„La î nceput afacerea mea a fost o idee, treptat ideea mea și încrederea în ea au progresat și acum mă simt capabilă să -mi iau afacerea ca pe un… [619651]

INDUSTRIA CREATIVĂ

„La î nceput afacerea mea a fost o idee, treptat ideea mea și încrederea în ea au
progresat și acum mă simt capabilă să -mi iau afacerea ca pe un success”
(Anna Stutfield, Designer de produs, Marea Britanie)

1. Creativitatea. Industria creativă (IC)
Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple
domenii. Identificarea și cuantificarea naturii creativității constituie obiec tive dificile.
Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie ,
psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială ,
filozofie, economie , management etc. și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual,
social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile
particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativității și în varietatea
teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulți oameni asociază creativitatea în
special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte
creative". Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este
la fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică,
afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene.
Creativitatea este, în esență, un co mplex proces, o complexă activitate psihica ce se
finalizează într -un anumit produs, este capacitatea omului de a realiza noul, sub diferite
forme: tehnică, teoretică, științifică, socială, artistică, de a releva aspecte deosebite,
necunoscute ale realităț ii, de a elabora căi și soluții originale de rezolvare a poblemelor și a le
exprima în forme personale inedite.
Cercetările sugerează că trei factori pot determina creativitatea individuală în orice
situație:
 Expertiza este "baza oricărei activități creati ve". Aceasta îi oferă unei persoane
cunoștințele tehnice, procedurale și intelectuale pentru a identifica elementele
importante ale oricărei probleme particulare.
 Competențe de gândire creativă: se referă la modul imaginativ, inventiv și flexibil în
care p ersoana abordează problemele; aceste competențe depind de trăsăturile

personale (independență, orientare spre acceptarea riscului, toleranță pentru
ambiguitate) și de tipul de gândire. Gândirea creativă se caracterizează prin abilitate
puternică de a gener a noi idei prin combinarea unor elemente anterior disparate.
 Motivația este în general acceptată ca fundamentală pentru creativitate,iar cei mai
importanți factori motivanți sunt pasiunea intrinsecă (auto -motivația) și interesul
intrinsec de a efectua lucr area (obiectul creației), care sunt mai eficienți decât
motivația extrinsecă (recompense,recunoaștere). Intr -un sens, persoanele creative sunt
la discreția propriilor valori și motivații și se ocupă cel mai bine de probleme pentru
care au o puternică afini tate emoțională.
Industriile creative (IC) sunt definite ca fiind ”acele industrii care își au originea în
creativitate, talentul și măiestria indivizilor și care au potențialul creării de locuri de muncă și
de a genera prosperitate prin producerea și ex ploatarea creativității, muncii intelectuale și a
ideilor, adică a proprietății intelectuale. Astfel, industriile creative sunt acele activități
economice care au la bază generarea sau exploatarea cunoștințelor și informației. Alternativ,
sunt denumite industrii culturale sau domenii ale economiei creative.
Definirea industriilor creative este în prezent subiectul mai multor dezbateri teoretice
în literatura de specialitate (Caves 2000; Power 2002; Pratt 2005 Scott 2006; Hesmondhalgh –
Pratt 2006; Flemi ng 2007; Galloway – Dunlop 2007; Mato 2009; Miller 2009) datorită
specificului dinamic al fenomenului, fiind în continuă evoluție și dezvoltare. Industria creativă
este una a cărei produse sunt non -tradiționale fiind greu cuantificabilă cu metodele metrice ale
contabilității convenționale, clasice. O posibilă definiție a fost publicată de UNCTAD (2010),
conform căreia „sectorul creativ este alcătuit din acele industrii care se bazează pe
creativitatea umană pentru a genera bunăstare”. Deși multe domenii eco nomice (dacă nu
toate) necesită o doză de creativitate, în cazul industriilor creative, aceasta este factorul
fundamental: fără impulsuri și idei noi, creative, industria nici nu ar putea exista.
Într-o definiție mai exactă, comună mai multor autori indust riile creative cuprind
activități legate de crearea, producția și/sau distribuția de bunuri și servicii creative, precum și
integrarea acestora în alte sectoare. Conform Organizației pentru Educație, Știință și Cultură a
Națiunilor Unite (UNESCO), organiza ția internațională care a contribuit semnificativ la
definirea și măsurarea industriilor creative, termenul se referă la industriile care combină
creația, producția și comercializarea de conținuturi creative. Acestea sunt în mod obișnuit
protejate de drept uri de autor și poate lua forma unor bunuri sau servicii foarte diverse de la
meșteșuguri la arta culinară și de la festivaluri etno la emisiuni de radio, chiar diferite
concepte de petrecerea timpului liber.

Industria creativă reprezintă o activitate realizată de către un antreprenor care a
combinat , cumulativ , calitatea de artist sau talent cu cea de om de afaceri. Industria creativă
este un concept relativ nou, apărut în Australia și dezvoltat de Marea Britanie , industrii care
își au originea în creativitate individuală, pricepere și talent și care au un potențial de bogăție
și crearea de locuri de muncă prin generarea și exploatarea proprietății intelectuale.
În cadrul industriei creative putem include o multitudine de domenii capabile să
demonst reze lărgimea sectorului și să contribuie la ilustrarea acesteia anumite tipuri de afaceri
care în ziua de astăzi sunt generatoare de profit, aduc o valoare adăugată mediului
antreprenorial și pot activa pe o piață, activități ce implică creativi tate arti stică sau științifică
(arhitectură, artă și design, film, video, fotografie, inteligență artificială, designer, meșteșuguri
tradiționale, tursim cultural etc.)
Efectele economice directe și indirecte ale IC vizează nu numai producția (valoarea
adăugată) da r și consumul și distribuția pentru un număr foarte mare de ramuri și subramuri
din economie și societate.
Industriile bazate pe copyright (IC) reprezintă un sector multidimensional care creează
avuție și valoare, în termeni economici, și contribuie la inc luziunea socială, încredere de sine,
educație mai bună într -o lume multiculturală și globalizată.
Industriile creative joacă un rol important la nivelul regiunilor de dezvoltare din
Uniunea Europeană, d imensiunea economică a sectorului de industrie creati vă capătă o atenție
deosebită pentru decidenți, având în vedere contribuția sa în creșterea la PIB, forță de muncă,
comerțul exterior și investiții.
Rolul industriilor creative în dezvoltarea comunității este de a organiza un cadru
adecvat dialogului și co operării între oamenii de decizie, reprezentanții firmelor și
organizațiilor care activează în sectorul industriilor creative alături de creatorii și antreprenorii
individuali, astfel încât aceștia să se poată cunoaște, să se autopromoveze și să fie capabi li să
realizeze proiecte comune și să acționeze împreună, eficient, ca grup de lobby față de
autoritățile locale.
În raportul Națiunilor Unite despre industrii le creative (2010:7) se disting două
categorii de activități creative și anume „de amonte” (upst ream activities), precum artele
vizuale, și cele „de aval”(downstream activities). Cele din urmă reprezintă activități apropiate
de piață, cu aplicabilitate comercială imediată, transferabile și cu potențial de economie de
scară. Astfel de exemple includ a ctivitățile de publicitate, editare sau reprezentare media.
Mergând pe această distincție propusă de raportul UNDP (2010) putem considera activitățiile
culturale ca o subcategorie – mai puțin comercială uneori, a industriilor creative.

Înțelegerea performa nțelor economice ale IC, în contextul factorilor săi deter minanți
(culturali, economici, juridici, tehnologici, sociali, politici și ambientali), oferă un important
reper pentru fundamentarea mai bună a modului în care aceste industrii, considerate în
literatura de specialitate ca unul din „motoarele creșterii” economice contemporane, își pot
intensifica propria contribuție economică, pre cum și efectele propagate benefice asupra altor
sectoare din economie și societate cu care acestea vin în contact direc t sau indirect.

2. Antreprenorul creativ
Conform DEX , expresia „antreprenor” este de proveniență franceză și pune accent pe
funcția primară a antreprenorului: „Antreprenor, -oare, antreprenori, -oare, s.m. si s.f.
Persoană care conduce o antrepriza – Din fr. entrepreneur”.
„Ce vrei să te faci când vei fi mare?”
Iată o întrebare pe care ai auzit -o destul de frecventă în copilărie.În funcție de vârsta
pe care o aveai , răspunsurile tale au fost de fiecar e dată diferite.Acum te uiți în jur și te lași
influențat de ce vezi la TV, ce e la modă sau de preferințele părinților tăi. Alegerea carierei se
face și în funcție de personalitate, de abilitățile pe care le ai și preferințele tale.
Avem nevoie de o ocupație din diverse motive, cel mai puternic fiind acela că trebuie
să ne asigurăm toate cele necesare unui trai decent .
Fctorii care influențează deciziile privind cariera:
 Piața muncii;
 Caracteristici de personalitate;
 Aptitudini și deprinderi;
 Influențe educaționale;
 Interese;
 Istoria familiei.
În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent economic care
adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a
dezvolta proiecte noi. În ace st sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție
și recunoaștere antreprenorilor, în mare parte și datorită aportului pe care îl aduc aceștia la
evoluția mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor
macroeconom ici.
Tu ca individ eș ti punctul de plecare. Ce știi sa faci cel mai bine și ce -ți place să faci?
Răspunsurile te vor ajuta să identifici calitățile de care dispui. Majoritatea oamenilor încearcă
să se adapteze "job" -urilor mediatizate.

Un antreprenor crea tiv pentru a debuta în mediul de afaceri prin creația proprie,
trebuie să poată răspunde la întrebările:
1. Ce trebuie să fac pentru a -mi dezvolta pasiunea într -o afacere?
2. Cum pot atrage capital pentru a permite afacerii mele să fie de durată?
3. Ce bunuri sau s ervicii specifice ar trebui sa fac?
4. Ce clienți ar trebui sa vizez, din toți potențialii clienți?
Clienții nu reprezintă întregul punct al afacerii, nu toți clienții sunt clienți buni.
Atunci când un potențial antreprenor începe să -și transforme ideea într -o afacere,
întreprinzătorul trece prin diferite etape, cum ar fi:
Fantezie
Este acel moment de reperare, ceva ce nu funcționează la fel de bine și cum ar putea să
îmbunătățească lucurile în viața lor. Acele momente cand ne spunem: „n u ar fi minunat
dacă….” , „ar fi mai bine daca…” în această etapă avem o idee despre care credem că merită
explorarea și eventual dezvoltarea în continuare.
Viziune
În această etapă antreprenorul creativ este mult mai clar despre ceea ce dorește să
atingă, ceea ce va oferi afacerea, cine ar fi interesat să cumpere ceea ce are și cum ar putea
livra acest lucru.
Animație
În acest stadiu se testează ideea, pentru a ved ea dacă ar putea fi o afacere durabilă,
modalități de dezvoltare și pătruderea în mediul de afaceri.
Creativitatea managerială, așa cum o defineș te Feier (1995, p. 131), este creativitatea
specifică managerului, care trebuie să se manife ste pregnant pentru a permite să rezolve
probleme, situaț iile conflictuale ce apa r pe fondul modifică rilor continue din domeniul
managementului.
Unii definesc creativitatea ca o generare de noi idei și inovarea ca o transpunere a
ideilor în noi produse, servicii, sau metode de producț ie. Creativita tea implică ceva nou în
existență; inovația implică ceva nou în noi. Inovația este generarea, acceptarea și
implementarea de noi idei, procese, produse sau servicii.
Pentru intreprinzator, produs ul este ceva ce poate fi oferit pe piață, întrucâ t are
capacitatea de a satisface cererea, implicit o trebuință, o nevoie. Produsul î nseamna mult mai
mult decat un bun cu existe nță fizică.

