ASIGURĂRILE ȘI CONTROLUL ACESTORA ÎN ROMÂNIA [618021]

1
ASIGURĂRILE ȘI CONTROLUL ACESTORA ÎN ROMÂNIA

Piața asigurărilor a cunoscut a dezvoltare însemnată în ultimii ani, ceea ce a
condus la o accentuare apărută la adresa concurenței aferente acesteia, iar
concluzia finală a fost diversificarea produselor apărute pe piață deoarece
reprezenta singura ieșire din rutină în acest domeniu. În oricare domeniu de
activitate, se poate vorbi despre o piață ideală a asigurărilor ce face referire la o
terminologie ce cuprinde stabilirea unor condiții de concurență loială aplicabile
atât în cazul asiguraților, cât și i n cazul asigurătorilor, dar în realitate situația
aceasta este mult mai diferită. Sistemul de control din România contribuie la
respectarea legislației în vigoare prin controale periodice ce determină existența
unor abateri și deficiențe apărute la nivelul activității economico -financiare.
În decursul anilor, piața asigurărilor a suferit diferite modificări majore regăsite
încă din perioada dintre cele două războaie mondiale, urmând apoi o perioadă de
dezvoltare exponențială, datorată în cea mai mare parte schimbărilor politice.
Evenimentele ce au urmat la începutul anilor '90 au contribuit la o schimbare
majoră în economia asigurărilor pornind de la creșterea numărului de societăți
de asigurare și ajungând la formarea portofoliului de clienți bazându -se pe
bunuri patrimoniale ale statului, entităților economice, instituțiilor publice și
altor persoane fizice sau juridice.
Controlul în asigurări se bazează în principal pe trei paliere diferite pornind de la
instituțiile menționate, și anume controlul statulu i ce se exercită prin Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, Parlament, Ministerul Finanțelor Publice,
Ministeru l Administrației și Internelor și alte instituții publice care contribuie
direct la buna funcționare a entităților ce au ca obiect de activitat e asigurarea. În
al doilea rând, acționarii contribuie și ei la buna funcționare a societății de
asigurare deoarece aceștia în calitate de deținători ai societății de asigurare au
dreptul de a cere situațiile financiare în vederea controlului intern și nu în
ultimul rând Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Autoritatea de protecție
a Consumatorilor au dreptul de a scopurilor pentru fiecare manifesta indirect
controlul asiguraților, dar și de a cerceta cauzele și circumstanțele ce au condus
la deficiențele constatate.
O societate de asigurare urmărește atingerea intereselor pe dif erite paliere și
anume acționariatul dorește maximizarea profitul societății de asigurare, pe când
brokerii de asigurări aleg opțiunile ținând cont de comisioanele perc epute a fi

2
cele mai mari , neținând cont de calitatea procesului de asigurare, pe când
asigurații având dorința de a beneficia de foloase necuvenite fac apel la fraudă
pentru a beneficia de despăgubiri cât mai semnificative. Dat fiind faptul că
acțiunile Co misiei de Supraveghere a Asigurărilor din România nu se exercită
suficient de exigent în cazul unor abateri ale asigurătorilor, afectează prima de
asigurare a cărei valoarea crește nefondat pe baza unor comisioane impuse de
aceasta. Premisele dezvoltării c ontrolului în domeniul asigurărilor se bazează pe
cele enunțate mai sus, dar și pe lacunele existente în acest moment în lege ce
permit societăților de asigurare să le utilizeze pentru a forma niște pârghii ce nu
sunt din punct de vedere juridic legale dar care contribuie la acapararea unui
segment cât mai diversificat din piața asigurărilor.
În acest context, controlul se regăsește ca fiind o necesitate obiectivă ce se referă
în primul rând la funcțiile de conducere care asigură gestionarea eficientă a
patrimoniului, desfășurarea activității ce privește contractarea asigurărilor ,
analiza cererilor de despăgubire cât și soluționarea acestora cu ajutorul plăților
aferente.
În cazul asigurărilor, controlul este regăsit ca fiind o necesitate bazată pe
cunoașter ea fenomenului și bineînțeles de apărare a interesului fiecăruia dintre
asigurați, acționari, parteneri de afaceri etc. Chiar dacă interesele acestora pot fi
numite secvențiale, se consideră ca fiind interesul principal al asiguratului fiind
direct afectat , pe când asigurătorul își urmărește interesele financiare.
Controlul în asigurări vizează atingerea unor obiective conform legislației în
vigoare, și anume, activitatea trebuie desfășurata în condiții de rentabilitate si
eficiență, transmiterea unor date corecte, semnificative, dar nu în ultimul rând
complete ce stau la baza structurii în luarea deciziilor atât în cazul asigurătorilor,
cât și în cazul utilizatorilor externi. De asemenea, activitatea asigurătorilor
trebuie să fie în conformitate atât cu cad rul legal, cât și cu procedurile si
politicile interne.
În literatura de specialitate se regăsesc câteva elemente principale care stau la
baza punerii în practică a unui sistem stabil și adecvat în ceea ce privește
activitatea de asigurare, și anume manage mentul riscului ce face referire la
totalitatea procedeelor aplicate de asigurător pentru a controla, monitoriza, iar
într-un final evalua influența evenimentelor trecute și potențial viitoare care ar
putea produce un impact negativ asupra activității desfășurate. Riscul de
subscriere reprezintă și el un element principal în implementarea unui sistem de

