Licenta Iurcu Cristina(final) [618884]
Universitatea de Medicină și Farmacie
“Carol Davila” București
Facultatea de Medicină Dentară
Lucrare de licență
Aspecte ale calității vieții la p acienții cu
tulburare depresivă majoră
Coordonator științific:
Șef de lucrări Dr. Puiu Maria Gabriela
Șef de disciplină:
Prof. Univ. Dr. Manea Mirela
Absolvent: [anonimizat]
2017
Cuprins
Introducere – Motivarea alegerii temei…………………………………….. …………………………….. ……3
Capitolul 1 – Depresia……………………………………………………………. …………………………………. ..5
1.1 Prevalența depresiei………………………………………….. ………………………… ………………5
1.2 Etiopatogenia depresiei…………………………………………………………………. ………… …..6
1.3 Diagnosticul depresiei……………………………………….. ………… ……………………………. 17
Capitolul 2 – Calitatea vieții în psihiatrie………. …………………………………………………… ……… .25
2.1 Conceptul de calitate a vieții…………………………………………………………. ………… ….26
2.2 Evaluarea calității vieții. ……………………… …………………….. ………………………………29
2.3 Stigma și calitatea v ieții în patologiile psihice cu evoluție pe termen lung …………31
2.4 Concluzii………………………………………………. ……………. ……………………………………32
Capitolul 3 – Aspecte ale calității vieții la pacienții cu tulburare depresivă majoră………. ……33
3.1 Evoluția patologiei depresive și impactul său asupra calității vieții …….. ……… ……34
Capitolul 4 – Studiu personal…………………………………………………………… …………………………38
4.1 Obiectivele studiului personal……. ……………… ………… ………… ………………………….. 38
4.2 Material și metodă……………………… ………… …………………………………………………… 39
4.3 Rezultate…………………………………………….. ………… …………………………………………. 41
4.4 Discuții…………………………………………………… ………… …………………………………….. 70
4.5 Concluzii studiu…………………………………………. ………… ………………………………….. 76
Concluzii finale ……………………………………………………………… …………………………………. …….78
Bibliografie ………………………………………………………………….. ……………………… ………. ………… 80
Anexe …………………………………………………………………………… ……………………………………. ……85
3
Introducere – motivarea alegerii temei
Tulburarea depresivă majoră este pe locul patru ca și boală ce determină afectări
funcționale, dizabilități si scăderea puterii de muncă la nivel global (77). Este o
problemă prevalentă de sănătate, asociată cu o mortalitate substanțială, costuri medicale
crescute, scăderea calității vieții și o deteriorare semnificativă din punct de vedere fizic
și psihosocial.
Scăderea calității vieții la pacienții cu pat ologie depresivă este afectată î n mod
egal, sau chiar mai mult decât în bolile somatice (77). Depresia a re un impact negativ
asupra unei multitudini de fațete ale vieții individului, precum funcționarea, satisfacția
legată de muncă, relațiile sociale, odihnă, sănătatea fizică, sănătatea mentală,
funcționarea sexuală, tiparele de somn, perspectiva de viitor s i per total senzația de
împlinire și de mulțumire legată de viața proprie (77).
Calitatea vieții bazată pe starea de sănătate este cel mai adecvat indicator al
funcționării individului din punct de vedere social. Totuși, în ciuda prevalenței mari a
tulbură rii depresive majore în populația generală, doctorii psihiatri nu obișnuiesc să
evalueze funcționarea generală a pacientului într -un mod sistematic înainte de stabilirea
diagnosticului. Deteriorarea calității vieții este o problemă semnificativă în cadrul
pacienților cu patologie depresivă, iar deseori nu este rezolvată doar prin amelioarea
simptomelor.
Nivelul calității vieții este utilizat î n practica medicală pentru a estima impactul
diferitelor maladii asupra funcționării normale și a bunăstării pacienț ilor și de a compara
rezultatele diferitelor modalități de tratament.
Motivul alegerii acestei teme este acela de a observa nivelul calității vieții la
pacienții cu tulburare depresivă majoră și de a evalua , pe deasupra, nivelul de
deteriorare a calității vieții în cadrul acestei patologii. O viziune largă asupra problemei
legate de scăderea calității vietii în cadrul tulburării depresive majore poate oferi
informații esențiale cu privire la n atura ș i importanța acestei consecințe și poate fi utilă
în elab orarea unor strategii pentru a o combate . În cadrul acestei lucrări , vor fi
prezentate implicațiile si consecințele tulburării depresive majore asupra calității vieții
pacienților, așa cum reies din literatura de specialitate. Pe parcursul primei părți a
4
lucrării vor fi prezentate date privind patologia depresivă, incidența, ipotezele
etiopatogenice principale și prevalența acesteia, precum și unele noțiuni generale
privind calitatea vieții, ce vor include standardele si criteriile de evaluare a acesteia.
În a doua parte a lucrării, va fi prezentată cercetarea efectuată care are ca scop
evaluarea calității vieții printr -un chestionar particularizat asupra simptomelor comune
asociate depresiei.
Un alt obiectiv este determinarea gradului de afectare a dimens iunilor calității
vieții, precum: bunăstarea emotională și fizică, relațiile interpersonale, bunăstarea
materială, afirmarea personală, bunăstarea fizică, independența și integrarea socială .
Studierea relațiilor dintre aspectele menționate mai sus sunt es ențiale pentru
elaborarea unor metode necesare îmbunătățirii aspectelor calit ății vieții la acești
pacienți, lucru ce ar putea contribui la scăde rea riscul ui de reapariție a episoadelor
depresive și, în consecință, la îmbunătățirea prognosticului tulburări i depresive.
5
Capitolul 1 – Depresia
1.1 Prevalența depresiei
Studiile epidemiologice evidențiază faptul că tulburarea depresivă majoră este o
patologie psihiatrică foarte frecventă (6). Riscul de apariție a depresiei de -a lungul vieții
variază între 10 -25% la femei și între 5 -12% la bărbați (6). Conform Asociației
Americane de Psihiatrie, p revalența tulburării depresive la adulții din eșantioanele
populaționale a variat de la 5 -9% la femei și 2 -3% la bărbați . Deși rata incidenței este
egală la băieții și fetele la vârstă pubertală, femeile prezintă un risc de 2 -3 ori mai mare
de a dezvolta tulburare depresivă după pubertate(7). Există anumite dovezi conform
cărora femeile dezvoltă tablouri clinice mai complexe și severe, și probabil o evo luție
mai chinuitoare. Motivul acestei diferențe între sexe este neclar, deși este un lucru
cunoscut că bărbații își exprimă mai rar problemele și caută mai puțin frecvent
tratament pentru problemele emoționale (4).
La pacienții în vârstă, pare sa dispară d iferența legată de sexe a depresiei majore,
deși, per total, prevalența depresiei pare sa crească odată cu vârsta. Numeroase studii
sugerează o creștere a incidenței depresiei în grupurile tinere, în special bărbații tineri .
Acest lucru ar putea fi corelat cu creșterea relativă a ratei de su icid la aceste grupuri de
vârstă, având în vedere că rata de suicid în populația generală este în scădere (1).
Depresia este mult mai frecventă la adolescenți, comparativ cu prezența sa la copii,
având o prevalență de 3 -4%(2).
Analiza datelor provenite din studii populaționale largi indică faptul că grupul cu
venitul cel mai redus manifestă un risc de 2 ori mai mare de a dezvolta patologia
depresivă, în timp ce studiile efectuate la nivel național în Carolina de Nord priv ind
comorbiditățile au concluzionat că indivizii cu un statut socioeconomic scăzut prezintă
un risc mai mare de a se îmbolnăvi decât indivizii cu o situație financiară bună (5).
Apariția tulburării depresive majore po ate fi influențată de traumele suferite în copilărie
precum abuzul fizic sever, abuzul sexual, neglijarea și lipsa de îngrijire (5).
Deși mai mult de 1 din 3 cazuri au fost identificate ca fiind cazuri cu severitate
redusă, în cadrul eșantioanelor din studiile populaționale largi prevalența cazu rilor
moderate și severe a fost de 14%. Prevalența depresiei la pacienții care au solicitat
6
asistență medical ă primară variază între 4,8 și 8,6% (7). Dintre pacienții spitalizați
pentru toate tipurile de patologii medicale, mai mult de 14% sufereau de tulbu rare
depresivă majoră (3).
1.2 Etiopatogenia depresiei
Tulburarea depresivă este una comună și recurentă, și asociată cu disfuncții
psihosociale majore , precum și cu o mortalitate și morbiditate foarte mari. Pentru a
înțelege etiopatogenia acestei tulbur ări, sunt necesare investigații de ordin genetic,
neurobiologic și psihosocial.
FACTORI BIOLOGICI
Factori genetici
Originea familială a tulburărilor afective a fost observată cu mult timp în urmă.
S-a stabilit că patologia depresivă se moștenește mai fre cvent decât alte tulburări
afective, de asemenea faptul că apariția sa la o vârstă mai fragedă este asociată cu un
risc crescu t de transmitere ereditară. A cest risc scade proporțional cu materialul genetic
comun conținut de membrii arborelui genealogic (8). Factorii genetici pot interacționa cu
factorii de mediu pentru a influența vulnerabilitatea la apariția tulburărilor afective în
diferite moduri. Spre exemplu, Kendler și colaboratorii (9) au explorat 2 asemenea
mecanisme: “Controlul genetic al sensibilită ții la mediu” și “Controlul genetic al
expunerii la mediu”.
Controlul genetic al sensibilității la mediu sugerează faptul că genele, în
parte, oferă indivizilor o vulnerabilitate sau lipsa relativă de sensibilitate la efectele
patogene ale stresului din m ediu. Efectul depresogen al evenimentelor cu o încărcătură
mare de stres este substanțial crescut la cei cu risc ridicat de a dezvolta tulburări afective
comparativ cu cei ce prezintă un risc redus.
Controlul genetic al expunerii la mediu sugerează faptul că factorii
genetici influențează probabilitatea ca indivizii să își aleagă ei înșiși apartenența la un
mediu cu risc crescut versus unul cu risc redus. Factorii genetici de risc ai tulburării
depresive majore își exercită acțiunea prin faptul că influenț ează probabilitatea ca
indivizii să experimenteze evenimente stresante de -a lungul vieții, în special de natură
interpersonală (3).
7
Markerii genetici potențiali pentru tulburările afective au fost localizați pe
cromozomii X, 4, 5, 11, 18 și 21. Unele din ac este situri au fost corelate cu
neurobiologia depresie i. Spre exemplu, doi dintre presupușii markeri de pe brațul lung
al cromozomului 5 conțin gene candidat ce contribuie la formarea receptorilor pentru
norepinefrină, dopamină, acid gamma -aminobutiric si glutamat (12).
Motivele pentru care nu s -au făcut asocieri genetice concludente includ:
complexitatea fenotipurilor, ideea că multiple gene și combinații de gene contribuie la
formarea fenotipurilor, efectele mediului asupra componentei genetice, complexit atea
factorilor de mediu și disponibilitatea redusă a materialului de studiat in această
privință (10). De asemenea, o altă dificultate o constituie faptul că tulburarea depresivă
nu este o entitate biologică omogenă, ci una cu etiologie, patogenie și progn ostic
heterogene (11).
Tulburări ale monoaminelor
Sistemul serotoninergic
Serotonina are o implicare clară în fiziopatologia depresiei. Această ipoteză
susține că vulnerabilitatea indivizilor la apariția depresiei este corelată cu o ac tivitate
serotonin ergică redusă (13). Aceasta poate fi atribuită fie eliberării scăzute de serotonină,
fie scăderii numărul ui de receptori de serotonină. Î n ultimii 30 de ani, o varietate de
studii asupra sistemului serotoninergic au reconfirmat rolul său în depresia majoră și au
identificat asocieri cu multiple simptome și patologii, precum: tendințe suicidare ,
impulsivitate, agresivitate, tulburări nutriționale, tulburări obsesiv -compulsive, tulburări
de anxietate, tulburări de anxietate și dependența de alcool și de substa nțe. Sistemul
serotoninergic joacă de asemenea un rol in reglarea unei varietăți de funcții biologice de
bază precum somnul, apetitul alimentar, ritmul circadian și funcțiile cognitive.
Medicamentele care au ca țintă sistemul serotoninergic și transportor ul de
serotonină s -au demonstrat a fi antidepresive foarte eficiente (14).
Studiile realizate cu scopul de a evalua funcțiile serotoninei în patologia
depresivă sugerează că există o hipofuncți e a acesteia și modificări compensatorii care
duc la creșterea activității serotoninergice. (15)
8
Nivelul scăzut de serotonină în creier postmortem la pacienții cu tulburare
depresivă , recurența episoadelor depresive la pacienții care au o alimentație ce se
asociază cu epuizarea triptofan ului, scăderea situsurilor trans portoare de serotonină în
cortexul prefrontal, scăderea receptorilor postsinaptici de serotonină și proprietățile
antidepresive ale medicamentelor care stimulează sistemul serotoninergic sunt
descoperiri ce sugerează faptul că o activitate scăzută a acestu ia reprezintă un factor
etiopatogenic al tulburării depresi ve. În schimb, toți acești factori enumerați au tendința
de a determina creșterea sintezei de serotonină în această patologie. Studiile viitoare vor
face diferențierea patogeniei primare de modific ările compensatorii.
Sistemul noradrenergic
Există multiple dovezi ce susțin faptul că sistemul noradrenergic este alterat în
depresie (16).
O cantitate mare de informații ce provin din literatura de specialitate cu privire
la metaboliți susțin ipoteza c um că există anomalii legate de funcționarea sistemului
noradrenergic în depresie, însă aceste informații nu se pot corela cu simpla scădere sau
creștere a activității noradrenergice (16).
Sistemul dopaminergic
Anumite studii au observat că nivelu rile acidului homovanilic și al lichidului
cefalorahidian sunt mai scăzut e la pacienții cu tulburare depresivă, și au descoperit
nivelul scăzut la un număr mare de pacienți cu depresie severă (17). Totuși, alte studii au
eșuat în replicarea acestor descoperiri sau au găsit chiar un nivel crescut al acidului
homovanilic și al lichidului cefalorahidian la pacienții cu această patologie (18).
Acidul Gamma -amino -butiric
Acidul Gamma -amino -butiric(GABA) reprezintă cel mai important
neurotransmițător cu rol inhibitor în toate ariile Sistemului Nervos Central și regleaz ă
multiple funcții ale acestuia (19). O scădere a activității GABA -ergice poate avea un rol
important în depresie prin modificarea răspunsului receptori lor la catecolamine (20).
Contribuțiile fiziopatologice ale GABA și efectele terapeutice ale medicamentelor
9
GABA -ergice în depresie pot fi mediate prin efectele asupra alt or sisteme
neurotransmițătoare (10).
Alți neurotransmițători
Neuronii colinergici ce conțin acetilcolină sunt răspândiți difuz la nivelul
cortexului (21). Implicarea sistemului colinergic în patogenia depresiei este susținută de
următoarele descoperiri:
– stimularea colinergică reduce latența REM( latența REM a fost observată în
depresie) ;
– anumite antidepresive au proprietăți anticolinergice ;
– lecitina, un precursor al acet ilcolinei poate induce depresia ;
– refacerea colinergică ce urmează unei retrageri bruște a medicației
anticolinergice poate cauza recidiva unui episod depresiv (22).
Este important de notat faptul că toți neurotransmițător ii și receptorii
interacționează și se influențează reciproc (23). Majoritatea funcțiilor cerebrale sunt
rezultatul acțiunii convergente a multipli neurotransmițători. Cel mai probabil,
fiziopatologia depresiei se datore ază acțiunii mai multor neurotransmiț ători(23) și
interacțiunii multiplelor sisteme neurotransmițătoare. Alternativ, diferite componente
ale depresiei pot fi asociate cu diferite disfuncții ale neurotransmițătorilor.
Neuropeptide și hormon i
Axul Hipotalamo -Hipofizo -Corticosuprarenalian
Acest ax biologic a fost intens st udiat la pacienții cu depresie (21).
Hiperactivitatea axului hipotalamo -hipofizo -corticosuprarenalian la pacienți i în cauză
poate fi explicată prin hipersecreția de CRF și hipertrofia secundară a glandei
suprarenale și a cele i pituitare. Este posibilă , totuși, și implicarea feedback -ului negativ
de la nivelul hipocampului și hipofizei în această patologie . Scăderea receptorilor
mineralocorticoizi de la nivelul hipocampului a fost observată în sinuciderile cauzate de
patologia depresivă (24). Efectele tratamentului ș i recupe rării în urma depresiei sunt
asociate cu redresarea parțială a supraactivității axul ui hipotalamo -hipofizo –
10
corticosuprarenalian . Redresarea activității axului poate fi necesară pentru recuperarea
pacienților.
Axul Hipotalamo -Hipofizo -Tiroidian
Aproximativ între 5 -10% dintre pacienții diagnosticați cu depresie prezintă o
disfuncție tiroidiană subclinică sau nediagnosticată. Thase și colaboratorii sugerează că
unii pacienți cu depresie prezintă alterări ale fu ncției acestei glande care includ : o
ușoară creștere a nivelului hormonului T4, un răspuns redus al hormonului TSH la
stimularea de către TRH, și oprirea creșterii nocture de TSH , deși per total au o bună
funcționare a glandei tiroide din punct de vedere c himic (21). S-a propus ipoteza
conform căreia hormonii tiroidieni au un rol în patologia dep resivă și tratamentul
acesteia (25).
