;
Hotărâre a Nr. 1679 din 10 decembrie 2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor
prevăzute de Lege a vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și
obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole,
silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor ;
Hotărâre a Nr. 1284 din 24 o ctombrie 2007 privind declararea ariilor de protecție specială
avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România ;
Hotărâre a Nr. 1143 din 18 septembrie 2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate ;
Hotărâre a nr. 1586 din 8 noiembrie 2006 privind încadrarea unor arii naturale protejate în
categoria zonelor umede de importanță internațională ;
Hotărâre a nr. 1529 din 01 noiembrie 2006 pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea
Guvernului nr. 230/2003 privind de limitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și
parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora ;
Hotărâre a nr. 1581 din 8 decembrie 2005 privind instituirea regimului de arie naturală
protejată pentru noi zone Hotărâre nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 privind instituirea regimului
de arie naturală protejată pentru noi zone ;
38
Hotărâre a Nr. 230 din 4 martie 2003 privind delimitarea rezervațiil or biosferei, parcurilor
naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora ;
Ordin ul nr. 428/2017 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru speciile de faună de interes
cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru sezonu l de vânătoare 15 mai 2017 – 14 mai
2018 ;
Ordinul nr. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie
a ariilor naturale protejate – Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – MMSC ;
Ordin ul nr. 2387/2011 pentru modificare a Ordinului ministrului mediului și dezvoltării
durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de
importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în
România ;
Ordin ul Nr. 19 din 13 ianuarie 2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind
evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale
protejate de interes comunitar ;
Ordin ul Nr. 203/14 din 5 martie 2009 privind Procedura de s tabilire a derogărilor de la
măsurile de protecție a speciilor de floră și de faună sălbatice ;
Ordin ul Nr. 410 din 11 aprilie 2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților
de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export,
a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum
și a plantelor și animalelor din flora și, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora ;
Ordin ul Nr. 1964 din 1 3 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie naturală
protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene
Natura 2000 în România ;
Ordin ul nr. 1710 din 01/11/2007 privind aprobarea documentației necesa re în vederea
instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național ;
39
Ordin ul Nr. 755 din 27 aprilie 2007 privind aprobarea modelului fișei de evidență a fiecărei
grădini zoologice și fiecărui acvariu public, precum și a Registrului național al grădinilor
zoologice și acvariilor publice ;
Ordin ul Nr. 255 din 1 martie 2007 privind unele măsuri pentru aplicarea regulamentelor
Uniunii Europene privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră ;
Ordinul nr. 552 din 26 august 2003 privind apro barea zonării interioare a parcurilor naționale
și a parcurilor naturale, din punct de vedere al ne cesității de conservare a diversității biologice .
40
Capitolul III
DIRECȚII ȘI STRATEGII DE CONSERVARE A
BIODIVERSITĂȚII
Capitalul natural repr ezentat de ecosisteme naturale și seminaturale formează „suportu l
vieții”, asigurând resursele ș i servi ciile care stau la baza dezvoltă rii socio -economice. Valorile
biodiversității formează patrimoniul natural care trebuie folosit de generațiile actuale fară a mai
periclita șansa generaț iilor vi itoare de a se bucura de aceleași condiții de viață.80
Schimbarea climei riscă să accelereze de o manieră inedită pierderea biodiversității,
astfel încât, până în 2050, să fie redusă la o treime din toate speciile existente. Se apreciază că
suntem la începutul celei mai mari crize de dispariții masive din ultimele 65 de milioane de
ani, în condițiile în care, după cele 5 valuri de dispariții din ultimii 400 de milioane de ani, au
fost necesare 10 milioane de ani de evoluție pentr u a regenera întreaga biodiversitate.81
Conservarea biodiversității reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele
importante la nivel internațional, însă în ultimul timp, problema conservării biodiversității, la
nivel de ecosisteme, specii, popula ții și chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută,
din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menținerea
biodiversității este necesară, nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru
generațiile vii toare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează
regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesare societății.82
Necesitatea protejării și conservării biodiversității poate fi argumentată și prin
sublinierea rolului bine stabilit a speciilor în cadrul ecosistemelor, dispariția sau înmulțirea
exagerată a unei specii antrenând modificări ale efectivelor altor specii. Ocrotirea, chiar și a
unei singure specii, nu poate fi ruptă de ocrotirea mediului său, de conservarea biocenozei din
80 AZIMUT, Asociația de ecoturism, Biodiver sitatea:concept , 2009, http://www.ecoazimut.ro/index.php/7 –
resurse/biodiversitate/52 -concept .
81 Wilson O. Edward , Sauvons la biodiversite , Ed.Dunod, Paris, 2007, p.85.
82 Agenția Națională pentru Protecția Mediului , op. cit, p.161.
41
care face parte. Teritoriile în care se păstrează sub protecția legii ecosisteme naturale, cu
întreaga lor floră și faună spontană, sunt rezervațiile naturale sau parcurile naționale.83
Păstrarea biodiversității implică o conservare riguroasă a principalelor tipuri de
ecosisisteme. Conservarea biodiversității implică recunoașterea și aplicarea unor măsuri ferme
de protecț ie cu caracter activ ori pasiv.
Necesitatea conservării și importanța biodiversității sunt date de două aspecte: valoarea
sa intrinsecă și valoarea sa pentru ființele umane. Valoarea intrinsecă a biodiversității constă
în faptul că elementele din natură au dreptul la propria existență, independent de valoarea pe
care oamenii le -o acordă acestora. Biodiversit atea are o valoare de neînlocuit și pentru cultură,
educație și știință, pentru supraviețuirea omului și pentru dezvoltare durabilă. Biodiversitatea
presupune dreptul de a există al naturii alături de mediul creat de om într -un echilibru necesar.84
Ocrotire a naturii nu înseamnă întoarcerea la natura preistorică, ci crearea unor noi
echilibre ale mediului înconjurător în care omul să -și desfășoare mai departe progresele
civilizației, folosind rațional resursele naturale pentru crearea condiț iilor de confort. Bogăția
fondului natural și a habitatelor reprezintă un element de mare valoare pentru calitateavieții
noastre. Și mai important este că aceste zone joacă un rol critic în reglarea sistemelor naturale
(circuitul apei, a climei) și unele resurse naturale de care societatea noastră depinde.85
Valoarea economică a acestor „servicii de ecosistem” este covârșitor mai mare
comparativ cu costul necesar protejării și conservării lor. Noi, însă avem tendința de a considera
aceste serviciica fiind gratis și neepuizabi le. În mod normal conștientizăm și apreciem valoarea
lor înmomentul unor accidente suferite de aceste sisteme rezultând dezastre naturale, inundații
etc. Pierderea biodiversității nu înseamnă doar dispariția unor peisaje, animale, păsări sau
plante.Biodive rsitatea este esențială pentru prosperitatea economică, securitatea, sănătatea și
alteaspecte ale vieții noastre. De exemplu, biodiversitatea globală stă la baza a peste 25% dintre
medicamentele pe care le folosim.86
Biodiversitatea poate fi menținută în mo d sigur prin protejarea habitatelor și a
ecosistemelor native unde speciile de plante, insectele și alte viețuitoare au evoluat prin
