I. Introducere. [617906]

1
Piața

I. Introducere.

Prezentul proiect isi propune sa arunce o privire de ansamblu asupra conceptului economic de
piata . O scurta trecere in revista a functiilor , tipurilor si a influentei concurentei asupra pietei ar trebui sa
permita, in concluzii, o mai buna intel egere a principalilor factori constituenti ai pietei si a legaturilor
dintre acestia.

Piața este instituția centrală în jurul căreia gravitează viața economică, iar concurenta reprezintă
o trăsătură definitorie a pieței . Producția si consumul sunt influențate de piață , de mecanismul
concurențial , de nivelul si dinamica preturilor.

Piața reprezintă rezultatul interacțiunii si acțiunii comune a cel or patru factori: cererea, oferta,
prețul si concurenta.

Piața este conceptul care indica un sistem de relații intre participanții ei – purtătorii cererii si
ofertei, respectiv vânzătorul si cumpărătorul .

Piața a apărut cu mult timp in urma, ca relație intre producție si consum, atunci când funcțiile
acestor doua părți ale economiei s -au separat in timp si spațiu . De -a lungul timpului, relația dintre
producători si consumatori s -a extins si s -a perfecționat .

Ea reprezintă locul unde sunt efectuate tranzacțiile dintre cumpărător si vânzător . Asemenea
tranzacții au loc la bursa, licitații sau in alte locuri special amenajate pentru acest scop, cum ar fi târguri
sau iarmaro ace.

Piața este în general orice varietate de sisteme, proceduri, instituții, relații sociale sau
infrastructuri unde are loc comerțul, se schimbă bunuri și servicii, ceea ce e o parte
constituentă a economiei. În particular, piața este un loc special amenajat un de
oamenii se ocupă cu comerțul. 1

II. Cuprins

II. A. Funcțiile pieței
II. B. Tipuri de piață
III. C. Concurenta si influenta ei asupra pieței

II. A. Funcțiile pieței

Ca si concept economic, piața are următoarele funcții :

1. întreține relația permanenta dintre creatorii de produse si consumatorii acestora,
2. asigura alocarea si utilizarea eficienta a resurselor materiale si umane determinând
deciziile producătorilor cu privire la producție , reparație , schimb si consum.

1 Wikipedia .org “Piața ”: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9B%C4%83

2
3. economia oricărei națiuni se autoreglează prin piață si stabilește echilibrul necesar
propriei producții .
4. asigura echilibrul dintre cerere si oferta.

II. B. Tipuri de piață

Daca obiectul tranzacției de vânzare – cumpărare este prezent, atunci piața este numita reala;
daca însă acesta lipsește , atunci ea este considerata fictiva.

Piața reala exprima cererea si oferta de bunuri si servicii care pot satisface imediat o anumita
necesitate sociala.

Piața fictiva (bursa) presupune o confruntare dintre cererea si oferta titlurilor de proprietate
asupra unora dintr e aceste bunuri, fără ca acestea sa fie efectiv prezente in momentul tranzacției de
vânzare – cumpărare .

Bursa de valori se referă la totalitatea de piețe și burse în care emiterea și tranzacționarea de
acțiuni (acțiuni ale societăților publice), obligați uni și alte tipuri de valori mobiliare are loc, fie prin
schimburi oficiale, fie prin intermediul piețelor over -the-counter. Piața bursieră, cunoscută și sub
denumirea de piață de acțiuni, este una dintre componentele cele mai vitale ale unei economii de p iață,
deoarece oferă companiilor acces la capital în schimbul acordării unei părți de proprietate investitorilor.2

Piața este singura care validează un produs, care exprima necesitatea lui la prețul recunoscut.

III. C. Concurenta si influenta ei asupra pieței

Una dintre cele mai importante componente ale pieței libere este concurenta. Prin concurenta
se înțelege complexul relațional dintre participanții la aceeași piață , astfel încât fiecare sa își poată
manifesta liber intențiile si/sau deciziile.

Concurenta reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecți de proprietate care,
pentru a -și atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare și confruntare cu ceilalți . Ea este o
manifestare a liberei inițiative .

Modalitățile prin care se duce lupta de concurenta sunt extrem de diverse. Alături de mijloace
economice (reducerea cheltuielilor de producție , lansarea de noi produse, îmbunătățirea calității ,
reclama si pub licitatea, etc), se folosesc si mijloace extraeconomice (spionajul industrial, sabotajul,
privarea concurenților de resurse materiale sau de munca etc).

