Masterat: Teologie creștină și spiritualitate europeană [618083]

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE, T EOLOGIE ȘI ARTE

Masterat: Teologie creștină și spiritualitate europeană

Disertație:

REALITATE A EXISTENȚIALĂ A VIEȚII VEȘNICE
ÎN LUCRAREA DUHULUI SFĂNT

Coordonator:
Pr. Conf. univ. dr. Ștefan POMIAN

Absolvent: [anonimizat]2020 –

1 Curpins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. …………………… 2
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ……………………… 8
VIAȚA VEȘNICĂ CA LUCRARE SENERGETICĂ CREȘTINULUI CU
DUHUL SFÂNT ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. …………………… 13
BAZA VIEȚII VEȘNICE ESTE COMUNIUNEA OMULUI CU
DUMNEZEU PRIN BISERICĂ ………………………….. ………………………….. … 13
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………….. 23
COMUNIUNEA SACRAMENTALĂ SE REALIZEAZĂ PRIN HRISTOS
ÎNTRU DUHUL SFÂNT ………………………….. ………………………….. …………. 23
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. …………………. 36
ÎNTINDEREA NEÎNCETATĂ SPRE DUMNEZEU SAU
ÎNDUMNEZEIREA OMULUI ………………………….. ………………………….. …. 36
REFLECȚII FINALE ………………………….. ………………………….. …………… 44
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………. 48
CURRICULUM VITAE ………………………….. ………………………….. ………. 54
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE ………………………….. ………………. 56

2
INTRODUCERE
Biserica învață că viața pământească a credincioșil or este un preludiu și
o premisă a celei cerești; că orice gând, vorbă și faptă își vor primi dreapta
răsplată în viața viitoare; că moartea fizică a omului este doar o despărțire
vremelnică a sufletului de trup și că, prin învierea morților și prefacerea viilor,
la a doua v enire a lui Hristos, toți credincioșii vor intra într -o stare nouă,
neschimbătoare și fără sfârșit.
În cărțile Vechiului Testament se găsesc puține învățături despre starea
sufletelor după moarte1. Evreii de odinioară credeau că Dumnezeu răsplătește
binel e și răul chiar aici pe pământ și își închipuiau că, în timp ce trupurile celor
repauzați se contopesc cu pământul din care au fost alcătuite, sufletele se
coboară pentru totdeauna în iad, loc de singurătate, tristețe și resemnare.
Eshatologia creștină cup rinde învățătura despre ultimele momente din
istoria mântuirii: moartea fizică a omului și judecata particulară; învierea
morților și judecata obștească; eliberarea firii din robirea stricăciunii și înnoirea
ei; trecerea pentru veșnicie a celor buni în fer icirea raiului și a celor răi în
chinurile iadului.
Eshatologia este partea finală a existenței creației, dar nu în sensul că
după ea urmează sfârșitul total al existenței, ci în sensul că această etapă finală
durează veșnic2.
Spre deosebire de Vechiul Te stamet în Noul Testament eshatologia este,
în schimb, mai clară și plină de nădejde. Sfântul Apostol Pavel, în Evrei 13, 14

1 Gheorghe Pufu , Eshatologia în invățătura Noului Testament , Colecția Universitaria, Seria Teologie, Ed.
Paralela 45, Pitești, 2005, p. 11.
2 Pr. Prof. Dr. Dumnitru Staniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , Vol. III, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 143

3 spune: „Noi nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe cea care va să fie ”.
De asemenea, Sfântul Apostol Petru, în a II -a Epistolă Sobornicească, (3, 13)
scrie: „Noi așteptăm ceruri noi și pământ nou în care locuiește dreptatea ”.
Sfânta Scriptură vorbește despre sfârșitul lumii (Matei 24, 35). Dar nu se
înțelege prin acest sfârșit , în chip pesimist, nimicirea, dispariția sau întoarce rea
lumii în neant.
Dimpotrivă, prin sfârșitul lumii eshatologia biblică înțelege, în mod
pozitiv și optimist, purificarea ei de orice imperfecțiune, înnoirea ei totală,
desăvârșirea ei3.
Astfel, Mântuitorul vorbește despre înnoirea lumii în Matei 19, 28 , iar
Sfântul Apostol scrie: „Noi (creștinii) așteptăm, potrivit făgăduințelor
Domnului, ceruri noi și pământ nou, în care va locui dreptatea ” (II Petru 3,
13).
Tot astfel, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, referindu -se, într -una din
vedeniile sale pro fetice, la viața veacului ce va să fie, spune: „Și am văzut un
cer nou și un pământ nou; căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au
trecut… ” (Apocalipsa 21, 1 -5)4.
Credința creștină că lumea va fi înnoită de Dumnezeu stă în strânsă
legătură cu Sfân ta Scriptură, cu învățătura despre a doua venire a Domnului
Hristos.
„Sfânta Scriptură nu ne spune însă când anume va veni a doua oară
Domnul Hristos și când se va produce înnoirea lumii și nu ne furnizează nici
un fel de informații care să ne îngăduie a calcula cu anticipație sorocul sau
data”.

3 Diac. prof. N.I. Nicolaescu , Venirea a doua a Domnul ui, in „Studii Teologice” nr. 1 -2, 1972, p. 13.
4 Gheorghe Pufu , Eshatologia în invățătura Noului Testament , Colecția Universitaria, Seria Teologie, Ed.
Paralela 45, Pitești, 2005, p. 11.

4 Tot ce se spune în Sfânta Scriptură în legătură cu „sfârșitul ” lumii
acesteia este afirmația că această dată va coincide, cronologic, cu venirea a
doua a lui Hristos, eveniment numit mai pe scurt „Parusia Domnului ” (cu vântul
grecesc înseamnă: prezența, sosire)5.
„Conștiința eshatologică a dominat întreaga viață a ortodoxiei de -a
lungul timpului. Slujbele ortodoxe celebrate zilnic (mai ales în mănăstiri) vor
menține mereu vii aspirațiile eshatologice. Dogmatica or todoxă este implicit
legată de practica liturgică. Crezul, care începe cu creația și se termină cu
învierea morților, nu este doar rezumatul de învățătură ortodoxă, ci este
totodată o mărturisire liturgică. În mod special monahismul prin promovarea
conștii nței ascetice purtătoare a dorului după Dumnezeu va întări identitatea
eshatologică a ortodoxiei ”.
„Care este viitorul perspectivei eshatologice în lumea contemporană? O
abordare eshatologică a creației poate să răspundă problemelor concrete ale
lumii în c are trăim? Dacă Occidentul a preferat primatul istoriei asupra
eshatologiei, trebuie să se evite cealaltă tendință extremă (existența eshatologiei
fără istorie) pentru a nu avea o viziune unilaterală. Eshatologia poate și trebuie
articulată cu istoria și c osmologia. Numai rămânând consecvenți cu această
viziune vom putea găsi răspunsurile autentice la problemele cu care ne
confruntăm. Orientarea eshatologică a Răsăritului poate fi acuzată (mai ales în
contextul actual în care eficiența economică a devenit o obsesie idolatră) ca
fiind cauza unei anumite pasivități a ortodocșilor? Dar eshatologia nu ne
conduce la pasivitate, dimpotrivă introduce o tensiune care dinamizează istoria,
însă răspunsurile la problemele concrete ale istoriei nu sunt soluții pur istor iste,
ancorate exclusiv în liniari tatea orizontală a acestei lumi”.

5 Diac. prof. N.I. Nicolaescu , Venirea a doua a Domnului , in „Studii Teologice” nr. 1 -2, 1972, p. 14.

5 Perspectiva eshatologică permite un angajament serios și concret al
creștinului în istorie, dar păstrându -se conștiința că soluția adevărată depășește
cadrele istoriei prezente, lăsându -se loc prezenței lui Dumnezeu care împlinește
viața noastră și a întregului cosmos. Astfel întruparea puterii dumnezeiești în
neputințele și slăbiciunile noastre ( „… când sunt slab, atunci sunt tare ” II Cor.
12, 10) devine o șansă de a depăși încrederea excl usivă în noi înșine, specifică
lumii noastre autosuficiente marcate de o superbie tehnică și tehnologică.
Identitatea eshatologică a ortodoxiei ne va feri de un activism exacerbat în
problematica sociopolitică, dar și de un pasivism care eludează totalment e
istoria și societatea.
Crezul cuprinde două afirmații principale care rezumă învățătura despre
viața veșnică sau eshatologie: „Și iarăși va să vină, cu slavă, să judece viii și
morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit”; și „Aștept învierea morților ș i
viața veacului ce va să vină”. Această învățătura plină de optimism este purtată
și transmisă mai cu seamă de tradiția liturgică, omiletică și cultică, în special
prin slujba înmormântării pentru cei ce au adormit „în special prin slujba
înmormântării pe ntru cei ce au adormit în nădejdea învierii și a vieții veșnice”6.
Când Iisus Hristos vorbește de viață, El se referă adesea la viața veșnică
(cf. Ioan 3, 36; 5, 24; 6, 4 0, 54). Aceasta nu înseamnă că viața după moarte se
află dincolo de realitățile pământ ești și de timpul istoric. Viața veșnică începe
aici și acum, pătrunde bucuriile și suferințele, luptele și speranțele acestei vieți
(Filip. 3, 20). Această viață cerească nu este însă închisă în limitele istoriei și
timpului, ci a rupt frontierele acestor a și a surpat zidul morții.
„Biserica și împreună cu ea întreaga umanitate și c reație trăiește în
așteptarea, arătarea (parusia) Domnului, ziua celei de a doua v eniri (I Cor. 1,
8-9; Evrei 9, 28), ziua a opta a împărăției sau a vieții veșnice, când Dumne zeu

6 *** Liturghier , (Rânduiala proscomidiei), Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1980 , pp. 87 -101;

6 va fi totul în toate (I Cor. 15, 28). Aceasta este ținta (telos); viața veșnică (Rom
6, 22 -23)”.
În veacul istoriei prezente, creștinii au primit numai o arvună a
bunătăților făgăduite, darurile Sfântului Duh; cei ce au pregustat împărăția, au
nevoie de răbdare ca să primească răsplata definitivă (Luca 9, 62), viața veșnică
în totalitatea ei. Acesta este timpul de speranță, de pocăință și mai ales de
rugăciune: „Să vină împărăția Ta” , „Să vină harul și să treacă lumea
aceasta” .
Conform studiilor dogmatic e, viața veșnică sau viața de veci, denumită
în Simbolul de Credință, se referă la viața pe care o vor trăi drepții, dar și
păcătoșii, în imediata apropiere a judecății universale. În unele privințe, această
viață veșnică se aseamănă cu viața sufletelor de după judecata particulară, între
cele două tipuri de vieți, fiind o deosebire. Această deosebire constă în faptul
că după judecata universală atât fericirea drepților, cât și nefericirea păcătoșilor
vor crește extensiv, dar și intensiv. În sens extensiv, se referă la o creștere,
deoarece în cadrul vieții veșnice, fericirea și nefericirea, vor fi trăite de suflet
împreună cu trupul, de aici rezultând că persoana, în unitatea ei psiho -fizică,
crește, în măsura în care trupul a participat la săvârșirea faptel or bune sau rele.
Din punct de vedere intensiv, asemenea va crește, pentru că vor fi simțite într –
o măsură mai mare decât atunci când simțea numai sufletul7.
Viața veșnică mai este numită și odihna în Dumnezeu sau odihna cea
veșnică, deoarece această viaț ă ar fi lipsită de orice tulburare, de orice neliniște
și îngrijorare, frământare sau zbucium. Această viață este odihnă pentru că
luptă împotria răului și a nesiguranței care încetează definitiv, iar izbânda iese

7 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran și Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean , Teologie Do gmatică. Manual pentru
Seminariile Teologice, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2007, p. 315;

7 învingătoare, asigurându -și viața fericită fără a fi abătută, în veci, în atmosfera
divină8.

8 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran ¸Simbolul credinței. O sinteză dogmatică, Editura Renașterea, Cluj -Napoca,
2008, p. 136;

8 CAPITOLUL I
VIAȚA VEȘNICĂ CA LUCRARE SENERGETICĂ
CREȘTINULUI CU DUHUL SFÂNT
O gravă problemă a teologiei contemporane, mai ales în forma ei
academică, o constituie limbajul care îm bracă ideile expuse. Neînțelegerea
teologiei ca doxologie, ca expresie și totodată efort de lămurire a actului de
închinare, prin excelență doxologie a făcut renunțarea la limbajul doxologie,
cultic, considerat anacronic și perimat, comparativ cu exigențel e cerute de
teologia academică. Aproape că s -a ajuns în cercurile specializate să se
considere cu emfază un criteriu de apreciere faptul că, problematica teologică
(abordată scris sau oral), cu cât este mai indescifrabilă lingvistic sau conceptual
pentru p ublicul larg cu atât se apropie de valoarea recunoscută a cercetărilor
făcute cu acrivie științifică9.
O teologie a conceptelor, searbădă și omorâtoare a duhului a pierdut
dimensiunea imnologică a limbajului. O astfel de teologie nu se mai poate
bucura de lucrurile simple ale vieții, a pierdut puterea de a se mira în fața
spectacolului vieții, nu mai poate trăi uimirea faptului că Dumnezeu e mai
presus de firea creată. Ori, pentru teologia adevărată a Sfinților Părinți,
esențială era atitudinea de laudă, de slavă față de Dumnezeu, trăită nuanțat în
diversitatea actelor de zi cu zi și păstrată permanent înăuntrul lor10. În primul
rând creștinul este o ființă doxologică ce are menirea să -și transforme inima
într-un altar din care să țâșnească gândurile și simți rile noastre transf igurate și
închinate Domnului. A trăi fară a aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate și în

9 Conf. univ. dr. Adrian Lemeni , Sensul esha tologic al creației , Editura ASAB București, 2004, p. 343.
10 Christos Yannaras , Libertatea moralei , trad. Mihai Cantuniari, Editura Anastasia, București, 2004, p. 23.

