INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3 1. SPIONAJUL ÎN… [617897]

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3
1. SPIONAJUL ÎN CONTEXTUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE A NEAMULUI …….. 5
2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SECURITATEA NAȚIONALĂ ……………. 13
2.1. Definirea conceptului de securitate națională ………………………….. ……………………. 13
2.2. Aspecte teoretice privind infracțiunea de s pionaj ………………………….. ………………. 16
2.3. Restrângerea drepturilor și libertăților omului în cazul spionajului ……………………. 18
3. INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE SPIONAJ ………………………….. ………………….. 22
3.1. Organe răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul spionajului ………………………. 22
3.2. Cooperarea națională și i nternațională în activitatea de contrainformații ……………. 28
3.3. Metode și mijloace speciale de supraveghere în investigarea infracțiunii de
spionaj … ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 31
4. ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE SPIONAJ ………………………….. …. 43
4.1. Conținutul legal și caracterizare ………………………….. ………………………….. …………. 43
4.2. Structura infracțiunii de spionaj ………………………….. ………………………….. …………. 46
4.3. Formele și modalitățile infracțiunii de spionaj ………………………….. …………………… 57
4.4. Sancțiuni și aspecte procesuale ………………………….. ………………………….. ………….. 59
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 62
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 64

3
INTRODUCERE

Se poate aprecia că spionajul a apărut odată cu societatea omenească
și pe parcursul evoluției sale, a cunoscut forme și metode din ce în ce mai
evoluate. După aderarea României ca membră NATO și UE, infracțiunea de
spiona j a avut un spectru amplu și a reprezentat o mare amenințare la adresa
siguranț ei naționale, fiind reglementată atât în legislația națională cât și cea
internațională.
Alegerea acestei teme se fundamentează pe faptul că spionajul s -a
manifestat în domenii ce vizează securitatea națională, precum cel militar,
economic, cibernetic, aspecte care trasează direcții către o cunoaștere cât mai
aprofundată , fiin d în cele din urmă utilă în societatea actuală.
Actualitatea acestei teme a stat la baza alegerii acestei infracțiuni ,
deoarece în ultimii ani s -a mărit numărul dosarelor aflate în cursul cercetării
respectiv pe rolul instanțelor de judecată cu privire la persoanele acuzate de
săvârșirea infracț iunii de spionaj. În contextul apariției fenomenului de
migrație a unor mase mari de populație din alte state, probabilitatea săvârșirii
actelor de spionaj fiind mult mai mare prin infiltrarea în diferite domenii a
acestora sau a altor persoane care profită de acest fenomen, cercul de interese
fiind într -o continuă schimbare și repoziționare. Prin incriminarea infracțiunii
de spionaj în cadrul Codului Penal, aceasta primește o atenție deosebită
deoarece se urmărește î n mod obligatoriu apărarea relațiilor sociale privind
atributele fundamentale ale statului, relații care sunt incompatibile cu
transmiterea secretelor către o putere, o organizație străină sau agenți ai
acestora, impunându -se o delimitare de celelalte infr acțiuni îndreptate
împotriva siguranței naționale .
Astfel, obiectivul principal al lucrării este acela de a evidenția că
această faptă reprezintă o mare amenințare la adresa siguranței naționale, mai
ales că România este membră NATO și UE.

4
Lucrare a debu tează cu capitolul I intitulat „Spionajul în contextul
Războiului de Întregire a N eamului ”, în care sunt prezentate momentele de
pregătire informativă și contrainformativă a organelor de informații ale
statului, precum și câteva cazuri de spionaj ale inami cilor în perioada
Primului Război Mondial. Precizăm faptul că veridicitatea tuturor datelor
reiese în mod clar din activitatea de cercetare a documente lor de arhivă
întreprinsă la Arhivele Naționale Istorice Centrale.
Cel de -al doilea capitol „Considerații generale privind securitatea
națională” este rezervat prezentării unor considerații generale privind
siguranța națională având î n vedere definirea conceptului de securitate
națională precum și aspecte teoretice privind infracțiunea de spionaj. În
continuare, este ilustrată o chestiune privind restrângerea exercițiului a unor
drepturi și a unor libertăți fundamentale în activitatea de informații pentru
realizarea securității naționale, făcându -se referire la principalele reglementări
naționale cât ș i internaționale în materie.
În cel de -al treilea capitol intitulat „Investigarea infracțiunii de
spionaj” sunt prezentate succint organele naționale răspunzătoare cu aplicarea
legii în domeniul spionajului, cooperarea acestora la nive l național și
interna țional cu organisme în activitatea de contrainformații, precum și câteva
metode și mijloace speciale de supraveghere utilizate cu scopul de a preveni și
combate acțiunile de spionaj.
Cel de -al patrulea capitol „Analiza conținutului infracțiunii de
spionaj” , este dedicat prezentării infracțiunii de spionaj și debuteaz ă cu o
prezentare generală a infracțiunii . În cadrul aceleiași secțiuni este analizată
infracțiunea de spionaj având în vedere conținutul legal și caracteri zarea,
structura infracțiunii – condiț iile preexistent e și conținutul constitutiv –
formele și modalitățile infracțiunii, precum și sancțiunile și aspectele
procesuale.

5
1. SPIONAJUL ÎN CONTEXTUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE A
NEAMULUI

În anii Primului Război Mondial activitatea Ministerului de Interne a
fost condusă de oameni politici români de mare va loare, cu o înaltă pregătire
profesională și juridică, care au depus eforturi în vederea pregătirii condițiilor
intrării efectivelor unităților poliți enești, alături de armată, în războiul
împotriva Puterilor Centrale pentru eliberarea Transilvaniei, Bucovinei și
Banatului. Între aceștia s -au remarcat: Take Ionescu, V.G.Morțun, Alexandru
Contantinescu, George Mârzescu.
În anii neutralității, organele poliției de siguranță au avut de înfruntat și
de anihilat puternica acțiune de spionaj, de propagandă și de corupție a
serviciilor secrete ale Puterilor Centrale pe teritoriul țării.
Evidențiind periculozitatea activității spionajului inamic, marele istoric
Nicol ae Iorga a scris, în anu l 1915, în articolul întitulat „ Cum ne putem lupta
cu spionii”, că spionii Puterilor Centrale “ pot fi văzuți oriunde și oricând,
constituind “o mare primejdie națională” și că singurul mijloc pentru a -i
anihila “ este să tăcem…. și să -i refuzăm”1, cuvint e ce-și mențin actualitatea
și în vremurile de astăzi.
Cu sprijinul patrioților româ ni din teritoriile aflate sub stăpânirea
monarhiei austro -ungare, organe le poliției, siguranței și de informații militare
au realizat preg ătirea informativă a campaniei a rmatei române în vederea
eliberării Transilvaniei și Bucovinei.2
La 17 martie 1908, a fost adoptată o nouă lege a poliției, în care se
prevedea și înființarea Direcțiunii Poliției ș i Siguranței Generale (DPSG).
Aceasta cuprindea două secțiuni, Secțiunea S iguranței Generale și Secțiunea

1 Nicolae Iorga, Războiul nostru î n note zilnice(1914 -1916 ), vol. I, Editura Ramuri S.A., Craiova, pag.205 .
2 Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne , Editura Ministerului de Interne, Bucure ști,
2002, pag. 100.

6
Poliției. Activitatea Secțiunii de Siguranță se desfășura în patru b irouri
(biroul controlului străinilor, biroul de siguranță și informații, biroul poliției
de frontieră și biroul presei și i nterpreților). În cadrul Secțiunii Siguranței erau
incluse Brig ăzile de siguranță teritoriale. Prin Brigada de Siguranță au fost
introduse metode și procedee noi de activitate, printre cele mai importante
fiind introducerea activității informative și întrebuințarea personalului
acoperit, secret. Informațiile obți nute erau transmise în special armatei
române, dar și factorilor de decizie politică, inclusiv ministrului de interne .
Pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, structurile informative3 din
siguranță cooperau cu formați unile de poliție din orașe, gări, porturi și puncte
de frontieră, precum și cu cele ale Jandarmeriei. În scopul culegerii de date și
informații de care armata avea nevoie s -au organizat , pe lângă marile corpuri
de armată, servicii de siguranță și de janda rmerie, iar pe lângă unitățile4
acestora s -au delegat comisari și agenți cu experiență în culegerea
informațiilor cu caracter operațional.
În urma cercetării unor documente de arhivă din fondul Direcțiunii
Poliției și Siguranței Generale deținute de Arhi vele Naționale Istorice
Centrale, prezentăm în continuare câteva cazuri de spionaj, momente care
aduceau atingere siguranței și integrității teritoriale depistate de structurile
informative5 în zona Moldovei.

Zdenka Rabenseifner

În județul Bacău, mai exact în oraș Comănești, în atenția organelor de
Siguranță Bacău s e afla Zdenka Rabenseifner, zisă și Seidenica Remaefner,
o supusă austriacă venită în țară încă din anul 1905 , fiind infiltrată la curtea

3 Cristian Troncota, Istoria Serviciilor secrete românești , Editura Ion Cristoiu, București, 1999, pag, 52 -53.
4 Marcel Ioan,Valentin Ioan, Momente din istoria jandarmeriei bacăuane 1893 -1948 , Editura MagicPrint,
Onești, 2017, p.30.
5 Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale , ds. 69/1916, f. 38 –
39.

7
casei Ghi ka din Comănești de către un birou “ de plasare ” din Viena. Aceasta
avea grijă de Castelul Co mănești mai ales când stăpânii plecau la Odessa.
Când castelul era amenințat, Zdenka primea ordin să meargă cu ceilalați
servitori la Dracșani în județul Botoșani acolo unde familia deținea o moșie.
Inteligentă, știa cum să relaționeze cu ceilalți, însă nu atât de bine încât să nu
dea nimic de bănuit. Se interesa din ce regimente făceau parte ofițerii armatei
ruse atunci când la curtea Ghik a a cantonat Statul Major al Divizie i 7 al
Armatei Române și Statul Major al trupelor ruse de pe front6. Acest moment
de cantonare a fost un prilej pentru Zdenka Rabenseifner să afle detalii
privind operațiunile și strategiile militare de pe front acest lucru fiindu -i
înlesnit de faptul că e a era printre cei care le servea masa. Aflată în atenta
supraveghere a age nților de informații ca suspectă de spionaj7, aceasta a fost
arestată pe o perioadă de patru luni de jandarmii Companiei Bacău și a fost
interogată pentru a se afla discuțiile pe ca re le-a purtat cu reprezentanții
armatei române și ruse.

Paula Orlander

Începând cu de data de 10 aprilie 1916 în atenția structurii de informații
din Botoșani se află Paula Orlander, o femeie din Ițcani fidelă Austro –
Ungariei care a intrat în țară prin punctul de frontieră de la Bu rdujeni. Aceasta
le-a declarat autorităților că va merge în o rașul Botoșani, oraș unde a și rămas
pentru câteva ceasuri la familia Ertzberger fiind cunoscută ca o familie cu
sentimente f ilogermane. Când s -a prezentat la poliție , Paula Orlander a
declarat că va părăsi orașul în jurul orei 6 dimineață pentru a merge la
Mărășești, un de se aflau părinții ei, tatăl acesteia fiind în serviciul societății

6 Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale ds 64/1917, fila 7.
7 Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale ds 64/1917, fila 32.

8
Tișița8. În decurs de două zile , Paula a intrat în contact atât cu plutonierul
Constantin Strugaru din R egimentul 13 Infanterie Ștefan c el Mare din Iași câ t
și cu Gutman Harstein, evreu originar din Botoșani fiind cunoscut de agenții
poliției de siguranță ca suspect de spionaj în favoare Austro -Ungariei. Despre
aceasta se știa că era a manta comisarului Neubeck din Cernăuți pe când acesta
se afla la punctul Ițcani .9 Era căsătorită cu Henrich Orlander care era
mobilizat în serviciu l sanitar al armatei austriece. De câte ori venea în
România era însoțită de o femeie blondă, cu ochii albaștri de orig ine din
Lublin. Paula se îmbraca în rochie albastră decoltată, cu palton maro, pe c ap
avea o caschetă asemă nătoare chipiurilor soldaților. În iulie 1917 prin
intermediul locotenentu lui Danilof, Paula a făcut cunoșt ință cu colonelul rus
Ivanof de la Biroul de informații din Cernăuți. În urma discuțiilor, acesta i -a
oferit o sumă de cinci sute lei 10 în schi mbul cărora aceasta trebuia să culeagă
informații cu caracter milit ar, promițându -i că se va întoarce în 15 -18 zile.
Avea un plan bine stability, ea mergând mai întâi la Cluj unde erau instalate
autoritățile austriece și a obținut dreptul de a-și vedea soțul care se afla în
Dorna. Aici a stat de vorbă cu diferiți ofițeri care i -au povestit că în Stanislau
era așteptată artileria grea germană din Bavaria, în Sighetul Marmației se
aflau trupe germane de artilerie iar în Debrețin erau cantonate trupe
otomane . Soțul ei i -a transmis că în comuna Măgura se aflau glotași unguri și
obuze, iar în Cârlibaba era instalat Comandamentul Corpului 11 Austriac și
un Comandament German. Paula Orlander a aflat că la Borșa erau instru iți
recruți i, la Sighetul Marmației exista sediul poștei militare, la Ciocănești se

8 Societatea Tișița apare în peisaju l economic vrâncean în jurul anilor 1900 cand încheie un contract de
exploatare cu Obștea Găuri din Țara Vrancei pe o perioada de 20 de ani.În anul 1905 proprietarul societații se
afla italianul Castiglioni, atunci firma având o altă denumire și anume Soci etatea Anonimă pe Acțiuni pentru
exploatare de păduri iar din 1908 cand societatea a fost preluată de un conte maghiar din Budapesta,
Armond Mikeș. În perioada anilor 1907 -1908, a fost instalată o linie de cale ferată îngustă pe traseul
Mărășești -Soveja -Tulnici, de aici ea avea traseu până la vechea graniță cu Imperiul Austro -Ungar, fiind o
modalitatea eficientă de exploatare a masei lemnoase. Socitatea Tișița era in permanență sub supravegherea
structurilor informative românești mai ales că în componența acesteia , se aflau unguri și nemți, supuși
Puterilor Centrale, predispuși a spiona ori sabota statul român.
9 Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcția Poliției și Siguranței Generale , ds. 94/1916, fila 1 -2.
10 Ibidem , fila 12.

9
afla Divizia 40 austriacă și trupe germane, iar la Dorna – Cândreni existau
câteva tunuri mici aust riece. A mai aflat și faptul că generalul Korda era
plecat la Oradea Mare pentru formarea unui nou corp de armată, dar și că pe
lângă sa tul Meștera (astăzi în județul Mureș) civili i și soldații austrieci săpau
șanțuri11. Când trupele austro -ungare au primit ordinul de retragere, Paula
Orlander, voind să treacă în România, a fost surprinsă de trupele române și
arestată la Alfalău (astăzi comună Joseni în Hargh ita).

