Programul de studii: Teologie Ortodoxă Pastorală [618291]

Programul de studii: Teologie Ortodoxă Pastorală

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR, ABSOLVENT: [anonimizat]. Univ. Eusebiu BORCA Ionuț -Olimpiu BONTOȘ
2020

2

Programul de studii: Teologie Ortodoxă Pastorală

Clonarea ființelor vii – perspective
bioetice

COORDONATOR, ABSOLVENT: [anonimizat]. Univ. Eusebiu BORCA Ionuț -Olimpiu BONTOȘ
2020

3
Cuprins

Argument……………………………………………………………………………………………………… ……………….4
Capitolul I. Aspecte de bioetică…………………………………………………………………… …………………..6
1.1.Definiția, scopul și principiile bioeticii……………………………………………………………………….. ….6
1.2.Bioetica creștină și problematica clonării…………………………………………………. …………………….9
Capitolul II. Mecanismul clonării……………………………………………………………………………….. …13
2.1. Despre clonare, tipologie și ipoteze………………………………………………… …………………………..13
2.1.1. Clonarea reproductivă și clonarea terapeutică …………………………………………………………..16
2.2. Clonarea la plante și animale………………………………………………………. ……………………………..22
2.3. Clonarea umană………………………………………………………………………………………………………..2 5
Capitolul III. Avantajele și dezavantajele clonării…………………………………………………………..38
3.1. Av antajele procedeului de clonare……………………………………………………………………………….39
3.2. Dezavantajele procedeului de clonare………………………………………………………………………… .41
3.3. Aspecte juridice, etice și morale ale clonării…………………………………………………… …………….44
3.3.1. Probleme de ordin juridic în cazul clonării ………………………………………………………………..44
3.3.2. Argumente etice și morale ……………………………………………………………………………………….46
Concluzii…………………………………………………………………………………………………….. ………… …….51
Bibliografie……………………………………………………………………………………. ………………………….. ..53
Declarație……………………………………………………………………………………………………. …………… ….55
Curicullum Vitae………………………………………………………… …………………………………………….. …56

4
Argument

Lucrarea de față prezintă problematica clonării în raport cu societatea umană, pornind de
la primele realizări ale acesteia în mediul natural, prin modificarea proprietăților plantelor și
animalelor, înmulțirea acestora și îmbunătățirea lor, în scopul cercetării avansate.
Fenomenu l de clonare reprezintă înmulțirea unei celule sau unui organism viu pe cale
asexuată, existând de mult timp în natură.
Biserica Ortodoxă consideră clonarea umană ca fiind fundamental imorală. În contextul
în care Dumnezeu ar îngădui obținerea unor clone umane în mod artificial, trebuie să avem în
vedere faptul că, în mod practic, nu este vorba despre niște făpturi ex nihi lo create, ci mai degrabă
doar de folosirea unor elemente preexistente, făcute de Dumnezeu, anume scindarea embrionului
pentru a obține gemeni, ori înlocuirea nucleului celulei dintr -un ovul cu cel al persoanei clonate.
De asemenea, Dumnezeu este singurul care face ca embrionul să se dezvolte, chiar și obținut prin
procesul clonării.
Raționamentele ce susțin fenomenul clonării sunt: posibilitatea producerii de clone umane
geniale, frumoase, având calități extraordinare, lucru ce ar putea să îmbunătățească rasa umană;
clone umane sănătoase, fără riscuri ale bolilor ereditare; posibilitatea de a alege sexul copilului, cu
celule luate de la persoane ce v or împărtăși din aspectul fizic copiilor clonați ulterior; cei sterili
vor putea avea copii; utilizarea cel ui clonat în scopuri terapeutice; crearea de armate de clone în
scopuri de război, pentru munci grele, echipe sportive, spionaje etc1.
Problema moralității clonării în cadrul cercetării biomedicale este identificată sub aspectul
societății și comunitățil or umane, care au obligația, în general, de a încerca să vindece și să aline
suferința celor bolnavi. Având în vedere acest lucru, obligația adânc înrădăcinată în învățătura
morală a iubirii celui de lângă noi este atribuită medicilor și oamenilor din sist emul medical, care
au datoria de a îngriji pe cei bolnavi. Cu toate acestea, activitățile savanților în biomedicină și a
biotehnologiilor sunt la fel de importante, cercetările și descoperirile făcute asigurând mijloace
performante de a vindeca și ușura po vara celor care suferă. O astfel de cercetare este cea asupra
embrionilor umani clonați, precum și cea a celulelor -stem, care este înrudită cu cea dintâi. Aceste
tipuri de cercetări oferă un nou mod de a aborda subiectul destul de delicat al clonării umane , în
ceea ce privește obținerea informațiilor și perfecționarea tehnicilor care ar putea duce la noi
tratamente pentru bolile cronice, respectiv pentru dizabilitățile genetice ori cele dobândite pe

1 DUMEA Claudiu, pr., <<Omul între „a fi” și „a nu fi” probleme fundamentale de Bioetică>>, Ed.
Arhiepiscopiei Romano -Catolice, Buc., 1998 , p. 58.

5
parcursul vieții. Duse la capăt cu succes, ele pot ajuta l a salvarea a mii de vieți omenești și
îmbunătățirea calității vieții bolnavilor2.
Clonarea vegetală, animală sau umană în scopuri de cercetare ar putea aduce numeroase
beneficii și cunoștințe științifice, îmbogățind cultura și civilizația umană, însă totodată ridicând un
număr îngrijorător de riscuri . Astfel de îngrijorări apar în domeniu l comportamentului uman, al
sănătății și structurii sociale.
Reproducerea artificială pentru tratarea unor boli genetice reprezintă un aspect controversat
al clonării umane. Mergând pe această idee, dacă există posibilitatea corectării unor structuri
genetice malformate, există și posibilitatea perturbării acesteia, rezultând un complex monstruos
de gene manipulate genetic în așa măsură încât să dea naștere unor specii înspăimântătoare, atât în
cadrul regnului vegetal, cât și animal și uman.
În concluzie, deși pare promițătoare cercetarea amănunțită a fenomenului de clonare a
ființelor vii, aceasta aparține de domeniul unui viitor îndepărtat, având consecințe necunoscute,
care ar putea afecta ireversibil tot ceea ce este omul și informațiile pe care le pose dă. Dorința de
descoperire și frica de necunoscut fac ca cercetarea științifică să se aplece înspre sfera
periculosului, cu atât mai mult cu cât rezultatele din ultimele decenii au fost de o negativitate
aparte. Deși Biserica acceptă și susține studiile me dicale și știința, problematica clonării în diferite
scopuri precum cele reproductive și terapeutice este clar exclusă de teologi ca fiind morală,
împotrivindu -se legilor morale fundamentale, principiilor bioeticii și drepturilor esențiale ale
omului.

2 BIBARȚ Adrian -Vasile, „Quo vadis homini? Clonarea terapeutică și clonarea reproductivă – promisiunea
științei”, în Studia Universitatis Babeș -Bolyai, Bioethica, nr. 1/2011 , p. 78.

6

Capitolul I. Aspecte de bioetică

1.1. Definiția, scopul și principiile bioetici i
Bioetica reprezintă știința care reglementează intervențiile medicale, din punct de vedere
moral, în viața omului. Termenul provine din cuvintele grecești „bios”, însemnând „viață”,
respectiv „ethos”, fiind „morală”. Astfel, scopul bioeticii este de a stabili prez ența ilicității unei
fapte medicale în viața omului3.
Bioetica este știința acțiunii exercitate de om asupra lumii vii4. Ea studiază comportamentul
uman în natură, în lumina valorilor și principiilor morale.
Bioetica reprezintă ramura eticii aplicate ce are ca obiect de studiu problemele etice din
lumea medicinei și biologiei5.
Modul prin care ființa umană alege să își trăiască viața, acțiunile sale și responsabilitatea
sa față de tot ceea ce îl înconjoară reprezintă de asemenea obiectul de studiu al bioeticii.
În vederea asigurării binelui întregii societăți, este nevoie de folosirea cunoașterii științifice
la un niv el foarte înalt, fiind strâns legată de cunoașterea sistemului de valori umane6.
Noțiunea de „bioetică” poate fi tradusă ca studiul deciziilor și al comportamentelor umane
din punct de vedere moral.
Bioetica s -a extins simțitor în ultimele decenii, în prezent vorbindu -se despre o etică a tot
ceea ce este viu, aplicată întregului regn biologic. Aceasta nu se referă strict la domeniul medicinei
tradiționale, ci cuprinde o multitudine interdisciplinară ce tratează numeroase probleme de ordin
etic.
Exist ă, așadar, o clasificare a bioeticii în mai multe ramuri, precum:
1. Bioetica generală, care are în vedere valorile și fundamentele etice, respectiv încadrarea
juridică, anumite decizii de ordin politic;
2. Bioetica specială, ce analizează diferite probleme de bază ale vieții umane (procrearea,
eutanasia, manipularea genetică);
3. Bioetica clinică, fiind studiul rezultatelor terapeutice, având în vedere relația stabilită între
medic și pacient, respectiv problema mal -praxis -ului7.

3 DE LA CROIX J.M., „Mic Manual de Bioetică”, trad. Cobzaru Alexandru,Editat de Asociația Caritas, București,
2001, p. 5.
4 Sgreccia Elio, Manual de Bioetică, Editura Arhiepiscopiei Romano -Catolice București, 2004, p. 39
5 Zanc Ioan, Lupu Iustin, Bioetica medicală , Editura Medical ă Universitar ă “Iuliu Ha țieganu” 2001.
6 Sgreccia Elio, op. cit., p. 47.
7 Ibidem, p. 25.

7
Cu toate acestea, abordarea laică a bioeticii subliniază limita care există în analiza acestor
definiții. Sensul teologic al bioeticii se bazează pe relația om – Dumnezeu, fiind astfel o disciplină
a moralei creștine. Sfânta Scriptură și învățătura Sfinți lor Apostoli stau la baza enunțării normelor
morale pe care este fundamentată bioetica, anume moralitatea actului medical și acțiunile cuprinse
în cercetarea biomedicală.
Omul, fiind creat de Dumnezeu, are obligația morală de a nu face rău semenilor săi, nici
dacă ar fi în perspectiva binelui unei alte persoane.
Scopul bioeticii este de a respecta viața în latura sa fizică, interzicând practicile ce ar aduce
prejudicii materiale (comercializarea de organe, experimente asupra ființelor umane, tratament
inuman).
Principiile bioeticii sunt numeroase și stau la baza desfășurării activității medicale din
punct de vedere moral, asupra ființei umane.
Principiul personalismului prevede folosirea rațiunii și liberului arbitru al omului, acesta
fiind unicul ho tărâtor al acțiunilor sale. Fiind o persoană unică și irepetabilă, omul deține o
conștiință de sine, exprimându -și capacitatea de a alege singur și a lua decizii8.
Persoana umană reprezintă însăși societatea umană, raportul dintre cele două fiind de
egalitate. Fără prezența omului în lume nu ar exista o societate specifică pe viața umană. Omul
este făcut să trăiască în comunitate și pentru comunitate, aproape de semenii săi. Pervertirea
valorilor morale a făcut, însă, ca rasa umană să se izoleze reciproc și să își diminueze putere,
ignorând scopul pentru care a fost creată: iubirea de aproapele.
Sfântul Vasile cel Mare amintește de faptul că „Dumnezeu nu -și folosește atotputernicia în
fața libertății umane”, deoarece aceasta „provine din atotputernicia lui Dumnezeu”9.
Libertatea de a alege îl lasă pe om să înfăptuiască și păcatul, chiar dacă acesta nu ține de
firea sa. Omul a primit o libertate așa de mare în momentul creației sale, încât dă dovadă de putere
de a-L nega pe însuși Creator ul său. Vladimir Lossky afirmă faptul că „cea mai înaltă creație” este
omul, Dumnezeu punând în el „posibilitatea iubirii, cum și a refuzării ei”10.
Respectul pentru viața fizică reprezintă un al doilea principiu pe care se bazează bioetica,
acesta fiind identificat adesea în cazul transplantului de organe. Acesta din urmă prezintă o serie
de riscuri majore la care este expus atât donatorul, cât și primitorul organului. Problematica aceasta
prezintă necesitatea tratării cu un maximum de atenție și preocupa re pentru viața umană, din partea
cadrelor medicale, dar și a persoanelor implicate.

8 Sgreccia Elio, op. cit. , p. 62.
9 Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, p. 283.
10 Ibidem.

8
Principiul binefacerii este exprimat prin oprirea ființelor umane de a face rău altor oameni,
ori de a diminua pe cât posibil riscurile existente în diferitele cazuri în tâlnite11.
În sens teologic, binefacerea este manifestarea unui act filantropic, cuprinzând atât trupul,
cât și sufletul omului.
Laicizarea conceptului a permis așa -zisa binefacere falsă, când cineva cooperează la
înfăptuirea păcatului altuia, în numel e înfăptuirii de bine (de exemplu: medicul care execută o
operațiune de întrerupere de sarcină, cei care susțin eutanasia ori sinuciderea asistată etc.).
Principiul non -dăunării are la bază expresia latină: „înainte de toate să nu faci rău” ( primum
non no cere), fiind un principiu străvechi al practicii medicale12. Acest principiu interzice facerea
de rău a oricărui individ, indiferent de tehnicile folosite, de mijloacele terapeutice sau de acțiunile
exercitate asupra sa.
Problema efectului dublu în cazul unui act terapeutic este des întâlnită în practică, fapt
identificat în majoritatea medicamentației pentru tratarea anumitor afecțiuni, care pot avea efecte
adverse negative, contraindicații, precauții etc.
Principiul echității sau principiul dreptății prezintă obligația de a trata în mod egali toate
persoanele aflate în nevoie, fără discriminări sociale, religioase sau fizice. Din păcate, acest
principiu este cel mai des încălcat în societatea umană.
Echitatea reprezintă o normă morală creștină fundam entală, păstrată de creștinii de
pretutindeni încă de pe vremea Bisericii Apostolice („ puneau la picioarele apostolilor ”
bunurile lor și fiecare p rimea „după cum avea trebuin ță”13).
Actul terapeutic, medical, social sau spiritual se adresează persoanei umane ca o unitate
dintre trup și suflet. În această perspectivă, trebuie luată în considerare atât atitudinea exterioară
față de trupul celui bolnav, cât și față de sufletul acestuia.
Moralitatea se raportează la conceptul de a face voia lui Dumnezeu, de a fi temător de
Dumnezeu în faptele tale, după bioetica creștină.

11 Sgreccia Elio, op. cit ., p. 64.
12 Ibidem, p. 67.
13 Fapte 4, 34 -35.

9
1.2. Bioetica creștină și problematica clonării
Bioetica studiază conduita umană în cadrul științelor vieții, având l a bază valorile umane
și principiile morale. Are ca și obiect problemele vieții și ale morții, folosindu -se de tehnologia
contemporană și modernă, în vederea tratării de afecțiuni, salvării de vieți sau îmbunătățirii calității
vieții umane.
Teologia morală a dat naștere bioeticii creștine, având scopul de a se ocupa de
comportamentul uman ce trebuie să fie guvernat de voia și poruncile divine, devenind astfel etică
medicală creștină.
Nevoia sănătății publice în vederea reducerii riscului de boli genetice, precum și libertatea
omului la producere și la un patrimoniu genetic nemodificat, a dus la realizarea unor cercetări
efectuate asupra genomului uman, fapt ce a declanșat numeroase conflicte14.
În acest fel s -a ajuns la practicarea pe scar ă largă a unor acte medicale care atentează la
însăși viața umană, cum sunt cele legate de sfârșitul vieții, respectiv eutanasia, ca formă de
sinucidere asistată medical, deși, încă din Antichitate au existat voci cu autoritate care s -au opus
acestui mod d e a suprima viața cuiva, indiferent câte false motive umanitare s -ar invoca în sprijinul
ei, mesajul medicinei fiind de a lupta pentru viață și nu de a justifica moartea, omorul din
compasiune fiind contrar menirii profesiunii medicale.
În calitate de șt iință, Bioetic a s-a dezvoltat abia din a doua jumătate a secolului al XX -lea,
respectiv începând din anul 1960. Aceasta atrage atenția asupra unor acte medicale , implic ându –
se în sfera moralei, originile Bioeticii urc ând până în epoca primului mileniu creștin .
Sfinți i Părinți , în scrierile lor, alături de hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale , au
adoptat o poziție fermă împotriva unor păcate ale vieții cotidi ene (avortul, contracepția , eutanasia
sau sinucid erea asistată medical etc). Pe de altă parte, tot ei sunt cei care au încurajat rolul medicinii
ca știință menită a sluji viața .
Astfel, probleme ca cele legate de suferință , de îngrijirea medicală în diferitele faze ale bolii,
de sfârșitul vieții pământești primesc cu totul alte valențe în contextul raportării lor la actul căderii
în păcat, dar și la răscumpărare , mântuire și viață veșnică . De aceea, chiar din epoca apostolică
vom întâlni medici devotați vocației lor de slujitori ai sănătății fizice, dar și ai celei spirituale, ca
o condiție esențială a adevăratei sănătăți , cum a fost cazul Sfântului Evanghelist Luca, pe care,
faptul de a f i slujitor al sănătății fizice nu l -a împiedicat să fie și mărturisitor al Cuvântului Vieții .

