-Definiția familiei și revizuirea Constituției : [618656]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE
SPECIALIZAREA: FACULTATEA DE ȘTIINȚE
POLITICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

CONSTITUȚIONALISM COMPARAT:
INSTITUȚII POLITICE ȘI PROCEDURI
-Definiția familiei și revizuirea Constituției :
între libertate și discriminare –

Coordo nator: Prof.univ.dr. Ioan STANOMIR
Student: [anonimizat], semestrul I.

BUCUREȘTI
2017

Cuprins

1. Introducere ………………………………………………………………. 2

2. Evo luția inst ituției căsătoriei ……………………………………………. 3

3. Realitatea româ nească și parteneriatul civil……………………………. 5

4. Cazul Coman – Hamilton împotriva României ………………………… 8

5. Bibliografie ………………………………………………………………. 9

Introducere

Formularea alin. 1 al art. 48 din Constituția României “Familia se întemeiază pe
căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților
de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” se dorește a fi modificată cu “Familia se
întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora
precum și pe dreptul și îndatorirea păr inților de a asigura creșterea, educarea și instruirea
copiilor.”, modificare propusă de inițiativă cetățenească susținută de mai multe organizații
nonguvernamentale unite sub numele “Coaliția pentru Familie”, dar și de Biserica Ortodoxă
Romană.
În prezent , instituția căsătoriei este reglementată prin prevederile articolului 259 din
Codul Civil care o definește ca fiind posibilă doar între un bărbat și o femeie, articol care
prevede, de asemenea, și interzicerea și recunoașterea căsătoriilor și parteneriate lor civile
încheiate în alte țări între persoane de același sex, legislația nelăsând astfel loc de interpretare
pentru reprezentanții stării civile. Cu toate acestea , inițiatorii își motivează acțiunea pr in
susținerea unei "normalități " în vederea apărări i formei tradiționale, dar și a valorii spirituale a
căsătoriei și sunt de părere că abordarea atât dintr -o perspectivă a paradigmei religioase, cât și a
paradigmei sociologice arată că normalitatea poate fi doar o familie heterosexuală.
Inițiativa susțin ută de Biserica Ortodoxă Română și implicarea acesteia în strângerea de
semnături în vederea revizuirii Constituției nu are o miză reală deoarece acest demers nu ar
modifica cu nimic realitatea și nici regimul căsătoriei, iar declarația conform căreia se d orește
protejarea familiei tradiționale, deși aceasta nu se afla în pericol, dar și susținerea procreării și
interesul superior al minorului, poate fi considerată drept o declarație menită să inducă în eroare
cetățenii, conducând și acoperind un proces dis criminator și generator de ură, ajungând de altfel,
ca un cult religios să își depășească limitele prerogativelor sale intervenind în reglementarea
unor raporturi civile intre cetățeni. Ne punem astfel întrebarea: cine controlează căsătoria –
biserica sau statul?
Căsătoria constituie o alegere personală de importan ță fundamentală care implică
dragoste, respect, devoțiune, dar și asumarea unor drepturi și obligații reciproce, valori puternic
susținute de scrierile sacre, ajungând în cele din urmă să fie rest ricționată tocmai de cei care au
îndatorirea îndeplinirii misiunii reale a bisericii – acceptarea și iubirea semenilor.

