Curs I. Istoricul fizioterapiei [619277]

Curs I. < Istoricul fizioterapiei >
Scop
 Prezentarea principalelor date istorice care fac referire la apariția f izioterapiei
 Prezentarea principalelor mijloace și modalități terapeutice
Obiective operaționale
După ce va studia această unitate de curs, studenții vor putea să:
 Prezinte informații legate de evoluția fizioterapiei
 Explice principalele caracteristici fizioterapiei
 Explice elementele specifice de terminologie

1.1.<Introducere >
Fizioterapia sau Medicina Fizica actual ă dispune de o fundamentare științifică
modern ă. Metodele fizicale reprezintă doar o parte din arsenalul terapeutic al Medicinii
Fizice și de R ecuperare Medical ă la care se adaugă Balneologia, ca parte traditional ă a
specialit ății.
În Rom ânia, specialitatea este comuna, cuprinzand ambele domenii, medicin ă
fizică și de recuperare medical ă, numit ă și fizioterapie, c ât și medicina balnear ă.
Medicina Fizic ă sau Fizioterapia este o specialitate clinico -terapeutic ă ce
presupune interdisciplinaritate și care se bazeaz ă pe cercet ările moderne, clinice și
experimentale, menite s ă confirme mecanismele de ac țiune și efectele agentilor fizicali
aplica ți.
Factorii sau agentii fizicali sunt reprezenta ți de termoterapia (terapie utiliz ând
agentul termic) cu varianta sa, hidrotermoterapia, electroterapia (curentul continuu și cei
de putere joas ă și medie), la care se adaug ă diatermia (curen ții de înaltă frecven ță),
magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laserterapia de joas ă putere, masoterapia
(terapie prin masaj), kinetoterapia (terapie prin mi șcare) cu varianta sa,
hidrokinetoterapia, terapia ocupa ționala etc.
Alaturi de ace ști agen ți fizicali, Medicina Fizic ă și Recuperare Medical ă
beneficiaz ă și de efectele biofeedback -ului, ale stimularii neuromusculare electrice
transcutanate, ale trac țiunilor și manipul ărilor, purtarea de orteze, proteze, prescrierea
medicamentelor adecvate, programe nutri ționale adaptate e tc.
Preocup ările privind efectele electricit ății asupra corpului omenesc sunt vechi și
dateaz ă din secolul al 18 -lea iar nume precum Charles du Fay, Benjamin Franklin, Johan
Gottlob Krueger, Pivati, Bianchi și Veratti, Richard Lovett, Galvani, Volta, Wilki nson,
Faraday, G.B. Armand Duchenne, Erb, Stanger etc, sunt doar cateva dintre cele care s -au
impus în studiile și descoperirile efecuate, c ât și în literatura de specialitate.
Electroterapia a beneficiat de o dezvoltare bazat ă pe date experimentale de
fiziologie și fiziopatologie încă din a doua jumatate a secolului al 19 -lea dar și pe
parcursul secolului 20. Toate aceste date au contribuit la explicarea și înțelegerea unor
fenomene electrofizice și electrofiziologice, ceea ce a condus la fundamentarea științifică
a acestui domeniu terapeutic. Studiile efectuate și descoperirile realizate de numero și
savan ți în domeniu, precum Hodgkin, Huxley, Nernst, Pfluger, Hermann, Gasser,
Sherrington, Raymond etc, au asigurat progresele ob ținute de -a lungul timpului. A ceste
progrese au facilitat dezvoltarea și diversificarea cercet ăriilor privind amplificarea
utilizarii și aplic ării electroterapiei asupra unor domenii largi de patologie uman ă. Dup ă
cum se va vedea mai departe, electroterapia își găsește utilitarea în sfera: patologiei
reumatismale, inflamatorii și degenerative, neurologice, ortopedice și posttraumatice,
ORL, oro -maxilofaciale, circula ției periferice, statusului post interven ție chirurgical ă etc.
Acelea și afirma ții sunt valabile și în ceea ce prive ște apl icarea curentului de înaltă
frecven ță sau diatermia, c ât și în privin ța fototerapiei, magntoterapiei și laserterapiei de
joasă putere.
Amintim o serie de nume ale cercet ătorilor din domeniu, care au adus o
contribu ție consistent ă, fundamentat ă științific, valabil ă și ast ăzi, în privin ța

