RĂSPUNDEREA CIVILĂ A STATULUI ÎN CAZUL ERORILOR JUDICIARE Conducător științific Prof.univ. dr. LIVIU POP Doctorand IOSOF RADU Cuvinte cheie: răspu… [618091]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE DREPT
REZUMATUL
TEZ EI DE DOCTORAT
RĂSPUNDEREA CIVILĂ A STATULUI ÎN CAZUL
ERORILOR JUDICIARE
Conducător științific
Prof.univ. dr. LIVIU POP
Doctorand: [anonimizat]: răspu ndere civilă, stat, răspunderea statului, eroare judiciară,
magistrați, prejudiciu, rea credinț ă, gravă neglijen ță, culpă, răspundere obiectivă

CUPRINS
CAPITOLUL I………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 6
CADRUL GENERAL AL RĂ SPUNDERII CIVILE A S TATULUI PENTRU ERORI
JUDICIARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….6
1.Considera ții introductive ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 6
2. Reglementări legale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 10
3. Cadrul juridic internațional și european ………………………….. ………………………….. ……………. 12
4. Răspunderea civilă în contextul Noului Cod civil ………………………….. ………………………….. 17
5. Principiul răspunderii statului ………………………….. ………………………….. …………………………. 23
5.1. Scurtă arheologie juridică ………………………….. ………………………….. ……………………….. 23
5.2. Conceptul de răspundere a statului ………………………….. ………………………….. …………… 28
5.3. Posibile obiecții la angajarea răspunderii statului pentru erori judiciare ……………….. 33
5.3.1. Independența justiției ………………………….. ………………………….. …………………….. 33
5.3.2. Autoritatea de lucru judecat ………………………….. ………………………….. ……………. 35
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 38
NATURA JURIDICĂ A RĂ SPUNDERII STATULUI P ENTRU ERORI JUDICIARE ………… 38
1. Elemente de drept comparat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..38
2. Teza naturii juridice administrative ………………………….. ………………………….. ………………….. 42
3. Teza naturii juridice civile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..46
4. Orientarea jurisprudenței române ………………………….. ………………………….. …………………….. 48
5. Argumentele noastre contra tezei naturii juridice administrative ………………………….. ……… 51
6. Problema calificării răspunderii statului pentru erori judiciare drept o ră spundere civilă
pentru fapta altuia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 56
7. Poate fi considerată răspunderea statului pentru erori judiciare drept o răspundere civilă a
comitentului pentru fapta prepusului? ………………………….. ………………………….. ………………….. 60
8. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 70
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 74
FUNDAMENTUL RĂSPUNDE RII STATULUI PENTRU ERORI JUDICIARE ………………… 74
1. Elemente de drept comparat referitoare la fundamentarea răspunderii st atului ……………….. 74
2. Scurtă prezentare a teoriilor referitoare la fundamentele răspunderii civile ……………………. 78
2.1. Concepția subiectivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……78
2.2. Concepția obiectivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 80
2.3. Teoria garanției ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 83
3. Punerea în discuție a fundamentelor răspunderii statului pentru erori judiciare în dreptul
român ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 85
4. Fundamentul răspunderii sta tului în cazul erorilor judiciare în materie penală ……………….. 87
5. Fundamentul răspunderii statului în cazul erorilor judiciare în alte materii decât cea
penală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 93
6. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 96
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 98
CARACTERISTICILE RĂS PUNDERII STATULUI PE NTRU ERORI JUDICIARE ………….. 98
1. Răspunderea statului este o răspundere civilă delictuală specială ………………………….. …….. 98
2. Răspunderea statului pentru erori judiciare e o ipoteză de răspundere obiectivă …………… 100

3. Răspunderea pentru eroarea judiciară fa ță de victimă revine întotdeauna doar statului …..103
4. Acțiunea în regres a statului se poate exercita doar în anumite limite ………………………….. 105
5. Scopul angajării răspunderii Statului îl constituie repararea integrală a prejudiciului …….. 108
CAPITO LUL V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 110
CONDIȚIILE ANGAJĂRII RĂSPUNDERII CIVILE A STATULUI PENTRU ER ORI
JUDICIARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 110
1.Eroarea judiciară ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 110
1.1. Eroarea. Delimitări terminologice ………………………….. ………………………….. …………… 110
1.2. Definiția erorii judiciare ………………………….. ………………………….. ………………………… 113
1.3. Erorile judiciare în procesele penale ………………………….. ………………………….. ……….. 118
1.3.1. Angajarea răspunderii statului în cazul condamnărilor pe nedre pt…………….. 119
1.3.2. Condițiile răspunderii statului în cazul privării de libertate sau a
restrângerii acesteia în mod nelegal ………………………….. ………………………….. ……….. 120
1.3.3. Repararea pagubei suferite și persoana care a fost pri vată de libertate după
ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei. …………………………. 122
1.3.4. Alte situa ții de erori judiciare în materie penală. ………………………….. …………. 126
1.4. Erorile judiciare în proces ele penale prin prisma modificărilor preconizate de Noul
Cod de procedură penală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….128
1.5. Erorile judiciare în alte procese decât cele penale ………………………….. …………………. 134
1.6. Tipologia erorilor judiciare ………………………….. ………………………….. ……………………. 139
1.6.1. Erori judiciare imputabile persoanelor ………………………….. ………………………. 141
1.6.1.1. Erorile judiciare provocate de persoane oficiale. ………………………….. ……… 141
1.6.1.2. Erori judiciare datorate altor perso ane………………………….. ……………………. 144
1.6.2. Erori judiciare imputabile sistemului judiciar. ………………………….. …………….. 147
2. Prejudiciul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 149
2.1. Noțiune și clasificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….149
2.2. Condițiile prejudiciului ………………………….. ………………………….. ………………………….. 151
2.2.1. Prejudiciul să fie cert ………………………….. ………………………….. …………………… 151
2.2.2.Prejudiciul să fie nereparat ………………………….. ………………………….. …………… 157
2.2.3. Caracterul direct ………………………….. ………………………….. …………………………. 158
2.2.4. Prejudiciul trebuie să survină ca urmare a încălcării sau atingerii aduse unui
drept ori interes legitim al altor persoane. ………………………….. ………………………….. .159
3.Legătura de cauzalitate dintre eroarea judiciară și prejudiciul cauzat ………………………….. .163
4. Condiții speciale pentru antrenarea răspunderii statului în cazul erorilor judiciare ………… 165
4.1. Eroarea să se fi produs în timpul unei proceduri judiciare ………………………….. ……… 165
4.2. Existența hotărârii de constatare a erorii judiciare ………………………….. ……………….. 166
4.3. Existența unei hotărâri definitive care să stabilească răspunderea penală sau
disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului ………………………….. ……………… 170
4.3.1. Abaterea disciplinară sau fapta penală să fie săvârșită în cursul procesului ..175
4.3.2. Eroarea judiciară să fie det erminată de fapta penală sau abaterea
disciplinară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 176
5. Fapta victimei, cauză care exclude existența răspunderii civile a statului …………………….. 189
CAPITOLUL VI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 193
EFECTELE RĂSPUNDERII STATULUI PENTRU ERO RI JUDICIARE ………………………… 193
1.Acțiunea civilă privind repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară ……………….. 193
1.1. Procedura de reparare a pagubelor în caz ul erorilor în procesele penale …………….. 193
1.1.1. Titularii acțiunii …………………………… ………………………….. …………………………. 193
1.1.2. Calitatea procesuală pasivă ………………………….. ………………………….. …………. 197

1.1.3. Instanța competentă ………………………….. ………………………….. …………………….. 198
1.1.4. Prescripția dreptului la acțiune ………………………….. ………………………….. …….. 203
1.2. P rocedura de reparare a pagubelor în cazul erorilor judiciare în alte procese decât
cele penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 208
1.2.1. Titularii acți unii………………………….. ………………………….. ………………………….. 208
1.2.2. Calitatea procesuală pasivă ………………………….. ………………………….. ………….. 210
1.2.3. Instanța competentă ………………………….. ………………………….. …………………….. 210
1.2.4. Prescripția dreptului la acțiune ………………………….. ………………………….. …….. 213
2. Repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare ………………………….. ………………………. 220
2.1.Principiile reparării prejudiciului ………………………….. ………………………….. …………… 220
2.1.1. Principiul reparării integrale a prejudiciului ………………………….. ………………. 220
2.1.2. Repararea în natură a prejudiciului ………………………….. ………………………….. .222
2.2. Repararea prejudiciilor materiale ………………………….. ………………………….. …………… 224
2.3.Repararea prejudiciilor corporale ………………………….. ………………………….. …………… 229
2.3.1. La tura patrimonială a prejudiciilor corporale ………………………….. …………….. 229
2.3.2. Repararea componentei morale a prejudiciului corporal. …………………………. 233
2.4. Problema prejudiciului prin ricoșeu ………………………….. ………………………….. ………… 235
2.5. Repararea prejudiciilor morale ………………………….. ………………………….. ………………. 245
2.5.1. Prejudicii morale cauzate prin atingerile aduse personalității afective ……….. 245
2.5.2. Prejudicii cauzate personalității sociale. ………………………….. …………………….. 246
2.6. Este posibilă repararea prejudiciilor morale în cazul erorilor judiciare în alte
procese decât cele penale? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..252
2.7. Oportunitatea introducerii unui mod automat de indemnizare, în cazul pri vării sau
restrângerii nelegale de libertate ………………………….. ………………………….. …………………… 255
CAPITOLUL VII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 261
ACȚIUNEA ÎN DESPĂGUB IRI A STATULUI ÎMPOT RIVA PERSOANEI VINO VATE
DE COMITEREA ERORII JUDICIARE ………………………….. ………………………….. ………………. 261
1. Răspunderea patrimonială a magistraților pentru erori judiciare ………………………….. …….. 261
1.1.Cadru legal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 261
1.2. Aspecte de drept comparat ………………………….. ………………………….. ……………………… 266
1.3. Trăsături specifice ale răspunderii civile a magistraților ………………………….. ……….. 273
1.3.1. Este o răspundere pentru fapta proprie. ………………………….. ……………………… 273
1.3.2. Este o răspundere subsidiară ………………………….. ………………………….. ………… 275
1.3.3. Fu ndamentul răspunderii este unul subiectiv, întemeiat pe vinovăția dovedită
a magistraților. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 276
1.3.3.1. Reaua credință ………………………….. ………………………….. …………………………. 277
1.3.3.2. Grava neglijență ………………………….. ………………………….. ……………………….. 280
1.4. Limitele răspunderii civile a magistratului ………………………….. ………………………….. ..283
1.4.1. Independența și inamovibilitatea judecătorilor ………………………….. ……………. 283
1.4.2. Independența și stabilitatea procurorilor ………………………….. ……………………. 285
1.4.3. Colegialitatea. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …287
1.4.4. Secretul deliberării ………………………….. ………………………….. ………………………. 289
1.4.5. Posibilitatea exercitării căilor de atac ………………………….. ………………………… 290
1.4.6. Autoritatea de lucru judec at………………………….. ………………………….. ………….. 292
1.5. Condițiile exercitării acțiunii în regres ………………………….. ………………………….. …….. 294
1.5.1. Existența unei hotărâri judecătorești de obligare a statului la despăgubiri ….294
1.5.2. Re pararea pagubei trebuie să fi fost deja făcută de către stat ……………………. 295
1.5.3. Persoana împotriva căreia se exercită acțiunea în regres să fi provocat
situația generatoare de daune ………………………….. ………………………….. ………………… 295

