I. Evoluții și specificiăți î n Politica de Coeziune a Uniunii Europene [619548]

I. Evoluții și specificiăți î n Politica de Coeziune a Uniunii Europene
1. Prezentare generală a Politicii de Dezvoltare Regională

Politica de dezvoltare re gională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate și promovate
atât de administrația publică, cât și de diverși actori privați sau publici , care au misiunea de a
reduce disparitățile economice și structurale î ntre regiunile statelo r membre ale Uniunii
Europene, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase la nivelul spaț iului comunitar.
Politica de de zvoltare regională este una din tre cele mai importante și mai complexe politici
ale Uni unii Europene . Aceasta , prin obiectivul său de reducere a disparităților economice și
sociale existente la nivelul regiunilor Europei, acționează asupra unor domenii semnificative
în ceea ce priveste dezvoltare a, cum ar fi creșterea economică și agricultura, sectorul IMM,
transporturile, protecția mediului, dezvoltarea urbană, educația, ocuparea și formarea
profesională, egalitatea de gen etc.
Bazele elaboră rii politicii de dezvoltare regională la nivel european au fost stabilite încă din
anul 1957, anul semnă rii Tratatului de la Roma, moment în care cele șase state semnatare
(Franț a, Italia, Germania, Belgia, Olanda ș i Luxemburg) au identificat nevoia de a r educe
disparitățile existente între regiuni, în scopul realiză rii unei economii comunitare solide.
Prin Tratatul de la Roma se menționa faptul că principalul obiectiv al Comunităț ii Europene
era de a “promova pe întreg teritoriul comunitar o dezvol tare armon ioasă, echilibrată și
durabilă a activităților economice, un grad ridicat de ocupare a forței de m uncă și protecției
sociale, (…) creșterea nivelului de viață, a solidarității și coeziu nii economico -sociale în
rândul statelor membre”1, însa nu se făcea ref erire clară la o politică anume.
La scurt timp după semnarea Tratatului de la Roma, a fost înființ at Fondul S ocial European
(FSE), reprezentâ nd principalul instrument al politicii sociale comunitare, car e avea drept
obiectiv principal îmbunătăț irea posibil ităților de angajare ș i ridicarea nivelului de trai.2

1 Uniunea Europeana, Tratatul de Instituire a Comunității Europene, Articolele 2 si 3, http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0027 accesat la 29.04.2017.
2 Uniunea Europeana, Tratatul de Instituire a Comunității Europene, Articolul 3, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0027 , accesat la 29.04.2017.

În anul 1962 a fost înființ at Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA)
care a vea ca scop sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale și finanț area politicii agricole
comune.
După prima e xtindere a Comunităț ii Europene, în anul 1975, s-a creat pri ncipalul instrument
de intervenț ie al P oliticii de dezvoltare regională , Fondul European de Dezvoltare Regională
(FEDR). Acesta avea scopul de a răspunde disparităților regionale apă rute la ni velul noii
structuri a Comunității, promovâ nd aspectul economic al coeziunii.
Important pentru viitoarea Politică de Coeziune a fost faptul că în anul 1986, prin Actul Unic
European, a fost introdus conceptul de coeziune economică și socială. Prin prisma acest uia, s –
a urmă rit eliminarea barierelor în calea comerțului și liberei circulații a persoanelor,
capitalului și serviciilor. Totodată, î n cadr ul Actului Unic European se menționează și faptul
că FEDR reprezintă principalul instrument comunitar utilizat î n reducerea decalajelor dintre
regiuni3.
Pe măsura sporirii numărului de state membre, precum și a creșterii disparităților economice
și sociale, evoluția instrumentelor structurale ș i volumul acestora au continuat să fie stimulate,
susținând ală turi de obie ctivul major al Uniun ii Europene, coeziunea economică și socială la
nivelul tuturor statelor membre. Odată cu aderarea Spaniei, Portugaliei, Greciei ș i Irlandei,
state cu PIB/locui tor sub 90% din media comunitară , a fost creat Fondul de Coeziune, avâ nd
ca principal scop acordarea de sprijin financ iar pentru proiectele de mediu și infrastructură .
Prin Pachetul Delors, fondurile structurale au cunoscut o dubl are a volumului acestora,
ajungâ nd la un procent de 25% din bugetul comunitar.
Prima reforma a fondur ilor structura le a fost realizată în anul 1988, aceasta conducâ nd la
redefinirea obiectivelor fondurilor existente: Fondul Social European (FSE) , Fondul European
de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) ș i Fondul European de Dezvoltare Regională
(FEDR). Alocarea acestor fonduri se realiza pe baza a cinci obiective generale4:
 Obiectivul 1 – Promovarea dezvoltării și adaptă rii structurale a regiunilor mai slab
dezvoltate;
 Obiectivul 2 – Transformarea regiunilor grav afectate de declinul industrial;
 Obiectiv ul 3 – Combaterea somajului pe termen lung;