El este de fapt un ansamblu de beneficii și satisfacții pe care cumpărătorii se asteaptă
să le obțină prin achiziț ionarea lui, este suma atributelor sale: fizice, chimice, psihologice,
utilitare .

Principalele valori ce influențează activitatea antreprenorială creativă sunt:
1. responsabilitate
2. inovație,
3. entuziasm,
4. spontaneitate,
5. creativitate,
6. integritate.
Aceste valori sunt importante deoarece antreprenorul le poate utiliza într -un număr
mare de moduri, ele fiind de ajutor pentru a evalua ideea de afacere.
Procesul de realizare a oricărui produs sau serviciu cuprinde următoarele etape:
1. ideea de produs – are ca punct de pornire nevoile și dorințe le clientului. Ideea
reprezintă doar un produs, serviciu posibil;
2. conceptul de produs, serviciu – ideea dezvoltată;
3. realizarea prototipului (machetă, model);
4. lansarea în producție, pe piață.
Cele mai multe persoane inovatoare se bazează pe creativitatea lo r și inventivitatea de
a conduce afacerile lor, controlând fiecare aspect al activității ei înșiși. Deoarece această
energie și de control poate fi dificil de susținut, această abordare poate cauza probleme pentru
antreprenor și starea de bine a companiei. În plus, probabil, de asemenea, au doar interese,
aptitudini, și expertiză în anumite domenii ale afacerii dumneavoastră. Frecvent, va fi prea
costisitoare și consumatoare de timp pentru tine de a dobândi expertiză în toate domeniile.
Un antreprenor creativ, ca persoană, are propria creativitate unică, ambiție cu privire la
ceea ce dorește ca întreprinderea antreprenorului să devină și propriile sale idei despre ceea ce
înseamnă succes. Antreprenorii creativi îmbină creativitatea cu gân direa inteligentă a
afacerilor.
Succesul pentru întreprinderea creativă creată de un antreprenor poate include o serie
de factori în plus față de recompensa financiară, cum ar fi îndeplinirea ambițiilor creative,
materalizarea valorilor personale și câști gând recunoaș terea muncii sale. Fiecare întreprindere
va combina aceste și alte ingrediente în mod diferit capabilă să creeze o definiție specială a
succesului.

În cazul antreprenorilor din industriile creative calitățile și competențele personale
sunt cel e mai importante calități :
 inteligența,
 cinstea,
 onestitatea ,
 competența profesională,
 capacitatea de a organiza și conduce oameni,
 mobilitate,
 flexibilitate,
 dinamism, respectiv încredere,
 optimis m și dorința de succes;
 maturitate și stabilitate psihică;
 autocontrol;
 deschidere spre nou;
 rezistență la stres;
 rezistență la frustrări;
 iniațitivă și răspundere;
 creativitate și iscusință în soluționarea problemelor.
Un începător trebuie să conștientizeze că nu este primul care inițiază o afacere
proprie. Printre cele mai frecvente greșeli ale începătorilor pot fi menționate
următoarele:
 Cercetarea neadecvată și incorectă a pieței
 Evaluarea greșită a concurenților
 Lipsa de inovație
 Lipsa de consecvență
 Presupuneri simpliste
 Proiecte ireale
 Stabilirea inadecvată a prețurilor
 Capital inițial insuficient
 Prea multe cheltuieli de regie
 Lipsa de atenție față de fluxul de numerar.
 Delegarea funcției de vânzări unui angajat
 Necunoașterea clienților
 Elaborarea unui program de marketing nepotrivit

 Tratarea incorectă a angajaților
 Tendința de a acționa de unul singur
Provocarea unui antreprenor creativ când planifică și dezvoltă o afacere este de a
combina creativitatea cu cea mai buna afacere, pentru a putea transforma talentul în fluxuri de
venit uri. În mod crucial, nu este vorba de a face un „compromis” între creativitate și afaceri,
este o chestiune de a obține cele mai bune ideei din ambele planuri.
Categoriile specifice de potențiali antreprenori în industrii creative și IT identificate în
demersul nostru mai degrabă explorator sunt următoarele:
 Artiști și artizani
De obicei tineri și adulți tineri, cu studii medii sau mai degrabă superioară, absolvenți
de licee de profil sau facultate (arte plastice, design, muzică, arhitectură, uneori istoria
artei), care își pun în valoare talentul pentru a crea și comercializa un produs
unic/unicat, de obicei utilizând tehnologiile noi (webshop, F acebook , Instagram)
respectiv târgurile de profil. Potențialii întreprinzători po t fi găsiți: absolvenți de licee de
profil/facultate, asociații de meșteșuguri, târguri de profil.
 Experți
De obicei adulți și adulți tineri, cu o bună pregătire superioară, nesatisfăcuți de
veniturile realizate la locul de muncă/sau fostul loc de muncă (de obicei din sectorul public),
în căutarea unor posibilități de creștea veniturilor prin punerea în valoare a cunoștințelor
(contabili, profesori, angajați la firme de IT). Pot fi găsiți: școli, firme IT, angajați part time la
firme de turism, studenți din anii terminali la facultate.
 Inovatori
Risk takers, de obicei tineri, care identifică o cerere specială și/sau o nișă specifică
pe piață și fără a avea o pregătire din domeniul respectiv, dar din motive de autorealizare își
asumă un risc pentru a pune în valoare o ideea. Pot fi găsiți: părinți cu copii mici aflați în sau
după concediul de îngrijire a copilului sau cupluri/familii de vârstă mijlocie după mutarea
copiilor din familie, sau alte cazuri.
 Exiteri
Angajați sau foșt i angajați de vârstă medie, realizați material, cu studii superioare,
foarte bine calificați și care cunosc logica antreprenoriatului din postura de angajați cu
responsabilități executive din mediul corporatist din orașele mari, nesat isfăcuți
profesional sau suferind de maladia burn out, și care caută oportunități total noi de a se
exprima. Pot fi găsiți: la firmele mari din orașele mari.

 Ofertantul de servicii
Persoane de diverse vârste care identifică o cerere comuni tară și bazat pe relațiile
personale de care dispun oferă aceste servicii (organizare de nuntă, evenimente
comunitare, spectacole, elaborarea de pachete de servicii speciale). Pot fi găsiți:
organizații non -guvernamentale.
 Constrânsul
Persoane aflați într -o criză materială sau de alt fel (accident, nevoi și cerințe
speciale), care au o problemă specială (de exemplu au nevoie de o proteză și nu o găsesc) și
astfel identifică o cerere specială pe piață și fără a avea o p regătire din domeniu își
asumă un risc pentru a satisface cererea venită din partea grupului din care și el/ea face parte
(bolnavi, persoane cu mult timp liberi, etc.). Pot fi găsiți: la organizații cu profil specific,
șomeri, firme cu dificultăți.
Un b un reprezentant comercial trebuie să posede, pe lângă inteligență, o bună pregătire
generală, vointă etc. și o serie de trasaturi de caracter cu totul originale: gustul contactelor,
empatia, nonsusceptibilitatea, o mare încredere în sine, o autonomie deciz ională, o mare
energie, o mare integritate, o nevoie cronică de bani. În realiate, nimeni nu posedă perfect și
complet ansamblul acestor caracteristici. Deci, trebuie căutată o combinare armonioasă a
tuturor acestor trăsături.
Punctul de plecare al oricăre i întreprinderi și de demarare a oricărei firme sau afaceri
creative îl reprezintă existența și identificarea unei oportunități economice. Printre puținele
definiții date oportunității economice sau intreprenoriale este cea dată de Haward Stevenson
care sp une că oportunitatea economică reprezintă o dorită stare viitoare, diferită de cea
prezentă și concomitent o credință a unei persoane (antreprenorul) că este posibilă realizarea
sa cu succes. După profesorul Nicolescu, oportunitatea economică este o necesi tate și/ sau o
cerere potențială de un produs sau un serviciu, într -un anumit context al cărui sesizare,
identificare, luare în considerare și satisfacere printr -un proces economic de către o persoană
sau un grup poate genera profit în viitor.
Dimensiunile oportunităților economice sunt:
 economică – în sensul creării de profit;
 psihologică – în sensul că numai unele persoane cred;
 contextuală, concretă – se manifestă numai în anumite condiții și situații;
 prospectivă – devenind o realitate în viitor.

Principalele categorii de surse ale oportunităților economice în funcție de natura
lor sunt:
 comerciale – reprezentate prin cererea deschisă de produse și servicii;
 științifice – reprezentate prin descoperirea de noi principii, legi, tehnologii;
 tehnic e – reprezentate de noi tehnologii, materii prime;
 juridice – apariția de noi legi, ordonanțe, hotăriri guvernamentale;
 fiscale – prin schimbarea modului de calcul al diferitelor taxe și impozite;
 bancare – modificarea condițiilor de acordare a creditelo r;
 informaționale – noi abordări și tehnologii informatice;
 educaționale – reprezentate de pregătirea de personal;
 manageriale – reprezentate de noi abordări, metode și tehnici.
Există mai multe categorii de oportunități de afaceri creative:
 O invenție p roprie sau cumpărată – puține investiții se dovedesc a fi fiabile;
cauzele principale le reprezintă lipsa de valoare comercială a majorității lor și
absența sau insuficiența calităților intreprenoriale a majorității invențiilor.
Folosirea unei invenții nec esită piețe pentru viitorul produs, urmată de
evaluarea resurselor financiare, cunoașterea restricțiilor și limitelor implicate
de constituirea unei afaceri pe baza produsului respectiv. Important este ca de
la invenție și până la punerea la punct a unei a faceri este necesar să se
cheltuiască o mare cantitate de timp și energie pentru a atrage potențiali clienți
să cumpere noul produs.
 Transformarea hobby -ului într -o afacere . Pentru aceasta avem două
elemente esențiale: examinarea și constatarea că hobby -ul respectiv are
valoare economică și că există o piață suficientă pentru el. Transformarea
hobby -ului într -o afacere va antrena numeroase eforturi.
Cel mai important lucru despre elaborarea unei strategii de afaceri fezabile este
obținerea coreactă a formulării fundamentale, cu alte cuvinte alegerea a acelor bunuri sau
servicii creative care se pot produce și de a găsi o potrivire strategică cu clienț ii selectați cu
atenție. Ipotezele despre clienți, concurenți și competențele antreprenorului de bază, trebuie
să se potrivească realității. De cele mai multe ori planurile de afaceri sunt scrise pe baza unor
evaluări nerealiste, neconforme cu piața.
Planurile de afaceri cele mai utile sunt acele documente care devin un traseu, hartă sau
ghid de buzunar pentru a putea ajuta antreprenorul către succesul în afaceri. Cele mai bune

planuri de afaceri oferă repere și măsuri de succes, astfel încât progresul să poată fi urmărit pe
măsură ce se dezvoltă afacerea.
Planul de afaceri este un ins trument de lucru care se folosește pentru a începe ș i derula
o afacere, care necesită resurse materiale, umane ș i financiare. Planul de afaceri este un
document scris care descrie natura afacerii, piața -țintă, avantajele pe care le va avea afacerea
asupra competitorilor, precum și resursele și aptitudinile de care dispun proprietarii afacerii.
Un plan de afaceri se bazează pe următoarele elemente:
 un întreprinzător (omul de afaceri), care își asumă conștient anumite riscuri și
doreșt e să obțină un anumit profit;
 mai multe activități care consumă resurse și care genere ază profit (ideea de
afacere) ;
 un mediu în care se desfășoară aceste activități (mediul de afaceri) .

