Biochimia Nutriției Vitamin ele E [618847]

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 1 VITAMINELE E
Vitamina E mai este denumită și tocoferol (tocos – descendență, pherein -porter , ol-alcool), nume
care i -a fost dat după descoperirea rolului pe care aceasta îl are în reproducere. În 1920 s -a observat că
hrănirea șoarecilor albi cu lapte acri t, determină încetarea reproducerii.
Vitamina E este recunoscută ca fiind esențială pentru sănătatea umană, dar rămân întrebări
fundamentale. În cuvintele lui Eduardo Cardenas [1]: "Acesta este un moment foarte interesant în
cercetarea vitami nei E, totuși, este evident că suntem departe de a lua decizia finală privind beneficiul vs
riscul pentru utilizarea potențială de vitamină E în domeniul sănătății umane". Această lipsă de înțelegere
este datorată imensei complexități a metabolismului vita minei E. În ci uda multor decenii de cercetare
privind vitamina E, multe procese relevante rămân încurcate.
În 1922 Evans și Bishop au fost primii care au descris importanța vitaminei E în reproducerea la
șobolani și caracterizarea tocoferolilor (TOH) și to cotrienolilor (T3) inclusiv formelor vitaminice α, β, γ –
și δ- [2].
Normele privind nomenclatura tocoferolilor au fost stabilite de IUPAC în 1969. În prezent se
consideră că vitaminele E posedă un rol ubiquitar.
1. Structura și proprietățile tocoferolilor
11..11. Structura t ocoferolilor
Vitamina E este un termen generic utilizat pentru a desemna un ansamblu de tocoferoli și de
tocotrienoli naturali. Structura de bază a tocoferolilor o constituie tocolul . Este un ciclu cromanol
(hidroxicroman, dihidro -benzopiran) care poate fi mono -, di-, sau trimetilat și hidroxilat ( Tabelul 1).
Cromanul este format dintr -un ciclu benzenic și un heterociclu piranic. Tocoferolii prezintă un hidroxil
fenolic în poziția 6 și o catenă laterală saturată, derivată de la fitol (C 20H390H), legată la C 2 al
heterociclului. La C 2 care închide inelul oxidic al părții piranice a nucleului, se fixează un radical metil.
Compușii care posedă această structură de bază sunt -, β-, - și -tocoferoli.
Tabelul 1. Numărul ș i poziția grup ărilor metil a le diferiților tocoferoli
R1 R2 R3 tipul de tocoferol
CH 3 CH 3 CH 3 
CH 3 H CH 3 β
H CH 3 CH 3 
H H CH 3 

Formele de tocoferoli/ tocotrienoli
α- R1=CH 3 R2=CH 3 R3=CH 3
β- R1=CH 3 R2=H R3=CH 3
γ- R1=H R2=CH 3 R3=CH 3
δ- R1=H R2=H R3=CH 3

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 2 În comparație cu tocoferolii, trienolii au o catenă laterală nesaturată, care prezintă 3 duble legături.
Aceștia sunt denumiți -, β-, - și -trienoli.
Toți tocoferolii și tocetrienolii naturali prezintă aceeași configurație R la nivelul C 2 din ciclul
croman, iar dintre aceștia numai „RRR -T”, sau „d -T”, sau (+) --T este singurul care se găsește în
natură. El prezintă o activitate biologică estimată la aproximativ 100%. Alți tocoferoli care prezintă
configurații diferite nu au o activitate biol ogică așa de ma re. Aceasta est e estimată prin raportarea la -
tocoferol.
Activitate vitaminică redusă prezintă β – și -tocoferolii (între 15% și 30% din activitatea -
tocoferolului) și - și β-trienolii (20% și respectiv 5%). Ceilalți derivați nu prezintă activitate vita minică.
Poziția și numărul radicalilor metil de la ciclu benzenic influențează acțiunea vitaminică a tocoferolilor.
Astfel, micșorarea activității vitaminice se produce prin înlocuirea grupărilor metil de la nucleul benzenic
cu etil, sau pri n înlocuirea in elului croman cu un inel cumaric.
În prezent se cunosc șapte tocoferoli ( -, β-, -, -, -, µ- și - tocoferol), dintre care -, β-, - și
-tocoferol sunt cei mai mult studiați.
Caracterul antioxidant al tocoferolilor scade în ordinea: >>β>.
Gruparea metil din poziția C 5 este singura grupare reactivă, care participă în special la reacții de
bromurare când se obține derivatul 5 -bromo metilen.
Deoarece tocoferolii au o poziție liberă la nucleu pot participa la reacții de substituție. Ca to ți
compușii fen olici, tocofero lii pot forma eteri și esteri.
Tocoferolii sunt oxidați de radicalii liberi – carbon (alchil), oxigen (alcoxil, hidroxil RO, peroxid
ROO, anion superoxid O 2-)-, cu formare de chinone, semichinone, epoxichinone, dimeri și tr imeri.
Datorită acestor propri etăți vitamina E constituie un antioxidant major care protejează acizii grași
nesaturați de peroxidarea lipidică.
11..22. Clasificarea tocoferolilor
Până în prezent se cunosc următorii tocoferoli:
a) -tocoferolul ; 2,5,7 ,8 -tetrame til-2-(4' ,8' ,12' -trimetiltridecil) -6 hidroxicroman

b) - tocoferolul : 2,5,8 -trimetil -2-( 4’,8’,12’ -trimetiltridecil) -6-hidroxicroman;

c) -tocoferolul : 2,7,8 -trimetil -2-(4’,8’,12’ -trimetiltridecil) -6-hidroxicroman:
d) -tocoferolul : 8-dimetil -2-( 4’,8’,12’ -trimetil -tridecil) -6-hidroxicromanul:
e) -tocoferolul : 2,5,8 -trimetil -2-( 4’,8’,12’ -trimetil -trideca -3’,7’,11’ -trienil) -6-hidroxicromanul:
f) -tocoferolul este prezent sub două forme:
▪ 2-tocoferolul : 2,5,7 -trimetil -2- (4’, 8’, 12’ -trimetil -tridecil -6-hidroxicroman):

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 3 g) -tocoferolul : 2,7-dimetil -2- (4’, 8’, 12’ -tirmetil -tridecil) -6-hidroxicromanul.

