DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ÎN [617912]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ – NAPOCA

Programul de studii DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚI FIC:
CONF. UNIV. DR. ILIE URS

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018 –

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ – NAPOCA

Programul de studii DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ÎN
REGLEMENTAREA NOULUI COD CIVIL

ÎNDR UMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. ILIE URS

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018 –

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………….. …………………………………………………………………………….. 3

CAPITOLUL 1
NOȚIUNI FUNDAMENTALE DE DREPT SUCCESORAL …………………………………………….. 4
1.1 Istoricul dreptului succesoral roman ……………… …………………………………………………………… 4
1.2 Situația sub imperiul vechiului Cod civil …………………………………………………………………….. 6
1.3 Situația sub imperiul noului Cod civil …………………. …………………………………………………….. 9

CAPITOLUL 2
CONDIȚIILE CERUTE ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR PENTRU A MOȘTENI …….. 12

CAPITOLUL 3
CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE MOȘTENIRE ALE SOȚULUI
SUPRAVIEȚUITOR …………….. ……………………………………………………………………………………. 19
3.1 Opțiunea succesorală, acceptarea și renunțarea la moștenirede către soțul supraviețuitor … 27
3.2 Instituirea ca executor testamentar al soțului supra viețuitor …………………………………………. 32

CAPITOLUL 4
DREPTURILE CONFERITE DE LEGE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ………………………… 35
4.1 Dreptul de moștenire în concurs cu fiecare clasă …………………………………….. …………………. 35
4.2 Dreptul special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic ……………………………………… 37
4.3 Dreptul de abitație ……………………………………………………………………………….. ………………… 41
4.4 Modul în care se culege moștenirea în situații speciale ……………………………………………….. 43

CAPITOLUL 5
CORELAȚIA ÎNTRE REGIMUL MATRIMONIAL AL SOȚILOR ȘI DREPTUL LA
MOȘTENIRE A SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR ………………………………………………………….. 45
5.1 Mandatul convențional și judiciar …………………………………………………………………………….. 46
5.2 Locuința familiei ………………………………. …………………………………………………………………… 48
5.3 Clauza de preciput ………………………………………………………………………………………………….. 50

CONCLUZII ……………………. ………………………………………………………………………………………… 55

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………………. 56

3

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri succesiunile au lăsat o amprentă puternică asupra concepției și
construcției societății, acest domeniu fiind tranșat diferit, modelat și adaptat necesităților fiecărei
perioade în parte.
Potrivit articolului 953 din noul Cod civil moștenirea este transmiterea patrimoniului unei
persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.
Dreptul la moștenire își are originea în Legea celor XII Table, principiile fundamentale
edictate de romani fiind prelu ate și reglementate și astăzi în materia succesiunilor dreptului
român. Succesiunea legală în legea romană a precedat cu mult înainte de succesiunea
testamentară, astfel că se poate desprinde ideea că, familia reprezenta nucleul societății.
În sprijinul el aborării vechiului dar și a noului Cod civil au fost folosite mai multe
modele, surse de inspirație, printre care se numără codurile civile din Franța, Italia, Spania,
Elveția sau Quebec. Codul civil român de la 1864 realizat de Alexandru Ioan Cuza a fost
considerat unul din cele mai moderne și complexe coduri din Europa, deși, asemeni modelului
său, Codul civil francez, a adus în rândul juriștilor atât laude cât și critici cu privire la lacunele
existente, lipsa rigurozității sau a neglijențelor traducerii . Cu privire la caracterele pozitive
introduse de Codul civil român în materia succesiunii, spre deosebire de Codul civil francez, în
urma criticilor s -au adus îmbunătățiri astfel că, s -a reglementat posibilitatea chemării soțului
supraviețuitor la moșteni rea defunctului în concurs cu celelalte clase de moștenitori; soțul
supraviețuitor fiind considerat pe picior de egalitate cu defunctul.
Cât privește noul Cod civil aflat în vigoare astăzi, acesta răspunde tuturor nevoilor
societății aflate într -o continuă schimbare, îmbinând într -un mod echilibrat principiile vechiului
Cod cu ideile inovatoare, dipozițiile acestuia fiind bineînțeles, perfectibile și nu perfecte.

4
Capitol ul 1 Noțiuni fundamentale de drep t succesoral

1.1 Istoricul dreptului succesoral roman

În dreptul clas ic roman, succesiunea reprezintă o tran smisiune a patrimoniului, constând î n
luarea locului unei persoane de către o altă persoană (succesio in locum sau succesio in ius )1 și de
asemenea, conti nuarea unei situaț ii juridice a unei persoane d e către o altă persoană .
Rom anii au ajuns la aceasta concepție abia mai târziu, în procesul evoluț iei generale a ideilor
privind transmiterea patrimoniului. La origine, ei nu admiteau ideea transmiteri i patrimoniului de
la defunct către succesorii săi, aș a cum nu au admis n ici ideea transmiterii proprietății î ntre vii2,
însă, î ntr-un fina l au admis principiul continuității personalităț ii defunctului.
Înaine de a prezenta instituția succesiunii și formele acesteia, este necesară o prezentare
scurtă a modului în care se putea încheia căsătoria romană și a raportutilor dintre soți în urma
acestui legământ. A șa cum bine se știe societatea romană era una compl exă, al cărei nucleu era
format din familie, ea fiind baza societății romane. Căsătoria, atât în opinia j urisconsultului
Modestius cât și a împăratului Justinian era unirea bărbatului cu femeia, rezultând astfel un
legământ pe viață și o împărtășire a dreptului civil și religios (cultul uman și divin)3.
Romanii au cunoscut mai multe feluri ale căsătoriei, îns ă în viața romană domina căsătoria
cum manu – ea fiind și cea mai veche formă de căsătorie. În virtutea acestei căsătorii, femeia
măritată părăsea familia de origine și trecea sub puterea bărbatului, dobândind drepturi noi în
noua familie ( inclusiv dreptul la succesiune, rudenie civilă și agnațiune). Odată cu trecerea
timpului și schimbările tot mai puternice, datorate influențelor Greciei, femeile au devenit tot mai
independente. În aceste împrejurări a apărut și o nouă formă a căsătoriei: așa zisa căsător ie liberă
(sine manu ). Căsătoria liberă nu presupunea intrarea femeii în familia bărbatului, drept consecință
ea nu cădea sub puterea șefului de familie. De asemenea, nu era nevoie de îndeplinirea
formalitățlor juridice însă, era obligatorie îndeplinirea a două elemente cumulative : intenția de a
întemeia o viață comună (affectio maritalis ) și conviețuirea materială (honor matrimoni ).

1 V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, Ed. a 5 -a, rev. și adăugită, Editura Un iversul Juridic, București,
2013 pag. 234 apud Gaius, loc. cit. supra.
2 P.C. Timbal, Droit romain et ancient droit francais – Regime matrimoniaux. Successions. Liberalites, Paris, 1975,
pag.117.
3 V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, op. cit. pag. 120.

5
Sub aspect succesoral raporturile patrimoniale dintre soți variau în funcție de tipul de
căsătorie care a fost încheiat. În s ituația căsătoriei cum manu , partea soției era echivalentă cu cea
a copiilor, în timp ce în cadrul căsătoriei sine manu funcționa regimul separației de bunuri, soția
fiind cea care exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor sale.
Și în această epocă, moștenirea putea fi testamentară, prin voința defunctului realizată prin
testament sau legală (ab intestat ) prin voinț a legii , dovedindu -se însă, c ă moștenirea ab intestat
este cea mai veche.
Conf orm Legii celor XII Table, fiind un sistem de drept primitiv, moștenitorii erau chemaț i la
succesiune în trei clase: sui heredes – fac parte din prima clasă și se se moștenesc pe ei însuși, a
doua clasă este formată din cei mai apropiați colaterali – agnatus proximus , iar clasa a treia este
repreze ntată de gentili. Heredes sui , în lipsa de moștenitori din prima clasă era chemată ruda
agnată ( agnatus proximus ) și î n fine , dacă nu existau heredes sui și nici agnați proximi,
moștenirea revenea gentililor ( gentiles ). Cum averea defuncului se împărț ea pe capete (per
capita ), fiecare copil și soț ia suprav iețuitoa re primeau o parte egală, îndepă rtând de la succesiune
nepoții și alți descendenți în grad mai î ndepartat de rudenie cu defunctul1.
În secolul I a.Chr -I p.Chr s -au stabilit reguli noi în materie su ccesorală de către pretori,
deoarece odată cu războaiele punice ș i dreptul civil (L egea celor XII Table) a intrat în dezarcord
cu concepțiile societății. Astfel, a apă rut bonorum posses sio,- succesiunea preto riană, care nu a
fost revoluționară ci progresiv ă, pe măsură ce necesitățile vieț ii practice o cereau. Bonorum
posessio unde vir et uxor constituia categoria de moștenitori pretorieni formată din soția și soțul
supraviețuitor. Î n acest caz este vorba de soții căsătoriți fără manus deoarece , în privința
căsătoriei cum manus soții se moștenesc î ntre ei conform Legii celor XII Table, ca rude civile.
Dreptul de moștenire al soților unul față de altul se deschide numai î n lipsa rudelor civile sau a
celor de sâ nge2.
Ca urmare a unei evoluții normale, dreptul i mperial deși, a respectat calea trasată de dreptul
pretorian a lă rgit p rincipiile introduse de pretor ș i senato consulte . Astfel, î mparatul Jutinian a fost
mai darnic față de soțul supraviețuitor sărac, decât pretorul. Prin novela 53 hotărî ca soțul sau
soția să raci vor lua fiecare din succesiunea celuilalt un sfert în plină proprietate, indiferent de
numărul copiilor ce ar veni la moștenire, maximul acestei părți limitâ ndu-se la suta de libre de

1 V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, op. cit. pag.238.
2 S. Cocoș, Drept roman, Editura Lumina Lex, București, 1998 apud E. Molcut, D. Oancea, op. cit, pag. 137.

6
aur. Prin novela 117 împara tul decise că numai soția săracă să ia un sfert, dacă rămăseseră trei
copii legitimi, fie din căsă toria ei cu defunctul fie dintr -o căsătorie anterioară a acestuia1.
Comparativ cu alte sisteme de drept din antichitate, în dreptul roman situația soției
supraviețuitoare dar și a femei i în gen eral a fost una relativ bună , fiind mult mai favorizată.

1.2 Situaț ia sub imperiul vechiului Cod c ivil

Statul român până în 1864 nu a avut parte de o legislație modernă și echitabilă mai ales în
domeniul dreptului civil, iar dezvoltarea rapidă a societății a impus necesitatea elaborării și
redactării unui astfel de cod. Pe plan intern, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a început
redactarea noilor coduri2 printre care și Codul c ivil, luându -se după modelul Codului c ivil francez
din 1804 sau Codul civil Italian , fiind considerat unul dintre cele mai moderne coduri din lume la
vremea respectivă. Printre categoriile de succesori se numărau: succesorii legitimi (descendenți,
ascendenți, colaterali), succesorii anomali (raporturile dintre adoptatori și ado ptați) și în fine
succesorii neregulați, din care făceau parte statul și soțul supraviețuitor3.
Datorită celor două conflagrații mondia le, odată cu adoptarea Codului c ivil de la 1864,
drepturile soțului supraviețuitor în materie succesorală a u suferit nume roase și importante
modificări.
În vechiul Cod c ivil de la 1864 drepturile suc cesorale ale soț ului supravieț uitor erau
reglementate la articolele 67 9 si 681 -684, însă cu apariț ia Legii nr. 319 din 10 iunie 1944 acestea
au fost abrogate.
Înainte de 10 iunie 1944, potrivit Codului c ivil, soțul supravieț uitor dobândea moștenirea
numai după ultimul colateral de gradul al doispr ezecelea (pana in 1921) sau după ultimul
colateral de gradul al patrulea (dupa 28 iulie 1921); în mod excepțional, văduva săracă avea
dreptul la 1/3 din moștenire î n uzufruct, î n concurs cu un sigur descendent, sau o pa rte de copil în
uzufruct, în concurs cu mai mulți descendenți, sau 1/4 din moștenire în propr ietate, în concurs cu
alți moș tenitori legali, rude mai îndepă rtate4. De asemen ea, membre ale mișcării pentru drepturile

1 C. Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Editura Universul Juri dic, București, 2009
2 C. Buzdugan, Elemente de istoria statului si dreptului românesc, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2006, pag. 124.
3 Idem, pag. 150.
4 M. Muresan, I. Urs, Drept civil – Succesiuni, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 2006, pag. 31.

7
femeilor redactaseră în ziua de 29 decembrie 1923 un Raport menit a servi lucrărilor de revizuire
a Codului civil, inițiate în baza art. 137 din Constituția României Mari – atunci proaspăt adoptată:
„Ceea ce ne va f ixa atenția de la început în anteproiectul nostru, va fi situația juridică a femeii
măritate, femeia ca soție și ca mamă, pentru că, pe aceasta, în primul rând legiuirea actuală o
lipsește de cele mai capitale drepturi de care are nevoie în familie și în s ocietate. Modificările ce
propunem a aduce dispozițiunilor acestui cod, în ce privește egalitatea drepturilor civile ale
femeii se referă: (…) 8. Dreptul de moștenire al femeii văduve (art. 684 c.c)1. Atât legiuitorul
român al vechiului Cod civil, cât și doctrina și jurisprudența au recunoscut dreptul de moștenire
al văduvei însă, dreptul trebuia valorificat în fața justiției, iar despre felul dreptului succesoral ,
autorii aveau opinii diferit e: fie că este un drept special , fie anomal, ori că este un leg at, iar unii
susțineau faptul că trebuie acordat având în vedere doar starea materială a femeii văduve (starea
de sărăcie – majoritatea doctrinei însă, a stabilit următoarea normă de apreciere: pentru a ști dacă
o văduvă este săracă ori nu, trebuie să se ț ină seama de situația pe care o avea soțul decedat și să
se aprecieze situația femeii în comparație cu averea soțului2).
Legiuitorul d e la 1944 a fost mai echitabil și corect și a adus o serie de îmbunătăț iri
drepturilor succesorale ale soțului supravieț uitor. Astfel că, pentru a -l putea moșteni pe defunct,
soțul supraviețuitor trebuia să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn (condiț ii generale
cerute de lege), dar ș i o co ndiție specială care se referea la calitatea de soț la data deschiderii
moștenirii, neavând relevanță durata căsă toriei cu defunctul, starea materială sau sexul soțului
supraviețuitor, dacă au avut copii sau nu ori dacă erau despărțiți sau nu î n fapt3. De asemenea,
potrivit literaturii juridi ce de specialitate , erau importante și al te câ teva aspecte: concubinul
supraviețuitor nu avea vocație succesorală , indiferent de dura ta concubinajului, un alt aspect s e
referea la cazul desfacerii căsătoriei prin divorț , astfel că , persoana care a pierdut calitatea de soț
nu mai era chemată la su ccesiune. În ultimul râ nd, articolul 23 din Codu l Familiei, astăzi abrogat ,
a consacrat instituția căsătoriei putative, creând astfel o situație bună pentru soțul supraviețuitor
de bună -credință, el păstrând situația unui soț dintr -o căsătorie valabilă, ch iar dacă această
căsătorie a fost declarată nulă sau, a fost anulată .

1 M. D . Bob, I. Chirilă, E. Florian, P. Vasilescu, A. Oprea, I. Bardoczi, Familia și moștenirea în România, Editura
Universul Juridic, București, 2016, pag. 90.
2 Idem, op. cit. 78.
3 L. Stanciulescu, Drept civil. Contracte si succesiuni, Editura Hamangiu, Bucur ești, 2008, pag. 411.

8
Potrivit Legii nr 319/1944, soțul supravieț uitor a avut urmatoarele trei drepturi succesorale
distincte: articolul 1 prezenta dreptul de moștenire î n concurs cu oricare dintre clasele de
moștenitori legali sau î n lipsa rudelor din cele patru clase, articolul 4 regle menta dreptul temporar
de abitație asupra casei de locuit ș i articolul 5 prezenta drepturile succesorale s peciale asupra
mobilelor și obiectelor aparținând gospodăriei casnice și asupra darurilor de nuntă , ale soțului
supravieț uitor.
Referitor la articolul 1 din Legea 319/1994 , drepturile succesorale ale soțului, au variat ca
întindere în funcție de clasa conc urentă. Acesta primea 1/4 din moștenire când venea î n concurs
cu desce ndenții, indiferent de numarul lo r; 1/3 când venea în concurs cu ascendenții privilegiați și
colateralii privilegiați, sau jumătate când venea în concurs doar cu o categorie; î n concurs c u
ascendenț ii ordin ari sau colateralii ordinari soțul primea 1/2, iar în cazul în care nu exista nicio
rudă din nicio clasă ori erau nedemni sau renunțători, soțului îi revenea întreaga moștenire. Mai
mult, soțul supraviețuitor era moș tenitor rezervatar, da r nu și sezinar (trebuind să ceară trimiterea
în posesie): era însă moștenitor regulat, răspunzâ nd de pasiv ultra vires hereditatis1.
Articolul 4 reglementa dreptul de abitație în anumite condiții: soțul supraviețuitor să nu fi
avut o locuință proprie , deci să fi locuit î n casa sau apartamentul respectiv în mod statornic, să nu
fi devenit proprietar exclusiv al întregii locuințe și defunctul să nu fi dispus altfel (de exemplu: să
fi lăsat locuința ca legat special unei terț e persoane – ceea ce putea f ace în limitele cotității
disponibile generale, căci soțul supraviețuitor era moș tenitor rezervatar numai cu privire la
drepturile sale succesorale obișnuite, nu ș i cu privire la drepturile sale speciale2). Dreptul de
abitație este un drept propriu, nă scut la data deschiderii moștenirii, însă acesta putea fi restrâ ns de
ceilalți moștenitori, cu obligația acestora de a procura o altă locuință soț ului, de asemenea,
dreptul de abitație putea să înceteze prin recăsătorirea soțului supravieț uitor.
Potrivit artic olului 5 din Legea 319/1944, dacă defunctul nu a dispus prin legate sau pr intr-un
testament altfel și la moștenire vin doar rude mai î ndepărtate, din clasele II -IV, nu și descendenți,
atunci soțul supravieț uitor are un d rept special asupra mobilelor ș i ob iectelor aparținând
gospodăriei casnice și asupra darurilor de nuntă . Mobil a și obiectele de uz casnic erau cele
folosite de soți în gospodăria casnică (covoare, perdele, televiz or, radio, frigider), chiar dacă erau
procurate din plăcere ș i nu din necesitate. Spre deosebire de mobile și obiectele gospodă riei

1 M. Mureșan, J. Kocsis , Drept civil. Succesiunile (privire sintetică), Editura Cordial Lex, pag. 31.
2 M. Mureșan, I. Urs, Drept civi -Succesiuni, op. cit. pag. 36.

