Institutul de Științe ale Educației [617978]

Institutul de Științe ale Educației

coordonator
Speranța Farca

„Acasă” la grădiniță!
Ghid pentru părinți

2010

Autori:

dr. Speranța Farca (coord.), cercetător științific III , cap. 1, cap. 2, cap. 3, cap. 6
drd. Șerban -Adrian Mircea , cercetător științific, cap.
drd. Viorica Preda , inspector general MECTS , Introducere, cap. 4
Ana Maria Oancea , psiholog școlar , cap. 5.

Mulțumiri pentru sprijin cadrelor didactice de la:

Grădinița Nr. 111, Grădinița Nr. 209, Grădinița Nr. 41, Grădinița Nr. 5 7,
Grădinița Nr. 170, Grădinița Nr. 309, Grădinița Nr. 208, Grădinița Nr. 210,
Grădinița Nr. 246 (sector 6, București)
Grădinița Nr. 280, Grădinița Nr. 234 (sector 2, București)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

„Acasă ” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți / Speranța Farca, Adrian Mircea , Viorica
Preda, Ana Maria Oancea –
XXXXXXXXXXXXX
Bibliogr.
ISBN: XXXXXXXXXXXX

I. Farca, Speranta
II. Mircea, Adrian
III Preda Viorica
IV. Oancea, Ana Maria

xxxxxxxx

Cuprins

Introducere

Capitolul I
Mediul educativ în care traiește copilul ……………… X
1.1. Structura mediului educativ ………………………….. ……… X
1.2. Importanța relației dintre familie și grădini ță ……… X

Capitolul II
Comunicarea dintre părinte și educatoare …………. X
2.1. Capacități necesare unei bune comunicări ……………. X
2.2. Calități ale mesajului comunicat ………………………….. . X
2.3. Cadru propice pentru comunicare ………………………….. x
2.4. Ce poate împiedica o bună comunicare …………………. x

Capitolul III
Colaborarea dintre familie și grădiniță ……………….. X
3.1. Cine susține părintele în colaborarea cu grădinița .. X
3.2. Ce îi este necesar unei bune colaborări ………………… X

Capitolul IV
Despre parentalitate ………………………….. ……………………… X

Capitolul V
Ce așteaptă școala de la grădiniță ………………………………….X

În loc de concluzii… ………………………….. ……………………… x

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

5

I. Introducere

drd. Viorica Preda , inspector general MECTS

Evoluțiile rapide din viața socială gener ează o cerere de
continuare a proceselor de reînnoire a cunoștințelor,
deprinderilor și valorilor pe durata întregii vieți, iar
părinții sunt cea mai largă categorie de beneficiari ai
acestei cereri.
Din perspectiva unei analize sistemice, educația
părinț ilor apare ca un element al sistemului de educație
fiind, î n același timp, și o dimensiune a educației
permanente.
Educația adulților, cu excepția unor programe de
promovare profesională, nu poate deveni obligatorie; ea
trebuie să se adapteze nevoilor dif eritelor categorii de
adulți și să acorde celor ce studiază condiții mai liberale
de autoeducație și autoevaluare, de alegere a
conținuturilor și metodelor, a locului și timpului de
învățare. În acest context, părinții, dar și viitorii părinți,

Institutul de Științe ale Educației

6
ca grupuri țintă, vor necesita cât mai multă flexibilitate,
dinamism și adaptabilitate din partea sistemului de
educație, care va trebui să se plieze pe cerințele și nevoile
acestora.
Noțiunea de «parentalitate» reprezintă exercitarea
atribuțiilor de părinte și înde plinirea acțiunilor necesare
acestei funcții. Ea se transformă odată cu societatea, care
îi determină atât conținutul cât și sfera.
În acest sens, în ultimele decenii, statutul și rolul de
părinte, cuprinzând atribuții de natură fizică, psihică,
socială, culturală și economică, au evoluat rapid, sub
influența dezvoltării tehnologice și informaționale a
întregii lumi și a diversificării modelelor familiale și
educaționale, adăugând mereu, noi competențe și
abilități.
Cert este că “arta de a fi părinte” se î nvață. De aceea,
una dintre definițiile date educației parentale în literatura
de specialitate arată că aceasta este “o tentativă formală
de creștere a conștiinței parentale și de utilizare a
practicilor parentale” în vederea educației copiilor. 1 David
Chamberlain menționează parentalitatea ca o calitate a

1
http://eric.ed.gov/ERICDocs/data/ericdocs2sql/content_storage_01 /0000019b/80/36/bd/18.p
df

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

7
interacțiunilor între părinți și copil. (Tratat de psihiatrie ,
PUF 1996).

Educația părinților cuprinde două aspecte:
1. Informarea și formarea părinților pentru a
organiza activitatea educativă cu cop iii – respectarea
unor reguli, norme "generale" care s -au conturat în urma
cercetărilor și a practicilor educaționale și care asigură un
climat educațional pozitiv (să dai copilului sentimentul de
securitate, sentimentul că este dorit și iubit; să -l înveți pe
copil cu independența și asumarea responsabilității; să
eviți conflictele, să știi să le depășești; să respecți
sentimentele, nevoile, datoriile copilului; să te interesezi
de ceea ce face copilul, să tratezi dificultățile lui; să
favorizezi creșterea, dezvoltarea, mai curând decât
perfecțiunea);
2. Informarea și abilitarea părinților pentru a
asigura învățarea în familie a "profesiunii" de soț și de
părinte (Ionescu, Negreanu 2006).

Cu toate acestea, reușita educației nu depinde numai
de părinți și d e capacitatea acestora de a exersa aceste
competențe multiple, ci și de voința instituțiilor chemate
să valideze și să valorizeze responsabilitățile și autoritatea

Institutul de Științe ale Educației

8
parentală, de a fi alături de părinți și de a -i susține în
misiunea lor educativă în context ul învățării permanente,
al învățării de -a lungul întregii vieți.
Susținerea inițierii, formării și dezvoltării
competențelor parentale devine una dintre misiunile pe
care statul trebuie să și le asume, dacă dorim ca educația
copilului și tinerilor să dev ină o acțiune coerentă, eficientă
și care să ofere șanse egale tuturor.
A susține părinții în interesul superior al copilului
înseamnă a crea o nouă cultură familială, bazată pe
dialog, cunoaștere și participare, pe de o parte, și a
facilita cooperarea înt re profesioniști, părinți și autorități
publice, care contribuie la educația și dezvoltarea
copilului, pe de altă parte.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

9

Capitolul 1

dr. Speranta Farca, cercetător ISE

Mediul educativ în care
trăiește copilul

Mediul educativ în care trăiește copilul oferă suportul
necesar dezvoltării.
Forța pentru creștere este internă și îi aparține
copilului, dar pentru o dezvoltare armonioasă este nevoie
de un mediu asigurator, constant, coerent și propice de
care el să beneficieze în mod firesc.
Acest me diu se construiește din relația tuturor
influențelor educative și de aceea este într -o dinamică
permanentă.

Institutul de Științe ale Educației

10
Mediul educativ pentru copilul preșcolar este susținut
de către familie, grădiniță, comunitate și de relația ce se
stabilește între acestea.
Relaț ia dintre factorii principali ai mediului educativ
este dinamică, într -o permanentă construcție.

1.1. Structura mediului educativ
Pentru copilul preșcolar mediul educativ se compune
din spațiul familial (casa personală și casa rudelor
apropiate), spațiul comunității din care face parte și
spațiul grădiniței.

Familia
În familie, fiecare membru este special, are rolul său și
în raport cu ceilalți își constituie o identitate specifică.
Aici sunt valorizate diferențele pentru că fiecare este
important și ind ispensabil.
Familia însăși există și se structurează prin
caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu
aceștia, integrează schimbările din viața lor și se lasă
modificată de fiecare membru al ei.
Familia , pentru copil , este reprezentată de acei oameni
cu care locuiește în același spațiu și care participă la
satisfacerea nevoilor lui, dar și de oamenii importanți

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

11
pentru părinți în al căror spațiu copilul merge des și unde
are tabieturile sale.
Casa copilului este mediul în care copilul crește și se
dezvoltă în siguranță, este locul de odihnă și retragere,
locul explorării și al construcției de sine.
Casa este un „corp matern”, un spațiu intim pe care
copilul nu -l împarte decât cu oameni foarte apropiați
afectiv, care își lasă amprenta asupra dev enirii lui:
părinții, frații și bunicii. Toți ceilalți vin și pleacă
străduindu -se să deranjeze cât mai puțin.
Copilul însă nu ezită să -și aproprie spații și să -și creeze
obiceiuri în casele oamenilor apropiați cu care el stabilește
legături afective: așa se întâmplă cu casa bunicilor,
mătușilor și a altor rude .

