CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE 1.1. Subiectele de drept civil 1.2. Capacitatea civilă 1.2.1…. [618658]
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CAPACITATEA
CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE
1.1. Subiectele de drept civil
1.2. Capacitatea civilă
1.2.1. Capacitatea civilă și personalitatea juridică
1.2.2. Structura capacității civile
1.3. Limitele capacității civile
CAPITOLUL I I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND TUTELA
2.1. Interesul persoanei ocrotite. Sediul materiei
2.2. Persoanele ocrotite
2.3. Măsurile de ocrotire a persoanei fizice
2.3.1. Ocrotirea minorului
2.3.2. Ocrotirea majorului
CAPITOLUL III OCROTIREA MINORULUI PRIN TUTELĂ
3.1. Cazuri de instituire a tutelei
3.2. Persoanele obligate să înștiințeze instanța de tutelă
3.3. Tutorele
3.3.1. Persoana care poate fi numită tutore
3.3.2. Persoana care nu poate fi numită tutore
3.3.3. Desemnarea tutorelui de către părinte
3.3.4. Desemnarea mai multor tutori
3.3.5. Numirea tutorelui de către instan ța de tutelă
3.4. Consiliul de familiei
3.4.1. Membrii și rolul consiliului de familie
3.4.2. Constituirea, modificarea și înlocuirea consiliului de familie
3.4.3. Funcționarea consiliului de familie
1
CAPITOLUL IV EXERCITAREA TUTELEI
4.1. Exercitarea tutelei
4.1.1. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
4.1.2. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
4.1.2.1. Inventarierea bunurilor minorului
4.1.2.2. Acte făcute în lipsa invetarului
4.1.2.3. Administrarea bunurilor minorului
4.1.2.4. Reprezentarea minorului
4.1.2.5. Regimul juridic al actelor de dispoziție
4.1.2.6. Autorizarea instanței de tutelă
4.1.2.7. Încuviințarea și autorizarea actelor minorului care a împlinit vârsta de 14 ani
4.1.2.8. Interzicerea unor acte juridice
4.1.2.9. Suma anuală necesară întreținerii minorului
4.1.2.10. Constituirea de depozite bancare
4.2. Încetarea tutelei
CAPITOLUL V OCROTIREA INTERZISULUI JUDECĂTORESC
5.1. Condițiile intredicției judecătorești
5.1.1. Lipsa discernământului
5.1.2. Lipsa discernământului să fie cauzată de alienația sau debilitatea mintală
5.1.3. Imposibilitatea persoanei de a se îngriji singură
5.2. Persoanele care pot cere punerea sub interdicție
5.3. Desemnarea tutorelui
5.4. Procedura punerii sub interdicție
5.5. Efectele interdicției judecătorești
5.5.1. Efectele punerii sub interdicție judecătorească față de terți
5.5.2. Actele încheiate de cel pus sub interdicție judecătorească
5.6. Numirea tutorelui
5.7. Obligațiile tutorelui
5.8. Înlocuirea tutorelui
2
5.8.1. Înlocuirea tutorelui la împlinirea termenului de 3 ani
5.8.2. Înlocuirea tutorelui înainte de împlinirea termenului de 3 ani.
5.9. Ridicarea interdicției judecătorești
5.9.1. Procedura soluționării cererii de ridicare a interdicției
5.9.2. Efectele asupra tutelei
CAPITOLUL VI ASPECTE DE DREPT COMPARAT
CAPITOLUL VII PRACTICĂ JUDICIARĂ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
3
ABREVIERI
alin. – alineatul
art. – articolul
C.proc.civ – Codul de procedură civilă
C.fam – Codul familiei
lit. – litera
M.Of. – Monitorul Oficial
N.C.C. – Noul Cod Civil
N.C.P.C. – Noul Cod de Procedură Civilă
nr. – numărul
op.cit. – operă citată
p. – pagina
pct. – punctual
vol. – volumul
4
INTRODUCERE
Prezenta lucrare s-a dorit a face o “radiografie” a uneia dintre pricipalele instituții ale
dreptului civil, respectiv mijloacele de ocrotire ale persoanei fizice, tutela .
Lucrarea este structurată în șapte capitole, fiecare analizând pe larg instituția ocrotirii
persoanei fizice, prin una din cele două modalități de realizare, respectiv tutela.
Astfel, lucrarea debutează cu prezentarea, în cadrul primului capitol, a unor noțiuni
generale ce vizează capacitatea civilă a persoanei fizice, pentru ca cel de-al doilea capitol sa
abordeze una dintre modalitățile de ocrotire a persoanei fizice, respectiv instituția tutelei.
Astfel, articolul 104 alin. 2 N .C .C. prevede un principiu, care de altfel este și o
condiție a luării unei masuri de ocrotire, respectiv asigurarea « posibilității oricărei persoane
fizice, aflate într-o situație care impune luarea unei astfel de măsuri (minori, alienați sau
debili mintal, persoane aflate în situații deosebite) de a-și exercita drepturile și de a-și
îndeplini obligațiile cu privire la bunurile sale », având în vedere circumstanțele în care se
află datorită vârstei, stării de sănătate mintală, precum și altor circumstanțe speciale pentru
care legea civilă instituie măsuri speciale de ocrotire.
Și pentru ca lucrarea face o analiză exahustivă a uneia dintre principalelor măsuri de
ocrotire a persoanei fizice, capitolele II-V analizează, în detaliu, ocrorirea persoanei fizice
prin tutelă.
Trebuie remarcat faptul că N.C.C aduce importante modificări prinvind instituția
ocrotirii persoanei fizice, modificari ce sunt evidențiate în cuprinsul lucrării.
Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării
Pentru elaborarea conținutului lucr ării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare
fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.
S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoa ștere specifice
temei, cum sunt: drept civil, drept procesual civil.
5
Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, analizând prin antiteză vechea
reglementare a instituției octrotirii persoanei fizice, ce era statuată în cuprinsul Codului
familei cu reglementarea din N.C.C.
Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor
prin referirea la anumite puncte de vedere doctrinare, evaluarea și sintetizarea unor aspecte
din domeniul ocrotirii persoanei fizice, stabilirea unor comparații și conexiuni.
Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește
experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.
Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a
preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.
Astfel observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței reglementărilor
naționale care stabilesc prin N.C.C. noi reglementări privind instituția ocrotririi persoanei
fizice.
Observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări anterioare clare și bine
întocmite în materia studiată.
Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :
metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor
cercetarea documentară întreprinsă la unele instanțe pentru a înțelege pe deplin
instituția ocrotirii persoanei fizice.
6
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CAPACITATEA CIVILĂ
A PERSOANEI FIZICE
1.1. Subiectele de drept civil
Subiectele dreptului civil sunt titulari de drepturi și obligații civile, care participă
individual sau colectiv la raporturile juridice civile. Subiectele reprezintă prima mare
categorie cu care operează dreptul civil, în opoziție cu cea de-a doua mare categorie, formată
din bunuri care sunt obiecte, iar această diviziune ființează încă din vremea romanilor, cei
care au făcut distincția cuvenită între personae și res.1
Toate celelalte instituții ale dreptului civil se referă, într-o formă sau alta, fie la
persoane, fie la bunuri, figura- centrală fiind persoana, căci în absența sa bunul nu ar avea
nicio semnificație.
Summa divisio în materie de subiecte ale dreptului civil este formată din persoanele
fizice și persoanele juridice, așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (1) NCC.
Calitatea de subiect de drept civil, recunoscută celor două categorii de persoane, este
aceea care le conferă aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile. Nicio altă entitate,
animată sau nu, nu se bucură de această aptitudine, deci nu este subiect de drept civil.
Se vorbește din ce în ce mai mult despre „drepturile animalelor” dar expresia trebuie
privită doar ca o metaforă, menită să scoată în evidența necesitatea protejării acestora, dată
fiind calitatea lor de ființe vii.
Este ceea ce și rezultă din cuprinsul Convenției europene pentru protecția animalelor
de companie, ratificată de România prin Legea nr. 60/2004 și din cel al Legii nr. 205/2004
privind protecția animalelor.2
Potrivit art. 25 alin 2 NCC persoana fizică este omul, privit individual.
Se înțelegem astfel că prin însuși faptul existenței sale biologice omul dobândește
calitatea de subiect de drept civil.
1 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil , Editura C.H.Beck, București 2012,
p.26
2 O. Ungureanu, C. Jugastru, Persoanele, ediția a 2-a revăzută,Editura Hamangiu, București 2007, pp.14-18
7
În definiția legală a persoanei fizice accentul este însă pus nu pe existența biologică a
omului, ci pe aptitudinea acestuia de a fi titular de drepturi și de obligații civile.
Aparent, concepția Noului Cod civil este aceeași cu cea care a dominat Codul civil de
la 1864, pentru care persoana fizică era doar o abstracțiune juridică: titularul de drepturi și
obligații civile, aflat în raporturi cu alte persoane3.
Afirm „aparent” pentru că în cuprinsul Titlului II au fost inserate numeroase articole
care privesc preponderent existența biologică a persoanei fizice, căreia i se datorează respect
și care are drepturi inerente, cum sunt, spre exemplu drepturile la viață, la sănătate și la
integritate fizică.4
Noul Cod civil se încadrează astfel în tendința modernă, care vede în persoana fizică
nu doar pe titularul de drepturi și obligații civile, ci și omul privit ca obiect de protecție
juridică.5
1.2. Capacitatea civilă
1.2.1. Capacitatea civilă și persoanlitatea juridică
Personalitatea juridică este aptitudinea generală și abstractă de a fi titular de drepturi
și obligații.
Legea este cea care conferă personalitate juridică tuturor ființelor umane, adică le
conferă calitatea de subiecte de drept6.
Fiind titulară de drepturi și obligații civile, persoana fizică poate acționa intrând astfel
în raporturi juridice, al căror subiect este.
În dreptul actual este suficient ca o persoană fizică să existe pentru ca ea să
dobândească în mod automat și calitatea de subiect de drept.
Potrivit art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată în 1948,
„Fiecare are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică, oriunde s-ar afla”.
Calitatea de subiect de drept a persoanei fizice nu este condiționată nici de existența
discernământului.
3 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român , vol. I, Editura All, Buucrești
1996, p. 133
4 A se vedea art. 61-69 din NCC
5 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p.26
6 O. Ungureanu, C. Munteanu, Observații privind persoana fizică și personalitatea juridică , în P.R.
nr. 4/2005, p. 180-189
8
Minorul și alienatul mintal, pus sau nu sub interdicție, au și ei personalitate juridică,
adică sunt subiecte de drept, iar acesta este un aspect al egalității juridice a ființelor umane.7
Deși se pot lesne confunda, se poate spune despre capacitatea civilă că este o
componentă a personalității juridice.
Între noțiunile de „capacitate civilă” și „personalitate juridică” (înțeleasă ca
aptitudinea de a fi subiect de drept civil pe care o are orice persoană) nu există identitate în
toate cazurile, ci numai o suprapunere parțială.
Capacitatea civilă se divide în capacitate de folosință și capacitate de exercițiu,
diviziune care, în cazul personalității juridice, se poate regăsi sau nu, după caz.8.
Este astfel suficientă existența capacității de folosință pentru ca persoana fizică să fie
subiect de drept civil, adică să aibă personalitate juridică, chiar dacă ea este lipsită de
capacitate de exercițiu.
Au capacitate civilă atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice.
1.2.2. Structura capacității civile
Structura capacității civile este formată din două elemente: capacitatea de folosință și
capacitatea de exercițiu.
Prin capacitatea de folosință se înțelege aptitudinea generală și abstractă a unei
persoane de a avea drepturi și obligații. Orice persoană fizică sau juridică are capacitate de
folosință .
De aceea, în doctrină capacitatea de folosință a persoanei fizice a fost definită că fiind
„acea parte a capacității civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații
civile”.9
Este vorba despre partea esențială a capacității civile pentru că dacă persoanele fizice
pot avea sau nu capacitate de exercițiu, nu este de conceput ca acestea să nu aibă capacitate
de folosință.
Lipsirea totală a cuiva de aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile ar conduce
la lipsirea sa de calitatea de subiect de drept civil.
7 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p.30
8 Ibidem, p. 30
9 Gh.e Beleiu, op. cit., p. 310
9
Capacitatea de folosință este o vocație generală și abstractă de a avea drepturi și
obligații civile, pe care fiecare persoană fizică o va materializa în mod specific, fie prin
intermediul capacității sale de exercițiu, fie, în cazul persoanelor lipsite de capacitate de
exercițiu, prin reprezentantul său legal.
De aceea se și spune despre capacitatea de folosință că este una din premisele
capacității de exercițiu a persoanei fizice.
Conținutul capacității de folosință este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile și
obligațiile civile, cu excepția celor oprite de lege.
Acest conținut este format prin reunirea a două laturi: latura activă, care cuprinde
toate drepturile, și latura pasivă, în care se includ toate obligațiile.
Din conținutul capacității de folosință sunt exceptate drepturile care, potrivit legii, nu
pot aparține persoanelor fizice în general sau anumitor persoane fizice.
Așadar, capacitatea civilă le conferă persoanelor fizice vocația de a avea orice fel de
drepturi și obligații civile.
În esență, este vorba despre drepturile patrimoniale și despre drepturile personal
nepatrimoniale și obligațiile corelative acestora.
Prin urmare, prin capacitatea de folosință în raporturile de drept civil înțelegem „acea
parte a capacității civile, care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații
civile”10.
Din această definiție rezultă următoarele:
a)capacitatea de folosință civilă a persoanei fizice este o parte a capacității de drept civil
a omului;
b)ea constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații civile (iar nu drepturi și
obligații juridice în general;
c)capacitatea civilă de folosință este deter minată în întregime de lege.
Aptitudinea generală și abstractă a persoanelor fizice ca subiecte de drept civil de a
avea drepturi și obligații civile prefigurează drepturile subiective și obligațiile civile ale
acestora, constituind premisa necesară pentru dobândirea unor astfel de drepturi și asumarea
unor astfel de obligații .
10 E. Lupan, I.Sabău-Pop, Tratat de drept civil român, Persoanele, Vol.II, Editura C.H. Beck, București 2007,
p.24
10
Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și
asuma obligații civile, prin încheierea de acte juridice civile.
Toate persoanele fizice, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege, au capacitate
de exercițiu.
