Prundisalexandra [618659]

2017 UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr. IULIA CIORBEA

Absolvent: [anonimizat]

2017 UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

FACTORI DE RISC ȘI REZILIENȚĂ
IMPLICAȚI ÎN APARIȚIA
DEPRESIEI LA VÂRSTA
PENSIONĂRII

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr. IULIA CIORBEA

Absolvent: [anonimizat] 1. Depresia
1.1. Caracteristicile și simptomatologia depresiei ………………………………………….. 6
1.2. Portretizarea Depresiei de -a lungul istoriei ………………………………………… 10
1.3. Chimia depresiei …………………………………………………………………….. 11
1.4. Cultura depresiei la pensionare ………….…………………………………………. 14
1.5. Depresia în balanță cu singurătatea și problemele de sănătate …………………………….
1.6. Alternativele care combat instalarea depresiei …………………………………………………. 15
16
Capitolul 2. Anxietatea
2.1. Echilibrul dintre depresie și anxietate …………………………………………………… 20
2.2. Simptomatologia anxietății ………………………………………………………………………….. 20
2.3. Anxietatea ca metodă de coping …………………………………………………………. 22
2.4. Anxietatea la pensionari ………………………………………………………………………………… 24
Capitolul 3. Reziliența
3.1. Particularitățiile rezilienței ………………………………………………………….

Capitolul 4. Studiul pensionării

4.1. Factorii de risc ai anxietății și depresiei ……………………………………………………………
4.2. Factorii de risc ai depresiei la vârsta înaintată …………………………………………………..
4.3. Studiul corelativ între pierderea locului de muncă și experiențele depresive …………
4.4. Efectele Psihologice de Tranziție la pensionare ………………………………………… ……..

Capitolul 5. Partea aplicativă

5.1. Scopul și Obiectivele cercetării ………………………………………………………………………
5.2. Ipotezele cercetării ………………………………………………………….. ……………………………
5.3. Metodologia utilizată …………………………………………………………………………………….
5.3.1. Descrierea eșantionului ………………………………………………………… ………………
5.3.2. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor ………………………………………
5.4. Rezultatele obținute și interpretarea acestora ……………………………………………………
5.4.1. Se prezumă că persoanele cu problem de sănătate au un nivel al depresiei mai
mai mare, decât persoanele fără probleme de sănătate. …………………………
5.4.2. Se prezumă că anxietatea corelează negative cu reziliența 26

30
31
32
33

35
37
36
36
40
45

47

în cadrul populației testate. ……………………………………………………………………..
5.4.3. Se prezumă depresia și anxietatea corelează pozitiv la vârstnici . ………… ……….
5.4.4. Se prezumă că persoanele care locuiesc singure au un nivel al depresiei și
anxietății mai mare decât persoanele care locuiesc cu partenerul. ………………..
5.4.5. Se prezumă că persoanele din mediul urban au un nivel al rezilienței mai
scăzut decât persoane le din mediul rural. ………………………………………………….
5.4.6. Se prezumă că persoanele care locuiesc cu partenerul au un nivel al rezilienței
mai mare decât persoanele care locuiesc singure. ………………………………………
5.4.7. Diferențele de gen. …………………………………………………………………………………
5.4.8. Datele extreme în comparație cu mediul habitual ……………………………………….
5.4.9. Asemănările și diferențele dintre studiile care au pornit cercetarea și
rezultatele cercetării actuale…………………………………………………………………….. 51
54

56

58

62
63
65

67
Concluzia

Bibliografie
Anexe

INTRODUCERE

Evoluția societății actuale a adus după sine un fenomen respândit la nivelul populației,
și anume tulburările depresive, răspândite indiferent de vârstă, mediu de proveniență sau
nivel educațional. Depresia aduce după sine o altă trăsătură, anxietatea, ca și simptom al
depresiei.
Tranziția de la un stadiu la următorul stadiu are un caracter traumatizant pentru unele
persoane. Pensionarea fiind văzut ca un ultim stadiu de tranziție, este o etapă încărcată
emoțional de încetarea unei activități și găsirea st atusului actual. Pierderea locului de muncă,
pensionarea, fiind un factor stresor, văzut ca fiind un eveniment cu caracter traumatic.
Lucrarea de față a fost influnțată de două articole de cercetare, respectiv: „Corelația
Clinică și Psihologică dintre pier dera locului de muncă și Experiențele Depresive”,
colaborararea din 2015 dintre Ferencz Melinda, Irimia Elena -Ramona, Buicu Gabriela Elena,
Moica Theodor, Gabos Grecu Cristian, Sabău Daniela Claudia, Gabos Grecu Iosif, și cel de al
doilea articol este „Efe ctele Psihologice de Tranziția la Pensionare”, scris în 2012 de către
John W. Osborne. Ambele articole tratează efectele pe care pierderea locului de muncă îl are
asupra persoanelor.
Această lucrare își propune să cerceteze posibili factori de risc ai depr esiei și nivelul
de reziliență la vârsta pensionării. Rol principal în această etapă este atribuit depresiei, iar
după sine se afiliază cu anxietatea, reziliența având rolul reducerii efectelor depresive și
anxioase, și integrarea unor modele sănătoase de coping.
Lucrarea este organizată în cinci capitole, primele patru capitole abordează partea
teoretică a problemei: primul capitol tratează problematica depresiei, cel de al doilea capitol
studiază simptomatologia anxietății și relația acesteia cu depresia, capitolul trei accentuează
trăsături ale rezilienței, iar ultimul capitol de teorie, respectiv capitolul patru, tratează
problematica tulburărilor depresive și anxioase regăsite printre studiile specialiștilor în
domeniu și cum aceste studii au evoluat de -a lungul acestui secol.
Partea a doua este prezentarea cercetării propriu -zisă, s -au prezentat scopul,
obiectivele și ipotezele pe care s -a bazat începrea cercetării, metodologia utilizată, respectiv
descrierea eșantionului și instrumentele aplicate, iar în ultima parte se află piesa de rezistență
ce susține lucrarea, rezultatele obținute și interpretarea acestora care confirmă sau infirmă
ipotezele speculate în prima parte, integrând concluzia finală a studiului.

6 PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1
Depresia

1.1. Caracteristici și simptomatologia depresiei
Depresia este o tulburare frecvent întâlnită în societatea modernă, din această cauză a
necesitat studierea acestui fenomen, listarea simptomelor și proiectarea unui plan de preveție
sau s trategii de diminoare și tratare a acesteia.
Organizația Mondială a Sănătății a estimat că aproximativ 350 de milioane de oameni
de toate vârstele sunt afectați de depresie, fiind a treia cauză de dizabilitate la nivel global, în
anul 2004. O previziune su mbră arată că până în anul 2020, depresia va devenii principala
cauză de dizabilitate, din punct de vedere al tulburărilor afective. Potrivit unei statistici
oficiale, 3 milioane de români suferă de depresie. Depresia deschide posibilitatea suicidului
ca și replică la suferințele aduse de această tulburare.
Se ridică întrebarea, dacă conceptul de depresie este cunoscut și lista de simptome
sunt definte, de ce acest fenomen se perpetuează galopant în societatea actuală? Posibile
variante fiind: lipsa unei culturi printre populație asupra conceptului de depresie sau gândirea
de forma „mie nu mi se poate întâmpla”, respectiv sindromul invulnerabilității personale al
indivizilor, care menține această „epidemie” și crează un context propice perpetuări acestui
fenomen, și integrându -l ca o trăsătură a evoluției societății moderne.
„WHO și autoritatea națională de sănătate estimează că prevalența depresiei crește
rapid în întreaga lume. Depresia a fost puternic asociată cu multe tulburări cronice. În timp ce
exist ă o multitudine de terapii comportamentale pentru a reduce simptomele depresive,
prevalența continuă să crească. Noile modele teoretice a medicinii comportamentaliste sunt
ghidate de cadrele sociologice (spre exemplu intrapersonal, interpersonal, comunitat e, legi
nationale).” (V.S. Ramachandran, 2012, pagina 316)
Citatul psihologului clinician Ramachandran, prezintă o conexiune a depresiei cu
transformarea sa în boală cronică, expunând epidemizarea galopantă a acestei tulburări
printre membrii populației d in întrega lume, paradoxal există o gamă variată de metode,
terapii comportamentale, pentru reducerea simptomatologiei depresiei.
Larousse sintetizează descrierea acestui fenomen în următoarele cuvinte:

7 „Depresia este o maladie mentală caracterizată printr -o modificare profundă a stării
timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii,
asociindu -se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie dureroa să de
neputință globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminații subdelirante pe tema
culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a
sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.” (Larousse, 1 998, pag. 101)
Ghidul de bază al psihologilor clinicieni, respectiv DSM -V, portretizează tulburarea
depresivă ca având „efecte negative asupra lipsei de interes în activitățiile zilnice, instalarea
stării de tristețe, pierderea plăcerii, apariția sentiment ului de vinovăție, stimă de sine scăzută,
tulburări de somn și ale poftei de mâncare, oboseală și pierderea energiei, scăderea capacității
de concentrare, pesimism, unele simptome somatice precum dureri de cap, dureri abdominale
sau digestive care nu dispa r în urma unui tratament adecvat, ganduri sau tentative de suicid.”
(DSM -V, 2013)
Conform DSM IV, o versiune mai veche a manualului, depresia se divide în două
categorii: „depresia primară, cu depresii unipolare (depresie anxioasă și depresie recurentă) și
depresii bipolare (depresia cu episoade maniacale), a doua clasificare este: depresia
secundară, a unei afecțiuni somatice, a consumului de alcool sau a administrării unor
medicamente.” (DSM -IV, 1994)
Etiologic depresiile varstinicului se împart în:
1. Depre sii organice, sau endogene, care cuprind tulburările bipolare și melancoliile
de involuție, evoluția lor fiind gravă, datorită frecventelor tentative de suicid.
2. Depresii reactive, secundare unor evenimente declanșatoare precum: traume
psihice, neadaptare la noile situații din cursul îmbătrânirii, cum ar fi pensionarea, pierderea
rolului decizional și social, frustrări economice, doliu sau văduvie. Depresia reactivă este cel
mai întâlnit tip de depresie. Poate fii declanșată de un eveniment traumatic, difici l sau stresant
din vieața unei persoane. Indivizii afectați se simt rău, nervoași, anxioași sau chiar furioași.
Mai poate aparea după o perioadă prelungită de stres și chiar la mult timp după sfârșitul
acestei perioade. Cauzele variază de la o persoană la alta.
3. Depresii secundare unor traumatisme, precum prezența unor boli somatice sau ca
efect în urma consumului medicamentos.
„În orice caz, există evidențe palpabile care sugerează că depresia împărtășește multe
drumuri asemănătoare cu tulburările cronice precum insuficiență cardiacă și alte condiții
cardiovasculare. Prin urmare, în unele cazuri depresia comormidă nu este pur și simplu o
reacție emoțională la încercările vieții cu o tulburare cronică, dar de asemenea rezultatul

8 mecanismulu i biologic care explică schimbările de dispoziție. Creșterea simptomatologiei
depresiei a fost asociată cu creșterea riscului fumatului, inactivitate fizică, sedentarism,
nonaderanță la medicație prescrisă de un specialist.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 314)
Citatul anterior indică o corelație între apariția unei boli cronice și instalarea depresiei,
care crește riscul apariției unei manieră de coping mai puțin sănătoasă, și anume ritualul
fumatului, consumul de alcool sau abuzul de medicamente. Depresia ridică riscul apariției
acestor înclinații, dar aceste gesturi nu sunt întâlnite în fiecare caz. Legătura dintre un stadiu
dezechilibrat al stării de sânătate și apariția depresiei este cercetată în partea a doua a lucrării.
„Emoțiile negative au fost larg asociate cu comportamente dăunătoare sănătății și au
rezultate clinice slabe. Depresia este o tulburare mentală care prezită stare de spirit scăzută,
pierderea interesului sau a plăcerii, sentimente de vinovăție sau valoare scăzută pentru sine,
dereglări de somn sau de apetit, energie scăzută, concentrare slabă. WHO raportează că
depresia este cazua principală a dizabilității la nivel mondial și prevalența acesteia crește
rapid. În mod paricular, depresia este comorbiditatea pentru multe boli cronice.” (V. S.
Ramachandran, 2012, pag. 314).
Depresia poate lua multe forme, de la simpla instalare a unor simptome, incipit
percepute ca fiind ne afectogene, cum ar fi tristețea prelungită fără un motiv palpabil, sau la
polul opus iritabilitate, până la forme de dep resie ușoară sau chiar la instalare depresiei
majore, dacă primele semne a instalării sunt ignorate. După „Manualul Clinic al Tulburărilor
Psihologice”, instalarea depresiei majore se face cu apariția următoarelor simptome:
„pierdere în greu tate semnificativă (nu datorate unei diete) sau creșterea în greutate sau
fluctuațile de apetit; insomnia sau hipersomnie; agitație psihomotorie sau întârziere severă
observabilă de persoanele din jur; oboseală sau pierderea energiei; sentimente de devalor izare
sau vină excesivă; diminuarea abilității de a se concentra sau de gândire, indecizie; gânduri
recurente asupra conceptului de moarte, intenții suicidare fără un plan specific, sau încercări
suicidare, sau un plan specific de suicid.” (David H. Barlow , 2008, pag. 307)
Elaine Fox, profesor la Oxford University, și Chris Beevers, profesor la University of
Texas din Austin, au revizuit studii apărute în publicația Molecular Psychiatry, pe 19 iulie
2016, unde au studiat factorii de mediu și cei genetici care influențează apariția depresiei, dar
și apariția fericirii. Elaine Fox consideră că „dacă se ia o genă care este legată de o afecțiune
mentală, și se compară oamenii care au același factor genetic, devine clar că cea ce se
întâmplă cu sănătatea mental ă a individului, este bazată pe mediul de proveniență al
individului. Noi sugerăm că atâta timp cât nici o genă nu cauzează sănătatea mentală, dar
câteva gene pot face indivizii mai sensibili la efectele mediului, spre mai bine sau mai rău.”

9 Dacă individul are aceste gene și este plasat într -un mediu cu tendințe prielnice apariției
tulburării, aceasta are toate premisele să se dezvolte, dar dacă același individ este plasat într –
un mediu suportiv, elimină apariția tulburăril or și cresc rezistența mentala. Concluzia acestui
studiu a fost că influența geneticii asupra sănătății mentale depinde de mediu. Fox și Beevers
suțin că „un eveniment specific din viața individului în combinație cu un biases cognitiv
specific, duc spre de prinderi negative care înclină indivizii spre depresie sau anxietate.” (Fox,
Beevers, 2016)
După cum am văzut, tulburările depresive afectează persoane de toate vârstele, prin
urmare vârsta este nu un factor riscant în dezvoltarea depresiei, ci sedimentare a unor factori
de risc apăruți cu înaintarea în vârstă, precum: pierderea partenerului și pariția singurătății,
doliul piederii complicând imaginea viitorului, recuperarea după pierdere este legată și de
resursele psihice de care dispune persoana, de tipul de personalitate a acetuia, cât și rețeaua
de suport emoțional pe care o are din partea celor din jur. Un alt factor este reprezentat de
afecțiunile somatice existente, comorbide, legătura dintre depresie și patologia somatică a
vârsticului este puternic influențată de afecțiunile somatice și tratamentul urmat. Un alt factor
cheie al instalării depresiei este jucat de rolul factorilor sociali, respectiv pierderea poziției
sociale, singurătatea, izolarea socială și profesională, respectiv pensionarea, probl eme
financiare. Dacă aceste persoane au mai avut episoade depresive în celălalte etape de
dezvoltare, sunt predispuși ca unor noi episode depresive și la vârste înaintate. Deficitele
senzoriale, precum alterarea acuității vizuale și a auzului, duc spre izo lare și dezinteres în
implicarea activitățiilor care îi fac placere.
Un răspuns incipent în apariția depresiei este închiderea în sine, evitarea contactului
social, și prin urmare autopedepsirea prin a sta în perimetrul locuienței, îndepărtând
posibilitate a socializării, frica de aș dechide noi orizonturi de socializare. Se poate ajunge la
instalarea fobiilor precum agoraphobia, fiind teama de a fi singur în locuri publice. Printre
efecte se numără starea de melancolie, atacuri de panică, letargie, stări de tristețe.
„Agoraphobia este asociată cu deteriorări mai severe decât alte fobii și este puternic
asociată cu dispoziții disforice. Procentul de comorbiditate pentru tulburările depresive
majore în pacienții cu tulburări de panică variază de la 10% până la 65%, și o treime din
cazuri, depresia dezvoltă apariția atacurilor de panică. În celălalte două treimi din cazuri,
tulburarea de depresie majoră apare concomitent sau ulterior dezvoltării tumurări de panică.
În agoraphobie se află prezente simptome precum abuzul de substanțe, hypohondrie, tulburări
de somatizare și tulburări de personalitate. Cursul obișnuit este cronic.” (V.S. Ramachandran,
2012,pag. 70)

10 „Medicamentele antidepresive inițial dezvoltate să trateze depresia, pot de asemenea
fi de ajutor în managementul tulburărilor de anxietate. Termenul de antidepresiv poate fi
confuz în acest context, datorită controversei asupra rolului în tratarea agrofobiei și a
atacurilor de panică.” (V.S. Ramachandran, 2012,pag. 73)
„Furia neexprimată sau reprimată a fost, de asemenea, postulate ca o cauză a
depresiei. Conceptul de represiune se datorează mult lui Freud și psihanalizei, deși nu este
legată de nici o poziție teoretică. Noțiunea de furie reprimată a trecut și în sistemul juri dic,
extizând astfel criteriul insuficient “timp de răciere” pentru crimele de pasiune. Ideea de bază
este că, din cauza constrângerilor situaționale sau personale, furia este prea amenințătoare
pentru ca individul să recunoască chiar că o trăiește. Interz isă din conștiință, furia găsește o
ieșire într -o manieră deghizată și defectuoasă. Depresia poate avea multe cauze, atat
fiziologice cât și psihologice. Nu este nevoie și, de regulă, nu are nimic de-a face cu mânia
reprimată. Cu toate acestea, există ocaz ii când simptomele depresive pot lua unele dintre
calitățile unui răspuns furios.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag.141 -142)

1.2. Portretizarea Depresiei de -a lungul istoriei
De-a lungul timpului, definiția depresiei a stârnit interesul pentru găsirea unei
descrieri. În antichitate s -a delimitat depresia, ca și tuburare ce necesită tratament, de stâriile
narurale de tristețe. Hippocrate a format „Teoria Umorală” sau „Teoria celor patru umori”,
în corpul uman găsindu -se patru substanțe, sub forma unor umor i cu funcții distincte,
respectiv: flegma, bila neagră, bila galbenă și sângele. Cele patru umori formează cele patru
temperamente cunoscute. Bila neagră, mai exact excesul produs de bila neagră, care afectează
chimia creierului, formează temperamentul mel ancolic. Melancolia fiind văzută ca și
echivalentul stărilor depresive, inertice, cu activitate scăzută. Robert Burton, a întodus în
1621 conceptul de „tulburari afective” descrise în lucrarea sa „Anatomia Melancoliei”.
Mentorul psihologiei, Sigmund Freud , dezvoltând modelul psihometric, explică
depresia precum o „ostilitate îndreptată către sine”. În 1917, Freud susține că majoritatea
cazurilor de depresie au cauze biologice, dar există și cazui în care depresia este legată de
pierderea sau respingerea pr imită de la un anumit părinte. Depresia fiind expresia doliului
asupra respingerii sau a pierderii unui tip de relație.
Aaron Beck a studiat oameni cu depresie și a format „Teoria Cognitivă a Depresiei”,
Modelul Cognitiv a lui Aaron Beck, în care problemel e emoționale ale indivizilor sunt
consecința unor distorsiuni și scheme cognitive distorsionate formate în prima copilărie, care
duc spre formarea unor convingeri despre viață și imagina despre sine. Componentele

11 modelului sunt: gandurile automate, involuntar apărute, schemele cognitive și distorsiuni
cognitive, precum supergeneralizarea. „Triada Cognitivă a lui Beck”, din 1967, conține
credințe negative asupra imaginii de sine, a mediului înconjurător individului și perspectiva
asupra viirorului.
Martin Seligman, în 1974 propune explicația cognitivă asupra depresiei ca și o
„neajutorare învățată”, atunci când persoana învață că încercările de a scăpa din situații
negative nu fac nici o diferență. Consec ința acestei gândiri este atitudinea pasivă a stimulilor
din mediu chiar și atungi când salvarea este o opțiune posibilă.
„Modelele eului elaborate din perspectiva cognitivă și -au găsit aplicabilitate și în
psihopatologie – de exemplu în lucrările lui Band ura despre self -efficacy. Nu mai puțin, eul
gîndit ca prototip poate clarifica aspecte interesante ale depresiei. După cum se știe,
depresivii sunt foarte realiști în auto-percepție , aprecierile pe care le fac asupra lor însuși tind
spre obiectivitate. După Kuiper și Derry (1981), depresivii ar utiliza și ei un prototip, dar unul
care incorporează, în primul rând,cunoașteri cu valență negativă.”(Adrian Necula, 1996, pag.
143)

1.3. Chimia depresiei
Se consideră că depresia are o cauză biologică, datorate lips ei anumitor substanțe în
organismul persoanei, afectând alte lanțuri biologice.
„Relația dintre glucocorticoizi și depresie este de interes deosebit datorită paternurilor
de disreglementare a axei HPA găsite în pacienți cu depresie majoră. Pe când modele v echi
ale depresiei se centrează pe serotonină și NE, studile recente au prezentat dovezi clare ale
relației dintre ana HPA și depresie, precum și multe obiective potențiale pentru tatamente noi.
Persoanle cu depresie majoră au un nivel ridicat al cortizonu lui în sânge, de asemenea
rezistență glucocorticoidă, condiție ce interferează cu normale căi de feedback negative.
Tratamentul experimental cu substanțe care alterează activitatea axei HPA demonstrează
reyultate pozitive, dar următoarele studii sunt nevoi te să identifice cele mai bune obiective și
să evalueze orice potențiale efecte negative pe termen lung. În plus față de alterările axei
HPA, depresia majoră este asociată cu degenerarea progresivă a hipocampusului, a amigdalei,
și a cortexului prefrontal, regăsite în pacienții cu depresie majoră. Aceste effecte sunt
combătute medical prin combinația în exces a activității glutamate induse de activitatea
glucocorticoidală și o pierdere a accidului gama aminobutiric (GABA), ergic și serotonergic,
care au ca și activitate, protejarea împotriva pierderii neuronale în hipocampus în subiecții
experimentali.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 33)