Comunitatea
Prin participarea la comunitate copilul reușește să
pășească dincolo de „pragul casei” în condiții de siguranță.
El se află printre semeni, dar care nu sunt și intimi. Aici
relațiile su nt mai puțin afectivizate și au detașarea unei
comunicări sociale.
Este un spațiu unde copilul poate experimenta o
imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată
de afectiv) și poate stabili relații pe care el însuși să le

Institutul de Științe ale Educației

12
gestioneze. Tot prin comunitate, copilul poate adera la un
model de grup, poate obține opusul individ ualității: starea
de apartenență .
Comuniunea cu ceilalți asemenea, colectivitatea îi
oferă omului forță, stabilitate, siguranță.

Grădinița
Grădinița este spațiul modern pent ru satisfacerea
nevoilor de comunitate ale copilului orășean. Aici fiind
foarte importantă funcția de socializare, de ieșire în lume
de stabilire a apartenenței la un grup de congeneri.
Pentru mediul sătesc, grădinița nu îndeplinește aceeași
funcție, deoa rece aici copilul dispune de o comunitate
închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui
start școlar bun. Totuși și la sat, acolo unde copilul
petrece foarte mult timp în grădiniță, funcția de
socializare este foarte importantă.
Grădinița răsp unde deci unor funcții educative foarte
diferite în funcție de mediul în care ea se află, de aceea
poate că și curriculum educativ ar trebui să poată ține
seama de aceasta.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

13
1.2. Importanța relați ei dintre familie și grădiniță

Copilul, încă din stadiul în care dobândește un eu
distins de mama sa (se joacă și singur, vorbește despre
sine la persoana întâi, are control sfincterian și își poate
numi stările fiziologice) are nevoie de o existență
completă în ambele medii amintite: familia și comunitatea
de con generi.
El are nevoie, deopotrivă să fie special , dar și să fie la
fel ca ceilalți.
Grădinița îi poate asigura copilului comunitatea de care
el are nevoie.
Aici este un mediu suficient de securizant pentru a
aminti de casa familială, dar și un spațiu echidistant în
care copilul să poată avea experiența de a fi ca ceilalți, de
a „intra în rândul lumii”, de a ieși din spațiul familiei unde
este valorizat pentru unicitatea sa, pentru particularitățile
sale.
Astfel, familia și grădinița oferă în mod complemen tar,
împreună, un spațiu complex necesar dezvoltării copilului
preșcolar.
Ambele instituții sunt necesare și nici una nu poate
prelua atribuțiile celeilalte, fiecare având un alt rol.

Institutul de Științe ale Educației

14
Important este însă ca această complementaritate să
poată fi înțeleasă corect pentru coerența mediului
educativ în care trăiește copilul.
Părinții copilului intră și ei într -o comunitate
constituită în jurul grădiniței unde se pot implica mai mult
sau mai puțin. Ceea ce îi unește pe acești părinți este o
preocupare comună pen tru felul în care se simt copiii la
grădiniță.
Este de asemenea important ca părinții și educatoarea
să poată colabora și să se poată sprijini reciproc într -o
relație în care fiecare conștientizează importanța pentru
copil a rolului celuilalt.
Părinții își duc copilul la grădiniță tocmai pentru că simt
nevoia lui de a avea un grup constant de congeneri pentru
socializare nemediată de familie.
Părinții își dau seama, de asemenea, de faptul că,
pentru a se dezvolta, copilul lor are nevoie și de un mediu
în afara familiei.
Astfel, odată cu intrarea copilului în Grădiniță, această
instituție devine foarte importantă pentru întreaga
familie. De felul în care se stabilesc și evoluează relațiile
dintre cele două instituții educative depinde modul în care
copilul v a învăța să se raporteze la instituțiile sociale, la
comunitate.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

15

Capitolul 2

dr. Speranta Farca, cercetător ISE

Comunicarea dintre
părinte și educatoare

Un om care se fac e ascultat ,
poate fi un bun orator,
însă, numai un om care ascult ă
poate fi un bun educator.

Pentru a putea colabora , oamenii învață să comunice
unii cu alții, să aibă deschidere, să se înțeleagă și să se
cunoa scă pe sine.

Institutul de Științe ale Educației

16
Totuși, prin comunicare, reușim să stabilim relații între
o imagine personală și imaginea celuilalt și mai puțin între
persoane cu întreaga lor realitate .
Imaginile de sine implicate în comunicare sunt în
continuă modificare în funcție de intenții, de nevoi, de
nivel al autocunoașterii și al cunoașterii celuilalt .
Comunicarea poate permite relația în condi ții de
schimbare și de aceea atunci când apar defecte de
comunicare acestea se resimt la nivelul relației
interpersonale, tinzând să modifice imaginea celuilalt în
mintea noastră.

2.1. Capacități necesare unei bune comunicări

Capacitatea de a „ne pune î n locul celuilalt”
E important ca mesajul pe care îl transmitem altora să
fie analizat din punctul lor de vedere.
Astfel , un exercițiu de empatie (cum m -aș simți eu
dacă cineva mi -ar spune aceasta) ar putea aduce ajustări
importante mesajului eliberându -l de eventuale elemente
nerezonabile, de intruzivitate, de nedelicatețe.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

17
Capacitatea de a găsi momentul potrivit
Atunci când este transmis un mesaj trebuie să existe
disponibilitate de ascultare, de aceea este importantă
găsirea momentului, a spațiului pro pice și de captarea
interesului.
Dacă transmitem un mesaj important pentru noi atunci
când ascultătorul nostru are o altă preocupare, are o
problemă personală serioasă la care se gândește, este
obosit, grăbit sau dezinteresat, este puțin probabil ca
impac tul să fie cel așteptat.

Capacitatea de verificare
Nu este suficientă transmiterea clară a unui mesaj,
este important să verificăm felul în care el a fost înțeles.
Aceasta pentru că înțelegerea unui mesaj este adesea
bruiată de ceea ce dorim sau ne temem să auzim, de
experiențe anterioare și așteptări.
De aceea, este esențial să verificăm că ceea ce am vrut
să transmitem s -a înțeles corect.

Capacitatea de ascultare a celuilalt
Exprimarea unui mesaj nu poate fi completă dacă nu
lasă loc pentru răspunsul celui căruia i se adresează. Astfel

Institutul de Științe ale Educației

18
se poate aproxima o construcție comună, flexibilă în care
fiecare se poate regăsi.
Aceasta pentru că un mesaj presupune o cerință de
ascultare care are nevoie de reciprocitate:
Voi fi mai degrabă ascultată dacă sunt c apabilă de a -l
asculta pe celălalt decât dacă mă interesează numai ceea
ce doresc eu să transmit.

2.2. Calități ale mesajului comunicat
Dincolo de aceste capacități care creează un mediu mai
bun pentru comunicare există mesajul ca și conținut al
acesteia, un conținut conștient sau inconștient, direct sau
subliminal, verbal sau nonverbal, direct sau indirect.
Indiferent cum ar fi acest conținut el influențează în
mod major relația de comunicare.
De aceea este important ca mesajul să aibă câteva
calități ca re să îl facă mai ușor de receptat:

Să fie interesant
Mesajul ar trebui să fie interesant mai ales pentru cel
ce îl receptează și nu doar pentru cel care îl transmite.
De multe ori, atunci când comunicăm, selectăm acele
mesaje care ni se par nouă interes ante, dar ar fi bine să

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

19
operăm această selecție în funcții de ceea ce îi
interesează pe cei cu care comunicăm .