Trebuie subliniat un fapt important, si anume acela ca obiectul concurentei nu il constituie doar
prețul , așa cum ar putea apărea la prima vedere, ci si produsul, distribuția si promovarea acestuia, care
constituie elementele de baza ale marketing -ului.

In fiecare tara concurenta se desfășoară prin respectarea unor reguli scrise si nescrise, in cadru l
legal, admis si chiar stimulat pentru efectele sale benefice asupra evoluției societății in ansamblu.
Aceasta este denumita concurenta loiala , dar in practica unii agenți economici uzează de mijloace
nepermise, necinstite prin care aduc prejudicii premed itate concurenților , sancționate in mai toate tarile

2 Investopedia.com https://www.investopedia.com/terms/s/stockmarket.asp

3
prin legi juridice (in Romania, exista Legea nr.11/1990 privind combaterea concurentei neloiale). Ea
poarta denumirea de concurenta neloiala sau incorecta.

Modalitățile cele mai utilizate in concurenta incorecta sunt:
– denigrarea prin vehicularea unor informații nereale cu privire la concurenți ;
– concurenta parazitara, prin crearea confuziilor referitoare la concurenți ;
– dumping -ul, prin practicarea unor preturi de vânzare mai reduse, in general c u mult mai mici
decât costurile de producție ;
– concurenta ilicita sau frauda fiscala, prin care, eludând impozitarea, își pot permite sa practice
preturi mai reduse decât concurenții , in condițiile obținerii de profit.

Fata de agenții economici care practica concurenta neloiala, trebuie adoptata întotdeauna o
atitudine ferma, intransigenta, întrucât ei dezechilibrează mecanismul de funcționare a economiei
libere.

Aspectul cel mai frecvent al relațiilor de concurenta este cel ce se desfășoară intre
întreprinderile care realizează același produs si deci satisfac aceeași necesitate, determinând astfel
concurenta directa , ele disputând -si aceeași clientela. In aceasta situație , delimitarea se realizează prin
nivelul calitativ al produsulu i, originalitatea, nivelul de servire, garanțiile post – vânzare etc,
reprezentând concurenta orizontala. Relațiile de concurenta apar si intre întreprinderile care realizează
produse “ înlocuitor ”, produse substituibile, cum sunt cele fabricate din materii prime naturale si
sintetice, in care un rol esențial revine calității produselor, dar si preturilor acestora, politica de
promovare a produselor constituind un mijloc eficace de a învinge in com petiție . Acest gen de
concurenta se desfășoară pe verticala si are ca efect extinderea pieței unui producător pe seama
concurenților .

Tipul de concurenta indirecta apare intre întreprinderile ce oferă produse total diferite, dar care
se adresează aceleia și categorii de cumpărători si sunt destinate acelorași utilizatori. De exemplu, pentru
furnizorul de cafea, alți furnizori de cafea sunt concurenți direcți , dar furnizorii de ceai sunt concurenți
indirecți . In aceeași categorie intra si întreprinderile care in cadrul pieței , își disputa aceleași venituri ale
cumpărătorilor . Vor câștiga cei care vor reuși sa ii convingă pe consumatori ca alegând produsul sau
serviciul lor își satisfac cel mai bine una din numeroasele lor necesitați .

Prin urmare, concurenta reprezintă un puternic factor de stimulare pentru agenții economici, ea
conducând la eliminarea acelora care nu desfășoară o activitate eficienta.

Concurenta este o necesitate obiectiva, care acționează complex si contradictoriu, desemnând
anumite structuri de piață , in funcție de:
● numărul si puterea agenților economici participanți ;
● gradul de diferențiere a produselor;
● fluiditatea pieței (posibilitatea intrării pe piață );
● transparenta pieței (gradul de cunoaștere a elementelor ei);
● mobilitatea factorilor de producție .

