LICEUL TEHNOLOGIC ELENA CARAGIANI TECUCI, GALAȚI [618595]

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI ” BACAU
DPPD BACAU

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI
DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF.UNIV.DR. LUMINIȚ A DRUGĂ

CANDIDAT: [anonimizat] : IONICA SIMONA MASGRAS
LICEUL TEHNOLOGIC “ELENA CARAGIANI” TECUCI, GALAȚI

2018

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI ” BACAU
DPPD BACAU

STRATEGII DIDACTICE DE PREDAR E A LIMBAJELOR DE SPECIALITATE ÎN
ÎNVÂȚĂMÂ NTUL LICEAL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV.DR. LUMINIȚA DRUGĂ

CANDIDAT: [anonimizat] : IONICA SIMONA MASGRAS

LICEUL TEHNOLOGIC “ELENA CARAGIANI” TECUCI, GALAȚI
2018

ARGUMENT

Având în vedere recomandările Ministerului Educației Nationale prevăzute în Programa
pentru disciplina limba și literatura română (clasele IX/XII) , care insistă asupra faptului că, „pe
parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să -și formeze în primul rând competențele de
comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să
se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje
orale și scrise, în diverse sit uații de comunicare”, încerc prin lucrarea de față să propun un set de
activități complementare prin care să optimizăm competențele de exprimare orală al elevilor de
liceu.
Elevii trebuie să -și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensab ile,
în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și
coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse
situații de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de
școlarizare, studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în
toate domeniile de cunoaștere și de activitate.
În acest sens, curriculumul de limba și literatura română pentru învățământu l liceal, se
bazează pe modelul comunicativ -funcțional , model ce presupune studiul integrat al limbii, al
comunicării și al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci și
modalităților propriu -zise de structurare a com petenței de comunicare a elevilor. În mod concret,
dezvoltarea competențelor de comunicare, adică utilizarea corectă și adecvată a limbii române în
producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, se realizează prin familiarizarea elevilor cu
situații d iverse de comunicare, cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei școlare.
Propun un set de măsuri complementare prin care să îmbunătățim exprimarea elevilor cu
ajutorul limbajelor de specialitate. Experiența didactică personală, dar și cea împărtăș ită de
colegi mi -a confirmat că e nevoie de o strategie complexă pentru cultivarea sau ameliorarea
acestui aspect. Lecțiile de comunicare din liceu au numărul de ore alocat redus în comparație
cu spațiul temporal alocat studiului literaturii. Depinde, în mare măsură, reușește profesorul să
combine strategiile didactice, astfel încât orice conținut predat să fie trecut prin filtrul utilității și
să fie integrat în setul de norme pe care trebuie să îl aibă elevii .

Teza mea este structurată în două părți importante. În primul rând nuanțăm noțiunile
teoretice legate de strategiile didactice așa cum sunt ele prezentate în tratatele de pedagogie și
analizăm structura limbajelor , pentru a putea utiliza metodele de lucru din acest domeniu, în
perfecționarea l imbajelor de specialitate a elevilor.
În partea a doua, cea practic -aplicativă, detaliem activitățile de cercetare implementate la
liceu , în vederea optimizării informatiilor despr e limbajele de specialitate. După ce vom
diagnostica măsura în care elevii pot asimila informatii despre limbajele de specialitate în
diverse situații, vom elabora două seturi de măsuri complementare, derulate pe parcursul a doi
ani șco lari: 20017 -2018 și 2018 -2019. În aceș ti ani vom aplica strategii didactice de predare
tradiționale î n primul se t și moderne în al doilea set î n vederea predarii limbajelor de specialitate
la elevii de liceu.
Ipoteza : Dacă v oi intrega ș i voi valorifica sistematic, strategii didactice specifice de
predare a limbajelor de specialitate pornind de la aceleasi obiective ,atunci voi determina
cresterea performantelor scolare ,voi elimina erorile stiintifice si asta va conduce la cresterea
randamentului scolar cu a jutorul strategiilor adecvate de predare – invatare .

STRUCTURA LUCRĂRII

A.Demersul teoretic
Capitolul I
I. Limbaje de specialitate (stiluri functionale) …………………………………… ….14
I.1. Definiție limbaj de specialitate…………………………………………………… ..15
I.2. Limbaj artistic –Limbaj non -artistic ………………………………………………..15
1.3.Relația dintre limbajul comun și limbajul de specialitate………………………… .16
I.4. Aspecte lingvis tice în studiul limbajelor de specialitate………………………… …18
I.5.Tipuri de limbaje de specialitate/stiluri fuctionale……………………………… …..29
I.5.1. Limbajul / stilul tehnico -stiintific …………………………………………… …29
I.5.2. Limbajul/stilul oficial (juridic – administrativ) …………………… …………. ….31
I.5.3.Limbajul/ stilul publicistic ………………………………………………….. ..33
I.5.4.Limbajul/ stilul artistic (beletristic) ………………………………………… ..34
I.5.5. Limbajul/ stilul colocvial………………………………………………… ….36
I.5.6.Limbaje/stiluri de granita …………………………………………. ……………37
I.5.6.1. L imbajul / stilul epistolar …………………… ………………………… ….37
I.5.6.2.L imbajul / stilul oratoric ……………………………… ……………39
I.5.6.3.S tilul /limbajul memorialistic ……………………. …………… . …39
1.5.6.4.Limbaj religios ……………………………………………………..40
1.6.Concluzii…………………………………………………………… …………… …..50
Capitolul al II -lea
II.Strategii didactice -delimitari conceptuale ……………………………………………..53
II.1. M etoda didactă …………………………………………………………………. ………………………….53
II.2.Tehnic a didactică …………………………………………………………….. …………………………….54
II.3. Procedeul dida ctic…………………………………………………………………..54
II.4. Metodologia di dactica………………………………………………………………54

II.5. Tehnologia didactica……………………………………………………………… .54
II.6. S trategia didactică ………………………………………………………………… 54
II.7. P rincipalele tendințe ale perfecționării și modernizării actuale a strategiilor de predare –
învățare …………………………………………………………………………………… ..58

Capitolul al III -lea
III.S til și compoziție
III.1.Situația de comunicare ………………………………………………………………… 61
III.2. Stiluri funct ionala( definitie,calitati generale, calitati particulare)… ……………………65
III.3.Registre stilist ice……………………………………………………………………66
III.4.Stiluri functionale -Aplicatii…………………………………………………………67
III.5. Diasistemul limbii romane …………… ……………………………………………97
III.6.Diasistemul limbii romane c ontemporane …………………………………………101
III.7.Limbaj /limbaje artistic /artistice……………………………………………………108
III.7.1.Ambiguitatea ,suport al artisticitatii………………………………………… 108
III.8.S til si compozitie – arie d e cuprindere………………………………………………111
III.9.Stilurile limbii( tablou rezumativ) ………………………………………………….114

B.Demersul practic -aplicativ
Capitolul al IV -lea:
Studiul experimental privind organizarea și desfășurarea procesului instructiv -educativ folosind
strategii didactice moderne si traditionale in predarea limbajelor de specialitate
IV. Ipoteza de lucru ………………………………………………… …………………………114
IV.1. Obiecti vele cercetarii ………………………………………………………………… 125
IV.2. Repere conceptuale ……………………………………………………… ……………126
IV.3. Metode traditionale ,metode moderne in predarea – invatarea limbajelor de specialitate
……………………………………………………………………… ………… …………………………. 129
IV.4.Esantionul de lucru …………… …………………………………………….. ………………………..136
IV. 5. Etapele cercetarii …………………………………………………………… ……….137

IV.5.1. Etapa con statativ a( initiala)…………………………………………………137
IV.5.2..Etapa formativa ……………………………………………… ……………..140
IV.5.3. Etapa finala ………………………………………………………… ……….144
IV.6.Prezentarea ,analiza si interpretarea rezultatelor …………………………………..148
IV.6.1.Prelucrarea si interpreta rea rezultatelor …………………………………….148
IV.6.2.Evaluarea si analiza progresului ……………………………………………172
Concluzii ………………………………………………………………………………………176
Bibliografie …… ……………………………………………………………………………… 176
Anexe …………………………………………………………………………………… ……..179

PARTEA I
DEMERSUL TEORETIC

Motto:

“Înainte exista sofistica. Învățau oamenii cum să gândești despre orice și ce să răspunzi
oricui. Pe urmă, veacuri întregi, s -a învățat retorică. Învă țau copiii cum să vorbești, care sunt
părțile unui discurs, și cum să spui ceva, chiar când nu ai nimic de spus. Azi nu se mai învață
sofistica și retorica. Dar ceva trebuie să le fi luat locul. Omenirea nu renun ță așa de ușor la
dreptul ei de a schimba în vățătura vie în învățătură moartă. Ce le -a înlocuit? Am crezut multă
vreme că e dreptul. Nu, e pedagogia. ”
Constantin Noica

CAPITOLUL I
LIMBAJE DE SPECIALIT ATE ( STILURI FUNCȚIONALE )

Una dintre trăsăturile caracteristice ale limbii române din prezent este diversitatea ei
stilistică, determinată de multiplicarea și diferențierea situațiilor de comunicare, a contextelor de
uz, motiv pentru care există și o diversita te de opinii a lingvistilor români cu privire la : limbajele
de specialitate și stiluri.
Stilul funcțional este o varietate a limbii specializată (individualizată prin particularități de
limbă) în redarea conținutului unui domeniu sociocultural. Stil urile funcționale își datorează
apariția unor factori extralingvistici: dezvoltarea culturală a societății, specializarea unui grup de
vorbitori pentru o anumită activitate profesională și cunoaștere umană, iar profilul specific al
stilurilor funcționale e ste determinat de toți factorii lingvistici implicați în delimitarea stilurilor
colective.
Clasificarea limbajelor de specialitate/stilurilor s -a făcut în funcție de exprimarea
oamenilor, de apartenența lor la un anume grup social, fapt ce imprimă vorbirii sau scrierii
anumite particularități comune grupului respectiv.
Încă la începutul constituirii sale, limba română literară s -a diversificat în mai multe
straturi în funcție de scopul utilizării ei. E vorba de funcțiile pe care le exercita limba pentru
anumite domenii de activitate umană, pentru nevoile comunicative în această activitate. La
început nesemnificative, aceste distincții deveneau tot mai pronunțate, ca, pe parcurs, să se
contureze în nuclee de limbă cu trăsături specifice comune.

Astfel, limba meșteșugarilor, a târgoveților, a funcționarilor, a cărtura rilor a prins contur
prin mai multe particularități unificatoare. Pe lângă aceste evoluții lingvistice, care erau
determinate de evoluțiile general umane, se produceau și evoluții în însuși sistemul limbii,
devenind, treptat, norme ale limbii literare. „Li mba e o facultate a omului ce apare odată cu
dânsul și se dezvoltă treptat”, afirmă L.Șăineanu. „Evoluțiunea -i inconștientă merge paralel cu
progresele inteligenței sale”, conchide renumitul savant.1 Limbajul, în general, presupune o
modalitate de a reda u n proces complex de comunicare dintre oameni, în primul rând. Aceasta
(comunicarea – n.n.) este, de regulă, determinată de anumite scopuri, intenții, de situații, de
motivații intelectuale sau afective și nu este un proces abstract, cum s -ar părea. E.Coșer iu
exprimă elegant această idee, asigurând că „de fapt, limbajul e „intențional” – adică activitate
motivată prin scopuri și nu condiționată prin natură (de „cauze”) – nu doar ca uz de expresii și
semnificate, ci, de asemenea și în primul rând – ca activit ate prin care se creează semnificate (și
expresii ce le corespund)”2 .
Marele savant mai vine cu o precizare extrem de importantă în definirea limbajului, care
este edificatoare pentru delimitarea ulterioară a stilurilor funcționale: „Într -adevăr, limb ajul
(…), ca mod de cunoaștere creatoare, manifestă toate caracteristicile inerente activităților
creatoare ale spiritului, ale căror rezultate nu sunt materiale sau în care aspectul material
contează mai puțin – fiind pur și simplu vehicul sau suport pent ru elementele formale esențiale –
și care se numesc în general cultură: este o formă a culturii, poate cea mai universală dintre toate
și, oricum, prima care diferențiază în mod imediat omul de celelalte ființe din natură”3.
„Limbajul – o formă a culturii ” vine să contureze esența activității umane prin limbaj, adică să
evoce unicitatea comportamentală a omului. Iar referindu -se, în continuare, la „triada funcțională
stabilită în această privință de K.Bühler – Kundgabe sau Ausdruck (manifestare, expresie,
exteriorizare), Darstellung (reprezentare) și Auslösung sau Appell (acțiune asupra ascultătorului,
apel) –, care aduce precizări esențiale realității limbajului”, savantul reflectează și punctează, în
același timp: „Într -adevăr, conform prevalării uneia sa u alteia dintre aceste funcții, distingem: un
limbaj reprezentativ, unul enunțiativ și altul informativ, în care finalitatea este, mai ales, aceea de
a informa cu privire la ceva exterior atât pentru vorbitor, cât și pentru ascultător … ” 4. Ion

1 Dumistracel Stelian, Limbajul publicistic romanesc din perspective le stilurilor functionale,Iasi , Institutul European
2 Coșeriu , E. Omul și limbajul său. Iași: Editura Universității „Al.I. Cuza”, 2009 , p. 465
3 Bidu –Vrânceanu A., (1990), „Relatiile dintre limbajele tehnico –știintifice și limbajul literar standard”, în Limbă și
literatură, nr. 3 -4.
4 S T U D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E , 2014, nr.4(74) Seria “{tiin \e umanistice” ISSN 1811 –
2668 ISSN online 2345 -1009 p.18 -23

Coteanu de finește conceptul de limbaj în felul următor: „Înțelegem aici prin limbaj un sistem
lingvistic mai mult ori mai puțin specializat în redarea conținutului de idei specifice unei
activități profesionale, unuia sau mai multor domenii din viața social -cultural ă, cum sunt arta
literaturii, știința și tehnica, filozofia, critica literară și artistică, istoria, viața familială etc., care,
toate, au ori tind să aibă, cuvinte, expresii și reguli proprii de organizare, rezultate din diverse
restricții impuse limbii”5 . În același timp, savantul face distincție între limbaj și stil,
determinându -le ca noțiuni separate: „Uzul limbii reprezintă deci o mișcare permanentă de
adaptare a structurii idiomului la necesitățile social -culturale ale vorbitorilor. Rezultatele cele
mai importante sunt limbajele și stilurile, susține Coteanu, adică o serie de subansambluri care se
deosebesc mai mult sau mai puțin între ele în funcție de obiectul lingvistic exprimat” 6. Totuși, n –
am fi prea categorici în delimitarea celor două noțiuni , întrucât și una și alta se referă la
totalitatea particularităților unui anumit mod de transmitere a informației într -un domeniu sau
altul. „Stilul este o particularitate a vorbirii, nu a sistemului lingvistic, menționează Gh.
Ivănescu, adică a tezaurulu i de fapte de care dispune o limbă, dar își are originea într -un strat
special al sistemului lingvistic” 7.
Considerăm că, fiind o particularitate a vorbirii, stilul presupune manifestarea acesteia în
diverse ipostaze, care, într -un final, generează regul i, particularități specifice, adică se integrează
într-un sistem. Un stil poate fi atât individual, cât și general, funcțional, astfel încât cele două
tipuri de stil fuzionează într -un concept universal al circuitului lingvistic. Stilul individual poate
fi creator activ de expresie semiostilistică, iar stilul funcțional – de cadre normative.
Caracteristicile unui stil funcțional se rezumă la rigori sistematizate, reflectate în însuși uzul
acestuia. Mihaela Popescu consideră stilul funcțional „un sistem ling vistic…menit să servească
necesităților de exprimare ale unui anumit domeniu (social, cultural, profesional, familial etc.).
Nu trebuie să privim limbajele, stilurile funcționale, afirmă ea, ca pe niște sisteme artificial
create în scopuri determinate. Ele nu sunt altceva decât ipostaze ale limbii înseși, atunci când
aceasta are o destinație specială” 8.
V.Marin susține că „orice act comunicativ își are justificare sub aspect funcțional, căci
vorbitorul de fiecare dată urmărește un scop anumit, a cărui ati ngere este legată de modul de
realizare a mijloacelor lingvistice, aflat în dependență directă de sfera comunicării și de

5 Ibidem
6 Idem, Bidu –Vrânceanu A, p.143
7 Ivănescu, Gh. Istoria limbii române. Iași: Junimea, 2000. 841 p.18
8 Popescu, M. Dicționar de stilistică. București: All Educational, 2002, 268 p. p. 226

circumstanțele în care ea se desfășoară” 9. Cristinel Munteanu, de asemenea, aduce unele
precizări referitoare la definirea stilurilor funcționale: „O definiție curentă a „stilurilor/limbajelor
funcționale”, punctează cercetătorul, este următoarea: „Varietăți ale limbii literare comune,
diferențiate între ele prin funcția pe care o îndeplinesc ca mijloace de comunicare în sfere
determina te de activitate”. Dicționarul de Științe ale limbii mai precizează, în cadrul articolului
dedicat noțiunii de „stil”10 : „Stilurile funcționale au un caracter istoric și își datorează apariția
unor factori extralingvistici: evoluția culturală a societății, dezvoltarea diferitelor domenii de
activitate care au impus fixarea unor limbaje specializate” 11. Totodată, autorul acestor afirmații
notează că „nu există un consens în ceea ce privește numărul (în sincronie) al acestor
stiluri/limbaje funcționale, nici în ceea ce privește criteriile care ar trebui să stea la baza
clasificării lor” 12.Astfel, discuția privind stilurile funcționale (numărul lor, criteriile de
delimitare, particularitățile etc.) continuă după cum continuă și polemica, controversele ce țin de
aspectele sus -menționate. Despre stilurile funcționale ale limbii române s -a scris mult, experți în
această problemă fiind nume consacrate, remarcabile în lingvistica românească. Printre acestea
se numără Al.Graur, I.Iordan, I.Coteanu, C.Maneca, P.Diacone scu, L.Sfârlea, St.Dumistrăcel ș.a.
Una dintre primele clasificări ale stilurilor a fost făcută de acad. I.Iordan, care distingea: stilul
literar propriu -zis; stilul științific și tehnic; stilul oficial; stilul oratoric; stilul familiar și cel
publicistic.
Stelian Dumistrăcel abordează problema stilurilor într -un studiu de amploare, intitulat
Limbajul publicistic românesc, în care propune doar trei stiluri funcționale: „Dacă ținem seama
de cele trei funcții ale „semnului întrebuințat într -un act lingvistic concret” de la Bühler și
„uzurile” de la Aristotel, reflectate și în cele trei limbi pe care le identifică Heliade Rădulescu,
atunci putem recunoaște doar trei stiluri funcționale, potrivit următoarelor corespondențe S T U
D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E , 2014, nr.4(74) Seria “Științe umanistice”
ISSN 1811 -2668 ISSN online 2345 -1009 p.18 -23: stilul tehnico -științific, beletristic și stilul
comunicării publice și private” 13. Ultimul încadrează mai multe substiluri care, în alte clasific ări,
erau considerate stiluri. St. Dumistrăcel le numește „limbaje”. „Utilizând criterii suplimentare,

9Marin, V. Stilistică și cultivare a vorbirii. Chișinău: Lumina, 1991. 347 p.
10 Bidu -Vrânceanu, A. et al. Dicționar general de științe. Științe ale limbii. București: Edi tura Științifică, 1997,
p.471.
11 Munteanu, C. O clasificare antică a „stilurilor funcționale” în opera lui Diogenes Laertios. În: Limba Română,
(Chișinău), 2012, nr.1 -2 (199 -200),p.64
12 Ibidem, p.65
13 Coșeriu, E. op.cit . p.44

relatează C.Munteanu, St.Dumistrăcel încadrează riguros, în sfera celui din urmă stil funcțional,
o serie de substiluri funcționale (pe care le numește „ limbaje”), precum limbajul conversației,
limbajul epistolar, limbajul publicisticii, limbajul publicității, limbajul instrucției școlare,
limbajul organizațiilor politice, limbajul juridico -administrativ și limbajul religios14 . Unele
clasificări ale stilur ilor sunt făcute și din alte perspective. De exemplu, din perspectiva
caracterului „expresiv” – „nonexpresiv”, relevând aspecte „artistice” – „non -artistice” ale
stilurilor funcționale. Este vorba de P.Diaconescu, care admite tot două funcții ale limbii:
marcată expresiv -estetic („o categorie centrată asupra formei, exprimând atitudinea față de mesaj
ca atare”) și nemarcată expresiv -estetic („organizează vorbirea în raport cu orientarea spre
oricare dintre ceilalți factori ai comunicării” 15[. Făcând referir e la funcțiile limbajului propuse de
R.Jakobson, autoarea include în varianta nonartistică stilul tehnico -științific (funcția referențială,
cognitivă), stilul oficial -administrativ (funcția conativă), stilul publicistic (funcția fatică).
LIMBAJE DE SPECIALITATE
I.1 Definiție -limbaj de specialitate
Limbajele de specialitate sunt sisteme semiotice complexe, semi -autonome, bazate pe și
derivând din limbajul general, a căror utilizare presupune o educație specializată, dar care nu este
implică doar comunicarea dintre specialiștii din același domeniu sau din domenii foarte
apropiate.16,deoarece acesta este numai unul dintre nivelurile superioare în care poate fi folosit
un limbaj de specialitate. Limbajul de specialitate este un limbaj care servește un or funcții
specifice, destinat de asemenea inițierii și instruirii, pregătirii și dezvoltării la un nivel nu atât de
înalt de abstractizare și specializare17. Janković18 () prezintă câteva întrebări practice privind
definirea limbajelor de specialitate drept “o abordare”. Dacă limba/ limbajul reprezintă o
facultate mentală (definiție derivată din sociolingvistică) sau un sistem formal de semne
guvernate de reguli gramaticale (prin definiția structuralistă a lui Ferdinand de Saussure), nu ar
trebui acceptate t oate aspectele complexe a ceea ce numim “limbaj”, în loc să punctăm unele
aspecte ale sale și să le acordăm prea puțină importanță altora?

14 . Munteanu , C., O clasifica re antică a „stilurilor funcționale” în opera lui Diogenes Laertios. În: Limba Română,
(Chișinău), 2012, nr.1 -2 (199 -200),p.65
15 Diaconescu, P. Elemente de teoria limbii române literare moderne. Partea I. Cap. Structura stilisticã a limbii. În:
Limba Român ă, XXIII, 1974, p.233.
16 Sager et al., 1980, apud Cabré, 1999, p. 64
17Apud . Picht and Draskau, 1985.

18Apud Janković, 2011, p. 72

Cele mai importante diferențe în cazul limbajelor de specialitate se regăsesc la nivel
lexical, în terminologia speci fică. Terminologiile prezintă grade diferite de specializare, în
funcție de domeniu și nivelul de abstractizare.
Specialiștii aduc în discuție faptul că lingvistica descriptivă respinge termenii de limbaj
tehnic și științific,considerați a fi neadecvați. A ceștia argumentează că artrebui mai degrabă să
discutăm despre tipuri de vocabular,pronunție, morfologie și sintaxă, care sunt toate părți ale
limbajului comun19 , deoarece acestea sunt nivelurile în care apar relațiile funcționale.
I.2 Limbaj artistic – Limbaj non -artistic
Revenind la nivelul limbajelor artistic si nonartistic, acestea sunt definite de Coteanu,
primul, drept ”limbajul în care semnul verbal se transformã în mod constant în simbol, prin
valorificarea conotatiilor”, iar al doilea, ca “limb ajul dominat de denotatii, si care în semnul
verbal trimite de regulã direct la referent”.
Dupã Tudor Vianu, limbajul artistic este domeniul în care simbolul lingvistic devine, sub
acțiunea funcției estetice, simbol artistic, în timp ce în limbajul stiinti fic sau în limba comunã
acesta îsi pãstreazã caracterul limitat. Interesat în mod declarat de limbajul operei literare, deci
de limbajul artistic, inclus de autor între cele trei variante considerate ca subdomenii ale
stilisticii: varianta limbii vorbite, varianta artisticã a limbii si domeniul limbajelor socio –
profesionale, Stefan Munteanu îl considerã “altã modalitate de utilizare a limbii si cu alt scop
(functie) decât cea din varianta ei cotidianã.”20 . În afarã de funcțiile potențială și esețială ale
limbii, limbajul poetic își asumã și o functie creatoare, existentialã, cu mijloace noi de
exprimare.21 .
Citându -l pe Gheorghe Ivãnescu, Stefan Munteanu recunoaște existența în limbã a unei
zone a limbajului poetic nefigurat, – a cãrui functie esteticã fuse se sugeratã încã de Aristotel – ,
intermediar între limbajul figurat si limba literarã si opus limbajului obisnuit, si aratã cã, dupã
Gheorghe Ivãnescu, existã în limbã cuvinte “poetice”, figuri fonologice, forme, constructii si
structuri sintactice si pro zodice prin care gramatica unei limbi se constituie într -o stilisticã a
operei sau a scriitorului, adicã într -un alt nivel al comunicãrii, îndatorate expresivitãtii si
motivate estetic.22 Ideea existentei unei zone speciale în limbã, zonã încãrcatã de virtu alitãți

19 cf. Quemada, 1978, apud Cabré, 1999,p62

20 C.f Stefan Munteanu, Introducere în stilistica operei literare, 1995, p.100
21 Ibidem, p.101
22 Ibidem, p.103

expresiv -estetice, care asteaptã sã fie puse în evidentã în opera literarã, si la care trebuie sã se
raporteze în primul rând cercetãtorul când studiazã opera literarã, se regãseste si la ceilalti
lingvisti, chiar dacã nu atât de clar formulatã.
Astfel Ion Coteanu23 vorbind despre varietatea mesajelor în limbajul artistic mentioneazã
cã: “existã o distinctie globalã între limbajul literar artistic si limbajele stiintifice. Ea pare cã nu
se aplicã însã raportului dintre limbã si limbajul artistic, pe ntru cã si limba se caracterizeazã prin
varietate”, si conchide: “Dacã admitem însã cã ea (limba – n.n.) cuprinde limbajul artistic, atunci
lucrurile sunt clare.”24 Vorbind despre simbolul artistic, Tudor Vianu sublinia: “oricât de mari ar
fi deosebirile în tre artã si limba comunã, nu înseamnã cã limba comunã nu contine si simboluri
artistice. Acțiunea creatoare25 de artã – adaugã autorul – nu este coextensivã cu limba, dar se
poate oricând interfera ș i se interfereazã necontenit cu ea.”26 Scriitorul, afirmã Vianu, fructificã
superior posibilitãtile limbii, “în operele literare frumoase ale unei literaturi, posibilitãtile
stilistice ale unei limbi fiind duse pânã la gradul cel mai înalt al realizãrii lor”, astfel cã “stilistica
operelor literare este o prelung ire a stilisticii limbii comune, dupã cum expresivitatea scriitorilor
este o prelungire a puterii generale de expresivitate a limbii, o potentã mai înaltã a acesteia”.27
În studiul sãu “Despre lexicul poeziei” lui Lucian Blaga28, Mircea Borcilã 29insistã
asupra recunoasterii principiului dupã care “limba scriitorului” se subordoneazã limbajului poetic
si se raporteazã mai întâi la acesta si nu direct la limba literarã, si adaugã: ea (limba scriitorului –
n.n.) “nu trebuie si nu poate fi practic stu diatã de lingvist dintr -o perspectivã exterioarã, decât
prin intermediul acestui gen proxim al sãu”.
În acest caz este evidentã recunoasterea stilului individual, ca fiind limbaj poetic sau
limbaj artistic supus intervenției novatoare a scriitorului. Exis tența acestei zone de raportare
pentru creația artisticã, supusã analizei în individualitatea sa, poate oferi cercetãtorului puncte de
reper pentru a discerne corect ce este viziune artisticã 30. Despre lexicul poeziei lui Lucian Blaga,
în “Studii de limbã literarã și filologie, vol.II, 1972, p.95 -124 Mircea Borcilã, art.cit., p.95“

23 Ion Coteanu, Stilistica Limbii Române , vol I, p.50
24 C.f Stefan Munteanu, Introducere în stilistica operei literare, 1995, p.104

25 Stefan Munteanu, op.cit., p.126

26 Ion Coteanu, Stilistica Limbii Române, vol.I, p. 47
27 Stefan Munteanu, op.cit., p.106

28 Ibidem, p.107
29 Mircea Borcilã, Iorgu Iordan și stilistica, în LR VIII/1958, p.10 107
30 Tudor Vianu, Postume, p.152

generalã, datoratã potenței expresive a limbii, și ce este cu adevãrat viziune artisticã proprie
scriitorului. Așa dupã cum și raportarea oricãrui stil funcțional la nivelul limb ii literare standard
conduce pe cercetãtor sã determine particularitãțile, de regulã semantice și sintactice, care le
diferentiazã.
I.3 Relația dintre limbajul comun și limbajul de specialitate
Făcând o paralelă între un text aparținând limbajului general și un text de specialitate,
Cabré (1999, pp. 71 -73) identifică trei grupuri de lexeme:
1. itemi lexicali aparținând limbajului general;
2. itemi lexicali speciali, aparținând unei zone de graniță între limbajul general și limbajele de
specialitate
3. itemi lexicali specifici textelor specializate.
Bălănescu preia și prezintă următorul grafic propus de K. Baldinger (1970, p. 126, apud
Bălănescu, 2003) care ilustrează relația dintre terminologia specifică și vocabulary (G = partea
din limba specială car e trece în cea generală; S =limba specială):
Astfel, vocabularul este structurat în trei categorii:
a) vocabular cu termeni obligatorii pentru orice variantă a limbii, cuvinte cu cea mai mare
frecvență, sfera generalactivă, lexic fundamental;
b) vocabular caracteristic nivelului mediu de cultură. Este reprezentat de limba literară curentă
(din care excludem limbajul poetic);
c) vocabularul specific științelor tehnicii, distinct atât de cel din A, cât și de cel din B.
Urmărind aceeași problemă a relației di ntre limbajul comun și limbajele de specialitate,
M. Pitar afirmă că: „Lexicul comun este format din totalitatea cuvintelor și îmbinărilor care se
folosesc în mod curent, în timp ce lexicul specializat este format din cuvinte ce sunt legate de o
activitate specifică, de un domeniu științifico -profesional și este folosit de un grup de vorbitori în
cadrul unui domeniu al existenței sociale, profesionale, culturale.” 31
În structura vocabularului unui limbaj de specialitate există, în afara segmentelor
specific e, un nucleu de cuvinte comun cu cel al limbajului uzual: „În zona comună dintre cele
două registre există o migrație permanentă de cuvinte.

31 Pitar Mariana, “ Manual de terminologie și terminografie” ediția a ii -a revăzută și adăugită editura Mirton
Timișoara, 2013

Pe de o parte, cuvinte din limbajul comun se specializează într -un anumit domeniu, pe de
altă parte, cuvinte din domeniile specializate sunt din ce în ce mai mult preluate de limbajul
comun.” Ideea este susținută și de Borchin și Borchin2, care, după caracterizarea celor două
tipuri de limbaj drept varietăți stilistice funcționale, menționează că, în zilele noastre a proape
orice vorbitor utilizează pe lângă limbajul comun, cel puțin un limbaj de specialitate, a cărui
asimilare este facilitată de existența unui “segment comun ambelor limbaje, reprezentat de
fonetică, de structuri gramaticale și discursive identice: pre ponderența modului indicativ, a
timpului prezent, a propozițiilor principale, a frazelor scurte, a conjuncțiilor copulative, a
conectorilor narativi (apoi, mai apoi, înainte de) și argumentativi (că, pentru că, deoarece etc.)
Autorii oferă exemple în aces t sens:
– cuvinte care au migrat din limbajul comun în cel de specialitate: nod de rețea, undă
electromagnetică, scară de temperature, cap de acuzare, virus etc.;
– termeni care au trecut din limbajul de specialitate în limbajul comun, devenind cuvinte uzu ale
în limba actuală: amplitudine, subiect, antidote, puseu, frână, pivot etc.;
– expresii care au fost preluate din limbajele de specialitate (ale unor categorii socio –
profesionale) și sunt acum folosite în limbajul comun: a ajunge la un numitor comun, a fi sub
presiune, a transmite ștacheta, a avea randament, a trage cortina peste ceva etc.
Beaugrande notează că limbajul general și limbajele de specialitate au resurse comune, dar cele
din urmă tind să aibă în componență o serie mai mare de elemente folosi te la nivel
internațional.32
I.4. Aspecte lingvistice în studiul limbajelor de specialitate
Robert Day (1992) dezbătea problema diferenței dintre textele literare, de creație și cele
știintifice, atragând atenția asupra faptului că primele implică, printre altele, sentimente, emoții și
opinii personale, un limbaj complex, de o frumusețe extraordinară, în care predomină figurile
stilistice, pe când cele din urmă înregistrează rezultatele unor investigații științifice, cuvinte cu
sensuri specifice, org anizate în construcții clare și concise.
Aceste diferențe sunt sintetizate, aducându -se în atenție cuvintele romancierului John
Fowles, conform căruia, cele două tipuri de scrieri, literare și stiintifice, sunt diferențiate prin
prezența sau absența mister ului, vital pentru primul tip și letal pentru cel de -al doilea.

32 1987, apud Cabré, 1999, p. 70

Autorul unei lucrări științifice trebuie să plece mereu de la principiul potrivit căruia
scopul unei astfel de lucrări este acela de a facilita comunicarea. Day nota ca principiile
scrierilor științifice derivă din scopurile cărora le servește acest tip de scriere:
1. de a înregistra – funcția de arhivare a revistelor de cercetare;
2. de a informa comunitatea științifică
3. de a educa următoarea generație de cercetători.
O lucrare este cu atât mai bine scrisă cu cât cuvintele sunt folosite mai economic, cu cât
este mai inteligibilă și mai bine organizată. Prima dintre funcții este considerată extreme de
importantă, datorită diferitelor categorii de cititori care pot consulta o astfel de rev istă. De aceea,
se recomandă evitarea jargonului și a abrevierilor neexplicate.
Robert Day atrăgea atenția asupra diferenței dintre "scientific writing" și "science
writing". Deși subiectul ambelor este știința, trebuie reținut că "scientific writing" se referă la
scrierile oamenilor de știință, destinate unui public alcătuit tot din oameni de știință, în timp ce
"science writing" înglobează acele scrieri (ale căror autori pot fi sau oameni de știință sau
jurnaliști) destinate nespecialiștilor (sau oamenil or de știință care doresc să se informeze în alte
domenii decât cel în care sunt specializați).
După cel de al Doilea Război Mondial s -au intensificat cercetările în ceea ce privește
conceptual de “registru”, având drept scop identificarea trăsăturilor mor fosintactice, lexicale și
stilistice, caracteristice discursului specializat.
Aceste studii au reprezentat o parte componentă a unei abordări mai largi privind
varietățile de limbaj. S -a produs astfel tranziția de la o viziune asupra limbajului în care co ntextul
nu reprezenta un element definitoriu, la cea în care acesta este perceput ca un mijloc de
comunicare extreme de flexibil, utilizat în situații extreme de variate. Această nouă viziune a
contribuit la plasarea discursului specializat în cadrul varie tăților situationalcontextuale.
Cercetătorii au încercat astfel să izoleze trăsăturile distincte ale fiecărei varietăți situaționale.
Analiza registrului a condus de asemenea la schimbarea perspectivei în studiul limbajelor și
discursului specializat, de l a abordarea statistică și cantitativă, la o analiză în principal calitativă,
prin care se încearcă identificarea particularităților textelor specializate, nu numai din punct de
vedere microlingvistic, ci și al discursului în care sunt integrate.

O serie de cercetători a încercat să grupeze factorii contextuali capabili să identifice
parametrii care disting diferitele genuri în cadrul unui limbaj de specialitate33 . Aspecte lexicale34
clasifică vocabularul în șase categorii:
a. elemente care exprimă noțiuni generale tuturor disciplinelor specializate;
b. elemente aparținând nivelului general al limbii care au un sens specializat în una sau mai
multe discipline;
c. elemente specializate care au sensuri diferite în diferite discipline;
d. elemente aparținând ni velului general care au sensuri strict specializate în diferite discipline;
e. elemente aparținând nivelului general care sunt folosite pentru a descrie sau a comenta
asupra proceselor și funcțiilor tehnice, fiind preferate altor elemente cu același sens ( ex. To
occur în loc de to happen);
f. elemente utilizate pentru a semnala intenția autorului sau evaluarea materialului prezentat.
Delimitarea acestor categorii nu este foarte clară și, în urma analizei, ar trebui să avem în
vedere două mari categorii:
1. vocabularul utilizat în limba generală/ comună care are o frecvență mai mare de utilizare în
domeniul științific și tehnic, aceasta fiind categoria denumită în practica predării ESP "semi –
technical" sau "core business vocabulary" (vocabular semi -tehnic sa u subtehnic)
2. vocabularul care prezintă sensuri specializate și cu aplicabilitate restrânsă, doar în cadrul
anumitor discipline și care, pe de altă parte, poate varia ca sens într -o serie de discipline.
Ex.: Vocabular general cu frecvență ridicată într-un anumit domeniu/ disciplină – academic
(factor, method, occur, etc.); turism (agree, confirm or collocations such as: make a booking,
launch a campaign). Elemente de vocabular aparținând nivelului general al limbii, cu sens
specific în anumite disci pline: force, acceleration în fizică, bug în informatică; stress în mecanică
și inginerie. Cowan (1974) și Nation35 au alcătuit o categorizare a lexicului folosit în domeniul
științelor, propunând categorii sau grade de tehnicitate similare:
a. cuvinte cu grad de tehnicitate ridicat, care apar extrem de rar în afara domeniului specific
(ex. epitelial/ epithelial;
b. expresie a culturii, limba literară s -a diversificat de -a lungul evoluției sale în așa -numitele
stiluri sau limbaje functionale pentru a da o forma p roprie mesajelor specifice diverselor
domenii culturale. Așa cum, până în momentul unificării sale, română literară avea mai

33 C.f Gotti, 2008, p. 20.
34 Baker (1988, p. 92, apud Dudley Evans și St. John, 2007, p. 82)
35 Cowan, Nation 2001, apud Menon și Mukundan , 2010, p. 243

multe variante teritoriale (numite și dialecte literare), stilurile sau limbajele pot fi
considerate variante cultural.
Făcând refe rire la istoria limbii, între variantele teritoriale și variantele culturale există un
raport de inversã proporționalitate. Variantele teritoriale înfloresc în faza veche a limbii literare
și dispar în faza ei modernă, pe când variantele culturale cunosc f orme incipiente în forma veche
și o evidentă dezvoltare în faza modernă. Termenul utilizat pentru denumirea variantelor
culturale este acela de stil funcțional sau limbaj de specialitate; ultimul este mai puțin ambiguu,
însa termenul stil este acceptat de majoritatea cercetătorilor români .
În sensul sau primar, limbajul este facultatea naturală de a vorbi, folosirea cuvintelor, a
vorbelor. Denumirea de limbaj se utilizeaza in cadrul unei limbi pentru a desemna modalitatea
particulara in care limba este vo rbita intr -un grup sau intr -un sector de activitate , daca aceasta
modalitate prezinta suficiente proprietati lingvistice pentru a fi izolata ca un fel de exprimare
specială.
Academicianul I. Coteanu, considera ca limbajul este “un sistem lingvistic mai mu lt sau mai
puțin specializat în redarea conținutului de idei specifice unei activități profesionale, unuia sau
mai multor domenii din viață social -culturala, cum sunt arta literaturii, știință sau tehnică,
filozofia, critica literară si artistica, istoria, viata familiara etc., care, toate, au, ori tind sa aiba,
cuvinte, expresii si reguli proprii de organizare rezultate din diverse restric’ii impuse limbii.”36.
Cu alte cuvinte, “orice limbaj nu este decât limba căreia i se atribuie o destinație specială”. 37
În cadrul unei limbi naturale există un fond de noțiuni care sunt commune tuturor
disciplinelor și alte grupuri de notiuni specifice limbajelor de specialitate. Limbajele specializate
sau terminologiile sunt diversificate, individuale, relative independen te. Lingvistii atrag atentia
asupra unei discipline mai noi numita terminologie, pentru a nu se creea confuzii. Astfel,
terminologia studiază vocabularele specializate, și analizează logica cunoștințelor, ierarhia
conceptelor, problemele creației de cuvint e necesare diverselor domenii profesionale, în timp ce
terminologiile sau limbajele de specialitate au un corpus de termini ce corespund diverselor
domenii de activitate.
Dezvoltarea explozivă a știintei și tehnicii în epoca modernă, creșterea schimburilo r inter –
culturale și acumularea de cunoștinte din diverse domenii speciale au dus la apariția și
dezvoltarea terminologiei. Conceptul de terminologie are două acceptii: disciplină cu character

36 I.Coteanu, Stilistica functionala a limbii romane.Stil, stilistica, limbaj, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1973,
p.45
37 Idem

interdisciplinar și ansamblu de termeni folositi de diverse ter minologii (limbaje de specialitate),
pentru a transmite cunoștinte într -un domeniu particular de activitate profesională.
Terminologia, ca disciplină, se ocupă de sistemul organizat tematic al unitătilor lexicale
ale știintei și tehnicii. Toate schimbările din sistemul știintelor presupun schimbări paralele în
sistemul denumirilor și rolul terminologiei este să rezolve aceast ă problemă. „Interventia
terminologiei ca metodă specifică a știintei trebuie făcută mai ales în tehnologie, drept și în toate
domeniile în care există o mare circulatie a știintelor”. Terminologia are un caracter fundamental
interdisciplinar; „terminologi a din diverse domenii știintifice având legătură cu lingvistica,
ontologia, știintele informatice” .
Deși face parte din domeniul lingvistic, terminologia diferă din punct de vedere al teoriei
și al practicii de lingvistică prin aspectele ei importante: conceptualizarea limbii,
conceptualizarea obiectelor de studiu după discipline, perspectiva studierii obiectelor și scopul
cercetării”. Fiind o disciplină aplicată, terminologia, în practică, este diferită de lexicologie din
punctul de vedere al metodologi ei. Astfel, metodologia lexicologică urmează un parcurs
semasiologic, pornind de la o formă lingvistică, îi cercetează toate valorile semantice posibile, pe
când metodologia terminologică are un caracter onomasiologic, întrucât cercetarea pornește de la
concept spre semn.
Asemănarea dintre lexicologie și terminologie constă în faptul că ambele se ocupă de
relatia dintre unitătile denominative și obiecte, însă lexicologia are ca obiect de studiu lexicul,
totalitatea cuvintelor unei limbi, în timp ce terminol ogia studiază termenii, unităti lexicale
specializate.
Ocupându -se de problema elaborării dicționarelor, lexicografia ca disciplină lingvistică se
ocupă și de domeniul știintelor și are strânsă legătură cu terminologia. Există o lexicografie
terminologică , o lexicografie specială bazată pe conceptele limbajelor speciale (LSP) și generale
(LGP). Relația dintre terminologie și lexicografie este evidentă și reciprocă, deoarece obiectele
descrierii sunt identice, dar domeniul conceptual al sistemului desemnat este obiectul specific al
terminologiei, lexicografia ocupându -se de functiile și comportamentele cuvintelor în societate.
F.W. Riggs preciza că lexicografia are ca scop principal ajutarea cititorilor în interpretarea
textelor, în timp ce terminologia are ca scop ajutarea autorilor în scrierea textelor. 38.
Terminografia, ramură aplicativă a terminologiei, se ocupă de realizarea dictionarelor speciale și

38 Apud A.Bidu -Vrânceanu, (1990), p. 2 -4

a glosarelor terminologice. Terminologia și terminografia se deosebesc ca mod de definire a
termenilor.
Definiția terminologică pune accent pe descrierea conceptelor care aparțin unui sistem
existent, în timp ce definiția terminografică alege o denumire pentru un anumit concept, și în
cazul în care se acceptă mai multe denumiri, una are prioritate asupra cel orlalte. O altă
accepțiune a conceptului de terminologie este cea de limbaj specializat, „sistem lingvistic care
utilizează o terminologie și alte mijloace lingvistice care vizează non -ambiguitatea comunicării
într-un domeniu particular”39. „Interpretarea t erminologiei ca limbaj specializat presupune o
abordare internă din perspectiva specialiștilor din fiecare știintă în parte”40. Organisme
internaționale ca: I.S.A. (International Federation of Natural Standardizing Associations), I.S.O.
(International Organ isation for Standardisation), Afterm (Association française de terminologie),
Term New (Reteaua Internatională determinologie) se ocupă de terminologie din această
perspectivă.
În diverse domenii de activitate, specialiștii utilizează sisteme lingvistice proprii
activitătii lor profesionale, „stiluri functionale sau stiluri ale limbii. La fel ca și limba, stilul este
un ansamblu de deprinderi verbale folosit într -o comunitate umană cu o anumită formatie social –
culturală”.
„Textele de specialitate fac apel la studiile stilului, mai mult la nivelul grupului de
cuvinte decât la cuvântul singur (obiect lexicografic prea general) sau la simplul termen (obiect
care riscă a fi particular) și, de asemenea, la nivelul enuntului precum și la nivelul textului în
întregime.”
Factorii de natură extralingvistică fac posibilă aparitia stilurilor functionale (beletristic,
publicistic, juridico -administrativ), care se individualizează în functie de factorii lingvistici și de
relatiile dintre ei.
Stilurile funcționale au ap ărut din interaciunea unor factori extralingvistici, dar
delimitarea lor se face în funcție de factorii lingvistici implicați și de relațiile dintre aceștia. În
stilul publicistic, emitătorul caută să păstreze un echilibru între informația transmisă și
capacitatea lui de convingere, manifestându -și propria individualitate prin forța expresivă: „Ca
cel mai important mijloc de comunicare în masă, stilul publicistic se situează între cele două
variante ale limbii nationale, scrisă și orală, tinzând însă spre i mpunerea variantei literare

39 Apud Cabre, (1996), p. 20
40 Apud P. Lerat, (1995), p. 32.

scrise”41 .Dintre toate stilurile functionale, stilul știintific se constituie într -un termen extremă al
registrului stilistic al limbajului, opus stilului beletristic, celălalt termen extremă, expresie a
întrebuintării limbii în domeniul cunoașterii artistice a lumii.
„În textul știintific, se urmăresc două directii principale ale comunicării de specialitate:
formularea de rationamente și situarea în interiorul opozitiei adevăr – fals. Prima impune
enuntului lingvistic principiil e structurării logice: de la cunoscut – la necunoscut (subiect –
predicat), de la general – la particular și aleatoriu”42. În functie de conditiile spatiale și
temporale, receptorul se poate situa pe pozitii diferite între cele două extreme adevăr – fals.
Așadar, în stilul știintific, specialistul este preocupat de tranzitivitatea mesajului și corectitudinea
enuntului știintific, destinatarul fiind pus în vedere doar indirect. Stilul juridico -administrativ
apare ca o variantă a limbii ș i reflectă raportul di ntre cetățean și instiț iile publice. Mai mult ca în
stilul publicistic, autorul are un rol important în modul de organizare a textului lingvistic, dar în
acest caz, relatia text -destinatar este prioritară, în conștiinta receptorului, nota personală a
emitătorului trecând în pl an secundar. Fiecare „stil funcț ional” are trăsăturile lui specifice care -l
individualizează, dar și trăsături comune care creează „o zonă de interferentă”. Între stilul
știintific43 și stilul juridico -administrativ extinderea aces tei zone de suprapunere este
considerabilă în comparatie cu cea dintre stilul știintific și beletristic. Indiferent de domeniul de
activitate profesională, toate terminologiile sunt formate atât din cuvinte din limba comună cât și
din cuvinte strict speci alizate, care individualizează fiecare limbaj de specialitate. Terminologia,
ca domeniu lexical, reprezintă „totalitatea de cuvinte special de care se servesc științele, arta,
cercetarea și profesiunile în genere, dar și un cercetător sau un grup de cercet ători”44.
O eficace activitate terminologică presupune dialogul între specialiști din domeniul limbii
și cei din domeniul respectiv întrucât, „lingviștii nu inventează cuvinte noi decât pentru meseria
lor, celelalte profesiuni trebuie să -și găsească termen ii de care au nevoie, potrivit cu sistemul lor
noțional, cu nomenclatura sau cu codul lor lingvistic”.45
Considerând termenii din domeniul chimiei, botanicii, filosofiei, de exemplu, putem
observa că terminologiile au un caracter conventional, ele reprezent ând fie cuvinte din
vocabularul general, cărora li se atribuie semnificatii speciale în functie de domeniul de utilizare,

41 Apud I. Coteanu, (1973), p.105
42 C.f P. Lerat, (1995), p.211
43 Apud D. Irimia, (1986), p.108, 191

44 Ibidem, p121
45 Ibidem, p.123

fie cuvinte noi (neonime) formate după reguli stricte, proprii limbii respective și în acord cu
părerea specialiștilor – autori ai une i teorii, inventii sau descoperiri. În comparatie cu vocabularul
uzual, terminologiile sunt relativ închise,
întrucât cu ajutorul termenilor se transmit cunoștinte cât mai precise într -un anumit domeniu.
Termenii sunt unităti lexicale, organizate sistemati c, apartinând unui domeniu de
specialitate; ei sunt de obicei monoreferențiali și monosemantici și ca atare independenți de
context. Prin aceste caracteristici, termenii se deosebesc de cuvintele din limba comună, care se
caracterizează printr -o largă expr esivitate și accesibilitate, servind comunicării obișnuite.
Pentru a lărgi posibilitatea de cunoaștere și însușire a termenilor, rezultatele cercetărilor
referitoare la terminologia de specialitate s -au materializat în elaborarea unor dicționare de
specia litate monolingve și bilingve, a unor glosare de termeni, precum și în alcătuirea unor studii
cu privire la modul de formare a termenilor (derivare, compunere, etc.).
Termenii pot fi formați în diferite moduri: prin folosirea resurselor existente, prin
modificarea resurselor existente sau prin crearea de noi entităti lingvistice.
În cazul folosirii resurselor existente, se adaugă sensuri noi termenului pentru a include
noi concepte, de exemplu: spot (fascicul de lumină), cu sensul de reclamă publicitară. Lărgirea
semnificatiei unui termen se realizează mai ales în timpul traducerii prin acceptarea implicită a
calcului. Calcul, mai ales cel semantic, este un procedeu important de îmbogătire a
vocabularului. Astfel, prin 10 I. Coteanu, (1990), p. 95 -10846. 11 I. Coteanu, (1986), p. 18647.
unii termeni au căpătat sensuri noi, prin includerea lor în structura conceptelor economice, de
exemplu: twist, în sens economic reprezintă o operatie de majorare a dobânzilor pe termen scurt
și reducerea dobânzilor pe terme n lung pentru mentinerea expansiunii economice. Calcul
frazeologic reprezintă traducerea literală a unei unităti frazeologice, exprimând o singură idee
(audit financiar, economie de piată, lant de magazine).
Termenii se pot forma și prin modificarea resurs elor existente: prin derivare, compunere,
schimbarea valorii gramaticale, abrevieri, acronimie.
În limbajele tehnico -știintifice românești au pătruns multe afixe internationale (prefixe:
com-, contra -, ex-, hiper -, inter -, etc. și sufixe: -ism, -ist, etc.) cu care, prin derivare, s -au format
termeni noi pentru concepte noi (monetarism, liberalist). Prin compunere, au apărut noi cuvinte
prin alăturarea fie a unor cuvinte întregi, existente și independent în limba română (profit –

46 Ibidem Coteanu, p. 95 -108
47 Ibidem Coteanu, p. 186

fantomă, profitredistribuit), fie a unor elemente inexistente și independent (co -interesare,
eurovalută, macro -economie). Pentru denumirea conceptelor din domeniile speciale, sunt
necesari comparativ mai multi termeni în categoria substantivelor. Pentru denumirea conceptelor
verbale su nt utilizate substantive rezultate din infinitive lungi (asigurare, acreditare) sau din
forme de participiu (venit din „a veni”). Acronimia este un alt procedeu de formare a noi termeni
și se folosește pentru denumirea unor institutii, indexuri sau partide (F.M.I.; PNL). Un alt
procedeu îl reprezintă formarea cuvintelor noi, prin asocierea silabelor initiale de la cuvinte
(RomTelecom). Sursa principală de termeni este însă împrumutul:
„Orice terminologie știintifică actuală manifestă o abilitate imensă fată de împrumut și o
vocatie internatională, mobilitatea cantitativă, neobtinându -se prin creatie internă, ci aproape
exclusiv prin împrumut (în primul rând ca împrumut propriu -zis, dar și sub forma calcului) și
aflat în toate etapele de adaptare”.
Se manifes tă o tenta ție deosebită spre termenii neologici, mai ales spre cei de
provenientă anglo -americană, dar în procesul de introducere eficientă a lor în limbajele de
specialitate, trebuie urmărite criteriile lingvistice și socio -lingvistice.
Această atrac ție spre neologism este justificată din două puncte de vedere: pe de -o parte,
termenul neologic, purtând semn ificaț ia exactă a conceptului definit, circulă cu mai mare
ușurintă într -o limbă în comparaț ie cu termenii create sau traduși, care au nevoie de timp p entru a
se impune ca termeni de specialitate; pe de altă parte, specialistul este mai sigur de corectitud inea
informaț iei pe care o transmite termenul original.
În terminologie, pentru o notiune trebuie să se aleagă, să se fixeze o denumire
(normalizare) sau să se creeze o unitate lexicală conceptualizată (neologia terminologică). Spre
deosebire de neologismul lexical, care este natural, spontan, neologismul terminologic este creat
și poartă numele de neonim.
În ultimii zece ani, terminologia românească a anumitor limbaje de specialitate a suferit
mari schimbări. Modificări semnificative s -au produs cu preponderentă în domeniul socio –
economic și politic, ca urmare a transformării sistemului socialist în sistem capitalist.
Terminologiile de specialitate sp ecifice unei activităti profesionale sau unor domenii ca:
știinta și tehnica, filosofia, informatica, economia, artele plastice au termeni și reguli proprii de
organizare a enuntului lingvistic.
Terminologiile știintifice se exprimă preponderent prin mijlo acele limbilor naturale (mai
putin prin simboluri) și cu toate diferentele în ceea ce privește rolul și aspectul contextului, ele

manifestă aceeași preocupare pentru dezambiguizarea sensului termenilor utilizati. Domeniul
științ ific și tehnic, specialistu l caută să fie cât mai exact și pentru a se face clar înteles, recurge la
formule tip, evitând pe cât posibil formulările noi.Însă toate schimbările din domeniul știintei
presupun modificări în sistemul denumirilor. Numele pentru noile concepte sunt fie
împrumutate, fie create. Ca urmare a acestui fapt, se stabilește o legătură specială între
terminologie și tehnologie, care constă în relatia utilitară între inventie (progresul tehnic) și
sistemul de denumire.
Pentru comunicarea tehnico -știintifică, se se lectează un limbaj abstract, capabil să
exprime un înalt nivel de precizie. Terminologia medicală se caracterizează prin:
nonambiguitate, univocitate și monoreferentialitate; termenii din acest domeniu sunt majoritatea
monosemantici (apendicită, flebită, a cupunctură), de aceea definirea lor trebuie să
furnizeze informatii foarte clare.
În general, termenii medicali sunt decontextualizati, dar pentru o comunicare mai
precisă, contextul sporește claritatea mesajului. În cazul știintelor exacte și al informaticii,
exprimarea se poate face și prin litere, cifre sau alte simboluri, dar în cazul altor terminologii (din
medicină, arte, stil publicistic), desemnarea conceptelor se face cu ajutorul limbilor naturale. În
terminologia filosofică, termenii logi cii sunt cei mai specializati, uneori se folosesc semne non
verbale (Э – astefel încât כ- pentru inclus) „care servesc preciziei raționamentului și mai puț in
preciziei terminologice și realizează o comunicare mai generală, dinc olo de o limbă naturală
anum e”. Unii termeni filosofici mai puțin specializaț i se întâlnesc și în limba comună (concluzie,
certitudine, consecintă). Informatica, o știin ță cu progrese speculoase în ultimul deceniu,
înregistrea ză o afluentă de termeni de specialitate, care îi surprind și pe cei initiati.
Odată cu calculatorul, informatica a pătruns aproape în toate domeniile de activitate
profesională, de aceea cei interesati trebuie să înteleagă și să folosească termeni specifici ai
tehnicii de calcul, termeni cu preponderenț ă de ori gine48 A. Bidu -Vrânceanu, (1990), p. 16.
engleză, de exemplu: hardware, software, mouse, commander, options, windows, listing, etc.
În terminologia economică pătrund tot mai multe cuvinte de origine engleză (marketing,
factoring, companii off -shore, holding, leasing, audit, etc.), termeni care sunt însușiti ca atare,
întrucât trebuie folositi de oamenii de afaceri și nu numai, în comunicarea comercială. Cu
precădere mijloacele de comunicare scrisă (reviste economice, publicatii guvernamentale și
finan ciare, corespondenta unor companii) răspândesc termenii economici pe scară largă.

