STRATEGII ARHITECTURALE PENTRU COPIII AFLAȚI ÎN [618245]

STRATEGII ARHITECTURALE PENTRU COPIII AFLAȚI ÎN
SITUAȚII DE RISC
(REZUMAT)
Arh. Cristina Maria Povian
Profesor coordonator: prof. Dr. Arh. Cristian Dumitrescu

Printre cele mai controversate probleme ale lumii mode rne se numără problema copiilor din
mediile sărace, cunoscuți sub denumirea de copii în situați i de risc. Copiii reprezintă cheia și fundația
generațiilor viitoare, având grijă de copiii perioa dei noastre, totodată oferim o șansă și viitorului
nostru. Această lucrare șiNa concentrat atenția asupra mo dului în care arhitectura, urbanismul și
mediul înconjurător influențează percepția și dezvolt area copiilor, și totodată necesitatea de a lua în
calcul problema sărăciei și a excluziunii sociale cu care un număr semnificativ de copii, din mediul
urban și nu numai, se confruntă. Conștientizând importa nța copiilor și a tinerilor în societate,
numeroase studii au fost realizate în încercarea de a se găsi soluții pentru a transforma mediul
construit întrNun mediu mai prietenos și ospitalier pent ru ei. Aceste studii au fost realizate din punct de
vedere psihologic, cromatic sau al nevoilor cu care se confr untă diverse categorii de copii. Nu putem
analiza relația dintre spațiul construit și dezvoltar ea acestora, fără a lua în calcul aspectele economice,
sociale, politice și psihologice.
Problema sărăciei și a copiilor aflați în situații de ri sc este o problema globală care afectează cu
precădere țările slab dezvoltate sau în curs de dezvolta re, în special țările din Asia și Africa. Pentru a
putea soluționa această problema în esența ei, și nu d oar să găsim soluții temporare, este necesară o
viziune globală privind drepturile, rolul și importa nța copilului în strategiile: urbanistice, economice,
politice și arhitecturale viitoare.
În 1989 UNICEF a estimat numărul copiilor care cresc în stradă la 100 de milioane, iar în 2002
UNICEF a raportat: „Ultimele estimări ridică numărul copiilor străzii la peste 100 de milioane”. 1 [11]
Extimările mai recente nu sunt nici ele mai optimiste, astfel în 2005 numărul lor se apropia de ordinul
zecilor de milioane: „Numărul exact al copiilor străzii este imposibil de cuantificat, dar numărul lor cu
sigurantă se apropie de zeci de milioane în toată lume a, fiind foarte probabil ca acest număr să tot
crescă. 2 [12] În ciuda numeroaselor articole care abordează pro blema oamenilor fără adăpost și a
conexiunii cu psihologia environmentală, problema copii lor care locuiesc în stradă și modul în care ei
percep termenul de „locuință”nu a fost suficient explora t. Pornind de la aceste premise, această
lucrare își propune să abordeze modul în care copiii obi șnuiți percep spațiul urban și modul diferit în
care „copiii străzii” percep strada ca și o locuință și cum astfel nevoile lor diferă din punct de vedere al
mediului construit față de copii din familiile obișnui te și chiar față de celelate categorii de copii în
situații de risc.
Copiii străzii reprezintă segmentul cel mai afectat din categoria copiilor cu probleme, având
gradul cel mai redus de recuperare, de sub 1%. Deși sunt vehiculate cifre impresionante și variate,
privitor la numărul de copii care trăiesc în stradă, este aproape imposibil de cuantificat numărul exact
al acestora, datorită stilului de viață dezorganizat și a mobilității continue a acestora, unii dintre ei
petrecând doar perioade scurte de timp în stradă. În a nul 2005 erau vehiculate cifre precum: 40
milioane de copiii ai străzii în America Latină, 25 de milioane în Asia, 10 milioane în Africa, 1,5
milioane în Statele Unite ale Americi și 500 de mii î n Europa. 3
Documentarea acestei cercetări a fost realizată pe parcursu l a mai bine de 5 ani, fiind un
subiect care mNa preocupat încă din facultate. A fost subi ectul tratat atât la lucrarea de diplomă de la
terminarea Facultății de Arhitectură și Urbanism, sesiune a 2011, cât și la lucrarea de dizertație pentru
finalizarea Masterului în Urbanism și Amenajarea Terit oriului, sesiunea din 2013.
În cadrul lucrării de diplomă a fost studiată situația co piilor străzii din România și în special din
județul Timiș, lucrarea având ca și finalitate propuner ea unui centru de reabilitare și reintegrare
socială a copiilor străzii în localitatea Lugoj, județul Timiș. Continuând cercetarea începută, pentru
finalizarea studiilor de master, am abordat problema copiilor din punct de vedere al relației lor cu

1 “The latest estimates put the numbers of these chi ldren as high as 100 milion”
2 „The exact number of street children is impossible to quantify, but the figure almost certainly runs into tens of
milions across the world. It is likely that the num bers are increasing”
3 Date conform Consortium for Street Children N www.streetchildren.org.uk , Consultat în martie 2013.

mediul urban și cu mediul construit în general, dar și d in punct de vedere al psihologiei
environmentale. Rezultatul acestui studiu sNa concretiz at prin realizarea mai multor hărți
envionmentale pentru orașul Timișoara, atât pentru co pii obișnuiți cât și pentru copiii străzii. Analizând
concluziile din cele două studii precedente, această teză își propune înglobarea rezultatelor obținute
anterior și elaborarea unor strategii arhitecturale vi abile pentru copiii aflați în situații de risc.
Pornind de la premisa enunțată anterior, în primul c apitol sNa încercat o identificare și definire
a acestei categoriiN a copiilor în situații de risc, împre ună cu subcategoriile aferente: copiii din
cartierele sărace, copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate , copiii care locuiesc în stradă, etc. și
o înțelegere cât mai exactă a nevoilor lor și totodat ă a modului în care percep și simt mediul ambiant.
Pentru a putea enunța soluțiile optime din punct de v edere architectural a fost necesară luarea în
calcul, în capitolul doi, și a celorlalți factori determ inanți precum cel: politic, legislativ, economic,
social, și în mod deosebit cel psihologic.
Pentru a înțelege imaginea de ansamblu, situația actua lă și importanța acestei probleme, au
fost analizate datele statistice la nivel global și situa ția copiilor în situații de risc pentru a ne putea
poziționa în contextul mondial. Principalele studii, experimente și interviuri au fost realizate la nivel
local pentru a ne familiariza cu situația și contextual actual și pentru a identifica categoriile de copii
care sunt cel mai puternic afectate.
Actualitatea acestei probleme a fost studiată în relație cu primele semne ale apariției ei la noi
în țară și modul în care a evoluat în timp. Au fost an alizate și influențele din domeniul politic, legisla tiv
și social care determină în mare parte transformările ar hitecturale din acest domeniu. Au fost realizate
interviuri, experimente și studii de caz pentru a stud ia situația actuală, nevoile acestor copii precum și
programele arhitecturale existente, dedicate copiiilor în situații de risc.
Soluțiile propuse, detaliate în Capitolul 7 al tezei , intitulat “ Contribuții personale”, sunt
tratate din trei perspective diferite. Prima este cea a necesității elaborării unei strategii globale și
interdisciplinare. Ceea de a doua vizează necesitatea definirii unui concept architectural special pentru
această categorie de copiiN copiii străzii. Iar ultima pe rspectivă tratată este cea a individualității
fiecărui copil în parte, fiind necesară oferirea unei a tenții speciale problemelor, traumelor,
experiențelor trăite de aceștia și luarea lor în calcul în proiectarea unui spațiu nou dedicat copiilor
aflați în situații de risc, în special când vorbim de cei care au petrecut o parte din viața lor în stradă.