3 Actul Unic European, http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0027 , accesat la
29.04.2017.
4 Gabriela DRĂGAN, Politica de coeziune a Uniunii Europene, editura Universitară, București , 2013

 Obiectivul 4 – Facilitarea integrării ocupaț ionale a tinerilor;
 Obiectivul 5 – Accelerarea adaptării structurilor agricole și promovarea dezvoltă rii
zonelor rurale.
Odată cu ratificarea Tratatului de la Maastricht, în anul 1993, problema coeziunii economice
și sociale devine unul dintre obiectivele p rincipale ale Uniunii Europene ș i conduce la crearea
Fondul ui de Coeziune: “Consiliul, hotărând în conformitate cu aceeași procedură, î nființează,
până la 31 decembrie 1993, un Fond de Coeziune care contribuie finan ciar la realizarea de
proiecte în domeniul mediului și în acela al reț elelor transeuropene din sfera infrastructurii de
transport”5.
În anul 1994 se inființ eaza Instrumentul Finan ciar de Orientare î n domeniu l Pescuitului
(IFOP), reprezentâ nd cel de -al patrulea fond structural creat în perspectiva extinderii UE că tre
nord (prin aderarea Suediei și Finlandei în anul 1995). Totodată, este înființ at Comitetul
Regiunilor, organism care avea scopul de a sprijini Comisia Europeană în activitățile legate de
sectorul dezvoltă rii regionale.
Importanț a politicii de coeziune economică și socială este accentuată prin prisma Tratatului de
la Amsterdam (1997), care evidenț ia nevoia reducerii decal ajelor de dezvoltare dint re
diferitele regiuni europene și, de asemenea, reducerea ș omajului.
Perspectiva extinderii că tre foste le state comuniste din centrul ș i estul Europei a generat
numeroase dezbateri cu privire la viitorul politicii de dezvoltare reg ională a Uniunii Europene.
Propun eri și priorităț i de dezvoltare , dar și perspectiva financiară 2000 -2006 au fost incluse î n
Agenda 2000.
În urma dezbateri lor referitoare la reforma Fondurilor Structurale ș i la viitorul politicii
regionale , s-a generat un nou set de regulamente pentru perioada 2000 -2006, adoptat în cadrul
Consiliului Europe an de la Berlin (martie 1999). Aceste regulamente vizau6:
 Menținerea echilibrului bugetar în limitele stabilite anterior;
 Creșterea eficienței instrumentelor structurale prin concentrarea asupra unui număr mai
redus de obiective ale politicii structurale;
 Creșterea eficienței procesului de coeziune economică și socială în cadrul țărilor candidate
(prin introducerea a două instrumente și anume: Instrumentul pentru Politici Structurale de

5 Tratatul privind Funcț ionarea Uniunii Europene, Titlul XIV, art.130D.
6 Gabriela DRĂGAN, Politica de coeziune a Uniunii Europene, editura Universitară, București , 2013

Preaderare (ISPA) și Programul Special de Aderare pentru Agricultur ă și Dezvoltare
Rurală (SAPARD) .
În urma Reformei din 1999, reformă susținută prin Agenda 2000, s -a redus numărul
obiectivelor de la șase la trei și anume7:
 Obiectivul 1: pro movarea dezvoltării și adaptării structurale a regiunilor mai slab
dezvoltate, al căror PIB/loc. este mai mic de 75% din media PIB al UE;
 Obiectivul 2: susținerea reconversiei economice și sociale a regiunilor cu dificultăți
structurale (zonele rurale și i ndustriale în declin, zone cu șomaj ridicat și nivel de trai
scăzut);
 Obiectivul 3: dezvoltarea resurselor umane, integrarea tinerilor, egalitatea între sexe, etc.
Important de menț ionat este faptul că reducerea numărului de obiective nu a fost elementul
cheie al reformei , ci reducerea numărului de regiuni acoperite de aceste obiective deoarece
multe regiuni au fost declarate neeligibile pentru obiectivele stabilite între anii 1993 -1999
(Cantabria din Spania, Hainaut din Belgia, estul și sudul Irlandei, Li sabona și Vale de Tejo
din Portugalia, Berlinul de Est din Germania, etc.).
Politica de coeziune a fost supusă unor încercări majore în momentul aderării statelor din Est.
Disparităț ile regionale s -au accentuat semnificati v, cele zece state noi concentrâ nd
aproximativ 15% din populația Uniunii ș i 19% din teritoriu.8
Astfel, p erioada 2000 -2006 a fost una de maximă importanță în ceea ce privește creșterea
contribuției Fondurilor Structurale la realizarea obiectivelor strategice ale Uniunii, dar mai
ales al ob iectivului de coeziune .
Totodată, un aspect deosebit de important în dinamica politicii de dezvoltare regională a UE a
fost transpunerea politicii de coeziune în politică prioritară la nivelul UE prin: dublarea
ponderii FS în bugetul comunitar (de la 17,2% în 1988 la 37% în 2006); funcția redistributivă
a FS a fost transformată în funcție predominant structurală (de susținere a proceselor de
creștere și inovare); considerentele de coeziune au fost integrate în toate acțiunile și politicile
UE. De asemenea, între 2000 -2006, politica de dezvoltare regională s -a transformat în politică
orizontală, fiind conectată cu toate obiectivele strategice ale UE.

