ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA RELIGIEI ÎN ȘCOLI Coordonator științific: Pr.conf.univ.Dr.Alexandru Buzalic Absolvent : Cornelia Ruse (Homeniuc) ORADEA 2020… [618382]
UNIVERSTATEA BABEȘ – BOLYAI
CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO -CATOLICĂ
DEPARTAMENTUL ORADEA
ROLUL JOCULUI DIDACTIC
ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA RELIGIEI ÎN ȘCOLI
Coordonator științific:
Pr.conf.univ.Dr.Alexandru Buzalic
Absolvent: [anonimizat]
2020
2
CUPRINS
Lista de sigle și abrevieri……………………………………………………………………………………. 4
CAPITOLUL I: Introducere………………………………………………………….. 7
1. Noțiuni introductive………………… …………………………………….. 7
2. Scopul lucrării………………………………………………………………. 11
3.Metoda de lucru……………………………………………………………… 14
4.Stadiul actual asupra didacticii greco – catolice și perspective de viitor …. 16
CAPITOLUL II: Locul Jocului didactic printre metod ele generale de predare
– Învățare…………………………………………………………………………………….. 19
1.Metode generale de predare învățare utilizate în predarea – învățarea religiei……. 19
1.1.Metode de transm itere -însușire a cunoștințelor ……………………………………….. 19
1.1.1.Metoda expunerii……………………………………………………………………………. 20
1.1.2.Metoda conversației…….. …………………………………………………………………. 21
1.1.3.Metoda lecturii……………………………………………………………………………….. 22
1.2.Metode de explorare și descoperi re………………………………………………………… 23
1.2.1.Observarea sistematică……………………………………………………………………. 23
1.2.2.Lucrări experimentale…………………………………………………… 23
1.2.3.Examinarea documentelor………………………………………………. 24
1.2.4.Demonstrarea didactică…………………………………………………. 24
1.2.5.Descoperirea didactică………………………………………………….. 25
1.2.6.Metoda modelării………………………………………………………… 25
2.Particularitățile Jocului Didactic față de celelalte metode didactice……………… 26
2.1.Exercițiul didactic…………………………………………………………….. 26
2.2.Algoritmizarea………………………………………………………………… 26
2.3.Activități practice…………………………………………………………….. 27
2.4.Metode de simulare………………………………………………………….. 27
CAPITOLUL III: Importanța Jocului Didactic pentru ora de religie ……………. 29
1.Metode specifice predării – învățării religiei………………………………………. 29
1.1.Dezbaterea de tip „disputationes”………….. ……………………………………………… 29
1.2.Studiul documentelor bisericești……………………………………………………………. 30
1.3.Lectura Bibliei…………………………………………….. ………………………………………. 30
1.4.Metoda alianței ………………………………………………………………. 31
2.Educarea credinței prin jocuri didactice…………………………………………… 32
2.1.Aspecte ale educației religioase în spiritual credinței…………………….. 33
2.2.Influența credinței asupra maturizării individuale………………………. 36
2.2.1. Formarea convingerilor și sentimentelor religioase …………………… 40
2.2.2.Formarea conduitei ………………………………………………………. 40
2.3.Existența lui Dumnezeu ……………………………………………………… 42
2.4.Perc eperea imaginii lui Dumnezeu …………………………………………. 45
3.Întărirea speranței și iubirii creștine prin joc didactic ……………………………………….. 49
3
3.1.Perfecțiune și sfințenie …………………………………………………………………………… 49
3.2.Dumnezeu este iubire …………………………………………………………………………….. 51
3.3.Iubirea și cunoașterea lui Dumnezeu …………………………………………………….. 52
Capitolul IV: Concluzii …………………………………………………………………………………….. 54
Bibliografie …………………………………………………………………………….. 56
Anexe ………………………………………………………………………………….. 58
4
Indice de sigle și abrevier i
a.Abrevieri tehnice
art. – articolul
cap. – capitolul / capitolele
cf. – confer
col. – coloana
coll. – coloanele
ibidem – același autor, operă, pagină
idem – același autor, operă, pagini diferite
nr. – numărul
p. – pagina
pp. – paginile
op.cit. – opera citată
sec. – secolul/secolele
ss. – și următoarele
vol. – volumul
voll. – volumele
b.Abrevieri biblice
Vechiul Testament
Gen. – Geneza
Ex. – Exodul
Lv. – Leviticul
Dt. – Deuteronomul
Nm. – Numeri
Ios. – Iosue
Jdc. – Judecători
Rt. – Ruth
1 Sam. – 1 Samuel
2 Sam. – 2 Samuel
1 Re. – 1 Regi
2 Re. – 2 Regi
1 Cr. – 1 Cronici
2 Cr. – 2 Cronici
Esd. – Esdra
Ne. – Nehemia
Tb. – Tobia Idt. – Iudith
Est. – Esther
1 Mac. – 1 Macabei
2 Mac. – 1 Macabei
Ib. – Iob
Ps. – Psalmi
Pr. – Proverbe
Qo. – Ecleziastul
Ct. – Cânt. Cântărilor
Înț. – Înțelepciunea
Sir. – Sirah
Is. – Isaia
Ier. – Ieremia
Lam. – Lamentații
Bar. – Baruh
Ez. – Ezechiel
Dn. – Daniel
Os. – Osea
5
Il. – Ioel
Am. – Amos
Abd. – Abdia
Ion. – Iona
MI. – Mihea
Na. – Naum Hb. – Habacuc
Sof. – Sofonia
Ag. – Aggeu
Zc. – Zaharia
Ml – Malahia
Noul Testament
Mt. – Matei
Mc – Marcu
Lc. – Luca
In. – Ioan
Fap. – Faptele
Apostolil or
Rm. – Romani
1 Cor. – 1 Corinteni
2 Cor. – 2 Corinteni
Gal. – Galateni
Ef. – Efeseni
Fil. – Fil.
Col. – Coloseni
1 Ts. – 1 Tesaloniceni
2 Ts. – 2 Tesaloniceni
1 Tm. – 1 Timotei
2 Tm. – 2 Timotei
Tt – Tit
Fm. – Filemon
Ev. – Evrei
Ic. – Iacob
Id. – Iuda
1 Pt. – 1 Petru
2 Pt. – 2 Petru
1 In. – 1 Ioan
2 In. – 2 Ioan
3 In. – 3 Ioan
Ap. – Apocalipsa
6
c.Sigle și Abrevieri
AA.VV. – Autori Vari
CBC -Catehismul Bisericii Catolice , Arhiepiscopia Romano –
Catolică de Bucu rești, București 1993
DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii române ,
Vat II – Conciliul Ecumenic Vatican II. Constituții, decrete,
declarații, Editat de „Kirche in Not”, Nyíregyháza 1990.
SC. – Constituția despre liturghie – „Sacrosanctum
concilium”
IM. – Decret privind mijloacele de comunicare socială –
„Inter Mirifica”
LG. – Constituția dogmatică despre Biserică – „Lumen
gentium”
OE. – Decret despre Bisericile orientale catolice –
„Orientalium ecclesiarum”
UR. – Decret despre ecumenism – „Unitatis red integratio”
CD. – Decret privind misiunea pastorală a episcopilor în
Biserică – „Christus Dominus”
PC. – Decret privind reînnoirea vieții călugărești –
„Perfectae caritatis”
OT. – Decret privind formația preoțească – „Optatam
totius”
GE. – Declarație despre educația creștină – „Gravissimum
educationis”
NA. -Declarație despre relațiile Bisericii cu religiile
necreștine „Nostra aetate”
DV. -Constituția dogmatică despre revelația divină – „Dei
verbum”
AA. -Decret privind apostola tul laicilor – „Apostolicam
actuositatem”
DH. -Declarație privind libertatea religioasă – „Dignitatis
humanae”
AG. -Decret privind activitatea misionară a Bisericii – „Ad
gentes”
PO. -Decret privind slujirea și viața preoțească –
„Presbyterorum ordinis ”
GS. -Constituția pastorală privind Biserica în lumea
contemporană „Gaudium et spes”
7
Capitolul I: Introducere
1. Noțiuni introductive
Predarea – învățarea religiei în școli reprezintă una din victoriile
României contemporan e față de modelele educaț ionale prezente în
practica regimului trecut. Chiar dacă uneori este neglijat de autorități,
profesorul rămâne un slujitor devotat unor idealuri nobile, fiind conștient
de importanța educării noilor generații. Religia reprezintă o componentă
necesară și ch iar indispensabilă formării personalității elevilor, în
perspectiva unei integrări sociale optime, adecvate condițiilor socio –
culturale actuale, în care pragmatismul profesional trebuie să se
compenseze c u o viață spirituală armonioasă; a fi educator și mai ales a
preda religia înseamnă a urma o chemare deosebită. Conciliul Ecumenic
Vatican II afirmă:
„Este într -adevăr frumoasă și de mare importanță chemarea
tuturor acelora care ajutându -i pe părinți în îndeplinirea
îndatoririlor și acționând în numele comunității umane, își asumă
sarcina educației în școli; această chemare necesită o înzestrare
specială a minții și inimii.”1
Problematica metodelor de predare – învățare a religi ei și în special
pentru învățământul greco – catolic, reprezintă unul din do meniile
didacticii acestei specialități, până acum puțin dezvoltată, cu a plicativitate
largă la nivelul științel or umaniste. Religia se predă după practicile
1 Vat. II, GE n. 5.
8
general aplicate de învățământul actual, existând însă și particularități sau
experiențe tradițion ale care pot fi preluate de celelalte discipline din aria
curriculară „om și societate.”
Introducerea religiei ca obiect de studiu în aria curriculară „ om și
societate,” este susținută de Institutul de Științe ale Educației printr -o
serie de argumente de tip istoric și cultural.2
Printre argumentele de tip istoric sunt enumerate: rolul Bisericii și
al religiei în planul educației, al apariției și dezvoltării școlii ca principală
instituție de educație, precum și faptul că educația religioasă a fost o
constantă în legislația școlară românească. Argumentele de tip cultural
prezentate de promotorii reformei sunt: valorile religioase ca parte
componentă a ierarhiei valorilor societății, reducând rolul religiei doar la
„formarea culturii generale a individului și pregătirea pentru viața
socială.”3 În continuare, religia este luată în considerare doar pentru
finalitățile ei centrate pe aspectul axiologic, dorindu -se cunoașterea
propriei religii ca bază a cultivării atitudinii de acceptare a altor religii și
toleranței față de acestea.
Educația religioasă nu poate fi confundată cu celelalte discipline,
nu ține doar de cultura generală a individului ca latură a profilului său
intelectual, ci este un ajutor care vine în întâmpinarea credinței –
răspunsul liber dat d e om Revelației divine. Religia ca disciplină de
învățământ și cateheza sunt mijloace prin intermediul cărora educația este
centrată în mod concret pe cultivarea valorilor, pe formarea unei
concepții despre viață în care experiența empirică să se armonize ze cu
viața spirituală, cu găsirea unor răspunsuri la principalele întrebări
existențiale, în plus, este o colaborare între profesor/catehet ca
reprezentanți ai Bisericii și Spiritul Sfânt care în mod nevăzut,
2 cf. Curriculun Național pentru învățământul obligato riu. Cadru de referință , Ministerul Educației
Naționale – Consiliul Național pentru Curriculum, București 1998, p. 32.
3 ibidem
9
supraempiric, lucrează prin dinamismul său în adâncul sufletului oricărui
om în parte. O altă problemă o reprezintă cunoașterea propriilor
competențe și conlucrarea cu ceilalți responsabili în cazul când situația o
cere. A fi specialist înseamnă a -ți recunoaște limitele și a apela la
sprijinul altui s pecialist, a conlucra în cazul nostru cu preotul (de
exemplu: lecții ținute în biserică pentru cunoașterea obiectelor de cult, a
iconostasului, etc.), cu responsabilii cu problemele învățământului din
Eparhie (pentru rezolvarea problemelor organizatorice, a situațiilor
speciale întâlnite, etc.) sau organizarea unor întâniri cu alte cadre
didactice, cu medici specialiști din diferite domenii, alte persoane
competente sau personalități marcante ale vieții culturale și spirituale, în
scopul atingerii finalităț ilor. Andrei Marga sublinia și pericolul de a
aborda tema învîțământului de către „pseudospecialiști”:
„Împrejurarea că fiecare om trece prin învățământ determină ca
învățământul să fie un domeniu accesibil, aflat la îndemână. Ne
putem, fiecare pronunța a supra învățământului, mai curând decât
asupra altor domenii. Dar această împrejurare generează și iluzia
unei familiarități cu domeniul, care ar scuti de eforturi de analiză
a datelor și de aprofundare câtuși de puțin specializată .”4
Disciplina „ religie greco – catolică” alături de celelalte discipline a
trecut printr -un proces de normalizare – de la acoperirea necesităților de
moment spre proiectarea analitică, apoi curriculară a programelor și
aprobarea lor de către Ministerul Educației și Cercetării. D e asemenea și
cateheza trebuie să se desfășoare în paralel cu învățământul de stat,
ducând mai departe tradiția Bisericii noastre, îmbinând în mod armonios
4 Andrei Marga, O reformă cuprinzătoare și sistematică , în “Curriculuim Național” București 1998,
p.5.