Întrebările și ipotezele cercetării

La începutul cercetării întrebările determinante erau:
• Care este numărul real al copiilor străzii?
• Problema copiilor străzii este întrNadevăr o problemă reală în România?
• Este necesară o abordare diferită a proiectării pentru copiii în situații de risc, față de cei
din familiile obișnuite?
• Este posibilă crearea unui program arhitectural care să îmbunătățească semnificativ
procentul de recuperare și reintegrare socială a copiilor care au petrecut o peioadă de timp
în stradă?

După finalizarea lucrării de diplomă și cea de dizerta ție și lărgirea orizontului asupra acestei
probleme prin participarea la câteva conferințe intern aționale, am putut finaliza setul de întrebări
determinat pentru această teză prin luarea în calcul și a urmăroarelor aspecte:
• Percep copiii în situații de risc spațiul contruit diferi t față de cei din familiile obișnuite?
• Care sunt nevoile copiilor în situații de risc și care sunt cele ale copiilor obișnuiți? Pot fi
cele două categorii tratate la fel din punct de vedere arhitectural?
• Este necesară tratarea, și din punct de vedere arhitectu ral, categoriei copiilor care au
locuit sau locuiesc în stradă ca și o categorie aparte difer ențiată față de cea a copiilor în
situații de risc?

Pentru a găsi răspunsuri la toate aceste întrebări sNa propus analiza și studierea situației
actuale, precum și a factorilor determinanți, realizare a de studii și experimente pentru a identifica
profilului real al beneficiarului acestui tip de progr am și anume al copilului în situație de risc . Una
dintre ipotezele acestei cercetări este necesitatea trat ării categoriei de copii care au locuit în stradă ca
și o categorie aparte a copiilor în situații de risc. Am pornit de la premisa că nu poți lua un copil de pe
stradă, care nu are minimele cunoștințe despre igienă, e ducație, reguli, care se subordonează
propriilor seturi de norme, și să ai pretenția să se ada pteze întrNun centru creat după propriile noastre

principii, care nu am trăit niciodată o experiență asem ănătoare cu a lor. Am încercat să determinăm ce
înseamnă o casă pentru acești copii și unde se simt ei în siguranță, care sunt elementele pe care le
percep ei necesare în viața lor, tocmai pentru a putea adapta aceste caracteristici noilor centre
propuse, și pentru a face tranziția de la viața pe str adă la viața în centru mult mai ușoară de acceptat
de către ei.
O altă ipoteză importantă a acestei cercetări pornește de la ideea că fiecare copil care a locuit
în stradă, fie petrecânduNși doar o parte a zilei, fie strada reprezentând casa lui, trăiește experiențe
diferite care îi afectează modul de a percepe mediul î nconjurător întrNun mod definitoriu pentru
personalitatea și percepția sa. Aceste experiențe unice pr oduc la rândul lor transformări și moduri de
percepție unice. NeputânduNse crea un set de reguli gene ral valabile, este necesară crearea unei
arhitecturi flexibile, dinamice care se poate transforma și modela în funcție de analiza psihologică și
socială a fiecărui copil în parte.
Din dorința de a oferi un răspuns științific și de a ad uce un aport real în găsirea unei soluții
pentru rezolvarea problemei stringente a copiilor stră zii și a copiilor în situații de risc, au fost stabilite
următoarele obiective:
• Stabilirea unei strategii arhitecturale de prevenire, reabilitare și reintegrare a copiiilor în situații de
risc prin propunerea unor noi tipologii de centre în această direcție.
• Enunțarea unor principii directoare pentru procesul de proiectare a centrelor pentru copiii aflați în
situații de risc, care să îmbunătățească eficiența acestora î n procesul de reabilitare și reintegrare
socială a acestor copii.
• Elaborarea unui algoritm ajutător în procesul de pro iectare pentru copiii care au locuit în stradă
care să ia în calcul atât factorii arhitecturali cât și fact orii specifici pentru fiecare copil în parte
rezultați din analizele psihologice și sociale efectuat e asupra fiecărui copil în parte. Acest algoritm
își propune să efectueze o analiză complexă a factorilo r determinanți și interconectivitatea lor,
luând în calcul coeficienți diferiți de importanță pent ru fiecare factor, în funcție de rezultatele
analizei psihologice efectuate.

