STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA ȘI PROMOVAREA [619197]

Anexa 1

STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA ȘI PROMOVAREA
DREPTURILOR COPILULUI

2014 -2020

CUPRINS
1. INTRODUCERE 3
Cadru strategic 3
Procesul participativ de elaborare a strategiei 4
2. SCOPUL STRATEGIEI 5
3. PRINCIPIILE STRAT EGIEI 6
4. CADRUL DE POLITICI – PROVOCĂRI 8
Sistemul de protecție socială 9
Educație 13
Sănătate 15
5. DESCRIEREA SITUAȚIEI ACTUALE 17
Context general 17
Structura demografică – Dinamica numărului de copii 18
Structura gospodăriilor 19
Sărăcie și excluziune socială 19
Copii afectați de sărăcie 20
Forme de deprivare a copiilor din mediul rural 21
Copii romi 22
Excluziunea socială a copiilor cu dizabilități 22
Alte categorii de copii vulnerabili 24
Educație 25
Sănătate 29
Violența asupra copilului 32
Forme de discriminare a copilului 35
Ascultarea opiniei și participarea copilului 36
6. OBIECTIVE GENERALE Ș I SPECIFICE/MĂSURI 38
7. REZULTATE AȘTEPTATE (ORIZONT 2020) 43
8. PROCEDURI DE MONITOR IZARE ȘI EVALUARE 47
Dezvoltarea mecanismelor de guvernanță și consolidarea sinergiilor între sectoare 47
Monitorizarea implementării Strategiei Naționale 48

3 1. INTRODUCERE
Cadru strategic
Elaborarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014 -2020 are loc
într-un moment de reconfigurare a tuturor politicilor publice, din toate sectoarele, în contextul
pregătirii noii perioade de programare a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții, dar și a
respectării cu prioritate a obiectivelor incluse în Programul de Guvernare 2013 -2016 și a țintelor
stabilite și asumate prin Strategia Europa 2020.
Strategia își propune asigurarea unui cadru efectiv de implementare a principalelor priorități în
domeniul poli ticilor pentru copii ale Programului de Guvernare , concepute astfel încât „să permită
condiții de dezvoltare și formare a copiilor de la naștere și până la majorat˝.
Elaborarea Acordului de Parteneriat în vederea stabilirii priorităților de finanțare euro peană a
declanșat un proces generalizat de planificare strategică la nivelul tuturor sectoarelor importante ale
guvernării ce vizează inclusiv politicile adresate copilului din domeniile protecției sociale, educație și
sănătății, alături de justiție și afa ceri interne. Strategia de față își propune măsuri de intervenție
corelate cu principalele documente strategice care vizează protecția copilului, în special Strategia
privind promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.
Strategia Europa 2020 a avut un rol esențial în revizuirea politicilor care privesc protecția copilului,
prin ținta propusă de reducere cu cel puțin 20 de milioane a numărului pe persoane afectate de
sărăcie și/sau excluziune socială. În 2012 aproximativ 125 de milioane de cetățen i europeni trăiau în
sărăcie și /sau excluziune socială, iar copiii reprezentau mai mult de un sfert din total, fiind mai
afectați decât populația adultă în cele mai multe dintre țări.
Strategia Consiliului Europei pentru Promovarea Drepturilor Copilului 2012 -2015 a constituit de
asemenea un reper important în elaborarea acestui document, fiind modalitatea prin care CE
urmărește să își consolideze capacitatea de a ghida și de a oferi suport statelor membre pentru
politicile în domeniul protecției copilului .
Similar Strategiei CE la nivel european, strategia de față își propune rolul de catalizator pentru
punerea în aplicare a principiilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului la nivel național.
Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu d izabilități și Protocolul său opțional, recent
ratificată de către România reprezintă, de asemenea, un document cadru ale cărui prevederi vor
trebui să se regăsească în toate demersurile ce au ca scop promovarea, protejarea și asigurarea
exercitarii depli ne și egale a tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către toate
persoanele cu handicap, inclusiv copii.

4 Un alt document strategic esențial la nivel european în această perioadă îl constituie Recomandarea
Comisiei 2013/112/UE – Inve stiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării , construită astfel
încât să constituie cadrul comun european care să consolideze sinergiile dintre domeniile politice
relevante. De asemenea Recomandarea își propune să ajute statele membre să -și re vizuiască
politicile și să învețe unele din experiența altora în vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității
politicilor proprii prin abordări inovatoare, ținând seama de diversitatea problemelor cu care se
confruntă, precum și contextul local și regi onal.

Procesul participativ de elaborare a strategiei

Procesul de elaborare a strategiei a inclus o consultare amplă a tuturor ministerelor cu atribuții în
domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, a organizațiilor non -guvernamentale, dar și a
structurilor reprezentative ale copiilor și a partenerilor internaționali.
Astfel, sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și cu
sprijin tehnic și financiar din partea reprezentanței UNICEF Români a, a fost constituit un grup de lucru
al cărui rol a fost acela de a stabili structura, prioritățile, principiile și obiectivele ce stau la baza
actualei strategii, urmărindu -se în același timp asigurarea coerenței și coordonării din punct de
vedere instit uțional și legislativ.

Un rol esențial l -a avut, de asemenea, sectorul nonguvernamental, care s -a alăturat încă de la început
eforturilor grupului interministerial, prin reprezentanții Federației Organizațiilor Neguvernamentale
pentru Copil (FONPC), Hopes and Homes for Children (HHC România), Fundația SERA România și
Organizația Salvați Copiii -România.
Astfel, în cadrul procesului de elaborare a strategiei au fost avute în vedere contribuțiile transmise de
organizațiile non -guvernamentale care dețin o exp eriență relevantă în domeniul protecției copilului.
Fundația HHC România a organizat la nivel național un larg proces de consultare cu reprezentanți ai
sectorului public și privat relevanți pentru domeniul protecției copilului. În cadrul celor 8 conferințe
regionale organizate în acest sens, au fost discutate problemele sau dificultățile identificate în
practică, în mod special de către autoritățile locale, fiind formulate recomandări cu privire la
eventualele măsuri de soluționare ce ar trebui in cluse în noua strategie 2014 -2020.
La rândul său, FONPC a organizat întâlniri cu reprezentanții a 56 de organizații non -guvernamentale,
concluziile și recomandările desprinse în urma consultărilor fiind transmise MMFPSPV în vederea
analizei și includerii l or în cuprinsul noii strategii.

5 Prioritățile de acțiune din cuprinsul Manifestului pentru copii – 10 priorități pentru copiii din
România, inițiat de Organizația Salvați Copiii și UNICEF și susținut de 35 de organizații
neguvernamentale au fost de asemenea avute în vedere.

În procesul consultativ au fost implicați și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor care au
contribuit în mod direct la elaborarea măsurilor pentru creșterea participării copiilor, propuneri care
se regăsesc în prezenta strat egie.

Obiectivele, măsurile și planul operațional aferent prezentei strategii au avut la bază o serie de
analize de situație, realizate de experți independenți, care au vizat o evaluare detaliată a principalelor
evoluții din domeniul sănătății, educației și protecției sociale al căror scop a fost tocmai identificarea
deficiențelor existente și a modalităților prin care acestea pot fi remediate prin intermediul prezentei
strategii. De asemenea, informațiile furnizate de Studiul conclusiv din 2012 de evaluar e la nivel
național a Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), a Serviciilor
Publice de Asistență Socială (SPAS) și a altor instituții și organizații implicate în sistemul de protecție a
copilului, au stat la baza stabilir ii unora dintre obiectivele și măsurile prevăzute în prezenta Strategie .i

2. SCOPUL STRATEGIEI

Strategia își propune să promoveze investiția în dezvoltarea și bunăstarea copilului, pe baza unei
abordări holistice și integrate de către toate instituțiile și autoritățile statului, în condițiile
respectării drepturilor copilului, satisfacerii nevoilor acestuia, precum și accesului universal la
servicii.

Strategia își propune să devină elementul integrator al tuturor proceselor ce vizează întărirea
reformelor structurale și de modernizare, inclusiv cele din cadrul procesului de programare 2014 –
2020, c are au impact asupra dezvoltării copiilor în România.

De asemenea, strategia își propune să asigure coerența și consolidarea politicilor la nivel sectorial,
între diferitele nivele și mecanisme de guvernanță, precum și concordanța acestora cu obiectivele
stabilite în documentele europene.

6
3. PRINCIPIILE STRATEGIEI

1. Promovarea centrării societății pe dezvoltarea și bunăstarea copilului
Copilul trebuie să reprezinte o valoare centrală a oricărei societății și resursa umană a viitorului.
Actualele probleme critice ale societății nu pot fi depășite fără un efort colectiv direcționat sistematic
pentru bunăstarea copilului.

2. Promovarea și r espectarea interesului superior al copilului.
Interesul superior al copilului reprezintă principiul fundamental pe care se bazează toate actele
normative ce reglementează domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, cu impact în
toate domeniil e: educație, sănătate, justiție, asistență socială, etc.
Principiul interesului superior reprezintă, în fapt, o regulă procedurală conform căreia atunci când se
impune luarea oricărei decizii, de către o autoritate publică sau privată, care poate influenț a viața,
sănătatea sau dezvoltarea copilului, indiferent dacă este privit ca individ sau ca parte integrantă a
unui grup, factorii de decizie trebuie să analizeze în prealabil toate implicațiile posibile pe care decizia
în cauză le poate avea asupra acestu ia.

3. Universalitatea, nediscriminarea și egalitatea de șanse
Prin măsurile propuse, Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului
asigură cadrul necesar respectării drepturilor tuturor copiilor, fără nicio discriminare, asigurân d
tuturor exercitarea liberă și deplină a drepturilor lor.
Problema discriminării este cu atât mai dificil de combătut cu cât atitudinea generală a populației
este de a -i atribui o importanță marginală. Principiul nediscriminării obligă autoritățile să of ere
tuturor copiilor aflați într -o situație similară același tratament și să nu existe o disproporție între
scopul urmărit prin tratament inegal și mijloacele folosite.

4. Primordialitatea responsabilității părinților în creșterea și îngrijirea copiilor și caracterul
subsidiar, dar responsabil, al intervențiilor autorităților statului

Prezenta strategie își propune continuarea măsurilor privind acompanierea/sprijinirea,
responsabilizarea și conștientizarea părinților copilului cu privire la responsabilitatea primară ce le
revine în tot ceea ce înseamnă creșterea, îngrijirea, educarea, bunăstarea acestuia.

7 Exercitarea acestor responsabilități esențiale trebuie sprijinită prin intervenția autorităților
administrației publice locale sau a altor actori instituționali, doar atunci când resursele familiale nu
asigură pe deplin satisfacerea nevoilor copilului.

5. Promovarea parteneriatului interinstituțional și cu societatea ci vilă

Obiectivele, măsurile și activitățile prevăzute în cuprinsul prezentei strategii continuă linia
demersurilor orientate spre întărirea parteneriatului dintre sectorul public și cel privat, dar și a celui
dintre profesioniști și beneficiari. Parteneriatul trebuie să asigure susținerea eforturilor depuse în
vederea promovării unor politici și acțiuni destinate copiilor, cu un accent mai puternic pe valorile
comunității.
Parteneriatele între diverșii actori instituționali, factorii interesați și beneficiari vor avea ca scop
schimbarea modului în care comunitatea înțelege să asigure protecția reală și efectivă a copiilor.
Este promovat, de asemenea, parteneriatul comunitar, care pornește de la premisa că
responsabilitatea față de copii nu trebuie să aparțină unei singure autorități sau instituții, ci unei
întregi rețele alcătuite din familia acestuia, liderii informali ai comunității și reprezentanți ai
instituțiilor sau organizațiilor responsabile.

6. Participarea și consultarea copiilor în ad optarea deciziilor care îi privesc

Participarea și consultarea reprezintă elemente cheie ale procesului de elaborare a politicilor
destinate copiilor, asigurând calitatea acestora în luarea deciziilor referitoare la aceștia. Participarea
copiilor, văzută ca un proces continuu de implicare a acestora în deciziile care îi privesc, la toate
nivelurile (familial, local, comunitar, central), favorizează în același timp schimbul de informații și
dialogul constant între adulți și copii, în baza respectului recipr oc și valorizării opiniilor acestora, prin
prisma vârstei și gradului de maturitate.

7. Asigurarea stabilității, continuității și complementarității îngrijirii personalizate acordate
fiecărui copil.

Copilul are nevoie de un mediu familial stabil, iar serviciile oferite lui și familiei trebuie gândite astfel
încât să fie disponibile în orice moment al vieții acestuia, urmărind sprijinirea autonomiei la

8 momentul maturității, concomitent cu acoperirea diferitelor nevoi specifice care pot apărea la un
mome nt dat.
Importanța asigurării stabilității pentru fiecare copil trebuie să rămână o prioritate inclusiv pentru
copilul separat de familie, profesioniștilor din domeniu revenindu -le rolul de a identifica acele soluții
care pot avea caracter de permanență.

8. Echitatea și transparența bugetării/alocărilor financiare destinate copiilor.

Starea de sănătate, educația și incluziunea socială a copiilor au un impact direct atât asupra costurilor
societale prezente, cât și asupra evoluției viitoare a societății, iar finanțarea constantă și echitabilă a
măsurilor destinate dezvoltării armonioase a acestora reprezintă una dintre modalitățile efective de
îndeplinire a obligațiilor asumate de către stat în ceea ce privește protecția drepturilor copilului.
Asigurarea t ransparenței alocărilor destinate copiilor nu înseamnă numai evidențierea separată a
acestora în cadrul bugetului general ci și identificarea acelor modalități concrete prin care legislația,
politicile din domeniu și bugetele să fie utilizate în vederea as igurării respectării drepturilor copiilor.
În procesul de asigurare a transpunerii în practică a măsurilor referitoare la respectarea și
promovarea drepturilor copilului, statului îi revine în primul rând responsabilitatea asigurării
resurselor.
Însăși Con venția ONU cu privire la drepturile copilului obligă, de o manieră lipsită de echivoc, statele
părți în ceea ce privește disponibilitatea resurselor publice, alocarea judicioasă a acestora și utilizarea
în scopul asigurării respectării drepturilor copilulu i.
Alocările bugetare explicite pentru copii vor trebui să devină pentru autorități o prioritate care să
contribuie la asigurarea resurselor necesare asigurării unei protecții adecvate și a respectării efective
a drepturilor.

4. CADRUL DE POLITICI – PROVOCĂRI

Creșterea performanțelor sistemului de promovare și protecție a drepturilor copiilor trebuie urmărită
în condițiile unei limitări severe a resurselor publice, acestea fiind semnificativ mai scăzute în
România, cu aproximativ 10 puncte procentual e sub media europeană, raportat la PIB. Totuși, este de
remarcat faptul că ponderea cheltuielilor cu protecția socială a cunoscut, după 2008, o creștere ca
pondere într -un PIB diminuat, în timp ce alocările pentru educație și sănătate au oscilat
nesemnific ativ.