O piață caracterizata prin fluiditate, transparenta, atomicitate, mobilitate si omogenitate ar
impune o concurenta perfecta, dar aceasta nu exista in realitate, întrucât nu se pot întruni simultan
toate cele cinci condiții . De fapt, in viată de toate zilele, nu exista decât piață cu concurenta imperfecta,
care cunoaște mai multe tipuri, in funcție de numărul de vânzători si cumpărători prezenți la un moment
dat pe piață . Schematizat, ea poate fi prezentata astfel (Fig. 1) :

4

Fig. 1 Caracterizarea piețelor reale in funcție de numărul si forța economica a participanților

Tipurile de concurenta cel mai frecvent întâlnite in viată economica reala actuala sunt oligopolul
si oligopsonul. In domeniul bunurilor de larg consum curent piață monopolistica este cea care domina,
ceea ce da posibilitatea tuturor cumpărătorilor , indiferent de venituri, sa -si satisfacă necesitățile de
subzistenta, deoarece pe aceasta piață bunurile se vând la un preț ce oscilează in jurul prețului de
echilibru, preț ce il avantajează si pe consumator (fiind cel mai mic preț la care si -ar putea cumpăra
bunul respectiv), cat si pe producător (pentru ca ii asigura un profit relativ sigur si stabil pe o per ioada
îndelungată ). Din acest motiv in tarile dezvoltate se pune atât de mare accent pe stimularea si
susținerea întreprinderilor mici si mijlocii, pentru ca astfel se asigura existenta unui număr mare de
vânzători si cumpărători .

Piața monopolistica este piață aproape perfecta. Aici sunt foarte mulți cumpărători , ca si
vânzători , de aceea, fiecare dintre părți are o influenta infima pe piață . Ea păstrează dintre
caracteristicile pieței cu concurenta pura si perfecta pe cea privind atomicitatea, iar omogenitatea este
înlocuita cu diferențierea produsului. Intr -o asemenea situație , cumpărătorii au posibilitatea sa aleagă
produsul pe care si -l doresc (dintr -o anumita categorie), iar vânzăt orii pot sa -si impună prețul si chiar
cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.
Caracteristicile pieței monopolistice sunt date de:
 Multitudinea de agenți economici : Subiecții economici nu sunt omogeni, nu au aceeași mărime ,
nici aceeași stare de fluiditate. Vânzătorii de dimensiuni mari sunt alături de vânzătorii de
dimensiuni mai mici. Nu exista interdependenta directa intre deciziile acestora, efectele asupra
lor se manifesta indirect ca si in cazul concurentei pure. Fiecare firma acționează independent,
decizia sa nu are o influenta sensibila asupra celorlalte, dar suporta consecințele deciziilor
celorlalți vânzători si a tuturor cumpărătorilor .
 Diferențierea bunurilor : Bunurile nu sunt omogene dar se adresează acelorași nevoi de
satisfăcut . Bunurile sunt similare dar nu sunt intru totul comparabile, nu sunt identice.
– diferențierea reala legata de utilitatea bunurilor care se poate manifesta prin nivelul calitativ
dat dar si prin design, ambalare deosebita, facilitați la cumpărare , asigurare de service, etc.
Promovarea vânzării se face prin reclama informati va.
– diferențierea imaginara pentru bunuri identice, realizata prin reclama concurențiala ce are ca
obiectiv convingerea consumatorilor ca bunurile oferite de o anumita firma sunt superioare
celorlalte firme.
Diferențierea produselor face ca fiecare produ cător sa aibă o anumita clientela statornica

5
datorita unor condiții specifice si, la preturi egale, cumpărătorii se adresează de regula
vânzătorului cunoscut, care se bucura astfel de o situație de monopol. Curba cererii nu este
infinit elastica in raport cu prețul . Datorita faptului ca volumul producției firmelor nu este
neglijabil in raport cu piață totala, creșterea cantității vândute de o firma acționează asupra
prețului : o cantitate mai mare produsa nu va găsi cumpărător decât la preturi mai joase. Deci
cererea este o funcție descrescătoare de preț pentru venituri medii si marginale.

Oligopsonul este un termen care desemnează o forma a pieței cu concurenta imperfecta, in
cadrul căreia un număr mic de firme mari cumpăra cea ma i mare parte a unei anumite mărfi , marfa care
este furnizata de mai mulți producători sau ofertanți .

Numărul de solicitanți este suficient de mic, iar puterea lor economica este suficient de mare,
pentru ca acțiunea întreprinsa de fiecare firma cumpărăto are, luata separat, sa aibă un impact
semnificativ asupra condițiilor generale de cumpărare – vânzare de pe piață mărfii respective.