Structura tezei

Teza este alcătuită din 8 capitole și poate fi structurat ă în trei părți principale. Prima parte
este compusă din primele două capitole, și tratează prob lemele copilului în lume în contextul actual
influențat de aspectele sociale, politice, economice și urbanistice. Problema acestor copii este analizată
din punct de vededere al implicațiilor psihologice, a l dezvoltării neuronale, oferind o imagine de
ansamblu asupra problemei, al importanței sale și al am plorii acestui fenomen în România și în lume.
CAPITOLUL 1: COPIII ÎN SITUAȚII DE RISC2 încearcă introducere în problematica
fenomenului copiilor în situații de risc, prin definire a și împărțirea pe categorii a acestora în funcție de
probleme cu care se confruntă și gradul de risc. Sunt pr ezentate și principalele date statistice
referitoare la numărul de copii cu probleme sociale în lume, detaliânduNse mai mult situația din Europa
și România. Tot în acest capitol sunt prezentate și două noi categorii de copii în situații de risc, care au
apărut de curând: copiii din cartierele sărace și copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Pentru
a înțelege mai bine problemele cu care se confruntă cop iii din cartierele sărace este prezentat un
studiu de caz asupra cartierului Kuncz, din municipiul Timișoara.
CAPITOLUL 2: COPIII ÎN SITUAȚII DE RISC2 O PROBLEMĂ CU IMPLICAȚII
PSIHOLOGICE, SOCIALE, ARHITECTURALE, ECONOMICE ȘI P OLITICE . În acest capitol este
prezentată necesitatea conectării acestei cercetări cu al te domenii, și punctează importanța factorului
psihologic, politic, economic și social în găsirea unei soluț ii optime pentru problematica analizată în
această teză. Când se ia în discuție proiectarea pentru co pii, factorul psihologic joacă un rol important,
cu atât mai mult când vorbim de copii care au trecut pr in diverse situații și experiențe traumatizante.
Este analizată situația acestora din perspectiva manifest ării rezilienței, a modului în care arta și
arhitectura pot fi instrumente pentru determinarea ap ariției ei, dar și din perspectiva psihologiei
environmentale. Sunt realizate hărți cognitive pentr u a analiza modul în care copiii din familii obișnuite
și cei care își petrec majoritatea timpului în strada per cep spațiul urban.
CAPITOLUL 3: OBIECTIVE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII . În acest capitol sunt enunțate
principalele obiective, întrebările la care se caută ră spuns și totodată sunt prezentate metodele și
mijloacele de investigare.
Cea de a doua parte a tezei este compusă din trei studii importante, detaliate în capitolele
4N6.

CAPITOLUL 4: STUDIU 12 SITUAȚIA COPIILOR ÎN SITUAȚI I DE RISC ÎN CONTEXTE
ISTORICE, SOCIALE, POLITICE, ECONOMICE ȘI ARHITECTU RALE DIFERITE N prezintă primul
studiu , care se concentrează pe contextul politic, social și legislativ și pe modul în care
principalele evenimente: revoluția din ‘89, aderarea la Uniunea Europeană etc. au influențat
schimbările din sistemul social și totodată arhitectura afe rentă programelor sociale destinate copiilor.
Studiul are în vedere identificarea și corelarea a cinci mari factori determinanți, identificând
influența și interconectivitatea lor în evoluția probl emelor copiilor în situații de risc deNa lungul
timpului. Situând încă de la început această teză întrN un context interdisciplinar, aceste cinci domenii
pot fi definite astfel:

• Contextul politic, limitările și provocările sale
• Beneficiarii, în cazul nostru copiii, nevoile și prob lemele lor
• Sistemul social și noile reforme adoptate
• Contextul legislativ
• Serviciile oferite de către sistem

Fenomenul “copiilor străzii” este o consecință a creșterii gradului de sărăcie din ultimii ani , dar și a
constantelor transformări din sistemul de protecție al copilului. Imediat după revoluție, condițiile în
care locuiau copiii instituționalizați au declanșat o ne mulțumire globală, fiind puse presiuni și oferite
ajutoare pentru îmbunătățirea sistemului și programel or arhitecturale oferite lor, astfel încât astăzi,
din punct de vedere numeric, nu putem identifica o cate gorie de copii cu probleme dominante în
Romania. Această concluzie rezultă în urma unei analize asupra situației din punct de vedere numeric,
dar daca analizăm din punctul de vedere al procentului de reabilitare a unei anumite categorii de copii,
descoperim o reală problemă în situația copiilor străzii ”.
Sistemul social, condițiile de viață, programele arhite cturale au suferit multiple transformări în
perioada postNcomunistă și ulterior perioada preNadera re la Uniunea Europeană, condițiile de viață și
situația globală a copiilor în situații de risc cunoscând î mbunătățiri sesizabile și notabile, dar aceste
multiple transformări au avut ca și consecință negativă cr eșterea numărului de copii care locuiesc în
stradă. Dacă din punct de vedere numeric, situația acestor copii nu mai reprezintă un caz alarmant la
nivel internațional, cu siguranță ar trebui să atragă atenția autorităților locale și naționale. Această
categorie de copii, având un procent de reabilitare și manifestare a rezilienței sub 1%, îi situeaza pe
lista cu principalele probleme nesoluționate încă în siste mul social romanesc. Se înregistrează un
procent atât de scăzut datorită necesității creării unor centre specializate pe această categorie de
probleme.
Nesoluționarea integrării în societate a copiilor care l ocuiesc pe stradă, duce la crearea unui cerc
vicios, acești tineri vor avea copii care vor crește și se vor forma pe stradă, fără a avea acte sau acces
la asistență medicală gratuită sau educație, ducând în ti mp la amplificarea fenomenului.
Pornind de la afirmația lui Frederick Douglass: „este mai ușor să crești un copil puternic decât să
vindeci un adult bolnav”, este necesară o strategie int erdisciplinară care să acționeze atât din punct de
vedere social, cât și educațional, psihologic, arhitectura l, economic și politic gândită in trei pași
principali cu rolul de a: 1) preveni și de a stopa exti nderea fenomenului și apariția de noi copii ai
strazii; 2) realizarea unor centre educationale de lucr u, de tip workshop, cu copiii străzii în stradă,
pentru a facilita tranziția și integrarea lor în centr ele speciale dedicate procesului de reabilitare a lor; ș i
3) crearea unor centre dedicate reabilitării și reinteg rării lor în socitetate care să corespundă din punct
de vedere al necesităților lor, al modului de viață, al adicțiilor de care suferă, prin enunțarea unor
principii arhitecturale în conformitate cu situația și mo dul lor de viață și aplicarea lor în crearea mai
multor categorii de centre: centre de consiliere, centre reabilitare și reintegrare socială etc. (Fig. 4.4.)
Dacă vorbim de a preveni și de a stopa fenomenul de a pariție a noi copii ai străzii, găsim programe
atât sociale, chiar și arhitecturale în ultima perioadă dintre care putem aminti „Centrul pentru Copiii
Aflați în Situații de Risc” de la Lugoj precum și camp ania educațională after school a organizației
„Salvații Copiii: „pentru copiii cu unul sau amândoi p ărinții plecați la muncă în străinătate.” Din păcate,
ceilalți doi pași ai programului propus sunt prea puțin dezvoltați și luați în calcul ca și factori
determinanți. Copiii care locuiesc în stradă sunt de cele mai multe ori repartizați la centrele pentru
copiii în situații de risc obișnuiți, astfel procesul de re cuperare și reintegrare fiind foarte greoi din
cauza lipsei de resurse și îngrijire specializată, ducând la întoarcerea lor în stradă după o perioadă
scurtă de timp petrecută în centru și la un procent doar de 1% de recuperare și de manifestare a
rezilienței în rândul acestora.

