Obiectivul primului subcapitol este de face o prezentare cât mai cuprinzătoare a [618214]

Introducere
Obiectivul primului subcapitol este de face o prezentare cât mai cuprinzătoare a
terminologiei latine cu privire la etapele sacrificiale , a participanți lor, a instrume ntelor
„sacre”, a principalelor contexte, ceremonii, ritualuri ș i banchete cu caracter sacrosan t.
În cel de al doilea subcapitol vom analiză tipologia alimentelor „sacre”, fie că e vorba
de animal e, vegeta le, lichide și în unele cazuri a celor umane cu sfera divină1. De
asemenea, trebuie să preciză m că o parte din term enii latini în legătură cu produsele
alimentare și rațiuni le de selecție ale ofrandelor sunt prezentate în cel de al doilea
subcapitol . Principalele surse care stau la baza urmă toarelor pagini sunt izvo arele
latine, coroborate cu literatura de specialita te, tot mai abundentă în ultima perioadă .
Sacrificiul a reprezentat pentru romani cea mai importantă cale de a comunica cu
divinitatea, având un rol centra l în ceremoniile religiose, dar , în același timp, a jucat un
rol semificativ în contextele politice, so ciale, economice și militare. Subiectul a atras
de-a lungul timpului aten ția antropologi lor, psihologi lor, filosofi lor, teologi lor,
arheologi lor etc, care au fost preocupaț i de cultura materială, rațiuni le mitologice și
religioase ale subiectului. Acest in teres larg se reflectă în caracterul controversat al
subiectului și eterogenitatea teoriilor care reflectă diferitele medii academice2.

1 Sacrificiul uman a fost interzis cu două ocazii, odată în 454 și odată în 97 î.e.n . (în timpul consulatului
lui Crassus Licinius), iar sacrificiile, în totalitatea lor, au fost interzise prin decret imperial la finalul
secolului IV. Pentru sacrificiile uman e în lumea greco -romană vezi: A. Henrichs, Human Sacrifice in
Greek Religion: Three Case Studies , în J. Rudhardt, O. Reverdin, (ed.), Le sacrifice dans l’antiquité ,
Geneva, 198 1, p. 195 –242; P. Bonnechere, Le sacrifice humain en Grèce ancienne , 1994, Athens; F.
T.Van Straten, Hierà Kalá: Images of Animal Sacrifice in Archaic and Classical Greece , Leiden, 1995;
S. Georgoudi, Á propos du sacrifice humain en Gréce ancienne: remarqu es critiques , în Archiv für
Religionsgeschichte , Vol. 1, Paris, 2010 p. 61 -82; D. Briquel, Le sacrifice humain attribué à Octave lors
du siège de Pérouse , în Augusta Perusia. Studi storici e archeologici sull’epoca del bellum Perusinum ,
Perugia, 2012, p. 3 9-64; P. Bonnechere, R. G. (ed.), Human sacrifice Cross -cultural perspectives and
representations , Liège, 2013; J. B. Rives, Tertullian on Child Sacrifice , în Revue suisse pour l'étude de
l'antiquité classique , Zürich, 2017, p.54 -63.; iar pentru sursele an tice care atestă interzicerea sacrificiului
vezi: N. Zugravu, Antichita tea târzie , Iași, 2005, p. 51.
2 Pentru conceptele universale cu privire la sacrifi ciu vezi: W.R. Smith, Sacrifice, în Kinship and
Marriage in Early Arabia , Cambridge, 1885: „Sacrifiici ile sunt o cale de comunicare care au rolul de
stabilii sau de a restabilii relația de rudenie în credincios și zei ”; J.G. Frazer, The Golden Bough: A
Study in Comparative Religion , Cambridge, 1897: „ Sacrificiul este o formă de magie imitativă”; M.
Mauss ș i H. Hubert, Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , Paris, 1899: „Sacrificiul are un rol
mediator între credincios și forțele periculoase ale lumii supranaturale”; Edvard Westermarck, The
Origin and Development of the Moral Ideas , Londra, 1908: „ Sacrificiul este o substituire a victimei
pentru credinciosul care a provocat mânia zeilor”; G. van der Leeuw, Phänomenologie der Religion ,
Berlin, 1933; S. Freud, Totem und Tabu , Leipzig, 1913: „Freud a văzut în sacrificiul o repetarea
inconștientă a unei greșeli primordiale, sau cel puțin o dorință inconștientă de paricid pe care fiecare
individ a moștenit -o”; B. Malinowski, Man and Culture: An Evaluation of the Work of Bronislaw
Malinowski , Londra, 1957; E.E. Evans -Pritchard, Witchcraft, Oracles, and Mag ic Among the Azande ,

2
I. Terminologia sacrificială
O mare parte din termenii vocabularul ui folosit de romani pentru a discuta
propria lor religie sunt similari cu o multitudine de cuvinte din li mbile moderne și sunt
folosiți atât în domeniile sacre, cât și în cele profane. Unele dintre propriile noastre
cuvinte religioase derivă direct din latină, având uneori același înțeles, însă această
familiar itate aparentă poate fi înșelătoare, deoarece traducerile nu coincid întotdeauna .
Sacrificiu este un element central al ritualuri religioase în lumea romană, iar
numărul publicațiilor pe această temă vocabularului este abundentă. Chiar dacă Roma
deține o vox propia mult mai explicită cu privire la elementele din sfera sacrificiului ,
spre deosebire de spațiul grecesc, încă se poartă discuții cu privire la rolul multor
termeni specifici religiei romane. E xistă o multitudine de încercări de a defini termenul
de „sacrificiu” și de a descrie domeniile sale de aplicabilitate în religia romană.
Diferitele opinii ale cercetătorilor din domeniu sunt foarte diverse în ceea ce privește
sensul și interpretarea acestui termen .
Termenu l „sacrificiu” este folosit în difer ite contexte, în discursul de zi cu zi, în
publicațiile academic e, în tratatele teologice sau în texte le religioase. Denumirea
generică utilizată de a utorii antici pentru a desemna acțiune de închinare a ofrandelor
zeilor, provine din sacrificium , cu sensu l de „a transfera un obiect în sfera sacrului”,
termen compus din substantivul sacer și facere . Înțelesurile acestui termen cuprinde
atât ofrandele de origine animală, vegetală , cât și cele lichide. D erivat din acesta este
termenul sacrificare , care desemn ează acțiunea propriu -zisă, de a efectua o activitate
legată de sfera sacră , având acelaș i înțeles cu rem divinam facere . Asemenea, întâlnim
termenul sacrificant prin care era denumită persoana care iniția și conducea, iar
sacrificer folosit pentru a denum ite asitenți care se ocupau de uciderea propriu -zisă a
animalului destint divinităților3. Alte noțiune des înt âlnite în scrierile antice sunt dona
și munera , pentru a de semna darurile închinate zeilor4.

Oxford, 1937; B. Walter, Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrificial Ritua l and Myth,
Berkeley, 1983 ; D. Hedley, Sacrifice Imagined: Violence, Atonement, and the Sacred , Cambridge, 2011.
3 Aulus Gellius, Nopțile Atice, traducere de D . Popescu; introducerede I . Fischer , București, 1965 , V, 17,
2; VII, 7, 5 -7; XII, 8, 2; Ambrosius Macrobius Theodosius, Saturnalia , traducere, introducere și note de
Gh. Tohăneanu, București, 1961 , I, 10, 15; 11, 4; II, 2, 4; III, 2, 4 -5; 5, 6 ; V, 19, 22. A. Lesley, A. A.
Roy, Dictionary of Roman Religion , New York, 1996, p. 195 -196; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and
Roman Religions and Early Judaism , New York, 1952, p. 5 -7.
4 Titus Lucretius Carus, De Rerum Natura, traducere, prefață și not e de D . Murășanu , București, 1981 , I,
94; Publius Vergilius Maro, Eneida, ediție critică și traducere G . Coșbuc; ediție îngrijită, note și prefață
de S. Petecel, București, 1980 , III, 301; IV, 458; V, 101; VI, 225; VII, 86; , VIII, 181; Idem, Bucolicele.
Georgicele, traducere de N. Ionel, Iași, 1997, III, 22; III, 533; IV, 520; Publius Ovidius Naso , Fastele,

3

I.1. Etapele sacrificiului
În general , ceremonialul sacrificial era compus din șase mari etape , care se
desfășurau în funcție de natura divinității. În primul rând, acestea se desfășurau fie în
timpul zilei, fie pe parcursul nopții. În cazul di Superi procesul religios începea de
dimineață, iar cel de doile a începea la miezul nopții (hostia medialis )5. Animalul
destinat sacrificiului era înainte verificat (probatio ) pentru a se asigura că este conform
prescripțiilor religioase6. În funcție de ocaziile de desfășurare sunt cele făcut cu ocazii
speciale ( sacrif icia indictiva ) și cele care se desfășurau cu regularitate (sacrificia
anniversaria sau sollemnia ), în timpul sărbătorilor publice stativ ae și conceptiv ae7.
Pompa reprezintă prima fază din ansamblul sacrificial, în care animale destinate
sacrificiului parcurgeau drumul spre altar (spatiatur ), aduse de către victimarii8.
Comportamentul animalului pe drumul spre altar a fost considerat a fi extrem de
semnificativ . Teoretic, animalul trebuia să v ină de bună voie la altar și să -și „dea
acordul ”. În cazul în car e victima s-a zbătut sau a scăpat de sub controlul asistenților ,
era interpretat ca un semn negativ (hostia effugia = animalele care au scăpat în drum
spre altar)9, ofranda fiind „refuzată ” de către divinitate și, respectiv , pax deorum nu a

trad. I .Florescu și T . Costa, studii și note T . Costa, 1965 , V, 425; Idem, Metamorfoze, trad. Maria V .
Petrescu, cuvânt înainte de E . Camilar, ilustraț ii A. Stoicescu, București, 1957 , VII, 159; Macrob., III,
11, 6; VI, 5, 7.; M. Fruyt , Word -Formation in Classical Latin, în J. Clackson , A companion to the Latin
language , Oxford, 2011, p. 171 -172.
5 Ovid., Fast. , I, 455 – 456: „Nocte deae Nocti cristatus caeditur ales, / quod tepidum vigili provocet ore
diem” („Noaptea, tăiem zeiței Nopții păsări cu creastă / Care zorii călduți cheamă cu cîntecul tre az”) ;
Macrob. Sat., I, 3, 6: „Populum autem Romanum ita uti Varro dixit dies singulos annumerare a media
nocte ad mediam proximam multis argumentis ostenditur. Sacra sunt enim Romana partim diurna, alia
nocturna, et ea quae diurna sunt ab hora sexta noctis sequentis nocturnis sacris tempus inpenditur”
(„După părerea lui Varro, există numeroase argumente care do vedesc că poporul roman încadrează ziua
între ora 12 noaptea și miezul nopții următoare. Sacrificiile divine , de pildă, se săvîrșesc parte în timpul
zilei, parte în timpul nopții. Cele care se săvîrșesc ziua încep în zori și se prelungesc pînă în miez de
noapte. De la al șaselea ceas al nopții, timpul este hă răzit ceremoniilor nocturne”); Sextus Pompeius
Festus, De verborum significatu que supersunt cum pauli epitome , editat de Aemilius Thewrewk de
Ponor, Sumptibus academiae litterarum Hungaricae, Budapesti ni, 1889, p. 89; J. Scheid, Sacrifices for
Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007, p. 263.
6 K. Moede, Reliefs, Public and Private , în J.Rupke (ed.), op. cit. , p. 173.
7 Macrob. , Sat., I, 7, 15; 10, 15; 16, 4 -6.
8 Macrob., Sat., III, 4, 5. Cu privire la termenul de victimarius vezi infra .
9 D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în P. A. Johnston, A.
Mastrocinque și S. Papaioannou (ed.) Animals in Greek and Roman Religion and My th, Cambridge,
2016, p. 19 -39; Verg., Aen., II, 223 -224: „Qualis mugitus, fugit cum saucius aram / taurus et incertam
excussit cervice securim” („ Astfel un taur rănit, când scapă de preoți, mugește, / Grabnic fugind de
toporu l izbit, ce -i zguduie ceafa”); Macrobius, Sat., III, 5, 8: „ bservatum est a sacrificantibus ut, si hostia
quae ad aras duceretur fuisset vehementius reluctata ostendissetque se invitam altaribus admoveri,
amoveretur, quia invito deo offerri eam putabant. Quae autem stetisset oblata, hanc volenti numini dari
aestimabant. Hinc noster: Et ductus cornu stabit sacer hircus ad aras et alibi: Et statuam ante aras aurata
fronte iuvencum” („Dacă victima – pe cînd eracondusă spre loculjertfirii – se opunea cu îndîrjire, arătînd

4
fost asigurat ă cu succes10. Procesiunea era o parte integrată a feria sau ludi, în care
spectatorii aveau posibilitatea de a lua parte ansamblul religios, având șansa de a
experimenta manifestările religioase de la o mică distanță11.
Procesiunea era orchestrată în așa fel încât să atingă obiective religioase,
culturale și politice. Motivele și scopurile sacrificiului erau înscri se pe o un titulus , o
tabletă care era purtată în fruntea convoiului12. Asistenții aveau rolul de a supraveghea
mulțimea participantă pentru a se evita manifestările gestuale sau de limbaj care
contraveneau ius divinus și care puteau pune în pericol întregul ritual13. În această
primă etapă găsim termenul de confeta (sus), atribuit animalului care se afla în fața
suitei sacrificiale14.
A doua etapă, cuno scută su b numele de praefatio (verbul praefari = „a vorbi
înainte ”) presupunea manifestări verbale (prece )15 și gestuale adresate divinității cu
rolul de a chema în ajutor și de a câștigă bunăvoința acesteia (numinibus evocatis /
invocatio ). În același timp se comunicau di vinităților motivele sacrificiului (pars
epica )16. Sacerdo ții care prezidau ritualul se purificau cu apă din vase numite
praefericulum sau trulleum17. Sunt oferit e ofrande într -o primă fază zei lor și zeițelor
care urmau a fi invocate ca marto ri în ritual (invocari primum ). Inițial Vesta este
invocată atunci când se aprinde focul altarului, la începutul celebrării18 și lui Ianus ca

astfel că în silăest e împinsă la altare, sacrificatorii horărau să o laseslobodă, socotind că zeul se
împotrivește la aceastăjertfă, și deși n -o dorește. Dacă însă victima hărăzităsacrificiului rămînea liniștită,
ei credeau că zeulprimește cu plăcere jertfa. De aceea, poetul nostru zice:„ Dus de coarne, țapul sacru va
sta lînă altar ‖185Iar în alt pasaj:„ Voi așeza în fața altarelor un tăurean cu frunteadaurită” ); IV, 5, 8:
„Quid de ira? Ac veluti pleno lupus insidiatus ovili Cum fremit ad caulas, et: Mugitus veluti, fugit cum
saucius aram Taurus” („ E vorba de mînie ? „Așa și lupul gata să atace stîna plină, freamătă în preajmă;
și: „Astfel mugește taurul, cînd fuge, rănit, de altar . Destule alte exemple asemene va găsi cel ce va
căuta”).
10 F.P. Morresi, Décrire et comprendre le sa crifice. Les réflexions des Romains sur leur propre religion
à parti r de la littérature antiquaire , Stuttgart, 2007, p. 25.
11 Ovid ., Ars Amat., III, 43 -58.
12 Fest., p. 55, 78;
13 A. Bendlin, Placing religion in the urban landscape , în P. Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion
to Ancient Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 461 -477.
14 Fest., p. 40.
15 J. Marquardt: op. cit. , p. 212 -213: „verba praeire , praefari , sacra carmina praecantare , dictare vota”.
16 S. Nemeti , Dialoguri păgâne. For mule votive și limbaj figurat în Dacia romană , Iași, 2012, p. 42.
17 Fest. , p. 327; Macrob., Sat., III, 1, 6 : „Constat dis superis sacra facturum corporis ablutione purgari:
cum vero inferis litandum est, satis actum videtur si aspersio sola contingat. De sacris igitur superorum
ait Aeneas: — donec me flumine vivo Abluero” („ E lege că cel care se pregătește să aducă jertfe zeilor
de sus se purifică, spălîndu -și corpul întreg. Cînd însă e de adus litanie zeilor din Infern, par de ajuns
numai cîțiva stropi. Așadar Aeneas, fiind vorba despre sacrificiile de adus zeilor de sus, zice: „… pînă
ce nu mă purific spălîndu – ma cu apă vie”) ; H. E. M. Cool, Eating and Drinking in Roman Britain ,
Cambridge , 2006, p. 47, 193.
18 Ovid., Fast. , IV, 731 -734: „i, pete virginea , populus, suffimen / ab ara; Vesta dabit, Vestae munere
purus eris. / sanguis equi suffimen erit vitulique favilla, / tertia res durae culmen inane fabae ” („Du -te

5
zeu al începuturilor19. Unul sau mai multe divinități sunt de obicei invocate, iar ordinea
în care erau invocate era înregistrată . Mulțumirea lor se face prin libații și prin
suffimen (cenușa rezultat ă de incinerarea fetușilor )20. Invocarea divinităților este
cauzată de contextul sa crificiul. De exemplu, în privinața prima ofrandă era destin ată
divinităț ilor în a căror a tribuții divine ține protecția mari ajului: Iunonei și Ceres21. În
timpul invocației, în general, sacerdoții stăteau cu fața spre est în cazul di superi , în
cazul ze ităților marine cu fața spre cea mai apropiată sursă apă, iar în ritualurile
dedicate di infe rni se recurgea la prosternare și la atingerea pământului cu mână
dreapta. În același timp, participanț ilor le era recomandat să păstreze o atmosferă
sobră, tăcută ( fauete linguis / parcito linguam ), pentru a nu perturba mesajul către
divinitate22.
„Trecere a” victimei în sfera sacrului era desemnat ă prin termenul de immolatio,
una dintre noțiunile cele mai des întâlnite , în textele antice , cu privire la sacrifici i.
Etapa în care se împrăștia pe deasupra victimelor , a obiectelor „sacre” și a altarului , un
compus exclusiv „sacru” numit mola salsa (făină amestecată cu sare , de la care derivă

popor, la altarul fecioarei și cere suffimen ; / Vesta -ți va da, prin a ei daruri te vei curăți . / Sînge de cal și
scrum de vițel vor fi curățirea / Și -ntra-al treilea rînd paie uscate de bob ”); Varro, De Ling. Lat. , VI, 34.
19 Cic., De Nat . Deo., II, 27, 67: „ Cumque in omnibus rebus vim haberent maxumam prima et extrema,
principem in sacrificando Ianum esse voluerunt, quod ab eundo nomen est ductum, ex quo transitiones
perviae iani foresque in liminibus profanarum aedium ianuae nominantur. Nam Vestae nomen a Graecis
(ea est enim quae ab illis Estiadicitur); vis autem eius ad aras et focos pertinet, i taque in ea dea, quod est
rerum custos intumarum, omnis et precatio et sacrificatio extrema est ” („Și fiindcă în toate lucrurile cel
dintâi și cel dinurmă are cea mai mare importanță, s -a decis ca în actul sacrificării cel dintâi să fie
<invocat> Ianus , nume ce a fost derivat de la <verbul> ire, de la care căile de trecere se numesc iani, iar
porțile de la intrarea caselor particulare, ianuae. Numele Vesta vine de fapt de la greci (căci ea e cea
numită de ei Hestia ); puterea ei ține de altare și vetre, de a ceea orice rugăciune și jertfă către această
zeiță e cea din urmă întrucât ea e păzitoare celor mai intime lucruri”); Ovidiu, Fast. , I, 171 – 172;
Macrob., Sat., I, 9, 3: „Xenon quoque primo Italicon tradit Ianum in Italia primum dis templa fecisse et
ritus instituisse sacrorum : ideo eum in sacrificiis praefationem meruisse perpetuam” („Și Xenon spune,
în prima carte a Italicelor sale, că Ianus a construit – pentru prima oară în Italia – temple în cinstea
zeilor, instituind ritualuri sacre. Așa și -a cîștiga t el dreptul de a fi întotdeauna invocat , la începutul
sacrificiilor”); I, 9, 9; Ianum quidam solem demonstrari volunt, et ideo geminum, quasi utriusque ianuae
caelestis potentem, qui exoriens aperiat diem, occidens claudat: invocarique primum , cum alicui deo res
divina celebratur , ut per eum pateat ad illum cui immolatur accessus , quasi preces supplicum per portas
suas ad deos ipse transmittat („Alții vor să demonstreze că Ianus este tot una cu Soarele. Cele două fețe
ar simboliza stăpînirea asupra celor d ouă porți cerești: el deschide ziua, dimineața, și tot el o închide,
seara. Ianus este invocat, în primul rînd, ori de cîte ori se aduc sacrificii vreunui zeu , pentru ca, prin
bunăvoința lui, ruga să aibă drum slobod către acela căruia i se adresează. Ca ș i cum el ar mijloci
rugăciunile credincioșilor, trimițîndu -le zeilor prin porțile sale ”); Cato, De agri. , 134: „Iano pater, te hac
strueo ommovendo bonas preces precoruti sies volens propitius mihi” și „Iano pater, uti te strue
ommovenda bonas preces bene precatus sum, eiusdem rei ergo macte vino inferio esto”.
20 Ovid., Fast. , IV, 731.
21 Macrob., Sat., III, 12, 10: „Iunoni ante omnes cui vincla iugalia curae” („ Dar, înaintea tuturor, Iunonei
care are în grija sa căsniciile”).
22 Macrob. , Sat., III, 9, 9 ; Fes t., p. 279; N. Belayche, Religious Actors in Daily Life: Practices and
Related Beliefs , în J. Rüpke, op. cit. , p. 280