electroterapiei, și anume: Leduc, Kowarschick, Bergonier, Hufschmidt, Edel,
Gildemeister, Wyss, Schliephake, Reviere, Bassett, Yasuda, Fukada, Pilla, Hinsenkamp
etc.
În practica actual ă de specialitate s -a recurs la introduc erea unor noi metode
terapeutice și la perfec ționarea celor deja existente prin combinarea mijloacelor și
modalitatilor terapeutice cunoscute și prezentate succint anterior. Pornind de la domeniile
de baza ale electroterapiei, s -a diversificat aplicarea ul trasunetelor în sistem pulsatil,
terapia combinat ă a curen ților diadinamici sau de joas ă frecven ță cu terapia de înaltă
frecven ță, electroterapia musculaturii slabite, terapia electric ă a musculaturii spastice,
combinarea curen ților continui cu cei de joas ă freven ță, combina ții ale curen ților de
medie frecven ță, combina ții ale electroterapiei cu laserterapia de joas ă putere etc.
Toate aceste progrese prezentate, ob ținute de evolu ția cuno științelor și tehnicilor
din domeniu, c ât și de gradul de dezvoltare al aparaturii moderne de specialitate ne
conduc la convingerea c ă fizioterapia va avea și în continuare realiz ări terapeutice
spectaculoase în majoritatea domeniilor de patologie medical ă.
Și în domeniul fototerapiei sau al utiliz ării terapeutice a ener giei radiante
luminoase, au existat o serie de descoperiri și puneri la punct, ceea ce a permis
dezvoltarea aplic ării razelor infraro șii și ultraviolete asupra unui anumit sector din
domeniul terapeutic. Herodot, în secolul al 5 -lea, a facut asocierea dint re soare și
creșterea și dezvoltarea oaselor. Romanii recomandau soarele pacien ților cu boli
reumatismale, persoanelor suferinde de sciatic ă și recomandau cura helioterapic ă altor
categorii de persoane.
În secolul al 19 -lea se recomand ă pentru prima dat ă o aplica ție dozat ă progresiv a
helioterapiei iar b ăile de soare sunt recomandate în scop terapeutic unei game largi de
afecțiuni, precum reumatismul, atoniile musculare, astenia general ă și convalescen ța,
rahitismul și alte tulbur ări de cre ștere la copii, t uberculoza etc. Tot în aceast ă perioad ă
încep s ă apar ă și preocup ările pentru studierea energiei luminoase și a surselor de
generare artificial ă a acesteia. Prima producere artificial ă de radia ții ultraviolete cu arc
voltaic, efectuat ă la începutul secolul ui al 19 -lea, a constituit un moment de referin ță în
privin ța tratamentului cu RUV artificiale și patologia legat ă de cre șterea și dezvoltarea
organismului uman, TBC -ului, a lupusului tuberculos cutanat, psoriazis etc.
În timp, gama afec țiunilor s -a diver sificat, fototerapia devenind, fie terapie de sine
stătătoare, util ă în tratarea diferitelor afec țiuni dermatologie, neuromusculoarticulare, din
sfera afec țiunilor ORL, etc, fie terapie adjuvant ă celorlalte mijloace și modalit ăți
terapeutice.
La randul s ău, terapia prin mi șcare și masoterapia sau terapia prin masaj prezint ă
o vechime impresionant ă, fiind în legatur ă cu observa ția omenirii c ă mișcarea și
exerci țiile fizice aduc beneficii ne ândoielnice asupra st ării de s ănatate a organismului.
Terapia prin mi șcare sau kinetoterapia s -a bazat pe cunoa șterea corpului omenesc
și a func țiilor lui dar și a bolilor și a consecin țelor acestora asupra diferitelor segmente,
organe sau asupra organismului în ansamblul sau.
Primele referiri la sisteme organiza te de posturi și mișcări cu scop terapeutic au o
vechime de peste 4700 de ani. De la primele programe de exerci ții fizice efectuate în scop
terapeutic, p ână la sistemele de exerci ții de facilitare neuromuscular ă proprioceptiv ă sau
de biofeedback efectuate astăzi se afl ă o cale metodologic ă și conceptual ă lung ă, parcurs ă
de-a lungul timpului. Indienii, chinezii și grecii au pus bazele no țiunii de gimnastic ă