9
casnice, darurile de nuntă, nu trebuiau să fie afectate de folo sința comună a soților. Darurile de
nuntă sunt daruri manuale făcute soților la celebrarea căsătoriei, indiferent dacă au fost fă cute în
comun ambilor soț i sau unuia dintre ei ( inclusiv darul fă cut de unul dinre e i celuilalt)1.
Un articol interesant din Codul c ivil elaborat de Carol al II -lea din 1940 (care nu a intrat
niciodata in vigoare), de care legiuitorul noului Cod c ivil nu a ținut cont , prevedea faptul că:
drepturile recunoscute soțului supraviețuitor se vo r reduce la jumătate, dacă moștenirea se
deschide înainte de împlinirea a 5 ani de la celebrarea căsătoriei. Analizând avantajele si
dezavantajele acestui articol, s -a ajuns la concluzia că introducerea unui astfel de text ar fi
inoportun. De pildă, în pra ctică sunt destul de multe cazuri când oamenii conviețuiesc câteva
decenii, fără a se c ăsători, iar căsătoria intervine cu mai puțin de 5 ani înainte de data decesului
unuia dintre soți, ceea ce ar conduce la o situație inechitabilă și nefavorabilă, dreptu rile
succesorale ale soțului supravieț uitor reduc ându-se la jum ătate2.
Datorită evoluției societății și implicit al dreptului, legiuitorul român p entru elaborarea
vechiului Cod c ivil a fost nevoit să urmărească legislațiile popoarelor vecine, acestea având o
influență majoră, în ceea ce privește instituția moștenirii în general , dar și a drepturilor soțului
supraviețuitor în special (care în opinia specialiștilor a fost în anumite peri oade superior chiar și
Codului c ivil francez ; dreptul francez fiind consi derat de unii autori doar o sursă de controverse și
nu întotdeauna, neapărat cea mai fericită alegere ).

1.3 Situaț ia sub imperiul noului Cod c ivil

În urma aderării statului român la Uniunea Europeană, s -a impus redactarea unui nou Cod
civil care să fie core spunzător nevoilor legale și mai ales celor sociale moderne și de asemenea,
să se potrivească și legislației din alte țări.
Adoptarea și punerea î n aplicare a noului Cod c ivil, care a fost inspirat de legile și
reglementă rile recente a unor state mai avans ate (mai exact, Codul civil german și Codul civil
elvenț ian), a adus unele schimbări importante și în materia dreptului de moștenire din Româ nia,
ținân d seama de afecțiunea reciprocă dintre soț i. Primele reglementări ale devoluțiunii

1 L. Stanciulecu, Drept civil. Contracte și succesiuni, op. cit. pag . 420.
2 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I, Moșteirea legală, Editura Universul Juridic, București,
2013, pag. 238.

10
succesorale legale au fost de ordin cutumiar, iar elaborarea unor izvoare de drept scris (pravile,
legiuiri, coduri) a început în spațiul românesc cel târziu în secolul XV și a trecut prin mai multe
faze (este vorba de importul unui mod de abordare juridică și a unor texte legi slative laicizate)1.
Dispoziț iile inechitabile și nefavorabile ale vechiulu i Cod c ivil de la 1864 au fost înlă turate
prin Legea 319 din 10 iunie 1944 ca urmare a criticilor virulente făcute în doctrina și în practica
judiciară, iar î n prezent , drepturile s uccesorale ale soțului supravieț uitor sunt stabilite de noul Cod
civil, care a abrogat în î ntregime Legea nr. 319/1944, dar a p reluat aproape integral dispozițiile
acesteia (neacordând însă drepturi mai î ntinse ori diferite)2.
Articolele 970 -974 din noul C od civil sunt cele care reglementează situația juridică a soț ului
supra viețuitor, păstrând î n principiu, drepturile succesorale consacrate prin Decretul -Lege nr.
319/1944.
Precum legea anterioară, condițiile cerute soțului supraviețuitor pentru a putea moș teni au
rămas aceleași: capacitate succesorală, vocație succesorală, să nu fie nedemn, dar și o condiț ie
specială arătată în art. 970 NCC și anume: “soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat
dacă la data deschiderii moștenirii, nu exista o hotărâ re de divorț definitivă ”3. Într-una din
exemplele elocvente din literatura de sp ecialitate se pune problema ca în timpul unui proces de
divorț, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecatorești, unul dintre soți să decedeze.
Soluția cea mai echitab ilă este ca soțul supraviețuitor să pă streze calitatea de moștenitor
deoarece, căsătoria nu a încetat prin divorț (neexistând o hotărâre judecătorească definitivă), ci
prin moartea soț ului. De asemenea, se impune aceeași soluție și în ipoteza desfacerii un ei
căsătorii la notarul public ori la ofiț erul de star e civilă . Legiuitorul noului Cod c ivil a pă strat
principiile care s -au aplicat în cazul căsă toriei putative din Legea nr. 319/1944 .
Situația concubinului supraviețuitor a rămas la fel, el neavând o voca ție succesorală legală,
dar noua lege îi conferă dreptul de a pretinde contribuția adusă la achiziț ionarea unor bunuri din
timpul concubinajului, contribuție care trebuie dovedită . Evide nt, concubinul supraviețuitor poate
avea ș i drepturi succesorale , dar numai pe cale testamentară, î n calitate de legatar4.
Precum a fost prevăzut î n sistemul Legii n r. 319/1944, noul Cod c ivil a pă strat cele t rei
drepturi succesorale ale soțului supravieț uitor, acestea fiind regle mentate la art. 972 -974.

1 M. D. Bob, I. Chirilă, E. Florian, P.Vasilescu, A. Oprea, I. Bardoczi, Familie și moștenire în România, Editura
Universul Juridic, București, 2016, pag. 47 -48.
2 I. Urs, Drept civil. Succesiuni, Editura Universul Juridic, București, 2017, pag. 59.
3 Art.970, Noul Cod Civil și Legea de punere în aplicare, Ed. a 10 -a rev., Editura Hamangiu, București, 2014, pag. 256.
4 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I, Moștenirea Legală, op. cit. pag. 239.

11
Referitor la dreptul general de moștenire, î n concurs cu oricare dintre clasele de moș tenitori
legali, cotele succesorale a soțului supraviețuitor au ră mas la fel, evident ele variază ca întindere
în funcție de clasa concurentă . Spre deosebire de vechiul Cod c ivil de la 1864 , în noile
reglementări, soțul supraviețuitor și -a păstrat bine înțeles calitatea de moș tenitor rezervatar, dar
acum are și calitatea de moș tenitor sezinar (art. 1126).
Așa cum menționa vechea reglementar e, așa ș i noua reglemen tare a preluat dreptul de abita ție
a soțului supraviețuitor, care se naște la data deschiderii moș tenirii , însă cum au existat unele
controverse în literatura juridică anterioară , noul Cod c ivil a adus unele modificări menite să î i
asigure cea mai bună protecție soțului în viață . De ase menea, este necesar ca soțul supraviețuitor
să accepte moștenirea lui de cujus , căci dacă renunță, el nu mai are calitatea de moștenitor legal și
pe cale de consecință nici drept de abitaț ie1.
Cu ocazia elaboră rii no ului Cod civil, legiuitorul a păstrat dr eptul special al soțului
supraviețuitor asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic, având î n vedere efectele pozitive
produse de Legea nr. 319/1944. Însă , noua re glementare a adus două noutăți: în primul rând,
datorită faptului că nu s -a întâlnit în pr actică , dreptul s pecial asupra darurilor de nuntă a fost scos.
Trebuie subliniat că principalele motive pentru care problema dreptului s pecial asupra darurilor
de nuntă nu s -a pus în practică au fost: decesul unuia dintre soți intervine, de regulă, după câ teva
zeci de ani de la data nunții ș i bunurile c are au constiuit daruri de nuntă nu mai există în
materialitatea lor; de regulă, darurile de nuntă au constat în mobilier ș i obiecte de uz casnic ,
acestea intrând sub incidenț a dreptului special referitor la aceste categorii de bunuri2. Cea de -a
doua noutate constă în faptul că , sub incidenta legii noi nu intră toate bunurile mobile
succesorale, ci doar acelea care prin natura lor au fost afectate folosinței comune a soț ilor.
În elaborarea noului Cod c ivil, le giuitorul a ținut seama de vechile reglementări aducând
astfel ușoare modificări dreptului de moștenire a soțului supraviețuitor, în prezent fiind considerat
egal cu ceilalți succesori si defunctului.

1 I. Urs, Drept civil. Succesiuni, op. cit. pag. 67.
2 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I, Moștenirea Legală, op. cit. pag. 258.

12
Capitol ul 2 Condițiile cerute ale soțului supravie țuitor pentru a moșteni

Ca orice succesor, pentru a putea veni la mo ștenirea lui de cujus , soțul supraviețuitor
trebuie să întrunească condițiile generale cerute orică rui mo ștenitor (capacitate s uccesorală,
vocaț ie succesorala, să nu fie nedemn) dar și o condi ție specială: el trebuie să aibă calitatea de soț
al defunctului la data deschiderii moștenirii1, indiferent de durata căsătoriei, dacă cei doi au avut
sau nu copii, ori dacă erau despărțiți sau nu în fapt.
Conform art. 967 alin. (1) NCC pentru a put ea moșteni, soțul supraviețuitor trebuie sa
aibă capacitate succesorală, adică să fie in viață, să existe la data deschiderii moștenirii. Existența
se poate dovedi fie de soțul supraviețu itor, fie de succesorii săi în cazul în care acesta a decedat la
scurt timp după de cujus. De asemenea și soțul dispărut are capacitatea de a moșteni defunctul ,
întruc ât el este considerat a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte
rămasă definitivă. Se poate spune, astfel, că soțul dispărut are o capacitate succesorală
“provizorie” , situația incertă a soțului dispărut se va definitiva prin următoarele modalități :
reapariția acestuia, constatarea fizică a morții acestuia și declararea morții prin hotăr âre
judecătorească definitivă și irevocabilă2.
De la sine înțeles nu are capacitate succesorală soțul predecedat și soții care au murit în
același timp (comorienți).
Nedemnitatea succerorală decade din dreptul de a moșteni, inclusiv din rezerva
successorală, pe soțul care se face vinovat de o faptă gr avă împotriva defunctului, aceste fapte
fiind prevăzute expres de lege. Legiuitorul prevede două tipuri de cauze care atrag nedemnitatea :
de drept și judiciară. Printre cauzele care atrag nedemnitatea de drept se numără : soțul condamnat
penal pentru săv ârșirea unei infracțiuni cu intenția de a -l ucide pe celălalt soț și soțul condamnat
penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a une i infracțiuni cu intenția de a -l
ucide pe un alt succesibil al soțului său, care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii
faptei, i -ar fi restrâns celui dintâi vocaț ia3. În temeiul dispozițiilor art. 959 alin. (1) NCC cauzele
care atrag nedemnitatea judiciară sunt : soțul supraviețuitor condamnat penal pentru săv ârșirea,
împotriva soțului care lasă moștenirea, a unor fapte grave de violență fizică sau morală, soțul care

1 D. Chiri că, Tratat de drept civil: succesiunile și liberalitățile, Editura C. H. Beck, București, 2014, pag. 63.
2 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, Editura C. H. Beck, București, 2013,
pag. 9.
3 Idem, op. cit. pag. 11 -12.

13
cu rea -credință a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului și nu în ultimul
rând, soțul care, prin dol sau violență, l -a împiedicat pe soțul defunct să în tocmească, să modifice
sau să revoce testamentul1. Regimul juridic al nedemnității de drept se diferențiază de cel al
nedemnității judiciare, astfel că : nedemnitatea de drept poate fi invocată la cererea persoanei
interesate sau din oficiu de către instanț ă oric ând, pe când nedemnitatea judiciară poate fi
invocată în termen de un an de către un succesibil sau comuna, orașul, municipiul în a cărei rază
se află bunurile la data deschiderii moștenirii. Indiferent de felul nedemnității, soțul
supraviețuitor est e înlăturat total și retroactiv, inclusiv de la rezerva succesorală. Este de precizat
faptul că nedemnitatea (de drept sau judiciară) poate fi înlăturtă expres prin testament sau printr –
un act autentic notarial de către soțul care lasă moștenirea.
Pentru c a soțul supraviețuitor să aibă această calitate, căsătoria trebuie să fie valabil
încheiată, adică să fie îndeplinite toate condițiile de fond și formă necesare pentru încheierea ei2.
Potrivit articolului 289 NCC calitatea de so ț se dobândește prin încheie rea căsătoriei, în
momentul câ nd ofi țerul de stare civilă ia consimțământul personal și liber al viitorilor soț i și îi
declară căsătoriți.
Întrucât căsătoriei i se poate pune capăt și , implicit calității de soț , în cazul desface rii si a
desfințării căsăto riei se impun unele precizări importante. În materia succesiunii, o altă idee des
abordată în literatura de specialitate este faptul că dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor
nu este afectat de durata căsn iciei, starea materi ală, dacă există sau nu copii, de asemenea, nu
influențează raporturile patrimoniale nici domiciliul separat.
În ipoteza desfacerii căsătoriei prin divorț există mai multe situații: prin acordul p ărților,
la cererea unuia dintre so ți, acceptat ă de cel ălalt, din motive de s ănătate sau din culpa ambilor
soți.
În cazul divorțului pe cale judiciară, căsă toria este desf ăcută din ziua câ nd hot ărârea prin
care s -a pronunțat divorțul a ră mas definitiv ă. Dacă unul dintre soți a decedat, iar procesul de
divorț era î n curs de solu ționare, d ar hotărârea judecătorească nu era definitivă, soțul
supravieț uitor p ăstreză calitatea de moștenitor, deoarece se consideră în cetarea căsătoriei prin
moarte ș i nu prin divorț3, aceasta fiind o situaț ie de excep ție. De asemenea, articolul 925 alin. (2)
acordă posibilitatea moștenitorilor soțului reclamant de a continua acțiunea de divorț, dacă acesta

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 16 -17.
2 V. Stoica, L. Dragu, Moștenirea legală în Noul Cod Civil, Editura Universul Juridic, București, 2012, pag. 121.
3 I. Urs, Drept civil. Succesiuni, op. cit. pag. 60.

14
a decedat, în condițiile în care instanța admite culpa exclusivă a soțului pârâ t, căsătoria
considerâ ndu-se desf ăcută la data introducerii cererii de divorț1. Posibilitatea continuării acțiunii
de divorț de că tre mo ștenitori reprezintă una d intre noutățile aduse de Codul c ivil, reglementare
care a abrogat prevederile din Codul familiei, fiind astfel o soluție echitabilă. Deoarece textul nu
distinge, pot continua acțiunea atât moștenitorii legali ai reclamantului, cât și cei testamentari
(legatari universali, cu titlu universal sau cu titlu particular), înlăturând paradoxul moral al
situației în care soțul vinovat de deteriorarea căsătoriei ajungea să îl moșteneasc ă pe cel care
introdusese acțiunea de divorț, ca urmare a decesului acestuia din urmă, fapt accidental si
neprevăzut2.
Dacă soții au apelat, pentru desfacerea căsătoriei pe cale administrativă, aceasta este
desfăcută la data eliberării certificatului de di vorț de că tre ofi țerul de stare civilă sau notarul
public, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe a soților, care acordă mai întâi un termen de
30 de zile, în care soții se pot răzgândi și pot să retragă eventuala cerere.
O alt ă situație este prev azută de articolul 379 alin. (2) NCC și anume: divorțul la cererea
unuia dintre soți, acceptată de cel ălalt (indiferent dacă există sau nu copii din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptați), astfel instanța pronunță o hotărâre definitivă fără a mențio na culpa soților
în destr ămarea căsătoriei, hotărâre care nu este supusă apelului3; și în această situație dacă
intervine moartea unuia dintre soț i, cel ălalt păstrează drepturile succesorale.
Probleme cu implicații succesorale se pot ivi și în conjunctura divorțului din motive de
sănătate, f ără a menționa culpa unuia dintre soți.
Dispozițiile articolelor 293 -295 NCC fac referire la două ipoteze în privința desființării
căsătoriei: calitatea de so ț se poate pierde în cazul nulității absolute ori relative a căsătoriei sau a
anulării . Articolele mai sus menționate indică atât cazurile de nulitate absolută cât si cele de
nulitate relativă. Astfel nulitatea absolută intervine în cazul bigamiei, stării de alienație sau
debilitate mintală, încheierii căsătoriei între persoane de același sex, neîndeplinirii cerințelor
privitoare la încheierea căsătoriei, lipsa vârstei matrimoniale, fictivitatea căsătoriei. Iar nulitatea
relativă poate interveni în materia căsătoriei în cazul viciilor de consimțământ, a lipsei de

1 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I, Moștenirea legală, op. cit. pag. 240.
2 A. T. Enache, Unele considerații referitoare la continuarea acțiunii de divorț de către moștenitori, Revista română
de drept privat, nr. 4/2012, Editura Universul Juridic, București, pag. 92 -93.
3 V. Stoica, L. Dragu, Moștenirea legală în Noul Cod Civil, op. cit. pag. 123.