6
termenul immolatio )23. Acțiunea de închinarea a animalelor divinităților este formulată
prin termenul immolare24, definit, mai exact, prin operația de turnare a unei cantități
mici de vin (patera fiind prezentă multe situații )25 pe frunte a animalului și prin
trecerea simbolică a cuțitului „sacru” pe deasupra necuvântă toarei, pornind de la coadă
spre creștet26. Acesta este stadiul ceremoniei în care immolata (hostia sau victima ) este
năucită prin lovire cu un topor și se execută înjunghierea propriu -zisă27. Ca urmare a
acestei acțiuni, se acordă o atenție mare colectării sângelui (sanguine ) rezultat în urma
înjunghierii. Vasele destinate strângerii sângelui variau în funcție de tali a animalelor28.
Sânge le rezultat din urma sacrificiu lui era aruncat în focul altarului29. Tot în acest
stadiul, găsim termenul de molucrum , o bucată pătrată de lemn pe care mola salsa era
împrăștiată pe victime30.
În cazul în care totul decurgea conform ius d ivinus , victima era pusă pe spate și
tăiată de asistenți pentru a se face trecea la următoare etapă care poartă denumirea de
extispicium („citirea organelor interne” )31, unde exta, care desemnează cele mai
importante organe interne: cor (inimă )32, iecur (ficat)33, pulmo (plămâni )34,
peritonaeum (periton eu) și vesica (vezica biliară ), sunt inspectate (consulit / inspicare
exta) de către sacerdoți în scopul obținerii aprobării divine (litatio )35. În funcție de
metoda prin care se desfășura extispicium -ul, avem dou ă tipuri de animale : primul,

23 Fest., p. 117; Cic., De Nat. Deor. , II, 28, 72; Gell., II, 28, 3; Ovid., Fast. , I, 579; III, 805; V, 516;
Macrob., Sat., I, 9, 9; 15, 1 6, 19; 16, 30; 17, 21, 34 -35; III, 6, 4; 8, 4; 10, 3 -4; 11, 3 IV, 6, 8; V, 2, 15;
Censorinus, De Die Natale , traducerea în engleză de W .Maude, New York, 1900 , VII, 8. Pentru mola
salsa vezi infra.
24 Gell. , IV, 6, 8; V, 12, 12; Macrob., Sat., I, 16, 30; 17 , 21; 9, 9; 15, 16 -22; III, 8, 4 ; 10, 3 -4; V, 2, 15.
25 Ovid., Fast. , IV, 934; Macrob., Sat., V, 21, 3; W. Van Andringa, Religions and the Integration of
Cities in the Empire in the Second Century ad: The Creation of a Common Religious Language , în J.
Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007. p. 83 -96.
26 F.P. Morresi, Décrire et comprendre le sacrifice. Les réflexions des Romains sur leur propre religion
à partir de la littérature antiquaire, Ed. Franz Steiner Verlag, Stuttgart, 2007, p. 36 -37. În varianta
grecească a ritualului, se aruncă apă pe victima, se taie un fir de păr de pe frunte și se împrăștie cereale
pe animal.
27 Gell. , X, 15, 32; Cens. , VII, 8.
28 Cic, De Nat. Deor. , III, 36, 88. Ovid. , Fast. , I, 321 ; 349.
29 Lucr. , De Rer. Nat. , I, 80-101; IV, 1236 -1238; V, 1194 -1202; Cic., De Nat. Deor. , III, 36, 88.
30 Fest., p. 117; Verg., Aen., II, 132 -133: „amque dies infanda aderat; mihi sacra parari / et salsae fruges
et circum tempora vittae ” („Ziua cea tristă sosea. Vedeam p regăt indu-mi altarul, Ah, și -aluatul sărat și
sfințile panglici pe tâmple”).
31 Pentru separarea org anelor „sacre” în lumea grecească vezi: G. Ekroth, Meat , man and god. On the
division of the animal victim at Greek sacrifices, în A. P. Matthaiou, I. Polins kaya, Mikros
hieromnemon. Meletes eis mnemen Michael H. Jameson, Athens , 2008, p. 259 -290.
32 Ovid., Fast. , VI, 161 ; Macrob., Sat., I, 12, 32; III, 5, 10.
33 Ovid., Fast., I, 454.
34 Cic., De Nat. Deor. , II, 55, 136;
35 Ovid., Fast. , I, 389, 450; III, 806; IV , 638, 670, 671, 908, 936; VI, 158 -159, 346; Macrob., Sat., III, 2,
2-5; 5, 1 -2; V, 8, 5; Fest., p. 55;

7
animales, denumite așa deo arece se oferă doar inima ( anima ) și în cel de al doilea,
consultatoriae, unde sunt consultate exta pentru obținerea litatio . Într-o proporție
covârșitoare cel mai întâlnit mod de interpretarea a exta este ultimul36. În cercetarea
acestora se urmărea dacă mărirea organelor prezintă anumite deviații fiziologice ,
culoarea sau orice fel de anomalii prin care se interpreta decizia zei lor. Dacă exta
(dintre cele cinci organe care compun exta o atenție special ă era acordată ficatului ,
proces definit prin termenul de hepatoscopia , în cazul căruia se ținea cont de caput
extorum , care putea desemna fie partea superioară convexă a ficatului sau una dintre
proeminențelor diferiților lobilor care formează partea infe rioară ) nu prezenta nici o
abatere de la normă , era interpretat ca un semn favorabil din partea zeilor (felicia ) și
ceremonialul putea continua , în caz contrar , ca un semn negativ (tristia ), iar într-un
exemplu diferit , destul de rar , este utilizat termenu l muta , unde examinare a intestinelor
nu a produs nici un efect37. În cel de al doilea caz se repetau sacrificiile (instauratio )
până se obținea aprobarea divină (litatio ). Praecidaneae hostia (e.g. praecidanea
porca sau agna în cultul zeiței Ceres38) sunt animale destinate pentru sacrificiile
dinaintea unei sărbători, cea mai cuprinzătoare descriere cu privire la acest termen o
găsim la Cato39. Succidaneae hostia („victime de schimb”) cele care sunt oferite în
cazul în care primis hostia nu au produs efectul sc ontat. Dacă și a doua ofrandă a nu a
produs efectul scontat se renunța . Realizarea un sacrificiu succes pe o încercare de al
doilea sau ulterior este numit perlitatio40.

36 Macrob. , Sat., III, 5, 1 -5. Cuvântul esențial aici este litare (ca un substantiv litatio ); acesta poate fi
folosit pur și simplu să însemne sacrificiu , dar, cu privire la contextul discutat, poate fi aplicat și în ceea
ce privește finalizarea cu succes și acceptarea victimei de către zei.
37 Ibidem , p. 151.
38 Fest., p. 280 ; Gell. , IV, 6, 1 -10.
39 Cato, De agricultura/Despre cultivarea pământului , traduce re, introducere, note și indice de I. Costa
București, 2010, 134, I: „Priusquam messim facies, porcam praecidaneam hoc modo fieri oportet. Cereri
porca praecidanea porco femina, priusquam hasce fruges condas, far, triticum, hordeum, fabam, semen
rapicium. Ture vino Iano Iovi Iunoni praefato, priusquam porcum feminam immolabis. Iano struem
[c]ommoveto sic: "Iane pater, te hac strue [c]ommovenda bonas preces precor, uti sies volens propitius
mihi liberisque meis domo familiaeque meae". Fertum Iovi [c]ommoveto et mactato sic: "Iuppiter, te
hoc ferto obmovendo bonas preces precor uti sies volens propitius mihi liberisque meis domo
familiaeque meaemactus hoc ferto". Postea Iano vinum dato sic: "Iane pater, uti te strue [c]ommovenda
bonas preces bene precatus sum, eiusdem rei ergo macte vino inferio esto." Postea porcam praecidaneam
inmolato. Ubi exta prosecta erunt, Iano struem ommoveto mactatoque item, uti prius obmoveris. Iovi
fertum obmoveto mactatoque item, uti prius feceris. Item Iano vinum dato et Iovi vinum dato, item uti
prius datum ob struem obmovendam et fertum libandum. Poste a Cereri exta et vinum dato”.
40 Gell., IV, 6, 3 -10; Fest., p. 433; D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and
Exceptions , în Animals in Greek and Roman Religion a nd Myth , Cambridge, 2016, p. 19 -39.

8
Acțiunea specifică cultului care desemna închinarea exta zeităților este definită
prin termenul porricere41. Organele consacrate divinităților purtau numele de
ablegmina , porriciae și prosecta , fiind transportate în vase cu denumirea olla sau
aula42. La ocazii destinse se folosea ter menul regalia (exta)43, iar în cele de natură
expiatorie sau de purif icare este folosită noțiunea de lustralia (exta), ca de exemplu în
cultul lui Hercule44.
Următorul pas ține de prepararea lor, fie prin fierbere ( aulae exta ), fie prin
prăjire ( torrebimus exta ), stropirea cu mola salsa și vinum și, în tr-un final, aruncate fie
în foculus (pentru zeii cereș ti), fie împrăștiate în mare (porrici ), râuri sau într -un vas ce
conținea apă , (in fluctus ) în cazul zeităților marine45, fie erau aruncate într -o groapă sau
arse integral (în cultele zeilor infernali), ele fiind des tinate exclusiv zeilor. În unele
cazuri prin consultarea exta, pe lângă interpretarea voinței divine, se încerca prezicerea
viitorul ui (praedictio )46. Acest mod de interpretare a voinței divine a pătruns în religia
romană prin împrumuturile din etrusca disc iplina . În sacrificiile unde ofrandele nu au
fost arse în în tregime, părțile animalelor sacrificate rămase , care erau destinate
consumului profan , se numeau viscera (termenul greces c: splanchna )47. În timpul

41 Macrob., Sat., III, 2, 2 -5: „e Et primum illud non omiserim, in quo plerique falluntur: — Extaque
salsos Porriciam in fluctus , non, ut quidam, proiciam, aestimantes dixisse Virgilium proicienda exta ,
quia adiecit in fluctus . 3. 3 Sed non ita est. Nam et ex disciplina haruspicum et ex praecepto pontificum
verbum hoc sollemne sacrificantibus est, sicut Veranius ex primo libro Pictoris ita dissertationem huius
verbi executus est: Exta porriciunto, dis danto, in altaria ara mve focumve eove quo exta dari debebunt.
4. Porricere ergo, non proicere , proprium sacrificii verbum est: et quia dixit Veranius: in aram focumve
eove quo exta dari debebunt, nunc pro ara et foco mare accipiendum est, cum sacrificium dis maris
dicatur. 5 Ait enim: Di, quibus imperium est pelagi, quorum aequora curro, Vobis laetus ego hoc
candentem in litore taurum Constituam ante aras voti reus, extaque salsos Porriciam in fluctus , et vina
liquentia fundam. Ex his docetur in mare rite potuisse porrici exta , non proici ” („Dar, mai ales, n -aș
putea trece cu vederea acea expresie faimoasă asupra căreia mulți se înșală: „Voi oferi ( porriciam ) ca
jertfă, pe valurile sărate, măruntaie”, și nu „voi arunca” ( proiciam ). Cei care citesc așa socot că
Vergilius, adăugîn d „în valuri” ( in fluctus ), a înțeles că măruntaiele trebuie „aruncate”. Dar nu -i așa. 3.
În adevăr, atît din doctrina haruspicilor, cît și din învățătura potificlor, reiese că termenul acesta
(porriciam ) are un caracter solemn, pentru cei care aduc sacrif icii. Veranius – după cartea I a lui Pictor –
interpretează astfel această expresie: „Măruntaiele să fie înfățișsate, să fie date zeilor pe altaria sau pe
ara sau pe focus, sau pe locul, în care vor trebui oferite”. sau în locul, în care vor trebui oferit e jertfele –
drept „ara‖ și „focus‖ trebuie să înțelegem marea, pentru că zeilor mării li se aduceau jertfă: 5. „Zeii,
stăpînitori peste marea, a cărei arie o cutreier; o dată ajuns pe acest liman, cu bucurie așeza -voi pe
altarele voastre – așa cum m -am le gat printr -o făgăduință solemnă – un taur alb și voi oferi, pe valurile
sărate, măruntaie și voi deșerta vinuri curate” . Din aceste versuri rezultă că măruntaiele – potrivit ritului
sacru – puteau fi împrăștiate ( porrici ) pe mare, nu aruncate ( proici ) în m are”).
42 Fest., p. 21.
43 Ibidem , p. 405; A. -F. Jaccotter, Sacrifice en image ou image de sacrifice? L'autel dit de Vespasien à
Pompéi, în Histoire de l'art , nr. 73, Paris, 2013, p. 10 -15;
44 Verg., Aen., VIII, 179 -183.
45 Macrob., Sat., III, 2, 2; 5.
46 Cic., De Nat. Deor. , III, 2, 5; Fest., p. 39.
47 Verg., Aen., V, 103; VI, 253; XII, 214; Idem, Geor. , IV, 555; Ovid., Fast., I, 346; 588; III, 732, 803;
VI, 182; Idem, Met., VII, 601; XIV, 194, 203, 208;

9
intervalului dintre tranșarea animalele și distri buția cărnii, bucatele destinate preoților
și altor oficiali erau puse separat. Mărimea bucatelor de carne putea varia în funcție
perioadă, fluctuațiile economice, contextul social s.a. Viscera erau consumate în
interiorul templelor sau în macella, unde erau împărțite sau vândute populației , carnea
provenită din sacrificii avea o însemnătate mercantilă mult mai mare . Erau tra nsportate
(visceratio )48 cu ajutorul unor coșuri numite sportulae sau canistris49. Un scop des
întâlnit în distribuția alimentelor prove nite din sacrific iu este acela al câștigării de
capital politic. Pentru populația săracă din mediul urban alimentele provenite din
sacrificii fiind una dintre principalele surse de carne50. lanius – bucătar

I.2. Tipuri de sacrificii și de ritualuri51
În mu lte cazuri, sacrificiile se disting prin frecvența performanței în două tipuri,
regulate și speciale. Sacrificii regulate pot fi zilnice, săptămânale, lunare sau sezoniere
(în special cele de factură agricolă). De asemenea, de multe ori, sunt incluse sacri ficii
făcute în anumite momente din viață: natalis , pubertate, nuptiis și deces52. Sacrificiile
făcute cu ocazii speciale au inclus, de exemplu: sacrificii în vremuri de pericol, de
boală, de secetă, a celor efectuate cu scopul consacrării unor edificii, pe ntru dobândirea
victorie i în luptă sau ca mulțumire pentru o favoare divină. Se practicau sacrificii și cu

48 J. F. Donahue, Toward a Typology of Roman Public Fea sting , în American Journal of Philology , Vol.
123, nr. 3, Ed. The John Hopkins Uni versity Press, 2003, p. 423 -443; W. Van Andringa, Du sanctuaire
au macellum: sacrifices, commerce et consomation de la viandeá Pompéi , în Sacrifices, marché de la
viande et p ratiques alimentaires dans les cités du monde romain, Turnhout, 2008, p. 47 -72.
49 Verg., Aen., VI, 253; W. Van Andringa, V. P. Delforge, F. Prescendi. À la table des dieux. Offrandes
alimentaires et constructions rituelles des cultes de Pompéi, în Nourrir les dieux ? Sacrifice et
représentation du divin, Liege, 2011, p.79 -88; W. Van Andringa, Dal sacrificio al banchetto : rituali e
topografia della casa romana, în Religionem significare: aspetti storico -religiosi, strutturali,
iconografici e materiali dei ”Sacra privata”, 2011, p. 91-98; R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and
Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 58;
50 M. Mackinnon, Production and Consumption of Animals in Roman Italy: Interpreting the
Zooarchaeolog ical and Textual Evidence , în JRA Supplementary Series Journal of Roman Archaeology ,
Nr. 54, Portsmouth, 2004, p.102 –04.
51 În religia grecească sacrificiile oscilau între două ritualuri: thysia, adresate zeităților olimpiene, care
includeau arderea parția lă a victimei și participarea la o masă oferită zeilor, și sphagia adresate zeităților
infernale, care implicau arderea în întregime sau îngroparea unei victime în cadru l unei ceremonii
nocturne. Vezi, de exemplu, J. P. Vernant, A General Theory of Sacrifi ce and the Slaying of the Victim
in the Greek Thusia , în F. I. Zeitlin (ed.), Mortals and Immortals: Collected Essays , Oxford, 1991, p.
290-309; S. Peirce, Death, Revelry, and Thysia , în ClAnt , 1993, p. 12.219 -66; G. Ekroth, The Sacrificial
Rituals of Gree k Hero -Cults in the Archaic to the early Hellenistic periods. Kernos Supplément, 12 ,
Liège, 2002, p. 140 -150. F. Notario, Food and Counter -cultural Identity in Ancient Cynicism , în Greek,
Roman, and Byzantine Studies , Nr. 55, 2015, p. 583 –607.
52 Macrob. , Sat., I, 15, 22 ; III, 12, 10 .

10
ocazia înch eierii unei alianțe statale ( foedus ), în general, lui Iupiter care garanta și
veghea la intangibilitatea tratatele inters tatale53.
În general se disting cinci tipuri de sacrif icii: de a onora zeii și de a comemora
anumite evenimente, cum ar fi dedicarea unui templu (consecartio) ; pentru a îmbuna
zeii ca urmare a unor dezastre naturale sau sau alt eveniment pr in care zeii cer un
sacrificiu; în mod similar, dacă în urma unor vise sau revelații prin care divinația cere
un sacrificiu; sacrificii făcute în urma încheierii unui contract divin și cele în
ritualurile de purificare.
Hostia ambarualis (sau amburbiales ) sunt animalele care sunt plimbat e, în
timpul lustrațiilor, împrejurul ogoarelor54, derivat din aruis (aruum = ogor)55. Prin
termenul lutratio se desemna purificările a căror ceremonie ( lustrum ) avea scopul de a
proteja și de a aduce noroc. În general, erau purificate așezări, mulțimi de oa meni sau
parcele de pământ. Lustrum populi se desfășura o dată la 5 ani de către cenzori și avea
scopul de a purifica populația din Roma. Era o procesiune de lungă durată ce urma
granița locului ( pomerium ) care trebuia purificat și în acest timp se sacrifi cau animale
în anumite locuri a traseului56.
Prin termenul sacrificiul numit holocaust se înțelege arderea în întregime a
victimei, dat fiind că cei vii nu putea să împartă hrană cu divinitățile din lumea
morților. Este împru mutat din cultele grecești și întâlnim acest tip de sacrific iu în cazul
divinităților infernale57. Prodiguae hostia fac referire la animalele care au fost arse în

53 Verg., Aen., XII, 169 -174: „et iuxta Ascanius, magnae spes altera Romae, / procedunt castris, puraque
in veste sacerdos /saetigeri fetum suis intonsamque bidentem / attulit admovitque pecus flagrantibus
aris. /illi ad surgent em conversi lumina solem / dant fruges manibus salsas et tempora ferro / summa
notant pecudum, paterisque altaria libant” (Ies și din castru purced. Și -n albele -ihaine, un preot, / Cel ce –
adusese zbârlitul purcel și netunsa mioară , / Pune pe -aprinsul altar a adusele vite, ca jertfă. / Regii, cu
ochi pironiți spre soare, pe -un creștet de munte, / Sare presară din mâni, și făină , și semne pe tâmple /
Vetelor fac cu oțelul și sorb din sfințite potire ”); XII, 212 -215. „talibus inter se firmabant foedera dictis /
conspectu in medio procerum. tum rite sacratas / in flammam iugulant pecudes et viscera vivis / eripiunt,
cumulantque oneratis lancibus aras” („Astfel cu vorbe jurând, întăriră prin vorbe frăția, / Stând în
vederea fruntașilor toți, Iar în urma jurării, / Vite sugrumă pe -altar și curând măruntăile smulse / Regii
le-mplântă -n grigări și cu sârgul le -așază pe flăcări”); Fest., p. 59; V. Huet, Le voile du sacrifiant à
Rome sur les reliefs romains: une norme?, în F. Gherchanoc F., V. Huet (ed.), Vêtements anti ques.
S’habiller, se déshabiller dans les mondes anciens, Paris, 2012, p. 47 -62.
54 Verg. , Georg. , I, 345: „Terque novas circum felix eat hostia fruges” („Trei oare meargă feri ce-n jur
noilor victima grâne”).
55 Macrob., Sat., III, 5, 7; Cat., De agr. , 134; Fest., p. 4.
56 K. Galinsky, Continuity and Change: Religion in the Augustan Semi -Century , în J. Rupke, op. cit., p.
71-83; O.F. Robinson, op. cit. , p. 4-6.
57 Verg. , Aen., VI, 252 -254: „Tum Stygio regi nocturnas incohat aras / et solida imponit taurorum
viscera flammis, / pingue super oleum fundens ardentibus extis” („Pentru stăpânul din Iad el noapteace –
altare clădește, / Pune la urmă pe foc de -a-ntregul un taur ca jertfă, / Friptelor lui măruntai turnându -le-
uleiuri bogate”); G. Ekroth, Burnt, cooked or r aw? Divine and human culinary desires at Greek animal
sacrifice , în E . Stavrianopoulou, A . Michaels, C . Ambos (ed.), Transformations in Sacrificial Practices.