7 Gabriela DRĂGAN, Uniunea Europeană între Federalism și interguvernamentalism: politici comune ale UE,
Editura ASE, București, 2005
8 Primul val al extinderii Uniunii Europene din anul 1973 a reprezentat un sfert din populaț ia Uniunii.

2. Managementul fondurilor structurale si de coeziune in UE

Politica de dezvoltare regională a UE este implem entată cu ajutorul instrumentelor de
solidaritate. Acestea se împart în două categorii și anume: fonduri structurale (Fondul
European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European de Orientare și
Garantare pentru Agricultură și Fondul Eu ropean pentru Pescuit ) și instrumente structurale
(Fondul European de Solidaritate și Fondul de Coeziune) . De asemenea au funcționat și trei
fonduri de pre -aderare ( P hare, ISPA, SAPARD) care priv eau statele în curs de aderare la UE.
Fondurile structurale
Fonduri le structurale, alături de Fondul European de Solidaritate, reprezintă cea mai
importantă parte din instrumentele financiare care servesc la implementarea politicii de
dezvoltare regională a Uniunii Europene. Regulile generale privind Fondurile Structurale sunt
stabilite prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1083/2006 din iulie 2006 .
Fondurile structurale sunt în număr de patru:
1. Fondul Eu ropean de Dezvoltare Regională9 (FEDR) a fost înființat în anul 1975 și are
în vedere programele privind re ducerea disparităților regionale. Acesta sprijină investițiile
realizate cu scopul de a crea locuri de muncă, proiecte de infrastructură ( de mediu,
transport, sănătate, educație, telecomunicații etc), precum și proiectele care vizează
dezvoltarea potenția lului autohton.
Investițiile realizate prin prisma FEDR sunt concentrate asupra mai m ultor domenii
prioritare cheie10:
 Inovare și cercetare;
 Agenda digitală;
 Sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM -uri);

9 Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/regional_polic y/ro/fundin g/erdf/, accesat la 29.04.2017
10 Comisia Europeană. http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/erdf/ , accesat la 29.04.2017.

 Economie cu emisii reduse de carbon.

2. Fondul Social European11 (FSE) a fost înființat în anul 1958 și reprezintă instrumentul
principal al politicii sociale comunitare. Acesta vizează domeniile legate de formarea
profesională, crearea de locuri de muncă, c ombaterea discriminării pe piața muncii e tc.
Așadar Fondul Social European finanțează conform reglementării Parlamentului European
și a Consiliului nr 1784/ 1999 următoarele măsuri:
o dezvolt area unei politici privind piața muncii cu privire la pre venirea și combaterea
șomajului;
o reintegrarea pe pi ața muncii a persoanelor care s -au aflat timp îndelungat în șomaj și
sprijinirea integrării profesionale a t inerilor;
o promovarea egalit ății între se xe pe piața muncii;
o promovarea egalității de ș anse în accesul la piața muncii;
o îmbunătățirea inițiativelor l ocale de ocupare a forței de muncă.

3. Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură (FEOGA) a fost
înființat în anul 1962 și are drept principal scop finanțarea politicii agricole comune a
Uniunii Europene. În anul 2007, FEOGA a fost împărțit în două fonduri distincte: Fondul
European de Garantare Agricolă12 (FEGA) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală (FEADR) . Rolul FEGA este de a finanța măsurile de piață și a ajutoarelor pentru
venituri, iar rolul FEADR este de a promova dezvo ltarea rurală durabilă. În ceea ce
privește FEADR, România se situează pe locul patru cu un procent de 9,3% din totalul
finanțării acordate de fond .