9 În comparație cu țările europene, în anul 2011 situația României pe diferite capitole de cheltuieli, ca
pondere a acestora în PIB, conform Eurostat se prezintă astfel în comparație cu UE27:
– cheltuielile publice totale: 39,5% față de 49,0%;
– cheltuieli cu protecția socială: 14,1% față de 19,6%;
– cheltuieli cu educația: 4,1% față de 5,3%;
– cheltuieli cu sănătatea: 3,4% față de 7,3%.
Ponderea cheltuielilor pentru familie și copil în totalul cheltuielilor pentru protecție socială a scăzut
cu apro ximativ o treime între 2005 și 20101. Ca pondere în PIB, scăderea a fost de la nivelul de 1,8 la
1,7 în același interval (și 1,4% în 2011).2

Sistemul de protecție socială

Protecția copilului și politicile sociale în acest domeniu au fost constant în pr im-planul atenției
tuturor factorilor de decizie, la aceasta contribuind atât implementarea unor reforme importante în
acest sector după anii 1997 (reformarea cadrului normativ în domeniu, descentralizarea activităților
de protecție a copilului, restructur area și diversificarea instituțiilor de ocrotire a copilului, dezvoltarea
de alternative de tip familial la ocrotirea de tip rezidențial și creșterea accentului pe politicile de
prevenire a separării copilului de familie), cât și dezvoltarea accentuată a s ectorului
nonguvernamental din domeniu și în general preocuparea constantă față de situația copiilor a
cercetătorilor, a organizațiilor internaționale și a întregii colectivități.

Ca rezultat al eforturilor de reformare a sistemului de protecție a copilului după 1997, numărul de
copii protejați în servicii de tip rezidențial, centre de plasament publice și private a continuat să scadă
în perioada 2008 – 2013 de la 25.114 existenți î n decembrie 2007 la 22.124 în septembrie 2013. Este
de așteptat ca efectele crizei economice asupra familiilor cele mai vulnerabile și lipsa unui sistem
eficient de prevenire a separării copilului de familie să pună presiuni asupra sistemului de protecție
specială a copilului. Primele semnale au apărut din 2011, când a fost înregistrată o ușoară creștere a
numărului de copii în centre de plasament, tendință menținută și în următorii doi ani. Este de
asemenea de remarcat faptul că această creștere se produce în condițiile în care numărul de copii
protejați în servicii de tip familial continuă să scadă. În privința copiilor cu vârsta sub 3 ani, deși se fac
eforturi pentru evitarea instituționalizării acestora, există încă 723 copii în centre de plasament
compa rativ cu 907 copii în 2004 și 605 în 2007. Majoritatea copiilor din sistemul de protecție de tip

1 Eurostat
2 Idem

10 rezidențial au 14 -17 ani, urmați de cei de 10 -13 ani. Tinerii care părăsesc sistemul de protecție
specială după împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă a categ orie vulnerabilă, expusă riscului de
excluziune socială din cauza disponibilității reduse a serviciilor de dezvoltare a deprinderilor de viață
independentă. Lipsiți de sprijinul familiei și fără deprinderile necesare pentru integrare socio –
profesională, a cești tineri nu beneficiază nici de servicii sociale de consiliere și asistență în găsirea
unui loc de muncă sau asigurarea unei locuințe sociale.

Numărul copiilor plasați la asistent maternal profesionist, rude până la gradul IV sau la alte familii a
înregistrat o scădere semnificativă în ultimii 7 ani. Astfel, dacă în decembrie 2007 erau 46.160 de
copii protejați în familii, numărul acestora a ajuns la 38.253 în septembrie 2013, scăderea fiind mai
accentuată în cazul copiilor aflați în îngrijirea rudelor (-25%) comparativ cu cei aflați în îngrijirea
asistenților maternali ( -7%).

Deși legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului este aliniată cerințelor europene
și internaționale în materie, se identifică în continuare lipsa alocării u nor resurse adecvate, care să
asigure aplicarea ei în mod unitar . Analiza situației tuturor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului (DGASPC) și a Serviciilor Publice de Asistență Socială (SPAS), bazată pe evaluarea
aplicării prevederilor legale în domeniu, a identificat o eterogenitate ridicată a structurilor
organizaționale din teritoriu și a procedurilor de lucru utilizate la nivelul acestora.ii
Dificultățile de natură funcțională identificate în cadrul evaluării se bazează în marea lor majoritate
pe lipsa resurselor umane și a capacității administrativeiii necesare aplicării integrale a cadrului
legislativ existent. Studiul evidențiată o serie de aspecte critice:
 Asistenții sociali de la nivelul SPAS dedică cea mai mare parte a timpului de lucru acordării de
beneficii , în detrimentul activității de prevenire a separării copilului de familie, respectiv în
detrimentul identificării, evaluării, managementului de caz și monitorizării copiilor expuși riscului
de separare.
 Marea majo ritate a serviciilor destinate prevenirii separării copilului și menținerii acestuia în
familie sunt concentrate la nivelul DGASPC , contrar spiritului descentralizării și al principiului
subsidiarității în asistența socială, în timp ce SPAS se rezumă la acordarea beneficiilor.
 SPAS sunt slab dezvoltate, în special în mediul rural unde sunt lipsite de personal de specialitate
iar gradul de utilizare a metodologiilor de lucru este foarte redus.
 Lipsa aspectelor de ordin strategic în managementul resurselor umane la nivel local, deficitul de
personal cu pregătire specifică în sistemul public de asistență socială , evaluarea mai mult

11 formală a performanțelor, existența unui număr insuficient de specialiști, subocuparea posturilor
și supraîncărcarea specialiști lor sunt câteva dintre problemele identificate în domeniul resurselor
umane.
 Există deficite în privința reglementărilor referitoare la supervizarea și acreditarea serviciilor
sociale, a metodologiilor și procedurilor de lucru specifice , precum și a celor ce vizează evaluarea
gradului de implementare a legislației.
 Sistemul de protecție socială din România este încă excesiv orientat pe dimensiunea
beneficiilor bănești , asistența socială în familie și în comunitate, și în cadrul ei componenta de
prevenire, fiind necesar să fie dezvoltate suplimentar.

Față de 2007 se remarcă o scădere cu 27% a numărului de angajați în sistemul de protecție a
copilului, cea mai mare scădere fiind în cazul celor care lucrează în serviciile de îngrijire de zi/alte
servicii (36 %), iar cea mai mică în cazul celor din centrele de plasament și al asistenților maternali
(18%, respectiv 19% mai puțin la jumătatea anului 2013 față de finalul anului 2007). Analiza
calificărilor specialiștilor care activează în cadrul sistemului arată o pondere încă redusă a celor cu
studii de specialitate universitareiv.

Un alt punct critic, identificat de mai multe cercetări și confirmat de practicienii din sistemul de
protecție a drepturilor copilului, se referă la insuficienta colaborare între sectoare sau autorități în
implementarea cadrului legislativ existent .
Evaluările3 pe totalul populației demonstrează performanțele bune ale beneficiilor financiare pentru
familii /copii. Beneficiile bazate pe testarea mijloacelor sunt bine direcționate și au o pondere
semnificativă în bugetele gospodăriilor sărace, – alături de alocația universală pentru copii – iar
contribuția lor la diminuarea sărăciei este relevantă. Cercetările din teren4 relevă că încă există
grupuri importante numeric de copii vuln erabili care beneficiază prea puțin de aceste prestații sau a
căror situație nu se îmbunătățește considerabil în timp, urmare acestor beneficii financiare. Sistemul
de asistență socială nu este încă suficient de bine dezvoltat la nivelul întregii țări pent ru a asigura
identificarea tuturor cazurilor vulnerabile în comunitate , pentru a le orienta spre forme de suport
instituțional, inclusiv financiar, și pentru a preveni agravarea situațiilor.
Procesele de dezorganizare familială, corelate cu sărăcia, au ge nerat o creștere a numărului și
incidenței problemelor cu care se confruntă anumite categorii de copii, cum ar fi părăsirea copiilor

3 UNICEF, 2005, 2011
4 UNICEF,2012

12 de către părinți, delincvență juvenilă, consum de droguri, abuz/neglijare/exploatare, inclusiv
exploatare prin muncă sau al te forme, trafic, traiul în stradă, etc. Persistența acestor probleme în
societatea românească, în ciuda programelor dedicate combaterii lor, constituie o provocare de
dezvoltare în sine.

Dinamica societății contemporane a relevat noi valențe ale importan ței reconcilierii vieții de familie
cu cea profesională , motiv pentru care, în cadrul prezentei strategii, părinții vor reprezenta un alt
grup țintă căruia i se vor adresa acele măsuri prin care acestora li se va oferi asistența și sprijinul
necesare în ve derea creșterii copiilor, accesul la un sistem integrat de îngrijire și educare, în creșe,
servicii de îngrijire de zi, concomitent cu asigurarea accesului la o bună îngrijire și educație
antepreșcolară și preșcolară.
Activitățile prin care se va realiza punerea în practică a acestor măsuri vor avea în vedere sprijinirea
consolidării și dezvoltării rețelei de creșe, grădinițe și a programelor de tip "after -school” care să
permită modelarea intelectuală a tinerelor generații, în paralel cu asigurarea servic iilor de asistență
medicală, dezvoltare fizică (în cluburi școlare sportive) și socioculturală.

Continuarea reformei în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului este strâns legată
de continuarea reformei în domeniul asistenței sociale care va trebui să asigure, în fapt,
transformarea acestuia într -un sistem proactiv . O astfel de intenție nu poate fi realizată decât prin
schimbarea accentului de pe asistența acordată pasiv individului pe construirea măsurilor de
protecție socială în jurul pro tecției familiei , prin creșterea gradului de securitate socială, dar și al
responsabilității individuale printr -o politică care să se centreze pe copil și familie.
Deși reforma în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului a cunoscut o evoluți e
semnificativă, mutarea accentului de pe îmbunătățirea condițiilor de trai oferite copiilor din mediul
instituțional pe întărirea intervențiilor destinate prevenirii separării copilului de familie impune cu
necesitate îmbunătățirea calității vieții prin c reșterea calității serviciilor oferite familiei.

Se va avea astfel în vedere asigurarea cadrului necesar dezvoltării serviciilor sociale în raport cu
acordarea unor beneficii financiare directe , și dezvoltarea serviciilor sociale destinate sprijinirii
creșterii și îngrijirii copiilor în familie, facilitându -se în același timp promovarea unor mecanisme de
sprijin al părinților în vederea asigurării unui echilibru între viața de familie și cea profesională, prin
standardizarea calității în domeniul îngrijir ii pe timp de zi ale copiilor, implementarea unui sistem
integrat de îngrijire și educare a copiilor și monitorizarea asigurării calității acestor servicii.

13
Nu în ultimul rând, unul dintre grupurile țintă vizate de Strategia națională pentru protecția și
promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014 – 2020, este reprezentat de adolescenți, în
contextul în care nevoile concrete de dezvoltare și afirmare a acestora impun adoptarea unor măsuri
imediate. Abordarea problematicii adolescenților, prin pri sma drepturilor copilului, va avea în
vedere stimularea acestei categorii în vederea atingerii deplinei afirmări a acestora, și a sprijinirii
integrării lor mai bune în societate.

Educație
Există încă numeroase provocări în ceea ce privește accesul, parti ciparea și finalizarea învățământului
obligatoriu de către toți copiii din România.

Școala, de multe ori, nu reușește să identifice și să contracareze factorii de risc care duc la
abandonul copiilor, neînscrierea lor în ciclurile superioare de învățământ sau la performanțele
slabe în școală . Celor mai des invocate cauze, reprezentate de veniturile mici, nivelul scăzut de
educație al părinților, distanța mare față de școală sau lipsa sprijinului din partea familiei, li se adaugă
o serie de alte cauze indiv iduale, cum ar fi anumite probleme de sănătate, întârzieri de dezvoltare,
dificultăți de învățare, necunoașterea limbii române (în cazul unor copii de alte etnii), etc.

Măsurile inițiate în decursul ultimilor ani la nivelul școlilor pentru monitorizarea mai atentă a
situațiilor de absenteism și abandon nu au avut rezultatul scontat, pentru că au fost insuficient
pregătite și nu au fost însoțite și de programe care să sprijine școlile în asistarea copiilor în risc. În
continuare lipsește un sistem de monit orizare individual și fiabilv care să permită urmărirea aplicării
măsurilor atât la nivel local, cât și la nivel de sistem.

Proiectele de succes s -au dovedit a fi cele bazate pe abordări integrate , la nivelul comunității -școlii –
familiei -copilului, interv ențiile ce au urmărit în mod sistematic să contrabalanseze mai multe categorii
dezavantajate.
Astfel de programe dezvoltate la nivel național cu sprijinul fondurilor structurale sau ale unor
organizații internaționale (UNICEF, Organizația Salvați Copiii, World Vision, REF, Step by Step etc.) au
oferit, în același timp:

14  sprijin copiilor atât în acti vitatea școlară (prin programe de educație remedială), cât și în ceea ce
privește nutrița, activitățile de timp liber sau dezvoltare personală prin programe de tip școală
după școală;
 informare, formare și consiliere familiilor acestor copii ;
 resurse și pr ograme de dezvoltare profesională la dispoziție practicienilor și specialiștilor, care
oferă diferite servicii copilului (educaționale, sociale, medicale etc.);

Pregătirea vocațională, menționată în cuprinsul articolului 28 al Convenției ONU cu privire la
drepturile copilului, se referă la învățământul profesional și tehnic , oferit în cadrul învățământului
obligatoriu de primii doi ani ai învățământului liceal, profilul tehnologic (clasa a IX -a și a X -a) și de
primul an a învățământului profesional (clasa a X-a), reintrodus în anul școlar 2011/2012 după
desființarea Școlilor de Arte și Meserii. Desființarea acestora în anul 2009/2010 a reprezentat o
importantă provocare în ceea ce privește dreptul la educație al copiilor care finalizaseră 8 clase de
studiu și care doreau să urmeze un parcurs de profesionalizare de 2 -3 ani, care să -i ajute să învețe o
meserie.
Rezultă astfel că printre cele mai importante provocări legate de asigurarea dezvoltării întregului
potențial al elevilor la nivelul sistemului actual de învățământ și formare profesională inițială pot fi
menționate:
 Pregătirea insuficientă a cadrelor didactice , atât în formarea inițială, cât și în formarea continuă
în ceea ce privește lucrul cu copiii în risc major de excluziune (de exemplu, cei din fam ilii cu
venituri reduse, din mediul rural, cu cerințe educaționale speciale, de etnie romă) și adaptarea
curriculumului actual la nevoile acestor categorii de elevi;
 Alocările financiare insuficiente prin mecanismul actual; finanțarea per -capita acoperă ne voile de
bază ale unităților școlare dar nu reușește să ofere un sprijin suplimentar școlilor cu un număr
ridicat de elevi în situație de risc. O consecință directă a acestui fapt este dificultatea de a asigura
resursele necesare organizării unor activităț i de recuperare sau a unor activități extra -curriculare
prin care școala să exploateze talentele și abilitățile elevilor și să asigure, astfel, dezvoltarea
întregului potențial al acestora;
 Dificultățile în identificarea copiilor care au abandonat școala și sprijinul insuficient acordat în
prezent pentru a preveni acest fenomen sau pentru a asigura reintegrarea în învățământul de zi,
cu frecvență redusă sau de tip A doua șansă .
 O abordare a educației centrată excesiv pe dimensiunea formală , cu o pondere în că redusă a
activităților școlare bazate pe principiile educației non -formale și informalevi.