15
discernământ, a încheierii căsătoriei între tutore și persoana aflată sub tutelă sau în cazul
nerespectării cerințelor privitoare la încheierea căsătoriei de către minorul în vârstă de 16 ani.
În aceste cazuri, conform regulilor de drept comun căsătoria se desființează cu efect retroactiv1 și
se consideră din punct de vedere juridic, faptul că soții nu au fost niciodată căsătoriți. Astfel,
chiar dacă moartea unuia dintre soți a intervenit mai înainte ca hotărârea judecătorească să
rămână definitivă, nu se p une problema unor drepturi succesorale î ntre so ți, deoarece aceștia au
pierdut calitatea de soți cu efect retroactiv de la data încheierii căsătoriei, așa încât nu se pot
moșteni unul pe celălalt2.
Cu titlu de excepție dreptul de moș tenire a so țului supra viețuitor operează în instituția căsătoriei
putative (conform art. 304 alin. (1): “soțul de bună -credință la încheierea unei căsătorii nule sau
anulate păstrează, până la data câ nd hot ărârea judecătorească rămâne definitivă, situația unui soț
dintr -o căsăt orie valabilă”), aceasta derogând de la regula efectului retroactiv. Cu alte cuvinte,
rămâne de datoria instanței stabilirea bunei sau relei credințe a soților în ceea ce privește
nulitatea3.
O alt ă problemă des întâlnită î n practic ă (care în literatura de specialitate anterioară noului
Cod c ivil, a fost considerată unica excep ție de la principiul reciprocității vocației succesorale
legale) este ipoteza în care soțul unei persoane declarate moarte, s -a recăsătorit, iar hotărârea
declarativă de moarte este a nulată (de exemplu prin reapariția celui declarat mort4) noua c ăsătorie
rămâne valabilă (nu se pune problema bigamiei), dacă soțul celui declarat mort a fost de bună –
credință, iar prima căsă torie se consider ă desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
În consecință, soțul supraviețuitor pierde calitatea de soț, vocația sa succesorală desființându -se
retroactiv, ceea ce înseamnă că soțul recăsătorit nu -l va putea moșteni pe soțul din prima
căsătorie, ci numai pe cel din a doua5. Pe de altă parte, dacă se dovedește că a fost de rea -credință
soțul celui care a fost declarat judecătoreș te mort, adic ă a știut de faptul că presupusul defunct
este în viață, se face vinovat de infracțiuea de bigamie, cea de a doua căsătorie fiind anulată.

1 D. Chirică, Tratat de drept civil: succesiunile și liberalitățile, op. cit. pag. 64.
2 I. Urs, Drept civil. Succesiu ni, op. cit. pag. 61.
3 A. Bacaci, G. Comaniță, Drept Civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013, pag. 59.
4 I. Urs, Drept civil. Succesiuni, op. cit. pag. 60.
5 Fl. A. Baiaș, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, coordonatori Fl. A . Baiaș, R. Constantinovici, E. Chelaru, I.
Macovei, Editura C. H. Beck, București, 2012, pag. 1021.

16
Nu doar Codul c ivil ofer ă drepturi succesorale soțului supravieț uitor, el beneficiaz ă și de
alte drepturi reglementate de legile speciale, acestea completâ nd nevoile reale și concrete cu care
se confruntă soțul defunctului.
Astfel, prin introducerea legilor speciale de care soțu l supraviețuitor poate profita se numără:
Legea nr. 578/2004, Legea nr. 264/2010, Legea nr . 303/2004, Ordonanța Guvernului nr.
105/1999, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situa ției juridice a unor
imobile cu destinația de locuințe trecute în pr oprietatea statului, Legea nr. 10 /2001 pen tru
imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și în fine Legea
nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Aceste legi au venit în întâmpinarea
realit ăților și nevoilor cu care se confruntă societatea.
De prevederil e Legii nr. 578/2004 beneficiază soțul supraviețuitor al unei persoane, care
la data decesului, avea calitatea de pensionar, după caz, atât în sistemul public de pensii și alte
drepturi de as igurări sociale, cât și în fostul sistem de asigurări sociale de stat, fostul sistem de
asigurări sociale pentru agricultori. De asemenea, trebuie întrunite câteva condiții cumulative:
calitatea de pensionar în momentul deschiderii moștenirii, îndeplinirea vârstei standard de
pensionare conform Legii nr. 19/2000, s ă nu se fi recăsătorit, durata căsniciei cu soțul de cedat să
fi durat minim 15 ani (cuantumul pensiei se micșorează dacă durata căsătoriei este mai mică de
15 ani, dar de cel puțin 10 ani).
Dreptu l la pensia de urmaș al soțului supraviețuitor pe tot timpul vieții este prevăz ut de
dispozițiile Legii nr. 264 /2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Condițiile ce trebuie
respectate sunt asemănătoare cu legea mai sus -menționată, cu o precizare i mportantă în plus:
dreptul la pensia de urmaș se acord ă și in cazul în care soțul supraviețuitor este invalid de gradul I
sau II, indiferent de vârstă și de asemenea, se acord ă indiferent de v ârstă sau durata c ăsniciei dacă
decesul s -a produs în urma unui accident de muncă sau boli profesionale (la fel ca în legea
578/2004, su ma pensiei de urmaș variază in funcție de durata căsniciei).
Articolul 84 din Legea 303/2004 indică statutul soțu lui supraviețuitor al judecătorului și
procurorului: “soțul supravieț uitor și copii i judecătorilor și procurorilor care au dreptul la pensie
de servi ciu potrivit art. 82 beneficiază de pensie de urmaș dacă îndeplinesc condițiile prevăzute
pentru aceasta de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi d e asigurări
sociale, cu modifică rile și completările ulterioare ”.

17
Un alt exemplu îl reprezint ă Ordonan ța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite ca prizonieri acord ă o
indemniza ție lunar ă neimpozabil ă, în cuantum de 130.000 de lei so țului supravie țuitor, cu
condi ția ca acesta s ă nu se fi rec ăsătorit1 (art. 3 din OG nr. 105/1999) și alte drepturi adiacente
(asistență medicală, medicamente, transport urban gratuit, tratament într -o sta țiune
balneoclimaterică).
Așa cum dreptul la moștenire este garantat prin Constituție (art. 46), la fel și dreptul la
proprietate este garantat (prin art. 2) , astfel după decesul defunctului este firească continuarea
calității de proprietar de către moștenitori, deci se poate afirma că dreptul de moștenire este o
urmare a dreptului de de proprietate. Legea nr. 18/19 91 a ridicat anumite probleme, având un
impac t social puternic . Din sfera succesorilor face parte și soțul supraviețuitor care trebuie să
dovedească calitatea de moștenitor și de asemenea, să accepte moștenirea (pot exista situații în
care soțul supravieșuitor sau orice alt succesibil să fie repus în termenul de a accepta moștenirea).
În legătură cu repunerea în termenul de acceptare a moștenirii de către soțul în viață, cu privire la
cota ce i se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, se are în vedere regula
indivizibilității și excepți ile sale2.
De prevederile legii nr. 112/1995 care privește restituirea locuințelor trecute în
proprietatea statului după 6 martie 1945 și până în 22 decembrie 1989, beneficiază moștenitorii
foștilor proprietari inclusiv soțul supraviețuitor. Acesta trebuie să înd eplinească condițiile
generale cerute de lege pentru a moșteni, dar și o condiție specială: trebuie să fie cetățean român ,
sau să dovedească că a demarat procedura pentru a obține cetățenia română. În situația în care
soțul supraviețuitor nu a depus cererea în termen sau nu a renunțat la moștenirea soțului decedat,
nu mai poate beneficia de dispozițiile acestei legi.
Legea nr. 10/2001 este considerată cea mai cuprinz ătoarea lege cadru în această materie a
restituririi prin echivalent sau în natură a bunurilor preluate în mod abuziv de către stat.
Bineînțeles și soțul supraviețuitor face parte din categoria de beneficiari ai acestei legi, dacă face
dovada prin orice mijloace de probă din care să rezulte că a acceptat moștenirea (dovada se poate
face cu acte de stare civilă sau testamentul defunctului).

1 V. Stoica, L. Dragu, Moștenirea legală în Noul Cod Civil, op. cit. pag. 118 -120.
2 Idem, op. cit. pag. 171.

18
Nu în ultimul rând o altă lege specială care îl are în vedere și pe soțul supraviețuitor este
este nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. Este de la sine înțeles că opera
supraviețui ește autorului ei, fiind perpetuă, având posibilitatea de a fi transmisă mortis cauza.
Înainte de a fi modificată legea, prin dispozițiile decretului de lege nr. 321/1956, existau deosebiri
de tratament între categoriile de moștenitori (soțului supraviețui tor și ascendenților li se acorda pe
tot restul vieții, descendenților pe o durată de 30 de ani și celorlalți moștenitori pe 15 ani). Însă,
odată modificată legea, s -au înlăturat inechitățile și se aplică regulile de drept comun în
conformitate cu dispoziț iile Codului civil.

19
Capitolul 3 Caracterele juridice ale dreptului de moștenire ale soțului supraviețuitor

Din dispozițiile Codului civil rezultă faptul că soțul supraviețuitor are dreptul de a veni la
moștenirea defunctului în co ncurs cu cele patru clase de moștenitori sau în lipsa acestora,
prezintă următoarele caractere juridice:
1. poate veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin reprezentare;
2. este moștenitor rezervatar;
3. este moștenitor sezinar;
4. este obli gat la raportul d onațiilor primi te de la defunct, numai dacă vine în concurs cu
clasa I de moștenitori1.
Potrivit Codului civil, soțul supraviețuitor vine la moștenire numai în nume propriu, neavând
posibilitatea de a veni prin reprezentare și nici nu poate fi reprezentat (soțul supraviețuitor nu are
calitatea de moștenitor al mamei soțului decedat, el nu poate veni la moștenirea soacrei prin
reprezentarea soțului defunct, principiile reprezentării neimplicându -se într -o asemenea situație2).
În elaborarea noului Cod civil l egiuitorul a păstrat aceeași categorie de moștenitori rezervatari
(soțul supraviețuitor, descendenți, ascendenți) , însă spre deosebire de vechiul Cod civil de la
1864 se prevede diferit întinderea rezervei succesorale3.
Articolul 1086 NCC definește rezerva succesorală ca fiind partea din bunurile moștenirii ce se
cuvine în virtutea legii , moștenitorilor, chiar împotriva voinței defunctului manifestată prin
liberalități și dezmoșteniri; așadar de rezerva succesor ală beneficiaz ă și soțul supraviețui tor fiind
moștenitor rezervatar. Codul civil în articolul 1089 definește și cotitatea disponibilă, aceasta
reprezentând partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul
poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalități.
Rezerva soțului supraviețuitor se determină în funcție de clasa de moștenitori legali cu care
vine în concurs, iar la determinarea exactă a rezervei se ține seama de moștenitorii care vin
efectiv la culegerea acesteia (adică nu sunt nedemni sau renunțători ). Potrivit a rt. 1088 NCC
rezerva succesorală este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților și
dezmoștenirilor, i s -ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
În concluzie, rezerva soțului supraviețuitor este de:

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supravieț uitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 59.
2 E. Poenaru, C. Murzea, Procedura succesorală notarială. Editia a 2 -a, Editura C. H. Beck, București, 2008, pag. 54.
3 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 170.

20
– 1/8 din moștenire (jumăta te din 1/4) dacă vine în concurs cu cei din cl asa I adică
descendenț ii, indif erent de numărul lor sau gradul de rudenie.
– 1/6 din moștenire (jumătate din 1/3) dacă vine în concurs cu întreaga clasă a II -a
(ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați ) de moștenitori, indiferent de numărul lor.
– 1/4 din moștenire (jumătate din 1/2) dacă vine în concurs fie numai cu ascendenții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor.
– 3/8 din moștenire (jumătate din 3/4) dacă vine în concur s cu clasa a III -a (ascendenți
ordinari) sau cu clasa a IV -a (colaterali ordinari) indiferent de numărul lor.
– 1/2 din moștenire dac ă rudele din cele patru clase de moștenitori nu îndeplinesc condițiile
cerute de lege pentru a moșteni, deoarece în acest caz concurează numai cu beneficiarul
liberalității, care nu are calitatea de moștenitor legal, inclusiv ipoteza în care ar fi avut
această calitate, dar a renunțat la moștenirea legală1.
Sistemul noului Cod civil a păstrat noțiunea de rezervatar a so țului supraviețuitor, elaborată
mai întâi în legea 319/1944, numai asupra cotei succesorale care i se cuvine ca moștenitor legal.
O altă problemă interesantă pe care noua lege a imbrățișat -o, având origini în Legea nr. 319/1944,
este elaborată în art. 970 alin. (2): “Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitori i legali
aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar veni în concurs cu cea mai
apropiată dintre ele”. În îndeplinirea operei sale de echitate, Codul civil din 2009 a av ut în vedere
o soluție anterioară consacrată în doctrină și anume situația împ ărțirii rezervei soților
supraviețuitori în cazul unei căsătorii putative. Astfel soluția cea mai avantajoasă dată de doctrină
care a fost păstrată și în noul Cod civil, este împ ărțirea în mod egal a cotei dacă există două sau
mai multe persoane care au situ ația unui soț supraviețuitor.
Deși rezerva succesoarală este o instituție controversată, nefiind acceptată la nivel european
de toate țările (sistemul de drept anglo -saxon nu r ecunoaște această instituție, dând întâietate
principiului libertății testamentare), legiuitorul român a ținut să o păstreze, justificând prin faptul
că rezerva succesorală este menită să conserve bunurile în familie, plecând de la vechiul deziderat
al con servării bunurilor în familie, conform căruia “oamenii trec, familia și fundamentul său
material rămân2.

1 I. Urs, Drept civil: succe siuni, op. cit. pag. 171.
2 D. Chirică, Tratat de drept civil: succesiunile și liberalitățile, op. cit. pag. 36.

21
Codul civil a elaborat două forme ale cotității disponibile: cea de drept comun și cotitatea
disponibilă specială a soțului supraviețuitor. În prezent a lucrare vom acorda o mai mare valoare
cotității disponibile special e, care este reglementată prin dispozițiile art. 1090 NCC și anume:
“liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți
descendenți decâ t cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea
descendentului care a primit cel mai puțin.” (dispozițiile acestui articol sunt asemănătoare cu
dispozițiile art. 939 din Codul civil de la 1864).
În raport cu acest text de lege sunt n ecesare câteva explicații suplimentare.
În primul rând, sintagma “ liberalitățile neraportabile fă cute soțului supraviețuitor ” face re ferire la
acele donații nerapor tabile, donații deghizate sau legate făcute de către defunct în favoarea
soțului supraviețui tor, cu scutire de raport. Cu titlu de exemplu în cazul liberalităților
neraportabile este ipoteza în care la moștenirea defunctului au chemare copilul acestuia, rezultat
dintr -o căsătorie anterioară și soțul supraviețuitor, acesta din urmă nu va putea cul ege din
moștenire, cu titlu de liberalitate neraportabilă, mai mult de 1/4 deși, în absența prevederilor art.
1090 Cod civi l, soțul supraviețuitor ar fi putu t culege, ca ef ect al gratifi cării, 7/16 din moștenire,
repre zentând cotitatea disponibilă ordinară1.
Prin “alți descendenți decât cei comuni lor” fac parte de exemplu descendenții dintr -o căsătorie
anterioară a celui decedat, cei adoptați, descendenți din afara căsătoriei (indiferent când s -a
stabilit filiaț ia, aceasta operează retroactiv ), literatura și practica judiciară acceptând și pe cei
născuți prin reproducere umană asistată medical. Pot beneficia nu doar cei născuți, dar și cei doar
concepuți la data deschiderii succesiunii2. De asemenea, se admite și situația când soțul
supraviețuitor este conc urat de descendenți i lui de cujus din categorii diferite, nu doar de cei care
nu sunt comuni lor.
În ultimul rând, sintagma “partea descendentului care a primit cel mai puțin” se raportează la
dorința defunctului de a gratifica pe unii moștenitori cu mai m ult (de exemplu cu legate, situație
în care vor primi rezerva și liberalitatea) iar pe alții cu mai puțin (care rămân numai cu rezerva
dacă nu profită și de liberalități), însă pot exista și situații când defunctul îi gratifică pe toți, dar
inegal3. Un ex emplu elocvent din practică, este situația în care fie unii dintre copii au fost
gratificați cu liberalități de defunct, iar alții nu, aceștia din urmă primind doar rezerva ce le revine

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 64.
2 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 174.
3 D. Chirică, Succesiuni și testamente, Editura Rosetti, București, 2003, pag. 320.