Marcovici I. sub psudonimul Bruno evreu din Dorohoi în august
1916 era corespondent al zia rului Universul – era suspectat de agenții Brigăzii
de Siguranță Botoșani că făcea spionaj în favoarea austriecilor prin
transmiterea multor informații din țară în special despre agenții ruși care
treceau prin Nordul Moldove i în Bucovina. Acesta trimitea informații cu
caracter tendențios ziarului „Universul” în favoarea austriecilor. Era și
secretarul avoca tului Tomaziu, un om inteligent , întreprinzător cunos cut în
Dorohoi deoarece făcea asigurări printre proprie tarii din județ. Marcovici avea
un cinematograf unde ru la filme în care se făcea propandă germană . O altă
sursă de i nformații era soția avocatu lui Tomaziu care i -a fost amantă . Toate
informațiile pe ca re le culegea, Marcovici le transmitea Biroului Central
Austro -Ungar. Marcovici primea lunar 200 de lei de la Goldestein , un
presupus agent austriac pentru publicațiile apărute în ziar12 și 400 de lei de la
colonelul austriac Fischer pentru alte servicii r ealizate.
Din punct de vedere contrainformativ D.C a const atat o vulnerabilitate
în comuna Cucuieț i. Aici se afla o fabrică de sticlă, iar în urmă cu câteva luni
în localitate au fost aduse femeile cu cetățenie germană și austro -ungară
împreună cu copii lor cu vârste sub 16 ani. Având în vedere că localitatea se
afla în aproprierea liniei frontului era foarte ușor pe ntru aceste femei, folosind

11 Ibidem , fila 15 .
12 Ibidem , ds 96/1916 -1917, fila 9.

10
pe post de curieri proprii băieți “ să facă o legătura de spioni în favoarea
inamicului ”. Suspiciunea a crescut deoarece în zonă se afla și fabrica de
butoaie Chili al cărei proprietar era prințul german Schonburg -Waldenburg.
Între biroul central și ofițerii sau agenții însărcinați cu activitatea de
spionaj avea loc o intensă corespondență, fie prin telegraf, fie poștal, fie prin
curieri. Pentru cifrarea corespondenței se întrebuințau ,, dicționare’’, cifrate în
trei moduri: cifr area literelor, cifrarea cu litere și cu cifre a cuvintelor și
cifrarea anumitor expresii militare. Agentul Marcu Iord. din cadrul Brigăzii de
Siguranță Bacău și cu aportul unui coleg din brigada Botoșani au reușit să
afle conținutul unuia dintre mesajel e cifrate: ,,În ziua de 28 octombrie am fost
cu 12 prieteni vânători la vânat, am împușcat 19 iepuri și 6 vulpi. 14 iepuri
au fost ciuruiți de peste 69 de gloanțe. Au luat parte 84 băieți hăitași între
care 6 aveau și ei puști cu o țeavă. Am avut cu noi și 12 câini și s -au tras 62
cartușe cu 12 puști între care 8 aveau calibru mare; s -au tras și 12 cartușe cu
poște pentru porci. La 28 noiembrie vom face cu aceeași 12 vânători o
vânătoare de 2 zile. Eu mi -am cumpărat o pușcă nouă foc central calibru 12
și-mi voi prepara vreo 36 cartușe. Fiind orele 12 noaptea mă culc. Îți voi
scrie în curând. La revedere. Gustav’’ .
Decodificat, acest fragment însemna – nu-i așa că vă surprinde? –
,,Mâine rușii atacă Mahala” . Ceea ce s -a și întâmplat, rușii chiar au atacat
localitatea vecină Cernăuțiului.

Eugenia Kubini și fiica sa, Maria Kubini – ambele din Moinești, au
intrat în Româ nia în mod fraudulos în 1915 având asupra lor un pașaport
semnat de directorul Poliției din Cernăuți care nu purta nicio viză d e intrare în
țară și nici viza Consulatului României din Cernăuți. Maria Kubini, bună
cunoscătoare a limbilor germană, rusă ș i franceză, cu un fizic plăcut a început
să fie curtată și vizitată de ofițerii ro mâni iar după un timp, a început să le
întoarcă vizita chiar în regiunea fortificată , scopul fiind unul clar , și anume

11
culegerea13 informațiilor cu caracter militar. Suspectele au reușit în cele din
urmă să obțină două bilete de identitate pentru a pătrunde în zona militară și
pe lângă acestea la Moinești , Maria Kubini s -a logodit cu sublocoten entul
Iosif Bogdan pe care ulterior îl părăsește. Aceasta ascundea id entitatea soțului
său spunând fie că este divorțată, fie că soțul e mort de 14 ani, fie că tră iește și
e tipograf și ziarist, dar de fapt din informațiile culese de agenții brigăzii de
siguranță Bacău, soțul acesteia se afla în serviciul de spionaj al Siguranței
Generale maghiare cu sediul la Ghimeș. Toate aceste informații aveau să fie
transmise b iroului de spionaj autro -ungar. Cele două au fost arestate în cele
din urmă de jandarmii Companiei Bacău iar la perchezi ții corpo rale au fost
identificate hărți în care erau co nsemnate numele militarilor româ ni cu care
ținea legătura precum și fotografii c u soldați austrieci și un indicator alfabetic
secret.
O altă structură a Ministerului de Interne era Jandarmeria care a avea
pe lângă atribuții de ordine publică și competențe informative. Jandarmeria
era formată din unități de jandarmi cu competență at ât pe raza satelor cât și a
comunelor. Alături de arm ata română, Jandarmeria a susținut efortul de război
în vederea realizării unității naționale, fiind implicată în acțiuni diverse și
complexe cum ar fi: internările suspecților în lagărele de ostatici, a sigurarea
evacuării populației și autorităților din zona frontului, urmărirea dezertorilor
și spi onilor, asigurarea securității dar și asigurarea pazei și protecției
diverselor personalități.
Un alt exemplu, la sfârșitul lunii iunie 1917, șeful Secției de Jandarmi
Sascut , județ Bacău, a prins și a anchetat pe spionul Basile L. Istrati care se
dădea drept maior francez. Informația primară se pare că a venit de la notarul
comunei Pâncești, Teișău Nicolae care, de altfel, a și fost decorat cu Medalia
Bărbăție și Credință clasa a II -a cu spade. Se pare, însă că la prinderea

13 Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcția Poliției și Siguranței Generale , ds. 94/1916, fila 1 -2.
13 Ibidem , fila 98.

12
spionului și -au dat concursul C. Alexandres cu. În raportul lor către Prefectura
Putna din 5 iulie 1917, administratorii țineau să precizeze: Numai noi am
făcut să priceapă șeful de secție d e gendarme din Sascut că este imposibil ca
cineva pribegind prin lume să devină la rangul de maior francez; dar pe a
noastră răspunderea să -l aresteze și să -l cerceteze că va dovedi că este spion,
căci dânsul nu îndrăznea să pună mâna pe el, motivul că era maior francez
și, după cum știut este, imediat ce a fost arestat, s -au constatat că
convingerea noastră au fost exactă și ca dânsul a fost spion14; că meritul l -a
avut și notarul nu este mai puțin adevărat că m -a înștiințat la timp (…) dar
urmărirea și a restarea s -au făcut după ordinul nostru . Administratorii, în
calitate de șefi ai poliției judiciare din plășile pe care le administrau erau și
șefi direcți ai jandarmeriei pe această linie de activitate și le puteau da ordine
subofițerilor de jandarmi în acest sens.15
Dovedind spirit de vigilență, colaboratorii și informa torii organelor
informative româ ne au dejucat acțiunile agenților serviciilor de spionaj ale
Puterilor Centrale, demascând pe acei agenți care încercau să dezi nformeze
unitățile militare r omînești.
Prin activitățile desfășurate, atât în plan informativ -operativ, pe linia
securității de stat cât și în planul ordinii și siguranței publice, organele din
cadrul sistemului de securitate națională au contribuit la menținerea
independenței și int egrității teritoriale a statului român, a siguranței naționale
precum și a lini știi și securității cetățenilor .

14 Ibidem , fila 99.
15 Idem , fond Ministerul de Interne, Direcția Generală a Poliției , ds 3/1915, fila 213.

13
2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SECURITATEA
NAȚIONALĂ

2.1. Definirea conceptului de securitate național ă

Securitate națională presupune protejarea statului împotriva
amenințărilor externe și interne la adresa propriilor interese naționale.
Noțiunea de securitate provine din latinescul securitas – securitatis și este
prezentată în unele dicționare ca fiind: “faptul de a fi la adăpost de ori ce
pericol, sentimentul pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol”, “acea stare
de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern și intern o colectivitate sau
un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, și care pri n adoptarea acestora
se asigur ă toate caracteristicile existenței unui stat și anume: independența,
suveranitatea, integritatea teritorială a statului și respectarea intereselor sale
fundamentale” .16
Cu toate că natura securității nu permite oferirea unei definiții unanim
acceptate și definițiile securității diferă, depinzând de nivelul de analiză,
aproape toa te definițiile au în comun terme ni precum „interes național”,
„risc”, „agresiune”, „vu lnerabilitate” și „amenințare”. În lucrările de
specialitate sig uranța națională a fost defini tă ca fiind capacitatea unei națiuni
de a-și urmări cu succes interesele naționale, așa cum le c oncepe ea, oriunde
în lume sau drept , capacitatea de a se opune agresiunii din exterior .17
În legislaț ia națională, art.1 din cadrul Legii nr. 51 din 1991 privind
Securitatea națională a României, reglementează conceptul de securitate
națională prin care se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitat e
socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului

16 Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția
a II-a revăzută și adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016.
17 Javier Solana, Securitatea inteligentă , Curierul Naționa l, 21.11.2002.

14
național româ n18 ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii
ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor,
libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și
normelor dem ocratice statornicite prin Constituție .19 Un aspect important al
cadrului normativ este cel referitor la modalitățile de realizare a securității
naționale, și anume prin cunoșterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor
interne sau externe, care pot aduce atingere valorilor de securitate națională
menționate anterior, acțiuni care compun aparatul complex al activității de
informații pentru realizarea securității naționale. Securitatea națională
reprezintă în existența națiunii și a statului r omân o condiți e fundamentală ; ea
are ca domeniu de referință interesele, valorile și obiectivele naționale.
Securitatea națională este un drept imprescriptibil care derivă din
suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională
și se înfăptuieș te în contextul securității regionale, euroatlantice și globale .20
Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate21 definește securitatea
națională drept „starea națiunii, a comunităților sociale, a cetățenilor și a
statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate, echilibru și
stabilitate socio -politică, exprimată prin ordinea de drept și asigurată prin
acțiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară,
informațională și de altă natură, în scopul exercitării neîng rădite a drepturilor
și libertăților cetățenești, manifestarea deplină a libertății de decizie și de
acțiune a statului, a atributelor sale fundamentale și a calității de subiect de
drept internațional”. Promovarea unui nou concept de securitate națională
extinsă a fost implementat în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru
perioada 2015 -2019, concept având ca fundament respectul reciproc dintre

18 Cristian Popa, Cadrul juridic al activității de informații, Editura Academiei de Informații “Mihai Viteazu”,
București, 2011, p. 14.
19 Legea nr. 51 din 1991 privind Securitatea națională a României , republicată în 2014.
20 Strategia de Securitate Națională a României, România Europeană, România Euro -Atlantică: pentru o
viață mai bună într -o țară dem ocratică, mai sigură și prosperă , București, 2007.
21 Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, adoptată în ședința CSAT din data de 23 iunie 2004.

15
cetăț eni – stat și democrația constituțional ă, prin care se dorește o abordare
multidimensional ă a acestuia . Astfel, se are în vedere o abordare integrată a
domeniilor care asigură, într -o formă sau alta, securitatea României –
dimensiunea de securitate națională se îmbină și este în concordanță cu o serie
de alte dimensiuni ‐ordine publică; activitatea de inform ații și contrainformații;
managementul situațiilor de criză; diplomație, educație, sănătate și
demografia .22
În concordanță cu strategia ONU, există securitate atunci când statele
apreciază că pericolul de a suferi un atac armat, presiuni politice sau coerc iții
economice este nul și astfel sunt garantate condițiile asigurării securității
individului, societății și statului în general. Într -o enunțare acceptată de către
NATO, securitatea înseamnă „starea realizată atunci când informațiile,
materialul, personalul, activitățile și instalațiile sunt protejate contra
spionajului, sabotajului, subversiunii și terorismului, cât și contra pierderilor
și divulgărilor neautorizate”.23
Extinderea conceptului de securitate națională a apărut ca o necesita te
în urma asigurării convergenț ei cu principiile europene de securitate, expuse
în mod amănunțit în Strategia de Securitate Europeană și Strategia de
Securitate Internă a Uniunii Europene. În urma celor precizate se poate spune
faptu l că securitatea națională este unul din bunurile publice pe care statul le
asigură printr -o serie largă de procese, decizii și nu în ultimul rând strategii24,
securitatea națională reprezintâ nd totodată gradul de satisfacere a intereselor
naționale fundame ntale ale unei țări, precum și ansamblul de măsuri luate, în
conformitate cu o concepție unitară pentru promovarea intereselor respective
și apărarea lor împotriva agresiunilor, pericolelor, amenințărilor și riscurilor
de orice natură.

22 Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019. O Românie puternică în Europa ,
București, 2015.
23 Glosarul NATO de termeni și definiții, AAP -6(V) 1995, p. 87.
24 Luciana Ghica, Marian Zulea, Politica de securitate națională, concepte, instituț ii, procese , Editu ra
Polirom, București, 2007, p . 56-58.

16
2.2. Aspecte teoreti ce privind infracțiunea de spionaj

Noțiunea de spionaj

Potrivit unor lucrări lexicografice, spionajul este definit ca o activitate
exclusiv intelectuală care constă în culegerea de informații și transmiterea
acestora unei puteri străine. Scopul spionajului constă în culegerea de
informații de valoare cu privire la poziția, forța, pregătirea, starea și intențiile
unei puteri, informații care contribuie la dobândirea un ei victorii i mediate sau
ulterioare .25
Prin spionaj se înțelege „ activitatea în treprinsă pentru a obține în
ascuns secrete militare, politice sau de altă natură ale unui stat, în vederea
transmiterii lor unui alt stat sau organizații .26
Conform Encyclopedia Britannica, spionajul se distinge de termenul
de „intelligence”, care presupun e, de asemenea, obținerea și evaluarea de
informații privind puterile străine, de cele mai multe ori adverse, prin aceea că
spionajul are o natură “agresivă și ilegală”. Dicționarul legislativ al lui Henry
Campbel Black27 definește spionajul ca fiind “… str ânger ea, transmiterea sau
pierderea informațiilor referitoare la apărarea țării”28. Informațiile ofensive
(spionajul) rep rezintă o component ă a activității general informative, care are
drept scop cercet area în ascuns a unui stat țintă pentru a -i cunoaște toate
informațiile pe care le păstrează și protejează sub acoperirea de secret.
Informațiile de spionaj sunt informații sintetizate, bazate pe o serie de
date culese, apreciate și interpretate, care sunt în așa fel înfățișate, exprimat e
și prezentate, încât să releve cât mai evident importanț a și semnificația ce o au

25 Apud Paul Ronitz, Spionajul economic , Editura Militară, București, 1976, pag. 10.
26 Florin Marcu, Constant Mânecă, Dicționar de neologisme , Editura Academiei Române, București, 1978,
p. 1011.
27 Henry Camp bel Black, Dicționar legislativ , Editura WEST GROUP, ST.Paul, 1999 .
28 Apud Alexandru Popescu, Academia secretelor , Editura Meronia, București, 2006, p. 16.