9 tot locul înseamnă a viețui ca un mort. Lipsa doxologiei este o măsură a morții
noastre sufletești11.
Limbajul cultic poate și trebuie valorificat ma i ales într -o teologie a
creației. Dimensiunea iconică a creației se cere transpusă într -un limbaj adecvat
care să revendice sensul ascuns și adânc al lucrului, ce nu poate fi surprins decât
prin ochiul lăuntric al credinței. Viziunea simbolică a omului re ligios despre
cosmos nu îi este străină creștinului adevărat. Prezența simbolurilor
pretutindeni în lume ne arată că ea e o creație a lui Dumnezeu12.
Sfânta Scriptură are numeroase texte care accentuează doxologia întregii
creații față de Dumnezeu. Psalmul 148 este un adevărat imn doxologic:
„Lăudați pe Domnul din ceruri, lădați -L pe El întru cele înalte
Lăudați -L pe El soarele și luna. lăudați -L pe El toate stelele și
lumina.
Lăudați -L pe El cerurile cerurilor și apa cea mai presus de ceruri
Lăudați pe Domn ul toate cele de pe pământ: focul, grindina, zăpada,
gheața, viforul, toate îndepliniți cuvântul Lui.. ”(Ps. 148 , 1, 3, 4, 7, 8).
Nu o să prezentăm în continuare alte texte scripturistice care să reliefeze
caracterul doxologic al creației, ci o să exemplifi căm prin texte liturgice faptul
că viziunea liturgică, filocalică și euharistică asupra lumii se concretizează într –
o măreață doxologie a creației adusă Creatorului ei.
Din textele Sfintei Liturghii se poate observa caracterul euharistic al
creației și fap tul că Hristos ca Arhiereu Care jertfește și ca Jertfa adusă Tatălui,
este invocat ca Domn al întregii creații. În anaforaua mare , preotul îl invocă pe
Dumnezeu: „Stăpâne al tuturor, Doamne al cerului și al pământului și a toată
taptura cea văzută și nevăz ută. Cel ce șezi pe scaunul slavei și privești

11 Conf. univ. dr. Adrian Lemeni , op. cit. , p. 350
12 Stylianos Papadopulos , Teologie și li mbaj. Teologie empirică – limbaj convențional , în „Revista
teologică”, trad. Pr. Dr. Ilie Frăcea, nr. 1, 1999, p. 32.

10 adâncurile, Cel ce ești fără de început, nevăzut, neajuns, necuprins,
neschimbat.. .”13.
La vecernia din 24 decembrie: „Ascultă cerule și ia aminte pământule,
că iată Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu merge să se na scă din Fecioara care nu
știe de bărbat, cu bunăvoința Celui ce L -a născut fără pati mă și cu împreună
lucrarea Sfânt ului Duh. Betleeme pregătește -te…”14. Adresarea se face către
un cosmos însuflețit. Verbele prin imperativul bucuriei exprimă acest lucru.L a
pavecerniță: „Munți, văi împădurite și vâlcele, toate veseliță -vă, că Hristos Se
naște cu trup, înnoind făptura ce se stricase prin vicleana călcare a
poruncii ”15.
La utrenie: „Să se bucure tot pământul, că iată, Hristos Se apropie să
Se nască în Betlcem. Marea să se veselească, să salte adunarea proorocilor,
văzând plinirea cuvintelor lor. Toți drepții să se bucure ”16.
La slujba Aghiasmei celei mari: „Astăzi firea apelor se sfințește și se
desparte Iordanul și își oprește curgerea apelor sale, văzând pe St ăpânul
botezându -Se”17.
La aceeași slujbă se rostește de către preot rugăciunea făcută de Sofronie,
patriarhul Ierusalimului. În această rugăciune întâlnim un pronunțat caracter
doxologic al creației: „Mare ești Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și
nici un cuvânt nu este de ajuns spre slava minunilor Tale. Că Tu cu voia Ta pe
toate le -ai adus dintru neființă întru ființă. Cu puterea Ta ții făptura și cu
purtarea Ta de grijă chivernisești lumea. Tu din patru stihii ai întocmit făptura
și cu patru vremi ai încununat curgerea anului. Pe Tine te laudă soarele. Pe

13 *** Liturghier , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000,
p. 148.
14 *** Mineiul pe decemb rie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2012, p. 348.
15 Ibidem , p. 355.
16 Ibidem , p. 365.
17 *** Mineiul pe ianuarie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2012, p. 64.

11 Tine te slăvește luna. Ție se supun stelele. Pe Tine te ascultă lumina. De Tine
se îngrozesc adâncurile, ție slujesc izvoarele. Tu ai întins cerul ca un cort. Tu
ai întărit pământul peste ape. Tu ai îngrădit marea cu nisip. Tu ai revărsat
aerul spre răsuflare ”18.
Dintr -un text din vecernia din 9 ianuarie observăm calitatea de Logos
Creator și Mântuitor al lui Hristos: „Astăzi Făcătorul cerului și al pământului
vine cu trupul la Iordan. Stințit -ai, M ântuitorule, toate apele Iordanului și firea
lor ca un Dumnezeu. Cel ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină, pentru noi
a binevoit a Se face ca noi. Și se îmbracă astăzi cu apele Iordanului, neavând
trebuință de acestea spre curățire, ci lucrându -ne nouă întru Dânsul o a doua
naștere ”19.
La utrenia învierii: „Astăzi ai sfințit ziua a șaptea, pe care o ai
binecuvântat întâi cu încetarea lucrărilor; că toate le prefaci și le înnoiești,
odihnindu -Te, Mântuitorul meu, și iarăși zidindu -ne”20.
„Acum toate s -au u mplut de lumină: și cerul și pământul și cele
dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura învierea lui Hristos, întru Care s –
a întărit ”21.
În cadrul articolului al VIII -lea din Simbolul de credință, Sfinți Părinți
de la Sinodul II Ecumenic, din 381, au susț inut și combătut ereziile care negau
dumnezeirea Sfântului Duh. În acest sens, ei au formulat următorele 5 articole,
adăugându -le la primele 7 de la Sinodul I de la Niceea. La primul Sinod nu era
o problemă legată de dumnezeirea Sfântului Duh, astfel, la f inalul celor 7
articole, era transpusă sintagma , și credem în Duhul Sfânt. Credința în
dumnezeirea Duhului Sfânt este întocmai cu credința în Dumnezeul cel treimic.

18 Ibidem , p. 65.
19 Ibidem , p. 83
20 ***Penticostar , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999,
p. 47.
21 Sfântul Ioan Damaschin, Canonul învierii, cântarea a III -a, stihira a II -a, în „Penticostar”, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p. 28.

12 Sfântul Duh, prin purcedere, este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
asemenea Fiului, prin naștere. Persoana Sfântului Duh are aceleași atribute
dumnzeiești, asemenea Tatălui și Fiului, ca o urmare a sintagmei, „Cel care
împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit” (cf. artic olului VIII din
Simbolul de Credință)22.
În lucrările Sal e cu destinația către creatură, Sfânta Treime este și va
rămâne aceeași, de o ființă și nedespărțită. În general, lucrările, precum creația,
providența, mântuirea și sfințirea, sunt ale lui Dumnezeu în Treime, astfel,
Tatăl lucrează prin Fiul în Duhul Sfân t. În mod special, doar unele lucrări, precu
creația și providența se atribuie Tatălui, sau Fiului, mântuirea, iar Duhului
Sfânt, sfințirea. Nici aici, asemenea Treimii nu există despărțire, toate aceste
lucrări fiind o conlucrarea a Sfintei Treimi. Precum am mai spus, în cadrul
Simbolului de Credință, persoana Sfântului Duh este destul de remarcată, în
aceeași măsură cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi. Sfântul Duh, conform
Crezului, are câteva însușiri, precum : calitatea de domn sau împărat, făcător de
viață, purcedere de la Tatăl, mărire egală cu a Tatălui și a Fiului, și grăirea prin
prooroci (revelația supranaturală). Toată această activitate a Sfântului Duh,
împletită cu însușirile și proprietățile enumerate mai sus, sunt rezultate prin
mântuirea neamului omenesc prin Persoana Domnului Iisus Hristos23.

22 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran ¸op. cit., p. 89;
23 Ibidem, pp. 89 -90;

13 CAPITOLUL II
BAZA VIEȚII VEȘNICE ESTE COMUNIUNEA OMULUI CU
DUMNEZEU PRIN BISERICĂ
Mântuirea oamenilor se realizează prin în corporarea si creș terea lor în
Hristos, până la „măsura bărbatului desăv ârșit”, care es te Hristos (Efeseni 4,
13). Hristos este cel care -i mântuiește pe oameni întrucît se extinde în ei,
întrucît îi încorporează în Sine si întrucât îi asimilează treptat cu omenitatea Sa
înviată. Biserica este tocmai această extindere a lui Hri stos în oameni, acest
laborator în care se realizează treptat asimilarea oamenilor cu Hristos cel înviat.
Dacă credincioșii sunt adunati în același Hristos, dacă El este Cel care -i
încorporează pe toți cei ce se mântuiesc, ridicându -i la starea umanitătii sale,
prin energia harului ce o transmite din Sine – mântuirea nu se poate obtine în
izolare. Mântuirea se obține numai în Biserică si numai ea este câmpul de
actiune al energiei harului ce țâșnește din Hristos, adică al Duhului Sfânt care
sălăsluiește dep lin în umanitatea lui Hristos cea înviată și din ea ni se comunică
nouă24.
În Simbolul de credință noi mărturisim într -un cuget:
Credem întru una, sfântă, sobornicească (katholică) și apostolică
(apostolească) Biserică. Acest articol IX din Simbolul de cred ință, alcătuit în
cadrul celor 2 Sinoade Ecumenice de la Niceea 325 și Constantinopol 381, dă
mărturie despre credința noastră în Biserică și exprim ă totodată și
caracteristicile sau însușirile esențiale ale acesteia, adică unitatea, sfințenia,
sobornic itatea și apostolicitatea. Astfel, Una, Sfântă, Sobornicească și

24 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Editura Institutului Bibl ic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 217.

14 Apostolească Biserică, este Biserica lui Iisus Hristos, căreia El i -a promis că
nici porțile iadului nu o vor birui25.
Cuvântul una (μίαν) din articolul IX nu e doar un simplu numeral, ci el
exprimă unitatea deplină evidentă în întreg conținutul Simbolului de credință
și este firul roșu al acestuia, căci începând cu articolul I și până la sfârșitul
Crezului noi ne mărturisim credința întru unul Dumenzeu, întru unul Domn
Iisus Hristos Care e Unul -Născut, credem în Duhul Sfânt, într -o Biserică una,
sfântă, etc și mărturisim un Botez, în aceasta constă unitatea. Unitatea este darul
pe care l -a adus Hristos prin Întrupare, este darul care izvorăște din sânul Sfintei
Treimi și pe care îl avem de la Într upare când s -a realizat unirea deplină sau
maximală a lui Dumnezeu cu oamenii, deoarece „existența în Hristos este
sinonimă cu realizarea uman ă, constituie un mers de la chip la Chip sau de la
existența iconică la cea reală, asemănarea cu Dumnezeu fiind în țeleasă ca
taină a îndumnezeirii, taină a unirii cu Dumnezeu în Hristos ”. Iisus Hristos –
Cuvântul lui Dumnezeu „Care a ieșit de la Tatăl și a venit în lume ” (Ioan 16,
28), a venit să -i unească pe oameni nu doar printr -o simplă coexistență pașnică,
ci să-i unească cu Tatăl Său și Tatăl nostru, Hristos a adus nașterea din nou și
o unitate nouă, treimică „pentru ca toți să fie una ” (Ioan 17, 21)26.
Unitatea este un dar de la Dumnezeu, ea nu e proprietatea noastră, iar pe
lângă faptul că Hristos a adus -o El Se ș i roagă pentru unitate, există în Scriptură
3 locuri/vers ete care relevă acest fapt: (Ioan 16, 10) „Am și alte oi care nu sunt
din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va
fi o turmă și -un păstor… ”. Aici El S -a rugat pe ntru cei ce erau în afara unității
Biseric ii. Apoi al doilea loc este (Ioan 17, 1): „Părinte Sfinte, păzește -i în
numele Tău, în care Mi i -ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi ”, iar al

25 Pr. prof. dr. Isidor Todoran și Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică, manual pentru
Seminariile Teologice, ediția a VI -a, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2005, p. 265.
26 Vladimir Lossky , Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu introductiv și note de Pr. Vasile
Răducă, Editura Anastasia, p. 165.