10
necesitățile educației în ajutorul pastorației (prima sfântă împărtășanie,
trăirea comunitară a sărb ătorilor de pe parcursul anului liturgic, etc.) cu
urmărirea obiectivelor care nu pot fi incluse în programa școlară datorită
imposibilității de evaluare (participare, trăire, comuniune, etc.).
Însă cele două modalități de desfășurare a învățământului rel igios,
specifice legislației învățământului în vigoare și practicii Bisericii
Catolice se îmbină armonios, religia ca disciplină preluând o parte din
competențele catehezei, care completeează la rândul ei educația în direcții
imposibil de evaluat și realiz at în școală.
Reintroducerea religiei în școală, ca disciplină de învățământ, a
devenit un imperativ pentru educație din partea Bisericii. În ciuda atâtor
piedici artificiale începutul s -a produs în contextul reformei
învățământului; învățământul religios a constituit permanent o
prioritate,chiar dacă nu întotdeauna întemeiată pe ideea că școlarul
trebuie să simtă, să înțeleagă și să trăiască unirea cu Dumnezeu.5
Unul din obiectivele cadru ale religiei, ca obiect de studiu, este
cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu: cunoașterea fiind partea teoretică,
adorarea – aspectul, practic constând în morală și aspect religios. Sensul
religiozității pornește de la faptul că, încă de la naștere, sufletul copilului
se află în stare de predispoziție spre educație și reli giozitate, el fiind
capabil de trăiri religioase datorită elementului esențial primit prin Botez
– credința ca dispoziție. Acest element poate fi cultivat prin influențe
educative deoarece copilul dovedește înclinație proprie spre divinitate.
De aceea, Mâ ntuitorul nostru, Isus Hristos pune copilul în mijlocul
activității Sale prin îndemnul: „Lăsați copiii să vină la Mine! ”6. Fiul lui
Dumnezeu introduce un nou principiu educativ, necunoscut
contemporanilor – principiul coeducării, prin care nu numai copii i au
5 Cf. AA.VV., Curriculum Național pentru Învățământul Obligatoriu. Cadru de referință , Ministerul
Educației Naționale – Consiliul Național pentru Curriculum, București 1998, p.32.
6 Mc. 10, 13 -15
11
întotdeauna de învățat, ci și oamenii. Educația creștină are ca scop
mântuirea și transformarea sufletească, după idealul pe care creștinismul
îl reprezintă. Studierea religiei conduce la înțelegerea deplină a relației
dintre religie și viață, muncă, familie, bucurie, suferință, bine, etc, în cele
din urmă la formarea completă și armonioasă a omului de mâine, capabil
de adaptare, creativitate și de o viață mai bună.
2. Scopul lucrării
Lucrarea de față are scopul de a adânci una din problemele
didactici i specialității teologie și anume, reliefarea rolului jocului didactic
în cadrul metodelor de predare – învățare. Profesorul are un rol important,
deoarece:
„Am putea să spunem că nu există un om în viață căruia să nu fi
fost rostite cuvinte hotărâtoare de către un profesor sau învățător,
cuvinte care i -au determinat întreg cursul vieții ”.7
Pentru a deveni un model eficient de competență, trebuie să fie un
model operativ, deschis interacțiunii față de elevii săi. Democratizarea
societății presupune comport amente responsabile, autentice. Valorile
democratice: libertatea, demnitatea, dreptatea, responsabilitatea devin
scopuri și conținuturi ale educației. În societatea democratică, libertatea
devine suprema valoare a omului. Dascălii trebuie să -i învețe pe co pii să
descopere și să conducă realitatea înconjurătoare, dar mai ales să
înțeleagă, să discearnă și să decidă în cunoștință de cauză, precum și să
iubească, să aprecieze, să respecte. Domeniul cel mai sensibil în care
7 MALIȚA Mircea, Înalta prețuire a școlii și slujitorilor ei , Editura Politică, Bucur ești
1970, p.28
12
dascălul se poate impune este cel al relațiilor socio – afective și
religioase.8
Învățământul religios constituie baza învățământului european. Încă
de la apariția ei, Biserica Română Unită cu Roma, Greco – Catolică, a
adus un aport considerabil la dezvoltarea învățământului în general, și la
emanciparea învățământului teologic în special. Începând cu Inocențiu
Micu, Gherontie Cotore și Grigore Maior, apoi prin corifeii Școlii
ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, etc.), Biserica
reușește să fie susținătoare a valorilor cultur ale autentice. Mai întâi,
Biserica Greco -Catolică reușește să înlăture primatul absolut al rațiunii
susținut de iluminism, pentru a valorifica moștenirea culturală creștină în
spiritul emancipării naționale, reușind să educe poporul păstorit în spiritul
integrării în unitatea deplină a Bisericii Catolice, să integreze în cultura
și civilizația europeană valorile și aspirațiile proprii, prin păstrarea
identității spirituale și naționale după modelul unității în diversitate.
Sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX găsește
Biserica Greco -Catolică ca susținătoare a învățământului românesc
ardelean, fie că este vorba despre școlile primare, gimnaziale, formarea
cadrelor didactice prin „școlile normale” sau pedagogice, sau
învățământul religios /catehetic și teologic. Catehismele, pastorația după
exigențele timpului, cursurile de teologie publicate, toate corespunzătoare
exigențelor europeene, sunt o dovadă a faptului că Biserica Greco –
Catolică susține un învățământ de elită prin care încearcă să europenizeze
și să integreze cultura și spiritualitatea română a credincioșilor săi și a
fraților din Biserica Ortodoxă soră, în marea familie a culturii și
civilizației Europei și în comuniunea Bisericii Una, Sfântă, Catolică și
Apostolică.
8 POPESCU N.P., ANDREESCU M., Studii psiho -pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani ,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 86.
13
După anul 19 48 Biserica Greco – Catolică a intrat în catacombe,
instituțiile și bunurile materiale fiindu -i confiscate abuziv de către statul
comunist și împărțite diferitelor ministere sau Bisericii Ortodoxe.
Saltul de la exigențele anilor ’48 la cele ale anilor ’90 a însemnat
schimbarea cerințelor legislative privind organizarea învățământului, și
mai ales trecerea de la conservatorismul teologic și pastoral la
deschiderea teologiei și pastorației specifică Bisericii de după Conciliul
Ecumenic Vatican II, tranziție d eja terminată în sânul Bisericii Catolice în
momentul „ieșirii la lumină” a Bisericii Greco -Catolice din România.
După anul 1990, înființarea Institutelor Teologice de grad
Universitar din Cluj -Napoca, Oradea, Blaj și Baia -Mare, a Facultății de
Teologie Greco -Catolică din cadrul Universității „Babeș -Bolyai,” a
Liceelor Greco -Catolice din Cluj -Napoca, Oradea, București, Blaj, Baia –
Mare, Satu -Mare, a Școlii Post -Liceale Sanitare din Cluj, a corespuns
necesităților pregătirii clerului greco – catolic, a prof esorilor precum și
necesității de formare spirituală a credincioșilor laici care au îmbrățișat
diverse profesii, făcându -se primii pași în direcția restaurării
învățământului religiei în școli și în comunitățile parohiale. În acest sens
sunt și primele reg lementări cuprinse în „Programa pentru învățământul
religiei greco – catolice în școlile de stat, primare, gimnaziale, licee și
școli normale” (1994) a părintelui profesor Dr. Ioan M. Bota în care sunt
cuprinse și scurte îndrumări privind predarea religiei și planul unei lecții,
primele Catehisme tipărite, cursurile de limbaje și metode, metodica
predării religiei, etc, ale Facultății de Teologie Greco – Catolică ținute de
Doamna Lector Universitar Maria Goția, precum și aprobarea primelor
programe pentru L iceele Teologice Greco – Catolice.
14
După definirea unui nou ideal educațional,9 începând cu anul școlar
1998 – 1999 s -a trecut la începerea concretă a reformei învățământului
prin programarea unui calendar al reformei, a planurilor cadru pentru
învățământu l obligatoriu și trecerea de la programele școlare strict
disciplinare: programe analitice , la noul tip de proiectare curriculară , un
proces complex, desfășurat pe parcursul mai multor etape.
Astfel, aprofundarea metodelor de predare – învățare se înscriu pe
această linie a dezvoltării învățământului greco – catolic ca parte
integrantă a învățământului național, aflat în proces de aliniere la
standardele internaționale.
3.Metoda de lucru
Lucrarea de față reprezintă o sinteză asupra cunoștințelor actuale
din domeniul metodicii predării religiei sau a didacticii religiei, axate pe
metoda „jocului didactic”. După expunerea cunoștințelor generale, voi
prezenta o serie de statistici bazate pe experimentele și observațiile făcute
de mine pe parcursul activităț ii la catedră. Această metodă este deosebit
de utilă deoarece implică atât partea de transmitere a cunoștințelor
propiuzise, cât și fixarea noilor date, creativitatea elevilor, implicarea
activă a clasei, toate acestea sub un aspect ludic – controlat de pr ofesor –
care facilitează implicarea activă și a celor mai puțin interesați.
Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol este
dedicat problemelor introductive. Esențialul este prezentat în următoarele
două capitole, dedicate metodicii pred ării religiei în general, cu
aplicabilitate în predarea -învățarea orelor de religie și a catehezei
conform tradiției învățământului catolic internațional și românesc.
9 Andrei MARGA , op.cit. , p.5.
15
Capitolul II, intitulat Locul Jocului didactic printre metodele
generale de predare – Învățare , abordează mai întâi m etode le generale de
predare învățare utilizate în pred area – învățarea religiei, și anume:
Metode de transmitere -însușir e a cunoștințelor ( Metod a expunerii,
Metoda conversației , Metoda lect urii), Metode de explo rare și descoperi re
(Observarea sistematică , Lucrări e xperimentale, Examinarea
documentelor, Demonstrar ea didactică, Descoperire a didactică, Metoda
modelării).
Urmează prezentarea Particularitățil or Jocului Didactic față de
celelalte metode didactice, cu subl inierea speci ficului metodelor
exercițiul ui didactic algoritmizarea , activități le practice, m etode lor de
simulare .
Capitolul III, intitulat Importanța Jocului Didac tic pentru ora de
religie, se concentrează asupra disciplinei religie. Există metode didactice
specifice acestei discipline, precum d ezbaterea de tip „disputationes” ,
studiul documentelor ecleziale, lectura Bibliei, m etoda a lianței.
În contextul temei de cercetare urmează abordarea educării
credinței prin jocuri didactice . Urmează a specte ale educației reli gioase în
spiritul credinței și i nfluența credinței asupra m aturizării individuale,
aceste aspecte subliniind importanța sferei psihologice responsabilă de
misterele existenței și a problemelor existențiale pentru formarea
personalității mature, capabilă s ă se integreze activ în realitatea lumii ,
făcând față misterelor vieții, morții și a tot ceea ce depășește posibilitatea
cunoașterii pozitive și are nevoie de un răspuns transcendental .
16
4.Stadiul actual asupra didacticii greco – catolice și perspecti ve
de viitor
Didactica specialității religie și în special metodica predării religiei
greco – catolice sub forma actuală sunt de dată recentă. La ora actuală
distingem religia ca disciplină normată de Ministerul Educației și
Cercetării și cateheza organ izată de Biserică în scopuri imediat pastorale.