17
pentru rezolvarea unor probleme concrete în domeniul polit icii curente, pe
termen mediu sa u lung .29
Infracțiunile contra securității statului sunt acele acțiuni sau inacțiun i
săvârșite cu vinovăție, care prezintă pericol social pen tru dreptul statului la
existență și sunt prevăzute de legea penală. Infracțiunile ce periclitează
securitatea statului ori care pot aduce atingere acesteia formează o categorie
distinct ă în cadrul părții special e a Codului Penal. Legiuitorul, dorind să evite
varianta prevederii anumitor fapte în legi speciale, a reglementat toate
infracțiunile contra securității naționale î n Codul Penal partea specială, Titlul
X Infracțiuni contra Securității Națion ale art. 394 – art. 410.
Codul penal român, intrat în vigoare la 1 februarie 2013, cu
modificările și completările ulterioare, incriminează două categorii de
cetățeni – străini sau apatrizi, subiecți ai infracțiunii de spionaj (art.400).
Termenul de trădar e a fost rezervat de Codul Penal pentru a
reglementa anumite infracțiuni contra siguranței statului, care sunt săvârșite
de către un cetățean român, această calitate a făptuitorului determină acestor
infracțiuni o gravitate spo rită și un sentimen t de vădi tă neloialitate, necredință
și infidelitate față de patrie (infracțiunile de trădare prevăzute în art. 394, 395
și 396).
Aceleași fapte săvârșite de către cetățeni străini sau persoane fără
cetățenie(apatrizi) nu mai pot primi aceeași caracterizare juridică , social –
politică și etică ca și fapta cetățeanului român, ei nu prezintă față de țara
noastră în egală măsură obligații ca și cetățenii țării, așadar nu pot săvârși o
faptă de „trădare” față de statul român .30 Astfel, atât denumirea, cât și
incriminarea fa ptelor de trădare săvârșite de străini și apatrizi, trebuie să fie în
deplină concordanță cu caracterul acestor fapte și cu gravitatea acestora.

29 Petrescu Stan, Despre intelligence – spionaj – contraspionaj , ediția a II -a, Editura SITECH, 2011, p. 165.
30 Vintilă Dongoroz, Kahane Sigfried, Oancea Ion, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu, Bulai Constantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.I II, Editura
Academiei, București, 1971 , p. 65.

18
Actualul Cod penal nu prezintă o definiție clar – descriptivă, completă
a spionajului, ci face trimitere la definiția dată în art. 395 C. pen.31 Astfel,
conform art. 400 Cod penal, spionajul constă în faptele prevăzute în art. 395,
săvârșite de un cetățean străin sau apatrid, așadar putem considera că fapta
de spionaj constituie infracțiune și presupune „transmiterea de informații
secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora,
precum și procurarea ori deținerea de documente sau d ate ce constituie
informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în
scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților
acestora, săvârșite de un cetățean străin sau apatrid”.
Din această prevedere rezu ltă că infracțiunea d e spionaj este similară
cu forma de trădare prin transmitere de informații secrete de stat prevăzută de
art. 395 Cod penal, sub aspectul elementelor constitutive, cu excepția
subiectului activ.

2.3. Restrângerea d repturilor și libertă ților omului în cazul
spionajul ui

Omul, ființă superioară socială, se caracterizează prin gândire,
înțelegere și limbaj articulat, iar cetățeanul este văzut că locuitor al unui stat
care se bucură de drep turi civile și politice, având totodată anumite ob ligații
față de acel stat.
Având ca precursoare Declarația drepturilor de la 1688 din Anglia și
Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii din 1776, Declarația
Universală a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiu nilor Unite, la 10 decembrie 1948, are la bază doctrinele dreptului
natural modern, dezvoltate în secolele al XVII -lea și al XVIII -lea, care
stabileau existența prin natura a unor drepturi anterioare oricăror forme

31 Oliviu Augustin Stoica, Drept penal.Partea specială , Editura Didactică și Pedagogică,București,1976,p. 33.

19
sociale, stipulând în art. 3 că „Orice fi ință umană are dreptul la viață, la
libertate și securitatea persoanei sale”32.
Totodată, procesul de elaborare al pactelor internaționale ale
drepturilor omului, demarat în 1949, a avut ca element de referință raportul
dintre individ și societate, între dr epturi și îndatoriri.
În preambulul proiectului Cărții Internaționale a Drepturilor Omului a
fost formulat principiul conform căruia „Omul nu are numai drepturi, ci el
are, de asemenea, îndatoriri față de societate a din care face parte”. Acest
principiu a fost înscris și în preambulul celor două Pacte internaționale
adoptate de Adunarea Generală a ONU33, în următoarea formulare: „Luând în
considerație faptul că omul are îndatoriri față de semenii săi și față de
colect ivitatea căreia îi aparține și este dator a se strădui să promoveze și să
respecte drepturile recunoscute în prezentul Pact”.
Acesta a fost reiterat în pa r. 1 din art. 5, comun ambelor Pacte
internaționale, potrivit căruia „nicio dispoziție din prezentul P act nu poate fi
interpretată ca implicând pentru un stat, o grupare sau o persoană vreun drept
de a se deda la o activitate sau de a săvârși un act urmărind suprimarea
drepturilor și libertăților recunoscute în prezentul Pact prin limitări ale lor mai
ampl e decât cele prevăzute” .
Drepturile omului reprezintă nucleul activităților Consiliului Europei
și influențează considerabil viața oamenilor din Europa. Astfel, principalele
instrumente pregătite de Consiliul Europei sunt Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și Carta Socială Europeană. Direct sau indirect, acțiunea
Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului afectează viața a milioane
de oameni de pe întreg cuprinsul Europei.34

32 Declarația universală a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
la 10 decembrie 1948, Departamentul de Informare Publică al Națiunilor Unite, în Drepturile omului .
Documente adoptate de organisme internaționale , Editura Adevărul, București, 1990, p. 15.
33 Prin rezoluția 220/A/XXI din 16 decembrie 1966.
34 Dumitru Zamfir , Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informații , Grupul Editorial
RAO, București, 2007, p. 69.

20
Drepturile omului sunt protejate și prin prevederile cons tituționale,
astfel că art. 1 alin. 2 din Constituția României prevede că „România este stat
de drept, democratic și social. În care demnitatea omului, drepturile și
libertățile cetățenilor, (…) dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori
supreme” , precum și potrivit articolului 53 din Constituție care prevede că
exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege,
pentru apărarea unor valori importante, între care este înscrisă și securitatea
națioanală ”. Măsurile de re strângere a exercițiului unor drepturi sau a unor
libertăți, pentru interese și cazuri ce privesc securitatea națională se adoptă în
strictă conformitate cu prevederile legii. Pentru a garanta respectarea strictă a
regulilor pe c are le prescrie în acest do meni u, legea stabilește că cei care sunt
vinovați de inițiere a, transmitere a sau executare a de măsuri care lezează
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor vor răspunde, după caz,
administrativ sau penal. Actul normativ în vigoare care asigură aplicarea
acestor drepturi îl constituie Legea 535/2004, care a asimilat în mod adecvat
spiritul și exigenț ele acesteia în privința respectării drepturilor și libertăților
fundamentale. Articolele 20 -2235 din această lege conțin dispoziț ii exprese
prin care se institu ie obligații și garanții menite să asigure respectarea și
apărarea drepturilor și libertăților fundamentale în activitatea de informații
pentru securitatea națională. Totodată, Legea nr. 51/1991 precizează că
prevederile sale , referitoare la amenințările la adresa securității naționale nu
pot fi interpretate sau folosite în scopul r estrângerii dreptului de apărare a unei
cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic,
religios ori de altă natură, garantate prin Constituție sau legi. Este interzisă, în
mod expres , urmărirea ( sub aspect informativ) unei persoane pentru
exprimare a liberă a opiniilor sale politice sau proprie tățile sale, ori în
corespondență sau comunicații, atingerea onoarei sau a reputației, dacă nu

35 Art. 20 -22 au fost modificate de pct.1 -3 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată
în MONITORUL OFIC IAL nr. 515 din 14 august 2013.

21
săvârșește vreuna din faptele ce constituie, potrivit legii, o amenințare la
adresa securi tății naționale.
Pe fondul interdicțiilor menționate, pe deplin îndreptățite în raport cu
necesitatea respectării persoanei și drepturilor acesteia, se poate aprecia că
textul amintit instituie, în mod indirect , o obligație cu caracter general, la
adresa p ersoanelor, de a se abține de la săvârșirea faptelor care constituie
amenințări la adresa securității naționale. Per a contrario, săvârșirea unor
asemenea amenințări de către o anumită sau anumite persoane, îndreptățește
statul ca, prin instituțiile sale s pecializate, să ia măsuri adrecvate de apărare,
inclusiv cu efecte restrictive asupra exercițiului drepturilor menționate. În
ceea ce privește corelația dintre amenințările la adresa securității naționale și
faptele ce constituie infracțiunea de spionaj, L egea nr.535/2004, modificată,
privind prevenirea și combatarea terorismului stabilește la art.20 faptele,
situațiile și stările de fapt ce constituie amenințări la adresa securității
naționale, resp ectiv cele prevăzute de art.3, lit.e din Legea nr.51/1991 care
sunt îndreptate împotriva secretului de stat ca valoare circumscrisă securității
naționale. Textul acestei amenințări trebuie intepretat în sensul că include, în
primul rând, fapte sau manifestări preinfracț ionale, dar și fapte ce intră sub
incidența legii penale. Se pot identifica demersurile pe care un agent străin le
întreprind pentru a atrag e la colaborare un cetățean româ n care are acces la
secrete de stat, pentru a -l determina să -i pună la dispoziție asemenea secrete
( studiu, atenții deosebite , promisiuni)
Referitor la protecția și sancționarea juridică a spionajului, dreptul
internațional de război considera permis pentru beligeranți angajarea de spioni
pentru a-și procura informații despre inamic, norme codificate în
Regulamentul anexat Conve nției de la Haga din 1907, bază pentru legile de
război ale fiecărei țări.

22
3. INVESTIGAREA INFRACȚIUNII DE SPIONAJ

3.1. Organe răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul
spionajului

Conform art. 8 și art. 9 din Legea 51 din 1991 “Activitatea de
informații pentru realizarea securității națion ale se execută de Serviciul
Româ n de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din
interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în
obținerea din străină tate a datelor referitoare la securitatea națională, și
Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigura rea
protecției demnitarilor româ ni și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor
în România, precum și în asigurarea pazei sed iilor de lucru și reședințelor
acestora. Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne (….) își
organizează structuri de informații cu atribuții specifice domeniilor lor de
activitate”.
În mod succinct, se poate spune că rolul structurilor d e informații36
este de a gestiona informațiile interne și externe care vizează siguranța
națională a României. Realitatea actuală di n țara noastră scoate în evidență și
locul ocupat de structurile de informații. Acestea sun t entități de sine
stătătoare ( organe de stat), cu conducere și funcțio nare autonomă sau cuprins e
în direcții central e în cadrul unor ministere . În legătură cu misiunile
structurilor de informații contra spionajului, acestea rezultă din atribuțiile ce
revin fiecărui serviciu în parte.

36 Petrică -Mihail Marcoci, Florian -Dan Grigore , Structuri informative românești versus structuri informative
ale unor state europene , Revista de investigarea a criminalității, Anul V, nr. 1, București, 2012 ,p.108 -109.

23
a) Serviciul Rom ân de Informații ( SRI)

În anul 1992, acest serviciu a fost înființat ca urmare a necesității
existențe i în domeniul culegerii informaț iilor legate de siguranța națională a
unei instituții specializate și competente. P otrivit legii de funcționare,
“Serviciul Româ n de Informații este serviciul de stat specializat în domeniul
informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte component ă a
sistemului național de apărare” .37 Serviciul Româ n de Informații are ca una
din priorit ăți identificarea măsurilor de combatere specifice fiecăre ia din
tehnicile informative a culegerii de informații clandestine, prin dezvoltarea
unor măsuri prin care serviciile de informații să fie împiedicate în derularea
activității de spionaj.
În cazul î n care situația o impune, se pot întreprinde și unele măsuri
ofensive, precum penetrarea rețelelor de spionaj cu scopul dezinformării și
controlării acestora, neutralizării agenților de informații prin sesizarea
organelor de urmărire penală, declararea ace stora ca persoane indezirabile sau
persoane non-grata. De asemenea o componentă important ă a activității
Serviciului Româ n de Informații o constituie și măsurile defensive, constând
în informarea factorilor de decizie în domeniul securității statului, prec um și
asigurarea protecției contrainformative a personalului și prevenirea penetrării
instit uțiilor statului. Serviciul Româ n de Informații își organizează și execută
activitățile pentru culegerea, verifica rea și valorificarea info rmațiilor necesare
cunoaș terii, prevenirii și contracarării acțiunilor de natură să lezeze siguranța
națională a României, apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de
informații care nu pot fi făcute pub lice. De asemenea Serviciul Româ n de
Informații desfășoară activită ți pentru descoperirea și contracararea acțiunilor
de confecționare, deținere sau folosire ilegală a mijloacelor de interceptare a
telecomunicațiilor, iar atunci când sunt necesare cunoștințe de specialitate, pot

37 Legea nr. 14 din 1992 privind Organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații .

24
fi desemnate pers oane din cadrul Serviciulu i Româ n de Informații care să
acorde sprijin la efectuarea unor acte de urmărire penală pentru infracțiuni
contra siguranței nationale – spionaj.

b) Serviciul de Informații Externe ( SIE)

În anul 1990, Serviciul Româ n de Informații se reorganize ază ca
autoritate administrativă autonomă, actuala denumire apare pentru prima dată
în Legea nr.39 din 1990, privind înființarea și funcționarea CSAT. Astfel prin
Legea nr.1 din 1998 Serviciul de Informații Extern este organul de stat
specializat în domeniul info rmațiilor externe privind siguranța națională și
apărarea României și intereselor sale” .38
Serviciul de Informații Externe este autorizat prin lege să folosească
metode, să creeze și să dețină mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea,
evaluarea, valo rificarea, stocarea datelor și a informațiilor, precum și protecția
acestora referitoare la siguranța națională. Servi ciul de Informații Externe
realizează activitate contra informativă în exterior, în străinătate, precum și
controlul întregii activități op erative, de pază, curierat diplomatic și cifru de
stat. De asemenea Serviciul de Informații Externe poate să folosească
perso ane juridice sub acoperire, să solicite și să obțină, în vederea îndeplinirii
atribuțiilor sale, date sau documente de la autorităț ile publice româ ne, agenți
economici și persoane juridice sau fizice. Activitatea informativă în ceea ce
privesc sursele de informare, metodele și mijloacele de informații nu pot fi
cunoscute de nicio persoană în nicio împrejurare, siguranța națională fiin d
pusă în pericol. Activitatea informativă, folosirea metodelor și mijloacelor de
obținere, verificare și valorificare a informațiilor trebuie să se desfășoare cu
respectarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale cetățenilor.

38 Legea nr.1 din 1 998 privind Organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe .

25
După 11 septembrie 2001, caracteristicile climatului internațional și
reevaluarea conceptelor de securitate au determinat reconsiderarea rolului și
extinderea competenț elor serviciilor de inform ații din toate țările democratice.
Se evidențiază, în principal, măsuri ce vizeaz ă: revalorizarea factorului uman
în comba tarea în activitatea informativ -operativă ; o consolidare mult mai
eficientă a compartimentelor de contrainformații, întărirea relațiilor de
cooperare între serviciile de informații; adoptarea de către țările candida te la
integrare a unor măsuri de compatibilizare a structurilor proprii de informații
cu cele euro -atlantice.

c) Serviciul de Protecție și Pază ( S.P.P.)

Potrivit reglementarilor în vigoare Serviciul de Protecție și Pază este
organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în
asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul
șederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competen țelor legale,
precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor acestora,
potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării .39
Serviciul de Protecție și Pază pentru a preveni acțiunile prin care se
atentează la viață, integritatea f izică sau sănătatea persoanelor care
îndeplinesc funcții importante în stat ori a reprezentanților altor state sau ai
organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe
timpul șederii în România, potrivit legii, tratatelor și conv ențiilor încheiate,
precum și practicii internaționale40, este abilitată să organizeze și să
desfășoare activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, să
realizeze schimburi de informații și să coopereze cu servicii de informații și
cu structuri departamentale cu atribuții în domeniu atât în țară cât și în

39 Legea nr. 191/1998 privind Organizarea și funcționarea Serviciului de Protec ție și Pază .
40 Conform art. 3 lit g. din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României .