15  Insuficienta recunoaștere a importanței activității didactice cu copiii în risc de eșec școlar, în
evaluarea activității profesorilor în comparație cu lucrul cu el evii care au performanțe înalte la
diferite concursuri sau competiții școlare.

Implicarea părinților continuă să fie o provocare pentru majoritatea școlilor , în special în ceea ce
privește implicarea părinților copiilor aflați în situație de risc. Valoriz area scăzută a educației, a școlii
și a actorilor școlari fac de multe ori dificilă comunicarea și colaborarea cu aceștia. Totuși, practicile
incluzive s -au extins în multe școli și asupra părinților și găsim astăzi numeroase proiecte de succes în
care păr inții copiilor cu CES, a copiilor cu posibilități materiale reduse sau a copiilor romi ajung să se
implice în mod direct în educația copiilor și chiar în rezolvarea unor probleme ale școlii.

Prevenirea abandonului școlar rămâne una dintre principalele pr ovocări, în contextul în care efectele
acestuia au consecințe profunde și complexe asupra dezvoltării copilului, pe paliere multiple. În
aceste condiții, strategia își propune să promoveze o abordare inter -sectorială a acestui fenomen prin
creionarea unor acțiuni și activități pentru susținerea programelor tip "Șansa a doua prin educație",
în vederea eliminării analfabetismului și integrării pe piața muncii, prin garantarea egalității de șanse
și eliminarea oricăror forme de discriminare, implementarea de p olitici și programe adecvate
grupurilor vulnerabile și de programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu școala.

Sănătate
Alături de educație, sănătatea reprezintă un alt domeniu de referință, în cadrul căruia există încă
multe zone de interes, în special în ceea ce privește serviciile preventive și populaționale, care sunt
insuficient abordate, în contextul diferențierii problemelor și a specificului nevoilor anumitor
categorii de copii pentru care creșterea accesului la servicii de sănătate de baz ă a devenit o
necesitate obiectivă.
Dreptul copilului la sănătate și implicit la servicii de sănătate este reglementat pe de o parte de
legislația privind protecția drepturilor copilului, iar pe de altă parte de legislația specifică domeniului
sănătății.

În România, serviciile de asistență medicală primară se furnizează prin medicii de familievii, care
asigură servicii medicale preventive și curative pentru toți copiii, indiferent de statutul de asigurat al
părinților/ aparținătorilor. Principalele probleme existente la nivelul asistenței medicale primare sunt

16 reprezentate de existența unei capacități limitate de depistare activă a riscurilor pentru sănătate în
rândul copiilor în comunități, dar și oferta limitată de servicii preventive din pachetul de bază.

Pachetul de servicii medicale de bază este sărac în servicii preventive centrate pe identificarea
riscurilor pentru sănătate la copii, în special la adolescenți (identificarea riscurilor de fumat, consum
de alcool și droguri) și nu oferă practic alternative pentru rezolvarea acestor riscuri, odată ce au fost
identificate. O bună parte din serviciile preventive sunt incluse în plata per capita, neexistând
stimulente directe pentru realizarea lor. Chiar și pentru serviciile medicale p lătite ”per serviciu”
raportările sunt centrate în special pe dimensiunea financiară a acestora, iar analiza globală în
termeni de stare de sănătate/riscuri pentru sănătate nu se realizează, iar unele servicii necesare (în
special pentru copiii cu dizabil ități) nu sunt incluse în pachetul de bază.

Serviciile de sănătate oro -dentară sunt furnizate de medici dentiști, care sunt organizați în formă
liberală (cabinete/clinic private), circa o treime dintre ei având contracte cu casele de asigurări de
sănătat e. Numărul copiilor care beneficiază de servicii de sănătate oro -dentară este necunoscut și
multe dintre aceste servicii sunt plătite integral de către părinți.

Servicii de specialitate ambulatorii sunt furnizate de medici specialiști organizați în ambulatorii de
specialitate sau de spital și în clinici/cabinete private, accesul realizându -se în baza biletului de
trimitere de la medicul de familie. Cu toate acestea, serviciile de specialitate ambulat orii sunt puțin
dezvoltate , atât pentru copii cât și pentru adulți și sunt disponibile în special în mediul urban, astfel
încât se poate concluziona că accesul prin sistemul de asigurări sociale de sănătate (gratuit) este
deficitar (timp de așteptare lung sau necesitatea de a apela la servicii medicale cu plată).
Continuitatea lor – dimensiune a calității actului medical – trebuie îmbunătățită prin acordarea unui
rol mai activ .

Servicii spitalicești sunt furnizate prin circa 350 de spitale, 20% dintre int ernările care apar anual fiind
făcute pentru copii. La nivelul serviciilor spitalicești, solicitările de internări pentru copii sunt onorate,
chiar și pentru afecțiuni care ar putea fi tratate în ambulator, dar apar probleme în privința calității
serviciil or și continuității îngrijirii post -externare. Un fenomen îngrijorător îl constituie persistența
părăsirii în unitățile sanitare a nou -născuților/copiilor de vârste mici .

17 Un tip special de servicii, necesare în special din punct de vedere al sănătății pu blice, îl constituie
asistența medicală din unitățile de învățământ. Aceasta se realizează prin intermediul unui personal
angajat specific în mediul urban și prin cabinetele medicilor de familie în rural, ceea ce creează din
start o inegalitate. Rețeaua me dicilor școlari este una extrem de restrânsă, subfinanțată și deficitară
în resursa umană, lăsând descoperită aproape în totalitate componenta de prevenție și promovare a
sănătății copiilor în mediul școlar. În acest domeniu nu s -a evidențiat o strategie coerentă de
dezvoltare în ultimele două decenii , acoperirea fiind în scădere.

Asistența medicală comunitară este asigurată de aproximativ 1000 de asistente comunitare și
facilitată de circa 300 mediatori sanitari, acoperirea fiind insuficientă întrucât a mbele categorii de
profesioniști lucrează numai în mediul rural, în comunitățile cu pondere ridicată de romi.

5. DESCRIEREA SITUAȚIEI ACTUALE

Context general
În România, deși criza economică a dus la scăderea resurselor economice, în special în anii 2009 ș i
2010 (PIB -ul real scăzând cu 6,6% în 2009 și 0,9% în 2010 față de anul anterior, dar în creștere cu
2,5% în 2011), se poate constata totuși o apropiere a nivelului PIB per capita la standardul puterii de
cumpărare de media UE28, raportul crescând de la 35% în 2005 din nivelul european la 49% în 20125.
Inegalitatea veniturilor, măsurată prin indicele Gini al veniturilor, plasează România în 2012 cu 3
puncte procentuale peste media UE28 și în grupa celor 6 țări europene cu cele mai ridicate valori6.
În 2012, 41,7% dintre persoanele din România se aflau în risc de sărăcie și /sau excluziune socialăviii,
mult peste nivelul de 25,0% în UE27. Riscul sărăciei și excluziunii sociale crește considerabil în
gospodăriile cu mulți copii sau în cele monoparentale, acestea fiind cele mai afectate.

Șomajul tinerilorix, adică a celor aflați în jurul vârstei medii când apare primul copil, este considerabil
mai ridicat decât pe ansamblul populației, deoarece pe lângă problemele financiare, survenite în
mare măsură ca urmare a accesului precar la piața muncii, standardul de viață al populației din
România este afectat puternic de lipsa accesului la soluții de locuire independentă (prețul de
cumpărare este prohibitiv, chiriile sunt ridicate mai ales în mediul urban, în timp ce veniturile sunt
scăzute). Lipsa accesului la o locuință decentă cauzează aglomerarea tinerilor în gospodării

5 Eurostat
6 Idem

18 multigeneraționale, locuirea împreună cu părinții și alte rude fiind singura opțiune posibilă. Aceste
aranjamente în gospodării extinse, alături de greutatea găsirii și nesiguranța păstrării unui loc de
muncă, afectează comportamentul tineri lor în privința întemeierii unei familii și deciziei de a avea
copii. 44,9% dintre persoanele angajate full -time din România locuiesc cu părinții față de 38% în
Europa -28. Se înregistrează cea mai ridicată pondere a populației rezidente în locuințe supra –
aglomerate din UE -27, cu excepția Ungariei, mai mult de jumătate din populația totală se află în
această situație.

Structura demografică – Dinamica numărului de copii
Dacă la începutul anilor 1990 în România erau peste 6,6 milioane de copii, urmare în principal a
natalității scăzutex în România trăiesc în prezent mai puțin de 3,7 milioane de copii, mai exact
3.653.637 copii la 1 Ianuarie 20137. Această scădere este importantă și ca pondere în populațiexi, în
același interval de timp – 1990 -2013 – având l oc, pe fondul creșterii speranței de viață, o schimbare a
structurii demografice (dacă raportul era de aproximativ un copil la ceva mai mult de doi adulți, acum
este de aproximativ un copil la patru adulți, persoane de 18 ani și peste ).

Rata de dependen ță a copiilorxii nu a suferit schimbări importante, fiind de 23,6 în 2007 și 23,4 în
20118. Schimbările în structura populației evidențiază accentuarea procesului de îmbătrânire
demograficăxiii, cu consecințe negative economice și sociale pe termen lung, aceasta conducând la
creșterea dependenței economice și apariția unor dezechilibre în sistemele de asigurări sociale.

Una dintre caracteristicile cheie, distinctivă pentru România în comparație cu majoritatea celorlalte
țări europene, este ponderea ridica tă a populației ruralexiv, situație care are consecințe importante
pe diferite dimensiuni ale bunăstării copilului, conducând la forme de deprivare de locuire și
materiale, precum și dificultăți de acces la serviciile sociale.

În ceea ce privește raportul populației de copii din mediile rural și urban, se poate observa o
fluctuație semnificativă a structurii acesteia. Astfel, dacă prima jumătate a anilor 1990 este
caracterizată de scăderea populației de copii din rural cu aproximativ 5 procente, de la jumăt atea
anilor 1990 până în 2012 tendința s -a inversat, numărul copiilor din rural devenind mai ridicat decât

7 Idem
8 Idem

19 în urban. Ponderea copiilor a scăzut de la un nivel aproape egal în 1990 de aproximativ 28 -29% în
ambele medii de rezidență la 16,5% în urban și 20,2 % în rural9.

Structura gospodăriilor
Conform datelor de la recensământul din 2011, dimensiunea medie a gospodăriei în România este de
2,7 persoane per gospodărie. Modelul familial cel mai răspândit este cel al cuplurilor cu un copil,
peste jumătate dintre familii fiind de acest tip. Se observă o creștere continuă a vârstei medii la prima
căsătorie, care ajunge la 26 de ani pentru femei și 29 de ani pentru bărbați în 201110. În același timp,
o tendință similară este înregistrată și în ceea ce privește vârsta mediană a femeilor la nașterea
primului copil, care a ajuns la 26 de ani în 2011.

O serie de fenomene identificate de specialiști, indică pentru România o insuficiență a planificării
familiale și a educației pentru sănătate sexuală și a reproducerii, în special pentru categoriile
vulnerabile social. Astfel, pe fondul unei creșteri pe ansamblul populației a vârstei medii la prima
naștere, fenomenul nașterilor în rândul adolescentelor și tinerelor rămâne în continuare îngrijorător,
ceva mai mult de un copi l din zece fiind născut de mame sub 20 de ani. În același timp, în România,
rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvența avorturilor depășind -o pe cea a
nașterilor. Deși rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate l a 100 de nașterii vii,
nivelul a scăzut de 7 ori în decursul ultimelor două decenii .

Cu o rată de 5,2 copii afectați de divorțul părinților dintr -o mie de persoane sub 17 ani, România are
un indice scăzut comparativ la nivel european. Se remarcă însă că, în timp ce în multe țări CEE
indicele este în ușoară scădere, în România ponderea copiilor afectați de divorțul părinților a crescut
cu 0,5‰ în perioada 2005 -2011.
Sărăcie și excluziune socială

Mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie și/sau excluziune socialăxv (52,2%
în 2012), cel mai ridicat nivel din UE27 cu excepția Bulgariei. De asemenea, se înregistrează una
dintre cele mai ridicate diferențe din Europa între nivelul riscului în cazul copiilor și cel înregistrat pe
ansa mblul populației (41,7% în 2012).

9 INS
10 TransMONEE

20 Analiza pe grupe de vârstă arată că cel mai ridicat risc se înregistrează în grupa de vârstă 12 -17 ani
(54,8%) și 5 -11 ani (52,5%). Riscul sărăciei și excluziunii sociale crește considerabil în gospodăriile cu
mulți copi i (72,5% dintre gospodăriile cu 2 adulți și 3 sau mai mulți copii) sau în cele monoparentale
(60,7%), acestea fiind cele mai afectate. În general, indiferent de structura gospodăriei, prezența unui
copil crește considerabil vulnerabilitatea economică.

Copii afectați de sărăcie
Mai mult de un copil din trei este sărac relativxvi și aproximativ un copil din trei se află în sărăcie
persistentă , fiind sărac în 2011 dar și în cel puțin doi dintre cei trei ani anteriori. Adolescenții (12 -17
ani) sunt cei mai expuși și prin prisma valorilor indicatorului de sărăcie relativă, având nivelul cel mai
ridicat de sărăcie relativă și cea mai importantă creștere din 2007 (32,4%) până în 2012 (38%). Toate
aceste diferențe au, după cum remarcă și primul proiect al Acordu lui de Parteneriat dintre România și
Comisia Europeană, un caracter profund teritorial, cu variații pronunțate între regiuni, precum și între
zonele urbane și cele ruralexvii.

Un copil român din trei este sărac deși locuiește în gospodării în care adulții lu crează . Aproape 1
din 5 copii din gospodării active pe piața muncii este sărac deși adulții lucrează mai mult de 80% din
timpul lor activ (au o intensitate foarte ridicată a muncii) . România înregistrează pentru ambii
indicatori cele mai ridicate rate ale sărăciei la nivel european11. Rata sărăciei copiilor din gospodării în
care adulții muncesc a crescut de la 29,1% în 2007 la 32,6% în 2012. Rata sărăciei copiilor din
gospodării cu o intensitate a muncii foarte ridicată a scăzut ușor, de la 18,9% în 2007 l a 17,3% în
2012. Aproape unul din zece copii trăiește în gospodării fără locuri de muncă . În același timp, riscul
de sărăcie relativă pe total adulți care lucrează și au copii în întreținere este mai mult decât dublu în
România față de UE27: 23,4% față de 11,5% în 201212; veniturile din muncă sunt așadar suficiente
pentru a asigura traiul în condiții adecvate, inclusiv întreținerea copiilor, înregistrându -se o sărăcie
salarială.

În 2012, rata deprivării materiale severexviii era în România de 29,9% față de 10,3 % în UE27 . Prin
natura lui, indicatorul măsoară lipsa unor resurse de bază, care afectează copiii români în mare
măsură. Dacă în medie la nivel UE deprivarea materială afectează în ponderi apropiate copiii și adulții

11 Eurostat
12 Idem

21 (11,7% pentru populația sub 18 ani și 1 0,3% pentru cea între 18 și 64 de ani), copiii români suferă
mult mai accentuat de deprivare materială severă decât adulții (37,9% față de 27,9%).xix

Mai mult de o treime dintre copiii săraci relativ din România sunt în același timp afectați de
deprivare de locuirexx, față de ceva mai mult de un sfert dintre copiii săraci la nivelul UE27 și
aproximativ unul din zece copii non -săraci din România. În 2012, problema deprivării de locuire
afecta în mai mare măsură copiii săraci cu vârste mici (46,3% dintre cei sub 6 ani) față de adolescenți
(27,7% dintre cei de 12 -17 ani) în timp ce în UE27 copiii erau afectați la fel, indiferent de vârstă.