Ca obiect de studiu, religia se supune normelor de predare -învățare
promulgate de Ministerul Educației, pedagogiei și metodologiei predării
unei discipline, cadrele didactice ocupând posturile vacante, obținâ nd
gradele didactice și perfecționarea în domeniu după metodologia în
vigoare. Se caracterizează prin faptul că normată de Ministerul Educației
și Cerce tării în colaborare cu Biserica. Apoi, planurile de învățământ și
manualele sunt elaborate după normele metodologice specifice
învățământului de stat , conținuturile cresc ând în complexitate în funcție
de abilitățile psiho -pedagogice ale elevilor, urmând un parcurs liniar . O
altă particularitate este aceea că se concentrează pe latura pur cognitivă,
având și o latură formativă legată de educarea în spiritul valorilor și
atitudinilor dorite, iar rezultatele se evaluează conform normelor
metodologice și cerințelor pedagogice în vigoare . Această disciplină se
desfășoară pe parcursul școlar al elevului .
Cateheza reprezintă ansamblul eforturilor întreprinse în Biserică
pentru a face ucenici, pentru a -i ajuta pe oameni să creadă că Isus este
Fiul lui Dumnezeu, ca prin credință să aibă virtuți în numele lui, pentru a –
i educa și a -i instrui pentru viață și a edifica Bi serica – Trupul lui
Hristos.10 Cateheza reprezintă educarea credinței copiilor, tinerilor și
adulților, prin aprofundarea permanentă a învățăturii de credință în scopul
inițierii în drumul spre sfințenie, plinătatea vieții creștine. Cateheza
10 cf. CBC n. 4 – 10.
17
completează mis iunea pastorală a Bisericii: prima vestire a Evangheliei,
căutarea temeiurilor de a crede, experiența de viață creștină, celebrarea
sacramentelor, integrarea în comuniunea bisericească, mărturia apostolică
și misionară; cateheza este intim legată de viața Bisericii.
Caracteristicile catehezei, în comparație cu ora de religie, sunt
următoarele: mai întâi, este parte integrantă a misiunii pastorale a
Bisericii, planificările și conținutul catehezei corespunzând necesităților
pastorale. Complexitatea lecțiilor crește liniar în funcție de vârstă,
suprapunându -se peste structura ciclică a sărbătorilor anului liturgic,
cateheza având avantajul că se axează pe latura emoțional -afectivă care
este dirijată în spiritul integrării comunitare, având și elemente cognitiv e.
Aici se acordă recompense sau pedepse cu valoare simbolică se
desfășoară pe categorii de vârste, sub forme diferite, pe parcursul vieții
(copii, tineri, adulți, vârta a III -a, misiuni, alte activități).
Primele preocupări sistematice din domeniul catehe tic apar în
perioada Părinților Bisericii prin activitatea Sfinților Chiril din Ierusalim,
Ioan Gură de Aur, Ambrozie, Vasile cel Mare, etc. Lucrările Conciliului
Tridentin deschid noi perspective învățământului catehetic, concretizate
prin tipărirea mai m ultor catehisme și a Catehismului Roman . După
lucrările Conciliului Ecumenic Vatican II (considerat de Papa Paul al VI –
lea „marele catehism al timpurilor noastre”) Directoriul catehetic general
(1971), sesiunile Sinodului episcopilor consacrate evangheliză rii (1974)
și catehezei (1977), apoi Evangelii nuntiandi (1975) și Catechesi
tradendae (1979) reflectă importanța instrucției catehetice în viața
Bisericii. Aceste eforturi au fost concretizate prin aprobarea și
promulgarea pe 11 octombrie 1992 a Catehismu lui Bisericii Catolice, o
bază pentru activitatea catehetică adaptată vârstelor și tuturor Bisericilor
locale aflate în comuniune deplină.
18
La ora actuală observăm apariția unor manuale, uz intern, utilizate
în cadrul facultăților noastre, astfel încât se preconizează apariția în viitor
a primelor manuale de specialitate, adaptate problemelor învățământului
catolic și mai ales unei didactici adaptate specificului greco – catolic.
19
CAPITOLUL II:
Locul Jocului didactic printre metodele
generale de pred are – învățare
1.Metode generale de predare învățare utilizate în predarea –
învățarea religiei
Metodele generale utilizate în predarea religiei sunt metode de
predare -învățare utilizate și în cazul disciplinelor din aria curriculară om
și societate, î mbrăcând fiecare în parte elemente specifice care adaptează
metoda generală la procesul concret de predare -învățare a religiei11 și în
special pentru particularitățile cultului greco -catolic. Principalele metode
de predare -învățare pot fi de transmitere și însușire a cunoștințelor,
metode de explorare -descoperire și metode bazate pe acțiune –
participare.12 Aceste metode trebuiesc adaptate la specificul conținuturilor
catehezei și religiei catolice,13 respectiv greco -catolice și a
problematicilor specifice spiri tualității creștinismului răsăritean.
1.1.Metode de transmitere -însușire a cunoștințelor
Metodele de transmitere -însușire a cunoștințelor se pot subclasifica
la rândul lor prin metode orale (expozitive sau conversative) sau scrise.
Metodele orale expozi tive sunt metoda expunerii și metoda conversației.
11 CUCOȘ Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999 , p.7.
12 DANCIU Ana, Metodica predării religiei , Editura Anastasia, București, 1999 , pp. 11 -14.
13 CURTAZ Paolo, Catehetica , Editura Presa Bună, Iași, 1993 , pp. 17 -20.
20
1.1.1.Metoda expunerii – constă în prezentarea noilor cunoștințe
pe cale orală, prin intermediul unor structuri logice bine argumentate, prin
transmiterea unui volummare de informațiiîntr -o unitate de timp. Tipurile
de expunere sunt: povestirea, explicația, descrierea, prelegerea,
prelegerea universitară, expunerea cu oponent și instructajul.
Povestirea este o narațiune simplă, într -un limbaj expresiv,
specifică claselor mici. Răspunde înclinației spre miraculos și fantastic,
fapt pentru care povestirea este însuflețită de imaginația școlarului mic.14
Sensibilizează sentimentul de bine, frumos, cultivă modelele pozitive, de
unde și prezentarea principalilor eroi din istoria mântuirii prin metoda
povestiri i. Se pretează predării Sfintei Scripturi la clasa a IV -a, precum și
lecțiilor din perioada ciclului curricular al achizițiilor fundamentale și
clasa a III -a. Metoda povestirii este mai eficientă dacă este însoțită de
material audio -vizual adecvat (diapozi tive, atlasul biblic, casete video) –
pentru clasele mici, sau de icoane care să fie citite împreună cu profesorul
– pentru clasele mai mari.
Explicația constă în dezvăluirea pe baza unei argumentații
deductive a noilor informații. Se pleacă de la un fenom en, o situație, o
definiție, pentru a se analiza argumentele, cauzele, relațiile, sensurile,
interpretările și aplicațiile. Este o metodă recomandată ciclului de
dezvoltare, mai ales în predarea elementelor de dogmatică.
Descrierea se înfățișează direct mo dul de viață specific anumitor
timpuri istorice, cadrul natural, imagini iconice, etc. Este indispensabilă
predării Bibliei și istoriei Bisericii, putând fi utilizată și în predarea altor
elemente de conținut.15
Prelegerea este transmiterea unui mare volum de cunoștințe,
sistematic, într -o unitate de timp mică. Se aplică în cazul când este
14 POPESCU N.P., A NDREESCU M., Studii psiho -pedag ogice privind de zvoltarea copiilor între 3 și 7
ani, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 86.
15 CURTAZ Paolo, op.cit. , p. 57.
21
invitată o persoană reprezentativă din Biserică, a culturii sau dintre
specialiștii unui domeniu, al cărui interes este conex cu temele predate.
Se sfârșește întotdeauna p rin dialog cu auditoriul.
Prelegerea universitară: se desfășoară pe durata unui curs
convențional (2 ore), fiind principala metodă de predare în învățământul
superior. Expunerea cu oponent: implică pregătirea a priori a expunerii;
implică prezența unui alt cadru didactic sau a unui elev instruit în acest
sens, care pune întrebări sau joacă rolul de „avocatul diavolului.”
Instructajul este o altă metodă, care precede orice activitate cu
caracter practic, vizând condițiile și regulile de ordine și disciplină, modul
de comportare, de exemplu înaintea vizitării unei biserici, mănăstiri, într –
un pelerinaj, etc.16
1.1.2.Metoda conversației. Este cea mai utilizată metodă generală
la toate nivele de școlaritate.17 Se poate aplica în scopul însușirii noilor
cunoștințe – conversația euristică, pentru reactualizarea unor date predate
anterior, de fixare a noilor cunoștințe sau de verificare; alte metode
conversative fiind discuția colectivă și problematizarea. Metodele
conversației au fost utilizate de Isus în numeroase ocazii.18
Conversația poate fi euristică – o metodă dialogală de direcționare prin
întrebări și răspunsuri a unor noi cunoștințe (maieutica socratică).
Conversația de reactualizare – se folosește pentru reactualizarea
unor cunoștințe predate mai demult, î nainte de predarea unei lecții aflată
în conexiune logică cu lecția precedentă sau reactualizarea unor
cunoștințe din domenii conexe (geografie, biologie, istorie).
16 BARTOLINI Bartolino, FILIPPI Mario, Cartea mea de religie , Editura Mitropoliei de Alba -Iulia și
Făgăraș, Cluj 1996 , p. 10.
17 DANCIU Ana, Metodica predării religiei , Editura Anastasia, București, 1999 , pp. 38 -40.
18 Mt. 16, 13 -19; Mt. 20, 20 -28; Mc. 8, 14 -21; Lc. 18, 18 -30
22
Conversația de fixare – necesară la sfârșitul oricărei lecții de
predare a noilor cunoștinț e.
Conversația de evaluare/verificare – când se urmărește notarea mai
multor elevi pentru participare activă sau se dorește evaluarea de etapă
intermediară sau finală.
Discuția colectivă: un schimb reciproc de informații, impresii,
păreri, aprecieri criti ce, în jurul unui subiect dat. Este cea mai bună
metodă de predare a problematicilor morale.
Problematizarea reprezintă crearea unei situații ipotetice
contradictorii, în care elemente anterioare cunoscute se îmbină cu
elemente de noutate și surpriză. Se u rmărește atingerea unei situații –
problemă care să genereze tensiune și uimire ce incită spre descoperirea
soluției optime.
Dintre metodele scrise se poate enumera metoda lecturii.
1.1.3. Metoda lecturii face parte din metodele expozitive scrise.
Este deos ebit de importantă deprinderea lecturii, ceea ce permite
transmiterea unor cunoștințe mult mai profunde.19 Lectura activă este acel
tip de lectură care pune în mișcare imaginația și interesul elevului.
Citirea explicativă pune accentul pe analiza, înțeleger ea și trăirea
ideilor expuse, aprecierea conținuturilor, extragerea valorilor și
semnificațiilor profunde. Citirea unui pasaj este urmată imediat de
explicațiile date de educator.
Lectura independentă se bazează pe citirea textelor din manual
(prezente în manualele de religie) sau a cărților. Este posibil de realizat la
clasele mai mari, numai acolo unde se cultivă simțul pentru lectură, din
păcate din ce în ce mai rar întâlnit astăzi.20 Se pot da ca temă anumite
19 DANCIU Ana, op.cit. , p. 34.
20 Popescu N.P., Andreescu M., Studii psiho -pedagogice privind de zvoltarea copiilor între 3 și 7
23
texte de literatură spirituală, eseuri, peric ope, etc., pentru a fi apoi
sintetizate sau utilizate pe parcursul predării noilor lecții.21
1.2.Metode de explorare și descoperire
Aceste metode sunt mai eficiente în predarea religiei, deoarece
elevul descoperă prin propriile -i forțe ceea ce trebuie pr edat ca element
de noutate, fapt care permite acceptarea critică, imediată, a conținuturilor.
Sunt metode de explorare/descoperire directe (observarea directă,
experimente, examinarea documentelor și vestigiilor arheologice) sau
metode indirecte, de explor are a realității prin substitute ale acesteia.
Metode de explorare/descoperire directă sunt:
1.2.1.Observarea sistematică constă în urmărirea în timp unui
obiect, fenomen, a realităților vizibile, în scopul cunoașterii independente
a realității. Investiga ția în sensul observației didactice permite o percepție
polimodală prin intermediul simțurilor, prin extragerea noilor informații
detectate prin propriile forțe.22 Dezvoltă gândirea cauzală, spiritul de
observație, abilitatea de căutare critică a argumentelo r.