Evoluția instituției căsătoriei

Încă din antichitate, căsătoria a fost una din cele mai importante instituții sociale,
izvoarele dreptului roman oferindu -ne definiții ale acesteia, printre care cea formulată de juristul
Modestin din sec. III e.n. "Căsătoria este unirea bărbatului cu femeia, o comunitate a întregii
vieți, o împărtășire a dreptului divin și uman"1 sau cea din manualul de drept Institutiones al
împăratului Justinian: "Căsătoria este unirea bărbatului cu femeia, care constă într -o
comunitate de viața de nedespărțit." 2 De-a lungul timpului, ea a cunoscut o evoluție influențată
de însăși evoluția societății și de schimbarea normelor și valorilor.
Astfel, pentru anglo -saxoni căsătoria presupunea existența unor relații, însă nu în sensul
modern, ei privind -o că pe un instrument pentru stabilirea unor legături diplomatice și
comerciale, părinții dorind să -și căsătorească fiii sau fiicele cu un paretner care să fie cel puțin la
fel de bogat și de puternic ca ei.
În secolul al XI -lea, căsătoria avea ca scop asigurarea unor avantaje politice sau
economice, dorințele cuplului precum și consimțământul lor nefiind luate în considerar e, ceea ce
l-a făcut pe călugărul benedictin Gratian, pentru care consimțământul cuplului era mai important
decât aprobarea familiilor, să introducă conceptul de consimțământ în cadrul regulilor căsătoriei,
în 1140, prin Decretum Gratiani , corpusul său de legi, care a stat la baza politicilor bisericii față
de instituția căsătoriei și a conturat regulile privind căsătoria și sexualitatea într -un mediu social
schimbător.3
Pe de altă parte, înainte de 1858, divorțul era ceva rar. În 1670, Parlamentul a adoptat
pentru prima oară un act prin care i se permitea Lordului John Manners să divorțeze de soția sa,
iar acest caz, începutul divorțului modern, a creat un precedent pentru divorțurile „parlamentare”
în baza adulterului soției. În acea perioadă, pentru a pute a divorța era nevoie de un act al
Parlamentului, acesta putând fi obținut în baza unui proces legal abia din 1858. Dar chiar și
atunci, divorțul era o operațiune prea costisitoare pentru majoritatea cetățenilor și în plus,
trebuiau aduse dovezi clare privi nd fie adulterul, fie violența partenerului, bigamia, incestul sau
sodomia. Practic, divorțul s -a liberalizat printr -o lege adoptată abia în 1969 și din acel moment,
soții nu mai erau nevoiți să se acuze reciproc de diverse păcate pentru a putea divorța. C ăsătoria
nu mai trebuia să fie „pe viață”; legea accepta că oamenii puteau fi prinși în căsătorii nefericite și
că nu trebuiau să rămână pentru totdeauna alături de soț.

1 CĂTUNEANU, Ion, Curs elementar de drept roman, Ed. Car tea Românească, București, 1927, p.144.
2 Ibidem.
3 Zece momente cheie în istoria căsătoriei din cele mai vechi timpuri și până azi, Andreea Lupșor, Historia, 15
martie 2012, histo ria.ro

Implicarea statului și exercitarea controlului său asupra căsătoriilor s -a produs în urma
Legii Lordului Hardwicke din 1753 ce privea căsătoriile clandestine, problema a cărei rezolvare
s-a găsit prin instituirea penalizărilor mult mai mari și, cel mai important, prin oficializarea
căsătoriilor de către un preot într -o biserică. Aproape 10 0 de ani mai târziu, după adoptarea legii
privind căsătoriile, se puteau oficializa și căsătorii civile non -religioase. Astfel, persoanele de
altă religie sau ateii se puteau căsători în propriile locuri de cult sau doar în fața unui oficial al
statului.4
Doctrina anglicană și cea catolică au promovat procrearea ca unul din principalele motive
pentru a se căsători, dar, odată cu evoluția medicinei, cât și a nivelului de trai, mai mulți nou –
născuți supraviețuiau perioadei copilărie și familiile se măreau, în cepând astfel un proces de
decuplare a acestor două noțiuni, căsătorie și procreare.
În cele din urmă, este vorba despre parteneriatul civil care a fost acceptat și aplicat pentru
prima dată în decembrie 2005 în Marea Britanie, punându -se punct discriminăr ii față de
cuplurile de același sex, acordând acestora aceleași drepturi și responsabilități ca cele ale
cuplurilor căsătorite.
Observăm astfel ca problemele instituției căsătoriei au fost și continuă să fie rezolvate în
timp, în speranța unui context al mobilității sociale mai mari, precum și al oamenilor care se
îndepărtează de viziunea primitivă a căsătoriei, luând în calcul evenimentele istorice pentru
modificarea reglementarilor pe care astăzi la încadram în normalitate; drept exemple ne servesc
accep tarea dragostei – astăzi fundamentul căsătoriei – ca bază a acesteia abia în era victoriana,
divorțurile legalizate, precum și existența și recunoașterea parteneriatelor civile.