26
străinătate. Conform art 3 lit k) din legea proprie de organizare și funcționare,
Serviciul de Protecție și Pază este obligat să organizeze, potrivit legii,
activitatea proprie de apăr are a secretului de stat și să prevină scurgerea de
date sau informații care nu sunt destinate publicității, ceea ce înseamnă faptul
că Serviciul de Protecție și Pază are dreptul de a folosi mijloace și metode
specifice prin care să prevină scurgerea , proc urarea sau trasmiterea
informațiilor secrete de stat persoanelor care nu sunt abilitate să le dețină sau
să le cunoască. Coroborând prevederile legale menționate se poate considera
că Serviciul de Protecție și Pază participă la prevenirea și contracararea
acțiunilor de spionaj.

d) Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne conform legislației în vigoare îi revine
ca atribuții41 organizarea și desfășurarea, prin structuri de informații
specializate, activitatea de obținere, prelucrare, verificare, stocare și
valorificare a informațiilor care vizează: siguranța națională,(…..); apărarea
secretului de stat și de serviciu; prevenirea și descoperirea infracțiunilor;
identificarea factorilor de risc și a amenințărilor la adresa ordinii publice, iar
pentru îndeplinirea acestor atribuții Ministerul Afacerilor Interne este
autorizat să dețină și să utilizeze mijloace tehnice specifice în scopul obținerii,
prelucrării, verificării, stocării și valorificării de informații și să desfășoare
activități de culegere de informații atât deschis cât și acoperit .42
Direcția Generală de Informații și Protecție Internă este structura de
informații a Ministerului Afacerilor Interne specializată pentru a desfășura
activități de informații/contrainformații și de protecție pentru a identifica,

41 Conform art.17 punctul I. litera b^1) din Legea nr. 40/1990 privind O rganizarea și funcț ionarea
Ministerului de Interne, completată de Ordonața de Urgență nr. 29 din 26 februarie 2001 .
42 Art. 21^1 alin (1) din Legea nr. 40/1990 privind Organizarea și funcț ionarea Ministerului de Interne,
completată de Ordonața de Urgență n r. 29 din 26 februarie 2001 .

27
preveni și contracara amenințările, vulnerabilitățile și factorii de risc care
favorizează apariția unor tulburări grave a ordinii publice, prin efectuarea
unor acte prevăzute la art. 13 lit. a) – e) din Legea nr. 51/1991 privind
securitatea națională a României, republicată .43 Direcția Generală de
Informații și Protecție Internă are ca prioritate angajarea unui efort informativ
în activitatea contraspionajului cu scopul de a preveni materializarea riscurilor
și vulnerabilităților care pot afecta informațiilor clasificate ale Ministerului
Afacerilor Interne.

e) Ministerul Apărării Națio nale (M.Ap.N.)

În anul 1999, în cadrul Ministerului Apărării Naționale a fost înființată
Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) care conform art.13 din
Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Apărării Na ționale răspunde de asigurarea obținerii, prelucrării,
verificării, stocării și valorificării informațiilor și datelor referitoare la factorii
de risc și amenințările interne și externe, militare precum și nonmilitare, care
pot afecta securitatea națională în domeniul militar, coordonează aplicarea
măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile
departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre
ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este
parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și
Uniunea Europeană la nivelul Ministerului Apărării. Pentru realizarea

43 a) să solicite și să obțină obiecte, înscrisuri sau rela ții oficiale de la autorități sau instituții publice, respectiv
să solicite de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
b) să consulte specialiști ori experți;
c) să primească sesizări sau note de relații;
d) să fixeze unele momente operative prin fotografiere, filmare sau prin alte mijloace tehnice ori să efectueze
constatări personale cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, dacă această activitate este
efectuată ocazional;
e) să s olicite obținerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații
electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, altele decât conținutul
acestora, și reținute de către aceștia po trivit legii;

28
siguranței naționale în plan militar, personalul DGIA își desfășoară activitatea
deschis sau acoperit.
DGIA îndeplinește următoarele misiuni de bază în ceea ce privește
contracararea acțiunilor de spionaj: descoperă, documentează și neutralizează
acțiunile de spionaj în scopul prevenirii cazurilor de trădare, precum și pentru
identificarea și blocarea posibilităților divulgării informațiilor militare
clasificate către perso ane sau instituții neautorizate.

3.2. Cooperarea națională și internațională în activitatea de
contrainformații

Evoluția permanentă în ceea ce privește dinamica chestiunii de
securitate a impus necesitatea abordării cooperării inter -instituționale și
internaționale ca resursă de informații, care să poată contribui esențial la
dezvoltarea extinderii capacității de cunoaștere a riscurilor și amenințărilor,
precum și la eficien tizarea măsurilor specifice de prevenire și combatere a
fenomenului de spionaj.
Această obligativitate a cooperării națională dar și cuplarea eforturilor
interne cu act ivități de parteneriat extern, decurge în mod normal și natural
din realitățile actuale de securitate, disiparea delimitării între amenințările
interne și cele externe, dublată de interdependența în creștere a unor evoluții
relevante pentru securitate.
La nivel național, cooperarea interinstitu țională în domeniul securității
naționale evidențiază o importanță deosebită care este acordată acestui
concept prin reglementare în Constituția României, Legea privid siguranța
națională , Strategia de Securitate Națio nala a Români ei, dar și în cadrul
legislativ aplicab il fiecărei instituții abilitate .
Articolul 119 din Const ituția României prevede existența Consiliului
Suprem de Apărare a Țării ca un organism de cooperare, care este abilitat

29
pentru a organiza și coordona în mod unitar apărarea și securitatea nați onală,
participarea la operațiunile internațional e în cadrul alianțelor militare.
Conceptul de cooperare inter -intituțională este reiterat și în Legea nr. 51 din
1991, privind siguranța națională, care prevede obligația tuturor organizațiilor
publice sau p rivate de a furniza informații și de a sprijin i structurile naționale
de informații și apărare – SRI, SIE, MApN, MAI, SPP – aflate sub
coordonarea Co nsiliului Suprem de Apărare a Țării.
Cooperarea inter -instituțională la nivel național nu se limitează stric t
la stabilirea cadrului de reglementare, punându -se accent pe faptul că
structurile de informați i și contrainformații participă print -un efort conjugat la
numeroase acțiuni și operațiuni la nivel național, dar și internațional.
Activitatea de cooperare a instituțiilor care fac parte din sistemul de securitate
națională asigură atât creșterea gradului de cunoaștere în ceea ce privește
evoluția cu relevanță a unui fenomen, cât și derularea în comun a unor măsuri
în situațiile în care se impuneau intervenții pentru prevenirea materializării
unor inițiative de spionaj. Cooperarea inter -instituțională se materializează
prin schimburile operative de informații, desfășurarea de misiuni com une,
acordarea de asistență tehnico -operativă sau sprijin de specialitate în scopul
prevenirii acțiunilor ofensive de spionaj, dar și a agresiunilor informaționale
organizate de entități având interese divergente celor ale României.
În ceea ce privește pregătirea ofițerilor de informații, în baza
protocoalelor de cooperare, struct uri de informații din cadrul sistemului de
pregătire național pregătesc resursa umană în scopul îndeplinirii misiunilor în
domeniul s ecurității naționale, respectiv prevenirea și combaterea spionajului.
La nivel internațional, cooperare inter -instit uțională ia forma
schimbului de informații prin diferite mijloace multilateral e sau bilateral e.
Dimensiunea, precum și profunzimea acestor schimburi de informații poate
varia în funcție de p ercepția comună a pă rților asupra amenințărilor sau
asupra unor int erese comune. În anul 2001, Consiliul de Afaceri Interne și

30
Justiție al UE a c onsiderat faptul că era absolut necesară intensificarea
relațiilor de cooperare între structurile de informați i și contrainformații ale
statelor membre . Ulterior, în anul 2003, N ATO și Uniunea Europeană au
semnat un acord care privea securitatea informațiilor, demararea schimbului
de informații între cele două organizații. La nivelul NATO a fost creat un
organism de cooperare interagenții din cadrul alianței în dom eniul securități i
informațiilor și a contrainformațiilor, și anume Allied Command Counter –
Intelligence, ACCI. Ac eastă structură are în componență ofițeri de
contrainformații din cadrul mai multor state precum Italia, Slovenia, Franța,
Ungaria etc. precum și din România. S copul Allied Co mmand Counter –
Intelligence este de a acționa pentru combaterea tuturor amenințărilor
generate de acțiunile de spionaj direcționate împotriva NATO, a forțelor și
facilitaților sale, precum și împotriva personalului.
Majoritatea acordurilor bi lateral e sunt guvernate de regula terței părți,
ceea ce înseamnă faptul că informațiile ca obiect al schimbului de informații
nu pot fi transmise unei terțe părț i doar în cazul în care există acordul părț ii
căreia îi aparține. O caracteristică a domeniului contrainformativ o reprezintă
acordurile bilateral e care pot fi formale (prin prisma memora ndum-urilor de
înțelegere) sau informale (“gentlemen agreement”). Aceste acorduri bilateral e
nu fac decât altceva să acorde o deosebită atenție surselor, metodelor și
informațiilor care reprezintă obiectul înțelegerii. O deosebire între acordurile
bilaterale și cele multilateral e este aceea că în cazul acordurilor bilateral e
realizarea intereselor părților se face mult mai ușor , comparativ cu cele
multinaționale deoa rece acestea presupun implicarea mai multor structuri de
informații și contrainformații, fiecare având propria organizare.

31
3.3. Metode și mijloace speciale de supraveghere în investigare a
infracțiunii de spionaj

1. Metodele activității informativ -operative – decurg din însuși
procesul organizat și sistematic al acesteia prin care se urmărește căutarea,
culegerea, obținerea, verificarea, evaluarea, analizarea și sintetizarea
informațiilor necesare construirii de decizii, hotărâri, directi ve, pentru
atingerea unui scop. Pentru atingerea acestui scop sunt întrebuințate anumite
conduit e ale activității informative, car e constau într -un ansamblu de că i,
mijloace, moduri, socotite specific pentru realizarea acestuia.
Principalele m etode prin ca re este desfășurată activitatea informativ –
operativă sunt:44
 Culegerea de informații
 Interpretarea informațiilor, prelucrar ea informațiilor, analiza –
sinte za și exploatarea informațiilor
 Legenda informativă
 Combinația informativă
 Constatarea secretă
 Cercetarea informativă
 Verificarea și documentarea prin acte oficiale publice
Metodele activității informativ -operative se utilizează numai în
scopurile regleme ntate de legile în vigoare ș i pe baza principiilor și normelor
statuate în ordine, instr ucțiuni, în celelalte reglementă ri ale activității de
informații.
a) Culegerea de informații
Culegerea de informați i reprezintă o metodă importantă a activității de
informații, fiind principal a component ă pe care un serviciu de informații o
folosește în îndeplinir ea misiunilor ce îi revin.

44 Petrescu Stan, Despre intelligence spionaj -contraspionaj , Editura SITECH, Craiova, 2011, p.82 -88.

32
Culegerea de informații este metoda care include activități specific e
de informații necesare luării unor decizii și de a estima consecințele acesteia;
constantă în organizarea și desfășurarea procedeelor și tehnicilor informativ e
de căutare și obținere a informațiilor î n raport cu o cerere determinată a
acestora, din partea unei autorități, organizații.

b) Interpretarea informațiilor, prelucrarea informațiilor, analiza –
sinteza și exploatarea informațiilor
În timp ce culegerea de informații ț ine de component a operațional ă a
activității de informații, interpreta rea, prelucrarea, analiza -sinte za și
exploatarea informațiilor țin de component a analitică .
Interpretarea informațiilor presupune așezarea lor în tabloul cu
imagini a tututo r elementelor cunoscute până la acel moment despre temă sau
domeniul la care se referă, având drept scop punerea în evidență a
conexiunilor, direcțiilor și tendințelor și desprinderea de concluzii. Prin
interpretare se urmărește stabilirea modului în care trebuie înțeles cuprinsul
informațiilor, iar în cazul în care exis tă lagune, completând -o fără a -i altera
sau schimba fondul. Rezultatul interpretării fiecărei informații se
concentrează într -o concluzie care trebuie să scoată în evidență, în special,
consecinț ele ce decurg asupra situației.
Prelucrarea informațiilor implică mai multe operațiuni. Unele țin de o
clasificare temeinică a informațiilor pe domenii, probleme, cazu ri, acțiuni ori
pe criterii geo grafice sau c ronologice. Alte operațiuni țin de forma de
elaborare a documentui informativ , de structura sau de conținutul acestuia.
Accepțiunea general valabilă a prelucrării informației este aceea de a obține o
finalitate a informației în măsura în care aceasta poate fi exploatată în mod
corect.
Analiza i nformațiilor constituie un examen critic și aprofundat al
tuturor elementelor de fond și formă , în scopul de a stabili valoarea acelei

33
informații. În ceea ce privește o definire a analizei informației, se poate spune
că reprezintă unul dintre mecanismele c onstitutive ale cunoașterii, desemnând
totalitatea activităților conștiente/ raționale care fac posibil orice demers
gnoseologic, în accepțiune a generală a acestuia. Înt r-o asemenea accepțiune,
analiza este pre zentă, practic , în orice proces de cunoaștere, atât în forma sa
comună, cât și în cele specializate (în cadrul cărora actul cunoașterii parcurge
un tras eu sistematizat, predeterminat).45 Sinteza informațiilor constituie actul,
etapa când se recompun toate elementele imaginii ce trebuie o bținută sau
momentul când se concentrează concluziile cele mai importante și probabile,
care, prin datele obținute, permit stabilirea unei estimări de avertizare,
indiciile unor amenințări. Din punct de vedere metodologic, analiza
presupune un ansamblu de metode prin intermediul cărora sunt evaluate
informațiile într -un scop bine determinat.46
Exploatarea informațiilor este acea operațiune prin care informațiile
primesc o utilitate practică, atât prin valorificarea în cadrul ac tivității
informativ -operative proprii, cât și prin informarea eșaloanelor superioare sau
a factorilor de de cizie. Informațiile pot fi expe diate la toate nivelurile –
strategic, operativ și tactic. Uneori, produșii de informații sunt expediați direct
organelor, factorilor de decizie.

c) Legenda informativă
Într-o accepțiune general ă și comună, legenda informativă se prezintă
ca o stratagemă. Aceasta este metodă a muncii informative care constă în
aplicarea unor procedee tactice de lansare și de susținere, în condițiile de
deplin secret, a unor versiuni verosimile, necesare executării sau aco peririi
acțiunilor și scopurilor activității d e informații. De asemenea legen da

45 Ioniță Marin, Încadrarea conceptuală a activității de informații. Informația de securitate națională , în Nițu
Ionel (coord), Ghidul analistu lui de intelligence. Compendiul pentru analiștii debutanți , Editura ANIMV,
2011, p.15.
46 Ionel Nițu, Analiza de intelligence, O abordare din perspectiva teoriilor schimbării , Editura RAO , 2012,
p. 28.