Supraaglomerareaxxi afectează în continuare mai mult de trei sferturi dintre copii în 2012 , respectiv
78,3%, față de media UE27 de 42,5%. Supraaglomerarea este o problemă care afectează o proporție
mare dintre copiii români, atât cei săraci cât și cei non -săraci, respectiv 78,3% dintre copiii săraci sub
18 ani și 69,6% dintre cei care nu sunt afectați de sărăcie.

Sărăcia pe ansamblu este mai ridicată în mediul rural, însă în ultimele decenii au început să se
formeze în mediul urban zone compacte teritorial în care predomină sărăcia extremăxxii. În toate
aceste zone, copiii și tinerii reprezintă principala categorie de populație (peste 60%), în timp ce
populația de 60 de ani și peste reprezintă sub 10% din total. Aceste zone sunt izolate de ansamblul
spațiului urban și reprezintă forme de segregare spațială care contribuie la consolidarea capcanei
sărăciei.

Forme de deprivare a copiilor din mediul rural
Formele de sărăcie tradițională din mediul rural se manifestă pe diferite dimensiuni ale bunăstării
copilului, conducând la forme de deprivare de locuire și materiale, precum și dificultăți de acces la
serviciile sociale.
Conf orm unui studiu reprezentativ la nivelul mediului rural din 201213, numai o treime dintre
locuințele de la sat au baie în interior, un sfert au toaletă în interior și doar una din zece este
conectată la canalizare . Unul din zece copii intervievați declară c ă frecvent (2%) sau uneori (11%)
nu a avut hrană suficientă . Aproape două treimi dintre adulții intervievați au afirmat că își tratează
copilul acasă, fără a -l duce la medic atunci când este bolnav, iar dintre cei care merg la medic, două
treimi apelează la medicul din orașul apropiat și numai o treime la medicul din comună.14 Aproape un

13 World Vision, 2012: p. 87
14 Idem, p. 90

22 sfert dintre copii (23%) petrec în drumul dintre casă și școală o oră sau mai mult.15 Testele naționale
la clasa a VIII -a și XII -a și testările internaționale (PISA, TIMSS, PIRLS) arată, de asemenea, că există
discrepanțe majore între rezultatele elevilor din mediul rural în comparație cu cei din mediul urban.

Copii romi
Problematica copiilor aparținând etniei romă continuă să preocupe atât pentru autoritățile române
cât ș i pentru cele internaționale. Apartenența la etnia romă crește cu 37% riscul unui copil de a fi
sărac16. Studiile arată de asemenea că aproximativ 40% dintre copiii romi beneficiază de hrană
insuficientă , iar aproximativ 28% dintre copiii /tinerii între 15 și 19 ani sunt căsătoriți, situație cu un
impact negativ asupra participării școlare, accesului la piața muncii a tinerelor familii și a șanselor
următoarelor generații de copii17.
În același timp, o serie de decalaje între acești copii și cei ne -romi apar în ceea ce privește accesul la
școală și performanțele școlare , astfel încât participarea la educația preșcolară a copiilor romi este
de aproape două ori mai scăzută decât a celorlalți copii (37% față de 63%), o rată mai ridicată, de
peste 50%, fiind înreg istrată în cazul copiilor de 6 ani.
 La nivelul copiilor de vârstă școlară, mai mult de 15% se află în afara școlii: 6,9% au întrerupt
studiile, iar 8,9% nu au fost înscriși niciodată18.
 14,2% dintre copii nu frecventează școala unde sunt înscriși deloc sau nu merg regulat19.
 16,3% dintre copiii romi repetă clasa, de trei ori mai mulți decât copiii ne -romi20 care trăiesc în
aceleași zone.
 La nivelul ciclului secundar superior (16 -19 ani), participarea copiilor romi e de patru ori mai
scăzută21
Excluziunea socia lă a copiilor cu dizabilități
La jumătatea anului 2013, în România erau înregistrate aproximativ 680.000 de persoane cu handicap
dintre care aproximativ 10% erau copii, în perioada 2000 -2012 numărul copiilor crescând cu 7%, iar
numărul adulților cu 80%. Ma joritatea persoanelor cu handicap (peste 95%) trăiește independent de
instituții.

15 Idem, p. 89
16 Banca Mondială, 2013
17 Unicef, Roma Early Childhood Inclusion Report, 2012
18 Agenția Împreună 2013
19 Idem. p.78
20 Idem. p. 79
21 UNDP/WB/EC Regional survey , 2011

23 Anumite studii indică sub -înregistrarea copiilor cu dizabilități, mulți dintre aceștia prezentându -se în
fața autorităților doar la vârsta începerii școlii în vederea încadră rii într -o categorie de persoane cu
handicap și îndrumării către o formă de școlarizare .
Nu există informații recente asupra frecventării școlii și performanțelor școlare ale CES, cercetări mai
vechi22 indicând faptul că există o rată ridicată de abandon școlar a acestora . Una dintre întrebările
de cercetare care încă nu a primit răspuns în România se referă la impactul politicilor de integrare a
copiilor cu nevoi educaționale speciale în învățământul de masă.

Sistemul educațional din România creează dez avantaje majore pentru persoanele cu dizabilități .
Incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de 7 ori, respectiv de 2 ori mai mare, pentru
persoanele cu dizabilități față de populația generală. În pofida progreselor făcute în ultimele decenii ,
probabilitatea ca un copil cu dizabilități să înceapă și să termine cursurile școlare este mai mică decât
în cazul copiilor fără dizabilități. Adesea există o corelație puternică între un nivel scăzut de educație
și prezența unei dizabilități – mai puter nică decât între un nivel educațional scăzut și alte
caracteristici cum ar fi sexul, rezidența în mediul rural sau o situație economică precară. În plus,
calitatea educației în învățământul segregat sau în învățământul la domiciliu este percepută ca fiind
mai slabă.

Serviciile comunitare de prevenire, identificare, intervenție timpurie sunt subdezvoltate, mai ales
în mediul rural . Serviciile de sănătate și reabilitare sunt greu accesibile, nu sunt întotdeauna de
calitate, țin cont de necesitățile persoanel or cu dizabilități în mică măsură și nu sunt la prețuri
abordabile, mai ales pentru grupurile de risc. Persoanele cu handicap, cu precădere cele cu dificultăți
de deplasare, din mediul rural și/sau sărace, au acces limitat la servicii de sănătate de calita te,
inclusiv la tratamente medicale de rutină, ceea ce creează inegalități în materie de sănătate fără
legătură cu handicapul.
Studiile sporadice arată că gradul de accesibilizare a spațiului public pentru persoanele cu
dizabilități este scăzut .

O altă p roblemă care se evidențiază în ansamblul acestei problematici este cea a copiilor
diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA). Conform Ministerului Sănătății, în România existau
la 31 decembrie 2012, 7900 copii diagnosticați cu TSA, dintre care 59 52 erau incadrati in grad de
handicap. Un sondaj de opiniexxiii. realizat în anul 2011, în rândul medicilor de familie a arătat că

22 Horga, Jigău, 2009

24 acceptarea diagnosticului de către membrii familiei și stabilirea unei relații de colaborare cu familia în
urma prezentării diagn osticului reprezintă principalele probleme cu care se confruntă aceștia23.

Alte categorii de copii vulnerabili
Categoriilor de copii afectați de surse majore ale excluziunii sociale mai sus prezentate li se adaugă o
serie de alte categorii care, deși num eric nu sunt atât de importante, necesită o atenție prioritară prin
gravitatea și consecințele menținerii acestora în situația de excluziune pe termen lung.
Avem în vedere aici situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, a celor fără acte de identit ate, fără
adăpost, a celor aflați în conflict cu legea, consumatorii de droguri, copiii afectați de migrație, victime
ale violenței sau ale discriminării.

Deși a scăzut de aproape patru ori în ultimii 10 ani, numărul copiilor părăsiți în unități sanitare a
înregistrat o creștere cu 12% în perioada 2010 – 2012, astfel încât din totalul celor 1474 de copii
abandonați în 2012 în unități medicale, cele mai multe cazuri (918) au fost înregistrate în maternități.

Copiii fără acte de identitate reprezintă cate goria afectată de cele mai grave forme de excluziune
socială, deoarece aceștia nu au practic posibilitatea de a accesa și beneficia de servicii sociale de
bază, fiind practic lipsiți de mijloace de participare socială, potrivit datelor unui studiu realizat de
UNICEF, la nivel național putând fi înregistrate 5 -6.000 de cazuri de copii fără acte de identitate.

Copiii fără adăpost sunt o altă categorie afectată grav de exluziunea socială, iar viața pe stradă este
asociată de cele mai multe ori cu probleme se rioase de sănătate, subnutriție cronică, abandon școlar
și analfabetism (în jur de 50%), abuz fizic și sexual (de obicei început în familie și continuat pe stradă),
stigmă și discriminare, acces redus la servicii sociale (educație, sănătate, asistență soci ală), utilizarea
de droguri. Cele mai recente date (2009) arată că în România trăiau în stradă aproximativ 1.400 copii,
cei mai mulți (1.150) în București. 24 Acesția aveau un n ivel scăzut de educație (cei mai mulți având cel
mult școală primară), principal a sursă de venit a lor era cerșetoria , urmată de munca cu ziua și spălatul
mașinilor. În ceea ce privește accesul la servicii, acesta era destul de redus. Dacă în București, situația
era mai bună, în sensul că mai mult de jumătate (55,9%) au beneficiat la un moment dat de servicii, în
Brașov și Constanța foarte puțini au beneficiat de astfel de servicii.

23 Fundatia Romanian Angel Appeal , în parteneriat cu MMFPSPV, Asociația de Psihologii Cognitive, Iași, 2013

24 Salvați Copiii, 2009

25 Deși la nivelul UE -27, România se plasează printre țările în care utilizarea drogurilor de către tineri și
copii este mai redusă, se înregistrează totuși o tendință de creștere a consumului de substanțe
psihoactive în rândul copiilor /tinerilor de 16 ani, ponderea fiind de 10% în 2011, de două ori mai
ridicată decât în 2007. Un aspect îngrijorător este faptul că primul tip de substanță consumată de
copiii sub 15 ani este heroina în cazul a 75% dintre aceștia, restul indicând canabisul și hașișul.

Situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate , deși nu este atât de precară din punct de
vedere economic, în condițiile în care remitențele le asigură temporar un nivel de trai satisfăcător,
are consecințe profunde la nivel emoțional, reflectate în scăderea performanțelor școlare și chiar a
abandonului școlar. Confom datelor centralizate la nivel național, în evidențele autorităților
administrației publice locale se aflau, la 30 iunie 2013, 82.000 de copii cu cel puțin un pă rinte plecat
în străinătate, estimările unor studii efectuate în anii anteriori indicând valori semnificativ mai mari.

O altă categorie care necesită măsuri speciale este cea a mamelor adolescente , mai mult de un copil
din zece fiind născut de mame sub 2 0 de ani.

Educație
Dreptul la educație este înțeles în cadrul acestei strategii, în primul rând, ca drept de acces și
participare la educația obligatorie, respectiv ciclul primar (inclusiv clasa pregătitoare), ciclul gimnazial
și primii doi ani din ciclu l secundar superior.

Conform datelor demografice și celor privind cuprinderea școlară, la nivelul anului școlar 2012/2013
un număr de aproximativ 56.000 copii de vârsta învățământului primar sunt în afara sistemului de
educație . Din această estimare sunt excluși copiii care urmează clasa pregătitoare, fiind în prezent
într-o etapă de tranziție, ce marchează o îndepărtare de tendința părinților de a amâna vârsta
debutului școlar la 7 ani, în special în mediul urbanxxiv.

Majoritatea copiilor din grupa de vârstă 7 -10 ani care sunt în afara sistemului au fost școlarizați dar
au renunțat la școală, iar majoritatea copiilor care abandonează școala în învățământul primar o fac
fie pe parcursul primului an (datorită inadaptării la mediul și cerințele școlare), f ie ulterior, în multe
cazuri datorită situațiilor de repetenție sau repetenție repetată.

26 Devine astfel importantă dezvoltarea unor sisteme de monitorizare și intervenție eficiente, care să
detecteze la timp semnalele care ”anunță” situațiile de abandon ș i care să inițieze o serie de măsuri
educaționale și extra -educaționale adecvate, în funcție de cauzele identificate ( sisteme de alertă
timpurie ).

O analiză comparativă a situației abandonului școlar în funcție de mediul de proveniență al copiilor
arată c ă cei din mediul rural se confruntă mai des cu riscul de abandon în învățământul primar , prin
comparație cu cei din mediul rural. Astfel, speranța de viață școlară a acestora este de 3,3 ani în
comparație cu 3,7 ani . De asemenea, abandonul școlar a crescut constant după momentul trecerii la
10 ani de școlaritate obligatorie, chiar dacă situația s -a ameliorat ușor în ultimii trei ani. În anul școlar
2012/2013, valoarea indicatorului a fost de 1,6% . În cazul acestui indicator nu apar diferențe
semnificativ pe medii de rezidență însă metoda de calcul (intrare/ieșire) are o serie de limite. Este
important de remarcat și faptul că acest indicator înregistrează un decalaj constant pe sexe: mai
mulți băieți din ciclul primar abandonează școala, comparativ cu fetel e.
O condiție pentru asigurarea cuprinderii tuturor copiilor în această formă de educație este și
asigurarea unei experiențe de frecventare a învățământului preșcolar. Numeroase studii
demonstrează faptul că există o legătură directă între frecventarea gră diniței și parcurgerea cu succes
a etapelor următoare de educație. La nivelul anului 2011, România era cu peste 10 puncte
procentuale sub ținta stabilită la nivel UE pentru 2020 în ceea ce privește participarea la
învățământul preșcolar (grupa de vârstă 4 -5 ani) de 95%. Măsura de introducere a clasei
pregătitoare oferă oportunitatea de a ameliora acest indicator, însă statisticile oficiale nu mai oferă
date în prezent cu privire la ponderea copiilor înscriși în această clasă care au frecventat anterior
grăd inița. În anul școlar 2011/2012, 7% dintre elevii care au intrat pentru prima oară în clasa I nu au
avut această experiență și, implicit, au fost mai puțin pregătiți pentru a avea un debut al școlarității
de succes.

Scăderea drastică a capacității creșel or ca unități de educație timpurie reprezintă un motiv de
îngrijorare din perspectiva asigurării respectării dreptului la educație pentru copiii de vârstă mică – de
la un număr total de 76.944 de paturi în anul 1990, la 19.718 în anul 2001 și ajungând la 1 4.880 în
anul 2010. Pe de altă parte, nici sectorul privat nu a oferit o variantă alternativă, numărul total al
copiilor care frecventau creșe private în anul 2010 fiind de doar 6225.