1.5.4. Per soana vinovată să fi acționat cu reaua -credință sau gravă neglijență
atunci când a produs eroarea judiciară ………………………….. ………………………….. ……296
1.6. Necesitatea instituirii unui sistem de asigurare pentru judecători și procurori ………. 296
2. Răspunderea patrimonială a celorlalte persoane care au contribuit la săvârșirea erorilor
judiciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …300
2.1. Cazurile în care intervine răspunderea altor persoane ………………………….. …………… 300
2.2. F undamentul răspunderii ………………………….. ………………………….. ……………………….. 302
2.3. Condițiile exercitării acțiunii în regres ………………………….. ………………………….. …….. 303
2.4. Procedura de chemare în judecată a persoanei vinovate de comiterea erorii
judiciare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 305
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 309
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 317
I.Cărți, tratate, monografii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 317
II. Studii, articole, note și comentarii ………………………….. ………………………….. …………………. 324
III. Jurisprudență ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 328
IV. Legislație ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 330
V. Pagini de internet și adnotări ………………………….. ………………………….. ………………………… 331
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 332

Răspunderea statului pentru erori judiciare r eprezin tă o temă relativ nouă, deosebit de actuală,
complexă și dificilă, extrem de tentantă prin problemele necesare a fi solu ționate și nu mai puțin
riscantă prin ambiguitățile care planează asupra sa . De asemenea acest subiect se remarcă prin
controvers ele pe care le generează și diversitatea soluțiilor care pot fi identificate în diferite sisteme
legislative.
Actualitatea temei este justificată atât de consacrarea legislativă a răspunderii statului pentru
erori judiciare după 1989 și includerea acestei forme d e răspundere în legea fundamentală, precum și
de aprigile dezbateri în privin ța răspunderii patrimoniale a magistra ților pentru erori judiciare.
Actuala reglementare este săracă în expunerea cazurilor ce constituie erori judiciare. Chiar
dacă jurispruden ța în materie penală oferă un bogat material de studiu, în materie civilă nu am
întâlnit vreun caz de angajare a răspunderii statului. Aceasta, tocmai din cauza prevederilor legale
extrem de restrictive în a recunoa ște dreptul victimei la repararea prejudici ului.
Trebuie să arătăm că pe parcursul elaborării lucrării au fost adoptate modificări ale Codului
civil, ale Codului de procedură civilă și penal ă precum și a Legii privind statutul magistraților. Chiar
și în prezent există noi proiecte în acest sens, î ntre care amintim pe cel mai important referitor la
modificarea Constitu ției prin introducerea obligativit ății acțiunii în regres a statului împotriva
persoanei răspunzătoare de comiterea erorii judiciare. Raportat la complexitatea situațiilor ce pot
apăre a în practică, legislația, este într -o permanentă actualizare astfel încât, s -a încercat a se prezenta
tema abordată atât prin prisma actelor normative în vigoare la acest moment dar și a celor care vor
intra în vigoare în viitor (Codul de procedură penal ă, proiect modificare Legea nr.303/2004).
Buna administrare a justiției , care este un atribut exclusiv al statului, este în acela și timp și un
drept fundamental al cetățenilor oricărui stat democratic. Cu alte cuvinte, deficiențele în organizarea
și funcți onarea justiției reprezintă încălcări ale acestui drept fiind necesară repararea prejudiciului
cauzat beneficiarilor serviciului public al justi ției.
Locul răspunderii civile a statului pentru erorile judiciare este disputat între mai multe domenii
de drep t, cel civil, administrativ, procesual penal. Alegând acest subiect controversat, despre care nu
exista un material bibliografic bogat în dreptul românesc, dar prezent atât în dezbaterile doctrinare
câtși în practica judiciar ă, sperăm a contribui la clari ficarea condițiilor proprii angajării răspunderii
statului pentru erori judiciare, a naturii juridice și a fundamentării acesteia pentru a veni în ajutorul
teoreticienilor dar și a practicienilor dreptului.
Complexitatea studiului, consistă printre altele și din faptul că cercetarea instituției răspunderii
statului pentru erori judiciare obligă la analiza și evaluarea atât a naturii juridice și a fundamentului
acestuia din perspectiva dreptului civil dar și a celor cu care aceasta are tangenț ă: dreptul pen al,
administrativ, al muncii, etc.

Apariția și evoluția răspunderii statului pentru erori judiciare este organic legată de apariția și
evoluția conceptelor de răspundere civilă și răspundere a statului
Chiar dacă ar fi rezolvată natura juridică a acestei răspunderi , nu ar fi epuizat subiectul
abordat , deoarece analiza condițiilor angajării răspunderii și a criteriilor de reparare a prejudiciului
nu este nici ea deloc ușoară.
Ne-am propus a da o definire cât mai corectă noțiunii de eroare judiciară și a s tabili pe cât
posibil cazurile în care poate apărea identificând soluții novatoare pentru simplificarea procedurilor
de indemnizare a victimelor erorii judiciare și a criteriilor care ar trebui avute în vedere la
dezdăunarea acestora. Am încercat să răspun dem la o serie de întrebări pe care răspunderea
patrimonială a statului pentru erori judiciare le ridică.
Care este fundamentul răspunderii? Care este natura juridică a acesteia? Care sunt raporturile
juridice ce se stabilesc și cine sunt titularii lor? Ca re sunt condi țiile r ăspunderii statului și ce
prejudicii pot fi cazate de eroarea judiciară? Cadrul legal actual oferă oare mecanismele necesare
reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare? Se poate men ține un echilibru între independența
justițieiși responsabilizarea ei faț ă de prejudiciile create?
Acestea sunt doar o parte din obiectivele pe care ni le -am propus a le atinge, relevând ideile
noastre fa ță de tema abordată și care stau la baza propunerilor de lege ferenda f ăcute în cadrul
lucrării .
Toate acestea m -au determinat să aleg subiectul propus dezbaterilor prin studiul de fa ță, însă
nu cu pretenția de a elucida toate problemele teoretice și practice pe care acesta le poate ridica, nici
de a afirma adevăruri infailibile, încercând însă a cr eiona un tablou al acestei instituții .
Teza își propune pe parcursul celor sapte capitole, divizate pe secțiuni, s ă trateze contextul
răspunderii statului pentru erori judiciare precum și elementele acesteia.
În primul capitol, după cum este si firesc, s -a prezentat cadrul legislativ intern și
internațional, precum și terminologia folosit ă pe parcursul lucrării. Apoi, s -a trecut în revistă
reglementarea europeană și internațional ă a răspunderii statului pentru erori judiciare și s-a analizat
interpretarea d ată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noțiunii de proces echitabil.
În privința răspunderii statului am observat că aceasta a cunoscut o evoluție, pornind de la
negarea responsabilității până la consacrarea în legea fundamentală a mai multor state , inclusiv în
România a răspunderii statului pentru erori judiciare.
În prezent , toată doctrina și practica judiciară este unanimă în a aprecia că statul răspunde
pentru exercitarea funcțiilor sale, respectiv în privința funcției legislative pentru edicta rea legilor, în
privința funcției executive pentru aplicarea corectă a legilor, iar în cazul funcției judiciare de
asigurare a controlului asu pra aplicării legilor, pentru a nu se da loc la erori judiciare. Judecătorul

aplică dreptul soluționând litigii, e l neintervenind decât în caz de contestare a modului de aplicare a
legii, iar rolul său se termină când s -adat soluția. Administrația însă, spre deosebire de judecător,
urmărește aplicarea dreptului și satisfacerea necesităților publice fără existența vre unui proces.
Am inventariat posibilele obiec ții ce se pot aduce angajării răspunderii statului pentru erori
judiciare încercând să aducem propriile argumente prin care să le combatem.
În capitolul II am tratat natura juridică a răspunderii statului pentru erori judiciare. S-a început
cuo prezentare a dreptului comparat în privin ța naturii r ăspunderii. Astfel , am constatat că în
prezent, în dreptul francez se face distincția între răspunderea statului pentru eroare judiciară când
aceasta este în legătură cu organizarea serviciului justiției și respectiv când aceasta rezultă din
funcționarea serviciului public al justiției. În primul caz se consideră că soluționarea cauzei este de
atributul instanțelor administrative, iar în cel de al doilea competența ar apa rține instanțelor de drept
comun, civile1.
Ne-am referit și la elemente de drept comparat din Belgia, Italia și Germania observând că în
fiecare sistem legislativ există elemente particulare cu privire la natura juridică a răspunderii statului
pentru eror i judiciare.
În România, literatura de drept administrativ a calificat răspunderea Statului pentru erori
judiciare cao răspundere administrativă patrimonială , care intervine ca urmare a nefuncționării
corecte a serviciului public al statului2. S-a mai ară tat că răspunderea administrativ patrimonială este
o răspundere cu caracter autonom, supusă unor reguli speciale, proprii, altele decât cele care sunt
consacrate de Codul civil și care guvernează regimul răspunderii particularilor3.
Contrar acestor argumen te, autor ii dedrept civil consider ă că răspunderea civilă delictuală este
răspunderea comună în materia răspund erii statului pentru prejudicii, fiind o răspundere patrimonială
careaparține drep tului civil. P entru angajarea acesteia trebuie întrunite elem entel e răspunderii civile
delictuale iar prin atragerea răspunderii statului se urmărește înlăturarea unei pagube și repunerea
patrimoniului persoanei vătămate în starea inițială sau despăgubirea persoanei. S-a mai considerat că
natura răspunderii patrimon iale pentru prejudi cii nu diferă în funcție de norma încălcată, fiind
întotdeauna civilă.
După prezentarea doctrinei ne -am aplecat asupra jurisprudenței române în această materie
observând că practica instanței supreme este contradictorie în privința natur ii răspunderii.
Pentru o mai bună înțelegere a premiselor teoretice ale problemei, am prez entat o sinteză a
punctelor de vedere și delimit ărilor conceptuale referitoare la natur a juridică a răspunderii statului și
1 D.Sabourault ,La fonction juridictionnelle entre autorit é, indépendence et responsabilit éînJustice et
responsabilit é de l’ État , coordonator Maryse Deguergue, Editura Presses Universitaires de France, 2003, Paris, pag.175.
2 D. A. Tofan, op.cit ., p.257 -258, A. Iorgovan, op.cit ., pag.461 -463.
3 V. Vedinaș, op.cit ., p.290 .