14 Sorin Cosma, O abordare creștină a Bioeticii, Timișoara : Editura Marineasa, 2007, p. 50.

10
De asemenea, nu multă lume știe faptul că primul transplant din istorie a fost efectuat în secolul al
IV-lea de către Sfinții Doctori Cozma și Damian. Grefând unu i bolav piciorul cangrenat cu piciorul
unui cadavru, ei au dovedit că Biserica nu se opune acestei metode terapeutice.
Rolul bioeticii de garant al moralității actului medical a început să fie revendicat odată cu
începutul procesului de seculari zare a societății. Marea Schismă de la 1054 a marcat apariția a
două tradiții morale divergente, implicit a două bioetici creștine, dar diferite. Din acest moment
vorbim despre bioetici creștine, cu trăsături specifice valorilor morale pe care le promoveaz ă.
Tensiunea se accentuează odată cu scindarea survenită în sânul bioeticii creștine occidentale prin
Reforma din 1517, care a marcat începutul unui proces continuu de diversificare, proces care va
pune serioase probleme vis -a-vis de autoritatea morale i care susține o anumită bioetică. Omul se
află în fața mai multor bioetici, încât îi vine greu sa o considere drept normativă pe una dintre ele,
dar care să aibă o autoritate permanentă.
În acest context al diversificării, uneori agresive a sis temelor bioetice creștine, unii dintre
practicienii contemporani au simțit nevoia unei analize profunde pentru a identifica factorii care
au condus la această varietate de sisteme morale, care, la rândul lor, au determinat conturarea
bioeticilor specifice.
Bioetica este o morală a științei în general și a medicinei în special, care interzice
comercializarea corpului uman și traficul de organe.
Ingineria genetică constă în anumite tehnici de reașezare a secvențelor de ADN pe cale
artificială, folo sindu -se de material genetic viu, având ca rezultat obținerea de ființe vii noi15.
Omul se consideră atotputernic peste creație, în așa măsură încât poate să -i răstoarne legile,
spre propriul beneficiu, ajungându -se la antropocentrism. Acest lucru se înt oarce de cele mai multe
ori în defavoarea făptuitorului, precum și a ceea ce îl înconjoară.
Clonarea, deși considerată cea mai impresionantă descoperire din ultimele decenii, prezintă
niște caracteristici nefaste, care vor duce la un rezultat nefavorabil în cadrul societății umane.
Manipularea informației genetice a luat naștere o dată cu sintetizarea artificială a genelor,
în anul 197016. Crearea unor ființe superioare, întrunind toate calitățile necesare unui om perfect a
fost scopul inițial dorit pri n dezvoltarea ingineriei genetice, însă nu a fost niciodată realizată.

15 Ibidem.
16 Ibidem, p. 53.

11
Apariția unei „rase perfecte” nu este singurul motiv de îngrijorare asupra clonării, ci mai
degrabă producerea în masă a unei armate de sclavi clonați, pentru a fi folosiți la muncile cele mai
grele, ori pentru lupta în război, consecințele fiind dezastruoase.
În ciuda acestor teorii extreme, ingineria genetică face referire mai cu seamă la „terapia
genetică”, care constă în observarea subiectului și prevenirea riscurilor moștenite de la părinți ale
viitorilor copii, precum și intervenirea prenatală și postnatală pentru remedierea oricăror defecte
genetice17.
În acest mod, ingineria genetică permite corectarea materialului genetic, eliminarea
anomaliilor și obținerea trăsăturilor dor ite pentru viitoarea ființă umană.
Poziția Bisericii față de problematica clonării este deosebit de vastă, enunțând argumente
împotriva acesteia. Problema apartenenței sufletului unei persoane clonate este de o importanță
deosebită în viața religioasă, d eoarece omul reprezintă unitatea dintre trup și suflet. Clonele sunt
ființe create de oameni, existând un proces de perpetuare a vieții și nicidecum de creare a vieții,
deoarece celulele de la care pornește procedeul clonării sunt preexistente, necreate de om, ci de
Dumnezeu. Identitatea clonei poate prezenta tulburări de ordin psihologic, din momentul realizării
adevărului conform căruia persoana în cauză reprezintă clona cuiva, copiind o altă persoană
umană18.
Chiar dacă este copia fidelă a unei alte pe rsoane, clona nu poate avea și identitatea celui
clonat. Fiecare persoană prezintă o variație continuă în ceea ce privește comportamentul și
mentalitatea pe care le deține. În funcție de înaintarea în vârstă, de mediul social din care face
parte, de partic ularitățile vieții fiecăruia și de experiențele prin care trece, omul își va schimba felul
de a fi în mod constant. Un tânăr de douăzeci de ani nu va gândi la fel și nu se comporta în același
mod la patruzeci, șaizeci sau optzeci de ani.
Un ultim argumen t prezintă dezechilibrul produs între oameni în cazul exercitării
fenomenului de clonare în masă, deoarece echitatea socială va dispărea, unii fiind sclavi, iar ceilalți
burghezi, unii perfecți, iar alții niște monștri.
Bioetica creștină nu poate decât s ă susțină măsurile terapeutice prenatale și pe cele
postnatale, pentru a preveni și remedia defecte variate, în cadrul bolilor genetice. Biserica exclude

17 Sorin Cosma, op. cit, p. 55.
18Ibidem , p. 61.

12
orice experiment efectuat asupra embrionilor umani vii, considerând procedurile genetice ca pe o
violare fundamentală a drepturilor omului, dar și a suveranității divine19.
Societatea umană a fost creată de Dumnezeu cu dragoste și în slujba dragostei. Obligația
morală de care sunt datori toți oamenii este să realizeze acte de iubire față de semenii s ăi, evitând
a face răul , indiferent dacă este în mod voit sau se realizează fără voia clar exprimată.
Setea de putere, acoperită de dorința de cunoaștere a necunoscutului au condus la un haos
social ce a avut ca rezultat marile războaie ale lumii, confli cte politice , genocide și multe alte fapte
negative notabile în istorie.
Stăpânirea pe care a avut -o fărădelegea și păcatul în comportamentul uman a lăsat adânci
răni în mentalul colectiv, iar oamenii s -au dezumanizat profund odată cu trecerea timpului.
În ciuda acestui fapt, Biserica a militat întotdeauna pentru refacerea ec hilibrului inițial
dintre oameni și Dumnezeu și dintre oameni și oameni, enunțând principii și norme dogmatice pe
care oamenii, urmându -le, să înfăptuiască ceea ce îndeplinește voia lui Dumnezeu.
Intervenția Bisericii și a teologilor în viața socială a avut un impact favorabil în relațiile
interumane, restabilind identitatea ființelor aparținătoare de rasa umană, care și -au pierdut
conștiința și sufletul în lupta acerbă a stăpânirii lumii.
Însă lumea, deși dată de Dumnezeu ca fiind subordonată omului, nu permite abuzul de
putere, precum și schimbarea legilor naturale ale sale, iar răzbunarea naturii împotriva omului
poate obține rezultate nefaste, ducând la sfârșitul vieții umane, după cum e ste cunoscută aceasta20.
Acest principiu se bazează pe efectul de bumerang, conform căruia, orice arunci în univers
și se va întoarce negreșit. Așadar, scopul oamenilor este să aducă fapte bune și să înfăptuiască
dragostea de semeni și de aproapele, în f rică de Dumnezeu și ascultând poruncile sale.
Morala creștină are drept scop realizarea mântuirii oamenilor, prin apropierea de
Dumnezeu și facerea lucrurilor bineplăcute Lui.

19Ibidem, p. 62.
20 Sorin Cosma, op. cit ., p. 68 .

13
Capitolul II. Mecanismul clonării
2.1. Despre clonare, tipologie și ipote ze
Termenul de „clonare” este de origine greacă, de la cuvântul κλ ῶν, κλόνος, care înseamnă
ramură , mlădiță . Clonarea reprezintă procedeul prin care este creată o copie identică din punct de
vedere genetic cu originalul. Astfel, clona înseamnă o celulă sau organism rezultate pe cale
naturală sau artificială dintr -o singură celulă a unui organism, prin reproducerea asexuată21.
În mod natural, acest fe nomen este posibil accidental în cazul gemenilor monozigoți, care
s-au dezvoltat în urma fertilizării unui singur ovul de către un singur spermatozoid.
Fertilizarea unui singur ovul de către un singur spermatozoid și împărțirea în două a
zigotului rezult ă în fecundarea oului, dând naștere unui set de gemeni monozigoți.
Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite secvențe ADN și
obținerea mai multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea
secvențelor ADN ce conțin gene, dar poate fi folosită și pentru amplificarea oricărei secvențe ADN
cum ar fi promotorii, secvențe necodate și secvențe aliatoare ale ADN. Este folosită într -o largă
varietate de experimente în biologie precum și într -o serie de aplicații practice cum ar fi producerea
pe scară largă a proteinelor. Uneori termenul este greșit utilizat ca referindu -se la identificarea
locației cromozomilor unei gene cu un anume fenotip . În practică , localizarea unei gene la un
anumit cromozom sa u regiune genomică nu permite neapărat izolarea sau amplificarea secvenței
genomice relevante. În esență, pentru a amplifica o secvență ADN într -un organism viu, acea
secvență trebuie să fie legată de originea replicării, un element al secvenței capabil să direcționeze
propagarea ei însăși și a tuturor celor conectate de ea. În practică totuși, un număr de alte elemente
sunt dorite și există o varietate de vectori care permit expresii proteice, marcarea, producerea de
ARN și ADN de sine stătători.
Clonarea are la bază ADN -ul, denumit și „lanțul vieții”. Acesta este o moleculă
fundamentală existenței și susținerii vieții, codificând totalitatea structurilor corpului uman.
Alcătuirea ADN -ului se face din două lanțuri de nucleotide prin niște molecul e-baze
azotate. Rolul ADN -ului este stocarea de informații cât mai mare, exprimându -le prin sinteza de
proteine , precum și autoreplicarea, obținându -se două molecule de ADN. În acest mod, se va
transmite informația unei generații la cealaltă, gena determin ând caracteristicile viitoare22.

21 Aurel Popescu -Bălcești, Clonarea omului: începutul sfârșitului, Editura Triumf, București, 2002, p. 5.
22 Ibidem, p. 9.

14
Prin clonare umană se înțelege crearea unei copii identice a unui om care s -a născut deja,
termenul atribuindu -se exclusiv clonării umane artificiale. Aceasta presupune lipsa aportului de
material genetic al celulei masculine în cadrul concepției.
Pentru ca fenomenul de clonare să aibă loc este necesar un ovul din care a fost îndepărtat
nucleul, fiind introdus în acesta dint âi un nucleu aparținător de o altă celulă adultă umană. Ovulul
va începe procesul de divizare , ca și în cazul desfășurării unei concepții normale cu ajutorul
spermatozoidului. Zigotul rezultatul va fi introdus în uterul mamei purtătoare, până la dezvoltare a
necesară, urmând a se naște. Copia obținută va avea toate caracteristicile comportamentele,
aspectul fi zic și genele donatorului celulei adulte, iar nu a ovulului ori a mamei purtătoare.
Persoana clonată va avea un singur părinte biologic , fiind identic cu acesta.
Se identifică trei tipuri importante de clonare, anume: clonarea embrionară, clonarea
reproductivă și clonarea terapeutică.
Clonarea embrionară este o tehnică medicală efectuată cu scopul producerii de gemeni
monozigoți sau tripleți . Aceasta dublează procesul care ar avea loc în mod natural .
Clonarea reproductivă are ca scop producerea de clone a unei ființe deja existente. A fost
întrebuințată pentru clonarea mamiferelor, în cazuri precum cel al oii Dolly. ADN -ul ovulului este
scos și înlocuit cu cel al unei celule adulte diferite. Ovulul fecundat este introdus în uterul purtător,
dezvoltându -se un nou animal.
Ultimul tip de clonare, anume clon area terapeutică, constă în prelevarea de celule stem de
la embrioni, în vederea producerii de țesuturi umane sau organe pentru tratarea unor afecțiuni sau
boli genetice.
Există două proceduri prin care se realizează clonarea, acestea fiind:
1. Fisiunea gemelară (twiningul) este procedura prin care este secționat zigotul aflat în
primele șapte zile de la fertilizare.23
2. Transplantul de nucleu este procedeul prin care se înlocuiește nucle ul unui ovul lipsit de
nucleul său și având nucleul unei celule germinale de la un alt individ. Celula obținută se
va diviza, apărând un embrion. O mamă purtătoare va fi folosită ca mediu de dezvoltare a
fătului, însă există și medii artificiale construite , pentru a facilita procesul de clonare. După

23 Pr. prof. Vasile Răducă, Clonarea reproductivă și terapeutică – performanțe și riscuri, în Ortodoxia, Revista
Patriarhiei Române, an LIX, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, 2008, București, p. 233.

15
perioada stabilită de gestație, se va naște un făt identic cu persoana donatoare de nucleu.
Cu toate acestea, fuziunea nucleu -ovul nu reușește întotdeauna24.
Clonarea prin fisiune: · Divizarea blastocistului: este indusă prin procedee mecanice sau
prin căldură. Blastocistul este divizat în două păr ți. Din fiecare parte se dezvoltă ulterior câte un
organism. Numărul maxim de clone care se poate ob ține prin această metodă este de doi.
Separarea blastomerilor – se îndepărtează înveli șul blastocistului, iar blastomerele sunt
introduse într -o solu ție specială, care le separă. Fiecare blastomer poate gener a un nou embrion.
Se pot obține până la 8 embrioni, dar se poate repeta tehnica de câteva ori, astfel că numărul posibil
de clone este mult mai mare.
Clonarea constă, deci, în izolarea și multiplicarea bacteriei purtătoare de ADN, urmând să
fie amplificată.
Conceptul clonării ADN este ireversibil și poate avea urmări negative dacă nu este
controlat corespunzător.
Curajul ființei umane de a se asemăna lui Dumnezeu este admirabil , însă demn de criticat.
Din timpuri străvechi, civilizațiile antice au dezvoltate procese și metode prin care să stăpânească
mediul înconjurător, încercând să controleze întreaga desfășurare a naturii, care până în ziua de
astăzi prezintă un mister neelucidat.
Tainele mamei natură nu vor putea fi niciodată descoperite și analizate așa cum s -ar dori,
deoarece de ele este strâns legat sensul vieții și misterele universului, pe care numai divinitatea le
cunoaște, deoarece El este Creatorul acestora.
Omul, fiind creat după chipul și a semănarea lui Dumnezeu, a păstrat o fărâmă a amintirii
grădinii Edenului, prin strămoșii Adam și Eva, iar prin dorința de redobândire a acelei cunoașteri
absolute s -a chinuit vreme de mii de ani să descopere sau să inventeze fenomene cel puțin
asemănătoare cu cele cuprinse în lumea nevăzută25.
Deși un subiect controversat, pătrunderea în universul cunoașterii absolute a fost dezbătută
de mii de scriitori, filosofi, teologi și oameni de știință deopotrivă, fiecare încercând să deslușească
sensurile misteri oase ale scopului vieții umane pe pământ.
Prin descoperirea fenomenului de clonare, omul s -a simțit cu un pas mai aproape de
cuprinderea adevărurilor celor necuprinse încă, folosindu -se din păcate de puterile luciferice cel
mai adesea pentru realizarea a cestui fapt.
Îndepărtarea și uitarea omului de Dumnezeu îl va împiedica să acceadă o cunoaștere
absolută a Adevărului, întrucât se opune prin practicile nefaste poruncilor lui Dumnezeu.