4. Fondul E uropean pentru Pescuit13 (FEP) înlocuiește Instrumentul Financiar de
Orientare în domeniul Pescuitu lui (IFOP) înființat în 1994. În anul 1999, acesta a trecut
printr -un proces de reformă, în urma căruia s -au stabilit următoarele obiective:
o realizarea unui echilibru între resurse le piscicole și exploatarea lor;
o îmbunătățirea competitivității și dezvoltar ea activită ților din industria pescuitului;

11 Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/fundi ng/social -fund/, accesat la 29.04.2017
12 Comisia Eu ropeană,
http://europa.eu/legislation_summaries/agriculture/general_framework/l11 096_ro.htm, accesat 29.04.2017
13 Comisia Europeană,
http://europa.eu/legislation_summaries/maritime_affairs_and_fisheries/fisheries_sector_organisation_and_fi
nancin g/l66004_ro .htm, accesat la 29.04.2017

o îmbunătățirea valorii adăugate a produselor piscicole și a ofertei de piață;
o promovarea zonelor de pescuit și acvacultură.
Fondul European pentru Pescuit a acordat ajutor financiar de 4,3 miliarde de euro în peri oada
2007 -2013 pentru toate ramurile acestui sector.
Instrumentele structurale
Fondul European de Solidaritate14 a fost înființat în anul 2002, în urma dezastrelor naturale
ce au afectat state din centrul și vestul Europei (Cehia, Germania, Austria, Franța etc). Din
anul 2002 până în prezent, fondul a acordat ajutoare financiare în valoare de aproximativ 3,7
miliarde de euro pentru pierderi cauzate de 63 de catastrofe naturale. Principalul obiectiv al
Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene este de a ex prima solidaritatea Uniunii față de
statele care au fost afectate de un dezastru natural. Acordarea de ajutor financiar prin prisma
acestui fond se va realiza pe baza a două criterii:
1. La nivel de stat, se va acorda ajutor pentru pierderi estimate la peste 3 miliarde de euro (la
prețurile din 2011) sau mai mult de 6% din venitul național brut al statului respectiv.
2. La nivel de regiune, se va acorda ajutor în cazul unei catastrofe care depășește
aproximativ 1,5% din PIB -ul țării în cauza. Excepție de la regul ă fac regiunile
ultraperiferice, care pot primi ajutor financiar și în cazul în care pierderile se ridică la doar
1% din PIB -ul regional.
Ajutorul este acordat sub forma unei singure tranșe de finanțare pentru fiecare stat sau regiune
solicitantă, în urma înaintării de către acestea a unei cereri către Comisia Europeană. Cererea
trebuie depusă în termen de 10 săptămâni de la data înregistrării pierderilor cauzate de
catastrofă și trebuie să conțină detalii privind amploarea pagubelor, precum și o sumă
estim ată, solicitată de statul/regiunea în cauza. În cazul în care suma solicitată pentru
acoperirea pagubelor înregistrate este mai mare decât valoarea reală a acestora, Comisia va
cere rambursarea diferenței.
Finanțarea acordată de fond are în vedere crearea de locuințe temporare, reabilita rea promptă
a infrastructurii ( apă, electricitate, telecomunicații, transport, sănătate etc), precum și
protejarea patrimoniului cultural etc.

14 Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/solidarity -fund/, accesat la 29.04.2017