În cazul acestora, existența capacității de exercițiu este condiționată de existența
discernământului. Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, cu excepția minorului
căsătorit, au capacitate de exercițiu restrânsă.
Nu există persoană juridică lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de
exercițiu rrestrânsă.
Capacitatea de exercițiu este cea de a doua componentă a capacității civile a
persoanei fizice. Ea are ca premisă capacitatea de folosință a persoanei și-i permite să
concretizeze vocația de a avea drepturi și obligații civile pe care aceasta din urmă le-o
conferă tuturor persoanelor. De aceea se și spune despre capacitatea de exercițiu că este
„capacitatea de folosință în mișcare”.
Afirmația își are doza sa de relativitate pentru că, așa cum rezultă din definiția legală,
capacitatea de exercițiu se referă doar la dobândirea drepturilor și obligațiilor prin încheierea
de acte juridice. Nu intră astfel în conținutul capacității de exercițiu dobândirea de drepturi
sau obligații prin fapte juridice.
Pe de altă parte, capacitatea de exercițiu îi permite persoanei fizice să încheie singură
acte juridice. Aceasta înseamnă că persoanele juridice își vor putea pune în valoare
capacitatea de folosință încheind acte juridice prin reprezentantul lor legal.
Având ca premisă capacitatea de folosință, capacitatea de exercițiu are, practic,
aceleași caractere juridice sau trăsături Există o singură excepție, care privește absența
caracterului universal. Astfel, dacă toate persoanele fizice au capacitate de folosință, nu toate
au și capacitate de exercițiu.
Dobândirea capacității de exercițiu este condiționată de existența
discernământului. În funcție de existența și calitatea prezumată a discernământului lor,
persoa nele fizice se pot afla într-una din următoarele situații:
lipsa capacității de exercițiu;
capacitatea de exercițiu restrânsă;
capacitatea de exercițiu deplină.
11
La acestea se poate adăuga, în unele cazuri, capacitatea de exercițiu anticipată.
1.3. Limitele capacității civile
Capacitatea civilă fiind aceea care-i conferă persoanei calitatea de subiect de drept
civil, nu poate fi anihilată de legiuitor sau de o altă autoritate pentru că o asemenea acțiune ar
conduce la desființarea acestei calități, la o adevărată „moarte civilă”, ceea ce este
inadmisibil.
Se are în vedere capacitatea de folosință a persoanei, pentru că aceasta este esențială
pentru existența calității de subiect de drept civil.
Ceea ce legea permite este doar limitarea capacității civile a persoanei, iar aceasta se
poate realiza fie prin îngrădirea capacității de folosință, fie chiar prin lipsirea persoanei, în tot
sau în parte, de capacitatea de exercițiu.
Incapacitățile sunt deci cauze care conduc la limitarea capacității de folosință sau a
celei de exercițiu a persoanei fizice, inclusiv la lipsirea acesteia de capacitatea de exercițiu.
Domeniul incapacităților vizează încheierea actelor juridice, astfel că, în regulă
generală, incapabilul nu se poate sustrage obligațiilor extracontractuale impuse de lege
tuturor persoanelor, obligațiilor care-și au izvorul în delictele sale sau în cvasicontracte.
Prima idee care se desprinde din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1) NCC este
aceea că nimeni nu poate fi lipsit, pentru niciun motiv, de capacitatea sa de folosință.
Cu caracter excepțional, este permisă doar limitarea capacității de folosință.11
Asemenea limitări pot fi aduse numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Textul art. 29 consacră astfel principiul intangibilității capacității de folosință.
Ne vom afla în prezența unei incapacități de folosință atunci când individul este privat
de un drept, în special de dreptul de a încheia un anumit act juridic, atât personal, cât și prin
reprezentant.
În practica aplicării Convenției europene a drepturilor omului s-a evidențiat faptul că
orice limitare adusă unui drept trebuie să respecte cerința existenței unui raport rezonabil de
proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.12
11 Ibidem, p. 32
12 C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului , Cometariu pe articole, edița a 2-a, Editura C.H.Beck,
București 2010, p. 1696
12
Această cerință trebuie respectată și în cazul unor limitări aduse capacității de
folosință a persoanei fizice.
După scopul în care au fost instituite, incapacitățile de folosință se împart în
incapacități cu caracter de sancțiuni și incapacități cu caracter de protecție.13
Spre exemplu, decăderea din exercițiul drepturilor părintești (art. 508-512 NCC) este
incapacitate cu caracter de sancțiune, pe când incapacitatea notarului public care a
autentificat testamentul de a primi legate cuprinse în acest act este o incapacitate cu caracter
de protecție, instituită în favoarea dispunătorului.
Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării unei incapacități este nulitatea
absolută sau nulitatea relativă a actului juridic încheiat, în funcție de natura interesului
ocrotit.
De cele mai multe ori, norma juridică prin care a fost instituită incapacitatea prevede
ea însăși natura nulității.
CAPITOLUL II
13 Gh. Beleiu , Drept civil român, Introducere în drept civil, Subiectele dreptului civil , ediția a XI-a revăzută și
adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă., Editura Universul Juridic, București 2007 p. 323
13
CONSIDERA ȚII INTRODUCTIVE PRIVIND TUTELA
2.1. Interesul persoanei ocrotite. Sediul materiei
Reglementările anterioare noului Cod civil în materia ocrotirii persoanei fizice se
regăseau, cu precădere, în Codul familiei14, respectiv în Legea nr. 272/2004 privind protecția
și promovarea drepturilor copilului15 și Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopției, republicata16. Asfel, art. 65 alin. (2) din această lege se referă la posibilitatea
instituirii tutelei copilului dacă, la desfacerea adopției, ca urmare a nulității acesteia, părinții
firești ai copilului nu redobândesc drepturile și îndatoririle părintești.
Articolul 65 alin. (2) a fost abrogat prin art. 230 lit. y) Legii de punere în aplicare a
noului Cod civil. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil și a Legii nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil17 aceste reglementari au fost
abrogate total-Codul familiei și, parțial, Legea nr. 272/2004-și anume art. 40 alin. (1), art. 41
și art. 42, așa cum rezulta din art. 230 lit. x) Legii de punere în aplicare a noului Cod civil-
noul Cod civil devenind principalul act normativ care reglementează, în mod unitar domeniul
ocrotirii persoanei fizice.
Așadar, normele privind ocrotirea persoanei fizice se regăsesc în noul Cod civil atât
în Titlul III, « Ocrotirea persoanei fizice » al Carții I, « Despre persoane », cât și în Titlul IV,
« Autoritatea părintească » al Carții a II-a, « Despre familie » (ocrotirea minorului prin
părinți).
Astfel, N.C.C. a abordat o soluție diferită cu privire la sediul materiei față de cea
adoptată de Codul familiei, care cuprindea în Titlul III toate normele referitoare la ocrotirea
celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane.
Trebuie menționat faptul că ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil are
ca scop protejarea drepurilor și intereselor legitime ale acesteia, fie ele patrimoniale sau
nepatrimoniale, desemnate generic în alin. 1 art. 104 N.C.C. sub noțiunea de „interes”.18
14 Legea nr, 4/1953 publicată în B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954
15 Publicată în M.Of. nr. 557 din 23 iunie 2004
16 Republicată în M.Of. nr. 788 din 19 noiembrie 2009
17 Publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011
18 Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia
14
Ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este reglementată în Codul civil, trebuie privită
în contextul « ideii generale a protecției, ocrotirii omului, care străbate dreptul român în
ansamblul său »19.
Pornind de la normele edictate de Constituție20 ocrotirea persoanei fizice se regăsește
ca un element important dezvoltat de dreptul civil.
Articolul 104 alin. 2 N .C .C. prevede un principiu, care este și o condiție a luării unei
masuri de ocrotire, respectiv asigurarea « posibilității oricărei persoane fizice, aflate
într-o situație care impune luarea unei astfel de măsuri (minori, alienați sau debili mintal,
persoane aflate în situații deosebite) de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile
cu privire la bunurile sale », având în vedere circumstanțele în care se află datorită vârstei,
stării de sănătate mintală, precum și altor circumstanțe speciale pentru care legea civilă
instituie măsuri speciale de ocrotire21.
De altfel, această condiție constituie rațiunea de a fi a unei măsuri de ocrotire din
perspectiva celorlalți participanți la circuitul civil : dincolo de ocrotirea celui în cauză. luarea
măsurii facilitează participarea acestuia la desfășurarea raporturilor juridice și înlătură
pericolul încheierii unor acte lovite de nulitate. care ar afecta securitatea circuitului civil.
2.2. Persoanele ocrotite
Articolul 105 N.C.C. menționează categoriile de persoane supuse măsurilor de
ocrotire, ca urmare a faptului că se găsesc în situații speciale, care impun luarea unor astfel
de măsuri.
Astfel, textul art. 105 N.C.C. instituie ocrotirea pentru:
Minori
alte categorii care- pentru a fi supuse acestor măsuri – trebuie să îndeplinească trei
condiții:
să fie capabili, deci majori;
să nu poată să își administreze bunurile și să își apere interesele în mod
corespunzător, adică să nu fie în stare să încheie acte juridice patrimoniale – fie ele de
19 Ghe Beleiu, Drept civil. Parte generală. Subiectele dreptului civil, Ediție revăzută și adăugită de M. Nicoale
și P. Trușcă , Ediția a VI-a, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 330
20 Cu precădere art. 48 alin.1 Constitția României
21 Ghe. Beleiu, op. cit., p. 332
15
conservare, administrare ori dispoziție sau nepatrimoniale și sî își protejeze în justitie
drepturile și interesele legitime;
cauzele acestei imposibilități să fie bătrânețea, boala sau alte motive prevăzute de
lege.
Bătrânețea și boala sunt chestiuni de fapt, lăsate la aprecierea judecătorului.
De exemplu, în cazul bolii, sunt boli (de cele mai multe ori psihice) care pot impune
luarea măsurii de punere sub interdicție, după cum sunt boli (cu diferite grade de gravitate)
care pot justifica numai luarea măsurii curatelei.
În ceea ce privește celelalte “motive prevăzute de lege”, acestea pot fi cele prevăzute
de noul Cod civil, în materia curatelei, respectiv lipsa îndelungată de la domiciliu sau
dispariția.
2.3. Măsurile de ocrotire a persoanei fizice
2.3.1. Ocrotirea minorului
Noul text al Codului civil are un caracter general, enumerând măsurile de ocrotire a
minorului, și anume:
ocrotirea minorului prin părinți , ce reprezintă mijlocul juridic obișnuit de ocrotire a
minorului22, prin exercitarea autorității părintești
tutela minorului-în situația lipsirii acestuia de autoritatea parintească
darea în plasament, precum și alte măsuri speciale de ocrotire a minorului,
reglementate în art. 55, art. 58 și urm. din Legea nr. 272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului;
curatela specială și interdicția judecatoreasca
2.3.2. Ocrotirea majorului
În ceea ce privește măsurile de ocrotire a majorului acestea sunt cele tradiționale din
legislația română, respectiv: punerea sub interdicție judecătorească și curatela.
22 Ghe. Beleiu, op. cit., p.332
16
CAPITOLUL III
OCROTIREA MINORULUI PRIN TUTELĂ
3.1. Cazuri de instituire a tutelei
Potrivit art. 110 N.C.C. “Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinți sunt,
după caz, decedați, necunoscuți, decăzuti din exercițiul drepturilor părintești sau li
s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție
judecătorească, dispăruți ori declarați judecătoreste morți, precum și în cazul în care, la
încetarea adoptției, instanța hotărâște că este în interesul minorului instituirea unei tutele”
În principiu, tutela minorului se instituie în lipsa ambilor părinți ai minorului.
Potrivit textului N.C.C, tutela se instituie fie în cazurile în care ambii părinți
sunt:decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești, li s-a aplicat
pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească,
dispăruți, declarați judecătoreste morți, fie în cazul în care, la încetarea adopției, instanța
hotarăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele.
Textul N.C.C. nu face altceva decât să preia dispozițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr.
272/2004, în mod subsecvent, acesta fiind abrogat prin art. 230 lit. x) Legi d epunere în
aplicare a Noului Cod civil.
3.2. Persoanele obligate să înștiințeze instanța de tutelă
Noul Cod civil stabilește atât persoanele obligate să înștiințeze instanța de tutelă
imediat ce află despre existența unui minor lipsit de îngrijire părintească, precum și
împrejurările în care o astfel de situație ar putea ajunge la cunoștința lor.
De regulă, persoanele obligate a anunța instanța de tutelă sunt fie persoane din
anturajul minorului, rude sau vecini, fie autorități sau servicii publice care pot afla despre
împrejurările în care se impune luarea măsurilor de ocrotire față de minor.
Ceea ce trebuie remarcat la textul legal este faptul că acestea nu sunt limitativ
prevăzute, art. 111 lit. d N.C.C. făcând vorbire “despre orice altă persoană” neinteresând pe
17
ce cale a aflat despre situația care reclamă luarea unei măsuri de ocrotire pentru minorul lipsit
de îngrijire părintească”.23
3.3. Tutorele
2.3.1. Persoana care poate fi numită tutore
Pornind de la obiectivul instituirii tutelei în interesul minorului, tutore poate fi o
persoană fizică sau soțul și soția împreună, cu condiția de a nu se afla în cazurile de
incompatibilitate prevăzute de art. 113 N.C.C.
Ca urmare a reglementării art. 112 N.C.C., art. 41 din Legea nr. 272/2004 a fost
abrogat prin art. 230 lit. x) Legea de punere în aplicare a N.C.C..
De asemenea, obiectivul urmăririi interesului minorului impune ca, în cazul în care
doi sau mai mulți minori care sunt frați sau surori se află în situația deschiderii unei tutele,
instanța de tutelă să numească, de regulă, un singur tutore. Desigur ca, în analizarea situației
de fapt, instanța va decide în funcție de interesul fiecăruia dintre minorii în cauză.
Însă, Noul Cod civil instituie o regula, și anume păstrarea unui cadru pe cât posibil
familial pentru minorii aflati într-o situație specială.
2.3.2. Persoana care nu poate fi numită tutore
Cazurile de incompatibilitate cu calitatea de tutore sunt cele reglementate anterior la
art. 117 C.fam., cu unele actualizări de instituții sau chiar terminologic, respectiv completari.