12 „Pierderea neuronilor hipocampi este de asemenea asociată cu boli cronice precum
depresia, unde este asociată cu disfuncții cognitive. În mod normal, hipocampusul poate
regenera neuroni și dendride pentru a repara posibilele traumatisme, dar în creierul
persoanelor aflate sub stres cronic sau o tulburare, aceste procese sunt tocite sa u persistă
daunele.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 32)
„Sinteza DHEA în creier apare în mod independent de glanda suprarenală, însă
activitățile sale pot influența și funcționarea globală. La om, nivelurile de DHEA în fluxul
sanguine, atingând apogeul în a doua decadă a vieții, scăzând ulterior pe parcursul vieții
individului. Dovezi ale activității neuroprotective a DHEA în hippocampus, sugerează că
pierderea de hormoni prin vârstă sau stres cronic poate fi legată de creșterea riscului de
pierdere neurona lă. Într -un stiudiu pe adulți de vârstă medie și mai bărăni cu depresie și/sau
niveluri scăzute ale DHEA din sânge, administrarea de DHEA exogenă a dus la îmbunătățirea
temporală a scorurilor de depresie și a îmbunătățit anumite abilități cognitive în timp ul
perioadei de tratament. Din păcate, un număr de studii dublu -orb, controlate cu placebo, care
utilizează DHEA exogenă la pacienți adulți normali, sănătoși, nu au reușit să detecteze
îmbunătățiri cognitive, sugerând că nu toate persoanele în vârstă sufer ă de declin
comportamental sau cognitiv ca urmare a scăderilor în DHEA asociate vârstei. Mai mult,
indivizii născuți cu o mutație în gena pentru enzima echivalentă pentru conversia
pregnenolonei în DHEA demonstrează infantilismul sexual, hipertensiunea și hiperkaliemia,
dar nu suferă de deficiențe cognitive, ceea ce indică faptul că expunerea la DHEA matern în
timpul dezvoltării timpurii este suficientă pentru dezvoltarea normal a creierului. Totuși,
adulții în vârstă cu această afecțiune nu au fost studiaț i atent.” (V.S. Ramachandran, 2012,
pag. 34)
„La rozătoare, sa constatat că DHEA se leagă la capătul N -terminal al proteinelor
citoscheletale de proteine 2 (MAP2) asociate cu microtubulile din creier, care sunt implicate
în extinderea axonilor și dendritelor neuronale. Implicarea DHEA în dezvoltarea neuronală și
plasticitate poate fi necesară în timpul vieții timpurii, dar devine mai puțin importantă după
copilărie, când modificările induse de pubertate duc la creșterea conversiei DHEA la hormoni
sexuali implicați în exprimarea caracteristicilor sexuale secundare. În plus față de legarea
MAP2, DHEA și DHEA -S acționează de asemenea ca antagoniști necompetitivi la receptorii
subtipului A GABA și sporesc eliberarea N -metil -D-aspartat (NMDA) a NE în neu ronii
hipocampali prin activarea proteinei chaperone sigma -1. Îmbunătățirea activităților NMDA
poate explica unele îmbunătățiri ale funcționării memoriei observate la pacienții deprimați și
vârstnici, dar alții au sugerat că modificările cognitive se pot d atora anxietății reduse din

13 efectele antiglucocorticoid mediate de DHEA. Într -adevăr, sa demonstrat că administrarea
DHEA la șobolanii ovaricomizați a redus semnele de comportament ale anxietății și a fost
asociată cu învățarea îmbunătățită în mai multe paradigme de labirint. Există, de asemenea,
dovezi ale efectelor neuroprotectoare DHEA și DHEA -S după accident vascular cerebral sau
leziuni ale măduvei spinării. Șoarec ii și șobolanii tratați cu DHEA au demonstrat o scădere
semnificativă a conținutului de substanță albă în modelele stroke ischemice, în timp ce
șoarecii tratați cu DHEA împreună cu leziunea măduvei spinării au prezentat îmbunătățiri
semnificative ale func ționalității motorului față de controalele vehiculului. Mai mult, s -a
demonstrat că DHEA protejează împotriva neurotoxicității induse de proteina glutamat sau
amiloid b care poate explica de ce scăderile semnificative ale nivelurilor DHEA la vârstnici și
pacienții cu depresie sau tulburare de stres posttraumatic (PTSD) sunt asociate cu declinul
cognitiv crescut și/sau simptomatologia exacerbată. Scăderea nivelurilor DHEA asociate în
mod obișnuit cu îmbătrânirea are un impact mai mic, dar poate crește vulner abilitatea la
pierderea neuronală în prezența bolilor cardiovasculare și/sau stresului cronic. Intervențiile
pentru reducerea stresului cronic au arătat că tehnicile cognitiv -comportamentale au
împiedicat scăderea DHEA asociată cu HIV și au dus la creștere a DHEA disponibilă la
adulții normali, sănătoși, sugerând că înrăutățirea echilibrului DHEA la cortizol în favoarea
acestuia poate diminua impactul negativ al stresului.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 34)
„Sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțe lege pe deplin mecanismele care duc
la declinul DHEA legat de vârstă și de ce majoritatea adulților mai în vârstă sănătoși nu
prezintă insuficiență neurologică pe măsură ce îmbătrânesc.” (V.S. Ramachandran, 2012,
pag. 34)
„Ca și un simptom patologic, depr esia adesea se dezvoltă în asociație cu alte probleme
fizice sau medicale, și reprezintă probleme în diagnosticare. Spre exemplu, persoanele în
vârstă, diferențierea diagnostică între alterări în zona creierului și depresie este dificilă.”
(Burrows Graham D., 1977, pag.52)
S.M. Stahl reprezintă neurotransmițătorii care sunt implicați în fiziopatologia
depresiei prin următoarea schema, asupra organizmului uman acționează 3 substanțe în
apariția tulburărilor depresive, și anume norepinefrină, serotonină și dopamină, fiecare dintre
ele având un centru de intere asupra cărăia acționează, respectiv interes și energie, instincte și
impulsivitate, între energie și instincte intervine motivația, între instincte și impulsivitate se
află apetit și agresivitate, iar între impulsivitate și enrgie se află anxietatea și iritabilitatea.
Toate aceste pulsiuni au în centrul lor dispoziții, emoții și funcțiile cognitive.

14
(Stahl S.M., „Essential Psychopharmacology: Neuroscientific Basis and Practical
Appli cation”, a doua ediție, Cambridge, Anglia, Editura Cambridge University Press, 2000,
pag.152)

1.4. Cultura depresiei la pensionare
Pensionarea este o perioadă tulbure pentru unele persoane. În literatura de specialitate
a studi ului etapelor vârstelor, „pensionarea este încheierea perioadei de oficiale de muncă și
un moment major în viața tuturor indivizilor. Aceasta este văzută de cei mai mulți autori
drept o perioadă de ajustări cruciale. Pentru cei mai mulți adulți aflați la vârsta pensionării,
profesia era cea care oferea cele mai multe ancore pentru existență și cele mai multe scopuri
pentru viață. Viața individului pentru decade întregi era organizată în funcție de orarul de
lucru. Retragerea din viața activă este momentul în care adulții se văd confruntați cu
problema organizării personale și independente a programului. Este mult mai ușor pentru
aceia care au obișnuința activităților comunitare sau a activităților de timp liber, dar pentru
acei care nu au dezvoltat interes e în afara profesiunii, pensionarea poate fi întâmpinată cu
mare dificultate.” (Sion Grațiela, 2003, Pag. 234)
După plecarea copiilor, munca rămâne centrul de interes, ce satisface nevoia de
realizare, la întrerupera acesteia se trebuiesc găsite noi metode de a focaliza energia și
aptitudinile către noi scopuri. Timpul liber, mai exact excesul de timp liber, antrenează
mintea să intre în teritorii ale depresiei, creând probleme ce anterior nu se găseau în aria de
ineres a individului. Activitățiile sociale și de recrare fiind soluții în evitarea acestor etape.

15 1.5. Depresia în balață cu singurătatea și problemele de sănătate
„Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viață are un
scor foarte ridicat, indiferent de vâr sta persoanei care traversează această situație. Cu cât
persoana este mai în vârstă însă, adaptarea la noua situație de viață este mai dificilă și cu atât
pare să fie mai dureroasă și mai plină de consecințe pentru starea psiho -fizică a individului.
Proble ma cu care se confruntă partenerul rămas în viață este singurătatea, chiar dacă acesta
are suportul și compania familiei și prietenilor. Soțul rămas singur pierde o sursă primară de
suport material, de ajutor în activitățile zilnice, de companie și, de ase menea, pierde și un
partener sexual. În timp ce majoritatea indivizilor se adaptează pierderii partenerului după o
perioadă de durere, un număr semnificativ de persoane văduve experimentează o depresie de
lungă durată. Această depresie rezultă nu doar din pierderea partenerului, ci și datorită altor
pierderi ce sunt frecvente în perioada bătrâneții. În anii bătrâneții, depresia apare din
episoade scurte de tristețe. Melancolia sau pierderea bruscă a energiei poate evolua spre o
serioasă și îndelungată con diție depresivă.” (Sion Grațiela, 2003, Pag.232)
Pierderea partenerului este un eveniment tramatizant, însă în perioada bătrâneții
persoane se confruntă cu moartea celor din jur, fie partener sau prieteni de -o viață, pierzând
suportul emoțional. Într -o sta re de melancolie, aceștia se retrag în amintirea evenimentelor
fericite din perioadele anterioare, făcând ca starea actuală să pară mult mai sumbră decât este,
fiind prilejul instalării sau dezvoltării depresiei.
„Caracteristicile acestei depresii include o durere continuă, lipsa de interes, lipsa de
speranță, reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului și viitorului.
Persoanele vârstnice depresive se confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii și devin
mai încete în gândire, mod de a vorbi și mișcări. Unii indivizi totuși trăiesc un nivel înalt de
activitate, găsind că este foarte dificil să se mai odihnească sau să rămână tăcuți. Simptomele
psihice ale depresiei ar putea include pierderea apetitului, pierderea în greutate, obose ală
severă, lipsa de somn, constipația sau diareea. Cresc tensiunea și anxietatea care poate
contribui la construirea unor stări de agitație. Unii indivizi pot traversa anumite probleme
psihice, deoarece refuză tristețea sau deprimarea.” (Sion Grațiela, 20 03, Pag. 232)
Agravarea depresiei deschide opțiunea suicidului.
„Depresia severă este deseori acompaniată de gânduri de suicid. Suicidul poate apărea
în anii bătrâneții ca urmare a evenimentelor stresante, cum ar fi pensionarea, văduvia, bolile
sau sentime ntul eșecurilor anterioare (Shulman și Berman, 1988). Depresia nu caracterizează
îmbătrânirea, familia și prietenii unui vârstnic depresiv este bine să apeleze la ajutor de
specialitate. Unii vârstnici devin suspicioși asupra persoanelor și evenimentelor c e se petrec

16 în jurul lor. Ei ar putea dezvolta explicații false sau ireale asupra lucrurilor care se întâmplă
cu ei. Pierderea încrederii în ceilalți este într -un fel mai frecventă la persoanele care au
dificultăți privind auzul, au ved erea mai scăzută și se confruntă cu pierderi severe de
memorie. Acestea se pot întâmpla datorită faptului că ei nu mai au încredere în propriile lor
simțuri sau gânduri, astfel încât ei găsesc că este foarte dificil să aibă încredere în ceilalți.”
(Sion Grațiela, 2003, Pag. 233)
După evoluția și atingerea de vârf a performanței corporale, a performanței dezvoltării
individului, la vârsta bătrâneții coprul suferă deteriorări naturale, un declin al abilităților
corporale, având o predispoziție spre instalarea diferitelor boli cronice.
„Perioada bătrâneții, aducând cu sine numeroase probleme de sănătate, centrează
adultul în vârstă pe propriul corp și disfuncțiile asociate îmbătrânirii. Ei au o listă lungă de
plângeri privind sănătatea. Această reacție este foarte frecventă, dar preocuparea excesivă
privind sănătatea conduce la instalarea reacțiilor ipohondrice.” (Sion Grațiela, 2003, Pag.
233)

1.6. Alternativele care combat instalarea depre siei
„Persoanele care sunt social integrate prezită mai puține semne psihologice ale
depresiei. Relaționarea oferă un context pentru dezvoltarea aptitudinilor sociale. ” (V.S.
Ramachandran, 2012, pag. 27)
Dacă activitatea, respectiv cariera este un model a l integrării sociale în cultura
societății actuale, ruperea sau întreruperea acestei activități reprezintă un moment de
cumpănă, precum o „cădere în gol” într -un teritoriu necunoscut, care nu are o structură rigidă
a activităților îndreptate spre realizare a unui scop. În primă fază individul trăiește o senzație
de ușurare sau de libertate, dar în timp se transformă în inutilitate, datorită prezenței unei
activități sau realizarea unui scop. Tocmai existența scopurilor menține individul într -o
mișcare, cu mo tivația unei recompense sau a unui premiu material sau simbolic, sentimentul
de realizare. Există concepția greșită că vârsta bătrâneții este o perioadă de inutilitate a
persoanelor printre membrii propriei familii.
Dacă apar semnele unei depresii, semne p e care le -am menționat anterior, aceste
modificări în comportament trebuiesc recunoscute de către persoane ca fiind semne de alarmă
ce indică un dezechilibru, normal, care în fază incipientă poate fi tratat cu o dificultate redusă.
Prin urmare, populația t rebuie să învețe și să înțeleagă ce este depresia și cât de frecvent
întâlnită este aceasta, cum să o depisteze în sine sau în persoanele din jur. Intervenția precoce

17 face diferența în rezultatul tratării sau minimalizării depresiei. Depr esia poate fi mascată sau
influențată de comorbiditatea cu alte boli.
Dacă depresia se instalează și cursul vieții individului întâmpină opstacole, care sunt
metodele de intervenție?
Dacă pacientul a fost diagnosticat cu această tulburare, și examinarea medicului
confirmă ca fiind o variantă severă, atunci persoanei în cauză i se administrează medicamente
antidepresive, în dozele indicate.
Psihoteriapia este universal valabilă în tratarea depresiei ușoare, a depresiei moderate
sau majore. Însă se aplică d iferite metode de intervenție. Spre exemplu Terapia Cognitiv
Comportamentală are arondată următoarele metodele: psihanaliză, hipnoză, psihoeducație și
altele. În lucrarea, „Manualul Clinic al Tulburărilor Psihologice”, se regăsește studiul Terapia
Cognitiv Comportamentale, cu date statistice, teorii și expune argumente ce susțin eficiența
acestei metode asupra tratării depresiei, în capitolul 6, intitulat sugestiv „Terapia Cognitivă a
Depresiei”, cu implicații din partea specialiștilor: Jeffrey E. Young, Ja yne L. Rygh, Arthur D.
Weinberger și Aaron T. Beck.
Terapia Cognitivă și Terapia Cognitiv -Comportamentală sunt „terapiile cele mai
benefice pentru pacienți pentru că restructurează sistemul de priorități și de raportare la lume
și la propria persoană. Surs a depresiei este localizată de cognitiviști în triada cognitivă:
tendința de a interpreta în mod negativ evenimentele, viziunea pesimistă și imaginea negativă
față de propria persoană.” (Aaron Beck, 1987)
Care este atitudinea „corectă” a persoanelor pentru a evita „întâlnirea” cu depresia și a
crește nivelul de reziliență?
„Optimismul poate fi definit ca emoție pozitivă, ca așteptare a unor rezultate bune sau
ca atitudine orientată înspre a privi viața, viitorul sau realitatea cu încredere. Este asociat cu
reducerea intensității răspunsului sistemului nervos autonom la stres; în plus, este corelat în
mod consecvent cu utilizarea de strategii pozitive de coping, cu starea subiectivă de bine, cu
o stare de sănătate fi zică bună și cu relații sociale mai satisfăcătoare. Emoțiile pozitive sunt
corelate cu un timp mai scurt de recuperare după îmbolnăvire și cu o stare de sănătate fi zică
mai bună.” (Warner L.M., Schwarzer R., Schuz B., Wurm S., Tesch -Romer C., 2012, pag.
400–406)
„Umorul a fost identifi cat ca o formă de coping activ care contribuie la reziliență nu
doar datorită capacității de atenuare a tensiunii ci și aceleia de a atrage suportul social, având
efect protector împotriva stresului și de „amortizor” în situații de risc.” (Cameron E.L., Fox
J.D., A nderson M.S., Cameron C.A., 2010)

18 „Literatura de specialitate face diferența între copingul activ (care implică adoptarea
unor strategii comportamentale și/sau psihologice pentru a găsi soluții în gestionarea
stresorului sau a modifi ca maniera în care acesta este perceput) și copingul evi tant sau pasiv,
cum ar fi negarea, care implică activități și procese mentale de evitare a conflictelor, de
suprimare a emoțiilor sau altele. Aceste mecanisme de coping pasiv sunt folosite cu preferință
în loc de confruntarea directă cu factorul declanșato r al stresului. Retragerea emoțională sau
comportamentală, consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive sunt exemple clasice de
coping evitant. Copingul activ a fost asociat cu adaptabilitatea și reziliența psihologică, în
timp ce copingul evitant est e dezadaptativ în special pe termen lung, acesta producând o
anumită reziliență la stresor doar pe termen scurt.” (Dr. Demian Corina, ianuarie 2017, pag.
40-47)
„Flexibilitatea cognitivă, această strategie de reglare emoțională care presupune
capacitatea d e monitorizare și evaluare a gândurilor negative și înlocuirea lor cu unele
pozitive este în strânsă asociere cu reziliența. Cunoscută și sub numele de capacitate de
restructurare cognitivă, aceasta implică schimbări în modul în care o persoană vede o anum ită
situație sau un anumit eveniment.” (McRae K., Ciesielski B., Gross J.J., 2012)
„Starea de ”Mindfulness”, definită ca o stare mentală sau o trăsătură dispozițională
obținută prin concentrarea asupra conștientizării momentului prezent, cu recunoașterea c almă
și acceptarea propriilor emoții, gânduri și senzații corporale, ”mindfulness” este tot mai
frecvent utilizată ca tehnică terapeutică. Studiile arată că abilitățile de tip ”mindfulness” ajută
la prevenirea apariției gândurilor repetitive depresogene, a cționând astfel împotriva instalării
depresiei și a simptomelor tulburării de stres post traumatic după evenimentul generator
contribuind astfel la reziliență.” (Thompson R.W., Arnkoff D.B., Glass C.R., 2011)
„Existența unui sistem intern de convingeri și valori ca și a unui scop în viață este de
asemenea un aspect foarte frecvent întâlnit printre persoanele reziliente, iar un nivel redus de
spiritualitate, precum și absența unui scop în viață au fost identifi cați ca predictori pentru
reziliența scăzută la pacienți diagnosticați cu depresie și/sau anxietate.” (Min J.A., Jung Y.E.,
Kim D.J., Yim H.W., Kim J.J., Kim T.S., martie 2013, pag. 231 -41)
„Studiile arată că altruismul este asociat cu reziliența, atât la adulți cât și la copii. De
asemenea, studiile a u semnalat infl uențele facilitatoare ale ”altruismului născut din
suferință”, în sensul că suferința dă naștere la comportamente prosociale și contribuie în
același timp la propria recuperare din traumă și implicit, la reziliență.” (Southwick S.M.,
Charney D.S., 2012, pag. 79 –82)

19 „Prezența suportului social și comportamentul de căutare a suportului social au fost
asociate cu o caracteristică numită robustețe psihologică și contribuie la reziliență; în schimb,
suportul social deficit ar a fost corelat cu tulburări psihiatrice, de exemplu cu tulburarea de
stres post -traumatic. Pe lângă rețeaua de suport social, modelele de rol și mentorii sunt
semnifi cativi în dezvoltarea rezilienței. Observarea comportamentului unui model de rol
rezilient poate contribui la dobândirea unei atitudini și a unor abilități utile pentru adaptare –
de exemplu copingul activ, reglarea emoțiilor sau găsirea de semnifi cații în adversități.”
(Southwick S.M., Vythilingam M., Charney D.S., 2005, pag. 255 –291)
„Psihoterapeuții pot fi modele de rol pozitive, iar o alianță terapeutică sănătoasă poate
fi un plus important la rețeaua de suport personală.” (Dr. Demian Corina, „Rezilența și
Factorii care o influențează. Implicații practice pentru copii, adolescenți și ad ulți”, Revista de
Medicină Școlară și Universitară, Vol IV, Nr. 1, ianuarie 2017, pag. 40 -47)
„Exercițiile fizice au efect pozitiv asupra stării de bine psihologic influențând printre
altele dispoziția, stima de sine și anumite funcții cognitive. Studiile au arătat influența
pozitivă a exercițiilor fizice asupra factorilor neurobiologici ai rezilienței atât la animale cât și
la oameni. Un studiu desfășurat pe durata a 10 ani a dovedit că activitatea fizică a fost invers
corelată cu depresia subiec ților.” (Harris A.H., Cronkite R., Moos R., „Physical activity,
exercise coping, and depression in a 10-year cohort study of depressed patients.”, J. Affect.
Disord., 2006, Nr. 93, pag. 79–85)

20 CAPITOLUL 2
Anxietatea

2.1. Echilibrul dintre d epresie și anxietate
Anxietatea este un fenomen, frecvent întâlnit în depresii, fiind foarte intensă și
dureroasă deoarece accentuează indispoziția, fiind ca un sentiment de insuportabilitate al
stării respective. Individul trăiește restrâns datorită barie relor invizibile, conducând spre o
stare de disperare, de deznădejde sau chiar împingând individul spre acte autoagresive.
„Asociindu -se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie
dureroasă de neputință globală, de fatalitate disper ată, iar uneori antrenează ruminații
subdelirante pe tema culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în
considerare a sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.” (Larousse, 1998, pag. 101)
„Temerile și anxi etățile la adulții în vârstă sunt complicate de coexistența frecventă cu alte
tulburări, precum depresia și demența. Simptomele de anxietate, inclusiv îngrijorarea, sunt
similare la adulții mai tineri și la adulții mai în vârstă, deși pot exista unele cons iderente unice
la vârstnici, cum ar fi probabilitatea mai mare de boli medicale. În timp ce unele tulburări de
anxietate scad prevalența la adulții în vârstă, tulburările de fobie și tulburarea de anxietate
generalizată sunt relativ frecvent manifestate.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 165)
„În mod obișnuit simptomele anxietății și depresiei coexistă împreună, și amândouă
tulburările se crede că reflectă schimbările maladaptive în sistemele responsabile de stres.”
(Holsboer, 2000, pag. 477)

2.2. Simptomatologia anxietății
Anxietatea este o „stare afectivă caracterizată printr -un sentiment de insecuritate, de
tulburare, difuz. Adesea folosit ca sinonim al angoasei, termenul anxietate se deosebește de
cel dintâi prin absența modificărilor fiziologice (senzație de sufocare, transpirație, accelerarea
pulsului), care nu lipsesc niciodată în cazul angoasei.” (Larousse, pag. 32)
Anxietatea are o parte pozitivă, fiind un mecanism adaptativ de suraviețuire al ființei
umane, ajutând individul să se îndepărteze de un perico l perceput. În schimb dacă este
prezentă în cantitate mare, persistentă și puternic resimțită, devine mai degrabă dăunătoare.
Anxietatea este la bază un răspuns normal și adecvat în fața unui potențial pericol,
însă aceasta devine o problemă de sănăta te mentală atunci când simptomele sunt severe și