In concluzie, oligopsonul este piață pe care un număr redus de cumpărători controlează puterea
de cumpărare si, in consecința , dictează producția si prețul de piață al unui anumit produs sau serviciu.
Intr-un oligopson preturile tind sa fie mai mici decât într-o piață liber concurențiala , așa cum preturile
intr-un oligopol tind sa fie mai mari. Practic, un oligopson es te inversul unui oligopol.

Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte.
Se caracterizează prin:
 numărul redus de producători prezenți pe piață , dar care au o forța economica mare. Se
considera oligopol daca pe piață exista cel puțin trei producători ;
 exista bariere la intrarea pe piață in calitate de producător ;
 este o forma mai mult caracteristica tarilor dezvoltate;
 este foarte clar evidențiata diferențierea mărfurilor ;
 producătorii dețin un oarecare grad de control al preturilor.

Marile firme sa u giganții industriali care acționează in economiile de piață si intra in concurenta
in cadrul aceluiași produs omogen (otel, aluminiu etc), sau in cadrul produselor strâns substituibile
(automobile, televizoare etc) formează oligopoluri. In multe ramuri, ele joaca un rol dominant in ceea ce
privește volumul producției . Un număr mic de firme deține majoritatea sau întreaga producție (servicii)
oferita pe piață . Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a producție i si a capitalurilor in
firme mari.

Cu toata tendința generala existenta in lume de concentrare a producției , de regula însă,
oligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a pieței , in sensul ca ele nu se transforma in monopol.

Oligopolurile își bazează existenta atât pe realizarea unor costuri joase, cat si pe puterea lor de
piață . Cu cat firmele oligopoliste devin mai mari si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai
slabe, cu atât oligopolurile capătă o putere mai mare de a influent a prețul de vânzare .

Oligopolurile sunt caracterizate printr -o mare eterogenitate si o clasificare a lor devine absolut
necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii importante:

A. După obiectul de activitate sau caracteristicile prin cipale ale producției si serviciilor in care acționează ,
oligopolurile sunt de doua tipuri:
 Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piață in cadrul unor produse omogene sau
aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse chimice de baza. Fiecare dintre cele

6
câteva firme oligopoliste pot influenta piață (prețul sau volumul producției ) prin deciziile pe care
le iau.
 Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( puține la număr ) care stăpânesc piață unui
produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si vinde tipuri diferențiate din punct de
vedere al calității , formei, noutății conceptuale s.a.

B. După gradul de coor donare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici si in acord cu
permisiunea legislațiilor in vigoare. Gradul de coordonare in care sunt implicate oligopolurile sa afla in
raport invers cu gradul de concurenta. Din punct de vedere al gradul ui de coordonare sau de concurenta,
oligopolurile se clasifica astfel:
 Oligopoluri fără coordonare (nici formala, nici tacita), la care apar trei tipuri de relații
concurențiale intre oligopoluri:
a) Relații de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor ( războiul preturilor);
b) Relații hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si reclama;
c) Relații concurențiale legate ( înlănțuite ) in cadrul industriilor cu multe firme, in care un
vânzător A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E etc.

 Oligopoluri cu coordonare parțială (fără vreun acord formal) la care apar doua tipuri de relații
concurențiale :
a) Relații de concurenta in cadrul cărora apare o firma lider a cărei influenta este dominanta, aceasta
dominare datorandu -se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea firmei si ponderea in ramura in
raport cu toate celelalte firme oligopoliste, încrederea pe care o inspira etc;
b) Cooperarea voluntara ( fără organizație , acord sau firma lider) formata intre firmele oligopoliste
realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si toleranta reciproca.

 Oligopoluri complet coordonate prin înțelegeri scrise sau secrete intre firmele oligopoliste la nivel
național sau internațional cu sau fără acordul guvernelor (sau chiar sub coordonări
interguvernamentale).
Asemenea înțelegeri , fie ca sunt oficiale sau secrete, iau forma unor carteluri si sindicate, prin care
se convine asupra unor cote de producție si de vânzare , asupra împărțirii unor piețe de desfacere,
asupra nivelului minim al prețului de desfacere in funcție de care se reglează volumul desfacerilor
si cotele de producție . Firmele participante își păstrează individualitatea.

CARTELUL – Înțele gere formala de cooperare intre mai multe companii, pe o piață oligopolista,
prin care se convin procedurile in privința unor variabile cum ar fi prețul sau cantitatea produsa.
Consecința încheierii de carteluri este o micșorare a concurentei si o intensif icare a cooperării
pentru îndeplinirea anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea profitului sau împiedicarea intrării
pe piață a unor noi firme. Analiza economica a cartelurilor s -a concentrat asupra condițiilor care
pot induce instabilitatea acestor orga nizații . O atenție considerabila a fost acordata problemei
încălcării acordurilor încheiate intre membrii cartelului.

