Pericolul faptelor comi se în stare de recidiv ă [618034]

Pericolul faptelor comi se în stare de recidiv ă
The danger of the deed s under crime relapse
Le pericle des faits commises en récidive
Universitat ea din Bucure ști
Facultatea de Drept
Grigore Ariadna Iustina
Anul ll, grupa 206
[anonimizat]
0723.392.918
Rezumat
Prezentul articol î și propune s ă analizeze problema periculozit ății faptelor comise în stare de recidiv ă. Pentru
aceasta, se face o diferen țiere între perspectiva criminologic ă și cea pur penală a problemei. Articolul este
structurat în două p ărți: analiza criminologic ă a existen ței stării de recidivă și determinarea periculozit ății
faptelor comise în stare de recidiv ă. Prima parte prezint ă o scurt ă incursiune cronologic ă și regional ă a
cauzelor care conduc la starea de recidiv ă. Articolul trateaz ă, de asemenea, problema recidivei perceput ă ca
stil de via ță. În a doua parte, articolul prezint ă periculozitatea social ă abstract ă a faptelor comise în stare de
recidivă ce rezid ă din perseveren ța infracțională. De asemenea, am analizat calcularea pedepsei în func ție de
starea de recidiv ă după r ămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare și situația concursului dintre
circumstan țele atenuante, agravante și recidivă.
Cuvinte cheie: recidiv ă, periculozitate, pluralitate de infrac țiuni, circumstan țe atenuante, circumstan țe.
agravante.
Abstract
The present article intends to analyse the danger of deeds committed under crime relapse. Thus it will
proceed to making a difference between the criminologi cal perspective of the issue and the penal one. The
article is structured on two main parts: the criminologi cal analyses of crime relapse and outlining the danger
of the deeds committed under crime relap se. The article also develops the issue of crime relapse perceived as
a style of life. In its second part, the article presents the abstract social dange r of the deeds committed under
crime relapse. The article is also interested in anal ysing the way the punishment is calculated according to
the state of crime relapse after the final judgemen t decision, as well as according to the aggravating
circumstances and the extenuating circumstances.
Key words: crime relapse, danger, crime plurality, extenuating circumstances, aggravating circumstance.

Resumé
L`article présent a l`intention d`analyser la problèm e de la periculosité des faits commises pendant la
récidive. Pour cela , on fait une differance entre la pe rspective criminologique et celle pure penale de cette
problème. L’article est structuré en deux parts: „l`analyse criminologique de l’existence de la récidive” et
„la détermination de la periculosité des faits commises dans la récidive”. Dans la première part on fait une
bref incursion cronologique, régionale, sociale et psychologique des causes qui conduitent a` la récidive.
Aussi on a traite la problème de la récidive compri se comme modus vivandi. Dans la deuxième part on a
traité la periculosité sociale abst raite des faits commises en récidive qui résident dans la persévérance
infractionelle. On a analyse aussi la calculation des punn itions en fonctionne de la récidive apres la décission
finale de l’instance et en fonctionne de la situ ation du concours entre les circumstances aténuantes,
agravantes et la récidive.
Mots clés: la récidive, la periculosité, la plura lité d’infractions, les circumstances aténuantes, les
circumstances agravantes.

Problema recidivei se pune diferen țiat în dreptul penal fa ță de criminologie. Acest fapt se datoreaz ă
simplei diferen țieri între concep țiile despre no țiunea de crim ă în cele dou ă materii. Astfel, recidiva
din punct de vedere criminologic analizeaz ă fenomenul nu numai din unghiul faptei prev ăzute de
legea penală , care prezint ă pericol social și care este s ăvârșită cu vinov ăție, ci ș i faptele care nu se
încadreaz ă în tiparul penal mai sus men ționat prin absen ța unuia din cele trei elemente. Dar cel mai
interesant aspect al acestei clasific ări îl reprezint ă faptul că cercetarea criminologic ă se preocup ă
expres de cercetarea cauzelor care au determinat infractorul s ă ajungă în stare de recidiv ă, de starea
psihologică a recidivistului, de starea sa de spirit, practic de întreaga personalitate a acestuia. Nu în
ultimul rând, cercetarea criminologic ă se ocupă de studierea periculozit ății faptelor comise în stare
de recidiv ă.
Lucrarea de fa ță încearcă să atingă aspectele men ționate. Desigur, problema cercet ării
criminologice a faptelor comise în stare de recidiv ă poate face obiectul unei cercet ări mult mai
ample, îns ă momentan ne vom axa pe aspect ele enumerate. Pentru a le urm ări îndeaproape propun
ca formă următorul plan de idei:

I. Analiza criminologic ă a existen ței stării de recidiv ă

A. Cauzele care conduc infractorul la starea de recidiv ă
B. Recidiva perceput ă ca stil de via ță

II. Determinarea periculozit ății faptelor comise în stare de recidiv ă

A. Periculozitatea socială abstractă
B. Calcularea “ante judicium” a pedepsei recidivi știlor din perspectiva concursului circumstan țelor
atenuante, agravante și stării de recidivă

I.Analiza criminologic ă a existen ței stă rii de recidiv ă

După cum am men ționat anterior, analiza criminologic ă a recidivei implic ă mai multe aspecte
diferite de analiza din perspectiv ă pur penal ă. Ca atare, în continuare, propun spre analiz ă două
aspecte ale acestei abord ări: cauzele care conduc infractorul la starea de recidivă și perceperea recidivei
ca stil de via ță. Le vom trata pe fiecare distinct, dup ă cum urmează:

A. Cauzele care conduc infracto rul la starea de recidiv ă

Inceputul de secol XXl ne prezint ă o situație alarmant ă a creșterii ratei criminalit ății și o vastă arie
de cuprindere a infractorilor apar ținând tuturor categoriilor de vârsta, sex, preg ătire socio-
profesional ă, pregătire cultural ă, mediu social, etc.
S-a constatat c ă recidiva reprezint ă unul dintre aspectele cele mai grave proprii criminalit ății, fiind
determinat, în genere, de cauze comune fenomenului criminalităț ii, fapt care ne indrept ățește să
considerăm că etiologia recidivismului nu poate fi separate de etiologia criminalit ății. Recidiva

poate fi mai bine in țeleasă dacă sunt analizate atât contextul social în care se produce acest
fenomen, cât și personalitatea infractorului și mecanismul care îl conduce la comiterea infrac țiunii.
Referitor la cel dintâi aspect men ționat, subliniem c ă progresul social aduce nu numai muta ții
pozitive în cadrul comunit ății ( modele culturale, revolu ție tehnico- științifică), ci și consecinț e
negative, printre care și aceea a cre șterii criminalit ății. Astfel, migraț ia din mediul rural c ătre cel
urban, cât și creșterea marilor aglomera ții urbane pot sta la baza cre șterii criminalit ății. Ca o
consecință firească a acestor fenomene, men ționăm apariția altor factori care favorizeaz ă creșterea
riscului de apariț ie a comportamentului agresiv: stresul determinat de nesiguran ța socială și de lipsa
de perspective mai ales a tinerilor, precum și proliferarea unor s ubculturi violente.
La noi, cre șterea criminalităț ii se explic ă prin scăderea influen ței instanțelor de control și prin
modifică rile ce s-au produs în privin ța atitudinii fa ță de munc ă a cetăț enilor, în special dup ă
decembrie 1989. Literatura de specialitate 1 adaugă acestor factori: r ăspândirea publica țiilor
obscene, etalarea violen ței în presă , pe marele și pe micul ecran, generalizar ea atitudinii agresine în
raporturile interumane.` Actuala cre ștere a criminalităț ii s-ar datora și unor modific ări importante la
nivelul controlului social. Frica, ce constituia în trecut principalul instrument de control social, a
dispărut. Legea, nu numai că nu și-a recăpătat autoritatea, ba dimpotriv ă, aceasta pare a fi în
continuă scădere`.
Referitor la cel de-al doilea aspect men ționat (analizarea personalit ății infractorului), trebuie ținut
cont de: pregă tirea școlară redusă, disprețul față de munc ă, optica diferită în ceea ce prive ște căile
de satisfacere a nevoilor (c ăi ilicite, întotdeauna).
Pe lângă aceste cauze de ordin general, comune fenomenului criminalit ății, recidiva mai este
determinată de unii factori cu ac țiune specifică :
– umanizarea pedepsei;
– ineficiența sancț iunilor din cau za neconcordan ței dintre tratamentul prev ăzut de legea
penală și modul de aplicare al acestuia;
– regimul de executate a pedepselor (recidivi știi execută pedepsele în acelea și închisori,
dupa forme tradi ționale ce s-au dovedit ineficiente);
– stigmatizarea condamnatului la ie șirea din penitenciar: `Stigmatizarea poate avea o
influență asupra individului și, in special, asupra persisten ței acestuia în activitatea
infracțională . Acest fenomen apare mai ales în urma sanc ționării infractorului. Individul
astfel etichetat devine, inevitabil, un marginal. Reac ția de respingere a societ ății determin ă
aproape întotdeauna o contrareac ție din partea infractorului manifestat ă cel mai adesea
prin opozi ția față de normele legale. De aici, dificultatea pentru cel etichetat de a se
smulge din mediul infracț ional, de a se inte gra în societate.`2
– neexecutarea în întregime a pedepsei ca urmare a apari ției unor acte de clemen ță care
au graț iat pedepsele, f ără a lua în considerare comportame ntul condamnatului în timpul
executării pedepsei;
– insuficien ța legislației în anumite domenii de activitate ap ărute dupa 1989: vamal,
fiscal, comercial.
In lupta împotriva criminalităț ii, se impun înlă turarea cauzelor care o determin ă și sustragerea
făptuitorului de sub influen ța factorilor criminogeni.