21 foarte neplăcute, atunci când interferează cu activitatea zilnică, în viața socială, profesionala,
sau de familie, prin urmare afectează calitatea vieții individului, aceste schi mbări persistând
pe o durată lungă. Vulnerabilitatea individului ține de factori personali și de factori de mediu.
Printre factorii personali se numără fie lipsa ori prezența scăzută a unor abilități, cum ar fi
lipsa unor abilități sociale, sau percepția e ronată asupra abilităților personale, precum lipsa
încrederii că pot face față în anumite situații specifice. Factorii de mediu tin de contextul,
mediul in care ne aflam.
În apariția anxietății sau lipsa unui nivel ridicat al acesteia, depinde de modul în care
persoana se percepe pe sine și ce nivel de încredere în sine are, fiind o autoevaluare pozitivă,
priviind proprile resurse și calitățile de care dispune individul în gestionarea viitoarelor
probleme, facând față amenințărilor din exterior.
„Anxietatea reprezintă una din cele mai întâlnite emoții umane. Ea face parte din viața
și din condiția noastra umană, anxietatea fiind un fenomen psihologic adânc înrădăcinat în
natura umană. F rica este o parte normală și naturală a vieții și se dezvoltă în anumite perioade
de viață; ea face parte din evoluția umană.” (Faină Mariana, decembrie 2013, pag 24 -30)
„Pentru teoreticienii învățării sociale această stare ar fi o reacție de teamă
condiț ionată, o tendință dobândită. Pentru psihanaliști, dimpotrivă, anxietatea s-ar explica
prin frustrările libidoului și interdicțiile date de Supraeu, astfel că anxietatea ar fi semnalul de
pericol adresat Eului – adică personalității conștiente – care, astf el prevenit poate reacționa
prin măsuri adecvate sau mobilizându -și mecanismele de apărare.” (Sillamy, 1996, pag. 32)
„Termenul de anxietate a fost introdus și folosit în psihologie pentru prima dată în
anul 1895 de psihanalistul Sigmund Freud. Freud a fost cel dintâi care a prezentat o vastă
descriere a anxietății. Cercetările ulterioare cu privire la anxietate au avut ca punct de pornire
concepția acestuia. În primele sale formulări Freud a considerat anxietatea ca fiind o
consecință a tensiunilor sexu ale reprimate, precizând existența legăturii dintre anxietate și
libido. Mult mai târziu a înlocuit această formulare cu un concept mult mai larg, făcând
distincția între anxietatea obiectivă și anxietatea nevrotică, în funcție de sursa provenienței
perico lului care poate aparține de lumea externă sau de impulsurile interne. Frica este o parte
normală și naturală a vieții și se dezvoltă în anumite perioade de viață, ea face parte din
evoluția umană. Frica este o emoție de bază care este la fel de importantă ca și bucuria,
tristețea și furia. Frica este un fenomen complex care antrenează gândurile, sentimentele și
reacția organismului uman. Frica este o reacție instinctivă de semnalizare a pericolelor, de
adaptare în fața acestora. Fără prezența fricii specia umană nu ar fi capabilă să
supraviețuiască, să se orienteze și să reacționeze rapid în fața provocărilor din mediu. Teama

22 are manifestări fizice predominante, pe când anxietatea are manifestări de natură psihologică.
Ambele, frica și anxietatea, sunt mecanisme de detectare și reacție la pericole. Frica și
anxietatea sunt normale, naturale și foarte necesare. Lipsa acestora ar fa ce imposibilă
adaptarea la problemele din mediu, la supraviețuirea speciei.” (Faină Mariana, decembrie
2013, pag. 24 -30)
„Anxietatea patologică este diferită de neliniștea sau teama obișnuită ce o are fiecare
în fața unor evenimente sau situații noi, dific ile. Anxietatea normală poate fi delimitată de
anxietatea patologică prin analiza consecințelor asupra calității vieții, a sentimentului de
neputință în controlarea propiilor trăiri, ceea ce conduce spre depășirea pragului de
normalitate. Atunci când anxie tatea se află la un nivel optim funcțional, ea este bună, ajută și
susține la adaptarea în fața unor situații noi, neprevăzute, în fața unor pericole. Anxietatea
este cea care mobilizează și ne împinge spre acțiune în situații amenințătoare, în situații
stresante și în general în toate activitățile.” (Faină Mariana, decembrie 2013, pag 24-30)
Anxietatea generalizată este cea mai comună fațetă a anxietății, fiind caracterizată prin
„îngrijorare excesivă și persistentă, resimțită ca inconfortabilă de către i ndivid. Simptomele
trebuie să persiste pe durata a 6 luni, și să fie centrate pe mai multe subiecte. De asemenea,
diagnosticarea cu anxietate generalizată trebuie să conțină cel puțin trei dintre simptomele
următoare elemente: agitație, oboseală, dificultă ți de concentrare, iritabilitate, tensiunea
musculară, sau tulburări de somn. În final, individul resimte suferință sau afectare în
funcționare, datorită acestor simptome.” (V.S. Ramachandran, 2012, pag. 171)
În „Manualul Clinic al Tulburărilor Psiholog ice”, Cynthia L. Turk, Richard G.
Heimberg și Leanne Magee deschid capitolul „Tulburarea Anxietății Sociale” cu un citat din
aurorul coordonator.
„Mulți oameni sunt foarte timizi și puțin inhibați. Din acest motiv, suferița asociată cu
tulburarea anxietăți i sociale este de cele mai multe ori minimalizată ca fiind o trăsătură
comună în populație, care nu necesită o intervenție puternică (fie vorba de medicamente sau
trapii). Nimic mai adevărat, pentru membrii unui larg segment din populație cu anxietate
socială (doar 12% și în creștere) la un momentdat în viața lor, simplu proces de interacțiune
cu alte persoane sau formarea unor relații, de interacțiune, provoacă o teroare copleșitoare și
adesea această interacțiune este evitată. Efecte asupra carierei și a supra calității vieții pot fii
devastatoare. (…) terapia de grup cognitiv comportamentală s-a dovedit a fi semnificativ mai
bună decât alte intervenții psihologice, și efectul său crește puternic în timp. (…) – David H.
Barlow” (David H. Barlow, 2008, pag. 123)

23 Anxietatea afectează persoanele în 4 moduri: la nivel cognitiv (gânduri negative,
anxioase), la nivel emoțional (emoții precum: teamă, neliniște, frică, panică), la nivel
fiziolo gic (încordare musculară, dificultăți de respirație, amețeală, moleșeală, nod în gât,
palpitații, dureri de cap sau de stomac), la nivel comportamental (prin comportamente de
evitare a pericolului sau prin luarea unor măsuri de asigurare).
„Semnele specifi ce tulburării de anxietate sunt: reacțiile comportamentale, prin
evitarea excesivă a stimulilor considerați periculoși, reacțiile fiziologice exagerate și
nejustificate în raport cu pericolul, reacții mentale cognitive ce se manifestă prin atenția
extremă la pericole, îngrijorare pentru propria persoană, scenarii catastrofice în privința
viitorului. Reactiile normale de frică și anxietate devin patologice, prin prezența mai multor
factori sau modalități. O modalitate de producere a anxietății este prin învă țare, ca urmare a
unor experiențe directe, foarte neplăcute, cum ar fi de exemplu: frica de a nu fi mușcat din
nou de un câine, frică ce persistă o lungă perioadă de timp, sau indirect, prin imitarea pattern –
urilor anxioase. Stresul este un alt factor car e este responsabil de problema anxietății.
Solicitările tot mai mari la care sunt expuși indivizii, problemele și conflictele în familie,
probleme de sănătate în familie, suprasolicitările, agasările, toate cresc sensibilitatea
alimentându -le anxietatea. P osibilitatea de a face față în astfel de situații scade, iar reacțiile
firești de frică și anxietate devin probleme serioase de sănătate. Experiențele de viață a unor
situații neplăcute, traumatizante, evenimentele stresante, când se acumulează o stare de
neliniște, de nesiguranță care devine cronică, conduc spre creșterea anxietății.” (Faină
Mariana, decembrie 2013, pag. 24-30)
„Dovezi extinse sugerează că o rețea distribuită de circuite care utilizează
semnalizarea NPY, cu amigdala și hipocampul ca compon ente principale, acționează ca un
"sistem de alarmă" endogen. Sistemul apare să fie activat când organismul se confruntă cu
schimbări stresante, și activarea sa funcțională contracarează efectele comportamentale
declanșate inițial pentru a face față stimul ului amenințător. O posibilă funcție a acestei
activări pe termen scurt ar putea fi încheierea adecvată a celor necesare, dar pe termen lung
comportamente costisitoare activate de diverse amenințări la homeostazie, răspunsuri care în
mare măsură sunt medi ate și coordonate prin eliberarea centrală a CRF la situsuri multiple ale
creierului. Într -o perspectivă mai lungă, reglementarea expresiei NPY pare să servească ca
mecanism pentru adaptarea reacției comportamentale a individului la stresul cronic. Din
această conceptualizare, este evident că o dereglare a acestui sistem ar putea contribui cu
ușurință la fiziopatologia anxietății și tulburărilor depresive, și unele date sunt disponibile
pentru a susține această noțiune.” (Heiling Markus, 2004 ,pag. 220)

24 2.3. Anxietatea ca și metodă de coping
Indivizi sunt unic caracterizați de modul de răspuns fiziologic la frică, variantele fiind
de a lupta, a fugi sau a încremeni, în situații cu stimuli afectogeni stării de siguranță a
persoanei, din celeb ra sintagmă „Fight or Flight”. (Walter Bradford Cannon, 1932)
„Eliott Jaques (1955) a căutat să stabilească o paralelă între procesele psihotice și
fenomenele sociale: indivizii ar folosi organizațiile de care aparțin pentru a -și întări
mecanismele de apărare împotriva anxietății paranoide (sau anxietate de persecuție) și
împotriva anxietății depresive.” (Adrian Necula, 1996, pag 143)
„Terapia ABA a fost utilizată în tratarea problemelor clinic comportamentale precum
anxietatea, fobii și depresie.” (V.S . Ramachandran, 2012, pag. 207)
Toate situațiile și evenimentele prin care persoana trece sunt filtrate prin sita proprilor
experiențe și credințele deja formate despre o reacție anume. Modul de a răspunde la același
tip de situație diferă de la un individ la altul. Noțiunea pe care individul o atribuie anumitor
evenimente, determină modificări pe plan comportamental și de asemenea emoțional. Prin
urmare, atunci când această teamă este activată, persoanele tind să evite stimulul anxiogen,
ajungând să -și mod ifice întreaga viață, dacă persoanele au tulburări de anxietate.

2.4. Anxietatea la pensionari
Articolul scris de Xiaobin Zhang, JoannaNorton, IsabelleCarrière, KarenRitchie,
Isabelle Chaudieu și Marie -LaureAncelin, despre anxietatea generalizată la persoanele în
vârstă, din anul 2015, prezintă anxietatea generalizată ca fiind comună în rândul populației,
însă „este comun asumat faptul că în cazurile persoanelor de vârstă înaintată, reprezintă
cursul cronic continu a bolii cu trăsături ale depresiei. Totuși diferite profile de risc sunt
așteptate printre bătâni datorate impactului cu factorii de risc ai schimbării odată cu
înaintarea în vârstă. Înclude acumularea evenimentelor traumatice din timpul vieții, tulburări
cronice psihice sau fizice, declin cogniti v, depresie și tulburări anxioase frecvent întâlnite la
bătrâni, în special fobiile.” (Xiaobin Zhang, 2015, Pag. 24) De asemenea, studiul
concluzionează că situațiile stresante ale mediului cresc șansele instalării anxietății și
depresiei la înaintarea în vârstă.
Un alt studiu lansat de M.D. Varkal, D. Yalvac, F. Tufan, S. Turan, M. Cengiz, M.
Emul, în anul 2013, asupra diferențelor metacognitive între persoanele învârstă și adulți
tulburări de anxietate generalizată, se poate observa următoarele trăsături, „tulburările de
anxietate generalizată, caracterizată prin îngrijorare excesivă și necontrolabilă, fiind cea mai
comună tulburare de anxietate printre persoanele de peste 60 de ani, credințele pozitive

25 despre această tulburare, sunt lega te de îngrijorare ca fiind o metodă de genestionare a
amenințărilor, dacă aceste îngrijorări afectează cursul vieții individului, atunci devine o
problemă.” (Varkal M.D. , 2013, Pag. 150)
Ca și rezultat al studiului, „Diferențele asupra tulburării de anxi etate generalizată,
între persoanele cu o vârstă mai mare și adulții tineri, sunt mai puține simptome somatice ce
contribuie la problemele psihologice, simptome mai puțin agravante. Schimbările
neurofizionlogice apărute odată cu înaintarea în vârstă, infl uențează severitatea anxietății la
bătrâni.”(Varkal M. D., 2013, Pag. 152)

26 CAPITOLUL 3
Reziliența

3.1. Particularitățiile rezilienței
Termenul de reziliență este definit „ca fiind caracteristica mecanică a materialelor de a
rezista la diferite șocuri externe și de a reveni la starea inițială.” (Larousse, 1998). Mai târziu
a fost caracterizat ca fiind „sisteme care se confruntă cu diferiți factori perturbatori și care
parcurg perioade variate de dezechilibru, având capacitatea de a rezis ta și a reveni la starea
inițială.” (Richard J.T. Klein, 2003, pag. 38)
Reziliența este un indicator asupra stabilității, fiind „o măsură a abilității
ecosistemelor de a persista în timp prin absorbția schimbărilor. Reziliența este pusă astfel în
contrast cu stabilitatea, care reprezintă capacitatea ecosistemelor de a reveni la starea
anterioară, prin diferite procese de reorganizare care se desfășoară pe parcursul unei perioade
de dezechilibru.” (Holling, 1973, pag. 12)
„În ciuda absenței unei definiții u nice a rezilienței, universal acceptate, există de fapt
un acord în privința a douăpuncte esentiale: reziliența caracterizează o persoană care a trăit
sau trăiește un eveniment cu caracter traumatizant sau adversitate cronică și care dă dovadă
de o bună adaptabilitate (ceea ce are semnificații diferite, în funcție de vârsta sa și de
contextul sociocultural în care trăiește), și reziliența este rezultatul unui proces interactiv între
persoane, familie și mediul său înconjurător.” (Șerban Ionescu, „Tratat de reziliență asistată”,
2013, pag. 36)
„Reziliența se referă la capacitatea unei persoane de a se adapta la stres; este procesul
dinamic de depășire a adversităților, concomitent cu menținerea funcționării normale a
sistemelor fi zice și psihologice. Cercet ări recente au identifi cat mecanismele care stau la
baza dezvoltării rezilienței, precum și factorii predictori ai vulnerabilității la stres și la
psihopatologie: genetici, epigenetici, mediul de dezvoltare, factori psihosociali, neurochimici
și anumite circuite neurologice specifice. Anumiți factori genetici (polimorfismul genetic) și
epigenetici (modifi cări funcționale ale genomului) sunt corelați cu riscul de răspunsuri
disfuncționale la stres.” (Dr. Demian Corina, „Rezilența și Factorii care o influe nțează.
Implicații practice pentru copii, adolescenți și adulți” , Revista de Medicină Școlară și
Universitară, Vol IV, Nr. 1, ianuarie 2017, pag. 40 -47)

27 „Optimismul, stilul activ de coping, flexibilitatea cognitivă, sistemul de valori,
comportamentul prosocial, suportul social sunt câțiva din factorii psihosociali care contribuie
semnificativ la reziliență. Neuropeptidul Y, axul hipotalamo -hipofi zo -corticosuprarenalian,
sistemele noradrenergic, dopaminergic și serotoninergic sunt factor ii neurochimici importanți
care se influențează reciproc și reglează adaptarea la stres. La aceștia se adaugă anumite
circuite neurologice, de exemplu circuitul mezolimbic al dopaminei. (…) Pentru situațiile în
care sunt necesare intervenții psihoterapeu tice, intervențiile terapeutice de tip cognitiv –
comportamental sau psihoterapia familială favorizează recuperarea mai rapidă după
adversități și scad riscul apariției ulterioare a psihopatologiei.” (Dr. Demian Corina, ianuarie
2017, pag. 40-47)
„Au fost i dentificate trei elemente caracteristice ale rezilienței: existența unui risc, a
unei amenințări semnificative sau a unei adversități importante (condiții de viață stresante,
condiții sociale extrem de solicitante, considerate semnificative); prezența unor factori de
protecție, inclusiv calități (însușiri interne) și resurse externe pentru contracararea factorilor
de risc și adversităților; procesul de adaptare pozitivă sau de evitare a unui rezultat negativ.
Ținând cont de aceste aspecte, reziliența poate fi definită ca procesul de gestionare sau de
adaptare la surse semnificative de stres sau traumă. Calitățile, resursele interne ale persoanei,
ca și mediul în care aceasta trăiește facilitează această capacitate de adaptare și de revenire
după confruntarea cu adversitățile.” (Windle Gill, 2011, pag.152 –169)
„O altă abordare privește reziliența din trei perspective diferite: ca aptitudine, ca
proces și ca rezultat. Reziliența ca aptitudine sau competență se referă la capacitatea unei
persoane de a se adapta schimbărilor și evenimentelor stresante într -un mod sănătos.”
(Catalano R.F., Berglund M.L., Ryan Jam, Lonczak H.S., Hawkins J.D., 2004, pag. 98 –124)
„Reziliența ca proces este văzută ca o revenire la o funcționare normală cu sprijinul
factorilor de prote cție, după întâlnirea cu un factor generator de stres intens. Reziliența, ca
rezultat, este definită ca efectul pozitiv și benefic ce decurge din trăirea sau parcurgerea unor
evenimente stresante.” (Lee T.Y., Cheung C.K., Kwong W.M., 2012)
„Cu alte cuvinte , reziliența poate fi definită ca procesul de mobilizare eficientă a
resurselor interne și externe pentru adaptare la stres sau gestionarea optimă a unor surse
semnifi cative de stres sau traumă.” (Dr. Demian Corina, 2017, pag. 40 -47)
„Deși studiul rezilie nței se află încă la începuturi, cercetările din ultima perioadă au
identificat mecanismele care stau la baza dezvoltării rezilienței și factorii predictori ai
vulnerabilității persoanei la stres și la anumite tulburări psihiatrice generate de confruntarea
cu stresul si trauma. În dezvoltarea și modularea rezilienței, factorii care joacă roluri

28 importante sunt numeroși: genetici, epigenetici, mediul de dezvoltare, factori psihosociali,
neurochimici și anumite circuite neurol ogice specifi ce. De exemplu, factorii genetici și
epigenetici interacționează între ei și determină caracteristicile biologice și procesele de
reglare la nivelul neurotransmițătorilor și a receptorilor. Factorii de mediu infl uențează
aceste caracteristi ci și procesele de reglare prin intermediul interacțiunilor dintre gene și
mediu, de -a lungul procesului de dezvoltare a fi inței umane. Astfel, aceștia contribuie la
schimbări adaptative la nivelul genelor, al circuitelor neuronale și la modelarea factorilor
psihologici și a rezultatelor la nivel comportamental care stau la baza manifestării
rezilienței.” (Dr. Demian Corina, 2017, pag. 40-47)
Reziliența, „la un nivel minimal reprezintă capacitatea de a face față situațiilor
adverse din v iață prin sine însuși. (…) Mai mult, reziliența este un proces complex, interactiv,
comun și permanent în sensul că este vechi de când lumea, folosește resurse personale și
contextuale, are un caracter universal și se desfășoară in interacțiune cu persoa nele din jur, cu
mediul fizic, social și cultural.” (Milea Ștefan, 2015, pag. 9)
„Subiectivitatea este teritoriu comun rezilienței și psihotraumatologiei. Aceasta
deoarece psihotrauma, elementul central al psihotraumatologiei, este produsul subiectivității ,
în timp ce aceasta din urmă reprezintă și instrumentul principal al demersului rezilient.
Subiectivitatea, veriga centrală a tandemului psihotraumatologie -reziliență. Este evident că
ambele domenii au în centrul lor subiectivitatea individului la nivelul căreia ele
interacționează și se exprimă cu prioritate. Mai mult, în relația sa cu psihotraumatologia,
reziliența recunoaște subiectivității patru roluri semnificative și anume: Primul este cel de
actor principal implicat în geneza psihotraumelor. Al doil ea, opus primului, este cel curativ,
fiind principalul factor de decizie și dirijorul procesului rezilient angajat să aleagă, să implice,
să organizeze și să controleze soluțiile destinate depășirii impasului existențial. Al treilea rol
este preventiv. Ace asta deoarece subiectivitatea, așa cum reprezintă retorta în care se
constituie psihotraume, tot așa ea, bine îndrumată, poate acționa pe patru căi: a găsirii de
soluții, a dezactivării percepției exagerate a semnificației amenințărilor prezente sau viitoa re,
a aprecierii realiste a capacității de apărare și a eliminării falselor amenințări. Astfel ea poate
acționa preventiv prin transformarea condițiilor indezirabile în agresiuni controlabile și chiar
în probe necesare afirmării propriei valori. Al patrule a rol este cel maturativ . Pe de o parte el
este urmarea faptului că subiectivitatea este cea care e datoare să delimiteze corect pericolele
autentice generatoare de psihotraume și să lase loc liber desfășurării confruntărilor
indispensabile exercițiului e xistențial, antrenamentului, experimentării succesului și eșecului,
modalități necesare abilitării diferitelor funcții, încurajării, creșterii încrederii și a stimei de

29 sine, atitudinii reziliente și în același timp necesare dezvoltăr ii psihice normale. Pe de altă
parte, același rol trebuie să -l aibă și consilierea rezilientă privind atât eliminarea falselor
amenințări, cât și conștientizarea pericolelor reale minimalizate sau ignorate. Din toate
acestea se deduce că în cazul psihotra umatologiei, reziliența este obligată să -și concentreze
atenția în primul rând, nu pe factorii patogeni ca în medicină în general, ci pe subiectivitatea
individului, instrumentul angajat direct în modul în care aceștia și mijloacele destinate a le
face faț ă sunt percepute de către individ. Factorii cu potențial psihotraumatogen, este o
noțiune atestată de tandemul psihotraumatologie – reziliență.Explicația constă în aceea că în
cadrul rezilienței din domeniul psihotraumatologiei un loc aparte îl ocupă și si tuațiile care
stau la baza falselor amenințări inacceptabile, surse ale unor psihotraume autentice, de care
tot subiectivitatea individului este principalul responsabil. Ele sunt cu atât mai importante
pentru reziliența asistată, cu cât sunt mai ușor de ignorat, mai dificil de anticipat, de
recunoscut și de înțeles de persoane preocupate să ofere servicii utile. În cazul lor trebuie să
se ia în calcul nu numai prezentul și ceea ce subiectivitatea individului ține adesea numai
pentru ea, ci și viitorul vizat de gândirea prospectivă.” (Milea Ștefan, 2015, pag. 14)

30 CAPITOLUL 4
Studiul pensionării

„Perioada de bătrânețe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în
care individul se percepe pe sine și lumea din jur, respecti v au loc schimbări în viața
profesională, în relațiile cu familia și prietenii. Unele din aceste schimbări au loc într -o
perioada specifică de timp și necesită o adaptare imediată.” (Sion Grațiela, „Psihologia
Vârstelor”, Editura Fundației România de Mâine , București, 2003, Pag. 228)
Studiile științifice asupra depresiei, anxietății și rezilienței la vârsta pensionării au
ajutat în construirea lucrării de față. Se face conexiunea între articole, ce realizează
argumentele lansate în partea de cercetare. În u rmătoarele subpuncte se va face o sinteză a
articolelor regăsite la baza lansării lucrării.

