Detenta Islamului – Urm ărirea ambi țiilor [618963]
1 Universitatea ,,Ovidius ” din Constan ța
Facultatea de Istorie și Științe Politice
Specializarea Relații Interna ționale și Studii Europene
Lucrare de licen ță
Detenta Islamului – Urm ărirea ambi țiilor
regionale turce ști
Coordonator științific:
Prof. Dr. Florin ANGHEL
Absolvent: [anonimizat]
2017
CUPRINS
2
Introducere ………………………………………………………………………… … 4
CAPITOLUL I ….. 10
I.1 ”Profunzime strategic ă”, moștenirea otoman ă după Ahmet Davutoglu. 10
I.2 ”Soft-power ” și diploma ție public ă în Turcia ……………………… … 16
I.3 TIKA (Agen ția de Cooperare și Coordonare Turcă)……………………… . 17
I.4 Funda ția YUNUS EMRE ………………………………………………… ..
I.5 Funda ția Diyanet ……………………………………………………… 21
CAPITOLUL II. Dosare delicate de politic ă intern ă .………… 37
II.1 Tentativa de lovitur ă de stat…………………………… .. 37
II.2 Referendumul ………………………………………………………… … 39
II.3 Chestiunea kurd ă…………………………………………… … 45
CAPITOLUL III. Rela ții regionale ……………………………… 68
III.1 Scurt istoric al politicii externe al Republicii Turcia și raportarea la
”profunzimea strategic ă”….. 68
III.2 Rela ția cu Siria………………………………………….. 70
III.3 Ankara în relația cu Israel și Palestina …………………………… . 73
III.4 Relația cu Irak………………………………………………. 75
III.5 AKP și Iran …………………………………… . 78
CONCLUZII ………………………………………………………… …………………… 82
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………… …….. 87
3 INTRODUCERE
Politica extern ă a Turciei în regiune, de la momentul fondării sale ca stat modern în 1923, a fost
definit ă pentru preferin ța pentru neutralitate și non-interven ție în zone care, până la Primul
Război Mondial, au fost în componen ța Imperiului Otoman. Guvernarea Partidului pentru
Justiție și Dezvoltare (AKP) a respins aceast ă abordare, optând în schimb pentru o politic ă
extern ă proactiv ă cu scopul de a crea ”profunzime strategic ă” prin extinderea zonei de influen ță
a Turciei în Orientul Mijlociu, prin eviden țierea oportunit ăților geografice, economice și al
moștenirii imperiale pentru a reconecta țara la spațiul său istoric.
De la momentul în care a venit la putere în 2002, AKP a căutat să joace un rol diplomatic mai
semnificativ în Orientul mijlociu, aspect neglijat de guver nele precedente.
Partidul AKP a evoluat din mișcare politic ă islamist ă1, declan șată în 1970, după ce Necmettin
Erbakan a fondat Milli Nizam Partisi (Partidul Ordinii Naționale). Peste ani, mișcarea a militat
pentru legături mai strânse ale Turciei cu vecinii musulmani și a fost amenin țat cu desfiin țarea
ca urmare a loviturilor militare sau ca rezultat al unui ordin emis de Curtea Constitu țional ă.
În alegerile din oiembrie 2002, AKP a obținut un rezultat de 34,2% din votul popular. În ciuda
faptului că a devenit cel mai popular partid din Turcia, AKP a trebuit să înfrunte amenin țarea
reală a încă unei lovituri, când a supravie țuit desfiin țării determinate de elementele seculare din
birocra ția turcă.
Suportul electoratului pentru AKP reprezenta o simpl ă reflec ție a majorit ății conservatoare a
țării. Între 2002 și 2010, un segment semnificativ de liberali turci au fost atrași de AKP pentru
retorica liberal ă și reformele democratice urmărite. Acești factori a conferit AKP un electorat
mult mai solid care l-a mandatat în urmărirea obiectivelor, departe de constr ângerile birocratice.
Din anul 2009, abordarea partidului cu privire la afacerile externe s-a schimbat considerabil, în
frunte cu Ahmet Davu toglu, un fost profesor de relații interna ționale care a devenit prim –
ministru în luna mai a acelui an. Ideologia AKP a rămas aceea și în timp ce a fost la putere și a
fost poten țată pe măsură ce puterea politic ă a partidului a crescut.
Aceast ă politic ă este bazat ă pe munca lui Ahmet Davutoglu și are origini în credin ța că spațiul
eurasiatic și zona înconjur ătoare sunt de o importan ță crucial ă pentru geopolitica global ă.
1 Yildiz Atasoy, Turkey, Islamists and Democracy: Transition and Globalization in a Muslim State , editura
I.B.Tauris & Co Ltd., New York, 2005, p. 81-85
4 Așadar, Turcia, care se situeaz ă în centrul acestui teren vital, este destinat ă unei șanse unice de
a-și extinde influen ța și a crea profunzime strategic ă. Pentru a realiza acest lucru, Turcia poate
deveni putere global ă și poate juca un rol semnificativ în crearea unor noi institu ții globale care
să păstreze particularit ățile culturale și diferitele civiliza ții ale lumii. Aceast ă viziune
geopolitic ă este bazat ă pe prespunerea că răspândirea puterii și influen ței occidentale în
Balcani, Asia Central ă și Orientul Mijlociu este incongruent ă cu interesele naționale ale Turciei
și că procesul trebuie reversat.
Prin acest demers științific, ne propunem să demonstr ăm că aceast ă nouă cale a politicii externe
a Republicii Turcia prezint ă ambi ții regionale și mondiale bazate pe conceptul de ”profunzime
stategic ă”, ”neotomanism ” și ”soft-power ”, de revendicare a rolului care i se cuvine în spațiul
vital.
Lucrarea este structurat ă pe trei capitole, prin care ne propunem să acoperim întreaga
problematic ă a temei alese. Primul capitol reprezint ă o introducere în temă, conținând o
abordare general ă a conceptelor urmărite în cadrul lucrării. Vom explica locul Turciei în lume
și raportarea acesteia la conceptul de ”soft-power ”, viziunea lui Ahmet Davutoglu asupra
”profunzimii strategice ” și conceptul de neotomanism.
Cel de-al doilea capitol este dedicat aspectelor domestice care determin ă o serie de politici
externe. Analiz ăm prezen ța institu țiilor turce ști cu roluri in politica extern ă, forma și aria de
activitate a acestora, situa ția societ ății civile și resim țirea în opinia public ă a viziunii AKP,
tensiunile din jurul problematicii kurde, efectele tentativei de lovitur ă de stat din 2016 și
referendumul pentru sporirea atribu țiilor președintelui Erdogan.
Capitolul al treilea trateaz ă o serie de studii de caz privind relațiile regionale ale Republicii
Turcia, raportarea AKP la status -quo-ul interna țional și dosarele delicate de politic ă extern ă
precum chestiunea cipriot ă și diferendele istorice cu Armenia.
În procesul de elaborare al acestei lucrări, o serie de surse bibliografice și-au pus
amprenta asupra perspectivei noastre privind politicile de relații externe ale Turciei sub
guvernarea AKP. Lucr ările de referin ță sunt, în primul rând, ”Stratejik Derinlik ”, adică
”Profunzime strategic ă”, publicat ă în 2001, de Ahmet Davutoglu, lucrare pe care s-a bazat
întreaga politic ă extern ă AKP. Acesta afirm ă că Turcia posed ă ”profunzime strategic ă” datorit ă
istoriei și poziției sale geografice și include Turcia într-un mic grup de ”puteri centrale ”. Turcia
nu ar trebui să se mulțumeasc ă doar cu un rol regional în Balcani sau Orientul Mijlociu,
5 deoarece nu este o putere regional ă, ci una central ă. Așadar, ar trebui să aspire la a juca un rol
în mai multe regiuni ce ar putea să îi ofere semnifica ția strategic ă global ă.
O altă lucrare seminificativ ă pentru subiec tul pe care îl tratăm este scrisă de Aaron Stein,
doctorand la Kings College London, unde cerceteaz ă procesul decizional nuclear din Iran și
Turcia , absolvent de studii de licen ță al Universit ății din San Francisco, al Facult ății de Științe
Politice și al unui masterat în Relații Interna ționale cu specializarea în non-proliferarea nuclear ă
la Institutul din Monterey. Lucrarea sa, denumit ă ”Turkey ’s New Foreign Policy: Davutoglu,
the AKP and the Pursuit of Regional Order ”, adică ”Noua politic ă extern ă a Turciei: Davutoglu,
AKP și calea către ordinea regional ă” reprezint ă o perspectiv ă global ă asupra demersului AKP
de a dobândi ”profunzime strategic ă”.
Ca surse secundare, am folosit platformele online ale institu țiilor publice turce ști,
discursurile oficialilor turci și interna ționali, articole de analiz ă din publica ția Foreign Policy,
articole de presă turceasc ă și interna țional ă, agen ții de presă.
Din punct de vedere metodologic, am vrut să arătăm că importan ța temei noastre are
impact pe mai multe niveluri, având în vedere dinamica puterii și influen ței la nivel global și
poten țialul regional și global al Turciei. Am dori ca lucrarea noastr ă să reprezinte o bază pentru
viitoare studii de natur ă politic ă și să analiz ăm motiva țiile și aplic ările în practic ă ale acestei
noi viziuni asupra relațiilor dintre Turcia și comunitatea interna țional ă.
I. CONSIDERA ȚII TEORETICE ȘI INSTITU ȚIONALE
I. 1. Conceptul de ”profunzime strategic ă” și moștenirea otoman ă în viziunea lui
Ahmet Davutoglu
Este imposibil sa vorbim depre politica externp turcă de după 2002 fără să îl menționăm
pe Ahmet Davutoglu. Davutoglu este unul dintre puținii academiceni care s-au alăturat
6 Partidului pentru Justiție si Dezvoltare (AKP). Născut intr-un oras conservativ din centrul
Anatoliei, în Konya, din provenien țe modeste a ajuns la o carier ă academic ă in relații
interna ționale, prima dată în funcție de consilier pe politici exerne a prim -ministrului Erdogan,
până la Ministru de Afaceri Externe. Dezvolt ându-și viziunea strategic ă despre Turcia în mediul
academic, Davtoglu se numără printre puținii academicieni privilegia ți care au beneficiat de
oportunitatea de a-și vedea teoria realizat ă in practic ă. În timp ce doctrina promovat ă de acesta
este denumit ă adeseor i ca fiind ”neo-otomanist ă”, utilizarea acestui termen este oarecum
ambigu ă. Otomanismul a fost o mișcare politic ă liberal ă din secolul 19 ce avea ca scop formarea
unei identitati civice otomane, ce depaseste identitatile etnice, lingvistice si religioase .
Termenul de ”neo-otomanismul ” a fost refolosit in caracterizarea abord ărilor asupra politici
externe relizare de Turgut Ozal la finalul anilor 1980. În timp ce aceste abord ări au presupus
un interes sporit în ceea ce prive ște Orientul Mijlociu, nu au prea mult aspecte în comun cu
viziunea lui Davutoglu.
În timp ce primele publica ții ale lui Davutoglu erau bazate pe modele geopolitice
depășite, viziunea sa a suferit modific ări semnificative de la sfârșitul anilor 1990 până în anii
2000, ceva nu foarte atipic pentru majoritatea leadership -ului partidului AKP. În ciuda faptului
că geopolitica reprezint ă un punct cheie ăn gândirea strategic ă a lui Davutoglu, aceasta este
suplimentatp de elemente liberale, precum ”soft-power ”, ”rezolvarea conflictelor ” si
promovarea soluțiilor ”win-win”. În lucrarea sa, ”Profunzime strategic ă”, publicat ă în 2001,
Davutoglu elaboreaz ă viziunea sa strategic ă asupra Turciei. În viziunea lui Davutoglu, Turcia
este o țară din Orientul Mijlociu, este balcanic ă, caucazian ă, centra l-asiatic ă, caspic ă,
mediteranean ă, o țară a Golfului și a Mării Negre, țară ce poate să-și exercite simultan influen ța
în toate aceste regiuni, deci să-și revendice rolul global. Având toate acestea în vedere, acesta
respinge percep ția conform căreia Turcia este o punte de legătură între Islam și Occident, căci
aceasta ar însemna că Turcia este un instrument pentru promovarea intereselor strategice ale
altor state.
În loc să permit ă altor țări să foloseasc ă Turcia ca să-și promoveze rolul lor regional sau
global, Turcia ar trebui să-și dezvolte o politic ă proactiv ă pe măsura profunzimii istorice și
geografice pe care o posed ă, fapt ce este amplificat de moștenirea otoman ă. În acest scop, Turcia
ar trebui să-și monetizeze poten țialul de ”soft-power ”. Acesta este bazat pe legăturile istorice
și culturale cu toate regiunile de care aparține, cât și pe instuti țiile sale democratice și economia
de piață dinamic ă de care dispune. Turcia trebuie să-și pună deoparte imaginea militarizat ă care
este încurajat ă de tutelajul istoric al armatei asupra societ ății și politicii pe care a moștenit-o. În
7 schimb, ar trebui să promoveze rezolvarea conflictelor pe cale pașnică, cooperarea economic ă
regional ă care ar trebui să diminueze nevoia interven ției regionale ale marilor puteri. După cum
spune el însuși:
”Turcia se bucură de multiple identități regionale, așadar are capacitatea, cât și
responsabilitatea de a urma o politică externă integrată și multidimensional ă. Combinația
unică a istoriei și geografiei noastre aduce cu sine si un simț de răspundere. Pentru a contribui
activ la pacea și securitatea în toate aceste regiuni, avem un simț al datoriei ce ne revine din
profunzimile istoriei multidimensionale a Turciei.”
Davutoglu identific ă două condi ții pentru ca Turcia să cunoasc ă succesul în ambi țiile
sale strategice la nivel global. Prima se refer ă la politica sa intern ă, în timp ce a doua se refer ă
la vecinii săi. Pe plan intern, Turcia trebuie să-și rezolve problema kurdă, precum și clivajul ce
se adâncește constant între elementele islamiste și cele seculariste ale societ ății turce. Davutoglu
militeaz ă pentru rezolvarea ambelor conflicte pe baza unor principii liberale: poten țialul
strategic al Turciei va fi atins dacă va fi găsită o soluție corect ă și de lungă durat ă în problema
kurdă, prin care vor fi garantate drepturile acestei minorit ăți și se va ajunge la un consens liberal
în chesiunea secularismului în diferite segmente ale societ ății. Conflictul armat Kurd care a
durat mai mult de treizeci de ani și a costat viața a aproximativ 30 000 de oameni a divizat
societatea, a impus o grea povar ă asupra bugetului țării și a împiedicat dezvoltarea economic ă
în regiuni semnificative din estul și sud-estul Turciei. Confruntarea dintre islami ști și
segmentele seculare ale societ ății turce a atins propor ții fără precedent în timpul crizei alegerilor
preziden țiale din 2007 și a amenin țat coeziunea social ă și funcționarea statului.
Pe frontul interna țional, Davutoglu susține că Turcia trebuie să-și rezolve toate disputele
bilaterale care au îngreunat relațiile cu vecinii săi. Acesta susține că în ultimele decenii, Turcia
a irosit eforturi cruciale și timp în conflictele cu vecinii săi. Pentru a deveni un lider regional și
pentru a juca un rol strategic global, trebuie să-și depășească problemele și să stabileasc ă relații
cordiale cu toți vecinii săi. Politica sa extern ă ar trebui să urmăreasc ă rezolvarea tuturor
disputelor acumulate de inerția diplomatic ă în trecut, pentru a-și căuta rolul strategic global.
Dezvoltarea unor relații apropiate cu puterile globale în creștere, printre care China, India,
Rusia și Brazilia ar putea fi o cheie în acest proces. Căutarea unui rol dominant în dialogul
interciviliza țional și interreligios ar putea deveni una dintre prioritățile Turciei care ar putea
monetiza moștenirea sa istoric ă și cultural ă.
8 Dat fiind că Davutoglu, ca principal consilier în probleme de politic ă extern ă a Primului
Ministru și ca Ministru de Externe, a fost un actor influent în timpul administra ției AKP, are
sens să investig ăm până la ce nivel a influen țat doctrina sa politica turcă. Impactul doctrinei lui
Davutoglu este evident în mai multe inițiative ale guvernului AKP în ceea ce prive ște politica
intern ă și extern ă. Noua politic ă asupra Orientului Mijlociu a Turciei este un exemplu clar. Au
avut loc îmbun ătățiri semnificative în relațiile bilaterale cu Siria, Irak și Armenia, în timp ce au
fost observate schimb ări mici în ceea ce priveste Grecia și Cipru.
Decizia guvernului AKP de a lansa o nouă inițiativă ce are ca scop rezolvarea problemei
kurde a fost una dintre cele mai importante aspecte ale agendei politice turce în 2009. După
lansarea unui canal de televiziune de stat în limba kurdă (TRT Șes), Erdogan a anun țat că
guvernul său va lua o serie de măsuri cu scopul de a le acorda drepturi egale cetățenilor turci
de origine kurdă. Cel mai spectaculos moment al ”Deschiderii kurde (Kurt acilimi) ” – mai
târziu ca ”deschidere democratic ă (demokratik acilimi) ”- a fost întoarcerea unui grup de 34
militan ți PKK din nordul Irakului în Turcia pe 19 octombrie 2009. În timp ce aceasta era primit ă
cu bucurie de popula ția kurdă, reacția naționalist ă a opiniei publice turce I-a determinat pe
guvernan ți să domoleasc ă inițitiva. De atunci a avut loc un progres aproape nesemnificativ, în
cuda faptului că roblema s-a menținut în fruntea agendei politice a țării. În ciuda eșecurilor și
promisiunilor neîndeplnite, aceast ă „deschidere ” era în concordan ță cu viziunea lui Davutogl u
în privin ța rezolv ării prin cale pașnică a problemei kurde care era urgent ă și indispensabil ă
intereselor strategice ale țării.
Viziunea lui Davutoglu asupra relațiilor cu vecinii
Cea mai spectaculoas ă schimbare a relațiilor a fost cea cu Siria. În timp ce cele două țări s-au
aflat la un pas de război în 1998 din cauza faptului că Siria susținea PKK, relațiile s-au
îmbun ătățit în 2005. Cooperarea economic ă și politic ă a crescut, în timp ce Turcia a încercat în
repetate rânduri să medieze situa ția dintre Siria și Israel cu scopul de a obține un acord de pace
și întoarcerea Golan Heights la Siria. În septembrie 2009, decizia reciproc ă de a elimina viza
turistic ă a fost o mișcare care a avut un efect pozitiv asupra opiniei publice în ambele țări.
Relațiile cu Irak s-au îmbun ătățit semnificativ, de asemenea. Chiar dacă politica turcă împotriva
Irakului de la războiului din 2003 a fost concentrat ă pe prevenirea prolifer ării unor mișcări
autonome sau independente ale entităților politice kurde și eliminare a PKK în nordul Irakului,
politica turcă sub influen ța lui Davutoglu s-a modificat. Turcia a acceptat legitimitatea
Guvernului Regional Kurd ca o entitate federal ă în Irak și a îmbun ătățit cooperarea economic ă
9 și politic ă cu guvernul federal de la Baghdad. Davutoglu a vizitat nordul Irakului în 2009 și s-
a întâlnit cu Președintele GRK, Massoud Barzani și Primul -Ministru Nehcirvan Barzani și a
anun țat deschiderea unui consulat turc în Erbil. În declara țiile sale, Davutoglu a afirmat că o
asemenea vizită trebuia să aibă loc cu mult timp în urmă:
”Vom contribui cu toții la dezvoltarea Erbil. Acesta va deveni o punte de legătură între Turcia
și Irak. Suntem poarta Irakului către Uniunea European ă. Iar Erbil este poarta noastră către
Basra.”
Aceast ă apropiere a rămas fragil ă din cauza opera țiunilor PKK din nordul Irakului, dar a fost o
schimbare radical ă de la ostilitatea și lipsa de încredere din trecut. Mișcarea a confirmat
viziunea lui Davutoglu conform căreia relațiile bune cu Kurzii irakieni și Irakul reprezi ntă
elemente cruciale ale accesului Turciei la Golful Persic.
Relațiile cu Iran s-au îmbun ătățit semnificativ. Cooperarea energetic ă a trecut dincolo
de cump ărarea și tranzitul gazului natural iranian prin Turcia până la dezvoltarea
hidrocarburilor iraniene de către companiile turce ști. Mai mult decât atât, Turcia și-a asumat un
rol de mediator în disputa nuclear ă a Iranului. Distan țându-se de SUA și Uniunea European ă,
Erdogan a făcut numeroase afirma ții în ceea ce prive ște standardele duble ale occidentalilor în
ceea ce prive ște proliferarea nuclear ă în Orientul Mijlociu. Davutoglu a vizitat Teheran în
februarie 2010 cu scopul de a încheia o înțelegere pe problema îmbog ățirii uraniului. Ambi țiile
nucleare ale Iranului erau în mod evident o problem ă semnificativ ă pentru securitatea național ă
a Turciei, cât și o oportunitate a lui Davutoglu pentru a-și pune în practic ă viziunea asupra
politicii externe.
Sub coordonarea lui Davutoglu, diploma ția turcă s-a angajat într-o tentativ ă fără precedent de
a-și vinde ca relațiile cu Armenia. Cele două țări au renun țat la relațiile diplomatice în 1993 ca
rezultat al războiului Nagorno Karabagh, iar Turcia și-a închis grani ța terestr ă cu Armenia.
Eforturile armenilor pentru recunoa șterea global ă a masacrelor din 1915 ca genocid au fost un
punct de conflict adițional. În ciuda acestor circumstan țe advserse, Turcia și Armenia au semnat
pe 10 octombrie 2009 un acord istoric pentru stabilirea relațiilor diplomatice.
10 Pe cealalt ă parte, a fost observat ă o asimetrie în chestiunea cipriot ă, unul dintre cele mai lungi
conflicte ale Turciei. Chiar dacă Davutoglu a subiliniat în repetate rânduri interesul Turciei într-
o situa ție de compromis, a eșuat în generarea de soluții proactive și de mișcări ce ar putea
sublinia angaja mentul constant și puternic în rezolvarea pe cale pașnică a conflictului. O
retragere parțială a trupelor turce ști din Cipru care ar putea fi perceput ă ca o dovad ă tangibil ă a
inten țiilor pozitive ale Turciei nu s-a materializat încă. Mai mult decât atât, nu au avut loc
schimb ări semnificative în disputele bilaterale.
Dacă ar fi să numim o țară ale cărei relații bilaterale cu Turcia s-a deteriorat rapid sub
administra ția AKP, aceasta ar fi Israel. Politica turcă în chestiunea Palestinian ă a determinat o
reacție feroce din partea Israelului, în special când presupunea angajamente cu liderii Hamas în
Fâșia Gaza. Condamnarea fățișă a Israelului de către Turcia în timpul războaielor cu Liban și
Gaza a adâncit ruptura din relațiile bilaterale care a cunoscut un punct culminant în timpul
confruct ării dintre Erdogan și Președintele Israelian în timpul Forumului Economic Mondial în
ianuarie 2009. Deteriorarea rapid ă a relațiilor bilaterale nu este compatibil ă cu ”politica zero
probleme ”, însă satisface ambi țiile regionale ale Turciei. Rolul mediator al Turciei în Orientul
Mijlociu nu mai putea fi dictat de SUA, de UE sau Israel. Mai aproape de rolul de ”putere
central ă”, Turcia îți poate reconfigura relația cu Israel.
Africa sub-saharian ă și America Latin ă au atras o atenție fără precedent din partea autorit ăților
diplomatice turce. O serie de summituri turco -africane au fost organizate în Turcia cu
participarea a numero și lideri africani. Într-un discurs din decembrie 2009 al lui Davutoglu,
acesta a afirmat că au fost deschise noi ambasade, iar alte 26 vor fi deschise în 2010 din care
majoritatea în Africa și America Latin ă. A anun țat că va cere o majorare de buget pentru
Ministerul de Externe pentru a-și putea duce la îndeplinire noua viziune asupra Turciei.
”Până în 2023, când țara va comemora 100 de ani de la fondarea republicii, îmi imaginez o
Turcie membr ă cu drepturi depline a Uniunii Europene după ce a îndeplinit toate cerin țele
necesare, în deplin ă pace cu vecinii săi, integrat ă în relații economice și cu o viziune de
securitate comun ă, un jucător eficient în stabilirea ordinii în regiune unde avem interese
naționale și activ ă în toate afacerile globale și în primele 10 economii ale lumii. ”
În alte cuvinte, viziunea lui Davutoglu cuprindea realizarea deplin ă a poten țialului economic și
strategic al Turciei. Chiar dacă Turcia făcea parte din G20, având cea de-a 17-a economie a
lumii, ambi ția lui Davutoglu era de aduce Turcia în lista primelor 10.
11
I. 2. ”Soft-power ” și diploma ție public ă în Turcia
Transformarea rapid ă a dinamicii interne și externe a Turciei se manifest ă într-o varietate de
domenii și aduce de la sine noi riscuri și oportunit ăți. Prin reconectarea cu istoria și geografia
sa, Turcia pune seama pe valoarea strategic ă a timpului și spațiului într-o lume globalizat ă și
lasă în urmă pespectivele uni-dimensionale din epoca Războiului Rece. De la politic ă extern ă,
politici publice, economie, mass -media, educa ție, științe și arte, noii actori emergen ți ai Turciei
se poziționeaz ă ca jucători activi ce pretind transformarea global ă a relațiilor centru -periferie
cu scopul de a crea o nouă ordine regional ă și global ă.
Legitimitatea politic ă este o parte integrant ă a relațiilor interna ționale din secolul 21. Este
imposibil ă implementarea unei politici care nu are bază legitim ă într-un sistem globalizat. În
cazul în care legitimitatea lipse ște, crizele sunt inevitabile iar costurile sunt adeseori enorme.
Opinia public ă interna țional ă a devenit un punct de referin ță pentru ca țările să iși defineasc ă și
să își îndeplineasc ă politica extern ă.
Relațiile de interdependen ță cresc ânde necesare sistemului de economie global ă și polarizarea
sistemului politic afecteaz ă dinamica regional ă și național ă și creeaz ă premisele unor noi
oportunit ăți de formare de șabloane de relații. Are loc formarea unei noi ”imagina ții geografice ”
2 care devine mai palpabil ă cu fiecare zi.
Aceast ă nouă idee de spațiu și timp face posibil ca Turcia să-și produc ă propriile concepte și să
construiasc ă un nou vocabular. Dintr -o perspectiv ă semiotic ă, până și noul vocabular și
conceptele politcilor turce ar trebui să fie luate în considerare ca indicatori ai unei transform ări
mentale profunde. Aceast ă nouă platform ă de imagina ție și comprehensiune oferă oportunit ăți
intelectualilor factorilor de decizie turci să produc ă propriile concepte și teorii și să extind ă
viziunea asupra locului Turciei în lume. Acest ”orizont deschis ” rezultat din procesul de
transformare permite recalibrarea perspectivei Turciei cu privire la problematici cu semnificatie
sporit ă. Povestea referitoare la efortul de a vedea lumea dintr -o perspectiv ă non-euro-centric ă
a lui Ahmet Davutoglu devine obișnuită, asumat ă de o mulțime de voci. Noul orizont politic și
intelectual al Turciei merit ă o atenție sporit ă.
2 Bülent Aras and Hakan Fidan, “Turkey and Eurasia: Frontiers of a New Geographic Imagination ”, New
Perspectives on Turkey, No. 40 (Fall 2009), pp. 195–217
12 Schimbările care au loc în societatea turcă și politica sa extern ă sunt determinate de rupturi din
sistemul regional și global, cât și cel domestic. Schimb ările rezultate din dinamica intern ă a
țării și consecin țele acestora în politica extern ă sunt văzute variat din Europa până în Statele
Unite ale Americii, din Orientul Mijlociu până în Asia și determin ă o nouă discu ție asupra
Turciei pe diferite nivele și platforme, de la relații interna ționale, la științe politice și studii
culturale3.
Capacitatea de ”soft power ” a Turciei poate fi descris ă ca o confluen ță a istoriei țării, geografiei,
profunzimii culturale, puterii economice și democra ției. Diploma ția public ă reprezint ă o
platform ă de implementare a ”soft power ”, concept nou pentru Turcia care a prins popu laritate
după lansarea Oficiului pentru Diploma ție Public ă în cadrul Cancelariei Prim -Ministrului turc.