22
din moștenire, adică mai puțin decât frații lor, fie situația în care descendenții fiind în număr de
cel puțin doi, partea pe care o primesc fiecare dintre aceștia din moștenire (rezerva) este mai mica
de 1/4 din moștenire1.
Cuantumul cotității disponibile speciale se determină parcu rgându -se mai multe etape, iar
în acest ca z pentru o mai bună înțelegere a acestei instituții este necesar un exemplu:

Ipoteza în care la moștenirea lui de cujus vine soțul supraviețuitor și un copil dintr -o căsătorie
anterioară. La determinarea cotității d isponibile se va proceda la parcurgerea mai multor etape:
1. Cuantumul rezervei succesorale a moștenitorilor rezervatari: 1/8+3 /8=4/8. 1/8 este rezerva
soțului supraviețuitor iar 3/8 este rezerva c opilului dintr -o altă căsătorie;
2. Cuantumul cotității disponibile ordina re: care se calculează prin scă derea rezervelor
moștenitorilor din întreaga moștenire ; astfel cot itatea disponibilă va fi de 4/8;
3. Cuantumul cotității disponibile speciale: cotitate care reprez intă un sfert din moștenire
2/8;
4. Se stabilește diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară (4/8) și cotatitea disponibilă
special ă (2/8). Din acestă diferență rezultă o parte egală cu 2/8 , parte de care de cujus
poate dispune liber, în sensul că poate să o atribuie în favoarea oricărei persoane. Un
aspect important pre cizat de literatură este fa ptul că cele două cotităț i nu se pot cumula,
doar imputa;
5. Se stabilesc drepturile finale ale fiecărui moștenitor în parte. Din calculele mai sus –
prezentate reiese că soțul supraviețuitor primește rezerva de 1/8 la care se adaugă cotitatea
disponibilă de 2/ 8, în final având 3/8 din moștenir e; copilul din afara căsătoriei primește
în final drepturi în valoare de 5/8 din moștenire, acestea reprezentând rezerva succesorală
de 3/8 la care se adaugă diferența dintre cotitatea disponibilă ordinară și cotitatea
disponibilă specială.

Legea nu prevede nicio sancțiune în cazul depășirii cotității disponibile speciale ale soțului
supraviețuitor, peste limitele speciale. Însă, într -o asemenea situație se practică reducțiunea
liberalităților excesive în limitele cotități i disponibile speciale. Reducțiunea se poate face la
cererea celui interesat (moștenitori rezervatari și succesorii lor, creditori chirografari ai

1 D. Chirică, Succesiuni și testamente, op. cit. pag. 406.

23
moștenitorilor rezervatari; textul de lege având un carater li mitativ, nu doar exemplificativ , astfel
încât alte persoane care nu sunt nominalizate de legiuitor nu își pot exercita acest drept) și
precum precizează doctrina, atrage doar ineficacitatea liberalității nu și nulitatea ei1. Prin
excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 992 alin. (1) și art. 10 33 Cod civil, în cazul în care
liberalitatea făcută de defunct în favoarea soțului supraviețuitor este simulată (donație deghizată
sau donație/legat prin interpunere de persoane) sancțiunea va fi nulitatea (relativă ori absolută)
totală a liber alității, ch iar dacă valoarea ei se inc adrează în limitele prevăzute de art. 1090 alin.
(1) Cod civil, deoarece această nulitate urmărește să sancționeze nu atât depășirea cotității
disponibile speciale, cât intenția de fraudare a drepturilor descendenților defunctulu i2. Codul civil
reglementează în art. 1096 ordinea în care se reduc liberalitățile excesive care aduc atingere
rezervei succesorale ale soțului supraviețuitor, dar numai în ipoteza în care de cujus a efectuat
multiple liberalități.
Așadar, deși noul Cod ci vil reglementează doar două forme ale cotității disponibile, această
instituție nu e una recent adoptată, ea având origini în dreptul roman, perioadă în care căsătoriile
subsecvente erau privite de legiuitor în mod nefavorabil; de aceea romanii au stabilit că dacă
soțul – care avea copii dintr -o căsătorie anterioară – se recăsătorea, nu putea să lase prin
testament soțului din această nouă căsătorie decât cel mult echivalentul unei părți ce se cuvenea
unui copil născut din prima căsătorie3. Aceste dispoziț ii au fost adoptate de Codul civil francez de
la 1558, dar și de vechiul Cod civil român de la 1864.
Cu titlu de noutate în legislașia românească, Legea nr. 287/2009 a introdus print re
moștenitorii sezinari a lui de cujus și pe soțul supraviețuitor, dat fi ind faptul că de cele mai multe
ori, soțul sup raviețuitor a fost cea mai apro piată persoană de defunct, ținând seama și de
afecțiunea reciprocă dintre ei. De altfel, în mod just, legiuitorul a deschis lista moștenitorilor
sezinari, cu soțul supraviețuitor4.
Prin definiție sezina este un beneficiu conferit de lege , o ficțiune a legii, acordat unor
categorii de moștenitori legali ai defunctului, de a exercita acțiunile care sanționează drepturile
aflate în patrimoniul succesoral fără a avea nevoie de verifica rea și atestarea notarială sau
judecătorească a titlului de moștenitor, de asemenea, au dreptul de a stăpâni în fapt patrimoniul

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 68.
2 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 179.
3 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. II, Moștenirea testamentară, Editura Universul Juridic,
București, 2014, pag. 276.
4 I. Genoiu, Drepturile la moștenire în Noul Cod Civil, Editura C. H. Beck, București, 2012, pag, 88.

24
sau dreptul de a administra patrimoniu l. În materia sezinei nu intră cele două elemente necesare
oricărei stăpâniri (corpus și animus), ci esența sezinei presupune doar corpus, adică stăpânirea
material ă a bunului. De altfel, doar cei care au vocație concretă la moștenire sunt moștenitori
sezinari. În practica instanței supreme s -a reținut că, pentru a se bucura de sezină, moșteni torii
sezinari trebuie să fi acceptat moștenirea în termenul de exercitare a dreptului de opțiune
succesorală și că “între sezină și mecanismul de transmitere a succesiunii nu se poate face nicio
legătură, sezi na ne fiind susceptibilă de a avea înrâurire as upra modalităților de acceptare sau
renunțare la succesiune”1.
În privința soțului supraviețuitor instituț ia sezinei poate produce mai multe efecte juridice . În
primul rând, fără a îndeplini vreo formalitate cum ar fi certificarea calității de moștenitor, soțul
supraviețuitor poate administra bunurile succesorale, inclusiv fructele care rezultă din acestea.
Având în vedere Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 există și excepții
când soțul supraviețui tor nu poate exercita stăpânirea unor bunuri succesorale cu privire la care
au fost luate măsuri speciale de conservare (sume de bani, valori) păstrate în condițiile
reglementate de art. 1118 Cod civil2. Al doilea ef ect juridic prezintă posibilitatea soțului
supraviețuitor de a exercita și asupra bunurilor pe care nu le -a avut în posesie, a unor acțiuni
posesorii (art. 949 NCC) sau petitorii.
Noul Cod civil nu a a dus schimbări majore în instituț ia raportului donațiilor, față de vechiul
Cod civil de la 1864. Conform art. 1146 Cod civil atâ t soțul supraviețuitor cât și descendenții
defunctului sunt obligați la raportul donațiilor dacă vin efectiv și împreună la moștenirea legală;
altfel spus, sunt obligați să readucă bunurile fără scutire de raport, care le -au fost donate de către
de cujus. Se prezumă că printr -o asem enea donație defunctul nu a dori t să îl avan tajeze pe
donator, în detrimentu l celorlalți moștenitori, ci numai să îi facă un avans asupra moștenirii ce i
se va cuveni potrivit legii3.
Așadar din textul de lege decurge faptul că obligația de raport figurează numai în cazul soțului
supraviețuitor și al descendenților.
Pentru ca soțul supraviețuitor sa poată fi obligat la raportul donațiilor trebuie să fie îndeplinite
mai multe condiții:

1 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Editura Universul
Juridic, București, 2013 -2014, pag. 134.
2 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moșteni rea soțului decedat?, op. cit. pag.82.
3 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 292 -293.

25
– Împreună cu soțul supravie țuitor trebuie să v ină și clasa I de moștenitori, adică
descendenții;
– Donatarul (soțul supraviețuitor) să accepte moștenirea. Donatarul care nu acceptă
moștenirea nu poate fi obligat la raportarea donației, el poate păstra liberalitatea primită în
limitele cotității disponib ile, așa cum prevede art. 1147 Cod civil. Legiuitorul a introdus și
o excepție a acestei reguli: în cazul în care există o prevedere expresă în contract , soțul
supraviețuitor poate fi obligat la raportul donației chiar dacă a renunțat la moștenire ,
readucâ nd numai bunul donat;
– Dubla calitate: soțul supraviețuitor trebuie să fie moștenitor legal si donat ar. Dubla
calitate t rebuie îndeplinită în momentul î ncheierii contractului de donație. De asemenea,
soțul supraviețuitor nu este ținut să raporteze donațiile care s -au făcut în favoarea altor
moștenitori, ci doar acelea pe care defu nctul le -a făcut în favoarea sa ( noul Cod civil a
păstrat aceaată regulă din reglement ările Codului civil de la 1864);
– Donația să nu fie scutită de raport. Potrivit dispozițiilor în vigoare donatorul poate alege
între efectuarea unei donații cu scutire de raport sau fără scutire de raport. Scutirea de
raport trebuie stipulată expres în momentul întocmirii actului, sau poate fi stipulată
ulterior prin una din formele testamentare. În ciuda faptului că donația este scutită de
raport, ea poate fi supusă reducțiunii, în limita întregirii rezervei, dacă este excesivă1.
Raportarea donațiilor de către soțul supraviețuitor poate fi cerută atât de către decendenți cât
și de către creditorii pe rsonali ai descendenților pe cale oblică (în această categorie nu intră
creditorii succesiuni ai lui de cujus și nici legatarii ); de asemenea, legea îi obligă pe cei care
pretind raportul, ca prin orice mijloace de probă sa dovedească liberalitățile. Nu do ar descendenții
și creditorii personali ai acestora pot cere raport, ci și soțul supraviețuitor poate cere la rândul său
raportul donațiilor (dreptul de a cere raportul are caracter individual2).
Excepțiile de la raport sunt vizate de art. 1150 Cod civil ș i anume: donațiile pe care defuntul
le-a făcut în favoarea soțului supraviețuitor cu scutire de raport, donațiile deghi zate sau ef ectuate
prin persoane interpu se, darurile obișnuite în măsura în care nu sunt excesive sau cheltuielile
făcute în cursul studi ilor universitare pentru pregătirea profesională, sau în cazul în care bunul a

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 87.
2 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. I I, Moștenirea testamentară, op. cit. pag. 353.

26
pierit fără culpa donatarului ori bunurile donate în cadrul partajului de ascendent1. Chiar dacă
bunul a pie rit fără culpa donatarului, acesta este obligat la raport în cazul în care a readus bunul în
situația anterioară, din indemnizația primită.
Literatura juridică recent ă consideră singura modalitate de realizare a raportului donațiilor
este cea prin echivalent, spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864 care consacra regu la
efectuării raportului în natură. Astăzi noul Cod civil prezintă ca fiind nescrisă dispoziția care
impune donatarului ra portul în natură (art.1151 NCC). Cu ocazia elaborării noului Cod civil,
luându -se ca model art. 870 din Codul civil Quebec și urmarind u-se protejarea circuitului civil și
asigurarea liberei circulații a bunurilor, a fost modificat radical sistemul modului de efectuare a
raportului; astfel că regula este prin echivalent, iar excepția prin natură2.
Conform dispozițiilor 1151 NCC, raportul prin echivalent se poate efectua prin preluare, prin
imputație sau în bani.
Raportul prin preluare se realizează prin luarea de către moștenitori a unor bunuri din masa
succesorală, similare (ca natură și calitativ) cu cele donate soțului supraviețuitor.
De exemplu, de cujus are un soț supraviețuitor căruia i -a făcut o donație în timpul vieții (nescutită
de raport) în valoare de 10.000 lei. De asemenea, defunctul are doi copii si o masa succesorală de
50.000 lei. Asadar, moștenirea se împarte astfel: totalu l bunurilor luate de soțului supraviețuitor
va fi de 1/4 din moștenire, în care se include și valoarea donației; de asemenea, mai primește
bunuri în valoare de 5.000 lei înafară de donația raportabilă. Copii vor primi 3/4 din moștenire
(45.000 lei) adică 3 /8 fiecare (22.500 lei) și vor lua bunuri de aceeași natură și calitate în valoare
de 10.000 lei, precum cele donate soțului supraviețuitor.
La raportul prin imputație valoarea donației se reunește fictiv, doar pentru calcul, la
activul net, iar la final s e scade valoarea donației din partea moștenitorului obligat la raport.
De pildă, valoarea totală a masei succesorale este de 24.000 lei (după reunire) iar împreună cu
soțul supraviețuitor vin la moștenire și cei trei copii ai defunctului. Unul dintre copii a primit o
donație de 4.000 lei care nu este scutită de raport. În urma calculelor fiecare copil primește
valoarea de 6.000 lei iar cel care primise donația de 4.000 l ei va primi din masa succesorală doar
restul de 2.000 lei.

1 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 301.
2 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. II, Moștenirea testamentară, op. cit. pag. 359.

27
Potrivit art. 1151 alin. (6) NCC: “în cazul raportului în bani, cel obligat la raport va
depune la dispoziția celorlalți moștenitori o sumă de bani care reprezintă diferența dintre valoarea
bunului donat și partea care corespunde cotei sale succesorale.” De multe ori în practică valoa rea
donației poate fi mai mare decât partea care se cuvine prin moștenire, astfel că donatarul optează
să rămână cu donația și să renunțe la moștenire.
Există ipoteza în care de cujus are trei copii, un soț supraviețuitor căruia îi face o donație de
6.000 euro, de asemenea defuntul lasă o masă succesorală în valoare de 14.000 euro. Asadar,
masa succesorală reprezintă 20.000 euro (14.000+ 6.000) din care soțul supraviețuitor primește
1/4 adica 5.000 euro (1/4 din 20.000), astfel că ar rămâne cu mai puțin din masa succesorală
decât din donație și ar mai trebui să datoreze copiilor 1.000 de euro. În acest caz se justifică
interesul soțului supraviețuitor de a renunța la moștenire și de a rămâne doar cu donația făcută de
defunct.
În doctrină există două moduri în care se poate realiza raportul donațiilor: prin bună
învoială și pe cale judecătorească.
Se apreciază că raportul donațiilor este un mod de lichidare a datoriilor fiind dest inat să
asigure egalitatea și e chilibrul între moștenitori, este reglementat prin norme juridice supletive,
este guvernat de legea în vigoare la data încheierii contractului de donație1.

3.1 Opțiunea succesorală, acceptarea și renunțarea la moștenire de către soțul supraviețuitor

Opțiunea succesorală este posibilitatea oferită de leg e persoanelor cu vocație la moștenire
de a accepta moștenirea sau de a renunța la ea. Dreptul de opțiune succesorală face parte din
categoria drepturilor potestative patrimoniale2. Atât vechiul Cod civil, cât și noul Cod civil este
reglementat caracterul f acultativ al opțiunii succesorale.
Legea oferă și soțului supraviețuitor posibilitatea de opțiune astfel că, acesta trebuie să
aibă condițiile cerute de lege pentru a putea moșteni dar și calitatea de succesibil până la
momentul deciziei de opțiune.

1 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 2 95.
2 Idem, op. cit. pag. 208.

28
În ipoteza în care soțul supraviețuitor acceptă moștenirea, acesta va răspunde pentru
datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota
sa succesorală , iar dacă renunță, el devine străin de moștenire, nebenefi ciind de activul succesoral
și nefiind ținut de datoriile și sarcinile moștenirii1.
Deși este o dispoziție nescrisă, în opinia Codul civil actul de opțiune succesorală este un
act de dispoziție, poate fi încheiat nu mai după deschiderea moștenirii iar soțul supraviețuitor este
condiționat de îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru validitatea actului. Consimțământul
este reglementat în dispozițiile art. 1204 NCC, acesta trebuie să fie serios, liber și e xprimat în
cunoștiință de cauză, sa fie nevicia t. Însă, î n această materie pot apărea și viciile de
consimțământ , care se pot naște prin dol, violență ș i eroare, legiuitorul excluzând leziunea; aceste
vicii sunt cârmuite de regulile dreptului comun. Obiectul trebuie să fie determinat și licit, cauza
actului trebuie să existe, să fie morală și licită, iar forma actului de opțiune succesorală efectua t
printr -un înscris autentic sau printr -un înscris sub formă privată. Nerespectarea acestor reguli de
către soțul supraviețuitor pot atrage nulitatea relativă sau absolută a actului, în funcție de
condițiile încălcate.
Potrivit art. 1103 alin. (1) NCC: „dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de
un an de la data deschiderii moștenirii”. Sub regimul Codului civil de la 1864 au existat discuții
cu privire la natura termenului prevăzut de art. 700, considerat de unii ca fiind de prescripție
achizitivă, de alții ca fiind de decădere, dar de majoritatea avându -se în vedere argumente de text,
ca fiind de prescripție extinctivă2. De regulă, termenul curge de la data deschiderii moșteniri i,
adică la data morții unuia dintre soți, însă doctrina de specialitate recunoaște și alte ipoteze, de
când poate să curgă termenul: soțul supraviețuitor a luat cunoștință mai târziu de moartea soțului;
soțul supraviețuito r locuiește în altă localitate decât locul deschiderii moștenirii; soțul
supraviețuitor nu cunoaște compoziția masei succesorale; soțul supraviețuitor trasnmite dreptul
de opțiune succesorală cu privire la moștenirea soțului defunct propriilor moștenitori3.
Conform condițiilor de drept comun po ate opera suspendarea, repunerea în termen și
prorogarea termenului și în cazul soțului supraviețuitor. În ceea ce privește suspendarea
termenului în situația soțului supraviețuitor, acesta poate interveni în două ip oteze: când acesta
face parte din forțele armate ale României, sau când există un impediment cauzat de o forță

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 110.
2 D. Chirică, Tratat de drept civil: succesiunile și liberalitățile, op. cit. pag. 472.
3 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul s upraviețuitor la moștenirea soțului dececdat?, op. cit. pag. 115.