4.1. Factorii de risc ai anxietății și depresiei
În anul 2008, în publicația științifică „Journal of Affective Disorders”, numărul 106 ,
se dezvoltă subiectul anxietății și depresiei la persoanele în vârstă, articol regăsit în paginile
29–44. Autorii: Dagmar Vink, Marja J. Aartsen și Robert A. Schoevers rezumă datele
colectate în articolul intitulat „Factorii de risc ai anxietății și depre siei la vârstnici”.
„Anxietatea și tulburările depresive sunt foarte răspândite la vârstnici, apar adesea ca
tulburări comorbide și ambele au consecințe negative, cum ar fi reducerea calității vieții și
creșterea mortalității.” (de Beurs, 1999, Charney, 20 03). Însă doar o parte din pacienții cu
astfel de simptome consultă un medic specialist, deoarece aceștia au tendința de a somatiza
simptomele tulburării anxioase, prin urmare trec ca fiind nerecunoscute, fie de pacientul care
nu are cunoștiințe, fie de că tre un specialist slab pregătit sau care ignoră semnele. O soluție
pentru rezolvarea acestei probleme ar fi acumularea atenției asupra persoanelor cu risc
crescut spre aceste tulburări.
„Studiile anterioare sugerează că factorii de vulnerabilitate de lung ă durată, cum ar fi
istoricul familial și personal al anxietății și depresiei, devin mai puțin importanți în profilurile
de risc dintre printre bătâni, cei mai vulnerabili în vârstă părăsesc selectiv populația.”
(Beekman, 1995; Beekman, 1998; Van Ojen, 199 5)
„Pe de altă parte, prevalența factorilor de risc cum ar fi deteriorarea sănătății fizice,
declinul cognitiv și diminuarea rețelei sociale crește odată cu vârsta. În plus, noțiunea de "în

31 timp" față de "apariția în timp" a eve nimentelor poate explica o schimbare a impactului
factorilor de risc în viața ulterioară. Adulții în vârstă se află într -o etapă specifică de
dezvoltare în care se confruntă cu pierderi frecvente și pot fi mai pregătiți să facă față în mod
eficient în comp arație cu persoanele mai tinere.” (Schum, 2005)
„Conform unui model dimensional, cu anxietatea și depresia comorbidă plasate la cel
mai sever capăt al ambelor spectre a acestor tulburări, este posibil ca anxietate și depresia să
aibă aceași factori de risc .” (Goldberg and Huxley, 1992) Kendler (1996) crede că aceste
tulburări împart aceași bază genetică, iar mediul determină ce set de simptome devin
predominante.
Studiul lui Dagmar Vink a avut la bază două ipoteze: să afle care sunt factorii asociați
cu anxietatea și depresia, și dacă există diferențe între factorii de risc pentru anxietate și
depresie la persoanele în vârstă. După studierea literaturii de specialitate, Vink a format un
grup de studiu cu următoarele date colectate. În apariția anxietăț ii, tulburările cognitive și
hipertensiunea arterială au format o corelație cu apariția simptomelor împreună cu bolile
cronice, o imagine slabă asupra sănătății și alte limitări funcționale. Asupra depresiei,
existența unei sănătăți precare și imagine perc epută despre aceasta, precum dizabilitățiile și
obiceiurile sunt o bază propice apariției simptomelor depresive. Pe de altă parte, factorii
apariției anxietății sunt: trăsăturile de persoanalitate, strategii de coping disfuncționale și
psihopatologia, însă legătura între imaginea de sine și anxietate nu au fost confirmate în acest
experiment. Asupra depresiei, factorii semnificativi sunt trăsăturile de personalitate, strategii
disfuncționale de coping, imagine de sine negativă și psihopatologia indivizilor. Factorii
sociali în apariția anxietății au fost limitări în aspectele cantitative și calitative ale rețelei
sociale, evenimente stresante și diferențe de gen, însă în depresie se mai adaugă și condițiile
de viață, mediul în care trăiesc.

4.2. Factori de risc ai depresiei la vârsta înaintată
La polul opus primului articol, R.A. Schovers, A.T.F. Beekman, D.J. Deeg, M.I.
Geerlings, C. Jonker și W. Van Tilburg construiesc un raport asupra „Factoriilor de risc ai
depresiei în viața târzie, rezultate ale unui studiu comunitar (AMSTEL)”, apărut în revista
Journal of Affective Disorders, numărul 59, la paginiile 127 -137, în anul 2000. Schovers și
colaboratorii expunând imaginea asupra depresiei la începutul mileniului al doilea.
Cunoștiințele din acea perioadă erau din cazurile clinice. Vârstnici nefiind pacienți
semnificativ numeric în comunitatea tulburărilor depresive. „S -a găsit absența satisfacției
vieții de a trăi, sentimente de singurătate și adicția fumatului ca fiind semnificativ asociate cu

32 dezvolatarea depresiei.” (Green, 1992) S -au mai descoperit doi factori, genul și pierderea
unei persoane dragi. Beekman, 1995, depresia a fost asociată cu starea de sănătate a
indivizilor. Brown și Harris, 1978, au asociat depres ia cu factorii stresanți din mediul social și
cu evenimentele și dificultățiile pe termen lung. Weissman și Klernman, 1977, consideră că
femeile sunt expuse depresiei. Depresia a fost comparată cu genul, vârsta, nivelul
educațional, suportul social și ist oria familială, doar factorul din urmă, cel biologic a avut
rezultate nesemnificative. Cea mai important aspect în depresia geriatrică este nevoia
suportului social, ce scade riscul instalării depresiei. Studiul de la începutul secolului XXI
prezintă vârst a înaintată ca având mai puține cazuri de depresie, însă acest fapt se schimbă în
societatea actuală.

4.3. Studiu corelativ între pierderea locului de muncă și experiențele depresive
„Corelația Clinică și Psihologică dintre pierdera locului de muncă și Experie nțele
Depresive”, colaborararea din 2015 dintre Ferencz Melinda, Irimia Elena -Ramona, Buicu
Gabriela Elena, Moica Theodor, Gabos Grecu Cristian, Sabău Daniela Claudia, Gabos Grecu
Iosif, studiu apărut în revista științifică Acta Medica Marisiensis, numărul 61, în 2015,
paginile 229 -232.
Articolul începe cu următoarele cuvinte: „Evenimentele stresante din viață au un efect
negativ asupra sănătății mentale. Pierderea jobului reprezintă un eveniment cu trăsături
psihotraumatizante. Identificarea sursei de stre s întâlnite de către indivizi, este esențială în
managementul depresiei.” (Ferencz Melina, 2015) Obiectivul studiului este de a factorii de
risc în instalarea depresiei prin prisma pierderii jobului. Studiul a inclus 68 de participanți,
din arii urbane, c u vârste între 35 și 68 de ani.
Evenimentele cu un factor ridicat de stres din viața indivizilor și experiențele negative
cresc riscul apariției tulburărilor psihiatrice, în spceial depresia. Studiile anterioare au arătat
că somerii au o sănătate precară, atât fizic cât și psihic, prin urmare persoanele cu probleme
de sănătate sunt înclinate spre pierderea jobului și dificultăți în a relua activitățile de lucru.
Starea de sănătate este afectată progresiv de către evenimentele stresante, de către
dezavantaj ele psihosociale și psihoeconomice ale individului. Femeile fiind mai predispuse la
depresie decât bărbații, deci sunt diferențe de gen în riscul tulburărilor depresive. În
analizarea remisiei, după aplicarea strategiilor de tratament, persoanele care loc uiesc în zone
rurale au o remisie semnificativă, posibil datorate stabilității și o mai bună integrare.
Concluzia studiului a fost că evenimentele stresante cresc riscul tulburărilor depresive,
reprezentanții feminin, în vârstă sunt mai predispuși. Studiul lansează nevoia de acumulare a

33 noi activități și creșterea nivelului de reziliență, prin programe de intervenție, focusate pe
neutralizarea gândirii negative, creșterea stimei de sine, învățarea metodelor de coping, prin
rezolvarea de p robleme, metode de relaxare de reducere a anxietății, prin strategii de coping
focusate pe emoții pentru prevenirea depresiei.

4.4. Efectele Psihologice de Tranziție la pensionare
În anul 2012, în publicația științifică „Canadian Journal of Counselling and
Psychotherapy”, volumul 46, numărul 1, între paginile 45 și 58, John W. Osborne lansează un
articol științific asupra „Efectelor Psihologice ale Tranziței la pensionare”.
Articolul începe cu următorul argument al studiului: „Efectele psihologice ale
retragerii profesionale de la o viață de lucru și trecerea la pensionare sunt discutabile. Aceste
efecte includ dezorganizarea parțială a identității, paralizia deciziei, diminu area încrederi în
sine, experiența unui gol după pensionare, căutarea unui angajament semnificativ în
societatea, dezvoltarea unei structuri de pensionare și de viață, confluența îmbătrânirii și
pensionării, anxietatea asupra moarții, îngrijirea critică a relațiilor sociale și auto -actualizarea.
Câteva aspecte ale pre -retragerii profesionale sunt predictori ale unei tranziții de succes.”
(John W. Oseborne, 2012)
Persoanele care se retrag profesional sunt interesate în calitatea vieții după pensionare.
În tr ecut, majoritatea pregătirilor pentru pensionare constau în plănuirea financiară, iar
factorii psihologici se plasau pe locul al doilea în cercul de interese al indivizilor. În prezent
acestă categorizare s -a schimbat, persoanele având un interes în factor ii psihologici care le
marchează viața după pensionare.
„Identitatea pensionarilor este importantă, subliniată de faptul că auto -descrierea
implică adesea menționarea unei foste profesii sau a fostului loc de muncă. De asemenea,
pensionarii folosesc mai multe domenii de auto -descriere decât cei care nu sunt pensionari.
Nivelul înalt de identitatea diversificată corelează cu satisfacție ridicată în diferitele
modalități de auto -descriere.” (Teuscher, 2010)
„Muncitorii care se bazează pe asimilare, mai degra bă decât acomodarea (făcând
ajustări încât experiența și identitatea să fie compatibile), când aceștia întâlnesc situații care le
pun la încercare noțiunea identității, au probleme de ajustarea a identității. De asemenea, cei
care se bazează pe asimilare, se bazează pe răspunsuri emoționale în loc să se bazeze pe
rezolvarea de probleme în situațiile de schimbare.” (Whitebourne, 1996)
„De asemenea, oamenii au tendința să atribuie proprile experiențe mediului
înconjurător, decât modului în care ei reacționeaz ă la evenimente.” (Bradburn, 1996)

34 Victor (1994), identifică cinci stadii ale pensionării: o creștere a interesului în
apropierea pensionării, euforie inițială, stress, ocupația fată de ajustarea la noul stil de viață și
stabilirea. Retra gerea profesională, aduce după sine și câteva pierderi precum pierderea
structurii sociale de la locul de muncă, pierderea beneficilor financiare, munca oferă o
structură, oferă un scop cu o utilitate anume.
Retragerea profesională poate declanșa introspec ția subiectului asupra evenimentelor
trecute din viața sa și privirea spre viitor, spre ultimul capitol din viața sa. Pensionarul cade în
stari de nostalgie a tinereții, și evită antrenarea în provocările prezente. Aceștia iau după sine
trăsăturile de pers onalitate, atitudinile și comportamentele asupra retragerii.
„Existența unor scopuri de viață în continuarea pensionării sunt mult mai importante
decât natura acestor scopuri când vine vorba de succesul traziției.” (Rapkin și Fisher, 1992)
„Valorile pensionarilor, caracteristicile și viziunea asupra lumii din timpul carierei au
demonstrat că afectează nivelul de satisfacție al calității vieții la pensionare.”(Calasanti,
1996)
„Viziunea globală despre familie este o influență importantă în identitate a
pensionarilor, însă validarea stilului de viață din partea membrilor familiei este mult mai
importantă.” (Smith, 1997) Familia fiind o sursă de suport, acestea oferă componente
importante asupra imagini de sine, a sentimentelor de control și de importanț ă a persoanelor
retrase profesional.
„Pensionarii pot fi copleșiți de multitudinea de ajustări și alegeri când pensionarea
începe. Ei experimentează dilema alegerii, în situația actuală. Vârsta are o influență
semnificativă asupra nivelului de încredere în sine, ne având încredere în abilitățiile sale de a
lua decizii, și se confruntă cu o paralizie decizoonală.” (Osborne John W., 2012, Pag. 50)
Retragerea profesională echivalează cu îmbătrânirea.
„Depresia post -pensionare, funcționează uneori ca o anticipa re a ultimei faze de
existență. Acapararea anxietății de moarte poate diminua dorința existenței umane, evitând
sfârșitul inevitabil care este inițial motivația primară pentru creare unei existențe încărcate de
scop și acceptarea încercărilor vieții. Autor ii precum Jung (1999), Heidegger (2004) și Yalom
(1980) susțin că scopul existenței descrește dacă eșuăm în a accepta idea că ultimul scop al
vieții este moartea.”( Osborne John W., 2012, Pag. 53 -54)

35 PARTEA APLICATIVĂ
CAPITOLUL 5

Factorii de risc și reziliență implicați în apariția depresiei la vârsta
pensionării

5.1. Scopul și Obicetivele cercetării

Scopul cercetării este acela de a expune o imagine de ansamblu asupra unui aspect cu
un interes crescut în momentul actual, și anume d epresia, și cum aceasta influențează o parte
importantă a evoluției vârstei, ultima parte a procesului de dezvoltare, pensionarea.
„Depresia este o tulburare comună și este cauza principală pentru dizabilitate la nivel
mondial.” (Lopez, 2006, pag. 26) Acea stă tulburare se asociază cu anxietatea, fiind o stare
foarte intensă și dureroasă deoarece accentuează indispoziția, precum un sentiment de
insuportabilitate al stării actuale, trăită de individ. Persoana trăiește restrâns datorită
barierelor invizibile, conducând spre o stare de disperare, de deznădejde sau chiar împingând
individul spre acte autoagresive. Suicidul este o fațetă a simptomatologiei depresive.
„Depresia este o maladie mentală caracterizată printr -o modificare profundă a stării
timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii,
asociindu -se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie dureroasă de
neputință globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează rum inații subdelirante pe tema
culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a
sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.” (Larousse, 1998, pag. 101)
Cercetarea de față a fost antrenată de articolele științific din domeniul depresiei,
anxietății și rezilienței, aceste documentări sunt testate pe eșantion, prin mai multe fațete ale
factorilor determinanți acelor trei trăsături, și anume, probleme de sănătate, statutul habitual
al persoanelor, genul și mediul de p roveniență. În ultima parte, această lucrare de cercetare
are ca suport teoretic studii și cercetări efectuate de specialiști în domeniul tulburăriilor
depresive și anxioase, de -a lungul aceștui secol, asupra populației vârstei senior -adulte,
expunând prog resia simptomatologiei și a cunoștiințelor din acest domeniu.

36 Obiectivele , pe care cercetarea le urmărește sunt:

1. Se urmărește cercetarea și măsurarea nivelului de depresie, anxietate și reziliență la
persoanele pensionate.
2. Cercetarea are ca scop identificarea legăturii între cele 3 aspecte studiate, depresia,
anxietatea și reziliența, cu problemele de sănătate, mediu de proveniență și socializare.

37 5.2. Ipotezele cercetării

După studierea literaturii de specialitate, s -au format următoarele ipoteze de cercetare:

1. Se prezumă că persoanele cu probleme de sănătate au un nivel al depresiei mai
mare, decât persoanele fără probleme de sănătate.
2. Se prezumă că anxietatea corelează negativ cu reziliența la vârstnici.

3. Se prezumă că depresia și anxietatea corelază pozitiv la vârstnici.

4. Se prezumă că persoanele care locuiesc singure au un nivel al depresiei și anxietății
mai mare decât persoanele care locuiesc cu partenerul.
5. Se prezumă că persoanele din mediul urban au u n nivel al rezilienței mai scăzut
decât persoanele din mediul rural.

6. Se prezumă că persoanele care locuiesc cu partenerul au un nivel al rezilienței mai
mare decât persoanele care locuiesc singure.

38 5.3. Metodologia utilizată

5.3.1. Descrierea eșantionului

În această cercetare, din populația țintă am investigat un grup de 60 de persoane, care
au fost divizați, după variabila statutului actual, în următoarele grupe: 22 de persoane ce
locuiesc cu partenerul, 22 de persoane singure, 8 persoane ce stau cu nepoții/copii și 8
persoane ce stau cu familia nucleu formată din partener și copii.

Graficul 1: Eșantionul în funcție de mediul habitual al participanțiilor

În graficul de mai sus, se poate vedea că 22 de participanți locuiesc singuri și 22
locuiesc cu partenerul, în proprție de 36,67% dintr -un eșantion de 60 de persoane,
următoarele două categorii sunt fiecare în proporție de 13,33% care locuiesc fie cu familia
nucleu, fie doar cu nepoții sau copii acestora.

39 Alte caracteristici, au divizat grupul după cum urmează: din mediul urban sunt 46 de
participanți, iar din mediul rural avem 14 participanți. Participanți cu probleme de sănătate
sunt în număr de 33, iar cei fără probleme de sănătate menționate sunt 27. Vâ rsta acestora
variază între 41 și 84.

Graficul 2: Eșantionul conform mediului de proveniență și gen

Eșantionul este format din 23,33% din mediul rural și 76,67% din mediul urban, care
monopolizează lotul cercetat. Într -un procent apropiat legat de gen, sunt 51,67% feminin și
48,33% masculin.
Participanții au fost întrebați ce tip de activități au, iar rezultatele s -au categorizat în
următoarele subclase: gătitul, plimbări, activități în aer liber, activități casnice, televizorul,
grădinărit, activi tăți artistice și culturale (printre activități se numără pictatul și șahul),
animale (cresterea lor, un participant are activitatea de creștere a porumbeilor), și alții nu au
vrut să menționeze o activitate anume.
În partea de teorie, am văzut că dezvolt area unor metode de coping sănătoase scad
riscul instalării unor tulburări, sau reduc simptomele tulburărilor anxioase și depresogene deja
existente. În cercetarea științifică asupra corelației pierderi locului de muncă cu apariția
depresiei, Ferencz Melin da susține că persoanele trebuie să dispună de metode de coping
pentru a combate tulburările depresive, metode de dezvoltare a unor activități extra, ce
dezvoltă abilități în afara locului de muncă.
Din cele 60 de persoane chestionate asupra tipului de act ivitate, s -au format 9 grupuri
de activitățiile cu următoarele procentaje: 5% au o afinitate spre gătit, 10% au ca și activitate

40 plimbarea în aer liber, 18,33% au activități sportive în aer liber (spre exemplu unul dintre
participanți a mentionat tenisul ca și interes), 13,33% se implică doar în activități casnice,
15% sunt pasionați de privitul la televizor (respectiv urmăritul serialelor), 10% grădinăresc,
16,67% au activități artistice și culturale, 6,67% cresc și îngrijesc animale (u n participant
crește porumbei ca și activitate de relaxare), iar 5 % nu au menționat nici o activitate.

Graficul 3: Activități ale lotului studiat
O altă variabilă analizată a fost socializarea, mai exact dacă socializează sau nu, și
care este timpul a cordat socializării. Tipul de socializare s -a divizat în 5 trepte după cum
urmează: zilnic, des, săptămânal, rar și foarte rar.
Socializare reprezentând un factor important în viața participanților, deoarece
păstrarea rețelei sociale sau conectarea la noi relații de socializare, întăresc suportul social de
care persoanele pensionate au nevoie în combaterea tendințelor de izolare, prin urmare reduc
riscul depresogen. Izolarea este un fenomen răspândit între persoanele de vârstă înaintată,

41 respectiv pensionarii, deoarece ei se confruntă cu pierderea partenerului, sau fenomenul
natural de pierdere a prietenilor cunoscuți „de -o viață întreagă”, pierdere ce aduce după sine
reflecții către conceptul de îmbătrânire și de moarte . Deși este necesar ca participanții să
formeze legături cu persoane de vârsta lor, suportul familiar, din partea copiilor ajută la
ameliorarea stării de singurătate, stării de pedepsire și de inutilitate. În răspunsurile
candidațiilor se poate vedea că si ngura variantă concretă este cea zilnică, cu un procentaj de
30% din eșantionul de 60 de persoane, însă primul loc este ocupat de socializarea în mod
„des”, variantă regăsită în 33% din răspunsuri, celălalte variante sunt vagi și nu asigură o
social izare sănătoasă.

Graficul 4: Frecvența socializării la persoanele vârstnice
O ultimă caracteristică a eșantionului a fost prezența problemelor de sănătate în
apariția depresiei, iar cei 60 de participanți s -au divizat în 33 de persoane cu probleme de
sănătate, într -un procentaj de 55% și 27 de persoane fără probleme de sănătate menționate, cu
un procentaj de 45% din eșantion.
În studiul depresiei s -a accentuat ideea că prezența unor probleme de sănătate
reprezintă un mediu propice instalării sentimentelor anxioase și depresive. Însă înaintarea în
vârstă vine la pachet cu reducerea randamentului și deteriorarea fucțiilor corpului, prin
urmare este un mediu propice stărilor anxioase și stărilor melancolice, de tristețe care sunt
baza instalării depresiei. Dagmar Vink a format un grup de studiu cu următoarele date

42 colectate, și demonstrează că în apariția anxietății, tulburările cognitive și hipertensiunea
arterială au format o corelație cu apariția simptomelor împreună cu bolile cronice, o imagine
slabă asupra sănătății și alte limitări funcționale. Asupra depresiei, existența unei sănătăți
precare și imagine percepută despre aceasta, precum dizabilitățiile și obiceiurile sunt o bază
propice apariție i simptomelor depresive.
După variabila de vărstă, eșantionul este format din persoane cu vârsta cuprinsă între
41 și 84 de ani, iar frecvența se poate observa în Tabelul 1: Frecvența de vârstă a
eșantionului, din secțiunea anexe.
Datele au fost colecta te în anul 2017, iar aplicarea chestionarului s -a facut individual
pentru fiecare participant la proiect, în mod direct, față în față, după prezentarea scopului
acestui proiect și colectarea acordului de confidențialitate participantului.

