PAGINA 1Interzicerea [617841]

Licență

PAGINA 1Interzicerea [617841]

Byadmin ianuarie 1, 2024

PAGINA 1Interzicerea
torturii
Aisling Reidy
Manuale privind drepturile omului, nr. 6Ghid privind
punerea în aplicare
a articolului 3
al Convenției europene
pentru Drepturile Omului

PAGINA 2Manualul nr. 1: Dreptul la respectarea vieții
private și de familie. Ghid privind pune-
rea în aplicare a articolului 8 al Conven-ției europene pentru Drepturile Omului
Manualul nr. 2: Libertatea de exprimare.
Ghid privind punerea în aplicare a arti-
colului 10 al Convenției europene pentru
Drepturile Omului
Manualul nr. 3: Dreptul la un proces echita-
bil. Ghid privind punerea în aplicare a ar-
ticolului 6 al Convenției europene pentru Drepturile Omului
Manualul nr. 4: Dreptul la proprietate. Ghid
privind punerea în aplicare a articolului 1 al Protocolului 1 la Convenția europeană pentru Drepturile Omului
Manualul nr. 5: Dreptul la libertatea și sigu-
ranța persoanei. Ghid privind punerea în
aplicare a articolului 5 al Convenției euro-pene pentru Drepturile Omului
Manualul nr. 6: Interzicerea torturii. Ghid
privind punerea în aplicare a articolului 3 al Convenției europene pentru Drepturile Omului
Opiniile exprimate în această lucrare nu reprezintă, pentru instrumentele juridice pe care le menționează, nici o interpretare oﬁ cială care ar ﬁ obligatorie pentru guvernele Statelor
membre, organele statutare ale Consiliului Europei sau orice alt organ instituit în baza Convenției europene pentru Drepturile Omului.Directoratul General
pentru Drepturile Omului
Consiliul Europei
F-67075 Strasbourg Cedex
© Consiliul Europei, 2002
Foto pe copertă: ICRC/Fred Clarke
Editat în Republica Moldova, 2003Titluri deja apărute în seria „Manuale privind drepturile omului”
Handbook No. 1: The right to respect for pri-
vate and family life. A guide to the imple-
mentation of Article 8 of the European Convention on Human Rights. (2001)
Handbook No. 2: Freedom of expression. A
guide to the implementation of Article 10 of the European Convention on Human Rights. (2001)
Handbook No. 3: The right to a fair trial. A
guide to the implementation of Article 6 of the European Convention on Human Rights. (2001)
Handbook No. 4: The right to property. A
guide to the implementation of Article 1 of Protocol No. 1 to the European Conven-tion on Human Rights. (2001)
Handbook No. 5: The right to liberty and
security of the person. A guide to the im-
plementation of Article 5 of the European Convention on Human Rights. (2002)
Handbook No. 6: The prohibition of torture.
A guide to the implementation of Article 3 of the European Convention on Human Rights. (2003)

3
PAGINA 3Cuprins
Introducere la Convenție ………………….5
Introducere la Articolul 3 …………………8
Domeniul de aplicare a Articolului 3 …….10
Regula minimă…………………………………. 10
Deﬁ niție………………………………………….. 11
Tortura …………………………………………… 11Intensitate ………………………………………. 12Intenție…………………………………………… 13Scopul ……………………………………………. 14Actus reus ………………………………………. 14Inuman și degradant…………………………. 15Tratament versus pedeapsă ……………….. 17
Articolul 3 în contextul Convenției ……….19
Aplicarea Articolului 3 în context …….22
Detenția…………………………………………..22Arestarea și interogarea ……………………..23Condiții de detenție……………………………25
Detenția din motive medicale ………………29
Alte locuri de detenție ………………………..31Expulzarea………………………………………. 31
Dispariții…………………………………………. 33Discriminare……………………………………. 34
Obligațiile pozitive conform Articolului 3 ………………………………..36
Drepturi procesuale conform
Articolului 3 ……………………………………36
Efectul Drittwirkung …………………………. 37
Reacția la plângerile de maltratare …..39
Examinarea plângerilor de tortură ……….40
Neintentarea procesului penal…………….. 42
Alte standarde internaționale ………….44Recomandari ……………………………………44
Cooperarea cu CPT și respectarea
recomandărilor acestuia …………………….44
Examinarea medico- legală……………………………….. 46Comportamentul organelor de drept …………………… 47Situații de tensiune și conﬂ ict ……………………………. 48
Grupurile de risc ……………………………………………… 48Cercetarea și urmărirea penală…………………………… 48Despăgubiri …………………………………………………….. 48

PAGINA 4

5
PAGINA 5Introducere la Convenție
Convenția Europeană pentru Drepturile
Omului (în continuare „Convenția”) a fost semnată la Roma la 2 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare la 3 mai 1953. În prezent, în 2002
1, patruzeci și trei de State au ratiﬁ –
cat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În majoritatea acestor State, Convenția,
pe lângă faptul că generează obligații juridi-ce de drept internațional, este de asemenea parte componentă a dreptului intern. Astfel, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului este o parte a sistemului de drept și aplicarea prevederilor ei este obligatorie pen-tru instanțele judecătorești naționale și pen-tru toate autoritățile publice naționale. În cadrul intern, particularii pot invoca direct textul Convenției și jurisprudența Curții, care trebuie aplicate de instanțele judecăto-rești naționale. Mai mult ca atât, autoritățile naționale, inclusiv instanțele de judecată, trebuie să acorde Convenției prioritate asup-
ra oricărei legi naționale ce contravine ei.
Acest fapt corespunde spiritului general
al Convenției, conform căruia responsa-bilitatea inițială și primară de protecție a drepturilor consacrate în Convenție revine Înaltelor Părți Contractante. Articolul 1 al Convenției obligă ﬁ ecare Stat contractant să
asigure oricărei persoane aﬂ ate sub jurisdic-
ția sa drepturile și libertățile deﬁ nite de Con-
venție. Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului a fost instituită pentru a monitoriza acțiunea Statelor, exercitând o competență de revizuire.
Existența așa-numitei „marje de apre-
ciere” a fost determinată de relația dintre sistemele de drept ale Statelor Contractante și Curte, relație marcată de principiul sub-sidiarității, conform căruia respectarea Con-venției de către autoritățile naționale este completată de supravegherea europeană. Doctrina marjei de apreciere recunoaște că în multe cazuri autoritățile naționale sunt într-o poziție mai adecvată pentru a decide
1 La 31 mai 2002.

6
PAGINA 6asupra unui caz sau asupra unei probleme
particulare. Acest lucru este în special va-labil atunci când, pentru soluționarea unui caz, există un spectru larg de opțiuni. Ori-cum, marja de apreciere se aplică în mod diferit, în funcție de valoarea vizată și de existența unor standarde comune valabile în mai multe State membre și, respectiv, varia-ză nivelul discreționar permis Statelor.
În contextul Articolului 3, interzicerea
torturii (articol reﬂ ectat în acest manual),
este discutabilă existența marjei de aprecie-re în general.
Pentru respectarea de către sistemele
de drept și politicele naționale a obligațiilor impuse de Convenție, este adecvat ca pro-tecția și garanțiile consacrate de ea să ﬁ e
incorporate la toate nivelurile acestor siste-me. Sistemele, în special cele responsabile de elaborarea, implementarea și executarea legilor și dispozițiilor legale, trebuie să ﬁ e
capabile să integreze prevederile Convenției în activitățile sale. Acest lucru poate ﬁ rea-
lizat numai printr-o cunoaștere minuțioasă a Convenției.
Convenția Europeană pentru Drepturile
Omului este mai mult decât un tratat. Pe durata existenței Convenției au fost adoptate protocoale adiționale ce au extins domeniul ei de aplicare și sute de cazuri au fost solu-ționate de organele instituite de Convenție – și, în special, de către fosta Comisie Eu-ropeană pentru Drepturile Omului („Comi-sia”) și Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului („Curtea”)
2.
Semniﬁ cația și aprecierea domeniului
de aplicare a Convenției au fost dezvoltate în special prin intermediul jurisprudenței atât a Curții, cât și a Comisiei. Examinând mii de cereri individuale, care pretindeau violarea drepturilor consacrate de Convenție, Comi-sia și Curtea au dezvoltat un set de principii și reguli de interpretare a prevederilor Con-venției. Ele au elaborat în detalii extinderea protecției prevăzută de Convenție, identiﬁ –
când și acțiunile pe care Statele Contractan-te ar trebui să le întreprindă pentru a ga-ranta respectarea drepturilor fundamentale consacrate de Convenție.
Această jurisprudență sau practică
judiciară a organelor Convenției este sursa vitală a Convenției, ﬁ ecare caz, stabilind
standarde și decizii aplicabile în mod egal tuturor Statelor Contractante, indiferent dacă Statul Contractant a fost sau nu pârât. În această ordine de idei trebuie să înțele-gem că astăzi chiar și sistemele tradiționale de drept continental, practică un sistem mixt de drept continental și de drept comun, unde jurisprudența are aceeași valoare ca și legile adoptate de Parlament.
Convenția trebuie, de asemenea, să ﬁ e
interpretată din punctul de vedere al „obiec-tivului și scopului” său, după cum a enunțat Curtea, de a proteja ﬁ ințele umane în cadrul
valorilor unei societăți democratice, ceea ce
2 Protocolul nr. 11, care
a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, a dizolvat fosta Comisie Europeană pentru Drepturile Omului și a creat actuala și per-manenta Curte pentru Drepturile Omului.

7
PAGINA 7înseamnă că prevederile ei urmează a ﬁ in-
terpretate și aplicate astfel încât protecția ei să ﬁ e practică și efectivă. Acest principiu al
eﬁ cacității impune niște consecințe foarte
speciﬁ ce pentru aplicarea Articolului 3 al
Convenției Europene.
Interpretarea dinamică a textului Con-
venției comportă un alt caracter central. Adi-că, interpretarea reﬂ ectă schimbarea tradi-
țiilor, standardelor și așteptărilor societății. Într-un caz privind Articolul 3 al Convenției, Curtea s-a folosit de oportunitate pentru a remarca faptul că Convenția este un instru-ment viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor actuale. În acel caz, Curtea a de-terminat că pedeapsa corporală a delicvenți-lor juvenili, care era acceptată până în 1956, Conform standardelor Convenției
3, nu mai
era acceptabilă în 1978.
În mod particular, Curtea a observat că,
determinând dacă această conduită încălca Convenția, ea „nu poate decât să ﬁ e inﬂ uen-
țată de evoluția și de standardele general acceptate în domeniul politicii penale a Sta-telor membre ale Consiliului Europei.”
4
Respectiv, Curtea este (și trebuie să ﬁ e)
inﬂ uențată de schimbările și convergența
standardelor acceptate în toate Statele mem-bre. Scopul acestui manual este de a ajuta judecătorii și procurorii de toate nivelurile să asigure respectarea interzicerii torturii, tratamentelor și pedepselor inumane și de-gradante în conformitate cu obligațiile im-puse de Articolul 3 al Convenției. Pentru a realiza acest lucru, trebuie elucidată această prevedere aparent autoexplicativă și prin combinarea jurisprudenței și principiilor interpretative menționate mai sus trebuie determinat în termeni practici și juridici ce înseamnă implementarea garanției pentru practicienii din sistemul judiciar.
3 Tyrer c. Regatului Unit,
hotărâre din 25 aprilie 1978, Seria A nr. 26.
4 Ibid., § 31.

