Scopul studiului [619150]

0

Cuprins

Introducere 1
Capitolul I – Etiopatogenia a fecțiunilor psihice 3

Capitolul II – Infuența medicației antidepresive asupra sănătăț ii orale 21

Capitolul III – Evaluarea sănătății orale a pacienților cu afecțiuni psihice
din Iași
 Introducere
 Scopul studiului
 Material și metodă
 Rezultate 28
28
29
29
34
Discuții 48
Concluzii 52
Bibliografie 53

1
Introducere

Sănătatea fizică precară cu care se confruntă persoanele cu boli psihice grave a fost
în centrul atenției in ultimul deceniu , în special în ceea ce privește diabetul zaharat , bolile
cardiovasculare, bolile pulmonare cronice și cancerul. O atenție mai mică a fost acordată
problemei sănătății orale chiar dacă este o part e importantă a sănătății fizice și este legată de
multe dintre bolile cronice.
Persoanele cu boli mintale, cu boli psihice deosebit de grave, prezintă un risc mai
mare de a avea probleme de sănătate orală din cauza nutriției și a igienei orale
necorespunzătoare , a consumul ridicat de b ăuturi zaharoase , a comportamentul ui abuziv de
substanțe comorbide, inclusiv al tutunului, alcoolului sau psihostimulant e dar intr -o mare
masura și barierele financiare sau de altă natură care împiedică accesul la îngrijirea dentară.
Xerostomia este un factor major de risc pentru problemele de sănătate orală și este adesea
asociată gingivit ei ca rezultat al deficiențelor nutriționale secundare p sihozei sau anorexiei
nervoase . Secreția salivară scăzută datorată patologiei glandei parotide a fost descrisă la
pacienții cu bulimie în foarte multe studii. X erostomia poate fi un efect secundar al
medicamentelor psihotrope utilizate în mod obișnuit, în special a celor cu efecte
anticolinergice.
Patruzeci de ani de cercetari sunt disponibile cu privire la sănătatea orală deficitară a
persoanelor cu boli psihice, dar totuși rămâne o problemă uitată cu multe necunoscute în mare
măsură. Sănătatea orală a pacientilor cu afectiuni psihice are consecințe semnificative asu pra
calități i vieții acestora . Durerile dentare , aspectul inestetic al arcadelor edentate partial sau
total dar si protezele dentare pot exacerba retragerea socială, izolarea și scaderea respectul de
sine , precum și aparitia problemele legate de vorbire și de alimentare .
O colaborare mai strânsă între medicii de psihiatrii și medicii stomatologi este
importantă pentru a elimina barierele în calea îngrijirii, indiferent dacă acestea sunt
psihosociale sau financiare. Un medic dentist poate fi primul clinician c are suspectează o
afectiune psihica sau de alta natura existent. Pentru a compensa anumite neajunsuri cauzate
de compor tamentul pacientului dar si de actiunea medicatiei care poate afecta parametrii
salivari dar si comportamentali , medicii pot recomanda prin educație utilizarea produselor
salivare artificiale (pentru a aborda xerostomia), a apelor de gura ,a produselor fluorurate.

2
Factorii decizionali ar trebui să ia în considerare asigurarea unei îngrijiri
stomatologice gratuite și accesibile pentru persoan ele cu boli psihice și nu numai . Un
exemplu australian este programul " Tratament stomatologic pentru orice" . Aceasta este o
colaborare asertivă de serviciile de sănătate mentală și cabinetele stomatologice , prin care
echipele oferă servicii de sănătate me ntală și stomatologică în locuri greu accesibile, cum ar
fi case de pensionari, aziluri și spitale . Fluorizarea apei poate fi o soluție la nivel comunitar
pentru prevenirea afecțiunilor orale atât pentru populația generală cât și pentru cea cu
patologii ge nerale cu scopul prevenirii afecțiunilor orale.

3
Capitolul I
Etiopatogenia afecțiunilor psihice

Tulburările somato -psihice permit relaționarea dintre psyche și soma, reprezentând
simptomele psihice generate de o boală somatică adică, reacția în sfera psihică a bolnavului
față de simptome le sale de suferință subiectivă . Tulburările depresive sunt legate de
numeroase afecțiuni medicale. Bolile cronice care cauzează durere și limitează interacțiunile
sociale sunt fre cvent acompaniate de demoralizare și tulburări depresive. Comorbiditatea cu
cancerul este una verificată. Stresul este unul dintre elementele care pare să crească
probabilitatea apariției depresiei. Oamenii cu spectru îngust de activitate socială și
profes ională sunt mai expuși la tulburări depresive, implicit a bolilor somatice. Lipsa unei
relații intime crește probabilitatea apariției depresiei atunci când indivizii sunt confruntați cu
evenimente de viață stresante. De asemenea, indivizii care nu au copii care să le ofere suport
în perioada post doliu, au un risc mai mare de dezvoltare a depresiei. Mai mulți factori
sugerează un risc crescut al apariției tulburărilor depresive în decurs de un an și o mare parte
dintre ei dezvoltă cel puțin o stare somatică negativă , cum ar fi: a fi divorțat sau separat, a fi
văduv, depresie anterioară, antecedente familiale, evenimente stresante majore, dependență
de substanțe, boală somatică, izolare socială, relații intime dificile, pierderea mamei înainte
de vârsta de 1 1 ani, schimbare în sistemul de suport social, tratamente cu anumite
medicamente (hormoni, steroizi, contraceptive), abuz de substanțe (alcool, droguri), iar la
femei, nivelul scăzut de educație, istoric marital instabil, perioada postpartum.
Starea de sănătate a individului are un impact major, pozitiv sau negativ, asupra stării
sale de bine, asupra societății în care trăiește. Boala reprezintă o deviere de la starea de
sănătate, datorită unor modificări de mediu intern sau sub acțiunea unor age nți din mediul
extern, afectează întreg organismul sau numai anumite părți ale sale, are o etiologie
cunoscută sau nu, o anumită patogeneză, evoluție caracteristică, simptome clinice și
paraclinice și un anumit prognostic, în funcție de gravitatea sa. Date generale Starea de
sănătate este definită de O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății) încă din anul 1946, ca
fiind “starea de bine completă, atât din punct de vedere fizic, mental și social și nu doar de

4
absența bolii sau a infirmității”, definiție ce a condus spre o nouă înțelegere a bolii, ca o
problemă multidisciplinară.
Starea de sănătate are o legătură indisolubilă cu tipul și calitatea vieții, aceasta din
urmă deținând un rol important în privința îngrijirilor de sănătate și influență as upra deciziei
pacientului sau a medicului, privind alegerea tipului de tratament adecvat afecțiu nii de care
acesta suferă. De cele mai multe ori, pacienții care se adresează pentru un tratament de
specialitate unui cabinet dentar, în foarte puține cazuri p rezintă o stare de sănătate perfectă,
de cele mai multe ori ei acuză cel puțin o afecțiune generală, situație frecventă, mai ales la
pacienții cu vârste de peste 45 de ani. Recunoașterea semnelor și a simptomelor clinice, care
caracterizează afecțiunile si stemice ale pacienților, presupun din partea medicului dentist
cunoștințe medicale complexe, capacitatea de a le corela cu tratamentul ce urmează a i se
efectua pacientului, cu starea sa emoțională și psihică, a modului de percepție a bolii sale de
către p acient, a medicației sale și a efectelor secundare pe care aceasta le poate de termina. O
problemă extrem de dificilă din punct de vedere științific, este stabilirea unei relații de
cauzalitate între existența unor afecțiuni sistemice și modificările apărute la nivelul aparatului
dento -maxilar.
Există multiple afecțiuni sistemice, care au repercursiuni asupra componentelor
viscerale sau somatice , dar cele mai puțin cunoscute sunt cele apărute la nivelul aparatului
dento -maxilar. Nu de puține ori leziunile observate la nivelul cavității orale pot servi ca
elemente de diagnostic în depistarea unor afecțiuni grave, precum leucozele, avitaminozele,
diabetul zaharat etc. În studiul leziunilor bucale este bine să ținem seama de faptul că, există
o mare variabilitate a formelor lezionale, care își găsesc explicația în particularitățile de
reacție ale complexului tisular, în unele situații speciale ale bio troficității tisulare. De
asemenea, urmărirea evoluției spontane a leziunilor orale sau sub tratamentul medicamentos
al afecțiunii de bază, se constituie într -un indiciu complementar foarte util în aprecierea
evoluției tabloului clinic al bolii și ca atare , un ind icator obiectiv de prognostic. (1) În
practica stomatologică (de medicină dentară), aproape în orice intervenție terapeutică există
posibilitatea apariției unor incidente, accidente sau complicații, o mare parte a acestora
putând să fie legate de i ncompleta cunoaștere a patologiei pacientului. Să nu uităm că
suferințele stomatologice pot constitui semne precoce ale unei patologii sistemice, adesea de
o mare gravitate sau pot fi determinate de efectele secundare ale medicației utilizate de către
pacient. Incidente și accidente pot apărea și în legătură cu o atitudine terapeutică inadecvată,
care constituie o iatrogenie și de cele mai multe ori în timpul unor intervenții terapeutice de
lungă durată, în timpul unei intervenții chirurgicale, precum o ext racție dentară, o inserare de

5
implanturi dentare etc., sau de ce nu, chiar și după o simplă și banal ă anestezie loco –
regională. Implicarea medicului dentist în tratamentul unui pacient cu starea generală
compromisă de existența unei afecțiuni generale comp lexe, necesită cunoștințe de medicină
generală, o pregătire medicală continuă, care să aibă în cent rul său omul și sănătatea lui . (2)
Clasificarea sănătății pacienților cu risc după ASA (Societatea Americană de
Anesteziologie) Pentru a ajuta medicul dentist în alegerea deciziei terapeutice a pacienților cu
risc în producerea unor accidente, Societatea Americană de Anesteziologie (ASA) a stabilit
un criteriu de clasificare a sănătății pa cienților, astfel ( 2)
 ASA I – pacient care nu indică exi stența unei boli sistemice manifestă clinic,
tratamentul stomatologic nu pune probleme deosebite, ci executarea unor manopere
de rutină, cu risc minim de declanșare a unor reacții adverse;
 ASA II – în care pacientul prezintă o boală sistemică în formă ușo ară spre moderată
și/sau un factor semnificativ de risc pentru sănătate (alergie medicamentoasă, fumat,
sarcină, etc). Se cere o conduită atentă în cabinet și precauții de rutină, necesare
evitării oricărui risc de apariție a unor accidente sau incidente n edorite;
 ASA III – pacientul prezintă o boală sistemică severă, cu simptome manifeste care -i
limitează activitatea fizică cotidiană, cu un echilibru fragil din punct de vedere
medical. La nivel de cabinet dentar se cer precauții de rutină și modificarea
tratamentului stomatologic, în funcție de simptomatologia clinică a bolnavului, fiind
de dorit consultul medicului specialist, care îl are în îngrijire;
 ASA IV – pacient cu o boală sistemică gravă, care îl imobilizează și reprezintă un risc
pentru viața sa . Este necesar un consult de specialitate înainte de orice tratament
stomatologic și aplicarea tratamentului într -o unitate spitalicească, dotată cu serviciu
de intervenție, în caz de urgență.
 ASA V – pacient cu o stare generală precară, cu șanse minime d e supraviețuire, la care
trebuie efectuat doar tratament stomatologic de urgență, atunci starea sa de sănătate se
ameliorează, încât să permită acest lucru.
Definiția stării de sănătate Este dificil de stabilit o asemenea definiție și aceasta din
mai multe considerente, descrise de Plozza B.L. și Diamandescu I.R. în cartea intitulată
„Dimensiunea psihologică a pract icii medicale” în anul 2000 .(2)