N.C.C. a inclus cazul de incompatibilitate determinat de starea de insolvabilitate a
persoanei.24 Având in vedere același obiectiv al urmăririi interesului minorului, precum și
obligațiile tutorelui la instituirea, precum și pe parcursul tutelei25, instituirea unei incapacități
pentru persoana aflată în stare de insolvabilitate are ca scop tocmai protejarea intereselor
minorului.
De asemenea, nici cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către
părintele care exercită singur, în momentul morții, autoritatea părinteasca nu poate, potrivit
noului Cod civil, să poată fi numit tutore.
23 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul cod civil , Editura C.H.Beck, București 2012,
p. 113
24 A se vedea art. 113 alin.1 lit. e din N.C.C.
25 A se vedea art. 140 alin.1 lit. e din N.C.C
18
Instituirea acestui caz de incapacitate urmărește respectarea voinței părinților pe care
instanța este obligată să o ia în considerare, această voință fiind prezumată a avea în vedere
același interes al minorului.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, din art. 117 lit. c) C.fam., art. 113 alin.
(1) lit. c) N.C.C. teza finală prevede că relele purtări trebuie reținute ca atare de instanța
judecătorească.
Astfel, este circumstanțiată situația în care acest caz de incompatibilitate intervine, fie
reținut de instanțe anterior intervenirii propunerii de numire, fie de chiar instanța de tutelă, cu
ocazia analizării îndeplinirii condițiilor privind capacitatea de a fi tutore.
Împrejurarile enumerate la art. 113 alin. 1 N.C.C. pot interveni nu numai la numirea
tutorelui-caz în care persoana în cauză nu va fi eligibilă pentru numirea ca tutore-ci și pe
parcursul exercitării funcțiilor tutelei (cu consecința îndepărtării tutorelui), respectându-se
procedura de numire a acestuia de către instanța de tutelă.
2.3.3. Desemnarea tutorelui de către părinte
Noul Cod civil reglementează o nouă formă de tutelă, respectiv tutela dativă26,
(tutorele poate fi numit de instanță, însa poate fi desemnat și de părinții miinorului).
Astfel, se poate remarca completarea cadrului juridic actual care prevedea că tutorele
poate fi numit doar de către instanța judecătorească.27
Actul prin care părintele/părinții poate/pot desemna un tutore pentru copiii lor poate
îmbrăca forma unui act unilateral, a unui contract de mandat încheiat în formă autentică sau,
după caz, a unui testament.
Coroborand dispozițiile art. 114 N.C.C. cu cele ale art. 118 N.C.C. – care prevede că
instanța de tutelă numește tutorele numai în lipsa unui tutore desemnat, rezultă că regula în
materie o reprezinta desemnarea tutorelui de către părinți, iar excepția numirea acestuia de
către instanță.
Desemnarea tutorelui făcută de un părinte care, în momentul morții, era decăzut din
drepturile părintești sau era pus sub interdicție judecătorească nu va produce efecte.
În acestă ipoteză numirea unui tutore se va realiza de către instanța de tutelă.
26 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 125
27 Așa cum prevedea art. 42 din Legea nr. 272/2004, abrogat prin art. 230 lit. x) Legea de punere în aplicare a
N.C.C.
19
Articolul 114 alineatul 3 N.C.C. reprezintă o excepție de la principiul irevocabilității
actului unilateral, desemnarea tutorelui făcuta de către părinte, în modalitaățile prevăzute la
alin. 1 putand fi revocată oricând de către acesta, chiar și prin înscris sub semnatură privată.
În funcție de natura actului juridic prin care a fost numit tutorele, revocarea acestuia
va fi înscrisă, pentru opozabilitate, fie în Registrul național de evidență a testamentelor
autentice, în care se înregistrează toate dispozițiile testamentare și revocarea lor, fie în
Registrul național de evidență a revocării procurilor, în care se înregistrează toate actele de
revocare expresă a procurilor date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de proceduri
notariale.
În contextul acestor măsuri de publicitate, notarul public (cu ocazia autentificării
actului de numire a tutorelui), respectiv instanța de tutelă (în cazul instituirii tutelei și numirii
unui tutore) sunt obligați să verifice în registrele amintote dacă persoana desemnată pentru a
fi tutore nu a fost revocată din această calitate.
Măsuri provizorii
În cazul desemnării tutorelui de către părinți, în condițiile art. 114 N.C.C, înlocuirea
acestuia poate avea loc numai cu acordul său.
Astfel, instanța de tutelă poate interveni și îndepărta tutorele desemnat de părinți, fără
acordul acestuia, numai în cazul în care:
tutorele desemnat se află într-unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la
art. 113 NCC.
Acest caz de înlăturare reprezintă, de fapt, o aplicație a art. 113 alin. (2) N.C.C. care
prevede că în cazul survenirii unui caz de incompatibilitate după începerea activității, tutorele
va fi înlocuit după aceeași procedură prin care instanța de tutelă numește un tutore.
interesele minorului ar fi periclitate.
Având în vedere controlul pe care instanța de tutelă și, atunci când este instituit,
consiliul de familie îl exercită asupra modului în care tutorele își exercită activitatea pot fi
observate situațiile în care interesul minorului -scopul instituirii tutelei – nu mai este
protejat.28
În aceste cazuri, instanța de tutelă va interveni și îl va înlocui pe tutore, chiar
împotriva voinței acestuia. Aceste cazuri de înlăturare a tutorelui desemnat sunt reglementate
28 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 126
20
însă cu caracter excepțional, regula fiind aceea că tutorele nu poate fi înlocuit decât cu
acordul acestuia.
În cazul în care tutorele desemnat potrivit art. 114 N.C.C. se află într-o situație care îl
împiedică să își desfășoare activitatea, instanța de tutelă va numi un tutore provizoriu-după o
procedură similară celei de numire a tutorelui-pentru o perioadă de maxim 6 luni.
Până la împlinirea termenului de 6 luni, dacă situația care 1-a împiedicat să exercite
tutela încetează, cel chemat la tutelă poate să ceară instanței numirea sa ca tutore.
În ipoteza în care, după trecerea unei perioade de 6 luni, persoana desemnată de
părinți pentru îndeplinirea atribuțiilor de tutore nu cere numirea sa de către instanță, tutorele
provizoriu va continua să exercite atribuțiile, urmând ca instanța să procedeze la numirea
unui tutore în condițiile art. 118 N.C.C..
La numirea tutorelui de către instanța de tutelă, tutorele provizoriu își va înceta
activitatea.
Garanțiile tutorelui
Pornind de la principiul urmăririi interesului minorului și, ulterior, în temeiul
controlului efectiv și continuu pe care instanța de tutelă îl exercită asupra modului de
îndeplinire a sarcinilor tutelei, aceasta poate să decidă fie din oficiu, fie la cererea consiliului
de familie-organism instituit în același scop al supravegherii activității tutorelui-să decidă că
tutorele trebuie să dea garanții reale sau personale, a căror natură va fi stabilită în raport cu
împrejurările cauzei și al căror regim este cel stabilit de art. 2279 și N.C.C.29
2.3.4. Desemnarea mai multor tutori
Prin actele juridice menționate la art. 114 alin. (1) NCC, părinții pot desemna unul sau
mai mulți tutori, fără precizarea unor modalități de departajare între aceștia.
De asemenea, în cazul necesității instituirii tutelei, pot exista mai multe persoane –
rude ale minorului sau persoane apropiate familiei acestuia -, care își exprimă disponibilitatea
de a îndeplini această calitate, fiind și capabile, în același timp, să o îndeplinească.
29 Ibidem , p. 127
21
În acest caz, instanța va trebui să ia în considerare o serie de factori, precum:
condițiile materiale ale persoanelor desemnate sau care doresc să îndeplinească această
calitate, precum și garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Aceste din urmă garanții pot fi verificate de instanța de tutelă prin intermediul
instituțiilor și serviciilor cu atribuții în domeniul protecției copilului.
2.3.5. Numirea tutorelui de către instnața de tutelă
Atunci este necesară instituirea tutelei, instanța de tutelă este abilitată să numească
tutorele în cazul în care acesta nu a fost desemnat de către părinți, în condițiile art. 114-tutela
dativă.
Desigur că, pentru motive care țin de protejarea interesului minorului, vor avea
prioritate la numirea ca tutore rudele, afinii sau prietenii familiei minorului.30
Pentru numirea ca tutore a uneia dintre aceste persoane trebuie îndeplinite unele
condiții, precum:
persoana numită să poată să îndeplinească această sarcină.
Astfel, pe lângă îndeplinirea condiției generale a capacității de a fi tutore, precum și
de a nu se afla într-unui din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 113 N.C.C.,
persoanele apropiate minorului trebuie să se afle în relații apropiate cu minorul, inclusiv din
perspectiva apropierii domiciliilor, să dispună de condiții materiale și de garanții morale care
să o facă aptă de a îndeplini sarcina tutelei
să nu existe motive întemeiate care să împiedice persoana aflată în anturajul
minorului să îndeplinească sarcina tutelei.
Aceste motive sunt analizate de instanța de tutelă cu ocazia desfășurării procedurii de
numire a tutorelui. În cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru numirea
ca tutore a unei persoane apropiate minorului, instanța de tutelă va proceda la numirea unei
persoane capabile să îndeplinească această sarcină.
Procedura de numire
În camera de consiliu, tutorele este numit de instanța de tutelă, cu acordul acestuia,
prin încheiere definitivă.
30 A se vedea și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, abrogat prin art. 230 lit. x) Legea de punere în aplicare a
Noului Cod civil
22
Fiind realizată cu acordul acestuia, dispoziția anterioară a art. 118 alin. (1) C.fam.,
rescpectiv “cel numit tutore nu poate refuza această sarcină”-nu mai este necesară.
În cazul desemnării tutorelui de către părinți printr-un contract de mandat, tutorele
poate refuza numirea numai pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2) N.C.C., motive pe
care le voi expune ulterior.
Per a contrario , în cazul desemnării prin act unilateral sau prin testament, persoana
desemnată poate refuza desemnarea, pentru orice motiv.
În cazul contractului de mandat, fiind vorba de un contract, deci de întâlnirea
acordului de voință a părinților, respectiv a celui desemnat, acesta din urmă nu poate refuza,
ulterior, desemnarea, decât în anumite condiții, obiective.
În cadrul procedurii de numire a tutorelui, este obligatorie ascultarea minorului care a
împlinit 10 ani. În fapt, textul reprezintă o aplicație a regulii instituite prin art. 264 alin. (1)
N.C.C., potrivit căreia „în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea
copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie”.
În ipoteza în care nu există un tutore desemnat, iar instanța de tutelă a constituit
consiliul de familie, acesta va fi consultat la numirea tutorelui.
În vederea începerii îndeplinirii sarcinii tutelei, aceasta se comunică în scris tutorelui,
iar pentru efectuarea publicității și pentru opozabilitatea numirii, încheierea se afișează la
sediul instanței și la primăria de la domiciliul minorului.31
Între momentul numirii tutorelui și cel al comunicării încheierii de numire, instanța
poate dispune, dacă este necesar, orice măsuri provizorii, inclusiv numirea unui curator
special.
Refuzul continuării tutelei
Fiind o sarcină instituită de părinții minorului, respectiv de instanța de tutelă, numai
cu acordul persoanei desemnate/numite, deci o obligație asumată/acceptată, aceasta are
implicit obligația îndeplinirii sarcinilor ce-i incumbă în calitate de tutore32.
Textul art. 120 N.C.C. reia dispozițiile reglementate anterior de art. 118 C.fam.
Astfel, odată asumată sarcina tutelei, persoana în cauză este obligată să se îngrijească
de minor, persoana și bunurile acestuia din urmă reprezentând obiectul respectivei sarcini.
31 A se vedea art. 119 alin. 4 din N.C.C.
32 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 129
23
Însă, cu toate acestea, împrejurări obiective pot interveni pe parcursul exercitării
tutelei și-l pot împiedica pe tutore să își îndeplinească sarcinile în interesul minorului.
Astfel de cazuri sunt recunoscute și acceptate de lege ca putând determina încetarea
activității tutorelui, la cererea acestuia.
Aceste cazuri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 120 N.C.C. și se referă la:
a)împlinirea de către tutore a vârstei de 60 de ani .
Având în vedere principiul ocrotirii interesului minorului, sarcinile tutelei trebuie
îndeplinite de tutore într-o manieră care să permită respectarea acestui principiu atât în ceea
ce privește persoana, cât și bunurile minorului. Prin urmare, în cazul în care persoana care
exercită sarcina tutelei consideră că, din cauza vârstei, nu va mai fi capabilă să îndeplinească
rolul pentru care a fost desemnată sau numită, art. 120 alin. (1) lit. a) N.C.C. îi permite să
solicite instanței de tutelă înlocuirea;
b)femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani .
În cazul în care sarcina intervine în cursul exercitării tutelei ori mama unui copil mai
mic de 8 ani, îndeplinind și rolul de tutore, consideră că nu mai poate continua îndeplinirea
acestei sarcini, aceasta are, de asemenea, posibilitatea recunoscută de lege de a solicita
înlocuirea sa de către instanță;
c)persoana care, pe lângă îndeplinirea sarcinii tutelei, crește și educă doi sau mai
mulți copii -în orice modalitate prevăzută de lege: în calitate de părinte sau în
condițiile măsurilor de ocrotire a copilului instituite în temeiul Legii nr. 272/2004,
poate solicita instanței înlocuirea din calitatea de tutore atunci când consideră că
îndeplinirea sarcinii tutelei, împreună cu activitatea de creștere și educare a altor doi
sau mai mulți copii poate conduce la o îndeplinire necorespunzătoare a uneia sau
chiar a ambelor îndatoriri;
d)cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării
domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate,
nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină .
Tutela se instituie cu luarea în considerare a unor factori, printre care și acela de a fi
în stare să îndeplinească această sarcină.
24
Această capacitate de îndeplinire a sarcinii tutelei este analizată atât din punct de
vedere al capacității fizice, al disponibilității de a petrece timp cu minorul și în vederea
îndeplinirii îndatoririlor de tutore, cât și al apropierii de domiciliul minorului.
Desigur că, atunci când aceste criterii nu mai sunt îndeplinite, tutorele poate să
aprecieze dacă mai poate exercita îndatoririle ce-i revin și, după caz, să solicite instanței
înlocuirea acestuia.