De la publicarea decretului 27478 care anun ța lansarea Oficiului pe 30 ianuarie, în 2010, în
Monitorul Oficial, acesta a inițiat o serie variat ă de activități de diploma ție public ă. Decretul
care explic ă nevoia deschiderii acestui Oficiu enun ța în felul următor:
”Globalizarea face ca relațiile interna ționale să fie mai complicate în prezent, acord ând un rol
mai semnificativ diploma ției publice în influen țarea și gestionarea comunit ății interna ționale,
alături de diploma ția tradițional ă. Cu scopul de a avea succes în explicarea poziției Turciei în
ceea ce prive ște acuza țiile și problemele pe care țara noastr ă le-a îndurat în arena interna țional ă,
este neces ar să folosim metode și instrumente de diploma ție public ă pentru a informa corect
comunitatea interna țional ă.”4
Conceptul de ”soft-power ” a fost folosit de Joseph Nye în anii 1980 și este bazat pe ideea că
exist ă structuri de putere alternative în relațiile interna ționale alături de puterea economic ă și
militar ă. Conform lui Nye, exist ă trei căi de a atinge scopuri specifice: amenin țarea celeilalte
părți și angajarea într-un război, dacă este necesar; ”cump ărarea ” celeilalte părți sau
persuasiunea prin intermediul ”soft power ”. Acest concept reprezint ă abilitatea de a primi ceea
ce-ți dorești prin atragere, în detrimentul coerci ției și plății. Așadar, credibilitatea și abilit ățile
de persuasiune reprezint ă elementele principale ale ”soft power ”. Capacitat ea unei țări de a
folosi aceast ă putere define ște succesul diploma ției sale publice, cât și integritatea și eficacitatea
politicilor sale. Nye apreciaz ă că ”soft power ” reprezint ă ”puterea de atrac ție a culturii și
noțiunilor politice ale unei țări.”5
3 İbrahim Kalın, “Debating Turkey in the Middle East: The Dawn of a New Geopolitical Imagination ”, Insight
Turkey, Vol. 11, No. 1 (2009), pp. 83-96.
4 Site-ul oficial al Oficiului pentru Diploma ție Public ă din Turcia: http://kdk.gov.tr/
5 Joseph S. Nye, Soft Power: The Means to Succeed in World Politics, New York, Public Affairs, 2004
13 Spre deosebire de ”hard power ”, soft power cuprinde arii de influen ță și atrac ție care depășesc
indicatorii economici și militari. Aceast ă putere este alimentat ă de varia ți factori: cultur ă,
educa ție, artă, cinematografie, literatur ă, mediu academic, arhitecturp, organiza ții non-
guvernamentale, știință și tehnologie, capacitatea de inova ție, turism și platforme pentru
cooperare economic ă și diplomatic ă. Soft power este o combina ție dintre toate aceste elemente
și denot ă bogăția cultural ă și capitalul social al unei țări. În ciuda diferitelor situa ții mai mult
sau mai puțin benefice, consolidarea democra ției turce ști și câștigarea legitimit ății în rândul
opiniei publice joacă un rol important în poziția ca actor regional sau global al Turciei.
Forma și conținutul puterii soft a Turciei sunt diferite față de ale altor țări. Poten țialul soft power
din Ankara, ce se extinde din Balcani până în Orientul Mijlociu și Asia Central ă, survine din
moștenirea sa cultural ă și istoric ă. Valorile pe care Turcia le reprezi ntă, precum și profunzimea
sa istoric ă și cultural ă, au mobilizat dinamica regional ă și au determinat crearea unor noi sfere
de influen ță.
În spațiul euro-asiatic, turcii, kurzii, bosniecii, albanezii, abkhazienii, arabii, azerii, kazacii,
kîrgîzii, uzbeci i și alte grupuri etnice, au în comun o experien ță otoman ă. Aceste grupuri diverse
sunt aduse laolalt ă de moștenirea Imperiului Otoman care poate funcționa ca o platform ă de
legătură. Angajamentele globale ale Turciei se extind și în afara acestei zone, în Africa, Asia și
America Latin ă.
Ca instrument de comunicare strategic ă, diploma ția public ă comprim ă ”înțelegerea, informarea
și influen țarea publicului. ”6 Comunicarea politic ă, care constituie o parte important ă a acestui
proces, este definit ă prin ”producerea, ditribuirea, controlul, uzul și procesarea informa ției de
către state, organiza ții sau indivizi. ”7 Scopul diploma ției publice nu este propaganda, ci
construc ția unui limbaj strategic bazat în mod obiectiv pe fapte și adev ăr.
Schimbarea dramatic ă a diploma ției publice este determinat ă de dinamica intern ă și imaginea
despre sine a Turciei. Publicul turc nu se mai vede ca o notă de subsol mică și nesemnificativ ă
a unei narațiuni euro-centrice.
6 Peter Krause and Stephen Van Evera, Public Diplomacy: Ideas for the War of Ideas, Discussion Paper 09-10,
Belfer Center for Science and International Affai rs, Harvard Kennedy School, 2009.
7 Jarol B. Manheim, “The War of Images: Strategic Communication in the Gulf Conflict, ” in Stanley A. Renshon
(ed.), The Political Psychology of the Gulf War. Leaders, Publics, and the Process of Conflict, Pittsburgh,
Unive rsity of Pittsburgh Press, 1993, pp.155 -171
14 Noul capital social din Turcia repinge modelul globaliz ării vestice. Progresul societ ății turce ști
se vrea a fi determinat pe baza valorilor autohtone, nu a celor importate.
Mai multe institu ții publice au un rol în implementarea acestei noi forme de diploma ție, precum
TIKA (Turkish International Cooperation and Development Agency), Kizilay (Semiluna roșie
turceasc ă), Ministerul Culturii și Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, TRT (postul
național de televiziune turc), Funda ția Yunus Emre, Agen ția pentru Investi ții și Sprijin și altele,
care sunt active prin diferite inișiative politice, diplomatice, economice și culturale.
1. 3. TIKA (Agen ția de Cooperare și Coordonare Turc ă)
Agen ția de Cooperare și Coordonare Turc ă este un departament guvernamental, agen ție aflată
în subordinea direct ă a Primului Minis tru al Turciei. TIKA este responsabil ă pentru organizarea
asisten ței pentru dezvoltare, cu un accent special pe comunit ățile turcice din țările în curs de
dezvoltare.
Obiectivele TIKA sunt următoarele :8
Ajută la dezvoltarea țărilor și comunit ăților turcice;
Dezvoltarea cooper ării economice, comerciale, tehnice, sociale, culturale și
educa ționale între țările și comunit ățile turcice;
Angajarea în proiecte și activit ăți sociale și culturale ce vizeaz ă păstrarea patrimoniului
țărilor și comunit ăților turcice;
Oferirea de burse și asisten ță funcționarilor publici și a altor persoane din aceste
țări/comunit ăți pentru educa ția și formarea în Turcia;
Acordarea de asisten ță tehnic ă și ajutor umanitar;
Acționeaz ă ca facilitator principal pentru cooperarea între institu ții de stat turcice și
organiza ții, universit ăți, organiza ții non-profit și sectorul privat;
Cooperarea cu alte agen ții de ajutor interna țional prin diverse proiecte și programe.
8 http://www.tika.gov.tr/upload/publication/TIKA%20ANNUAL%20REPORT%202013.pdf , accesat în data de
19.04.2017.
15 La 25 decembrie 1991, Uniunea Sovietic ă s-a destr ămat, fapt ce ce a dus la obținerea
independen ței în multe țări din Asia Central ă și Caucaz. Având o limbă și o cultur ă comun ă cu
aceste țări, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Azerbaidjan și Kârgâzstan, Turcia a pregătit
calea reînnoirii relațiilor duale și regionale cu acestea. Turcia și țările din Asia Central ă se
consider ă o singur ă națiune ce conține țări diferite, iar politica extern ă a prezentat o înțelegere
multilateral ă și proactiv ă în regiune. Relațiile TIKA cu țările vorbitoare de limbă turcă au
devenit un accent permanent pentru Turcia iar acest proces important a câștigat credibilitate în
ultimii 20 de ani de politic ă mondial ă.9
În anii '90, prima prioritate a Turciei în ceea ce prive ște problema Asiei Centrale a devenit
recunoa șterea de către comunitatea interna țional ă a țărilor tinere turcice. Turcia desfășura
proiecte pentru persoanele care trăiau în țările nou-înfiin țate din Asia Central ă în diferite
domenii, cum ar fi cele sociale, economice și culturale. Ajutorul acordat la început, de-a lungul
timpului, s-a transformat în proiecte pe termen lung și cooperare bazat ă pe dezvoltare.
Necesitatea unei organiza ții care să poată exersa și coordona opera țiunile e urmau a fi
desfășurate în acest domeniu și priorit ățile politicii exter ne a luat naștere și a dus la înfiin țarea
Agen ției de Cooperare și Coordonare Turc ă (TİKA) în anul 1992. Odat ă cu stabilirea
conceptului și a politicilor active în ramurile externe, TİKA a devenit un intermediar de
implementare a politicii externe a Turcie i, în special în țările cu care poporul turc are valori
comune.10
Proiectele TİKA se extind de la infrastructura tehnic ă la creșterea capacit ății corporative. TİKA
a desfășurat activit ăți economice, sociale și culturale în țările sale surori până în anul 1995,
după care a început să se concentreze asupra cooper ării în domeniul educa ției și culturii. Astfel,
TİKA și-a accelerat activit ățile de educa ție în țările ancestrale după anul 1995 – au fost
construite școli, biblioteci și laboratoare și au furnizat universit ăților echipamente tehnice.11
Într-un proces al globaliz ării, ce a început în anii 2000, iar influen ța acesteia a fost perceput ă în
multe zone, de la est la vest, în paralel cu accelerarea realizat ă pe tema dezvolt ării în țările cu
care Turcia împărtășește aceea și limbă și cultur ă, proiectele realizate de TİKA în aceste regiuni
s-au transformat în proiecte ce au sporit capacit ățile institu ționale. În total, în cei 24 de ani de
activitate, TIKA a realizat peste 13.700 de proiecte, la nivel global.
9 http://www.tika.gov.tr/en/page/about_us -14650 , accesat în data de 26.03.2017.
10 Ibidem.
11 Idem.
16 Evolu ția TIKA
Ontologic, TIKA a fost stabilit ă pentru republicile turce din Asia Central ă. Până în anul 2000
TIKA avea 17 birouri în acea regiune. După 2002, odată cu schimbarea voinței politice și a
perspectivelor din politica extern ă, Turcia și-a schimb at logica dezvolt ării privind ajutoarele
externe. Datorit ă dezvolt ării din cadrul ajutorului extern, Turcia, în prezent, în ultimii trei ani
este aleas ă de ONU, ca fiind țara cea mai generoas ă, după Statele Unite și Marea Britanie, care
face cel mai mare official development assistance , TIKA în acest sens, fiind cel mai mare
actor.12
„Asistența umanitară este unghiul de bază pentru o prezentare generală a Turciei. În acest
moment, în prezent, TIKA oferă servicii în 50 de țări, unde deține 54 de birouri. România este
una dintre ele. TIKA a oferit ajutoare în 50 de țări din Europa de Est, din America Latină, Asia
de Sud, și chiar în India, Asia și America de Nord. Suma privind ajutoarele oferite de TIKA
este de aproximativ 3 miliarde $ pe an, la nivel mondial, 3 miliarde de dolari reprezent ând o
sumă mică din bugetul Turciei. Dezvoltarea economic ă a țării, faptul că Turcia face parte din
țările G20, și baza indicatorilor economici reprezintă logica de bază de dezvoltare a ajutorului
TIKA. Turcia, prin TIKA, peste tot unde merge, are un singur scop și anume, acela de a face
un pas mai departe în cooperarea bilaterală. Ne îndreptăm mai departe cu aceste gânduri. ”, a
declarat H. Ahmed Daștan, coordonator TIKA în Rom ânia.13
1. 4. Funda ția YUNUS EMRE
Funda ția Yunus Emre este o organiza ție public ă non-profit, la nivel mondial, ce a fost înfiin țată
legal din data de 05.05.2007, printr -un decret al președintelui Erdo ğan. Funda ția, numit ă după
faimosul poet turc din secolul XIV, Yunus Emre, are scopul de a promova statul turc, limba
turcă, istoria, arta și cultura turcă, pentru a pune la dispozi ție astfel de informa ții și documente
în legătură cu utilizarea în lume, pentru persoanele interesate, dar și pentru a îmbun ătăți relațiile,
de orice natur ă, dintre Turcia și alte țări, în scopul schimburilor culturale.
În calitate de instituție soft power , efectueaz ă studii de predare în limba turcă, în centrele
culturale înfiin țate în străinătate, pentru a realiza scopurile prezentate anterior, precum și pentru
12 http:/ /www.trt.net.tr/romana/turcia/2016/07/11/proiectele -tika-din-romania -527311 , accesat în data de
12.05.2017.
13 Ibidem.
17 desfășurarea de activități culturale și artistice pentru promovarea Turciei și pentru acordarea de
sprijin cercet ărilor științifice din diferite domenii.
Încep ând cu anul 2009, Institutul Yunus Emre are peste 40 de centre culturale în afara grani țelor
Turciei. În afară de educa ția turcă din centrele culturale, departamentele turcologice și
învățământul turcesc sunt susținute prin cooperarea cu diferite institu ții educa ționale din diferite
țări. Sunt organizate mai multe activit ăți pentru a promova cultura și arta turcic ă prin
intermediul centrelor culturale, iar Turcia este reprezentat ă prin evenimente naționale sau
interna ționale.14
Institutul Yunus Emre a fost denumit după Yunus Emre, un adept al sufismului care a trăit în
secolul XIV. Cea mai important ă caracteristic ă a sa este faptul că el reprezint ă un simbol al
valorilor umane, al iubirii și păcii. Astfel, Institutul își propune să promoveze cultura și arta
turcă în întreaga lume și activeaz ă pentru întărirea păcii în lume. Aceast ă personalitate nu numai
că a contribuit la dezvoltarea limbii turce prin poeziile sale, în acela și timp, prin filozofia sa
care se baza pe valorile universale umane, el a transmis mesaje pentru ca oamenii să trăiască în
pace și respect ând valorile comune, fără a face niciun fel de discriminare în ceea ce prive ște
religia, limba și rasa uman ă. Obiectivul stabilit de Institutul Yunus Emre este de a conserva
aceast ă filozofie în toate activit ățile întreprinse de el.15
Viziunea și misiunea Institutului Yunus Emre
Prin activit ățile sale, Institutul își propune a se asigura de faptul că societ ățile din întreaga lume
pot cunoa ște mai bine Turcia din surse mai precise, prin activit ăți desfășurate în numeroase țări,
în cadrul principalelor categorii de cultur ă, arte și instruire în limba turcă, precum și prin
colabor ări prospective.16
1. 5. Funda ția Diyanet
Funda ția Turkiye Diyanet a fost înfiin țată la 13 martie 1975 de către Dr. Lütfi Dogan, președinte
al Afacerilor Religioase la acel moment, și dr. Tayyar Altıkulaç și Yakup Ustun, vicepre ședinți
ai Afacerilor Religioase și Ahmet Uzunoglu, director al Ozluk Affairs.
14 http://www.yee.org.tr/en/ , accesat în data de 18.04.2017.
15 http://bukres.yee.org.tr/ro/whyyunusemre/ , accesat în data de 17.04.2017.
16 Ibidem.
18 Președinția pentru Afacerile Religioase își propune să sprijine activit ățile stabilite de către
Funda ția Turkiye Diyanet. A jucat un rol important în a ajunge la o audien ță mai largă a
opera țiunilor religioase și la creșterea genera țiilor viitoare pentru a participa la conducerea
acestor servicii religioase.17
Scopul funda ției, forma și aria de activitate
Funda ția Turkiye Diyanet acord ă prioritate păcii, armoniei și liniștii sociale pentru dezvoltarea
activit ăților religioase, sociale și culturale ale societ ății. Misiunea sa este de a promova binele
pe pământ, iar viziunea sa este aceea de a deveni o bază pentru serviciile umanitare din Turcia
și pe cele șapte continente.18
Funda ția Turkiye Diyanet, în conformitate cu obiectivele organiza ționale ale Președinției
pentru Afaceri Religioase, oferă sprijin important și ajutor moscheilor, cursurilor Quran și
satisface nevoile centrelor de Muftiate și de formare cultural -religioas ă.
Funda ția acord ă prioritate activit ăților educa ționale și academice pe plan intern și interna țional.
În Turcia și în diferite regiuni ale lumii, desfășoară activit ăți caritabile, sociale și culturale. Prin
astfel de activit ăți, se produc lucrări semnificative, cum ar fi Enciclopedia Islamului și Islamul
cu Hadis .19
Funda ția Turkiye Diyanet aspir ă a oferi tinerilor o educa ție religioas ă concret ă la toate
nivelurile de școlarizare, de la cursuri Quran până la formarea Hafiz (Memorizare), de la liceu
la universitate și de la o diplom ă de masterat până la un una de doctorat. De asemenea, oferă
burse studen ților de succes, oferă cazare pentru elevii din învățământul superior, pentru studen ți
și a deschis o varietate de colegii de prestigiu și universit ăți de renume. Liceul Interna țional
Imam Hatip și Programul Studen țesc Interna țional de Studen ți în Teologie Interna țional ă și
Studii Religioase oferă studen ților din 108 țări diferite cursuri de învățământ în Turcia. Aceste
programe ajută la consolidarea relațiilor dintre națiuni.20
Astfel, Funda ția Turkiye Diyanet întinde o mână de ajutor pentru milioane de oameni, indiferent
de religia, rasa, culoarea sau genul lor, care trăiesc în diferite părți ale lumii sau care se
17 http://www.diyanetvakfi.org.tr/en -US/site/icerik/hakkimizda -1038 , accesat în data de 11.04.2017.
18 Ibidem.
19 Idem.
20 Idem.
19 confrunt ă cu foametea și locuiesc în regiuni afectate de dezastru natural. Funda ția împărtășește
bucuria și fericirea sărbătorii Eid din toate cele șapte continente prin programul Iftar, ce oferă
mese gratuite comunit ăților în timpul Lunii Ramadanului și programul de sacrificare ce are loc
pe Eid Al-Adha (Sărbătoarea Sacrificiului).21
De la înfiin țare, Funda ția Turkiye Diyanet continu ă să dezvolte, să își îmbun ătățească și să
extind ă domeniul său de aplicare a serviciilor religioase. Cu ajutorul și sprijinul poporului turc,
a devenit o organiza ție interna țional ă non-guvernamental ă, non-profit, cu activit ăți în 108 țări
și peste 1.000 de sucursale în Turcia. Motto -ul Funda ției Turkiye Diyanet este „Cei mai buni
dintre oameni sunt cei care sunt cei mai buni pentru alții.”, pentru a fi în slujba omenirii.22
Tentativa de lovitur ă de stat din Turcia din 2016
La 15 iulie 2016 a avut loc o tentativ ă eșuată de lovitur ă de stat în Turcia organizat ă de
către Consiliul Păcii23, un grup de militari din cadrul Forțelor armate ale Turciei. Lovitura de
stat a fost confirmat ă atât de prim -ministrul Binali Yıldırım24, cât și de președintele Recep
Tayyip Erdo ğan, care a chemat popula ția în strad ă. Șeful Statului Major Hulusi Akar a fost luat
21 Ibidem.
22 Idem.
23 http://adevarul.ro/international/in -lume/lov itura-stat-turcia -armata -anuntat -intr-un-comunicat -citit-
televiziuneanationala -turcia -condusa -prezent -consiliul -pacii -1_578955f55ab6550cb8e49109/index.html , accesat
în data de 26.04.2017.
24 https://www.theguardian.com/world/live/2016/jul/15/turkey -coup -attempt -military -gunfire -ankara , accesat în
data de 25.04.2017.
20 ostatic, apoi a fost eliberat.25 Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara și Istanbul în timpul
confrunt ărilor.26
Un elicopter a lansat o bomb ă deasupra Parlamentului turc de la Ankara. De asemenea
Palatul Preziden țial a fost atacat cu bombe.27 A fost declarat ă legea marțială pe întreg teritoriul
turc. Televiziunea național ă TRT 1 a fost ocupat ă de către militari turci care au anun țat că
Turcia este „condus ă în prezent de Consiliul Păcii, care va asigura siguran ța popula ției”.
Frontiera cu Bulgaria a fost închis ă, iar armata elenă a fost pusă sub stare de alertă la grani ța cu
Turcia.28
Un grup de peste 50 de militari au blocat Podul Bosfor și Podul Fatih Sultan Mehmet.
S-au auzit focuri de armă lângă cele mai importante aeroporturi din Ankara și Istanbul.
Președintele Erdo ğan l-a acuzat pe Fethullah Gulen pentru organizarea acestei lovituri de stat,
deși gruparea acestuia a condamnat lovitura.29
Lovitura de stat este condamnat ă de principalele partide din Turcia și de comunitatea
interna țional ă. În diminea ța zilei de 16 iulie 2016, Reuters a transmis că lovitura de stat pare să
fi eșuat.30
De asemenea, au fost bombardamente puternice, s-au tras focuri de armă din elicoptere
militare, ce au zburat foarte jos în orașe și mii de oameni au ieșit în strad ă. S-a tras asupra
civililor, pe strad ă, și mulți s-au târât pe jos, pentru a evita moartea.31
Consecin țele tentativei de lovitur ă de stat din Turcia
Tentativa de lovitur ă de stat din Turcia, care a avut loc la data de 15 iulie 2016, a fost
consecin ța tendin țelor autoritariste ale Administra ției Recep Erdogan, stârnind însă o serie de
alte acțiuni controversate, precum și consolidarea unor relații diplomatice.32
25 http://www.telegraph.co.uk/news/2016/07/17/turkey -coup -plot-president -erdogan -rounds -up-thousands -of-
soldie/ , accesat în data de 24.04.2017.
26 http://adevarul.ro/international/in -lume/alerta -turcia -tentativa -lovitura -stat-
1_578947335ab6550cb8e42860/index.html , accesa t în data de 26.04.2017.
27 https://www.rt.com/news/351425 -ankara -parliament -bomb -dropped/ , accesat în data de 23.04.2017.
28 https://www.antena3.ro/actualitate/loviturile -militare -date-in-turcia -in-ultimii -ani-368407.html , accesat în
data de 23.04.2017.
29 http://www.libertatea.ro/ultima -ora/lovitura -de-stat-in-turcia -1542321 , accesat în data de 25.04.2017.
30 https: //www.realitatea.net/soldatii -turci-care-au-incercat -lovitura -de-stat-se-predau -cu-mainile –
sus_1959502.html , accesat în data de 25.04.2017.
31 http://stirileprotv.ro/stiri/international/premierul -turciei -denunta -o-tentativa -de-lovitura -de-stat-elicopterele -si-
avioanele -survoleaza -istanbulul.html , accesat în data de 23.04.2017.
32 http://www.mediafax.ro/externe/consecintele -tentativei -de-lovitura -de-stat-din-turcia -16043122 , accesat în
data de 22.04.2017.
21 În anul 2015, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, unul dintre fondatorii Partidul
Justiției și Dezvolt ării (AKP), a convocat în luna noiembrie noi alegeri legislative, în speran ța
că își va consolida controlul asupra țării. Cauza acestora a fost faptul că în cadrul alegerilor
parlamentare anterioare, ce avuseser ă loc în luna iunie, AKP nu a reușit să obțină majoritatea
mandatelor, pentru prima dată de la sosirea sa la putere în anul 2002.33
Alegerile parlamentare din luna noiembrie 2015 i-au adus din nou partidului
președintelui turc majoritatea în Parlament, rezultat ce a agravat tensiunile dintre conservatori
și laici, ce au condamnat creșterea autoritarismului islamist al lui Recep Tayyip Erdogan.34
În urma acestor alegeri, copre ședintele Partidul Poporului Democrat (HDP, pro-kurd),
Selahattin Demirtas, a criticat oficialii guvernamentali pentru că ar fi presat partidul HDP să
anuleze mitinguri programate și televiziunile locale și pentru că ar fi alocat reprezentan ților
forma țiunii sale politice un timp de emisie mai mic, comparativ cu cel atribuit celor ce calificau
HDP drept aripă politic ă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Potrivit autorit ățile
turce, PKK este o organiza ție terorist ă.35
Tentativa de lovitur ă de stat din Turcia, din data de 15 iulie 2016, a avut loc pe fondul
tendin țelor autoritariste ale Administra ției Recep Erdogan, ce a fost criticat ă pentru încălcări
ale libert ăților civice, înscriindu -se în tendin ța armatei de a proteja ordinea laică.36
Pe 15 iulie, o facțiune a armatei turce a încercat să preia puterea politic ă prin înlăturarea
Administra ției Recep Tayyip Erdogan. Tentativa de lovitur ă de stat militar ă a eșuat, dar s-a
soldat cu aproape 265 de morți și reprezint ă în continuare o puternic ă sursă de îngrijorare în
legătură cu stabilitatea sistemului constitu țional turc.37
Aproximativ 50.000 de persoane au fost suspendate din funcții sau arestate după
tentativ a de lovitur ă de stat din Turcia, în contextul în care Administra ția Recep Tayyip Erdogan
a lansat o campanie împotriva susținătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah
Gulen.38
Clericul Fethullah Gülen, un fost aliat președintelui Recep Tayyip Erdogan, este liderul
Mișcării Gülen (Hizmet). Gulen s-a stabilit în statul american Pennsylvania după ce a căzut în
33 Ibidem.
34 Idem.
35 Idem.
36 http://www.euractiv.ro/extern/lovitura -de-stat-din-turcia -ce-s-a-intamplat -cine-poate -fi-vinovat -si-de-ce-a-
esuat -4953 , accesat în data de 22.04.2017.
37 Ibidem.
38 http://politicall.ro/de -ce-a-esuat -lovitura -de-stat-din-turcia -2-profilul -celor -doi-lideri -implicati -in-lupta –
pentru -putere/ , accesat în data de 23.04.2017.
22 dizgra ția Ankarei. El este acuzat că se află în spatele opozi ției din Turcia, iar Administra ția
Erdogan suspecteaz ă că rivalul său politic a organizat tentativa de lovitur ă de stat și că s-ar
bucura de susținerea Washingtonului.39
Administra ția Recep Tayyip Erdogan a instituit starea de urgen ță pe 15 iulie, în
contextul tentativei de lovitur ă de stat militar ă. În luna octombrie, Turcia a dispu s prelungirea
acesteia cu alte trei luni. Turcia a dispus de asemenea suspendarea aplic ării prevederilor
Conven ției Europene pentru Drepturile Omului, în cadrul măsurilor care decurg din
proclamarea stării de urgen ță.40
Măsurile care au fost adoptate după tentativa de lovitur ă de stat au fost aspru criticate
de către liderii occidentali, conform acestora acțiunile de epurare care vizeaz ă forțele militare
turce afecteaz ă cooperarea bilateral ă, inclusiv în cazul luptei împotriva grupării teroriste Stat
Islami c.41
Relațiile dintre Turcia și Germania s-au înrăutățit după tentativa de lovitura de stat din
Turcia, Ankara acuzând Berlinul că nu a condamnat destul de rapid și decisiv lovitura de stat.
Agravarea relațiilor s-a produs și între UE și Turcia, exist ând temeri că Ankara ar putea renun ța
la acordul privind limitarea imigra ției, fapt ce ar duce la reizbucnirea crizei refugia ților.
Anumi ți lideri occidentali au solicitat Uniunii Europene să încheie negocierile de aderare a
Turciei la Blocul comunitar, în contextul adopt ării noilor măsuri în urma tentativei de lovitur ă
de stat.42
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a evocat din nou o posibil ă reintroducere a
pedepsei cu moartea în țara sa dacă poporul dorește acest lucru, fapt aspru criticat de statele
occidentale. Acesta a criticat UE pentru că nu denun ță menținerea pedepsei capitale în SUA și
în alte țări, dar o condamn ă în cazul Turciei.43
O altă consecin ță a fost blocarea temporar ă a bazei aeriene de la Incirlik, folosit ă de
forțele NATO pentru opera țiunile împotriva Stat Islamic, pe fondul zvonurilor din presă privind
o nouă tentativ ă de lovitur ă de stat.44
39 Ibidem.
40 Idem.
41 http://www.cvlpress.ro/03.05.2017/recep -erdogan -turcia -isi-va-retrage -candidatura -la-ue-daca-nu-vor-fi-
deschise -noi-capitole -de-aderare/ , accesat în data de 25.04.2017.
42 Ibidem.
43 Idem.
44 http://www.reuters.com/article/us -mideast -crisis -usa-airbase -idUSKCN0PX2B520150723 , accesat în data de
23.04.2017.
23 Președintele Erdogan a răspuns în fața criticilor legate de noile măsuri restrictive:
„Instituirea stării de urgen ță nu este în niciun caz împotriv a democra ției, a legilor și libert ăților”.