6
o posibilitatea evoluției „subterane˝, asimptomatice în plan subiectiv și al
examenului clinic, a u nor procese patologice, ce pot fi decelate doar prin
examene paraclinice;
o datorită subiectivismului pacientului, care întârzie decelarea bolii sau o
semnalează în mod eronat; După Pambuccian (3), boala poate fi caracterizată
în felul următor:
o subclinică, caz în care, în lipsa simptomelor, diagnosticul se stabilește prin
metode de laborator, cu evidențierea agentului patogen sau a răspunsului
imunologic al organismului;
o funcțională, în care simptomele nu apar pentru o perioadă de timp legate de
leziuni organice, ci reflectă tulburări funcționale ale sistemelor anatomo –
fiziologice;
o idiopatică, când este vorba de o afecțiune cu etiologie și patogeneză
necunoscute; – boală profesională, o categorie specială, care reprezintă
îmbolnăviri prin acțiunea unor agenți nocivi de natură fizică, chimică sau
biologică, caracteristică unei anumite profesiuni.
Totuși, bolile pot fi clasificate după multiple criterii, precum: m odul de evoluție,
etiologie, organe și sisteme afectate, sindroame, care reprezintă o asociere de semne și
simptome, ce alcătuiesc împreună un tablou morbid caracteristic.
După definiția actuală a sănătății dată de O.M.S., aceasta reprezintă „st area de bine
psihic, somatic și social a individului”, iar pierderea ei o reprezintă boala, „o situație
existențială, diferită de cea normală˝, trăită de individ. Prin boală, individul își pierde unul din
atributele sale esențiale: “starea de sănătate, car e îi condiționează o adaptare normală la
exigențele mediului, inclusiv cele autoimpuse și este sinonim cu o stare de confort psihic și
somatic˝. (4)
Boala determină asupra individului influențe biologice, prin disfuncțiile pe care le
produce, inclusiv disfuncții psihologice, afectându -i viața socială prin diferite manifestări,
cum ar fi: restrângerea unora dintre activitățile sale motrice sau fiziologice, limitarea sau
renunțarea la activitatea profesională și la unele activități extraprofesion ale, modificări ale
relațiilor cu persoanele din anturajul său, i mplicații economice etc .(5) Stresul psihic, cum
este cel determinat de contactul cu un cabinet dentar și cu mediul și tratamentele specifice
acestuia, poate determina apariția unor simptome caracteristice unei boli generale, cum ar fi
hipertensiune arterială, poate determina apariția unor pusee acute evolutive ale bolii (criză

7
epileptică, criză ulceroasă, hipoglicemie etc.), poate induce apariția unor complicații (reacții
alergice, un infarct de miocard la un vechi cardiac etc.), grave sau mai puțin grave și uneori,
de o gravitate deosebită. (4)
Aproape că nu există boală generală care, să nu aibă influențe asupra aparatului dento –
maxilar, care să nu prezinte manifestări la nive lul structurilor cavității orale. Patologia bucală
reprezintă o reflectare a suferințelor organismului, care se răsfrâng asupra deciziei, privind
efectuarea unui tratament stomatologic. De cele mai multe ori este necesar discernământ și o
atitudine respons abilă a medicului, cu privire la riscurile posibile și a capacității sale de a
interveni rapid și eficient, în cunoștință de cauză, în momentul producerii accidentului sau
incidentului. În atitudinea noastră terapeutică trebuie să evaluăm corect starea fiz ică,
biologică, psihică a pacientului, să apelăm la nevoie la acceptul specialistului în problema de
sănătate pe care o prezintă pacientul și să ținem seama de n evoile și cerințele sale. (6)
Așa după cum rezultă din literatura de specialitate studiată, foarte multe dintre
afecțiunile generale ale pacienților noștri pot fi subiectul discuției privind managementul
dentar, dintre acestea însă foarte importante sunt afecțiunile cardio – și neuro – vasculare,
neurologice, endocrine, psihice, autoimu ne etc. Vom încerca să redăm implicațiile câtorva
dintre aceste afecțiuni generale în managementul dentar, în funcție de datele din literat ura de
specialitate studiată. Afecțiunile sistemice sunt implicate adesea în apariția unor accidente,
incidente, com plicații în cabinetul dentar.
Pentru a face o evaluare corectă a stării de sănătate generală a pacientului,
anamneza atentă este obligatorie, făcându -se referire la fiecare sistem și aparat în parte.
Medicul dentist nu trebuie să stabilească diagnosticul bolii generale, dar intră în obligația sa
să trimită pacientul la medicul de familie, atunci când suspectează o afecțiune generală
nediagnosticată sau când cea cunoscută de pacient poate constitui factor de risc în terapia ce
urme ază a fi ef ectuată în cabinetul dentar . (7)
Consultul interdisciplinar este astăzi o realitate, medicul generalist trimite adesea pacientul la
medicul dentist pentru diagnosticul și managementul unor leziuni asociate bolii de bază sau a
terapiei acesteia și reciproc, medicul dentist apelează la consultarea generalistului, atunci
când pacientul său prezintă probleme grave de risc la tratamentul stomatologic. Consultul
interdisciplinar are rolul de a limita responsabilitatea medicului dentist, va ușura eventual
anxietatea pacientului, va aduce informații suplimentare asupra stării de sănătate și a
eventualelor riscuri, l a care este expus pacientul .(7) Dar ceeea ce trebuie precizat și bine
înțeles, este că, medicul dentist este cel care ia deciz ia, privind conduita terapeutică a
pacientului și este respon sabil de tratamentul aplicat.

8
Afecțiunile sistemice sunt implicate adesea în apariția afecțiunilor loco –
regionale. Dacă este să facem referire la interelația dintre afecțiunil e dento -parodontale și una
dintre cele mai frecvente afectări ale sistemului vascular și anume, ateromatoza sistemului
arterial cervico -cerebral, aceasta se localizează la om cu predilecție în regiunea proximală a
arterelor cervico -cerebrale. Această local izare, observată încă din perioada lui Virchow, se
explică prin mecanismul hemodinamic de formare a aterotrombozei la nivelul crosei aortei,
arterei carotide primitive și la originea arterei carotide externe și interne. Cu cât ne depărtăm
spre vasele corti cale, acest proces se atenuează încât, la nivelul vaselor cerebrale și ale
masivului cervico -facial și la nivelul aparatului dento -maxilar, aceste procese sunt minime.
Factorii principali, care determină aceste modificări predilecte în regiunea cervicală s unt
legați de următoarele: (8) hipertensiune arterială, diabet, sifilisul vascular, dislipidemii,
homocisteinemia, factorii toxici, fumatul , obezitatea, factorii genetici etc.
Și în neurologie sunt cunoscute numeroase afecțiuni, în care, t ensiunea arterială
ajunge la zero în poziție de ortostatism, cum este boala Schay -Drager sau în care apar atrofii
musculare (miotonia atrofică Steinert), în care apar și modificări dento -alveolare bine
cunoscute în literatura neurologică de specialitate. Unele dintre aceste modificări sunt
genetice, altele, cum este scleroza laterală amiotrofică sau boala Charcot , nu sunt de natură
genetică. Aceste afecțiuni degenerative se manifestă printre altele și prin atrofii la nivelul
limbii, dar și a altor structu ri. Nu trebuie neglijate sau trecute pe plan secundar nici
modificările dento -parodontale din colagenozele majore, precum lupusul eritematos
diseminat, sindromul Sjögren, de rmatopolimiozita etc. (9)
Depresia
Depresiea este o tulburare neuropsihia trică, care debutează la orce v ârsta și po ate
avea grade diferite de severitate, iar simptomul principal îl reprezintă persistența dispoziției
diminuate și anxietatea. Cercetările stiințifice efectuate recent au relevat multiplele date
importan te privind apariția și funcționaria organismului în depresie. Astfel în această lucrare
este prezentată: trasaturile de evoluția clinica, neurobiologia, psihopatologia și abordarea
psihoterapeutică a depresiei, la fel și corelarea depresiei cu valorile vie ții. (10)
Depresia este sindromul psihiatric cel mai frecvent întâlnit în practica psihiatrică,
apreciinduse că pe puțin unul din cinci oameni va experimenta în viață un episod depresiv ce
va necesita intervenția psihiatrului. Depresia majoră este una dintre cele mai mari proble me
de sănătate publică a țărilor occidentale. Se prevede că va deveni a doua cauză de moarte
prematură până în 2020, sau de dizabilitate (11). Depresia este considerată a 5 a cauză de

9
mortalitate în întreaga lume, fiind responsabilă de aproximativ 4 % dint re decesele de cauză
medicală. În ciuda acestor date, depresia rămâne totuși, o boală ,,obscură”, foarte mulți dintre
pacienți ținând secretă simptomatologia depresivă, aceasta fiind considerată un semn de
,,slăbiciune”. Femeile sunt de două ori mai expuse riscului de depresie, iar simptomatologia
se accentuează cu vârsta. Studii recente arată că incidența depresiei este în creștere la grupuri
de vârstă din ce în ce mai tinere, în special la bărbați tineri, ceea ce poate avea ca urmare
creșterea riscului su icidar. Deși există posibilitatea ca simptomele depresiei să apară mai
frecvent la persoanele excluse social și dezavantajate din punct de vedere economic, bolile
depresive pot afecta persoane din aparținând tuturor claselor socio -economice.
Un important loc în cadrul morbidității psihiatrice și generale este ocupat de
tulburările afective, prevalența lor fiind în continuă creștere, pe măsură ce condițiile
socioeconomice se schimbă, apar permanent elemente perturbatoare, însă și asistența
medicală se dezvoltă. Incidența depresiei este între 80 și 200/100.000/an la populația de sex
masculin și între 250 și 7800/100.000/an la femei. Prevalența în țările occidentale este între
1,8 și 3,2% la bărbați și între 2 și 9,3 % la femei. Prevalența simpto melor de tip depresiv este
mult mai mare, de până la 20%. Experții Organizației Mondiale a Sănătății apreciază că „în
fiecare an, în lume, cel puțin 100 de milioane de persoane dezvoltă o d epresie identificabilă
clinic” . Există actualmente un consens al cl inicienilor și cercetătorilor potrivit căruia „boala
depresivă constituie cea mai frecventă afecțiune psihia trică” , ea fiind „de 10 ori mai frecventă
decât schizofrenia” (H. E . Lehmann, 1985, Gastpar -1986, 1987, citând studii diverse ca
metodologie, apreci ază prevalența depresiei între 3,9 și 6,8%. )
Pentru depresia nevrotică studiile citate menționează o prevalență cuprinsă între 0,3
și 63%, iar pentru cea psihotică, prevalența este între 0,1 și 1,1%. Prevalența este foarte
variabilă în diver se țări europene. De exemplu, pentru Elveția, Agosti –1974 , comunică o
prevalență a depresiei de 2,5%, iar ulterior, Gastpar –1979 , apreciază frecvența depresiei ca
fiind de 23% din populație. Depresia semnificativă din punct de vedere clinic este estima tă la
15% dintre persoanele oricărei populații (la femei chiar 25%). Tulburările afective, în special
cele depresive, ocupă un loc central nu numai în cadrul epidemiologiei lor individuale, ci și în
ansamblul morbidității generale. Riscul pe toată durata v ieții a apariției unui episod depresiv
major ajunge până la 25 % la femei și 12 % la barbați, potr ivit estimărilor DSM -IV-TR.
Tulburările afective prezintă un înalt grad de interes din partea specialiștilor, atât
prin faptul că ele se carac terizează prin remisiuni și recurențe, iar perioadele intercritice sunt
susceptibile de a favoriza realizări semnificative și chiar performanțe. Vârsta medie a
debutului se situează spre sfârșitul celei de -a 3-a decade de viață, dar boala poate debuta la

10
orice vârstă, începând chiar din copilărie. Episoadele depresive par a fi mai frecvente la
femeile de condiție modestă sau din clasa medie, precum și la femei lipsite de suport social
(prieteni, rude), la cele care îngrijesc 2 -3 copii minori, la văduve și d ivorțate. Un risc major
de depresie îl au persoanele care au rămas fără mamă înaintea vârstei de 11 ani, prin deces
sau abandon.
Studii medicale desfășurate în rândul pacienților cu boli cronice au arătat că
depresia influențează negativ e voluția acestor afecțiuni. Din datele reunite si analizate de
Centrul Medical Bellanima, Reprezentant Național al European Depression Association
(EDA), reiese că depresia netratată este un factor major de risc pentru aceste boli cronice și
contribuie dire ct la deteriorarea stării de sănătate a bolnavilor.
„În februarie 2017, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că depresia a devenit
prima cauză de dizabilitate la nivel mondial, precizând totodată că între depresie și sănătatea
fizică există o relație de influențare reciprocă”, spune Codruț Țonoiu, manager general și
cofondator al Centrului Medical Bellanima.
În România, în 2015, au fost înregistrate aproape un milion de cazuri de depresie,
prevalența depresiei fiind a proape egala cu cea a cancerului (5% din populatie). Rapoartele
Uniunii Europene cataloghează depresia netratată sau nediagnosticată ca factor major de risc
în bolile cronice, agravând starea pacientului și contribuind direct la creșterea ratei de
mortali tate.
Aceleași rapoarte menționează că depresia crește cu 50% costurile tratării unor
astfel de boli.
„Pentru pacienții care suferă de o boală cronică, este uneori dificil să discute cu
medicii lor curanți despre felul în care se simt din punct de vedere psihic sau al trăirilor
emoționale – pot simți că le distrag acestora atenția de la simptomele fizice pentru care s -au
prezentat la medic, considerate mai importante. Cifrele ne arată însă că depresia poate deveni
un factor agra vant în rândul unor boli care au deja în țara noastră o rată d e mortalitate
ridicată”, Roxana Stoean, medic primar psihiatru în cadrul Centrului Medical Bellanima.
Tratamentul farmacologic al depresiei
Tratarea depresiei cu medicamente an tidepresive
Medicamentele antidepresive se încadrează în două categorii. Prima generație de
medicamente antidepresive este denumită antidepresive triciclice și ele sunt ca acțiune psiho –
chimică similare.