1.2.2.Lucrări experimentale este o metodă legată de observare,
utilizată în scop demonstrativ;23 în domeniul religiei se pot realiza mici
experimente din domeniul psihologiei sau sociologiei, prin intermediul
cărora să se demonstreze atitudini, tendințe generale, reacții în diferite
situații, pentru a fi apoi conștientizate și utilizate ca bază demonstrativă
pentru lecțiile de morală.
ani, p. 13.
21 ibidem
22 ibidem
23 STOICA Ana, Creativitatea elevilor , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983 , p. 45.
24
1.2.3.Examinarea documentelor și vestigiilor arheologice este o
metodă de explorare directă, prin intermediul căreia elev ul
conștientizează realități din trecut.24 Este o metodă instructivă din
domeniul istoriei Bisericii sau al spiritualității creștine, realizată prin
lectura unor texte patristice, ale înaintașilor spiritualității proprii, prin
vizitarea siturilor arheologice , a muzeelor, a vestigiilor paleocreștine,
biserici istorice, clădiri importante legate de trecutul Bisericii Greco –
Catolice, etc. Aceste documente sau vestigii au valoare argumentativă
atunci când se dirijează observarea spre o finalitate a lecției resp ective
sau al unor serii de lecții dintr -un semestru, an de studiu, etc.
În afara metodelor de explorare directă, avem și metode indirecte,
care recurg la substitute ale realității. Dintre metodele indirecte
enumerăm: Demonstrația didactică, vizionarea, au diția, etc.
1.2.4. Demonstrarea didactică pornește de le reprezentări ale
realității, substituite intuitive (imagini, fotografii, hărți, planșe), în general
materiale care înlocuiesc realitatea imposibil de adus în fața ochilor
elevilor datorită întinderi i spațiale sau temporale. Suportul material de la
care se pleacă, gesturile liturgice, în general orice limbaj verbal sau
nonverbal, grafic sau de alt tip, constituie baza, punctul de plecare a
demonstrării respective. În funcție de materialul intuitiv uti lizat la baza
demonstrației didactice, putem enumera mai multe tipuri:25
– Demonstrarea pe viu – experimentul;
– Demonstrația figurativă – cu ajutorul reprezentărilor grafice;
– Demonstrarea la tablă – cu ajutorul schemelor, desenelor;
– Demonstrarea cu ajutorul mi jloacelor audio -vizuale;
– Demonstrarea prin exemple;
24 CURTAZ Paolo, Catehetica , Editura Presa Bună, Iași, 1993 , p. 78.
25 ibidem
25
Folosirea mijloacelor audio -vizuale este deosebit de utilă pentru
predarea -învățarea religiei, când se utilizează diapozitive, sau se
ilustrează o anumită lecție cu scene din filme (casete video) dinainte
pregătite. Dacă demonstrarea are un caracter ilustrativ și pasiv, atunci
când se apelează la inventivitatea elevilor, se intră într -o metodă
complexă, polifuncțională:
1.2.5. Descoperirea didactică este o metodă de factură euristică
care constă în reactu alizarea experienței și a capacităților de deslușire a
unor situații;26 poate fi realizată independent (când elevul este autorul
principal al descoperirii) sau poate fi o descoperire dirijată (condusă prin
sugestii, întrebări, soluții parțiale, de către educ ator).27
1.2.6.Metoda modelării , recurge la folosirea analogiilor, a
reprezentării simplificate, schematice și abstracte a unor elemente din
realitate, în scopul prezentării și demonstrării unor fenomene imposibil de
sesizat.28
26 CUCOȘ Constantin, Educația religioasă, p. 96.
27 POPESCU N.P., A NDREESCU M., Studii psiho -pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7
ani, pp. 35-37.
28 ibidem
26
2.Particularitățile Jocului Didactic față de celelalte metode
didactice
Jocul didactic face parte din categoria metodelor de acțiune reală
sau fictivă, fiind încă puțin explorate în domeniul didacticii religiei greco
– catolice.29 Acest tip de metode activ -participative constituie o punte de
legătură între partea teoretică a conținuturilor învățării și finalitățile
practic -formative ale procesului de învățământ, ca întreg. În această
categorie distingem exercițiul, algoritmizarea, activitatea practică,
simularea (jocuri didactice, dra matizarea, jocul de rol, etc.)
2.1.Exercițiul didactic – presupune o suită de acțiuni care se reiau
în fiecare situație identică, în scopul formării unor componente
automatizate, rapide și eficiente.30 Concentrarea pe motricitate se face în
cazul instrucți ei militare și a exercițiilor din domeniul educației fizice, în
timp ce exercițiul didactic în clasă implică: adâncirea înțelegerii
noțiunilor, consolidarea cunoștințelor teoretice, cultivarea deprinderilor și
prevenirea uitării (cunoștințele neexersate ev oluează invers proporțional
cu timpul). Automatismele se formează prin exerciții de bază, urmate de
exerciții de consoidare. Pot fi și exerciții de creație, ca caracter practic,
etc.
2.2.Algoritmizarea – constă în reducerea unui exercițiu la o formă
sub care se pot aplica algoritmi de rezolvare.31 Algoritmul reprezintă o
succesiune de operații care se desfășoară întotdeauna în aceeași ordine și
conduce spre rezolvarea corectă a exerccițiului. În domeniul religiei
29 CURTAZ Paolo, op.cit. , p. 67.
30 ibidem
31 DANCIU Ana, Metodica predării religiei , p. 67.
27
algoritmii pot fi aplicați sub forma schemel or operaționale (de citire a
unui text, etc.), scheme de acțiune practică (ordinea gesturilor liturgice la
Sfânta Liturghie) sau complexe de însușiri (succesiunea prezentării unui
Sacrament: definiție, instituire, subiect, ministru, materie, formă, efecte;
etc).32
2.3.Activități practice – un ansamblu de acțiuni cu caracter practic
și aplicativ, conștient și sistematic executate de elevi în scopul adâncirii
înțelegerii și consolidării cunoștințelor dobândite verificării și corectării
lor, precum și al însu șirii unor deprinderi practice, aplicative. Toate
activitățile practice fac trecerea de la teoretic spre finalitățile practice ale
disciplinelor de învățământ.
2.4.Metode le de simulare sunt metode activ -aplicative care, spre
deosebirede metodele de mai sus, imită sau reproduc acțiuni din realitate
deja petrecute sau fictive. Se pot simula fenomene, activități și ocupații,
situații și fapte, etc. Dintre metodele de simulare cele mai utilizate sunt:
Jocul didactic ,33 care îmbină spontanul cu imaginarul și cu efortul
necesar procesului învățării. După conținutul și obiectivele urmărite
distingem jocuri senzoriale, de observare a mediului înconjurător, de
dezvoltare a vorbirii, de orientare, aplicative, de imaginație, de creați e,
etc; după materialul folosit s unt jocuri cu materiale sau fără materiale
orale, cu întrebări, ghicitori, etc. Jocul didactic este antrenant, fiind
utilizat în predarea -învățarea religiei și a catehezei în perioada
învățământului primar și gimnazial.
Dramatizarea, intră de asemenea în c ategoria jocului didactic,
constând în special în citirea pe roluri, interpretarea unor scurte pasaje de
32 ibidem
33 cf. I. CERGHIT , I.T. RADU, E.Popescu, L .VLĂSCEANU , op. cit. , p. 91.
28
teatru pe teme biblice. Se recomandă în perioada Crăciunului (tradițional
sunt colinzi – Iordanul – costumații, măști), putând fi dramatizate și alte
scene biblice, cu diferite ocazii (Patimile, etc.) sau scene din viețile
sfinților.34
Jocul de rol este atât o metodă de dramatizare cât și o metodă
psiho -terapeutică, când se preia rolul unei persoane implicate în viața
elevului (eventual elevi -problemă) și se „învață” cum funcționează aceste
roluri.35 Face parte din categoria psiho -dramei, putând fi vorba despre
interpretarea unor situații și roluri față de care elevul manifestă teamă,
reacți neadecvate, etc. Se poate practica prin dramatizare spontană,
impro vizație, etc; Acest tip de exercițiu didactic își atinge scopul când se
ajunge la conștientizarea responsabilității unui anumit „rol” social,
precum și a descoperirii că în spatele unei poziții din societate (profesor,
părinte, preot, etc.) se află postura de persoană implicată și responsabilă,
al cărei rol l -a asimilat deocamdată sub formă de joc.
34 CURTAZ Paolo, op.cit. , pp. 33-37.
35 cf. G. IONESCU , Tratat de psihologie medicală și psihoterapie , Editura Asklepios, București 1995,
p. 338.
29
CAPITOLUL III:
Importanța Jocului Didactic pentru ora de religie
Dacă până acum am vorbit despre metodele generale de predare –
învățare ce pot fi utiliza te și în cadrul orei de religie greco – catolică,
există și o serie de metode ce aparțin patrimoniului cateheticii sau a
didacticii religiei .
1.Metode specifice predării învățării religiei
Dacă metode le amintite până acum sunt aplicabile pentru toate
disciplinele de învățământ, există și metode specifice, particulare,
utilizate doar la ora de religie sau de cateheză.36 Uneori sunt metode
asemănătoare celor utilizate și în procesul de predare al altor discipline,
însă prin adăugarea unor elemente specifice devin metode particulare ale
religiei sau catehezei.37
1.1.Dezbaterea de tip „disputationes” aparține practicii
scolasticii medievale, fiind vora despre prezentarea unor teme de pe
poziții diferite. Unele locuri destinate acestui tip de dezbatere erau
prevăzute cu două amvonuri de unde luau cuvântul apărătorii unei poziții
și oponenții acesteia. Principalele școli teologice în „dispută” au fost
școala Dominicană, a părinților Ordinului Predicatorilor – de orientare
aristotelico -tomistă și școala Franciscană , a Fraților Minoriți – de
orientare augustiniano -platonică. În pedagogia modernă, această metodă
36 BARTOLINI Bartolino, FILIPPI Mario, Cartea mea de religie , p. 78.
37 DANCIU Ana, op.cit. p. 68.
30
poartă numele de „metoda Panel.”38 Pentru a aplica această metodă este
nevoie de un bun moderator care să tempereze cu autoritate orice tendință
de exagerare și să readucă dialogul pe direcția propusă. Moderatorul
trebuie să fie imparțial pe parcursul disputei, clasa trebuie să aibă acces
la dialog prin întrebări, argumentația să fie realizată pe baza studiului
unor materiale de valoare (studii, lucrări teologic e ale teologilor
recunoscuți, Părinți ai Bisericii, etc) și să nu fie vorba despre păreri
personale. Aceste discuții au un caracter euristic și dialectic.
1.2.Lucrul cu documentele bisericești – spre deosebire de lucrul
cu manualul, această metodă se im pune atunci când trebuiesc predate noi
cunoștințe cuprinse în scrisori enciclice, în alte documente promulgate de
Scaunul Apostolic sau orice învățături și îndrumări propuse de ierarhia
Bisericii.39
Spre deosebire de lectură și lucrul cu manualul , metoda lu crului cu
documentele propune un text oficial sau un text fundamental disciplinei
respective. Un prim exemplu îl reprezintă studierea documentelor
Conciliului Ecumenic Vatican II: se poate face o primă lectură cu
extragerea ideilor principale, pentru a se face apoi o lectură publică, cu
prezentarea ideilor extrase de fiecare și comentariul critic asupra fiecărei
sub-teme, apoi intervenția hotărâtoare a moderatorului, care trebuie să fie
înainte instruit sau competent în domeniul teologiei. Se recomandă citi rea
unui pasaj, extragerea ideilor, comentariul critic asupra fiecărei
prolematici și concluzionarea acesteia, apoi se trece la următorul pasaj.
1.3.Lectura Bibliei este o metodă specifică orelor de religie și
cateheză, asemănătoare lecturii , posibil de utilizat și în predarea oricărui
38 ibidem
39 DANCIU Ana, op.cit. pp. 34-42.
31
domeniu din teologie. Simpla lectură reduce studiul textului biblic la un
material suport pentru orice abordare din domeniul științelor pozitive. De
aceea, mai ales la orele de cateheză, momentul lecturii din Sfânta
Script ură reprezintă o etapă personalizată din desfășurarea orei
respective. La clasele mici, se recomandă crearea unui moment de
solemnitate, de exempu prin ascultarea în picioare a textului, păstrarea
unui moment de reculegere înainte și după citirea textului, la ora de
cateheză se poate aprinde o candelă sau luminare pe momentul citirii, etc,
gesturi care să conștientizeze faptul că se ascultă „Cuvântul Domnului”,
spirit întrupat / materializat pentru noi sub forma cuvântului scris ce
treuie citit și interpretat în același spirit în care a fost scris. După lectura
Bibliei urmează cursul normal al prezentării lecției, discuțiile din
domeniul de competență al științelor pozitive având loc în atmosfera
obijnu ită oricărei discipline de învățământ.