La fel, în situația în care din orice alte motive invocate de tutore și pe care instanța le
va considera întemeiate, sarcina tutelei nu mai poate fi îndeplinită, tutorele poate fi înlocuit.
Înlocuirea tutorelui
Textul art. 121 din N.C.C. reia reglementară anterioară cuprinsă în art. 120 C.fam.
Legea prevede posibilitatea tutorelui de a solicita înlocuirea sa, dar, în același timp, prevede
și obligația ca acesta să continue exercitarea atribuțiilor până când instanța de tutelă va
soluționa cererea sa de înlocuire.
În lipsa unei precizări exprese, în sensul posibilității numirii unui curator special până
la identificarea unui nou tutore, așa cum se prevede, spre exemplu în situațiile reglementate
de art. 119 N.C.C. sau art. 159 N.C.C., se poate interpreta că soluționarea cererii de înlocuire
a tutorelui presupune inclusiv identificarea și numirea unui nou tutore.
Cererea de înlocuire a tutorelui va trebui soluționată de urgență de către instanța de
tutelă, în vederea reluării cât mai rapide a tutelei cu privire la persoana și bunurile minorului .
2.4. Consiliul de familiei
2.4.1. Membrii și rolul consiliului de familie
În cazul în care, din orice motiv, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate,
instanța de tutelă consideră necesare o supraveghere și un control mai aprofundate cu privire
la modul în care tutorele își îndeplinește îndatoririle, va constitui un consiliu de familie.
Alineatul 2 al art. 124 N.C.C. reglementează cazurile în care constituirea consiliului
de familie nu este necesară, având ca model alin. (2) al art. 223 din Codul civil Quebec care
prevede că instituirea consiliului de familie nu este necesară atunci când aceasta este
exercitată de către conducătorul instituției pentru protecția copilului, de persoana desemnată
de acesta sau curatorul public.33
33 Ibidem, p.131
25
Noul Cod civil nu reglementează o astfel de tutelă, ocrotirea minorului prin părinți
fiind reglementată la art. 483-512 N.C.C. și nici în cazul instituirii măsurilor speciale de
ocrotire34.
Așadar, textul alin. (2) al art. 124 N.C.C. reprezintă o reconfirmare a faptului că nu se
va institui un consiliu de familie, întrucât nu este vorba de situații în care se instituie tutela.
În ceea ce privește componența consiliul de familie acesta este format din 3 persoane.
Acestea sunt numite, în principal, din rândul rudelor sau afinilor minorului.
Însă, în cazul în care nu există rude sau afini, membrii consiliului de familie pot fi
numiți și din rândul persoanelor apropiate familiei minorului sau care își manifestă interesul
pentru a îndeplini această sarcină.
În vederea asigurării continuității în activitatea consiliului de familie, instanța de
tutelă va numi și doi supleanți, în aceleași condiții și după aceleași criterii ca și în cazul
membrilor consiliului.
Ca și în cazul numirii tutorelui, instanța va analiza persoana candidatului la numirea
în consiliul de familie prin prisma apropierii gradului de rudenie, dar și a modului în care s-
au desfășurat relațiile dintre aceasta și familia minorului.
Textul alin. (2) și (4) art. 125 N.C.C. prevede faptul că soții nu pot fi împreună
membri ai aceluiași consiliu de familie, iar tutorele, la rândul său, nu poate face parte din
acesta.
Rațiunea acestei prevederi este aceea de a nu se crea situații în care doi soți, membri
ai unui consiliu de familie, să fie puși în situația de a decide cu privire la aspecte din viața
minorului iar această decizie să fie privită cu suspiciune, în condițiile în care voturile
concordante ale celor doi soți asigură întotdeauna majoritatea în cadrul consiliului de familie
sau, dimpotrivă, doi soți să fie puși în situații dificile atunci când votul lor nu este
concordant.
Interdicția tutorelui de a fac eparte din consiliul de familie este evidentă, acesta
aflându-se într-un conflict de interese în ceea ce privește luarea unei decizii cu privire la
exercitarea tutelei.
34 Prevăzute de art. 55 din Legea nr. 272/2004
26
2.4.2. Constituirea, modificarea și înlocuirea consiliului de familie
Textul N.C.C.35 reglemen tează procedura de numire a membrilor consiliului de
familie. Astfel, convocarea persoanelor care au capacitatea să îndeplinească acest rol are loc
la domiciliul minorului și se realizează de către instanța de tutelă.
Persoanele care sunt convocate sunt propuse pentru calitatea de membru al consiliului
fie de către instanța de tutelă, din oficiu, fie la recomandarea: minorului care a împlinit vârsta
de 14 ani, a tutorelui desemnat sau a oricăror altor persoane care au cunoștință despre situația
minorului.36
Ca și în cazul numirii tutorelui, nicio persoană nu poate fi obligată să accepte sarcina
de a fi membru într-un consiliu de familie.
În cadrul procedurii de numire a consiliului de familie, este obligatorie ascultarea
minorului care a împlinit 10 ani..
În ceea ce privește modificarea consiliului de familie, în vederea asigurării
continuității în activitatea de supraveghere a modului de desfășurare a tutelei, componența
consiliului de familie nu se va modifica decât pentru motivele evidente reprezentate de
protejarea intereselor minorului, respectiv, în cazul în care unul dintre membri decedează sau
este dispărut și este necesară completarea componenței consiliului.
Desigur, pentru completarea componenței consiliului de familie în aceste cazuri, pot
fi luați în considerare și cei doi supleanți, numiți în aceleași condiții ca și membrii
consiliului.
În cazul în care conduita consiliului de familie este sancționată de instanța de tutelă
de cel puțin două ori, în mod definitiv, tutorele poate solicita înlocuirea membrilor consiliului
și numirea unui nou consiliu.
Acțiunea tutorelui nu are caracter obligatorie, ci lăsată de lege la latitudinea acestuia,
care poate aprecia posibilitatea continuării exercitării sarcinilor tutelei sub supravegherea
respectivului consiliu de familie. În orice caz, pentru a cere înlocuirea, este obligatorie
35 A se vedea art. 128 din N.C.C.
36 A se vedea art. 128 alin. 1 din N.C.C.
27
preexistenta a cel puțin două hotărâri ale instanței de tutelă care să contrazică deciziile
consiliului de familie.37
Totodată, înlocuirea consiliului va fi decisă de instanța de tutelă, care, la rândul ei,
poate aprecia dacă mai este posibilă colaborarea între tutore și consiliul de familie.38
2.4.3. Funcționarea consiliului de familie
Tutorele este cel care convoacă întrunirile consiliului de familie, fie din proprie
inițiativă, fie la cererea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit 14 ani
sau a instanței de tutelă.
Convocarea se realizează, de regulă, cu cel puțin 10 zile înainte de data întrunirii.
Cu toate acestea, convocarea se poate face și mai devreme de 10 zile, însă numai cu acordul
tuturor membrilor consiliului de familie. Prezența tuturor membrilor consiliului la data
întrunirii acoperă însă întotdeauna viciile convocării..
Prezența personală este obligatorie la întrunirile membrilor consiliului de familie,
având în vedere faptul că numirea lor a avut la bază considerente ce țin de relațiile personale
cu minorul. Desigur. în mod excepțional, ei pot fi reprezentați, însă numai de persoane care,
la rândul lor sunt rude sau afini cu părinții minorului, în scopul prezervării aceluiași interes al
protejării interesului minorului, în acest caz prin prezența unor persoane care, la rândul lor,
sunt apropiate acestuia.
Aceste persoane pot reprezenta un membru al consiliului de familie, însă, numai dacă
nu sunt, la rândul lor, membri ai consiliului. Se evită astfel suspiciunea existenței unui
conflict de interese care ar putea apărea în cazul în care un membru al consiliului de familie
îl reprezintă și pe un alt membru.
Având în vedere rolul consiliului de familie, întrunirile acestuia au loc la domiciliul
minorului. În cazul în care consiliul de familie este convocat de instanța de tutelă care va
participa la întrunire, aceasta va avea loc la sediul instanței.
Motivul îl reprezintă, desigur, faptul că, fiind vorba de o instanță judecătorească, își
desfășoară activitatea la sediul său.
37 A se vedea art. 127 din N.C.C.
38 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 134
28
CAPITOLUL IV
EXERCITAREA TUTELEI
4.1. Exercitarea tutelei
Textul art. 133 N.C.C. reprezintă circumstanțierea principiului protejării interesului
persoanei fizice în cazul instituirii oricăror măsuri de ocrotire a acesteia
Astfel, se precizează cele două componente ale vieții minorului, ambele de ocrotit în
cazul instituirii tutelei, la fel ca și în cazul exercitării autorității părintești: persoana și
bunurile acestuia39.
4.1.1. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
Potrivit art. 136 N.C.C. ” măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore,
cu avizul consiliului de familie, cu excepția măsurilor care au caracter curent.”
Având în vedere rolul consiliului de familie, de supraveghere a modului de exercitare
a sarcinilor tutelei, acesta va fi consultat de către tutore cu ocazia luării măsurilor care
privesc persoana minorului. Avizul acestuia este consultativ, dar consecința nerespectării
obligației de solicitare a avizului poate atrage atacarea actelor sau faptelor tutorelui,
considerate păgubitoare pentru minor.
Domiciliul minorului
În cuprinsul art. 137 N.C.C. sunt reluate dispozițiile art. 122 din fostul Cod al
familiei.
Similar situației exercitării autorității părintești, minorul are domiciliul la tutore.
Pe lângă domiciliu, minorul poate avea și o reședință, însă numai cu autorizarea
instanței de tutelă și, dacă este cazul, cu avizul consiliului de familie40.
În cazul în care educația sau pregătirea sa profesională o solicită, tutorele poate
încuviința ca minorul să aibă și o reședință. Consiliul de familie va fi consultat, iar instanța
de tutelă va fi, de îndată, încunoștințată despre acest aspect.41
Felul învățăturii sau al pregătirii profesionale
39 Ghe. Beleiu, op. cit., p.300
40 A se vedea art.136 N.C.C.
41 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 139
29
Autoritatea părintească presupune creșterea copilului, aceasta însemnând inclusiv
grija față de alegerea învățăturii sau a pregătirii profesionale a copilului.
Alegerea făcută de părinți este presupusă a fi cea mai potrivită pentru copil, prin
urmare, schimbarea acesteia de către tutore și dacă minorul nu a împlinit 14 ani nu poate fi
realizată decât cu încuviințarea instanței de tutelă și cu avizul consiliului de familie..
În cazul minorului care a împlinit 14 ani, instanța de tutelă nu poate aproba
schimbarea felului învățăturii sau a pregătirii profesionale decât dacă minorul este de acord
cu această schimbare.
Textul reprezintă o aplicație a reglementării existente în materia exercitării autorității
părintești, potrivit căreia copilul care a împlinit 14 ani poate cere schimbarea învățăturii sau a
pregătirii sale profesionale.42
4.1.2. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
4.1.2.1. Inventarierea bunurilor minorului
După numirea tutorelui și înainte de începerea exercitării sarcinii tutelei, principiul
ocrotirii intereselor minorului impune realizarea unui inventar al bunurilor acestuia.
Inventarierea bunurilor minorului permite supravegherea de către consiliul de familie
și controlul de către instanța de tutelă a modului de exercitare a sarcinilor tutelei.
Inventarierea bunurilor se va realiza de către un delegat al instanței de tutelă și va
începe în maxim 10 zile de la numirea tutorelui, în prezența membrilor consiliului de familie
și a tutorelui. Textul art. 140 din N.C.C reia, într-o nouă reglementare, pe cea prevăzută
anterior la art. 126 C.fam.
În vederea evitării situațiilor de conflict de interese sau chiar a suspiciunilor cu privire
la modul de exercitare a atribuțiilor de către tutore sau de către membrii consiliului de
familie, aceștia vor fi întrebați de către delegatul instanței de tutelă despre creanțele, datoriile
și alte pretenții pe care le au față de minor. Declarațiile vor fi făcute în scris și consemnate în
procesul-verbal de inventariere.
Textul alin. (3) al art. 140 N.C:C. instituie o prezumție de renunțare la creanțele,
datoriile sau alte interese pe care tutorele sau membrii consiliului de familie le au față de
minor și pe care nu le-au declarat la cererea expresă a delegatului instanței de tutelă.
42 A se vedea art. 498 din N.C.C.
30
Nedeclararea datoriilor poate conduce la aplicarea sancțiunii îndepărtării din funcție a
tutorelui sau membrului consiliului de familie.
Numai instanța de tutelă poate autoriza efectuarea plăților voluntare în cazul
creanțelor pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de
familie, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile acestora. Având în vedere faptul că
plata este efectuată sau, după caz, autorizată de chiar creditorii minorului, intervenția
instanței de tutelă este necesară pentru asigurarea protecției interesului minorului.
Potrivit art. 229 alin. (2) și (3) Legea de punere în aplciare a N.C.C, până la
organizarea și funcționarea prin lege specială a instanței de tutelă, în vederea îndeplinirii
atribuțiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu
privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanța
de tutelă, reprezentată de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru
minori și familie, poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea către
autoritatea tutelară.
Prin urmare, spre exemplu, inventarierea bunurilor minorului, prevăzută de noul Cod
civil a fi efectuată de către un delegat al instanței de tutelă poate fi delegată de către instanța
de tutelă în sarcina autorității tutelare.
4.1.2.2. Acte făcute în lipsa invetarului
Întrucât realizarea inventarului poate dura o perioadă de timp chiar mai îndelungată,
în funcție de întinderea patrimoniului minorului și având în vedere importanța realizării
inventarului pentru desfășurarea ulterioară a sarcinilor tutelei, N.C.C. prin art.141 autorizează
tutorele ca, până la finalizarea inventarului, să aibă sarcini limitate la acte de conservare și de
administrare în numele minorului și numai dacă acestea nu suferă întârziere.
4.1.2.3. Administrarea bunurilor minorului
În ceea ce privește bunurile minorului, textul art. 142 din N.C.C. precizează natura
juridică a obligației tutorelui, și anume aceea de a administra bunurile mino rului, în condițiile
art. 792-857 N.C.C. referitoare la administrarea bunurilor altuia.