11
întregime, dintr -un motiv de extravaganță58.
Toate etapele referitoare sacrificiale trebuiau să decurgă conform ius divinu s.
Pentru orice imixtiune sau greșeală (sacra violari / vitium59) într-un ritual se recurgea
la un piaculum (pl. piaculis ), sacrificiu expiator60, care consta în repetarea ceremoniei
și închinarea unor noi jertfe (parcite ) pentru dobândirea litatio61. A fost consi derat un
piaculum alegerea victimei greșite pentru o divinitate, de exemplu, în cazul sacrificării
unui taurus pentru I upiter . În acest gen de sacrificiu, hostia era denumită prin noțiunea
de piacularis62. Întâlnim sacrificiile expiatorii și cazul unui prodigium (pl. prodigia ),
un eveniment neobișnuit, semn nefavorabil, prin care pax deorum a fost întreruptă63.
Se recurgea la sacrificii expiatorii în raport cu natura semnului divin (procuratio ).
Aceeași practică sacrificială se face în urma osenta , semnele pr in care divinitatea își
arăta intențiile sau nemulțumirea. De aceea trebuie procedat la un sacrificiu de expiere
a greșelilor ( piaculum ) și o ceremonie religioasă de purificare ( procuratio ); aceasta din
urmă varia în raport cu natura semnului divin , în ult imul caz sacrificii le sunt denumite
procurationes (făcute în locurile unde au lovit fulgerele)64. În Roma, Piacularis P orta
era locul în care se desfășurat unele ceremonialuri de ispășire65.
Acțiunea de purificare prin intermediul unui sacrificiu poartă de d enumirea de
expio66. Februus („care purifică, purificator” ) – termen specific limbajul ui religios –
deveni apoi numele unei divinități de origine etruscă, identificată cu Pluto. Zeului
Februus (identificat în unele contexte cu Dis Pater) i-ar fi fost închin ată luna februarie,

From Antiquity to Modern Times, Berlin, 2008, p. 91; L. Adkins Lesley, R.A. Adkins A. Roy, op. ci t., p.
100, 197; J. R. Brandt, J. W. Iddeng (ed.) , Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice ,
Oxford, 2012, p. 115.
58 Fest., p. 331.
59 Termen folosit și pentru greșelile din actele care aparțin de sfera profan ă.
60 Gell., II, 28, 3: „Eas feri as si quis polluisset piaculoque ob hanc rem opus esset, hostiam "si deo, si
deae" immolabant , idque ita ex decreto pontificum observatum esse M. Varro dicit, quoniam, et qua vi
et per quem deorum dearumve terra tremeret, incertum esset” („Dacă cineva prof ana acele ceremonii și
trebuiau să facă din cauza aceasta sacrificii de ispășire , el jertfea „zeului ‖ sau „ zeiței ‖ și formula aceasta,
fără nume, fusese dată printr -un decret al pontifilor, după cum scrie Varo, fiindcă nu se știa sigur ce
putere, sau dorit ă căror zei ori zeițe se cutremură pământul”).
61 Ibidem , II, 28, 3; IV, 5, 2; J. Scheid, La religion des Romains , Ed. Armand Colin, Paris, 2010, p. 20 –
40.
62 Fest. , p. 212, 244.
63 R. Turcan, B. Mac Bain. Prodigy and Expiation: a Study in Religion and Politi cs in Republican
Rome , în Revue de l'histoire des religions , Vol. 21, Nr. 1, 1984. p. 61 -63;
64 D. Mantzilas, Sacrificial Animals in Roman Religion: Rules and Exceptions , în Animals in Greek and
Roman Religion and Myth , editat de P. A. Johnston, A. Mastroci nque și S. Papaioannou, Cambridge,
2016, p. 19 -39.
65 Fest., p. 261.
66 P. Burton, Christian Latin , în J. Clackson (ed.), A companion to the Latin language , Oxford, 2011, p.
492.

12
în decursul căreia aveau loc lustrațiunile , adică acțiunile de „purificare” prin jertfe,
festivalul religio s purtând denumirea de Februalia . Pe parcursul lunii februarie orașul
a fost purificat prin sacrificii și ofrande în scopul conci liere cu spiritele morților.
Un altă ocazie întâlnită atât la greci cât și la romani, în care sacrificiul juca un rol
central, în cazul unui votum (pl. vota) – inițial denumite nuncupatio (pl.
nuncupationes ) – prin care între om, devenit în urma încheierii contractului reus, și
zeitate , se întocmea un contract sacru prin care oamenii erau se obligați să facă
sacrificii în schimbul îndeplinirii, de către zei, a cerințelor formulate. Gest ritual al
celui care depunea jurământ „tango aras, medios ignis et numi na testor” („Iată, de –
altare m -ating; iau focul și zeii de maturi”67. În cadru l oficial se desfășurau anual,
consulii, la începutul mandatului (1 ianuarie) , mergeau la templul de pe Capitoliu și
făceau sacrifici pentru a îndeplini p romisiunile făcut de cons ulii din anul precedent,
iar, mai târziu, erau desfășurate de către magistrați în numele împăratului68. Motivele
sunt diverse: războaie, foamete, pandemii etc. După semnarea acordului între cele două
lumi, lucrurile promise zeilor trebuiau protejate de oric e atingere profană. Interesante
sunt cazurile în care persoanele condamnate pentru crime erau dedicate zeilor și
puteam fi consacrate divinității de către oricine prin simpla lor ucidere69. Aceste tipuri
de contracte divine s e mai făceau în scopul unei călă torii a împăratului ( pro salute
imperatoris ) și aveau o valabilitate diversă ( quinquennalia , decennalia ,
quindecennalia , vicennalia s.a.)70. Pe inscripții, îndeplinirea promisiunilor ( solutio )
erau marcate prin formulele: ex voto sau (v)otum (s)olvit (l)aetus (l)ibens (m)erito
(VSLLM ), cu precădere , în vota privat e. Cu privire la denumirea contractantului, în
vocabularul latin întâlnim două noțiune: prima este voti reus , denumirea pe care o
poartă din momentul în care s -a angajat făcut votum, și voti damnatu s, cel care nu și -a
onorat încă promisiunea71.
Un ca special de votum este devotio, scopul acestuia fiind îmbunarea zeilor prin
autodedicarea unui homo sacer (dictator, general, soldat etc.)72. Concomitent, pe lângă

67 Verg., Aen., XII, 201: „tango aras, medios ignis et numina testor” („Iată, de -altare m -ating; iau focul
și zeii de maturi”) .
68 A. Bendlin, Placing religion in the urban landscape , în P. Erdkamp (ed.), The Cambridge Companion
to Ancient Rome , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 461 -477; D. Mantzilas, op. cit.,
p. 23.
69 R. K. Yerkes, op. cit. , p. 63 -64;
70 J. Marquardt, op. cit. , p. 315 -318.
71 Macrob. , Sat., III, 2, 6.
72 Un celebru devotio este al consulului Publius Decius Mus, în bătălia de la Vesu vius, din anul 340 și a
urmașilor acestuia acționat identic . Cic., De div., I, 24: „Ar vero P. Decius ilie, Q.F., qui primus e Deciis

13
devotus (cel promis urma să fie străpuns de o lance, având capul acoperit, capite
velato , rostind formule sacre73), erau promise orașele, armatele și proprietățile
inamice74. Prezența acestui termen aici este motivată de faptul că în unele împrejurări
sacrificiul uman era substituit de o ofrandă an imală75. Era închinat divinităților
infernale, zeiței Tellus și lui Iupiter76.
Un model de vota mai deosebit îl găsim în practicile magice, numite defixiones,
practici magice cu caracter secret, în care se formulau imprecații la adresa cuiva77.
Un alt votum , destul de rar întâlnit , este ver sacrum („primăvara sacră”) practicat
în perioade de o primejdie excepțională78, în car e se închinau toate animalele, recoltele

consul fuit, quum essct tribunus militum M. Valerio, A. Cornelio consulibus, a Samnitibusque
premeretur noster exercitus, quum pericula praeliorum iniret audacius, monereturque ut cautior esse t,
dixit, quod exstat in annalibus: sibi in somnis visum esse, quum in mediis hostibus versaretur, occidere
cum maxima gloria. Et tum quiclem incolumis exercitum obsidione liberavir. Post triennium autem,
quum consul esset, devovit se, et in aciem Latinoru m irrupit armatus. Quo cjus facto .su perati sunt et
deleti Latini: cujus mors ita gloriosa fuit, ut eamdem concupisceret filius. Seci veniamus nunc, si placet,
ad somnia philosophorum” („Spre exemplu, vestitul P. Decius, fiul lui Quintus, care a fost cel dintîi
consul din neamul Deciilor, pe cînd era tribun militar; sub consulatul lui M . Valerius și A. Cornelius, și
armata noastră era împresurată de samniți iar el se avânta fără preget în toiul luptei, fiind avertizat să fie
mai precaut, a răspuns, ceea ce e consemnat și în anale: el s -a văzut în vis cum moare acoperit de glorie,
pe cînd se afla în mijlocul dușmanilor. E adevărat el atunci și -a scăpat armata din împresurare, rămînînd
neatins. Dar, trei ani mai tîrziu, pe cînd era consul, s -a jertfit, arun cîndu -se cu arma în mână în rîndurile
latinilor. Prin fapta lui, latinii au fost învinși și izgoniți , iar moartea lu i a fost atît de glorioas;i încît și
fiul său și-a dorit una asemănătoare”); – Idem, De nat. deor. , II, 3, 10: „At vero apud maiores tanta
religionis vis fuit, ut quidam imperatores etiam se ipsos dis inmortalibus capite velato verbis certis pro
republica devoverent” („La strămoșii <noștri> însă, importanța cultului religios a fost atât de mare, încât
unii combatanți militari se sacrificau pe ei înșiși zeilor nemuritori, pentru salvarea statului, cu capul
acoper ind <rostind> anumite cuvinte”); Ibidem , III, 6, 15: Tu autem etiam Deciorum devotionibus
placatos deos esse censes. Quae fuit eorum tanta iniquitas, ut placari populo Romano non possen t nisi
viri tales occidissent? („Tu însă crezi că zeii au fost îmbunați prin jertfirile Deciilor. Ce nedreptate la
adresa zeilor a fost atât de mare, încât să nu poată fi îmbunați de poporul roman, decât cu prețul mo rții
unor asemenea bărbați?”); N. Belayc he, Religious Actors in Daily Life: Practices and Related Beliefs ,
Rüpke Jörg (ed.), A companion to Roman religion , Oxford, 2007, p. 275 -292.
73 Ibidem, II, 3, 10; J. Marquardt, op. cit. , p. 335.
74 – Macrob., Sat., III, 9, 13: „In antiquitatibus autem haec oppida inveni devota; Stonios Fregellas
Gavios Veios Fidenas, haec intra Italiam, praeterea Carthaginem et Corinthum; sed et multos exercitus
oppidaque hostium Gallorum Hispanorum Afrorum Maurorum aliarumque gentium quas prisci locuntur
annales” .
75 J. Mar quardt, op. cit. , p. 334 -335; R. K. Yerkes, op. cit. , p. 59 -61; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p.
61; M. Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase. De la Gautama Buddha până la triumful
creștinismului , traducerea de C. Baltag, Ed. Polirom, Iași , 2011, p. 102; Robert Parker, Substitution in
Greek Sacrifice , în P. Bonnechere; R. Gagné, Sacrifices humains Perspectives croisées et
représentations. Human sacrifice Cross -cultural perspectives and representations , Ed. Presses
Universitaires de Liège, L iege, 2013; p. 145 -152; G. Capdeville, Substitution de victimes dans les
sacrifices d'animaux à Rome , în Mélanges de l'Ecole française de Rome. Antiquité , Vol. 28, Nr. 2, 1971,
p. 283 -323. Bremmer J. N., Myth and Ritual in Greek Human Sacrifice: Lykaon, Po lyxena, and the Case
of the Rhodian Criminal , în J. N. Bremmer, (ed.), The Strange World of Human Sacrifice , Leuven, 2007,
p. 55 –79.
76 Macrob., Sat., III, 9, 10 -15.
77 J. Scheid, op. cit. , p. 263; E. Pachoumi , The Erotic and Separation Spells of the Magical Papyri and
Defixiones ; în Greek, Roman, and Byzantine Studies , Nr. 53, 2013, p. 294 –325.

14
și toți nou născuții anul respect iv sau expulzare a lor d in cetate la vârsta maturității , în
onoarea unui anumit zeu, în cel e mai dese cazuri lui Iupiter . Asupra îndeplinirii acestui
tip de votum planează un scepticism din parte a cercetătorilor moderni, deorece datele
calendaristice care defineau „primăvara sacră” erau manipulabile79.
De asemenea, se f ac sacrificii în zilele supplicatio, când populația Romei
călăto reau în procesiune la sit urile religioase din jurul orașului , rugându -se pentru
ajutor divin în vremuri de criză. Un suplicatio poate fi, de asemenea, o mulțumire după
primirea ajutorului80. O formă veche de divinație este incubatio, pe care o găsim în
Grecia și Roma, care consta în a dormi pe pieile animalelor jertfite, în templul zeului
căruia i se solicita o favoare sau un răspuns (sub forma unui vis, interpretat apoi)81.
Legat de cultul lui F aun, găsim un ritu al în care i se jertfea o oaie de către preot, iar
acestea trebuia să petreac ă întrega noapte pe pieile victimei , care erau întinse în
templu82.

I.3. Participanți
Un dintre principalele s arcinile ale sacerdoțiilor romani const a în îndepl inirea
sacrificiilor. Acestea trebuiau efectuate în anumite locuri sacre și conform un proceduri
clare, vitale pentru relația statului cu divinitatea. Pe lângă divinatio , care cuprindea
interp retarea cărților de oracole Sibi line de către quindecemviri , obs ervarea si
interpretarea de minuni, dezastrele și zborul păsărilor de către augures , cel mai
important rol pentru subiectul de față fiin d cel al harupex, care se ocupa de investigarea
exta (haruspicium )83.
Un rol major în organizarea sacrificiilor și a ba nchetelor îl repre zentau collegia ,
care supravegheau sacrificiile. Inclusiv ritualurile erau definit e prin reguli stricte, cu
ajutorul cărora se observa succesul sau eșecul operaților de cult . Fiecare parte a
ritualului era necesar să fie efectuat corect , pentru a îndeplini speranțele și așteptările
legate de sacrificiu respectiv . Collegia , nu doar că garantau re spectarea corectă a

78 A fost reintrodusă în 217, în timpul celui de al doilea Război Punic. – A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p.
236.
79 Fest., p. 578; R. Cowan, Hopefully Surviving: Desp air and the Limits of devotio in Virgil and Others ,
în The Proceedings of the Virgil Society , Vol. 27, Ed. Hill and Hay Ltd, 2012, p. 56 -98. O. de Cazanove,
Pre-Roman Italy, Before and Under the Romans , în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 47.
80 Verg., Aen., III, 439; VIII, 59 -62; Macrob., Sat., III, 1, 4; 13, 8; L. Rawlings, Army and Battle During
the Conquest of Italy , în P. Erdkamp , A companion to the Roman army , Oxford, 2007, p. 50.
81 Verg. , Aen., VII, 85 -91.
82 Ibid. , VII, 81; Ovid ., Fast. , IV, 650.
83 D. Frankfurter, Tradi tional Cult , în D . Potter (ed.), A companion to the Roman Empire , p. 543 -565.

15
acestor acte printr -o îndrumare specializată , dar și asigurau conservar ea și proliferarea
cunoștințelo r. Ei au oferit un cadru p entru educația teoretică și practică a acestor
specialiști84. Multe asociații erau implicate în festivalurile funerare, ca d e exeplu
Rosalia (mai) și Parentalia (13-21 frebruarie) . Fratres Arvales erau însărcinați cu
sacrificiile în cultul zeiței Dea Dia , de asemenea, aveau un trol important în festivalul
Ambarvalia (29 mai)85.
Deosebit de important este rolul celor zece sacerdoți, ulterior cincisprezece,
însărcinați cu gestionarea sacrificiilor, quindecernuiri sacris faciundis. Ei constituiau
un grup preoțe sc care gestiona jertfele aduse zeilor, procurarea de prodigii,
introducerea unor noi culte religioase și consultarea Cărților Sibiline86.
Cu privire la denumirile generice ale sacerdoțiilor care conduc eau ritualul
sacrificial întâlnim termenii ago, preot j ertfitor, derivat din verbul agere („a lovi ”)87 și
sacrificulus88. Pe lângă sacerdo ții oficiali importanți ca: rex sacrorum (trebuia să
săvârșească jertfele pe care în trecut le săvârșeau regii înșiși; în mod special, lui îi
revenea grija pentru cultul lui I anus) , regina sacrorum (sacrifica un porumbel sau un
miel I unonei , în Regia)89, flamen Dialis și flaminica , (cărora le erau încredințate
sacrificiile pentru Iupiter, )90, flamen Quirinalis91, flamen Martialis, flamen Robigalis ,
(cultul divinității Robigus ), magister (care prezida un collegium ), edeatrae , (preoții a

84 A.C. Smith , From drunkenness to a hangover: maenads as personifications , în Stafford, Herrin (ed.),
Animals in Greek and Roman Religion and Myth , 2005, p. 210 -229; R. S. Ascoug h, Forms of
Commensality in Greco -Roman Associations , în Classical World , Vol. 102, 2008, p. 33 -46;
85 M. Mauss, H. Hubert, Essai sur la nature et la fonction du sacrifice , Paris, 1899 , p. 23 -26; G. Rowe,
The Emergence of Monarchy: 44 BCE –96 CE , în D .S. Po tter (ed.), A companion to the Roman Empire ,
Oxford, 2006. p. 121 -123.
86 S. I. Ryberg, Rites of the state religion in Roman art , în Memoirs of the American Academy in Rome,
1955, p. 227; Sourvinou -Inwood , Male and female, public and private, ancient and mo dern, în Reeder –
Williams , 1995, p. 111 -120.
87 Ovid., Fast., I, 319 -322; Titus Livius, XLI, 15; M. Horster, Living on religion: professionals and
personnel , în J. Rüpke (ed.), A Companion to Roman Religion , Oxford, 2007, p. 331 -341; L. T.
Leushina, Etymolo gical Explanations in the Ovid’s "Fast". The Origin of the Name of the Roman
Holiday Agonalia , în Procedia. Social and Behavioral Sciences , Vol. 200 , 2015, p. 296-300.
88 Ibid. , p. 3.
89 Ovid., Fast. , I, 15, 19.
90 Macrob., Sat., I, 16, 30: „ Causam vero huiu s varietatis apud Granium Licinianum libro secundo
diligens lector inveniet. Ait enim nundinas Iovis ferias esse, siquidem flaminica omnibus nundinis in
regia Iovi arietem soleat immolare : sed lege Hortensia effectum ut fastae essent, uti rustici, qui
nund inandi causa in urbem veniebant, lites conponerent: nefasto enim die praetori fari non licebat ”
(„Cititorul atent va descoperi la Granius Licinianus explicația acestei varietăți de interpretare. El spune
că nundinele, soția flaminului jertfește, după datin ă, în palatul său, un berb ec întru slava lui Iupiter”);
Gell., X, 15, 32; C. Goldberg , Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in the Middle
Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
91 Ovidiu, Fastele , II, 507

16
căror rol era acela de a prezida banchetele regale)92, piatrix (care era însărcinată cu
ritualurile expiatorii)93 etc.; vocabularul latin este foarte specific în legătura cu ceilalți
participanț ilor, majoritari inferiori din punct de vedere al ierarhiei sacerdotal e, pe care
îi întâlnim în toate culte și a căror funcții se învârt în jurul actului sacrificial .
Aceșt i participanți cu roluri secundare numiți victimarii (sg. victimar ius) erau
sclavi sau oam eni liberi , care îndeplineau rolul de asistenți pe durata procesiunii
sacrificiale , având rolul de a conduce la altar și de a ucide victima , îmbrăcămintea lor
consta într -un limus (tunică scurtă de sacrificiu) . Siguranța și succesul ritualului
depindeau, î ntr-o mare măsură, de îndeplinirea sarcinilor cât mai rapid și eficient.
Odată ce victimele au fost sacrificate, victimarii au fost implicați în prepa rarea post
sacrificiu a exta și viscera94.
Statutul scăzut al celor care lucreau ca victimarii , combinat cu pericolul relativ și
a rolului social infer ior, însemna că era o profesie neadecvată pentru membrii claselor
superioare . Imaginea oferita de sursele literare este revelatoare, dar, de asemenea,
deloc surprinzătoare. Locuri le lor de muncă care au fost cons iderate ca fiind murdare,
periculoase, fiind ocupate în mod regulat pentru sclavi sau oameni liberi. . Cu toate
acestea, în ciuda importanței rolului lor și necesitatea ca ei să posede cunoștințe de
specialitate, în scopul de a -și îndeplini sarcinile cu pre cizie și îndemânare, este de
asemenea clar că era o profesie care implica un grad de dispreț din clasele superioare,
care nu ar fi coborâ t la efectuarea unor astfel de activități95. Înainte de a trece la caesa ,
victimarius -ul era nevoit să ceară permisiunea preotului aflat în condu cerea
ceremonial ului de sacrific iu. Ovidiu s explică prin termenul de agone („pot să lovesc? ”)
solicit area asistentului către sacerdo t, iar prin noțiunea agere, se înțelege aprobarea
preotului . Tot el explică faptul că victima rius nu putea lovi până când nu i se ordona să
facă acest lucru, și oferă acest lucru ca fiind unul dintr -un număr de posibile origini

92 Fest., p. 58.
93 Ibid., p. 261.
94 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în C. L. Gordon (ed.), The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life , Oxford, 2014, p. 328; E. Hemelrijk, Women and sacrifice in the Roman
Empire , în O. Hekster, S. Schmidt -Hofner, C. W itschel (ed.), Ritual Dynamics and Religious Change in
the Roman Empire , Ed. Brill, Leiden, 2009, p. 253 -67; J. North, The ritual activity of Roman slaves, în
S. Hodkinson, D. Geary (ed.), Slaves and Religions in Graeco -Roman Antiquity and Modern Brazil ,
Ed.Scholars Publishing, Newcastle, 2012, p. 67 -93.
95 J. Elsner, Sacrifice in late Roman art , în C.A. Faraone și F.S. Naider (ed.) Greek and Roman Animal
Sacrifice , Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2012, p. 120 -163; P. Herz, Sacrifice and
sacrifici al ceremonies of the Roman Imperial army , în A.I. Baumgarten (ed.), Sacrifice in Religious
Experience , Ed. Brill, Leiden, 2002, p. 81 -100.