24 Ibidem.
25 Bibarț, Adrian -Vasile , op. cit., p. 86.

16
2.1.1. Clonarea reproductivă și clonarea terapeutică
Clonarea umană reproductivă cupri nde toate vietățile ce pot fi reproduse asexuat, de la cele
mai simple la cele mai complexe. Cea umană vizează obținerea de copii ca ultim scop al procesului
de clonare, indiferent de modalitatea folosită: diviziunea embrionară sau transfer nuclear26.
Term enul de „clonare reproductivă” este mai apropiat de procedura clonării prin transfer nuclear.
Clonarea moleculară ar putea duce la probleme de sănătate printre cei clonați, precum senilitate
timpurie sau probleme la nivelul șoldului27.
Rata de succes a c lonării este calculată ca fiind de 1 -2%, eșecurile fiind deosebit de
numeroase în procedeul clonării, influențată de puternica mortalitate a clonelor și de anomaliile
evolutive al fătului până la naștere. Astfel de rezultate duc la concluzia că procedeul d e clonare
umană este deosebit de riscant și nefolositor28.
În ciuda faptului că actul clonării reproductive poate fi considerat drept o alternativă a
infertilității, rezultatele nu au fost întocmai satisfăcătoare. Oamenii doresc să aibă moștenitori din
materialul genetic personal, însă clonarea permite realizarea unui individ care să fie identic cu
persoanele donatoare. Chiar dacă din punct de vedere fizic este aproape identică cu persoana
model, clona nu va avea aceeași identitate cu cea a donatorului, fiind o idee nerealizabilă de a fi
identici din toate punctele de vedere.
Clonarea umană terapeutică este posibilă atât la animale, cât și la oameni, fiind folosită
pentru a trata anumite boli sau afecțiuni, în vederea realizării de ființe perfecte. Clonarea în vederea
obținerii de produse bogate în anumite tipuri de medicamente este cea mai folosită metodă de
clonare folosită până în prezent. De asemenea, orice formă de reproducere pe cale asexuată este
cuprinsă în clonarea terapeutică, precum și clonarea în scopul realizării de transplant de organe29.
Embrionul se va dezvolta normal în interiorul mamei purtătoare, nașterea sa având loc prin
cezariană, urmând să fie crescută artificial până la prelevarea organelor necesare.
Aceste practici dau dovadă de un sadism extrem, chiar dacă scopul acestora este pentru a
ajuta și salva vieți.
Procurarea de celule stem este un alt tip de clonare terapeutică, ele având capacitatea de a
se reproduce fără a se diferenția, în mod nelimitat, dând naștere unui număr foarte mare de celule
ce ar putea fi transformate în orice fel d e țesut eficient în combaterea bolilor genetice.

26 Ibidem, p. 240.
27 Ibidem, p. 242.
28 Ibidem.
29 Pr. prof. Vasile Răducă, op. cit., p. 244.

17
Celulele stem sunt foarte apreciate de cercetători, fiind considerate foarte promițătoare în
tratarea celor bolnavi de numeroase afecțiuni. Această tehnică este considerată ca fiind etică și
morală, deoare ce ar ajuta milioane de suferinzi și nu ar produce pagube umane uriașe30.
Biserica nu acceptă ideea ca embrionul să fie folosit ca un simplu produs, el fiind o ființă
umană în dezvoltare, o ființă lăsată de Dumnezeu pe pământ, indiferent de natura creări i sale.
Aceasta consideră că nu este moral să accepți un bine, în vedere săvârșirii unui rău.
Utilitatea celulelor stem este subliniată în proiectele cercetătorilor de dezvoltare a unor
tratamente eficiente pentru îmbunătățirea calității vieții umane.
Folosirea embrionilor umani pentru scopuri pentru producerea de celule stem a fost
interzisă în anul 2000 de către Comisia pentru probleme de bioetică a Parlamentului Europei31.
Clonarea terapeutică presupune crearea de embrioni și distrugerea ulterioară a acestora,
recoltarea de celule stem nefiind posibilă decât de la un embrion deja existent, urmând a fi distrus
la cinci zile de la formare, indiferent de metoda de obținere a acestuia, fie că este pe cale naturală,
prin clonare sau fertilizare in vitro32.
Descoperirile făcute în ultimele decenii au arătat că celulele stem pot fi obținute și din
măduva osoasă, din grăsimea umană sau sângele placentei, precum și din alte țesuturi,
identificându -se în toate organele și dezvoltându -se în toate tipurile de celule33.
Folosirea unor astfel de celule precum celulele stem aduce un set de riscuri ridicate, putând
să creeze o tumoare în loc de a vindeca un organ. De aceea, folosirea fără un control avizat a
clonării prin celulele stem nu este recomandată, deoare ce nu există încă un progres real al
tratamentului pe bază de celule stem34.
De asemenea, înmulțirea de celule stem obținute prin distrugerea embrionilor umani ridică
mari probleme de moralitate, consecințele negative ale acestora trebuind limitate.
Clonarea reproductivă nu permite dezvoltarea variată pe cale naturală, fără a aduce
îmbunătățiri genomului, ci doar dublând toate imperfecțiunile acestuia. Astfel, este redusă
variabilitatea genetică, rezultând o populație ce va fi asemănătoare din multe pun cte de vedere.
Având aceleași defecte și aceleași puncte slabe, va fi ușor de eliminat o astfel de populație, de
exemplu, prin folosirea unui virus la care indivizii prezintă sensibilitate35.
O clonă poate fi greșită din punct de vedere genetic, iar util itatea acesteia să scadă
considerabil. Ea nu mai poate fi folosită în scopul în care a fost creată, prin urmare fiind

30 Ibidem, p. 246.
31 Ibidem, p. 247.
32 Pr. prof. Vasile Răducă, op. cit., p. 247.
33 Ibidem.
34 Ibidem, p. 248.
35 Ibidem, p. 249.

18
exterminată. De asemenea, o clonă nu se va putea comporta normal în urma procesului de
procreere umană.
Embrionul nu va mai fi rezultatu l iubirii dintre doi indivizi, ci mai degrabă produsul unui
procedeu artificial. Problemele de ordin psihic și social vor fi determinate de raporturile de înrudire
cu familia sa (mama poate să -i fie soră sau mătușă), ori de reacțiile membrilor familiei văz ând
copia unui alt membru de familie36.
Nu există garanția deținerii controlului procedeelor de clonare, prezența unor riscuri majore
fiind mereu asociată procedeului de clonare umană. Apariția numeroaselor tulburări din societate
și comportamentul bizar pe care îl pot avea cei apropiați clonei au posibilitatea de a afecta felul în
care cel clonat gândește, vorbește sau înfăptuiește lucruri.
Riscul consangvinității este o consecință a clonării reproductive, precum crearea de
persoane transgenice, tulburări psihice grave sau boli genetice rare.
Dumnezeu a făcut lumea, creând toate viețuitoarele de pe pământ, diversificându -le printr –
o codificare biochimică a informațiilor genetice.
Structura moleculară a acizilor nucleici, precum și rolul lor din punct de vedere genetic a
dus la nașterea ipotezei conform căreia informația genetică a organismelor vii este înregistrată
biochimic sub forma unor părți ale nucleotidelor37, prin aceste mol ecule38.
Termenul „informație” reprezintă un mesaj referitor la evenimentele din trecut, prezent și
viitor într -un anumit sistem biologic ori tehnic. Acestea sunt înregistrate, conservate, apoi trimise
printr -un sistem comunicațional, folosindu -se de un anumit cod. În același mod, codul morse
folosește un sistem de linii și puncte pentru a codifica cuvintele și literele.
Există o ipoteză care expune faptul că în molecula acizilor nucleici există informația
genetică codificată biochimic, aceasta fiind ne cesară procesului de sinteză a moleculelor de
proteine. În molecula de ADN se consideră că există patru tipuri de nucleotide: adenina A, guanina
G, citozina C și timina T. fiecare conține diferite baze azotate, ce se pot succede într -o infinitate
de moduri . În molecula proteică există douăzeci de tipuri de aminoacizi39, care la rândul lor se pot

36 Ibidem, p. 250.
37 nucleotíd s. n. (biol.) ◊ „Una dintre marile descoperiri ale biologiei contemporane o constituie faptul că genele,
care asigură legătura genet ică dintre generații, sunt constituite din acizi nucleici, substanțe chimice
macromoleculare alcătuite din unități mai mici, denumite nucleotide, al căror număr de secvență variază de la o
serie la alta.” Component protidic al acizilor nucleici, rezultat d in unirea unui nucleozid cu acidul fosforic.
38 Aurel Popescu -Bălcești, Clonarea omului: începutul sfârșitului, Editura Triumf, București, 2002, p. 5.
39 AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași
moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în compoziția proteinelor.

19
succede la infinit. Numai combinații de trei nucleotide pot duce la codificarea tuturor
aminoacizilor40.
Un număr mare de nucleotide există în macromoleculele de acizi nucleici, în așa fel încât
se pot înregistra informații genetice enorme prin modificarea acestora.
Mamiferele au în jur de șase sute de mii de macromolecule de ADN, fiecare având încă
câte zece mii de nucleotide.
Codul genetic a fost descifrat pâ nă în prezent, toate tripletele de nucleotide care codifica
aminoacizii fiind descoperite.
La baza procesului de clonare stă fenomenul de transplantare a nucleului, care constă în
introducerea unui nucleu viu într -un ovul enucleat41 și activat.
Repro ducerea este caracteristică tuturor vietăților, pentru aceasta diferențiindu -se organe
specifice la masculi și femele, numite organe genitale. În mod normal este nevoie de ambele sexe
pentru ca reproducerea umană să aibă loc, respectiv de ambele celule sex uale, ovulul și
spermatozoidul.
ADN -ul este responsabil pentru transmiterea caracterelor psihice și somatice42. Unitatea
structurală a ADN -ului, respectiv a cromozomilor este gena. Omul are patruzeci și șase de
cromozomi, patruzeci și patru fiind nesexua li, autozomi sau somatici, iar doi fiind sexuali sau
gonazomi. Masculul are patruzeci și patru cromozomi somatici și XY cromozomi sexuali, pe când
femeia are patruzeci și patru somatici, respectiv XX sexuali43.
Materia cromozomială este cu patru la sută mai multă în cadrul persoanelor de gen feminin,
decât a celor de gen masculin, având în vedere faptul că un cromozom X are o densitate mult mai
mare decât cromozomul Y.
Transmiterea cromozomului Y se face numai de către bărbat, iar fătul primește celălal t
cromozom X de la mama sa biologică.
Păstrarea și transmiterea caracterelor ereditare este înfăptuită de ADN, ce conține tiparele
vieții, fiind baza pe care se formează structura organismelor vii.

40 Ibidem, p. 6.
41 ENUCLEÁT, -Ă adj. (biol.; despre celule) lipsit de un nucleu bine diferențiat din punct de vedere morfoanatomic.
42 SOMÁTIC , -Ă adj. Referitor la corp, al corpului. Celule somatice = toate celulele corpului, cu excep ția celor
sexuale.
43 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 14.

20
Din punct de vedere al substratului genetic, structura moleculară a ADN -ului conține p
macromoleculă dispusă sub formă de spirală, cu lanțurile laterale constituite din acid fosforic și
dezoxiriboză. Treptele scării sunt construite din câte două baze aminate, care sunt la rândul lor
legate între ele44.
Prop rietățile ADN -ului care stau la baza transmiterii mesajului ereditar sunt auto -replicarea
prin diviziune, respectiv sintetizarea albuminei specifice fiecărui organ.
Acidul ribonucleic sau ARN reprezintă acizii nucleici care există în protoplasmă, având
rolul de a sintetiza proteinele, fiind diferiți de ADN45.
Gena determină caracterele fizice și psihice ale individului, formând unitatea de bază a
geneticii. În cazul anomaliilor cromozomiale, datorită unei gene mutante care este dominantă, se
dezvoltă bo li genetice.
Anomaliile cromozomiale numerice, denumite și anomalii cromozomiale de structură sunt
legate de cromozomii sexuali, fiind de tipul XXY, XO, XXX, respectiv XXXY46.
Cromozomii modificați ca structură transmit boli ereditare, existând între ș ase sute de mii
și un milion de malformații genetice transmise ereditar în întreaga lume.
Indiferent de apartenența uni organ (uman sau animal), informația genetică este aceeași,
anume de a sintetiza proteine, albumine și globuline. Există, așadar, aceeași informație genetică
de funcționare indiferent de specie și stadiul de evoluare al organis mului.
Singurul aspect specific fiecărui organ uman este structura proteică, deoarece un organ luat
din alt organism și transplantat într -un altul va fi considerat străin și pe urmă respins de organismul
în cauză. Există, deci, o informație primară care determină specificitatea funcționalității tuturor
țesuturilor ce formează corpul uman47.
Corpul uman este de o complexitate extraordinară din punct de vedere somatic și psihic,
având baza pe capitalul genetic rezultat din cele două celule sexuale.
Același organism uman poate să se dezvolte prin procesul de clonare, având în vedere
faptul că întreg organismul se dezvoltă exclusiv din cromozomii rezultați din nucleul celulei
somatice al țesutului prelevat. Organismul se poate dezvolta și dacă în ovulul e nucleat este introdus
un ADN al unei celule somatice.

44 Ibidem.
45 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit ., p. 15.
46 Ibidem, p. 16.
47 Ibidem.

21
Clonarea se bazează pe informația genetică preexistentă în ovul, respectiv în citoplasma
ovulului, rezultând în dezvoltarea unui descendent identic din punct de vedere fizic cu donatorul
nucleului cel ulei somatice, care aduce caracteristica sexuală a clonei, dar și identitatea
asemănătoare celui clonat.
În cazul în care cei patruzeci și șase de cromozomi provin de la o persoană de sex feminin
(44 XX), clona rezultată va fi tot de sex feminin, însă da că provin de la o persoană de sex masculin
(44XY), atunci clona rezultată va fi tot de sex masculin48.
Autoclonarea reprezintă procesul prin care prelevarea are loc dintr -o celulă somatică
proprie, iar heteroclonarea reprezintă procesul prin care preleva rea are loc din nucleul somatic de
la o altă persoană49.

48 Ibidem, p. 18.
49 Ibidem.

22
2.2. Clonarea la plante și animale
Înmulțirea vegetativă a organismelor din regnul vegetal a apărut la diferite specii de plante.
Astfel, plantele cu flori, prin tuberculi, bulbi, tuberule, stoloni etc au putut da naștere unor noi
plante sau noi specii.
În cazul virușilor și al celenteratelor există înmulțirea prin sciziune și regenerare. Corali i
se înmulțesc prin sciziune longitudinală, pe când anumite specii de viermi prin cea transversală.
Clonarea este un fenomen natural în cazul microbilor, al lichenilor, mușchilor, plantelor
etc. Însăși omul s -a folosit de fenomenul clonării, prin altoire, marcotaj sau butășire, în cazul
platelor, pentru reproducere sau pentru îmbunătățirea calității lor.
Acest „experiment” s -a mutat din mediul natural în laborator, devenind una dintre marile
performanțe genetice ale omenirii, având numeroase avantaje, în să totodată și riscuri.
Clonarea plantelor este cunoscută încă din antichitate , când oamenii încrucișau diferite
specii de plante cu altele, obținând noi tipuri vegetale. Acest procedeu are la bază fenomenul de
totipotență , constând în capacitatea de a copia întregul organism. Înmulțirea vegetativă sau
prelevarea meristemelor reprezintă modalitățile folosite în obținerea clonelor vegetale.
Deși nu era denumită sub numele de clonare, altoirea plantelor sau a arborilor dintre diferite
specii era o practică obișnuită în societatea umană , cu scopul de a obține roade mai bogate sau noi
produse vegetale. Prin încrucișarea diverselor specii de leguminoase și pomi fructiferi de bază au
rezultat noi legume și fructe care au constituit alimentația oamenilor de bază.
Altoirea reprezintă, astfel, procedeul prin care două sau mai multe plante diferite sun unite,
spre obținerea unei singure plante50.
Datorită lipsei de hrană bog ată și variată, oamenii au născocit aceste tehnici, îmbunătățind
astfel stilul de viață . Obținerea unui soi nou sau a unor semințe noi era motivul principal pentru
care altoirea avea loc, o plantă sau un copac putând avea mai multe ramuri altoite, pe care crește
câte un soi diferit de plante, pe lângă cele naturale ale sale.
Oamenii de știință din cadrul Institutului de Cercetare pentru Viticultură din Ștefănești –
Argeș se folosesc de clonare pentru a obține diverse plante, fructe și legume. Utilizând un număr
minim de plante necesare procedeul tehnic de clonare, vor rezulta câteva mii de plante clonate pe
perioada desfășurării unui an. Anumite specii obținute in vitro au puterea de a se multiplica în
câteva m ilioane de exemplare anual . Biotehnologia a permis obținerea unor plante modificate,
precum trandafirul albastru sau bicolor, care să fie fără spini. Plantele exotice și rare sunt cele mai
solicitate pentru clonare , deoarece se înmulțesc greu și se găsesc în natură foarte rar51.