25 Institutul Național de Sănătate Public ă, 2010

27 Deși numărul mediu de copii/clasă este mai ridicat în mediul rural (18 co pii/clasă) în comparație cu
mediul urban (15 copii/clasă), ponderea copiilor care frecventează grădinița în totalul copiilor de
vârsta învățământului preșcolar este cu aproximativ 6 puncte procentuale mai redus în rural . Cea
mai mare diferență o întâlnim în cazul copiilor de 3 ani (peste 86% dintre copiii de această vârstă din
mediul urban merg la grădiniță în comparație cu aproximativ 70% în rural). Această situație se
explică, în primul rând, prin distanța medie mai mare față de grădiniță și prin condiți ile mai dificile de
acces în mediul rural (drumuri, transport), în special în cazul unor condiții meteorologice
nefavorabile.

Asigurarea oportunităților egale tuturor copiilor rămâne o prioritate și pentru nivelul gimnazial de
învățământ. Ca și în cazul învățământului primar și aici întâlnim un număr semnificativ de copii care
sunt în afara sistemului de educație. Comparând populația de vârstă corespunzătoare (11 -14 ani) cu
cea care este înscrisă oficial, constatăm că peste 60.000 de copii nu mai frecvent ează învățământul
gimnazial. Durata medie de frecventare este de 3,8 ani în cazul mediului urban și de doar 3,1 ani în
cazul mediului rural . De asemenea, valoarea ratei abandonului este mai ridicată în mediul rural
(2,1%) în comparație cu mediul urban (1,8 %), iar diferențele pe sexe devin mai accentuate în
comparație cu învățământul primar. Astfel, fetele au o rată a abandonului de 1,7%, în timp ce băieții
au 2,2%. Din perspectiva evoluției pe clase, clasa a V -a înregistrează valorile cele mai ridicate, cee a ce
demonstrează, în egală măsură, dificultățile de adaptare ale unor copii la cerințele noului nivel de
învățământ, cât și lipsa de sprijin pentru aceștia din partea familiei, școlii sau comunității.

Este important de remarcat și faptul că numărul total de copii care au abandonat școala în cursul
anului școlar 2011/2012 per total în învățământul primar și gimnazial a fost de peste 28.000 de
elevi .

Ratele importante de repetenție pe parcursul întregului învățământ obligatoriu, cât și numărul relativ
ridicat de elevi care au depășit cu un an sau mai mult vârsta teoretică a clasei pe care o urmează
conduc, de asemenea, la creșterea riscului de abandon și, implicit, la o pregătire insuficientă pentru
un rol activ în societate. Acest lucru este accentuat de ponderea încă relativ redusă a celor care
ulterior se întorc în sistemul de educație, de exemplu prin programe de tip „A doua șansă“xxv.

Tranziția și participarea la educație în nivelul secundar superior reprezintă o provocare pentru
asigurarea dreptului la educație. Astfel, rata de tranziție de la clasa a VIII -a în învățământul liceal și

28 profesional evidențiază în anul școlar 2012/2013 faptul că cei mai mulți (96,7%) dintre elevii înscriși
cu un an în urmă în clasa a VIII -a și-au continuat studiile la liceu sau în învățământul profesional.
Totuși, acest indicator nu surprinde situația copiilor care nu au mai ajuns în clasa a VIII -a și, implicit,
nu au mai continuat parcursul educațional în nivelul post -gimnazial.

De asemenea, există un număr semnificativ d e elevi care abandonează școala pe parcursul primilor
ani de studiu în învățământul secundar superior (clasa a IX -a și a X -a). Astfel, peste 55.000 de copii
în vârstă de 15 și 16 ani ajung să fie în afara sistemului de educație , ceea ce demonstrează faptul că
acest fenomen nu este specific unui anumit nivel de învățământ ci afectează întreg sistemul.

Per total, la nivelul anului 2012, peste 170.000 de copii de vârsta învățământului obligatoriu nu
mergeau la școală (excluzând clasa pregătitoare), mulți din tre aceștia având în prezent perspectiva
de a nu se mai întoarce niciodată la școală.

Desființarea Școlilor de Arte și Meserii a condus la necontinuarea studiilor a cel puțin 10% dintre
elevii care au terminat clasa a VIII -a, în principal din cauza faptu lui că familiile nu pot să acopere
costurile a 4 ani de școlarizare. Acest fenomen a fost vizibil în special în cazul elevilor din mediul
rural , în condițiile în care rețeaua liceelor este mult mai slab dezvoltată aici în comparație cu mediul
urban. Măsura din 2011 de reînființare a claselor de învățământ profesionalxxvi, începând cu clasa a X –
a, în cadrul liceelor tehnologice a încercat să sprijine și să recredibilizeze această alternativă, însă
există un deficit de încredere din partea elevilor și familiilor acestora pentru învățământul
profesional și tehnic . O problemă care persistă este cea legată de obligativitatea de a urma clasa a IX –
a la un liceu tehnologic înainte de a intra în învățământul profesional.
Serviciile de informare, consiliere și orientar e la nivelul învățământului preuniversitar sunt asigurate,
în principal, de rețeaua de consilieri coordonată de Centrele Județene de Resurse și Asistență
Educațională. Numărul curent alocat (un consilier la 800 de elevi) face ca doar școlile mari să aibă
propriul consilier, astfel încât din păcate serviciile cel mai puțin dezvoltate sunt cele de consiliere
pentru categoriile dezavantajate socio -economic de elevixxvii. Resursele aflate la dispoziția
profesorilor în aria implicării părinților copiilor în situație de risc sunt, de asemenea, puțin dezvoltate.

În prezent aproape unul din cinci tineri nu reușește să finalizeze învățământul obligatoriu și nici să
obțină o calificare în sistemul de formare continuă , fiind privat, astfel, de competențe de bază care
să-i asigure integrarea în societatea de astăzi. După ce anul 2008 a marcat cea mai scăzută valoare

29 înregistrată în România a indicatorului părăsirea timpurie a sistemului de educație, ajungând la 15,9%
(la un singur punct procentual de media UE), în 2012 ace sta a ajuns la 17,4%, la peste 4 puncte
procentuale în comparație cu media UE. Această valoare plasează România în topul primelor cinci
state europene cu ratele cele mai ridicate ale părăsirii timpurii a școlii. Comparativ cu obiectivul UE
de a reduce proc entul persoanelor care părăsesc timpuriu școala la mai puțin de 10% până în 2020,
obiectivul României este de a atinge o rată de 1,3% (Strategia Europa 2020) . Și în privința acestui
indicator se menține diferențierea pe sexe, rata părăsirii timpurii a școl ii fiind mai mare în rândul
băieților decât al fetelor la orice nivel educațional, exclusiv școlarizarea profesională.26

România se află încă printre țările cu scorurile cele mai slabe din UE înregistrate de elevii de 15 ani
la testările internaționale cu privire la competențe de scris și lectură, matematică și științe . De
exemplu, la testarea PISA 2012, 40,8% dintre elevi au obținut rezultate slabe, de două ori mai mulți în
comparație cu media țărilor UE participante (22,1%). Ponderi la fel de ridicate a le elevilor cu
rezultate slabe sunt înregistrate și la lectură și științe (peste 37%). Acest deficit afectează într -o
măsură mai mare elevii care provin din familii dezavantajate socio -economic, băieții în comparație cu
fetele (în special în cazul competen țelor la lectură și la științe) și elevii din mediul rural.

Sănătate
România a avut tradițional o mortalitate infantilă foarte ridicată. Deși indicatorul s -a redus la aproape
o treime față de valoarea din 1990 (9 decese 0 – 1 an la 1000 născuți vii în an ul 201227, față de
26.9%o în 199028), România rămâne țara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE , cu o valoare
de peste două ori mai mare comparativ cu media Uniunii. Cele mai mari diferențe se înregistrează în
mortalitatea posteonatală, dominată de ca uze evitabile (în anul 2012, 29% dintre decese au fost
cauzate de boli respiratorii și 4.6% de accidente, ambele cauze fiind considerate potențial evitabile).
Analizând structura deceselor pe cauze, se constată că 29% dintre decesele infantile sunt
determinate de boli respiratorii acute și 4.6% de accidente, ambele cauze fiind considerate
evitabile.

În afara diferențelor dintre România și media UE, există însă și diferențe notabile în nivelul
mortalității infantil e în interiorul țării, evidențiindu -se următoarele aspecte sensibile:

26 The World Bank, Strategie națională pentru redu cerea părăsirii timpurii a școlii în România (draft) – A doua versiune
27 Institutul Național de Sănătate Publică. Mortalitatea infantilă în România. Anul 2012.
28 Eurostat

30 – genul masculin comportă un risc de deces în primul an de viață cu 14% mai mare, comparativ
cu genul feminin;
– greutatea la naștere sub 2500 grame este asociată unui risc de deces de 13 ori mai ridicat
comparativ cu greutatea de 2500 g și peste;
– vârsta mamei sub 20 de ani la nașterea copilului se asociază unei rate de mortalitate infantilă
aproape dublă față de vârsta de 25 – 29 ani;
– copiii de rang patru au un risc de deces de peste trei ori mai mare comparativ cu copiii de rang
1.
România are o probabilitate de deces înainte de împlinirea vârstei de 5 ani de 12,2/1000 născuți vii
(2012), cea mai ridicată între statele Uniunii Europene (alături de Bulgaria – 12,1%o). În analiza pe
cauze a mortalității înainte de vârsta de cinci ani, unele cauze evitabile ocupă încă proporții
importante (bolile respiratorii acute – 29%, prematuritate – 14% și accidentele – 7%). Aceste cauze
asociază ca riscuri nivelul socio -economic și educațional, tipul gos podăriei, venitul acesteia și nu în
mod special acoperirea cu personal medical.

Analiza morbidității particularizează România prin incidențe mari ale unor boli transmisibile
(infecțioase), prevenibile prin vaccinare , comparativ cu restul statelor membre UE, în condițiile unei
scheme naționale de vaccinare care acoperă aceste boli.

Tuberculoza continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică în general (România are
o incidență a tuberculozei de 6 ori peste media UE și furnizează aproape un sf ert din cazurile de
tuberculoză din UE, dintre care 15% apar la copii).

O cercetare calitativă realizată asupra serviciilor de sănătate mintală pentru copiii din România a
arătat că ” îngrijirile de sănătate mintală pentru copii și adolescenți se concentre ază în România în
spitale de psihiatrie sau secții de psihiatrie infantilă din alte tipuri de unități sanitare ”, în România
existând la momentul efectuării studiului (2010) „aproximativ 20 de centre de sănătate mintală
pentru copii și adolescenți”. Printre dificultățile identificate, în sistemul de sănătate mintală destinat
copiilor și adolescenților, s -au remarcat orientarea excesivă a sistemului public de sănătate mintală
pediatrică spre aspectele curative, în detrimentul prevenției, dificultățile privind constituirea unor

31 echipe terapeutice complexe, lipsa comunicării formale între specialiștii implicați sau lipsa colaborării
eficiente între sistemul educațional și cel de protecție și asistență socială a copilului.29

În prezent, mulți copii cu tulburări d e sănătate mintală accesează serviciile în etape târzii, etape în
care recuperarea este dificilă și de lungă durată. Prin urmare, screening -ul și depistarea precoce în
rândul populației de copii de către medicii de familie sunt probleme asupra cărora tre buie să fie
îndreptată atenția autorităților.

O caracteristică epidemiologică specifică României este numărul mare de copii diagnosticați cu HIV în
anii 90, în prezent înregistrându -se un număr scăzut de noi cazuri în rândul populației de copii. Din
totalul de 19026 de cazuri HIV/SIDA înregistrate din anul 1985, 12119 erau în viață la data de 30
septembrie 2013, printre aceștia fiind 196 de cazuri cu vârsta de 0 – 14 ani și 213 cu vârsta de 15 –
19 ani. În primele trei trimestre ale anului 2013, la nivel național s -au înregistrat 577 cazuri noi, dintre
care 15 copii 0 – 14 ani și 28 cu vârsta de 15 – 19 ani. Dintre caracteristicile particulare ale
persoanelor cu infecție HIV/SIDA în România se impun a fi subliniate existența unui număr mare de
tineri și creșterea de la an la an a importanței căii de transmitere injectabile la utilizatorii de droguri.
Reducerea drastică a transmiterii verticale (de la mamă la făt) este un obiectiv important de sănătate
publică, în primele trei trimestre ale anului 2 013 fiind înregistrați 15 noi cazuri.

În România starea de sănătate orodentară a copiilor nu este cunoscută , ultima raportare în baza de
date a OMS datând din anul 2007 (Indicatorul ”Dinți cariați, lipsă și tratați la vârsta de 12 ani”, care
ajunge la va loarea de 3,3, aproape dublu față de ținta Strategiei Sănătate pentru toți până în anul
2020 în UE).

Referitor la riscurile comportamentale privind sănătatea la adolescenți, este de menționat că
aproximativ 23% dintre adolescenții din România au fumat ce l puțin o dată (6% dintre adolescenții
de 10 – 13 ani și 33% dintre adolescenții de 14 – 17). Proporția celor care au fumat cel puțin odată
este mai ridicată la băieți și în mediul urban. 68% dintre cei care au experimentat fumatul s -au
declarat fumători z ilnici și cei mai mulți au declarat că au început să fumeze între 13 – 16 ani, cu
predilecție la vârsta de 14 ani.

29 Salvați Copiii România, 2010

32 Alcoolul se asociază în cazul copiilor și adolescenților cu afectarea dezvoltării creierului, în special a
capacității cognitive și socio -emoționale. În România, 42% dintre adolescenți au consumat alcool cel
puțin o dată pe parcursul vieții lor (21% dintre cei în vârstă de 10 – 14 ani și 53% dintre cei de 14 –
17 ani), proporția consumatorilor fiind mai ridicată la băieți (57%, față de 27% în rândul fetelor) și în
mediul urban. 5,4% dintre adolescenții cu vârste între 14 – 17 ani au experimentat un tip de d rog pe
parcursul vieții lor.

Dintre adolescenții sexual activi, circa două treimi declară că au un partener stabil și mai puțin de
jumătate dintre cei cu partener stabil utilizează în mod constant mijloace de protecție , iar un sfert
din adolescenții de 14 – 17 ani se declară activi sexual, vârsta medie de debut a vieții sexuale fiind de
15 ani și jumătate.

Neglijarea micului dejun este un obicei frecvent la adolescenți , deși în prezent este cunoscut faptul
că servirea zilnică a micului dejun se asociază în general cu stare de sănătate și un control al greutății,
precum și cu performanțe cognitive și școlare mai bune. Circa jumătate dintre copiii de 11 ani declară
că nu servesc zilnic micul dejun, iar proporția celor care ”sar” peste micul dejun crește cu vârsta, în
special în rândul fetelor30.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă pentru copiii de 5 -17 ani cel puțin o oră de activitate
fizică moderată sau intensă zilnic, subliniind că un efort adițional aduce beneficii adiționale. În
România, doar 32% dintre băieții de 11 ani și 20% dintre fetele de aceeași vârstă declară că se
încadrează în nivelul recomandat de activitate fizică , iar situația se deteriorează cu vârsta, ajungând
la 7% fete și 16% băieți la vârsta de 15 ani.