profilactic ă și terapeutic ă. Hipocrate ar ăta contraindica țiile exerci țiului fizic și masajului,
fiind totodat ă primul care sesizeaz ă rela țiile: mu șchi-mișcare, imobilizare -atrofie
muscular ă, exerci țiu fizic -refacere de mas ă și forță muscular ă, program de gimnastic ă-
remediu pentru bolile mintale, deficit func țional -recuperare func țional ă, cultivarea
calităților fizice ale corpului omenesc -practicarea activit ății fizice sau a jocurilor sportive.
Tot Hipocrate este cel care afirma faptul c ă organele își pastrez ă capacitatea lor
funcțional ă și integritatea prin utilizare adecvat ă și pe calea practic ării unui ex ercițiu
adecvat. Romanii Asclepiades, Cornelius Celsius, Herodicus, Flavius Philostratus,
Caelius Aurelianus au înțeles valoarea kinetoterapiei, recunosc ându-i eficien ța în
afecțiuni precum insomnie și ascit ă, precum și valoarea exerci țiilor fizice și a me rsului pe
jos în recuperarea bolnavilor cu hemiplegie și alte paralizii, c ât și valoarea masajului și a
exerci țiilor terapeutice dozate cu grij ă, în func ție de starea pacientului, ajut ând la
eliminarea substan țelor de balast și la asuplizarea unor segmente . Sunt descrise pe larg
tehnicile exerci țiilor terapeutice recomandate în paralizii, reumatism, în statusul
postoperator, sunt prezentate ordinea exerci țiilor pasive și active, ritmul exerci țiilor,
valoarea și momentul introducerii repausului. Avicenna și Haly Abbas, cei doi mari
medici ai Orientului, descriu exerci țiul fizic în scop terapeutic și profilactic, ar ătând
utilitatea practic ării mi șcării în scopul prevenirii îmboln ăvirilor. În Europa secolului al
15-lea s -a manifestat din nou preocuparea pentru practicarea exerci țiului fizic. În Italia,
școlile care presupuneau instruirea tinerilor promovau și practicarea exerci țiilor fizice. În
secolul al 16 -lea se pune accentul pe igiena, valoarea exerci țiului fizic și apare ideea
terapiei ocupa ționale. Exist ă autori care apreciaz ă ca exist ă doua tipuri de exerci ții, cel
simplu sau gimnastica și exerci țiul de munc ă, adic ă terapia ocupa țional ă. În aceea și idee,
Ambroise Pare ar ăta faptul că după fracturile membrelor sunt obligatorii exercițiile de
gimnasti că.
Cărțile care au fost scrise în secolul al 16 -lea subliniază ideea de kinetoprofilaxie
(exerciții fizice practicate de persoane sănătoase și/sau sedentare) și propun programe de
exerciții individualizate, selectate și adaptate în ideea de recuperare funcțional a. Începând
cu secolul al 17 -lea, scrierile medicale sunt numeroase, ele subliniind valoarea
exercițiului fizic, oferind indicații în privința practicării lui, arătând faptul că mișcarea
este esența și expresia vieții însăși.
La începutul secolului al 18 -lea, Hoffmann intuiește multiplele valențe terapeutice
ale kinetoprofilaxiei și kinetoterapiei, inclusiv a celei ocupaționale . În același secol și alte
personalit ăți și-au adus contribuția la promovarea kinetoterapiei ca fiind cel mai bun
mijloc de a prezer va sănătatea , la sublinierea necesității practicării gimnasticii medicale
preventive și corective, în scopul slăbirii , al creșterii de forță muscular ă, al menținerii și
redobândirii mobilității , al corectării curburilor patologice ale colonei vertebrale, l a
evidențierea eficien ței alternării repausului cu mișcarea , la recomandarea de a practica o
serie de sporturi cu valențe terapeutice, la dezvoltarea unei aparaturi menite s ă ajute
mișcarea și la promovarea terapiei ocupaționale . S-au vehiculat noțiuni precum cele de
gimnasti că pedagogi că și edu cativă, gimnasti că militar ă, gimnasti că ortopedi că și
medical ă, gimnasti că esteti că.
Începând cu secolul al 19 -lea se constat ă o adevărată revolu ție, gimnastica fiind
privit ă ca o noțiune coerent ă, guvernat ă de legi precise. Se face referire la poziții și
exerciții de gimnasti că, exercițiile fizice având rol corectiv, fiind destinate pozițiilor
vicioase, având un ritm de desfășurare cu rolul de a ameliora circulația dar și pentru a