Axul Hipotalamo -STH
Tulburarea depresivă este asociată cu o alterare a activității și sintezei STH (25).
Cea mai consistentă des coperire în acest sens la pacienții cu depresie este reprezentată
de un răspuns redus a l hormonului de creștere la clonidină (un agonist al receptorului
alfa2)(25).
Factorul de creștere neuronală
Mai mulți factori neurochimici, inclusiv ho rmonii tiroidien i, somatostatina ,
hormonul de creștere și factorul neurotrofic cerebral(BDNF) au rol în creș terea și
dezvoltarea cerebrală (26). BDNF, un factor neurotrofic major la nivel cerebral, este
critic pentru supraviețuirea si conducerea n euronală în timpul dezvolt ării. BDNF este de
asemenea necesar pentru supraviețuirea și funcționar ea neuronală normală în creierul
adult(27).
Studii recente au demonstrat că tratamentul cu antidepresive crește sinteza de
Adenozin monofosfat cyclic, și expresia BDNF (27). Stimularea sintezei BDNF crește
posibilitate a ca tratamentul antidepresiv să se opună apoptozei celulare. Aceste
descoperiri sugerează că reglarea ciclului apoptozei ar putea, de asemenea, contribui la
acțiunea agenților folosiți pentru tratamentul tulburării depresi ve.
11
Substanța P
Substanța P, o neuropeptidă , este prezentă în abudență atât în Sis temul Nervos
Periferic, cât și î n Sistemul Nervos Central, unde se localizează împreună cu unul din
neurotransmițătorii clas ici, cel mai adesea serotonină (28). Ea are rol în controlul durerii,
astmul bronșic, psoriasis, boala Crohn, și, la nivelul Sistemului Nervos Central, în
migrene, schizofrenie, depresie și anxietate. Dezvoltarea medicamentoasă s -a concentrat
mai intens asupra receptorului substanței P, neurokinina 1. Deși inițial se credea că are
proprietăți analgezice, dovezi recente sugerează că antagoniștii receptorului neurokinina
1 au proprietăți antidepresive și anxiolitice. Dacă se va confirma prin studii clinice
controlate, acesta va prezenta un mecanim de acți une distinct față de toate
medicamentele antidepresive existente. Literatura clinică și preclinică existent ă
sugerează un rol important al substanței P și receptorului neurokinină 1 î n fiziopatologia
depresiei și a tulburării anxioase.
Factori neuroanatom ici
Studiile neuroimagistice asupra depresiei majore au identificat anomalii
structurale și funcționale în multiple arii a le lobului frontal, amigdalei, ș i talamusului
(10).
Cele mai consecvente descoperiri neuroimagistice se referă la disfuncția lobului
prefrontal, indicată de scăderea fluxului sanguin și a metabolismului glucozei (21).
Există dovezi a le unor anomalii la nivelul ganglionilor bazali, lobului temporal și
structurilor sistemului limbic asociate (13). Unele dintre aceste tulburări funcționale pa r
a fi dependen te de stare (13). Localizarea lor este î n regiuni unde fluxul sanguin cerebral
crește în cursul unor stări emoționale normale și patologice (13). Aceste diferențe
neurofiziologice dintre pacienții depresivi și cei sănătoși apar pentru a media sau a
răspunde manifestărilor emoționale, comportamentale și cognitive ale episoadelor
depresive severe. Alte anormalități persistă și după remiterea simptomatologiei, și se
produc la nivelul lobului orbital și prefrontal, zone în care studiile postmortem au
demonstrat reducerea volumului cortexului și modificări histopatologice la cei cu
tulburări afective (13). Lobul orbital și cel prefrontal modul ează comportamentul
emoțional și răspunsul la stres . Disfuncția care apare în aceste regiuni ale creierului are
un rol posibil în patogenia simptomelor depresive. Puse la un loc, aceste descoperiri
12
implică circuite neuronale în care tiparele patologice de transmitere neuronală pot
rezulta în manifestări emoționale, motivaționale, cognitive și comportamentale în ca drul
patologiei depresive.
Tulburări ale somnului și ale ritmului biologic
Anormalitățile specifice legate de somn și de ritmul circadian reprezintă unele
dintre cele m ai consecvente descoperiri în biologia psihiatrică. Insomnia și hipersomnia
sunt manif estări constante ale patologiei depresive. Polisomnografia demonstrează că
progresia somnului de la nonREM la REM este întreruptă la acești pacienți.
Înregistrarile EEG demonstrează o durată redusă a somnului REM sau o latență REM
scurtată . Frecvența mișcă rilor ochilor în somnul REM este mai mare. În timpul evaluării
somnului în laborator, trezirile frecvente în timpul somnului conduc la scăderea duratei
totale a somnului în depresie. Anormalitățile somnului nonREM includ : o latență
crescută a somnului, pre lungirea stării de veghe și trezirea foarte devreme.
Anormalitățile ritmului biologic includ creșterea cortizolului și a temperaturii
corpului. Procesele endogene de pe parcursul unei zile sunt supuse unor ritmuri
circadiene. Ritmurile biologice ce se pro duc de-a lungul zilelor, lunilor sau anilor se
numesc ritmuri infradiene . Ritmurile ultradiene sunt oscilări care se produc mai mult de
o data pe zi și se petrec la nivel celular și neurohormonal. Mecanismele care explică
alterările oscilațiilor ritmurilor biologice în depresie nu sunt foarte bine cunoscute. În
mod cert, reglarea homeostatică a fenomenelor celulare , biochimice și psihologice este
necesară pentru a menține starea de eutimie. Variațiile sezonale în tulbură rile afective
sunt cauzate de efectel e modificărilor de lumină și tempreratură asupra vulnerabilității
indivizilor la depresie. Tratamentele cu lumină au început să amelioreze impactul
modificărilor sezoniere la pacienții vulnerabili cu asemenea tipare (3).
Anormalități la nivel celular
Un a lt mecanism posibil al depresiei este reprezentat de modificări le
intracelulare . Acestea includ alterări ale sistemului mesager secundar celular și
canalelor ionice, și pot determina modificări ale proteinelor de legăt ură guanin -trifosfat,
proteinelor G de pe receptori, precum și în reglarea ciclului adenozin -monofosfat,
scăderea activității protein kinazei și a factorului neurotrofic cerebral. Factorul
neurotrofic cerebral crește funcționarea serotoninei. Stresul în sine a fost asociat cu un
13
nivel scăzut d e factor neurotrofic cerebral, ceea ce crește vulnerabilitatea la efectele
neurotoxice ale stresului. Antidepresivele cresc acest factor (3).
FACTORI PSIHOLOGICI
Stima de sine scăzută, personalitatea obsesivă, experiențele traumatice din
copilărie și tip arele de gândire negativă despre propria persoană și cei din jur, sunt toate
recunoscute drept factori de risc psihologici in aparariția depresiei. Alți factori sunt
reprezentați de evenimente foarte nefericite survenite recent, care de obicei implică
pierderea(doliul, divorțul și concedierea), precum și situațiile dificile persistente. Aceste
situații includ situația de a fi părinte singur , supraaglomerarea, lipsa îndelungată a unui
loc de muncă, sărăcia și lipsa sprij inului social și a intimității.
Teorii le comportamentale susțin că depresia este un răspuns exagerat la
pierderea suportului social. Într -adevăr, lipsa suportului social pare a fi unul dintre cei
mai importanți factori în vulnerabilitatea față de depresie. Experiența depresiei poate
duce la ră spunsuri negative din parte a celorlalți oameni, ceea ce accentuează
sentimentele negative orientate asupra propriei persoane.
Perspectiva comportamental -cognitivă cuprinde o serie de atitudini
disfuncționale și imagini asociate cu simptomatologia depresi vă. Această teorie este cea
mai pragmatică cu privire la management -ul și tratamentul pacientului de presiv, și
exprimă felul în care alterările gândirii și imaginea negativă despre propria persoană
cauzează depresia și sunt asociate cu evoluția acestei tul burări (3).
Istoricul familial
Majoritatea studiilor epidemiologice au arătat o creștere considerabilă a
tulburării depresive majore în istoricul familial al subiecților, mai ales la nivelul rudelor
de gradul I (34). Un istoric familia l ce conține su icid ș i alcoolism este frecvent întâlnit în
cadrul subiecților depresivi . Totuși, mediul familial poate și el c ontribui la creșterea
riscului (34).
Experiențele din prima copilărie
A fost acordată multă atenție asocierii dintre experiențele traumatice din prima
copilărie și apariția depresiei mai târziu în cursul vieții. Deși din cauza complexității
14
investigațiilor cu privire la psihodinamica traumelor copilăriei , aceste investigații nu pot
fi aplicate în studiile de caz control, chiar și investigațiile superfici ale a experiențelor
copilăriei au revelat corelații. Pierderea unui părinte înainte de vârsta adolescenței este
un factor de risc foarte important pentru declanșarea depresiei la vârsta adultă. Un
mediu familial perturbat și cu lipsuri reprezintă, de aseme nea, un risc. Problemele
metodologice fac ca studiile obiective legate de stilul de viață și traumele din copilărie
să fie dificil de realizat. Anumite evenimente pot fi documentate, în timp ce altele sunt
foarte subiective. Un adult ce suferă de depresie poate comunica sau nu neglijarea
parentală din copilărie, în funcție de starea emoțională a individului la momentul la care
se face interviul (29).
Factorii legați de tipul de personalitate
Factorii legați de tipul de personalitate sunt într -o strânsă asoc iere cu
experiențele din prima copilărie , și repre zintă un risc pentru tulburări le afective în viața
adultă. Persoanele predispuse la a dezvolta tulburare a depresivă sunt persoane ce suferă
de o lipsă de energie, sunt introvertiți, se îngrijorează ușor, su nt mai dependenți și sunt
hipersensibili. Epidemiologii au foarte rar ocazia de a evalua personalitatea înainte de
apariția primului episod de depresie. Dacă personalitatea este evaluată în cursul unui
episod de depresie, simptomele depresiei maschează anu mite trăsături de personali tate
și le exagerează pe altele (30).
Stresul social
După influența diferențelor ce țin de gen(masculin/feminin), factorii ce țin de
stresul social au fost cei mai studiați ca și factori de risc potențiali pentru tulburarea
depre sivă. Putem diferenția trei tipuri de factori de stres social: evenimentele traumatice
din viață, stresul cronic și greutățile zilnice. Evenimentele traumatice din viață sunt cel
mai frecvent explorate în studiile epidemiologice. Ele sunt schimbări discret e și
identificabile în tiparul vieții care întrerup comportamentul obișnuit și pun în pericol
starea de bine a individului. Pierderea unei persoane apropiate este un eveniment tipic
de stres. Stresul cronic include situații de termen lung care pun individu l în dificultate .
Aceste situații includ situație financiar ă precară , dificultăți în relațiile interpersonale și
lipsa îndelungată a sentimentului de siguranță . Greutățile zilnice sunt evenimente de
anvergură mică dar stresante care sunt omniprezente în vi ața modernă. Majoritatea
15
studiilor epidemiologice evidențiază o corelație între evenimentele stresante ale vieții, în
special cele negative, și apariția și evoluția tulburării depresive majore (31).
FACTORI SOCIODEMOGRAFICI
Sexul
Majoritatea studiilor epi demiologice ce au ca obiect tulburările afective , care
compară prevalența pe sexe , evidențiază faptul că femeile au un risc de două ori mai
mare decât bărbații de a dezvolta un episod de tulburare depresivă majoră (32). Unii
cercetători pun această diferenț ă pe seama greșelilor legate de criteriile de diagnostic
sau pe fa ptul că femeile sunt mai deschis e în a cere ajutorul decât bărbații. Totuși, nu s -a
demonstrat faptul că sexul feminin ar reprezenta un factor de risc în sine. Mediul social
al femeilor și o reticență crescută a bărbaților în a raporta simptome depresive pot fi o
cauză a acestei asocieri (32).
Vârsta
Vârsta medie de debut pentru tulburarea depresivă majoră vari ază între 20 și 40
de ani (29). Studii recente au confirmat faptul că patologia de presivă poate apărea și în
copilărie . Totuși, ea se poate manifesta pentru prima dată în orice mome nt al vârstei
adulte. Nu există dovezi care să sugereze că o vârstă mai tânără, în sine, crește riscul de
apariție al acestei patologii (deși factorii genetic i pot avea cea mai mare influență la o
vârstă mai tân ără)(29).
Rasa și etnia
Nu s -a demonstrat că rasa și etnia ar reprezenta un factor de risc semnificativ
pentru patologia depresivă. În anumite studii de caz la nivel de comunitate, s -a observat
o preval ență crescută de simptome depresive la indivizii afro -americani (33). Diferențele
rasiale de obicei dispar, totuși, atunci când alți factori precum statutul socioeconomic,
vârsta și domiciliul sunt controlați (33). Studiile de prevalență conțin proporțional mai
mulți albi deoarece tratamentul pentru tulburările afective este mai puțin frecvent pen tru
afro-americani decât pentru rasa albă (33). Până în prezent, un număr foarte redus de
pacienți asiatici a fost inclus în studiile caz cohortă din America de Nord si Europa
pentru a permite o estimare comparativă a riscului la aceștia. Asemănările din evaluările
totale ce vizează grupurile rasiale sau etnice nu înseamnă neapărat că există asemănări
16
cu privire la toate simptomele. Spre exemplu, s -a descoperit că indi vizii afro -americani
de vârstă avansată raportează mai frecvent probleme interpersonale atunci când suferă
de depresie , și mai puțin dispoziție dep resivă decât cei din rasa albă (33).
Statutul socioeconomic
Descoperirile din studiile caz control cu privire la influența statutul ui
socioeconomic asupra apariți ei tulburării depresive au rezultate împărțite. Per tot al,
datele provenind din studiile populaționale largi au descoperit o corelație redusă între
tulburarea depresivă majoră și un statut socioeconomic scăzut (35). Datele provenind din
cercetările efectuate în Carolina de Nord, totuși, a descoperit o conexiune clară între
statutul socioeconomic și tulburarea depresivă, chiar și atunci când mai mulți factori de
risc posibili, precum rasa și domiciliul, sun t controlați (35). Într -un studiu realizat de
A.B. Hollingshead and F rederick C. Redlich s-a observant o corelație evidentă între
simptomele depres ive și clasele sociale joase (35). Într-un studiu mai recent, femeile din
clasa muncitoare din suburbiile estic e ale Londrei erau mult mai predispuse decât
femeile din clasele sociale supe rioare să sufere de depresie (35).
Statutul marital
Statutul marital pare a fi unul dintre cei mai semnificativi factori de risc pentru
simptomele depresive și tulburarea depresi vă majoră (29). Frecvența tulburării depresive
este mult mai crescută în rândul persoanelor separate și divorțat e, comparativ cu
persoane le singure și căsătorite. Persoanele devenite văduve recent prezintă un risc mai
mare de a suferi de depresie de -a lungu l vieții. Riscul pare să varieze cu diferența de
gen. Totuși, cercetătorii nu trebuie să confunde statutul marital cu pierderea
soțului/soției în urma decesului sau a divorțului (un eveniment cu o încărcătură
emoțională foarte mare). Dacă o femeie a rămas v ăduvă în ultimele 6 luni anterioare
studiului de caz, atunci evenimentul, și nu statutul marital, poa te fi factorul cauzal. În
plus, cauza și riscul pot fi inversate(patologia depresivă poate crește riscul unei
persoane de a divorța). În majoritatea studii lor, totuși, statutul sepa rat sau divorțat cresc
riscul de depresie, deși evenimentul s -a produs cu mult timp înainte de realizarea
studiului . Tulburarea depresivă majoră este de două ori mai frecventă la nivelul
persoanelor care locuiesc singure decât la cei care locuiesc cu cineva.
17
Statutul marital nu reprezintă întotdeauna cel mai important factor cauzal.
Percepția legată de suportul social și lipsa conflictelor în cadrul mediului social sunt
facto ri critici în protecția împotriv a depresiei. Studiile lon gitudinale cu privire la rețeaua
socială a u arătat că cei mai mari factori de predicție apariției depresiei sunt reprezentați
de percepția individului asupra ajutorului primit . Studiile de caz control cu un eșantion
mare având ca subiect facto rii de risc a i depresiei nu clarifică interacțiunea complex ă
dintre persoane afectate și rețeaua lor socială (29).
1.3 Diagnosticul depresiei
Simptomatologie
Precum alte patologii, tulburarea depresivă se manifestă prin semne și simptome
care constituie ceea ce conform DSM -IV se numește episod depresiv major . Pentru a
pune diagnosticul de certitudine este necesar să existe modificări în toate cele 4
domenii (dispoziție, activitate psihomotorie, activitate cognitivă și vegetativă ), deși nu
este specificat în DSM -IV.
• Tulburările dispoziție i
Modificările dispoziție i, considerate esențiale în tulburarea depresivă, se produc
într-o varietate de moduri, incluzând:
– Scăderea anticipării plăcerii
– Anhedonie
– Gândire lentă
• Dispoziția depresivă
Pacientul se poate des crie ca simțindu -se deprimat sau trist , agitat sau neliniștit,
iritabil sau anxios. Acești termeni tind să scadă importanța acestei emoții dureroase,
resimțită de către pacient ca fiind mai rea decât cea mai severă durere fizică.
Sinuciderea poate fi o înc ercare de a scăpa de acest chin psihic, iar moartea poate fi
simțită ca și o consolare.