Pe de altă parte, timpul alocat pentru consum TV și internet este foarte ridicat la adolescenți , în
detrimentul activităților de mișcare, astfel încât 96% dintre adolescenți declară că se uită la TV, iar
timpul mediu zilnic alocat este de 2,9 ore, în timp ce 88% utilizează intern etul în medie 3,4 ore zilnic.
Violența asupra copilului
În ceea ce privește violența asupra copilului, se constată o creștere (+7%) a numărului de cazuri de
violență raportate (neglijare, abuz emoțional, abuz fizic, abuz sexual, exploatare prin muncă,
exploatare prin comiterea de infracțiuni) de la 11.232 în 2010 la 12.074 în 2012. Disponibilitatea

30 WHO. Social determinants of health and well -being among young people. Health Behaviour in School -aged Children
(HBSC) study: international report from the 2009/2010 survey

33 serviciilor pare a fi principalul factor determinat al gradului de raportare: media sesizărilor cu privire
la copiii a căror dezvoltare fizică, mentală, spiri tuală și psihică este primejduită în familie și necesită
intervenția DGASPC a crescut în 2010 la nivelul municipiilor cu aproximativ 16% față de 2009, în timp
ce la nivelul celorlalte orașe creșterea este nesemnificativă iar în mediul rural este în ușoară scădere.

Un sfert dintre respondenții unui studiu reprezentativ pentru mediul rural nu resping complet
afirmația: "uneori e nevoie să îți bați copiii ca să îi poți educa bine".31 La nivel național, conform unui
studiu recent32, un părinte din cinci consid eră că bătaia este un mijloc pozitiv de educare în timp ce
nivelul abuzului fizic ușor și moderat are o incidență cuprinsă între 38 și 63 de procente din totalul
părinților.

În cadrul populației defavorizate, comportamentele violente sunt mai răspândite, după cum arată un
studiu asupra beneficiarilor, părinți și copii, din Centrele Educaționale Salvați Copiiixxviii. Dacă cele mai
multe cazuri survin în mediul rural, ponderea beneficiarilor copii care primesc servicii de asistență
socială este de aproximativ zec e ori mai mare la nivelul municipiilor .

Același studiu reprezentativ Salvați Copii I din 2013 arată că în mediul școlar 7% dintre copii afirmă că
sunt abuzați fizic, 33% sunt jigniți. Studiul mai arată că frecvența violenței este dublă în cazul școlilor
din mediul ru ral comparativ cu cele din urban, semnificativ mai mare în cazul băieților comparativ cu
fetele și afectează în mai mare măsură elevii de etnie roma.

Fenomenul violen ței online afecteaz ă un num ăr în creștere al copiilor , Rom ânia având la nivel
european , conform unui studiu al Organiza ției Salva ți Copiii , una dintre cele mai ridicate ponderi ale
cazurilor de violen ță pe internet . Creșterea num ărului de cazuri este determinat ă și de reducerea
vârstei medii a copiilor care folosesc pentru prima dată internetul (9 ani), 86% utiliz ând internetul
zilnic sau aproape zilnic . Studiul Organiza ției Salva ți Copiii relev ă faptul că 52% dintre copii au suferit
o form ă de violen ță online , pondere în creștere cu 10 puncte procentuale față de 2009.

Un studiu epidemiologicxxix asupra abuzului și neglijării copiilor de 11 -16 ani realizat la nivel național
arată creșterea ratei raportării abuzului psihologic odată cu vârsta (pe fondul conștientizării
abuzului), scăderea celui fizic pe măsura creșterii copiilor, abuz ul psihologic fiind menționat de 65,8%

31 World Vision, 2012
32 Salvați copiii, 2013

34 dintre copii, respectiv de 62,6% dintre părinți În privința neglijării, pe măsură ce copiii cresc, aceștia
resimt mai frecvent neglijarea din partea părinților (23% dintre cei de clasa a X -a , față de 14.9% la
cei de clasa a V -a) în timp ce părinții din mediul rural recunosc mai degrabă decât cei din urban că își
neglijează uneori copiii .

Prevenirea și combaterea violenței în familie este insuficient dezvoltată, puțin peste jumătate
dintre DGASPC -uri având o metodologie specială de lucru cu cazurile de violență și de monitorizare,
în vreme ce doar 27% au un plan de coordonare și sprijin a activităților autorităților administrației
publice locale din județ în acest domeniu. La nivelul SPAS -urilor locale, nivelul utilizării metodologiilor
și procedurilor specifice este modest, în timp ce serviciile specializate sunt disponibile în puține
cazuri.

În ceea ce privește implicarea copiilor în această problematică, se po ate spune că unitățile de
învățământ investighează într -o măsură redusă opiniile elevilor privind situațiile de violență cu care
se confruntă în spațiul școlar. Astfel, măsurile de prevenire a acestui fenomen, acolo unde sunt
promovate, se limitează la tra nsmiterea unor mesaje generale de promovare a non -violenței,
neexistând planuri individualizate la nivelul școlii de prevenire și combatere a violenței. De
asemenea, datele existente privind violența sunt mult subestimate, înregistrând, de cele mai multe
ori, doar situațiile gravexxx.

Numărul înregistrat de victime ale traficului de persoane se menține în jurul cifrei de 1000 de
persoane anual. Conform datelor ANITP de la jumătatea anului 2013, ponderea copiilor în totalul
persoanelor victime ale traficului și exploatării este de 34%, f iind vorba preponderent de fete (90.5%
din cazuri) exploatate sexual, cele mai multe intern, în timp ce în cazul băieților, traficul se realizează
preponderent în scopul exploatării economice. Exploatarea poate avea loc în interiorul țării sau în
afara ace steia, uneori combinându -se cu traficul de ființe umane. Majoritatea victimelor înregistrate
sunt tinere și foarte tinere, mai ales în ceea ce privește exploatarea sexuală dar și a celei pentru
muncă . Gradul comparativ mai scăzut de stigmă asociat cu explo atarea prin muncă este de așteptat
să faciliteze raportarea ceva mai ridicată comparativ cu fenomenul exploatării sexuale.

Există anumite indicii, oferite de cercetări, potrivit cărora în anumite categorii sociale din România,
utilizarea muncii copilului este destul de răspândită , astfel că în rural un sfert dintre copii afirmă că
sunt obosiți din cauza faptului că au trebuit să muncească în gospodărie înainte sau după terminarea

35 programului de școală, iar 12% spun că au lipsit de la școală pentru că au tr ebuit să lucreze. Copiii din
rural petrec în medie două ore pe zi pentru activități de curățenie, îngrijire a animalelor sau îngrijire a
altor membri ai gospodăriei33.

Forme de discriminare a copilului
Problema discriminării este cu atât mai dificil de co mbătut cu cât atitudinea generală a populației
este de a -i atribui o importanță marginală. Datele arată că populația României pe ansamblu se
divide în două părți aproximativ egale cu privire la percepția despre discriminare : 51% dintre
români consideră că fenomenul de discriminare este una din problemele actuale în mare și în foarte
mare măsură, în timp ce 44% în mică și în foarte mică măsură34. Cele mai discriminate categorii
sociale, conform opiniilor respondenților acestui studiu sunt reprezentate de pers oanele de etnie
romă, persoanele cu dizabilități fizice sau psihice, persoanele infectate cu HIV/SIDA, persoanele fără
adăpost, orfanii și persoanele dependente de droguri.

O cercetare reprezentativă pentru copiii din mediul rural arată că aproximativ 20 % dintre aceștia
consideră că sunt tratați la școală mai rău decât alți colegi , un predictor important al aprecierii
subiective a copiilor privind mediul școlar fiind nivelul de dotare al gospodăriei din care provin. Astfel,
copiii care provin din locuințe cu dotări precare se simt în medie mai puțin confortabil la școală decât
ceilalți copii35.

Romii au, în grade și în procente diferite, percepția discriminării pe cele mai multe dimensiuni ale
vieții , ocupare, sănătate, acces la servicii publice în general, precum și în cadrul raporturilor lor
sociale cotidienexxxi. Analizele arată că simplul fapt de a fi rom, în condiții de control statistic al altor
caracteristici, cum ar fi vârsta, nivelul de educație, structura gospodăriei, structura demografică a
comunității și localizarea geografică, crește cu 38% riscul unei persoane de a fi săracă36.

Una dintre dimensiunile în care discriminarea este mai ușor vizibilă este cea educațională:

33 World Vision, 2013
34 CNCD, 2012
35 World Vision, 2012
36 Banca Mondială, 2013

36  6% dintre romi afirmă că au copii preșcolari care nu au fost acceptați la grădiniță37; România este
țara cu cea mai mare pondere a copiilor care merg la grădinițe doar sau aproape doar pentru
copii romi38.
 diferite cercetări în comunități mari de romi au indicat comportamente discriminatorii.
 apar fenomene de segregare a copiilor romi în anumite zone, prin repartizarea lor în clase sau
școli separate.xxxii
În cadrul școlilor în care copiii romi și/sau cei cu nevoi speciale formează majoritatea, calitatea
resurselor umane și materiale este mai redusă în comparație cu celelalte școli39, iar o analiză a
serviciilor educaționale oferite de unitățile școlare cu un număr ridicat de elevi de etnie romă arată
că, în general, ponderea elevilor romi dintr -o școală este invers proporțională cu calitatea serviciilor
educaționale furnizat e40.
Două treimi dintre elevi apreciau în cadrul unei anchete derulate de DPC în 2006 cu mai mult de 7000
de respondenți o slabă integrare sau neintegrarea copiilor cu dizabilități în școala și/sau în
comunitatea propriexxxiii, lipsa metodologiilor de lucru și a facilităților tehnice pentru copiii cu nevoi
educaționale speciale constituind o formă de discriminare a acestora.

Ascultarea opiniei și participarea copilului
În familie, riscul excluderii vocii copilului din procesul de luare a deciziilor apare în special în cadrul
categoriei de populație cu educație scăzută, astfel încât în mediul rural doar ceva mai mult de
jumătate dintre respondenții adulți afirmă că în gos podăria lor copiii sunt consultați atunci când sunt
luate decizii importante41.
Pe de altă parte, în cadrul școlilor au fost adoptate măsuri pentru asigurarea consultării copiilor în
stabilirea conținutului educațional, dar nu există evaluări care să indice în ce măsură acestea sunt
efectiv implementate . Tot în sistemul de învățământ a fost formalizat Consiliul Elevilor, o structură
care poate sprijini procesul de „împuternicire˝ a copiilor în vederea exprimării opiniilor și participării
la deciziile din sis temul educațional.

Cu toate acestea, nivelul participării copiilor este încă deficitar având în vedere că structurile de
reprezentare ale elevilor sunt încă în stadiu incipient de dezvoltare, diverse rapoarte ale sectorului

37 Agenția Î mpreună, 2013
38 Roma Early Childhood Inclusion (RECI) Overview Report, 2012
39 Unicef, 2010
40 Unicef, 2009
41 World Vision, 2012

37 non-guvernamental42 evidențiind deficiențe în funcționarea acestora sau constituirea artificială a
structurilor, fără ca acestea să aibă un rol în reprezentarea elevilor, critică rămânând mai ales
participarea elevilor la deciziile care îi afectează la nivelul școlilor din mediul rural. Cercetările au
stabilit că nivelul de informare al adolescenților cu privire la serviciile care le sunt adresate sunt
vagi și stereotipe în mediul urban și extrem de limitate în rural .
Un studiu recent al Salvați Copiii43a relevat că, dintre elevii care au răspuns chestionarului aplicat,
aproape 60% au spus că, în cadrul școlii, sunt consultați în ceea ce privește activitățile extrașcolare,
54% privind regulamentul școlii, 50% privind modul de predare al profesorilor și 49% privind
disciplinele opționale. P rocente mai mici se întâlnesc în cazul consultării elevilor privind amenajarea
școlii (39%) și alegerii manualelor opționale (35%). Comparativ cu datele din studiul similar
desfășurat de Salvați Copiii în anul 2006, consultarea elevilor cu privire la prob lemele școlii, a scăzut,
în opinia acestora, cu aproximativ 10 procente. Notorietatea Consiliului elevilor a crescut cu
aproximativ 7 procente, comparativ cu anul 2006. Cu toate acestea, deși, în mod formal, fiecare
școală are un Consiliu al elevilor, apro ximativ 19% dintre respondenți nu știu de existența acestuia,
iar 9% afirmă că în școala lor acesta nu există. Dintre elevii care știu de existența Consiliului elevilor,
76% nu au apelat niciodată la acesta pentru a -și rezolva o problemă sau a face o propu nere, iar dintre
cei care au apelat (7%), majoritatea spun că problema lor nu a fost luată în discuție (73%). În ceea ce
privește profilul celor care au auzit de Consiliul elevilor, acesta este cunoscut, mai degrabă, de
persoanele de gen feminin, cu rezul tate bune la învățătură, din mediul urban și care urmează cursuri
liceale.

Informarea copiilor cu privire la propriile drepturi dar și la procesul de elaborare a deciziilor care îi
privesc este considerată o premisă necesară pentru capacitatea de exprima re a opiniilor. O mare
parte dintre adolescenții românixxxiv declară că sunt conștienți cu privire la drepturile copilului, dar
sunt sceptici cu privire la respectarea acestora (doar 44% cred că sunt respectate în mare măsură sau
în foarte mare măsură).

Probleme în privința participării la procesele sociale apar și în privința copiilor cu dizabilități , în
cazul acestora lipsind atât mijloacele tehnice pentru facilitarea opiniei lor cât și mecanismele
participative.

42 Salvați Copiii, FONPC, 2012
43 Organizația Salvați Copiii Rom ânia, 2013

38 6. OBIECTIVE GENER ALE ȘI SPECIFICE/MĂSURI

OBIECTIV GENERAL 1. Îmbunătățirea accesului tuturor copiilor la servicii de calitate
OBIECTIV SPECIFIC Măsuri
1.1. Creșterea gradului de
acoperire a serviciilor la nivel
local 1.1.1 . Asigurarea unui serviciu public de asistență socială funcțional în fiecare unitate administrativ -teritorială
1.1.2. Creșterea accesului copiilor la servicii de sănătate de tip preventiv și curativ
1.1.3. Creșterea accesului copiilor la educație
1.1.4. Dezvoltarea de facilități destinate activităților recreative și petrecere a timpului liber de către copii
1.1.5. Analizarea oportunității acordării pachetului minim de servicii
1.1.6. Dezvoltarea de servicii comunitare integrate
1.1.7. Creșterea capacității instituționale de definire și de implementare de politici intersectoriale pentru protecția
drepturilor copilului la nivel central și local
1.2. Creșterea calității tuturor
serviciilor furnizate copiilor 1.2.1. Creșterea calității se rviciilor sociale destinate copiilor
1.2.2. Asigurarea calității serviciilor medicale pentru copii și la toate nivelurile de asistență medicală
1.2.3 .Creșterea calității serviciilor de educație
1.2.4 . Stimularea transferului de bune practici în domeniul serviciilor și politicilor pentru copil
1.2.5. Creșterea calității resurselor umane din serviciile sociale, de educație și de sănătate pentru copii
1.3. Creșterea capacității
beneficiarilor de a accesa și utiliza 1.3.1. Creșterea gradului de cunoaștere și de conștientizare de către copii și familiile acestora a drepturilor și
responsabilităților lor și a serviciilor pe care aceștia le pot accesa

39 serviciile destinate copilului și
familiei 1.3.2. Dezvoltarea competențelor parentale în ceea ce privește creșterea, îngrijirea și educarea copiilor
1.3.3. Implicarea comunității în asigurarea respectării drepturilor copiilor
1.4. Întărirea capacității de
evaluare și monitorizare a
drepturilor copilului și a situației
sociale 1.4.1. Instituirea unui sistem național de monitorizare și evaluare cu privire la situația copiilor din România
1.4.2. Crearea unui mecanism de identificare și monitorizare a tuturor copiilor vulnerabili
1.4.3. Stimularea culturii organizaționale în utilizarea evaluării în toate instituțiile publice cu un rol activ în promovarea
drepturilor copilului
OBIECTIV GENERAL 2. Respectarea drepturilor și promovarea incluziunii sociale a copiilor aflați în situații vulnerabile
OBIECTIV SPECIFIC Măsuri
2.1. Asigurarea unui minim de
resurse pentru toți copiii, în
cadrul unui program național
antisărăcie, cu atenție specială pe
copii 2.1.1. Creșterea accesului copiilor săraci la serviciile de bază
2.2. Reducerea decalajelor
existente între copiii din mediul
rural și copiii din mediul urban 2.2.1. Creșterea accesului la educație, sănătate și servicii sociale a copiilor din mediul rural
2.3. Eliminarea barierelor de
atitudine și mediu în vederea
reabilitării și reintegrării sociale a
copiilor cu dizabilități 2.3.1. Dezvoltarea unui sistem integrat de depistare precoce și evaluare complexă a copilului cu dizabilități
2.3.2. Furnizare de servicii integrate sociale, de sănătate și educaționale prietenoase și accesibile pentru copiii cu dizabilități
și familiile acestora
2.3.3. Susținerea familiilor cu copii cu dizabilități în vederea creșterii și îngrijirii în familie.