CAPITOLUL 5: STUDIUL 22 COPIII INSTITUȚIONALIZAȚI L A REVOLUȚIE2 ADULȚII DE
AZI2 Cel de al doilea studiu , studiază factorul uman în contextul problemei enunțate anterior. Sunt
analizate toate personajele cheie, de la beneficiarii acestui sistem și ai arhitecturii aferente până la
personalul angajat sau reprezentanții sistemului. Pent ru o mai bună înțelegere a problemelor din
vechiul sistem și evitarea lor în noile programe propuse , studiul vizează patru categorii de copii: copiii
instituționalizați în perioada comunistă reprezentând adulții de azi, ajunși intelectuali sau oameni ai
străzii; copiii instituționalizați din actualele centre de tip familial; copiii care locuiesc pe stradă și
ultima categorie reprezentată de copiii din familiile obișnuite. Aceste patru categorii de copiii au fost
analizate individual pentru a identifica erorile, asp ectele negative și pozitive din vechile și actualele
centre, cât și comparativ pentru a identifica asemănăril e și deosebirile referitor la percepțiile, nevoile
și preferințele lor. Toate acestea fiind necesare pentru a găsi metoda cea mai bună de abordare și
soluționare a problemei.
Pentru a propune o strategie viabilă și revoluționară , din orice punct de vedere am vorbi:
social, politic, economic sau arhitectural, este necesar să a nalizăm trecutul, prezentul și strategiile
viitoare propuse. Înțelegerea modului în care foștii co pii instituționalizați din perioada comunistă
percepeau acele centre, întrNun mod pozitiv sau negativ , precum și analiza situației actuale a copiilor
în situații de risc, modul în care percepția și nevoile l or sNau schimbat, determină și argumentează
necesitatea creării unei strategii noi din punct de ved ere arhitectural și nu numai.
O altă ipoteză importantă pe care acest studiu dorește să o abordeze este necesitatea tratării
diferențiate, nu numai din punct de vedere social sau p sihologic ce și arhitectural, al copiilor care au
locuit sau locuiesc încă în stradă, cunoscuți sub denumirea g enerică de „copiii străzii”.
În cazul foștilor copii instituționalizați, metoda inte rviului a fost cea mai indicată, fiind în
prezent adulți ei au o imagine concretă și coerentă desp re întâmplările și experiențele din viața lor,
dar pentru studiul și analiza copiilor a fost necesar să apelăm la alte modalități de cunoaștere și
analiză a sentimentelor și dorințelor lor, și anume pr in artă.
Nefiind specialitatea și nici domeniul principal în car e este realizată cercetarea, aceste teste
au fost realizate cu consultarea unui specialist în domen iul psihologiei pentru copii, doamna Amalia
Axentie. Au fost realizate 3 teste pe un eșantion de 4 3 de persoane, cu vârste cuprinse între 2 și 31 de
ani, din 5 județe ale țării.
Experimentele au fost realizate vizând patru categori i de subiecțiN
• Copiii instituționalizați în perioada comunistă, repr ezentând adulții de azi N Au fost
realizate trei teste psihologice cu 8 persoane cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani, 5 de
genul masculin și două de genul feminin.
• Copiii care locuiesc în stradă2 Au fost realizate aceleași 3 teste pe un eșantion de 3
copiii, 2 băieți și o fată.
• Copiii instituționalizați în centrele de azi N SNa realizat studiul pe un eșantion de16
copiii cu vârste cuprinse între 10N15 ani, 8 băieți și 8 fete.
• Copiii din familiile obișnuite N Eșantionul pe care sNa realizat testele a fost de 17 copii,
cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani, participând 10 băi eți și 7 fete.

Experimentul a fost alcătuit din trei teste menite să identifice modul în care copiii percep o
locuința, casa și preferințele lor pentru culori, încercân duNse identificarea unor diferențe între
categorii.
Primul test consta în desenarea unei case, având la dispoziție o coal ă A4 și 40 de creioane
colorate de culori variate și mai multe nuanțe. Se ur mărea analiza modului în care subiecții celor
patru categorii percep locuința și dacă experiențele tră ite au influențat și individualizat modul lor de a
vedea o casă.
Cel de al doilea test consta în desenarea de către fiecare subiect a trei obi ecte pe care și le
doresc în camera lor. Prin efectuarea acestui test sNa urm ărit identificarea lucrurilor cărora ei le simt
lipsa cel mai mult.
Cel de al treilea test și ultimul a constat în alegerea a 5 culori diferite d intrNun set de 22 de
culori tempera de nuanțe diferite și aplicarea lor pe jumătatea unei coli A4, ulterior împăturinduNse
coala și obținânduNse un fluturaș colorat. Prin efectuare a acestui test sNa urmărit identificarea
preferințelor cromatice a fiecărei categorii în parte ș i interpretarea din punct de vedere psihologic al
culorilor dominante alese de către aceștia.
În urma interviurilor și testelor realizate cu acești t ineri care șiNau petrecut copilăria în centre
ajutătoare, sesizăm o modalitate diversă de a percepe aceste intens mediatizate și controvesrate
centre. Percepția lor este influențată de experiențele trăite după părăsirea centrului. Remarcăm un