Dispoziția tristă poate fi absentă la p acienții cu o formă mai ușoară a tulburării
depresive , dar aceștia acuză , în schimb dureri de cap, dureri epigastrice, în absența unei
18
boli fizice diagno sticabile. Acest tip de prezentare este descrisă ca o depresie mascată.
În asemenea cazuri, întâlnite mai frecvent la pacienții în vârstă, medicul trebuie sa
coroboreze prezența alterării dispoziției după expresiile faciale, vocea ș i aspectul global
al pacientului (40).
• Anhedonia sau lipsa interesului
Paradoxal, la pacienții cu tulburare de presivă, percepția crescută a durerii este
însoțită de incapacitatea de a simți emoții normale. Pacienții își pierd capacitatea de a
plânge, un d eficit care se inversează pe măsură ce depresia se ameliorează.
În evaluarea anhedoniei, nu este suficient să aflăm dacă pacientul a pierdut
capacitatea de a resimți plăcere. Medicul trebuie să se documenteze dacă pacientul a
renunțat la acțiuni ce îi făc eau plăcere anterior. Dac ă este moderată, anhedonia se
manifestă prin scăderea interesului pentru viață. Mai târziu, pacienții se plâng că au
pierdut interesul pentru orice lucru. În cazuri le extreme, pacienții își pierd sentimentele
pentru copii sau parte nerul de viață, care reprezentau o sursa de bucurie anterio ară bolii.
Pacienții cu depresie severă se pot plânge că nu m ai simt emoții față de ceilalți.
Impactul pierderii rezonanței emotionale poate fi atât de traumatic, încât pacienții pot
renunța la va lori și credințe care anterior le ofereau sens vieții. Pacientul suferă foarte
mult din cauza incapacității de a simți emoții (40).
• Tulburările psihomotorii
În depresie, m odificările psihomotorii se caracterizează prin anormalități ale
exprimării motorii a activităților mentale și emoționale. În cazuri severe, aceste
modificări se manifestă în trăsături faciale specifice (40).
• Neliniștea psihomotorie
Deși neliniștea (vorbire precipitată , neliniștea, frângerea mâinilor ) este
anormalitatea care se observă ce l mai ușor , se pare că este mai puțin specifică decât
retardul psihomotor (încetinirea activității psihomotorii). Studiile au arătat că o
asemenea încetinire poate frecvent să coexiste cu agitația (40).
19
• Retardul psihomotor
Anumiți clinicieni consideră că retardul psihomotor este principala manifestare a
depresiei. Depresia severă poate fi caracterizată prin încetinire psihomotorie , de la
moderată până la extremă. Pacienții acuză inerție, incapabilitatea de a se manifesta fizic
și mental.
Scala de retard The Salpêtrière pune accent pe următoarele modificări:
1) Lipsa mișcărilor spontane
2) Postură căzută cu privirea abătută
3) Oboseală copleșitoare
4) Reducerea fluxului și amplitudinii vorbirii și creșterea latenței de răspuns
5) Individul simte că timpul trece lent sau s -a oprit
6) Conce ntrare defectuoasă sau uitare
7) Reflectare dureroasă
8) Inabilitatea de a lua decizii simple
DSM -IV pune accent pe aspectele obiective sau fizice mai ușor de observat ale
retardului.
Pacienții mai puțin sofisticaț i din punct de vedere lingvistic susțin că nu au
capacitatea de a își îndeplini funcțiile casnice sau că le este dificil să se concentreze (39).
• Pseudodemența
Încetinirea funcțiilor mentale poate apărea la persoanele în vârstă, astfel că ei
încep să prezinte dezorientare, confuzie și dif icultăți de memorie (38).
• Stupoarea
Încetinirea psihomotorie la persoanele tinere este uneori atât de severă încât
pacienții intră în tr-o amorțeală, și nu mai pot să realizeze funcții biologice, cum ar fi să
se hrănească (40).
• Tulburări cognitive
Pacienț ii dezvoltă o evaluare negativă a sinelui, a lumii, a viitorului( triada
negativă) . Această triadă este importantă pentru a înțelege dispoziția și comportamentul
20
depresiv . Totuși, este la fel de posibil ca tulburarea depresivă să altereze percepția
despre sine și alții sau ca activitatea psihomotorie dereglată să conducă la autoevaluarea
negativă. Prin urmare, este mai eficient ca triada congnitivă din depresie să fie analizată
empiric sau ca o manifestare psihopatologică a depresiei, în loc d e a fi conside rată
cauzală. T ipare le de gandire negativă se exprimă prin:
1) Stimă de sine și încredere în sine scăzută
2) Autoînvinuire și vină patologică
3) Neajutorare, pesimism, lipsa speranței
4) Gânduri recurente despre moarte și sinucidere .
Caracteristica esențială a gândiri i depresive este că pacientul vede totul într -o
lumină extrem de negativă. Autoblamarea este de obicei nejustificată sau foarte
exagerată. Unele gânduri pot fi delira nte. I magine a extrem de negativă despre sine poate
reflecta, de fapt, percepția individulu i cauzată de retardul psihomotor (40).
• Tulburări psihotice congruente cu dispoziția
În tulburarea depresivă cu trăsături psihotice, gândirea negativă atinge proporții
delirante foarte mari . Conform lui Kurt Schneider (36), gândirea delirantă în depresie
derivă din cele 4 insecurități de bază ale omenirii, și anume sănătatea, statutul financiar,
valoarea morală și relația cu ceilalți. Astfel, pacienții cu depresie severă pot avea idei
delirante în cadrul cărora , consideră că sunt păcă toși sau fără valoare, s au să consider e
că sunt respinși din cauza greșelilor din trecut și că toată lumea le cunoaște greșelile.
Un număr mic de pacienți pot avea halucinații vizuale sau auditive cu conținut
extrem de neplăcut, conform ideilor delirante. Se consideră congruente deoarece sunt de
înțeles în lumina dispoziției patologice a pacientului (36).
• Lipsa de speranță și suicidul
Având în vedere că majoritatea pacienților depresivi sunt blocați în iadul
propriilor gânduri negative, nu este surprinzător că până la 15% din pa cienții netratați
sau incorect tratați renunță la ideea de vindecare și comit suicid . Încercarea de suicid,
totuși, nu este privită de către pacient cu melancolie. Prin urmare, riscul de suicid este
mai puțin pronunțat în timpul depresiei acute severe. Emi l Kraepelin (40) a observat că
atunci când activitatea psihomotorie se îmbunătățește, pacientul ar putea să aibă
21
suficientă energie pentru a comite actul suicidar , dar dispoziția rămâne tot negativă. La
evaluarea statutului mental al unui pacient în stadiul de recuperare , doctorul trebuie să
intre în alertă dacă observă că pacientul manifestă o lipsă de sepranță. Nu există nicio
dovadă conform căreia gândul la suicid provoacă un asemenea comportament. Din
contră, pacientul este deseori ușurat atunci când med icul realizează ma gnitudinea
suferinței sale. Anumiți pacienți sunt chinuiți de obsesii legate de suicid și se opun
constant do rinței de autodistrugere. Alții pot ceda acestor do rințe pasiv. A treia
categorie e laborează planuri în această privință, ceea ce indică un risc suicidar foarte
mare (40).
• Tulburările vegetative
Modificarea dispoziției în tulburarea depresivă este însoțită de alterări ale
bioritmului care pot implica disfuncții ale mezencefalului. Odată ce se petrec
modificările, ele tind să fie in dependente de mediu pe pa rcursul desfășurării episodului
depresiv. Î n consecință, nu răspund la feedback -ul interpersonal de natură veselă și
plăcută. Modificările biologice concomitente ale melancoliei includ scăderea severă a
apetitului, a somnului și a funcționării sexuale, precum și alterări ale ritmului circadian,
în special înrăutățirea matinală a dispoziției și a perfo rmanțelor psihomotorii. Aceste
tulburări reprezintă modificările centrale ale conceptului DVM -IV pentru melancolie, o
formă de depresi e în care predomină aceste caracteristici biologice. Inversarea funcțiilor
vegetative și circadiene poate apărea la un număr mic de pacienți , și se manifestă prin
creștere a apetitului și a somnului, și înrăutățirea dispoziției către seară . În acest tipar
atipic, pacienții prezintă sensibilitate la respingere (37).
• Anorexia și scăderea în greutate
Indicator ul somatic cel mai sigur al tulburării depresive este reprezentat de
anorexie și pierderea în greutate. Anorexia poatea avea ca și cauză afectarea
hipota lamică cauzată de depresie, sau poate fi secundară scăderii simțului olfactiv și
gustativ . O altă cauză a anorexiei poate fi reprezentată de scăder ea plăcerii rezultate din
a mânca, sau, rareori, poate rezulta în urma unei idei delirante conform căreia mân carea
a fost otrăvită.
Dacă scăderea în greutate este severă, în special după vârsta de 40 de ani,
psihiatrul trebuie să elimine mai întâi posibilitatea unei malignități ascunse. Inaniția,
22
mai ales la persoanele în vârstă, poate conduce la malnutriție și dezechilibre electrolitice
care reprezintă urgențe medicale (40).
• Creșterea în greutate
Mâncatul excesiv, scăderea activității, sau ambele pot conduce la creșterea în
greutate. La pacienții de vârstă medie, creșterea ponderală poate agrava afecțiuni
preex istente precum diabetul zaharat, hipertensiunea sau boala coronariană (40).
• Insomnia
Tullburările de somn reprezintă un semn cardinal al depresiei. Acestea sunt mai
frecvent caracterizate prin treziri multiple, în special la primele ore ale dimineții , dec ât
de dificultatea de a adormi. Astfel, stadiile somnului profund sunt reduse sau
ineficiente. Încercarea de a rezolva problema prin a bea alcool poate da rezultate la
îneput dar ulterior agravează insomnia (40).
• Perturbări ale ritmurilor circadiene
În tu lburarea depresivă majoră sunt perturbate multiple funcții cu caracter
circadi an reglarea temperaturii și a ritmului de cortizol . Tulburările ritmului de somn,
însă, au fost intens studiate. Acestea includ deficite ale stadiului 4 sau somnul delta,
precum și o activitate REM mai intensă în prima treime a nopții. Scurtare a latenței
somnului REM (perioada de la începutul somnului până la prima perioadă REM ) la
aproape două treimi din pacienți este un semn specific al patologiei depresive (40).
• Sezonalitatea
O altă tulburare bioritmică clasică este accentuarea sau precipitarea depresiei cu
caracter sezonier . Deși depresia de toamnă -iarnă a primit cea mai multă atenție, e xistă și
depresia de vară; prima apare din cauza reducerii perioadei de zi, iar cea de -a dou a, din
cauza creșterii de termperatură (40).
• Disfuncția sexuală
Scăderea dorinței sexuale a fost observată atât la bărbații, cât și la femeile ce
suferă de depresie. În plus, unele femei prezintă întreruperea termporară a
menstruațiilor. Scăderea sau pier derea libidoului la bărbați conduce frecvent la
23
disfuncții erectile, ceea ce poate impune necesitatea unei consultații endocrine sau
urologice (40).
Criterii de diagnostic
Episoadele încep de obicei după o perioadă prodromală, ce poate dura de la
câteva să ptămâni la câteva luni de zile. Diagnosticul DSM -IV presupune existența
următoarelor simptome :
– dispoziție depresivă sau interes scăzut pentru activitățile obișnuite
– cel puțin patru semne și simptome principale suplimentare
– care durează de cel puțin d ouă săptămâni
– care nu pot fi explicate prin alte procese ce pot cauza simptome depresive,
precum doliul sau afecțiuni somatice asociate în mod normal cu depresia, sau alte
afecțiuni psihiatrice .
Episodul poate fi unic sau, cel mai adesea, recurent.
Pentru a preveni erorile de diagnostic, sunt necesare și alte criterii pe lângă
semne, simptome și durata episodului:
– prin definiție, tulburarea depresivă majoră ar trebui să ii producă pacientului
incapacitatea de a -și mai desfășura activiățile zilnice. În trecut, o atenție deosebită s -a
acordat consecințelor interpersonale ale depresiei. Dovezi recente indică faptul că
deficitele la locul de muncă apar devreme . Persoanele bolnave, de asemenea, nu
beneficiază de pe urma timpul ui de odihnă, și din acest motiv , prescrierea concediului
este inutilă.
– tulburarea depresivă este frecvent percepută ca o perioadă de pauză de la
personalitatea individului obișnuită sau anterioară episodului . Acest lucru poate avea un
impact atât de puternic, încât bolnavul să simtă c ă își pierde mințile. Important este că
atât pacientul, cât și partenerul de viață pot să specifice debutul episodului ca fiind situat
într-o anumită lună sau perioadă a anului .
– tulburarea depresivă este percepută diferit de către bolnav față de perioada de
doliu sau de alte reacții normale la pierdere.
24
Două trăsături suplimentare, atunci când există, confirmă diagnosticul de
tulburare depresivă majoră:
– existența altor episoade depresive în antecedente
– prezența în istoricul familial a unei tulburări depresive – mai ales atunci când
un număr mare de membri ai familiei prezintă această patologie – este caracteristic ă
pentru depresie (40).
25
Capitolul 2 – Calitate a vieții în psihiatrie
Deși psihiatria tradițională s -a concentrat asupra simptomelor și d iagnosticelor,
și a neglijat mai mult sau mai puțin aspectele non -patologice ale tulburărilor mintale pe
parcursul a unui secol , subiecte precum “calitatea vieții” au devenit importante a tât din
punct de vedere practic , cât și din punct de vedere științifi c pe parcursul ultimilor zeci
de ani.
Aspectele legate de realitatea vieții de zi cu zi, care înainte erau neimportante în
spitalele psihiatrice tradiționale, au devenit relevante, nu numai pentru bunăstarea
generală a pacienților, rudelor, prietenilor, d ar și pentru evoluția patologiilor psihiatrice
în sine. Astăzi, calitat ea vieții a devenit un subiect în psihiatria practică de zi cu zi , deși
frecvent unul controversat.
Din punct de vedere științific, însă, calitatea vieții este un concept imprecis.
Corespunde mai degrabă unui domeniu de interes decât unei variabile unidimensionale
și ușor de măsurat. Din acest motiv nu se deosebește de conceptul de boală, care, de
asemenea, nu poate fi evaluată printr -o singură variabilă. Cu toate acestea, presiunea
socială în creștere cu privire la conceptul de calitate a vieții a condus la prescurtări
problematice în dezvoltarea metodelor de evaluare. Mai mult decât atât, există o
suprapunere considerabilă între conceptul de calitate a vieții și alte concepte precum
dizabilitatea, funcționarea socială, sup ortul social, sau bunăstarea (41).
Deși conceptul de calitate a vieții este unul ambiguu, sau pentru că este unul
ambiguu, el reprezintă un interes intuitiv pentru diverse instituții care sunt implicate în
managementul sănătății și al bolii. Calitatea vieții pare să fie înțeleasă de toată lumea:
pacienți, membrii familiilor lor, industria farmaceutică, politicieni și publicul general în
mod diferit .
26
2. 1 Conceptul de calitate a vieții
Conceptul de calitate a vie ții, așa cum este utilizat în literatură, poate fi cel mai
bine privit ca fiind compus din 3 caracteristici:
(a) Bunăstarea subiectivă sau satisfacția cu privire la situația de viață
efectivă (bunăstarea se raportează la emoții iar sat isfacția la funcțiile cogn itive). A mbele
sunt concepte psihologice subiective ;
(b) Funcționarea cu privire la autoîngrijire și în rolurile sociale ;
(c) Accesul la resurse de mediu, atât social e, cât și fizic e(42).
Calitatea vieții poate fi cel mai bine conceptualizată ca fiind rezultatul î mbinării
dintre cele 3 componente specificate mai sus. Angermeyer și Kilian ne -au oferit o
vedere de ansamblu asupra modelelor teoretice dezvoltate până acum pentru
conceptualizarea acestei îmbinări (43). Ei fac o diferență între modelul satisfacției (68),
modelul combinat importanță -satisfacție (44) și modelul funcționării în roluri
sociale (69), și prezintă modelul dez voltat de ei, modelul proceselor dinamic e.
• Modelul satisfacției este considerat neconcludent cu privire la modurile de a
interpreta un nivel mare de satisfacț ie legat de condițiile de mediu. Se pune întrebarea:
nivelul mare de satisfacție este datorat fapului că
(a) Există o suprapunere între ceea ce își dore sc oamenii și ceea ce obțin ?,
(b) Resp ectivul domeniu din viață nu este important pentru o anu mită
persoană ?, sau
(c) Oamenii si -au micșorat standardele de aspirați e de -a lungul timpului?
• Modelul combinat importanță -satisfacție rezolvă problema ridicată de cea de -a
doua posibilitate menționată(exclude aspectele vieții care nu sunt importante pentru
individ), dar nu poate justifica influența condițiil or de mediu obiective în care locuiește
o persoană.
• Modelul funcționării în roluri sociale oferă o justificare pentru influența
aspectelor ce țin de mediu (materiale și sociale ) asupra calității vieți i.
• Modelul dezvoltat de Angermeyer și Kilian se bazează pe presupunerea
conform căreia calitatea subiectivă a vieții reprezintă rezultatul unui proces continuu de
27
adaptare, de -a lungul căruia fiecare individ trebuie în mod constant să își potrivească
propriile dorințe și aspirații cu condițiile din mediul său și cu capacitatea sa de a
îndeplini cerințele sociale asociate cu realizarea acestor dorințe și aspirații. În aceste
model, satisfacția nu este privită ca un rezultat, ci ca un mecanism ce ghidează a cest
proces (43).
