IMPACTUL CRIZEI FAMILIALE ASUPRA ȘCOLARULUI MIC [618220]

Anexa 4
F 271.13/Ed.1 Fișier SMQ/Formulare MINISTERUL EDUCAȚIEI NA ȚIONALE
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA LITERE ȘI ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR
CURSURI DE ZI

Vizat
Facultatea Litere și Științe
(semnătu ra și ștampil a) Aprobat,
Director de departament,
conf.univ.dr. Suditu Mihaela

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
IMPACTUL CRIZEI FAMILIALE ASUPRA ȘCOLARULUI MIC

Conducător științific:
Prof. univ. dr. ALBU GABRIEL
Absolvent: [anonimizat]
2015

Anexa 5
F 272.13/Ed.1 Fișier SMQ/Formulare
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA LITERE ȘI ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR
CURSURI DE ZI
Aprobat,
Director de departament,
Conf.univ.dr. Suditu Mihaela Declar pe propr ia răspundere că voi elabora
personal lucrarea de licență și nu voi folosi alte
materiale documentare în afara celor prezent ate la
capitolul „Bibliografie”.

Semnătur ă student(ă) :
DATELE INIȚAL E PENTRU LUCRARE LICEN ȚĂ
Proiectul a fost dat student: [anonimizat] : STO ICA R.M. VALENTINA

1) Tema lucrării : IMPACTUL CRIZEI FAMILIALE ASUPRA ȘCOLARULUI
MIC

2) Data eliberării temei: 1 octombrie 2014
3) Tema a fost primită pentru îndeplinire la data: 1 octombrie 2014
4) Termenul pentru predarea lucrării: 25 iunie 2015
5) Elementele i nițiale pentru proiect / lucrare :
bibliografie : 25 surse bibliografice
structură : 3 capitole, dintre care 2 capitole de teorie și 1 capitol acordat
microcercetării.

6) Enumerarea problemelor care vor fi dezvoltate:
Particulari tăți ale școlarului mic
Moduri de manifestare ale crizei și influența acesteia asupra școlarului mic

7) Enumerarea materialului grafic (acolo unde este cazul):
16 diagrame

8) Consultații pentru proiect / lucrare, cu indicarea părților din proiect care
necesită consultarea:
Ori de câte ori a fost necesar.

Conducător științific : Student(ă)
Prof.univ.dr. ALBU GABRIEL STOICA VALENTINA
Semnătura: Semnătura:

Anexa 6
F 273.13/Ed.1 Fișier SMQ/Formulare
UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA LITERE ȘI ȘTIINȚE
DOMENIUL: ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR
CURSURI DE ZI
APRECIERE
privind activitatea absolvent: [anonimizat]: STOICA VALENTINA
în elaborarea lu crării de licență cu tema:
IMPACTUL CRIZEI FAMILIALE ASUPRA ȘCOLARULUI MIC

Nr.
crt. CRITERIUL DE APRECIERE CALIFICATIV
1. Adecvarea conținutului lucrării la tema propusă
2. Cunoașterea și folosirea adecvată a conceptelor și a
terminologiei cores punzătoare
3. Documentarea bibliografică (relevanța surselor, utilizarea
adecvată și eficientă a acestora etc.)
4. Modul de structurare a lucrării pe capitole
5. Capacitatea de argumentare
6. Coerența discursului, claritatea stilului
7. Respec tarea regulilor de tehnoredactare (note de subsol,
trimiteri bibliografice, bibliografie etc.)
8. Corectitudine lexico -gramaticală
9. Gradul de originalitate
CALIFICATIV FINAL
Calificativele pot fi: nesatisfăcător / satisfăcător / bine / foarte bine / excelent .

Comentarii privind calitatea proiectului / lucrării:
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
______________________________________________________________ ______
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
______________________________________________________ ______________

Data:
Conducător științific
Prof. univ.dr. Albu Gabriel

2

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 4
Capitolul I. PARTICULARITĂȚI ALE ȘCOLARULUI MIC ………………………….. …………. 7
I.1. Caracteristici fizice și motorii ale școlarului mic ………………………….. ………………………….. ……………… 7
I.2. Caracteristici psihice ale școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
I.2.1. Gândirea școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 8
I.2.2. Memoria școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 9
I.2.3. Limbajul școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 9
I.2.4 Senzațiile, percepțiile și reprezentările la școlarul mic ………………………….. …………………………. 10
I.2.5. Imaginația școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
I.2.6. Voința școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 12
I.2.7. Motivația școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 12
I.2.8. Atenția școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 14
I.3. Dezvoltarea structurilor de personalitate ale școlarului mic ………………………….. ………………………….. 15
I.3.1. Inteligența școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15
I.3.2 Aptitudinile școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 16
I.3.3. Temperamentul școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 17
I.3.4. Caracterul școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 21
I.3.5. Creativitatea școlarului mic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 23
I.3.6. Imaginea și stima de sine ale școlarului mic ………………………….. ………………………….. ……………. 24
I.4. Dezvoltarea morală, socială, afectivă a școlarului mic ………………………….. ………………………….. …….. 25
I.4.1. Dezvoltarea morală a școlarului mic ………………………….. ………………………….. ……………………… 25
I.4.2. Dezvoltarea socială a școlarului mic ………………………….. ………………………….. ……………………… 27
I.4.3. Dezvoltarea afectivă a școlarului mic ………………………….. ………………………….. …………………….. 28
Capitolul II. MODURI DE MANIFESTARE ALE CRIZEI ȘI INFLUENȚA ACESTEIA
ASUPRA ȘCOLARULUI MIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 31
II.2. Etape ale crizei familiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
II.3. Divorțul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 33
II.3. Violența manifestată asupra membrilor familiei ………………………….. ………………………….. ……………. 35
II.4. Abuzul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 38
II.5. Modificarea structurii familiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 39
II.6. Abandonul familial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 40
II.7. Decesul unui membru al familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 41
II.8. Migrația părinților în străinătate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 42
II.9. Supraîncărcarea copiilor cu responsabilități parentale ………………………….. ………………………….. ……. 43

3
II.10. Influența crizei familiale asupra performanțelor academice ale școlarului mic …………………………. 44
Capitolul III. METODOLOGIA MICROCERCETĂRII ………………………….. ………………………. 46
III.1. Scopul microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 46
IV.2. Obiectivele microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 48
IV.3. Ipotezele microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 48
IV.4. Lotul microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 49
IV.5. Metode și tehnici de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 49
IV.5.1. Chestionarul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 49
IV.6. Analiza și interpretarea datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 50
V.7. Limitele microcercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 68
IV.8. Concluzii parțiale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 69
Concluzii și recomandări ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 70
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 74
ANEXĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 76

4

Argument

Mediul familial a reprezentat dintotdeauna un prim cadru educațional al copilului. Încă
din prima copilărie, părinții ajută copilul să se dezvolte din punct de vedere psihosocial,
cognitiv, moral și social. Îi ajută să se integreze în societate sau în alte medii în care acesta
interacționează cu co -vârstnicii. Părinții sunt primii care evaluează copiii în activitățile pe care
le desfășoară și îi ghidează în vederea optimizării modului de realizare al acestora.
Să nu uităm că părinții reprezintă un sprijin emoțional necesar copilului, care îi satisfac
nevoia de afectivitate. Modul în care părinții interacționează afectează în mare măsură copilul
și modul în care acesta socializează cu cei din jur.
Copiii nu au parte întotdeauna de un mediu familial propice dezvoltării sale optime. Fie
că vorbim despre neglijarea lor prin nesatisfacerea nevoilor de bază și privarea de afecțiune
sau despre violență asupra acestora, această instabilitate și nesiguranță a mediului familial lasă
urme în mintea și sufletul adultului în devenire. I mpactul major al separării t emporare sau
definitive de unul din părinți în diferite circumstanțe, precum și acceptarea unor schimbări
bruște, începutul școlarității fiind principalul context care solicită adaptarea rapidă și eficientă,
toate acestea sunt privite de copil atât cu bucu rie, curiozitate, cât și cu teamă.
În opinia lui E. Verza, școlaritatea mică reprezintă ,,un fel de sfârșit al copilăriei în
care domină particularitățile de vârstă asemănătoare cu cele preșcolare sau ca etapă de
debut primar a pubertății ori chiar distinc tă a copilăriei” (E. Verza, 2000 , p. 129 ).
Am ales să abordez problema crizelor familiale deoarece este ceva care, din păcate,
afectează grav din ce în ce mai multe familii, și implicit și copii. Una dintre cauzele
declanșatoare este și scăderea importanțe i grupului familial de tip nucleu în cadrul societății.
Astfel, rata divorțurilor, a abandonului familial, a modificării structurii familiale sau cea a
migrației sunt în creștere. Am optat pentru perioada școlarității mici deoarece copilul începe să
conști entizeze ceea ce se întâmplă în jurul său și este afectat de conflictele din familie sau
diverse alte evenimente care perturbă echilibrul familial.

5
De asemenea, nu toți părinții sunt niște modele demne de urmat, datorită viciilor,
obiceiurilor care contrav in normelor morale și sociale sau, pur și simplu , datorită stilului
diferit în care au fost crescuți de propriii părinți și pe care îl aplică în creșterea copiilor lor.
Lucrarea de față tratează subiectul crizei familiale și modul în care sunt gestionate d e
părinți și/sau familia extinsă și cum afectează școlarul mic, martor la aceasta.
Primul capitol este un capitol introductiv, menit să facilit eze înțelegerea subiectului
principal al lucrării și să facă o trecere logică și bine structurată la tema crizei familiale. Este
pusă în prim -plan familiarizarea cu principalele caracteristici fizice și psihice ale școlarului
mic, modul în care se dezvoltă gândirea, memoria, limbajul, senzațiile, percepțiile,
reprezentările, motivația, voința și atenția acestuia. De asemenea, sunt analizate structurile de
personalitate și modul în care se dezvoltă în perioada școlarității mici. Pornind de la
inteligență, aptitudini, caracter, temperament, până la imaginea și stima de sine a școlarului
mic, se încearcă elaborarea unei sinteze privind dezvoltarea personalității în această etapă de
vârstă. Sunt specificate influențele mediilor cu care copilul intră în contact, punând accent pe
cel familial, ca mediu pe care se concentrează subiectul acestei lucrări.
Ultima parte a acestui capitol are în vedere dezvoltarea socială, morală și afectivă a
școlarului mic și stabilirea mediului a cărui autoritate predomină, în vederea modelării
copilului sub aceste aspecte.
Cel de -al doilea capitol tratează principala temă a lucrării , începând c u delimitarea
conceptului de criză, până la moduri de manifestare a acesteia și etapele prin care trece o criză.
Tot în acest capitol se reliefează principalele crize care perturbă cadrul familial
precum : divorțul, violența domestică, abuzul, modificarea s tructurii familiale, abandonul
familial, decesul unuia sau a ambilor părinți (sau a altor membrii ai familiei), migrația
părinților în străinătate, supraîncărcarea copiilor cu responsabilități parentale.
Cert este că, indiferent despre care tip de criză es te vorba dintre cele prezentate mai
sus, toate au un impact mai mult sau mai puțin pronunțat (și așteptat!) asupra școlarului mic.
Ultimul subcapitol este imperios necesar, întrucât urmărește efectele crizei familiale
asupra performanței școlare a copilul ui elev în ciclul primar.
Sunt mulți părinți care consideră că succesul academic al copilului nu este influențat de
evenimente marcante în familie, dar rezultatele care contrazic această opinie nu întârzie să
apară. Vârsta școlarității mici face parte din acea categorie cu un grad ridicat de

6
influențabilitate și sensibilitate din toate punctele de vedere, marcând modul de acționare,
gândire și interacționare a copilului pe viață.
Ultimul capitol are în vedere prezentarea microcercetării, scopul acesteia, obiectivele,
ipotezele, dar și lotul pe care a fost aplicată metoda de cercetare aleasă, și anume chestionarul.
Sunt prezentate succint, clar și sugestiv analiza și interpretarea d atelor.
În urma aplicării metodei chestionarului și a obținerii rezultatului, voi preciza și
limitele acestei microcercetări, dar și concluziile parțiale și recomandările.
În final, am expus bibliografia care a fost utilizată în vederea elaborării acestei lucrări,
urmată de anexe.

7

Capitolul I . PARTICULARITĂȚI ALE ȘCOLARULUI MIC

I.1. Caracteristici fizice și motorii ale școlarului mic

Intrarea în școlaritate marchează începutul celei de -a treia copilării, dar și începutul
unor perioade tranzitorii, de schimbări majore pentru copii. Adaptarea la acestea nu este lipsită
de dificultăți manifestate prin oscilarea între stări de acalmie și stări de hiperactivitate, de stări
conflictuale și eforturi de a -și perfecționa coordonarea și abilitățile motorii.
,,Între 6 și 11 ani, copiii cresc anual circa 5 -7½ centimetri și greutatea lor aproape se
dublează în această perioadă.” (D., E., Papalia, et al. , 2010 , p. 284).
Pe tot parcursul școlarității mici ,,crește volumul mușchilor și, implic it, forța musculară
și se dezvoltă musculatura fină a degetelor mâinii. Osificarea de la nivelul mâinilor conduce la
creșterea preciziei mișcărilor și a forței și se dezvoltă abilitățile manuale.” ( F., Golu , 2010,
p.144 ).
Nu au loc însă numai schimbări fiz ice vizibile. Astfel, are loc d ezvoltarea ,,continuă și
la nivelul sistemului nervos. Creierul cântărește aproape 1200 de grame la 7 ani, iar ceea ce
trebuie subliniat este că se produce o creștere la nivelul lobilor frontali și a conexiunilor
neuronale im plicate în activitatea citit -scris.” (F., Golu , 2010, p.145).
Este foarte important ca în această perioadă de continuă dezvoltare să fie prevenită
poziția incorectă în bancă, supraîncărcarea ghiozdanului sau orice activitate care descurajează
o postură adecvată a coloanei vertebrale.
În ceea ce privește dezvoltarea motorie, se observă o diferențiere între sexe, începând
cu vârsta de 6 ani: fetele dețin o mai bună abilitate de coordonare a mișcărilor, o precizie
avansată față de băieți, care tind să fie la un nivel superior în acțiuni simple, care solicită f orța
(D., E., Papalia, et al., 2010, p.287).

8

I.2. Caracteristici psihice ale școlarului mic

I.2.1. Gândirea școlarului mic

În perioada școlarității mici, gândirea copilului este solicitată continuu, acest lucru
ajutând la dezvoltarea tuturor structurilor psihice ale acestuia. Stimularea gândirii este
benefică, însă fie că e ste vorba despre cadrul didactic sau despre părinți, trebuie să se țină cont
de nivelul de înțelegere al copilului și orice informație transmisă acestuia să fie adaptată,
facilitând memorarea. Gândirea se transformă într -una cauzală, centrată pe simboluri,
rezolvarea de probleme are loc prin aplicarea anumitor ipoteze și folosirea inferențelor devine
logică. ,,În gândire intervine tot mai mult spiritul critic logic și operarea cu seturi de reguli ca
afirmații despre concepte.” (E. Verza, 2000, p. 140)
Confo rm stadiilor de dezvoltare cognitivă elaborate de Jean Piaget, etapei de școlaritate
mică corespunde stadiul operațiilor concrete (7 -11 ani). În acest stadiu, copilul poate folosi
operații mentale precum raționamentul, pentru a rezolva probleme reale.
Tot acum , gândirea ,,lucrează cu criterii, analogii, simetrii, deducții și negații
(presupuneri). Această trecere coincide cu dezvoltarea intelectuală și dezvoltarea
potențialului în activitatea intelectuală. La sfârșitul clasei a IV -a, acest potențial este d e 3-4
ori mai mare decât la începutul școlarității ” (F., Golu, 2010, p. 145 ).
Potrivit lui Piaget, în acest stadiu copilul folosește exclusiv raționamentul inductiv,
susținând că cel deductiv apare abia în adolescență. Astfel, ulterior unor observații desp re
anumiți membri (oameni, animale, obiecte) care aparțin unei clase specifice, aceștia trag
concluzii despre clasă ca întreg. (,,Eu, Tom, mă joc cu mașinuțe. La fel și prietenii mei, Eric și
Marc. Așadar, toți băieții se joacă cu mașinuțe.”)
Școlarul mic devine și mai conștient de spațiu și timp, cunoaște drumul de acasă la
școală și invers, poate citi ceasul, știe când este pauza mare la școală și când trebuie să își facă
temele. Noțiunea de spațiu este împărțită în mintea școlarului mic în d ouă părți : macrocosmos

9
– pământul, soarele, luna, planetele etc. și microcosmos – indivizibilul univers al m icrobilor și
virușilor. (F., Golu , 2010, p. 146).
Noțiunea de timp, deși se restrânge la trecut, prezent și viitor, prezintă două direcții:
timpul obiectiv, determinat în unitățile de măsură standard și cel subiectiv, care poate fi
perceput de către copil în mod diferit, în funcție de context (evenimente plăcute sau
dezagreabile).

I.2.2. Memoria școlarului mic

Are loc o evoluție a capacității mnez ice, copiii reținând în mod aleatoriu chiar și
informații sau cifre în mod aleatoriu. Datorită lipsei experienței de viață, școlarii mici rețin
informații din toate domeniile, față de elevii de gimnaziu, care își concentrează atenția, treptat,
pe sfere de interes.
Capacitatea de memorare a copilului nu crește odată cu vârsta, ci abilitatea de a -și
folosi capacitățile mentale este cea care evoluează.
În ceea ce privește mnemotehnica, odată cu intrarea copilului în școlaritate se observă
utilizarea de către a cesta a propriului mecanism de facilitare a memorării. De cele mai multe
ori, sunt utilizate următoarele strategii: repetiția, organizarea și dezvoltarea sau o îmbinare a
acestora.
Odată adaptat la școlaritate, începând cu vârsta de 7 -8 ani, copilul își va structura
informațiile astfel încât memorarea acestora să fie facilitată și de lungă durată.

I.2.3. Limbajul școlarului mic

Școlaritatea marchează, pe lângă schimbarea rutinei copilului , și începutul unei evoluții
accentuate a vocabularului. La începutu l ciclului primar, un copil deține un vocabular de
aproximativ 3000 de cuvinte. Lectura adaugă în jur de 2000 de cuvinte în vocabularul activ al
copilului.
Folosirea gramaticii în mod eficient crește de la 6 ani, atingând un nivel vizibil mai
avansat în j urul vârstei de 10 ani, când cititul, scrisul, dar și exprimarea orală reflectă însușirea
corectă a noțiunilor gramaticale. Școlarul mic este familiarizat cu concepte precum: sinonime,

10
antonime (bine -rău, repede -încet, cald -rece), omonime (cheie, broască, ochi), paronime (sa/s –
a, ia/i -a).
Erorile de scriere și/sau citire sunt inevitabile, însă pot fi depășite prin activitatea de
predare -învățare și prin implicarea părinților în rezolvarea acestor dificultăți pe care le
întâmpină copilul prin lucru acasă. Ut ilizarea materialelor diverse în predare de către cadrul
didactic scade semnificativ șansele apariției acestor erori. Imaginile, filmulețele sugestive,
planșe sau activități din domeniul estetic și creativ (de exemplu : intonarea unor cântece cu
sunete sau grupuri de sunete care pot ridica dificultăți de pronunție celor mici sau
modelarea/desenarea, în cadrul orelor de abilități practice, a unor l itere asemănătoare, precum
g-j) sunt întotdeauna binevenite.
Corectarea tulburărilor de limbaj este esențială și necesită intervenție imediată. Printre
cele mai întâlnite tulburări de acest fel, amintim: disgrafia – alterarea limbajului scris, dislalia
– pronunție deformată a cuvintelor, dislexia – citire defectuoasă.