40 2.3.4 . Dezvoltarea de atitudini pozitive în familie și societate, față de copiii cu dizabilități.
2.3.5. Creșterea incluziunii educaționale a copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educative speciale
2.4. Reducerea decalajului de
oportunități dintre copiii romi și
ne-romi 2.4.1. Combaterea atitudinii negative a societății față de romi, în general și față de copiii romi în special
2.4.2. Facilitarea accesului copiilor romi la serviciile sociale, educaționale și medicale
2.4.3. Eliminarea oricărei forme de segregare în toate formele de învățământ
2.5. Continuarea tranziției de la
îngrijirea instituțională a copiilor
la îngrijire comunitară 2.5.1. Creșterea eficienței și eficacității actualului sistem de servicii de îngrijire de tip familial
2.5.2. Interzicerea instituționalizării copilului de vârstă mică
2.5.3. Dezvoltarea de servicii alternative la îngrijirea instituțională
2.5.4. Dezvoltarea abilităților de viață independentă ale copiilor, în vederea pregătirii acestora pentru părăsirea sistemului de
protecție specială
2.6. Reducerea fenomenului copiii
străzii 2.6.1. Dezvoltarea serviciilor specializate destinate copiilor străzii, în acord cu nevoile existente
2.6.2. Reducerea cauzelor ajungerii copiilor în stradă
2.7. Încurajarea reintegrării
sociale și familiale a copiilor în
conflict cu legea și prevenirea
recidivelor 2.7.1. Dezvoltarea rețelei de servicii implicate în lucrul cu copiii aflați în conflict cu legea
2.7.2 .Eliminarea culturii impunității fată de copilul aflat în conflict cu legea

41 2.8. Întărirea controlului
consumului de droguri, sau alte
substanțe nocive în rândul
copiilor și reducerea
consecințelor acestui fenomen 2.8.1. Conștientizarea de către copii, familie și comunitate a efectelor grave ale consumului de droguri sau de alte substanțe
nocive în rândul copiilor
2.8.2. Asigurarea funcționării la nivel comunitar a unor servicii de asistență integrate, adecvate și accesibile, care să
corespundă nevoilor copiilor consumatori de droguri sau alte substanțe nocive
2.9. Oferirea de sprijin adecvat
copiilor cu părinți plecați la
muncă în străinătate precum și
persoanelor care îi îngrijesc. 2.9.1. Dezvoltarea de măsuri specifice și servicii de suport pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate
2.9.2. Creșterea rolului școlii în compensarea deficitului de suport generat de lipsa părinților
2.10. Prevenirea sarcinilor
nedorite în rândul adolescentelor 2.10.1. Asigurarea de servicii de sănătate a reproducerii și planificare familială în rândul copiilor și adolescenților
OBIECTIV GENERAL 3. Prevenirea și combaterea oricăror forme de violență
OBIECTIV SPECIFIC Măsuri
3.1. Promovarea valorilor non –
violenței și implementarea unor
acțiuni de sensibilizare 3.1.1. Creșterea gradului de cunoaștere și de conștientizare de către copii, părinți, profesioniști și populația generală a
tuturor formelor de violență.
3.1.2. Scăderea expunerii copiilor la violență în mass -media și mediul on -line
3.2. Reducerea fenomenului
violenței în rândul copiilor 3.2.1. Î ntărirea capacității furnizorilor de servicii publice în ceea ce privește prevenirea și combaterea oricăror forme de
violență asupra copilului
OBIECTIV GENERAL 4. Încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc
OBIECTIV SPECIFIC Măsuri
4.1. Dezvoltarea mecanismelor
care să asigure participarea
copiilor 4.1.1. Asigurarea accesului echitabil la informații adecvate pentru toți copiii

42 4.1.2 . Susținerea diversificării formelor de participare a copiilor

43 7. REZULTATE AȘTEPTATE (ORIZONT 2020)
Rezultatele de impact așteptate la sfârșitul perioadei de implementare a prezentei strategii sunt
următoarele:
 Ieșirea copii lor din sărăcie sau excluziune socială
 Reducerea cu 5% a decalajului de acces al copiilor, din mediul rural, la servicii
 Reducerea cu 30% a numărului copiilor separați temporar sau definitiv de familie
 Închiderea tuturor instituțiilor clasice destinate copiilor separați temporar sau definitiv
de familie
 Copiii de vârstă mică separați temporar sau definitiv de familie beneficiază de îngrijire
în servicii de tip familial
 Copiii cu cerințe educative speciale au acces la educație incluzivă
 Copiii cu dizabilități au acces la servicii de depistare precoce, evaluare ș i reabilitare
 Reducerea semnificativă a numărului copiilor victime ale oricarei forme de violență
 Implicarea activă a copiilor în elaborarea strategiilor și documentelor de politică
publică
 Abandonul școlar în învățământul obligatoriu scade la jumătate în comparație cu
situația actuală.
 Numărul copiilor 0 -3 ani care beneficiază de servicii de educație și îngrijire timpurie se
dublează.
 Cel puțin 95% dintre copii cu vârsta cuprinsă între 4 -6 ani frecventează învățământul
preșcolar
 Numărul adolescenților ( 15-18 ani) care nu sunt cuprinși în sistemul de educație sau
formare profesională și nici nu au loc de muncă scade cu cel puțin 30%.
 Copiii au competențe de bază dezvoltate la finalizarea învățământului obligatoriu
 Mortalitatea infantilă scade cu cel puți n 30% – 3 la mie
 Copiii au acces la pachetul de bază de servicii de sănătate și la programele naționale
de sănătate
 Acoperire vaccinală de cel puțin 95% pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani cu
vaccinurile din calendarul național de imunizare.
 Copiii cunosc riscurile și efectele grave ale consumului de droguri sau de alte substanțe
nocive
 Copiii, în funcție de caracteristicile vârstei, au acces la servicii de sănătate a
reproducerii.

44

Rezultatele specifice ale îndeplinirii obiectivelor sunt următoarel e:

 Obiectiv general Accesul tuturor copiilor la servicii de calitate

o Cel puțin 80% din unitățile administrativ teritoriale au SPAS funcțional și toate SPAS -urile au
cel puțin un asistent social care lucrează direct cu copilul
o Copiii beneficiază de serv iciile curative și preventive din pachetul de bază și din programele
naționale de sănătate
o Cel puțin 90 % din copii finalizează învățământul obligatoriu
o Rețea funcțională de facilități destinate copiilor pentru activități recreative și petrecerea
timpului liber, adaptata particularităților de vârstă și nevoilor specifice ale acestora
o Profesioniști din diverse domenii formați în vederea organizării de activități recreative și
petrecere a timpului liber
o Cel puțin un sfert dintre unitățile administrativ terito riale asigură servicii comunitare integrate
o Cadru legislativ revizuit și stimulativ pentru realizarea de parteneriate public -privat în
beneficiul copilului
o Parteneriate public -privat funcționale
o Servicii destinate copiilor înființate în baza parteneriatelo r public -privat
o Cel puțin 5 inițiative intersectoriale definite și implementate la nivel național
o Standarde minime de calitate elaborate și difuzate la nivelul tuturor unităților administrativ –
teritoriale.
o Metodologii de lucru elaborate și difuzate la nivelul SPAS și DGASPC
o Copiii au acces la servic ii medicale de calitate
o Sistem de măsurare a stării de sănătate îmbunătățit
o Servicii de educație antepreșcolară și preșcolară adecvate nevoilor copiilor
o Copiii au competențe de bază dezvoltate prin parcurgerea învățământului obligatoriu.
o Oferta învățământu lui profesional dezvoltată în acord cu nevoile copiilor și cerințele pieței
muncii
o Politicile și strategiile includ bune practici recunoscute și evaluate
o Profesioniștii care intră în contact cu copilul sunt formați în domeniul protecției drepturilor
copilului
o Cursuri opționale referitoare la drepturi și îndatoriri introduse în programa școlară

45 o Copiii sunt informați cu privire la drepturile și îndatoririle lor și la serviciile publice pe care le
pot accesa
o Cel puțin 50000 de părinți formați pe an în cadrul unor programe guvernamentale specifice
o Structuri comunitare consultative constit uite și susținute (prin asistență tehnică) în cadrul
unui program pilot
o Campanii locale și naționale derulate în vederea promovării drepturilor copilului
o Set de indicatori elaborat și preluat în sistemul de raportare al instituțiilor relevante
o Metodologie de colaborare interinstituțională elaborată
o Studiu la nivel național cu privire la respectarea drepturilor copilului
o Studiu la nivel național cu privire la copiii vulnerabili
o Hartă a sărăciei și excluziunii sociale reali zată
o Mecanism funcțional de monitorizare a drepturilor copilului realizat

 Obiectiv general Respectarea drepturilor și promovarea incluziunii sociale a copiilor
aflați în situații vulnerabile
o Pachet minim de servicii definit
o 80% din copiii săraci au acces la servicii de bază
o Decalaj redus cu 50% între copiii din mediul rural și copiii din mediul urban
o Copiii cu dizabilități au acces cât mai rapid la serviciile necesare de depistare precoce și
evaluare
o Copiii cu dizabilități beneficiază de servicii prietenoase și accesibile
o Părinții care au în îngrijire copii cu dizabilități sunt sprijiniți în vederea acoperirii nevoilor
specifice ale copiilor și ale lor
o Ponderea populației care dezvoltă atitudini pozitive față de copiii c u dizabilități, crescută cu
20%
o Bază de date la nivel național cu copiii cu CES realizată.
o Copiii identificați în învățământul de masă cu CES beneficiază de educație incluzivă.
o Copiii cu CES care sunt în afara sistemului de educație beneficiază de măsuri d e reintegrare
școlară.
o Ponderea populației cu atitudini negative față de romi , scăzută cu 20%
o Copiii romi au acces la serviciile sociale, educaționale și medicale
o Copiii romi au asigurate oportunități egale cu copiii ne -romi în toate formele de învățământ
o Servicii de tip familial restructurate și adaptate la nevoile actuale ale copiilor.

46 o Copiii de vârstă mică separați temporar sau definitiv de familie beneficiază de îngrijire în
servicii de tip familial.
o Toate instituțiile clasice închise
o Cel puțin 25% di n numărul copiilor expuși riscului de separare de familie nu vor mai intra în
sistemul de protecție specială
o Profesioniștii din sistemul de protecție specială formați în vederea pregătirii copiilor pentru
părăsirea sistemului de protecție specială
o Cadru l egal care vizează condițiile de mediu favorabil formării deprinderilor de viață
independentă revizuit și aprobat
o Abilități de viață independentă ale copiilor dezvoltate
o Studiu privind situația copiilor străzii la nivel național realizat
o Rețea de servicii s ociale destinate copiilor străzii dezvoltată
o Incidența scăzută a copiilor străzii.
o Copiii aflați în situații de conflict cu legea au acces la servicii de reintegrare socială și familială
o Copiii privați de libertate, pot depune plângeri legate de tortură ș i alte pedepse sau
tratamente crude, inumane sau degradante prin intermediul unui mecanism accesibil și
funcțional
o Copiii cunosc riscurile și efectele grave ale consumului de droguri sau de alte substanțe nocive
o Rețea funcțională de servicii de asistență i ntegrată, care să corespundă nevoilor copiilor
consumatori de droguri sau alte substanțe nocive.
o Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate au acces la servicii de suport
o Servicii de consiliere psihologică în școli, accesibile tuturor copiilor cu părinți plecați la muncă
în străinătate
o Copiii au acces la servicii de sănătate a reproducerii, în funcție de caracteristicile vârstei.

 Obiectiv general Prevenirea și combaterea oricăror forme de violență
o Copiii, părinții, profesioniștii și populația generală recunosc toate formele de violență și
efectele grave ale acestora.
o Cadru legislativ cu privire la violența în mass -media și mediul on -line, evaluat, îmbunătățit și
implementarea lui monitorizată
o Metodologie de monitorizare a cazurilor de violență realizată

 Obiectiv general Încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc

47 o Campanii naționale de informare în școli cu privire la formele și activitățile concrete prin care
copiii pot participa la procesul de luare a deciziilor ca re-i privesc, derulate
o Evaluare la nivel național a activității CNE realizată
o Programe de susținere a structurilor participative implementate.

8. PROCEDURI DE MONITORIZARE ȘI EVALUARE
Dezvoltarea mecanismelor de guvernanță și consolidarea sin ergiilor între sectoare

Implementarea efectivă și finanțarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor
copilului va fi realizată la nivelul fiecărui sector guvernamental. Partenerii neguvernamentali și privați
își vor concentra act ivitatea pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor prezentei strategii.

Ca mecanism de comunicare și coordonare va fi înființat Comitetul Consultativ de Coordonare (CCC)
al protecției drepturilor copilului, prezidat de Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice și incluzând reprezentanți ai majorit ății instituțiilor și organizațiilor relevante.
Secretariatul CCC va fi asigurat de Direcția Protecția Copilului din cadrul MMFPSPV. Înființarea,
atribuțiile și competențele Comitetului Consultativ de Coordonare vor fi stabilite prin Hotărâre de
Guvern. Co mitetul Consultativ de Coordonare este un organism fără personalitate juridică, având în
componența sa reprezentanții ministerelor la nivel de Secretat de Stat, reprezentanții altor organe de
specialitate ale administrației publice centrale, ai structurilo r asociative ale autorităților
administrației publice locale, precum și reprezentanții structurilor asociative ale societății civile, cu
funcții de conducere:
 Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
 Ministerul Educației Na ționale
 Ministerul Sănătății
 Ministerul Afacerilor Interne
 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
 Ministerul Justiției
 Avocatul Poporului;
 Uniunea Națională a Președinților Consiliilor Județene;
 Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil din România;
 Asociația Directorilor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

48  Colegiul Asistenților Sociali

Coordonarea activităților intersectoriale privind îndeplinirea obiectivelor se va face la nivelul
MMFPSPV, pe baza unui plan de implementare a strategiei care va include atât programele și
intervențiile proprii ale MMFPSPV cât și ale celorlalți actori impo rtanți din domeniul protecției și
promovării drepturilor copilului.