Buna-credință în administrarea bunurilor minorului reprezintă o obligație instituită de
lege în sarcina tutorelui.43
43 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 140
31
Administrarea bunurilor minorului se realizează, de regulă, în condițiile art. 792-857
N.C.C., cu excepția cazului în care, pentru situații speciale, legea prevede altfel.
În cuprinsul art. 142 alin. 2 din N.C.C. sunt instituite excepții de la administrarea de
către tutore a bunurile dobândite cu titlu gratuit de către minor, cu condiția ca donatorul sau
testatorul să nu fi dispus altfel.
În aceste cazuri, administrarea se realizează fie de către cel desemnat prin actul de
dispoziție, fie de către un curator numit de instanța de tutelă.
4.1.2.4. Repezentarea minorului
În cuprinsul art. 143 din N.C.C. se are în vedere situația minorului lipsit de capacitate
de exercițiu, cu privire la care a fost instituită măsura de ocrotire a tutelei. Și în acest caz, se
aplică însă regulile prevăzute cu privire la persoana lipsită de capacitate de exercițiu, inclusiv
posibilitatea acesteia de a încheia singură anumite acte prevăzute de lege, acte de conservare,
precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută în
momentul încheierii lor (spre exemplu, cumpărare de rechizite școlare, dulciuri etc.)44
De asemenea, situația reglementată este similară cu cea a copilului sub 14 ani aflat
sub autoritatea părinților.
4.1.2.5. Regimul juridic al actelor de dispoziție
Textul art. 144 N.C.C. instituie, după libertatea pe care o are tutorele în efectuarea lor,
trei categorii de acte de dispoziție:
a)acte pe care tutorele nu le poate încheia în numele minorului în niciun caz, nici chiar
cu încuviințarea instanței de tutelă, și anume: donații sau garantarea obligațiilor
altuia.
Fac excepție darurile obișnuite, iar stabilirea caracterului de dar obișnuit se realizează
în funcție de starea materială a minorului;
b)acte pe care tutorele le poate încheia numai cu avizul consiliului de familie și cu
autorizarea instanței de tutelă: acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de
grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, acte prin care renunță la
44 Ghe. Beleiu, op. cit., p284-285
32
drepturile patrimoniale ale acestuia, orice alte acte ce depășesc dreptul de
administrare ;
c)acte pe care tutorele le poate încheia fără avizul consiliului de familie și fără
autorizarea instanței de tutelă: acte privind bunurile supuse pieirii, degradării,
alterării ori deprecierii precum și cele devenite nefolositoare pentru minor 45
Actele de dispoziție încheiate de tutore fără autorizarea prevăzută de lege sau cu
încălcarea prevederilor alin. (1) sunt anulabile, iar în acest caz, prin excepție de la art. 1248
N.C.C., în contextul ocrotirii interesului minorului, titularii acțiunii sunt tutorele însuși,
consiliul de familie sau oricare membru al acestuia, precum și procurorul, din oficiu sau la
sesizarea instanței de tutelă.
4.1.2.6. Autorizarea instanței de tutelă
Autorizarea are ca obiect actele juridice prevăzute la art. 144 alin. (2) N.C.C.: acte de
înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului,
renunțarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, încheierea în mod valabil a oricăror alte
acte ce depășesc dreptul de administrare. Textul art. 145 N.C.C. reia dispozițiile fostului art.
130 C.fam.
Urmărind ocrotirea interesului minorului, instanța apreciază dacă actul răspunde unei
nevoi sau dacă răspunde unui interes neîndoielnic al minorului. În acest scop, poate apela
inclusiv la colaborarea autorităților administrației publice, a instituțiilor și serviciilor publice
specializate pentru protecția copilului sau a instituțiilor de ocrotire.
Ocrotirea interesului minorului impune ca: autorizarea să fie dată pentru fiecare act în
parte, să conțină indicații cu privire la condițiile de încheiere a actului, iar în cazul vânzării,
să arate modalitatea de realizare (acordul părților, licitație publică etc.); instanța de tutelă să
indice, dacă este cazul, modul de întrebuințare a sumelor de bani obținute.
4.1.2.7. Încuviințarea și autorizarea actelor minorului acre a împlinit vârsta de 14
ani
Textul art. 146 N.C.C. reia dispozițiile art. 133 din fostul Cod al familiei și cuprinde
regula încheierii de către minorul care a împlinit 14 ani de acte juridice cu încuviințarea
scrisă a tutorelui sau curatorului – dacă acesta a fost numit.46.
45 Ibidem, pp.301-302
46 A se vedea art. 41 N.C.C
33
În situația încheierii unor acte juridice dintre cele prevăzute la art. 144 alin. (2)
N.C.C. (actele de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a
bunurilor minorului, renunțarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și încheierea
în mod valabil a oricăror altor acte ce depășesc dreptul de administrare) este necesar și avizul
consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă.
Actele interzise minorului sunt cele pe care nici tutorele nu le poate face, în nicio
situație: donații, altele decât darurile obișnuite potrivit stării lui materiale, garantarea
obligației altuia.
Pe lângă actele prevăzute la art. 146, noul Cod civil prevede și alte categorii de acte
pe care minorul care a împlinit 14 ani le poate încheia: actele minorului emancipat47, actele
minorului care a împlinit 15 ani48, posibilitatea minorului care a împlinit 16 ani de a se
căsători49.
4.1.2.8. Interzicerea unor acte juridice
Articolul 147 N.C.C. se regăsea anterior la art. 128 C.fam. și reglementează o altă
situație în care scopul urmărit este ocrotirea intereselor minorului.
Astfel, sub sancțiunea nulității relative, tutorele sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori
frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minorul, pe de altă parte, nu pot încheia acte
juridice, cu excepția situațiilor în care actul juridic protejează interesul minorului, și anume
cumpărarea la licitație publică a unui bun al minorului, dacă persoanele menționate anterior
au o garanție reală asupra acestui bun ori îl dețin în coproprietate cu minorul, după caz.
4.1.2.9. Suma anuală necesară întreținerii minorului
Textul N.C.C. în cuprisnul art. 148 reia dispozițiile reglementate anterior la art. 127
C.fam. Astfel, el instituie una dintre situațiile în care consiliul de familie intervine activ în
derularea tutelei, fiind cel care stabilește suma anuală necesară pentru întreținerea minorului.
Instanța de tutelă este informată, de îndată, cu privire la această decizie a consiliului.
De altfel, având în vedere caracterul facultativ al constituirii consiliului de familie, în
cazul în care acesta nu se constituie, se poate considera că această atribuție va reveni instanței
47 A se vedea art. 40 din N.C.C.
48 A se vedea art. 42 din N.C.C
49 I.P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VIII-a, revăzută și completată, Editura Universul Juridic,
București 2006, pp. 675-676
34
de tutelă, aceasta fiind responsabilă cu controlul și supravegherea generală a exercitării
tutelei.
Veniturile bunurilor minorului reprezintă principala sursă pentru acoperirea sumei
necesare pentru întreținerea acestuia, textul art. 148 N.C.C. prevăzând în mod expres
posibilitatea ca aceasta să fie acoperită inclusiv prin vânzarea unor bunuri ale minorului, prin
acordul părților sau la licitație publică. Vânzarea nu poate avea ca obiect decât în mod
excepțional bunurile care au o valoare afectivă pentru minor.
În cazul în care minorul nu dispune nici de bunuri și nici de părinți sau alte rude obligate la
întreținere acestuia, minorul este îndreptățit la asistență socială.50
4.1.2.10. Constituirea de depozite bancare
Textul art. 149 N.C.C. reia cu completări art. 131 C.fam. și vizează: conturile
cuprinzând sumele care exced nevoilor întreținerii minorului și instrumentele financiare ,
respectiv sumele necesare întreținerii.
În primul caz, sumele se vor depune la o instituție de credit indicată de consiliul de
familie în termen de cel mult 5 zile de la încasarea lor.
Aceste sume nu pot fi utilizate de tutore decât cu autorizarea instanței de tutelă, fiind
interzisă folosirea lor în scopul încheierii de tranzacții pe piața de capital.
În cel de-al doilea caz, tutorele are libertatea de a folosi sumele depuse, în scopul
întreținerii minorului, fără a fi necesară autorizarea instanței de tutelă.
În cuprisul alineatul (3) al art. 149 N.C.C.se stabilește interdicția pentru tutore de a
efectua orice fel de tranzacții pe piața de capital, chiar și în situația în care ar avea un acord
din partea instanței de tutelă. Reglementarea se înscrie în cadrul scopului general al instituirii
măsurilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului, și anume
protejarea patrimoniului acestuia. Prin urmare, a fost interzisă efectuarea de către tutore, pe
seama minorului, a unor operațiuni speculative considerate ca având un risc crescut.51
5.10. Încetarea tutelei
5.10.1. Cazuri de încetare
50 A se vedea art. 513-534 din N.C.C.
51 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 144
35
Prevederile art. 156 N.C.C. reglementează pentru prima dată în mod expres cauzele
de încetare a tutelei.
Tutela încetează atunci când dispar cauzele care au dus la deschiderea ei52.
Astfel, pot fi cauze de încetare a tutelei:
majoratul minorului aflat sub tutelă;
dobândirea capacității de exercițiu anticipate de către minor;
revenirea minorului sub ocrotirea părintească-de exemplu, a fost ridicată decăderea
din drepturile părintești sau punerea sub interdicție judecătorească ori a reapărut unul
dintre părinții declarați prin hotărâre judecătorească dispăruți sau decedați;
stabilirea filiației față de unul dintre părinți;
decesul minorului (sau declararea morții prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă).
Încetarea tutelei nu se confundă cu încetarea funcției tutorelui53
În cuprinsul alin. (2) al art. 156 N.C.C. se regăsește doar o enumerare a cazurilor de
încetare a funcției tutorelui, acestea fiind analizate fiecare în parte, în reglementări distincte.
Astfel, încetarea funcției prin decesul tutorelui este reglementată la art. 157 N.C.C.,
îndepărtarea de la tutelă în art. 158 N.C.C. și înlocuirea tutorelui în art. 121 N.C.C..
Din analiza textului art. 156 alin. (2) N.C.C. rezultă că toate cazurile de încetare a
funcției tutorelui țin exclusiv de persoana acestuia. Astfel, încetarea funcției tutorelui poate
interveni fie ca urmare a manifestării de voință a tutorelui în acest sens-situație în care
funcția tutorelui încetează prin înlocuire- fie din motive care țin de culpa tutorelui, caz în care
intervine îndepărtarea de la tutelă, încetarea funcției tutorelui având în această situație un
caracter sancționator.
La aceste cazuri se adaugă decesul tutorelui.
Moartea tutorelui
Pentru a se asigura o protecție eficientă a intereselor minorului, legiuitorul a instituit
pentru anumite categorii de persoane, dată fiind legătura pe care acestea o pot avea cu
minorul, obligația de a în înștiința instanța de tutelă cu privire decesul tutorelui.
52 Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ediția a 4-a, Editura All Beck, București 2005, p.
349
53 Ibidem, p. 349
36
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 157 N.C.C., au această obligație moștenitorii tutorelui
și persoanele prevăzute la art. 111 N.C.C.
Așa cum s-a ama arătat, acestea din urmă au obligația ca, de îndată ce află de
existența unui minor lipsit de îngrijire părintească, să anunțe instanța de tutelă.54
Aceste persoane au însă un rol important și în anumite situații care se ivesc pe
parcursul exercitării tutelei.
Astfel, ele pot sesiza instanța de tutelă ori de câte ori iau cunoștință de săvârșirea de
către tutore a unor acte păgubitoare pentru minor, precum și atunci când iau cunoștință despre
decesul tutorelui, potrivit alin. (1) al art.157 N.C.C.
Spre deosebire de celelalte categorii de persoane obligate potrivit alin. (1), în caz de
deces al tutorelui, sarcinile moștenitorilor lui nu se rezumă la înștiințarea instanței de tutelă.
Potrivit art. 122 alin. (1) N.C.C., tutela este o sarcină personală și pe cale de
consecință nu poate fi transmisă55.
Cu toate acestea, ca și în cazul reprezentării prin mandatar, în caz de deces al
reprezentantului, moștenitorii acestuia îi preiau îndatoririle până la numirea unui nou tutore.
Acesta este un element de noutate pe care îl aduce noul Cod civil față de vechea
reglementare.
Rațiunea este dată de protejarea intereselor persoanei reprezentate, în cazul de față de
interesul superior al miorului, care ar putea suferi prejudicii dacă nu i s-ar asigura
reprezentarea până la numirea unui nou tutore.
În cazul pluralității de moștenitori, aceștia pot desemna, prin procură specială, pe unul
dintre ei pentru îndeplinirea temporară a sarcinii tutelei. În situația în care aceștia nu se pun
de acord în această privință, ei rămân obligați solidar în îndeplinirea sarcinii tutelei.
În caz de minoritate a moștenitorilor sau de imposibilitate de a îndeplini obligațiile
tutelei pentru motivele arătate, instanța de tutelă numește un curator special.
Ca și în celelalte cazuri în care se impune instituirea unui curator special, procedura
de numire va fi una în regim de urgență.
Îndepărtarea tutorelui
54 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 150
55 Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C. Hageanu, op. cit., p. 347
37
Îndepărtarea tutorelui reprezintă, așa cum am mai precizat, o cauză de încetare a
funcției tutorelui care intervine ca o sancțiune pentru săvârșirea unor fapte ce contravin
interesului minorului aflat sub tutela sa.
Astfel, sancțiunea îndepărtării tutorelui este aplicată de instanța de tutelă în cazul
săvârșirii unui abuz, a unei neglijențe grave, a altor fapte care îl fac nedemn, precum și în
cazul neîndeplinirii în mod corespunzător a sarcinilor ce-i revin.
Pe lângă situațiile prevăzute la art. 158 N.C.C., încetarea tutelei intervine și atunci
când, pe parcursul exercitării tutelei, apare una dintre situațiile care împiedică o persoană să
fie numită tutore.
Astfel, prin raportare la art. 113 N.C.C., îndepărtarea tutorelui intervine și atunci când
tutorele este pus sub interdicție judecătorească sau sub curatelă, este decăzut din exercițiul
drepturilor părintești sau este declarat incapabil de a fi tutore, i se restrânge exercițiul unor
drepturi civile, se pronunță împotriva sa o hotărâre judecătorească pentru rele purtări, intră în
stare de insolvabilitate sau intervine un conflict de interese între el și minorul aflat sub tutela
sa.