2. Surse de vitamină E
În natură, tocoferolii sunt răspândi ți mai ales, în regnul vegetal ( Tabelele 2, 3 și 4), biosintetiza lor
pornind de la acidul mevalonic.
Tabelul 2 Cantitatea medie de tocoferol în d iferite surse naturale
Surse de tocoferoli mg/100g produs
ulei de măsline 23
ulei de floarea soarelui 6
ulei de germeni de porumb 220
făină de grâu 0
linte 6,8-12
brânză 1-3
came de vită 0,9-3
ficat de vită 1,5-7
lapte de vacă 0,2-0,8
Vitamina E face parte din grupul de vitamine liposolubile și apare dominant în plante uleioase; prin
urmare, nucile, semi ntele si uleiurile sunt surse bune de vitamina E. Migdalele, alunele, ulei de germeni și
ulei de floarea soare lui contin cantitati mari de α -TOH î n timp ce nucile, uleiul de palmier și soia conțin
în principal γ -TOH [1]. T3 este larg răspândit în unele cer eale, ulei de palmier și ulei de tărâțe de orez [3].
Uleiul de cocos, untul de cacao, boabele de soia, orzul ș i germenii de grâu sunt, de asemenea , surse
naturale de T3s [4], în timp ce legumele și fructele – cu excepția caiselor uscate, unele legume, masl ine
verzi și avocado – conțin niveluri mai scăzute din diferitele forme de vitamina E [5]. Concentrația
diferi telor forme de vitamina E din produs ele alimentare depinde de mai mulți factori, cum ar fi creșterea,
recoltarea și orice prelucrare ulterioară (r afinare, gătit) [5,6].
După cum se observă din tabelul 3.3 , germenii de porumb și uleiurile vegetale reprezintă
principala sursă de tocoferoli. În general boabele de cereale conțin toți cei patru izomeri ai tocoferolului
în proporții variabile. Boabele de porumb au cantitatea cea mai mare de tocoferoli. Vitamina E este
prezentă și în unele fructe dar în cantități mici, cu excepția murelor unde canti tatea poate atinge valori de
4,3 mg/100g produs.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 4 În ceea ce privește legumele, conținutul în vitamină E este diferit în funcție de părțile plantei.
Astfel, vitamina E este concentrată mai ales în frunzele verzi. În laptele de vacă ea se găsește în totalita te
sub forma  și este asociată cu lipidele. Îmbogățirea laptelui în vitamină E depinde de alimentația
animal elor. Brânzeturile obținute din laptele animalelor hrănite pe pășune sunt relativ bogate în toc oferol
(25 – 30 mg/Kg lipide), în comparație cu cele preparate din laptele animalelor hrănite în grajduri (15 -20
mg/Kg lipide).
Tabelul 3. Cantitatea medie de to coferol din unele legume și fructe
Produs mg/100g produs
proaspăt Produs mg/100g
produs
proaspăt
arahide 20,20 varza roșie 2,50
ardei verde 0,65 vinete 0,03
ceapă, castraveți 0,20 caise 0,50
fasole boabe 2,30 căpșuni 0,22
fasole verde 0,28 caise 0,27
mazăre 3-18 agrișe,
coacăze 1,00
morcovi 0,70 lămâi 0,80
păstârnac 1 ridichi, gutui –
pătrunjel 1,80 măsline –
pepeni 0,10 mandarine –
spanac 2,50 mere 0,57
tomate 0,49 migdale 26,10
țelina 2,60 nuci 24,70
varză albă 0,02 pere 0,43
piersici 0,60 portocale 0,24
prune 0,80 zmeură 1,40
vișine, gulii – struguri –
salată 0.39 cartofi 0,09
Stocarea brânzei duce la scăderea concentrației de toco ferol cu 10 până la 30% în primele 6 luni.
Laptele de femeie este de șase ori mai bogat în vitamină E decât laptele de vacă iar concentrația variază
pe parcursul perioadei de alăptare.
Tabelul 4 Conținutul în tocoferoli al uleiurilor extrase din cereale
Uleiul tocoferol tipul de tocoferol (%)
total (mg/g)  β     
germeni de grâu 2,55 56 33,5 – – 10,5 – –
tărâțe 3,20 11 5,5 – – 68 15,5 –
porumb 0,91 11 – 89 – – – –
rapiță 0,56 27 – 73 – – – –
soia 1,18 13,5 – 59 27,5 – – –
muștar 1,32 26,8 – 55 18 – – –
bumbac 0,81 58 – 42 – – – –
arahide 0,195 35,5 – 64,5 – – – –
orz 2,38 15,33 – 6 – 34,2 44,5 –
secară 2,48 39 – 5 – 32 24 –
ovăz 0,61 28 – 36 10 4 22 –
orez – 47 – – – – 26 27
3. Biodisponibilitatea
Biodisponibilitatea vitaminei E este influe nțată de numeroși factori, inclusiv:
(1) cantitatea de vitamina E si aportul de nutrienti interferente;
(2) proteine implicate in absorbtia de vitamina E și diferențele individuale în eficiența de
absorbție de vitamina E, influențată de exemplu de boli;

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 5 (3) metabolismul vitaminei E;
(4) stilul de viață;
(5) gen; și
(6) polimorfisme genetice.

Figura 1. Factorii care influențează biodisponibilitatea vitaminei E.
Unii factori care afectează biodisponibi litatea nu pot fi influența ți, cum ar fi sexul, varsta sau dispoziția genetic ă, în
timp ce altele depind de obiceiurile individuale și pot fi rezumate c a factori ai stil de viață.
Variatii în manipularea fiziologic ă a vitaminei E pot schimba statutul de d istribuție în organism. În timp ce
consumul de vi tamina E poate fi activ modulat , de exemplu cu catitatea totală de vitamina E ingerată și factori
nutri tivi concuren ți, absorbția și transportul depind în principal de starea de sănătate a individului. În sc himb,
reglarea metabolismului vitamin ei E este doar parțial influențată de factori exogeni, cum ar fi interferente
farmaceutice.

3.1. Aportul de vitami nă E. Recomandări
Atunci când se analizează vitamina E din dietă, recomandările oficiale sunt furnizate de di verse
asociații și institute și este definită teoretic ca fiind cantitatea de nutrient care asigura un aport adecvat
pentru cea mai mare parte de o populatie sanatoasa [7]. Aici există o diferență subtilă în definițiile care
descriu nivelurile de aport vit aminic; în timp ce avitaminoza este cauzată de boli sau tulburări metabolice,
hipovitaminoza este caracterizată ca o problemă de aport vitaminic ca re nu atinge valori de referință [7].
În 2007 nu exista nici o recomandare general acceptată privind definire a valorii pentru un aport
adecvat de vitamina E. Acest lucru se datorează utilizării a diferite referințe pentru a valida doza zilnică
(DZR) pentru vitamina E, sau α -TOH. În timp ce, în Statele Unite se folosește corelarea dintre
concentrația de peroxid de hidrogen care induce liza eritrocitelor și concentrația de α -TOH din plasmă
[8], în Germania, Austria și Elveția DZR de vitamina E se bazează pe e fectele vitaminei E în prevenirea
peroxidării lipidice [9]. În prezent, Societatea germana de nutritie (Deuts che Gesellschaft für Ernährung)
recomandă un aport zilnic de vitamina E de 12 mg/d pentru femei si 13 -15 mg/d pentru bărbați, atât
pentru adolescen ți cât și pentru adulți; administrarea ar trebui să fie mai mare în timpul sarcinii (13 mg/d)
și alăptării (1 7 mg/d). Pentru sugari și copii cantitatea necesară de vitamina E crește cu varsta după care
scade independent de vârstă de sex [10]. În general, n ecesarul de vitamina E trebuie corelat cu cantitatea
de acizi grași polinesaturați din dietă: 1 g de acizi gr ași dienici sau echivalentul în diene necesită un aport
de RRR-α-TOH de 0.5 mg.
Deși mai multe alimente contin surse naturale de vitamina E, este f recvent cazul în care