număr mult mai mare de aspecte pozitive și aproape o l ipsă a celor negative din partea acelor tineri
care în prezent au ajuns să locuiască în stradă. Tinerii care au reușit să se integreze în societate și să
își facă o familie au o percepție asupra centrelor de pl asament unde șiNau petrecut copilăria
caracterizată de mai multe aspecte negative decât poziti ve. Modul lor de a gândi și a percepe o casă și
a mediului locuibil a fost adaptat la viziunea societăț ii și la noul lor mod de viață, detasânduNse de
mediul inițial în care au fost crescuți. În prezent, avâ nd capacitatea de a identifica obiectiv aspectele
pozitive și negative ale acelor centre.
Tinerii care locuiesc momentan în stradă, deși caracterizea ză pozitiv centrele, au ales strada
ca și locuință în detrimentul lor. Încercând să găsim un r ăspuns la întrebarea care sunt motivele
pentru care au făcut această alegere ?, am putut extrage din răspunsurile lor următoarele concluzii:
N Preferă libertatea străzii, unde pot face ce doresc e i, fără a fi constrânși să se supună
regulilor unui centru.
N Percep centrele ca și niște instituții cu prea multe re guli de urmat.
N Pentru cei care au locuit deja o perioadă de timp în stradă este greu să se adapteze modului
de viață dintrNun centru. Sunt obișnuiți să își petreacă majoritatea timpului plimbânduNse și în aer
liber, condiționarea la un spațiu închis este foarte gr eu de acceptat.
N Au libertatea de a consuma alcool și droguri ușoare.
Prin realizarea celor trei teste am realizat modalită țile diverse în care cele trei categorii de
copii: copiii din familii obișnuite, copiii din actualel e centre și copiii care locuiesc în stradă, percep o
locuință și mediul construit din jurul lor. Percepțiile lor fiind puternic influențate de experiențele și
mediul în care locuiesc.
Studiile de caz și testele prezentate în acest capitol, relaționate cu procesul de dezvoltare al
sistemului social dedicat copilului, arată clar necesitatea unei mai bune corelări cu celelate domenii și
necesitatea unei cercetări mai avansate asupra situației co piilor străzii, a centrelor dedicate lor si
asupra metodelor în care se poate dezvolta reziliența manifestată de aceștia. Concluziile trase la
fiecare test în parte sunt concludente pentru argumentar ea necesității unei proiectări diferențiate
pentru copiii obișnuiți și pentru cei instituționalizați și chiar mai mult pentru fiecare categorie de copii
în situații de risc în parte. Rezultatele testelor prez entate identifică drept cauză principală a eșecului
actualelor centre de reabilitare a copiilor care au pet recut o perioadă de timp în stradă, lipsa unor
centre proiectate în concordanță cu nevoile lor. Reinteg rarea și reabilitarea lor încercând să se
realizeze în centrele obișnuite, dedicate tuturor copii lor în situașii de risc. Nevoile și percepția acestora
asupra spațiului construit fiind distinctă, nu reușesc să se a dapteze condițiilor centrului și ajung din
nou pe stradă. În vederea găsirii unor soluții pentru problemele identificate, am continuat cu un studiu
asupra arhitecturii dedicate copiilor în situații de risc din trecut și din prezent.

CAPITOLUL 6: STUDIUL 32 CENTRELE PENTRU COPIII ÎN S ITUAȚII DE RISC DIN
PERIOADA COMUNISTĂ PÂNĂ ÎN PREZENT2 STUDII DE CAZ. Cel de al treilea studiu ia în calcul
factorul arhitectural și își concentrează atenția asupra exemplelor de programe arhitecturale existente
în trecutN în perioada comunistă; în prezent, centrele de tip familial; dar și noile tendințele care se
prefigurează.
Scopul acestei teze de doctorat este de a propune noi str ategii arhitecturale pentru copiii în
situații de risc, acordând o atenție specială reabilitări i și reintegrării sociale a copiilor care au petrecut
o perioadă de timp în stradă. Pe parcursul elaborării acestor strategii, am identificat punctele slabe ale
centrelor comuniste, situația actuală a tipurilor de pr ograme dedicate acestora, precum și tendințele
actuale de proiectare pentru copii în situații de risc.
Astfel au fost analizate în prima parte a capitolului centrele comuniste 4. În cea de a doua parte
este prezentată situația actualelor centre și au fost rea lizate două studii de caz asupra a două centre
din două județe diferite. Primul asupra Satului de C opii 5 al fundației Rudolf Walter din Timișoara, iar
cel de al doilea asupra casei de tip familial „Haiducii ”, din localitatea Husasău de Tinca, județul Bihor.
Ultima parte a capitolului a fost alocată analizei ten dințelor care se prefigurează în proiectarea pentru
acești copii, fiind prezentate trei studii de caz asupra a trei proiecte propuse. Unul dintre acestea este
centrul de reabilitare pentru copii în situații de ris c din Lugoj, 6 la proiectarea căruia am participat activ
și care în momentul de față este în construcție, iar celel alte două reprezintă proiecte de diplomă ale
studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.