8
PAGINA 8Introducere la Articolul 3
Conform celor enunțate de Curtea Euro-
peană pentru Drepturile Omului „Articolul 3 consacră una din cele mai fundamentale va-lori ale unei societăți democratice”. Articolul 3 al Convenției enunță: Nimeni nu poate ﬁ supus torturii, nici pe-
depselor sau tratamentelor inumane ori degradante.Conținând doar treisprezece cuvinte,
Articolul 3 al Convenției este una din cele mai scurte prevederi ale Convenției
5. Totuși,
laconismul articolului nu trebuie să prejudi-cieze profunzimea lui. Autoritățile naționale nu se pot complace înțelegând semniﬁ cația
obligației de a respecta și de a executa aceas-tă prevedere.
Indiferent de consecvența depresantă,
prin care rapoartele de încredere conﬁ rmă
practicarea continuă a torturii în lume, in-terzicerea acesteia nu este doar o interdicție consacrată în Convenție, dar de asemenea face parte din dreptul internațional cutumiar
și este considerată a ﬁ o normă jus cogens
6.
Un larg spectru de norme internaționa-
le au fost adoptate pentru combaterea tor-turii: începând cu Articolul 5 al Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948 „Nimeni nu poate ﬁ supus torturii, nici trata-
mentelor sau pedepselor crude, inumane ori degradante” până la Statutul de la Roma din 1998 privind Curtea Internațională Penală, care declară tortura comisă ca parte a unui atac extins și sistematic asupra persoanelor civile, ca ﬁ ind o crimă împotriva umanității.
Adițional Convenției, marea parte a Sta-
telor membre ale Consiliului Europei sunt de asemenea parte la următoarele tratate care interzic tortura
7:
cele patru convenții de la Geneva din
1949;
Pactul Internațional cu privire la Drep-
turile Civile și Politice din 1966, Artico-lul 7: „Nimeni nu poate ﬁ supus torturii,
nici tratamentelor sau pedepselor cru-de, inumane ori degradante”;5 Articolul 4 al Protoco-
lului nr. 4 prevede că „expulzările colective de străini sunt interzi-se”. Acesta este cel mai scurt articol al Con-venției Europene pen-tru Drepturile Omului și al protocoalelor sale.
6 Vezi Procurorul c. Fu-
rundzija, 10 decembrie
1998, cazul nr. IT-95-17/1-T; Procurorul
c. Delacic și alții, 16
noiembrie 1998, cazul nr. IT-96-21-T, § 454 și Procurorul c. Kuna-
rac, 22 februarie 2001,
cazul nr. IT-96-23-T și IT-96-23/1, § 466.
7 Pentru datele de sem-
nare și ratiﬁ care a
convențiilor adoptate în cadrul Consiliului Europei, vezi http:
//conventions.coe.int .
Pentru tratatele din cadrul ONU, vezi http://untreaty.un.org.

9
PAGINA 9 Convenția ONU din 1984 pentru Preve-
nirea Torturii și altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane ori Degradan-te;
Convenția Europeană din 1987 pentru
Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante.Interzicerea torturii de asemenea se re-
găsește aproape în toate sistemele naționale de drept.
Includerea interzicerii torturii și trata-
mentelor inumane ori degradante la nivel constituțional este un element important al asigurării, că o asemenea conduită interzisă nu va avea loc în jurisdicția unui Stat mem-bru. Totuși, existența interdicției nu este în sine și de sine stătător suﬁ cientă pentru a
întruni obligațiile impuse de Convenție, ast-fel, în poﬁ da unor asemenea prevederi în sis-
temele de drept ale Statelor membre au avut loc multe încălcări ale Articolului 3.
Ar ﬁ de asemenea incorect de a sugera
că respectarea Articolului 3 rezidă în special doar în necesitatea combaterii torturii. Ca-zurile de tortură adevărată sunt desigur cele mai grave și acute forme de încălcare a Arti-colului 3, însă protecția Articolului 3 se ex-tinde peste multe tipuri de atentate asupra demnității umane și integrității ﬁ zice. După
cum s-a discutat mai sus, jurisprudența și aplicarea Convenției sunt cele ce îi dau via-ță, iar o examinare a acestei jurisprudențe demonstrează extinderea largă a interdicției cuprinse în Articolul 3 și modul ei de inter-
pretare a aplicării practice.
De fapt situațiile care generează plân-
gerile de încălcări pretinse ale Articolului 3 variază de la plângerile conform cărora unele persoane au fost maltratate de poliție, sau condițiile de detenție au fost inumane și degradante până la plângerile privind depor-tarea care putea expune persoana deportată la tratamente inumane în țara recipientă, într-un stat terț, sau până la plângerile privind imposibilitatea instanțelor naționale de judecată de a proteja victimele de abuzul altor persoane particulare.
Spectrul acestor cazuri stabilește un șir
de elemente ale domeniului de aplicare a Ar-ticolului 3, pe care îl vom explora detaliat.
Mai întâi de toate există un larg spectru
de comportamente, precum și de acțiuni speciﬁ ce, care pot cădea sub incidența
Articolului 3.
Potențialii făptuitori ai încălcărilor Arti-
colului 3 sunt, prin urmare diverși.
Determinarea dacă un anumit compor-
tament sau acțiune încalcă Articolul 3 se realizează în baza unor teste obiective și subiective.
Articolul 3 conține aspecte atât materiale
cât și procesuale, precum ar ﬁ obligația
de a investiga prima facie plângerile de
tortură sau alte tratamente inumane.
Articolul 3 poate ﬁ încălcat atât prin
maltratare intenționată, cât și prin

10
PAGINA 10neglijență sau inacțiune sau prin ne-
asigurarea unor standarde de îngrijire adecvate.
Articolul 3 impune atât obligații nega-
tive, cât și pozitive: adică obligația de a se abține de la comiterea anumitor ac-țiuni și obligații de a întreprinde acțiuni pozitive pentru a asigura particularilor drepturile lor și de a-i proteja de trata-mentele interzise.
Domeniul de aplicare a Articolului 3
Regula minimă
Nu toate tipurile de tratamente aspre
cad sub incidența domeniului de aplicare a Articolului 3. Curtea de la bun început a clariﬁ cat că maltratarea trebuie să atingă
un nivel minim de gravitate pentru a cădea sub incidența Articolului 3
8. Totuși, de ase-
menea, s-a recunoscut că limita dintre tra-tamentul aspru, pe de o parte și încălcarea Articolului 3, pe de altă parte, uneori poate ﬁ
diﬁ cil de stabilit
9.
În cazul fundamental privind Artico-
lul 3, Irlanda c. Regatului Unit9, Curtea a
enunțat clar că evaluarea nivelului minim de gravitate este relativă: aceasta depinde de toate circumstanțele cazului, precum ar ﬁ durata tratamentului, efectele lui ﬁ zice și psihice și, în anumite cazuri, sexul, vârsta și
starea sănătății victimei
10. Aceste cuvinte au
fost reiterate în continuu în jurisprudența Curții
11. În speța Soering, Curtea a adăugat
că gravitatea „depinde de toate circumstan-țele cazului, precum ar ﬁ natura și contextul
tratamentului sau pedepsei, modul și me-toda de executare”, precum și toți factorii enunțați mai sus
12.
Sistemul de la Strasbourg a constatat
anterior că ceea ce este clasiﬁ cat ca maltra-
tare inacceptabilă poate varia de la un caz la altul. Comisia a remarcat: Din mărturia unui număr de martori, reie-
se că în tratamentul poliției și autorităților militare o anumită severitate este tolerată și chiar acceptată față de majoritatea deținuților. Aceasta subliniază faptul că nivelul violenței ﬁ zice care nu este crudă
sau excesivă, acceptate de deținuți și pub-lic, variază în diferite societăți și chiar în diferite părți ale acestor societăți
13.
De menționat, că diferite societăți și
chiar particularii dintr-o societate anume, pot avea o percepție diferită a ceea ce înseam-nă maltrat are. Un tratament speciﬁ c aplicat
femeilor sau copiilor de exemplu, luând în considerare dogmele religioase sau cultura-le, ar putea ﬁ considerat mai grav de anumi-
te grupuri decât altele. Efectele psihologice pe care le poate avea un tratament speciﬁ c
asupra unei persoane, deseori pot depinde
de cultura ei.8 McCallum c. Regatului
Unit, Raport din 4 mai
1989, Seria A nr. 183, p. 29.
9 Irlanda c. Regatului
Unit, 18 ianuarie 1978,
Seria A nr. 25.
10 Ibid., § 162.
11 Vezi, printre alte auto-
rități, Irlanda c. Rega-
tului Unit, p. 65; mai
recent Tekin c. Turciei,
hotărârea din 9 iunie 1998, CEDO 1998-IV, §52; Keenan c. Regatu-
lui Unit, hotărârea din
3 aprilie 2001, § 20; Valašinas c. Lituaniei,
hotărâre din 24 iulie 2001, § 120; și speciﬁ c
privind tortura Labita
c. Italiei, hotărâre din
6 aprilie 2000, CEDO 2000-IV, § 120.
12 Soering c. Regatului
Unit, hotărâre din 7
iulie 1989, Seria A nr. 161, § 100.
13 Cazul grecesc, 5 no-
iembrie 1969, YB XII, p. 501.