B. Recidiva perceput ă ca stil de viață

1 Aurică Cocaină, Recidiva in dreptul penal roman, editie revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, 1995, p.11-12.
2 R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, p.177.

Identificarea infractorilor periculo și (care formeaz ă așa-zisul nucleu dur al criminalit ății) care așa
cum arată statisticile din diferite țări reprezint ă în jur de 10% din totalul infractorilor, dar care comit
peste 50% din totalul infrac țiunilor, precum și adoptarea unor m ăsuri de politica penal ă deosebit de
drastică față de aceștia ar trebui s ă reprezinte o prioritate în perioada actual ă. `Paralel cu mijloacele
preventive, în lupta contra recidivei și recidivismului, trebuie s ă se recurg ă și la mijloace represive
prin înăsprirea pedepsei și a conditiilor de executare a a cesteia, prin excluderea recidiviș tilor de la
beneficiul unor acte de clemen ță. Nu trebuie să se ignoreze for ța de intimidare a pedepsei, atât în
planul prevenirii speciale, cât și în acela al prevenirii generale`.3
O problem ă care trebuie s ă-și găsească rezolvarea se refer ă la reformarea sistemul penitenciar, în
sensul realiz ării unei apropieri cât mai mari dintre condi țiile vieții din mediul de deten ție și viața în
libertate, pentru a se ob ține o mai u șoară inserție socială a infractorului dup ă executarea pedepsei.
Sesiză m, de asemenea, necesitatea organiz ării, pe baze moderne, a sistemului de executare a
măsurilor educative de c ătre minori, în sensul separ ării lor în raport de vâ rsta, gravitatea faptelor,
pregătirea școlară, etc.
Gravitatea fenomenului reprezint ă, deci o trist ă realitate ce nu poate fi ignorat ă. Infractorii există și
ei in num ăr impresionant, indiferent de etiologia actului infrac țional și de mjloacele de lupt ă
împotriva fenomenului criminalit ății în general și a recidivismului în special.
In prezent se remarc ă modifică ri în sensul cre șterii sensibile a violen ței de tip utilitar (tâlh ăriile,
omorul din interes material) sau asociate crimei or ganizate (trafic de stupefi ante, proxenetism, furtul
de maș ini, etc). Aspectul cel mai grav îl constituie formarea acelui nucleu dur al criminalit ății,
constituit din infractori periculo și, pentru care activitatea criminal ă a devenit un stil de via ță. Există
un real pericol în ceea ce prive ște apariția unei puteri criminale mondi ale. Cartelurile mafiote ( Cosa
Nostra în Italia și SUA, Medellin și Cali în Columbia, Triadele chinezeș ti – considerate organiza ția
criminală cea mai extins ă și mai bine structurată din întreaga lume) au devenit cu atât mai
periculoase cu cât, renun țând la ac țiunile spectaculoase ce stârneau revolta public ă, au trecut la
mijloace mult mai subtile care vizeaz ă corupția la nivel bancar și judiciar.
Ca urmare a unei perioade de expansiune f ără precedent a re țelelor trafican ților de droguri și crimei
organizate, când organiza țiile mafiote, rivale pân ă acum strâng rândurile și încep să colaboreze
între ele, la ini țiative ONU, un num ăr de 138 de state au declan șat `primul r ăzboi mondial împotriva
crimei organizate`. Conferin ța Națiunilor Unite, care s-a desf ășurat la Napoli și s-a încheiat la 23
noiembrie 1994, a elaborat o strategie general ă (înființarea unei academii interna ționale de poli ție,
încheierea unei conven ții) împotriva imperiului criminalit ății mondiale.