29
majoră. Doctrina impune expres reluarea termenului de opțiune succesorală, dupa încetarea
cauzei de suspendare, avându -se în vedere si timpul scu rs.
Din motive temeinice, deși legea nu explică această noțiune, soțul supraviețuitor care nu și -a
exercitat în termen dreptul de opțiune poate fi repus în termen doar de către organul
jurisdicțional, precum precizează art. 2522 alin. (1) Cod civil. Din ac este considerente, motivele
temeinice există atunci când soțul supraviețuitor este împiedicat de a -și exercita dreptul, faptele
nu sunt imputabile acestuia sau faptele nu îndeplinesc caracterul forței majore. Tot organul
jurisdicțional poate reduce termenu l de opțiune al soțului supraviețuitor la mai puțin de un an, la
cererea oricărei persoane interesate, dacă exită riscul pierii bunului, degradării sau deteriorării1.
În al treilea rând, legiuitorul a instituit situația prorogării sau prelungirii termenulu i de opțiune
dacă se solicită inventarierea bunurilor succesorale de către soțul supraviețuitor, cu condiția
formulării în termen de un an al cererii. Consecința acestei cereri este prelungirea termenului cu
două luni după comunicarea procesului verbal de inventariere.
Sub imperiul vechiului Cod civil de la 1864, se stingea dreptul de opțiune succesorală
dacă nu era exercitată în termen, astfel că succesibilii pierdeau dreptul de a accepta moștenirea și
implicit vocația succesoarală, dar cu prilejul întocm irii noului Cod civil s -a urmărit modificarea
acestei circumstanțe. Așadar, prezumția de renunțător al soțului supraviețuitor asupra moștenirii,
are un caracter relativ, acestă prezumție putând fi combătută cu mijloace de probă.
Acceptarea moștenirii defun ctului de către soțul supraviețuitor semnifică asimilarea
calității de moștenitor, achitarea datoriilor și sarcinilor proporțional cu cota succesorală.
Acceptarea poate fi expresă, tacită sau forțată.
În ceea ce privește acceptarea expresă, ea poate fi re alizată printr -un înscris autentic sau sub
semnătură privată și este manifestarea liberă de voință a soțului defunctului. Înscrisul autentic
este un act formal și necesită înscrierea în registrul național notarial, din motive de publicitate. Pe
de altă par te, înscrisul sub semnătură privată trebuie făcut cu respectarea unor reguli și în
termenul de opțiune, de către soțul supraviețuitor. De asemenea, în numele soțului supraviețuitor,
moștenirea poate fi acceptată și de reprezentantul convențional sau credit orii soțului
supraviețuitor.
Conform articolului 1108 alin. (3) Cod civil: „acceptarea este tacită când succesibilul face un act
sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitori”, aceste prevederi aplic ându –

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 120.

30
se bineînțeles și soțului supraviețuitor. Cu titlu de exemplu sunt acte cu valoare de acceptare
tacită realizate de s oțul supraviețuitor, actele de dipoziție juridică care privesc o parte sau
totalitatea drepturilor asupra moștenirii sau administrarea de către soțul în viață ori f olosința unor
bunuri din moștenire. Legiuitorul acordă posibilitatea soțului lui de cujus de a da o declarație
autentică notarială de neacceptare a moștenirii, în sensul că nu dorește sa devină moștenitor chiar
dacă încheie anumite acte care pot avea semni ficația acceptării moștenirii1. Instituția declarației
autentice notariale este nouă în legislația românească; este un act solemn spre deosebire de
acceptarea expresă.
Soțul supraviețuitor este considerat acceptant forțat în situația în care a renunțat ant erior la
moștenire, însă a sustras sau ascuns bunuri din patrimoniu, a ascuns donații supuse raportului sau
a ascuns donații supuse reducțiunii. Acceptarea forțată este considerată o sancțiune, iar p entru
asemenea fapte frauduloase , soțul supraviețuitor n u va mai beneficia de aceste bunurile sustrase
sau ascunse si va fi ținut să plătească sarcinile și datoriile moștenirii.
De regulă, soțul supraviețuitor răspunde pentru pasivul moștenirii cu bunuri din
patrimoniul succesoral fără a afecta cota sa parte su ccesorală, însă în cazul acceptării forțate nu
va mai opera separația de bunuri, ci va lichida datoriile și sarcinile din cota sa parte din
moștenire.
Renunțarea la moștenire este un act de opțiune succesorală, unilateral, expres și solemn
prin care succe sibilul are posibilitatea în termen de un an să repudieze moștenirea, devenind
astfel străin de moștenire. Acest drept de a renunța la moștenire aparține tuturor categoriile de
moștenitori, inclusiv soțului supraviețuitor, renunțarea putând opera din varii motive.
Renunțarea trebuie să întrunească atât condițiile speciale de fond cât și condițiile de formă
specifice unui act pentru a produce efecte juridice.
Condițiile speciale de fond sunt enumerate expres de lege, astfel că: renunțarea nu se
presupune de regulă, așadar nu poate fi decât expresă. În cazul soțului supraviețuitor operează cu
titlu de excepție prezumția de renunțare la moștenire dacă sunt întrunite cumulativ anumite
condiții: soțul supraviețuitor cunoaște despre deschiderea moștenirii și c alitatea lui de moștenitor,
ca urmarea citării sale în condițiile legii; citația trebuie să conțină atât elementele prevăzute de
Codul de procedură civilă, cât și precizarea că, dacă soțul supraviețuitor nu acceptă moștenirea în
termenul legal, va fi consi derat renunțător; citația este comunicată soțului supravețuitor cu cel

1 Fr. Deak, R, Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul m oștenirii, op. cit. pag. 93

31
puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opțiune succesorală; soțul supraviețuitor nu
acceptă moștenirea în termenul legal1. O altă condiție constă în neacceptarea anterioară a
moștenirii, deoarece este irevocabil actul de opțiune succesorală; de asemenea, renunțarea este
indivizibilă adică nu se poate renunța în parte la un drept pentru a se accepta alt drept; literatura
de specialitate precizează faptul că renunțarea este pu r abdicativă ș i în situația soțului
supraviețuitor (impersonală și cu titlu gratuit).
Două sunt condițiile de formă care trebuie îndeplinite, una dintre acestea este pentru
validitate iar cealaltă pentru opozabilitate. Deoarece actul de renunțare la moșten ire este un act
solemn, art. 1120 alin. (2) precizează că soțul supraviețuitor este ținut să dea declarația de
renunțare în fața unui notar public (nu neapărat în fața celui competent din punct de vedere
teritorial), atât personal cât și printr -un mandatar cu procură specială sau, după caz, la misiunile
diplomatice și oficiile consulare ale României – condiție de validitate. Nerespectarea condiției de
validitate poate să atragă după caz, nulitatea relativă sau absolută. Cea de a doua condiție, pentru
opozab ilitate este înregistrarea în registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale
(RNNEOS). Înscrierea se impune din motive de publicitate a terților.
În concluzie, ca urmare a renunțării la moștenire se desființează cu efect retroactiv titlul
de moștenitor al soțului supraviețuitor, considerându -se că nu a fost niciodată moștenitor. De aici
decurg următoarele consecințe:
1. Moștenitorii vor primi și partea soțului supraviețuitor , doctrina precizând că această parte
este primită direct de la de c ujus nu din partea soțului supraviețuitor ;
2. Dacă și soțul supraviețuitor a decedat, descendenții vin la moștenire doar în nume propriu
și nu prin reprezentare;
3. Nu va fi obligat la raport soțul supraviețuitor care a primit o donație de la defunct, chiar
dacă această donație nu a fost fost scutită de raport;
4. Drepturile dintre soți care s -au stins prin diferite mijloace, renasc odată cu renunțarea la
moștenire;
5. Se pierde beneficiul sezinei de către soțul supraviețuitor odată cu renunțarea la moștenire;
6. Soțul su praviețuitor renunțător nu poate fi urmărit de creditorii personali;
7. Taxele succesorale nu pot fi plătite de soțul supraviețuitor care a renunțat la moștenire.

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 142 -143.

32
Pentru a se evita pe cât posibil vacanța succesorală, legiuitorul a instituit posibilitatea
revocării (retractării) renunțării care se aplică și în situația soțului supraviețuitor. Renunțătorul
poate reveni la decizia de a accepta moștenirea cu două condiții: termenul de opțiune s uccesorală
să nu fie depășit și partea din moștenire care îi revine soț ului supraviețuitor să nu fi fost acceptată
de alți succesibili între timp. În sistemul noului Cod civil revocarea este numai expresă și se
realizează în formă autentică care se înscrie și în registrul național al notarilor sau, după caz, la
misiunile dipl omatice și oficiile consulare ale României, spre deosebire de sistemul vechiului
Cod civil din 1864 care admitea faptul că retractarea putea fi și tacită, dacă rezulta neîndoielnic
din acte cu semnificația acceptării tacite a moștenirii, ori chiar forțată, dacă succesibilul
renunțător săvârșea fapte ilicite ce cădeau sub incidența art. 703 si art. 712 Cod civil din 1864
mai înainte ca renunțarea să fi devenit irevocabilă prin împlinirea termenului în care trebuia
exercitat dreptul de opțiune succesorală sau prin acceptarea moștenirii de către un alt succesibil1.
Cum revocarea valoarează acceptare, soțul supraviețuitor devine astfel moștenitor acceptant, iar
bunurile vor fi preluate în starea în care se găsesc la momentul revocării.

3.2 Instituirea ca execu tor testamentar al soțului supraviețuitor

In genere, execuția testamentară este definită de noul Cod civil ca fiind desemnarea prin
testament a unei persoane, pentru a se aduce la îndeplinire ultimele dorințe ale defunctului și
pentru a -l reprezen ta post -mortem. Testatorul poate desemna chiar și mai multe persoane,
indiferent dacă aceștia sunt moștenitori sau persoane străine de moștenire.
Romanii au tratat cu reticență această instituție, fiind mai mult ignorată, însă sub influența
biseric ii în Evul Mediu, exec uția testamentară s -a dezvoltat, executorul având puteri proprii dar
restrânse, începând cu secolele XIII -XIV2; mai târziu, deoarece se considera că normele execuției
testamentare intră în conflict cu normele moștenirii legale, nici f rancezi i nu au acordat prea mare
impor tanță acestei instituții, astfel că, atât Codul civil francez din vremea respectivă, cât și Codul
civil român de la 1864 au acordat drepturi relativ restrânse persoanei desemnate ca executor

1 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, op. cit. pag. 113.
2 D. Chirică, Tratat de drept civil: succe siunile și liberalitățile, op. cit. pag. 349.

33
testamentar1. Odată cu modi ficarea unor dispoziții din lege, instituția a fost substanțial modificată
în ambele coduri (francez și român). Execuția testamentară a fost îmbrățișată și de alte state, cum
ar fi cazul Elveției sau sistemele de drept de common law, în viziunea cărora exe cutorul
testamentar nu avea o misiune simplă și drepturi limitate, ci era un lichidator al moștenirii avâ nd
atribuții extinse2.
În prezent, în sistemul de drept român, execuția testamentară este curpinsă în art. 1077 -1085
NCC. De regulă , ca executo ri pot fi desemnați moștenitorii legali sau legatarii universali, însă se
recunoaște și soțului supraviețuitor această vocație numai dacă este legatar universal.
Numirea soțului se poate face prin testament sau codicil, c u respectarea anumitor prevederi:
– Soțul supraviețuitor sa aibă capacitatea deplină de exercițiu ;
– Dacă la încheierea căsătoriei soții nu au avut vârsta de 18 ani, odată cu încheierea
căsătoriei dobândesc capacitate deplină de exercițiu, deci pot fi numiți executori
testamentari ;
– Soțul supraviețuitor insolvabil poate avea această calitate cu o singură condiție: de a fi de
bună -credință.
Legea acordă posibilitatea executorului , dispoziții care se aplică și soțului supraviețuitor, de a
administra pe o perioadă de doi ani, dacă nu se pre vede altfel de către defunct, a patrimoniului.
De asemenea, defunctul poate să restrângă prin testament puterile persoanei desemnate ca
executor , ori pentru motive temeinice se poate prelungi termenul de doi ani de către instanță3.
În temeiul artic olului 1080 Cod civil soțul supraviețuitor are următoarele atribuții:
a) Să ceară, în condițiile legii, punerea sigiliilor ;
b) Să stăruie în vederea realizării ineventarului bunurilor moștenirii ;
c) Să ceară instanței încuviințarea vânzării bunurilor, dacă nu exis tă sume suficiente în
vederea executării legatelor;
d) Va depune diligențe pentru executarea testamentului: soțul supraviețuitor poate apăra
validitatea dispozițiilor fie pe cale principal ă, fie pe c ale incidentală ;
e) Dacă e expres împuternicit, poate plăti dat oriile moștenirii, însă numai cu încu viințarea
instanței de judecată;
f) Poate încasa creanțele moștenirii;

1 Idem, op. cit. pag. 349.
2 Idem op. cit. 349-350.
3 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. pag. 101.

34
g) Poate partaja bunurile succesorale, dacă a fost abilitat de soțul defunct: adică poate realiza
el însuși împărțirea bunurilor moștenirii între succesor i1.
Misiunea soțului supraviețuitor este asemănătoare cu a oricărui alt executor testamentar ,
astfel că, puterile executorului testamentar fie că este vorba de soț sau de o altă persoană nu pot fi
transmise (sunt intuitu personae ), răspunde pentru gestiunea sa în fiecare an chiar dacă există sau
nu alți moștenitori rezervatari, iar în cazul în care au fost desemnați mai mulți executori, ei
răspund solidar. Jurisprundența apreciază răspunderea mai severă a soțului supraviețuitor în
această instituție în situația în care el este remunerat pentru depunerea diligențelor, iar în celelalte
cazuri răspunde potrivit regulilor din materia contractului de mandat2.
Cazurile de încetare a execuției testamentare în general dar și cu aplicabilitate asupra
soțului supraviețuitor sunt diverse, iar printre acestea se numără:
– Îndeplinirea sau imposibilitatea îndeplinirii misiunii ;
– Renunțare – atât acceptarea cât și renunțarea trebuie făcute prin acte autentice notariale ;
– Decesul executorului testamentar/soțul ui supraviețuitor;
– Punerea sub interdicție;
– Revocarea de către instanță, dacă nu se îndeplinește misiunea ori se îndeplinește
necorespunzător;
– Expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care
instanța decide prelungi rea termenului3.

1 Idem, op. cit. pag. 101 -102
2 D. Chirică, Tratat de dre pt civil: succesiunile și liberalitățile, op. cit. pag 358.
3 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. pag. 143.

35
Capitolul 4 Drepturile conferite de lege so țului supraviețuitor

De-a lungul timpului, au existat numeroase acte normative care au edictat drepturile
succesorale ale soțului supraviețuitor, astfe l că: în vechiul Cod civil soțul supraviețuitor putea
culege moștenirea numai după ultimul colateral de gradul al XII -lea, ulterior, dispozițiile Legii
din 1921 acordau soțului drepturi după ultimul colateral de gradul al IV -lea, iar odată cu intrarea
în vigoare a Legii 319/1944 au fost înlăturate aceste inechități, soțul supraviețuitor beneficiind de
un regim juridic just.
Noul Cod civil s -a inspirat din reglementările Legii 319/1944 stabilind o largă varietate de
drepturi, în mod firesc, Legea nr. 287/200 9 prevede, mai întâi, drepturile succesorale ale soțului
supraviețuitor și apoi drepturile succesorale ale celorlalți moștenitori legali; a ceastă ordine a noii
reglementări în materie civilă este justificată, în primul rând de faptul că , soțul supraviețuit or vine
la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori, iar în al doilea rând, de faptul că,
în concursul dintre soțul supraviețuitor și ceilalți moștenitori ai defunctului, cota celui dintâi se
determină cu prioritate1.
În temeiul noului Cod civil este consacrat dreptul la moștenire, în concurs cu oricare
dintre clasele de moștenitori sau, în lipsa acestora, un drept exclusiv; un drept temporar de
abitație asupra casei de locuit și un drept de moștenire special asupra mobilierului și obie ctelor de
uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.