15 treilea este (Ioan 17, 21): „ca toți să fie una, după cum Tu Pări nte, întru Mine
și Eu întru Tine, așa și aceștia în noi să fie una… ”, aici Mântuitorul Se roagă
ca după modelul unității și iubirii treimice să fie uniți și oamenii27.
Unitatea este însușirea cea mai importantă a Bisericii, și e conținută în
noțiunea ekkles ia, care îi cheamă și îi adună pe toți oamenii laolaltă în același
Hristos. Biserica se numește una pentru că ea singură este sfântă. Unitatea este
acolo unde se găsește Hristos, de aceea pentru a dobândi această unitate
„trebuie să ne înrădăcinăm în Hrist os, Care este Cuvântul lui Dumenzeu
devenit accesibil nouă prin Întrupare, ca să ne readune pe toți în unitatea
Sa”28.
Unitatea Bisericii este calitatea ei de a fi unică și unitară. E unică
deoarece reprezintă ființa și unitatea de viață a Sfintei Treimi. Biserica, Trup al
lui Hristos extins în umanitate prin Duhul Sfânt, în timp și spațiu, este mediul
în care se află prezentă și acționează direct Sfânta Treime, iar comuniunea de
iubire dintre membrii Bisericii iși are izvorul nesecat în Taina iubirii și vi eții de
comuniune mai presus de fire, ce există în sânul Sfintei Treimi, căci „toate
decurg și purced din cunoașterea Sfintei Treimi și se ivesc din viața Tatălui și
a Fiului și a Duhului Sfânt; toate împreună -liturghisesc în mod treimic,
cântând pe limba lor proprie cântarea întreit -sfântă și orice lucru e luminat de
Harul treimic ”29.
Biserica este și unitară în viața ei interioară, adică viața de comuniune a
credincioșilor în același Trup tainic al lui Hristos. Biserica este viața nouă a
Duhului, fiind înf ățișată ca o unitate de nenumărate membre coexistând în
iubire și formând Trupul lui Hristos, însuflețit de Duhul Sfânt; nu e o simplă

27 Magistr. Aurel Grigoraș , Unitatea în Hristos și unitatea în Biserică , în Studii Teologice, nr. 3 -4, 1965,
p.182 .
28 Ioan Avramescu , Unitatea lui Dumnezeu și unitatea Bisericii , în Ortodoxia, nr. 4, 1973, p. 546.
29 Pr. drd. Tache Sterea , Temeiurile dogmatice ale unității creștine , în Studii Teologice, nr. 1 -2, 1978, p.
113.

16 conviețuire a unor supuși, sub o conducere autoritară, ci e o unitate de viață
nouă, primită de la Hristos și susținută p rin Cincizecimea continuă a Duhului
Sfânt30.
„Omul se mântuiește unindu -se cu Hristos, adică repetând drumul lui
Hristos prin Sfintele Taine. Dar această trăire și repetare a drumului Lui prin
Sfintele Taine se face în mediul Bisericii, în acest câmp în car e lucrează Hristos
prin harul Său. Biserica e mediul vast în care viețuiește Hristos însuși, pe care
ea îl experiază prin Duhul Sfânt. Tainele nu sunt decât actele parțiale prin care
se oferă fiecăruia viața dumnezeiască a lui Hristos din Biserică ”.
Biseri ca fiind viața noastră în Hristos, viața ei fiind creșterea noastră în
Hristos, ea e organul mântuirii și sfințirii noastre.
Astfel Biserica este una singură. Ea este trupul tainic al Mântuitorului;
la fel cum el nu poate fi împărțit, nici trupul său nu po ate fi împărțit. Există o
singură Biserică, nu mai multe; și este unită nu împărțită.
Iar sfințenia Bisericii este sfințenia lui Hristos însuși. Ea este asigurată
de Duhul Sfânt prin care este marele laborator de sfințire a membrilor. Dacă n –
ar fi sfântă p rin puterea și prin mijloacele ei, n -ar putea sfinți i. Precum
Dumnezeu -Omul, care a luat păcatele noastre asupra Sa a rămas El însuși străin
de păcat, așa e și Biserica sfântă și fără pată, cu toate că are păcătoși în sânul
ei.
„Omul nu poate trăi nicio cl ipă închis în prezent. El nu e satisfăcut
niciodată prin ceea ce e îi dă prezentul. El se transcende mereu spre viitor.
Niciodată nu socotește că a ajuns la capătul drumului, că are totul și pentru
totdeauna prezent. Nădejdea sădită în ființa lui nu -l lasă să admită că ființa lui
e destinată unui sfârșit total prin moarte ”.

30 Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniț a, Unitatea de credință , în Teologie și viață, nr. 9 -12, 1991, p. 197.

17 Potrivit concepției noastre, „noi suntem făcuți pentru eternitate, pentru
că noi aspirăm ca niște înăbușiți după infinitate, după absolut. Noi vrem să
iubim și să fim iubiți tot mai mult , tinzând spre iubirea absolută și fără sfârșit.
Iar aceasta n -o putem afla decât în relația cu o Persoană infinită și absolută, o
Persoană conștientă, ca să folosim un pleonasm. Noi tindem să descoperim și
să realizăm o frumusețe tot mai mare, să cunoaște m o realitate tot mai profundă,
să înaintăm într -o noutate continuă. Noi tindem prin toate acestea spre infinit,
pentru că suntem persoane . Dar toate aceste aspecte ale unei realități infinite nu
le putem afla decât într -o Persoană infinită, mai bine zis î ntr-o comuniune de
Persoane infinite în ființă, în iubire și frumusețe ”.
De fapt, omul nu poate fi conceput altfel decât ca iubitor și iubit, iubirea
fiind atât o vocație cât și o necesitate. Acest adevăr la spus încă în secolul XIV
patriarhul Calist al C onstantinopolului prin cuvintele: „ Iubesc, deci exist
(sunt) ”31 și el implică nu numai conștiința de eu, ca spusa lui Descartes, ci și
de altul. Dar dacă nu e persoană nu e nici dragoste. Numai persoana poate iubi
și nu poate iubi decât o altă persoană. Dep endența acestora una de alta, Pr.
Dumitru Stăniloae o arată în următoarele cuvinte: „Persoana fără dragoste nu
are valoare nici sensul după care tinde. Fără dragoste slăbește și viața ei este
un chin. Persoana și dragostea fără nemurire sunt iarăși lipsite de valoarea și
sensul deplin. În dragostea lor se amestecă chinul. Dragostea la rândul ei fără
persoană nu poate exista. Iar nemurirea persoanelor fără dragoste e un iad. E
o moarte sufletească a persoanelor. La fel nemurirea fără un progres continuu
în unirea prin dragoste devine monotonă. Unde nu sunt acestea patru:
persoană, dragoste, nemurire și progres continuu , existența se scufundă în
non-sens sau in întuneric ”32.

31 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Omul și Dumnezeu , în „Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă ”,
Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, p. 233.
32 Idem , Spiritualitate și comuniune în liturghia o rtodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2004, p. 17.

18 Pentru că Dumnezeu este Persoană, El este mister, iar pentru că
este și Dum nezeu nesfârșit și necuprins, misterul este și mai mare și mai de
nedescris. Și cu cât zicem că -L cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai
mult ne dăm seama că nu știm și nu putem spune nimic despre El33. El este mai
presus de toate și nimic din ce cunoa ștem și ne închipuim noi despre toate.
Această sete după Dumnezeu, spune Pr. Dumitru Stăniloae, vine dintr -o
nesfârșită sete după sine sau mai bine zis după străfundul ființei, căci „omul
este un mister inepuizabil prin care iradiază la nesfârșit razele d e lumină ale
misterului absolut, de care e dependent ”34. De aceea, este bine că odată cu
experiența abisului sinelui uman, omul se deschide spre un alt abis, Cel
Absolut, dar există totuși pericolul ca insistând pe această legătură, omul să se
amăgească pe sine, socotindu -se pe sine una cu Infinitul Absolut; și aceasta se
și întâmplă atunci când nu se face distincție între ființa lui Dumnezeu și
energiile Lui necreate.
Încercând să se cunoască pe sine omul își dă seama că nu cunoaște nimic,
căci „e mai ușor să cunoști cerul decât pe tine însuți ”, spune Sfântul Grigore
de Nyssa. Totuși omul nu este un nihilist în cunoașterea de sine, ci își dă seama
că „este un mister și este conștient că poate și trebuie să progreseze în
cunoașterea misterului său, dar simte că niciodată nu va ajunge la capătul lui,
pentru că se simte legat și dependent de un Infinit total necunoscut… ”35.
Paradoxal însă că, deși conștient de neputința de a îmbrățișa acest infinit,
omul nu renunță la acest dor sau cel puțin trăiește gândindu -se doar la acest
Infinit, căci nimic nu poate mulțumi i pe om deplin și veșnic decât Dumnezeu.
Totuși de multe ori omul dă greș în această căutare a infinitului și întorc ându-

33 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. I, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureș ti, 2003, p. 95.
34 Idem , Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol. I – Colecția Oikoumene, Ediție îngrijită de Camil Marius
Dădârlad, Editura Cristal, București, 1995, p. 17.
35 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Spiritualitatea Ortodoxă – Ascetica și mistica , Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 65

19 se de la infinitul spiritual, se alipește de lucrurile materiale (a căror raționali tate
nu vrea să o cunoască) și se alege doar cu o iluzie a infinitului, sau mai exact
cu nimicul36.
Cunoașterea omului trebuie să depună eforturi pentru a „străpunge zidul
începutului ” pentru a accede la adevarata realit ate a existenț ei, altfel
canton ându-se doar î n zona periferică sau a scoarț ei, ea rămâ ne doar o
interpretare aproximativă37.
La F acere , Dumnezeu hotărăște: „Să facem om după chipul și după
asemănarea Noastră… Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său. după
chipul lui Dumnezeu la făcut… ” (Facere 1, 26 -27), iar în alt loc Scriptura zice:
„Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și 1 -a făcut după chipul ființei
Sale… ” (Înț. Solomon 2, 23).
Origen, scriitor bisericesc din secolul III, crede că mărturia de la Facere
1, 26-27, trebuie concili ată cu textul paulin de la Coloseni 1, 15 (unde Hristos
este numit „Chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut ”). Misteriosul plural „Să
facem ”, este interpretat de Origen ca o co nversație dintre Tatăl și Fiul,
colaboratorul Său în creație „fără de Care nimic nu s -a făcut din ce s -a făcut ”
(Ioan 1, 3). Așadar, omul este creat după chipul lui Dumnezeu care este
Cuvântul (Logosul), agent și în același timp model al creării omului și chiar al
lumii. Omul este doar după chipul sau chip al Chipului, această expresie
desemnând doar participarea omului la chipul lui Dumnezeu38, adică la Fiul.
La rândul Său „prin după chipul El îns uși ne comunica atributul de fi adoptivi
ai Tatălui deveniți astfel prin lucrarea Fiului Unic. Apoi în calitatea de Logos,
el face din noi „logika ” – ființe înzestrate cu Logos ”39.

36 Ibidem , p. 67
37 Pr. lect. univ. dr. Vasile Borca , Omul – încununare a operei de creație. Natura și destinul său în lumina
Revelației biblice a Vechiului Testament , Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007, p
38 Henri Crouzel , Origen , trad. Cristian Pop, Edit. Deisis, Sibiu, 1999, p. 150.
39 Ibidem , p. 152

20 După chipul este și o realitate dinamica care tinde să -și întâlnească
Modelul pentru a se uni: el este un punct de plecare o sămânță care trebuie să
se dezvolte și sa atingă desăvârșirea, care este asemănarea40.
Din cele re latate mai sus ne putem ușor da seama despre importanța pe
care o dă Origen expresiei după chipul și despre punerea după chipul -ui în
strânsă legătură cu Logosul, și El, Chip Suprem al Tatălui. Deci între Adam și
Hristos exista o legătură încă de la facere , căci spune Tertulian că „atunci când
Dumnezeu îl modela pe omul Adam, Îl privea pe Hristos -Omul, Cel ce avea să
fie în tr-o zi acest lut și acest trup ”41.
Faptul că Adam a fost creat după chipul lui Hristos, implică și înălțarea
omului la Arhetipul Lui, da r în același timp, omul fiind nu numai o ființa
teologică, care tinde spre unirea cu Dumnezeu, ci și o ființă iconică, care -L
prezintă și -L reprezintă pe Dumnezeu -Logosul42, însuși Hristos este Cel care
da putere omului d e a se conforma Sieși, pentru că persoana reprezentată în
icoană, dă frumusețe icoanei făcând în așa fel încât ea să semene cât mai mult
cu persoana reprezentată, această asemănare fiind însuși scopul ultim al
icoanei.
„Omul e singura oglindă reală a lui Dumnezeu pe pământ ”43 și singura
ființa înrudită cu Dumnezeu și capabilă de relație cu El. În același timp, chipul
nu este doar un dar, ci și o misiune. El totdeauna tinde spre ceva și acel ceva
este asemănarea cu Dumnezeu. „ Omul nu se poate mulțu mii să rămână închis
în relații finite. El are nevoie de relație cu realitatea infinită in care se include
în același timp noutatea continuă, care nu se identifica numai cu interesul
mereu nou al omului, ci și cu interesul mereu nou al a celei Persoane

40 Ibidem , p. 154.
41 Paul Evdokimov , Taina iubirii , trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana. Buc. 1999. p. 54.
42 Panayotis Nellas , Omul – animal îndmnezeit , ediția a II -a, trad., diac. Ioan I. Ică jr., Ed Deisis, Sibiu,
1999, p. 78 -79.
43 Pr. Prof. loan G. Coman , Probleme de filozofie și literatura patristică , Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ort odoxe Române, București, 1995. p. 40.