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 6 recomandări nu sunt atinse. În Germania sugar ii și copiii până la vârsta de doisprezece ani în mod
frecvent nu ajung la nivelurile recomandate de vitamina E [7], așa cum se arată în numeroase studii,
inclusiv investigarea MOGA ( Verzeh rsstudie zur Ermittlung der Lebensmittelaufnahme von Säuglingen
und Kleinkindern; Food Consumption Survey of Babies and Infants ) și studiul pe eschimosi
(Ernährungsstudie als KiGGS -Modul, studiu nutritive ca modul de KiGGS), un follow -up de studiu
KiGGS ( Kinder – und Jugendgesundheitssurvey; Children and Adolescence Health Survey ). În plus, unele
studii arată că p ersoanele în vârstă au deficit de vitamina E [7,11 -13].
În urma analizei efectuate de numeroase grupuri de cercetare, cu privire la aportul zilnic de
vitamina E din dietă al americanilor, s -a constatat că număr de persoane al cărui aport zilnic este redus,
este în continu ă creștere [14 -16]. Sondaje efectuate de Agențiile de Sănătate și Nutriție din Marea
Britanie și Statele Unite au arătat că cel puț in 75 % din populație consumă mult mai puțină vitamina E
decât a fost recomandat [17]. Deși cantitatea recoma ndata de vitamina E este mai mare pentru barbati
decat pentru femei, femeile olandeze consuma mai puțină vitamina E mai des comparativ cu bărbații
olandeză [17]. Cercetările efectuate de Traber [18] sugerează că peste 90% dintre americani consuma
cantitati insuficiente de vitamina E.
Deoarece vitamina E este în primul rând stocată in tesutul adipos (aproximativ 90 % din continut
[19]) deficienta de v itamina E este aproape necunoscută în condiții fiziologice normale [19]. Simptomele
de ușoară hipovitaminoză E devin evidente după mulți ani, de obicei, după decenii [19], deoarece
vitamina E poate fi mobilizată din tesutul adipos de -a lungul anilor [20]. În schimb, deficientele grave de
vitamina E se manifestă în simptome acute, cum ar fi neuropatia si miopatia, deoarece vitamina E este
esențială pentru dezvoltarea și întreținerea sistemului nervos central [21]. Ulatowski și Manor [16]
clasifica deficiențe metabolice de vitamina E ca: (1) un deficit primar "(…) rezultat din modificarea
specifică a statutului de vitamina E"; și (2) un deficit de secundar, "(…) în care nivelurile scăzute de
vitamina E sunt secundare altor perturbații globale, cum ar fi ma labsorbție tulburări în metabolismul și
transport lipidelor sau lipoproteinelor". Pe lângă obiceiurile alimen tare, se cunoaște faptul că tulburările
ereditare pot provoca deficiențe primare și secundare de vitamină E sau bioaccesibilitate neadecvată [19].
Deoarece recommedările oficiale privind aportul de vitamină E sunt atât de rar întâlnite, împreună
cu apariți e rară de simptome de deficit (în afară de a fi cauzate de boala, s -a adresat mai târziu), Traber
[18] a întrebat recent dacă aportul de α -TOH reco mandat nu este setat prea mare și dacă o dieta scăzută în
α-TOH are vreo semnificațiă biologică. Cu toate ace stea, până acum, concentrațiile de α -TOH circulant
mai mici 9 mmol/L pentru barbati și 12 mmol/L pentru femei sunt considerate ca fiind deficit și aproape
de deficiență pentru adulți sănătoși [18].
Tabel 5: Biodisponibilitatea diferitelor forme de vitamin ă E
Sursa Activitatea Vitaminei E
Unități Internationale* (UI) % de d -α-tocoferol (RRR)
dl-α-tocoferil acetat (all -rac) 1,00 67
d-α- tocoferil acetate (RRR) 1,36 91
dl-α- tocoferol (all -rac) 1,10 74
d-α- tocoferol (RRR) 1,49 100
* International Units – The United States Pharmacopeia, 1980; 20th edition (Scherf et al., 1996;
EU Regulation 1831/2003)

Atunci când pentru a menține echilibrul de vitamina E, sunt folosite suplimentele nutr iționale fie

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 7 prin auto -medicație fie cu prescripție medicală, trebuie luate în considerare problemele de toxicitate și alte
probleme de siguranță. Studiile recente de reproducere la animale sau investigațiile asup ra efectelor
toxice dezvoltate de componentele naturale sau non -naturale de vitamina E au fost negative, dar a f ost
demonstrat o activitate anti -mutagenă [22]. Aportul fiziologic de vitamina E de 100 mg/d (150 IU/d)
poate fi mărit până la 300 mg/d (450 IU/ d) fara complicatii [23,24]. Chiar si în cazul în care pe termen
scurt se administrează, doze mari de vitamina E , nu au fost descrise efecte adverse [22]. Cu toate acestea,
administrarea de doze suplimentarea pe o perioadă lungă de timp s -a demonstrat că i nfuențează
coagularea sângelui și a fost asociată cu un risc crescut de accident vascular cerebral hemoragic, în
studiile la animale [22]. În trecut, TOH a fost considerat a fi un sigur aditiv alimentar [25]. Dar, Miller et
al [26] a raportat o creștere a mortalității totale dupa consumul de doze mari de vitamina E pentru cel
puțin un an. Deoarece efectele adverse c um ar fi creșterea tendințelor de hemoragie, au fost observate
când s -au administrat doze mari de vitamina E, motiv pentru care cantitatea maxim ă de vitamină E ce
poate fi administrată a fost stabilită ca fiind de 1000 mg/d de α-TOH[ 8].

3.2. Stilul de viață și vârsta influențează biodisponibilitatea de vitamina E
Concentraț iile de nu trienți din ser, cum este și cazul vitaminei E sunt influențate de factori
precum vârsta si stilul de via ță (de exemplu, obezitatea, tutun de fumat, consumul de alcool) [27].
Diferențe legate de vârstă sau modificări ale concentrațiilor vitamina E in ser si tesuturi au fost discutate
în numeroase studii. Campbell et al [28] a arătat că vitamina E scade după vârs ta de 80 de ani și a susținut
că această constatare este eventual legată de aportul alimentar redus la oamenii mai în vârstă. În schimb,
s-a observat că nivelurile hepatice de vitamina E nu sunt afectate semnificativ de varsta [29]. Alte studii
au raporta t concentrațiile serice sporite de vitamina E la persoane peste vârstă de 60 de ani [27,30,31],
care pot fi atribuite creșterii dependente de vârstă a concentrațiilor serice de colesterol/ lipoproteine [30];
Acesta poate fi un factor protector împotriva cr eșterii nivelului de peroxidare lipidică în timpul
imbatranire [29,32].
O altă explicație a fost dată de Succari et al [31] în studiile e fectuate pe femei în vârstă din Franța,
care a sugerat că schimbă rile concentrațiilor de colesterol/lipoproteine din se r sunt independent de stilul
de viață și vârstă și sunt responsabile de creșterea nivelului de vitamină E.
Numeroase studii clinice au de monstrat o relație de independen ță invers ă de gen între obezitate
umană și concentrațiile serice de α -TOH [33,34]. Cu t oate acestea, corelații clare între concentrațiile de α –
TOH serice și obezitatea general ă (definită de indicele de masă corporală (IMC) s au procentul de grăsime
din organism) nu au fost prezentate, dar al ți parametri ai obezității , cum ar fi circumferința taliei și
raportul talie -șold, s -au asociat pozitiv cu concentrațiile serice de α -TOH atât la bărbați cât și la femei
[35-37]. Într -adevă r, Wallström et al [35] au indicat faptul că nivelurile serice de α -TOH au fost asociate
cu adipozitatea centrală, d upă ajustarea stării de aobezitate a organismului. În schimb, Gunanti et al [34],
în studiile efectuate pe copii din Mexican -American și Sta tele Unite (NHANES) a gasit o asociere inversă
între BMI și concentrațiile serice de α -TOH ajustate pentru colestero l total, adică, raportul α -TOH :
colesterol total. În plus față de asocierea dintre BMI și α -TOH, BMI, de asemenea, a fost asociat pozitiv
cu concentrația de α -TOH seric [32].
În câteva studii s -a observat că fumatul influențează nivelul seric de antioxida nți cum ar fi
vitamina E. De ex. Al -Azemi et al [ 33] and Shah et al [38] au observant că fumătorii au un n ivel de α –
TOH mai scăzut decât ne -fumătorii. Aceste observații au fost validate de cercetările efectuate de Miwa et