am reliefat propriile noastre argumente î n sprijinul tezei civiliste a răspunderii patrimoniale a
statului.
Astfel am remarcat faptul că dispoziția constituțională de la art.52 alin.3 face trimitere la
stabilirea răspunderii statului „în condițiile legii …”. În același timp la alineatul preceden t, s-a arătat
că stabilirea condițiilor și limitelor exercitării dreptului persoanei vătămate, în cazul contenciosului
administrativ, se face prin lege organică .Or dacă legiuitorul aprecia că avem de a face cu o
răspundere administrativă, putea face trimi tere la Legea contenciosului administrativ, ceea ce nu s-a
întâmplat , și chiar și în acest caz ar exista discuții.
Totodată, am observat că încălcarea altor drepturi și obligații prezente în alte texte ale aceleași
Constituții nu atrage, de regulă, angajar ea unei răspunderi administrative. D e exemplu , deși
Constituția prevede obligația statului de ocrotire a sănătății sau de asigurare a unui mediu sănătos,
răspunderea statului în caz ul încălcării acestor obligații are o natură juridică civilă. Legea
fundame ntală conține deci o serie de prevederi cu caracter de principii generale în toate ramurile
dreptului, nu numai în ceea ce privește dreptul administrativ. Nu se poate considera însă că dreptul
administrativ monopolizează răspunderea organelor statului. În situația int ervenirii răspunderii
statului în cazul diverselor drepturi indicate în Constituție, de exemplu protecția dreptului la
proprietate, nediscriminarea salariaților, secretul corespondenței etc., reglementările respective
constituie izvor de drept deopotrivă și pentru dreptul civil, al muncii, penal etc.
În toate cazurile în care s -a pus problema reparării prejudiciului cauzat, intervine o răspundere
civilă și nu administrativă. Dezdăunarea poate consta inclusiv într -o sumă de bani sau chiar într -o
rentă viageră condițiile și criteriile de acordare fiind analizate potrivit principiilor dreptului civil.
Considerăm că , răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este civilă
delictual ă. Ea are ca finalitate repar area integrală a prejudiciului cauzat și repunerea victimei în
situația anterioară (restitutio in integrum ).
A extinde răspunderea administrativă și în ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat
oricărei persoane , înseamnă a o scoate în afara elementelor clasice ale răspunderii civile , ceea ce ar
duce la consecințe inadmisibile.
Am observat, că Statul se poate întoarce cu acțiune în regres împotriva persoanei vinovate de
producerea erorii judiciare, regresul fiind specific acțiunii civile iar competența soluționării acțiunii
pentru tragerea la răspundere a statului aparține instanțelor civile și nu de contencios administrativ.
Am studiat posibile aplicări ale ipotezei răspunderii statului pentru erori judiciare drept o
răspundere civilă pentru fapta altuia sau ca o r ăspundere a comitentului pentru fapta prepusului.

În acest sens am expus pe larg motivele pentru care am apreciat căde lege lata între Stat și
judecători nu există un raport de subordonare, neexistând o autoritate a Statului asupra judecătorilor
în ceea p rivește soluțiile pronunțate de aceștia.
Din analiza reglementărilor în vigoare am decelat următoarele ipoteze sau cazuri de
răspundere:
1. Răspunderea Statului pentru prejudiciile cauzate în cazul condamnării ori a privării sau
restrângerii de libertate în mod nelegal , ce își are sediul în prevederile art.504 -507 C.pr.pen (art.538 –
542 din noul Cod de procedură penală), fiind o ipoteză specială de răspundere civilă ,pentru fapta
proprie , căreia i se aplică regulile răspunderii civile delictuale, precum și procedura civilă.
Soluționarea unor asemenea cauze se va face de instanțele civile de drept comun.
2. Răspunderea Statului pentru erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale
reglementată de art.96 al.1,2,4 din Legea nr.303/2004 este o răsp undere civilă specială ,pentru fapta
proprie căreia i se aplică inclusiv regulile răspunderii civile delictuale.
3. Răspunderea generală a Statului pentru erori judiciare, în alte cazuri decât cele reglementate
de legea specială este întemeiată pe dispozi țiile art. 52 al.3 din Constituție. Legea nr.303/2004 face
referire la răspunderea Statului pentru erori judiciare doar în contextul săvârșirii acestora de
magistrați neacoperind întreaga sferă a unor posibile erori judiciare .Faptele celorlalți participa nți la
procesul penal (martori, părți, experți etc.) sau chiar ale autorităților cu care colaborează instanțele
(serviciul de probațiune, serviciul de evidență a populației, poliție judiciară etc.) nu sunt avute în
vedere de dispozițiile legale menționate . Apreciem că în cazul în care eroarea judiciară se datorează
faptelor unor persoane sau autorități care nu au calitatea de magistrați, răspunderea Statului va deriva
direct din textul constituțional , neexistând în prezent o altă reglementare .Elementele ră spunderii
civile delictuale se vor analiza și prin raportare la prevederile art.1349 și 1357 din noul Cod civil, în
lipsa unor alte prevederi referitoare la condițiil e răspunderii.
Capitolul al -III-lea l-am dedicat fundamentului răspunderii statului pent ru erori judiciare.
După ce am făcut o incursiune în mai multe sisteme naționale de drept, cu precădere în cel francez,
s-a procedat la o scurtă prezentare a teoriilor referitoare la fundamentele răspunderii civile .
Am concluzionat că fiecare din acestea își are locul său în fundamentarea răspunderii civile,
culpa rămânând numitorul comun a celor mai multe din ipotezele răspunderii civile. Odată cu
dezvoltarea societății, a ramurilor de drept și apariția tot mai multor legi speciale, răspunderea
obiectivă va dobândi o tot mai mare audiență răspunzând necesității reparării prejudiciului cauzat
victimei, în spiritul echității și limitelor morale. În viziunea noastră fundamentul răspunderii civile
nu trebuie raporta tdoar la culpa autorului faptei. În mod prim ordial temeiul răspunderii trebuie

apreciat prin prisma patrimoniului care a suferit paguba și cerința reparării lui. Fără prejudiciu nu ar
exista răspundere civilă.
Într-o secțiune distinctă , s-au pus în discuție fundamentele răspunderii statului pentru e rori
judiciare în dreptul român . Am considerat că p entru a observa care este fundamentul răspunderii
statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, este necesar a se răspunde la întrebarea dacă
este sau nu necesară existența vinovăției sau culp ei acestuia .Atât autorii de drept administr ativ cât
și cei de drept civil apreciază că răspunderea statului pentru erori judiciare este o răspundere
obiectivă.4.
În opinia noastră, din prevederile art. 96 din Legea nr.303/2004 rezultă existența a două
ipoteze de răspundere a statului, cu particularități diferite: răspunderea statului pentru erori judiciare
săvârșite în procesele penale și respectiv răspunderea statului pentru erori judiciare săvârșite în alte
procese decât cele penale.
În privința fundam entului răspunderii statului în cazul erorilor judiciare în materie penală , am
constatat că față de prevederile legale în vigoare nu este necesară dovedirea prealabilă a vinovăției
magistratului. Aceasta , din nevoi a de protejare atât a victimei cât și a ma gistratului care va răspunde
direct doar față de stat. Persoana ce a fost vătămată prin eroarea judiciară trebuie apărată atât față de
eventuala insolvabilitate a autorului faptei ilicite, cât și prin asigurarea celerității soluționării acțiunii
introdusă împotriva Statului pentru repararea prejudiciului suferit. Protejarea magistratului se referă
de fapt la respectarea continuității actului de justiție, prin evitarea sincopelor și disfuncționalităților
activității judiciare ce ar putea apărea datorită intr oducerii unui val de acțiuni șicanatoare împotriva
magistraților.
Trebuie remarcat faptul că statul, în baza textului constituțional, răspunde pentru orice eroare
judiciară indiferent de proveniența ei. Sursa erorii poate fi o mărturie mincinoasă, o exper tiză greșită,
o adresă greșită, un extras de carte funciară eronat etc. Și în acest caz statul va răspunde, deoarece el
este cel care a asigurat serviciul la care a apelat cetățeanul. Se observă că nu putem vorbi în acest caz
de existența unui raport jurid ic între persoana care provoacă eroarea judiciară și stat, de prepușenie
sau în altă formă, în virtutea căruia să se poată considera că statul va răspunde pentru fapta altora.
Apreciem că fundamentul răspunderii statului pentru erorile judiciare cauzate în procesele
penale îl constituie ideea de risc de activitate , în sensul larg al termenului, care nu se bazează pe
culpa personală a cuiva. Funcționarea însăși a justiției prezintă pentru persoane un risc de a fi
păgubite, fiind necesară asigurarea posibil ității reparării prejudiciul ui pe care l -ar putea suferi.
Această reparație trebuie să vină din partea celui care și -a asumat acest risc, adică a Statului.
4Ibidem ; A. Iorgov an,op.cit , p.463; O.Puie, op.cit ., p.108 -112; V.Vedinaș, op.cit ., 2009, p.291.

Până în prezent în doctrină și jurisprudență s -a vorbit în cazul teoriei riscului de diferitele sale
variante: a riscului profit, a riscului de autoritate ,ideea de echitate. În toate aceste teorii, linia
comună este existența unui raport de subordonare între persoana care exercită autoritatea și cea care
îndeplinește activitatea. Aceasta se traduce prin posibilitatea de a da ordine, dispoziții, îndrumări,
instrucțiuni acesteia din urmă.
Prin desfășurarea unei activități, orice persoană își asumă întregul spectru de drepturi și
obligații aferente ei împreună cu riscurile ce le presupune aceasta. Dacă o p ersoană are posibilitatea
organizării de către ea a propriei îndeletniciri este și răspunzătoarea de toate consecințele
desfășurării acesteia. Apreciem că ideea de risc în conținutul său cel mai simplu constituie axul
central al răspunderii unei persoane j uridice private sau de drept public. Astfel în cazul riscului de
activitate nu este necesară existența unui raport de subordonare și exercitarea unui control efectiv , ci
este suficient ca Statul să organizeze activitatea respectivă și să asigure cadrul de desfășurare a ei,
inclusiv prin perfecționarea și evaluarea profesională a magistraților. Scopul reglementărilor este
asigurarea reparării patrimoniale a victimelor erorilor judiciare. Doar astfel se poate justifica și
angajarea unei răspunderi proprii a s tatului pentru orice prejudiciu cauzat de activitatea serviciilor
sale. Dacă s -ar pune accentul pe sanc ționarea autorului erorii judiciare ne -am îndepărta de scopul
legiuitorului și am intra în specificul altor ramuri ale dreptului r ăspunderea disciplinară , penală etc.
În consecință, credem că riscul de activitate, în concepția prezentată de noi, este fundamentul
răspunderii statului pentru erori judiciare în materie penală.
În continuare am tratat problema fundamentului răspunderii pentru erorile judiciar e săvârșite
în alte procese decât cele penale .În această situație, răspunderea statului este antrenată numai în
condițiile dov edirii vinovăției magistratului care a pronunțat hotărârea ce constituie o eroare
judiciară. Am apreciat cănecesitatea existențe i unei hotărâri definitive, din care să rezulte
răspunderea penală sau disciplinară a magistratului, privește de fapt o condiție ce se cere a fi
îndeplinită în cadrul unei proceduri prealabile. Aceasta , rezultă din prevederile art.96 alin.4 din
Legea nr.30 3/2004, care prevăd necesitatea stabili rii, în prealabil, printr -o hotărâre definitivă, a
răspunder ii penale sau disciplinar e, după caz, a judecătorului sau procurorului. Este o culpă a unei
persoane ce intervine separat de raportul juridic ce ia naștere î ntre victimă și Stat. Fără dovedirea
culpei nu va putea interveni răspunderea statului pentru erori judiciare, din cauza neîndeplinirii unei
condiții de admisibilitate a acțiunii în despăgubiri și nu deoarece Statul nu ar răspunde din cauza
nedovedirii propriei culpe.