În contextul descentralizării din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, dar și a celui
social, în general, o responsabilitate mai mare revine autorităților locale. Ins tituțiile reprezentate în
cadrul CCC vor sprijini, în limita competențelor ce le revin, acele autorități din zone în care copiii se
confruntă cu probleme critice.
Monitorizarea implementării Strategiei Naționale

Pentru monitorizarea națională a implement ării strategiei este desemnat Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin intermediul Direcției Protecția Copilului.

Implementarea Planului de acțiune va fi urmărită pe baza unui plan de evaluare și monitorizare creat
în acest scop. Activitățile și măsurile dezvoltate la nivelul fiecărui minister, precum și programele de
la nivel local vor fi monitorizate pe baza unui pl an de monitorizare, elaborat în cooperare cu toți
partenerii de implementare, inclusiv cu beneficiarii direcți, copiii.

Planul de monitorizare și evaluare va urmări:
– consolidarea utilizării abordărilor bazate pe fapte și utilizarea pe deplin a statistici lor și a
datelor administrative existente;
– îmbunătățirea disponibilității rapide a datelor pentru monitorizarea situației copiilor
– îmbunătățirea capacității statistice (inclusiv a defalcării pe vârste și sexe), acolo unde este
posibil și necesar, în spec ial în ceea ce privește măsurarea accesului la servicii de calitate și
accesibile financiar, urmărind în mod special situația celor mai vulnerabili copii.
– transparența procesului de monitorizare și evaluare și diseminarea largă a rezultatelor
– evaluarea in termediară a impactului măsurilor și activităților strategiei în vederea ajustării
acestora

49 Strategia include o serie de măsuri referitoare la derularea unor anchete speciale, menite să asigure o
diagnoză mai bună a situației inițiale (la momentul lansării Strategiei), în special cu privire la anumite
probleme ale copilului puțin documentate prin informații statistice.

De asemenea, Planul de implementare a Strategiei propune crearea unui sistem de monitorizare a
situației copilului, inclusiv a respectării drepturilor și a accesului la servicii, disponibilitatea acestui
sistem conducând la îmbunătățirea capacității de măsurare a rezultatelor și impactului Planului de
acțiune.

Planul de monitorizare va presupune, pe lângă evaluarea progresului global realiz at ca urmare a
implementării strategiei, și realizarea unor evaluări sectoriale și chiar punctuale asupra unor
probleme critice. Activități de monitorizare se vor realiza și prin vizite de teren comune și rapoarte
anuale de progres.

O primă evaluare de e tapă a implementării prezentei strategii se va desfășura la sfârșitul anului 2015.
Pe baza rezultatelor acestei evaluări de etapă se va decide cu privire la oportunitatea ajustării
Planului de acțiuni pentru perioada 2017 -2018, astfel încât acesta să răsp undă mai bine nevoilor și să
traseze direcțiile de intervenție cele mai potrivite pentru următoarea etapă de implementare a
strategiei .

50
Note explicative

i Studiu concluziv realizat în cadrul proiectului “ Îmbunătățirea eficacității organizaționale a sistemului de protecție a
copilului în România”, implementat de MMFPSPV în parteneriat cu SERA România, bazat pe evaluarea la nivel național a
DGASPC, SPAS și a altor instituții și organizații implicate în siste mul de protecție a copilului, 2012
ii “Prevederile cadrului legal sunt aplicate variabil de la o unitate administrativ ă la alta. Vorbim în special de prevederile
care se refer ă la aspecte non -materiale, cum ar fi proceduri de organizare, func ționare, selec ție, recrutare , identificare,
ierarhizare” MMFPSPV /SERA , p.219
iii “În cadrul capacității administrative, resursele care lipsesc în primul rând sunt metodologiile actualizate și cunoașterea
și aplicarea lor în sistem” , MMFPSPV /SERA , p.219
iv 8% asistenți social i (Lazăr & Grigoraș, 2011/2013). În evaluarea DGASPC -urilor din 2013 datele sunt diferite, dar îi includ
și pe cei cu studii in administrați e publică, drept/științe sociou -mane
v Parte a Condi ționalit ăților ex -ante, Strategia României de combatere a fenomenului de p ărăsire timpurie a sistemului de
educa ție prevede ca pân ă la finalul anului 2014 s ă fie implementat un sistem de management electronic al informa țiilor în
educa ție care s ă permit ă identificarea copiilor în situa ție de abandon în timp real.
vi Evaluarea Programului național de activități extracuriculare și extrașcolare ”Școala altfel/ Să știi mai multe, să fii mai
bun!”, Institutul de Științe ale Educației, 2013 demonstrează că școala poate deveni un spațiu în care cunoștințele și
abilitățile elevilor pot fi bine valorizate și valorificate prin strategii didactice bazate pe principiile educației non -formale și
informale
vii Conform cu raportul de activitate al Casei Na ționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe anul 2012, au existat relații
contr actuale cu 11914 medici de familie vii, dintre care 61,6% activau în mediul urban și restul în mediul rural. Numărul
persoanelor sub 18 ani înscrise pe listele medicilor de familie depășește practic numărul total de copii publicat pentru
România, fiind greu d e estimat proporția copiilor neînscriși
viii Totalitatea copiilor care locuiesc într -o gospodărie cu risc de sărăcie relativă și/sau în condiții de deprivare materială
severă și/sau într -o gospodărie cu o intensitate foarte slabă a muncii (indicatorii din com poziția indicelui sunt definiți
separat)
ix 21,2% pentru grupa de vârstă 15 -24 de ani și 10,7% pentru grupa de vârstă 25 -34 de ani în România față de 7% pe total
populație în 2012 ; în UE28 nivelul șomajului pe total populație în același an era de 10,2%; Sursa: Eurostat
x Rata fertilității a fost de 1,3 în 2011 și în toată decada anterioară cu excepția anilor 2008 și 2009, când a crescut la 1,4.
Nivelul este așadar în mod constant departe de cel de înlocuire a generațiilor de 2,1 dar și de nivelul UE27 din 2011 de
1,6. Sursa: Eurostat, ultima actualizare 3 Noiembrie 2013
xi O proiecție Eurostat bazată pe un scenariu de convergență între țările UE, în care valorile țărilor cu decalaj de dezvoltare
socio -economică, cum este și cazul României, se apropie de nivelul țărilor mai dezvoltate (membre ale Asociației
Europene a Liberului Schimb) pe indicatorii privind fertilitatea, speranța de viață la naștere și migrația, indică o scădere, în
acest scenariu, de până la 2,8 milioane de copii /tineri până în 19 ani în 2 060.
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=proj_10c2150p&lang=en
xii Raportul dintre populația de vârsta 0 -14 ani și populația de vârstă activă economic, 15 -59 de ani
xiii În prezent, ponderea populației în vârstă de peste 60 de ani este de 18 ,3%, ca urmare a unei creșteri de 2,3 puncte
procentuale în ultimii 8 ani, dar valoarea așteptată, conform aceluiași scenariu de convergență, este de 22,3% în 2030 și
peste 30% până în 2050
xiv 54,2% la 1 Iulie 2013, România în cifre 2013, INS

xvi Rata sărăciei relative, conform metodologiei Eurostat, măsoară ponderea populației aflate sub 60% din venitul median
pe adult echivalent la nivel național, prin urmare este mai degrabă un indicator de inegalitate și nu informează cu privire
la resursele economi ce efectiv disponibile pentru indivizi în raport cu necesitățile ci doar despre distribuția veniturilor la
nivel național. O altă modalitate de măsurare a sărăciei decât cea relativă promovată de UE este metoda absolută,
adoptată la nivel național. Rata s ărăciei absolute oferă estimări cu privire la insuficiența resurselor și se calculează anual
de către MMFPSPV și INS. Copiii sunt în risc mai ridicat și din punct de vedere al sărăciei absolute, indicator care măsoară
procentul indivizilor aflați sub un pr ag considerat necesar pentru asigurarea unui minim al nivelului de trai.
În 2011, nivelul sărăciei era de 5,0% pe total populație, de 6,1% pentru categoria 0 -5 ani, 7,7% pentru 6 -14 ani și 8,4%
pentru adolescenții de 15 -19 ani. Între anii 2009 și 2010, cop iii și tinerii au resimțit cel mai dur șocul crizei economice,
pentru aceștia având loc cele mai ridicate creșteri ale ratei sărăciei absolute ca urmare a crizei economice. Gospodăriile
cu 2 copii au un nivel de sărăcie mai mult decât dublu față de cele fă ră copii, în timp ce gospodăriile cu trei sau mai mulți
copii înregistrează un risc mai mult decât tripul de sărăcie absolută.

51
xvii Acord de partneriat propus de România , Primul Proiect, Ministerul Fondurilor Europene, Octombrie 2013: p.8 .
Documentul propun e copiii săraci, cei din mediul rural și copiii romi ca grupuri -țintă pentru Instrumentele Structurale în
perioada de programare 2014 -2020
xviii Rata d eprivării materiale severă se măsoară ca proporție a indivizilor care trăiesc într -o gospodărie în care condi țiile de
trai sunt puternic marcate de lipsa de resurse, respectiv nu își pot permite cel puțin 4 din următoarele 9 elemente: i) să -și
plătească chiria sau utilitățile la timp; ii) să -și încălzească locuința adecvat; iii) să achite cheltuieli neprevăzute; iv) să
mănânce carne, pește sau un echivalent proteic o dată la două zile; v) o săptămână de vacanță în afara locuinței; vi) un
automobil; vii) o mașină de spălat; viii) un televizor color sau ix) un telefon.
xix Modulul ad -hoc al EU -SILC din 2009 a oferit informație specifică unor forme de deprivare a copilului. Astfel, după
Bulgaria, România înregistra cea mai dificilă situație la nivelul UE, cu mai mult de un copil din 4 care nu avea asigurată
zilnic o masă pe bază de carne, pește sau fructe și legume, nu avea haine noi și aproximativ un copil din cinci care nu avea
încălțări noi.
xx Deprivarea de locuire înseamnă că acești copii au în același timp următoarele probleme cu locuința: 1) acoperiș cu
probleme de izolație, pereți/podele/fundație umede sau mucega i la nivelul cadrelor ferestrelor sau al podelei; 2) lipsa băii
sau a dușului în locuință; 3) lipsa unui WC interior pentru uzul exclusiv al gospodăriei; 4) alte probleme cu locuința: prea
întunecoasă, lipsa de suficientă lumină.
xxi Rata de supraaglomerare a locuinței se măsoară luând în calcul numărul de camere disponibile în gospodărie, numărul
de membri precum și vârsta și statutul lor familial.
xxii Mai multe cercetări indică în mod consistent apariția zonelor urbane compacte teritorial de sărăcie extremă: Rughiniș
(2000); Stănculescu și Berevoescu (coord., 2004); Sandu (2005); Berescu et al. (2006); Berescu et al. (2007); CPARSD
(2009); Stănculescu (coord., 2010); Botonogu (coord., 2011)
xxiii Sondaj de opinie realizat în anul 2011, pe baza aplic ării unui chestionar în rândul medicilor de familie (141 medici de
familie practican ți și non -practican ți în cadrul proiectului ’’ Si ei trebuie sa aiba o sansa! – Program de sprijin pentru
integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu tulburari de spectru aut ist’’, implementat de Fundatia Romanian Angel
Appeal, în parteneriat cu MMFPSPV, Asocia ția de Psihologii Cognitive, Ia și.

xxiv Astfel, dacă în anul școlar 2011/2012, trei pătrimi dintre copiii de 6 ani erau înscriși în grădiniță și aproape 20% în
învățământu l primar în anul școlar 2012/2013, numai 17,8% dintre copiii de 6 ani mai erau cuprinși în grădinițe și peste
73% erau deja în ciclul primar.
xxv Conform datelor INS există în prezent peste 120.000 de persoane care nu au finalizat nici măcar învățământul p rimar.
Programul A doua șansă școlariza în 2012 puțin peste 8000 de persoane, anual aproximativ 1500 de persoane intrând în
acest program, marea majoritate fiind tineri de 20 de ani și peste.
xxvi Programul național care a promovat această politică este prez entat în detaliu în portatul dedicat
www.alegetidrumul.ro
xxvii Așa cum demonstrează și analiza de nevoi realizată în cadrul proiectului Zone Prioritare de Educație, derulat în cadrul
Campaniei Național UNICEF Hai la școală! (2009 -2013)
xxviii Familii în dificultate, copii vulnerabili – SCR. Eșantionul folosit în cercetare a fost unul teoretic, pe cote. Cercetarea a
fost realizată pe 200 de persoane din 11 județe, părinți (86%) sau alte rude ale copiilor din 12 Centre Educaționale ale
Organizației Salvați Copiii
xxix Vezi site -ul proiectului: http://www.prevenireaviolentei.ro/cercetare/proiectul -becan/rezultatele -cercetarii/ precum si
articole derivate din aces ta
xxx Statisticile oficiale privind cazurile de violență școlară raportate anul trecut au avut ca sursă a datelor plângerile
înregistrate la Poliție.
xxxi Roma Early Childhood Inclusion (RECI) Overview Report, Fundația pentru o Societate Deschisă , Unicef, 2012, p28,
INSOMAR, 2009; UNDP/World Bank/EC Regional Roma Survey (2011). pentru percepția discriminării pe piața muncii vezi
și Observatorul social, Universitatea din București, 2010, anchetă reprezentativă la nivel național pe angajatori și ang ajați
xxxii Cercetarea derulată de organizația Împreună a identificat astfel de cazuri în 31% din unitățile de învățământ
analizate.
xxxiii Raportul copiilor privind respectarea drepturilor copiilor din România, DPC, 2007, chestionar aplicat în 2006 pe un
eșantio n de 7.424 de elevi cu vârste între 12 – 19 ani; doar 29% dintre repondenți au apreciat că acești copii cu dizabilități
sunt integrați în mare măsură
xxxiv Cea mai mare pondere dintre tinerii de 15 -18 ani din Europa, conform Eurobarometrul Depturilor Copilului , 2009, p.8

52

LISTĂ ABREVIERI

ANITP – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
CCC – Comitetul Consultativ de Coordonare
CE – Consiliul Europei
CES – Cerințe Educative Speciale
CNCD – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
DGASPC – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
DPC – Direcția Protecția Copilului – MMFPSPV
EC – European Commission
FONPC – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
FSE – Fondul Social European
HBSC – Health Behaviour In School -Aged Children
HHC – Hopes and Homes for Children
INS – Institutul Național de Statistică
MMFPSPV – Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
OMS – Organizația Mondială a Sănătății
ONU – Organizația Națiunilor Unite
PIB – Produsul Intern Brut
PIRLS – Progress in International Reading Literacy Study
PISA – Programme For International Student Assessment
REF – Roma Education Fund
SPAS – Serviciul Public de Asistență Socială
TIMSS – Trends in International Mathematics and Science Study
UE – Uniunea Europeană
UNDP – United Nations Development Programme
UNPCJ – Uniunea Națională a Președinților Consiliilor Județene
WB – World Bank
WHO – World Health Organization