A murit mama Anica , sâmbătă 17 martie . Dumnezeu s -o ierte. Ea îi născută în 1935, a fost cu 8 ani [618117]

1
Fuga de acasă

A murit mama Anica , sâmbătă 17 martie . Dumnezeu s -o ierte. Ea îi născută în 1935, a fost cu 8 ani
mai mare ca mine. A fost sora mai mică a mamei. Am avut o relație deosebită cu ea când eram copil.
Atunci când a trebuit să fug de acasă din cauza bătăilor tat ălui vitreg la dânsa am găsit adăpost.
E o ocazie să revin și să gândesc această fugă de acasă cu semnificație deosebită pentru mine și cu
putere de impact asupra vieții mele ce a urmat după.
Era iarnă, după Crăciun, pe când eram în clasa IV, învățam la școala din deal. Am zis „după Crăciun”,
pentru că el m -a bătut prima dată în ziua ajunului de Crăciun, iar a fi bătut în ajunul Crăciunului
însemna în tradiția țărănească că vei fi bătut tot anul. Nu puteam să uit acest detaliu. Și prorocirea
chiar se adeverea: profitând de lipsa mamei, mama se năimise pe mai multe zile la nănuța Salomeea la
țesut lăicer de zestre pentru Veruța care se anunța fată mare, mă bătea în fiecare zi.
În ziua cea, ziua fugii de acasă, m -a bătut mai tare ca alte dați și în plus degeaba, cum socoteam eu.
Veneam de la școală și î n drum hârjonindu -ne, unul din tovarășii de școală, Vasile a Aniței, pe care -l
porecleam Cocu, m -a repezit în nămeți. Se vede că nu mi -am scuturat bine zăpadă de pe mine, căci
când am intrat în casă hainele încă îmi erau cu zăpadă. Lui nu i -a plăcut treaba ș i m-a lovit așa de tare
că am ajuns ghiulea sub laiță. M -am sculat și înjurând „Prostule!” am trecut pe lângă el spre ușă cu
capul sus și semeț ca Pavca Morozov , pionerul -erou pe care mi -l luasem ca model de urmat, și am
ieșit din casă. A juns la marginea satului , am început să mă gândesc unde să mă duc și ce să fac cu
mine. Curios lucru: de ce nu m -am dus la cineva din sat doar îi aveam pe buneii negureni, mama
Paraschiva, mama Pelaghia, care mă iubeau și mă miluiau ori de câte ori intram pe la ei ? Deci am ieșit
din sat și acolo unde ulița satului devenea drum spre lumea largă, am luat decizia să mă duc la Doltu
la mama Anica care era proaspăt măritată după un doltean. M-am pornit hotărât l a drum, decizia era
luată, știam deja unde trebuia să ajung.
Am luat -o pe un drum uleț care ducea la Doltu direct pe la Cațaveică și apoi pe lângă iaz după care
drumulețul intra pe moșia Doltului. Drumul pe care se mergea în mod obișnuit trecea prin Bur ghelea,
era drumul lung , pe înconjurate . Eu am ales drumul cel scurt care oricum nu era chiar scurt, vreo 6 km
avea totuși. Viscol ea, dar viscolea ușor, puteam vedea drumul înainte. Când am ajuns în drept cu via
lui Carp Cațaveică î ncepuse să se lase și întunericul. La viscol s -a mai adăugat și întunericul și tot
drumul ce mi -a rămas să-l fac a fost o călătorie în noapte. Mereu m -am gândit ș i acum mă gândesc ce
era în sufletul acelui băiețel de 11 ani pornit singur la drum prin viscol și întuneric, câtă frică a încăput
în acel suflet! Pe atunci lupii erau o prezență obișnuită pe dealurile din preajma satului și istorii
despre lupi circulau multe. Îmi amintesc bine că spectrul lor mă urmărea.
Am ajuns la mama Anica noapte a. M-a primit extrem de bucuroasă în dorul ei de casa părintească, de
părinți, surori, frați, de sat. Oarecum ea se simțea străină și suferea ca toate fetele măritate în alte sate.
Nu-mi amintesc să mă fi întrebat măcar ce caut eu la ea în dricul nopții. Am stat, cred e u, vreo trei zile
la ea ca în duminica ce a urmat nănuțu Alexandru, trecând pe la mama Anica din drum de la Fălești,
fusese la târg pentru treburi, m -a descoperit. „Păi, pe tine te caută pe sub toate gardurile, nu te -au găsit
la nimeni și ei cred că ai mur it și zaci înghețat pe undeva…”. M -a luat și m -a adus acasă. Posibil să le
fi spus ceva mamei și tatei căci nu m -au ocărât. Tata a luat o poziție de înstrăinare, eu nu mai vreau
să am de a face cu acest băiat, s-o fi gândit el, și și-a administrat regim de boicot. Bănuiesc că a avut
loc și o discuție foarte dură a negurenilor cu el. Ei, negureni, buneii, moș Ghiras, au acceptat căsătoria
mamei cu el în două condiții : să nu pună mâna pe mine și să știe că casa, când voi crește mare, e a
mea. Tata era într -o relație de rudenie îndepărtată cu negurenii,era nepot al mămucii Gafia de pe văr.
Într-un fel el încălcase acordul. De aceea boicotul a fost considerat de el ca soluție de moment bună a

2
problemei cum să se comporte cu mine după cele întâmplate . Poruncile către mine le adresa mamei,
iar eu trebuia să înțeleg că de fapt adresatul sunt eu. „Fa Zână, adă apă”, eu înțelegeam că ținta
mesajului sunt eu și atunci luam căldarea și mă duceam după apă .
Nu-mi amintesc comportamentele mamei, nu -mi amintesc dacă ea m -a condamna t pentru fugă nici
dacă m -a compătimit . Posibil ca ea să fi luat o poziție neutră ca să nu dăuneze căsniciei . Apăruse deja
Profir, copilul lor comun. În tot cazul, eu trebuie să -i mulțumesc acelui Ionică de 11 ani care printr -un
gest nebunesc de curajos s -a scos pe sine din zona bătăii ca practică obișnuită în familii cu ta ți vitregi.
A fost un gest nesăbuit , dar salvator. După aceasta tat a nu a mai pus mâna pe mine și eu am putut
crește și maturiza ne mai experimentând bătaia și alte abuzuri. Neîntâmplându -se acea fugă disperată
de acasă și drumul prin noapte, eu azi aș fi putut fi altul și de o altă condiție.