I.2.4 Senzațiile, percepțiile și reprezentăril e la școlarul mic

În această perioadă a schimbării, copilul este asaltat de stimuli de toate felurile,
auditivi, vizuali, tactili sau chiar și olfactivi sau gustativi. Acest lucru nu este dăunător, ci,
dimpotrivă, dezvoltă rapiditatea de a răspunde la stimuli.
Școlarului mic i se testează această abilitate în cadrul jocurilor didactice pe care
profesorul le desfășoară în orele de curs. De exemplu, în orele de limba română, pentru a -i
familiariza pe copii cu diferite specii de plante, învățătoare a le pune la dispoziție acestora
diverse flori pentru a le atinge, a le mirosi, a le studia culorile și petalele, urmând ca aceștia să
le descrie din toate punctele de vedere, într -o simplă compuner e.
Se pun bazele schemelor perceptive (M., Zlate, 1999, p. 111), cu ajutorul cărora se pot
recunoaște cu rapiditate obiecte sau, în cadrul activităților de citit -scris, obiecte, litere și/sau
cuvinte. Puțin câte puțin, este reglat ritmul în care școlarul m ic citește și auzul fonematic este
încontinuu îmbunătățit și dezvoltat. Intrarea în școlaritate are rolul de a controla instinctul
copiilor de a cunoaște obiectele prin intermediul percepțiilor tactile, manipulându -le sau
atingându -le. ,,Copiii sunt mult m ai activi și dispun de multe cunoștințe care le asigură
identificări și interpretări mai rapide ale celor percepute. Dar, activitățile de observare

11
incluse în rezolvarea sarcinilor de învățare școlară trebuie organizate și conduse de către
învățătoare, ca să poată avea eficiența cerută.” (T., Crețu, 2009, p. 209).
Un aspect semnificativ care indică evoluția reprezentărilor este diversificarea și
multiplicarea acestora sub influența pe care o exercită procesul de învățare, memorare din
domenii diverse (matem atică și cunoașterea mediului, limba română, istorie etc.).
Devine eficientă utilizarea reprezentărilor geometrice, bineînțeles, la nivel elementar,
conform nivelului de înțelegere al școlarilor mici și se pun bazele celor topografice, exersate
prin activi tăți caracteristice.

I.2.5. Imaginația școlarului mic

Fără îndoială, intrarea în școlaritate nu înseamnă limitarea imaginației școlarului mic.
Ci, din contră, dacă învățătoarea se dedică dezvoltării acesteia și poate include elemente care
stimulează cre ativitatea copiilor în cadrul orelor, atât atmosfera, cât și activitatea la clasă pot
deveni relaxante, primitoare, captivante și, mai presus de toate, plăcute.
Planșele expuse în clasă, alte materiale didactice colorate, lucrări realizate de copii, dar
și atitudinea cadrului didactic pot influența atitudinea copiilor față de școală și de actul
învățării.
Imaginația nu este dezvoltată numai de mediul școlar, prin observare sistematică.
Experiențele personale de viață acumulate, activitățile cotidiene desfăș urate, jocurile
practicate, schimbarea spre o viziune mult mai obiectivă asupra lumii, deprinderile de scris –
citit, modelare, desen ajută la progresul imaginației școlarului mic. Mediul familial trebuie să
vină în sprijinul cadrului didactic, în sensul că trebuie să încurajeze imaginația copilului, dar,
nu și minciuna!
O altă manifestare a imaginației este reprezentată de desene. Dacă la vârsta preșcolară
era puțin mai dificil de înțeles ce anume a desenat copilul, la vârsta preșcolară, desenele încep,
puțin câte puțin să semene cu realitatea. Astfel, copilul se concentrează pe realizarea unor
desene care să se apropie cât mai mult de realitatea înconjurătoare, se pune accent mai mare pe
detalii și caracteristici specifice pe care copilul le distinge la obie cte sau ființe.

12

I.2.6. Voința școlarului mic

La această vârstă copilul începe să experimenteze și la acest capitol. Dacă în copilăria
mică nu existau motive logice, concrete pentru care copilul accepta sau respingea ceva, odată
cu schimbarea mediului ed ucațional instituțional, descoperă din ce în ce mai multe motive
pentru care să refuze ceva (de cele mai multe ori , amânare a efectuării temei pentru acasă ) sau
să accepte ceva.
Deși nu foarte vizibil, copilul încearcă în această parte să reziste tentațiilo r și să
conștient izeze care îi sunt prioritățile și motivul pentru care învață prin recompensele pe care
le obține.
Cu toate acestea, voința școlarului mic este instabilă și variază în intervale destul de
scurte de timp. Autoritatea părinților, a adulților din familie este singurul element care are
puterea de a influența voința școlarului mic.
Astfel că, în ciuda refuzului copilului de a -și face temele, părinții își manifestă
autoritatea în diverse moduri considerate de aceștia eficiente, ca de ex emplu îi interzice
copilului să se mai uite la televizor, la desene animate sau să se mai joace la calculator pe o
perioadă determinată.

I.2.7. Motivația școlarului mic

Un element foarte important în clasele primare este redat de motivație. Capacitatea
cadrului didactic (dar și al părinților) de a -și motiva copiii este semnificativ deoarece
influențează în mod direct performanța școlară a acestora.
Școlarul mic face treptat, dar sigur, trecerea de la motivația extrinsecă (părinții îl/o
îndeamnă să meargă la școală) la cea intrinsecă (trebuie sa meargă la școală pentru a obține
note bune sau alte recompense, care produc o stare interioară de bine).
,,Un motiv foarte puternic de învățare este dorința copilului de a răspunde așteptărilor
părinților și învățăt oarei. Atitudinea învățătoarei de încredere în capacitățile sale, atenția
care i -o acordă, măsura în care îl antrenează și -l valorizează în clasă au o deosebită forță de

13
stimulare, așa cum au arătat cercetările lui Rosenthal și Jacobson (1983, p.205) asupr a aceea
ce ei au numit fenomenul Pygmalion ” (T., Crețu, 2009, pp. 228 -229).

În motivația corespunzătoare acestui stadiu, putem identifica câteva interese specifice:

– interesul pentru joc este accentuat, copiii simțind nevoia să se joace în orice
mediu se află, acasă sau la școală, în pauze, singuri sau alături de colegi, prieteni.
Aici jocul are rol de mijloc de eliberare a stresului, generat de rigurozitatea și exigența
cerute de mediul școlar, dar și de presiunea de respectare a unor reguli stabilite de
administrația instituției.
Încep diferențierile în ceea ce privește alegerea jucăriilor și a tipului jocurilor. Fetele
preferă păpușile, jocuri cu reguli sau întreceri prin car e se remarcă abilități cognitive
și/sau practice.
Băieții preferă jocuri care necesită forță, abilități motrice aparte, precum ,,Lapte gros”,
,,Rațele și vânătorii” etc. La fel de atractive pentru ei sunt jocurile de luptă sau
întrecerile.
De aici putem ex trage următoarea concluzie : datorită preferințelor care se află la
poluri opuse, fetele și băieții sunt relativ segregați cu timpul, la sfârșitul clasei a IV -a
cele mai multe grupuri de elevi despărțindu -se în funcție de gen.
– interesul pentru grup este sa tisfăcut permanent, cei mai mulți școlari mici
făcând parte din două astfel de grupuri : cel mai apropiat, de ai cărui membri exprimă
un atașament semnificativ, de obicei cu un număr redus de membri și cel informal,
format din colegii de clasă, vecini, un grup extins de covârstnici al cărei unic obiectiv
este jocul.
– interesul pentru lectură intervine treptat, spre sfârșitul clasei a II -a, începutul
clasei a III -a, odată ce deprinderile de scris -citit au fost consolidate. Ca urmare , apar
preferințele pentru anumite tipuri de cărți, schimburile de impresii cu privire la
lecturile finalizate și afinități pentru personaje sau eroi din cărțile citite.
– interesul pentru natură este prezent la toți școlarii mici, cei din mediul rural
fiind vizibil avantajați, având la dispoziție informații reale cu privire la mediul
înconjurător, viața de la țară, ocupațiile specifice și animalele crescute în gospodăriile

14
oamenilor. Copiii care cresc în mediul urban și nu au parte de vizite la bunici sau
excursii în mediul rural din cauza părințilorv ocupați cu propriile cariere, dețin
informații insuficiente sau chiar eronate cu privire la viața la sate.
– interesul pentru colecții de diverse obiecte survine mai ales atunci când unul
sau mai mulți membri ai grupului de prieteni încep s ă colecționeze diverse obiecte
precum șervețele, mașinuțe, ambalaje, timbre, figurine înfățișând soldați sau dinozauri
etc. Foarte important de reținut este faptul că, spre exemplu, confecționarea de
dinozauri aduce cu sine curiozitatea în legătură cu anum ite specii, copilul
înmagazinând informații utile cu privire la figurinele respective, la specia pe care o
reprezintă.
– în cazul băieților, poate apărea interesul pentru domeniul tehnicii. Un indiciu al
înclinării spre acest domeniu este preocuparea pentru calculator. Chiar dacă la început
se exteriorizează prin simple jocuri, este foarte important ca acest interes să fie
încurajat de către familie și cadrul didactic, punând bazele unei posibile viitoare cariere
în domeniul IT.
– de aici reiese și posibila apa riție a interesului asupra unei cariere. Fetele încep,
deseori prin a manifesta o înclinație către meseria de doctor, în timp ce băieții tind spre
meserii precum : polițist, pompier, judecător, astronaut, arheolog etc.
(T., Crețu , 2009, pp. 230-231).

I.2.8. Atenția școlarului mic

În perioada școlarității mici se înregistrează o creștere a perioadei de concentrare, astfel
încât vârsta de intrare în ciclul primar nu este întâmplătoare, ci corespunde nivelului de
dezvoltare fizico -psihic și de personalit ate al copilului. Față de perioada preșcolară, copilul
exersează concentrarea strict pe informațiile utile, de interes, eliminându -le pe cele
neimportante.
Școala reprezintă un mediu solicitant din punctul de vedere al antrenării constante al
nivelului de atenție pe care îl dețin elevii. Prin intermediul cadrelor didactice, instituția școlii
își propune (sau așa ar trebui) să continue dezvoltarea atenției elevilor (începută în familie și
ciclul preșcolar de către educatoare) prin metode interactive și de gr up.

15
Menținerea atenției la începutul claselor primare nu depășește 25 de minute, mărindu –
se cu timpul la 45 de minute spre sfârșitul clasei a IV -a. Un alt aspect important este volumul
crescând al atenției, direct proporțional cu evoluția psihologică și de personalitate a elevilor.
În clasa a III -a – a IV -a, elevul recunoaște sensul adecvat al unui paronim urmărind
contextul și verificând corectitudinea sensului propoziției. Bineînțeles, acest fenomen este
unul care se petrece treptat, copilul având posibil itatea de a eficientiza demersul acestui proces
prin exerciții sistematice în situații specifice.
Se dezvoltă atenția selectivă, acea capacitate care se ocupă cu excluderea factorilor
perturbatori și permite focalizarea atenției în mod deliberat pe obiectul de interes.
O altă componentă caracteristică este atenția distributivă, exersată în special prin
intermediul activităților complexe, de stimulare a mai multor simțuri (vizuali, auditivi etc.).
Elevii sunt nevoiți să aibă două sau mai multe puncte de focalizare a atenției care asigură
înțelegerea eficientă a informațiilor transmise în actul de predare -învățare.
De-a lungul acestui proces marcat de schimbări majore în viața, modul de gândire și
acționare a elevului, cadrul didactic are datoria de a s prijini toți elevii în mod egal, de a -i ajuta
să atingă nivelul maxim de performanță la clasă și de a manifesta răbdare, tact și încredere în
puterea de reușită a acestora.

I.3. Dezvoltarea structurilor de personalitate ale școlarului mic

I.3.1. Intelige nța școlarului mic

În viața copilului, această etapă marchează o evoluție accelerată a inteligenței în urma
acumulării de informații și experiențe care vin în completarea celor învățate în cadrul formal.
,,În perioada școlară mică, este evident un nivel d e dezvoltare a inteligenței și o
tipologie a gândirii. Din acest punct de vedere , există variante de gândire concret -intuitivă,
variante de gândire teoretică și variante de gândire socială.” (E., Verza . 2000, p. 141).
Pe lângă factorii ereditari și cei de mediu influențează în mod direct inteligența
școlarului mic. Din cea din urmă categorie putem menționa familia, școala și cultura.
Contactul școlarului mic cu aceste 3 medii are un impact major în dezvoltarea inteligenței

16
acestuia, fiind medii generatoare de cunoștințe și scene pe care se acumulează experiențe
personale.
,,Cel mai adeseori o persoană se comportă nu atât în funcție de trăsăturile sale reale
de personalitate, cât mai ales conform celor pe care crede că le deține sau celor care sunt
dorite și așteptate de alții. Un elev care consideră despre sine că este inteligen t și că alții au
aceeași părere despre el, va face eforturi deosebite pentru a se comporta ca atare, chiar dacă
nivelul său de inteligență real (măsurat prin teste) este mediu.” (M., Zlate, 2002, p. 25).
De aici reiese influența accentuată a mediului socia l și grupurilor de covârstnici asupra
școlarului mic. În fraza de mai sus, Mielu Zlate reliefează acest fenomen și tot odată amintește
despre importanța mai mare acordată opiniei celorlalți, a dorinței de a ocupa un loc însemnat
într-un grup și de a părea c eea ce vor alții să fie, nu ceea ce este el/ea (școlarul mic) de fapt.

I.3.2 Aptitudinile școlarului mic

Acest termen provine din limba latină, din cuvântul aptus , care înseamnă bun pentru,
capabil de. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine )
În Dicționarul de psihologie a lui H. Piéron (1973, p. 32), aptitudinea este definită ca
fiind ,,substratul constituțional al unei capacități, preexistent acesteia (…). Singură,
capacitatea poate face obi ectul evaluării, a ptitudinea fiind o virtualitate ”. (apud. M. Golu,
2007, p. 805).
Structura unei aptitudini este influențată în mod direct de mediu și de ereditate. Acești
doi factori acționează în mod constant, cel ereditar punând bazele însușirilor, acț iunilor
specifice rasei umane, în timp ce mediul modelează individul și îl îndrumă pentru a se adapta
la normele impuse de societate.
Formarea și dezvoltarea aptitudinilor, în special a celor cerute de mediul școlar,
responsabilizează părinții și învățătoa rea copilului, în sensul că trebuie să îl sprijine emoțional
și nu numai în vederea îndeplinirii sarcinilor, până când elevul capătă independență în
realizarea acestora.
,,În contactul cu diferitele discipline școlare și cu cunoștințe diverse, micul școlar
manifestă preferințe și înclinații pentru unele domenii și treptat își formează aptitudini pentru

17
activitățile respective. Astfel, din aptitudinea generală pentru învățare se constituie aptitudini
specializate pentru literatură, matematică, muzică ș.a” (E. Verza, 2000, p. 156).
Aptitudinile și succesul în aplicarea acestora aduc după sine satisfacția copilului, a
părinților și cadrului didactic al acestuia, dar, mai presus de toate, contribuie la insuflarea unei
atitudini pozitive în legătură cu propriile forțe, elevului.
În special în cazul elevilor cu stimă de sine scăzută, adulții au datoria de a -i încuraja și
de a le reda încrederea că se pot bucura și ei de succes și acest lucru poate fi reflectat de
rezultatele academice obținute. Nu numai rezultatele deosebite la învățătură pot reprezenta un
factor care determină progresul încrederii în sine, ci și laudele, cuvintele încurajatoare ale
cadrului didactic și ale părinților sunt în aceeași măsură importante.
,,Adulții, învățătoarea și părinții au un mare rol în extinderea aptitudinilor nu numai
prin oferirea unui model pozitiv, dar și prin susținerea copilului și stimularea capacităților
sale implicate în astfel de activități de reușită.” (E. Verza, 2000, p. 156).

I.3.3. Temperamentul școlarului mic

Școlarul mic se află la vârsta în care se conturează trăsăturile temperamentale, ies la
iveală atât aspectele pozitive, cât și cele negative. Ține de părinți să accepte copilul așa cum
este, nu să încerce să îl schimbe contrar naturii sal e. Negarea de către părinți a tendinței
copilului spre un anumit tip temperamental poate declanșa conflicte în familie. Astfel, unui
copil predominant coleric i se spune ,,năzdrăvan”, ,,prea energic”, unui melancolic i se spune
că este ,,prea cuminte pentr u un copil”, în timp ce sangvinicului i se atrage atenția că este
,,uituc”, ,,impulsiv”, ,,împrăștiat”. Mai jos , voi încerca să cuprind principalele caracteristici ale
fiecărui tip:

18
 Temperamentul sangvin

Acest tip de temperament se remarcă prin ușurința cu care interecționează cu ceilalți,
fiind agreat și plăcut de colegi, încadrându -se în tipul de elev sociabil și prietenos, care
,,vorbește cu toată lumea”.
Punctele forte, pe lângă cele sociale, ale aces tui tip temperamental sunt: promptitudine,
inventivitate, optimism, loialitate, inițiativă, sangvinicul fiind un elev activ atunci când nu
numai că este motivat, ci și când are voință. Un avantaj notabil al elevului cu temperament
sangvin este capacitatea de a interpreta emoțiile, trăirile și adevăratele gânduri și intenții ale
indivizilor cu care intră în contact, utilă și pe viitor.
Procesul de maturizare afectivă este determinat de eficiența relațiilor întemeiate,
înregistrându -se un progres considerabi l în cazul școlarilor activi social.
Școlarul mic corespondent acestui tip de temperament este adesea distras la ore și are
tendința de a -i deranja și pe colegi, iresponsabil. Este agitat, naiv, poate adopta un
comportament imatur vârstei sale în mod inten ționat și este superficial. Acționează adesea
conform instinctelor și nu supune inițial gândirii cuvintele exprimate verbal, la fel și acțiunile
sunt spontane și neașteptate de ceilalți. Emoțional, copilul sangvin este destul de instabil,
zâmbind unui cole g în pauză, jucându -se cu el, iar în clipa următoare reacționează violent față
de acesta. Simte nevoia de a -și afirma nevoia de atenție, de recunoaștere de colectivul de la
școală și nu numai, fapt care justifică unele comportamente indezirabile.
Responsa bilitatea învățătorului este de a -și face cunoscută autoritatea în fața copilului
sangvinic, dar și de a manifesta o oarecare afecțiune, păstrând limitele relației profesor -elev.
Totodată , elevului trebuie să i se aducă la cunoștință rolul său în colectiv, în activitățile
desfășurate la clasă și de responsabilitatea care îi revine odată cu începerea orelor (de a fi
atent, de a nu -i deranja pe ceilalți colegi, de a face liniște, de a răspunde atunci când știe
răspunsul etc.). A i se aminti elevului din când în când de regulile de ordine interioară, de
normele morale dar, mai ales , de importanța acestuia în cadrul clasei este esențial, întrucât îl
ajută să conștientizeze că este intergat într -un grup, este sprijinit.
Acest sprijin și încurajarea școlarului mi c cu temperament sangvin spre îndeplinirea
obiectivelor pe care și le stabilește, reprezintă un plus de încredere în sine pe care acesta îl
câștigă. Nevoia de a fi asigurat continuu de rezultatele sale, de a fi ascultat, sunt două trebuințe

19
de care trebuie să țină cont învățătoarea în vederea obținerii unor calificative ce reflectă
maximul potențial al elevului.