Anual, în luna iulie, se realizează controlul și evaluarea eficienței acestui fon d, Comisia
prezentând un raport cu privire la activitatea Fondului European de Solidaritate.
Fondul de Coeziune15 a fost înființat în anul 1993 cu scopul de a sprijini statele care se situau
la un nivel inferior în comparație cu celelalte state membre din p unct de vedere economic
(Grecia, Spania, Portugalia și Irlanda). Acesta are ca principal rol promovarea progresului
economic și social și eliminarea disparităților regionale existente între statele membre.
Fondul de Coeziune acționează în următoarele domen ii: protecția mediului (dezvoltare
durabilă și energie sustenabilă) și rețelele transeuropene în domeniul infrastructurii de
transport. De asemenea, începând cu anul 2014, acesta are în vedere și proiectele din cadrul
Mecanismului pentru interconectarea Eu ropei care “se bazează pe infrastructura care
conectează sistemele de transport din diferitele state membre” . Ajutorul financiar acordat prin
prisma acestui fond este structurat pe proiecte, fiecare dintre ele beneficiind de o finanțare de
aproximativ 80 -85% din totalul costurilor.
Referitor la condițiile de eligibilitate în accesarea Fondului de Coeziune, pot beneficia de
finanțare statele care au venitul național brut mai mic decât 90% din media UE -28. Pentru
perioada 2007 -2013, a u fost alocate Fondului de Coeziune aproximativ 61 de miliarde de
euro.
Instrumentele de pre -aderare
Instrumentele de pre -aderare au fost create în vederea reducerii decalajelor de dezvoltare
dintre statele în curs de aderare și pregătirea acestora pentru utilizarea fondurilor st ructurale.
Domeniile acoperite de aceste instrumente sunt: infrastructură, agricultură, industrie, sectorul
IMM și protecția mediului. Principalele instrumente de pre -aderare sunt: PHARE, ISPA și
SAPARD.
PHARE16 a fost înființat în anul 1989 în vederea rest ructurării economice a Ungariei și
Poloniei. După anul 1990, acesta a fost extins și la celelalte state. În prezent, instrumentul
PHARE reprezintă principalul instrument de pre -aderare pentru toate statele Europei Centrale
și de Est. Prezintă două mari pri orități: construcția instituțională (întărirea capacității
administrative și instituționale a statelor în curs de aderare) și sprijinirea investițiilor

15 Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/cohesio n-fund/, accesat la 29.04.2017
16 PHARE= Polan d and Hungary Aid for the Reconstruction of Economy ( Ajutor pentru Reconstructia Economiei
Poloniei si Ungariei)

(finanțare de investiții în diverse domenii (transport, mediu, industrie etc.)). În ceea ce
privește asp ectele de programare, principalul instrument de programare îl reprezintă
Parteneriatul pentru Aderare care stabilește prioritățile și obiectivele fiecărui stat în curs de
aderare, precum și resursele financiare necesare realizării acestora.
ISPA17 a fost cr eat în anul 1999 și a intrat în vigoare în anul 2000. Acesta funcționează pe
baza Regulamentului Consiliului (CE) nr.1267/1999 din 21 iunie 1999 și are drept principal
rol finanțarea proiectelor de infrastructură a mediului și transportului. În domeniul me diului,
se acordă o importanță deosebită proiectelor referitoare la poluarea apei și aerului, precum și
proiectelor ce au în vedere gestionarea deșeurilor. În ceea ce privește infrastructura de
transport, se pune accent pe extinderea și conectarea rețelelo r de transport trans -european.
SAPARD18 a fost creat în anul 1999 și a intrat în vigoare în anul 2000, funcționând pe baza
Regulamentului Consiliului (CE) nr.1268/99 din 21 iunie 1999. Principalul rol al acestuia este
de a sprijini dezvoltarea rurală și agr icultura durabilă, precum și pregătirea statelor candidate
în vederea adaptării la politica agricolă comună. SAPARD are în vedere următoarele
priorități: dezvoltarea activităților economice cu produse agricole și piscicole, îmbunătățirea
formării profesion ale și a infrastructurii rurale, măsuri de asistență tehnică etc.
4. Cadrul legal și cadrul instituțional al politicii de dezvoltare regională a UE

Cadrul legal al politicii de dezvoltare regională este stabilit prin articolul 174 al Tratatului
Uniunii Europ ene conform căruia unul dintre principalele obiective ale Uniunii era
“coeziunea economică și socială” a UE. Acesta a fost întărit prin Tratatul de la Lisabona, fiind
adăugată dimensiunea teritorială la cele două componente ale coeziunii, cu scopul de a
beneficia de investiții UE toate regiunile, indiferent de stadiul de dezvoltare, astfel evidențiind
importanța politicii regionale. În conformitate cu Tratatul, “Uniunea și statele membre pot
legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic”19. Totodată, Tratatul de la
Lisabona menționează responsabilitatea statelor membre de a -și concepe politicile economice
și de a veghea asupra respectării obiectivelor politicii de dezvoltare regională, și anume de a
reduce decalajele regionale.