asigura armonia de mișcare . Apar noțiunile de exerciții de relaxare, asuplizare și de
tonifiere prin contracții musculare concentrice, excentrice și statice.
În același secol, al 19 -lea, în Suedia apare noțiunea de mecanoterapie ca metod ă
de ameliorare a efortului muscular și de asuplizare a rticular ă. Zanger este creatorul unui
număr de aparate mecanice ce au avut succes atât în Europa c ât și pe continentul
American. În aceeași perioad ă, de actualitate devin și programele de kinetoterapie cu
privire la bolile cardiovasculare, neurologice și respiratorii.
Secolul al 20 -lea se caracterizează prin: apariția exercițiilor Klapp pentru
reeducarea scoliozelor, introducerea de către Bergonie a terapiei ocupaționale ca form ă
de gimnasti că medical ă pentru deficienții motori, consolidarea școlii de kinet oterapie
american ă care a avut la baz ă exercițiile propuse de McKenzie, dezvoltarea programelor
de exerciții fizice pentru poliomielitici, apariția noțiunii de hidrogimnastic ă, introdus ă în
1924 de Charles Lowman și completat ă de Hubbard, introducerea unor noi tehnici și
metodologii alături de cele deja cunoscute, cum ar fi suspensoterapia într-un cadru -cușcă ,
imaginat ă de Olive Guthrie -Smith, apariția suitei de exerciții Burger pentru bolile
vasculare periferice, a exercițiilor Codman pentru umăr , a kineto terapiei din unele boli
interne a lui Kohlrausch, introducerea de către Mennell a tehnicilor de manipulare
articulara, separat de tehnica osteopatic ă și chiropraxie din care au derivat, apariția unor
metode kinetoterapeutice specifice care se adresează patologiei coloanei vertebrale
lombare, ale lui Williams, promovarea creșterii forței musculare prin culturism dar și prin
tehnica introdus ă de Thomas, De Lorme și Watkins pentru tonifierea muscular ă prin
exerciții cu rezisten ță progresiv ă, introducerea tehni cilor de izometrie scurta de către
Hettinger și Muller care au revoluționat și metodologia antrenamentului sportiv, aplicarea
tehnicilor de facilitare neuromuscular ă de către Kabat, Knott, Voss, Bobath, Rood,
Stockmeyer, Brunnstrom s.a., apariția metodelor de biofeedback, a metodei condiționării
operaționale , a tehnicilor bazate pe componenta motivațională sau pe efectul tranchilizant
al exercițiului fizic.
Masajul a fost utilizat de -a lungul istoriei omenirii datorit ă efectelor sale benefice,
asigurând ame liorarea disconfortului și a sindomului dureros. Rădăcinile sale se regăsesc
în China anti că, în urma cu 4800 de ani. Egiptenii, budiștii , persanii și japonezii au
utilizat tehnicile de masaj și mișcările sau manipulările în terapia unui număr mare de
afecțiuni și îmbolnăviri . În secolul al 15 -lea Hippocrate a subliniat utilizarea masajului ca
modalitate terapeuti că într-o serie de afecțiuni . Ulterior, grecii, apoi francezii, suedezii,
englezii s.a. au recurs la masaj ca fiind un mijloc terapeutic important , stabilind tehnici de
aplicare și metodologi i de lucru. Literatura de specialitate a secolului al 20 -lea, subliniază
efectele favorabile ale masajului terapeutic asupra unora dintre segmentele corpului,
aflate la distan ță de zona masat ă, numind acest feno men drept masaj reflex sau masaj al
țesutului conjunctiv ( după cum îl numesc terapeuții din S.U.A.).
În contextul căutarilor unor terapii alternative, omenirea a încercat să răspundă
de-a lungul timpului la întrebările referitoare la ce este lumina și cum acționează ea
asupra ochiului în principal, și asupra întregului organism, în secundar. Efectul luminii de
mare intensitate asupra ochiului a fost constatat în urma cu mii de ani. Arsurile retiniene
sunt cauza scăderii acuității vizuale și se datorează RIR din spectrul luminii solare, atunci
când sunt recepționate neprotejat. Prima referire la teoria luminii de mare intensitate și la
teoria laserelor a fost făcută de Einstein, când s-au introdus și noțiunile de emisie
spontana și emisie stimu lata. După amplificarea de microunde prin emisie stimulat ă a