4.1 Dreptul de moștenire în concurs cu fiecare clasă

Soțul supraviețuitor nu face parte din nicio clasă de moșteniori legali, însă concurează cu
oricare clasă chemată la moștenire, cota acestuia variind în funcție de clasa cu care intră în
concurs. În vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează
mai întâi la lichidarea regimului matrimonial2. De asemenea, în masa succesorală ce urmează a fi
împărțită între soțul supraviețuitor și moștenitorii cu care vine în concurs vor intra bunurile care
fac obiectul art. 340 Cod civil, adică bunurile proprii ale soțului defunct și partea din bunurile

1 I. Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Editura C. H. Beck, București, 2012, pag. 80.
2 D. C. Florescu, Dreptul succesoral, Editi a a 6 -a, Editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 49.

36
comune ce se cuvine acestuia, calculate în raport cu contribuția f iecăruia dintre soți la dobândirea
ei1.
Potrivit art. 972 alin (1) NCC, soțului supraviețuitor îi revine: un sfert din moștenire în
concurs cu descendenții defunctului, indiferent de numărul acestora; o treime din moștenire în
concurs cu ascendenții privie giați și colateralii privilegiați atunci când vin împreună la moștenire;
o jumătate din moștenire când vine în concurs fie doar cu ascendenții privilegiați, fie doar cu
colateralii privilegiați; trei sferturi din moștenire în concurs cu ascendenții ordinar i sau cu
colateralii ordinari. Din textul acestui articol se observă fixitatea acestor cote, ele neputând fi
modificate sau influențate de numărul moștenitorilor. Cotele impuse de legiuitor sunt considerate
a fi favorabile constituirii actuale a familiei d eoarece, s -a avut în vedere afec țiunea deosebită a
defunctului față de soțul în viață.
Literatura de specialitate precizează faptul că moștenirea va fi culeasă în întregime de către
soțul supraviețuitor în ipoteza în care de cujus nu are rude, ori acestea refuză sau nu vor să vină la
moștenire.
Tot articolul 972 consacră două probleme speciale de noutate legislativă ale cotelor
moștenirii, în alin. (2) și (3): ipoteza în care soțul supraviețuitor concurează cu două clase de
moștenitori legali și ipoteza în care două sau mai multe persoane pretind aceleași drepturi
succesorale, în ca litate de soți supraviețuitori.
Prima ipoteză se aplică în situația când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu
două clase , atunci când unicul sau toți moștenitorii rezervatari din clasa respectivă au fost
dezmoșteniți, iar la moștenirea defunctului sunt chemați moștenitori dintr -o clasă subsecventă2;
astfel cota soțului se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs cu cea mai apropiată clasă.
În vederea exe mplifi cării există următoarea speță : de cujus are un soț supraviețuitor, un bunic
(clasa a III -a) și doi unchi (clasa a IV -a):
1. Dacă defunctul îl dezmoștenește total pe bunic, soțul va culege 3 /4 din moștenire iar restul
de 1/4 se va împărți celor doi unchi , fiecare primind 1/8;
2. Dacă defunctul îl dezmoștenește pe bunic și pe unchi, întreaga moștenire va reveni
exclusive soțului supraviețuitor;

1 V. Stoica, Moștenirea legală în Noul Cod Civil, op. cit. 137.
2 I. Urs, Drept civil: succesiuni, op. cit. 65.

37
3. Dacă defunctul dezmoștenește toți moștenitorii legali (indicați mai sus) , soțul
supraviețuitor într -o astfel de situ ație culege o cotă rezervă de 3/8 , iar pentru restul
moștenirii intervine vacanța succesorală.
Problema celei de a doua ipoteze s -a pus și anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar
doctrina juridică actuală a menținut aceeași rezolvare. Așadar, atât în cazul bigamiei, cât și în
cazul poligamiei, moștenirea lăsată de defunct sau după caz cota parte, se va împărți între
persoanele care pretind drepturi succesorale în c aliatate de soț i supraviețuitori. În literatură, se
menționeză că soluția atribui rii pentru fiecare soț supraviețuitor a unei cote integrale nu ar putea
fi acceptată (mai ales dacă ei sunt singurii moștenitori ca re, oricum, trebuie să împartă masa
succesorală), deoarece ar micșora fără temei cotele moștenitorilo r cu care concurează
(descendenț i, ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați) sau ar epuiza (în concurs numai cu
ascendenții priviegiați sau numai cu colateralii privilegiați) ori chiar ar depăși moștenirea lăsată
de defunc t, ceea ce, evident, nu este posibil1. Un exempl u elocvent ar fi situația în care soțul
defunct este căsătorit de două ori, cel de -al doilea soț necunoscând prima căsătorie a acestuia.
Astfel al doilea soț va moș teni alături de primul soț, averea împărțindu -se în mod egal între
aceștia; însă pentru ca ș i soțul din a doua căsătorie să îl poată moșteni pe de cujus este necesar ca
hotărârea prin care se constată nulitatea celei de -a doua căsătorii a defunctului să nu rămână
definitivă înainte de deschiderea moștenirii.
Soțul supraviețuitor este moștenitor r ezervatar, da nu este sezinar (fiind nevoit să ceară
trimiterea în posesie) și este obligat să raporteze la masa succesorală donațiile primi te în timpul
vieții de la defunct, dacă vine în concurs cu descendenți, de aseemena, soțul vine la moștenire în
nume propriu, nu și prin reprezentare2.

4.2 Dreptul de abitație

Dreptul de abitație a fost preluat de noul Cod civil din dispozițiile Decretului de lege nr.
319/1944, existând însă câteva modificări care au urmărit să c onsolideze acest drept deoarece,
reglement area anterioară a fost considerată necorespunzătoare, în sensul că existau unele

1 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, op. cit. 250.
2 M. Mureșan, S. Fildan, Ș. I. Lucaciuc, Drept civil: succesiuni, Ediția a 7 -a, rev., Editura Cordial Lex, Cluj Napoca,
2013, pag. 48 -49.

38
controverse. De asemenea, dreptul de abitație din vechea reglementare se asemăna cu abitația de
drept comun din Codul civil de la 1864, fiind vorba așadar de un drept real asu pra bu nului altuia
însă, spre deosebire de abitația de drept comun, abitația din legea nr. 319/1944 îi conferea soțului
doar atributul utilizării locuinței nu și pe acela de a -i percepe fructele1.
Potrivit art. 973 NCC: soțul supraviețuitor care nu este ti tular al niciunui drept real de a folosi
o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale, beneficiază de un drept de abitație asupra casei în
care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile
moștenirii. Sunt de str ictă nece sitate două lămuriri suplimentare: în primul rând dreptul de
abitație este recunoscut soțului indiferent de moștenitorii cu care vine în concurs, spre deosebire
de dreptul de moștenire asupra obiectelor de uz casnic, care nu se recunoaște dacă soț ul vine la
moștenire în concurs cu ceilalți moștenitori; iar în al doilea rând noțiunea de locuință
corespunzătoare este o noțiune cadru, care va permite aprecierea în funcție de circumstanțe,
esențial fiind ca decesul lui de cujus să nu determine pentru s oțul supraviețuitor o schimbare
brutală a condițiilor de locuit2.
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor își găsește aplicarea numai atunci când locuința a
fost proprietatea exclusivă a defunctului sau proprietatea comună pe cote părț i sau devălmăși e a
defunctului ș i a soțului supraviețuitor3.
În temeiul legii pentru a putea lua naștere acest drept, trebuie să fie îndeplinite mai multe
condiții:
– la data deschiderii moștenirii soțul supraviețuitor sa fi locuit în casa sau apartamentul care
formează ob iectul dreptului de abitație;
În legătură cu expresia “a locuit”, condiția este îndeplinită când se face dovada faptului că soțul
supraviețuitor a avut domiciuliul sau a locuit statornic în casa/apartamentul respectiv .
– este vorba de o cerință negativă astfel că, soțul supraviețuitor să nu fie titular al niciunui
drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale;
Esențialul acestei condiții este ca decesul soțului să nu provoace pentru soțul supraviețuitor o
schimbare bruscă a vieții și a traiului.
– casa/apartamentul să facă parte din bunurile succesiunii;

1 D. Chirică, Tratat de drept civil, Succesiunile și liberalitățile, op. cit. 70.
2 Fl. A. Baiaș, Noul Cod Civil. Comentariu pe artico le, op. cit. 1024.
3 D. C. Florescu, Drept succesoral, op. cit. 53.

39
În acest caz poate fi vorba de o proprietate exclusivă, o proprietate comună cu soțul
supraviețuitor sau o proprietate comună cu alte persoane. În doct rină s -a pus întrebarea până unde
se întinde dreptul de abitație al soțului supraviețuitor atunci când proprietatea a fost comună cu
alte persoane, iar cei mai mulți autori, dar și practica judecătorească a susținut faptul că în toate
cazurile, soțul supraviețuitor va beneficia în exclusivita te numai în limitele cotei părți.
– soțul supaviețuitor nu devine prin moștenire proprietarul exclusiv al locuiței;
Potrivit doctrinarilor nu se justifică invocarea dreptului de abitație dacă soțul supraviețuitor este
proprietarul locuinței respective deoare ce, nu se poate avea un dezmembrământ al dreptului de
proprietate asupra unui bun care îi aparține cu titlu de proprietate.
– defunctul să nu fi dispus altfel.
Întrucât soțul nu est e moștenitor rezervatar în ceea ce privește casa, defunctul are posibilitatea de
a constitui un drept de abitație în favoare a unei terțe persoane sau, să dispună prin testament
dezmembrarea proprietății locuinței.
Printre caracterele juridice ale dreptului de abitație se numără:
– este un drept real;
Astfel, soțul supraviețuitor se p oate folosi atât de casă, cât și de accesoriile acesteia. De
asemenea, din acest drept se desprinde obligația general ă a celorlalți comoștenitori de a nu aduce
atingere acestui drept.
– este un drept temporar;
Spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864 c are prevedea o durată fixă a dreptului de abitație,
adică un termen de un an, noutatea adusă de Legea nr. 287/2009 este faptul că soțul
supraviețuitor păstrează calitatea de titular până la ieșirea din indi viziune (se stinge la partaj), dar
nu mai puțin de un an, chiar și în situația când soțul supraviețuitor se recăsătorește mai înainte de
împlinirea acestui termen.
– este un drept strict personal;
Titularul dreptului de abitație nu poate ceda, ipoteca, sau greva în favoare unei alte persoane acest
drept. To todată, soțul supraviețuitor nu poate închiria partea din casă pe care nu o locuiește1;
alături de soț pot locui eventual copii minori ai acestuia, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din
afara căsătoriei, părinții soțului supraviețuitor ori persoanele aflate în îngrijirea acestuia. Deși,
acest drept nu poate fi cedat sau grevat, moștenitorii au dreptul de a cere soțului restrângerea

1 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, op. cit. 272.

40
dreptului de abitație, în cazul în care locuința nu este necesară, depășind nevoile de locuit1,
ipoteză în care trebuie să îi pună la dispoziție o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale.
Locuința oferită de comoștenitori soțului supraviețuitor trebuie să fie e chivalentă celei făcând
parte din masa succesorală2.
– este un drept insesizabil;
Acest c aracter decurge din caract erul personal al dreptului de abitație și presupune că soțul
supraviețuitor nu poate fi urmărit de creditori.
– este un drep t dobândit și exercitat cu titlu gratuit;
Anterior reglementărilor în vi goare, problema gratuității dreptului de abitație a fost una
controversată deoarece, autori de prestigiu ai vechiului Cod civil obligau soțul supraviețuitor la
plata folosinței acestui drept. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, leguitorul a luat în
considerare caracterul temporar al dreptului dar și nevo ia de a proteja interesele soțului
supraviețuitor, astfel că, în perioada cât se beneficiază de acest drept, soțul nu poate fi obligat să
plătească chirie.
– este un drept ce izvorăste direct din lege;
Prin urmare, pentru a beneficia de dreptul de abitație a ceasta trebuie invocată .
Pe parcursul timpului au existat m ai multe acte în vigoare cu privire la drepturile locative
însă, niciuna nu a desființ at dreptul de abitație, nici pe cel de drept comun și, cu atât mai puțin, pe
cel al soțului supraviețuitor3. În cazul în care soții au avut calitatea de chiriași, locuința comună
fiind deținută în temeiul unui contract de închiriere, la decesul unuia dintre soți, celălalt soț va
rămâne în continuare în exercitarea dreptului său locativ. Având în vedere art. 323 al in. (3)
coroborat cu art. 1.834 alin. (2) NCC se poate renunța la acest contract în mod expres în termen
de 30 de zile de la data decesului unuia din soți.
Dreptul de abitație cunoaște următoarele cazuri de încetare : realizarea partajului asupra
locuinței (dar nu mai devreme de un an), deceseul soțului supraviețuitor, prin consolidare (atunci
când partajul se face înaintea împlinirii termenului de un an de la data deschiderii moștenirii, iar
locuința este atribuită soțului supraviețuitor4), distrugerea for tuită a locuinței sau nu în ultimul
rând prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care constată abuzul în folosința locuinței.

1 V. Stoica, Moștenirea legală în Noul Cod Civil, op. cit. 166.
2 D. Chirică, Tratat de drept civil, Succesiunile și libe ralitățile, op. cit. 73.
3 Fr. Deak. R. Popescu, Tratat de drept succesoral, op. cit. 274.
4 D. Chirică, Tratat de drept civil, Succesiunile și liberalitățile, op. cit. 74.

41
4.3 Dreptul special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic

În principiu, dreptul special de moștenire a supra mobilierulu i și obiectelor de uz casnic ale
soțului sup raviețuitor s -a păstrat din Legea nr. 319/1944, date fiind efectele pozitive produse în
cei peste 60 de ani de aplicare, atunci când acesta vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori
decât descendenții, îns ă, spre deosebire de reglementarea anterioară noul Cod civil nu se mai
referă și la darurile de nuntă. În cazul în care exită moștenitori din prima clasă stabilită de
legiuitor (descendenți ai defunctului), dreptul special nu mai subzistă deoarece, bunuril e se
include în masa succe sorală și în concluzie, se î mpart.
Până în anul 1968 practica judecătorească nu era unitară astfel că, î n acest d omeniu au fost
reținute doua te orii și anume: multă vreme s -a apreciat în doctrin a și practica judecătorească, că
soțul supraviețuitor beneficiază de acest drept special în virtutea unui legat prezumat, cu menirea
de a-i asigura aceleași condiții de viață ca în timpul conviețuirii însă, într -o altă concepție care a
statuat de -a lungul timpul deoarece, corespunde mai bin e nevoilor practice și este mai bine
argumentată este faptul că, dreptul special de moștenire este tot un drept de moștenire legală, dar
afectat scopului prevăzut de lege1.
Doctrina și practica judecătorească au determinat sensul concret al acestor noțiuni2 astfel, prin
sintagma “ mobilier și obiecte de uz casnic” legiuitorul a vrut să se înțeleagă obiectele care prin
natura și afecțiunea lor au fost destinate folosinței comune în gospodăria casnică a soților. Potrivit
literaturii de specialitate sunt consid erate a fi astfel de bunuri: mobilierul, aspiratorul, covoarele,
televizo rul, care prin destinație serve sc în cadrul gospodăriei comune a soților.
În tăcerea legii, nu sunt considerate a fi mobilier și obiecte de uz casnic bunurile destinate pentru
exercit area profesiei sau meseriei, bunuri care prin valoare depășesc înțelesul de obiecte de uz
casnic, automobilul, pianul sau bunurile procurate pentru anumite investiții ori donații.
Nu prezintă importanță juridică dacă bunurile se aflau în alt loc, în afara gospodăriei comune, la
momentul decesului unuia din soți sau dacă aceste bunuri au fost obținute de către soțul dece dat
în timpul cât ei se aflau despărțiți în fapt. Este necesar însă ca soții să nu fi întrerupt irevocabil

1 L. Stănciulescu, Curs de drept civil: succesiuni, op. cit. 75.
2 Tribunalul Supre m, secția civilă, decizia nr. 2218/1971, R.R.D. nr. 8/1972, pag. 160.

42
conviețuirea lor, căci în caz con trar soțul supraviețuitor nu poate moșteni decât bunurile
dobândite până la întreruperea în fapt a conviețuirii1.
Astfel, pentru a putea fi catalogate drept obiecte de uz casnic, acestea trebuie să fie destinate
folosinței comune al soților, po trivit nivel ului de trai; să fie de o valoare obișnuită .
Pentru ca soțul supraviețuitor să culeagă aceste bunuri, este necesar să îndeplinească două
condiții: să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului și de cujus să nu fi dispus
de partea sa din aceste bunuri prin liberal ități între vii sau pentru cauză de moarte.
În prima situație, dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire împreu nă cu descendenții lui de
cujus, aceste bunuri intră în masa succesorală fiind împărțite, în caz con trar dacă vine în concurs
cu alț i moștenitori din clasele II -IV, aceste bunuri îi vor reveni în totalitate soțului. Rațiunea
acestei împărțiri ale bunurilor a fost opțiunea legiuitorului de a asigura protecția deosebită a
descendenților, de asemenea, de regulă și decenden ții până la o anumită vârstă locuiesc cu
părinții ceea ce semnifică faptul că și ei s -au folosit de aceste bunuri, iar în anumite situații și lor
li s-ar putea schimba condițiile de viață, dacă li s -ar priva aceste bunuri. În lege este precizat că
dreptul special al soțului supraviețuitor nu se pierde dacă el sustrage sau ascunde aceste bunuri și
vine în concurs cu ascendenții și/sau colateralii, deoarece, oricum aceste categorii de moștenitori
nu au drepturi asupra bunurilor.
În cea de a doua situație, soț ul supraviețuitor poate fi privat de acest drept dacă defunctul a dispus
prin liberalități de toată partea sa din aceste bunuri; astfel aceste bunuri nu mai pot fi dobândite în
exclusivitate de soț în virtutea dreptului special. De asemenea, soțul supravie țuitor nu poate
invoca nevalabilitatea acestor liberalități deoarece el nu este rezervatar în privința acestor bunuri.
Cu toate acestea, dacă aceste acte depășesc limitele cotității disponibile, se poate cere de către
soțul supraviețuitor reducțiunea acest ora însă, numai după deschiderea moștenirii; dobândind
astfel bunul cu titlu de rezervă succesorală, iar nu cu titlu de drept special la moștenire2.