TRUSTUL – spre deosebire de cartel, reprezintă o concentrare de capitaluri gr upate sub aceeași
conducere ; este asociat cu practicile monopoliste.

Monopolul reprezintă capacitatea unei entități de a hotărî unic, in mod majoritar asupra altei
entități , posibil contrar tendințelor normale.
 Monopolul presupune referirea la o zona geografica. Puterea de piață a monopolului poate fi
maxima, fiindcă firma de monopol stabilește prețul produsului, iar acesta este un preț mare cu
siguranța .
 Caracterizat prin oferta pentru un produs, monopolul este făcut de o singura firma, care se
numește monopolist sau firma de monopol .

7
 Produsul se numește produs de monopol .
 Monopolul este opus concurentei (nu exista concurenta fiindcă nu exista concurenți , nu exista
concurenți fiindcă exista monopol). Exista totuși anumite forme de concurenta care fac ca
firmele de monopol sa practice o politica moderata d e preț si sa nu exploateze la maxim situația
de monopol.
In economiile de piață , monopolurile îmbracă diferite forme, printre care trebuie menționate :
a. Înțelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea producției si capitalului prin acumulări si
prin cumpărări si fuziuni de întreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca
rezultat reducerea numărului de firme concurente. Intre acestea se realizează cu mai multa
ușurința înțelegeri secrete pentru împărțirea piețelor , stabilirea cot elor de producție si a mărimii
prețului de vânzare a produselor pe piață .
b. Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite domenii contribuie la scăderea
costurilor de producție într-o măsura atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus de
activitate nu ar putea ajunge la o atare performanta. In același timp, in anumite domenii nici
tehnologic si nici economic nu ar fi posibila existenta mai multor întreprinderi concurente
deoarece ar însemna cheltuie prea mari de investiții . Sunt exemplele clasice privind rețelele de
distribuție a electricității , gazelor si apei, rețelele de termoficare, sistemele de irigații , rețeaua de
cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor rețele numai din dorința de a exista între prinderi
concurente ar fi irațional din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o
dublare sau triplare a volumului de investiții , iar pe de alta parte, intre aceste întreprinderi s-ar
putea realiza înțelegeri secrete, pentru fixarea p returilor si, in fond, problema restaurării
concurentei tot nu s -ar rezolva.
c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes strategic ( apărarea naționala ) si
de interes public care trebuie sa intre sub incidenta controlului public. In acea sta privința pot fi
menționate cele aparținând sectorului sănătății sau celor care trebuie supuse controlului public,
cum sunt, de exemplu, fabricarea si distribuția unor medicamente sau substanțe farmaceutice
(morfina) producția si comercializarea tutunului si alcoolu lui, precum si producția si utilizarea
uran iului, a izotopilor radioactivi, producția banilor, timbrelor etc.
d. Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea asupra patentului de invenție si a
dreptului de a utor, ceea ce conferă inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului
produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioada prevăzută de lege (15 -17 ani pentru patente)
De altfel orice producător de produs nou vândut pe piață dispune, o perioad a, de poziția de
monopol, perioada care va dura pana când alte firme vor veni pe piață cu produse similare sau
substituibile . In condițiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte răspândit datorita, pe
de o parte, sistemului in care se desfășoară cercetările si inovările , iar pe de alta parte,
preocupărilor de a stimula si extinde activitatea de cercetare -dezvoltare, generatorul principal al
procesului de inovare.
e. Monopolul asupra mărcii comerciale. Cuprinde astăzi un mare număr de produse ale indus triei
moderne. Imaginea produsului creata de originalitatea modelelor reînnoite la anumite intervale
de timp, si garanția calității produselor sunt legate de marca comerciala care este unica,
irepetabila si recunoscuta prin investiția făcută in reclama insistenta, prin seriozitatea si
promptitudinea cu care sunt serviți clienții .
f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca
bauxita, cuprul, staniul etc. datorita in special rarității acestora si proprietății asupra unor
zăcăminte importante .