Rațiunea pentru care ne aflăm în prezența unei răspunderi obiective, întemeiate pe ideea de
garanție și risc de activitate5, este aceea că Statul are obligația să asigure toate condițiile pentru ca
erorile judiciare să nu se întâmple în desfă șurarea serviciului public al justiției. Este o răspundere
angajată în virtutea activității asumate în mod exclusiv de stat și pentru garantarea rezultatelor
serviciului său, adică a unor soluții corecte ale organelor judiciare.
Dispozițiile Constituției R omâniei consacră obligația de garanție din partea Statului pentru
prejudiciile cauzate în activitatea justi ției. Scopul reglement ării, după cum îl indică și textul este
protejarea patrimonială a victimelor erorilor judiciare. Deci se pune accent pe func ția reparatorie a
răspunderii civile și nu neaparat pe cea sancționatorie.
Ori de câte ori apare vreo greșe ală în desfășurarea procesului răspunderea Statului va fi
angajată, găsindu -ne în prezența unei răspunderi obiective , având ca fundament garanția obiect ivă,
ce are ca suport riscul de activitate.
Acesta este fundamentul răspunderii statului atât în cazul p roceselor penale cât și a celor în alte
materii însă , în acest ultim caz , nu se înlătură de lege lata (a se vedea art.96 al.4 din Legea
nr.303/2004), cerința dovedirii culpei magistratului, ca o condiție de admisibilitate, în cazul
răspunderii pentru erori judiciare în alte procese decât cele penale.
În cadrul capitolului IV am expus pe scurt trăsăturile caracteristice ale răspunderii statului
pentru er ori judiciare. S-a apreciat de către noi că aceasta este o răspundere civilă specială
reglementată de acte normative diferite dar care se circumscriu acelora și cerințe ca și r ăspunderea
civilă din dreptul comun. Răspunderea Statului se angajează în prezen ța condițiilor r ăspunderii civile
delictuale pentru fapta proprie: prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate între fapta ilicită și
prejudiciul injust produs. Transpunând aceste elemente pe planul temei tratată în lucrarea de fa ță este
necesară exist ența prejudiciului, a erorii judiciare, a raportului de cauzalitate între eroarea judiciar ă
și prejudiciul suferit de victim ă.
Am considerat că răspunderea statului pentru erori judiciare e o ipoteză de răspundere
obiectivă statul trebuind să răspundă pen tru activitatea defectuoasă a serviciului statului.
Răspunderea trebuie angajată indiferent de sursa erorii judiciare. Obligația de reparare este
independentă de obligația persoanei care a săvârșit fapta generatoare a lanțului cauzal. Dacă
obligația statul ui de repararea a prejudiciului ar fi subsecventă și accesorie obligației respectivei
persoane, s -ar ajunge la o consecință inadmisibilă prin posibilitatea înlăturării răspunderii statului ca
urmare a invocării unor cauze exoneratoare de răspundere de cătr e autorul faptei prejudiciabile.
5 Pentru aceeași opinie a unei răspunderi obiective, ce are ca fundament ideea de garanție care are ca suport riscul
de activitate, și în cazul art.96 din Legea nr.303/2004, a se vedea L. Pop, Reglementarea răspunderii subsidiare în
proiectul noului Cod civ il, în Dreptul nr.10/2007, p. 29 -30, inclusiv nota 31.

Aceasta ar duce la menținerea consecințelor erorii judiciare și la imposibilitatea reparării
prejudiciului.
Problema existenței sau nu a culpei autorului faptei, precum și a unor cauze exoneratoare de
răspundere, se pune d oar în cadrul acțiunii în regres a Statului împotriva respectivei persoane.
Am mai arătat că răspunderea pentru eroarea judiciară fa ță de victimă revine întotdeauna doar
statului această solu ție fiind adoptat ă de altfel de către majoritatea statelor lumii . Ea vine în
sprijinul apărării independenței magistratului, care nu trebuie să stea cu sabia lui Damocles deasupra
capului și să nu i se provoace teamă în luarea deciziilor. În cazul în care s -ar acorda posibilitatea
chemării în judecată direct a persoan ei vinovate de eroare, s -ar deschide calea unor posibile abuzuri
ale celor care ar exercita acțiunile, iar magistrații ar judeca cauzele gândindu -se la soluții care să
ducă la evitarea unor astfel de acțiuni și nu la aflarea adevărului în cauză. De asemene a, se asigură și
despăgubirea mai rapidă a victimei erorii judiciare care nu mai trebuie să dovedească culpa
magistratului, evitându -se prelungirea incertitudinii raporturilor juridice și a continuării prejudicierii
sale.
În cadrul procesului în care s -a solicitat obligarea statului la despăgubiri, ca urmare a erorii
judiciare, în opinia noastră Statul nu îl poate chema în garanție pe magistrat. Este ceea ce rezultă din
interpretarea textelor legale de la art.96 al in.6 și 7 din Legea nr.303/2004, conform că rora persoana
vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului. Doar după ce prejudiciul a fost
acoperit de stat acesta poate promova o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau
procurorului care, cu rea -credință sau gravă neglijență , a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de
prejudicii.
Am arătat că acțiunea în regres a statului se poate exercita doar în anumite limite și am
identificat condițiile promovării acțiunii în regres . În general acestea sunt aceleași atât în cazul
eroril or judiciare în materie penală cât și a celor comise în alte procese, cu excepția cerinței calității
de judecător sau procuror a persoanei care a provocat eroarea judiciară.
Scopul angajării răspunderii Statului îl constituie repararea integrală a prejudi ciului, la baza
răspunderii civile fiind două principii incontestabile : principiul reparării integrale a prejudiciului și
principiul reparării în natură a prejudiciului6.
Având în vedere finalitatea urmărită prin tragerea la răspundere a statului pentru e rori
judiciare, aceea de reparare a prejudiciului și protecție a victimei, instanța de judecată va putea
adopta orice fel de măsuri de natură a duce la restabilirea drepturilor sale sau la compensarea
6 A se vedea L. Pop, Teoria generală …, op.cit., p.167

pierderilor suferite. Bineîn țeles aceasta în m ăsura în care legea nu limitează expres măsurile
reparatorii ce se pot dispune.
Capitolul V al lucrării este consacrat condi țiilor angaj ării răspunderii civile a statului pentru
erori judiciare. În mod firesc am explicitat no țiunea de eroare judiciar ă în privin ța căreia legiuitorul
nu a oferit o defini ție. Eroarea se prezintă sub diverse forme și poate fi clasificată după mai multe
criterii. Ceea ce este comun este faptul că eroar eaîn spațiul dreptului este o reprezentare falsă a
realității juridice, sau altfel sp us este o greșeală.
Eroarea poate consta într -o acțiune sau inacțiune, care însă contravine legii și în litera , dar și în
spiritul ei. În cazul acțiunii avem în vedere , de exemplu , pronunțarea unei hotărâri nelegale, iar în
privința inacțiunii nepronunțare a de către instanță asupra tuturor faptelor sau asupra probelor. Chiar
dacă, la prima vedere, o hotărâre sau ordonanță a fost emisă cu respectarea prevederil or legale, există
posibilitatea ca la respecti va soluție să se fi ajuns după stabilirea de stări de fapt eronate pe baza unor
date, informații sau lucrări ale altor persoane (martori, instituții, experți, traducători etc.).
Am considerat căfață de reglementările actuale, noțiunea de eroare judiciară are două sensuri,
unul restrâns și unul larg.
Într-un sens restrâns, eroarea judiciară se referă la hotărârea judecătorească neconformă cu
realitatea sau dată cu greșita aplicare a legii. După cum am văzut, acest sens rezultă în mod
indubitabil în ceea ce privește procesele penale. Se observă că prevederile art. 504 Cod procedură
penală fac referire la soluțiile greșite pronunțate de instanțe șila măsurile dispuse de organul de
urmărire penală. Astfel, s -a considerat că eroarea judiciară în procesele penale este definită de însăși
textul legal indicat.
În vi ziunea noastră eroarea judiciară, stricto sensu , este reprezentarea falsă a realit ății cu
ocazia soluționării unei cauze sau a luării unei măsuri de căt re un organ judiciar, iar prin aceasta
se provoacă un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. Eroa rea poate fi provocată de orice
persoană, dar dobândește caracterul ei judiciar în sensul restrâns al definiției, doar când este cuprinsă
într-o hotărâre a instanței, rezoluție, ordonanță sau rechizitoriu al parchetului. Enumerarea de către
lege a uno r caz uri de eroare judiciară poate fi doar exemplificativă și nicidecum limitativă.
În sens larg, eroarea judiciară cuprinde toate disfuncționalitățile7 ce pot apărea în derularea
serviciului justiției, referitoare la tergiversarea cauzelor, detenția abuzivă, c ondamnări nedrepte,
expertize greșite, nerespectarea dreptului la apărare etc. Este de altfel bogată jurisprudența atât a
7 Pentru discuții referitoare la răspunderea statului nu doar pe ntru hotărâri și măsuri greșite, dar și pentru conduita
sa generală în legătură cu administrarea justiției, prin prisma prevederilor art.26 și 50 din Convenție, a se vedea H. Dipla,
Laresponsabilité de l’etat pour violation des droits de l’homme , Editions A.Pedone, Paris, 1994, p.30 -32.

Curții Europene de Justiție de la Luxemburg8, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului de la
Strasbourg9, referitoare la răspunde rea Statului pentru diverse disfuncționalități ale justiției.
Considerăm că noțiunea de proces echitabil ține de activitatea judiciară, iar nerespectarea
procedurilor poate duce la existența erorii judiciare. Eroarea judiciară poate fi definită lato sensu , ca
fiind o funcționare defectuoasă a serviciului justiției, indiferent de cine a cauzat -o, ce duce la
încălcarea drepturilor unei persoane fizice sau juridice și care cauzează prejudicii patrimoniale sau
nepatrimonial e.
Am procedat ulterior la analiza sep arată a erorilor judiciare în materie penală și respectiv în
cazul altor procese. Actualul Cod de procedură penală român prin art.504, reglementează cazurile de
erori judiciare și modalitatea de reparare a prejudiciului10. Am avut în vedere inclusiv modific ările
preconizate a fi aduse prin Noul cod de procedură penală.
Spre deosebire de Codul de procedură penală, Legea nr.303/2004 nu definește cazurile în care
ne aflăm în prezența unei erori judiciare, ci ind ică doar necesitatea existenței în prealabil a un ei
hotărâri definitive prin care s -a stabilit răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului
sau procurorului , pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de
natură să determine o eroare judiciară. Ast fel, s -au restrâns, în mod nejustificat, posibilitățile de
atragere a răspunderii statului pentru erori judiciare, doar la acele situații în care apare o condamnare
penală s au disciplinară a magistraților.
Am considerat că, față de multitudinea de cazuri de eroare judiciară ce s -ar putea întâlni în
practică, legiuitorul nu ar putea acoperi întreaga arie a acestora astfel că mult mai plauzibilă ar fi
instituirea unor criterii de natură a duce la determinarea situațiilor ce pot constitui eroare judiciară.
În acest sens considerăm că ar trebui avute în vedere: nelegalitatea hotărârii sau măsurii dispuse și
caracterul arbitrar al dispozițiilor date11
În continuare a m prezentat tipologia erorilor judiciare , reprezentarea greșită a realității
putându -se datora atâ t unor factori interni cât și celor externi organului judiciar. Acesta este
constituit din magistrați care la rândul lor sunt oameni supuși greșelii. Prin urmare, aprecierea
8 A se vedea G. Tudor, D. Călin , Jurisprudența CJCE , vol.1 și 2 , Editura C.H.Beck, București 2006.
9 Nu ne propunem a face aici o prezentare exhaustivă a acestei jurisprudențe drept pentru care facem trimitere la
lucrări a unor reputați autori, C. Bîrsan, op.cit. Vol.I ; C.L. Popescu, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
(2004), Editura C.H.Beck, București, 2006. Spețele au în vedere mai ales eroarea judiciară în sensul ei larg de
disfuncționalitate a justiție i. Pentru sensul restrâns și repercursiunile unor greșeli de procedură asupra hotărârii instanței a
se vedea Kadlec și alții c. Cehia , în C.L. Popescu, op.cit ., 2006 p.53 -56
10 Pentru discuții pe această temă a se vedea R. Iosof, Comments on situations that can be considered judicial
errors in criminal trials, în International Symposium „Dimensions of change at the beginning of the XXIst century”,:
october 23 -24, 2009, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2009, p.101 -106.
11 L. R. Boilă, op.cit ., p.406 -407.