 Temperamentul flegmatic

Școlarul mic ce se încadrează în acest tip temperamental este cel mai echilibrat, însă
ascunde și el nevoi de diverse ti puri. Simte nevoia constantă de feed -back pozitiv, de laudă din
partea învățătoarei și de un colectiv tolerant, echilibrat, în care să se integreze cu succes.
Procesul de învățare este strâns legat de motivație, după cum se poate observa. Atâta timp cât
elevului îi sunt satisfăcute aceste nevoi, acesta va da randament în ceea ce privește activitățile
la clasă.
Școlarul mic cu acest tip de temperament predominant este liniștit, acel tip de elev care
nu vrea să iasă în evidență, afișează un comportament binev oitor, prietenos, lucrează eficient
pe grupe sau în echipă. Când este cazul, își exercită spiritul creativ.
Este afectat de schimbări, manifestă o lipsă de inițiativă și nu se exteriorizează
exagerat. Este sensibil, în ciuda aparențelor, egoist, iresponsab il, nesigur în privința propriilor
hotărâri dar dependent de ceilalți în vederea satisfacerii nevoilor sociale și de apartenență.

 Temperamentul coleric

Acest tip este ușor de identificat, diferențiindu -se de celelalte din mai multe aspecte.
Este opus sangvinicului prin aspirațiile înalte pe care și le propune, de preferință a
originalității, a independenței în gândire și nonconformism. Acest tip de școlar nu fuge de
provocări, are încredere în sine și deține un autocontrol semnificativ în vorbire și acțiune,
trecând prin filtrul gândirii orice (posibilă) decizie.
Debordează de entuziasm, optimism, încredere în sine și posedă o forță vitală aparte,
dând impresia celorla lți că nu obosește niciodată. Este dedicat în tot ce face, încercând să
obțină rezultatul dorit chiar dacă este necesar mult timp și mult efort. Școlarul mic cu
temperament coleric are putere de inițiativă, propune noi soluții, idei, concepte și este

20
indif erent că nu se conformează ideilor majorității. Deoarece privește cu mare seriozitate
munca, colericul este foarte critic cu propriul rezultat. Autoevaluarea înregistrează un progres
încă din intrarea în școlaritate, având un caracter predominant obiectiv în cazul elevilor cu
temperament coleric.
Nevoia de a deține putere, de a conduce, poziționează copilul coleric, individul coleric
în general, în locuri care satisfac aceste nevoi : de șef de clasă, de director, de manager etc.
Această nevoie accentuată d e a ocupa poziții care permit controlul asupra celorlalți,
transformă individul coleric într -un candidat foarte capabil de a ocupa aceste poziții.
Din pricina acestei nevoi de control, școlarul mic cu acest tip de temperament poate
deveni agresiv, arogant, ignorând și ,,înlăturând” orice persoană care poate reprezenta un
obstacol în calea atingerii obiectivului propus. Colericii sunt foarte nerăbdători, vrând să
obțină totul cu rapiditate, indiferent de circumstanțe. Sunt egocentrici, vanitoși, unii ajungân d
să creadă că au lumea la picioare.
Școlarul coleric nu are nevoie de motivație din partea învățătoarei, depinzând strict pe
propriile puteri pentru a îndeplini sarcinile care i se atribuie. Este receptiv la noi provocări,
nimic nu i se pare imposibil ele vului coleric, distribuirea în mod constant a unei obligații,
răspunderi, având rolul de a canaliza energia în exces în mod constructiv. Prin educarea
elevului coleric de a lucra în echipă, acesta învață să respecte prioritățile, opiniile celorlalți,
dar și să îi ajute în vederea obținerii unor rezultate notabile în activitatea pe care o desfășoară.

 Temperamentul melancolic

Copilul cu acest tip de temperament este dependent de sprijinul cadrului didactic, de susținerea
acestuia. Are nevoie de motivație, de stimulare pentru a fi mai activ la ore. Deși școlarul mic
cu temperament melancolic are un sistem mnezic bine dezvoltat, care permite reținerea de
informații înt r-un ritm accelerat, acesta trebuie stimulat astfel încât să și le valorifice.
Interiorizarea este specifică acestui tip de temperament, copilul melancolic fiind în lumea lui,
neîncrezător în ceilalți. Deseori poate fi surprins visând cu ochii deschiși, d econectat de la
lumea reală. În ciuda acestei reverii, se dovedește a fi un elev conștiincios, serios, punând
accent pe detalii în sarcinile date. Datorită neîncrederii în ceilalți, copilul melancolic este

21
timid, precaut am putea spune, în interacțiunile c u ceilalți. Este afectat în mod deosebit de
dezamăgiri, de evenimente negative care intervin în viața cotidiană. Din această cauză, școlarii
melancolici sunt predispuși depresiei, dar și datorită perspectivei negative și pesimiste asupra
lumii. Entuziasmul nu se află pe lista reacțiilor copilului melancolic, acesta părând că nu știe
să zâmbească, să se bucure de copilărie. Izolarea în lumea sa, unde tot ce își dorește este
posibil, reprezintă cel mai mare motiv de bucurie.
Relațiile de prietenie pe care le stabilește cu alți covârstnici au o mare însemnătate,
sentimentele ocupând un loc de frunte în viața școlarului mic cu un astfel de temperament. În
cadrul colectivului de elevi, copilul riscă să devină ,,ciudatul” clasei, să fie tratat urât, să fie
luat î n glumă sau chiar victimă a violenței verbale/psihice. Felul de a fi specific melancolicului
nu va trece deci, neobservat, în ciuda faptului că acesta încearcă pe cât posibil să se izoleze, să
evite interacțiunea cu alți colegi.
Nu este un adept al schimbă rilor, preferând siguranța stabilității. Rigiditatea, inflexibilitatea
sunt specifice melancolicului. Chiar și comportamentului melancolicului este dificil să i se
acorde o oarecare flexibilitate, dacă nu chiar imposibil. Stagnează sau înregistrează un re gres
din punctul de vedere al socializării, comunicarea, chiar și de bază, fiind ușor nefirească
pentru doi indivizi, dintre care unul melancolic.
Lucrul în echipă, implicarea în activități diverse a melancolicului, îndrumarea
socializării acestuia cu ce ilalți colegi, optimismul sunt câteva metode de a -l integra și a -l
ancora cât de cât în realitate.

I.3.4. Caracterul școlarului mic

Se scrie din ce în ce mai puțin despre caracter ca latură a personalității, preferându -se
abordarea celei din urmă ca înt reg.
,,Caracterul a fost definit cel mai adeseori ca o pecete sau amprentă ce se imprimă în
comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structură psihică complexă, prin intermediul
căruia se filtrează cerințele externe și în funcție de care se elaborea ză reacțiile de răspuns.”
(M., Zlate, 2002, p. 35).

22
,,Spre deosebire de temperament, caracterul reflectă și ne trimite întotdeauna la latura
de conținut, de esență a personalității ca subiect social și ne impune valorizarea etică a
comportamentului.” (M., Golu, 2007, p. 796).
Putem afirma că universul interior, cugetările specifice fiecărei persoane sunt oglindite
de caracter. Atunci când un om nu se conformează normelor, regulilor impuse de societate, i
se atribuie eticheta ,,om lipsit de caracter”.
Evoluț ia caracterului este diferită și se realizează succesiv și diferențiat în fiecare etapă
de vârstă. Astfel, în copilărie caracterul înclină spre latura emoțională, în adolescență și în
viața adultă realizându -se tranziția spre laturile cognitivă și motivați onală.
A fost elaborată o clasificare conform căreia atitudinile se pot împărți în două
categorii: față de sine și față de societate. (M.,Golu, 2007).
Cea dintâi , evidențiază percepția individului asupra propriei persoane, determinând și
influențând imaginea și respectul de sine. Prin urmare, o atitudine negativă față de sine
influențează în același sens și interacțiunile sociale, adaptarea la un mediu social reali zându -se
cu dificultate.
Noul statut pe care îl oferă școala copilului, și anume cel de elev, cu responsabilități și
roluri bine delimitate, determină evoluția caracterului prin intermediul covârstnicilor, mai
precis prin interacțiunea cu aceștia.
Intrarea și adaptarea la noul grup social (clasa, colectivul de elevi), permite dezvoltarea
caracterului prin experiențele din cadrul colectivului, ocazia de a se afirma în cadrul clasei din
care face parte, precum și competiția cu adversari egali.
În zilele noast re, se observă un nou factor influențabil asupra caracterului școlarului
mic: mass -media. Accesul la informație fiind facilitat, copilul are la dispoziție televizor și/sau
internet, expunându -l pe acesta la noi modele de comportament.
Ca urmare a acestui f apt, școala poartă o luptă continuă pentru a -i îndepărta pe elevi de
influența negativă a acestor ,,modele” asupra copiilor. Cadrele didactice au drept scop
formarea unor trăsături de caracter opuse celor promovate de mass -media, precum: ambiție,
hărnicie, perseverență, autocontrol, inițiativă, responsabilitate etc., profitând totodată de
influența pe care o au elevii unii asupra celorlalți.

23
În sprijinul afirmației de mai sus, P. Osterrieth susține: ,,…în grup și numai în grup,
copilul poate face experien ța reciprocității și a solidarității, atât de esențială pentru
dezvoltarea sa mentală și pentru echilibrul său viitor ” (1976 , apud T., Crețu, 2009, p. 236).

I.3.5. Creativitatea școlarului mic

,,Prin creativitate se înțeleg adeseori factorii psihologici ai unei performanțe creatoare
viitoare, într -un domeniu sa u altul al activității omenești ” (Al., Roșca, 1972, p. 9) .
Procesul creator al școlarului mic în special, este strâns legat de motivația intrin secă. Ambiția,
dorința acestuia de a reuși, de a înregistra rezultate școlare excepționale și de a -i mulțumi pe
părinți și cadrul didactic, generează progresul creativității copilului.
Este de preferat ca și motivația extrinsecă să joace un rol la fel de important în
atingerea optimului creator. Cerințele mediului social în care trăiește copilul își lasă amprenta
asupra motivației, aspirației școlarului mic. Așadar, într -un mediu familial echilibrat, care
satisface nevoile copilului, cu părinți care îl spr ijină și încurajează constant, dar și mediul
școlar competitiv, antrenant, stimulant, școlarul obține rezultatele dorite și își dezvoltă
constant creativitatea. Un factor semnificativ, care contribuie la evoluția creativității este
reprezentat de activită țile pe care le desfășoară învățătoarea. Cele în care se pune accent pe
interacțiune, învățare prin descoperire, sarcini de lucru pe grupe și confecționarea de diverse
materiale înlesnesc progresul puterii creatoare al elevilor; ,,Ghicitorile, jocurile de istețime,
construcțiile de probleme etc. constituie terenul pe care se dezvoltă și creativitatea .” (U.,
Șchiopu, E., Verza, 1997, p. 188).
Drept urmare, modalitățile prin care cadrul didactic abordează demersul didactic
influențează direct și sigur creativ itatea elevilor. O învățătoare dispusă schimbării, flexibilă,
care încurajează imagina ția și puterea creatoare a elevilor, va avea rezultate pozitive în
activitățile unde este solicitat acest lucru, față de o învățătoare, dezaprobator inovațiilor și,
impli cit, supus și care supune la reguli școlarii mici.

24
I.3.6. Imaginea și stima de sine ale școlarului mic

Intrarea în școlaritate are un impact însemnat asupra imaginii și stimei de sine a
școlarului mic. Contactul cu un nou colectiv, adaptarea la acesta, conformarea (sau nu) la
regulile impuse de instituția școlii, precum și conștientizarea rolului pe care îl ocupă în noul
colectiv.
,,În relațiile cu învățătorul sau învățătoarea, concepția despre sine a copilului se
modi fică, iar estimația de sine capătă tot mai multă consistență. Copiii cu estimație înaltă sunt
preocupați de succes și de a dobândi un statut cât mai bun. Cei care nu reușesc sau au o
estimație de sine scăzută, pentru a nu -i supăra pe părinți, pot adopta co mportamente de
evaziune sau chiar de minciună.” (E., Verza, 2000, p. 158).
Apare brusc preocuparea pentru propria viață interioară și iau amploare trei
perspective: eul fizic, eul spiritual și eul social.
La această vârstă, copilul, deși este mult mai conș tient de eul fizic, de similitudinile
fizice pe care le are cu părinții săi, dar și de deosebirile dintre acesta și covârstnicii cu care
intră în contact, exprimă o indiferență accentuată asupra acestui aspect. Spre sfârșitul clasei a
IV-a, odată cu apropi erea de perioada pubertății, interesul pentru propria înfățișare, în special
cu scopul atragerii atenției și admirației colegilor, se accentuează.
Eul spiritual înregistrează un progres notabil în privința implicării școlarului mic,
acesta participând din ce în ce mai activ la ore, în special sub influența învățătoarei și a
părinților, care îl încurajează constant. Este important de reținut ca, în special în mediul
familial , să fie sprijinit chiar și în cazul unor eșecuri, învățându -l în același timp că în viață
omul are parte și de insuccese, pe care trebuie să le depășească cu încredere.
,,Dacă în toate aceste situații un copil a avut semnale pozitive, el își construiește o
imagine de sine mai bună, care îl poate susține și în momentele de insucces trecăt or, iar dacă
sub aceleași influențe s -a cristalizat o impresie nefavorabilă despre sine, acel elev are
tendința de a -și diminua bucuria, chiar dacă ceva îi reușește foarte bine.” (T., Crețu, 2009, p.
238).
De aici putem conchide faptul că responsabili cu p ăstrarea unui echilibru al eului
spiritual sunt învățătoarea și părinții școlarului mic.

25
Eul social poartă amprenta pe care și -o lasă noul colectiv, exercitându -și influența
asupra școlarului mic; interacțiunea cu covârstnicii se ramifică pentru a cuprinde întreaga sferă
socială în continuă extindere. Școlarul mic este conștient de rolul și statutul său în clasă și de
cum și de ce ocupă acel statut.
,,În genere, elevul cu rezultate școlare foarte bune și bune este preferat de toți, este
ales lider, este factor de identificare pentru ceilalți. Cel cu dificultăți școlare este
marginalizat, izolat, neluat în seamă. El riscă să acumuleze multe insatisfacții și să -și în altă
parte atenția și acceptarea de care are nevoie și poate astfel să cadă sub influe nțe nefaste.”
(T., Crețu, 2009, p. 238)
Imaginea de sine nu este numai ,,modelată” de mediul școlar, de atitudinea față de
școală insuflată de comportamentul învățătoarei, gradul de integrare a școlarului mic la
colectiv sau de interacțiunea cu colegii, c i și de situația familială de care elevul, încă imatur și
neexperimentat social, nu se poate detașa de problemele de acasă.
Un copil maltratat în familie, neglijat, abuzat verbal și/sau fizic, abandonat sau cu unul
sau ambii părinți plecați în străinătate va avea dificultăți în a se adapta, va exista riscul ca
acesta să fie ținta batjocurii colegilor de clasă. Același pericol planează și asupra copiilor cu
dizabilități sau cu nevoi speciale care, din cauza deosebirilor fizice vizibile si a nivelului de
înțelegere limitat al colegilor, suferă de o izolare, stigmatizare din partea acestora. În
consecință, nivelul stimei de sine scade, copilul considerându -se lipsiți de valoare, incapabili
să relaționeze cu ceilalți și condamnat la o viață în singurătate.

I.4. Dezvoltarea morală, socială, afectivă a școlarului mic

I.4.1. Dezvoltarea morală a școlarului mic

,,Piaget sublinia că adaptarea morală este o adaptare socială. (…) Ceea ce i-a permis
să diferențieze două tipuri de morală în dezvoltare. O morală în care domină raporturile de
constrângere, autoritarismul, obligativități severe impuse de exterior și o morală a cooperării
în care ansamblul regulilor de conviețuire se constituie datorită respectului reciproc și trăirii
intense a sentimentului de egalitate, echilibru și interior izarea sentimentelor de datorie ” (E.,
Verza, 2000, p. 158).

26
Potrivit clasificării efectuate de Piaget în vederea stabilirii stadiilor raționamentului
moral , acesta a încadrat școlarul mic (7 -11 ani), în două categorii: prima este reprezentată de
stadiul operațiilor concrete, iar cea de -a doua este o caracteristică a celei dintâi, și anume
flexibilizarea în creștere . (D., E., Papalia, et al., 2010 , p. 296). P rogresul în ceea ce privește
experiența personală, influențat de interacțiunile interumane ale copilului, determină
conștientizarea de către acesta a faptului că un pattern bine stabilit al conceptelor de
corectitudine și greșeală este exclus, depinzând st rict de circumstanțe, situații. Este perioada în
care școlarul mic descoperă noțiunea de dreptate și își poate manifesta revolta în cazul în care
cade victimă ned reptății sau este martor la un eveniment injust.
Cu scopul de a scoate la iveală raționamentul moral al copilului, Piaget propune o
scurtă povestire care are ca personaje principale doi băieți. Primul, pe care îl numește
Augustus , are intenția de a -i umple călimara tatălui său cu cerneală, pentru că s -a golit. Din
greșeală a vărsat multă pe fața de masă, lăsând o pată mare. Apoi vine fratele său, Julian și,
jucându -se cu acea călimară, a vărsat puțină cerneală pe fața de masă, lăsând o pată mică. La
sfârșit, copiii erau întrebați care dintre cei doi merita să fie pedepsit din cauza
comportamentului obraznic.
Unii răspundeau că Augustus, pentru că a făcut o pată mare, evidențiind caracteristica
supunerii rigide la autoritate, specifică stadiului preoperațional, unde copiii nu sunt destul de
maturi din punct de vedere moral și consideră că gravitatea greșelii este cea care determină sau
nu aplicarea unei sancțiuni. Această tendință se explică prin convingerea că există strict două
tipuri de comportamente, unul corect și unul greșit și că regulile sunt imposibil de schimbat.
Alți copii erau de părere că Julian trebuie pedepsit fiindcă a avut altă intenție, nu să îl
ajute pe tatăl său și să îi umple călimara, precum Augustus, ci să se joace cu aceasta. Astfel,
deși gravitatea greșelii este redusă în comparație cu cea a lui Augustus, intenția diferită a lu i
Julian (de a se juca), include comportamentul său în sfera celor indezirabile.
Așadar, moralitatea copiilor se dezvoltă treptat, destul de lent, marcată de interacțiunile
copiilor cu alți oameni și alte situații, elemente care permit maturizarea morală, creșterea
experienței personale și, spre sfârșitul claselor primare, emiterea unor judecăți de valoare
pătrunzătoare, agere.