11
Antidepresive din generația a doua
A doua generație de antidepresive a apărut prin anul 1985 și este un grup mult mai
diversificat, cu patru sau cinci subgrupuri de medicamente antidepresive până în prezent.
Acest grup mai nou de medicamente antidepresive este de departe cel mai comun utilizat în
prezent, astfel:
SSRI – Medicamentele de tip SSRI reprezintă cel mai comun tip de tratament
farmacologic împotriva depresiei. SSRI înseamnă “selective serotonin reuptake inhibitors “ și
descrie mecanismul prin care ace ste medicamente acționează.
Mecanism: SSRI inhibă recaptarea de serotonină de către celulele nervoase care
trimit semnalul nervos. Astfel medicamentele de tip SSRI determină o creștere a cantității de
serotonină în spațiul sinaptic dintre neuroni.
SSRI sunt de ex Fluoxetine (Prozac), Sertraline (Zoloft) și Escitalopram
(Lexapro). (Fig.1.)

Fig.1. Medicamente SSRI
SNRI – Preparatele de tip SNRI stimulează recaptarea acestor doi neurotrasmițători care
sunt de importanță critică în depresie, serotonina si neuroepinefrina. SNRI înseamnă
“serotonin neuroepinephrine reuptake inhibitors”. Mecanism: acest tip de antidepresive are o

12
acțiune duală inhibând recaptarea atât de serotonină cât și de neuroepinefrină de către celulele
care trimit semnalul nervos.
Medicamente din acest grup sunt de ex Venlaflaxine (Efexor) și Duloxetine
(Cymbalta).
Preparatele de tip MAO -inhibitori
MAO înseamnă “monoamine oxidase inhibitor”. Aceste medicamente nu sunt
utilizate ca primă alternativă în tratamentul depresiei deoarece ele pot să interfere cu alte
medicamente și /sau alimente care conțin aminoacizi de tipul tiraminei, ca de ex brânză, carne
sau băuturi alcoolice.
Mecanism: medicamentele din grupa MAO inhibă o enzimă denumită
monoaminoxidaza (MAO) care este implica tă în metabolizarea neurotrasmițătorilor. În acest
fel, MAO are efect de creștere a cantității de neurotransmițători activi în creier.
Medicamente antidepresive din categoria MAO -inhibitori sunt de ex Moclobemide
(Aurorix). (Fig.2.)

Fig.2. Medicamente MAO -inhibitoare

Mirtazapine (Remeron)
Mirtazapine este un antidepresiv care nu se încadrează exact în grupele menționate
mai sus. Mecanismul de acțiune al Mirtazapinului nu este stabilit, probabil că acesta
acționează prin inhibarea receptorilor de tip adrenerg și produce creșterea accesului la
neuroepinefrină. Mirtazapinul are un efect de somnolență ca reacție adversă frecvent întâlnită
și ar trebui luat la culcare.
Bupropion (Wellbutrin)
Bupropion este o altă substanță din noua generație de medicamente antidepresive.
Acesta aparține clasei chimice de aminochetoni. Acțiunea sa este de a inhiba recaptarea de
neuroepinefrină ca și de dopamină. Pe lânga efectul antidepresiv Bupropion este de folos
celor ce doresc să se lase de fumat.

13

Antidepresivele triciclice
Antidepresivele triciclice reprezintă prima generație de antidepresive. Membrii
importanți ai acestui grup sunt Clomipramina (Anafranil), Imipramine (Imipramil) și
Amitriptilina. (Fig.3.) Acest grup provoacă mai multe reacții adverse decât noua generație de
medicamente antidepresive, cum ar fi de ex uscăciunea gurii, vedere încețoșată ca și tensiune
arterială scazută. De asemenea aceste medicamente sunt mult mai periculoase când se
supradozează. Reacțiile adverse sunt principalul motiv pentru care triciclicele nu prea sunt
folosite în prezent, și de ce Prozac și alte medicamente din noua generație de antidepresive s –
au folosit pe scară mai largă in momen tul apariției lor în comparație cu triciclicele. Nu este
vorba despre efecte mai bune ci de efecte adverse mai reduse decât ale triciclicelor.

Fig.3. Antidepresivele triciclice importante
Antidepresivele triciclice sunt încă folosite, în special în tratamentul formelor severe
de depresie sau în tratamentul depresiilor rezistente, atunci când antidepresivele mai noi nu
sunt suficiente.
Antidepresivele triciclice sunt oarecum mai “puternice” decât cele aparținând
antidepresivelor din ge nerația a doua. Medicamentele antidepresive triciclice sunt denumite
așa deoarece structura chimică a acestor substanțe are la baza trei cercuri benzenice. Cele mai
multe dintre ele acționează prin inhibarea selectivă a receptorilor de serotonină si
neuroe pinefrină.

14
Anxioliticele
Când depresia este însoțită de anxietate, și de regula așa se întâmplă, un medicament
împotriva anxietății (denumit și anxiolitic) poate fi adăugat tratamentului. Acest tip de
medicamente acționeaz ă în câteva ore, unele chiar în câteva minute. Pacientul obține o
reducere a stării de anxietate în timp ce starea de tristețe nu se reduce foarte mult.
Medicamente din grupul anxioliticelor este de ex Atarax (Hidroxizin).
Un alt grup de m edicamente numite benzodiazepine ca de ex Oxazepam,
Diazapam sunt folosite pentru tratarea componentei anxiolitice a depresiei. Componenta
anxiolitică oricum variază de la caz la caz așa că prescripția de medicamente este individuală.
De obicei un medicame nt împotriva anxietății este prescris numai la începutul primelor
săptămâni de tratament până când medicamentul antidepresiv începe să aibă efect.
Litiul
Tratamentul cu litiu este un tratament vechi folosit în tulburarea bi polară dar litiul
poate fi de asemenea o opțiune de tratament în depresiile unipolare la pacienții care nu au
înregistrat efect la alte antidepresive. Mecanismul de acțiune al litiului nu este încă stabilit.
Folosirea litiului este limitată însă de reacții le sale adverse cum ar fi afecțiuni ale rinichilor
ajungându -se după administrarea îndelungat la insuficință renală, boli de piele cum ar fi
psoriazis sau diaree cronică.
Epilepsia
Epilepsia este o afecțiune manifestată prin crize epileptic e recurente. Aceste crize
sunt de diferite tipuri. Unii oameni cu epilepsie pur și simplu „încremenesc” pentru câteva
secunde, după care își reiau activitatea de dinainte; aceasta a fost denumită criză de tip
absență. Alte persoane au crize mai dramatice, chiar înspăimântătoare: membrele au mișcări
spasmodice pentru câteva momente, constituind ceea ce se numește o criză tonico -clonică.
Deși par atât de diferite, toate crizele au o trăsătură comună: ele survin când o parte
a creierului, în m od brusc, nu mai funcționează normal și semnalele electrice cerebrale devin
haotice.
Pentru a înțelege ce se petrece în timpul unei crize epileptice, trebuie să înțelegem
cum funcționează creierul în mod normal. Creierul este constituit din milioane de celule
numite neuroni. Acești neuroni controlează totul, de la ridicarea unui deget până la amintirea
primei biciclete. Neuronii comunică prin intermediul semnalelor electrice. Ei formează o
serie de rețele neuronale, prin care semnalul electr ic circulă în interiorul creierului. Când
neuronii descarcă prea rapid sau anormal, puteți avea o criză.

15
Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai putin de jumatate din bolnavii
de epilepsie, au o cauza primară neindetificabilă .
Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi:
 traumatismele craniene
 tumorile cerebrale
 infecț iile cerebrale
 accidente vasculare cerebrale
Epilepsia poate aparea și la persoanele fară factori d e risc. Nu poate fi identificată
ȋntotdeauna o cauză. Acest lucru este valabil, ȋn special, ȋ n multe forme de epilepsie la copii.
La unele persoane, epilepsia se datoreaza unei tumori, infecț ii sau traumatisme cerebrale.
Epilepsia apare ma i frecvent la copii dec ât la adulti. Este posibil sa existe agregare
familiala (adica mai multe cazuri de epilepsie in fami lie), dar nu este obligatoriu să existe
istorie familială de ep ilepsie pentru ca cineva sa facă epilepsie.
Convu lsiile epileptice apar atunci c ând descarcarile electrice anormale ale
neuronilor perturba echilibrul normal al impulsurilor n ervoase. Factorii care determină aceste
descărcă ri electrice an ormale nu sunt ȋ ntotdeauna clari.
Afecțiunile care pot duce la apar iția epilepsiei sunt:
 traumatismele craniene
 accidentele vasculare cerebrale sau a lte boli care afecteaza circulația sangvină la
nivelul creierului
 ateroscleroza (depunerea de gră simi) arterelor cerebrale
 tumorile cerebrale
 infecț iile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita
 boala Alzheimer
 abuzul de bă uturi alcoolice
 abuzul de droguri ș i perioada de dezintoxicare
Tumorile, zonele de ț esut cicatriceal datorate traumatismelor sau altor b oli pot
deteriora o anumita zonă din creier și pot determina convulsii parț iale.
Cu to ate acestea, epilepsia poate apărea ȋn absența tuturor acestor condiț ii.
Simptomele epilepsiei
Crizele epileptice pot fi împărțite în două grupe: crize parțiale și cri ze generalizate.
Crizele parțiale afectează numai o anumită zonă din creier, astfel încât numai partea
corespunzătoare a corpului va fi implicată. Spre exemplu, dacă criza este declanșată de aria

16
cerebrală care controlează piciorul stâng , pot apărea succesiuni de mișcări spasmodice
involuntare la nivelul piciorului. Sau puteți simți brusc un miros bizar, pe care ceilați nu -l
simt, ori puteți auzi un sunet anume. În crizele parțiale simple, pe toată durata crizei sunteți
perfect conștient de lumea înconjurătoare. În crizele parțiale complexe, nivelul de vigilență
este afectat, astfel încât este posibil să nu vă amintiți criza sau să nu conștientizați când
aceasta se desfășoară.
Crizele generalizate, după cum sugerează și de numirea, afectează o regiune mai
mare din creier. Acestea includ crizele de tip absență, în care pacientul este „încremenit”
pentru câteva secunde și crizele tonico -clonice, în care pacientul are convulsii.
Convulsiile sunt singurul simpot om vizibil al epilepsiei . O convulsie este o
schimbare ȋn senzații indusa de o scurtă și bruscă dereglare electrică la nivelul creierului.
Există mai multe tipuri de convulsii.
1. Crize c omițiale generalizate:
Petit-mal (absence seizures) – caracteristice cel mai adesea copiilor, apar intre 5 și 12
ani și se prezintă prin lipsa temporară a conștientei, c âteodata persoanele privind ȋn gol.
Crizele ȋncep și se ȋ ncheie brusc;
Crize atonice (drop at tacks) – produc pierderea bruscă și temporară a tonusului muscu lar;
Crize mioclonice – sunt reprezentate de contracții rapide și scurte ale muș chilor corpului, cel
mai adesea av ând loc pe ambele parți ale corpului ȋn acelaș i timp;
Crize tonico -clonice (grand -mal/convulsii) – cel mai cunoscut tip de criză . In timp ul fa zei
tonice, ritmul respirației poate scădea sau poate ȋnceta, ea revenind ȋ n timpul fazei clonice la
un ritm mai scă zut. In timpul fazei clonice au loc convulsiile propriu -zise. In timp ul
episodului epileptic, limba și buzele pot fi mușcate. Contrar pă rerii general accepta te,nimic
nu trebuie sa fie pus ȋn gura persoanei ȋn timpul unei crize,ȋ ntoarcere a sa pe o parte fiind
suficientă pentru a ȋ mpiedica sufocarea sa.
2. Crize comiț iale par țiale:
crize parțiale simple: ȋn aceste crize, conștiența este menținută. Totuș i, persoane le care au
acest tip de crize iș i dau seama ca nu p ot vorbi sau chiar nu se pot mișca p ână când criza nu a
trecut. Ele iși pot aminti exact ce s -a ȋntamplat ȋ n timpul crizei. Acest tip de criză poate
modifica mișcările (prin miș cari anormale ale lim bii sau clipit des s.a.), senzațiile (se poate
modifica percepț ia asupra lucrurilor; persoana poate simți pe piele o briză sau po ate auzi
diferite sunete s.a.) și emoț iile (poate induce frica, furia, fericire s.a.).
crize parț iale comp lexe (epilepsie psihomotorie): ȋ n timpul unei a stfel de crize persoana are
conștiența pierdută sau alterată, put ându-se afla ȋntr -o stare asemanată de experți unei stări de

17
transă sau de vis. Pe rsoana nu po ate interacționa cu ceilalți ȋntr -un mod normal, nu iși poate
controla mișcă rile, vorbirea sau acțiunile, nu știe ce face și nu iși va aminti la sfarșitul crizei
ceea ce s -a ȋntamplat.
Status epilepticus – se caracterizează prin crize prelu ngite sau repetitive, fară o
perioadă de recuperare ȋ ntre atacuri. Aceste atacuri implică riscuri, dintre cele mai grave:
obstrucția că ilor aeriene, acidoza, hipotensiune, hipertermie, edem cerebra l, hipoglicemie,
alterarea funcț iilor SNC.
Evoluț ia epilepsiei
Pe masura creș terii copilului, tipul si frecvenț a crizelor se poate modifica. La unele
fete, crizele de epilepsie devin mai frecvente ȋn perioada menstruației. Unii copii depășesc
boala spre sfarș itul adole scenței (remi sie spontană ).
Daca ȋntr -un interval de caț iva ani, copi lul nu a mai suferit nicio criză, medicul
poate lua ȋ n considerare posibilita tea reducerii treptate a medicației și, ȋn cele din urmă,
ȋntreruperea completă a acesteia.
Epilepsia afectează peste 40 de milioane de oameni în țările în curs de dezvoltare,
ceea ce reprezintă cca 80% din totalul pacienților diagnosticați cu epilepsie din întreaga lume.
Incidența generală a epilepsiei este în medie de 50 cazuri/100.000 locui tori/an în țările
industrializate. Persoanele cu un nivel socio -economic scăzut au un risc mai mare de a
dezvolta boala.
Tulburare mixta anxios -depresivă
Tulburarea mixtă anxios -depresivă reprezintă un diagnostic pus pacienților cu o
anxietate care nu poa te fi atribuită niciuneia din celelalte tulburări anxioase. Pe lângă aceasta,
pacienții mai prezintă și simptome depresive ale căror număr și durată nu sunt suficiente
pentru a pune diagnosticul de tulburare depresivă majoră sau tulburare distimică. (Fig.4.)