83 Toader Maria, Societa tea Umană și Biodiversitatea , p.1
84 Duțu Mircea ., Dreptul mediului – Tratat -Vol.I, Ed.Economica, 1998 , Bucuresti .
85 Toader Maria, op.cit. p. 2.
86 Ibidem.
42
instituirea de arii protejate. Țările au salvgardat întinderile sălbatice mai ales prin înființarea
parcurilor naționale, a rezervațiilor naturale și a altor zone protejate. O conservare viabilă a
diversității biologice se poate face numai prin :
evaluarea, la nivelul fiecărei țări, a stării biodiversității și elaborarea pe baze științifice
a strategiilor naționale de conserva re și folosire a diversității biologice;
inițierea de cercetări cu privire la locul și importantă biodiversității în cadrul
ecosistemelor regionale;
inițierea unor acțiuni de durată pentru refacerea ecosistemelor deteriorate și salvarea
speciilor ameninț ate.87
S-a început în 1872 când, președintele Grant al SUA a semnat actul de constituire al
primului parc național din lume, Yellowstone. Se recunoștea atunci, în mod oficial, că
activitatea omului poate duce la perturbări ale mediului înconjurător, la dis trugerea peisajelor
și dispariția unor specii de plante sau animale. Tot în SUA, la sfârșitul secolului al XIX -lea,
prin legi speciale, au fost declarate și alte parcuri naționale în California și pe Coastă de Est,
pentru ca, în 1906, să se adopte prima le ge cu caracter general privind ariile protejate că
modalități de prot ecție și conservare a naturii . 88
În Europa, ideea de ocrotire nu numai a unor elemente disparate, ci a unui teritoriu bine
determinat, a cucerit mai întâi țările germanofone (Germania, Au stria, Elveția) mai înclinate
spre drumeție și natură, iar apoi s -a extins treptat asupra întregului continent. În 1906, în Suedia
se constituia primul parc național din Europa. 89
În România, Legea protecției mediului nr.137/1995 prevede că protejarea uno r specii
și organisme rare, amenințate cu dispariția, conservarea biodiversității și instituirea de arii
protejate, precum și măsurile stabilite de autoritățile pentru protecția mediului sunt prioritare
în raport cu alte interese. În conformitate cu defini ția data în anexa nr.l la Legea nr.137/1995,
prin biodiversitate se înțelege diversitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele
acvatice și terestre și din complexele ecologice din care acestea fac parte.90 Ocrotirea
87 Duțu Mircea, op. cit.
88 Ibidem.
89 Duțu Mircea, Ecologia – Filozofia naturală a vieții , Ed.Economica, Bucuresti .
90 Rojanschi, V., Bran, F., Diaconu G., Iosif N., Toderoiu F., Economia si protectia mediului , Ed.Tribuna
economica, 1997 , București.
43
diversității biologice se re alizează pe trei planuri diferite 91:
atitudinea de respect pe care o specie conștientă (omul) ar trebui să o aibă față de
celelalte specii și condițiile lor de viață;
protecția legiferată a unor specii rare, pe cale de dispariție;
luarea sub protecție a unor teritorii cu ecosisteme reprezentative din punctul de vedere
al structurii lor biologice și declararea lor că parcuri naționale, rezervații naturale.
România se numără printre țările cu un grad scăzut de informare în privința
biodiversității. Doar 2% dintre români sunt informați cu privire la biodiversitate, față de 28%
dintre europeni, care au auzit de acest cuvânt. Un român din zece a auzit de acest termen, însă
doar unul din cinci il poate defini. În România peste 70% din biodiversitate se află în păduri.
Dacă biodiversitatea este totul, respectiv tot ceea ce o compune asigură serviciile de mediu și
resursele fără de care omenirea nu poate exista, conservarea biodiversității devine condiția de
bază pentru menținerea vieții.92
În momentul de față au f ost adoptate la nivel internațional și asumate la nivel comunitar
și național următoarele concepte cheie privind conservarea biodiversității:93
Dezvoltarea durabilă.
Protecția și conservarea biodiversității sunt strâns legate de satisfacerea nevoilor
econ omice și sociale ale oamenilor . Această abordare stă la baza triplului scop : conservarea
biodiversității, utilizarea durabilă a componentelor sale și împărțirea echitabilă a beneficiilor
rezultate din exploatarea resurselor genetice.
Abordarea ecosistemi că
Biodiversitatea trebuie privită în toată complexitatea ei, incluzând toate procesele și
funcțiile esențiale ale ecosistemelor, interacțiunile dintre organisme și mediul lor de viață și
diversitatea etno -culturală.94 Din această perspectivă cea mai eficie ntă cale de a promova
91 Marinescu Daniela, Dreptul mediului inconjură tor, Ed.Sansa S.R.L., Bucuresti 1996.
92 Cogălniceanu Dan, Manage mentul capitalului natural , Editura Ars Docendi, 1999, pag.83 .
93 www.madr.ro/pages/cercetare.
94 Enache Mihai, op.cit., pag.14 .
44
conservarea, utilizarea durabilă și echitabilă a resurselor biodiversității este aceea a
managementului integrat al acestora.
Prioritizarea biodiversității
Biodiversitatea trebuie să fie integrată în toate politicile sectoriale. Așa cum rezultă din
politicile stabilite la nivel internațional, conservarea biodiversității nu se face într -un context
abstract, ci este strâns legată de procesele de dezvoltare a sistemelor socio -economice umane.
Incapacitatea rezolvării problemelor de dezvo ltare face imposibilă aplicarea oricăror măsuri
strict conservative, făcându -le aproape inutile. Orice tip de acțiune ce vizează conservarea
biodiversității trebuie integrată într -un context strategic pe termen mediu și lung, care să
fundamenteze t oate d eciziile administrative.95
1. Modalități de conservare a biodiversității
Conservarea biodiversității implică recunoașterea și aplicarea unor măsuri ferme de
protecție cu caracter activ ori pasiv. Primele corespund la ceea ce se denumește conservarea
„ex s itu”, constând în favorizarea salvării speciilor ajunse la limitele existenței. Celelalte
măsuri, tind la protecția „ in situ”, constând în trecerea în rezervații a unei părți a ecosistemelor
sau habitatelor proprii speciilor amenințate.96
1.1 Conservarea in situ
Singura posibilitate reală de a proteja speciile periclitate cu dispariția rămâne încercarea
de a conservă comunitățile biologice și ecosistemele din care fac parte. Conservarea "în situ"
rămâne, așadar, soluția optimă, ideală pentru strategia c onservativă.
a. Categorii sozologice de specii
Multă vreme, naturaliștii au luat în considerare acele specii care erau rare, ori prezentau
o valoare biogeografică deosebită, chiar și una sentimentală. Așa s -au declarat "monumente ale
95 Enache Mihai, op. cit, p.15.
96 Maxim Aurel, curs : Conservarea biodiversității , 2009, p.101.
45
naturii", așa s -au constituit rezervațiile științifice și naturale și, tot așa, s -au elaborat primele
"liste roșii" sau "cărți roșii" și s -a născut sozologia -știință a conservării biodiversității.
Pe plan mondial, la oră actuală sunt stabilite următoarele categorii sozol ogice de specii,
alături de liste ale speciilor vegetale și animale care necesită o protecție strictă:
specii dispărute;
specii în mare pericol;
specii amenințate;
specii vulnerabile;
specii rare;
specii potențial amenințate;
specii ale căror stătut nu este încă elucidat;
specii fără interes pentru lista roșie;
specii sau taxoni neevaluați.97
b. Categorii de arii protejate
Pe plan mondial există 10 categorii de arii protejate (conform clasificării făcute de
Uniunea Internațională pentru Conserva rea Naturii -IUCN): rezervații științifice sau rezervații
integrate, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații de conservare a naturii, peisaje
marine sau terestre protejate, rezervații de resurse naturale, regiuni biologice naturale și
rezervați i antropologice, regiuni naturale amenajate petru utilizări multiple, rezervații ale
biosferei ). La aceste zece categorii IUCN a mai admis o categorie specială numită RAMSAR
sau zone umede de importantă internațională (mlaștini, păduri de mangrove, delte e tc.). De la
noi din țara, în această categorie este inclusă doar Deltă Dunării .