27

I.4.2. Dezvoltarea socială a școlarului mic

Începutul școlarității nu permite copilului numai să câștige rolul de elev, ci și
posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social. Dacă la grădiniță copilul era mai
limitat social, din cauza dependenței mai mari de părinți, a restricțiilor impuse la acea vârstă,
acum, odată cu responsabilizarea copilului, intervine și adaptare a la un nou mediu, la un nou
colectiv; cel de elevi.
Efortul de intergare în acest grup, competiția crescândă, sunt elemente de noutate
pentru noul școlar care se confruntă cu provocări la tot pasul, menite să stimuleze motivația și
să testeze nivelul de a utocontrol pe care îl deține acesta.
La 6 -7 ani, copilul este mai conștient de mediul social, astfel încât relațiile cu ceilalți
covârstnici capătă o importanță aparte. Conceptul de prietenie, sentimentele și interesele
comune sunt ,,instrumentele” pe car e copilul le folosește pentru a ,,jongla” în interacțiunile cu
ceilalți.
Din perspectiva socială a școlarului mic, viața este o continuă descoperire a sinelui și a
celorlalți.
,,Grupul este un izvor de experiență socială pentru copil. Printre cei de acee ași vârstă,
el învață să -și cucerească un loc prin forțe proprii, să se facă înțeles, să prevadă așteptările
altora, să -și acorde acțiunile cu cele desfășurate în comun, să coparticipe la stabilirea de
norme și la controlul îndeplinirii lor, să se afirme, să se compare, să -și măsoare puterile și să
se cunoască mai bine, să devină mai puțin egocentric etc.” (T., Crețu, 2009, p. 200).
Învățătoarea joacă , de asemenea , un rol important în dezvoltarea socială a elevilor săi
deoarece le solicită lucrul pe grupe sau echipe, ceea ce îi ajută pe copii să colaboreze, să se
ajute reciproc, să se organizeze, să își distribuie sarcini în funcție de aptitudini etc.
Deși reprezint ă un aspect negativ al relațiilor sociale, conflictele sunt imperios necesare
procesului de progres în acest sens. Un individ care nu experimentează un conflict, nu poate
atinge un nivel de maturitate avansat în interacțiunile cu ceilalți.
Dezvoltarea soc ială este strâns legată de cea afectivă, relațiile interumane fiind , de cele
mai multe ori , bazate pe afectivitate, legături mai profunde decât câteva interese comune.

28
Școlarul mic învață să socializeze prin respectul și empatia față de ceilalți, prin
depărtarea de sine și orientarea spre cei din jur.
Noțiunea de grup capătă un nou sens, nu numai de ,,tovarăși de joacă”, ci de ,,prieteni”,
,,amici”. Legăturile sunt destul de solide în perioad a școlarității mici, urmând să se dezvolte și
să devină mai durabile, mai trainice.
Jocul este din ce în ce mai mult bazat pe reguli bine stabilite, eventual cu o ierarhie
proprie, roluri bine definite și se distanțează vizibil de imitația comportamentelo r adulților.
Nu mai este un simplu mijloc de divertisment, ci i se oferă o poziție însemnată în viața
școlarului mic, un fel de activitate de eliberare a stresului acumulat în urma rigorilor care
trebuie respectate în cadrul școlii.
Omul este o ființă soc ială și, încă de la vârste foarte mici , trebuie îndemnați și ajutați
de părinți să comunice, prin orice mijloace îi sunt comode. Manifestarea de sentimente
pozitive și interdicția violenței asupra celorlalți, trebuie încurajate de părinți, iar implicarea
copilului în diverse evenimente sau activități unde poate socializa este esențială.
Instituția școlii deține responsabilitatea de a continua acest proces de lungă durată , de
a-l ajuta pe copil să se integreze în colectivul de elevi în clasele primare, pâ nă a-l pregăti de
viața independentă, de adult, eventual pe piața muncii.

I.4.3. Dezvoltarea afectivă a școlarului mi c

Față de vârsta preșcolară, când copilul este destul de instabil din punct de vedere
emoțional și afectiv, la vârsta școlară mică, nou l rol de elev care i se atribuie este tratat cu
mare seriozitate de acesta, este nevoit și să se dezvolte și afectiv prin intermediul relațiilor
interumane pe care le stabilește cu alți covârstnici din mediile din care face parte.
Psihanaliștii introduc p erioada școlarității mici în cea de latență (7 -12 ani). Aceasta
este man ifestată prin interesul orientat de la conflictul Oedip/Electra și rezolvarea lui,
(corespu nzător stadiului falic dintre 3 și 6 ani) , la formarea de relații interumane și
conformarea l a normele sociale. Acum , copilul se străduiește să dobândească aptitudinile
solicitate de adulți și să se integreze în mediile unde interacționează cu covârstnicii.
,,Prin urmare, putem considera ca o primă caracteristică a afectivității școlarului mic
evoluția sa latentă, discretă și intimă ” (T., Crețu, 2009, p. 224).

29
Copilul recent intrat în școlaritate este asaltat de trăiri diverse, de sentimente și emoții
inexplicabile, precum și de oscilații între stări de bucurie și stări de tristețe.
,,În viața școlară se formează și stări afective numeroase, legate de activitățile
specifice, cum sunt emoții și sentimente intelectuale, estetice, și artistice și social -politice
implicate în identitatea socială și care conțin valori morale ce denotă responsabilitat e și
progres în evoluția perso nalității elevului ” (E.,Verza, 2000, p. 161).
Astfel, școlarul mic se află în vârtejul de noutăți care îl iau cu asalt și încearcă să facă
față tuturor solicitărilor din partea adulților, experimentând totodată din punct de ve dere
afectiv diverse stări declanșate de situații diverse.
,,Emoțiile, dispozițiile, sentimentele copilului sunt mai puțin exteriorizate. Chiar
bucuria și veselia sunt mai puțin expresive, iar temerile, supărările, dezamăgirile tind să fie
suferite în tăc ere, ca și cum întrenarea lui în a se subordona cât mai bine cerințelor școlii s -ar
extinde și în această zonă intimă” (T., Crețu, 2009, p. 224).
Spre exemplu, adaptarea trebuie să fie destul de rapidă la noul mediu școlar, graba
fiind un element predomina nt atât în ceea ce privește pregătirea pentru școală dimineața, cât și
sarcinile date în cadrul activităților de la ore. Uneori, copilul este ,,amorțit” afectiv, dacă se
poate spune așa, din cauza rapidității cu care se derulează noua viață a acestuia.
Putem numi debutul școlarității și înțărcarea afectivă din cauza limitării afecțiunii pe
care o primește copilul din mediul familial și, conform normelor sociale, nu se cuvine ca la
vârsta sa să primească același nivel de afecțiune. Acest lucru îl poate bulve rsa pe copil, îl
poate determina să caute afecțiune în relațiile cu covârstnicii, fapt pentru care prietenii devin
extraordinar de importanți pentru copiii de vârstă școlară mică. Investirea emoțiilor, a
sentimentelor în relațiile de prietenie ajută la dez voltarea afectivă, socială și de personalitate a
copilului, astfel încât părinții ar trebui să încurajeze interacțiunea acestuia cu alți copii.
Dezvoltarea personalității școlarului mic este strâns legată de relațiile pe are le
stabilește cu ceilalți, mod elându -și comportamentul, modul de a gândi și a acționa astfel încât
să se integreze în societate și să corespundă așteptărilor adulților.
Progresul cognitiv și procesul învățării mărește paleta trăirilor afective ale școlarului
mic. Aprecierea și încuraja rea venite din mediul școlar, cel familial și cel social (grupul de
prieteni), sporesc încrederea elevului în sine și îi permit să se bucure de succes. Astfel, este
necesară motivația și sprijinul din partea tuturor mediilor din care face parte copilul.

30
,,O altă particularitate a dezvoltării afectivității la școlarul mic este și cristalizarea
unor sentimente noi și complexe generate de noile sale activități și relații. Sentimentele față de
familie se consolidează și se adâncesc mai ales dacă se simte iubit necondiționat de părinți și
îi are alături la greu. Deși este mai puțin expansiv în manifestarea dragostei pentru părinți, se
simte mai legat de ei și dorește să -i ajute. Interacțiunile cu învățătoarea generează sentimente
de dragoste, admirație, respect c e se pot continua și după încheierea ciclului primar.” (Crețu,
T.,2009, p. 226 -227).
De aici reiese faptul că afectivitatea elevului se răsfrânge mai ales asupra persoanelor
care îl educă, care îi oferă siguranță, echilibru și îi sporește încrederea în sin e.
La sfârșitul școlarității mici, copilul deține capacitatea de a -și gestiona și controla
conduitele emoțional -expresive în situații diverse. Chiar dacă are parte și de trăiri negative, de
experiențe neplăcute, copilul își controlează emoțiile și alte pos ibile reacții precum plânsul.
Atunci când acesta are o neînțelegere cu părinții, preferă să nu mai reacționeze impulsiv, să nu
intensifice conflictul, ci să se interiorizeze și să sufere în tăcere.
Referitor la relațiile de prietenie, școlarul mic cunoaște semnificația acestei legături,
precum și sentimentele și emoțiile implicate, deși afirmă că ,,este prieten cu X din cauză că
este cel mai bun din clasă” .

31

Capitolul II . MODURI DE MANIFESTARE ALE CRIZEI ȘI
INFLUENȚA ACESTEIA ASUPRA ȘCOLARULUI MIC

II.1. Delimitări conceptuale

Familia, pe lângă rolul de a forma baza societății, are și o semnificație aparte, de a
păstra uniți indivizi de același sânge. Dacă în trecut familia era extinsă, cuprinzând membri ai
familiei și nu numai, în ziua de azi tipul de familie predominant este c el nuclear.
Din păcate, deși în zilele noastre dimensiunea acestui grup social s -a redus, perioadele
de criză care perturbă liniștea membrilor familiei a crescut. Astfel, mediul familial trece prin
diverse momente de dificultate care lasă amprente asupra f iecărui individ din componența sa.
Conform teoriei familiei, factorii externi afectează și ei echilibrul familiei, criza
familială intensificându -se în cazul preexistenței unor tensiuni interne, după cum susține și
Virginia Satir: ,,Părinții, care educă pr in cuvinte și prin demonstrație, sunt cei care traduc
copilului semnificația majoră pe care forțele exterioare o vor avea pentru familie. Dacă
părinții, ca parteneri, sunt dezamăgiți unul de celălalt, simțindu -se de aceea supărați, confuzi,
goliți, dispera ți, orice stres exterior va da o nouă lovitură.” (V., Satir, 2011, p.61).
Criza, ca fenomen social este definită ca fiind o ,,fază în evoluția unei societăți
marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de
tulburar e, de ncercări (adesea decisive) care se manifestă în societate ”
(http://dexonline.ro/definitie/criz%C4%83/853805 ).
Criza familială este explicată drept ,,orice situație care induce apariția stresului în
familie, a tensiunilor între membrii ei amenințând coerența familiei sau având ca rezultat
ruperea ei” (C.Ciofu, 1998, p. 110).
Așadar, evenimentul sau ansamblul de evenimente care perturbă atmosfera familiei
poartă numele de criză familială .

32

II.2. Etape ale crizei familiale

Caplan ( apud. T., Bulai, 2006, p. 52) a pus bazele unor etape specifice crizei familiale,
care, în accepțiunea sa, se limitează la 3 etape, început, mijloc și sfârșit și, din punct de vedere
temporal, durează până la șase săptămâni.
Alți cercetători au elaborat cinci astfel de etape, mulate pe cele trei alcătuite de Caplan:

Șocul
Această etapă survine atunci când individul este surprins de un eveniment neașteptat,
de o veste sau când apare un sentiment de ireal, never osimil în legătură cu lucruri auzite sau
văzute.

Confuzi a
În acest stadiu, individul trece prin perioade alternative de anxietate, conflicte
interioare sau chiar furie, manifestând tendința de izolare și de închidere în sine. Trebuie
reținut faptul că es te nerecomandată intervenția în acest stadiu, datorită posibilității ridicate de
a deveni un insucces.

Deznădejdea, pesimismul
Caracteristică acestei faze este atitudinea exclusiv pesimistă, lipsită de orice speranță în
vederea îndreptării situației. Tot acum își fac apariția sentimentele de vinovăție, de dezamăgire
în legătură cu responsabilitatea eșuată.

Acomodarea la schimbare
În acest stadiu, poate in terveni consilierul care poate oferi soluții de rezolvare a
problemelor și poate susține persoana în procesul de recuperare și luarea unei hotărâri
corespunzătoare.

33

II.3. Divorțul

,,Copilul se simte centrul lumii. Când se întâmplă ceva de pe urma căruia el sau
altcineva are de suferit, crede că el a fost agentul provocator ” (F., Dolto, 2007, p. 94).
Divorțul reprezintă un eveniment care, din păcate, este din ce în ce mai răspândit și
reușeșt e să cutremure din temelii mediul familial. Această criză este determinată din diverse
motive, fie ele financiare, afective sau ca rezultat al altor crize care survin, precum: abuz,
violență domestică sau migrația unuia dintre părinți, care determină ca so ții să se îndepărteze
din punct de vedere afectiv.
Situația se complică , însă, atunci când aceștia au unul sau mai mulți copii. În unele
cazuri, unul dintre părinți făcând eforturi pentru a -l/i ,,ademeni” de partea sa. Ac eastă practică
are însă repercu siuni asupra copilului, acesta fiind bulversat și traumatizat de certurile care
apar frecvent între părinți.
În cazul școlarului mic, chiar dacă acesta este capabil cât de cât să înțeleagă conceptul
de divorț și motivul pentru care părinții săi recurg la acea stă metodă, ei se feresc deseori să
discute despre acest subiect și pun copilul în fața faptului împlinit.
Excluderea totală a discuțiilor pe acest subiect nu face decât să înrăutățească situația și,
ulterior, trauma pe care o lasă divorțul în mintea copil ului.
Eșuarea față de angajamentul marital și cel familial se constituie prin divorț, însă
reprezintă o situație care poate fi gestionată cu responsabilitate. Consecințele se răsfrâng cu
intensitate asupra copilului sub forma unor dezechilibre psihice și/s au emoționale, mai ales în
cazul în care unul sau ambii părinți își abandonează rolurile parentale. Privarea de sprijinul
psihic, afectiv și de siguranță a unuia sau ambilor părinți duce la anxietate de separare.
Divorțul debutează cu divorțul emoțional , în care au loc puternice conflicte afective și
se finalizează cu detașarea de partener , ca mai apoi să se pună în aplicare din punct de vedere
juridic . Copilul percepe divorțul drept o agresiune directă asupra sa și este ,,prins” în vârtejul
tensiunilor afe ctive, situațiilor conflictuale, violenței fizice sau verbale, abandonului episodic
sau în alte procese de tranziție până la divorțul juridic. Părinții ,,jonglează” cu copilul prin
intermediul exceselor de iubire sau răzbunare, cea din urmă metodă fiind ut ilizată în cazul în
care copilul este reprezentantul părintelui -adversar.

34
Copilul se poate simți vinovat de divorțul părinților, se poate simți furios pe unul sau
ambii părinți pentru că se va simți exclus, marginalizat de aceștia. Efectele traumei școlarului
mic se poate simți și în mediul școlar, acesta izolându -se de restul colegilor, fiind apatic sau,
dimpotrivă, își poate revărsa mânia pe care o nutrește pentru părinți, pe colegi. Alți copii pot
manifesta o bucurie exagerată, o energie debordant ă în timpul pauzelor și în interacțiunea cu
colegii, acest aspect fiind îngrijorător deoarece poate ascunde o suferință acută, o nevoie de
afecțiune, atenție și înțelegere din partea părinților.
De reținut faptul că divorțul va reprezenta întotdeauna o tra umă pentru copil, fie că
vorbim despre școlarul mic sau despre adolescent. Însă depinde de părinți și de ceilalți membri
ai familiei cum tratează acest aspect în fața copilului cu scopul de a amortiza efectul traumei
asupra acestuia, cum le prezintă avanta jele și dezavantajele acestei decizii.
,,Anunțul despărțirii se face într -o atmosferă senină care, în ochii copilului, nu lăsa să
se prevadă ceva, urmând executarea imediată” (F., Dolto , 2008 , p. 35).
Spre exemplu, i se poate explica școlarului mic faptul că divorțul are ca efect benefic
stoparea certurilor între părinți, și nu înseamnă separarea completă de unul dintre părinți sau
petrecerea timpului numai cu unul dintre aceștia, dar, bineînțeles, are și efecte negative.
Divorțul cauzat de abuz sau violen ță domestică se dovedește a fi cel mai traumatizant
pentru victima/victimele acestuia, în special pentru școlarul mic, a căror consecințe se resimt
mult mai puternic. Cel mai adesea, abuzului sau violenței cad victime mama și copilul/copiii.
Divorțul este văzut aici ca o metodă de protecție, de izolare a mamei și/sau copilului/copiilor
de persoana agresoare.
Părinții, dar și adulții din familie joacă un rol important în atenuarea efectelor
divorțului asupra copilului. Astfel că, trebuie să îi fie alături c opilului pentru a depăși această
criză și să revină la stilul de viață anterior divorțului.
Divorțul părinților școlarului mic afectează interacțiunea acestuia cu ceilalți, chiar până
la vârsta adultă, legând cu dificultate relații cu persoane de sex opus , în special în vederea
întemeierii unei familii, deoarece separarea părinților scade încrederea în oameni, dar și în
instituția căsătoriei. Școlarul mic poate rămâne cu părerea că toate căsătoriile sunt sortite
divorțului.