Cara cteristicile unui plan de afaceri:
 Prezintă o imagin e de ansamblu asupra afacerii;
 Planul de afaceri, în cazul în care este bine întocmit, poate fi în același timp și un
studio de fezabilita te;
 Este un instrument de îmbunătățire a managementului întreprin derii;
 Creează managerului posibilitatea de a -și comunica ideile și proiectele tuturor
utilizatorilor externi întreprinderii (bănci, inve stitori, parteneri potențiali);
 Planul de afaceri devine o unealtă indispensabilă firmei datorită numărului
cerințel or și ofertelor de finanțare.
Pașii ce trebuie parcurși în realizarea planului sunt:
 Descompunerea activităților;
 Dimensionarea activităților;
 Estimarea costurilor, duratei și resurselor necesare pentru fiecare activitate;
 Corelarea în timp a diferitelor a ctivități;
 Stabilirea surselor pentru resursele necesare;
 Estimarea riscurilor;
 Finalizarea planurilor.

3. Motivația – fundament al antreprenorilor creativi
Un aspect important în procesul de realizare a unei afaceri în general sunt motivațiile.
Poate cea mai mare încercare pe care trebuie să o treacă antreprenorii este aceea de a se

motiva (activa, mobiliza), de a fi determinat să -și dorească să facă ceea ce este, pentru a
furniza un produs, serviciu creativ pe piață.
Motivarea se definește ca „ansamblul de mobiluri (nevoi, afecte, interese, intenții,
idealuri) care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atititudini, comportamentale)”
(Dicționarea de psihologie socială 1981 ).
Motivarea reprezintă suma forțelor, energiilor care inițiază și di rijează
comportamentul spre atingerea unui scop, care va asigura satisfacerea unei nevoi.
Triada motivare – calitatea muncii – performanțe exprimă importanța motivării în
antrenarea fiecărui antreprenor pentru a -și utiliza integral potențialul de cunoștiin țe,
experiență și creativitate în scopul propus, ceea ce va avea efecte benefice asupra clității
muncii și asupra performanțelor individuale.
Acțiunea de antrenare (motivare), pentru a declanșa adeziunea, nu se poate realiza
decât pornind de la un numitor comun al aspirațiilor, unde satisfacerea nevoilor persoanei este
percepută ca făcând pereche cu dezvoltarea întreprinderii. Esențialul este ca aceste eforturi să
producă o dinamică în care fiecare să găsească rațiunea implicării sale.
Nevoia de autorealiza re include nevoile de autodezvoltare, de maximizare a
potențialului propriu, de perfecționare, de realizare profesională și personală, pentru a ajunge
ceea ce crezi că ești capabil să fii.
Toți antreprenorii trebuie să conștientizeze că motivația este vita lă pentru ca un individ
să dea tot ce are mai bun. Presupunând că antreprenorii au pregătirea necesară și sunt capabili
de performanță, eficiența lor depinde de motivație. Orice om poate reuși o performanță
superioară cu condiția de a fi motivat corespunză tor. După cum trebuie știut că nu există
progres în niciun domeniu dacă se elimină competiția și se reprimă aspirațiile individului,
daca se elimină motivația.
Surprinderea acestora poate ajuta nu doar identificarea ci și motivarea potențialilor
antrepren ori. Deși ordinea importanței diferitelor motivații este aproximativ la fel . Astfel
libertatea de decizie în muncă, dorința demonstrării capacităților, dezvoltarea unui hobby în
afaceri, respectiv realizarea unei idei noi reprezintă motivaț ii important e în timp ce un câștig
mai mare , dorința de a deveni propriul șef respectiv dorința de a urma o tradiție din familie
este mai puțin importantă în cazul antreprenorilor din industriile creative comparativ cu
antreprenorii din alte domenii.
Antreprenorul constituie unul din principalii piloni actori ai economiei de piață,
deoarece:
1. rolul acestuia rezultă din faptul că îi aparține ideea creat ivă,

2. au rol determinant în modelarea mediului economic,
3. constituie componenta principală a clasei de firmă,
4. au rol de terminant în crarea economiei de piață (cererea -oferta).
Mai mulți specialiști printre care Peter Drucker apreciază că în prezent se manifestă pe
plan mondial o revoluție antreprenorială, adică are loc o trecere de la economia de tip
managerial la cea de t ip antreprenorial. Sursele de evoluție antreprenoriale sunt multiple,
respectiv:
 schimbările tehnice prin invenții, inovații și echipamente;
 schimbările economice care se referă la:
 trecerea la economia de tip informațional;
 trecerea la economia de pia ță;
 internaționalizarea activităților economice;
 schimbările sociale care au ca rezultat o diminuare a discrepanțelor sociale și o
dezvoltare a clasei de mijloc;
 schimbările politice (trecerea la proprietatea privată);
 schimbările psihologice, au drept suport evoluția complexă și spectaculoasă a
populației.

5. Evoluția industriei creative (IC) în România
În contextul economiilor locale care sunt din ce în ce mai conectate la economia
corporatistă globală și care devine cu pași repezi una bazată pe cunoștințe, în care capitalul
material joacă un rol secundar, problematica industriilor creative capătă o importanță
strategică. Aceste activități economice sunt motorul economiei sustenabile pe termen lung;
generarea de start -up-uri inovatoare pe plan regional devin instrumente puternice de adaptare
la condițiile competiție economice globale din partea jucătorilor regionali și/sau naționali.
Astfel se pune problema stringentă a personalului calificat, sau altfel spus a celor car
pot/trebuie să devină antreprenori în domeniul industriilor creative și IT.
Creativitatea este o afacere mare, de exemplu industriile creative reprezintă 7,3% din
economia Regatului Unit și din Occident.
Contribuția industriilor bazate pe copyright la eco nomia națională a unei țări este
analizată în principal cu ajutorul a trei indicatori economici relevanți: PIB (valoarea
adăugată), forța de muncă, valoarea exporturilor și importurilor.
Datele statistice pentru România arată că în ultima perioadă aceste i ndustrii creative au
avut în general un trend ascendent și și -au câștigat un rol important la nivel macroeconomic.

Dinamica lor este p ozitivă, cu excepția anului 2014 , când sectorul privat românesc a fost în
declin puternic. Ponderea tot ală a IC în PIB pentru anul 2015 a fost una ridicată, de 8,25 %,
înregistrând o scădere în anul următor până la un procent de 6,90 . În cadrul industriilor
creative, de menționat este faptul că ramura cu cea mai mare contribuție din punct de vedere
al contribuției la PIB, l a ocuparea forței de muncă, la productivitatea muncii, este sectorul de
software. O altă ramură care se remarcă este sectorul de carte. În cadrul sectoarelor core (așa –
numitul „nucleu” al industriilor creative ), aceasta ocupă o pondere de 16 % din punct de
vedere al p onderii valorii adăugate brute. La nivel național, principala caracteristică a
sectoarelor creative este aceea că, spre deosebire de celelalte ramuri, acestea sunt concentrate
preponderent la nivelul unei singure regiuni/unui singur județ, în ac est caz fiind localizate în
principal la nivelul Bucureștiului. Diferența între ponderea pe care acesta o deține și a
celorlal te județe este semnificativă, 54,67 % din totalul salariaților în sectoare creative fiind
angajați la nivelul Bucureștiului. Poate fi observat, de asemenea, un decalaj existent (mult mai
redus însă) și între județul Cluj, clasat pe locul 2 și județele aflate în continuarea listei.
Raportându -ne la cifra de afaceri, concluzia este aceeași ca în cazul numărului de salariați. Cu
un proce nt de 69,42% din totalul național al cifrei de afaceri realizată în cadrul acestei
industrii, Bucureștiul ocupă detașat primul loc, fiind urmat de C luj cu o pondere de doar
4,36% .
În ceea ce priveșe capitala, este reprezentativ ă atât pentru România, cât și pentru
regiunea Europei Centrale și de Est (CEE), deoarece predominanța activităților creative, cu
aplicabilitate comercială rapidă (downstream activities) se manifestă în marile centre urbane,
cu potențial ridicat atât în ce privește oferta de capital um an (ex: centre universitare), cât și în
ce privește cererea de astfel de produse. Mai mult decât atât, firmele active la nivelul
Bucureștiului sunt parte dintr -o regiune mai dezvoltată, față de cele din restul țării, activând
astfel într -o economie mai din amică ce oferă condiții pentru efecte de multiplicare mai
pronunțate.
Putem astfel observa mai bine tendințele de dezvoltare ale unora dintre sectoarele
economice de nișă, cuprinse în industriile creative. La nivelul anului de referință, 2015, se
regăsesc 130,872 de companii private active la nivelul municipiului București. Acestea
cumulează o cifra de afaceri totală de 384 mld. RON, ceea ce însemna approximativ 82 mld.
€. În acest context, se pot evalua tendințele economice ale specializărilor creative, f iind o zonă
cu activitate economică dinamică și variata. În manieră similară cu anii precedenți, dar și cu
structura economiei românești în ansamblul ei, majoritatea firmelor bucureștene activează în
domeniul comerțului. Totuși, nu poate fi neglijată tendi nța de creștere a activităților

specializate, cu valoare adăugată mai mare. Obiectivele de creștere sustenabilă ale economiei
românești trebuie să susțină acele domenii de producție cu tehnologie înaltă și serviciile
intensive în cunoaștere.
Conform clasif icărilor Eurostat, majoritatea industriilor creative se regăsesc în sectorul
terțiar, al serviciilor intensive în cunoaștere: arhitectură (cod CAEN 71), publicitate (cod
CAEN 73), producție și difuzare cinema, video, audio (cod CAEN 59/60), tehnologia
informației (cod CAEN 62/63), activități de editare (cod CAEN 58) și spectacole, cultură,
recreere (cod CAEN 90/91/92/93). Spre exemplu, activități de editare a produselor software
(cod CAEN 5829) revin sub categoria globală a activității creative prin IT – „Software, Web
și Soluții IT”. Firmele specializate în activități creative, înregistrate fiscal în București, sunt
16,398, ceea ce înseamnă aproximativ 12.5% din totalul agenților economici din acest oraș.
În ceea ce privește cifra de afaceri cumulată, indu striile creative ajung la aproximativ
19 miliarde de RON, în 2015. Raportat la cifra de afaceri totală, în cursul aceluiași an, aportul
valoric al industriilor creative este mai mic decât cel numeric, reprezentând numai 10.3%.
Procentele aferente numărului de companii și cifrei de faceri cumulate reflectă o poziție
emergentă a companiilor din sectorul creativ, ce nu se impune încă, dar nu este nici neglijabilă
raporatată la structura mediu de afaceri bucureștean.
Analizând situația sectoarelor creative prin indicatori precum : Numărul total de
companii, Cifra totală de afaceri, sau Numărul total de angaja ți și Numărul mediu de angajați.
Astfel, atât din punctul de vedere al numărului de firme, cât și din acela al cifrei de afaceri,
industriile creative române ști sunt dominate de acele sectoare cu aplicabilitate comercială
rapidă (downstream activities), precum activitățile media: cinema, tv, radio, sau publicitatea.
Această tendință reflectă raportul dintre activitățile culturale și cele comerciale în interior ul
sectorului industriilor creative. Cele două subsectoare trebuie văzute, totuși, ca laturi
complementare ce se stimulează reciproc, antrenând efecte de multiplicare, atât în interiorul
industriilor creative, cât și în alte sectoare economice. Conform num ărului de firme active în
industrii creative, cei mai mulți agenți economici activează în domeniile Publicității – 4,194
companii, sau Software, Web, Soluții IT – 4,167. Ambele domenii au un grad de
comercializare rapidă foarte mare. Astfel, atractivitatea acestor specializări, atât pentru
antreprenori, cât și pentru angajați este mare. La distanță semnificativă din punct de vedere
numeric se situează alte domenii de activitate creativă: Tipografie, Editare, Traducere – 2,216
companii, Media – 1,818 compani i și Arhitectură – 1,577 companii. Deși mai puțin
numeroase decât cele specializate în publicitate și soluții IT, această a doua categorie
reprezintă sectoare mai bine consolidare din punct de vedere al duratei de activitate. Dacă