Să fie rezonabil
Forma și conținutul mesajului ar trebui adecvate la
contextul relației existente, să nu fie în nici un fel
deranjante, să nu pu nă în dificultate și nici să nu solicite
mai mult decât oferă.
Multe dintre mesajele pe care le transmitem sunt de
fapt cerințe, solicitări, pretenții, așteptări. Toate acestea
ne obosesc interlocutorul și îl fac să se apere ne mai
ascultându -ne.
De aceea este necesară o analiză pentru ca mesajele
noastre să poată conține mai multe soluții, oferte de
sprijin.

Să conțină cât mai puține elemente de bruiaj
Bruiajul provine adesea din contradicții între :
– verbal și nonverbal – de pildă , în cazul unei minciuni ,
mesajul verbal este contrazis de aspecte ale comunicării
nonverbale: vocea nesigură, privirea ce evită ochii
celuilalt, m îinile își găsesc ceva de lucru;
– conștient și inconștient – în actul ratat „gu ra păcătosului
adevăr grăiește”;

Institutul de Științe ale Educației

20
– direct și subliminal – mama poate să nege că este
angoasată pentru că își lasă copilul la grădiniță, dar
compo rtamentul ei arată exact opusul .

Toate aceste contradicții sunt obositoare și conduc la
un sentiment de neîncredere.
De aceea este bine să ne analizăm stările și să ni le
acceptăm așa cum sunt pe principiul că mai b ună este o
stare proastă reală decât una bine ascunsă care naște o
grămadă de suspiciuni .

Să fie adecvat
Parafrazându -l pe Platon care spune că nu există fructe
ca atare ci doar mere, pere etc. , putem consi dera că nu
există comunicare în mod ideal, ci situații particulare de
comunicare.
Astfel, este importantă adecvarea vie și spontană la cel
cu care vorbim și la propria noastră stare din momentul
comunicării.
De aceea, aici „rețetele” pentru o bună comuni care
mai mult încurcă deoarece lasă prea puțin loc pentru
adecvare și veridicitate.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

21
Să fie clar
Receptarea conținutului mesajului depinde foarte mult
de forma în care este transmis de aceea este important să
se aleagă un limbaj potrivit pentru situație, să fie evitate
exprimările prea lungi, prea complicate, prea condensate
sau mixajele de mesaje.

Să fie complet
Un mesaj are nevoie să conțină toate „elementele –
ancoră” de care depinde realizarea lui: date despre timp,
spațiu, mijloace, persoane.

Să fie f lexibil
Un mesaj al unei comunicări veritabile se construiește
împreună cu cei cărora se adresează.
Mesajul n u este oferit implacabil ca un verdict, ci se
constituie și ajustează pe parcursul discuției adecvându -se
la participanți în așa fel încât, produs ul final al
comunicării să aparțină deopotrivă tuturor partenerilor de
discuție.

Institutul de Științe ale Educației

22
2.3. Cadru propice pentru comunicare

În comunicarea dintre părinți și educatoare este necesar
să se mențină un cadru constant al acestei relații speciale
care să fie asigura tor pentru ambii parteneri .
Elementele de structură ale acestui cadru sunt foarte
importante și nu ar trebui tulburate dacă nu dorim
degenerarea într -un alt tip de relație (de prietenie, de
conflict, de concurență, de indiferență) care, cu greu, mai
poate corespunde nevoilor copilului.
Relația dintre părinte și educatoare se sprijină pe
respectul reciproc și conștientizarea importanței celuilalt
pentru munca proprie: educatoarea realizează susținerea
părintelui și părintele apreciază implicarea educatoare i în
devenirea copilului său.
Relația dintre părinți și educatoare este subsumată unui
scop comun care a făcut -o posibilă și care o menține.
Dacă relația tinde să evolueze în alta, scopul comun are
de suferit. De aceea este bine să nu se realizeze prea
multe combinații relaționare în acest sector:
Menținerea unei relații de colaborare educativă între
părinte și educatoare este foarte importantă pentru
devenirea copilului și de aceea această relație nu ar trebui
viciată de alte direcții tentante pentru adu lți, de beneficii

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

23
colaterale sau mixări de relații care ar putea impieta buna
funcționare.
Astfel, relația dintre părinte și educatoare este necesar
să se prezinte ca o colaborare strict educativă în jurul
copilului, plină de respect și de schimburi recipr oce de
informații și păreri.

2.4. Ce poate împiedica o bună comunic are

Lipsa de susținere și înțelegere la nevoie
Dacă părintele are nevoie să fie înțeles într -o situație
dificilă pentru el și nu găsește acest sprijin, s -ar putea să
devină reticent, p oate chiar răuvoitor.
Înțelegerea însă nu înseamnă eludarea regulilor, ci
deschidere constantă și asigurarea siguranței copilului.

Lipsa unei deschideri spre comunicare
Pentru a crea o relație de încredere reciprocă, oamenii
au nevoie de un timp în care să se cunoască.
Dacă însă, acest timp nu este acordat (fie de către
educatoarea prea ocupată, fie de către părintele și el prea
ocupat) – este foarte probabil ca lipsa cunoașterii realității
să fie înlocuită de presupuneri și proiecții care deseori duc
la conflict.

Institutul de Științe ale Educației

24

Comunicarea prin intermediari
O comunicare veritabilă se află adesea viciată de
intermediari.
De aceea părintele ar trebui să -și facă timp ca măcar
din când în când să își ia sau aducă singur copilul la
grădiniță. Bona sau bunica pot avea prop ria lor înțelegere
care nu este musai să fie identică cu a părintelui.
De asemenea, bona prin transmiterea rece a unor
cerințe ale familiei poate, fără să vrea, să transmită o
atitudine de superioritate deranjantă pentru educatoare.
Același sentiment îl p oate avea și părintele care, deși vine
la grădiniță, în loc să -i fie comunicate verbal unele lucruri
despre activitate și copil le citește exprimate impersonal,
la un avizier.
Nici comunicarea prin intermediului unui părinte
anume delegat să înștiințeze p ărinții nu este acceptabilă
deoarece părintele simte frustrarea de a nu avea o directă
relație cu educatoarea care și -a ales preferați din rândul
părinților.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

25
Comunicarea unor nemulțumiri plecând de la fapte
concrete
Adesea nemulțumirile în relația părin te–educator sunt
difuze și generate mai mult de o lipsă de înțelegere
reciprocă , de incompatibilități de personalitate sau de un
start de relație defectuos.
Cu toate acestea, atunci când aceste nemulțumiri sunt
exprimate, formularea se centrează pe lucrur i minore
neesențiale, care adesea prind o formă exagerată.
Exprimarea , în acest caz , este realizată pentru
detensionare personală și n u pentru îmbunătățirea relației
iar efectul este unul de exagerare a conflictului și de
întărire a lui și nicidecum de sol uționare.

Lipsa de colaborare între cele două educatoare
În grupele în care educatoarele nu sunt compatibile și
nu se înțeleg între ele și părinții sunt mai tensionați și mai
conflictuali.
Se poate întâmpla chiar să existe tabere de susținători
ai uneia sau alteia dintre educatoare, sau ca părinții să fie
acaparați de către o educatoare și să o marginalizeze pe
cealaltă.

Institutul de Științe ale Educației

26
Este o tensiune care nu oferă copilului un mediu de
siguranță și care tensionează părinții fără nici un scop
pozitiv.
Părinții aici ar trebui să ceară explicit și direct
rezolvarea situației: fie să se găsească unele căi de
armonizare, fie să se decidă încetarea colaborării celor
două.
Oricum părinții nu ar trebui să se lase antrenați într -un
conflict care nu este al lor.

Comerțul
Dacă grădinița devine Mall, un spațiu în care se
comercializează tot felul de lucruri, iar părinții sunt
considerați o țintă sigură de cumpărare, aceștia încep
treptat să se îndoiască de intențiile educative, ajungând în
situația de a refuza și ceea ce copilul ar avea nevoie.
Și aici este necesară o atitudine de nesusținere a
acestor imixtiuni de roluri: la grădiniță copilul are nevoie
de un spațiu adecvat în amenajarea căruia părinții se pot
implica, dar asta nu înseamnă că se ajunge la
supradimensionarea „pa rcului” de jucării, că „trebuie” un
televizor, că părinții devin cumpărători siguri pentru tot ce
nu s-ar putea comercializa în magazin (ca să nu o supere

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

27
pe educatoare, ca să nu fie mai prejos decât alți părinți,
pentru că toți ceilalți copii au cumpărat) .