17
pentru numele festivalului de Agonalia (sau Agonia , sărbătorită pe 9 iunie, 21 mai și
11 decem brie)96.
Aceștia era de mai multe feluri: popa (pl. popae ), aveau rolul de a neu traliza
animalul prin lovirea cu o unealtă de mari dimensiuni97. Scopul imobi lizării animalul
fiind acela de a evita semnele de frică a acestuia, considerate semne nefavorabil e
(omen ). În aceeași categorie intră ministri , asistenți în etate98 și tinerii sau tinere de
origine nobilă ( camillus ) a căror roluri erau de a fi asistenți în sacrificiile conduse de
către flamine Dialis sau flaminica99. Cultarii -lor le revenea sa rcina de a tăia vena
jugulara și de a separa c arnea100. În timpul imperiului victimarii au fost organizați într –
un collegium101. Nu în ultimul este aedituus, custode al unui templu, care se îngrijea de
organizarea incipientă a sacrificiilor102.
În plus , pe lângă gesturi , sacrificii, predici, rugăciuni, ablațiuni, îmbrăcăminte
specifică și postură, trebuie să remarcăm importanța sonorului, respectiv cântece le,
dansuri le și muzica ca au fost elemente importante ale ritualuri religioase. Aceste a au
un rol important în structurarea și generarea ritmul ui unui rit ual. Adesea, procesiunile
sacrificiale erau însoțite de muzică, acest rol fiind îndeplinit de tibicen (flautist , de la
tibiae ; funebres tibiae, pe care le găsim în ritualurile funerare103), fidicen (cântător la
liră), liticen (trompetist ) și uitulor (pl. uitulari = „a cânta de bucurie ”)104. Pentru
participant ul de rând , desfășurarea continuă a evenimentelor trebuie să fie structurat ă
în unități vizibile, astfel încât să poată fi identifica te diferitele acțiuni rituale și să-și
adapteze comportamentul său în con secință. Muzică și dans ul sunt aici indicatori
importanți, din moment ce accente le sunt clare în sunet și mișcare se trece o nouă fază

96 Ovid., Fast. , I, 315 -333; Fest., p. 104 -105.
97 Vezi infra.
98 Verg., Georg. , III, 486 -493; Lucr., De Rer. Nat., I, 90; Ovid., Fast. , IV, 413; 637; Idem, Met., XIV,
705; Macrob., Sat., III, 16, 7.
99 Fest., p. 43, 93; F. Van Haeperen , Origine et fonctions des augustales (12 av. n.è. – 37). Nouvelles
hypothèses , în Antiquité classique , Nr. 85, 2016, p. 127 -155.
100 G. Ekrot h, Animal sacrifice in antiquity , în C. L. Gordon (ed.), The Oxford Handbook of Animals in
Classical Thought and Life , Oxford, 2014, p. 329.
101 L. Adkins, R.A. Adkins, op. cit., p. 239; M. Eliade, op. cit. , p. 107.
102 Gell., XII, 10; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p. 196; J. Elsner, Art and Text , în S. Harrison (ed.), A
companion to Latin literature , Malden, 2005, p. 300 -318.
103 Fest., p. 66.
104 Macrob., Sat., III, 16, 7 : „hunc piscem temporibus suis fuisse, verum ab eo dici. Apud antiquos
autem in pretio f uisse ego testimoniis palam facio vel eo magis quod gratiam eius video ad epulas quasi
postliminio redisse, quippe qui, dignatione vestra cum intersum convivio sacro , animadvertam hunc
piscem a coronatis ministris cum tibicine introferri” („Ca unul care – prin favoarea voastră – iau parte la
ospățul sacru , voi aminti că acolo acest pește este adus de slujitori încunu nați, însoțiți de un flautis”) ; J.
North, Diviners and divination at Rome , în M. Beard, J. North (ed.), Pagan Priests: Religion and
Power in t he Ancient World , Ed. Duckworth, Londra, 1990, p. 51 -71.

18
a ritualului. Pe de altă parte, aceste elemente pot evoca și controla emoțiile, descriind
caracterul ritualul ui celor pre zenți105.
În privința participanților neoficiali , găsim în unele culte restricții cu privire la
persoane de sex opus. Un caz de multe ori expus în sursele antice fiind acela al
interzicerii participării femeilor în cultul lui Hercules (cum ar fi sacrificiu la Ara
Maxima ). De asemenea în timpul festivalului Matronalia (1 martie) sărbătorită de
matronae în onoarea zeiței I uno Lucina. La acest festival soțiile primeau cadouri de la
soții lor și se obișnuia ca la banchetele să fie invitate slujitoare (meretrices ) și sclavele
(ancillae )106. Un alt exemplu este al praticipării exclusive a femeilor în sacrificiul
damium în cultul Bona Dea107.

I.4. Obiecte
Principalele instrumente pe care le găsim în izvoarele antice în cadrul actul de
sacrificiu sunt: malleus (ciocan) , dolabra (topor) , securis (secure , cu o singură muchie )
și acceris (sau acieres = secure de bronz) . Acestea erau folosi te în scopul doborârii
animalului la pământ , prezente în cazul animalelor de mari dimensiune108. În uciderea
propriu -zisă a animalului (caesa) și secționarea cărnii109, cel mai des sunt utilizați sunt
termenii: culter (cuțit ritualic , cu o singură margine, având lama îndreptată și spatele
curbat. ), secespita (cuțit lung de fier, cu un mâner de fildeș)110 și clunaclus (cuțit de
dimensiuni mici)111, iar în unele situații , destul de rare, ferrum112. De asemenea,

105 Verg., Georg. , I, 346 -350: „omnis quam chorus et socii comitentur ouantes / et Cererem clamore
uocent in tecta; neque ante /falcem maturis quisquam supponat aristis /quam Cereri torta redimitus
tempora quercu / det motus incompositos et carmina dicat” („Corul, pe care, întreg, și amicii -nsoțească –
o veseli, / Și ei pe Ceres cu chiot s -o cheme în casă; nainte / Secerea pe sub maturele nimeni nu pună
spice, / Ca zeei Ceres cu răsucit încingând tâmple stejar să / Nu -nchine dansul neca dențat și să nu spună
versuri); D. Briquel, Instruments de musique et insignia imperii chez les Étrusques. Les sources
littéraires , în Les sons du pouvoir dans les mondes anciens , Paris, 2006, p. 209 -225; F. Fless, M. Katja ,
Music and Dance: Forms of Representation in Pictorial and Written Sources , în J.Rupke, A Companion
to Roman Religion, p. 249 -263. M. Horster, Living on Religion: Professionals and Personnel , în
J.Rupke (ed.), A companion to Roman religion , Ed. Blackwell, Oxford, 2007, p. 331 -341
106 D. Mantzilas, op. cit., p. 23.
107 Festus, De verborum significatu , p. 48; A. Staples, From Good Goddess to Vestal Virgins: Sex and
Category in Roman Religion , New York, 1998, p. 12.
108 Ovid., Fast. , III, 805; IV, 415; Fest., p. 7; J. Marquartd, op. cit. , p. 296.
109 Ovid., Fast. , I, 387; 449; II, 361; III, 375; VI, 179; Macrob., Sat., I, 16, 3; III, 5, 4; 6, 1.
110 J. Marquartd, op. cit. , p. 296; L. Bodson, Attitudes toward animals in Greco -Roman antiquity , în
International Journal f or the Study of Animal Problems , 4, 1983, p. 312 -320.
111 Ovid., Fast., I, 321; VI, 161. J. Marquartd, op. cit. , p. 296; Fest., p. 35.
112 Lucr., De Rer. Nat., I, 90.

19
termenul commetacula (sau commoetacula ) virgte care desemnează tijele utilizate de
flamini pentru a ține mulțimea la distanță113.
Un detaliu important este cel al culorii îmbrăcămintei : în cazul ritualurilor pentru
divinitățile cerești se obișnuia purtarea veșminte lor de culoare albă ( pura
vestimenta114) de exemplu : suffibulum115, albogalerus116, apex117 etc., și de culoare
închisă , în cazul di inferni . În general, sacrifi ciile alimentare, oscilau între ritus
Romanus și ritus G raecus , deosebirea dintre aceste se poate observa prin intermediul
câtorva elemen te de îmbrăcăminte și de ritual118. Pe lângă toga și palla , elementele
vestimentar e semnificativ e care fac destincția între cele două moduri sacrificiale sunt
desemnate prin noțiunile: capite velato (cu capul acoperit) , în ritul roman , și capite
aperto (cu capul acoperit) , în cel grecesc119. În cel din urmă întâlnim lauream coronam
(coară de lauri) purtată de pretoru urban în cultul lui Hercules120 și inarculu m (ramură
de rodie purtată de regina sacrorum în timpul sacrificiului)121. Acest mod de sacrificiu
pare să fi fost atestate pentru cultele ale lui Hercule ( Ara Maxima ), Honos, Saturn122.
În cazul lui Hercule și Saturn, se practică capito aperto deorece se evit a imitarea

113 Fest., p. 45.
114 Ibidem , p. 327.
115 Ibidem , p. 523; S. Estienne, V. Huet, Autour d’un banquet des Vestales. Sociabilité et ritualité des
banquets sacerdotaux à Rome , Bruxelles, 2014, p. 483 -501.
116 Fest., p. 10.
117 Verg., Aen., XII, 169 -171: „procedunt castris, puraque in veste sacerdos / saetigeri fetum suis
intonsamque bidentem / attulit admovitqu e pecus flagrantibus aris” („ Ies și din castru purced. Și -n
albele -i haine, un preot, / Cel ce -adusese zbârlitul purcel și netunsa mioară , / Pune pe -aprinsul altara
adusele vite, ca jertfă”); Gell., X, 15, 32: „Verba M. Varronis ex secundo rerum divinarum super
flamine Diali haec sunt: "Is solum album habet galerum, vel quod maximus, vel quod Iovi immolata
hostia alba id fieri oporteat” („Iată și cuvintele lui M. Varro din cartea a II -a a operei Despre lucrurile
divine, asupra flaminului dial : „El poartă nu mai bonetă albă, fie pentru că e cel mai mare, fie pentru că
victimele sacrificate lui Iuppiter trebuie să fie albe”).
118 J. Scheid, „ Graeco ritu” : A typically Roman Way of honoring the Gods , în HSCPh 97, 1998, p. 15 –
31.
119 Festus folosește noțiunea de lucem facere ca sinonim cu descoperirea capului, aplicat celor care fac
un sacrificiu în onoarea lui Saturn (p. 223 -224); Verg., Aen., III, 403 -407: „Quin, ubi transmissae
steterint trans aequora classes, / et positis aris iam vota in litore solves, / purpureo velare comas
adopertus amictu, ne qua inter sanctos ignis in honore deorum hostilis facies occurrat et omina turbet”
(„Însă pe mare dincolo văzându -ți tu flota -nșirată, / Zeilor voturi plătind pe mal în altare clădite, /
Pletele tale sub vălul de pupur le -acoperă -ascunse”) .
120 Macrob., Sat., III, 12, 2.
121 Fest. , p. 81; Macrob. , Sat., I, 15, 19.
122 Macro., Sat., III, 6, 17: „Custoditur in eodem loco ut omnes aperto capite sacra faciant. Hoc fit, ne
quis in aede dei habitum eius imitetur: nam ipse ibi operto est capite. Varro ait Graecum hunc esse
morem, quia sive ipse sive qui ab eo relicti aram Maximam statuerunt Graeco ritu sacrificaverunt. Hoc
amplius addit Gavius Bassus. Idcirco enim hoc fieri dicit, quia ara Maxima ante adventum Aeneae in
Italia cons tituta est, qui hunc ritum velandi capitis invenit” („ Tot în acel loc – la templu lui Hercule – se
repectă și regula ca toți să aducă jertfă avînd capul descoperit . Măsura aceasta se ia pentru ca nu cumva
în templu cineva să imite tinuța zeului, care este reprezentat avînd capul acoperit. Varro spune că acesta
este un obicei grec, pentru că – fie zeul însuși, fie cei care, părăsiți de dînsul, au zidit ara maxima –
sacrificau după ritul grec ”).

20
reprezentării acestor zei123. În ceea ce privește terminologia care define ște voalul
utilizat în timpul sacrificiilor întâlnim capital124 și apiculum filum125.
Alte piese de veșminte i mportan te sunt desemnate prin termenii infulae și vittae,
fâșii de lână și panglici , uzitate în împodobirea animalelor , dar și ca instrumente pentru
a controla animalul , cât și în vestimentația preoții lor (mai ales în cultele lui Apollo și
Diana), iar tora infula le întâlnim în vestimentația Vestale lor126. Un alt detaliu în
împodobirea animale lor este cel al coarnelor aurite (aurato )127. Le întâlnim mai ales în
primele etape ale ceremonialului sacrificial (pompa și praefatio )128.

I.5. Convivi alitate
Au fost propuse o varietate de clasificări mai mult sau mai puțin utile cu p rivire
la sărbătorile și ospe țele din lumea romană. Acestea norme inclu d: amploarea
participanților ( sărbători publice , sărbători private etc.), contextele sociale specifice
(sărbătorile funerare, sărbători de căsătorie, sărbători de inițiere, sărbători de r ăzboi,
sărbători agricole etc.), funcțiile sociale și economice (sărbători religioase, sărbători de
muncă, festivități comunit are, sărbători economice, etc.). Sărbători le poate oferi, de
asemenea, contextul principal pentru arbitrajul unor litigii, pentru trecerea unor
hotărârilor legale și, în același timp, menținând un controlul social în cadrul unei
comunităț i. În sfera religioasă, aceste „drame sociale” de consum, de asemenea, rolul
de a consolida angajamentul față de valorile religioase de bază și să o fere relații către
zei sau strămoșii, care pot fi, de asemenea, folosite pentru a defini structura relațiilor
dintre grupuri sociale sau categorii dintr -o regiune sau comunitate129.

123 Chiar dacă existau diferențe vizibile în ritus Romanus și Graecus ritu , sacrificiile făcute conform
celui din urmă aveau multe elemente împrumutate din practicile romane. – Scheid J., „ Graeco ritu” : A
typically Roman Way of honoring the Gods , în HSCPh 97, 1998, p. 15 -31.
124 Fest., p. 40.
125 A. Gillmeister, Was Brutus a quindecemvir sacris faciundis?, în APEX. Studi storico -religiosi in
onore di Enrico Montanari , Ed. Quasar, Roma, 2016, p. 97 -102; J. Scheid, Graeco ritu, A Typically
Way of Honouring the Gods, în Classical Philology, Vol. 97, 1995, p. 1 5-31; E. J. Staff ord, Vice or
virtue? Herakles and the art of allegory , în L. Rawlings, (ed.), Herakles and Hercules: Exploring a
Greco -Roman Divinity , Swansea, 2005, p. 71 –96.
126 L.R. Wildfang, Rome’s Vestal Virgins A study of Rome’s Vestal priestesses in the late Republic and
early Empire , Londra, 2006, p. 15 -16.
127 Macrob. , Sat., I, 17, 29.
128 Fest., p. 80; Verg., Aen,. II, 132-133; III, 369 -372; IV, 449 -456; 631 -637; V, 476 -483; „Uitta”. –
Idem, Buc., VIII, 63 -68; „ infula uitta”. – Idem, Georg. , III, 486 -493; J. Marquard t, op. cit. , p. 215 -216.
129 V. E. Grimm, On Food and the Body , în D.S. Potter (ed.), A companion to the Roman Empire ,
Oxford, 2006, p. 354 -356; A. Chaniotis, Processions in Hellenistic cities. Contemporary discourses and
ritual dynamics, Processions in Hell enistic cities. Contemporary discourses and ritual dynamics , în R.
Alston, M. O. van Nijf și G. C. Williamson (ed.), Cults, Creeds and Identities in the Greek City after the
Classical Age , Paris, 2013, p. 21 -49. M. Poux, Banquet gaulois et symposiu méditer ranéen:

21
Actul ritualic de convivialitate a jucat un rol important în sferele religio ase,
politice și sociale, fiind o ocazie facilă de a deschide noi relații și de a noi posibilități.
Găsim mai multe tipuri d e mese închinate în religia ro mană, cum ar fi cena , succedată
de un commissatio – asemănător cu symposium130 – termen pe care -l întâln i mai des în
izvoare , și banchetele publice (convivium publicum și epulum ). Epulonum erau
prezidate la început de pontifi; mai târziu s -au creat preoți speciali, epulones .
Menționăm în special funus publicum , o ocazie pentru aristocrație să -și expună puter ea
în care se desfășurau jocuri de gladiatori. Patera era castron sacru folosit de aceștia ,
fiind un o emble mă a acestor preoți131.
. Ierarhiile sociale și politice au fost reflectate de faptul că senatorii și nobili
finanțau banchete religioase pentru a ieș i în evidență față de mare masă a cetățenilor.
Convivium , au fost organizate în contextele private, în timp ce banchetele publice un de
se acceptau un număr la rg de perso ane fiind, în genera l, organizate de către collegia132.
Odată cu cu extinder ea imperiului , banchetul public a devenit tot mai deschis. În
privința meselor închinate întâlnim termenii ca: daps are înțelesurile terminologice de
a desemna atât o masă obișnuită, un banchet solem n (e.g. Caristia , 22 februarie) , sau
cu înțelesul de noțiunea generică pentru desemna anumite ofrande în religia romană
arhaică133, anclabris masă pregătită pentru serviciul zeilor , derivat din anclabria,
denumirea vaselor aflate pe masă134, iar cel mai întâlnit termen este mensae135.
Cel mai discutat tip de banchet este lectiste rnium (lectum+sternere ). Masă
festivă cu caracter divin , introdus ă la Roma în anul 399136, în care reprezentări ale
zeilor, s ub formă de statui sau imagini, erau plasate pe un lectus , poziția lor fiind
definită prin termenul de accubare . Brațul stâng al zeil or era susținut de o pernă,

rétrospective et perspectives , în A. Esposito, É. Rabeisen și S. Wirth (ed.), Autour du banquet : modèles
de consommation et usages sociaux, Dijon, 2015, p. 283 -284;
130 Pentru symposium vezi: M. Oswyn (ed.), Sympotica. A symposium on the symposion, Oxford, 1990;
D. E. Smith, From Symposium to Eucharist: The Banquet in the Early Christian World , Minneapolis,
2002; P. Gómez, F, Mestre, The banquets of Alexander , în J. R. Ferreira, D. Leão, M. Tröster și P. B.
Dias (ed.), Symposion and Philanthropia in Plutarch, Coimbra, 2009, p. 211 -222; A. Bowie, Krater and
„kratos”, the politics of Greek dinig , în Banquets of Gods, Banquets of Men. Conviviality in the Ancient
World , Studia Universitatis Babeș -Bolyai. Historia , 59 / 1, 2014 , p. 308 -322.
131 S. Corner, Sumposion , în Thomas K. Hubbard (ed.), A Companion in Greek and Roman Sexualities ,
Ed. Willey Blackwell, Oxford, 2014, p. 199 -213; J. Scheid, Sacrifice et banquet à Rome , în Quelques
problèmes , p. 193 -206; Wecowski Marek, When did the Symposion Rise? Some A rchaeological
Considerations Regarding the Emergence of the Greek Aristocratic Banquet, Atena, 2012, p. 11 -18.
132 Macrob., Sat., III, 11, 7; III, 16, 7; Gell. , X, 15, 21.
133 J. Marquardt, op. cit. , p. 55 -56.
134 Fest., p. 8; J. Marquardt, op. cit. , p. 55-56.
135 Macrob., Sat., III, 11, 38; Gell., XII, 8, 2.
136 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion ,
Oxford, 2007, p. 268.