11
PAGINA 11Oricum, în domeniul maltratărilor și
protecției garantate de Articolul 3 este evi-dentă convergența crescândă a standardelor și practicilor, ceea ce determină mai multă obiectivitate la evaluarea pragului minim
14.
Activitatea Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT), în domeniul trata-mentului deținuților, pe care o vom examina ulterior, a contribuit semniﬁ cativ la aceasta.
Deﬁ niție
Cele trei domenii extinse de interzicere
ale Articolului 3 au fost descrise ca ﬁ ind
distincte, dar și corelate. Conform Comisiei Europene a Drepturilor Omului în Cazul gre-cesc, Este clar că pot exista tratamente, că-
rora le-au fost aplicate aceste atribute: orice formă a torturii este un tratament inuman și degradant, iar un tratament inuman este de asemenea degradant.Pentru a înțelege ce tip de comporta-
ment este interzis și cum urmează a ﬁ cla-
siﬁ cat, este necesar de a înțelege, care sunt
implicațiile juridice pentru ﬁ ecare termen
stabilit de Articolul 3. Articolul 3 poate ﬁ
divizat în cinci elemente:
Tortura
Inuman
Degradant
Tratament
PedeapsăTortura
Tortura ca termen are propriile sale im-
plicații juridice discrete. Curtea a exprimat punctul de vedere, precum că autorii Con-venției au folosit ambii termeni de „tortură” și de „tratament inuman și degradant” cu in-tenția de a face clară diferența între ei
15.
În special, Curtea a considerat că in-
tenția autorilor a fost de a atașa un stigmat special tratamentului inuman intenționat, care cauzează suferințe foarte grave și cru-de
16. Având aceasta în vedere, Curtea s-a
referit la Articolul 1 al Rezoluției 3452 (XXX), adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1975, care declară: Tortura constituie o formă agravantă și
intenționată a unui tratament ori pedep-se crude, inumane sau degradante.Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului, deși a identiﬁ cat elementele care
caracterizează un anumit tratament sau pedeapsă drept tortură, totuși niciodată nu a încercat să deﬁ nească exact semniﬁ cația
acestui termen. Cu toate acestea, a preluat o parte a deﬁ niției oferite de Convenția ONU
pentru Prevenirea Torturii, intrată în vigoare la 26 iunie 1987
17. Articolul 1 al acestei Con-
venții enunță că Termenul tortură semniﬁ că orice act prin
care se cauzează unei persoane în mod intenționat suferințe sau dureri grave, ﬁ e
ﬁ zice sau psihice, în scopul obținerii de la 14 Apariția standarde-
lor normelor comune acceptate, în special privind tratamentul deținuților de toate tipurile, sunt reﬂ ec-
tate cel mai reușit în rapoartele Comitetu-lui European pentru Prevenirea Torturii („CPT”), și în rapoar-tele și recomandările sale a celor mai bune practici. Pentru a găsi rapoartele CPT, vezi site-ul http://www.cpt.coe.int/ și în special raportul Secțiu-
nile „substanțiale” ale Rapoartelor Generale CPT.
15 Ibid. P. 186. Vezi re-
centa hotărâre Dikme
c. Turciei din 11 iulie
2000, §93.
16 Ibid., § 167.
17 Vezi în special, Akkoç
c. Turciei, hotărâre din
10 octombrie 2000, § 115; Salman c. Tur-ciei, hotărâre din 27 iunie 2000, § 114.

12
PAGINA 12ea sau de la o terță persoană a unei anu-
mite informații sau mărturii; pedepsirea ei pentru o acțiune, pe care ea sau o terță persoană a comis-o sau este bănuită de comitere; intimidarea sau constrângerea ei sau a unei terțe persoane; ori din alte motive bazate pe orice fel de discrimina-re. Din cele menționate mai sus, putem ex-
trage trei elemente esențiale care constituie tortura:
cauzarea unor suferințe sau dureri ﬁ zi-
ce sau psihice grave;
cauzarea intenționată a durerii;
urmărirea unui scop anume, precum ar
ﬁ obținerea informației, pedepsirea sau
intimidarea.
Intensitate
Curtea a enunțat că distincția dintre
tortură și alte tipuri de maltratare trebuie realizată conform „diferenței de intensitate a durerii cauzate”. Gravitatea sau intensitatea durerii cauzate poate ﬁ determinată exact,
referindu-ne la factorii enunțați mai sus:
durata;
consecințele ﬁ zice și psihice;
sexul, vârsta și starea sănătății victi-
mei;
modul și metoda de executare.
Elementele subiective ale acestui criteriu
– sexul, vârsta și starea sănătății victimei – sunt relevante pentru evaluarea intensității
unui tratament anume. Oricum, ponderea atenuantă a acestor factori relativi trebuie să ﬁ e minimă la stabilirea dacă anumite acțiuni
reprezintă o tortură. Acțiunile care în mod obiectiv cauzează o intensitate suﬁ cientă de
durere, vor ﬁ considerate tortură, indiferent
dacă victima este femeie sau bărbat, ori dacă are o constituție ﬁ zică robustă sau nu. Curtea
a recunoscut acest fapt în speța Selmouni,
18
unde a remarcat că tratamentul cauzat în acest caz nu a fost numai violent, dar și odios și umilitor pentru oricine, indiferent de con-diția sa.
19
Primul caz în care organele Convenției
au examinat o plângere de tortură a fost o cerere interstatală împotriva Greciei, în care au fost denunțate practicile folosite de junta militară, ce conducea Grecia la acel moment. Comisia a fost unicul organ ce examina plân-geri, iar Guvernul grec de atunci a denunțat Convenția în curând după examinarea ca-zului. Totuși, Comisia a constatat existența practicii de cauzare a falanga (lovituri la tal-
pa piciorului cu un instrument contondent), bătăi aspre, tratamente cu șocuri electrice, similarea unei executări și amenințări cu îm-pușcarea și omorârea victimelor
20. Comisia a
conchis că au avut loc acte atât de tortură cât și de maltratare.
În a doua speță interstatală, Irlanda c.
Regatului Unit , Comisia a constatat în mod
unanim că faptul combinării celor așa-numi-18 Selmouni c. Franței,
hotărâre din 28 iulie 1998, CEDO 1999-V.
19 Ibid., § 103.
20 Cazul grecesc , Rapor-
tul Comisiei din 5 no-iembrie 1969, Anuarul 12.

13
PAGINA 13te „cinci tehnici” pretinse în cerere, tehnicile
de „dezorientare” sau „privare senzorială”, au constituit tratamente inumane și tortură, astfel ﬁ ind încălcat Articolul 3. Așa-numitele
„cinci tehnici” constau
în a sta la perete: forțarea deținuților
să rămână pentru mai multe ore într-o „poziție de stres”, descrisă de victime ca „stând la perete cu membrele desfăcute, cu degetele de la mână deasupra capu-lui, picioarele depărtate lateral și în spa-te, impunându-i să stea în degetele de la picioare cu toată greutatea corpului concentrată în degetele de la mână.”
cagulă: punerea pe capul deținuților a
unui sac negru sau albastru închis și, cel puțin inițial, menținerea lui tot tim-pul cu excepția interogatoriilor;
expunerea la zgomot: înainte de inte-
rogatoriu, ținerea deținuților într-o cameră unde era un zgomot șuierător, continuu și puternic;
privarea de somn: înainte de interogato-
rii, deținuții erau privați de somn;
privarea de mâncare și băutură: supu-
nerea deținuților la o dietă redusă pe durata șederii lor în centru și pe durata interogatoriilor.Curtea însă nu a fost de acord cu Co-
misia și cu o majoritate de voturi a caliﬁ cat
tratamentul respectiv ca inuman și nu ca tortură. Curtea a considerat că aceste cinci
tehnici au fost aplicate în mod combinat, cu premeditare și timp de mai multe ore, cau-
zând persoanelor supuse lor suferințe ﬁ zice și
psihice, cel puțin intense și, de asemenea, de-terminând tulburări psihice acute pe durata interogatoriilor. Astfel, aceste tratamente se includ în categoria tratamentelor inumane în sensul Articolului 3. Tehnicile, de asemenea, au fost degradante din moment ce erau de așa natură, încât să provoace victimelor frică, anxietate și inferioritate, capabile să le umi-lească și să le înjosească și, posibil, chiar să le învingă rezistența ﬁ zică și morală. Totuși,
aceste tratamente nu au provocat suferințe de o intensitate și cruzime deosebită, în în-țelesul termenului de tortură.
Intenție
După cum s-a observat deja în deﬁ niția
torturii utilizată de Curte, tortura este carac-terizată în continuare ca ﬁ ind o formă inten-
ționată de tratament inuman. În speța Aksoy
c. Turciei , în primul său caz care a constat
juridic că o persoană fusese torturată, Cur-tea a remarcat că „acest tratament putea ﬁ
cauzat numai intenționat”. Curtea a conti-nuat spunând că de fapt „era necesar un anumit nivel de pregătire și de efort pentru a acționa astfel”. Acest tratament se numea „Spânzurătoare Palestiniană”; victima ﬁ ind
suspendată de mâinile legate la spate
21.
Mai recent, în speța Dikme c. Turciei,
Curtea în mod similar a constatat că tra- 21 Aksoy c. Turciei, hotă-
râre din 18 decembrie 1996, CEDO 1996- VI, Vol. 26, §64.

14
PAGINA 14tamentul aplicat victimei a constat din „cel
puțin un număr mare de lovituri și alte for-me de tortură”. Curtea a considerat că un asemenea tratament a fost aplicat intențio-nat Dlui Dikme de către agenții statului, în exercitarea funcțiilor lor.
Scopul
Cuvântul tortură deseori este utilizat
pentru a descrie tratamente inumane, care au un anumit scop, precum ar ﬁ obținerea
informației sau mărturiilor sau aplicarea unei pedepse. Curtea a observat în mai multe rep-rize că elementul scopului este regăsit în de-ﬁ niția torturii din Convenția ONU din 1987 și
că deﬁ niția se referă la tortură în sensul cau-
zării intenționate cu un anumit scop a unei dureri sau suferințe grave, inter alia, pentru
a obține informații, a aplica o pedeapsă sau pentru a intimida. În speța Dikme Curtea a
determinat că maltratarea a fost executată cu scopul de a obține o mărturie sau informație privind infracțiunile, de comiterea cărora era bănuit Dl Dikme
22. În alte cazuri în care deți-
nuții au fost supuși torturii, Curtea a consta-tat în mod similar că în contextul interogato-riilor tratamentul a avut scopul de a obține informații sau mărturii
23.
Actus reus / fapta criminală
În prima speță în care Curtea a consta-
tat aplicarea torturii, Aksoy c. Turciei, victima fusese supusă „Spânzurătorii Palestiniene”,
altfel spus, fusese dezbrăcat complet și cu mâinile legate împreună la spate fusese sus-pendat de brațe. Aceasta a dus la paralizia ambelor mâini, care a durat mai mult timp. Gravitatea și cruzimea acestui tratament a determinat Curtea să-l caliﬁ ce drept tortură.
În cazul Aydin c. Turciei, reclamanta a
pretins, inter alia, că a fost violată în timp ce
se aﬂ a în custodia poliției. Curtea, consta-
tând conform probelor că ea fusese violată, a enunțat Violul unui deținut de către un oﬁ cial al
Statului trebuie să ﬁ e considerat a ﬁ o
formă deosebit de gravă și odioasă de maltratare, dată ﬁ ind ușurința cu care
infractorul se poate folosi de vulnera-bilitatea și rezistența redusă a victimei sale. Adițional, violul lasă victimei urme psihologice adânci, care nu se vindecă cu trecerea timpului, la fel de ușor ca alte forme de violență ﬁ zică sau psihică.
Reclamanta de asemenea a suferit o du-rere acută de penetrare ﬁ zică, fapt care
a lăsat-o dezorientată și violată atât ﬁ zic
cât și emoțional.Curtea a continuat susținând că violul
a constituit o tortură, astfel ﬁ ind încălcat
Articolul 3 al Convenției.
În speța Selmouni c. Franței, reclaman-
tul era cetățean olandez și marocan, deținut în Franța. Reclamantul a fost lovit puternic pe aproape tot corpul său. El a fost târâit
22 Akkoç, op.cit, §64;
Dikme , op.cit., §95.
23 Vezi Aksoy c. Turciei,
hotărâre din 18 de-cembrie 1996, CEDO 1996 – VI; și Akkoç și
Salman, op. cit.