4 Orfelinatele și școlile ajutătoare.
5 Kinderzukunft.
6 Proiect realizat de firma S.C. Rheinbrucke S.R.L.

Un fapt concludent pentru importanța arhitecturii în procesul de reziliență este faptul că toți tinerii
intervievați din vechile centre de plasament au putut să descrie cu exactitate clădirea, camerele unde
au dormit, zona de studiu. Descrierile lor conținând cel mai mic detaliu legat de înălțimea și numărul
ferestrelor din fiecare cameră, de poziția paturilor și a noptierelor etc.
Chiar dacă sistemul sNa reorganizat după revoluție și s Na îmbunătățit cu mult situația copiilor
instituționalizați, problema copiilor din vechile cent re comuniste ajunși adulții de azi a rămas fără
rezolvare. Mulți dintre ei sunt oameni ai străzii sau nu au nici o profesie. Lipsa unei specializări face
imposibilă integrarea lor în câmpul muncii. GândinduN ne că în ‘89 peste 50% din copiii bolnavi de HIV
din Europa erau la noi în țară 7 și întrebânduNne ce sNa întâmplat cu ei, realizăm nece sitatea unor
programe sociale și arhitecturale menite să ofere suport și asistență pentru deprinderea unei meserii
în vederea integrării lor în societate și oferirea u nor condiții decente de viață.
Acest capitol prezintă situația centrelor pentru copii d in perspectiva arhitecturală, fie că vorbim de:
funcțiune, formă sau culoare; din trecut, prezent și vi itor. Dacă analizăm aceste centre prezentate din
prisma cercetărilor, studiilor și concluziilor enunțate în capitolele anterioare, vom identifica elemente
pozitive și negative la toate. Interesant este că centre le care iau în considerare prioritar factorii
arhitecturali, psihologici, sociali, ecologici sunt doar proiecte de planșetă, proiectele reale care răspund
nevoilor copiilor de azi, odată cu intervenția factori lor economici, politici, contextuali, ajung să
răspundă întrNo mai mică măsură principiilor enunțate a nterior.
După cum sNa văzut în cazul proiectării ”Centrului pen tru Copii Aflați în Situații de Risc” din Lugoj,
deși cercetarea în acest domeniu era întrNun stadiu avan sat, au fost întâmpinate numeroase obstacole
chiar de la prima etapă, cea a definirii funcțiunilor necesare. Cauza tuturor acestor obstacole fiind lipsa
unor normative adaptate schimbărilor, din ultimii an i, din sistemulu social dedicat copiilor.
Trecând la nivelul amenajărilor spațiilor, a fost dem onstrată anterior importanța culorilor,
formelor, luminii în procesul de recuperare al acestor copii, cu atât mai mult când vorbim de copii care
au petrecut o perioadă de timp în stradă. Totodată pr in studiile și testele psihologice prezentate în
capitolul anterior 8 a fost argumentată importanța tratări diferențiate a categoriei de ”copii ai străzii”, și
chiar al fiecărui copil în parte. Experiențele anterio are ale fiecărui copil care a petrecut o perioadă de
timp în stradă, fiind determinate în procesul de proi ectare și eficiența sa în reabilitarea și reintegrarea
acestora. Luând toate acestea în calcul, problema proiect ării unui centru dedicat ”copiilor străzii” 9
devine aparent imposibil de rezolvat prin crearea un ui ghid sau normativ arhitectural general valabil.
Ultima parte a tezei , compusă din ultimele două capitole, este dedicată cont ribuțiilor
personale și prezentării principalelor rezultate ale c ercetării. De asemenea, sunt incluse și principalele
direcții pentru continuarea cercetărilor.
CAPITOLUL 7: CONTRIBUȚII PERSONALE2 suține ipotezele definite și argumentate în
cadrul tezei din perspectiva celor trei studii de caz pr ezentate anterior. Prima parte a capitolului
prezintă soluțiile propuse din punct de vedere general , al necesității creării unor noi programe
arhitecturale speciale pentru reabilitarea ”copiilor str ăzii”. Cea de a doua parte tratează și enunță noi
principii de proiectare pentru centrele dedicate copii lor în situații de risc. Ultima parte a capitolului
prezintă algoritmul creat și necesar pentru a putea pro iecta diferențiat și ținând cont de toți factori
determinanți în reabilitarea acestor copiii. Totodată este necesară o proiectare flexibiliă și modulară a
acestor centre, astfel încât spațiul privat dedicat fiecăr ui copil să poată fi transformat în timp o dată cu
evoluția psihologică a copiilor sau adaptat la nevoile altui copil.
ÎntrNo lume a vitezei, a tehnologiei și a transformăr ilor perpetue este necesară crearea unei
viziuni bazate pe strategii adaptabile și interconectat e la nivel global și nu numai, deservite de o
proiectare arhitecturală bazată pe interdisciplinarit ate, flexibilitate și tehnologie.
Progrese notabile au fost realizate, în ultimii 25 de ani, în sistemul social dedicat copiilor,
reușind să se remedieze situația dezastruoasă identificată imediat după revoluție și să ne aliniem
standardelor Uniunii Europene. Din păcate problema cop iilor în situații de risc, este departe de a fi

7 FICF, UNICEF, “Causes of Institutionalization of C hildren in Romania”, 1997.
8 În Capitolul 5: ”STUDIUL 2N COPIII INSTITUȚIONALIZ AȚII LA REVOLUȚIEN ADULȚII DE AZI” al prezentei tez e
9 Street children.

considerată rezolvată, și probabil în ciuda eforturilor depuse de orice departament, cât timp vom vorbi
de sărăcie vom avea și copii în situații de risc, precum și copii ai străzii.
Categoriile copiilor în situații de risc își schimbă grav itatea în timp, dacă în 1989 problema
copiilor instituționalizați avea prioritate maximă, m omentan ne confruntăm cu noi categorii de copii cu
probleme, având un factor mare de risc de a deveni copi i ai străzii, precum sunt copiii cu părinții
plecați la muncă în străinătate sau copiii din cartierele sărace. Astfel strategia propusă este
structurată în trei pași:
• PASUL 1: PREVENIRE2 Acest pas are în vizor toate categoriile de copii aflaț i în situații de risc
care dezvoltă un potențial pentru a ajunge în stradă, și urmărește monitorizarea lor și crearea de
centre speciale care să vină în întâmpinarea nevoilor lo r. 10
• PASUL 2: REABILITARE2 În această etapă se urmărește captarea și integrarea copii lor care
locuiesc pe stradă în centre speciale în vederea reabilită ri lor din punct de vedere: psihologic,
social, medical, al adicțiilor, etc. 11
• PASUL 3: INTEGRARE2 Reprezintă ultimul pas, care vizează copiii care au pet recut o perioadă
foarte scurtă de timp pe stradă, sau copiii care au reuși t să se reabiliteze și să manifeste reziliență
în urma îndeplinirii pasului doi al procesului. Se urm ărește integrarea lor în centrele existente,
precum este ”Casa Haiducilor” din Husasău de Tinca, jud. B ihor sau Satul de copii al Fundației
Rudolf Walter, din Timișoara 12 , etc.
Studiile de caz anterioare și relaționarea lor cu proce sul de dezvoltare al sistemului social
dedicat copiilului, arată clar necesitatea unei mai bune corelări cu celelate domenii și necesitatea nu
doar a unei analize interdisciplinare ce și a elaborăr ii unor soluții transdisciplinare mai avansate care
să conecteze domenii diverse în vederea îmbunătățirii p rocentului de reabilitare a celei mai vitregite
categorii de copii în situații de risc: copii străzii. Ast fel acest capitol urmărește prezentarea principalei
strategii interdisciplinare rezultate în urma acestei ce rcetări. Se pornește abordarea strategiei în trei
pași trecând prin trei nivele: de la nivelul macroN ur ban și mergând până la cel microN al designului
personalizat.
Cele trei nivele de aplicabilitate ale strategiei în trei pași (PREVENIRE, REABILITARE ȘI
REINTEGRARE), prezentate în capitolul 7 sunt:
Nivelul macro2urban N Vizând mediul urban și necesitatea adoptării unor n oi strategii pentru
mutarea centrului de interes și captarea de investitori în cartierele sărace ale marilor orașe, în vederea
îmbunătățirii condițiilor de viață ale copiilor din a ceste cartiere și pentru a preveni transformarea lor în
”copii ai străzii”.
Nivelul arhitectural N Este necesară crearea de centre speciale dedicate reabili tării copiilor
care au petrecut o perioadă de timp în stradă, centre ca re să fie proiectate în concordanță cu nevoile,
traumele și percepțiile acestora. O justificare a gradulu i foarte redus de reabilitare a ”copiilor străzii”
poate fi chiar lipsa unor astfel de centre, fiind aproa pe imposibilă reabilitarea lor în centrele obișnuite,
percepția acestor copii asupra mediului construit, a cromat ici, a regulilor și a exigențelor societății, și
chiar asupra vieții fiind distorsionată și complet diferi tă față de a celorlate categorii de copii în situații
de risc sau a copiilor din familii obișnuite.
Nivelul micro : designul personalizat2 Adaptarea spațiului privat dedicat fiecărui copil, pri ntrNun
design flexibil și personalizat, și în funcție de nevoil e rezultate în urma evaluării psihologice a copilului.
Acest design putând fi transformat odată cu evoluția psih ologică a copilului, modificânduNse odată cu
el. Echilibrul optim între toți factorii arhitecturali care pot influența spațiul respectiv putând fi
determinat cu ajutorul algoritmilor genetici, intercon ectând astfel proiectarea cu tehnologia avansată
de astăzi.
Foarte mulți dintre ”copiii străzii” au dormit pe stra dă, în guri de canal insalubre, mașini
abandonate, în pubela de gunoi a unei case de scară, au fost abuzați, violați, au consumat droguri,
alcool, și alte substanțe, percepția lor asupra sentimentu lui de siguranță, asupra societății, a igienei,