Calman a definit, în mod elegant, calitatea vieții ca fii nd „distanța dintre
așteptările unei persoane și realizările sale”, ceea ce este practic un concept
subiectiv (46). Totuși, realizările depind nu numai de factori subiectivi, ci și d e
posibilitățile oferite de mediu . Ceea ce lipsește în cercetările actuale despre calitatea
vieții este mai mult legat de tradiția cercetării despre indicatorii sociali (factori de mediu,
sociali și materiali ).
În cazul pacienților psihiatrici, deoarece ac ești factori interacționează cu
tulburarea pacientului mai mult decât în afecțiunile somatice, este necesară includerea
acestor factori în evaluarea calității vieții. Venitul, suportul social și condițiile de trai
sunt în relație strânsă c u psihopatologia. Există indicii care sugerează faptul că
evaluarea statutului funcțional și a factorilor de mediu, împreună cu criteriile subiective,
precum bunăstarea și satisfacția , ar trebui incluse în cercetările despre calitatea
vieții(47). Totuși, cercetările despre calitatea vieții, atât în psihiatrie, cât și în medicină,
sunt încă foarte dominate de evaluarea subiectivă a bunăstării și viziunea subiectivă a
pacienților despre funcționarea lor, precum și de satisfacția cu privire la domeniile de
viață(48).
Fiecare d in cele trei component e diferite ale calității vieții (enumerate mai sus)
au evoluții temporale diferite. Bunăstarea s ubiectivă este foarte dependentă de starea
afectivă concretă și se poate modifica rapid, în timp ce schimbările legate de
funcționarea în r oluri sociale pot dura mai mult timp. În final, condițiile de trai și mediu
– atât materiale, cât și sociale – se modifcă lent în majoritatea cazurilor.
Așadar, un pacient depresiv, a cărui bunăstare subiectivă scade rapid
concomitent cu înrăutățirea depre siei, prezintă o scădere a funcționalității în rolurile
sociale. Deși această persoană nu mai poate funcționa social , condițiile materiale de trai
și suportul social pot să rămân ă neschimbat e o perioad ă lungă de timp.
28
Dacă conceptul de calitate a vieții es te egal cu bunăstarea subiectivă, atunci
schimbările în calitatea vieții pot fi observate după intervenții psihofarmacologice
scurte. Totuși, dacă luăm în considerare funcționarea în roluri sociale, este mai puțin
probabil ca ameliorările să apară rapid du pa administrarea de medicamente. Î n final,
dacă urmărim și îmbunătățirea suportului social și a condițiilor materiale de trai, va dura
probabil mai mult timp și va fi nevoie de mai mult decât intervenții psihofarmacologice.
O a doua problemă, mai complexă , poate fi cel mai bine descrisă de conceptul
deja discutat al lui Calman legat de distanța dintre așteptările unei persoane și realizările
sale(46). Ce este mai important: o calitate bună a vieții astăzi sau una mâine? Există
multiple moduri de a realiza o armonie pe termen scurt între așteptări și realizări, cel
mai frecvent dintre acestea fiind utilizarea de substante psihotrope . În psihiatrie, este
cunoscut faptul că utilizarea pe termen lung a neurolepticelor tradițio nale, care are
efecte secundare der anjante , scade frecvența recăderilor, astfel că mulți pacienți au
dilema de a trebui să aleagă între a suferi efectele secundare „acum” sau de a avea un
risc crescut de recădere „maine”. Mulți dintre ei preferă o calitate a vieții mai bună
„acum”, decât un a mai bună „mâine” și nu continuă administrarea acestor medicamente
odată externați din spital. Antipsihoticele recente, cu profil de tolerabilitatea mai
favorabil, vor schimba probabil această situație.
O altă problemă a calității vieții legată de timp e ste influența pe termen lung a
unei patologii asupra evaluării subiective a calității vieții. S -a observat în mod repetat că
asemenea pacienți se adaptează standardelor scăzute. Aceste fenomen poate fi numit
“scăderea eronată a standardelor”: Dacă un indiv id nu iși poate atinge țelurile, acesta le
modifică.
Conform unui studiu, pacienții care au tră it mult timp într -un spital psihiatric
sunt, mai mult sau mai puțin, satisfăcuți cu viața lor(dacă satisfacția se evaluează după
criterii personal e)(49).
Un al t studiu susține că cei mai mulți pacienți cu afecțiuni psihiatrice au fost
mulțumiți pe perioada spitalizării, și cu toate acestea, după externare nu au dorit să
revină (45). Acest lucru se poat e datora autonomiei crescute pe care au reexperimentat -o
acasă și pe care o uitaseră cât timp au fost internați.
29
2.2 Evaluarea calității vieții
Instrumentele de evaluare a calității vieții sunt, de obicei, divizate în 2 grupuri:
instrumente generice și instrumente specifice ale unor boli. Primele au fost dezvo ltate
pentru a evalua calitatea vieții independent de o anumită patologie, iar cele din urmă
evaluează calitatea vieții la persoanele cu afecțiuni specifice.
Instrumentele generice sunt primele care au fost elaborate . Inițial au fost
elaborate pentru eval uarea bunăstării și a satisfacției. Exemple sunt Scala de echilibru a
afectivității elaborată de Bradburn (50), scala de calitate a bunăstării elaborată de
Kaplan (51) și Indexul de bunăstare psihologică generală elaborată de Dupuy (52).
Utilizarea acestor in strumente la pacienții psihiatrici este foarte problematică.
Ulterior, pe lândă instrumentele destinate evaluării bunăstării și satisfacției, au
fost elaborate instrumente le generice pentru evaluare a funcționării în viața zilnică.
Exemple cunoscute de asem enea instrumente sunt Profilul de impact al
îmbolnăvirii (53), Profilul de sănătate Nottingham (54) și SF -36(55). Deși aceste
instrumente nu folosesc termenul de calitate a vieții, studiile care le folosesc sunt privite
astăzi ca aparținând cercetărilor de c alitate a vieții legate de sănătate.
Mai târziu, în contrast cu aceste instrumente generice, au fost elaborate
instrumente de evaluare a calității vieții specifice bolilor. Un exemplu cunoscut este
Organizația Europeană de cercetare și tratament al cancer ului – chestionar de evaluare a
calității vieții (56). Astăzi, sunt disponibile sute de asemenea instrumente, astfel încât
este dificil să le evaluăm calitatea.
De asemenea, au fost elaborate și instrumente specifice pentru evaluarea calității
vieții în pa tologiile psihiatrice.
• Evaluarea obiectivă versus subiectivă
În psihiatrie, evaluarea subiectivă a bunăstării reflectă alterarea stării
psihologice, așa cum Katschnig a demonstrat pentru depresie (57). În plus, felul în care
pacienții cu tulburări psihice își descriu funcționarea lor în roluri sociale sau condițiile
lor materiale și de trai poate fi modificat (42). Există cel puțin 3 tipuri de erori care pot
distorsiona atât percepția pacienților cu tulburări psihice asupra calității vieții, cât și
30
comunica rea percepției către alții: erori afective, erori cognitive, eroarea distorsionării
realității.
Cea mai importantă este cea afectivă. S -a demonstrat că oamenii folosesc sta rea
lor afectivă la momentul re spectiv pentru a judeca cât de satisfăcuți sunt cu p rivire la
viețile lor (58). Pacienții depresivi vor exprima bunăstarea lor, funcționarea socială și
condițiile de trai ca fiind mai rele decât cum apar ele în fața unui observator
independent (74) sau chiar a p acienților înșiși după recuperare (59). Opusul es te valabil
pentru pacienții maniacali , care evaluează bunăstarea lor subiectivă, funcționarea
socială și condițiile de tra i ca fiind foarte bune. Numeroase studii au arătat ca dispoziția
depresivă este un puternic determinant a evaluării negative a calităț ii vieții subiective la
pacienții schizofrenici (61).
Erorile cognitive și de distorsionare a realității sunt mai ușor de recunoscut.
Uneori, când pacienții prezintă idei delirante și halucinații, percepția despre ei și cei din
jurul lor este distorsionată de aceste simptome. Eroarea cognitivă reprezintă evaluare a
greșită a pacientului, care nu este capabil să evalueze in telectual situația lui de viață.
Această situație se regăsește în demență și retardul mintal.
Astfel, deși viziunea pacientului este neces ară, se pune întrebarea dacă ea este
suficientă. Becker susține că în domeniul psihiatric, evaluarea calității vieții trebuie sa
fie realizată nu numai de pacienți, dar și cu ajutor profesional și din partea membrilor
familiei și a prietenilor pacieților (44). Există dovezi empirice pentru acest lucru:
Saintfort a demonstrat că evaluările diferă între pacienți și rudele lor (60), iar Barry și
Crosby au arătat că pacienții schizofrenici, atunci cand sunt externați din spital, nu își
modifică evaluarea cu privi re la calitatea vieții, în ciuda îmbunătățirii condițiilor de
viață, care sunt evaluate pozitiv (61). Pacienții care suferă de schizofrenie o perioadă
lungă de timp au tendința de a supraestima nivelul lor de funcționare, în timp ce
pacienții depresivi îl s ubestimează (42).
Problema evaluării calității vieții aduce la suprafață o problema d e bază a
psihiatriei: cum se pot reflecta punctele de vedere diferite care există în societate cu
privire la existența sau nu a unei tulburări psihiatrice și dac ă ar trebui făcut ceva în
această privință sau nu. Cel mai adesea, există un dezacord în această privință între
pacienți și familiile lor .
31
• Multidimensionalitatea conceptului
Este necesară utilizarea conceptu lui multidimensional, structural al calității
vieții. Ast fel, diferite domenii ale vieții precum munca, viața de familia, venitul, etc
trebuie să fie evaluate separat. Anumite instrumente de evaluare a calității vieții din
punct de vedere psihiatric separă aceste domenii unele de altele (44), pe când altele nu o
fac.
• Necesitatea de a exclude simptomele psihopatologice din evaluarea calității
vieții
O a treia problemă metodologică care a devenit foarte importantă în câmpul
sănătății este faptul că majoritatea instrumentelor utilizate conțin elemente emoționale,
precum depresia și anxietatea (62).
2.3 Stigma și calitatea vieții în patologiile psihice cu
evoluție pe termen lung
Pentru bolnavii mintali pe termen lung, satisfacția vieții include satisfacția legată
de servicii. Această problemă este mai complicat ă decât poate fi considerată la prima
vedere. Nu este suficientă îmbunătățirea serviciilor medicale psihiatrice, pentru că cei ce
suferă de o afecțiune pe termen lung se confruntă cu o dilema sau paradox atunci când
vor să utilizeze serviciile pentru a își îmbunătăți calitatea vieții (63).
Pe scurt, dilema constă în necesitatea de a face o alegere între 2 alternative
nefavorabile: fie aceste persoane accepta ajutorul din partea serviciilor de sănătate, prin
care își pot îmbunătăți calitatea vieții dar vor fi stigmatizați, fie refuză ajutorul și în
consecință nu se vor trata (64).
Discriminarea reală sau anticipată în viața cotidiană, excluderea suferită de
multe persoane ce suferă de tulburări psihice (65), are influențe negative asupra stimei
lor de sine și a autoevaluării, și interferă cu mecanismele lor de a lupta cu boala. Link a
identificat 3 mecanisme folosite de pacienți pentru a evita consecințele negative ale
stigmei:
(a) Retragerea din mediul social ,
32
(b) Încercarea de a ascunde diagnosticul de boală sau faptul ca au utilizat
serviciile psihiatrice ,
(c) Încercarea de a schimba părerea oamenilor (66).
Oricare din aceste 3 strategii ar îngreuna mecanismele unui pacient sănătos de a
lupta cu boala, și mai ales a le unuia cu resurse reduse și predispus la recăderi sau la
evoluți e cronică a bolii.
Conform acestei teorii, discriminarea nu trebuie să se producă pentru a pune
aceste metode preventive în mișcare. Într -un studiu ce testează ambele ipoteze,
Rosenfield (64) a descoperit că ambele teorii sunt adevărate. Acceptarea ajutorului
serviciilor medicale crește calitatea vieții, iar stigma reduce calitatea vieții. Dilema încă
există.
2.4 Concluzii
Conceptul de calitate a vieții este un concept plauzibil și probabil foarte puțini ar
dezaproba faptul că persoanele ce sufe ră de patologii psihiatrice au același drept la cea
mai bună calitate a vieții precum oamenii sănătoși.
Din pu nct de vedere științific, calitatea vieții este un concept dificil. Evaluarea
calității vieții este o problemă complexă, ce necesită o abordare m ultidimensională care
să ia în considerare satisfacția subiectivă și bunăstarea, funcționarea în roluri sociale, și
oportunitățile oferite de mediu, atât de tip social , cât și material. Diversele aspecte ale
vieții, care pot fi de importanță diferită pentr u diferite persoane, trebuie studiate separat.
Și, în final, trebuie avut în minte că persoanele ce suferă de tulburări psihiatrice cu
evoluție îndelungată tind să își coboare standardele. Acest lucru explică de ce satisfacția
legată d e viață și calitatea vieții-dacă sunt evaluate prin metode simple cantitative -sunt
extrem de ridicate, deși oricine ar fi de acord că nivelul calității vieții este scăzut la
acești indivizi. Concluzia este că pentru ca abordarea calității vieții să devină mai
relevantă pentru serviciile de sănătate mintală, instrumentele cantitative trebuie să fie
suplimentate cu abordări utilizând instrumentele calitative deja disponibile (67).
33
Capitolul 3 – Aspecte ale calității vieții la pacienții cu
tulburare depresivă majoră
Tulbur area depresivă majoră este a patra cea mai întâlnită cauză de boală
generatoare de disfuncții, dizabilități și pierdere a puterii de muncă din lume. Este o
problemă de sănătate cu prevalență crescută, find asociată cu o mortalitate substanțială,
costuri me dicale mari, scăderea calității vieții și tulburări semnificative fizice și
psihosociale. Bolile psihiatrice sunt asociate deseori cu scăderea calității vieții, frecvent
la niveluri egale sau mai mari cu cele întâlnite în bolile sistemice.
În cadrul depre siei, indivizii ajung să se identifice cu definiția bolii . Indivizii
care suferă de depresie se consideră frecvent ca fiind persoane care au eșuat, care au
nevoie de a fi vindecate sau chiar înlocuite.
Deși există numeroase studii in literatura privind de presia, nu s -a făcut suficient
efort pentru a înțelege felul în care cei suferinzi vorbesc despre această patologie și cum
o experimentează în mod subiectiv. Vastul domeniu al cercetării privind depresia se
bazează pe stabilirea cauzelor acesteia și amelio rarea sau vindecarea acesteia. Pe lângă
alte subiecte, studiile au investigat felul în care incidența depresiei se leagă de sex (70),
structura familiei (71), vârstă (72), suportul social (73), lipsa locului de muncă (74), bolile
somatice (75) și dizabilitatea f izică(76).
Deși sunt valoroase pentru a stabili contextele sociale în care e mai probabilă
apariția depresiei, aceste studii nu privesc experiența depresiei din punctul de vedere al
pacientului. Nicăieri în literatură pacienții nu au posibilitatea de a vo rbi pentru ei înșiși.
Nu putem deduce felul în care pacienții simt depresia, ce înseamnă stabilirea
diagnosticului sau ceea ce cred pacienții depresivi despre experții terapeuți. Nu putem
ști sentimentele acestora cu privire la medicamentele psihotrope , felul în care își
dezvoltă mecanisme de a face față bolii, felul în care înțeleg cum le afectează depresia
relațiile intime, sau cum le influențează strategiile ocupaționale și aspirațiile în carieră.
Calitatea vieții vizează aceste aspecte ale existenței p acienților. Acestea merg de
la afectarea relațiilor interpersonale, alterarea părerii despre sine și ceilalți,
disfuncționalitatea fizică și socială, până la scăderea dramatică a aspirațiilor p e plan
personal și profesional.
34
3.1 Evoluția patologiei depres ive și impactul său asupra
calității vieții
Deși studiile sugerează că etapele prin care trece o persoană depresivă sunt
aceleași, există o diferență în privința timpului petrecut de fiecare persoană în diferite
etape particulare ale depresiei. Unii pacienți descriu un disconfort pe durata a mai mulți
ani de zile înainte de a se considera suferinzi de p atologia depresivă, în timp ce la alții
evoluția este mult mai rapidă.
Deși există variații considerabile în desfășurarea evenimentelor, majoritatea
pacienților descriu
a) O perioadă de senzații incipiente în care nu au avut posibilitatea de a își
cataloga experiența ca fiind depresie
b) O fază în care au simțit că ceva nu este în regulă cu ei
c) Un stadiu de criză în care au ajuns sa colaboreze cu experți terap eutici
d) Un stadiu de identificare cu boala, și
e) Un stadiu în care fie se predau identității bolii, fie definesc depresia ca o
afecțiune pe care o pot învinge.
Indiferent de stadiul de evoluție al bolii, sau de etapa în care se află pacientul din
punct de ve dere emoțional, este un lucru evident faptul că d epresia are un impact
negativ asupra diferitelor aspecte ale vieții individului, incluzând funcționalitatea,
satisfacția la locul de muncă, relațiile, activitățile recreaționale, sănătatea fizică și
psihică, funcția sexuală, somnul, perspectiva asupra viitorului și sentimentul general de
împlinire și satisfacția față de propria viață , precum și aspirațiile profesionale . Studiile
au demonstrat că pacienții cu tulburare depresivă majoră prezintă o scădere
semnificativă a calității vieții. Un studiu analitic a arătat că severitatea simptomelor
depresive a fost asociată puternic cu o calitate a vieții scăzută, legată de sta rea de
sănătate (77). Un alt studiu a demonstrat afectări substanțiale ale calității vieții la
indivizii cu o gamă largă de tulburări depresive și de anxietate (77), iar alt studiu a găsit
că gradul de dizabilitate este corelat cu severitatea depresiei la pa cienții cu tulburare
depresivă majoră (77).