48 Ibidem, A. Bidu -Vrânceanu, (1990), p. 16.

Textul limbajului economic și de afaceri se caracterizează prin concizie, claritate și
precizie servind scopurilor concrete din acest domeniu de activitate profesională. Term enii din
domeniul artelor plastice (vizuale) sunt utilizati atât în imbajele de specialitate cât și în limba
comună. În artele plastice, o categorie particulară a „artelor vizuale”, doar o parte din termeni
sunt univoci și monoreferentiali, mai putin cunos cuti nespecialiștilor, cei mai multi sunt
polisemantici, constituind un factor de ambiguitate; în acest caz, contextul are un rol important în
clarificarea sensului lor, de exemplu: „pictură”, ca o ramură a artelor plastice, desemnează un tip
de artă, dar asocierea cu un determinant precizează fie genul, prin indicarea materialului de
realizare (pictură în ulei, pe sticlă), fie ansamblu al operelor dintr -o tară / epocă – (pictura
franceză în secolul …).
„Terminologia juridică alături de câteva seturi de de numiri organizate în sistem coerent,
poate fi conditionată de discursurile prescriptive”. Textele juridice cuprind capitole, sectiuni,
articole care sunt accesibile în parte numai specialiștilor. În acest cod se încadrează două
categorii de termeni: cei specifici institutiilor juridice și administrative și termeni din limba
literară comună reprezentând o mare parte din vocabularul stilului juridicoadministrativ.
Termenii specifici pot fi neologici (curator, autoritate tutelară, acreditare) sau pot fi term eni
vechi din limba română (pricină, înșelăciune, plângere). Termenii din limba literară comună au
intrat în limbajul juridico -administrativ suferind diferite modificări semantice; ei sunt termeni
neologici (ratificare, declinare a competentei, concurenta infractiunilor) sau termeni vechi
populari românești (parte vătămată, dobândirea unui bun, etc.). Acestor termeni li se adaugă
termenii supratextuali (articol, alineat, paragraf), termeni suport (persoană, măsură, infractiune)
și formele perifrastice (pune re în libertate, aplicarea pedepsei …etc.), care
completează la nivel semantic și sintactic textul respectiv.
Terminologia social -politică este bine reprezentată în limbajul publicistic. Cei mai multi
termeni social -politici sunt neologici (diplomatie, del egatie, independentă, sindicat, etc.)
predominanti fiind cei de origine franceză. O serie de termeni, care provin din alte stiluri sau din
limba literară comună, au suferit mutații semantice49 A. Rey, (1995), p. 56.
interne: ei sunt fie termeni neologici (dezvoltare economică, economie de piată), fie cuvinte
vechi românești cu sensuri noi (cameră, subdezvoltare).
Muțti termeni de origine engleză, care în ultimii ani au pătruns în stilul publicistic
(varianta orală dau scrisă), s -au mentinut în forma lor s trăină (playback, happy -end, summit,

49 Apud A. Rey, (1995), p. 56

discount, horror, etc.). Scrierea termenilor de origine engleză poate urma forma grafică (market,
consulting, meci, trening), forma fonetică (lider, ghem) sau cea morfologică (designul
vestimentar, fast -food-uri, auditare, involvare). În cazul limbajelor de specialitate se poate
observa influenta unor terminologii asupra altora, influentă realizată mai ales prin intermediul
presei, de exemplu: a decela, a dezamorsa, lider, etc. „Totodată vocabularul de specialitate are un
caracter tranzitoriu, dinamic și schimbător, răspunzând continuu activit ătilor variate și
progresului” . În ceea ce privește textele știintifice de tip didactic, în locul termenilor de
specialitate, se utilizează frecvent, cu valoare explicativă, cu vinte din limba comună.
În manuale sau reviste de uz școlar, sinonimele pot suplini definitia sau o pot dubla.
Elevii pot întelege și reț ine mai ușor termenii care au o largă răspândire în limbajul literar,
datorită importanț ei pe care o au în comunicare. Popularizarea termenilor se realizează prin
intermediul presei scrise și vorbite, care informează publicul asupra diferitelor aspecte din viata
social politică și cultural -știintifică națională și internaț ională.
Uneori, în presa scrisă și vorbită, termenii sunt folosi ți în mod greșit (mortabilitate,
eglarizare), fără să se ț ină cont de forma lor corectă, indicată în dictionare, fie pentru o exprimare
mai preten țioasă, fie din ignorantă. Dicționarele lămuresc vorbitorul atât asupra formei corecte a
termenului respectiv cât și asup ra sensului, întrucât în definiț ii se îmbină elementele strict
științifice cu informaț iile pentru nespecialist. Terminologiile reprezintă un vocabular strict
specializat, dar există posibilitatea ca unii termeni să ajungă în limbajul comun prin intermediul
presei, ca de exemplu: a dezamorsa, a implementa și dimpotrivă, un cuvânt poate trece din
limbajul uzual în limbajul de specialitate, ca de exemplu: actiune, fiind astfel
imposibilă trasarea unei granite între limba comună ș i terminologiile de specialitate.
Terminologia este integrată în întregime structurii lingvistice și caută să creeze
corespondente perfecte între conceptualizare și sistemul limbii, presupuse de actul de
comunicare.
Banca terminologică este în prezent extinsă cu tot mai multe împrumuturi din alte limbi. În
terminologiile românești se fac importante și rapide modificări pentru a sprijini în mod continuu
o gamă largă de activități și progrese.
I.5 Tipuri de limbaje de specialitate/stiluri
I.5.1. Limbajul/ Stilul științific
Se utilizează în lucrarile care contin informaț ii asupra unor obie cte, fenomene, fapte,
investigații, cercetă ri, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, în lucrările științifice; comunicarea

este lipsită de încărcă tura afectiv ă; accentul cade pe comunicare de noțiuni, cunoș tinte, idei etc.,
astfel ca funcț ia limbajului este cognitiva;
CUPRINDE : articole științifice, lucră ri de specialitate scrise de cercetători, savanți, persoane
creditabile în domeniul știițtific. Textele științifice urm ăresc să exploreze, să explice, să
argumenteze cunoștinț e factuale.
CARACTERISTICI:
– are funcție exclusiv referențială ;
– trasmite informț tii stiintifice, teh nice, utilizate pe baza unor raț ionamente logice, deductive,
argumentate;
– respectă proprietatea termenilor;
– se folosesc multe neologisme;
– conform tipului de discurs: nonficț ional, argumentativ, descriptiv, explicativ.
-conform relaț iei E -R (emitator -receptor). Emiță torul poate fi specializat (chimis t, sociolog,
siholog, medic etc.). Receptorul este spec ializat sau nespecializat. Relația emiță ator-receptor
poate fi determinata de emitator prin numirea pu blicului -tinta sau nedeterminată .
-conform efectului mesajului: Acordul, fiindcă autorii sunt persoane creditabile î n domeniul
stiintific.
-confo rm functiei mesajului (scop): infor mare, educare, publicitar (funcție colaterală întâlnită
la textele de escorta de tip prefete, cuvant inainte).
-conform incarcaturii emotionale a mesajului: critic, polemic, neutru.
-folosirea cuvintelor monosemantice;
-claritatea exprimării (pusă în evidența printr -o structură adecvată a propoziț iei/frazei),
precizie, corectitudine;
-utilizarea sensului propriu al cuvâ ntului;
-un grad mare de tranzitivitate;
Fiecare domeniu științific îș i are propr iul vocabular; termeni i utilizați sunt
monosemantici. Lexicul științ ific include numeroase neologisme ș i cuvinte derivate cu prefixe si
pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog,
geografie etc.)
Acestora li se adaugă utilizarea unor abr evieri, simboluri, semne convenț ionale, for mule
stereotipe. Dintre compoziț iile p e baza textelor științifice, amintim: analiza științifică (filozofică ,
economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

PARTICU LARITĂȚ I LINGVISTICE :
Lexicale : terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide;
Morfologice :Substantive abstracte, pluralul autorului;
Sintactice : Coordonarea ș i subordonarea;
Stilistice : fără figuri de stil si digresiuni.
Nota! Tot d e stilul științ ific ține ș i limbajul tehnic (terminologie cu caracter orientat
practic), limbajul religios (terminologie arhaică, solemnă, conservatoare și cu încărăatura
emotiă a), limbajul poetic (terminologie accesibila ș i cu tehnici persuasive).
Nota!
-Informaț iile din stilul s țiintific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ,
descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).
-Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmat ie. Textele argumentative afirmă
sau neagă, valorizează sau nu, favorizează că adevarate sau false , idei, convingeri, atitudini.
Într-un text ș tiințific argumen tarea are funcție referențială , dar într-un text jurnalistic ea are
funcițe conativ ă.
I.5.2. Limbajul/S tilul oficial (juridic – administrativ)
A. Stilul juridic
-cuprinde: domeniul legislativ (articole de lege, Constituția, Codul penal, Codul muncii etc),
texte elaborate de organul judiciar.
CARACTERISTICI ALE STILULUI:
-funcție referențială;
-enunțuri cu formă impersonal;
-conținut normativ;
-enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;
-folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiți;
-folosirea clișeelor formale;
-utilizarea unor clișee care indică atitudinea necesară (se completează
cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va complet a, sescrie cu litere de tipar
etc);
-respectă proprietatea termenilor;
-folosește terminologia de specialitate;
-folosește neologisme;

-în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ;
-conform relației E -R (emitator -receptor) beneficiar. Emițător – specializat, adică organul
legislativ; în acest tip de text, emițătorul dă receptorului instrucțiuni în legătură cu modul în
care trebuie înțeles textul. Instrucțiunile sunt realizate prin mijloace lexicale (trebuie, e
obligatoriu, e interzis) s au prin mijloace formale (art. 1,2). Receptorul este de obicei
specializat – cel care trebuie să aplice legea, dar și nespecializat – cel care vrea să
cunoască legea.
-conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt persoane credi -tabile în dome niul
juridic. Emițătorul poate controla efectul mesajului asupra receptorului (tip de discurs unde
funcția perlocuționară este controlabilă).
-conform funcției mesajului: informare, educare.
-conform încărcăturii emoționale a mesajului: neutru, prohibitiv.
PARTICULARITĂȚI LINGVISTICE
 Lexicale:terminologie specifica
 Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Substantive abstracte; -Verbul "a
trebui", verbul "a putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la
diateza reflexiv -pasiva, preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme
impersonale; -Expresii verbale impersonale.Sintactice:Coordonare sisubordonare; –
constructii infinitivale; -fraze coordonate;
 Stilistice:clisee; -elipsa, verbele copulative; -fara figuri de stil si digresiuni.
B. STILUL ADMINISTRATIV
-cuprinde: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ.
Caracteristici ale stilului:
– enunțuri cu formă impersonală
– conținut normativ
– enunțuri clare, lipsite de ambiguitate
– inventar lexical cu termeni clar definiți
-prezența clișeelor
– respectă proprietatea termenilor
– folosește terminologia de specialitate
– are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.)
– obiectiv și i mpersonal

– accesibil, clar și precis
– conform relației E -R beneficiar . Emițător – specializat adică organul legislativ. Receptorul
este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice legea.
– conform efectului mesajului: Acord, fiindcă autorii sunt i nstituții creditabile în domeniul
administrativ, (act oficial)
Notă! în cazul cererii, scrisorii oficiale, telegramei, efectul mesajului vizează acordul/
dezacordul/ aprobare/ dezaprobare/ respingere/ informare.
– conform scopului : funcție conativă.
– conform încărcăturii emoționale a mesajului: neutru, prohibitiv.
PARTICULARITĂȚI LINGVISTICE
Lexicale:Terminologie specifică:
-adeverință,
-adresă, cerere,
-certificat,
-domiciliu, dosar
-indemnizație
Morfologice:substantive provenite din infinitive lungi; -Verbul "a trebui", verbul "a
putea"; -Folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; -Verbe la diateza reflexiv -pasiva,
preferinta pentru anumite verbe, locutiuni si expresii; -Forme impersonale; -Expresii verbale
impersonale.
Sintactice: – constructii infinitivale; -fraze coordonate;
Stilistice -fara figuri de stil
I.5.3 L imbajul/ stilul publicistic
Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin
care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu
evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt:
monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral
(dezbaterile publice), dia logul scris (interviuri consemnate scris);
Exemple de texte -articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda, stirea, anuntul
publicitar
Caracteristici ale stilului
-are funcție de mediatizare a evenimentelor;

-conține informații economi ce, politice, sociale;
-influențează opinia publică (discurs persuasiv);
-în conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa rațiunii sau afectivității;
-strategia persuasivă se bazează pe argumente: A.persuasiunea adresată rațiunii aduce
argumente de specialitate, de tip cauză -efect; (cauze -situație de analizat și/ sau problemă –
soluții -rezultate/ modalități de aplicare a soluțiilor); B.persuasiunea adresată afectivității aduce
argumente de popularitate, superioritatea unor produse în rapo rt cu altele similare, mărturia
unor beneficiari ai produsului, tradiție, grija față de destinatar.
-dimensiunea persuasivă ține de publicitar;
-are funcție conativă;
-exprimă atitudini;
-orientat spre maximă accesibilitate și actualitate.
-utilizarea limb ii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian;
-receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia
lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea
cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr -un singur cuvant, constructii retorice (repetitii,
interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de
aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copula tive .
-utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (excla matii, grafice, interogatii, imagini etc)
Notă! Unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau științific, prin fap tul că îmbină
informația cu o prezentare/ comentare a acesteia, ceea ce, uneori, presupune și o anumită
implicare subiectivă a autorului.
Conținutul reflectă realitatea imediată și este completat cu mijloace extra lingvistice de
tipul: fotografie, caricatură, hartă, schemă, statistică, tabel.
PARTICULARIĂȚI LINGVISTICE
 Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se folosește în publicațiile de specialitate).
Termenii noi sunt explicați prin analogie: raporturi de asemănare/ diferențiere stabilite
între două sau mai multe obiecte, fenomene, ființe etc. Utilizeaza titluri socante pentru a
atrage atentia, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocita la continut.
 Morfologice:Folosește preponderent diateza activă
 Sintactice: Construit cu propoziții enunțiative cât mai accesibile și mai simple. Formulă ri
eliptice care să impresioneze și să atragă atenția.

 Stilistice: Detaliile sunt precise și elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovație. Se
utilizeaza uneoriprocedee artistice (asemanatoare cu stilul beletristic).
I.5.4 Li mbajul/ stilul artistic (belet ristic)
Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva,
sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare.
CUPRINDE: operele literare în proză, versuri și operele dramatice; tot aici pot fi incluse es eurile,
jurnalele, memoriile, amintirile.
CARACTERISTICI:
-libertatea pe care autorul și -o poate lua în raport cu normele limbii literare;
-contrastul dintre sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin
modul neobișnuit în care se folosesc cuvintele);
-caracterul individualizat al stilului;
-unicitate și inovarea expresiei;
-bogăție lexicală – din punct de vedere statistic;
-sensuri multiple ale aceluiași cuvânt;
-înglobează elemente din toate stilurile funcționale, dar și din afara limbii literare (arhaisme,
regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
-mesajul are funcție poetică, centrată asupra lui însuși, asigurându -i acestuia o structură care îl
face perceptibil la nivelul formei și adesea ușor de fixat în mem orie. Prin funcția poetică, un
mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul pentru informație, ci un text interesant în
sine: plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanța mesajului e produsă de simetrii,
repetiții, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcția poetică se manifestă desigur în poezie, dar nu
numai în ea; e prezentă în vorbirea curentă, în expresii și locuțiuni populare, în sloganuri,
proverbe etc.
-folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in
constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente;
-o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi
are propriul stil;
-bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici,
neologisme, termeni de jargon sau argou etc);
-extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni;
-cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa;

-relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abatere a de la uzul curent al limbii.
CALITĂȚILE GENERALE ALE STILULUI:
 Claritate: exprimarea clară a gândurilor și a sentimentelor.
 Proprietăți: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprima rea gândurilor și
sentimentelor.
 Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.
 Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunțurilor.
 Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.
PARTICULARITĂȚI LINGVISTICE
Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicală
Morfologice: Valori expresive ale părților de vorbire; Mărcile subiectivității
Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; Inversiuni, dislocări topice
Stilistice: Prezența procedeelor artistice
I.5.5. Limbaju l/stilul colocvial
Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi.
CUPRINDE (sfera de utilizare) – relații interpersonale în planul vieții cotidiene.
CARACTERISTICI:
-conform specificului discursului: discurs ficțional/ stil artistic, discurs nonficțional/ stil
științific;
-recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);
-are o mare încărcătură afectivă;
-regulile gramaticale pot fi încălcate;
-pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
-sunt folosite particularități regionale sau socio -profesionale;
-se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii.
-un anume grad de afectivitate;
-folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului;
-utilizarea mijloacelor non -verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare.
Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar
mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice
(mimica , gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in

exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si
expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite p rin perifraze.
-prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici;
-folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ;
-simplitate, degajare si naturalete.
-conform relației E -R (beneficiar)
Emițătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi și el specializat sau
nespecializat.
In cadrul acestui stil, relația emițător -receptor poate fi și de rudenie. conform efectului
mesajului -acord , Identificare,internalizare
-conform funcției mesajului ( scop): informare .educare ,divertisment ,publicitar
conform încărcăturii emoționale a mesajului
emoțional ,persuasive ,manipulant ,prohibitive ,critic ,polemic
CALITĂȚILE GENERALE ALE STILULUI
Claritate
Proprietate
Corectitudine
Precizia
Puritatea
PARTICULARITĂȚI LINGVISTICE
Lexicale: Argou; Jargon;Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor graiuri
Morfo -sintactice: Pronume, adjective, adverbe nehotarate. Aproximari prin numerale si
substantive. Pronume si verbe cu specific regional; enunturi fragmentate. Izolari, in versiuni,
elipse. Digresiuni, paranteze.
Stilistice: Diminutive. Argumentative. Cuvinte cu sens peiorativ. Superlative expresive.
Vocative, interjectii,imperative. Zicale.
Elementele situatiei de comunicare: Emitator, Receptor, Mesaj
Elementele situatiei d e comunicare E R M:
a) Emițător: funcție emotivă(emițătorul este cel care transmite mesajul unui receptor; funcția
emotivă se concretizează în selecția informației pe care emiță torul o operează în realitatea
înconjurătoare);

b) Receptor: funcție conativă( receptorul este cel căruia i se adresează mesajul emițătorului, adică
el este cel care primește o informație, astfel se concretizează funcția conativă sau de cunoaștere.
Efectul mesajului se măsoară într -un răs puns verbal/ scris sau comportamental);
c) Me saj: funcție poetică (ceea ce emițătorul transmite receptorului printr -un proces de codificare
a unor elemente verbale/ nonverbale).
I.5.6.Limbaje/stiluri de granita
I .5.6. 1 Limbajul / stilul epistolar
– ilustreaza trasaturile specifice necesare in redactarea unei scrisori
Forme ale stilului epistolar:
a. stilul epistolar familial:
-conține corespondenț a private, scrisori familiale, de dragoste, de mulț umire , de condoleanțe ,
telegrame, illustrate, bilete, felicitari, e-mail-uri;
-exprimă relații foarte apropiate, familiale, cordiale, ce presupun folosirea diminutivelor, formule
de adresare cu forme intime, con ținut personal;
-formula de încheiere ilustrează relaț iile apropiate dintre expeditor si destinatar;
-exista scrisori familiale, a micable, de felicitare, de cond oleanțe, de dragoste, de mulțumire
b stilul epistolar oficial:
-conține corespondența de interes administrative și juridic, scrisori de afaceri, oferte de serviciu,
ordine de plata, cereri, reclamaț ii, memorii, curriculum vi tae etc;
– desemnează relaț iile d intre o persoană fizică și o instituție;
– sunt des tinate schimbului de informații;
– sunt obiective, concise;
-se redacteaza î n stil neutru ;
-conțin date exacte;
-se înregistrează în mod official, cu număr;
-se folosesc în relaț ii de afaceri, de colaborare politic ă, șțiintific ă sau cultural;
-există scrisoare de cerere -ofertă, de oferta -răspuns, scrisoare de intenț ie, scrisoare de
recomandare, scrisoarede felicitare .
c.corespondenta literar ă
-constă î n schimbul de scrisori dintre două personalităț i cultural ;
-propriu corespondenț ei

-Se folosește î n rela ții oficiale, ne oficiale, particulare, intime, în scris prin scrisori, notiț e,
jurnale ;
-Caracterizat prin naturalete, exprimari literare, regionale, populare, prin
incarcatura emotionala (diminutive,superlative, interjectii, topica afectiva, elemente de jargon,
ticuri verbale) .
-Formule consacrate (datare, încheiere, semn ătura) .
COMPUNERI SPECIFICE : Biletul ; Telegrama ; Cartea poștală ilustrata ; Invitaț ia ;Cartea de vizit ă
,Scrisoarea amicală , de m ulțumire, familială , de felicitare, de recomandare, de dragoste,
de justificare, de afaceri, de negocieri,de confirmare .
Stilul epistolar ( -scrisoare -) —ilustrează trăsăturile specifice necesare redactării unei scrisori.
Stilul epistolar familiar conține corespondență privată: scrisori familiale, de dragoste, de
mulțumire, de condoleanțe, telegrame, bilete, felicitări, e -mailuri.
Stilul epistolar oficial conține corespondență de interes administrative și juridic: scrisori
de afaceri, oferte de serviciu, buletine de expediție, cereri, reclamații, curriculum vitae etc.;
Corespondența literară constă în schimbul de scrisori dintre do uă personalități culturale.
Uneori, aceste ultime tipuri de scrisori pot fi adresate unor persoane fictive, cu scopul de a
expune părerile proprii ale expeditorului asupra unor probleme cu caracter general legate de
moravurile sociale, momente istorice sau politice mai importante, de artă sau de idei literare.
Deși scrisorile literare sunt destinate sau redactate de către personalități, expeditorii au în
vedere și posibilitatea publicării acestora, întrucât adesea conțin referiri la actul creației. Ele se
situează undeva la confluența stilului beletristic cu stilul epistolar familiar și cu cel epistolar
oficial.
Epistola a devenit și o specie pur literară. Corespondenții pot fi, în acest caz, fie reali (de
pildă, în secolul al XIX -lea, scrisorile lui Ion Ghica către prietenul său Vasile Alecsandri, care
sunt un pretext pentru memorialistica celui dintâi), fie fictivi. Destinatarul este în acest caz
colectiv, căci textul se adresează publicului. Secolul al XVIII -lea impune romanul epistolar, al
cărui confli ct se conturează numai din ce își comunică în scrisori mai multe personaje.
Epistola este o specie literară care aparține în general poeziei didactice, în care se
tratează, sub forma unei scrisori, o temă filosofică, morală, artistică etc. Au scris episto le
Voltaire, Boileau, Grigore Alexandrescu, Montesquieu ( Scrisorile persane , genul epic), Mihai
Eminescu ( Scrisoarea I etc. ținând de genul liric).

I.5.6.2 S tilul/limbajul oratoric — cuprinde compuneri destinate pentru a fi rostite în fața
unei ad unări; sunt folosite procedeele specifice tehnicii vorbirii libere, în public pentru
convingerea auditoriului; poate fi oficial sau neoficial; tipuri de texte: alocuțiunea, toastul,
cuvântarea sau discursul.
I.5.6.3 S tilul /limbajul memorialistic
Memorialistica este o specie literară de graniță. Cuprinde consemnarea retrospectivă a
unor împrejurări și evenimente cărora autorul le -a fost martor (sau evenimente la care autorul a
fost actant, le -a trăit) în cursul vieții sale. Definindu -se ca preocupa re la frontiera dintre literatura
confesivă și istorie, memorialistica prezintă în primul rând un interes documentar, care apare
câteodată dublat și de unul artistic, în funcție de talentul de evocare al naratorului. Accentual nu
cade pe persoana autorului , ca în autobiografie, ci pe faptele și evenimentele de care acesta a
avut prilej să ia cunoștință direct, la un moment dat. O formă particulară a memoriilor este
constituită din însemnările de călătorie.
Memorialistica poate fi citită și ca relatare fact uală (adevărată sau falsă), dar și ca text
ficțional (nici adevărat, nici fals). Ea devine lectură literară din momentul în care adevărul celor
relatate nu îl mai interesează decât în mică măsură pe cititor. Totodată, memoriile pot constitui o
importantă s ursă documentară. În acest caz, cititorul se preocupă să restituie imaginea corectă a
evenimentelor relatate.
Dintre textele memorialistice se detașează jurnalul și memoriile. Acestea utilizează tehnici
specifice: introspecția, analiza, confesiunea (jurna lul), evocarea, retrospectiva, retrospecția,
exclamațiile și interogațiile retorice, decupajul (memoriile), povestirea, descrierea, monologul,
dialogul. Apare exprimarea la persoana I, subiectivitatea (exprimarea propriilor impresii, opinii,
viziune asupr a existenței).
Memorii – lucrare beletristică cu character evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor
petrecute în timpul vieții autorului, și la care a luat parte (ex. Lumea prin care am trecut de Ioan
Slavici, Hronicul și cântecul vârstelor de Lucian Blaga.) Utilizând evocarea, retrospectiva,
retrospecția, memoriile nu se supun, în mod obligatoriu, unei cronologii. Autorul poate extrage
din evenimentele trăite întâmplările, stările, sentimentele semnificative care i -au marcat
existența.
Jurnal caiet în care o persoană își notează regulat reflecțiile sale asupra evenimentelor cărora le
este martoră, asupra acțiunilor sale. Astfel de texte au fost publicate în măsura în care aparțineau
unor personalității ale vieții culturale, științifice. Jurmal ul se mai caracterizează prin prezența

clișeelor de limbaj (indicarea zilei, lunii, anului, uneori a orei, la care s -a făcut consemnarea),
prezentarea unor evenimente semnificative sau banale din viața autorului, în mod cronologic,
situația inedită în care autorul este în același timp și narator și personaj, frecvența (uneori zilnică)
a consemnărilor, ceea ce are drept consecință, în general, un interval foarte scurt între timpul
narării, al consemnării evenimentelor, stărilor și timpul narat, al desfășurăr ii lor efective.
Au scris pagini memorabile de jurnal: Stendhal, Tolstoi, Andre Gide, Titu Maiorescu. În secolul
al XX -lea, jurnalul intim a fost mult cultivat, datorită gustului pentru autenticitatea
documentului, pentru comunicarea neliterarizată a experiențelor subiecti ve de cunoaștere. Mircea
Eliade, Mihail Sebastian și Camil Petrescu, autori ai unei proze de natură confesivă, bazată pe
autenticitatea trăirilor personale, își țin un jurnal al existenței cotidiene.
I.5.6.4 Stilul /limbajul religios
Istoria limbajului religios românesc
Limbajul religios românesc a constituit obiectul de studiu a numeroase cercetări care au
abordat problema din puncte de vedere diferite50, respectiv a apariției primelor texte în limba
română (texte religioase sau influențate de practica religioasă), a apariției primelor traduceri de
texte religioase.
Perspectiva fundamentală a fost perspectiva istoriei limbii române literare (scrise), a rolului
jucat de limba scrierilor bisericești în constituirea limbii române literare sc rise. Cercetătorii au
emis opinii diferite referitoare la limbajul religios, unii negând existența acestuia, alții relevând
trăsăturile distinctive ale acestui tip de discurs. Numărul studiilor consacrate descrierii
limbajului religios în sine este, însă , restrâns. Gheorghe Chivu atrăgea atenția asupra acestui
aspect într -o conferință ținută la Academia Română, în 199751, precizând că ignorarea cărților de
cult și a limbii acestora ar fi determinată de caracterul exclusiv laic al culturii noastre moderne.
Acestui considerent i se adaugă faptul că limbajul religios este un limbaj închis, specializat,
supus unor reguli particulare, precum și existența unor factori extralingvistici (referindu -ne la
perioada comunistă, când limbajul religios a fost i gnorat, devenind, de multe ori, un subiect
tabu). Cu toate acestea, investigarea limbajului religios se impune, ca urmare a „schimbărilor

50 Anumiți cercetători au negat existența unui limbaj religios în limba română, cf. Paula Diaconescu, Liviu Onu, care subsumează
textele bisericești scrierilor beletristice
51 Chivu, Gheorghe, Civilizație și cultură. Considerații asupra limbajului bisericesc actual, Editura Academiei Române,
București, 1997.

rapide produse în societatea românească actuală”52, a faptului că preotul a devenit protagonist
într-un proces de comun icare care se situează alături de comunicarea laică, prin urmare trebuie să
se supună acelorași reguli. Începând cu Lazăr Șăineanu, terminologia religioasă apare între
preocupările specialiștilor în domeniu. Unul dintre capitolele lucrării sale, apărute în 1887,
Încercare asupra semiologiei limbii române. Studii istorice despre tranzicțiunea sensurilor53, este
consacrat relației dintre creștinism și limba română. Un studiu important pentru perioada în care
a apărut este cel al lui Ioan Bălan, Limba cărților bisericești. Studiu istoric și liturgic, apărut la
Blaj, în 191411. Limba scrierilor bisericești a făcut obiectul unor lucrări din dom eniul istoriei
limbii literare , făcându -se distincție între textele bisericești și cele laice54.
După 1990, limbaju lui religios i -au fost consacrate numeroase articole, studii sau teze de
doctorat55. Aspectele analizate în lucrările menționate sunt diverse, limbajul religios fiind studiat
din perspective diferite și cu metode de cercetare diferite. Astfel, unele lucrăr i subordonează
limbajul religios istoriei limbii literare, analizând textele religioase și rolul lor în formarea limbii
române literare56, altele propun analiza unor termeni și sintagme aparținând spiritualității
creștine57, altele demonstrează rolul civilizator al creștinismului la nivelul onomasticii58.
Gheorghe Chivu analizează fenomenele lingvistice prezente exclusiv în scrisul bisericesc sau
utilizate cu o frecvență deosebită față de cea constatată în scrierile laice, demonstrând că acestea
„indivi dualizează, în cadrul românei literare contemporane, așa -numitul limbaj bisericesc”59.
Textele religioase sunt abordate din perspectivă diacronică, fiind puse în evidență elementele
de continuitate dintre româna literară din secolele XVII -XVIII și l imba scrierilor bisericești

52 Ibidem, p. 5.
53 Șăineanu, Lazăr, Încercare asupra semiologiei limbii române. Studii istorice despre tranzicțiunea sensurilor, Editura de Vest ,
Timișoara, 1999.
54 Bălan, Ioan, Limba cărților bisericești. Studiu istoric și liturgic, Tipografia Seminarului teologic Greco -catolic, Blaj, 1914.
55 Studiile și articolele profesorului Gheorghe Chivu: Civilizație și cultură. Considerații asupra limbajului bisericesc actual,
Editura Academiei Române, București, 199 7 ; O variantă ignorată a românei literare moderne – Limbajul bisericesc, în Limba
română, nr. 9 -12/ 1995 ; lucrările Danei -Luminița Teleoacă : Terminologia creștină în limba română, Editura Academiei
Române, București, 2005, Limbajul bisericesc actual înt re tradiție și inovație, Editura Academiei Române, București, 2008,
precum și alte articole ale autoarei ; tezele de doctorat privind limbajul religios : Manuela Claudia Neculai (Stănică),
Caracteristici lingvistice ale scrierilor religioase românești de rit apusean, Universitatea din București, 2009 ; Mihaela Chivoiu,
Structuri pronominale în textele biblice românești, Universitatea Ovidius, Constanța, Avram, Viorica, Limbajul predicii
religioase creștine, Un iversitatea din București, 2010.
56 Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, Ștefan Munteanu, V. D. Țâra, I. Gheție
57 Ivăniș -Frențiu, Maria, Limba română și limbajul rugăciunii. Limba română ca limbă liturgică, Editura Anastasia, București,
2001
58 Goicu, Simona, Termeni creștini în onomastica românească, Editur a Amphora, Timișoara, 1999, Bălan -Mihailovici, Aurelia,
Dicționar onomastic creștin – repere etimologice și martirologice, Editura Sophia, București, 2009.

59 Chivu, Gh., op. cit., p. 7.

actuale. Vasilica Silvia Dima60 realizează o descriere minuțioasă a limbajului uneia dintre cele
mai utilizate cărți de cult, Molitfelnicul, constatând trăsăturile specifice ale limbajului bisericesc
și în acest tip de scrieri cu caracter tehnic, destinată oficierii slujbelor în cadrul cultului religios
ortodox.
Comparând și analizând un corpus de texte religioase reprezentative, din punctul de vedere
al doctrinei expuse, pentru cultul creștin, respectiv catolic și greco -catolic, Dana -Luminița
Teleoacă evidențiază mai multe aspecte: concurența neologismelor cu termeni din fondul mai
vechi al limbii; arhaismele lexicale și semantice; elementele populare și regionale; evoluția
semantică a unor termeni din limbajul reli gios61.
Contribuții importante pentru studiul limbajului religios românesc constituie, de
asemenea, articolele cercetătoarei menționate referitoare la influența limbajului religios asupra
altor domenii, cum sunt botanica și zoologia sau asupra limbajului comun. O serie de articole
dezbat problema locului scrisului religios în ansamblul limbii române literare, selectând anumite
caracteristici lingvistice ale textelor religioase62. Asupra opiniilor cercetătorilor referitoare la
acest aspect vom insista în cadrul acestui capitol. Preocupări asupra limbajului religios s -au
remarcat și în câteva lucrări și articole apărute în străinăta te63. O contribuție semnificativă pentru
analiza limbajului religios o constituie lucrările lexicografice, denumite, de regulă, dicționare
religioase64; trebuie avut, însă, în vedere faptul că diferența dintre limbajul laic și cel religios nu
constă exclusiv în terminologie65.

60 Dima, Vasilica Silvia, Elemente arhaice în limbajul bisericesc actual – Molitvelnicul, în Limba română, LI, nr. 4 -6 / 2002

61 Teleoacă, Dana -Luminița, Limbajul bisericesc actual între tradiție și inovație, Editura Academiei Române, București, 2008
62 Deleanu, Marcu Mihail, Stilul religios al limbii române literare, în Limbă și literatură, vol. II / 1997; Coteanu, Ion, Stru ctura și
evoluția limbii române (de la origini până la 1860), București, 1981, Secrieru, Mihaela, Un arhestil al stilurilor funcțio nale ale
limbii române – stilul religios, în Studii și cercetări științifice, Universitatea din Bacău, Seria Științe socio -umane, nr. 10 / 2006,
Chirilă, Adina, Argument pentru o reconsiderare a stilului religios în limba română, în Studia in honorem magis tri Vasile Frățilă,
EUV, Timișoara, 2005 etc.
63 B. Récatas, La terminologie chrétienne des Aroumains ou Koutzovalaques du Pindes, în Actes du VIe Congrès d´Études
byzantines, I, Paris, 1950; Helmut Hatzfeld, Ecclesiastical terms in Roumanian and their sema ntic implications, în Boletin de
Instituto Caro y Cuervo, V, Bogotá, Homenaje al R. P. Restrepo, S.I, Bogotá, 1949; Ion Popinceanu, Religion, Glaube und
Aberglaube in der rumänischen Sprache, Nürnberg, Hans Carl Verlag, 1964; Matilda Caragiu -Marioțeanu, Pa ïen, chrétien et
orthodoxe en aroumain, în Studi rumeni e romanzi, Padova, I, 1995; Vlad Dragoș Topală, De la numele proprii la numele
comune în terminologia religioasă, în volumul omagial dedicat împlinirii a 70 de ani de către profesorul Vărban Vătov
(majoritatea acestor titluri sunt amintite de Liviu Onu în Terminologia creștină și istoria limbii române, Editura Academiei
Române, București, 2000, p. 5 -6).
64 Stoian, Ion M., Dicționar religios. Termeni religioși, credințe populare, nume proprii, Editura Garamond, București, 1994 ;
Braniște, Ene, Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană, Caransebeș, 2001; Bria ,
Ion, Dicționar de teologie ortodoxă de la A -Z, București, 1981 ; Mircea, Ioan, Dicționar al Noului T estament, EIBMBOR,
București, 1995 ; Tat, Alin, Sorin Marțian (coord.), Dicționar teologic creștin, Editura Dacia Educațional, 2008.

65 Chivu, Gheorghe, op. cit., p. 6.

De asemenea, trebuie ținut cont de distincția ce trebuie făcută între dicționarele
nelingvistice, cu caracter enciclopedic, care înregistrează concepte, și dicționarele de termeni.
Considerăm că, prin analiza de față, putem adu ce o completare studiilor și cercetărilor existente
despre limbajul religios. În acest sens, ne -am propus să descriem limbajul religios din punctul de
vedere al particularităților de structură și de semnificație.
Descrierea va urmări evoluția limbajului religios în raport cu evoluția limbii literare
comune. Prin studierea diverselor tipuri de texte religioase, putem contribui la descrierea
lingvistică a variantei religioase din spațiul românesc, așa cum funcțio nează el în procesul de
comunicare specific religioasă.
Limba prezintă diverse variații determinate de structurile profesionale și culturale ale
societății. Aceste variații reprezintă modalități de exprimare în anumite contexte și domenii și
urmăr esc anumite scopuri de comunicare, fiind numite stiluri sau limbaje. Astfel, s -a identificat
un limbaj / stil religios / bisericesc/ biblic, individualizat prin trăsături distinctive incontestabile.
Opiniile lingviștilor asupra problemei delimitării acestu i limbaj / stil sunt multiple, uneori
contradictorii. În cele ce urmează vom face o succintă prezentare a părerilor celor care au
analizat această problemă de -a lungul timpului. Ștefan Munteanu și Vasile Țâra consideră că
literatura ecleziastică veche cons tituie o „variantă stilistică independentă”, care se opune
variantei laice66. Boris Cazacu, Alexandru Rosetti și Liviu Onu vorbesc despre o „limbă a
scrierilor religioase”, deosebită de cea a textelor laice67.
În lucrarea ,,Istoria limbii române, . . George Ivănescu vorbește despre o „limbă bisericească
(subînțelegând o limbă literară a bisericii), deosebită de limba obișnuită […] a literaturii laice”68,
afirmând că „de o limbă bisericească distinctă de restul limbii literare se poate vorbi numai în
epoca capitalistă, când limba bisericească a rămas arhaizantă în raport cu limba culturii laice și în
general moderne”69.
Ion Coteanu admite existența unui limbaj teologico -filosofic având ca „obligație principală
exegeza textului biblic”70, după ce afirmase că nu există un singur stil al cărților bisericești
pentru că acestea „nu au în totalitatea lor un stil, ci mai multe, după cum se încadrează în

66 Munteanu, Ștefan, Vasile D. Țâra, Istoria limbii române literare. Privire generală, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978, p. 24.
67 Cazacu Boris, Rosetti, Alexandru, Onu, Liviu, Istoria limbii române literare, vol. I, București, 1971, p. 104
68 Ivănescu, George, Istoria limbii române, Editura Junimea, Iași, 2000, p. 628.
69 Ibidem, p. 569.
70 Coteanu, Ion, Structura și evoluția limbii române (de la origini până la 1860), Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1981, p. 140

literatura artistică, în exegeza teologică sau în administrația bisericească”71. Alți autori au
încercat să stabilească accepția termenilor „stil” și „limbaj”.
Astfel Ion Gheție afirmă că „stilurile sau limbajele pot fi comparate cu variantele teritoriale
ale limbii literare și pot fi numite, de aceea, variante culturale ale acestei limb i”72. Acesta
identifică, în perioada de început a scrisului literar românesc doar două stiluri: „literatura
compusă din producții religioase” și textele juridicoadministrative.73
Abordând problema stilurilor, cu referire la variantele cultural e ale limbii române literare
vechi, Gheorghe Chivu identifică trei stiluri: beletristic, juridicadministativ și tehnico -științific74,
fiind de părere că acestea se regăsesc în textele bisericești actuale: „Scrisul bisericesc actual
diferențiază din punct d e vedere stilistic textele beletristice (de lectură sau de cult), de textele
tehnice (de cult), de textele de dezbatere morală sau dogmatică, respectiv de textele de drept
canonic, ilustrând deci toate cele trei variante funcționale de bază ale limbii.”75
În opinia Adinei Chirilă, limbajul religios în epoca veche reprezintă „însuși aspectul
cultivat al limbii, norma literară, în raport cu care apar și se dezvoltă stilurile funcționale ale
exprimării literare”76. Limbajul religios este varianta sa vantă, care se opune celei populare, și
care devine, după cum afirma Gheorghe Chivu, „model lingvistic, urmat în procesul de stabilire
a normelor limbii literare moderne, și model stilistic, imitat în încercarea de a sugera, cu
mijloacele artei scriitoric ești, trecutul, tradiția”77. Analizând particularitățile textelor religioase,
același cercetător concluzionează că „departe de a fi un simplu stil al limbii române literare,
limbajul bisericesc reprezintă o variantă funcțională paralelă și echivalentă cu ce ea ce am putea
numi limbaj laic ”78, individualizându -se prin numeroase trăsături de tip arhaic și modalități de
exprimare conservatoare.

71 Coteanu, Ion, Stiluri moderne ale limbii române literare, în Limba română, IX (196 0), nr. 2, p. 59 -60.
72 Gheție, Ion, Introducere în studiul limbii române literare, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982, p.
149.
73 Idem, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 19 78, p. 96 –
98.
74 Gheție, Ion (coordonator), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532 -1780), Editura Acad emiei Române,
1997, p. 257 -260
75 Chivu, Gh., Limba română de la primele texte până la sfârșitul secolului al XVIII -lea. Variantele stilistice, E d.
Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 25.
76 Chirilă, Adina, Argument pentru o reconsiderare a stilului religios în limba română, în Studia în honorem magistri
Vasile Frățilă, EUV, Timișoara, 2005, p. 151.
77 Chivu, Gh., Civilizație și cultură …, p. 15.

78 Ibidem.

Diferențierea între stilul cărților bisericești și cel al scrierilor laice a început să se realizeze
în seco lul al XVIII -lea și s -a desăvârșit în secolul al XIX -lea; până în acel moment „cele două
sfere de activitate intelectuală erau ilustrate de texte cu structură stilisticolingvistică unitară”79.
Dacă Ion Gheție și Gheorghe Chivu consideră că nu se poate vorb i despre un stil bisericesc sau
biblic, întrucât textele religioase prezintă o mare diversitate compozițională80, în lucrarea sa
Sintaxa limbii române, Ion Diaconescu vorbește despre un „stil liturgic”, conservator, dogmatic,
care nu acceptă abateri de la l itera sa81.
În opinia cercetătoarei Emilia Parpală, „stilul religios” cunoaște două variante: varianta
cărților sacre, revelate, nu „scrise” și va rianta textelor liturgice și a rugăciunii, de esență orală,
chiar dacă se bazează pe textele scris e, Cazaniile lui Coresi și Varlaam și Didahiile lui Antim
Ivireanul fiind scrise în stil retoric bisericesc, „o variantă a stilului beletristic din vechea română
literară”82.
Sintagma „stil biblic” este utilizată și de Lidia Sfârlea în studiul său d espre stilurile
literare83. Acesta reprezintă varianta neoficială, neartistică a diasistemului stilistic literar, cu
particularități distinctive pentru fiecare nivel textual. Niculina Iacob descria astfel stilul religios:
„Deși nu se înscrie pe deplin în s ecțiunea sincronică din diacronia limbii române literare actuale,
stilul religios este o variantă incontestabilă a acesteia și trebuie să i se acorde locul cuvenit atât
între celelalte variante ale limbii române literare, cât și în cultura românească actua lă”84. În ceea
ce ne privește, considerăm că opinia autorilor care văd în textul religios actual o variantă a limbii
literare, și nu un stil subsumat literaturii beletristice, este cea corectă.
Limba textelor bisericești contemporane este, deci , continuatoarea vechii noastre limbi
literare, în uz până în primele decenii ale secolului al XIX -lea, așa cum stipulează și Gheorghe
Chivu: ,,înlocuită din rangul de limbă literară oficială de limba scrierilor laice, ea a devenit, după
1830, model pentru aceasta: model lingvistic, urmat în procesul de stabilire a normelor literare
moderne, și model stilistic, imitat în încercarea de a sugera, cu mijloacele artei scriitoricești,

79 Idem, Limba română de la primele texte… , p. 25.
80 Gheție Ion (coord.), op. cit., p. 257 -260, 472 -481.
81 Diaconescu, Ion, Sintaxa limbii române, I, Tipografia Universității București, București, 1992, p. 202.
82 Parpală, Emilia, Introducere în stilistică, Editura Universitaria Craiova, Craiova, 2006, p. 223.
83 Sfârlea Lidia, Delimitarea stilurilor literare românești, în Studii de limbă literară și filologie, II, București, 1972.
84 Niculina, Iacob, Limbajul bibli c românesc (1640 -1800). Biblia de la Blaj – Text de referință în tradiția biblică
românească, vol. II, Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2001, p. 21.

trecutul, tradiția.”85 – Limbajul religios este specific unui grup profesional -misionar (preoților),
însă se poate extinde și în afara acestui grup, date fiind implicațiile sociale vaste pe care le
presupune religia, în general, în relație cu toate categoriile sociale. În funcție de ramurile religiei
căreia îi este destinat, se disti ng următoarele varietăți interne ale limbajului religios:
 Limbajul biblic – cel mai vechi și cel mai conservator;
 Limbajul liturgic – apropiat în privința caracterului refractar la inovații de cel biblic;
 Limbajul tehnic religios – comparabil cu limba jele socio -profesionale specifice
variantelor laice ale limbii române literare;
 Limbajul omiletic – mai liber decât celelalte două variante și care permite o evidentă
personalizare a mesajului;
 Limbajul dogmatic sau teologic – privește expunerea și fund amentarea teoretică a
izvoarelor și a dogmelor religioase.
Dintre toate acestea, dominant este limbajul biblic, datorită faptului că el reprezintă
nucleul obiectului de referință confirmat ă și de tradiție în cultura românească.
De asemenea, el este și cel mai conservator, dovadă fiind păstrarea multor fapte de limbă
ce au caracterizat etape mai vechi din evoluția limbii române literare. Textele biblice au păstrat
continuu elementele de limbă specifice, în timp ce altele au fost reintroduse nu cu scop expresiv –
artistic (ca în textele beletristice), ci pentru a respecta sacralitatea textelor religioase86. Textul
religios diferă de textele laice contemporane printr -o serie de caracteristici de natură lingvistică
și de natură pragmatic -enunțiativă. În plan lingvistic, este vorba despre particularități ortografice,
lexicale, morfologice, sintactice și de topică.
Aspectele lingvistice (pe care le vom relua și aprofunda întrun capitol următor al cercetării
noastre) prezente exclusiv în scrisul re ligios sau cu o frecvență diferită de cea întâlnită în
scrierile laice individualizează limbajul bisericesc în cadrul limbii române contemporane. În plan
pragmatic -enunțiativ, limbajul religios se individualizează prin raportul dintre factorii
constitutivi ai actului de comunicare, care se diferențiază de cel prezent în comunicarea laică,
prin următoarele aspecte: dualitatea emițătorului, întrucât există un emițător primar – divinitatea
și un emițător secundar – omul, care se transpune în intermediar al com unicării între Dumnezeu

85 Chivu, Gh., Civilizație și cultură…, p. 15.
86 Gheție, Ion, Gheorghe Chivu, Contribuții la studiul limbii române literare – secolul al XVIII -lea (1688 -1780), Ed.
Clusium, Cluj -Napoca, 2000, p. 305.