4 Zece momente cheie în istoria căsătoriei din cele mai vechi timpuri și până azi, Andreea Lupșor, Historia, 15
martie 2012, historia.ro

Realitatea românească și parteneriatul civil

Deși con diția partenerilor de același sex din România de astăzi ne amintește de situația
plebeiilor din Roma care nu aveau acces la căsătorie, trăind în uniuni nelegitime, sub aspectul
unei discriminări clar trasate în acele vremuri, exista speranța introducerii p arteneriatelor civile,
având în vedere că atitudinea populației în raport cu cei cu o altă orientare sexuală a evoluat în
timp. De altfel, totul constă în înțelegerea faptului că tratamentul aplicat de majoritate minorității
nu poate determina restrângerea nejustificată a unor drepturi și libertăți fundamentale. În cele din
urmă, chiar și pentru plebei s -a creat o formă de căsătorie pentru a putea dobândi drepturi asupra
femeilor.5
Drepturile și libertățile sunt nu numai o realitate, ci și finalitat ea întregii activități umane,
bineînțeles a celei democratice. Drepturile omului au apărut în istorie ca un instrument de
protecție a individului în raporturile sale cu colectivitatea, având că principala funcție limitarea
puterii politice pentru a permite libera și deplina manifestare a ființei umane. Este, astfel,
profundă constatarea des întâlnită în sensul căreia drepturile omului nu sunt nici o nouă morala,
nici o religie laică, ele sunt mai mult decât o limbă comună tuturor oamenilor.6 Cercetarea
științifică a drepturilor și liberaților omului și cetățeanului este o misi une care trebuie să permită
evidențierea progreselor dar și a rămânerilor în urmă, să ofere soluții legislative care să permită o
reală promovare a respectului pentru aceste drepturi și, desigur, o eficientă protecție a lor.
În Europa și în lumea democrată, în care statul de drept este respectat, lucrurile au luat în
ultimii 20 de ani o cu totul altă direcție. Astfel, în catalogul drepturilor și libertăților prevăzute în
Constituția României este prevăzut dreptul la căsătorie prin art. 48, iar la îndatoririle
fundamentale: îndatorirea de exercitare cu bună -credință a drepturilor și libertăților și de a
respecta drepturile și libertățile celorlalți prin art. 57, fiind de asemenea teoretizat că drept al
omului dreptul de intimitate, la respectul vieț ii personale, precum și dreptul la viața familiară
prevăzut în art. 8, fapt subliniat și de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului care a indicat
prin decizia Oliari că toate statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului
trebuie să asig ure recunoașterea dreptului familiilor LGBT protecția lor legală, indiferent de
forma pe care o ia această – parteneriat sau căsătorie.
Vasta majoritate a țărilor din Uniunea Europeană recunosc fie căsătoria, fie patriciatul
civil, ca forme de pr otecție pentru familii formate din persoane de același sex. Familiile formate
din persoane de același sex sunt recunoscute prin căsătorie în Suedia, Finlanda, Portugalia,

5 MURZEA, Cristinel, Drept Roman, Ed. All Beck, București, 2003, p. 82.
6 MURARU, Ioan, TĂNĂSESCU, Elena -Simina, Drept constituțional și instituții politice. Volumul I, Ed. C.H.Beck,
București, 2011, p. 136.