Impunerea
Oamenii se simt respectați atunci când li se respectă
libertatea de a decide. Dar dacă aceste libertăți îi sunt
restrânse părintelui în sensul că el nu are acces la mediul
de grădiniță, el nu poate decide nimic în privința copilului
în perioa da în care acesta este la grădiniță, părintele nu
numai că se simte neliber și infantilizat, ci se simte și
deposedat de propriul copil.
Aici părintele nu are prea mult de câștigat dacă
răspunde cu aceeași monedă adoptând el însuși o poziție
de superiorit ate și impunându -și cerințe multe și
nerezonabile.
Cel mai adecvat este ca părintele să se arate interesat
de stabilirea unei comunicări care să ducă la explicații
asupra impunerilor respective și consecvent interesat de
propriul copil indiferent de atitu dinea grădiniței.

Institutul de Științe ale Educației

28

Capitolul 3

dr. Speranta Farca, cercetător ISE

Colaborarea dintre
familie și grădiniță

O bună colaborare între grădiniță și familie se
realizează întotdeauna pentru interesul copilului și ajunge
să constituie în jurul acestui a o comunitate educativă
constantă și coerentă. Comunitatea educativă este un
mediu de sprijin pentru educatori și un mediu asigurator
pentru copil, ea permite dezvoltarea personală a tuturor
membrilor ei (adulți și copii).

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

29
3.1. Cine susține părintele în colaborarea cu grădinița

Celălalt părinte
Dacă un părinte tinde să aibă reacții prea emoționale
legate de faptul că acum copilul este suficient de mare
pentru a ieși din spațiul familial fără suportul părinților ,
celălalt părinte va simți nevoia să echi libreze rațional
situația. Părinții se sprijină reciproc pentru a susține, la
rândul lor, dezvoltarea copilului.

Familia extinsă
Părinții copilului se pot confrunta cu alți membrii ai
familiei care au copii la grădiniță, cu cei care pot oferi o
privire mai detașată, cu proprii părinți care își pot aminti
cum se întâmpla când părinții de acum erau ei înșiși
preșcolari.
Familia, în întregul ei, poate oferi o plajă de experiență
pe care părinții se pot baza și la care pot face apel când
au nevoie.

Comunit atea părinților de la grădiniță
Părinții care își aduc copilul la grădiniță, se constituie
ei înșiși într -o „grupă”. Se întâlnesc, fac schimb de
experiență, discută și se susțin unii pe ceilalți. De multe

Institutul de Științe ale Educației

30
ori, afinitățile dintre părinți se transmit copiil or conturând
preferințele dintre copii. Cu cât părinții se simt mai bine
în grupul de părinți cu atât și copilul lor se va descurca
mai bine în mediul grădiniței.

Educatoarea
Este nevoie ca educatoarea să acorde timp și răbdare și
părinților. Părinții a u tot dreptul să știe ce se întâmplă cu
copilul lor cât este la grădiniță tocmai pentru a favoriza
constituirea unui mediu continuu educațional în jurul
copilului.
Adesea starea ei constantă, deschisă și relaxată îi poate
ajuta pe părinți să fie mai încre zători și mai repede dornici
de colaborare.
Educatoarea acordând timp părintelui câștigă acest
timp prin faptul că un copil este mai receptiv educațional
atunci când simte că adulții din jurul lui sunt în acord și
prin faptul că părinții se dovedesc capab ili de real sprijin
pentru activitatea din grădiniță dacă sunt implicați.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

31
Directoarea grădiniței
Climatul din grădiniță este stabilit și menținut de către
directoare. Dacă ea stabilește un cadru pentru relații de
încredere, relaxare, bunăvoință și profe sionalism reușește
să transmită o imagine pozitivă despre grădiniță și să
structureze un spațiu propice comunicării cu părinții și
închegării comunității de părinți.
De asemenea ea poate oferi acea privire „din afară”
atât educatoarelor cât și părinților când aceștia se
confruntă cu unele probleme și au nevoie de susținere.

Inspectoarea
Chiar dacă nu intervine direct, influențează foarte mult
climatul din grădinițe asigurând asupra calității și
stabilității personalului didactic, asupra coerenței
procesul ui didactic precum și asupra gestiunii corecte a
resurselor, asupra climatului educativ de colaborare care
se instaurează în grădiniț e.
Inspectoarea poate ajuta la schimbul de experiențe
pozitive dintre educatoare și grădinițe, poate filtra
proiectele de f ormare astfel încât educatoarele să nu fie
suprasolicitate de cerințe din afară și să participe doar la
acele activități care le aduc un beneficiu real în munca
lor.

Institutul de Științe ale Educației

32
Tot inspectoarea poate stopa invazia de produse și
servicii care asaltează părinții prin intermediul părinților.
Ea poate stabili un cadru pr ofesional distins în care
cerințele adresate părinților nu sunt de cumpărare.

Copilul însuși
Copilul, prin evoluția sa, prin nevoia sa de mediu
constant de congeneri își ajută părintele să conștientizeze
și să recunoască importanța grădiniței ca mediu
complementar de educație. Copilul însuși trece prin
diferite faze de considerare a grădiniței și a relațiilor lui
cu copiii și cu educatoarea, prin faptul că el își depășește
problemele și își gestionează bi ne stările, îi este un model
părintelui care, la rândul lui poate evolua.

Chiar dacă relația de colaborare dintre familie și
grădiniță pornește bine, nu înseamnă că ea va fi fără
probleme de aici în acolo. Startul unei relații contează
foarte mult, dar nu este totul, de aceea este important să
fie eliminate cele mai importante piedici din calea unei
bune colaborări și să fie construit un teren propice pentru
realizarea firească a acesteia.
3.2. Ce îi este necesar unei bune colaborări

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

33
Conștiința scopului c omun
Adulții din cele două medii educative (familia și
grădinița) se întâlnesc într -o perioadă a vieții lor pentru că
au un scop comun: asigurarea unui mediu educativ
propice dezvoltării copilului .
Au fost perioade istorice în care nu erau grădinițe și nici
profesia de educatoare, iar nevoia de ieșire în lume a
copilului era satisfăcută de către familie prin deschiderea
ei către comunitatea satului.
Acum însă, în afara unei deschideri constante a familiei
și din lipsa unei comunități coerente în jurul f amiliei,
această trecere a copilului de la familie la lume se
realizează prin intermediul grădiniței. De aceea, pe de o
parte grădinița apare ca indispensabilă copilului, deci și
familiei sale, iar pe de altă parte grădinița nu ar exista
dacă familia nu ar avea nevoie de ea.

Deschidere reală și respect reciproc
Părinții și educatoarele au un scop comun: pentru
realizarea acestui scop, care îi pune pe adulții din cele
două medii diferite în comun, este nevoie de colaborare și
de lucru în comun. În această echipă constituită în jurul
copilului nimeni nu este mai presus, nimeni nu este mai
bine pregătit și fiecare are nevoie de celălalt. Părintele

Institutul de Științe ale Educației

34
poate învăța de la educatoare, dar și educatoarea de la
părinte și ambii de la copil.
O relație de încredere și respect reciproc în jurul
copilului ușurează foarte mult munca educativă la care
copilul participă și cooperează.
În cazul contrar, în care adulții competiționează între
ei, nu se respectă și se contrazic, copilul se simte în
nesiguranță, nu are încreder e și se apără, opunându -se.
Aici dificultățile sporesc, iar adulții au foarte mult de
lucru.