34
informativă mai poate fi definită ca fiind metoda muncii de informații care
constă în aplicarea unor procedee tactice de lansare și de susținere, în condiții
de deplină conspirare, a unor versiuni adevărate, necesare executării sau
acoperirii acțiunilor sau sc opurilor activității informativ -operativ.
Agentul este obligat să studieze “legenda” cu mare atenție și în
detail iu. Legenda se constituie într -un dosar care este precizat în cel mai mic
detaliu trecutul fictiv al agentului: date despre familie, numele vecinilor,
comercianții din apropiere, descrierea cartierului, casa unde a trăit, școl ile
frecventate. Toate informațiil e fictive sa u distorsionate pentru stabilirea
legendei trebuie să reziste la o verificare rapidă47.

d) Combinația informativă
Combinația informativă constă în elaborarea și aplicarea unui complex
diversificat de prece dee și măsuri informativ -operative, judicios concepute și
corelate, după o concepție tactică minuțioasă, subordonată unui scop operativ
prestabilit ori previzibil, în vederea r ezolvării unor sarcini de natură
informativă.
Funcții operaționale ale combinației informative:
 Penetrarea și întrer uperea în câmpul operațional ce prezintă interes
 Fundamentarea acțiunilor de infiltrare, dezinformare sau a jocului
operativ
 Crear ea condițiilor necesare constată rilor ori documentă rilor secrete
 Crearea și derularea unor moment e operative utile determinări i și
controlării de reacții, verificării și testării loialității și corectitudinii unor
agenți de informații .48

47 Petrescu Stan, Despre intelligence spionaj -contraspi onaj, Editura SITECH, Craiova, 2011, p.86 -87.
48 Ibidem , p.87.

35
e) Constatarea prin acțiuni desfășurate în secret

Consta tarea prin acțiuni informative conspirate este o metodă a
activităț ii de informații care vizează realizarea unor ac țiuni sau măsuri, prin
procedură complet conspirate adecvate, specific activității de informații, în
scopul stabilirii, evidențierii și existenței unor fapte, stări de lucruri sau
împrejurări ce pot constitui tot atâtea infor mații probante cerute de interesul
operativ. În cazul constatărilor oficiale care urmăresc stabilirea unor fapte și
împrejurări în care s -au petrecut, modalitatea de desfășurare a acțiunii se face
la vedere și cu concursul tuturor surselor oficiale deschis e și nesecrete. La
finalul acțiunii se încheie un document care consemnează fapta respectivă și
se înaintează unei autorități, spre analiză și decizie. Spre deosebire de
constatarea oficială, constatarea secretă întrebuințează formele și mijloacele
activit ății informative, se desfășoară într -o totală conspirativitate, în scopul
determinării acelor fapte, acțiuni și inacțiuni( riscuri, am enințări, pericole)
care pot ad uce atingere securității naționale. Datele și informațiile rezultate în
urma constatării se crete se pot transforma în mijloace de probă judiciare.

2. Mijloace speciale de supraveghere în investigare a infracțiunii
de spionaj
O clasificare a principale lor mijloace prin care se realizează activitatea
informativă poate fi redusă la descrierea tipurilor fundamentale de surse de
informații:
– Sursele deschise de informații
– Sursele umane secrete de informații
– Sursele tehnice secrete de informații
– Procesarea ( deschiderea) corespondenței
– Schimbul de informații
– Rețeaua de informații

36
a) Sursele deschise de informații
Sunt utilizabile în mai multe scopuri: obținerea de informații despre
evenimente, s tări de spirit, interese, intenții, pla nuri; sesizarea unor orientări
sociale, politice și militare etc. Sursele deschise pun prob leme de natură
contrainformativă , căci, prin intermediul acestora, fie pot scăpa informații
reale ce trebuie protejate, fie se strecoară informații false în scop de intoxicare
sau dezinformare.

b) Sursele umane secrete de informații
Sursele umane de informații, potrivit unor specialist i ai domeniului,
mai poartă denumirea de surse de agentura sau HUMINT.
HUMINT sunt informații obținute de personalul special pregătit și
antrenat prin exploat area unor surse umane, în mod oficial, semio ficial sau
neoficial(clandestin), prin intermediul informatorilor, colaboratorilor sau
agenților (spioni). Potrivit Doctrinei NATO d e intelligence, “ orice persoană –
amic, inamic sau neutru – poate fi o potențial ă sursă umană”. Ofițerul de
informații sau agentul utilizat pentru culegerea de inf ormații de la surse
umane folosește o multitudine de metode și procedee, pasive sau active,
legale și ilegale, în scopul obținerii de date și informații care să satisfacă
nevoia de informații a beneficiarului final al produsului de informații . De
aceea, sp ionajul va cuprinde un personal diferit de cel angajat în muncă la un
obiectiv obișnuit, de cu legere de informații. O operațiune modernă de spionaj
este o operație strict liniară , alcătuită dintr -un ofițer de caz49, care la rândul lui
lucrează cu un residen t.50
În activitatea informativ -ofensivă , sursele umane includ : ofițeri, ag enți
atașați, precum și desidenț i, prisonier i, dezertori de război, emigranți , turiști
etc.

49 O persoană cu acoperire oficială sau neoficială, un membru demn de încredere al comunității. Sarcina
rezidentului este aceea de a face legătura între ofițerul de caz și operațiile de spionaj a le acestuia.
50 Jeffrey T. Richelson, The USA Intelligence Community , New York, 1994, p.128.

37
Atașații militari ai apărării au în preocupări diverse activități legate de
identitatea și atragerea la colaborare a uno r surse cu potențial informativ
major, culegerea de informații pe timpul u nor demonstrații militare, parade,
simpozioane, convocări, conferințe, întâlniri, iar pe t impul deplasărilor în țara
gazdă desfășoară activități informat ive pentru a identifica anumite obiective
georgrafice sau de altă natură.
Prizonierii de război, dezertor ii, deținuți i civili – toți aceștia pot furniza
informații despre capabilitățile adversarului, date de identificare a le unităților,
date despre locații de interes, despre lideri militari și alte p ersonalități,
elemente de natură logistică.
Informatori i, agenți i și trădători i – informatorii sunt persoane înrolate
de un serviciu de informații, fie pentru bani, fie din cauza convingerilor
politice, pentru a servi ca sursă de informații sau pentru a duce la îndeplinire
alte sarcini colaterale în țara natală.51 Agenții sunt indivizi care acceptă
conștient să coopereze cu serviciul de informații, furnizând informații
conform nevoilor acestora. Agentul primește s arcini de la ofițerul de
informații cu care este în legătură și este recompensat pentru activitatea sa.
Trădătorii sunt persoane din tabăra adversă care, în mod volutar, repudiază
regimul țării căreia îi aparțin, furnizând, astfel benevol servicii sau info rmații
adversarului. Ca și în cazul altor surse umane, aceștia trebui e atent controlați
și manipulați de un personal calificat.
Civili locali, persoane dislocate și refugiați – acest or genuri de surse
umane le sunt specific e activitățile din teatrele de op erații, la îndemâna
serviciilor de informații ale statelor care participă cu trupe de impunere sau
menținere a păcii. Ei pot fi utili în obținerea de date relevante despre câmpul
de luptă, despre unitățile luptătoare angajate în conflict, rețele de insurge nți,
teroriști sau alte structuri politico -militare ale adversarului.

51 Wolkman Ernest, Spionaj , Debrecen, Editura RAO, 1998, p . 19.

38
Călători (delegați , turiști) – pe timp de pace, orice militar, civil sau om
de afaceri poate desfășura ocazional activități de culegere de informații pe
timpul delegațiilor sau întâmplător și trebuie să fie pregătiți să răspundă
corespunză tor unei asftfel de oportudinităț i.52
Agenții de influență sunt considerați a fi o categorie deosebită, adică
de nivel înalt, și compusă din conducători politici, militar i, economist,
autorități sindicale, oameni de știință53, pe când agenții de penetrare sunt
oficiali de nivel mediu în ierarhia pol itică, economică, administrativă ,
științifică, având capacitatea de a furniza date sau documente privind
intențiile, planurile sau deciziile luate la ni velul lor superior.
Agentul de investigații – sursa umană care, acționând în secret, într -un
sistem de lucru organizat, urmărește adâncirea, completarea, verificarea sau
căutarea de informații ce interesează securitatea apărării naționale, siguranța
acțiun ilor militare și a trupelor în operație.
Agentul de legătură – sursa umană care realizează în mod conspirat și
sub control misiuni privind organizarea legăturii cu alți agenți. în această
categorie întâlnim agentul de legătură rezident, curier sau căsuța poștală.
Rezidentul – un agent stabilit pe teritoriul țării gazdă. Acesta are fie rol
de observator, fie de recrutor sau ch iar culege informații, prin el î nsuși sau
prin intermedia ri.
Curierul – agentul care face legătura între agenție (organizație) și
rezidenții respectivi sau între diferiți membri ai organizației. Rolul lor de bază
îl constituie acțiunea prin care adună informațiile și documentele secrete de la
rezidenți și le tra nsmit organizației. Tot aceștia le distribuie rezidenților sume
bănești sau instrucțiuni.
Disidenții și emigranții sunt surse umane implicate în furnizarea de
informații ca urmare a calității lor de oficialități înalte, diplomați, oameni de

52 Revista Gândirea Militară Românească , nr. 6. p . 23-24.
53 Marian Ureche, Aurel Rogojan, Serviciile secrete stră ine, vol. II, Editura PACO, București, p . 76-78.

39
știință, milita ri de rang înalt. Informațiile ac estora pot fi legate de politica
militară a statului lor, de personalități și conducerea politico -militară.
Transfugul este persoana oficială sau cetățeanul obișnuit care
părăsește țara de origine din diverse motive pe ntru a se stabili într -o alta , în
perioada premergătoare războiului, foarte mulți transfugi își caută locul într -o
altă țară. De regulă, aceștia furnizează informații în mod voluntar.
c) Sursele tehnice secrete de informații (SIGINT) – reprezintă un
mijloc al a ctivității informative care poate furniza informații în completare
sau ca substitut al informațiilor provenite din alte surse.
Domeniul SIGINT a devenit sursa activității informative, poate cea
mai prolifică a secolului XXI.
Procesul de culegere a informa țiilor, prin surse tehnice, se ocupă de
colectarea de informații fără știința, acordul ori cooperarea țintelor. De obicei,
acest proces se desfășoară prin mijloace specifice, sub acoperire, destinate a
penetra sistemul care asigură securitatea țintelor. To tuși, acest proces include
și unele mijloace cu un caracter acoperit mai puțin evident, în particular
pentru culegerea inform ațiilor din zonele de conflict.
 Supravegherea foto -video (filajul) – constă în înregistrarea prin
fotografier e, filmare inclusiv înregistrarea videomagnetică în condițiile
prevăzute de lege, a unor activități cu caracter infracțional, a contactelor
dintre participant la săvârșirea faptei prev ăzute de legea penală, inclusiv cu
subiectul pasiv al infracțiunii, în vederea probării ace stei
activități.54Fotografierea ori filmarea se execută fără știrea persoanei urmărite,
considerent pentru care tehnica și procedeele de înregistrare sunt diferite de
metodele utilizate în situația fotografiilor judiciare operative și descrise amplu
în știi nța criminalisticii.55

54 Marcel le Clere, Manuel de police technique , Editura Police -Revue, Paris, 1973, p. 257.
55 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică , Editura ACTAMI, București, 2001, p. 91.

40
 Cercetarea radio -electronică este sursa care furnizează informații
prin captarea, stocarea și prelucrarea de semnale ale mijloacelor de
transmisiuni sau de comu nicații. Această sursă (SIGINT) este întrebuințată de
cercetarea strategic ă din toate categoriile de forțe, în toate situațiile, atât pe
timpul pregătirii unei operați i, cât și pe timpul ducerii acesteia. Componentele
acestei surse tehnice sunt cele de tipul „COMINT” (obținerea informațiilor
din comunicații radio), „ELINT” (obți nerea informațiilor din analiza
semnalelor electronice), „RADINT” (obținerea informațiilor din analiza
semnalelor radar).
 Investigația și supravegherea informativă constituie surse de
informații tehnice secrete, atipice, prin care se obțin, în secret, date și
informații necesare protecției acțiunilor militare și trupelor. Supravegherea
operativă este un mijloc uzitat mai cu seamă pentru asigurarea protecției
informative a încăperilor unde se discută planuri operative în vederea
elaborării hotărârilor sau pe ntru supravegherea deținătorilor de informații
clasificate secret sau strict secret, precum și a suspecților, prizonierilor,
transfugilor.
 Interceptarea și decodificarea legăturilor conspirate reprezintă o
altă sursă tehnică specializată, destinată, în pri ncipal, descoperirii legăturilor
impersonale56 utilizate în activitățile de informații, dar și în vederea depistării
oricăror altor canale de transmitere, respectiv de recepționare a mesajelor
secrete. Diferența între interceptarea “fără drept” și cea “cu d rept” este
fundamentată pe existenț a sau lipsa abilitării persoanei care face interceptarea
fluxului de date din partea persoanei îndreptățite.57
 Baza informativă de date, clasificată și păstrată în fonduri de
arhivă cu valoare istorică, documentară sau operativă, este o sursă bogată de

56 Legătura impersonală presupune transmiterea de informații care exclude întâlnirea fizică. Se face prin
poșta, mijloace tehnice sau ascunzători.
57 Ioan Dascălu, Marin -Claudiu Țupulan, Laurențiu Giurea, Cristian -Eduard Ștefan, Motodologia investigării
infra cțiunilor , curs universitar, Editura SITECH, Craiova, 2008, p. 302.

41
informații, clasificate, verificate, care îndeplinește, în același timp,
funcționalități operative multiple ce per mit identificări, verificări, coroborări
și înregistrări de informații, precum și avertizări asupra unor consemne
speciale. Se poate spune că bazele pentru folosirea corectă a informațiilor
rezultă din procesul de prelucrare a informațiilor.58
d) Procesa rea (deschiderea) corespondenț ei, reprezintă un mijloc
fundamental al activității informative. Oferă un mijloc de protecție
informativă, și se pot identifica, din textul scrisorilor, indici de stare, de moral,
informații necesare decidentului pentru stăpâni rea situației operative .
e) Schimbul de informații este un mijloc deloc de neglijat, folosit
pentru procurarea informațiilor, la momente operative sau din rațiun i
preventive și de perspectivă. S chimbul de informații cu alte structuri
specializate, dar și n especializate se face continuu pentru a avea un tablou al
informațiilor cât mai complex și pentru a asigura securitatea informațiilor59.
De asemenea se pot executa schimburi de informații cu stru cturi similare ale
altor state , în scopul menținerii unui flux informativ valoros despre potențialii
inamici sau aliați.
f) Rețeaua de informații
Ansamblul su rselor de informații umane racolate de organel e de stat
din domeniul securității naționale, aflate pe diferite trepte organizatorice
stabilite potrivit regulil or interne ale respectivelor organe, alcătuiesc ceea ce
în limbaj profesional se numește rețeaua de protecție informativă sau
agentura.Acesta reprezintă un mijloc secret și calificat de culegere de date și
informații. Prin munca cu agentura organel e de sta t din domeniul securității
naționale pot penetra informativ în diferite locuri și medii, în apropierea unor
persoane pretabile la manifestări ilicite și șă obțină informații în legătură cu
posibilele, virtualele amenințări la securitatea națională. Această activitate de

58 Laurențiu Giurea, Analiza și valorificarea informațiilor , curs universitar, Editura SITECH, Craiova, 2008,
p. 72.
59 Ioan-Cosmin Mihai, Gabriel Petrică, Securitatea informațiilor , Editura SITECH, Craiova, 2016, p. 42 -43.