emergența companiilor de Publicitate și IT este o caracteristică a ultimului deceniu,
principalele companii media, de arhitectură, sau edituri activează de aproape două decenii.
Astfel, numărul mai scăzut de companii, din aceste specializări poate fi interpretat și ca un
indicator de consolidare. Activitățile predominant culturale (ex: artă și cultură, artizanat și
meșteșuguri) sunt cele mai puțin numeroase în eșantionul nostru de companii. Acestă situație
reflectă tendința mai slabă de comercializare a produselor rezultate din ace st tip de activități.
În cazul artizanatului și meșteșugurilor comercializarea produselor este dorită, dar
nefiiind posibile economii de scară, veniturile companiilor nu sunt în totdeauna mari. În
contrast, activitățile artistice și culturale nu își asumă întotdeauna un scop comercial, fiind mai
puțin atractive pentru inițiative antreprenoriale. În aceste domenii mai puțin populate se poate
remarca și otendință pronunțat selectivă din punct de vedere profesional, fiind mai dificilă
penetrarea pieței de căt re noi întreprinderi, sau de către întreprinzători ce nu aparțin castelor
respective.
Aspectele legate de consolidarea, sau stabilizarea activității agenților economici din
fiecare domeniu de specializare creativă se reflectă și mai clar în nivelul Cifrei de Afaceri
totale pentru fiecare domeniu. Astfel, regăsim domeniile care în România s -au consolidat pe
parcursul mai multor decenii: Media și Tipografie, Editare, Traducere și Interpretare. Aceste
douăcategorii ating, în 2015, o cifra de afaceri totală de 6.11 mld. RON și respectiv, 5.65 mld.
RON. Nivelul cifrelor de afaceri ale acestor domenii este mult mai mare decât în cazul
celorlalte specializări creative. În contrast, după cum se poate observa în, ele nu cuprind cele
mai multe companii. Astfel, aici regăsim domenii ce pot fi considerate mai aproape de
maturizare înciclul dezvoltării antreprenoriale, cu o piață mai stabilă și mai puțin atomizată si
cu agenți economici ce performează după criterii economice și comerciale. Sectorul Artă și
cultură înregi strează de asemnea o cifra de afaceri totală semnificativă, de aproape 3 mld.
RON, provenind în mare măsură din activitatea de organizare a spectacolelor. Creșterea
numărului concertelor și festivalurilor internaționale, pe parcursul ultimilor ani are pote nțiale
efecte pozitive importante asupra turismului, în special la nivelul capitalei.
Activități economice emergente, ce sunt în plin proces de dezvoltare pe piața
românească, precum Design sau Soluții IT cumulează în momentul de față o cifră de afaceri
mult mai mică, comparativă cu a altor industrii creative: 294 mil. RON și respectiv 240
mil.RON. Numărul mare de companii specializate în activități creative aplicate pe Software,
Web și Soluții IT sugerează ca acest sector s -a dezvoltat ca dimensiune și tre buie să răspundă
în anii următori provocării de a crește valoarea adăugată și implicit profitabilitatea serviciilor
oferite. În contrast, Design -ul cuprinde și un număr mai mic de companii și o cifra de afaceri

totală relativ redusă, comparativ cu celelalt e ramuri ale industriilor creative din România. În
comparație cu dinamica internațională a industriilor creative, acest domeniu este cel ce
prezintă cel mai mare contrast, sugerând existența unui potențial mare de creștere, încă neatins
în contextul mediul ui de afaceri românesc. Pentru a dimensiona impactul pe care industriile
creative îl pot avea asupra întregului spectru de activități economice, este important să
evaluăm și resursa umană aferentă acestor companii.
Comparația dintre indicatorul agregat de absobție a forței de muncă și cel mediu este
necesară pentru a înțelege mai bine modele de activitate diferite din cadrul fiecărui domeniu.
Pentru Artizanat și Meșteșuguri regăsim un număr total de angajați relativ mic, prin
comparație c u celelalte domeni i creative: 5 189 de salariați. Ținând cont că acest domeniu este
reprezentat de cel mai mic număr de companii, la nivelul anului 2015, regăsim cea mai mare
medie de angajați pe companie din totalul industriilor creative: 13. În contrast, celelalte
speciali zări creative par să fie constituite predominant din microîntreprinderi, judecând după
numărul mediu de angajați din fiecare domeniu. Astfel, industriile creative din România apar
mai degrabă ca o piață nouă, în curs de dezvoltare. Numărul mediu de angajaț i mai mare în
domeniile dominante și pe indicatorii anteriori arată că anumite ramuri creative sunt mai bine
consolidate și cu efecte economice de multiplicare mai mari. Gradul de concentrare la nivelul
fiecărui sector economic este un bun indicator de su stenabilitate pe termen mediu și lung.
Companii ce reușesc să supraviețuiască într -un mediu competitiv pe piața națională, au un
potențial mai mare de a supraviețui și de a se afirma în expansiunea pe alte piețe. Mai mult
decât atât, dinamica competitivă s au neconcentrată a unui sector economic este un indicator
de atractivitate a pieței respective. După cum se poate observa în cea mai largă participare a
agenților economici se regăsește în domeniul Publicității, în domeniul Software, Web și IT,
precum și î n Arhitectură.
Ținând cont de parcursul relativ recent de dezvoltare a acestor activități, în special în
domenii precum publicitatea sau design, se poate afirma că tendințele concurențiale din
România sugerează un potențial mare de creștere și dezvoltare a acestor activități.
IC reprezintă un domeniu important de activitate din punctul de vedere al ocu pării
forței de muncă și al creării de locuri de muncă cu timp complet și parțial. Nivelul mediu de
calificare a angajaților în sectorul IC este superior ce lui la nivel național.
Difuzarea rapidă a tehnologiilor informației și comunicațiilor, mai ales internetul,
transformă economiile și societățile moderne, amenințând unele întreprinderi creative create,
cum ar fi ziarele, și perturbându -le pe celelalte, cum ar fi cele din industria muzicală
înregistrată. Între timp, cei mai mari câștigători sunt compani ile digitale.

Contribuția economică a IC este din ce în ce mai mult recunoscută datorită ce rerii și
consumului în creștere de bunuri și servicii creativ -culturale, impactului educației care
necesită o cantitate sporită de produse culturale și lucrări de copyright.
În pofida unei game largi de modele ale IC (de creație, producție, distribuție și
utilizare), se pot totuși indentifica o serie de particularități c omune ale acestora între care:
 viața economică relativ scurtă a creațiilor, bunurilor și serviciilor cul turale,
datorită schimbărilor rapide în tehnologie, știință și modă;
 risc ridicat de eșec;
 concurență internațională ridicată;
 volatilitate a piețe i;
 rol ridicat în educație și comunicație;
 producție și consum de masă;
 digitalizarea procesului de producție;
 interdependența cu alte sectoare economice cărora IC le asigură elemente de
creativitate și inovație.
Un cadru statistic standardizat și rigu ros al IC este necesar pentru implemen tarea
eficientă și monitorizarea unei strategii în acest domeniu. Sistemul național statistic
implementat în prezent în România nu este adaptat la activitățile și ocupați ile IC și nu oferă
într-o măsură suficientă da tele necesare. Cooperarea internaționa lă și schimbul permanent de
informație în domeniul IC este de o importanță covâr șitoare pentru rafinarea teoriei și
obținerea unei mai bune informații empirice.
Potențialul creativ al românilor este cert, dar creativ itatea nu este dublată de
competențe antreprenoriale pe măsură. Societatea nu valorizează încă corespunzător
importanța sectorului cultural și creativ (nici în sectorul public, nici în cel privat). În
clasamentele europene, România stă mai bine la capitolu l creativitate decât la oricare din
comparațiile referitoare la competitivitate / productivitate – potențial avantaj comparativ
Marele avanta j este faptul că dezvoltarea IC nu necesită investiții de capital masive. În plus,
IC pot avea un rol cheie în pa nsarea socială a unei societăți încercată de clivaje și neîncredere.
Contribuția activităților legate de IC la produsul intern brut sau la comerțul exterior
din țările dezvoltate este relativ semnificativă depășind, în anumite cazuri, pe cea a ramurilor
de transporturi sau construcții. O altă caracteristică a acestor activități constă în ritmul de
creștere în ultimul deceniu, superior ritmului mediu de creștere a economiei.

Concluzii
Analiza și interpretarea datelor ne arată că există diferențe între sectoarele creative,
conform prescripțiilor literaturii de specialiate. Astfel, industrii de amonte (upstream
activities), cu componente culturale sau artistice mai pronunțate, nu performează din punct de
vedere comercial la fel de bine precum industrii cr eative de aval (downstream activities),
precum publicitatea. Mai mult decât atât, analiza empirică demonstrează un nivel de
consolidare diferit între industriile ce s -au dezvoltat pe parcursul mai multor decenii în
România, precum arhitectura și cele ce se raportează la noi tehnologii și nișe comerciale,
precum domeniul IT, ce suferă o atomizare mult mai mare. Din punct de vedere teoretic,
prezenta lucrare și -a propus să dezvolte un cadru conceptual pentru analiza industriilor
creative, creând premize pentr u extinderea și adâncirea cercetărilor asupra acestui subiect, în
viitor. Autorii subliniază că politicile publice care favorizează dezvoltarea industriilor creative
ar trebui adaptate la specificul regional și sectorial, ceea ce impune aprofundarea înțele gerii
diferențelor dintre zonele urbane și rurale, între regiuni și sectoare, precum și a diferitelor
efecte pe care anumite politici publice pot avea în contextul unui mediu de afaceri particular.

6. Cadrul legislativ
În România, asigurarea protecției prop rietății intelectuale se realizează în principal
prin două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în domeniul
proprietății industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul
dreptului de autor și al d repturilor conexe.
Domeniul proprietății intelectuale se bucură de o deosebită atenție în Româ nia, lucru
subliniat de altfel și de existența unui Plan de acțiune reglementat prin Hotărârea de Guvern
nr. 1174/2005. Între obiectivele strategice se numără în tărirea capacității administrative a
ORDA și realizarea unei cooperări eficiente între insti tuțiile statului cu atribuții în aplicarea
drepturilor de proprietate intelectuală, sub coordonarea Ministerului Public.
Proprietatea intelectuală, privită sub cel e două componente ale sale, proprietatea
industrială pe de o parte, drepturile de autor și drepturile conexe pe de altă parte, este un
instrument puternic pentru dezvoltarea și bunăstarea economică, socială și culturală a unei
țări. În acest context, se po ate aprecia că protecția drepturilor de proprietate intelectuală este
de o mare importanță, esența, scopul și finalitatea acesteia fiind protejarea produsului
inteligenței umane și în același timp, garantarea posibilității consumatorilor de a se folosi de
acest produs.