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 8 al [39] și Galan et al [ 27] pe femeii din Japonia. S -a sugerat că dieta zilnică a fumătorilro este diferită de
cea a ne -fumătorilo r ceea duce la diferențe în ce privește aportul de vitamină E. In alte studii aceste
observații nu au fo st demonstra te [40,41]. Pe de altă parte, Mezzetti et al [ 42] au observat că nu există
diferențe în ce privește concentrația de vitamină E din plasma fumătorilor și ne -fumătorilor. Ac eastă
observație poate indica faptul că vitamina E acționează ca un anti -oxidant lipidic solubil în prevenirea
distrugerilor oxidative de la nivelul pereților arteriali. Creșterea concentrației serice de γ -TOH nu s -a
observant la niciunul din cele 2 grupur i [41]. Aceste descoperiri sugerează că e xcreția formelor de
tocoferol altele decât α -TOH poate descrește datorită mobilizării adiționale de agenți anti -oxidativi, cum
ar fi γ -TOH, pentru a crește capacitatea anti -oxidativă a organismului. Consumul cronic de alcool
conduce, de asemenea, la scăder ea nivelului seric de α -TOH, parțial datorită malnutriției [ 43]. Se pare că
această scădere este asociată cu scăderea conc. hepatice de α -TOH, probabil datorită scăderii
concentrați ei mitocondriale [ 43,44].
4. Metabolismul vitaminei E
În plantele verzi (în special graminee) biosinteza tocoferolului pornește de la fitol care este
implicat și în sinteza clorofile i.
În experimentele realizate în laborator s -a demonstrat că organismele animale sunt incapabile să
sintetizeze această vitamină chiar dacă li se administrează fitol și trimetil -hidrochinona.
Atât la animale cât și la om tocoferolii sunt aduși în organism odată cu hrana și sunt absorbiți la
nivelul intestinului subțire. După ingestie tocoferolii urmează metabolismul lipidelor și sunt transport ați la
nivel plasmatic de lipoproteine. Tocoferolul marcat cu deuteriu este detectabil în plasmă la trei ore de la
administrarea sa orală sub formă de acetat de -tocoferol marcat cu deuteriu. Între 6 și 12 ore concentrația
sa atinge un prag maxim, după ca re se menține la acest nivel timp de 12 ore, urmat ă de o scădere lentă. În
final, apare în chilomicroni, apoi se reg ăsește în VLDL („very low density lipoprotein”), LDL („low
density lipoprotein”), HDL („high density lipoprotein”) și foarte târziu la nivel ul membranelor
eritorcitare.
44..11. Absorbția intestinală
Atunci când vitamina E face parte din dietă, absorbția intestin ală este factorul principal care
limitează bioaccesibilitatea acesteia. Se cunoaște faptul că vitamina E, ca vitamină liposolubilă, are o
absorbție intestinală urmată de o metabolizare hepatică și un proecs de utilizare la nivelul țesuturilor, ca și
celela lte molecule lipofile și lipide [45]. Ca urmare, și absorbția intestinală a vitaminei E necesită
prezența alimentelor bogate în lipide.
La n ivelul sistemului gastro -intestinal, absorbția vitamine E variază inter -individual între 20 –
80% [43,45] și mai scă zută decât în cazul celorlalte vitamine, cum ar fi vitamina A [46]. Aceasta
diferență se datorează ratelor de absorbție diferite. Creșterea administrării de α -TOH în paralel cu
hrănirea cu alimente bogate în vitamina E poate duce la scăderea gradului de ab sorbție a α -TOH și a
celorlalte forme de tocoferol specifice vitaminei E [47]. De ex. ac. retinoic [48], sterolii din plante [49],
acidul ei cosapentanoic [43], consumul cronic de alcool [43] și fibrele alimentare [50] sunt compuși
naturali care competițion ează cu absorbția vitaminei E. Forma în care vitamina E este prezentă la
suprafață membranei intestinale este crucială pentru absorbția sa [ 19]. În plus, suplimentarea alimentației
cu α -TOH în formă liberă sau sub formă de acetat este de o importanță parti culară pentru
bioaccesibilitatea vitaminei E [51].

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 9 Într-o primă etapă triacilglicerolii și compușii liposolobili esterificați sunt parțial p rocesați
enzimatic în stomac de către lipaza gastrică [ 46]. Celelalte enzime digestive – lipaza pancreatică,
carboxilesteraza și fosofolipaza A 2, secretate în lumenul intestinal, continuă digestia lipidelor din dietă
[52]. Deoarece vitamina E din hrana omu lui este majoritar ne -esterificată, importanță degradării lipolitice
în procesul de digestie este cumva limitat [ 46] dar necesitatea existenței uno r forme stabile de vitamina E,
cume ste cazul α -TOH, nu a fost încă studiată [ 46]. Totuși, se știe că acetatu l de α -TOH necesită hidroliza
ulterioară în pancreas sub acțiunea acizil or biliari șia lipazei pancreatice și în intestin sub acțiunea
esterazei [ 43]. Ulterior, absorbția vitaminei E în duoden este caracterizată es te caracterizată de transferul
din emul sia de picături lipidice în veziculele uni – și multi -lamelare și în miceliile miste formate din
fosfolipide și acizi biliari. Aceasta este etapa fundamentală din digestia gastrică și i ngerarea de lipide, și
de asemenea este etapa crucială pentru absorbția vitaminei E ( Figura 2 ). Deoarece intrarea vitaminei E în
enterocite este mai puțin eficientă comparativ cu a altor lipide, și biodisponibilitatea vitaminei E este
relativ scăzută [ 46]. Studiile efectuate de Desmarchelier et al [ 53], au arătat că acetatul de α -TOH este
înglobat în matrix ceea ce face ca hidroliza și biodisponibilitatea sa pentru absorbție la ni velul celulelor
intestinale este semnficiativ redusă, comparativ cu miceliile mixte.
Preluarea vitaminei E de către celulele intestinale din miceliile mixte se realizează pe dou căi
diferite:
1. difuzie pasivă
2. transport mediat de receptor.
1. Difuzia pasivă
Abso rbția vitaminei E alimentare prin enterocite necesită, ca și în cazul digestiei lipidelor,
prezența sărurilor biliare indispensabile formării miceliilor care permit atacul lipazei pancreatice asupra
lipidelor. Esterii tocoferolilor, administrați oral, sunt supuși acțiunii unei esteraze pancreatice specifice
care eliberează tocoferolul sub formă de -tocoferol care prezintă activitate vitaminică. Absorbția
intestinală este un proces pasiv, care are loc cu o viteză relativ mică, iar diferiții izomeri sunt îng lobați în
chilomicroni într -o manieră nediscriminatorie.
După intrarea în circulația limfatică, chilomicronii sunt hidrolizați imediat de lipoproteinlipază
iar acizii grași eliberați sunt captați în principal de țesuturi și mușchi. S -a demonstrat că tocofe rolii pot fi
transferați împreună cu unii acizi grași în diferite țesuturi. De asemenea, o parte din tocoferoli sunt
transferați împreună cu lipoparticulele care se comportă ca resturi lipidice de suprafață și pot intra în
structura HDL. În final, chilomic ronii rămași împreună cu tocoferolii lor sunt captați de ficat prin
intermediul unui receptor modulator care implică apolipoproteina E ( Figura 2).
În sânge, tocoferolii se leagă în proporție de 40-60% la lipoproteinele cu densitate mică (LDL), și
în proporț ie de 35% la cele cu densitate mare (HDL) . Concentrația serică a tocoferolilor este în strânsă
legătură cu nivelul lipemiei și al colesterolemiei, situându -se în jurul valorii de 0.6 -0.8 mg tocoferoli/g
lipide totale plasmatice. Ponderea tocoferolilor în s er mai depinde de sex, vârstă etc. În condiții
fiziologice normale, concentrația serică a vitaminei E la adult este cuprinsă între 5 -16 mg/l, în timp ce la
femeile în vârstă poate atinge valori cuprinse între 9 -25 mg/l. La nou născuți concentrația serică î n
vitamina E se menține în jurul valorii de 5 mg/l iar la de prematuri se situează între 2 -4 mg/l. În clinicile
de obstetrică și ginecologie se urmărește ca raportul dintre concentrația tocoferolilor din sângele mamei și
cea din sângele nou -născutului să s e mențină în domeniul 2,6 – 5,7 mg/l.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 10