Spațiu și timp
Pentru a fi posibilă o relație de colaborare e nevoie de
timp alocat închegării și funcționării „echipei” de adulți și
de un spațiu de întâlnire.
Casa este un spațiu intim, retras din social, de aceea
locul întâlnirii ar trebui asigurat în cadrul grădiniței ca
instituție publică. Pentru întâlnire și colaborare însă, și
părinții și educatoarele trebuie să aloce un timp.
Aici este o problemă deoarec e grădinița a fost
concepută în perioada industrialistă ca alternativă pentru
familia extinsă, pentru casa bunicii care nu mai exista în
contextul strămutării la oraș a familiilor nucleare.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

35
Grădinița a apărut ca soluție pentru părinți prea
ocupați, dar a excedat cu succes această funcție –
mentalitatea de instituție închisă, de sine stătătoare care
preia copilul de la poartă, din fuga părintelui către uzină,
a rămas.
Așa se explică de ce educatoarele sunt specialiste în
lucrul cu copiii, dar nu sunt de lo c pregătite pentru
comunicarea cu părinții, de ce grădinița oferă spații
adecvate copiilor, dar nu prevede spații de întâlnire și
discuție între adulți.
Educația părăsește încet, încet modelul formării „pe
bandă” de aceea, pentru individualizare e necesară
colaborarea cu familia.
Pentru o reală colaborare nu se pot utiliza mijloacele de
comunicare verticală utilizate de grădiniță (informații
scrise la aviz ier, reci și seci care nu permit părintelui nici
o reacție și ședințe cu părinții așezați pe scăunele care o
„ascultă” pe doamna de la catedră). Grădinița ar trebui să
găsească noi modalități și spații de interacțiune
noninfantilizantă pentru părinți:
– o cameră de întâlnire unde adulții pot discuta de pe
aceeași poziție;
– săli de așteptare pentru părinți utilate cu mobilier
adecvat adulților , cu o bibliotecă unde pot citi cărți

Institutul de Științe ale Educației

36
despre dezvoltarea copilului, unde pot schimba impresii
între ei, unde se po t întâlni cu educatoarea și cu
directoarea grădiniței ;
– organizarea curții grădiniței ca un parc, cu bănci și
pentru adulți , un spațiu accesibil întregii familii a
copilului și după orele de grădiniță ale copilului ;
– excursii comune organizate pentru f amiliile grupei de la
grădiniță;
– activități în grădiniță în care să fie implicați părinții care
se oferă voluntari etc.

Acestea sunt doar unele exemple care se pot potrivi sau
nu unor instituții, dar fiecare grădiniță își poate găsi
soluțiile sale personale, iar descoperirea acestora ține
doar de creativitatea managerilor.

Oricum e bine să se conștientizeze faptul banal că
părinții și educatoarele nu pot face echipă, nu își pot
acorda încredere, nu se pot sprijini unii pe ceilalți fără a
se cunoaște , fără a comunica, fără a se întâlni prea mult.
Deci este nevoie de organizarea unor situații de întâlnire
între adulți .

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

37
Deschiderea grădiniței către familie
Grădinița dacă se dorește o instituție de educație,
diferită de un spațiu sigur pentru copil pe p erioada
absenței părintelui pentru serviciu, atunci va trebui să se
deschidă către familia copilului.
Importanța educativă a grădiniței nu se poate afirma
decât prin valorizarea potențialului educativ al familiei
fără de care nu poate fi vorba despre cuno așterea
copilului, despre individualizarea învățării, despre
socializare veritabilă.

Și părinții pot susține această deschidere venind în
ajutorul grădiniței astfel:
-implicându -se voluntar în unele acțiuni deschise ale
grădiniței: lecții deschise, excurs ii, ieșiri la teatru sau în
parc;
-stabilind cu educatoarea o relație deschisă și degajată,
dar centrată pe educația copilului;
-manifestând interes constant pentru ceea ce se întâmplă
cu copilul și în absența lui;
-având capacitatea de a acționa în intere sul real al
copilu lui și nu pentru supraprotejare;

Institutul de Științe ale Educației

38
-preluând sugestiile educatoarei pentru ameliorarea
relației personale cu copilul atunci când acestea se
dovedesc utile;
-formulând cerințe față de grădiniță doar când este cazul
și în limite rezonabile;
-manifestând înțelegere și deschidere față de
comportamentele tuturor copiilor și față de
evenimentele inerente ale colectivității (copiii se
îmbrâncesc, se ceartă, învață și lucruri mai puțin
plăcute unii de la alții – ceea ce nu este un motiv de
intervenț ie publică a părintelui);
-având deschidere față de comunitatea părinților și
stabilind relații de colaborare cu ceilalți părinți.

Premisa bunei -credințe a celor implicați
Adulții implicați în educația copilului au bune intenții
(în afara unor cazuri sp eciale, patologice la care nu facem
referire aici), dar nu întotdeauna acțiunile lor sunt și
adecvate.
Adulții -educatori pot greși față de copil și față de alți
adulți implicați în educație din neștiință, din neadecvare,
din presupuneri eronate, din dorin ța de a face totul cât
mai bine, din neatenție, dar nu din rea intenție.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

39
O exagerare a greșelii sau prezumția de rea -intenție nu
fac decât să stabilească o poziție de luptă și de apărare
creându -se un cerc vicios din care doar cu multă
înțelepciune se mai poate ieși. Știind aceasta, lucrurile pot
fi îndreptate, din timp, printr -o comunicare adecvată.

Dacă între părinți și cadrele didactice nu se stabilește o
relație de colaborare atunci, cel mai probabil, se va isca
una de conflict și competiție. Fără înd oială, o stare de
tensiune dintre educatoare și părinții afectează
comportamentul copilului.
De asemenea între educatoarele din grădiniță este
important să se poată stabili o echipă așa încât să poată
funcționa o adevărată comunitate educativă în jurul
copilului.

Institutul de Științe ale Educației

40

Capitolul 4

drd. Viorica Preda , inspector general MECTS

Despre parentalitate…

Au existat întotdeauna educatori excelenți și părinți
iubitori, care nu și -au pus probabil atâtea probleme și
totuși au reușit foarte bine; dar poate ca a cest lucru era
mai ușor într -o lume foarte statornică, în care tradiția
avea ultimul cuvânt (Osterrieth, P., 1973, p.70).

Primele intervenții educaționale pentru părinți s -au
realizat în Statele Unite, încă de la începutul secolului

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

41
192, sub forma unor în tâlniri informale, în cadrul cărora
aveau loc discuții despre creșterea copiilor și se schimbau
experiențe între mame.
La începutul secolului 20 au luat naștere primele
programe organizate de educație parentală, care
propuneau instruirea părinților privin d dezvoltarea
copilului 3 și care au început să capete amploare abia după
al doilea război mondial.
Alte inițiative s -au concentrat asupra familiilor
defavorizate, ai căror copii aveau eșecuri școlare sau se
aflau în situații de abandon școlar. Head Start este un
astfel de program, care a debutat la mijlocul anilor `60.
În mod similar, în Europa, educația părinților se
dezvoltă în a doua jumătate a secolului 20, în țările vest
europene, deși tentative izolate au existat și anterior.
Primele reviste dedica te părinților au apărut în Europa
între 1830 și 1850 – Mother’s Magazine, Mother’s assistant
și Parent’s magazine.
La începutul anilor 60, Thomas Gordon a dezvoltat
cursul pentru părinți Parent Effectiveness Training (P.E.T).
Pe baza modelului pe care l -a dezvoltat, Gordon i -a

2 http://dspace.lib.iup.edu:8080/dspace/bitstream/2069/48/1/Darla+Clayton.pdf
3
http://eric.ed.gov/ERICDocs/data/ericdocs2sql/content _storage_01/0000019b/80/36/bd/18.p
df

Institutul de Științe ale Educației

42
învățat pe părinți, profesori, educatori și lideri, de -a
lungul a 50 de ani, să construiască relații eficiente.
Modelul său se bazează pe convingerea că utilizarea
puterii este distructivă într -o relație și, mai ales, în relația
părin te–copil.
În acest mileniu, importanța educației parentale a fost
recunoscută prin diferite documente ale Uniunii Europene:

1.“Declarația de la Lisabona” (2005) arată că evoluția
economică în societățile contemporane este condiționată
și de educația popul ației; “capitalul uman” devine la fel
de important pentru dezvoltarea unei societăți precum
resursele naturale sau capitalul fizic. Mai mult, el este,
teoretic, nelimitat, iar omul își poate depăși prin progres
limitele devenind un factor principal în real izarea
dezvoltării economice și sociale durabile, educația
parentală făcând parte din strategiile fiecărei națiuni de
atingere a acestui deziderat.
2. În aprilie 2006, în cadrul Conferinței de la Monaco,
Consiliul Europei a lansat pentru 3 ani programul „S ă
construim o Europă cu și pentru copii”, urmărind
garantarea unei abordări integrate a promovării
drepturilor copiilor în statele membre.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

43
3. În decembrie 2006 Comitetul de Miniștri ai statelor
membre ale Uniunii Europene a adoptat Recomandarea nr
194 (2006) prin care recunoaște importanța educației
parentale și recomandă statelor membre UE măsuri pentru
crearea unor politici speciale de suport pentru
parentalitate.