5.3.2. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Pentru colectarea datelor asupra cercetării factorilor de risc și reziliență asupra
apariției depresiei la vârsta pensionării, s -au utilizat 3 chestionare:

1. Inventarul de Depresie Beck (BDI -II Beck Depression Inventory)
2. Scala Hamilton de evaluare a anxietății (Hamilton Anxiety Rating Scale – HAM –
A)
3. Scala de Reziliență Connor -Davidson (The Connor -Davidson Resilience Scale)

1. Inventarul de Depresie Beck a fost creat de Aaron Temkin Beck, și colaborato rii
acestuia, pentru prima dată în anul 1961, întruchipând scalele de auto -evaluare, și este cel mai
folosit chestionar psihometric pentru a măsura severitatea depresiei și simptomatologia
acesteia. Acest chestionar conține 21 de întrebări, itemi, cu varia nte de răspuns multiple, cu 4
scale de de severitate, respectiv scorate de la 0, care semnalizează lipsa simptomului, la 3,
care identifică un simptom semnificativ sever instalării depresiei. Un rezultat mai ridicat
indică simptome mai severe ale depresiei , prin uramare fiind o necesitate a intervenției
terapeutice. Scorul la acest instrument este plasat în intervalul 0-63.

43 Cele 21 de variabile testate sunt: dispoziția depresivă, pesimismul, sentimentul
eșecului, lipsa de satisfacție, sent imentele de vinovăție, sentimentul pedepsei, auto -dezgustul,
autoacuzarea, dorințele auto -punitive, plânsul facil, iritabilitate, tendințele de retragere
socială, nehotărârea, modificarea imaginii de sine, dificultăți în muncă sau scăderea
randamentului mu ncii, tulburări de somn, fatigabilitate, pierderea apetitului, pierderea în
greutate, preocupări somatice, pierderea libidoului.
Rezultatele obținute la acest chestionar sunt categorizate în intervale ce indică nivelul
de depresie, precum: între 0 și 9 est e indicată lipsa depresiei, un scor între 10 și 15 indică o
depresie ușoară, depresia medie se încadrează între 16 și 23, iar dacă scorul se plasează între
24 și 63 este indicatorul unei depresii severe, unde este necesară intervenția terapeutică.
Sucessul și acuritatea acestei scale depinde de motivația participantului de a completa
acest chestionar, motivație influențată de experiența specialistului examinator de a explica
scopul acestui instrument în necesitatea unei evaluări corecte și formarea unui plan de
tratament corespunzător în cazul unui nivel semnificativ de identificare a tabloului
tulburărilor depresive.
BDI-II este pozitiv corelat cu HAM -A (Scala Hamilton de evaluare a anxietății), cu un
scor Pearson de 0,71. (Beck AT, Steer RA and Br own GK (1996) "Manual for the Beck
Depression Inventory -II". San Antonio, TX: Psychological Corporation)
2. Scala Hamilton de evaluare a anxietății , a fost publicată de Max Hamilton și este
folosit de clinicieni din întrega lume, pentru a evalua severitatea a nxietății pacienților.
Chestionarul este alcătuit din 14 itemi, ce conțin simptome ale depresiei, cu o scorare
de la 0 la 4, 0 reprezintă lipsa simptomului ce indică anxietatea, iar 4 fiind indicele unei
anxietăți ridicate. Cei 14 itemi sunt: dispoziții an xioase, tensiune, fobie, insomnie, simptome
cognitive, stare depresivă, simptome somatice musculare, simptome somatice senzoriale,
simptome cardio -vasculare, simptome respiratorii, simptome gastro -intestinale, simptome
genito -urinare, simptome vegetative, comportamentul la interviu.
Interpretarea instrumentului se face după nivelul scorului obținut, și anume: dacă
scorul este între 6 și 14 atunci există o anxietate ușoară, între 15 și 28 este prezentă o
anxietate moderată, între 29 și 42 prezența anxientăți i severe, iar între 43 și 56 se plasează
anxietatea foarte severă, care aduce după sine necesitatea intervenției terapeutice.

44 3. Scala de reziliență Connor -Davidson analizează 25 de itemi, pe o scală de 5
puncte, de la 0 la 4, un scor mai în alt semnifică gradul de reziliență al persoanei. Această
scală a fost dezvoltată de Kathryn M. Connor și Jonathan R.T. Davidson, în 2003. A fost
creată pentru a testa nivelul de reziliență al persoanelor cu o istorie traumatică. În timp, acest
chestionar a fost testată pe diferite populații, și revizuit corespunzător.
Chestionarele au fost aplicate individual și personal fiecărui participant la cercetare,
după primirea accordului în procesarea datelor. Atașate de cele 3 instrumente, este accordul
de partic ipare și alte întrebări suplimentare precum: vârsta, gen, mediu de proveniență, dacă
există probleme de sănătate, cât de des socializează și ce activități cu scop recreativ, cu
scopul întregirii datelor de cercetare.
Datele colectate au fost introduse și analizate cu ajutorul programului Statistical
Package for the Social Sciences, SPSS 20.

45 5.4. Rezultatele obținute și interpretarea acestora

După aplicarea chestionarelor pe lotul selectat s -au obținut următoarele scorări, care
au fost introduse și analizate în programului Statistical Package for the Social Sciences, SPSS
20. Rezultatele chestionarelor sunt anexate într -un tabelul, care poate fi ga sit în Anexa 5.4.1,
iar scorurile au fost testate prima dată asupra normalității și omogenității grupurilor.

Tests of Normality

BDI-II

HAM -A

*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction
Tabelul 2: Testul normalității

Normalitatea a ieșit în cote normal, așteptate, pentru toate chestionarele și grupurile,
deoarece indicele Kolmogorov -Smirnov este mai mare decât 0.05, respectiv 0.200. Analiza
de omogenitate a varianțelor, indică dacă grupul testat este omogen, respective dacă
cercetarea are un lot valabil studiului, printr -un prag mai mare decât .05. Prin urmare se
aplică testul de omogenitate Levene cu următoarele date, care arată omogenitatea grupurilor
studiate.
O cercetare trebuie să îndeplinească două trăsături, trebuie să aibă normalitate și
omogenitate pentru a fi considerată valabilă.
Stau Kolm ogoro v-S mirnova Shapiro – Wilk
Statistic Df Sig. Statistic df Sig.
Soțul/Soția ,104 22 ,200* ,956 22 ,404
Connor – Copii/nepoții ,147 8 ,200* ,971 8 ,907
Davidson Familia nucleu ,219 8 ,200* ,891 8 ,237
Singur ,131 22 ,200* ,979 22 ,895
Soțul/Soția ,251 22 ,001 ,830 22 ,002
Copii/nepoții ,140 8 ,200* ,981 8 ,966
Familia nucleu ,174 8 ,200* ,954 8 ,750
Singur ,139 22 ,200* ,883 22 ,014
Soțul/Soția ,116 22 ,200* ,920 22 ,077
Copii/nepoții ,178 8 ,200* ,972 8 ,911
Familia nucleu ,218 8 ,200* ,947 8 ,680
Singur ,139 22 ,200* ,958 22 ,446

46 Test of Homogeneity of Variances

Levene
Statistic
df1
df2
Sig.
Connor –
Davidson .953 3 56 .421
BDI-II .573 3 56 .635
HAM -A 2.086 3 56 .112
Tabelul 3: Omogenitatea varianțelor

Se verifică indicii de start a celor 3 chestionare studiate, cu următoarele rezultate:

Pentru testul de reziliență, Connor -Davidson, media este de 60,75 pentru toti cei 60 de
participanți, mediana este 61, modul este 64, deviația standard este de 15,028, iar extremele
sunt de la minimul de punctaj 20 și maximul de puncte 92.
Pentru testul ce măsoară depresia , respectiv Inventarul de Depresie Beck, media este
de 13,30, mediana este de 12, modul este 11, deviația standard este de 7,342. Minimul de
puncte este 1 și maximul de puncte acumulate este 36.
Pentru testul de anxietate, Hamilton, media este de 15,28 pen tru eșantionul măsurat,
mediana de 15, modul este 10, iar deviația standard este de 7,023. Minimul de puncte
acumulate este 4, iar la polul opus, maxima este de 40. Reziliența având o medie ridicată,
scorul mediu al depresiei se încadrează în categoria dep resiei ușoare, iar scorul mediu al
anxietății într -0 anxietate ușoară.
Statistics

Connor –
Davidson BDI-II HAM -A
Valid 60 60 60
N Missing 0 0 0
Mean 60,75 13,30 15,28
Median 61,00 12,00 15,00
Mode 64 11 10
Std. Deviation 15,028 7,342 7,023
Minimum 20 1 4
Maximum 92 36 40
Tabelul 4: Indicii de start

Cele 3 instrumente au fost anlizate pe mai multe variabile precum: genul, mediul de
proveniență și problemele de sănătate, pentru a determina valabilitatea ipotezelor lansate.

47 După testarea indicilor de start asupra scorărilor colectate în urma aplicării
instrumentelor, menționate mai sus, rămâne de realizat testarea ipotezelor conform
rezultatelor obținute și compararea informațiilor cu teoria centralizată în prima parte a
lucrării. Instrumentele de analiză prin care s -au format concluziile statistice, constă în
comparații simple și multiple între diferitele categorii de scoruri.

Testarea ipotezelor conform rezultatelor au relevat următoarele aspecte:

5.4.1. Se prezumă că persoanele cu probleme de sănătate au un nivel al depresiei mai mare,
decât persoanele fără probleme de sănătate.

Variabila testată a fost problemele de sănătate, pentru a vedea care dintre cele trei
concepte, respectiv dintre depresie, anxie tate și reziliență, sunt afectate de problemele de
sănătate ale participanțiilor. Am lansat această ipoteză în urma studiului depresiei și anxietății
care expuneau probleme de sănătate ca fiind o variabilă de interes în dezvoltarea tulburărilor
și prezenț a acestora scad oportunitatea redresării active în societate, prin urmare scade nivelul
de reziliență. Analizarea datelor a expus următorul output.

Group Statistics

Probleme de
sănătate
N
Mean
Std. Deviation Std. Error
Mean
Connor -Davidson Da 33 61.88 13.966 2.431
Nu 27 59.37 16.397 3.156
BDI-II Da 33 15.09 6.907 1.202
Nu 27 11.11 7.387 1.422
HAM -A Da 33 16.82 7.585 1.320
Nu 27 13.41 5.872 1.130
Tabelul 5: Media depresiei pe variabila problemelor de sănătate

Eșantionul de pensionari a fost analizat asupra problemelor de sănătate, după
aplicarea acestei variabile, lotul s -a împărțit în două categorii, prima categorie este
reprezentată de persoanele pensionate cu probleme de sănătate, într -un număr de 33 de
persoane, iar cealaltă jumătate este alcătuită din 27 de persoane care nu au menționat sau nu
cunosc a avea probleme de sănătate.

48 Cei 33 de participanți cu probleme de sănătate, au obținut la chestionarul ce măsoară
nivelul depresiei, o medie de răspun de 15,09 și o deviație standard de 6,907. La polul opus,
cei 27 de participanți, fără probleme de sănătate, au obținut un scor mediu de 11,11 asupra
depresiei, cu o deviație standard de 7,387.
După cum se poate vedea în tabelul de mai sus, persoanele cu probleme de sănătate au
o medie a depresiei mai mare decât persoanle fără probleme de sănătate menționate.
Următoare analiză se va face pe aplicarea analizei Testului -T, asupra rezultatelor obținute,
pentru a localiza dacă scorurile sunt semn ificative sau nu.
Datele analizate în tabelul următor, tabelul numărul 6, prin analiza Testului -T, relevă
o diferență semnificativă la rezultatele asupra depresiei, unde pragul de semnificație este de
0.036 și 0.037 care indică prezența depresiei la perso anele cu probleme de sănătate. Acest
rezultat confirmă ipoteza precum că probleme de sănătate crează un mediu propice apariția
depresiei la pensionari.
„Pe de altă parte, prevalența factorilor de risc cum ar fi deteriorarea sănătății fizice,
declinul cogni tiv și diminuarea rețelei sociale crește odată cu vârsta.” (Schum, 2005, pag. 18)
Precum indică și Schum, în citatul anterior, deteriorarea abilitățiilor cognitive și
deteriorarea organismului, prin instalarea unor boli cornice, are un impact asupra indivi dului
în formarea rețelelor sociale, de comunicare cu persoanele de aceași vârstă, însă vârstici trec
printr -un alt șoc, socul pierderii persoanelor din jurul lor, datorită procesului natural de
inexistență, având încă o încercare, aceea de a contempla la pooziția pe care o deține și la
integrarea conceptului de non -existență, pierdere și singurătate, ce agravează conceputul
problemelor de sănătate. În concluzie, problemele de sănătate întruchipează un factor de risc
al simptelor depresive la vârstnici.
„Perioada bătrâneții, aducând cu sine numeroase probleme de sănătate, centrează
adultul în vârstă pe propriul corp și disfuncțiile asociate îmbătrânirii. Ei au o listă lungă de
plângeri privind sănătatea. Această reacție este foarte frecventă, dar preocuparea excesivă
privind sănătatea conduce la instalarea reacțiilor ipohondrice.” (Sion Grațiela, „Psihologia
Vârstelor”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003, Pag. 233) Centrarea
atenției pe probleme de sănătate, negarea sau investirea acestora cu perspective agravante, fac
individul se piardă din vedere oportunitățiile spre managerierea acestor situații, și se afundă
mai adânc în stările depresive.

49 Independent Samples Test

Levene's Test
for Equality of
Variances

t-test for Equality of Means

F

Sig.

T

df
Sig. (2 –
tailed)
Mean
Difference
Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference

Lower
Upper
Lower
Upper
Lower
Upper
Lower
Upper
Lower
Connor –
Davidson Equal
variances
assumed
1.325
.254
.640
58
.525
2.508
3.920
-5.337 10.35
4
Equal
variances
not
assumed

.630

51.332

.532

2.508

3.983

-5.488
10.50
4
BDI-II Equal
variances
assumed
.159
.692
2.152
58
.036
3.980
1.849
.278
7.681
Equal
variances
not
assumed

2.137

54.037

.037

3.980

1.862

.247

7.713
HAM -A Equal
variances
assumed
.827
.367
1.913
58
.061
3.411
1.783
-.158
6.979
Equal
variances
not
assumed

1.963

57.848

.055

3.411

1.738

-.068

6.890
Tabelul 6: Analiza testului T pe variabila problemelor de sănătate

„Există evidențe palpabile care sugerează că depresia împărtășește multe drumuri
asemănătoare cu tulburările cronice precum insuficiență cardiacă și alte condiții
cardiovasculare. Prin urmare, în unele cazuri depresia comormidă nu este pur și simplu o
reacție emoțională la încercările vieții cu o tulburare cronică, dar de asemenea rezultatul
mecanismului biologic care explică schimbările de dispoziție. Creșterea simptomatologiei
depresiei a fost asociată cu creșterea riscului fumatului, inactivitate fizică, sedentarism,
nonaderanță la medicație prescrisă de un specialist.” (V.S. Ramachandran „Encyclopedia of
Human Behavior”, ediția a doua, volulum 1, 2012, Elsevier Inc, pag. 314) În mod paradoxal,

50 deși problemele de sănătate se datorează i nvoluției vârstei înaintate, aceste deteriorări duc
spre comportamente autodistructive care intensifică sensibilitatea la apariția bolilor, care
acestea din urmă crează un mediu propice tulburărilor depresive și anxioase.
O metodă de contracarare a depresi ei este mișcarea fizică, nu pentru a dovedi prezența
unui nivel de putere, ci pentru a menține o stare de spirit pozitivă prin schimbarea punctelor
de interes și a păstra ocupată gandirea negativă. Mai mult, această activitate se poate lega cu
socializarea , ce întărește puctele sănătoase ale retragerii profesionale. „Exercițiile fizice au
efect pozitiv asupra stării de bine psihologic influențând printre altele dispoziția, stima de
sine și anumite funcții cognitive. Studiile au arătat influența pozitivă a exercițiilor fizice
asupra factorilor neurobiologici ai rezilienței atât la animale cât și la oameni. Un studiu
desfășurat pe durata a 10 ani a dovedit că activitatea fizică a fost invers corelată cu depresia
subiecților.” (Harris A.H., Cronkite R., Moos R ., „Physical activity, exercise coping, and
depression in a 10-year cohort study of depressed patients.”, J. Affect. Disord., 2006, Nr. 93,
pag. 79–85)
„Au fost identificate trei elemente caracteristice ale rezilienței: existența unui risc, a
unei amenință ri semnificative sau a unei adversități importante (condiții de viață stresante,
condiții sociale extrem de solicitante, considerate semnificative); prezența unor factori de
protecție, inclusiv calități (însușiri interne) și resurse externe pentru contraca rarea factorilor
de risc și adversităților; procesul de adaptare pozitivă sau de evitare a unui rezultat negativ.
Ținând cont de aceste aspecte, reziliența poate fi definită ca procesul de gestionare sau de
adaptare la surse semnificative de stres sau trau mă. Calitățile, resursele interne ale persoanei,
ca și mediul în care aceasta trăiește facilitează această capacitate de adaptare și de revenire
după confruntarea cu adversitățile.” (Windle Gill, „What is resilience? A review and concept
analysis.”, Review s in Clinical Gerontology, 2011, Nr. 21, pag.152 –169) În alte cuvinte,
atunci când există o posibilitate de agravare a stării de sănătate, crește anxietatea, crește
nivelul de stres din viața individului și prin urmare oportunitatea nivelului rezilienței
crescute, în mod sănătos necesar pentru ridicarea calității percepției depre viață, scade.
Reziliența depide și de caracteristicile personalității indivizilor.
„Anxietatea și tulburările depresive sunt foarte răspândite la vârstnici, apar adesea ca
tulbură ri comorbide și ambele au consecințe negative, cum ar fi reducerea calității vieții și
creșterea mortalității.” (de Beurs, 1999, Charney, 2003).

51 Cercetarea lui Dagmar Vink asupra depresiei, arată că existența unei sănătăți precare
și imagine percepută despre aceasta, precum dizabilitățiile și obiceiurile sunt o bază propice
apariției simptomelor depresive.
Studiul efectuat de Ferencz Melina, demonstrează că starea de sănătate este afectată
progresiv de către evenimentele stresante, de către dezavantajele psihosociale și
psihoeconomice ale individului. Evenimentele stresante sunt premise ale depresiei, iar
reperele stresante din viața individului conduc spre deteriorarea stării de sănătate.
În concluzie, existența problemelor de sănă tate în persoanele pensionate sunt datorate
vulnerabilității procesului de declin, însă aceste probleme crează un mediu propice dezvoltării
simptomatologiei depresiei. Tulburările depresive fiind susținute de modul în care individul
percepe problema și cum gestionează calitățile de care dispune în dezvoltarea unor metode
sănătoase de coping, asupra situației cu care acesta se confruntă. Pe de altă parte,
simptomatolofia anxietății este transformată în somatizarea unor probleme de sănătate. În
final, nu gravitatea cronicizării unei boli, ci modeul de percepere a acesteia influențează
reacțiile și imaginea pe care persoana o formează asupra statutului stării de sănătate. Dacă
problema de sănătate are un diagnostic grav, limitând abilitățiile individului de a s e bucura de
plăceriile vieții sau în oferă acestuia un timp limită, adâncește imaginea negativă asupra
lumii. Pe lângă confruntarea cu statutul actual al stării de sănătate, adultul -senior se confruntă
și cu digerarea gândirii și reflectării asupra concep tului de moarte, de încheiere a existenței.
Concept care va fi dezvoltat în următoarele ipoteze, și care împreună cu diagnosticul stării de
sănătate formează factorii de risc ai depresiei la persoanele vârstnice.

5.4.2. Se prezumă că anxietatea corelează negat iv cu reziliența la vârstnici.

Pentru a descoperi care dintre conceptele analizate se influențeză pe care, s -a aplicat
corelația Pearson între instrumentele folosite în analiza eșantionului de pensionari. Scopul
acestei corelații între eșantioanele de pen sionari studiate prin scorările la instrumental ce
măsoară reziliența, este în a descoperi dacă nivelul de reziliență și nivelul anxietății se
înfluențează reciproc, printr -o corelație nagativă, respective când una din concepte are un
nivel crescut al simp tomatologiei, celălalt concept descrește, fiind mereu într -o relație inver
proportional.
În Tabelul 7, se poate vedea cum aceste concepte se află în relație inversă.

52 Correlations

Connor –
Davidson
BDI-II
HAM -A
Connor –
Davidson Pearson Correlation
1 -.241 -.308(*)
Sig. (2 -tailed) .064 .017
N 60 60 60
BDI-II Pearson Correlation -.241 1 .492(**)
Sig. (2 -tailed) .064 .000
N 60 60 60
HAM -A Pearson Correlation -.308(*) .492(**) 1
Sig. (2 -tailed) .017 .000
N 60 60 60
* Correlation is significant at the 0.05 level (2 -tailed).
** Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).
Tabelul 7: Analiza Person asupra rezilienței și anxietății

În tabelul anterior se poate vedea cum reziliența influențează anxietate, atunci cand
gradul de reziliență crește, scade anxietatea, cu un scor de 0.017 care este mai mic decât 0.05.
Acest rezultat confirmă ipoteza lansantă, conform căreia reziliența și an xietatea sunt concepte
contradictorii, și atunci când persoanele au o reziliență crescută, nivelul anxietății scade.
Anxietatea este o „stare afectivă caracterizată printr -un sentiment de insecuritate, de
tulburare, difuz. Adesea folosit ca sinonim al ango asei, termenul anxietate se deosebește de
cel dintâi prin absența modificărilor fiziologice (senzație de sufocare, transpirație, accelerarea
pulsului), care nu lipsesc niciodată în cazul angoasei.” (Larousse, pag. 32) Deci axietatea se
definește printr -o stare de îngrijorare, de angoasă. Anxietatea este la bază un răspuns normal
și adecvat în fața unui potențial pericol, însă aceasta devine o problemă de sănătate mentală
atunci când simptomele sunt severe și foarte neplăcute, atunci când interferează cu act ivitatea
zilnică, în viața socială, profesionala, sau de familie, prin urmare afectează calitatea vieții
individului, aceste schimbări persistând pe o durată lungă.
Anxietatea afectează persoanele în 4 moduri: la nivel cognitiv (gânduri negative,
anxioase) , la nivel emoțional (emoții precum: teamă, neliniște, frică, panică), la nivel
fiziologic (încordare musculară, dificultăți de respirație, amețeală, moleșeală, nod în gât,
palpitații, dureri de cap sau de stomac), la nivel comportamental (prin comportamen te de
evitare a pericolului sau prin luarea unor măsuri de asigurare).