Activitatea de cercetare -dezvoltare și inovare, care constituie o componentă strategică
hotărâtoare pentru dezvoltarea economică și pentru progresul social, este strâns legată de
domeniul proprietății intelectuale. Astfel, știința, tehnologia și inovarea reprezintă domenii
care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării și
competitivitatea economică de perspectivă a României. Totodată, inovarea și transferul
tehnologic sunt soluții pentru rezolvarea problemelor economice și pentru înnoirea
permanentă a tehnologiilor necesare, prin racordarea cercetării românești la cerințele și
presiunile unei piețe libere, în expansiune, în contextul globalizării.
Stimularea capacității creatoare a unei națiuni este un proces si stematic, unitar, la a
cărei înfăptuire contribuie un sistem național dinamic privind drepturile de proprietate
intelectuală.
Strategia națională în domeniul proprietății intelectuale , promovează principiile
unei societăți active, înalt stimulativă pentru performanță, bazată pe valorile muncii, ale
coeziunii sociale, solidarității și responsabilității și a contribuit la instaurarea unui echilibru
între interesele creatorului și interesul public, asigurând un mediu propice creativității în
beneficiul tuturor .
Rolul Strategiei este acela de a coagula eforturile instituțiilor cu atribuții și implicare
în sistemul proprietății intelectuale în România, fie că este vorba de asigurarea protecției, fie
de asigurarea respectării drepturilor și crearea unui cadru de c ooperare între acestea. În egală
măsură, Strategia urmărește compatibilizarea și armonizarea sistemului proprietății
intelectuale din România cu cel european.
Un rol important în îndeplinirea obiectivelor strategice în domeniul proprietății
intelectuale l -a avut și îl are în continuare Ministerul Public, care a creat în cadrul Secției de
urmărire penală și criminalistică, Serviciul pentru coordonarea problemelor de proprietate
intelectuală din cadrul ministerului.
Principalele instituții identificate, cu atribuții și responsabilități, potrivit legii, în
domeniul proprietății intelectuale sunt:
 Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM)
 Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA)
 Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afa ceri
 Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică
 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
 Inspectoratul General al Poliției Române
 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

 Ministerul Justiției
 Consiliul Superior al Magistraturii
 Institutul Național al Magistraturii
 Oficiul Național al Registrului Comerțului
 Autoritatea Națională a Vămilor
 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
 Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România
 Departamentul pentru Afaceri Europene

Îmbunătățirea aplicării legislației poate fi realizată, conform strategiei, prin studierea
soluțiilor definitive ale instanțelor judecătorești pronunțate în procesele de proprietate
intelectuală, prin intensificarea contractelor vamale, pentru depistarea mărfurilor susceptibile
a fi pirat sau contrafăcute, prin realizarea unor module informatice și baze de date în domeniul
combaterii traficului de mărfuri pirat și contrafăcute etc.

Legile în vigoare privind protecția proprietății industriale
Invenții
Protecț ia invențiilor și respectarea drepturilor conferite de brevetul de invenție se
asigură în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative :
 Legea nr. 64/ 1991 privind brevetele de invenție, republicată în Monitortul Oficial al
Româ niei, Partea I, nr. 752/15.10.2002 ;
 Hotărâ rea de Guvern nr. 499/18.04. 2003 pentru aprobarea Regulamentului de apli care
a Legii 64/1991 republicată privind brevetele d e invenție publicat î n Monitorul Oficial
al Romaniei, partea I, nr.348 din 22.05.2003 ;
 Legea 383/2002 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale;
 Legea nr. 93/1998 privind protecț ia tranz itorie a brevetelor invenț ie;
 Legea nr. 32/1997 privind rati ficare a Acordului de cooperare în domeniul brevetelor
între Guvernul Romaniei și Organizația Europeană a Brevetelor, publicat în Monitorul
Oficial al Româ niei, partea I, nr. 195 din 21.08.1996;
 Legea nr.611/ /13.11.2002 priv ind aderarea Romaniei la Convenț ia pri vind elibera rea
brevetelor europene, Convenție adoptată la Munchen in 05.10.1973 și aderarea
Româ niei la Actul de revizuire a Convenției adoptat la Munchen î n 29.11.2000;

 Legea nr. 611 a fost publicată în Monitorul Oficial al Româ niei, par tea I, nr.844 di n
22.11.2002;
 Hotarare de Guvern nr. 1.585/ 18.12.2002 privind determinarea cot ei de profit sau a
venitului obținut de titularul unui brevet în vederea aplică rii art. 73 din Legea 6 4/1991
republicată (scutirea de impozit pe profit);
 Legea nr. 298/07.07. 2001 de amendare a Legii nr. 11/1 991 privind reprimarea
concurenței neloiale (publicată î n Monitorul Oficial nr. 313/12 iunie 2001);
 Legea nr.202/ 2000 privind unele mă suri pentru asigurarea respectă rii drepturil or de
proprietate intelectuala în cadrul operațiunilor de vămuire, lege modificată prin
Ordonanta nr.59/22.08.2002 și publicată î n Monitorul Oficial a l Româ niei
nr.643/30.08.2002;
 Norme ale OSIM privind sprijinirea brevetării în străinătate a invențiilor românești 15
ianuarie 1999 – prin plata u nor cheltuieli necesare protecției în alte state a invențiilor.
Tratate și Convenții internaționale în vigoare în România:
 Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale;
 Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetelor (PCT) ;
 Convenția B revetului European;
 Aranjamentul de la Strasbourg privind Clasificarea internațională a brevetelor de
invenție;
 Acordul de la Marrakech din 1994 privind constituirea Organizației Mondiale a
Comerțului și Acordul privind aspectele drepturilor de proprietat e intelectuală legate
de comerț (TRIPs) .

Mărci și indicații geografice
Mărcile sunt protejate prin înregistrarea lor la OSIM în temeiul Legii nr. 84/1998
privind mărcile și indicațiile geografice și al Hotărârii de Guvern nr. 833/1998 de
implementare a prevederilor legii nr. 84/1998, precum și al Ordonanței de Guvern nr. 41/1998
privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale.
Tratatele și convențiile internaționale în vigoare în România privind mărcile și
indicațiile geografice :
 Convenț ia de la Paris ;
 Aranjamentul de la Madrid si Protocolul privind Aranjamentul de la Madrid ;

 Aranjamentul de la Nisa p rivind clasificarea produselor și serviciilor în vederea
înregistrării mărcilor;
 Aranjamentul de la Viena privind clasificarea elemente lor figurative ale mă rcilor;
 Acordul TRIPs -OMC;
 Tratatul lege privind mă rcile(TLT)
Indicaț iile geografice ale produselor sunt protejate , în România prin î nregistrarea
acestor a la OSIM, î n conf ormitate cu prevederile Legii Mărcilor ș i indic ațiilor geograf ice nr.
84/1998 ș i ale Regulamentului de Aplicare a Legii nr. 84/1998.

7. Mediul politic favorabil construirii de centre creative
Autorităț ile trebuie să adopte noi definiții propuse ale industriilor creative și
economiei creative mai largi. Acestea sunt simple, robuste și recunosc rolul central al
tehnologiilor digitale. Propunerile celor doi factori de decizie ar tre bui să stabilească un cadru
de „sistem de inovare creativă" în cadrul căruia prioritățile strategice să poată fi abordate într –
un mod coeren t și eficient.
Guvernul ar trebui să facă scutirea fiscală în domeniu, mai accesibilă pentru
întreprinderile creative. În ceea ce priveș te strategia tehnologică, programele elaborate ar
trebui să fie mai largi pentru a aborda nevoile economiei creative.
Normele privind achizițiile publice ar trebui create astfel incat sa deschida oportunități
pentru firmele digitale mai mici. Cercetările interdisciplinare ale consiliilor de cercetare
privind schimbul de cunoștințe ar trebui să fie evaluate în mod riguros și lecțiile aplicate într -o
investiție suplimentară. Mai multe colaborări internaționale cu centrele de cercetare de vârf ar
trebui încurajate.
Propunerea guvernului ar trebui să se asigure că sistemele sale generice de finanțare a
afacerilor nu discrimine ază întreprinderile creative și că reglementările ajută la dezvoltarea
platformelor financiare Internet (cum ar fi site -urile accesate de publicul larg). În lipsa unor
dovezi clare cu privire la eficacitatea lo r, guvernul ar trebui să recurgă la introducer ea unor
noi programe de finanțare specifice sectorului. O prioritate mai mare este de a coordona
colectarea și publicarea de date favorabile investitorilor prin intermediul consiliului creativ
Industries, sprijinind astfel dezvoltarea unei finanțări mai in tense pe piața. În ceea ce priveș te
bugetul alocat, ar trebui să efectueze o evaluare largă a valorii cheltuielilor publice artistice și
cultural, bazându -se pe lucrări similare asupra mediului natural și a proiectului de valoare

culturală al consiliului d e cercetare în domeniul artelor și umanității, justificată în lumina
criteriilor care rezultă din această lucrare.
Finanțatorii ar trebui să stimuleze experimentarea tehnologiilor digitale de către
organizațiile artistice și culturale și să aloce un procen t susținut din resursele lor digitale și
asigurându -se că dovezile care rezultă din această activitate sunt împărtășite în mod deschis.
Guvernele ar trebui să elaboreze o strategie care să reflecte scopul său public digital, nu în
ultimul rând prin program ele ambițio ase ale inițiativei sale digitale publice. Ar trebui să i se
acorde propuneri de competențe pentru a strânge informații pe toate piețele de Internet pentru
a diminua șansele unei judecăți solide și oportune privind apariția unor potențiale abuzu ri de
piață și a altor probleme de piață ("sistem de avertizare timpurie").
Implicații pentru mediul de afaceri și politicile publice din România
Se distinge, cu atât mai mare nevoia de politici publice care să asiste înființarea și
dezvoltarea companiilo r de acest profil. Dincolo de reglementare, efortul instituțiilor publice
de susținere a acestor sectoare emergente trebuie să pornească de la identificarea și evaluarea
activităților creative existente pe teritoriul fiecărei țări. În România, nu există în momentul de
față o evidențăclară a dinamicii sectoarelor creative, la nivel național. Pornind de la
metodologia prezentată în acest articol, se poate structura și relief specificul și avantajele
comparative ale fiecărei regiuni în parte. Argumentele ce su sțin o abordare contextuală în
reglementarea și dezvoltarea industriilor creative susțin de asemenea adaptarea politicilor
publice la specificitățiile fiecărei regiuni în parte. După cum s -a menționat în cadrul acestei
analize, predominanța specializărilor în publicitare și media este specifică mediului urban din
cadrul căruia s -au extras datele empirice. În contrast, artele și artizanatul pot avea o pondere
mult mai mare în mediul rural, decât în reprezentarea acestei analize. Dimensionarea și
cartografier ea specializărilor creative ale unui stat este importantă și din punct de vedere al
politicilor publice, dar și din punct de vedere al eficientizării schimburilor pe piața
internațională. Una dintre principalele tendințe globale a industriilor creative est e de a se
apropia din ce în ce mai mult de dinamica comercială generală, a oricărui alt sector economic.
Astfel, după cum se poate observa deja pe scară monidială este vizibilă specializarea unor
state mici în importul produselor creative și a altora în ex portul lor. În general, state cu
venituri mari din resurse primare se constituie în importatori culturali (ex: Qatar, Emiratele
Arabe Unite). Unul dintre marile riscuri aferente comerțului internațional cu produse rezultate
din industriile creative este pr otejarea identității și proprietății acestora.
Dacă pentru activități cu tendințe comerciale mai pronunțate, precum publicitatea,
dreptul internațional protejează și susține drepturile de autor, pentru activități cu tendințe

culturale mai pronunțate, prec um produsele artistice și culturale, reglementările naționale sunt
extrem de importante. De aceea în aceste sectoare se antrenează noi provocări pentru
întreprinzători, în a le fi reprezentate interesele și susținută activitatea în economia globală în
care activează. Mai mult decât atât, din punct de vedere al politicilor publice relevante pentru
activitățile creative, este important să se ia în considerare sinergiile pozitive pe care acestea le
implică, în alte domenii, precum turismul. Un mediu cultural d inamic și bogat constituie o
destinație turistică atractivă (Davies și Sigthorsson 2013). De altfel, din această perspectivă se
explică și importul intenațional de produse culturale, în prezent.
După cum s -a menționat la începutul acestei lucrări, dezvolt area mediului de afaceri
pe profilul industriilor creative atinge diverse dimensiuni: valoare adăugată mai mare a
produselor, competitivitate pe piețele internaționale, dezvoltare economic sustenabilă bazată
pe inovare și cunoaștere. Totuși, dincolo de num eroasele efecte de multiplicare pozitivă pe
care industriile creative le pot aduce la nivelul unei economii, direcția de dezvoltare a acestora
depinde în mare măsură și de abordarea instituțională față de acestea. Cu alte cuvinte, tipul de
politici publice ce se adrează antreprenorilor cu specializare creativă va încuraja anumite
tipuri de rezultate.
Astfel, după cum subliniază Potts și Cunningham, scopul politicilor publice ce se
adreasează sectoarelor creative definește relația dintre aceste specializări și mediul de afaceri
din care fac parte. Pentru studiul de caz dezvoltat în această lucrare nu se pot identifica încă
politici publice asumate ca fiind destinate acestui sector, în ansamblul lui. Totuși, fiecare
dintre domeniile de specializare creativă di n România au beneficiat de divere instrumente de
susținere prin politici publice, de la ajutoare de stat pentru arte și meșteșuguri, la politici de
susținere a inovației pentru specializările creative din IT. Domenii consolidate precum
arhitectura, publici tatea sau media sunt în general reglementate prin politici industriale
comune sau de dezvoltare, fapt ce se reflectă și în structura concurențială a acestor piețe.