Fig.4. Tulburarea mixtă anxios -depresivă

18
Tulburarea mixtă anxios -depresivă este un diagnostic de excludere . Astfel,
simptomele pacientului au fost trecute prin toate criteriile de diagnostic ale tulburărilor
anxioase și depresive și nu îndeplines c toate condițiile necesare punerii unui diagnostic. Din
această cauză, numărul de cazuri ar trebui să fie destul de scăzut, ținând cont că simptomele
unei boli psihice trebuie să fie suficient de intense pentru a determina o slabă funcționare a
pacientulu i pe plan profesional sau social.
Sunt si situatii in care acest diagnostic este pus cu usurinta de catre persoane putin
familiarizate cu psihiatria si afectiunile asociate. Ar trebui sa fie putine astfel de diagnostice.
Dar sunt din ce in ce mai multe. As a ca ai grija ca diagnosticul sa fie pus de cineva care chiar
stie ce face.
Cu toate acestea, diagnosticul de tulburare mixtă anxios -depresivă este destul de
frecvent întâlnit, pe de o parte fiind preferat de medicii de pe alte specialități, care sunt
familiarizați mai puțin cu psihiatria, iar pe de altă parte datorită implicațiilor legale reduse.
Există posibilitatea ca un pacient, care prezintă dispoziție depresivă și anxietate în
același timp, să fie catalogat cu ușurință ca având tulburare mixtă anxios -depresivă, fără a fi
investigată cu atenție îndeplinirea criteriilor de diagnostic pentru o altă boală.
Prezența unei depresii pe lângă o tulburare anxioasă, mai ales dacă aceasta este veche,
nu este rară. Cele mai întâlnite situații sunt: tulburare anxioa să generalizată și tulburare
depresivă majoră, tulburare de panică și tulburare depresivă majoră sau fobie socială și
tulburare distimică. Dispoziția tristă, fără a face parte din tabloul unei boli depresive,
însoțește frecvent diferitele tipuri de tulbură ri anxioase.
Criterii de diagnostic:
Manualul de diagnostic DSM IV nu prezintă tulbuarea mixtă anxios -depresivă ca pe o
boală psihică. Definirea acesteia se face în ICD 10, un alt manual de diagnostic, criteriile de
diagnostic având ca puncte de plecare co existența simptomelor anxioase și depresive și
absența altor boli psihice.
Din această cauză tulburarea mixtă anxios -depresivă a fost puțin cercetată, fiind considerată
mai mult la limita dintre normal și patologic.
Tratament:
Medicația folosită este cea a ntidepresivă, cea mai bună alegere par a fi inhibitorii
recaptării serotoninei .
Cum simptomele bolii sunt de cele mai multe ori cel mult moderate, terapia cognitiv –
comportamentală poate fi o variantă mai bună decât medicația antidepresivă, în condițiile în
care pacientul manifestă deschidere pentru o astfel de terapie.

19
Tulburarea bipolară
Denumirea de tulburare bipolară arată prezența la aceeași persoană a două situații
diametral opuse: una cu dispoziție depresivă, ce poate face parte dintr -un episod depres iv și
alta cu dispoziție euforică, caracterizată de un entuziasm nejustificat față de evenimentele pe
care pacientul le trăiește. (Fig.5.)

Fig.5. Tulburarea bipolară
Această perioadă cu dispoziție foarte bună poate face parte dintr -un
episod maniacal , hipomaniacal sau mixt, în măsura în care sunt îndeplinite criteriile de durată
(ține de cel puțin patru zile) și în măsura în care mai sunt prezente și alte simptome: presiunea
de a vorbi, nevoie redusă de somn, distractibilitate, implicare imprudentă în a ctivități plăcute
și altele.
În realitate, dispoziția euforică, pe care o experimentează un pacient cu tulburare
bipolară, se caracterizează, mai degrabă, prin oscilații ale dispoziției, ajungându -se cu
ușurință la dispoziție tristă, iritabilitate și chiar tendință la agresivitate. Cea mai bună dovadă
a acestui lucru îl reprezintă faptul că pacienții, în majoritatea lor, își evaluează calitatea vieții
ca fiind la fel de bună ca atunci când nu au boala, dacă nu chiar mai rea.
Pacientul are foarte multe gîndu ri pe care le exprimă odată ce îi apar, fără să le mai
treacă printr -o cenzură proprie; astfel, poate ajunge să rănească persoanele din jurul său. Este
remarcat cu ușurință fluxul mare de idei, pe care le exprimă, fără să țină cont ce are de spus
interlocu torul său. Vorbește mult mai repede și mai tare decât obișnuia și trece cu mare
ușurință de la un subiect la altul ( presiunea de a vorbi și fugă de idei ).
Pacientul are tendința de a face planuri noi pe care nu ezită să le pună în practică.
Poate dori desc hiderea unei noi afaceri sau se poate apuca să scrie un roman, inițiative pe

20
care nu le -a mai avut până atunci. Aceste planuri sunt fanteziste și sortite eșecului dar
pacientul dovedește, în special la început, un entuziasm crescut în realizarea acestor ac tivități
(creșterea activității orientate spre un scop ).
Unii dintre pacienți par în căutarea plăcerii cu orice preț, neținând cont de
consecințele acțiunilor pe care le întreprind. Ajung astfel să cumpere lucruri pe care nu și le
permit, să conducă mașina intr-un mod riscant sau să întrețină relații sexuale cu persoane de
abia cunoscute ( implicarea imprudentă în activități plăcute ). Odată ce boala scade în
intensitate, pacientul ajunge sa regrete acest tip de comportament, amplificându -se
simptomele depres ive ce urmează de obicei unui episod maniacal sau hipomaniacal.
Durata somnului are un rol foarte important pentru pacienții cu tulburare bipolară.
Recuperarea somnului pierdut poate anunța ieșirea pacientului din episodul maniacal sau
hipomaniacal, la fel cum lipsa lui poate declanșa apariția unui nou episod.
Există posibilitatea ca pacientul să fie doar iritabil. În această situație, ajunge să fie
deranjat de lucruri mărunte, pe care pînă atunci nu le -ar fi băgat în seamă. Își exprimă în mod
direct nemulț umirea, spre surprinderea celor apropiați și are tendința de a reveni la conflicte
vechi ce păreau de mult uitate.
Lipsa de răbdare, exprimarea directă a unor păreri care îi pot răni pe cei din jur,
familiaritatea excesivă și iritabilitatea îi fac pe pacie nții bipolari să fie de puține ori priviți cu
simpatie. Din păcate, persoanele apropiate nu își dau seama că este vorba de o boală și că
trebuie tratată cu înțelegere și răbdare.

21
Capitolul II
Infuența medicației antidepresive asupra sănătăț ii orale

Termenul "boală mintală" este folosit pentru a descrie modelul clinic recunoscut al
simptomelor psihologice sau al comportamentului care provoacă o stare de sănătate acută sau
cronică proastă, suferință personală sau altele. Sistemul stomatognat , in complexitatea lui, nu
trebuie vazut ca o entitate separate de restul corpului, demonstrate fiind ca sanatatea orala
poate influenta negative sau pozitiv sanatatea generala si invers. Pacienții cu boli mintale
sunt predispuși să dezvolte probleme denta re. Aceasta se poate datora auto -neglijenței
generale asociate bolilor mintale, fricii de tratament, incapacității de a accesa serviciile de
sănătate dentară și efectelor secundare ale diferitelor medicamente utilizate în psihiatrie .
Disfuncț iile salive i – calitatea s i cantitatea salivei p ot fi afectate de multiple afecțiuni
medicale ș i tratamente. Nivelul cortiz olului salivar este sporit ca ră spuns la cortexul adrenal,
la factori de s tres cum ar fi anxietate cronică dentară, solicită ri ale unor activită ți stresante în
fața calculatorului, urmă rirea de materi ale video care induc anxietate și activitatea mușchilor
maseteri cauzate de scrâșnirea dinț ilor. Moda litățile de relaxare cum ar fi urmărirea unor
materiale video liniș titoare, ascultarea muzicii , pot micșor a nivelul de cortizol și amilază din
salivă.
Senzația de gură uscată poate avea o cauză psiholgică . Procese le psihologice sunt
adesea însoțite de senzații orale dezechilibrate ș i, de fapt, majoritatea indiv izilor au trecut
printr -o senzație de gură uscată în timpul unei perioade de stres acut. Împreună cu depresia,
stresul este asocia t cu senzația de gură uscată, fie ca rezultat al bolii înseș i, fie ca un efect
negativ al medicamente lor utilizate în ameliorarea stării psihologice . Aceste aspecte au fost
eviden țiate și în Sindromul de arsură la nivelul gurii (Burn ing mouth sindrome – BMS), boală
considerată, ca ș i brux ismul, o afecț iune psihosomatică a zonei orale, semnele ș i simptomele
acesteia încadr ându -se în diagnosticul diferenț ial al disfuncț iei glandei sa livare. Sindromul de
arsură la niv elul gurii este un set de senzații dureroase și de arsură în gură atunci când
investigația mucoasei clinice se dovedește a fi normală . Incident a BMS es te la aproximativ
3% din populaț ie și pac ienții sunt s urprinși în mod caracteristic că și alț ii suferă de bo ala lor,
deoarece ei nu au cunoștinț e generale despre ac easta. S -a presupus un mare numă r de agenț i
cauzatori:

22
o local (de exemplu, materialele dent are folosite la restaurarea dinț ilor); –
sistemic (incluzând lipsa de minerale, vitamine etc.);
o evenimente stresante din viață;
o probleme de sănătate mentală;
o dificultăți psiho -sociale.
Cercetă rile asupra co rtizolului la pacienț ii deprimaț i au dus la con cluzii interesante,
cu condiț ia ca aspectele teh nice ale probelor cu steroizi să fie controlate. Se pare că în cazul
depresiei există diferenț e în cortizolul salivar între pacient ii cu depresie endogenă și cei cu
depresie nonendogenă. În general, există o corelare între nivelurile de hormoni
adrenocorticotropici ș i cortizolul salivar, dar această relație nu este prezentă în cazul
pacienț ilor cu depresie endogenă , sugerând fie un efect al medicației, fie o tulburare a reglării
secreției de cortizol.
Vomitarea autoindusă ș i supraalimentarea sunt caracterist ici ale bulimiei nervoase.
Unele studii au ară tat că funcția parotidei este redusă în cazul bulimicilor, însemnând faptul
că fluxul salivar stimulat ș i cel din timpul somnului s unt redus e la cei cu sialadenită , iar
nivelurile totale de proteine ș i amilaze sun t sporite. Alte studii ale funcț iei glandelor parodide
și submandibulare nu au arătat diferențe în funcț ionare în relat ie cu valorile folosite ca model,
iar nivelurile de amilază erau echivalente .
Xerostomia e o afecț iune orală comună asociată cu mai mult de 500 de
medicamente . Polimed icația este cauza cea mai comună a xerostomiei (senzaț ia de gură
uscată) ș i a hipofuncț iei glan delor salivare (dovada obiectivă a unui flux salivar redus ) în
cazul persoanelor în vârstă . Cele mai frecvente tipuri de medicație cu potenț ial inhibitor al
fluxului salivar sunt cele cu acțiune anticolinergică și simpatomimetică.