II. Determinarea periculozit ății faptelor comise în stare de recidiv ă

In conformitate cu prevederile C.pen. în vigoare, art. 32, plur alitatea de infrac țiuni constituie, dup ă
caz, concurs de infrac țiuni sau recidiv ă. Cele dou ă forme ale pluralităț ii de infrac țiuni se
diferențiază din punct de vedere al periculozit ății faptelor comise prin aceea c ă recidiva se distinge
prin periculozitate social ă abstractă, în timp ce concursul de infrac țiuni prezint ă un pericol social
concret, materializat prin îns ăși fapta comis ă calificată corespunză tor de legea penal ă.
A. Periculozitatea social ă abstractă

In lumina celor expuse, putem constata c ă gradul de periculozitate al faptelor comise în stare de
recidivă este mai ridicat, tocmai datorit ă faptului că infractorul nu a fost sensibilizat în aceea de a
respecta legea penal ă, el continuând să comită noi infrac țiuni. Mai mult decât atât, infractorul

3 Aurică Cocaină, op.cit., p.17.

recidivist nu a încetat activitatea criminal ă nici măcar din frica de o nou ă sancțiune, fapt care denot ă
indiferența față de legea penal ă, dacă nu chiar o sfidare.
Stabilirea gradului periculozit ății a fost atribuit de c ătre legiuitor instan țelor de judecat ă, lăsând la
latitudinea acestora posibilitatea agrav ării sau nu a pedepselor stab ilite pentru faptele comise în
stare de recidiv ă. In cazul în care se va opta pentru agravarea pedepsei, instan țele nu au libertatea de
a depăși limita sporului de pedeaps ă.
Articolul 32 din Codul penal prevede , dup ă cum am men ționat anterior, c ă pluralitatea de
infracțiuni constituie, dup ă caz, concurs de infrac țiuni sau recidiv ă. O prim ă formă care se
desprinde este, aș a cum se observ ă, concursul de infrac țiuni, care există atunci când o persoan ă a
săvârșit două sau mai multe infrac țiuni înainte de a fi intervenit o condamnare definitiv ă pentru
vreuna din ele. Recidiva, cea de-a doua form ă, se realizeaz ă în cazul în care o persoan ă, după o
condamnare definitiv ă la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, sau cel pu țin 3 condamn ări sub 6
luni, săvârșește din nou o infrac țiune cu inten ție , pentru care legea prev ede pedeapsa închisorii mai
mare de un an.
Starea de recidiv ă este caracterizată de perseveren ța infracțională pe care o manifestă făptuitorul
prin săvârșirea din nou a unei infrac țiuni, după ce anterior a fost condamnat în baza unei hot ărâri
definitive, creând prezum ția unei periculozit ăți sociale sporite din part ea sa, ceea ce a condus la
instituirea unui tratament juridic sp ecial, cu efect agravant asupra r ăspunderii penale.
Așa cum rezult ă din ansamblul reglement ărilor legale în vigoare (art.37, 38 și 39 C.pen.), ceea ce
caracterizeaz ă recidiva ca form ă a pluralita ții de infrac țiuni este ‘ periculozitatea social ă abstract ă a
infractorului recidivist , față de care condamnarea definitiv ă sau chiar executarea unei pedepse s-au
dovedit ineficiente prin faptul c ă persevereaz ă pe calea infrac ționalităț ii ‘.4
Este evident c ă atunci când o persoan ă care a suferit o condamnare definitiv ă ori a executat o
pedeapsă , săvârșește o nouă infracțiune va fi supus unei noi condamnă ri. Problema care se pune în
acest context este, îns ă, aceea de a ști dacă pedeapsa celei de-a doua infrac țiuni trebuie s ă rămână
ordinară (obișnuită), ca ș i când nu ar exista condamnarea anterioar ă sau, dimpotriv ă, această
pedeapsă trebuie în ăsprită.
Prin dispozi țiile cuprinse în art. 39 C.pen., legiuitorul a l ărgit posibilit ățile judec ătorești în
individualizarea concret ă a pedepselor în caz de recidiv ă, în funcț ie de gradul de pericol social pe
care îl prezint ă infractorul recidivist (faptul c ă infracțiunile lezeaz ă sau nu acela și obiect juridic,
dacă scopurile sau mobilurile sunt similare ori diferite, durata de timp care a trecut de la
condamnarea anterioar ă, numărul și gravitatea pedepselor an terioare, etc), posibilit ăți care se
exprimă numai în facultatea acordat ă instanțelor de a agrava sau nu pedepsele pentru infrac țiunile
săvârșite în stare de recidiv ă, dar și în limitarea sporului de pedeaps ă în caz de agravare.
Plecând de la deosebirea de pericol social al infractorului, dup ă cum este o recidiv ă
postcondamnatorie, ori o recidiv ă postexecutorie, Codul penal a instituit un tratament juridic
diferențiat pentru cele dou ă modalități. Astfel, recidiva dup ă condamnare este sanc ționată mai blând
și asemănător cu concursul de infrac țiuni, întrucât se apreciaz ă că gradul de pericol social al celui
care săvârșește o nouă infracțiune după ce a executat o pedeaps ă cu închisoare pe o anumită durată
este mai mare în compara ție cu cel care n-a executat înc ă pedeapsa la care fusese condamnat
conform legii.
In cazul recidivei postexecutorii, s-a f ăcut dovada c ă pedeapsa nu a produs influen ță reeducativ ă
necesară asupra condamnatului, în timp ce în cazu l recidivei postcondamnatorii nu este f ăcută o
asemenea dovad ă. Având în vedere aceste considerente, legiuitorul a stabilit un tratament de
sancționare corespunzator gradului de pericol social specific fiec ăreia dintre cele două modalități.
Reglementă rile prevăzute de Noul Cod Penal aduc o altă dimensiune a no țiunii de recidiv ă. Astfel,
s-a ajuns la concluzia c ă recidiva ca fenomen “reprezint ă răzbunarea închisorii împotriva justi ției,