și om; referentul este unic: lumea transcendentă preexistentă, creată și redată prin limbaj, al cărui
paradox este acela că „deși este prin definiție ordonat către referenți invizibili, se prezintă ca un
limbaj descriptiv”, încercân d „să caracterizeze, să facă cunoscută o realitate cunoscută
individual, care are modul ei propriu de obiectivare, dar cu un referent unic: Dumnezeu”87;
destinatarul este omul sau, în imnurile religioase, divinitatea însăși; mesajul nu este construit în
funcție de receptor (în special în textele secolelor XVI -XVII); codul este caracterizat de
conservatorism, refractar inovației.
Multitudinea acestor particularități incontestabile îndreptățesc opinia că limbajul
religios nu este doar un stil (al limbii comune), ci el trebuie înțeles ca „un diasistem în sine cu
mai multe variante sau stiluri subordonate”88. Variantele limbajului religios sunt cele menționate
mai sus, specializate în funcție de domeniul de utilizare și de finalitate și aparținâ nd, ca și în
cazul limbajului laic, stilurilor funcționale: științific (Liturghierul, Catehismul), juridico –
administrativ (Drept bisericesc, Canoanele Bisericii, Pravilele), beletristic (psalmii, Viețile
sfinților), publicistic (presa religioasă).
Genez a și evoluția limbajului religios românesc
Considerații lingvistico -istorice despre vechimea creștinismului la români
Încreștinarea poporului român (secolele IV -VII) a fost un proces care s -a desfășurat
concomitent cu etnogeneza sa, fapt demons trat de „originea terminologiei creștine românești
primordiale și a ideologiei pe care o reprezintă aceasta”89.
Răspândirea creștinismului în spațiul carpato -danubiano -pontic s -a făcut în limba latină,
astfel că noua credință a devenit unul dintre factorii principali ai promovării elementelor romane
printre geto -daci. Misionarii creștini au folosit în spațiul carpat o-danubiano -pontic limba latină
vulgară, care era înțeleasă de locuitorii acestui spațiu. În a doua jumătate a secolului al II -lea,
creștinismul a fost răspândit în provinciile Imperiului Roman, fapt ce a contribuit la impunerea
latinei vulgare, deci la ro manizarea acestor regiuni.
După cucerirea Daciei de către romani, activitatea misionară s -a accentuat prin coloniști,
prin ostașii creștini din armata romană, prin sclavi, prin negustori și, în secolul al IV -lea, prin
captivii creștini aduși de goți din sudul Dunării. Răspândirea creștinismului la geto -daci încă din

87 Chirilă Adina, art. cit., p. 145.
88 Ibidem, p. 155.
89 Onu, Liviu, Terminologia creștină și istoria limbii române, Editura Academiei Române,
București, 2000, p. 13.

primele trei secole ale erei creștine este confirmată de mărturii literare90, arheologice91 și
lingvistice. După o veche tradiție creștină, păstrată de istoricul Eusebiu de Cezareea (+3 40), în
Sciția, pe care cei mai mulți dintre istorici o identifică cu Dacia Pontică sau Scythia Minor
(Dobrogea), a predicat Sfântul Apostol Andrei.
Sinaxarul constantinopolitan din 30 noiembrie confirmă această știre; dovada acestui fapt o
constit uie atât creațiile folclorice, cât și toponimele (peștera și pârâul Sfântului Andrei), numele
de Undrea dat lunii decembrie etc. Sfântul Andrei a hirotonit episcopi în cetăți, în special la
Tomis92. Numărul mare de martiri menționați în secolele III -IV în zona Dunării de Jos este o
încă dovadă a răspândirii creștinismului pe teritoriul țării noastre93.
Această modificare s -a produs în momentul în care creștinismul a început să se
răspândească la orașe, cei de la sate fiind necreștini. Țăranii erau așadar ne creștini, lipsiți de
credință religioasă, păgâni. Practicarea cultului religios implică, pe lângă discursul oral, texte
scrise și, în consecință, a apărut preocuparea pentru pregătirea unor cadre specializate pentru
acest domeniu, pregătire care s -a reali zat, probabil, pe lângă mănăstiri. Biserica și în special
mănăstirile, au avut un rol determinant în apariția textelor scrise.
Acolo s -au format primii copiști și primii traducători (ai textelor biblice). Stau mărturie în
acest sens bibliotecile mult or mănăstiri (Dragomirna, Horezu, Tismana, Bistrița, Neamț, Putna,
Suceava) și manuscrisele păstrate până astăzi în acele lăcașuri. Sursa textelor care au constituit
suportul traducerilor transpare la nivelul lexicului. Termeni fundamentali ca biserică, p reot,
scriptură, credință trimit direct la latină. Mulți termeni creștini fundamentali, cu toate că sunt
latini, diferă de termenii latini „care au iradiat de la Roma în tot Occidentul latin, ba uneori chiar
și la popoarele germanice”94. De exemplu, în lim ba română, cuvântului credință, provenit din
latinescul credentiam, îi corespund în limbile romanice occidentale foi (fr.), respectiv fede (it.),

90 Tertulian (240), în lucrarea Împotriva iudeilor, afirma că “Hristos stăpânește și în ținuturile sarmaților, dacilor,
germanilor și sciților” ; Sfântul Iustin Martirul și Filosoful ( +165), în Dialogul cu iudeul Tryfon, spunea că « nu
există niciun neam, fie și trăind în căruțe și în corturi și crescând vite, la care să nu se facă rugăciuni în numele lui
Hristos ».
91 Pe lângă numărul mare de inscripții creștine, sunt importante: donariul de la Biertan (secolul al IV -lea), cu
inscri pția Ego Zenovius votum posui, gema de la Potaisssa (Turda, secolul al IV -lea), cu inscripția paleocreștină
Ihtis, altarul de la Cluj -Napoca (începutul secolului al IV -lea) cu inscripția Sit tibi terra levis (Să -ți fie țărâna
ușoară), biserica creștină de la Slăveni (Olt, secolul al IV -lea) ș.a.
92 Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, EIBMBOR, București, 1980, p.56.
93 Nicandru și Marcian, preotul Montanus și soția sa, Maxima, sfinții de la Niculițel (Zotticos, Attalos, Kamasis,
Filipos), episcopul Irineu, Epictet și Astion, Emilian de la Durostorum etc
94 Onu, Liviu, op. cit., p. 9.

care provin din latinescul fides; româna păstrează termenul biserică din lat. basilicam, în timp ce
în francez ă s-a moștenit termenul eglise, iar în italiană chiesa (
lat. ecclesia)95. Cu toate că
termenul basilica a fost preferat în limba română, de la ecclesia s -au format derivate care
reprezintă termeni religioși: eclesiarh „cleric, sacristan”, „(înv.) călugăr c are administra
veniturile mănăstirii”; eclesiarhie „administrarea veniturilor unei mănăstiri”, Eclesiast „una din
cărțile Vechiului Testament, atribuită lui Solomon”, eclesiastic „bisericesc”. O parte din termenii
creștini fundamentali s -au transmis până a zi în forma lor grecească, foarte puțin l atinizată,
întrucât misionarii erau vorbitori de limbă greacă.
I .6.Concluzii
În contextul culturii române actuale, în interiorul stilisticii lingvistice s -au afirmat douã directii
principale: pe de o parte o stilisticã a “expre sivitãtii” cu rãdãcini în tradiț ia estetico -filozoficã si
în lingvistica idealistã, reprezentatã de Ștefan Munteanu, iar pe de altã parte o stilisticã
funcționalã cu rãdãcini în socio lingvisticã si lingvistica func ționalã praghezã, reprezentatã prin
academicianul Ion Coteanu. Pentru Stefan Munteanu stilistica are ca obiect studiul limbajului în
întregimea lui, în cazul sãu limbajul artistic ex aminat din perspectiva teoriei lui Charles Bally,
Traité d e la sylistique francaise, p.16 496 ,Iorgu Iordan, Stili stica limbii române,1975, p.1197.
Aspecte ale unei sinteze teoretice în stilisticã, în CL, 1972, XVII, p .309 expresivitãtii,
expresivitate privitã ca raport de dublã dependentã: “pe de o parte o relatie între douã forme ale
elementelor semnului lingvistic (expresie si continut), pe de altã parte – si concomitent – o relatie
între aceastã unitate constituitã si realitatea desemnatã prin ea.“ Cele douã stilistici (stilistica
“exp resivitãtii” si stilistica funcț ionalã – n.n.) nu se exclud, ci sunt complementare, afirmã
Mircea Borcilã î n articolul citat, adãugând cã Ș tefan Munteanu adoptã în fond tot o perspecti vã
functionalã (prin concentrarea asupra caracterului motivat, impus al întrebuintãrii semnului), dar
dezvoltã si o teorie proprie, a expresivitãtii, pentru care propune o fundamentare mai largã,
lingvisticã si psihologico -esteticã. Analizând stilistica di n perspectivã lingvisticã, Stefan
Munteanu sesizeazã, de altfel, vastitatea domeniului stilisticii functionale care cu prinde, dupã
pãrerea sa, cel puț in trei zone:

95 Lupșa, Ștefan, Creștinismul românesc a fost de la început ortodox, în Studii teologice, II, 1949, nr. 9 -10, p. 623,
apud Onu, Liviu, op. cit. p. 1 0. 56 Stăniloaie, Dumitru, Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în
solidaritate cu ale limbii române în general, în BOR, 1979, nr. 3 -4, p. 563. 57 Onu, Liviu, op. cit., p. 13.
96 Apud, Charles Bally, Traité de la sylistique francaise, p.16 4
97 Apud, Iorgu Iordan, Stilistica limbii române,1975, p.11

1. Stilistica variantei vorbite (spontane, naturale), a limbii, caracterizatã prin funcț ia ei
expresivã, motivatã afectiv.
2. Stilistica variantei artistice a limbii sau (cu o terminologie ce i se pare mai adecvatã)
stilistica operei literare, motivatã estetic, corespunzând unei functii pe care a numit -o functie
stilisticã ge neratoare de efecte estetice.
Stilistica limbajelor socio -profesionale (stiintifictehnic, oficial -administr ativ, publicistic)
a cãror funcție de diferențiere, mai ales lexicalã și sintacticã, Stefan Munteanu, Stil si
expre sivitate poeticã, 1972, p.12298, este dependentã de scopul, teoretic sau practic, implicat în
mesaj. Din cele trei variante, stilisticianul opteazã pentru cea de -a douã zonã drept
corespunzãtoare conceptiilor sale în ceea c e priveste domeniul stilisticii .
Pentru Ion Coteanu stili stica e ste studiul limbii în acț iune (în sens larg), aceasta înteleasã
ca totalitate de deprinderi verbale ale unei comunitãti lingvistice constituite istoric, adãugând cã
stilistica este deci functionalã, multimea de deprinderi lãrgindu -se si îngustându -se în fu nctie de
vorbitori si de necesitãtile particulare de utilizare a ei. Ca studiu al uzului lingvistic este o
disci plinã descriptivã, nu dã norme ș i constituie baza activitã ții de cultivare a limbii. Uzul limbii
conduce la o continuã adaptare a structurilor a cesteia la necesitãtile socio -culturale ale
vorbitorilor. Rezultatele sunt limbajele și stilurile.
Rolul stilisticii este de a le descoperi , a le explica și a le compara. Stilul, ca obiect de studiu
al stilisticii, este acceptat abia dupã apariti a stilisticii lingvistice, dar aceasta nu înseamnã cã
ideea de stil nu a preocupat, î ncepând cu antichitatea, pe mulți cercetãtori ai limbii și literaturii,
ca și pe filozo fi, esteticieni, antropologi.
Ion Coteanu, “Stilistica funcț ionalã a limbii române ”, vol.I, 1973, p.7, 8, 999. În retorica
anticã stilul e ste conceput ca un element esenț ial al artei oratorice, corespunzând etapei elocutio.
El reprezintã un sistem de norme, prin aplicarea cãrora se pot realiza scopurile urmãrite într -o
expunere oralã sau scrisã. Întreaga teorie anticã a stilului, ca formã a expresiei adecvate
continutului, este cuprinsã în conceptul de prepon, din care grecii, si dupã ei latinii, au fãcut un
element estetic fundamental ce prezideazã arta cuvântului. Prin stoici, termenul a ajuns sã capete
si o semnificatie eticã. Pentru realizarea fuziunii dintre etic si estetic, retorica si poetica anticã
recomandã selectarea mijloacelor de expresie în acord cu intentia de care este strãbãtutã opera.
Modelul vechilor antici din perioada cl asicã: Lysias, Demostene, Tucidide, este recomandat de

98 Apud, Stefan Munteanu, Stil si expresivitate poeticã, 1972, p.122
99 Ion Coteanu, “Stilistica funcționalã a limbii române”, vol.I, 19 73, p.7, 8, 9

Cicero datoritã sobrietãtii si claritãtii, precum si puritãtii expresiei, ca semn al bunului gust.
Derivate din principiul mãsurii si al potrivirii, al armoniei dintre idee si cuvânt (prepon), acestea
sunt însusiri ale stilului care dau expunerii eleganta necãutatã a simplitãtii si alcãtuiesc atributul
artei clasice.
Mult mai târziu, Buffon va da cea mai condensatã definitie a stilului:”Le style c’est
l’homme meme”, introducând ideea modernã a individualitãtii stilului. “Termen fundamental al
stiintelor umaniste din epoca cea mai veche, stilul apartine unui inventar conceptual pe care
istoria l -a regândit periodic” afirmã Ileana Oancea în Istoria stilisticii, (p.111). În esteticã, dar si
în filo zofia culturii, notiunea de stil într -o largã acceptiune a avut “un caracter unificator al
tuturor 13 manifestãrilor spirituale ale unui anumit grup uman”, conceptul de stil devenind
definitoriu pentru conditia umanã, “prin el omul definindu -se în întreaga complexitate a natu rii
sale: în raționalitatea, dar și în subiectivitatea sa esențialã ”. La începutul secolului XX, stilul
reintrã exploziv în atenț ia lingvisticii, fiind din nou gândit ca un fenomen de limbaj. Obiect de
studiu al unei discipline autonome , constituitã ca ramurã a lingvisticii, dar cu intrãri si dinspre
esteticã sau filozofie, dinspre critica literarã sau sociologie etc, stilul, în complexitat ea sa , va
orienta întreaga “miș care” stilisticã a secolului. Pentru Bally, stilul reprezintã aspec tul individual
al art ei literare, rezultat din intenț ia artistului de a cre a efecte de ordin estetic, aparținând deci
esteticii. Obiecția lui Bally în ceea ce priveș te includerea stilului în cercetarea faptelor expresive
ale limbii este cã limbajul poetic opereazã nu cu mijloacele expresiei spontane, ci cu un produs
elaborat al acestora, asadar cu procedee strãi ne comunicãrii naturale.
Dar, aș a cum va afirma Leo Spitzer, faptele stili stice din expresia comunã stau ș i la
temelia limbii scriitorului, iar cel e de stil se pot regã si și în limbajul vorbitorului obiș nuit,
stilistica și stilul nefiind no țiuni ce se exclud, ci variante ale unuia și aceluia și concept. Karl
Vossler, adept al stilisticii estetice, considerã stilul ca “întrebuinț are individualã a limbi i”,
afirmând cã “orice expresie lingvisticã trebuie sã fie explicatã ca o crea ție liber ă și individual ă
(nãscutã) din intui țiile, Ileana Oan cea, Istoria stilisticii românești, p. 114, individuale al e
individului vorbitor.” Dar, aș a cum a fost interpretatã critic conceptia sa10, explicatia faptelor de
limbã drept creatii individuale, produse ale spiritului estetic, transformã lingvistica într -o
stilisticã, iar aceasta nu ar fi decât un compartiment al esteticii. Lingvistul german Leo Spitzer se
bazeazã pe ac eeași concepț ie asupra limbajului ca și Vossler (idealistã ș i/sau individualistã), dar
pentru el stilul este un domeniu c omun unde se pot întâlni limba ș i literatura.

Stilul este, dupã Spitzer, limbã interpretatã ca artã. În spatiul românesc, definind sti lul din
perspectivã literarã, Tudor Vianu arãta cã acesta reprezintã “unitatea structurii artistice într -un
grup de opere raportate la agentul lor, fie acesta artistul individual, na iunea, epoca sau cercul de
culturã. Unitatea si originalitatea sunt cele d ouã idei mai particulare ce fuzi oneazã în conceptul
stilului”. Referindu -se la dubla intenție a limbajului ș i problema stilului, Vianu adaugã: ”Ceea ce
vom numi *stilul* unu i scriitor va fi ansamblul notaț iilor pe care el le ada ugã expresiilor sale
transitive ș i prin c are comunicarea sa dobândeș te un fel de a fi subiectiv, împreunã cu inter esul ei
propriu -zis artistic.”

CAPITOLUL AL II –LEA
Strategii didactic
II.Delimitări conceptuale: metodă, tehnică, procedeu, metodologie, tehnologie, strategie
didactică
Această „arie problematică“ a metodelor instructiv -educative („didactice“, „de
învățământ“, „de instruire“) este foarte frecvent abordată de pedagogie pentru că ea reflectă o
realita te dintre cele mai dinamice (și dinamizatoare) ale procesului instructiv -educativ.
Există o literatură extrem de bogată, accesibilă și diversificată care pune la dispoziția
Educatorilor sinteze teoretice dar și experiențele practicienilor. De aceea vom r ecurge mai ales la
trimiteri spre problemele esențiale referitoare la metodologia didactică. 100
II.1.Metoda didactică
Este „o cale eficientă de organizare și conducere a învățării, un mod comun de a proceda
care reunește într -un tot familiar eforturile profesorului și ale elevilor săi“ (I. Cerghit) Ea este
„calea de urmat în activitatea comună a educatorului și educațilo r, pentru îndeplinirea scopurilor
învățământului, adică pentru informarea și formarea educaților“ (C. Moise). Metoda de
învățământ poate fi privită și ca „o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii,
sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc și aprofundează cunoștințe, își
informează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini, atitudini etc.“
(M. Ionescu, M. Bocoș). În didactica modernă „metoda de învățământ este înțeleasă ca un anumi t

100 http://www.psihopedagogie.blogspot.com

mod de a proceda care tinde să plaseze elevul (și/sau studentul – n.n.) într -o situație de învățare,
mai mult sau mai puțin dirijată care să se apropie până la identificare cu una de cercetare
științifică, de urmărire și descoperire a adevărului și de le gare a lui de aspectele practice ale
vieții“ (M. Ionescu, V. Chiș ).
II.2 Tehnica didactică
Presupune „îmbinarea mai multor procedee didactice ca soluție practică însoțită de
mijloace pentru realizarea activităților didactice“ (M. Ionescu, I. Radu). Term enul este destul de
rar utilizat sau primește semnificații mai largi.
II.3 Procedeul didactic
Este „o particularizare sau o componentă a metodei; procedeele didactice sunt practice
(soluții didactice practice) însoțite, după caz, de tehnici și mijloace did actice, pentru realizarea
metodelor didactice“ (I. Bontaș). Între cele trei elemente există o evidentă interdependență:
metoda subsumează tehnicile care la rândul lor subordonează procedeele. Dacă spre exemplu
metoda este „descoperirea“ (învățarea prin des coperire), tehnica utilizată poate fi „munca
intelectuală (individuală)“ iar procedeul „lectura bibliografiei (sau manualului)“.
Relația dintre metode, tehnici și procedee este una foarte dinamică și complexă; în anumite
contexte pedagogice o metodă se poa te transforma în procedeu (sau invers); demonstrația poate
fi procedeu în cadrul explicației (care fiind dominantă într -o secvență didactică, o subsumează)
dar poate fi metodă în cazul unor demonstrații pe viu (când se prevalează).

II.4 Metodologia dida ctică
Desemnează fie combinația mai multor metode prin care se realizează efectiv actul
educativ, fie „teoria care sudează între ele aceste metode, o anumită concepție pedagogică,
proprie epocii și școlii“ (I. Cerghit). Este „teorie și practică a metodel or de învățământ, știința
care se ocupă cu definirea, clasificarea și valorificarea sistemului metodelor de învățământ,
bazate pe o concepție unitară despre actul predării și învățării, pe principiile și legile care stau la
baza acesteia“ (M. Ionescu, V. C hiș).
II.5 Tehnologia didactică
Reprezintă „ansamblul tehnicilor și cunoștințelor practice imaginat pentru a organiza, a
testa și a asigura funcționalitatea instituției școlare la nivel de sistem“ (S. Cristea ). Termenul a
fost foarte mult vehiculat , a cunoscut numeroase resemnificări. El desemnează, în esență (și în
accepțiune actuală) ansamblul metodologiei didactice corelat cu mijloacele de învățământ

asociate. În literatura de specialitate se utilizează și sintagma „tehnologia instruirii“ pentru a
desemna „un mod sistematic de proiectare, realizare și evaluare a întregului proces de învățare și
predare, „în concordanță cu obiectivele pedagogice asumate“ (M. Ionescu, I. Radu).
II.6. Strategia didactică
Desemnează „un mod de abordare a unei situaț ii de instruire“ care permite/presupune
„raționalizarea conținuturilor“; determină „structurile acționale“; o „combinatorică structurală“
între „metode, mijloace, forme, relații, decizia instrucțională“ și care vizează „optimizarea
instruirii“. Ea depinde de: concepția pedagogică a cadrului didactic, obiectivele
instructiveducative, conținuturile instruirii, tipul de învățare necesară, stilul de predare al
profesorului, caracteristicile psihosociale ale partenerilor ergonomia spațiului instructiv -educativ
și orizontul timpului de instruire (R. B. Iucu).
Strategiile de instruire sunt elemente complexe ale realității pedagogice; ele se clasifică
după criterii diverse (după domeniul activităților instrucționale predominante: cognitive,
psihomotorii, afectivmo tivaționale, combinatorii; după logica gândirii: inductive, deductive,
analogice, transductive, mixte; după gradul de structurare a sarcinilor de instruire: algoritmice,
nealgoritmice, euristice ș.a.).
Strategiile didactice presupun combinarea (dezirabil optimă) a tuturor elementelor
procesului instructiv -educativ în condiții/contexte concrete. Strategia a fost definita ca un mod de
combinare si organizare cronologica a ansamblului de metode si mijloace alese pentru a atinge
anumite o biective. Strategia de predare -învățare (strategii didactice) este expresia unității
organice a metodelor, procedeelor, mijloacelor de învățământ și a modurilor de organizare a
învățării (frontal, pe grupe și individual), în derularea lor secvențială pentr u atingerea
obiectivelor instructiv -educative.
Strategia didactică este un termen unificator, integrator, care reunește sarcinile de
învățare cu situațiile de învățare, reprezentând un sistem complex și coerent de mijloace, metode,
materiale și alte resu rse educaționale care vizează atingerea unor obiective. Ea este necesară în
orice act pedagogic, ocupând un loc central în cadrul activitații didactice, deoarece proiectarea și
organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a profesorul ui. Ea este concepută
ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicați actorii predării – învaățării, condițiile
realizării, obiectivele și metodele vizate.
Astfel, strategia prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și mai eficient
pentru abordarea unei situații concrete de predare si învățare. În acest fel, prin proiectare

strategică se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactică.
Strategiile didactice presupun combinarea (dezirabil op timă) a tuturor elementelor procesului
instructiv -educativ în condiții/contexte concrete. În calitate de elemente faptice, metodele sunt
cosusubstanțiale strategiilor. Cu alte cuvinte, strategia nu se confundă cu metoda sau cu
metodologia didactică, deoare ce acestea din urmă vizează o activitate de predare -învățare –
evaluare, în timp ce strategia vizează procesul de instruire în ansamblu și nu o secvență de
instruire.
Principalele componente ale strategiei didactice sunt :
 sistemul formelor de organizare și desfășurare a activitații educaționale
 sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor și procedeelor didactice
 sistemul mijloacelor de învățamânt, respectiv a resurselor utilizate
 sistemul obiectivelor operaționale.
Strategia didactică are urmatoare le caracteristici:
 implică pe cel care învață în situații specifice de învățare;
 raționalizează și adecvează conținutul instruirii la particularitățile psihoindividuale
 creează premise pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celelalte compone nte
ale procesului de instruire ;
 presupune combinarea contextuală, originală, unică, uneori, a elementelor procesului
instructiv -educativ .
Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor si nivelului lor de pregatire, reprezintă din
acest punct de vedere o provocare continuă si un efort permanent de creativitate didac tică din
partea profesorului.
Strategiile didactice se clasifică după mai multe criterii :
a) Activitatea dominantă în procesul instruirii:
De predare :
• de prezentare, de urmărire a unor norme, prescripții, reguli de tip algoritmic, prin
expunere,
• explicație, demonstrație, programare, exercițiu;
• de activizare a elevilor în predare, prin intercalarea metodelor și procedeelor activ –
participative, a muncii independente sau în grupuri mici;
• de combinare a celor două modalități de predare, în variate proporții de asamblare;

• de combinare a predării în mod expozitiv cu sarcini de învățare euristică (de descoperire),
prin metode expozitiv -euristice;
De învățare :
• algoritmică:
• prin imitar e de modele date;
• prin repetare, exersare, memorare;
• prin cunoaștere concret -intuitivă;
• prin algoritmizare, pas cu pas
• euristică:
• prin observare nemijlocită;
• prin rezolvare de probleme deschise;
• prin experimentare;
• prin dezbateri, dialoguri euristice;
• prin cercetări în grup;
• prin simulare, modelare, aplicații;
• prin tehnici de creativitate (prezentate de noi);
• mixtă (prin combinarea celorlalte moduri)
De evaluare
b) Natura obiectivelor dominante :
• Cognitive;
• Afec tive ;
• Psihomotorii;
• In combinații variate a lor;
c) Modul de dirijare a învățării:
• De dirijare pas cu pas (algoritmice);
• De semidirijare (semialgoritmice);
• De nedirijare (creative).
d) Tipul de raționament abordat
• Inductive;
• Deductive;
• Transductive;
• Analogice;

• Combinate
O altă clasificare împarte strategiile didactice astfel:
• strategii inductive, al caror demers didactic e ste de la particular la general;
• strategii deductive, ce urmează calea raționamentului invers față de cele inductive,
pornind de la general la particular, de la legi sau principii la concretizarea lor în
exemple;
• strategii analogice, în cadrul cărora predarea și învățarea se d esfășoară cu ajutorul
modelelor;
• strategii transductive cum sunt explicațiile prin metafore;
• strategii mixte: inductiv -deductive și deductiv -inductive ;
• strategii algoritmice: explicativ -demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate și algoritmice propriu -zise;
• strategii euristice de elaborare a cunoștințelor prin efort propriu de gândire, folosind
problematizarea, descoperirea, modelarea, f ormularea de ipoteze, dialogul euristic,
experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativității.
Așadar, strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare(
informative și activ -participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se
confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vize aza o activitate de predare –
învăț are-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de
instruire.
II.7. Principalele tendințe ale perfecționării și modernizării actuale a strategiilor de
predare -învățare
Pedagogii au fost preocupați permanent de perfecționarea metodologiei didactice, din
rațiuni dictate în primul rând de evoluția societății. Termenul „perfecționare“desemnează mai
multe aspecte: reconsiderarea metodelor tradiționale și adaptarea lor în raport cu „atributele (tot
dinamice – n.n.) specificității populației școlarizate“ (O. I. Pânișoară), preluarea unor metode din
alte domenii și adaptare a lor la specificul educaționalului, conceperea unor metode noi de
instruire -educare. Evident că acest efort este – cel puțin practic – eficient doar din perspectiva
abordărilor sis temice a elementelor procesului instructiv -educativ.
Perfecțion area metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales, respectându -se
principiile didactice. Individualizarea și diferențierea, activizarea și participarea/implicarea
conștientă în învățare (care trebuie să devină autoînvățare) sunt cri terii care nu pot fi eludate.

Activizarea, spre exemplu, este o tendință dominantă în procesul de perfecționare
metodologică, ea reprezintă „o suită de acțiuni de instruire/autoinstruire, de dezvoltare și
modelare a personalității lor (celor care învață – n.n.) prin stimularea și dirijarea metodică a
activității pe care o desfășoară“ (M. Ionescu, V. Chiș). Aceste acțiuni vizează:
• stimularea și cultivarea interesului pentru cunoaștere;
• valorificarea inteligenței celor care învață (și a celorlalte funcții ps ihice implicate în
învățare), prin efort propriu;
• formarea și exersarea capacităților de însușire a cunoștințelor;
• formarea și exersarea abilităților de orientare autonomă în probleme practice;
• cultivarea spiritului investigative;
Activizarea eficientă presupune:
• pregătire psiholog ică (specifică) pentru învățare;
• controlul și prevenirea surselor de distorsiune a comun icării didactice activizatoare;
• organizare și desfășurare rațională (pe principii psihopedagogice) a învățării.
Eforturile cercetătorilo r și ale practicienilor au urmărit perfecționarea strategiilor de
predare -învățare, valorificând achiziții ale cercetării psihopedagogice, dar și din alte domenii de
cunoaștere. Finalitatea acestor preocupări are în vedere realizarea unei activități de ins truire și
învățare eficiente. O direcție de acțiune în acest sens o constituie reevaluarea metodelor
„tradiționale”, criticate mai ales pentru caracterul pasiv al elevilor în procesul de predare –
învățare. Avem în vedere în primul rând metodele de tip expoz itiv. Iată câteva procedee prin care
se poate încerca modernizarea expunerii: folosirea procedeului genetic, a explicației, ancorarea
în realitatea timpului, sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic, anunțarea
prealabilă a planului și a o biectivelor urmărite, problematizarea, folosirea unor elemente ale artei
dramatice, întrebări retorice, luări de poziție, realizarea unor sondaje de opinie, formularea unor
judecăți de valoare, ilustrarea cu ajutorul mijloacelor de învățământ, folosirea fo liilor în
prezentare, prezentare cu ajutorul calculatorului, expunerea cu oponent, expunerea -dezbatere
etc.101
De asemenea, în modernizarea conversației avem în vedere folosirea unor întrebări
variate (convergente, divergente, de evaluare, problemă, retori ce etc.), valorificarea experienței
personale a elevilor, folosirea permanentă a modalităților de feed -back, utilizarea convorbirii
inverse (când elevii pun întrebări), întrebări și răspunsuri date de grupe de elevi etc.

101 Cf. Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași 2006

În ceea ce privește folosirea st rategiilor de tip activ -participativ, acestea nu trebuie rupte
de cele tradiționale, ele marchează un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.
Prin metode activ -participative înțelegem toate situațiile și nu numai metodele active prop riu-
zise în care elevii sunt puși și care -i scot pe elevi din ipostaza de obiect al formării și -i
transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria lor formare. „A activiza înseamnă, deci, a
mobiliza/angaja intens toate forțele psihice de cunoaștere ale elevului, pentru a obține în procesul
didactic performanțe maxime, însoțite constant de efecte instructiv -educative, optimale în toate
componentele personalității.” Această direcție importantă de modernizare a strategiilor didactice
valorifică achiziț iile cercetărilor psihopedagogice. Acestea subliniază că interiorizarea operațiilor
în plan mintal să se realizeze pe baza acțiunilor în plan extern cu obiectele (Piaget, Galperin),
pun în evidență rolul grupului în care se învață pe baza conflictului soci o-cognitiv dintre
participanți (Doise ,Mugny). Psihologia cognitivă a subliniat importanța mecanismelor de
procesare intelectuală a informației primite (care presupune o implicare activă a structurilor
intelectului).
Puși în situații variate de instruire , profesorii, împreună cu elevii trebuie să folosească
acele strategii didactice de tip activ -participativ, având în vedere și valențele formativ -educative
ale acestor metode, procedee, mijloace de învățământ, moduri de organizare a învățării. Efectele
în plan formativ -educativ se referă la implicațiile lor asupra dezvoltării structurilor intelectuale
ale copilului (care vor conduce la noi acomodări, ce vor permite – în spiritul teoriei lui Piaget –
asimilări superioare). Sunt încercări în psihopedagogia con temporană de constituire a unei
adevărate didactici a intelectului, care să valorifice potențialul intelectual al individului. Omul nu
este numai intelect, el are în substanța sa originară și capacitatea de vibra în fața lumii (prin
intermediul valorilor m orale, estetice, religioase, profesionale, al „noilor educații”). Acestor
domenii trebuie să le acordăm atenția cuvenită deoarece aici ne confruntăm cu cele mai mari
probleme, care vor avea consecințe negative asupra proiectării viitorului.
Folosirea uno r strategii de tip euristic, similare cercetării științifice a dat rezultate bune în
planul însușirii temeinice a cunoștințelor, al formării priceperilor, deprinderilor etc. Puși în
ipostaza unor mici cercetători, elevilor le face plăcere să redescopere ad evăruri ale științei,
confirmând sugestia pe care o făcea Rousseau în lucrarea Emil sau despre educație.
Sub fiecare metodă de predare stă ascunsă o ipoteză asupra mecanismului de învățare al
elevului (Mircea Malița). Educatorii trebuie să se preocupe de găsirea unor metode și procedee
variate adaptate diferitelor situații de instruire în care elevii vor fi puși. Pe baza metodelor pe

care le stăpânește, educatorul va încerca noi metode de predare. Este loc în acest domeniu pentru
manifestarea imaginației și creativității didactice, cu efecte pozitive nu numai asupra elevilor, ci
și asupra dascălului.
Învățământul românesc se confruntă și cu nota sa predominant teoretizantă, chiar cu
tendințe de supraîncărcare informațională. De aceea, efortul educatorilo r trebuie canalizat în
direcția operaționalizării cunoștințelor, care va conduce la o creștere a interesului și motivației
elevilor pentru diferite domenii ale cunoașterii, îi va pregăti mai bine pe aceștia din perspectiva
integrării în viața socială102.

CAPITOLUL al III -lea

III.STIL ȘI COMPOZIȚIE -Generalități

III.1. Situația de comunicare – elementele / functiile situației de comunicare

102 C.f. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative și complemntare, Ed. Polirom, Iași, 2008

Emițător………………………………………………………….. functia expresivă / emotivă
Receptor…………………………………………………….. functia conativă / persuasivă / retorică
Referent………………………………………………. functia referențială
Context……………………………………………….. functia cognitivă
Mesaj…………………………………………………… functia poetică
Cod……………………………………………………… functia metalingvistică
Canal……………………………………………….. … functia fatică

EMIȚĂTORUL
– sursa de informație, sursa mesajului, fiind dotat cu un aparat și un mecanism de codare; -în
cazul comunicării verbale
locutorul / emițătorul
va selecta semnele dincodul lingvistic și le va combina conform regulilor gramaticale; –
de regulă, emițătorul este și sursa enunțului, dar în anumite situații decomunicare cele două
poziții se disociază (ex: cel care transmite informațiieste numai un simplu emițător și nu
își asumă paternitatea acesteia, respectivinformația aparț ine altcuiva).
Funcția expresivă / emotivă
este centrată pe emițător, exprimă starea afectivă a acestuia
prinintermediul mai multor modalități lingvistice: interjecții, formele verbale și pronominale de p
ersoana I, redarea superlativului prin mijloace stilistice. Prin această funcție se exprimăsubiectivi
tatea locutorului: stările, sentimentele, valorile sale. Această funcție este dominantă înlimbajul
copiilor sau în cel al lirismului subiectiv. Exemple:
Ah, ce rău îmi pare că am întârziat!; Îmi place în m od deosebit cartea asta, este extraordinară!;
Mi-e foarte dor de o vacanță la mare; Frumoasă și jună, oh, dragă -mi mai ești! / Eu caut și caut
în ochii -ți cerești / Și -n veci nu mă satur și-n veci aș căta, / Iubită, dorită, o gură -așa!
(M.Eminescu, Frumoa să și jună )
RECEPTORUL -destinatarul informației într -o situație de comunicare; – este vizat de către
emițător; – primește mesajul și îl decodează; – în cazul comunicării verbale
interlocutorul / receptorul va face apel la
memorie (operație de decodificare a mesajului) și va actualiza cunoștințele de limbă necesare
degajării semnificației conținute în mesaj; – în general, receptorul este și destinatarul informației,

dar există și situații decomunicare în c are cele două poziții se disociază (ex.: a spune ceva cuiva
pentru a auzi altcineva,care este de asemenea prezent).
Emițătorul și receptorul mai sunt denumiți și actanți.
Funcția conativă / persuasivă / retorică /de apel
este centrată pe receptor, poate viza efectul de persuasiune a mesajului asupra acestuia,
recurgând la utilizarea vocativului și a imperativului(frecvent întâlnită în domeniul reclamelor).
Prin funcția conativă se exprimă o încercare de a -linfluența, de a -l incita la acțiune pe
interlocutor printr -un ordin, printr -o rugăminte etc.
Această funcție este pregnantă în comunicarea cotidiană și în stilul oficial –
administrativ. Exemple: Domnule, dă -mi te rog voie să trec!; Vă rugăm să verificați
corectitudinea sumei înscrise în chitanță imediat după înmânarea acesteia. Păstrați chitanța
până la următoarea plată.
Mulțumim.
REFERENTUL
– situația, obiectul, realitatea etc. despre care se comunică; despre ce secomunică;
Funcți a referențială este centrată pe referent. Prin ea se transmit informații despre lumea reală
sau imaginară. Această funcție este dominantă în limbajul științific, dar ea are o pondere
importantă în orice tip de comunicare. Exemple:
Spectacolul începe la ora 10;
Adresa unde poți găsi mai multe informații despre acest subiect este www…;
Era odată un împărat care avea trei feciori etc.
CONTEXTUL
– circumstanțele în care are loc comunicarea, circumstanțe privind timpul,locul emiterii,
respectiv receptării, identitatea, statutul social și relațiiledintre actanți.
Funcția cognitivă
este centrată pe context, vizează situația/contextul în care se facecomunicarea (circumstanțe
privind timpul, locul emiterii, respectiv receptării, identitatea, statutulsocial și relațiile dintre
actanți etc.). Ex.: stilul cilocvial / familiar, dialogurile implicate în cazuldesfășurării unei anchete
unde se vizează de regulă clarificarea contextului etc.
MESAJUL
– secvența de semnale verbale și / sau nonverbale pe care emițătorul o transmite
cătrereceptor. Pentru a fi înțeles, mesajul trebuie construit din unități / elemente cunoscute

deopotrivă deemițător și de receptor. – „vehiculul informației”; în cazul comunicării verbale orale
este constituit din rezultatuloperației de codare care merge de la sunet la sens.
Funcția poetică
-este centrată pe mesaj. Prin ea se pune în valoare mesajul ca atare, forma încare este
structurat/organizat acesta, atrăgând atenția asupra modului în care acesta este formul at.Prin
funcția poetică, un mesaj nu mai e un simplu instrument, un vehicul prin care se transmite
ceva,ci un text interesant în sine, plăcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Predomină în textele
liricealături de funcția emotivă, dar apare și în jocurile de cuvinte -calambururi, în expresii și
locuțiuni populare, în sloganuri, proverbe, zicători. Exemple:
Capul face, capul trage; N -ai să vii și n -ai șă morți / N -ai să șapte între sorți, / N -ai să iarnă,
primăvară / N -ai să doamnă, domnișoară. ( NichitaStănesc u,N-ai să vii)
CODUL
-sistemul de semne cu ajutorul căruia se construiesc mesajele. Codul principal utilizat în procesul
comunicării inter -umane este reprezentat de limba naturală. Alte coduri au la bază
semnalesonore, grafice sau vizuale de diverse tipuri: alfabetul Morse, alfabetul Braille, limbajul s
urdo-muților, semnele de circulație.
Funcția metalingvistică
-este centrată pe cod. Intenția este de a se explicita în cadrulmesajului codul utilizat.
Prin ea se controlează „codul”, cuvintele folosite, discutându -le înțelesul sau forma pentru a
favoriza înțelegerea lor corectă. Este o funcție pregnantă în stilul științific, unde lămurirea
conceptelor folosite este esențială.
Ex.: analizele gramaticale; d icționarele, ghicitorile etc.,orice proces de însușire a unei limbi
implică dialoguri menite să clarifice anumiți termeni.
Oximoronul este o figură semantică bazată pe îmbinarea unor termeni incompatibili: tăcere
asurzitoare, dureros de dulce, țiuitul tăcerii, cioară albă;
Cănd spun aici scriitor clasic, mă refer la valoarea sa reprezentativă în cadrul unei literaturi, nu
la faptul că opera sa aparține clasicismului.
CANALUL
– suportul fizic al transmiterii mesajului, reprezentat în cazul comunicării verbale orale de
aerul prin care se propagă undele sonore. – în comunicarea scrisă, canalul poate fi reprezentat
de: scrisoare, bilet, telegramă, iar în cazul comunicării rapide la distanță, se poate concretiza

prin: telefon, fax, poșta electronică. – zgomotele, scrisul ilizibil, greșelile de tipar, petele de pe un
text scris sunt bruiaje care pot îngreuna comunicarea.
Funcția fatică – este centrată pe canal; prin ea se controlează canalul și menținere contactului
dintre interlocutori, prin verificări și confirmări.
Este funcție care domină încomunicarea la distanță, unde pot interveni perturbări ale canalului.
Ex: Alo! Mă auzi?, Mai ești pe fir?, Înțelegi ce spun sau trebuie să repet ?, Ai putut să deschizi
fișierul pe care ți l -am trimis?
Hei!Mă asculți? –Așa, da, da
sintagme folosite în anumite situații doar de complezență, cum ar fi cazul discuțiilor despre
vreme la englezi, întrebări de tipul
Ce mai faci?, Ce mai zici?
care nu au rolul decât de a menține discuția.
III.2. STILURILE
Definiția stilului
• Felul personal de a se exprima al unei persoane – în accepția curentă;
• Mod particular de folosire a resurselor limbii în diverse domenii de activitate – în
accepțialingvistică;
• Ansamblul mijloacelor folosite pentru a obține efecte artistice – în accepție literară.
Calități generale:
Claritatea
– exprimarea clară, logică, coerentă a gândurilor, a sentimentelor și a ideilor. Ea se obține prin
folosirea unor cuvinte al căror sens este consacrat și prin evitarea termenilor prea specializați,
rari, echivoci, a construcțiilor pleonastice, echivoce, paradoxale. Presupune
absența ambiguității, respectarea topicii normale, transmiterea mesajului într-o manierăexplicită.
Corectitudinea
– respectarea normelor limbii literare în organ izarea comunicării(gramaticale,ortografice, or
toepice și de punctuație);
Concizia
– se referă la construcția textului. În acest sens este bine ca textul să aibă frazescurte, să exprime
o singură idee într -o frază, să evite perifrazele și cuvintele inutile, sărespecte principiul
economiei în exprimare, să se folosească enunțuri adecvate lungimiiinformației de transmis.
Precizia

– utilizarea riguroasă a termenilor adecvați tipului de mesaj în organizareaenunțurilor și în
sintaxă / selectarea în mod exact a mijloacelor lingvistice în vederea uneirecepționări corecte a
mesajului; expunerea directă a ideilor, fără divagații sau exprimări colaterale •
Proprietatea
– utilizarea mijloacelor adecvate (cuvinte, forme, structuri, sensuri) pentruexprimarea gândurilor
și sentimentelor. Ea vizează concordanța între intenție și expresie.Proprietatea termenilor
presupune cunoașterea sensurilor primare, derivate, figurate alecuvinte lor. Fiecare stil funcțional
impune utilizarea anumitor termeni și sintagme care îi suntspecifici.
Puritatea
– constă în utilizarea cuvintelor și a expresiilor sau locuțiunilor consacrate de uzulgeneral al
limbii și în evitarea exceselor neologice, arhaice sau regionale.
Calități particulare:
•Eufonia
– se realizează în mod deosebit în textul poetic prin rimă, ritm și metru. În alt tip detext eufonia
se realizează prin aranjarea cuvintelor de așa manieră, încât ele să aibă osonoritate armonioasă,
dar și din evitarea cacofoniilor, a sunetelor neplăcute.
•Oralitatea
– este calitatea stilului unor texte literare de a părea vorbit și este caracterizată
de prezența unor cuvinte, expresii, zicători populare, a interjecțiilor (onomatopeelor),vocativelor,
imperat ivelor, dativului etic, termenilor argotici, a unor enunțuri exclamative
șiinterogative, prezența unor forme ale vorbirii familiare sau în schimburi de persoanegramatical
e ale vorbirii. Într -un text literar, oralitatea se manifestă ca aparență de dialog în trenarator –
receptor.
•Originalitatea
– se opune stilului banal, permite personalizarea textului. Ea depinde devarietatea formulărilor și
tipurilor de frază, ponderea figurilor de stil, a imaginilor.
•Variația stilistică
– se referă la trecerea de la un registru stilistic la altul.
•Cursivitatea
– se obține printr -o exprimare fluentă, firească.
•Simplitatea

– rezultă din întrebuințarea unor structuri sintactice obișnuite, cu o largăcirculație în limbă, dar
care nu dăunează profunzimii ideilor.
•Naturalețea
– se obține printr -o exprimare firească, lipsită de afectare.
•Finețea
– presupune exprimarea subtilă a ideilor, care obligă cititorul la efortul descifrăriisensurilor
aluzive.
•Simetria – unui text se remarcă prin reluarea unor procedee artistice și prin plasarea similară
aunor sintagme sau enunțuri.
III.3.Registrele stilistice
reprezintă variantele pe care limba română le dobândește în funcție desituația de comunicare. Pe
lângă
limba literară -registrul standard – care reprezintă aspectulcel mai îngrijit al limbii, pot fi
identificate și alte registre stilistice:
•Registrul familiar/colocvial
– caracteristic limbajului cotidian, preponderet oral.
•Registrul popular
– preponderent în spațiul rural, are drept principală caracteristi căoralitatea.
•Registrul regional
– variantă a limbii specifică unei anumite regiuni sau arii geografice.
•Registrul arhaic
– variantă a limbii care constă în întrebuințarea unor forme lingvisticeînvechite.
•Registrul argotic
– folosit de grupurile soci ale marginale (răufăcători, pușcăriași), dar și devorbitorii care vor să
facă paradă de non -conformism (elevi, studenți etc.) și având dreptcaracteristică principală hiper –
expresivitatea.
•Jargon – variantă a limbii, delimitată mai ales după criterii sociale, culturale sau profesionale ca
limbaj specializat. Poate fi considerat jargon orice limbaj tehnic cu o terminologie de
specialitate. În acest sens, putem vorbi de jargonul medicilor, al juriștilo r, alinformaticienilor etc.
CONECTORI
Și, de asemenea, adică, în plus, ca și, mai degrabă, la fel ca și, la asta se mai adaugă, acest
lucruamintește de, sau…sau, nici…nici, fie…fie, numai dacă, cu excepția, excepție

face, acest fapt exclude, acest fa pt diferă de,…este incompatibil cu, dar, ori, cu toate acestea,
prin opoziție cu, în sens contrar, în loc de, chiar dacă, împotriva, în ciuda, acest lucru
contrazice, pentru că, deoarece, fiindcă, iată de ce, din moment ce, din cauză că, prin urmare,
rezultă că, de aici decurge că, încât,deci, dacă…atunci, cu cât…cu atât, în consecință, deci, acest
fapt implică, drept urmare, în primul rând, î, al doilea rând, în cele din urmă etc.

III.4 . STILURI FUNCȚIONALE – Aplicatii

STILUL ȘTIINȚIFIC
Realizează comunicarea în domeniile științei și tehnicii. Cuprinde articole științifice,
lucrări,cercetări de specialitate scrise de persoane creditabile în domeniul științific.Textele
urmăresc săexploreze, să explice, să argumenteze.
CARACT ERISTICI : – respectarea calităților generale ale stilului;
– funcția specifică limbajului: referențială;
– respectă proprietatea termenilor;
– folosește terminologia consacrată specialității;
– se folosesc multe neologisme;
– folosirea termenilor monosemantici, definiți în prealabil pentru aevita ambiguitatea;
– utilizarea citatului ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
– prezența digresiunilor incluse în comunicare sau introducerea lor sub formăde note, obsevații,
adnotări în su bsolul paginii;
– succesiunea întrebare -răspuns ca modalitate de construcție a discursuluiștiințific;
– frecvența termenilor de circulație universală;
– la nivel morfologic, se remarcă substituirea persoanei I sg. cu persoana I pl.(pluralul autorului,
pluralul academic), utilizarea infinitivului cu valoare deimperativ (în observații și note);
– la nivel sintactic, predomină propozițiile principale;
– comunicarea este structurată pe capitole, paragrafe, iar la nivel stilistic,cuprinde o serie de
construcții specifice, antiteze;
– conform tipului de discurs:
nonficțional, argumentativ, descriptiv, explicativ;

– conform relației E -R: emițătorul poate fi specializat (chimist, sociolog,fizician, psiholog etc.);
receptorul este specializat sau nespecializat;
– conform funcției mesajului (scop):
informare, educare
– conform încărcăturii emoționale a mesajului:
critic, polemic, neutru.
APLICAȚIE:
Așadar, interesul pentru analiza câmpurilor lexicosemantice este justificat de aspecte teoretice,
metodologice, pe de o parte, și aplicative, pe de altă parte. Astfel, compararea aceluiași câmp
semantic în două sau mai multe limbi diferite pune cu claritate în evidență diferențele de sens și
de lexicalizare (semne deosebite, cuvinte inexistente și opozi ții diferite de la o limbă la
alta).Sesizarea acestor diferențe interesează atât tipologia limbilor, cât și învățarea lexicală
dintr -o limbă sau din diferite limbi. Niciun vorbitor nu dispune cu ușurință de întreg inventarul
unui câmp semantic. În schimb, după descrierile științifice se pot valorifica rezultatele pe diverse
căi, lexicografice sau didactice.
(Angela Bidu -Vrânceanu, Câmpurile lexico -semantice, în revista Limba și literature română ).
a.Menționează tema și scopul comunicării.
b.Prezintă caracteristicile stilului funcțional în care a fost redactat textul
c.Motivează faptul că fragmentul face parte dintr -un text argumentative
d.Precizează funcția discursului.
a.Tema este analiza câmpurilor lexico -semantice, iar scopul este de informare
centrată pe un subiec t precis: importanța analizei câmpurilor lexico -semantice pentru cunoașterea
unei limbi.
Există și scopul educativ în măsura în care textul este folosit în procesul învățării în orele de
limba romînă și de limbi străine.
b.Textul aparține stilului știin țific deoarece: terminologia utilizată are sens denotativ cuaplicație
în lingvistică: câmp semantic, lexicalizare, lexicografic etc.;
respectă calități legenerale ale stilului; terminologie de specialitate;
neologisme: opoziție, sesizare, didactic ;monoseman tism; substantive abstracte: învățare, analiză,
evidență; fără digresiuni și figuride stil.

c.Textul este argumentativ deoarece transmite informații științifice pe baza unor raționamente
argumentate, folosind în acest sens conectori specifici : astfel, așadar, pe de o parte, pe de
altă parte, în schimb, atât…cât și.
Structura este specifică unui astfel de text; ca particularitate, textul începe cu concluzia: Așadar,
interesul pentru analiza câmpurilor lexico semantice este justificat.
Urmează formularea tezei:
de aspecte teoretice,metodologice, pe de o parte, și aplicative, pe de altă parte.
Teza are două dimensiuni marcate prin conectori specifici: pe de o parte, pe de altă parte.
Tehnica de argumentare este deductivă. (alte tipuri: tehnică descriptivă, explicativă)
d.Funcția discursului este referențială.
Emițătorul este specializat -respectiv o lingvistă, receptorul nu este numit explicit, dar poate fi
și el specializat(tot un lingvist) sau nespecializat (elevi, profesori sau oricine este interest de
această temă). Mesajul este neutrudin punct de vedere al implicării afective. Textul este
nonficțional.

STILUL OFICIAL JURIDIC -ADMINISTRATIV
Îndeplinește funcția de comunicare în sfera relațiilor oficiale: administrație, justiție,diplomație.
Stilul oficial juridic cuprinde domeniul legislativ: articole de lege,
Constituția, Codul penal, Codul muncii etc.,texte elaborate de organul judiciar (set de legi).
Stilul official administrative cuprinde domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de
organul administ rativ(set de documente).
CARACTERISTICI:
– respectarea calităților generale ale stilului;
– funcție referențială;
-respectarea normelor limbii literare la toate nivelurile;
-obiectivitate și caracter impersonal (expresivitate neutră);
-modul de exprimare este formal;
-conținut normativ;
-enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;
-inventar lexical cu termeni clar definiți;
-prezența clișeelor; pentru stilul juridic, clișeele indică atitudinea necesară:

Se completează cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completa, se scrie cu
litere de tipar etc.;
formule de adresare, introductive, de încheiere; -prezența formulelor fixe este mai mare în stilul
administrativ decât în cel juridic:
cerere, telegramă, adeverință, CV, proces -verbal, dare de seamă,memoriu, declarație etc.
– respectă proprietatea termenilor;
-folosește terminologia de specialitate;
-acesibil, clar, precis;
-folosește neologisme;
-în raport cu realitatea, mesajul este preponderent denotativ;
-conform relației E-R:
Pentru juridic:
emițător specializat, adică organul legislativ; emițătorul dă receptorului instrucțiuni în legătură
cu modul în caretrebuie înțeles textul.
Instrucțiunile sunt realizate prin mijloace lexicale( trebuie, e obligatoriu, e interzis) sau prin mijlo
ace formale art.: 1,2
Receptorul este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice legea, dar și nespecializat – cel
care vrea să cunoască legea.
Pentru administrativ:
emițător specializat, adică organul legislativ; receptorul , de obicei specializat – cel caretrebuie să
aplice legea; -conform funcției mesajului/scopul:
-pentru juridic -informare, educare;
-pentru administrativ – conativă;
-conform încărcăturii emoționale a mesajului: neutru, prohibitiv;
-respectarea unor reguli de prezentare grafica;
-structurarea enunțului pe alineate, paragrafe și articole numerotate pentru asigurarea clarității;
la nivelmorfologic, apar frecvent: expresiile verbale impersonale, verbele impersonale ca sens și
unipersonale ca formă, infinitivul și viitorul cu valoarede imperative a se vedea, va duce la
îndeplinire , reflexivul impersonal – Se convoacă
adverbe și locuțiuni adverbiale de tipul în mod necesar, de regulă,în mod obligatoriu, anumite
prepoziții și locuțiuni prepoziționale: în calitate de , în scopul, pe baza, în vederea, cu privire la,
referitor la… etc.;

-la nivel sintactic, se remarcă elipsa predicatului și/sau a verbului copulative accesul interzis,
fumatul interzis , iar coordonarea în frază devine principalulmijloc de organizare a co nținutului.
APLICAȚIA I
Art.4 – (1) Învățământul are ca finalitate formarea personalității umane, prin:
a) însușirea cunoștințelor științifice, a valorilor culturii națăonale și universale;
b) formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective și a abilităților practice
prinasimilarea de cunoștințe umaniste, științifice, tehnice și estetice;
c) asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii și autoinstruirii pe durata
întregiivieți;
d) educarea în spiritul educării dre pturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității și
al toleranței, al schimbului liber de opinii;
e) cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral -civice, a
respectului pentru natură și mediul înconjurător;
f) dezvoltarea armonioasă a individului prin educație fizică, educație igienico –
sanitară și practicarea sportului;
g) profesionalizarea tinerei generații pentru desfățurarea unor activități utile, producătoare
debunuri materiale și spirituale.
(Legea Învățământului)
a.Precizează elementele situației de comunicare din textul dat: emițător, receptor,context.
b.Prezintă caracteristicile stilului funcțional în care este redactat textul dat.
c.Precizează tema și scopul comunicării în textul de mai sus.
d.Numește două calități generale prezente în text.
e.Argumentează apartenența fragmentului dat la unul dintre cele două tipuri de text:literar sau
nonliterar.a.
Emițătorul – este specializat: instituția care dă legile.
Ideea specializării este susținută de titlu, Legea Învățământului, și de structuri formale tipice:
art.4, paragrafele notate cu a), b),c).
Receptorul – este specializat, respectiv cel care aplică legea, dar și nespecializat, adicăcetățeanul
care citește legea.
Contextul – social este învățământul.
b.Stilul funcțional este cel oficial juridic , utilizat în relații oficiale, de natură juridică.

Este untext juridic, fiindcă are caracter de lege și induce un anumit tip de comportament din
parteacelor care lucrează în domeniu. (Vezi și cara cteristicile pentru a justifica.)
c.Tema -este finalitatea învățământului.
Scopul este de a informa.
Mesajul este preponderant denotativ, se adresează rațiunii și este lipsit de componentă afectivă.
Neutralitatea mesajului rezultă din tipul de informații furnizate.
d.Două calități generale – prezente în text sunt claritatea, precizia, accesibilitatea.
e.Discurs ulestenonficțional, deoarece predomină cuvintele cu sens denotativ:
științifice,intelectuale, libertăți, dezvoltare etc; este obiectiv și impersonal.
Textul este descriptiv.Primul paragraf enunță tema; următoarele enunțuri inventariază
modalitățile de ati ngere ascopului propus. Fragmentul aparține capitolului introductiv.
f.Exprimă -ți opinia despre importanța uneia dintre finalitățile învățământului,
în formarea personalității umane.
APLICAȚIA a II -a
Disciplina limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității
elevilor, în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilităținecesare
„pentru a face față cerințelor societății și economiei bazate pe cunoaștere și pentru a le facilita
accesul post -școlar la învățarea pe toată durata vieții”.
(Memorandumul asupra învățării permanente, 2002)
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-
și formeze în primul rând competențele de comunicar e indispensabile, în lumea contemporană,
pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba
maternă, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de
comunicare.Studiul limbii și al literatu rii române are de asemenea o contribuție esnțială la
formareaunei personalități autonome a elevilor, capabile de discernământ și de spirit critic, apte
să-șiargumenteze propriile opțiuni, dotată cu sensibilitate estetică, având conștiința propriei
identită țiculturale și manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistică.
(Programa de limba și literatura română)
a.Precizează tema și scopul comunicării în textul de mai sus.
b.Motivează încadrarea fragmentului în stilul administrativ.
c.Prezintă importanța studierii în școală a disciplinei limba și literatura română, referindu –
tenumai la informațiile din fragmentul dat.

d.Numește tipul de discurs din text
Tema – este rolul disciplinei în formarea personalității elevilor,
scopul – de informare șieducativ,
funcția – referențială.
b.Vezi caracteristici!c.Opinia ta!
d.Discursul este nonficțional, descriptiv.
Predomină termenii cu sens denotativ: programa, studiul, competențe.
Primul alineat fixează problema; apoi este fixat scopul disc iplinei;următorul alineat descrie
finalitățile studiului învățământului obligatoriu; ultimul descrierolul studiului limbii și
literaturii în formarea personalității elevilor.
STILUL PUBLICISTIC (JURNALISTIC)
Asigură funcția de mediatizare, de informare asupra evenimentelor politice, sociale,economice,
culturale, științifice, sportive și de influențare a opiniei publice.
CARACTERISTICI : – respectarea calităților generale ale stilului; -funcțiile comunicării au o
natură informativă și una afectivă; -funcția conativă / persuasivă; -respectarea, în general, a
normelor limbii literare; -utilizarea citatului, în mod frecvent, din surse directe și verificate; –
cultivarea unui limbaj accesibil tuturor categoriilor sociale; -apelul la mijloace extralingvistice în
vederea finalizării unui mesaj: fotografie,caricatură, schemă, tabel; -adoptarea unor titluri
șocante, formulări stereotipe, construcții eliptice pentru astimula interesul cititorilor; -folosirea
figurilor de stil, a di gresiunilor, a unei tonalități polemice; –
o varietate remarcabilă de forme: apel, articol, comentariu, comunicat,convorbire, corespondență
, cronică, declarație, editorial, foileton, interviu,manifest, masă rotundă, reportaj, știre.
APLICAȚIA I Paxeladin: s e dă la tuse (slogan publicitar pentru un medicament contra
răcelii) ;Mulțumim pentru creditul acordat (slogan publicitar pentru o bancă) ;Radio de pici
(slogan publicitar pentru un post de radio condus de copii) .
a.Explică relația dintre emițător și receptor în situațiile de comunicare date, pornind
de laconținutul fiecărui slogan.
b.Prezintă procedeele lingvistice care au drept scop influențarea publicului, folosite în fiecaredin
cele trei texte.
c.Alege sloganul publicitar care ți s -a părut cel mai reușit și motivează -ți opțiunea.
Reclamele sunt discursuri făcute de o instituție specializată la cererea unui client. Încazul
acestui tip de discurs nu interesează autorul. Reclamele care apar pe suport videosau pe suport de

hârtie pot avea în colțul din stânga, jos numele firmei de publicitate. Înceea ce privește titlul,
acesta poate fi asimilat sloganului, numelui produsului sauseriviciului ori unei calități a
acestuia.În cazul anunțurilor sau al reclamelor publicitare,
Relația emițător/receptor
– este vizibilă pe mai multe paliere.
Un prim palier este emițător (client) / receptor (lansatorul de publicitate). În acest context, ambii
trebuie să fie specializați, în mod deosebit lansatorul. Pe un al doilea palier se situează relația
emițător (lansator) / receptor (agenție publicitară), undedin nou specializarea este obligatorie. Al
treilea palier este la nivelul distribuției, undeemițătorul (agenția de publicitate) transmite mesajul
receptorului (consumatorul). Din acest moment specializarea c elui din urmă nu mai este
obligatorie. La acest palier , mesajul trebuie să îndeplinească
funcția de persuasiune/conativă.
În cazul reclamelor de mai sus,receptorul nu este neapărat specializat, respectiv medic sau
bolnav, să aibă nevoie de creditsau să fi e bancher, să agreeze emisiunile radiofonice, sau să fie
patronul unui post de radio. Dimpotrivă, receptorul trebuie să fie o persoană neutră, care alege
din suma produselor sau aserviciilor oferite pe acela căruia i se face reclamă. b.Tipul de discurs
depinde de suportul publicitar. Tehnica companiei publicitare prin presăse axează pe influențarea
prin cuvânt. Discursul reclamelor se situează la granița
dintrenonficțional și ficțional, fiindcă o parte a discursului folosește termeni cu sens denotativ
(part ea care se referă strict la produs sau serviciu), iar o altă parte (prin care produsul sau
serviciul este mediatizat)folosește un discurs ficțional : jocuri de cuvinte,omonime
dezambiguizate în context, metafore etc.
Funcția este conativă.
Specific reclame lor comerciale este discursul scurt, centrat pe calitatea produsuluisau serviciului
mediatizat.
Prima reclamă
este un slogan publicitar pentru un medicament contra răcelii.
Tema – este utilitatea medicamentului. Sugerarea caracteristicii se face folosind un reflexiv (se
dă) aflat la intersecția între serios (este recomandat de medic în caz de tuse) și ludic (atacătusea).
Din punct de vedere lexical , sloganul se bazează pe polisemantismul lui a da ( a seadministra/ a
ataca).