În ceea ce privește procedura îndepărtării tutorelui, aceasta este aceeași ca și la
numirea acestuia..
Numirea curatorului special
Prevederile art. 159 N.C.C. nu reprezintă un element de noutate în materia tutelei, ele
regăsindu-se și în vechea reglementare, respectiv în art. 139 C.fam.
Reprezentarea minorului prin curator reprezintă o excepție, fiind o măsură de
protecție dispusă de instanța de tutelă, cu caracter temporar și urgent, care intervine în
cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.56
Întrucât încetarea funcției tutorelui nu atrage după sine și încetarea tutelei, dar face să
înceteze relația de reprezentare a minorului, se impune luarea unei măsuri care să asigure
protejarea intereselor acestuia.
Astfel, instanța de tutelă, în cazul decesul tutorelui sau îndepărtării ori înlocuirii
acestuia, numește un curator special, până la numirea unui nou tutore, pentru ca interesele
minorului să nu fie afectate.
56 A se vedea art. 157-158 N.C.C.
38
În ceea ce privește natura juridică a curatelei minorului, aceasta este o varietate a
tutelei, fiind calificată drept o tutelă ad-hoc. Pe cale de consecință, curatelei minorului îi sunt
aplicabile, în esență, regulile tutelei minorului.57
Darea de seamă generală
Dacă în darea de seamă reglementată de art. 152 alin. (1) și (4) N.C.C. se are în
vedere, în egală măsură, atât persoana minorului, cât și averea sa, în darea de seamă generală
se urmărește, cu precădere, evoluția stării materiale a minorului pe perioada exercitării
tutelei.
Din prevederile alin. (3) al art. 160 N.C.C. reiese că darea de seamă presupune
prezentarea unei situații a stării materiale a minorului (veniturile și cheltuielile pe ultimii ani,
precum și activul și pasivul), dar și o prezentare a stadiului proceselor în care este implicat
minorul.58
Spre deosebire de darea de seamă reglementată de art. 152 N.C.C., care are un
caracter periodic, fiind efectuată la intervalele de timp stabilite, după caz, de legiuitor sau de
instanța de tutelă, darea de seamă generală are loc o singură dată, la sfârșitul activității
tutorelui și vizează activitatea sa de ansamblu în această calitate, în vederea descărcării de
gestiune și a angajării, atunci când este cazul, a răspunderii sale.
Perioada ultimilor ani de exercitare a tutelei, cu privire la care se raportează darea de
seamă generală, este lăsată la aprecierea instanței de tutelă, ca autoritate cu competențe
depline în materie.
Darea de seamă generală se întocmește ori de câte ori încetează tutela, fie pentru
motivele arătate la art. 156 alin. (1) N.C.C., fie ca urmare a încetării funcției tutorelui cauzată
de decesul, îndepărtarea sau înlocuirea acestuia, după caz.59.
Termenul impus de legiuitor pentru efectuarea dării de seamă este, potrivit alin. (1),
de 30 de zile.
Sunt obligați la darea de seamă generală tutorele sau moștenitorii acestuia ori
reprezentantul lor legal, după caz, precum și curatorul special.
57 D. Lupașcu, Dreptul famileiei, Ediția a IV-a amendată și actualizată, Editura Universul Juridic, București
2009, p. 352
58 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 151
59 A se vedea art. 121 și art. 157-158 N.C.C.
39
Așa cum se poate observa, în materia tutelei, moștenitorii tutorelui au, în accepțiunea
noului Cod civil, un rol pe cât de nou, pe atât de important, aceștia suplinind activitatea
tutorelui, chiar dacă temporar, sub toate aspectele implicate de această funcție.
Astfel, rolul moștenitorilor pornește de la simpla înștiințare a instanței de tutelă
despre decesul tutorelui, continuă cu exercitarea propriu-zisă a tutelei și se încheie cu
îndeplinirea ultimelor formalități de încetare a acesteia.
Altfel spus, moștenitorii preiau activitatea tutorelui de la momentul și în stadiul în
care acesta a lăsat-o și o continuă până la numirea unui nou tutore sau până la încetarea
tutelei, după caz. Ei nu pot fi însă răspunzători pentru faptele tutorelui care atrag răspunderea
personală, dar pot fi obligați la acoperirea prejudiciilor cauzate de tutore minorului, în limita
moștenirii.
În caz de incapacitate a tuturor moștenitorilor, obligația efectuării dării de seamă
generale revine reprezentantului lor legal.
Interesant sub acest aspect este faptul că legiuitorul a instituit în sarcina
reprezentantului moștenitorilor întocmirea dării de seamă generale, un act complex, de altfel,
însă nu a dispus, de exemplu, să fie obligat la înștiințarea instanței de tutelă despre decesul
tutorelui.
Având în vedere interesul superior al minorului, precum și faptul că, prin natura
relației pe care o are cu moștenitorii tutorelui, reprezentantul moștenitorilor ar putea lua
cunoștință de decesul tutorelui înaintea celorlalte categorii de persoane pentru care legiuitorul
instituie această obligație, în literatura de specialitate60 se apreciază că ar fi fost utilă
obligarea lui și la înștiințarea instanței de tutelă potrivit art. 157 alin. (1) N.C.C..
De asemenea, trebuie menționat că, deși reprezentantul legal nu poate fi obligat la
preluarea sarcinii tutelei, potrivit art. 157 alin (2) N.C..C, această obligație revenind doar
moștenitorilor (în caz de incapacitate, instanța instituind un curator special), el poate fi
obligat la îndeplinirea formalităților de predare a bunurilor administrate de tutore, potrivit
art. 161 N.C.C..
Termenul pentru efectuarea dării de seamă generale pentru moștenitori sau
reprezentantul lor legal este de cel mult 30 de zile de la data acceptării moștenirii sau, după
caz, de la data solicitării de către instanța de tutelă.
60 Ibidem, p. 153
40
În cazul în care nu există moștenitori ori aceștia sunt în imposibilitate de a acționa,
obligarea întocmirii dării de seamă va reveni curatorului special numit de instanța de tutelă.
În cazul refuzului de a întocmi darea de seamă generală, instanța de tutelă poate
constrânge pe cel obligat la această sarcină la plata unei amenzi civile, potrivit dispozițiilor
art. 163 N.C.C..
Predarea bunurilor
Persoanele obligate să predea bunurile aflate în administrarea tutorelui la încetarea
tutelei sunt tutorele însuși, moștenitorii săi sau reprezentantul lor legal, iar, în lipsa acestora,
curatorul special numit de instanța de tutelă.
Bunurile trebuie predate în stare bună, tutorele urmând a suporta prejudiciile aduse
minorului în cazul deteriorării culpabile a bunurilor.
În cazul încetării tutelei, bunurile sunt predate fostului minor-când tutela încetează ca
urmare a dobândirii de către minor a capacității depline de exercițiu-sau moștenitorilor
acestuia-când tutela încetează ca urmare a decesului minorului.
În situația în care intervine încetarea funcției tutorelui, bunurile sunt predate noului
tutore.
Descăcarea de gestiune
Prevederile art. 162 N.C.C. reglementează descărcarea de gestiune a tutorelui.
Ceea ce reprezintă o noutate față de vechea reglementare cu privire la descărcarea de
gestiune constă în completarea alin. (3), în sensul instituirii unei sancțiuni pentru noul tutore
în situația în care acesta nu cere fostului tutore, chiar și după descărcarea gestiunii, repararea
prejudiciilor pe care le-a pricinuit minorului din culpa sa.
Sancțiunea constă în suportarea de către noul tutore a prejudiciilor cauzate de fostul
tutore.
Descărcarea de gestiune la încetarea tutelei nu-1 exonerează pe tutore de răspunderea
civilă delictuală pentru pagubele pricinuite minorului. Momentul la care are loc descărcarea
de gestiune este după terminarea predării bunurilor și încheierii socotelilor, iar competența
descărcării de gestiune revine tot instanței de tutelă.61
Amenda civilă
61 Ibidem, p. 154
41
Prevederile art. 163 N.C..C reprezintă un element de noutate în materia tutelei,
întrucât în reglementarea anterioară nu existau sancțiuni specifice instituției tutelei, fiind
aplicabile cele drept comun.
Noul Cod civil introduce, în completarea sancțiunilor de drept comun, o sancțiune
nouă ce se poate aplica tutorelui, respectiv amenda civilă.
O astfel de amendă se plătește în folosul statului și sancționează comportamentul
defectuos al tutorelui față de îndeplinirea sarcinilor tutelei, respectiv:
pentru refuzul nejustificat de a continua exercitarea tutelei, i se poate aplica o amendă
care nu poate depăși valoarea unui salariu mediu pe economie.
În situația în care tutorele refuză în continuare îndeplinirea sarcinii tutelei, amenda
poate fi repetată de trei ori la un interval de câte șapte zile. În situația în care tutorele își
menține refuzul și după aplicarea acestor amenzi, instanța de tutelă va trece la înlocuirea
acestuia și numirea unui alt tutore;
pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinii tutelei, amenda nu poate depăși trei salarii
medii pe economie; astfel, instanța apreciază asupra gravității neîndeplinirii
corespunzătoare a sarcinii tutelei și în funcție de aceasta stabilește cuantumul
amenzii, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege.
Un alt caz în care se aplică amenda civilă este cel în care tutorele, moștenitorii
acestuia or reprezentantul lor legal sau, după caz, curatorul special refuză întocmirea dării de
seamă generale62.
Aplicarea amenzii civile nu exclude răspunderea civilă delictuală a tutorelui-atunci
când, prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinii tutelei, tutorele cauzează
un prejudiciu minorului-, răspunderea contravențională-când faptele sale sunt prevăzute
expres de lege ca fiind contravenție-sau penală-când, în exercițiul funcției, săvârșește fapte
care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Autoritatea competentă să aplice amenda civilă este instanța de tutelă care se
pronunță prin încheiere executorie.
Având caracter executoriu, încheierea instanței de tutelă nu se mai învestește, în
vederea executării, cu formulă executorie.
62 A se vedea art. 160 alin. 3 N.C.C.
42
Stabilirea amenzii prin încheiere executorie este în concordanță cu dispozițiile de
procedură civilă-atât cu art. 185 N.C.P.C., cât și cu art. 1084 C.proc.civ.-care reglementează
stabilirea amenzilor și despăgubirilor prin încheiere executorie.
CAPITOLUL V
OCROTIREA INTERZISULUI JUDECĂTORESC PRIN TUTELĂ
5.1. Condițiile intredicției judecătorești
43
Interdicția judecătorească este măsura de ocrotire, de drept civil, care se ia de către
instanța judecătorească față de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se
îngriji de interesele sale, datorită alienației sau debilității mintale, constând în lipsirea de
capacitate de exercițiu și instituirea tutelei63.
O definiție asemănătoare a fost reținută și în practica judecătorească „punerea sub
interdicție este o instituție menită să ocrotească persoana care, din cauza alienației sau
debilității mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale”.64
Punerea sub interdicție are caracter judiciar.
Instituirea acestei măsuri nu intervine de drept, fiind necesară pronunțarea unei
hotărâri judecătorești.
Acest fapt o diferențiază de incapacitățile speciale de folosință, care operează
ope legis .
O altă diferențiere constă în faptul că incapacitățile speciale de folosință se răsfrâng
inevitabil și asupra capacității civile de exercițiu a persoanei fizice, în vreme ce interdicția
judecătorească produce efecte numai în privința capacității civile de exercițiu a persoanei
fizice, fiind fără efect asupra capacității civile de folosință.65
Interdicția judecătorească nu se confundă cu tratamentul medical obligatoriu, acesta
din urmă aplicându-se bolnavilor psihic periculoși și neavând niciun efect cu privire la
capacitatea civilă a persoanei fizice66
Prevederile art. 164 stabilesc expres și limitativ condițiile de fond cerute pentru
punerea sub interdicție. Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ și constau în:
5.1.1. Lipsa discernământului .
Discernământul presupune puterea omului de a-și reprezenta corect consecințele
juridice civile ale manifestării sale de voință67.
63 Ghe. Beleiu, op. cit., p. 378
64 Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 3653/2004, www.scj.ro
65 G. Boroi, Drept civil. Partea generală,Persoanele, Editura All Beck, București 2005, p. 380
66 Ghe, Beleiu, op. cit., p. 378
67 Ibidem, p. 348
44
Pentru instituirea punerii sub interdicție, per soana trebuie să nu aibă discernământ, iar
lipsa discernământului să fie consecința alienației sau a debilității mintale-lipsa
discernământului se poate datora și vârstei fragede, însă această situație nu intră sub incidența
interdicției judecătorești.
Lipsa discernământului, fiind o stare de fapt, poate fi dovedită prin orice mijloc de
probă68
5.1.2. Lipsa discernământului să fie cauzată de alienația sau debilitatea mintală
Potrivit art. 211 Legiii d epunere în aplicare a N.C.C „în sensul Codului civil, precum
și al legislației civile în vigoare, prin expresiile alienație mintală sau debilitate mintală se
înțelege o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetența psihică a persoanei
de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge din
exercitarea drepturilor și obligațiilor civile”.
Existența alienației sau debilității mintale se constată de medicul de specialitate.
În jurisprudență s-a mai reținut că legiuitorul condiționează punerea sub interdicție de
existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent.
Slăbirea trecătoare a facultăților mintale, inconștiența generată de beție, hipnoză, de
unele decepții trecătoare etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri69
De asemenea, orice deficiențe fizice care nu antrenează lipsa discernământului nu pot
constitui cauze de punere sub interdicție, deci nu se pot extinde, prin analogie, cauzele
limitativ arătate în textul de lege, la alte situații sau deficiențe.
Astfel de situații pot justifică, eventual, luarea unor alte măsuri în vederea ocrotirii
persoanei respective, însă pe calea curatelei70.
5.1.3. Imposibilitatea persoanei de a se îngriji singură
Luarea măsurii de ocrotire se justifică prin faptul că persoana nu se poate îngriji de
interesele sale în cadrul circuitului civil, din cauza lipsei de discernământ.