1.4.Metoda alianței este o metodă specifică catehezei sau
transmiterii unor informații unui grup aflat într -un proces din domeniul
pastorației.40 Este metoda prin care Isus își răspândește învățătura prin
intermediul apostolilor. Omul este considerat un univers deschis, o
existență aflată în relație cu ceilalți. Ceilalți sunt indispensabili în
procesul de afirmare personală, fapt ce implică comunicarea
interpersonală. Prin intermediul acestei metode se formează și se
instruiesc liderii și animatorii, astfel încât aceștia să fie în mijlocul
grupelor și nu în afara sau în fața lor. Metoda alianței se îmbină și cu
jocul didactic, astfel încât îmbinându -se aspectul ludic cu acest tip de
atingere a obiectivelor propuse, se ajunge la un tip de cateheză modernă,
cu o deschidere spre elevi, în care profesorul se implică din interiorul
40 BABIN Pierre, Methodologie. Pour une catehese des jeunes , Edition du Chalet, Paris, 1966, în
Metodica predării religiei. Ghid pentru cateheți , curs uz intern, Institutul Teologic Romano -Catolic
“Sfânta Tereza” București, 1997, p. 37.
32
grupului, devenind un „frate” iubit și acceptat, care transmite tuturor
cunoștințe prețioase pentru viață, în general, și pentru viața spirituală în
special.
2.Educarea credinței prin jocuri didactice
O primă misiune a jocului didactic este acela de a educa credința.
Credința se formează pe parcursul mai multor ani, începând din c opilărie
până la atingerea maturității, implicând individului o evoluție spirituală
ascendentă.
Credința individului depinde de gradul de percepere și trăire a
principalelor valori religioase, fiind vorba, în primul rând, de modul în
care este percepută D ivinitatea. Dumnezeu devine o valoare religioasă
pentru credincios, fiind și o valoare transcendentă care se caracterizează
prin simplicitate, unicitate, veșnicie, imutabilitate, infinitate și
perfecțiune. În concepția creștină, Dumnezeu este văzut ca o Pe rsoană,
având și unele trăsături antropomorfice: vorbește, ascultă, vede, dar
aceste acte specifice omenești au o altă valoare. Dumnezeu este
caracterizat prin analogie și deține toate potențele umane la superlativ,
fiind cea mai înaltă valoare religioasă.
Sfințenia constituie a doua valoare religioasă după Dumnezeu, fiind
echivalentul religios al perfecțiunii. Trăirea valorilor religioase dirijează
omul spre cea mai mare dintre valori – Dumnezeu.
Conform concepțiilor lui Max Scheller există cinci trepte a le
valorilor cu putere de atracție asupra omului: funcțiile vitale; confort,
sex; utilitarism; cultura; religia.41 Religia implică o serie de cunoștințe
41 Cf. SCHELLER Max, Die Stellung des Menschen im K osmos , în Alexandru BUZALIC, Anca
BUZALIC, op. cit., p. 204.
33
teoretice, dar și aderarea de bună voie, din convingere interioară, la
setul de valori și practici ce se subordonează îmbrățișării unei credințe.
Credința urmărește maturizarea psihologică a individului. Ea
depinde de capacitatea omului de a înțelege și abstractiza ceea ce
corespunde dezvoltării sale intelectuale. La început, credința nu este
profundă, ci se reduce la săvârșirea mecanică a anumitor practici,
existând o puternică influență a imaginație i în acest sens. Treptat, odată
cu maturizarea psihică și aprofundarea cun oștințelor din domeniul
religiei, se modifică și structura credinței .
2.1.Aspecte ale educației religioase în spiritual credinței
Comenius (1592 -1670), pedagog ceh socotit întemeietor al
pedagogiei moderne, își formula concepția sa cu privire la menirea
educației în lucrarea Didactica Magna , tipărită în 1657. După
Comenius , scopul educație i este formarea omului pentru viața
pământească și cea viitoare. Pentru a atinge acest dublu scop, omul
trebuie să parcurgă trei trepte de pregătire: mai întâi este pregătirea
științifică (cunoașterea de sine și a lucrurilor), urmată de educația
morală (st ăpânirea de sine) și în cele din urmă, referitor la spiritual,
apare pietatea (îndreptarea spre Dumnezeu). Ceea ce propunea
Comenius cu câteva secole în urmă, nu s -a aplicat consecvent în nici o
țară.42
Din fericire, astăzi educația religioasă își găsește lo cul alături de
celelalte laturi ale educației cu care conlucrează, contribuind în mod
substanțial la formarea profilului moral al copilului. În acest secol al
tehnicizării excesive trebuie considerată de mare actualitate ideea lui
42 ibidem
34
Comenius, care susținea c ă toate laturile educației constituie numai o
pregătire pentru ceva mai mare, adică pentru moralitate și pietate. Prin
aceasta oamenii se ridică deasupra celorlalte creaturi, apropiindu -se de
Dumnezeu însuși43. Reforma învățământului românesc nu surprinde
dimensiunea reală a religiei ca obiect de studiu. În documentele
oficiale se afirmă:
„Introducerea religiei ca obiect de studiu este justificată de
argumente de tip istoric (rolul bisericii și al religiei în planul
educației, al apariției și dezvoltării șc olii ca principala instituție de
educație; educația religioasă a fost o prezență constantă în
legislația școlară românească), cultural (valorile religioase
constituie parte componentă a ierarhiei de valori ale societății,
având un rol specific în formarea culturii generale a individului)
[…] Deși conținutul educației religioase are la bază o perspectivă
simbolică, adeseori în disjuncție cu punctul de vedere pozitivist
aplicat de cele mai multe dintre disciplinele școlare, se urmărește
depășirea dificultăț ilor de adaptare a conținutului la
particularitățile de vârstă ale elevilor.”44
Credința însoțește maturizarea individului, de aceea religia ca obiect de
studiu nu ar trebui considerată „în disjuncți e” față de celelalte discipline
curriculare. „Ce-ar folos i omului dacă ar dobândi lumea întreagă, dar și -ar
pierde sufletul?”45. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Isus Hristos ridică
43 Comenius, J. A., Didactica Magna , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 65
44 AA.VV., Curriculum Național pentru învățământul obligatoriu. Cadru de referință, Ministerul
Educașiei Naționale.Consiliul Național pentru Curriculum, București 1998, p. 32.
45 Mt. 16, 26.
35
sufletul omenesc mai presus de lumea văzută și -n același timp arată că
rostul este deosebit de cel al lumii materiale.
Trăind în lum ea materială și vremelnică, uităm rostul vieții,
uităm lumea nevăzută cu adevărurile credinței și cu căile ce duc la
fericirea veșnică. Uităm că sufletul se poate pierde când nu trăim la
viața la care suntem chemați, nesocotind planurile lui Dumnezeu, dar și
că sufletul se poate mântui prin credință și urmarea poruncilor lui
Dumnezeu.
Menirea orelor de religie din școli este tocmai conștientizarea
acestor adevăruri de credință prin cunoașterea Cuvântului lui
Dumnezeu revelat în Biblie și în Sfânta Tradiție și pe de altă parte
cunoașterea căilor de împăcare cu Dumnezeu de care ne -am înstrăinat
prin păcatul strămoșesc. Drept urmare, copii vor găsi orientări pentru
„reînnoire în gândire, în activitate, în moravuri, în forța morală, în
bucurie și speranță”46.
Totodată, prin orele de educație religioasă se pun bazele unui
comportamenet moral creștin, inițiind copiii în practicile religioase
specifice cultului. Dar mai înainte ca omul să se poată apropia de
liturgie, trebuie să fie chemat la credință, la convertire . „Cum vor
chema numele Aceluia în care nu au crezut? Și cum vor crede în Acela
despre care nu au auzit?”47.
De aceea, alături de preot, dascălul în orele de religie trebuie să
explice mai bine tezaurul prețios al învățăturii creștine pentru a -l face
mai ac cesibil copiilor, pentru ca aceștia să -l cunoască mai bine.
46 Paul al VI -lea, Cuvântare de încheiere a Conciliului Ecumenic Vatican II , 8 decembrie 1965, AA.
(1966), p. 7 -8
47 Rm. 10, 14 -15.
36
2.2.Influența credinței asupra maturizării individuale
Educarea credinței constă în crearea un ui cadru adecvat
interiorizării componentelor moralei religioase în structura
personalității elevu lui. Se înțelege că dezvoltarea moral – religioasă a
personalității copilului este rezultatul interdependenței dialectice dintre
cerințele dogmelor morale și autodeterminarea personală, reprezentă de
factorii interni, subiectivi.
Scopul fundamental al educ ației religioase constă în formarea
elevului ca subiect care gândește și acționează în spiritul cerințelor și
exigențelor moralei creștine, a idealului, al valorilor, normelor și
regulilor pe care le incumbă. Pe scurt, este vorba de profilul religios al
individului, care, în clasele primare se află în stadiul incipient de
formare.
Din scopul educației moral – religoase putem desprinde trei
deziderate principale: formarea conștiinței religioase, formarea
convingerilor și sentimentelor religioase și formarea priceperilor,
deprinderilor și obișnuințelor, a practicilor religioase, într -un cuvânt a
conduitei religioase.48
Conștiința religioasă include din punct de vedere psihologic
două componente: cognitivă și afectivă. Latura cognitivă se referă la
informarea cop ilului cu conținutul și cerințele valorilor, normelor și
regulilor moralei religioase. Cunoașterea nu se reduce la simpla
memorare, ci presupune, în mod deosebit sesizarea exigențelor
48 POPESCU N.P., A NDREESCU M., Studii psiho -pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7
ani, pp. 89-102.
37
implicate în aceste norme și reguli, concomitent cu înțelegerea
necesită ții respectării lor.
Însușirea legii morale și a dogmelor religioase derivă din
studierea Vechiului și Noului Testament, precum și a Sfintei Tradiții.
Legea moralei este lucrarea Înțelepciunii divine. Poate fi definită
în sens biblic, ca o povățuire părint ească, o pedagogie a lui Dumnezeu.
Ea prescrie omului căile, regulile de purtare care duc spre fericirea
făgăduită; interzice căile răului care abat de la Dumnezeu și de la
iubirea Lui. Este în același timp fermă în percepte și atrăgătoare în
făgăduințe. „Deschide -mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii
Tale”49. Legea este o regulă de purtare promulgată de autoritatea
competentă în vederea binelui comun.
Prescripțiile Legii vechi sunt rezumate în cele 10 Porunci. Legea
veche este o pregătire a Evang heliei. Legea cea nouă este harul
Spiritul ui Sfânt. Hristos este scopul legii; numai El învață și dăruiește
dreptate lui Dumnezeu. Legea cea nouă duce la desăvârșire, este lege a
iubirii, a harului, a libertății.
Dumnezeu este iubire și cel care rămâne în iubire rămâne în
Dumnezeu și Dumnezeu în el. Dumnezeu și -a revărsat iubirea în
inimile noastre prin Spiritul Sfânt care ne -a fost dat, de aceea primul
dar și cel mai necesar este dragostea prin care îl iubim pe Dumnezeu
mai presus de toate și pe aproapele pentru Dumnezeu. Semnul
distinctiv ce caracterizează pe adevăratul ucenic al lui Hristos este
iubirea de Dumnezeu și de aproapele, căci „S-a nimicit pe Sine luând
chip de rob…făcându -se ascultător până la moarte”50.