17 ISPA= Instrument for Structural Policies for Pre -Accession (Instrumentul Politicilor Structurale pentru Pre –
aderare)
18 SAPARD= Special Acces sion Programme for Agriculture and Rural Development (Programul Special de
Aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală)
19 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, disponibil pe http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT , consultat la 27.03.2015

În ceea ce p rivește baza juridică secundară, la Tratat se adaugă Regulamentul Consiliului Nr.
1260/1996, conform căruia sunt stabilite prevederi generale de funcționare a Fondurilor
Structurale precum și regulamente specifice cu privire la funcționarea Fondurilor Stru cturale
și a Fondului de Coeziune.
În elaborarea și implementarea politicii de dezvoltare regională, sunt implicați numeroși actori
instituționali și anume: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții.
Comisia Europeană este responsabilă cu pregătirea și implementarea politicii de dezvoltare
regională a Uniunii Europene, prin inițierea și definitivarea de acte legislative. Totodată, rolul
Comisiei Europene este de a asigura imp lementarea măsurilor adoptate în cadrul statelor
membre. Principalul departament responsabil cu asistența în problemele legate de politica de
dezvoltare regională este Direcția Generală pentru Politică Regională, conform articolelor 158
și 160 din Tratatul UE. Direcția Generală pentru Politică Regională gestionează Fondul
European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul de Coeziune și Instrumentul pentru
Politici Structurale de Pre -Aderare(ISPA), fiind sprijinit în activitatea sa de 5 direcții generale
și anume: Direcția Generală Agricultură, Direcția Generală Pecuit, Direcția Generală Educație
și Cultură, Direcția Generală Mediu și Direcția Generală pentru Forță de Muncă și Probleme
Sociale.
Parlamentul European are rol decizional în dezvoltarea politicii r egionale, principalul
departament responsabil fiind Comitetul pentru Politică regională, Transport și Turism.
Comitetul are rolul de control asupra instrumentelor de coeziune economică și socială, asupra
politicilor economice naționale, a acțiunilor comuni tare, și totodată asupra Fondurilor
strucurale și Băncii Europene de Investiții.
Consiliul Uniunii Europene are scopul de a coordona politicile economice ale statelor
membre, fiind echivalentul unui consiliu de miniștri.
Comitetul Regiunilor este cea mai nouă instituție europeană, fiind creat prin Tratatul de la
Maastricht din anul 1991, devenind funcțional în anul 1993. Acesta este alcătuit din
reprezentanți ai autorităților regionale și locale din fiecare stat membru. Principalul rol al
Comitetului este de organ consultativ pe probleme de coeziune economică și socială.
Banca Europeană de Investiții reprezintă principala sursă de finanțare a politicilor Uniunii
Europene, fiind atât actor instituțional, cât și instrument de finanțare și implementare a

politicii regionale. Aceasta acordă împrumuturi statelor membre pentru finanțarea de proiecte
economice și implicit susține politica de coeziune, precum și obiectivele Fondurilor
Structurale.
3. Teorii si modele economice la nivel european

Pe parcu rsul a pest e 50 de ani de evoluție, economia regională a fost brăzdată de un numă r
mare de abordări, teorii și modele. Iniț ial, analizele regionale au avut un caracter relativ
simplu, însa, odată cu creșterea importanț ei pr actice a domeniului, a crescut și puterea
interpretativă a modelelor ș i teoriilor regionale.
La nivel european, dinamica teoriilor regionale a luat amploa re odată cu creșterea numă rului
de regiuni ale Uniunii Europene și, implicit, cu adâncirea discrepanț elor de dezvoltare la
nivelul acestora.
În contextul creat în urma lă rgirii Uniunii Europene, discrepanț ele regionale au crescut
semnificativ. Politica de dezvoltare regională vine în întâ mpinarea acestor pro bleme prin
dezvoltarea unei pieț e unice, astfel sporind productivitatea și competitivitatea între agenții
economici existenț i la nivel regional.
Prin Tratatul de la Maastricht, importanța acordată coeziunii economice ș i sociale a crescut
considerabi l, devenind una dintre priorităț ile Uniunii Europene. Regiunile au fo st supuse unor
mecanisme de cr eștere a competitivităț ii cu scopul de a spori concurența și dezvoltarea la
nivelul acestora .
Diversitatea economică existentă la nivelul statelor membre, atât în ceea ce priveșt e termenii
structurali ai activităților economice, cât și termenii dezvoltării , au creat premisele împărțirii
statelor membre î n zone administrative. Astfel, si stemul ierarhic creat cuprinde î ntreg
teritoriul un ui stat la fiecare nivel NUTS, împarțirea realizându -se în funcție de o limită atât
inferioară, cât și superioară a numă rului de locuit ori. Mai multe detalii privind împărțirea
administrativă putem observa î n tabelul de mai jos:
Nivel Limita inferioară
(nr.minim) Limita superioară
(nr.maxim)
NUTS I 3 milioane 7 milioane
NUTS II 800 000 3 milioane