10 Un exemplu, de astfel de centru, poate fi conside rat Centrul pentru copiii aflați în situații de risc d in Lugoj ,
aflat momentan în construcție, proiect realizat de S.C. Rheinbruche S.R.L.
11 Exemple de astfel de centre sunt cele două studii de caz prezentate în capitolul anteriorN Capitolul 6: 1) Centrul
pentru reabilitarea și reintegrare a copiilor străz ii, Lugoj, realizat de Povian Cristina pentru lucra rea de diploma
sesiune iunie 2011; și 2) Centrul Teen Challenge de dezintoxicare și reabilitare a adolescenților, Dum brăvița,
realizat de stud. Arh. Amalia Boeriu pentru lucrare a de diploma sesiunea iunie 2012.
12 Centru prezentat și studiat în Subcapitolul 6.3.2 al prezentei teze.

etc. fiind complet diferită față de a celorlalți copii de vârsta lor. Toate aceste experiențe trăite, și
percepția lor asupra vieți le îngreunează adaptarea și integrarea în centrele obișnuite pentru copii în
situații de risc. Pentru a le oferi o șansă de a se reab ilita, este necesară proiectarea diferențiată a
centrelor dedicate lor ținând cont de diferențele aceste a de percepție și adaptânduNle la modul de viață
cu care sunt obișnuiți. Astfel transformarea va fi trepta tă, fără aNi arunca întrNo lume complet nouă,
străină pentru ei și în care se simt constrânși și nici măcar în siguranță.
Ținând cont de toate elementele enunțate mai sus, se p oate contura “teoria celor trei grade de
intimitate” . Pentru a facilita adaptarea unui copil al străzii î ntrNun mediu nou, cu reguli noi, este
important ca el să se simtă acasă. Este foarte dificil să im primi în conștința unui copil care toată viața
lui a știu că strada este casa și familia lui, noțiunile e lementare ale unei locuințe. Din această cauză
consider necesară adaptarea noțiuni noastre de casă în conf ormitate cu modul lui de a percepe
lucrurile, astfel propun realizarea a trei zone distin cte în orice centru de reabilitare nou propus, cu
granițe materializate doar senzorial nu și fizic (pri n înălțarea anumitor zone, diferențe de materialita te
sau textură). [4]
Prima zonă fiind zona publică N având rolul de aNl face pe copil să se simtă ca și în str adă,
în acestă zonă se pot realiza diferite evenimente publ ice (expoziții, spectacole,etc.) și se poate
materializa printrNo piațetă în fața clădirii propuse . Totodată poate conține un magazin sau spații
amenajate pentru vânzarea a diverse obiecte realizate de copii, cu scopul de aNi face să se simtă utili
și totodată putând să își petreacă viața în stradă dar î ntrNun mod diferit de cum erau obișnuiți anterior.
Cea de a doua zonă este cea semi-privată 2 aici copii vor putea primi oaspeți, familia, și se
pot realiza ateliere de creație cu persoane din exteri or. Prin intermediul acestei zone copii vor putea
experimenta sentimentul de gazdă, având și diverse acti vități terapeutice.
Ultima zonă este cea privată , având cel mai mare grad de intimitate și reprezintă z ona de
locuitN copiii familiarizânduNse astfel cu sentimentul de proprietate. O atenție deosebită vom acorda, în
subcapitolele care urmează, acestei zone, fiind propusă o proiectare modulară și flexibilă, adaptabilă
nevoilor și evaluării psihologice a fiecărui copil în p arte, reușind astfel să răspundem nevoilor lor și
transformărilor prin care vor trece.
Algoritmii genetici sunt deja folosiți în procesul de pr oiectare si arhitectura, în general pentru a
găsi varianta optimă de design și care să răspundă nevoil or beneficiarilor. În cazul centrelor pentru
reabilitarea copiilor strazii beneficiarii se schimba mer eu, copiii evoluează, nevoile lor se schimbă, si
trec la următoarea etapaN reintegrarea în sociectate, f amilii sau centre obișnuite, iar locul lor în centru
este luat de alt copil, astfel spațiul trebuie să fie ad aptabil unei infinități de posibilități.
Crearea unui centru ideal proiectat pentru fiecare co pil în parte și care să țină pasul cu
transformările sale pe parcursul procesului de recuperare, pare o ipoteză ireală. Prin intermediul unei
arhitecturi flexibile pe cele trei direcții principale (x,y,z), care se poate adapta nevoilor psihologice ale
fiecărui copil și evoluției sale prin găsirea combinație i optime între principalii factori (înălțime, lățime,
lungime, spațiu vitrat, umiditate, iluminare artific ială, cromatică, materialitate, temperatură) cu
ajutorul algoritmilor genetici, designul personalizat pentru fiecare copil în parte nu mai pare așa
inabordabil și imposibil de rezolvat.
În acest caz utilizarea algoritmilor genetici nu este do ar un moft, devenind o necesitate sau
chiar un element cheie în îmbunătățirea procesului de r eabilitare a ”copiilor străzii”.
CAPITOLUL 8: CONCLUZII2 sintetizează principalele rezultate ale cercetării, evi dențiind
contribuțiile personale ale autorului, rezultatele pu blicate și prezintă propuneri generale pentru
continuarea cercetării interdisciplinar.
În urma celor trei studii principale realizate asupra co piilor în situații de risc, canalizânduNne
atenția asupra copiilor care au petrecut o perioadă de timp în stradă, am putut enunța o nouă
strategie de abordare a problemei acesteia în trei pași : Prevenire, Reabilitare și Reintegrare, operând
la trei nivele: macro/urban, arhitectural și micro/des ignul personalizat. Astfel am introdus ”teoria celor
trei grade de intimitate” pentru centrele de reabili tare destinate ”copiilor străzii” și am argumentat
necesitatea folosirii algoritmilor genetici aplicați p e o arhitectură modulară și flexibilă cu scopul de a
găsi relația ideală între factorii arhitecturali, psih ologici și sociali care să ajute la îmbunătățirea
gradului de reabilitare al acestei categorii de copii.
Consider că această cercetare nu se încheie aici, validitate a acestei strategii este necesar să
fie analizată și testată pe un centru real, după o p erioadă de câțiva ani de la funcționarea sa. Pentru
realizarea unui centru care să aibă la bază o arhitect ură modulară, flexibilă și care să poată fi adaptată
în orice moment rezultatului generat cu ajutorul algo ritmilor genetici este necesară o colaborare
interdisciplinară a mai multor specialiști. Fiind necesa ră realizarea următorilor pași:
1. Din punct de vedere arhitectural este necesară crearea unor centre a căror zonă
privată, desinată zonei de dormit, să fie modulară. Acest modul este necesar să poată