53 Dacă anxietatea este o angoasă, cu un efect stresor asupra indivizilor, reziliența este
caracterizată, la polul opus al anxietății, ca fiind capacitatea individului de a rezista la stimulii
stresori și de a revenii la o stare de normalitate. „Reziliența se referă la capacitatea unei
persoane de a se adapta la stres; este procesul dinamic de depășire a adversităților,
concomitent cu menținerea funcționării normale a sist emelor fi zice și psihologice. Cercetări
recente au identifi cat mecanismele care stau la baza dezvoltării rezilienței, precum și factorii
predictori ai vulnerabilității la stres și la psihopatologie: genetici, epigenetici, mediul de
dezvoltare, factori ps ihosociali, neurochimici și anumite circuite neurologice specifice.
Anumiți factori genetici (polimorfismul genetic) și epigenetici (modifi cări funcționale ale
genomului) sunt corelați cu riscul de răspunsuri disfuncționale la stres.” (Dr. Demian Corina,
„Rezilența și Factorii care o influențează. Implicații practice pentru copii, adolescenți și
adulți”, Revista de Medicină Școlară și Universitară, Vol IV, Nr. 1, ianuarie 2017, pag. 40 –
47)
„Optimismul, stilul activ de coping, flexibilitatea cognitivă, sis temul de valori,
comportamentul prosocial, suportul social sunt câțiva din factorii psihosociali care contribuie
semnificativ la reziliență.” (Dr. Demian Corina, 2017)
„Cu alte cuvinte, reziliența poate fi definită ca procesul de mobilizare eficientă a
resurselor interne și externe pentru adaptare la stres sau gestionarea optimă a unor surse
semnifi cative de stres sau traumă.” (Dr. Demian Corina, 2017, pag. 40 -47)
În concluzie, la persoanele pensionate, anxietatea este dechizată de către somatizarea
bolilor cronice ale vârstei, și prin urmare este greu de identificat. Anxietatea este o trăsătură
naturală a ființei uname, caracterizată prin starea de frică care ajută individul să ev ite
situațiile riscante, aceasta devine riscată dacă acaparează zona de interes a persoanelor, și
devine patologică dacă afectează calitatea vieții individului. La polul opus se află reziliența,
care se caracterizează prin revenirea organismului la o satar e de normalitate, după
confruntarea cu o situație amenințătoare asupra vieții. Reziliența crește prin metode de
coping, de schimbare a stimei și imagini de sine, a creeri și susținerii suportului social, a
metodelor de rezolvare de probleme, a schimbării s tării de îngrijorare, într -o stare pozitiv,
benefică, prin exploatarea unor calități deținute de către indivizi, implicarea în activități
recreatorii și alte metode de coping sănătoase. Metodele descrise anterior pentru creșterea
nivelului de reziliență, s unt metode aplicate în scăderea nivelului de anxietate, același tehnici

54 având efecte pozitive asupra rezilienței și efecte negative asupra anxietății, prin urmare
această explicație susține confiemarea ipotezei lansate anterior.

5.4.3. Se pr ezumă că depresia și anxietatea corelază pozitiv la vârstnici.

După principiul că depresia și anxietatea sunt termeni pereche în apariția depresiei, se
aplică corelația Person pentru a se vedea relația dintre cei doi termeni în eșantionul de
vârstnici stu diat.
Cu un prag semnificativ de .000 indică simbioza dintre cele 2 concepte. Indicând o
corelație perfectă între apariția simptomatologiei depresiei și anxietate. Aceste rezultate
confirmă ipoteza lansată, și de asemenea confirmă teoria expusă, cercetată și recercetată de
alți specialiști în domeniul tulburărilor afective. Depresia și anxietatea sunt concept
simbiotice în apariția tulburărilor depresive, după cum se poate observa, în eșantionul studiat
se vede corelația pozitivă a celor două concepte.
Anxi etatea fiind văzuta ca un răspuns normal în evitarea pericolului și accentuare
barierelor de siguranță, însă când aceasta interferează în cursul normal al vieții individului,
poate opri persoana să se bucure de activitățiile zilnice și conferă un mediu pri elnic instalării
tulburării depresiv -anxioase.

Correlations

Connor –
Davidson
BDI-II
HAM -A
Connor –
Davidson Pearson Correlation 1 -.241 -.308(*)
Sig. (2 -tailed) .064 .017
N 60 60 60
BDI-II Pearson Correlation -.241 1 .492(**)
Sig. (2 -tailed) .064 .000
N 60 60 60
HAM -A Pearson Correlation -.308(*) .492(**) 1
Sig. (2 -tailed) .017 .000
N 60 60 60
* Correlation is significant at the 0.05 level (2 -tailed).
** Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).
Tabelul 8: Corelația Person dintre Depresie și Anxieate

55 „În mod obișnuit simptomele anxietății și depresiei coexistă împreună, și amândouă
tulburările se crede că reflectă schimbările maladaptive în sistemele responsabile de stres.”
(Holsboer, 2000)
Anxietatea este un fenomen, frecvent întâlnit în depresii, fiind foarte intensă și
dureroasă deoarece accentuează indispoziția, fiind ca un sentiment de insuportabilitate al
stării respective. Individul trăiește restrâns datorită barierelor invizibile, con ducând spre o
stare de disperare, de deznădejde sau chiar împingând individul spre acte autoagresive.
„Asociindu -se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie dureroasă de
neputință globală, de fatalitate disperată, iar un eori antrenează ruminații subdelirante pe tema
culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a
sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.” (Larousse, 1998, pag. 101)
Anxietatea reprezintă un răspuns normal ș i adecvat în fața unui potențial pericol, însă
aceasta se transformă într -o problemă de sănătate atunci când simptomele sunt severe și
foarte neplăcute, atunci când interferează cu activitatea zilnică, în viața socială, profesionala,
sau de familie, afectâ nd calitatea vieții individului, aceste schimbări persistând pe o durată
lungă. „Anxietatea reprezintă una din cele mai întâlnite emoții umane. Ea face parte din viața
și din condiția noastra umană, anxietatea fiind un fenomen psihologic adânc înrădăcinat în
natura umană. Frica este o parte normală și naturală a vieții și se dezvoltă în anumite perioade
de viață; ea face parte din evoluția umană.” (Faină Mariana, „Psihoterapia anxietății”, Revista
de Psihoterapie Integrativă, vol.2, Nr.3, decembrie 2013, pa g 24-30)
Anxietatea afectează indivizii în 4 moduri: la nivel cognitiv (gânduri negative,
anxioase), la nivel emoțional (emoții precum: teamă, neliniște, frică, panică), la nivel
fiziologic (încordare musculară, dificultăți de respirație, amețeală, moleșea lă, nod în gât,
palpitații, dureri de cap sau de stomac), la nivel comportamental (prin comportamente de
evitare a pericolului sau prin luarea unor măsuri de asigurare). Aceste simptome se regărsesc
ca și subcategorie a simptomatologiei depresive. „Depresi a este o maladie mentală
caracterizată printr -o modificare profundă a stării timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al
suferinței morale și încetinirii psihomotorii, asociindu -se în general cu anxietatea, depresia
întreține la pacient o impresie dureroasă de neputință globală, de fatalitate disperată, iar
uneori antrenează ruminații subdelirante pe tema culpabilității, a indignității, a autoaprecierii,
putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii și, uneori, la realizar ea acesteia.”
(Larousse, 1998, pag. 101)

56 Tulburarea depresivă are „efecte negative asupra lipsei de interes în activitățiile
zilnice, instalarea stării de tristețe, pierderea plăcerii, apariția sentimentului de vinovăție,
stimă de sine s căzută, tulburări de somn și ale poftei de mâncare, oboseală și pierderea
energiei, scăderea capacității de concentrare, pesimism, unele simptome somatice precum
dureri de cap, dureri abdominale sau digestive care nu dispar în urma unui tratament adecvat,
ganduri sau tentative de suicid.” (DSM -V, 2013)
Acestă lipsă de interes în activitățiile zilnice, pierderea plăcerii, stimă de sine scăzută,
pesimism, pierderea energiei, apariția unor simptome somatice sunt și efecte menținute de
starea de anxietate trăit ă de individ. În concluzie, simptomatologia defectuasă a depresiei este
nemținută de intervenția stării de anxietate a participanțiilor. Cele două concepte fiind într -o
simbioză perfectă în menținerea și agravarea stării de bine a persoanelor. Apariția dep resiei
este ajutată de menținerea stării de angoasă, iar cele două concepte nu pot exista unul fără
celălalt în simptomatologia tumburărilor de comportament.

5.4.4. Se prezumă că persoanele care locuiesc singure au un nivel al depresiei și anxietății
mai mare decât persoanele care locuiesc cu partenerul.
Prin analiza comparaților multiple, compararea celor 3 instrumente cu cele 4 grupe,
divizate după statutul habitual actual al acestora, a reliefat o diferență semnific ativă între
persoanele ce locuiesc singure și persoancele ce locuiesc cu partenerul. Cu un procentaj de
0.012 în aria instrumentului ce măsoară depresia, confirmă ipoteza conform căreia persoanele
care locuiesc singure sunt mai depresive, datorită lipsei d e suport emoțional.
După aplicarea comparațiilor multiple, a analizei Tukey HSD, pe scorările
eșantionului, la chestionarul BDI -II, ce analizează depresia, s -a evidențiat o diferență
semnificativă, pe variabila de statut habitual actual al participanțiilor , mai exact, între
eșantionul care locuiește cu partenerul, 56lternativ soțul sau soția, și eșantionul format din
56lternative ce locuiesc singuri. Diferența semnificativă este mai 56lte decât pragul
semnificativ de .05, 56lternativ cu un scor de .012. O e xplicație psihologică a aceștui rezultat
ar putea fi lipsa suportului 56lternati din partea partenerului, în cazul persoanelor care
locuiesc singure, și aceast gol 56lternati vine după sine cu evenimentul traumatic de pierdere
a partenerului, premise ideal e pentru instalarea simptomatologiei depresiei.

57 Multiple Comparisons
Tukey HSD

Dependent
Variable

(I) Stau

(J) Stau Mean
Differen
ce (I-J)
Std.
Error

Sig.
95% Confidence
Interval
Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound
BDI-II Soțul/Soția Copii/nepoții -2.489 2.815 .813 -9.94 4.96
Familia nucleu -6.989 2.815 .074 -14.44 .46
Singur –
6.545(*)
2.056
.012
-11.99
-1.10
Copii/nepoții Soțul/Soția 2.489 2.815 .813 -4.96 9.94
Familia nucleu -4.500 3.409 .554 -13.53 4.53
Singur -4.057 2.815 .480 -11.51 3.40
Familia
nucleu Soțul/Soția
6.989
2.815
.074
-.46
14.44
Copii/nepoții 4.500 3.409 .554 -4.53 13.53
Singur .443 2.815 .999 -7.01 7.90
Singur Soțul/Soția 6.545(*) 2.056 .012 1.10 11.99
Copii/nepoții 4.057 2.815 .480 -3.40 11.51
Familia nucleu
-.443
2.815
.999
-7.90
7.01
Tabelul 9: Comparațiile multiple, Tuskey HSD, asupra datelor colectate asupra
instrumentului de măsurare a depresiei
Tabelul întrec al comparațiilor multiple se poate verifica la secțiunea Anexe, sub
denumirea de Tabelul 17.

„Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viață are un
scor foarte ridicat, 57lternative de vârsta persoanei care traversează această situație. Cu cât
persoana este mai în vârstă însă, adaptarea la noua situație de viață este mai dificilă și cu atât
pare să fie mai dureroasă și mai plină de consecințe pentru starea psiho -fizică a individului.
Problema cu care se confruntă partenerul rămas în viață este singurătatea, chiar dacă acesta
are suportul și compania familiei și prietenilor. Soțul rămas singur pierde o sursă primară de
suport material, de ajutor în activitățile zilnice, de companie și, de asemenea, pierde și un
partener sexual. În timp ce majoritatea indivizilor se adaptează pierderii partenerului după o
perioadă de durere, un număr semnificativ de persoane văduve experimentează o depresie de
lungă dura tă. Această depresie rezultă nu doar din pierderea partenerului, ci și datorită altor
pierderi ce sunt frecvente în perioada bătrâneții. În anii bătrâneții, depresia apare din

58 episoade scurte de tristețe. Melancolia sau pier derea bruscă a energiei poate evolua spre o
serioasă și îndelungată condiție depresivă.” (Sion Grațiela, „Psihologia Vârstelor”, Editura
Fundației România de Mâine, București, 2003, Pag.232)
„Prezența suportului social și comportamentul de căutare a suport ului social au fost
58lternati cu o caracteristică numită robustețe psihologică și contribuie la reziliență; în
schimb, suportul social deficitar a fost corelat cu tulburări psihiatrice, de exemplu cu
tulburarea de 58ltern post -traumatic. Pe lângă rețeaua de suport social, modelele de rol și
mentorii sunt semnifi cativi în dezvoltarea rezilienței. Observarea comportamentului unui
model de rol 58lternati poate contribui la dobândirea unei atitudini și a unor abilități utile
pentru adaptare – de exemplu copin gul 58ltern, reglarea emoțiilor sau găsirea de semnifi cații
în adversități.” (Southwick S.M., Vythilingam M., Charney D.S., „The psychobiology of
depression and resilience to stress: Implications for prevention and treatment.”, Annual
Review of Clinical P sychology, 2005, Nr. 1, pag. 255 –291)
Cercetarea lui Dagmar Vink demonstrează că factorii sociali în apariția depresiei sunt
limitările în aspectele cantitative și calitative ale rețelei sociale, evenimente stresante și
diferențe de gen, se mai adaugă și c ondițiile de viață, mediul în care trăiesc. Prin urmare lipsa
suportului social este un factor în simptomatologia depresiei, însă pierderea partenerului este
resimțită mai puternic, deoarece pe lângă trauma pierderii mai apare singurătatea, izolarea,
deznă dejdea și contemplarea la proria 58lternat, cu regresii în amintirea a cea ce a avut și a
pierdut. În mod paradoxal la bătrânețe amintirile evenimentelor trecute sunt cele care
antrenează și acaparează 58lternat de zi cu zi a pensionarului senior. La capăt ul opus,
participanții care locuiesc cu partenerul au o simptomatologie mai scăzută a depresiei,
probabil că aici intră ceilalți factori, aceștia beneficiază de suportul moral dat de către
partener, sunt „împreună în aceași barcă”. Lupta în doi, cu provocă rile vieții este mai ușoară
când participanții au pe cineva care să îi înțeleagă, persoane ce au aceleași experiențe,
simbioză în trăsăturile de personalitate și aceleași țeluri.

5.4.5. Se prezumă că persoanele din mediul urban au un nivel al rezilienței mai s căzut decât
persoanele din mediul rural.

S-au analizat cele 3 instrumente, depresia, anxietatea și reziliența, prin prisma
variabilei mediului de proveniență a participanțiilor. Deoarece în partea de teorie am văzut

59 cum se definește termenul de reziliență și cum acest aspect poate avea un nivel ridicat, prin
aplicarea anumitor modele. Aceste modele sunt aplicate pe anumite grupuri cu tulburări
cognitiv comportamentale. Cele două tulburări, mai exact apariția simptomatolo giei acestora,
sunt legate de mediul de provenință al indivizilor. Într -un articol este expusă eficiența
terapiilor pe un eșantion depresiv, terapii ce au ca scop ridicarea nivelului de reziliență asupra
situației actuale a indivizilor, 59lternativ pierder ea locului de muncă, iar eșantionul provenit
din mediul rural prezintă un 59lterna 59lternative ridicat, prin prisma suportului social din
mediul rural, activitățiile care sunt o 59lternative a scopurilor regăsite în domeniul profesiei,
a locului de muncă . Activitățiile de grădinărit, de creștere a animalelor sau de activități
gospodărești diverse, antrenează mintea să rămână activă. În plus, la oraș persoanele se
confruntă cu încercări zilnice și cerințele financiare sunt și ele mai ridicate. Eșantionul e ste
format din 46 de vârstnici din mediul urban, cu o medie a rezilienței de 58,41 și 14
participanți din mediul rural, cu o medie de 68,43 fiind semnificativ mai ridicat nivelul de
rezilență la persoanele din mediul rural, în comparație cu persoanele din mediul urban.

Group Statistics

Mediul de proveniență
N
Mean Std.
Deviation Std. Error
Mean
Connor -Davidson Urban 46 58.41 13.143 1.938
Rural 14 68.43 18.554 4.959
BDI-II Urban 46 13.43 7.716 1.138
Rural 14 12.86 6.188 1.654
HAM -A Urban 46 15.11 6.674 .984
Rural 14 15.86 8.319 2.223
Tabelul 10: Date statistice a lotului, pe variabila mediului de proveniență

Se observa, în Tabelul 11: Analiza Testului T pe variabila mediului de proveniență, o
diferență semnificativă la nivelul rezilienței printre participanți, cu un prag semnificativ de
.028 care este mai mic decât .05 confirmă ipoteza influenței mediului, respectiv urban și
rural, cu nivelul rezilienței la pensionari.
În articolul „Corelația Clinică și Psihologică din tre pierdera locului de muncă și
Experiențele Depresive”, din 2015, Ferencz Melinda arată că evenimentele cu un factor
ridicat de stres din viața indivizilor și experiențele negative cresc riscul apariției tulburărilor

60 psihiatrice, în spceial depresia. Studiile anterioare au arătat că somerii au o sănătate precară,
atât fizic cât și psihic, prin urmare persoanele cu probleme de sănătate sunt înclinate spre
pierderea jobului și dificultăți în a relua activitățile de lucru. Starea de sănă tate este afectată
progresiv de către evenimentele stresante, de către dezavantajele psihosociale și
psihoeconomice ale individului. Femeile fiind mai predispuse la depresie decât bărbații, deci
sunt diferențe de gen în riscul tulburărilor depresive. În an alizarea remisiei, după aplicarea
strategiilor de tratament, persoanele care locuiesc în zone rurale au o remisie semnificativă,
posibil datorate stabilității și o mai bună integrare.
Independent Samples Test

Levene's Test
for Equality of
Variances

t-test for Equality of Means

F

Sig.

T

df
Sig.
(2-
tailed)
Mean
Differen
ce Std.
Error
Differen
ce
95% Confidence
Interval of the
Difference

Lower Upp
er
Lower
Upper
Lower
Upper
Lower
Upper
Lower
Connor –
Davidson Equal
variances
assumed
.671
.416
-2.258
58
.028
-10.016
4.436
-18.895
-1.137
Equal
variances not
assumed

-1.881

17.158

.077

-10.016

5.324

-21.240

1.209
BDI-II Equal
variances
assumed

1.744

.192

.256

58

.799

.578

2.259

-3.944

5.100
Equal
variances not
assumed

.288

26.503

.776

.578

2.007

-3.545

4.700
HAM -A Equal
variances
assumed

.040

.843

-.347

58

.730

-.748

2.160

-5.072

3.575
Equal
variances not
assumed
-.308
18.388
.762
-.748
2.431
-5.849
4.352
Tabelul 11: Analiza Testului T pe variabila mediului de proveniență

61 Factorii stresori sunt o trăsătură importantă în apariția depresiei, și acești factori
stresori sunt semnificativi asupra nivelului de reziliență al persoanei, dacă acești factori de
stres sunt accentuați și persistenți în dezechilibrul vieții individului, atunci nivelul de
rezilientă scade.
„Reziliența se referă la capacitatea unei persoane de a se adapta la stres; este procesul
dinam ic de depășire a adversităților, concomitent cu menținerea funcționării normale a
sistemelor fi zice și psihologice. Cercetări recente au identifi cat mecanismele care stau la
baza dezvoltării rezilienței, precum și factorii predictori ai vulnerabilității la stres și la
psihopatologie: genetici, epigenetici, mediul de dezvoltare, factori psihosociali, neurochimici
și anumite circuite neurologice specifice. Anumiți factori genetici (polimorfismul genetic) și
epigenetici (modifi cări funcționale ale genomulu i) sunt corelați cu riscul de răspunsuri
disfuncționale la stres.” (Dr. Demian Corina, „Rezilența și Factorii care o influențează.
Implicații practice pentru copii, adolescenți și adulți”, Revista de Medicină Școlară și
Universitară, Vol IV, Nr. 1, ianuari e 2017, pag. 40 -47)
Persoanele cu un nivel de reziliență ridicat, după confruntarea cu un eveniment
traumatic sau stresor, trebuie să dispună de următoarele caracteristici: trebuie să aibă
caracteristici optimiste în trăsăturile de personalitate, ce o va face să vadă și partea plină a
paharului, a situației, trebuie să aibă simțul umorului dezvoltat, pentru a atenua tensiunea
situației asupra perspectivei personale, capacitatea de monitorizare și evaluare a gândurilor
negative și înlocuirea lor cu unele poz itive este în strânsă asociere cu reziliența,
conștientizării momentului prezent, cu recunoașterea calmă și acceptarea propriilor emoții,
gânduri și senzații corporale, trebuie să aibă sistem intern de convingeri și valori, trebuie să
fie o persoană altru istă, prezența sistemului de suport social, și în ultimul rând o activitate
fizică plăcută. Aici se mai adaugă și abilitățiile de care dispune persoana pentru a întegra noi
puncte de interes și de a se implica în activități de recreere. Reziliența este dat ă și de suportul
social și relațiile de socializare, pe când în mediul urban viața este mai rece, în mediul rural
se regăsește comunicarea cu vecinii, prin luarea pulsului societății, prin schimbare de opinii,
contradicții, și găsirea unor persoane într -o situație asemănătoare participanțiilor.
În concluzie, după anailza lotului de pensionari din mediul urban și din mediul rural,
acestă ipoteză, conform căreia mediul rural crește nivelul rezilienței datorită oportunitățiilor
pe care mediul rural îl oferă persoanelor, în comparație cu factorii stresori ai mediului urban
asupra eșantionului, prezența factorilor de stres fiind un concept cheie în scădere nivelului de

62 rezilență. Prin urmare, putem susține că mediul în care trăiește persoana influențează nivelul
rezilienței în combaterea depresiei factorilor de vârstă și impactul tranziței la noul model de
viață.
5.4.6. Se prezumă că persoanele care locuiesc cu partenerul au un nivel al rezilienței mai
mare decât persoanele care locuiesc singure.
Prin analiza comparaților multiple, Tukey HSD, s -a analizat reziliența între grupele
împărțite după principiul statutului habitual. Deoarece, am conceptualizat anterior că nivelul
depresiei este legat de suportul social și emoțional pe care partenerul îl oferă participanțiilor
în scăderea nivelului de dep resie. Din teorie, aflăm că depresia și reziliența sunt concepte
contradictorii, care se balansează negativ, respectiv când metodele terapeutice sau metodele
sănătoase de coping au un efect pozitiv, cu rezultate de creștere a nivelului de reziliență,
acest e rezultate sunt benefice scăderii simptomelor depresive. Rămâne întrebarea dacă
prezența partenerului influențează nivelul de reziliență, mai exact, persoanele singure au un
nivel de reziliență scăzut datorită lipsei suportului emoțional și a multidudinii de factori
stresori care crează un mediu propice înlăturării efectelor pozitive ale rezilienței. La acești
factori stresori intră confruntarea vârstnicilor cu integrarea doliului, care este mult mai greu
de revenit la un nivel normal și încheierea perioad ei de doliu, comparativ cu persoanele
tinere, care nu au factorii traumatizanți ai tranziției în perioada finală a cursului de
dezvoltarea a ciclului vârstelor.
În Tabelul 12, scorul este de .147 care este mai mare decât pragul semnificativ de .05
ceea c e înseamnă că ipoteza noastră nu se confirmă.