49 Ps. 118, 19.
50 Fil. 2, 78.
38
Un alt conținut al educației religioase e ste cel referitor la
adevărurile de credință cuprinse în Crez pe care copiii îl însușesc și -i
înțeleg componentele.51 Copiii trebuie să înțeleagă din orele de religie
că Dumnezeu l -a creat pe om ca agent liber, care trebuie să decidă el
însuși dacă ascultă d e Dumnezeu și acceptă să trăiască sub autoritatea
Lui sau dacă ascultă de altcineva. Omul adeseori se îndepărtează de
Dumnezeu. Neascultarea de Dumnezeu se numește păcat. Orice acțiune
care este o încălcare a unei porunci, îndrumări sau chemări a lui
Dumne zeu este păcat. Orice păcat, oricât ar părea el de mărunt produce
o separare de Dumnezeu și devine o barieră care face imposibil accesul
acelui om spre Dumnezeu. Iată cum explică profetul Isaia:
„Nu mâna Domnului este prea scurtă ca să mântuiască, nici
urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile noastre
pun zid de despărțire între noi și Dumnezeul nostru;
păcatele noastre vă ascund fața Lui și -L împiedică să vă
asculte”52
Și astăzi, după ce Fiul Lui Dumnezeu a murit și a înviat ispășind
păcatel e noastre de neascultare și demonstrând cât de mult ne iubește,
Dumnezeu încă ne respectă libertatea de alegere: El a făcut totul ca să
ne poată reprimi la Sine și să reînceapă în noi programul său de
formare a noastră pentru Împărăția Cerurilor, dar aștea ptă ca noi să
alegem și să primim oferta Lui. Isus spune:
51 CURTAZ Paolo, op.cit. , p. 103.
52 Is. 59, 1 -2.
39
„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și
deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” 53
Isus vine la noi prin Sfintele Sacramente pe care ni le -a lăsat spre
mângâierea noastră între Învierea Sa și Parusie. Sacramentele se
practică în Biserica Sa potrivit autorității cu care au fost investiți
apostolii și urmașii lor după Înviere.
„După aceste vorbe a suflat peste ei și le -a zis: Luați Spirit Sfânt!
Celor ce le veți ierta păcatele vor fi iertate și celor ce le veți ținea,
vor fi ținute” 54
Aceste adevăruri de credință sunt baza credinței catolice și se cer
a fi prelucrate cu elevii încă din cele mai mici clase când sunt pregătiți
pentru Prima Sfântă Împărtășanie .
„După Conciliul Vatican II a luat amploare studiul Bibliei la toate
nivelurile vieții laice, deci și în școli. Aceasta, desigur stimulează
gândirea și asigură perseverența precum și aplicarea în viață a
celor ce s -a studiat din Biblie”55.
Prin intermed iul Jocului Didactic, se pot organiza o serie de
activități care să dezvolte cunoștințele elevilor din domeniul biblicului.
Astfel, organizarea de jocuri de tipul „cine știe răspunde”, în care să se
53 Ap. 3, 20.
54 In. 20, 22 -23.
55 Curtaz, Paolo, Catehetica , Editura Presa Bună, Iași, 1993, p. 8
40
antreneze elevii împărțiți pe grupe, sau a jocului de rol și dramatizarea
unor scene biblice, pot contribui pozitiv la educarea credinței (vezi
anexa nr.1).
2.2.2.Formarea convingerilor și sentimentelor religioase.
Datorită contactului nemijlocit cu adevărul Bibliei care este Cuvântul
lui Dumnezeu prin explicați ile preotului la biserică și a profesorului la
școală, elevul ajunge direct sub influența luminii și a puterii Spiritului
Sfânt care i -a inspirat pe cei ce au scris Scriptura, ajunge să cunoască și
să recunoască adevărul.56 Își creează convingeri religioase privind
admirabila unitate a misterului lui Dumnezeu, a planului Lui de
mântuire, precum și asupra locului central al lui Isus Hristos , Fiul unul
născut al lui Dumnezeu, făcut om în sânul Preasfintei Fecioare Maria,
prin lucrarea Spiritului Sfânt pentru a fi Mântuitorul și modelul nostru.
„Sorbind cuvintele credinței și ale învățăturii celei bune”57 din
Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție vie în Biserică, precum și luând
exemplul sfinților după indicațiile Magisteriului autentic, elevii vor
pătrunde mai bine m isterul creștin și vor înteți flacăra credinței în
poporul lui Dumnezeu convinși fiind de autenticitatea și veridicitatea
acesteia.
1.2.3. Formarea conduitei . Conduita religioasă este obiectivizarea
conștiinței religioase. Convingerile se situează la int ersecția dintre
conștiință și conduită, asigurând în felul acesta condițiile psihologice
necesare trecerii spre conduită. Din punct de vedere psihopedagogic,
formarea conduitei urmărește formarea deprinderilor și obișnuințelor
56 CURTAZ Paolo, op.cit. , p. 105.
57 1 Tm. 4, 6.
41
de comportare moral – religio asă, precum și a trăsăturilor pozitive de
caracter concretizate în virtuțile creștine.58
Nu cunoașterea binelui ne face mai buni, ci săvârșirea lui, de
aceea, pentru ca iubirea, ca o sămânță bună, să crească și să rodească în
suflet, fiecare credincios trebu ie să asculte cu drag cuvântul lui
Dumnezeu și ajutat de har să -I împlinească în fapte voința.
Elevul trebuie educat să nu trăiască numai pentru sine, ci
conform noii legi a iubirii, fiecare după cum a primit darul să -l pună în
slujba celorlalți.
Astfel, c omportamentul lui va dovedi responsabilitate și
participare, solicitudine, solidaritate umană, respect față de persoana
umană, chiar și față de dușmani, va promova binele comun în orice
împrejurare, după modelul lui Hristos . Oricine îl urmează pe Isus
Hristos, Omul desăvârșit, devine el însuși „mai mult om” .
Prin orele de religie, copiii sunt chemați și datori să tindă spre
sfințenie și spre desăvârșirea propriei stări. Să se străduiască, așadar,
toți să -și orienteze corect înclinațiile, ca nu cumva folosir ea lucrurilor
acestei lumi și alipirea de bogății, împotriva spiritului sărăciei
evanghelice, să -i impiedice l a urmărirea iubirii desăvârșite. Apostolul
afirmă :
„Cei ce se folosesc de lumea aceasta să nu se oprească aici, căci
fața acestei lumi e trecătoar e” 59
Conduita religioasă se manifestă și prin participarea la practicile
religioase specifice cultului: la Sfintele Sacramente – mai ales la
Euharistie, la celebrările liturgice, să fie stăruitori în rugăciune, în
lepădarea de sine, în slujirea asiduă a f raților și în practicarea virtuților.
58 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, Psihologia religiei , Editura L ogos, Oradea 1999 , p. 123.
59 1 Cor. 7, 31.
42
Să militeze pentru ca toate familiile popoarelor să se unească în mod
fericit cu pace și armonie, într -un singur popor al lui Dumnezeu.
Formarea deprinderilor și obișnuințelor moral – religioase este o
acțiune de dura tă, iar copiii ciclului primar se află abia la începutul
acestui proces. Datorită acestui fapt, profesorul de religie va trebui să
imprime un ritm ascendent tuturor acțiunilor pe care le întreprinde în
acest sens. Cerințele trebuie să fie astfel formulate încât să se asigure o
gradare a lor prin treceri succesive de la ușor la greu, de la simplu la
complex.60
În formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare
religioasă este necesar ca profesorul să țină seama de particularitățile
individuale ale elevil or – deoarece există multiple diferențe între
aceștia, privind capacitatea de înțelegere a normelor, de apreciere a
faptelor moral – religioase, a experienței acumulate și nu în ultimul
rând, privind trăsăturile temperamentale.
2.3.Existența lui Dumnezeu
Dumnezeu este problema fundamentală pentru viața fiecăruia.
Credința catolică afirmă că mintea omenească poate să descopere cu
puterile proprii existența lui Dumnezeu.61 Jocul Didactic poate și aici să –
și aducă contribuția, prin abordarea unor probleme lega te de existența lui
Dumnezeu, a unui principiu care generează Universul, etc (vezi anexa nr.
2).
Omul primitiv descoperea că lumea, natura, viața erau mai mari
decât el care era fragil, expus adesea îmbolnăvirilor, știa că urma să
60 ȘCHIOPU Ursula, Psihologia copilului , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965 , pp. 78-81.
61 GOLU M., ZLATE M., DIDILESCU I., MANOL ESCU C., Psihologie generală și noțiuni de logică,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976 , pp. 44-54.
43
moară. Și începu astfel s ă se gândească că în lume sau deasupra lumii
trebuia sa fie cineva mai mare decât lumea, decât natura și decât viața.
Cineva care a creat toate lucrurile, având puterea să dea viața și să
reglementeze ritmul anotimpurilor; cineva care trimitea ploaia și fă cea să
răsară soarele, care deștepta primăvara natura din somnul iernii. Oamenii
primitivi nu au găsit repede răspunsul adevărat. Cel mai adesea religia lor
era însoțită de neștiință și chiar frică. Erau puse întrebări fără să se
cunoască răspunsul corect. De la aceste prime încercări de a da un
răspuns la marile întrebări se năștea civilizația. Zorii civilizației încep
tocmai cu religia.62
Omul modern nu se oprește doar la o trăire oarbă; apelează și la
rațiune. Papa Ioan Paul al II -lea ne amintește că adevă rata credință este
fides – credință sub aspectul trăirii, și ratio – ceea ce poate fi înțeles și
raționalizat din conținutul credinței. Dumnezeu poate fi cunoscut și prin
intermediul creației, prin inteligența care guvernează Universul, prin ceea
ce putem numi urmele lui Dumnezeu în creație. Cunoașterea lui
Dumnezeu este posibilă, însă numai parțial, atâta timp cât acesta rămâne
transcendent.
Ideea că nu l -am putea cunoaște pe Dumnezeu decât din Biblie este
absurdă, pentru că însăși Scriptura ne arată că pu tem ajunge la existența
lui Dumnezeu și fără Revelație, numai cu lumina naturală a rațiunii .
Dumnezeu, începutul și sfârșitul a toate, poate fi cunoscut cu certitudine
din lucrurile create, prin lumina naturală a rațiunii umane (Cf. Rom 1,
20).
Biserica af irmă că rațiunea umană poate descoperi cu certitudine
existența lui Dumnezeu.63 Multiplicitatea religiilor nu se referă la
existența lui Dumnezeu, ci la natura și însușirile lui Dumnezeu. Având în
62 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, op.cit. , pp.102 -104.
63 CURTAZ Paolo, op.cit. , p. 133.
44
vedere că divinitatea este realitatea cea mai profundă și mai misterioasă
care se prezintă minții omenești și având în vedere că mintea omului este
rănită de păcatul originar, este normal să apară lacune, erori în judecățile
pe care oamenii le emit cu privire la Ființa Supremă pe care toți o
recunosc.
De fapt toate religiile pretind a se întemeia pe o revelație divină.
Toți fondatorii de religii susțin că învățătura pe care o prezintă nu este a
lor, ci este primită de sus.64 Această aspirație a omenirii s -a împlinit prin
Revelația făcută în Hristos . Astfel, Revelația î ndeplinește rolul
profesorului care îl ajută pe copil să înțeleagă lucruri pe care în sine le
poate înțelege cu mintea lui, dar pe care, fără ajutorul profesorului,
practic nu la va înțelege niciodată.
Cunoașterea directă a lui Dumnezeu este imposibilă din două
motive. În primul rând, Dumnezeu este imaterial, iar cunoașterea noastră
se bazează pe experiența sensibilă. De unde obiecția ateilor: pe
Dumnezeu nu l -a văzut nimeni niciodată. În al doilea rând, Dumnezeu
este Ființa nemărginită și desăvârșită. Însă mintea noastră este mărginită
și ca atare nu poate cuprinde infinitul.65
Omul poate să aibă numai o cunoaștere indirectă a lui Dumnezeu;
pornind de la efectele vizibile, descoperă cauza invizibilă fără de care
efectele vizibile nu ar putea exista. Toate do vezile existenței lui
Dumnezeu pot fi formulate în aceste cuvinte simple: dacă există ceva pe
lume, atunci trebuie să existe și Dumnezeu. Numai El putea rosti
cuvintele spuse lui Moise: „Eu sunt cel care sunt” (Ex. 3, 14). Se poate
replica: toate lucrurile vin de la Dumnezeu; dar Dumnezeu de la cine
vine? Întrebarea este absurdă: Dumnezeu nu vine de la nimeni – El este
Ființa necesară și absolută, El este de la sine, căci dacă și El ar veni de la
64 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, op.cit. , pp. 110-119.
65 ibidem
45
cineva lumea ar rămâne fără explicație. Dacă Dumnezeu nu ar f i, nici
lumea nu ar fi.