eronată a unor probe sau interpretarea diferită a textelor legale poate genera o e roare judiciară, fiind
o părere subiectivă a magistratului și drept consecință se produce o eroare judiciară subiectivă.
În alte cazuri avem de a face cu factori externi magistratului: declarații de martori, expertize,
etc., pe care el nu le poate controla trebuind să le ia în considerare ca atare. În acest caz eroarea
judiciară nu se mai datorează culpei magistratului ci unor cauze obiective pe care nu le putea
prevedea și modifica.
Prin urmare putem considera că după natura ei, eroarea judiciară este sub iectivă sau obiectivă
după cum factorii care l -au determinat pe magistrat să adopte soluția au fost interni, deci subiectivi,
sau externi, deci obiectivi.
Având în vedere că ne -am atașat concepției civiliste a naturii juridice a răspunderii am
procedat la analiza elementelor răspunderii civilele delictuale: faptă ilicită care constă în eroarea
judiciară, prejudiciu, legătura de cauzalitate între eroare judiciară și prejudiciu.
S-a efectuat o prezentare a categoriilor de prejudici i ce po t fi cauzat e victimei erorii judiciare și
condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea considera că păgubitul are dreptul la repararea
acestuia.
Având în vedere tema prezentei lucrări am constat atînsă că pe lângă condițiile răspunderii
civile delictuale din dreptul com un trebuie îndeplinite și o serie de condiții speciale. Acestea ar fi:
eroarea să se fi produs în timpul unei proceduri judiciare; să existe o hotărâre de constatare a erorii
judiciare; să existe o hotărâre definitivă care să stabilească răspunderea penală sau disciplinară, după
caz, a judecătorului sau procurorului
Am observat că în cazul acestei răspunderi civile speciale avem de -a face cu o singură cauză
exoneratorare de răspund ere indicată expres de legiuitor și anume fapta victimei care a contribuit în
orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
Efectele răspunderii Statului pentru erori judiciare au constituit obiectul capitolului VI al
tezei de față. S -a făcut o prezentare a procedurilor de reparare a pagu belor în cazul erorilor în
procesele penale respectiv în alte procese și elementele unei asemenea acțiuni.
Astfel s -au identificat persoanele care pot fi titularele acțiunii, cine poate avea calitatea
procesuală pasivă , instanța competentă a fi investită c u soluționarea unor asem enea acțiuni, s-a
studiat prescripția dreptului la acțiune.
Analiza s -a făcut separat în cazul erorilor în materie penală de cele săvârșite în ale materii
deoarece fiecare acțiune are trăsături specifice. Există diferențe în ceea ce privește titularii acțiunii,
instanța competentă și respectiv termenul de prescr ipție.

Repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare am tratat -o într -o secțiune distinctă. Am
pornit de la principiile cărora i se subordonează acest deziderat respect iv de la p rincipiul reparării
integrale a prejudiciului și cel al r eparării în natură a prejudiciului .
S-aureliefat criteriile ce pot fi avute în vedere la repararea prejudiciil or materiale , aplecându –
neși asupra soluțiil or oferite de jurisprudență și de doctrină în acest domeniu.
În cazul reparării prejudiciilor corporale am analizat atât repararea l atura patrimonială a
prejudiciilor corporale cât și componenta lor morală prin raportare la prevederile Noului Cod civil.
Ne-am îndreptat aten ția și asupra prejudiciului prin ricoșeu ,prin prisma prevederilor Codului
de procedu ră penală și a Noului cod civil, identificând în jurisprudența franceză o serie de cazuri ce
nu au făcut până în prezent obiectul vreunui studiu în România. Credem că orientarea instanț elor
franceze poate fi avute în vedere la efectuarea unor modificări legislative în țara noastră dar și la
pronunțarea hotărârilor de către instanțele române. Am făcut de asemenea câteva observații asupra
noilor prevederi de la art. 1391 alin.2 din Noul Co d civil.
În cazul r eparării prejudiciilor morale am avut în vedere p rejudicii le cauzate prin atingerile
aduse personalității afective și cele cauzate personalității sociale. Am studiat această problemă atât în
viziunea jurisprudenței instanțelor române dar și pe baza hotărârilor Curții Europene a Drepturilor
Omului .
Ne-am pus întrebarea dacă e ste posibilă repararea prejudiciilor morale în cazul erorilor
judiciare în alte procese decât cele penale față de textul art.96 al.4 prima teză din Legea
nr.303/2004 care face referire în mod expres la „dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor
materiale”. Pentru a observa sensul respectivelor dispoziții am avut în vedere și celelalte acte
normative incidente înaceastă materie. Conform Constituție i statul e ste răspunzător patrimonial
pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, neexistând diferențieri după natura acestora. De
asemenea, preluându -se norma constituțională, în alin.1 al Legii nr.303/2004 se arată că s tatul
răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, fără nici o distincție.
Se observă că legea nu interzice compensarea daunelor morale, ci nu o prevede . Or, art. 5 din
Noul Cod de procedură civilă (fostul art.3 din vechiul Cod civil) și art. 4 alin.2 din Legea
nr.303/2004 dispun că este interzis judecătorului a refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau
că este neclară sau incompletă. Conform tehnicilor de interpretare, dacă legea specială nu dispune,
ne vom raporta la reglementările legii generale, care în cazul răspunderii civile delictuale este Codul
civil. Prevederile acestuia se referă la necesitatea reparării prejudiciului, fără a face deosebire dintre
cele de ordin material sau moral. Astfel, de lege lata apreciem că repararea prejudiciilor morale se v a
putea face în baza art. 1349,1357 și 1381 și urm. din Noul Cod civil. Ar fi de neconceput excluderea

de la reparare a unei întreg i categori i de prejudicii, care sunt cel mai des întâlnite în practică12. S-ar
cauza inechități flagrante, atât între victimele erorilor judiciare, cât și între persoanele vinovate de
cauzarea daunelor.
De lege ferenda, ar fi de dorit o reglementare expre să a posibilității de acordare compensațiilor
pentru dau nele morale , în cazul erorilor judiciare în alte procese decât cele pen ale, ceea ce ar duce la
evitarea diverselor interpretări ale textului. De asemenea, prin aceasta s -ar corela alineatele 1 și 4 ale
articolului 96 și s -ar pune în acord prevederile legale cu cele ale Constituției.
În cadrul unei secțiuni distincte ne -am ref erit la posibilitatea introducer ii unui mod automat
de indemnizare, în cazul privării sau restrângerii nelegale de libertate . Din studierea posibilității
existenței unui mod de indemnizare în cazul pr ivării nelegale de libertate am observat că, în mai
multe state, există un sistem de compensare automat a prejudiciilor, în diverse situații. Nefiind
necesară verificarea vinovăției sub aspectul culpei, nu se mai pune problema întinderii acesteia și
deci a cuantumului compensațiilor pentru paguba suferită. Astf el, în Franța, prin Legea din 17 iulie
1970 s -a instituit o „Comisie de indemnizare a detențiilor provizorii”13.
În Elveția, legislația asigurărilor sociale, conține prevederi care reglementează modul de
determinare a indemnizației, stabilindu -se un maxim care nu poate fi depășit14. În Germania legea
(Strafrechtsentscädigungsgesetz) prevede o reparare forfetară automată pentru fiecare zi de detenție,
în caz de arest preventiv nelegal. La fel, în Marea Britanie, există un barem clar în funcție de care se
calculează despăgubirile.
În cazul privării sau restrângerii nelegale de libertate, s -ar pune problema din ce categorie de
drepturi și respectiv prejudicii ar face parte o asemenea situație, din cea a drepturilor patrimoniale
sau nepatrimoniale. Se observă că dreptul lezat al persoanei este dreptul la libertate ce este garan tat
prin art.23 din Constituție. Dispozi țiile constituționale reglementeaz ă și condițiile pentru luarea
măsurilor de natură a priva o persoană de libertate. Această garanție a statului se ex tinde și asupra
cazurilor de încălcare a acestui drept și deci a nașterii obligației de a despăgubi persoana lezată.
12 Însensul că referirea numai la prejudicii „materiale” a textului legal este restrictivă, în raport de prevederile
art.52 alin.3 din Constituție, care vizează , la modul general, fără deosebire „prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”, a
se vedea și I. D eleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura AllBeck , 2005, p.111.
13 După 2001 denumirea ei a fost schimbată în Commission nationale d'indemnisation (Comisia națională de
despăgubiri). Din comisie fac parte Președintele Curții de Casație sau reprezen tantul acestuia, în calitate de președinte a
acesteia; doi magistrați cu grad de președinte de cameră (secție) sau consilier, desemnați de biroul curții, trei supleanți, de
asemenea desemnați de biroul curții.
14 Pornind de la Legea federală privind asigura rea în caz de accidente, s -a discutat în doctrina și jurisprudența
elvețiană despre așa numita metodă „în doi pași”. Astfel, potrivit art.24 din lege, persoana asigurată are dreptul la o
indemnizație echitabilă, alături de renta pentru invaliditate, ea nep utând depăși suma maximă a câștigului anual asigurat la
data accidentului. O revizuire a acesteia este posibilă doar dacă agravarea este importantă și nu era previzibilă. Pentru
prejudiciile cu caracter special, se va putea aplica baremul prin analogie, ți nând cont de gravitatea atingerii. Deci, în
primul pas se calculează reparația de bază, conform unor sume existente în tabelele puse la dispoziția instanței, iar în al
doilea pas suma respectivă este ridicată sau micșorată, în raport de împrejurările concr ete ale speței. În al doilea pas se
aplică criteriile generale de drept comun, stabilite prin doctrină și jurisprudență.