50 https://www.gazetadeagricultura.info/pomicultura/598 -pomi -fructiferi/20712 -altoirea -pe-intelesul -tau.html
51 https://www.libertatea.ro/stiri/plante -clonate -52113

23
Nevoia de plante proaspete în gospodăria fiecăruia a permis dezvoltarea tehnologiei de
clonare asupra plantelor , producția crescând considerabil. Prețul scăzut al plantelor clonate este
iarăși un motiv adițional asupra perpetuării ideii de clonare vegetală.
Clonarea plantelor a fost propulsată de nevoia ridicată de consum, dar și de comercializare
a produselor rezultate, într -un timp cât mai scurt și cu maximum de beneficii, fără a depinde un
efort prea mare. Hrana este o nevoie fundamentală supraviețuirii umane, fără de care viața nu poate
fi susținută. Din acest punct de vedere, clonarea de tip vegetal a fost primul experiment propriu –
zis al amplului fenomen al clonării, îmbunătățind calitat ea și cantitatea hranei de bază necesare
rasei umane și animale , dar și aducând un aport de noi soiuri, creând diversitate culinară.
Clonarea animalelor a devenit din ce în mai folosită în lumea contemporană , reprezentând
la momentul actual o industrie c e aduce anual milioane de dolari dezvoltatorilor săi .
Punctul care se dorește a fi atins reprezintă sensibilitatea stăpânilor față de animalele care
au plecat pe lumea cealaltă, procedeul de clonare permițând clonarea aproximativ identică cu
animalul iubit. În acest mod, exploatând emoțiile umane, clonarea în locuiește animalul real cu
unul clonat, care are aceeași înfățișare și comportament precum animalul inițial.
Chiar dacă clonarea promite reproducerea aproape exactă a celui clonat, unele gene au
posibilitatea de a nu se activa, clonele putând să nu aibă aceeași structură celulară precum modelul
său. Se pare că, în momentul clonării, mama care va purta clona îi va da din materialul său genetic
și clonei . Copia rezultată este rezonabilă, însă nu exactă , însă stabilește o legătură emoțională între
clonă și s tăpân.
Majoritatea clonelor se nasc însă cu defecte și boli genetice, sfârșind prin eutanasiere,
deoarece nu mai servesc scopul pentru care au fost create.
Clonarea reproductivă urmărește reproducerea unui noi individ care să fie viu și egal cu
cel clo nat. Este posibilă dezvoltarea unui ovul fără intervenția spermatozoidului, prin înlocuirea
nucleului cu cel al unei alte celule donatoare52.
Cea mai faimoasă clonarea de acest gen este clonarea oii Dolly, din anul 1966, în Scoția,
după aproximativ 280 de încercări. În acest experiment, un ovul nefecundat a fost extras de la o
oaie de rasă Blackface, ajunsă la vârsta maturității, din ovul fiind luat nucleul53.
Donatoarea a fost o oaie Finn Dorset ca și rasă, de la care s -a luat o celulă oarecare, care a
fost pe urmă tratată în așa măsură încât să îi fie stinse genele active proprii, devenind asemănătoare

52 DE LA CROIX J.M., „Mic Manual de Bioetică ”, trad. Cobzaru Alexandru,Editat de Asociația Caritas, București,
2001 , p. 61.
53 Ibidem.

24
celulei stem, fiind apoi pusă în contact cu ovulul lipsit de nucleu. În urma influenței descărcării
electrice folosite, noul nucleu a fost contopit cu ovulul, iar embrionul a început dezvoltarea. Pasul
final a fost implantarea în uterul unei a treia oi de rasă Blackface, urmând a se naște un mie l, anume
faimoasa Dolly. Aceasta avea toate caracteristicile genetice ale oii donatoare, de rasă Finn
Dorset54.
Din acest punct de vedere, clonarea reproductivă a animalelor, exclusiv în cadrul
cercetărilor științifice, este considerată ca fiind licită, necesitând însă legi de stat foarte precise55.
Multiplicarea animalelor cu un aport minim de efort a reprezentat alegerea cea mai ușoară
pentru crescătoriile de animale și ferme. Țăranii, cunoscând cât este de greu să crești și să hrănești
un animal până în momentul în care te poți bucura de produsele rezultate, ar trăi mult mai ușor
dacă animalele ar fi clonate în scopul comercializării.
În jurul anului 1950 s -a realizat actul clonării asupra unei broaște. Mamiferele au ovulele
de aproximativ o mie de ori mai mici în diametru decât ovulele broaștelor, astfel încât abia 30 de
ani mai târziu a apărut clonarea mamiferelor, mai întâi la șobolani, apoi la oi, vaci, maimuțe. Inițial
se credea că după fază embrionară de blastocit (cca. 14 zile de la fecundare) clonarea nu mai era
cu putință, celulele fiind somatice, alterându -se ADN -ul, fără a putea să mai dea naștere unui
organism normal. Aceste teorii au fost demontate odată cu nașterea oii Dolly, care a costat peste
un milion de dolari, în urma multor încerc ări și intervenții. Această reușită a evidențiat posibilitatea
realizării unei întregi turme de oi asemeni lui Dolly, toate absolut identice cu mama donatoare56.
Sentimente de groază și consternare au urmat după vestea nașterii lui Dolly, reacțiile fiind
care de care mai diferite. Președintele Clinton a cerut stoparea experimentelor în contextul clonării
omului, suspendând subvențiile venite din partea statului. O implicare deosebit de importantă au
avut-o și Consiliul și Parlamentul European, Comitetele Naționale de Etică, respectiv Organizația
Mondială a Sănătății. Astfel, clonarea nu a putut fi tolerată și justificată de societate, opunându -se
principiului egalit ății dintre ființele umane, lezând demnitatea acestora.57
După exemplul oii Dolly, multe alte animale au fost clonate, precum vaci, porci, capre, cu
scopul de a fi folosite în alimentație. Intenția rămânea folosirea produselor animaliere din ființele
clonate pentru consum, creșterea animalelor fiind simplificată și sporită, însă Parlamentul

54 DE LA CROIX J.M., op. cit., p. 61.
55 Ibidem, p. 62.
56 DUMEA Claudiu, pr., <<Omul între „a fi” și „a nu fi” problemefundamentale de Bioetică> >, Ed.
Arhiepiscopiei Romano -Catolice, Buc., 1998 , p. 56.
57 Ibidem, p. 57.

25
European și -a arătat îngrijorarea și interdicția asupra co nsumului de carne a clonelor de origine
animală , tehnologia clonării fiind interzisă pentru producția alimentară.
Un caz asemănător oii Dolly a fost clonarea vițelușei Marguerite, născută prin clonarea
unor celule diferențiate. Acestea au fost cultivate, nucleul acestora transferat într -un ovocit care a
avut anterior nucleul scos, pe urmă dezvoltarea embrionului în stadiile normale.
În procedeul clonării lui Marguerite au fost folosite celule aparținătoare unui mușchi al
spinării , ale unui fetus ajuns l a vârsta de două luni.

26
2.3. Clonarea umană
Din cele mai vechi timpuri, societatea umană a încercat să copieze divinitatea și să
efectueze acte de creație ce numai Dumnezeu le putea înfăptui, egalându -se Lui. De fiecare dată
când oamenii s -au arătat dornici de a fi niște dumnezei egali sau chiar mai mari decât Creatorul,
Dumnezeu și -a arătat mânia asupra acestora, precum este arătat și în Sfânta Scriptură în cazul
cetății Sodoma și Gomora, de exemplu58.
Clonarea reprezintă produce rea artificială (fiind distinsă de înmulțirea celulelor) a
embrionului dintr -o celulă unică. Dacă în cazul fecundării sexuate, zigotul rezultă din unirea
spermatozoidului (celula masculină) cu ovulul (celula feminină), în cazul clonării zigotul derivă
din nucleul unei singure celule.
Problematica clonării umane a ajuns un subiect de discuție tot mai îngrijorător, având în
vedere consecințele posibile asupra viitorului umanității.
În funcție de scopul prestabilit, clonarea poate fi reproductivă sau terape utică
Obținerea de celule embrionare identice din punct de vedere genetic și imunologic cu cele
ale bolnavului ce are nevoie de tratament este folosită în prezent pentru tratarea diverselor maladii
grave. Deși tehnica nu este foarte bine dezvoltată, în vi itor se va putea face diferențierea celulelor
izolate ale unui embrion clonat, tratarea bolilor genetice fiind mult mai ușoară.
Problemele morale ale acestui procedeu depind de statului embrionului în societate, fiecare
având păreri împărțite. În urma procesului de clonare, totuși, embrionii folosiți sunt exterminați,
unicul lor scop fiind prelevarea de celule, după care nu mai sunt folositori. Astfel, embrionul nu
mai devine persoană, ci o grefă celulară, folosită strict tehnic.
Umanitatea embrionului trebuie recunoscută la nivel general . Embrionul reprezintă un
organism în dezvoltare, de la stadiul unicelular la o formă evoluată de viață autonomă. Embrionul
mai mare de trei luni primește denumirea de „făt” , având deja dreptul la viață.
Chiar dacă va fi produs în mod artificial, embrionul are aceeași definiție generală, nefiind
alterat. Obținerea unui embrion uman prin înlocuirea unui nucleu din ovul cu nucleul somat ic al
unei celule este posibilă, dacă se stabilește că se poate dezvolta normal, trecând prin toate stadiile
evolutive, până la naștere.
Embrionul uman nu este ceva bana l, el este un proiect de persoană, în cel mai mic stadiu
al evoluției sale , având un scop specific. Unii cercetători consideră că embrionul clonat nu
reprezintă un embrion uman real , urmând a fi distrus în termen de 14 zile de la concepere. Alt

58 Ibidem.

27
argument împotriva umanității embrionului este faptul că intenția pentru care a fost realizat
definește statului său.
Clonarea umană efectuată în scopul unor cercetări biomedicale ridică întrebări etice, cu
atât mai mult cu cât implică producerea, folosirea, respectiv distrugerea embrionilor clonați. Cu
toate acestea, există și beneficii medicale specifice, însă totodată și anumite dileme morale cu
privire la cercetările efectuate în acest domeniu.59
Numărul bolnavilor de boli și dizabilități cronice a crescut considerabil în ultimele decenii,
iar lumea medicală a fost luată cu asalt de probleme le căutării unor remedii care să prelungească
viețile pacienților sau să vindece suferințele. Clonarea oferă anumite moduri de investigare și
tratare a unor boli severe, motiv pentru care este considerată justificată din punct de vedere moral.
În cazul că utării unui remediu pentru o boală, cercetătorii trebuie să identifice mecanismele
moleculare și celulare specifice ale bolii, fiind pusă sub observație dezvoltarea normală și cea
patologică a acesteia. Cercetarea poate fi simplificată de modelele celulare in vitro ale bolilor
umane, subliniindu -se prin acest aspect beneficiile potențiale de mare valoare ale cercetării asupra
embrionilor umani clonați.
Printre beneficiile cercetării efectuate asupra embrionilor umani se numără motivul clonării
pentru îmbu nătățirea înțelegerii bolii umane.
Crearea embrionilor în mod artificial, prin folosirea nucleelor de la indivizi purtători de
mutații genetice diverse, adică gene care oferă predispoziție la anumite boli, poate fi folosită pentru
observarea și tratarea acestor boli.
În cazul bolii Parkinson, se unește de celulele cerebrale care mor o anumită proteină numită
alfa-synucleină60. În gena acestei proteine produc forme ale acesteia care se lipesc mai rapid, astfel
încât purtătorii acestei mutații suferă de o instalare prematură a maladiei. Pentru a putea studia
dezvoltarea acestei boli, cercetătorii caută modele viabile pentru laborator. Una dintre strategiile
propuse este să fie injectate genele umane cauzatoare ale bolii în celule umane sau animale din
țesuturi de cultură în vederea producerii unui sistem celular care să expună anormalitatea acesteia.
Experimente din trecut au arătat că este nevoie de celule și țesuturi umane pentru a studia bolile
umane, având în vedere eșecurile în urma încercării de cerc etare pe țesuturi animale pentru bolile
umane.

59 BIBARȚ Adrian -Vasile, „Quo vadis homini? Clonarea terapeutică și clonarea reproductivă – promisiunea
științei”, în Studia Universitatis Babeș -Bolyai, Bioe thica, nr. 1/2011 , p. 78.
60 BIBARȚ Adrian -Vasile, „Quo vadis homini? Clonarea terapeutică șiclonarea reproductivă – promisiunea
științei”, în Studia Universitatis Babeș -Bolyai,Bioethica, nr. 1/2011 , p. 79.

28
O abordare diferită o constituie introducerea genelor mutante în celule anormale, caz în
care celulele purtătoare de gene mutante predispun indivizii purtători pentru boala Parkinson. În
ipoteza obținerii ce lulelor stem embrionare provenite de la embrioni rezultați în urma procesului
de clonare, produși prin nucleele de la indivizi care poartă această mutație, ele pot fi stimulate și
să se diferențieze în celulele nervoase in vitro, care produc dopamină. Rolu l acestui proces este de
a înțelege metabolismul proteinei alfa -synucleină și dezvoltarea bolii Parkinson.
Un al doilea beneficiu reprezintă clonarea pentru conceperea de noi tratamente pentru
bolile umane. În acest caz, aceleași sisteme celulare sunt fo lositoare pentru conceperea și
dezvoltarea unor tratamentelor chimice sau farmaceutice pentru boala țintă.
Clonarea pentru producerea țesuturilor imuno -compatibile pentru transplant reprezintă un
al treilea posibil beneficiu al cercetării embrionilor clo nați. Această ipoteză prezintă faptul că
țesuturile provenite din celule stem embrionare pot să repare zonele bolnave și să compenseze
pierderea cauzată de cele bolnave. Condiția este însă ca acestea să supraviețuiască răspunsului
normal de respingere imun ologică a organismului față de corpul străin. Clonarea oferă, astfel,
posibilitatea de a putea fi generate într -o zi celule și țesuturi de schimb care să nu fie respinse. În
această ordine de idei, celulele și țesuturile stem clonate ar avea aceleași gene ca și pacientul și se
presupune că nu vor fi respinse de organismul acestuia. Acest proces este denumit „clonare
terapeutică”61 nu a fost încă dovedit științific, rămânând la stadiul de teorie.
Ultimul beneficiu enumerat este clonarea pentru asistență în terapia genetică. Clonarea
poate fi combinată cu manipularea genetică precisă în vederea conceperii de tratamente genetice
în soluționarea bolilor genetice. Un exemplu îl reprezintă un embrion clonat rezultat dintr -un
pacient cu imunodeficiență combinată severă. Acesta ar putea fi modificat genetic pentru a repara
mutația, corectând -o și eliminând boala. Astfel, celulele stem embrionare clonate pot dezvolta
celule stem ale măduvei osoase, care se vor transplanta înapoi pacientului62. Până în momentul
actua l, aceste experimente au fost efectuate numai pe animale.
În contextul dilemelor morale ale clonării există numeroase argumente care consideră
această cercetare ca fiind controversată din punct de vedere moral, prin faptul că implică
producerea, folosire a și distrugerea cu intenție a embrionilor clonați de natură umană.
Există un număr de riscuri morale ce trebuie luate în considerare, ele fiind considerate
consecințe posibile în urma acestei cercetări amănunțite. Riscurile includ posibilitatea
experime ntării asupra embrionilor dincolo de stadiul de blastocist (din care sunt extrase celulele

61 ibidem , p. 81.
62 Ibidem.