Și cum educația parentală este o misiune pe care statul
trebuie să și -o asume, considerăm c ă nu poate fi privită
altfel decât în strânsă corelație și interdependență cu
sistemul de educație.
În acest context, un Raport asupra relațiilor dintre
școală și familie în țările Comunității Europene (Macbeth,
Al., 1984), bazat pe cercetări comparative, documentare
și empirice enumeră patru motive pentru care școala și
familia se străduiesc să stabilească legături între ele:
– părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor;
– învățământul nu este decât o parte din educația
copilului; o bună parte a educației se petrece în afara
școlii;

4
https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?Ref=Rec(2006)19&Lan guage=lanEnglish&Site=COE&Bac
kColorInternet=DBDCF2&BackColorIntranet=FDC864&BackColorLogged=FDC864

Institutul de Științe ale Educației

44
– cercetările pun în evidență influența atitudinii parentale
asupra rezultatelor școlare ale elevilor, în special
asupra motivațiilor învățării, precum și faptul că unele
comportamente ale părinților pot fi favorizat e
datorită dialogului cu școala;
– grupurile sociale implicate în instituția școlară (în
special părinții și profesorii) au dreptul să influențeze
gestiunea școlară.

Așadar, ținând cont de cercetările existente, este, din
ce în ce mai mult, conștientizat faptul că o modalitate
clară de reducere a repetenției, în special la nivelul
învățământului primar, și a părăsirii timpurii a școlii este
intervenția la vârstele mici și foarte mici. De asemenea,
este deja formată convingerea că educația timpurie poate
fi o pârghie esențială de reducere a inegalităților sociale.
Și, în plus, atrăgând familia alături de școală de la vârstele
timpurii ale copilului, putem „educa” și familia, respectiv,
putem interveni corespunzător în domenii deficitare cum
ar fi: mortalitat e infantilă, separarea copiilor de familie,
abandon familial și abandon școlar, informare privind
creșterea și îngrijirea copilului, drepturile copilului.
În acest context, crearea unui sistem de educație
parentală, centrat nu numai pe educația copilului , ci și pe

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

45
îngrijirea și protecția acestuia, pe stimularea interesului
pentru o nouă cultură familială și pe ideea de incluziune
socială, deschis pentru tineri, ca viitori potențiali părinți și
pentru părinții copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani,
apare ca o necesitate imediată.
Deși până nu demult educația părinților nu a constituit
o prioritate în cadrul politicilor educaționale din România,
în ultimii ani se discută din ce în ce mai mult despre faptul
că susținerea inițierii, formării și dezvoltă rii
competențelor parentale devine una dintre misiunile pe
care statul trebuie să și le asume, dacă dorim ca educația
copilului și tinerilor să devină o acțiune coerentă, eficientă
și care să ofere șanse egale tuturor.
Exemplele din alte state arată că pol iticile care privesc
inițierea, formarea și dezvoltarea competențelor parentale
trebuie să pornească de la respectarea modelelor familiale
și educaționale existente în realitate, fără a impune
modele unice considerate ideale. De asemenea, aceste
politici t rebuie să încurajeze părinții să analizeze, să
înțeleagă și, eventual, să propună alternative sau să
transforme aceste modele conform nevoilor copilului și ale
familiei.
În România, până în anul 1989, implicarea părinților a
fost relativ limitată. Prin pol itica sa, statul comunist a

Institutul de Științe ale Educației

46
încurajat transferarea responsabilității pentru educația și
dezvoltarea copilului către profesioniști din domeniul
educației și protecției copilului, aceștia având competențe
multiple și responsabilități cu privire la dezvoltar ea și
educarea copilului.
După 1989, Ministerul Învățământului și Ministerul
Sănătății (la acea dată) au recunoscut necesitatea
sprijinirii activității tuturor categoriilor de personal
implicat in creșterea și educația copilului de la naștere la
7 ani (inf irmiere, asistente medicale, educatoare), cât și a
părinților. S -a pus tot mai mult accentul pe promovarea,
conceptului de „dezvoltare timpurie a copilului”, precum
și pentru aprofundarea căilor de realizare și stimulare a
acestei dezvoltări.
În acest sens , toate programele și proiectele derulate
de Ministerul Educației și diverși parteneri, la nivelul
învățământului preșcolar, au scos în evidență trei aspecte
importante:

 Nevoia de intervenție în vederea reducerii repetenției,
în special la nivelul învățăm ântului primar, și a părăsirii
timpurii a școlii, precum și de re ducere a inegalităților
sociale.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

47
 Atragerea și educarea familiei de la vârstele timpurii
ale copilului, asigurându -se, astfel, intervenția
corespunzătoare, alături de instituțiile statului, î n
domenii deficitare precum: mortalitate infantilă,
separarea copiilor de familie, abandon familial și
abandon școlar, informare privind creșterea și îngrijirea
copilului, dre pturile copilului.
 Crearea unui sistem de educație parentală, centrat nu
numai pe educația copilului , ci și pe îngrijirea și
protecția acestuia, pe stimularea interesului pentru o
nouă cultură familială și pe ideea de incluziune socială,
deschis pentru tineri, ca viitori potențiali părinți.

Nevoia educației parentale a reieșit clar și cu ocazia
elaborării studiului “Cunoștințe, abilități și practici
parentale în România” 5, prilej cu care au fost evidențiate
o multitudine de aspecte, unele inedite, cu referire la
competențele parentale, valorile, proiecțiile și acțiunile
educaționale ale părinților care, în 2005, aveau copii sub 8
ani și anume:

5 “Cunoștințe, atitudini și practici parentale în România ”, UNICEF, Fundația
Copiii Noștri și Centrul de Educatie și Formare Profesională Step by Step – București, 2005

Institutul de Științe ale Educației

48
 Foarte puțini părinți sunt preocupați cu adevărat de a se
instrui în domeniul îngrijirii, creșterii, educației,
sănătății și protecției copilului, dovadă că sub 1% din
eșantion au declarat ca a u citit cărți referitoare la
educația copilului și destul de puțini (cca 25% urmăresc
emisiuni TV pe aceste teme).
 Există anumite preocupări pe care părinții le consideră
majore în cadrul atribuțiilor de părinte, ca, de pildă,
preocuparea pentru sănătatea copilului (peste 90% din
părinți, atât în mediul urban cât și în cel rural se
adresează unui medic în cazul în care copilul este
bolnav; aproximativ 98% dintre copiii preșcolari sunt
vaccinați, ceea ce reflectă preocuparea părinților
pentru sănătatea copil ului, deși doar 70% dintre părinții
intervievați au cunoscut corect semnificația vaccinării).
 Metodele traumatizante care reprezintă abuz fizic sau
psihic asupra copilului nu sunt conștientizate de către
părinți, aceștia considerându -le atitudini normale.
 O cotă apreciabilă din familii înțelege și apreciază
importanța jocului în dezvoltarea copilului și îi acordă,
în majoritatea cazurilor, o atenție deosebită (părinții
dau dovada de implicare în jocul copilului, în funcție de
vârsta acestuia, fapt care co nfirmă și o oarecare
cunoaștere a nivelului de dezvoltare a copilului în raport

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

49
cu vârsta, dar și o flexibilitate a părinților față de
nevoile și solicitările exprimate de copil în acest sens).
 Viața copilului în mediul rural este mult mai grea și mai
expusă la pericole de îmbolnăvire; copilul de la țară
muncește de la o vârstă fragedă (cară apa, paște vitele,
ajută în gradină etc), iar așteptările părinților
referitoare la educația copilului se opresc, în general, la
nivelul liceului.
 Atât cunoștințele cât și practicile părinților poartă încă
amprenta puternică a «culturii» familiei, a obiceiurilor și
a practicilor transmise de la generațiile anterioare. Ca
dovadă, există încă practici tradiționale folosite pe scară
destul de largă (înfășatul strâns de t eama picioarelor
strâmbe, purtatul căciuliței de teama curentului etc.).