35

II.3. Violența manifestată as upra membrilor familiei

,,Loc al comunicării și al consensului între valorile moștenite din istoria membrilor ei
și criteriile mediului sociocultural, familia, primul refugiu al omului, poate deveni deopotriv ă
primul său spațiu de violență ” (A. Alaméda, 2012, p. 69).
Violența reprezintă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup, clasă
socială în scopul impunerii voinței asupra altora
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Violen %C8%9B%C4%83 ).
Un aspect de o deosebită importanță îl reprezintă acela conform căruia actul de
violență este , deseori , manifestat de unul dintre soți/părinți asupra celor pe care ar trebui să îi
protejeze, să le ofere un mediu echilibrat, siguranță și sprijin emoțional.
Violența este un aspect care afectează multe familii în zilele noastre, prezentă în
mediul urban, dar predomină în mediul rural datorită modului de gândire tradiționalist,
controlul patriarhal al familiei și adeseori, nevoia de manifestare a puterii de către ,,capul
familiei”. Acest factor cultural prezent în mediul rural determină răspândirea mentalității
conform căreia bărbatul și femeia au roluri și responsabilități bine definite în societate. Astfel
că, nu de puține ori femeia este limitată de propriul soț prin interdicțiile impuse, precum : ,,-
Locul femeii este la cratiță!”, ,, – Femeia trebuie să aibă grijă de copii și de casă!” sau ,, –
Femeia trebuie să își aștepte bărbatul cu mâncare caldă și masa pusă când vine acasă de la
serviciu!”. Iar nerespectarea normelor impuse de comunitate duce la pedepse corporale
aplicate de soț.
,,Vechile definiții patria rhale ale bărbatului ca șef al casei și ale femeii ca aparținând
casei au trecut printr -o re-evaluare. Bărbați și femei confuze, reacționând la noile idealuri
egalitariste, s -au trezit întrebându -se și făcându -și griji în legătură cu sarcinile și rolurile
familiale de fiecare zi.” (V., Satir, 2011, p.54).
Mai sunt destule exemple, dar acestea reprezintă doar câteva prin care se evidențiază
limitarea femeii în familie și societate. Un aspect observabil este acela că soției i se impune
din start să se dedice total familiei, o posibilă viață profesională nefiind luată în calcul.
Limitarea unuia dintre soți în vederea dezvoltării personale a celuilalt poate fi privită drept o

36
formă de violență, fiind obligat, neavând de ales, mai ales atunci când comunitatea spr ijină
părerea celui care obligă.
În cazul în care familia cuprinde unul sau mai mulți școlari mici, pot fi afectați în mod
direct sau nu de violența manifestată în familie. Fie că vorbim despre violență fizică sau
verbală.
Indiferent de locul pe care îl o cupă copilul în actele de violență care se desfășoară în
propria familie, și anume de martor sau victimă, rezultatul este același: dezvoltarea unor
traume fizice, dar mai ales psihice care îl pot marca pe școlarul mic toată viața.
Un alt efect pe care îl poate avea asupra școlarului mic violența este acela al
sentimentului de teamă care intervine oricând se află în apropierea părintelui sau rudei
agresoare. Violența verbală asupra școlarului mic are ca efect scăderea stimei de sine, c opilul
simțindu -se inutil, neînțeles, ignorat sau, din contră, răspunzător pentru situația din familie și
că i se cuvine violența ca pedeapsă, și anume să fie jignit și/sau batjocorit.
,,Violența familială duce la dezadaptare emoțională, la instaurarea unu i
comportament imatur, la somatizări și chiar la regresii de vârstă, simptome similare celor
tulburării de stres posttraumatice la vârsta adultă. În plus, sentimentul de culpabilitate
determină, la copiii de vârstă școlară mică, manifestări de tip external izare (agresivitate,
delincvență) ori de tip internalizare (închidere în sine, anxietate) ” (F., Golu, 2010, p. 163).
Violența fizică lasă cele mai adânci urme, nu numai în mintea școlarului mic, ci și
fizic, sub forma vânătăilor, zgârieturilor, fracturilor , arsurilor, leziunilor interne, externe etc.
Victimă a violenței fizice în familie sau martor la manifestarea violenței (de obicei , asupra
mamei), copilul crește traumatizat de scenele care îl dezechilibrează emoțional, nutrind
sentimente de ură, mânie sa u teamă pentru părintele agresiv.
În unele cazuri, copilul poate înștiința în mod deliberat alți membri ai familiei cum că
este victimă a violenței în familie. Iar de multe ori, o simplă minciună poate declanșa o criză
exprimată prin intermediul violenței : ,,O familie acuzată pe nedrept de violență la adresa unui
copil, intrată în vârtejul anchetelor, va începe fără voia ei să manifeste o altă violență : cea de
punere sub acuzare a responsabilului de această agitație, respectiv copilul.” (A., Alaméda,
2012 , p. 72).

37
Cu scopul de a atrage atenția asupra altei crize care afectează familia, a unei probleme
pe care părinții o ignoră sau, pur și simplu, pentru a semnala nevoia de atenție și afecțiune, un
copil poate recurge la o asemenea minciună.
,,Variațiile î n frecvența în subtilitatea minciunii nu sunt determinate numai de
dezvoltarea limbajului copilului, de profilarea intereselor sale sau de extinderea universului
lui cognitiv, dar și de contextul social.” (G., Albu, 2008, pp. 231 -232).
Astfel, constatând modificările climatului familial și fiind afectat și de privarea de
afecțiune și atenție din partea părinților, copilul recurge la această minciună cu speranța de a
obține afecțiune din altă parte (în acest caz, din partea persoanelor cărora ,,le destăinuie”
minciuna ). Faptul de care este puțin conștient sunt consecințele acestei minciuni, și anume
riscul de a declanșa cu adevărat o criză violentă în familie care se răsfrânge asupra sa. Mulți
părinți sunt în imposibilitatea de a înțelege motivul p entru care a recurs copilul la un asemenea
gest. Unii copii de vârstă școlară mică pot recunoaște : ,,- Păi dacă voi vă tot certați și nu vă
mai pasă de mine!”. Atunci, unii părinți chiar pot recurge la violență, drept răzbunare pentru
degradarea imaginii f amiliei în comunitate, fapt pentru care pot reacționa în felul următor: ,,-
Lasă că vezi tu acum bătaie! Spui că acasă părinții te bat , așa că acum o să îți dăm motiv să
te plângi altora!”.
Acest mod de gândire tradiționalist este predominant în zonele rur ale, datorită
comunității restrânse și unite, unde toată lumea se cunoaște și unde este greu să fie ascunse
dezechilibrele care pot interveni în cadrul familial.
Încă de când părinții le spun ce să facă și ce nu, copiii i -au avut pe aceștia drept model,
inclusiv în interacțiunile sociale. Iar cum minciuna este necesară și nu neapărat dăunătoare în
relațiile interumane, copiii preiau și această ,,îndeletnicire” de la părinți. Singurul aspect care
poate fi derutant pentru școlarul mic este îndemnul adulțilo r către cei mici de a nu minți
(inclusiv la disciplina Religie, în Decalog), în timp ce aceștia folosesc minciuna cu diverse
scopuri, copilul fiind uneori martor.
,,Așadar, abilitatea de a minți se dezvoltă, de regulă, mai mult sau mai puțin mecanic,
odată cu vârsta, iar capacitatea de a minți cu succes se perfecționează pe măsură ce copiii
învață să se folosească de limbaj cu tot mai multă precizie, pe măsură ce ei ajung la o
anumită performanță cognitivă, dobândesc o oarecare experiență de viață, știu să selecteze și

38
să ierarhizeze, li se delimitează și clarifică anumite interese/dorințe.” (G., Albu, 2008, p.
230).

II.4. Abuzul

Abuzul este înfățișat în mai multe forme, dintre care menționăm: abuzul fizic (sau
violența), abuzul emoțional sau abuzul sexu al. În mediul familial abuzul poate fi scena pe care
se desfășoară aceste acte de cruzime asupra copilului elev în ciclul primar.
,,Abuzul emoțional reprezintă rănirea psihologică (a Eului) a copilului și poate lua
forma ostilității, criticilor verbale sau a hărțuirii.” (F., Golu, 2010, p.162).
Universul copilului abuzat este pus sub semnul impredictibilității. În timp ce un copil
cu o familie normală poate anticipa reacțiile și acțiunile părinților, cel abuzat trăiește cu teama
constantă că , în orice moment, părintele sau părinții abuzatori pot să își reverse iar furia asupra
lui.
Părinții care își abuzează copilul se folosesc deseori de frica celui mic pentru a -l putea
manipula.
Abuzul fizic nu lasă urme numai pe corpul copilului, ci și în psihicul acestuia. Victima
abuzului fizic și/sau verbal va dezvolta scăderea stimei de sine, neîncred erea în oameni și va
afecta toată viața modul de interacțiune cu aceștia .
Un subiect destul de controversat este reprezentat de cel al abuzului sexual asup ra
copilului. Abuzul sexual care se desfășoară asupra copilului de către un membru al familiei
poartă numele de incest.
Conform DEX 2009, termenul de incest este definit drept ,,infracțiune care constă în
întreținerea de relații sexuale între părinți și copii sau între frați și surori ”
(http://dexonline.ro/definitie/incest/871060 ).
Fie că vorbim despre atingeri în zone nepotrivite, silirea copilului de a întreține relații
sexuale cu fratele/sora d e către unul dintre părinți, expunerea copilului la revistele sau filmele
pentru adulți, întreținerea de raporturi sexuale cu unul din părinți etc., toate acestea reprezintă
forme ale abuzului sexual.
Un copil abuzat sexual se va simți rușinat, va avea o s timă de sine scăzută, se va
închide în el, va manifesta o frică, o reținere și o timiditate accentuată în relația cu adulții.

39
Uneori, copilul se poate simți vinovat, responsabil pentru abuzul suferit. Această ultimă
caracteristică se menține și pe viitor, afectându -l în etapele adolescenței și a lr vârstei adulte. Se
va remarca și o dificultate de a -și alege un partener de viață și de a -și întemeia o familie,
uneori individul abuzat sexual în copilărie alegând o viață de unul singur, fără niciun partener;
adică, viața asexuală.
Abuzul sexual este pedepsit de lege încă din Evul Mediu, însă metodele de sancțiune
diferă față de cele de atunci. Dacă în zilele noastre sancțiunea presupune câțiva ani de
închisoare, în Evul Mediu erau pedepsiți atât victima, cât și persoana care abuza de aceasta
prin metode mai degrabă barbare: victima de gen feminin era îngropată de vie, iar agresorul
era omorât cu pietre sau spânzurat.
Abuzul sexual în copilărie sau adolescență creează un adult instabil emoțional și socio –
afectiv, cu tendință de izolare și, deci, inadaptat social. Un astfel de traumatism are puterea de
a schimba viziunea asupra lumii, societății a individului, de a scădea nivelul de încredere în
relațiile interumane sau în sentimentul de iubire.

II.5. Modificarea structurii familiale

Copiii sunt sensibili la schimbări, indiferent de natura lor. Cu atât mai mult atunci când
este vorba despre mediul familial. La vârsta școlară mică , încep să înțeleagă motivele
diverselor conflicte care apar în familie, iar în cazul unui divorț, deja spre sfârșitul școlarității
mici îl acceptă (cu dificultate), dar știe că este cu scopul restabilirii echilibrului familial.
Separarea de unul din părinți nu este ușoară, indiferent că este temporară sau definitivă, fiind
traumatică pentru toți membrii familiei, în special pentru copil care nu se află la același nivel
de maturitate și experiență de viață cu adulții. În cazul în care și alți membri ai familiei extin se
discută cu copilul referitor la divorțul părinților, acesta po ate ajunge să considere divorțul ca
fiind un act responsabil din partea acestora, pentru binele și liniștea familiei, încă de la 8 -9 ani.
Pe lângă divorț, o altă modalitate care se traduce pr in o posibilă urmare a acestuia este
recăsătoria partenerului care are în custodie copilul. Adesea, acesta din urmă manifestă
dificultăți în a accepta noul partener al mamei/tatălui din pricina aparentei înlocuiri a celuilalt
părinte biologic cu un altul. În cazul copiilor de 10 -11 ani, există posibilitatea să accepte noul

40
partener din motive logice, și anume că mama/tatăl este fericit/ -ă alături de altă persoană decât
părintele de care a divorțat.
Françoise Dolto este de opinie că ,,pentru copilul de la ci nci ani în sus – băiat sau fată
– ar fi preferabil ca mama și tatăl să aibă, fiecare în parte, propria sa viață afectivă și
sexuală, pentru ca acest copil să nu fie pus în situația de a se considera și copil, și totodată
soț al mamei sau al tatălui său, ce ea ce îi blochează dinamica de structură. Este primejdios ca
fantasma de a fi soț să se vadă confirmată în realitate ” (F., Dolto, 2008, p. 45).
Deprivarea afectivă, lipsa unuia dintre modelele principale din viața sa, dar și
comunicarea defectuoasă sau inexistentă sunt cele care, treptat, marchează copilul, stima de
sine a acestuia, echilibrul psiho -afectiv și cel social, viziunea asupra relațiilor interumane
luând o turnură pesimistă.

II.6. Abandonul familial

,,Abandonul reprezintă fapta celui care av ând obligația legală de întreținere față de
copil, îl părăsește, îl alungă sau îl lasă fără ajutor, expunându -l la suferințe fizice sau
morale ” (I., Mitrofan, N., Mitrofan, 1991, p. 3).
După cum sugerează și definiția de mai sus, abandonul este o reală tr aumă pentru
copil, care se trezește peste noapte fără principalul pilon de susținere, unul sau ambii părinți.
Șocul survine în momentul în care conștientizează că este complet dependent de persoana care
a ales să îl/o abandoneze și trăirile școlarului mic oscilează între disperare și ură.
În ciuda faptului că se simte naînsemnat, inutil, vinovat de faptul că a fost abandonat,
considerându -se principalul motiv pentru care unul sau ambii părinți au ales să îl/o
abandoneze, școlarul mic poate trăi cu iluzia că nimeni nu a mai pățit același lucru, că este
singurul căruia i s -a întâmplat să fie abandonat.
Unii părinți își amenință copiii a tunci când fac câte o boacănă că pleacă, îi lasă singuri. Din
păcate , aceștia nu conștientizează că aceste cuvinte, spuse cu atâta ușurință copiilor încă de
mici, sunt fundamentul unei accentuate anxietăți de separare care, în anumite cazuri , este
agravată de însuși actul de abandon.

41
,,Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinți " (T., Bulai, 2006,
p. 54). Însuși termenul ,,extrem" are un ecou răsunător în mintea noastră, iar alăturat celui de
,,separare" indică în mod clar trauma provocată copilului.
Un copil abandonat dezvoltă o neîncredere în alți oameni și în relațiile care se pot forma, iar
pe viitor va prezenta rețineri în ceea ce privește întemeierea unei familii, deoarece instituția
familiei și -a pierdut credibilitatea și însemnătatea în viziunea copilului abandonat.
În special mamele care își abandonează copilul sunt incriminate drept agre soare de o
violență ieșită din comun, din cauza gravității faptei percepută de copil. Refuzul de a -și
îndeplini rolul de părinte, de a -i satisface copilului nevoile, de a -i oferi mijloacele materiale
necesare unui trai decent, grija și afecțiunea cuvenite, sunt motive din care se poate deduce
absența instinctului matern.

II.7. Decesul unui membru al familiei

Decesul unui membru al familiei, al unui părinte sau, mai grav, a ambilor părinți
reprezintă o adevărată tragedie pentru școlarul mic. Tocmai datorit ă faptului că nu înțelege
(prea clar) de ce acea persoană a decedat, copilul suferă și mai mult. Aici există riscul ca
adulții din familie să trateze cu indiferență copilul deoarece ,,nu înțelege el/ea ce s -a
întâmplat, e prea mic” și este confundat cu ,,el/ea nu suferă” . Evitarea subiectului nu face
decât să înrăutățească situația, copilul închizându -se în sine și suferind în tăcere.
Atât pentru adulți, cât și pentru copii, pierderile pot fi de două feluri : așteptate sau
neașteptate. (F., Golu, 2010, p. 165).
În cazul pierderilor așteptate, copilul poate fi pregătit dinainte, i se poate explica ce se
va întâmpla, motivul pentru care va surveni decesul (spre exemplu boală/răni grave etc.). O
discuție poate schimba multe, atenuând într -o oarecare măsură șoc ul. De multe ori , i se explică
școlarului mic de faptul că moartea nu îl va despărți de persoana respectivă și că ,,va avea
grijă de el/ea din Rai” , că ,,s-a dus la Doamne -Doamne” .

42
II.8. Migrația părinților în străinătate

Am ales tratarea acestui subiect deoarece este un fenomen în continuă creștere în
România, dar din păcate un nou factor declanșator al crizei familiale.
Deși părinții aleg să plece în străinătate, aceștia nu o fac ușor. De obicei , unul sau
ambii părinți al eg țările mai dezvoltate pentru a munci spre binele propriilor copii. Acest
subiect merită o atenție deosebită deoarece grupa de vârstă care este cea mai afectată de
plecarea părinților la muncă în străinătate este cea a școlarilor mici (6/7 -9/10 ani). La această
vârstă , copilul conștientizează motivul pentru care unul sau ambii părinți aleg să muncească
în străinătate. Spre exemplu: ,,- Să ai și tu haine mai frumoase, multe caiete, ghiozdan cum îți
dorești sau o bicicletă de ziua ta.”. Dacă i se explică p e înțelesul său copilului, acesta
receptează altfel vestea conform căreia unul sau ambii părinți au luat această hotărâre.
După cum am precizat mai sus, migrația părinților în străinătate este un nou factor
declanșator al unei crize familiale. Lipsa unuia sau a ambilor părinți pentru o perioadă de timp
bine stabilită marchează familie într -o oarecare măsură, în special școlarul mic.
Copilul este lăsat în grija bunicilor sau a unuia dintre părinți, după caz. Să tratăm, spre
exemplu, cazul unui părinte plecat în străinătate: copilul se poate simți bine la început, pentru
câteva zile. Însă, cu timpul, se pot simți privarea afectivă, durere, mâhnire, supărare, stres,
anxietate de separare, iar mai târziu copilul se poate simți abandonat, punând întrebări
celorla lți membri ai familiei când se întoarce părintele plecat în străinătate, de ce nu se
întoarce mai repede sau exprimarea prin diferite comportamente pentru a atrage atenția, lipsa
pe care i -o duce părintelui absent (diverse boacăne, bunuri din casă stricate în mod voluntar,
plânsete și agitație continuă).
În cazul în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate, situația se complică,
copilul fiind luat în grijă de bunici, rude sau vecini. Copilul exprimă involuntar un disconfort,
simțindu -se limit at și nefiind în largul său. Se poate dezvolta o depresie, o anxietate intensă de
separare prin privarea de siguranță, sprijin emoțional și afectiv.
Migrația părinților în străinătate forțează o maturizare precoce a copilului prin
responsabilizarea acestu ia, obligația ca acesta să se descurce pe cont propriu în unele situații și
să înțeleagă motivul plecării părinților.

43
Un element esențial în menținerea legăturii cu propriul părinte al școlarului mic este
însăși modalitatea în care se realizează acest lucr u, fapt susținut și în afirmației Terezei Bulai :
,,Modalitatea prin care se manifestă menținerea legăturii cu părinții plecați este, în cea mai
mare parte, instrumentul telefonic urmat de scrisori, foarte puțini apelând la scrisoarea
electronică sau la al te mijloace. Bunurile materiale și banii trimiși acasă sunt percepute de
unii copii drept modalități de relaționare cu persoanele de referință absente din mediul
familial.” (T., Bulai , 2006, p. 91).
O întrebare poate fi adresată în acest sens :
Este indicat ca părinții să plece în străinătate, nevoiți fiind de împrejurări, în ciuda
faptului că riscă să fie absenți în etapa sensibilă și semnificativă din punct de vedere evolutiv
al propriului copil, și anume școlaritatea mică?