Constru irea de centre de creativitate î n marile oraș e
Oraș ele au de venit noduri de atractivitate și incubatoare de crestere și dezvoltare a
entităț ilor creative , oam eni, instituții și corporații, care caută la nivel global să exceleze.
Orașele în general sunt privite ca factori decisivi în noua economie, fiind locurile care pot
sprijini și susține producție individuală intelectuală, creativitate, inspirație, dar care totodată
oferă și piața de desfacere pentru astfel de producție sau infrastructura necesară. Una din
opiniile mult răspândite este acea că numai investițiile publice semnific ative în cultură pot
crea industrii creative, autosustenibile, concurențiale, dec i sănătoase, viabile.

Londra , de exemplu din orașele ce pe drept î și merita apelativul de creativ, investește
50 milioane lire în dezoltarea acestui tip de industrii și așteap tă în schimb un profit de 60 de
ori mai mare , adică 32 miliarde lire de la industriile creative și 200.000 de locuri de munca
noi. În 2002 în Londra erau 1.9 milioane oameni angajați în aceste industrii, din care 800.000
în arhitectură și desi gn. Mai mult Financial Times ară ta ca industriile creative au fost pe anul
2004 ,de exemplu , mai active, mai productive decât sectorul financiar, iar întreg sectorul
creativ este efectiv mai important, chiar o prioritate pe r ansamblul economiei engleze.
Sectorul creati v este astăzi unul dintre principalele motoare ale creșterii economice în
Europa și în țările dezvoltate. Constituire a unui centru al creativității ce poate conduce la o
creștere importanta a gradului de ocupare a forței de muncă în Industrii Creative ( 1 2% cifra
medie din Europa, din totalul forței de muncă). În jurul Centrului Creativ se pot dezvolta,
independent sau în parteneriat, o serie de Întreprinderi Creative durabile și autosustenabile.
Cursuri, seminarii și workshopuri specific pentru antrepren ori și companii creative care
doresc să se dezvolte:
 Seminarii intensive de scurtă durată
 Traininguri pentru companii susținute
 Workshopuri de îmbunătățirea nivelului de cunoștințe în următoarele domenii:
 proprietate intelectuală
 investiții internațional e
 fazele investițiilor
 întoarcerea capitalului/investiției ,”elevator pitch”, etc.
Programele se adresează antreprenorilor cu o idee de afaceri pentru sectorul industriilor
creative și care doresc să înființeze propria afacere. Câteva exemple:
 Programe de sprijin în parteneriat adresate sectorul industriilor creative conceput
pentru a le asigura competitivitatea și poziționarea la nivel global.
 Programe creative personalizate dedicate unor sectoare strategice economic e cu mare
potențial de creștere pentru oraș.
 Instrumente de sprijin pentru procesul de creare de afaceri integrat cu restul acțiunilor
ce vizează promovarea și creșterea gradului de conștientizare a creativității ca un
sector strategic pentru oraș
 Programe de sprijinire a antreprenorii creativi pentru a obține abilitățile,
competențele tehnice și alte calități necesare începerii, gestionarii și dezvoltării unor
companii de succes într -o piață globală.

Beneficii instituționale ale constituirii Centrului Creativității :
Oferă orașului posibilitatea de a analiza toate activitățile și politicile în scopul
sprijinirii industriilor creative implementate în oraș ele membre ale parteneriatului.
Identifică cele mai bune practici puse în aplicare în oraș și oferă șa nsa de a le difuza.
Favorizează dialogul interinstituțional între instituțiile orașului deoarece unul din
scopurile sale este să analizeze profund toate politicile și activitățile de susținere a
industriilor creative implementate în orașe.
Instruirea funcț ionarilor le oferă acestora șansa de a învăța de la toate celelalte orașe
implicate în proiect.
Învățarea de modele diferite, provenite din orașe diferite, ajuta la analiza rezultatelor
diferite obținute prin politicile diverse aplicate în aceste orașe.
Completează serviciile oferite Industriilor Creative (IC) cu idei provenind din alte
orașe implicate în proiect.

Modele în industriile creative
Pentru a răspunde relației , în dinamică , dintre industriile culturale și restul economiei
se propun patru modele:
Modelul welfare (bunăstării) – ipoteza de plecare este, că industriile culturale
au un impact net negativ asupra economiei, consumând mai multe resurse
decât produc. În acest model IC (industriile creative) produc „bunuri de merit”
care sunt neces are bunăstării însă nu sunt viabile economic, necesitând astfel
un transfer de resurse din restul economiei .
Modelul competitiv – în acest caz ipoteză de la care se pleacă este ca IC sunt
efectiv „doar o industrie ca oricare alta”, bunurile oferite neavând o
semnificație morală mai înaltă. T ot acest model presupune că impactul asupra
creșterii este neutru (impact normal asupra schimbărilor tehnologice, creșterii
sau inovării) .
Modelul creșterii – această ipoteză este , că exist ă o relație pozitivă economică
între creșterea IC și creșterea economiei agregate; în acest caz IC sunt un
„motor al creșterii” , așa cum au fost considerate pe rând agricultură și
industria manufacturieră pe parcursul secolului trecut .
Modelul inovării – în acest caz ipoteza de plecare este ca IC nu sunt
considerate ca o industrie în sine, ci mai degrabă ca un element în sistemul

inovativ al întregii economii. Astfel acest model reconceptualizează IC ca un
sistem de un ordin mai înalt care operează asupra întregului sistem economic.

Prin urmare IC generează și coordonează schimbarea în baza de cunoaștere a
economiei, având astfel o semnificație crucială (și nu marginală) în politicile economice.
Creația culturală este un bun public dar din considerente dinamice și nu statice. Spre
deosebire de valoarea muzeelor, a artelor clasice, care văd valoarea prin menținerea
cunoașterii trecute, la IC valoarea se referă la dezvoltarea și adaptarea noii cunoașteri.

8. Sugestii în crearea unui afaceri creative
În activitatea oricărei firme, mediul joacă un rol esențial în definirea strategiilor sale,
în sesizarea și folosirea oportunităților de dezvoltare, constituind practic suportul realizării
obiectivelor de creștere economică, de profitabilitate sau doar de supraviețuire.
Evoluț ia pieței în ace st domeniu ales trebuie co relată cu tendințele de pe piață . Aceste
tendinț e trebuie să fie ascendente, înregistrandu -se creșteri de la an la an în ceea ce interesul
persoanelor fizice și juridice pentru o digitalizare a serviciilor.
Dacă acceptăm limitar ea concurenț ei în plan geografic, rezultă că orice firmă trebuie
să se compare în primul rând cu societățile de același profil, localizate în imediata apropiere.
Analiza comparativă urm ează să vizeze dotările și capacităț ile existente, gama de servicii,
nivelul tarifelor etc. În funcție de aceste elemente se pot lua măsurile care se impun pentru
obținerea unei cote de piață cât mai bune pe plan local.
În opinia specialiștilor, oceanele albastre desemnează toate sectoarele care nu există
astăzi, spațiile de piață necunoscute, în care concurența n u și-a facut simțită prezența. Î n
oceanele albastre, cererea este creată, nu se lupta nimeni pentru ea. Creșterea este profitabilă
și rapidă și sunt șanse mari de dezvoltare. Oceanele albastre pot fi create in două moduri: în
unele cazuri, companiile pot da naștere unor industrii comple t noi, așa cum a procedat eBay î n
cazul s ectorului licitațiilor online. Î n cea mai mare parte a cazurilor, î nsă oceanele albastre
sunt create din oceanele roșii, atunci când o companie modifică frontierele unui sector
existent. Așa a procedat și Cirque du S oleil; trecând granița care separa în mod tradițional
circul ș i teatrul, firma a creat un ocean albastru nou și profitabil, din oceanul roșu al industriei
circului. Se observă că î n spatele c reării de noi piețe și industr ii există un model coerent de
gândire strategică, strategia oceanului albastru. Logica de la baza strategiei oceanului albastru
se distanțeaza de modelele tradiț ionale axate pe concurență în piețele existente.

Cele șase principii ale strategiei oceanului albastru sunt simple:
1. atâta timp cat iți dezvol ti afacerea pe un domeniu de nișă ș i ai ca obiective
extinderea grupului țintă, felul în care să fie utilizat ser viciul sau produsul pe care
îl oferi, industria î n care activezi, vei pute a evita riscul de a fi ales greșit direcț ia
business -ului tau.
2. dacă dai importanță planificarii, dar mai mult strategi ei vei avea mult mai multe de
câștigat (focus pe modali tății de inovare, cauț i produsele promovate de concurenții
tăi, vezi ce poți oferi tu clienților tăi, modalitatea în care este distribuită i nformaț ia,
modul în care iț i promovezi produsul – toate acestea pot fi considerate strategii
care îț i aduc multe victorii).
3. pentru a evita riscul ca afacerea să nu atingă acel nivel care îi asigura profitul,
soluția este ca atenția să cadă pe cererea existentă și să atragi pe acei clienți care
sunt cei mai numeroș i.
4. dacă produsul prezintă o utilitate excepțională pentru cei care îl cumpară, dacă
prețul este accesbil, atunci cu siguranță ai adoptat o idee care funcț ioneaza din
punct de vedere comercial.
5. evitarea riscului organizaț ional prin rezolvarea proble mei resurselor, problemei
motivării și aș a mai departe.
6. evitarea riscului de management se face pe baza unui proces cinstit sprijinit de cei
trei E (engagement, expectation, explanation) . A adopta o a stfel de strategie
înseamnă a te con centra pe obiective, a fi unic în industria î n care este prezent, a te
diferenția prin ceva care să atragă .
Pentru a nu intra în afaceri doar pe bază de intuiție, este necesară evaluarea
oportunităților de afaceri. Odat ă identificată oportunitatea, este imperios necesar ca ea sa fie
evaluată în mod corespunzător.
Necesitatea evaluării se i mpune din cel puțin două motive:
În primul rând, evaluarea obiectivă reduce probabilitatea ca decizia de a intra în
afaceri să se baz eze doar pe intuiție. Desigur, întreprinzătorii de succes au de multe ori o
intuiție deosebită în evaluarea șanselor viitoare. Însă această trăsătură nu este caracteristică
tuturor întreprinzătorilor. Uneori întreprinzătorii pot avea o viziune fixistă asup ra potențialului
produsului sau serviciului oferit, ceea ce le îngustă orizontul. Astfel, ei pot vedea doar
obiectivul urmărit, nu și piedicile în realizarea acestuia.
În al doilea rând, investitorii sunt, de regulă, foarte riguroși atunci când investesc în
afaceri și nu vor lua în considerare afacerile care nu au pregătită documentația necesară, care

să evalueze probabilitatea de succes a afacerii. Dintre sute de afaceri investitorii aleg doar
câteva în care să investească. Având o vastă experiență în eva luarea afacerilor, ei au și un
"simț" deosebit al afacerilor de succes. Prin evaluare, întreprinzătorul trebuie să confirme
așteptările pozitive ale investitorilor și să infirme orice îndoieli pe care le -ar putea avea
aceștia.
Criterii de evaluare a oportu nităților
Pentru ca oportunitățile să devină afaceri viabile, ele trebuie să îndeplinească anumite
criterii. Acestea pot fi uneori foarte personale, cum ar fi amplasarea strictă într -o zonă
geografică prestabilită sau realizarea unui produs specific . Realitatea însă nu este de regulă
așa de simplă și trebuie luate în considerare o serie de criterii generale de evaluare. Printre
cele mai importante sunt: durata de viață, mărimea pieței, protecția față de concurenți,
investiția cerută, gradul de risc.