2.4.Imaginea lui Dumnezeu
„Înainte de a crede în ceva, copilul trebuie să se încreadă în
cineva”66. În primii ani ai școlarității, imaginea lui Dumnezeu apare
sub diverse aspecte. Dacă la început copilul mic va avea o viziune
antropomorfică despre Dumnezeu, în sensul că Divinitatea este
percepută fie ca un părinte mai mare, fie ca un bătrân cu barbă stând pe
un tron mare, fie ca un împărat cu coroană de aur, fie ca un simplu ochi
care te privește atent. Mai târziu semnificațiile de spre Divinitate se vor
împlini și se vor focaliza înspre centrul de iradiere constituit din
valorile ultime. Întărirea și procesul interiorizării se sprijină pe
credință. Chiar dacă religia s -ar reduce numai la credință, nu trebuie
minimalizat rolul educat iv al acesteia. De credință mai are nevoie și
elevul – dar nu prin minciună, frică. El trebuie să se încreadă în omul
de lângă dânsul. Elevul trebuie să consimtă că modelul ce -l are în față
– dascălul – este unul ce merită a fi urmat.
Revelația este pe măs ura omului , chiar și numai pentru că ea
depinde de credință și de calitatea acesteia.67 Acel ceva pe care -l afla
despre Dumnezeu nu este decât un semn al îngăduinței care ne vine
dinspre El. Nu ne putem apropia de Divinitate, decât atât cât ne lasă
Ea. Nu po ți înainta spre Dumnezeu decât plecând de la El. Cu cât
Dumnezeu coboară în noi, cu atât crește cunoașterea Lui de către noi.
Ca să -L cunoaștem mai bine, trebuie să ne ducem spre El, să -L aducem
în noi.
66 CUCOȘ Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași 1999, p. 92
67 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, op.cit. , p. 13.
46
În orele de religie, copiii învață că: în lume sunt m ilioane de
oamnei care cred în Dumnezeu și practică o religie, cel ce crede în
Dumnezeu este convins că Dumnezeu este important în viața
oamenilor și a lumii și că ne poate ajuta ca viața și lumea să fie mai
frumoase și mai bune. Nu toți oamenii cred în ac elași Dumnezeu. Sunt
multe religii diferite; Dumnezeu are multe nume și multe chipuri;
Chiar dacă religiile sunt diferite, chiar dacă oamenii Îi dau lui
Dumnezeu nume diferite, sunt toți de acord într -o privință: să
muncească împreună ca să construiască o lume a păcii, căci Dumnezeu
este Părintele păcii.68 În faza următoare elevii află că unul dintre cele
mai importante documente care ne vorbesc despre religiozitatea omului
este Biblia. În Biblie se povestește o istorie extraordinară: istoria unui
popor care L-a întâlnit pe Dumnezeu. În această istorie nu oamenii Îl
caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu îi caută pe oameni și merge în
întâmpinarea lor. Vorbește cu ei, li se face cunoscut, Își dezvăluie
numele, face mari lucruri în favoarea lor. Acest popor este popor ul
evreu. Istoria acestui popor este foarte importantă nu numai pentru
evrei, ci și pentru creștini. Istoria creștinilor începe în această țară, cu
istoria acestui popor. În istoria poporului evreu creștinii recunosc
rădăcinile istoriei lor. Creștinii și e vreii au multe lucruri în comun: se
închină aceluiași Dumnezeu, au aceeași carte sacră: Biblia, cred că
Dumnezeu S -a făcut cunoscut de -a lungul istoriei, se roagă cu aceleași
cuvinte ale psalmilor. Elevii află din Biblie că Dumnezeu l -a chemat pe
Avram, un păstor bogat ce trăia în mijlocul unui popor păgân și i -a zis:
„Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în
țara pe care ți -o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi
68 BARTOLINI Bartolino, Filippi Mario, Cartea mea d e religie , Editura Mitropoliei de Alba -Iulia și
Făgăraș, Cluj 1996, p. 7
47
binecuvânta. Îți voi face un nume mare și vei fi un izvor de
binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și -i
voi blestema pe cei ce te vor blestema. Toate neamurile pământului
vor fi binecuvântate în tine!” 69
Prezentată această scenă prin dramatizare, citirea pe roluri, elevii
pot tră i credința la un alt nivel. Din povestirea prezentată elevii învață
câteva lucruri interesante. Dumnezeul Care îl cheamă pe Avram nu este
un Dumnezeu mut precum idolii și statuile popoarelor păgâne.
Dumnezeul lui Avram este un Dumnezeu viu care vorbește, c are cheamă,
care face promisiuni. El vrea să fie aproape de Avram, de familia lui, să
meargă împreună cu el, să -l apere și să -l ocrotească de primejdii. De
aceea evreii Îl numesc pe Dumnezeu cu numele de „Emanuel” , ceea ce
înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” . Apoi, în alte religii oamenii sunt cei
care Îl caută pe Dumnezeu și adesea, în căutările lor greșesc și se închină
idolilor și statuilor de piatră. În povestirea lui Avram Dumnezeu este Cel
Care merge în întâmpinarea oamenilor, îi cheamă, le descoperă nu mele
Său, face promisiuni, Dumnezeul lui Avram are un plan în legătură cu
omul, un plan de iubire și vrea să -l ajute pe om să -l ducă la bun sfârșit.
Avram este primul cu adevărat credincios lui Dumnezeu: a înțeles că El îi
voia binele, s -a încrezut în El și I-a dus mai departe promisiunile. De
aceea, Avram este venerat și amintit de credincioșii a trei mari religii: de
evrei, poporul născut din el; de creștini, care îl recunosc drept „tată” al
credinței lor; de musulmani, care îl consideră mare profet și prieten al lui
Dumnezeu.
Această exemplificare arată modul cum religiozitatea îl integrează
pe om în realitatea lumii înconjurătoare, îl socializează și îl maturizează
în relațiile interumane, învățându -l pe om să -și păstreze identitatea fiind
69 Gen. 12, 1 -3.
48
tolerant faț ă de pluralismul etnic, cultural și religios al omenirii create de
unul și același Dumnezeu.
Jocul Didactic poate utiliza și icoana ca mijloc de a percepe
teologia creștină prin imagini, un demers specific universului spiritual
greco – catolic (vezi anexa nr. 3).
49
3.Întărirea speranței și iubirii creștine prin joc didactic
Didactica interferează cu teologia spirituală, astfel încât jocul
didactic poate constitui și o inițiere în ceea ce privește viața spirituală,
aspectul ludic retrăgându -se la un mome nt dat în favoarea realității
concrete.70 Teologia spirituală, trecând dincolo de barierele metodologice
ale filosofiei, ține cont de realitatea prezentă și în același timp
transformantă a lui Dumnezeu. De aici și superioritatea teologiei
spirituale în abord area conceptuală pentru credinciosul care acceptă
revelația și crede în Dumnezeu. Perfecțiunea ființării umane nu poate fi
exprimată altfel descât prin sfințenie.71
3.1.Perfecțiune și sfințenie
Iubirea trăiește în noi și are izvor permanent de la Dumnezeu fiind
hrănită atât timp cât și noi o căutăm și facem acele fapte care o aduc și
mai ales o mențin în noi:
„Așa cum hrana trupească servește la refacerea puterilor pierdute,
tot astfel Euharistia întărește iubirea care, în viața zilnică, tinde să
slăbeasc ă; iubirea astfel însuflețită șterge păcatele lesne –
iertătoare. Dându -ni-se, Hristos însulețește iubirea noastră și ne
face capabili să rupem legăturile dezordonate cu creaturile și să
ne înrădăcinăm în El: Deoarece Hristos a murit pentru noi din
iubire, atunci când săvârșim amintirea morții lui în timpul Jertfei,
invocăm venirea Spiritului Sfânt ca dar de iubire; ne rugăm cu
70 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, op.cit. , pp 133-138.
71 BOGDAN Tiberiu, STĂNCULESCU Ilie, Psihologia copilului și psihologia pedagogică , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1973 , pp. 23-34.
50
umilință ca, în virtutea iubirii prin care Hristos a voit să moară
pentru noi, săputem și noi, primind harul Spiritului Sfânt, să
considerăm lumea ca răstignită pentru noi și să fim noi înșine
răstigniți pentru lume. (…) Primind darul iubirii, murim păcatului
și trăim pentru Dumnezeu”72.
Dialogul dintre om și Dumnezeu se realizează prin rugăciune. Prin
rugăciune se poate înțelege o exprimare a stării sufletești a unei atitudini a
inimii îndreptate spre Dumnzeu sau ca act religios. O etapă spre devenire
și perfecțiune este binecuvântarea.
„Binecuvântarea exprimă cea mai adâncă pornire a rugăciunii
creștine; ea este întâlnirea dintre Dumnezeu și om; în ea se
cheamă și se unesc Darul lui Dumnezeu și primirea din partea
omului. Rugăciunea de binecuvântare este răspunsul omului la
darurile lui Dumnezeu: de vreme ce Dumnezeu binecuvântează,
inima omului poate răspunde binecuvântând și ea p e Cel care este
izvorul a toată binecuvântarea”73.
Cercetarea conștiinței trebuie să fie un mijloc prin care omul poate
să-l descopere și să trăiască în Dumnezeu care este cea mai mare
autoritate și valoare religioasă. Aceasta îl ajută la atingerea următo arei
valori din ierarhia conștiinței religioase: sfințenia sau perfecțiunea.
În numele Domnului Isus Hristos și prin lucrarea Spiritului Sfânt
devenim Templul Spiritului Sfânt și prin rugăciunile noastre, faptele
72 CBC, nr. 1394, p. 306.
73 Idem, nr. 2626, p. 546.
51
noastre ne înnoim spiritual, ne transformăm , ne luminăm lăuntric pentru
ca să trăim ca fii ai luminii…cu toată bunătatea, dreptatea și adevărul74.
Asupra omului s -a revărsat iubirea izvorâtă din comuniunea de
dragoste a celor trei persoane dumnezeiești. Orice lucrare a lui Dumnezeu
pentru lume, cu toate că o atribuim uneia sau alteia Persoanele Sfintei
Treimi, aparține și este lucrarea tuturor celor trei Persoane.
3.2.Dumnezeu este iubire75
Toate realitățile din Univers sunt o unitate de o armonie uluitoare și
alcătuiesc un întreg cu părți depe ndente de Cel care le -a și determinat.
Toate lucrurile sunt făcute cu înțelepciune, cu puterea de a lumina pe cei
pentru care au fost rostuite și toate acestea au o legătură directă cu
iubirea.
Comunicarea se face prin iubire ca să fie posibilă apropierea între
oameni, cei iubiți, și totodată aduce bucurie și un sens pozitiv existenței.
Această comunicare însoțită de iubire și bucurie se caracterizează și de
prezența de lumină care este împărțită și împărtășită de toți cei care fac
astfel. Dar totul porneșt e și este posibil pentru că Dumnezeu este iubitor
și se unește cu noi, oamenii, împărțind lumină.
Părintele Stăniloae face referiri pertinente și valabile legate de
iubirea lui Dumnezeu și prezența în noi:
„ (…) Acest fapt se reflectă și în opera Lui c reată, în mai multe
feluri. Prima formă a acestei uniri iubitoare între Trei în creațiune
este cea între bărbat, femeie și copii. Bărbatul nu este omul întreg
fără femeie și nici femeia fără bărbat. Cei doi sunt în același timp
74 Ef 5,8,9.
75 1 In 4, 8, 16.
52
unul. (…) Dacă nu ne uni m în iubirea față de al treilea sau dacă al
treilea nu întărește iubirea mea față de al doilea, iubirea noastră
nu este deplină.”76
Dumnezeu este iubire, de aceea nu se poate ajunge la Dumnezeu pe
o altă cale decât prin iubire. Spiritul Sfânt este Iubirea, Darul, liantul
dintre Tatăl și Fiul. Același Spirit Sfânt se coboară și asupra omului, îl
transformă și îl face părtaș la fericirea cerului.
3.3.Iubirea și cunoașterea lui Dumnezeu
Dumnezeu este transcendent. Omul are o cunoaștere limitată. Orice
limită conține în esența ei un dincolo , transcendența limitei. Există un
singur fel de a cunoaște … a tinde neîncetat spre ceea ce este
necunoscut77.
Contemplația exprimă noțiunea de privire, reflectare, meditare sau
filozofare. În lumea spirituală a fost prel uat termenul de contemplație
pentru a exprima situația de a -L vedea pe Dumnezeu în toate.