2.2 Conservarea ex situ
Procesul de conservare ex situ poate fi considerat ca un complex de variate măsuri
complementare, dezvoltarea într -o altfel de ambianță ecologică de cât cea caracteristică unității
97 Ibidem, p. 117.
46
țintă, în scopul refacerii perpetuării populațiilor unor specii amenintate sau ale unor soiuri și
rase. În cadrul acestui sistem de conservare, distingem:
a. colecții tematice, care pot fi: colecții de lucru (constituite pe durată experimentelor) și colecții
bază (pentru conservarea pe termen lung).
b. băncile de gene (sau conservatoarele de germoplasmă) reunesc semințe de fructe, culturi în
vitro și embrioni care, după o corectă identificare și codificare sunt păstrate în condiții de
temperaturi scăzute.
c. conservare în situ, în ciuda denumirii, aparțin tot conservării "ex situ" și se referă la soiuri
de plante și râse de animale, mai ales din categoria celor tradiționale, care nu mai sunt utilizate
pe scară largă. Astfe l există conservatoare de tip livezi, conservatoare de cereale, conservatoar e
de legume, conservatoare de ra se etc. Aceste conservatoare sunt concepute pe regiuni
biogeografice, aspect care face să se reducă costurile implicate. Un astfel de conservator po ate
fi considerat și cel de la Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Cluj, unde colecția
cuprinde 963 soiuri, din care 378 soiuri de păr, 84 soiuri de măr, 160 căpșuni și 53 de cireș.
d. gradiniile botanice și gradiniile zoologice sunt și vor răm âne importante instituții de
conservare ex situ a biodiversității, rol care va deveni, în viitor unul la fel de i mportant că și
cel educațional.98
2. Regimul ariilor protejate
Pentru a pătrunde în acest subiect referitor la regimul ariilor protejate, am considerat că
trebuie mai întâi să stabilim ce reprezintă termenul de arie protejată. Așadar, am ales o definiție
dată de Adrian Phillips, președ inte CNPPA, IUCN, care spunea: “Lumea ariilor protejate
reprezintă cea mai importantă moștenire pe care o pute m lăsa generațiilor viitoare: asigurarea
în continuare a accesului la natură, la valorile materiale și spirituale pe care acestea le
deține(…).O lume lipsită de arii protejate, deposedată de situri naturale sălbatice, ar deveni
un mediu extrem de sărăcit”.
De asemenea, o altă definiție ne este dată de autorul Marian Bleahu care ne spune
că:”aria protejată reprezintă o zona terestră, acvatică sau subterană, cu perimetru legal
98 Ibidem, p.121.
47
stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există speci i de plante și
animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografie, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de alta natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală
deosebită”.99
De menționat, este faptul că, astăzi numărul și sup rafața ocupată de ariile protejate
variază de la o țară la alta și că acestea se caracterizează, în general, fie prin interzicerea sau
limitarea activităților umane, fie prin interzicerea accesului în scopul ca ele să rămână nelocuite
și, în măsura posibil ă, neperturbate.
Constituirea de arii protejate și declararea de monumente ale ale naturii ocupă un loc
important printre modalitățile frecvent utilizate de protecție și conservare a naturii, la nivel
mondial și pentru menținerea balanței ecologice favorab ile existenței vieții.
Instituirea regimului de arie protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu
excepția celor care privesc: asigurarea securității naționale; asigurarea securității și sănătății
oamenilor și animalelor; prevenirea unor catastrofe naturale.
Potrivit prevederilor art. 8 din O.U.G . nr. 57/2007 (actualizată anul acesta) , instituirea
regimului de arie naturală protejată se face:
prin lege (pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal și pentru
rezervațiile biosferei );
prin hotărâre a Guvernului (pentru parcuri naționale, parcuri naturale, zone umede de
importanță internațională, arii speciale de conservare, rezervații științifice);
prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, al
autorității publice centrale cu competențe în domeniul administrației publice, al
administrației publice centrale în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, etc.100
Ce repr ezintă aria naturală protejată? După cum am explicat și mai sus, r evin cu o
altă definiție mai de taliată asupra acestui concept.
Astfel, prin arie naturală protejată înțelegem o „ zonă terestră, acvatică și/sau
subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în
99 Bleahu Marcian, Arca lui Noe în sec.XXI.Ariile protejate și protecția naturii , Editura Național, 2004, pag.183 .
100 Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale,
a florei și faunei sălbatice , actualizată în 2018.
48
care există spec ii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică,
științifică sau culturală deosebită .”101
Constituirea ariilor naturale protejate este un m ijloc important de pro tecție și conservare
a naturii. Datorită acestui fapt, reglementările UE și, desigur, legiutorul nostru acordă o atenție
deosebită declarării lor ca atare, ele fiind evidențiate în planurile de urbanism și de amenințare
a teritoriului , aprobate în condițiile legii.
Printre modalitățile des utilizate în vederea protecției și conservării naturii un loc
central îl ocupă constituirea de arii protejate și declararea de monumente ale naturii.
Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulți oameni, doar în sensul lor
„conservaționist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate
numai pentru conservarea speciilor care le populează. Foarte puțin este recunoscut faptul că
zonele aflate în reg im natural și seminatural constituie de fapt suportul „vieții” și implicit al
dezvoltării socio -economice. 102
S-au constituit astfel, arii protejate care conservă zone naturale de pe glob, unde
intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în car e intervenția omului este prezentă,
cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistică și culturală deosebită. Astfel,
forul care și -a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de
Conservare a Naturii ( IUCN – The World Conservation Union ) care, prin misiunea sa, avea
competența necesară să o facă. 103
Uniunea Internațională de Conservare a Naturii încearcă să influențeze, să încurajeze și
să asiste societățile din toată lumea în procesul de conservare a integrită ții și diversității naturii,
urmărind ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă și durabilă.
Din punct de vedere istoric, prima rezervație naturală din Europa este considerată
pădurea Bialowez, proclamată în secolul XIV -lea de către regele Jagello al Poloniei, pentru a
păstra bourul, bizonul european și calul sălbatic, specii amenințate cu dispariț ia încă de pe
atunci. În secolul al XIX -lea a fost creat primul parc național din lume ce poartă denumirea de
101 Art. 2 pct.6 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului .
102 Agenția Națională pentru Protecția Mediului, op.cit, p.172.
103 IUCN, WCPA(World Commission on Protected Areas ), Protected Areas:Benefits beyond Boundaries , 2000.
49
Yellowstone, situat în Munții Stâncoși, iar în Europa, prima arie de acest gen se constiuie în
Suedia.104
Prin ce se caracterizează ariile protejate? Așa cum se poate observa, aceste spații
protejate se caracterizează prin interzicerea sau limitarea activităților umane, fie prin
interzicerea accesului în scopul ca ele să rămână nelocuite și, în măsura posibilă, neperturbate.
Ariile protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin:105
regularizarea și purificarea apei, în special prin protejarea pădurilor și a zonelor umede;
conserva rea solului și apei în zone erodabile;
apărarea oamenilor de dezastre naturale ca inundații sau furtuni devastatoare;
menținerea vegetației naturale pe soluri cu productivitate mică și în zone sensibile;
menținerea resurselor genetice sălbatice importante pentru medicină, pentru plante și
pentru hrana animalelor;
protejarea speciilor care sunt extrem de sensibile la intervenția umană;
asigurarea habitatelor critice pentru hrănire, reproducere, creștere și odihnă a speciilor
care sunt utilizate durabil;
asigurarea de venituri și locuri de muncă prin turism.