15
PAGINA 15de păr; a fost impus să alerge pe un coridor
unde polițiștii erau aliniați de ambele părți pentru a-i pune piedică; a fost impus să în-genuncheze în fața unei tinere căreia cineva i-a spus: „Uite, vei auzi pe cineva cântând”; polițiștii s-au urinat pe el; a fost amenințat cu o lampă de lipit și apoi cu o seringă.
24
După cum s-a enunțat mai sus, Curtea
a observat că aceste acțiuni erau nu numai violente, dar și odioase și umilitoare pentru oricine, indiferent de condiția în care se aﬂ ă.
Elementul duratei tratamentului și în acest caz a fost luat în considerație, situația ﬁ ind
agravată de faptul că aceste acțiuni nu erau limitate la o anumită perioadă a reținerii de către poliție, dar făceau parte dintr-un șir repetat și menținut de atentate pe durata anumitor zile de interogare.
Curtea a constatat iarăși că
Violența ﬁ zică și psihică, considerate ca
un tot întreg, aplicate persoanei recla-mantului au cauzat dureri și suferințe „grave” și au fost deosebit de aspre și crude. Un asemenea comportament tre-buie caliﬁ cat ca acte de tortură în sensul
Articolului 3 al Convenției
25.
În cazul Akkoç c. Turciei, victima, pe
lângă altele, a fost supusă la șocuri electrice, tratamentului cu apă ﬁ erbinte și rece, lovi-
turi în cap și amenințări privind maltratarea copiilor săi. Acest tratament în consecință a provocat reclamantului stări de neliniște și nesiguranță de lungă durată, diagnosticate ca tulburări de stres post-traumatic, care
necesitau un tratament medicamentos. Si-milar speței Selmouni , Curtea în acest caz
a considerat că intensitatea maltratării su-ferite de reclamant și circumstanțele cauzei justiﬁ că constatarea aplicării torturii.
În cazul Dikme c. Turciei, loviturile apli-
cate Dlui Dikme erau de natură să cauzeze dureri și suferințe atât ﬁ zice cât și psihice,
agravate de izolarea lui totală și faptul că era legat la ochi. Curtea a constatat astfel că Dl Dikme a fost supus unui tratament de natură să genereze frică, anxietate și vulnerabilitate, capabile să-l umilească, să-l înjosească și să-i înfrângă rezistența și voința. Curtea de ase-menea a luat în considerare durata tratamen-tului și a remarcat că reclamantul era supus acestui tratament pe durata ședințelor lungi de interogare, care au avut loc pe tot parcur-sul reținerii sale în custodia poliției. Bazân-du-se pe aplicarea intenționată a tratamen-tului cu scopul obținerii informațiilor, Curtea a susținut că violența aplicată reclamantului, examinată ca un tot integru, ținând cont de scopul și durata ei, a fost deosebit de gravă și
crudă, capabilă să cauzeze durere și suferință „profundă”. Astfel ea a constituit o tortură în sensul Articolului 3 al Convenției.
Inuman și degradant
Maltratarea, care nu este tortură prin
faptul că nu dispune de suﬁ cientă intensita-24 Op. cit., § 103.
25 Ibid. , §105.

16
PAGINA 16te sau un anumit scop, va ﬁ caliﬁ cată drept
degradantă sau inumană. Evaluarea acestui minim este relativă
26 la fel ca și toate evaluă-
rile conform Articolului 3.
În Cazul grecesc , Comisia a enunțat că
Noțiunea de tratament inuman acoperă
cel puțin un asemenea tratament, care în mod intenționat cauzează suferințe ﬁ zice
sau psihice intense, care nu sunt justiﬁ –
cate în situația respectivă.Un tratament a fost estimat de Curte
ca ﬁ ind „inuman” deoarece, inter alia, a fost
premeditat, aplicat ore în șir și a cauzat ﬁ e
vătămare corporală, ﬁ e suferințe ﬁ zice și psi-
hice profunde. Multe situații de tratament inuman apar în contextul detenției, unde victima este supusă maltratării, care este in-tensă, însă nu în măsura necesară pentru a ﬁ caliﬁ cat ca tortură.
De asemenea, acest termen este aplica-
bil unui spectru de comportamente în afara detenției, unde victimele sunt intenționat expuse unor acte crude, care le provoacă o stare de extremă tulburare. În cazurile Dlui Asker, Doamnei Selcuk, Doamnei Dulas și Domnului Bilgin, casele reclamanților au fost distruse de membrii forțelor de securi-tate ce efectuau operațiuni în localitățile în care locuiau reclamanții. Atât Comisia, cât și Curtea a constatat că distrugerea caselor a constituit un act de violență și de distrugere intenționată fără vreo considerațiune pentru
siguranța și bunăstarea reclamanților, care au rămas fără adăpost și în circumstan-
țe care au cauzat anxietate și suferință
27.
Acesta a constituit un tratament inuman în sensul Articolului 3 al Convenției.
Tratamentul degradant este cel care ge-
nerează victimelor sentimente de frică, anxi-etate și inferioritate, capabile să le umilească și să le înjosească care a fost de asemenea descris ca implicând un tratament de natură să înfrângă rezistența ﬁ zică și morală a victi-
mei
28, sau să determine victima să acționeze
împotriva voinței sau conștiinței sale29.
Examinând dacă o pedeapsă sau un
tratament este „degradant” în sensul Artico-lului 3, trebuie de ținut cont dacă obiectivul
este de a umili sau înjosi persoana respecti-vă și dacă, în funcție de consecințe, a afectat în mod ireversibil personalitatea persoanei date într-un mod incompatibil cu Articolul 3
30.Totuși lipsa unui asemenea scop nu
poate exclude constatarea unei încălcări a Articolului 3.
Factori relativi precum ar ﬁ vârsta și se-
xul victimei pot avea un impact mai mare la stabilirea dacă un tratament este degradant, decât la constatarea dacă un tratament este inuman sau tortură, deoarece constatarea dacă o persoană a fost supusă unui trata-ment degradant este mai subiectivă. În acest context, Curtea, de asemenea, a susținut că poate ﬁ suﬁ cient ca victima să ﬁ e umilită în
ochii săi, chiar dacă nu și în ochii altora.
Într-un caz prezentat Curții
31, un băiat 26 Vezi, printre altele,
Tekin c. Turciei, hotă-
râre din 9 iunie 1998, CEDO, 1998-IV, §52.
27 Selçuk și Asker c. Tur-
ciei, hotărâre din 24
aprilie 1998, CEDO 1998 – II, p. 19, § 78; Dulas c. Turciei, hotă-
râre din 30 ianuarie 2001, §55; Bilgin c.
Turciei, 16 noiembrie
2000, §103.
28 Irlanda c. Regatului
Unit, p. 66, § 167.
29 Opinia Comisiei în Ca-
zul grecesc , Capitolul
IV, p. 186.
30 Ranninen c. Finlandei,
hotărâre din 16 de-cembrie 1997, CEDO 1997-VIII, p. 2821-22, § 55.
31 Costello-Roberts c.
Regatului Unit , Seria
A nr. 247 – C, p. 59, § 30.

17
PAGINA 17de 15 ani a fost condamnat la o pedeapsă
corporală și, anume, la trei lovituri cu o nuia de mesteacăn. Reclamantul a trebuit să-și dea jos pantalonii și în lenjerie, să stea aplecat deasupra mesei, unde era ținut de doi polițiști, în timp ce un al treilea îi administra pedeapsa, bucăți de nuia rupându-se după prima lovitură. Tatăl reclamantului și-a pier-dut controlul și după a treia lovitură a atacat un polițist și a fost legat. Loviturile de nuia au zgâriat, însă nu au tăiat pielea reclamantu-lui, deși acesta a simțit durere o săptămână și jumătate după incident.
Curtea a constatat că această pedeapsă
a incorporat un element de umilință ce ajun-gea la nivelul inerent noțiunii de „pedeapsă degradantă”.
În timp ce unii factori, precum ar ﬁ
publicitatea, ce însoțea acest tratament par-ticular pot ﬁ relevanți la constatarea dacă o
pedeapsă este „degradantă” în sensul Artico-lului 3, lipsa publicității nu previne neapărat caliﬁ carea pedepsei respective la această
categorie.
Tratament versus pedeapsă
Majoritatea comportamentelor și actelor
care cad sub incidența Articolului 3 pot ﬁ
clasiﬁ cate ca „tratamente”. Oricum, în anu-
mite circumstanțe, acestea iau clar forma unei pedepse aplicate victimei, astfel este ne-cesar să se determine dacă această pedeapsă este inumană sau degradantă.
Deși se poate spune că umilința în mod
natural este inerentă oricărei pedepse per se,
trebuie să recunoaștem că ar ﬁ absurd să
susținem că pedeapsa judiciară în general, din motivul elementului său obișnuit sau posibil aproape inevitabil de umilință, este „degradantă” în sensul Articolului 3. Curtea solicită justiﬁ cat ca anumite criterii să ﬁ e in-
terpretate din text. Într-adevăr, Articolul 3, interzicând expres pedepsele „inumane” și „degradante”, presupune o distincție dintre asemenea pedepse și pedepsele în general.
Astfel, interzicerea tratamentelor de-
gradante nu se referă neapărat la sentințele judecătorești obișnuite, chiar dacă sentința pronunțată este severă. Curtea a indicat că numai în circumstanțe excepționale o sen-tință severă poate avea implicații în sensul Articolului 3. Într-un asemenea caz, s-ar putea spune că Statele se bucură de o dis-creție sau de o marjă de apreciere în ceea ce privește „pedepsele” care sunt aplicate con-damnaților. Cu toate acestea, după cum am văzut mai sus, în 1978, Curtea a decis că un sistem de pedepse judiciare corporale pentru delicvenții juvenili, utilizat în Regatul Unit, reprezenta o încălcare a Articolului 3.
Curtea a decis asupra acestui fapt,
deoarece natura înseși a pedepsei judiciare corporale presupune că o ﬁ ință umană aplică
violență ﬁ zică asupra unei alte ﬁ ințe umane.
În continuare, Curtea a caliﬁ cat aceasta ca