A doua reclamă – este un slogan publicitar pentru o bancă. Ea este compusă dintr -o propoziție
dezvoltată, afirmativă, enunțiativă. Aici efectul este obținut prin ambiguitatea intenționată în
cee ce privește subiectul verbului mulțumim , verb la persoana I plural (noi -colectivul lucrăto rilor
de la bancă, noi -beneficiarii creditului), și omonimia cuvântului credit (încredere din partea
beneficiarilor, suma de bani împrumutată din partea băncii pentru beneficiari).
A treia reclamă – este pentru un post de radio condus de copii. Ea funcționează ca unanunț.
Efectul publicitar este obținut prin omonimia cuvântului pici (copil mic, verbul „a pica” la
persoana a II -a singular, în expresie, de pici are sensul de „admirație”, „uimire”). În acest
context, sloganul radio de pici are două sensuri: sensul prim/denotativ: radio pentrucopii mici, și
sensul secund/conotativ: un post de radio uimitor.
c. Motivarea opțiunii. (Reclamele au încărcătură afectivă prin chiar finalitatea lor.
Funcții: publicitară, dar și informativă.)
APLICAȚIA II
Dincolo de pod , România, 1975, dramă. Adaptare după romanul Mara de
IoanSlavici. Regie: Mircea Veroiu. Cu: Leopoldina Bălănuță, Florin Zamfirescu, Mircea Albules
cu. Distribuția, impecabil alcătuită și condusă, prilejuiește unor excelenți actoriveritabile
bijuterii interpretative chiar în roluri miniaturale: Irina Petrescu, interiorizată șicerebrală,
Florina Cercel, frumoasă, Ion Caramitru, în cea mai cizelată compoziție a lui.
Revista (Șapte seri )
a.Menționează tema textului și scopul comunicării.
b.Prezintă două dintre calitățile generale/particulare ale stilului, identificabil e în text : claritate ,
proprietate, precizie, concizie, corectitudine, variație stilistică, euforie, cursivitate, oralitate
c.Motivează interesul/dezinteresul tău de a vizio na filmul.a.
Tema -este prezentarea filmului „Dincolo de pod”, iar scopul – este de informare și cu intenția
de persuasiune . Textul este la limita dintre denotativ și conotativ. Prin dimensiuneainformativă,
textul este denotativ. Enunțurile sunt scurte, eliptice. Dimensiunea afectiv –
publicitară este însă într- un registru conotativ datorită numărului mare de calificative
utilizate. Pentru a avea efect persuasiv mai puternic, adjectivele sunt antepuse.
Funcția – este conativă.
Corectitudine: enunțurile sunt alcătuite corect din punct de vedere gramatical; prima parteeste
alcătuită din enunțuri scurte, eliptice, informative, a doua parte este alcătuită dintr -unenunț
explicativ, lung, dezvoltat, afirmativ, cu mulți termeni laudativi.

Accesibilitate: în tex t sunt folosite cuvinte din vocabularul fundamental: adaptare, film,roman,
rol.
Varianta pro:
Aș dori să vizionez filmul deoarece subiectul său și în special anumite detalii
menționateîn prezentarea filmului îmi stârnesc curiozitatea. Și, nu în ultimul rân d, datorită
relației subtilecare se stabilește între o carte și filmul care o
ecranizează.Deși cunosc subiectul filmului, care este, așa cum se menționează în prezentare,ecra
nizarea romanului „Mara” de Slavici, pe care l -am pregătit pentru examenul de baca laureat,mă
interesează viziunea regizorală a lui Mircea Veroiu, asta pentru că se știe că orice
ecranizareadaugă ceva subiectului cărții și pierde ceva din subiect, datorită subiectivității
receptorului, sauregizorului.De asemenea îmi atrage atenția distri buția; filmul distribuie actori
străluciți: LeopoldinaBălănuță, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu, Irina Petrescu
interiorizată și cerebrală, FlorinaCercel frumoasă.
Și apoi ar fi dificil să nu -mi doresc să văd asemenea film deoarece IonCaramitru este actorul meu
preferat. Și în ultimul rând îmi atrage atenția titlul, Dincolo de pod . . Imaginea focalizează un
aspect esențial din lumea lui Slavici, și anume relația, mediată aici metaforic de pod, întreromâni,
unguri și sași, între vecini, între membrii aceleiași familii.
Varianta contra : Dacă trebuie să mă ghidez doar după informațiile oferite de textul preluat din
revista„Șapte seri”, mărturisesc că n -aș dori să vizionez filmul, deoarece subiectul său și în
specialanumite detalii menționate în prezentarea filmului nu îmi stârnesc curiozitate. Un alt
motiv ar fică nu am o părere foarte bună despre filmele care ecranizează cărți.
Dincolo de pod – este ecranizarea romanului „Mara”, pe care l-am pregătit pentru bacalaureat,
deci știu subiectul filmu lui foarte bine, știu de asemenea și nenumărate opiniicritice consacrate
acestui roman: prezintă lumea ardelenească, relațiile stabilite în lumea satului, povestea de iubire
dintre Persida și Națl, puterea unei femei care -și crește singură copiii. Filmules te destul de vechi,
aproape sigur alb -negru, de aceea nu cred că prezintă subiectul recurgând laefecte speciale, care
poate mi -ar atrage atenția. Al doilea motiv ar fi că la vârsta mea și în ziua de azi cred că e mai
plăcut să vezi comedii și filme de acți une. Filmele românești sunt prea metaforice, prea
complicate și nuanțate.Titlul, aproape sigur e o metaforă. E o problemă de gust. Mi -ajunge că am
citit romanul.Un ultim motiv pentru care nu m -aș duce la film este că nu am mare încredere în
revista„Șapte s eri”. Es te prea neutră, prea neimplicată, prezintă prea uniform toate filmele, ca să
mă poată convinge.

Deci, nu m -aș duce la film pentru că e vechi, are un subiect pe care îl cunosc și nu –
icreditez pe cei care fac publicitate acestui film. Dacă n -aș fi ci tit cartea și ar fi fost înainte
deexamenul de bacalaureat, poate lucrurile ar fi stat altfel.
APLICAȚIA III. Am avut dintotdeauna o fascinație pentru citit și pentru scris . Nimeni din
familia mea nu -și amintește cine și când m -a învățat literele. În ori ce caz,când eram în clasa
întâi, le știam deja. Îmi place să cred că le -am deprins spontan, de la sine. Pe la cinci -șase ani,
citeam orice „text” care -mi cădea sub ochi: afișe, reclame, titluri, fluturașielectorali (în 1946!),
lozinci etc. Nu neapărat ziar e sau cărți, la vârsta aceea. Cititul a început a fi, probabil, un
exercițiu de silabilisire menit a mă face să ghicesc cuvintele scrise. Un joc. Cred că asta mă și
amuza și mă determina să continuu. Nu m -am plictisit niciodată să citesc. Fără scop precis ,
uneori, și fără întrerupere. Și astăzi citesc în autobuz ori în tren, iar dacă n -am ce,mă uit pe
fereastră și citesc inscripțiile de pe stâlpi sau de pe case. Otreime din viață mi -am petrecut –
o citind, altă treime, dormind și ultima, ocupându -mă de toate celelalte lucruricotidiene. […]Ca
și cititul, scrisul trăiește din diferență. Nu citim toți aceeași carte, nu scriem toțiaceeași carte.
Nici măcar nu citim, nu scriem de fiecare dată aceeași carte. Cititul și scrisul sunt un act pur
individual, ca o am prentă. Ne prelungim în ele ființa cea mai originală sau, poate, acea parte
din ființa noastră care este unică și irepetabilă. Spune -mi ce citești, ce scrii,ca să -ți spun cine
ești.( Nicolae Manolescu, articolul Spune -mi ce citești, ce scrii, ca să -ți spun cine ești) .
a.Menționează mijloacele lingvistice de realizare a subiectivității. b.Identifică în text două
argumente prin care autorul își susține afirmația inițială.c.Comentează titlul articolului, prin
referire la textul dat sau la propria experiență.a.Textul este nonficțional. Are elemente de
confesiune. Este o confesiune, fiindcă în text suntușor identificabile mărci
ale subiectivității: folosirea persoanei I
(am avut, nu știu) , opinii personale clar exprimate ( îmi place să cred), date biografice ( pe la
cinci -șase ani, în 1946), amintiri din trecut referitoare la viața privată ( Nimeni din familia
mea nu-și amintește cine șicând m -a învățat literele).
Este un text care se apropie de domeniul științific prin tematică și prin modul de construire a
discursului. În acest sens poate fi considerat un text reflexiv.
b.Afirmația inițială este susținută prin evenimente din viața personală printr –
o incursiunesubiectivă în trecut, apoi tot prin referire la viața personală, dar cu un caracter
continuu,fiind regăsibil din trecut până în prezent. (selectezi și citezi pasajele).

c.Titlul sintetizează tema articolului: lectura și scrierea ca definire a sinelui. El este
o parafrazare a unui proverb: Spune -mi cu cine te -nsoțești, ca să -ți spun cine eșt i, prin
careautorul articolului face din lectură un instrument de comunicare și de cunoaștere.
d. Funcția : conativă/persuasivă, dar și de informare, la care se adaugă și cea educativă.
Textulse află la intersecția între stilul beletristic / eseistic (prin maniera subiectivă
de tratare atemei, cu apelul la experiența personală, cu evocarea trecutului personal) și stilul
publicistic prin temă și prin faptul că este un articol, prin efectul de convingere. Mesajul este
emoțional,făcând apel la afectivitate.
APLICAȚIA IV
– Tita Chiper: Stimată Sașa Constantinescu, nu cumva aveți nostalgia „doamnei
T.”,eroina lui Camil Petrescu?Romanul „Patul lui Procust” nu se poate să nu fi fascinat oabsol
ventă de Filologie care se ocupă acum de comerțul cu obiecte de artă.
-Sașa Constantinescu: Așa privind lucrurile, ar fi trebuit să am multe nostalgii. Nișteobiecte
vechi te pot duce cu gândul, știu eu, și la interioarele bucureștene de acum un secol și
mai bine, din „Ciocoii vechi și noi”, și la saloanele din romanele Hortensiei Papadat – Bengescu,
și la „Bietul Ioanide” sau la „Scrinul negru”. E drept, am numit galeria de artă pecare o
conduc „Curtea Veche”, pentru că se află situată într -o arie în care se pot imagina cuușurință
plimbările și aventurile nocturne ale acelor rafinați decăzuți din romanele lui MateiuCaragiale.

( Tita Chiper, Supraviețuirea unei atmosphere interviu cu Sașa Constantinescu)
a.Precizează tema fragmentului citat.
b.Prezintă particularități ale comunicării orale în conversație, existente în textul dat.
c.Prezintă particularități ale registrului stilistic din textul dat.a.Interviul este realizat cu scopul
de a obține un set de informații de la o persoană avizată.
Tema – este modul în care se raportează la o galerie de artă o absolventă a Facultății de
Filologie.
b.Textul este nonficțional, într -un limbaj preponderent emoțional. Conținutul este structurat
pemodelul întrebare -răspuns. Relația emițător -receptor este biunivocă. Apar mărci aleoralității:
adresare directă, stimată Sașa Constantinescu, sintagmele care însoțesc exprimareaopiniei: așa
privind lucrurile, știu eu, e drept (e vizibilă funcția fatică a mesajului). Arefuncție estetică și
funcție educativă.

c.Regis trul stilistic este cel colocvial. Acesta îndeplinește funcția de comunicare în sferarelațiilor
particulare, presupune o exprimare mai puțin riguroasă, dar corectă d.p.d.v.dgramatical, are o
încărcătură afectivă și o naturalețe a exprimării.

STILUL BELETRISTIC / ARTISTIC
Se manifestă în sfera esteticului; se opune celorlalte stiluri funcționale prin scopul pe care-l are
autorul, prin conținutul enunțării, prin tipul de informație transmis, prin mijloacele decomunicare
utilizate. Cuprinde operele literare în proză, versuri și operele dramatice. Tot aicimai pot fi
incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintiri le.
CARACTERISTICI:
-libertatea pe care autorul și -o poate lua în raport cu normele limbii literare;
-contrastul între sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor -în special în poezie, prin modul
neobișnuit în care se folosesc cuvintele;
-caracterul individualizat al stilului; -unicitatea și inovarea expresiei;
-bogăție lexicală d.p.d.v.d. statistic;
-sensuri multiple ale aceluiași cuvânt; -înglobează elemente din toate stilurile funcționale, dar și
din afara limbiiliterare: arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon;
-mesajul are funcție poetică , centrată asupra lui însuși, asigurându -i acestuia ostructură care îl
face perceptibil la nivelul formei și adesea ușor de fixat înmemorie. Prin funcția poetică, un
mesaj nu mai e un simplu instrument, un
vehicul pentru informație, ci un text interesant în sine: plăcut, frumos,obsedant, amuzant etc.
Pregnanța mesajului e produsă de simetrii, repetiții,rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcția
poetică se manifestă și în orbir ea curentă, în expresii și locuțiuni populare, în sloganuri,
proverbe etc. -calități generale și particulare: claritate, proprietate, corectitudine,
precizie, puritate, eufonie, oralitate, originalitate, expresivitate, ambiguitate,sugestie ,
varietate stili stică ;
APLICAȚIE
ACTUL I, Scena 3
Chirița, Guliță, Șarl, Safta, Ion. (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalți ies din
casă și se cobor în cerdac.
GULIȚĂ: Cine mă cheamă?… Nineaca!
SAFTA: Ce este?… Ce este?

ȘARL: Qui diable?… Ah, madame!…
ION: Aud, cucoană… Iaca, ia…
CHIRIȚA: Da’ veniți azi de ma coborâți de pe cal… Ce, Doamne iartă -mă! Ați adormit cu toții?
(Ion se pune dinaintea calului și -l apucă de zăbale ca să -l ție. Ceilalți se adună
împrejurulChiriței.)
GULIȚĂ: Ba nu, nineacă… dar învățam Telemac cu monsiu dascalu.[…]
CHIRIȚA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi!… Auzi ce spune monsiu Șarla?… Zâce că ai
să vorbești franțuzăște ca apa… N’ est -ce pas, monsieur Charles, Qu’ il parlera comme l’ eau?
ȘARL: Comme?… Ah, oui, oui… vous dites comme ca en moldave… Oui… oui.
CHIRIȚA: Da’ ian să -i fac eu un examen… Guliță, spune nineacăi, cum să chiamă
franțuzăște furculiță?
GULIȚĂ: Furculision.
CHIRIȚA: Frumos… Dar friptură?
GULIȚĂ: Fripturision.
CHIRIȚA: Prea frumos… Dar învârtita?
GULIȚĂ: Invartision.
CHIRIȚA: Bravo… Guliță! … Bravo, Guliță!… ( Îl sărută .)
ȘARL: (în parte, furios) Gogomanition, va!…
(Vasile Alecsandri, Chirița în provinție )
a.Prezintă caracteristicile stilului funcțional în care este redactat textul dat.
b.Precizează tema textului de mai sus.
c.Prezintă -ți opinia în legătură cu textul și personajul principal.
Textul aparține stilului beletristic , având următoarele caracteristici: funcție estetică, poetică;
bogăție lexicală; cara cter individualizat al stilului; elemente de argou; oralitate;
originalitate; expresivitate; emoțional; ficțional; nu trimite la un referent care arecorespondent în
realitate; unicitate și inovarea expresiei; funcție de divertisment și funcție educativă.
Textul aparține genului dramatic și este construit, exclusiv, pe tehnica dialogului întremai
multe personaje care devin, pe rând, emițători.
Contextul – este reprezentat de împrejurărileîn care se întâlnesc personajele și în care acestea
evoluează, respectiv sosirea Chiriței și„verificarea”pe care acesta o face
fiului ei, pentru a se convinge de „progresul” acestuia înînvățarea limbii franceze.Aparținând
genului dramatic, textul respectă rigorile de compoziție specifice: formă

dialogată, existența didascaliilor sau a indicațiilor scenice, precum și derularea rapidă șicronologi
că a acțiunii. Nota dominantă a acestui text este efectul comic, rezul tat din di screpanțadintre
aparență și esență, dintre ceea ce sunt personajele în realitate și ceea ce vor ele să pară.Limbajul
este unul comic, folosit intenționat de scriitor pentru a evidenția profilul unei
lumi pseudocivilizate, dar și pentru a contura portretul personajelor piesei, în special pe cel al
Chiriței. Limbajul ei împestrițat, dar plin de savoare, o caracterizează, o prezintă în esența
ei:superficială, cu o spoială de cultură, o snoabă. Pretențiile Chiriței de cunoaștere a
limbiifranceze, împreună cu ce i din familie, sunt spulberate de „verificarea” pe care o face fiului
ei,Guliță, pentru a ilustra că vorbește franceza come l’eau . Numele personajelor sugerează,
deasemenea, diferența dintre aparență și esență.
b.Tema textului este demascarea parvenitismului, a snobismului.
c. Fragmentul de față aduce în prim -plan, în mod comic, fizionomia unei societăți ahtiate
după parvenire, gata oricând să împrumute modele occidentale doar pentru a fi în pas cu moda și
cu obiceiurile rafinate ale societății înalte. De fapt, printre rânduri,
seconturează drama unei societăți care nu-și mai regăsește identitatea, căutând, fărădiscernământ,
modele de urmat .Chirița este un personaj special creat pentru a da contur unei societăți
fărăorizont. Este caricaturală, cu trăsături îngroșate, plină de fumuri, dar devine simpatică prin
fireaei volubilă și slăbiciunea față de Guliță, fiul fără personalitate. Astfel, textul este o
imagineconcretă a unei perioade în care cultura română încă își căuta modele.
STILUL CO LOCVIAL
Stilul colocvial/familiar asigură comunicarea în sfera relațiilor particulare, în planulvieții
cotidiene. Este stilul funcțional utilizat de toți vorbitorii unei limbi, pe care și -l însușescdin
primii ani de viață.
CARACTERISTICI: -respectarea calităților generale ale stilului; -ignorarea frecventă a
normelor literare; -oscilația între abundență și economie în exprimare; -încărcătură afectivă
deosebită; -naturalețea comunicării; -prezența unor elemente socio -profesionale sau regionale; –
existența oralității prin: zicale, proverbe, abrevieri;
-la nivel lexical se disting: termeni de argou și de jargon, regionalisme,neologisme, diminutive,
augumentative, cuvinte peiorative, clișee lingvistice; -la nivel morfo -sintactic apar: ap roximări
prin numerale și substantive, forme pronominale și verbale regionale, inversiuni,
elipse, superlative expresive,interjecții, vocative, imperative; -scopul: de informare, educare,
divertisment; emoțional, persuasiv, manipulant, prohibitiv, critic, polemic.

STILUL EPISTOLAR
CARACTERISTICI: -comunicări expediate destinatarului prin diferite modalități ;
– curier, poștă, e -mail;
-dimensiunile variabile ale textelor;
-caracterul subiectiv accentuat;
-conținut divers.
EXEMPLE: telegramă, bilet, scrisoare familială, amicală, solemnă, oficială, de mulțumire,
derugăminte, de invitație, de justificare, de intenție.
SCRISOARE DE INTENȚIE:
I. Brașov, 2 august 2008
Domnule avocat,
Sunt Anca Ionescu, absolventă a Facultății de Drept din Brașov, promoția 2004 –
2008. Am aflat din ziarul „Dreptatea poporului” că firma pe care o conduceți caută
tineriabsolvenți ai Facultății de Drept pentru a fi angajați la filiala din orașul
Zărnești. Prestigiul firmei dumneavoastră a fost hotărâtor pentru alegerea mea. Am
luat decizia de aobține postul de jurisconsult, job pe care l -am visat încă din
liceu. Deși am puțină experiență am fost angajată în timpul vacanțelor de vară, în
perioada studenției la firma „Dialog”, sunt convinsă că pot face față celor mai mari
exigențe. Sunt bine pregătită profesional, mă integrez rapid în colectivitate, sunt
receptivă la nou, am permis deconducere. Am aflat deja că programul ar putea
depăși cele opt ore și că se înt âmplă, uneori, să selucreze și sâmbăta; nu m -ar
deranja aceste aspecte.Sper ca răspunsul dumneavoastră să fie unul favorabil.
Cu stimă, Anca Ionescu
II. În atenția Departamentului de Resurse UmaneStimate Domn/ Doamnă,Vă contactez în
legătură cu posibilitatea angajării în cadrul firmei Dvs.Calitățile și aptitudinile prezentate în CV
au fost probate în perioada mea de angajat caarhitect principal în cadrul unei firme particulare
de construcții, unde fără aceste însușiri nu mi -aș fi putut îndeplini sarcinile încredințate, car e
presupun profesionalism, comunicare și o foarte bună coordonare între membrii colectivului din
care făceam parte și multe alte persoane din
domeniiconexe. Aceste calități ar fi amplificate prin desfășurarea activității într-

un mediu bazat pe stand arde occidentale. Sunt o persoană dornică de afirmare, iar o activitate
în cadrul firmei Dvs. ar reprezenta un beneficiu pentru ambele părți.
Al Dvs.,
L.S APLICAȚIE
Frate Anestine, dragă Tizule, celebre artist, bătrâne și iubite prietine! Sufleur ți -am fost,
regizor ți -am fost, director ți -am fost, fabricant de roluri ți -am fost – și, întoate m -am bucurat că
ți-am fost pe plac. Dar, mai presus de toate, crede că mai mare bucurie mi – a făcut să constat
astăzi, primind frumosul tău portret și cuvintele calde, cu care l -ai însoțit, că, și ca prietin, m -ai
prețuit din toată inima. Îți mulțumesc, și -ți urez și eu, iubite frate Iancule, aniîndelungați – vesel,
sănătos și cuminte cum te știu, om de spirit și de inimă, fire de adevărat meșteșugar subțire.
Dumnezeu să vă păzească de rele pe tine și pe ai tăi și să vă dăruiască tot binele ce -l doresc
pentru mine și pentru ai mei! Îmbrățișându -te cu frățească nestrămutată dragoste, sunt și
rămânal tău bătrân prietin,Caragiale10/23 febr. 1912(Decanului Scenei Române, artistului
I.Anestin, Craiova)(I.L.Caragiale, Opere.VII,Corespondență)
a.Precizează tema și scopul comunicării în acest text.
b.Menționează regist rul stilistic în care a fost redactată scrisoarea, motivându -ți afirmația.
c.Explică rolul enumerațiilor din text.
d.Ilustrează, folosind ca suport textul de mai sus, două dintre următoarele calități ale
stilului:claritate, cursivitate, proprietate, preciz ie, eufonie, oralitate.
Tema – este relația profesională și cea de prietenie dintre artistul I.Anestin și Caragiale.Relația
profesională reiese din prima parte a textului, iar cea de prietenie din a doua parte,din formulele
introductivă și finală și din tonalitatea scrisorii.
Scopul – este de informare.Autorul scrisorii prezintă raportul dintre el și destinatar, primește și
trimite urări de bine.Informația este dirijată spre mesajul fundamental, și anume, relația de
prietenie dintre ceidoi. Scrisoarea a fost redactată în stilul familiar/colocvial , fapt indicat de
forma textului:formula de adresare, Frate Anestine, Dragă Tizule, celebre artist, bătrâne și
iubite prietine!, formula mediană, iubite frate Iancule, formula finală , Îmbrățișându –
te cu frățe ască nestrămutată dragoste, sunt și rămân al tău bătrân prietin.
Textul are încărcătură afectivă,mesajul fiind preponderent emoțional, fapt marcat prin
intonația exclamativă, enumerație,cuvinte din sfera semantică a trăirilor sufletești: mai mare
bucurie, cuvinte calde, m -ai prețuit din toată inima, îți mulțumesc, îmbrățișându -te
etc.c.Enumerația din introducere : Sufleur ți-am fost, regizor ți-am fost, director ți-

am fost, fabricant de roluri ți -am fost crează un crescendo potrivit pentru introducerea ideii
de prietenie: mai presus de toate. A doua enumerație are rolul de a contura portretul moral
alartistului Anestin.d.Una dintre calitățile stilului este:
Proprietatea – termenii fiind folosiți cu sensul propriu,denotativ. O altă calitate este oralitat ea.
Comunicarea orală poate fi nu numai un act devorbire, ci și un act literar, învestit cu efect estetic.
Alte mărci ale oralității prezente aici sunt:autenticitatea, textul fiind captivant și viu; formula de
adresare; enunțuri exclamative; pronume și ve rbe la persoana I. Alte calități: corectitudine,
accesibilitate, subiectivitate(opiniile despre relația profesională și cea de prietenie sunt
personale).

STILUL ORATORIC
CARACTERISTICI: – compuneri destinate a fi rostite (mai rar citite) în fața unei adunări; –
sunt folosite procedeele specifice tehnicii vorbirii libere, în public pentru convingereaauditoriulu
i;- se respectă părțile specifice compunerii; – relevant în cadrul comunicării orale; – poate fi oficial
sau neoficial.Exemple: alocuțiunea, interve nția, toastul, cuvântarea sau discursul.
APLICAȚIE Domnilor!
Dați-mi voie a vă espune aici un răpide tablou de provințiile Dunărei locuite de români. Ca fiu
al României, mă propun să vă slujesc de călăuz în primblarea ce voiți a face prin acele țărmuri
depărtate și așa puțin cunoscute încă de Evropa occidentală. Să trecem în grabă Ghermania,
Galiția și Bucovina (provinție mănoasă pe care Austriaau despărțit -o de Moldova în 1775 și au
încorporat -o Imperiului) și să agiungem în acele
locuricărora locuitorii lor dau numele de România, și pe care străinii le cheamă „Provinții Dan
ubiene”. Acum pășim Molnița, pârâu ce slujește de hotar între Bucovina și Moldova, șiiată -ne în
sfârșit pe acest colț de pământ atât de necunoscut, încât mulți diplomați și mulțivestiț i învățați l –
au confundat când cu pământul Turchiei, când cu pământul Rosiei. Iată -ne într -o țară cu totul
nouă, dar unde vom avea plăcere a găsi o mulțime de cunoștinți făcute de noi încărțile Istoriei
Romane. […] Evropa pare că nu vrea nici măcar să ți e socoteală de tot sângele vărsat în
apărarea ei!Ce -i pasă Evropei de această țară slăbită prin atâte războaie și de atâte nenorociri!
Ce-i pasă de naționalitatea acelui popor român care vroiește astăzi să se rădice din căderea sa,
pentru ca să-și ieie din nou postul ce Dumnezău însuși i -au încredințat! Acest popor, această
țară, merită oare de a trge luare -aminte a Occidentului?Veniți cu mine, domnilor, ca să

cercetăm împreună adevărul la izvorul său, și sunt încredințat că în sfârșit veți zice: Bună țară!
Bun popor
! (V.Alecsandri, Românii și poezia lor)
a.Tema: pledoarie pentru revalorizarea și revigorarea valorilor românilor de pe
pământulBucovinei. Tema este susținută și prin evenimente din viața personală „să vă slujesc
decălăuz”.
b. Contextul: ideologii culturale noi.
c. Funcția: referențială , dar și conativă/persuasivă (intenția scriitorului este de a
convingeEuropa de autenticitatea valorilor culturale pe care le dețin românii de pe aceste
plaiuri,despărțite de Moldova din cauza neînțelegerilor politice), mesajul având și o dimensiune
afectivă , susținută prin mărci ale subiectivității: persoana I singular și plural, adresaredirectă,
enunțuri interogative, imperativ „veniți cu mine”, vocativ „domnilor”.
Funcția fatică – este rep rezentată prin sintagmele: dați-mi voie, să trecem în grabă, veniți cu
mine.
d.Stilul : oratoric
Textul este o pledoarie; se caracterizează prin organizarea riguroasă aideilor, dar și
prin adresarea directă către un public ascultător, prin apelativul „Domn ilor”.Limbajul folosit este
unul cult , în care se întâlnesc numeroase cuvinte și expresii specificelimbii române din secolul
al XIX -lea: un răpide tablou, provinție, să vă slujesc de călăuzetc.
El se îmbină cu limbajul emoțional, implicând și receptorul: mă propun să vă slujesc, pășim,
ajungem, iată -ne.
Stilul este pretențios, caracterizat prin folosirea unor cuvinte solemne,
care imprimă unton entuziast. Textul respectă construcția clasică și echilibrată specifică pledoari
ei.Conținutul este structurat pe modelul întrebare -răspuns.
e.Exprimarea unui p.d.v.
În fragment este prezentată pledoaria scriitorului V.Alecsandrireferitoare la valorile
românilor din Bucovina, regiune care a fost exclusă pe nedrept, dindiverse motive, din tabloul
civilizației europene. Autorul găsește explicația acestei nedreptățiîn faptul că, deseori, Bucovina
a fost confundată cu Rosia sau cu Turchia . În pofida acestei situații, scriitorul atrage atenția
asupra faptului că Bucovina este amintită de vechile cărți deistorie ca aparțin ând Moldovei.
Totodată, își exprimă dezamăgirea față de impasibilitateaEuropei, căreia nu -i pasă de această
țară slăbită prin atâte războaie și de atâte nenorociri. În final, autorul își exprimă speranța că,

prin cunoașterea bogățiilor spirituale ale Buco vinei, Europa va înțelege și va aprecia la justa
valoare cultura românească .
EXERCIȚII
***
I .Sună la numărul afișat pe ecran, numărul la care oricine poate câștiga o casă! Numărul care
îți aduce casa
ta! Răspunde la întrebarea: „Ce culoare are părul tinerei [blonde sau brunete] dinimagine?” și
poți câștiga casa visurilor tale! Sună acum!…Aceasta este casa ta!… Mica ta mare casă!…
Oricine poate câștiga o casă… Sună acum!
1.Stabiliți factorii implicați în situația de comunicare.
2.Ce funcție este relevantă în cazul acestei situații de comunicare?
3.Dovediți că textul are toate caracteristicile unei comunicări orale nonliterare.
4.Identificați două figuri de stil și comentați prezența lor într -un text nonliterar.
5.Comentați respectarea sau dimpotrivă, încălcarea principiului cooperării.
6.Argumentați ideea că spotul publicitar este astfel construit încât încearcă omanipulare a
receptorului.
1.Factorii implicați sunt :
 E-emițătorul , sursa mesaj ului – regizorul, autorul reclamei; R-receptorul
,beneficiarul/destinatarul informației – publicul/telespectatorii; Referentul – casa
visurilor ;
 Contextul – se definește prin imaginea transmisă care cuprinde
(sautrebuie să cuprindă, după cum rezultă din întregul mesaj) o casă devis și imaginea un
ei tinere; -timpul emiterii și receptării sunt concomitente (în orice caz se urmăreșteun timp
al audienței maxime pentru a se putea obține efectulscontat);
 Canalul de t ransmisie – canal de televiziune (unde electromagnetice) și aerul prin care se
propagă sunetele;
 Cod – limba naturală (în speță, limba română) care însoțește imaginea(element al
comunicării nonverbale);
 Mesajul – text publicistic (reclamă). Mesajul este ast fel construit încât să convingă
receptorul în ceea ce privește avantajul de acâștiga imediat o casă pe care, de altfel, o
visează de mult. Textul înregistrează o funcție conativă (persuasivă, retorică ) fiind
centrat pe receptor . Este o comunicare orală pentru că se remarcă:

a.un canal de transmisie specific acestui tip de comunicare, respectiv undeleelectromagnetice
(canal TV) și aerul prin care se propagă undele;
b. concomitența emiterii și receptării;
c.coprezența emițătorului și a receptorului (rapor tând această coprezență la momentultransmiterii
acestei reclame pe postul respectiv de televiziune).
Este o comunicare nonliterară , deoarece textul aparține stilului publicistic și respectă
regulileaplicabile acestui domeniu, spre exemplu lexicul folosit care este pe înțelesul
telespectatorului cu ocultură medie. Figurile de stil prezente sunt oximoronul (Mica ta mare
casă!) și personificarea ( Numărul care îți aduce casa ta!) . Acestea nu sunt folosite în scop
beletristic cum ar fi cazul comunicării literare, ci pentru aconvinge, respectiv a determina
receptorul să sune la numărul afișat pe ecran (o tehnică demanipulare frecvent întâlnită pe terenul
reclamelor).5.Deși într-o structură de suprafață pare respectat, de fapt principiul cooperării, cu
eleganțaacestui tip de text, este încălcat prin nerespectarea a cel puțin două maxime: cantitate
șicalitate. Maxima cantității impune respectarea cerinței „de a spune numai ceea ce este necesar”,
însă prin repetarea excesivă a verbelor : sună, poți câștiga și a sintagmei casa ta evident aceasta
este încălcată.
Maxima calității supune enunțul filtrului adevărului. Din nou este evidentă nerespectarea
maximei – răspunzând la o întrebare la care, de altfel, răspunsul este deja dat, fiecare dintre
noi poate câștig a o casă dacă și numai dacă ar exista tot atâtea case de câștigat câți
telespectatorisună la numărul afișat pe ecran .
Textul conține două presupoziții ( presupozițiile sunt deducții conversaționale legate
destructura lingvistică a unui enunț, dar și de factorii contextuali; ele au un rol important
îndelimitarea universului conversațional): Exista o casă ce va fi atribuită ca premiu;Persoana
care va suna și va răspunde la întrebare va câștiga casa visurilor sale.
Deși nu excludem ipoteza existenței unei case, aceasta nu poate fi pe gustul
oricăruitelespectator. Emițătorul folosește sintagma casa visurilor tale nu pentru că ar exista o
casă – ideal al fiecărui telespectator, ci pentru că o casă (indiferent de calitate) reprezintă un vis
încontemporaneitate . Cea de -a doua presupoziție impune o discuție privind folosirea verbului
a putea în enunțul: oricine poate câștiga (nu puține sunt reclamele care se construiesc
implicândcertitudinea, respective vei câștiga).
Un alt argument privind încercarea emițătorulu i de a manipula receptorul este că acesta dinurmă,
dacă va suna la numărul afișat pe ecran, în primul rând va suporta contravaloareaapelurilor

telefonice (de regulă o sumă considerabilă). Încercarea de manipulare este pusă în evidență și
prin nerespectarea principiului cooperării.
!!! PRECIZĂRI: TEORIA CONVERSAȚIEI – stabilește că înțelegerea tacită a
intențiilor colocutorilor în situații de comunicare date are la bază un sistem de norme și reguli
care decurg din cele două principia esențiale ale oricărui schimb verbal: principiul cooperării
și principiul politeții.
1. Principiul 1- cooperării dirijează subteran schimbul verbal, determințnd mersul conversației
în concordanță cu anumite norme acceptate perin consens numite maxime care au rolul de a
reglementa conduit verbal. Aceste norme sunt exprimate sub forma a patru maxime ale
principiului cooperării:
Maxima cantității – impune cerința de a spune nici mai mult nici mai puțin decât este necesar,
adică furnizarea informațiilor strict necesare continuării discuției în fiecare stadiu alcomunicării.
Maxima calității – reclamă susținerea sau afirmarea faptelor pe care interlocutorii leconsideră ca
fiind adevărate.
Maxima relevanței – cere ca interlocutorii să nu discute decât subiecte cu relevanță față
deobiectul discuției.
Maxima manierei – impune formularea ideilor astfel încât să se evite
echivocitatea,obscuritatea,incoerența.
2.Principiul politeții – reprezintă o componentă esențială a comportamentului comunicativ.
Politețea pozitivă – exprimă o apropiere între protagoniști care își găsește expresia de regulă,
învorbirea familiară.
Politețea negativă – se va regăsi în vorbirea deferentă.Și la acest nivel se pot stabili anumite
maxime: maxima tactului, maxima generozității,maxima aprobării, maxima modestiei,
maxima acordului, maxima simpatiei.
***
II. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei
sărmana!
– Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupâneasă! Zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog
sfântului Niculai cel din cuiu. […] Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie )
1.Stabilește instanțele comunicării.

2.Transcrie o structură prin care emițătorul (autorul fictiv -naratorul) menține controlulatenției
receptorului (cititorul fictiv -naratar).
3.Explică rolul verbului dicendi (de declaraț ie) din text.
4.Relevă rolul notațiilor de tot posomorât și am rămas înlemniți.
1.Textul constituie o comunicare literară, un text epic, narativ. Instanțele comunicării sunt:
a.emițător fictiv – naratorul (autorul fictiv), receptor fictiv – cititorul (n aratarul);
b.personajele (actorii): emițător – părintele, receptor – elevii, printre care se află și
fiica preotului;
2.O structură care menține controlul atenției receptorului: Păcatul ei, sărmana!
3.Verbul dicendi (de declarație) din text zise introduce vorbirea directă (comunicare orală).
4.Notațiile de tot posomorât și am rămas înlemniți surprind elemente de comunicarenonverbală
(mimica, poziția corpului) prin care se sugerează reacția celor prezenți, respectiv părintele este
afectat negativ de comportamentul fiicei sale, iar elevii săi sunt îngroziți desancțiunea
aplicată.***
III. A! Irezistibilă grație, cum știi de frumos să poruncești! Și ce bine s -a nimerit! Ionescu are și
el o slăbiciune, și el e om! Ține la mine și nu e în stare să mă refuze.
Repede mă arunc într -o birjă și alerg la Ionescu, profesorul de latinește. – Dragă Costică, vin la
tine sigur că n -ai să mă refuzi; știu că pot conta pe amiciția ta și nu -mi permit a mă îndoi un
moment, că în cazul de față, fiind vorba, mă -nțelegi, de o chestiune care mă interesează în așa
grad, încât dacă n -aș fi pe deplin convins că tu, care mi -ai dovedit întotdeauna, fără să dezminți
niciodată o afecțiune, ce pot zice că la rândul meu… în fine… – În fine – zice Ionescu – am
înțeles… Nu trebui e să mă iei așa pe departe. Vii să mă rogi pentruvreo loază de elevi de ai
mei!- Nu e loază, Costică; e un băiat dintr -o familie dintre cele mai bune: mi -e rudă. – Cine știe
ce leneș, ce dobitoc! – Nu-i adevărat, dragă Costică: este un băiat prea cumsecade.. . Să nu mă
lași!… Vin la tine sigur că n-ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu -mi permit să
mă îndoiesc un moment, că încazul de față, fiind vorba, mă -nțelegi, de o
chestiune…( I.L.Caragiale, Lanțul slăbiciunilor)
1.tipul de comunicare: verbală, scrisă, literară; apare în cadrul acestei comunicăriscrise un
dialog – comunicare orală, dialogică, interpersonală;
2.tipul de text: ficțional (literar) , epic, specia literară: schiță;
3.datele situației de comunicare: E = naratorul -personaj , R- (personajul -receptor) implicat în
dialog = Costică Ionescu. Rolurile se schimbă pe parcursul replicilor.

Cod = limba naturală (limba română) – comunicare verbală.
Canal = în principal specific comunicării scrise literare; în subsidia r aerul fonator dintre
emițătorul și receptorul implicați în dialog.
Referent = examenul băiatului dintr -o familie dintre cele mai bune
Context = participanții la evenimentul comunicării se află în casa lui Ionescu, profesorul de
latinește, înaintea unui examen, între cei doi existând o relație de prietenie,de apropiere, un statut
social de egalitate.
4.funcția limbajului: conativă (persuasivă, retorică) centrată pe receptor;
5.principiul cooperării: maxima calității, care reclamă susținerea sau afirmareaf aptelor pe care
interlocutorii le consideră ca fiind adevărate, este încălcată: Nu e loază pentru că e un băiat
dintr -o familie dintre cele mai bune și pentru că mi-e rudă; maxima manierei, care
impune formularea ideilor astfel încât să se evite echivocitatea, obscuritatea, incoerența, este voit
încălcată de către naratorul -personaj, care urmărește să-
i distragă atenția lui Costică Ionescu, în momentele în careconsideră că depășește limitele.
6.Principiul politeții:
se remarcă politețea pozitivă care exprimă o apropiere între protagoniștii și care își găsește
expresia în vorbirea familiară: folosirea persoanei a II-a singular, a apelativelor de tipul dragă.
7.Trăsături nonverbale: nu apar aici, deși sunt foarte frecvente în schițele lui Caragiale.
8.trăsături paraverbale: pauzele (tăcerile) marcate în text prin punctele de suspensie: tu care mi –
ai dovedit întotdeauna, fără să dezminți niciodată o afecțiune, ce pot zicela rândul meu… în
fine…
9.trăsături lingvistice sintactice: enunțuri eliptice: este un băiat prea cumsecade… Să nu mă
lași!… Vin la tine sigur…
10.textul are toate caracteristicile unei comunicări orale:
-concomitența emiterii și receptării;
-coprezența emițătorului și a receptorului; -caracterul reversibil al rolurilor de emiță tor
și receptor;
-prezența vorbirii directe marcată grafic prin liniuțele de dialog;
– Prezența verbelor dicendi – zise;
-prezența elementelor paraverbale: pauzele marcate grafic prin puncte desuspensie.
IV. Construiți un dialog (de maximum patru replici) în care să folosiți cuvântul minunat astfel
încâtsă exprimați entuziasmul emițătorului.

-Mi-am cumpărat această carte.
– Să o văd… Minunat! Minunat!
sau
-Mi-am cumpărat această carte.
– Să o văd… Minunaaat!
***
V. Construiți un dialog în care să existe pauze intenționate și semnificative ale
participanțilo r,consemnate în dialog.
-Te-ai lăsat de fumat?
-Și zici că te -ai lăsat de fumat?
– Nu… nu zic nimic. ***
VI. Construiți un dialog în care să existe pauze intenționate și semnificative ale participanților,
caresă nu fie consemnate în dialog, ci semnalate printr –
o precizare pe care o face povestitorul(naratorul).
– Ce bine că ne mai vedem și noi! – E bine, dar cartea mi -ai adus -o?Celălalt păru că nu a auzit
întrebarea și tăcu pur și simplu, continuând să meargă.
***
VII. Iote-l, că n -a apărut! Da’ avu noroc Ivona, că -n loc să vie-napoi cu coada -ntre picioare,
venicu scrisoarea lui fii -su! Și pe dată i -a trecut toate! A uitat de Pramatie, a uitat de gărgăunii
ei… Păice s -a prăpădit și ea, și mă -sa ei, după băiat! Se lăsa pe ele, și tot ce -avea mai bun,
pentru Tudor!Și ăla, un mofturos și un lingău… nu era lacom, de felu’ lui, cum este unii…
(G.Adameșteanu, Dimineață pierdută )
1. Precizează cărui stil aparține fragmentul citat, oferind minimum trei argumente.
2. Enunță tema relevantă în cazul fragmentului anterior.
3. Selectează un fragment însumând maximum 10 cuvinte potrivite pentru a ilustra registrul
familiar al limbii.
4. Indică două particularităț i ale exprimării orale ce pot fi identificate în text.
5. Selectează doi termeni (structuri) care aparțin câmpului lexical al relațiilor de rudenie.
6. Stabilește, în funcție de relația emițător -receptor și de scopul comunicării tipul de text căruia
îiaparține fragmentul.
1.Stilu lbeletristic.

Argumente: – convenționalitatea; – realitatea prezentată este mediată de către autor, respectiv
Gabriela Adameșteanu; – deși termenii sunt folosiți cu sens denotativ, aceasta este o tehnică voită,
pentru a secrea a utenticitate; – se apelează la structuri specifice limbii vorbite ( iote-l, mă -sa,
felu’) ce dobândesc încontext intenționalitate estetică.
2. Tema – : relația mamă -fiu.
3. Iote-l, că n -a apărut! Da’ avu noroc Ivona…
4. Particularități ale exprimării orale: – dezacordul (ex. cum este unii); – sincopa (ex. mă-sa)
semnalată prin folosirea cratimei; – folosirea apostrofului: da’, felu’ ;- propoziții exclamative; –
pauza neintenționată semnalată prin punctele de suspensie.
5. Termeni aparținând câmpului semantic al gradelor de rudenie: mă-sa, fii -su.
6. Tipul de text după relația emițător -receptor: monolog; după scop: monolog explicativ.
***
VIII. Art. 47 Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii
esteun drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceleași
cauze.Art.48 (1) Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți
nu pot folosi nici păgubi celorlalți.
(Codul de procedură penală, Cartea a II -a, Titl ul I Părțile, Capitolul II. Persoanele care
suntîmpreună reclamante sau pârâte)
1. Precizează cărui stil funcțional îi aparține fragmentul, oferind minimum trei argumente.
2. Selectează din lista următoare două calități ale stilului potrivite pentru text: claritate,
proprietate,concizie, precizie, corectitudine.
3. Găsește câte un sinonim contextual pentru:
pricină, a păgubi, a folosi.
4. Selectează doi termeni/structuri considerate arhaisme în limba română contemporană.
5. Transcrie Art. 47 eliminând arha ismele, dar păstrând caracteristicile specifice stilului.
1.Stilul juridico -administrativ. Argumente: -structura textului (carte, titlu, capitol, articol,
alineat); -limbajul este clar, precis, specializat; -stilul este obiectiv și impersonal (lipsit de
încăr cătură afectivă, neutru din punct de vedere expresiv).
2.claritate, proprietate.
3.pricină=litigiua păgubi=a prejudiciaa folosi=a beneficia
4. arhaisme: pricină, obligațiune.

5. Art. 47 Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacăobiectul litigiului este
un drept sau o obligațiune comună…***
IX. Așadar, actul de comunicare poate fi clasificat la nivel empiric ca „activ” sau
„pasiv”,clasificarea identificând tipuri diferite de relații între participanți, care sunt de așteptat
să aibă semnificații fundamental diferite pentru aceștia și să implice situații diferite în maniere
foartediferite. (Denis McQuail, Comunicarea)
1.Precizează cărui stil funcțional aparține textul, oferind minimum trei argumente.
2.Enunță tema fragmentului.
3.Transcrie trei termeni tehnico -științifici.
4.Stabilește în funcție de relația emițător -receptor și de scopul comunicării tipul de textcăruia îi
aparține fragmentul :
1.Stilul științific: prezența cuvintelor monosemantice (activ, pasiv, empiric, semnifi cații,
fundamental etc .); terminologie proprie științei comunicării ( act decomunicare, participanți,
pasiv, activ); proprietatea termenilor, obiectivitate.
2.Tema: clasificarea actelor de comunicare.
3.Empiric, clasificat, relații, fundamental.
4.Monolog (după relația emițător -receptor) argumentativ –
explicativ (după scopulcomunicării).***
X. A. Vând papagali peruși, femelă verde, mascul galben cu colivie, 70 lei.B. Pensionar, văduv,
67 de ani, cu situație materială foarte bună, caut pensionare, pens ionari,iubitori de drumeții.
(Prețul zilei, anul 2, nr.48 -8, 14 septembrie 2008)
1.Precizează cărui stil funcțional îi aparțin fragmentele, oferind minimum trei argumente.
2.Menționează minimum două calități generale ale stilului care nu au fost respectat e în
cazultextelor anterioare.
3.Stabilește rubricile de mică publicitate în care sunt încadrabile textele anterioare.
4.Rescrie textul care consideri că este incorect, corectându -l.
5.Alcătuiește un text încadrabil rubricii „Imobiliare”.
1.Stilul publicistic : limbaj accesibil tuturor categoriilor sociale; comunicarea înglobează
douăfuncții (informativă și afectivă); utilizarea formulărilor stereotipe ( vând, caut, ofer…)
2. corectitudine, precizie (în cazul primului text).
3. A.: Animale/ Oferte; B.: Matrimoniale.
4. A. Vând papagali peruși, femelă verde și mascul galben, cu colivie, 70 de lei.

5.Vând apartament confort I, SD, cu trei camere, zona Trivale, preț accesibil, telefon
0248….6.***
XI. – Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa!Ori îl cunoașteți din cărți
și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi -l închipuiți martir, când în realitate e numai rău,
și prost și leneș!Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o
batistă mare, tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră,
supărându -l, încolțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena -Dolj. Slinos și burtos, cu gât de taur
și capul rotund,avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, p arcă pornită mereu numai
spre bucurii.Se uită la tovarășii de compartiment, văzu că nu i -a convins și continuă să gâfâie
mai tare. Atunci Simion Modreanu, director în Ministerul de Interne, îmbrăcat cu multă
cochetărie, tuși ușor, să-și dreagă glasul, și r osti sentențios:
– Domnul meu… domnule Rogojinaru, un lucru rămâne indiscutabil: că noi toți,dar absolut toți,
trăim de pe urma trudei acestui țăran, așa prost și leneș, șirău cum îl categorisești
dumneata!Arendașul fu atât de uimit, că nici nu mai putu răspunde. Scoase iar batista, să -și
răcorească tâmplele. În clipa aceea, apăru conductorul trenului, reclamând cu respectul cuvenit
clasei întâi,biletele pentru București. Rogojinaru se însenină, ca și când i -ar fi venit mântuirea. –
Cum, șefule, sosirăm? E i, bravo! Bine -am mers, n -am ce zice…( L.Rebreanu, Răscoala)
1. Argumentează prin două -trei trăsături apartenența fragmentului la incipitul romanului.
2. Selectează un fragment definitoriu pentru caracterizarea personajului.
3. Identifică și argumentează două situații de utilizare a virgulei.
4. Identifică tipul de proză ilustrat de fragment și menționează două trăsături caracteristice.
5. Alege variantele care definesc cel mai bine tipul de narator:a. narator omniscient b. narator
personajc. narator obiectivd. narator subiectiv .
6. Selectează cele două fragmente care ilustrează două concepții diferite asupra țăranului român
șiinterpretează -le.
7. Identifică modurile de expunere utilizate.
8. Exemplifică în maximum 5 rânduri rolul replicii cu c are începe fragmentul.
1.Fraza care deschide textul are rolul de a sintetiza și de a anticipa evoluția conflictuluinarativ,
pune în scenă două viziuni antitetice asupra țăranului român, introduce personajele, cadrul
(compartimentul de tren în care va avea ulterior loc discuțiaanticipativă a romanului).
2. Își șterse chelia […] parcă pornită mereu numai spre bucurii.

3. Atunci Simion Modreanu, director în Ministerul de Interne, îmbrăcat… – virgule izolează o
apoziție dezvoltată : Cum, șefule, sosirăm ?- izolează un substantiv în vocative;
4.Proza realistă: introducerea în scenă a personajelor, punctând clar locul acestora;narațiune la
persoana a III -a; narator omniscient, omniprezent, omnipotent; începe printr -o frază cu rol
sintetizator al acțiunii, r epere spațiale precise.
5.a, c
6. Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoaștețidin cărți
și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi -l închipuiți martir, când înrealitate e numai rău,
și prost și leneș!Domnul meu… domnule Rogojinaru, un lucru rămâne indiscutabil: că noi
toți. Dar absolut toți, trăim de pe urma trudei acestui țăran, așa prost, și leneș, și rău cum
îl categorisești dumneata!
Sunt două viziuni antitetice care încearcă să surprindă trăsăturile de caracter ale unei
clase,oscilează între extreme, dar subliniază caracterul imprevizibil al țăranului, funcția sa de
aîntreține prin muncă orașul; mai mult, conturează două perspective, una umanistă, șicealaltă mai
mult instrumentală (țăranul văzut ca obie ct de lucru care trebuie exploatat).
7.narațiune, descriere, dialog ;
8.anticipează conflictul care va izbucni între două categorii sociale: țărănimea șicategoria
arendașilor, a boierilor exploatatori.***
XII. Am încălecat… calul a pornit năuc. De mult acum, mergea ca praștia sărind peste gropi,
peste mușuroaie, peste bușteni, fără să -l mai pot opri, fără să cunosc locurile și fără să știu unde
mă ducea. În goana asta, când la fiececlipă îmi puteam frânge gâtul, cu trupul înghețat și capul
ca-n foc, mă g ândeam la culcușul bun pe care -l părăsisem prostește… De ce?… cucoana
Marghioala mi -ar fi dat mie odaia ei,alminteri nu mă poftea… Iedul se mișcă în desagă să se
așeze mai bine; mi -am întors privirea spre el: cuminte, cu capul deștept scos afară din desagă,
se uită și el la mine. Mi -am adusaminte de alți ochi… Ce prost am fost!… Calul se poticnește: îl
opresc în silă: vrea să pornească iar, dar cade zdrobit în genunchi. Deodată, printr -o spărtură
de nor se arăta felia din urmă aplecată pe o rână. Arătarea ei m -a amețit ca o lovitură de
măciucă la mir. Mi -era în față… Atunci sunt două luni pe cer! Eu merg la deal: luna trebuie să –
mi fie în spate! Și mi -am întorsrepede capul, s -o văz pe cea adevărată… Am greșit drumul! Merg
la vale… Unde sunt? Mă uit înainte: porumbiște cu cocenii netăiați: la spate, câmp larg. Îmi fac
cruce, strângând de necazcalul cu pulpele amorțite, ca să se ridice – atunci, simt o zvâcneală
puternică lângă piciorul drept… un țipăt!… Am strivit iedul pe drum! Pun mâna iu te la desagă:

desaga goală – am pierdut iedul pe drum! Calul se scoală scuturându -și capul ca de
buimăceală; se ridică în două picioare, se smucește -ntr-o parte și mă trântește -n partea ailaltă;
pe urmă o ia la goană pecâmp ca de streche și piere -n întune rec. Pe când mă ridic zdruncinat,
auz foșneală printrecoceni și un glas de om din apropiere (…)
1.Explică în câteva afirmații rolul punctelor de suspensie prezente în text.
2. Identifică elementele care generează o atmosferă de straniu în fragmentul dat.
3.Motivează utilizarea succesivă a verbelor din fragmentul inițial la timpuri trecute
(perfectcompus și imperfect) și ulterior la prezent.
4.Identifică tipul de proză și precizează două caracteristici ale acestuia.
5.Identifică procedeul literar prin care se exteriorizează starea de incertitudine a personajului.
6.Precizează tipul de narator prezent în text. Exprimă -ți în 5-10 rânduri opinia referitoare la
reacția personajului.
1.marchează incertitudinea, confuzia, îndoiala; întrerupe frazele; conferă ritm sacadat, specific
stării de incertitudine în care se află personajul.
2.înceti nirea percepț iei senzoriale, modi ficarea cadrului exteri or, pierderea orient ării în spați u.
3.creează o senzație de simultaneizare a acțiunii; pe măsu ră ce starea de confuzie seaccentueaz
ă, se recurge la timpul prezent pentru a implica direct cititorul care rămâne astfelcu impresia că
acțiunea se desfășoară în fața ochilor. Simultaneitatea în percepție conduce laaccentuarea stării
de suspans, de incertitudine.
4.proz ă fantastică: ambiguiza rea percepț iei, starea de incertitudine, oscilația, nu se atribuie
nicio explicație pentru existența faptelor, instanța narativă nu oferă nici o soluținare,
întâmplările se defășoară fără nici o intervenție sau completare, timpul și spațiul își pierd
coordonatele obișnuite.
5.mo nologul interior.
6.narator personaj.
7.Fra gmentul surprinde accentuarea stării de confuzie, de incertitudine; marchează
trecerea dintre o existență rațională, coerentă, înspre o realitate confuză.