Spania, Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Danemarca, Franța, Luxemburg, Belgia, în Suedi a,
Finlanda, Portugalia, Spania, Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Danemarca, Franța, Luxemburg,
Belgia, Slovenia, Austria, Germania, Croația, Malta, Ungaria, Estonia, Cehia și Grecia fiind
recunosc și parteneriatul civil.
Pe de altă parte, doar 7 țări din UE interzic prin Constituție căsătoria între persoane de
același sex: Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Croația și Slovacia. De remarcat este
faptul că deși interzic căsătoria, Croația și Ungaria pun la dispoziția cuplurilor formate din
persoane de același sex posibilitatea de a avea o familie recunoscută prin parteneriat, care
produce drepturi civile patrimoniale similare căsătoriei, prin reglementarea parteneriatului
nereglementându -se sub nicio formă adopțiile.
După cum am observat mai sus, statele care aderă la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului nu pot fi obligate să recunoască căsătoriile între persoane de același sex. În schimb,
statele au obligația să asigure recunoașterea și protecția vieții de familie a perso anelor LGBT,
prin măsuri legislative adecvate contextului social.
Neacceptarea dreptului căsătoriei ca fiind unul fundamental și constituțional în situația
evaluată precum și inexistența parteneriatului civil nu atrage după sine volatilizarea e xistenței
altor orientări de natură sexuală, însă privează acești oameni de drepturile ce decurg din acest
statut, fiind așadar dezavantajați în cele mai diverse situații precum: dreptul soților la moștenire,
posibilitatea de a achiziționa lucruri împreună , imposibilitatea accesării creditelor destinate
soților, restricționarea accesului la informații și imposibilitatea de a decide asupra stării de
sănătate a celuilalt.
Mai mult, acest demers al Coaliției pentru Familie nu face altceva decât să mo bilizeze
opinia publică în favoarea discriminării, transformând astfel persoanele cu o alta orientare
sexuală într -o amenințare fictivă împotriva tradiției, familiei și a bunelor moravuri, fără să ia în
considerare realitatea românească în care familia est e rareori privită restrictiv ca fiind bazată
doar pe căsătorie.7 Familia este de cele mai multe ori una extinsă, formată din părinți și copii, dar
și din bunici și alte rude apropiate. Dificultățile financiare din România au determinat mulți
părinți să plec e în străinătate pentru a asigura un trai decent familiei care rămâne în urmă: sute de
mii de copii crescuți de bunici, unchi, mătuși în absența părinților, iar această formă a familiei nu
este recunoscută ca atare de actuala definiție din Constituție și n ici nu e protejată și ajutată
specific de legislația în vigoare. De asemenea, există zeci de mii de familii monoparentale, în
care o mamă sau un tată cresc singuri copii, fără să aibă o protecție adecvată din partea statului
român sau să fie acoperiți de d efinițiile restrictive din legislație.

7 Marea miză a BOR. De ce vrea Biserica să scrie în Constituție că familia e formată din bărbat și femei e”, Maria
Bîrnaure, Gândul, 08 ianuarie 2016, gândul.info

Există, de asemenea, numeroase cupluri heterosexuale care conviețuiesc fără să fie
căsătorite. La ultimul recensământ din 2011, peste 800 000 de persoane din toate decadele de
vârstă au declarat că trăiesc î mpreună, dar nu sunt căsătoriți. Există diferite motive pentru care se
întâmplă asta, unii sunt tineri, alții au trecut deja printr -o experiență a unei căsnicii cu „acte în
regulă” și nu își doresc să facă iar acest lucru, iar alții consideră că este prea scump să se
căsătorească. O bună parte dintre aceștia nu se căsătoresc din convingere, întrucât instituția
tradițională a căsătoriei nu înseamnă nimic pentru ei și cu toate acestea, cuplurile heterosexuale
care conviețuiesc împreună reprezintă familii și n u sunt protejate în nici un fel de statul român
printr -o formă simplificată de înregistrare a parteneriatului lor. Similar, cuplurile formate din
persoane de același sex, deși își construiesc o viață împreună, nu sunt recunoscute și protejate de
statul rom ân sub nicio formă prin actuala legislație.
Toate aceste cupluri necăsătorite dar care conviețuiesc trebuie să beneficieze de o minimă
protecție din partea statului român printr -o formă simplificată de recunoaștere a realității lor de zi
cu zi. Ace astă recunoaștere poate fi realizată prin parteneriatul civil, care poate acorda drepturi
necesare celor care trăiesc în comun și care au rezultate extrem de practice.
Este important de precizat că a fost inițiat un proiect de lege referitor la pa rteneriatul civil,
de către Remus Cernea, însă Comisia juridică din Senat a respins proiectul printr -un raport
adoptat cu șapte voturi pentru și două abțineri, acesta declarând anterior: ”Parteneriatul civil
este o instituție necesară într -o societate demo cratică, pentru că există un număr mare de
cetățeni care conviețuiesc în baza sentimentelor. Peste 800.000 de persoane care trăiesc în
astfel de consesiuni de facto nerecunoscute de stat. Parteneriatul permite ca cei doi parteneri să
încheie un contract pe baza cărora pot să își transfere moștenire, sunt protejați împotriva
violenței în familie, sunt considerați aparținători. Un astfel de parteneriat civil este o soluție
care deja funcționează în multe țări europene”.8