35
Potrivit clasificării Manualului Diagnostic al Aso ciației Americane de
Psihiatrie (DSM -IV), diagnosticul de tulburare depresivă majoră se stabilește numai
atunci când există dovezi în sensul afectării funcționării normale a individului. Calitatea
vieții legată de starea de sănătate este cel mai potrivit indicator al funcționării sociale.
Totuși, în ciuda prevalenței crescute a tulburării depresive majore în cadrul populației
generale, medicii nu obișnuiesc să evalue ze funcționarea generală într -o manieră
sistematică înaintea stabilirii unui astfel de diagnostic. Afectarea calității vieții
reprezintă o problemă semnificativă pentru pacienț ii cu tulburare depresivă majoră . Din
păcate, este foarte rar considerată drept un simptom de sine stătător care trebuie
remediat.
O corelație importantă a funcționării este cea cu calitatea vieții, care este în
general definită drept “aprecierea din punctul de vedere al pacienților despre ce simt ei
în legatură cu ce au, cum funcțion ează și abilitatea lor de a genera plă cere din
activitățile pe care le întreprind î n viața de zi cu zi”. Percepția individuală privind
calitatea vieții este un factor suplimentar care trebuie să reprezinte o parte din evaluarea
completă. Deoarece calitatea vieții legată de starea de sănătate este o mă sură pur
subiectivă, chestionarele completate de către pacienți sunt considerate cele mai
importante în acest context.
Calitatea vieții legată de starea de sănătate i nclude alte dimensiuni, în afară de
funcțion alitatea socială, care de cele mai multe ori includ sanatatea fizică și psihică –
probleme cognitive și afective. Chestionarul SF -36 include subscale care analizează
sănătatea fizică și psihică, care sunt măsurate în grade de stare de bine, asemănător
subscalelor de funcționalitate socială.
Indicii de calitate a vieții sunt folosiți în practica medicală pentru a estima
impactul diferitelor afecțiuni asupra funcționalității și stării de bine, precum și pentru a
compara rezultatele dintre diferitele abordări terapeutice. O viziune integrată asupra
problemei calității vieții la pacienții cu tulburare depresivă poate oferi informații
importante cu privire la natura și gradul de îngrijorare asociat cu această afecțiune,
putând fi de ajutor în dezvoltarea unor alg oritmi terapeutici.
Calitatea vieții este utilizată pentru evaluarea impactului general al tratamentelor
medicale din perspectiva pacienților. Întrucat depresia afectează capacitatea individului
36
de a funcționa la locul de muncă și acasă, evaluarea diferite lor tratamente trebuie să
includă și o apreciere a stării fizice, social e și psihologic e a pacientului. Calitatea vieții a
devenit un criteriu important pentru intervențiile psihiatrice. În cadrul tulburărilor
cronice, fără o recuperare completă, îmbunătăț irea calității vieții este un obiectiv
terapeutic foarte important. Aprecierea calității vieții este considerată o evaluare a
nevoilor individuale, ajutând psihoterapeutul să scoată în evidență problemele și
dorințele pacientului.
Atât răspunsurile cât și remisi unile în cadrul pacienților cu tulburări de anxietate
general izată și remis iunile la pacienții cu tulburare depresivă majoră au fost corelate cu
o satisfacție crescută a calității vieții . Managementul depresiei este extrem de important
pentru îmbunăt ățirea calității vieții, precum și pentru reducerea suferințelor.
Deși tratamentul poate reduce severitatea și frecvența simptomelor, aprecierea
calității vieții din punctul de vedere a pacienților îi ajută să diferențieze un răspuns
adevărat la tratament cu remisiunea simptomatologiei de un răspuns parțial. Evaluarea
a ceea ce înseamnă un răspuns adecvat la tratament sau remisi une este complicată și
necesită, cel mai probabil, aprecierea mai multor parametri pentru o înțelegere adecvată.
Atât în tulburări le de anxietate, cât și în cele depresive, pacientul suferă o deteriorare a
funcționa lității, ceea ce conduce la creș terea adresabilității către serviciile de sănătate.
Întrucât acești pacienți răspund la tratament, ideea de “stare de bine” drept rezultat ideal
al tratamentului trebuie luată în considerare ca un factor important în alegerea unei
anumite atitudini terapeutice (77).
Într-un studiu pe un lot numeros de pacienți australieni, toate dimensiunile
calității vieții, măsurate prin SF -36 au fost scăzu te în rândul pacienților cu depresie, în
comparaț ie cu populația generală care nu suferă de această afecțiune, iar cel mai scăzut
nivel a fost atins de cei cu tulburare depresivă majoră (77). Unele studii indică faptul că
severitatea depresiei a fost semnif icativă în influențarea negativă a calității vieții
pacienților (77). De asemenea, s -au remarcat niveluri mai scăzute ale calității vieții
printre pacienții cu tulburare depresivă majoră decât la cei cu distimie și tulburări de
adaptare.
În concluzie, p acienții care suferă de depresie severă se asociază cu o calitate a
vieții mai scăzută și cu o reducere a funcționării . Rezultatele sugerează nevoia de a lua
37
în considerare nu numai severitatea bazată pe simptome, ci și pe deteriorarea
funcțională și pe măsură torile nivelurilor de calitate a vieții pentru evaluarea și
tratamentul pacienților depresivi (77).
38
Capitolul 4 – Studiu personal
Tulburarea depresivă majoră reprezintă o patologie psihiatrică severă ce se
asociază cu o scădere a cali tății vieții pacienților afectați și cu scăderea funcționalității.
Scăderea funcționalității se raportează la domeniul social(relațiile pacientului cu
prietenii și cunoscuții), la relațiile personale, dar și la randamentul pacientului la locul
de muncă și în activitățile zilnice.
Acest studiu examinează conceptul de calitate a vieții la un lot de pacienți
diagnosticați cu tulburare depresivă majoră recurentă cu ajutorul unui chestionar
individualizat pentru această patologie psihiatrică. Evaluarea nivelulu i de afectare a
calității vieții se realizează împreună cu incidența factorilor favorizanți ai depresiei,
precum și cu severitatea simptomatologiei și percepția pacienților asupra acestora.
4.1 Obiectivele studiului personal
Obiective principale
Descrierea lotului prin prisma datelor demografice, dar și a situației
socio – profesionale și financiare , precum și a nivelului educațional
Evaluarea percepției pacienților asupra calității vieții acestora
Obiective secundare
Determinarea severității simptomatologi ei tulburării depresive pe o
perioadă de o lună de zile înaintea prezentării în serviciul de specialitate cu ajutorul
chestionarului individualizat
Evaluarea percepției pacienților cu privire la propria persoană cu ajutorul
chestionarului individualizat
Aprecierea impactului patologiei depresive asupra relațiilor pacienților
cu membrii familiei și cu persoanele din mediul lor social cu ajutorul chestionarului
individualizat
39
4.2 Material și metodă
Perioada de desfășurare a cercetării a fost cuprinsă în tre 1 februarie 2017 – 30
aprilie 2017. Cercetarea s -a desfășurat în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr.
Alexandru Obregia” din București, în cardul secțiilor IV și VII. Lotul de pacienți pentru
acest studiu a fost format din 45 de pacienți, atât de sex masculin, cât și feminin,
diagnosticați cu tulburare depresivă majoră recurentă.
Criterii de includere în studiu :
Persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani :
Subiecți diagnosticați cu depresie, internați voluntar la momentul
evaluării
Subiecți care și-au exprimat acordul de participare
Criterii de excludere :
Pacienți diagnosticați cu alte afecțiuni psihiatrice
Pacienți care nu au fost de acord cu participarea/nu își puteau exprima
acordul
Pacienți cu vârsta sub 18 ani
Pacienți aflați în internare ne voluntară
Metoda de culegere a datelor cu privire la nivelul calității vieții a fost
reprezentată de aplicarea unui chestionar individualizat pentru simptomele patologiei
depresive. Pacienții au fost rugați să răspundă sincer la întrebări, și de asemenea, li s-a
asigurat anonimatul.
Au fost utilizate 2 chestionare:
– primul chestionar conține date generale despre starea pacientului: motivele
internării, antecedente personale(fiziologice și patologice) și heredo -colaterale,
diagnostic, date privind evoluția depresiei – anul primului diagnostic și numărul total de
internări, medicația; precum și date demografice
– al doilea chestionar conține date despre pecepția pacientului asupra calității
vieții: întrebări ce ating subiecte precum satisfacția pacientului l egată de calitatea
somnului, concentrarea, siguranța simțită, nivelul de energie și randamentul cu privire la
40
sarcinile zilnice, satisfacția legată de propria persoană, relațiile cu familia și prietenii,
capacitatea de deplasare, frecvența sentimentelor ne gative în cadrul episodului depresiv,
etc.
Prelucrarea datelor s -a realizat cu programul Microsoft Office Excel 2010.
41
4.3 Rezultate
Tabel I – Repartiția lotului de pacienți în funcție de sex
Raportul pe sexe Procente Numărul de pacienți
Femei 86.67% 39
Bărbați 13.33% 6
Total 100.00% 45
Figura 1 – Repartiția lotului de pacienți în funcție de sex
Distribuția lotului în funcție de sex(masculin/feminin) a fost de 6 bărbați și 39 de
femei, respectiv 13,33% bărbați și 8 6,67% femei. Procentul ridicat de pacienți de sex
feminin confirmă datele din literatura de specialitate cu privire la prevalența mai mare a
depresiei în cadrul sexului feminin (3). O cauză poate fi reticența bărbaților în a cere
ajutor de specialitate (4). Totuși, acest rezultat se poate datora și faptului că majoritatea
pacienților participanți la studiu aparțineau secției IV de psihiatrie, această secție fiind
una ocupată preponderent de femei.
42
Tabel II – Repartiția lotului de pacienți în funcție de vâr stă
Categoria de vârsta Frecvența(%) Numărul de pacienți
25-65 de ani 75.56% 34
>65 de ani 24.44% 11
Total 100% 45
Figura 2 – Repartiția lotului de pacienți în funcție de vârstă
Participanții studiului prezintă vârste cuprinse între 25 și 81 de ani, vârsta medie
fiind de 55,4 ani. Aproape 80% dintre pacienți prezintă vârste între 25 și 65 de ani, în
timp ce aproximativ 20% au peste 65 de ani. Categoria mare de vârstă a pacienților din
acest studiu relevă faptul că depresia poate apărea la orice v ârstă, iar odată apărută,
majoritatea pacienților prezintă episoade recurente.
43
Tabel III – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de modul de
trai(singur/cu un membru al familiei)
Modul de trai Frecvența(%) Nr. de pacienți
Singur 31.11% 14
Cu un membru al familiei 68.89% 31
Total 100.00% 45
Figura 3 – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de modul de
trai(singur/cu un membru al familiei)
Conform acestui studiu, 68,89% dintre pacienții evaluați locuiesc cu un membru
al familiei, pe când 31,11% locuiesc singuri.
Datele din literatura de specialitate susțin că oamenii care locuiesc singuri
prezintă un risc crescut în apariția depresiei (29). Solitudinea predispune la apariția
afecțiunilor fizice și psihice, în special la pacienții în vârstă, prin prisma unor contacte
sociale reduse sau absente, fapt ce ar putea determina scăderea calității vieții și
accentuarea tulburării depresive (29).
44
Tabel IV – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de statutul
marit al
Statut marital Frecvența(%) Nr. de pacienți
Căsătorit/ă 48.89% 22
Necăsătorit/ă 8.89% 4
Divorțat/ă 6.67% 3
Văduv/ă 26.67% 12
Singur/ă 4.44% 2
Cu partener marital 4.44% 2
Total 100.00% 45
Figura 4 – Repartizar ea lotului de pacienți în funcție de statutul marital
Din punct de vedere al statutului marital, rezultatele relevă că aproape
jumătate(48,89%) dintre pacienți sunt căsătoriți, în timp ce pacienții singuri, văduvi,
divorțați sau necăsătoriți reprezintă un procent de 46,67% dintre pacienții participanți la
studiu. Aceste procente sunt aproximativ egale și nu sunt în concordanță cu literatura de
specialitate care susține că depresia prezintă o frecvență mult mai mare la pacienții fără
partener (29). Discordanț a datelor ar putea s -ar putea datora dimensiunilor mici ale
lotului de pacienți.
45
Tabel V – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de mediul
de proveniență(rural/urban)
Mediul de
proveniență Frecvența (%) Nr. de pacienți
Urban 48.89% 22
Rural 51.11% 23
Total 100.00% 45
Figura 5 – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de mediul de
proveniență(rural/urban)
În urma rezultatelor, s -a constatat că mai mult de 50% dintre pacienți provin din
mediul rural(51,11%). Acest lucru este în contradicție cu localizarea spitalului în mediul
urban. O posibilă explicație este faptul că Spitalul ”Prof. Dr. Alexandru Obregia” este
cel mai mare spital clinic de psihiatrie din România, dar și faptul că acesta acceptă spre
internare pacienți indiferent de distanța domiciliului acestora față de spital, sau de
mediul de proveniență rural/urban.
46
Tabel VI – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de ultima școală
absolvită
Ultima școală absolvita Frecvența(%) Nr. de pacienți
Școala generală 46.67% 21
Liceu 46.67% 21
Facultate 6.67% 3
Total 100.00% 45
Figura 6 – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de ultima școală
absolvită
Rezultatele studiului sunt reprezentate de faptul că numărul de pacienți care au
absolvit liceul este egal cu numărul de pacienți care au absolvit doar școala
generală(46,67%), în timp ce numai 6,67% dintre pacienții eșantionului sunt absolvenți
de învățământ superior. Acest lucru confirmă datele din literatura de specialitate care
susțin că nivelul scăzut de educație reprezintă un factor de risc în apariția depresiei (7).
Un nivel educațional redus poate determina dificultăți în găsirea unui loc de muncă
stabil și se asociază frecvent cu un nivel redus al veniturilor, resurse reduse, fapt ce
produce a lterarea calității vietii cu accentuarea tulburării depresive.
47
Tabel VII – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de nivelul veniturilor
lunare
Nivel al veniturilor Frecvența(%) Nr. de pacienți
< 1000 RON 66.67% 30
1001 -1500 24.44% 11
> 1500 RO N 8.89% 4
Total 100.00% 45
Figura 7 – Repartizarea lotului de pacienți în funcție de nivelul veniturilor
lunare
În urma acestor rezultate, se poate observa că majoritatea pacienților(66,67%) au
un nivel al veniturilor lunar mai mic de 1000 de lei, lucru care este confirmat și de
literatura de specialitate ca fiind un factor de risc major al depresiei (35). Nivelul scăzut
al veniturilor poate fi corelat și cu nivelul scăzut de educație, și anume cu faptul că
numai 6,67% dintre pacienți au absolvit dintr -o instituție de invățământ superior.
Un nivel redus al veniturilor poate determina alterarea calității vieții prin prisma
numeroaselor lipsuri materiale. Pe de altă parte, nivelul financiar redus se poate asocia
și cu o adresab ilitate redusă a pacienților către serviciile medicale de specialitate, aspect
ce ar putea să potențeze tulburarea depresivă, iar în consecință, calitatea vieții.
48
Tabel VIII – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la calitatea
vieții dvs.?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de pacienți
Foarte nesatisfăcut 82.22% 37
Nesatisfăcut 15.56% 7
Moderat 0.00% 0
Satisfăcut 2.22% 1
Foarte satisfacut 0.00% 0
Total 100.00% 45
Figura 8 – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la
calitatea vieții dvs.?
La întrebarea ”În ultima lună de zile, cât de satisfăcut ați fost cu privire la
calitatea vieții dvs.?”, 82,22% dintre pacienți au răspuns cu ”foarte nesatisfăcut”,
15,56% cu ”nesatisfăcut”, în timp ce numai 2.22% au apreciat calitatea vieții ca fiind
bună.
Acest rezultat confirmă ceea ce susțin datele din literatura de specialitate, și
anume impactul negativ major al depresiei în calitatea vieții pacienților (77).
49
Tabel IX – În ultima lună de z ile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la sănătatea
dvs.?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 73.33% 33
Nesatisfăcut 20.00% 9
Moderat 0.00% 0
Satisfăcut 2.22% 1
Foarte satisfăcut 4.44% 2
Total 100.00% 45
Figura 9 – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la
sănătatea dvs.?
73,33% dintre pacienți și -au evaluat sănătatea generală din ultima lună ca fiind
foarte scăzută, 20% au evaluat -o ca fiind scăzută, iar numai 6,66 % au considerat -o bună
sau foarte bună. Acest lucru se poate datora, pe de -o parte, comorbidităților generale
asociate depresiei. Pe de altă parte, poate fi asociat cu faptul că o mare parte din
pacienții participanți la studiu sunt încadrați în categoria de vârstă peste 65 de ani,
vârsta medie a lotului fiind de 55,4 ani.
50
Tabel X – În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că vă bucurați de viață?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Deloc 75.56% 34
Puțin 15.56% 7
Moderat 4.44% 2
Foarte mult 4.44% 2
Extrem de mult 0.00% 0
Total 100.00% 45
Figura 10 – În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că vă bucurați de
viață?