Monopson este un termen care desemnează o forma a pieței cu concurenta imperfecta, in
cadrul căreia o firma sau întreprindere unica cumpăra cea mai mare parte a unei anumite mărfi sau a
unui anumit bun, marf a care este furnizata de mai mulți producători sau ofertanți . Un monopson este
forma extrema a unui oligopson.

8
Pentru a putea fi categorisita ca monopson, respectiva societate comerciala trebuie sa nu fie
concurata de alți cumpărători autohtoni sau străini , produsul trebuie sa fie omogen si sa nu poată fi
substituit, cel puțin pentru o perioada de timp.

Duopol este un caz special al oligopolului; este ramura de activitate care are in componenta
doar doi vânzători .
In cazurile de concurenta, acest termen este, de asemenea, utilizat frecvent pentru situațiile in
care doi vânzători principali domina structura concurențiala , iar restul de mici vânzători se adaptează
comportamentului acestora. Cei doi vânzători mari se numesc, in acest caz, duopol iști („duopoleurs”).

III. Concluzii

Relația dintre prețul unei mărfi si cantitatea din acea marfa disponibila e xprim a diversele cantități
de mărfuri pe care vânzătorii sunt dispuși sa le vândă la anumite niveluri de preț ; aceasta relație este
directa, in sensul ca oferta creste pe măsura ce sporește prețul . Aceasta se explica prin faptul ca daca
prețul se situează la un nivel mai ridicat, producătorii urmăresc sa ofere cit mai multe produse pentru a
își spori profiturile .

Intre cele doua categorii corelative ale pieței – oferta si cererea de mărfuri si servicii – se stabilește
un anumit raport, care reprezintă o forma specifica de exprimare a relațiilor dintre producție si consum
in condițiile producției de mărfuri . Raportul dintre cerere si oferta are un caracter legic, fiind relevat de
legea cererii si ofertei .

In esența , legea cererii si ofertei exprima faptul ca într-o piață concurențiala , toate celelalte condiții
rămânând constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe măsura ce prețul scade .
Preturile si cantitățile la car e produsele sau serviciile se vând si se cumpăra tind sa fie determinate de
punc tul in care cererea si oferta su nt egale.

Intr-o econ omie de piață acțiunea legii cererii si ofertei este o problema esențiala , întrucât piață fără
rolul adecvat al acțiunii acestei legi nu este o piață efectiva. Exista si într-o economie cu planificare
centralizata piață , dar cererea si oferta merg pe drumu ri foarte distincte, care practic foarte rareori se
întâlnesc , iar atunci când acest lucru are loc, se realizează in cea mai mare parte a situațiilor in favoarea
ofertei, mai exact a unei oferte limit ate dirijate si controlate, conceputa, de cele mai multe ori, fără
corelații cu cererea. Sau, economia de piață in sensul cel mai bun al cuvântului , implica o acțiune reala a
legii cererii si ofertei. P ana nu este creat cadrul de acțiune a acestei legi, a mecanismelor care vor
permite o întâlnire favorabila intre cerere si oferta, nu putem spune ca avem de -a face cu o eco nomie
de piață .

In analiza acțiunii legii cererii si ofertei trebuie sa avem in vedere si faptul ca ea se exercita intr -un
anumit cadru instituțional si social si se afla sub imp actul nu numai a l factorilor economici ci si a l celor
psihologiei si sociali, cum ar fi de exemplu, comportamentul individual rațional , prin care fiecare agent
economic urmărește maximizarea satisfacțiilor sale cu minimum de cheltuieli . Acest comportament
depinde nu numai de venit ci si de mediul social, tradiții , concepții . De aceea in cadrul pieței , studiul
cerer ii si ofert ei devine fundamental pentru înțelegerea mecanismelor care o fac sa funcționeze eficient .

9
Bibliografie

Conf. univ. dr. Crișan ALBU – Analiza microeconomica a agenților economici in condiții de piață ;
http://www.biblioteca -digitala.ase.ro
Dicționar Macmillan de Economie Moderna , Editura Codecs
Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie , ediția a XV -a , Editura Teora
Ilie Babaita, Alexandru Duta – Piețe si preturi
J.K. Galbraith – Știința economica si interesul public
Aurel Iancu – Tratat de economie vol.3 Piața , Concurenta, Monopol, Editura Expert, București
Internet – diverse site -uri (www.wikipedia.org , www.investopedia.com , www.zf.ro , si altele)
Cătălin Petrescu Emilian Huidumac Curs economie CSIE ID an I, Unitatea de învățare 5