Figura 2. Metabolismul vitaminei E
Dacă nivelul seric, exprimat în mg tocoferol/l, nu prezintă diferențe semnificative la cele două
sexe, cantitatea de vitamina E raportată la kilogram c orp, este în jur de 50 mg/kg cor p la bărbați și
respectiv 160 mg/kg corp la femei.
2. Transportul mediat de receptor
Receptorul care facilitează transportul TOH prin membrana enterocitelor, ca și în cazul
colesterolului, este de tip I din clasa B de receptori scavanger „scavenger receptor c lass B type 1” (SR –
B1) și un receptor situat pe partea apicală a membranei – „Niemann -Pick C1 -like protein 1” (NPC1L1)
[56]. În același timp, transportorii „ATP -binding cassette” (ABC) – ABCG5/ABCG8 de pe fața luminală
și AB CA1 de pe fața apicală sunt resp onsabili pentru efluxul de stero izi în lumenul intestinal și
respective, transportul în sistemul limfatic [57,58]. Prin studiile efectuate pe șibolani s -a observat că
vitamina E activează acest transport, subliniind importanța vitaminei E în absorbția cole sterolului și
eliberarea lui [59].
În final, ABCA1 este direct implicat în exportul vitaminei E din celulă [60]. Astfel, eficiența
absorbției și a integrării α -TOH sau γ -TOH în chilomicroni par a fi comparabile.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 11

Figura 3. Absorbția, transportul și metab olismul vitaminei E.
Calea urmată de vitamin E după ingerarea orală urmărește în general calea o ricărui lipid. Digestia enzimatică
pancreatică și intestinală, urmată de circulație și distribuție la ficat și celelalte țesuturi este aceeași pentru toate
formele de vitamină E. Deosebiri între diferitele forme de vitamină E apar în mod deosebit în ficat unde α -TTP
protejează α -TOH împotriva degradării excesive și excreției. Figura a fost modificată de la [ 43,46,56,60].
SR-B1: Scavenger receptor class B type 1; α-TTP: proteina de transfer a α -TOH;
LPL: Lipopro tein lipaza; LDL: Low density lipoproteins;
NPC1L1: Niemann -Pick C1 -like 1; LRP: LDL receptor -related proteins;
VLDL: Very low density lipoproteins; LDLR: receptorul pentru LDL;
HDL: High density lipoproteins; 13’-OH: 13’ -hydrox ichromanol;
α-TOH: α-tocoferoli; 13’-COOH: 13’ -carboxichromanol;
SR-B1: Scavenger receptor class B type 1; α-TTP: proteina de transfer a α -TOH;
CEHC: Carboxi -etil-hidroxi -chromanols; LCM: metaboliți cu catena lungă;
HDL: High density lipoproteins; ICM: metaboliți cu catena intermediară;
PLTP: proteina de transfer a fosfolipidelor; SCM: metaboliți cu catena scrută
CETP: proteina de transfer a colesteril -esterului;

4.2. Secreția hepatică prin intermediul VLDL
Tocoferolii înglobați în chilomicroni, sunt depoz itați în principal în țe sutul adipos, dar cantități
decelabile se întâlnesc în toate țesuturile.
De fapt, nu există o reală depozitare hepatică a vitaminei E. Tocoferolii sunt fie înglobați în
VLDL fie sunt eliminați prin bilă și apoi prin fecale. -Tocofe rolul este excretat în m are parte în bilă de
unde este eliminat împreună cu alți metaboliți ai tocoferolilor (tocoferol chinona, formele dimere).
Incorporarea în particulele de VLDL nou formate se realizează printr -un proces selectiv dictat de
preluarea pr eferențială de RRR --tocoferol, care este de 5 până la 10 ori mai importantă decât cea de -
tocoferol, sau de stereoizomeri SRR --tocoferol. Această discriminare între diferiții tocoferoli, a fost
pusă în evidență la animale și la persoanele care suferă de anomalii genetice la ni velul metabolismului
lipidic. Adesea, dereglările sunt datorate modificării unei proteine de legare a tocoferolilor.
O proteină citosolică cu rol în legarea tocoferolilor a fost izolată și purificată exclusiv din ficat.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 12 Ea se leagă preferențial la RRR --tocoferol. Eficiența de legare a - și -tocoferolului este de două și
respectiv de trei ori mai mică decât a β -tocoferolul. Proteina de 32 kDa recunoaște grupările hidroxil, cele
trei grupări metil grefate pe nucleul croman și catena fitil cu o conformație R în poziția 2. Proteina
hepatică care legă tocoferolii are și un rol determinant în reglarea nivelului plasmatic și tisular de RRR --
tocoferol. Atunci când la nivelul genei care codifică pentru această proteină se produc mutații, a pare
carența familială î n vitamină E. În cazul persoanelor afectate de această maladie absorbția vitaminei E și
transportul cu ajutorul chilomicronilor se desfășoară normal, și este afectat transportul prin VLDL.
Răspunsul la suplimentarea cu vitamină E pr esupune creșterea nivelu lui -tocoferolului plasmatic de
aproximativ 3 ori și saturarea proteinei de legare.

Figure 4. Candidate genes in lipoprot ein metabolism.
Lipids are transported through the circulation as complexes with various apolipoproteins that package lipids and act
as cofactors for enzymes or ligands for uptake by cellular receptors. Dietary lip ids are absorbed in intestine,
packaged in to chylomicrons, and secreted into lymph. On entering circulation, triglycerides are hydrolyzed through
action of LPL and the resulting remnants taken up by interaction of apoE with LDL receptor (apoB, E receptor) or
LRP. During lipolysis, surface phosphol ipids and chylomicron proteins slough off to give rise to HDL precursors.
Liver cells package triglycerides and cholesterol esters into VLDL particles. LPL acts on them to produce
intermediate -density lipoproteins (IDL), which can be taken up by B, E -recep tor, or further lipolyzed, partly through
hepatic lipase (HL) action, to produce LDL. LDL retains a single major protein, apoB100, and is removed from
circulation by the apoB, E receptor. Because of slow kinetics o f LDL uptake, LDL particles constitute maj or
cholesterol -carrying particle in most individuals. LDL can complex with apo(a) protein to form Lp(a) particles,
which appear par -ticularly atherogenic. HDLs are formed largely in the circulation from apoAI and A II secreted by
liver and intestine and fro m chylomicrons’ surface and VLDL during their lipolysis. HDL precursors take up
cholesterol from various tissues through interaction with ABCA1 transporter, and cholesterol is esterified by
lecithin:cholesterol acy l transferase (LCAT) action. Lipids can be transferred between lipoproteins through the
actions of cholesteryl ester transfer protein (CETP) and phospholipid transfer protein (PLTP).