III.5. Diasistemul limbii române
Formele comunicarii difera de la un vorbitor la altul, în raport cu situatia în care are
loc comunicarea, în raport cu obiectul ei, dar și cu circumstantele obiective sau subiective. Ele

depind de natura relatiilor dintre oameni, de nivelul lor de cultura, de diverse domenii de
activitate etc.
Într-un fel vorbim în familie, altfel în afara ei, în public sau în diverse ocazii, însa
întotdeauna în raport cu interlocutorul și potrivit cu capacitatea lui de întelegere.
Exista, deci, potrivit cu împrejurarile în care are loc comunicarea, diferite modalitati de
alcatuire a limbajului, diferite stiluri, determinate de factori individuali, sociali și culturali.
Stilurile determinate de factorii social -culturali sunt variante functionale ale limbii.
Prin stil funcțional întelegem ,,un ansamblu de particularitati de exprimare, ce strabate toate
nivelurile limbii în raport cu factorii sociali și culturali care influenteaza comunicarea’’.
Din aceasta perspectiva, stilul este o varianta a limbii comune și se realizeaza într-o situatie
speciala.Limba populara este aspectul spontan, neelaborat al limbii române, care se manifesta,
mai ales, oral și se caracterizeaza prin:
-diferenț ieri de ordin fonetic de la o zona la alta;
-regionalisme (unitati lexicale specifice unei zone);
-folosirea cuvintelor cu sens concret; de aici a rezultat o larga
-dezvoltare a polisemantismului;
-simplitate și uniformitate în sintaxa;
– folosirea unui registru functional redus.
Limba comuna are, ca ramificatii teritoriale :
 dialecte ;
 subdialecte ;
 graiuri.
Dialectul reprezinta ,,o ramificatie teritoriala a unei limbi, caracterizata prin anumite
particularitati fonetice și lexicale, mai ales, și mai putin morfosintactice, care o deosebesc de
alte ramificatii teritoriale ale aceleiași limbi’’103.
Limba româna are patru dialecte:
 dacoromân (în nordul Dunarii) ;
 aromân ;
 meglenoromân ;
 istroromân (în sudul Dunarii).

103 Emil Leahu, Aurel Jamneala , op.cit ., p.31

Graiul este o unitate lingvistica subordonata dialectului; prezinta particularitati
proprii, mai ales de natura fonetica și lexicala, caci este folosit pe un teritoriu mai putin extins
(de exemplu, graiul vorbit în Tara Oașului).
Subdialectele sunt ramnificatii intermediare între dialecte și graiuri.
Limba comun ă este limba întregii comunitati lingvistice, indiferent de apartenenta
dialectala a vorbitorilor. Ea este o varianta supradialectala a limbii române contemporane
și include, deci, fapte de limba comune tuturor vorbitorilor de limba româna, indiferent de
zona lingvistica de provenienta.
Limba literara este o alta varianta a limbii comune și reprezinta aspectul vorbirii
îngrijite, elaborate, înscriindu -se într-un sistem de norme cu character obligatoriu, ceea
ce îi confera unitate și stabilitate în timp, în spatiul teritorial al unei limbi.
Unitatea și stabilitatea limbii literare se datoreaza, în special, aspectului ei scris, care-i
conserva specificitatea, temperându -i, totodata, tendintele de înnoire în evolutia ei.
Limba naționala este limba folosita de natiunea româna, ca mijloc de
comunicare; ea tinde sa înlocuiasca variantele locale ale limbii române.
Limba standard este varianta limbii române nemarcata de trasaturi dialectale, în care
faptele de limba sunt utilizate cu sens denotativ; ea servește drept model neutru cu care
sunt comparate eșantioanele lingvistice cu trasaturi locale, expresive, afective etc.
Diversele domenii de activitate umana au determinat specializarea limbajului
potrivit cu cerintele domeniului.
Stilurile funcț ionale sunt variante ale limbii comune, determinate, dupa cum spuneam și
anterior, de factori socioculturali, de domeniul de activitate umana în care ele se exercita.
Orice stil funcț ional se constituie ca un model, în care vorbitorii, intenț ionat sau involuntar,
își înscriu comunicarea.
În limba româna contemporana s-au configurat cinci stiluri:
 stilul juridic / oficial -administrativ;
 stilul știintific;
 stilul publicistic;
 stilul colocvial ;
 stilul artistic.

În practica vorbirii, stilurile se întrepatrund, ele strabat toate nivelurile sistemului
limbii, intregrându -se în diasistemul limbii române contemporane.
Distingem, așadar, doua grupe de stiluri: stilurile limbii nonartistice și stilurile limbii
artistice. Prima grupa se caracterizeaza prin spontaneitatea expresiei, limbajul de coloratura,
sub impulsul afectiv al comunicarii, indice de apartenenta a vorbitorilor la un grup restrâns.
Din aceasta grupa fac parte:
a) stilul colocvial, al conversatiei cotidiene sau din cercuri restrânse sau
neoficiale, care implica o anumita intimitate între interlocuitori;
b) stilul vulgar – varianta a stilului colocvial, caracteristic periferiei sociale,
este expresia unui moment de iritare, de bravada sau de violenta;
c) stilul argotic sau argoul – o alta varianta a stilului colocvial, este un limbaj
aparte, creat prin conventie de catre utilizatorii sai cu scopul de a nu fi înteleși de
cei din jur.
Am prezentat variantele delimitate zonal de configuratia și de modul de viata ale
așezarilor rurale și orașenești – periferice, care fac parte din categoria stilurilor nonartistice. În
aceeași categorie se integreaza și variantele literare ale mediilor necultivate, din care
distingem stilul conversatiei îngrijite, reprezinta vorbirea și scrierea nespecializata, ca produs
formativ al școlii. Acest stil este caracteristic și mijloacelor de care dispune mass – media, ca
sursa de difuziune sau de informare a publicului.
Din stilul limbajului standard s-au dezvoltat, ca limbaje specializate, stilul publicistic,
stilul juridic / oficial -administrativ și stilul știintific.
Din categoria stilurilor artistice fac parte stilurile literaturii artistice, care se
manifesta în creatii originale, orientate estetic catre mesaj.
Se poate vorbi de un stil poetic (caracteristic productiilor poetice în versuri și prozei
artistice), despre un stil epic (indiferent de formulele narative utilizate) și despre un stil
dramatic (propriu productiilor teatrale).
Criteriul sociocultural permite o ierarhizare a diasistemului unei limbi, demonstrând
strânsa legatura dintre societate și limba. Factorii socioculturali și factorii lingvistici, prin care
se delimiteaza stilurile, permit descrierea acestora, pornind de la permisa ca fiecare unitate
component a nui mesaj poate avea un indice apartenența stilistică.

DIASISTEM
LIMBA POPULARĂ
GRAIURI LIMBAJ MEDIU
STANDARD LIMBAJE
SPECIALIZATE
NONARTISTIC ARTISTIC NONARTISTIC ARTISTIC
COLOCVIAL NUANȚAT TEHNIC
VARIANTE
INDIVIDUALE ALE COLOCVIAL OFICIAL
ADMINISTRATIV OFICIAL
ADMINISTRATIV PUBLICISTIC DIASISTEM
LIMBA POPULARĂ
LIMBAJ MEDIU
STANDARD LIMBAJE
SPECIALIZATE
NONARTISTIC ARTISTIC NONARTISTIC ARTISTIC
COLOCVIAL NUANȚAT TEHNIC

III.6 . Diasistemul limbii române contemporane
Stilurile / limbajele func ționale
Stilul (fr.style, it.stile, cf.lat, stylus ,,condei”, ,,compozitie”, gr.stylos ,,stilet”,
,,batul cu care se scria pe tablitele de ceara”) reprezinta (,,totalitatea particularitatilor
lexicale, morfologice, sintactice, topice și fonetice precum și a procedeelor caracteristice
modului de exprimare -orala și scrisa – a unui individ, a unei categorii sau a unei
colectivitati de vorbitori104’’). Totodata, stilul poate fi definit ca ,,maniera individuala sau
colectiva de a marca personalitatea vorbitorului / autorului în enunt, prin utilizarea unor
forme / procedee ale expresivitatii2105’’. M. Riffaeterre spunea ca ,,limba exprima, stilul
subliniaza’’, ceea ce înseamna ca exista o functie stilistica a limbajului, care subliniaza
trasaturile semnificative ale enuntului (mesajului) și care scoate în relief structurile destinate
realizarii unui anumit obiectiv al comunicarii. De mentionat ca toate modalitatile de definire
a stlului se bazeaza pe diferenta fundamentala dintre sensurile denotative și cele
conotative ale cuvântului în context. Se impune a fi analizata modalitatea propriu -zisa de
concepere a stilulului :
a) Stilul poate fi definit ca alegere (selectie) într-o paradigma, perspectiva paradigmatica
ce a fost inaugurata de Ch.Bally și care pornește de la ideea ca, în același timp, exista și în
limba variante stilistice și neutre pentru a reda același concept, de aici, posibilitatea alegerii
în exprimare. Definitia se aplica atât stilului individual, cât și ca limbaj functional.

104 Angela Bidu -Vranceanu, Cristina Calarașu , Liliana Ionescu Ruxandoiu , op.cit ., s.v
105Gheorghe Constantinescu – Dobridor , op.cit ., s.v.

Ex. ,,Porni Luceafarul. Creșteau / În cer a lui aripe’’. (M.Eminescu) -se remarca alegerea
deliberata a formelor derivate gramatical.
Un alt exemplu este reprezentat de sinonima unor fraze exprimate în variante
functionale diverse : ,,Hotul a intrat în apartament și a luat multi bani’’. (standard) ;
Delincventul a comis o spargere și a delapidat o suma importanta’’.(juridic – administrativ) ;
,,Șutul a dat o gaura și a șterpelit lovelele’’. (argou)
b) Ideea stilului ca deviere (abatere) de la norma curenta i se atribuie lui Paul
Valery, dar a fost preluata de Ch. Bally, de școala stilistica franceza, de Leo Spitzer și de
continuatorii lui. Teoria stilului ca deviere contine o idee foarte importanta : ,,daca toate
mesajele dintr-o anumita limba ar urma absolut aceleași reguli, deosibirile dintre ele s-ar
șterge complet’’106. Stilul ca deviere exprima ,,realitatea diferentelor de comportare
lingvistica a indivizilor vorbitori, pe care o interpreteaza prin prisma identitatii unei limbi cu
sine însași în orice fel de manifestare a ei’’107.
Concluzia este ca formulele gramaticale sunt obligatorii, iar cele stilistice sunt
facultative. Aceasta a doua categorie însumeaza abaterile de la norma gramaticala. De
exemplu, dislocarea cu functie expresiva (arhaizanta) din versurile lui Arghezi:
,,Puterea lui întreaga și viteaza,
Asculta -n noaptea de safir și lut, Din
departare, calul ca-i necheaza Care
prin adieri l-a cunoscut.’’
Un exemplu de eroare prin adaugare îl ofera statutul arhaismelor în textul literar,
termeni care pot fi neutri în momentul redactarii textului (cronici), dar nu mai sunt lipsiti
de valoare stilistica într-o opera sadoveniana unde sunt folositi deliberat. Erorile de
omisiune au în vedere aluziile pe care cititorul modern nu le mai întelege (ex : ,,nu ma
lasati sa-l pup, fratilor, ne ruga, ca-l trimit la Govora,’’ Mateiu Caragiale).
c) Stilul definit ca adaos la nucleul comunicarii își are originea tot în teoria
lui Ch. Bally, care afirma ca la baza stilului se afla adaugarea la enunt a unei forme efective.
T.Vianu considera și el ca ,,faptele de stil […] sunt acele fapte de limba care
adauga comunicarii unei știri expresia reactiunii individuale a autorului comunicarii fata

106 Coteanu, Stilistica funcțională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj , vol. I, București, Editura Academiei
R.S.R., 1973, p.67
107 Ibidem .

de știrea comunicata. Expresia reactiunii individuale a unui vorbitor sau scriitor, adica faptul
stilistic, se manifesta printr -o serie de note care însotesc comunicarea știrii și care pot lipsi,
fara ca aceasta comunicare sa sufere.108’’
d) M. Riffaeterre definește stilul ca element al unei opozitii, fapt de stil/context.
Riffaeterre introduce un factor pozitional, contextul; acesta prezinta avantajul de a crea un
model, pe care faptul de stil trebuie sa-l modifice sau sa-l sparga. Exemplul utilizat de
Riffaeterre pentru a demonstra eficacitatea contrastului stilistic este oximoronul : ,,aceasta
obscura luminozitate care cade din stele’’(Corneille).
Termenul apare în mai multe sintagme : stil individual (mod propriu al unei persoane –
de obicei scriitor -de a folosi limba, de a-și exprima îngrijit și sugestiv ideile și
sentimentele). Așadar în conceptul de stil individual (opus stilului functional) ,,se includ
trasaturile definitorii care particularizeaza vorbirea unei persoane fata de celelalte’’109.
Definiț ia data de Buffon, ,le style c’est l’homme même’’ (stilul este omul însuși ) se
justifica pentru stilul individual.
Stilul functional este un mod de a folosi limba, propriu unor grupuri de oameni care
activeaza în același mediu și care au o formatie culturala comuna :este stilul folosit într-un
anumit domeniu de activitate.
Dacă stilul individual se îndeparteaz ă de norm ă și se prezint ă, de cele mai multe
ori, ca o variant ă a stilului funcțional artistic, având drept caracteristic ă diferen țierea,
stilul funcț ional se apropie de norm ă, se conformeaz ă acesteia, prezentându -se ca o varietate
a limbii literare. Caracteristica fundamental ă a acestui stil este unitatea (trasaturi comune cu
celelalte varietati ale limbii).
De asemenea, termenul apare în conceptele :
 stil oral (cu elemente de limba vorbita) ;
 stil direct (care reda direct cuvintele cuiva, așa cum au fost spuse) ;
 stil direct legat (care reda direct cuvintele cuiva,legându -le prin conjunctia
subordonatoare ,,ca’’ de cele ale autorului povestirii, este caracteristic vorbirii
populare)
 stil indirect (reda vorbele sau gândurile cuiva prin subordonarea comunicarii fata de
un verb sau de un alt cuvânt de declaratie din regenta, legând aceasta reproducere

108 T.Vianu, Probleme de stil și artă literară , București, 1955, p.199, apud I.Coteanu, op.cit .pp.59 -60.
109 Mihail Andrei , Iulian Ghita , op.cit , p.168.

de regenta cu ajutorul unor conjunctii subordonatoare, al unor pronume, adjective și
adverbe relative) ;
 stil concis (concentrat) ;
 stil prolix (confuz și complicat neclar) ;
 stil neologizant (impregnat de neologisme) ;
 stil redundant (încarcat cu termeni și expresii inutile) ;
 stil pitoresc (colorat viu, plastic) ;
 stil retoric (afectat, plin de emfaza, pretentios) ;
 stil propriu (prin care se urmarește informarea exacta, obiectiva) ;
 stil figurat (prin care se urmarește realizarea functiei expresive a limbajului) ;
 stil metaforic (care contine multe metafore) etc.
Stilurile funcț ionale își datoreaz ă apariț ia unor factori extralingvistici: evoluț ia
cultural ă a societăț ii, dezvoltarea diferitelor domenii de activitate care au impus fixarea unor
limbaje specializate. Numarul de stiluri functionale a variat. Pentru limba româna literara,
se accepta, în general, existenta a trei stiluri functionale110: beletristic (artistic, literar,
poetic), știintific și juridic -administrativ.
S-a mai vorbit de existenta unor varietati, neacceptate general și încadrabile, eventual
în celelalte limbaje functionale : publicistic, familiar sau colocvial, oratoric, epistolar și
telegrafic. Toate variantele funcționale sunt reductibile, în fapt, la o opozitie binara între
artistic și nonartistic. Într-o perspectiv ă comparativ ă, cele doua tipuri de limbaje au
următoarele caracteristici :
STILUL ARTISTIC STILURILE NONARTISTICE
1. limbaj conotativ ; 1. limbaj denotativ;
2. caracter individual; 2. caracter colectiv;
3. unicitate și inovare a 3. expresie caracterizata prin
expresiei; utilizarea unor formule și
constructii mai mult sau
mai putin fixe, repetabile

110 Angela Bidu -Vranceanu, Cristina Calarașu, Liliana Ionescu -Ruxandoiu et alii, op.cit .

la nivelul colectivitatii
vorbitorilor ;
4. bogatie lexicala ; 4. concentratie lexicala ;
5. sensuri multiple ale 5. sensuri unice ale cuvântului
aceluiași cuvânt, contextual independente (sau cât mai putin
variabile. dependente de context.).
Stilul colocvial (familiar, oral) este singurul pe care îl stapânesc toti vorbitorii și în care se
realizeaza dezvoltarea spontana a limbii. Se manifesta doua tendinte : una a vorbirii sobre,
îngrijite, proprie oamenilor instruiti, alta a unei vorbiri populare, argotice, familiare.
Stilul oratoric este specific oratoriei, oratorului, celui ce compune și rostește discursuri.
Stilul epistolar este stilul specific scrisorilor literare.
În știintele limbii, stilul a fost învestit cu anumite sensuri, strict specializate, în functie de
perspectivele teoretice carora le-a servit drept termen operational:
1. Putem vorbi, așadar, de stil ca sinonim al limbajului atunci când privim limba ca o
mulțime de subansambluri, diferenț iate prin trăsături specifice, în funcț ie de
perimetrul special de utilizare. Din aceasta perspectivă , se disting stilurile funcț ionale
ale limbii.
Ceea ce trebuie să reținem este faptul că nu există puritate absoluta a stilurilor. Zonele
de interferenta dintre limbaje au un anumit grad de permeabilitate, ceea ce permite nu
numai migratia termenilor dintr -un limbaj în altul, ci și adoptarea, intentionata sau nu, a unor
particularitati ale unui stil (limbaj) de catre altul.
2. Se mai poate vorbi despre stil ca sinonim al vorbirii. Este vorba de
situatiile în care acești termeni se refera la un mod de exprimare în discurs, prezentat sub
forma de text scris sau nu. În acest sens, se disting trei stiluri :direct, indirect, indirect liber.
a.Se mai poate vorbi -cum am vazut -despre stil ca marca a unei opere, ca marca personala a
unui scriitor sau ca trasatura cuprinzatoare a unui curent, a unei epoci literare sau culturale.
Stilul științific
Stilul știintific este caracterizat prin terminologii specifice diferitelor domenii, prin
obiectivitatea rationamentului, prin utilizarea termenilor în sens denotativ și, mai ales, a
termenilor monosemantici, prin expresivitate zero, prin precizia și proprietatea termenilor

specifici domeniului în discutie. Enumeratia, paralelismul și antiteza reprezinta modul esential
de subliniere a ideilor, se remarca prezenta neologismelor de circulatie internationala.
Stilul beletristic
Stilul beletristic (artistic, literar, poetic) se definește prin utilizarea limbajului figurat a
procedeelor expresivitatii, are sintaxa cea mai liberă ; tolereaza aparitia cu functie expresiva a
tuturor sferelor vocabularului și a tuturor celorlalte varietăț i funcț ionale (inclusiv a
limbajelor orale, a argoului etc.). Așadar, este propriu creaț iilor literare, este specific artei
scrisului și corespunzator gustului estetic. Este caracterizat, de asemenea, prin ambiguitate,
prin diferentierea și expresivitatea cuvintelor, a formelor și a sintagmelor, prin
emotionalitate, prin subordonarea comunicarii emotiei spontane a scriitorului, într-o
exprimare cât mai sugestiva a ideilor și a sentimentelor ; expresivitatea este maximă .
Convenț ionalitatea este o trăsătura definitorie a acestui stil. În timp ce în celelalte
stiluri comunicarea urmarește sa ,,redea’’ realul sau ce este considerat real, în stilul artistic
comunicarea este expresia unei realitati imaginate de autor, cititorul știe ca e vorba de
fictiune, nu-și pune problema falsului ; deci, este vorba de o conventie .
Forma, ca element esenț ial și modelator în tranzitarea informatiei, este unica și irepetabila.
Principalele modalitati de comunicare sunt :
 monologul scris (literatura culta) ;
 monologul oral (literatura populara), fiind însotita și de mijloace
extralingvistice de expresie (melodie, gestica, mimica, dans).
Fiecare scriitor are, practic, propriul stil . ,,Ceea ce vom numi stilul unui scriitor va
fi ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive și prin care comunicarea
sa dobândește un fel de a fi subiectiv împreuna cu interesul ei propriu -zis artistic. Îmbogaț ite
cu aceste adaosuri, expresiile limbii ne introduc în intimitatea unei individualitati, într-o sfera
proprie de a resimti lumea și viata111’’.
,,Așadar, stilul este expresia unei individualitati . Cine vorbește ,,comunica’’ și ,,se comunica’’
pe sine, facând -o atât pentru el, cât și pentru altii. Considerat în dubla sa intentie, se poate
spune ca faptul lingvistic este reflexiv și tranzitiv112, reflectându -se în el omul care îl
produce, fiind atinși toti cei care îl cunosc sau care îl citesc.

111 T.Vianu , Dubla intenție a limbajului și problema stilului în Studii de stilistică , București, Editura Didactica și
Pedagogica, 1968, p.33.

112 Ibidem , p.32.

Stilul juridic / oficial – administrativ
Stilul juridic / oficial – administrativ are doua varietati, întrucâtva diferite între ele :
varianta juridică (texte de legi, tratatele care le comenteaza) și varianta administrativă (acte și
documente oficiale). În afara unei terminologii proprii, ambele se caracterizeaza printr -o
structura bazata pe formule, constructii sintactice și lexicale cu caracter mai mult sau mai
putin fix, ușor de recunoscut ca ,,șabloane’’ ale acestui limbaj (dare de seama, ordine de zi,
proces -verbal, plan de muncă etc.). Printre trasaturi, putem enumera : coexistenta termenilor
vechi cu cei noi, abundenta de gerunzii, cuvinte și sintagme specifice etc.
Stilul publicistic
Revenim și asupra stilului publicistic (gazetaresc), propriu publicisticii, dar care ,,nu
dispune de trasaturi proprii suficiente, care sa justifice existenta sa independenta, bazata pe o
individualitate precisa’’113. Exprimarea este accesibila oamenilor de cultura medie, pune în
discutie realitatea cotidiana.
III.7 . Limbajul / limbajele artistic / artistice
III.7.1. Ambiguitatea, suport al artisticitatii
Ambiguitatea (fr.ambiguïté , lat. ambiguitas, ,,dublu sens”, ,,neclaritate”,
,,ambiguitate”) reprezinta ,,posibilitatea a da doua sau mai multe interpretari unei constructii
sau unui component al ei, ca o consecinta semantica a fenomenelor de omonimie și
polisemie114”. Așadar , ambiguitatea este figura de stil care consta într- o constructie
gramaticala cu doua întelesuri, adica echivoca. În limbajul curent, ambiguitatea poate fi:
a. Lexicala – ex: ,,Am împrumutat bani” Ambiguitatea enuntului este generata de
omonimia lexicala: ,,a împrumuta” înseamna și ,,a lua cu împrumut”,dar și ,,a da cu
împrumut”.
b. Morfologica – ex:,,Iluzia continua”. Ambiguitatea acestui enunt este generata de
omonimia morfologica a formei ,,continua”,care poate fi interpretata ca verb sau ca adjectiv
calificativ.
c. Sintactica – ex: ,,Cautarea copiilor a fost zadarnica”.
Ambiguitatea rezida în faptul ca enuntului i se pot da doua interpretari: ,,copiii sunt ei care
cauta” pe de o parte, iar pe de alta, ,,copiii sunt cei cautati.”
În stilul beletristic, ambiguitatea este un procedeu stilistic constituit pe echivocul lexical
sau gramatical, nascut din posibilitatea de a da mai multe interpretari semantice diferite unui

113 Gh.Constantinescu -Dobridor , op.cit ., s.v.
114 Angela Bidu -Vranceanu, Cristina Calarașu , Liliana Ionescu -Ruxandoiu et alii , op.cit . s.v.

cuvânt sau unei constructii, în functie de context. ,,Pentru ca ambiguitatea sa fie figura de stil,
trebuie ca cele doua sensuri lexicale sau gramaticale sa se impuna în egala masura, fara sa
se anuleze însa intentia comunicarii (exprimata, în echivocul umoristic sau satiric, de unul din
cele doua sensuri); aceasta se datorește totdeauna contextului, deci constructiei însași, a carei
realizare constituie meritul artistic (poetic) al autorului ’’115 . Când unul din cele doua sensuri
altereaza pâna la absurd comunicarea, ambiguitatea constituie o greșeala de exprimare,
numita în gramatica franceza amfibologie116 (ex: ,,Confecț ionam geni și poșete din
pielea clientilor; ,,Profesor preda franceza, engleza avansati înainte examen.’’)
Ambiguitatea este o caracteristica definitorie a limbajului poetic. Ambiguitatea
poetica este generata:
a. de echivocul lexical (care este un joc de cuvinte);
b. de echivocul gramatical ori chiar lexical și gramatical.
La nivel lexical, cele mai generoase surse de ambiguitate sunt polisemia și omonimia.
Ambele categorii reprezinta și tehnica obișnuita a calamburului, dar și a epigramei.
Pentru a ilustra modul în care polisemia poate constitui o sursa de ambiguitate, sa
observam urmatoarele situatii:
,,Cartii, dânsul îi gasi
Titlul cel mai indicat,
Întrucât din librarii
Foarte iute a zburat.’’ ( Urzica , 30.IV.1971.)
Sensul simulat: ,,Romanul <<Pasarile>> a zburat.’’(la propriu) ; Sensul voit:
,,Romanul <<Pasarile>> s-a vândut foarte repede.’’
Termenul explicit al echivocului lexical transmite sensul simulat al textului; iar
termenul implicit (intentional) reprezinta sensul voit de autor. Așadar, în interiorul
echivocului lexical , remarcam existenta a doi termeni ai ambiguitatii : termenul explicit
(cel care nu contravine normei lingvistice standard) și cel implicit (intentional), pe care
contextul îl asociaza celui explicit117. Tot polisemia reprezinta sursa ambiguitatii și în
urmatoarele sensuri populare:
,,Cât e omul tinerel,

115 Ibidem
116 Mihaela Popescu , Dicționar de stilistică , București, Editura ALL, 2007, s.v.

117 Gh.N.Dragomirescu , op.cit ., p.556

Dorul se plimba cu el;
Daca omu-mbatrânește,
Dorul se calatorește’’.
Cuvântul dor cumuleaza mai multe sensuri, ceea ce duce la tot atâtea lecturi și
interpretari posibile, iar pendularea între acestea reprezinta, de fapt, esenta ambiguitatii. Dorul
poate însemna iubirea, nevoia sau dorinta de a iubi, dar și neliniștile și nostalgiile iubirii.
Ambiguitatea realizata prin jocul omonimiei poate fi ilustrata prin urmatoarele doua
exemple:
,,În gradina cea maiastra
Vede cine-o viziteaza
Între florile din glastra Și
un botanist de vaza.”
( Urzica , 15. VIII.1971)
Termenul explicit al ambiguităț ii (care comunica sensul simulat): ,,un botanist de vaza (de flori)”.
Termenul implicit al echivocului care comunica sensul voit ,,un botanist de frunte”.,,[…]
și vei pleca, prin seara de mileu,
spre casa ta cu trepte de liceu
unde te-așteapta prin câte-o firida
unchiul avar, matușa ta gepida.”
(Mircea Cartarescu -Lolita )
Este vorba de omonimia avar = zgârcit; avar = care aparține unui trib migrator turcic .
Omonimia genereaza o ambiguitate care se rezolva în context (prin prezenta cuvântului
,,gepida’’. Versul mentine ambele lecturi, cea de a doua șocanta, mizând pe efectele așteptarii
frustrate. Echivocul gramatical are multe fete și efecte, dar cele mai frecvente sunt:
poetic, umoristic -satiric, echivocul enigma118.
Echivocul gramatical poetic îl ilustreaza versul poetic în care un cuvânt cumuleaza, în
același context, doua functii gramaticale ce se impun în momentul receptarii textului
În: ,,Cum ea pe coate -si razima,
Visând ale ei tâmple,
De dorul ei și inima
Și sufetu -i se împle.”

118 Gh.N.Dragomirescu , op.cit ., p.557

(Mihai Eminescu -Luceafărul )
Circumstanț iala de timp ,,Cum ea pe coate -și razima….” are și o nuanță de modala, din
pricina adverbului cum , modal -temporal.
Echivocul gramatical umoristc -satiric este caracteristic calamburului, epigramei și
comediei satirice. Este vorba de ambiguitatea generata de sintaxa, ori de context, care, fiind
vorba de o opera dramatica, trebuie socotit și contextul scenic, adica unul la care se
adauga situatia creata de raportul dintre caracterele personajelor. Echivocul sintactic ori
contextual -în fragmentul citat din ,,O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale -este alcatuit din
doua sensuri: unul pe care personajul crede ca-l comunica și altul opus, pe care autorul vrea
sa-l comunice, anume celcare trebuie sa caracterizeze personajul. Iata un exemplu în care
ceea ce intentionaza sa spuna personajul (și anume ca este fruntaș în clasa politica) este
contrazis în mod ilar de faptul ca subordonata atributiva prin care comunica acest lucru
(,,unde sunt cei dintâi…între fruntașii politici…”) are ca regent elementul
,,oraș” (,,…de gogomani”): ,,Catavencu: Ce vreau? Ce vreau? știi prea bine ce vreau.
Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul asta de
gogomani, unde sunt cel dintâi…între fruntașii politici…Vreau….”).
Spuneam ca ambiguitatea este o sursa importanta de umor. Dovada sunt si glumele,
bancurile și anecdotele care se bazeaza pe acest fenomen.
Echivocul enigma caracterizeaza faimoasele raspunsuri ale oracolelor din
antichitate. În exemplul urmator, echivocul depinde de o singura virgula (respectiv de o
pauza), care nu se folosește într-adins: ,,Nu vă temeț i să ucideț i pe regine, este o faptă utilă;
daca toți sunt de acord, eu însumi nu mă opun.” (sau:,,eu însumi nu, mă opun”).
Ambiguitatea, ca figura de stil, trebuie sa determine, prin echivocul semantic ori
gramatical, acea întârziere a întelegerii, acel placut ocol al receptarii mesajului – cum spun
stilisticienii. Ea se bazeaza pe posibilitatea de a întelege cuvântul sau secventa lingvistica
respectiva în cel putin doua feluri și, deci, de a-l interpreta în mai multe moduri, dupa cum,
de altfel, am și demonstrat. Accentuam ideea crearii intentionate a echivocului (ambiguitatii) în
stilistica, deoarece, la nivelul general al limbii, ambiguitatea, fie cea lexicala, morfologica ori
sintactica, poate fi neintentionata.
III.8 . Stil și compozitie, arie de cuprindere
În orice act concret de comunicare se evidenț iază două tipuri de trăsături : unele
arată apartenenț a comunicarii la un anumit stil funcț ional, altele arată că aparține unui

anumit vorbitor și nu altuia. Diferen țele sunt ușor sesizabile prin compararea unor
comunic ări ale unor vorbitori diferi ți în interiorul aceluiași vorbitor, dar în stiluri funcționale
diferite.
În conceptul de stil individual se încadreaza însușirile definitorii care particularizeaza
vorbirea unei persoane fata de celelalte.
Particularit ățile stilului individual se evidenț iază cel mai bine în cazul operelor
scriitorilor. Dacă în comunicarile realizate în celelalte stiluri funcționale imitaț ia este
permisa și obișnuita, în stilul beletristic imita ția se numește plagiat, pastișa, parafrazare,
lipsa de originalitate. Originalitatea este un factor principal după care sunt apreciate operele
literare, deoarece ,,originalitatea înseamna de cele mai multe ori nu numai progres artistic, ci și
progres în limba.’’119.Vorbirea oricarei om cultivat trebuie sa îndeplineasca așa-numitele
calităț i generale ale stilului : claritate, proprietate, precizie, corectitudine și puritate, cu
precizarea ca orice calitate se poate transforma în contrariul ei, totul stând sub semnul
conditilor concrete în care se produce comunicarea.
În afara calitatilor generale, stilul individual se caracterizeaz ă și printr -o serie de calita ți
particulare, cele mai cunoscute fiind : naturale țea, simplitatea, armonia, demnitatea, fine țea,
retorismul, umorul, ironia, concizia, oralitatea.
Stilul artistic / beletristic, ca stil funcț ional, se deosebește de celelelte stiluri mai ales
prin faptul ca limba este utilizat ă nu atât pentru a transmite informaț ii (scopul
comunicarii, aspectul tranzitiv al limbii), cât pentru a trezi emoț ii estetice, pentru a naște
sentimente (scop artistic, aspectul reflexiv al limbii). Limbajul poetic este limba folosit ă cu
funcț ie setetica.
Dezvaluirea informaț iilor potențiale sau a sensurilor figurate ale faptelor de limba
formeaza principalul mecanism al limbajului poetic. Informaț ia potenț ială este reliefat ă cu
ajutorul unor procedee specifice, prin figurile de stil.
În operele lor, scriitorii manifesta preferinte pentru unele cuvinte sau pentru o anumita
categorie de cuvinte care se repeta insistent și carora li se atribuie valori semantice și
expresive deosebite.

119 Mihail Andrei, Iulian Ghita, op.cit .,p.170.

Compoziț ia este ,,organizarea diferitelor elemente ale unei lucrari în ansambluri
unitare și semnificative, în care partile se conditioneaza reciproc’’120ompozitia este chiar
structura unei lucrari / opere. Dupa scopul comunicarii, compoziț iile pot fi :
 artistice – intenț ia estetic ă este evident ă ;
 nonartistice – accentul cade pe transmiterea informa ției (lucrări
oficiale, științ ifice, publicistice etc.).
La nivelul oricărei compoziț ii se disting două categorii de elemente – de organizare și de
expunere a materialului ; modul cum sunt acestea folosite definesc structura operei.
Structura operei literare reflect ă tema și intenț ia autorulu i ; ea se exprim ă în
arhitectonica operei (= expresia formal ă a compozi ției unei opere literare : secven țe narative și
descriptive, dialogate și monologate cuprinse în alineate, paragrafe, capitole, volume, în
scene, tablouri, cânturi, acte, în strofe, versete etc., în funcție de tipul operei).
Modurile de expunere compozi țional ă ( descrierea, narațiunea, dialogul și
monologul) au caracteristici proprii, specifice, în ceea ce privește procedeele cu ajutorul
carora organizeaz ă și expun materialul și datele pe care le cuprind în obiectiv.
Într-o altă acceptie, o compozi ție sau o compunere este ,,o comunicare verbal ă fixată
spațial (optic, acustic sau în orice alt mod)’’121.
,,Compunerea (compozitia) înseamna, cum arata și numele ei, a pune laolalta propozitii
și fraze, legându -le între ele, spre a face o descriere, o povestire, spre a demonstra ceva, a
informa despre un lucru a sustine sau a respinge o parere, un punct de vedere, o teorie
etc.’’122. Compunerile pot fi atât orale, cât și scrise, iar în functie de scopul lor
principal, se împart în patru categorii, care se pot combina :
 descriptive
 narative ;
 informative / explicative ;
 discursuri argumentative sau compuneri de argumentare .Nu apare deloc inadecvat sa
spunem ca prin ,,compunere’’ se întelege untext, care structureaza un mesaj ce poate fi
emis și perceput oral sau prin scris.

120 Ibidem , p.205.
121 Constantin Parfene, op.cit . p.150.
122 Ion Coteanu, Gramatică, stilistică , compozitie, București, Editura Știintifica, 1990, p.55

 Compunerea este ,,un ansamblu frastic interrelaț ional, caracterizat de continuitatea
și stabilitatea sensului’’123.
În accepț ie didactic ă, prin compozi ție sau compunere se mai înțelege și exerci țiu
de formare și de dezvoltare a priceperilor și deprinderilor de a alcătui comunic ări orale și
scrise, deci, exerci ții de dezvoltare a exprim ării elevilor.
Scopul fundamental al exerciț iilor de compunere practicate în școala este formarea
și cultivarea exprimarii elevilor. În programa școlar ă, compunerilor li se acord ă un spațiu
larg, prevăzând însușirea diferitelor tipuri, de la rezumat, pâna la eseul publicistic.
Compozițiile practicabile în școală :
A. Cu destina ție special ă (mandatul poștal, cererea,
referatul,adeverinta, curriculum vitae etc.) ; Cu caracter epistolar (telegrama, biletul,
scrisoarea);
B. Pe baza textelor, a experientei ( analiza literara / știintifica, comentariul,
caracterizarea, paralela, eseul etc.);
C. Cu caracter oratoric (alocutiunea, toastul, cuvântarea sau discursul);
D. Liber – creatoare ( descrierea, tabloul, portretul, naratiunea, compozitia dialogata
);
E. Cu caracter publicistic ( știrea, reportajul, interviul, articolul, ancheta, masa rotund ă,
recenzia, nota de lectur ă, cronica literar ă / muzical ă / sportiv ă etc.).
Nu întâmplator compunerilor li se asigur ă un loc important în cadrul orelor de limba și
literatura româna, compozi țiile școlare fiind expresia interferarii cunoștintelor de limba,
literatura și de cultura generala, fiind, totodata, și o forma de manifestare a stilului
individual. Ele contribuie la formarea și dezvoltarea capacitatii de exprimare orala și scrisa
a elevilor, obiectiv fundamental al disciplinei noastre.

III.9 . Stilurile limbii
(Tablou rerzumativ)

123 Ibidem

Structura intern ă a limbii oblig ă la considerarea a doua ipostaze ale ac esteia
,determinate de scopul e sențial al comunic ării: limba popular ă și respectiv,limba literar ă.
Impreun ă alcătuiesc limba comu nă sau diasistemul acesteia. Fiecare dintre cele doua ipostaze
/variante se subdivide în :
-limbajul solemn ,reperabil în crea țiile populare;
-limbajul usual(familiar)utilizat în împrejur ări obi șnuite(limba populara) ;
-limbajul mediu standard/limbajul literar usual, recunoscut în vorbirea obi șnuită a
absolvenților de liceu , î n general;
-limbajele /stilurile spec ializate ,care includ fie anumiț i termini sau sintagme ,fie î mbinări
,de cuvinte menite să emoț ioneze sau sa sensibilizeze cititorul; în această categorie , se identifică
:
a.limbajul tehnico -stiintific;
b.limbajul o ficial -administrativ;
c.limbajul literaturii artistice;
d.limbajul publicistic;
Schematic organizarea de mai sus apare astfel:
LIMBA COMUNĂ
LIMBA POPULARA LIMBA LITERARA
Limbajul Limbajul usual/familiar Limbajul Limbaje specializate
Solemn mediu ,standard -tehnico -stiintific
(limbajul lit.uzual) -oficial -administativ
-literar artistic
-publicistic
S T I L U R I L E I N D I V I D U A L E
(variantele particulare ale mesajelor)
Nu trebuie sa se inteleaga ca stilurile individuale corespund numarului de vorbitori ai
limbii romane sau ca trebuie luate in consideratie toate situaltiile concrete d e comunicare.Ceea ce
este important in organizarea schematica de mai sus este esentializarea tipurilor de limbaj ,in
raport cu dominantele acestora .

Exersare
Bazandu -vă pe cuno ștințele de teoria comunic ării însuși ite în liceu (capitolul introductiv al
manualelor de limba și literatură română )exemplificaț i tipurile enumerate mai sus.
LIMBAJUL TEHNICO -STIINȚIFIC
a) scopul comunic ării:- a informa cu privire la adev ărurile obiective;
b) trăsături generale –precizie, claritate, concizie, obiectivitate maxim ă;
c) specii: tratate , studii, defini ții (de dicționar) etc.
d)particularitați lingvistice;
d.1. nivelul fonetic nu este relevant;
d.2. nivelul lexical:
-arii semantice/campuri lexicale specifice;
-neologisme(termini tehnico -stiițifici;
-evitarea sinonimiei ; monosemiei ; lipsa omonimiei,generatoare de confuzii;
-selectarea de termini specifici unei discipline(fizica, chimie, lingvistica,
istorie,filozofie etc.);
-frecventa abrevierilor, a simbolurilor si formulelor,a semnelor conventionale etc.
d.3. nive lul grammatical:
d.3.1.Stratul morphologic;
Substantivul
– frecven ța celor abstracte,generice;
– preferin ța pentru singular,ca indiciu al conceptualiz ării;
– cazuril e oblice(D -G)mai pu țin frecvente , în favoarea celor drepte , semn de
stabilitate a mesajului
– lipsa vocativului ;
– determinarea ( articularea ) hot ărată , pentru sublinierea adev ărurilor generale
Verbul
-abstract ,generalizator;
-copulativ, pentru descrieri ;
-diateza reflexivă ,cu mai mare putere de obiectivare;
-modul indicativ , singurul care comunica o actiune reala , exa cta, précisa, sigură;
-evitarea viitorului ,timp al incertitudinii;

-preferinta pentru prezentul etern,general valabil;
-persoana a III -a , pentru o demonstratie riguroasa , depersonalizata,obiectivitate;
-aspectul afirmativ, pentru a etala o realitate si nu pentru a o nega;acceptarea
adevarului .
Adjectivul
-cele cu un ridicat grad de precizie;
-gradul pozitiv sau superl ativul relativ /comparativul;
-numar relative mic,pentru a nu afecta impresia generala de sobrietate;
Pronumele
-preferinta pentru cele demonstrative;
-evitarea cu desavârsire a persoanelor I si a II –a ,pentru păstrarea neutralitătii
mesajului ;
-cele nehotărâte asigura un mai mare coeficient de generalitate; –
-evitarea formelor conjuncte ,care ar constitui semn de oralitate si nu de academism.
Numeralul
-frecven ța ridicat ă, în special în textele de fizica ,chimie, matematică, geografie,
istorie (mai ales anii ș i secolel e)etc;
-asociat cu alte simboluri (litere,semen);c aracter abstract.
Adverbul
-nevoia de e xactitate duce la evitarea etalării caracteristicilor unei acț iuni;
-frecvente conectivele ( de asemenea ,prin ur mare, in general, in special)
Interjectia -lipseste
Prepoziț ia -locuțiunile prepoziționale sau îmbinări cvasiconjuncț ionale;
Conjunctia –multe locuțiuni conjuncț ionale;
N.B.1 :În cazul morfologiei ,interesează :
a. frecvența (numărul)părț ilor de vorbire;
b. felul(dupa formă ș i sens);
c. categoriile gramaticale( nr.,caz,articol/determinare,mod,timp,persoana,diateza,grad de
comparative);
d. topica(locul în enunț sau în vers/strof ă ;distribu ția pe arii ale textului ).

N.B.2 În ceea ce prive ște ierarhia p ărților de vorbire ,se remarc ă prioritatea absolut ă pe care o au
verbul și substantivul, întruc ât acestea constituie fundamentul comunic ării (verbul asigur ă
predicativitatea , iar substantivul , subiectul).
N.B.3 Constat ările rezultate din inventarierea dirijat ă nu au valabilitate în sine ,ci prin raportarea
la celelalte niveluri ale limbii.
N.B.4 Datorit ă acțiunii factorilor sociali și culturali ,cele patru stiluri (limbaje) func ționale se pot
distribui în doua grupe :limbajul ( stilul ) artistic și limbajele (stilurile ) nonartistice:
În a doua categorie intră limbajele tehnico -stiintific,official -administrativ,publicistic.
d.3.2.Stratul sintactic
A.PROPOZITI
Subiectul -exprimat de fiecare data,c hiar cu riscul de a crea repet ări
Predicatul -de regul ă nominal ,pentru a sus ține descrierile.
N.B. -subiectul și predicatul au locuri stabile în enunț (subiectul precede predi catul ),pentru a
orienta atenț ia cititorului asupra temei -subiect;
-atributele cel mai pu țin frecvente sunt cele pronominale,a sigur ându-se astfel obiectivitatea
comunic ării;
-complementele de agent , cele circumstan țiale și cele indirect întregesc informa ția, fără excese.
B.FRAZA
-propoziț ii simple, cu informația strict necesară , sau ample , pentru a surprinde specificul de
asambl u al fenomenului sau realității descri se;
-fraza, compus ă prin coordonarea copulative ori conclusiv ă, raporturi care guverneaz ă precizia
maxim ă a mesajului și evit ă ambiguit ățile;
-propozițiile subordo nate sunt , de regul ă , subiective, at ributive, circumstanț iale de loc, timp,,
mod, pentru a fixa datele obligatorii ale contextului ;
-nivelurile de subordonare, foarte puține(cel mult două ), pentru a nu compromite perceperea
integral ă a mesajului .
d.4.N ivelul stilistic
-sobrietatea exclude ornamentarea stilului ,acesta pastrandu -se constant denotative(spre
deosebire de limb ajul artistic, unde stilul este î n mod necesar conotativ) ;
-relieful stilistic este absent , cuvintele comunic ând sensul lor propriu , nu sensuri figurate.

N.B. În ultima perioada ,este tot mai vizibil ă interferen ța stilurilor: limbajele își împrumuta
trăsăturile , fapt reflectat în migrarea de unit ăți lexical e dinspre stilul (limbajul) artistic spre cele
nonartistice ( ex.febra examenelor) .
d.5.nivelul composiț ional
-organizarea conț inutului pe capitole , subcapitole, paragrafe, scheme;
-utilizarea auxiliarelor grafice ( hărț i, formule , imagini )
-distribuirea unit ăților de con ținut în raport cu importan ța acestora.
LIMBAJUL OFICIAL -ADMINISTRATIV
a) Scopul comunicarii: -a regla / reglementa relatiile autoritatilor cu cetatenii sau a
cetatenilor cu autoritatile;
b) Trăsăturile generale: – acelea și ca în cazul limbajului tehnico -știintific ;
-în plus , mai mult ă rigoare î n modul de adresare , pentru evitarea oricărei ambiguităț i;
-abundenț a cliseelor lingvistice ( se utilizeaz ă formule fixe) .
c) Specii
– autoritatile , c ătre cetăț eni : legi , decrete, ordonante, regulamente etc.;
– cetățenii , către autorit ăți : cereri, procese -verbale , autobiografii ( curriculum vitae ), memorii
, rapoarte etc.
d) particularitati lingvistice:
– identice cu limbajul tehnico -stiințic ;
– arii semantice /campuri lexicale specific terminologiei administrative .
LIMBAJUL LITERATURII ARTISTICE
a) Scopul comunic ării : a emo ționa , a sensibiliza , a impresiona , a informa ;
b) Trăsături specifice:
– cel mai complex limbaj /stil func țional ;
– cel mai deschis limbaj c ătre planurile lexico -semantic și sintactic;
– ambiguitatate, retorism, subiectivitate maxim ă;
c.specii:
-A. lirice : oda,elegia,pastelul, meditatia , doina, imnul etc.;
-B. epice :balada ,fibula, povestirea, romanul, schita , nuvela, etc.;
d. particularitati ligvistice:
d.1. nivelul fonetic –relevant îndeosebi în poezie :

N.B. Ca și î n cazul unit ăților morfologice , intereseaza : felul; topica ( locul în cuv ânt sau
distribuți a pe arii ale textului ) .
Exemple (selective):
1. vocale : -inchise ( î , u ,i ) -sugereaza pesimismul , lipsa orizontului ;
-semideschise (e, ă ,o) –lipsa de exces, neutralitatea ;
-deschise (doar ,a ,,) –comunicarea optimista, deschiderea ;
2. consoanele : – nazale (m ,n ) – interiorizarea ;
-oclusive ( p,b, d etc.) –agresiunea exteriorului , a realităț ii;
-laringala ,,h,, – derizoriul .
d.2. nivelul lexical
-opus în privinț a inventarului și a particularit ăților ,limbajului tehnico -științific;
-polisemia amplă: cazuri de omonimie/omofonie;
-cuvinte din toate sferele vietii sociale, inclusive termini argotici si elemente de jargon;
-cuvinte derivate ori compuse;
– inovatii lexical (,,acasa mea,, -N.Stanescu) ;culoarea regional ori cea temporal, redate prin
forme regionale sau arhaisme.
d.3.nivelul gra matical
d.3.1.stratul morf ologic
– opus limbajului tehnico -sțiințific, cu următoarele observaț ii privind : verbul
– utilizarea perfectului c ompus ș i a perfectului simplu ,î n naraț iuni ,ori a prezentului în descrieri
– pronum ele -frecvenț a pronumelor personale,semn al comunicarii d irecte (persoanele I si a II –
a)
– adjectivu l -frecvente variante , în descrieri; diversitatea formelor de exprimare a gradelor de
comparatie;
– numeral -mai puț ine cele cardinal propriu -zise;preferate cele distributive,adverbial ( de
repetare) ordinale ; notarea î n general , cu litere ; de regula î nsotesc substantivel e
– adverbul -proporționat în raport cu intenț iile autorului de a prezenta integral si expresiv o
realitate (transfigurată artistic) ;mare forță de sugestie pentru semiadverbe (déjà
,si,chiar,cam etc.) .
-interjecț ia -impus ă de exigentele autor ului de a fi exact î n raport c u realitatea .
d.3.2.stratul sintactic
A.prepozitia

subiectul –adesea inclus sau subî nteles ;
predicatul -divers ;cel verbal , în naraț iuni ;
N.B.Topica este subiectiva (mobile)
– atributul –variat ,uneori cu dubla determinare ( atrib utul circumstantial) ;topica mobila;
– complementul – toate tipurile ; topica subiectiva;
B.Fraza –mixta , cu predicate eliptice sau cu pseudopredicate; multe niveluri de subordonare;
d.4. nivelul stilistic –foarte bine reprezentat ;conotaț ii multiple ;varietatea figurilor de
limbaj ;inversiunea , repetiț ia, enumerația și a figurilor de stil :comparaț ia, epitetul,
personificarea, hiperbola etc.
d.5. nivelul compoziț ional
-unități specifice pentru genuri literare si specii (strofe, capitol, acte ș i tablouri/scene);
-prozodie în accord cu tipul de comunicare (ritm, rimă, măsură etc.)
LIMBAJUL PUBLICISTIC
a) scopul comunicarii : –a informa , a sensibiliza, a convinge;
b) trasaturi generale : -împrumutate de la celelalte limbaje ; ponderenț a adresab ilității (
cititor ,ascultator, telespectator );
c) specii :ș tirea , articolul de fond, interviul , ancheta , reportajul etc.
d) particularităț i lingvistice :-comune cu celelalte limbaje , î n functie de natura subiectului
abordat de publicist.
N.B.
-maxima deschid ere fata de repertoriul lexical ; inversiuni ș ocante ,titluri
eliptice,exclamații, interogaț ii etc.;
-apelul la figuri de stil convenț ionale ( comparaț ia neutral ă ,epitetul plat );
-construc ții fixe ( ,,stima ți cititori / ascul tători / teles pectatori “, ,,aculta ți/ viziona ți , “etc
Exersare : Textele care urmeaz ă au un subiect comun ,dar registrele de comunicare sunt
diferite.
Identifica ți subiectul respectiv și mărcile ap artenenței fiecărui text la un an umit limbaj / stil
funcțional .
,, De pe platoul superior al Ceahlaului , se poate urca u șor până la punctual cel mai sus al
Ocolașul Mare ( 1807 m), mă rginit de u n abrupt de peste 600m./…/.La rândul lui Ocolașul Mic
(1712 m) este mărginit spre sud de un abrupt stâ ncos , î mpodobit cu numeroase turnuri și clăi
.Spre cap ătul cel mai sudic se înalță Turnul Budului , cu aspectul de cetate ruinată ,iar spre

marginea estică ,aproape de varful Ocolașului Mic ,se gătesc niște coloane cu vârf ț uguiat ,dintre
care cea mai frumoasă este C laia lui Miron ./…/ Relieful neuniform este specific munților
alcătuiț i din c onglomerate ;el apare cu aceleași forme și în Ciucaș și î n Bucegi .”(I.Donisa
P.Poghirc, Valea Bistritei ,Bucuresti , Editura Ș tiintifica ,1968 ,pp 142 -143)
1. ,,CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CEAHLĂU ,JUDEȚUL NEAMȚ
COMUNICAT
Avand în vedere zona Montana circumscris ă comunei noastre este înregistrat ă ca zona
turistic ă de gradul I ; lu ând în consideratie obliga țiile forurilor administrative locale de a
inventaria și a proteja valorile naturale ( flora, fauna etc.);prelu ând informa ția cu privire la
statutul de monument al naturii atribuit unei plante foarte rare, floarea de col ț (sau floarea –
reginei ,floarea –doamnei ,albumeala; planta erbacee peren ă din familia compozitelor , înaltă de
5-20 cm ,cu inflorescente compuse din capitule inconjurate de numeroase bractee lungi alb –
argintii ,lanos –paroase; Leontopodium alpinum :crestein paji ști de pe versanții abrupți ș i însori ți
sau pe st âncării ; r ăspândită și în muntele Rarău și în Munții Rodnei ;plantă ocrotită prin lege,
CONSILIUL LOCAL DECIDE
1. se interzice ruperea florii –de –colt ori distrugerea acesteia prin orice mijloace ;
2. contravenientii vor fi sanctionati cu amenda cuprinsa intre 100.000 si 500.000 de lei .
24 aprilie 1998 Pres ședinte,

a),,Ce linie mareață are acest munte și cât de aproape de Dumnezeu st ă săgeata lui cea mai de sus
,de unde în acele dimine ți line de toamn ă de care vorbesc se v ăd văile successive ale Moldovei
până în adânci depărtări, spre pustia î naltă și izolat ă ,unde au s tatut schivnicii din milenii , î n
asemenea zile limpezi privesc păstorii din tot cuprinsul ță rii…
Calea p ăstorilor cobora ți la p ășunile câmpiilor s -a întins p ână în hotarul unde ciobanii
îl puteau vedea .Acolo î n urm ă era ob ârșia neamului ; Ceahlaul ERA Domnul din
veac…”(Mihail Sadoveanu )
b) ,,Priveam fără de țintă-n sus –
Într-o sălbatic ă splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus ,
Departe -n zări albastre dus,
Un uria ș cu fruntea -n soare,
De paz ă țării noastre pus.”