1 D. Chirică, Tratat de drept civil, Succesiunile și liberalitățile, op. cit. 68.
2 Idem op. cit. 69.

43
4.4 Modul în care se culege moștenirea în situații special e

Pentru acordarea dreptului special de moșteni re nu se ține cont dacă bunurile făceau parte din
categoria bunurilor proprii ale soțului decedat sau din bunurile comune ale soților, de numărul
bunurilor, dacă soții au conviețuit neîntrerupt până la decesul unuia ori separate, fiind esențial
însă ca ace știa să nu fi întrerupt irevocabil conviețuirea lor prin divorț.
Concepul dreptului special la moștenire a evoluat în timp astfel că, în temeiul Legii nr
319/1944 dreptul special era considerat un legat cu titlu particular până la acceptarea unanimă în
practică si jurisprudență a faptului că dreptul de moștenire special este o moștenire legală cu
destinațe specială1. Așadar, soțul supraviețuitor ori accepta moștenirea și atunci îi reveneau
ambele categorii de dreptur i, ori renunța la moștenire și a tunci nu putea primi niciuna din cele
două categorii de drepturi2.
Noului Cod civil i s -a reproșat că nu a reglementat anumite situații speciale care duc la
dobândirea obiectelor de uz casnic și al mobilierului, în cazul căsătoriei putative din cauză de
bigamie. At ribuirea acestui drept special are la bază criteriul afec tațiunii concrete ale bunurilor în
discuție astfel că soțul din căsătoria valabilă are un drept special asupra mobilierului și obiectelor
de uz casnic, pe care le -a folosit în cadrul căsătoriei cu de functul, iar soțul inocent din căsătoria
putativă are dreptul la mobilierul și obiectele de uz casnic folosite împreună cu defun ctul, în
cadrul gospodăriei lor3.
Deseori în practică pot fi întâlnite și alte situații speciale , situația când soții dețin mai multe
locuințe (domiciliu și reședință) sau în locuințele deținute există mai multe bunuri de aceeași
natură.
Drept urmare, Codul c ivil reține acordarea bunurilor soțului supraviețuitor chiar dacă acestea
se găsesc în mai multe locuințe ori reședințe, în c azul în care au fost afectate folosinței comune.
Soțul supraviețuitor poate pretinde un drept exclusiv asupra tuturor bunurilor dacă nu există
descendenți, însă acest drept nu poate fi invocat atunci când bunurile au fost destinate în
realizarea unor inves tiții.
În ce -a de a doua situație particular ă privind dreptul special atunci când există mai multe
bunuri de aceeași natură, practica judecătorească anterioară noului Cod civil acorda soțului

1 D. Chirică, Tratat de drept civil, Succesiunile și liberalitățile, op. cit. 69.
2 Idem, op. cit. 70.
33 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. 50.

44
supraviețuitor toate bunurile indiferent de numărul acestora. Ac tualul Cod civil a menținut
practica, însă în opinia unor autori această orientare poate fi menținută dar nu absolutizată1. Cu
toate acestea trebuie avut în vedere nivelul de trai concret al soților.

1 I. Genoiu, Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, op. cit. 53.

45
Capitolul 5 Corelația dintr e regimul matrimonial al soților și dreptul la moșt enire al soțului
supraviețuitor

După cum este îndeo bște cunoscut, noul Cod civil român a restaurant pluralitatea
regimurilor patrimoniale, fiind abandonată concepția rigidă care a stat la baza reglement ării
anterioare din Codul familiei1.
Codul civil prin dispozițiile art. 291 prevede obligația ofițerului de stare civilă de a face
mențiune în actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales de către soți. Viitorii soți pot
conveni astfel, ca regim matr imonial, fie comunitatea legală, comunitatea convențională ori
separația de bunuri.
Problema esențială se pune la decesul unuia dintre soți, dacă există vreo legătură între
drept ul de moștenire al soțului supraviețuitor și regimul matrimonial ales? În lum ina dispozițiilor
noului Cod civil, literatura de specialitate a lămurit și această chestiune astfel că, poate exista o
corelație numai cu privire la comunitatea legală sau comuni tatea convențională, legiuitorul
excluzând varianta separției de bunuri. Întrucât la moartea unuia dintre soți comunitatea de
bunuri încetează, trebuie să se determine partea cuvenită soțului defunct din această comunitate,
care urmează să intre în masa succesorală, soțul supraviețuitor culegând partea ce i se cuvine din
comunitate nu în calitate de moștenitor, ci în calitatea sa de codevălmaș, adică de titular asupra
comunității2.
În privința regimului comunității legale, acest regim este identic cu cel care a guvernat
anterior datei de 1 octombrie 2011 relațiile patrimoniale ale s oților3. Potivit art. 330 NCC
“bunurile dobândite în timpul comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii
lor, bunuri comune în devălmășie a soților”. Art. 355 prevede lichidarea comunității care se
realizează între soțul supraviețu itor și moștenitorii soțului decedat.
În cazul comunității convenționale , acesta se poate încheia fie înainte de c ăsătorie, fie
după cel puțin un an de la căsătorie, prin act notarial sau prin mandatar cu procură specială, iar
potrivit art. 366 NCC comunit atea convențională reprezintă o derogare de la regimul comunității
legale. Reg imul convenț ional nu aduce modificări în materia drepturilor succesorale cuvenite
soțului supraviețuitor, ci cu privire la întinderea masei succesorale a defuntului. Dar regulile care

1 M. D. Bob, Familie și moștenire în România, op. cit. 284.
2 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Moștenirea legală, Vol I, op. cit. 244.
3 I. Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod Civil, op. cit. 83.

46
guvernează transmiterea bunurilor soțului defunct către soțul supraviețuitor sunt aceleași ca și în
cazul comunității legale1.
Calcularea și stabilirea masei succesorale în privința regimul ui separației de bunuri este
relativ simplă deoarece, conform art. 360 NCC “fiecare dintre soți este proprietar exclusiv în
privința bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a celor pe care le
dobândește în nume propriu după această data”. Bineînțeles se poate deroga de la această regulă,
soții având posibilitatea de a deține bunuri în proprietate comună pe cote -părți, stabilindu -se
bunurile care intră în masa succesorală.
În ipoteza divorțului, dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor se pierde deoarece,
soții se consider ă că nu au fost niciodată căsătoriți; de asemenea și, în ipoteza nulității sau
anulării unei căsătorii, dacă intervine decesul unuia dintre soți, se pierde retroactiv calitatea de
soț, al soțului supraviețuitor.
Regulile ce guvernează instituția clazei de preciput se pot aplica doar regimului legal și
convenț ional, acesta prezentând o importanță deose bită în material drepturilor succesorale ale
soțului supraviețuitor.

5.1 Mandatul convenț ional și judiciar

Conturarea instituției mandatului convențional de către Cod ul civil s -a redus la un singur
articol însă, prevede o regulă nouă față de prevederile Codului familiei, astfel, potrivit art. 314
“un soț poate să dea mandat celuilalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le
are potrivit regimului matrimonial”.
Din definiție rezultă o redactare precisă și evidentă astfel că, puterea de reprezentare a
soțului mandatar se naște din voința celuilalt soț2 însă, deseori în practică se pot ivi anumite
probleme care nu vor putea fi soluționate de acest tex t lege, singur. Cu privire la această
problem ă art. 314 se raportează și coroborează cu art. 2009 care se referă la contractul de m andat
de drept comun “mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie
unul sau mai multe ac te juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant”.

1 V. Stoica, Moștenirea legală în Noul Cod civil, op. cit. 130.
2 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012, pag. 47.

47
Legiuitorul a avut în vedere câteva asemănări ale celor două instituții: după felul
mandatului acesta poate fi cu sau fără reprezentare, după formă mandatul poate fi încheiat în
formă scrisă, verbală , autentică sau sub semnătură privată. Spre deosebire de Codul familiei
astăzi abrogat, nu mai funcționează ca prezumție legală mandatul tacit reciproc între soți.
Prin acest contract, unul dintre soți poate fi autorizat să efectueze doar acte de
administr are sau conservare, în fun ție de regimul matrimonial ales, iar distinct de cauzele
generale de încetare ale mandatului de drept comun, mandatul convenț ional poate înceta la
apariția incapacității, morții ori falimentului soțului mandant sau mandatar, la re nunțarea ori
revocarea mandatului.
Astfel, doctrina și literatura de specialitate consider ă mandatul convenț ional un mandat cu
reprezentare special, posibil a fi încheiat numai între soți, căci obiectul lui vizează exercitarea
unor drepturi ce decurg din r egimul matrimonial al soților1.
Art. 315 NCC care reglementează mandatul judiciar, devine aplicabil în ipoteza în care
“Unul dintre soți se află în imposibilitate de a -și manifesta voința, iar celălalt soț poate cere
instanței de tutelă încuviințarea de a -l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are
potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunțată se stabilesc condițiile, limitele și
perioada de valabilitate a acestui mandat”. Desigur, această imposibilitate trebuie să intervină pe
durata căsătoriei și nu înainte, deoarece astfel ar putea fi invocată nevabilitatea căsătoriei, pentru
lipsa capacității psihice, ceea ce atrage nulitatea absolută.
De lege ferenda , acest mandat judiciar ar putea fi acordat și altor persoane, înafara soțului
persoanei aflate în situația special ă, de exemplu în situația în care între soți există un conflict de
interese.
O altă problemă ridicată la nivelul acestei instituții și soluționată de jurisprudență, prevede
faptul că soțul poate încheia acte ce nu pot s uferi amânări, care ar putea produce prejudicii
importante chiar înainte de acordarea mandatului judiciar de către instanța de tutelă , cu precizarea
faptului că soțul trebuie să facă dovada acestor prejudicii.
Textul de lege prevede stabilirea de către ins tanță a condițiilor, limitelor și perioadei de
valabilitate, însă s -a pus întrebarea cine poate cere revocarea acestui mandat? Practica instanțelor
a lămurit această chestiune arătând că mandatul poate fi retras de oricare dintre soți.

1 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod civil, op. cit. 48.

48
Referitor la actele juridice, legiuitorul s -a referit doar la cele de administrare și
conservare, nu și cele de dispoziție deoarece, instanța nu se va putea substitui titularului
dreptului, permițându -și să transfere, odată cu mandatul, celuilalt soț și dreptul de dispoziție
asupra bunurilor lui1.

5.2 Locuința familiei

Codul civil definește locuința familiei ca fiind “locuința comună a soților sau, în lipsă,
locuința soțului la care se află copii ”. Nu se prevede expres obligația soților de a locui împreună
sau de a avea un domiciliu comu n, ceea ce înseamnă că stabilirea locuinței comune este una
dintre acele probleme pe care legiuitorul le -a lăsat la aprecierea soților, care decid dacă vor locui
împreună sau separat însă, pe de altă parte, familia presupune, în principiu, c onviențuirea soților,
care se poate realiza cel mai bine în condițiile în care soții locuiesc împreună2. Din definiția
locuinței familiei rezultă astfel, două elemente: unul obiectiv (imobilul de locuit) și unul subiectiv
(ducerea vieții de familie în imob ilul afectat).
Noul Cod civil permite pentru opozabilitatea față de terți notarea în cartea funciară a locuinței
familiei, de către un soț chiar dacă nu este proprietar exclusiv, în condițiile legii. De asemenea,
art. 182 din Regulamentul de avizare, recep ție și înscriere în evidențele de cadastru și carte
funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 permite și notarea destinației unui imobil de locuință
a familiei, la cerarea oricăruia dintre soți, chiar dacă este solicitat de către soțul care nu este trecu t
în cartea funciară drept proprietar. Articolul subliniază ideea că, deși locuința familiei este un bun
comun sau o proprietate pe cote părți nu exclude posibiliatea notării în cartea funciară, însă
exclude posibilitatea unuia dintre soți de a face acte f ără consimțământul celuilalt soț, prin care ar
putea afecta drepturile sau folosința asupra imobilului. Spre deosebire de convenția matrimonială
care trebuie să aibă o formă autentică, în situația notării destinației unui bun imobil nu se prevede
expres o astfel de formă autentică, având natura juridică a unui act de conservare cu valoare
probatorie.

1 M. Banciu, A. A. Banciu , Dreptul familiei conform noului Cod civil, op. cit. 52.
2 M. Avram, Drep t civil. Familia, Ediția a 2 -a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2016, pag. 74.

49
Alin. (4) al aceluiași regulament prevede în vederea notării, necesitatea de a prezenta în copie
legalizată, certificatul de căsătorie dar și dovada că soții l ocuiesc în imobilul respectiv sau, după
caz, doar unul dintre soți împreună cu copii.
În ceea ce privește alin. (6) se va putea realiza radierea notării din cartea funciară a locuinței
familiei “în baza declarației în formă autentică din care să rezulte că imobilul înscris în cartea
funciară nu mai este locuința comună a soților sau în baza hotărârii judecătorești prin care s -a
pronunțat divorțul soților și, după caz, încredințarea copiilor”. Acestă radiere nu este considerat ă
de literatura de specialitate ca o pierdere sau stingere a drepturilor reale tabulare, ci este mai
degrabă o rectificare a notării în cartea funciară, care intervine atunci când notarea nu este sau a
încetat să fie exactă, adică nu mai corespunde cu situația juridică reală1. Rectificar ea se poate face
la cererea titularului care poate fi oricare dintre soți, nu doar cel care a cerut notarea în cartea
funciară; a unei terțe persoane interesate doar cu consimțământul ambilor soți, adică ai titularilor
sau, în temeiul unei hotărâri judecăt orești definitive. În cazul unui divorț, rectificarea din cartea
funciară este pe deplin justificată deoarece odată cu desființarea căsătoriei, încetează și regimul
matrimonial convenit de către soți la încheiere căsătoriei.
În rațiunea legiuitorului, nece sitatea reglementării aparte și speciale a drepturilor locative ale
soților asupra unei locuințe închiriate se impune pentru a asigura o protecție minimă unui aspect
esențial al raporturilor patrimoniale dintre soți – acela al ducerii vieții de familie în căminul
conjugal -, atât pentru perioadele de pace conjugală, cât și pentru cele de criză, când soții se
separă ori divorțează2. În temeiul art. 323 alin. (1) fiecare soț are un drept locativ propriu, în cazul
în care se deține o locuință în temeiul unui c ontract de închiriere. Alin. (3) prevede continuarea
exercitării dreptului locative de către soțul supraviețuitor, în cazul decesului celuilalt soț, dacă nu
renunță în termenul prevăzut de art. 1834 NCC (30 de zile) , aceasta fiind o normă special ă care
derogă de la regulile dreptului comun. În ipoteza desfacerii căsătoriei, se va ține seama de
prevederile art. 324 astfel că, beneficiul contractului de închiriere va fi atribuit unuia dintre soți
avându -se în vedere interesele minorilor, culpa în desfacerea c ăsătoriei sau posibilitatea locativă
proprie a foștilor soți. Acest beneficiu de atribuire produce efecte până la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătorești3.

1 M. Avram, Dr ept civil. Familia, op. cit. 214.
2 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod civil, op. cit. 43.
3 Idem, op. cit. 44.

50
Doctrina de specialitate acordă atenție deosebită regimului juridic al l ocuinței familie i astfel
încât, chiar dacă regimul matrimonial îi conferă unuia dintre soți de a dispune singur, se poate
limita acest drept; consimțământul ambilor soți este necesar pentru a încheia acte de dispoziție,
indiferent de natura l or juridică – drepturi reale s au de creanță (excepție făcând principiul
libertății exercitării profesiei1); consimțământul trebuie să respecte forma scrisă; pentru acordarea
consimțământului este posibilă sesizarea instanței de tutelă; încheierea unui act de dispoziție fără
consimțămân tului unuia dintr e soți atrage nulitatea relativă , care poate fi acoperită expres sau
tacit în termen de un an, ori nimic nu împiedică pe soțul care nu și -a dat consimțământul sa
formule ze o acțiune posesorie.
Prevederile art. 321 NCC se aplică și bunurilo r mobile care servesc locuința familiei, atât în
ceea ce privește actele de dipoziție, consimțământul soților ori sancțiunea care intervine în lipsa
consimțământului.
Regimul primar de bază din noul Cod civil cuprinde dispoziții imperative ce vizează și
cheltuielile căsătoriei2. Evident, între soți se naște o obligație reciprocă de a suporta cheltuielile
căsătoriei, de sprijin material sau întreținere între soți indiferent de regimul matrimonial ales, de
asemenea se consideră o contribuție la cheltuielile c ăsătoriei și creșterea copiilor sau munca
depusă în gospodărie. În ipoteza unui divorț această obligație de a suporta cheltuielile căsătoriei
sau obligația soților de a se sprijini reciproc încetează însă, obligația de a întreține copii minori se
menține.
Cu privire la veniturile încasate din profesie , regimul primar prevede principiul independenței
profesionale, libertatea fiecărui soț de a exercita o profesie și libertatea fiecărui soț de a dispune
de veniturile obținute în urma exercitării profesiei, des igur, cu respectarea obligaților care privesc
cheltuielile căsătoriei.