2.1 Categorii de arii protejate
Ca urmare a activității desfășurate de Uniunea Internațională de Conservare a Naturii,
în acest domeniu (timp de aproape un sfert de secol) a rezultat un sistem pentru def inirea și
clasificarea ariilor protejate. Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat prin linii
directoare. Eliminarea diferențelor de terminologie se poate face doar utilizând sistemul
Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii de clasif icare, care se bazează pe principalul
obiectiv de management al ariei protejate . Baza de date a ariilor protejate realizată de către
World Conservation Monitoring Centre se actualizează periodic, aproximativ la fiecare trei ani
pentru a asigura editarea un ei noi ediții a Listei cu Ari i Protejate a Națiunilor Unite.106
104 Fechete Iuliana R., Acte de reglementare privind protecția ariilot naturale protejate de interes comunita r, ed.
Universul Juridic, 2012, București, p.8.
105 Bleahu Marcian , op.cit, pag.187.
106 Agenția Națională pentru Protecția Mediului, op.cit, p.186.
50
Monitorizarea creșterii rețelei globale a ariilor protejate, distribuția lor și obiectivele de
management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reală în
care se găsește o anumită arie protejată și, mai ales, cât este de eficient managementul ariei
protejate .107
a) Rezervații științifice
Rezervațiile științifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative
de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic
sau de alta natură. Mărimea rezervațiil or științifice este determinată de arealul necesar pen tru
asigurarea integrității zonei protejate.
Managementul rezervațiilor științifice asigura un regim strict de protecție, prin care
habitatele sunt păstrate într -o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot desfășura
numai activități știi nțifice, cu acordul forului științific competent. Rezervațiile științifice
corespund categoriei I a IUCN (Uniunea Internațională pe ntru Conservarea Naturii) Rezervație
Naturală Strictă: arie protejată administrată în pr incipal în scopuri științifice.108
b) Parcuri naționale
Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național cuprinzând
elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico -geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, sau de altă natură, oferind
posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice.
Managementul parcurilor naționale asigura menținerea cadrului fizico -geografic în
stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității
biologice în condiții de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a
resurselor naturale și a folosințelor terenuri lor incompatibilă scopului atribuit.
107 IUCN , Ghidul privind aplicarea categoriilor de management al ariilor protejate , editat de Nigel Dudley, p.12.
108 Ibidem, p.13.
51
Regimul de gospodărire se stabilește prin regulamente și planuri proprii de protecție și
conservare aprobate de autoritățile naționale științifice și administrative abilitate, potrivit
dispozițiilor prezentei ordonanțe . În perimetrele lor vor fi cuprinse ecosisteme sau fracțiuni de
ecosisteme terestre și acvatice cât mai puțin influențate prin activități umane.
Elementele cu valoare deosebită de pe cuprinsul parcurilor naționale pot fi delimitate și
puse sub un regim s trict de protecție ca rezervații științifice. Parcurile naționale se întind în
genera l, pe suprafețe mari de teren. În perimetrul parcurilor naționale sunt admise doar
activitățile tradiționale practicate numai de către comunitățile din zona AP național, activități
tradiționale ce se vor reglementa prin planul de management. Parcurile Naționale corespund
categoriei II a IUCN – “Parc național: arie protejată administrată în special pentru protecția
ecosistemelor și pentru recreere”.109
c) Monumente ale natur ii
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor elemente naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică
deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatic e rare, endemice sau amenințate
cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice, fenomene geologice – peșteri,
martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade și alte manifestări și formațiuni geologice,
depozite fosilifere, precum și alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin
unicitatea sau raritatea lor.
Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de
protecție, pentru asigurarea integrității lor se vor stabili zone de protecț ie obligatorie, indiferent
de destinația și de deținătorul terenului.
Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecție care
asigură păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcție de gradul lor de vulnerabilitate,
accesul populației poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III
IUCN – “Monument natural : arie protejată administrată în special pentru conservarea
elementelor naturale, spe cifice”.110
109 Ibidem, p.16.
110 Ibidem, p.17.
52
d) Rezervații naturale
Rezervațiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de
arealul necesar asigurării integrității elementelor protejate.
Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile
acestora prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în
vederea prote jării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice. Pe lângă activitățile
științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale organizate. Sunt admise
unele activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt i nterzise folosințe ale
terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite.
Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervațiile naturale pot avea caracter
predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de
zona umedă, marină, de resurse genetice și altele. Aceste rezervații corespund categoriei IV
IUCN și anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special
pentru conservare prin intervenții de gospodărire.111
e) Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de –
a lungul timpului a creat o zonă dist inctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală,
deseori cu o mare diversitate biologică.
Managementul parcurilor naturale urmărește menținerea interacțiunii armonioase a
omului cu natura prin protejarea diversității habitatelor și peisajulu i promovând păstrarea
folosințelor tradiționale ale terenurilor, încurajarea și consolidarea activităților, practicilor și
culturii tradiționale ale populației locale. De asemenea, se oferă publicului posibilitate pentru
recreere și turism și se încurajeaz ă activitățile științifice și educaționale. Parcurile Naturale
111 Ibidem, p.18.
53
corespund categoriei V IUCN – “Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru
conser varea peisajului și recreere”.112
f) Rezervații ale biosferei
Rezervațiile biosferei sunt a cele arii naturale protejate al căror scop este protecția și
conservarea unor zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile
biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme terestre și/sau
acvatice, la curi și cursuri de apa, zone umede cu comunități biocenotice floristice și faunistice
unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiționala a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la stare a naturală, comunități
umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării
durabile și armonioase. Mărimea rezervațiilor biosferei este determinată de cerințele de
protecție și conservare eficientă a mediului natural și a di versității biologice specifice.
Managementul rezervațiilor biosferei se realizează conform unor regulamente și planuri
de protecție și conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Omul și
Biosfera de sub egida UNESCO. Dac ă în perimetrul rezervațiilor biosferei sunt cuprinse și
situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervației se realizează cu
respectarea prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural ș i natural,
de sub egida UN ESCO.113
Pentru asigurarea protecției și conservării unor zone de habitat natural și a diversității
biologice specifice, precum și pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit
cerințelor de consum ale populațiilor locale și în limitele pote nțialului biologic natural de
regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervațiilor biosferei se pot delimita zone cu regim
diferențiat de protecție ecologică, de conservare și de valorificare a resurselor, după cum
urmează:
1. Zone strict protejate, avân d regimul de protecție și conservare al rezervațiilor științifice.
2. Zone tampon, cu rol de protecție a zonelor strict protejate și în care sunt admise
activități limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu
autorizațiile date de ad ministrația rezervației.
112 Ibidem, p.19.
113 Ibidem, p.22.
54
3. Zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului
deteriorat.