Potrivit acestuia, rolul lor este de a le consolida, de a proteja cetățenii, catalog ându-i drept
„martiri ” pe cei uciși în confrunt ări cu militarii rebeli în timpul tentativei de lovitur ă de stat.45
Totodat ă, autor itățile din Turcia au anun țat că vor închide 131 de institu ții mass -media, în urma
tentativei de lovitur ă de stat din 15 iulie. Lista institu țiilor care urmau a fi închise cuprindea trei
agen ții de știri, 16 canale de televiziune, 23 posturi radio, 45 de ziare, 15 reviste și 29 de
edituri.46
Un alt rezultat al acțiunii de la 15 iulie este reprezentat de relațiile diplomatice dintre
Rusia și Turcia. Cu două săptămâni înainte de 15 iulie, cele două state au căzut de acord să reia
relațiile de cooperare bilaterale. Asasinarea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, ar
putea risca să pună capăt cooper ării dintre cele două țări. Ambasadorul Rusiei în Turcia, Andrei
Karlov, a fost împușcat în timp ce participa la o expozi ție, în orașul Ankara. Asasinul
ambasadorului rus se numea Mevlut Mert Altinas, un fost agent al poliției turce.47
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut Turciei garan ții de securitate după
asasinarea ambasadorului rus, argument ând că Administra ția de la Ankara este responsabil ă de
siguran ța diploma ților ruși aflați pe teritoriul turc. În pofida acestui incident, Rusia și Turcia au
stabilit să continue cooperarea, inclusiv cea împotriva terorismului.48
Asasinul ambasadorului Rusiei era membru al mișcării clericului musulman disident
Fethullah Gülen, a acuzat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Procurorii turci încearc ă
să afle de ce asasinul ambasadorului Rusiei nu a fost capturat în viață de forțele speciale, pe
fondul specula țiilor că s-ar încerca ascunderea legăturilor acestuia, însă președintele Recep
Tayyip Erdogan a lăudat interven ția poliției.49
Clericul Gulen acuză Guvernul turc de defăimare a organiza ției sale, suger ând că
Guvernul de la Ankara ar putea facilita alte asasinate pentru a le imputa susținătorilor săi.50
De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia? – Premisele evenimentelor
Știrile despre tentativa unei lovituri de stat în Turcia, acompaniate de imagini cu solda ți
care au preluat controlul și au blocat puncte strategice din capitala Ankara și din Istanbul, au
45 http://www.mediafax.ro/externe/consecintele -tentativei -de-lovitura -de-stat-din-turcia -16043122 , accesat în
data de 19.04.2017.
46 Ibidem.
47 Idem.
48 Idem.
49 Idem.
50 Ibidem.
24 provocat pe de o parte îngrijorare cu privire la creșterea instabilit ății într-o zonă geopolitic ă
extrem de sensibil ă, dar au eviden țiat pe de altă parte frământările dintr -o țară unde o parte a
societ ății, dar mai ales armata, provocate de tendin țele autoritariste și pro-islamiste ale
președintelui Erdogan. Turcia deține al doilea cel mai numeros contingent militar al NATO, iar
cel mai important rol al armatei sale este considerat a fi garantarea secularismului într-o
republic ă ale cărei baze au fost puse după Primul Război Mondial de către Mustafa Kemal
Ataturk.51
Turcia nu a fost ferită de lovituri de stat în istoria sa republican ă. Potrivit unei cronologii
Al Jazeera52, în 1960, pe 27 mai, a avut loc prima lovitur ă de stat a armatei turce, în urma căreia
președintele, premierul și alte figuri politice de rang înalt au fost arestate și judecate pentru
fapte de trădare și alte ilegalit ăți. Ulterior, pe 12 martie 1971, în urma unei recesiu ni economice,
au loc tulbur ări sociale manifestate pe plan național. Armata intervine pentru a ”restaura
ordinea ”. 9 ani mai târziu, pe 12 septembrie 1980, ciocnirile violente dintre simpatizan ții de
stânga și de dreapta de pe scena politic ă au determinat interven ția armatei, care a preluat
puterea. Sute de mii de persoane au fost reținute în anii care au urmat, iar câteva zeci au fost
executate. În sfârșit, pe 28 februarie 1997, armata oferă o serie de ”recomand ări” ca urmare a
ascensiunii Partidului Bunăstării, de orientare pro-islamist ă. Guvernul nu are altă alternativ ă
decât să le accepte, iar primul -ministru Necmetin Erbakan demisioneaz ă.53
Lovitura de stat a armatei din 15-16 iulie este prima care eșuează în Turcia și lasă în
urmă cel puțin 265 de morți, dintre care 161 de forțe de ordine și civili și 104 de așa-ziși
„comploti ști”. În urma acestor evenimente, președintele Recep Tayyip Erdogan pare a ieși cu o
poziție întărită și o autoritate sporit ă, în detrimentul unei armate aparent slăbită de disensiuni și
fragment ări, a cărei poziție în ochii poporului devine extrem de șubrezit ă. Totodat ă, în urma
imaginilor furnizate de mass -media și martori de la fața locului, reiese că în noaptea de 15 iulie
și în ziua următoare s-au confruntat practic două armate – una reprezentat ă de forțele armate,
care a denun țat autoritarismul actualei puteri reprezentat ă de președinte și guvernul său loial,
respectiv una format ă din forțele de ordine intern ă aflate sub controlul Ankarei, cu sprijinul
substan țial al civililor care au contribuit la legitimizarea regimului președintelui și au contestat
51 http://politicall.ro/de -ce-a-esuat -lovitura -de-stat-din-turcia -1-premizele -evenimentelor -din-15-16-iulie-2016/ ,
accesat în data de 23.04.2017.
52 http://www.aljazeera.com/news/2016/07/turkey -prime -minister -coup -attempt -foiled -160716001125028.html ,
accesat în data de 23.0 4.2017.
53 http://politicall.ro/de -ce-a-esuat -lovitura -de-stat-din-turcia -1-premizele -evenimentelor -din-15-16-iulie-2016/ ,
accesat în data de 23.04.2017.
25 în premier ă motiva ția secularist ă a acțiunilor armatei. Dar înainte de a vorbi despre consecin țele
și efectele evenimentelor din Turcia, merit ă discutate ipotezele și premizele primei lovituri de
stat eșuată din aceast ă țară.54
Contextul intern – Rolul lui Erdogan în provocarea disensiunilor
În Turcia, memoria recent ă a popula ției e afectat ă de recentele atentate din Ankara,
Istanbul și alte orașe din țară, atribuite atât terori știlor Statului Islamic, cât și militan ților
Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), care duc un război de lungă durat ă cu autorit ățile
pentru obținerea autonomiei. Doar în luna iunie, 11 persoane și-au pierdut viața în urma
exploziei unui automobil -capcan ă in Istanbul, iar alte 42 au murit și 200 au fost rănite după un
atentat la aeroportul interna țional din acela și oraș.
Pe fondul unor tensiuni amplificate la apogeu pentru istoria recent ă a Turciei,
președintele Recep Tayyip Erdogan și-a asum at un rol tot mai activ, atât pe scena politic ă
intern ă, cât și extern ă. Trecut în fotoliul preziden țial, o funcție cu un rol mai degrab ă ceremonial
într-o republic ă parlamentar ă, șeful de la Ankara a rămas la fel de activ în exercitarea puterii ca
în perioada 2003 -2014 când a fost premierul și liderul partidului AKP. Totodat ă, nu este un
secret că ambi țiile șefului statului merg până la organizarea unui referendum pentru
transformarea Turciei într-o republic ă preziden țială, însă pentru aceasta are nevo ie de o
majoritate de două treimi în Parlament pentru convocarea unui referendum.55
Liderul de la Ankara a provocat îngrijorare în rândul oponen ților săi politici, dar și a
armatei, ca urmare a viziunilor autoritariste tot mai crescute, manifestate prin îngrădirea
libert ății presei, arestarea unor jurnali ști critici la adresa sa și a guvernului acuza ți nici mai mult
nici mai puțin de ”acte de trădare și terorism ”56, precum și a unor viziuni pro-islamiste, de
încurajare a portului vălului islamic sau de reducere a rolului femeilor în societate la acela de a
fi „mame ” sau „soții”.57
Impasul Occidentului
54 http://www.libertatea.ro/ultima -ora/lovitura -de-stat-in-turcia -1542321 , accesat în data de 24.04.2017.
55 https://www.theguardian.com/world/2016/jul/16/how -recep -tayyip -erdogan -inflamed -tensions -in-turkey ,
accesat în data de 23.04.2017.
56 https://www.foreignaffairs.com/articles/2016 -05-30/turkeys -next-military -coup , accesat în data de
25.04.2017.
57 Ibidem.
26 Cu toate acestea, o lovitur ă de stat, fie ea și eșuată, nu fi ușor de condamnat cu
vehemen ță de ceilal ți actori interna ționali, în special UE, partenerii NATO a Turciei, Rusia sau
Israel, în ciuda îndemnurilor acestora ca suveranitatea poporului, prin votul exprimat și
guvernul rezultat aflat la conducerea țării, să fie respectat. Liderii europeni și partenerii
americani privesc cu îngrijorare politicile implementate de Erdogan, care nu a ezitat să sprijine
închiderea publica țiilor critice și încarcerarea jurnali știlor care i se opun, precum și prigonirea
militan ților pentru respectarea drepturilor omului. În aceste condi ții, nu este de mirare că
majoritatea partenerilor Turciei au abordat un ton reținut față de evenimentele de la Istanbul și
Ankara, prefer ând să îndemne la calm și la respectarea statului de drept, fără a face mențiuni
cu privire la susținerea unei persoane. Pe măsură ce filmul evenimentelor s-a derulat, iar eșecul
loviturii de stat devenea clar, tonul declara țiilor s-a înăsprit față de susținătorii acesteia și liderii
militari implica ți în ceea ce a devenit o vărsare de sânge inutil ă, în timp ce retorica de susținere
a președintelui a căpătat un glas tot mai vehement.58
Referendumul din 16 aprilie 2017
Turcii au spus „DA” unui sistem preziden țial
Context
Binecunoscut fiind faptul că, în anul 2023 se împlinesc 100 ani de la proclamarea Republicii
Turcia, președintele Erdo ğan prezint ă planuri mărețe cu privire la situa ția economic ă a statului
turc, în opinia acestuia, să redea grandoarea de odinioar ă, în calitate de succesoare de drept a
Imperiului Otoman, conștient fiind, probabil, de faptul că rezultatul referendumulu i din aprilie
a fost primordial în acest sens.
Slăbită din multe puncte de vedere, prins ă în lupta contra terorismului, afectat ă de o criză
economic ă și deprecierea major ă a valutei naționale, cu o ușoară scădere a investi țiilor străine,
antrenat ă în dispute continue cu statele vecine, și totuși în căutarea unei stabilit ăți politice a
afacerilor externe dar și interne, Turcia nu ezită a-și trăi „destinul geografic ” cutremurat, iar
58 http://politicall.ro/de -ce-a-esuat -lovitura -de-stat-din-turcia -1-premizele -evenimentelor -din-15-16-iulie-2016/ ,
accesat în data de 23.04.2017.
27 turcii, ca națiune, să fie supu și încă o data unui proces politic psihosocial contestat, dar și
apreciat de către mulți cetățeni.59
Guvernul de la Ankara n-a fost străin niciodat ă căutărilor continue de a găsi soluții cu privire
la problemele menționate anterior, acest lucru putând fi ușor obser vat în dialogul cu cetățenii și
în contextul mesajelor transmise prin intermediul mass -media. Astfel, autorit ățile turce au
identificat soluția prin organizarea referendumului iar acest lucru nu a reprezentat absolut deloc
un element ieșit din comun.
După mai multe discu ții privind organizarea unui referendum constitu țional, acesta a avut loc
pe 16 aprilie 2017, unde turcii au fost aștepta ți la urne pentru a spune „Da” sau „Nu” înlocuirii
regimului parlamentar, cu cel preziden țial al lui Recep Tayy ıp Erdo ğan.
Ce presupune referendumul
Înainte de a enumera principalele modific ări constitu ționale, acestea au fost create și analizate
de către consultan ții politici și parlament ării Partidului Justiției și Dezvolt ării (AKP), partidul
de guvern ământ, și nu prin dezbateri politice sau prin dialoguri sociale.
Încă de la alegerile parlamentare din noiembrie 2015, fostul prim -ministru al Turciei, Ahmet
Davutoglu îndemna partidele din viitorul Parlament să colaboreze la votarea unei noi constitu ții.
Înlocui rea regimului parlamentar cu cel preziden țial este argumentat prin exemplificarea
regimurilor preziden țiale din Occident, cum este cel al SUA sau al Franței.
Conform oamenilor de specialitate din domeniul dreptului constitu țional, regimul preziden țial
nu este nicidecum unul rău per se, marea lor temere sau îngrijorare const ând în faptul că în
Turcia se va încerca instaurarea unui regim preziden țial „a la turca ”, diferit însă, ca substan ță,
față de regimurile din Vest.
Dintre cele 18 puncte (modific ări) pentru care s-a votat, cel puțin șase dintre acestea au
iscat foarte multe discu ții în societate. Spre exemplu:
Func ția de prim -ministru va dispărea, iar președintele va deține puterea executiv ă;
Președintele va avea dreptul să fie membrul unui partid politic sau să se afle chiar în
fruntea acestuia. Astfel, îi va permite acestuia să decid ă cine va accede în Parlament pe
59 http://www.contributors.ro/global -europa/controversatul -referendum -din-turcia -vor-spune -turcii –
%E2%80%9Cda%E2%80%9D -unui-sistem -prezidential/ , accesat în data de 20.04.2017.
28 listele electorale ale partidului, deci îi va permite să controleze activitatea
parlament ărilor și agenda Parlamentului. Totodat ă, Parlamentul nu va mai putea face
interpel ări sau alte măsuri de audit la adresa Guvernului și nici nu va putea emite moțiuni
de cenzur ă;
Președintele va putea emite decrete fără a consulta Parlamentul, să instituie starea de
urgen ță, va putea dizolva Parla mentul, numi miniștri și alți demnitari de rang înalt;
În noul Parlament numărul aleșilor poporului va crește de la 550 până la 600, iar vârsta
de accedere în Parlament va fi de 18 ani și nu de 25 cât era anterior;
Tribunalele militare vor fi abolite.
O altă modificare prevede creșterea puterii președintelui asupra corpului de judec ători
și procurori. Num ărul judec ătorilor Curții Constitu ționale va fi redus de la 17 la 15
persoane, iar numărul persoanelor Consiliului Suprem al Judec ătorilor și Procuroril or
va fi redus de la 22 la 13;
Una dintre modific ările contradictorii ale Constitu ției prevede organizarea alegerilor
preziden țiale și parlamentare simultan, o dată la 5 ani. În acest caz, Erdo ğan, care se află
la putere deja de 14 ani, s-ar putea afla la putere până în 2029, deoarece în 2019 vor
putea fi organizate, atât alegeri preziden țiale, cât și cele generale.
Adep ții AKP și ai președintelui Erdo ğan susțin că reforma constitu țional ă va aduce stabilitate
în țară, iar pe lângă stabilitatea durabil ă, noul sistem va pune capăt terorismului. Sub sloganul
„O Turcie mai puternică”, tot ei au afirmat că, un președinte puternic, cu mai multe prerogative
va întări țara atât în interior, cât și în exterior, lucru de care Turcia are nevoie cel mai mult
acum.60
Date statistice
Înalta Comisie Electoral ă a Turciei (YSK) a anun țat în noaptea zilei de 16 aprilie a.c. faptul că
actuala guvernare a câștigat referendumul pentru modificarea Constitu ției, cu un procent de
60 Ibidem.
29 51,4% , reprezent ând cetățeni turci care au votat în favoarea extinderii prerogativelor
președintelui Erdo ğan, iar aproximativ 48,6% au votat împotriv ă.
Peste 25 de milioane de turci au votat în favoarea modific ării Constitu ției pentru a-i oferi
prerogative sporite președintelui turc, în timp ce peste 23,7 milioane au votat împotriv ă.
Aproximativ 55,3 milioane de turci au fost chema ți la vot, iar rata de participare a fost revizuit ă
la 85% , față de 86% cât fusese anun țat inițial, potrivit YSK. 61
Votul turcilor din strain ătate
Peste 1,2 milioane de cetățeni turci din străinătate au votat în cadrul referendumului privind
extinderea prerogativelor preziden țiale, potrivit datelor prezentate de către Consiliul Electoral
Suprem din Turcia, a relatat site-ul agen ției Anadolu.62
Procedura de vot din diaspora a început la 27 martie, în 120 de secții de votare din 57 de țări,
și s-a încheiat pe 9 aprilie. Voturile au fost transferate în țară, în cursul zilei de luni, acestea
fiind numărate pe 16 aprilie.
Aproximativ 70.000 de oameni au votat la punctele vamale din Turcia.
Potrivit datelor prezentate de către Consiliul Electoral Suprem din Turcia, peste 600.000 de
turci din Germania, au votat la referendum. Aproape 132.000 de alegători au mers la urne în
Franța. În SUA, aproape 35.000 de persoane au votat, potrivit datelor obținute de către Anadolu,
reprezent ând o participare de 35% – mai mare decât cea de la alegerile generale din 1 noiembrie
2015. În Kazakstan, 2,427 alegători eligibili au fost prezen ți la secțiile de votar e, potrivit unor
surse diplomatice. Un total de 14.359 de voturi au fost exprimate în Australia, 8.322 de alegători
și-au exercitat drepturile în Arabia Saudit ă, 711 în Georgia și 346 în Pretoria, capitala
administrativ ă a Africii de Sud.63
61http://stirileprotv.ro/stiri/international/erdogan -a-castigat -referendumul -din-turcia -insa-aproape -jumatate -din-
voturi -sunt-impotriva -sa-nu-la-istanbul -si-ankara.html , accesat la 27.04.2017.
62 http://aa.com.tr/en/todays -headlines/turkish -citizens -abroad -to-start-voting -in-referendum/780101 , accesat în
data de 20.04.2017.
63 http://www.mediafax.ro/externe/peste -1-2-milioane -de-turci-din-strainatate -au-votat -la-referendumul -pentru –
revizu irea-constitutiei -ce-propune -erdogan -si-cand -vor-fi-anuntate -rezultatele -finale -16228135 , accesat în data
de 23.04.2017.
30 Orasele mari au votat impotriva instaur ării regimului preziden țial– Turcia , divizat ă?
În pofida victoriei „Da” în ansamblul țării, tabăra „Nu” a câștigat în principalele trei orașe:
Istanbul, Ankara și Izmir. Și regiunile din sud-estul țării, cu popula ție majoritar kurdă, au votat
masiv împotriv ă extinderii prerogativelor președintelui.
„Este o victorie pentru Erdoğan, dar și o înfrângere. El a pierdut la Istanbul, acolo unde și-a
început cariera politică, devenind primar în 1994 ”, a scris pe Twitter, Soner Cagaptay, analist
politic.
Revizuirea Constitu ției prevede în special abolirea funcției de premier în favoarea unui
„hiperpre ședinte ”, în condi țiile în care Erdo ğan a fost acuzat deja de derive autoritare, de către
criticii săi.
Aproape 1000 de simpatizan ți ai principalului partid turc de opozi ție, Partidul Republican al
Poporului (CHP), au manifestat în emblematica Piață Taksim, împotriva rezultatelor finale ale
votului.
Manifesta ția a coincis cu împlinirea a 97 de ani de la instaurarea Parlame ntului turc, dată
celebrat ă ca fiind Ziua Suveranit ății naționale.
Pe malul celălalt al Bosforului, în cartierul istoric Kadikoy, alte sute de manifestan ți și-au
exprimat nemul țumirea față de rezultatele referendumului, promov ând mesajul „Anulați
referendumul! ”. „Este foarte important să fim aici pentru a apăra principiile fundamentale ale
Republicii ”, a declarat Bahattin Soydar, un simpatizant al CHP care a manifestat în Piața
Taksim.64
Rezultatul scrutinului a fost contestat de către opozi ție după ce Înaltul Consiliu Electoral a decis
în ultimul minut al zilei votului, să considere valabile buletinele de vot fără ștampila oficial ă.
Recursul a fost însă respins la scurt timp de către Înaltul Consiliu Electoral.
Parlamentul de la Ankara a ținut dumi nică, după alegeri, o ședință special ă care a dat prilejul
unor dezbateri furtunoase între liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu și premierul Binali Yildirim.
64 https://www.dcnews.ro/referendum -turcia-proteste -masive -la-istanbul_540620.html , accesat în data de
30.04.2017.
31 „Istoria nu îi va uita niciodată pe parlamentarii care au permis să se încredințeze suveranitatea
națiunii unei singure persoane ”, a avertizat Kemal Kilicdaroglu în cursul acestei ședințe.65
Pe de o parte, liderul de la Ankara și suporterii săi susțin că schimb ările constitu ționale sunt
necesare pentru a asigura stabilitatea, pe de altă parte, oponen ții au denun țat amendamentele ca
fiind un pas spre o eră a autocra ției, relateaz ă The Times .66
Rezultatul – Ar putea reprezenta instituirea autocra ției, o consecin ță a rezultatului
referendumului?
În acest context, The Guardian subliniaz ă, faptul că implementarea acestor reforme ar duce la
recrearea statului de sultanat al Turciei, la aproape un secol de la fondarea Republicii Turce, de
către Ataturk, pe ruinele Imperiului Otoman.
„Transformarea Turciei într-o autocrație este aproape completă. Sistemul echilibrului
puterilor în stat urmează să fie zdrobit. Astfel, națiunea va fi marcată de o divizare profundă,
în care cei care susțin moștenirea lui Ataturk se vor confrunta cu cei care vor să o răstoarne;
o divziune între apărătorii unui sistem secular și cei ai valorilor Islamice conservatoare, între
naționaliștii kurzi și cei turci, între structurile militare care erau cândva dominante și noile
elite AKP ”, remarc ă editoriali știi The Guardian .67
Validitatea rezultatului referendumului, contestat ă de opozi ție
Potrivit sursei citate, controvesatul rezultat al votului duce la o disput ă dură în ceea ce prive ște
validitatea rezultatelor referendumului. Potrivit agen ției de știri oficiale, în favoarea modific ării
Constitu ției s-au arătat 51,4% dintre alegători, în timp ce 48,6% s-au exprimat în defavoarea
extinderii prerogativelor preziden țiale. În acest context, două partide de opozi ție au contestat
rezultatele, pe motiv că au fost încălcate procedurile de numărare a voturilor. În plus, campania
65 Ibidem.
66 http://time.com/4741834/turkey -referendum -erdogan -divided/?xid=newsletter -brief, accesat în data de
30.04.2017.
67 https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/apr/17/the -guardian -view -on-turkis h-referendum -erdogan –
entrenches -himself , accesat în data de 29.04.2017.
32 a avut loc ca urmare a măsurilor severe impuse de regimul de la Ankara după lovitura de stat
eșuată din luna iulie a anului trecut.
Astfel, rezultatul referendumului și controversele din jurul acestuia amenin ță să adânceasc ă
diviziunile într-o țară deja polarizat ă de figura lui Erdo ğan și de meritele pentru presupusul
sistem preziden țial ce va fi instituit.
În seara zilei de 16 aprilie a.c., într-un mesaj adresat susținătorilor săi, Erdo ğan a respins
poten țialele suspiciuni ceplanau asupra legitim ității votului. „Discuția s-a încheiat. <<Da>>
a câștigat! ”, a afirmat Erdo ğan.68
Disputa are în centru o decizie de ultim ă oră a autorit ății electorale de a adăuga la numărătoare
voturi care nu au fost ștampilate oficial. Potrivit celui mai mare partid de opozi ție, aproximativ
1,5 milioane de voturi nu au primit o astfel de ștampil ă.
„Cel puțin jumătate dintre cetățeni au spus <<nu>> schimbării constituționale. Nu ar trebui
ca modificările să se facă împotriva voinței publice ”, a afirmat Kemal Kilicdaroglu, liderul
Partidului Republican al Poporului, într-un mesaj televizat.
Astfel, în zonele reprezentate de opozi ția din Istanbul, au izbucnit, duminic ă noaptea, proteste.
„Scorul a fost foarte strâns, astfel că nu cred că oameni i vor renunța imediat. Probabil se va
vorbi despre asta o perioadă. Este evident că președintele va continua să declanșeze o tranziție,
pentru a face ca situația să devină ireversibil ă cât de repede poate ”, a afirmat Selim Koru,
analist la Funda ția de cercetare politico -economic ă din Turcia.69
Un pas spre consolidarea puterii lui Erdogan
În perioada campaniei ce a precedat referendumul, președintele turc a afirmat că un nou sistem
de guvern ământ va asigura stabilitatea și securitatea politic ă a țării, ca urmare a loviturii de stat
eșuate din luna iulie a anului trecut. The Times noteaz ă că promisiunile președintelui turc
68 Ibidem.
69 http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/foto –turcia –mai-divizata -dupa -victoria -lui-erdogan -la-
referendumul -de-duminica –jurnalistii -turci-sustin-ca-%E2%80%9Eda –ul-poporului -va-duce -la-dezvotarea –
unui-nou-model -de-democratie -446783 , accesat în data de 28.04.2017.
33 urmăresc să îi asigure poziția ca lider de necontestat în viitor, invitând comunitatea
interna țional ă să îl compare cu Vladimir Putin sau cu alți lideri autocra ți.70
„Ce îl va opri pe Erdoğan? N-a existat niciodată cineva care să îl oprească dar acum, chiar și
cea mai formală posibilitate ca cineva să o poată face a fost ștearsă din lege”, afirm ă Selim
Sazak, un membru al Institutului Delma, un think -tank cu sediul la Abu Dhabi.71
După tentativa de lovitur ă de stat din iulie, peste 200 de persoane au murit, iar măsurile luate
de stat s-au înăsprit. Drept urmare, președintele a început inițiativa de consolidare a puterii
preziden țiale, prin decizia de a arunca în închisoare mii de de persoane și destituirea a numero și
solda ți, ofițeri de poliție, profesori, judec ători și funcționari publici. Totodat ă, sute de membri
ai partidului de opozi ție dominant, printre care și parlamentari, au fost închiși sub acuza ții de
terorism.72
La rândul său, jurnalistul Sabah Yahya Bostan se întreab ă, într-un comentariu, dacă „Turcia se
îndepărtează de democrație”, după votul de duminic ă, afirm ând faptul că, data de 16 aprilie
2017 reprezint ă o „piatră de hotar ” în istoria politic ă a țării.73
„În următoarele luni și ani vom avea suficient timp pentru a discuta în detaliu despre avantajele
și dezavantajele unui sistem prezidențial. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să punctez ceea ce
câțiva experți europeni și opoziția au repetat în timpul campaniei care a precedat
referendumul: prin adoptarea unui nou sistem de guvernământ, Turcia s-a îndepărtat de
democrație. Se spune că poporul turc s-a dat de partea autoritarismului ”, susține jurnalistul
Yahya Bostan, conform sursei citate.
Jurnalistul citeaz ă un comentator occidental care a sugerat că secolul democra ției turce a murit :
„Sunt valide preocupările lor?”, se întreab ă jurnalistul. „Lăsați-mă să fac o pauză și să
recunosc că mulți dintre cei care lansează acest argument împotriva reformei constituționale
au fost orbiți de anti-erdoganism, islamofobie și xenofobie. Mai mult, ei par să creadă că nicio
altă societate în afară de a lor nu poate fi democratic ă. Și înțeleg că ei nu vor fi interesați să
70 https://www.thetimes.co.uk/article/the -middle -east-needs -a-stronger -erdogan -cchd59j6m , accesat în data de
29.04.2017.
71 Idem.
72 http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/foto –turcia –mai-divizata -dupa -victoria -lui-erdogan -la-
referendumul -de-duminica –jurnalistii -turci-sustin -ca-%E2%80%9Eda –ul-poporului -va-duce -la-dezvotarea –
unui-nou-model -de-democratie -446783 , accesat în data de 28.04.2017.
73 Ibidem.
34 audă ceala ltă parte a poveștii pe care sunt dornici să o spună. În ultimii ani, a fost imposibil
să comunic cu indivizii care cred într-adevăr că Turcia e doar o altă țară din Orientul Mijlociu
și care presupune că Occidentul are dreptul să nu își țină promisiunile față de turci. Dar este
important ca cei care nu au fost atinși de islamfobie să audă de ce autoproclama ții experți turci
greșesc”, susține jurnalistul Daily Sabah.74
El continu ă, afirm ând faptul că amendamentele propuse vor consolida institu țiile politice ale
statului și vor promova stabilitatea țării pe termen lung, iar în timp se va crea o linie clară pentru
alegerile ce vor avea loc în viitor, făcând, totodat ă, economia și politica național ă mai
previzibil ă.