Dumnezeu este transcendent. Contemplația, vederea lui Dumnezeu,
este o cunoaștere care nu se realizează prin intermediul nici unui organ de
simț, ci este dobândită d e suflet și provine tot de la Dumnezeu.
În Occident contemplația este considerată o privire a intelectului
spre Dumnezeu, atât Orientul creștin cât și unele școli spirituale
occidentale văd în contemplație unirea prin dragoste cu Dumnezeu; în
Orient, cont emplația și întreaga activitate a Bisericii este îndreptată spre
contemplarea frumosului.
Contemplativul este supus unor schimbări în sensul perfecționării
ființei sale. Omul parcurge un proces de îndumnezeire , în urma căruia
76 Dumitru STĂNILOAE, Iisus Hristos lumina lumii și îndumnezeitorul omului , Editura Anas tasia,
București, 1993, pp. 193 -195.
77 EVDOKIMOV, Ortodoxia , p. 375.
53
devine fiu adoptiv al Tatălui prin Hristos. Acesta este scopul vieții,
perfecțiunea. Omul ajunge la o cunoaștere personală și dezvoltare
spirituală prin adâncirea, coborâre în sine. Este o cale interioară prin care
se deschide față de acțiunea divină. Sufletul ajunge să se unească cu
Dumnezeu. Acest lucru are loc în timp și se pot descrie următoarele faze
ale unirii lor:78
– după primele întâlniri sufletul primește o cunoaștere supranaturală și
experimentală de la Dumnezeu. Sunt primii pași, omul tatonează ceea
ce abia acum începe să cuno ască și să întrezărească ceea ce este
deasupra lui.
– Unirea parțială prin logodna spirituală; lumina și iubirea se revarsă în
suflet și crește încrederea și siguranța că se va ajunge la unirea totală.
Se trăiește sentimentul de pace și bucurie.
– Transformare a sufletului și intrarea în ceea ce se poate numi
matrimoniu spiritual. Ambele părți se contopesc într -o comuniune de
iubire prin care devin unul. Această transformare este ireversibilă și
indisolubilă fiind rezultatul dăruirii reciproce totale.
Jocul did actic poate constitui și în această direcție o inițiere în
tainele vieții spirituale creștine, iubirea și speranța putând fi educate, mai
ales în cazul adolescenților (vezi anexa nr. 4).
78 Cf. BUZALIC Alexandru, Teologie Spirituală , curs uz intern, Oradea, 1997, p. 43.
54
CAPITOLUL IV: Concluzii
Didactica greco – catolică se a flă astăzi la început de drum, urmând
dezvoltarea generală a științelor educației din România. Lucrarea de față
s-a axat pe prezentarea metodelor utilizate în procesul de predare –
învățare a religiei, punându -se accent pe metoda Jocului Didactic,
deosebit de util în cadrul orelor de religie sau de cateheză.
Educația religioasă nu poate fi confundată cu celelalte discipline,
nu ține doar de cultura generală a individului ca latură a profilului său
intelectual, ci este un ajutor care vine în întâmpinarea credinței –
răspunsul liber dat d e om Revelației divine. Religia ca disciplină de
învățământ și cateheza sunt mijloace prin intermediul cărora educația este
centrată în mod concret pe cultivarea valorilor, pe formarea unei
concepții despre viață în care experiența empirică să se armonize ze cu
viața spirituală, cu găsirea unor răspunsuri la principalele întrebări
existențiale, în plus, este o colaborare între profesor/catehet ca
reprezentanți ai Bisericii și Spiritul Sfânt care în mod nevăzut,
supraempiric, lucrează prin dinamismul său în adâncul sufletului oricărui
om în parte. O altă problemă o reprezintă cunoașterea propriilor
competențe și conlucrarea cu ceilalți responsabili în cazul când situația o
cere. A fi specialist înseamnă a -ți recunoaște limitele și a apela la
sprijinul altui s pecialist, a conlucra în cazul nostru cu preotul (de
exemplu: lecții ținute în biserică pentru cunoașterea obiectelor de cult, a
iconostasului, etc.), cu responsabilii cu problemele învățământului din
Eparhie (pentru rezolvarea problemelor organizatorice, a situațiilor
speciale întâlnite, etc.) sau organizarea unor întâniri cu alte cadre
didactice, cu medici specialiști din diferite domenii, alte persoane
55
competente sau personalități marcante ale vieții culturale și spirituale, în
scopul atingerii finalităț ilor.
Am văzut că didactica interferează cu teologia spirituală, astfel
încât jocul didactic poate constitui și o inițiere în ceea ce privește viața
spirituală, aspectul ludic retrăgându -se la un mome nt dat în favoarea
realității concrete.79 Teologia spirituală, trecând dincolo de barierele
metodologice ale filosofiei, ține cont de realitatea prezentă și în același
timp transformantă a lui Dumnezeu. De aici și superioritatea teologiei
spirituale în abord area conceptuală pentru credinciosul care acceptă
revelația și crede în Dumnezeu. Perfecțiunea ființării umane nu poate fi
exprimată altfel descât prin sfințenie.80
Jocul did actic poate constitui și în această direcție o inițiere în
tainele vieții spirituale creștine, iubirea și speranța putând fi educate, mai
ales în cazul adolescenților .
79 BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, op.cit. , pp 133-138.
80 BOGDAN Tiberiu, STĂNCULESCU Ilie, Psihologia copilului și psihologia pedagogică , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1973 , pp. 23-34.
56
BIBLIOGRAFIE
a. Izvoare scripturistice și magisteriale:
Biblia , Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București etc.
Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia Romano -Catolică de
București, 1993
Conciliul Ecumenic Vatican II , Editura Kirche in Not, Nyiregyháza, 1990
Paul al VI -lea, Cuvântare de încheiere a Conciliului Ecumenic Vatican
II, 8 decembrie 1965.
b.Stud ii:
BARTOLINI Bartolino, FILIPPI Mario, Cartea mea de re ligie, Editura
Mitropoliei de Alba -Iulia și Făgăraș, Cluj 1996
BOGDAN Tiberiu, STANCULESCU Ilie, Psihologia copilului și
psihologia pedagogică , Editura Didactică și Pedagogică, București,
1973
BUZALIC Alexandru, BUZALIC Anca, Psihologia religiei , Editura
Logos, Oradea 1999
COMENIUS J. A., Didactica Magna , Editura Didactică și Pedagogică,
București 1970
CUCOS Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999
CURTAZ Paolo, Catehetica , Editura Presa Bună, Iași, 1993
DANCIU Ana, Metodica predării rel igiei, Editura Anastasia, București,
1999
57
DEBESSE M., Psihologia copilului , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970
DRUȚU I., FODOR E., K ULCSAR T., Psihologie , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1976
GOLU M., Z LATE M., D IDILESCU I., M ANOL ESCU C., Psihologie
generală și noțiuni de logică, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1976
MALIȚA Mircea, Înalta prețuire a școlii și slujitorilor ei , Editura
Politică, București, 1970
NEVEANU -POPESCU Paul, F ISCHBEIN E., Psihologie generală ,
Editu ra Didactică și Pedagogică, București, 1971
POPESCU N.P., A NDREESCU M., Studii psiho -pedagogice privind
dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1970
ROȘCA Alexandru, Psihologia generală , Editura Didactică și
Pedag ogică, București, 1976
STOICA Ana, Creativitatea elevilor , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983
ȘCHIOPU Ursula, Psihologia copilului , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1965
ȘCHIOPU Ursula, P ISCOI Viorica, Psihologia generală și a copi lului,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982
ȘCHIOPU Ursula, VERZA Emil, Psihologia vârstelor , Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1981
58
.
Anexe
.
59
Opis anexe:
Anexa nr. 1: Joc de rol în scopul educării cred inței
Anexa nr. 2: Joc Didactic – demonstrarea existenței lui
Dumnezeu
Anexa nr. 3 : Joc Didactic – citirea icoanelor
Anexa nr. 4: Joc Didactic – iubirea creștină
60
Anexa nr. 1:
Joc de rol în scopul educării credinței
Obiecti vul principal este de a implica elevii într -o meditație
profundă pe tema credinței și încrederii în Dumnezeu. Se folosește
metoda dramatizării sau a lucrului cu textul biblic pe grupe, urmat de
întrebări pe o anumită temă.
Textele de bază pot fi din isto ria Patriarhilor.
Personaje principale: Avraam, Isaac, Iacob, Iosif.
După dramatizarea textului ales se dirijează euristic dialogul pe
următoarele teme:
– Ce semnificație directă au evenimentele respective?
– Cum reacționează personajul în fața evenimentelo r aparent
contradictorii?
– Credința mai presus de rațiune a personajelor.
– Intervenția lui Dumnezeu în viața personajelor; cum răsplătește
Dumnezeu credința; cum pedepsește Dumnezeu nedreptatea; sensul
supranatural al evenimentelor.
Conducătorul Jocului Did actic subliniază principalele concluzii:
– Credința înseamnă încredințarea cu totul în mâinile lui Dumnezeu,
chiar dacă este împotriva tuturor așteptărilor umane.
– Credința este întotdeauna răsplătită.
– Căile lui Dumnezeu sunt necunoscute.
61
Anexa nr. 2:
Joc Didactic – demonstrarea
existenței lui Dumnezeu
Obiectiv principal : Demonstrarea faptului că Dumnezeu există pornind
de la observarea semnelor existenței Sale.
Se utilizează metoda întrecerii pe grupe prin întrebări de genul « cine știe
răspunde ! »
Întrebările urmăresc argumentația catehetică clasică bazată pe cele « cinci
căi » de demonstrare, pornindu -se de la principiul cauzalității, de exemplu
argumentarea pornind de la mișcare :
– Cum observăm existența mișcării în Univers ?
– Mișcarea se produce prin intervenția altui « motor » sau există mișcare
de la sine ? (perpetuum mobile)
– Putem continua cu lanțul motoarelor la nesfârșit ? (discuție)
– Trebuie să existe din necesitate un motor prim ?
– Cine pune în mișcare întregul Univers prin datele Revelațșiei
creștine ?
Conducătorul Jocului Didactic concluzionează :
– Totul este pus în mișcare prin intermediul unui alt motor.
– Lanțul motoarelor nu poate fi prelungit la nesfârșit, ceea ce ar constitui
un non -sens.
– Descoperim un motor prim care pune în mișcare tot ceea ce există în
Univers.
– Revelația creștină identifică în acest Motor prim pe Dumnezeu.
– Știința contemporană și afirmațiile Revelației nu sunt contradictorii.
62
Anexa nr. 3 :
Joc Didactic – citirea icoanelor
Obiectiv principal: formarea aptitudinilor de a se citi simbolismul iconic
și de a se înțelege mesajul iconografic .
Se utilizează în general conversația euristică pe b aza unei icoane
corespunzătoare.
Întrebările urmăresc etapele :
– care sunt principalele personaje ?
– cum sunt îmbrăcate ?
– ce culori sunt folosite ?
– ce semnificație pot avea culorile folosite ?
– ce gesturi sunt surprinse ?
– cum putem « citi » icoana respectivă ?
Conducătorul Jocului Didactic reia concluziv interpretarea icoanei
respective.
63
Anexa nr. 4:
Joc Didactic – educarea iubi rii creștine
Obiectiv principal: demonstrarea necesității coeziunii și a carității în viața
de zi cu zi.
Mod de realizare: se allege un grup de 7 – 8 persoane și se desemneză o
persoană care trebuie transportată pe un traseu obligatoriu, unde sunt și
unele obstacole minore.
În mod intenționat numărul este supradimensionat, astfel încât cei ce nu
pot ajuta direct transportului persoanei desemnate, se implică (sau nu) în
ajutorarea colegilor, în scopul atingerii obiectivului.
Conducătorul Jocului Didactic s urprinde principalele reacții și
concluzionează:
– toți s -au implicat într -un fel sau altul la atingerea obiectivului propus.
– Grija deosebită față de o persoană, coleg, plină de responsabilitate.
– Cei care nu s -au putut implica direct au îndepărtat obstacole le ? cum
au ajutat gru pul principal și atitudinile de viață asemănătoare în
societate .
– Solidaritatea bazată pe caritate este necesară în scopul atingerii unui
obiectiv comun.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA RELIGIEI ÎN ȘCOLI Coordonator științific: Pr.conf.univ.Dr.Alexandru Buzalic Absolvent : Cornelia Ruse (Homeniuc) ORADEA 2020… [618382] (ID: 618382)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.