4. Zone valorificabile economic, prin practici tradiționale sau noi, ecologic admise, în
limitele capacității de regenerare a resurselor . Rezervațiile biosferei cu așezări umane
sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităților umane în
armonie cu mediul natural.
g) Zone umede de importanță internațională
Zonele umede de importanță internațională sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este de a se asigura protecția și conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică
specifică zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor și al utilizării
durabile a resurs elor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenției
privind conservarea zonelor umede de importanță internațională în special ca habitat al
păsărilor acvatice.114
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Siturile na turale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al
căror scop este ocrotirea și conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există
elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță univ ersală. Mărimea
arealului lor este determinată de cerințele pentru asigurarea integrității și conservării
elementelor supuse acestui regim de protecție. În cuprinsul acestor zone pot exista comunități
umane ale căror activități sunt orientate pentru o dezv oltare compatibilă cu cerințele de ocrotire
și conservare a sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în
conformitate cu regulamentele și planurile proprii de ocrotire și conservare, cu respectarea
prevederilor Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural, de sub
egida UNESCO.115
114 Ibidem, p.24.
115 Ibidem, p.24.
55
i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a
conserva, menține și acolo unde este cazul de a readuce într -o stare de conservare favorabilă
habitatele naturale și/sau populațiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale
de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale și a
habitatelor speciilor menționate în anexele nr. 2 , 3 și 4.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate
specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management și măsuri legale,
administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale și a habitatelor
speciilor ca și perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect
indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului dar susceptibil de a -l afecta într -un mod
semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ținând cont de
obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective
care afectează aria, orice activitate în aceste zon e se va face cu consultarea publicului. Ariile
speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei
92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
și vor face parte din re țeaua europeana NATURA 2000 după recunoașterea statutulu i lor de
către Comisia Europeană .
j) Arii de protecție specială avifaunistică
Ariile de protecție specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror scop
este de a conserva, menține și acolo unde este cazul de a readuce într -o stare de conservare
favorabilă habitatele specifice desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare
sălbatice, mai ales a celor menționate în anexele 3 și 4.
Managementul ariilor speciale de protecți e se realizează ca și pentru ariile speciale de
conservare . Ariile speciale de protecție sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile
Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice și vor face
parte din rețeaua e uropeană NATURA 2000 după recunoașterea statutului lor de către Comisia
Europeană.
56
3. Politica și strategia Uniunii Europene privind conservarea biodiversității
Uniunea Europeană a ratificat CBD în 21 decembrie 1993, iar pentru implementarea
prevederilor Convenției și -a asumat rolul de lider la nivel internațional, adoptând o serie de
strategii și planuri de acțiune menite să contribuie la stoparea pierderii de biodiversitate până
în 2010 și după, conform Comunicării Comisiei Europene către Consiliu, Parl amentul
European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor nr. 864
final/16.12.2008. 116
Planul Strategic pentru CBD are ca scop reducerea ratei actuale de pierdere a
biodiversității la nivel global, regional și național ca o contribuție la reducerea sărăciei și în
beneficiul tuturor formelor de viață de pe pământ și trebuie transpus în mod coresponzător la
nivelul statelor membre. Această responsabilitate a fost centrată pe crearea unei rețele
ecologice europene care să includă un eșanti on reprezentativ din toate speciile și habitatele
naturale de interes comunitar, în vederea protejării corespunzătoare a acestora și garantând
viabilitatea acestora pe termen lung.117
În cadrul reuniunii privind mediul din martie 2009, Consiliul a solicitat elaborarea la
nivelul UE a unei noi perspective și a unui nou obiectiv în materie de biodiversitate, fondate
pe și contribuind la dezbaterile internaționale referitoare la o perspectivă globală asupra
biodiversității după anul 2010, ca parte a unei strateg ii actualizate care urmează să fie adoptată
până la sfârșitul anului 2010 pentru a implementa CBD. În ianuarie 2010, a fost adoptat
documentul privind Opțiunile pentru o perspectivă și un obiectiv post -2010 în materie de
biodiversitate la nivelul UE prin C omunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,
Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor nr. 4 final/19.01.2010.
Analiza implem entării Strategiei UE privind conservarea biodiversității a reliefat o serie de
rezultate pozitive , dar și o serie de deficiențe.118
O deficiență majoră a fost semnalată la nivel decizional, politica actuală neținând
suficient cont de valoarea serviciilor oferite de ecosisteme, care nu pot fi susținute doar prin
măsuri de conservare a biodiversității. Ni velurile ridicate de conservare a speciilor și
116 Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2014 -2020, p.9.
117 Ibidem.
118 Ibidem, p.10.
57
habitatelor reprezintă doar una din componentele esențiale, însă multe servicii sunt realizate în
afara ariilor naturale protejate.
Încercând să acopere această lacună, Comisia va finaliza un prim set de hărț i ale
serviciilor ecosistemice, iar Agenția Europeană de Mediu (AEM) va finaliza auditarea și
evaluarea serviciilor oferite de ecosisteme până la sfârșitul anului 2010. Mai mult, în vreme ce
regulamentele comunitare contribuie la garantarea minimalizării e fectelor pe care dezvoltarea
infrastructurii și amenajarea teritoriului la nivelul UE le au asupra mediului, îmbunătățirea
coordonării ar putea aduce beneficii suplimentare, în conformitate cu principiul subsidiarității,
prin dezvoltarea „infrastructurii v erzi” și investițiile aferente pe teritoriul UE aflat în afara
rețelei Natura 2000 .119
La nivel european conservarea biodiversității a căpătat însă o nouă dimensiune, în
ultimul timp punându -se foarte mult accentul pe înțelegerea și evaluarea peisajelor, ca sisteme
dinamice supuse transformărilor naturale și ale societății. Peisajul reprezintă o parte de teritoriu
perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii
factorilor naturali și/sau umani. El influențează în mod direct calitatea vieții, fiind un factor
esențial în realizarea și ilustrarea bunăstării sociale și individuale, contribuind la formarea
culturilor și la consolidarea identității locale. În consecință, peisajul este un element definitoriu
al identi tății europene și naționale.
Pentru a contribui în mod direct la conservarea peisajului, în anul 2000 a fost lansată
spre semnare Convenția Europeană a Peisajului, ratificată de România prin Legea nr. 451/2002.
Aceasta subliniază importanța salvării peisa jelor nu atât pentru valoarea estetică, cât, mai ales,
pentru calitatea vieții umane și naturale. In acest sens, conceptul de peisaj european a fost lărgit
printr -o serie de studii avansate realizate de organizația Lanscape Europe care a lansat în
dezbater e noțiunea inclusivă de Euroscape 2020 și Leisurescape 2020 ca țintă pentru populația
europeană în anul 2020, aceasta fiind pusă în discuție pe agenda politică a guvernării UE.
Nepărăsind cadrul politicii de mediu a UE cu referire la biodiversitate, trebui e să
menționăm Planul de Acțiune pentru biodiversitate intitulat Stoparea declinului biodiversității
până în anul 2010 și ulterior: menținerea serviciilor ecosistemice pentru bunăstarea oamenilor,
adoptat în 2006 și Strategia UE în domeniul biodiversității intitulată Asigurarea noastră de
viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020 ,
119 Ibidem, p.12.
58
adoptată în 2011. În ultimul act menționat se stabilesc șase obiective de bază concretizate
printr -o serie de acțiuni care sunt men ite să stopeze declinul biodiversității atât la nivel
european, cât și global. Cele șase obiective urmăresc:
punerea în aplicare integrală a directivelor privind păsările și habitatele,
menținerea și refacerea ecosistemelor și a serviciilor aferente, cre șterea contribuției
agriculturii și a silviculturii la menținerea și sporirea biodiversității,
asigurarea dezvoltării durabile a resurselor piscicole,
combaterea speciilor alogene invazive și contribuția la evitarea pierderii biodiversității
globale 120
Obiectivul principal pentru 2020: Stoparea pierderii biodiversității și a degradării
serviciilor ecosistemice din UE până în 2020 și refacerea acestora în măsura posibilului, odată
cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial .
Protecția biodiversității este un domeniu al politicii de mediu al UE interconectat cu
multe alte politici sectoriale, care țin atât de mediu, cât și de economie sau cercetare. Astfel,
există strategii și planuri de acțiune sectoriale ce se refer ă la biodiversitate în relație cu alte
domenii, cum ar fi :
Planul de acțiune în favoarea biodiversității în domeniul c onservării resurselor natural;
Planul de acțiune în favoarea biodiversi tății în domeniul agriculturii;
Planul de acțiune în favoarea biodi versității în domeniul pescuitului;
Planul de acțiune în favoarea biodiversității pentru cooper are economică și dezvoltare;
Strategia privind utilizarea durabilă a resurselor naturale .