21 inepuizabile față de el. Numai în această iubire i nfinită se poate odihni
omul ”44, așa cum spune și Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut pe noi pentru Tine
și neli niștit este sufletul nostru până c e se va odihni întru Tine ”45. Această
odihna în Dumnezeu este de fapt realizarea comuniunii cu El și unirea deplină
cu iubirea infinită a lui Dumnezeu.
Însușirile teologice ale chipului lui Dumnezeu din om, implică o viziune
mistică asupra chipului și care se referă atât la înrudirea și relația specială cu
Dumnezeu, c ât și la tendința spre absolut și la dorința dobândi rii asemănării,
adică a îndumnezeirii.
Dar acest proces al îndumnezeirii este întrerupt de căderea în păcat a
protopărinților prin care apare un nou mod de viață existența adamică care este:
„o existență precară, încătușată în neputință patimă și moarte ”46. Astfel se
creează o separație între Dumnezeu și oameni, calea de îndumnezeire, propusă
primului om, nemaifiind posibilă decât după ce va trece o întreită stavilă: a
morții, a păcatului și a firii47. Procesul îndumnezeirii este acum condiționat de
obținerea mântuirii adică a izbăvirii din moarte, din păcat.
Toate aceste stări anormale în care se găsea omul nu puteau fi înlăturate
decât numai prin intervenția unei ființe infinite, atotputernică și absolut curată,
deci numai Dumnezeu însuși. „Ceea ce omul tre buia să atingă ridicându -se
către Dumnezeu, realizează Dumnezeu coborând El spre om ”48 spune Lossky.
Nădejdea și așteptarea de a fi unit cu Hr istos pentru viața veșnică
(Romani 5, 1-10) se sprijină deci pe faptul învierii lui Hristos. El fiind Cel dintâi

44 Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. I, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, p. 267.
45 Fericitul Augustin , Confessiones , Cartea I, cap. 1, în volumul 64 din Colecția Părinți și Scriitori
Bisericești, traducere și note de Pr. prof. dr. Docent Nicolae Barbu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985, p. 63.
46 † Nicolae Mladin , „Hristos – viața noas tră” sau Ascetica și mistica paulină , Ediție îngrijită și prefațată
de Pr. prof. dr. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 25.
47 Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu introductiv și note de Pr. Vasile
Răducă, Editura A nastasia, p. 165.
48 Ibidem , p. 166.

22 născut din morți (Col oseni 1, 18). „Binecuvântat fie Dumenzeu și Tatăl
Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus
Hristos din morți, ne -a născut din nou, spre nădejde vie, spre moștenire
nestricăcioasă și neîntinată și ne veștejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce
sunteți păziți cu puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire, gata să se
dea pe față în vremea de apoi” (I Petru 1, 3 -5).

23 CAPITOLUL III
COMUNIUNEA SACRAMENTALĂ SE REALIZEAZĂ PRIN
HRISTOS ÎNTRU DUH UL SFÂNT
Spiritualitatea creștin -ortodoxă nu se cultivă individual si nici nu se
poate exprima în solitudine. Pentru aceasta a așezat Dumnezeu împărăția Sa pe
pământ ca instituție teandrică ce se exprimă prin comuniune și a poruncit
zidirea cortului, a tem plului și a bisericilor ca locasuri ale comuniunii, în
semnul crucii, pe verticală cu Dumnezeu, iar pe orizontală cu frații credinței.
Biserica, ca loc de întâlnire, este locașul în care sălășluiesc laolaltă creația și
Creatorul, iar sălășluirea lor nu est e așezare, nu are caracter static, ci este
lucrare ce are caracter dinamic, altfel spus, în sinergismul ce se petrece în
biserică rezidă ceea ce numim spiritualitate creștină în general și ortodoxă în
special. Starea dinamică o arată darurile Duhului Sfânt revărsate prin mâna și
cuvântul sacerdotului în laude, taine și ierurgii49.
Biserica, ca locaș, este centrul l iturgic al creației, este acel axis mundis
sau locul central unde se coboară cerul și se înalță pământul și de unde se
răspândeste peste întreaga creație puterea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul
Său sau prin energiile necreate ale Lui și prin aceasta se promovează înaintarea
ei spre unitatea cât mai deplină50.
Biserica, ca locaș, nu e doar o casă de rugăciune, ci este locul în care
lucrează Tatăl prin Hristos întru Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime care -i uneste
pe cei înfățisați, altfel spus, pe poporul ce stă înainte și pe cei care din îngăduite

49 Pr. dr. Ștefan Pomian , Biserica –expresie a cuvântului „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu,
acolo sunt și Eu împreună cu ei” și unitatea credinței, în „Ortodoxia maramureșeană”, nr. 15, 2010, p 83.
50 Pr. lect . univ. dr. Teofil Stan , Liturghia bizantină – punte de legătură între revelație și sfințire , în
volumul: Biserica și probleme ale lumii contemporane , coordonator Pr. conf. univ. dr. Ștefan Pomian, Cluj –
Napoca, Editura Casa cărții de știință, 2008, p. 70

24 ori binecuvântate pricini nu sunt de față, dar sunt pomeniți, pe acestia îi unește
mai integral decât au ei unirea în natura umană pe care -o fărâmițează
individualizând -o în persoane, îi unește, fără să -i confunde, în trupul tainic al
lui Hristos, după modelul de comuniune al Prea Sfintei Treimi51.
Întâlnirea cu Dumnezeu în Taina Euharistiei este unul dintr e cele mai
prețioase daruri pe care le -a primit umanitatea de la creație. Împărtășirea din
bucuria prezenței divine rămâne însă o taină pe care numai cei care o trăiesc pe
deplin o pot înțelege și tălmăci52.
Sfânta Liturghie este de fapt slujba Euharistiei, toată rânduiala ei
gravitând în jurul anaforalei liturgice și momentului împărtășirii. Fără acestea
Sfânta Liturghie nu are sens. Dintre toate Tainele, Sfânta Taină a Euharistiei
este cea mai mare și mai însemnată Taină a Bisericii și aceasta din cel puți n trei
rațiuni53.
Primii creștini, după cum relatează Tradiția și istoria bisericească, au
trăit cu deosebită intensitate Taina Euharistică întemeiată de Însuși Domnul
Iisus Hristos. Dorința lor cea mai arzătoare era de a p articipa la synaxa
euharistică. Dumnezeiasca Euharistie este prototipul Împărăției lui Dumnezeu,
pregustarea, încă de acum a Paradisului, deoarece Euharistia, ca eveniment sau
realitate istorică și taină supranaturală, unește și cuprinde întregul corp
ecclesial54.
Într-o lucrare dedicată Sf intelor Taine părintele Alexander Schmemann,
teolog ortodox contemporan, evidențiază rolul Euharistiei în viața creștinilor
de astăzi. Tentați i fie de rafinamente conceptuale, fie de exaltări spiritualiste,

51 Pr. dr. Ștefan Pomian , Biserica –expresie a cuvântului „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu,
acolo sunt și Eu împreună cu ei” și unitatea credinței, în „Ortodoxia maramureșeană”, nr. 15, 2010 , p 83.
52 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae , Legătura dintre Euharistie și iubirea creștină , în Studii Teologice, nr. 1 –
2, 1965, p. 8 -9.
53 Pr. Dr Gheorghe Ispas , Euharistia -taina unit ății B isericii. Aspecte teologice și practice , Editura Basilica
a Patriarhiei Romane, București, 2008, p. 67.
54 Pr. lect. univ. dr. T eofil Stan , Liturghia bizantină – punte de legătură între revelație și sfințire , în
volumul: Biserica și probleme ale lumii contemporane , coordonator Pr. conf. univ. dr. Ștefan Pomian, Cluj –
Napoca, Editura Casa cărții de știință, 2008, p. 72.

25 mulți creștini din zilele noastre pierd din veder e un aspect esențial: Liturghia
este o sinteză și o reprezentare vie a întregii opere mântuitoare. Ea nu
conceptualizează, nu definește mântuirea, ci o reactualizează, oferind tuturor
șansa extraordinară de a deveni și rămâne contemporani acestui eveniment unic
în istoria umanității55.
Sfânta Liturghie începe cu invocarea Duhului Sfânt și cu venirea
împărăției lui Dumnezeu: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și Fiului și a
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor ”. Împărăția lui Dumnezeu
pătrund e în lumea noastră prin Biserică, și în cadrul Sfintei Liturghii prin
Euharistie. Hristos recapitulează întreaga creație. Astfel, se poate sesiza
dimensiunea cosmică și, totodată eshatologică a unificării întregii creații cu
Hristos, prin Euharistie.
Dar u nificarea cosmică prin Euharistie poate fi înțeleasă numai din
perspective unității indestructibile dintre Sfânta Liturghie și Euharistie: „Taina
Euharistiei, unirea nedespărțită, neîmpărțită și neamestecata a lui Dumnezeu
cu făptu ra sa, are un sens cosmic și esh atologic, prin care putem înțelege de
fapt creștinismul. Iisus săvârșește mântuirea prin restabilirea lumii și a vieții
în stare de Taina inițială a creației, iar aceasta în Biserica și anume prin Taina
Împărăției, care este Sfânta Euharistie ”56.
Prezența Mântuitorului în Sfânta Euharistie, sub forma văzută a pâinii și
a vinului, prin prefacerea acestora în Însuși Trupul și Sângele Său, reprezintă
cea mai de seamă semnificație a Sfintei Euharistii. Totodată, este una dintre
cele mai tainice lucrări du mnezeiești, considerată, alături de dogma Sfintei
Treimi și a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, misterul cel mai înalt al creștinătății.

55 Alexander S chmemann , Pentru viața lumii. Sacramentele și Ortodoxia , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 16.
56 Alexander Schmemann, Euharistia – Taina Împărăției , trad. de Pr. Boris Raduleanu, Editura Anastasia,
p.11.

26 Întâlnirea cu Dumnezeu în Taina Euharistiei este unul dintre cele mai
prețioase daruri pe care le -a primit umanitatea de la creație. Împărtășirea din
bucuria prezenței divine rămâne însă o taină pe care numai cei care o trăiesc pe
deplin o pot înțelege și tălmăci57.
Mărturii despre prezența reală a Domnului în Euharistie se regăsesc în
Sfânta Scriptură, unde Mântuitorul Însuș i vorbește despre pâinea și vinul
Noului Legământ ca despre trupul și sângele Său, identificându -le în mod
concret cu acestea: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul
Meu. Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului
și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi ” (Ioan 6, 51 -53)58.
Mai trebuie să spunem că Sfânta Euharistie depășește puterea noastră de
înțelegere mai mult decât toate Tainele, aceasta neînsemnând că, în ceea ce
privește celelalte Taine, ra țiunea noastră ar cuprinde misterul în care harul
dumnezeiesc se unește cu un element material și se împărtășește nouă. Însă,
Sfânta Euharistie se deosebește de toate celelalte Taine și prin modul de
administrare, căci celelalte Taine au un caracter exteri or în ceea ce privește
administrarea, pe când în Euharistie se mănâncă Trupul și se bea Sângele lui
Hristos, deci vedem un caracter interior, lăuntric am putea zice59. Cu toate
acestea, chiar dacă simțurile noastre trupești nu observă nici o schimbare a
pâinii și a vinului, acestea, darurile euharistice, prin puterea lui Dumnezeu și
cu pogorârea Sfântului Duh asupra lor, se prefac în chiar Trupul și Sângele lui
Hristos așa cum ne încredințează Hristos Însuși, la Cina cea de Taină60.

57 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae , Legătura dintre Euharistie și iubirea creștină , în Studii Teologice, nr. 1 –
2, 1965, p. 8 -9.
58 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Biseric ii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 37.
59 Dr. Robert Barringer , Biserica și Liturghia , în „Studii Teologice”, nr. 5 -6, p. 51
60 Asist. univ. dr. Eusebiu Borca , Comuniunea lui Dumnezeu cu omul, prin Euharistie , în „ Ortodoxia
maramureșeană”, nr. 19, 2014 , p. 277.

27 Cuvintele Mântuitorului d e instituire a Sfintei Euharistii de la Cina cea
de Taină menționează foarte lămurit această realitate tainică: „Luați, mâncați,
acesta este trupul Meu. Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu ” (Matei
26, 26 -28). Rostite de Hristos într -un cadru e uharistic, aceste cuvinte nu sunt
nici metaforice, nici simbolice, nici alegorice, ci trebuie interpretate în sensul
lor propriu, chiar dacă trimit către o realitate tainică și greu de pătruns cu
mintea, cum au constatat cei care le -au auzit din gura Mântu itorului: „Greu este
cuvântul acesta! Cine poate să -l asculte? ” (Ioan 6, 60)61.
Aceste cuvinte reprezintă asigurarea că în Euharistie este prezent Iisus
Hristos Însuși prin prefacerea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Său.
Prin adâncimea și pro funzimea misterului ei, Sfânta Euharistie stă alături de
misterul Sfintei Treimi, Dumnezeu Unul în ființă dar întreit în Persoane, și de
cel al întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.
În al doilea rând, Sfânta Euharistie este nu numai Taină, ci este și Jertfă
adevărată, reală dar nesângeroasă, pe care Mântuitorul Hristos o aduce lui
Dumnezeu împreună cu Biserica, Trupul Său tainic62.
În al treilea rând, dacă prin celelalte Sfinte Taine ni se împărtășește harul
cel dumnezeiesc necesar creșterii noastre duhovniceș ti, prin Sfânta Euharistie
primim pe Însuși izvorul harului, adică pe Hristos Însuși, împărtășindu -ne cu
Trupul și Sângele Său63.
În Sfânta Euharistie, așadar, Însuși Mântuitorul Hristos, Cuvântul
întrupat al lui Dumnezeu, este prezent în mod real sub chipu l pâinii și al vinului,
prefăcute prin lucrarea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Lui. Acest lucru este
arătat lămurit atât în Sfânta Scriptură, cât și în Sfânta Tradiție și în practica

61 Idem , Teologia Euharistiei , în Ortodoxia, nr. 1, 1969, p. 343 -344.
62 Pr. Conf. univ. dr. Adrian Gh. Paul, Caracterul eclesial și cosmic al Sfintelor Taine în Ortodoxie , în
vol: Lumea –dar divin și responsabilitate umană , Editura Episcopiei Ort odoxe Române a Maramureșului și
Sătmarului, Sighetu Marmației, 2009, p. 88
63 Nicolae Cabasila , Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Despre viața în Hristos , Editura Arhiepiscopiei
Bucureștilor, București, 1989, p. 193.