42
culegere de informații poate să fi e cu caracter general preventiv sau
desfășurată într -un mod diri jat către anumite persoane , medii și locuri despre
care și unde există date în legătură cu fapte, situații, împrejurări prin care se
lezează se curitatea națională.60
Informațiile și contrainformațiile nu sunt două domenii separate în
care atât unul cât și celălalt se fol osesc de activitatea informativă clandestină .
Și unul, și celă lalt recrutează surse de info rmații, folosesc aceleași me tode și
mijloace de culegere a informațiilor. Bineînțeles că nu sunt identice dar se
disting prin scopurile urmărite. Furnizorul de informații, în cazul spionajului,
operează în străinătate. El este dirijat către țintă, înconjurat permanent de
aumite peric ole și riscuri. Furnizorul de informații al contraspionajului
operează în țara sa, dispune de mijloace pentru a -l ține sub observație, pentru
a-i descoperi obiectivele și mai ales complicii.

60 Doru Ioan Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de
terrorism , Editura Solness, Timișoara, 2004, p.175.

43
4. ANALIZA CONȚINUT ULUI INFRACȚIUNII DE SPIONAJ

4.1. Conținutul legal și caracterizare

Infracțiunea de spionaj face parte din grupul infracțiunilor contra
siguranței statului, fi ind prevăzută în dispoziția art. 400 C.pen.
Spionajul constă în săvârșirea faptelor prevăzute în art. 395 C.pen, de
către un cetățean străin sau apatrid.
Infracțiunea de spionaj constă în săvârșirea, de către un ce tățean străin
sau apatrid, a uneia dintre faptele incriminate ca trădare prin transmitere de
secrete. Așadar, atunci când faptele de trădare prin transmitere de secret e sunt
săvârșite nu de un cetățean român, ci de un cetățean străin ori de un apatrid,
ele nu constituie trădare, fiindcă lipsește obligația de fidelitate față de stat, ci
spionaj61.
A spiona înseamnă a culege în mod clandestin informații secrete
privitoare la un stat și a le transmite altui stat.62 Noțiunea de spionaj în știința
dreptului penal mai poate fi definită și ca activitatea întreprinsă în vederea
aflării secretelor de natură militară, politică, economică, etc. ale unui stat, în
vederea transmiterii altui stat.
În sens restrâns, prin noțiunea de spionaj se înțeleg activitățile de
culegere, de procurare sau de obținere a unor date, informații, document e, etc.
cu caracter de secret de stat, în scop de transmitere, precum și activitatea de
transmitere a acestora către un stat străin, de către o persoană străină, adică
cetățean străin sau apatrid. În această accepțiune noțiunea de spionaj se
apropie de conceptul uzual al acestui cuvânt, potrivit căruia a spiona înseamnă
a observa și a supraveghea în mod di scret activitatea cuiva, a face investigații

61 Bulai Costică , Curs de drept penal. Partea specială. Vol. I, București, 1975, p. 53.
62 Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II -a, Editura Universul Enciclopedic, București, 1998,
p. 1010.

44
în mod clandestin pentru a afla informații asupra altuia și a le transmite unui
străin, dăunând acestuia63.
În înțeles larg, prin noțiunea de spionaj se înțelege orice activitate a
unui străin de avantajare a țăr ii lui sau a unui alt stat străin, în dauna statului
român, cuprinzând astfel toate actele pe care le -ar putea săvârși un străin în
dauna României. Potrivit aceste i accepțiuni se consideră spionaj orice act
corespunzător laturii obiective a trădării prin t ransmitere de secrete de stat,
dacă este săvârșit de un străin sau un apatrid. Pe baza acestei definiții,
deosebirea dintre trădarea prin transmitere de secrete și spionaj se reduce la
calitatea subiectului infracțiunii .64
Având în vedere prevederile art. 4 00 C. pen., spionajul constă în
transmiterea de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine
ori agenților acestora, precum și procurarea ori deținerea de documente sau
date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea
de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine
ori agenț ilor acestora,, săvârșite de un cetățean străin sau apatrid .
Secretul de stat constituie o importantă valoare socială, de a cărei
ocrotire depind siguranța națională și apărarea țării.
Fiecare stat, inclusiv România, este preocupat să își organizeze
activitatea contrainformativă pentru protecția informațiilor clasi ficate, care au
un caracter secret. În art. 4 din Legea nr. 182/2002 privind protecția
informațiilor clasificate, se precizează că principalele obiective ale protecției
informațiilor clasificate sunt:
a) Protejarea informațiilor clasificate împotriva acțiunil or de
spionaj, compromitere sau acces neautorizat, a lterării sau modificării
conținutului acestora, precum și împotriva sabotajelor pri n distrugerilor
neautorizate,

63 Augustin Oliviu Stoica , Drept penal. Partea specială, Editura Litografia Învățământului , Cluj, 1958,
p. 169.
64 Ibidem , p.170.

45
b) Realizarea securității sistemelor informatice65 și de transmitere a
informațiilor clasificate.
Potrivit art. 966 din Legea nr. 182/2002, protecția informațiilor
clasificate vizează: protecția juridică, protecția prin măsuri procedurale,
protecția fizică a acestora, protecția personalului care are acces la informațiile
clasificate ori care este desemnat să asigure securitatea acestora, precum și
protecția surselor generatoare de informații.
În sensul acestei legi, informațiile secr ete de stat sunt clasificate în:
 strict secret de importanță deosebită (informații a căror divulgare
neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excep țională
securității naționale);
 strict secrete (informații a căror divulgare neautorizată este de
natură să producă daune grave securității naționale)
 secrete (informații a căror divulgare neautorizată este de natură să
producă daune securității naționale).
În art. 1767 din Legea nr. 182/2002 este prevăzută, limitativ, lista
domeniilor în care se concentrează informațiile secrete de stat și care trebuie

65 Ioan-Cosmin Mihai, Laurenț iu Giurea, Criminalitatea informatică , Editia a II -a, revizuită și adaugită ,
Craiova, 2014, p.40 -42
66 Art. 9 din Legea nr. 182/2002: Protectia informațiilor clasificate vizează:
a) protecția juridică;
b) protecția prin măsuri procedurale;
c) protecția fizică;
d) protecția personalului care are acces la informațiile clasificate ori este desemnat să asigure securitatea
acestora;
e) protecția surselor generatoare de informații.
67 Art. 17 din Legea nr. 182/2002: În categoria informațiilor secrete de stat sunt cuprinse informațiile care
reprezintă sau care se referă la:
a) sistemul de apărare a țării și elementele de bază ale acestuia, operațiile militare, tehnologiile de fabricați e,
caracteristicile armamentului și tehnicii de luptă utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului național
de apărare;
b) planurile, precum și dispozitivele militare, efectivele și misiunile forțelor angajate;
c) cifrul de stat și alte elemente c riptologice stabilite de autoritățile publice competente, precum și activitățile
în legătură cu realizarea și folosirea acestora;
d) organizarea sistemelor de protecție și apărare a obiectivelor, sectoarelor și la re țelele de calculatoare
speciale și mili tare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
e) datele, schemele și programele referitoare la sistemele de comunicații și la rețelele de calculatoare special
și militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
f) activitatea de info rmații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și
siguranța națională;

46
protejate prin toate mijloacele, inclusiv prin dispozițiile legii penale, iar
pentru organizarea și desfășurarea măsurilor prevăzute de lege, în scopul
protecției informațiilor clasificate, în subordinea Guvernului a fost înființat
Oficiul Registrului Națio nal al Informațiilor Secrete de Stat .68
Păstrarea secretului de stat apare ca un mijloc necesar pentru
asigurarea securității statului, iar transmiterea secretelor de stat unor puteri
sau organizații străine constituie o faptă deosebit de gravă pentru aceas tă
securitate69.
4.2. Structura infracțiunii de spionaj

A. Condițiile preexistente
Obiectul juridic generic este comun tuturor infracțiunilor contra
siguranței statului, respectiv în relațiile sociale privind atributele

g) mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de informații specifice, folosite
de autoritățile publice care desfăș oara activitate de informații;
h) hărțile, planurile topografice, termogramele și înregistrările aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate
elemente de conținut sau obiective clasificate secrete de stat;
i) studiile, prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe
kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naționale de metale și minereuri rare, prețioase, disperse și
radioactive, precum și datele și infor mațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competența
Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;
j) sistemele și planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă și alți agenți necesari
funcționării obiectivelor clasifi cate secrete de stat;
k) activitățile științifice, tehnologice sau economice și investițiile care au legătură cu siguranța națională ori
cu apărarea națională sau prezintă importanță deosebită pentru interesele economice și tehnico -științifice ale
Românie i;
l) cercetările știintifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale, precum și programele
pentru protecția și securitatea materialelor și a instalațiilor nucleare;
m) emiterea, imprimarea bancnotelor și baterea monedelor metalic e, machetele emisiunilor monetare ale
Băncii Naționale a României și elementele de siguranță ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor,
nedestinate publicității, precum și imprimarea și tipărirea hârtiilor de valoare de natură titlurilor de stat , a
bonurilor de tezaur și a obligațiunilor de stat;
n) relațiile și activitățile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicității, precum
și informațiile altor state sau organizații internationale, față de care, prin trata te ori înțelegeri internaționale,
statul român și -a asumat obligația de protecție.
68 Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a fost înființat prin Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 153 din 7 noiembrie 2002, publicată în M onitorul Oficial al României nr. 826 din 15
noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/24.03.2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 207 din 31.03.2003.
69 Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Oancea Ion, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu , Bulai Constantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III, Editura
Academiei, București, 1971, p. 48.

47
fundamentale ale statului, relații care sunt incompatibile cu transmiterea
secretelor către o putere, o organizație străină sau agenți ai acestora.
Având în vedere că obiectul juridic special este valoarea socială
concretă căreia i se aduce atingere prin infracțiune, se poate afirma că obie ctul
juridic special al infracțiunii de spionaj îl formează relațiile sociale care
asigură apărarea secretului de stat. Securitatea statului impune ca datele,
documentele și informațiile care conțin secrete de stat să nu ajungă la
cunoștința unei puteri sa u organizații străine, prevenindu -se astfel producerea
unor consecințe grave privind politica, economia, situația militară și alte
interese ale statului .70
Potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate,
în categoria informațiilor c lasificate intră informațiile, datele, documentele de
interes pentru siguranța națională care, datorită nivelurilor de importanță și
consecințelor care s -ar produce ca urmare a dezvăluirii sau divulgării
neautorizate, ele trebuie să fie protejate.
Acțiunea incriminată poate avea și un obiect material71 atunci când
fapta constă în procurarea sau deținerea ilegală de documente ce constituie
informații secrete de stat( într -un asemenea caz, obiectul material constă în
documentul procurat sau deținut ilegal). Pentru existența obiectului material
este irelevantă formă de prezentare a documentului: original, copie,
reproducere, integral sau în parte (ca fragmente sau extrase). De asemenea, nu
prezintă importanță dacă, prin conținutul lor, aceste date sau documente sunt
exacte sau incomplete, eronate sau chiar false .72 Totodată, infracț iunea are
obiect material atunci când datele transmise țin de materialitatea unui bun (de

70 Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Oancea Ion, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu, Bulai Con stantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. III , Editura
Academiei, București, 1971, p. 49.
71 Prin obiect material se înțelege bunul, lucrul sau corpul persoanei asupra cărora este îndreptată activitatea
materială descrisă în normă și care sunt puse efectiv în pericol sau vătămate.
72 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerică Lazăr , Drept
penal. Partea specială, Editura Europa Nova, București, 1999 . p. 48.

48
exemplu, se transmite prototipul unei invenții, un eșantion dintr -un produs
chimic, farmaceutic , conceput în România, etc.) .73
Prin noțiunea de subiecți ai infracțiunii în doctrina penală se
desemnează ca fiind acele persoane implicate în săvârșirea unei infracțiuni,
fie prin însăși săvârșirea infracțiunii, fie prin suportarea consecințelor
acesteia. Sunt, așadar, subiecți ai infracțiunii atât persoana fizică, cât și
persoana juridică ce nu și -au respectat obligațiile din cadrul raportului juridic
penal de conformare și au săvârșit fapta interzisă , precum și persoana fiz ică
sau persoana juridică benef iciare a ocrotirii penale și care prin săvârșirea
infracțiunii au suportat consecințele acesteia .74
Pornind de la premisa că subiectul activ poate fi definit ca fiind
persoana fizică sau juridică ce săvârșește sau contribuie la comiterea unei
fapte prevăzute de legea penală și îndeplinește condițiile răspunerii penale75,
subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de spionaj poate fi numai un
cetățean străin sau apatrid. De regulă, însă, persoana care este subiectul activ
al acestei infracțiuni este chiar agentul puterii sau organizației străine. Acesta,
neavând la dispoziție datele și documentele pe care dorește să le transmită, va
trebui să le transmită, va trebui să le „procure”, efectuând activități de
culegere de documente sau date ce const ituie secrete de stat, fie în mod direct,
fie (mai frecvent) prin intermediul unui cetățean român sau unei persoane fără
cetățenie, domiciliată pe teritoriul statului român pe care îl instigă sau îl ajută
să săvârșească activitățile incriminate în art. 400 NCP76.

73 Valerică Lazăr , Drept penal. Partea specială , Editura Universitară, București, 2006, p. 33.
74 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache , Drept penal român. Partea generală , Ediția a VIII -a revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 119.
75 Vasile Drăghici, Curs de drept penal. Partea generală , Editura Pro Universitaria, București, 2008, p. 162.
76 Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială conform noului Cod Penal , Editura C.H. Beck, București,
2011, p. 655.

49
În momentul săvârșirii faptei subiectul activ trebuie să aibă această
calitate, accea de cetățean străin sau apatrid, moment în care nu are obligația
de loialitate față de stat .77
Infracțiunea poate fi săvârșită în toate formele de participație, dar
pentru existența coautoratului este necesar ca făptuitorul să aibă calitatea
cerută de lege pentru autor. De regulă, în asemenea activități, sunt antrenate
două persoane, una de cetățenie română ce comite infracțiunea de trădare prin
transmitere de secret e, și una străină, care va comite infracțiunea de spionaj .78
Instigatorii sau complicii în calitate de participanți la această
infracțiune, nu se cere condiția de a fi cetățeni străini sau apatrizi, întrucât la
infracțiunile proprii (cu autor calificat) pot fi instigatori și complici orice
personae.79
Referitor la autor, în afara calității de cetățean străin sau apatrid, legea
nu mai cere nicio altă calitate.
În doctrina penală, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizică
sau juridică titulară a val orii sociale ocrotite și care este vătămată ori
periclitată prin infracțiune80.
Subiectul pasiv în cazul infracțiunii de spionaj este statul, chiar dacă
prin săvârșirea infracțiunii ar putea să aducă atingere intereselor uno r societăți
comerciale, agenți e conomici sau instituții de stat în deținerea căreia se află
documentul ce constituie secret de stat, întrucât obiectul ocrotirii penale îl
formează siguranța statului.
În cazul convențiilor internaționale cu caracter secret, subiectul pasiv
virtual este și statul care este parte contractantă alături de statul român .81

77 Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil Rămureanu ,
Codul penal comentat și adnotat. Partea specială , vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1975, p. 29.
78 Ilie Pascu, Mirela Gorunescu, Ionuț Andre i Barbu, Mihaela Rotaru, Cătălin Țigănoaia , Drept penal. Partea
specială. Caiet de seminarii, Editura Hamagiu, București , 2009 , p. 29.
79 Când persoana necalificată a cooperat direct la comiterea faptei, ea va fi complice concomitent, iar nu
coautor.
80 Matei Basarab , Drept penal. Partea generală , vol. I. Ediția I, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1995,
p. 98.