(George Cosbun –Vara)

1. ,,Anunțăm pe cititorii nostrii ca î n prima duminică a lunii august are loc ,,Să rbatoa rea
muntelui “ ,care se va desfășura în localităț ile Ceahl ău , Buhălnița si Hangu. Iși vor da
concursul forma ții artistice din județele Moldovei . Alte amănunte în ediția de mâine a
ziarului nostru .”
(,,Ceahlaul “ , anul XXX, nr. 2438 ,14 n. 1998, p.2 )

B.DEMERSUL PRACTIC -APLICATIV
CAPITOLUL al IV –lea

IV. Ipoteza de lucru

În cazul cercetării ,vom porni de la ipoteza , că utilizand strategii adecvate în activitatea
de predare -învățare -evaluare a cunoștințelor privind studiul limbajelor de specialitate
rezultatele obținute vor duce la creșterea eficientă a învățării școlare prin asocierea strategiilor
adecvate limbajelor de specialitate abordate, punând amprenta pe metodele si mijloacele
,tehnicile si procedeele de invatare ce pot inlesni insusirea limbajelor de specialitate cu care
lucreaza elevii pe parcursul liceului .
Se are in vedere valorificate valențelor strategiilor ce vizează procesul de instruire în
ansamblu si nu doar o secventa de instruire pentru a asigura succesul asimilarii limbajelor de
specialitate.
Definirea traiectoriei și a conținutului de predare a limbajelor de specialitate înseamnă,
mai întâi și -ntâi, analiza detaliată a acelor aspecte ale limbii -țintă, ce constituie nucleul dur al
inițierii în limbajul respectiv, pentru a identifica, mai apoi, modalitățile de abordare și
instrumentele n ecesare pentru atingerea obiectivelor stabilite pe termen scurt și a celor de lungă
durată. În funcție de publicul -țintă, practicienii limbajelor de specialitate vor lua în considerare o
serie de factori, și anume: cadrul și condițiile de desfășurare a pro cesului de predare/învățare,
categoriile grupului -țintă, nivelul cunoștințelor lingvistice ale elevilor, nivelul de pregătire
profesională în domeniul vizat, în alți termeni, în ce mod va fi utilizată limba comuna și cea de
specialitate. Predarea limbaje lor de specialitate are loc într -un cadru specific, determinat, pe de o
parte, de faptul că procesul de predare a limbii de specialitate se desfășoară într -un mediu
autentic, iar, pe de altă parte, de faptul că întreaga activitate didactică, orientată s pre predarea
limbajelor de specialitate, derivă din particularitățile specifice ale domeniului în cadrul căreia o
serie întreagă de discipline sunt predate . În aceste condiții, limba -țintă este utilizată, în primul
rând, ca instrument de predare a discip linelor de specialitate și ca vehicul al unei culturi
științifice, aparținând patrimoniului internațional. În contextul dat, elevii pornesc de la
descoperirea treptată a limbajelor de specialitate , pentru a -și însuși ulterior limbajul în cauză,
transfor mându -l într -un instrument obișnuit de învățare. În alți termeni, limbajul de specialitate
este utilizat mai degrabă în scopuri didactice decât în vederea unei comunicări imediate.
Astfel, funcția didactică a limbajului de specialitate , constă, în principal, în definirea și
explicarea conceptelor. De aceea, profesorul trebuie să fie conștient că familiarizarea elevilor cu
limba de specialitate – lexicul de denominare (terminologia) – are loc prin intermediul funcției
didactice a aceste ia. Cu alte cuvinte, terminologia se va însuși cu ușurință de către elevi în
măsura în care aceștia vor descoperi simultan semnificantul și semnificatul conceptelor în
procesul de studiere a disciplinelor de specialitate. Abordarea problematicii cu privir e la limbajul
de specialitate ca disciplină de predare ne conduce spre următoarea constatare: în timp ce
inventarul lexical și morfosintactic, ne orientează spre un obiectiv precis în ceea ce privește
limba de bază (uzuală), dincolo de limitele cursului în cauză situația este cu totul de altă natură;
astfel, după întocmirea listei vocabularului științific de ordin general, urmează să se întocmească,
pentru fiecare domeniu disciplinar, o taxonomie a lexicului și structurilor morfosintactice proprii
subdomeni ului dat. Spre exemplu, un elev care studiază un o anumita disciplina va întâlni, fără
îndoială, anumite dificultăți în înțelegerea elementului -cheie din unele sintagme proprii
limbajului de specialitate.În acest sens, efortul profesorului va fi concentr at asupra elucidării

acestor afinități din perspectiva lingvisticii funcționale, accentul fiind pus pe mecanismele
interne de funcționare a limbii conform celor două axe – paradigmatice și sintagmatice.
Vocabularul de inițiere, destinat elevilor de liceu , trebuie să includă termeni de specialitate
aferenti domeniului de activitate abordat .
După cum au menționat unii cercetători (Meara 1980; Richards 1985), dezvoltarea
competențelor lexicale în limbajele de specialitate ridică uneori o serie de p robleme. Unele
curente ale didacticii actuale plasează accentul pe predarea lexicului prin recurgerea la context,
fără insă să facă lumină asupra tehnicilor care trebuie aplicate în practică pentru facilitarea
achiziției vocabularului. Se creează, astfel, impresia că pentru însușirea vocabularului de către
elev este suficient ca acesta din urmă să fie în contact cu un mediu lingvistic autentic.
După cum arată experiența noastră, elevii sunt în măsură să înțeleagă sensul cuvintelor noi,
bazân du-se pe context în sensul larg al cuvântului, recurgând, de cele mai multe ori, la manual .
Una din condițiile esențiale care facilitează înțelegerea sensului unui cuvânt în baza contextului
disponibil este explicarea acestuia de catre professor.Cu toate acestea, descifrarea sensului unui
cuvânt nu reprezintă decât o primă etapă în constituirea repertoriului lexical, un prim pas spre
identificarea câmpului semantic și a regulilor de coocurență a cuvântului -țintă Nu încape îndoială
că doar prin repetarea ma tricelor de coocurență în diferite contexte se poate construi treptat o
competență lexicală din ce în ce mai asemănătoare cu acea a unui locutor nativ. Este cunoscut
faptul că unele discipline, prin însuși obiectul lor (concret, pur abstract sau mixt), vor recurge la
o serie de elemente descriptive (științele economice, tehnologia) pe când altele vor face apel,
înainte de toate, la structuri logice (matematica, fizica). În primul caz, studierea lexicului va
ocupa un loc aparte în predare/învățare; inventaru l lexical nu se va limita la achiziția unui
vocabular de denominare .
Pentru a dezvolta o competență lexicală adecvată la elevi este important a -i deprinde să
aplice regulile și metodele de constituire a câmpurilor semantice, în măsura în care fiecare
termen stă la baza unei paradigm.
Predarea/învățarea lexicului de specialitate implică obligatoriu confruntarea simultană cu
întreaga complexitate a sistemului morfologic al limbii romane. Aceasta este singura posibilitate
de a evita numer oase confuzii de natură fonetică și ortografică, care pot apărea deseori prin
contaminare lingvistică în conformitate cu modelul limbii materne a elevilor . Dacă este
adevărată ultima ipoteză, rămâne de văzut care este rolul metaforei ca mijloc de derivare
semantică pornind de la semnificația de bază a cuvintelor în cauză. Luând în considerare faptul
că, în limbajele de specialitate, denominarea conceptelor se efectuează cu precădere prin
substantive,elevii se vor confrunta, în multiple situații, cu necesit atea de a reformula o idee,
recurgând în acest scop la nominalizare, adjectivare sau verbalizare:
Însușirea lexicului în context trebuie să aibă drept scop crearea automatismelor în utilizarea
corectă a prepoziției cu anumite verbe, adjective, cu vinte de legătură etc.

Analiza discursului științific scoate la iveală și alte caracteristici proprii discursului în
cauză, care nu trebuie și nu pot fi neglijate. De aici, necesitatea elaborării unei game întregi de
exerciții adecvate, bazate pe un studiu care depășește limitele observațiilor empirice, impuse de
starea actuală a lingvisticii aplicate: abundența verbelor pronominale, a diatezei pasive, a
locuțiunilor impersonale; valoarea adverbelor pentru precizarea sau nuanțarea unui termen;
impo rtanța relațiilor de cauză și efect, a relațiilor temporale, spațiale, a comparației; exprimarea
măsurii, funcția conectorilor logici ai textului instrumentele de exprimare a ipotezei etc.
În concluzie, este important să menționăm că domeniul examinat este vast și necesită
conjugarea eforturilor specialiștilor, lingviștilor și a profesorilor de limbă în vederea elaborării
mecanismelor inerente proprii fiecărui limbaj de specialitate și a exercițiilor adecvate în ordinea
creșterii gradului de dificultate a acestora.

IV.1. Obiectivele cercetării

În cadrul cercetării, ne propunem să realizăm următoarele obiective cu caracter general
care să influențeze pozitiv receptarea numelor proprii:
O1 – creșterea motivației învățării și, implicit, a randamentului școlar;
O2 – formarea deprinderilor de muncă în echipă ;
O3 – activizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului elevilor;
O4 – cultivarea exprimării orale și scrise corecte sub aspect gramatical;
O5 – identificarea sensului unor cuvinte dintr -un anumit domeniu ;
O6 – formarea interesului pentru limbajele de specialitate;
O7 – monotorizarea și înregistrarea progreselor elevilor pe parcursul cercetării aplicative.

IV.2. Repere conceptuale

Cercetările privind predarea, învățarea și evaluarea constituie o categorie deosebită
a preocupărilor pedagogice și didactice din ultimii ani. Le vom menționa în continuare pe
cele despre care considerăm că pot avea un impact pozitiv puternic și în didacti ca limbii
și literaturii române.
Predarea înseamnă activitatea profesorului cu elevii, organizată, de obicei, în școală, la
lecții sau în afara lecțiilor.
„Predarea este un act de comunicare pedagogică eficientă realizat prin operații
complementare de definire, expunere, explicare, demonstrare”124.
În didactica tradițională, predarea a fost concepută ca activitate de comunicare, de
transmitere a informațiilor, de preze ntare a materiei de învățat de către profesor.
În școala modernă, predarea semnifică acea interacțiune organizată și reglată, astfel încât
să fie realizate funcțiile de transmitere a cunoștințelor, de coordonare, facilitare și control
a efortului de învăț are depus de elevi.
Constantin Iurea prezenta abordarea problematicii predării moderne care implică
următoarele aspecte: îmbină instruirea cu formarea, în concordanță cu finalitățile stabilite,
induce un proces real de învățare dacă îi motivează pe eelevi să se implice în activități
variate, presupune provocarea schimbărilor în comportamentul elevilor, se bazează pe
utilizarea unor comportamente de predare, conform aspectului normativ și perspectiv,
exprimă caracterul programat, intenționat, organizat al c omunicării cunoștințelor, vizează
alternarea prezentării de fapte, modele, idei cu sarcinile date elevilor sau utilizarea unor
mijloace de învățământ, este un proces secvențial și reversibil, în funcție de nivelurile de
înțelegere a elevilor, se află în in teracțiune cu învățarea și evaluarea.
În predarea limbajelor de specialitate cu tot ce presupune categoriile gramaticale ale
acestora, am urmărit nu doar transmiterea de cunoștințe, ci și dezvoltarea capacităților și
aptitudinilor elevilor. Am folosit sur se de documentare cât mai diversificate și am creat
condițiile pentru ca elevii să descopere și să -și însușească informațiile, dezvoltându -și
priceperile și deprinderile. De asemenea, am căutat constant să comunic informațiile clar
și am actualizat permane nt cunoștințele.
Practica pedagogică indică trecerea de la predarea și însușirea informațiillor la formarea
și dezvoltarea gândirii elevilor, centrată pe dezvoltarea capacității de a opera cu această
gândire în viața social -cotidiană.
Învățarea este proc esul prin care, pe baza cunoașterii, experienței și exercițiilor, apar
forme noi de comportament sau se schimbă cele vechi.
Învățarea școlară reprezintă o activitate sistematică, organizată, instituționalizată, având
un accenet caracter informativ -formati v-educativ.
Dumitriu Gheorghe și Dumitriu Constanța, în Psihopedagogie , precizează caracteristicile
învățării școlare: se realizează într -un cadru instituționalizat, este dirijată din exterior de
către personal calificat, devenind treptat un proces autodi rijat, este un proces strict
controlat ce tinde să devină treptat autocontrolat, are un caracter gradual, este un proces

124 Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., Psihopedagogie , București, Editura Didactica Pedagogică, 2003,
p. 284.

relațional mijlocit, bazat pe profesor -elev, pe interacțiuni, influențe socioafective,
sociocognitive, manageriale, este un proces acți onal, elevul percepe, acționează practic și
mental, raționează, rezolvă și înțelege problemele pe care le rezolvă, are un accentuat
caracter informativ -formativ -educativ125.
Învățarea școlară este activitatea specifică elevului, o activitate conștientă, ori entată spre
însușirea cât mai rapidă și mai eficientă, în primul rând a cunoștințelor, priceperilor și
deprinderilor prevăzute de programele școlare126.
Învățarea este considerată în calitatea sa de proces, prin ceea ce se obține de către elev, și
nu prin c eea ce predă profesorul, într -o anumită unitate de timp, vizează formarea de
capacități și aptitudini, în vederea rezolvării problemelor, prin utilizarea strategiilor
participative, conținuturile învățării se corelează cu existența cotidiană, cu realitățil e trăite
și cu interesele elevului, conținuturile învățării se esențializează, pentru a adapta
principilui „nu mult, ci bine”. Formarea elevului trebuie să urmeze un parcurs
individualizant, evidențiind o motivație personală, având ca scop modelarea
person alității. Profesorul devine responsabil în ceea ce privește proiectarea, monitorizarea
și evaluarea activității. Profesorul are mai multe roluri: de controlor, evaluator,
organizator, sufleur, participant, resursă, tutore.
Prin învățare se înțelege o acti vitate conștientă având ca rezultate fie achiziții de
cunoștințe, fie operații intelectuale și însușiri de personalitate. Acest proces este
condiționat de perceperea inițială a materialului de asimilat, de înțelegerea și memorarea
acestuia, completate de î ntrebuințarea lui în noi conexiuni și sisteme de informații.
Oricâte tipuri de învățare s -ar descoperi, în orice ierarhie (de la simplu la complex) s -ar
formula, important este că nu există o succesiune unică de învățare, că aceasta depinde de
anumiți fact ori indispensabili: învățarea anterioară, natura materialului de învățat,
particularitățile individuale ale elevilor, competențele generale recomandate de programa
școlară, conținuturile fiecărui segment didactic etc.
Evaluarea presupune o activitate prin care se realizează colectarea, organizarea și
interpretarea datelor obținute prin aplicarea unor instrumente de măsurare, în scopul
emiterii de judecății de valoare pe care se bazează o anumită decizie educațională. Ea
susține și stimulează activitatea de predare -învățare, oferind informații despre calitatea
predării, despre valoarea metodologiilor utilizate.
Evaluarea este de trei tipuri: evaluarea inițială , realizată la începutul unui program de
instruire, stabilind nivelul de pregătire al elevilor; evaluarea formativă (continuă),
desfășurată pe parcursul desfășurării procesului de învățământ, verificând progresele
elevilor, cunoașterea sistematică a rezultatelor; evaluarea finală , realizată la sfârșitul unei
perioade mai lungi de instruire, oferind info rmații despre nivelul de performanță al
elevilor în raport cu obiectivele educaționale.

125Apud Dumitriu, Gh., Dumitriu, C., Psihopedagogie , București, Editura Didactica Pedagogică,
2004, p. 90 -91.
126Apud , V. Oprescu, Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului , Ed. Scrisului românesc,
Craiova, 1983, p. 53.

În evaluarea noțiunilor asimilate de către elevilor despre substantivele proprii, în special a
toponimelor, antroponimelor și a supranumelor, am utilizat metode tradiț ionale , precum
examinarea orală , probele scrise , probele practice , și metode alternative , precum
observarea sistematică , investigația , proiectul , portofoliul și autoevaluarea .
Verificarea și aprecierea rezultatelor pot fi plasate în orice moment sau unit ate de timp
din structura lecțiilor.
Evaluarea la limba și literatura românănse poate realiza având ca scop criterii calitative și
criterii cantitative, care pot varia în funcție de calitatea învățării, de complexitatea
obiectivelor și de capacitatea de a similare a elevilor.
Există o relație importantă între predare, învățare și evaluare. Profesorul încearcă să
realizeze un acord între „schema învățării și schema conținutului predării”, ceea ce
determină producerea unor rezultate în conduita elevilor. Pred area dobândește o structură
funcțională și eficientă dacă induce un proces de învățare autentic, motivând elevii să se
implice în activități care necesită efort susținut, înțelegere, asimilare de cunoștințe,
priceperi, deprinderi, atitudini. Învățarea este implicată logic în predare, deoarece
realizarea obiectivelor presupune activități de explicare a conținutului. Predarea și
învățarea sunt procese coevaluative, deoarece progresele și regresele la nivelul uneia
determină consecințe asupra celeilalte. Preda rea implică o structură mentală și
interacțională, bazată pe relațiile interne la nivelul conținutului ei, al subiecților umani
implicați.
Prin predarea, învățarea și evaluarea substantivele proprii, am urmărit ca elevii să
cunoască mult mai bine comunitat ea în care trăiesc, prin toponime , să își descopere
identitatea, prin antroponime și să îmbine amuzamentul cu realitatea, prin supranume .

IV. 3 . Metode tradiționale, metode moderne în predarea -învățarea -evaluarea
limbajelor de specilaitate

În studierea limbii și literaturii române se utilizează o gamă variată de metode și procedee
tradiționale și/sau moderne. Folosind aceste metode și procedee, se realizează o învățare
activă, proces în care relația dintre profesor și elev este pusă sub imperativul activ izării
elevilor.
Constantin Parfene afirmă că, în anumite cazuri, „determinate de natura dificilă a unor
fenomene lingvistice și de gradul dezvoltării psiho -intelectuale a elevilor, practica
didactică impune apelul la unele metode verbale receptive, cu car acter predominant
demonstrativ, potrivit cărora fiecare adevăr este explicat și demonstrat logic sau
experimental, ilustrând folosirea limbajului pentru transmiterea de cunoștințe gata
structurate”127.
Metodele și procedeele utilizate în activitatea de evalu are sunt, în general, cele utilizate în
predare -învățare, căpătând un anume specific în funcție de obiectivele evaluării.

127Constatin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Editura Polirom,
Iași, 1999, p. 24.

Vom reda în continuare pe cele care au avut o influență pozitivă și puternică asupra
elevilor atunci când au primit informații, au în vățat și au fost evaluați privind
substantivele proprii.
Comunicarea este o metodă tradițională de transmitere a informației căreia i se poate
imprima un caracter activ, chiar în modelul inductiv tradițional. Activitatea elevilor este
dirijată de cuvântul profesorului și constă în rezolvarea de sarcini mici, înlănțuite „în tr-o
succesiune dată de raționamentul inductiv al pedagogului. La concluziile parțiale și finale
elevii ajung sub îndrumarea directă și permanentă a acestuia, care le -a oferit pe parcurs
situațiile tuturor premiselor necesare, în ordinea gândită de el”128. Dacă elevii, din diferite
motive legate de capacitățile lor de înțelegere, nu pot ajunge să formuleze concluziile
parțiale sau finale sugerate de demersul inductiv al profesorului, atunci acesta este acela
care „comunică” generalizările, concluziile parțial e sau finale.
Conversația este metoda cu un rol și joc important în studierea limbii în școală și aceasta
datorită faptului că susține antrenarea elevilor în cercetarea faptelor de limbă, în
descoperirea regulilor, le cultivă gândirea logică, posibilități le de exprimare, încrederea
în capacitățile proprii, priceperea de a folosi dialogul în vederea unei comunicări vii și
clare.
Comunicarea și conversația au fost folosite pentru a informa elevii noțiunile și categoriile
gramaticale ale substantivelor propr ii, apoi în descoperirea toponimelor, antroponimelor
și supranumelor din comuna Poduri.
Analiza lingvistică este metoda principală utilizată pentru studierea limbii în școală.
Pentru identificarea substantivelor proprii, am utilizat analiza lexicală , anali za
morfologică , analiza sintactică și analiza ortografiei . Această metodă urmărește
înțelegerea profundă a întregului unui fenomen al limbii și nu are un scop în sine, ci se
ridică de la faptele de limbă, la legi, adică definiții și reguli. Ea înlesnește c unoașterea de
către elevi a structurii limbii române, dezvoltă multiplele posibilități de exprimare a
limbii române, le cultivă propriile posibilități de exprimare, le dezvoltă spiritul de
observație, puterea de generalizare, gândirea, formarea unor pricep eri și deprinderi.
Elevii au identificat substantivele proprii din anumite texte, apoi au realizat analiza
lexicală, analiza morfologică (genul, numărul și cazul), analiza sntactică (funcțiile
sintactice) și analiza ortografiei (scrierea substantivelor pr oprii simple și compuse).
Învățarea prin descoperire presupune implicarea elementelor întâlnite în metodica
tradițională (identificarea, conversația euristică). Este o metodă modernă, „o modalitate
de a intra în posesia adevărurilor prin demersurile propri i, în contact cu realiățile de
conținut.” Elevul observă, acționează și meditează asupra existenței, dobândește noi
informații și desprinde noi semnificații despre aceasta. Cunoașterea prin descoperire se
bazează pe forța personală de cunoaștere, pe instru mentele de cunoaștere pe care le
posedă fiecare elev. Descoperirile de tip didactic sunt de fapt niște redescoperiri, pentru
că elevii descoperă adevăruri deja cunoscute.

128Idem , G. Boldescu, Ortografia în școală , București, 1973, p. 175.

Utilizând această metodă, elevii au descoperit satele comunei Poduri, au identificat
instituțiile și au realizat planșe care cuprind informații despre acestea.
Problematizarea este învățarea prin rezolvarea de situații -problemă, o variantă modernă
a euristicii, reprezentând o altă modalitate de aplicare a teoriei învățării prin descoperir e.
Ca tehnică de instruire, problematizarea își găsește locul oriunde apar situații
contradictorii, care urmează a fi rezolvate prin gândire. Importanța învățării
priblematizante constă în faptul că antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de
observație, reflecția adâncă, capacitatea de a formula întrebări -problemă, pentru ca
învățarea să devină „un experiment gândit”.
Cu această metodă, elevii au putut identifica etimologia numelor de familie și a
prenumelor, realizând planșe, lucrând individual, apoi în echipă.
Demonstrația este o metodă utilizată frecvent în didactica tradițională și constă în
folosirea unui șir de raționamente logice însoțite de utilizarea concomintentă a unor
mijloace intuitive (scheme, planșe etc.) pentru a concretiza, vizual , relațiile abstracte din
limbă. Ea confirmă consistența unor adevăruri, ușurează executarea corectă a unor acțiuni
(de analiză, comparare, sinteză, generalizare), precum și formarea deprinderilor și
comportamentelor corespunzătoare. Ajută elevul să pătrun dă sensul structurii de bază a
unor fenomene lingvistice, prin conlucrarea celor două sisteme de semnalizare: al
cuvintelor și al imaginilor (schemelor grafice), le permite să se ridice la nivelul unor
activități euristice. În aceste sens, elevii au realiz at planșele cu satele componente ale
comunei Poduri și planșe cu semnificația antroponimelor.
Interviul în direct este o metodă de captare a atenției, în care un elev considerat
„vedetă” este intervievat în legătură cu o problemă. Clasa este împărțită în perechi,
fiecare pereche adresând o întrebare.
Brainstormingul este o metodă modernă ce constă în inițierea unei discuții despre o
anumită temă, solicitându -se definirea noțiunii printr -un singur cuvânt sau grup de
cuvinte, iar sintagmele obținute se note ază în mod neorganizat la tablă, apoi se discută.
Se desfășoară în două etape, producția de idei și aprecierea critică a ideilor.
Investigația continuă și rețeaua de discuții este o tehnică ce presupune lansarea unei
întrebări care vizează interpretarea D A/NU, organizarea echipelor care vor opta pentru un
răspuns, producând argumente PRO sau CONTRA, prezentarea între echipe a
argumentelor, dezbaterea la nivelul clasei a celor două opțiuni, ceea ce poate determina
reconsiderarea opiniei, regruparea în cele două tabere, exprimarea în scris a argumentării
de către un delegat. Utilizând această metodă, am identificat următoarele avantaje:
încurajarea participării tuturor membrilor grupului, argumentarea convingătoare,
rezumarea argumentelor grupului, concentrar ea pentru a demonstra contraargumentele,
posibilitatea de a -și schimba opinia (trecerea în tabăra adversă).
Metoda cvintetului este o tehnică de rezumare și sistematizare. Este compus din cinci
versuri: un substantiv, două adjective, trei verbe, patru cuv inte (indiferent care), un
cuvânt concluzie, adăugându -se cuvinte de legătură și unele pronume.
Metoda posterului este o metodă activă/interactivă prin care se realizează investigarea
aprofundată a unor teme, concepții, situații prin canalizarea reflecții lor și a confruntărilor

către exprimări metaforice, prin suporturi vizuale create în scopul fixării ideilor și a
punctelor de vedere proprii. Profesorul propune tema, procură materiale (texte, exemple),
moderează discuția, îndrumă activitatea practică, înc urajează participanții, evaluează
produsul procesual și final. Elevii, lucrând în echipă, meditează la tema lansată, stabilesc
dispunerea și conținutul, procură unele materiale, își distribuie sarcinile, participă la
activitate, prezintă în fața clasei și a profesorului modul în care au lucrat și produsul final.
Posterele rămân afișate, pentru comparare și evaluare (de către celelalte echipe) prin
procedeul turului galeriei.

Turul galeriei este o metodă activă/interactivă de valorificare a produselor realizate de
elevi în timpul orei (desen, poster, colaj). În aplicarea acestei metode sunt necesare
afișarea în locuri vizibile, accesibile, vizitarea de către elevi, pe echipe, consemnarea înt r-
un carnet de impresii pe grupe, comentarea exponatelor, refacerea turului, selecție,
ierarhizare, evaluare (conform unor criterii stabilite cu profesorul -moderator).

Metoda proiectului este o metodă interactivă, presupunând o activitate de
investigație simplă. Proiectul poate fi elaborat individual sau în grup. Se inițiază în clasă,
se desfășoară acasă și se definitivează în clasă. Profesorul are rolul de a stabili
standardele de realiz are ș evaluare a proiectului; se evaluează produsul, sau procesul, sau
ambele. La inițierea proiectului se stabilesc tema, obiectivele, echipele de lucru, sarcinile
(în cadrul echipelor: de către profesor sau de către membrii echipelor pentru evaluarea
exactă a contribuției), data finalizării, surse bibliografice.

Metoda portofoliului este o metodă specifică de inventariere exhaustivă a procesului de
instruire și a progresului școlar înregistrat de elev, însumând produse obținute prin
metode și tehnici de evaluare variate. Poate conține notițe de clasă, tema pentru acasă,
fișe, analize , teme revizuite, reprezentări iconice, postere/colaje, miniproiecte, casete
audio/video înregistrând prezentările orale ale elevului.
Majoritatea activităților de identificare, cercetare și însușirea noțiunilor despre limbajele
de specialitate, elevii au lucrat în echipă , devenind un ansamblu armonios, întrunind
abilități și capacități multiple, necesare în rezolvarea unor sarcini de lucru complexe.
Lucrul pe echipe a presupus luarea în considerație a următoarelor aspecte: constituirea
echipelor, funcționa litatea echipelor, integrarea secvențelor în cadrul activității didactice,
aprecierea și evaluarea, variante de lucru în echipă.
Aplicând criteriul dezvoltării intelectuale, al formării capacităților și deprinderilor, lucrul
în echipă se poate confunda cu procedeul lucrului pe grupe. Lucrul pe echipe, omogene
sau neomogene, presupune alocarea unor sarcini de lucru diferite catitativ și calitativ, de
cele mai multe ori rezolvând parțial obiectivele lecției. Aceasta înseamnă însă, că se
vizează colaborarea, uneori chiar se interzice comunicarea între colegi în scopul evaluării
individuale a rezultatelor.
Echipa reprezintă o formă superioară de organizare, presupunând distribuția sau
asumarea unor roluri bine determinate de către membri.

În cadrul echipelor, elevii au avut următoarele roluri:
a). Facilitatorul – asigură ca fiecare să primească ajutor, atunci când are nevoie;
b). Controlorul – verifică toate materialele, înainte de a fi distribuite;
c). Căutătorul de dovezi – ajută grupul să caute informații, atunci când apar sau sunt
necesare;
d). Funrnizorul – răspunde de distribuirea tuturor materialelor instrucționale;
e). Responsabilul de curățenie – strânge materialele;
f). Ofițerul de securitate – îi supraveghează pe ceilalți, când sunt folosite la lecți e obiecte
ascuțite, electricitate etc.;
g). Raportorul – relatează restului echipei despre deciziile și ideile grupului;
h). Responsabilul cu timpul – asigură respectarea timpului alocat pentru realizarea
sarcinii.
Variantele de lucru în echipă utilizate a u fost mozaicul , puzzle -ul, interviul în trei trepte ,
gândiți, lucrați în perechi, comunicați , metoda turneului între echipe , morișca , interviul ,
cubul , turul galeriei etc.

IV. 4. Eșantionul de lucru
Eșanti onul de lucru este format din 22 elevi din clasa a X -a A, de la Liceul Tehnologic
,,Elena Caragiani,,Tecuci,judetul Galati în anul școlar 2017/2018. Clasa reprezintă un grup
social format din perioada liceala . Elevii participanți la cercetarea de tip longitudinal sunt
omogeni ca vârstă , nivelul de școlaritate și dezvoltare psihointelectuală. Majoritatea provin din
familii modeste , având preocupări pentru activitatea de învățare, pentru cunoaștere, dezvoltând
un parteneriat fructuos.
Experimentul realizat la această clasă a constituit un parcurs didactic, în care insuficiența
cunoștințelor din etapa inițială, a fost compensată de interesul, curiozitatea, cooperarea și
perseverența ulterioară.
Cercetarea a cuprins trei etape:
a) Etapa constatativă – desfășurată în prima parte a semestrului I, an școlar 2017/2018.
Această etapă va consta în aplicarea unui test de evaluare inițială la limba română, privind
cunostintele insusite anterior , în clasa a IX -a. Scopul va fi acela de a stabili punctul de pl ecare
în desfășurarea demersului experimental. Având caracter constatativ, testul de evaluare inițială,
va reflecta volumul și calitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor elevilor, constituind un
punct de pornire în demersul didactic formativ.
b) Etapa ameliorativă – se va desfășura pe parcursul primului semestru, va consta în
utilizarea unor strategii inovatoare în activitatea de însușire a limbajelor de specialitate. Pe baza
rezultatelor obținute se vor adopta decizii adecvate de organizare a unor activități diferențiate, cu
elevii ce dovedesc un randament crescut la învățătură, dar și cu cei slabi.

c) Etapa finală – a perioadei de experimentare, se va concretiza cu aplicarea unor probe
de verificare și evaluare a limbajelor de specialitate desfășurate pe baza textelor culese în cadrul
orelor de limba și literatura română.
Pe parcursul cercetării s -a urmărit evoluția elevilor, atât sub raportul cunoștințelor, deprinderilor
formate, cât și al capacităților de aplicare a cunoștințelor însușite sub aspectul dezvoltării
continue a capacităților cognitive. Rezultatele obținute la testele aplicate, înregistrate în tabele
centralizatoare, analitice și sintetice, au permis pentru începutul investigației depistarea unor
lacune, diferențierea și persona lizarea curriculum -ului, inițierea unor programe de compensare
sau dezvoltare specifice, prin valorificarea valențelor textului arghezian și a metodelor activ –
participative, didactice ce au fost alease ca factor de progres.

IV.5. Etapele cercetării
IV.5.1. Etapa constatativă (inițială)
Elementele de noutate ale acestui test sunt numeroase: este conceput pe trei coordonate
(cunoștințe, capacități, competențe specifice), ceea ce asigură stratificarea pe niveluri a evaluării,
permițând, după etapa de interpretare a datelor, stabilirea unor măsuri individuale, testul propune
o diversitate de itemi.
TEST INIȚIAL – stiluri functionale
I. Citește cu atenție fragmentul următor și rezolvă cerințele date:
„Amu, Harap -Alb și cu ai săi mai merg ei c ât mai merg și, într -o târzie vreme, ajung la
împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung,
odată intră buluc în ogradă, tusșase.
Atunci împăratul Verde și fetele sale au rămas încremeniți de aceea ce au auzi t. Iar
Spânul, văzând că i s -a dat vicleșugul pe față, se repede ca un câine turbat la Harap -Alb și-i
zboară capul dintr -o singură lovitură de paloș, zicând:
− Na! așa trebuie să pățească cine calcă jurământul!
Dar calul lui Harap -Alb îndată se repede și e l la Spân (…) .”
(Povestea lui Harap -Alb, de Ion Cr eanga)

1. Mentioneaza stilul functional al textului .

2. Expune două caracteristici ale stilului functional al textului.

3. Precizează doua motive literare prezente in text.

4. Ident ifică, în text, două trasaturi ale Spanului .

II. Notează, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul
în care că afirmația este falsă):
 Stilul functional al textului este stilul tehnico -stiintific
 În propoziția „ Amu, Harap -Alb și cu ai săi mai merg ei cât mai merg ( . ..)exista o
formula mediana de expunere.
 Sensul expresiei ,,i s -a dat viclesugul in vileag’’este de a fi desconspirat.
 Sinonimul contextual al cuvantului ,,incremeniti’’este ,,uimiti’’
 Emitatorul in acest text este necunoscut.
 Receptorul aces tui text este cititorul.
III. Alege varianta corectă:
 Elementele situatiei de comunicare sunt:
E-M-R
R-E-M
C-E-M
 Seria care conține trei calitati ale stilului este:
hiperbola,eufonia,corectitudinea
comparatia,enumeratia,epitetul
corectitudinea ,coerenta,concizia
 Textul este ca specie literara :
roman
nuvela
basm
 Funcț ia emitatorului este :
expresiva
fatica
metalingvistica
 În limba romana exista urmatoarele stiluri functionale :
tehnico -stiintific, oficial -administrativ, beletristic si publicistic,colocvial ;
popular,cult,argotic ;
moldovenesc,ol tenesc,ardelenesc ;

IV. Completează spațiile libere:
 Caracteristicile speciei literare a textului sunt:

 Cele trei elemente ale situatiei de comunicare din text sunt: E – ,
M- și R-
 Tema abordata in text este :

 În text Harap -Alb este

 În text regasim motivul literar al
si motivul literar al

V. Precizează funcția pent ru fiecare element al situatiei de comunicare :
Elementele situatiei de comunicare Functia

1. Emitatorul
2. Receptor
3. Referent
4. Mesaj
5.Canalul
6. Contextul
7. Codul

Obiectivele evaluării inițiale:
– să mentioneze stilurile functionale și caracteristicile acestora ;
– să noteze în spațiile libere, A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul în
care că afirmația este falsă) ;
– să aleagă varianta corectă de răspuns;
– să înlocuiască spațiile libere cu informatiile cerute ;
– să precizeze tema si motivele literare în textul dat .

BAREM DE CORECTARE
TEST INIȚIAL – SUBSTANTIVUL PROPRIU
I. Rezolvarea cerințelor date: 4 x 6 p. = 24 puncte
1. Mentionarea stilului functional . 6 p.
2.Confirmarea existentei unei formule mediene de expunere proprii basmului .
6 p.
3. Confirmarea sino nimului ,,desconspirat,, . 6 p.
4. Confirmarea sinonimului ,,uimiti,, .
6 p.

II. Notarea, în spațiul liber,A (în cazul în care afirmația este adevăr ată) sau F (în cazul în care
afirmația este falsă):
6 x 3 p. = 18 p.
 F
 A
 A
 F
 F
 A
III. Alegerea variantei corecte: 5 x 2 p. = 10 p .
 E M R
 Corectitudinea,coerenta,concizia
 Basm
 Expresiva

 Tehnico -stiintific,oficial –administrative,publicistic,beletristic

IV. Completarea spațiilor libere: 9 x 2 p. = 18 p.
 Numirea a două caracteristici ale specie literare :oralitate,limbaj popular .
 E-autorul ,Ion Creanga, R -cititorul, M -textul ,opera
 Tema -lupta dintre bine si rau.
 Harap -Alb este peronajul principal.
 Motive literare;calatoria initiatica,juramantul.

V. Precizarea functiilor elementelor situatiei de comunicare .
10 x 2 = 20 x 1 p. = 20 p.
1.Emitatorul – functia expresiva
2. Receptorul -functia conativa
3. Referentul -functia referentiala
4. Mesajul -functia poetica
5. Codul -functia metaligvistica
6.Canalul -functia fatica
7. Contextul -functia cognitiva
Se acordă 10 puncte din oficiu!

IV. 5 . 2. Etapa formativă
Această etapă presupune o probă simplă de evaluare care urmărește realizarea
obiectivelor operaționale ale cercetării.

TEST FORMATIV – Stiluri fuctionale
Clasa a X -a A
I. Citește cu atenție textul următor și rezolvă cerințele date:

Art. 23 (1): Copilul are dreptul la liberă exprimare.
Art. 25 (1): Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie.
Art. 28 (1): Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate
fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. (Legea privind
protecția și promovarea drepturilor copilului]

1. Mentionează sinonime contextuale pentru cuvintele : ,,exprimare’’ , ,,personalitate ’’
,.protectie’’ ,

2. Extrage, din fragment, două substa ntive comune .

3. Precizează stilul functional al textului .

4. Ident ifică, în text, două caracteristici proprii stilului functional al textului .

II. Notează, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmaț ia este adevărată) sau F (în cazul
în care că afirmația este falsă):
 Stilul functional propriu textului este cel beletritsic .
 Emitatorul textului este institutia care emite legile .
 Receptorul textului este mesajul.
III. Alege varianta corectă:
 Mesajul este circumscris de tema textului si anume :
libertatea
drepturile
protectia copilului
 Seria care conține doar calitati ale stilului este :
libertatea, drepturile, protectia
canalul, contextul, codul
claritatea, concizia, coerenta
IV. Completează spațiile libere:
 Defineste stilul :

 Enumera stilurile functionale ale limbii romane : ,

si

 Care sunt elementele situatiei de comunicare ?

 Prezinta functiile elementelor situatiei de comunicare.

V. Argumenteaza importanta cunoasterii stilurilor functionale de catre elevi in maximum
150 de cuvinte.Gaseste un titlu potrivit argumentarii tale!

Obiectivele evaluării formative:
– să mentioneze stilul functional al textului si sa prezinte caracteristicile acestuia ;
– să noteze în spațiile libere, A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul în
care că afirmația este falsă), cu pr ivire stilurile functionale si la elementele situatiei de
comunicare ;
– să aleagă varianta corectă de răspuns;
– să completeze spațiile libere cu informatiile cerute ;
– să alcătuiască o argumentare în care evidentieze important a cunoasterii incadrarii corecte a
textelor in stilurile functionale potrivite .

BAREM DE CORECTARE
TEST FORMATIV – STILURI FUNCTIONALE
I. Rezolvarea cerințelor date: 4 itemi = 33 puncte

1. Selectarea a trei sinonime contextuale pentru ,,exprimare’’=comunicare ,
,,personalitate ’’=caracter , ,,protectie’’ =protejare;
3 x 3 p. = 9 p .
2. Extragerea, din fragment , a două substantive comune : legea,copilul
2 x 4 p. = 8 p .
3. Precizarea s tilului functional al textului :stilul oficial -administrativ
8 p.
4. Identificarea a doua caracteristici ale stilului functional propriu textului :folosirea
cuvintelor cu sens denotativ,organizarea textului in articole,alineate.
2 x 4 p. = 8 p .
II. Notarea, în spațiul liber,A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul în care
că afirmația este falsă): 3 x 4 p. = 12 p.
 F
 A
 F
III. Alegerea variantei corecte: 2 x 5 p. = 10 p.
 Protectia Copilului
 claritatea,concizia,coerenta
IV. Completarea spațiilor libere: 4 x 4 p. = 16 p.
 Definirea stilului ;
 Enumerarea stilurilor functionale ;
 Mentionarea elementelor situatiei de comun icare
:emitator,receptor,referent,mesaj,cod,canal,context ;
Precizarea functiilor elementelor situatiei de comunicare;emitator – functia expresiva,
receptor -functia conativa,referent – functia referentiala,mesaj –functia poetica; cod -functia
metalingvistica; canal -functia fatica; context – functia cognitiva;

V. Redacteaza un text de minimum 150 de cuvinte in care sa argumentezi importanta incadrarii
corecte de catre elevi a textelor in stilul functional potrivit . 19 p.
 In redactarea textului vei avea in vedere urmatoarele repere :

formularea unei opinii fata de problematica pusa in discutie ,enuntarea si dezvoltarea
corespunzatoare a doua argument adecvate opiniei si formularea unei concluzii pertinente;
14p.
 -utilizarea corecta a conectorilor in argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare ,de ortografie si de punctuatie ), asezare in pagina ,lizibilitate.

5p.

 În redactarea acordarii punctajului pentru redactare,textul trebuie sa aiba minimum 150
de cuvinte si sa dezvolte subiectul propus.
Se acordă 10 puncte din oficiu!

IV.5.3. Etapa finală
Testul final din cadrul experimentului longitudinal a fost conceput gradual, punându -se
accent pe limbajele de specialitate . Itemii diversificați nu au fost eliminați, întrucât ar fi afectat
testarea ipotezei. Acest test urmărește realizarea mai multor ob iective, implicând cunoștințe și
deprin deri legate de întreaga temă a limbajelor de specialitate .

TEST FINAL – Stiluri functionale
Clasa a X -a A
I. Citește cu atenție fragmentul următor și rezolvă cerințele date:
,,(…) Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit pe teritoriul Italiei de azi. Au
pornit de la un oraș, Roma, al cărui ținut înconjurător se chema Latium (de unde cuvântul latini),
și în trei patru sute de ani, din jurul orașului Roma, încetul cu încetul construiesc o adevărată
împărăție. Cuceresc mai întâi toată Italia, pe urmă Spania, pe urmă Galia (Franța de azi), de
asemenea tot nordul Africii. Vă sunt cunoscute luptele dintre romani și cartaginezi. Cartaginezii
erau de rasă semită, deci înrudiți cu arabii și cu evreii, mari ne gustori, care se stabiliseră unde e
astăzi Tunisia. Luptele dintre romani și cartaginezi au durat zeci de ani (Hannibal, genialul
general cartaginez, a fost cât pe ce să cucerească Italia toată), dar, în cele din urmă, romanii au
ieșit învingători și, necr uțători, au ras de pe fața pământului falnica cetate Cartagina. Iată -i pe
romani punând piciorul în Africa, iar în momentul care ne privește pe noi, adică momentul când
se vor arăta interesați și de teritoriul locuit de geto -daci, romanii au ajuns cea mai mare putere
din lume, cu excepția, poate, în Extremul Orient, a imperiului chinez, care se formează cam în
același timp cu Imperiul Roman. Romanii sunt atunci stăpâni — priviți harta Europei — pe tot
înconjurul Mediteranei. Imperiul lor e ca o largă verigă , un colac în jurul Mării Mediterane:
Italia, Spania, Galia, tot Nordul Africii; au cucerit și Grecia și Asia Mică și Siria, și iată -i la
Dunăre, vecini cu dacii. (…) ’’
( ,, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri ‘’ ,de Neagu Djuvara )

1. Mentioneaza sinonime contextuale pentru cuvintele: ,,formeaza’’ , ,,momentul’’ ,
necrutatori’’ ;

2. Precizeaza antonimele cuvintele ,,au pornit ’’ , ,,stapani’’ ;

3. Precizează două car acteristici ale stilului functional al textului .

4. Identifică, în text, două su bstantive proprii .

II. Notează, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul
în care că afirmația este falsă):
 Stilul functional al textului este stilul publicistic .
 Emitatorul textului este autorul Neagu Djuvara
 Mesajul este textul .
III. Alege varianta corectă:
 Receptorul este :
cititorul
autorul
referentul
 Seria care conține doar calitati ale stilului este :
concizia,coerenta,corectitudinea
eufonia,comparatia,epitetul
enumeratia,hiperbola,anacolutul
IV. Completează spațiile libere:
 Scrie elementele situatiei de comunicare din text :

 Scrie functiile elementelor comunicarii E /M/ R : E-

M- și R-
 Scrie particulatitati ale stilului functional al textului .

 Scrie un cvintet pornind de la cuvantul,,floare,, /,,inima,, atribuindu -le astfel stilului
beletristic respectiv stiintific .

V. Alcătui ește un text argumentativ in care sa dezvo lti importanta cunoașterii de catre
elevi a stilurilor funcționale . Dă un titlu sugestiv argumentării tale!

Obiectivele evaluării finale:
– să mentioneze sinonime /antonime contextuale ;
– să noteze în spațiile libere, A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul în
care că afirmația este falsă), cu pr ivire la stilurile functionale si elementele situatiei de
comunicare ;
– să aleagă varianta corectă de răspuns;
– să completeze spațiile l ibere cu informatii le cerute ;
– să alcătuiască o argumentare în care să demonstreze importanta insusirii de catre elevi a
stilurilor functionale .
– sa scrie un cvintet pornind de la un cuvant ,urmand indicatiile din cerinta;

BAREM DE CORECTARE
TEST FINAL – SUBSTANTIVUL PROPRIU
I. Rezolvarea cerințelor date: 4 x 6 p. = 33 puncte
1. Mentionarea a trei sinonime contextuale cuvintelor : formeaza = alcatuiesc ; momentul
= clipa; necrutatori= cruzi;
3 x 3 p. = 9 p .
2. Precizarea antonimelor cuvintelor : au pornit=au oprit ; stapani= sclavi ;
2 x 4 p. = 8 p .
3. Precizarea a două caracteristici ale stilului functional al textului :textul este
nonficțional ,cuvintele sunt folosite cu sensul lor denotativ;
2x 4 p. = 8 p .
4. Identificarea, în text, a două substantive proprii : Grecia,Tunisia ;
2 x 4 p. = 8 p .
II. Notarea, în spațiul liber,A (în cazul în care că afirmația este adevărată) sau F (în cazul în care
că afirmația este falsă): 3 x 4 p. = 12 p.
 F
 A
 A

III. Alegerea variantei corecte: 2 x 5 p. = 10 p.
 cititorul ;
 concizia, coerenta, corectitudinea

IV. Completarea spațiilor libere: 4 x 4 p. = 16 p.
 Scrierea elemetelor situatiei de comunicare:E -autorul,Neagu Djuvara, R -cititorul specializat
,nespecializat,M -textul ;
 Numirea functiilor elementelor situatiei de comunicare: E= functia expresiva, R – functia
conativa, M – functia poetica ;
 Precizarea caracteristicilor stilului functional al textului ;discurs nonfictional,cuvinte cu sens
denotativ,emitator specializat, respectiv istoric,
Alcatuirea unei cvintet (Cvintetul este o poezie cu 5 versuri.
Primul vers -este format dintr -un singur cuvânt ce denumește subiectul.
Al doilea vers -este format din două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului (două
adjective).
Al treilea vers -este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni(verbe la gerunziu).
Al patrulea vers -este format din patru c uvinte care exprimă starea noastră față de subiect.
Al cincilea vers -este format dintr -un cuvânt care arată însușirea esențială a subiectului.)

 pornind de la cuvintele ,,floare ’’ , ,,inima’’ce vor fi atribuite stilului beletristic respective
stiintific. ( Ex: Floare / frumoasa,parfumata/ imbobocind,inflorind,parfumand/
atractie,relaxare,frumusete,priveliste/ puritate , Inima / organ ,pompa musculara /pompand
,transportand ,batand / dragoste,afectiune,caldura,bunatate/ viata)

V. Alcătui rea un text argumentativ in care sa dezvolti importanta cunoasterii de catre
elevi a stilurilor functionale . Dă un titlu sugestiv argumentarii tale!
. Redacteaza un text de minimum 150 de cuvinte in care sa argumentezi importanta incadrarii
corecte de catre elevi a textelor in stilul functional potrivit . 19 p.
 In redactarea textului vei avea in vedere urmatoarele repere :

formularea unei opinii fata de problematica pusa in discutie ,enuntarea si dezvoltarea
corespunzatoare a doua argument adecvate opiniei si f ormularea unei concluzii pertinente;
14p.
 -utilizarea corecta a conectorilor in argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare ,de ortografie si de punctuatie ), asezare in pagina ,lizibilitate.

5p.
 În redactarea acordarii punctajului pentru redactare,textul trebuie sa aiba minimum 150
de cuvinte si sa dezvolte subiectul propus.

Se acordă 10 puncte din oficiu!

IV.6. PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

IV. 6.1 . Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

Etapa inițială
Evaluarea constatativă a elevilor are loc la începutul anului școlar 2017/2018, la
disciplina limba și literatura română, pe baza cunoștințelor despre stiluri functionale . Testul este
aplicat în scris eșantionului de evaluare, adică celor 22 de elevi . Aceștia au primit o fișă, apoi au
lucrat individual. Pe baza punctajelor obținute, elevii au primit note, așa cum reiese din tabelul
centralizator.
Trebuie menționat că exercițiile din test au vizat itemi obiectivi și semiobiectivi, deoarece
se pune accent pe cunoștinșele elevilor din clasa a IX -a, urmând ca itemii subiectivi să se
regăsească în testarea formativă și cea finală.

În timpul testării, elevii au fost invitați să adreseze întrebări lămuritoare, cele mai
frecvente fiind notate de profesor și constituind elemente de metaevaluare, prin care se asigură
feedbackul. Acestea au vizat termenul “Stil functional”, prezent în majoritatea itemilor,
categoriile gramaticale cerute, elaborarea unor propoziții, precum și p unctele pe care le -ar putea
pierde elevii la evaluare, în cazul scrierii greșite din punct de vedere ortografic și punctuație.
După testare, prin discuții libere, s -a conturat impactul testului asupra elevilor. Ei au fost
întrebați oral care cred că este scopul testării inițiale și care a fost, în viziunea lor, gradul de
dificultate a testului.
La prima întrebare, s -au detașat câteva răspunsuri, de genul: profesorul dorește să
identifice ceea ce este de remediat și să cunoască elevii din clasă. Au recunos cut că testul nu este
dificil, ci altfel decât se așteptau, iar asupra stilurilor functionale sunt noțiuni cu care au operat
în clasa a IX -a.
Rezultatele obținute sunt înregistrate, conform baremului de notare și centralizate în
tabel, oferind un punct de plecare pentru testarea formativă și finală.
În efectuarea practică a evaluării competențelor și performanțelor lingvistice privitoare la
stilurile functionale , am folosit metode, forme și procedee diverse. Ca metode, am utilizat
conversația, analiza , exercițiile (de diferite tipuri, în special cele aplicative, creatoare, cum este
compoziția de enunțuri, de la cele mai simple până la cele mai dezvoltate). Forma principală a
fost cea scrisă, concretizată prin test.
Pentru eliminarea hazardului, în p rocesul evaluării, și a subiectivismului, am acordat un
mare credit unor forme și procedee activizante, menite să releveze atât cunoștințe de limbă, cât,
mai ales, operațiile gândirii elevilor și capacitatea de exprimare.
Matricea testului reunește conțin uturile, ponderea itemilor și distribuirea acestora pe
competențe. Așa cum reiese din tabelul următor, testul este echilibrat, punctajul fiind repartizat
corect pe itemi.

MATRICEA DE SPECIFICA ȚIE
TEST INI ȚIAL
Competențe

Conținuturi
Limbă și comunicare Total puncte
(itemi)
Cunoașter
e Comprehensiun
e Interpretare Producere
I. Rezolvarea cerințelor date 24 p.
1.Mentioneaza stilul
functional al textului
X
X
–
X

6 p.
2. Expunere a două
caracteristici ale
stilului functional al
textului .

X

X

–

X

2 x 5 p. = 10 p.
3. Pr ecizarea a doua
motive literare
prezente în
fragment.

X

X

–

X

2 x 3 p. = 6 p.
4. Identifica rea, în
text, a două trasaturi
ale Spanului .

X

X

–

X

2 x 3 p. = 6 p.
II. Notarea, în spați ul liber, A (în cazul în care afirmația este adevărată)
sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 6 x 3 p. = 18 p.
 F X X – – 3 p.
 A X X – – 3 p.
 A X X – – 3 p.
 A X X – – 3 p.
 F X X – – 3 p.
 A X X – – 3 p.
III. Alegerea variantei corecte: 5 x 2 p. = 10 p.
 E ,M,R X X – – 2 p.
 corectitudinea
,coerenta,concizia X X – – 2 p.
 basm X X – – 2 p.
 expresiva X X – – 2 p.
 tehnico –
stiintific,oficial –
administrativ,pub
licistic,beletristic
,colocvial X X – – 2 p.
IV. Completarea spațiilor libere: 9 x 2 p. = 18 p.

 personaje
fabuloase,intampl
ari fabuloase,lupta
dintre bine si
rau,victoria
binelui

X

X

–

– 2 x 2 = 4 p.
 E-autorul,R –
cititorul,M -textul

X

X

–

X 3 x 2 = 6 p.
 Tema basmului
este:lupta dintre
bine sir au.

X

X

–

X 2/4 p.
 În text Harap -Alb
este protagonistul.

X

X

–

– 2 p.
 Motive
literare:juramantu
lui,viclesugului
,imparatul fara
urmasi

X

X

–

– 2 x 2 = 4 p.
V. Precizarea functiei fiecarui element al situatiei de comunicare 20 x 1p. = 20 p.
X X – –
Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

Grila de evaluare a testului inițial (concepție proprie)

Item
Criterii de evaluare și notare Punctaj
Maxim Obținut
I.
24 p. 1. Mentionarea stilului functional al textului . 3 x 2 p. = 6 p .
2. Expunerea a doua caracteristici a stilului functional al textului . 2 x 5 p. = 10 p.
3. Precizarea a doua motive literare din text. 2 x 3 p. = 6 p.
4. Identificarea, în text, două trasaturi ale Spanului . 2 x 3 p. = 6 p .
II.
18 p. Notarea, în spațiul liber,A (în cazul în care că afirmația este
adevărată) sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 6 x 3 p. = 18 p.
 F  A  A  A  F  A
III. Alegerea variantei corecte. 5 x 2 p. = 10 p.