Fiind întrebați cât de mult s -au bucurat de viață în ultima lună, marea majoritate
a pacienți lor examinați – 75,56% – au răspuns cu ”deloc”, iar 15,56% au răspuns cu
”puțin”. Cei care au răspuns foarte mult, sau moderat însumează 8,88%, în timp ce
niciunul dintre pacienți nu a susținut că s -au bucurat extrem de mult de viață. Acest
lucru era de aș teptat, dat fiind că pacienții sunt diagnosticați cu tulburare depresivă
majoră, iar anhedonia este un simptom predominant în această patologie, conform
studiilor de specialitate (40).
51
Tabel XI – În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că viața ar e un sens?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de pacienți
Deloc 77.78% 35
Putin 13.33% 6
Moderat 2.22% 1
Foarte mult 6.67% 3
Extrem de mult 0.00% 0
Total 100.00% 45
Figura 11 – În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că v iața are un sens?
Rezultatele studiului relevă că 77,78% dintre pacienți nu simt deloc sensul vieții,
iar 13,33% simt că viața are puțin sens. Acest procentaj reprezintă o majoritate
covârșitoare, fiind în concordanță cu datele de specialitate (40). Sentim entul că ”viața nu
are sens” poate avea ca și cauză pierderea capacității de a resimți emoțiile față de ceilalți
și apariția sentimentului de depersonalizare, care au un impact traumatic asupra stării
emoționale a pacienților (40).
52
Tabel XII –Cum ați evalu a capacitatea dvs. de concentrare din ultima
lună de zile?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Absentă 64.44% 29
Redusă 24.44% 11
Moderată 0.00% 0
Crescută 8.89% 4
Foarte crescută 2.22% 1
Total 100.00% 45
64.44%24.44%0.00%8.89%2.22%
AbsentăRedusăModeratăCrescutăFoarte crescută
Figura 12 – Cum ați evalua capacitatea dvs. de concentrare din ultima lună
de zile?
Cu privire la capacitatea de concentrare, 64,44% au susținut că nu se pot
concentra deloc iar 24,44% au afirmat că au o capacitate de concentrare redusă.
Lipsa de concentrare apare d in cauza lentorii psihomotorii prezentă în cadrul
patologiei depresive , consecințele acestui simptom pot fi reprezentate de incapacitatea
de a își îndeplini funcțiile casnice, precum și de dificultatea de a se concentra asupra
activităților zilnice (39).
53
Tabel XIII – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la
somnul dvs.?
Satisfacția legată de somn Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 73.33% 33
Nesatisfăcut 20.00% 9
Moderat 0.00% 0
Satisfăcut 4.44% 2
Foarte satis făcut 2.22% 1
Total 100.00% 45
Figura 13 – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la
somnul dvs.?
Este de remarcat faptul că 73,33% dintre subiecți sunt foarte nesatisfăcuți de
somnul lor, iar 20% s unt nesatisfăcuți.
Acest lucru confirmă datele susținute de literatura de specialitate, și anume
faptul că insomnia este un semn cardinal al depresiei (40). Aceasta se caracterizează prin
treziri multiple, în special la primele ore ale dimineții, iar stadi ile somnului profund sunt
reduse sau ineficiente (40).
54
Tabel XIV – În ultima lună de zile, care a fost nivelul sentimentului dvs. de
siguranță?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Absent 71.11% 32
Redus 20.00% 9
Moderat 2.22% 1
Crescut 6.67% 3
Foart e crescut 0.00% 0
Total 100.00% 45
Figura 14 – În ultima lună de zile, care a fost nivelul sentimentului dvs. de
siguranță?
Conform studiului realizat, numai 6,67% dintre subiecți au un sentiment crescut
de siguranță, în tim p ce 71,11% nu se simt deloc în siguranță, iar 20% au un sentiment
redus de siguranță, confirmând datele din literatura de specialitate (40). Procentul
semnificativ al respondenților care nu se simt în siguranță confirmă asocierea frecventă
a depresiei cu a nxietatea, aspect ce poate agrava simptomatologia subiectivă prezentă,
influențând semnificativ calitatea vieții .
55
Tabel XV – În ultima lună de zile, cum ați evalua nivelul dvs. de energie?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Absent 48.89% 22
Redus 24.44% 11
Moderat 6.67% 3
Crescut 20.00% 9
Foarte crescut 0.00% 0
Total 100.00% 45
Figura 15 – În ultima lună de zile, cum ați evalua nivelul dvs. de energie?
Un alt simptom important al depresiei, este nivelul scăzut de ener gie al
pacienților (39), iar acest lucru se regăsește în răspunsurile pacienților la întrebarea
legată de nivelul de energie zilnic din ultima lună de zile. 48,89% susțin că nu au deloc
energie, 24,44% susțin că au un nivel redus de energie, în timp ce cei cu energie
moderată sunt în proporție de 6,67%, iar cei ce au un nivel crescut de energie reprezintă
20% dintre pacienți.
Acest lucru are un impact negativ asupra vieții pacientului, asupra dispoziției
sale, precum și asupra relațiilor sociale și familial e. De asemnea, poate influența negativ
capacitatea de a -și îndeplini propriile obiective de viață cu repercusiuni asupra calității
vieții.
56
Tabel XVI – În ultima lună de zile, cum v -ati evalua abilitatea de a îndeplini
sarcini zilnice?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Absentă 24.44% 11
Redusă 44.44% 20
Moderată 4.44% 2
Crescută 22.22% 10
Foarte crescută 4.44% 2
Total 100.00% 45
24.44%44.44%4.44%22.22%4.44%
AbsentăRedusăModeratăCrescutăFoarte crescută
Figura 16 – În ultima lună de zile, cum v -ati evalua abilitatea de a îndeplini
sarcini zi lnice?
Raportul este în favoarea pacienților cu un deficit în capacitatea de a îndeplini
sarcini zilnice, proporția celor ce nu prezintă deloc abilitatea fiind de 24,44%, iar a celor
cu o abilitatea redusă de 44,44%, aceste două valori însumate reprezintă mai mult de
jumătate din pacienții eșantionului(68,88%).
Numărul mare de pacienți cu o scădere a capacității de a îndeplini sarcini zilnice
poate avea ca explicații posibile frecvența mare a unui nivel foarte scăzut sau absent a
energiei, precum și a capac ității de concentrare, sau chiar proporția mare a insomnei în
rândul pacienților. Un alt factor favorizant poate fi capacitatea de lucru scăzută. În mod
evident, reprezintă un factor ce influențează gradul de mulțumire în general și stima de
sine. Acest lu cru, de asemenea, afectează calitatea vieții pacienților.
57
Tabel XVII – În ultima lună de zile, cum v -ați evalua capacitatea de lucru?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Absentă 24.44% 11
Redusă 44.44% 20
Moderată 4.44% 2
Crescută 22.22% 10
Foarte crescută 4.44% 2
Total 100.00% 45
Figura 17 – În ultima lună de zile, cum v -ați evalua capacitatea de lucru?
24,44% din pacienți au declarat că nu au deloc capacitatea de lucru, iar 44,44%
că au o capacitate de lucru re dusă. Acest rezultat se poate corela cu scăderea energiei,
abilitatea scăzută de a îndeplini sarcini zilnice, sau cu lipsa capacității de concentrare.
Consecințele scăderii capacității de lucru pot fi o scădere a gradului de mulțumire și
stimă de sine, pre cum și afectarea relațiilor cu cei apropiați, iar în mod indirect,
afectarea calității vieții pacienților.
58
Tabel XVIII – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost de înfățișarea
corporală?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de pacienți
Foarte nesatis făcut 71.11% 32
Nesatisfăcut 20.00% 9
Moderat 4.44% 2
Satisfăcut 2.22% 1
Foarte satisfăcut 2.22% 1
Total 100.00% 45
Figura 18 – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost de înfățișarea
corporală?
Figura eviden țiază că 71,11% dintre subiecții evaluați sunt foarte nesatisfăcuți
de înfățișarea corporală, 20% sunt nesatisfăcuți, în timp ce un procent însumat de 8,88%
prezintă un oarecare nivel de satisfacție în această privință.
59
Tabel XIX – În ultima lună de zil e, cât de satisfăcut/ă v -ați simțit de propria
persoană?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 75.56% 34
Nesatisfăcut 22.22% 10
Moderat 0.00% 0
Satisfăcut 0.00% 0
Foarte satisfăcut 2.22% 1
Total 100.00% 45
Figura 19 – În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă v -ați simțit de propria
persoană?
Este de remarcat faptul că 75,56% dintre pacienți sunt foarte nesatisfăcuți de
propria persoană, iar 22,22% sunt nesatisfăcuți, în timp ce numai 2,22% sunt foarte
satisfăcuți. Acesta este un aspect foarte frecvent în patologia depresivă (40). Depresia se
însoțește de o percepție alterată despre sine, autoevaluare negativă, autoblamare
exagerată sau nejustificată și stimă de sine scăzută (40). Lipsa de satisfacț ie cu privire la
propria persoană se poate corela și cu satisfacția scăzută legată de înfățișarea corporală,
cu abilitatea scăzută de a îndeplini sarcini zilnice și capacitatea de lucru scăzută.
60
Tabel XX – Cât de satisfăcut/ă sunteți de relațiile interpe rsonale?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 33.33% 15
Nesatisfăcut 11.11% 5
Moderat 2.22% 1
Satisfăcut 22.22% 10
Foarte satisfăcut 31.11% 14
Total 100.00% 45
Figura 20 – Cât de satisfăcut/ă sunte ți de relațiile interpersonale?
În acest caz, 31,11% s -au declarat foarte satisfăcuți, 22,22% satisfăcuți,
însumând mai mult de jumătate din subiecți, în timp ce pacienții nesatisfăcuți reprezintă
11,11%, iar cei foarte nesatisfăcuți reprezintă 33,33%.
Acest rezultat este în contradicție cu datele din literatura de specialitate, care
susțin că patologia depresivă afectează într -o măsură mare relațiile personale, posibila
explicație fiind reprezentată de numărul redus al persoanelor participante la studiu.
61
Tabel XXI – Cât de satisfăcut/ă sunteți de susținerea din partea prietenilor?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 42.22% 19
Nesatisfăcut 6.67% 3
Moderat 0.00% 0
Satisfăcut 22.22% 10
Foarte satisfăcut 28.89% 13
Total 100.00% 45
Figura 21 – Cât de satisfăcut/ă sunteți de susținerea din partea prietenilor?
Rezultatele arată un procent de 28,89% de pacienți foarte satisfăcuți, 22,22%
sunt satisfăcuți, ceea ce însumează un procent de 50%, în timp 6 ,67% sunt nesatisfăcuți,
iar 42,22% sunt foarte nesatisfăcuți de susținerea din partea prietenilor. Aceste rezultate
se pot corela cu satisfacția legată de relațiile personale.
62
Tabel XXII – Cât de satisfăcut/ă sunteți de nivelul dvs. financiar lunar?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 44.44% 20
Nesatisfăcut 15.56% 7
Moderat 2.22% 1
Satisfăcut 22.22% 10
Foarte satisfăcut 15.56% 7
Total 100.00% 45
Figura 22 – Cât de satisfăcut/ă sunteți de nivelu l dvs. financiar lunar?
Un procent foarte mare afirmă lipsa banilor pentru activitățile zilnice, și anume
44,44% s -au declarat foarte nesatisfăcuți, iar 15,56% sunt nesatisfăcuți.
Acest rezultat are o legătură clară cu mediul de proveniență, cu ultima șco ală
absolvită, cu nivelul veniturilor lunare, dar și cu capacitatea de lucru și de a îndeplini
sarcini zilnice, parametri care sunt foarte scăzuți în acest studiu, și în patologia
depresivă descrisă în literatura de specialitate (35). Satisfacția scăzută cu privire la
nivelul financiar influențează în mod negativ calitatea vieții pacienților.
63
Tabel XXIII – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la condițiile mediului în care
locuiți?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 17.78% 8
Nesati sfăcut 22.22% 10
Moderat 4.44% 2
Satisfăcut 28.89% 13
Foarte satisfăcut 26.67% 12
Total 100.00% 45
Figura 23 – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la condițiile mediului în
care locuiți?
La întrebarea privind satisfac ția legată de conditiile mediului de trai, 28,89% s –
au declarat satisfăcuți, iar 26,67% foarte satisfăcuți. De asemenea, 22,22% sunt
nesatisfăcuți, 17,78% sunt foarte nesatisfăcuți, în timp 4,44% au spus ca nivelul de
satisfacție este unul mediu.
Aceste r ezultate pot sa fie corelate cu nivelul redus al veniturilor lunare, dar și
cu scăderea randamentului fizic al persoanelor diagnosticate cu depresie, aspect ce
determină o preocupare redusă față de activitățile zilnice.
64
Tabel XXIV – În ultima lună, c ât de frecvent ați efectuat activități în timpul liber?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Deloc 68.89% 31
Rar 11.11% 5
Moderat 4.44% 2
Frecvent 11.11% 5
Foarte frecvent 4.44% 2
Total 100.00% 45
Figura 24 – În ultima lună, c ât de frecvent ați efectuat activități în timpul
liber?
Este de remarcat faptul că 68,89% dintre pacienți au răspuns că nu au desfășurat
deloc activități în timpul liber în ultima lună, iar 11,11% au răspuns cu ”rar”.
Acest lucru poate fi corelat c u nivelul scăzut de bani, dar de asemenea, cu lipsa
energiei pacienților, și mai ales, cu faptul că aceștia nu se bucură de viață și nu
consideră că viața are sens. De asemenea, lipsa activităților în timpul liber poate afecta,
la rândul său, relația cu me mbrii familiei și cu prietenii, și poate duce la accentuarea
simptomatologiei depresive, precum și la afectarea calității vieții.
65
Tabel XXV – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la accesul la serviciile de
sănătate?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienț i
Foarte nesatisfăcut 22.22% 10
Nesatisfăcut 6.67% 3
Moderat 28.89% 13
Satisfăcut 15.56% 7
Foarte satisfăcut 26.67% 12
Total 100.00% 45
Figura 25 – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la accesul la serviciile de
sănă tate?
La această întrebare, răspunsurile sunt foarte variate. Astfel, 22,22% au răspuns
că sunt foarte nesatisfăcuți, iar 6,67% sunt nesatisfăcuți, acest lucru având ca posibilă
explicație proveniența rurală a jumătate din lotul de pacienți.
26,67% s -au declarat foarte satisfăcuți, 15,56% satisfăcuți, iar 28,29% prezintă o
satisfacție medie, ceea ce se poate explica prin disponibilitatea spitalului ”Prof. Dr.
Alexandru Obregia” către toti pacienții, indiferent de locul de proveniență.
66
Tabel XXVI – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la capacitatea dvs. de
deplasare?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Foarte nesatisfăcut 37.78% 17
Nesatisfăcut 17.78% 8
Moderat 2.22% 1
Satisfăcut 13.33% 6
Foarte satisfăcut 28.89% 13
Total 1 45
Figura 26 – Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la capacitatea dvs. de
deplasare?
Figura arată că 37,78% s -au declarat foarte nesatisfăcuți cu privire la capacitatea
de deplasare, iar 17,78% nesatisfăcuți.
Acest lucru poate avea ca expli cație posibilă componenta somatică a patologiei
depresive (dispoziția depresivă), lentoarea psihomotorie care apare ca simptom al
acestei patologii (39), precum și alte afecțiuni somatice asociate ale pacienților, având în
vedere faptul că vârsta medie est e de 55,4 ani.
67
Tabel XXVII – Cât de mult simțiți că durerea fizică vă limitează acțiunile
zilnice?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de pacienți
Deloc 22.22% 10
Puțin 31.11% 14
Moderat 6.67% 3
Mult 6.67% 3
Foarte mult 33.33% 15
Total 100.00% 45
Figura 27 – Cât de mult simțiți că durerea fizică vă limitează
acțiunile zilnice?
La această întrebare, 33,33% consideră că durerea fizică le limitează foarte mult
acțiunile zilnice, pe cand 6,67% consideră că durerea fizica ii limitea ză mult.
Acest lucru are ca explicație posibilă dispoziția depresivă, relația acesteia cu
durerea, în sensul că durerea și depresia se potențează reciproc. O altă explicație poate fi
reprezentată de afecțiunile somatice asociate ale pacienților.
68
Tabel XXVIII – Cât de mult simțiți că aveți nevoie de tratament pentru a vă
desfășura activitățile zilnice?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de pacienți
Foarte mult 37.78% 17
Mult 31.11% 14
Moderat 6.67% 3
Puțin 6.67% 3
Deloc 17.78% 8
Total 100.00% 45
Figura 28 – Cât de mult simțiți că aveți nevoie de tratament pentru a vă
desfășura activitățile zilnice?
Se observă că 37,78% dintre subiecți au afirmat că au foarte mare nevoie de
tratament, iar 31,11% au afirmat că au o nevoie mare de tratament.
Explicația poate reprezentată de simptomatologia patologiei depresive și
afecțiunile somatice asociate ale pacientului, precum și faptul că pacienții își
conștientizează boala. 6,67% consideră că au nevoie în mică măsură, respectiv într -o
măsură moderată de tratament, iar 17,78% consideră că nu au nevoie deloc de tratament
pentru a își desfășura activitățile zilnice.
69
Tabel XXIX – În ultima lună de zile, cât de frecvent ați avut sentimente negative
precum tristețe, disperare, anxietate, depre sie?