să își schimbe proporția și dimensiunile pe toate cele tre i direcții și să aibă zona vitrată
adaptabilă ca și suprafață.
2. Din punct de vedere psihologic și social este necesară realizarea unor evaluări
psihologice a copiilor pentru a identifica problemele și nevoile pe care aceștia le au, și
la care ulterior să se încerce să se răspundă prin noul spaț iu generat. Este importantă
stabilirea factorilor determinanți și stabilirea coefici entului de importanță al fiecărui
factor în parte.
3. Din punct de vedere al tehnologiei informației este necesară implementarea
acestor algoritmi întrNun cod funcțional.

Analizând evoluția centrelor pentru copii deNa lungul istoriei, găsim numeroase clădiri părăsite,
care nu mai răspund exigențelor prezentului. Luând în calcul ipoteza ideală, că strategiile autorităților
competente pentru protecția copilului, să ducă la dispa riția acestui segment de copii în situații de risc,
cel al copiilor care au avut strada ca și locuință o perio adă de timp, vor apărea mereu noi alte categorii
de copii în situații de risc, după cum istoria neNa demon strat. Chiar și în această situație ideală, când
nu vor mai exista ”copii ai străzii” strategia propusă cu centrele flexibile, adaptabile și transformabile
în orice moment nevoilor unui alt copil sau evoluției celui inițial, vor putea fi adaptate oricărei altei
funcțiuni fie dedicate noilor categorii de copii cu pro bleme sau chiar pentru educație deservind: școli,
grădinițe, campusuri universitare, etc.
Pornind de la premisa că succesul constă în abordarea inte rdisciplinară, soluția propusă îmbină
procesul de proiectare arhitecturală nu numai cu domen iile înrudite, ce și cu psihologia, sociologia, și
informatica.
Principalele contribuții ale acestei cercetări vin atât p ropunând o soluție inovatoare cât și din
punct de vedere al analizei efectuate:
1)SNa încercat determinarea situației actuale a copiilor în situații de risc și a categoriei de copii
care au locuit sau locuiesc în stradă, din dorința de a con știentiza importanța și amploarea
fenomenului la noi în țară.
2)A fost demonstrată importanța spațiului urban, a med iului construit și a cromaticii în
dezvoltarea copiilor de vârste fragede. Efectul exper iențelor trăite și a mediului de dezvoltare al
acestora fiind considerabil mai mare în perioada copilăr iei, față de perioada adultă.
3)A fost realizată o analiză a evoluției sistemului soci al în contextual schimbărilor politice,
legislative, economice și sociale din ultimii 50 de ani din perspectiva a trei factori: contextual, uman și
arhitectural.
4)Au fost realizate teste psihologice cu patru categorii de tineri: tineri care au fost
instituționalizați în centre de plasament în perioada copilăriei, copii instituționalizați în prezent, ”copii i
străzii” și copii din familiile obișnuite, demonstrându Nse diferențele de percepție aupra mediului
construit, cromatică și arhitectură, dintre copii cu fam ilii armonioase și copiii aflați în situații de risc.
Tototdată a fost demonstrată o diferență foarte mare de percepție între copiii care au petrecut o
perioadă de timp în stradă și restul copiilor în situați i de risc, acest fapt devenind principalul argument
pentru necesitatea unei abordări diferențiate a proie ctării pentru prima categorie de copii.
5)Au fost determinate și analizate din punct de vedere arhitectural, principalele tipuri de
programe arhitecturale existente în trecut, prezent p recum sNa încercat și identificarea tendințelor
viitoare. Un element foarte important analizat a fo st percepția pe care o au actualii adulți, care au trăit
în mult blamatele și controversatele centre de plasamen t din perioada comunistă, pe perioada
copilăriei lor.
6)Au fost realizate studii de caz asupra a trei centre propuse pentru ”copiii în situații de risc”,
unul din ele fiind momentan în construcție: Centrul p entru copiii aflați în situații de risc din Lugoj,
județul Timiș.
7)Elementul cheie al tezei este reprezentat de strateg ia în trei pași: PREVENIRE, REABILITARE
ȘI REINTEGRARE. Au fost enunțate principalele direcți i ale strategiei pornind de la nivelul macro/urban
până la cel micro/ al designului personalizat în concord anță cu traumele fiecărui copil care a locuit pe
stradă.
8)Enunțarea și exemplificarea utilizării algoritmilor genetici împreumă cu o arhitectură
modulară și flexibilă pentru o eficientizare a spațiul ui construit în procesul de reabilitare psihologică a
acestor copii.
Exemplificarea unui modul posibil pentru aplicarea rel ației între factorii determinanți, generată cu
ajutorul algoritmilor genetici.