„În cea ce privește afirmațiile potrivit cărora Turcia se îndepărtează de democrație, este
important să stabilim că indivizii care le lansează nu par să înțeleagă politica turcă. Iată de
ce: dacă ar fi aruncat o scurtă privire la istoria țării, ar fi aflat că democrația turcă a suferit
mai multe contralovituri sub coaliții de guvernare slabe și în perioade de fragmentare politică.
Prin contrast, atât instituțiile democratice, cât și economice, au dus-o mai bine sub guverne
conduse de un singur partid. În anii care au urmat alegerilor din 1950 și tranziției Turciei spre
o democrație multipartit ă, Partidul Democratic condus de premierul Adnan Menderes a făcut
pași spre consolidarea instituțiilor democratice și spre promovarea creșterii economice. În
1980, guvernul lui Turgut Özal a parcurs un proces similar, în timp ce Turcia s-a integrat în
economia mondială, datorită reformelor economice liberale ”, argumenteaz ă jurnalistul Yahya
Bostan.75
El continua, argument ând că, atunci când institu țiile politice au fost extrem de slabe, „țara a
avut de înfruntat numeroase probleme ”. „Un sistem prezidențial nu lasă loc unor guverne de
coaliție, din moment ce alegătorii turci vor vota viitorii președinți care vor avea control asupra
ramurii Executive. Noul sistem se asigură că oamenii care conduc țara nu ignoră poporul decât
dacă sunt pregătiți să plătească pentru acțiunile lor în ziua alegerilor. Un sistem prezidențial
nu va îndepărta Turcia de democrație, ci va vindeca rănile trecutului, devenind mai rezistenți
în fața viitoarelor provocări”, conchide el.
De asemenea, și jurnalistul turc, Ozan Ceyhun, consider ă că votul cetățenilor exprim ă dorin ța
de a avea o constitu ție „mai democratic ă”. „Ca și în cazul Brexitului, rezultatul a fost
74 https://www.dailysabah.com/columns/yahya_bostan/2017/04/18/is -turkey -moving -away -from -democracy ,
accesat în data de 28.04.2017.
75 Ibidem.
35 determinat doar de decizia poporului. Ca urmare, constituțiile regimurilor din 1960 și 1980 au
fost eliminate. Actuala Constituție anti-democratic ă a Turciei, care a fost impusă de prin puciul
din 1980 a fost înlocuită, pentru prima dată, de una aleasă prin votul popular. Data de 16
aprilie marcheaz ă o schimbare esențială în istoria Republicii. Cetățenii turci și-au decis
propriul viitor, printr -un referendum la care rata de participare a fost foarte mare. Aproape
25 de milioane de persoane și-au exprimat opțiunea în favoarea modificării Constituției. Pentru
prim a dată în istoria Turciei, tutela miilitară a fost îndepărtată complet. După ce, zeci de ani,
a suferit din cauza tutelei militare, politica civilă a depășit toți factorii restrictivi. Toate aceste
evenimente au devenit un exemplu pentru democrația din întreaga lume ”, susține Ozan Ceyhun,
într-un comentariu pentru Daily Sabah.76
El răspunde vocilor din Uniunea European ă care au asociqat rezultatul referendumului cu un
element negativ. „Turcia și-a ales calea. Mulțumită noii Constituții, va deveni mai socială, mai
democratic ă și mai puternică (…). Declarațiile care vin de la Bruxelles sau din orice altă
capitală a UE nu intereseaz ă Turcia. Nimic nu s-a schimbat în agenda Turciei privind Uniunea
European ă. Turcia nu a deviat de la strategia privind aderarea. Dacă anumite grupuri
europene nu sunt aliate Turciei este doar din cauză că suntem un stat musulman (…). Turcia
este o țară european ă. UE nu deține monopolul asupra Europei. Nimeni nu poate marginaliza
Turcia. Cei care doresc să excludă Turcia pentru că este o țară musulman ă folosesc ca
argument că UE este <<o ligă a creștinismului>>, astfel că vor submina poziția Uniunii
Europene în lume. Din acest motiv, observațiile unor membri ai Parlamentului European și a
purtătorilor de cuvânt ai UE privind aderare a Turciei la blocul comunitar sunt absurde. Turcia
și UE sunt entități independente. În timp ce își va dezvolta relațiile cu alte țări, între care SUA,
Anglia, Rusia și China, cei care amenință Turcia trebuie să vadă că sunt blocați în lumea veche
și incap abili să asigure pacea în noua ordine mondială”, conchide el.77
După referendum, cele 18 amendamente ale Constitu ției vor transform ă Turcia dintr -o
republic ă parlamentar ă într-o republic ă preziden țială. Modific ările includ, printre altele,
abolirea funcției de premier.
Astfel, președintele va numi cabinetul și va avea un număr de vicepre ședinți. Parlamentul nu
va mai monitoriza miniștrii și nu va mai avea dreptul să inițieze moțiuni de cenzur ă.
76 Idem.
77 Ibidem.
36 Președintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să își mențină afilierea politic ă.
În prezent, președintele trebuie să se retrag ă din partid după alegeri.
Modific ările vor intră în vigoare după alegerile generale din noiembrie 2019.78
Reac ții europene – Erdo ğan le recomand ă observatorilor europeni „să stea la locul lor”
Președintele turc a cerut luni, după rezultatul referendumului, reprezentan ților OSCE și ai
Consiliului Europei, care au monitorizat referendumul constitu țional, „să stea la locul lor”,
după ce au publicat un raport preliminar critic, potrivit AFP, Reuters și Rbtf, citate de Agerpres.
„Ei pregătesc un raport pe placul lor (…)”, a spus președintele în timpul unui discurs la palatul
prezidențial din Ankara, recomand ându-le “să stea la locul lor”. “…Nu vom ține cont de niciun
raport pe care îl veți pregăti”, a adăugat el, în condi țiile în care OSCE și Consiliul Europei au
estimat că referendumul a fost desfășurat în condi ții inechitabile.79
Erdo ğan a adoptat, de asemenea, un ton ferm față de Uniunea European ă, invoc ând organizarea
unui referendum pentru a decide continuarea sau nu a negocierilor de aderare a Turciei la UE.
„Ei ne fac să așteptăm la ușa Uniunii Europene de 54 ani, nu-i așa ? (…) Vom putea merge în
fața poporului nostru și vom asculta decizia sa”, a declarat acesta în cursul acestui discurs
virulent la palatul preziden țial. Relațiile dintre Ankara și UE s-au tensionat puternic în ultimele
luni, președintele turc acuzându-i pe unii lideri europeni de recurgerea la practici naziste după
anularea unor mitinguri pro-Erdogan, în special în Germania și Olanda. „Uniunea Europeana
amenință să înghețe negocierile. La drept vorbind, aceasta nu este foarte important pentru noi.
Să ne comunice decizia lor!”, a adăugat președintele turc.80
De asemenea, el a reiterat faptul că ar aproba reintroducerea pedepsei cu moartea în cazul unui
vot în acest sens în parlament, în caz contrar se va organiza un referendum pe aceast ă temă.81
78 http://stirileprotv.ro/stiri/international/erdogan -a-castigat -referendumul -din-turcia -insa-aproape -jumatate -din-
voturi -sunt-impotriva -sa-nu-la-istanbul -si-ankara.html , accesat la 27.04.2017.
79 https://www.realitatea.net/ameni -area-fara-precedent -a-lui-erdogan -sa-stea-la-locul -lor_2054141.html ,
accesat în data de 26.04.2017.
80 https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/18/referendum -erdogan -le-recomanda -observatorilor -europeni -sa-
stea-la-locul -lor–07-33-06, accesat în data de 27.04.2017.
81 http://www.caleaeuropeana.ro/recep -erdogan -dupa -referendumul -constitutional -din-turcia -observatorii –
europeni -sa-stea-la-locul -lor/, accesat în data de 29.04.2017.
37 Liderii europeni sunt îngrijora ți și rezerva ți cu privire la rezultat ele referendumului privind
extinderea puterilor președintelui Turciei, în schimb Recep Erdo ğan este felicitat de apropia ții
săi din toate colțurile lumii.
Reac țiile vin după ce autorit ățile de la Ankara au anun țat, duminic ă seară, că în urmă
referendumului inițiat de președintele Erdo ğan, Turcia devine o republic ă preziden țială, iar
acesta a căpătat puteri sporite, putând să rămână la putere până în 2029.
În aceste condi ții, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat oficial că
va aștepta încheierea misiunii observatorilor interna ționali și concluziile acestora cu privire la
modul în care a fost organizat referendumul, relateaz ă CNN. 82
„Amendamentele constituționale, și mai ales implementarea lor, vor fi analizate din perspectiv ă
obligațiilor pe care Turcia le are că stat candidat la Uniunea European ă”, a declarat Juncker.83
Consiliul Europei, care promoveaz ă valorile europene și din care Turcia face parte, afirm ă că
votul strâns arată că țara va trebui să mearg ă mai departe cu precau ție.
„Din cauza rezultatului strâns, lideri turci trebuie să facă următorii păși cu mare atenție”, a
declarat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.84 „Cel mai important este
să fie asigurată independen ța sistemului judiciar, precum și respectarea statului de drept și a
Drepturilor Omului prevăzute în Convenția European ă. Consiliul Europei, în care Turcia este
membru cu drepturi depline, este gata să asigure acestei țări tot suportul necesar pentru
progre sul ei.”, a adăugat el.
La rândul sau, liderul grupului PPE din Parlamentul European, a subliniat faptul că națiunea
turcă iese „profund divizată” din aceast ă consultare popular ă. „Suntem profund îngrijorați de
evoluțiile care au loc în Turcia. Calea pe care conducerea țării o alege este din ce în ce mai
greșită. Europenii trebuie să își păstreze mintea limpede. Ce este clar e că liderii turci au optat
pentru un drum care este departe de statul de drept și departe de democrație. Aparent , acest
lucru este susținut de o majoritate mică de cetățeni. Trebuie să respectăm asta. Referendumul
este un eveniment istoric. Trebuie să reevaluăm situația și să tragem concluzii. E nevoie de un
82 http://edition.cnn.com/2017/04/17/europe/turkey -referendum -results -erdogan/ , accesat în data de 29.04.2017.
83 http://www.business24.ro/international/stiri -international/reactii -internationale -dupa -referendumul -din-turcia –
cine-se-declara -ingrijorat -si-cine-ii-ureaza -succes -lui-erdogan -1582753 , accesat în data de 28.04.2017.
84 Ibidem.
38 nou start (…) Trebuie să îi oferim Turciei un parteneriat tematic, de exemplu legat de luptă
împotrivă terorismului, migrație sau politici economice, precum și schimburi culturale.
Oricum, însă, asta înseamnă că aderarea Turciei la UE a ieșit din calculi ”, a declarat Manfred
Weber.85
În schimb, alți lideri, printre care cei din Ungaria, Macedonia, Arabia Saudit ă și Sudan, s-au
grăbit să îl felicite pe președinte, relateaz ă media de stat din Turcia, citată de CNN.
Președintele Azerbadjanului, Ilham Aliyev, l-a sunat personal pe Erdo ğan. „Acest refend um va
marca, fără îndoială, debutul unei noi ere în istoria țării noastre surori și va întări rolul și
locul Turciei puternice și stabile în arenă internațională”, i-a transmis acesta.
Poziția guvernului Germaniei a fost însă rezervat ă. „Să rămânem calmi și să trecem la
următoarea etapă”, a comentat ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, în preajm ă
anun țării rezultatelor, relateaz ă BBC. 86
Cancelarul german Angela Merkel i-a sugerat președintelui turc că odată încheiat ă campania
electoral ă „dură” să încerce acum să aibă „un dialog respectuos cu toate partidele și cu întreagă
societate ”, relateaz ă AFP.87
Mai radicali au fost însă alți politicieni germani, care au cerut sistarea negocierilor de aderare
a Turciei la UE, suspendarea livrărilor de armament către aceast ă țara, precum și retragerea
solda ților germani aflați la bază de la Incirlik, relateaz ă Agerpres.88
Președintele Franței, Francois Hollande, spune că referendumul a divizat națiunea turcă și face
apel la autorit ățile din aceast ă țara să respecte vocea opozi ției și valorile europene, relateaz ă
AP.89
Președintele Hollande subliniaz ă faptul că „depinde doar de turci, și doar de ei, să decidă
organizarea politică”, dar atrage atenția că Franța va urmări "cu cea mai mare atenție"
85 Idem.
86 http://www.bbc.com/news/world -europe -39615403 , accesat în data de 29.04.2 017.
87 http://www.jurnalistii.ro/reactii -dupa -castigarea -referendumului -de-catre -presedintele -turciei/ , accesat în data
de 19.04.2017.
88https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/17/politicieni -germani -cer-masuri -impotriva -turciei -dupa –
referendumul -constitut ional -12-31-02, accesat în data de 29.04.2017.
89 https://apnews.com/592f 2023de4549119d74308faa90072d/The -Latest: -Opposition -calls-for-cancellation -of-
referendum?utm_campaign=SocialFlow&utm_source=Twitter&utm_medium=AP , accesat în data de
29.04.2017.
39 evalu ările făcute de observatorii interna ționali cu privire la legalitatea scrutinului, în condi țiile
în care opozi ția a acuzat numeroase nereguli. În plus, acesta a subliniat faptul că dacă Turcia
reinstaureaz ă pedeapsa cu moartea, acest lucru va constitui o ruptur ă major ă față de
angajamentele luate de aceast ă țară cu privire la respectarea drepturilor omului și inten ția
acesteia de a se alătura Uniunii Europene.
Însă, marile capitale occidentale nu s-au grăbit să reacționeze. Londra, de exemplu, așteapt ă și
ea opinia misiunii Organiza ției pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) cu privire la
modul în care s-a desfășurat referendumul.
În schimb, emirul Qatar -ului și liderul palestinian l-au felicitat deja pe președintele turc, la fel
și vicepre ședintele Irakului, relateaz ă mass -media turcă, citată de World Bulletin.90
La rândul său, Izzet Er-Resa, unul dintre liderii Hamas, le-a transmis felicit ări pe Twitter
președintelui Erdogan și premierului Binali Yildirim, spun ând că Turcia a făcut „un pas mare
pe calea dezvoltării”.91
Din Egipt, Talaat Fehmi (Frăția Musulman ă), a declarat pentru agen ția turcă Anadolu că Turcia
a dat o lecție de democra ție lumii, demonstr ând că „liderii sprijiniți de mulțime pot depăși toate
dificultățile”.
Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a scris pe Twitter că referendumul „arată cât de
divizată este țara”, prin urmare colaborarea Turciei cu UE va fi și mai complex ă decât până
acum.
Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, a comentat la rândul sau: „Este ciudat să vezi cum
democrația restricționează democrația. Majoritatea are dreptul să decidă, dar sunt chiar
îngrijorat în legătură cu nouă constituție a Turciei ”.
În schimb, un oficial NATO a precizat doar că referendumul constitu țional din Turcia, țara
membr ă a alianței, „este o chestiune care ține de poporul turc”.92
91 Ibidem.
92 Ibidem.
40 Astfel, referendumul privind modificarea Constitu ției Turciei, ce a avut loc în 16 aprilie 2017,
duce la cea mai mare schimbare politic ă a Turciei, încă de la înfiin țarea republicii, de acum 95
de ani, prin eforturile reformatoare și de secularizare ale lui Ataturk.
Deși în urma referendumului a rezultat că puțin peste 50% dintre votan ți sunt de acord cu
reformele constitu ționale ce vor schimba complet situa ția politică a Turciei, totuși acestea vor
fi puse în aplicare.
În primul rând, având în vedere că principala consecin ță a acestui referendum este concentrarea
puterii în mâinile președintelui, prima așteptare pe care ne-o putem forma în legătură cu
viitoarea politică de stat a Turciei este că va fi mai imprevizibil ă, în sensul că deciziile majore
nu vor mai trece prin anumite filtre democratice de control, unde pot fi cunoscute, dezb ătute și
care permit celorlal ți actori să se pregăteasc ă din timp pentru implementarea deciziei respective.
Acest considerent se bazeaz ă în primul rând pe faptul că Președintele va avea dreptul de a emite
acte normative cu putere de lege (respectiv decrete), ce vor putea fi cenzurate doar de instan ță,
nu și de Parlament (cum este situa ția ordonan țelor de urgen ță în Rom ânia), situa ție fireasc ă
pentru un regim preziden țial.93
În al doilea rând, putem considera că referendumul nu a fost exclusiv despre reforma
constitu țional ă, ci a fost în aceea și măsură sau într-o măsură mai mare o reconfirmare a faptului
că poporul turc îl sprijin ă pe Erdogan în politica sa. Este, deci, vorba, și de un test la care
Erdogan i-a supus pe cetățenii turci, pentru a vedea în ce măsură au aceștia încredere că el poate
exercita funcția de Președinte cu puteri sporite. Astfel, votând majoritar „Da”, turcii au
confirmat retroactiv toate măsurile luate de Erdogan încă de la tentativa de lovitur ă de stat,
pentru că dacă nu ar fi fost de acord cu ele, nici nu i-ar fi permis să aibă puterile sporite
prevăzute de modificarea Constitu ției. Mai mult, dacă ne uităm la măsurile concrete luate de
Erdogan și la declara țiile acestuia și consider ăm că ele au fost confirmate de popor, vedem că,
practic, turcii au spus întregii lumi că sunt de acord cu: îndep ărtarea Turciei de statele
occidentale și relația cordial ă cu Rusia, cu discursul islamic anti-occidental, cu „curățenia”
făcută de președintele turc, în societate, const ând în eliminarea contestatarilor regimului
(condamn ări, demiteri) chiar cu suspiciunea că s-au încălcat drepturile omului și celelalte
prevederi din legisla ția intern ă.
93 http://www.internationalaffairs.ro/referendumul -din-16-aprilie -pentru -modificarea -regimului -politic -din-
turcia -politica -lui-erdogan -trecut -examenul/ , accesat la 04.05.2017.
41 Concluzion ând, putem spune că vom avea de a face cu un lider autoritar la porțile Occidentului,
care conduce o țară bogat ă ce are o poziție strategic ă foarte important ă la nivel interna țional;
prin urmare riscurile cresc considerabil în intensitate. Acest fapt, luat singur, nu este foarte
îngrijor ător; cu adev ărat îngrijor ător este sprijinul popular pe care îl are.94
II. 3. Problema Kurd ă
Având în vedere analiza prezentului capitol, vom vedea că este evident ă existen ța unui
conflict ce are loc, în prezent, în Turcia, între guvernul de la Ankara și Partidul Muncitorilor
din Kurdistan (PKK). Aceasta reprezint ă una dintre problemele majore pe care Turcia încă nu
o poate gestiona. Cu toate acestea, conflictul nu este unul de natur ă recent ă, și nici nu a fost
privit ă ca pe o problem ă „mai puțin gravă” sau „mai puțin important ă”. Astfel, mulți anali ști au
privit relația dintre guvernul turc și popula ția kurdă minoritar ă ca fiind una dintre cele mai
importante probleme cu care se confrunt ă Turcia. Diplomatul american, Morton Abramowitz,
relata despre problema kurdă din Turcia, în anul 1998, afirm ând următoarele: „Calificativul
Problema kurdă este problema cea mai dificilă și dureroasă a Turciei, una ce prezintă o mare
dilemă morală pentru țară. Problema alimenteaz ă inflația continuă a Turciei și este principala
sursă de încălcări ale drepturilor omului și cea mai iritantă chestiune în relațiile Turciei cu
Uniunea European ă. Manifestarea sa cea mai pronunțată, războiul din sud-est împotriva
insurgenților kurzi, a lăsat mai mult de două sute de mii de morți. În ciuda efortului masiv
militar turcesc, luptele continuă după treisprezece ani, cu toate că nu a ajuns la marile orașe
din Turcia, așa cum mulți au prezis demult. ”95
Dreptul națiunilor la autodeterminare este un argument tot mai folosit pe plan geopolitic
pentru realizarea de schimb ări ale status quo-ului mondial, fie că vorbim de constituirea unor
state independente noi sau de modific ări teritoriale ale celor deja existente. Tiparul clasic este
acela al unei popula ții minoritare ce dorește dreptul la auto-guvernare pe teritoriile în care
aceasta este majoritar ă. Problema kurdă este mult mai complicat ă însă, regiunea pe care aceștia
o revendic ă străbate teritoriile a cinci state și se situeaz ă în centrul celei mai tensionate zone a
ultimei decade: Orientul Mijlociu.96
94 Ibidem.
95 Morton Abramowitz, Turkey's Kurdish Question , Henri Barkey & Graham Fuller, Editura New York – Roman &
Littlefield Publishers, 1998.
96 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/kurzii -istoria -celei -mai-numeroase -minoritati -fara-natiune –
proprie , accesat la data de 30 martie 2017.
42 Situa țiile evolutive din ultimul deceniu au determinat comunitatea interna țional ă și
actorii politici să admită existen ța unei chestiuni kurde, care nu mai poate fi redus ă pur și simplu
la conceptul de terorism etnic . Denun țând perspectiva rigid ă prin care a fost abordat ă problema
kurdă, unii observatori s-au grăbit să prevesteasc ă constituirea unui stat kurd în Orientul
Mijlociu, în condi țiile guvern ării Partidului Justiției și Dezvolt ării.
Situa ția poporului kurd are un statut special datorit ă faptului că aceasta reprezint ă cea
mai mare națiune din lume care nu a avut niciodat ă propriul stat. Astăzi, aproxim ativ 40 de
milioane de kurzi trăiesc în Iran, Irak, Siria, Kazahstan, Kârgâzstan, dar și în Europa, America
și chiar Australia. Totu și, cea mai mare comunitate de kurzi se află pe teritoriul Turciei:
aproximativ 20 de milioane, nici mai mult, nici mai puțin decât circa 25% din totalul popula ției
întregului stat. Convie țuirea celor două popoare în aceea și țară nu a fost lipsit ă de controverse
și conflicte, ceea ce a dus într-o ultim ă instan ță la revolte sângeroase și acte de violen ță
inumane.97
Figura 1 – Majoritatea populației kurde din Turcia98
În anul 1923, Turcia a încheiat Tratatul de la Lausanne cu Puterile Aliate din Primul
Război Mondial. Minorit ățile care până la acel moment erau recunoscute prin Tratatul de la
Sevres din anul 1920, printre care se număra și minoritatea kurdă, nu au mai fost luate în
considerare. După semnarea Tratatului de la Lausanne, în Turcia erau recunoscute doar
97 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/kurzii -istoria -celei -mai-numeroase -minoritati -fara-natiune –
proprie , accesat la data de 28 martie 2017.
98 http://internationalrelations.org/kurds -in-turkey/ , accesat la data de 25 martie 2017.
43 minorit ățile religioase ale evreilor, armenilor și creștin-ortodoc șilor. Kurzii au fost categoriza ți
împreun ă cu cerchezii și lazii în baza religiei musulmane comune.
Toți musulmanii aflați în posesia unui pașaport turc, deci cetățeni ai Republicii Turce,
erau automat considera ți turci. Astfel a început ignorarea oricărei diferen țe etnice sau culturale.
Aceast ă situație descrie perfect unitatea inseparabil ă dintre teritoriu statal și popor prin garan ția
cel puțin teoretic ă a egalit ății dintre cetățeni. O astfel de abordare rigid ă a tuturor guvernelor
turce de la proclamarea republicii încoace a exercitat o presiune uriașă de asimilare a
minorit ăților la poporul turc și a condus la revolte în masă din partea acestora.99
Cuvinte precum „kurd” sau „Kurdistan ” au fost eliminate din toate manualele școlare,
dicționarele și hărțile, sau, în cazurile în care au fost păstrate, se refereau oricum la kurzii din
afara Turciei. Utilizarea în spațiul public a limbii kurde a fost interzis ă, la fel și partidele politice
reprezentante și organiza țiile culturale. Școlile cu predare în limba kurdă au fost de asemenea
desfiin țate. Ziarele, revistele și cărțile în limba kurdă fie era confiscate, fie erau interzise, iar
editurile ce le publicau au fost închise. Toponimele și numele de familie kurde au fost
turcificate.100
Anul 1934 s-a dovedit a fi crucial, atunci când s-a aprobat o lege prin care acei cetățeni
ai Turciei care nu aderă la cultura și tradițiile naționale sunt obliga ți să părăseasc ă țara. Din
1979, poliția turcă a început să efectueze razii în satele cu popula ție predominant kurdă, ceea
ce a declan șat un război de gheril ă inițiat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în 1984
împotriva grupărilor statale și militare, dar și împotriva kurzilor acuza ți de colaborare cu statul
turc.
Aceast ă revolt ă nu a fost contracarat ă de guvernul turc prin mijloace politice, ci prin
opera țiuni militare brutale care nu au cruțat nici civilii. Conform unui raport al comisiei de
cercetare a parlamentului turc din 1998, 3428 de sate kurde au fost distruse și trei milioane de
kurzi au fost nevoi ți să se refugieze. Numai în Diyabakir, pricipal punct de refugiu pentru kurzi
în Turcia, s-au adăpostit circa un milion de refugia ți. 5500 de civili au fost uciși în timpul acestui
război brutal, 17000 au fost răniți, 2200 de școli dintr -un total de 5000 și 740 din 850 de puncte
de prim -ajutor au fost închise. Politica în Turcia este dictat ă de facto de Consiliul Național de
Securitate, care a devenit o form ă bizar ă de „stat în stat”. Sute de kurzi au fost aresta ți, fie din
cauza susținerii PKK, fie pentru că pur și simplu păreau suspec ți. În februarie 1994, membri ai
Partidul Democra ției (DEP), partid pro-kurd înfiin țat în 1993 și dizolvat prin constitu ție un an
99 http://politicall.ro/problema -kurda -turcia/ , accesat la data de 30.03.2017.
100 Ibidem.
44 mai târziu, printre care și Leyla Zana, au fost aresta ți. Parlamentari kurzi și jurnali ști au fost și
sunt în continuare urmăriți, tortura ți sau uciși în secret. După dizolvarea Partidului Democra ției
a apărut HADEP (Partidul Popular Democrat) în 1994. În 1998, șeful HADEP a fost arestat, la
fel și anumi ți funcționari din slujba partidului.101
Viziunea AKP în ceea ce prive ște problema kurdă
În anul, 2015 când partidul pro-kurd HDP a anun țat că nu susține planurile de instituire a unui
regim preziden țial în Turcia, a devenit inamicul personal al președintelui Erdogan. De atunci s-
a declan șat o campaniei masiv ă împotriva lor. Ei au fost complet discredita ți, dar și minoritatea
kurdă. Astfel, s-a revenit la logica confrunt ării.
Ca atare, putem vorbi despre un instrument care ar viza, strict, susținătorii kurzilor sau orice fel
de opozi ție în Turcia.
În Turcia, orice fel de opozi ție față de AKP, nu a găsit, în ultimii 13 ani un mesaj de opozi ție și
de succes care să aduc ă voturi și să schimbe regimul. De aceast ă dată, este vorba doar despre o
aliniere a Partidului Republican al Poporului (CHP), la un trend impus de președintele Erdogan.
Este foarte costisitor pentru ei să nu se alinieze. Este vorba despre blamarea kurzilor pentru tot
ce se întâmplă rău în țară, dar mai ales în regiune, în contextul conflictului sirian. Ar fi foarte
costisitor pentru oricine din opozi ție să nu susțină o acțiune împotriva kurzilor și a
reprezentan ților lor politici.102
Exist ă, de asemenea, riscul izbucnirii unor violen țe, în situa ția în care un parlamentar turc pro-
kurd ar fi arestat. Exist ă o posibil ă intensificare a violen țelor în aceste vremuri. Aceste
evenimente au loc într-un context regional în care kurzii sunt indispensabili oricărei formule de
viitor pentru Siria, pentru nimicirea Statului Islamic. O Sirie unitar ă, fără nicio form ă de
autonomie pentru kurzi nu se poate imagina. Kurzii din sud estul Turciei și PKK sunt aliați și
coopereaz ă foarte bine cu PYD, forma țiunea ce reprezint ă kurzii din nordul Siriei. Kurdismul
politic nu mai este doar un vis, un ideal. A devenit o realitate politic ă din ce în ce mai prezent ă
pe agenda regional ă. Astfel, trebuie văzut cum se va traduce aceast ă realitate în Turcia, în
posibilele conflicte. Este o altă logic ă regional ă, diferit ă de ceea ce a reprezentat trecutul.