Răspuns Frecvența(%) Nr. de Pacienți
Mereu 80.00% 36
Des 15.56% 7
Moderat 2.22% 1
Rar 2.22% 1
Niciodată 0.00% 0
Total 100.00% 45
Tabel 29 – În ultima lună de zile, cât de frecvent ați avut sentimente
negative pre cum tristețe, disperare, anxietate, depresie?
80% dintre pacienți susțin că au prezentat mereu sentimente negative precum
tristețe, disperare, anxietate sau depresie în decursul ultimei luni de zile, iar 15,56%
susțin că au prezentat aceste sentimente des.
Acest lucru este în concordanță cu informațiile prezente în literatura de
specialitate, care susțin că pacienții dezvoltă triada negativă(o evaluare negativă a
sinelui, a lumii, a viitorului), niște tipare de gândire negativă care se exprimă prin stimă
de sine scăzută, autoînvinuire exagerată sau nejustificată, neajutorare, pesimism, lipsa
speranței, astfel că pacientul ajunge să vadă totul într -o lumină negativă (40).
70
4.4 Discuții
Depresia a devenit o problemă globală de sănătate, urmările acestei tul burări
fiind de ordin fizic, psihologic, mental și social. Studiile au demonstrat că pacienții cu
tulburare depresivă majoră prezintă o scădere semnificativă a calității vieții. Studiile
analitice arată că severitatea simptomelor depresive a fost asociată puternic cu o calitate
a vieții scazută, legată de starea de sănătate (77). Alte studii demonstrează afectări
substanțiale ale calității vieții la indivizii cu o gamă largă de tulburări depresive și de
anxietate (77), iar alte studii au găsit că gradul de di zabilitate este corelat cu severitatea
depresiei la pacienții cu tulburare depresivă majoră (77).
Totuși, în ciuda prevalenței crescute a tulburării depresive majore în cadrul
populației generale, clinicienii nu obișnuiesc să evalueze funcționalitatea gene rală într -o
manieră sistematică înaintea stabilirii unui astfel de diagnostic. Afectarea calității vieții
reprezintă o problemă semnificativă pentru pacienții cu tulburare depresivă majoră.
Managementul depresiei este extrem de important pentru îmbunătățir ea calității vieții,
precum și a suferințelor (77).
În prezentul studiu, se evidențiază concret afectarea calității vieții la un lot de
pacienți diagnosticați cu depresie. Astfel, din cei 45 de pacienți examinați, 82,22% se
declară foarte nesatisfăcuți cu p rivire la calitatea vieții din ultima lună, 15, 56% se
consideră nesatisfăcuți, în timp ce numai 2,22% consideră că au o calitate a vieții bună.
Acest lucru ne arată faptul că aproape toți pacienții cu tulburare depresivă majoră își
apreciază negativ calit atea vieții, si de asemenea demonstrează impactul depresiei în
alterarea calității vieții.
73,33% dintre pacienți și -au evaluat sănătatea generală din ultima lună ca fiind
foarte scăzută, 20% au evaluat -o ca fiind scăzută, iar numai 6,66% au considerat -o bună
sau foarte bună. Acest lucru se poate datora, pe de -o parte, comorbidităților generale
asociate depresiei. Pe de altă parte, poate fi asociat cu faptul că o mare parte din
pacienții participanți la studiu sunt încadrați în categoria de vârstă peste 65 de ani,
vârsta medie a lotului fiind de 55,4 ani.
Fiind întrebați cât de mult se bucură de viață, marea majoritate a pacienților
examinați – 75,56% – au răspuns cu ”deloc, iar 15,56% au răspuns cu ”puțin”. Cei care
au răspuns foarte mult, sau moderat însum ează 8,88%, în timp ce niciunul dintre
71
pacienți nu a susținut că se bucură extrem de mult de viață. Acest lucru era de așteptat,
dat fiind că pacienții sunt diagnosticați cu tulburare depresivă majoră, iar anhedonia este
un simptom predominant în această p atologie, conform studiilor de specialitate (40).
În aceeași ordine de idei, la întrebarea ”simțiți ca viața are un sens?” 77,78%
dintre pacienți au declarat că nu simt deloc sensul vieții, iar 13,33% că viața are puțin
sens. Acest procentaj reprezintă o ma joritate, fiind în concordanță cu datele de
specialitate (40). Acest sentiment, că ”viața nu are sens” poate avea ca și cauză pierderea
emoțiilor față de ceilalți și apariția sentimentului de depersonalizare, care au un impact
traumatic asupra stării emoțio nale a pacienților (40).
Cu privire la capacitatea de concentrare, 64,44% au susținut că nu au deloc
capacitate de concentrare iar 24,44% au afirmat că au o capacitate de concentrare
redusă. Însumarea acestor două valori reprezintă o mare majoritate a pacie nților, și
evidențiază frecvența foarte crescută a acestui simptom important al depresiei, mai exact
lipsa capacității de concentrare. Acest simptom apare din cauza lentorii psihomotorii
prezentă în cadrul patologiei depresive. Consecințele pot fi incapaci tatea de a își
îndeplini funcțiile casnice sau dificultatea de a se concentra asupra activităților
zilnice (39). Acest simptom afectează în mod direct și indirect(prin pierderea abilității de
își îndeplini funcțiile casnice, precum și scăderea capacității d e lucru, iar în final
scăderea percepției despre sine) calitatea vieții pacienților.
Cu privire la un alt simptom important al patologiei depresive,
majoritatea(73,33%) dintre subiecți sunt foarte nesatisfăcuți de somnul lor, iar 20% sunt
nesatisfăcuți. Ac est lucru confirmă datele susținute de literatura de specialitate, și
anume faptul că insomnia este un simptom cardinal al depresiei (40). Aceasta se
caracterizează prin treziri multiple, în special la primele ore ale dimineții, iar stadiile
somnului profun d sunt reduse sau ineficiente (40).
În cadrul studiului realizat, numai 6,67% dintre subiecți prezintă un sentiment
crescut de siguranță, în timp ce 71,11% nu se simt deloc în siguranță, iar 20% simt o
siguranță redusă, confirmând datele din literatura de s pecialitate (40). Procentul
semnificativ al respondenților care nu se simt în siguranță confirmă asocierea frecventă
a depresiei cu anxietatea, aspect ce poate agrava simptomatologia subiectivă prezentă,
influențând semnificativ calitatea vieții .
72
Un alt fac tor ce ar putea contribui la afectarea funcționalității este nivelul scăzut
de energie al pacienților (39), iar la întrebarea legată de nivelul de energie din decursul
ultimei luni, aproape jumătate dintre pacienți susțin că nu au deloc energie, iar un sfer t
susțin că au un nivel redus de energie. Cei cu energie moderată sunt în proporție de
6,67%, iar cei ce au un nivel crescut reprezintă 20% dintre pacienți. Acest lucru are un
impact negativ asupra vieții pacientului, asupra dispoziției sale, precum și asu pra
relațiilor sociale și familiale. De asemenea, poate influența negativ capacitatea de a -și
îndeplini propriile obiective de viață cu repercusiuni asupra calității vieții.
Cu privire la capacitatea de a îndeplini sarcini zilnice, un sfert dintre pacienți
susțin că nu au deloc această abilitate, iar a celor ce prezintă abilitatea dar la un nivel
redus este de 44,44%. Aceste două valori însumate reprezintă mai mult de jumătate din
pacienții eșantionului(68,88%). Pacienții cu o abilitate foarte crescută de a îndeplini
sarcini zilnice sunt în procent de 4,44%, și cei cu nivel moderat, iar cei ce prezintă o
capacitate crescută reprezintă 22,22%. Numărul mare de pacienți cu o scădere a
capacității de a îndeplini sarcini zilnice poate avea ca explicații posibile frecvența mare
a unui nivel foarte scăzut sau absent a energiei, precum și a capacității de concentrare,
sau chiar proporția mare a insomnei în rândul pacienților. Un alt factor favorizant poate
fi capacitatea de lucru scăzută. În mod evident, reprezintă u n factor ce influențează
gradul de mulțumire în general și stima de sine. Acest lucru, de asemenea, afectează
calitatea vieții pacienților.
Un sfert din pacienți au declarat că le lipsește capacitatea de a lucra, iar 44,44%
prezintă o capacitate de lucru s căzută. Acest rezultat se poate corela cu scăderea
energiei, abilitatea scăzută de a îndeplini sarcini zilnice, sau cu lipsa capacității de
concentrare. Consecințele scăderii capacității de lucru pot fi o scădere a gradului de
mulțumire și stimă de sine, p recum și afectarea relațiilor cu cei apropiați, iar în mod
indirect, afectarea calității vieții pacienților.
Cu privire la înfățișarea corporală și la satisfacția legată de propria persoană,
studiul evidențiază că aproape 3/4 dintre subiecții evaluați nu s unt deloc satisfăcuți.
Acesta este un simptom foarte frecvent în patologia depresivă (40), și se caracterizează
printr -o perceptie despre sine alterată, autoevaluare negativă, autoblamare exagerată sau
nejustificată și stimă de sine scăzută (40). Lipsa de sa tisfacție cu privire la propria
73
persoană se poate corela și cu satisfacția scăzută legată de înfățișarea corporală, cu
abilitatea scăzută de a îndeplini sarcini zilnice și capacitatea de lucru scăzută.
În privința satisfacției legate de relațiile personale , 31,11% s -au declarat foarte
satisfăcuți, 22,22% satisfăcuți, însumând mai mult de jumătate din subiecți, în timp ce
pacienții nesatisfăcuți reprezintă 11,11%, iar cei foarte nesatisfăcuți reprezintă 33,33%.
Acest rezultat este în contradicție cu datele d in literatura de specialitate, care susțin că
patologia depresivă afectează într -o măsură mare relațiile personale, posibila explicație
fiind numărul redus al pacienților participanți la studiu. Totuși, la pacienții care s -au
declarat nesatisfăcuți, acest lucru poate avea ca și cauză, pe lângă tulburarea depresivă
în sine, și scăderea capacității de lucru, lipsa abilității de a efectua sarcini zilnice,
percepția alterată despre sine și despre cei din jur.
Un procent foarte mare de pacienți afirmă lipsa ban ilor pentru activitățile zilnice,
și cu privire la nivelul financiar lunar 44,44% se simt foarte nesatisfăcuți, iar 15,56%
sunt nesatisfăcuți. Acest rezultat are o legătură clară cu mediul de proveniență, cu
ultima școală absolvită, cu nivelul veniturilor lunare, dar și cu capacitatea de lucru și de
a îndeplini sarcini zilnice, parametri care sunt foarte scăzuți în acest studiu, și în
patologia depresivă descrisă în literatura de specialitate (35). Nivelul financiar scăzut
afectează, la rândul lui, calitatea vieții pacienților, prin scăderea accesului la serviciile
de sănătate, scăderea percepției despre sine, și afectarea relațiilor interpersonale.
La întrebarea ”Cât de frecvent ați desfășurat activități în timpul liber, în ultima
lună?”, majoritatea pacienț ilor au răspuns că nu au desfășurat deloc sau au desfășurat rar
asemenea activități. Acest lucru poate fi corelat cu nivelul scăzut financiar, dar de
asemenea, cu lipsa energiei pacienților, și mai ales, cu faptul că aceștia nu se bucură de
viață și nu con sideră că viața are sens. În plus, lipsa activităților în timpul liber poate
afecta, la rândul său, relația cu membrii familiei și cu prietenii, și poate duce la
accentuarea simptomatologiei depresive. Ar mai putea fi legată și de mediul de
proveniență pre ponderent rural care scade accesul la anumite modalități de petrecere a
timpului liber. La pacienții singuri sau necăsătoriți, ar putea fi o consecință a acestui
lucru, prin absența unui partener.
La întrebarea legată de satisfacția cu privire la accesul l a serviciile de sănătate,
răspunsurile sunt foarte variate. Astfel, 22,22% au răspuns că sunt foarte nesatisfăcuți,
74
iar 6,67% sunt nesatisfăcuți, acest lucru având ca posibilă explicație proveniența rurală a
jumătate din lotul de pacienți. 26,67% s -au decl arat foarte satisfăcuți, 15,56%
satisfăcuți, iar 28,29% prezintă o satisfacție medie, ceea ce se poate explica prin
disponibilitatea spitalului ”Prof. Dr. Alexandru Obregia” către toti pacienții, indiferent
de locul de proveniență.
37,78% s -au declarat foa rte nesatisfăcuți cu privire la capacitatea de deplasare,
iar 17,78% nesatisfăcuți. Acest lucru poate avea ca explicație posibilă componenta
somatică a patologiei depresive(dispoziția depresivă), lentoarea psihomorie care apare
ca simptom al acestei patolo gii(39), precum și alte afecțiuni somatice asociate ale
pacienților, având în vedere faptul că vârsta medie este de 55,4 ani.
Cu privire la gradul în care durerea fizică le limitează acțiunile zilnice, 33,33%
consideră că foarte mult, iar 6,67% consideră că îi limitează mult. Acest lucru are ca
explicație dispoziția depresivă de care suferă pacientul , relația acesteia cu durerea,
având în vedere că durerea și depresia se potențează reciproc, precum și afecțiunile
somatice de care suferă pacientul.
Se obse rvă că mai mult de jumătate dintre pacienți resimt foarte mult nevoia de
tratament. Explicația poate fi reprezentată de simptomatologia patologiei depresive și de
afecțiunile somatice asociate ale pacientului, precum și faptul că pacienții își
conștientize ază boala(dovada fiind prezentarea într -un mediu de specialitate și
solicitarea ajutorului medicilor specialiști). Acest lucru îmbunătățește prognosticul
pacientului, având ca și consecință creșterea perioadei de remisiune dintre episoadele
depresive.
O do vadă clară a impactului negativ al depresiei asupra calității vieții și
funcționalității pacienților este reprezentată de faptul că 80% dintre pacienții examinați
susțin că au prezentat mereu sentimente negative precum tristețe, disperare, anxietate
sau de presie pe parcursul ultimei luni(prin urmare, și pe perioada ultimului episod
depresiv), iar 15,56% susțin că au prezentat aceste sentimente frecvent. Acest lucru este
în concordanță cu informațiile prezente în literatura de specialitate, care susțin că
pacienții dezvoltă triada negativă(o evaluare negativă a sinelui, a lumii, a viitorului),
niste tipare de gândire negativă care se exprimă prin stimă de sine scăzută, autoînvinuire
exagerată sau nejustificată, neajutorare, pesimism, lipsa speranței, astfel c ă pacientul
75
ajunge să vadă totul intr -o lumină negativă (40). Aceste sentimente negative cresc
impactul tulburării depresive asupra pacienților în cauză, accentuând tot mai mult
simptomatologia și îngreunând depășirea bolii de către pacient.
Acest studiu co nfirmă din toate punctele de vedere alterarea calității vieții
pacienților cu depresie. Totodată, este evidențiată necesitatea abordării de către medicii
psihiatri, pe lângă simptomatologia clasică, și a impactului acestei patologii asupra
tuturor aspectel or vieții pacienților, precum și a etiologiei multifactoriale ce a dus la
declanșarea acesteia.
76
4. 5 Concluzii
Cu privire la repartiția lotului pe sexe, majoritatatea pacienților sunt de sex feminin,
ceea ce era de așteptat, având în ved ere prevalența citată în literatura de specialitate
Vârsta medie a lotului de pacienți examinați este de 55,4 ani
Deși spitalul este situat în mediul urban, raportul de proveniență între mediul rural și
urban este aproape egal – o posibilă explicație este faptul că spitalul este cel mai mare
din România, precum și faptul că acesta acceptă pacienți spre internare indiferent de
proveniență sau domiciliu
2/3 dintre pacienți locuiesc împreună cu un membru al familiei, iar mai mult de
jumătate dintre pacienți su nt căsătoriți
În funcție de nivelul de educație, rezultatul arată un nivel redus la marea majoritatea a
pacienților
Distribuția lotului în funcție de venitul lunar relevă un nivel foarte scăzut la mai mult de
2/3 dintre pacienți
Aproape toți pacienții se d eclară nemulțumiți de sănătatea generală, factorii cauzali fiind
atât patologia depresivă, cât și patologia ascoiată la fiecare dintre aceștia
Majoritatea pacienților evaluați susțin că nu se bucură deloc de viață și nu consideră că
viața are un sens
Aproa pe toți pacienții suferă de deficit major de concentrare, insomnii, cu impact major
asupra funcționării și calității vieții
Marea majoritate a pacienților susțin că nu se simt în siguranță și prezintă mereu
sentimente negative în cursul episodului depresiv , iar acest lucru le afectează
prognosticul
¾ din pacienți suferă de lipsa energiei și sunt nesatisfacuți cu privire la capacitatea de
lucru și la capacitatea de a își îndeplini sarcinile zilnice, cu repercusiuni asupra
funcționării și relației cu apropiaț ii
Aproape toți pacienții sunt nesatisfăcuți referitor la înfățișare și la propria persoană,
acest lucru fiind în interdependență cu celelalte simptome ale patologiei depresive
Cu privire la relațiile personale și la susținerea din partea prietenilor, rapo rtul de
satisfacție este de 50%, nefiind în concordanță cu literatura de specialitate
77
80% dintre pacienți nu desfășoară activități în timpul liber, iar acest lucru este cauzat de
patologia depresivă și de proveniența din mediul rural, precum și nivelul soc ioeconomic
scăzut
¾ din subiecți consideră că au nevoie de tratament, ceea ce reprezintă un prognostic și o
evoluție bune, precum și o perioadă de remisiune mare.