29
stem), producerea de copii din embrionii clonați, exploatarea femeilor donatoare de ovule,
respectiv posibilitatea ca respectul societății în fața vieții umane să fi e subminat63.
Responsabilitățile morale pentru producerea embrionilor exclusiv pentru cercetare,
respectiv producerea în exces a celor fertilizați in vitro pentru o utilizare ulterioară nu reprezintă
un rol atât de important. Crearea embrionilor fertilizați in vitro se face în scopuri reproductive și
rezultă de obicei mai mulți embrioni decât necesari, cunoscându -se în prealabil faptul că o parte
din aceștia vor fi distruși. Deși sunt produși cu intenția inițierii unei sarcini, iar distrugerea sau
risipirea embrionilor n u este cu mult diferită de conceperea in vivo , pentru fertilizarea in vitro
responsabilitatea morală nu este mai mică.
Atât în cazul clonării pentru cercetarea biomedicală, cât și în cel al fertilității, scopul ultim
este vindecarea bolilor, respectiv re zultarea unui copil în cadrul unei familii, ambele fiind rezultate
pozitive din punct de vedere uman. Chiar dacă există și rezultate negative, scopul acestora nu este
de a distruge embrionii, ci de a -i pune în slujba vieții și a medicinii.
Un alt risc de osebit de important este dezvoltarea și utilizarea embrionilor rezultați
artificial după faza de blastocist, în vederea cercetării ulterioare. Argumentele arată faptul că un
astfel de experiment ar ajuta în învățarea despre dezvoltarea umană, atât normală, cât și anormală,
țesuturile fetușilor fiind mai folositoare decât celulele stem. Embrionii clonați ar putea fi astfel
transferați într -un uter animal sau uman, ori într -unul artificial. Până în momentul de față, acest
experiment a fost efectuat pe fetuși de vacă.64
Femeile donatoare de ovule vor fi supuse unor proceduri medicale neplăcute și riscante,
având în vedere tratamentele hormonale necesare. Din acest motiv, nu se efectuează decât în cazuri
de necesitate pentru tratamentul infertilității, femeile fiind singurele beneficiare ale procesului.
Problematica clonării pentru cercetarea biomedicală constă în solicitarea unui număr deosebit de
ridicat de ovule, imposibil de obținut.
Ultima dintre îngrijorările morale reprezintă rezultatul producerii de co pii în urma clonării
cu scopul cercetării biomedicale. Acest rezultat nu este considerat ca fiind etic, iar societatea ar
avea responsabilitatea morală să asigure imposibilitatea întâmplării acestui lucru.
Clonarea pentru cercetarea biomedicală nu este c onsiderată ca fiind în sine un păcat, după
cum spunea Prof. Andrei Kuraev, ci folosirea acestuia în „scopul păcatului”65 constituie un pericol,
chiar dacă intenția inițială era bună. În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel spune: „Toate îmi

63 Ibidem, p. 82.
64 Ibidem.
65 Bibarț, Adrian -Vasile , op. cit., p. 86.

30
sunt îngăduite , dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit
de ceva.” (I Cor. 6, 12), arătând faptul că Biserica nu a fost niciodată împotriva științei, însă toate
trebuie făcute cu dreaptă măsură, deoarece nu toate sunt si folosi toare.
Ființa umană este și va rămâne pentru totdeauna lucrarea Sfintei Treimi, alcătuită din suflet
și trup, fiind imaginea divinității în stare aproape perfectă. Dumnezeu l -a pus pe om stăpân peste
natură, însă omul nu a vrut să se lase în mâinile lui Dumnezeu și, deși capabil de o inteligență
divină, a înțeles greșit porunca Domnului din grădina Edenului: „Să nu mănânci din pomul acela!”.
Curiozitatea i -a eliminat pe primii oameni din Rai și i -a îndepărtat de Cuvânt. Astfel, omenirea a
fost înstrăinată de propriul său sine, pe care l -a regăsit abia în momentul venirii lui Hristos în lume.
După izgonirea cuplului adamic din Rai, omenirea s -a îndepărtat tot mai mult de
Dumnezeu, „pierzându -se cu firea” în sensul cel mai propriu al cuvintelor. Îndepărtar ea de cele
sfinte a dus la denaturarea scopului existențial al omului, anume regăsirea sa în divinitate.
Dumnezeu le -a arătat oamenilor calea spre restaurarea ființei, însă foarte puțini au ales să o urmeze.
Însuși Dumnezeu S -a întrupat și a devenit om, ve nind în lume și asumând natura umană ca fiindu –
i proprie66, relația dintre om și Dumnezeu revenind spre cele bune.
În prezent, clonarea reproductivă de ființe umane este grav ilicită. Aceasta se opune
principiilor bioeticii, fiind o violare deosebit de g ravă a demnității persoanei umane. Relațiile
fundamentale ale persoanei umane se pervertesc în procesul de clonare (rudenia, paternitatea),
creând haos în societate.
Deși a fost respinsă ca și „aberantă” de Statele Occidentale, iar Rezoluția Parlamentulu i
European a condamnat clonarea umană ca act de violare asupra celor două principii fundamentale
ale bioeticii (12 martie 1997)67, posibilitatea ca aceste legi să fie încălcate în viitorul apropiat este
foarte mare.
Clonarea terapeutică este al doilea ti p de clonare în funcție de scopul acesteia, aceasta
urmărind producerea unei serii de celule care să fie transplantate unui bolnav, după o modificare
corespunzătoare în prealabil68.
Anul 1979 a fost marcat de transferul de nuclee ale celulelor umane germinale în ovule
umane. Dezvoltarea embrionilor umani clonați a atins numai stadiul de morulă69.

66 Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, București, Edit. Humanitas, 2006, p. 6.
67 Ibidem, p. 64.
68 Ibidem, p. 65.
69 Ibidem.

31
Doi savanți ai Universității G. Washington, pe nume Jerry Hall și Robert Spillmann70, au
produs, în anul 1983, prin prima formă de clonare embrioni umani, însă aceștia nu au ajuns la
maturitate.
Frica irațională, amplificată de preocuparea mass -mediei de a crea senzație a dat naștere
multor reacții împotriva clonării umane. Deosebit de pregnantă în mentalitatea colectivă era frica
de pierdere a identității și a personalității fiecărui om. Prin fenomenul clonării, societatea ajunge
asemeni unei turme de oi sau un mușuroi de furnici, fiind toți identici. Clona devine dublura
omului, acesta din urmă nemaifiind el însuși. Clona, fiind copia clonatului, având ch ipul și
trăsăturile specifice ale celui clonat, va pierde din felul de a fi al omului, însă tot va avea identitate
și personalitate într -un oarecare mod.
Problema temerii oamenilor se bazează pe faptul că omul este redus la dimensiunea sa
materială, din punct de vedere biologico -genetic. Sufletul este ceea ce ii oferă omului identitate și
îl face unic, fiind creat de Dumnezeu. Divinitatea dă ființei umane suflet indiferent de modalitatea
prin care aceasta apare, fie că este pe cale naturală sau artificial ă.
Clona și clonatul au același patrimoniu genetic, dar nu există identitate mai mare decât
între doi gemeni care, având același patrimoniu genetic, nu au și aceeași identitate, fiecare fiind
diferit, având destinul său, propriile alegeri și decizii libe re. Toate acestea sunt strâns legate de
mediul în care trăiesc, de nivelul de educație pe care îl primesc, de cultura dobândită.
Există numeroase credințe care afirmă faptul că omul are o conștiință determinată de spirit,
care este imortală, aceasta reve nind pe pământ în corpul unui nou -născut. Această ipoteză a
susținut credința în reîncarnare, care prezintă reîntoarcerea în lume a spiritului uman care a trecut
în viața de dincolo, pentru a își plăti karma vieților trecute.
Din acest punct de vedere se nasc întrebări cu privire la existența sufletului în ființele
umane clonate, existând multe argumente pro și contra acestui aspect.
În primul rând, clonarea este o imitare și deformare a actului de creație divină71. Biserica
vede actul de clonare ca fiind potrivnic lui Dumnezeu. Anumiți teologi consideră că ființa creată
prin clonare poate fi închinată spiritelor malefice, astfel încât se pune la îndoială rolul acestuia
într-o societate temătoare de Dumnezeu. Biserica Creștină și -a arătat îngrijorarea și nemulțumirea
cu privire la fenomenul clonării încă de la începutul mediatizării acesteia.

70 Ibidem.
71 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 19.

32
În cazul fecundării normale, ovulul aduce un număr de douăzeci și trei de cromozomi
pentru a fi uniți cu ceilalți douăzeci și trei aduși de celula bărbătească, formând un număr de
patruzeci și șase, specifici speciei umane. În cazul clonării, este luat un ovul din care este extras
nucleul, fiind ulterior unit cu nucleul unei celule somatice, contrar reproducerii naturale, când
unirea este făcută cu un nucleul al unei celule germinative.
Un risc crescut este identificat în organismul unei clone, care îmbătrânește mai repede
decât un organism conceput natural, deoarece în procesul clonării se pierde cromozomul care
determină longevitatea și creșterea normală a org anismului. Un exemplu îl reprezintă clonarea oii
Dolly, care a suferit un proces rapid de îmbătrânire72.
Unii cercetători și teologi afirmă faptul că există posibilitatea ca indivizii clonați să nu
prezinte existența unui suflet, fără să existe acea scân teie divină umană, lucru ce evidențiază faptul
că nu există o legătură strânsă între clonă și Dumnezeu, cum există între cei concepuți și născuți
normal.
Din punctul de vedere al științei spirituale, clona nu poate avea suflet dat de divinitate, ci
numai un spirit malefic, luciferic. Fără suflet insuflat de la Dumnezeu, clona nu va putea avea nici
conștiință, intuiție sau o legătură cu divinitatea73.
Cât despre suflet, este afirmat faptul că acesta este esența vieții, dată de Dumnezeu.
Reprezintă energi a lumii, indestructibilă și veșnic vie, sufletul fiind nemuritor. Dumnezeu și -a
arătat dragostea față de om și i -a oferit sufletul, prin suflarea de Duh Sfânt, acesta cuprinzând
însăși esența dumnezeiască. Creatorul le -a dat oamenilor liberul arbitru, prin suflet.
Întreaga cunoaștere a lumii poate fi cuprinsă de conștiința sufletului, fiind dotată cu o
inteligență a alegerii și a visării.
Trupul uman este trecător și neputincios, în comparație cu sufletul. Trupul nu este altceva
decât un impediment al o mului în cunoașterea absolută. Trupul are nevoie de plăceri de scurtă
durată, de odihnă, hrană, toate vremelnice și fără de folos. Ceea ce folosește trupului nu are
folosință pentru suflet și invers. Sufletul este singurul care poate trăi veșnic și este me reu însetat
de cunoaștere și Adevăr. Trupul este poticneală omului, împotrivindu -se mereu dorinței sufletului.
La finalul zilelor omului, trupul este coborât în pământ și, putrezind, va fi dat uitării,
devenind ceea ce l -a creat: pământ. În schimb, sufle tul va fi eliberat și va exista sub o altă formă,

72 Ibidem, p. 20.
73 Ibidem.

33
veșnic liber și veșnic viu, indiferent de forma sub care se va regăsi, fie în planul terestru, fie în
planul astral.
După trecerea în lumea de dincolo, sufletul va urca pe o treaptă corespunzătoare trăiri i sale
în lumea pământeană, trecătoare, iar corpul nu va mai exista.
Această problematică deosebită, și anume viața de apoi, este pusă în practică în cazul
clonării. Fără a avea un suflet, ce se va întâmpla după ce cel clonat nu va mai exista? Se va term ina
destinul său? Viața acestuia durează numai câtă vreme este pe pământ, vremelnic?
Substanța vie dispune de informații inconștiente, care sunt temelia creșterii și evoluției
organismului celui clonat. Informația genetică va desemna vârsta organismului c lonei în momentul
prelevării ADN -ului de la donator. Viața clonei este, astfel, relativ scurtă, cu cât persoana
donatoare este mai în vârstă74.
Revenind la absența sufletului în cazul clonei, se crede că fără suflet, clona nu poate avea
nici emoții, acea sta preluând și exprimând emoții conform mediului înconjurător și a cerințelor
acestuia.
Anumiți cercetări pun în lumină teorii conform cărora clonarea umană era un fapt cunoscut
populației continentului scufundat Atlantida. Tehnologia avansată pe care s e presupune că o
dețineau locuitorii Atlantidei, dar și numărul lor extrem de crescut, apropiat celui din secolul XXI,
duc la speculații cu privire la folosirea actului de clonare umană. Tehnologia de care se presupune
că dispunea societatea continentului pierdut ar fi fost cu mult mai performantă decât cele mai
moderne tehnologii ale mileniului trei75.
Energia nucleară nu era un fapt străin pentru populația acestui spațiu controversat, ei
folosindu -se de cristale în comunicații și în arme moderne76.
Se crede că aceștia au reușit să cloneze animale cu alte animale, oameni cu animale, dând
astfel naștere unor adevărați monștri cu diferite chipuri și înfățișări. Toate aceste întâmplări stau
sub mitul îngerilor căzuți, care se presupune că au pus stăpânire pe oamenii care locuiau în acel
teritoriu. Cultul lui Lucifer, primul înger căzut, era considerat religie de stat, fiecare om folosind
magia neagră77.

74 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 23.
75 Ibidem.
76 Ibidem.
77 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 24.

34
Clonarea i -a ajutat să obțină diferite plante, precum este orzul, încrucișând grâul cu plante
diverse d e origine sălbatică. Tot astfel au luat naștere diferite specii de animale, care se crede că
s-au perpetuat până în ziua de astăzi. Aeronavele existau ca și mijloc de transport, iar orașele
dispuneau de sisteme de irigații. De asemenea, cercetări amănunțit e au scos la iveală faptul că
aceștia cunoșteau sudura electrică și reproduceau texte scrise, pe bucăți de metal sau porțelan78.
Animalele monstruoase rezultate în urma clonării era folosite drept idoli cărora li se
aduceau jertfe, de cele mai multe ori sângeroase.
Încercând să imite creația divină, atlanții au clonat și oameni, considerându -se egali cu
divinitatea pentru această reușită. Se crede că au fost pedepsiți pentru această răzvrătire, fiind
scufundați în urma izbirii unui meteorit de continent.
Studiile efectuate au ajuns la concluzia că civilizația acestui spațiu aproape mitic a
cunoscut șapte subrase umane, anume: „mo ahali, tlavalti, tolteci, turanieni, semiți, akadieni și
subrasa mongoloidă.” Este speculat faptul că acestea au dat naștere unei a patra rase, respectiv rasa
ariană (indo -europeană)79.
Din acest exemplu reiese faptul că actul clonării umane a dus la degenerarea rasei umane,
aceasta pierzându -și sfințenia inițială dată de Dumnezeu. Conștiința umană este alterată, adevărul
și realitatea rațională fiind distorsionate în mintea colectivului, datorită slavei de sine exagerate.
Perspectiva religioasă consideră ca fiind lipsit de etică actul clonării, cu atât mai mult cu
cât clona nu va putea primi un înger păzitor.
Anumiți teologi iau în considerare fenomenul clonării umane ca pe o modalita te
demonicească prin care diavolul să poată deveni creator al ființei umane, deoarece această putere
îi revine numai lui Dumnezeu80.
Fenomenul de partenogeneză reprezintă procesul prin care un embrion este rezultat în urma
folosirii unui ovul din care es te extras nucleul, fiind introdus nucleul celulei masculine din aceeași
specie. Partenogeneza se poate obține și fără ajutorul spermatozoidului. Acest fenomen este des
întâlnit la fluturi, albine și păienjeni, dar și în cadrul crustaceelor, rolul principal avându -l ovulul,
spermatozoidul jucând un rol secundar81.