Una dintre realizări este rețeaua Natura 2000, care acoperă 17% din t eritoriul UE, fiind
cea mai vastă rețea de zone protejate din lume. Abordarea ecosistemică stă la baza Directivei
cadru privind apa (Directiva Consiliului 2000/60/CE) și a Directivei -cadru privind strategia
pentru mediul marin (Directiva Consiliului 2008/5 6/CE), care vizează realizarea bunei stări
ecologice a ecosistemelor, luând în calcul presiunile cumulate.
Alte rezultate pozitive au decurs și vor decurge în continuare din implementarea
legislației axate pe reducerea anumitor poluanți și a altor texte d e lege în favoarea
120 Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și
Social și Comitetul Regiunilor. Asigura rea noastră de viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul
biodiversității pentru 2020, Bruxelles, 3 mai 2011.
59
biodiversității, din eforturile de a integra mai bine aspectele legate de biodiversitate în alte
domenii de politică, precum politica comună în domeniul pescuitului ulterioară reformei din
2002 și prin creșterea oportunităților financiar e în favoarea biodiversității, oferite de diverse
politici ale UE, inclusiv de politica agricolă comună (PAC). 121
4. Politica României cu privire la conservarea biodiversității
Activitatea de conservare a biodiversității în România are o istorie relativ î ndelungată,
dezvoltându -se în concordanță cu preocupările oamenilor, primele reguli vizând ocrotirea
naturii regăsindu -se în dreptul românesc vechi începând cu secolul XV. Acestea evoluează
până în secolul XIX asigurând o bună conservare a resurselor natur ale, fiind o legislație care
impunea un set de reguli și măsuri stricte. 122
În urma semnării Tratatului de la Adrianopol, în 1829, se liberalizează comerțul, este
favorizată cultura cerealelor cerute la export, determinând prin creșterea suprafețelor agrico le
defrișarea fără precedent a pădurilor și ducând la o de gradare accentuată a solurilor.
Preocupările vizând direct ocrotirea naturii se manifestă în special începând cu secolul
XX. Între anii 1922 și 1928 se desfășoară o activitate intensă pentru ocrotir ea naturii, susținută
de nume de marcă din lumea biologiei, geologiei, geografiei și silviculturii. În 1930 este
adoptată prima Lege pentru protecția monumentelor naturii , care a marcat începutul unei
noi etape de ocrotire a naturii în România.
Având la b ază acest act normativ s -a înființat prima Comisie pentru ocrotirea
monumentelor naturii. Activitatea acesteia a avut un caracter de cercetare științifică
materializată prin publicarea a numeroase studii, note sau lucrări ce au stat la baza ocrotirii,
prin lege, a valoroase obiective ca monumente ale naturii: 15 specii de plante și 16 speci de
animale protejate și 36 de rezervații ale naturii cu o suprafață de aproximativ 15.000 ha, printre
care și Parcul Național Retezat înființat în 1935. 123
121 Cucerescu, V., op.cit, p.7.
122 Drepturile Omului , nr.2., Revistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul
Superior, 2017, București, p.15.
123 Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2014 -2020, p.12.
60
Ulterior, sist emul legislativ și instituțional își continuă dezvoltarea până la finele celui
de-al doilea război mondial, iar în perioada comunistă involuează. După 1990 se reiau și se
consolidează activitățile de conservare a biodiversității prin elaborarea de noi acte normative
și crearea de structuri instituționale adecvate. Documentele strategice de referință ce stabilesc
politica actuală a României de conservare a biodiversității și utilizare durabilă a compo nentelor
sale sunt următoarele:124
Tratatul de Aderare al Ro mâniei la Uniunea Europeană , semnat la 25 aprilie 2005, și
protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere,
implementare și control al aplicării întregului acquis comunitar și prevăd unele perioade de
tranziție a implementăr ii unor obligații de mediu (până în 2015 pentru instalațiile industriale
cu grad ridicat și complex de poluare, până în 2017 pentru depozitele municipale de deșeuri,
2018 pentru extinderea sistemelor urbane de alimentare cu apă pota bilă și tratare a apelor
uzate).125
Planul Național de Dezvoltare 2007 -2013 (PND ) reprezintă documentul de
planificare strategică și programare financiară multianuală care orientează și stimulează
dezvoltarea economică și socială a țării în concordanță cu principiile Politicii de C oeziune a
Uniunii Europene. Planul stabilește drept obiectiv global reducerea cât mai rapidă a diferențelor
de dezvoltare socio -economică dintre România și celelalte state membre ale Uniunii Europene
și detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6 d irecții prioritare care integrează direct
și/sau indirect cerințele conservării biodiversității și dezvoltării durabile pe termen scurt și
mediu .
Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă (2010 – 2030) stabilește obiective
concrete pentru trecerea, într -un interval de timp rezonabil și realist, la modelul de dezvoltare
generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaștere și inovare,
orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în arm onie
cu mediul natural. Obiectivele formulate în Strategie vizează menținerea, consolidarea,
extinderea și adaptarea continuă a configurației structurale și a capacității funcționale a
biodiversității ca fundament pentru menținerea și sporirea capacității sale de suport față de
124 Antofie M. Mihaela, Conservarea biodiversității -considerații politice și legislative , ed. Universității Lucia n
Blaga, 2012 .
125 Ibidem, p.13.
61
presiunea dezvoltării sociale și creșterii economice și față de impactul previzibil al schimbărilor
climatice.
În prezent, România implementează Strategia Națională și Planul de acțiune pentru
conservarea biodiversității 2014 – 2020 , care și -a propus:
dezvoltarea cadrului legislativ și instituțional;
asigurarea unei stări de conservare favorabilă pentru speciile de interes național și
comunitar, utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice;
conservarea ex -situ a specii lor;
accesul la resursele genetice și împărțirea echitabilă a beneficiilor ce decurg din
utilizarea acestora;
asigurarea resurselor financiare pentru conservarea biodiversității;
susținerea și promovarea cunoștințelor, practicilor și inovațiilor tradiționa le;
dezvoltarea cercetării științifice și promovarea transferului de tehnologie, educarea și
conștientizarea publicului privind importanța biodiversității.126
Rețeaua Ecologică Europeană de zone speciale de conservare Natura 2000
Rețeaua Ecologică European ă Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile, iar
extinderea rețelei prin includerea și gestionarea ariilor naturale protejate din România,
reprezintă un pas important în direcția conservării peisajului și biodiversității. Cu alte cuvinte,
în ceea ce pr ivește fondul natural, această rețea servește, atât intereselor României, cât și celor
ale Uniunii Europene. Rețeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii,
protejare care nu înseamnă neapărat limitări și restricții.127
Înființarea rețelei Natura 2000 reprezintă fundamentul politicii comunitare de
conservare a naturii. Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la
statutul de membru se confruntă cu problematica rețelei Natura 2000 și cu necesitatea de a
adopta Directi va Păsări 2009/147/CE și Directiva Habitate – 92/43/EEC. Fiecare stat membru
126 Ibidem.p.14.
127Ionescu Roxana, Arii de interes comunitar , în Clearing House Mechanism Romania, 2010,
http://biodiversitate.mmediu.ro/romanian -biodiversity/despre -arii-protejate/tipuri -de-arii-protejate/3 -arii-de-
interes -comunitar -1.
62
poate alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv. Natura 2000
reprezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul Uniunii Europ ene.