22
definită prin termenul de pulvinus ; motiv pentru care lectus -ul mai era denumit și
pulvinar137. În fața zeului era plasată o masă pe care erau aș ezate alimente destinate
zeilor. de obicei, lectisternium -ul se desfășura în stradă , în fața templului . Treptat acest
tip de banchet divin înlocuiește vechile modalități rom ane ca epulum sau daps138.
Primul lectisternium organizat la Roma a fost din cauza situației naturale î n urma
consultării Cărților Sibi line, în onoare zeilor: Apolo, Lat ona, Diana, Hercules, Mercur
și Neptun. Exemple de lectisternium -uri: în timpul celui de al doilea război punic, din
cauza unor prodigii, finanțat prin obol public; închinat lui Hercule pe Ara M axima .
Două dintre cele mai vechi și larg recunoscute de toate festivalurile romane, ludi
Romani și Ludi Plebeii , inclus nu numai procesiuni, sacrificii și jocuri, dar, de
asemenea, epulum Iovis , o sărbătoare în cinstea lui I upiter. Aceast a fost sărbătorită în
timpul idelelor, fiind organizat de către de epulonum se ptemviri , o clasă specială de
preoți, care sacrificau boi purificați în prezența rep rezentărilor lui Iupiter, Iuno și
Minerva139.
Ritualurile sacrificiale erau ad esea legate de cultul morții (inferiae )140. Le
întâlnim în acele actele colectiv e care a veau scopu l afirmării în comunitatea respectivă .
Pentru cei mai mulți romani aceste sacrificii au fost o fo rmă de venerație a strămoșilor.
Nu înfățișau credințe în viața de apoi sau o încercare de mântuire. Același lucru se
poate spune despre sacrificii le și sărbăto rile la Roma . Un asemenea prilej este
banchetul funerar (silicernium ), care era consumat la locul mormântului, în ziua
depunerii defunctului , la cene novendialis , când se organiza la nouă zile de la
înmormântare și dies natalis , ziua de naștere a acestuia. De asemenea , ocazi i mai apar
în timpul festivalurilor Parentalia (13 – 21 februarie) și Lemuria (9, 11 și 13 mai)141.
Termenul sacrificial în cazul unui deces este humanum sacrificium142. O descriere a
banchetului funerar o găsim în Lucretius143. Dovezile liter are indică indică faptul că
libațiile rituale și sacrificii le de animale aveau , probabil, în timpul și la scurt timp după

137 J. Marquardt, op. cit. , p. 55 -59.
138 S. Etienne, Les dieux à table: lectisternes romai ns et représentation divine , în V. Pirenne -Delforge,
F. Prescendi (ed.), «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin (Kernos, ), Liege, 2011, p.
43–57.
139 Macrob., Sat., I, 6, 13 -16; S. R. Ascough, Forms of Commensality in Greco -Roman Associat ions, în
Classical World , Vol. 102, 2008, p. 33 -46.
140 Fest., p. 80.
141 Verg., Aen., VI, 378 -381, IX, 211 -212; G. L. Gregari, Rituali e banchetti funebri romani , în
Symbola. Il potere dei simboli. Recuperi archeologici della Guardia di Finanza , Roma, 2015, p . 219 –
231.
142 Fest., p. 73.
143 Lucr., De Rer. Nat., III, 912 -914.

23
înmormântarea144. Tot aici întâlnim termenul praeficae , bocitoare specializate prezente
în cazul ritualurilor funebre (conclamatio ) și pollinctor, cei care se ocupau de aspectul
defunctului145.
Alți termeni legați banchetele din sfera sacră sunt: sellisternia , banchet închinat
în onoarea zeităților feminine; regifugium („fuga regală”) , ospăț instituit pentru a
sărbători i ziua în care Tarqui nii au părăsit Roma , sărbători t în 24 februarie146. Mai
multe tipuri de festivaluri religioase romane care includea u banchete și au limitat
accesul anumitor grupuri politice sau sociale. În ceea ce privește participanți la
banchete, întâlnim termenul de epulare, dat celor care participau la petrecerile publice
în timpul nopții147, sedentes (sacris epulari sedentes ), specific parti cipanților la
banchete din cultul lui Hercules148.

144 Verg., Aen., III, 65 -68: „Et circum Iliades crinem de more solutae; / inferimus tepido spumantia
cymbia lacte / sanguinis et sacri pateras, animamque sepulcro / condimus et magna supremum vo ce
ciemus” (Plâng ca la moarte -mprejur și -l bocesc, despletite, troience. / Laptele cald și-nspumat din
potire -l stropim și, din cupe, / Sângele sfânt îl vărsăm; și, dîndu -i al groapei repaus / Bietului suflet, pe
mort îl chemăm cu chemarea din urmă”); Ibidem., V, 76-79: „Ad tumulum magna medius comitante
caterva. / hic duo rite mero libans carchesia Baccho / fundit humi, duo lacte novo, duo sanguine sacro ,
/purpureosque iacit flores ac talia fatur” („Mii își adună -mprejur și pleacă -n alai la mormântul / Ta tălui,
grabnic urmat de -al cetelor număr, Aeneas. / Două pahare de vin a vărsat pe țărână, ca jertfă, / Două de
lapte cu rat și două pahare de sânge”); Ibidem , XI, 2 -4: „Aeneas, quamquam et sociis dare tempus
humandis / praecipitant curae turbataque funere mens est, / vota deum primo victor solvebat Eoo”
(Neliniștirea cu toate că -l zbate pe -Aneneas să -ngroape / Cât mai curând pe fârtați și -l tulbură jalea cu
totul, / Jertfe dintâi biruiț ii plăti -n revărsatul de ziuă”).
145 Verg ., Aen., VI, 220.
146 Macrob., Sat., I, 7, 35: „Idque aliquamdiu observatum, ut pro familiarium sospitate pueri
mactarentur Maniae deae, matri Larum. Quod sacrificii genus Iunius Brutus consul pulso Tarquinio
aliter constituit celebrandum . Nam capitibus alii et papaveris supplicari iussi t, ut responso Apollinis
satisfieret de nomine capitum, remoto scilicet scelere infaustae sacrificationis : factumque est ut effigies
Maniae suspensae pro singulorum foribus periculum, si quod immineret familiis, expiarent : ludosque
ipsos ex viis compitorum in quibus agitabantur Compitalia appellitaverunt. Sed perge cetera” Această
prescripție fu respectată o vreme – așa că – pentru sănătatea și fericirea familiei – fură jertfiți copii întru
slava zeiței Mania , maica Larilor. Dup izgonirea lui Tarquninius, c onsulul Iunius Brutus dispuse ca
aceste sacrificii să fie celebrate astfel. El dădu ordin să fie închinate – întru mulțumirea oracolului cu
privire la cuvîntul „capete‖ – măciulii de mac și de usturoi , renuntîndu -se la crima unui sacrificiu
nelegiuit; apăr u și obiceiul de a atîrna la poarta fiecărei case figurine ale Maniei pentru a îndepărta
primejdia care ar fi amenințat pe ai casei. Iar jocurile în cinstea Maniei fură denumite Compitalia, prin
faptul că se celebrau la răspîntiile de drumuri. Dar – zi mai departe”).
147 Fest., p.58; 385.
148 Macrob., Sat., III, 7, 16; J. Scheid, Manger avec les dieux. Partage sacrificiel et commensalité dans
la Rome antique , p. 273-287; J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), op. cit. , p. 277; Huet V., Des gestes du
banquet rituel à Rome ou plutôt quid du geste de poser sa main sur la tête?, în Bodiou L., Frère D. și
Mehl V. (ed.), L’expression des corps. Gestes, attitudes, regards dans l’iconographie antique , Rennes,
2006, p. 253 -265.

24
II. Categorii de alimente „sacre ” în lumea romană

Până nu de mult, cercetarea lucra după două reguli care stăteau la baza religiei
romane. Prima, fiecare zeitate era satisfăcută prin sacrificiul unui animal care aparține
aceluiași sex: masc uli pentru zeii și femele pentru zeițe. A doua, un animal de
sacrificiu de culoare albă în cultul ze ilor cerești, în timp ce zeităților din lumea
infernală primeau victime de culoare neagră. Însă, p e lângă aceste, în alegerea
animalelor se ținea cont de mai multe criterii, se urmă ca ofrandele să aibă aceleași
caracteristici ca zeitatea căreia îi era înc hinată: vârstă, specie, aspect, motive cu o
încărcătură mitologică și alte similitudini zei -ofrande. A existat întotdeauna o relație
simbolică între sacrificiul și zeul căruia i s -a închinat . Caracteristicile animalului
trebuiau să reflecte atât personalit atea zeilor, cât și mitologia acestuia.
Animalele alese pentru sacrificii erau în marea majoritate domestice, cazurile
de necuvântătoare sălbatice sunt extrem de puțin întâlnite149. În afară de alegerea de
animale pentru sacrificiu, precum și posibilitatea p ierderii de carne pentru comunitate,
trebuie să recunoaștem funcția practică ritualul era de așteptat să aibă un impact
economic. Într -o societate care a crezut în eficacitatea ritualurile lor, sacrificiul unui
animal nu a fost atât de mult o pierdere, ci mai degrabă ca o investiție.
II.1. Animale
Conform lui Ovidius, primul sacrificiu animal la Roma , a fost în onoare zeiței
Ceres150. Deoarece animalele domestice au fost o sursă importantă de bogăție, pecus
(turmă) a fost folosit ca bază sufixare pentru cuvân tul care înseamnă „bani, valută”
(pecunia sacrificium )151.
Terminologia latină triază animalele destinate sacrificiului în două mari tipuri:
hostia, prin care sunt denumite în general toate animalele destinate sacrificiului152, iar
termenul de victima (de la victus = închinare), este atribuit animalelor ce urmau să fie

149 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman religion , Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 264.
150 Ovid., Fast. , I, 349; Idem, Met., XV, 111-113.
151 Festus, De verborum significatu , p. 319; Macrobius, Saturnalia, VI, 6, 14. (p. 308);
152 După Festus, hostia în latina ar haică era desemnată prin termenul agonia . – Fest. p. 8; Vezi și L. T.
Leushina, Etymological Explanations in the Ovid’s "Fast". The Origin of the Name of the Roman
Holiday Agonalia , în Procedia. Social and Behavioral Sciences , Vol. 200 , 2015, p. 296-300.

25
sacrificate în cadrul unor ocazii deosebite153. Un punct de vedere diferit îl întâlnim la
Ovidius, care face atribuie termeniilor hostia și victima cu totul alte definiții154. În
alegerea animalelor se ținea cont de mai multe criterii. S e urmă rea ca hostia să aibă
caracteristici cât mai similare cu zeitatea căreia îi era închinată: gen, culoare, vârstă,
specie, aspect și alte similitudini zei -ofrande.
Un alt criteriu semnificant este cel al importanț ei sărbătorilor. C u cât o feriae
este mai de o mai mare însemnătate cu atât și animalele alese sunt de o calitate
deosebită . Prin urmare, întâlnim termenul eximiae , utilizat pentru denumirea
animalelor fără cusur, deosebite, care ieșeau în evidență din tur me sau alese pentru
sacrificiu pentru că au fost născute primele (insignes / praestanti corpore )155, iar restul
necuv ântătoare lor, alese sunt definite prin termenii optima și optata , fiind de o calitate
inferioară celor prezentate anterior156.
Un a lt aspect în care se reflectă condiția de puritatea a anima lelor. De exemplu,
necuvântătoarele trebuiau să fie intacti , fără nici un defect. O vedem prin noțiu nile de
iniuges sau inviolatum , care fac referire la animalele nepuse la jug, păstrate de la
naștere exclusi v sacrificiilor157.
O trăsătură semnificantă era culoarea animalelor. Cutuma urma, în general,
sacrificarea animale lor de culoare deschisă zeilor cerești și mari ni. Întâlnim des în
vocabularul roman termenul alba (hostia ) și mai puțin nivea („albă ca zăpada ”)158, de
exemplu : lui Iupiter i se închina un taur alb159 sau o mială albă160; lui Neptun,

153 G. Ekroth, Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought
and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 332. F. P. Morresi, M. Kolakowski,
«Victime»: un aperçu historique des significations du mot, în F. Prescndi, A. A. Nagy (ed.), Victimes au
féminin, Ed. Georg, Geneva, 2011, p. 23 -43.
154 Ovid., Fast. , I, 335 -336: „Victima quae dextra cecidit victrice vocatur / hostibus a domitis hostia
nomen habet” („ Victima -i cea care cade mina victorioasă, / Hostia numel e-și ia de la dușmanii supuși”);
J. Clackson , The Social Dialects of Latin, în Idem , A companion to the Latin language , Oxford, 2011, p.
518-519; Smith Z. Jonathan , The domestication of sacrifice , în R.G. Hamerton -Kelly (ed.), Violent
Origins, Stanfor d, p. 191 –205; J. N. Bremmer, Greek Normative Animal Sacrifice , în D. Ogden, (ed.), A
Companion to Greek Religion, Malden, 2007, p. 132 –144.
155 Verg., Georg. , IV, 538, 550; Macrob., Sat., III, 5, 6; J. Marquardt, op. cit. p. 206.
156 Fest., p. 186 ; J. Marquar td, op. cit. , p. 206; G. Ekroth, op. cit., p. 333.
157 Ovid., Fast. , III, 375 -376; IV, 415: „tollit humo munus caesa prius ille iuvenca / quae dederat nulli
colla premenda iugo / idque ancile vocat, quod ab omni parte recisum es” („Jerfă -aducînd o junincă al
cărei grumaz niciodată / N -a fost de jug apăsat, darul ridică de jos / Și ancile -l numi, că -I tăiat în fiece
parte”) ; Verg., Aen., VI, 36 -39: „Deiphobe Glauci, fatur quae talia regi: / 'non hoc ista sibi tempus
spectacula poscit; / nunc grege de intacto s eptem mactare iuvencos / praestiterit, totidem lectas ex more
bidentis” („ Fata lui Glaucus, Deiphobe, vorbe rostind lui Aeneas: / „Rege, nu -i timpul acum să ne -orpim
la priveliști de -acestea! / Șapte să -njunghii tu junci din turma cea fără prihană, / Zeilo r, asta s -o faci, și
șapte mioare pe -alesul”) ; Idem , Georg., VI, 540, 551; Macrob., Sat., III, 5, 5; 6, 2.
158 Verg., Aen., III, 120; VIII, 45; Ovid., Fast. , I, 56; 452; 720; Gell., X, 15, 32.
159 Verg., Aen, III, 19 -26; IX, 621 -625.
160 Ovid., Fast. , I, 55 -58.

26
asemenea lui Iupiter, tot un taur alb161; Iunonei o scroafă gravidă albă162; Venus juninci
albe163, Altarului Păcii164 etc. I ar divinităților infernale hostia de culoare închisă,
respectiv furvae165 și nigram166, de pildă : Sibylla mioare negre167; Nox miel negru168;
Manilor vițele negre169, Proserphina , o oaie neagră etc.170. Cazuri diferite sunt întâlnite
în cultul zeilor Vulcan , în timpul festivalului Volcanalia (23 august), când se sacrifi cau
un vițel și un vier de culoare roșie, și Robigo în festivalului Robigalia (25 aprilie) ,
unde se uzitează consacrarea necuvântătoarelor de culoare roșie (robigo = rugină )171.
Totuși, întâlnim și în cazul cultul lui Marte, boi de culoare roșcată în sacrifi cii
expiatori ca urmare a mișcării hastae Martis172.
O amplă discuție se poartă în jurul modului de selecție a animalelor în funcție
de vârstă, în special, cu privire la termenul bidentes (sau bidens ). Majoritatea autorilor
antici acceptă ideea că acest cuv ânt se referă la necuvântătoare care au împlinit doi ani
și sunt potrivite sacrificiului , pe de altă parte, o explicație mai puțin susținută, este
aceea că prin acest cuvânt au desemnate animalele pentru sacrificiu care au doi dinți173.
Preponderent termenul apare în texte unde este vorba de ovis174, iar bis(a)eta în cazul
unei sus de doi ani. De asemenea, termenul poate determinare un templu, un loc sacru

161 Verg., Aen., V, 234 -237. Macrob., Sat., III, 2, 4 -5
162 Verg., Aen., VIII, 81 -85; G. Scafoglio, Men and Animals in Lucretius’ De rerum natura , în Johnston
P. A., Mastrocinque A. și Papaioannou S. (ed.), Animals in Greek and Roman Religion and Myth ,
Camb ridge, 2013, p. 39 -51.
163 Ovid., Met., X, 271 -275.
164 Ovid. , Fast. , I, 719 – 720: „ tura, sacerdotes, Pacalibus addite flammis, /albaque perfusa victima fronte
cadat” („Preoți, aduceți tămîie pe focul altarului Păcii. / Victima alba, lovind fruntea -i să o dob orâm.”
165 Cens., VII, 8; E. J. Stafford , Nemesis, hybris and violence , în J. – M. Bertrand (ed.), La Violence dans
les mondes grec et romain , Paris, 2005, p. 195 –212.
166 Verg., Aen., III, 120; V, 97; VI, 153; 243; Idem , Georg. , IV, 546.
167 Verg., Aen., V, 73 4-735.
168 Verg., Aen., VI, 212 -254.
169 Verg., Aen., V, 94 -103.
170 Verg, Aen., III, 120: „Nigram Hiemi pecudem , Zephyris felicibus albam” („Albă mioară Zefirului
blînd și, neagră, Furtu nii”).
171 Ovid., Fast. , IV, 907 -908; 934 -942; M. Fruyt , Word -Formation in Classical Latin, în J. Clackson , A
companion to the Latin language , Oxford, 2011 , p. 150 .
172 Gell. , IV, 6, 2: „Eius rei causa senatusconsultum factum est M. Antonio A. Postumio consulibus,
eiusque exemplum hoc est: "Quod C. Iulius L. filius pontifex nuntia vit in sacrario in regia hastas
Martias movisse, de ea re ita censuerunt, uti M. Antonius consul hostiis maioribus Iovi et Marti
procuraret et ceteris dis, quibus videretur, lactantibus. Ibus uti procurasset, satis habendum censuerunt.
Si quid succidaneis opus esset, robiis succideret ". („De aceea s -a dat un senatus consultum în timpul
consulilor M. Antonius și A. Postumius, al cărui text este acesta: Pontiful C. Iulius, fiul lui Lucius,
anunțînd, că în sanctuarul din palatul pontifical s -au mișcat sulițele lui Mars, senatorii au decis ca
consulul M. Antonius să facă sacrificii expiatorii de jertfe mari lui Iupiter și Mars, și celorlalți zei
ocrotitori, cărora va socoti el de cuviință. Va avea aprobarea pentru tot ce va fi făcut. De va fi nevoie
de jertfe su ccdaneae , să mai sacrifice boi de culoare roșcată ”).
173 Vez: Gell., 6, 3 -15; pentru dezbaterea antică asupra acestui termen.
174 Gell., XVI, 6, 3 -15; Macrob., Sat., III, 5, 2 -5; 12, 10.

27
lovit de trăsnet sau preoți i care sacrificau an imale de doi ani, organizați în decuria
sacerdotum bidental ium175.
Hostia maiores (sau maxima176) desemnează animale care au ajuns la o vârstă
adultă sau de dimensiuni mari , pe care le întâlnim în sacrificiile din cultul zeilor
principali177, iar hostia lactentes sau victima parva sunt necuvântătoarele sugare oferite
în cazul zeităților de ranguri inferioare . Vârsta victimei ar putea fi folosite pen tru a
exprima ierarhia zeită ților și a celor care fac sacrificul178.
Un alt criteriu de selecție important este s exualitate victimelor , care era un luat ă
în con siderare în aleg erea victimelor. Un număr de culte au avut reguli stricte în ceea
ce privește statutul sexual al victimelor ca vaca, mascul din specia bovină ( bos mas ),
sau taur ( taurus ). Bos mas , în acest context, indică un t aur complet procreativ. De
exemplu, zeilor le erau închinați masculi (Iupiter : taur179, berbec180; Neptun : taur181
etc.). De obicei, în primul caz sunt închinați masculi castrați, cu excepția zeilor: I anus,
Marte și Neptun . Atitudinile față de castrarea animalelor nu sunt doar o chestiune a
realității agric ole, ele reflectă noțiuni religioase și culturale. Dintr -un punct de vedere
alimentar, animalele castrate ar fi fost mai atractive din mai multe punct de vedere, în
trecut, așa cum ar trebui să fie mai multă grăsime și un gust sau miros, în spec ial în
ceea ce privește porcii. Masculii castrați au fost mu tt mai accesibili și mai puțin
costisitori , și dădeau, de asemenea, o carne mult mai bogată cu gust mai bun,
circumstanțele care ar fi fost de un interes central pentru participanții ritualurile
sacrificiale Pe de altă parte, animalele necastrate, le găsim în contextele sacrosant e cele
mai presti gioase, deoarece acestea erau indicate pentru asemenea ocazii , dar, de
asemenea, rare și scumpe, marcând astfel sacrificiul ca fiind unul excepțional într-un
anumit s ens182. Un caz aparte ce implică unde sunt implicate taureae (vaci sterile) sunt
în centrul sacrificiului în Taurii ludi , care se desfășurau în Circus Flaminius în onoare

175 Fest., p. 24 ; A. Lesley, A. A. Roy, op. cit. , p. 31.
176 Verg., Georg. , II, 146 -147: „Hinc albi, Clitumne, greges et maxima taurus / uictima , saepe tuo
perfusi flumine sacro ” („Albe, de -acolo, Clitumne, cirezi și taurul, jertfă / Maximă, adeseor i, în a ta
scăldați apă sacră”).
177 Macrob., Sat., I, 17, 29; Gell., IV, 6, 1; Fest., p. 91; Titus Livius , Ab urbe condita , XLIII , 13.
178 Cic., Leg. 2, 12, 29; Ovid., Fast. , II, 656; VI, 157 -163; G. Scafoglio, op.cit.
179 Verg., Aen., III, 19 -26; IX, 621 -625; Ovid., Fast. , I, 83 -84.
180 Ovid., Fast. , I, 587 -588; Macrob., Sat., I, 16, 30.
181 Verg ., Aen., II, 199 -202. III, 115 -120; Macrob., Sat., III, 4, 6; 6, 4; 10, 4 -5.
182 F.T. Van Straten , Gifts for the gods , în H.S. Versnel (ed.), Faith, Hope and Worship: Aspects of
Religious Mentality in the Ancient World , Leiden, 1975, p. 65 –151. G. Ekroth, Castration, cult and
agriculture. Perspectives on Greek animal sacrifice, în Annual of the Swedish Institutes at Athens and
Rome , Stockholm, 2014, p 153 -174.