78 Ibidem.
79 Ibidem.
80 Ibidem, p. 25.
81 Ibidem, p. 26.

35
Doctrina spiritualistă susține faptul că fiecare nou -născut este înzestrat cu un spirit de la
Dumnezeu, spirit care va duce la dezvoltarea proceselor psihice umane și caracteristicile spiritului
său. Astfel, se crede că o clonă nu poate avea suflet, deoarece clonarea reprezintă o profanare a
creației divine82.
În acest mod se pune la îndoială comportamentul clonei în societate din punct de vedere
moral și social, având în perspectivă urmările ne cunoscute pe care le poate determina fenomenul
de clonare.
Anumite secte consideră că rasa umană a fost clonată pe pământ de o civilizație
extraterestră, teorie ce are la bază anumite texte sumeriene care tratează ideea că civilizația
sumeriană a fost ad usă de extratereștri.
Alții susțin că întreaga evoluție a omenirii este condusă de o civilizație extraterestră,
deoarece homo sapiens a apărut peste noapte, fără stadii de dezvoltare anterioare cunoscute de la
homo erectus, homo sapiens fiind astfel rezu ltatul unor schimbări revoluționare în urmă cu trei
sute de mii de ani în urmă.
Textele sumeriene și mesopotamiene susțin că homo sapiens a apărut în urma clonării lui
homo erectus, fapt ce se presupune că a avut loc undeva între Tigru și Eufrat, unde Bi blia plasează
grădina Edenului83.
Fiecare organism viu, indiferent de complexitatea sa, deține cromozomii care conțin
informațiile necesare organismului său.
În urma provenienței cuvântului „clonare” de la grecescul „klon” care înseamnă „a altoi”,
s-a încercat aplicarea asupra animalelor a procesului de altoire, care a fost demonstrat în Anglia
prin fecundarea unui ou de broască cu un alt nucleu de la o celulă diferită a aceleiași broaște.
Rezultatul a fost un mormoloc normal dezvoltat. Acest experiment a demonstrat dezvoltarea,
divizarea și formarea oului84.
Astfel de experimente pe animale au dus la dezvoltarea ideii clonării omului. În cazul ființei
umane, este suficientă procurarea unui nucleu somatic, deținând setul necesar de cromozomi, apoi
introducerea în ovulul din care a fost extras nucleul. Clona umană obținută va fi identică cu
donatorul celulei somatice.

82 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 30.
83 Ibidem, p. 31.
84 Ibidem, p. 32.

36
„Fuziunea celulară” este un proces dezvoltat de cercetării genetici, prin care celule diferite
pot fi combinate într -una singură, numită supercelulă, având două nuclee și două seturi de
cromozomi. Amestecul de nuclee și cromozomi are posibilitatea de a însuma niște celule diferite
în totalitate de modelul inițial, creându -se celule noi, ce pot duce la tipuri noi de animale. Cu toate
aceste a, există și riscul producerii unor anomalii, a unor monștri85.
Conștiința omului reprezintă voința inconștientă a individului, fiind ceva imaterial, care se
află în întreg universul. Aceasta intră în organism și are putere de acționare asupra creierului
uman86.
Marea Britanie a legalizat clonarea, prevăzând -o ca pe o nouă medicină, dezvoltată pe
seama reușitei decriptării genomului uman, oferind numeroase posibilități în ramura vindecării
bolilor, corectarea defectelor genetice și viața lungă, lipsită de probleme de sănătate.
Inclusiv pe teritoriul României au fost făcute experimente de clonare a animalelor, în cadrul
Universității de Științe Agricole din Timișoara, folosindu -se de celule embrionare de la taurine.
Clonarea umană rămâne o posibilitat e a unui viitor despre care se dorește să fie cât mai
îndepărtat. Dezvoltarea uriașă a științei în cadrul medicinei, mai cu seamă a geneticii, a dus la
posibilitatea producerii de indivizi sub diferite forme artificiale.
Anumiți cercetători exclud însă posibilitatea clonării unei ființe umane, considerând -o „o
perspectivă îndepărtată”. Atenția asupra clonării ființei umane a fost mutată asupra ideii clonării
de țesut uman, în scop terapeutic87.
Este nevoie de o tratare responsabilă a problematicii clonării omului, cu atât mai mult cu
cât aceasta pătrunde granițele eticii, afectând -o profund.
Omul nu a știut niciodată să se tempereze, apelând de cele mai multe ori la mijloacele
rapide de realizare a lucrurilor, preferând plăcerea de scurtă durată în favoarea faptelor bune.
Lumea a cunoscut dezastre naturale sau premeditate în urma acțiunii iresponsabile a
omului, care nu a luat în calcul toate consecințele unui act odată înfăptuit. Graba acerbă și dorința
de supremație au subordonat omenirea la s clavism, omul întinându -se cu bună voință plăcerilor
celor diavolești și vremelnice.

85 Ibidem.
86 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 94.
87 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 99.

37
Etica socială prevede evitarea înfăptuirii unui rău oricărei ființe umane, nerespectarea
acesteia fiind considerată un păcat deosebit de grav adus la adresa persoanei umane, dar și a lui
Dumnezeu88.
Experimentarea cu expunerea unor riscuri extreme reprezintă indiferența omului față de
ceea ce îl înconjoară , precum și dorința, chiar și neexprimată, de a face rău cuiva, când acesta putea
fi evitat.
Omenirea s-a îndepărtat de îndumnezeire și s -a apropiat de spiritele diavolești, făcându -le
voia fără remușcări. Probabil acesta este și testul suprem al lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să
vadă cât de ușor se lasă înduplecați de puterile întunericului.
Statului c lonei este greu de indicat, de vreme ce acesta este copia fidelă a cuiva care trăiește
contemporan cu el sau care a trăit cândva. Înlocuirea oamenilor cu clone identice poate trece
neobservată în societate, deoarece clona reprezintă aceleași structuri comp ortamentale și fizice ca
și originalul, cu mici diferențe greu de identificat.
Clonarea, deși mascată ca un lucru benefic, care să ajute societatea umană, în numele
medicinei, este o modalitate de dezumanizare a rasei umane, ignorând scopul pentru care omul a
fost creat, mântuirea.
Problemele de ordin moral al acestui act încep prin expunerea etapelor de realizare ale
actului clonării, care dă dovadă de un sadism extremist . Or ființa umană nu a fost dată de
Dumnezeu spre a propaga răul și suferința, ci pentru a vindeca durerile și bolile trupești și sufletești
ale semenilor săi, propovăduind iubirea.

88 Sgreccia Elio, op. cit. , p. 64.

38
Capitolul III. Avantajele și dezavantajele clonării

Direcțiile de c ercetare sunt:
1. clonarea pentru îmbunătățirea înțelegerii maladiilor umane prin cr earea embrionilor clonați
utilizând nuclee celulare de la persoane cu mutații genetice specifice anumitor maladii poate
contribui la mai bună înțelegerea a bolilor și tratamentului acestora ;
2. clonarea pentru descoperirea de tratamente pentru maladii umane , iar a celeași modele celulare
folosite în studierea maladiilor pot fi, de asemenea, folosite pentru evaluarea și dezvoltarea unor
metode de tratament pentru bolile res pective ;
3. clonarea pentru producerea de țesuturi imun compatibile pentru transplant prin a numite studii
efectuate pe animale de laborator sugerează că injectarea de celule derivate din culturi celulare de
celule stem pot popula ariile afectate de anumite boli și se pot diferenția în așa măsură încât să
compenseze pierderea funcțională a organului respectiv. Spre exemplu, un pacient cu diabet
insulino -dependent, în urma administrării de celule specializate își poate redobândi funcția
pierdută de a secreta i nsulină .
4. clonarea combinată cu terapia genetică – tehnicile de clonare pot fi, de asemenea, combinate cu
manipularea genetică pentru descoperirea de tratamente genetice specifice anumitor maladii89.
Având un caracter promițător, clonarea umană nu stabileș te raporturi de echilibru între
clone și societatea umană, existând probabilitatea prăbușirii temeliilor unor lumi bazate pe clonare
alimentară , umană și instrumentală.
Cercetările care stau în favoarea unei astfel de posibilități nu au luat în calcul întrebările
apărute în legătură cu siguranța exercitării unui joc atât de periculos asemeni clonării. Nimeni nu
poate să ateste faptul că aceasta nu prezintă pericole iminen te la adresa societății umane și că
rezultatele scontate vor fi pe măsura așteptărilor.

89 Pr. prof. Vasile Răducă, Clonarea reproductivă și terapeutică – performanțe și riscuri, în Ortodoxia, Revista
Patriarhiei Române, an LIX, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, 2008, București, p. 233.

39
3.1. Avantajele procedeului de clonare
Cercetările medicale și farmaceutice vor fi principalii beneficiari ai clonării, efectuând
experimente pe animal e, plante și chiar ființe umane, pentru a trata boli, corecta defecte și
îmbunătăți viața fizică.
Producerea de proteine umane și alte substanțe necesare, precum insulina, pot fi rezultatele
procedeului de clonare. Aceasta va contribui la crearea de trat amente rare, reprogramând celulele
și înlocuindu -le pe cele bolnave cu altele noi.
Transplantul de organe va fi posibil cu succes, fără a prezenta riscuri de respingere a
organului donat , organismul considerându -l propriu și nu străin.
Determinarea sex ului viitorului copil , genul acestuia fiind determinat de persoana de la
care provine nucleul celular transplantat.
Copierea unor indivizi de mare geniu sau frumusețe extraordinară pentru a spori calitatea
vieții.
Cultivarea organelor umane, în viitor, se va face în afara corpului , după unele ipoteze.
Oamenii vor putea așadar să își cloneze propriile organe în cazul apariției unei boli de -a lungul
vieții, ori pentru a fi donate unui om în nevoie, care se potrivește cu acesta dintâi.
Fondul genetic al produselor din agricultură va fi îmbunătățit prin transferul nuclear din
cadrul clonării, producția crescând, aducând un număr mare al profitului, fără a depune efort.
Salvarea speciilor pe cale de dispariție constituie un avantaj important în societatea
contemporană, cu atât mai mult cu cât animalele și plantele rare se află în pericol iminent de a
dispărea complet.
Clonarea va putea ajuta persoanele infertile să aibă un copil asemeni lor sau asemănători
unei persoane pe care o admiră, o celebritate, un membru al familiei.
Femeile vor putea avea copii fără intervenția celulei masculine, care să fie în întregime a
sa, din punct de vedere genetic.
Clonarea umană va putea rezulta la producerea de indivizi perfecți genetic, care să
întrunească toate caracteristicile necesare unui om desăvârșit90.
Posibilitatea clonării plantelor și animalelor va putea ajuta în cadrul mentalității
consumeriste, sporind producția necesară traiului uman.
O clonă nu va avea nevoie de același timp de evoluție pentru a ajunge la vârsta celui clon at,
însă durata sa de viață va fi mai scurtă91.

90 Sorin Cosma, op. cit ., p. 65.
91 Ibidem, p. 66.

40
Marii dictatori ai lumii au considerat că prin clonare se poate crea o armată de clone care
să fie suficient de puternici și perfecți pentru luptă, cu scopul de a fi folosiți în războaie sau cuceriri .
De asemenea, clonele ar putea fi folosite în practicarea muncilor de jos, dintre cele mai
grele, precum niște roboți, fără responsabilitate morală.
Visul unei societăți perfecte, lipsite de scrupule și defecte este ceva ce fiecare om ar dori
să cunoască, din momentul în care ajunge pe lume. Copiii, prin puritatea lor, văd mereu lumea ca
pe un loc bun și curat, unde toate acțiunile sunt posibile.
Cu trecerea timpului, omul ajuns la maturitate tânjește după aceeași mentalitate
satisfăcătoare, care să pună în lumină numai calitățile pozitive ale vieții.
Lumea este însă un loc întunecat și îngreunat de răutăți și neputințe, atât de ordin fizic, cât
și moral, social, politic, religios. Diferențele create de oameni pentru a separa masele de populație
au dus la conflicte fără o necesitate anume.
Văzând aceste lucruri, omul își dorește restabilirea unui echilibru pe care însă nu îl poate
deosebi de propriile plăceri.
Fără să știe cum să facă acest lucru, el născocește diverse modalități prin care să creeze o
lume „perfectă”. Societatea de clone însă nu reprezintă acea lume perfectă visată, cu o iluzie a
reușitei umane.
Pentru a organiza o lume perfectă, vor trebui eliminați toți cei considerați nedemni din
lumea actuală și înlocuirea acestora cu clone fără defecte, corectate și programate să fie
desăvârșite92.
Etica acestui proces este clară , în ciuda avantajelor tentante ale unei lumi deosebite.
Omului îi revine să facă lucruri pline de iubire și să respecte ceea ce îl înconjoară, pentru a atinge
perfecț iunea întru Dumnezeu.

92 Aurel Popescu -Bălcești, Clonarea omului: începutul sfârșitului, Editura Triumf, București, 2002, p. 25.

41
3.2. Dezavantajele procedeului de clonare
Este aberant să afirmi că natura lucrurilor și a ființelor depinde exclusiv de bunul plac al
cuiva. Natura faptelor trebuie respectată, iar nu batjocorită.
Negarea titlului de embrion uman nu este justificabilă , în scopul utilizării sale în afara a
ceea ce a fost creat.
Procesul de clonare are p osibilitatea de a reduce din patrimoniul genetic uman și animal,
clonele nefiind identice cu cei clonați93.
Multiplicarea de clone va produce o societate de indivizi identici, care nu vor mai avea
caracteristici unice, fără a mai fi deosebiți unii de cei lalți.
Clonele ar putea suferi de aceleași afecțiuni sau ar putea prezenta o sensibilitate crescută
la aceleași tipuri de bacterii și virusuri, fiind ușor de exterminat . Anumite specii de plante și
animale ar putea dispărea complet, deoarece oamenii ar decide să cloneze numai ce consideră
necesar .
Clonarea ar putea duce la crearea unei subclase genetice umane, care să aibă un coeficient
de inteligență scăzut. Clona poate fi afectată psihic prin faptul că aceasta ar putea fi considerată
rudă geamănă cu cel clonat, ci nu fiu, respectiv fiică a acestuia. Drepturile unei clone ar fi
diminuate spre inexistente, servind drept sclavi umani94.
Procesul de clonare ar putea da greș din punct de vedere genetic, construind o ființă cu
aspect monstruos, datorită neactivării anumitor gene esențiale. Repercusiunile unui astfel de
eveniment nu sunt cunoscute în prezent, însă ipotezele ridicate asupra acestui fapt mizează pe
înlăturarea oricărui risc.
Diversitatea genetică ar putea fi pierdută în cazul pro cesului de clonare , aceasta dintâi
împiedicând ca speciile să fie șterse de pe pământ din cauza unui factor extern dăunător (virus). În
acest mod, diversitatea genetică permite existența unui sistem imunitar vast, specific fiecărei specii
în parte.
Mutațiile genetice care decid ca unii oameni să fie diferiți de ceilalți în moduri unice,
precum sunt oamenii de o înălțime uluitoare sau cei de talie foarte mică , dar și care influențează
culoarea părului, a ochilor și a pielii nu ar mai avea loc în mod n atural, influențate de mediul
înconjurător. Fără aceste mutații, supraviețuirea ar putea fi pusă în pericol95.
Considerațiile etice ale clonării prezintă un alt dezavantaj în contextul tehnicii de clonare .
Procesul este considerat de doctrina spirituală ca fiind nefiresc și împotriva legilor divine , existența
conștiinței și a sufletului celor clonați fiind pusă la îndoială.