101 Idem.
102 http://www.rf i.ro/politica -87154 -turcia -schimba -guvernul -si-voteaza -legi-controversate -erdogan -ar-incerca –
sa-impuna -un, accesat la data de 14.04.2017.
45
De asemenea, ne putem aminti de anul 2016, atunci când planurile lui Erdogan de a-i scoate pe
kurzi din Parlamentul de la Ankara, au început a prinde contur, parlamentarii turci rămânând
fără imunitate, președintele Erdogan promulg ând controversat reform ă constitu țional ă care a
deschis calea urmăririi penal e a legislatorilor, principala țintă a procurorilor fiind parlamentarii
pro-kurzi.103
Parlamentul turc a votat la 20 mai 2016 proiectul Partidului Justiției și Dezvolt ării (AKP,
islamo -conservator), aflat la putere. Aleșii Partidului Democratic al Poporului (HDP, prokurd)
au considerat că reforma este o manevr ă a guvernului pentru a reduce puterea parlamentului,
acolo unde HDP ocup ă a treia poziție. Președintele turc a acuzat HDP că este vitrina politic ă a
Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), consider at de către Ankara și de către multe țări,
drept organiza ție terorist ă.
PKK și-a reluat în anul 2015 lupta armat ă împotriva puterii centrale turce, după un armisti țiu
de doi ani. În prezent, 138 din cei 550 de deputa ți, de la toate partidele reprezentate în
parlament, sunt expu și la anchete penale, fără imunitate, dintre care 50 din cei 59 de aleși ai
HDP. Potrivit detractorilor președintelui, aceast ă inițiativă, denun țată atât în Turcia, cât și în
străinătate, a făcut parte din strategia lui Erdogan de a exclude HDP din parlament și de a întări
AKP, pentru a putea obține instaurarea regimului preziden țial.
Așa cum am amintit anterior, după ce prevederile Tratatului de la Sèvres din anul 1920,
privind constituirea statului independent, Kurdistan, s-au dovedit a fi iluzii deșarte, cel mai
mare „popor fără stat” din Orientul Mijlociu a fost măturat sub preșul noilor state-națiune create
prin Tratatul de la Lausanne din anul 1923 și ținut departe de ochii celorlal ți.
După tratatul de la Lausanne, kurzii au fost ignora ți, marginaliza ți ca nație; o dată cu
ȋnceperea negocierilor de aderare a Turciei la UE, cu interven ția american ă din Irak și cu
declan șarea conflictului sirian, kurzii au fost readu și ȋn atenția opiniei publice interna ționale.
Dorin ța de aderare a Turciei la spațiul comunitar european, a constr âns-o să-și revizuiasc ă
politica față de minoritatea kurdă, iar lupta armat ă să fie ȋnlocuit ă de ȋncercarea de integrare a
kurzilor ȋn viața socio -politic ă și economic ă a țării. Astfel, ȋn 2009 Partidul Justiției și
103 https://www.agerpres.ro/externe/2016/06/08/turcia -erdogan -a-promulgat -legea -privind -eliminarea -imunitatii –
parlamentare -09-47-30, accesat la 10.04.2017.
46 Dezvolt ării, AKP, aflat la conducerea guvernului, promite drepturi culturale kurzilor (fără a fi
ȋnregistrate progrese semnificative).
Deschiderea kurdă – cu adev ărat o tentativ ă de pace?
Realitatea kurdă dar și dorin ța de aderare la UE au constr âns Turcia să-și revizuiasc ă
strategia, lupta armat ă fiind înlocuit ă de încercarea de integrare a kurzilor. În anul 2009,
guvernul AKP (Partidul Justiției și Dezvolt ării) a inițiat celebra „deschidere kurdă” prin care
promitea drepturi culturale, însă rezultatele au fost nesemnificative. Încrederea kurzilor în
guvernul AKP a fost diminuat ă însă și mai mult pe 28 decembrie 2011, când 34 de săteni kurzi
din Uludere, la grani ța irakian ă, au fost uciși de bombele lansate de armata turcă, ce socotea că
aceștia sunt membri PKK. Un an mai târziu AKP a anun țat public inițierea negocierilor de pace
cu liderul PKK, Abdullah Öcalan, aflat în deten ție pe insula Imral ı din Turcia. ”Lupta va fi dusă
cu idei și nu cu arme ”, declara liderul kurd în mesajul său de Newr oz din martie 2013. Öcalan
a promis retragerea rebelilor PKK în munții Qandil din Irak și încetarea luptei în schimbul
amend ării controversatei legi antiteroriste conform căreia orice grupare sau individ care critic ă
statul, inclusiv activi știi și jurnali știi pro-kurzi, sunt terori ști, cerând totodat ă guvernului turc
drepturi culturale. Atât PKK cât și guvernul AKP au făcut pași concre ți spre pacificare: PKK
și-a retras o parte din gherile în nordul Irakului, iar guvernul turc a permis printre altele
învățământul în limba kurdă în institu țiile private, utilizarea altor limbi decât turca în
campaniile electorale și a eliminat jurământul elevilor, celebrul „Andımız” rostit în fiecare
diminea ță, care se încheia cu fraza „Cât de fericit este cel care spune: Sunt turc! ”. Cu toate
acestea, problemele au persistat: dreptul la educa ție în limba kurdă fiind asigurat doar elevilor
provenind din familii înstărite în școlile private, nu și în școlile publice, iar legea antiterorism,
deși amendat ă, nefiind suficient de clară în ceea ce prive ște definirea conceptului de terorism.
Astăzi, în Turcia, atât kurzii cât și turcii și-au găsit noi prieteni, proverbul kurd dar și
motto -ul ultrana ționali știlor pierz ându-și din legitimitate. Conform unui studiu realizat de
centrul turc de studii strategice BILGESAM, 90,3% dintre kurzi și 70,7% dintre turci își doresc
să trăiască împreun ă în Turcia. În ciuda acestei „deschideri ” la nivel de societate, entuziasmul
cu privire la „deschiderea kurdă” este semnificativ mai scăzut: dacă 75,4% dintre kurzi aprob ă
politica AKP, doar 35,8% dintre turci consider ă măsura ca fiind necesar ă, procentul dator ându-
47 se și faptului că 84% din turci condamn ă negocierile statului cu PKK. Rezultatele semnaleaz ă
pe de o parte o diminuare a prejudec ăților mutuale și apropierea dintre turci și kurzi
(aproximativ 3 milioane de căsătorii mixte, în creștere), pe de altă parte neîncrederea turcilor
în gruparea PKK, considerat ă în continuare un pericol pentru securitatea național ă.
„Deschiderea kurdă” a avut efecte pozitive pe plan politic, kurzii din Turcia făcându-și vocea
auzit ă în timpul alegerilor preziden țiale din 2014 prin candidatul partidului kurd HDP (Partidul
Popular Democrat), Selahattin Demirta ș, care a reușit să obțină aproximativ 10% din voturi . În
perspectiv ă, rezultatele oferă șanse reale partidului kurd pentru a intra în 2016 în Parlamentul
de la Ankara. Dacă HDP promoveaz ă drepturile minorit ăților și autonomia local ă, exist ă în
continuare, deși într-un procent mai mic (2,3%, conform BILGESAM), kurzi care își doresc un
Kurdistan independent. PAK (Partidul Kurdistanul Liber), deși încă neînregistrat oficial,
promoveaz ă separatismul sau o soluție federal ă pentru kurzii din Turcia. Succesul forma țiunii
politice este pus sub semnul întreb ării, în primul rând pentru că sunt șanse destul de mici ca
partidul să fie recunoscut de Ministerul de Interne turc. Apoi, sud-estul Turciei nu mai este o
regiune monocrom ă etnic, aproape jumătate din kurzii turci locuind în vestul țării – astăzi,
Istanbulul și Izmirul sunt cele mai mari „orașe kurde ”.
Concluzii
Prezentul secol reprezint ă un moment decisiv al emancip ării kurde, ținând cont de faptul
că etnicii kurzi își asum ă un rol tot mai important nu doar în politica intern ă a statelor -gazd ă ci
și la nivel regional, prin rolul jucat în lupta împotriva ISIS. Ce înțeleg astăzi kurzii prin
„emancipare ”? Exist ă un consens în ceea ce prive ște viitorul? Sau, cu alte cuvinte, ce vor kurzii?
Cel puțin la nivel declara tiv, elitele care conduc mișcarea/mi șcările kurde, dar și o parte
însemnat ă a popula ției își doresc mai degrab ă drepturi culturale și autonomii locale decât un
Kurdistan independent – vis ce pare a fi surpat sub perspectiva izolării politice și economice,
vecinilor ostili și luptelor sângeroase. Diversitatea mișcărilor de emancipare cât și lipsa unui
consens în ceea ce prive ște un leadership politic unitar – unele voci nominaliz ându-l pe
Barzani, altele pe Öcalan – neînțelegerile dintre KRG și PKK, problemele diferite cu care se
confrunt ă kurzii turci, irakieni, iranieni și sirieni îngreuneaz ă, de asemenea, sarcina liderilor
48 kurzi de a articula o soluție univoc ă pentru chestiunea, respectiv chestiunile kurde.104
Aceast ă idee aplicat ă crizei kurde dezv ăluie o preocupare deosebit ă a strategilor țărilor
din regiune și din afara ei care caută soluții pentru a asigura o fragil ă stare de stabilitate din
Orientul Mijlociu. O misiune extrem de dificil ă, având ȋn vedere ca poporul kurd a fost folosit
de multe ori ca “instrument ” de apărare, de ofensiv ă sau de destabilizare. Nu de puține ori s-a
alimentat, voluntar, separatismul ȋn scopul atingerii unor obiective externe sau de securitate.
Complexitatea acestei situa ții explic ă de ce nu se poate găsi o soluție unanim ă, unitar ă
pentru problema kurzilor, de ce aceștia sunt diviza ți sau chiar rivali, de ce sunt tratați diferen țiat.
Anali ști politici și militari au stabilit trei nivele cauzale pentru care astăzi kurzii reprezint ă un
subiect fierbinte ce nu și-a găsit o soluție concret ă, definitiv ă, plauzibil ă. Primul nivel, sistemic,
invoc ă existen ța unor deficien țe structurale ȋn cooperarea interna țional ă coroborate cu absen ța
unei dorin țe reale de prevenire și rezolvare a conflictelor. Ȋn cazul celui de-al doilea nivel,
subsistemic regional, trebuie menționat faptul că Turcia este stat membru NATO, iar SUA (ca
și Israelul) deține baze militare ȋn Kurdistanul istoric, ȋn apropierea statelor ostile: Iran, Siria
(și Irak, până ȋn 2003). Ȋn acest caz, Turcia e ȋn ipostaza de contrapondere la fundamentalismul
iranian din Caucaz și Asia Central ă precum și la secularismul radical de stânga al Siriei.105
Ȋn consecin ță, SUA nu poate invoca oficial abuzurile armatei turce din Kurdistan,
păstrând diplomatic și strategic o relație de cordialitate cu Ankara.
La nivel regional, este evident faptul că un Kurdistan unificat ar ȋnsemna un stat puternic
care ar administra singur importante și uriașe rezerve de petrol din regiunea Mosul – Kirkuk,
apoi ar ȋnsuma o suprafa ță egală cu cea a Turciei, cu o popula ție semnificativ ă ca număr (a patra
din zonă cu 35-40 de milioane de persoane), fără a mai discuta de poziția geografic ă de excep ție
din punct de vedere strategic sau economic. S-ar putea crede că niciun stat vecin din regiune nu
ȋși dorește cu adev ărat să existe un Kurdistan unitar, autonom, cu atât mai mult, ar afecta balan ța
privind viziunea AKP cu privire la chestiunea kurdă.
104 http://adevarul.ro/international/foreign -policy/chestiunile -kurde -independenta -nu-e-optiune –
1_54ef4bde448e03c0fd03 e6ff/index.html , accesat la 14.04.2017.
105 http://www.washingtoninstitute.org/uploads/Docu%20ments/pubs/ResearchNote_20_%20Zelin.pdf , accesat
la 12.02.2017.
49 Scurt istoric al politicii externe al Republicii Turcia și raportarea la ”profunzimea strategic ă”
Ca moștenitor al Imperiului Otoman, Turcia are o lungă istorie de implicare în Orientul
Mijlociu. În urma instaur ării republicii în 1923, factorii de decizie au adoptat o politic ă non-
interven ționist ă în regiune. Aceast ă politic ă a fost bazat ă pe crezul primului președinte turc,
Mustafa Kemal Ataturk (1923 -38): ”pace acasă, pace în lume ”. Articularea acestei politici a
venit după dezmembrarea Imperiului Otoman de către Puterile occidentale, cât și rezolvarea
disputelor asupra chestiunii Mosul în 1920 și încorporarea provinciei Haray în Turcia în 1939.
Primii factori de decizie politic ă s-au concentrat pe reforme domestice, cu scopul avans ării
institu ționale și crearea unei noi identit ăți naționale a tinerei Republici Turcia, în loc să se
concentreze pe relațiile regionale.
După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, factorii de decizie turci și-au abandonat
preferin ța pentru neutralitate în favoarea unei alian țe cu statele vestice, în primul rând
determinat ă de îngrijorarea cresc ândă cu privire la Uniunea Sovietic ă. După finalul războiului,
Turcia s-a trezit înconjurat ă de Uniunea Sovietic ă și statele din sfera sa de influen ță și a simțit
nevoia de a se alia cu un stat mai puternic pentru a-și asigura integritatea teritorial ă. În 1947,
Turcia a cerut Statelor Unite ale Americii să îi ofere o asigurare de securitate în mod formal.
După ani întregi de lobby, Turcia se alătură Tratatului Nord -Atlantic în 1952 și a începe să
implementeze o politic ă regional ă care să opreasc ă răspândirea comunismului. În timpul anilor
50, Ankara a lucrat la limitarea curentului pan-arabist inspirat de Egipt în aliatele sovietice Irak
și Siria. Aceste eforturi au fost încurajate de Statele Unite, care în aceea și perioad ă au căutat
resorturile pentru a folosi o diploma ție coercitiv ă în încercarea de a limita incursiunile sovietice
în lumea arabă.
După 1950, liderii turci și-au redirec ționat atenția de la Orientul Mijlociu și s-au concentrat pe
amenin țările de la grani țele estice și vestice. Motivele pentru care Ankara a decis astfel se pot
descrie astfel: Angajamentele sale față de NATO includea detașarea unor forțe militare de-a
lungul grani țelor sale cu țările care aparțineau Pactului de la Varșovia. NATO a fost ezitant ă în
sprijinirea Turciei într-un război în Orientul Mijlociu. Într-adev ăr, au existat îngrijor ări cu
privire la detașarea forțelor militare turce de-a lungul grani țelor cu Orientul Mijlociu care ar
putea slăbi puterea NATO în flancul sudic și ar putea risca o confruntare cu forțele aliate cu
sovieticii din Irak și Siria.
50 Neglijarea Orientului Mijlociu de către Turcia a continuat până la începutul anilor 1980. În
septembrie 1980, armata turcă a dizolvat parlamentul, a arestat liderii politici ai partidelor
majore pe care le-a desființat și l-a pus în fruntea statului pe Generalul Kenan Evren. În schimb,
junta militar ă a dat responsabilitatea economic ă lui Turgut Ozal, fost secretar al prim –
ministrului și fost angajat al Băncii Mondiale. Cu susținerea armatei, Ozal a lansat o serie de
reforme cu scopul de a transforma economia autarhic ă a Turciei într-una orientat ă către export,
capitalist ă. În 1983, a fost ales prim -ministru și a urmărit aceste reforme până la moartea sa, o
decad ă mai tărziu.
Tranzi ția economic ă a dus la creșterea sectorului privat care a început să caute piețe de
desfacere pentru noile sale produse. Aceast ă căutare a dus la companii turce în țările vecine din
Orientul Mijlociu. Totu și, în timp ce relațiile economice cu Orientul Mijlociu se dezvoltau,
creșterea PKK, ce a determinat o insurgen ță împotriva statului turc în 1984, a împiedicat orice
reapropiere major ă cu factorii de decizie din Iran și Siria, care, adesori, au cultivat relații
apropiate cu grupul extremist. 106
Mai mult de 40 000 de oameni au murit în conflictul de 30 de ani dintre PKK și statul turc.
Problema kurdă a rămas un impediment serios în relația Turciei cu cei doi vecini, de asemenea
pentru aprofundarea legăturilor politice și economice cu numeroase state din regiune.
Colapsul URSS a avut un impact considerabil asupra politicii turce în Orientul Mijlociu. La
acel moment, oficialii turci erau îngrijora ți cu privire la faptul că eliminarea amenin țării
sovietice poate duce la desfiin țarea NATO. Ankara s-a temut că organiza ția multilatral ă de
apărare ar putea fi înlocuit ă de o nouă alian ță militar ă care ar include doar membre ale Uniunii
Europene și Statele Unite ale Americii, ceea ce ar face ca Turcia, fără calitate de membru UE,
să-și piard ă legăturile militare cu SUA și să fie exclus ă din NATO.
Aceste temeri s-au dovedit a fi nefondate, însă au influen țat procesul decizional din Turcia în
anii de după încheierea Războiului Rece. De exemplu, Ankara a căutat să-și fortifice legăturile
cu Washington pentru a-și păstra importan ța pe care a avut-o și în perioada de după Războiul
Rece. Aceast ă abordare a presupus și o nouă a Ankarei ca bastion împotriva ”regimurilor
rebele ” din zonă, ca avanpost împotriva amenin țărilor asimetrice.
106 HENRI BARKEY, Turkeys KURDISH DILEMMA, Survival: Global Politics and Strategy (Vol. 35, No. 4,
Winter 1993), p. 53)
51 Politica extern ă a lui Ozal din aceast ă perioad ă a fost bazat ă pe nevoi a de a menține relații
apropiate cu Statele Unite si Uniunea European ă. În acest sens, în anii 90, politica turcă a
eviden țiat interesele comune cu cele ale Occidentului în a opri răspânirea Islamului radical și
în a izola regimul din Damasc și Teheran. Pentru Turcia, aceste acțiuni au rezultat din sprijinul
pe care aceste regimuri îl oferea PKK, precum și temerea cresc ândă cu privire la proliferarea
armelor de distrugere în masă. Mai mult decât atât, Ankara s-a arătat ca fiind comod ă în legătură
cu implicarea vestic ă în regiune, bazându-se pe presupunerea că interesele sale coincid cu cele
ale Washingtonului în ceea ce prive ște Orientul Mijlociu și că ar putea beneficia pe urma unei
prezen țe americane robuste în apropierea sa.
Abordarea recent ă a AKP asupra profunzimii strategice, totuși, a respins aceast ă abordare a
politicii externe. Pentru Davutoglu, deciziile precedente erau eronate pentru că se bazau pe o
interpretare superficial ă a istoriei și geografiei Turciei.107 Abordarea lui Davutoglu deriv ă din
credin ța sa în poten ța Islamului ca sursă comun ă de putere și legitimitate politic ă, precum și
adoptarea unor teorii geopolitice precum cea Heartland -ului a lui Halford John Mackinder,
”teoria Rimland ” a lui Nicholas Spykman și lucrările derivate din conceptul ”lebensraum ”, în
ciuda conota ției istorice negative, conform căreia grani țele nu sunt statice, ci, din contr ă, sunt
dinamice și mereu în schimbare.108
Acești cercet ători au împărțit lumea în zone, denumite ”heartland ”, care cuprinde Asia Central ă
și ”rimland ”, care se întinde din Vestul Europei, prin Peninsula Arab ă, până în Asia. În timpul
Războiului Rece, aceste zone au fost influen țate fie de Statele Unite, fie de URSS, împiedic ând
extinderea influen ței turce aici.
Căderea Uniunii Sovietice a fost perceput ă de Ahmet Davutoglu ca fiind o oportunitate pentru
extinderea sferei de influen ță a Turciei în aceste zone de importan ță vitală. În Asia Central ă,
noile state independente erau predominant musulmane, aveau acces la resurse semnificative și
aveau legături istorice și culturale cu Turcia. În rimland, Davutoglu a eviden țiat faptul că opt
din cele mai importante șaisprezece căi navigabile erau sub controlul unor state majoritar
musulmane. În viziunea ui, conexiunea Turciei cu aceste state prin intermediul religiei comune
ii ofera oportunitatea să își extind ă puterea și să creeze profunzime strategic ă.
107(http://arsiv.netpano.com/turkiyeyi -markalasti ran-ritmik -diplomasi/ – 24 ianuarie 2005, accesat in 23 aprilie
2017
108 Aaron Stein
52 Davutoglu a justificat prin lucrările lui Haushofer de ce Turcia are un spașiu vital natural în
ambele regiuni, ceea ce el a numit ”hinterland -ul natural” al țării. În acest sens, el susține că
Turcia este situat ă în centrul dintre Orientul Mijlociu, Caucaz și Balcani și că legăturile istorice
ale Turciei cu aceste zone determin ă o înțelegere unică din partea Ankarei asupra numeroaselor
culturi diferite din vecin ătatea țării. Aceast ă înțelegere ar permite Turciei să se extind ă în aceste
zone odată controlate de Imperiul Otoman. Davutoglu a inclus aceast ă viziune despre lume în
politica sa extern ă de ”profunzime straegic ă”, care va ajunge să fie cunoscut ă și sub numele de
”zero probleme cu vecinii ”.
Aspectele expansioniste ale politicii de profunzime strategic ă sunt bazate puternic pe
interpretarea lui Davutoglu cu privire la istoria Imperiului Otoman și încrederea sa în faptul că
puterea politic ă a imperiului rezid ă din Tawhid (acceptarea și unicitatea lui Allah) și Tanzih
(credin ța în puritatea lui Allah) ca ”paradigm ă pe care se bazeaz ă unitatea dintre școlile, sectele
și tradițiile în conflict din istoria Islamic ă.109 În alte cuvinte, sursa puterii Imperiului Otoman
const ă în legitimitatea conduc ătorului său, înrădăcinat ă în adoptarea Islamului. Acest fapt a
oferit cadrul pentru armonie în societate într-un imperiu multi -etnic și multi -religios. Aplicate
asupra Orientului Mijlociu predominant musulman al secolului douăzecișiunu, conceptele de
Tawhid și Tanzih ar putea să ducă la depășirea conflictelor dintre sectele islamice, datorit ă
faptului că sunt acceptate de fiecare dintre ele.
Astfel, Davutoglu combin ă teorii clasice geopolitice cu rolul Islamului ca sursă de legitimitate
politic ă pentru multe dintre țările majoritar musulmane. El susține conceptul unor guverne mai
conservatoare din punct de vedere religios, care să relecte masa de musulmani și să fie
congruente cu istoria regiunii. Davutolgu este de părere că teoria politic ă occidental ă nu este
potrivit ă pentru lumea islamic ă întruc ât presupune în mod arogant că erudi ția individual ă poate
concura cu cea a lui Allah. De asemenea, el blameaz ă conceptele vestice precum naționalismul
etnic pentru instabilitatea regional ă110, susținând că liderii care și-au asumat aceste concepte și-
au pierdut legitimitatea politic ă, fiind nevoi ți să se bazeze pe represiune pentru a rămâne la
putere. Aceast ă represiune, susține el, este susținută de Occident ul care se teme de schimbarea
status -quo-ului care ar duce la diinuarea influen ței vestice în Orientul Mijlociu. Davutoglu vede
aceast ă situa ție ca nefiind sustenabil ă și crede că era naționalismului politic va ajunge la
109(AHMET DAVUTOGLU Alternative Paradigms the Impact of Islamic and Western Weltanschauungs on
Political Theory, Ch. 3. Islamic Paradigm: Tawhid Ontological Differentiation, 1990, pg 65-67).
110 Ibidem.
53 sfârșit111, iar acele fuverne care au adoptat construc ții vestice vor fi înlocuite de unele
reprezentative care adopta Tawhid ca sursa legitimit ății lor politice. În alte cuvinte, acesta
susține conceptul de pan-islamism, definit ca având o istorie și cultur ă comun ă înradăcinat ă în
Tawhid și Tanzih, care este folositor în ceea ce el nume ște răspândirea civiliza ției occidentale.
Acesta consider ă că Turcia are un rol unic de jucat, că nu este un ”stat obișnuit”, ci mai degrab ă
”centrul unei civiliza ții care a împământenit o orânduire politic ă oridinal ă și de lungă durat ă”.112
Acest argument este construit pe viziunea specific ă lui Davutoglu asupra geopoliticii și viziunea
consecvent ă a acestuia pentru Orientul Mijlociu în care naționalismul este înlocuit cu un stil
mai conservator de guvernare conform legitmit ății Tawhid. Dacă aceast ă viziune ar fi împlinit ă,
guvernele Orientului Mijlociu ar fi legate politic și cultural de Turcia, așadar, semnifica ția
frontierelor naționale ar scădea. Adoptarea Twahid ar putea însemna și rezvolvarea multor
proble me din regiune, incluziv naționalismul etnic și sectarianismul. În acest context, Ankara
și-ar asuma rolul natural și istoric ca centru regional, devenind putere global ă. Aceast ă filosofie
are importante ramifica ții în abordarea problemei kurde, în înțelegerea AKP a islamului politic,
a politicii sale externe și a gândirii din spatele acțiunilor din Orientul Mijlociu Arab.
După alegerile din 2002, AKP a adoptat o abordare multilateral ă a politicii externe care a
îmbinat anumite elemente a profunzimii strategice cu realpolitik (ceea ce AKP a numit
”ostpolitik ”, ca referire la politica extern ă a RFG în timpul Războiului Rece de normalizare a
relațiilor cu vecinul comunist, RDG). La început, rezultatul a constat în gestionarea de către
Ankara a unor politic i externe care uneori contrazicea viziunea lui Davutoglu cu privire la
ideologiile politice eșuate în Orientul Mijlociu. De exemplu, în Iran, Siria și în Golf, Turcia a
adoptat status -quo-ul, alegând să ignore neajunsurile democratice și politice ale acest or state în
favoarea accentu ării dialogului și schimburilor economice. Așadar, la început, Ankara a
desconsiderat credin ța lui Davutoglu cu privire la eșecul inerent al naționalismului etnic și
politic.
AKP a aplicat filosofia lui Davutoglu în state care deja urmau tranzi ții politice. În Irak, după
2003, de exmplu, AKP a căutat să-și fortifice legăturile cu Partidul Islamic Irakian, partidul
rezultat din Frăția Musulman ă Irakian ă. În Gaza, AKP a adoptat cu entuziasm alegerile din
2006 ale Hamas, ceea ce releva tenativa altruist ă de a încuraja grupul militant să-și tempereze
111 Aaron Stein
112 (AHMET DAVUTOGLU, stratejik derinlik, pg 66)
54 raporturile cu Israel. Religiozitatea grupului era privit ă ca o oportunitate de a accentua influen ța
turcă în politica palestinian ă.
Ankara a făcut eforturi să-și intensifice influen ța în politica regiunii din 2002 prin capacitatea
sa de a juca rolul neutru de mediator în conflictele regiunii. Turcia a adoptat o politic ă a non-
interven ției în statele stabile din punct de vedere politic în regiune și o politic ă interven ționist ă
în statele aflate într-o tranzi ție politic ă, prefigur ând schimb ările pe care AKP a început să le
implementeze când a început Prim ăvara Arab ă, conform filosofiei lui Davutoglu.
După 2010, Turcia a depășit reticen ța sa inițială de a susține schim ările politice din Orientul
Mijlociu și a adoptat o politic ă pro-revolu ție în ceea ce prive ște Tunisia, Egipt și Siria. Mai mult
decât atât, conform șablonului realizat în Irak în 2005, în Palestina în 2006, Ankara a susținut
aspira țiile politice ale partid elor conservatoare religioase are au legături cu Frația Musulman ă.
Între timp, mai multe țări occidentale au început să priveasc ă Turcia ca un model politic
democratic pentru regiune. Astfel, Ankara nu a întâmpinat multe constr ângeri în formularea și
implementarea de politici diverse în timpul și după Prim ăvara Arab ă, fiind chiar încurajat ă de
Vest.