28 Bisericii Ortodoxe. Mântuitorul Hristos, pregătind parcă momentul Cin ei celei
de Taină și anticipând jertfa Sa de pe cruce, spune ucenicilor Săi: „Eu sunt
pâinea cea vie care s -a din cer. Cine mănâncă din pâinea acesta viu va fi în
veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu ” (Ioan,
6, 51), iar m ai apoi adaugă: „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu
veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și
bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua ea de apoi. Trupul
Meu este adevărată mâncare și sâng ele Meu, adevărată băutură. Cel ce
mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el ”
(Ioan 6, 53 -56). Aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos nu lasă loc nici unei
interpretări, și fără nici o îndoială El vorbește despre Trupul și Sâ ngele Său ca
despre o adevărată mâncare și băutură, prin urmare, vorbește anticipativ despre
Sfânta Euharistie64.
Sfântul Apostol Pavel reia această temă a prezenței reale a lui Hristos în
Sfânta Euharistie atunci când zice: „Paharul binecuvântării, pe care -l
binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe
care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine,
un trup suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr -o pâine ” (I Corinteni
10, 17 -18), și tot e l este cel care subliniază necesitatea pregătirii celui care se
împărtășește: „Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul
Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului.
Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din
pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea,
nesocotind trupul Domnului ” (I Corinteni, 10, 27 -29)65.

64 Pr. Constantin Galeriu , Mărturisire a dreptei credințe prin Sfânta Liturghie , în rev. „Ortodoxia”, nr. 1,
1981 p. 24.
65 Ibidem , p. 30

29 Sfinții Părinți au întărit în operele lor acest adevăr de credință. În secolul
al II -lea, Sfântul Ignatie Teoforul, în Epistola sa către Smirneni, afirma:
„Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a
pătimit pentru păcatele noastre și pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, L -a înviat ”66.
Sfântul Chiril al Ierusalimului e xprimă această prezență în Catehezele
sale: „În chipul pâinii ți se dă trupul, iar în chipul vinului ți se dă sângele. Nu
te uita, deci, la pâine și la vin ca la pâine și vin obișnuit. Ele, potrivit hotărârii
Stăpânului, sunt trup și sânge al lui Hristos. Să nu judeci taina după gustare,
ci, neîndoielnic, încredințează -te prin credință că ai fost învrednicit de trupul
și sângele lui Hristos ”67. De aceea, Sfântul Chiril recomandă atenție sporită în
momentul împărtășirii: „Când te apropii deci să te împărtășeș ti, fă mâna
stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să primească pe Împăratul. Fă -ți căuș
palma și primește Trupul lui Hristos ”.
În acest sens tot Sfântul Chiril al Ierusalimului ne mai spune: „Pentru
aceea suntem pe deplin încredințați că ne împărtășim c u trupul și cu sângele
lui Hristos. În chipul pâinii ți se dă trupul, iar în chipul vinului ți se dă sângele,
ca să ajungi la împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos unit într-un singur
trup și sânge cu El. Astfel ajungem și purtători de Hristos, pe ntru că trupul și
sângele Lui se împărtășesc mădularelor noastre ”68, iar Sfântul Ioan
Damaschin ne încredințează, că cele rostite de Domnul la Cina cea de Taină,
nu trebuie interpretate alegoric, ci trebuie înțelese în sens propriu: „Pâinea și
vinul nu sunt tipul trupului și sângelui lui Hristos – să nu fie! – ci însuși trupul
îndumnezeit al Domnului … Pâinea și vinul se prefac în trupul și sângele

66 Sfântul Ignatie Teoforul , Epistola către Smirneni, în Scrierile Părinților Apostolici, volumul 1 din
Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, traducere ș i note de Pr Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979, București, p. 184
67 Sfântul Chiril al Ierusalimului , Cateheze , trad. Pr. D. FECIORU, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 234.
68 Sfântul Chiril al Ierusalimului , Catehezele , trad. rom. De Pr. Dr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR,
București, 2003, p. 356.

30 Domnului. Dar dacă cauți să afli chipul în care se face aceasta, îți este de ajuns
să auzi că se fac prin Duhul Sfânt ”69.
Sfântul Chiril al Alexandriei justifică și motivul pentru care Mântuitorul
Se face prezent sub chipul pâinii și al vinului: „Pentru ca să nu ne slăbim noi
și să ne înmuiem, văzând trup și sânge, aflate pe sfintele mese ale bisericilor,
Dumnezeu f iind îngăduitor față de slăbiciunile noastre, a așezat în pâine și în
vin puterea vieții și le -a prefăcut pe ele ca să aibă lucrarea trupului Său ”70.
În egală măsură și viața liturgică a Bisericii subliniază faptul că Hristos
Însuși este în Biserică, unde c ontinuă să săvârșească în mod direct și concret
întreaga Sa lucrare de sfințire și mântuire a credincioșilor. În Biserică și în
special în Liturghie, Hristos lucrează în și prin slujirea sfințiților slujitori, fapt
reliefat prin diferite formule și acte li turgice care fac parte din rânduiala sfintei
slujbe: „Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Mântuiește -ne pe noi,
Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți… ”71; „Slavă Ție, Doamne, slavă
Ție”72 sau cuvintele din rugăciunea din timpul cântării her uvimice: „…Că Tu
ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce te împarți,
Hristoase, Dumnezeul nostru …”73.
„Pentru a nu exista loc de interpretări eronate trebuie să afirmăm,
totodată, că trupul Mântuitorului Hristos prezent în mod real l a Sfânta
Euharistie, în chipul elementelor euharistice, este același trup cu care S -a unit
ipostatic Dumnezeirea Fiului în momentul Întrupării. Este trupul care s -a
zămislit de la Duhul Sfânt și s -a născut din Sfânta Fecioară, trupul care a primit
chinuri și umiliri, trupul prin care ne -a răscumpărat răstignindu -se pe Golgota,

69 Sfântul Ioan Damaschin , Dogmatica , trad. rom. De Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura Scripta, București ,
1993, p. 166.
70 Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre închinarea și slujirea în duh și adevăr , în volumul 38 din Colecția
Părinți și Scriitori Bisericești, traducere și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului
Biblic și de Mis iune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, p. 509 -512.
71 *** Liturghier , EIBMBOR, București, 2000, p. 131.
72 Ibidem , pp. 138 -139.
73 Ibidem , p. 149.

31 care a înviat a treia zi, s -a înălțat la ceruri și șade de -a dreapta Tatălui. Prin
pâinea și vinul euharistic credincioșii nu se împărtășesc cu altceva decât cu
trupul istoric al Mânt uitorului Iisus Hristos ”.
Prezența reală a Domnului în Euharistie are loc ca urmare a prefacerii
euharistice a pâinii și vinului. În urma epiclezei sau rugăciunii de invocare a
Duhului Sfânt, pâinea și vinul sunt sfințite, prefăcându -se prin puterea
dumnez eiască în Sfântul Trup și Sânge al Domnului. Este clipa cea mai sfântă
și cea mai zguduitoare din tot cursul Sfintei Liturghii, când Cinstitele Daruri
devin Sfintele Daruri și când prezența lui Hristos devine reală și substanțială74.
Această realitate taini că are loc și înainte de prefacerea euharistică,
existând mai multe grade ale prezenței Domnului pe tot parcursul Sfintei
Liturghii. El e prezent începând chiar din momentul pregătirii darurilor de pâine
și vin, din cadrul rânduielii denumite Proscomidie . Există o anumită
protoprezență a Mântuitorului, în toate actele Sfintei Liturghii, care preced
prefacerea. Sfântul Simeon al Tesalonicului, în tâlcuirea Sfintei Euharistii,
afirma: „Prin dumnezeiescul chip al Sfintei Proscomidii vedem Trupul lui Iisus
și toată Biserica avându -L pe Dânsul în mijloc, lumina cea adevărată și viața
cea veșnică. Aceasta este Taina cea mare. Dumnezeu între oameni, Dumnezeu
în mijlocul dumnezeilor. Aceasta este împărăția ce va să fie și petrecerea vieții
celei veșnice, Dumnezeu cu noi, văzut și împărtășit ”75. Tot astfel se exprima și
părintele Dumitru Stăniloae: „Toată Liturghia e ca o icoană a unicului Trup al
viețuirii Mântuitorului, toate părțile ei, de la început până la sfârșit, aducând
sub privire prezența lucrătoare a lui Hri stos”76.

74 Paul Evdokimov , Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Biser icii Ortodoxe Române, București, 1996, p. 285.
75 Sfântul Simeon Arhiepiscop Al Tesalonicului , Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre
ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi , vol. II, Suceava, Editura
Arhiepisco piei Sucevei și Rădăuților, 2003, p. 32.
76 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 30

32 Toate aceste grade ale prezenței Mântuitorului Hristos culminează, așa
cum aminteam, cu cea realizată prin mijlocirea prefacerii elementelor
euharistice în Trupul Său real, moment în care Hristos este prezent în
Euharistie, prin intermediul unei id entități perfecte între materia pâinii și a
vinului cu a Trupului și Sângelui Fiului lui Dumnezeu, întrupat și jertfit pentru
mântuirea lumii. Acest ultim grad al prezenței lui Hristos, mijlocit de prefacere,
are o importanță cu totul deosebită, într ucât f ace ca Sfintei Euharistii să i se
cuvină aceeași închinare ca și Persoanei Sale dumnezeiești77.
Dincolo de mărturisirea neîntreruptă de veacuri a Bisericii Ortodoxe cu
privire la realismul euharistic, modul prezenței reale a Mântuitorului Hristos în
Euharis tie rămâne o realitate învăluită în taină, care poate fi primită numai prin
credință. Prezența lui Hristos în mod real în mijlocul credincioșilor, devenită
sensibilă sub forma pâinii și a vinului Sfintei Euharistii, este considerată ca o
continuare și prelungire a misterului Întrupării. La fel cum, prin Întrupare,
Domnul a devenit prezent în mod real în lume cu trupul, tot atât de real este
prezent și în mijlocul Bisericii Sale, după cum Însuși a făgăduit că va rămâne
până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20). Deși nu -L vedem cu ochii fizici,
avem această încredințare prin ochii lăuntrici ai credinței78.
Atunci când vorbim de Sfânta Euharistie trebuie să avem în vedere atât
aspectul de Jertfă, cât și aspectul de Taină al Euharistiei, aspecte care sunt
nedespărțite. „Chiar ca Jertfă ea este o taină, căci dăruindu -ne lui Dumnezeu
ne înălțăm și ne împărtășim de sfințirea și binecuvântarea Lui. Și chiar Taina
este o J ertfă, căci trupul Domnului care ni se dă este în stare de trup jertfit și
înviat și ne imprimă starea de jertfă, prin care ne înălțăm și înaintăm spre

77 Alexander Schmemann , Euharistia – Taina Împărăției , trad. de Pr. Boris Raduleanu, Editura Anastasia,
p. 205.
78 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Euharistiei , în Ortodoxia, nr. 1, 1969, p. 346

33 înviere ”79. Acest lucru este arătat de chiar cuvintele instituirii Euharistiei la
Cina cea de Taină „se frânge…, se varsă spre iertarea păcatelor ” frângerea
trupului și vărsarea sângelui pentru voi spre iertarea păcatelor, fiind adevărată
jertfă de ispășire. Se poate spune că la Cina cea de Taină are loc o anticipare
tainică a jertfei de pe Golgota, aici la C ină, Hristos trăind în mod tainic jertfirea
și învierea Sa din morți, așa cum le va trăi apoi în Euharistia Bisericii.
Primirea Euharistiei este „izvor de bunătăți, viață, nepătimire ”, „foc și
lumină care arde spinii păcatului și care umple de mireasma dum nezeirii ”, este
gustarea din fericirea vieții viitoare, „scufundarea existenței umane în viața
infinită a lui Dumnezeu și prin aceasta sorbirea unei vieți nemuritoare și
plenare ce îi dăruiește nemurire ”80.
În Euharistie, Hristos nu dă numai o iradiere a st ării Sale de jertfă și de
înviere, ci însuși trupul Său în această stare, iar în acest trup al Său, viu și plin
de viață dumnezeiască, sunt cuprinse și simțirile sufletului Lui omenesc
îndumnezeit care se imprimă și în sufletul celui ce se împărtășește de El, căci,
„în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila
Lui …care este însăși dragostea Lui care mi se împărtășește prin trupul Lui
mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de
comunicare al simțirilo r lui sufletești. Ca atât mai mult, trupul Cuvântului
dumnezeiesc, în care mereu își trăiește, cu o simțire ce întrece orice simțire
omenească, frângerea din milă pentru noi ”81.
Sfântul Nicodim Aghioritul ne învață că „Dumnezeiasca Împărtășanie
de la sine a trage pe fiecare să o savureze continuu, deoarece este la modul
simplu ingredient sau hrană pentru viața sufletului ”. Este, prin urmare, lucrul