Societatea românească încă se mai confruntă cu o serie
de probleme în domeniul creșterii, îngrijirii, sănătății și
educației copilului, prezentate și analizate în numeroase
documente oficiale, studii și publicații de specialitate ca
fiind determinate, în mare parte de lipsa în totalitate sau
parțială a competențelor parentale (rata crescută a
mortalității infantile prin neprezentarea la doctor în
urgența, rata relativ crescută a aband onului școlar, nivel
de cunoștințe în domeniul educației parentale scăzut, mai

Institutul de Științe ale Educației

50
ales în mediul rural, influența încă puternica a tradițiilor
cu impact

În acest context, în perioada 2008 -2010, a fost
realizată, cu sprijinul UNICEF, și promovată prin ordin de
ministru, Strategia națională integrată de formare și
dezvoltare a competențelor parentale, document care
vizează îndeosebi perfecționarea dezvoltării personale,
sociale și profesionale pe durata întregii vieți a indivizilor,
în scopul îmbunătățirii cal ității vieții, atât a indivizilor, cât
și a colectivității lor. Credo -ul de la care pornește este:
Toți părinții și tinerii, ca potențiali viitori părinți, trebuie
să beneficieze de sprijin pentru o educație parentală de
calitate, nediscriminatorie, partic ipativă și
internaționalizată, să dobândească abilități parentale și
capacitatea de a comunica eficient.
Pentru implementarea acesteia, Ministerul Educa ției,
Cercetării, Tineretului și Sportului a decis elaborarea unui
studiu privind impactul pe care l -ar avea Strategia
națională integrată de formare și dezvoltare a
competențelor parentale.
Studiul, elaborat tot cu sprijinul UNICEF, în perioada
ianuarie -martie 2010, și -a propus să:

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

51
 analizeze opiniile decidenților referitoare la modul
de aplicare al Strateg iei Naționale Integrate de Formare și
Dezvoltare a Competențelor Parentale;
 analizeze opiniile părinților cu privire la necesitatea
și oportunitatea educației parentale, cu privire la sursele
de informare disponibile în domeniu și așteptările
acestora;
 elaboreze un set de propuneri pentru îmbunătățirea
Strategiei Naționale Integrate de Formare și Dezvoltare a
Competențelor Parentale, în vederea redefinirii,
promovării și punerii în aplicare a acesteia.

În acest context, concluziile studiului ne arată că:
 În ceea ce privește implementarea Strategiei,
decidenții consideră că instituțiile de învățământ și chiar
autorită țile guvernamentale sunt cele mai potrivite pentru
acest lucru. Ca variantă de implementare pentru care
optează, decidenții, în mod aproape pre vizibil, aleg
varianta centralizată, respectiv instituirea unui sistem
național integrat de educație parentală, ca parte a
educației permanente adresată adulților (părinților) care
să ofere informații despre sănătate, nutriție, educație,
protecție socială.

Institutul de Științe ale Educației

52
 Din punctul de vedere al părinților este clar faptul
că, implemetarea educației parentale ar trebui să fie
îndeosebi în grija școlii/grădiniței. și acest lucru nu face
altceva decât să întărească și să suțină părerea
decidenților cu privire la același asp ect. Evident, ni se par
justificate răspunsurile acestora, în contextul în care peste
jumătate dintre ei declară că au dobândit cunoștin țele
legate de educația copilului, pe care le au în prezent, de
la școală/grădiniță.
 În ceea ce prive ște persoanele ca re ar trebui să se
ocupe de educația parentală, precum și tipul , și nivelul de
studii al acestora, părerile decidenților, aproape în
unanimitate, arată că trebuie să fie vorba de persoane
specializate, a căror formare poate fi asigurată cu
precădere prin c ursuri de formare continuă și că este
foarte important ca acești specialiști să fie psihologi sau
consilieri școlari. Totodată, procente mai mici sau relativ
sensibil apropiate sunt atribuite și preferințelor pentru
cadrele didactice (îndeosebi cele din în vățământul
preșcolar și primar).
 Rolul mass -media, dar și al altor canale de informare
nu poate fi lăsat la întâmplare. Așadar, răspunsurile
decidenților, diferite în mare parte de cele ale părinților,
au scos în evidență printre canalele mass -media cele mai

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

53
potrivite pentru promovarea educației parentale,
următoarele: canalele TV naționale, presa scrisă și
posturile de radio naționale.
 Este foarte bine să ne păstrăm interesul în zona
elementelor -cheie ale procesului de educație parentală și
anume: familia și școala. Ele sunt menționate atât de
părinți cât și de decidenți. Așadar, este important cum vor
fi preluate ideile din programele de educație parentală
implementate deja și cum vor fi armonizate cu cerințele și
nevoile identificate.

Procesul de analiz ă a impactului implementării
Strategiei naționale integrate de formare și dezvoltare a
competențelor parentale a adus în prim plan o serie de
aspecte la nivel macro, de tipul:

 Necesitatea încurajării autorităților locale și a
sprijinirii lor din punct de vedere legislativ pentru a
acționa descentralizat; în fapt, pentru a reuși să decidă
dacă este nevoie de educație parentală în comunitatea
respectivă și care ar putea fi cele mai adecvate forme de
oferte pentru acoperirea acestei nevoi.
 Necesitatea înfiin țării unor centre de educație
parenta lă, în cât mai multe localități.

Institutul de Științe ale Educației

54
 Importan ța derulării un or cursuri cu părinții în care
domeniile de interes ale acestora să fie informațiile despre
comunicarea cu copilul, problema comportamentului în
societate / la gră diniță / la școală și educarea / stimularea
copilului.
 Necesitatea încurajării debutului educației parentale
încă din perioada prenatală a copilului și, în acest context,
chiar încurajar ea educației viitorilor părinți.
 Stimularea universităților, dar și a altor instituții,
pentru acreditarea, în calitate de furnizori de formare, a
unor cursuri specifice, care să se adreseze celor care
doresc să activeze în domeniul educației parentale, la
nivel comunitar.

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

55

Capitolul 5

psiholog școlar Ana Maria Oancea

Ce așteaptă școala de
la grădiniță?

Ca peste tot în societatea modernă, abilită țile de
comunicare, sociabilitatea, încrederea în sine, echilibrul
emoțional, motiva ția pentru învă țare, curiozitatea
reprezintă câteva dintre competen țele pe care școala,

Institutul de Științe ale Educației

56
sistemul educa țional le a șteaptă de la elevi încă de la
clasa I.
Statistic, acomodarea elevilor la intrarea în ciclul
primar se realizează cu u șurință, trecerea spre traseul
educa țional al școlii fiind facilitată de suportul părin ților,
pregătirea psi hologică asigurată în familie dar și de
experien țele de motivare realizate în gr ădiniță.
De-a lungul timpului, oamenii de știință au observat că
principalul predictor al adaptării eficiente la mediu în
viața adultă nu sunt neapărat notele școlare sau un
potențial cognitiv ridicat , ci abilitatea copiilor de a stabili
relații eficiente cu cei din jur. Grădini ța ca sistem de
formare este o resursă nepre țuită în construirea profilului
emoțional și organizării mentale a copilului.

Ce așteaptă școala de la mici i școlari din clasa I?

Școala are nevoie ca micii elevi ai clasei I, proaspăt
absolven ți de grădini ță, să demonstreze că:

 pot să ini țieze și să men țină interac țiunea cu grupul, să
coopereze, să împartă obiecte, să împărtă șească
experien țe;

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

57
 pot gestiona la nivel minimal conflictele cu col egii,
respectă regulile aferente unei situa ții sociale,
cooperează cu al ți copii în rezolvarea unei sarcini,
solicită și oferă ajutor atunci când e nevoie;
 manifestă rezisten ță la frustrare, pot în țelege că
rezultatele sunt precedate de un efort sus ținut;
 își gestionează primar emo țiile, î și recunosc emo țiile,
exprimă emo ții complexe precum ru șinea, vinovă ția,
vina, știu ce se poate și ce nu este bine să ”facem” în
public;
 pot să rela ționeze cu un adult semnificativ –
învățătoarea, sursa de încredere, autoritate, confort
emoțional.