18
PAGINA 18ﬁ ind violență instituționalizată, adică violen-
ță permisă prin lege, ordonată de organele judiciare ale statului și executată de autori-tățile polițienești ale Statului. Curtea a con-tinuat, susținând că natura instituționaliza-tă a violenței era compusă și din aura pro-cedurii oﬁ ciale pentru aplicarea pedepsei și
de faptul că persoanele ce aplicau pedeapsa erau completamente străine făptuitorului.
Astfel, deși reclamantul nu a suferit
nici un efect ﬁ zic grav sau de lungă durată,
pedeapsa aplicată – deși fusese considerat subiect în puterea autorităților – constituia o atingere la demnitatea și integritatea sa ﬁ –
zică. Curtea de asemenea a considerat sem-niﬁ cativ faptul că pedeapsa ar ﬁ putut avea
efecte psihologice negative.
Aplicarea similară a pedepselor corpo-
rale în școli a fost de asemenea considerată degradantă. Într-un astfel de caz, Comisia a considerat că pedepsele aplicate reclaman-tului i-au cauzat vătămări corporale semni-ﬁ cative și umilință, care au atins nivelul de
gravitate al tratamentului și pedepsei degra-dante în sensul Articolului 3 al Convenției. Comisia a considerat că Statul era respon-sabil pentru această maltratare în măsura în care sistemul de drept englez autoriza aceasta și nu prevedea o posibilitate efectivă de reparare a prejudiciului
32.
Un alt domeniu de tratament institu-
ționalizat care cade sub incidența protecției
Articolului 3 este tratamentul medical forțat. Curtea a indicat că „practica medicală sta-
bilită” va avea prioritate la evaluare dacă un asemenea tratament este permis. Ea a susți-nut ca regulă generală, că o măsură de o ne-cesitate terapeutică nu poate ﬁ considerată
ca inumană sau degradantă
33.
Este totalmente clar de ce Curtea, în
special exercitând un rol de supraveghere, este reticentă să intervină într-un domeniu, precum ar ﬁ cel al expertizei medicale, unde
ea este competentă. Instanțele judecătorești naționale sunt de asemenea atente la in-tervenția în asemenea domeniu. Cu toate acestea, judecătorii și procurorii naționali ar trebui sfătuiți să atragă atenție asupra acestei sfere, la desfășurarea jurisprudenței naționale în acest domeniu și orice apariție a convergenței standardelor aplicabile în acest domeniu. Există un șir de norme în continuă creștere, care sunt stabilite și adoptate prin rezoluții și recomandări privind standardele minime aplicabile tratamentului pacienților, în special pacienților cu deﬁ ciențe psihice și
deținuților care sunt pacienți
34.
În dezbaterile continue asupra unor ase-
menea aspecte precum ar ﬁ opinia religioasă
privind tratamentul medical și eutanasia, de asemenea va surveni întrebarea dacă drep-tul absolut la demnitate umană este încălcat atunci când persoanele sunt forțate să ac-cepte un anumit tratament medical. Dezvol-tarea unui consens mai larg privind aceste
aspecte va contribui și la determinarea dacă 32 Y c. Regatului Unit, 8
octombrie 1991, Seria A nr. 247-A, 17 CEDO 233.
33 Herczegfalvy c. Au-
striei, 24 septembrie
1992, Seria A nr. 24, § 82.
34 Recomandarea Adu-
nării Parlamentare 1235 (1994) privind psihiatria și drepturile omului.

19
PAGINA 19un anumit tratament medical forțat va con-
stitui o atingere la demnitatea umană.
Articolul 3 în contextul Convenției
În mod consecvent și repetat Curtea
evaluează Articolul 3, interzicerea torturii și tratamentelor inumane, alături de Articolul 2, dreptul la viață, ca una din cele mai fun-damentale drepturi protejate de Convenție, scopul esențial al căruia este de a proteja demnitatea și integritatea ﬁ zică a persoanei.
Spre deosebire de alte articole ale Con-
venției, Articolul 3 este formulat în termeni absoluți și necaliﬁ cabili. Astfel, spre deose-
bire de Articolele 8-11, acest articol nu dis-pune de un al doilea aliniat ce ar prevedea circumstanțele în care este permisă tortura, tratamentele sau pedepsele inumane ori de-gradante. Prin urmare, această prevedere nu poate ﬁ limitată de prevederi impuse de legi.
Termenii necondiționați ai Articolului
3 de asemenea înseamnă că niciodată, con-form Convenției sau dreptului internațional, nu poate ﬁ găsită o justiﬁ care pentru actele
care încalcă acest articol. Altfel spus, nu pot exista factori care ar putea ﬁ interpretați
de sistemul național de drept ca justiﬁ care
pentru recurgerea la un comportament in-terzis – nici comportamentul victimei, nici presiunea asupra făptuitorului pentru a continua investigația sau pentru a preveni o infracțiune, nici alte circumstanțe externe și
alți factori.
Curtea este în mod consecvent diligen-
tă, amintind Statelor că comportamentul victimei nu poate ﬁ considerat nicidecum
drept o justiﬁ care pentru recurgerea la un
comportament interzis. Curtea deseori a reiterat că în cele mai diﬁ cile circumstanțe,
precum ar ﬁ lupta împotriva terorismului
și crimei organizate, Convenția interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Deter-minarea, dacă un tratament aplicat unei persoane încalcă interdicția stabilită pentru maltratări, nu depinde de faptul dacă o per-soană a comis sau nu acte de terorism sau alte infracțiuni grave sau dacă este bănuită de asemenea fapte.
Curtea recunoaște că există niște di-
ﬁ cultăți evidente, inerente luptei împotriva
criminalității, în special împotriva crimei organizate și terorismului. Curtea de ase-menea recunoaște necesitățile de anchetare a unei asemenea infracțiuni. În această pri-vință, Curtea acceptă ca la anchetarea unei asemenea infracțiuni să ﬁ e permise anumite
excepții de la regulile probațiunii și a drep-turilor procesuale. Totuși, aceste diﬁ cultăți
nu pot nicidecum argumenta necesitatea im-punerii anumitor limite protecției integrității ﬁ zice a persoanelor particulare. Interzicerea
recurgerii la maltratare pe durata interoga-
toriilor, interviurilor și interzicerea utilizării

20
PAGINA 20oricăror mărturii obținute prin recurgerea
la un asemenea comportament, rămân ab-solute
35.
În mod similar, indiferent de infracțiu-
nile vizate, Statelor nu li se permite să sanc-ționeze și nici să aplice pedepse pe motivul că ar avea un efect preventiv, atunci când pedepsele contravin Articolului 3
36. În acest
context, trebuie de observat că Curtea a ezi-tat să intervină pur și simplu din motivul că o sentință judecătorească ar ﬁ severă în pri-
vința duratei detenției impuse. Totuși, dacă detenția este supusă unor condiții stricte sau dacă sentința implică elemente care depășesc detenția, compatibilitatea acestor condiții urmează a ﬁ examinată conform
Articolului 3.
Interdicția absolută prevăzută de Artico-
lul 3 de asemenea presupune că derogarea de la această interdicție nu este permisă nici în timp de război. Deși Articolul 15 al Con-venției permite Statelor, în caz de război și de alte pericole publice să deroge, în măsură strict necesară, de la standardele normal aplicabile protecției garantate de majoritatea Articolelor Convenției și protocoalelor sale, nu există nici o prevedere de derogare de la Articolul 3. Din contra, Articolul 15 alinia-tul 2, enunță clar că în eventualitatea unui pericol public ce amenință viața națiunii unui Stat, care a ratiﬁ cat Convenția, nu i se
permite să maltrateze persoanele particulare
într-unul din modurile interzise de Articolul 3
37. Nici un nivel de conﬂ ict sau de violență
teroristă nu diminuează dreptul persoanei de a nu ﬁ supusă unor rele tratamente.
În mod necondiționat acest fapt are un
efect extrateritorial. Protecția de expunerea la maltratare se extinde asupra particulari-lor în afara teritoriului unui Stat membru și asupra particularilor pentru care Statul membru nu este responsabil. Există un șir de spețe care se referă la aplicarea Articolului 3 în cazurile de expulzare sau deportare a par-ticularilor. În aceste cazuri, chiar și atunci când pot exista factori precum ar ﬁ un tratat
anterior de extrădare, necesitatea de a trage la răspundere niște teroriști suspectați, care au fugit dintr-un Stat, sau chiar securitatea națională a Statului de deportare, nimic nu poate absolvi un Stat de responsabilitatea sa de a nu expedia o persoană spre un alt Stat, unde aceasta riscă realmente să ﬁ e supusă
unei maltratări.
În ﬁ nal, trebuie să remarcăm că in-
terdicția absolută se aplică în mod egal ca-zurilor de tratamente aplicate persoanelor deținute pe motive medicale și/sau supuse tratamentului medical. Într-o speță, în care s-a depus o plângere privind un asemenea tratament, Curtea a reiterat Deși autoritățile medicale trebuie să de-
cidă, în baza regulilor recunoscute ale medicinei, privind metodele terapeutice ce urmează a ﬁ utilizate, dacă e necesar
un tratament forțat, pentru a menține
35 Tomasi c. Franței, ho-
tărâre din 27 august 1992, seria A nr. 241- A, §115.
36 Tyrer, op. cit., p. 15.
Vezi de asemenea mai jos, discuția privind pedeapsa interzisă.
37 Irlanda c. Regatului
Unit, hotărâre din 18
ianuarie 1978, Seria A nr. 25, §163; Selmou-ni c. Franței, CEDO 1999-V, §95.

21
PAGINA 21sănătatea ﬁ zică și psihică a pacienților
care sunt totalmente incapabili de a ho-tărî ei însuși și pentru care, medicii sunt astfel responsabili, asemenea pacienți
rămân totuși sub protecția Artico-lului 3, de la prevederile căruia nu este permisă nici o derogare
38 (aldin.
adăugat).
38 Herczegfalvy c. Aust-
riei, 24 septembrie
1992, Seria A nr. 24,
§ 82.

22
PAGINA 22Detenția
Contextul în care au loc majoritatea în-
călcărilor Articolului 3 este cel al tratamen-tului deținuților. Aici, obligațiile Articolului 3 sunt probabil cel mai clar și mai explicit relevante. Astfel aceste obligații se referă la acțiunile colaboratorilor poliției, forțelor armate sau de securitate, colaboratorilor instituțiilor penitenciare, care de cele mai multe ori sunt supuși examinării dacă au încălcat sau nu Articolul 3. Cu toate aces-tea, pot ﬁ vizate și persoanele implicate în
„detenția civilă”, precum sunt cele ce au grijă de pacienții medicali și, în special, de cei cu deﬁ ciențe psihice.
Persoanele private de libertate, aﬂ ându-
se astfel complet în controlul autorităților, sunt cele mai vulnerabile și mai expuse riscului de abuz din partea puterii de stat. Exercitarea acestui control trebuie astfel să
ﬁ e supusă unei monitorizări stricte pentru a
ﬁ respectate standardele Convenției. Nu este
surprinzător în special că CPT a fost inves-tit să viziteze persoanele private de libertate
pentru a examina tratamentul lor, în sensul consolidării, dacă este necesar, a protecției unor asemenea persoane de la tortură și de la tratamente sau pedepse inumane sau de-gradante
39.
În ceea ce privește persoanele private de
libertate, punctul de pornire pentru stabili-rea dacă a avut loc sau nu o maltratare, în primul rând este determinarea dacă a fost aplicată sau nu forța ﬁ zică asupra deținutu-
lui. Metoda empirică stabilită de Curte este
următoarea: recurgerea la forța ﬁ zică, care
nu a fost determinată de comportamentul
39 Articolul 1 al Conven-
ției Europene pentru Prevenirea Torturii.Aplicarea Articolului 3 în context