a. Durata de viață .
Fiecare oportunitate are o durată de viață specifică ce depinde de natura
afacerii respective. Prin acest criteriu se evaluează perioada de timp în care afacerea
este profitabilă. Intervalul de timp în care o investiție are un potențial maxim de succes
este denumit "fereastra oportunității". Această fereastră se deschide și închide în
funcție de condițiile pieței și ale afacerii în sine. Ciclul de viață al produselor și
serviciilor cuprinde patru stadii: introducere, creștere, maturitate și declin. În faza de
introducere, fereastra este deschisă larg, întrucât concurența lipsește sau este foarte
redusă. Pe măsură ce produsele și serviciile parcurg ciclul de viață, concurența crește,
cerințele clienților se schimbă și profitul scade, așa încât fereastra oport unității nu mai
este așa larg deschisă. În mod optim, trebuie să se treacă prin fereastră atât timp cât ea
este încă deschisă. Și este destul de dificil să se stabilească momentul în care aceasta
fereastră se va închide. Analiza atentă a duratei de viață a oportunității și a profitului
estimat în diferitele sale faze poate oferi o imagine a potențialului oportunității.
b. Mărimea pieței.
Un criteriu esențial în evaluarea oportunităților îl reprezintă mărimea pieței.
Acest lucru este important din două motiv e. În primul rând, piața unui produs trebuie
să fie suficient de mare pentru a fi atractivă. În al doilea rând, mărimea pieței poate
influența nivelul investițiilor cerut pentru exploatarea ei. De regulă, este de preferat o
piață cât mai mare. Totuși, uneo ri este preferabilă o piață mai mică, întrucât piețele
mari atrag concurenții puternici, iar investițiile necesare pot fi destul de mari. Prin

concentrarea pe o nișă de piață specializată, o firmă nouă poate elimina cheltuielile
ocazionate de distribuția e xtensivă a produselor și organizarea vânzărilor. Nișele de
piață pot fi servite excelent de firmele noi, cu resurse limitate. Un rol deosebit îl are și
distribuția intensivă a produselor pe piață. Un produs va avea succes dacă el are un
volum ridicat de vâ nzări, realizat de un cerc de consumatori loiali.
c. Protecția față de concurenți .
Pentru ca o idee de afaceri să devină o oportunitate viabilă ea trebuie protejată
de concurență. Cel mai sigur mod îl constituie protejarea ideii prin patente, mărci de
fabri că sau de comerț. De multe ori este însă foarte dificil de asigurat protecția față de
concurenți pe întreaga durată de viață a produsului. Produsele electronice, de exemplu,
au mari dificultăți în a recupera cheltuielile de cercetare -dezvoltare datorită ra pidității
cu care apar produse ale concurenților pe piață. Adesea, doar în câteva luni de la
lansarea unui produs, concurenții introduc produse similare pe piață.
d. Investiția cerută .
O oportunitate este mai viabilă dacă investiția directă cerută nu este p rea mare.
În cele mai multe cazuri, o oportunitate costisitoare nu aduce recompense substanțiale
întreprinzătorului inițial. Finanțările succesive reduc participarea acestuia la un nivel
care nu îi răsplătește efort ul realizat și riscul asumat . O oportunit ate costisitoare, deși
dezirabilă, poate deci deveni prohibitivă pentru întreprinzătorul care nu are suficient
capital. În acest fel, multe idei de afaceri valoroase nu vor deveni afaceri de succes
pentru că întreprinzătorul nu deține nici măcar parțial ca pitalul necesar. Cei mai mulți
investitori doresc totuși ca întreprinzătorii să se implice și din punct de vedere
financiar suficient de mult, ceea ce aceștia pur și simplu nu își pot permite.
e. Gradul de risc.
Deși orice afacere presupune un anumit risc, a cesta nu trebuie să fie prea mare. Gradul
de risc al unei afaceri depinde de nivelul capitalului cerut, perioada de timp, gradul de
noutate a produsului, gama de fabricație, alternativele de utilizare a produsului, gradul
de imitare a acestuia. Dacă întrep rinzătorul deține o singură afacere, gradul de
împrăștiere a riscului va fi redus. Întreprinzătorul, pe de altă parte, finanțând mai
multe proiecte, își va suma un risc mai moderat.
f. Originalitatea.
O afacere va avea cu atât mai mare succes cu cât este ma i originală.
Originalitatea poate varia foarte mult, de la o simplă adaptare la o idee cu totul nouă.
O afacere originală se deosebește de alta mai puțin originală prin gradul de inovare

cerut în faza inițială. Această distincție se bazează pe necesitatea introducerii unui nou
procedeu tehnologic pentru realizarea produsului sau serviciului respectiv și pe nevoia
servirii a noi segmente de piață. Originalitatea este determinată de perioada de timp în
care ideea rămâne unică. Ea se poate realiza de cele mai multe ori prin diferențierea
produsului. Prețul nu constituie o problemă atunci când produsul oferă avantaje
superioare celor ale produselor concurenților, obținute prin diferențiere.
g. Câștiguri acceptabile.
O oportunitate trebuie să asigure un câștig acceptabil, pentru a se justifica
asumarea riscului antreprenorial. Desigur, termenul "acceptabil" este o noțiune relativă
și depinde de volumul capitalului investit, timpul necesar pentru recuperarea
investiției , gradul de risc asumat și alternativele existente. Oportunitățile care
presupun un capital substanțial, o durată mare de recuperare a investițiilor și un grad
de risc ridicat nu vot putea fi luate în considerare, deși ar putea aduce venituri
considerabile în timp. De asemenea, un câștig este considerat acceptabil numai dacă
se ia în considerare și costul de oportunitate, care variază de la o persoană la alta. Ceea
ce poate fi considerat atractiv și viabil pentru o persoană poate fi total nerealist pentru
alta, datorită disponibilității altor alternative mai atractive.

Erori care se fac în evaluarea oportunităților
Etapa transformării unei idei în oportunitate poate fi elementul crucial în înțelegerea
dezvoltării viitoarei afaceri. De aceea, întreprinzăto rul trebuie să evite următoarele greșeli
care se pot face în procesul evaluării oportunităților.
a. Subiectivismul.
Multor întreprinzători le lipsește obiectivitatea, atunci când evaluează
potențialul unei afaceri. Tehnicienii în special sunt înclinați să s upraevalueze calitățile
produsului sau serviciului respectiv. Ei par să scape din vedere o evaluare mai
detaliată. Prin investigarea riguroasă însă a tuturor ideilor se poate evita acest lucru.
b. Cercetarea superficială a pieței .
Destul de mulți întreprinzători nu realizează importanța studiului pieței, atunci
când pun bazele unei noi afaceri. Ei suferă de așa numita "miopie" managerială. Alții
nu înțeleg că trebuie să aibă în vedere durata ciclului de viață, atunci când se introduce
un produs sau serviciu nou. Niciun produs nu devine profitabil instantaneu și nici nu
va avea succes o veșnicie. Întreprinzătorii trebuie nu numai să proiecteze ciclul de
viață al produsului, ci și să recunoască faptul că introducerea unui produs la momentul

potrivit e ste deosebit de importantă în succesul afacerii. Sincronizarea este crucială. Ei
trebuie să intervină atunci când fereastra oportunității este larg deschisă.

c. Neînțelegerea corespunzătoare a cerințelor tehnice.
Introducerea unui nou produs presupune de multe ori folosirea unor tehnici noi.
Neanticiparea dificultăților tehnice care pot apare în proiectarea și realizarea noului
produs pot duce la eșec. Întreprinzătorii nu pot prevedea totul atunci când studiază
proiectul înainte de a -l iniția. Apariția uno r dificultăți tehnice neașteptate duce în mod
frecvent la irosirea timpului și creșterea costurilor.
d. Estimări financiare optimiste.
O greșeală obișnuită care se face la introducerea unui nou produs este
estimarea foarte optimistă a fondurilor cerute pent ru realizarea proiectului. Uneori,
întreprinzătorii sunt ignoranți în domeniul financiar sau sunt victimele unor cercetări
necorespunzătoare. Destul de des costurile necesare introducerii produsului nou sunt
estimate doar la 50% din necesități.
e. Ignorarea a spectelor legale.
Orice afacere trebuie să se supună multor restricții legale. Normele de protecție
a securității muncii sunt unele dintre ele. De asemenea, produsele trebuie în așa fel
realizate sau comercializate încât să nu încalce cerințele privind p rotecția
consumatorului. Protejarea patentelor și mărcilor este un alt element important. Dacă
aceste aspecte nu vor fi luate în considerare, pot apărea complicații neplăcute.

Procesul de evaluare a oportunităților
Procesul de evaluare a unei oportuni tăți de afaceri cuprinde două faze: evaluarea
informală și evaluarea formală . Evaluarea informală are ca scop formarea unei imagini
generale privind ideea de afaceri, pentru a constata dacă merită să i se acorde în continuare
atenție. Evaluarea formală pre supune o analiză mai detaliată a ideii de afaceri, prin care se
determină potențialul de dezvoltare și șansa de reușită a acesteia.
I. Evaluarea informală.
Evaluarea informală este un mijloc rapid de selecție a oportunităților de afaceri și
determinare a gra dului în care acestea merită să li se acorde în continuare atenție.
Ea presupune verificarea oportunităților din următoarele puncte de vedere.