AKP a acceptat cu entuziasm aceste circumstan țe, însă optimismul nu a durat. Declan șarea
războiului civil din Siria, cât și lovitura de stat din iulie 2013 din Egipt, a accelerat un declin
serios al influen ței Turciei în regiune. Totu și, în ciuda unor eșecuri în politica extern ă, Ankara
nu a dat semne că și-ar tempera ambi țiile. Partidul susține acum că este într-un joc pe termen
lung, iar piedicile sunt doar temporare. În aceea și ordine de idei, AKP a atribuit problemele sale
de politic ă extern ă unei ”singur ătăți prețioase ” în regiune, o sintagm ă care are ca scop să
eviden țieze faptul că țara se află pe partea corect ă a istoriei în susținerea sa continu ă a
democra ției regionale. Prin acest diagnostic, partidul a trasat o grani ță clară între Turcia și
Occident. Criticile aduse acestei politici reflect ă o filosofie a profunzimii strategice, conform
căreia politic a occidental ă în Orientul Mijlociu este una bazat ă pe interese, de unde și dorin ța
de a menține status -quo-ul, pe când motiva ția turcă nu are asemenea interese, ci doar
promoveaz ă o serie de valori.113
113 Aaron Stein
55
Relația cu SIRIA
Odat ă cu AKP, reapropierea Turciei cu Siria a devenit din ce în ce mai substan țială. Ankara a
prioritizat întărirea legăturilor cu Assad, în ciuda respingerii ideologiei Ba athiste, care vede
naționalismul secularist arab ca sursă a legitimit ății politice, nu Islamul.
Aceast ă adaptare la Ba athiști, cel puțin inițial, poate fi explicat ă prin filosofia lui Davutoglu.
Chiar dacă în perspectiva sa, crearea unor noi state în Orientul Mijlociu după Primul Război
Mondial a ajutat la ascensiunea unei clase conduc ătoare seculare, cu o viziune asupra lumii
incongruent ă cu cea a celor guverna ți, este nevoie de timp pentru eliminarea treptat ă a
ideologiei politice Ba athiste, adânc înrădăcinat ă. Davutoglu susține că ordinea mondial ă
ipolar ă a Războiului Rece a determinat răspândirea acestui curent în Siria. Diviziunea Est-Vest,
spune el, a permis puterilor externe să foloseasc ă proxy -uri pentru a genera conflict în Orientul
Mijlociu. În Siria, dezacordul cu privire la politicile privind apele din sud-est, cât și sprijinul
din Damasc pentru PKK, au fost explicate de protec ția sovietic ă. În schimb, Hafez Al-Assad a
folosit aceast ă tensiune pentru a crește sentimentul naționalist, ceea ce a determinat la sporirea
legitimit ății sale politice.
AKP era foarte conștient de limitele puterii turce, având în vedere că țara nu deținea puterea
militar ă, pârghiile politice sau economice pentru a provoca serios status -quo-ul regional.
Așadar, Turcia s-a resemnat cu privire la Siria printr -o serie de politici pe care Davutoglu le-a
asem ănat cu ”ostpolitik -ul” Germaniei de Vest, în referire la detenta sa din Războiul Rece cu
56 Germania de Est controlat ă de sovietici.114Aceast ă abordare a rezultat în prioritizarea de către
Turcia a intereselor politice și economice, în detrimentul unei presiuni asupra lui Assad pentru
schimb ări politice.115
Prin folosirea ”ostpolitik ” ca ghidul său, Davutoglu se aștepta ca Turcia să își recâștige influen ța
în Siria, iar că aceast ă politica va ajuta și la stoparea influen ței sovietice în Europa de Est. În
cartea sa, ”Profunzime Strategic ă”, Davutoglu este de părere că legăturile economice dintre
Turcia și Siria ar putea permite afacerilor turce ști bazate în Anatolia să se extind ă în Siria, că
orașul Alep ar putea fi astfel reconectat la ”hinterland -ul” său natural din sudul Anatoliei. În
schimb, orașele turce ști Kahramanmaras, Gaziantep și Urfa ar putea beneficia de mai mult
comer ț, ușurarea restric țiilor privind viza, iar turcii ar putea să câștige influen ță în guvernul
sirian. O relație cooperant ă cu Siria ar permite exportatorilor turci să-și transporte marfa pe
uscat prin teritoriul sirian către piețele statelor din Golf.
Așadar, după preluarea puterii din 2002, AKP a prioritizat relația cu Siria, entuziast să conving ă
adversarul de odinioar ă al Turciei să aprofundeze legăturile economice și culturale, să treac ă
peste antagonismele care le-au dominat relația până în 1998. Aceste politici au rădăcini în
eforturile anterioare de a semna ”Acordul de la Adana ”, pentru ”cooperare împotriva
terorismului ”.
În ianuarie 2004, Assad a călătorit în Turcia într-o vizită oficial ă de stat, prima de acest fel a
unui președinte sirian în cincizeci și șapte de ani. În timpul vizitei, cele două părți au semnat o
serie de acorduri, inclusiv Acordul pentru Evitarea Taxării Duble cât și Acordul pentru
Promovarea Reciproc ă și Protejarea Investi țiilor.
Cele două state și-au manifestat interesul cu privire la împiedicarea creării unui stat independent
kurd în Irak. Într-adev ăr, după invazia Irakului din 2003, condus ă de SUA, aceast ă posibilitate
a determinat îngrijor ări serioase atât pentru Turcia, cât și pentru Siria. Cele două state au o
popula ție kurdă numeroas ă și se grăbeau să înnăbușe orice inițiativă de împuternicire politic ă a
kurzilor. În timpul vizitei lui Assad în Turcia, acesta a declarat pentru CNN că ”dacă nu exist ă
integritate teritorial ă în Irak, nu putem vorbi despre stabilitate nici în țările noastre … Nu numai
că suntem împotriva unui stat kurd, cât și împotriva oricăru stat care pericliteaz ă integritatea
Irakului. ” Sprijinul sirian pentru integritatea teritorial ă irakian ă este în mod cert interesat.
114 (DAVUTOGLU 262-263)
115http://www.yenisafak.com/yazarlar/ahmetdavutoglu/ortadogu -meselesinde -yeni-projeksiyonlar -ve-turkiye –
40598
57 Totu și, având în vedere sprijinirea PKK până în 1998, adoptarea de politici similare celor de la
Ankara de către Siria a ajutat la amortizarea suspiciunilor privind establishment -ul de securitate
al Turciei. Aceast ă situa ție a determinat contextul care a permis AKP urmărirea unei politici
externe cuprinz ătoare cu scopul de a adânci relațiile cu Damasc.
În decembrie 2004, prim -ministrul de atunci Recep Tayyip Erdogan a vizitat Damasc pentru o
altă întâlnire de rang înalt. Înainte de aceast ă călătorie, acesta le-a spus reporterilor că ”a început
o nouă eră” pentru relațiile cu Siria și ”cu voia lui Allah, în timpul acestei vizite vom face pași
semnificativi în ceea ce prive ște relațiile economice și politice ”116. În timpul vizitei, a fost
semnat un acord de liber-schimb care va intra în vigoare în 2007.117Mai tărziu, în 2006, cele
două state au căzut de acord să elimine vizele.118
Aceste măsuri au determinat îmbun ătățiri rapide în comer țul dintre Turcia și Siria. În 2002,
schimbul economic dintre cele două state valora 773 milioane de dolari, iar până în 2010, acesta
a crescut până la 2,27 miliarde de dolari.
Acestea au fost premisele care au determinat Turcia să avan seze încă un pas către rolul de
mediator în reigiune. Davutoglu a afirmat că după prăbușirea Uniunii Sovietice, cele două
probleme geopolitice majore din Orientul Mijlociu erau conflictul israelo -palestinian și
competi ția pentru resurse. Turcia, după părerea lui, trebuie să se implice în rezolvarea acestora
și să se asigure că aceasta vine din interioriul regiunii, alternativa fiind că puteri din afara
acesteia ar putea dicta cursul evenimentelor. Aceast ă activitate diplomatic ă va avea să plaseze
Turcia în epicentrul politicilor din zonă, reabilit ând imaginea anterioar ă de pariticipant
perifieric în hinterland -ul său istoric.
În aceast ă ordine de idei, AKP a căutat să medieze conflictele Israelului atât cu Siria, cât și cu
palestinienii. În 2004, la cerer ea guvernului sirian, AKP și-a anun țat inten ția de a media
discu țiile de pace dintre Ierusalim și Damasc. La scurt timp după, Israel a declarat public
acceptarea acestei medieri susținute de Turcia.
116(Agence France Presse ”Turkish PM Visits Former Foe Siria in ”New Era” of Warming Ties”, 22 December
2004)
117 (IBIDEM)
118
(http://www.ekonomi.gov.tr/portal/content/conn/UCM/path/Contribution% 20Folders/web_en/Trade%20Agreem
ents/Free%20Trade%20Agreements/Syria/ekler/2.%20Turkey -Syria%20Agreement.pdf )
58 Primele discu ții de pace indirecte au avut loc în Istanbul în luna mai a anului 2008.119 Cele două
părți s-au mai întâlnit de patru ori între mai și iulie, în 2008, până când negocierile au fost
suspendate temporar în iulie, după ce prim -ministrul israelian de atunci, Ehud Olmert, a fost
chestionat cu privire la contribu țiile ilegale din campanie. În decembrie 2008, Olmert a vizitat
Ankara, unde s-a întâlnit cu Erdogan la reziden ța sa privat ă. În timpul aceste întâlniri, s-a
raportat că Erdogan ar fi fost într-o conversa ție telefonic ă cu Assad, cu scopul de a atenua
diferen țele dintre cele două părți.
Aceast ă întâlnire a coincis cu un val de violen țe în Fâșia Gaza, care a rezultat, până la urmă, în
lansarea unei invazii terestre a Fâșiei de către Israel, prin opera țiunea ”Cast Lead ”. Prim –
ministrul turc I-a cerut lui Olmert să nu escaladeze conflictul și I-a cerut personal liderului
Hamas Ismail Haniyeh să ridice blocada israelian ă din Gaza și să abandoneze opera țiunile
militare. 120Olmert a refuzat, ceea ce l-a determinat pe Erdogan să se simtă trădat personal,
având în vedere eforturile sale de a aduce sirienii și israelienii la masa negocierilor care ar fi
rezultat în succesul concret Turciei în medierea relațiilor bilaterale. Erdogan era conștient de
faptul că recenta sa întrevedere cu Olmert ar putea trezi suspiciuni cu privire la complicitatea
Turciei în asalt. Erdogan și-a exprimat idignarea constant cu privire la escaladarea conflictului.
Creșterea violen țelor israelo -palestiniene a determinat încheierea eforturilor conduse de Turcia
pentru încheierea unui acord între Ierusalim și Damasc. În decembrie 2008, Siria și-a suspendat
participarea la aceste negocieri de pace. Un oficial sirian a răspuns la comentariile lui Erdogan
despre acțunea militar ă israelian ă spun ând că ”După ceea ce a spus partea turcă, agresiunea
Israelului în Gaza închide toate ușile în fața oricărei inițiative de reglementare din regiune. ”121
În ziua următoare, Turcia anun ță finalul eforturilor de a avansa negocierile de pace. După cum
a declarat Ministrul de Externe al Turcie i din perioada 2007 -2009, Ali Babacan, ”continuarea
acestor discu ții în aceste condi ții este imposibil ă”.122
119(http://www.thedailystar.net/news -detail -37741 )
120 (https://www.wikileaks.org/plusd/cables/08ANKARA2174_a.html )
121 Aaron Stein
122 (http://fp.brecorder.com/2008/12/20081230858877/ )
59
III.3 Ankara în relația cu Israel și Palestina
Ankara accept ă Hamas
Turcia a fost în mod istoric solidar ă cu împuternicirea politic ă a palestinienilor, în ciuda faptului
că pentru o bună perioad ă din Războiul Rece nu s-a implicat în aceast ă chestiune, fiind
concentrat ă în schimb pe relațiile cu Occidentul. Din 2002, totuși, AKP a urmat o poltic ă
distinct ă, văzând Palestina ca o ”respons abilitate ” a politicii externe turce ști. În lucrarea
”Profunzime strategic ă” a lui Ahmet Davutoglu, acesta laudă Hamas pentru susținerea cauzei
statale a Palestinei în anii de după Prima Intifad ă (1987 -1993). Totu și, în ciuda acestor simpatii
pentru Hamas, politica inițială a Turciei privind situa ția israeliano -palestinian ă a pretins
cooperarea cu Israel și Fatah, mișcarea politic ă palestinian ă din Cisiordania, condus ă de
Mahmoud Abbas. După numeroase crize ale violen ței dintre Israel și Palestina și aleger ile din
2006 care au avut oc în palestina, AKP a adoptat o politic ă pro-Hamas, bazat ă în primul rând
pe argumentul că acest grup ar fi mai reprezentatic pentru palestinieni și mai de succes din
punct de vedere politic. Evolu ția politicilor AKP privind Palestina a prefigurat gestionarea
evenimentelor din regiune după Prim ăvara Arab ă și era o indica ție timpurie atât privind
poziționarea Turciei în raport cu Islamul politic, cât și problemele acesteia cu abordarea
occidental ă a partidelor cu legături în Frăția Musulman ă.
Între timp, interac țiunile bilaterale cu Israel ale Turciei s-au dovedit a fi cu probleme în ultimele
două decade. După sfârșitul Războiului Rece, dorin ța Turciei de a avea arme avansate din punct
de vedere tehnologic, combinat ă cu un moment scurt de optimism în ărovon ța procesului de
obținere a păcii în conflictul dintre Israel și Palestina, au facilitat încheierea a trei acorduri de
cooperare militar ă turco -israeliene în 1996.
Primul acord a fost ținut secret inițial dar a ajuns în presa israelian ă după ce un general israelian
ar fi dorit să îl facă de râs pe islamistul Erbakan.123
Ca reacție, Davutoglu, într-o coloan ă pentru cotidianul conservator ”Yeni Șafak” a susținut că
acordul este dezavantajos pentru securitatea Turciei deoarece submina relația dintre Ankara și
123 Aaron Stein
60 Iran, Siria și Irak, sporind dependen ța Turciei de axa SUA -Israel.124 Taha Ozhan, un consilier
al lui Davutoglu, a descris frecvent aceast ă axă ca ”Ordinul Camp David ”, pe care îl define ște
ca sprijinul neclintit pentru liderii arabi care au dominat Orientul Mijlociu în ultimele trei
decenii. Potrivit lui Ozhan, ”acest status -quo a poziționat Israelul în centrul afacerilor regionale
și a determinat leadership -ul unor dictatori regionali cu pumnul de fier”. 125Așadar, susține
acesta, conflictul israelo -palestinian ajută la menținerea status -quo-ului autocrat din regiune și
determin ă țări precum Turcia să se poziționeze la periferia procesului decizional din regiune.
Rezolvarea chestiunii israelo -palestiniene a fost văzută ca o inversare a acestei dinamici. Mai
mult decât atât, era de preferat ca soluția rezolv ării acestei probleme să provin ă din interiorul
regiunii, decât să fie impus ă de actori externi care nu împărtășeau punctul de vedere din Ankara.
Aceste eforturi au determinat AKP, cel puțin între 2002 și 2010, să mențină relații cordiale cu
Israel.
În acest fel, conceptul de ”ostpolitik ” a descris relația AKP cu Israel până în 2010. Totu și, pe
teritoriile palestiniene, AKP a susținut vădit Hamas în detrimentul rivalului Fatah, văzând
Hamas ca o organiza ție politic ă legitim ă care munce ște pentru cauza unei Palestine
independente. Politica turcă a fost ajutat ă de interven ția Vestului în Palestina: în 2005, SUA au
făcut presiuni asupra Autorit ății Naționale Palestiniene condus ă de Fatah pentru a organiza
alegeri parlamentare care au fost ținute în luna ianuarie a anului următor. Victoria electoral ă a
revenit Hamas, cu o majoritate clară, fapt surprinz ător pentru Statele Unite, care au amenin țat
Hamas că suspend ă ajutorul american pentru Autoritatea Național ă Palestinian ă, dacă aceștia
nu renun ță la poziția anti-Israel. În contrast, Erdogan susține că Hamas ar trebui să primeasc ă
o șansă. Aceast ă diferen ță de opinie este un indicator clar privind schisma dintre SUA și UE
pe de-o parte și Turcia pe de altă parte în chestiunea Islamului Politic în Orientul Mijlociu, ceea
ce Turcia a interpretat și ca inten ția Vestului de a legitima politic doar actorii săi prefera ți.
Într-un interviu din martie 2012, Davutoglu a subliniat că ”Turcia este acum dincolo de
prejudec ățile depășite și îngrijor ările privind partidele cu referin țe islamice. ”126 AKP crede,
conform lui Davutoglu, că ”entităților politice alese democratic ar trebui să li se permit ă să își
124(http://www.yenisafak.com/yazarlar/ahmetdavutoglu/turkiye -israil -guvenlik -anlamas ı-ve-yeni-dengeler –
2027540 )
125 (Taha Ozhan, ”The Arab sping and Turkey: The Camp David Order vs. The New Middle East”, Insight Turkey
Vol 13. No 4, 2011 p 55-64)
126 http://www.mf a.gov.tr/interview -by-mr_-ahmet -davuto ğlu-published -in-auc-cairo -review -_egypt_ -on-12-
march -2012.en.mfa )
61 asume și execute funcțiile de guvernare ”. Refuzul Occidentului de a permite Hamas să
guverneze în 2006 este, după părerea acestuia, cauza violen ței ce a urmat dintre Hamas și Fatah,
afect ând negativ procesul de stabilire a păcii.127
La o lună după alegerile din Palestina în 2006, în februarie, Turcia a invitat liderul Hamas
Khaled Meshaal și patru dintre asocia ții săi la Ankara pentru întâlniri cu lideri AKP (liderul
Hamas nu l-a mai putut întâlni pe Erdogan după ce vestea a ajuns în presă).128 La acel moment,
Hamas și Fatah aveau de construit un guvern, iar ciocnirile grupărilor militante ale celor două
organiza ții se întețeau. Aceste ciocniri au rezultat, până la urmă, în împărțirea ”de facto ” a
Palestinei între Gaza condus ă de Hamas și Cisiordania condus ă de Fatah. Ca răspuns la critica
american ă pentru întâlnirea cu Meshaal, Turcia a încadrat sprijinul său pentru Hamas ca o
simpl ă reflec ție a sprijinului mai larg pentru procesul democratic din regiune și a eforturilor
sale pentru a modera poziția grupării. Într-adev ăr, Ministrul de Externe de la acea vreme,
Abdullah Gul, a încurajat Hamas să renun țe la violen țp, a reiterat sprijinul Turciei pentru o
soluție bistatal ă și a încurajat grupul să vină la masa negocierilor pentru o rezolvare pașnică a
conflictului israelo -palestinian.
Sprijinul persistent al AKP pentru Hamas poate fi explicat prin preferin ța pentru Islamul politic.
În ”Profunzime Strategic ă”, Davutoglu sugereaz ă că Prima Intifad ă a fost înrudit ă cu mișcările
revolu ționare ale maselor din Europa de Est de la sfârșitul Războiului Rece și parte a unei lupte
mai mari a lumii musulmane pentru libert ăți religioase și democratice. Aceste cerin țe, conform
lui Davutoglu, au rezultat în creșterea rolului valorilor și insitu țiilor islamice în sistemul politic.
În lumea musulman ă, aceste eforturi au exacerbat tensiunile dintre elitele politice, birocratice
seculare și forțele socio -politice islamice.
Aceast ă cronologie ne ajută să explic ăm de ce AKP nu vede Hamas, organiza ție fondat ă de
Sheick Ahmed Yassin în timpul Primei Intifade, ca organiza ție terorist ă, în schimb o vede ca o
putere politic ă legitim ă ale cărei viziuni sunt împărtășite de electoratul său. Istoricul violent al
grupului a fost încadrat în contextul acțiunilor israeliene în Palestina și a fost, așadar, scuzat.
De asemenea, explic ă de ce AKP a căutat cu nerăbdare să sprijine Hamas după victoria la
alegerile din 2006, chiar dacă a riscat să-și distrug ă legăturile cu Israel și Fatah. Davutoglu a
descris Fatah ca una dintre multele organiza ții politice care s-au bazat pe ”naționalism secular ”
în tentativele sale de a construi o nouă identitate național ă după fondarea Organiza ției pentru
127 (IBIDEM)
128 (http://articles.latimes.com/2006/feb/17/world/fg -hamas17 )
62 Eliberarea Palestinei în 1964. Acest naționalism, după viziunea lui Davutoglu de până în 2001,
are să eșueze în Palestina dacă va avea loc un proces corect și democratic în lumea arabă. AKP
a interpretat conflictul Israel -Palestina prin viziunea sa conform căreia naționalismul ca sursă
de legitimitate politic ă va cunoa ște un declin iminent și că vechile elite vor fi înlocuite de lideri
noi conservatori.
În aceast ă ordine de idei, AKP avea puține motive să mențină relații apropiate cu statul evreu,
ceea ce ar subestima poziția Turciei cu vecinii cu majoritate musulman ă.129 De exemplu, Siria
și Irak fac parte din hinterland -ul natural al Turciei, conform viziunii AKP, așadar, reprezint ă
un element critic în implementarea profunzimii strategice. Prin urmare, în timp de criză, AKP
nu s-a abținut din a critica Israelul. În ianuarie 2009, Erdogan l-a criticat aspru pe Shimon Peres,
atunci președinte al Israelului, în timpul unei dezbateri din cadrul Forumului Economic Mondial
din Davos130, pentru pledoaria acestuia cu privire la Opera țiunea ”Cast Lead ” din Gaza,
spun ând ”Dacă vorbim despre a ucide, voi știți bine să ucide ți.”
Retorica lui Erdogan și acțiunile Israelului din Gaza au deterioriat în continuare relațiile cu
leadership -ul israelian. După Opera țiunea ”Cast Lead ”, peste 1400 de palestinieni au fost
uciși131, iar Turcia a anulat un exerci țiu militar comun cu Israel. În 2010, funda țiile religioase
conservatoare ”Insan Hak ve Hurriyetleri ” și ”Insani Yardim Vakfi ”, fără legături formale cu
AKP, dar cu numero și membri AKP în consiliile de conducere, au organizat o întreag ă flotă cu
ajutoare pentru Fâșia Gaza.
Guvernul Israelian o blocad ă strict ă în regiune și a folosit forța militar ă pentru a împiedica
vapoarele să intre în portul din Gaza. În timpul opera țiunii, solda ții israelieni au ucis nouă
cetățeni turci aflați la bordul vasului ”Mavi Marmara ”, cel mai mare vas din flotă. După
traged ie, Ankara a rupt relațiile diplomatice cu Israelul și a suspendat toate acordurile militare.
Turcia a pus numeroase condi ții pentru reluarea relațiilor diplomatice, a cerut Israelului scuze
oficiale, despăgubiri pentru familiile victimelor și ridicarea blocadei din Gaza. Aceast ă ultim ă
cerin ță a fost făcută și de Hamas în timpul întâlnirii din 2008 a lui Erdogan cu Olmert. La acel
moment, Turcia era dispus ă să renun țe la aceast ă cerin ță, fiind concentrat ă pe facilitarea
129 (http://www.yenisafak.com/yazarlar/ahmetdavutoglu/turkiye -israil -guvenlik -anlamas ı-ve-yeni-dengeler –
2027540
130 (https://www.theguardian.com/world/2009/jan/30/turkish -prime -minister -gaza-davos )
131 (Amnesty International ”Operation Cast Lead: 22 Days of Death and Destruction ”, iulie 2009
63 negocierilor indirecte de pace dintre Siria și Israel. Incidentul ”Mavi Marmara ” a dus la
alinierea cerin țelor Hamas și Ankara în relație cu blocada Israelului din Gaza.
Prin adoptarea acestor politici pro-Hamas, Turcia și-a slăbit abilitat ea de a juca rolul de
mediator netru în relațiile Israel -Palestina. Oricum, tot aceste politici au generat simpatia
multora din lumea arabă. Prin urmare, sprijinul pentru Hamas venit de la Ankara a fost în
contrast cu opțiunile vestice, însă a atras spriji nul pentru AKP a multor țări cu majoritate
musulman ă.
În timp ce popularitatea Turciei a crescut în anii de până la începutul conflictului sirian din
2011, Ankara a simțit că aceasta ar putea duce la o sporire a influen ței sale în Orientul Mijlociu.
Însă acesta nu a fost cazul. Din contr ă, sprijinul turcesc pentru Hamas a dus la pierderea multor
pârghii în demersul pentru dominarea regiunii.
III. 4. Relația cu Irak
Declinul influen ței în Baghdad
Invazia din 2003 din Irak, săvârșită de Statele Unite și Marea Britanie a presupus o provocare
unică la adresa noului guvern AKP. Viziunea Statelor Unite a fost inițial aceea de a angaja trupe
și echipament din sudul Turciei pe un front secundar pentru invadarea Irakului, primul front
fiind prin Kuweit. După ce prim-ministrul Gul a călătorit prin regiune pentru câștigarea
sprijinului arab în tentativa de a-l forța pe Saddam Hussein să se conformeze cu cerin țele
Consiliului de Securitate ONU, Erdogan și Gul au decis inițial să sprijine planul american de a
staționa trupe pe teritoriul turcesc. Cabinetul AKP a dat semnale că ar fi de acord cu invazia,
iar în anticiparea unui vot pozitiv în Parlament, a fost de acord ca SUA să descarce în portul
din Iskenderun 9000 de vehicule și 40000 de solda ți.132
Bulent Arinc, ”speaker of the parliament ”, la momentul respective, s-a opus cu ardor războiului
și a refuzat să sprijine invazia. La acel moment, Erdogan nu era încă prim -ministru, din cauza
unor chestiuni legale din jurul unui arest din 1998. Fără un lider puternic, partidul s-a revoltat
132 Dext er Filkins, ”Turkeys Cabinet Approves Plan, with Details Laching, for U.S. Troops ”, New York Times,
25 februarie 2003
64 împotriva politicilor preferate de Erdogan, ceea ce a rezultat ca Adunarea să resping ă moțiunea
care le-ar fi permis Statelor Unite să foloseasc ă teritoriul turcesc pentru lansarea invaziei.
Turcia a căutat să joace un rol mai pronun țat în politica irakian ă după schițarea Constitu ției
irakiene li programarea a două scrutine electorale în 2005. AKP a fost de ajutor în aprobarea
Constitu ției irakiene în acel an, în ciuda îngrijor ărilor cu privire la înstrăinarea sunni ților
irakieni din procesul politic al țării și al limbii în care este redactat ă Constitu ția. Cu sprijinul
Statelor Unite, AKP l-a găzduit pe Tariq Al-Hashimi, liderul Partidului Islamic Irakian (PII),
ramura irakian ă a Frăției Musulmane, la o conferin ță în Istanbul, pentru a convinge PII și
celelalte trei grupuri sunnite să voteze în favoarea constitu ției la referendumul care avea să aibă
loc. Davutoglu a celebrat rolul Turciei în proces, scriind despre eforturile sale de mediere care
au rezultat în coali ția politic ă Tawafuq (”Consens ”), cuprinz ând IIP (partidul dominant), Ahl
Al-Irak și Consiliul Național de Dialog, asigur ând sprijinul politic pentru constitu ție.
Ankara a sprijinit IIP din trei motive. Primul, AKP a favorizat politicile IIP care susțineau
crearea unui Irak unificat și hiper -centralizat, bazat pe o identitate islamic ă. 133Al doilea, era
membrul dominant al unui bloc politic sunnit major care adopt ă politici electorale între 2005 –
2009. Al treilea, Ankara a sperat să propulseze partidul ca o contrapondere la kurzi și preten țiile
acestora în Mosul, cât și să aduc ă fundamente la o opozi ție sunnit ă coerent ă care ar fi putut
ajunge să provoace blocul de guvernare shiit susținut de iranieni.
După adoptarea constitu ției, AKP a urmărit o politic ă extern ă multilateral ă, concentrat ă pe
crearea unui sistem politic în Irak care I-ar permite să extind ă influen ța Turciei în Irak. Aceasta
semnifica faptul că Turcia făcea pași importan țî în împuternicirea unul bloc politic sunnit
capabil să vindece divizarea dintre secte.
Astfel, în anii ce au urmat anului 2005, AKP a îndrumat popula ția sunnit ă din Irak să participe
efectiv la procesul politic si, ca atare, a inceput a gazdui conferinte si cursuri de formare pentru
triburile majoritar sunnite. Si inca, in ciuda eforturilor de la Ankara, doar majoritatea sunnita
Tawafuq si sustinatorii sai au participat la alegerile din anul 2005. Boicotul organizat de catre
alti sunniti au permis KDP si PUK sa obtina controlul politic asupra proviniciei Nineveh. Blocu l
politic kurd a catigat 31 de locuri din totalul posibil de 41 de locuri, comparativ cu numai cele
2 locuri ale IIP. In schimb, cele doua partide politice kurde au inceput a forta fortele de politie
133 Ahmet Davutoglu, ”Turkeys Mediation: Critical Reflections from the Field ”, Middle East Policy, vol. 20, pag.
83, 2003
65 arabe din oras, in cele din urmă staruind, in general, pentru a limita puterea forțelor de securitate
irakiene din zonă.134 Rezultatul a fost că mulți sunni ți nemul țumiți din Mosul s-au indreptat
spre insurectia (revolta) împotriva trupelor de coali ție care abia începuser ă să înfloreasc ă,
alaturandu -se cu un colectiv de militari baitiști și islami ști. Turcia a continuat a mentine
sprijinul sau pentru un guvern central puternic si, printr -un act de sfidare simbolica, in anul
2006, AKP a deschis un consulat mare pe malul vestic al Mosul -ului controlat de catre arabi .