radiației , atenția cercetătorilor s-a orientat asupra obținerii aceluiași efect la frecven țe cu
câteva ordine de mărire mai mari, obținându -se amplificarea luminii prin stimularea
emisiei de radiații. Altfel spus, “Light Amplification by Stimulated Emission of
Radiation” sau LASER.
În anul 1960 laserul cu rubin este folosit în oftalmologie pentru fotocoagulare iar
în 1962 cercetătorii romani de la Institutul de Fizi că Atomi că din București obțin efect
laser în amestecul He -Ne. Ulterior, se descoperă laserul cu semiconductori. Din 1964
începe folosirea laserelor cu CO2 în afecțiunile dermatologice, inclusiv în cancerele de
piele. Ulterior, laserele cu CO2 sunt utilizate în neurochirurgie, chirurgie generala, cat și
vasculara, chirurgie plasti că și reparatorie, în sfera afecțiunilor ORL, în oncologie,
ortopedie -traumatologie. Din 1992 laserul Nd -YAG este utilizat în artroscopia
genunchiului și a umărului .
Terapia de biostimulare laser este utilizata astăzi în diferite domenii de patologie,
precum: osteoporoza, bolile reumatismale, suferințele neurologie, cele din sfera ORL,
inclusiv algiile periferice, posttraumati că, dermatologie, etc.
În cele ce urmează sunt trecute în revista principalele mijloace și modalitati
terapeutice prin care Medicina Fizi că și de Recuperare Medicala reușește sa asigure
profilaxia sau sa reeduce funcțional o serie de afecțiuni însoțite de deficite motorii de
diferite grade.
Biofeedback -ul este recunoscut drept procedura terap eutică în jurul anilor 1960.
În contextul fizioterapiei însa, biofeedback -ul este menționat încă de la începutul
secolului al 20 -lea, când Jacobson a utilizat un echipament rudimentar cu ajutorul căruia
a evidențiat starea de tensiune din masa musculara, în vederea obținerii terapeutice a
stării de relaxare ulterioara.
Din practica medicala și din studiile de specialitate se remar că tendința unui
număr din ce în ce mai mare de persoane de a renunța la serviciile oferite de industria
farmaceuti că și de a înlocui medicamentele cu remedii naturale, precum cele reprezentate
de plantele medicinale, homeopatie, acupunctura, diete speciale și adaptate, fizioterapie,
masaj, presopunctura etc. Toate aceste metode de tratament formează un nou capitol al
medicinii, num it bioterapie. Vorbind despre acupunctura, este de subliniat faptul că
practicile medicinii chineze au rezistat timp de 5000 ani, pentru ca astăzi sa fie de mare
actualitate. La rândul sau, presopunctura sau acupunctura fara ace are o istorie mai mult
sau mai puțin recenta, raportat la interesul pe care l -a suscitat aceasta modalitate
terapeuti că asupra specialiștilor preocupați de medicina alternativ ă.

1.2.< Principalele mijloace si modalitati terapeutice >
Principalele mijloace si modalitati terapeutice ale F izioterapiei sau Medicinii
Fizice si de Recuperare Medicala se regasesc in stransa interdepenenta cu patologia
careia se adreseaza.
Factorii sau agentii fizicali utilizati sunt reprezentati de: termoterapia (terapie
utilizand agentul termic) cu varianta sa , hidrotermoterapia (sau baia terapeutica),
electroterapia (curentul continuu si cei de putere joasa si medie), la care se adauga
diatermia (curentii de inalta frecventa, precum undele scurte si ultrasunetele),
magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laser terapia de joasa putere, masoterapia

(terapie prin masaj), kinetoterapia (terapie prin miscare) cu varianta sa,
hidrokinetoterapia, hidrokinetoterapia, mecanoterapia, manipularile si tractiunile, terapia
ocupationala etc. Dupa cum aratam, specialitatea de Medicina Fizica si Recuperare
Medicala beneficiaza si de efectele biofeedback -ului, ale stimularii neuromusculare
electrice transcutanate, ale acupuncturii, electropuncturii si presopuncturii, de purtarea de
orteze si/sau proteze, de prescrierea medicament elor adecvate, de respectarea unor
programe nutritionale adaptate etc.
Termoterapia
Termoterapia este o metoda de tratament nespecific, care utilizeaza drept agent
fizical terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de catre diversi vectori, precu m:
apa in diferite stari de agregare si aplicata extern, lumina, aerul, parafina, namolul,
nisipul. Termoterapia face parte din mijloacele si modalitatile fizioterapiei, constituind o
modalitate terapeutica cu efecte fiziologice, fiziopatologice si terapeu tice cunoscute, cu
tehnica de aplicare bine pusa la punct dar si cu indicatii si contraindicatii binecunoscute si
prestabilite.
Raspunsul terapeutic este in deplina concordanta atat cu tipologia individuala a
pacientului si reactivitatea acestuia, cu tehni ca de aplicare a termoterapiei, metoda aleasa
si dozarea procedurii sau a factorului terapeutic, cat si cu indicatiile si contraindicatiile
cunoscute.
Hidrotermoterapia
Hidroterapia se refera la o serie de proceduri care utilizeaza apa simpla aflata la
diferite temperaturi, ele concretizandu -se prin bai generale sau partiale in care sunt
imersate segmente sau intreg corpul uman. Ca si procedurile de termoterapie, baile se
clasifica in functie de temperatura apei, de durata procedurii, de suprafata corpului tratata
si se supune unor reguli metodologice, tinand cont de o serie de indicatii si
contraindicatii.
Crioterapia
O modalitate terapeutica aparte este crioterapia, reprezentand aplicarea
locoregionala a unor temperaturi aflate sub 0 grade, principalii ve ctori fiind cei prezentati
anterior, in special gheata, aerul rece si apa cu o temperatura aproape de cea de inghet.
De mentionat si faptul ca scaderea temperaturii locoregionale se poate obtine si chimic,
pe calea terapiei topice medicamentoase. Beneficii le terapeutice sunt mult mai
consistente in contextul patologiei inflamatorii si algice, in comparatie cu alte metode
clasice, cunoscute si frecvent utilizate.
Electroterapia
Electroterapia este o metoda de baza a Fizioterapiei, fundamentata de progresele
legate de industria electronica. Principiul de actiune al stimului electric asupra
organismului se afla in legatura cu cunoasterea si intelegerea notiunilor fundamentale de
electrofiziologie a structurilor neuromusculare, avand in vedere faptul ca orice ag ent
electric aplicat asupra acestor tesuturi constituie un stimul care produce o reactie
locoregionala, la distanta sau la nivelul intregului organism. Modul de actiune al
curentilor electrici terapeutici se bazeaza pe proprietatile de iritabilitate si exc itabilitate
ale substratului (celule vii) de a reactiona. Metodologia de aplicare tine cont de durata si
intensitatea stimului electric, de tipul de curent utilizat, de indicatii si contraindicatii
terapeutice.