a. Acceptul spontan .
Dacă oportunitatea de afaceri este prezentată la 10 prieteni și ei sunt încântați
de ea, atunci merită să i se acorde atenție în continuare. În acest sens se va mai cere
părerea altor 20 persoane necunoscute. Dacă și aceștia sunt încântați de idee, trebuie
întrebați în continuare dacă ar cumpăra în mod hotărât produsul, dacă ar cumpăra
eventual produsul sau nu l -ar cumpăra. Dacă răspund că îl vor cumpăra, trebuie
întrebați și cât ar fi dispuși să plătească pentru acest produs. Dacă prietenii nu sunt
încânt ați de idee, probabilitatea ca străinii să o accepte este destul de mică și trebuie
renunțat la ea.
b. Raportul 10/1 .
În drumul său de la producător la consumator un produs poate parcurge o lungă
cale, de la reprezentantul producătorului, la comerciantul cu ridicata, comerciantul cu
amănuntul și apoi la consumator. Fiecare verigă intermediară va mări prețul sau va
percepe un comision. În plus, sunt necesare unele cheltuieli suplimentare cu reclama și
promovarea, ambalarea, expedierea, deprecieri pentru defec te și returnări. Regula
empirică impune un raport de 10 la 1. Aceasta presupune că se va accepta de către
client un preț de 10 ori mai mare decât costul de producție, în așa fel încât fiecare
verigă intermediară să obțină profit. Dacă și la acest preț prie tenii sunt încântați de
produs, se poate continua evaluarea. În cazul în care vor dori să plătească un preț mai
mic, trebuie văzut dacă 10% din acest preț acoperă costurile și aduce și ceva profit.
Desigur, în domeniul serviciilor problema costurilor nu es te atât de delicată. Totuși, și
în acest caz trebuie avute în vedere costul muncii, costul echipamentelor, costul
materialelor și cheltuielile de reclamă.
c. Testul similarității .
Acest test trebuie realizat în special în cazul produselor care se adresează unui
segment de piață mai mic. Când piața este relativ mică, ea nu poate asimila două
produse asemănătoare. Dacă însă piața este mai mare s -ar putea ca și acest produs
similar să fie acceptat. Pe de altă parte, chiar dacă produsul are pretenția de a fi n ou și
complet diferit de cele oferite pe piață, trebuie cercetată cu atenție mărimea pieței
produselor existente pe acea piață.
d. Testul bancherului sfătuitor .
O modalitate eficientă de evaluare a oportunității este aprecierea acesteia de
către bancheri. Ș i ideea trebuie prezentată nu atât ca un motiv de a solicita un
împrumut, ci mai degrabă ca parte a unor cercetări de piață. Bancherii au multă

experiență și adesea un simț deosebit a ceea ce cere piața. Ei vor discuta în mod
deschis ideea cu potențialul î ntreprinzător, fără a fi constrânși de luarea iminentă a
unei decizii. Dacă bancherul nu încurajează ideea de afaceri, aceasta trebuie
reanalizată. Și, cel puțin, întreprinzătorul nu va pleca cu stigmatizatul "Respins",
aplicat pe planul de afaceri.
e. Pretes tarea prototipului.
Elaborarea unui prototip poate fi foarte costisitoare. Însă în nici un caz ea nu va
fi tot atât de costisitoare ca și costul eșecului, dacă produsul va fi realizat în mari
cantități și nu va fi cerut de piață. De aceea, este recomanda t să se elaboreze un
prototip care să fie apoi comercializat, dacă este posibil, printr -un magazin cu
amănuntul local adecvat, la un preț cu care se speră că va fi vândut atunci când va
începe producția de masă. Acest preț va fi mult mai mic decât costul p rototipului
pentru a determina dacă într -adevăr clienții vor dori să -și cheltuiască banii pe un
produs vândut la un preț logic.

II. Evaluarea formală.
Dacă după evaluarea formală s -a ajuns la concluzia că oportunitatea de afaceri
este viabilă, este necesar să se realizeze și o evaluare formală, denumită și analiza
de fezabilitate sau studiu de fezabilitate. Studiu de fezabilitate se deosebește de
planul de afaceri, care este mai detaliat și cere deci mai mult timp pentru
elaborarea lui. Întrucât pentru elaborarea unui plan de afaceri sunt necesare cca.
200-300 ore și puține din planurile de afaceri sunt finanțate, este posibil ca
întreprinzătorul să piard ă timp și bani pentru elaborarea unui plan de afaceri care
să nu -i folosească. De aceea, se recomandă elaborarea mai întâi a unui studiu de
fezabilitate, care poate fi întocmit în cca. 40 ore și numai dacă rezultatul acestuia
este favorabil să se întocmeas că planul de afaceri.
Un studiu de fezabilitate trebuie să cuprindă, pe lângă descrierea generală a
afacerii și a produselor și/sau serviciilor, patru componente esențiale: fezabilitatea
de marketing, fezabilitatea tehnică, fezabilitatea factorului uman și fezabilitatea
financiară. În continuare, vom descrie pe scurt structura unui studiu de fezabilitate.
1. Descrierea generală a afacerii.
Un studiu de fezabilitate trebuie să înceapă cu precizarea clară a afacerii în care
se dorește să se intre, a produsel or/serviciilor care se vor vinde, a clienților principali,
a utilizărilor eventuale ale produsului și a motivelor pentru care clienții vor cumpăra

produsul/serviciul. Pentru ca studiul să fie mai convingător este necesar să se prezinte
și părerile a 3 -5 consumatori. În acest scop trebuie discutat cu potențialii consumatori
ai produsului/serviciului, pe piață, despre ofertă. Ascultarea cu atenție atât a
aprecierilor pozitive cât și a comentariilor negative este o necesitate. Întreprinzătorii
trebuie să se de baraseze de ideea ascultării doar a aprecierilor pozitive.
2. Descrierea produselor sau serviciilor.
Pentru ca produsul să aibă succes el trebuie să fie fezabil din punct de vedere
tehnic, să aibă unele avantaje competitive, iar costul și timpul producerii lui să nu fie
mai mare decât potențialul său. Evaluarea acestor aspecte trebuie făcută din cel puțin
două puncte de vedere: stadiul de elaborare și punctele tari și slabe ale acestuia.
a. Stadiul de elaborare.
În studiu trebuie să se precizeze dacă produsul se află în stadiul de idee, prototip,
licență sau comercializare. Este indicat să se atașeze fotografii și specificațiile
aferente. Din nou sunt necesare aprecierile specialiștilor. Optimismul exagerat este
foarte dăunător.
b. Puncte tari și slabe.
Trebuie p recizate cu multă obiectivitate atuurile produsului, fie acestea patente sau
secrete comerciale, caracteristici de proiectare distincte sau alte avantaje competitive.
De asemenea, trebuie menționate și caracteristicile produsului care ar putea
dezavantaja firma, posibilitățile de învechire rapidă datorită ritmului accelerat de
introducere a progresului tehnic, modificarea stilului sau capriciilor de marketing.
După această primă evaluare produsul poate fi abandonat, dacă riscul învechirii este
foarte mare, iar costul și timpul cerut pentru realizarea unui produs vandabil nu
satisfac cerințele întreprinzătorului și trebuie încercată o altă idee de produs.
c. Evaluarea preliminară a pieței.
Scopul evaluării preliminare a pieței (fezabilității de marketing) este de a obține unele
informații despre potențialul pieței produsului sau serviciului avut în vedere, evaluarea
concurenței și a elementelor necesare pentru a face produsul vandabil. Această
evaluare nu este cuprinzătoare și are menirea de a elimina acele idei de afaceri care au
dificultăți de piață evidente. Evaluarea preliminară a pieței trebuie să abordeze
următoarele aspecte.
 Mărimea și tendințele pieței.
Trebuie încă de la început precizat cu claritate potențialul total al pieței. În acest sens
se va prez enta volumul de vânzări trecute și prezente și se va face estimarea vânzărilor

viitoare în unități fizice și valorice. Chiar dacă datele obținute sunt sumare,
contradictorii și dificil de interpretat, ele trebuie luate în considerare. Este indicat să se
treacă sursele de date și să se facă comentarii asupra acurateței acestora.

 Evaluarea concurenței.
Mai întâi trebuie identificați toți competitorii care oferă produse identice sau similare
și felul acestora. După aceea trebuie culese informații despre fie care concurent ca:
nume, adresă, parte de piață, potențial de creștere, politică de marketing, puncte tari și
slabe pe care le are. De asemenea, se vor arăta modalitățile prin care se pot depăși
avantajele competitive ale concurenților.
 Cota de piață.
După ce s -a determinat mărimea pieței totale se poate estima cota de piață care se
intenționează a fi câștigată. Cota de piață se calculează ca procent din vânzări. Se vor
face estimări anuale pe primii trei ani, cu justificările corespunzătoare. Estimăril e
trebuie să fie realiste și în același timp incitante.
 Tactici de marketing .
Se vor prezenta metodele și tehnicile folosite pentru a vinde și distribui produsul sau
serviciul. Se va preciza astfel dacă se va folosi personal propriu de vânzări sau se va
apela la intermediari. Înainte de a lua decizia privind modul de distribuție a produselor
se vor avea în vedere serviciile oferite și garanțiile postvânzare și efortul promoțional
necesar pentru susținerea metodei de vânzări aleasă.
Dacă piața potențială a afacerii este mare și nu există o concurență foarte puternică,
chiar și o parte mică de piață poate aduce vânzări semnificative. De asemenea,
produsul poate fi vândut la un preț care să aducă un profit corespunzător. Dacă aceste
condiții nu sunt îndeplini te, iar aspectele referitoare la evaluarea pieței ridică serioase
semne de întrebare, este mai bine să se abandoneze ideea de afaceri în acest moment.

3. Evaluarea procesului de producție.
Dacă produsul poate fi vândut, se pot face în continuare specificațiile de
producție sau stabili modalitățile de prestare a serviciilor. În acest scop trebuie
precizate cantitățile de materiale necesare și furnizorii, timpul necesar și structura
calificări i, echipamentele necesare, spațiile de producție necesare.

Chiar dacă piața este atractivă, dacă nu se pot rezolva problemele legate de realizarea
produsului sau prestarea serviciului, ideea trebuie abandonată.
4. Evaluarea factorului uman.
Este unanim rec unoscută importanța calității factorului uman în inițierea și
dezvoltarea afacerii. Investitorii, bancherii vor dori să știe cine sunt fondatorii firmei și
ce pregătire și experiență au aceștia. De aceea, întreprinzătorul trebuie să întocmească
o situație a principalelor calificări necesare, să precizeze cerințele manageriale
necesare, responsabilitățile, relațiile organizaționale și potențialul de dezvoltare
organizațională.
Dacă nu se poate forma o echipă de conducere care să aibă calitățile
manageriale necesare și nici nu poate fi angajat personal specializat pentru realizarea
produsului sau prestarea serviciului respectiv, este mai bine să se abandoneze în acest
punct ideea de produs/serviciu sau să fie reconsiderată.

5. Evaluarea financiară.
Dacă toate condițiile evaluărilor precedente au fost îndeplinite, întreprinzătorul
trebuie să -și pună problema sumei de bani necesară inițierii afacerii. Desigur, în
această primă fază se fac doar unele estimări asupra mărimii fondurilor necesare.
Aceste e stimări vor permite băncilor sau investitorilor să -și formeze o imagine asupra
necesarului de finanțat și dacă vor fi dispuse să o facă.
Dacă suma necesară este considerabilă, șansa de intrare în afaceri pe cont propriu va fi
foarte redusă și trebuie renu nțat la idee sau aceasta poate fi vândută unei firme mari.
6. Riscuri și probleme majore.
Chiar dacă din procesul de evaluare s -a ajuns la concluzia că se poate iniția
afacerea, este necesară încă o revizuire finală. Fiecare afacere își are riscurile și
problemele ei specifice. Acestea trebuie analizate cu grijă încă din această fază
incipientă și, dacă se consideră la această ultimă revizuire că riscurile sunt prea mari,
întreprinzătorul s -ar putea să nu se mai implice în afacerea respectivă. Printre cele m ai
importante riscuri și probleme majore sunt: o piață foarte mică, pe care nu se poate
supraviețui, deși produsul este unic; incapacitate de a produce la un preț competitiv
întrucât concurenții reduc prețurile pentru a elimina "intrusul"; imposibilitatea de a
introduce și alt produs pe lângă cel existent, care poate înregistra o tendință de
reducere a vânzărilor; lipsa controlului producției, dacă produsul este doar o

componentă a unui produs complex realizat de altă firmă; imposibilitatea realizării
unei creșteri rapide în primii doi ani, ceea ce poate reduce eficiența produsului.
Dacă aceste riscuri și probleme sunt mult mai mari în comparație cu recompensele ce
se vor obține, este mult mai înțelept ca întreprinzătorul să se gândească la o altă idee
de afaceri.