Fig.1 . Xerostomia

Hipofuncția glandelor salivare reprezintă o afecț iune de cele mai multe ori trecută
cu vederea, astfel încât mulți pacienți care urmează o medicaț ie cu efect inhibitor al f luxului

23
de salivă se exp un unui risc sporit de complicaț ii orale cum ar fi carii dentare sau infec ții
fungice. Prin urmare, absenț a unor plângeri subiective ca uzate de senzaț ia de gură uscată nu
indică un nivel adecvat al producției de salivă . În mod corespunz åtor, diagnosticarea
hiposalivației induse de medicație necesită măsură tori ale fluxului salivar.

Fig.2. Carii dentare multiple

Fig.3 . Infecț ii fungice – Candida albicans
Pe lângă medicația orală cu efect inhibitor asupra cantității de salivă, alte modalităț i
chimioterapeutice, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia pot d uce la sch imbă ri calitative și
cantitative. Există o corelație între gravitatea hipofuncției glandelor salivare și nivelul de
expunere la radiaț ii. Xerostomia este una dintre plângerile cele mai comune în cazul
pacienț ilor care au suferit radioterapie ș i/sau chimoterapie.
Gura uscată este frecvent asociată cu boala parodontală deoarece saliva împiedică
dezvoltarea bacteriilor nocive la nivelul gurii, bacterii care produc bolile gingivale, infecțiile
cavității orale și cariile dentare . Xerostomia, dacă nu este tratată, poate face dific ile
mestecatul, mâncatul, deglutiția și chiar vorbitul.
Posibilele complicații ce pot apărea în cazul xerostomiei include gingivita (inflamația
a gingiilor), extinderea infecției, cariile dentare și căderea dințiilor.

24

Fig.4. Xerostomie ȋ n chimioterapie
Condiții cronice asociate cu hipofuncția glandelor salivare la adulți. Medicaț ie:
antidepresive, antipsihotice, antihistaminice, antiemetice (antivomitive), ant iretrovirale
(inhibitori pe bază de proteaze), decongestanț i, reprimatori de apetit, diuretice; iradiaț ie,
chimioterapie. Afecț iuni med icale: sindromul Sjögren, infecț ii virale (SIDA, hepatita C),
diabet necontrolat, boala Alzheimer, hipertensiune, depresie. Semne ș i simpt ome comune
asociate cu hipofuncția cronică a glandelor salivar :
 buze uscate, c răpate;
 limbă deshidratatå, uscată și fisurată ;
 cheilita angulară/pseudomembranoasă și afta (erythematous candidiasis);
 carii dentare (în special carii cervicale și carii pe radăcină);
 gingivită.

Fig. 5 Cheilita angulară

25

Fig. 6 Carii dentare cervicale Fig. 7 Carii dentare radiculare
SIMPTOME:
 nici unul (de multe ori poate fi asimptomat ică);
 dificultăți în înghiț ire, mestecare, vorbire;
 gust și miros neplăcut în gură ;
 iritarea gurii, buzelor, limbii;
 senzaț ii de arsură ale gurii, buzelor, limbii;
 dificult ate în purtarea protezelor detaș abile intra -orale;
 nevoia frecventă de a sorbi apă în timpul mesei;
 treziri frecvente în timpul nopț ii având senzația de gură uscată ;
 gură, nas, gât uscate.

Fig. 8 G ingivita
Nivelurile salivare de microor ganisme (Streptococcus mutants ș i Lactobacillus
acidophilus) și Candida al bicans sunt folosite în mod obișnuit pentru evaluarea
susceptibilităț ii la carii dentare, res pectiv candidoză bucală .
Evaluarea funcției glandei salivare joacă un rol foarte important în menținerea
sănătății orale ș i ar trebui să fie inclusă în prima vizită a fiec ărui nou pacient examinat, cât ș i
în observaț iile realizate cu ocazia vizitelor ul terioare. Indiferent de reclamațiile ulterioare,
există întrebă ri stan dard care pot identifica pacienț ii cu un risc spor it. Cele patru în trebări
evidenț iate:
Cantitatea de s alivă din gură este p rea mică, prea mare sau nu puteți face diferenț a?
Aveți dificultăți în timpul înghiț irii?

26
Aveți senzația de gură uscată atunci când mâncaț i?
Sorbiți lichide pentru a ușura înghiț irea alimentelor solide ? (12)

Infuența medicației anticonvulsive asupra s ănătății orale
Anticonvulsivantele de tipul fe nitoinei pot determina hipercreșterea gingivală ,la fel ca
și imunosupresoare – ciclosporina A, antihipertensive blocante ale canalelor de calciu .

Fig. 9 Hipercreș tere gingivală
Este de actualitate și larg acceptat faptul că indiferent de factorul etiologic
incriminat, hipercreșterea gingivală se caracterizează prin creșterea volumului țesutului
conjunctiv cu grade diferite de inflamație și fibroză și îngroșarea epiteliului. Gradul de
inflamație, fibroză, hiperplazia celulară depind de durata, doza și tipul drogului dacă
hipercreșterea este determinată de medicamente dar și de calitatea igienei orale sau de
susceptibilitatea individuală și factori ex terni.

27

CONTRIBUTII PERSONALE

28

Capitolul III
Evaluarea sănătății orale a pacienților cu afecțiuni psihice din Iași

3.1 Introducere

Tulburările psihice cuprind o gamă largă de tulburări psihiatrice. Pacienții cu tulburări
psihice au o serie de caracteristici speciale care pot provoca leziuni tisulare și / sau țesuturi
moi ale cavității bucale. Printre acestea, subliniază dificultatea de a comportament și
concentrare, împiedicându -le să respecte nevoia reală de îng rijire orală atât din punctul de
vedere al igienei, cât și în ceea ce privește percepția schimbărilor normale (13).
Multe persoane afectate de aceste tulburări nu pot îndeplini în mod satisfăcător igiena
orală. Acest fapt este agravat de utilizarea prelungi tă a medicamentelor care provoacă
uscăciunea gurii, precum și de utilizarea excesivă a produselor din tutun și a alcoolului care
contribuie la o stare de sănătate orală redusă (14).
Severitatea schimbărilor apărute se datorează unei combinații de factori. A dăugată la
aceasta, deja menționată, lezarea acestor indivizi și problemele psihomotorii care impiedica
accesa rea tratamentului stomatologic (15). Bolile cavității orale care afectează acești pacienți
sunt ace leași ca și în populația generală (caria dentară , boala parodontală, malocluzie), dar
apar în general frecvența este mai ridicată( 16).
Problemele de sănătate orală au fost asociate cu un risc crescut de alte boli (17).
Membrii echipei multidisciplinare ar trebui încurajați să ajute pacienții psihiatrici să-și
mențină sănătatea orală, ținând cont de nevoile lor speciale (18). Acești indivizi ar trebui să
primească o atenție timpurie și o îngrijire continuă pentru a preveni problemele viitoare (19).
Menținerea sănătății orale in parametrii optimi previne com plicațiile legate de
masticație , vorbire și înghițire, prevenind astfel focarele dentare de infecție și inflamație care
cauzează durere. De aceea, cercetarea privind bolile orale majore care afectează această
populație este de o importanță fundamentală pen tru planificarea unui tratament mai eficient.

29

3.2 Scopul studiului

Scopul acestui studiu a fost de a evalua sănătate a orală a p acienților cu probleme
psihice care au solicitat asistență medicală la Ambulatorul de Stomatologie a Spitalului Sf .
Spiridon din Iași .

3.3 Material și metodă

Acest studiu cross -secțional, descriptiv a fost realizat pe un lot de 30 de pacienți care
s-au adresat pentru servicii medicale cabinetului stomatologic din Ambulatorul de
Stomatologie Adulți, Spitalul Sf.Spiridon Iași în perioada octombrie 2016 – mai 2017. Acești
pacienți au fost diagnosticați cu diverse afecțiuni psihiatrice și se află sub control
medicamentos.
După semnarea consim țământului informat participanții la studiu au completat un
chestionar cu întrebări despre sex, vârstă, nivel de educație dar și legate de bolile generale
existente pentru care ei urmează tratamente medicamentoase.
După completarea chestionarului am consultat pacienții într -un cabinet de medicină
dentară cu ajutorul trusei d e consultație. Datele au fost înregistrate în fișa medicală atașată
chestionarului completat anterior.
Evaluarea sănătății orale a fost realizată de către un examinator calibrat anterior
pentru completarea fișei în sistemul de evaluare EGOHID(European Glob al Oral Health
Index Development) în care sunt evaluate statusul odontal, parodontal, ortodontic, protetic,
fluoroz a dentar ă și prezența leziunilor precanceroase.
Pentru a evalua prevalența și severitatea cariilor dentare, a fost utilizat indicele DMFT
– unde componentă "DT" reprezintă componentă dinți cariați a indicelui DMFT, ”MT” este
componentă dinți absenți de cauza carioas ă și”FT” componentă dinți obturați. 4
CPITN – Community Periodontal Index Treatment Needs (Ainamo, 1982)
utilizează pentru eva luare trei indicatori ai statusului parodontal:
prezența sau absența sângerării gingivale;
tartrul supra – și subgingival;
adâncimea pungii parodontale.
CPITN stabilește nevoile de tratament parodontal (TN) în funcție de situația clinică (CPI).

30
Pentru eval uarea CPITN se folosește o sondă parodontală cu vârf sferic, cu diamentru
de 0,5mm, cu gradații la 3,5, 8,5 și 11 mm. De obicei porțiunea dintre gradația 3,5 mm și 8,5
mm este colorată în negru pentru a ușura determinările.
Sextanți. Cavitatea orală este împărțită în sextanți definiți prin numărul dinților astfel:
18-14, 13 -23, 24 -28, 38 -34, 33 -43, 44 -48.
Un sextant se examinează numai dacă sunt prezenți doi sau mai mulți dinți și care nu
au indicație de extracție. Dacă într -un sextant este prezent doar un singur dinte, acesta se
include în sextantul adiacent.
Pentru tinerii cu vârsta până la 19 ani, pentru evaluarea CPITN se iau în calcul
următorii dinți: 16, 11, 26, 36, 31, 46.
Pentru pacienții peste 20 de ani se iau în calcul dinții din fiecare sextant, alegându -se
valoarea cea mai mare pentru fiecare sextant.
Pentru studiile epidemiologice care implică foarte multe cazuri se analizează doar
dinții din tabelul 1 (pen tru rapiditatea determinărilor) (tab.1).
Tabel 1. Schema pentru determinarea CPITN.
17 16 11 26 27
47 46 31 36 37
Criteriile de evaluare a indicelui CPITN sunt prezentate în tabelul IV.9, iar scorurile
CPITN în tabelul 2
Tabel 1. Valorile CPI și TN pentru CPITN.
Scor
CPI -TN Tratament de aplicat
0 sănătos
1 sângerare la sondare I instrucție – igienă orală (OHI)
2 tartru supra sau subgingival

II

I + detartraj
3 pungi parodontale până la 5 mm
adâncime
4 pungi parodontale peste 6 mm
adâncime III I + II + tratament complex
parodontal
În ceea ce privește statusul protetic au fost evaluate spatiile protetice prezente si daca
acestea au fost tratate protetic.
Pentru a colecta date privind condițiile țesuturilor moi orale, au fost observat a
întreaga mucoasă bucală, căutându-se prezența nodulilor, papule, vezicule, ulcer ații, plăci,
pustule, macule sau tumori.
Pentru determinarea pH salivar, a fluxului salivar și a capacității tampon s -a utilizat
testele Saliva -Check Buffer (GC).
Determinarea ratei secreției salivare stimulate s-a realizat conform următorului protocol:

31
-pacientul a fost invitat să mestece, timp de 1 minut, o tabletă de parafină, după care
saliva acumulată a fost eliminată;
-pacientul a continuat să mestece tableta de parafină pentru încă 5 minute, colectând
saliva acumulată în acest interval într -un recipient gradat;
-după expirarea celor 5 minute s -a măsurat volumul de salivă colectată în recipient
(Fig. 1), iar rata fluxului salivar stimulat a fost calculată prin divizarea volumului la cele 5
minute, rezul tând rata secreției pe minut.