28
di Inferni ca răspuns la pestilentia183 sau în cultul Prosephinei pentru că nu a dat
naștere niciodată184.
Zeițelor le erau închinate, în general, necuvântătoare femele ( e.g. Minerva:
junincă185; Iuno: mioare, vaci186 și scroafă de culoare albă187 etc.)188. Un alt criteriu era
castitatea, așa încât se sacrificau hostia fecioare în cultelor zeițelor feci oare ( deae
virgines ): Minerva, Diana și cum ar fi sacrificiul casta m ola făcut de Vestale (care erau
îngropate de vi i dăcă își pierdeau virginitatea) pentru zeiței Vesta189.
unmarried citizengirls (uirgines)
O altă normă sacrificială este consacrarea femele lor gravide pe care îl observă
în termenii: horda190, forda191 și gravidam192. Aceste ofrande er au închinate , cu
precădere , zeițelor Ceres , Tellus și Venus193. În timpul festivalului Fordicidia (15
aprilie) se sacrificau vaci gravide în onoarea zeiței Tellus , iar feții erau extrași și
incinerați , iar cenușa era păstrată de Vestale timp de o săptămână194. O altă trăsătură
distinctivă a jertfei celei dintâi este de a reface forțele sacre ale pământului sărăcit de
recoltare și pentru a asigura astfel regenerarea continu ă a culturii. Astfel, este una

183 Fest., p. 529; Titus Livius, XXXIX, 22; J. Marquatdt, op. cit., p. 98.
184 Verg. , Aen. 6.24 -9-251.
185 Ovid, Met., IV, 753 -764.
186 Verg., Aen.., IV, 55 -66; S. R. Ascough, op. cit.
187 Verg., Aen., VIII, 81 -85.
188 Cens., VII, 8.
189 Festus, De verborum significatu , p. 45; Ovidiu, Fastele , I, 83 – 84.
190 Fest., p. 73.
191 Derivat din fero = a căra; Ovid., Fast. , IV, 629 -630: „Tertia post Veneris cum lux surrexerit Idus, /
pontifices, forda sacra litate bove” („Ziua a treia cînd vine dup -ale Venerei ide, Preoți, drept jertfă voi
vaca cea fordă jertfiți”).
192 Ovid., Fast. , I, 670 – 672: „et date paganis annua liba focis . / pla centur frugum matres, Tellusque
Ceresque, / farre suo gravidae visceribusque suis” ( Dați pe altare sățești turta de fiece an! / Mamele
rodelor: Ceres, Tărîna, să le -mpăcați cu / Grîu și cu măruntai de la o scroafă -a făta) ; IV, 633 -634; 670
671.
193 Ibidem , I, 670 – 672; G. Scafoglio, op. cit.
194 Ovid., Fast. , IV, 629 -640: „Tertia post Veneris cum lux surrexerit Idus, / pontifices, forda sacra litate
bove . / forda ferens bos est fecundaque dicta ferendo: / hinc etiam fetus nomen habere putant. / Nunc
gravidum pecus est, gravidae quoque semine terrae: /Telluri plenae victima plena datur. /pars cadit arce
Iovis, ter denas curia vaccas / accipit et largo sparsa cruore madet. / ast ubi visceribus vitulos rapuere
ministri, / sectaque fumosis exta dedere focis, / igne cremat vitulos quae natu maxima Virgo est, / luce
Palis populos purget ut ille cinis” („„Ziua a treia cînd vine dup -ale Venerei ide, / Preoți, drept jertfă voi
vaca cea fordă jertfiți. / Forda e vaca ce poartă și e a făta – din ferendo, / Tot de ai ci socotesc unii cp
fetus s-a zis. / Oile-s grele acum, și țarina -i grea de sămânță: / Și pămîntului plin victimă plină se dă. /
Unele -n templul lui Joe, iar treizeci de vaci se înjunghie -n / Curie; sîngle lor e -mprăștiat peste tot. / Cînd
ajutoarele smulg dintr-al mamelor pîntec vieții / Și măruntaie tăind pun pe altarul aprins, / Cea mai în
vîrstă fecioar ă vieții îi arde: -n Palilii / Asta cenușă a lor oamenii -o va curăța”).

29
dintre multele ritualuri de sacrificiu, care au ca obiectiv fertilitatea pământului în ciuda
dezavantajului economic195.
Totuși, a vem exemple de deviații de la prece ptele religioase expuse mai sus
(e.g. lui Faun , căruia fermier ii îi sacrificau o capră196, Fons o oaie197, lui Vediouis, tot
o capră198, o mială albă lui Iupiter199 etc.). Explicațiile oferite de literatura specialitate
cu privire la aceste abateri sunt diverse: fie sunt situații în ca re nu se cunoa ște sexul
divinității ( Genius). Elocventă pentru acest argument fiind expresia: si(ve) deus, si(ve)
dea și sive mas, sive femina , în privința divinității Pales, în timpul fetivalului Parilia
(21 aprilie)200.
O caracteristică a modului de selecție este fuziunea dintre domeniul mitolo giei
propriu -zise și cel al legendei, așa cum apare în izvoarele clasice. Preponderența
rațiunilor mit ologice cu origini grecești este o realitate, dar adesea acestea sunt
adaptate realităților romane . Una din motivațiile din spatele unui sacrificiului ar putea
fi văzută ca o pedeapsă pentru abatere disciplinară, în special după ce fiara a consumat
un element sacru asociat divinității , de exemplu : în cultul lui Bacchus, țapul ( hircus /
caper ) este ales din cauza că are au obiceiul de a paște palmite musta201, plena sue
(hostia propria est terrae202), sacrificată zeiței Magnei Mater, vinovată că distruge
cultura agricolă și scurmă pământul203 sau oaia care paște verbenas divină204. Un alt

195 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Cha rles Scribner′s
Son′s, New York, 1952, p. 57; J. N. Bremmer, The Sacrifice of Pregnant Animals , în B. Alroth, R. Hägg
(ed.), Greek Sacrificial Ritual: Olympian and Chthonian , Gothenburg, 2005, p. 155 -165; A. Sharrock,
Gender and sexuality , în Ph. Hardie (e d.), The Cambridge Companion to Ovid ., Cambridge, 2002, p. 95 –
107.
196 Ovid., Fast. , II, 361 -363: „Ornipedi Fauno caesa de more capella / venit ad exiguas turba vocata
dapes. / dumque sacerdotes veribus transuta salignis” („ Dup-obicei, s -a-njunghiat copitalu lui Faun o
capră / Și la micul ospăț, vine norodul chemat. / Preoții cît pregătesc măruntaie -n frigare de salcă” ).
197 Ovidiu, Fastele , III, 300 -301.
198 Gell., V, 12, 12.
199 Ovid., Fast. , I, 55 -58.
200 Cat., De agr. , 139; Ovid., Fast. , II, 361 -363; Macrob. Sat., III, 9, 7; D. Mantzilas, op. cit.
201 Cens., VII, 8, Fest., p. 80; Verg., Geor. , II, 380 -396. Ovid., Fast., I, 354 -360 „palmite debueras
abstinuisse, caper. / quem spectans aliquis dentes in vite prementem, / talia non tacito dicta dolore dedit:
/ 'rode, c aper, vitem: tamen hinc, cum stabis ad aram, / in tua quod spargi cornua possit erit.' / verba
fides sequitur: noxae tibi deditus hostis / spargitur adfuso cornua, Bacche, mero. („ Țapule , tu trebuia
vița s -o cruți! / Unul, văzându -l cum dinții -și înfige -n butucii de vie, / Ciuda nestăpînind, astea cuvinte i –
a spus: / „Roade tu, țapule vița! Ea tot ne va da o licoare /Ce -or să ți -o toarne pe cap când o să stai lîng –
altar. / Vorba s -a adeverit: dușmanul ce dat ție de gloabă, / Bacchus, cînd îl jertfim, cornul cu vin îi
stropim”).
202 Macrob. , Sat., I, 12, 20.
203 G. Ekroth , Animal sacrifice in antiquity , în The Oxford Handbook of Animals in Classical Thought
and Life , editat de Gordon Lindsay Campbell, Oxford, 2014, p. 329 -354.
204 Verg., Aen., VIII , 65; Ovid., Fast., I,181 -182: „ poscit ovem fatum: verbenas improba carpsit, / quas
pia dis ruris ferre solebat anus” („Oaia o cere destinul: păscu buruiana / pe care Baba pioasă o dă zeilor
cei cîmpești”).

30
criteriu este legat de încărcătură mitologică care stau la baza sacrificiului u nui asello
pentru Priap205. Unde tentativa lui Priap de seducere a nimfei Lotis, a fost curmată de
zgomotul măgarului lui Silenus. În varianta romană Lotis fiind înlocuită de Venus206.
În rândurile ce urmează vom încerca să facem o prezentare a principalelor
familii de necuvântăt oare și relația lor cu divinitat ea. De departe cele mai întâlnite
animale în sacrificii sunt bovine le (Iupiter207, Pluto208, Apollo209, Neptun210, Mercur211,
Diana212 etc.), ovinele (Iupiter213, Ianus214, Iuno215 etc.) și porcinele ( Iupiter216,
Marte217, Mani218, Carna219 etc.), fiind principalele specii domestice ale Romei .
Sacrificiul de tip taurobolium (sau tauropolium ), importat la Roma în prima
jumătate a secolului al doilea al erei noastre, au fost utilizat în onoarea zeilor Magna
Mater și Mithras, și con sta în oferirea unui taurus, iar criobolium (sau kriobolium ) în
care se sacrifica un arietem în cinstea lui Attis220. Scopul acestor sacrificii era botezul
cu sânge a participantului și devenirea homo novus . Acesta purta pe cap o mitra , era
așezat sub o plat formă pe care urma a fi sacrificate animalele. Sângele scurs din
animale urma să curgă pe capul inițiatului. Ceremonia era însoțită de cântece și
muzică. Acest tip de sacrificiu au fost introdus la Roma prin intermediul cultelor din
Asia Minor, fiind răspâ ndite în timpul dinastiei Antoninilor, după trei secole de la

205 Ovid., Fast. , I, 391 -392: „caeditur et rigido custodi ruris asel lus; / causa pudenda quidem, sed tamen
apta deo” („Aspru paznic al cîmpului i se jerfește măgaruș ; / E un motiv rușinos, dar potrivit ăstui zeu”);
439-440: „venerat et senior pando Silenus asello, / quique ruber pavidas inguine terret aves” („Răgetul
lui cu moarte -l plăti măgarul : el este / Jertfa ce place mai mult zeului din Helespont”); VI, 345 -346; vezi
infra .
206 Ovid., Fast. , I, 391 -392: „caeditur et rigido custodi ruris asellus; / causa pudenda quidem, sed tamen
apta deo” („Aspru paznic al cîmpului i se jerfește măgaruș ; / E un motiv rușinos, dar potrivit ăstui zeu”);
439-440: „venerat et senior pando Silenus asello, / quique ruber pavidas inguine terret aves” („Răgetul
lui cu moarte -l plăti măgarul : el este / Jertfa ce place mai mult zeului din Helespon t”); VI, 345 -346; vezi
infra .
207 Verg., Aen., III, 19 -26; 219 -224; IX, 621 -625; Ovid., Fast. , I, 83 -84; 579; III, 803 -808; Idem,
Metamorfoze, IV, 753 -764; Macrob., Sat., III, 10, 3;
208 Verg., Aen., VI, 21 2-254; G. Scafoglio, op. cit.
209 Macrob., Sat., III, 4 , 6; 6, 4.
210 Verg., Aen., II, 199 -202; III, 115 -120; Macrob. , Sat., III, 4, 6; 6, 4; 10, 4 -5;
211 Ovidiu, Met., IV, 753 -764.
212 Livy., Ab urbe condita , I, 45.
213 Ovid., Fast. , I, 55 -58, 587 -588; II, 69 -70; Macrob ., Sat., I, 15, 16; 16, 30; III, 5, 10.
214 Ibidem., I, 320 -321.
215 Verg., Aen., IV, 55 -66; Gell., IV, 3, 3. Macrob., Sat., I, 15, 18 -19.
216 Verg., Aen., VIII, 638 -640.
217 Gell., XVI, 6, 7.
218 Verg., Aen., XI, 192 -201.
219 Ovid., Fast. , VI, 179 -182.
220 J. Marquardt, op. cit. , 108 -110.

31
introducerea cultului Magnei Mater. Scopul acestui ritual era de a oferi o nouă viață, o
naștere, celui care a participat221.
Respectiv taurus îl întâlnim în sacrificiile zei principali din panteo nul roman.
Taurul este în centrul unui sacrificiu în care se oferă concomitent trei tauri zeilor
Neptun , oferit cu precădere de către marini, 222 că numai un taur ar putea fi sacrificat
pentru el și Apollo223. Apollo (his sacrifice was performed by Aeneas on D elos during
his wanderings after the fall of Troy. The victim was a bull; there is no mention of the
animal's color.)224
În cazul lui Iupiter avem o mai mare varietate a textelor antice cu privire la
sacrificiile permise sau nu a taurului225. Victima pentru J upiter, cu toate acestea, nu a
fost un taurus , ci mai degrabă un vițel ( iuvencus) . Astfel, darul potrivit pentru Iupiter
era bou tânăr de culoare albă, sau cel puțin cu o pată albă pe frunte. De asemenea,
taurulul apare des în mitologia lui Hercules: taurul din Creta, popasul făcut pe viitorul
loc de fondare al Romei în timp ce aducea vitele din Hispania în Grecia sau cu privire
la vitele furate de Cacus226. În Roma antică, un taur alb a fost sacrificat la anuala
Feriae Latinae , iar carnea a fost distribuit în mod proporțional cu importanța relativă a
orașelor membre ale Ligii Latine.
Bovine mai mulți termeni specifici în funcție de vârstă, sex, utilitate: uitulus
(vițel)227, uitula (vițea)228, vacca (vacă tânără)229, taurus (taur reproducător)230 bos

221 Ibidem , p. 108; C . H. Moore, On the Origin of the Taurobolium , în Harvard Studies in Classical
Philology, Vol. 17, Harvard, 1906, p. 43 -48. R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and
Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s Son′s, New York, 1952, p. 43; A. Lesle y, A. A. Roy, Dictionary
of Roman Religion , Ed. Facts on File, New York, 1996, p. 216; M. V. Hadiji, Creșterea animalelor în
provincia Dacia, reflectată de o serie de reprezentări și descoperiri arheologice cu caracter cultic, în
BHAUT , XII, Timișoara, 201 0, p. 75 -82; M. Jordan, Dictionary of Gods and Goddesses , Ed. Facts On
File, New York, 2004, p. 200 -201; Mary Beard, The Cult of the ‘Great Mother’ in Imperial Rome The
Roman and the ‘Foreign , în J. Rasmus Brandt and Jon W. Iddeng, Greek and Roman Festival s: Content,
Meaning, and Practice, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2012, W. Van Andringa, Religions and
the Integration of Cities , în J. Rupke, op. cit. , p. 89; S. Nemeti, op. cit. , p. 184 -191.
222 Cic., De Nat. Deor. , III, 20, 51: „Ergo imbres, nimbi, procellae, turbines deiputandi; nostri quidem
duces mare ingredientes inmolare hostiam fluctibus consuerunt” („Comandații noștri, pe punctul de a se
îmbarca, s -au deprins să aducă o jertfă valurilor”) ; Verg., Aen., II, 199 -202: „Hic aliud maius miseris
multoque tremendum / obicitur magis atque improvida pectora turbat. / Laocoon, ductus Neptuno sorte
sacerdos, / sollemnis taurum ingentem mactabat ad aras . (Dar o priveliște -acum ni s -arată, cu mult mai
grozavă, / Tristă icoană -ncingând cu fiori zăpăcitele pi epturi. / Preot sorțit lui Neptunus, Laocoon13 taie
pe maluri / Taurul groaznic, jertfindu -l pe sfintele vetre -n altare”).
223 Aulus Gellius, Nopțile atice, XIII, 27, 3.
224 Vergil, Aeneid, III, 118 -120
225 Vergil Aen. 3 -19-21; Vergil, Aen. 9 – 625-628.
226 Verg., Aen., VIII, 183-279; E. J. Stafford, op. cit.
227 Lucr ., De Rer. Nat. , II, 352 -354; Ovid. , Met., IV, 753 -764; Macrobius, Saturnalia, VI, 5, 7.
228 Vergilius, Bucolica , III, 76 -77: „cum faciam vitula pro frugibus, ipse venito” („Când junca o voi
jertfi pentru r oade, -atunci vino tu însuți”); Vergilius, Georgica , IV,547 ; Macrobius, Saturnalia, III, 2,

32
(taur de tracțiune)231. Un exemplu elocvent cu privile la sacr ificiile către anumiți zei și
zeiței în funcție de ierarhie, sexualitate un bovinele îl găsim în Ovidiu: „ Dis tribus ille
focos totidem de caespite ponit, / laevum Mercurio, dextrum tibi, bellica virgo, / ara
Iovis media est; mactatur vacca Minervae , / ali pedi vitulus , taurus tibi, summe
deorum” („Celor trei zei le ridică Perseu trei altare de brazde: / Pentru Mercur e cel
stâng, cel drept ție, războinică fată, / Iar al lui Zevs în mijloc. O junincă jertfește
Minervei , / Întraripatului zeu, un vițel și ție , stăpâne, un taur”)232.
Un al doilea tip de sacrificiu este souvetauralia (sus+ovis+taurus )233 utilizat în
lustratio234. Îl întâlnim în festivalele agrare, la sfârșitul unei campanii militare sau cu
ocazia unei census235. Marte a fost singurul destinatar la Roma a l acestei ofrande triple.
Scopul sacrificiului a fost de a întări zeul războinic, al doilea element din triada divină,
reprezentată la Roma de trinitatea Iupiter – Marte – Quirinus. Ca urmare a sacrificiului,
zeitatea războinică proteja ceremoniile destina te fertilității agricole. Taurul a fost o
victima potrivită pentru Marte; oves pentru Quirinus , principalul zeul fertilității roman;
și sus pentru Tellus, ca a doua cu atribuții legate de fertilitatea terenului. Acest mod de
sacrificiu era folosit atât în feriae publica , cât și în cele private , prin intermediul căruia
se urmărea purificarea orașului și a ogrăzilor ( lustratio agri ). Se practică în cele
private de către pater familiae în timpul festivalului Ambarvalia (29 mai)236. Un alt
sacrificiu care consta în închinarea a trei necuvântătoare este solitauralia, în cadrul

14-15; Macrobius, Saturnalia, III, 2, 16: (Meminerimus tamen sic legendum per ablativum: Cum faciam
vitula pro frugibus id est: cum faciam rem divinam non ove, non capra , sed vitula , tamquam dicat: cum
vitulam pro frugibus sacrificavero , quod est: cum vitula rem divinam fecero” („ Să mai luăm seama –
citind – că uitula stă în ablativ („cum faciam uitula pro frugibus”). Asta vrea să spună: cînd voi aduce
sacrificii, o voi face (nu cu o oaie, nici cu o capră, ci) cu o juncă. Ca și cînd ar zice: cînd voi face
sacrificiu, constînd din o juncă. Vergilius ni -l arată pe Aeneas ca pontif chiar și prin numele, pe care -l dă
povestirii suferințelor lui”).
229 Vergilius, Eneida, IV, 61; VI, 251; Ovidiu, Fastele , IV, 635; Ovidiu, Met., IV, 755.
230 Vergilius, Eneida, II, 224; Vergilius, Georgica , II, 146; Ovidiu, Met., IV, 756; Macrob., Sat., IV, 5,
8.
231 Verg., Aen., V, 481; Ovidiu, Fastele , I, 362; Ovidiu, Fastele , IV, 414; Ovidiu, Fastele, IV, 631.
Mabrob, Saturnalia, III, 5, 3.
232 Ovid. , Met., IV, 753 -756:
233 Corespondenții grecești: trittoia sau trittoia boarchon. – G. Ekroth, op. cit. , p. 336. Un altă teorie
conform souvetauralia a fost închinata inițial zeiței Athena. – J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and
Roman Festivals: Content, Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 197.
234 Fest. p. 293.
235 Titus Livius , Ab urbe condita , XXXV, 9; L. Adkins, R. A. Adkins, op. cit. , p. 144; 197; 213 -214; W.
G. Claytor, R. S. Bagnall, The Beginn ings of the Roman Provincial Census: A New Declaration from 3
BCE , în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Nr. 55, 2015, p. 637 –653.
236 Verg., Aen., 96-97; „esse putet; caedit binas de more bidentis / totque sues, totidem nigrantis terga
iuvencos” („ Stă la -ndoială. Doi miei cu vârsta mioară mai taie , / Scroafe pe -atâtea și atâtea vițele cu
spetele negre”); J.R.C. Garcia, The Phenomenon of ritual sacrifice, sacralization of food and
conviavility, în Banquets of Gods, Banquets of Men. Conviviality in the Ancie nt World (Studia
Universitatis Babeș -Bolyai. Historia , 59/1, 2014, p. 285 -307.