Curentul continuu este frecvent utilizat pen tru proprietatile sale terapeutice,
dovedite experimental si clinic, aplicarea sa fiind cunoscuta sub numele de galvanizare.
Daca se asigura si vehicularea unor substante dincolo de bariera tegumentara sau
mucoasa, procedeul se numeste galvanoionizare. De mentionat faptul ca galvanoterapia
mai poate fi aplicata si sub forma bailor galvanice, procedeu utilizat in special in
Statiunile Balneare si mai putin in Bazele de Fizioterapie si de Recuperare Medicala ale
Spitalelor sau in Sectiile de Recuperare Medica la.
Curentii electrici terapeutici de joasa frecventa sunt caracterizati prin impulsuri
electrice succedate ritmic, singulare sau in serii, avand efecte excitatorii sau analgezice.
Terapia prin curenti de joasa frecventa se refera la stimularea musculaturi i
normoinervate, a celei denervate, la terapia musculaturii spastice dar si la aplicatiile in
scop analgezic si la electropunctura. Modalitatile de aplicare tin cont de patologia careia
se adreseaza, de indicatiile si contraindicatiile aferente.
Curentii t erapeutici de medie frecventa au in principal efect de stimulare asupra
musculaturii scheletice, actiune analgezica si vasomotorie, precum si o serie de efecte
derivate de la cele prezentate. Modalitatile de aplicare, patologia careia se adreseaza si
contr aindicatiile aferente sunt dependente de frecventa curentului vor fi prezentate in
capitolele ce urmeaza.
Terapia cu inalta frecventa
Terapia cu inalta frecventa se refera la aplicarea terapeutica a campului electric si
magnetic de inalta frecventa, cat si a undelor electromagnetice cuprinzand terapia cu
ultrasunete, cu unde scurte, precum si cu unde decimetrice si microunde. Efecte
terapeutice superioare se obtin si prin utilizarea adecvata a inaltei frecvente pulsatile.
Modul de actiune, indicatiile terap eutice si contraindicatiile sunt subordonate capitolului
de patologie caruia i se adreseaza. In practica medicala de specialitate se utilizeaza
combinatia terapiei cu ultrasunete cu cea de joasa frecventa, in vederea obtinerii unor
efecte terapeutice super ioare si persistente in timp.
Magnetoterapia
Magnetoterapia se bazeaza pe efectele biologice, fiziologice si fiziopatologice ale
aplicatiei unui camp magnetic alternativ sau in impulsuri. In contextul terapiei cu camp
magnetic de joasa frecventa intervine fenomenul de inductie magnetica care explica o
serie dintre efectele terapeutice care iau nastere intr -un organism amplasat intr -un astfel
de camp. Bazele fiziologice ale terapiei cu campuri magnetice, modalitatile de aplicare,
indicatiile si contraindicat iile acestui tratament vor fi prezentate in cadrul capitolului
respectiv.
Fototerapia
Fototerapia reprezinta utilizarea terapeutica a energiei radiante luminoase. Terapia
cu lumina poate fi asigurata de o sursa naturala sau artificiala. Sursa naturala a en ergiei
radiante luminoase este soarele iar utilizarea ei in scop terapeutic se numeste helioterapie.
Energia radianta luminoasa furnizata de aparatele medicale este rezultatul transformarii
energiei electice. Actiunea fizico -chimica a luminii, efectele bio logice, fiziologice,
clinice si terapeutice, indicatiile si contraindicatiile, tehnica aplicatiei sunt prezentate in
capitolul corespunzator.
Masajul terapeutic
Masajul terapeutic reprezinta un grupaj de manevre de tip manual sau mecanic,
prin care se acti oneaza asupra straturilor tisulare subiacente tegumentului. Tegumentul