Figura 1. Determinarea ratei secreției salivare stimulate (Mihailovici, 2007)
Înregistrarea s -a realizat conform scorurilor prezentate în Tabelul 3.
Tabelul 3. Scorurile factorului „rata secreției salivare stimulate”
Scor Explicații
0 Secreție salivară normală; rata fluxului salivar stimulat > 1,1 ml / min
1 Secreție salivară scăzută; rata fluxului salivar stimulat = 0,9 – 1,1 ml / min
2 Secreție salivară scăzută; rata fluxului salivar stimulat = 0,5 – 0,9 ml / min
3 Secreție salivară foarte scăzută, xerostomie; rata fluxului salivar stimulat <
0,5 ml / min

Pentru evaluarea capacității tampon a salivei s-a determinat pH -ul salivar cu ajutorul
testelor Saliva -Check Buffer (GC), urmând protocolul recomandat de firma producătoare:
-din saliva colectată anterior s -a prelevat, cu o pipetă, o picătură care a fost depusă pe
banda indicatoare de pH;
-după 5 m inute s -a comparat culoarea existentă pe bandă cu modelul furnizat de
producător (Fig. 2).
Pentru înregistrare au fost disponibile scorurile prezentate în tabelul 2 .

32

Figura 2. Determinarea pH -ului salivar (Mihailovici, 2007)
Culoarea obținută se compară cu diagrama din kit. Astfel saliva poate fi:
– între 5 și 5,8 – ph foarte acid
– între 6 și 6,6 – ph moderat acid
– între 6,8 și 7,8 – ph neutru
– Peste 7.8 – pH alcalin
Pentru determinarea capacității tampon a salivei se pipetează saliva din recipientul
gradat direct pe bandă, așteptăm câteva minute după care se face citirea culorilor de pe
bandă.Valorile ce pot fi înregistrate sunt următoarele (tab. 4)
Tabelul 4. Scorurile factorului „capacitatea tampon a salivei”
Scor Explicații
0 Capacitate tampon salivară normală, pH salivar ≥ 6,0
1 Capacitate tampon salivară redusă, pH salivar = 4,5 – 5,5
2 Capacitate tampon salivară foarte redusă, pH salivar ≤ 4,0
Scorurile referitoare la factorul raționament clinic s-au bazat pe simțul clinic al
examinatorului cu privire la șansele pacientului de a evita apariția de noi leziuni carioase în
viitor, în funcție de datele disponibile (tab. 2).
Evaluarea pl ăcii bacteriene
1. Indicele de placă Quigley Hein modificat de Ture sky
Indicele de placă Quigley Hein modificat de Turesky (1970) cuantifică prezența plăcii
bacteriene pe suprafețele vestibulare și orale ale dinților, cu excepția molarului de minte.
Criteriile de evaluare sunt evidențiate în tabelul 5 și fig.3

Tabel 5. Criteriile de cuantificare ale indicelui de placă Quigley Hein
Scor CRITERIU
0 Depozite de placă bacteriană absente.
1 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, sub formă de insule,
2 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, sub formă de bandă continuă,
până la 1mm
3 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, până la o treime din coroana
dintelui

33
4 Depozite de placă bacteriană la nivelul marginii gingivale, între o treime și două treimi din
coroana dintelui
5 Depozite abundente de placă bacteriană, care depășesc două treimi din coroana dintelui

Indicele de placă Quigley Hein pentru toți dinții, cu excepția molarilor de minte se
determină prin îm părțirea sumei tuturor scorurilor vestibulare și orale la numărul de suprafețe
examinate (maxim 56).

2. Indicele de placă O'Leary
Indicele de placă O'Leary (Indicele de înregistrare a controlului plăcii) a fost dezvoltat
în ideea de a oferi medicului dentist și igienistei dentare o metodă simplă de a înregistra
prezența plăcii bacteriene a unui individ.
Indicele de placă O'Leary este un indice calitativ și procentual de placă bacteriană,
deoarece n u contorizează decât prezența sau absența plăcii de pe suprafețele vestibulare,
orale, meziale și distale ale fiecărui dinte, cu excepția molarului de minte.
Indicele de placă O'Leary se calculează împărțind suma tuturor suprafețelor cu placă
bacteriană la numărul total de suprafețe examinate înmulțite cu o sută.
Exemplu de calcul:

3. Indicele API
Necesitatea apariției și introducerii indicelui de placă bacteruană din spațiile
aproximale API (Aproximal Plaque Index – Lange, 1981) de școala germană rezultă din
faptul constatat clinic că spațiile aproximale sunt cel mai mult neglijate în cursul practi cării
igienei orale individuale. La nivelul spațiilor aproximale, ca urmare a stagnării resturilor
alimentare și colonizării cu floră microbiană, se creează nișe ecologice ce întrețin și amplifică
inflamația țesuturilor parodontale.
API apreciază calitatic și procentual acumularea plăcii bacteriene în spațiile
aproximale .Pentru calculul API se examinează suprafețele aproximale privind dinspre
vestibular în cadranele II și IV și dinspre oral în cadranele I și III.

IP = Nr. total de suprafețe cu placă bacteriană X 100
Nr. Total de suprafețe examinate
Schema generală a indicelui aproximal d e placă.
ate exa aproximale rafetelor Numarulplacacu aproximale rafetelor Numarul
min supsup
IP = Scor total / nr. suprafețe dentare examinate

API = X 100

34

Aprecierea stării de igienă orală în funcție de valoarea API se face după următoarea
scală de valori:
API = 100 -70% – igienă total nesatisfăcătoare;
API = 70 -35% – igienă orală medie;
API = 35-25% – igienă orală relativ corectă;
API < 25% – igienă orală optimă.

După examen, au fost oferite îndrumări privind îngrijirea dentară pacienți lor și
familii lor, precum și informații privind statusul de sănătatea orală a pacientului.
Analiza statistică descriptiv a fost realizată cu ajutorul programului statistic SPSS
pentru Windows 14.0 prin determinarea frecvențelor pentru caracteristicile socio -economice,
tipul afecțiunii cardiovasculare, medicația administrată, pH salivar și fluxul salivar. Pentru
determinarea semnificației statistice s -a folosit testul ANOVA și chi -square, semnificația
statistică a fost stabilită la p<0.05.

3.4 Rezultate

Lotul de studiu format din 30 de subiecți cu afecțiuni psihiatrice la care se asociază și
alte afecțiuni generale a avut o medie de vârstă de 49,67 ani ± 13,89 (minim 23 ani și maxim
70 ani)(fig.3 ), 63% dintre participanți fiind de sex feminin și 37% de sex masculin(fig.4 ).

Figura 3. Medi a de vârstă a lotului de studiu

60 40 20
varsta6
4
2
0Frequency
Mean =49.67
Std. Dev. =13.892
N =30Histogram

35

Figura 4.Distribuția pe sexe a participanților la studiu

Mai mult de jumătate dintre subiecți provin din mediul urban(tab.3) , 53% dintre ei
având un nivel mediu de educație(tab.4).

Tabelul 3. Distribuția în funcție de mediul de proveniență

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid urban 18 60.0 60.0 60.0
rural 12 40.0 40.0 100.0
Total 30 100.0 100.0

Tabelul 4. Distribuția în funcție de nivelul de educație

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente
Valid nivel înalt 3 10.0 10.0 10.0
nivel mediu 16 53.3 53.3 63.3
nivel sc ăzut 11 36.7 36.7 100.0
Total 30 100.0 100.0

Mai puțin de jumătate dintre subiecți declară că fumează(43%) și numai 13.3%
consumă alcool, factori considerați de risc în cazul pacienților cu afecțiuni psihiatrice (tab.5
și 6).
Tabelul 5. Distribuția subiecților fumători

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente
Valid nu 17 56.7 56.7 56.7 63%37%Distributia pe sexe
feminin
masculin

36
da 13 43.3 43.3 100.0
Total 30 100.0 100.0

Tabelul 6. Distribuția subiecților consuma tori de alcool

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente
Valid nu 26 86.7 86.7 86.7
da 4 13.3 13.3 100.0
Total 30 100.0 100.0

In ceea ce priveș te afecțiunile psihiatrice pe care pacienții le -au prezentat distribuția
lor a fost următoarea: 33,3% dintre ei au prezentat schizofrenie , 26,7% depresie , 30%
tulburare bipolară , 16,7% tulburare paranoid ă și 16.7% cu (fig.5). Durata afec țiunii conteaz ă
atunci c ând ne dorim sa evalu ăm modific ările ce se produc la nivelul cavit ății orale. Astfel,
cu cât afec țiunea este mai veche cu at ât modific ările ce apar la nivelul cavit ății orale sunt
mai evidente(fig. 5)

Figura 5. Distribuția subiecților în funcție de afecțiunea psihiatrică diagnosticată
66.7
73.3
70
83.3
83.333.3
26.7
30
16.7
16.7
S C H I Z O F R E N I E D E P R E S I E T U L B U R A R E
B I P O L A R AP E R S O N A L I T A T E
P A R A N O I D ĂT U L B U R A R E
M I X T AAFECȚIUNI PSIHIATRICE
nu da

37

Figura 6. Vechimea afec țiunilor în func ție de momentul stabilirii diagnosticului

In ceea ce privește patologia generală asociată aceasta este reprezentată de diabet
zaharat în proporție de 27%, boli hepatice 20%, afecțiuni ale tiroidei 16.7% , afecțiuni renale
10% și afecțiuni cardiovasculare 24% (fig.7).

Figura 7. Distribuția subiecților în funcție de bolile generale asociate

Distribuția subiecților în funcție de tipul de tratament a fost următoarea : jumătate
dintre participanți fac tratament pentru afecțiunea psihiatric ă numai cu un singur tip de
medicament, iar cealaltă jumă tate au tratament cu mai multe medicamente(tab.7). Literatura
de specialitate a subliniat importanța tratamentului administrat în valoarea pH salivar
înregistrat.

Tabelul 7. Distribuția subiecților în funcție de tipul de medicație

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente 23.339.8
36.9
051015202530354045
‹ 1 an 1-5 ani › 5 aniVECHIMEA BOLII
2027
16.7
102480
7383.390
76
0102030405060708090100
afectiuni
hepaticediabet zaharat afectiuni
tiroidieneafectiuni renale afectiuni
cardiovasculareAfecțiuni asociate
da nu

38
Valid monoterapie 15 50.0 50.0 50.0
multi terapie 15 50.0 50.0 100.0
Total 30 100.0 100.0

Figura 8. Categorii de medicamente administrate pentru afecțiunile psihiatrice

Dintre medicamente administrate frecvența cea mai mare a fost înregistrată pentru
medicamentele Haldol (73.3%), Carbamazepin ă(46%), Clonazepam (43,3%),
Diazepam(30%) și Amitril (16%)( fig. 8).
In ceea ce privește distribuția subiecților în funcție de fluxul salivar rezultatele
analizei statistice ne arată că rat a fluxului salivar este sc ăzută, pentru 80% dintre subiecți
secreția salivară este scazută în timp ce pentru 22% dintre subiecți secreția salivară este foarte
scăzută, sub 0.9ml/min ceea ce indică o influență a afecțiunilor generale asupra fluxului
salivar (tab.8).

Tabelul 8. Distribuția subiecților în funcție de fluxul salivar stimulat înregistrat

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid Secreție salivară
scazută; rata fluxului
salivar stimulat = 0,9
– 1,1 ml / min 22 78.0 78.0 78.0
Secreție salivară
foarte scazută; rata
fluxului salivar
stimulat = 0,5 – 0,9
ml / min 8 22.0 22.0 100.0
Total 30 100.0 100.0
43.373.3
1846
30
6.7101656.7
26.782
547093.39084Medicație administrată
da nu

39
Rezultatele evaluării capacit ății tampon a salivei indică faptul că aproape jumătate
dintre subiecți au o capacitate tampon a salivei foarte redusă în timp ce 53% au doar
capacitate tampon redusă(tab.9). Aceste rezultate indică o capacitate redusă a salivei de
apărare a structurilor dentare împotriva atac urilor acide. Pentru 90% dintre subiecți pH -ul
salivar înregistrat este foarte scăzut și scăzut(tab.10).
Tabelul 9. Distribuția subiecților în funcție de capacitatea tampon a salivei

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente
Valid Capacitate tampon
salivară normală, pH
salivar = 6,0 2 6.7 6.7 6.7
Capacitate tampon
salivară redusă, pH
salivar = 4,5 – 5,5 16 53.3 53.3 60.0
Capacitate tampon
salivară foarte redusă,
pH salivar = 4,0 12 40.0 40.0 100.0
Total 30 100.0 100.0

Tabelul 10. Distribuția subiecților în funcție ph –ul salivar

Frecvență Procente Valid Procente Cumulative
Procente
Valid pH foarte acid (5 – 5.8) 12 40.0 40.0 40.0
pH acid (6 -6.6) 15 50.0 50.0 90.0
pH neutru (6.8 – 7.8 ) 3 10.0 10.0 100.0
Total 30 100.0 100.0

Rezultatele privind valorile scăzute înregistrate pentru pH -ul salivar, capacitatea
tampo n și fluxul secreției salivare susțin idea unei sănătați orale precare. Astfel, rezultatele
înregistrate indică o frec vență crescută a cariei dentare , 86% dintre subiecți având carii
dentare, în aceeași proporție înregistrându -se și cazurile de boală parodontală (tab.11 si 12).
Tabelul 11. Frecvența cariei dentare

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid nu 4 13.3 13.3 13.3
da 26 86.7 86.7 100.0
Total 30 100.0 100.0

40

Figura 9. Experien ța carioas ă prin prisma indicelui DMFT

Experiență carioas ă este însemnată , valoarea înregistrată a indicelui DMFT fiind
11, din care componentă dinți cariați DT a acestui indice a înregistrat o valoare de 3.6,
component MT – dinți absenți a înregistrat o valoare de 5,5 , mai mare decât componentă dinți
cariați. Pentru component F T- dinți restaurati s -a înregistrat o valoare de 1,8. Valoarea
crescută a componenței MT – dinți absenți se datorează în general extracției dinților din
cauza carioas ă sau parodontală.