5.3 Clauza de preciput

Instituția clauzei de preciput nu este de o noutate absolută în materia dreptului româ n, având
ca sursă de inspirație dreptul francez, însă instituirea contractual ă este cunoscută încă din epoca
romană (se are în vedere pactum mutuae succesionis permis exceptional între militari , divisio

1 M. Avram, Drept civil. Familia, op. cit. 217.
2 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod civil, op. cit. 44.

51
inter liberos , donația partaj, stipulatio post mortem autorizată de Justinian)1. În dreptul francez ,
pentru autorul Domat clauza d e preciput avea o natură mixtă, pe de o parte era un contract de
donație din cauza irevocabilității, iar pe de altă parte un mod de transmite re a bunurilor , iar
pentru autorul Furgole clauza de preciput era o instituție “amfibie” sui generis2. În cuprinsul
Codului civil belgian preciputul se sustrage regulilor de donație fiind condiționată doar de
regimul matrimonial ales de către soți, reprezentând astfel un avantaj matrimonial conferit soțului
supraviețuitor.
Sub imperiul noului Cod civil s-au adus modifi cări semnificative în dreptul familiei, inclusiv
în privința raporturilor patrimoniale dintre soți astfel, prin clauza de preciput se prevede că : “Prin
convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de
partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau
coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul oricăruia dintre soți sau numai în
favoarea unuia dintre ei”. Această instituție a fost dezbătută de mulți doctrinari deoarece, în
momentul în care legiuitorul preia o instituție dintr -un alt sistem de drept trebuie să acorde o
importanță în ceea ce privește compatibilitatea cu dreptul român.
Etimologia cuvântului nefiind clară, în sens restrâns a fost definit ă un avantaj matrimonial
conferit prin contractual de căsătorie, iar în sens larg vechiul drept civil român definea preciputul
ca fiind o donație; în prezent folosindu -se doar sensul restrâns al cuvântului.
Potrivit noului Cod civil clauza de preciput își găsește aplicabilitate atât în materia regimului
comunității convenționale cât și în materia separației de bunuri. În favoarea aplicabilității în
materia separației de bunuri s -au adus o serie de argumente: în primul rând această clauză se
aplică nu doar a supra bunurilor comune, ci și asupra copr oprietății bunurilor, iar în al doilea rân d
stipularea unei clauz e de preciput în cuprinsul unei convenții matrimoniale este posibilă
independent de regimul matrimonial alternativ pentru care se optează3. Preciputul , fiind o clauză
a convenției matrimoniale, nu poate exista decât în măsura în care viitorii soți încheie o astfel de
convenție, clauza de preciput fiind un accesoriu al convenției matrimoniale; pe de ală parte,
existența unei convenții matrimoniale nu imp lică neapărat și existența unei clauze de preciput,
viitorii soți fiind liberi să hotărească asupra oportunității unei astfel de clauze, însă, odată ce au

1 I. Popa, Clauza de preciput, Revista română de drept privat nr. 4/2011, Editura Universul Juridic, Bucureșt i, pag.
169.
2 I. Popa, Clauza de preciput, op. cit. 169.
3 C. M. Nicolescu, Clauza de preciput în reglementările Noului Cod civil. Abordare comparativă, Revista română de
drept privat nr. 6/2011, Editura Universul Juridic, București, pag.140.

52
optat pentru ea, normele legale privind preciputul vor fi p e deplin aplicabile, având un c aracter
impertaiv1. De asemenea, s -a pus problema în doctrină dacă clauza este compatibilă și cu regimul
comunității legale inserată printr -o convenție postmaritală, însă această idee nu a fost acceptată
deoarece, s -a considerat că ridică o problemă falsă.
Prin defin iție clauza de preciput constă în preluarea fără plată de către soțul supraviețuitor,
unul sau mai multe bunuri comune deținute în devălmășie sau coproprietate, înainte de partajul
moștenirii, iar prin natura juridică clauza de preciput se află între cele două liberalități
recunoscute în dreptu l român: donația și testamentul; asemenea dreptului român și doctrina
franceză consider ă preciput ul o instituție hibridă. În opinia doctrinarilor, termenul “preia ”, utilizat
în ipoteza normativă a art. 333 alin. (1), nu desemnează o pură operațiune materială de preluare,
de luare în stăpânire a bunurilor, ci de următoarea semnificație juridică: prin efectul atributiv al
clauzei de preciput soțul supraviețuitor își întregește dreptul de proprietate, în condițiile în car e,
până la data deschiderii moștenirii, nu era decât proprietar devălmaș sau, după caz, coproprietar
pe cote -părți2.
În doctrină s -a pus întrebarea dacă este posibilă calificarea clauzei de preciput drept o
donație. Legiuitorul român a încercat să evite c alificarea clauzei ca fiind o donație însă, este clar
că între cele două instituții există câteva puncte comune. La fel ca donația, și clauza de preciput
are o sorginte contractuală, însă spre deosebire de donație care își poate produce efectele în
timpul vieții donatorului, clauza își produce efectele doar la deschiderea moștenirii. Părțile care
beneficiază de donație sunt determinate la data încheierii contractului, pe când la preciput părțile
pot fi determinabile. O altă deosebire este faptul că preciput ul este un act accesoriu, care urmează
soarta actului principal, iar donația este întotdeauna un act juridic principal. De asemenea, clauza
de preciput poate fi revocată cu acordul ambilor soți, iar o donație poate fi revocată ad nutum,
fără nicio justific are.
Într-o altă opinie răspândită se consideră că preciputul este o liberalitate, sau cel puțin este cu
caracter de liberalitate. Pornind de la art. 984 NCC liberalitatea este actul juridic prin care o
persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, î n tot sau în parte, în favoare unei alte persoane;
nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament. De asemenea, s -a
apreciat că “numai în raport cu moștenitorii soțului supraviețuitor clauza de preciput are o

1 M. Banciu, A. A. Banciu, Dreptul familiei conform noului Cod Civil, op. cit. 88.
2 M. D. Bob, Familie și moștenire în România, op. cit. 297

53
aparență de gratuitate, dar în raporturile dintre soți ea este justificată de interesele patrimoniale
ale acestora legate de căsătorie și de regimul matrimonial aplicabil, care exc ed dihotomia clasică
a actelor juridice în acte cu titlu gratuit și acte cu titlu onero s”, astfel se apreciază că în structura
clauzei de p reciput nu se regăsește elementu l subiectiv care caracterizează o liberalitate1.
Majoritatea doctrinarilor consideră că preciputul nu poate îmbrăca nici haina juridică a unui
legat cu titlu particular (c luza de preciput constă în acordul de voințe al ambelor părți, pe când
legatul constă într -un act unilateral; legatul este revocabil spre deosebire de clauza de preciput;
legatarul este o persoană determi nată; clauza de preciput poate fi stipulată numai în convenția
matrimonială nu și în testament ), desi între cele două instituții pot fi decelate unele similitudini,
de exemplu: în ambele cazuri efectele se prod uc la același moment, respectiv data deschiderii
moșteniri i; atât preciputul, cât și legatul sunt susceptibile de a fi supuse reducțiunii în caz de
încălcare a rezervei succesorale2.
Referitor la obiectul clauzei de preciput pot face parte doar bunurile comune aflate în
devălmășie sau coproprietate. De asemenea, obiectul preciputului îl pot constitui doar bunurile
prevăzute cu titlu particular, nu și cu titlu universal, cum ar fi: o su mă de bani determinată sau
determinabilă; bunuri în proprietate sau uzufructul lor; bunuri determinate în natură; o cantitate
de bunuri de gen3.
În literatura juridică de specialitate, beneficiarii clauzei de preciput pot fi viitorii soți atunci
când clauza din convenția matrimonială este încheiată înainte de căsătorie, sau soții atunci când
clauza din convenție este încheiată ulterior căsătoriei. Legea română nu prev ede r eciprocitatea
acestei clauze, ea putând fi stipulată și unilateral, numai în f avoarea unui soț anume desemnat,
spre deosebire de legea franceză în materie, care a reglementat inițial art. 333 NCC până la
modificare, nu prevedea in terminis dacă p reciputul ar putea avea și un c aracter unilateral4. În
alin. (4) al aceluiași articol legiuitorul a reglementat cazurile de caducitate, fără a le epuiza.
Astfel cazurile în care clauza de preciput ar putea deveni caducă sunt: în ipoteza în care bunurile
au fost vând ute la cererea creditorilor comuni (ceea ce înseamnă că legea conservă dreptul
creditorilor de a urmări debitorii pentru satisfacearea creanțelor chiar și înainte de încetarea
comunității) , căsătoria este desfăcută, încetează ori se constată nulitatea căsă toriei, în situația

1 D. Banc, Clauza de preciput – O constroversă nestinsă, Iurisprudentia nr. 3/2016, pag. 73.
2 C. M. Nicolescu, Clauza de prec iput în reglementările Noului Cod civil, Abordare comparativă, op. cit. 142.
3 V. Stoica, Moștenirea legală în Noul Cod civil, op. cit. 159.
4 C. M. Nicolescu, Clauza de preciput în reglementările Noului Cod civil, Abordare comparativă, op. cit. 149.

54
când soții au decedat deodată sau soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător ; acest
articol prezentând un c aracter exemplificativ, iar nu limitativ.
În concluzie, clauza de preciput se încheie inter vivos dar produce efecte mortis causa1, iar
efectele pot fi deduse din conținutul art. 333 NCC. De asemenea, printre efecte se observă și
trăsături ale donației (încheierea prin convenție, titlul gratuit sau irevocabilitatea) dar și trăsături
ale dominante ale testamentului (revoc abilitatea ad nutum, efecte mortis causa).
O altă problemă a cărei soluționare a fost adoptată si de dreptul român, este cunoașterea
termen ului în care poate fi exercitat dreptul clauzei de preciput; însă la fel cum, nici dreptul
francez nu reglementează u n termen în care se prescrie acest drept, nici legea română nu a edictat
un astfel de termen. Un alt argument în sensul imprescriptibilității dreptului de opțiune al soțului
supraviețuitor rezidă în aceea că, exercitându -se printr -un act juridic u nilateral care depinde
exclusiv de voința titularului său, el este, în sine, imprescriptibil extinctiv2.
Ca urmare, clauza de preciput pentru a fi producătoare de efecte juridice, trebuie încheiată în
formă autentică , fiind un act accesoriu care va urma soarta actu lui principal3 și de asemenea,
prezintă o utilitate practică prin stipularea sa în convenția matrimonială, deoarece în mod
neîndoielnic procură so țului suprav iețuitor un avantaj matrimonial , chiar dacă este adoptată dar
inadaptată4, deși nu a produs și nic i nu produce efecte spectaculoase, protejându -l în principiu de
rezultate inechitabile pe care efe ctul aleatoriu al partajului le -ar putea produce5.

1 I. Popa, Clauza de preciput, op. cit. 178.
2 M. D. Bob, Familie și moștenire în România, op. cit. 298.
3 V. Stoica, Moștenirea legală în Noul Cod civil, op. cit. 157.
4 D. Banc, Clauza de preciput – O controversă nestinsă, op. cit. 84.
5 M. D. Bob, Familie și moștenire în România, op. cit. 299.

55

CONCLUZII

Domeniul drepului civil este unul dintre cele mai dinamice ramuri ale dreptului,
caracterizându -se printr -o permanentă schimbare, astfel încât și legislația trebuie modificată în
același ritm, într -un mod eficient, pentru a reglementa și acoperi toate situațiile ce pot să apară în
practică.
Lucrarea de față subliniază anumite aspecte privind modificarea, adaptarea și
perfecționarea cadrului legislativ, î ntrucât instituția moștenirii drepturilor succesorale a soțului
supraviețuitor a evoluat progresiv în diferitele momente ale istoriei dreptului . Printre acestea
amintim câteva modificări în cepând cu influența dominantă al dreptului roman , al legislațiilor
europene care au inspirat -o și îmbunătățit -o de-a lungul timpului și, terminând cu elaborarea
Codului civil de astăzi, care cuprinde agonisirea și rodul muncii mai multor generații.
Cu toat e că legile normative au suferit schimbări datorate evoluției societății și a
necesității acesteia , fundamentul sistemul ui de drept cu privire la moștenire a soțului
supraviețuitor în esență, a rămas acelaș i.
Dintr -o perspectivă inovatoare, de lege ferenda , un aspect prioritar important care ar
trebui avut în vedere și de asemenea, introdus în cadrul legii , constă în restrângerea drepturilor de
moștenire al rudelor defunctului din clasele II, III, IV , soțul supraviețuitor urmând să concureze
doar cu descend enții lui de cujus , justificare bazată pe existența afecțiunii reciproce dintre soți pe
întreaga durată a vieții.
Concluzionând, dreptul succesoral reprezintă un domeniu aparte al dreptului privat,
particula ritatea datorându -se familiei si afecțiunilor din tre membrii ei, nerezumându -se doar la un
ansamblu de reguli edictate de cod, iar importanța și necesitatea cunoașterii acestui domeniu este
de necontestat.

56

BIBLIOGRAFIE

I. MONOGRAFII, TRATATE
1. Avram A., Drept civil. Familia, Ediția a 2 -a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
București, 2016
2. Bacaci A., Comaniță G., Drept civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013
3. Baiaș Fl. A., Constantinovici R., Chelaru E., Macovei I., Noul Cod Civil. Comentariu pe
articole, Editura C. H. Beck, București, 2012
4. Banciu M., Banciu A. A., Dreptul familiei conform noului Cod Civil, Editura Hamangiu,
București, 2012
5. Bob M. D., Chirilă I., Florian E., Vasilescu P., Oprea A., Bardoczi I., Familia și moștenirea în
România, Editura Universul Juridic, Bucu rești, 2016
6. Buzdugan C., Elemente în istoria statului și dreptului românesc, Editura Argonaut, Cluj
Napoca, 2006
7. Chirică D., Succesiuni și testamente, Editura Rosetti, București, 2003
8. Chirică D., Tratat de drept civil: succesiunile și liberalitățile, Editu ra C. H. Beck, București,
2014
9. Cocoș Ș., Drept roman, Editura Lumina Lex, București, 1998
10. Deak Fr., Popescu R., Tratat de drept succesoral, Vol I , Moștenirea legală , Ediția a III -a
actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2013
11. Deak Fr., Popescu R., Tratat de drept succesoral, Vol II, Moștenirea testamentară, Ediția a II –
a actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2014
12. Deak Fr., Popescu R., Tratat de drept succesoral, Vol III, Transmisiunea și partajul
moșteniri i, Ediția a III -a actualizată și completată, Editura Universul Juridic, București, 2013 –
2014
13. Florescu D. C., Dreptul succesoral, Ediția a 6 -a, Editura Universul Juridic, București, 2016
14. Genoiu I., Ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenirea soțului decedat?, Editura C. H.
Beck, București, 2013
15. Genoiu I., Drepturile la moștenire în Noul Cod Civil, Editura C. H. Beck, București, 2012
16. Hanga V., Bob M. D., Curs de drept privat roman, Ediția a 5 -a revizuită și adăugită, Editura
Universul Juridic, Bucureșt i, 2013
17. Mureșan M., Fildan S., Lucaciuc Ș. I., Drept civil: succesiuni, Ediția a 7 -a revizuită, Editura
Cordial Lex, Cluj Napoca, 2003
18. Mureșan M., Kocsis J., Drept civil. Succesiunile (privire sintetică), Editura Cordial Lex
19. Mureșan M., Urs I., Drept civil – Succesiuni, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca. 2006
20. Poenaru E., Murzea C., Procedura succesorală notarială, Ediția a 2 -a, Editura C. H. Beck,
București, 2008
21. Stănciulescu L., Drept civil. Contracte și succesiuni, Editura Hamangiu, București, 2008

57
22. Stoicesc u C., Curs elementar de drept roman, Editura Universul Juridic, București, 2009
23. Timbal P. C., Droit romain et ancient droit francais – Regime matrimoniaux. Successionions.
Liberalites, Paris, 1975
24. Urs I., Drept civil. Succesiuni, Editura Universul Juridic, București, 2017

II. STUDII ȘI ARTICOLE
1. Banc D., Clauza de preciput – O controversă nestinsă, SUBB Iurisprudentia nr. 3/2016
2. Enache A. T., Unele considerații referitoare la continuarea acțiunii de divorț de către
moștenitori, Revista română de drept privat nr. 4/2012, Editura Universul Juridic, București
3. Nicolescu C. M., Clauza de preciput în reglementările Noului Cod Civil. Abordare
comparativă, Revista română de drept privat nr. 6/2011, Editura Universul Juridic, București
4. Popa I., Clauza de preciput Revista Română de drept privat nr. 4/2011, Editura Universul
Juridic, București

III. JURISPRUDENȚĂ
1. Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 2218/1971, R. R. D nr. 8/1972