8 Citat preluat din Parteneriatul civil a fost respins în Comisia juridică din Senat, Gabriel Pecheanu, Mediafax, 11
octombrie 2016, mediafax.ro

Cazul Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton împotriva
României

În iulie 2016, un cuplu format dintr -un român și un american a solicitat Curții
Constituționale recunoașterea căsătoriei lor, oficiată în Belgia. Deși căsătoria lor este una legală,
ea nu este recu noscută de autoritățile române.
Relu Adrian Coman și soțul său, Robert Clabourn Hamilton, s -au căsătorit la Bruxelles în
anul 2010 și au atacat ulterior în instanță faptul că o căsătorie între două persoane de același sex
nu este recunoscută pe teri toriul României. Judecătoria Sectorului 5 a admis excepția de
neconstituționalitate și au trimis -o către judecătorii constituționali. Autoritățile din România au
refuzat, de asemenea, să recunoască relația de familie dintre soți, acest lucru împiedicându -i pe
cei doi să se stabilească în România, pentru că dreptul la rezidență se acordă exclusiv membrilor
familiei. În momentul de față, Hamilton nu poate locui legal în România pentru perioade mai
lungi de trei luni în calitate de membru de familie, deși este căsătorit cu un cetățean român.
Autorii excepției de neconstituționalitate au contestat articolul 277, alin. 2 și 4 din Codul
Civil, care se referă la interzicerea recunoașterii pe teritoriul României a căsătoriilor între
persoane de același s ex încheiate în afara granițelor, respectiv la libera circulație în cadrul
Uniunii Europene. Demersul este o premieră în justiția românească, Curtea Constituțională
amendând de patru ori luarea unei decizii în acest caz, judecătorii de la CCR urmând să se
consulte cu Curtea Europeană de Justiție, decizia fiind anunțata abia la sfârșitul lunii martie
2017.
„În momentul în care trecem granița în România, nu mai suntem o familie .” Relu Adrian Coman

Bibliografie

*

CĂTUNEANU, Ion, Curs elementar de drept roman, Ed. Cartea Românească, București, 1927.

MURARU, Ioan, TĂNĂSESCU, Elena -Simina, Drept constituțional și instituții politice.
Volumul I, ed. a -14-a, Ed. C.H.Beck, București, 2011.

MURZEA, Cristinel, Drept Roman, ed. a – 2-a, Ed. All Beck, București, 2003.

**

Marea miză a BOR. De ce vrea Biserica să scrie în Constituție că familia e formată din bărbat și
femeie ”, Maria Bîrnaure, Gândul, 08 ianuarie 2016, gandul.info

Parteneriatul civil a fost respins în Comisia juridică din Senat, Gabriel Pecheanu, Mediafax, 11
octombrie 2016, mediafax.ro

Zece momente cheie în istoria căsătoriei din cele mai vechi timpuri și până azi , Andreea Lupșor,
Historia, 15 martie 2012, histo ria.ro