4 Gheoghita Mateut, Recidiva in teoria si practica dreptului penal, Editura Lumina Lex, 1997, p.233.

revanșă suficient de redutabil ă pentru a-i l ăsa pe judecă tori fără glas”5. Noul Cod Penal
saccț ionează mai indulgent recidiva d ecât reglementarea anterioar ă, fapt care în rândul popula ției a
transmis un sentiment de insecuritate datorat neâncrederii aplic ării principiuluiumaniz ării
pedepselor. Acest fapt se datoreaz ă impresiei c ă prin umanizarea pedepselor se pierde „efectul
intimidant al acestora”.
În sancționarea recidivei, legiuitorul a f ăcut distinc ție între recidiva postcondamnatorie și cea
postexecutorie, de și nu le-a definit, condi țiile acestora rezultând implic it din prevederile art.43
alin.(1) și (5) din noul Cod penal, care, în primul caz, se refer ă la situaț ia în care noua infrac țiune
este săvârșită înainte ca pedeapsa anterioar ă să fi fost executată sau considerat ă ca executat ă, iar, în
cel de-al doilea caz, în situa ția în care noua infrac țiune este s ăvârșită după ce pedeapsa anterioar ă a
fost executată sau considerat ă ca executat ă. Ideea urm ărită de autorii proiectului este simplificarea
regimului sanc ționator al recidivei, recurgându-se la un cumul aritmetic în cazul recidivei
postcondamnatorii, respectiv la majorarea legal ă a limitelor speciale de pedeaps ă cu jumătate în
cazul recidivei postexecutorii.6

B. Calcularea “ante judicium” a pedepsei recidivi știlor din perspectiva concursului
circumstan țelor atenuante, agravante și stării de recidiv ă