10 p.  E M
R corectitudin
ea,
coerenta,co
ncizia  bas
m
 f.expre
siva  stiluri
functional
e:stiintific,
oficial,bel
etristic,pu
blicistic,co
colocvial
IV.
18 p. Completarea spațiilor libere 9 x 2 p. = 18 p.
 Caracteristici ale specie literare a textului . 2 x 2 = 4 p.
 Precizarea elementelor situatiei de comunicare . 3 x 2 = 6 p.
 Precizarea temei textului . 2/4 p.
 Precizarea rolului lui Harap -Alb. 2 p.
 În enunțul precizat , regasim motivul imparatului fara
urmas,motivul juramantului . 2 x 2 = 4 p.
V.
20 p. Precizarea funcției pentru fiecare element al situatiei de
comunicare . 14x 1p. = 14 p.
1. Emitator -functia expresiva 2 x 1 = 2 p.
2. Receptor -functia conativa 2 x 1 = 2 p.
3. Mesaj -functia poetica 2 x 1 = 2 p.
4. Referent –functia referentiala 2 x 1 = 2 p.
5. Context -functia cognitiva 2 x 1 = 2 p.
6. Canal -functia fatica 2 x 1 = 2 p.
7. Cod-functia metalingvistica 2 x 1 = 2 p.
10 p. Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

TABEL CENTRALIZATOR DESFĂȘURAT PE FIECARE ITEM
EVALUARE INIȚIALĂ

Nr.
Crt
. Nume și
prenume Item I Item II Item III Item IV Item V Punc
t
oficiu Puncta
j
obținut
1. 2. 3. 4.                 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
1. B.V.I. 4 0 2 0 0 3 3 3 3 3 2 2 0 0 2 4 6 0 0 2 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 10 50
2. C.A. 0 0 0 0 0 0 3 0 3 0 2 2 0 2 2 4 6 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1 0 0 0 10 38
3. C. M. 6 6 5 3 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 0 1 4 2 0 2 2 2 2 2 0 0 2 10 87
4. C. R. 4 0 0 0 3 3 3 3 3 3 2 2 0 2 2 4 6 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 10 51
5. C. M. 6 6 3 0 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 4 1 2 2 0 1 1 0 2 2 0 2 2 10 82
6. D. I. 6 6 3 3 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 2 0 0 0 0 2 2 2 2 2 1 1 1 10 81
7. G.M. 6 6 2 3 3 3 3 3 3 0 2 2 2 2 2 4 6 2 0 2 1 1 1 1 1 1 0 1 0 2 10 75
8. G. I. 6 6 0 3 0 0 3 3 0 3 2 2 2 2 0 4 6 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 10 52
9. I. I. 4 6 0 0 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 0 2 0 2 1 0 0 1 0 0 0 1 1 1 10 61
10. I. C. 6 6 3 6 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 0 1 4 0 0 0 2 2 2 2 1 0 1 10 84
11. L.C. 6 6 3 6 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 4 1 2 2 0 2 2 2 2 2 1 2 1 10 92
12. L. A. 6 6 4 6 3 3 3 3 3 0 2 2 0 2 2 4 6 2 0 4 2 1 2 2 2 1 2 1 0 2 10 86
13. L.D. 4 3 1 6 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 2 1 4 0 0 0 2 2 0 1 1 0 1 10 76
14. L. M. 6 6 3 3 3 3 3 0 3 3 2 2 0 2 2 4 6 0 0 4 2 0 2 1 2 1 2 2 2 1 10 80
15. M.R. 6 3 2 3 3 3 3 3 3 0 2 2 0 2 2 4 6 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 0 10 59
16. M. G . 6 3 0 3 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 2 6 2 0 0 1 0 0 2 0 0 0 0 0 0 10 63
17. O. G . 6 6 3 3 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 2 1 4 2 1 2 2 2 2 2 2 2 2 10 92
18. O. D . 6 6 6 6 0 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 2 1 0 1 0 0 0 2 1 1 2 2 1 10 82
19. P. M . Absent
20. S.A. 6 5 2 3 3 3 0 3 3 3 2 2 0 2 2 4 6 0 0 0 1 0 0 0 0 0 2 1 0 2 10 65
21. S. C. 6 3 0 0 3 3 3 0 3 0 2 0 0 2 0 4 6 0 0 2 1 0 0 0 0 0 0 0 0 1 10 49
22. Z. C. 6 6 3 6 3 3 3 3 3 3 2 2 2 2 2 4 6 4 0 2 1 1 2 1 2 2 1 1 2 2 10 84

TABEL CENTRALIZATOR CU NOTELE OBȚINUTE LA TESTUL INIȚIAL
NR.
CRT. NUMELE
ȘI PRENUMELE NOTA obținută
1. B.V.I. 9,20 (nouă 20%)
2. C.A. 9,20 (nouă 20%)
3. C. M. 8,70 (opt 70%)
4. C. R. 8,60 (opt 60%)
5. C. M. 8,40 (opt 40%)
6. D. I. 8,40 (opt 40%)
7. G.M. 8,20 (opt 20%)
8. G. I. 8,20 (opt 20%)
9. I. I. 8,10 (opt 10%)
10. I. C. 8,00 (opt)
11. L.C. 7,60 (șapte 60%)
12. L. A. 7,50 (șapte 50%)
13. L.D. 6,50 (șase 50%)
14. L. M. 6,40 (șase 40%)
15. M.R. 6,30 (șase 30%)
16. M. G . 6,10 (șase 10%)
17. O. G . 5,90 (cinci 90%)
18. O. D . 5,20 (cinci 20%)
19. P. M . 5,10 (cinci 10%)
20. S.A. 5,00 (cinci)
21. S. C. 4,90 (patru 90%)
22. Z. C. 3,80 (trei 80%)

În urma testului s -au obținut următoarele rezultate:
Note 1-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10
Nr. elevi – 1 1 4 4 2 8 2
Pondere
(%) 4,55% 4,55% 18,18% 18,18% 4,55% 36,36% 4,55%
Nivel de
perform. R(recuperare) M(mediu) P(performanță)

Media aritmetică: 7,05 (șapte 05%)
Modul (nota obținută de cei mai mulți elevi): 8-8,99
Mediana (nota obținută de candidatul din mijloc) : 7,60
Prezentarea rezultatelor se realizează prin intermediul diagramei areolare:

Procentajul realizării obiectivelor este exprimat prin următoarele histograme:

În urma evaluării elevilor din clasa a X -a A, aparținând ciclului liceal de la Liceul
Tehnologic ,,Elena Caragiani,, se constată că gradul de promovabilitate al elevilor est e relativ
bun, iar rezultatele obținute de aceștia sunt, per ansamblu, medii sau bune. La o privire sumară
5%5%
20%
20%
5%40%5%Procentajul notelor
3-3.99 4-4.99 5-5.99 6-6.99 7-7.99 8-8.99 9.00-10
0510152025
O 1 O 2 O 3 O 4 O 5Elevi
Obiectiveelevi

se poate remarca cu ușurință că nu există performanțe deosebite în ceea ce privește rezultatele
obținute, rezultate care vizează cunoștințele asimil ate și abilitățile dobândite despre substantivele
proprii.
Se impun, prin urmare, o serie de măsuri și o planificare sistematică a activităților care
trebuie organizate în vederea remedierii situației actuale, pentru a se ajunge la un grad de
promovabilitate mai mare și a se atinge standardele de performanță vizate.
În urma corectării testului inițial, s -a întocmit un plan de remediere, redat mai jos,
obligatoriu în practica școlară actuală, ca parte a procedurii testelor inițiale din învățămâ ntul
preuniversitar.

Nr.
Crt. Aspecte ce necesită
remediere Acțiuni reglatorii frontale Timp alocat
1. Imposibilitatea de a defini
termenii specifici Explicarea termenilor Ora dedicată
corectării
testului
2. Incapacitatea de a preciza
caracteristici ale stilurilor
functionale Exerciții de identificare a
caracteristicilor stilurilor functionale Ora dedicată
corectării
testului
3. Elaborarea unor argumentari in
care sa se sustina importanta
cunoasterii stilurilor
functionale Exerciții de alcătuire ale
argumentarilor cerute Ora care
urmează
corectării
testului

Așadar, dacă, în cadrul testului inițial, niciun elev nu a obținut punctaj maxim la
realizarea cerințelor prevăzute în test, după acțiunile reglatorii individuale și frontale, din ora ce a
urmat, numărul celor care au reușit să atingă performanța a fost remarcabil. Cei care au obținut
note bune îi vor ajuta pe cei care au luat note sub 5 să identifice substantivele proprii și să
precizeze categoriile gramaticale ale acestora. Utilizând, ca simp lu exercițiu, grila de evaluare a
testului iniția l privind limbajele de specialitate pentru colegii mai puțin pregătiți, elevii au
conștientizat modul în care se aplică baremul și criteriile de evaluare a produsului (testul). De
asemenea, elevilor li s -a adus la cunoștință faptul că vor fi consultați în privința notelor, fie oral,
fie prin completarea unor chestionare sau grile.

Etapa formativă
Intervenția cu variabila independentă a experimentului pedagogic, ce face obiectul
lucrării de față, ,,Strategii didactice de predare a limbajelor de specialitate’’ , s-a realiaz at la clasa
experimentală, după ce s -au realizat mai multe acțiuni. Mai întâi, a fost creat un sistem de lecții,
care a fost adus la c unoștință elevilor, alocându -i-se o oră la două săptămâni. În restul orelor nu a
fost neglijată intervenția propusă, numai că s -au studiat și conținuturi prevăzute în programă,
aferente planificării calendaristice și pe unități de învățare, chiar dacă nu f ac obiectul
experimentului.
Cunoștințele despre limbajelor de specialitate au sporit, însă capacitățile de analiză a
acestora se formează cu dificultate, acestea fiind observații întemeiate pe analiza diferențelor
valorice numerice și procentuale pe fieca re item în parte. Astfel, diferențele în cazul itemilor care
evaluează cunoștințele sunt mai pregnante decât în cazul celor care apreciază capacitățile,
respectiv competența de analiză a limbajelor de specialitate . În ciuda indicelui de dificultate
ridicat , ultimul item (redactarea unei argumentari ) a fost introdus în test, reprezentând miza
cercetării.
Elevii au cules d ate despre importanta insusirii limbajelor de specialitate și, prin metoda
proiectelor și metoda posterului, au realizat în echipă produ se deosebite, redate în imagini mai
sus. De asemen ea, au identificat diferentele/ asemanarile dintre limbaje , datele fiind consemnate
în postere, lucrate tot pe echipe. S -a observat o strânsă colaborare între elevi și un real interes
către tema propusă d e profesor.
O altă temă care i -a captat pe elevi a fost programa propusa pe stiluri functionale , o
dezbatere foarte interesanta , care, cu siguranță va rămâne în interesul elevilor.
Elevii evaluatori au fost selectați de profesor, în funcție de rezult atele la testul inițial: cel
cu nota cea mai mare versus cel cu nota cea mai mică. Fiecare a apreciat independent răspunsul
elevului evaluat, notele fiind aproape identice.
După aplicarea repetată a noțiunilor, prin discuții libere, provocate de profesor , s-a
concretizat o sferă de idei interesantă. Elevii care au evaluat au declarat că rolul de evaluator i -a
determinat să fie mai atenți, să se gândească la răspunsurile pe care le -ar fi dat ei înșiși. Au
înțeles și că o notă nu este ușor de acordat. Princ ipalele dificultăți resimțite în aplicarea sa au fost
subiectivitatea, ritmul alert în care trebuie să completeze datele și preocuparea ca elevul evaluat
să înțeleagă de ce i s -a acordat un punctaj anume.
După intervalul de două luni de la testul inițial s-a aplicat testul de progres, conceput pe
niveluri, înregistrându -se îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește unele parcursuri
individuale.
Rezultatele înregistrate arată un salt calitativ, ce reiese în special din analiza pe itemi.
Cu toate dif icultățile, testul a condus la formarea și/sau dezvoltarea competenței de
(auto)evaluare. Unii din elevi au precizat încă de la începutul cercetării că nu pot exprima niciun
nivel al propriei competențe. Solicitați să își acorde o notă la proiecte sau teme , cei mai mulți au
menționat în cuvinte că nu știu să se autoevalueze. Se poate constata că elevii au devenit capabili
nu numai să exprime obiectiv nota lor, ci și s -o argumenteze. În mare parte, notele date se
apropie vizibil de cele acordate de profesor.

MATRICEA DE SPECIFICA ȚIE
TEST FORMATIV SUBSTANTIVE PROPRII
Competențe

Conținuturi Limbă și comunicare Total puncte
(itemi)
Cunoașter
e Comprehensiun
e Interpretare Producere
I. Rezolvarea cerințelor date 33 puncte
1. Mentionarea a trei
sinonime contextuale
X
X
–
X
3 x 3 p. = 9 p.
2. Extragerea, din
fragm ent, a două
substantive comune.

X

X

–

X

2 x 4 p. = 8 p.
3. Precizarea stilului
functional al
textului.

X

X

–

X

8 p.
4. Identificarea, în
text, a două
caracteristici ale
stilului functional al
textului .

X

X

–

X

2 x 4 p. = 8 p.
II. Notarea, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmația este adevărată)
sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 3 x 4 p. = 12 p.

 F X X – – 4 p.
 A X X – – 4 p.
 F X X – – 4 p.
III. Alegerea variantei corecte: 2 x 5 p. = 10 p.
 Protectia
copilului X X – – 5p
 Claritatea,concizi
a,coerenta X X – – 5 p.
IV. Completarea spațiilor libere: 4 x 4 p. = 16 p.
 Definirea stilului
functional X X – X 4 p.
 Enumerarea
stilurilor
functionale.

X

X

–

X 4 p.
 Mentionarea
elementelor
situatiei de
comunicare . X X – X 2/4 p.

 Prezentarea
functiilor
elemetelor
situatiei de
comunicare.
X
X
–
X 4 p.
V. Alcătuirea unei argumentari in care sa se expuna importanta
cunoasterii stilurilor functionale . Oferirea unui titlu sugestiv compunerii
19 p.
să relateze o situatie
in care elevul
trebuie sa cunoasca
importanta
incadrarii corecte a
unui text intr -un stil
functional ; X X – X 5 p.
să utilizeze
minimum doua
argumente ; X X X X 12 p.
să respecte structura
specifică tipului de
text cerut; X X – X 1 p.
să dea un titlu
sugestiv compunerii X X – X 1 p.
Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

Grila de evaluare a testului formativ (concepție proprie)

Item
Criterii de evaluare și notare Punctaj
Maxim Obținut
I.
33 p. 1. Mentionarea a trei sinonime contextuale . 3 x 3 p. = 9 p .
2. Extragerea, din fragment, a două substantive comune. 2 x 4 p. = 8 p .
3. Precizarea s tilului functional al textului. 2 x 4 p. = 8 p .
4. Identificarea, în text, a două caracteristici ale stilului functional al
textului . 2 x 4 p. = 8 p .
II.
12 p. Notarea, în spațiul liber,A (în cazul în care că afirmația este
adevărată) sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 4 x 3 p. = 12 p.
 F  A  F
III.
10 p. Alegerea variantei corecte. 2 x 5 p. = 10 p.
 Protectia copilului  Corectitudinea,concizia,coerenta
IV.
16 p. Completarea spațiilor libere 4 x 4 p. = 16 p.
 Definirea stilului . 4 p.
 Enumerarea stilurilor functionale . 4 p.
 Mentionarea elemetelor situatiei de comunicare. 2/4 p.
 Precizarea functiilor elementelor situatiei de comunicare. 2/4 p.
V.
19 p. V. Alcătuirea unei argumentari în care să expuna importanta
insusirii stilurilor functionale . Oferirea unui titlu sugestiv
argumentarii. 19 p.
să relateze o situatie in care elevul trebuie sa sti sa incadreze correct
un text intr -un stil functional ; 5 p.
să utilizeze minimum doua argumente ; 12 p.
să respecte structura specifică tipului de text cerut; 1 p.
să dea un titlu sugestiv argumentarii . 1 p.

10 p. Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

TABEL CENTRALIZATOR DESFĂȘURAT PE FIECARE ITEM
EVALUARE FORMATIVĂ

Nr.
Crt
. Nume și
prenume Item I Item II Item III Item IV Item V Punc
t
oficiu Puncta
j
obținut
1. 2. 3. 4.             
1. B.V.I. 9 8 4 0 0 4 0 0 0 4 3 2 4 3 8 1 1 10 61
2. C.A. Absent
3. C. M. 9 8 8 8 0 4 4 5 5 4 4 2 2 5 12 1 1 10 92
4. C. R. Absent
5. C. M. 9 8 8 8 0 0 4 5 5 4 4 4 3 5 12 1 1 10 91
6. D. I. 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 2 5 10 1 1 10 96
7. G.M. 9 4 8 8 0 4 4 5 5 4 4 2 4 5 10 1 1 10 88
8. G. I. 9 0 8 0 0 0 4 5 5 4 4 2 2 3 12 1 0 10 69
9. I. I. 0 0 8 0 0 4 0 0 5 4 3 0 2 3 8 1 1 10 53
10. I. C. 9 8 8 0 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 92
11. L.C. 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 2 4 5 12 1 1 10 98
12. L. A. 9 8 8 0 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 92
13. L.D. 9 8 8 8 0 0 4 5 5 4 3 2 3 5 9,6 1 1 10 85,6
14. L. M. 9 8 8 8 4 0 4 5 5 4 4 2 4 4 10 1 1 10 91
15. M.R. 9 8 8 0 4 0 4 0 5 3 2 2 2 3 10 1 1 10 72
16. M. G . 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 2 4 5 12 1 1 10 98
17. O. G . 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 2 2 3 12 1 1 10 94
18. O. D . 9 8 8 4 0 4 0 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 88
19. P. M . 9 8 8 4 0 4 4 5 5 4 4 2 4 5 12 1 1 10 90
20. S.A. 9 8 8 8 0 4 4 5 5 4 4 4 2 5 8 1 1 10 90
21. S. C. 9 8 8 0 0 4 4 0 0 2 2 2 2 3 8 1 1 10 64
22. Z. C. 9 8 8 4 0 4 4 5 5 4 4 4 2 5 7,2 1 1 10 85,2

TABEL CENTRALIZATOR CU NOTELE OBȚINUTE LA TESTUL FORMATIV
NR.
CRT. NUMELE
ȘI PRENUMELE NOTA obținută
1. B.V.I. 9,80 (nouă 80%)
2. C.A. 9,80 (nouă 80%)
3. C. M. 9,60 (nouă 60%)
4. C. R. 9,40 (nouă 40%)
5. C. M. 9,20 (nouă 20%)
6. D. I. 9,20 (nouă 20%)
7. G.M. 9,20 (nouă 20%)
8. G. I. 9,10 (nouă 10%)
9. I. I. 9,10 (nouă 10%)
10. I. C. 9,00 (nouă)
11. L.C. 9,00 (nouă)
12. L. A. 8,80 (opt 80%)
13. L.D. 8,80 (opt 80%)
14. L. M. 8,56 (opt 56%)
15. M.R. 8,52 (opt 52%)
16. M. G . 7,20 (șapte 20%)
17. O. G . 7,20 (șapte 20%)
18. O. D . 6,90 (șase 90%)
19. P. M . 6,40 (șase 40%)
20. S.A. 6,10 (șase 10%)
21. S. C. 5,30 (cinci 30%)
22. Z. C. absent
23. V. Ș. A. absent

În urma testului s -au obținut următoarele rezultate:
Note 1-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10
Nr. elevi – 0 0 1 3 2 4 11
Pondere
(%) 0 0 4,76 % 14,29% 9,52% 19,05% 52,38%
Nivel de
perform. R(recuperare) M(mediu) P(performanță)

Media aritmetică: 8,38 (opt 38%)
Modul (nota obținută de cei mai mulți elevi): 9-10
Mediana (nota obținută de candidatul din mijloc) : 9,00
Prezentarea rezultatelor se realizează prin intermediul diagramei areolare:

Procentajul realizării obiectivelor este exprimat prin următoarele histograme:

Se poate observa cu ușurință că ponderea de promovabilitate la testul formativ a
crescut, iar obiectivele au fost atinse de mai mulți elevi, așadar progresul fiind realizat.

0% 0%
5%
14%
10%
19%52%Procentajul notelor
3-3.99 4-4.99 5-5.99 6-6.99 7-7.99 8-8.99 9.00-10
0510152025
O 1 O 2 O 3 O 4 O 5Elevi
Obiectiveelevi

Etapa finală
Testul final din cadrul experimentului a fost conceput gradual, pe niveluri, ca și
precedentele, testul inițial și cel formativ. De asemenea, similitudinea instrumentelor este
demonstrată de matricea lor. Itemii dificili nu au f ost eliminați, întrucât ar fi afectat
testarea toponimelor, antroponimelor și supranumelor, redactarea compunerilor
reprezentând indicatorul uneia dintre variabilele dependente ale cercetării, competența de
redactare.6
În urma corectării testului final, a u fost obținute rezultate foarte bune, comparativ
cu celelalte teste.
Conform datelor centralizate, se poate descrie nivelul cunoștinșelor, al
capacităților și al competenței de redactare a compunerii, itemi care au fost apreciați la
sfârșitul experiment ului pedagogic.
Astfel, la itemul I, din cei 22 de subiecți testați, 17 au reușit să rezolve cerințe le
indicate în test, adică să mentioneze trei sinonime contextuale , să extragă din fragmentul
propus două substantive comune și apoi să numească stilul f unctional al textului .
Tot astfel, au precizat că enunțurile date sunt adevărate sau false.
La itemul III, 15 elevi au răspuns corect, iar 8 elevi au răspuns parțial corect. Se
observă că niciun elev nu a răspuns greșit.
Itemul IV a fost pus proble me doar câtorva elevi, 6 la număr, restul de 17 elevi
răspunzând corect.
Itemul V, e laborarea argumentarii în care să utilizeze argumente solide , a fost
interesant , deoarece elevii au avut posibilitatea de a se exprima liber și de a improviza .
Toți el evii au realizat scrierile imaginative, uti lizând in mod correct resursele limbii .
Elevii au făcut diferența între a-ti insusi si a nu -ti insusi notiunea de stil functional .
Practic, obiectivul principal al experimentului a fost atins.

MATRICEA DE SPECIFICA ȚIE
TEST FINAL SUBSTANTIVE PROPRII
Competențe

Conținuturi
Limbă și comunicare Total puncte
(itemi)
Cunoașter
e Comprehensiun
e Interpretare Producere
I. Rezolvarea cerințelor date 33 puncte

1. Mentionarea
sinonimelor
contextuale.
X
X
–
X
3 x 3 p. = 9 p.
2. Precizarea
antonimelor.

X

X

–

X

2 x 4 p. = 8 p.
3. Precizarea a două
caracteristici ale
stilului ffunctional al
textului.

X

X

–

X

2 x 4 p. = 8 p.
4. Identificarea, în
text, a două
subst antive proprii .

X

X

–

X

2 x 4 p. = 8 p.
II. Notarea, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmația este adevărată)
sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 3 x 4 p. = 12 p.

 F X X – – 4 p.
 A X X – – 4 p.
 A X X – – 4 p.
III. Alegerea variantei corecte: 2 x 5 p. = 10 p.
 cititorul X X – – 5p
 concizia,coer
enta,corectitu
dinea X X – – 5 p.
IV. Completarea spațiilor libere: 4 x 4 p. = 16 p.
 Scrierea
elemetelor
situatiei de
comunicare X X – X 4 p.
 Numirea
functiilor
elemetelor
situatiei de
comunicare

X

X

–

X 4 p.
 Scrierea
particularitatilor
stilului functional
al textului . X X – X 4 p.
 Expunerea unui
cvintet ce
porne ște de la
cuvântul,,floare’’/
,,inima’’ce se va
incadra stilurilor
belletristic
respectiv stiințific
X
X
–
X
4 p.

V. Alcătuirea unei argumentari în care să expună importanta insușirii
stilurilor functionale de către elevi . Oferirea unui titlu sugestiv compunerii
19 p.
să relateze o situatie
, in care elevul
trebuie sa cunoasca
incadrarea corecta a
unui text intr-un stil
functional ; X X – X 5 p.
să utilizeze
minimum doua
argumente ; X X X X 12 p.
să respecte structura
specifică tipului de
text cerut ; X X – X 1 p.
să dea un titlu
sugestiv
argumentarii X X – X 1 p.
Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

Grila de evaluare a testului final (concepție proprie)

Item
Criterii de evaluare și notare Punctaj
Maxim Obținu
t
I.
33 p. 1. Mentionarea a trei sinonime contextuale . 3 x 3 p. = 9 p .
2. Mentionarea a doua antonime . 2 x 4 p. = 8 p .
3. Precizarea a două caracteristici ale stilului functional al textului. 2 x 4 p. = 8 p .
4. Identificarea, în text, a două subst antive proprii . 2 x 4 p. = 8 p .
II.
12 p. Notarea, în spațiul liber, A (în cazul în care că afirmația este
adevărată) sau F (în cazul în care că afirmația este falsă) 4 x 3 p. = 12 p.
 F  A  A
III.
10 p. Alegerea variantei corecte. 2 x 5 p. = 10 p.
 cititorul  corectitudinea,concizia,coerenta
IV.
16 p. Completarea spațiilor libere 4 x 4 p. = 16 p.
 Scrierea elemetelor situatiei de comunicare. 4 p.
 Numirea functiilor elementelor din situatia de comunicare. 4 p.
 Scrierea particularitatilor stilului functional al textului. 2/4 p.
 Alcatuirea unui cvintet pornind de la cuvantul,,floare’’/,,inima’’ 2/4 p.

V.
19 p. V. Alcătuirea unei argumentari în care să expuna importanta
insusirii de catre elevii a stilurilor functionale . Oferirea unui titlu
sugestiv argumentarii; 19 p.
să relateze o situatie ,in care elevii trebuie sa incadreze corect un text
intr-un stil functional ; 5 p.
să utilizeze argumente solide in sustinerea ipotezei ; 12 p.
să respecte structura specifică tipului de text cerut; 1 p.
să dea un titlu sugestiv argumentarii . 1 p.
10 p. Oficiu 10 p.
TOTAL 100 p.

TABEL CENTRALIZATOR DESFĂȘURAT PE FIECARE ITEM
EVALUARE FINALĂ

Nr.
Crt
. Nume și
prenume Item I Item II Item III Item IV Item V Punc
t
oficiu Puncta
j
obținut
1. 2. 3. 4.             
1. B.V.I. 9 6 4 0 4 0 0 0 5 0 0 4 2 3 8 1 1 10 57
2. C.A. 0 0 8 0 4 0 0 5 5 3 4 4 4 0 0 0 0 10 47
3. C. M. 9 6 8 8 0 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 94
4. C. R. Absent
5. C. M. 9 7 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 99
6. D. I. 9 7 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 99
7. G.M. 9 8 8 4 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 10 1 1 10 94
8. G. I. 9 0 8 4 4 0 4 0 5 4 4 4 4 5 10 1 1 10 77
9. I. I. 0 2 8 0 4 4 4 0 4 4 4 4 4 5 10 1 1 10 69
10. I. C. 9 7 8 4 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 95
11. L.C. 9 6 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 98
12. L. A. 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 100
13. L.D. 9 7 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 99
14. L. M. 9 5 8 4 4 0 4 5 5 4 4 4 4 3 5 0 1 10 79
15. M.R. 9 8 8 8 4 0 4 0 5 3 0 4 4 4 10 1 1 10 83
16. M. G . 9 0 0 8 4 0 4 0 5 3 4 4 2 3 8 1 1 10 66
17. O. G . 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 3 5 9 1 0 10 95
18. O. D . 9 6 8 8 4 4 4 0 5 4 4 3 4 5 12 1 1 10 92
19. P. M . 9 8 8 8 4 4 4 5 5 4 4 4 4 5 12 1 1 10 100
20. S.A. 9 4 8 4 0 4 4 5 5 4 4 2 4 3 8 1 1 10 80
21. S. C. 9 5 8 8 4 4 4 5 5 2 4 2 2 3 8 1 0 10 84
22. Z. C. 9 6 8 0 4 4 4 0 5 4 4 4 4 5 10 1 0 10 82

184 TABEL CENTRALIZATOR CU NOTELE OBȚINUTE LA TESTUL FINAL
NR.
CRT. NUMELE
ȘI PRENUMELE NOTA obținută
1. B.V.I. 10 (zece)
2. C.A. 10 (zece)
3. C. M. 9,90 (nouă 90%)
4. C. R. 9,90 (nouă 90%)
5. C. M. 9,90 (nouă 90%)
6. D. I. 9,80 (nouă 80%)
7. G.M. 9,50 (nouă 50%)
8. G. I. 9,50 (nouă 50%)
9. I. I. 9,40 (nouă 40%)
10. I. C. 9,40 (nouă 40%)
11. L.C. 9,20 (nouă 20%)
12. L. A. 8,40 (opt 40%)
13. L.D. 8,30 (opt 30%)
14. L. M. 8,20 (opt 20%)
15. M.R. 8,00 (opt)
16. M. G . 7,90 (șapte 90%)
17. O. G . 7,70 (șapte 70%)
18. O. D . 7,24 (șapte 24%)
19. P. M . 6,90 (șase 90%)
20. S.A. 6,60 (șase 60%)
21. S. C. 5,70 (cinci 70%)
22. Z. C. 4,70 (patru 70%)

În urma testului s -au obținut următoarele rezultate:
Note 1-2,99 3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10
Nr. elevi – 0 1 1 2 3 4 11
Pondere
(%) 0 4,55% 4,55 % 9,09% 13,64% 18,18% 50%
Nivel de
perform. R(recuperare) M(mediu) P(performanță)

Media aritmetică: 8, 83 (opt 83%)
Modul (nota obținută de cei mai mulți elevi): 9-10
Mediana (nota obținută de candidatul din mijloc) : 9,20
Prezentarea rezultatelor se realizează prin intermediul diagramei areolare:

185
Procentajul realizării obiectivelor este exprimat prin următoarele histograme:

Așadar, situația prezentată indică faptul că, la testul final, 95,45% dintre elevii
clasei experimentate au reușit să rezolve integral itemul V, cel mai dificil, cerința
complexă, prin c are se evaluează competența de idetificare a toponimelor,
antroponimelor și supranumelor. Astfel, se deduce că, la testul final, notele cuprinse între
9-10 au fost cele mai numeroase, dar și că nota minimă obținută de un elev este 4,70. Ce
0%4% 5%
9%
14%
18%50%Procentajul notelor
3-3.99 4-4.99 5-5.99 6-6.99 7-7.99 8-8.99 9.00-10
0510152025
O 1 O 2 O 3 O 4 O 5Elevi
Obiectiveelevi

186 este important d e remarcat este faptul că doi elevi au obținut nota 10. Prin comparație,
nota minimă obținută de un elev a fost 3,80. Datele vizualizate probează progresul
elevilor, abia la testul final înregistrându -se și note de 10.
Prin urmare, considerăm ca o antici pare a interpretărilor finale din subcapitolul
următor, că avantajul cel mai important al intervențiilor noastre experimentale a fost
relevarea conexiunii intrinseci dintre cunoștințe, capacități și competențe. Deci, se
validează operaționalizarea acestei competențe. Tot astfel, se evidențiază potențialul
formativ al testului structurat gradual, care poate întemeia intervențiile ulterioare ale
profesorului, individualizate și diferențiate.

IV.6. 2. Evaluarea și analiza progresului elevilor
Analizând rez ultatele evaluărilor inițiale, formative și finale, am constatat că ipoteza de
lucru propusă inițial se confirmă.
În demersul cercetării noastre am apelat la tehnici de condiționare a comportamentului, la
procedeul sarcinilor întrerupte, la implicarea în sarcină, la simulări didactice, prezentări Power
Point și, nu în ultimul rând, la diverse tipuri de exerciții prezente la fiecare oră, toate acestea
conducând la eficientizarea demersului instructiv -educativ.
În cadrul orelor de limbă și l iteratura rom ână, elevi i și-au exprim at dorința de a cunoaste
particularitati ale limbajelor de specialitate .
Rezultatele obținute inițial, dar și rezultatele înregistrate la testul final au fost înregistrate
în tabelele analitice și sintetice. Pe baza acestor rezultate s -au întocmit: centralizatorul și
histogramele.
Pentru analiza și interpretarea datelor final e ale cercetării, redăm în continuare, tabele
comparative a notelor și procentelor obținute la cele trei etape: inițială, formativă și finală.
Tabelul următor prezintă situația comparativă (test inițial, test formativ și test fin al) a
rezultatelor la clas a a X -a A (procentul și numărul elevilor care au obținut punctajul maxim al
fiecărui item).

Testul Cunoștințe privind
substantivele
proprii Capacități de
identificare a
substantivelor
proprii Competența de
elaborare de
propoziții/compun
eri cu toponime ,
antroponime și
supranume

Nr. elevilor
prezenți la test
Item I Item II Item III Item IV Item V
inițial 12 15 13 4 2 22
54,55% 68,18% 59,09% 18,18% 9,09%

187 formativ 13 6 16 4 9 21
61,90% 28,57% 76,19% 19,05% 42,86%
final 7 15 15 16 9 22
31,82% 68,18% 68,18% 72,73% 40,91%

Urmează un tabel în care am centralizat situația comparativă (test inițial, test formativ și
test fin al) a rezultatelor la clasa a X -a A, pe intervale valorice.

Testul Media
clasei Note cuprinse între
3-3,99 4-4,99 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-10
inițial 7,05 1 1 4 4 2 8 2
formativ 8,38 0 0 1 3 2 4 11
final 8,83 0 1 1 2 3 4 11

Reprezentarea grafică a situației comparative a rezultatelor obținute la testul inițial,
formativ și f inal de către elevii clasei a X -a A, pe intervale valorice

024681012
Media
clasei3-3.99 4-4.99 5-5.99 6-6.99 7-7.99 8-8.99 9.00-10inițial
formativ
final

188

Ordinea din tabelul următor reprezintă notele elevilor în ordinea alfabetică din catalogul
clasei.
Nr.
crt. Inițiale
nume și
prenume Punctaj obținut
Test inițial Test final
1. B.V.I. 50 57
2. C.A. 38 47
3. C. M. 87 94
4. C. R. 51 Absent
5. C. M. 82 99
6. D. I. 81 99
7. G.M. 75 94
8. G. I. 52 77
9. I. I. 61 69
10. I. C. 84 95
11. L.C. 92 98
12. L. A. 86 100
13. L.D. 76 99
14. L. M. 80 79
15. M.R. 59 83

189 16. M. G . 63 66
17. O. G . 92 95
18. O. D . 82 92
19. P. M . 85 100
20. S.A. 65 80
21. S. C. 49 84
22. Z. C. 84 82

Din analiza prestației subiecților la începutul și sfârșitul experimentului, se desprinde
amplitudinea, abaterea simplă, abaterea medie, mediana și dominanta (modul). Astfel, toți acești
indicatori validează existența unui progres real al clasei. Se poate constata că distribuția valorilor
individuale s -a deplasat de la notele mici către cele mari, grupul devenind tot mai omogen.
Numărul și frecvența rezultatelo r slabe au scăzut, în timp ce notele mari devin tot mai frec vente,
distribuția notelor individuale față de medie devenind aproape simetrică. Acest fapt probează
impactul masiv al intervențiilor din cadrul experimentului asupra elevilor cu performanțe slabe.
Analiza rezultatelor obținute la testările din experime nt de către elevii clasei a X -a A
permite descrierea detaliată a problemelor și a dificultăților cu care se con fruntă elevii ciclului
liceal , dar și reliefarea succintă a punctelor tari și slabe ale acestora, după cum reiese din
lucrările supuse analizei .

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
 cunoașterea aprofundată a elem entelor  probleme de ortografie și punctuație;
00.050.1ThousandsProgresul elevilor
test inițial test formativ test final

190 limbajelor de specialitate ;
 identificarea relativ corectă a stilurilor
functionale și a caracteristicilor acestora ;
 identificarea corectă a elementelor
comunicarii ;
 formularea corectă a ideilor într-un text
argumentativ ;
 redactarea corectă;  dificultăți de identificare a stilurilor
functionale si de identificare a
caracteristicilor acestora;
 dificultăți de exprimare corectă, coerentă,
expresivă și adecvată argumentarii ;
 însușirea mai puțin temeinică a structurii
și a tehn icii de redactare a textelor
argumentative ;
OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
 promovarea cu succes a evalu ărilor
interne și externe de pe parcursul
experimentului ;
 finalizarea cu succes a experimentului ;
 posibilitatea de a continua studiile cu
privire la stilurile functionale ;
 posibilitatea integrării active, responsabile
și competente în societate și pe piața
muncii, și chiar realizarea unei cariere de
succes;  dezinteresul și / sau abandonul școlar;
 reducerea și / sau absența perspectivelor
educaționale ulterioare și abandonul
școlar;
 imposibilitatea integrării active,
responsabile și competente în societate și
pe piața muncii și marginalizarea socială
și profesio nală;

Concluzii
„…să găsești metoda care -i va permite profesorului să predea mai puțin și elevului să
învețe mai mult .” (Comenius)
Lucrarea STRATEGII DIDACTICE DE PREDARE A LIMBAJELOR DE
SPECIALITATE IN INVATAMANTUL LICEAL . STUDIU DE CAZ. APLICAȚIE – STILURI

191 FUNCTIONALE reunește doua arii de predare ale limbajelor de specialitate ,respectiv aria
predarii cu metode de predare traditionale si cea cu metode moderne .
Organizată în patru capitole distincte, capitol ul I Limbaje de specialitate( Stiluri
functionale) , capitolul al II -lea S trategii didactice -delimitari conceptuale , capitolul al III –
lea Stil si compozitie –generalitati și capitolul al IV -lea Prezentarea, analiza și
interpretarea rezultatelor , studiul se fundamentează a tât pe o cercetare -acțiune subordonată
temelor menționate chiar din titlu, cât și pe contribuții teoretice și științ ifice de impact asupra
limbajelor de specialitate .
Mai întâi, lucrarea de față contribuie la clarificarea problema ticii teoretice a limbaj elor de
specialitate , sedimentată după analiza critică a manualelor, a programelor școlare și a
auxiliarelor didactice, î n care această tema deține un loc marginal. Lucrarea de față îi conferă un
statut privilegiat, prin prec izarea ca elevii trebuie sa is i fixeze foarte bine delimitarile limbajelor
de specialitate , dar și prin prezentarea caracteristicilor acestora prin aplicatii practice .
Capitolul din lucrare consacrat limbajelor de specialitate inițiază demersul teoretic de la
definirea termenului în dicționarele uzuale și în cele specifice, ca apoi corolarul de idei să fie
conturat, comparat conținuturilor din manuale, fiind realizate completări, sugestii și propuneri
personale.
Implicațiile practice ale limbajelor de specialitate favorizează di versificarea cerințelor
evaluative oferite elevilor. În acest sens, testul inițial, cel formativ și cel final din cadrul
experimentului demonstrează formarea deprinderilor cu aceste noțiuni, un proces îndelungat, ce
necesită alocarea unor resurse de timp e xtinse, în raport cu cele prevăzute în prezent în manuale,
cât și în programa școlară.
Testele propuse, c onstruite gradual, relevă comple xitatea limbajelor de specialitate , în
care atelierul de lucru a facilitat intervențiile imediate ale profesorului ș i interacțiunile elevilor.
În același timp, a doua contribuție importantă o reprezintă contributia pe care o are
fixarea adecvata a limbajelor de specialitate in categorisirea textelor in functie de stilul
functional ,ajutand elevii astfel in vederea rezolvarii cerintelor de la examenul de bacalaureat pe
disciplina limba romana .
O altă premisă a lucrării este cercetarea -acțiune cu impact major asupra activității
elevilor, prin proiectele e laborate în echipă și facilitarea asimilarii limbajelor de specialitate prin
metode diverse .
De asemenea, elevul a devenit mai conștient și mai obiectiv în ceea ce privește
capacitatea de a -și aprecia munca și de a -i evalua pe colegi, înțelegând rolul evaluării școlare ca
modalitate de autocontrol al învățării.
Scopul principal al lucrării a fost atins, și anume cunoașterea de catre elevi a limbajelor
de specialitate ce reflectă nivelul la care elevul a ajuns in perioada liceului . Astfel, s -a arătat că
există o legătură foarte strânsă între limbajele de special itate si materiile cu care elevul
interactioneaza pe parcursul liceului.

192 În concluzie, instrumentele existente sau nou -create și -au dovedit eficiența în a izola
lacunele , punctele slabe și pe cele tari amplificandu -le, contribuind la creșterea performanț elor
școlare și accentuând rolul elevului în validarea evaluării realizate de profesor.

193 BIBLIOGRAFIE

1. Avram M., (1997), Anglicismele în limba română actuală. Conferinta, prezentată la Academia
Română. Ed. Academiei Române, București.
2. Benjamins Publishing Company, Amsterdam/Philadelphia.
3. Benjamins Publishing, Amsterdam/Philadelphia.
4. Bidu –Vrânceanu A., (1990), „Relatiile dintre limbajele tehnico –știintifice și limbajul literar
standard”, în Limbă și literatură, nr. 3 -4.
5. Bolocan Gh. Unele caracteristici ale stilului publicistic al limbii române literare //
6. C.Dumitriu, Introducere in cercetarea pedagogic a
7. Cabre M. T., (1996), „Terminology Today” din Terminology, LSP and
8. Coteanu I. Elemente de lingvistică structurală. București: Editura Științifică, 1967, 320 p.
9. Coteanu I. Stilistica funcțională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj. Vol. I. Bucureș ti:
Editura Academiei, 1973, 204 p.
10. Coteanu I., (1973), Stilistica functională a limbii române, Ed. Academiei, R.S.R., București.
11. Coteanu I., (1990 -a), „Terminologii tehnico –știintifice. Aspecte. Probleme”, în Limba română,
XXXIX, nr. 2.
12. Coteanu I., (1990 -b), „Despre popularizarea termenilor știintifici”, în Limba română, XXXIX,
nr. 3.
13. Diaconescu Paula. Structura stilistică a limbii // SCL. București: Editura Academiei, Republicii
Socialiste România, 1974, p. 229 -242.
14. Dumistracel Stelian, Limbajul p ublicistic romanesc din perspective stilurilor functionale,Iasi ,
Institutul European
15. Editura Fundației România de Mâine, 2005, 217 p.
16. Got Miorița. Stilistica limbii române. București: Editura Fundației România de Mâine, 2008, 94
p.
17. I.Cerghit ,Metode de invatamant,Ed.polirom,2006,Iasi
18. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative și complementare, Ed. Polirom, Iași, 2008 Ed.
Polirom, Iași, 2008
19. Ion Oprea, Istoria limbii romane
20. Iordan I. Limba română contemporană. București: Editura Didactică, și Pedagogică, 1954, 77

194 21. Irimia D. Structura stilistică a limbii române contemporane. București: Editura
22. Irimia D., (1986), Structura stilistică a limbii române contemporane, Ed. Știintifică și
Enciclopedică, București.
23. Jakobson R. Lingvistica și poetica // Probleme de stilistică. București: Editura Științifică, l968,
p. 87 -94
24. Kocourek R., (1994/1995), Terminologie et linguistique de specialité, vol. 7/8, Halifax.
25. Lerat P., (1995), Les langues specialisées, Presses Universitaires de France, Paris.
26. Maneca C. Statistica lexicală și stilurile limbii // Limba Română, XXII, nr. 6, 1973, p. 529 -544.
27. Munteanu Șt. Stil și expresivitate poetică. București: Editura Științifică, l972, 280 p.
28. Pană Dindelegan G., (1997), Terminologia lingvistică actuală, între traditie și inovatie, în
Limbă și literatură, nr. 1 -2.
29. Rey A., (1995), Essays on Terminology, tradus de Juan C. Sager, John
30. ro.wikipedia.org/wiki/ Energie_cinetică
31. Sager C.J., (1990), A Practical Course in Terminology Processing, John
32. Sfârlea Lidia. Contribuții la delimitarea stilurilor literare românești // SLLF, II, 1972 , p. 205.
33. Studii și cercetări de lingvistică, XII, nr. 1, 1961, p. 35 -71.
34. Științifică și Enciclopedică, 1986, 261 p.
35. Toma I., Dincă Ioana. Limba română –stilistică –compoziție. București: Editura Niculescu, 1998,
174 p.
36. Toma I., Silvestru Elena, Chișu Lu cia. Compendiu de Limba Română. București:
37. Translation editat de Harold Somers, John Benjamins Publishing, Amsterdam/Philadelphia.
38. Ullmann St. Semantics. Oxford, 1962, 278 p.
39. Zafiu Rodica. Diversitate stilistică în româna actuală. București: Editura Universității, din
București, 2001, 327 p.
40. www.ebacalaureat.ro/…/Stilurile -func HYPERLINK

195 ANEXE

Proiect didactic
Numele și prenumele:
Clasa a IX -a
Test de evaluare

1. Asociază fiecărui concept literar aflat în coloana din dreapta definiția potrivită din
coloana stângă:

a.Corespondență a. Cel care transmite un mesaj.
b.Comunicarea b.Formă de comunicare între două sau mai
multe persoane, care își transmit informații
în mai multe scopuri.
c.Emițătorul c. Un mesaj scris pentru a fi trimis unei
persoane sau unei instituții.
d.Textul epistolar d. Schimb de scrisori între două sau mai
multe persoane.
e. Receptorul e. Informația transmisă.
f. Mesajul f. Un proces de transm itere a unui mesaj de
la o sursă către o destinație, folosind un
anumit cod și un anumit canal .
g.Dialogul g. Destinatarul unui mesaj.

196
7 itemi x 2 puncte – 14 puncte

2. Se dă textul :
„ Draga mea Veronică,
Ca eu să nu -ți scriu, e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate
astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a -ți scrie ție, căreia aș vrea să -i
scriu închinăciuni, nu vorbe simple.
Dar tu, care ai timp și nu ești bolnavă, să nu-mi scrii, e mai puțin explicabil. Tu
trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu
sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.
Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia me a grăitor de
adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m -ai fi
iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o
extraordinară nenorocire. […]
Sunt atât de trist și e atât d e deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de
la tine mă mai bucură. A le suspecta sau a rări scrisorile tale m -ar durea chiar dacă n -ai
mai iubi pe Emin.

Scrie cu degetele pe cari le sărut.
( 1880 Februar ) ”

( Corespondență –Mihai Eminescu -Veronica Micle )

Cerințe :
1. Precizează rolul semnului […] în acest text.
2 p
2. Transcrie patru cuvinte care să formeze două perechi antonimice.
4 p

197 3. Menționează câte un sinonim contextual pentru cuvintele deșartă și nenorociți .
4 p
4. Scrie două expresii/locuțiuni care c onțin cuvântul zi.
6 p
5. Transcrie o structură care conține caracterizarea emițătorului mesajului .
4 p
6. Menționează patru termeni din familia lexicala a verbului a scrie .
16 p
7. Ilustrează patru caracteristici ale stilului epistolar , prezente în text.
16 p
8. Comentează în 8 -10 rânduri finalul fragmentului.
24 p
Total 76 de puncte

Notă! Se punctează utilizarea limbaj ului adecvat și susținerea unui punct de vedere
argumentat. Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timp de lucru: 50 de minute.
Barem de corectare și notare

I. a-d , b-f, c-a, d-c, e-g, f-e, g-b. 7 x 2 p. =14 p.
II.
1. Marchează lipsa unui fragment din text. 2 p.
2. urăsc -iubește , trist -bucurii, mulți -nimeni, să nu scriu -să scriu ; 2×2 = 4 p.
3. deșartă – nefolositoare, zadarnică ; nenorociți -nefericiți, îndurerați ; 2x 2= 4 p.
4. a nu avea zi bună cu cineva, de la o zi la alta ; 3×2 = 6 p.

198 5. “unul din oamenii cei mai nenorociți din lume ” 4 p.
6. scriere, scrisoare, scriitor, nescris 4 x 4 = 16 p.
7. formule de introducere și de încheiere, data,locul, semnătura 4 x 4 = 16 p.
8. Conținutul compunerii (exprimarea opiniei despre semnificațiile sau despre mesajul
fragmentului citat).
a. Structura specifică tipului de text redactat: 4 puncte
– formularea clară a opiniei, prin raportare la ideile tex tului/ cerința dată: 4 p.; formulare
confuză, schematică : 2 p.
b. Conținutul și stilul compunerii: 16 puncte
– motivarea prin explicații clare în directă relație cu opinia exprimată – adecvată
contextului: 6 p./ parțial adecvată: 1 -3 p.;
– organizarea ideilor în scris (stil adecvat, claritatea și coerența ideilor, echilibru între
componente: opinie -motivare) – adecvată contextului: 6 p./ parțial 1 -3 p.;
– utilizarea mijloacelor lingvistice necesare motivării (verbe de opinie, organizatori/
conectori textuali etc.) – adecvată contextului: 4p./ parțial 1 -2p.
c. Redactare 4 punct e
(Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze în limita de spațiu
cerută.)
– corectitudinea exprimării: 2p. (0 -1 greșeli: 2p.; 2 greșeli: 1p.; 3 sau mai multe
greșeli: 0 p.);
– ortografia și punctuația: 2p. (0 -2 greșeli: 2p.; 3 greșeli: 1p.; 4 sau mai multe greșeli: 0
p.).

199

Proiect didactic

Data : 7 octombrie 2017
Școala : L.T.E.C.TECUCI, GALATI
Profesorul : Masgras Ionica Simona
Clasa a X -a B
Obiectul : Limba și literatura română
Subiectul : Stilurile funcționale ale limbii române
Tipul lecției : de consolidare a cunoștințelor dobândite în clasa a IX -a
Competențe generale:
 Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare;
 Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.
Competențe specifice:
 Receptarea adecvată a sensului / sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de
texte orale sau scrise;
 Redactarea unor compoziții despre textele studiate și alcătuirea unor texte funcționale;
 Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.
Obiective operaționale:
 să încadreze un text stilului funcțional căruia îi aparține;
 să argumenteze încadrarea textului în stilul funcțional respectiv;

200  să stabilească trăsăturile tuturor stilurilor funcționale;
 să redacteze texte aparținând tuturor stilurilor funcționale;
 să compare trăsăturile stilurilor funcționale;
 să stabilească principalele trăsături ale textelor literare și ale celor nonliterare.

Metode didactice : conversația euristică, explicația, învățarea prin descoperire, analiza de text, activitatea
frontală, activitatea pe grupe, utilizarea fișelor de lucru, prezentarea power -point.

Material didactic :
– fișele de lucru
– materialul în power -point

Resurse materiale : laptop, videoproiector, fișe de lucru.

Material bibliografic
 Apetre, Dorina, Stoleriu, Eugenia, Algoritmul lecturii unui text (literar și
nonliterar) , Editura Petrodava, Iași, 2004
 Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române , București, 1985;
 Limba și literatura română , Manual pentru clasa aX -a, autori: Marin Iancu, Ion Bălu,
Rodica Lăzărescu, Editura Corint, 2004;
 Pamfil, Alina, Didactica limbii și literaturii române , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2000;
 Pușcaș, Felicia, Comunicare. Limba și literatura română. Subiecte. Teorie. Exemplificări.
Aplicații . Edi tura Grinta, Cluj -Napoca, 2005.

I. Momentele scenariului didactic:

201
1) Organizarea clasei : salutul, prezența.
2) Verificarea și corectarea temei: Redactarea unui reportaj despre școală
3) Pregătirea lecției noi:
– Profesorul realizează o scurtă discuție introductivă privitoare la dinamica vocabularului sub
influența vorbitorilor care trebuie să -și adapteze lexicul în funcție de situația de
comunicare.Astfel, în timp ce scopul operei literare trebuie să fie acela de a impresiona, de a
genera emoții profunde și sentime nte, textul științific transmite informații într -o manieră directă,
fără implicarea afectivă a cititorului.
– Elevii vor da exemple de alte situații de comunicare.

4) Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale
– Profesorul anunță titlul no ii lecții, notând titlul pe tablă: Stilurile funcționale ale limbii române.
– Elevii vor vizualiza pe videoproiector texte care aparțin diferitelor stiluri funcționale: „Când
marea…” de Mihai Eminescu, „Măsurarea. Etaloane și unități de măsură” – din man ualul de
chimie, „Acord de parteneriat pentru educație”, o pagină de ziar, texte publicitare, un bilet.
(Anexa 1)
– Sarcina lor este de a stabili trăsăturile fiecărui stil pornind de la textele citite.
– Elevii le vor nota apoi în caiete:

Particularitățile stilului artistic:
 limbajul conotativ
 vocabularul bogat (conține arhaisme, neologisme, elemente de argou și jargon)
 ambiguitate și echivoc
 structură gramaticală variată
 se adresează sensibilității, intelectului și generează emoții estetice

202  expresivitate foarte mare
 caracter subiectiv
 uneori apar abateri de la normele limbii literare
 funcția poetică și expresivă (emotivă).

Particularitățile stilului științific:
 obiectivitatea , claritatea, precizia
 impersonalitatea, expresivitate zero
 specializarea lexicală: termeni din tehnică și știință
 limbajul denotativ, neologic (datorită înnoirii tehnicii și a științei)
 limbaj de specialitate greu de înțeles de către nespecialiști
 sintaxă simplă
 scop informativ
 absența ambiguității, echivocul ui și a figurilor de stil
 funcția exclusiv referențială (cognitivă), transmițând informații, raționamente, idei

Particularitățile stilului oficial:
 absența oricărei nuanțe afective
 caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate
 vocabular sărac
 limbaj denotativ
 accesibilitate, precizie, claritate
 formule stereotipe
 exprimare neutră, rigidă, obiectivă, impersonală
 absența termenilor familiari, a cuvintelor populare, a argoului
 coordonarea este preferată subordonării

203  respectă normele limbii litera re
 funcția referențială, conativă

Particularitățile stilului publicistic:
 destinat unui public eterogen (variat), cu o pregătire profesională diferită sau cu diferite
niveluri de cultură
 are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viață socială, de interes
economic, politic pe înțelesul tuturor
 vocabularul divers acumulând inovații și clișee
 varietatea și bogăția vocabularului determinate de diversitatea tematicii abordate
 limbaj accesibil publicului variat
 folosirea citatului și a mijloacelor extralingvistice (fotografii, filme)
 structură gramaticală simplă
 utilizarea limbii literare alături de formulări specifice limbajului cotidian
 amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri funcționale
 pentru a capta atenția cititorilor apelează la titluri și subtitluri incitante, imagini, ilustrații
grafice, culoare
 funcția referențială, conativă, expresivă

Particularitățile stilului colocvial:
 folosit în relațiile particulare, în viața cotidiană
 încărcătură afectivă
 folosește formule de adresare
 asociere cu mijloace nonverbale, paraverbale
 nu respecta întotdeauna normele limbii literare (elipsa)
 foloseste expresii, termeni argotici

204  foloseste diminutive, augmentative,cuvinte in vocativ , vorbirea la imperativ, interjecții
 caracter oral, expresiv
 se caracterizează prin degajare, simplitate.

Stilul epistolar

 Formule fixe (de datare, început, încheiere, semnătura)
 Ex: biletul, telegrama, scrisoarea, invitația, cartea de vizită

– Profesorul îi va întreba pe elevi care din textele studiate sunt literare și care sunt
nonliterare.
– Impreună se vor stabili trăsăturile celor două categorii de texte:

Textele literare:

• Textele literare sunt ficțiuni, chiar
dacă pleacă de la realitate, pe care o
reflectă mai mult sau mai puțin.
Într-o asemenea lucrare se emit, de
fapt, ipoteze despre realitate.
• Caracterul imaginar nu poate fi
stabilit decât prin raportarea la
situația de comunicare în care se
plasează.
• Pentru ca un text să fie considerat
literar trebuie:
– să transmită o impresie individuală,
subiectivă asupra realității
– să producă idei general umane
– să emoționeze receptorul
– să aibă o construcție specifică (limbaj
conotativ, bogăție lexicală, polisemantism,
unicitate, expresivitate) Textele nonliterare:

• Textele nonliterare (nonficționale)
se raportează la anumite aspecte din
realitate, fiind instrucțiuni de
folosire a unor aparate, afișe,
adeverințe, legi, articole de ziare,
reclame, pagini de jurnal.
• Informațiile transmise au u n
caracter obiectiv și nu urmăresc să
emoționeze receptorul. Unele texte
nonliterare, cum sunt cele
publicitare, urmăresc să influențeze
receptorul, dar se raportează tot la
un produs real.
• Există texte nonliterare ce sunt
formalizate pentru că cererea,
scrisoarea de intenție, procesul –
verbal, adeverința au anumite
formule în structurarea lor.
• Limbajul acestor texte este
denotativ și se caracterizează prin
monosemantism.