23
PAGINA 23deținutului ca ﬁ ind strict necesară, este în
principiu o încălcare a dreptului consacrat în Articolul 3
40. Aceasta derivă din faptul, că
scopul Articolului 3 este să protejeze demni-tatea și integritatea ﬁ zică umană, astfel orice
recurgere la forța ﬁ zică aduce atingere dem-
nității umane
41.
Unul din cei mai evidenți indici ai re-
curgerii la forța ﬁ zică sunt semnele vizibile
de vătămare a integrității ﬁ zice sau traumele
psihologice observabile. Dacă un deținut prezintă leziuni sau sănătate precară, ﬁ e la
eliberare ﬁ e pe durata detenției sale, auto-
ritatea care l-a deținut are obligația de a de-monstra că semnele sau simptomele date nu țin de perioada sau faptul detenției.
Dacă leziunile corporale țin de perioada
sau de faptul detenției și sunt un rezultat al aplicării forței ﬁ zice din partea autorităților,
atunci administrația locului de detenție tre-buie să demonstreze dacă acest fapt a fost necesar din cauza conduitei deținutului în-suși și că a fost aplicată numai forța care a fost absolut necesară. Sarcina probației cade ferm asupra administrației locului de detenție, care trebuie să furnizeze un raport plauzibil privind modul în care au fost cau-zate asemenea leziuni. Raportul trebuie să ﬁ e evaluat în funcție de credibilitatea lui, iar
circumstanțele în funcție de compatibilitatea lor cu Articolul 3
42.Arestarea și interogarea
Eventualitatea încălcărilor Articolului
3, în contextul detenției, apare la ﬁ ecare
etapă a detenției – de la momentul în care persoana este plasată în detenție, de obicei prin arestare sau reținere de către poliție sau de un oﬁ țer militar, până la momentul când
persoana este eliberată din detenție.
În speța Ilhan c. Turciei , reclamantul a
fost grav bătut în timpul arestării sale. Lovi-turile, inclusiv în cap, au fost efectuate, inter
alia, cu patul armei atunci când forțele de
securitate au „capturat” reclamantul, care se ascundea. O perioadă semniﬁ cativă de
timp a trecut până când reclamantul a avut acces la îngrijire medicală. Acest tratament a fost caliﬁ cat de Curte drept tortură. În
speța Assenov c. Bulgariei, deși nu s-a pu-
tut până la urmă stabili modul în care au fost provocate leziunile corporale și cine e responsabil pentru cauzarea lor, totuși s-a stabilit că leziunile respective au fost cau-zate în timpul arestului. În cazul Rehbock
c. Sloveniei, reclamantul a pretins cauzarea
leziunilor faciale pe durata arestului său. Po-liția a susținut că leziunile au fost cauzate în urma rezistenței opuse la arestare. Utilizarea forței totuși a fost excesivă și nejustiﬁ cată,
iar autoritățile nu au putut furniza un temei pentru a explica de ce leziunile vizate erau atât de grave: reținerea fusese planiﬁ cată și 40 Ribitsch c. Austriei,
hotărâre din 4 decem-brie 1995, Rapoartele hotărârilor și deci-ziilor pentru 1996 p. 26, § 34; Tekin , pp.
1517-18, §§ 52 și 53; și Assenov și alții c.
Bulgariei, hotărâre din
28 octombrie 1998, Rapoarte 1998 – VIII, § 94.
41 Ibid.
42 Tomasi c. Franței,
hotărâre din 27 au-gust 1992, Seria A nr. 241-A, pp. 40-41, §§108-111; Ribitsch
c. Austriei, hotărâre
din 4 decembrie 1995, Rapoarte privind hotărârile și deciziile din 1996, p. 26, §34; Aksoy c. Turciei, hotă-
râre din 18 decembrie 1996, p. 17, § 61.

24
PAGINA 24astfel au fost evaluate toate riscurile, poliția
ﬁ ind numeric superioară bănuiților, iar victi-
ma nu amenința poliția cu arma43.
În cazuri de tortură, unde maltratarea
este aplicată cu scopul de a obține informații sau mărturii, încălcarea mai degrabă are loc pe durata etapei inițiale a reținerii, când au loc interogatorii. Acest lucru este susceptibil de a avea loc mai mult la poliție decât în in-stituțiile penitenciare. Acest fapt de aseme-nea a fost reﬂ ectat în cazurile examinate de
Curte și de experiența CPT, care dorește să sublinieze că, din experiența
sa, perioada imediat următoare privării de libertate este cea în care riscul intimi-dării și al maltratării ﬁ zice este cel mai
mare
44.
CPT de asemenea a remarcat că atât
pentru adulți, cât și pentru minori, riscul de a ﬁ maltratați în mod intenționat este mai
mare în localurile poliției decât în alte locuri de recluziune
45.
Interpretarea și aplicarea Articolului 3
în conformitate cu principiul, conform că-ruia Convenția „este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor ac-tuale”, înseamnă că anumite acte care ante-rior au fost clasiﬁ cate ca „tratamente inuma-
ne și degradante”, ﬁ ind diferite de „tortură”,
în viitor ar putea ﬁ caliﬁ cate altfel. În speța
Selmouni c. Franței, Curtea a observat:
…un standard înalt în continuă creștere,
necesar pentru domeniul protecției drep-turilor omului și libertăților fundamenta-
le, exigă în mod respectiv și inevitabil o fermitate mai mare pentru constatarea violării valorilor fundamentale ale socie-tăților democratice
46.
Curtea a susținut aceasta și în speța
Dikme47.
Începând cu mijlocul anilor ’90, Cur-
tea a fost sesizată privind pretențiile unor persoane care au fost victime ale torturii în centrele de detenție din Statele membre. În continuare sunt prezentate un șir de ca-zuri, unde un comportament a fost constatat drept tortură conform Convenției. Printre acestea se numără:
Spânzurătoarea Palestiniană: suspen-
darea de brațele legale la spate ( Aksoy c.
Turciei48);
Forme grave de bătae (Selmouni c. Fran-
ței, Dikme c. Turciei);
Lovituri grave, combinate cu refuzarea
îngrijirii medicale (Ilhan c. Turciei);
Șocuri electrice (Akkoc c. Turciei);
Violul (Aydin c. Turciei);
Falaka/falanga: lovirea tălpilor (Salman
c.Turciei, Cazul grecesc49 ).
În spețele Tomasi, Ribitsch și Tekin ,
printre altele, Curtea a constatat că deținuții fuseseră supuși unui tratament inuman în formă de bătaie.
Toate aceste cazuri au avut loc pe dura-
ta detenției. Acest fapt conﬁ rmă cât de im-
portant este ca la această etapă a detenției 43 Assenov c. Bulgariei,
hotărâre din 28 octom-brie 1998, Rapoarte 1998- VIII.
44 Al 6-lea raport general
al CPT (1996), paragraf 15 și comentarii simi-lare în al 9-lea raport general al CPT (1999), paragraf 23.
45 Al 9-lea raport general
al CPT, paragraf 23.
46 Selmouni .
47 Op. cit, §92.48 Aksoy c. Turciei, hotă-
râre din 18 decembrie 1996, Rapoarte 1996-VI.
49 Cazul grecesc , Rapor-
tul Comisiei din 5 no-iembrie 1969, Anuarul 12.

25
PAGINA 25sistemul de drept să ofere garanții funda-
mentale contra maltratării. Cele trei garanții cheie sunt:
dreptul deținutului să informeze la ale-
gerea sa un terț (membru al familiei, prieten, consulat) despre faptul deten-ției sale;
dreptul de acces la un avocat;
dreptul de a solicita o examinare medi-
cală de către un medic la alegerea sa.Aceste garanții trebuie să ﬁ e aplicabile
de la începutul privării de libertate
50.
În special pe durata perioadei inițiale de
detenție, administrația locurilor de detenție trebuie să ﬁ e capabilă să justiﬁ ce toate miș-
cările deținuților, toate persoanele care ar ﬁ
putut avea acces la deținuți și unde se aﬂ au
deținuții la momentul dat.
Atunci când inculpatul pretinde că a
fost supus maltratărilor, judecătorii trebuie să solicite ca administrația locului de de-tenție să ofere probe, care ar demonstra că leziunile sau starea medicală a deținutului nu țin de detenția lui sau că sunt rezultatul unor acțiuni legitime care pot ﬁ documenta-
te. Curtea a enunțat că atunci când o persoană aﬂ ată în detenție de-
cedează ﬁ e chiar din cauza unor leziuni
corporale minime, Guvernul are o sarcină majorată de probație pentru a oferi o explicație satisfăcătoare. În acest con-
text, autoritățile sunt responsabile
de asigurarea unei evidențe detalia-te și precise privind detenția persoa-
nei și sunt în poziția de a justiﬁ ca în
mod convingător orice leziune. (aldin
adăugat)
51
CPT de asemenea a atras atenția asupra
acestei obligații. CPT a sugerat că
garanțiile fundamentale, oferite persoane-
lor reținute de poliție, ar ﬁ consolidate (și lu-
crul colaboratorilor poliției posibil ar ﬁ facili-
tat) dacă ar exista un raport unic și cuprin-zător privind detenția ﬁ ecărei persoane,
care ar cuprinde toate aspectele detenției lor și ale acțiunilor întreprinse în privința lor (timpul privării de libertate și motivele ce au solicitat o asemenea măsură; când au fost explicate drepturile; semne de leziuni, tulburări psihice, etc.; când a fost ultima dată contactat(ă) familia/consulatul și avo-catul și când a fost ultima dată vizitată de aceștia; când i s-a oferit mâncare; când a fost interogată; când a fost transferată sau eliberată, etc.)
52.
Condiții de detenție
Condițiile de detenție pot uneori ﬁ caliﬁ –
cate drept tratamente inumane și degradan-te. Acesta este un alt domeniu în care există o dezvoltare continuă a standardelor minime acceptabile în societățile contemporane
53.
Activitatea CPT reprezintă în acest domeniu o contribuție semniﬁ cativă și crucială.
50 Al 2-lea Raport general
al CPT, (1992), § 36.
51 Salman c. Turciei.
52 Al 2-lea Raport Gene-
ral al CPT, paragraful 40.
53 În primele spețe exa-
minate, Curtea și fosta Comisie ezitau să constate neconfor-mitatea condițiilor de detenție cu Articolul 3. Au existat cazuri când a fost constatată în-călcarea standardelor internaționale privind detenția, însă nu a fost constatată încălcarea Convenției. Vezi Deci-zia din 11 decembrie 1976, Anuarul 20; Decizia din 11 iulie 1977 DR 10; Krocher și
Moller c. Elveției, Ra-
portul Comisiei din 16 decembrie 1982, DR 34.