79 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMBOR, Bucu rești, 2003,
pp. 71 -72.
80 Alexander Schmemann , Euharistia – Taina Împărăției , trad. de Pr. Boris Raduleanu, Editura Anastasia,
p. 205.
81 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Euharistiei , în Ortodoxia, nr. 1, 1969, p. 346

34 fără de care nu putem exista, precum respirația sau hrana pentru existența fizică
a omului. Incomparabil deci, m ai necesar este, pentru viața sufletului și pentru
susținerea naturii lui, adică a sufletului, continua comuniune euharistică. Este
laptele tainic al sfințirii psihotrofe. Euharistia este participare harismatică la
viața lui Hristos, când alimentarea este neîntreruptă, după cum întreruperea
hranei de viață -dătătoare a Sfintelor Taine îndreaptă ființa spre slăbirea
duhovnicească și moartea sufletului. Îmbogățirea sufletului prin revărsarea
întru acesta a harismelor dumnezeiești reintegrează metabolic -spiritu al întreaga
ființă a omului, atunci când neîmpiedicat și în cunoștință participă continuu la
euharistia deificatoare. Atunci harul dumnezeiesc devine sinergic omului,
stăpân ul Hristos – mântuire, îngerii – ajutoare, demonii – neputincioși și
îndepărtați82.
În esență, Sfânta Euharistie nu este nimic altceva decât întâlnirea în
ambianța Bisericii în Duhul Sfânt a două Eu -ri spirituale care își comunică
simțirile prin intermediul materiei văzute care însă este copleșită și
transfigurată prin umplerea ei de haru l divin al vieții veșnice.
Euharistia este culminarea tuturor celorlalte Taine, întrucât în Sfânta
Euharistie Hristos ne dăruiește trupul Său aflat în stare de jertfă și de înviere,
însă trebuie subliniat faptul că jertfa Lui nu este adusă pentru El Însuși , ci pentru
noi oamenii. Jertfa obiectivă săvârșită de Hristos pe cruce, trebuie însușită în
mod subiectiv de către fiecare dintre noi prin efort duhovnicesc personal,
urmând ca pâinea și vinul, care reprezintă elementele fundamentale care
întrețin viața o mului, să fie jertfa noastră oferită lui Dumnezeu, pe care El să o
primească și să o aducă ca jertfă a Lui. Așadar „pe de o parte ne oferim lui
Dumnezeu, dar pe de alta ne ia Hristos și ne încadrează în jertfa Lui, sau

82 Pr. Prof. Dumitru Stăniloa e, Legătura dintre Euharistie și iubirea creștină , în Studii Teologice, nr. 1 –
2, 1965, p. 11.

35 actualizează jertfa Lui pentru noi, c a jertfă a noastră adusă de El, sau face a
Lui jertfa noastră ”83.
În tradiția patristică răsăriteană împărtășirea cu Trupul și Sângele
Mântuitorului reprezintă rațiunea și scopul final al Liturghiei căci ea este
săvârșită pentru sfințirea darurilor în veder ea sfințirii credincioșilor. Sfânta
Împărtășanie este, după Nicolae Cabasila, „piscul cel mai înalt al vieții
duhovnicești, la care dacă am ajuns odată, nimic nu mai lipsește, ca să
dobândim fericirea dorită… Este Taina cea mare, pentru că mai încolo de e a
nu se poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva… După Sfânta
Împărtășanie, însă nu mai este loc unde să pășești, de aceea trebuie să te
oprești aici, și să te gândești cum să faci să poți păstra până la sfârșit comoara
pe care ai dobândit -o”84.

83 Ibidem , p. 74.
84 Sfântul Nicolae Cabasila , Despre viața în Hristos , trad., Pr. prof. Teodor Bodogae, Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucure ști, 2009, p. 204.

36 CAPITOLUL IV
ÎNTINDEREA NEÎNCETATĂ SPRE DUMNEZEU SAU
ÎNDUMNEZEIREA OMULUI
Când ne referim la moarte înțelegem, pe de o parte, finalul vieții
pământești, adică despărțirea celor două elemente din care se constituie ființa
umană: trupul (basar), care se î ntoarce în pământul din care este alcătuit și
sufletul (ruach), care merg e la Dumnezeu care l -a dat (Ecclesiast 12, 7)85.
Ca și păcatul, moartea a fost acceptată liber de către om, căci omul însuși
își alege atât viața cât și moartea, dar așa cum nu -și dă e l însuși viață, tot așa
nu-și dă nici moarte. El totuși alege liber să crească în viața pe care i -o da
Dumnezeu sau să scadă în ea pană la moarte .
Această stare a morții, deveni tă oarecum firească pentru noi are atât
conotații negative, cât și pozitive.
Din punct de vedere negativ, „moartea este o slăbire a vieții la
maximum, prin ieșirea din comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii ” Ea „a fost
pricinuită de creșterea lucrării simțurilor, care l -a legat pe om de lumea
văzută, despărțidu -1 de Dumnezeu ” 86.
Moarte a este cel mai mare vrăjmaș (dușman) al omului, care in ce le din
urmă va fi biruit (I Cor. 15. 26), pentru că moartea ca atare nu există prin ea
însăși, căci „nu viata este fenomen al morții, ci moartea fenomen al vieții ”87.
În mod surprinzător însă, Sfântu l Maxim Mărturisitorul și apoi Pr.
Dumitru Stăniloae se opresc asupra părților pozitive ale morții și la rostul ei

85 Pr. lect. univ. dr. Vasile Borca , Omul -încununare a operei de creație. Natura și destinul său în lumina
Revelației biblice a Vechiului Testament, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007, p. 291.
86 Pr. prof. Dumitru Stăniloae , Chipul nemuritor al lui Dumnezeu ,vol. I – Colecția Oikoumene, Ediție
îngrijită de Camil Marius Dădârlad, Editura Cristal, București, 1995, p. 67.
87 Paul Evdochimov , Iubirea nebună a Iui Dumnezeu , trad Teodor Baconsky, Ed Anastasia, p. 95.

37 benefic pentru mântuirea omului, mai ales atunci când se refer ă la cea mai
nevinovată moarte – cea a lui Hristos.
Sfântul Maxim, de exemplu, spune că „moartea s -a ivit din pricina
păcatului, dar spre desființarea lui ” iar Pr. Dumitru Stăniloae, continuând un
gând al Sfântul Chiril al Alexandriei spune că de fapt moartea este și o
pedeapsă, dar și un mijloc de depășire a stării de păcat: căci pe ntru patru motive
a lăsat Dumnezeu moartea:
1) ca să nu fie răutatea fară sfârșit pentru că altfel , dușmănia, mândria,
lăcomia… ar crește neîncetat și la nesfârșit;
2) dacă n -ar muri, trupurile oamenilor și materia lumii nu s -ar corupe,
iar oamenii n -ar îmbătrâni. Totuși pati mile lor ar fi mereu in vigoare;
3) ca oamenii să nu rămână închiși in cunoașterea monotonă a lumii
acesteia (care are o limită in progresul ei, precum arată prelucrare a ei de la o
generație la alta);
4) rămânând toți in viață la nesfâ rșit nu s -ar mai înmulți, căci n -ar mai
încăpea pe pământ. Spiritualitatea umană n -ar avea formele atât de bogate prin
persoane indefinite la număr88.
La cele relatate mai sus trebuie să mai precizăm că moartea are un
caracter benefic și pentru faptul că ea „cuprinde numai partea văzută a omului
farâ să se atingă de însuși chipul dumnezeiesc din om ” care la înviere va
închega din nou trupul și sufletul pentru vecie.
Privită în sens larg, moartea este atât punct de despărțire a omului de
semenii lui și de lum e, cât și punct de o mai intensă întâlnire a omului cu
Dumnezeu. „Cei care au regretat despărțirea, s -au temut de moarte, iar cei care
au așteptat întâlnirea cu Dumnezeu, au perceput și trăit momentul morții ca o
adevărată binecuvântare. Tocmai pentru cara cterul ei bivalent și optimist Sfinții

88 Pr. lect. univ. d r. Vasile Borca , Omul – încununare a operei de creație. Natura și destinul său în lumina
Revelației biblice a Vechiului Testament, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007, p. 291.

38 Părinți nu s -au ferit să vorbească despre moarte, dar de cele mai multe ori,
învățătura lor despre moarte a fost redată nu aparte, ci în scrierile și omiliile
despre înviere, cum este și normal ”.
Cei care au făcut îns ă adevărate incursiuni în misterul morții, sunt
părinții pustiei care au știut ca în tot timpul vieții lor să trăiască cu gândul la
moarte ( Sfântul Ioan Scărarul), iar în momentul morții să -și plângă păcatele din
această viață, mistuiți de dorul vieții cel ei adevărate. Ei au înțeles că „omul
căzut trebuie să moară, fiindcă nu poate să nu moară, dar el trebuie să și învie
(în Hristos) – „același și altul ” – altul față de sine însuși, însă conștient de
identitatea sa cu cel dinainte… În această antinomie se unesc de fapt două
condiții ale mântuirii: necesitatea de a păstra pe omul cel dintâi, așa cum este
chemat el să existe și imposibilitatea de a -1 mântui așa cum este (a devenit în
timp) el ”89.
În altă ordine de idei, menționăm cuvântul Sfântul Atanasie car e spu ne
despre suflet că poartă în sine capacitatea de a gândi, de a iubi, de a dori90 și că
poate gândi la cele nemuritoare și veș nice pentru că el este nemuritor. Putem
înțelege de aici că sufletul nu se va opri din miș carea lui nici după moarte, căci
el în ve șnicie va gândi și va voi să iubească ș i să fie iubit -iubirea, dorința ș i
rațiunea nefiind realități temporale.
Despre suflet putem vorbi ca despre inima trupului, căci în el stă viața
întregii ființe umane. Iar, dacă inima întretine viața biologică, atunci sufletul o
întreține pe cea spirituală. Pentru spiritualitatea ortodoxă sufletul omenesc este
realitatea cea mai de taină și cea mai pretioasă a ființei umane. „Sfântul Simeon
Noul Teolog vorbește despre suflet ca de o icoană a Treimii, aratând ca
împreună cu el coexista mintea și cuvântul (nous, logos, psyhe). Astfel omul

89 Serghei Bulgacov , Lumina neînserată , trad. Elena Drăgușin, Ed. Anast asia, 1999, p. 459.
90 Sfântul Atanasie cel Mare , Cuvânt împotriva elinilor , în volumul 15 din Colecția Părinți și Scriitori
Bisericești, traducere și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Orto doxe Române, Bucuresti, 1987, p. 32.

39 prin sufletul său ca icoana a Creatorului este chemat spre o tot mai deplină
asemanare cu El ”.
După credință creștină, lumea are un început și o cauză: activitatea
veșnic creatoar e și bunătatea lui Dumnezeu, precum și o menire și un scop final
spre care tinde: desăvîrșirea și înnoirea. Spre acest tel final se îndreaptă, pe
diferite cai, întreaga creație91.
Perspectiva ortodoxă, ne arată că Dumnezeu a creat lumea dintr -un
motiv și c u un scop. Acest scop dă sens și valoare lumii92. Motivul creației,
după Sfinții Părinți este bunătatea lui Dumnezeu, și nu o necesitate internă sau
externă a Acestuia. Iar scopul creației este părtășia și a altor ființe de iubirea
Lui intratrinitara, pream ărirea lui Dumnezeu și fericirea acestor creaturi. În
spiritualitatea ortodoxă această realitate a creației a primit numele de
îndumnezeire. Așadar creația a fost menită la îndumnezeire prin cununa sa,
omul. Iar sensul aducerii la existența a lumii și omul ui este îndumnezeirea, sau
cum spune părintele Stăniloae: „Lumea, ca opera a iubirii lui Dumnezeu este
destinată îndumnezeirii ”93.
Atingerea acestui înalt scop stă în strînsă legătură cu Parusia Domnului,
cu învierea morților și cu judecată universală, even imente eshatologice abia
întrezărite de aghiografii Vechiului Testament, vestite anume de către
Mîntuitorul, consemnate pe scurt în cărțile Noului Testament, predicate de
Sfinții Părinți și formulate, ca dogme fundamental e ale dreptei credințe, în
articole le VII, XI și XII din Simbolul niceo -constantinopolitan94.

91 Pr. Doct. Nic. Radulescu , Judecata universala dupa Noul Testament , „Studii Teologice”, nr. 1 -2, 1977 p.
112.
92 Pr. Prof. Dr. Dumnitru Staniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , Vol. III, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p .337.
93 Ibidem , p. 340.
94 Prof. N. Chițescu, Pr. prof. Isidor Todoran și Pr. prof. I. Petreuță , Teologia dogmatică și simbolică ,
vol. II, manual pentru Facultățile Teologice, Ediția a II -a, Editura R enașterea, Cluj -Napoca, 2004, p. 285.