Drepturile subiective intim legate de persoana titularului lor, fiind lipsite de un conținut
economic, nu sunt susceptibile de evaluare bă nească și nu fac parte din patrimoniul acelei persoane.
Din această categorie face parte și dreptul la libertate.15
În jurisprudența română s -a reținut ca și criteriu al acordării daunelor morale între altele și
durata arestării preventive. Ar fi oare posib ilăsepararea acestui criteriu de restul celor avute în
vedere la acordarea compensațiilor bănești? Considerăm că răspunsul nu poate fi decât unul
afirmativ. Prin aceasta s -a obiectiv a prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la libertate . Desigur,
căprin indemnizarea doar a daunei provocate prin încălcarea dreptului la libertate nu se reușește și
compensarea pentru restul pierderilor cauzate. Credem însă că este importantă fixarea unui punct de
plecare în aprecierea cuantumului prejudiciului care se p oate face prin instituirea unui barem și a
unui plafon maxim pentru privarea sau restrângerea de libertate. Ulterior fixării sumei, se poate
discuta și despre reparare a celorlalte categorii de daune în funcție de dovedirea lor. Repararea se
poate face atât prin mijloace nepatrimoniale, cât și prin compensare bănească. Totodată o astfel de
prevedere nu ar exclude posibilitatea unei acțiuni în regres împotriva celui responsabil în condițiile
legii16în cazul în care persoana vinovată nu a con tribuit la un fond de garantare.
Considerăm că indemnizarea victimei unei privări sau restrângeri nelegale de libertate ar putea
avea loc prin fixarea unui barem în funcție de orele de reținere, precum și de zile, luni sau ani de
detenție nelegală. De asemenea, s -ar putea stabili un plafon maxim de acordare a compensațiilor
bănești .
Prin instituirea unui singur criteriu în cazul lipsirii de libertate și instituirea posibilității
reparării și a celorlalte categorii de prejudicii, în situația justificării lor, s -ar crea o juri sprudență
unitară și s -ar acorda o satisfacție echitabilă victimei erorii judiciare. În acest mod s -ar asigura și
previzibilitatea soluțiilor de despăgubire a victimelor. Or, Curtea Europeană de Justiție în mai multe
cauze a condamnat România tocmai pentru lipsa previzibilității soluției ce se pronunță în cadrul
procesului, prin existența unei jurisprudențe neunitare. De aceea, s -ar putea institui o comisie de
indemnizare după modelul francez, însă la nivelul Curților de Apel, alcătuită din președintele
instanței și doi președinți de secție, care să soluționeze cererile de acordare a despăgubirilor ca
urmare a privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal. Procedura soluționării unor asemenea
cauze să se desfășoare în Camera de Consiliu. Împotriva so luțiilor comisiei să se prevadă o singură
cale de atac, care va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședință publică tocmai în
scopul asigurării unei jurisprudențe unitare. De altfel, pentru sistemul judiciar român aceasta nu ar fi
15 E. Lupan, I. Sabău -Pop, Tratat de drept civil român.vol.I, Partea generală , Editura C.H.Beck, București, 2006,
p.111.
16 Aceeași opini e a fost exprimată și în literatura franceză: M. Sousse, La notion de réparation des dommages en
droit administratif français ,Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence , Bibliothèque de droit public, 1994, p.155.

o premieră deoarece în prezent, în baza Legii nr.211/2004, la nivelul fiecărui tribunal există Comisia
pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, aceasta acordând însă reparații
financiare victimelor infracțiunii și nu a erorilor ju diciare17. Această procedură simplificată ar
contribui l a soluționarea cu mai multă rapiditate a cererilor, ar degreva instanțele ordinare de
volumul mare de dosare și s-ar evita administrarea de probe în privința indemnizației pentru lipsirea
de libertate, singurul aspect ce interesează fiind durata acesteia.
În Capitolul VII obiectul studiului l -a constituit acțiunea în regres a Statului împotriva
persoanei vinovate de comiterea erorii judiciare.
În cadrul unor secțiuni distincte s -a analizat atât situa ția în care autorul erorii judiciare are
calitatea de magistrat dar și cazul în care eroarea judiciară este săvâr șită de o altă persoană.
Amexpus c adrul legal al răspunderii magistra ților în România și modul în care este
reglementată această răspundere în a lte sisteme naționale de drept, opinia unanimă fiind că
răspunder ea civilă a magistraților este o răspundere pentru fapta proprie, subsidiară celei a statului.
Fundamentul răspunderii este unul subiectiv textul constitu țional și legile dezvoltăroare în mate rie
stabilind că vinovăția magistratului trebuie să ia forma relei -credințe sau a gravei neglijențe , astfel
încât răspunderea acestuia este una fundamentată pe ideea de culpă.
Răspunderea magistratului cunoaște însă anumite limite care însă nu trebuie să oprească
responsabilizarea celor care îndeplinesc serviciul nobil al justiției, nici măcar prin invocarea
independenței. În loc de a vorbi de iresponsabilitate vorbim de „limitele responsabilității
judecătorului”18 ce constau în: independența și inamovibil itatea judecătorilor; independența și
stabilitatea procurorilor, c olegialitatea completelor, s ecretul deliberării, posibilitatea exercitării căilor
de atac, a utoritatea de lucru judecat.
În continuarea demersului nostru am procedat la scoaterea în eviden ță a condițiilor exercitării
acțiunii în regres. În acest sens am considerat că este nesară e xistența unei hotărâri judecătorești de
obligare a statului la despăgubiri, r epararea pagubei trebuie să fi fost deja făcută de către stat,
persoana împotriva căre ia se exercită acțiunea în regres să fi provocat situația generatoare de daune,
17 Conform art.28 al.2 din Legea nr.21 1/2004 (publicată în Monitorul Oficial nr.505 din 4 iunie 2004) Comisia
pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor este alcătuită „din cel puțin doi judecători, desemnați
pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecăto rilor tribunalului.” Cererea de compensație financiară și cererea
privind acordarea unui avans din compensația financiară se soluționează în camera de consiliu, cu citarea victimei.
Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în termen de 15 zile de la
comunicare. Fondurile necesare pentru acordarea compensației financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele
infracțiunilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției. Statul, prin Ministerul Justiției, se
subrogă în drepturile victimei care a beneficiat de compensație financiară sau de un avans din aceasta pentru recuperarea
sumelor plătite victimei. Menționăm că ideea existenței acestei comisii a fost preluată tot dup ă sistemul francez unde
poartă denumirea de „ Commission d’Indemnisation des Victimes d’Infractions Pénales”, și care își desfășoară activitatea
în cadrul Tribunaux de Grande Instance (Tribunale de mare instanță), echivalentul Tribunalelor din România. De ci, și în
cazul comisiilor de despăgubire a celor arestați pe nedrept s -ar putea prelua același model, la nivelul Curților de Apel.
18 M.Capelletti, Le pouvoir des juges, Presses Universitaires d Aix -Marseille, Economica, Paris, 1990, p.131

cu rea -credință sau gravă neglijență. Această ultimă condiție reiese din dispozițiile art.507 C.pr.pen.,
unde se arată că acțiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea -credință sau din gravă neglijență, a
provocat situația generatoare de daune, este obligatorie. În materie civilă, față de dispozițiile art.96
alin.4 din Legea nr.303/2004 rezultă că este necesar ca reaua credință sau grava neglijență să fie
constată prin hotă râre de condamnare la o pedeapsă penală a magistratului sau de sancționare
disciplinară a acestuia.
O altă noutate pe care o aduce lucrarea de fa ță este propunerea instituirii unui sistem de
asigurare pentru judecători și procurori. Existența faptelor culp abile ale judecătorilor și
procurorilor, precum și posibilitatea angajării răspunderii lor , a dus la discuții despre necesitatea
menținerii independenței magistraților și a apărării acestora în fața presiunilor la care ar fi expuși
prin răspunderea directă patrimonială față de victima erorii judiciare pe de o parte . Dacă, până în
prezent, statul a fost „asiguratorul” lor, se pune din ce în ce mai mult problema suportării de
persoanele vinova te a prejudicii lor cauzate de ele. Unele state au gândit un sistem general de
asigurare, pentru culpa profesională.
În Spania judecătorii subscriu în totalitate și obligatoriu la o asigurare de răspundere civilă
profesională, ca o garanție împotriva obligării prin hotărâri civile la repararea prejudiciilor sau contra
consecințelor ce rezultă din sancțiunile disciplinare dispuse contra lor.
De asemenea, în Italia, Asociația Națională a Magistraților Italieni a luat inițiativa negocierii,
cu câteva din cele mai importante societăți de asigurare italiene , a unor condiții gen erale pentru un
contract tip de asigurare , standard la care magistrații să poată subscrie facultativ.
Un mecanism de asigurare a magistraților ar fi binevenit și în România. Printr -un astfel de
mecanism, ar exista posibilitatea evitării acțiunii în regres direct împotriva magistratului .Astfel,
credem că ar exista două posibilități:
1. instituirea unui fond de garantare la dispoziția statului, care să acționeze ca un
asigurator, fond la care magistrații să poată contribui după dorința lor, în mod facultativ. Dacă au
contribuit, despăgubirea solicitată de victimă se va avansa din acest fond, fără plafonare, și nu se va
mai exercita o acțiune în regres de către stat. Dacă nu s -a contribuit de magistrat, ar exista
posibilitatea acțiunii în regres.
2. posibilitatea a sigurării de către magistrați, la societățile de profil existente.
Apreciem că instituirea unui fond de garantare, administrat de stat, ar fi cea mai bună soluție în
fața unei eventuale acțiuni în răspundere patrimonială.
A trebui să se prevadă că în acți unea în regres întemeiată pe gravă neglijență, statul este obligat
să cheme în judecată și instituția la care judecătorul sau procurorul este asigurat pentru răspundere

civilă. Obligația de plată a despăgubirii poate fi stabilită numai în sarcina instituți ei de asigurare și
doar în limita valorii asigurate.
Considerăm că această variantă ar răspunde mai bine cerințelor actuale ale societății. În primul
rând s -ar prevedea fără echivoc că acțiunea în regres împotriva magistratului se soluționează cu
citarea a sigurato rului. Astfel se evită posibilitatea interpretării textului din varianta Ministerului
Justiției, în sensul promovării unei acțiuni separate împotriva asiguratorului. În al doilea rând se
specifică în mod clar că obligația de plată revine doar asigu ratorului și nu magistratului. Este
discutabil caracterul obligatoriu sau nu a unei asemenea asigurări. În opinia unor magistrați
încheierea asigurării de răspundere civilă pentru erori judiciare săvârșite din gravă neglijență a trebui
să fie facultativă ș i nu obligatorie; în altă opinie se propune ca, dimpotrivă, să se consacre în mod
expres caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă, precum și plata primelor de asigurare
dela bugetul de stat .Considerăm că ea ar trebui să fie obligatorie d oar până la o anumită limită.
Pentru o sumă mai mare asigurarea poate fi încheiată separat în mod facultativ.
Astfel de asigurări există în Olanda, prima de asigurare fiind considerată un bonus care se
adaugă la salariul magistratului și care este plătită de la buget.
În consecință este necesară reglementarea cât mai rapidă a unui sistem de asigurarea a
magistraților pentru risc profesional cu prevederea unor criterii de plafonare minimă și maximă a
sumei asigurate și a primei lunare de asigurare. Totodată ar trebui să se statueze în mod expres
interdicția exercitării de acțiuni civile directe împotriva magistraților pentru erori judiciare, cum ar fi
acțiunile întemeiate pe dreptul comun al răspunderii civile delictuale;
Proiectul de lege de modificare a Leg ii nr.303/2004, în varianta Ministerului Justiției, creează
premisele unui dezechilibru între puterile statului, deoarece, deși judecătorul și procurorul răspund
personal pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, persoanele vinovate de situațiile respective –
autorități și instituții publice – nu răspund în mod real, ulterior angajării răspunderii statului19.Într-
adevăr există multe cazuri în care alte persoane care nu au calitatea de magistrat au creat situația ce a
generat eroarea judiciară. Ce se întâmplă în cazul acestora? Am încercat a oferi un răspuns în
cuprinsul secțiunii referitoare la r ăspunderea patrimonială a celorlalte persoane care au contribuit la
săvârșirea erorilor judiciare.
În cazul erorilor judiciare în materie penală nu există o condiționare a răspunderii după
calitatea persoanei, spre deosebire de cel al erorilor judiciare în alte procese decât cele penale, unde
legiuitorul a precizat expres că acțiunea în regres se poate îndrepta doar împotriva judecătorului sau
19 Conform Punct ului de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Codului de procedură penală în ceea ce privește răspunderea
materială a magistraților al Direcției legisl ație, documentare și contencios a Consiliului Superior al Magistraturii
înregistrat la această instituție sub nr. Nr. 19572/1154/2010.