În concluzie, se poate afirma că nu se poate dispune punerea sub interdicție în cazul
în care o persoană nu este în măsură să se îngrijească de interesele sale, dar din alte motive
68 E. Lupan, Drept civil. Persoana fizică, Editura Lumina Lex, București 1999, p. 251
69 Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 3653/2004, www.scj.ro
70 Î.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 2196/2004, www.scj . ro
45
decât lipsa discernământului și nici atunci când lipsa discernământului se datorează altor
cauze, iar nu alienației sau debilității mintale.71
Pot fi puse sub interdicție judecătorească atât persoanele majore, cât.și minorii cu
capacitate de exercițiu restrânsă, dacă suferă de alienație sau debilitate mentală.
5.2. Persoanele care pot cere punerea sub interdicție
Cererea de punere sub interdicție poate fi introdusă de persoanele prevăzute la art.
111 NCC care se aplică în mod corespunzător.
Deși oricine află despre o persoană aflată în imposibilitate de a se îngriji de interesele
sale din cauza alienației sau debilității mintale poate avea legitimare procesuală activă în
promovarea unei cereri de punere sub interdicție, de regulă punerea sub interdicție
judecătorească este cerută de oricine are interes în instituirea măsurii de ocrotire.72.
În această categorie intră, în general, persoane din anturajul celui care are nevoie de
aplicarea acestei măsuri de ocrotire, dar nu este exclus nici ca măsura să fie cerută de
instituții medicale în a căror îngrijire se află persoana care suferă de alienație sau debilitate
mintală sau de autorități, în cazul în care viitorul interzis nu are rude sau persoane apropiate
care să sesizeze instanța de tutelă.
5.3. Desemnarea tutorelui
În materia ocrotirii persoanelor, noul Cod civil introduce ca element de noutate
așa-numita „tutelă dativă” prin instituirea posibilității desemnării persoanei ocrotitorului –
tutore sau curator, după caz – de beneficiarul măsurii de ocrotire.
Tutorele poate fi desemnat de părinții minorului73 și de persoana care urmează a fi
pusă sub interdicție judecătorească, iar curatorul poate fi desemnat de persoana care urmează
a fi pusă sub curatelă.74.
În materia interdicției judecătorești, ca și în cazul celorlalte măsuri de ocrotire,
desemnarea tutorelui se poate realiza prin act unilateral sau prin contract de mandat (în cazul
tutelei minorului, desemnarea de către părinți se poate realiza și prin testament).
Desemnarea tutorelui este condiționată de existența capacității depline de exercițiu la
momentul încheierii actului.
71 G. Boroi, op. cit., p. 381
72 Ghe. Beleiu, op. cit., p. 380
73 A se vedea art. 114 NCC
74 A se vedea art. 180 alin. 2 N.C.C
46
Altfel spus, momentul desemnării tutorelui trebuie să fie anterior apariției cauzelor de
alienație sau debilitate mintală și a pierderii discernământului.
Încheierea actului unilateral sau a contractului de mandat după pierderea capacității
de exercițiu intră sub incidența art. 172 NCC, potrivit căruia actele încheiate de o persoană
pusă sub interdicție, altele decât cele expres permise de lege, sunt anulabile.
Actul unilateral sau contractul de mandat trebuie să îmbrace forma solemnă, cerută
ad validitatem , respectiv forma autentică.
Deși actul care determină ineficienta unui act solemn trebuie, în principiu, să îmbrace
și el forma specială, revocarea tutorelui se poate realiza oricând, fară a fi necesară respectarea
formei autentice, așa cum se impune pentru încheierea actului de desemnare.
Este suficient să fie exprimat în formă scrisă, respectiv printr-un înscris sub
semnătură privată.
De asemenea, este necesară respectarea formalităților de publicitate prevăzute la
art. 1046 NCC sau la art. 2033 NCC, după caz.
Numirea unui curator special
Numirea curatorului special reprezintă, ca și în cazul minorului, o excepție și este o
măsură de ocrotire, cu caracter temporar și urgent, pe care instanța de tutelă o dispune în caz
de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească75.
Numirea curatorului este obligatorie în cazul în care starea sănătății persoanei care
urmează a fi pusă sub interdicție împiedică prezentarea sa personală în instanță.
Atribuțiile curatorului special constau în îngrijirea persoanei a cărei punere sub
interdicție s-a cerut, în reprezentarea acesteia, precum și în administrarea bunurilor sale astfel
încât să se asigure toate măsurile necesare apărării intereselor persoanei a cărui punere sub
interdicție judecătorească se cere.
5.4. Procedura punerii sub interdicție
Procedura aplicabilă soluționării cererii de punere sub interdicție este reglementată de
prevederile art. 924-930 N.C.P.C.
Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de
instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.
75 Această prevedere se regăsea și în art. 146 C.fam., cu mențiunea că instanța de tutelă a preluat competența
autorității tutelare.
47
Procedura punerii sub interdicție judecătorească cuprinde două faze: o fază
necontradictorie și o fază contradictorie.
Faza necontradictorie constă în76:
comunicarea de către președinte a cererii și documentelor anexate celui a cărui punere
sub interdicție judecătorească a fost cerută, precum și procurorului (atunci când
cererea nu a fost introdusă de acesta);
efectuarea cercetărilor necesare de către procuror, direct sau prin organele poliției,
precum și luarea avizului unei comisii de medici specialiști, iar dacă cel a cărui
punere sub interdicție judecătorească este cerută se găsește internat într-o unitate
sanitară, va lua și avizul acestuia;
internarea provizorie a persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită, pe o
perioadă de cel mult 6 luni, dacă, potrivit avizului comisiei de medici specialiști și,
când este cazul, al unității sanitare în care această persoană se găsește, este necesară
observarea mai îndelungată a stării sale mintale și observarea nu se poate face în alt
mod.
Faza contradictorie77 prezintă următoarele particularități:
la termenul de judecată este obligatorie ascultarea persoanei a cărei punere sub
interdicție judecătorească este cerută (în caz de imposibilitate de prezentare, instanța
îl va asculta la locul în care se află acesta);
comunicarea hotărârii de punere sub interdicție, după rămânerea definitivă, în copie
legalizată, instituțiilor prevăzute de art. 929 NCPC.
în cazul în care cererea de punere sub interdicție judecătorească a fost respinsă,
curatela instituită pe durata procesului încetează de drept.
5.5. Efectele interdicției judecătorești
Prevederile art. 169 NCC își găsesc corespondent și în vechea reglementare, respectiv
în art. 144 C.fam.
Noutățile pe care noul Cod civil le aduce instituției interdicției judecătorești nu
determină o schimbare sub aspectul efectelor pe care aceasta le produce.
76 A se vedea art. 926 și 927 din N.C.P.C.
77 A se vedea art. 928 și 930 din N.C.P.C
48
Efectele interdicției judecătorești rămân, și din perspectiva noului Cod civil, cele
consacrate anterior, respectiv:
Lipsirea persoanei puse sub interdicție judecătorească de capacitatea de exercițiu.
Lipsirea de capacitatea de exercițiu se manifestă diferit, în funcție de capacitatea pe
care o avea persoana la data punerii sub interdicție.
Dacă persoana pusă sub interdicție este un minor între 14 și 18 ani, acesta își pierde
capacitatea de exercițiu restrânsă. în celelalte cazuri, persoana cu capacitate deplină de
exercițiu devine o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.78
Tutela persoanei puse sub interdicție judecătorească intervine ca urmare a pierderii
capacității de exercițiu. Tutela interzisului judecătoresc este mijlocul juridic prin care se
realizează ocrotirea acestuia și asigurarea participării sale în circuitul civil.
Numirea tutorelui este consecința firească și indispensabilă a rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești de punere sub interdicție.79
5.5.1. Efectele punerii sub interdicție judecătorească față de terți
Efectele interdicției judecătorești se produc, potrivit alin. (1), de la data la care
hotărârea de punere sub interdicție a rămas definitivă.
Pentru terți însă, legiuitorul a prevăzut ca opozabilitatea interdicției să opereze de la
momentul îndeplinirii formalităților de publicitate.
Actul juridic încheiat de interzisul judecătoresc, anterior îndeplinirii formalităților de
5 publicitate, cu un terț de bună-credință (care nu a cunoscut în momentul încheierii actului
juridic că tratează cu o persoană pusă sub interdicție) nu va putea fi anulat pentru lipsa
capacității de exercițiu.
Pentru a se obține anularea unui asemenea act juridic, este necesară dovada lipsei
discernământului, ca situație de fapt, la momentul încheierii actului juridic.
Dacă terțul este de rea-credință-a cunoscut că încheie actul juridic cu o persoană pusă
sub interdicție, acesta nu se poate prevala de lipsa îndeplinirii formalităților de publicitate a
hotărârii judecătorești de punere sub interdicție, deci va putea fi acționat în judecată pentru a
se declara nulitatea relativă a actului juridic astfel încheiat pentru lipsa capacității civile de
78 Ghe. Beleiu, op. cit., p. 382
79 E. Lupan, op. cit., p. 258
49
exercițiu, iar în procesul respectiv nu se va mai pune problema dovedirii lipsei
discernământului în momentul încheierii actului juridic.80
5.5.2. Actele încheiate de cel pus sub interdicție judecătorească
Persoana lipsită de capacitatea de exercițiu poate încheia singură actele anume
prevăzute de lege, respectiv actele de conservare, precum și actele de dispoziție de mică
valoare, cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor81.
Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicție cu nerespectarea
dispozițiilor art. 43 alin. (3) NCC sunt sancționate cu nulitatea relativă.
Actele juridice astfel încheiate sunt anulabile, chiar dacă la momentul încheierii lor
persoana pusă sub interdicție avea discernământ (discernământul fiind o stare de fapt poate
exista și izolat, chiar și la o persoană incapabilă), fără a fi necesară existența unui prejudiciu.
Având în vedere faptul că legiuitorul protejează interesul persoanei lipsite de
capacitatea de exercițiu, această sancțiune operează în favoarea interzisului judecătoresc, care
poate invoca și singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din
punerea sub interdicție judecătorească.82
Simpla declarație că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de
exercițiu nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă acesta a folosit manopere dolosive,
instanța, la cererea părții induse în eroare, poate menține contractul atunci când apreciază că
aceasta ar constitui o sancțiune civilă adecvată.
5.6. Numirea tutorelui
Numirea tutorelui, ca urmare a instituirii măsurii punerii sub inter dicție, este de
competența instanței de tutelă, care, potrivit art. 107 alin. (1) NCC, este compe tentă în
soluționarea tuturor procedurilor prevăzute pentru ocrotirea persoanei fizice.
De asemenea, art. 107 alin. (2) NCC stabilește că, în materia măsurilor de ocrotire a
persoanei fizice, soluționarea cererilor se realizează cu maximă celeritate.
Numirea tutorelui are un caracter urgent, realizându-se „de îndată”.
Celeritatea este justifi cată prin faptul că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de
punere sub interdicție, persoana față de care s-a dispus această măsură este lipsită de
80 G. Boroi, op. cit., p.382
81 A se vedea art. 43 alin. 3 NCC
82 A se vedea art. 44 N.C.C
50
capacitatea de exercițiu și, în consecință, nu își mai poate exercita singură drepturile și
obligațiile civile.
Altfel spus, viața persoanei fizice puse sub interdicție nu își poate urma cursul firesc
decât prin numirea reprezentantului legal, singurul în măsură să-i reprezinte și să-i apere
interesele.83
Desemnarea tutorelui, procedura de numire, măsurile provizorii și garanțiile, precum
și refuzul continuării tutelei sunt guvernate de prevederile din materia tutelei minorului,
respectiv art. 114-120 NCC,. care se aplică în mod corespunzător.
5.7. Obligațiile tutorelui
Alineatul (1) al art. 174 NCC preia soluția din art. 149 C.fam. și instituie în sarcina
tutorelui obligația de a lua măsurile necesare pentru vindecarea interzisului judecătoresc și
pentru a-i asigura acestuia condiții optime de viață.
În acest scop, legiuitorul a permis tutorelui să dispună de veniturile și bunurile celui
pus sub interdicție, ori de câte ori se impune o astfel de măsură
În funcție de situația și necesitățile persoanei puse sub interdicție judecătorească,
instanța de tutelă hotărăște dacă îngrijirea acesteia se poate realiza la locuința sa ori, dacă este
necesară internarea, într-o instituție sanitară.
În luarea acestei decizii, noul Cod civil a introdus, ca element de noutate,
obligativitatea luării avizului consiliului de familie.
Un alt element de noutate este obligativitatea ascultării soțului persoanei puse sub
interdicție, reglementată de alin. (3) art. 174 NCC, instituită ca urmare a relațiilor speciale
dintre soți. Obligația de ascultare a soțului persoanei pentru care se cere punerea sub
interdicție subzistă și în situația în care soțul este cel care a formulat cererea de punere sub
interdicție.
5.8. Înlocuirea tutorelui
5.8.1. Înlocuirea tutorelui la împlinirea termenului de 3 ani .
Prevederile alin. (1) al art. 173 1 NCC reprezintă o preluare a dispozițiilor art. 156
C.fam.
Durata obligatorie pentru îndeplinirea sarcinilor tutelei este de 3 ani de la numire, cu
posibilitatea ca, la expirarea acestui termen, tutorele să poată fi înlocuit.
83 Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 160
51
Singura condiție cerută de lege pentru înlocuirea tutorelui este manifestarea de voință
în acest sens, care trebuie exprimată în mod expres, printr-o solicitare scrisă, adresată
instanței de tutelă.
Altfel spus, încetarea tutelei nu operează de drept la împli nirea celor 3 ani, iar, în lipsa
unei astfel de solicitări, încetarea îndeplinirii sarcinilor tutelei atrage răspunderea tutorelui,
după caz, precum și amenda civilă, în condițiile art. 163 NCC
3.8.2. Înlocuirea tutorelui înainte de împlinirea termenului de 3 ani .
Potrivit alin. (2) al art. 173 NCC tutorele poate solicita instanței de tutelă înlocuirea sa
și înainte de împlinirea termenului de 3 ani, însă, spre deosebire de situația prevăzută la alin.
(1), în acest caz, tutorele trebuie să facă dovada existenței unor motive temeinice care-1
împiedică să-și îndeplinească sarcinile tutelei.
Temeinicia motivelor este apreciată de instanța de tutelă, în funcție de particularitățile
cauzei.84
5.9. Ridicarea interdicției judecătorești
Ridicarea interdicției se dispune de instanță, ori de câte ori încetează cauzele care
justifică necesitatea unei astfel de măsuri de protecție.