40 Dar nici Sfînta Scriptură, nici Sfînta Tradiție nu precizează sorocul sau
data acestor evenimente. Ele indică doar cîteva fapte semnificative care le vor
premerge, și aceasta nu pentru a satisface curiozitat ea credincioșilor, ci pentru
a-i determina să se p regătească din vreme pentru întâ lnirea cu Hristos la
judecata particulară, care urmează decesului fizic și să nu piardă din vedere
răspunderea ce -I așteaptă la judecată universală.
Prin înviere, Sfânta Scriptură înțelege readucerea trupului la viață ș i
unirea lui cu sufletul (I Cor. 15, 35 -50). Învierea se referă numai la trup,
deoarece numai el este stricăcios și muritor. Sufletul, deși are un început este
înzestrat cu incoruptibilitate și nemuri re, astfel încît își continuă viață de s ine
și după despărțirea de trup95.
Înnoirii esențiale și transfigurării noastre în Hristos îi va corespunde o
înnoire a întregii creații, căci nu este potrivit că aceia care vor fi făcuți „părtași
dumnezeieștii firi ” (II Petru 1 , 4) să -și ducă viață cea nouă în condițiile lumii
vechi.
Pentru a înțelege mai bine învățătura ortodoxă despre înviere, vom da
definiția Sfântului Maxim Mărturisitorul apoi dezvoltarea și aprofundarea
acesteia de către Pr. Dumitru Stăniloae.
Așadar, „învierea este refacerea firii in așa fel că aceasta întrece starea
ei din Paradis. Superioritatea constă în general în neschimbabilitatea
universală a tuturor, iar în special în negrăita îndumnezeire după har a
sfinților ”96.
Reieșind din aceasta de finiție, Pr. Dumitru Stăniloae a dezvoltat o
învățătură extrem de profundă care se referă în general atat la refacerea firii

95 Pr. Magistrand Constantin Galeriu , Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă , în „Ortodoxia” nr. 2,
1959, p. 195
96 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie , 54, în volumul III din Colecția Filocalia,
traducere și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2009., p. 295.

41 umane și chiar a întregii creații, cât și la transformarea și spiritualizarea trapului
(uman) după înviere.
Refacerea firii umane p rin învierea lui Hristos se referă în primul rând la
revenirea în starea cea dintâi a primului Adam. Folosind terminologia și
teologia Sfântul Apostol Pavel (Rm. 5, 1; I Cor. 15), Pr. Stăniloae afirma că
Iisus a parcurs drumul pe care trebuia să -1 parcurgă Adam: de la posibilitatea
de a muri, la imortalitatea efectivă și spiritualizarea deplină a firii97. Acest
adevăr se bazează pe ceea ce spunea Sfântul Pavel corintenilor: „Așa este
învierea morților: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru
nestr icăciue; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru
slăbiciune, înviază întru putere, se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc… ” (I Cor. 15, 42 -44).
Când Sfântul Pavel enumără aceste calități ale trupului după înviere, nu
se referă numai la trupul înviat a lui Hristos, ci și la trupurile celor morți care
vor învia (sau a celor vii care se vor schimba, I Cor. 15, 51) atunci când va veni
Mântuitorul Hristos pentru a judeca vii și morții. Totuși nu toate calitățile se
referă la toți oamenii, căci păcătoșii nu vor avea parte nici de slavă, nici de
putere, ci numai sfinții.
Scopul judecății va fi, așadar, distrugerea păcatului și instaurarea vieții
fericite și a petrecerii alături de Dumnezeu a celor drepți (Pilde 10, 16 -17; Isaia
25, 8; 51, 11; 61,7)98.
Atunci (după înviere) trupul drepților „nu va mai fi un zid despărțitor al
omului în fața altuia, ci un transparent luminos și un mijloc de comunicare
neîmpiedicaîă Trupul care constituie pereții sufletului, va fi cu totul străveziu ,
fiind copleșit de lumina sufletului din el. Sufletul fiecăruia se va comunica

97 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului , Ediția a II -a, Editura Omniscop,
Craiova, 1993, p. 345.
98 Prof. Ion Bria, Învățătura ortodoxă despre viața viitoare , în „Ortodoxia”, nr. 1, 1981 p. 12.

42 deplin altora, fără să se confunde cu al lor, și va iradia departe ”99. Deși
material, trupul se va spiritualiza și îndumezeii „fară să înceteze a fi materie și
aceasta pentru că omul întreg se îndumnezeiește. De fapt acest trup
îndumnezeit, spune Pr. D. Stăniloae, îi va da omului o cunoaștere
dumnezeiască, asemenea îngerilor, printr -o experiență directă și reală… ”100.
Învierea este deci și o comunicare prin participare cu Cel pri n care vine
învierea.
Ceea ce mai trebuie accentuat în legătura cu învierea Domnului și prin
El și a noastră, este că odată cu această depășire a morții și transfigurare a
naturii umane, întreaga natură a fost restaurată și a intrat într -un proces de
spiritualizare, căci spune Metodiu de Olimp: „Sculându -ne noi și scuturând
mortalitatea trupului, eliberându -ne de păcat, întreaga zidire s -a eliberat de
nestricăcuine… ”101. Această învățătură se bazează d e fapt pe ceea ce spunea
Sfântul Apostol Pavel atunci câ nd sublinia clar suspinul și durerea creației
înainte de învierea lui Hristos (Rom. 8, 22), după care prin Duhul „orice zidire
bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul ” (Ef. 2, 21), la fel
ca și omul prin Botez102.
Viața viitoare va fi o d uminică fără sfârșit căci Duminica ziua învierii
care ni se va descoperii ca fiind ziua a opta a veșniciei, este înțeleasă ca
sărbătoare continuă întru eternitatea iubirii dumnezeiești. Și pentru că această
zi a opta nu va mai fi urmată de altele, ci va fi eternă sau infinită, arta creștină
a făcut din 8 culcat – ∞ și un simbol al eternității, sau al infinității.
Ziua a opta va fi ziua luminii neînserate, pentru cã va fi ziua luminii
înțelesurilor nesfârșite întreținute de comuniunea nesfârșitã; iadul, di mpotrivă

99 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae , Chipul nemuritor al lui Dumnezeu , Ed. cit., , p. 87.
100 Ibidem , p. 374.
101 Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 258.
102 Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Eshatologia paulină , în „Revista teologică”, nr. 4, 1993, p. 56

43 va fi locul întunericului veșnic al li psei de orice înțeles, pentru că e al lipsei de
orice comuniune.

44 REFLECȚII FINALE
Perspectiva ortodoxă, ne arată că Dumnezeu a creat lumea dintr -un
motiv și cu un scop. Acest scop dă sens și valoare lumii103. Motivul creației,
după Sfinții Părinți este bunătatea lui Dumnezeu, și nu o necesitate internă sau
externă a Acestuia. Iar scopul creației este părtășia și a altor ființe de iubirea
Lui intratrinitara, preamărirea lui Dumnezeu și fericirea acestor creaturi . În
spiritualitatea ortodoxă această realitate a creației a primit numele de
îndumnezeire. Așadar creația a fost menită la îndumnezeire prin cununa sa,
omul. Iar sensul aducerii la existența a lumii și omului este îndumnezeirea, sau
cum spune părintele St ăniloae: „Lumea, ca opera a iubirii lui Dumnezeu este
destinată îndumnezeirii ”104.
Atingerea acestui înalt scop stă în strînsă legătură cu Parusia Domnului,
cu învierea morților și cu judecată universală, evenimente eshatologice abia
întrezărite de aghiograf ii Vechiului Testament, vestite anume de către
Mîntuitorul, consemnate pe scurt în cărțile Noului Testament, predicate de
Sfinții Părinți și formulate, ca dogme fundamenta le ale dreptei credințe, în
articolele VII, XI și XII din Simbolul niceo -constantinop olitan.
Sfârșitul lumii nu înseamnă nimicirea ei cu desăvârșire, dispariția ei,
pentru că știm, conform creației, că toate au ieșit din mâna lui Dumnezeu bune
foarte . Nimicirea ar însemna zădărnicirea sau eșecul planului creational al lui
Dumnezeu. Sfârși tul lumii va fi, de fapt, o transformare numeroase argumente
biblice.
În legătură cu acest sfârșit se află Judecată finală, căreia îi va fi supus
omul, ca și transfigurarea zidirii văzute, și amândouă sunt adevăruri de credință

103 Pr. Prof. Dr. Dumnitru Stan iloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă , Vol. III, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p .337.
104 Ibidem , p. 340.

45 indiscutabile, pe de o part e pentru că în forma să actuală omul nu poate trece
într-o existența eternă, fără ca materialitatea grosieră a sa și a lumii să -i fie o
piedică serioasă, iar pe de alta pentru că împărăția cerurilor, sau planul de
existența hărăzit omului pentru veșnicie, presupune însăși schimbarea noastră
și a lumii, de care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 15, 51).
Dar nici Sfînta Scriptură, nici Sfînta Tradiție nu precizează sorocul sau
data acestor evenimente. Ele indică doar cîteva fapte semnificative care l e vor
premerge, și aceasta nu pentru a satisface curiozitat ea credincioșilor, ci pentru
a-i determina să se pregătească din vreme pentru întîlnirea cu Hristos la
judecata particulară, care urmează decesului fizic și să nu piardă din vedere
răspunderea ce -i așteaptă la judecată universală.
Prin înviere, Sfâ nta Scriptură înțelege readucerea trupului la viață și
unirea lui cu sufletul (I Cor. 15, 35 -50). Învierea se referă numai la trup,
deoarece numai el este stricăcios și muritor. Sufletul, deși are un înce put este
înzestrat cu incoruptibilitate și nemurire, astfel încît își continuă viață de sine
și după despărțirea de trup .
Înnoirii esențiale și transfigurării noastre în Hristos îi va corespunde o
înnoire a întregii creații, căci nu este potrivit că aceia care vor fi făcuți „părtași
dumnezeeș tiii firi ” (II Petru 1 , 4) să -și ducă viață cea nouă în condițiile lumii
vechi. Duhul Sfânt este Cel care face simțită prezența, cu anticipare, a
împărăției lui Dumnezeu.
El este cel care leagă Biserica prezentă nu nu mai de comunitatea istorică
a Apostolilor din ziua Cincizecimii, ci și de adunarea din „zilele de pe urmă ”
în jurul Mielului (Apoc. 5 și 6).
De la Cincizecime, epoca ecleziologică se întrepătrunde cu epoca
eshatologică, deoarece acolo unde Duhul Sfânt est e prezent și lucrează, acolo
împărăția lui Dumnezeu intră și se instalează în istorie (Fapte 2, 17-21).
Exegeza patristică a dat o mare atenție acțiunii Duhului Sfânt de
proslăvire a Fiului. Tatăl proslăvește pe Fiul în Duhul Sfânt, care, la rândul său,

46 dăruiește Bisericii, ca arvună, darul și realitatea eshatologică a Impărăției lui
Dumnezeu.
Există și o unitate organică, inseparabilă între Duhul Sfânt și Biserică,
unitate pe care Sfântul Irineu o exprimă în formula concisă binecunoscută:
„Acolo unde est e Duhul Sfânt, acolo este Biserica ”.
Rolul ecleziologic al Duhului Sfânt ar putea fi explicat astfel: Iisus
Hristos a adunat în jurul Său comunitatea Noului Testament, care are
fundamentul ei în grupul celor doisprezece Apostoli, martorii direcți ai
întru pării și învierii Sale (Fapte 1, 8).
Iisus Hristos rămâne prezent în istorie în Duhul Sfânt, împreună cu
trupul Său, Biserica, al cărei cap este, în care și prin care actualizează fapta sa
răscumpărătoare. Problemele pe care le ridică mișcarea harismatică de azi care
pretinde a se situa chiar înăuntrul Bisericilor cu structuri tradiționale ca un
curent de înnoire, sunt multiple.
Duhul Sfânt reconstituie nu numai integritatea firii și unitatea persoanei
umane, ci și comuniunea persoanelor dupa modelul Sfin tei Treimi. Duhul este
creator de comuniune, Cel care așează persoanele față în față, în stare de dialog
și de mijlocire reciprocă.
Având ca model Taina împărtășaniei, spiritualitatea ortodoxă se bazează
pe acest schimb de daruri duhovnicești înăuntrul tr upului eclezial.
O comunitate crestină nu este deci o simplă adunare voluntară de indivizi
izolați, ci o comuniune în Duhul Sfânt, care nu amestecă persoanele, nici nu le
separă, ci le distinge și le unește, modelând astfel o spiritualitate euharistică și
liturgică.
Ar trebui să fie repusă în valoare, pe plan teologic și practic, lucrarea
Duhului Sfânt în tainele de inițiere, pe care Biserica Ortodoxă le -a săvârșit
împreună și cărora le -a dat o importanță pastorală majoră.
Duhul mai este și asemenea ulei ului de măslin, care tămăduiește și
înfrumusețează.Toate aceste imagini sugerează că Duhul nu trebuie să fie

47 subiect de discurs, de monolog, ci prieten de dialog, relați e vie, existențială;
trebuie să -L lăsăm pe El să vorbească în noi, El să ne inspire la a face o poezie
dedicată Tatălui, din toată viața noastră. Toată viața noastră trebuie să fie o
poveste de dragoste a noastră cu El.
Pentru că există o coincidență sacramentală profundă între Botez, taina
restaurării firii umane, de unde aspectul ei antrop ologic, Mirungere, taina
persoanei în comuniune, de unde aspectul ei sacerdotal și harismatic, și
Euharistie, taina împărtășirii cu umanitatea îndumnezeită a lui Hristos, de unde
aspectul ei eclezial.