33
căruia erau sacrificați un taur, un berbec și un mistreț. În timpul ritualurilor
procesiunea a jucat un rol excepțional, pentru că nu s -a mers doar dintr -un punct în
altul, cum ar fi triumfu l, ci convoiul religios orbita în jurul (unui grup de persoane sau
a unui un oraș) de trei ori pentru lustrație.237.
Idulis ovis sacrificate periodic lui Iupiter, la Ide238. Conform lui Macrobius
idele s -ar trage din „idulis”, termen prin care etrușcii definea u oaie239. Tot lui Iupier i
se sacrifică un berbec la nonae de către flaminica240. Oile sunt legate de sărbătoarea lui
Ianus, Agonalia, în care se închina un berbec de către rex sacrificulus în Regia . Un
berbec de doi ani se sacrificat Vestei în prima zi din f ebruarie241.
În ceea ce privește cabalinele, calul era animalul principal în festivalul October
equus (idele lui octombrie ) unde , după o cursă de cai (bigae ) care se desfășura Campus
Martius , perechea învingătoare era sacrificată. Sacrificiu anual , făcut de flamen
Martialis , în onoare lui Marte cu scopul unei recolte bune242. Sângele proaspăt ( cauda )
era păstrat de Vestale și utilizat în timpul festivalului Fordicidia (15 aprilie) , iar capul
(caput ) era dat cat premiul în cadrul unei întreceri între rezidenții din Subura și cei din
zona via Sacra .243 De asem enea, calul este în centrul sacrificiului făcut cu ludi numite
Equiria (17 februarie și 14 martie , instituit e de Romulus ), tot în onoarea lui Marte244.
Calul este prezent, în principal, în sacrificiile divinităț ilor războinice, dar îl întâlnim și

237 Cato, De agri. , l4l: „Cum divis volentibus quodque bene eveniat, mando tibi, Mani, uti illace
suovitaurilia fundum agrum terramque meam quota ex parte sive circumagi sive circ umferenda censeas,
uti cures lustrare”; Fest., p. 413 ; Litus Livius, Ab urbe condita, I, 44 ; V. Huet, Le relief dit des
suovétauriles de Beaujeu: une image sacrificielle hors de l'Italie, în Image et Religion dans l′antiquité
gréco -romaine, Napoli, 2008, p. 399 -410; B. Wilkens, Roman suovitaurilia and its predecessors , în
Behaviour Behind Bones. The zooarchaeology of ritual, religion, status and identity , Oxford, 2004, p.
73-76; V. Huet, Le voile du sacrifiant à Rome sur les reliefs romains: une norme?, în F. Gherchanoc F.,
V. Huet (ed.), Vêtements antiques. S’habiller, se déshabiller dans les mondes anciens, Paris, 2012, p.
47-62.
238 Ovid., Fast. , I, 453 -454; Macrob., Sat., I, 15, 16: Sunt qui aestimant Idus ab ove Iduli dictas, quam
hoc nomine vocant Tusci , et omnibus Idibus Iovi immolatur a flamine” („ Unii socotesc că idele își trag
numele de la „idulis; prin acest cuvînt etruscii desemnează oaia, care, la idele fiecărei luni, este jertfită
de preot în cinstea lui Iupiter”) ; J. Rüpke, Long -Term Changes in Religious Festivals during the Roman
Republic, în J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content, Meaning, and
Practice , Oxford, 2012, p. 296.
239 Macrob. , Sat., I, 15, 16; C. Goldberg, Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Di alis in the
Middle Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
240 Macrobius, Saturnalia, I, 16, 30.
241 Ovid., Fast., II, 69 -70.
242 R. K. Yerkes, Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, Ed. Charles Scribner′s
Son′s, New York, 1952, p. 57 ; Cea mai cuprinzătoare descriere cu privire la acest festival o găsim în
Festus.
243 L.R. Wildfang, Rome’s Vestal Virgins A study of Rome’s Vestal priestesses in the late Republic and
early Empire , Londra, 2006, p. 10; J. R. Brandt, J.W. Iddeng (ed.), Gree k and Roman Festivals:
Content, Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 288 -290.
244 W. Burket, Homo Necans: The Antropology of Ancient Greek Sacrificial Ritual and Myth, traducere
în engleză de P. Bing, Ed. University of California Press, Berkeley, 1983, p. 53–54; 159 –160.

34
în practicile cu caracter magic unde este folosită exreșcența de la mânzi ca ing redient
pentru băuturile afrodisiace . Este clar faptul cǎ nu era o rasǎ alimentarǎ, carnea de cal
fiind consumatǎ doar în condiții speciale245. Măgarul (asellus ) îl găsim, cu precădere,
în cultul lui Priap246.
Capra o întâlnim în cultele divinităților ale pădurilor cum ar fi cazurile:
Diana247, Faun248 și Flora , unde, în timpul festivalului Floralia , sacrificiul caprei era
însoțit de cel al unui lepus (iepurele era un simbol universal al fertilității)249. Un ca z
foarte dezbătut este cel al sacrificiului caprei în cultul Dianei, având o rațiune
mitologică a substituirii sacrificiului Iphigheniei în cultul zeiței Artemis250.
Un caz aparte de sacrific iu unde capra joacă un rol central în sacrificii de
fertilitate ( Lupercalia ), în cinstea lui Lupercus. În acest festival luperci (preoți ai
zeului Lupercus, de origine patriciană, organizați într -un collegium , care conform
mitologiei au fost înființați de către Romulus și Remus) , după sacrificiul caprei, tăiau
pielea în bucăți acoperindu -se parția l în încercarea de imitarea a zeului, care era
jumătate acoperit și jumătatea acoperit cu piele de capră. Fugeau în două grupuri în
jurul muntelui Palatin , folosind f âșiile de piele din capră rămase în lovirea perso anelor
de pe stradă, în special femei, care urmărea să devină fertile (ut careant sterilitate et
sint fecundae ). Acest act ritualic de purificare simbolică a terenului, și că, de a atinge
persoanele care o puri ficare a oamenilor, pentru cuvintele prin care este desemnat acest
act sunt februare și lustrare. Pielea caprei în sine a fost numit februum, ziua festivă
moare Februata, luna în care a avut loc Februarius, și zeul însuși Februus251. Singurul

245 Verg., Aen., IV, 501 -518
246 Ovid., Fast. , I, 391 -439; VI, 345 -346: „Lampsacos hoc animal solita est mactare Priapo, / 'apta'
canens 'flammis indicis exta damus” („Ăst dobitoc de -obicei în Lampsac lui Priap se jerfește Noi în
flăcări zvîrl im carne de -asin trădător”) ; pentru motivul mitologic din spatele sacrificiul vezi supra .
247 Ovid., Fast. , I, 376 -390; Idem, Met., XI, 24 -38; XIII, 200 -202.
248 Idem , Fast. , II, 361 -363.
249 Ibidem , Fast. , V, 371 -372.
250 Verg., Aen., II, 116 -119: „ sanguine plac astis ventos et virgine caesa , / cum primum Iliacas, Danai,
venistis ad oras; / sanguine quaerendi reditus animaque litandum / Argolica." vulgi quae uox ut venit ad
auris, / obstipuere animi gelidusque per ima cucurrit” („Voi domolirăți furtuna prin jertfă fecioarei11,
prin sânge , / Când vă gătirăți, danai, cu plecarea spre văile Troiei; / Suflet vă cere și -ntorsul acasă; un
suflet argolic / Cere -mpăcarea…”); Ovid., Fast. , I, 387 -388: „uod semel est geminae pro virgine caesa
Dianae, / nunc quoque pro nulla virgine cerva cadit” („ Ciută odată jerfiră în locu -unei fete Dianei, Sora
lui; și -azi o jertfim, chiar dacă nu -n locul ei”); A. Lebeck, The Robe of Iphigenia in Agamemnon , în
Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol. 5, Nr. 1, 1964; A. Room, Who's Who in C lassical
Mythology , New York, 1997, p. 197; N. Rabinowitz , Women as Subject and Object of the Gaze in
Tragedy, în Helios , Vol. 40, Nr. 1 -2, 2013, p. 202 -204.
251 Ovid. , Fast., II.31 ;. Fest., p. 39.

35
cult în ca re ca prinele sunt interzise este în cel al zeiței Minerva , probabil un împrumut
din cultul Athenei252.
În religia romană , câinele era asociat divinităț ilor funerare, fiind considerat un
simbol simbol de devotament, loialitate și răbdare, un protector al turmelor și al
gospodăriilor. Erau sacrificați pentru a escorta și servi stăpânul său în lumea de
dincolo. Se vorbi de două roluri pe care acest sacrificiul le avea: catartic și fertil .
Câinele (canis) este prezent în cultul divinităților infernale (Trivia253), dar ș i în cel a
divinității Robigo254. Denumirea sacrificiul în cazul acesto r animale este canarium
(carius ), uzitat în sacrificiile a căror scop era protecția recoltelor, și este oferit cu
prilejul sărbătorii religioase Robignalia (25 aprilie , instituit e de Numa ) în care se
sacrificau câini de culoare închisă și oi în onoarea lui Robigus255. De asemenea, în
timpul festivalului anual Lupercalia (15 februarie ), lângă peștera unde conform
mitologiei s-au născut Romulus și Remus ). Caracteriscata deosebită fiind sacrifi ciul
câinilor și în celebrării Augurium Canarium (sau Sacrum Canarium) care se de sfășura
în zona Porta Catularia (de la catulus = cățel) cu scopul unor recolte ferite de rugină .
O altă ocazie este Supplicia Canum în care câinii erau suspendați pe o furca s au o crux
și se făceau parade prin Roma; sunt pedepsiți pentru că nu au avertizat atacul galiilor
din 390. O astfel de necurăție a fost motivată de faptul că rolul principal al animalului
a fost legătura între lumea celor vii și cea a morții. Motivul pentr u care conduce aceste
practici rituale ar trebui căutate în scopul principal al ofertantului care a fost să obțină
mijlocirea divină cu sacrificiul animalului. s-a evidențiat sunt frecvente cazurile
asocierii dintre câini și înmormântă rile umane, probabil, pentru a permite acestui
prieten uman credincios s ă fie un companion de asemenea256..
O clasă de animale foarte rar întâlnită în s acrifici este ce a pești lor. Îi întâlnim
în timpul ludi Piscatorii (7 iunie) când se puneau pești pe foc în onoarea zeului Vulc an

252 Ovid., Fast. , II, 435-436, 441 -446.
253 Ibidem , I, 376 -390.
254 Ibidem , IV, 908; 936; 939; 941.
255 L. Adkins, A. R. Adkins, op. cit. , p. 192; P. Nigdelis, The Nonae Capratinae in Dion and Religious
Associations and Public Festivals in Roman Macedonia , în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol.
56, 2016, p. 663 –678.
256 S. G. Manolis , Dog Sacrifice in Ancient and Modern Greece: from the Sacrifice Ritual to Dog
Torture ( kynomartyrion) , în Folklore, Vol. 45, 2010, p. 61 -88; F. Alhaique , M. T. Fortunato, Possible
evidences for a dog sacrifice at Ferento (Viterbo) in the Late Antique Period , în Annali dell'Università
degli Studi di Ferrara , Vol 11, Nr. 2, 2015, p. 109 -114.

36
257. În consecință, primind pești a fost o onoare îndoielnică și indicativ de la locul
scăzut al acestor divinități în ordinea de ciugulit divină258.
Păsările au fost grupate în două clase, alites , aceste care au fost semnificative
de zbor, și oscines = păsări care dau auspicii prin cântec259. Pe lângă rolul mantic
(admissivae = de bun augur260, praepetes = zboară favorabil261, remores = determină
o persoană să amâne ceea ce ea a intenționat să facă262 sau găinilor sacre (prin dansul
specific numit tripudium )263 pe ca re-l joacă în cadrul marcat de auguri ( pomerium ), o
gamă largă de păsările sunt prezente în sacrificii . În cultul zeiței Inachis Puro, căreia i
se sacrifică o gâscă264 și în cel al lui Aesculapius (în special de către medici ) unde
ofranda consta într-un coc oș alb și în cultul zeiței venus unde i se sacrificau
porumbei.265. În timpul festivalului Compitalia (3-5 ianu arie, compita = crossroads ) se
sacrificau găini de către reprezentații a fiecărei insula în locurile de răscruce
(compita )266 și zeiței Nox unde se sacrifica un cocoș, dar și oaie de culoare neagră267.
Considerate stăpânele primordiale ale universu lui, rolul de mesageri sau de trădătoare
de a intercepta mesajele către zei trasmise prin intermediul sacrificiilor268. Sunt oferite
pentru împăcarea zeilor269. Considerate stăpânele universurlui, rolul de mesageri sau
de trădătoare270.

257 Varro, De Ling. Lat. , VI, 20; J. R. Brandt, J. W. Iddeng (ed.), Greek and Roman Festivals: Content,
Meaning, and Practice , Oxford, 2012, p. 34.
258 R. Carboni, Unusual Sacrificial Victims: Fish and Their Value in the Context of Sacrifices, în
Johnston P. A., Mastrocinque A. și Papaioannou S. (ed.), Animals in Greek and Roman Religion and
Myth , Cambridge, 2013, p. 255 -280.
259 Fest., p. 435.
260 Fest., p. 16.
261 Gell. , VII, 6, 3, Fest., p. 319.
262 Fest., p. 383.
263 Cic., De Div ., II. 34; Titus Livius , Ab urbe condita , IX, 9; R. Veit, Republican Nobiles , în J. Rupke,
op. cit. , p. 292 -303; S.A. Chishti1, M.I. Mehmood, The Nature and Function of auspicia in Roman
Religion and Roman Political System , în IJSR , Vol. 4, Nr. 4, 2015, p. 2697 -2699.
264 Ovid., Fast. , I, 453 -454.
265 Verg., Buc., III, 67 -68: „Parta meae Veneri sunt munera; namque notavi / ipse locum aeriae quo
congessere palumbes” („Gata Venerei mele am daruri; fiindcă fixat -am / Locul eu însumi, înalt unde
cuib au făcut porumbeii”); Ovid., Fast., I. 451 -452.
266 Macrobius, Saturnalia, I, 7, 34; S. E. McCartney, Figurative uses of animal names in Latin and their
application to military devices , Lancaster, 1912, p. 4.
267 Ovid., Fast. , I, 455 – 456.
268 Ovid., Fast. , I, 449 – 452: „uta diu volucrum proles tum denique caesa est, / iuveruntque deos indicis
exta sui. / ergo saepe suo coniunx abducta marito /uritur Idaliis alba columba focis” („De -a trădătoarelor
moarte zeii s e bucurară, / Când s -a jerfit și acest neam mult de vreme cruțat. /Astfel ades porumbița cea
alba, smulsă de lîngă -a / Ei pereche, a ars pe un idalic altar”).
269 Macrob., Sat., III, 8, 4: („Și versul de mai jos dovedește priceperea lui Vergilius în cele rel igioase:
„Hoc quoque de prudentia religionis a Virgilio dictum est: Decidet exanimis , vitamque reliquit in
astrisAereis. Hyginus enim de proprietatibus deorum, cum de astris ac de stellis loqueretur, ait oportere
his volucres immolari . Docte ergo Virgilius dixit apud eanumina animam volucris remansisse quibus
adlitandum data est” „(Porumbelul) se prăbușește mort, lăsîndu -și viața printre stelele din văzduh Căci

37
Tipuri de ofrande mai speciale sunt preparate care au la bază car nea provenită
din sacrificiului. De exemplu: farcimen , ircei271 și slănina (pinguia) pe care o găsimî
nchinată în onoarea zeiței Carneaeste oferită slănină ( pinguia )272.
Sunt cazuri când nu ofrandele prescrise pentru ritual nu sunt disponibile. În
aceste cazuri se recurge la mistificarea ofrandei. În unele cazuri sunt închinate
reprezentări miniaturale de ceară ale animalelor, sau culoarea este (hostia cretata )273.
Un alt caz de subtituirea a unui tip de animal cu altul este întâlnit în cultul Dianei, când
se sacrificau oi în loc de căprioare ( cervaria ovis )274.

II.2. Vegetale
Ofrandele de origine vegetală sunt considerate de cătr e specialiști ca fiind într -o
oarecare măsură în opoziție cele de origine animală. Totuși , asem enea celor animale,
erau gătite și oferite zeilor . Conform mas maiarum , în perioada arhaică a Romei
ofrandele vegetale era compuse cu precădere din herbis (herba Sabina ) și aveau un rol
central în ritualurile din periodele respective275. Totuși, întâlnim și în perioada
imperiului o frandele floral e, ca de exemplu în cultul zeițelor Venus, se oferă rosa
(trandafiri) și iuncea (papură) în timpul festivalului Vinalia Pr iora (21 aprilie)276, și
Mania, respectiv măciulii de mac (papaver ) și de usturoi (alli)277, în ultimul caz
folosite în scopuri magice, ca reprezentări ale victimelor (folosite în construcția de

Higinus – în scrierea sa Despre zei – vorbind de cer și de stele – spune că suntem datori să le j ertfim
păsări . Ca mare învățat – deci – spune Vergilius că sufletul păsării a rămas la acele zeități, cărora le -a
fost dat spre împăcare”).
270 Ovid., Fast. , I, 449 – 452: „uta diu volucrum proles tum denique caesa est, / iuveruntque deos indicis
exta sui. / ergo saepe suo coniunx abducta marito /uritur Idaliis alba columba focis” („De -a trădătoarelor
moarte zeii se bucurară, / Când s -a jerfit și acest neam mult de vreme cruțat. /Astfel ades porumbița cea
alba, smulsă de lîngă -a / Ei pere che, a ars pe un idali c altar”); A. Mastrocinque, Birds and Love in Greek
and Roman Religion , în P. A. Johnston, A. Mastrocinque și S. Papaioannou (ed.), Animals in Greek and
Roman Religion and Myth , Cambridge, 2013, p. 213 -226; A. Cosentino, Persephone’s Cockerel , în
Johnston P. A., Mastrocinque A. și Papaioannou S. (ed.), Animals in Greek and Roman Religion and
Myth , Cambridge, 2013, p. 189 -212.
271 Fest., p. 81; F.P. Morresi, op. cit. , 2007, p. 37 -39.
272 Ovidiu, Fast. , VI, 169 -171.
273 J. Marquartd, op. cit. ,p. 209
274 Festus, De verborum significatu , p. 39.
275 Ovid., Fast. , IV, 369 -372: „lacte mero veteres usi narrantur et herbis , / sponte sua siquas terra ferebat'
ait; / 'candidus elisae miscetur caseus herbae ,/cognoscat priscos ut dea prisca cibos” („Zice -se că în
vechime cu lapte curat și cu ierburi / Ce de la sine creșteau oamenii toți se hraneau. / Ierburi tocate se –
mbină cu cașul cel alb , ca zeița / Veche să poată ș ti cum sînt mîncările vechi”); J. Marquardt, op. cit. , p.
203-204; J. Marquardt, op. cit. , p. 203 -204.
276 Ovid., Fast., IV, 867 -870; C. Goldberg , Priests and Politicians: rex sacrorum and flamen Dialis in
the Middle Republic , în Phoenix , Vol. 69, 2015, p. 334-354.
277 Ovid., Fast. , IV, 151; Macrob., Sat., I, 7, 35.

38
osccila , măști sau păpuși )278, dar și salcia (salignis )279. Cu privir e la ofrandele florale
trebuie să includem și mesele legate de dies violaris (ziua de violetelor) și dies rosalis
(ziua trandafiri lor). Numit pentru florile memoriale lăsate pe morminte, aceste ocazii
implicat în mod tipic o familie anuală de colectare să -și amintească un plecat membru.
Ei au luat un aspect publice, cu toate acestea, atunci când un individ a stabilit o dotare
pentru a oferi o sărbătoare publică în fiecare an pe aniversare a decedat. Sacrificiile
vegetale aveau rolul de a substituii sacrific iile animale280. Sărbători florale: Floralia
(28 aprilie – 2 mai) instituit în 238 î.e. n. pentru protejarea florilor; Feralia (21
februarie) unde se închinau ofrande violae (viorele) pentru Mani281. De aseme nea, în
contextul sacrifici al plantele avea rolul de a împodobii ușa templului, în fața altarului,
victimele și ca ob iect vestimentar al preoților: festa frond (flori de podoabă)282, sertis
et fronde coronat funerea ” (flori împletite -n cunună / Frunzele morții… )283. Fructele
(fructibus sau poma ) le găsim în zeiț ei Pomona284 și în cel al zeiței Ops, în timpul
festivalului Opalia (9 decembrie) 285
Puls preparat prezent în alimentația romanilor înainte de a cunoște pânie. Este
utilizată și ca aliment pentru puii sacrii286. Frumen și fitilla un terciul folosit la
sacrific ii287. Cerealele sunt prezente cu precădere în cultele zeițelor Vesta (dea
ignis )288, și Carna (alac289 și boabe de fasole zdrobite290), dar, în special , în cel al zeiței
Ceres (grâu291, alac292 și orz prăjit293), în timpul festivalurilor Cerealia (sau ludi
Cereris , 12-19 aprilie) era venerată drept creatoare recoltelor, patr onând tehnicile
agricole, semăna tului, secerișul etc., dar și divinitate htonică. Termenul praemetium

278 Macrob., Sat., I, 7, 35; 11, 49: „Ex illo traditum u t cerei Saturnalibus missitarentur, et sigilla arte
fictili fingerentur ac venalia pararentur quae homines pro se atque suis piaculum pro Dite Saturno
facerent” („De aici vine datina ca, la Saturnalii, oamenii să -și trimită în dar torțe de ceară și să
meșt erească pentru vînzare figurine de lut ; toate acestea le fac pentru ei și ai lor – închinîndu -le lui Dis
Saturnus spre împăcare”).
279 Ovid., Fast. , II, 363.
280 Ovid., Fast., III, 337 -348.
281 Ovidiu, Fastele , II, 539.
282 Verg., Aen., II, 249
283 Verg., Aen., IV, 506-507.
284 Lucretius, De Rerum Natura, II, 680 -681
285 Macrobius, Saturnalia, I, 10, 22.
286 Festus, De verborum significatu , p. 317 -18..
287 Plin., Nat., XVIII , 32.
288 Verg., Aen., V, 743 -744.
289 Ovid, Fast. , VI, 169 -171; 179 -182.
290 Macrob., Sat., I, 12, 31 -33.
291 Ovid., Fast. , I, 670 -672; IV, 409 -416.
292 Ovid., Fast. , II, 520: „Primitias Cereri farra resecta dabant” („Și din alacul dintîi Cérerei jertfă
dădeau”).
293 Ovidiu, Metamorfoze, V, 449 -451.