Rețeaua Natura 2000 este alcătuită din:
SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare) desemnate
pentru: habitate naturale (198 prezentate în Directiva Habitate); specii de floră și faună
sălbatică (peste 800 prezentate în Dire ctiva Habitate);
SPA-uri ( Special Protection Areas – Arii de Protecție Specială Avifaunistică)
desemnate pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsări);
SCI -uri (Sites of Community Importance – Situri de importanță comunitară) reprezi ntă
un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparține, contribuie
în mod semnificativ la menținerea sau readucerea unui habitat sau a unei specii 128
Ambele Directive au fost transpuse în legislație iar România, ca stat membru, are
obligația protejării și conservării durabile a speciilor și habitatelor periclitate. Siturile Natura
2000 trebuie să includă activități umane care sunt compatibile cu scopurile conservării, iar
oamenii trebuie să înțeleagă, prin propria lor experiență , de ce un anumit sit merită protejat.
Obiectivele Natura 2000 sunt:129
oprirea declinului biodiversității, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase
specii și habitate de interes comunitar;
protejarea biodiversității Europei;
promovarea activită ților economice benefice.
Avantajele sunt următoarele:
activitățile economice pot continua într -un sit Natura 2000, cu condiția evitării
activităților care ar putea afecta speciile sau habitatele specifice sitului;
sunt recunoscute și protejate interes ele localnicilor – Natura 2000 nu înseamnă
scoaterea din uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiționale agro -pastorale și
silvice care nu dăunează patrimoniului existent;
dezvoltarea turismului și agro -turismului, etichetarea de produse naturale locale ce pot
deveni mărci recunoscute, preferate în lo cul preparatelor artificiale;
128 Ibidem.
129 www. natura2000 .ro.
63
posibilitatea de a atrage fonduri europene; locuri de muncă; relaxarea și petrecerea
timpului liber; promovarea tezaurului natural și cultural;
statutul de sit Natura 20 00 înseamnă un căștig de imagine și recunoaștere europeană,
ceea ce reprezintă un motiv de mândrie pentru localnici;
se creează un lanț al locurilor din Europa cu o natură ce merită păstrată în bună stare,
pentru că are multe de oferit și generațiilor vii toare.
Pentru declararea unui sit „Natura 2000”, se ține seama de caracteristicile naturale ale
sitului, de interesele economice, culturale și sociale, fiind permise acțivități economice care vin
în sprijinul dezvoltării durabile și nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului
respectiv. Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoașterea importanței zonei la
nivel european, este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi și oportunități
economice semnificative.
Între țările me mbre și candidate la Uniunea Europeană, România deține cea mai mare
diversitate biogeografică, contribuția ei la realizarea Rețelei „Natura 2000” fiind foarte
importantă. Potențialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare științifică la nivel
național. Propunerile de desemnare au fost înaintate Uniunii Europene pentru aprobare în anul
2007 .130
130 Ibidem.
64
CONCLUZII
În mai puțin de un secol percepția societății umane despre rolul și importanța capitalului
natural s -a schimbat profund. Cu timpul o amenii de știință dar și iubitori ai naturii au început
să inventarieze listele privind problemele mediului. Am observat, că astăzi, conservarea
biodiversității reprezintă o preocupare a întregii comunități.
Conștientizarea că diversitatea biologică consti tuie una din resursele naturale cele mai
vaste, dar și cea mai expusă degradării, impulsionează întreaga umanitate să colaboreze și să
găsească soluții cât mai eficente.
Așa cum reiese din această lucrare, după utilizarea termenului de biodiversitate, s -a
arătat importanța globală a acestuia. Ca un răspuns al îngrijorărilor oamenilor pentru mediu,
conservarea biodivesității a devenit în timp un domeniu multidisciplinar. În acest sens,
legislația de mediu și politicile de mediu oferă fundamentul pentru polit icile guvernamentale
de protecție a speciilor rare și în pericol a habitatelor acestora .
Convenția asupra Diversității Biologice, sublinează la art.6 faptul că fiecare parte
semnatară trebuie să elaboreze strategii, planuri sau programe naționale menite să asigure
conservarea dar și utilizarea durabilă a diversității biologice în planurile sale, programele și
politicile sectoriale sau intersectoriale.
În vederea conservării biodiversității a fost creată Uniunea Mondială pentru
Conservarea Naturii (IUCN), ca re s-a dedicat conservării resurselor naturale, iar în prezent își
desfășoară activitățile specifice în 83 de state, implicând 108 agenții guvernamentale, 766
organizații non -guvernamentale, 81 de organizații internaționale și peste 10.000 experți și
cerce tători din majoritatea țărilor lumii.
Ceea ce este important la această temă este că omul de astazi este preocupat de stoparea
distrugerii biodiversității. Biodiversitatea generează, pe de o parte, bunuri și asigură servicii în
cadrul sistemului socio -econ omic uman, iar pe de altă parte menține procesele ecologice la
nivel local, regional și global. Astăzi, informațiile tot mai multe privind căile de deteriorare ale
acesteia confirmă existența unei crize globale .
Din cele pre zentate anterior, concluzionăm că sărăcia biodiversității reprezintă o
problemă gobală din cel puțin trei considerente: pentru o rațiune de principiu, fiecare specie
având dreptul de a trăi în condițiile ce îi sunt proprii, multiplele forme de viață mențin echilibrul
65
fizic și chi mic la suprafața Pământului, de care depinde supraviețuirea și pentru că menținerea
unui stoc genetic maxim prezintă un interes deosebit pentru agricultură, medicină sau industrie.
De aceea, intervenția dreptului și acțiunea cooperării internaționale devin o
nece sitate.
De altfel, primele reglementări ecologice, inclusiv legi în domeniu, s -au referit la
ocrotirea unor eșantioane naturale reprezentative spre a le asigura supraviețuirea, la rezervații
naturale și monumente. Conștientizându -se această problemă asupra protecției naturii și
conservării biodiversității, Dreptul și -a asumat o sarcină de m aximă importanță și a dezvoltat
o dimensiune globală inedită.
Numeroase specii au fost capturate, de -a lungul secolelor, nu doar pentru hrană, ci și
pentru pieile și alte produse ale lor, folosite sau comercializate de om. Asemenea activități,
dacă sunt excesive, sunt privite acum nu doar ca amenințări pentu existența speciilor
individuale sau a habitatelor, ci și pentru biodiversitatea pe care ele o reprezintă.
În materia menținerii diversității biologice, principiul este deosebit de important, și
anume că o specie a cărei stare de conservare a devenit defavorabilă poate să fie greu de salvat,
iar dispariția sa reprezintă o pierdere ireversibilă. Asimilat în plan juridi c, conceptul
ireversibilității a generat un principiu nou, cel al precauției, conform căruia lipsa de certitudine
științifică nu trebuie să împiedice adoptarea de măsuri care să caute să salveze biodiversitatea.
Așadar, este recunoscut faptul că importanța f undamentală a biodiversității constă în faptul că
oferă bunuri și servicii, fără de care omenirea nu ar putea exista.
Astfel fiind spus, trebuie remarcat și faptul că biodiversitatea reprezintă o problemă
globală a zilelor noastre, iar omenirea trebuie să se axeze în prin cipal, pe conservarea acesteia.
De menționat, este faptul că suntem martorii unei pierderi constante a biodiversității, așadar
rămâne de văzut cum omenirea va răspunde în continuare și va ajuta la stoparea distrugerii
acesteia.