NUTS III 150 000 800 000
Tabel 1 – Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS)20
Pentru a cordarea de sprijin financiar țărilor membre de către Uniunea Europeană prin
Fondurile Structurale, sunt folosite statisticile r egionale la nivelurile NUTS II și NUTS III .
Totodată, nivelul NUTS II reprezintă cel mai important element al polit icii de dezvoltare
regională datorita volumului de fonduri structurale alocate regiunilor aflate la acest nivel.
Cercetările relevă faptul că ră spunsurile statelor membre cu privire l a disparitățile regionale ș i
la instrumentele folosite pentru implementarea p oliticii de dezvoltare regională, sunt
influenț ate de o seri e de factori cum ar fi: natura ș i gravitatea problemei existente la nivel
regional, a aranjamentelor internaționale ș i a sistemului admi nistrativ intern. Mai mult decât
atât, statele mai puț in dezvoltate car e au aderat la Uniunea Europeană se confruntă cu
probleme în ceea ce privește introducerea și adaptarea politicii regionale în contextul
economiei naț ionale.
Existenț a atât a regiunilor dezvoltate, cât și a celor mai puțin dezvoltate î n cadrul unei țări,
implică un efort uriaș din partea autorităților administrației publice centrale în vederea
eliminării decalajelor de creș tere. Concentrarea sprijinului p e regiunile de zvoltate afectează
eficiența politicii regionale, creând în cele din urmă niveluri inegale de dezvoltare.
În vederea atenuării decalajelor de creș tere la nivel regional, trebuie să înț elege m fenomenele
ce au condus la adâ ncirea acestor decalaje. Teoriile științifice au avut în totdeauna menirea de
a explica anumite fenomene î n vederea simplificării imaginii realități i.
Mai departe vom enumera o serie de teorii neoclasice care au contribuit la explicarea
fenomenelor economice existente la nivel regional.
 Teoria polilor de creș tere sau a polilor de dezvoltare
Prin cadrul acestei teori i, Francois Perroux atrage atenția asupra faptului că un proces de
creștere nu apa re pretutindeni, ci se manifestă doar î n anumite puncte sau poli. Difuziunea
creșterii economice se manifestă prin diverse canale că tre terminale din ansamblul
economiei21.

20 Parlamentul European,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.1.6.html , accesat la 1.05.2017
21 Perroux F., La notion de pôle de croissance, Economie Appliquée , nr. 1 -2, 1955 .

Cu alte cuvinte, un oraș mare nu este considerat pol de creștere; el devine pol de creștere în
momentul în care î n jurul lui apare un sistem de alte oraș e mai mici sau mai mari. A stfel, dacă
nu există canale de transmitere a dezvoltării (infrastructură de transport, sisteme de
comunicați i, persona l calificat etc.), scopul apariției unui pol de creș tere este compromis. Este
imperioasă crear ea unor sisteme de corespondență între elem entele produse în cadrul polului
de creștere și cele produse î n exterior în vederea eliminării condiț iilor de izolare.
 Teoria cauzalității circulare ș i cumulative
Ipoteza de bază abordată de G. Myrdal, F. Hilgert și R. Prebisch este aceea că mobilitatea
reprezintă un factor perturbator al fen omenului de dezvoltare regională . Mobilitatea fac torilor
are o utilitate limitată î n timp, aceasta constituind un factor substitutiv al altor factori. În cele
din urmă, mobilitatea factorilor nu reușește să compenseze d iferențele de productivitate
marginală existente la nivel regional.22
Pentr u a ințelege mai bine cele enunțat e mai sus luam exemplul următor: deplasarea forței de
muncă din regiunile sărace către cele bogate determină înrăutățirea situației din regiunile
sărace. Statele care reprezintă sursă de emigrare trebuie să susțină cheltui elile de educație și
pregătire a viitorilor emigranț i.
 Teoria centru -periferie
Conf orm teoriei lui Friedmann, relațiile existente între zonele centrale ș i cele periferice sunt
consi derate motoare ale dezvoltării regionale, datorită apariț iei randamentelo r descrescătoare
care variază dintre zonele centrale că tre cele periferice23. Altfel spus, profitul înregistrat în
zona periferică este mai mic decât cel înregistrat în zona centrală. Acest lucru se datorează
faptului că forța de muncă și capitalul pără sesc periferia și doresc să se adapteze condiț iilor
zonei centrale.
 Teoria dezvoltării în etape

22 Myrdal G. , Economic theory and underdevelopped regions, Georgia 1983.
23 Friedmann J., A general theory of polarised development, Growth Centers on Regional
Economic Development, Free Press 1972.