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 13 Atacul realizat de către lipoprotein lipază asupra VLDL secretate de fic at duce la formarea de
lipoproteine bogate în esteri ai colesterolului – IDL („ Intermediate density lipoprotein” ), lipoproteine
parțial captate de ficat și parțial transformate în LDL. La rândul lor LDL sunt captate de țesuturile
periferice prin intermediu l unor receptori specifici.
RRR --tocoferolul secretat de hepatocite în VLDL poate fi: i) parțial t ransferat în HDL în timpul
lipolizei VLDL; ii) în parte recaptat de ficat prin IDL; iii) o altă parte trimisă la țesuturile periferice prin
LDL și în unele c azuri prin HDL.
4.3. Distribuția și schimburile de tocoferoli între diferitele fracții de lipoproteine
plasmatice – Transportul sanguin al vitaminei E
Până în prezent a fost descrisă o proteină transportoare pentru vitamina E, nespecifică [43,63].
Transpor tul vitaminei E în circulația sanguine urmează în mare măsură pe cea a colesterolului din
metabolismul lipoproteinelor [64]. Lipoproteine servesc ca transportori pentru moleculele lipofile, cum ar
fi colesterolul, trigliceridelele și vitamina E, pe care le distribuie între ficat și diferite organe si tesuturi
[43]. În principiu, transportul de vitamina E e ste independent de tipul de stereoisomer r [65,66]. În
condiții fiziologice normale, cea mai mare parte de α -TOH este transportată prin intermediul
chilom icronilor, lipoproteinelor cu densitate foarte joasa (VLDL) și lipoproteinelor de densitate mare
(HDL) , în timp ce în condiții de înfometare, această sarcină este preluată doar de lipoproteine de densitate
joasa (LDL) [67]. Raportul de distribuție al α -TOH între diferitele tipuri de lipoproteine este dificil de
definit. Într -un studiu pe voluntari normolip emici înfometați, Kostner et al. [68] a găsit un raport de
distribuție de α -TOH intre VLDL, LDL si HDL de 1.0:1.9:1.4,. În schimb, Behrens et al. [69] au calculat
un raport de 1.0:9.4:8.4. Probabil că aceste variații au apărut datorită diferențelor individ uale de
distribuție a α -TOH în lipoproteine existente în diferitele diete, statusul metabolic [68], și alți factori care
influențează bioaccesibilitatea ș i statusul vitaminei E. În plus, rezultatele obținute în studiile efectuate pe
oameni diferă de cele e fectuate pe rozătoare. Alți cercetă tori au arătat că în cazul șobolanilor hr ăniți
normal [67], 51% din cantitatea de α -TOH seric a fost transportată de ch ilomicroni si VLDL, în timp ce
47% a fost transportată de HDL. Aceste diferențe evidențiază foarte cla r complexitatea acestui
mechanism. La femei 47% se leagă la LDL și VLDL și 53% la HDL. Concentrația în -tocoferol este de
10 ori mai mică decât cea a -tocoferolului.
O creștere sau o diminuare a concentrației plasmatice de vitamină E este însoțită de o
hiperlipoproteinemie, respectiv o hipolipoproteinemie. De aceea se recomandă exprimarea acestei
concentrații în funcție de concentrația lipidelor plasmatic e.
Tocoferolii se schimbă cu ușurință între HDL și alte lipoproteine într -o manieră
nediscriminatorie, printr -un proces independent de acțiunea proteinelor de transfer a lipidelor neutre. În
acest caz distribuția vitaminei E între diferitele fracții lipopr oteice este corelată cu raportul de masă al
acestor fracții. Trebuie subliniată importanța rolului HDL în transportul și distribuția tocoferolilor la
țesuturi cu ajutorul β -lipoproteinelor care permit menținerea unui status vitaminic apropiat de cel normal
în cazul unei suplimetări masive cu vitamină E.
Vitamina E sau mai degrabă α -TOH a fost demonstrat c ă se deplasează în mod activ între diferite
clase lipoproteinele [74]. Așa cum am menționat anterior, trigliceridele din lipoproteine sunt catabolizati
prin intermediul LPL [56,70]. În timpul acestui proces de lipoliza, vitamina E rămâne incorporată în
chilomicronii remanenți (în cazul chylomicrons) sau LDL (în cazul VLDL). PLTP mediază transferurile
de α-TOH între diferite clase de lipoproteine, precum și schimbul de α -TOH între HDL si membranele

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 14 celulare [68]. Un alt membru al grupului de proteine care tr ansferă lipidele, proteina de transfer a
colesteril -esterului, a fost de asemenea sugerat ca având un rol în transportul și metabolismul vitaminei E
[60] (figura 5).
În figura 5 este prezentată schematic distribuția tocoferolilor între diferitele fracții l ipoproteice.

Figura 5. Distribuția tocoferolului între diferitele fracții lipoproteine
4.4. Distribuția vitaminei E în eritrocite
Vitamina E este prezen tă în elementele figurate ale sângelui, iar repartiția între diferitele tipuri de
tocoferoli, în stare fizio logică normală, este sensibil identică cu cea observată în plasmă. Ea va proveni în
parte din cea incorporată în celulele precursoare de la nivel me dular, dar și din lipoproteine care
realizează transferul atunci când sunt înglobate în elementele figurate ale sângelui.
Experimentele efectuate cu tocoferol marcat au demonstrat că acesta este decelabil în eritrocite la
un interval de 5 – 8 ore după inje ctarea de acetat de -tocoferol marcat cu deuteriu. Concentrația în
vitamină E a membranei eritrocitare est e de 5 ori mai mică decât cea întâlnită în plasmă și este în
totalitate corelată cu nivelul de vitamină E din HDL. O corelație asemănătoare se întâln ește după
ingerarea orală de vitamină E.
4.5. Distribuția vitaminei E în alte țesuturi
Vitamina E este distrib uită în toate țesuturile, iar mecanismul prin care aceasta ajunge în țesuturi
nu este pe deplin elucidat. Studiile efectuate până în prezent indic ă faptul că sunt implicate în principal
componente ale membranelor plasmatice, mitocondriale și microzomale, c are sunt bogate în acizi grași
nesaturați . Cele mai bogate în tocoferoli sunt glandele suprarenale (132 g/g) și țesutul adipos (150 g/g).