26
PAGINA 26Condițiile de detenție se referă atât la
mediul general, în care sunt deținute per-soanele private de libertate, cât și la regimul închisorii și condițiile speciﬁ ce în care sunt
ținuți deținuții. La evaluarea dacă mediul înconjurător al deținutului sau condițiile impuse lui sau ei corespund cerințelor Con-venției, trebuie să ﬁ e luate în considerație
particularitățile deținutului – vârsta, sexul și starea sănătății, pericolul social pe care îl prezintă -, precum și circumstanța dacă deținutul respectiv este sau nu sub arest preventiv.
O persoană deținută preventiv și a cărei
responsabilitate penală nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească deﬁ nitivă,
se bucură de prezumția nevinovăției, apli-cabilă nu numai procesului penal, dar și regimului juridic care guvernează drepturile acestor persoane în locurile de detenție.
În mod similar, unii deținuți vor avea
anumite necesități speciale, iar nerespecta-rea lor va genera un tratament degradant. În speța Price victima este o persoană lipsită de
toate cele patru membre, ca rezultat al unor probleme medicale pe durata sarcinii, are numeroase deﬁ ciențe de sănătate, inclusiv
insuﬁ ciență renală; persoana este deținută
timp de 7 zile pentru sﬁ darea instanței de
judecată în cadrul unui proces civil. Înainte de a cere privarea imediată de libertate a vic-timei, sentință considerată de Curte ca ﬁ ind
deosebit de aspră, judecătorul care a dat sentința nu a luat nici o măsură pentru a se
asigura că acolo unde va ﬁ deținută victima
vor ﬁ disponibile facilități adecvate pentru ca
ea să se poată descurca ﬁ ind la un nivel înalt
de invaliditate. Condițiile în care a fost deți-nută victima erau totalmente inadecvate stă-rii sale medicale. Deși nu era nici o probă ce ar demonstra intenția directă de a umili sau înjosi reclamantul, Curtea a considerat că detenția unei persoane cu dezabilități ﬁ zice
grave în condiții în care este expusă în mod periculos frigului, sau riscă să aibă răni de la faptul că patul este prea tare sau incomod și nu poate merge la WC sau să-și mențină igiena personală fără a depune un efort ex-cesiv, constituie un tratament degradant, ce nu corespunde Articolului 3.
Normele de detenție în continuă dezvol-
tare cer ca practica sau rutina tratamentului răspândit în sistemele penitenciare să ﬁ e în
mod sistematic revizuită pentru a asigura conformitatea cu standardele Articolului 3 sau ca un tratament speciﬁ c, care în sine
și de sine stătător nu poate ﬁ degradant și
să nu ﬁ e executat într-un mod care l-ar face
degradant.
Impunerea la detenție în izolatoare de-
seori a servit drept temei pentru pretinderea unor condiții inumane sau degradante
54,
însă nici Curtea și nici CPT nu a considerat detenția solitară în sine ca ﬁ ind contrară
Articolului 3. Oricum, trebuie acordată o di-ligență deosebită persoanelor care sunt deți-54 Decizia din 11 decem-
brie 1976, Anuarul 20; Decizia din 11 iulie 1977 DR 10; Krocher și
Moller c. Elveției, Ra-
portul Comisiei din 16 decembrie 1982, DR 34

27
PAGINA 27nute, din orice motiv (din motive disciplina-
re; din cauza „pericolului” sau „problemelor” cauzate de comportamentul lor; în interesele urmăririi penale; la cererea lor; în condiții similare detenției solitare). De exemplu, dacă detenția în izolatoare trebuie prelungi-tă sau dacă trebuie aplicată unei persoane sub arest preventiv sau unui minor, situația poate ﬁ diferită.
CPT a considerat că detenția solitară,
în anumite circumstanțe, poate ﬁ caliﬁ ca-
tă drept tratament inuman și degradant
55.
Gravitatea unei măsuri speciﬁ ce, durata ei,
obiectivul urmărit de ea, efectul cumulativ al oricăror condiții ulterior impuse, precum și efectele produse asupra bunăstării ﬁ zice
și psihice a unei persoane, reprezintă factori care trebuie luați în considerație la constata-rea dacă izolarea sau separarea constituie o încălcare a Articolului 3
56.
Percheziția corporală este un alt tra-
tament la care pot ﬁ supuși deținuții, însă
în anumite circumstanțe aceasta poate ﬁ
și degradantă. Curtea a constatat că deși perchezițiile corporale pot ﬁ necesare în
anumite cazuri pentru a asigura securitatea instituției penitenciare sau pentru a preveni dezordinea și comiterea infracțiunilor, aces-tea totuși trebuie efectuate în mod adecvat. Obligarea unui bărbat să se dezbrace com-plet în prezența unei femei și apoi atingerea organelor sexuale și de a mânca cu mâinile goale, prezintă o vădită lipsă de respect pentru reclamant și prin urmare îi înjosește
demnitatea umană. Curtea a constatat că, din moment ce un asemenea tratament a provocat victimei un sentiment de anxieta-te și de inferioritate, capabil să-l umilească și să-l înjosească, percheziția corporală a constituit un tratament degradant în sensul Articolului 3 al Convenției
57.
Alte practici și politici, precum ar ﬁ pu-
nerea cătușelor și altor metode de constrân-gere sau alte măsuri disciplinare, precum ar ﬁ privarea de exerciții în aer liber sau
privarea de dreptul de a primi vizite, trebuie de asemenea să ﬁ e supuse unei revizuiri și
unui control pentru a se asigura că modul în care sunt aplicate nu este abuziv și nici nu reprezintă un tratament degradant.
În Cazul grecesc
58, Comisia a conchis
asupra naturii degradante a condițiilor de detenție, încăperile sunt suprapopulate, in-stalațiile pentru încălzire, condițiile sanita-re, condițiile pentru dormit, de alimentare, odihnă și pentru menținerea contactelor cu lumea externă sunt inadecvate. Asemenea condiții, în special suprapopularea, mai con-stituie încă niște probleme și încalcă stan-dardele cerute de Convenție.
Într-un caz, timp de până la două luni,
un deținut a fost obligat să-și petreacă cea mai mare parte din 24 de ore practic la pat într-o celulă fără aerisire și fără fereastră, în care deseori era insuportabil de cald. El de asemenea era forțat să se folosească de WC
55 Al 2-lea Raport Gene-
ral al CPT, paragraful 56.
56 Decizia din 11 iulie
1973, Colecția 44; 8 iulie 1978, DR 14; și 9 iulie 1981.
57 Valašinas c. Lituaniei,
hotărârea din 24 iulie 2001.
58 Anuarul 12, 1969.

28
PAGINA 28în prezența unui alt deținut și să ﬁ e prezent
în timp ce celălalt deținut se folosea de WC. Curtea a considerat că pretinsele condiții de detenție au înjosit demnitatea umană a deți-nutului și i-au provocat sentimente de anxi-etate și inferioritate, capabile să-l umilească și să-l înjosească și, posibil, chiar să-i în-frângă rezistența ﬁ zică și morală. Chiar mai
mult, Curtea a susținut că lipsa unor efor-turi menite să amelioreze condițiile, atunci când au existat plângeri privind aceste stan-darde, reprezintă o lipsă de respect pentru deținut. În ansamblu, Curtea a considerat că condițiile de detenție a reclamantului în unitatea respectivă a instituției penitenciare a reprezentat un tratament inuman în sen-sul Articolului 3 al Convenției
59.
Într-un alt caz, deținutul a fost ținut
într-o celulă suprapopulată și murdară cu insuﬁ ciente instalații sanitare și pentru
dormit, cu furnizare rară de apă caldă, fără aer curat sau lumină naturală și fără spațiu pentru exerciții ﬁ zice. Rapoartele CPT au
coroborat pretențiile deținutului. În raportul său, CPT a subliniat că aranjarea celulelor și regimul de detenție în acea instituție erau extrem de neadecvate pentru o perioadă mai lungă de câteva zile, gradul de populare ﬁ ind
excesiv, iar condițiile sanitare pur și simplu dezastruoase.
În concluzie, Curtea a susținut că aces-
te condiții de detenție, în special referindu-se
la suprapopulare și lipsa condițiilor de dor-mit, combinate cu lungimea nemonitorizată
a perioadei pe durata căreia reclamantul a fost deținut în asemenea condiții, au consti-tuit un tratament degradant contrar Artico-lului 3
60.
Finalul acestor spețe sugerează că la
momentul actual, în special instituirea CPT și consolidarea monitorizării din par-tea ONG-urilor a condițiilor din instituțiile penitenciare, condițiilor de detenție care nu corespund standardelor internaționale sunt puțin tolerate. Se presupune că Curtea va exercita un control mai minuțios și va de-monstra o diligență sporită, iar autoritățile naționale vor ﬁ solicitate să întreprindă ace-
leași acțiuni.
Din moment ce Articolul 3 nu permite
nici o rezervă, nici o explicație de ordin eco-nomic sau alți factori organizaționali negativi moșteniți nu vor justiﬁ ca asemenea condiții
inadecvate ca suprapopularea sau lipsa de paturi sau de instalații sanitare.
61 CPT de
asemenea a remarcat că maltratarea poate lua multiple forme, unele dintre care nu vor ﬁ intenționate, dar mai degrabă sunt rezul-
tatul unor deﬁ ciențe organizaționale sau al
unor resurse insuﬁ ciente.
62
Anumite situații și practici, printre care
se numără suprapopularea63, pot ﬁ conside-
rate drept degradante în sensul Articolului 3, ﬁ e în mod separat sau combinate, lipsa
de exerciții la aer liber pentru deținuți, lipsa
contactului cu lumea exterioară, standarde 59 Peers c. Greciei, hotărâ-
re din 19 aprilie 2001.
60 Dougoz c. Greciei, ho-
tărârea din 6 martie 2001.
61 Într-o serie de cazuri
care se referă la durata procedurii civile, Cur-tea a subliniat în mod repetat că Statele au obligația să organizeze sisteme lor judiciare în așa fel, încât să cores-pundă cerințelor unui proces echitabil (Artico-lul 6). Vezi de exemplu, Multi c. Italiei, Seria A
nr. 281-C; Susmann c.
Germaniei, hotărâre din
16 septembrie 1996, Rapoarte 1996-IV. În cazul Articolului 3, obligația Statelor de a organiza sistemul lor penitenciar astfel încât să asigure că persoa-nele respective nu sunt deținute în condiții degradante va ﬁ și mai
presantă.
62 Al 2-lea Raport General
al CPT, paragraful 44.
63 Al 7-lea Raport General
al CPT (1997), aliniatul 13: „CPT a ajuns să conchidă de mai multe ori că efectele adverse ale suprapopulării au rezultat în condiții de detenție inumane și degradante”.