Figura 10. Distribuția valorilor componentei DT / schizofrenie

Anali ză statistică privind distribuția valorilor componenței DT / schizofrenie ne arată
că valoa rea indicelui DMFT este relativ mare, variind înt re DMFT 13 și 18(fig.10) . Valorile
indicelui DMFT sunt mult mai scăzute când analizăm relația dintre DMFT și depresie
11
3.65.5
1.8
DMFT DT MT FTE X P E R I E N Ț A C A R I O A S Ă
Series1
21.00 18.00 16.00 15.00 13.00 12.00 10.00 8.00 6.00 5.00
DMFT4
3
2
1
0CountBar Chart
danuschizofrenie

41
deoarece numărul de indivizi cu valori mari ale DMFT este mult mai mic decât în cazul
schizofreniei(fig.11)

Figura 11. Distribuția valorilor componentei DT/ depre sie

Figura 12. Distribuția valorilor componentei DT/ tulburare bipolar ă

În cazul tulburării bipolare se observă că valorile indicelui DMFT sunt crescute,
variind între DMFT 10 și 21, dar numărul de subi ecți este mai scăzut comparativ cu alte
afecțiuni(fig.12). Pentru subiecții cu tulburare paranoidă valorile indicelui DMFT au variat
21.00 18.00 16.00 15.00 13.00 12.00 10.00 8.00 6.00 5.00
DMFT4
3
2
1
0CountBar Chart
danudepresie
21.00 18.00 16.00 15.00 13.00 12.00 10.00 8.00 6.00 5.00
DMFT4
3
2
1
0CountBar Chart
danutulburare bipolara

42
între 5 și 10, fiind mult mai scăzute decât în cazul celorlalte afecțiuni psihi ce(fig.13). In cazul
tulbur ărilor mixte valoarea indicelui DMFT variază între 5 și 16, dar numărul indivizilor cu
aceste valori DMFT este scăzut și distribuit în mod egal(fig.14)

Figura 13. Distribuția valorilor componentei DT/ personalitate paranoid ă

Figura 14. Distribuția valorilor componentei DT/ tulburare mixt ă

Tabelul 12. Frecvenț a cazurilor de boală parodontal ă

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid nu 4 13.3 13.3 13.3
21.00 18.00 16.00 15.00 13.00 12.00 10.00 8.00 6.00 5.00
DMFT4
3
2
1
0CountBar Chart
danupersonalitate paranoida
21.00 18.00 16.00 15.00 13.00 12.00 10.00 8.00 6.00 5.00
DMFT4
3
2
1
0CountBar Chart
danutulburare mixta
(anxietate/depresie)

43
da 26 86.7 86.7 100.0
Total 30 100.0 100.0

Figura 15. Distribuția subiecților în funcție de indicele CPITN

Afecțiunile parodontale sunt frecvent întâlnite în acest lot de studi u, prevalența lor
fiind de 86,7%. Gradul de afectare este moderat deoarece 82% dintre subiecți au prezentat
sângerare, 79,6% au avut depozite de tartru iar pungile parodontale au fost înr egistrate în
24,6% dintre cazurile de boală parodontală(fig.15)

Figura 16. Distribuția subiecților în funcție de modificările de volum gingivale

82.5
79.6
24.617.5
20.4
75.4
S A N G E R A R E T A R T R U P U N G I P A R O D O N T A L EINDICELE CPITN
da nu
34%
66%Modificări de volum gingivale
hipetrofie gingivala hiperplazia gingivală

44
Modificările de volum gingivale sunt frecvent întâlnite la pacienții cu afecțiuni
psihice fiind determinate fie de lipsa igienei orale fie de acțiunea medicației. În studiul de
față, dintre cei care prezentau modificări de volum 34% au avut hipertrofie gin givală și 66%
hiperplazie gingivală. (fig.16)
Prezența cariilor dentare netratate și complicate determin ă apariția edenta ției. În cazul
studiului de față 46% dintre subiecți au între 5 și 10 dinți absenți, iar 10% au mai mult de 10
dinți absenți din cavit atea orală. 80% dintre subiecți sunt purtători de proteze (tab.13 și 14).
Tabelul 13. Frecvența cazurilor de edentație

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid Edentație totală 4 13.3 13.3 13.3
Mai mult de 10 dinți
absenți 8 26.7 26.7 40.0
Intre 5 -10 dinți absentț 14 46.7 46.7 86.7
Sub 5 absenți 4 13.3 13.3 100.0
Total 30 100.0 100.0

Tabelul 14. Frecvența cazurilor de protezare

Frecvență Procente Valid
Procente Cumulative
Procente
Valid nu 6 20.0 20.0 20.0
da 24 80.0 80.0 100.0
Total 30 100.0 100.0

In funcție de tipul de tratament administrat se observă că peste 80% dintre subiecții cu
mono – sau multiterapie au un flux salivar scăzut în timp ce fluxul salivar foarte scăzut este
înregistrat doar în 20% dintre caz uri(10% pentru monoterapie și 10% pentru
multiterapie)(tab.15) .
In cazul ph -ului salivar la subiecții cu monoterapie s -au înregistrat cele mai multe
cazuri de pH acid (n=10 ) urmați fiind de subiecți cu multiterapie dar cu un pH foarte
acid(n=8) și de cei cu multiterapie și pH acid(n=5)(tab.16) .
Capacitatea tampon a salivei a fost mai scazută în cazul subiecților cu multiterapie dar
cu o capacitate scazută(n=10),urmați de subi ecții cu capacitate tampon foarte scazută dar cu
monoterapie(n=8) și de cei cu monoterapie și capacitate redusă(n=6)(tab.17).

Tabelul 15 . Distribuția subiecților în funcție de medicație și fluxul salivar

45

Count Flux salivar
Secre ție salivar ă scazut ă; rata
fluxului salivar stimulat = 0,9 – 1,1
ml / min Secretie salivara scazut ă; rata
fluxului salivar stimulat = 0,5 –
0,9 ml / min
medicatie monoterapie 12 40% 3 10%
multi terapie 12 40% 3 10%
Total 24 6

Tabelul 16 . Distribuția subiecților în funcție de medicație și ph salivar

Ph-ul salivar
Total pH foarte acid
(5 – 5.8) pH acid (6 –
6.6) pH neutru
(6.8 – 7.8 )
Medicație monoterapie 4 10 1 15
multi terapie 8 5 2 15
Total 12 15 3 30

Tabelul 17 . Distribuția subiecților în funcție de medicație și capacitatea tampon a salivei
Count Capacitatea tampon
Total Capacitate
tampon salivară
normală, pH
salivar = 6,0 Capacitate
tampon salivară
redusă, pH
salivar = 4,5 –
5,5 Capacitate
tampon salivară
foarte redusă, pH
salivar = 4,0
Medicație monoterapie 1 6 8 15
multi terapie 1 10 4 15
Total 2 16 12 30

46

Figura 1 7. Distribu ția subiec ților în func ție de indicelui OHI / afec țiunile psihice

În cazul igienei orale rezultatele analizei statistice ne arată că valorile înregistrate
sunt mai mari pentru subie cții diagnosticați cu depresie ( valoarea medi e 2,8), tulburarea
bipolară (val oare medi e 2,4) și cei cu personalitate paranoidă( val oare medie 2,6).(fig.1 7)
În ceea ce privește cantitatea de placă bacteriană se observă că valorile cele mai mari
sunt înregistrate la aceleași afecțiuni psihice, pentru indicele QH având valoarea medie de 2,8
pentru cei cu depresie, 2,4 pentru cei cu personalitate paranoidă și valoarea 1,8 pentru
tulburarea bipolară și cea mixtă(fig. 1 8).

Figura 1 8. Distribuția subiecților în funcție de indicelui Quigley Hein / afec țiunile psihice
1.22.8
2.42.6
1.8
00.511.522.53
schizofrenie depresie tulburare
bipolarapersonalitate
paranoidătulburare mixtaOHI
1.42.8
1.82.4
1.8
schizofrenie depresie tulburare bipolara personalitate
paranoidătulburare mixtaIndicele Quigley Hein
Indicele Quigley Hein

47

Figura 1 9. Distribuția subiecților în funcție de indicelui O Leary / afec țiunile psihice

În cazul indicelui O Leary și API(Aproximal Plaque Index) care au evaluat placă
bacteriană de pe suprafețele laterale cât și din spațiile aproximale are un trend asemănător
indicelui Quigley Hein, valorile cele mai mari înregistrându -se la in divizii cu depresie, urmați
de cei cu tulburare bipolară și cei cu personalitate paranoidă. (fig.1 9 și 20)

Figura 20. Distribuția subiecților în funcție de indicelui API / afec țiunile psihice

47%98%
87%82%
64%
schizofrenie depresie tulburare bipolara personalitate
paranoidătulburare mixtaINDICELE O”LEARY
Indicele O”leary
52%99.60%
86%
72.50%68.40%
0%20%40%60%80%100%120%
schizofrenie depresie tulburare
bipolarapersonalitate
paranoidătulburare mixtaINDICELE API
Indicele API

48

Discuții

Sănătatea orală este o parte importantă a sănătății fizice . Sănătatea orală deficitară
este legată de bolile sistemice, cum ar fi boala coronariană, accidentul vascular cerebral și
afecțiunile respiratorii. (20-21) Sănătatea orală afectează de asemenea alimentarea, vorbirea
și alte domenii sociale și psihologice a le vieții.
Persoanele cu boli mintale severe sunt susceptibile la afec țiuni orale din mai multe
motive: acestea includ lipsa de motivare a individului a fectat de boală, igiena orală
nesatisfăcătoare, teama, fobia dentară specifică, costurile tratamentelor stomatologice,
dificultatea accesării serviciilor medicale și efectele secundare ale medicamentelor
psihiatrice, cum ar fi senzația de uscăciunea gurii (xe rostomia) datorată scaderii fluxului
salivar .(22)
Deși nevoia de tratament este imensă, s -a sugerat că dificultatea pacienților cu
afecțiuni psihiatrice în primirea îngrijirilor dentare se datorează lipsei de motivație, cooperării
necorespunzătoar e și a comunicării deficitare (23) .
Mulți pacienți nu cunosc importanț a îngrijirii sănă tății orale (24) . Ei neglijează
efectuarea programărilor pentru controalele dentare de rutină și au mai multe șanse de a căuta
ajutor dentar numai atunci când acești a experimentează durerea (24) .
În plus, șederea prelungită în instituții poate limita capa citatea pacienților cu problem e
psihice de a acce sa îngrijirea stomatologic ă (25).
Cele două afecțiuni orale care frecvent afectează sănătatea orală sunt cariile dentare
și boala parodontală. Cariile dentare au loc prin demineralizare și proteoliza ulteri oară a
structurii dentare după formarea de placă dentară pe care microorganismele o colonizează.
Dacă placa bacteriană nu este îndepărtată și aportul frecvent de carbohidrați ușor
fermentabili în dietă poate poate determina apariția unei leziuni ireversib ile. Aceasta va
necesita în mod normal restaurarea sau extragerea dintelui dacă p ulpa dentară a fost infectată
(26) .