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 15 În fun cție de masa sa țesutul adipos este situsul principal de stocare a -tocoferolului în organism. Ficatul
este m ai puțin bogat în -tocoferol (13 g/g).
Concentrația vitaminei E din țesuturi depinde de alimentație. Rezultatele studiilor de slăbire –
îngrășare realizate la animale au dovedit că raportul între concentrația de vitamină E ingerată odată cu
alimentele și cea care se găsește la nivel tisular variază în funcție de tipul de țesut, de durata
experimentului și de dimensiunile animalului. Astfel, la șobo lani, concentrația tisulară de -tocoferol
variază logaritmic cu aportul alimentar, cu excepția țesutului adip os unde concentrația este direct
proporțională cu acesta.
Raportul /β tocoferol poate varia în funcție de țesutul care captează preferențial -tocoferolul și
de rolul manifestat de proteina de transfer hepatică.
LDL și HDL joacă un rol important în prelua rea vitaminei E de către țesuturi. LDL transferă
vitamina E printr -un mecanism care implică participarea acizilor grași, eliberați sub acțiunea li poprotein
lipazei în chilomicroni și VLDL. De asemenea, HDL joacă un rol important în transferul vitaminei E d e la
țesuturile periferice la ficat. O serie de studii, relativ recente, au demonstrat că vitamina E din țesutul
adipos poate fi mobilizată pentru a contribui la menținerea concentrației tisulare în perioade carențiale.
Prin experimentele efectuate pe anim ale de laborator cărora li s -a provocat o stare carențială de
vitamină E s -a observat că în primele 2 -3 săptămâni, are loc o diminuare cu aproxima tiv 50% a
concentrației hepatice și cardiace de tocoferoli după care urmează un platou, cu o scădere foarte le ntă,
fapt care indică existența unei fracții greu de mobilizat.
În ficat, vitamina E trece prin mai multe etape de sortare [a se vedea secțiunea „α-TOH transferul
proteine (α -TTP) ” în următorul capitol „proteine intracelulare obligatorii ” sau procesele me tabolice (a se
vedea secțiunea „metabolismul vitaminei E”). α-Tocoferolul este forma vitaminei E, care este aproape
exclusiv secretată în circulați e prin intermediul VLDL. Întrucât VLDL au cea mai mare capacitatea de a
transporta α -TOH, în stare de înfomet are aceste particule reprezinta cea mai mică fracțiune de
lipoproteine implicate în transportul de vitamina E în circulație [67]. Din păcate, mecan ismele prin care
VLDL sunt imbogatite cu α -TOH sunt puțin înțeles [72] (pentru detalii, consultați secțiunea pe α-TTP în
„proteine intracelulare obligatorii ”). Alternativ, mecanisme similare pentru α -TOH și colesterol liber au
fost discutate pentru a expli ca incorporarea intracelulară a α -TOH în particulele VLDL în curs de formare
[72]. S -a constatat că α -TOH și colesterolul liber (ne -esterificat) sunt translocate spontan din membranele
celulare pe lipoproteine. Mai mult, s -a demonstrat că ABCA1 este implic at în îmbogățirea HDL cu α –
TOH, care astfel, poate fi apoi transferat spontan sau prin intermediul proteinei de transport a
fosfolipidelor din plasmă (PLTP) la VLDL [68,74,75]. S -a sugerat un mecanism similar pentru transferul
de α-TOH HDL via ABCA1 [75].
Similar cu chilomicronii, trigliceride din particule de VLDL sunt hidrolizate enzimatic de LPL
ducând la form area treptată de LDL. Kono et al [76] au sugerat recent că particulele LDL transporta cea
mai mare parte de α -TOH din plasma și că endocitoza media tă de LDLR contribuie în mod semnificativ
la absorbția de α -TOH în celule [77].
Lipoproteinele cu densitate m are (HDL) oferă modalitatea pentru α -TOH să fie secretat din
tesuturile extrahepatice și intra în circulație pentru a fi transportat înapoi la fica t. Particulele de
lipoproteine cu densitate mare conțin concentrații mai mici de vitamina E pe particulă dar HDL este cel
mai puternic donator de vitamina E la mai multe țesuturi țintă [64,74,80], în ciuda concentrației mai mari
de LDL din plasma.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 16
5. Prot einele de legare a tocoferolilor
5.1. Afamina
După cum s -a subliniat mai sus transportul vascular de vitamina E este realizat de lipoproteine.
Cu toate ace stea, în fluidele corpului care au concentrații scăzute de lipoproteine, cum ar fi fluidele
folicular e, a fost descrisă o proteină de transport alternativă pentru vitamina E, și anume afamina [87 -89].
Afamina este o glicoproteină plasmatică derivată din f icat și un membru al familiei de proteine albumina
[90-92]; de aceea este numită, de asemenea, α -albumină [93]. Afamina este partial legată (13 %) la
lipoproteinele plasmatice [88], dar circulă mai ales în formă liberă. Din moment ce afamina are 18
posibil e site -uri de legare pentru vitamina E si prezinta obligatoriu afinitate atât pentru α -TOH cât și γ –
TOH, s -a sugerat a fi un transportator alternativ vitamina E în fluidele din organism, atunci când sistemul
de lipoproteine nu este suficient pentru transpo rtul vitaminei E [89]. Inițial, vitamina E a fost descoperita
la șobolani ca având rol în fecundație – factor al resorbtiei sarciniii [2,94]. Prin urmare, s -a sugerat ca
afamina joacă un rol în fertilitate la femei [92], și și anume, prin legarea la vitami na E și creșterea
concentrației acesteia în ser în timpul sarcinii [92].
În afara faptului că a fost găsită în fluidele foliculare, afamina, este prezentă și în alte fluide
extravasculare, cum ar fi lichidul cefalorahidian, deși concentrația este de zece o ri mai mic decât în
fluidele foliculare [88]. Atâta timp cât în hipovitaminoză E apar complicatii ce rebrale [96], detectarea
afaminei în lichidul cefalorahidian poate indica un rol al acesteia în neuroprotecție [88].
5.2. Proteine de legare intracelulare
5.2.1. Prote ina de transfer a α -tocoferolului
Spre deosebire de sistemul de transport mediat de lipop roteine din sistemului vascular, vitamina
E celulară se leagă specific la proteine de transport intracelul ar, cum ar fi α -TTP din ficat în cazul în care
această protei nă este foarte puternic exprimată [97]. α -TTP este, de asemenea, din abundență exprimate în
placenta, importanța α -TOH în prevenirea resorbtiei fătului fiind evidentă [98]. În plus, α -TTP este
exprimată în multe alte țesuturi [76], cum ar fi creier de șobo lan, splina, plămâni și rinichi [99], uterul
șoarecilor gestanți [100], retină [101] și s istemului nervos central [21], sugerând un rol omniprezent
pentru α -TTP în traficul intre diferite organe [102]. Hosomi et al [103] a estimat existența unei afinități
relative a α -TTP la diferitele forme ale vitamina E și stereoizomerii acesteia/
Ipoteza s ugerează că α -TTP este responsabilă pentru diferențierea selectivă a α -TOH.
S-a observat că niveluri crescute ale expresiei de α -TTP conduc la o creștere a concetrație i
intracelulare de -TOH, ceaa ce confirmă conceptul potrivi t căruia legarea la α -TTP pro tejează molecula
de α-TOH de degradarea metabolică (105).
Funcția principală a α -TTP este de a menținere la valori normale a concetrației de α -TOH în
plasmă și țesutur i extrahepatice [72]. Această funcție este asigurată prin facilitarea transportului α -TOH
din lizozomii la membrana plasmatică [109], urmată de un export continuu de α -TOH din ficat în plasma
[110]. Se presupune că α -TTP este necesar pentru incorporarea α -TOH în particule de VLDL.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 17 S-a sugerat că α -TTP transferă α -TOH pe moleculele de VLDL în c urs de formare din endozom,
și lizozom [72]. Kono si Arai au sugerat că α -TTPeste translocat din citosol în endozomii târzii/ lizozomi
pentru a captura α -TOH, care a f ost preluat de endocitoză sau eliberat din lipoproteine [76].
După endocitoză, formele no n-α-TOH nu sunt protejate împotriva ω -hidroxilării și sunt
transportate în continuare la reticulul endoplasmatic și compartimentul endosomilor târzii [105].
Complexul α-TTP / α -TOH se mută la membrana plasmatică unde este țintit de fosfatidil bisfosfați
(PIP2), care sunt parteneri de interacție esențiali pentru α -TTP [76].S -a demonstrat că α -TTP transfera α –
TOH între membranele prin intermediul interacțiilor directe înt re proteină și membrana [111 -113]. În
concluzie, α -TTP acționează ca un schimbător α -TOH/ PIP2 [76].
În continuare are loc transferul spontan al α -TOH la particulele VLDL nascente, proces ce are loc
în spațiul perisinusoidal [72].
5.3. Alte proteine de legare
Proteina asociată tocoferolului (TAP) și proteină de legare a tocoferolului.
La om, au fost descrise trei proteine TAP cu un grad ridicat de omologie, și anume
„TAP1/SEC14 – like 2 protein” (SEC14L2; sinonim, factorul proteic din supernatant, SPF),
„TAP2/S EC14L3” și „TAP3/SEC14L4”, [121,122], dar contribuția TAP2 și TAP3 pentru transportu l și
metabolismul vitaminei E nu a fost încă studiate.
S-a sugerat că TAP1 este implicată în traficul intracelular al α-TOH [56,123].
6. Metabolismul vitaminei E
6.1. Produșii Simon
Mai multe decenii la rând, s -a crezut că metabolizarea vitaminei E este in ițiată de atacul unui
radical asupra inelului cromanic ducând la deschiderea acestuia și formarea TOH chinonei [127].
Ulterioar are loc degradarea catenei laterale cu formare de aci d α-tocoferonic și lactona sa, α -tocoferon –
lactona (α -TL), așa -numiții meta boliți Simon descriși în formele conjugate și non -conjugate, în urina de
șoareci și oameni [120.128 -130].
α-TL sunt metaboliții reali ai degradării tocoferolilor și s -a propus fi u tilizați ca biomarjeri ai
stressului oxidativ la copii cu diabet de tip I, deoarece concentrația glucuronidelor și conjugaților sulfurați
ai α-TL este semnificativ crescută.
6.2. Metabolizarea hepatică a vitaminei E
Procesul degradativ implicat în metabolizarea hepatică a vitaminei E este încă puțin cunoscut.
Mecanismele inițiale sunt general acceptate, adică, toate vitamerele sunt degradate la metaboliți
fiziologici specifici vitamerelor cu un inel cromanol intact (prin urmare, este folosită nomenclatura α, β, γ
– și δ-metabolit), care să conducă la modificări în catena laterală. Acești metaboliți au fost găsiți în
diferite țesuturi și fluide ale corpului conjugați în mod similar xenobioticelor și sub formă de non –
conjugat. Pentru o prezentare detaliată, a se ve dea figura 3.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 18

Figura 6. Metabolizarea vitaminei E.
Metabolizarea î ncepe cu un ciclu de ω -hidroxilare sub acțiunea enzimatică a citocrom p450 (CYT), este
urmat de cinci cicluri de β -oxidare iar produsul final de reacție este CEHC: carbox i-etil-hidroxicr omanol .
Principala cale catabolică este independent de saturația în c atena lateral sau de substituția sistemului de
inele cromanol, în timp ce viteza de degradare metabolică este modulate în special de acești doi factori.
Până la acest moment se cunoaște mecanismul de compartimentalizare intracelulară a diferitelor reacții
cunoscute la TOHs, dar nu se cunoaște mecanismul pentru T3s.
Același lucru se aplică la structurile și săgețile marcate cu gri; acestea reflectă molecule sau principalii
pași care se î ncadrează în conceptul general până în prezent, dar în continuare este nevoie de confirmarea
experimentala si caracterizarea moleculară.