50
B. Situația premisă și conținutul constitutiv

Situația premisă este o condiție prealabilă pentru existența infracțiunii
și constă în preexistența unei realități (situație, stare, calitate, raport etc.) pe
care trebuie să se grev eze săvârșirea faptei prevăzută de legea penală .82
Ca situație premisă, infracțiunea de spionaj nu poate fi concepută și
săvârșită fără preexistența secretului de stat sau a unui document care
constituie secret de stat. Existența secretului de stat depinde de însăși natura
secretului sau calificarea atribuit ă secretului prin voința statului.
Preexistența secretului de stat și, implicit, a documentelor sau datelor
conexe constituie situația premisă, fără de care nu se poate săvârși
infracțiunea de spionaj. Potrivit dispoziției din art. 15 lit.d) din Legea nr.
182/2002 privind prot ecția informațiilor clasificate , prin secrete de stat se
înțeleg info rmațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare
se poate prejudicia siguran ța națională și apărarea țării.
Documentele și datele ce constituie sec rete de stat privesc domeniul
economic, tehnico -științific, militar și politic, ele putând fi și de orice altă
natură.
Referitor la conținutul constitutiv al infracțiunii, acesta reprezintă
ansamblul condițiilor prevăzute de legea penală cu privire la act ul de conduită
incriminat, cuprinzând două lături, și anume latura obiectivă și latura
subiectivă.
Latura obiectivă reprezintă activitatea fizică materială desfășurată de
subiect , susceptibilă de a produce o schimbare în lumea înconjurătoare prin
lezarea sau punerea în pericol a unei valori sociale și a relațiilor sociale

81 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.I, III, Editura
Academiei, București, 1971 , p. 50.
82 Vasile Drăghici, Curs de drept penal. Partea generală , Editura Pro Universitaria, București, 2008 , p. 173.

51
corespunzătoare acesteia, fiind formată, la rândul ei, din elementul material,
urmarea imediată și legătura de cauzalitate.
Elementul material, componentă obligatorie a laturii subiective ,
desemează actul de conduită interzis sau impus prin norma de incriminare,
fiind elementul esențial al oricărei infracțiuni și este desemnat printr -un
cuvânt , expresie ce arată acțiunea sau inacțiunea interzisă sau impusă, așa –
numitul verbum regens .
Infracțiunea de spionaj se realizează, sub aspectul elementului
material, prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni: transmiterea de
informații secrete de stat, procurarea sau deținerea de documente, fiecare
dintre aceste condiții fiind condiționată de anumite cerințe esențiale.
Acțiunea de transmitere de secrete constă în comunicarea informațiilor
secrete de stat, prin caracterul și importanța lor fac ca fapta să pericliteze
siguranța statului.
Transmiterea se poate face chiar de către făptuitor sau pr in intermediul
altei persoane, oral sau în scris, documentul poate fi pus la dispoziție
agentului străin pentru a fi fotografiat sau copiat etc., neinteresând modul sau
mijloacele prin care se realizează acțiunea. Nu prezintă interes dacă
documentele sau d atele au fost deținute ilicit de făptuitor sau dacă au fost
obținute pentru a fi transmise. De asemenea, nu are relevanță nici
împrejurarea dacă documentele sau datele au fost transmise în întregime sau
numai în parte, dacă ele au fost sau nu folosite de c el căruia i -au fost
înstrăinate .83
Acțiunea de transmitere se poate realiza de către făptuitor prin
predarea directă a acestora către agenții unei puteri sau organizații străine,
prin scris, prin depunerea materialelor în anumite locuri ascunse ori prin
folosirea unor mijloace tehnice. Gama mijloacelor folosite este diversă, în

83 David Mihai , Drept penal. Partea specială , Editura Europolis, Constanța, 2005, p. 21.

52
funcție de importanța ce se acordă unor asemenea preocupări, precum și
pentru protejarea persoanelor implicate în astfel de activități .84
Acțiunea de procurare a documente lor sau a datelor constă în
obținerea acestora care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta să
pericliteze siguranța statului atunci când făptuitorul nu lucrează și nu are
posibilitate, în virtutea funcției, să ajungă în posesia acestora. Ca atare, el
trebuie să le procure prin diverse mijloace sau metode precum sustragerea,
pătrunderea prin fraudă în locuri interzise, folosirea de calități mincinoase
etc.85
Acțiunea de deținere de documente care con stituie secrete de stat sau
de documente, date care prin carac terul și importanța lor fac ca fapta să
pericliteze siguranța statului constă în deținerea și păstrarea unor astfel de
documente. Pentru existența elementului material este suficientă deținerea
chiar a unui singur document, neprezentând importanță pentru e xistența
infracțiunii prin ce mijloc a ajuns documentul în mâinile făptuitorului.
Fiecare dintre cele trei feluri de acțiuni este suficientă pentru
realizarea infracțiunii de spionaj.
Pentru ca acțiunile de transmitere, de procurare sau de deținere să
constituie elementul material și să întregească conținutul constitutiv al
infracțiunii de spionaj, trebuie să fie îndeplinite anumite cerințe esențiale,
cerințe ce diferă de la o acțiune la alta.
În cazul acțiunii de procurare de documente sau date secrete de stat
sunt prevăzute două cerințe esențiale, respectiv ca secretul transmis să fie un
secret de stat (răsfrângerea situației premisă în conținutul infracțiunii), iar
transmiterea să se facă unei puteri sau organizații străine ori agenților
acestora.

84 Vasile Lazăr , Drept penal. Partea specială , Editura Universitară, București, 2006, p. 33.
85 Vasile Dobrinoiu , Drept penal român. Partea specială , vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2000, p.29.

53
Prin pu tere străină se înțelege un alt stat decât România sau chiar o
formațiune statală străină, indiferent dacă aceasta a dobândit sau nu
recunoaștere internațională. Prin organizație străină se desemnează o
grupare86 străină constituită, indiferent dacă aceasta are caracter național sau
internațional și dacă este sau nu recunoscută oficial.
Agentul unei puteri sau organizații străine este acea persoană care
acționează pentru una dintre acestea și nu prezintă relevanță dacă este
remunerat sau nu, dacă acționează permanent s au temporar, după cum nu
prezintă interes nici calitatea oficială sub care acționează (de exemplu,
comerciant, reprezentant diplomatic , membru al unor delegații străine, turist,
etc.).87
În cazul acțiunii de procurare de documente sau date secrete sunt
prevăzute, de asemenea, două cerințe esențiale, și anume ca documentul sau
datele să constituie secrete de stat și ca procurarea să fie săvârșită în scopul
transmiterii unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora. Acest
scop poa te fi dovedit prin orice mijloace. Uneori, el rezultă ex re din felul în
care s -a realizat procurarea. Nu este necesar să se constate cărei anume puteri
sau organizații urmează să fie transmise documentele sau datele .88
Acțiunea de deținere de documente est e condiționată de trei ceri nțe
esențiale. Două dintre ele, cea privitoare la caracterul documentelor sau
datelor și cea privitoare la destinația lor sunt comune cu acelea de la acțiunea
de procurare, limitate însă numai la documente. A treia cerință esenți ală
constă în condiția ca făptuitorul să nu fi avut calitatea de a cunoaște

86 Adrian Iacob, Gabriel Ion Olteanu, Mirela Gorunescu, Adriana Camelia Voicu, Ștefan Pop, Cristian
Eduard Ștefan, Marin Ruiu, Structurile infracționale și activitățile ilicite desfășurate de c ătre acestea ,
Editura AIT Laboratories s.r.l .,București, 2008, p.8 5.
87 Ilie Pascu, Mirela Gorunescu, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 2 -a, Editura Hamangiu, București,
2009 , p. 23.
88 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Ion Oancea, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.III, Editura
Academiei, București, 1971 , p. 52.

54
documentul, astfel că fapta ar constitui infracțiunea prevăzută în art. 407
C.pen.
Urmarea imediată este o componentă obligatorie a laturii subiective și
constă în schimbarea în l umea obiectivă pe care o produce săvârșirea acțiunii
sau inacțiunii interzise de legea penală, ori prin atingerea în orice mod adusă
uneia dintre valorile sociale care formează obiect al ocrotirii penale89.
Acțiunile care constituie elementul material al in fracțiunii de spionaj
au ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru siguranța statului.
Starea de pericol, decurgând din însăși natura acțiunilor săvârșite, nu are
nevoie să fie special dovedită, întrucât existența ei este prezumată.
Se poate întâmpla însă ca secretul de stat, documentul ori datele ce
constituie secrete de stat să fi fost cunoscute puterii sau organizației străine
anterior săvârșirii acțiunii de transmitere, procurare sau deținere și deci starea
de pericol să fi existat deja. Î ntr-o astfel de situație, urmarea imediată
nemaifiind posibilă, fapta va constitui o tentativă a infracțiunii (executarea
rămasă fără efect) .90
Legătura de cauzalitate, ca element constitutiv al faptei incriminate,
poate fi definită ca fiind acea relație ca de la cauză la efect între elementul
material sub forma acțiunii, inacțiunii voluntare, conștiente a făptuitorului și
urmarea imediată prevăzută în norma de incriminare .91
Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de spionaj trebuie să
existe o le gătură de cauzalitate între acțiunea care constituie elementul
material al infracțiunii și urmarea imediată a acesteia. Constatarea acestei
legături nu necesită, de regulă, probe speciale, existența ei fiind, de cele mai
multe ori evidentă, rezultând din s ăvârșirea faptei.

89 Vasile Drăghici , Curs de drept penal. Partea generală , Editura Pro Universitaria, București, 2008, p. 176.
90 Vintilă Dongoroz, Sigfried K ahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.III, Editura
Academiei, București, 1971 , p. 53.
91 Vasile Drăghici , Curs de drept penal. Partea generală , Editura Pro Universitaria, București, 2008, p. 179.

55
Totuși, în cazul în care s -ar dovedi că starea de pericol există anterior
săvârșirii acțiunii de transmitere, procurare sau deținere a unor secrete de stat,
lipsind legătura de cauzalitate, fapta va constitui numai o tentativă a
infracțiu nii.
Latura subiectivă este o parte a conținutului constitutiv generic al
incriminării (infracțiunii) și constă în totalitatea condițiilor privitoare la
atitudinea conștiinței și voinței făptuitorului față de fapta sa și urmările
acesteia prevăzute în norm a de incriminare.
Infracțiunea de spionaj este, din punctul de vedere al laturii subiective,
o infracțiune intenționată, săvârșirea ei din culpă nefiind posibilă.
Potrivit legii penale române, fapta este săvârșită cu intenție atunci
când infractorul preved e rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin
săvârșirea acelei fapte sau prevede rezultatul faptei și, deși nu -l urmărește,
acceptă posibilitatea producerii lui .92
Legislația și doctrina penală română tratează intenția ca o formă a
vinovăției, alături de culpă și praeterinție, iar vinovăția este considerată ca
expresia sintetică a proceselor psihice caracteristice conținutului subiectiv al
infracțiunii .93
Intenția făptuitorului în cazul infracțiunii de spionaj con stă în
prevederea că săvârșirea acțiunii de transmitere a secretului de stat unei puteri
sau organizații străine sau de procurare ori deținere a acestui secret în vederea
transmiterii acelorași destinatari va avea ca urmare crearea unei stări de
pericol pentru securitatea statului.
Intenția făptu itorului rezultă, de cele mai multe ori, ex re , adică din
însuși felul acțiunii, din felul săvârșirii acesteia. În special în cazul când
elementul material al infracțiunii se realizează prin transmiterea secretului de

92 Art. 16 pct. 3, lit. a) și b) din Codul penal român.
93 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Bulai Constantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.I, Editura
Academiei, București, 1971 , p. 115.

56
stat ori prin procurarea documentului sau datelor secrete în scopul transmiterii
este evident că aceste acțiuni sunt săvârșite cu intenție .94
Intenția poate fi directă sa u indirectă, astfel că va exista intenție
directă când făptuitorul va urmări anume să pună în pericol siguranța statului,
intenția va fi indirectă când făptuitorul prevede că fapta sa ar putea pune în
pericol siguranța statului și, deși nu urmărește acest rezultat, acceptă riscul
producerii lui.
Pentru existența laturii subiective nu prezintă interes mobilul faptei,
adică acel i mpuls psihic care determină o persoană să acționeze, cauza internă
a actului de voință (de exemplu, dacă făptuitorul a săvârșit infracțiunea din
dușmănie față de regimul existent în România, dintr -un resentiment față de
țară, dintr -un interes material). To todată, nu interesează nici scopul urmărit de
făptuitor, adică acel proces psihic care constă în urmărirea re alizăr ii unor
consecințe anume descrise în norma de incriminare, obiectivul acțiunii
anticipat, imaginat, de autor .95Atât mobilul, cât și scopul vor servi însă la
evaluarea periculozității pe care o prezintă făptuitorul și, deci, la
individualizarea pedepsei.
S-a menționat mai sus că acțiunile de procurare de date sau docu mente
ce constituie informații secrete de stat sau de deținere a unor astfel de
documente sunt condiționate de cerința esențială în scopul transmiterii lor
unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora. Cerința privește astfel
latura obiectivă, și nu latura subiectivă, întrucât termenul scop este folosit în
sensul de dest inație obiectivă, iar nu de o finalitate subiectivă. Astfel,
procurarea documentelor sau datelor ori deținerea documentelor secrete
trebuie să aibă o anumită destinație, aceste acțiuni putând fi săvârșite atât cu
intenție directă, cât și cu intenție indire ctă, deoarece rezultatul care trebuie să

94 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Bulai Constantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol III, Editura
Academiei, București, 1971, p. 53.
95 Antoniu George , Vinovăția penală, Editura Academiei Române, București, 2002, p. 195.

57
fie prevăzut și urmărit sau acceptat nu privește destinația documentului sau a
datelor, ci urmărea pe care o poate avea acțiunea de procurare sau deținere .96
Făptuitorul va lucra cu intenție indirectă atunci când pre vede că
procurarea sau deținerea în vederea transm iterii este de natură să pună în
pericol siguranța statului și, deși nu urmărește acest rezultat, acceptă riscul
producerii acestuia.

4.3. Formele și modalitățile infracțiunii de spionaj

Infracțiunea de spionaj, fiind o infracțiune comisivă, săvârșirea
acesteia este susceptibiliă de o desfășurare în timp, în care se pot produce
uneori acte de pregătire și forma tentativei .
Tentativa este forma de infracțiune care se situează în faza de
executare a infracț iunii, între începutul executării acțiunii ce constituie
elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente
periculos .97
Tentativa propriu -zisă este posibilă doar în cazul acțiunilor de
transmitere sau de procurare de documente s au date ce constituie secrete de
stat. În aceste cazuri, tentativa există din momentul în care făptuitorul a
început executarea acțiunii respective, dar această executare a fost întreruptă
sau nu și -a produs efectul din motive indep endente de voința lui. A stfel, în
cazul transmiterii de secr ete de stat, tentativă va exista atunci când subiectul
activ a încercat transmiterea secretului, însă nu a reușit, fie că a fost prins, fie
că destinatarul nu s -a prezentat la locul stabilit etc. În cazul procurării de
documente sau date secrete va exista tentativă când făptuitorul a încercat să

96 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Ion Oancea, Io sif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol III, Editura
Academiei, București, 1971, p. 54.
97 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache , Drept penal român. Par tea generală, Ediția a VIII -a revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010 p. 238.