II.9. Supraîncărcarea copiilor cu responsabilități parentale

Acest tip de criză familială este întâlnit în familiile cu doi sau mai mulți copii, fraților
mai mari revenindu -le responsabilitatea de a avea grijă de cei mai mici. Nu de puține ori,
responsabilitățile care revin fratelui m ai mare îl depășesc, nevoit fiind să suplinească rolurile
parentale la o vârstă mult prea fragedă. Unii frați cărora li se încredințează această obligație nu
depășesc vârsta școlară mică, iar efectele asupra acestora nu întârzie să apară. Deoarece nu au
alte rude sau cunoștințe care pot prelua această responsabilitate, posibilități financiare reduse
și nu pot angaja o bonă sau sub pretextul că ,,nu au de ales” sau ,,pleacă la serviciu, trebuie să
asigure un mijloc de trai” etc.
Pe lângă îndeplinirea rolului de elev, de obținerea unor performanțe satisfăcătoare la
școală, îngrijirea fratelui/fraților îl maturizează forțat, îi răpește dreptul școlarului mic de a se
bucura de copilărie, îl afectează emoțional, existând riscul de depresie și de a se juca și
interacționa mai mult cu covârstnicii și în alt mediu decât cel școlar.
Dar acest impact asupra dezvoltării psihosociale a școlarului mic nu este singurul, în
familiile unde nevoile copiilor nu reprezintă o prioritate a părinților, fiind neglijați și exploataț i
în gospodărie prin responsabilizarea lor timpurie, existând pericolul abandonului școlar.
Astfel, prin stabilirea priorităților copilului de către părinți, considerând îngrijirea fraților mai
mici ca fiind mai importantă decât frecventarea orelor de curs , îl condamnă pe școlarul mic la

44
o educație insuficientă, nesatisfăcându -i curiozitatea specifică vârstei. În zonele sărace, mai
izolate ale României, mulți copii nu își continuă educația după clasa a VIII -a din cauza
priorităților stabilite de părinți pen tru aceștia și din pricina situației financiare dificile în care
se află familia respectivă.
Există și varianta conform căreia școlarul mic este lăsat în grija fraților mai mari,
aceștia, fiind lipsiți de experiența creșterii unui copil, față de părinții propriu -ziși, care datorită
vârstei și instinctului matern/patern își exercită altfel responsabilitatea de părinte. Bineînțeles,
aici este vorba despre părinții normali, capabili, care nu suprasolicită frații mai mari cu
obligațiile parentale.
În ambele si tuații, dezvoltarea normală a copilului este imposibilă. Chiar și dezvoltarea
fizică normală a școlarului mic poate fi periclitată, fratele/frații mai mari neasigurându -i
nutriția necesară vărstei lui. Carența de anumite vitamine, minerale din organism poa te duce la
dezvoltarea anormală a creierului, afectând toate funcțiile corespunzătoare, precum și structura
acestuia.
Un școlar mic nu poate asigura dezvoltarea optimă din punct de vedere moral a fraților
aflați în grija sa, neavând experianța necesară pen tru a considera ceva corect sau nu din punct
de vedere moral. La fel și în cazul fraților -părinți în grija cărora este școlarul mic. Un copil
elev în clasele primare nu poate asigura nici dezvoltarea psihosocială a fraților mai mici, nici
pe cea emoțională , ei înșiși nefiind maturi emoțional și afectiv.

II.10. Influența crizei familiale asupra performanțelor academice ale
școlarului mic

Deși acest lucru este cu dificultate observat de părinți sau, nu de puține ori,
nerecunoscut de aceștia, criza familial ă afectează copilul și în alte modalități decât psihosocial,
emoțional ș.a.m.d.
Odată cu debutul unei crize familiale, copilul face eforturi pentru a nu fi afectat sau a
nu arăta altora că este afectat de ceva, în special în cadrul mediilor sociale format e din
covârstnici. Numai că este dificil de atins acest obiectiv. Mai ales din punctul de vedere al
rezultatelor școlare. Un școlar mic afectat de o criză care perturbă echilibrul mediului familial
va fi afectat, aproape cu siguranță din punct de vedere al randamentului din mediul școlar.

45
Astfel că, un copil care este martor al conflictelor dintre părinți nu va mai fi la fel de
concentrat la ore, va cădea pe gânduri și, în consecință, va avea note mai mici. Un copil
victimă a violenței verbale și/sau fizic e sau a abuzului de orice fel va avea în minte durerea
provocată de cuvintele și/sau loviturile părintelui, va fi apatic sau, din contră, va manifesta
furia prin neatenția intenționată la ore, greșeala voită la teste și chiar prin manifestarea unui
comport ament indezirabil față de colegi și/sau față de învățătoare. Aceste metode precizate
mai sus sunt un mod de a protesta a școlarului mic, de a -și exprima furia față de criza
familială, de a a trage atenția că ceva este în neregulă, că are nevoie de afecțiun e, atenție,
sprijin. Și în cazul divorțului părinților, copilul poate avea aceleași reacții specificate anterior,
chiar un comportament indezirabil accentuat, riscând să evolueze în devianță școlară sau
delincvență juvenilă.
Părinții constată cu greu cauza acestei manifestări a copilului și anume chiar
dezechilibrul familial creat de conflictele dintre cei doi. O privire realistă asupra situației este
benefică întregii familii, fiind recomandată consilierea tuturor de către un specialist.
Învățătoarea ar t rebui să își pună câteva semne de întrebare odată ce copilul începe să
se comporte diferit, să scadă performanța școlară. În unele cazuri, chiar o vizită la copil acasă
poate fi o soluție, o discuție cu părinții acestuia poate să îi determine să conștienti zeze cât de
dăunător este dezechilibrul creat pentru copil. Prezentându -le modificările intervenite în
interacțiunea cu ceilalți și mai ales de regresul performanței școlare a copilului, părinții pot
ajunge la un consens sau pot apela la un consilier famil ial pentru a -i ajuta să găsească o soluție
de rezolvare a problemelor.

46
Capitolul I II. METODOLOGIA MICROCERCETĂRII

III.1. Scopul microcercetării

Microcercetarea de față își propune aflarea și analizarea opiniilor părinților cu copii
aflați în clase primare, cu privire la modurile în care afectează anumite conflicte familiale
copilul. Se urmărește atât gradul în care este lezat echilibrul emoțional al copilului, cât și
psiho -social și din punctul de vedere al performanței școlare. De asemenea , se vor analiza
comportamentele, reacțiile predominante ale copilului în cazul unei crize care dezechilibrează
mediului familial, precum și influența comportamentelor adoptate de părinți în cadrul
conflictelor și riscul ca școlarul mic să le preia.
Alte aspe cte care au alcătuit scopul acestei cercetări au fost aflarea opiniei părinților cu
privire la implicarea învățătoarei în cazul unei crize familiale, accesul sau inaccesul școlarului
mic la conflictele dintre părinți, necesitatea comunicării părinți -învăță toare dar și persoanele
preferate de părinții plecați la muncă în străinătate, să preia responsabilitatea creșterii
școlarului mic.
Am încercat să cuprind toate tipurile de criză care pot afecta echilibrul mediului
familial, pe care le -am sintetizat și în partea teoretică . Astfel, în chestionarul aplicat am
încercat să ating câteva subiecte sensibile , dar din ce în ce mai prezente în familia românească
din zilele noastre.
Divorțul, deseori în strânsă legătură cu migrația unuia dintre părinți în străinătate sau
inclusiv din pricina devalorizării acestei instituții, afectează grav copilul, în special în perioada
școlară mică. Părinții sunt deseori preocupați să obțină custodia copilului/copiilor, uitând sau,
mai grav, ignorând sentimentele și trăirile acestui a.
Și abandonul este un fenomen îngrijorător, care dă impresia că odată cu ,,civilizarea”,
,,modernizarea” lumii, progresul în toate domeniile, omul, în context restrâns, femeia, mama,
își pierde treptat instinctul matern. Neglijarea, uneori violența, ign orarea copilului, sunt
semnale de alarmă care pot anunța abandonul familial.
Violența familială este iarăși un subiect ușor tabu, din păcate , în societatea românească.
Indiferent de mediul în care trăiește omul, de nivelul de trai, tratează violența domes tică cu o

47
oarecare indiferență sau este de părere că nici victima nu este ,,ușă de biserică, pentru că altfel
nu ar păți acest lucru (să fie bătut/ă)”. Cu atât mai puțin , violența asupra unui copil este
privită ca o pedeapsă normală.
Abuzul asupra copilului survine în special în cazul în care părinții nu sunt tocmai un
model demn de urmat în ceea ce privește stilul de viață, iar neasigurarea unui trai decent
copilului, neîngrijirea lui și privarea de afecțiune, pot declanșa mai târziu probleme psihice.
Nici schimbarea structurii familiale nu este neobișnuită în societatea românească, însă
din diferite surse pe care le -am consultat, am observat că părinții care divorțează și după se
recăsătoresc cu altcineva nu aduc la cunoștință copilu lui despre faptul că acea persoană este un
viitor partener de viață al mamei/tatălui. Sunt prezentați ca ,,prieten i” care vin și se joacă,
petrec timp cu copilul, iar acesta din urmă este pus în fața faptului împlinit. Important de notat
faptul că mă refer la situații unde sunt implicați școlari mici.
Am ales tratarea subiectului migrației părinților în străinătate inclusiv în cadrul acestei
microcercetări, deoarece, din păcate, acest fenomen este în continuă creștere în România, în
special în mediul rural unde rămân în urmă bătrânii, și, în unele cazuri , copiii.
Am adresat , de asemenea , întrebări în legătură cu accesul școlarului mic, chiar și
involuntar, la conflictele din familie, pentru a observa cât de mult își expun părinții copiii la
astfel de situaț ii și ce urmări intervin din partea celui mic.
Părinții au fost , de asemenea , chestionați și li s -a solicitat să își exprime opinia în
legătură cu implicarea cadrului didactic în procesul de soluționare a unei crize familiale care
afectează vizibil elevul și împiedică progresul acestuia din punct de vedere emoțional, social,
dar mai ales din punct de vedere academic.
Deși a fost aplicat pe un lot destul de restrâns, am echilibrat numărul de subiecți cărora
li s-a aplicat testul, 31 fiind din mediul rural și alți 31 din mediul urban. Am procedat astfel
pentru a accentua legătura dintre mediul de rezidență, nivelul de studii, vârstă și reflectarea
modului de gândire în rezultatele chestionarelor.

48

IV.2. Obiectivele microcercetării

Obiectivele pe care le-am stabilit în ca drul acestei microcercetări au fost :

1. Să evidențieze reacțiile predominante ale școlarului mic în caz de criză familială.
2. Să determine în ce măsură afectează divorțul și, deseori, lipsa celuilalt părinte în
viața școlarului mic.
3. Să iden tifice gradul de expunere a școlarului mic la conflictele familiale.
4. Să evidențieze schimbările în personalitatea și dezvoltarea emoțională a școlarului
mic ce survin în urma crizei familiale.
5. Să analizeze efectele dezechilibrelor familiale asupra performa nțelor școlare ale
copilului.

IV.3. Ipotezele microcercetării

În vederea elaborării acestei cercetări, am pornit de la următoarele ipoteze:

I1 Dacă părinții evită ca propriii copii să fie martorii unei dispute, atunci acestora din
urmă li se asigură o dezvoltare socio -afectivă normală și armonioasă;
I2 Dacă nu sunt pregătiți înaintea unor evenimente nefericite de către părinți, atunci
copiii pot suferi un șoc emoțional;
I3 Dacă părintele divorțat se recăsătorește, atunci copilul va manifesta o atitudine
negativă, suspicioasă, o oarecare repulsie față de noul partener.
I4 Dacă școlarul mic este afectat de criza familială, atunci acesta își va reprima
emoțiile, astfel încât ceilalți colegi sau învățătoarea să nu constate nimic neobișnuit în
comportamentul său.

49

IV.4. Lotul microcercetării

Lotul a fost destul de restrâns, numărând 62 de subiecți, în număr egal din mediile rural
și urban, cu un nivel de studiu între mediu și superior.
Vârsta părinților cărora li sa adresat chestionarul a fost cuprinsă între 28 și 41 de ani.
Sexul acestora a fost puțin neechilibrat, 20 de sex masculin și 42 de sex feminin.
În mediul urban , am aplicat chestionarul în orașele Ploiești și Târgoviște, pe 31 de
persoane, în timp ce în mediul rural am aplicat chestionarul tot pe 31 de persoane din Blejoi și
Ploieștiori.
Foarte important de specificat faptul că toți subiecții au fost necunoscuți, aleși în mod
aleator , în timp ce parcurgeam zonele respective cu sc opul de a găsi subiecți care corespund
criteriilor impuse de chestionar.

IV.5. Metode și tehnici de cercetare

IV.5.1. Chestionarul

Conform DEX 2009, chestionarul este:
,,CHESTIONÁR, chestionare, s. n. Listă de întrebări alcătuită cu scopul de a obține, pe baza
răspunsurilor date, informații asupra unei persoane sau a unei probleme. [ Pr.: -ti-o-] –
Din fr. questionnaire. ” (http://dexonline.ro/definitie/chestionar/845168 ).
Motivul pentru care am utilizat această met odă de cercetare a fost acela conform căruia
am considerat ca fiind cea mai potrivită pentru a aduna informații despre familie și
dezechilibrele din interiorul acesteia.
De asemenea, prin utilizarea chestionarului, timpul acordat a fost scurt, ceea ce a
reprezentat un avantaj și pentru părinții chestionați.
Asigurarea confidențialității și solicitarea de răspunsuri scurte, cantitatea de informații
oferite fiind decisă de subiecți, dar suficientă pentru a realiza o analiză și o interpretare a
datelor clară, comp arabilă.

50

IV.6. Analiza și interpretarea datelor

Chestionarul a fost aplicat cu succes, respondenții au răspuns tuturor întrebărilor și au
alocat timpul necesar fiecărui item.
Astfel, la primul item, 24 dintre subiecți au fost de părere că relația între membrii
familiei este foarte strânsă, 31 susținând că au o legătură foarte strânsă, 6 susținând că au o
legătură slabă între membrii familiei, iar unul dintre respondenți nu a știut ce legătură este
între membri i familiei sale.
De aici , putem deduce faptul că, cei mai mulți dintre subiecți din mediul rural au o
legătură mai strânsă între membrii familiei (46.77%), optând pentru primele două variante de
răspuns, în timp ce în mediul urban familia își pierde din im portanță , în special , în ceea ce
privește relațiile intrafamiliale, subiecții care au considerat că există o legătură slabă între
membrii familiei aparținând exclusiv mediului urban.

Fig. 1
La cea de -a doua întrebare, 84% dintre subiecți au răspuns că nu intervine copilul în
conflictele dintre aceștia, în timp ce 16% dintre subiecți au răspuns că aceștia se exprimă
verbal și îi îndeamnă să nu se mai certe sau, ,,Să înceteze odată cu țipetele!”. De asemenea ,
plânsul nu este exclus, copilul utilizând acea stă metodă pentru a -și arăta dezacordul cu privire
la modalitățile pe care le utilizează părinții în abordarea unor probleme (conflictul). Această
Foarte strânsă
39%
Strânsă
50%Slabă
10%0%Nu știu
1%Legătura dintre membrii familiei

51
metodă a fost menționată de 44.44% dintre persoanele chestionate care au răspuns afirmativ,
în timp ce exprim area verbală a fost menționată în două cazuri (22,22%).
În 3 cazuri , părinții au observat un comportament agresiv al copilului față de
conflictele din familie. Și anume, copilul lovește ușor unul dintre părinți care, în viziunea sa,
este ,,dușmanul” părin telui pe care îl apără. Încă un element important este că cei care au
semnalat această reacție locuiesc în mediul urban.
Putem concluziona faptul că tendințele agresive sunt mai des întâlnite decât în mediul
rural din pricina limitării în ceea ce privește locurile de joacă în natură, iar copiii se îndreaptă
spre alte metode și instrumente de joacă, moderne, comode, care pot fi utilizate în interiorul
locuinței precum jocurile pe calculator/tabletă/consolă și alte dispozitive electronice care nu
numai că pro movează sedentarismul, ci și comportamentul violent, în special , în cazul
băieților care preferă jocurile cu tematici violente (războiul, luptele) etc.

Fig. 2

În legătură cu cea de -a treia întrebare, reacțiile ulterioare unei certe între părinți sunt
variate.
Pentru a -și exprima convingerea referitoare la dezechilibrul din familie, copiii apelează
la metode ingenioase, unele dintre ele având o semnificație mai profundă. Nu
84%Da
16%Accesul implicării copilului în conflictele
familiale
Modalități de
implicare a
școlarului mic în
conflictele
-plânge;
-le spune păinților
să nu se mai certe;
-începe să
lovească ușor
persoana care i se
pare a fi mai
agresivă.

52
Astfel, în proporție de 17.74%, copiii aleg să își ignore părinții, să nu mai comun ice
verbal. Alții (32.26%) se supără și, în mod intenționat , arată asta tuturor. Este un fel de șantaj
emoțional, un mod de a -și manifesta dezacordul cu neînțelegerea dintre părinți. Reacțiile de
distragere a părinților, cu scopul de a uita de ceartă, de a ruga unul dintre părinți să îl ajute la
teme (22.58%) sau să iasă cu toții în parc (24.19%), sunt întâlnite, 3.23% recurgând la alte
modalități.
După cum am precizat mai sus, unele metode au o semnificație mai profundă. Acestea
sunt distragerea unuia din tre părinți sub pretextul nevoii de ajutor la teme sau ieșirea împreună
în parc. Copilul nu precizează întâmplător că vrea să iasă în parc cu ambii părinți, scopul
ascuns fiind de ,,a -i împăca” prin solicitarea copilului de a petrece timp împreună.

Fig. 3

Vizavi de expunerea școlarului mic la conflictele familiale, soții evită să se certe în fața
copilului, dar nu mereu reușesc (70.97%). Cea mai mare parte a celor care au fost împotriva
expunerii copilului la aceste manifestări ale diferențelor de opi nie ale părinților aparțin de
mediul urban, unde oamenii sunt mai conștienți de repercu siunile asupra copilului în cazul în 18%
32%
23%24%3%Reacția copilului în urma unei neînțelegeri în
familie
Ignorarea părinților
Afișarea nemulțumirii
Solicitarea ajutorului la teme
Dorința de a ieși cu părinții în
parc
Altele

53
care este martor la diverse tipuri de exteriorizare a conflictelor, printre care și violența fizică
și/sau verbală.
29.03% dintre r espondenți au fost de părere că expunerea copilului la neînțelegerile
familiale, indiferent de manifestarea lor , este imposibilă și că, din contră, este chiar
recomandat ca acesta să fie martor la astfel de scene pentru a învăța cum să reacționeze în
situa ții similare.
Ca să permit o vizualizare cât mai clară a acestui subiect, 16 din cei 18 care au susținut
că expunerea copilului la conflictele familiale este benefică, aparțin mediului rural, unde
mentalitatea este diferită și, implicit, maniera de tratar e a anumitor probleme și situații este
distinctă de cea din mediul urban.

Fig. 4

Copilul preia inevitabil câteva caracteristici comportamentale ale părinților, fie acestea
dezirabile sau nu. Multe dintre acestea sunt păstrate toată viața și conștienti zate abia la vârsta
adultă când omul sesizează o din ce în ce mai mare asemănare cu părinții și , modul în care
acționează și se comportă aceștia. 0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%80.00%
Evită expunerea copilului la conflicte Nu evită expunerea la conflicte, ci,
dimpotrivă, o recomandăExpunerea școlarului mic la conflictele din familie

54
Încă de la vârsta preșcolară , copiii pun în aplicare comportamentele preluate de la
părinți în jocurile cu alți covârstnici. Spre exemplu, în jocul ,,de -a familia” fiecare își ia rolul
în serios și, pentru a părea cât mai originali , introduc diverse apelative folosite de soți pentru a
se adresa unul altuia (,,dragă”, ,,iubire” etc.).
35.48% dintre părinții chestionați au susținut că școlarii mici nu cunosc neapărat sensul
cuvintelor adresate, dar le utilizează pentru că îi vede pe părinți făcând asta și, deși nu înțeleg
noțiunea sau c ontextul potrivite ale acestor forme de adresare, le folosesc oricând.
În mediul rural , spre exemplu, copiii se exprimă conform zonei din care provin și
preiau formele de adresare folosite de majoritatea locuitorilor.
Astfel, în ciuda descurajării de căt re învățătoare a termenilor de tipul ,,fă/bă” în
adresarea dintre copii, aceștia sunt cu greu dezvățați de utilizarea lor, mai ales când și în
familie se folosesc aceste apelative.
Un alt tip de comportament, de această dată indezirabil, este ridicarea to nului atunci
când copilul nu este de acord cu ceea ce face sau spune altcineva.
Este un semn de alarmă faptul că cei mai mulți dintre părinți au menționat această
problemă (45.16%). Uneori, stresul sau pur și simplu indispoziția cauzate de problemele
cotidiene, determină părinții să mai ridice tonul, însă realizează tardiv sau niciodată faptul că
și copilul, ușor influențabil la această vârstă de către adulți, va prelua orice tip de
comportament.
19.35% dintre părinți au constatat că, din cauza promovării supremației patriarhale de
la sate, unii băieți dezvoltă un complex de superioritate, chiar narcisism, datorită modelului
din propria familie de tipul ,,bărbatul este stâlpul familiei” iar ,,femeia trebuie să aibă grijă de
copii și de gospodărie” .
Copiii cresc cu această mentalitate și foarte greu mai poate fi schimbată când a fost
preluată și promovată chiar de propria familie.