Formele non -α-TOH ale vitaminei E sunt tratate preferential în corpul uman, ca și xenobioticelor,
implicând enzime de faza I u lterior degradarea în continuând pee tape, asemănător metabolizării
xenobioticelor. La fel, produșii de degradare ai vitaminei E se găsesc sub formă de sulfați și conjugați
glucuronidici. A se vedea tabelul 2 pentru o privire de ansamblu asupra conjugați m etaboliților vitaminei
E identificati până în prezent. Sulfatii sunt co nsiderați a fi produsele principale de conjugare ale LCMs (γ –
and δ -LCMs: 13’ -COOH, 11’ -COOH and 9’ -COOH)

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 19 6.3. Eliminarea tocoferolilor din organism
În cursul proceselor metabolice, tocof erolii se transformă în tocoferilchinone și
tocoferilhidrochinone (pr in reacții în parte reversibile) și pot suferi procese de dimerizare și trimerizare.
Eliminarea tocoferolilor din organism se realizează, în special, prin bilă și fecale mai ales sub
form ă de tocoferoli liberi, dar și sub forma unor derivați oxidați cum ar fi acidul tocoferonic, tocoferono –
lactona, tocoferil -p-chinona etc. Pe cale urinară, eliminarea tocoferolilor se face, în principal, sub formă
de glucuronoconjugati.
7. Unități de activit ate vitaminică E și necesități nutriționale
O unitate internațională (U.I.) de vitamină E se consideră a fi echivalentă cu 1 mg de acetat de
DL--tocoferol sau 0.91 mg DL --tocoferol liber, respectiv 0,67 mg D --tocoferol liber.
Necesarul de vitamină E est e relativ greu de stabilit, deoarece este în strânsă corelație cu
conținutul alimentar în acizi grași nesaturați. În anii '60 OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a stabilit
un necesar zilnic de 13 -20 mg -tocoferol pentru adulți, pentru ca în anii '80 s ă-l reducă la aproximativ 10
mg/zi. Actualmente necesarul zilnic se stabilește în funcție de conținutul în acizi grași nesaturați al
alimentelor și se consideră că raportul optim mg tocoferoli / l g acizi grași nesaturați se situează în jurul
valorii de 0, 6.
Pentru populația nord -americană și vest -europeană, necesarul în v itamină E se consideră a fi de
aproximativ 1,2 ori mai mare datorită creșterii ponderii uleiurilor vegetale din alimente. La nou -născuți și
la prematuri aportul zilnic de vitamină E se con sideră a fi cuprins între 5 și 50 mg, în funcție de
alimentație. Lap tele matern conține acizi grași nesaturați, în special acid linoleic în proporție de
aproximativ 8% din totalul lipidelor, în timp ce în laptele de vacă sau preparatele de lapte praf, pond erea
acestora este mult mai mare, ajungând până la 50%.
La omul adul t, necesarul zilnic este considerat a fi cuprins între 10 și 30 mg/zi, în funcție de tipul
de grăsime din dietă. Dacă regimul alimentar conține acizi grași nesaturați esențiali (vitamina F), în
cantitate mare, necesitățile de vitamină E ale organismului cresc. Acizii grași nesaturați se oxidează
repede cu formare de peroxizi, care inactivează o parte din vitamina E din alimente.
Necesarul zilnic de vitamina E mai depinde de: sex, vârstă, s tare fiziologică și fiziopatologică a
organismului, compoziția hranei , anotimp, și medicamentele administrate.
Necesarul de vitamină E al femeilor este mai mare decât al bărbaților. În cursul sarcinii necesarul
crește progresiv cu vârsta fătului, ajungând ca în lunile 8 și 9, tocoferolemia medie să fie de 1,8 mg/l00
ml ser, față de primele 4 luni de sarcină când necesarul este de 1,25 mg/l00 ml ser. De aceea, se impune
un aport suplimentar progresiv de vitamină E (de la 10 mg/zi la 50 mg/zi), pentru a duce sarcina la termen
și pentru dezvoltarea normală a fătului, în raport cu starea generală și alimentația gravidei.
După naștere tocoferolemia la mamă este mai scăzută decât în perioada primului trimestru de
graviditate. Mama cedează zilnic, prin lapte, noulu i născut 8 -10 mg vitamină E, ceea ce face ca necesarul
să crească la 15-30 mg/zi, în raport cu vârsta și alimentația noului născut. La prematuri necesarul este mai
mare. În hrănirea artificială a nou născutului trebuie să se țină seama de faptul că laptele de vacă conține o
cantitate de tocoferoli de 10 -15 ori mai mică decâ t laptele matern, ceea ce impune administrarea unei
cantități suplimentare de vitamină E.
Deoarece primăvara tocoferolemia este mai scăzută, se consideră că necesarul de vitamină E
trebu ie crescut.

Biochimia Nutriției Vitamin ele E
Conf. Dr. Ele na Ionică Page | 20 Pentru a se vedea dacă necesitățile de vitamină E zilnice sunt satisfăcute, se folosesc diferite
procedee de evaluare, cum ar fi: testul dietetic și testul clinic. Testul dietetic dă indicații aproximative
asupra cantității de vitamina E din al imente. Testul clinic se realizează doar după ce au apărut simptome
ale carenței (senescență, sindrom de slăbiciune și de distrofie musculară, tulburări genitale) și constă în
dozarea vitaminei E serice.
Acțiunea vitaminei E se exercită asupra întregului o rganism, dar și asupra fiecărui organ în parte.
Experimentele au demon strat că în organism există o relație de interdependență între acțiunea mai multor
vitaminelor. Vitamina E prezintă interrelații cu vitamina A . Astfel, creșterea concentrației de tocofer oli
din țesuturi duce la o scădere a ingestiei de vitamină A, deci ali mentația trebuie să conțină cantități de
vitamina E și A într -un raport optim. O deficiență vitaminică E duce la dispariția rezervelor de vitamină A
din ficat, cu atât mai mult cu cât ex istă și o carenă vitaminică A. Adminstrarea concomitentă de vitamină
A și E sau caroteni și vitamină E este mult mai eficientă în procesul de creștere, deoarece tocoferolii cresc
viteza de absorbție a vitaminei A prin pereții celulari.
Vitamina E prezintă interrelații cu vitaminei B l. S-a constatat că o cantitate mare de vit amina E
duce la scăderea rapidă a tiaminei libere de la nivelul ficatului.
Administrarea de vitamină C , la animalele cu semne clinice de carență vitaminică E duce de
ameliorarea simptome lor de carență tocoferolică.
O serie de studii au demonstrat că nivelu l hemoglobinei se menține stabil, chiar după întreruperea
aportului de fier, numai dacă acesta a fost administrat în prealabil în asociație cu vitamina C și E.
Există numeroase substanțe chimice naturale sau sintetice care pot fi sau nu analogi structurali
ai tocoferolilor și care provoacă simptome asemănătoare cu cele ale avitaminozei E. Astfel, s -a observat
că -tocoferilchinona produce sterilitate la animalele de experiență, iar acetat ul de crezol , tricrezol –
fosfatul și 3,5-wilenolul induc efecte toxice care conduc la deficiență de tocoferoli. Printre substanțele cu
acțiune antivitaminică E, citate în literatură, se numără și: piridina , bisulfitul de sodiu , sulfamidele , acizi
grași nesa turați și altele.