58
intre în stăpânirea documentelor sau datelor respective, dar această acțiune a
fost întreruptă sau nu și -a produs efectul .98
În cazul acțiunii de deținere, tentativa nu este posibi lă, deoarece, în
această modalitate, infracțiunea este de imediată consumare, astfel că se
consumă în chiar momentul săvârșirii primului act de executare, respectiv
intrarea în posesia documentelor.
Consumarea infracțiunii este momentul în care fapta concr etă
corespunde modelului -tip abstract din norma de incriminare, momentul
întrunirii elementelor constitutive ale unei infracțiuni .99
Pentru consumarea infracțiunii de spionaj nu se cere producerea unei
daune materiale, această consumare fiind condiționată, ca la orice infracțiune
de pericol, de producerea urmării imediate, adică a stării de pericol .100
În cazul acțiunilor de transmitere sau procurare de documente sau date
ce constituie secrete de stat, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași
rezoluții infracționale, mai multe acte de transmitere sau de procurare,
infracțiunea căpătând astfel caracterul de infracțiune continuată care se va
epuiza în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezoluții sau
în momentul săvârșirii infracțiunii .101

98 Art. 32 C. pen.: constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost
însă întreruptă sau nu și -a produs efectul . Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a
infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.
99 Mihail Udroiu , Drept penal. Partea generală. Partea specială , Ediția 3, Editura C. H. Beck, București,
2011, p. 47.
100 Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Oancea Ion, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu, Bulai Constantin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca , Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol III, Editura
Academiei, București, 1971, p. 55.
101 Ibidem , p. 55 .

59
4.4. Sancțiuni și aspecte procesuale

A. Sancțiuni
Închisoarea este pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege ce
constă în plasarea celui condamnat într -un loc de detenție pe durata stabillită
în hotărârea definitivă pronunțată de instanța de judecată.
Având în vedere gradul de pericol social ridicat pe care îl reprezintă
infracțiunea de spionaj, totuși Codul penal prevede un sistem sancționator
mult mai ușor față de Codul Penal din 1968. Astfel, este prevăzută pedeapsa
cu închisoare de la 10 la 20 de ani, precum și cu interzicerea exercitării unor
drepturi, acestea fiind p revăzute, în noul C.pen., în art. 66102.
Dacă persoana care a săvârșit această infracțiune înlesnește, în cursul
urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a
autorului sau a participanților, limitele speciale ale pedepsei se vor re duce la
jumătate, potrivit art. 411 NCP .103
Referitor la nedenunțare, art. 41 0 NCP prevede că fapta persoanei
care, luând cunoștință despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre
infracțiunile prevăzute în art. 394 -397, art. 399 -403 și art. 406 -409, nu
înștiințează de îndată autoritățile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

102 Art. 66 NCP: (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea
exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curato r;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s -a
folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanță.
103 Art. 411 NCP: Dacă persoana care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute în prezentul titlu înlesnește,
în cur sul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților,
limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

60
Totodată, nedenunțarea săvârșită de un membru de familie104 nu se
pedepsește, reglementare ce mărește sfera persoanelor care pot beneficia de
această cauză d e nepedepsire. Nu se pedepsește nici persoana care, înainte de
punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea
faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau
care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la
răspundere penală a autorului și a participanților.

B. Aspecte procesuale
Urmărirea penală, în cazul infracțiunilor contra siguranței statului,
respectiv în cazul infracțiunii de spionaj, se efectuează, în mod obligatoriu, de
către procuror, potrivit prevederilor art. 56 alin. (3) lit a) C. pr. pen., coroborat
cu art.38 alin (1) lit.a C. pr. pen.
Relevante sunt și prevederile Legii nr. 14/1992 privind organizarea și
funcționarea Serviciului Român de Informații care, în art. 11 preved e că
verificările efectuate de cadrele desemnate din S.R.I. se consemnează în acte
de constatare care, întocmite cu respectarea prevederilor Codului de
procedură penală, pot constitui mijloace de probă.
Legea nr. 14/1992 prevede că, în situația constatării unei infracțiuni
flagrante la regimul siguranței naționale, a unui atentat sau act terorist ori a
unei tentative sau a unor acte pregătitoare (asimilate tentativei) la asemenea
infracțiuni, cadrele S.R.I. pot reține pe făptuitor, predându -l organelor
judiciare competente. Organele judiciare pot solicita sprijinul cadrelor anume

104 Art. 177. – (1) Prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenții și descendenții, fratii s i surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție,
potrivit legii, astfel de rude;
b) soțul;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți si copii, în cazul în care
conviețuiesc.
(2) Dispo zițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se
aplică, în caz de adoptie, si persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.

61
desemnate din S.R.I. în realizarea unor activități de cercetare penală pentru
infracțiuni privind siguranța națională.
Totodată, pentru descoperirea infracțiunii de spionaj, se pot folosi
investigatori sub acoperire105, astfel că una dintre condițiile în care procurorul
poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire, în vederea strângerii de
date este aceea de a exista o suspiciune rezonabilă că se pregătește săvârșirea
unei infracțiuni contra siguranței naționale prev ăzute în Codul penal .
În ceea ce privește competența de judecată a infracțiunii de spionaj,
aceasta aparține, în primă instanță, potrivit prevederilor art. 38 C.pr.pen.,
Curții de Apel sau, după caz, Curții Militare de Apel (art. 39 C.pr.pen.).

105 Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare care, în vederea începerii
urmăririi penale, strâng date privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există
presupunerea că au săvârșit o infracțiune, în baza autorizației emise de procu ror.

62
CONCLUZII

Prin incriminarea spionajului se combate o faptă deosebit de
periculoasă prin care se lezează nemijlocit interesele statului. Este cunoscută
activitatea intensă pe care o desfășoară statele străine și unele cercuri din
exterior pentru culegerea de informații și obținerea de documente sau date
secrete, în vederea folosirii lor în scopuri politice, economice, militare etc.
După cum reiese din cercetarea documentelor istorice din cadrul
Arhivelor Statului, acțiunile de spionaj s -au manifestat pe t oate palierele cu o
intensitatea foarte mare în timpul Primului Război Mondial, acțiuni care se
concretizau prin obținerea de date, informații și documente despre situația
politică, militară, economică și socială a statului.
Statul, ca formă de organizare politică superioară a societății, pentru
a-și putea îndeplini funcțiile, trebuie să îi fie apărată existența împotriva
acelor manifestări ce îl pot pune în pericol.
Apărarea statului împotriva faptelor care îl pun sau pot pune în pericol
existența acestu ia s-a impus ca o necesitate, întrucât, în afara lui nu poate fi
concepută și realizată ordinea de drept, garantarea și protecția valorilor
sociale, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
O nouă perspectivă în domeniul spionajului s -a mani festat în principal
din cauza dezvoltării tehnologiei. Acțiunile de spionaj se realizează de către
specialiști pe mai multe paliere, atât cei care spionează cât și cei care au
sarcina să prindă spionii, trebuie să fie conștienți de noile provocări. Un
avan taj în noul mediu îl va deține cel care îmbina cel mai bine două concepte
importante. Primul se referă la abord area activității de culegere a informațiilor
dintr -o perspectivă multi -sursă. Aceasta înseamnă dezvoltarea capacității de a
integra atât în activ itățile ofensive cât și cele defensive, atât în capacitățile de
captare cât și de analiză, a metodelor de obținere de informații din surse
clasice și tehnice.

63
Identificarea factorilor de risc la adresa securității naționale reprezintă
doar primul pas în co nceperea unor reglementări eficiente pentru protejarea
unor valori ce depășesc interesul individual. Deoarece aceste fenomene
prezintă o mare amploare este dificil ca un singur stat să gestioneze eficient
situațiile cu potențial periculos, fiind de multe o ri necesar să existe o
intervenție la nivel internațional pentru a coordona reglementările individuale.
Cu toate acestea, pentru a se asigura îndeplinirea scopului prevederilor legale
este necesară o colaborare între state prin organismele specializate în
prevenirea și combaterea faptelor de spionaj.

64
BIBLIOGRAFIE

SURSE ARHIVISTICE

1. Arhivele Naționale Istorice Centrale
2. fond Ministerul de Interne, Direcția Generală a Poliției
3. fond Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale

DOCUMENTE, LEGI ȘI ACTE NORMATIVE

1. Legea nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Mi nisterului de Interne .
2. Legea nr. 51 din 1991 privind Securitatea națională a României , republicată în 2014 .
3. Legea nr. 14 din 1992 privind Organizarea și funcționarea Serviciului Româ n de Informații .
4. Legea nr.1 din 1998 privind Organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe .
5. Legea nr. 191 din 1998 privind Organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază .
6. Legea nr. 101 din 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind
organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat .
7. Legea nr. 286 din 2009 privind Codul penal .
8. Legea nr. 135 din 2010 privind Codul de procedura penală și pentru modificarea și completarea unor
acte normative care cupr ind dispoziții procesual penale .
9. Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate , adoptată în ședința CSAT din data de 23 iunie 2004 .
10. Declarația universală a drepturil or omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
la 10 decembrie 1948, Departamentul de Informare Publică al Națiunilor Unite, în Drepturile omului .
Documente adoptate de organisme internaționale, Editura Adevărul, București, 1990 .
11. Strategia de Securitate Națională a României – România Europeană, România Euro -Atlantică: pentru o
viață mai bună într -o țară democratică, mai sigură și prosperă , București, 2007 .
12. Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019. O Românie puternică în Europa ,
București, 2015 .

LUCRĂRI DE AUTOR

1. Antoniu George , Vinovăția penală, Editura Academiei Române, București, 2002 .
2. Apud Paul Ronitz, Spionajul economic , Editura Militară, București, 1976 .
3. Apud Alexandru Popescu, Academia secretelor , Editura Meronia, București, 2006 .
4. Basarab Matei., Drept penal. Partea generală , vol. I. Ediția I, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1995.
5. Boroi Alexandru , Drept penal. Partea specială conform noului Cod Penal , Editura C.H. Beck, București,
2011 .
6. Bobocescu Vasile, Momente din istoria Ministerului de Interne , Editura Ministerului de Interne,
București, 2002 .

65
7. Bulai Costică , Curs de drept penal. Partea sp ecială. Vol. I, București, 1975 .
8. Cristescu Doru Ioan, Investigarea cri minalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de
terrorism , Editura Solness, Timișoara, 2004 .
9. Dascălu Ioan, Țupulan Marin -Claudiu, Giurea Laurențiu, Ștefan Cristian -Eduard, Metodologia
investigării infracțiunilor, curs universitar , Editura SITECH, Craiova, 2008 .
10. David Mihai. Drept penal. Partea specială , Editura Eu ropolis , Constanța, 2005 .
11. Drăghici Vasile, Curs de drept penal. Partea generală , Editura Pro Universitaria, București, 2008 .
12. Dongoroz Vintilă, Kahane Sigfried, Oancea Ion, Fodor Iosif, Nicoleta Iliescu, Bulai Constan tin, Rodica
Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol.I, III, Editura
Academiei, București, 1971 .
13. Dobrinoiu Vasile , Drept penal român. Partea specială , vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2000 .
14. Dobrinoiu Vasile, Hotca Mihai Adrian, Gorunescu Mirela, Dobrinoiu Maxim, Pascu Ilie, Chiș Ioan , Paun
Norel, Sinescu Mircea Constantin , Noul Cod Penal Adotat , ediția a II -a, revăzuta și adăugita, Universul
Juridic București, 2014 .
15. Ghica Luciana, Zulea Maria n, Politica de securitate națională, concepte, instituții, procese , Editura
Polirom, București, 2007
16. Giurea Laurențiu, Analiza și valorificarea informațiilor ,curs universitar, Editura SITECH, Craiova, 2008 .
17. Iacob Adrian, Olteanu Gabriel Ion, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana Camelia, Pop Ștefan,
Ștefan Cristian Eduard, Ruiu Marin, Structurile infracționale și activitățile ilicite desfășurate de
către acestea , Editura AIT Laborato ries s.r.l .,București, 2008 .
18. Ioan Marcel , Ioan Valentin, Mom ente din Istoria Jandarmeriei Bă căuane 1893 -1948 , Editura MagicPrint,
Onești, 2017 .
19. Iorga Nicolae, Războiul nostru î n note zilnice(1914 -1916 ), vol. I, Editura Ramuri S.A., Craiova
20. Javier Solana, Securitatea inteligentă , Curie rul Național, 21.11. 2002 .
21. Jeffrey T. Richelson, The US A Intelligence Community , New York, 1994.
22. Lazăr Valerică, Drept penal. Partea specială , Editura Universitară, București, 2006 .
23. Ioniță Marin , Încadrarea conceptual ă a activității de informații. Informația de securitate națională , în
Nițu Ionel (coord), Ghidul analistului de intelligence. Compendiul pentru analiștii debutanți, Editura
ANIMV, anul 2011 .
24. Marcel le Clere, Manuel de police technique , Editura Police -Revue, Paris, 1973.
25. Mihai Ioan -Cosmin, Giurea Laurențiu, Criminalitatea informatică , Editia a II -a, revizuită și adaugită,
Craiova, 2014.
26. Mihai Ioan -Cosmin, Petrică Gabriel, Securitatea informațiilor , Editura SITECH, Craiova, 2016.
27. Mitrach e Constantin, Mitrache Cristian , Drept penal român. Partea generală , Ediția a VIII -a revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010 .
28. Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, Molnar Ioan, Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie, Lazăr Valerică , Drept
penal. Partea specială, Editura Eur opa Nova, București, 1999 .
29. Nițu Ionel, Analiza de intellig ence, O abordare din perspectiva teoriilor schimbării , Editura RAO ,2012 .
30. Pascu Ilie, Gorunescu Mirela, Barbu Ionuț Andrei, Rota ru Mihaela, Țigănoaia Cătălin, Drept penal.
Partea specială. Caiet de seminarii , Editura Hamagiu, București, 2009 .

66
31. Pascu Ilie, Gorunescu Mirela, Drept penal. Partea Specială, Ediția a 2 -a, Editura Hamangiu, București,
2009 .
32. Popa Cristian, Cadrul Juridic al alctivităț ii de informații, Editura Academie i de Informații “ Mihai
Viteazu ”, București anul 2011 .
33. Stan Petrescu, Despre intelligence – spionaj – contraspionaj , ediția a II -a, Editura SITECH, 2011 .
34. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică , Editura ACTAMI, București, 2001 .
35. Stoica Augustin Oliviu, Drept penal. Partea specială , Editura Litografia Învățământului, Cluj, 1958 .
36. Stoica Augustin Oliviu , Drept penal. Partea specială , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976 .
37. Troncota Cristian, Istoria Serviciilor secrete românești , Editura Ion Cristoiu, București, 1999 .
38. Udroiu Mihail , Drept penal. Partea generală. Partea specială , Edit ura C. H. Beck, București, 2011 .
39. Ureche Marian, Rogojan Aurel , Serviciile secrete străine , vol. I I, Editura PACO, București, 1993 .
40. Vasiliu Teodor, Pavel Doru , Antoniu George, Lucinescu Dumitru, Papadopol Vasile, Rămureanu Virgil ,
Codul penal comentat și adnotat. Partea specială , vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1975.
41. Wolkman Ernest, Spionaj , Debrecen, Editura RAO, 1998 .
42. Zamfir Dumitru , Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informații , Grupul Editorial
RAO, București, 2007 .

DICȚIONARE, ENCICLOPEDII, REVISTE

1. Academia Română , Institutul de Lingvistic ă “Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române
(ediția a II -a revăzută și adăugită) , Editura Univers E nciclopedic Gold, 2016.
2. Encyclopedia Britannica .
3. Henry Campbel Black, Dicționar legislativ , Editura West Group , ST.Paul, 1999 .
4. Marcu Florin, Mâneca Constant, Dicționar de neologisme , Editura Academiei Române , București, 1978 .
5. Marcoci Petrică -Mihail, Grigore Florian -Dan, Structuri informative românești versus structuri
informative ale unor state europene , Revista de investigarea a criminalității, Anul V, nr. 1, București,
2012.
6. Revista Gândirea Militară Românească, nr. 6.