3
control adecvat și se referă la riscul de a înregistra pierderi, sau o situație mai
neplăcută cum ar fi nerealizarea profiturilor estimate. Acest risc își f ace apariția
ca urmare a modificărilor situațiilor economice sau a ratelor de apariție a unor
evenimente neprevăzute care au dus la rezultate diferite față de previziunile
înregistrate la data stabilirii tarifelor primelor de asigurare. Riscul de lichidita te
este reprezentat prin calitatea și evoluția activelor, de schimbările care au loc la
nivelul strategiei de finanțare, precum și de reputația societății de asigurare pe
piață, dar și de starea pieței interne și internaționale de asigurare.
În prezent ac tivitatea asigur ărilor are de suferit în ceea ce privește o
modernizare a controlului vizavi de sistemul bancar. Astfel că, riscul de
lichiditate, de credit, de solvabilitate reprezintă elemente fundamentale pentru
stabilitatea sistemului financiar. Numero asele crize bancare recente aduc cu ele
obligativitatea din partea Băncii Centrale pentru state sa suporte costuri
potențiale ridicate în caz de intervenție. Controlul macroprudențial este prioritar
în sectorul bancar prin intermediul obiectivului de stabi litate al acestuia.
În cazul pieței asigurărilor, primează interesul consumatorului, ceea ce înseamnă
că semnificația controlului macroprudențial este reflectat prin garantarea în orice
moment a capacității fiecărei companii de a onora angajamentele către
persoanele asigurate.
Unul din motivele ce au dus la autorizarea din partea guvernelor a transferului
de riscuri bancare către piețele financiare este reprezentat de protecția băncilor.
A fost elaborat un acord prudențial al sectorului bancar, denumit Basel II,
transferul riscurilor efectuându -se pe trei piloni, și anume: cerințe de capital,
cerințele în materia controlului intern, cerințele în materie de comunicare
externă. Astfel, transferarea acestor riscuri pe piețe au ajuns în contul
investitorilor instituționali, și anume asigurătorii care în prezent nu pot să
manipuleze riscurile din perimetrul său decât prin contractarea unui reasigurător .
În ceea ce privește auditul intern în cadrul unei societăți de asigurare acesta
reprezintă activitatea de ex aminare obiectivă a ansamblului activităților societății
, în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului,
controlului si proceselor de conducere a acestuia. Printre principalele obiective
ale auditului intern se regăsește verifi carea conformității activităților societăților
de asigurare cu politicile și management -urile stabilite potrivit prevederilor
legale în vigoare, evaluarea gradului de adecvare și aplicare a controalelor

4
financiare și nefinanciare dispuse de către conducere , în scopul creșterii
activității societății, etc.
O mare parte din informațiile financiare necesare procesului decizional sunt
regăsite din contabilitatea unei societăți de asigurare. Controlling -ul reprezintă
activitatea permanentă de evaluare a datelor ce provin din contabilitate sau sunt
oferite de mediul înconjurător. Controlul financiar de gestiune urmărește
respectarea dispozițiilor legale cu privire la modul în care se gestionează
resursele materiale, dar și cele bănești. Verificarea daunelor au în vedere
combaterea fraudelor și a plăților de despăgubiri necuvenite, iar prin auditul
intern se verifică respectarea cadrului legal și a procedurii interne. Este de
menționat faptul că auditul este solicitat de către acționarii societății de
asigurare, în timp ce controlul este cerut de asigurați.
În cazul controlului exercitat la societățile de asigurare sunt utilizare anumite
tehnici printre care: a utorizarea, înregistrarea operațiunilor, documente și
registre, accesul limitat, investigația, flagrantul, v erificarea realității
înregistrărilor din conturile contabile și verificarea elementelor din bilanț.
În concluzie, pârghiile și elementele privind controlul în asigurări nu pot fi pune
în practică decât în contextul manifestării acestora în sfera în care s e impune și
se realizează. Actualitatea acestei teme reiese din reglementările recente ce au
avut loc în cazul asigurărilor fapt care duce la o sferă legislativă mult mai bine
înglobată în problemele cu care se confruntă autoritățile responsabile cu
contro lul în domeniul asigurărilor în prezent.
Bibliografie
1. B. Decebal, Controlul în asigurări, Editura Casa Că rții de Știință, București,
2007.
2. Bogdan D.M., Sistemul Informațional în societățile de asigurare, Editura Antet,
București, 2003.
3. Ordinul nr. 692/201 4
4. www.mfinante.gov.ro

Costea Liliana