49
Boala parodontală începe, de obicei, cu gingivită , inflamația țesuturilor gingivale
strict localizată marginal . Acest lucru este cauzat și de acumularea îndelungată de placă
dentară în contact cu țesuturile moi situație întâlnită și la participanții studiului de față.
La pacienții care adăpostesc o microfloră deosebit de patogenă sau a căror reacție
gazdă la aceste microorganisme este inefic ientă, inflamația se extinde asupra ligamentului
parodontal cu distrugerea țesuturilor conjunctive ș i osului înconjurător .
Semnele bolii parodontale includ inflamatia gingivala, pungile parodontale și intr -o
fază avansată mobilitatea dentară si recesiunea gingivală. La aceste simptome se asociaz ă
halitoza. (27 )
Stadiul final al cariei dentare netratate și al bolii parodontale este pierderea dinților,
care poate implica toată dentiția. (28) De aceea, pentru această categorie expus ă riscului de a
dezvolta af ecțiuni orale se impune o concentrare a tuturor ac țiunilor pentru prevenir ii apari ției
acestora. Prevalen ța edentației în acest studi u a fost mare, component a MT- dinți absenți
având o valoare mult mai mare dec ât valorile celorlalte componente ale indicelui DMFT.
Este bine cunoscut faptul că persoanele cu boli psihice grave au rate ridicat ă de de
asociere la afec țiunea psihic ă a unei boli generale , inclusiv diabet, boli cardiovasculare, boli
pulm onare cronice și cancer.(29) Aceasta, la rândul său, e ste asociată cu creșterea mortalității
datorată bolilor generale apărute , astfel încât persoanele cu schizofrenie pot muri cu 15-20 ani
mai devreme decât populația generală.
Deși sănătatea orală a populației generale s -a îmbunătățit, pacienții cu afecțiuni
psihice prezintă multe dezavantaje î n multe țări din lume.
Ca și în cazul altor aspecte ale stării de sănătate fizică, alcoolul și tutunul și dieta
(inclusiv consumul de băuturi carbogazoase) contribuie, de asemenea, la o stare de sănătate
orală deficitară. De exemplu, edentația este asociată cu scăderea consumului de fructe și
legume la adulții mai în vârstă .
Fumatul conduce la o incidență crescută a eroziunii dentare, abraziunii cerv icale și a
necrozei gingivale. Medicamentele psihotrope pot, d e asemenea, să contribuie la boala
dentară, deoarece multe dintre acestea produc xerostomie.
Medicamentele relevante includ antipsihotice convenționale și atipice, toate clasele
de antidepresive.( 30) S-a constatat că xerostomia diminuează calitatea vieți i în general,
favorizează dezvoltarea pl ăcii bacteriene și formarea tartrului dar și la o incidență mai mare a
cariilor, gingivitei și parodontitei .
În ceea ce privește factorii de protecție, prezența fluorurii în apă ar trebui să fie în
beneficiul tuturo r sectoarelor populației, inclusive cei cu boli mintale severe .

50
Pentru pacienții din comunitate, managementul cazurilor ar trebui să includă atenția la
igiena orală și sănătate în general, inclusiv sfaturi privind dieta, tehnica de periaj și fumatul.
Mesajele de bază pentru promovarea sănătății orale și prevenirea bolilor ar trebui să
includă următoarele: perierea de două ori pe zi utilizând o pastă de dinți fluorurată, evitarea
zaharurilor în alimente sau a băuturilor carbogazoase, obiceiuri alimen tare sănătoase,
renun țarea la fumat și menținerea consumului de alcool la un nivel minim.
Înlocuitorii d e saliva pot ajuta la umezirea gurii în caz de xerostomie secundară
administrării medicamentelor psihotrope. În cele din urmă, managerii de caz ar treb ui să
încurajeze pacienții să efectueze controale dentare regulate și să fie pregătiți să abordeze
anxietatea și fobia dentară, dacă este cazul.
Factorii de decizie ar trebui să ia în considerare asigurarea unei îngrijiri stomatologice
gratuite și accesib ile pentru persoanele cu boli mintale grave .
Antidepresivele triciclice reprezintă prima generație de antidepresive. Membrii
importanți ai acestui grup sunt Clomipramina (Anafranil), Imipramine (Imipramil) și
Amitriptilina.
Acest grup provoacă mai multe r eacții adverse decât noua generație de medicamente
antidepresive, cum ar fi de ex emplu uscăciunea gurii, vedere încețoșată ca și tensiune
arterială scazută.
Medicamente le de tip MAO nu sunt utilizate ca primă alternativă în tratamentul
depresiei deoarece e le pot să interfere cu alte medicamente și /sau alimente care conțin
aminoacizi de tipul tiraminei, ca de ex emplu brânză, carne sau băuturi alcoolice.
În cazul tulburării anxios -depresive, cum simptomele bolii sunt de cele mai multe ori
cel mult moderate, terapia cognitiv -comportamentală poate fi o variantă mai bună decât
medicația antidepresivă, în condițiile în care pacientul manifestă deschidere pentru o astfel de
terapie.
Tratamentul stomatologic al acestor pacienți implică înț elegerea dificultăților lo r, a
comportamentului și a comun icării și a angajamentului din partea familiilor și îngrijitorilor.
Medicul dentist ar trebui să fie conștient de cunoașterea stării psihologice a pacientului
și a familiei, de îngrijirea preoperatorie și de experiențele su ferite de pac ientul pe tot
parcursul vieții. (31)
O altă problemă este utilizarea frecventă a unor medicamente specifice care au
potențialul de a induce modificări în cavitatea orală și sechele.

51
Medicamente precum Diazepam, Clonazepam și Carbamazepină Flu oxetina pot fi
asociate cu xerostomie, inhibarea funcției sau modificarea compoziției salivare și dezvoltarea
vârstă, disgeuzie sau hipogeuzie.
Risperidona este asociată deja cu creșterea debitului salivar și a slăbiciunii. Datorita
acestor elemente este esențială în practica dentară, cunoașterea modificărilor și efectelor
secundare ale medicamentelor administrate pe cale orală utilizate de mulți pacienți cu
afecțiuni psihice și nu numai . (32)
Unele cercetări indică o experiență medie de degradare similară la pacienții cu
tulburări anxioase și populația generală, cu toate acestea, extracția este tratamentul utilizat cel
mai adesea. Disprețul istoric cu această parte a populației și cu sănătatea orală, aliat cu
pregătirea slabă a profesioniștilor din domeniu l sănătății sau cu refuzul de a satisface o astfel
de cerere, poate explica această situație.
Persoanele cu boli anxioase grave prezintă un risc crescut de a dezvolta tulburări
orale și au nevoi mai mari de tratament comparativ cu populația generală. În pl us, sănătatea
orală pare să nu fie considerată o prioritate în c azul persoanelor cu tulburări anxioase .
Efectuarea grupurilor de lucru pentru motivație și educația sănătății orale poate încuraja auto –
îngrijirea, percepția de sine și, de asemenea, îngrijire a membrilor familiei. (33)

52

Concluzii

Rezultatele acestui studiu au fost următoarele:

– Bolile psihice sunt însoțite de modificări ale homeostaziei cavită ții orale;
– Pacienții cu afecțiuni psihice au un status oral precar, prevalența cariei dentare, a
afecțiunilor parodontale și a edentației inregistrând valori crescute;
– Pacienții cu afecțiun i psihice au prezentat valori modificate semnificativ pentru pH
salivar, fluxul salivar și capacitatea tampo n a salivei în sensul sc ăderii accentuate a
valorilor în cazul pacien ților cu depresie și tulburări bipolare, comparativ cu pacienții
diagnosticați cu schizofrenie ;
– Nu au existat diferențe semnificative între valorile pH -ului salivar, fluxului salivar sau
a capacității tampon înregistrate la pacienții cu mon oterapie și cei cu multiterapie;
– Complexitatea acestor afec țiuni impun organiz area sisteme lor de îngrijire dentară
pentru a facilita satisfacerea nevoilor dentare ale pacienților cu boli psihiatrice ,
tratamentele fiind susținute de catre echipa formată de catre medicul stomatolog,
medicul psihiatru și familia pacientului.

53
Bibliografie:

1. Burlibașa M. Corelația dintre diferitele afecțiuni generale și managementul dentar
al pacientului. În: Managemen tul dentar al pacientului cu probleme medicale
complexe. Coordonator: Bodnar D.C., Editura Ars Docendi, București; 2012.
2. Burlibașa M. Corelația dintre diferitele afecțiuni generale și managementul dentar
al pacientului. În: Managementul dentar al pacientului cu probleme medicale
complexe. Coordonator: Bodnar D.C., Editura Ars Docendi, București; 2012
3. Pambuccian G. Morfopatologie stomatologică. Ed. Medicală; 1987
4. Plozza BL, Diamandescu IB. Dimensiunea psihosocială a practicii medicale, Ed.
INFOMedic a București; 2002
5. Mitchell DA, Mitchell L. Ghid clinic de stomatologie, Ed. ALL; 1999
6. Braunwald E, Fauci AS, Kasper DL, Hauser SL, Longo DL, Jameson JL. Manual
de medicină. ed. a 15 -a. Ed. Științelor Medicale, Imprimeria “Ardealul” Cluj;
2004
7. Anghel M. Dia gnosticul oral. Ed Orizonturi Universitare Timișoara; 2004
8. Popa B, Bodnar D, Andreescu C. Manifestări bucale în sclerodermia sistemică.
Revista Națională de Stomatologie. 1998
9. Geavlete A. Sindromul bucal în medicina internă. Ed. Medicală București; 1981.
10. D. Cooper: Psychiatrie et antipsy chiatrie. Ed. Seuil, Paris 1978
11. OMS -2001, citat de Murray & Lopez
12. Bardow Pedersen și Nauntofte – Clinical Oral Psichology. Copenhagen, 2004
13. Mirza I, Day R, Wulff -Cochrane V, Phelan M. Oral health of psychiatric in –
patients. A point prevalence survey of an inner -city hospital. Psychiatr Bull 2001;
25: 143 –5.
14. Cullinan MP, Ford PJ, Seymour GJ. Periodontal disease and systemic health:
current status. Aust Dent J 2009; 54 (suppl 1): S62 –9.
15. Chapple IL. The impact of oral disease upon systemic health – symposium
overvi ew. J Dent 2009; 37: S568 –71.
16. Haumschild MS, Haumschild RJ. The importance of oral health in long -term care.
J Am Me d Dir Assoc 2009; 10: 667 –71.

54
17. Williams RC, Barnett AH, Claffey N, Davis M, Gadsby R, Kellett M, et al . The
potential impact of periodontal disease on general health: a consensus view. Curr
Med Res Opin 2008; 24: 1635 –43.
18. Humphrey LL, Fu R, Buckley DI, Freeman M, Helfand M. Periodontal disease
and coronary heart disease incidence: a systematic review and m eta-analysis. J
Gen Intern Med 2008; 23: 2079 –86.
19. Desvarieux M, Demmer RT, Rundek T, Boden -Albala B, Jacobs DR, Papapanou
PN, et al. Relationship between periodontal disease, tooth loss, and carotid artery
plaque: the Oral Infections and Vascular Disease E pidemiology Study (INVEST).
Stroke 2003; 34: 2120 –5.
20. Shultis WA, Weil EJ, Looker HC, Curtis JM, Shlossman M, Genco RJ, et al.
Effect of periodontitis on overt nephropathy and end -stage renal disease in type 2
diabetes. Diabetes Care 2007; 30: 306 –11.
21. Azarp azhooh A, Leake JL. Systematic review of the association between
respiratory diseases and oral health. J Periodontol 2006; 77: 1465 –82.
22. Bardow A, Nyvad B, Nauntofte B. Relationships between medication intake,
complaints of dry mouth, salivary flow rate and composition, and the rate of tooth
demineralization in situ. Arch Oral Biol 2001; 46: 413 –23.
23. Kumar M, Chandu GN, Shafiulla MD. Oral health status and treatment needs in
institutionalized psychiatric patients: One year descriptive cross sectional
study. Indian J Dent Res. 2006;17:171 –7.[PubMed ]
24. Tang WK, sun FCS, ungvari GS, O’donell D. Oral Health of Psychiatric in
patients in Hong Kong. Int J Soc Psychiatry. 2004;50:186 –91. [PubMed ]
25. Shukla GD, Shrivastava RP. A psychiatric study of cases attending dental OPD of
a teaching general hospital, Jhansi. Indian J Psychiatry. 1983;25:198 –202. [PMC
free article ] [PubMed ]
26. Selwitz RH, Ismail AI, Pitts NB. Dental caries. Lancet 2007; 369: 51 –9.
27. Pihlstrom BL, Michalowicz BS, Johnson NW. Periodontal diseases. Lancet 2005;
366: 1809 –20.
28. Cormac I, Jenkins P. Understanding the importance of oral health in psychiatric
patients. Adv Psychiatr Treat 1999; 5: 53 –60.
29. Lawrence D, Jablensky AV, Holman CD, Pinder TJ. Mortality in Western
Australi an psychiatric patients. Soc Psychiatry Psychiatr Epidemiol 2000; 35:
341–7.

55
30. Sreebny LM, Schwartz SS. A reference guide to drugs and dry mouth – 2nd
edition. Gerodontology 1997; 14: 33 –47.
31. Thomson WM, Lawrence HP, Broadbent JM, Poulton R. The impact of
xerostomia on oral -health -related quality of life among younger adults. Health
Qual Life Outcomes 2006; 4: 86.
32. Lewis S, Jagger RG, Treasure E. The oral health of psychiatric in -patients in
South Wales. Spec Care Dentist 2001; 21: 182 –6.
33. Soben P. Essential of Preventive and Community Dentistry. 3rd ed. New Delhi:
Arya (Medi) Publishing House; 2006. Community Periodontal Index (CPI) p. 175.