Ipoteza a urmat principiul conform căreia suportul emoțional și social din partea
partenerului ajută în crearea unor caracteristici sănătoase propice ridicării nivelului de
reziliență, suport de care persoanel e singure nu beneficiază. De asemenea, s -a urmat ipoteza
precum, persoanele singure sunt mai depresive, prin urmare persoanele care locuiesc cu
partenerul au un nivel al rezilienței mai ridicat.
Depresia în doi fiind mai ușor de asimilat, decât gândul aban donului din partea
partenerului. Deși suportul emoțional joacă un rol important în balansarea celor două
concepte, această ipoteză nu se confirmă. Deși reziliența influențează negativ nivelul de
anxietatea, iar anxietatea influențează depresia în mod pozit iv, între reziliență și depresie nu
se observă nici o influență în datele colectate asupra eșantionului studiat.

63 În concluzie, această ipoteză nu se confirmă asupra lotului nostru, dar nu însemnă că
acest concept este exclus total ca fii nd adevărat sau infirmat.

Multiple Comparisons
Tukey HSD

Dependent
Variable

(I) Stau

(J) Stau Mean
Differen
ce (I-J)
Std.
Error

Sig.
95% Confidence
Interval
Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound
Connor –
Davidson Soțul/Soția Copii/nepoții
6.807 6.109 .682 -9.37 22.98
Familia nucleu 3.682 6.109 .931 -12.50 19.86
Singur 9.636 4.462 .147 -2.18 21.45
Copii/nepoții Soțul/Soția -6.807 6.109 .682 -22.98 9.37
Familia nucleu -3.125 7.399 .974 -22.72 16.47
Singur 2.830 6.109 .967 -13.35 19.01
Familia
nucleu Soțul/Soția
-3.682
6.109
.931
-19.86
12.50
Copii/nepoții 3.125 7.399 .974 -16.47 22.72
Singur
5.955
6.109
.764
-10.22
22.13
Singur Soțul/Soția -9.636 4.462 .147 -21.45 2.18
Copii/nepoții -2.830 6.109 .967 -19.01 13.35
Familia nucleu -5.955 6.109 .764 -22.13 10.22
* The mean difference is significant at the .05 level.
Tabelul 12: Comparațiile multiple, Tuskey HSD, asupra conceptului de reziliență

Tabelul complet cu datele analizate cu ajutorul analizei Tuskey HSD, a comparațiilor
multiple poate fi făzut în secțiunea anexe, sub denumirea Tabelul 17.

5.4.7. Diferențele de gen.

Cu toate acestea, după testarea a celor șase ipoteze, mai rămâne o analiză, deși nu
63omparativ d e puternică ca să joace rolul unei ipoteze. Din studiile anterioare și din teorie,
fiecare cercetare științifică lansată asupra factoriilor prielnici depresiei, au avut 63ompara

64 ipotezele biologice, ereditare, mediu, vârstă, factori stresori, și ipoteza influenței genului în
apariția depresiei.

Cele 3 instrumente s -au testat și pe variabila gen, fără diferențe semnificative, genul
nu influențează instalarea celor 3 concepte. S-a aplicat Testul T datelor, cu următoarele
statistici pe eșantion, în 64omparative cu genul.

Group Statistics

Gen
N
Mean Std.
Deviation Std. Error
Mean
Connor -Davidson Masculin 29 61.83 16.356 3.037
Feminin 31 59.74 13.868 2.491
BDI-II Masculin 29 12.76 7.913 1.469
Feminin 31 13.81 6.858 1.232
HAM -A Masculin 29 14.24 7.772 1.443
Feminin 31 16.26 6.213 1.116
Tabelul 13: Statistici asupra diferențelor de gen

Independent Samples Test

Levene's Test for
Equality of
Variances

t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 -tailed) Mean Difference
Lower Upper Lower Upper Lower Upper Lower
BDI-II Equal
variances
assumed
.060
.807
-.549
58
.585
-1.048
1.908
Equal
variances not
assumed
-.546
55.566
.587
-1.048
1.917
Tabelul 14: Analiza Testului simplu asupra conceptului de depresie în comparative cu genul

Cu un prag nesemnificativ statistic de .585 și .587 care depășește cu mult pragul
semnificativ de .05, aceste rezultate dovedesc că diferențele de gen nu joacă un rol important
în apariția sau menținerea depresiei.

65 Ferencz Melinda, în studiul din 2015, „Corelația Clinică și Psihologică dintre pierdera
locului de muncă și Experiențele Depresive”, lansează în teorie și conceptul conform căreia
femeile sunt mai predispuse apariției depresiei șiau o re misie mai dificilă decât bărbații.
Probabil natura femeilor face ca acestea să fie mereu stresate, factorii stresori construiind
prilejul perfect instalării stării depresive. Însă, după aplicarea instrumentelor pe lotul de
participanți și colectarea datelo r, aceast factor de gen reiese ca fiind nesemnificativ în apariția
tulburărilor depresive. Prin urmare, genul nu joacă un rol important în predispunerea
individului la depresie, alții factori fiind importanți. Pe de altă parte, lotul de participanți din
această cercetare a fost majoritar feminin, cu 29 de bărbați și 31 de femei, cu o diferență
mică, eșantionul analizat de Ferencz a fost majoritar feminin, însă cu o discrepanță mai
adâncă.

5.4.8. Datele extreme în comparație cu mediul habitual.

Spre finalul stu diului statistic, am să analizez succint datele descriptive ale
eșantionului, triat după variabila mediului habitual actual. Deoarece studiul aplicativ a fost
înclinat spre a analiza cele trei concepte din perspectiva modului în care persoanele trăiesc,
respectiv dacă participanții locuiesc singuri sau locuiesc cu partenerul, soțul sau soția după
caz.
După cum se poate observa, din lotul de 60 de participanți acești s -au împrărțit în 22
de participanți ce locuiesc singuri, 22 de participanți ce locuiesc cu partenerul, soțul sau soția,
8 participanți care locuiesc cu famila nucleu, formată din patener și copii, și 8 participanți
care locuiesc cu nepoții sau copii, neavând partenerul de viață cu ei, din diferite motive.
Se poate vedea cum în cele trei instrumente aplicate, statutul habitual al
participanțiilor la proiect influențează scorurile minime și maxime obținute de vârstnici.
Persoanele care locuiesc singure se plasează într -un nivel mai ridicat al depresiei și anxietății
comparativ cu persoanele care locuiesc cu partenerul de viață, la capătul extrem persoanele
care stau singure au un scor al nivelului de reziliență mai scăzut, decât la participanții care
locuiesc cu soțul respectiv soția. Aceste date se pot observa cu ochiul liber, făr ă a apărea
nevoia unei analize complexe, din tabelul centralizat cu datele descriptive ale lotului de
vârstnici.

66 Descriptives

N

Mean
Std.
Deviation
Std.
Error 95% Confidence
Interval for
Mean

Minimum

Maximum
Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound
Connor –
Davidson Soțul/Soția 22 65.68 14.933 3.184 59.06 72.30 42 92
Copii/nepoții 8 58.88 9.672 3.420 50.79 66.96 41 73
Familia nucleu 8 62.00 12.627 4.464 51.44 72.56 49 86
Singur 22 56.05 16.632 3.546 48.67 63.42 20 90
Total 60 60.75 15.028 1.940 56.87 64.63 20 92
BDI-II Soțul/Soția 22 9.64 8.086 1.724 6.05 13.22 1 29
Copii/nepoții 8 12.13 4.324 1.529 8.51 15.74 6 19
Familia nucleu 8 16.63 5.097 1.802 12.36 20.89 9 24
Singur 22 16.18 6.609 1.409 13.25 19.11 8 36
Total 60 13.30 7.342 .948 11.40 15.20 1 36
HAM -A Soțul/Soția 22 15.23 9.113 1.943 11.19 19.27 4 40
Copii/nepoții 8 12.50 4.840 1.711 8.45 16.55 4 20
Familia nucleu 8 15.25 5.285 1.868 10.83 19.67 8 23
Singur 22 16.36 5.852 1.248 13.77 18.96 7 31
Total 60 15.28 7.023 .907 13.47 17.10 4 40
Tabelul 15: Datele descriptive ale scorurilor minime și maxime pe fiecare instrument

Din punct de vedere al datelor colectate aupra instrumentului, Connor -Davidson, care
analizează nivelul de reziliență, se poate vedea că pentru persoanele care locuiesc cu
partenerul cel mai mic scor este de 42 și cel mai mare scor obținut este de 92, un s cor mai
înalt indică un nivel de reziliență mai ridicat. La polul opus, la persoanele singure, scorurile
variază între 20 și 90, minimul de reziliența la persoanele singure fiind jumatea scorului
minim al persoanelor care beneficiază de prezența suportului emoțional din partea
partenerului.
La aplicarea instrumentului BDI -II, ce analizează depresia, datele variază, la
persoanele care locuiesc cu partenerul, între 1 și 29. Un scor mai înalt la chestionarul Beck,
indică un nivel mai ridicar al depresiei, și d upă sine aduce necesitatea intervenției terapeutice,
scorurile între 0 și 9 indică lipsa simptomatologiei depresiei. La persoanele singure, scorul
minim este de 8, un scor între 10 -15 indică o depresie ușoară, iar scorul maxim obținute de

67 participanții singuri este de 36. Participanții care locuiesc singuri, se poate vedea cu ochiul
liber, se încadrează în tulburările depresive.

La nivelul chestionarul de anxietate Hamilton, se poate vedea o schimbare în datele
obținute. Persoanele care l ocuiesc cu partenerul au scoruri ântre 4 și 40, iar personele care
locuiesc singure au scoruri între 7 și 31. Un număr mai mare, indică nivelul mai puternic în
anxietate.

5.4.9. Asemănările și diferențele dintre studiile care au pornit cercetarea și rezultatel e
cercetării actuale.

Simptomatologia depresiei este prezentă la grupul testat de 60 de persoane. Depresia
fiind una din tulburările afective ale societății actuale, însă la persoanele pensionate se mai
adaugă și alți factori ce crează un mediu propice instalării depresiei. Printre acești factori se
numără apariția problemelor de sănătate, a bolilor cronice datorate decinului procesului de
dezvoltare a speciei umane, probleme legate de schimbări economice, profesionale, apariția
sentimentelor de inutilitate și de retragere socială. Persoanele pensionate au de obicei
înrădăcinarea în trecut, pentru a evita sentimentele de inutilitate.
„Emoțiile negative au fost larg asociate cu comportamente dăunătoare sănătății și au
rezultate clinice slabe. Depresia este o tulburare mentală care prezită stare de spirit scăzută,
pierderea interesului sau a plăcerii, sentimente de vinovăție sau valoare scăzută pentru sine,
dereglări de somn sau de apetit, energie scăzută, concentrare slabă. WHO r aportează că
depresia este cazua principală a dizabilității la nivel mondial și prevalența acesteia crește
rapid. În mod paricular, depresia este comorbiditatea pentru multe boli cronice.” (V.S.
Ramachandran „Encyclopedia of Human Behavior”, ediția a doua, volulum 1, 2012, Elsevier
Inc., pag. 314).
Depresia se manifestă incipient prin o tristețe îndelungată care afectează calitatea
vieții individului, acesta pierde plăcerea activitățiilor anterior regăsite ca fiind interesante, au
o imagine de sine slabă, a par sentimente de vinovăție, lipsa concentrării, nivel de energie
scăzut, prezintă dereglări în programul de somn, dorm prea mult sau prea puțin, scade nivelul
apetitului, la aceastea se adaugă izolarea socială și dacă depresia se cronicizează apar
tendinț ele de suicid.

68 După cum am văzut din studiul teoretic asupra acestei probleme, anxietatea o
trăsătură a depresiei, „Asociindu -se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o
impresie dureroasă de neputință globală, de fatali tate disperată, iar uneori antrenează
ruminații subdelirante pe tema culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la
luarea în considerare a sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.” (Larousse, 1998, pag.
101) În studierea ipotezelor lansate, prin analiza comparațiilor multimple putem vedera cum
depresia și anxietatea în grupul studiat au o simbioză perfectă, cu un scor de .000 fiind un
prag semnificativ, perfect.
Putem observa cum anxietatea, sindrom al depresiei, este în ambianță cu reziliența.
Reprezentând balansarea dintre cele două concepte, mai exact când unul din concepte crește,
respectiv reziliența, al doilea concept scade, respectiv anxietatea. Prin urmare, anxietatea și
reziliența sunt două concepte contradictorii , confirmând ipotezele lansate.
„Perioada de bătrânețe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în
care individul se percepe pe sine și lumea din jur, respectiv au loc schimbări în viața
profesională, în relațiile cu familia și prietenii. Unel e din aceste schimbări au loc într -o
perioada specifică de timp și necesită o adaptare imediată.” (Sion Grațiela, „Psihologia
Vârstelor”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003, Pag. 228)
În concluzie, conceptele de depresie și anxietate sunt în ritm perfect în apariția
tulburărilor afective, anxietatea fiind asociată cu simptomatologia depresiei, mai mult
anxietatea este în contradictoriu cu nivelul de reziliență, deoarece factorii care susțin
anxietatea sunt factorii combătuți în metodele de ridicare a nivelului de reziliență în
persoanele care au trecut prin experiențe traumatice, evenimente de stres precum pierderea
locului de muncă sau pierderea partenerului, dacă este cazul, la persoanele ce locuiesc
singure. Cu toate că legătura dintre de presie și reziliență în studiul lotului țintă nu este
semnificativă, se știe că nivelul de reziliență combate anxietatea, iar anxietatea menține
persoana în simptomatologia depresivă, prin urmare printr -o extensite, în legătură cu
anxietatea, reziliența in fluențează menținerea sau înlăturarea tulburărilor depresive.

Concluzia

După consultarea teoriei de specialitate privind domeniile studiului asupra conceptelor de
depresie, anxietate și reziliență, am lansat șase ipoteze, care au fost aplicate unui lot de
participanți, cu vârste curpinse între 41 și 83 de ani, și valabilitatea acestora a fost analizată în
comparație cu analiza datele obținute. Aceste praguri semnificative obținute au fost filtrate prin
credințele teoretice a conceptelor de tulburări afective pe persoanele vârstnice.
Studiul a confirmat existența depresiei la persoanele retrase profesional, a expus legătura
puternică cu anxietatea, ca fiind o trăsătură a tulburărilor depresive. Depresia și anxietatea având
o legătură simb iotică în aria tulburărilor afective. La polul opus se situează conceptul de
reziliență, care afectează nivelul de anxietate, metodele propice creșterii nivelului de reziliență
fiind, în același timp, metodele care combat instalarea anxietății. Cu toate ac estea, pe eșantionul
studiat nu se observă o influență între nivelul depresiei și nivelul de reziliență. Putem totuși
spune că reziliența afectează indirect depresia, prin influența care o are asupra anxietății, concept
susține simptomatologia depresivă.
Din cele șase ipoteze lansate, din datele obținute cinci teorii de lucru se confirmă,
respectiv, problemele de sănătate influențează apariția depresiei, anxietatea și reziliența sunt
termeni într -o relație contradictorie, conceptele de depresie și anxietat e sunt în simbioză perfectă
în apariția tulburărilor depresive la vârstici, statutul habitual influențează apariția depresiei,
concret persoanele singure sunt mai expuse apariției și agravării acestor tulburări, persoanele din
mediul rural au o reziliență mai ridicată decât persoanele din mediul urban. Singura ipoteză
infirmată, este reprezentată de legătura nivelului de reziliență cu statutul habitual, care nu
exercită o diferență semnificativă asupra persoanelor care locuiesc singure sau cu partenerul.
În urma studiului, factorii de risc ce înfluențează simptomatologia depresiei în ultimul
stadiu al dezvoltării umane și trecerea la statutul de pensionar sunt: lipsa abilităților și intereselor
din afara locului de muncă, confruntarea cu sentimente de inuti litate, integrarea noului statut,
prezența problemelor de sănătate, poziția economică care afectează existența la pensionare,
mediul urban sau rural, statutul habitual, locuirea cu partenerul sau singur, doliul în urma

pierderii partenerului, confruntarea cu realitatea morții, singurătatea în acest stadiu afectează cel
mai mult persoanele senior -adulte, lipsa suportului emoțional și afectiv, factori stresori din
mediu, descreșterea abilitățiilor fizice și cognitive, respectiv ins talarea unor boli cronice,
respingerea și categorizarea socială a acestui stadiu, preconcepția despre această etapă
influențează modul în care individul răspunde la noile experiențe, lipsa unei ocupații active mută
centru de interes al gândirii pe probleme le interioare, creeând situații ce în mod real nu au un
impact negativ ridicat. Elementele care previn instalarea depresiei sunt: integrarea unui concept
sănătos despre perioada pensionării, trăsăturile de personalitate precum optimismul, umorul, au
un imp act pozitiv asupra percepției individului, interesele și abilitățiile care scot persoana din
rutină și formează rețele de socializare, după sine crează un suport afectiv, activități în aer liber,
sub forma plimbărilor, și nu un ultimul rând, prezența famil iei în viața vârstnicului are un impact
pozitiv asupra stării de bine.

Bibliografie

1. Barlow David H., (2008), „ Clinical Handbook pf Psychological Disorders,A Step -by-Step
Treatment Manual ”, a patra ediție, Editura The Guilford Press, Statele Unite ale Americii.
2. Beekman A.T., Deeg D.J., van Tilburg T., Smit, J.H., Hooijer C., van Tilburg W., (1995),
„Major and minor depression in later life: a study of prevalence and risk factors. ”, J. Affect.
Disord., Nr. 36, Pag. 65 –75.
3. Beekman, A.T., Bremmer M.A., Deeg D.J., van Balkom A.J., Smit J.H., de Beurs E., van
Dyck R., van Tilburg W., (1998), „ Anxiety disorders in later life: a report from the Longitudinal
Aging Study Amsterdam. ”, Int. J. Geriatr. Psychiatry, Nr. 13, Pag. 717–726.
4. Beekman A.T.F., Deeg D.J.H., Smit J.H., van Tilburg W., (1995), „ Predicting the course of
depression in the older population: results from a community -based study in the Netherlands. ”,
J. Affect. Dis., Nr. 34, Pag. 41 –49.

5. Beck A.T., Steer R.A. and Brown G.K., (1996), „ Manual for the Beck Depression Inventory –
II”, San Antonio, TX: Psychological Corporation.
6. Bradburn N. M., (1969), „ The structure of psychological well -being .”, Chicago, IL: Aldine.

7. Brown G.W., Harris T.O., (1978), „ Social origins of depression .”, London: Tavistock.

8. Burrows Graham D., (1977), „ Handbook of studies on depression ”, Department of Psychiatry,
University of Melbourne, Australia, Editura Elsevier/North -Holland Biomédical Press.
9. Calasan ti T. M., (1996), „ Gender and life satisfaction in retirement: An assessment of the male
model. ”, Journals of Gerontology: Series B: Psychological Sciences & Social Sciences, Nr.51B,
S18–S29.
10. Cameron E.L., Fox J.D., Anderson M.S., Cameron C.A., (2010), „ Resilient youths use humor
to enhance socioemotional functioning during a day in the life. ”, J. Adolesc. Res..

11. Cannon Walter Bradford, (1932), „ Wisdom of the Body ”, Editura W.W. Norton & Company,
Statele Unite ale Americii.
12. Catalano R.F., Berg lund M.L., Ryan Jam, Lonczak H.S., Hawkins J.D., (2004), „ Positive
youth development in the United States: research findings on evaluations of positive youth
development programs. ” , Annals of the American Academy of Political and Social Science,
Nr.591, pag. 98–124.
13. Crawford Stanley Holling, (1973), " Resilience and stability of ecological systems ". in:
Annual Review of Ecology and Systematics. Vol 4, pag. 1-23.
14. Dagmar Vink, Marja J. Aartsen, Robert A. Schoevers, (2008), „ Risk factors for anxiety and
depression in the elderly: A review ”, Journal of Affective Disorders, Nr. 106, Pag. 29-44.
15. Demian Corina, (2017), „ Rezilența și Factorii care o influențează. Implicații practice pentru
copii, adolescenți și adulți ”, Revista de Medicină Școlară și Universit ară, Vol IV, Nr. 1, ianuarie
2017, pag. 40-47.
16. de Beurs E., Beekman A.T., van Balkom A.J., Deeg D.J., van Dyck R., van Tilburg W.,
(1999), „ Consequences of anxiety in older persons: its effect on disability, well -being and use of
health services. ”, Psychol . Med., Nr. 29, Pag. 583–593.
17. „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder ”, (1994), Ediția a patra, DSM -IV,
American Psychiatric Association.
18. „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder ”, (2013), Ediția a cincea, DSM -V,
American Psychia tric Association.
19. Dobson Keith S., Dozois David J.A., (2008), „ Risk Factors in Depresion ”, Elsevier Inc.,
Statele Unite ale Americii.
20. Faină Mariana, (2013), „ Psihoterapia anxietății ”, Revista de Psihoterapie Integrativă, vol.2,
Nr.3, decembrie 2013, pag. 24-30.
21. Ferencz Melinda, Irimia Elena -Ramona, Buicu Gabriela Elena, Moica Theodor, Gabos Grecu
Cristian, Sabău Daniela Claudia, Gabos Grecu Iosif, (2015), „ Clinical and Psychological

Correlations between Job Loss and Depressive E xperience ”, Acta Medica Marisiensis, Nr. 61,
Pag. 229 -232.
22. Fox Elaine, Chris Beevers, „ Same genes could make us prone to both happiness and
depression ”,(http://www. ox.ac.uk/news/2016 -07-19-same -genes -could -make -us-prone -both-
happiness -and-depression accesat la 15.05, 2017)
23. Fox Elaine, Chris Beevers, „ Differential sensitivity to the environment: contribution of
cognitive biases and genes to psychological wellbeing”,
(http://www.nature.com/mp/journal/v21/n12/full/mp2016114a.html accesat la 15.05, 2017)

24. Grecu Gheorghe, (2000), „ Depresia: aspecte istorice, etiopatologice, clinice și terapeu tico-
profilactice ”, Editura Ardealul, Târgul Mureș.
25. Goldberg, D.P., Huxley P., (1992), „ Common Mental Disorders: A Biosocial Model.
Routledge ”, London.
26. Green B.H., Copeland J.R.M., Dewey M.E., (1992), „ Risk factors for depression in elderly
people: a prospective study .”, Acta Psychiatr. Scand., Nr. 86, Pag. 213–217.
27. Harris A.H., Cronkite R., Moos R., (2006), „ Physical activity, exercise coping, and
depression in a 10 -year cohort study of depressed patients .”, J. Affect. Disord., Nr. 93, pag. 79 –
85.
28. Heiling Markus, (2004), „ The NPY system in stress, anxiety and depression ”, Science Direct,
Neuropeptides 38, Pag. 213-224.
29. Holsboer Florian, (2000), „The corticosteroid receptor hypothesis of depression. ”,
Neuropsychopharmacology, Nr. 23, Pag. 477–501.
30. Kend ler K.S., (1996), „ Major depression and generalised anxiety disorder same genes,
(partly) different environments —revisited. ”, Br. J. Psychiatry, Nr. 168, Pag. 68–75.
31. Klein Richard J.T., (2003), „ Resilience to natural hazards: How useful is this concept? ”,
Global Environmental Change Part B: Environmental Hazards, Volume 5, Nr. 1 –2, pag. 35–45.