Vorbim despre calcularea “ante judicium” a pedepsei recidivi știlor având în vedere clasificarea
condamnărilor în ante și post judicium. Desigur c ă și condamnarea post judicium prezint ă o
importanță deosebită. Astfel, este posibil ca o persoan ă să fie condamnat ă definitiv, f ără ca instan ța
de judecată să fi avut cuno ștință de împrejurarea ca cel condamnat er a recidivist prin lipsa dovezilor
la dosar care i-ar fi atestat aceast ă stare. In aceast ă ipoteză, legea prevede posibilitatea recalcul ării
pedepsei, permi țând instan ței competente s ă modifice pedeapsa pronun țată și să aplice infractorului
tratamentul instituit pentru recidiv ă. Astfel, potrivit dispozitiilor c uprinse în art. 39 (6) C.pen. dacă
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa s ă fi fost executat ă
sau considerat ă ca executat ă, se descoper ă că cel condamnat se afl ă în stare de recidiv ă, instanța
procedează la recalcularea pedepsei, aplicând dispoziț iile art.39 alin.(1) C.pen. în cazul recidivei
postcondamnatorii, sau dispozi țiile art.39 (4) C.pen. în cazul recidivei postexecutorii, dup ă caz.
Ca atare, recalcularea pedepsei este prev ăzută numai pentru recidiva mare, nu ș i pentru recidiva
mică. Dar problema individualiz ării post judicium a stă rii de recidiv ă prezintă un caracter complex
prin natura sa, iar noi ne propunem în prezenta sec țiune să analizăm doar calcularea pedepsei pe
fond pentru recidivist, primul caz urmând a face obiectul unei cercet ări distincte mai ample, davad ă
însăș i complexitatea sa.
In cazul concursului dintre circums țantele atenuante, agravante și starea de recidiv ă, sediul materiei
se regăsește în art. 80 C.pen. Astfel, în alin.(1) al respectivului articol se stabile ște că: ` In caz de
concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabile ște ținându-se seama de
circumstan țele agravante, de circumstan țele atenuante și de starea de recidiv ă.`
Se pune problema ordinii de aplicare a acestora. Excluzând posibilitatea ca modul de exprimare a
legiuitorului ar fi gratui t, ne raliem opiniei cum c ă ordinea în care sunt men ționate este și ordinea
după care vor fi puse în aplicare în vederea pedepsirii infractorului.
Alineatele (3) și (4) ale aceluia și articol vorbesc expres despre o aplicare concomitent ă doar atunci
când se face referire la cauzele de agravare. Per a contrario, rezult ă că atunci când se refer ă la
situația discutată , aplicarea cauzelor nu poate fi decât succesiv ă. Subliniem, de asemenea, faptul c ă

5 M. Foucault, Surveiller et punir. Naissance de la prison, Gallimard, Paris, 1975, p.259.
6 Viorel Pa șca, Reglementarea recidivei în noul Cod penal – o scimbare a paradigmei , în revista Dreptul, nr.9/2010,
p.11-16.

ordinea abordată de legiuitor este întru totul o ordine normal ă, deoarece permite s ă se cunoasc ă
gradul minim de pericol social dac ă nu ar exista recidiv ă.
Astfel că, aplicând circumstan țele atenuante înaintea celor agravante, se creeaz ă automat noi limite
obligatorii de pedepsire. In vederea sus ținerii acestei opinii,7 s-a men ționat că prin luarea în
considerare a circumstan țelor atenuante cu prioritate față de celelalte, dar nu mai jos de o anumit ă
limită stabilită diferențiat prin art.76 C.pen. în func ție de cuantumul minimului special.
Se pun în continuare dou ă probleme:
a) situația concursului dintre circumstan țele atenuante și recidiva;
b) situația concursului dintre circumstan țele agravante și recidiva.

Situații atenuante și recidiva
Și în aceast ă situație se va ține cont de ordinea indicate de legiu itor in art.80 alin.( 1) C.pen. Asadar
se va face mai întâi aplicarea circumstan țelor atenuante, ceea ce determin ă modificarea obligatorie a
limitelor pedepsei, adic ă reducerea acesteia sub minimul special, dup ă care în aceste limite urmeaz ă
a se aplica agravarea ce decu rge din starea de recidiv ă.
Insă trebuie avut în vedere c ă nu se poate ajunge, în principiu, la o solu ție mai favorabil ă pentru
inculpat decât aceea la care trebuie s ă se ajung ă în cazul în care circumstan țele atenuante sunt în
concurs cu circumstan țele agravante.