Majoritatea pacienților își apreciază calitatea vieții negativ, ceea ce reprezintă
poate cel mai important aspect în evaluarea acestui parametru. Calitatea vieții
pacienților cu tulburare depresivă majoră este influențată de toți factorii enumerați mai
sus.
78
Concluzii finale
Depresia reprezintă o patologie cu o p revalență în creștere. Pacienții care au
participat la prezentul studiu prezintă o deteriorare semnificativă a calității vieții, deși
gradul de disfuncție este diferit în funcție de individ. Simptomele specifice
diagnosticului de tulburare depresivă majoră au explicat doar o proporție a variațiilor cu
privire la calitatea vieții. Percepția individuală asupra calității vieții este un factor
suplimentar care ar trebui să facă parte dintr -o evaluare completă.
Deși semnele și simptomele resimțite de pacienți sunt caracteristici definitorii
ale diagnosticelor psihiatrice, evaluarea ar trebui să cuprindă și aspecte mai specifice,
precum funcția și calitatea vieții. Un tratament de succes al unei afecțiuni psihiatrice
trebuie să ofere mai mult decât ameliorarea s emnelor și simptomelor, și să se axeze și
asupra consecințelor acestora asupra vieții pacienților. Astfel, evaluarea serioasă a
calității vieții pentru pacienții psihiatrici și impactul intervențiilor terapeutice asupra
calității vieții devin instrumente i mportante în domeniul psihiatriei.
Calitatea vieții a fost definită în numeroase moduri, existând multe metode
pentru evaluarea acesteia. Majoritatea definițiilor mentionează că evaluarea calității
vieții trebuie să ia în considerare părerile subiective a le pacienților fată de
circumstanțele lor de viață. Acestea includ percepția despre relațiile sociale, sănătatea
fizica, capacitatea de lucru și activitățile zilnice, statusul socio -economic și un sentiment
general de stare de bine. Măsurile de calitate a vieții apreciază plăcerea și satisfacția de
a trai asociate cu diverse activități.
Înțelegerea relației dintre disfuncția calității vieții și aspectele clinice specifice
ale tulburării afective poate sugera direcții noi de a îmbunătăți intervențiile terape utice
și ar putea facilita utilizarea adecvată a unor resurse ale serviciilor de sănătate. Astfel,
intervine nevoia de a examina contribuția relativă a factorilor specifici
bolilor (severitatea simptomelor, comorbiditatea psihiatrică și durata bolii) și a f actorilor
demografici asupra calității vieții in tulburarea depresivă majoră.
Pacienții care suferă de depresie severă se asociază cu o slabă calitate a vieții și
cu o scădere a funcționalității. Totuși, se recomandă reproducerea rezultatelor generate
de a cest studiu în cadrul unor loturi mai mari și multiculturale. Rezultatele sugerează
nevoia de a lua în considerare nu numai severitatea bazată pe simptome, ci și
79
deteriorarea funcțională și măsurarea nivelurilor de calitate a vieții pentru evaluarea și
tratamentul pacienților depresivi.
80
BIBLIOGRAFIE
(1) Fombonne E. (1999) – True trends in affective disorders. 115 –39
(2) Fombonne E. (1998) – The epidemiology of child and adolescent depression
psychiatric disorders: recent de velopments and issues. 7:161 –6
(3) Jerald K. – Essentials of psychiatry. Mood disorders: Depression 533 -554
(4) Baldwin D., Birtwistle J. (2002) – An atlass of depression. 7 -28
(5) Harkness KL and Monroe SM (2002) – Childhood adversity and the endogenous
versus nonendogenous distinction in women with major depression. 159, 387 –393.
(6) – American Psychiatric Association (1994) Diagnostic and Statistical Manual of
Mental Disorders
(7) Depression Guideline Panel (1993). Depression in Primary Care: Vol. 1. De tection
and Diagnosis, Clinical Practice Guideline
(8) Kelsoe JR (2000) – Mood disorders: Genetics, in Kaplan and Sadock’s
Comprehensive
Textbook of Psychiatry. 1308 –1318.
(9) Kendler KS (1998) – Major depression and the environment: a psychiatric genetic
perspective. Pharmacopsychiatry 31, 5 –9.
(10) Dubovsky SL and Buzan R (1999) – Mood disorders. pp. 479 –565.
(11) Charleton BG (1997) – Natural kinds, natural history and the clinician researcher.
90, 707 –709.
(12) Souery D, Lipp O, Matieu B, Mendlewicz J. (1997) – Advances in the genetics of
depression. 297 –309
(13) Mann JJ (1999) – Role of serotonergic system in the pathogenesis of major
depression and suicidal behavior. Neuropsychopharmacology 21, 99S –105S.
(14) Sampson SM (2001) – Treating depression wi th selective serotonin reuptake
inhibitors: a practical approach. 76, 739 –744.
(15) Leonard BE (1994) – Effects of antidepressants on specific neurotransmitters: are
such effects relevant to the therapeutic action?. 379 –404.
(16) Berman R, Krystal J and Ch arney D (1996) Mechanism of action of
antidepressants: Monoamine hypotheses and beyond, in Biology of Schizophrenia and
Affective Disease. 295 –368.
(17) Kapur S and Mann JJ (1992) Role of the dopaminergic system in depression. 32,
1–17.
81
(18) Jimerson DC (1 987) – Role of dopamine mechanisms in affective disorders, in
Psychopharmacology: The Third Generation of Progress. 505 –511.
(19) Nemeroff CB, Musselman DL, Nathan KI et al. (1997) – Pathophysiological basis
of psychiatric disorders: Focus on mood disorder s and schizophrenia, in Psychiatry.
258–311.
(20) Enna SJ, Karbon EW and Duman RS (1986) – GABA -B agonist and imipramine –
induced modifi cations in rat brain beta -adrenergic receptor binding and function, in
GABA and Mood Disorders: Experimental and Clinica l Research. 23 –49.
(21) Thase ME (2000) – Mood disorders: neurobiology, in Kaplan & Sadock’s
Comprehensive Textbook of Psychiatry. 1318 –1328.
(22) Dilsaver SC and Coffman JA (1989) – Cholinergic hypothesis of depression: A
reappraisal. 9, 173 –179.
(23) Brown SL, Steinberg RL and van Praag HM (1994) – The pathogenesis of
depression: reconsideration of neurotransmitter data, in Handbook of Depression and
Anxiety. 317 –347.
(24) Lopez JF, Chalmers DT, Little KY et al. (1998) – Regulation of serotonin1A,
glucoco rticoid, and mineralocorticoid receptor in rat and human hippocampus:
implications for the neurobiology of depression. 43, 547 –573.
(25) Sher L (2000a) – Psychiatric diagnoses and inconsistent results of association
studies in behavioral genetics. 54, 207 –209.
(26) Krawiec L, Garcia Argiz CA, Gomez CJ, et al. (1969) – Hormonal regulation of
brain development
(27) Duman RS, Malberg J, Nakagawa S, et al. (2000) – Neuronal plasticity and survival
in mood disorders. 48, 732 –739.
(28) Baby S, Nguyen M, Tran D, e t al. (1999) – Substance P antagonists: The next
breakthrough in treating depression? 24, 461 –469.
(29) Krane & Sadock’s – Comprehensive Textbook of Psychiatry 7th ed, Mood
Disorders 14, 2693 -2711
(30) Hirschfeld RMA, Klerman GL. – Personality attributes a nd affective disorders.
136:67, 1979.
(31) Hollingshead AB, Redlich FC. (1958) – Social Class and Mental Illness.
(32) Kendler KS, Prescott CA (1999) – A population -based twin study of lifetime major
depression in men and women. 56:39
82
(33) Somervell PD, L eaf PJ, Weissman MM, Blazer DG, Bruce ML (1989) – The
prevalence of major depression in black and white adults in five United States
communities. 130:725
(34) Kendler KS, Gardner CO, Prescott CA (1999) – Clinical characteristics of major
depression that pre dict risk of depression in relatives. 56:322
(35) Blazer DG, George LK, Landerman R. (1985) – Psychiatric disorders: A
rural/urban comparison. 42:651
(36) Akiskal HS, Puzantian VR (1979) – Psychotic forms of depression and mania.
2:419
(37) Davidson JR, Mi ller RD, Turnbull CD, Sullivan JL (1982) – Atypical depression.
39:527
(38) Reynolds CF, Hoch CC, Kupfer DJ, Buysse DJ. (1988) – Bedside differentiation of
depressive pseudodementia from dementia. 145:1099
(39) Widlocher DJ (1983) – Psychomotor retardation: Clinical, theoretical, and
psychometric aspects. 6:27
(40) Kaplan &Sadocks – Comprehensive Textbook of psychiatry 7th Ed, Mood
disorders, 2779 -2848
(41) Katschnig H. (1983) -Methods for measuring social adjustment. In Methodology in
Evaluation of Psychiat ric Treatment. 205±218
(42) Katschnig H. (1997) – How useful is the concept of quality of life in psychiatry? In
Quality of Life in Mental Disorders. 3±16
(43) Angermeyer M.C., Kilian R. (1997) – Theoretical models of quality of life for
mental disorders. In Quality of Life in Mental Disorders. 19±30
(44) Becker M., Diamond R., Sainfort F. (1993) – A new patient focused index for
measuring quality of life in persons with severe and persistent mental illness. Qual. Life
Res., 2: 239±251.
(45) Leff J. (1997) – Whose life is it anyway? Quality of life for long -stay patients
discharged from psychiatric hospital. In Quality of Life in Mental Disorders. 241±252
(46) Calman K.C. (1984) – Quality of life in cancer patients. 10: 124±127.
(47) Romney D.M., Evans D.R. (1996) – Toward a general model of health -related
quality of life. 5: 235±241.
(48) Lehman A.F. (1997) – Instruments for measuring quality of life in mental ill –
nesses. In Quality of Life in Mental Disorders. 79±94.
83
(49) Barry M.M., Crosby C., Bogg J. (1 993) – Methodological issues in evaluating
the quality of life of long -stay psychiatric patients. 2: 43±56.
(50) Bradburn N.M. (1969) – The Structure of Psychological Well -Being.
(51) Kaplan R., Bush J., Berry C. (1976) – Health status: types of validity and the index
of well -being. 11: 478±507.
(52) DuPuy H. (1984). – The Psychological General Well -Being Index. In Assessment of
Quality of Life in Clinical Trials of Cardiovascular Therapies. 170±183
(53) Bergner M., Bobbit R.A., Canter W.B., Gilson B.S. (1 981) – The Sickness Impact
Profile: development and final revision of a health status measure. 19: 787±805.
(54) Hunt S.M., McEwen J. (1980) – The development of a subjective health indicator.
2: 231±246.
(55) Ware J.E., Sherbourne C.D. (1992) – The MOS 36 ±Item Short -Form Health Survey
(SF-36). 30: 473±483.
(56) Ringdal G .I., Ringdal K. (1993) – Testing the EORTC Quality of Life Question –
naire on cancer patients with heterogeneous diagnoses. Qual. Life Res., 2:
129±140.
(57) Katschnig H., Simhandl C., Seri m M., Subasi B.(1996) – Depression -specific
quality of life scales are flawed. Presented at the American Psychiatric Association
Annual Meeting, New Y ork, May4±9.
(58) Schwarz N., Clore G .L. (1983) – Mood, misattribution, and judgements of well –
being: inf ormative and directive functions of affective states. 45: 513±523.
(59) Morgado A., Smith M., Lecrubier Y ., Widlocher D. (1991) – Depressed subjects
unwittingly overreport poor social adjustment which they reappraise when
recovered. 179: 614±619.
(60) Sainfort F., Becker M., Diamond R. (1996) – Judgements of quality of life of
individuals with severe mental disorders. 153: 497±502.
(61) Barry M.M., Crosby C. (1996) – Quality of life as an evaluative measure in
assessing the impact of community care on peop le with long -term psychiatric
disorders. 168: 210±216.
(62) Monroe S.M., Steiner S.S. (1986) – Social support and psychopathology: inter –
relations with preexisting disorders, stress, and personality . 95: 29±39.
(63) Katschnig H. (2000) – Schizophrenia and quality of life. 102: 33±37.
84
(64) Rosenfield S. (1997) – Labeling mental illness: the effect of received services and
perceived stigma on life satisfaction. 62: 660±672.
(65) Barham P., Hayward R. (1991) – From the Mental Patient to the Person. Routledge,
London.
(66) Link B.G., Cullen F.T., Struening E., Shrout P.E., Dohrenwend B.P. (1989) – A
modified labeling theory approach to mental disorders: an empirical assessment. 54:
400±423.
(67) Chard J.A., Lilford R. J., Court B.V . (1997) – Qualitative medical sociology: what
are its crowning achievements? 90: 604±609.
(68) Baker F., Intagliata J. (1982) – Quality of life in the evaluation of community
support systems. 5: 69±79.
(69) Bigelow D.A., Brodsky G ., Stewart L., Olson M.M. (1982) – The concept and
measu rement of quality of life as a dependent variable in evaluation of mental
health services. 345±366
(70) Newmann, J. (1986) – Gender, life strains, and depression. Journal of Health And
Social Behavior, 27, 161 -178
(71) Robertson, J., &Simons; R.(1989) – Family factors, self esteem and adolescent
depression. Journal of marriage and the family, 51, 125 -138
(72) Kennedy, G., Kelman, H., &Thomas, C.(1990) – The emergence of depressive
symptoms in late life: the importance of declining health and increasing disa bility. 15,
93-104
(73) Dean, A., Kolody, B., &wood, P. (1990) – Effects of social support from various
sources on depression in elderly persons. Journal of health and social behavior, 31, 148 –
161
(74) Benson, D., &Ritter, C. (1990) – Belief in a just worl d, job loss, and depression. 23,
49-63
(75) Rosenberg, S., Peterson, R., &hayes, J: (1987) – Coping behaviors among
depressed and nondepressed medical inpatients. 31, 653 -658
(76) Turner, R., &Noh, S. (1988) – Physical dissability and depression: a l ongitu dinal
analysis. 29, 23 -37
(77) Ranganathan, L., &Swaminathan, S.(2014): Evaluation of quality of life
impairment in depressive patients
85
ANEXE
CHESTIONAR I
1. Vârsta: …..
2. Sex: M □ F □
3. Mediul de proveniență : U □ R □
4. Locuiț i: singur □ cu cineva □
5. Ultima școală absolvită :
□ școala generală □ liceul □ facultate □ masterat □ doctorat □ alt
răspuns:………..
Motivele internă rii:
Antecedente heredocolaterale:
Antecedente personale fiziologice:
Antecedente personale patologice:
Diagnostic :
Primul diagnostic de de presie (an) :
Numar internari :
total –
in ultimul an –
Medicatia pentru depresie :
Medicatie boli asociate:
86
6. Ocupaț ia: …………………………………………… ….
7. Statut marital: căsătorit □ necăsătorit □ divorțat □ vă duv □ singur □ cu parterner
marital □
8. Nivel al veniturilor : <1000 □ 1001 -1500 □ >1500 □
CHESTIONAR II
1. În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la calitatea vieții
dvs.?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
2. În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la sănătatea dvs.?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
3. În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că vă bucurați de viață?
extrem de mult foarte mult moderat puțin deloc
4. În ultima lună de zile, cât de mult ați simțit că viața are un sens?
extrem de mult foarte mult moderat puțin deloc
5. Cum ați evalua capacitatea dvs. de concentrare din ultima lună de zile?
foarte crescută crescută moderată redusă absentă
6. În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost cu privire la somnul dvs.?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
7. În ultima lună de zile, care a fost nivelul sentimentului dvs. de siguranță?
foarte crescut crescut moderat redus absent
8. În ultima lună de zile, cum ați evalua nivelul dvs. de energie?
foarte crescut crescut moderat redus absent
9. În ultima lună de zile, cum v -ați evalua abilitatea de a îndeplini sarcini zilnice?
87
foarte crescută crescută moderată redusă absentă
10. În ultima lună de zile, cum v -ați evalua capacitatea de lucru?
foarte crescută crescută moderată redusă absentă
11. În ultima lună de zile, cât de satisfăcut/ă ați fost de înfățișarea corporală?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
12. În ultima lună de zile, cât de satisfă cut/ă v -ați simțit de propria persoană?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
13. Cât de satisfăcut/ă sunteți de relațiile interpersonale?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
14. Cât de satisfăcut/ă sunteți de susținerea din partea prietenilor?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
15. Cât de satisfăcut/ă sunteți de nivelul dvs. financiar lunar?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
16. Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la condițiile mediului în care locuiți?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
17. În ultima lună, c ât de frecvent ați efectuat activități în timpul liber?
foarte frecvent frecvent moderat rar deloc
18. Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privire la accesul la serviciile de sănătate?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
19. Cât de satisfăcut/ă sunteți cu privir e la capacitatea dvs. de deplasare?
foarte satisfăcut satisfăcut moderat nesatisăcut foarte nesatisfăcut
20. Cât de mult simțiți că durerea fizică vă limitează acțiunile zilnice?
foarte mult mult moderat puțin deloc
88
21. Cât de mult simțiț i că aveți nevoie de tratament pentru a vă desfășura
activitățile
zilnice?
foarte mult mult moderat puțin deloc
22. În ultima lună de zile, cât de frecvent ați avut sentimente negative precum
tristețe, disperare, anxietate, depresie?
mereu frecvent moderat rar
niciodată
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Licenta Iurcu Cristina(final) [618884] (ID: 618884)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.