39
desenează ofrande le din primele cerea le culese , oferite în timpul Cerealia294. Le găsim
în sacrific ii acompaniate de ofrande de origine animală și lichide: panibus (alături de
plena sue și mulsum ) în onoare zeiței Ceres295. Prin urmare, un sacrificiu adecvat
pentru Ceres, zeița de cereale, ar fi cereale sau pâine . De asemenea o găsim în asociere
cu zeița pământului Tellus care a fost onorată în festivalurile Fordicidia și Sementivae,
ambele centrate asupra fertilității și recolte bune296.
Fasole de culoare închisă este prezentă în timpul festivalului Lemuria (9, 11 și
13 mai) , care era organizat pe timp de noapte și în tăcere. În privința fasolei găsim
termenul refriva pentru a desemna prima ofrandă297. În timpul acestui sărbători au fost
închise templele zeilor: se se evitau căsătoriile pe parcursul întregii întregii luni mai,
considerându -se de rău augur. Cei care participau în Lemuralia , închinată Manilor ,
mergeau desculț i, se spălau pe mâini de trei ori și aruncau de nouă or i fasole neagră în
spatele lor. Scopul era obținerea protecției împotriva Lemures298.
Printre cele mai alternante preparate pentru sacri ficiul roman se numără mola
salsa, pe care îl întâlnim și sub alte denumiri : salsae fruges299, farre pio300. Este un
compus specific „sacru” alcătuit din făină (grâul reprezentând cel mai prețios dintre
bunuri) și sare (fiind simbolul purității sufletului)301. Era făcut d e Vestale în timpul
festivalurilor religioase Lupercalia (15 februarie) și Vestalia (7-15 iunie)302. Încă
planează întrebări as upra pre parării exclusiv de către Vestale sau nu. Este prezent în
cadrul ceremoniilor a căror scop este transferul din lu mea profană în cea sacră
alime ntelor „sacre”303. Un alt preparat, asemănător cu mola salsa , făcut de Vestale este
muries , folosit , de asemenea, în sacrificii304.

294 Fest., p. 465.
295 Macrob. , Sat., III, 11, 10
296 S. E. McCartney, op. cit.
297 J. Scheid, Les offrandes végétales dans les rites sacrificiels des Romains , în V. PirenneDelforge, F.
Prescendi (ed.) «Nourrir les dieux?» Sacrifice et representation du divin (Kernos), Liege, 2011, p. 105 –
116; F.T. Van Straten , Ancient Greek A nimal Sacrifice: Gift, Ritual Slaughter, Communion, Food
Supply, or What? Some Thoughts on Simple Explanations of a Complex Ritual , în S. Georgoudi, P. Koch
și F. Schmidt, La cuisine et l'autel: les sacrifices en questions dans les sociétés de la Méditerra née
ancienne. Bibliothèque de l'École des Hautes Études, Sciences Religieuses 124 , Brepols , 2005, p. 15 29.
298 Ovid., Fast. , V, 422 -426.
299 Verg., Aen. , II, 132 -133.
300 Ibidem ., V, 745.
301 Cic., De Div. , II, 16, 37; Verg., Aen., IV, 501 -518.; Fest., p. 141.
302 Ovid., Fast. , VI, 319 -48; L.R. Wildfang, Rome’s Vestal Virgins A study of Rome’s Vestal priestesses
in the late Republic and early Empire , Londra, 2006, p. 10 -12.
303 J. Scheid, Sacrifices for Gods and Ancestors, în J. Rüpke (ed.), A companion to Roman reli gion, Ed.
Blackwell, Oxford, 2007, p. 264.
304 Fest., p. 155.

40
Similare cu mola salsa sunt februa sau pium special făcute pentru ritualurile de
purificare a case i în timpul lunii februarie, c ompus e din alac prăjit. Un detaliu este
lipsa salsa care nu este menționată în pregătirea acestora. Au fost utilizate de lictori în
purificare locuințelor și au fost oferite zeiței Iuno ( mensae )305.
Un tip de ofrande vegetale mai complex sunt preparatele făinoase . Prezența lor
este foarte fre cventă și întâlnim o mare varietatea. Pâinea (panis ) în timpul festivalului
Fornacalia (13 februarie ), festival dedicat zeiței Fornax, personificare a cuptoarelor ,
unde se oferea turte de dife rite dimensiuni în scopul maturației grâului sau lui Pilmnus,
divinitatea în a căror a atribuții intra măcinarea grâului306. Unul dintre cele mai
întâlnite preparate făinoase este libum (pl. liba): Bacchus307, Mater Matua (Matralia ,
11 iunie , oferite de matroa ne în Forum Boarium )308, Ino309, Terminus (Terminalia , 23
februarie )310 etc. Libum se taie în pătrate mici, apoi îngrămădite într -un teanc îngrijit.
Mierea poate fi picurat peste Liba, care este apoi servit într -un incendiu cu un cuțit, ca
o ardere de tot311.
Alte produse de panificație sunt: placenta (tort pentru sacrificiu ) și fertum (tort
oferit în oblation , de asemenea, îl întâlnim în sacrificiul expiator făcut de strufertarii,
în cazul în care un copac a fost lovit de un fulger (postularia fulgura312. Pe lângă
fertum , în acest sacrificiu întâlnim și termenul de strues (morman de pră jituri oferite în
sacrificiu )313. arculata (turte de sacrificiu din făină)314, farreum315, pastillum (chiflă)316
și glomus (pâine de mici dimensiune, de formă rotundă)317. În unele cazuri denum irea
prăjiturilor arată cultul zeității căreia îi sunt închinate: summanalia (preparat din făină,

305 Ovid., Fast. , II, 24-25.
306 Fest. , p. 59; T. Galoppin, How to Understand the Voices of Animals , în Johnston P. A., Mastrocinque
A. și Papaioannou S. (ed.), Animals in Greek and Roman Religion and Myth , Cambridge, 2013, p. 141 –
169.
307 Verg, , Geor. , II, 380 -396; Ovid. , Fast. , III, 730 -736
308 Ibidem ., I, 670 – 672; VI, 476; 481 -482.
309 Ibidem ., I, 128; VI, 531 -532.
310 Ibidem , Fast. , II, 644 -645
311 Cat., De agri. , 75; Benedikt Eckhardt, Bloodless Sacrifice” : A Note on Greek Cultic Language in the
Imperial Era, în Greek, Roman, and Byzantine Studies, Vol. 54, 2014, p. 255 –273
312 Ovid. , Fast. , V, 302.; Fest., p. 245.
313 Cat, De agri ., 134; Fest. , p. 310; Gell. X , 15, 14;
314 Fest. p. 16; T. Galoppin, op. cit.
315 Ibidem , p. 63.
316 Fest., p. 331.
317 Ibidem , p. 69.

41
lapte și miere, în formă de roată, simbol solar) în cinstea lui Summanus (Summanalia ,
20 iunie), și ianual, pentru Ianus318.
În funcție de contextul social, gă sim diffarréation un tort folosit ca în sacrificiu
în cazul unui divorț numit differratio319, termen prezent în cazul căsniciilor prin
confarreatio, căsătorie religioasă320. Alte tipuri de preparate sacrificiale unde
ingredientul principal este brânza sunt: moretum, preparat din plante, cu usturoi, țelina
și coriandru, combinat cu branză, în onoarea zeiței Magna Mater321, și savillum322.
De departe cea mai comună formă de sacrificiu în antichitate a fost ridicarea
altarele ( arae) zeilor și zeițelor. Întâlnim des no țiunea de turicremae arae323, tămâia
era ținută într -o cutie ( accera ), din care se lua cu un turibulum (vas pentru a arde
tămâie)324. În urma ridicării arae apoi, ofertele cele mai comune utilizate pe ele, antice
sau moderne, este de tămâie sau arderea de ierb uri aromatice. Plante medicinale
folosite pentru toți zeii și toate zeițele sunt mirt, dafin și ienu păr, tămâie, smirnă și
nard, comune tămâiei. Flori tăiate și flori coroane sunt oferind un alt comune. Anumite
ierburi și flori sunt mai îndeaproape asociat e cu anumite zeițe și zei decât altele. Odată
cu accesul la provinciile orientale și cu pătrunderea la Roma a divinităților din
respectivele provincii, în religia roman ă apar substanțe ca: tămâia ( tura)325, mirt ul
(myrto )326, șofranul ( croco )327, parfumuri ( odore s și unguenta )328 etc329. Dintre toate,

318 Ovid., Fast. , I, 127 -128; Fest., p. 74; 557; L.Adkins, A. R.Adkins A. op. cit. , p. 213. John Scheid,
"Sacri fices for Gods and Ancestors", î n A Companion to Roman Religion , 2007, p. 264.
319 Festus, De verboru m significatu , p. 52.
320 Ovid. , Fast. , V, 234; S. Treggiari, Marriage and Family , în S. Harrison (ed.), A companion to Latin
literature , Malden, 2005, p. 372 -384.
321 Ovid., Fast. , IV, 367.
322 Cat., De agr. , 84; D. Meisner , The Evolution of the Roman Calenda r, în Past Imperfect , Vol. 15,
2009 , 290-321.
323 Macrob. Sat., VI, 5, 7.
324 Ovid., Fast. , IV, 934; F. Tutrone, op. cit.; T. Galoppin, op. cit.
325 Ovid., Fast. , I, 172; 719; II, 507; 631; III, 731; IV, 145; 334; 411; 935. VI, 370.
326 Ovid., Fast. , IV, 869.
327 Lucr., De Rer. Nat., II, 416; Macrob. , Sat., III, 13, 8.
328 Ovid., Fast. , III, 301; Lucr., De Rer. Nat., II, 414 -417; 680 -688.
329 O descriere importanta cu privire la înlocuirea graduală în actul sacrificial a plantelor domestice cu
cele din provincii găs im în Ovid. Fast., I, 337 -362: „ ante, deos homini quod conciliare valeret, / far erat
et puri lucida mica salis. / nondum pertulerat lacrimatas cortice murras / acta per aequoreas hospita navis
aquas, / tura nec Euphrates nec miserat India costum, / nec fuer ant rubri cognita fila croci. / ara dabat
fumos herbis contenta Sabinis, / et non exiguo laurus adusta sono; / siquis erat factis prati de flore
coronis / qui posset violas addere, dives erat. / hic, qui nunc aperit percussi viscera tauri, / in sacris
nullum culter habebat opus. / prima Ceres avidae gavisa est sanguine porcae, / ulta suas merita caede
nocentis opes: / nam sata vere novo teneris lactentia sucis / eruta saetigerae comperit ore suis. / sus
dederat poenas: exemplo territus huius / palmite debue ras abstinuisse, caper. / quem spectans aliquis
dentes in vite prementem, / talia non tacito dicta dolore dedit: / 'rode, caper, vitem: tamen hinc, cum
stabis ad aram, / in tua quod spargi cornua possit erit.' / verba fides sequitur: noxae tibi deditus hos tis /
spargitur adfuso cornua, Bacche, mero. / culpa sui nocuit, nocuit quoque culpa capellae: / quid bos, quid

42
cea mai prezentă este tura, care a î nlocuit iuniperus sabina , de exemplu: Iupiter330
Ianus331, Vesta332, Mercur333 etc.
II.3. Lichide
La fel ca sacrificii le, libații poate fi varia în diferite moduri , astfel nu au fost
efectuate întotdeauna în mod identic. Libațiile în cazul vota conțineau vin neamestecat,
în timp ce în ritualurilor cu caracter funerar conțineau lapte, apă miere sau ulei.
Libațiile sunt prezente în majoritatea ritualur ilor sacrificiale , având mai puțin rolul de
ofrandă adusă zeilor, ci de a înlesni comunicarea cu sfera divină. Termenul libare fiind
folosit nu numai în cazul vinului, dar și în cel al celor de apă, ulei și lapte.
La fel ca mola salsa , vinum (pl. vina) este prezent într-o mare parte din pașii
ritual ici, fiind considerat un semn de statut social și politic ridicat.334. Conform
tradiției, la romani vinul ar fi fost introdus de Saturn și apoi închinat lui Bacchus. Este
în centru multor fest ivaluri romane, dar în special în Vinalia R ustica (19 august) , care
marca începutul culegerii viței de vie. Înaintea culegerii viței de vie , i se închina lui
Iupiter (și Venus) , de către flamine Dialis , „cel mai frumos ciorchine ”, împreună cu un
miel. Același obicei era prezent și în timpul Vinalia P riora (sau Urbana , în data de 23
aprilie) când se făceau libații pe Capitoliu335. Sărbătoarea vinului, avea loc în aprilie;
această ocazie, la templele lui Iupiter și al Venerei, se închina acestor divinități vin din

placidae commeruistis oves? ” (Oameni odinioară puteau pe zei să -i îmbune / Cu făină și cu boabe de
sare slipind. / Nu știau încă de lacrimi de smirnă stoarse din scoarță, / Ce pe -al mărilor val nave străine
le-aduc, / Nici Eufratul tămâie , nici India cost trimisese, / Nici nu era cunoscut firul roșu de șofran . / De
pe altar, mulțumit cu ierburi sabine ca și cu / Laur ce arde trosnind, fumul agale urca. / Cel care într -o
cunună de flori din cîmpie culese / Și viorele puteau pune era bogățaș. / Iară cuțitele, ce -astăzi deschid
măruntaie de tauri , / La sacrificii era nefolosite de fel. / Ceres întîi a aflat bucurie în sînge de scroafă, /
Pedepsind -o pe drept, bunul că i -a prăpădit. / Căci, primăvara, află că purceaua păroasă , / cu rîtul, Holde
lăptoase -a stricat, pline de fragedul suc. / Scroafa pedeapsă -și primi: speriat de pilda aceasta / Țapule , tu
trebuia vița s -o cruți! Unul, văzându -l cum dinții -și înfige -n butucii de vie, Ciuda nestăpînind, astea
cuvinte i -a spus: „Roade tu, țapule vița! Ea tot ne va da o licoare / Ce -or să ți -o toarne pe cap când o să
stai lîng -altar. / Vorba s -a adeverit: dușmanul ce dat ție de gloabă, / Bacchus, cînd îl jertf im, cornul cu
vin îi stropim / Scroafa și-a ispășit, ispășitu -și-a vină căprița : / Voi însă ce ați greșit, blînde oițe și boi?”).
330 Verg., Aen., III, 279; Ovid., Fast. , III, 730 -736.
331 Ovid., Fast. , I, 171 -172
332 Ovid., Fast. , III, 417 -418; E. Kearns, Cake s în Greek sacrifice regulations, în HÄGG, 1994, p. 65 -70;
B. Zach, Vegetable offerings on the Roman sacrificial site in Mainz, Germany, în Vegetation History
and Archaeobotany 11, 2002, p. 101 -106; J. Scheid, Les offrandes vegetales dans les rites sacrifi ciels
des Romains, în Nourrir les dieux? Sacrifice et representation du divin, Liége, 2011, p. 105 -115.
333 Ovidiu, Fastele , V, 672.
334 Ovid., Fast. , II, 636; 653; III, 284; IV, 935; V, 511; VI, 630; Macrob., Sat., I, 12, 25; III, 2, 5; 11, 2;
9-10 V, 7, 2.
335 Fest., p. 57; Macrob., Sat., III, 1, 1 -10; J. Scheid, Roman animal sacrifice and the system of being , în
Chr. Faraone, F. S. Naiden, Greek and Roman Animal Sacrifice. Ancient Victims, Modern Observers ,
Cambridge, 2012, p. 90 -91.

43
recolta nouă336. Același obicei se făcea și în timpul festivalul ui Meditrinialia (11
octombrie ), un festival din categoria celor legate de cultivarea vinului, în care se gusta
noul vin ( mustum ), din care se închina zeiței Meditrina337. Termenul sacrima îl
întâlnim în cazul cultului lui Bachhus cât se făceau libații din p rima recoltă pentru
sănătatea viței de vie , în festivalului Bacchanalia338. Un alt cuvânt uti lizat pentru
închinarea a unei cantități din prima recoltă este calpar339. Același obicei era uzitat și
în cazul cerealelor unde era interzisă prepararea noilor recolt e fără a se face un
sacrificiu înainte . Spurcum vinum (vin amestecat cu apă , domitum340, sau stricat) care
era interzis a fi utilizat în libații341. În situațiile când primele ofrande nu au fost pe
placut divinității și se repetă ceremonia, pentru a desemna vi nul se folosește termenul
de adtegrare342.
Libațiile de vin neamestecate pot fi oferite la oricare dintre goddesses și zei, cu
excepția Ceres, Tellus și Palles, la care doar lapte, sau miere amestecate in apa sau in
lapte este oferit. O băutură mixtă o întâl nim în cultul zeiței Ceres co mpusă din vin,
mella343 sau favos344 și lac345. Mella era o găsim în cultul lui Liber, unde găsim, de
asemena, termenul de mellarium pentru a desemna vasul cu care se făceau libațiile346.
Lapte îl găsim în cultul Iunonei Caprotine, fol osit doar de femei (Iuno Caprotina,
nonele caprotine : denumiri legate de caprificus „smochin sălbatic” (format din caper

336 Fest., p. 573; F. Presc endi, op. cit. , p. 90 -93.
337 Fest., p. 88; E. J. Stafford , Nemesis, hybris and violence , în J. – M. Bertrand (ed.), La Violence dans
les mondes grec et romain , Paris, 2005, p. 195 –212.
338 Fest., p. 465; D. Meisner , op.cit., p. 295 .
339 Fest., p. 46; T. Galopp in, op. cit.
340 Macrob., Sat., III, 11, 10.
341 Verg., Aen., I, 734 -737: „Adsit laetitiae Bacchus dator, et bona Iuno; / et vos, O, coet um, Tyrii,
celebrate faventes.' / Dixit, et in mensam laticum libavit honorem , / primaque, libato , summo tenus
attigit ore, / tum Bitiae dedit increpitans; ille impiger hausit / spumantem pateram , et pleno se proluit
auro” („Zise, ca jertfă vîrsând din vinul cel nobil pe masă. / Însăși apoi a lipit de marginea gurii paharul,
/ Dându -l cu-ndemnul să beie lui Bitias, / care rădi că Cupa spumată și auru -i soarbe, golind -o cu totul”).
Fest., , p. 525.
342 Fest. , p. 9; F. Tutrone, op. cit.
343 Ovid., Fast. , III, 736, 762; IV, 152.
344 Ovid., Fast. , II, 652. Macrob., Sat., III, 11, 1, 9.
345 Ovid., Fast. , IV, 151; 369; Macrob., Sat., I, 11, 41; III, 11, 1 -9; 41; V, 21, 1.
346 Macrob., Sat., I, 12, 25: „gaudet, et a Baccho mella reperta ferunt”. – Ovid., Fast. , III, 730 -736; 761 –
762; „Horum omnium haec proferuntur indicia, quod virgam myrteam in templo haberi nefas sit, quod
super caput eius e xtendatur vitis qua maxime eam pater decipere temptavit, quod vinum in templum eius
non suo nomine soleat inferri, sed vas in quo vinum inditum est mellarium nominetur et vinum lac
nuncupetur, serpentesque in templo eius nec terrentes nec timentes indiffer enter appareant” (În templul
ei, vinul nu este adus sub numele său obișnuit, iar vasul în care se așează se cheamă mellarium . Vinul
însuși –i se spune „lapte” . Șerpi nu pot fi reprezentați acolo – nici înspăimîndu -i pe oameni, nici fugind
de ei”) .

44
„țap” și ficus „smochin”)347, al Mater Magna, alături de caș ( caseus )348. Libații de lapte
și de ulei de măsline ( pinguis oliui ) găsim și î n cultele lui Daphis și lui Phoebus, cu
noțiunea de spumantia lacte349. O altă băutură compusă este murrata potione, în care ,
ei au obiceiul de a face libații zeilor lor350.
Apa este întotdeauna considerată sacră, sursa primordială a existenței și sursa
vieții pentru plante, animale, ființe umane și chiar a zeiilor. Datorită marii potentei
sale, apa, la fel ca sânge le, a fost utilizat ă pe scară largă în ritualurile expiatorii și de
purificare. De asemenea, împreună cu vinum , a fost o jertfă importantă în
ceremonialurile funerare. Arferia este un termen uzitat pentru apa folosit ă pentru a face
libațiilor zeilor infernali , diminutiv al cuvântului fero (a transporta, a căra)351. Pe lângă
contextele funerare o întâlnim și în cazul cultului lui Mercur (Mercurlia , 15 m ai), unde
mercatores oferit tămâie, și prin intermediul unei laur -ramură ei înșiși și bunurile lor
stropite cu apă din fântâna lui Mercur la Porta Capena , sperând astfel să prospere în
activitățiile mercantile . În onoarea zeiței Cameae se ofereau libații d e apă și lapte în
timpul festivalului Carmentalia (11 și 15 ianuarie)352.

347 Macrob. , Sat., I, 11, 36 -41.
348 Ovid., Fast. , IV, 367 -372; J . R. Rives, Animal Sacrifice and political Identity in Rome and Judaea, în
P.J. Tomson, J . Schwartz (ed.), Jews and Christians in the First and Second Centuries: How to Write
Their History, Boston, 2014, p. 105 -125; J. N. Bremmer, op. cit.
349 Verg., Buc., III, 65 -68.
350 Fest., p. 155.
351 Ibid. , p. 8.
352 Ovid., Fast. , I, 461 -542; IV, 670 -672; Macrob., Sat., I, 16, 5; 12, 19.

45