32. Larousse, (1998), „ Dicționar de Psihologie ”, Editura Univers Enciclopedic, București.

33. Larousse, (2006), „ Marele Dictionar al Psihologiei Larousse ”; Editura Trei, Bucuresti.

34. Lee T.Y., Cheung C.K., Kwong W.M., (2012), „ Resilience as a Positive Youth Development
Construct ”, A Conceptual Review Scientific WorldJournal.
35. Lopez A.D., Mathers C.D., Ezzati M., Jamison D.T., Murray C.J.L., (2006), „ Global a nd
regional burden of disease and risk factors ”, 2001.
36. McRae K., Ciesielski B., Gross J.J., (2012), „ Unpacking cognitive reappraisal: goals,
tactics, and outcomes. ”, Emotion.
37. Milea Ștefan, (2015), „ Reziliență și psihotraumatologie – interdependențe semnifi cative
specifice. Reziliența: rezistență și ceva calitativ în plus.”, Revista de Neurologie și Psihiatrie a
Copilului și Adolescentului din România, Martie 2015,vol. 21, Nr. 1, Pag. 5-18.
38. Min J.A., Jung Y.E., Kim D.J., Yim H.W., Kim J.J., Kim T.S., (2013), „Characteristics
associated with low resilience in patients with depression and/or anxiety disorders. ”, Qual Life
Res. , martie 2013; Nr. 22, pag. 231-41.
39. Osborne John W., (2012), „ Psychological Effects of the Transition to Retirement ”, Canadian
Journal Of Counselling and Psychotherapy, Vol. 46, Nr. 1, Pag. 45-58.
40. Ramachandran V.S., (2012), „ Encyclopedia of Human Behavior ”, Ediția a doua, Volulum 1,
Elsevier Inc..
41. Rapkin B. D., Fischer K., (1992), „ Framing the construct of life satisfaction in terms of older
adults’ personal goals. ”, Psychology and Aging, Nr. 7, Pag. 138–149.
42. Schovers R.A., A.T.F. Beekman, D.J. Deeg, M.I. Geerlings, C. Jonker și W. Van Tilburg,
(2000), „ Risk factors for depression in later life, results of a prospective community based study
(AMSTEL) ”, Journal of Affective Disorders, Nr. 59, Pag. 127-137.
43. Schum J.L., Lyness J., King D.A., (2005), „ Bereavement in late life: risk factors for
complicated bereavement. ”, Geriatrics, Nr. 60, Pag. 18–20.

44. Silamy Norbert, (1996), „ Dicționar de psihologie ”, Univers Enciclopedic, București.

45. Sion Grațiela, (2003), „ Psihologia Vârstelor ”, Editura Fundației România de Mâine,
București.
46. Southwick S.M., Charney D.S., (2012), „T he science of resilience: implications for the
prevention and treatment of depression. ”, Science, Nr. 338, pag. 79–82.
47. Southwick S.M., Vythilingam M., Charney D.S., (2005), „ The psychobiology of depression
and resilience to stress: Implications for prevention and treatment. ”, Annual Review of Clinical
Psychology, Nr. 1, pag. 255–291.
48. Stahl S.M., (2000), „ Essential Psychopharmacology: Neuroscientific Basis and Practical
Application ”, Ediția a doua, Cambridge, Anglia, Editura Cambridge University Press, pag.152.
49. Șerban Ionescu, (2013), „ Tratat de reziliență asistată ”, Editura Trei, București.

50. Smith, S. D., (1997), „ The retirement transition and later life family unit .”, Public Health
Nursing, Nr. 14, Pag. 207–216.
51. Teuscher U., (2010), „ Change and persistence of personal identities after the transition to
retirement. ”, International Journal of Aging and Human Development, Nr. 70, Pag. 89–106.
52. Thompson R.W., Arnkoff D.B., Glass C.R., (2011), „ Conceptualizing mindfulness and
acceptance as components of psychological resilience to trauma. ”, Trauma. Violence Abuse.
53. Victor C., (1994), „ Old age in modern society: A textbook of social gerontology. ”, London,
Chapman & Hall.
54. van Ojen R., Hooijer C., Jonker C., Lindeboom J., (1995), „ Late-life depressive disorder in
the community, early onset and the decrease of vulnerability with increasing age. ”, J. Affect.
Disord., Nr. 33, Pag. 159–166.
55. Varkal M.D., D. Yalvac, F. Tufan, S. Turan, M. Cengiz, M. Emul, (2013), „ Metacognitive
differences between elderly and adult outpatients with generalized anxiety disorder ”, European
Geriatric Me dicine, Nr. 4 , Pag. 150–153.

56. Warner L.M., Schwarzer R., Schuz B., Wurm S., Tesch -Romer C., (2012), „ Health -specific
optimism mediates between objective and perceived physical functioning in older adults .”,J.
Behav. Med., Nr. 35, pag. 400–406.
57. Whitbourne S. K., (1996), „ The aging individual .”, New York, NY: Springer -Verlag.

58. Windle Gill, (2011), „ What is resilience? A review and concept analysis. ”, Reviews in
Clinical Gerontology, nr. 21, pag.152 –169.
59. Xiaobin Zhang, JoannaNorton, IsabelleCarrière, KarenRitchie, Isabelle Chaudieu, Marie –
LaureAncelin, (2015), „ Generalized anxiety in community -dwelling elderly: Prevalence and
clinical characteristics ”, Journal of Affective Disorders, Nr. 172, Pag. 24–29.
60. Yalom I. D., (1980), „ Life, d eath and anxiety. In Existential psychotherapy. ”, New York,
NY: Basic.

Anexe

Tabelul 16 : Frecvența de vârstă a eșantionului.

Vârsta

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
41 1 1,7 1,7 1,7
44 1 1,7 1,7 3,3
47 1 1,7 1,7 5,0
49 3 5,0 5,0 10,0
50 2 3,3 3,3 13,3
52 2 3,3 3,3 16,7
53 2 3,3 3,3 20,0
56 3 5,0 5,0 25,0
57 1 1,7 1,7 26,7
58 2 3,3 3,3 30,0
59 3 5,0 5,0 35,0
60 1 1,7 1,7 36,7
61 3 5,0 5,0 41,7
62 4 6,7 6,7 48,3
63 2 3,3 3,3 51,7
65 4 6,7 6,7 58,3
66 3 5,0 5,0 63,3
67 3 5,0 5,0 68,3
68 1 1,7 1,7 70,0
69 2 3,3 3,3 73,3
70 4 6,7 6,7 80,0
72 1 1,7 1,7 81,7
73 1 1,7 1,7 83,3
74 1 1,7 1,7 85,0
75 3 5,0 5,0 90,0
76 1 1,7 1,7 91,7
78 1 1,7 1,7 93,3
79 1 1,7 1,7 95,0
80 2 3,3 3,3 98,3
84 1 1,7 1,7 100,0
Total 60 100,0 100,0

Tabelul 17: Comparațiilor multiple Tuskey HSD

Multiple Comparisons
Tukey HSD

Depende
nt
Variable

(I) Stau

(J) Stau Mean
Differen
ce (I-J)
Std.
Error

Sig.
95% Confidence
Interval
Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound Upper
Bound Lower
Bound
Connor –
Davidson Soțul/Soția Copii/nepoții
6.807 6.109 .682 -9.37 22.98
Familia nucleu 3.682 6.109 .931 -12.50 19.86
Singur 9.636 4.462 .147 -2.18 21.45
Copii/nepoții Soțul/Soția -6.807 6.109 .682 -22.98 9.37
Familia nucleu -3.125 7.399 .974 -22.72 16.47
Singur 2.830 6.109 .967 -13.35 19.01
Familia nucleu Soțul/Soția -3.682 6.109 .931 -19.86 12.50
Copii/nepoții 3.125 7.399 .974 -16.47 22.72
Singur
5.955
6.109
.764
-10.22
22.13
Singur Soțul/Soția -9.636 4.462 .147 -21.45 2.18
Copii/nepoții -2.830 6.109 .967 -19.01 13.35
Familia nucleu -5.955 6.109 .764 -22.13 10.22
BDI-II Soțul/Soția Copii/nepoții -2.489 2.815 .813 -9.94 4.96
Familia nucleu -6.989 2.815 .074 -14.44 .46
Singur –
6.545(*)
2.056
.012
-11.99
-1.10
Copii/nepoții Soțul/Soția 2.489 2.815 .813 -4.96 9.94
Familia nucleu -4.500 3.409 .554 -13.53 4.53
Singur -4.057 2.815 .480 -11.51 3.40
Familia nucleu Soțul/Soția 6.989 2.815 .074 -.46 14.44
Copii/nepoții 4.500 3.409 .554 -4.53 13.53
Singur .443 2.815 .999 -7.01 7.90
Singur Soțul/Soția 6.545(*) 2.056 .012 1.10 11.99
Copii/nepoții 4.057 2.815 .480 -3.40 11.51
Familia nucleu
-.443
2.815
.999
-7.90
7.01
HAM -A Soțul/Soția Copii/nepoții 2.727 2.931 .789 -5.03 10.49

Familia nucleu -.023 2.931 1.000 -7.78 7.74
Singur -1.136 2.141 .951 -6.80 4.53
Copii/nepoții Soțul/Soția -2.727 2.931 .789 -10.49 5.03
Familia nucleu -2.750 3.550 .866 -12.15 6.65
Singur
-3.864
2.931
.555
-11.62
3.90
Familia nucleu Soțul/Soția .023 2.931 1.000 -7.74 7.78
Copii/nepoții 2.750 3.550 .866 -6.65 12.15
Singur -1.114 2.931 .981 -8.87 6.65
Singur Soțul/Soția 1.136 2.141 .951 -4.53 6.80
Copii/nepoții 3.864 2.931 .555 -3.90 11.62
Familia nucleu 1.114 2.931 .981 -6.65 8.87
* The mean difference is significant at the .05 level.

Tabelul 18: Date centralizate

Participant BDI-II HAM –
A Connor –
Davidson Statut
Habitual Probleme
de sănătate Gen Mediu Vârstă
1001 10 18 64 1 DA F U 59
1002 13 31 55 1 DA F U 52
1003 11 9 81 1 DA M U 62
1004 1 21 64 1 NU F U 63
1005 2 4 85 1 NU M U 50
1006 7 8 92 1 DA F R 59
1007 2 22 73 1 NU M R 61
1008 29 24 47 1 NU F U 59
1009 9 6 61 1 NU M U 41
1010 1 7 48 1 NU F U 53
1011 10 12 82 1 NU F U 68
1012 7 14 70 1 DA F U 69
1013 9 20 42 1 DA F U 65
1014 4 15 46 1 NU M U 62
1015 7 22 51 1 NU M U 61
1016 11 8 92 1 DA M R 62
1017 11 17 80 1 DA F R 58
1018 1 4 67 1 NU M U 49
1019 23 11 53 1 DA F U 62
1020 11 15 66 1 NU M U 69
1021 4 7 64 1 NU M U 56

1022 29 40 62 1 DA M R 73
2001 6 4 73 2 NU M U 66
2002 9 10 41 2 NU F U 49
2003 14 16 66 2 NU F U 66
2004 19 14 56 2 NU M U 76
2005 13 20 53 2 DA F U 72
2006 8 15 57 2 DA M U 79
2007 12 10 60 2 DA F U 61
2008 16 11 65 2 DA M R 70
3001 9 14 52 3 DA M U 49
3002 16 14 64 3 NU M U 67
3003 24 13 75 3 NU M U 44
3004 23 23 54 3 DA F U 65
3005 14 21 49 3 NU M U 75
3006 15 19 59 3 DA M U 67
3007 19 10 86 3 NU F U 50
3008 13 8 57 3 DA M U 58
4001 11 16 67 4 NU F R 53
4002 17 31 37 4 DA F U 63
4003 36 25 64 4 DA M U 70
4004 20 20 30 4 NU M U 52
4005 18 15 37 4 NU M U 47
4006 11 7 74 4 DA M U 74
4007 13 13 20 4 NU M R 66
4008 14 9 55 4 NU F U 65
4009 12 16 54 4 NU F U 57
4010 16 17 59 4 DA F U 70
4011 8 12 64 4 DA F U 84
4012 16 16 70 4 DA M R 80
4013 25 25 54 4 DA F U 56
4014 19 10 61 4 DA F R 60
4015 12 10 53 4 DA M R 56
4016 10 17 62 4 DA F R 75
4017 17 18 46 4 DA F U 75
4018 25 17 37 4 DA F U 70
4019 23 20 52 4 DA F U 78
4020 13 22 90 4 DA M R 80
4021 10 12 76 4 NU F U 65
4022 10 12 71 4 DA F R 67

Anexa 1: Chestionarul cu instrumentele aplicate

Chestionare

Următoarele chestionare vor investiga aspecte legate de vârsta
pensionării. Toate informațiile furnizate de dumneavastră sunt confidențiale .
Vă rog să urmați indicațiile și să completați spatiile libere, indicate.
Rezultatele vor fi utile doar în scop de cercetare. Vă mulțumim pentru
participare.

Vârsta:
Gen: F/M
Mediul de prov eniență: Urban
Rural
Stau: Singur
Cu Soțul/Soția
Împreună cu copii/nepoții
Cu alte persoane

Ce fel de activități, hobby -uri aveți?

_ _
Aveți probleme de sănătate? DA/NU
Socializați cu persoane de vârsta dumneavastră ?

Cât de des socializați?

Chestionar de Evaluarea rezilienței

Citiți fiecare afirmație cu atenție și răspundți conform gradului de dezacord sau accord cu afirmația
respectivă:
Niciodată Rareori Uneori Adesea Întotdeauna
1. Sunt capabil/ă de adaptare la schimbări.
2. Am relații apropiate și securizante.
3. Uneori soarta sau Dumnezeu pot să ajute.
4. Pot face față la orice s -ar întâmpla.
5. Succesele trecute îmi dau încredere în fața
unor noi provocări.
6. Văd partea umortistică a lucrurilor.
7. Confruntarea cu stresul mă întărește.
8. Am tendința să -mi revin după boli sau
situații dificile.
9. Lucrurile se întâmplă cu un motiv.
10. Îmi dau toată silința în orice situație.
11. Pot să -mi ating scopurile.
12. Nu renunț atunci când lucrurile par fără
speranță.
13. Știu unde să caut ajutor.
14. Sub presiune mă focalizez și gândesc mai
clar.
15. Prefer să iau inițiativa în rezolvarea
problemelor.
16. Nu sunt ușor descurajat de eșec.
17. Mă văd ca o persoană puternică.
18. Iau decizii dificile sau nepopulare.
19. Pot să -mi gestionez emoțiile neplăcute.
20. Trebuie să acționez pe baza unor bănuieli.
21. Am o idee clară despre scopurile mele.
22. Am control asupra propriei vieți.
23. Îmi plac provocările.
24. Muncesc pentru a -mi atinge scopurile.
25. Sunt mândru de realizările mele.

Inventarul BDI – Beck

Acesta este un chestionar format din grupuri și declarații. Vă rugam să citiți întregul grup de
declarații din fiecare categorie, apoi să alegeți și să bifați în dreptul declarației care corespunde cel mai
bine cu ceea ce simțiți astă zi.Alegeți între a, b, c sau d.

1.Tristețe a) Nu mă simt trist.
b)Mă simt trist.
c)Sunt trist tot timpul și nu pot scăpa de tristețe.
d)Sunt atât de trist și nefericit încât nu mai pot suporta.

2.Pesimism a)Viitorul nu mă descurajează.
b)Mă simt descurajat când mă gândesc la viitor.
c)Simt că nu am ce aștepta de la viitor.
d)Simt că viitorul este fără speranță.

3.Sentimentul eșecului Nu am sentimentul eșecului sau al ratării.
Simt că am avut mai multe insuccese decât media oamenilor.
Dacă îmi privesc viața o să văd o grămadă de eșecuri.
Mă simt complet ratat ca și persoană.

4.Nemulțumire Lucrurile îmi fac aceași plăcere ca de obicei.
Nu mă mai bucur de lucruri ca înainte.
Nu mai obțin o satisfacție reală din nimic.
Sunt nemultumit și totul mă plictisește.

5.Vinovăție Nu mă simt în mod special vinovat de ceva.
Mă simt vinovat o bună parte a timpului.
Mă simt vinovat cea mai mare parte a timpului.
Mă simt tot timpul vinovat.

6.Sentimentul
pedepsei Nu mă simt pedepsit cu ceva.
Mă gandesc că s -ar putea să fiu pedepsit.
Aștept să fiu pedepsit.
Simt că sunt pedepsit.

7.Neplăcerea față de
sine Nu sunt dezamăgit de nimic.
Mă simt dezamăgit de mine însumi.
Sunt dezgustat de mine.
Mă urăsc.

8.Autoacuzarea Nu simt să fiu mai rău decât alții.
Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele.
Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.
Mă dezaprob pentru tot ceea ce se întâmplă rău.

9.Autoagresiunea Nu am idei de sinucidere.
Am idei de sinucidere, dar nu vreau să le pun în practică.
Mi-ar plăcea să mă sinucid.
M-aș sinucide dacă aș avea ocazia.

10.Plâns Nu plâng mai mult decât obișnuit.
Acum plâng mai mult ca înainte.
Plâng tot timpul.
Obișnuiesc să plâng, dar acum nu pot nici dacă aș vrea.

11.Iritabilitate Nu sunt mai nervos ca înainte.
Acum mă enervez mai ușor ca înainte.
Acum sunt nervos tot timpul.

Lucrurile care mă enervau înainte nu mă mai irită deloc.

12.Retragerea socială,
izolarea Nu mi -am pierdut interesul față de persoanele din jur.
Ceilalți oameni mă interesează mai puțin decât înainte.
Mi-am pierdut interesul față de majoritatea celorlalți oameni.
Mi-am pierdut complet orice interes față de ceilalți oameni.

13.Nehotărâre Mă decid la fel ca înainte.
Trbuie să fac un efort ca să mă decid.
Am dificultăți mai mari ca înainte când iau o hotărâre.
Nu mai pot lua nici o decizie.
14.Modificări în
imaginea despre sine Cred că eu arăt mai rău ca înainte.
Sunt supărat că arăt mai bătrân și neatractiv.
Simt că modificări permanente ale aspectului meu mă fac
neatractiv
Cred că sunt urât.

15.Dificultăți în
muncă Cred că pot lucra la fel de bine ca înainte.
Trebuie să fac un efort suplimentar când încep să lucrez.
Mă străduiesc din greu pentru a face ceva.
Nu pot lucra absolut nimic.

16.Tulburări de somn Dorm tot atât de bine ca de obicei.
Nu mai dorm atât de bine ca înainte.
Mă trezesc cu 1 -2 ore mai devreme decât înainte și nu mai
pot adormi decât greu.
Mă trezesc cu câteva ore mai devreme decât înainte și nu mai
pot dormi.

17.Fatigabilitate Nu mă simt mai obosit ca de obicei.
Acum obosesc mai usor ca înainte.
Obosesc fără să fac aproape nimic.
Sunt prea obosit pentru a face ceva.

18.Anorexie Pofta mea de mâncare nu e mai scăzută ca de obicei.
Apetitul meu nu mai e așa de bun ca înainte.
Apetitul meu e mult mai diminuat acum.
Nu am deloc pofta de mâncare.

19. Pierderea în
greutate Nu am slăbit în ultimul timp.
Am slăbit peste 2 kg.
Am slăbit peste 5 kg.
Am slăbit peste 10 kg.

20.Preocupări față de
starea fizică. Nu sunt preocupat sau supărat în legătură cu sănătatea mea
mai mult ca înainte.
Sunt necăjit cu probleme de sănătate.
Sunt foarte necăjit de starea mea fizică și mi -e greu să mă
gândesc la altceva.
Sunt atât de îngrijorat de starea mea fizică încât nu mă pot
gândi la nimic altceva.

21.Absența libidoului Nu am observat modificări recente ale interesului meu față
de sex.
Sexul opus mă interesează mai puțin ca înainte.
Sexul opus mă interesează mult mai puțin ca înainte.
Am pierdut complet interesul față de sexul opus.

Chestionarul Hamilton

Vă prezentăm o scală în care sunt prezentate o serie de simptome. Apreciați pe baza scalei gradul
de manifestare a simptomelor la dumneavastră și încercuiți cifra corespunzatoare.

NR.
Item Simptom
Absent Ușor Moderat Sever Foarte
Sever

1 În general manifest îngrijorare.
Sunt situații în care sunt pesimist/ă.
Sunt situații în care manifest
iritabilitate.

2 Uneori am sentimente de tensiune.
Simt că în general sunt obosit/ă.
Sunt incapabil/ă de a mă relaxa.
Sunt situații în care plang ușor.
Manifest tremur.
Manifest sentimente de neliniște.

3 Îmi este frică de întuneric.
Manifest frică de necunoscuți.
Îmi este teamă să fiu singur/ă.
Îmi este frică de animale.
Îmi este teamă de trafic.
Manifest teamă de aglomerație.

4 Întampin dificultăți la adormire.
Sunt situații în care somnul îmi este
înterupt.
Consider că somnul este
nesatisfăcător.
Manifest oboseală la trezire.
Deseori am coșmaruri.
Manifest atacuri de panică noaptea.
5 Întampin dificultatea de a mă
concentra.
Am o memorie slabă.

6 În general, manifest lipsă de interes.
Nu întâmpin nici o plăcere în hobby –
uri.
Manifest tristețe.
De obicei, mă trezesc foarte devreme.

7 Manifest dureri musculare.
Manifest ticuri nervoase.
Sunt situații în care manifest
contracții musculare involuntare.
Uneori scrâșnesc dinții.
În general, am o voce nesigură.

8 Manifest vâjâituri în urechi.
Uneori am vederea încețoșată.
Sunt situații în care manifest valuri de
caldură sau frig.
Uneori am senzații de slăbiciune.

9 Deseori, inima îmi bate foarte repede.
Uneori, simt palpitații sau durere în
piept.
Manifest bătăi neregulate ale inimii.
Sunt situații în care am senzații de
leșin.
Manifest puls neregulat.

10 Simt presiune sau constricție în piept.
Simt senzații de sufocare.
Deseori oftez.
Atunci când respir depun un efort
considerabil.

12 Întâmpin dificultăți la înghițire.
Sunt situații când am gaze.
Manifest dureri abdominale.
Uneori am senzații de arsură.
Uneori am senzație de plenitudine.
Sunt situații când am grețuri,
vărsături.
Manifest constipație sau diaree.
Simt că am pierdut în greutate.

13 Am gura uscată.
Sunt situații în care mă înroșesc la
față.
Cred că sunt palid/ă la față.
Transpir foarte des.
Amețesc foarte des.
Manifest dureri de cap.
Sunt situații în care părul mi se
zbârlește.

Comportamentul la interviu

14 Manifest neliniște.
Sunt încordat/ă.
Sunt nervos/ nervoasă.
Sunt agitat/ă.
Manifest oboseală.
Îmi tremură mâinile.
Am fruntea încrețită.
Consider că am fața tensionată.
Respir rapid.
Fața îmi este palidă.
Înghit des.