55

Fig. 5

Supraîncărcarea copilului cu responsabilități parentale este în scădere, 51.61% dintre
subiecți având un singur copil , dar observarea verișorilor mai mici sau a altor copii mai mici a
fost îndeplinită în mod voluntar de către școlarul mic, acesta din urmă manifestând o protecție,
atenție și grijă deosebită la vederea înfățișării mai plăpânde și delicate a celor mai mici.
Mângâieri, adoptarea unui ton gingaș pentru a nu -l speria pe cel mic, te ndința de a se juca și a –
l distra fiind comportamente tipice școlarului mic față pe preșcolari sau bebeluși.
33.87% dintre părinți au doi copii, școlarul mai mic fiind fratele/sora ma i mare. 18 din
cei 21 care au doi copii au recunoscut că î i mai responsabilizează pe frații mai mari cu
hrănirea, culcarea sau observarea unei perioade scurte de timp a mezinului.
14.52% au trei sau mai mulți copii și toți le atribuie sarcini de îngrijire a fraților mai
mici, însă menționează că nu întrec măsura, sarcinile fiind stabilite conform vârstei și nivelului
de pricepere al fiecăruia. Două persoane chestionate au șase, respectiv șapte copii și
precizează că nu ar face față creșterii tuturor fără a jutorul fraților mai mari.
De remarcat că natalitatea este în scădere, cu precădere în mediul urban, dar și în
mediul rural, însă exercitându -se într -un ritm mai lent.
36%
45%19%Influența comportamentului părinților asupra
interacțiunii școlarului mic cu cei din jur
Folosirea unor apelative,
chiar dacă nu este
cunoscută semnificația
acestora
Ridicarea tonului în situații
indezirabile pentru copii
Aparenta superioritate a
băieților față de fete și
inferioritatea acestora din
urmă față de băieți

56

Fig. 6

Violența se dorește să scadă în intensitate în cadrul familiei, însă este î n conflict
continuu cu jocurile violente jucate de propriii copii. Astfel, părinții din mediul urban pun
accent pe controlul activităților copilului și interzicerea desenelor animate, jocurilor pe
calculator sau pe console cu caracter violent. Și părinții din mediul rural acordă o atenție
stopării accesului la violență a copilului, însă recunosc că recurg la violență ,,când este cazul”.
48.39% dintre subiecți au recunoscut că folosesc violența și o consideră chiar necesară
atunci când copilul ,,întrece lim itele”. S -a constatat că mai bine de jumătate dintre cei care
utilizează violența locuiesc în mediul rural. În timp ce 38.71% susțin că încearcă pe cât posibil
să evite utilizarea oricărei metode violente, cea a mustrării și atenționării școlarului mic fii nd
preferate, în defavoarea sancțiunii prin intermediul violenței fizice.
12.9% menționează că nu folosesc violența asupra copilului și că preferă alte metode
prin care acesta poate înțelege și comportamentul i se poate schimba. 0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%
Un singur copil Doi copii, dă mici sarcini
fratelui mai mare (a-l hrăni, a-l
îmbrăca, a-l culca etc.)Trei copii sau mai mulți,
responsabilizează frații mai
mari cu sarcini conform
nivelului de dezvoltareSupraîncărcarea școlarului mic cu responsabilități
parentale

57

Fig.7

Subiectul delicat de familiarizare a copilului cu conceptul de moarte este rar abordat,
chiar evitat și părinții nu dau prea mare însemnătate acestuia din cauza opiniei ferme conform
căreia cu timpul, copilul își va face o idee despre această noțiune și va ști să se confor meze
normelor sociale impuse în această situație prin observarea și participarea evenimentelor de
acest gen.
29.03% dintre părinții chestionați au bifat prima variantă conform căreia copilul
plânge, însă aproape toți au susținut că deși are această reacție , nu știe motivul pentru care o
adoptă. Un eventual motiv pentru care școlarul mic plânge , deși nu știe de ce, ar fi din pricina
atmosferei încărcate de emoții negative, de atitudinea celor cu care interacționează cel mic. Iar
luând în calcul influența adu lților crescută asupra copilului la această vârstă, putem susține că
acesta este motivul pentru care școlarul mic adoptă această atitudine.
38.71% dintre subiecții chestionați au optat pentru cea de -a doua variantă, în
completarea căreia au scris că încă n u realizează cel mic ce se întâmplă și nici părinții sau
rudele nu intenționează să îi explice pentru că acest lucru ar întrista copilul, probabil chiar l -ar
șoca. De aceea , îi permit să se joace alături de alți copii, să se deconecteze de atmosfera
apăsătoare de acasă. 48%
39%13%Violența verbală/fizică asupra copilului
Recunosc că recurg la violență
și chiar o consideră necesară
când ,,întrece limitele”
Evită utilizarea violenței, dar o
folosesc ocazional
Evită în totalitate violența,
găsind alte metode de a
corecta comportamentul
copilului

58
32.26% susțin că nu prezintă nicio reacție copilul, dar sunt de părere că intuiesc faptul
că se cuvine să adopte un comportament aparte: să fie cuminte, să nu alerge sau s ă țipe, chiar
dacă alți copii de vârsta lui fac asta.

Fig. 8

Despre divorț, un număr mare de subiecți a răspuns că, deși nu sunt divorțați, cunosc
multe persoane divorțate (79.03%) și au observat tendința copilului de a învinovăți părintele în
custodia căruia este de faptul că nu crește cu ambii părinți alături. Din cei 14.52% care au
răspuns că sunt divorțați, au observat o oscilare a comportamentului copilului între afecțiune
accesivă și accese de furie pe care le interpretează drept ,,o pedeapsă” pen tru faptul că este
crescut într -o familie al cărui echilibru s -a distrus odată cu acest divorț.
Un alt aspect observat la copiii crescuți de părinții singuri a fost acela care atestă
tendința de izolare, internalizare a copilului, timiditate accentuată, co mportament antisocial
manifestate de neîncrederea în oameni declanșată în urma divorțului părinților.
Chiar și în cazul covârstnicilor, copilul manifestă o dificultate în a socializa, de a se
integra în grupuri. Există și varianta diametral opusă, atunci c ând copilul tratează cu afecțiune
orice persoană cu care interacționează, evidențiind privarea de afecțiune din partea părintelul
de care s -a separat mama sau tatăl.
29%
39%32%Reacțiile copilului la decesul unui membru al
familiei
Plânge, dar datorită influenței
atmosferei, fără să știe cu
exactitate motivul pentru care
reacționează astfel
Se joacă, este indiferent
Stă cuminte, intuind că așa se
cuvine

59
În procent de 6.45% părinții au răspuns că nu au divorțat și nici nu cunosc persoane
divor țate.

Fig. 9

La vestea că părinții săi divorțează, copiii manifestă fel și fel de reacții, bineînțeles,
negative, dar variate.
Astfel că, școlarii mici ai subiecților divorțați care au răspuns acestui chestionar, și -au
exprimat emoțiile în moduri dive rse:
41.94% au menționat că pur și simplu copilul a spus ,, – Nu vreau să divorțați. Vreau să
rămânem împreună. De ce divorțați?” sau ,, – Eu nu sunt de acord să divorțați. De ce trebuie să
trăim separat de tati?” . Cu alte cuvinte, copilul își exprimă revolt a nu numai cu situația dată,
ci și pentru că nu a fost consultat în luarea acestei decizii. De asemenea, cei mai mulți copii
doresc să știe motivul divorțului.
Altfel spus, copilul se vrea integrat în luarea unei astfel de decizii, nu marginalizat. 0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%
Părintele nu este
divorțat, dar cunoaște
familii în situația aceastaPărintele este divorțat Părintele nu este
divorțat și nici nu
cunoaște pe nimeni în
această situațieCum resimte copilul lipsa unuia din părinți în urma
unui divorț?
-părintele divorțat
observă că școlarul mic
oscilează între
afecțiune și
mici ,,pedepse ”din
partea copilului
manifestate prin
comportamente
indezirabile pentru a -și
arăta nemu lțumirea cu
privire la lipsa unuia
dintre părinți.
-cei care cunosc familii
în această situație au
observat caracterul
antisocial al copilului,
timiditatea și
interiorizarea acestuia.

60
Cea de -a doua reacție este că începe să plângă (32.26%). O astfel de veste este
copleșitoare pentru un copil de vârstă școlară mică, indiferent de modul în care i se aduce la
cunoștiță acestuia și este normal să nu își mai poată controla emoțiile.
Unii copii se p refac că nu aud ceea ce le spun părinții (24.19%) și cred că ignorându -i
aceștia se vor răzgândi, continuându -și preocupările cotidiene și neavând nicio reacție. Părinții
ai căror copii abordează această tactică ar trebui să fie îngrijorați din pricina emo țiilor pe care
le ascunde și le acumulează cel mic, putând să manifeste o atitudine negativă surprinzătoare în
viitorul apropiat.
Un exemplu în acest sens este cel dat de o persoană care a completat acest chestionar,
menționând reacția propriului copil la vestea că părinții săi vor divorța (1.61%).
Copilul a inceput să țipe, să plângă și, într -un acces de furie , a început să spargă tot ce
avea la îndemână prin casă. Această reacție nu a venit imediat după ce copilul a aflat despre
divorț, ci după 1 -2 zile.
Această atitudine i -a șocat pe părinți, în special datorită calmului și liniștii care le
caracteriza copilul. Ulterior acestei reacții, aceștia au decis să meargă împreună la un consilier
familial și să prevină apariția altor episoade de acest tip, dar și pentru a -i explica școlarului
mic, pe înțelesul său, motivul deciziei de a divorța. De asemenea , să i se prezinte punctele
pozitive și negative ale acestei decizii asupra lui și a familiei.

42%
32%24%2%Reacția copilului la vestea că părinții săi vor
divorța Copilul își exprimă dezacordul în
legătură cu decizia părinților și
întreabă care este motivul
divorțului
Copilul începe să plângă
Copilul îi ignoră pe părinți,
comportându -se normal
Copilul se manifestă violent

61

Fig.10

În ceea ce privește recăsătoria ca metodă de modificare a structurii familiale, nu toți
copiii reacționează pozitiv.
După ce trece de șocul divorțului părinților, copilul poate să perceapă ca un șoc și
recăsătoria părintelu i care îl are în grijă.
6 din 9 (66.67%) persoane divorțate care au răspuns acestui chestionar au afirmat că s –
au recăsătorit, în timp ce restul, de 3.33% au afirmat că au cunoștințe în această situație, deși
nu a fost o experiență personală.
Din totalul s ubiecților, 85.48% au răspuns negativ, deoarece nu cunosc nici familii în
această situație.
Dintre persoanele recăsătorite, 4 au răspuns că noul partener și copilul se înțeleg foarte
bine, în timp ce două persoane au susținut contrariul, menționând faptul că adesea li se
reproșează atât acestora, cât și noilor parteneri , că s-a dorit înlocuirea părintelui absent.

Au divorțat și nu s -au recăsătorit Au divorțat și s -au recăsătorit33.33%66.67%4 din 6
copii ai
subiecților
chestionați
se înțeleg
bine cu
noul
partener al
părintelui.2 din 6 copii
ai
persoanelor
chestionate
nu se înțeleg
bine cu noul
partener al
părintelui.
Adesea îi
reproșează
că dorește să
îi ia locul
celuilalt
părinte Atitudinea copilului asupra partenerului de viață al părintelui
recăsătorit

62
În cazul părinților plecați în străinătate, subiecții au răspuns în proporție de 45.16% că
a fost sau el/ea sau partenerul/partenera plecat/ă în străinătate, copilul reacționând de cele mai
multe ori , plângând sau încercând prin diverse motive să își convingă părintele să nu plece în
străinătate (6.45%) prin rugăminți sau promisiuni că ,,o să fie mai cuminte” , experimentând o
ușoară tendință de cul pabilizare. De asemenea, 35.48% dintre cei care au ales să plece în
străinătate au experimentat un oarecare șantaj din partea copiilor, de tipul ,,- Dacă pleci, nu o
să îmi mai fac temele.” sau ,,- Dacă pleci nu o să o mai ajut pe mama să facă curat prin
casă.” .
După cum se poate observa, copilul încearcă, mai înainte de a înțelege motivul luării
acestei decizii, de a împiedica prin orice mijloace plecarea unuia dintre părinți în străinătate.
Ceea ce a fost surprinzător în mod negativ a fost faptul că 54. 84% dintre respondenți
au susținut că, deși nu sunt în situația de a pleca măcar unul dintre parteneri în străinătate,
cunosc persoane (destul de multe!) care trec prin această criză familială declanșată de
separarea temporară de unul din părinți.
Dintre a ceștia, 20.59% au susținut că școlarii mici provoacă în mod deliberat conflicte
la școală, au un comportament indezirabil, tocmai pentru a atrage atenția celorlalți și de a -și
exprima nevoia de afecțiune. 26.47% dintre cei care cunosc persoane în aceste îm prejurări au
menționat că mulți copii se simt neajutorați, ignorați, abandonați chiar, iar drept consecință
aceștia manifestă o depresie profundă, datorită incapacității acestora de a înțelege pe deplin de
ce părintele/părinții a/au plecat să muncească în străinătate.
8.06% au mai menționat și un oarecare comportament autodistructiv al copilului, prin
tendința spre delincvență juvenilă, devianță școlară (și, implicit, risc de abandon școlar),
precum și, în unele cazuri mai grave, automutilare sau chiar amen ințarea sau tentativa de
suicid.
Copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate se simt vulnerabili, lipsiți de protecția
și sprijinul emoțional, dar și de afecțiunea acestora.
Absența părinților chiar și pentru o perioadă de câțiva ani, cu mici ître ruperi, poate
avea efecte negative asupra dezvoltării personalității copilului. Există , de asemenea , riscul
unui divorț între părinți sau a abandonului familial din cauza deteriorării relațiilor
intrafamiliale.

63

Fig. 11

Fig. 12

45.16%
54.84%Numărul de părinți plecați în străinătate dintre
subiecții chestionați
Nu au plecat în străinătate, dar
cunosc persoane în această
situație
Unul dintre soți a fost plecat în
străinătate
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
Copilul își
șantajează
părintele pentru a -l
împiedica să pleceCopilul are
tendințe depresiveCopilul provoacă
probleme în mod
deliberat în mediul
școlar pentru a
atrage atențiaCopilul adoptă un
comportament
autodistructiv

64
Părinții chestionați au răspuns în proporție de 46.77% că au fost înștiințați de către
învățătoare în cazul în care copilul manifestă comportamente indezirabile sau neobișnuite, în
timp ce 53.83% au răspuns că nu au fost contactați, descoperind pe cont propriu schimbarea
survenită în comportamentul copilului, în special în interacțiunea cu aceștia, ,,factorul
declanșator” al crizei în perspectiva copilului.
Astfel, la fel ca în cazul divorțului, copilul recurge la ,,pedepse” diverse pentru a le
atrage atenția părinților în le gătură cu atmosfera din mediul familial.
În cazul în care observă că părinții nu acționează la afișarea unor comportamente
indezirabile în mediul familial, copilul se orientează către mediul școlar, sperând că, dacă
atrage atenția mai multor persoane, chia r prin metode deranjante pentru cei din jur, va obține
rezultatele dorite.
De aici reiese faptul că școlarul mic nu acordă suficient timp gândirii asupra
consecințelor actelor sale, nefiind încă destul de matur pentru a realiza că în cursa lui spre
atinger ea obiectivului

Fig. 13
46%
54%Ați fost înștiințat/ă de învățătoare cu privire la
comporte indezirabile manifestate de copil la clasă în
urma perturbării echilibrului mediului familial?
Da Nu

65
Referitor la aducerea la cunoștință cadrului didactic în legătură cu existența unei crize
în familie, părinții au fost foarte receptivi, răspunzând în proporție de 64.52% că ar face acest
lucru, deoarece deține cunoștințe în ce ea ce privește copiii și că ar sugera soluționarea sau
abordarea problemei astfel încât copilul să nu fie afectat.
Într-adevăr, o învățătoare are noțiuni despre dezvoltarea copiilor și experiență în unele
cazuri în explicarea pe înțelesul acestora a unor concepte mai complicate.
Însă, în opinia mea, ar tre bui date câteva sfaturi, ca mai apoi să fie îndrumați spre un
consilier familial, în funcție de gravitatea problemei.
35.48% au preferat ca învățătoarea să nu fie în cunoștință de cauză în ceea ce priveș te
problemele din interiorul familiei, întrucât consideră a fi ceva intim, potrivit să rămână între
membrii familiei. Un alt motiv care a venit în sprijinul acestei opinii a fost acela conform
căruia există o probabilitate ca învățătoarea să nu trateze sub iectul respectiv ca fiind unul strict
confidențial și pot afla și ceilalți părinți sau colegi de clasă ai copilului.

Fig. 14

0.00%10.00%20.00%30.00%40.00%50.00%60.00%70.00%
Da NuÎnștiințarea învățătoarei în cazul conflictelor
familiale care ar putea afecta copilul

66

Dacă învățătoarea observă o modificare în comportamentul elevului, cu siguranță îl va
întreba în particular care este probl ema, pentru a nu afla și colegii. Însă de multe ori, părinții îl
sfătuiesc pe copil să nu vorbească despre problemele din familie cu nimeni și aceștia au
tendința de a se interioriza și de a suferi în liniște și în singurătate.
Am propus părinților cărora le-am înmânat chestionarul să aleagă o variantă prin care
preferă să le fie comunicată o problemă comportamentală care survine în urma unei crize
familiale și care a atras atenția învățătoarei și colegilor. Poate fi vorba despre un
comportament nepotrivit (ridicarea din bancă în timpul orelor sau violența asupra colegilor),
un obicei deranjant (rosul unghiilor, mișcarea picioarelor incontrolabil) sau o atitudine diferită
în interacțiunea cu oamenii (spre exemplu teamă în urma violenței sau al unui abuz).
Cei mai mulți părinți au considerat că discuția cu unul din părinți atunci când vine la
școală este cea mai potrivită (54.84%), chiar dacă cel mai probabil este tardiv.
35.48% au fost de părere că o convorbire telefonică ar fi de ajuns pentru a discuta ceea
ce îl afectează pe copil și cum reacționează la clasă încât a fost necesar apelul din partea
învățătoarei.
Doar 9.68% au fost de părere că vizita învățătoarei acasă este necesară, pentru a
observa copilul, a discuta cu părinții și eventual a afla factorul declanșator al crizei care
afectează școlarul mic atât de vizibil.