Competen țele sociale sunt cele care ne permit să fim
eficien ți în interac țiunile cu ceilal ți.
Copiii care au dezvoltate aceste abilită ți se vor adapta
mai bine la mediul școlar și vor avea re zultate școlare mai
bune.
Cei cu abilită ți socio -emoționale slab dezvoltate (ex.
copiii care se comportă agresiv fizic sau verbal, copiii care
au dificultă ți în a se integra într -un grup de persoane noi)
au o probabilitate mai mare de a fi respin și de cei lalți și
de a dezvolta probleme de comportament. Astfel, copiii

Institutul de Științe ale Educației

58
izolați de grup au un risc crescut pentru abandon școlar,
delincven ță juvenilă, probleme emo ționale , anxietate,
depresie. Ei pot fi ținta ironiilor altor colegi deoarece
copiii mai agresivi po t specula cu u șurință incapacitatea
acestora de a se apăra.
Prin urmare, primul mediu de socializare al copilului,
grădini ța, prin exerci țiul socializării, are un rol
fundamental în asigurarea sănătă ții emo ționale și sociale
ale școlarului mic, viitor ele v în clasa I.

Ce așteaptă școala de la părin ți?
Stabilirea unei legături optime școală -familie, educarea
părin ților, sunt deziderate în care școala investe ște încă
de la prima interac țiune cu părin ții elevilor claselor
primare.
Depri nderea de a colabor a cu școala, de fi activ în via ța
clasei, de participa la activită țile extra -școală în beneficiul
copiilor, poate că e bine să fie construită încă din
grădini ță, în cadrul întâlnirilor formale între educatoare și
părin ți, când ace știa din urmă experimentea ză roluri noi și
își asumă responsabilită ți-ca membri ai Comitetului de
părin ți.
Școala valorizează părin ții implica ți în via ța
educa țională a copiilor lor, părin ții-parteneri, permanent

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

59
atenți la nevoile copiilor, care știu să comunice eficient,
să disci plineze pozitiv, să monitorizeze îndeaproape
comportamentul și dezvoltarea copilului.
Studiile arat ă că elevii ai căror părin ți participă
frecvent la evenimentele școlare, manifestându -se ca
vectori de sprijin în educa ția școlară, au rezultate
academice s uperioare celorlal ți copii.
De asemenea, practica arată că elevii claselor I ,
beneficiari ai programelor educative furnizate de
grădini ță, au performan țe adaptativă superioare copiilor
educa ți în sânul familiei.

Iată de ce, încurajând, motivând și dezvol tând
armonios poten țialul copilului, grădini ța poate reprezenta
o adevărată ”trambulină” spre succesul școlar și social al
acestuia.

Institutul de Științe ale Educației

60

Capitolul 6

dr. Speranta Farca, cercetător ISE

În loc de concluzii…

1. O bună colaborare și comunicare între f amilie și
grădiniță este necesară, dar nu este suficientă pentru buna
dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca
această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o
are copilul de a fi în comunitate.
2. Schimbările majore ale copilului , cel mai adesea nu se
obțin direct, acționând asupra copilului, ci mai degrabă
printr -o acțiune în oglindă a educatorului asupra sa însuși.
Comportamentul copilului este luat ca „simptom” al unei

“Acasă” la grădiniț ă! Ghid pentru părinți

61
probleme a educatorului care odată remediată are ca
efect amelior area situației copilului.
3. O bună colaborare a părinților cu educatoarea nu are în
mod necesar efecte benefice asupra copilului, colaborarea
adulților ar trebui să se realizeze în jurul nevoii de
dezvoltare a copilului.
4. În colaborarea familie i cu grădinița ar trebui să se
conștientizeze nevoia copilului de ieșire în lume pe care o
satisface grădinița și importanța realizării unei coerențe
educative în jurul copilului care presupune formarea unei
echipe de egali dintre adulții implicați.
5. Implicarea în educaț ia copilului are un efect de
maturizare socio -emoțională, benefic și pentru părinți și
educatoare.
6. Colaborarea dintre familie și grădiniță nu se poate
realiza de pe poziții de superioritate sau forță și nici dacă
nu este alocat un timp și prevăzut un spați u propice pentru
realizarea acesteia.
7. Buna experiență a copilului în mediul de grădiniță se
transmite mai departe în acomodarea sa la mediul școlar.
Totodată, părintele care a fost ajutat să creeze o

Institutul de Științe ale Educației

62
comunitate educativă în jurul copilului aflat în grădini ță,
va folosi această experiență și când copilul merge la școală
facilitând atât succesul școlar al acestuia cât și buna lui
integrare în comunitatea de congeneri.
8. De pe urma colaborării familiei cu grădinița cu toții
avem de câștigat. Primul beneficiar es te copilul, dar
câștigă deopotrivă educatoarele, părinții și toți cei
implicați în educația copilului.

Începem grădinița! Ghidul părinților și educat oarelor

63

Bibliografie
Alecu, G. (2009). Factori de risc în dezvoltarea copilului
mic în familie. Dinamică intrafamilială și tulburări ale
nivelului psihoafect iv, în Revista de Pedagogie, Nr. 9 –
12 / 2009, Institutul de Științe ale Educației, București.
Balica, M., Bîrzea,C., Fartușnic C, Jigău M. et al. (2006),
Compendiu pentru valorificarea dimensiunii de gen în
educație , Institutul de Științe ale Educației, UN ICEF,
București.
Bydlowski, M. (1998), Psihanaliza maternității, Editura
Trei, București.
Bowlby, J. (1984), L'attachemen t – PUF, Paris.
Cuciureanu, M. (2006), Educația altfel – Peter Petersen și
modelul Planului Jena , Editura Cartea Universitară,
Bucureș ti.
Debesse, M. (1968), Psihologia copilului de la naștere la
adolescență , Editura Didactică și Pedagogică, București.
Dolto, F. (1993), Psihanaliza și copilul , Editura Humanitas,
București.
Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia și grădinița , Editura
Comp ania, București.
Farca, S. (2009), Ce trăiește copilul și ce simte mama lui ,
Editura Trei, București.
Farca, S. (2010), Cum întâmpinăm copilul ca părinți,
bunici, medici și educatori , Editura Trei, București.
Freud, A., (2002), Normal și patologic la copil , Editura
Fundației Generația, București.

Institutul de Științe ale Educației

64
Horga, I. (2008), "Dimensiuni curriculare ale educației
religioase" – teză de doctorat, Universitatea din
București.
Ionescu, A. (1985), Psihologia familiei. Normalitate și
psihopatologie familială , în Psihologie c linică,
București, Editura Academiei R.S.R.
Iucu, R. (2008), Instruirea școlară, Editura Polirom, Iași.
Kogan, I. (2001), Strigătul copiilor muți , Editura Trei,
București.
Lebovici, S. et Soule, M. (1970), La connaissance de l'enfat
par la psychanalyse , P.U.F., Paris.
Mircea, A. (2009), Unde sunt cei șapte ani de acasă?
Educația timpurie între riscurile etatismului și rolul
esențial al familiei ", în Revista de Pedagogie, Nr. 9 –12 /
2009, Institutul de Științe ale Educației, București.
Osterrieth, P. (1973), Copilul și familia, Editura Didactică
și Pedagogică, București.
Spitz, R.A. (1968), De la naissance a la parole, la premiere
annee de la vie de l'enfant , P.U.F., Paris.
Stan, E. (2007), Educația în postmodernitate , Institutul
European, Iași.
Velea, S. et . al (2007), Educația viitorilor părinți. Ghidul
profesorului , ARED, UNICEF, Editura MarLink, București.
Vrăsmaș, E. (2008), Intervenția socio -educațională ca
sprijin pentru părinți, Editura Aramis, București.
Vrăsmaș, E. (2004), Consilierea și educația pă rinților,
Editura Aramis , București.
Winnicott, D., W. (1971), Jeu et realite , Edition Gallimard,
Paris.

Începem grădinița! Ghidul părinților și educat oarelor

65
*** Centrele de Resurse pentru părinți din învățământul
preșcolar, studiu de analiză elaborat de ISE cu sprijinul
UNICEF, București 2004
*** Cunoștinț e, atitudini și practice parentale în România,
studiu elaborat de Fundația Copiii Noștri și Centrul
pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by
Step, cu sprijinul UNICEF și PETROM, București 2006
*** Situația actuală a învățământului preșcolar din
România, studiu de analiză elaborat de ISE cu sprijinul
UNICEF, București , 2003