procurorului. Fa ță de prevederile Codului de procedură penală, care dispun că Statul are acțiune în
regres împotriva aceluia care, cu rea -credință sau din gravă neglijență, a provocat situația
generatoare de daune, apare întrebarea dacă statul poate exercita acțiunea în regres împotriva oricărei
persoane sau doar a angajaților săi. Am răspuns în sensul că statul poate formula o acțiune în regres
împotriva respectivelor persoane, cu condiția dovedirii vinovăției acestora. Textul legal impune ca
această vinovăție să se prez inte sub forma relei -credințe sau a gravei neglijențe.
Prin art.12 din O.G.94/1999 se instituie și o ipoteză de acțiune în regres, indiferent de natura
procesului în care intervine eroarea judiciară. Este vorba de cazul condamnării statului la Curtea
Europ eană a Drepturilor Omului sau în cazul rezolvării amiabile a unui astfel de litigiu. S -ar putea
considera că această ipoteză nu are de a face cu răspunderea pentru erori judiciare, decât în cazul în
care condamnarea statului a survenit în baza art. 3 din Protocolul 7 la Convenție.
Se observă însă că de multe ori litigiile în fața instanței europene survin ca urmare a violării
celorlalte articole din Convenție decât cel indicat mai sus. În opinia noastră și în situația aceasta
putem vorbi despre existența unor erori judciare, la baza lor putând sta faptele unor persoane care nu
au calitatea de magistrați. Furnizarea de date greșite instanței, expertize greșite, anchetele eronate ale
poliției etc, pot sta la baza încălcării unor alte prevederi ale Convenției , ele putând genera erori
judiciare.
În cazul răspunderii patrimoniale a celorlalte persoane care au contribuit la săvârșirea erorilor
judiciare fundamentul îl constituie în mod clar ideea de culpă.
Pentru promovarea unei acțiuni în regres, și în cazul a cestor persoane trebuie îndeplinite mai
multe condiții, ce rezultă din analiza pre vederilor legale aplicabile în diferitele ipoteze studiate.
Astfel, în primul rând, în toate situațiile este necesară existența unei hotărâri judecătorești de
obligare a stat ului la plata de despăgubiri către victima erorii judiciare. În al doilea rând, ca urmare a
respectivei hotărâri și a stabilirii răspunderii statului, trebuie să se fi efectuat plata efectivă a
despăgubirilor către victima erorii judiciare. În al treilea r ând, acțiunea în regres se exercită
împotriva persoanei care a provocat situația generatoare de daune, doar ea având calitate procesuală.
Prin concluziile tezei am sintetizat principalele idei ce pot fi desprinse din analizele făcute pe
parcursul acesteia aducând în aten ție propunerile noastre de lege ferenda .
1.Legislația română cuprinde dispoziții, chiar dacă nu suficiente, referitoare la repararea
erorilor judiciare. Acolo unde legile speciale, respectiv Codul de procedură penală și Legea
nr.303/2004 nu dispun, intervine legea fundamentală, Constituția, și cea generală, Codul civil,
deoarece eroarea judiciară este urmarea unei fapte ilicite, astfel încât se aplică principiile
răspunderii civile delictuale.

2.Răspunderea statului pentru erori judiciare este o ipoteză specială de răspundere civilă .
Faptul că repararea prejudiciului, cauzat prin erori judiciare este reglementată de către norme de
drept public, respectiv Constituția, Legea nr.303/2004 și Codul de procedură penală, nu schimbă
natura acestei ins tituții. Natura civilă este dată de faptul că raporturile ce se nasc sunt patrimoniale
iar subiectele raportului juridic, respectiv persoana vătămată și statul, se află pe poziție de egalitate
juridică. Ne aflăm în prezența unui caz distinct, special de ră spundere civilă pentru fapta proprie a
statului, similar cu acela al răspunderii persoanei juridice pentru propria faptă. Totuși răspunderea
statului prezintă anumite particularități. Eroarea judiciară va consta într -o soluție a organului
judiciar, procuro r sau judecător. În ceea ce privește părțile raportului juridic acestea sunt constituite
de victima erorii judiciare, pe de o parte, și întotdeauna statul, pe de alta.
3. Fundamentul răspunderii statului este întemeiat pe ideea de garanție, ce are ca suport
riscul de activitate. Statul este cel chemat să repare prejudiciile cauzate de propriul său serviciu,
pentru care este ținut să garanteze. Asumându -și monopolul administrării justiției, el trebuie să
suporte și riscul ce survine în urma unei asemenea acti vități. Este o răspundere obiectivă, a statului,
ce nu poate fi confundată cu răspunderea subiectivă a persoanei care a provocat eroarea judiciară.
Răspunderea obiectivă îndeplinește o dublă funcție: compensatorie și educativ -preventivă. Pentru a
evita nec laritățile în ceea ce privește fundamentul răspunderii statului în cazul erorilor judiciare în
alte procese decât cele penale, considerăm că ar fi de dorit abrogarea sau modificarea prevederilor
art.96 al.4 din Legea nr.303/2004. Condiționarea unei răspund eri obiective, a statului, ce derivă
direct din prevederile constituționale, de o răspundere subiectivă a persoanei, instituită de o lege care
ar trebui să respecte Constituția, este o dispoziție neconstituțională ce nu trebuie menținută.
4. Erorile judiciar e, fie că se referă la jurisdicție, fie la procedură, în aprecierea și aplicarea
legii sau în evaluarea probelor, trebuie să fie reparate doar în calea de atac ; alte erori judiciare care
nu pot fi îndreptate astfel (de exemplu întârzierea excesivă în solu ționarea dosarelor) trebuie, cel
mult, să conducă la o plângere a justițiabilului nesatisfăcut împotriva statului .
5. Orice corectare a altor erori în administrarea justiției (inclusiv, de exemplu, întârzierile
excesive) se adresează exclusiv statului și nueste potrivit ca judecătorul să fie expus, în ceea ce
privește exercițiul funcțiunii juridice, vreunei răspunderi personale cu excepția cazului în care face o
greșeală intenționată sau din culpă gravă.
6.Definirea erorii judiciare nu se poate realiza într -un mod cuprinzător. Erorile ar trebui avute
în vedere ca un element al răspunderii fără restrângerea angajării răspunderii statului și pentru alte
fapte ilicite. Legile pot prevedea condițiile exercitării acțiunilor în despăgubiri, însă rămâne
jurisprudenței să se pronunțe în concret asupra situațiilor ce constituie erori judiciare, la fel cum în
cazul răspunderii civile delictuale, Codul civil și celelalte legi speciale nu pot prevedea limitativ

faptele ilicite ci doar condițiile tragerii la răspundere a aut orului faptei. Considerăm că eroarea
judiciară în sens restrâns constă în reprezentarea falsă a realității cu ocazia soluționării unui dosar
sau a luării unei măsuri de către un organ judiciar, de natură a produce un prejudiciu. Eroarea
judiciară nu ar tr ebui circumscrisă prin enumerarea limitativă a situațiilor în care poate interveni
aceasta. E necesar a se defini sensul larg al noțiunii prin trimiteri la trăsăturile principale ale acesteia.
De aceea, credem că cea mai corectă definire legală ar fi în se nsul că eroare judiciară reprezintă
funcționare defectuoasă a serviciului justiției, cauzată de orice persoană, ce duce la încălcarea
drepturilor unei persoane, fizice sau juridice, și care cauzează prejudicii de natură patrimonială sau
nepatrimonială.
7.Față de situa țiile concrete în care intervine eroarea judiciar ă credem că ar trebui făcută
distincția între eroarea judiciară subiectivă , la originea căreia stă magistratul șicea obiectivă la,
datorată altor persoane sau unor factori externi activită ții propriu -zise a magistratului. Statul va
răspunde pentru ambele tipuri de erori judiciare. În primul caz pentru eroarea magistratului, iar în ce
de al doilea pentru eroarea provocată de alte persoane. Această diferen țiere prezint ă relevanță mai
ales în cazul acțiunilor în regres și a stabilirii r ăspunderii personale a autorului situa ției ce a generat
eroarea judiciară.
8. În cazul necuprinderii în normele legale a unei definiții a erorii judiciare, s -ar impune
reglementarea și în România, ca și în alte state, a noțiunii de funcționare defectuoasă a serviciului
public al justiției . Acesta este necesară, cu atât mai mult cu cât, în prezent, nu există un alt temei
pentru răspunderea statului în cazul tergiversării cauzelor, a erorilor de procedură din cursul
proces elor, a trimiterii în judecată a unor persoane cu încălcarea vădită a drepturilor lor, etc.
Considerăm că trebuie elaborată o lege care să prevadă răspunderea statului pentru erori judiciare,
dar și pentru funcționarea și organizarea defectuoasă a justiție i. S-ar acoperi o paletă mult mai largă
de vicii ale desfășurării proceselor, cum ar fi: incompatibilitățile, întârzieri în soluționarea cauzelor,
etc. Deși acestea nu reprezintă erori judiciare în sensul restrâns al noțiunii cauzează prejudicii
participan ților la actul de justiție. Legea ar trebui să prevadă expres doar condi țiile ce trebuie
îndeplinite pentru a ne găsi în prezen ța unui prejudiciu reparabil și doar exemplificativ să enumere
erorile judiciare în procesele civile și penale.
9. Considerăm că în mod greșit, atât legiuitorul cât și doctrina au confundat noțiunea de
eroare judiciară , cu cea de faptă care o provoacă . Eroarea judiciară, în sens restrâns, va fi
întotdeauna doar actul în care se regăsește o greșeală, o reprezentare falsă a realității. Actul respectiv
este o hotărâre judecătorească sau o ordonan ță a procurorului.
Contribuția la provocarea erorii judiciare poate însă consta într -o faptă săvârșită de orice altă
persoană, chiar dacă nu este magistrat. Există două raporturi juridice obliga ționale distincte:

a)Între persoana prejudiciată prin eroare și Stat, a c ărui organ a pronunțat hotărârea,
b)Între Stat și și autorul faptei care a provocat eroarea judiciară .
Statul, în virtutea principiului constituțional este chemat să acopere prejudiciu l cauzat prin
erorile judiciare, însă nu în virtutea legăturii cu magistrații, ci în baza garantării pentru serviciul pe
care îl organizează și care a emis o hotărâre greșită, indiferent că este culpa magistratului sau a altei
persoane. În cadrul acțiunii în regres se face însă distincția între persoanele care au calitatea de
magistrat și cele care nu au această calitate, dar prin faptele lor, au provocat eroarea judiciară.
10. În noul Cod de procedură penală se limitează în mod nepermis aria de cuprindere a
situațiilor pentru care statul răspunde, doar la cazul persoanei achitate după rejudecare sau private
nelegal de libertate. Se exclud astfel de la reparare o serie de alte erori judiciare cum ar fi: măsurile
nelegale de restrângere a libertății, de perchezi ție, actele abuzive din faza de urmărire penală,
precum și măsurile luate în cursul procesului penal de natură a prejudicia partea (sechestrarea
bunurilor, luarea unei măsuri de siguranță, etc.). Prin urmare, de lege lata , singura soluție la
îndemâna perso anelor prejudiciate este acțiunea întemeiată pe dreptul comun, prin raportare la
Constituție și la convențiile internaționale. Ar fi de dorit extinderea cazurilor în care este posibilă
repararea prejudiciilor și în situația lu ării de către organele judicia re a unor măsuri nelegale de
natură a restrânge libertatea persoanei, respectiv dreptul la proprietate sau via ță de familie.
11.În cazul erorilor judiciare în alte procese decât cele penale ar fi necesară modificarea
prevederilor art.96 al.4 din Legea nr.303 /2004, în sensul că răspunderea statului să nu fie
condiționată de răspunderea penală sau disciplinară a magistratului. Această condiționare a fost
introdusă ca urmare a interpretării greșite a recomandărilor din Carta Europeană a Judecătorilor în
care, l a alin. 5.2, se subliniază nevoia de a restrânge răspunderea civilă a judecătorilor la
„despăgubirea statului pentru neglijență gravă și impardonabilă, prin proceduri legale, cu acordul
anterior al unei autorități independente”. Această prevedere se referă însă doar la limitarea
răspunderii judecătorului și nu a statului, fiind valabilă doar în cadrul raportului ce ia naștere între
stat și judecător. Statul prin actuala prevedere a căutat să se exonereze de fapt de răspunderea având
în schimb întotdeauna po sibilitatea recuperării prejudiciului de la magistrați. Formularea unui
eventual articol referitor la acțiunea în regres a statului s -ar putea face în felul următor: Acțiunea în
regres a statului împotriva judecătorului sau procurorului, nu se va putea exe rcita decât în cazul în
care s -a stabilit, în prealabil, printr -o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară a
acestuia pentru o faptă săvârșită în cursul procedurii judiciare și dacă această faptă a fost de
natură să determine eroare judic iară.
Prin proiectul elaborat de Ministerul Justiției, pus în dezbatere publică în august 2010, se
propune modificarea Legii nr.303/2004 și introducerea art.963 cu următorul conținut :În toate

cazurile, acțiunea în regres a statului se exercită numai după ce s -a stabilit în prealabil, printr -o
hotărâre definitivă, răspunderea penală a judecătorului sau procurorului pentru o infracțiune
săvârșită în cursul procesului, sau, după caz, răspunderea disciplinară a acestuia.
Considerăm că varianta propusă de noi ar răspunde mai bine cerințelor stabilirii răspunderii
magistratului. Dacă am accepta varianta ministerului consecința ar fi că, acțiunea în regres, în cazul
existenței răspunderii penale a magistratului ar putea fi promovată doar dacă aceasta privește o
infracțiune săvârșită în cursul procesului. În același timp însă în cazul răspunderii disciplinare
aceeași acțiune poate fi formulată pentru o abatere de natură disciplinară care nu a fost comisă în
timpul procesului. Totodată apreciem că ar fi de dorit și exprimarea clară a cerinței ca faptă să fi fost
de natură să determine eroare judiciară. Chiar dacă magistratul a comis o infracțiune sau abatere,
nu întotdeauna ea este cea care a provocat eroarea.
12.În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat prin lipsirea de libertate în mod nelegal
propunem o procedură nouă prin instituirea unei comisii de indemnizare la nivelul Curților de Apel,
alcătuită din președintele instanței și doi președinți de secție, care să soluționeze cererile de acordare
a despăgubi rilor ca urmare a privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal. Desfă șurarea
procedurii ar putea avea loc în Camera de Consiliu. Împotriva soluțiilor comisiei se impune
reglementarea unei singure căi de atac, solu ționarea ei fiind de competența În altei Curți de Casa ție și
Justiție în ședință publică tocmai în scopul asigurării unei jurisprudențe unitare. Această procedură
simplificată ar duce la soluționarea cu mai multă rapiditate a cerilor, ar degreva instanțele ordinare
de încărcătură evitându -se administrarea de probe pentru cuantificarea indemnizației în cazul lipsirii
de libertate în mod nelegal, singurul aspect ce interesează fiind durata acesteia. Desigur că această
recomandare poate fi îmbunătățită, nefiind la adăpost de critici. Se poate și cazul procedurii actuale
să se instituie un sistem de barem cu limite minime și maxime de acordare a despăgubirilor.
13.După cum am observat există o neclaritate cu privire la posibilitatea reparării prejudiciilor
morale în cazul erorilor judiciare în alte procese decât cele penale. În a rt.96 al.4 din Legea
nr.303/2004 se prevede că p ersoana vătămată are dreptul la „repararea prejudiciilor materiale”
cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. Considerăm că prin acestă
formul are se limitează în mod nepermis dreptul persoanelor prejudiciate la repararea integrală a
pagubei și constituie o discriminare față de victimele erorilor judiciare dintr -un proces penal, precum
și față de persoanele care solicită repararea prejudiciilor pe calea dreptului comun. Având în vedere
reglementările constituționale de la art.52 al.3 care nu restricționează repararea prejudiciului după
natura acestuia, propunem reformularea dispozițiilor menționate în sensul recunoa șterii persoanei
vătămate a dr eptului la repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare, fără a se mai face
distincție după natura lor .

14.La acordarea despăgubirilor trebuie să se dea prioritate restabilirii situației anterioare ,
respectiv reparării în natură a prejudiciului. Deși sunt mai rare aceste situații, ele se pot ivi în
practică. Acțiunea privind repararea consecințelor erorii judiciare, prin restituirea unor bunuri sau
restabilirea unor drepturi, nu poate fi scoasă din sfera prevederilor legale referitoare la eroarea
judic iară. Necesitatea repunerii victimei în situația anterioară este tot rezultatul comiterii erorii
judiciare. Apreciem că soluționarea pe calea unei singure acțiuni, a tuturor aspectelor legate de
repararea pagubelor, este mai favorabilă persoanei vătămate, prin ușurarea probațiunii, decât o
acțiune de întoarcere a executării pe cale a dreptului comun.
15.În ceea ce privește acțiunea regres, considerăm că ar fi de dorit evitarea introducerii unei
astfel de acțiuni de către stat împotriva unui magistrat. Dacă ex istă posibilitatea unei asemenea
acțiuni din partea statului, judecătorul și procurorul va deveni preocupat de cum să evite astfel de
acțiuni și nu de solu ționarea cât mai corect ă a cauzei. Când se depune o cerere în despăgubiri
împotriva statului judecăto rul va fi tentat să dea dreptate statului și nu victimei erorii judiciare,
tocmai din reflexul de protejare a sa în fața unei eventuale răspunderi patrimoniale. De altfel
concluzia Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni este că nu e potrivit ca un judecător să
fie expus, în ceea ce privește exercițiul funcțiunilor juridice, vreunei răspunderi personale, chiar prin
despăgubirea statului, cu excepția cazului în care face o greșeală intenționată. Ca principiu general,
ar trebui să se prevadă în mod expres în normele legale că judecătorii sunt scutiți complet de
răspundere civilă în ceea ce privește plângerile direct împotriva lor în legătură cu exercițiul
funcțiunii lor. Ar fi de dorit ca, în cazul menținerii reglementărilor referitoare la acțiunea în regres,
aceasta să fie fundamentată doar pe reaua credință a magistratului. În cazul culpei sub forma
neglijenței grave sau a imprudenței, ar trebui angajată doar răspunderea disciplinară.
16.În actualul context legislativ există opțiunea Statului între ob ligativitatea acțiunii în regres
sau dimpotrivă a acultății promovării ei. Prima variantă nu dă loc la discuții asupra dependenței
magistraților față de executiv deoarece în cazul tuturor autorilor de erori judiciare s -ar asigura, în
mod obligatoriu, trag erea la răspundere. În cazul celei de a doua, se pune un semn de întrebare
asupra capacității magistraților de a rezista tentației de a avea o atitudine favorabilă statului pentru
evitarea tragerii lor la răspundere. Nu în ultimul rând în această ultimă s ituație ar exista posibilitatea
„selectării” de către executiv a magistraților împotriva cărora să se formuleze sau nu acțiuni. Credem
că sunt două căi de urmat:
a) instituirea unui fond de garantare la dispoziția statului, contribuția magistraților fiin d
facultativă, după dorința lor. În cazul participării la această formă de asigurare, despăgubirea
solicitată de victimă se va avansa din acest fond, fără posibilitatea exercitării unei acțiuni în regres

de către stat. Dacă însă judecătorul sau procurorul nu a cotizat la fond, se impune promovarea
acțiunii în regres.
b) promovarea, ca și până acum, a unei acțiuni împotriva magistratului, urmând ca acesta, în
măsura în care nu contribuie la o instituție de asigurare, să suporte despăgubirile solicitate de s tat.
17. Termenul de prescripție trebuie unificat. Astfel, în prezent, există trei termene de
prescripție aplicabile acțiunilor în despăgubiri pentru erori judiciare. În cazul proceselor penale avem
termenul de 18 luni prevăzut de art.506 C.pr.pen, în timp ce în celelalte procese avem termenul de 1
an prevăzut de art.96 din Legea nr.303/2004. Pentru restul situațiilor, în privința cărora nu sunt
incidente prevederile legale menționate, se va aplica termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de
art.2517 din N oul Cod civil. Aceasta duce la o discriminare între victimele erorii judiciare. Mai
favorizată este tocmai victima unor erori judiciare necuprinse în ipotezele reglementate expres de
lege, ce beneficiază de un termen de 3 ani pentru formularea acțiunii, ce ea ce este paradoxal.
Proiectul de modificare a Legii nr.303/2004 prevede că p entru repararea prejudiciului,
persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune în termen de 18 luni de la data rămânerii irevocabile
a hotărârii prin care a fost constatată eroar ea judiciară .Acest proiect inițiat de Ministerul Justiției20
vine în contradicție cu prevederile noului Cod de procedură penală, promovat de același minister.
Astfel cum am arătat la secțiunea referitoare la prescripția acțiunii pentru repararea prejudiciu lui în
cazul erorilor din procesele penale, noul Cod de procedură penală va prevedea un termen de 6 luni.
Deci din nou termene diferite pentru cererii de aceeași natură ceea ce vine în contradicție cu deciziile
și recomandările Curții Europene a Drepturilo r Omului în cauza Visan contra România expusă in
extenso la respectiva secțiune .
Este de dorit ca termenul de prescripție să fie același atât în materie civilă cât și penală,
momentul începerii curgerii termenului fiind acela al rămânerii definitive a hotă rârii de constatare
a erorii judiciare.
Considerăm că este necesară o dispoziție unitară, prin care să se considere că acțiunea în
despăgubiri trebuie formulată în termen de 1 an, de când victima sau persoanele îndreptățite, au luat
sau trebuiau să ia la c unoștință, de hotărârea prin care s -a constatat eroarea judiciară. În acest scop,
ar fi bine ca hotărârile respective să fie comunicate întotdeauna persoanelor vătămate. Instituirea
unui asemenea termen ar asigura atât aflarea adevărului cât și repararea m ai rapidă a prejudiciului.
Ar obliga de asemenea, victima erorii judiciare la o diligență sporită în acțiunile întreprinse, pentru
repararea propriului patrimoniu.
20 Facem referire la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilo r și procurorilor și a Codului de procedură penală publicat pe site -ul Ministerului Justiției
www.just.ro accesat la 24 august 2010