Trebuie luat în calcul faptul că, distrugând componentele biodiversității se vor reduce
opțiunile viitoare ale umanității și totodată însăși posibilitatea continuității societății umane
66
Bibliografie
1. Antofie M. Mihaela, Conservarea biodiversității -considerații poli tice și legislative , ed.
Universității Lucian Blaga, 2012;
2. Baboianu Grigore , Benea Cornelia , Rusu Tiberiu – Conservarea naturii și a
biodiversității , Cluj-Napoca, U.T. Press, 2009, p. 9 apud Leveque et Mounolou ,
Biodiversité, dynamique biologique et conse rvation, 2001 ;
3. Baboianu Grigore, Benea Cornelia, Rusu Tiberiu, Strategii și politici europene în
dezvoltarea durabilă și protecția biodiversității , U.T Press, 2009, Cluj Napoca ;
4. Barbier, Edward B. et al. : Economics and Ecology: new frontiers and sustainable
development. London: Chapman & Hall, 2004 ;
5. Bleahu, Marcian , Ecologie -natură -om, Ed.Metropol, 1998, București;
6. Borlea G. Florian, Protecția naturii și conservarea biodiversității , ed. Eurobit, 2006.
7. Bunea Gheorghe, Dreptul mediului , ed. Risoprint, 2012, Cl uj-Napoca;
8. Ciubotaru Virginia, Socolescu Ana Maria, Poluarea și protecția mediului, Editura
Economică, 2009, București;
9. Coroiu, David I., Breeding Biology of the Golden Eagle , 2002 ;
10. Cogălniceanu Dan , Diversitatea lumii vii. Determinatorul ilustrat al florei și faunei
României, vol.3 ;
11. Cogălniceanu Dan, Biodiversity, a II a ediție , 2007 ;
12. Cogălniceanu D an, Managementul capitalului natural , Editura Ars Docendi, 1999 ;
13. Constantin Eugen, Protecția și conservarea biodiversității pe plan național și
internațional , ed. Psihomedia, 2008;
14. Cristea Vasile , Biodiversitatea și clasificarea lumii vii în sistemul celor cinci regnuri ,
2001, Cluj -Napoca ;
15. Cucerescu, Victoria., Legisla ția Uniunii Europene privind protecția biodiversității .
Studii Europene, p.7;
16. di Castri, F. and T. Younes, , Ecosystem function of biological diversity . Biology
International (Special Issue) 22: 1 -20, 1990;
17. Drepturile Omului , nr.2., Revistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării
Științifice din Învățământul Superior, 2017, București;
18. Duțu Mi rcea, Tratat de dreptul mediului , ed. a III -a, Ed. C.H . Beck, B ucurești, 2007;
67
19. Duțu Mircea , Dreptul mediului . Tratat. Abordare integrală. Vol. I ., Editura Economică
București ;
20. Duțu Mircea , Despre necesitatea recunoașterii și semnificațiile dreptului fund amental
al omului la un mediu sănătos , în Dreptul nr. 9 -12/1990 ;
21. Enache Mihai, Impactul factorilor de mediu asupra biodiversității , ed. Academiei
Române, 2010, București;
22. Fechete Iuliana, R., , Acte de reglementare privind protecția ariilot naturale protej ate
de interes comunita r, ed. Universu l Juridic, 2012, București;
23. Heywood, V. H., and I. Baste. 1995. Introduction. Pages 1 –19 in V. H. Heywood and
R. T. Watson, editors. Global biodiversity assessment . Cambridge University Press,
Cambridge, United Kingdom ;
24. Lupan Ernest , Dreptul la un mediu nepoluat , în Iurisprudentia nr. 1/1993;
25. Lupan Ernest , Dreptul mediului , Universitatea Independentă „Dimitrie Cante mir”,
Cluj-Napoca, 1993;
26. Marinescu Daniela , Dreptul mediului inconjurător , Ed.Sansa S.R.L., Bucures ti 1996.
27. Maxim Aurel, curs: Conservar ea biodiversității , 2009;
28. Mazilu Dumitru , Dreptul comunitar al mediului , ed.Lumina Lex, 2008, București;
29. Pricope Ferdinand Măzăreanu, Ecologie generală, Editura Rovimed, 2010;
30. Primack, R., Pătroescu, M., Rozylo wicz, L., Iojă, C., Fundamentele Conservării
Diversității Biologice , Editura AGIR, 2008 ;
31. Primack, R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L., Iojă, I. C. (2002). Conservarea diversității
biologice , Ed. Tehnică;
32. Rojanschi, V., Bran, F., Diaconu G., Iosif N., Toderoi u F., Economia si protectia
mediului , Ed.Tribuna economică , 1997 , Bucuresti ;
33. Toader, Maria, Societatea Umană și Biodiversitatea ;
34. Vișan S., Crețu S., Alpopi C., Mediul înconjurător. Poluare și protecție , Edi tura
Economică, București, 1998;
35. Wilson O. Edward , Sauvons la biodiversite , Ed.Dunod, Paris, 2007;
36. Zlătescu Irina , Despre drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului, revista
„Dreptul" nr. 7 -8/1991 ;
68
Alte surse :
37. Agenția Națională pentru Protecția Mediului , Conservarea Naturii și Biodiversității –
Biosecuritatea ;
38. Convenția privind diversitatea biologică ;
39. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și
Social și Comitetul Regiunilor. Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural :
o strategie a UE în domeniul bi odiversității pentru 2020 ;
40. Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a celui
de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu, 200 2;
41. Declarația Universală a Drepturilor Omului; Actul Final al Conferinței pentru
Secur itate și Cooperare din Europa, Helsinki, 1975 ;
42. Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a
speciilor de faună și flor ă sălbatică, 1992;
43. Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind conservarea
păsărilor sălbatice (versiune codificată), 2009;
44. Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui
cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva cadru
„Strategia pentru mediul marin”), 2008;
45. Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția
animalelor utilizate în scopuri științifice, 2010;
46. Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui
cadru de acțiune comunitară în ved erea utilizării durabile a pesticid elor, 2009;
47. IUCN, WCPA(World Commission on Protected Areas ), Protected Areas:Benefits
beyond Boundaries , 2000;
48. IUCN, Ghidul privind aplicarea categoriilor de management al ariilor protejate , editat
de Nigel Dudley;
49. Ordona nța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, actualizată în 2018;
50. Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2014 -2020 ;
51. Strategia Nați onală de Conservare a Biodiversității ;
52. Raportul AEM nr. 4/2008 : Impacts of Europe’s changing climate – 2008 indicator –
based assessment;
69
53. Raport al Comisiei Europene c ătre Parlamentul European și Consiliu, Evaluare
intermediară strategiei în domeniul biodive rsității pentru 2020, 2015;
54. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată) .
70
ANEXE
ANEXA 1
` Diversitate specifică Diversitate
ecolog ică
Diversitate genetică
Sursa: Cogălniceanu D., Componentele biodiversității , 1999.
ANEXA 2
In situ Ex situ
Conservarea
ecosistemelor Conservarea
speciilor Colecții de organisme
vii Bănci de gene
arii protej ate (parcuri
naționale, rezervații ale
biosferei, parcuri
naturale, monumente
ale naturii)
sanctuare marine
sanctuare
pentru
specii/arii
protejate
rezervații de
vânătoare
rezervații de
semințe grădini zoologice
grădini botanice
program
reproducere
în captivitate bănci de
semințe/ polen
bănci de ovule,
spermă,
embrioni
culture
microbiene
Sursa: Cogălniceanu D ., Managementul capitalului natural ,1999. REGN
ÎNCRENGĂTURĂ
CLASĂ
ORDIN
FAMILIE
GEN BIOSFERĂ
BIOM
BIOCENOZĂ
POPULAȚIE/SPECIE
INDIVID ECOSFERĂ
COMPLEX DE
ECOSISTEME
ECOSISTEM
71
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Introducere … … … … 3 [619687] (ID: 619687)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.