Decizia sunni ților de a participa atât în alegerile provinciale din 2009, cât și în cele parlamentare
din 2010, au contribuit la avansarea politicii turce ști în Irak, pe măsură ce Ankara găsea o cauza
comun ă cu frații Nujaifi din Irak. Niciun frate nu era membru al IIP, dar amândoi se aliniaser ă
cu curentul islamic din Irak pe majoritatea chestiunilor de semnifica ție sporit ă. De exemplu, în
2009, AKP l-a invitat pe clericul șiit Muqtada Al-Sadr la Ankara pentru discu ții cu Prim –
Ministrul Erdogan și Mini strul de Externe, Davutoglu.135 Osama Al-Nujaifi a fost un membru
al Alian ței Irakiene, o coali ție politic ă format ă în mare parte de partide politice sunnite care
militau pentru o platform ă politic ă non-sectant ă, punând emfaz ă pe menținerea unui guvern
feder al puternic și centralizat. Fratele său, Atheel Al-Nujaifi, a condus Partidul Al-Hadbaa, care
a câștigat majoritatea voturilor în Provincia Nineveh în alegerile din 2009, astfel asigur ând
controlul administrativ asupra zonei. Campania acestuia a fost domin ată vădit de o politic ă anti-
kurdă în Mosul, fiind în favoarea unei influen țe sporite a centraliz ării politice în Bagdad și
menținerea controlului arab asupra orașului.
Din 2009, în anticiparea alegerilor parlamentare din martie 2010, Turcia a lucrat îndeaproape
cu Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudit ă pentru sprijinirea form ării ”Iraqiya ”.136 Acest
sprijin pentru Iraqiya, atât înainte cât și după alegeri, au deteriorat relația dintre AKP și Partidul
șiit Dawa, partid politic dominant în coali ția de guvernare, implicit și cu liderul partidului, Prim –
Ministrul de la momentul respectiv, Nouri Al-Maliki.
Decizia Turciei de a sprijini crearea Iraqiya a dus până la urmă la eșecul politicilor sale în Irak.
După aceea, influen ța sa asupra grupurilor irakiene șiite a scăzut. Motivele ce au determinat
AKP să sprijine Iraqiya în detrimentul relațiilor sale cu partidele politice șiite irakiene merit ă
explorate. Până în 2009, Ankara considera că dominan ța șiită din Bagdad nu îi serve ște
134Syrian Observator y for Human Rights, ‘Jabat Al-Nusra Clashes with the Syrian Revolutionares Front in Idlib
Countryside ’, 28 October 2014.
135 Al Jazeera, ”Iraq s Al Sadr Visits Turkey ”, 2 mai 2009
136 (Grupul Interna țional de Criză, ”Iraqs Secular Opposition ”)
66 interesele cum ar putea un bloc politic sunnit să o facă. Iraqiya s-a dovedit atrăgătoare pentru
irakieni sunni ți decât aliatulului Turciei, IIP, și liderul acestuia, Tariq Al-Hashemi.
Politica turcă în Irak a fost inițial de succes, Iraqiya obținând nouăzeci și unu dintre cele 325
de locuri din Consiliul de Reperezentan ți din Irak, în compara ție cu cele optzeci și nouă
câștigate de coali ția Statului de Drept a lui Maliki. În pofida acestor aspecte, Maliki a reușit să-
și mențină funcția de Prim -Ministru datorit ă sprijinului primit din partea altor partide șiite din
Irak și Iran. Membrii Iraqiya din Parlament au primit o serie de funcții ministeriale, însă Maliki
a concentrat curând puterea în cabinetul Prim -Ministrului.
Iraqiya s-a prăbușit în 2012, după care Turcia a sprijinit partidul Mutahidun al lui Osama Al-
Nusaiji. Acest partid a eșuat în atragerea unui sprijin semnificativ și a pierdut optsprezece din
cele patruzeci și cinci poziții din alegerile din 2014.137 Succesul consistent al Dawa a
reprezentat un regres semnificativ pentru politica externa turceasc ă, având actori politici
favori ți care eșuează să reprezinte un oponent viabil pentru dominan ța șiită din Bagdad.
Acest eșec a determinat Ankara să se concentreze în schimb pe relația cu KDP în Guvernul
Regional Kurd din Irak (KRG). În 2005, KDP, condus de Masoud Barzani, a abordat Ankara
pentru dezvoltarea relațiilor economice și energetice. Motivele KDP constau în construirea unei
legături apropiate cu un vecin cu istorie comun ă și rivalitate mutual ă cu PKK și liderul său,
Abdullah Ocalan. În al doilea rând, oficialii KRG erau entuziasma ți să dezvolte o sursă de venit
indpendent ă de Bagdad pentru a crea premisele necesare unei eventuale declara ții de
independen ță.
Ankara a luat în serios propu nerea KRG, luând în considerare dependen ța lor de exportul de
petrol pentru venituri și noua cale de a-și întări poziția și infleun ța în nordul Irak-ului. Oricum,
preferin ța continu ă a Turciei pentru guvernul central din Bagdad însemna că nu ar fi putut, în
realitate, să sprijine politica pentru petrol a KRG, din cauza disputei dintre KRG și Bagdad în
ceea ce prive ște extrac ția de petrol sub politicile irakiene. Potrivit interpret ării din Bagdad,
petrolul extras în Irak trebuie să fie vândut de Ministerul de Petrol și 17 procente din valoarea
vânzărilor să fie direc ționate către KRG. Kurzii, pe de altă parte, sunt de părăre că au dreptul
să vândă petrolul din regiune în mod independent și apoi să transfere 83 de procente din profit
către conturile controlate de Minister.138
137(Kirk H Sowell ”Iraqi Electon Results Expose Dramatic Shifts in Power ”, The National, 9 June 2014)
138 Matthew Phillips, ”A mysterious Oil Tanker Might Hold the Key to Kurdish Independence ”, Bloomberg
Business Week, 23 octombrie 2014
67 Ankara a prioritizat relațiile cu Bagdad între 2005 și 2010, căutând să se distan țeze de disput ă
și să adopte o politic ă prudent ă pentru a-și menține deschise opțiunile. Pe de o parte, Ankara a
permis ca două companii afiliate cu Turcia (Genel Energy și Petoil) să înceap ă să lucreze în
Irak-ul kurd. Oricum, pe de altă parte, a declarat că ar facilita exportul independent de petrol
kurd fără aprobarea Bagdadului doar dacă situa ția din Irak-ul arab ar deveni prea instabil și și-
ar pericilita interesele strategice.139
Într-un singur caz a luat Ankara partea kurzilor în exportul de petrol, în 2012, fără aprobarea
Bagdadului, cu scopul de a contra -balansa puterea șiită din Bagdad.
Aceast ă schimbare de direc ție a marcat o îndep ărtare serioas ă a Turciei de abordarea inițială
asupra Irakului, nu doar în ceea ce prive ște sprijinul pentru diverse partide și precau ția în ceea
ce prive ște KDP în Guvernul Regional Kurd. Între 2003 și 2010, Turcia a susinut un guvern
puternic și centralizat în Irak. Fiind de acord cu exportarea petrolului kurd, Turcia a schimbat
traiectoria și a început să facă pași în facilitarea scind ării statului irakian. Evenimentele din
2011 au adus la iveal ă limit ările influen ței Turciei în Bagdad, căci schimbarea politicii sale a
avut rezultate mixte. Pe de o parte, KRG a început să exporte petrol în Turcia în 2012 cu
cisterne, până a fost finalizat ă conducta direct ă din regiunea kurdă a Irakului până în portul
turcesc Ceyhan în 2014. Acum KRG export ă petrol prin conduct ă fără aprobarea Bagdadului,
care a răspuns prin nealocarea celor 17 procente din bugetul irakian către Irakul kurd.140
Politica energetic ă a Turciei a pierdut influen ță în Bagdad, mai ales cu grupurile șiite asupra
cărora a avut o influen ță oricum foarte limitat ă. Aceast ă turnur ă a compromis serios inten ția de
lungă durat ă din Ankara de a crea o zonă de influen ță care să cuprind ă Irakul, așa cum a fost ea
proiectat ă de Davutoglu în ”Profunzime strategic ă”.
AKP, alături de Iran: mediere și Ostpolitik
Din punct de vedere istoric, relațiile dintre Turcia și Iran au fost subminate de sprijinul
Teheranului pentru PKK și de îngrijor ările tucești cu privire la leadershipul islamist al Iranului.
139 Grupul Interna țional de Criză, ”Iraq and the Kurds: Trouble Along the Trigger Line”, Middle East Report, iulie
2009
140 Brian Swint, ”New Oil Pipeline Boosts Iraqi Kurdistan, the Region Made of Three Northern Provinces ”,
Washington Post, 13 iunie 2014.
68 La fel ca și în cazul cu Siria, relațiile bilatera le au început să se îmbun ătățească după capturarea
lui Ocalan în 1999 și ca o consecin ță a preocup ării AKP ului asupra îmbun ătățirii relațiilor cu
toți vecinii săi după ce a câștigat alegerile în 2002.
AKP a căutat să îmbun ătățească relațiile turce ști cu Iran, astfel încât să întăreasc ă legăturile
politice și de securitate cu Teheranul.141 De atunci, spre deosebire de abordarea Turciei asupra
lumii arabe, politica sa iranian ă și-a menținut consisten ța, în ciuda faptului că cele două părți
au puncte de vedere contradictorii asupra Irakului și, mai curând, asupra situa ției din Siria.
Politica AKP asupra Iranului își are premisele în presupuneri geopolitice.142 Davutoglu este de
părere că Turcia și Iran au în comun legături geopolitice și culturale cu țările din Orientul
Mijlociu, Asia Central ă și Caucaz. În ”Profunzime strategic ă”, Davutoglu s-a referit la Iran și
Turcia ca reprezent ând două laturi a unui triunghi regional (a treia fiind Egiptul). Aceste trei
state înconjoar ă statele arabe mai slabe și create artificial. În schimb, Iran, Turcia și Egipt au
influen ță și legături cu diferite zone din Orientul Mijlociu. Influen ța Turciei se extinde prin
bazinul Anatoliei până în Siria de astăzi și nordul Irakului, pe când a Iranul ui prin bazinul
Mesopotamiei până în sudul Irakului.143 Aceast ă înțelegere a geopoliticii înseamn ă că Turcia
se vede ca fiind în competi ție cu Iranul pentru influen ța în anumite zone din Orientul Mijlociu,
chiar dacă recunoa ște și anumite limite ale propriei influen țe. Tentativele AKP -ului de a media
între Hamas și Fatah în Palestina, de a se angaja alături de Assad în Siria și, din 2005, să joace
un rol proeminent în politica irakian ă au reprezentat elemente ale unui plan mai mare de a
aprofunda influen ța turcă în zonele definite ca hinterland -ul natural al țării. În acela și timp,
eforturile colective din Ankara în regiune au avut ca scop minimizarea influen ței iraniene, pe
care AKP o vede ca o forță destabilizatoare.
În orice caz, aceste aspecte nu au împiedicat Turcia să coopereze cu Iranul în situa țiile în care
ar fi avut beneficii, un exemplu ar fi lipsa de încredere a celor două țări față de Israel. Într-un
semn de bună credin ță față de Iran, Hakan Fidan, directorul organiza ției de intelligence a
Turci ei, MIT, ar fi transmis informa ții clasificate despre guvernul iranian către omologul său
din Republica Islamic ă în 2010.144 Fidan este de asemenea acuzat că ar fi dat numele a zece
141 Omer Tașpinar, ”Turkeys Middle East Policies Between Neo-Ottomanism and Kemalism ”, Carnegie
Endowment for International Peace, 7 octombrie 2008
142 (Davutoglu, Stratejik derinlik p 433-36)
143 (Stratejik derinlik)
144 https://www.wsj.com/articles/turkey8217s -spymaster -plots -own-course -on-syria -1381373295 )
69 iranieni care au lucrat cu serviciile secrete israeliene în Turcia, consider at un act de răspuns
pentru incidentul ”Mavi Marmara ” din acela și an.145
Interesele energetice și economice ale Turciei în Iran au determinat AKP să refuze să ofere
sprijinul public în ceea ce prive ște sancțiunile unilaterale de comer ț și energie. Acestea
dovedesc deschiderea liderilor din Ankara în ceea ce prive ște cooperarea cu Teheranul în
domenii unde interesele specifice li se aliniaz ă. De exemplu, în ceea ce prive ște politica sa
energetic ă, Turcia a fost, din punct de vedere istoric , dependent ă de gazele naturale din Iran,
fiind destina ția a mai mult de nouăzeci de procente din exportul iranian146, ceea ce acoper ă
douăzeci de procente din consumul Turciei. AKP este de părere că tensiunie dintre Iran și Vest
au afectat într-o manier ă negativ ă prețul energiei, exacerb ând cea mai mare slăbiciune
economic ă a Turciei.
Un număr de partide politice din Turcia, înclusiv AKP, s-au ferit de impunerea sancțiunilor
împotriva Iranului. Aceste măsuri scad oportunit ățile comerciale ale Turciei cu un vecin și, de
asemenea, îngreuneaz ă cump ărarea de resurse energetice de la Iran. Acești factori au fost intrat
în alcătuirea poziției AKP față de programul nuclear iranian, care continu ă să difere de cea a
SUA și alți aliați vestici ai Turciei, Ankara fiind de părere că Tratatul de Neproliferare Nuclear ă
îi garanteaz ă Iranului dreptul de a parcurge un program nuclear pașnic. Politica turceascp se
bazeaz ă pe o serie de temeri în legătură cu eforturile occidentale de a limita răspândirea
tehnologiei nucleare către statele emergente din punct de vedere nuclear.
Conform ipotezei în care Iran și Turcia se află în competi ție pentru influen ță în Orientul
Mijlociu, AKP nu prezint ă îngrijor ări cu privire la programul nuclear iranian. Ca răspuns,
Ankara a continuat creșterea forțelor conven ționale, proiectate să apere împotriva atacurilor cu
rachete balistice. De asemenea, a căutat să conving ă Teheranul să fie mai proactiv cu
comunitatea interna țional ă, împărtășind istoricul său nuclear și să semneze un protocol de
inspec ție mai intruziv cu Agen ția Interna țional ă pentru Energie Atomic ă. Aceste tentative de a
flata Iranul au fost susținute și de respingerea impunerii sancțiunilor și a unei retorici coercitive
din partea Turciei, Ankara bazându-se pe argumentul că acestea ar submina procesul
diplomatic, oferind credit extremi știlor spre detrimentul modera ților care își doresc să ajung ă
145 https://www.washingtonpost.com/opinions/david -ignatius -turkey -blows -israels -cover -for-iranian -spy-
ring/2013/10/16/7d9c1eb2 -3686 -11e3 -be86 -6aeaa439845b_story.html?utm_term=.5d4ec672028f
146 https://www.eia.gov/analysis/requests/ngexports_iran/pdf/full.pdf
70 la un acord în chestiunea nuclear ă. Politica asupra Iranului, așadar, reprezint ă combina ția dintre
sporirea capacit ății de apărare și emfaza crescut ă asupra diploma ției.
În acest sens, în luna mai a anului 2010, Turcia, Brazilia și Iran au semnat un acord cunoscut
ca ”Declara ția de la Teheran ”, care cerea un export de 1 200 kg de uraniu slab îmbog ățit către
Turcia, în schimbul unor noi tije de combustibil pentru Reactorul de Cercetare din Teheran. Cei
P5+1 (cei cinci membri permanen ți ai Consiliului de Securitate al ONU și Germania) i-au oferit
Iranului o propunere similar ă în trecut, însă înțelegerea nu a putut fi îndeplinit ă după ce Iran a
cerut ca schimbul să aibă loc simultan, pe pământ iranian. Schimbul de combustibil facilitat de
Turcia și Brazilia a fost de asemenea problematic din cauza cererii de a primi tijele de
combustibil într-un an de la oferirea uraniului și pentru că nu a ținut cont de creșterea stocului
iranian de uraniu. În condi țiile în care nici Turcia, nici Brazilia nu au putut să livreze materialul
către Iran, aceștia s-au văzut nevoi ți să se bazeze pe Franța pentru produc ția de combustibil
pentru reactor. Furnizorii francezi nu au putut respecta termenul -limit ă, ceea ce le creeaz ă
iranienilor motive de a cere înapoi uraniul depozitat în Turcia. Acordul nu prevedea nimic
despre decizia Iranului de a îmbog ăți uraniul la o puritate de douăzeci de procente, punct din
care putea fi ușor dus la nivelul de armă.147
AKP a respins criticile aduse la adresa Declara ției de la Teheran, declar ând că acordul cu Iran
era primul de acest fel și reprezenta o măsură ce merita urmat ă. În iunie 2010, Turcia și Brazilia
au votat împotriva rezolu ției sancțiunilor pentru Iran, în ciuda submin ării relației cu SUA. O
delega ție AKP a vizitat Iranul la scurt timp și a propus Teheranului accentuarea relațiilor
economice, fără succes, iar iranienii au declarat că Turcia ar trebui să le mulțumeasc ă pentru că
a u transformat -o într-o putere global ă.148 Acest moment a marcat declinul rapid al relațiilor
turco -iraniene. Cele două părți sprijin ă facțiuni politice rivale ăn Irak și se regăsesc în situa ția
de a urmări politici radical diferite după declan țarea războiului civil din Siria.
Ankara a continuat să reziste aplic ării sancțiunilor impuse de SUA și UE și chiar a început să
plăteasc ă pentru energie Iranului într-o manier ă clandestin ă cu liră turceasc ă printr -o banc ă de
stat, bani pe care Teheran îi folose ște în cump ărarea de aur pe care îl transport ă mai apoi spre
Iran.149 Turcia a încheiat aceast ă schem ă de ”petrol pentru aur” odată ce Statele Unite au închis
147 Mark Fitzpatrick, ”Containing the Iranian Nuclear Crisis: The Useful Precedent of a Fuel Swap ”
148 Grupul Interna țional de Criză, ”In Heavy Waters: Iran s Nuclear Program, the Risk of War and Lessons from
Turkey ”, Middle East Report, nr. 116, februarie 2012
149 Johnatan Schanzer și Mark Dubowitz, ”Irans Turkish Gold Rush ”, Foreign Policy, 26 decemvir 2013
71 ”porti ța” din regimul de sancțiuni care facilita acest tip de schimb comercial.150 A primit totuși
o scutire de la aceste sancțiuni în ceea ce priveste continuarea importului de gaze naturale din
Iran, în ciuda sancțiunilor SUA și UE.
Schimbul ”petrol pentru aur” ne ajută să eviden țiăm măsura în care relațiile bilaterale dintre
Iran și Turcia au fost compartimentalizate în timpul guvern ării AKP. Pe de-o parte, Turcia a
continuat să importe cantit ăți semnificative de energie iranianp, chiar dacă a încălcat spiritul
sancțiunilor impuse de Occident. Iran și Turcia au rămas în continuare implicate în războaie
proxy în diferite șări din regiune, inclusiv în Siria, unde Ankara și Teheran sunt angajate într-o
bătălie cu privire la viitorul lui Assad.
În Irak, interesele celor două state au fost opuse încă din 2005. Antipatia Turciei în raport cu
Maliki și partidul Dawa a adâncit prăpastia dintre cele două puteri și ambi țiile din regiune.
Aceast ă rivalitate se extinde până în Kurdistan, unde cele două țări au interesul să împiedice
crearea unui Kurdistan independent și fiecare sprijin ă diferite facțiuni și actori politici.151
Dincolo de relațiile în domeniul energetic și interesul comun de a preveni independen ța
Kurdistanului, politicile celor două țări nu se aliniaz ă în niciun domeniu. Este cel mai probabil
că cele două puteri vor continua să se afle în competi ție pentru influen ță în regiune.
Între 2002 și 2011, AKP a înregistrat o serie de succese în politica extern ă. Cea mai dramatic ă
este sporirea schimburilor comerciale cu Siria și Iran. Eforturile diplomatice ambi țioase ale
Turciei în relație cu problematica Israel -Palestina nu au cunoscut succesul din cauza
dificult ăților din relația cu Ierusalimul și decizia Ankarei de a se alia cu Hamas. Pentru o bună
perioad ă din 2002, până în 2011, politica AKP a fost definit ă prin acceptarea status -quo-ului.
Acțiunile sale erau ghidate de așteptarea că, într-o eventualitate, acest status -quo va fi înlăturat
pe măsură ce guverne mai reprezentative pentru mase vor veni la putere în regiune. Fiind
conștientă că Turcia nu deținea capacitatea de a aletera status -quo-ul regional de una singur ă,
Ankara a căutat să se poziționeze astfel încât să beneficieze de schimb ările din Orientul
Mijlociu. A optat să joace o strategie pe termen lung și să se concentreze pe domenii care i-ar
aprofunda influen ța în cazul în care ordinea politic ă din lumea arabă ar ceda.
150 Asli Kandemir, ”Turkey -Iran Gold Trade Wiped Out by New U.S. Sanctions ”, Reuters, 16 februarie 2013
151 Aaron Stein
72 Politica extern ă a Ankarei s-a bazat pe conceptul de ”profunzime strategic ă” al lui Davutoglu
în aceast ă perioad ă, însă o dată ci Prim ăvara Arab ă, aceast ă viziune a venit în prim plan.
Protestele care au izbucnit în regiune i-au oferit Turciei oportunitatea de a se afirma ca putere
dominant ă în regiune.
Ankara și Prim ăvara Arab ă
Începutul Prim ăverii Arabe a coincis cu o serie de măsuri domestice care au consolidat puter ea
politic ă a AKP în Turcia. Între 2009 și 2011, AKP a câștigat trei scrutine electorale. Măsurile
democratice și judiciare de consolidare a puterii au determinat observatorii străini să înainteze
noțiunea de ”model turc” de guvernan ță după izbucnirea revolu ției din Tunisia la mijlocul lui
2010. Partidele din regiune afiliate cu Frăția Musulman ă au adoptat acest concept și au căutat
adesori să își compare aspira țiile politice cu cele ale AKP -ului și au mers până în punctul de a
adopta nume și simboluri politice similare partidului de guvern ământ al Turciei. De exemplu,
Partidul pentru Libertate și Justiție din Egipt și Partidul pentru Justiție și Construc ție din Libia
poart ă similarit ăți evidente cu termenii din denumirea AKP, Partidul pentru Justiție și
Dezvoltare.
Davutoglu a susținut că ”experien ța democratic ă turceasc ă” și ”evolu ția relațiilor dintre
societatea civilă și armat ă” din Turcia reprezint ă dovada de compatibilitate a democra ției cu
Islamul. El este de părere că aceste experien țe pot ”consti tui o inspira ție pentru țările din regiune
aflate în tranzi ție”152.
Schimb ările rapide din regiune a determinat Ankara să încorporeze elementele ”profunzimii
strategice ” elaborate de Ahmet Davutoglu în politica sa extern ă.
Tunisia
Tunisia nu a reprezentat niciodat ă o prioritate pentru politca extern ă a AKP. În lucrarea
”Profunzime strategic ă”, Davutoglu a criticat guvernul autocrat și liderul său Zine El-Abidine
Ben Ali, argument ând că Tunisia este una dintre multele state din Orientul Mijlociu care au
folosit naționalismul post-colonial pentru a construi o ideologie politic ă incongruent ă cu
istoricul regiunii.153
152 http://www .mfa.gov.tr/interview -by-mr_-ahmet -davuto ğlu-published -in-auc-cairo -review -_egypt_ -on-12-
march -2012.en.mfa
153 Stratejik Derinlik, p 368
73 Ministerul de Afaceri Externe a emis prima declara ție oficial ă despre proteste pe 14 ianuarie
2011, în ziua în care Ben Ali și-a dat demisia și la aproximativ o lună de la izbucnirea
manifesta țiilor. În schimb, SUA a avut o declara ție oficial ă pe 8 ianuarie. Ministerul turc a emis
o declara ție care se alinia cu cele ale aliaților, exprim ând ”îngrijorare și durere profundă cu
privire la incidentele din Tunisia” și regrete pentru ”tensiunile din Tunisia frățească”. Două
săptămâni mai tărziu, Ankara declar ă că adopt ă și susține schimbarea democratic ă din Tunisia.
După recunoa șterea revolu ției, politicile privind Tunisia ale Turciei au fost construite pe relația
AKP și Rachid Ghannouchi, liderul Mișcării Ennahda, forma țiune legat ă de Frăția Musulman ă.
Ghannouchi a descris în repretate rânduri Turcia ca un poten țial model pentru islami știi
tunisieni și AKP ca fiind un model musulman de administra ție.
Ennahda are legături istorice strânse cu Erbakan și partidele politice legate de mișcarea
islamist ă. Pe parcursul carierei sale politice, Erbakan și asocia ții săi au dezvoltat diferite legături
cu mișcări din regiune, inclusiv cu Frăția Musulman ă în Egipt și Siria, cu Front Islamique du
Salut din Algeria, cât și cu mișcarea islamist ă din Tunisia.
În martie 2011, Ghannouchi a adus laude la adresa fostului lider turc spun ând: ”În lumea arabă
a generației mele, când se vorbește despre mișcarea islamică, se vorbește despre Erbakan.
Când vorbesc despre Erbakan, este comparabil cu modul în care se vorbește despre Hassan
al-Banna și Sayyid Qutb” (fondatori ai Frăției).154
AKP s-a concentrat pe colaborarea cu Ennahda pentru elaborarea unei noi constitu ții în Tunisia.
În octombrie 2011, Annahda a câștigat cele mai multe locuri în noua adunare național ă și a
proiectat o nouă constitu ție alături de liberalul Congres pentru Republic ă și partidul de centru –
dreapta Ettakatol.
În martie 2012, președintele Turciei de atunci, Abdullah Gul, a călătorit în Tunisia. În timpul
vizitei, s-a adresat adun ării tunisiene și a comparat mișcările din lumea arabă cu revolu țiile din
Europa de Est din 1989. Prin referin țe la teoria ”profunzimii strategice ”, s-a referit la revolu ția
tunisian ă ca la un argument ”împotriva concepțiilor orientaliste greșite conform cărora
Islamul, democrația și modernismul nu se pot găsi în acord. ”155Într-o manier ă similar ă, în anul
2014, Davutoglu, vorbind cu privire la democra ție în lumea arabă a declarat că ”exist ă o
154 Hurriyet Daily News, ”Tunisian Islamist Leader Embraces Turkey, Praises Erbakan ”, 3 martie 2011
155 NOTA DE SUBSOL 10
74 abordare orientalist ă… în lumea exterioar ă ei spun că acești musulamni, au cu adev ărat nevoie
de un lider autoritar, nu merge altfel.. iar aceasta este o form ă de rasism ascuns. 156
Prin urmare, Turcia a ajuns să vadă revolu ția din Tuni sia prin prisma teoriilor care stau la baza
profunzimii strategice. Abordarea AKP vis-a-vis de revolu țiile următoare din Egipt și Libia a
fost diferit ă considerabil de atitudinea non-interven ționist ă din Tunisia. În Egipt, Ankara a
adoptat cu entuziasm schimbarea de regim, în timp ce în Libia a rezistat eforturilor de a-l
răsturna pe Muammar Qadafi. Diferitele abord ări din aceast ă regiune ne ajută să eviden țiăm
motiva țiile cheie ale politicii externe turce ști.