Cu ajutorul acestei teo rii, Walt Whitman Rostow evidențiază necesitatea unei serii de et ape pe
care regiunile trebuie să le traverseze în vederea asigurării tranziț iei de la subdezvoltare la
dezvoltare. Cele trei idei care conturează viziunea lui Rostow sunt urmă toarele24:
> Dezvoltarea este inițial polarizată și după aceea integrată ;
> Dezvoltarea se concentrează î n centre de de zvoltare situate la nivel regional, și mai apoi se
difuzea ză că tre periferie;
> Descentralizarea progresivă apare î n cadrul centrelor urbane, fapt care este î n beneficiul
periferiilor.
Acest model al dezvoltării î n eta pe, carac terizat prin discrepanțe mari la început și atenuarea
lor progresivă, este foarte răspandit î n cadrul politicilor regionale actuale.
 Teoriile marxiste privind creșterea regională
K. Marx, D. Gordon și M. C astells pornesc de la premisa că schimbările social e și dezvoltarea
la nivelul regiunii sunt definite î n termeni ai conflictelor dintre clasa ca pitalistă și muncitori.
Totodată, dezechilibrele dezvoltă rii sunt consid erante a fi expresia geografică a contradicți ilor
capitalului, iar profiturile sun t instabi le din pricina investițiilor fixe și creșterii competiției ca
urmare a creă rii de noi afaceri25. Mai mult decât atât, odată cu scă derea prof itului, regiunea
este abandonată de către firme, acestea căutând locații care să le genereze profituri mai mari.
În prezent suntem martori la ast fel de procese regionale care iși gă sesc rezolvarea cu ajutorul
politicilor de dezvoltare ș i a celor teritoriale care po t amplifica integrarea regională ș i pot
accelera procesul de divergență .
 Teoria dezvoltă rii endogene
În vede rea contură rii acestei teorii au contri buit J. Friedmann, J. Paelnik și P.Nijk ampf.
Conform celor trei cercet ători, dezvoltarea endogen ă se bazeaz ă pe valorificarea resurselor și
tradițiilor existente la nivel local/regiona l. Cu alte cuvinte, ei consider ă că economia este
capabil ă să se adapteze la mediul exterior26.

24 Rostow, W., The Stages of Economic Growth, 1959, Econ History Review
25 Kolakowski , L. , Main currents of Marxism: its rise, growth, and dissolution. The breakdown , Clarendon Press,
1978.
26 Friedmann J., A general theory of polarised development, Gr owth Centers on Regional Economic
Development, Free Press, 1972.

Dezvoltarea endogen ă se opune uniformiz ării, încuraj ând acceptarea variet ății culturilor,
tehnologiilor, statutelor sociale și cunoa șterii. Urm ând aceste direc ții, Fried mann afirm ă faptul
că firmele pot ob ține numeroase avantaje regionale în condi ții de stabilitate economic ă.
Politicile care au în vedere sus ținerea dezvolt ării regional e sunt fundamentate și susținute prin
prisma teoriei dezvolt ării endogene. Instrumentele promovate cu ajutorul te oriei dezvolt ării
endogene sprijin ă creșterea nivelului educa țional al for ței de munc ă, stimularea noilor afaceri
(start -up, spin -off), toate acestea fiind realizate print r-un proces de difuzare a cunoa șterii.
 Teoria capitalului social
De asemenea, întâlnim destul de frecvent în practic ă fundamentarea po liticilor de dezvoltare
regiona lă pe baza teori ei capitalului social, promovat ă de Putnam Hilary27. Aceast ă teorie se
bazează pe impactul social, politic și cultural asupra cre șterii economice, acord ând o ate nție
sporit ă coeziunii și rețelelor sociale. O lung ă perioad ă de timp, aceast ă teorie a stat la baza
fundamen tării politi cii regionale a Italiei, explic ând d iscrepan țele existente între nivelul
veniturilor din nordul Italiei și regiunile s ărace din partea sudic ă.
Transform ările care au lo c la nivel global au o influen ță asupra modului în care sunt abordate
și înțelese aspectele spa țiale, astfel determin ând speciali știi să elaboreze noi teorii și modele
regionale. Noile teorii prezint ă o dinamic ă mai crescut ă a fenomenelor existente la nivel
regional fa ță de vechile abord ări teoretice, aces tea utiliz ând modele și formule de natur ă
matematic ă pentru a fundamenta ac țiunile politice cu impact teritorial.

27 Shapiro, I. , Decew, J. W., Theory and Practice, Nomos XXXVII, 1996.