Situații agravante și recidiva
Insăș i legea (art.80 alin 3 C.pen.) prevede expres c ă dispozitiile cu privire la circumstan țele
agravante, recidiv ă și concurs de infrac țiuni se aplic ă concomitent. Ra țiunea textului legal este
evidentă.
Astfel, atât circumstan țele agravante prevazute de art.75, 78 C.pen., cât și recidiva postexecutorie
prevăzute de art.37.lit.b și 39 alin 4 C.pen. genereaz ă agravarea pedepsei prin posibilitatea m ăririi
acesteia pân ă la maximul special și chiar prin ad ăugarea unui spor peste acest maxim cu precizarea
că, atât urcarea pedepsei pân ă la maximul special, cât ș i sporirea acesteia peste maxim sunt
facultative.
De asemenea, este de re ținut faptul că în C.pen. aflat în vigoare, se porneș te de la concep ția
conform c ăreia recidiva este o cauz ă personal ă de agravare a pedepsei, fiind facultativ ă. Per a
contrario, instan ța nu este obligat ă să considere recidiva cauz ă de agravare în mod obligatoriu.
Este de re ținut, de asemenea, c ă recidiva este o cauz ă de agravare personal ă, nu reală. Ca atare, nu o
considerăm ca împrejurare legat ă de fapta, ci de pe rsoana infractorului.
In continuarea celor spuse anterior, este de re ținut faptul c ă legiuitorul a calificat înc ă din 1965
recidiva cauz ă de înăsprire a pedepsei infractorului care a s ăvârșit fapta prev ăzută de legea penal ă
în condițiile legal prev ăzute pentru existen ța stării de recidiv ă. Astfel, in C.pen.anterior art.113 se
prevedea c ă in caz de recidiv ă, `dacă pedeapsa prevazut ă pentru cea de-a doua infrac țiune era
amenda, aceasta se îndoia, putându-se chiar întrei`.
Argumentul principal în favoarea calific ării juridice a recidivei ca și cauză de agravarea pedepsei în
actualul Cod penal rezultă din însuși sistemul sanc ționator al recidivei, fii nd vorba de art.80 C.pen.
care reglementeaz ă cauzele de agravare și cauzele de atenuare, cât și din art. 81(1) lit.b) C.pen.,
art.86`(1) lit.b) C.pen.

7 Gheorghita Mateut, op.cit.

In acest fel relief ăm că, date fiind circumstan țele considerând de-a lungul timpului recidiva cauza
de înăsprire a pedepsei, sustinem c ă este benefic și pe viitor s ă se menț ină un tratament sancț ionator
agravant. Insă , după cum am precizat anterior, recidiva poate deveni un stil de via ță, ceea ce nu se
poate afirma despre infrac țiunea comis ă ca un fapt singular, sau chiar despre concursul de
infracțiuni. Ca atare, infractorul multirecidivist persistă în atitudinea sa antisocial ă și din aceast ă
cauză apreciem c ă sistemul sanc ționator actual ar trebui agravat pentru a se diminua acest fenomen
și, de asemenea, c ă serviciile de proba țiune ar trebui îmbun ătățite pentru a facilita reintegrarea în
societate a infractorului.
Acesta reintegrare trebuie, de asemenea, în țeleasă de societatea în sine care este gazda infractorului
după ce acesta și-a ispășit pedeapsa. In acest scop, propunem în prezenta lucrare declan șarea unor
ample campanii sociale prin care s ă se sensibilizeze societatea la premisa accept ării ideii ca cei
condamnaț i pot să se îndrepte cu sprijinul colectivit ății care are încredere în dorin ța lor de
reabilitare.

Bibliografie
1. Basarab, M., Drept penal, partea generală , vol.ll, Editura Funda ției `Chemarea`, Ia și, 1992.
2. Cocaină, Aurică, Recidiva în dreptul penal român, ediție revăzută și adăugită, Editura Lumina
Lex, 1995.
3. Dongoroz, V., Comentare la codul penal adnotat, de C.Rătescu, vol.l, Bucure ști, 1937.
4. Dreptul, nr. 9, 2010.
5. Foucault, M., Surveiller et punir. Na issance de la prison, Gallimard, Paris, 1975
6. Mateuț, Gheorghi ță, Recidiva în teoria și practica dreptului penal, Editura Lumina Lex, 1997.
7. Mitrache, Constantin, Mitrache, Cristian, Drept penal român, partea general ă, Editura
Universul Juridic, Bucure ști, 2007.
8. Oancea, I., Drept penal, partea generală , Editura didactic ă și pedagogic ă, București, 1971, .
9. Stănoiu, R.M., Tranziția și criminalitatea, Editura didactic ă și pedagogic ă, București, 1994.

Legislație
Decret nr.31/1954 privin d presoanele fizice și juridice.
Crișu, Constantin, Codul penal în vigoare și codul penal viitor, tabel cu date comparative între
principalele dispozi ții ale celor dou ă coduri, Editura Juris Argessis, Curtea de Arge ș, 2009.
Codul Penal de la 1965