Egipt
În Egipt, Turcia a susținut cu entuziasm răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak. La șase zile
după ce a început revolu ția pe 25 ianuarie 2011, Erdogan și-a amânat o călătorie către Cairo și
l-a implorat pe Mubarak să ”plece urechea la ruga populației și cerințele lor omenești”157,
adăugând că ”niciun guvern nu poate să supravie țuiasc ă împotriva voinței poporului ”.158 În ziua
următoare, Erdogan a cerut demisia lui Mubarak spun ând ”De dragul Egiptului, domnul
Mubarak trebuie să facă primul pas. Trebuie să facă ceva pentru a instiga schimbarea. ”159
Schimbarea retoricii AKP era, cel mai probabil, rezultatul unei evolu ții mai coerente a politicii
Turciei în ceea ce prive ște Prim ăvara Arab ă, cât și al preferin ței de a-l înlocui pe Mubarak cu
un sistem politic în favoarea Frăției Musulmane. Cu privire la acest moment și provoc ările pe
care le presupune, Davutolu a scris în 2013: ”Primăvara Arabă… ne-a prezentat tot felul de
decizii dificile: Am fi putut fie să menținem legăturile cu acești conducători opresivi, fie să
sprijinim revoluțiile populare pentru a securiza drepturile democratice de bază. Un aspect și
mai semnificativ este că răzvrătirile au reprezentat o provocare la adresa fundamentelor
conceptuale ale noii noastre politici externe, pe care o creștem cu grijă de ani de zile.”160
La momentul revolu ției din Egipt în 2011, abordarea Ankarei a fost mult mai nuan țată și a fost
bazat ă pe o înțelegere a evenimentelor conform specificului de țară. Turcia a avut de câștigat
prin sprijinirea răsturn ării lui Mubarak și prin tranzi ția la un sistem mai democrat ic, din mai
multe motive. În primul rând, Ankara era sincer ă cu privire la dorin ța de a vedea democra ția
156 NOTA 11
157 NOTA 13
158 NOTA 14
159 NOTA 15
160 NOTA 16
75 răspândită în regiune. În al doilea rând, posibila alegere pentru guvernare a unui partid politic
susținut de Frăția Musulman ă ar asigura creșterea influen ței Turciei în Egipt. În al treilea rând,
factorii decizionali turci erau entuzia ști cu privire la crearea unei axe Ankara -Cairo ce ar putea
spori puterea Turciei în periferia Orientului Mijlociu.
În timpul vizitei sale la Cairo din septembrie 2011, Erdogan a spus în timpul unui interviu
televizat live că ”Lumea se schimbă într-un sistem unde va conduce voința poporului. De ce ar
trebui ca europenii sau mericanii să fie singurii care trăiesc o viață cu demnitate? Nu merită
egiptenii sau somalezii, de asemenea, o viață trăită cu demnitate? ”161
Genocidul Armean
Genocidul armean a reprezentat etapa evenimentelor din aprilie 1915 -1918 din estul
Turciei, în care două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit
în urma deport ărilor, foametei și masacrelor de mare magnitudine. A fost planificat și executat
de către partidul de la putere la momentul respectiv, Comitetului Uniunii și Progresului (CUP),
compus în special din triumviratul de ofițeri, Talaat Pașa, Enver Pașa și Jemal Pașa, care
conduceau Imperiul Otoman implicat la acea dată în Primul Război Mondial, alături de Puterile
161 NOTA 23
76 Centrale. Genocidul a costat viețile a aproximativ 1.200.000 de armeni din Anatolia și Armenia
de Vest.162
Deport ările și masacrele au fost pregătite și organizate de la Constantinopol, capitala de
atunci a Imperiului, și implementate la nivel local de către liderii din diverse districte și
provincii. Fiecare birou local era responsabil pentru colectarea armenilor din aria sa
administrativ ă, apoi solda ții și jandarmii otomanii escortau convoaiele până în deșert în
„marșurile morții” și comiteau ei înișiși asasinate sau dădeau frâu liber violen ței grupurilor de
bandi ți înarma ți, în cea mai mare parte kurzi. Mulți criminali, grupa ți în ceea ce va fi cunoscut
sub numele de „Organiza ția special ă” au fost elibera ți de către autorit ăți în acest scop.163
Deși asemenea acțiuni, în sensul defini ției de mai sus, au avut loc din cele mai vechi
timpuri, noțiunea în sine reprezint ǎ, putem spune, un neologism, genocidul fiind recunoscut
drept crimǎ (și pedepsit în consecin țǎ) doar din anul 1948, introdus în cadrul unor comisii ale
Națiunilor Unite. Spre exemplu, deși acum ni se pare firesc să legǎm de aceast ă noțiune
exterminarea evreilor în Al Doilea Război Mondial, în momentul procesului de la Nürnberg
lucrurile nu erau deloc clare. Pânǎ la acel moment nu exista definit și aplicabil un termen care
sǎ atrag ǎ eventuale pedepse, mǎsuri și sancțiuni asupra unui guvern sau organiza ții care, în
numel e unei ideologii, religii sau varii interese, elimina cetǎțenii proprii sau ai altei națiuni.164
Ulterior anului 1948, când a fost definit ca noțiune juridic ǎ termenul de „genocid ”, el s-
a aplicat retroactiv și asupra evenimentelor din 1915 -1918 din estul Turciei.165
Organizarea genocidului armean a fost facilitat ă, în plus, de contextul primului război
mondial, care permitea turcizarea Anatoliei fără impedimente. De mai mulți ani, cei mai fanatici
dintre panturci ști își exprimau dorin ța de a se debarasa de armeni, afirm ând că războiul le-ar
permite -o fără să riște represalii din partea puterilor europene. Și astfel, planul elaborat în cel
mai strict secret este pus în aplicare. Decizia de exterminare a armenilor a fost luată la începutul
anului 1915, proiect ul legii de lichidare a armenilor fiind semnat la 15 februarie de trei dintre
capii Junilor Turci de curând veniți la putere în Imperiul Otoman – Talaat, Șakir și Naaz ım.166
162 http://www.uariasi.ro/despre -armeni/istoria -armenilor/ , accesat în data de 23.04.2017.
163 http://actualmm.ro/24 -aprilie -ce-s-intamplat -de-lungul -timpului -aceasta -zi-video/ , accesat în data de
24.04.2017.
164 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/genocidul -armean -o-suta-de-ani-de-batalie -cu-uitarea ,
accesat în data de 23.04.2017.
165 Ibidem.
166 Idem.
77 În 2015 președintele Erdogan critica Germania, Franța și Rusia, țări care au recun oscut
genocidul armean
Președintele turc a criticat a criticat des Germania, Franța și Rusia, țări care au
recunoscut genocidul contra armenilor comis de otomani în perioada 1915 -1918, apreciind că
aceste țări ar trebui întâi să „curețe petele de pe propriile lor istorii ”, relata la acea vreme
Deutsche Welle.167
„Ultimele țări care ar trebui să vorbeasc ă despre genocid sunt Germania, Rusia și
Franța”, a mai adăugat Erdogan, după ce președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său
francez, Francois Hollande, au adus omagii, în naul 2015, la Erevan, victimelor masacrului
împotriva armenilor comis în urmă cu un secol pe teritoriul Imperiului Otoman. „Întâi, aceste
țări trebuie să curețe petele de pe propriile lor istorii ”, a apreciat președintele turc, criticând de
asemenea Uniunea European ă, care i-a cerut Turciei la mijlocul lui aprilie 2015 să recunoasc ă
genocidul împotriva armenilor. „Hei, Uniune European ă, nu avem nevoie de opiniile voastre,
păstrați-le pentru voi”, a răspuns Erdogan.168
Franța și Rusia se numără printre cele aproximativ 20 de țări care au recunoscut
genocidul armean, în timp ce Ankara respinge în continuare acest termen. Rom ânia se numără
printre țările care nu au recunoscut încă genocidul armean. Armenia afirm ă că aproximativ 1,5
milioa ne de persoane au fost ucise, însă numărul, desigur, este contestat de Turcia. Ankara
accept ă că au fost comise atrocit ăți, dar susține că nu au existat încerc ări sistematice de a
extermina poporul armean creștin. Mii de persoane, între care numero și armeni din diaspora,
particip ă anual, la procesiunea pentru comemorarea victimelor genocidului armean la
Monumentul Genocidului Armean din Erevan, în timp ce în întreaga lume au loc manifest ări
similare.169
Occidentul preseaz ă Turcia să recunoasc ă genocidul armean
Deși au trecut 100 de ani, genocidul armean stârnește la fel de multe controverse în
prezent. Papa Francisc a explic ând faptul că masacrul comis în estul Turciei la începutul
Primului Război Mondial reprezint ă primul genocid din secolul al XX-lea. Președintele turc a
calificat declara țiile Suveranului Pontif drept „aiureli ”. Parlamentul European a votat o
rezolu ție pentru comemorarea masacrului armenilor, text în care a fost introdus termenul atât
167 http://www.mediafax.ro/externe/recep -tayyip -erdogan -critica -germania -franta -si-rusia -tari-care-au-
recunoscut -genocidul -armean -14156939 , accesat în data de 26.04.2017.
168 Ibidem.
169 http://www.gandul.info/international/erdogan -se-dezlantuie -impotriva -statelor -care-au-recunoscut -genocidul –
armean -hei-uniune -europeana -nu-avem -nevoie -de-opiniile -voastre -pastrati -le-pentru -voi-14157103 , accesat în
data de 23.04.2017.
78 de contestat de Ankara: genocid, astfel votul Parlam entului European privind genocidul armean
a înfuriat Turcia. Totodat ă, legislativul european a cerut Turciei să-și deschid ă arhivele, să se
împace cu trecutul și să recunoasc ă genocidul. În opinia Parlamentului European, aceasta este
singura cale către o reconciliere cu poporul armean. Votul europenilor, deși fără efect
constr ângător, a înfuriat Turcia iar președintele turc a respins actul adoptat în plenul
legislativului european.170
„Votul Parlamentului European îmi va intra pe o ureche și îmi va ieși pe cealaltă,
întruc ât Turcia nu poate recunoaște un astfel de păcat și o astfel de crimă. Nu ne vom lăsa
națiunea să fie insultată pentru istoria sa”, a afirmat Erdogan la acea vreme. De asemenea,
acesta a completat : „Nici nu se pune problema să lăsăm să planeze asupra Turciei o umbră
numită genocid ”.171
Președintele turc Recep Erdogan s-a arătat „consternat ” de declara țiile Papei Francisc și
i-a cerut să nu mai repete aceast ă eroare. „Dacă politicieniii și fețele bisericești vor face munca
istoricilor, atunci nu vom ajunge la adevăruri, ci la aiureli ”, a mai afirmat liderul turc.172
Erdogan: Turcia nu va accepta niciodat ă acuza ția de genocid
Turcia a amenin țat că nu va mai servi ca o „barier ă” pentru problemele Europei după ce
parlamentarii germani au numit masacrul împotriva armenilor din perioada Otoman ă drept
genocid. Erdogan a condamnat cu tărie mișcarea Berlinului. Acesta a avertizat că poziția țării
sale în ceea ce prive ște masacrarea armenilor în timpul Primului Război Mondial nu se va
schimba niciodat ă: „Mă adresez întregii lumi. S-ar putea să vă placă, s-ar putea să nu.
Atitudinea noastră asupra chestiunii armene a fost clară de la bun la început. Nu vom accepta
niciodată acuzațiile de genocid ”, a susținut Erdogan în cursul anul trecut, într-un discurs
televizat. În plus, el a cerut ca Ankara să fie tratat ă corect când vine vorba de rezolvarea unor
probleme comune, altfel „Vă vom lăsa singuri cu grijile voastre ”, a declarat el.173
Bundestagul german a susținut în anul 2016, o rezolu ție în baza căreia masacrarea a
circa 1,5 milioane de armeni de către forțele otomane în perioada 1915 -1916 este numit ă
170 http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/votul -parlamentului -european -privind -genocidul -armean -infurie -turcia –
380708 , accesat în data de 23.04.2017.
171 http://www.rfi.ro/politica -77296 -occidentul -preseaza -turcia -sa-recunoasca -genocidul -armean , accesat în data
de 24.0 4.2017.
172 Ibidem.
173 http://epochtimes -romania.com/news/erdogan -turcia -nu-va-accepta -niciodata -acuzatia -de-genocid –248094 ,
accesat în data de 23.04.2017.
79 genocid. Votul a avut loc într-un moment sensibil în ceea ce prive ște relațiile turco -germane,
ambele țări încerc ând să implementeze un acord controversat în vederea reducerii numărului
de migran ți care încearc ă să ajung ă în Europa. În discursul său, președintele turc a insistat că
votul privind genocidul armean nu va afecta acordul UE-Turcia, dar a avertizat că Germania și-
ar putea pierde un prieten important. În comentarii publicate de presa turcă, Erdogan l-a criticat
pe cancelarul german Angela Merkel pentru că nu a împiedicat adoptarea moțiunii privind
genocidul.174
Imediat după votul de la momentul respectiv, Turcia și-a rechemat ambasadorul din
Berlin și a promis că va răspunde cu alte măsuri. Erdogan nu a specificat despre ce măsuri ar
putea fi vorba, susținând doar că este prea devreme pentru a se discuta despre sancțiuni
economice împotriva Germaniei. Erdogan a mai declarat că ținând cont de istorie, Germania nu
se află în poziția de a face acuza ții de genocid. El a sugerat că Germania ar trebui să reexamineze
exterminarea băștinașilor namibieni sub Imperiul German în urmă cu peste un secol, tragedie
pe care Berlinu l încă nu a numit -o în mod oficial genocid.175
Guvernul turc recunoa ște că mulți armeni au fost uciși de solda ții otomani, dar respinge
termenul de genocid și insist ă că numărul victimelor armene a fost mult mai mic decât s-a
raportat.176
În Armenia urmările Genocidului Armean se simt până astăzi. În primul rând, o parte a
locuitorilor Armeniei sunt și ei urma și ai supravie țuitorilor genocidului, prin urmare, la fel ca
ceilal ți armeni din Diaspor ă, au fost lipsiți de drepturi și deposeda ți de bunuri. Însăși Armenia
de astăzi, întemeiat ă pe teritoriul fostului Imperiu rus, și mai apoi sovietic, imediat după
genocid, în anii 1918 -1920, a suferit distrugerile provocate de agresiunea Turciei kemaliste în
urma căreia s-au constituit grani țele nefavorabile de astăzi. După redob ândirea independen ței
Armeniei în 1991 Ankara refuz ă stabilirea relațiilor diplomatice cu Erevanul, ba mai mult,
menține închis ă grani ța cu Armenia, practic supun ând Armenia unei blocade politic ă-
diplomatice și economice. În plus, ca urmare a războiului din Siria aproape 20 de mii de
refugia ți armeni au găsit azil în Armenia, aflându-se în grija țării și așa aflate în dificult ăți
economice.177
174 https://www.dcnews.ro/germania -a-recunoscut -genocidul -armean -turcia_507256.html , accesat în data de
23.04.2017.
175 http://www.euractiv.ro/extern/germania -bundestagul -a-votat -rezolutia -privind -genocidul -armean -pe-fondul –
avertismentelor -din-turcia -4550?cfcc , accesat în data de 24.04.2017.
176 Ibidem.
177 http://www.araratonline.com/genocidul -armean -o-rana-inca-vie-a-trecutului/ , accesat în data de 25.04.2017.
80 Astfel, Turcia contemporan ă are multe de făcut în a se confrunta dinaintea propriei
societ ăți cu paginile negre ale istoriei sale, în a găsi cheia dialogului și împăcării cu armenii din
Diaspor ă, în a apărea în fața comunit ății interna ționale drept un stat democratic, modern și
responsabil, ce respect ă drepturile omului prin recunoa șterea Genocid ului Armean, și în a-și
reglementa în cele din urmă relațiile cu Armenia, ca o condi ție și garan ție indispensabil ă a
stabilit ății și securit ății regionale și europene.178
Chestiunea cipriot ă a reprezentant nucleul destabiliz ării pe termen lung – și până în
momentul de față ireversibile – a relației dintre Atena și Ankara. Disputa dintre etniile greac ă
și turcă din insul ă a atins cote maxime în 1964 și 1967, iar în 1974, în urma unei tentative eșuate
de răsturnare a guvernului de la Nicosia, condus de arhiepi scopul Makarios – tentativ ă
orchestrat ă de dictatura coloneilor de la Atena – guvernul turc a inițiat o opera țiune de pace
pentru protejarea popula ției turce din insul ă. La 20 iulie 1974, invoc ând Tratatul de Garan ție a
Ciprului, din 1964, armata turcă a debarcat în partea de nord a Ciprului, interven ție condamnat ă
de statele occidentale și în special de noul guvern democrat de la Atena. În luna august 1974,
în timpul convorbirilor interetnice de pace, debarcareaturcilor și opera țiunea de paceini țiate de
Ankara s-au îndep ărtat de la scopul inițial de restabilire a ordinii și de protejare a popula ției de
origine turcă și au avut ca rezultat ocuparea a aproximativ 40% din insul ă. S-a dovedit că
încercarea dictaturii de la Atena de a organiza o lovitu ră de stat în Cipru a provocat
autodistrugerea ei și o tragedie fără precedent în insul ă, în urma căreia s-au înregistrat
nenum ărate victime și dispăruți, dar și sute de mii de ciprio ți greci refugia ți.179
Invazia turcă a Ciprului (Opera țiunea de Pacificare a Ciprului) sau Opera țiunea Cipru,
cunoscut ă de către forțele armate turce sub numele de cod „Opera țiunea Atilla ”, lansat ă în ziua
de 20 iulie 1974, a reprezentat invazia militar ă turcă, ca răspuns la o juntă militar ă greac ă ce
urmă să dea o lovitur ă de stat susținută în Cipru, organizat ă de Gard ă Național ă Cipriot ă, ai
cărei lideri l-au detronat pe președintele cipriot, Arhiepiscopul Makarios al III-lea, și l-au
instalat pe Nikos Sampson în locul acestuia. Invazia turcă a avut loc în două etape și s-a încheiat
în august 1974, când trupele turce au ocupat 37% din teritoriul insulei. A urmat înfiin țarea de
178 Ibidem.
179 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/situatia -relatiilor -diplomatice -greco -turce -intre-1974 -si-
1999 -disputa -egeeana , accesat în data de 24.04.2017.
81 facto a Republicii Turce a Ciprului de Nord, care este în prezent recunoscut ă doar de Turcia, în
contradic ție cu termenii Tratatului din 1960.180
Astfel, Turcia a invadat Ciprul, în urmă unei lovituri de stat a Atenei, condus ă de către
ciprio ții greci, având că scop unirea cu Grecia.
Conflictul din Cipru este în prezent un conflict înghe țat, dar încă unul de actualitate
întruc ât Republica Cipru este membr ă a Uniunii Europene. Popula ția insulei trăiește separat ă
încă din 1974, iar forțele militare ale Republicii Turcia staționeaz ă în Republica Ciprului de
Nord, o entitate recunoscut ă doar de Turcia. Pentru a înțelege conflictul din Cipru trebuie să
amintim o serie de elemente care au adâncit mai întâi diferen țele popula ției cipriote, iar mai
apoi au degenerat în violen țe și în final au produs separarea.
Insula are o popula ție majoritar ă greac ă și o minoritate turcă, până în 1960 a fost o colonie a
Împeriului Britanic. Cele două comunit ăți s-au identificat de-a lungul timpului cu tările mam ă,
Grecia după obținerea independen ței acesteia în secolul XIX, și cu Turcia după înfiin țarea
republicii de către Mustafa Kemal Ataturk în anii 1920.
Concentr ându-ne asupra prezentului, negocierile actuale dintre Moscova și Nicosia,
privind rezervele de gaz din largul coastei de sud a Ciprului, sunt urmărite cu îngrijorare de
către Ankara, care nu accept ă afirma ția Nicosiei privind suveranitatea deplin ă asupra acestor
rezerve. Cu toate acestea, se pare că ochii tuturor sunt axați pe insul ă și nu au nimic de-a face
cu Turcia sau cu ciprio ții turci. Printr -un capriciu ciudat al istoriei, conform anali știlor orientali,
Uniunea European ă pare că tocmai duce un proces de defăimare a ciprio ților greci, de data
aceasta, care își împov ărează și își distrug națiunea.
Pentru corectarea situa ției, națiunea a fost rugat ă să înghit ă un fel de „pastila 10%” care
să o ajute să își revin ă, prin impozitarea tuturor depozitelor bancare. „Imaginati -vă că 10% din
economiile dumneavoastr ă vor fi confiscate de guvern, împotrivă voinței dumneavoastr ă”, în
scopul obținerii unor miliarde de euro asisten ță din partea UE, pentru prevenirea colapsului
economic, afirmau ziarele de monitorizare a situa ției, din Orient.181
În acela și timp, ceea ce pare să uite lumea este faptul că oficialii turci se află într-o
situa ție de îngrijorare cresc ândă, în urma evolu țiilor din Cipru. Exist ă o serie de motive care ar
putea face ca problema Ciprului să ocupe poziții de top pe agenda interna țional ă, din nou,
180 https://lonews.ro/situatia -din-cipru -ce-se-intampla -mai-exact -in-triunghiul -turcia -cipru-rusia.html , accesat în
data de 23.04.2017.
181 Ibidem.
82 ducând la alte probleme pentru guvernul de la Ankara, dupa cum afirm ă jurnalistul turc, Semih
Idiz.182
O altă sursă poten țială de probleme este Rusia, ai cărei cetățeni au depus miliarde de
euro în conturi off-shore din Ciprul grecesc, de-a lungul anilor, și care se plang astăzi, că riscă
să piard ă sume uriașe de bani. Moscova nu agreaz ă politicile UE și ale Nicosiei, pentru că au
venit cu un plan de salvare, chiar dacă problema implic ă interesele a zeci de mii de ruși. Între
timp, respingerea planului de salvare al UE, de către Parlamentul cipriot grec, l-a facut pe
președintele Nicos Anastasiades să nu aibă altă alegere decât întoarcerea spre Moscova, în
încercarea de a primi fondurile necesare din Rusia, pentru planul de salvare.183
Oficialii UE susțin și ei, de asemenea, faptul că Moscova trebuie să contribuie la
salvarea economiei cipriote, văzând că rușii au miliarde de euro investite acolo. UE se bazeaz ă
pe o putere din afara UE, cu care chiar are rivalit ăți economice și politice pe mai multe niveluri,
pentru a-l salva pe unul dintre membrii săi, afirma al-Monitor.184
Între timp, guvernul turc urmărește discu țiile dintre Moscova și Nicosia, cu oarecare
consternare. Motivul este faptul că Nicosia pare pregătită să transfere cea mai mare parte a
drepturilor asupra rezervelor vaste de gaze naturale, existente în largul coastei de sud a Ciprului,
Rusiei, în schimbul asisten ței financiare pentru depășirea crizei economice.
Ba, mai mult decât atât, probabil că nervii ciprio ților greci, în fața audierilor exper ților
occidentali, care susțin că „sprijinul lor se poate afla chiar în Ankara, și nu la Moscova ”, sunt
întinși la maxim. Financial Times scria în ziua de 21 martie, prin Timothy Ash, șeful cercet ării
piețelor emergente pentru Standard Bank, următoarele: „Ce s-ar întâmpla dacă Ciprul ar incepe
să se gândească altfel și să ajungă la inamicul său de odinioară, Turcia, pentru ajutor? ”. 185
Ash făcea referire la câștigul Ciprului, în valoare de 7 miliarde de euro, în schimbul semn ării
acordului de pace Annan, pentru unificarea insulei, ca federa ție bicameral ă, bi-zonal ă cu
teritoriu alocat comunit ăților turce și grece ști, într-o insula unită – plan susținut de UE la
momentul respectiv, dar pe care ciprio ții greci l-au respins cu o majoritate covârșitoare într-un
referendum din anul 2004, ciprio ții turci accept ând planul în referendumul lor separat.186
182 Idem.
183 http://mail.epochtimes.ro/news/planul -de-salvare -a-ciprului -o-amenintare -la-adresa -relatiilor -speciale -dintre –
germania -si-rusia , accesat în data de 22.04.2017.
184 http://www.al -monitor.com /pulse/cyprus+european+union , accesat în data de 24.04.2017.
185 https://www.ft.com/content/0a734f98 -93fa-3b69 -9869 -ead517dd3b4a , accesat în data de 20.04.2017.
186 https://lonews.ro/situatia -din-cipru -ce-se-intampla -mai-exact -in-triunghiul -turcia -cipru -rusia.html , accesat în
data de 23.04.2017.
83 Factorii interni sunt reprezenta ți de lipsa unui sentiment național cipriot, cele două
comunit ăți s-au identificat în mare măsură cu țările mam ă. Prezen ța și acceptarea grani țelor
interne, schimburile de popula ție de după 1974, dar în special intransigen ța ambelor grupuri de-
a lungul timpului.187
Factorii externi sunt reprezenta ți de puterile garante, SUA, UE și ONU. Astfel,
Constitu ția din anul 1960 nu a favorizat un stat cipriot unit, ci din contr ă, a favorizat separarea
dintre comunit ăți. În 1974, ONU a ezitat să formuleze un răspuns rapid la criza izbucnit ă,
Regatul Unit a evitat a interveni, deși deținea baza legal ă a tratatului de garan ție. În ceea ce
prive ște politica SUA, aceasta era influen țată de către propriile interese geopolitice ale vremii.
Turcia a fost în timpul Războiului Rece un aliat prețios și un membru important în cadrul
NATO. Astfel, pentru americani acest aliat era mult mai important decât Cipru. Henry
Kissinger: „Nu există niciun interes American pentru care Turcia nu ar trebui să ocupe o treime
din teritoriul insulei .”188 Prezen ța UNFICYP, atât înainte cât și după invazia din 1974, a
menținut grani ța dintre cele două comunit ăți dar în acela și timp a eviden țiat slăbiciunile ONU,
neput ând preveni violen țele și dezastrul umanitar din anul 1974. Astfel, în anii 1990, UE a
considerat că soluționarea problemei cirpiote nu este esențială pentru acordarea statului de
membru. Ca atare, așa cum am menționat anterior, în anul 2004, Planul Annan este respins de
către grecii ciprio ți dar acceptat de către turcii ciprio ți. Rezultatul: doar Ciprul condu s de grecii
ciprio ți devine stat membru al Uniunii Europene.
Erdogan: „Nu se pune problema unei retrageri totale a trupelor turce din Cipru .”
La începutul anului 2017, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că nu se
pune problema ca trupele turce să se retrag ă total din Cipru, așa cum a cerut președintele cipriot
Nicos Anastasiades, cu excep ția situa ției în care ambele părți s-ar retrage, relateaz ă The
Telegraph .189
„Nu se pune problema unei retrageri totale a soldaților turci. Este ceea ce s-a discutat
anterior ”, a declarat Erdogan. Aproximativ 30.000 de solda ți turci sunt în prezent staționați în
partea de nord a insulei. El a afirmat de asemenea că partea greac ă evită încă o dată o soluție la
problema cipriot ă, avertiz ând că nu poate exista o rezolvare fără Turcia. „Am spus Ciprului și
187 https://lanivelglobal.wordpress.com/2013/08/10/cipru -un-conflict -inghetat/ , accesat în data de 25.04.2017.
188 http://www.ztb.ro/articol/cipru -un-conflict -inghetat_1376124054 , accesat în data de 21.04.2017.
189 http://www.telegraph.co.uk/news/201 7/01/13/turkey -will-withdraw -troops -cyprus -greece -does-turkish –
president/ , accesat în data de 20.04.2017.
84 Greciei în mod clar că nu ar trebui să se aștepte la o soluție fără Turcia în calitate de garant.
Vom fi acolo pentru totdeauna ”, a declarat Erdogan presei la Istanbul, după rugăciunea
obișnuită. Convorbirile de pace organizate la Geneva, sub egida Națiunilor Unite, au creat
speran țe pentru ajungerea la o soluție pentru reunificarea Ciprului, a declarat președintele
cipriot Nikos Anastasiades, potrivit AFP și Reuters.190
„Am trasat un drum care creează speranțe!” în vederea unui acord, a declarat
Anastasiades în fața jurnali știlor, după patru zile de discu ții cu liderul ciprio ților turci, Mustafa
Akinci, și cu miniștri de externe din Grecia, Turcia și Marea Britanie. Potrivit șefului statului
cipriot, convorbirile cu privire la reunificarea Ciprului ar trebui să produc ă o modificare
radical ă în situa ția securit ății insulei, garantat ă în prezent de Atena, Ankara și Londra. În urma
negocierile organizate la Geneva de către ONU, liderii celor două comunit ăți cipriote, susținute
de Turcia, Grecia și Marea Britanie, s-au angajat să continue eforturile pentru a reunifica insula
divizat ă de 42 de ani.191
Cipru rămâne încă o problem ă pe harta geopolitic ă a lumii. Este un conflict înghe țat,
desigur, iar factorii care au dus la înghe țarea conflictului sunt încă prea mulți, atât din plan
extern cât și din cel intern.
190 https://www.agerpres.ro/externe/2017/01/13/erdogan -nu-se-pune -problema -unei-retrageri -totale -a-trupelor –
turce -din-cipru -16-04-05, accesat în data de 20.04.2017.
191 Ibidem.
85
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Detenta Islamului – Urm ărirea ambi țiilor [618963] (ID: 618963)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.