Din coroborarea art. 177 cu art. 164 NCC rezultă că interdicția judecătorească se
ridică atunci când persoana pusă sub interdicție redobândește discernământul necesar pentru
a se putea ocupa de interesele sale.
5.9.1. Procedura soluționării cererii de ridicare a interdicției .
Ridicarea interdicției judecătorești poate fi solicitată de interzisul judecătoresc și de
persoanele prevăzute de art. 111 NCC.
Despre ridicarea interdicției judecătorești se face mențiune pe hotărârea prin care s-a
pronunțat interdicția judecătorească.
5.9.2. Efectele asupra tutelei.
Dacă interzisul judecătoresc este major, ridicarea interdicției judecătorești are ca efect
încetarea tutelei, iar, în cazul interzisului minor, tutela continuă până la dobândirea de către
acesta a capacității depline de exercițiu.
Ridicarea interdicției judecătorești produce efecte de la data la care hotărârea
judecătorească a rămas definitivă. Cu toate acestea, încetarea reprezentării de către tutore este
84 Ibidem , p. 161
52
opozabilă terților numai de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege,
cu excepția cazului în care terțul a luat cunoștință de ridicarea interdicției pe altă cale.
Actul juridic încheiat de către tutore, în intervalul de timp cuprins între ridicarea
interdicției și efectuarea mențiunii despre aceasta, cu un terț de bună-credință, în numele și pe
seama celui pus sub interdicție, este valabil și își va produce efectele între părțile sale (terțul
de bună-credință și cel care a fost pus sub interdicție), urmând a se angaja, dacă este cazul,
răspunderea civilă delictuală a tutorelui față de cel în numele căruia a încheiat respectivul act
juridic.85
CAPITOLUL VI
ASPECTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND TUTELA
Asemeni legislației din România și în Franța tutela minorului se instituie când ambii
părinți sunt morți, necunoscuți, decazuți din drepturile părintești, puși sub interdicție,
dispăruți sau declarați morți sau când, din diferite cauze, copilul este lipsit de îngrijirea
ambilor părinți.
În Franța, funcția de judecător de tutelă este exercitată de un judecător ce aparține
instanței districtuale în a cărei jurisdicție se află domiciliul minorului.
85 G. Boroi, op. cit., p. 383
53
În cazul în care domiciulu minorului este modificat tutorelui îi revine obligația de a
înștiința imediat instanța de tutelă. De asemenea, tutorelui îi revine obligația de a transmite
dosarul la judecătorul de tutelă în a cărei rază domiciliază minorul. Instanța de tutelă exercită
o supraveghere generală asupra administrării bunurilor.
Codul civil francez, în art. 395, menționează că una din atribuțiile judecătorului de
tutelă o reprezintă convocarea tutorelui sau altor organe tutelare pentru clarificări putând,
totodat ă, prezenta observații, somații împotriva acestora.
De asemenea, în temeiul Codului de procedură civilă din Franța judecătorul de tutelă
poate să amendeze tutorele în ipoteza în care acesta nu respectă ordinele primite din partea
instanței de tutelă.
Procedura instituirii tutelei se găsește reglementat și în Codul de procedură civilă.
În dreptul francez dreptul de a alege tutorele aparține parinților minorului. Însă,
acaestă numire nu poate fi făcută sub forma unui testament sau o declarație specială în fața
unui notar.
Trebuie precizat că tutorele ales de către părinții minorului nu este obligat a accepta
sarcina tutelei.
În cazul în care nu există un tutore testamentar, consiliul de familie va fi cel care va
desemna persoana care urmează a administra bunurile minorului.
Acest consiliu va fi convocat de către judecătorul de tutelă, din oficiu, sau la
solicitarea rudelor părinților minorului, precum și de creditori sau alte părți interesate, sau
procuror. Dacă datorită unor circumstanțe grave se impune schimbarea tutorelui, consiliului
de familie îi revine obligația de a proceda la înlocuirea tutorelui.86
Judecătorul de tutelă alege membrii consiliului de familie dintre rudele părinților
minorului, ținând seama de toate circumstanțele cauzei precum gradul de proximitate, locul
de reședință, vârstă și abilități.
În ceea ce privesc atribuțiile tutorelui acestea sunt stabilite de consiliul de familie,
consiliul de familie reglementând condițiile de întreținere și educare a minorului.
Tutorele va avea grijă de persoana minorului și îl va reprezenta în toate actele civile,
cu excepția cazurilor în care legea sau obiceiul permite minorilor să se reprezinte. De
86 http://www.adminet.com/code/CCIVILL0-406.html , accesat în 02. 02.2016
54
asemenea, tutorelui va administra proprietatea minorului și se va face răspunzător pentru
daunele care ar putea rezulta din proasta gestionare a acestora.
Se impune a menționa că tutorele nu va putea cumpăra proprietatea minorului sau să
ia în arendă sau în leasing, excepție făcând cazul în care consiliul de familie a autorizat
tutorelui acest lucru.
Persoana desemnată tutore va gestiona și va actiona în consecință de la data numirii
sale, în cazul în care numirea a fost făcută în prezența lui, în caz contrar, de la data în care a
fost notificat. În termen de zece zile de la numire se impune tutorelui să facă un inventar al
bunurilor minorului, urmând ca acest inventar să fie trimis judecătorului de tutelă.
În Canada, rolul consiliului de famile este reglementat în cuprinsul art. 223 potrivit
căruia “ consiliul de tutelă se constituie atât în cazul tutelei dative, cât și cazul celei legale
dar, în acest din urmă caz, numai tatăl și mama sunt ținuți, în cadrul administrării bunurilor
minorului, de a face inventarul, de a furniza garanții sau de a face dări de seamă”.
Spre deosebire de sistemul Codului civil Quebec și cel francez, Codul nostru prevede
posibilitatea instituirii consilului de familie, la cererea personelor interesate, și nu ca o
măsură obligatorie, adoptată cu ocazia instituirii tutelei.
Potrivit art. 224-225 din Codul civil Quebec instanța competentă sau orice persoană
interesată poate solicita constituirea consilului de tutelă, solicitând fie notarului fie instanței
de la domiciliul minorului, convocarea adunării generale a rudelor, afinilor sau prietenilor
minorului. Potrivit doctrinei canadiene în categoria persoanelor interesate sunt incluse orice
persoane care se află în relații apropiate cu minorul-părinți, bunici, rude apropiate-fie în
relații de afaceri în legătură cu bunurile patrimoniul minorului sau chiar instanța de tutelă,
din oficiu.87
Alineatul (2) al art. 223 din Codul civil Québec reglementează situațiile în care
consiliul de familie nu trebuie constituit, dar în contextul alin. (1) al aceluiași articol. Acest
context are în vedere faptul că, potrivit reglementării canadiene, consiliul de tutelă se
constituie inclusiv în cazul „tutelei legale”, și anume cea exercitată de părinți.88
Trebuie menționat că cele două legislații civile la care am făcut referire reglementează
și un alt criteriu pe care instanța trebuie să îl aibă în vedere cu ocazia numirii consiliului de
87 J.L. Boudouin, Code civil du Québec annoté, 2e édition, Wilson &Lafleur Itee, Monreal 1999, p. 230-231
88 Ibidem, p. 131
55
tutelă, și anume acela că numirea membrilor consiliului trebuie să urmărească asigurarea
reprezentativității ambilor linii, maternă și paternă.
Conchizând, este cunoscut faptul că actuala noastră legislație în materia instituirii
tutelei are ca punct de referință atât Codul civil fracez cât și Codul civil Québec, aceasta fiind
rațiunea alegerii analizei celor două coduri.
CAPITOLUL VII
PRACTICĂ JUDICIARĂ
7.1. Instituire tutelă minor
Încheierea civilă nr. 345
Camera de consiliu a Judecătoriei Novaci,
56
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. ../267/2012, la data de … ianuarie
2012, reclamanta … a chemat în judecată pe pârâta .. în contradictoriu cu Autoritatea
Tutelară de pe Lângă Consiliul Local .., solicitând instanței a fi numit tutore pentru minorul ..
în vârstă de 11 ani pârâta, care să aibă obligația de a crește și educa minorul, să se ocupe de
întreținerea, educarea și pregătirea profesională a acestuia.
În motivarea cererii, în fapt, a arătat reclamanta că minorul … este rezultat în urma
căsătoriei cu …, iar prin hotărârea de divorț i-a fost încredințat.
Mai arată că a găsit să lucreze cu contract de muncă în Italia, iar pe perioada cât este
plecată la lucru în străinătate, dorește ca minorul să fie îngrijit și educat de mama sa.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.110 și următoarele din codul civil.
Cererea a fost legal timbrată cu chitanța nr. 27240/2012 din .. ianuarie 2012 în
cuantum de 9 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 bani.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta, căreia i s-a încredințat minorul … în urma
divorțului, solicită a fi instituit tutore pentru acesta mama sa, pârâta …, motivat de faptul că
urmează a pleca la muncă în străinătate, lăsându-l în grija celui din urmă.
În drept, instanța reține că art. 110 din noul cod civil prevede cazurile de instituire a
tutelei minorului, respectiv: atunci când ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți,
decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii
drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește
morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul
minorului instituirea unei tutele.
Ori, în speță, se constată că minorul nu se regăsește în niciunul din aceste cazuri.
Într-adevăr, Codul civil prevede, la art. 114, posibilitatea părintelui de a desemna un
tutore pentru copilul său minor, însă această desemnare nu se realizează prin intermediul
instanței de tutelă ci, în raport de dispozițiile acestui text de lege, prin una din modalitățile
precizate, respectiv prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă
autentică, ori, după caz, prin testament.
Dispozițiile art. 118 C.civ., invocate prin concluziile scrise, fac trimitere la
desemnarea tutorelui de către instanța de tutelă, a cărei intervenție, după cum s-a reținut mai
57
sus, este necesară doar într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 110 C.civ., astfel încât
acestea nu își găsesc aplicare în speța de față.
În raport de cele reținute, instanța constată că este de prisos a mai analiza condițiile ce
se cer întrunite de persoana indicată pentru a fi numită tutore (condiții determinate per a
contrario față de dispozițiile art. 113 C.civ.).
Prin urmare, având în vedere motivele de mai sus, instanța va respinge cererea
formulată de reclamanta …, în contradictoriu cu pârâta …., cu același domiciliu, în și
Autoritatea Tutelară de pe Lângă Consiliul Local …, județul Gorj.
CONCLUZII
În dreptul roman erau puse sub tutelă acele persoane care aveau capacitate de
folosință însă nu aveau capacitate de exercițiu. Tutela era instituită pentru impuberi (până la
vârsta de 14 ani) și pentru femei.
Spre sfârșitul republicii, urmare a emancipării femeii, tutela ei se află în declin iar în a
doua jumătate al sec. al IV-lea a fost suprimată.
58
Tutorele-atât al impuberului cât și al femeii-nu avea gestiunea averii acestora ci doar
abilitarea de a-și da încuviințarea pentru anumite acte.
Legea celor XII Table prevedea că tutorele putea fi înlăturat de la tutelă dacă s-a făcut
vinovat de dol sau de culpă gravă; în cazul în care, la încetarea tutelei se dovedea că a sustras
din bunurile incapabilului el era obligat să plătească dublul valorii acelor bunuri.
Pentru ocrotirea mai eficientă prin tutelă dreptul roman a creat actio tutelae acordată
pupilului împotriva tutorelui pentru restituirea patrimoniului (inclusiv desocotirea), dar și
tutorelui împotriva pupilului pentru rambursarea eventuale lor cheltuieli pe care le-a ocazionat
cu administrarea patrimoniului incapabilului.
La început răspunderea tutorelui pentru prejudiciile cauzate era apreciată in abstracta
iar mai târziu in concreta, adică trebuia să depună aceeași diligentă ca și pentru patrimoniul
propriu.
Din toate timpurile dreptul s-a ocupat de ocrotirea persoanei fizice. Astăzi însă, prin
sublimarea drepturilor omului, el se apleacă asupra acestei instituții mai mult ca oricând.
Această ocrotire se realizează prin mijloace de drept constituțional, de drept
administrativ, de dreptul muncii și protecției sociale dar și prin mijloace de ocrotire specifice
dreptului civil.
Dacă toate persoanele fizice se bucură, fără discrimi nare, de protecția dreptului civil,
sunt unele categorii de persoane care datorită vârstei, sănătății mintale, sănătății fizice sau
altor circumstanțe au nevoie de o protecție specială din partea societății. Aceste persoane sunt
de multe ori persoane care nu au capacitate de exercițiu sau au o capacitate de exercițiu
restrânsă.
BIBLIOGRAFIE
I.Doctrină
1) Bacaci, Alexandru, Cristina Codruța Hageanu, Viorica Dumitrache , Dreptul
familiei , ediția a IV-a, Editura All Beck, București 2005
2) Beleiu, Gh. Drept civil român, ediția a XI- revăzută
și adăugită, Editura Univesrul Juridic 2007
59
3) Botori, G., Drept civil. Partea generală,
Persoanele, Editura All Beck, București 2005
4) Filipescu , Ion Tratat de dreptul familiei , Ediția 8,
Editura C.H. Beck, 2006
5) Florian, Emese, Dreptul familiei, ediția 3, Editura C.H.
Beck, București 2010
6) Imbrescu, I. Tratat de dreptul familiei, Editura
Lumina Lex, București 2010
7) J.L. Boudouin, Code civil du Québec annoté, 2e édition,
Wilson &Lafleur Itee, Monreal 1999
8) Lupașcu, D., Dreptul familiei, Ediția a IV-a amendată
și actualizată, Editura Universul Juridic, București 2009
9) Lupașcu, D., Dreptul familiei, Ediția a IV-a emendată
și actualizată, Editura Universul Juridic, București 2010
10) Lupașcu, D., C.M. Crăcinescu Dreptul familiei în Noul Cod civil,
Editura Universul Juridic, București 2012
11) Popa, V.V. Drept civil. Partea generală.
Persoanele, Editura All Beck, București 2005
12) Reghini, I, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Edița a 2-a,
Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008
II.Legislație
1)Constituția României
2)Noul Cod civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. al
României, Partea I, nr. 211 din 24 iulie 2009
3)Noul cod de procedură civilă
60
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE 1.1. Subiectele de drept civil 1.2. Capacitatea civilă 1.2.1…. [618658] (ID: 618658)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.