este si el influentat sau stimulat, producandu -se locoregional sau la distanta reactii cu
efect sedativ sau excitant, tonicizant si biotrofic. Tehnicile, indicatiile, limitele sau
contr aindicatiile tractiunilor, manipularilor si masoterapiei vor fi prezentate detaliat la
capitolul respectiv.
Kinetologia
Kinetologia este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al
structurilor care participa la aceste miscari. Mai pre cis, kinetologia cu aplicabilitate in
medicina, studiaza mecanismele neuromusculare si articulare care participa la activitatile
motrice considerate a fi normale. Kinetoterapia sau terapia prin miscare este o notiune
inclusa in termenul generic de kinetolo gie. Kinetoterapiei i se alatura kinetoprofilaxia.
Kinetologia profilactica sau kinetoprofilaxia cuprinde totalitatea metodelor si
mijloacelor kinetologice care se refera la mentinerea si intarirea starii de sanatate, cu
prevenirea starii de boala. Kinetop rofilaxia presupune atat profilaxia primara, cat si cea
secundara, cu prevenirea agravarii si a aparitiei complicatiilor unor boli cronice, care
presupun existenta unor deficite functionale.
Kinetologia de recuperare este principala modalitate de recuperar e functionala
recurgand la o metodologie specifica. Kinetologia terapeutica sau kinetoterapia isi
restrange domeniul de activitate, lasand loc celorlalte doua aspecte, cel profilactic si cel
de recuperare functionala. Totusi, din obisnuinta exista tendinta de a folosi acest termen
in mod nediferentiat, indiferent de scopul urmarit de terapia prin miscare ce a fost
aplicata. Programele de kinetologie profilactica, terapeutica sau de recuperare sunt
diferentiate doar prin obiectivele urmarite si prin metodolo gia aplicata, si mai putin prin
tehnicile folosite.
Kinetologia medicala este considerata totodata, parte foarte importanta a
medicinii fizice sau fizioterapiei.
Alaturi de kinetologie se regasesc mijloace si modalitati terapeutice precum:
masajul, termote rapia, hidroterapia, electroterapia, laserterapia si terapii adjuvante ale
acestora. In literatura de specialitate se face referire la o triada terapeutica cu reale efecte
benefice, si anume: termoterapie -kinetologie medicala -masajul terapeutic.
In literat ura si practica de specialitate, alaturi de notiunea de kinetologie se
regaseste si termenul de gimnastica medicala. Gimnastica medicala are un domeniu mai
limitat, atat ca obiective, cat si ca metodologie si tehnici utilizate. Principalul sau scop
este ac ela al mentinerii formei fizice si acela de a reduce unele deficite functionale.
Kinetologia profilactica este aceea care ar trebui sa preia domeniul de activitate al
gimnasticii medicale.
Termenul de cultura fizica medicala este neinspirat, deoarece ofera ambiguitate in
privinta scopului declarat si al obiectivelor de indeplinit, ambiguitate metodologica si de
tehnica, cat si lipsa de obiectivitate in aprecierea rezultatelor urmarite. Educatia fizica
este o alta notiune des vehiculata dar este consacrata p rogramelor de gimnastica din scoli,
programe care au drept obieciv principal dezvoltarea armonioasa, fiind deci
kinetoprofilaxie primara.
Mecanoterapia, tractiunile, manipularile si masajul
Mecanoterapia, tractiunile, manipularile si masajul reprezinta mod alitati
terapeutice numite si metode speciale, menite sa amelioreze sindromul dureros si in
special pe cel disfunctional, uneori cu efecte imediate.