93 Aurel Popescu -Bălcești, op. cit., p. 5.
94 Ibidem, p. 7.
95 Ibidem.

42
Organismele modificate genetic reprezintă rezultatul unei industrii rezultate dintr -o
tehnologie modernă. Numeroase teste au fost e fectuate asupra organismelor modificate genetic ,
însă efectele secundare nu pot fi anticipate. Îmbunătățirile din laborator se produc într -un timp
relativ scurt față de procedeul natural al modificării genelor, care are loc în zeci sau sute de ani de
evoluție, influențată de factori climatici, sociali, geografici etc96.
Sănătatea umană ar putea fi grav afectată de consumul zi lnic al produselor modificate
genetic, producând crize de alergie sau chiar declanșând boli ucigătoare ori afecțiuni cronice.
Din păcate, în comerț există numeroase astfel de produse , care prezintă un risc ridicat al
alergiilor, creând sensibilitate în t imp. Acestea nu pot rezolva problema foametei, ele fiind
infertile, adică este nevoie de achiziționarea de noi semințe sezoniere pentru a asigura nivelul
necesar pentru supraviețuire. Problemele foametei ar fi atenuate pentru scurtă durată, însă ar fi
nevoie de extrem de mult teritoriu pentru cultivarea anuală a plantelor , infrastructura ar împiedica
procurarea hranei suficiente pe întreg teritoriul afectat, iar produsele ar fi exportate pentru plata
datoriilor externe.
Mediul înconjurător ar putea fi af ectat puternic de modificarea genetică a animalelor și a
plantelor, transferul de gene va duce la dezvoltarea de rezistență în fața ierbicidelor a plantelor
dăunătoare sau care nu sunt necesare, fiind mai dificil controlul agriculturii. Același lucru se va
întâmpla și cu dăunătorii care distrug și mănâncă plantații.
Nutrienții, toxinele sau alergenii din alimente pot fi grav afectați în urma modificării
genetice. Alergiile produse de alimentele de bază, precum l aptele, ouăle, peștele , grâul și nucile ar
putea fi duse până la extrem, afectând populația97.
Consumatorii de alimente clonate ar putea prezenta o reducere a eficienței antibioticelor ,
fiind expuși bolilor ucigătoare.
Chiar dacă argumentele care dau d ovadă de susținere referitoare la clonare sunt pertinente,
poziția moraliștilor și a teologilor este fixă asupra contrazicerii clonării cu dogmele morale și
religioase.
Viața omului nu a fost dată de Dumnezeu pentru a fi batjocorită și aruncată precum ce va
nefolositor, ci aceasta reprezintă cel mai de valoare lucru adus în lumea creată. Omul reprezintă
chipul și asemănarea dumnezeiască, este făcut din iubire și pentru a fi iubire , pentru a fi un mic
dumnezeu ascultător de Creator. Biblia arată că nici măc ar cetele îngerești nu se ridicau la rangul
la care a fost așezat omul, în momentul sădirii acestuia în grădina Edenului. Acest fapt
demonstrează statului divin pe care l -a primit ființa umană de la Dumnezeu, din multa grijă ce a
avut-o pentru om.

96 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit ., p. 24.
97 Ibidem.

43
Iubirea față de oameni și de bine ar trebui să primeze în comportamentul uman. Nicio
persoană nu este îndreptățită să efectueze tratamente inumane asupra altor persoane. Omul nu are
nici măcar drept de judecată asupra altuia, singurul judecător îndreptățit fiind Dumnezeu.
Comportamentul nejust și egoist al marii majorități omenești a dus la apariția a numeroase
probleme și tulburări, fiind deosebit de pregnant caracterul justițiar.
În ciuda excesului de zel de care a dat dovadă ființa umană rațională, el nu este altceva
decât un factor mic al existenței pământești, care însă a cauzat deficiențe uriașe în lumea sălbatică.
Sălbatic este însuși omul, prin antropocentrismul pe care ține să îl sublinieze în tot ceea ce face.
Însă lumea de pe pământ nu se rezumă în mod exclusiv la acțiunile umane, ci este un concept mult
mai complex decât este lăsat la vedere.
Misterul lumii înconjurătoare ne semnalează câte un crâmpei din ceea ce reprezintă
unitatea naturii în cea mai pură formă, nealterată și nepătrunsă de om.
În lumea rațională, indiferent de ceea ce omul creează, el este mândru și își iubește creația,
având grijă de ea. Atunci cum s -ar pu tea spune că Dumnezeu nu î l iubește pe om, care este făcut
asemeni Lui?
Raportarea la Dumnezeu trebuie să aibă loc indiferent de stadiul evoluției unei ființe
umane, cu atât mai mult cu cât fiecare celulă este creată și dată de El, pentru perpetuarea și
dezvoltarea vieții.

3.3. Aspecte juridice, etice și morale ale clonării

44
3.3.1. Probleme de ordin juridic în cadrul clonării
Clonarea umană este strict interzisă în România prin reglementările aduse de Codul Penal.
„Este interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice
unei alte ființe umane vii sau moarte, precum și crearea de embrioni umani în scopuri de
cercetare”98.
Manipularea genetică și producerea ilegală de embrioni umani este considerată cr imă și
delict adus asupra persoanei umane.
Procreația este unicul mod admis pentru crearea de embrioni umani, producerea ilegală a
acestora fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, precum și interzicerea anumitor drepturi99.
Clonarea unei fiin țe umane genetic identice cu altă ființă umană , vie sau moartă, primește
aceeași pedeapsă .
Legea interzice reproducerea asexuată a ființelor umane, precum și implantarea unui
embrion de origine umană în corpul unei femele purtătoare de origine animală, fertilizarea in vitro
fiind singura modalitate acceptată.
Alte aplicații ale medicinei interzise de lege se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2
ani, iar când în cauz ă sunt implicați și medici s au asistenți medicali acestora li se va interzice
exercitarea profesiei respective .
În Martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării
ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are puter e legală întrucât această arie este de
competența statelor membre.
În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația Universală asupra Genomului Uman
și Drepturilor Omului. Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității umane, ca de
exemplu clo narea reproductivă a ființelor umane…”
La Strasbourg, Consiliul Europei, cu 47 de state membre, a adoptat un protocol interzicând
clonarea umană care a fost adăugat în Convenția privind Drepturile Omului și Bio -medicina
(Convenția de la Oviedo), semnată î n 1998100. România a semnat această convenție și protocolul
adițional. Aceste sunt un bun început; realist vorbind, însă, chiar și un asemenea tratat internațional
nu va putea preveni ignorarea lui de către un om de știință (sau de către o țară), în special deoarece
culturile diferite au și sisteme de valori diferite.
Clonarea animalelor în scopuri comerciale a fost interzisă în Europa, incluzând clonarea
tuturor animalelor de fermă, a descendenților acestora, precum și a produselor derivate din acestea.

98 Cod Civil , art. 63, ali n. (2).
99 Codul Penal, 2004, art. 195, al. (1).
100 http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/conventia.oviedo.pdf

45
Rata mortalității în cazul clonării de animale este destul de mare, multe murind imediat
după naștere sau la scurt timp după aceasta , decesul fiind unul dureros și anevoios.
Sănătatea umană este grav afectată de cea a animalelor, astfel încât nu poate fi permis
consumul de produse derivate ale animalelor clonate.
Anomaliile genetice produse la nivelul animalelor reprezintă un motiv de îngrijorare asupra
eticii folosirii actului de clonare.
Concluziile din 2008 ale Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA),
conform cărora sănătatea și binele clonelor sunt afectate negativ, uneori cu consecințe grave și
chiar deces. Aceste efecte contribuie la ratele scăzute de eficiență a clonelor, între 6 și 15% pentru
bovine și 6% pentru porcine , fiind necesară implantarea embrionului clonat în mai multe încercări
pentru a obține un animal clonat. Mai mult, anomaliile clonelor și dimensiunile neobișnuite ale
urmașilor duc la nașteri dificile și la morți infantile101.
Parlamentul a extins interdic ția astfel încât acum acoperă toate speciile de animale crescute
și reproduse pentru în scopuri agricole, nu numai bovinele, ovinele, porcinele, caprinele și
cavaline, cum era propus de Comisie.

101 https://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2008:070:0014:0017:RO:PDF

46
1.2. Argumente etice și morale
În ciuda beneficiilor aduse de programele de cercetare, justificarea actului de clonare din
punct de vedere etic nu poate fi făcută. Chiar dacă scopul ultim reprezintă un act de binefacere
asupra unei ființe, totodată constituie o infracțiune sub temeiul de „scopul scuză mijloacele”.
Din perspectivă ortodoxă, clonarea este văzută ca păcat deoarece, în primul rând, doar
Dumnezeu poate da viață, iar în al doilea rând, noua ființă este concepută în afara cuplului
conjugal, iar con secințele în plan social pot fi modificarea structurii și componenței familiei, celula
de bază a societății (care este formată dintr -un bărbat și o femeie, cu roluri și statusuri specifice,
care exercită anumite funcții economice, sociale, reproductive etc .); clonarea, prin faptul că
deplasează funcția de reproducere a familiei în exteriorul acesteia, determină apariția și
răspândirea unor asocieri noi de indivizi, spre exemplu între indivizii de același sex. Nemaifiind
nevoie de aportul genetic masculin pe ntru a procrea, feminismul, într -o formă extremistă, poate
implica absența bărbaților102.
Cei care doresc să efectueze clonarea reproductivă afirmă că obiectul acesteia este unul
pozitiv, însă din punct de vedere etic, se subliniază distrugerea embrionilor umani o dată cu
atingerea scopului inițial.
Ori astfel , acest lucru nu este acceptat de Biserică ca fiind moral, deoarece embrionul
reprezintă o formă de viață umană, indiferent de stadiul său de evoluție.
Eficacitatea și necesitatea unei cercetări de acest fel este contradictorie, având în vedere
interesele ascunse ale guvernelor de a conduce populația prin diferite mecanisme.
Abuzul și întrebuințarea greșită a cercetărilor din sfera ingineriei genetice ar putea fi
preve nit și aplicate măsuri restrictive .
Embrionul uman prezintă necesitatea stabilirii unui statut și a unei protecții legale, pentru
a elimina riscurile la care este expus. Indiferent de codurile medicale, științifice și civile ale unei
regiuni, embrionul u man trebuie tratat cu respect , deoarece reprezintă o formă de viață umană103.
În Europa, această concepție de respect în fața unei forme de viață umană a fost susținută
în procentaj majoritar de statele membre, în scopul prevenirii cercetării abuzive asup ra embrionilor
umani.
Există o responsabilitate morală de a nu face rău unei ființe umane și de a o proteja prin
toate măsurile necesare.
Clonarea terapeutică ar putea reprezenta un temei clar în scopul eticii și moralei sociale,
însă pentru ca experimentele clonării realizate în scop terapeutic să fie finalizate cu o rată mare de

102 Dr. Aurel Popescu -Bălcești , op. cit., p. 30.
103 Ibidem, p. 31.

47
succes, este nevoie de un număr ridicat de embrioni umani. Obținerea acestora și d istrugerea după
14 zile este principalul motiv pentru care nu prezintă elemente etice această tehnică.
Numărul embrionilor morți va crește considerabil în următorii ani, ajungând la
imposibilitatea de a fi controlat .
Scopul embrionilor va fi strict pentr u producerea de „piese de schimb”, procrearea în scop
reproductiv fiind înlăturată.
Există o diferență morală clară între apariția unui embrion produs în urma iubirii dintre
două ființe, respectiv producerea în masă a acestora pentru a fi folosit precum un obiect de studiu.
Instrumentalizarea embrionului în scopuri de cercetare este strict interzisă în țările
europene, opunându -se principiilor fundamentale ale bioeticii, precum și drepturilor omului.
Deși transferul nuclear a fost propus drept metodă de corectare a bolilor mitocondriale,
problemele de ordin etic, social și în materie de siguranță a practicii se împotrivesc acestui lucru.
Un număr mult prea mic de oameni vor beneficia de tratamente, comparativ cu numărul
exagerat de embrioni care va fi nevoit să moară, fără a -și continua drumul pe scara evoluției.
Există și riscuri importante la care este expus copilul creat prin clonare, acesta putând
prezenta diferite anomalii psi hice sau fizice, putând avea trei părinți genetic sau numai unul singur,
iar efectele genelor mitocondriale asupra dezvoltării și identității ființei umane să fie nefaste.
Tehnologia clonării prezintă un factor ridicat de periculozitate , rezultatele sale fiin d
imprevizibile.
Siguranța clonării celulei adulte a fost pusă în discuție de numeroși specialiști , raportându –
se faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte timpurie.
Îmbătrânirea prematură constituie un alt pericol d eosebit de important rezultat din clonare.
Aceste lucruri arată pericolele inerente procesul de clonare și efectele negative pe termen
lung pe care le produce clonarea .
Folosirea tehnicil or de transfer nuclear pentru obținerea de țesuturi umane pentru transplant
prin fuziunea celulelor de la oameni cu cele de la vite și apoi prin recoltarea de celule stem de la
clonele embrionare rezultate104.
Această utilizare a ovocitelor animale pentru cl onarea embrionilor umani este
controversată, dar va fi și mai controversată dacă va fi cazul ca o mitocondrie animală să rămână
în materialul biologic obținut pornind de la hibrizii celulari. Acest lucru va da naștere unor
probleme semnificative de etică ș i de siguranță. În ceea ce privește siguranța, experimentele pe
șoareci arată că un mediu citoplasmatic alterat a afectat exprimarea genelor acestora și fenotipul

104 Pr. prof. Vasile Răducă, Clonarea reproductivă și terapeutică – performanțe și riscuri, în Ortodoxia, Revista
Patriarhiei Române, an LIX, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, 2008, București, p. 236.

48
adult, incluzând efecte asupra creșterii, abilității de reproducere și, foarte important, asu pra
vlăstarelor.
O alternativă viabilă la clonarea terapeutică este aceea de folosire a celulelor stem adulte,
chiar de la pacienți. Recoltarea și utilizarea acestora nu ridică nici un fel de dileme etice, întrucât
acest procedeu nu este distructiv asupra ființei de la care sunt prelevate, spre deosebire de cazul
celulelor stem embrionare. Multe organe ale corpului conțin celule stem care se dezvoltă într -o
gamă ceva mai restrânsă de tipuri de celule decât celulele stem embrionare. Folosindu -le, se va
putea depăși problema respingerii imunitare, dacă se pot folosi chiar celulele persoanei respective.
Până recent s -a crezut că astfel de celule stem adulte nu pot fi schimbate în celule specifice altui
organ. Cu toate acestea, în ultimii ani un număr mare de c ercetări au fost publicate arătând că este
incorect și că, de exemplu, celulele stem neurale pot deveni celule sanguine și celule musculare,
în timp ce celulele din măduva, sângele, grăsimea etc. adulților au fost transformate în celule
nervoase, osoase sa u celule musculare cardiace.
În ultimii ani, folosirea celulelor stem embrionare a fost eclipsată de folosirea mai puțin
controversată și mai accesibilă a celulelor stem adulte. Investiția în cercetarea pe celule stem pentru
generarea țesuturilor ar trebu i direcționată spre folosirea altor surse de material decât embrionii
umani, fapt care va ridica mai puține controverse legale și etice105.
Este eronată din punct de vedere etic clonarea umană reproductivă. Totuși, aceasta nu este
o convingere universală și de aceea va continua să se manifeste interesul pentru clonarea umană
al celor care susțin, de exemplu, libertatea și „dreptul de a alege”, ca metodă de depășire a
infertilității, sau alte aplicații potențiale ale clonării.
Unitatea genetică unică a fiecărui individ în parte este compromisă de clonarea
reproductivă. Renunțarea la protecția împotriva predeterminării identității de genetică umană va
duce la negarea dreptului la diversitate genetică a unei clone, precum și la identitatea și
indiv idualitatea, drept obținut exclusiv prin procrearea naturală.
Integritatea familiei este grav afectată de conceptul clonării , întrucât obținerea unei ființe
umane dintr -o singură celulă, în mod asexuat, artificial, ar permite conceperea de „oameni”
aseme ni unei fabrici, relațiile sociale fiind grav perturbate. Fiul clonat putând fi fratele geamăn al
tatălui său.