205

Fixarea cunoștințelor

5)Realizați o descriere denotativă , de cel mult zece rânduri, a
personajelor din tabloul alăturat. Transformați -o apoi în una
conotativă .

6) Evaluarea : sunt notate intervențiile elevilor.

206 7) Tema de casă: Anexa 2

PROIECT DIDACTIC

Data: 5 martie 2018
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic ,,Elena Caragiani,,
Profesor: Masgras Ionica Simona
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Obiectul: Limba și literatura română
Clasa: a X-a A
Subiectul lecției: Stilurile funcționale ale limbii
Tipul lecției: de fixare și sistematizare a cunoștințelor
Durata: 50 de minute

COMPETENȚE GENERALE:
1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în
diferite situații de comunicare.

207 2. Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor
texte literare și nonliterare;
3. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare.

VALORI ȘI ATITUDINI:
 Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii;
 Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate;
 Formarea unor reprezentări culturale privind evoluția și valorile li teraturii române;
 Abordarea flexibilă și tolerantă a opiniilor și a argumentelor celorlalți.

COMPETENȚE SPECIFICE :
1.2. Receptarea adecvată a sensului/sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte
orale sau scrise;
1.3. Folosirea adecvată a strategiilor și a regulilor de exprimare orală în monolog și în dialog;
1.5. Utilizarea, în exprimarea proprie, a normelor ortografice, ortoepice, de punctuație,
morfosintactice și folosirea adecvată a unităților lexico -semantice, compatibile cu siuația de
comunicare;
3.1. Identificarea structurilor argumentative în vederea sesizării logicii și a coerenței mesajului;
3.2. Compararea unor argumente diferite pentru formularea judecăților proprii.

COMPETENȚE DERIVATE :
La sfârșitul orei elevi i vor fi capabili :
Cognitive:
C1: să încadreze un text stilului funcțional căruia îi aparține;
C2: să argumenteze încadrarea textului în stilul funcțional respectiv;
C3: să stabilească trăsăturile tuturor stilurilor funcționale;
C4: să redacteze texte aparținând stilurilor funcționale;
C5: să compare trăsăturile stilurilor funcționale;

Afective:

208 – Să participe cu interes la actul comunicării;
– Să introducă noile cunoștințe în propriul sistem de valori;
– Să dovedească receptivitate afectiv – intelectuală față de substanța morală a nuvelei;
– Să manifeste spirit de colegialitate și cooperare în cadrul echipei;
– Să manifeste spirit de competiție.

STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, învățarea prin descoperire, analiza de
text;
b) Mijloace: tablă, manual, fișe de lucru, planșe, cretă colorată, lipici, videoproiector;
c) Resurse: capacitățile de învățare ale elevilor, cunoștințele lor anterioa re, sala de clasă;
d) Forme de organizare: activitate individuală, activitate frontală, activitate pe grupe;
e) Forme de evaluare: observarea sistematică a elevilor, evaluarea orală și scrisă, aprecieri
verbale.

f ) Bibliografie:
1. Dobra, Sofia, Limba român ă. Exerciții de comunicare, Ed. Humanitas, București, 2008;
2. Grif, Anda, Olah,Diana, Enescu, Ioana, Șerban, gabriela Comunicare ficțională și
nonficțională, Ed. Diversitas, București, 2003;
3. Pamfil, Alina, Limba și literatură română în gimnaziu. Structuri didactice deschise ,
Ed.Paralela 45, 2006
4. Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române, București, 1985;
5. Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Editura Polirom,
1999, Iași;
6. Programa de limba și literatura română pentru ciclul inferior, 2009;
7. Manualul de Limba și literatura română, Ed. Art (Școala de Arte și Meserii)

209 SCENARIU DIDACTIC

Etapele lecției
Comp
.
Tim
p
Activitatea profesorului
Activitatea elevului Strategia didactică
Evaluare Metode și
procedee Mijloace
de
învățămâ
nt Forma de
organizare

Moment
organizatoric

2’
Profesorul stabilește
ordinea și disciplina, apoi
pregătește materialele
necesare orei de limba
română.
Se face prezența elevilor.

Elevii numesc absenții.
Elevii își pregătesc
cele necesare orei de
limba română.

conversația

–

activitate
frontală

observarea
sistematică

Profesorul verifică tema
atât cantitativ cât și
Elevii prezintă caietele,
citesc tema și fac

210
Verificarea
temei și a
cunoștințelor
anterioare

7’ calitativ.

Verificarea calitativă se
face selectiv; elevii vor fi
solicitați, prin sondaj, să
citească, să motiveze,
antrenându -se, prin
întrebări, întreaga clasă.
corecturile necesare.

conversația
caietul de
teme;
manualul

activitate
frontală
observarea
sistematică;
aprecieri
verbale

3’
Fiecare elev va primi câte
un post -it pe care să noteze
trăsături morale ale proprii –
lor personalități care să în –
ceapă cu inițiala prenume –
lui.

Profesorul realizează o
Elevii vor trece pe rând
în fața clasei pentru a -și
lipi post -itul în copacul
stilurilor.

Elevii ascultă cu atenție

conversația

explicația

post-itul

power

activitate
frontală
activitate
individuală

211

Captarea
atenției elevilor scurtă discuție introductivă
privitoare la dinamica
vocabularului sub influența
vorbitorilor care trebuie să –
și adapteze lexicul în func –
ție de situația de comunica –
re. Astfel, în timp ce scopul
operei literare trebuie să fie
acela de a impresiona, de a
genera emoții profunde și
sentimente, textul științific
transmite informații într -o
manieră directă, fără
implicarea afectivă a
cititorului. Informațiile
profesorului vor fi comple –
tate de o prezentare po wer-
point.

explicațiile profesoruluiși
adresează întrebări dacă
au neclarități. conversația

point

activitate
frontală
activitate
individuală

observarea
sistematică
apreciere
verbală

212

Anunțarea
titlului lecției, și
a obiectivelor

1’
Profesorul comunică titlul
lecției și obiectivele
propuse.
Scrie titlul pe tablă.

Elevii urmăresc cu
atenție anunțarea
obiectivelor și își notează
titlul în caiete.

conversația

caietul
tabla

activitate
frontală

observarea
sistematică

Prezentarea
sarcinilor de
învățare

2’
Înmânez elevilor fișele de
lucru după care se va
conduce procesul de
actualizare și de însușire a
cunoștințelor.

Elevii ascultă și
adresează întrebări dacă
au neclarități.

conversația

fișa de
lucru

activitate
frontală

observarea
sistematică

Antrenez elevii în activita –
tea ce se va desfășura.
Elevii ascultă indicațiile
și participă activ dând

conversa ția

activitate
individuală

213

Dirijarea
învățării

C1

C2

C3

C5

C4

30’

În continuare le propun
elevilor să rezolvăm primul
exercițiul de pe fișa de
lucru. Acesta le cere
elevilor să descopere
stilurile funcționale pe baza
unor texte date și
răspunzând la câteva
întrebări ajutătoare. (anexa
1)

Următorul exerciți u le pro –
pune elevilor să găsească
greșelile frecvente făcute în
realizarea unei cereri și a
unei scrisori. (anexa 2)
răspunsurile așteptate de
profesor.

Elevii răspund
solicitărilor profesorului
și completează cu
informațiile știute.

Elevii citesc cu atenție
textele și își dau cu
părerea în ceea ce privesc
greșelile făcute de cele
două persoane.

explicația
conversația
analiza de
texte

conversația
exercițiul
învățarea
prin
descoperire

fișa de
lucru

fișa de
lucru
activitate
frontală

activitate
individuală
activitate
frontală

activitate
individuală
activitate
frontală

observarea
sistematică

observarea
sistematică
apreciere

214

Dirijarea
învățării

C4

C4

30’

Prin următorul exercițiu
elevilor li se va propune ca
pornind de la cuvântul
,,floare” sau ,,inimă’’, să
realizeze două texte a câte
5 rânduri fiecare, texte
aparținând stilului științific
și stilului beletristic. (anexa
2)

În final elevii vor avea de
realizat un text publicistic:
reportaj, interviu, anunț,
slogan, știre, având ca temă
sărbătorirea zilei de 8
Martie de către elevii
liceului.
Elevii își notează în caie –
te cele două cuvinte și
împreună cu colegul de
bancă alcătuiesc cele 2
texte.

Elevii vor realiza texte
publicistice, pe care apoi
le vor expune în fața
colegilor.
explicația
conversația
exercițiul

explicația
conversația
exercițiul

caietul

caietul
fișa de
lucru

activitate pe
grupe

activitate
individuală
activitate
frontală

verbală

observarea
sistematică
apreciere
verbală

215 Asigurarea
feedbackului
Se realizează pe tot
parcursul orei. Își ascultă aprecierile. aprecieri
verbale și
notarea
elevilor activitate
frontală
activitate
individuală

Asigurarea
retenției și
transferului
5’ Formulez concluziile
referitoare la desfășurarea
lecției și fac aprecieri
despre modul în care elevii
au participat la lecție.
Stabilesc tema.
Elevii ascultă explica –
țiile profesorului.
Elevii își notează tema.

conversația
tablă
caiet

activitate
individuală
analiza
lecției

216

217

ANEXA 1:
FIȘĂ DE LUCRU

A) ,, Art. 25. (1): Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie.
Art. 28 (1): Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante”.
(Legea privind protecția și promovarea drepturilor copii lor)

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

B) “Și, legănat, cu desagi cu tot, ca o limbă de ceasornic, de eterna gebea a Pisicuței, scurtam încet și
fără țintă drumul către necunoscut… Iar de prin îndoiturile posomorâte și adânci ale imensului amfiteatru
albăstriu al munților din dreapta, neguril e albe se ridicaseră și se mistuiseră în văzduh și, în locul lor, o
nesfârșită și subțire rețea viorie de aburi auriți se așternuse peste marea frământată, parcă de valuri, a
brădetului negru -verde, ce umplea cercul vederii, de jos de la pământ până la hot arele senine din înaltul
cerului… Din vale și de pe stânga se furișau până la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței, ce
luneca grăbită, când răsfățându -și goliciunea sub razele, acum iuți, ale soarelui, când aruncându -și peste
umeri haina țes ută din umbra tainică a luncilor tinere de sălcii și de arini.
Mersesem trei ceasuri fără oprire și atât eu cât și Pisicuța simțeam nevoie de odihnă.”
(Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte)

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

C) “Atunci când instalați Word pentru Windows, el creează câteva directoare ce conțin exemple de
documente. Pentru a nu crea directoare duplicat, aruncați o privire asupra acestora în caseta de Dialog
Open. De exemplu, există deja un director denumirea LETTER sau altul denumit TEMPLATES. ”
(Utilizare Word 6 pentru Windows, Secretele gestionării cu succes a fișierelor)

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?

218 3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

D) Domnule Director,

Subsemnatul, Ionescu Tudor, elev al Colegiului Tehnic Ion Creangă Tg. Neamț , solicit aprobarea
frecventării cursurilor de calculatoate desfășurate în acest an în incinta școlii nostre.
Solicit aceasta deoarece doresc să mă perfecținez în domeniu.

25 noiembrie 2012 Tudor Ionescu

Domnului Director al Colegiului Tehnic Ion Creangă Tg. Neamț

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

E) ,,Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele -l urc,stele le scapără -n cale,
Apele plâng clar izvorând din fântâne,
Sub un salcâm, dragă, m -aștepți tu pe mine.’’ ( „Sara pe deal„ M. Eminescu)

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

F) ,,Bacteriile sunt organisme unicelulare sau coloniale, răs pândite pretutindeni în natură: în sol, în apă, în
aer, în corpul plantelor, animalelor și al omului.

219 O celulă bacteriană este formată din: perete celular, membrană, citoplasmă și substanță nucleară
difuză, numită nucleoid. La exteriorul peretelu i celular, unele bacterii pot fi înconjurate de o capsulă
gelatinoasă.’’ (,, Regnul Monera’’)

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s-ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional.

G) ,,Noul Perlan Bonux – alegerea cumpărătorului isteț .”
,,Noul Prigat , savoarea fructelor – înfructă -te!”
,,Ești în Pagini Aurii , deci exiști! ” (reclame )
1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textele într -un stil funcțional .

H) – Hei, Maria, ce mai faci?
– Sunt ok, cam stresată că se apropie examenul. Simt c -o iau razna.
– Ei, las’ ca te descurci tu, ești fată deșteaptă.
– Da, sper,că altfel mă omoară părinții. Hai, te las ca întârzii la școală. Mai vorbim pe mess.
-Bine, fato. Hai, pa!
-Pa!

1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional .

I) CATASTROFĂ FEROVIARĂ
,,Aproximativ 180 de persoane au fost rănite după ce un tren de călători a deraiat în noaptea de luni
spre marți, în estul Australiei. Garnitura feroviară asigura legătura pe ruta Brisbane -Cairns și avea la bord
157 de pasageri și un echipaj format din 7 persoane. Șapte dintre cele nouă vagoane ale garniturii au
deraiat într -o zonă în care viteza trenului a fost estimată la 151 de km la oră. O anchetă a fost declanșată
pentru a se determina cauzele accidentului.”
(Ziarul,, Libertatea’’)

220
1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional dintre cele învățate.

J) “Dulcea mea amică,

Cum am ajuns în București, cea dintâi grijă a fost să -ntreb pe Conta dac -a vorbit cu Chițu în
privirea suplicei tale. Suplica ta e deja în comisia de petițiuni.
Asemenea Ganea (sic) l -a întrebat chiar azi pe Chițu dacă va susține suplica ta. El a promis -o cu
sfințenie.
Pân-acum nu știu ce șhțotel să -ți sfătuesc. Dar când vei veni te voi primi eu la gară și -ți voi spune.
Al tău pentru totdeauna,
Eminescu ”
1. Precizați scopul comunicării.
2. Cui s -ar putea adresa textul?
3. Aduceți câteva argumente pe baza cărora să încadrați textul într -un stil funcțional dintre cele învățate.

ANEXA 2:
I. Corectați greșelile din textele următoare:
A) Cerere

Subsemnatul Popa Andrei elev in clasa a 8 -a E la Școala Generală Nr. 8 Rm. Sărat, vă cer să -mi
eliberați o adeverință din care sa rezulte că sunt elev al acestei școli.
Menționez că adeverința îi este necesară tatălui meu la serviciu.

Pentru directorul Școlii Generale Nr. 8 Rm. Sărat

B) Pentru părinții mei,

221 Astăzi, în a treia zi de tabără, m -am hotărât să vă scriu pentru a vă risipi grijile pe care vi le faceți
pentru mine.
Călătoria cu trenul a fost lungă, dar destul de plăcută. În gară ne -au așteptat autocarele care ne -au dus
până în tabără Năvodari. După ce ne -am instalat în camere, nerăbdători, am plecat pe plajă îm preună cu
doamnă profesoară. Aici am găsit totul așa cum mi -am imaginat: nisipul fîn și auriu, iar marea ne -a
întâmpinat cu valuri domoale, curate și foarte calde.
Altfel spus, mă simț foarte bine și totul este minunat. Vă mulțumesc încă o dată stimabili părinți
pentru efortul pe care l -ați făcut și pentru încrederea acordată.

Cu respect,
Corina Popa

II. Pornind de la cuvântul ,,floare” sau ,,inimă’’, realizați două texte a câte 5 rânduri fiecare, texte
aparținând stilului științific și stilului beletristic.

III. Realizați un text publicistic: reportaj, interviu, anunț, slogan, știre, având ca temă sărbătorirea zilei de
8 Martie de către elevii liceului.

222 Particularitățile
stilului beletristic: Particularitățile stilului
științific: Particularitățile
stilului juridic: Particularitățile stilului
publicistic: Particularitățile stilului
colocvial:
 limbajul conotativ
 vocabularul bogat
(conține arhaisme,
neologisme,
elemente de argou
și jargon)
 ambiguitate și
echivoc
 structură
gramaticală
variată
 se adresează
sensibilității,
intelectului și
generează emoții
estetice
 expresivitate
foarte mare
 caracter subiectiv
 uneori apar abateri
de la normele
limbii literare
 funcția poetică și
expresivă
(emotivă).
 obiectivitatea , claritatea,
precizia
 impersonalitatea,
expresivitate zero
 specializarea lexicală:
termeni din tehnică și
știință
 limbajul denotativ,
neologic (datorită înnoirii
tehnicii și a științei)
 limbaj de specialitate
greu de înțeles de către
nespecialiști
 sintaxă simplă
 scop informativ
 absența ambiguității,
echivocului și a figurilor
de stil
 funcția exclusiv
referențială (cognitivă),
transmițând informații,
raționamente, idei
 absența oricărei
nuanțe afective
 caracter obiectiv,
impersonal, lipsit
de afectivitate
 vocabular săra c
 limbaj denotativ
 accesibilitate,
precizie, claritate
 formule stereotipe
 exprimare neutră,
rigidă, obiectivă,
impersonală
 absența termenilor
familiari, a
cuvintelor
populare, a
argoului
 coordonarea este
preferată
subordonării
 respectă normele
limbii literare
 funcția
referențială,
conativă
 destinat unui public eterogen
(variat), cu o pregătire
profesională diferită sau cu
diferite niveluri de cultură
 are scopul de a informa
publicul, de a comenta fapte
de viață socială, de interes
economic, politic p e înțelesul
tuturor
 vocabularul divers acumulând
inovații și clișee
 varietatea și bogăția
vocabularului determinate de
diversitatea tematicii abordate
 limbaj accesibil publicului
variat
 folosirea citatului și a
mijloacelor extralingvistice
(fotografii, filme)
 structură gramaticală simplă
 utilizarea limbii literare
alături de formulări specifice
limbajului cotidian
 amestecul de elemente ce
provin din celelalte stiluri
funcționale
 pentru a capta atenția
cititorilor apelează la titluri și
subtitluri incitan te, imagini,
ilustrații grafice, culoare
 funcția referențială, conativă,
expresivă  folosit în relațiile
particulare, în viața
cotidiană
 încărcătură afectivă
 folosește formule de
adresare
 asociere cu mijloace
nonverbale, paraverbale
 nu respecta întotdeauna
normele limbii literare
(elipsa)
 foloseste expresii, termeni
argotici
 foloseste diminutive,
augmentative,cuvinte in
vocativ , vorbirea la
imperativ, interjecții
 caracter oral, expresiv
 se caracterizează prin
degajare, simplitate.

223 TEMĂ
I. Se dă textul:

„– Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.

Acolo -n ochi de pădure,
Lângă trestia cea lină
Și sub bolta cea senină
Vom ședea în foi de mure.

Și mi -i spune -atunci povești
Și minciuni cu -a ta guriță,
Eu pe -un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.

Și de -a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de -aur părul
Să-ți astup cu dânsul gura.”

224 | P a g e
(M. Eminescu, Floare albastră )
Cerințe:

1. Numește 3 elemente specifice ale cadrului romantic eminescian.
2 Transcrie și numește 3 figuri de stil diferite din textul dat.
3. Precizează ritmul, rima, măsura și tipul strofei.
4. Numește modul de expunere din textul dat.
5. Demonstrează că versurile date aparțin genului liric.

Test de evaluare

Limba și literatura română
Clasa a XII -a

Numele și prenumele elevului:
Data susținerii testului:

Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I si din Partea a II -a se acordă 90 de puncte. Din
oficiu se acordă 10 puncte.
Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

SUBIECTUL I (60 de puncte)
Citeste textul:

Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se -mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu -i alb ca varul
Si-amarnica -i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mâna nendurată, tinând grozava cupă,
Se coboara -miindu -l si i -o ducea la gură…
Si-o sete uriasa sta sufletul sa -i rupa… Dar nu voia s -atingă infama băutură.

În apa ei v erzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea că e dulceată…
Dar fălcile -nclestându -si, cu ultima putere
Bătându -se cu moartea, uitase de viată!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu -l mai vadă. ..

225 | P a g e
Treceau bătăi de aripi prin vraistea grădinii
Si uliii de seară dau roate dupa pradă.

1 | P a g e
(Vasile Voiculescu, În Grădina Ghetsemani )

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, formulate pornind de la textul dat:
A.
Încercuieste litera cores punzătoare răspunsului corect:
1. Sinonimele cuvintelor „ paharul ” si „ se frământau ” sunt: 8 puncte
a. cupa, se agitau. b. băutura, se încovoiau. c. chinul, se preocupau.
2. Tema textului este: 8 puncte
a. neliniștea. b. mântuirea. c. rugăciunea lui Iisus.
3. Transcrie două motive literare din text. 8 puncte
______________________________________________________________________________

4. Ilustrează, prin câte un enunț, sensul denotativ si sensul conotativ al cuvântului „ mână ”. 8
puncte

______________________________________________________________________________

5. Comentează, în 3 -5 rânduri (30 –50 de cuvinte), o figură de stil care apare în textul dat. 8
puncte
_______________________________________________________________ _________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________ _
________________________________________________________________________________
____________________

B. 1. Rescrie enunțurile următoare, corectând greselile de orice natură: 10 puncte
Cartea conține în cuprins doisprezece opere inedite, ceea ce fac ca să fie foarte căutată de bibliofili.
______________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
_____________________________________________________ _______
______________________________________________________________________
2. Subliniază forma corectă a următoarelor cuvinte: 10 puncte
grepfrut – grepfruit, (el / ei) se așază – așează, (el /ei ) deranjează – deranjază,
din totdeauna – dintotdeauna, Doamnei Director a Liceului – Doamnei Director al Liceului
SUBIECTUL al II -lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri) despre
importanța cunoașterii temeinice a propriei personae, ca o condiție a împlinirii în viață.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecți structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

2 | P a g e
− să ai conținutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii
față de problematica pusă în discuție, enunțarea si dezvoltarea corespunzătoare a două
argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de
ortografie si de punctuație) si limitele de spațiu indicate. 6 puncte

Limba si literatura română
Clasa a XII -a D
BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE

Se punctează oricare alte formulări/ modalităŃi de rezolvare corectă a cerinŃelor.
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă
fracŃiuni de punct.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calcule ază prin împărțirea punctajului total
acordat pentru test la 10.

SUBIECTUL I (60 de puncte)
A.
1. c 8 puncte
2. c 8 puncte
3. câte 4 puncte pentru transcrierea oricăror două motive literare din text (de exemplu, porunca
divină, spațiul sacru, izbăvirea de păcate, măslinii, paharul ) 2x4p= 8 puncte
4. câte 4 puncte pentru ilustrarea prin enunțuri corecte a sensului denotativ si a sensului conotativ ale
cuvântului indicat 2x4p= 8 puncte
5. comentarea nuanțată a oricărei figuri de stil din text – 8p/ comentare superficială sau lipsă de
siguranță în identificarea unei figuri de stil – 2 puncte 8 puncte
B.
1. câte 2 puncte pentru corectarea prin rescriere a fiecăreia dintre greseli 5x2p= 10 puncte
2. câte 2 puncte pentru sublinierea formei corecte a cuvintelor dat e 5x2p= 10 puncte

3 | P a g e

SUBIECTUL al II -lea (30 de puncte)
− structura discursului de tip argumentativ:
− formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între cele trei
componente: ipoteza, enunțarea si dezvoltarea argumentelor , concluzia 4 p. / formulare parŃial
adecvată 2 p. 4 puncte
− utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de
opinie, adverbe/locuŃiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităŃii evaluative,
conjuncŃii/locuŃiuni conjuncŃionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor
de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi) 4 p. / utilizare parŃial
adecvată 2 p. 4 puncte
− conținutul argumentării:
− formula rea ipotezei/a propriei opinii față de problematica propusă 2 puncte
− câte 3 puncte pentru enuntarea fiecăruia dintre cele două argumente [pro si/sau contra] adecvate
ipotezei 2x3p=6 puncte
− câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre argumentele enunŃate
2x3p=6 puncte
− formularea unei concluzii pertinente 2 puncte
− respectarea normelor limbii literare si a limitelor de spaŃiu indicate:
− registrul stilistic adecvat cerinŃei 1 punct
− respectarea normelor de exprimare (0 -1 gres eli lexicale sau morfosintactice – 2 p.; 2 greseli – 1 p.;
3 sau mai multe greseli – 0 p.) 2 puncte
− respectarea normelor de ortografie si de punctuaŃie (0 -1 greseli ortografice si de punctuaŃie – 2
p.; 2 greseli – 1 p.; 3 sau mai multe greseli – 0 p.) 2 puncte
− respectarea limitelor de spaŃiu indicate 1 punct

Matricea de specificații

Competențe

1.1.
Aplicarea
achizi țiilor
lingvistice
în
receptarea
mesajelor
orale și 1.2.
Utilizarea
achizi țiilor
lingvistice,
cu accent pe
aspectele
normative,
cu 1.4.
Utilizarea
adecvat ă a
tehnicilor de
redactare, în
vederea
realiz ării
unei 2.1.
Adecvarea
strategiilor
de lectur ă la
specificul
textelor
literare
studiate, 4.1.
Adecvarea
tehnicilor și
strategiilor
argumentative
la situa ții de
comunicare
diverse Total

4 | P a g e
scrise,
cu
explicarea
rolului
acestora în
reliefarea
mesajului explicarea
rolului
acestora
în reliefarea
mesajului comunic ări
eficiente și
personalizate în vederea
înțelegerii și
interpret ării
personalizate (scrise sau
orale)
Genuri
literare/
autor, eu liric X
1= 8 X
4=8 16
Viziune
despre lume,
teme și
motive X
2 si
3=28*8=16 16
Norma
literar ă,
variante
libere,
confuzii
paronimice,
pleonasm și
cacofonie,
adecvare /
inadecvare
stilistic ă X
IB

20 20
componente
structurale si
expresive X
5=8 8
Eseul
argumentativ
-tehnica
argumentării X
II
6 X
II
8 X
II
16 30
Total 16 26 8 24 16 90
10
oficiu
100

5 | P a g e
TEST DE EVALUARE
Disciplina Limba și literatura română
Clasa a XII-a

Numele și prenumele elevului:
Data susținerii testului:

• Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I și din Partea a II -a se acordă
90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
• Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

PARTEA I (60 de puncte) ________________________________________________________

Citește textul:
Eram , ca de obicei, în sala de meditație, într-o după -amiază urîtă de octombrie, cînd
pedagogul -șef, nesuferitul de Kolontay, cu mersul lui de pisică oloagă, intră urmat de o elevă nouă,
un fel de momîie speriată îmbrăcată într -un pardesiu de pe vremea bunicii , îmi amintesc bine asta –
eu sînt o ființă cu „memoria hainelor", dacă se poate spune așa ceva – era un pardesiu cenușiu (de
culoarea unui șoarece plouat, am zis imediat atunci), lălîu și destul de uzat, cu mîneci mult prea
lungi și mult prea largi, ca o rasă de călugă riță.
Fetele, care moțăiau cu obrajii proptiți în palme și coa tele înfipte în tăblia de rumeguș
presat a meselor – mă re volta tîmpenia asta cu „meditația" care trebuia să înceapă exact la 4,
indiferent de buimăceala generală provocată de b ătăile implacabile ale ceasului din Turn, cînd nouă
ne tre buia aproape o oră să ne desprindem cu totul din aburul prea scurtului somn de după -amiază
pentru care toate aveam – îmi dau seama acum – o înclinație deosebită -, colegele mele își reveniră
brusc, se treziră de -a binelea, reușind să -și intre în roluri neașteptat de repede. S -au repezit să
răsfoias că preocupate prin cărti, unele își ascuțeau creioanele, scriau prin caiete, altele – și mai
experte, dar si cu mai mult umor – rămăseseră deja cu ochii pironiți pe pereți, mișcînd grăbi te din
buze. Învățau poezia la româna sau cuvintele la ger mană si engleză, cine putea ști. Sau priveau
desenele din caietele de geometrie, căutau prin tabelele de logaritmi, o febrilitate foșnitoare,
aproape firească, ob ișnuita farsă a se riozității și a studiului pe brînci, de prea multe ori jucată în

6 | P a g e
aceeași și aceeași împrejurare, pentru a mai putea păcăli pe cineva, mai ales pe vulpoiul de
Kolontay.
(Gheorghe Cră ciun – Pupa russa )

Rezolvă următoarele sarcini de lucru , formu late pornind de la textul dat.

A.
Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Sinonimele cuvintelor „ nesuferit ” și „ a păcăli ” sunt: 8 puncte
a. simpatic, a imita; b. insuportabil , a afirma; c. antipatic, a î nșela/ a min ți

2. Tema textului este: 8 puncte
a. vârsta adolescen ței; b. moda; c.meditaț iile.

3. Transcrie două motive literare din text. 8 puncte
_________________________________________________________________________________
_______________________________________________________ ________________________

4. Ilustrează, prin câte un enunț, sensul denotativ și sensul conotativ al cuvântului „ceas” .8 puncte
____________________________________________________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____________

5. Comentează, în 3 – 5 rânduri (30 –50 de cuvinte), o figură de stil ca re apare în textul dat. 8 puncte
____________________________________________________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____ ________

7 | P a g e
____________________________________________________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____________

B.

1. Rescrie enunțurile următoare, corectând greșelile de orice natură: 10 puncte

Am agreat împreună acest document, deci putem spune că a prelevat decât dorința noastră de a
face ca lucrurile să decurgă facil.
____________________________________________________________________ ____________
_____________________________________ _______________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____________
____________________________________________________________________ ____________

2. Subliniază forma corectă a următoarelor cuvinte: 10 puncte

așează – așază, sconcs – sconx, a lua la cunoștință – a lua cunoștință, să aibă – să aibe, în ceea ce
ne privește – în ceea ce ne privesc

PARTEA a II -a (30 de puncte)

Citește textul:

8 | P a g e
Cel mai enigmatic scriitor din toate vremurile a fost, desigur, Isus. Evanghelia ni -l arată o
singură dată scriind ceva, și atunci nu pe hîrtie, ci, cu un bețișor, în țărînă, în cursul uimitoarei scene
a femeii prinse în adulter. Nu vom ști niciodată ce a scris el acolo, sau dacă măcar scria ceva ori
doar de sena. Trebuie să fi fost însă un lucru impor tant, căci Isus era atît de absorbit, aplecat asupra
acelor pieritoare semne, încît iudeii au trebuit să -l întrebe de mai multe ori ce trebuie făcut cu
femeia înainte ca el să le dea acel răspuns de neuitat: „Ci ne dintre voi e fără păcat să arunce primul
cu piatra." Cei mai mulți iudei știau car te și, pe de altă parte, noul învățător era extrem de impor –
tant pentru ei. De ce nici unul nu a citit cele scrise în fața lui? De ce imensele biblioteci ale Apusului
stau pe ume rii a doi oameni care n -au lăsat scrieri în urma lor, Socrate și Isus? Care e deosebirea
dintre înțelepciunea care nu scrie și inteligența care umple biblioteci pentru sau contra
înțelepciunii? Chiar dacă n -a lăsat cărți, Isus, să nu uităm, a trăi t pe o carte enormă, cuprinzînd
epope ea unui popor, psalmii lui, cîntarea dragostei lui și, prin Iov, a disperării lui. Omul din Nazaret
a vrut să fie in dexul acelei cărți și încununarea ei. Scena iertării femeii căzute -n păcat mi se pare
parabola centra lă a Evanghe liei, iar scrisul rămas în țărînă — cea mai frumoasă ope ră a umanității
și, poate, definiția ei.
(Mircea Că rtărescu – Un scriitor )

Redactează u n eseu de 75 – 100 de cuvinte (15 – 20 de rânduri), în care să -ți exprimi opinia
despre condiția scriitorului /creatorului modern de literatură, valorificând informaț ii sau idei din
textul dat.
BAREM DE EVALUARE ȘI DE NOTARE

Disciplina Limba și literatura română
Clasa a XII -a

• Se punctează oricare alte formulări / modalități de rezolvare corectă a cerinț elor.
• Nu se acordă p unctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă
fracț iuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărț irea punctajului total acordat

9 | P a g e
pentru test la 10.

PARTEA I (60 de puncte)

A.
1. c 8 puncte
2. a 8 puncte
3. câte 4 puncte pentru transcrierea oricăror două motive literare di n text (de exemplu,
profesorul/ pedagogul nesuferit, colega nouă, ziua mohorâtă de toamnă etc.) 2x4p = 8 puncte
4. câte 4 pun cte pentru ilustrarea prin enunț uri corecte a sens ului denotativ ș i a sensului conotativ
ale cuvântului i ndicat 2x4p = 8 puncte
5. comentarea nuanț ată a oricăre i figuri de stil din text – 8p; comentare superficială sau lipsă de
siguranț ă în identificarea unei figuri de stil – 2 puncte 8 puncte

B.
1. câte 2 puncte pentru corectarea prin r escriere a fiecăreia dintre greș eli 5x2p= 10 puncte
2. câte 2 puncte pentru sublinierea formei corecte a cuvin telor date 5x2p= 10
puncte

PARTEA a II -a (30 de puncte)

– pent ru conținutul eseului: 20
puncte
• formularea unei opinii despre condiț ia scriitorului / artistului 4 puncte
• susținerea pertinentă a opiniei formulate – 8 p; susținere inadecvată, cu argumente
irelevante – 2p 8 puncte

10 | P a g e
• valorificarea oricăror informații / idei din textul dat 4 puncte
• formularea unei concluzii adecvate 4
puncte

– pentru redactarea textului: 10 puncte
• respectarea structurii textului argumentativ 2 pun cte
• respectarea normelor de exprimare, de ortografie și de punctuație 6 puncte
(0 – 1 greșeli – 6p; 2 – 3 greșeli – 4p; 4 – 5 greșeli – 2p; peste 6 greșeli – 0p)
• respectarea limitei de spațiu indicate 2 puncte
EVALUARE PREDICTIVĂ

Limba si literatura română
Clasa a XII -a
Rezultatele evaluării predictive
Observații privind situațiile mai speciale ale unor elevi
În urma evaluării predictive la clasa a XII -a D, profil umanist, rezultatele înregistrate la
începutul semestrului al II-lea atestă:
-note între 1 -2,99:
-note între 3 -4,99:
-note între 5 -6,99:
-note între 7 -8,99:
-note între 9 -10:
Elevi care au probleme în achiziționarea competențelor prevăzute de programa de limba și
literatura română ( nu au citit operele recomandate , nu recunosc în texte noțiunile de teorie literară,
scriu cu greșeli, se exprimă dificil etc.) și măsuri de remediere:

…………………………………………………………………………………………………………….. ………. ……………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………
…………………………………………………………… ………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………
……………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………
…………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………

11 | P a g e
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………
………………………….. …………………………………………………………………………………………………………….. ….
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………
……………………………………………………. …………………………………………………………………………. ……………

12 | P a g e
Instituția de învățământ : Liceul Tehnologic,,Elena Caragiani,,TECUCI,GALATI

PROGRAMĂ DE OPȚIONAL (CDȘ)

STILURI FUNCȚIONALE

CLASA a X I-a
Profilul real
1 oră/săptămână
An școlar 2017 – 2018

Prof.MASGRAS IONICA SIMONA

DENUMIREA OPȚIONALULUI : STILURI FUNCȚIONALE
Tipul : Ca disciplină n ouă
Aria curriculară : Limbă și comunicare
Clasa : a XI -a
Durata : 1 an
Număr de ore săptămânal : o oră

13 | P a g e
Autorul :Masgras Simona
Abilitate pentru susținerea cursului : profesor titular

ARGUMENT
Cursul opțional intitulat Stiluri funcționale se adresează elevilor din clasa a XI -a, filiera
teoretică , profil real , având ca scop abordarea funcțională și aplicativă a unor deprinderi în calitatea
lor de elemente care contribuie la structurarea unei comunicări corecte și eficiente. Acesta continuă
pregătirea în domeniul lingvistic susținută în anii școlari precedenți, și, în sp iritul continuității, își
propune să completeze nevoia de informație, precum și să aprofundeze cunoștințe dobândite până
acum. Finalitatea principală a susținerii unui asemenea curs opțional la decizia școlii este
consolidarea pregătirii elevilor care își doresc oportunități de a -și crea și consolida deprinderi și
competențe specifice pentru viață.
Se realizează totodată orientarea dezvoltării curriculare, din perspectiva standardelor de
performanță vizate la sfârșit de ciclu. Studiul limbii român e, a tehnicilor de redactare funcțională și
utilitară devine mijloc care permite adaptarea în societate prin folosirea unui limbaj corect, coerent,
propriu în diverse ocazii, impunând corespunzător personalitatea utilizatorului acestuia. Cursul își
mai pro pune și aplicarea sistemului de regularități ale limbii, în funcție de contextul comunicării. Se
oferă astfel posibilitatea receptării și producerii unei varietăți de mesaje în mod corect, a folosirii
unor instrumente de analiză în diferite texte, precum ș i integrarea cunoștințelor și a deprinderilor
lingvistice și de interpretare în diferite situații specifice unui anumit context socio -profesional.
Ceea ce vizează actuala programa opțională este accentuarea laturii formative a învățării.
Concepț ia pe care s -a întemeiat prezentul curriculum este că, în școală, predarea – învățarea va
urmări limba în funcțiune , în variantele ei orală și scrisă, normată și literară, iar nu limba ca sistem
abstract . Intereseazăviziunea comunicativ – pragmatică a prezen tei programe, nu interesează
predarea conformă cu gradul de cunoaștere a noțiunilor dobândite, a unor cunoștințe gramaticale,
ci abordarea lor realistă pentru o comunicare adecvată în orice fel de împrejurare.
Pentru absolvenții unui liceu cu p rofil uman este, de asemenea, important să obțină
competențe specifice de redactare sau formulare a unor texte cu caracter funcțional și utilitar pentru
o mai ușoară inserție socio -profesionala, pentru accesul pe piața muncii și pentru abordarea mai
pragma tică a universului specializării personale.
Școala are ca prioritate studierea limbii române literare ca mijloc de comunicare interumană,
ca demers de cunoaștere a identității noastre spirituale și culturale. Pentru că în învățământul
gimnazial predarea -învățarea limbii române se întemeiază pe modelul comunicativ – funcțional, în
liceu aceasta va deveni competenta umană fundamentală, cuprinzând deprinderi de receptare și de
exprimare orala și scrisă. Obiectivele educaționale vor fi centrate pe formarea de capacități proprii
folosirii limbii în contexte concrete de comunicare. Finalitatea cursului propus este ca elevul să
comunice eficient prin înțelegerea mecanismelor limbii, în situații reale. Aceasta presupune și
cultivarea gustului estetic, în sens formativ, al elevului.

14 | P a g e
VALORI ȘI ATITUDINI
 Trecerea de la orientarea excesiv academică la instrumentarea elevilor pentru a face
față situațiilor de comunicare complexe din punct de vedere tranzacțional în
societatea contemporană.
 Integrarea conținuturilor de limba română, în mod interdisciplinar, altor activități cu
scop educativ.
 Stimularea gândirii logice și a gândirii creative, a spiritului de observație, a
capacității de analiză, de comparare și generalizare.
 Stimularea gândirii autonome , reflexive și critice prin analiza și interpretarea textelor
funcționale și utilitare.
 Promovarea interesului pentru tendințele actuale ale limbii române.
 Identificarea instanțelor comunicării în diverse tipuri de texte.
 Cultivarea plăcerii de a supune an alizei stilistice a unor secvențe din limbajul
specializat, pentru o utilizare corectă, coerentă și adecvată a acestuia, indiferent de
prilej.
 Cultivarea interesului pentru o comunicare bogată în conținut, închegată corect,
construită logic, fără abateri de la normele impuse de limba literară.

COMPETENȚE SPECIFICE
CONȚINUTURI* NR. DE
ORE**
1. Înțelegerea modului de
funcționare a limbii, a
mecanismului general și
a procedeelor speciale
de formulare a
mesajelor, evidențiate de
studiul adecvat al limbii.
2. Stimularea reflecției
active asupra limbii ca
sistem.

3. Cunoașterea și aplicarea
instrumentelor de
analiză în diverse texte.
4. Exersarea diferitelor
tipuri de comunicare.

5. Folosirea unor strategii,
metode și tehnici
riguroase de studiu și de Stilistica funcțională. Funcțiile limbii. Unitățile de
bază ale limbii.
2. Stil. Stilistică. Expresivitate a limbii române.
3. Calitățile stilului: calități generale și calități
particulare ale stilului.
4. Delimitarea stilurilor (criterii).
5. Stilul colocvial sau familiar.
6. Stilul artistic sau beletristic.
7. Stilul publicistic.
8. S tilul tehnico -științific.
9. Stilul juridico – administrativ (oficial).

10. Forme de redactare funcțională și utilitară;
destinația acestora.
11. Cererea.
12. Procesul -verbal.
13. Memoriul de activitate.
14. Curriculum vitae.
15. Eseul.
16. Comentariul.
17. Comentariul de text.
18. Analiza.
19. Paralela.
20. Referatul.
2

1
3

2
2
2
2
2
2

5

15 | P a g e
activitate independentă.

6. Evitarea clișeelor și a
aspectelor limbii de
lemn într -o comunicare
bazată pe coerență,
corectitudine și
proprietate lingvistică 21. Limbajele specializate ale redactării epistolare.
22. Scrisoarea de prezentare
23. Scrisoarea de recomandare.
24. Scrisoarea de intenție.
25. Interviul de angajare.
26. Fo rmularele tipizate și completarea acestora.

27. Discuția.
28. Masa rotunda.
29. Prelegerea.
30. Alocuțiunea.

31. Verificarea portofoliilor 4

3

2

SUGESTII METODOLOGICE
Studiul limbii române vizează două coordonate principale: (a) normativă și (b) funcțională ,
având ca obiectiv deprinderea elevilor de a folosi limba română corect, adecvat și eficient în
producerea și receptarea faptului lingvistic. Se recomandă actualizarea, consolidarea și îmbogățirea,
prin exerciții, a conținuturilor învățării, pe baza continuității acestora din ciclul gimnazial către cel
liceal. Activitățile didactice ale acestei discipline vor debuta cu o diagnoză ate ntă a grupului de
elevi, se va realiza concomitent o apreciere a comportamentului lingvistic. Aceasta se impune pentru
specializarea lingvistică ulterioară a elevului într -un sistem informațional deschis, permițând atât
individualizarea competențelor, cât și instrumentarea cunoștințelor gramaticale din perspectiva
domeniului filologic pentru care optează , în general, elevii clasei .
Se recomandă folosirea modelelor consacrate, a unor texte reprezentative pentru situația
de comunicare vizat ă, observarea elevilor într -o situație din afara clasei și conversația, toate
contribuind la însușirea unei limbi normate, adică o limbă românăcu aspect îngrijit, limba română în
forma ei literară. Procesul educațional trebuie să fie organizat pe baza unei selecții de conținut, cu
scopul declarat de a atinge competențele generale ale disciplinei opționale propuse.
Este necesar să fie respectată ordinea unităților de conținut, deoarece există o
interdependență a acestora, scopul fiind acela al receptării structurate a informațiilor lingvistice,
teoria fiind baza unor aplicații, necesar a fi abordate gradat, pentru o corectă asimilare și prelucrare
intelectuală din partea elevilor.

Activități de învățare

Activitățile de predare -învățare -evaluare se vor desfășura într -o unitate de timp de o oră, ceea
ce implică structurarea conținuturilor pentru o abordare logică și coerentă în cadrul unor scenarii
didactice atractive, dinamice, care să îmbine activitatea individuală și frontală cu cea în per echi sau
în grup. Scenariile didactice trebuie să fie structurate după modelul: evocare (intrare în temă,
actualizarea cunoștințelor), realizarea sensului (predarea -învățarea de noi cunoștințe), reflecție și

16 | P a g e
extindere. Rolul central în procesul de predare -învățare îl are dezvoltarea curiozității elevilor asupra
posibilităților diverse de exprimare a propriilor gânduri și sentimente, dar și asupra universului
textului.
Competențele specifice pot fi formate prin oricare dintre conținuturile asociate, iar val orile și
atitudinile vor fi avute în vedere atât în selecția textelor, cât și în abordarea concretă a acestora.
Pentru formarea calităților unui lector activ și critic, capabil de discernământ, elevilor li se va cere
să-și exprime opinia despre mesajul tex telor, despre valorile și ideile promovate identificate la
nivelul personajelor/persoanelor din textele citite.
Profesorul va aborda textele din perspectivă transcurriculară prin utilizarea metodelor
interactive specifice dezvoltării gândirii critice, astf el încât textul să fie pretext pentru înțelegerea
sinelui și a lumii.
Metodele de evaluare vor fi adecvate specificului activităților de formare a capacității de
folosire a limbii române în situații concrete de comunicare. Se recomandă folosirea atât a metodelor
tradiționale de evaluare (orale, scrise, practice) cât și a metodelor alternative ( observarea directă a
elevului, lucrul cu textul, portofoliul pe o temă propusă s.a.). Asociat altor discipline umaniste din
ciclul liceal, acest curriculum își propune selecția unor texte funcționale și utilitare cu frecvență
mare în situații diverse ale existenței cotidiene, analiza mecanismului producător de sens și folosirea
tehnicilor de analizăși identificare sigură în plan funcțional și utilitar.
BIBLIOGRAFIE
Graur, Al. – Limba corectă , București, 1963.
Idem, – Tendințele actuale ale limbii române , București, Editura științifică, 1968.
Gruiță, G. – Acordul în limba română , Editura științifică și Enciclopedică, București 1981.
Guțu – Romalo, Valeria – Corectitudine și greșeală ( Limba română de azi ), București, 1972.
Iancu, Victor – Limbaj cotidian și rostire literară , Timișoara, Editura Facla, 1977.
Iordan, Iorgu – Limba română contemporană , București, 1956.
Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir -Limba română contemporană , București, 1978.
Limba română contemporană , colectiv redacțional, Universitatea București, sub
coordonarea acad. Ion Coteanu, ediție revizuită și adăugită, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1985.
Sinteze de limba română , ediția a doua, coordonator și autor principal: Theodor Hristea,
București, Editura Didacticăși Pedagogică, 1981.

17 | P a g e
Clasa: a XI -a
An școlar: 2018 -2019
Disciplina opțională: Stiluri funcționale

PLANIFICARE ANUALĂ
Anul școlar 2018 -2019
Curriculum la decizia școlii : 1 oră/săptămână

Semestrul Unitatea de învățare Nr. ore Săptămâna Observații

I

1.Stilistică funcțională
18 ore

S1-S18 Se folosesc fișe de
lucru realizate cu
aplicația Microsoft
Word
Se vor folosi fișe de
lucru, auxiliare
al II-lea 2. Tipuri de texte

3. Strategii de comunicare
scrisă și orală

4. Verificarea portofoliilor 5 ore

8 ore

2 ore S 19 – S23
S27 ( „Să știi mai
multe, să fii mai
bun!” )

S24-S31

S32-S33
Prezentare PPT

Teste
secvențiale/finale
realizate cu aplicația
Microsoft Word
Auxiliare

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ
Anul școlar 2018 -2019

Clasa a XI -a
Curriculum la decizia școlii: 1 oră/săptămână

Semestrul I
Unitatea de
învățare Competențe specifice Conținuturi asociate
0. Prezentarea bibliografiei, a metodelor de lucru Programa opționalului
1.Stilistică
funcțională 1. Înțelegerea modului de funcționare a limbii, a
mecanismului general și a procedeelor speciale de
formulare a mesajelor, evidențiate de studiul adecvat al
limbii.

1.1.Familiarizarea cu terminologia
specifică
1.2 Definirea noțiunii de „stil”
1.3 Funcțiile limbii. Unitățile de bază ale
limbii
1.4 Stil. Stilistică. Expresivitatea limbii

18 | P a g e

2. Stimularea reflecției active asupra limbii ca sistem.

române.
1.5 Calitățile stilului: calități generale și
calități particulare ale stilului.

2.1 Delimitarea stilurilor (criterii).
2.2 Stilul colocvial sau familiar.
2.3 Stilul artistic sau beletristic.
2.4 Stilul publicistic.
2.5 Stilul tehnico – științific.
2.6 Stilul juridico – administrativ (oficial).

Semestrul al II -lea
Unitatea de
învățare Competențe specifice Conținuturi asociate
2. Tipuri de
texte
3. Cunoașterea și aplicarea instrumentelor de analiză în
diverse texte.

4. Exersarea diferitelor tipuri de comunicare.
3.1 Forme de redactare funcțională și
utilitară; destinația acestora
3.2 Cererea
3.3 Procesul -verbal
3.4 Memoriul de activitate
3.5 Curriculum vitae
3.6 Eseul
3.7 Comentariul
3.8 Comentariul de text
3.9 Analiza
3.10 Paralela
3.11 Referatul
4.1 Aplicații
3. Strategii de
comunicare
scrisă și orală 5. Folosirea unor strategii, metode și tehnici riguroase de
studiu și de activitate independentă.

6. Evitarea clișeelor și a aspectelor limbii de lemn într -o
comunicare bazată pe coerență, corectitudine și
proprietate lingvistică 5.1 Limbajele specializate ale redactării
epistolare.
5.2 Scrisoare a de prezentare
5.3 Scrisoarea de recomandare.
5.4 Scrisoarea de intenție.
5.5 Interviul de angajare.
5.6 Formularele tipizate și completarea
acestora.
6.1 Discuția.
6.2 Masa rotunda.
6.3 Prelegerea.
6.4 Alocuțiunea.

4. Evaluare
sumativă 6. Verificarea portofoliilor Conform descriptorilor de preformanță
prezentați la începutul semestrului

19 | P a g e
PLANIFICAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

AN ȘCOLAR 2018 -2019
Semestrul I: 18 săptămâni

Conținuturi ( detalieri ) Competențe specifice
Activități de învățare Resurse
Repere teoretice
Familiarizarea cu terminologia
specifică
Conceptul “ stil”.
– Definirea termenului ; clasificarea
stilurilor
– Funcțiile limbii. Unitățile de bază ale
limbii
– Stil. Stilistic ă. Expresivitatea limbii
române
– Calitățile stilului: calități generale și
calități particulare ale stilului
– Analiza conceptului pe texte suport
aparținând unor texte
literare/nonliterare diverse 1.1Familiarizarea cu terminologia
specifică
1.2 Înțelegerea modului de
funcționare a limbii, a
mecanismului general și a
procedeelor speciale de formulare
a mesajelor, evidențiate de studiul
adecvat al limbii.
1.3Stimularea reflecției active
asupra limbii ca sistem.

▪ Activități de aplicare a
noțiunilor de teorie literară;
▪ Activități de lectură
corespunzătoare analizei
stilistice a unui text
▪ Activități de comunicare
orală – ascultare activă și
exerciții de exprimare a unei
opinii argumentate;

● subiecte date
la proba de
competențe
lingvistic e;
● fișe de lucru;
● flip-chart;

Stilistică funcțională
– Delimitarea stilurilor (criterii).
– Stilul colocvial sau familiar
– Stilul artistic sau beletristic.
– Stilul publicistic.
– Stilul tehnico – științific.
– Stilul juridico – administrativ
(oficial).
1.1.Familiarizarea cu terminologia
specifică
1.2 Înțelegerea modului de
funcționare a limbii, a
mecanismului general și a
procedeelor speciale de formulare
a mesajelor, evidențiate de studiul
adecvat al limbii.
1.3Stimularea reflecției active
asupra limbii ca sistem ▪ Activități de comunicare
orală – ascultare activă și
producere de monolog oral
argumentativ;
▪ Exerciții de analiză a
elementelor de compoziție;
▪ Activități de înțelegere și
aplicare a noțiunilor de
teorie literară;
▪ Exerciții de analiză a
diverselor tipuri de texte ;
▪ Exerciții de exprimare a
unui punct de vedere
argumentat despre
semnificația / mesajul
textului;
● fișe de lucru;

● flip-chart;

Semestrul al II -lea: 15 săptămâni
Conținuturi (
detalieri ) Competențe specifice
Activități de învățare Resurse
Tipuri de texte
– Forme de
redactare
funcțional1.1Familiarizarea cu
terminologia specifică
3. Cunoașterea și aplicarea
instrumentelor de analiză în ▪ Activități de aplicare a noțiunilor de
teorie literară;
▪ Activități de lectură corespunzătoare
analizei stilistice a unui text
● subiecte date la proba de

20 | P a g e
ă și
utilitară;
destinația
acestora
– Cererea
– Procesul –
verbal
– Memoriul
de
activitate
– Curriculu
m vitae
– Eseul
– Comentari
ul
– Comentari
ul de text
– Analiza
– Paralela
– Referatul
– Aplicații divers e texte.
4. Exersarea diferitelor tipuri
de comunicare

▪ Activități de comunicare orală –
ascultare activă și exerciții de
exprimare a unei opinii argumentate;
competențe lingvistice ;
● fișe de lucru;
● flip-chart;

Strategii de
comunicare
scrisă și orală
– Limbajele
specializate ale
redactării
epistolare.
– Scrisoarea de
prezentare
– Scrisoarea de
recomandare.
– Scrisoarea de
intenție.
– Interviul de
angajare.
– Formularele
tipizate și
completarea
acestora.
– Discuția.
– Masa rotunda.
– Prelegerea.
– Alocuțiunea.
5. Folosirea unor strategii,
metode și tehnici riguroase de
studiu și de activitate
independentă.

6. Evitarea clișeelor și a
aspectelor limbii de lemn într –
o comunicare bazată pe
coerență, corectitudine și
proprietate lingvistică ▪ Activități de comunicare orală –
ascultare activă și producere de
monolog oral argumentativ;
▪ Exerciții de analiză a elementelor de
compoziție;
▪ Activități de înțeleger e și aplicare a
noțiunilor de teorie literară;
▪ Exerciții de analiză a diverselor tipuri
de texte ;
▪ Exerciții de exprimare a unui punct de
vedere argumentat despre semnificația /
mesajul textului;
● fișe de lucru;

● flip-chart;

4. Evaluare
sumativă 6. Evitarea clișeelor și a
aspectelor limbii de lemn într –
o comunicare bazată pe Verificarea portofoliilor Conform descriptorilor de
preformanță prezentați la

21 | P a g e
coerență, corectitudine și
proprietate lingvistică începutul semestrului

22 | P a g e

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnata, Masgras Gh.Ionica Simona , înscrisă la examenul pentru obținerea Gradului
didactic I, seria 2017 -2019 , specializarea limba romana , prin prezenta, certific că lucrarea
metodico -științi fică cu titlul: ,, Strategii didactice de predare ,a limbajelor de specialitate in
invatamantul liceal ”, conducător științific conf . univ. dr. Luminita Druga , este rezultatul propriilor
mele activități de investigare teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în
activitatea mea didactică. În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în
lista bibliografică, iar preluările din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate
în lucrare. Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative -examene sau
concursuri.

Data: .08.201 8 Semnătura: Masgras Gh.Ionica Simona

23 | P a g e