Terapia ocupationala
Terapia ocupationala sau ergoterapia se incadreaza in sfera unui complex de
metode de o mare variabilitate crae au drept scop reeducarea deficitelor functionale,
utilizand in acest sens exercitii si procedee fizice din diverse activitati umane obisnuite,
precum cele de munca, divertisment, de viata etc.
Laserterapia
Laserterapia de joasa pu tere promoveaza o cale eficienta de producere a
analgeziei si de asigurare a accelerarii reparatiei tisulare intr -o multitudine de situatii
patologice. Laserele utilizate sunt cu He -Ne sau cu diode cu RIR. Principiul terapeutic
este de crestere a temperatu rii locale cu augmentare circulatorie si metabolica
locoregionala. Modalitatile terapeutice si tehnica de aplicare, precum si indicatiile si
contraindicatiile terapiei cu laser de joasa putere sunt adaptate domeniului terapeutic
caruia i se adreseaza. Aces ta este foarte larg, incluzand, printre altele si patologia
locoregionala oro -bucomaxilara.
Biofeedback -ul
Biofeedback -ul reprezinta o metoda terapeutica adjuvanta celor prezentate
anterior si care se defineste ca fiind o tehnica ce utilizeaza echipament, in special
electronic, in scopul evidentierii sub forma de semnal acustic si/sau vizual a unora dintre
evenimentele fiziologice interne organismului uman. Aceste informatii ajuta la
manipularea evenimentelor involuntare sau greu de perceput prin manipulare a semnalelor
astfel receptionate. Tehnica plaseaza vointa umana intr -un loc liber al unei bucle deschise
de feedback, primind numele de biofeedback. In literatura de specialitate se face referire
la biofeedback -ul electromiografic, la cel postural, de pres iune sau termic, al tensiunii
arteriale, respirator etc. Cea mai larga aplicabilitate a biofeedback -ului este reprezentata
de fizioterapie, asigurand terapia de relaxare, facilitand antrenamentul autocontrolat la
efort fizic si asigurand control mioelectri c.
Astazi, tehnica biofeedback -ului se foloseste ca atare sau in asociere cu
termoterapia, tehnicile kinetologiei de recuperare sau profilactice, tehnicile de meditatie
etc. Domeniile de activitate, indicatiile si limitele, contraindicatiile, tehnicile si
modalitatile de aplicare vor fi descrise pe larg la capitolul respectiv.
Stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS
SNET sau TENS constituie o metoda netraumatizanta de combatere a starilor
dureroase acute sau cronice, de diferite cauze. Uti lizarea stimulilor electrici in
tratamentul sindromului dureros este o practica veche, legata de istoria electroterapiei. Ea
consta in folosirea unui curent de joasa frecventa in scop electroanalgezic.
Acupunctura, electropunctura, presopunctura sau terap ia punctelor trigger
Acupunctura, electropunctura, presopunctura si terapia punctelor trigger sunt
considerate terapii analgezice, aplicate drept tratament alternativ, adaptat patologiei de
specialitate.

 TEMĂ DE LUCRU sau APLICAȚII

Realiz ați un referat care să cuprindă informații inedite în ceea ce privește Istoricul
fizioterapiei compleme ntare celor primite la curs .

 EVALUARE

1.Preocuparile privind efectele electricitatii asupra corpului omenesc sunt vechi si
dateaza din secolul al
– 16-lea
– 17-lea
– 18-lea
– 19-lea
– 20-lea

2.In secolul al 19 -lea se recomanda pentru prima data o aplicatie dozata progresiv a
– Kinetoterapiei
– Helioterapiei
– Bailor de soare
– Exercițiilor Klapp
– Tehnicilor de izometrie scurtă

3.Principiile de funcționare ale l aserului au fost enunțate în 1916 de :
– Nikolai Basov
– Abert Einstein
– Max Planck
– Charles Townes
– Aleksandr Prohorov

4.Biofee dback -ul este recunoscut si menționat drept procedura terapeutica
– de la inceputul sec 20
– din 1923
– in jurul anilor 1960
– la mijlocul sec XIX
– in jurul anului 1880

5.Termoterapia este o metoda de tratament nespecific, care utilizeaza drept agent
fizical terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de catre diversi vectori,
precum:
– namolul,
– apa,
– lumina,
– aerul,
– parafina,
– nisipul.

Bibliografie

 Bologa V ., Brătescu G ., Duțescu B ., Milcu Ș . – Istoria medicinei
românești, Ed. Medicală, București, 1 972.
 Bologa V . – Istoria medicinei universale, Ed. Medicală, Bucureș ti, 1970 .
 Ionescu C -tin. – Istoria Medicinei, Ed. Pim, Iaș i, 2002 .
 Pricăjan A ., – Din trecutul balnear al României, Ed. Științifică, Bucureș ti,
1999 .
 van Tubergen A., van der Linden S. – A brief history of sp a therapy, Ann
Rheum Dis, 2002.