48 BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare:
1. ***Biblia sau Sfânta Scri ptură , tipărită sub îndrumarea și cu purtarea
de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008;
2. *** Liturghier , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1980 ;
3. *** Liturghier , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2000 ;
4. *** Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiun e al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012 ;
5. *** Mineiul pe ianuarie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012 ;
6. ***Penticostar , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucur ești, 1999 ;
7. Fericitul Augustin , Confessiones , , în volumul 64 din Colecția Părinți
și Scriitori Bisericești, traducere și note de Pr. prof. dr. Docent Nicolae
Barbu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1985;
8. Sfântul Atanasie cel Mare , Cuvânt împotriva elinilor , în volumul 15
din Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, traducere și note de Pr. prof.
Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti , 1987;
9. Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre închinarea și slujirea în duh și
adevăr , în volumul 38 din Colecția Părinți și Scriitori Bisericești,
traducere și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bi sericii Ortodoxe Române, 1991;

49 10. Idem , Cateheze , trad. Pr. D. FECIORU, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003;
11. Sfântul Ignatie Teoforul , Epistola către Smirneni, în Scrierile
Părinților Apostolici, volumul 1 din Colecția Părinți și Scriitori
Bisericești, traducere și note de Pr Dumitru Fecioru, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979;
12. Sfântul Ioan Damaschin, Canonul învierii, în „Penticostar”, Editura
Institutulu i Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1999;
13. Idem , Dogmatica , trad. rom. De Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Editura
Scripta, București, 1993;
14. Sfântul Maxim Mărturisitorul , Răspunsuri către Talasie , în volumul
III din Colecția Filocalia, t raducere și note de Pr. prof. Dumitru
Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2009;
15. Sfântul Nicolae Cabasila , Despre viața în Hristos , trad., Pr. prof.
Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2009;
16. Idem , Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Despre viața în Hristos ,
Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989;
17. Sfântul Simeon Arhiepiscop Al Tesalonicului , Tratat asupra tuturor
dogmelor credinței noastre ortod oxe, după principii puse de Domnul
nostru Iisus Hristos și urmașii Săi , vol. II, Suceava, Editura
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2003;

II. Manuale, dicționare, enciclopedii:

50 18. Chițescu, Prof. N., Todoran, Pr. Prof. Isidor Și Petreuță, Pr. prof. I .,
Teologia dogmatică și simbolică , vol. II, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 1958 ;
19. Todoran, Pr. prof. dr. Isidor și Zăgrean, Arhid. prof. dr. Ioan ,
Teologie Dogmatică , manual pentru Seminariile Teologice, ediția a VI –
a, Editura Re nașterea, Cluj -Napoca, 2005 ;
20. Idem , Teologie Dogmatică , manual pentru Seminariile Teologice, ediția
a VI-a, Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2007;
III. Cărți:
21. Bobrinskoy, Boris , Împărtășirea Duhului Sfânt , traducere de Măriuca
și Adrian Alexandrescu, Editura Ins titutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999;
22. Borca, Pr. lect. univ. dr. Vasile , Omul – încununare a operei de creație.
Natura și destinul său în lumina Revelației biblice a Vechiului
Testament, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007;
23. Buga, Pr. Prof. Dr. Ioan , Teologia Enclavelor , Ed. Sfântul Gheorghe –
Vechi, București, 1997;
24. Bulgacov, Serghei , Lumina neînserată , trad. Elena Drăgușin, Ed.
Anastasia, 1999;
25. Clement, Olivier , Noutatea Duhului , Ed. Pandora, Târgoviște, 1997 ;
26. Coman, Pr. Prof. loan G. , Probleme de filozofie și literatura patristică ,
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1995;
27. Crouzel, Henri , Origen , trad. Cristian Pop, Edit. Deisis, Sibiu, 1999;
28. Evdochimov, Paul , Iubirea ne bună a Iui Dumnezeu , trad Teodor
Baconsky, Ed Anastasia, București, 1993;
29. Idem , Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996;

51 30. Idem , Taina iubirii , trad. Gabriela Moldovean u, Ed. Christiana,
București, 1999;
31. Kovalevsky, Jean , „Taina originilor ”, traducere de Dora Mezdrea,
Editura Anastasia, București, 1996;
32. Lemeni, Conf. univ. dr. Adrian , Sensul eshatologic al creației , Editura
ASAB București, 2004;
33. Lossky, Vladimir , Teologi a mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu
introductiv și note de Pr. Vasile Răducă, Editura Anastasia, București,
1999;
34. Idem, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu introductiv și
note de Pr. Vasile Răducă, Editura Anastasia, Bucureșt i, 1999;
35. Matsoukas, Nikos A., Teologie Dogmatică și Simbolică II – Expunerea
credinței ortodoxe, trad. Nicușor Deciu, Editura Bizantină, București,
2006;
36. Mladin, † Nicolae , „Hristos – viața noastră” sau Ascetica și mistica
paulină , Ediție îngrijită și prefa țată de Pr. prof. dr. Ioan Ică, Editura
Deisis, Sibiu, 1996;
37. Nellas, Panayotis , Omul – animal îndmnezeit , ediția a II -a, trad., diac.
Ioan I. Ică jr., Ed Deisis, Sibiu, 1999;
38. Schmemann, Alexander, Euharistia – Taina Împărăției , trad. de Pr.
Boris Radulean u, Editura Anastasia;
39. Idem , Pentru viața lumii. Sacramentele și Ortodoxia , Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001;
40. Stan, Pr. lect. univ. dr. Teofil , Liturghia bizantină – punte de legătură între
revelație și sfințire , în volumul: Biserica și probleme ale lumii contemporane ,
coordonator Pr. conf. univ. dr. Ștefan Pomian, Cluj -Napoca, Editura Casa
cărții de știință, 2008;
41. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumnitru , pr. M. – A. Costa de
Beauregard , „Mica Dogmatică vorbi tă”, Editura „Deisis”, Sibiu, 1995;

52 42. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumnitru, Chipul nemuritor al lui
Dumnezeu, vol. I – Colecția Oikoumene, Ediție îngrijită de Camil Marius
Dădârlad, Editura Cristal, București, 1995;
43. Idem, Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2004;
44. Idem, Spiritualitatea Ortodoxă – Ascetica și mistica , Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;
45. Idem, Teologi a Dogmatică Ortodoxă , vol. I -III, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003;
46. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor ¸ Simbolul credinței. O sinteză dogmatică,
Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2008.
47. Yannaras, Christos , Libertatea moralei , trad. Mihai Cantuniari, Editura
Anastasia, București, 2004;
IV. Studii și articole:
48. Avramescu, Ioan , Unitatea lui Dumnezeu și unitatea Bisericii , în
Ortodoxia, nr. 4, 1973;
49. Banu, Drd. Emanuel , Lucrarea Sfântului Duh , în „Studii Teologice”,
nr. 1-2,1980;
50. Barringer, Dr. Robert , Biserica și Liturghia , în „Studii Teologice”, nr.
5-6, 1988 ;
51. Borca, Asist. univ. dr. Eusebiu , Comuniunea lui Dumnezeu cu omul,
prin Euharistie , în „Ortodoxia maramureșeană”, nr. 19, 2014;
52. Bria, Prof. Ion, Învățătura orto doxă despre viața viitoare , în
„Ortodoxia”, nr. 1, 1981;
53. Chițescu, Prof. N. , Concepția despre sfințenie în creștinism (modelele
sfințeniei creștine; comuniunea sfinților , în „Ortodoxia”, nr. 3, 1957;
54. Dinu, Natalia Manoilescu , Sfântul Duh în spiritualitatea ortodoxă , în
„Studii Teologice”, nr. 3 -4, 1993;

53 55. Drugaș, Drd. Șerban George Paul , Creație și eshatologie , în „Revista
teologică”, nr. 2, 2008;
56. Galeriu, Pr. Constantin , Mărturisirea dreptei credințe prin Sfânta
Liturghie , în rev. „Ortodoxia”, nr. 1, 1981;
57. Idem, Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă , în „Ortodoxia” nr. 2,
1959;
58. Grigoraș, Magistr. Aurel , Unitatea în Hristos și unitatea în Biserică ,
în Studii Teologice, nr. 3 -4, 1965;
59. Ioniț a, Pr. Prof. Dr. Viorel , Unitatea de credință , în Teologie și viață ,
nr. 9-12, 1991;
60. Ispas, Pr. Dr Gheorghe , Euharistia -taina unității Bisericii. Aspecte
teologice și practice , Editura Basilica a Patriarhiei Romane, București,
2008;
61. Mihoc, Pr. Prof. Dr. Vasile , Ecleziologia Noului Testament , în „Studii
Teologice”, nr. 3 -4, 1977;
62. Idem, Eshatologia paulină , în „Revista teologică”, nr. 4, 1993;
63. Moldovan, Pr. prof. dr. Ioan, Învățătura despre Duhul Sfânt , în
„Mitropolia Ardealului”, nr. 7, 1973;
64. Nicolaescu, Diac. prof. N.I. , Venirea a doua a Domnului , in „Studii
Teologice” nr. 1-2, 1972;
65. Papadopulos, Stylianos , Teologie și limbaj. Teologie empirică – limbaj
convențional , în „Revista teologică”, trad. Pr. Dr. Ilie Frăcea, nr. 1, 1999;
66. Paul, Pr. Conf. univ. dr. Adrian Gh., Caracterul eclesial și cosmic al
Sfintelor Taine în Ortod oxie, în vol: Lumea –dar divin și responsabilitate
umană , Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și
Sătmarului, Sighetu Marmației, 2009;
67. Pomian, Pr. dr. Ștefan , Biserica –expresie a cuvântului „Unde sunt doi
sau trei adunați în numele Meu, acol o sunt și Eu împreună cu ei” și
unitatea credinței, în „Ortodoxia maramureșeană”, nr. 15, 2010;

54 68. Idem, Taina Euharistică și Dumnezeiasca Liturghie izvoare ale
teologiei trupului lui Hristos extins în lume , în „Ortodoxia
maramureșeană”, nr. 13, 2008;
69. Popescu , Pr. prof. Dumitru , Sfințenia în tradiția Bisericii Ortodoxe , în
„Mitropolia Banatului”, nr. 10 -12, 1975;
70. Pufu, Gheorghe , Eshatologia în invățătura Noului Testament , Colecția
Universitaria, Seria Teologie, Ed. Paralela 45, Pitești, 2005 ;
71. Radulescu, Pr. Do ct. Nic. , Judecata universala dupa Noul Testament ,
„Studii Teologice”, nr. 1 -2, 1977;
72. Stănescu, Magistr. Nicolae , Considerații asupra armoniei primordiale
și asupra rolului sfințeniei în restabilirea ei, în „Studii Teologice” , nr
9-10, 1958;
73. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru , Sinteză eclesiologică , în „Studii
Teologice”, nr. 5 -6, 1955;
74. Idem , Omul și Dumnezeu , în „Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă ”,
Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990;
75. Idem , Legătura dintre Euharistie și iubirea creștină , în Studii
Teologice, nr. 1 -2, 1965;
76. Idem , Teologia Euharistiei , în Ortodoxia, nr. 1, 1969;
77. Sterea, Pr. drd. Tache , Temeiurile dogmatice ale unității creștine , în
Studii Teologice, nr. 1 -2, 1978;

CURRICULUM VITAE

55 Curriculum vitae
Europass

Informații personale
Nume / Prenume Cozuc Alin
Adresă(e) Tisa, str. Principală, nr. 281 , jud. Maramureș
Telefon(oane) Mobil: 0743391035
Fax(uri)
E-mail(uri) cozuc_marian10@yahoo.com

Naționalitate( -tăți) Română

Data nașterii 30.06 .1991

Sex M

Locul de muncă vizat /
Domeniul ocupațional

Experiența profesională –

Perioada 2014 – prezent
Funcția sau postul ocupat Cântăreț bisericesc
Activități și responsabilități principale
Numele și adresa angajatorului Parohia Sfântul Prooroc Ilie, Tisa
Tipul activității sau sectorul de activitate

Educație și formare

Perioada 1998 -2018
Numele și tipul instituției de învățământ
/ furnizorului de formare Școala generală cu cl asele I -VIII, Dr. Ioan Mihalyi de Apsa, Sighetul Marmației ;
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul ” din Baia Mare;
Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere,
Specializarea: Teologie Ortodoxă Pastorală

Aptitudini și competențe
personale

Limba(i) maternă(e) Română,

56

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)
Engleză, Franceză
Autoevaluare Înțelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la
conversație Discu rs oral Exprimare scrisă
Limba Fr B1 B1 A2 B1 A2
Limba En B2 B2 B1 B1 A2
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referință Pentru Limbi Străine

Competenț e și aptitudini de utilizare
a calculatorului Da: Nivelul experimentat

Permis(e) de conducere – Da, categoria B

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
Subsemnatul COZUC ALIN -MARIAN , absolvent al Facultății de
LITERE din Universitatea Teh nică din Cluj -Napoca, Centrul Universitar din
Baia Mare, promoția 2019 -2020 , programul de studii TEOLOGIE CREȘTINĂ

57
ȘI SPIRITUALITATE EUROPEANĂ , declar pe propria răspundere că am
redactat lucrarea de finalizare a studiilor de disertație cu respectarea regu lilor
de autor, conform actelor normative în vigoare (Legea nr. 329/2006).
Pentru eliminarea acuzațiilot de plagiat:
– am executa lucrarea personal, n u am copiat -o și nu am cumpărat –
o, fie în întregime, fie partial;
– textele din surse românești, precum și ce le traduse din alte limbi
au fost prelucrate și sintetizate, rezultând un text original;
– în cazul utilizării unor fraze citate exact, au fost indicate sursele
bibliografice corespunzătoare, imediat după frazele respective.
Am luat la cunoștiință că existen ța unor părți nereferențiate sau întocmite
de alte persoane poate conduce la anularea diplomei de licență.

Data :
03.07.2020
Semnătura,