105 Pr. prof. Vasile Răducă, op. cit. , p. 237.

49
Demnitatea umană este provocată prin clonarea umană a adulților, ființele umane nefiind
„cobai” de experimente degradante, fără a avea cunoștin ță ori fără a își exprima acceptul pentru
asemenea acte.
Viața omului ar fi de fapt tratată ca o „marfă” sau ca un „produs”, subminând valoarea
intrinsecă și demnitatea fiecărui individ.
Valoarea dată de Dumnezeu omului este imposibil de măsurat, deoarece numai El știe
tainele prin care a sădit omul, suflând în el suflare de Duh Sfânt, dându -i astfel suflet. Dacă
valoarea trupului este cu putință a o măsură în funcție de aspectul fizic, considerente materiale și
sociale, valoare sufletului este cu neputință a fi estimată. Aceasta deoarece sufletul reprezintă o
minune a științei, greu de explicat pentru cei care aleg să nu creadă în existența acestuia.
Cu toate acestea însă, sufletul este prezent în om și cântărește fiecare experiență și fiecare
gând pe care acesta îl are, devenind un fel de balanță morală a acțiunilor sale. Conștiința și intuiția
sunt elemente constitutive ale sufletului, acestea ajutându -l pe om în luarea deciziilor și de osebirea
lucrurilor bune de cele rele.
Dumnezeu i -a dat omului liberul arbitru, pentru a fi în măsură să fie independent,
incontrolabil de altcineva. Propriile decizii, făcute exclusiv de conștiința omului, îl vor conduce
pe acesta către calea cea bună ș i bineplăcută lui Dumnezeu sau către cea întunecată , a diavolului106.
Exercitarea liberului arbitru îl deosebește pe om de celelalte viețuitoare aparținătoare
regnului animal, care acționează pe bază de instinct. Deși înzestrat și cu instincte primare și
secundare deosebite, omul nu acționează impulsiv precum un animal, ci este rațional în acțiunile
sale.
Raționalitatea omului este elementul constitutiv ce îi redau posibilitatea accederii către
cunoașterea absolută. Ființa lipsită de gândire rațională ajunge în pragul nebuniei, comportându –
se asemeni unei dobitoace.
Pericolele clonării întocmai aceste riscuri prezintă, anume dezvoltarea unor anomalii atât
de grave încât să pericliteze devenirea acestuia într -o ființă superioară .
Iarăși, moartea incontrolabilă a ființelor umane va conduce la repartizarea acestora în
lumea luciferică, întrucât nu primesc șansa de a se curăța de păcatul strămoșesc . Acest păcat este

106 Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea l ui Dumnezeu, București, Edit. Humanitas, 2006, p. 6.

50
considerat de Biserica Creștină ca fiind înlăturat în momentul botezu lui întru primirea Duhului
Sfânt. Numai această primire îl va face pe om capabil să dobândească raiul de mult pierdut.
Embrionii clonați și sorti ți pieirii sunt în mod cert ființe vii ce apar pe lume și li se ia șansa
de a se curăța de păcatul strămoșesc , care se îndepărtează numai prin Taina Botezului. Lipsa de
etică a comportamentului uman în raport cu orice formă de viață , indiferent de stadiul de dezvoltare
al acesteia este grav criticată de susținătorii eticii și moralei creștine, care o văd ca pe o lipsă de
respect asupra Creatorului și a oamenilor , anume a semenilor săi.
Practicile demoralizatoare și dezumanizante trebui e interzise cu certitudine, indiferent de
scopul realizării acestora. Alegerii unui rău mai mic în detrimentul celui mai mare pare un lucru
înțelept, însă oprirea de la săvârșirea răului cu totul este modalitatea susținută de Biserică.
Aspectele etice și morale ale experimentelor extremiste, fără a pune accentul pe natura lor,
sunt un temei riguros ce stă împotriva actelor de cruzime exacerbate. Sadismul și egocentrismul
identificat în astfel de cercetări în numele științei nu au cum să creeze un aport de cunoștințe
benefice fără a extermina subiectele experimentului.
Cele mai bune exemple de moralitate sunt redate de învățăturile Bisericii și de poruncile
care stau la baza creștinismului, deoarece acestea nu îngrădesc persoana umană, ci o sfătuiesc cu
privire la faptele ce trebuie urmate, pentru a nu face rău nimănui, nici măcar propriei persoane.

51
Concluzii
Clonarea ființelor vii a fost dezvoltată în scopuri de binefacere în domeniul ingineriei
genetice. Diversele experimente efectuate de -a lungul timpului au demonstrat puterea naturii în
fața oamenilor și neputința acestora în căutarea unei înțelegeri profunde asupra a ceea ce se
întâmpl ă în jurul lor.
Rasa umană a căutat perfecționarea tehnicilor inventate sau descoperite pentru a atinge
pragul perfecțiunii cunoscute în perioada edenică a omului. Dorința de supremație și setea de
stăpânire l -au orbit pe om întrucât acesta, cu sau fără voința sa, a permis ca cele mai macabre
lucruri să fie desfășurate pe pământ.
În numele unei dreptăți false, omul a efectuat experimente demonicești asupra semenilor
săi, ignorând total porunca divină „Să nu ucizi!”. Actul de răutate suprem a constat în finalizarea
fără milă a vieților omenești nevinovate, prin războaie, atacuri sau experimente sadice.
Chiar dacă medicina și știința au la bază principii fundamentale de respectare a drepturilor
și libertăților omului, promițând protecție și ajutor, acestea și -au exprimat acordul cu privire la
anumite practici degradante , indiferent de obiectul în care ace stea au fost aplicate.
Perfecțiunea este identificabilă numai în cadrul divinității, omul fiind prea îngreunat de
propriile răutăți pentru a vedea măreția lucrurilor de care este cuprins. Îndepărtarea de Dumnezeu
și negarea Creatorului i -a luat omului sc lipirea de inteligență edenică cu care a fost înzestrat,
devenind orb în fața propriilor acțiuni.
Actul medical trebuie să aibă la bază un comportament etic exemplar, precum și știința, al
cărei scop este slujirea ființei umane, trebuie să se încadreze î n limitele de respect impuse de
lege. În lipsa unei ordini morale și sociale, oamenii nu s -ar putea deosebi de animale, care totuși
respectă la rândul lor un set de reguli prestabilite de instinctele primare.
Așadar, oare omul, înzestrat cu voință, rațion ament și cuget, fiind plămădit după
asemănarea lui Dumnezeu, poate fi asemeni animal? Atâta vreme cât el este o reprezentare a
Celui Atotștiutot și Atotputernic, nu se poate identifica cu animalele, care sunt create tot de
Dumnezeu, dar fără a avea suflet sau conștiință ori gândire rațională.
În această ordine de idei, Biserica C reștină nu se opune cercetărilor științifice sau
progreselor tehnologice de nici un fel, ci mai degrabă încurajează ca oamenii să îndeplinească
cele bineplăcute ale Tatălui Ceresc, încercând să evite pe cât posibil răutățile venite de la diavol.

52
Clonarea plantelor și a animalelor constituie un progres despre care știința speră că se va
putea propaga în viitor, rezolvând probleme dispariției speciilor , ale foametei populației și
crearea de noi specii deosebite, însă aceste lucruri rămân a fi stabilite de tehnologiile viitorului.
Riscurile exponențiale la care este expusă întreaga lume în cazul unei clonări exagerate nu
sunt încă cunoscute, dar ar putea realiza un impact puternic în natură, provocând schimbări grave
ce vor determina supraviețuirea sau moartea anumitor specii de pla nte și animale, inclusiv a rasei
umane.
Echilibrul natural nu trebuie deranjat, întrucât populația umană nu cunoaște toate
adevărurile naturii și lumii animale, neputând anticipa un dezastru de proporții ucigătoare.
Anumite mistere ale lumii pământești nu vor fi deslușite niciodată, scopul lor fiind creat și
cunoscut de singur Dumnezeu.
Crearea lumii și a omului de cătr e Dumnezeu nu a fost întâmplătoare, chiar dacă sensul
acesteia poate fi greu de înțeles. O inteligență divină superioară nu putea crea ceva care să fie
fără de niciun folos, fără a avea un scop, o finalitate. Lumea terestră are un destin aparte, probabil
chiar acela de a contempla frumusețea și minunile cu care a fost înzestrată, însă nu este niciodată
lipsită de sens.
Fără doar și poate, ființa umană nu poate deveni desăvârșită fără ajutorul Creatorului său,
care a făcut -o cu menirea de a fi fără cusur . În contextul raportării fiecărui lucru la Dumnezeu,
trebuie avut în vedere faptul că fiecare celulă, de la cele mai mici și cu neputință de văzut ale
ochiului uman și până la măreția întregului univers, toate aceste sunt create de un Dumnezeu
Atotputernic, iar omul, dacă nu ar fi creația Sa, nu ar fi nimic.

53
Bibliografie

Izvoare:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Danie l, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de
Misiunea Ortodoxă, București, 2015.
2. Septuaginta: Geneza; Exodul; Leveticul; Numerii; Deuteronomul , Vol. 1, Editura Polirom, Iași,
2004.
3. Septuaginta : Iov; Înțelepciunea lui Solomon; Înțelepciunea lui Iisus Sirah: Psalmii lui Solomon ,
Vol. 4, Editura Polirom, București, 2007.
4. Codul Civil. Codul de Procedură Civilă, actualizat 10 iulie 2018, Editura Hamangiu, București,
2018.
5. Codul Penal. Codul de Proce dură Penală, actualizat 6 septembrie 2019, Editura Hamangiu,
București, 2019.

Surse bibliografice:

1. ASANDEI , Raluca Mihaela, „Human Cloning – Where?”, în „Revista Română de Bioetică”,
nr. 2, 2006.
2. ANTON Gabriela, „Tehnologia clonării genelor” , Editura Academiei Române, București, 2003.
3. BEAUFILS , Dominique, „Bioetica și taina persoanei: perspective ortodoxe” , Editura Bizantină,
București, 2006.
4. BIBARȚ , Adrian -Vasile, „Quo vadis homini? Clonarea terapeutică șiclon area reproductivă
– promisiunea științei” , în Studia Universitatis Babeș -Bolyai, Bioethica, nr. 1/2011.
5. COSMA , Sorin, Preot prof. univ. dr., „O abordare creștină a Bioeticii” , Ed.Marineasa, Timișoara,
2007.
6. COTORACI, Coralia, „Bioetică: note de curs pentr u studenți”, Editura „Vasile Goldiș” Univeristy
Press, Arad, 2011.
7. DE LA CROIX , J.M., „Mic Manual de Bioetică” , trad. Cobzaru Alexandru,Editat de Asociația
Caritas, București, 2001.
8. DUMEA , Claudiu, pr., „Omul între „a fi” și „a nu fi ” probleme fundamentale de
Bioetică ”, Ed. Arhiepiscopiei Romano -Catolice, Buc., 1998.
9. HARRIS, John , „Clone, gene și nemurire: etica și revoluția genetică”, Editura Curtea Veche,
București, 2003.
10. JUVENALIE, arhimandrit, „Teroriștii uterului: terorism ști ințific și etica începuturilor vieții”,
Editura Anastasia, București, 2002.
11. KLOTZKO , Arlene Judith, „O clonă pentru fiecare? : știința și etica clonării” , Editura Bic ALL,
București, 2004.

54
12. LOSSKY , Vladimir, „După chipul și asemănarea lui Dumnezeu” , Bucu rești, Editura Humanitas,
2006.
13. POPESCU BĂLCEȘTI , Aurel, „Clonarea omului: începutul sfârșitului”, Editura Triumf,
București, 2002.
14. RAȚIU , Vasile, „Bioetică: referiri teoretice și practice medico -spirituale”, Editura Surorilor
Lauretane, Baia Mare, 2017.
15. RĂDUCĂ , Vasile, „Clonarea reproductivă și terapeutică – performanțe și riscuri”, în
„Ortodoxia”, Revista Patriarhiei Române, an LIX, nr. 1 -2, ianuarie -iunie, București, 2008.
16. SGRECCIA , Elio, „Manual de Bioetică” , Editura Arhiepiscopiei Romano -Catolice București,
2004.
17. SILVER, Lee M, „Clonarea umană: un șoc al viitorului” , Editura Lider, București, 2000.
18. STAN , George, „Teologie și bioetică”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001.
19. STĂNILOAE , Dumitru, „Teo logia Dogmatică Ortodoxă”, vol. I, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996.
20. ZANC , Ioan; LUPU , Iustin , „Bioetica medicală”, Editura Medicală Universitară “Iuliu
Hațieganu” 2001.

Surse web și articole în PDF:
1. CONVENȚIA PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI ȘI A DEMNITĂȚII FIINȚEI
UMANE FAȚĂ DE APLICAȚIILE BIOLOGIEI ȘI MEDICINEI: CONVENȚIA PRIVIND
DREPTURILE OMULUI ȘI BIOMEDICINA
http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/conventia.oviedo.pdf accesat la data de 12.04.2020, ora
20:39.
2. PROCEDURI ADMINISTRATIVE AUTORITATEA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANȚA
ALIMENTARĂ: http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/conventia.oviedo.pdf accesat la
12.04.2020, ora 21:07.
3. Clonarea umană, între mit și realitate. O evaluare ortodoxă., traducere de Lucia Mureșan și Ana
Ștefănescu, Editura Patmos, Cluj -Napoca, 2003
https://www.scribd.com/document/245457100/Clonarea -Umana accesat la 23.11.2019, ora 17:03.

55

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
Subsemnatul(a) Bontoș Ionuț -Olimpiu, absolvent al Facu ltății de Litere, Specializarea
Teologie Ortodoxă Pastorală, din Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca promoția 2015 -2019,
programul de studii Licență, declar pe proprie răspundere că am redactat lucrarea de finalizare a
studiilor de licență /diplomă/ disertație cu respectarea regulilor dreptului de autor, conform
actelor normative în vigoare (Legea nr.329/2006).
Pentru eliminarea acuzațiilor de plagiat:
am executat lucrarea personal, nu am copiat -o și nu am cumpărat -o, fie în întregime, fie parțial;
textele din surse românești, precum și cele traduse din alte limbi au fost prelucrate și sintetizate,
rezultând un text original; în cazul utilizării uno r fraze citate exact, au fost indicate sursele
bibliografice corespunzătoare, imediat după frazele respective.
Am luat la cunoștință că existența unor părți nereferențiate sau întocmite de alte persoane
poate conduce la anularea diplomei de licență/diplomă /master.

Data 06.07.2020
Semnătura,

str. Memorandumului nr. 28.400114 Cluj -Napoca. Rom ânia tel. +40 -264-401200. fax
+40-264-592055. secretariat tel. +40 -264-202209, fax +40 -264-202280

56

Logistic Representative
British American Tobacco [ 03/01/2020 – În curs ]
Localitatea : Baia Mare
Țara: România
Funcționar administrativ
Birou Executor Judecătoresc Vasile Marian [ 08/11/2018 – 01/11/2019 ]
Localitatea : Baia Mare
Țara: România
Agent procedural
SOCIETATEA C IVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI MORARI ȘI ASOCIAȚII [
17/03/2017 – 05/05/2017 ]
Localitatea : Baia Mare
Țara: România
EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ

Diplom ă de absolvire a liceului și Diplom ă de Bacalaureat
Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” [ 15/09/2011 – 26/05/2015 ]
Adresă: Baia Mare (România)
Diplom ă de absolvire a facult ății
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA – CENTRUL UNIVERSITAR DE NORD BAIA MARE,
Facultatea de Litere [ 01/10/2015 – 26/05/2019 ]
Adresă: Baia Mare (România)
Domeniul (domeniile) de studiu: Teologie Ortodoxă Pastorală
franceză
COMPREHENSIUNE ORALĂ: A2 CITIT: A2

57
COMPREHENSIUNE: A2 EXPRIMARE SCRISĂ: A2
CONVERSAȚIE: A1
COMPETENȚE DIGITALE

Utilizator experimentat în procesarea informațiilor și comunicare pe calculator / Creare de conținut
utilizator experimentat / Securitate – Utilizator experimentat / Rezolvarea de probleme – Utilizator
experimentat
PERMIS DE CONDUCERE

Permis de conducere: AM
Permis de conducere: B1
Permis de conducere: B
Permis de conducere: C1
Permis de conducere: C