67

Fig. 15

Cu privire la afectarea performanței școlare a copilului, 43.55% au răspuns afirmativ,
menționând că sunt foarte sensibili copiii de vârstă școlară mică și au nevoie de multă atenție
și afecțiune în perioade mai dificile ale familiei, pentru a nu resimți m ai acut dezechilibrul care
a intervenit.
Bineînțeles, nu înseamnă că trebuie să i se ascundă copilului faptul că este o problemă
în familie, ci trebuie consultat, implicat și sprijinit din punct de vedere emoțional pentru ca
efectele să nu se răsfrângă asu pra performanței școlare a copilului.
56.45% au susținut că nu sunt afectați, menționând că propriul copil învață la fel,
indiferent de atmosfera din familie. Au menționat , de asemenea , că familiile sunt destul de
echilibrate, deci, conflictele sunt minor e.
De aici putem conchide că școlarii mici sunt afectați de conflicte majore sau pur și
simplu prezintă o sensibilitate aparte în ceea ce privește discuțiile mai aprinse dintre părinți.

Vizita la domiciliul
copilului
10%
A discuta cu
părintele în cadrul
școlii, la consultații
sau ședințe
55%A apela părinții
telefonic și a le
semnala problema
35%Tipul de intervenție al învățătoarei în cazul
impactului puternic al unei crize familiale asupra
școlarului mic

68
Fig. 16

V.7. Limitele microcercetării

Ca orice lucrare de mici dimensiuni, microcercetare a avut și câteva limite. Conținutul
redus nu a permis cuprinderea unui eșantion larg și nici tratarea detaliată a unor probleme care
afectează echilibrul familial. Ceea ce exclude din start generalizarea dat elor obținute și luarea
lor în calcul în, cel mult, context regional.
De asemenea, lotul restrâns de subiecți a eliminat posibilitatea privirii subiectelor
tratate în chestionar din mai multe perspective și analizarea mai profundă și mai detaliată a
răspun surilor.
Nu există certitudinea că aceste chestionare au reflectat sinceritatea în ceea ce privește
informațiile oferite de părinții care le -au completat.
Răspunsurile obținute nu au fost în totalitate concise, ceea ce a necesitat adaptarea lor,
astfel în cât să corespundă întrebărilor adresate.

Nu
56%Da
44%Considerați că sunt afectate rezultatele școlare ale
copilului în cazul unui dezechilibru familial?

69
IV.8. Concluzii parțiale

În urma analizării răspunsurilor subiecților, am ajuns la următoarele concluzii:

 Părinții din mediul rural susțin că au legături intrafamiliale mai strânse decât cei din
mediul urban.
 Părinții nu sunt suficient de implicați în parteneriatul familie – școală, deși susțin că își
doresc acest lucru.
 Chiar dacă încearcă să evite expunerea copilului la violența provenite din diverse surse ,
părinții sunt cei care atunci când copilul încalcă r egulile stabilite, recurg la violență
într-o formă ușoară.
 În urma decesului unui membru al familiei, școlarul mic nu este afectat de acest
eveniment, deoarece nu înțelege încă pe deplin conceptul de moarte, iar părinții evită
să deschidă discuții pe acest subiect.
 Majoritatea copiilor de vârstă școlară mică se înțelege bine cu noul partener al
părintelui biologic, în cazul recăsătoriei.
 Pentru a ajuta la reconcilierea părinților în urma unui conflict, copilul poate recurge la
orice mijloace.

70

Concluzii și recomandări

Lucrarea intitulată ,,Impactul crizei familiale asupra școlarului mic” a fost elaborată
având obiective bine delimitate. D upă cum sugerează și titlul, mi -am propus să cuprind
principalele efecte ale crizei familiale asupra copilului abia intrat în școlaritate.
Astfel, selectând câteva tipuri de cri ză care pot afecta școlarul mic în cadrul familial,
am dorit să surprind reacțiile acestuia în cazul divorțului, modificării structurii familiale prin
recăsătorie, implicarea sau nu în conf lictele dintre părinți, decesul unui membru al familiei,
dar mai ales în cazul migrației unuia sau a ambilor părinți în străinătate, fenomen alarmant în
continuă creștere în cadrul familiilor din România.
În cadrul familiilor din mediul rural relația între membri este mult mai strânsă decât
cea a familiilor din mediul urban. Putem pune această consecință pe seama influenței
membrilor vârstnici ai familiei extinse, care adesea locuiesc în aceeași casă și sun t în favoarea
menținerii unei legături strânse între membrii familiei.
Cu alte cuvinte, vârstnicii familiei transmit copiilor și nepoților valori menite să
întărească relațiile intrafamiliale și nu să permită devalorizarea instituției familiei.
S-a consta tat că în ciuda protecției copilului de influențele agresive exterioare, chiar
părinții sunt cei care folosesc violența ,,când este necesar”.
Cei care au susținut că nu recurg la violență niciodată mă determină să mă înclin către
excluderea veridicității acestei variante, întrucât nu există părinte care să nu își fi pierdut
cumpătul măcar o dată din cauza copilului.
În cazul divorțului sau al unui banal conflict, copilul recurge la orice metodă o
consideră potrivit ă, chiar dacă presupune ,,decăderea” sa în mediul social, familial sau școlar
prin intermediul comportamentelor indezirabile, pentru a atrage atenția.
Copilul își manifestă dorința de a fi implicat în luarea de decizii în ceea ce privește
divorțul părințil or, chiar dacă răspunsul va fi, evident, negativ.
Recăsătoria nu este privită de toți copiii drept o înlocuire a părintelui absent, ci acceptă
cu bucurie din cauză că își vede părintele fericit alături de noul partener.

71
Familiile cu doi sau mai mulți copii solicită ajutorul copiilor mai mari în îngrijirea
mezinilor, însă selectează cu grijă sarcinile pentru a corespunde vârstei și nivelului lor de
pricepere.
Decesul nu este încă înțeles de către școlarii mici în profunzime, astfel că unii pot, cel
mult, intui faptul că se cuvine să se compor te civilizat și să stea cuminți.
Copiii părinților plecați în străinătate au tendințe depresive, adoptând un comportament
autodistructiv prin tratarea studiilor cu superficialitate, absenteism, vandalism sau devianță
școlară. Acestea atrag de la sine riscul de abandon școlar, chiar dacă sunt exercitate cu scopul
de a determina întoarcerea părintelui/părinților. Există , de asemenea , cazuri în care copilul
recurge la automutilare sau chiar suicid.
Mai bine de jumătate dintre părinții chestionați au susținut că nu au fost înștiințați de
către cadrul didactic cu privire la manifestarea unor atitudini sau obiceiuri deranjante în urma
unei crize familiale.
De aici , rezultă că nu există suficientă comunicare părinte – învățătoare, ambii
făcându -se responsabili pentru această disfuncționalitate.
Unii subiecți s -au contrazis oarecum, afirmând că ar aduce la cunoștință cadrului
didactic de existența unei crize familiale. Ceea ce indică tendința de a învinui învățătorul
pentru lipsa de comunicare cu părinții.
Un alt aspect negativ a fost acela de înclinare a părinților către indiferență și
comoditate în ceea ce privește înștiințarea cu privire la adoptarea unui comportament
inadecvat al copilului în clasă, preferând comunicarea cu învăț ătoarea în cadrul consultațiilor
sau ședințelor cu părinții, ceea ce înseamnă a acționa tardiv.
Mai bine de jumătate dintre subiecți sunt de părere că performanța școlarului mic nu
are de suferit în urma unei crize familiale, ceea ce, în cele mai multe caz uri, nu este adevărat.
În ceea ce privește ipotezele, prima, conform căreia expunerea copiilor duce la
încetinirea dezvoltării socio – afective, a fost validată, fapt dovedit prin reacțiile predominante
ale copiilor în viziunea părinților chestionați.
Și cea de -a doua ipoteză a fost confirmată tot prin intermediul reacțiilor copiilor
menționate de părinți, ca spre exemplu riscul de manifestare a unei reacții extreme din partea
copilului pus în fața faptului împlinit (distrugerea obiectelor din casă).

72
Cea de -a treia ipoteză este invalidă, copiii acceptând în mare parte noul partener al
părintelui recăsătorit și dând dovadă de altruism și grijă prin dorința ca mama/tatăl să fie
fericit/ -ă.
Ultima ipoteză este de asemenea invalidă, fapt dovedit prin imaturitat ea afectivă a
copilului, care își dezvăluie involuntar trăirile prin expresia facială sau prin manifestarea unei
stări apatice sau voluntar prin adoptarea unor comportamente indezirabile, în special în mediul
școlar.

Sugestii și recomandări

Fiecare famil ie este diferită și are probleme diferite. Însă, voi încerca să formulez în
rândurile ce urmează, câteva recomandări pentru cele trei categorii în măsură să le pună în
aplicare în cazul unei crize familiale : învățătoarea, părinții și copilul (școlarul mic ).
Voi începe prin a selecta principalul cadru în măsură să prevină eventualele reacții
nedorite ale copilului, și anume, familia:
Să încerce cât de mult posibil să fie un model pozitiv pentru copil, întrucât faptele
vorbesc de la sine, iar un simplu ,,Fac i ce spun eu, dacă nu ai să vezi!” nu rezolvă cu nimic
problema, ci, din contră, va considera că părinții acționează într -un fel și îl îndeamnă pe el să
facă altfel, drept ceva normal. Spre exemplu, să nu îi interzică celui mic jocuri ceva mai
violente dac ă însuși părintele este primul care recurge la violență atunci când copilul a făcut
ceva ce nu corespundea regulilor și valorilor impuse de familie.
Să vorbească cu acesta în orice situație și să îi explice conform nivelului său de
înțelegere evenimente pe cale să se întâmple, să nu îl marginalizeze sub pretextul că ,,și așa nu
înțelege nimic la vârsta lui/ei!”. Chiar dacă nu va înțelege pe deplin ceva, copilul va fi cu
siguranță afectat emoțional. Dacă nu îl pot implica în anumite probleme, în rezolvarea
acestora, părinții ar trebui măcar să îi dea impresia copilului că este la fel de important ca
ceilalți membri adulți ai famil iei și să îi acorde accesul la anumite discuții.
Să i se aducă la cunoștință copilului diferite decizii și să nu fie pus în fața faptului
împlinit, întrucât poate cauza o traumă greu de tratat.
Să responsabilizeze copiii cu sarcini potrivite vârstei și de zvoltării lor psiho -fizice.

73
Să încerce să fie uniți membrii familiei, și nu să creeze o atmosferă dăunătoare
dezvoltării armonioase a copilului. Un mediu familial instabil, des afectat de crize, este
nepotrivit și afectează și procesul de învățare al copil ului.

În ceea ce privește învățătoarea, și aceasta poate preveni efecte nedorite ale crizei
familiale ale elevilor săi. În această privință, aș dori să sugerez următoarele alternative de
intervenție:

Să precizeze de la începutul anului școlar, părinților , că este nevoie să fie înștiinț ată ori
de câte ori există situații dificile în familie, bineînțeles , discutând în particular și sub
promisiunea confidențialității. În acest fel, copiii afectați de crizele familiale vor fi ajutați să
treacă peste și cu aju torul învățătoarei.
Să implice copiii în cât mai multe activități pe grupe/echipe, distrăgându -le, astfel,
atenția de la problemele intrafamiliale.
Să îi sprijine emoțional prin intermediul laudelor în cadrul orelor de curs sau să
îndemne colectivul să îl înveselească, fără a dezvălui, bineînțeles, motivul.
În cazurile mai complicate, învățătoarea ar trebui să îndrume părinții, împreună cu
școlarul mic, la un consilier care le poate acorda ajutorul necesar.
Dacă școlarul mic începe să adopte un comportament indezirabil, se izolează prea mult
de ceilalți colegi sau, mai grav, tinde către delincvență juvenilă, este indicat să se discute mai
întâi cu acesta, într -o atmosferă relaxantă și calmă, motivul comportării sale.

Referitor la elevi, am câteva recomandăr i, de asemenea:

Să încerce să își înțeleagă mai mult părinții, chiar dacă nu înțeleg problemele acestora.
Să încerce să îi împace, nu să fie ,,adversarul” niciunuia dintre ei.
Să nu le atragă atenția prin comportamente indezirabile, ci prin metode care nu îi
afectează pe ceilalți sau care nu presupune gesturi extreme.
A chiuli, a absenta, a fuma, a înjura, nu face un om mai matur. Ci timpul de gândire pe
care îl acordă înaintea fiecărei decizii. Deci, nu fiți impulsivi! A fi răbdător nu este ușor, mai
ales pentru un copil de 6 -10 ani, dar consecințele impulsivității pot fi grave.

74

Bibliografie

1. Alaméda, A., (2012), 7 păcate ale vieții de familie, București, Editura Trei;
2. Albu, G., (2008), Comunicarea interpersonală, Iași, Editura Institutul European;
3. Bulai, T., (2006), Fenomenul migrației și criza familială , Iași, Editura Lumen;
4. Ciofu., C., (1998), Interacțiunea părinți -copii, Bucu rești, Editura Medicală Amaltea;
5. Constantin, M., (2004), Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Iași,
Editura Lumen;
6. Crețu, T., (2009), Psiologia vârstelor, Iași, Editura Polirom;
7. Dolto, F., (2008), Când părinții se despart, București, Editura Trei;
8. Eibl-Eibesfeldt, I., (2009), Agresivitatea umană, București, Editura Trei;
9. Golu, F., (2010), Psiholog ia dezvoltării umane, București, Editura Universitară;
10. Golu, M. , (2007), Fundamentele psihologiei umane, București, Edi tura Fundației
România de Mâine;
11. Mitrofan, I, Mitrofan, N., (1997), Familia de la A…la Z. Mic dicționar al vieții de
familie, București , Editura Științifică;
12. Papalia, D., E., Olds, S., W., Feldman, R., D., (2010), Dezvoltarea umană, București,
Editura Trei;
13. Piaget, J., Inhelder, B., (2011), Psihologia copilului, Chișinău, Editura Cartier;
14. Roșca, Al., (1972), Creativitatea , Iași, Editura E nciclopedică Română;
15. Satir, V., (2011), Terapia familiei, București, Editura Trei;
16. Stoica -Constantin, A., (2004), Creativitatea pentru studenți și profesori, Iași, Editura
Institutul European;
17. Șchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, București, Editura
Didactică și Pedagogică;
18. Verza, E., (2000), Psihologia vârstelor, București, Editura Pro Humanitate;
19. Vrasti, R., (2012), Ghid practic de intervenție în criză, Ontario, Canada,
http://www.vrasti.org/Ghid%20Practic%20de%20Interventie%20in%20Criza.pdf ;
20. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Iași, Editura Polirom ;
21. Zlate, M., (2006), Fundamentele psihologiei, București, Editura Universitară;

75
22. http://dexonline.ro/definitie/chestionar/845168 ;
23. http://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83 ;
24. http://ro.wikipedia.org/wiki/Aptitudine ;
25. http://dexonline.ro/definitie/criz%C4%83/853805 ;
26. http://dexonline.ro/definitie/incest/871060 .

76

ANEXĂ

77

Chestionar

Acest chestionar vă este adresat cu scopul obținerii unor informații în ve derea elaborării
unei cercetări. Vă rugăm să citiți cu atenție întrebările, să alocați timp răspunsului
fiecăreia și să răspundeți sincer.
Puteți alege o singură variantă de răspuns, în funcție de ce vi se solicită.
Vă rugăm să nu omiteți nicio întrebare.
Răspunsurile sunt strict confide nțiale.
Vă mulțumesc pentru timpul alocat și cooperarea în completarea acestui chestionar.

1. Ce legătură este între membrii familiei dumneavoastră?
□ foarte strânsă
□ strânsă
□ slabă
□ niciuna
□ nu știu

2. În cazul în care se declanșează un conflict în familie, copilul intervine? Dacă da,
cum? Argumentați.

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………………………………………………….. ………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. …………..

3. Ce reacții prezintă copilul dup ă o ceartă între părinți? Argumentați.

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………………………….. ……………………

78
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
……………………………………………………………………………….. ………………………………………..
4. Vă certați cu partenerul în fața copilului sau de cele mai multe ori evitați ca cel mic
să fie martor al neînțelegerilor? Detaliați.

…………………………………………………………….. ……………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
……………………………………….. …………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………………….. ………………………………………………………………………………………………………

5. Ce comportamente a preluat copilul, având ca model interacțiunea dintre
dumneavoastră și partener?

……………………………… …………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………… …………………………………………………………………………………………………………….. …
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………

6. Aveți mai mulți copii? Dacă da, îi responsabilizați pe cei mari cu îngrijirea
mezinilor? Detaliați.

……………………………………………………………………………………………………………… …………..
……………………………………………………………………………………………………… …………………..
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………………………………………………………………………………… ……………………… ………………..

79
7. Orice părinte recurge la violență (verbală sau fizică) măcar o dată în viață asupra
copilului. Fie că ridică tonul, îl ceartă sau îi dă o palmă la fund. Ce părere aveți în
privința acestor metode? Detaliaț i.

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………………………. ……………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
……………………………………………………………………………. …………………………………………….

8. Cum reacționează copilul la decesul cuiva din familie? Bifați una din variantele de
mai jos și, dacă este cazul, completați în spațiile punctate detalii.

 plânge;
 se joacă, este indiferent;
 nu are nicio reacție/stă cuminte.

Altele:
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………………………….. ……………………
……………………………………………………………………………………………………………..

9. Sunteți divorțat/ -ă? Sau cunoașteți pe cineva care a divorțat în timp ce copilul era în
clasele primare? Dacă da, cum resimte copilul lipsa unuia din părinți? Detaliați.

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………………………………………….. ………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………….. ……………………………………………………………………………………………………

80
10. Cum a reacționat copilul la vestea că părinții săi divorțează?

………………………………………………………………. ………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………. ……………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………

11. Dumneavoastră sau cunoș tința care a divorțat s -a recăsătorit? Ce comportament a
manifestat copilul față de noul partener de viață al părintelui? Detaliați.

………………………………………………………………………………………………………….. ………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………….. ……………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. …………..

12. Partenerul de viață a ales să plece în străinătate pentru a munci? Sau cu noașteți o
familie în această situație? Dacă răspunsul este afirmativ, cum a reacționat copilul?
Detaliați.
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…….. …………………………………………………………………………………………………………….. …….
……………………………………………………………………………………………………………. …………….
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………

13. În cazul în care familia trece printr -o criză, ați fost înștiințat/ -ă de învățătoare cu
privire l a debutul unui comportament indezirabil sau neobișnuit al copilului în
cadrul școlii?

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
……………………….. …………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………

81
14. Considerați că este important să înștiințați învățătoarea cu privire la conflictele care
perturbă mediul familial? Bifați și argumentați răspunsul.
 da
 nu
Argument:
……………………………………………………………………………….. …………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
………………………………………………………….. ………………………………………………… ……………

15. În cazul în care copilul este vizibil afectat de atmosfera din familie, în ce grad
considerați că ar trebui să se implice învățătoarea?

 ar trebui să facă o vizită familiei respecti ve;
 ar trebui să discute măcar cu unul din părinți când vine la școală;
 ar trebui să contacteze telefonic familia și să le aducă la cunoștință starea
copilului.

16. Credeți că atmosfera din familie afectează performanța școlară a copilului? Bifați și
argument ați.

 da
 nu
Argument:

…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
…………………………………………………………………………………………………….. ……………………
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………
……………………………………………………………………………….. ………………………. ………………..

82
Date de identificare:

Mediul de rezidență:

 rural
 urban

Vârsta: ………. ani

Nivelul de studii :

Sex :

 masculin
 feminin