29
PAGINA 29de igienă și instalații sanitare neadecvate,64
lipsa unei îngrijiri medicale și stomatologice adecvate
65. Autoritățile sunt obligate să pro-
tejeze sănătatea persoanelor private de liber-tate
66. Lipsa unei îngrijiri medicale adecvate
poate constitui un tratament contrar Artico-lului 3.
67
Detenția din motive medicale
În mod special, pentru a se constata
dacă un anumit tratament sau o pedeapsă nu corespund standardelor Articolului 3, în cazul persoanelor cu tulburări psihice, trebuie de ținut cont de vulnerabilitatea și inabilitatea lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau, în general, de a se plânge privind modul în care sunt afectați de un anumit comportament
68.
Într-un caz împotriva Regatului Unit,
Curtea a considerat că lipsa unei monito-rizări eﬁ ciente a condițiilor victimei și lipsa
notelor informative psihiatrice la evaluarea și tratamentul acesteia au dezvăluit deﬁ –
ciențe semniﬁ cative în îngrijirea medicală
prevăzută pentru o persoană cu deﬁ ciențe
psihice despre care se știe că prezintă riscul de a se sinucide.
Aplicarea întârziată a unei pedepse dis-
ciplinare aspre – 7 zile de izolare într-un bloc de sancționare și o pedeapsă de încă 28 de zile aplicată două săptămâni după eveniment cu doar nouă zile înainte de data eliberării
sale – foarte probabil că i-a afectat rezistența ﬁ zică și morală și nu a fost în conformitate
cu tratamentul standard pentru o persoană bolnavă psihic. Curtea a considerat că aces-te fapte trebuie considerate ca tratament și pedeapsă inumană și degradantă în sensul Articolului 3 al Convenției
69.
În contextul detenției psihiatrice, într-
un caz din 1983 contra Austriei, Dl Herc-zegfalvy s-a plâns că tratamentul medical aplicat a încălcat Articolul 3, în măsura în care lui i-au fost administrate în mod forțat medicamente și mâncare, a fost izolat și a fost prins cu cătușe de un pat de siguranță. Deși Comisia a considerat că modul în care a fost administrat acest tratament nu cores-punde cerințelor Articolului 3, în măsura în care a fost violent și de o durată excesivă, Curtea nu a fost de acord cu aceasta.
Guvernul a susținut, inter alia , că tra-
tamentul medical a fost urgent, dată ﬁ ind
deteriorarea sănătății ﬁ zice și psihice a re-
clamantului și că rezistența reclamantului opusă oricărui tratament și agresivitatea lui față de personalul spitalului explică de ce personalul spitalului a folosit metode de constrângere, inclusiv utilizarea cătușelor și a patului de siguranță. Adițional, ei au enunțat că unicul scop întotdeauna a fost cel terapeutic, iar măsurile au fost întrerupte din moment ce starea pacientului a permis
acest lucru.64 CPT a subliniat aceas-
ta în mod deosebit, referindu-se la necesi-tățile de igienă pentru femei. Al 10-lea Raport General al CPT, ali-niatul 31: „Necesitățile speciﬁ ce de igienă ale
femeilor trebuie să ﬁ e
soluționate într-un mod adecvat. Acces liber la instalații sa-nitare și de spălat, aranjamente sigure de canalizare… precum și furnizarea obiec-telor de igienă, ase-menea absorbantelor și tampoanelor, au o importanță deosebită. Nesatisfacerea unor asemenea necesități fundamentale ar putea constitui în sine un tratament degradant.”
65 Al 3-lea Raport Ge-
neral al CPT (1993), aliniatul 30: „Un nivel inadecvat al îngrijirii sănătății poate repede determina o situație ce ar cădea sub in-cidența termenului de „tratament inuman și degradant”.
66 Hurtado c. Elveției,
Raportul Comisiei din 8 iulie 1993, Seria A nr. 280, p. 16, §79.
67 Ilhan c. Turciei, CEDO
2000-VII.

30
PAGINA 30Deși Curtea a observat că poziția de
inferioritate și de lipsă de putere, tipică pa-cienților din spitalele psihiatrice, necesita o diligență sporită a examinării respectării Convenției, ea a respins evaluarea Comisiei. Curtea și-a exprimat îngrijorarea pentru durata de timp a utilizării cătușelor și a pa-tului de siguranță; oricum, ea a determinat că probele care i-au fost prezentate nu sunt suﬁ ciente pentru a contrazice argumentul
guvernului, conform căruia principiile psi-hiatrice în general acceptate la acel moment, necesitatea îngrijirii medicale justiﬁ ca trata-
mentul respectiv.
Cu toate acestea, standardele tratamen-
tului acceptat pentru pacienții cu deﬁ ciențe
psihice sunt de asemenea în dezvoltare. Trebuie acordată o diligență deosebită recur-gerii la instrumentele de constrângere ﬁ zică
– precum ar ﬁ cătușele menționate mai sus
sau curelele, cămășile de forță, etc. Acestea ar trebui justiﬁ cate doar foarte rar, iar un
sistem de drept care permite utilizarea regu-lată a unor asemenea tehnici sau dacă o ase-menea utilizare nu este direct cerută de un medic sau nu este adusă imediat la cunoș-tința medicului pentru aprobarea acestuia, atunci pot apărea probleme care nu sunt în conformitate cu Convenția.
Dacă, în mod excepțional, se recurge la
utilizarea instrumentelor de constrângere ﬁ zică, acestea ar trebui înlăturate într-un
caz oportun. Prelungirea aplicării acestor măsuri va determina o încălcare a Articolu-
lui 3. Adițional, asemenea instrumente sau folosirea lor îndelungată, nu trebuie nicioda-tă să ﬁ e aplicate ca pedeapsă. Dacă scopul
sau obiectivul utilizării lor este pedeapsa ,
atunci este foarte probabilă o încălcare a Articolului 3.
CPT a enunțat clar în mod public că nu
poate ﬁ găsită o justiﬁ care terapeutică pen-
tru aplicarea instrumentelor de constrângere ﬁ zică asupra pacienților cu deﬁ ciențe psihice
pentru o perioadă de câteva zile și că după părerea sa, un astfel de tratament constituie o maltratare
70.
Practica de izolare (adică izolarea într-o
cameră) a pacienților violenți sau cu un com-portament „necontrolat” reprezintă de aseme-nea un aspect de îngrijorare pentru respec-tarea Articolului 3. CPT a stabilit că în cazul pacienților cu deﬁ ciențe psihice, izolarea nu
trebuie niciodată să ﬁ e folosită ca pedeapsă
71.
Acolo unde izolarea este folosită pentru
alte scopuri decât pedeapsa, CPT recomandă ca acest aspect să ﬁ e subiectul elaborării
unor politici detaliate, în special asupra: tipurilor de cazuri în care poate ﬁ utilizată;
obiectivele urmărite; durata și necesita-tea unor revizuiri regulate; existența unui contact uman adecvat; și necesitatea unei atenții deosebite din partea personalului. În lumina evoluției unei tendințe moderne în practica psihiatrică în favoarea evitării
izolării pacienților și în lumina rezervelor în 68 Herczegfalvy c. Au-
striei, hotărâre din 24
septembrie 1992, Seria A nr. 244, §82; Aerts
c. Belgiei, hotărâre din
30 iulie 1998, Rapoar-te 1998-V, p. 1966, §66.
69 Keenan c. Regatului
Unit, hotărâre din 3
aprilie 2001.
70 Al 8-lea Raport Gene-
ral al CPT, aliniatul 48.
71 Al 8-lea Raport Gene-
ral al CPT, aliniatul 49.

31
PAGINA 31privința efectului terapeutic al izolării, lipsa
unor condiții clare ar putea genera întreba-rea respectării Articolului 3.
În privința unui tratament speciﬁ c al pa-
cienților cu deﬁ ciențe psihice, de asemenea
există câteva domenii unde se conturează un consens asupra faptului dacă acestea constituie sau nu un tratament degradant. Un asemenea domeniu este terapia electro-convulsivă (TEC). Deși este încă recunoscută ca formă de tratament conform principiilor psihiatrice general acceptate, CPT și-a expri-mat o îngrijorare deosebită privind admini-strarea TEC într-o formă nemodiﬁ cată (adică
fără anestezie și relaxanți musculari). CPT consideră că această metodă nu mai poate ﬁ
acceptabilă în practica psihiatrică modernă. În special, CPT a considerat că un asemenea proces este degradant atât pentru pacienți cât și pentru personalul implicat
72.
Din moment ce administrarea TEC
ar putea ﬁ , chiar într-o formă modiﬁ cată,
caliﬁ cată drept degradantă, dacă ar umili
pacientul în ochii altora, CPT de asemenea a conchis că TEC trebuie administrată în așa mod încât alți pacienți să nu vadă (de preferat într-o cameră separată și echipată special pentru acest scop), de către un per-sonal special instruit pentru aplicarea unui asemenea tratament. Alte locuri de detenție
Detenția nu se limitează la instituții
penitenciare și izolatoare de anchetă ale co-misariatelor de poliție. De ﬁ ecare dată când
o persoană este privată de libertate, standar-dele privind detenția ei trebuie examinate conform cerințelor Articolului 3. Varietatea de locuri de detenție pentru imigranți, inclu-siv locurile de reținere la punctele de intrare în țară, precum sunt porturile și aeropor-turile, este un exemplu tipic de asemenea circumstanțe.
CPT deseori a constatat condițiile in-
adecvate ale locurilor de detenție la punctele de intrare, în special pentru perioade de timp îndelungat. Mai speciﬁ c, delegațiile CPT s-au
întâlnit de mai multe ori cu persoane deținu-te în condiții provizorii în zonele de odihnă ale aeroportului. Se prezumă axiomatică asigurarea acestor persoane cu mijloace adecvate pentru dormit, accesul lor la bagaje și la instalațiile sanitare adecvate, precum și permiterea unor exerciții zilnice în aer liber. Adițional trebuie să ﬁ e garantat accesul la
hrană și, dacă e necesar, la asistența medi-cală
73.
Expulzarea
Există un volum semniﬁ cativ și în con-
tinuă creștere de jurisprudență, în care Cur-tea a constatat că expulzarea sau deportarea 72 Ibid., aliniatul 39.
73 Al 7-lea Raport general
al CPT, aliniatul 26.

32
PAGINA 32unei persoane într-o țară în care ar putea ﬁ
supusă unui tratament contrar Articolului 3, atrage după sine responsabilitatea Statu-lui de deportare conform Convenției.
Acest principiu a fost pentru prima dată
stabilit în cazul Soering , când Statele Unite
au solicitat Regatului Unit extrădarea unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut suspendarea proce-durii de extrădare din motiv că dacă era condamnat de omor în Statele Unite, atunci ar ﬁ fost condamnat la pedeapsa capitală
sau mai precis, la „fenomenul culoarului morții”, care, după părerea reclamantului, constituia un tratament inuman. Fenome-nul culoarului morții reprezintă o combinare a condițiilor de detenție (în special, un regim de detenție foarte strict și de securitate înal-tă, la care deținutul poate ﬁ supus pe durata
mai multor ani, din cauza duratei exercitării căilor de atac) și a sentimentelor de anxietate psihologică de a trăi în umbra permanentă a morții. În cazul Soering, vârsta reclamantu-lui la momentul comiterii infracțiunii – sub 18 ani – și starea sa psihică de asemenea au contribuit la decizia Curții că asemenea condiții ar constitui un tratament inuman și degradant. Curtea atunci a decis că dacă Re-gatul Unit ar extrăda reclamantul în Statele Unite în aceste condiții, atunci ar ﬁ încălcat
Articolul 3.
Șirul de cazuri care au urmat după
Soering au fundamentat principiul conform căruia temeiurile substanțiale care permit
să considere că dacă cazul expulzării unei persoane, va ﬁ expusă unui risc real de a ﬁ
torturată sau supusă unui tratament sau pedepse inumane și degradante în țara de recepție, atunci Statul de expediere va ﬁ
tras la răspundere pe motivul că extrădarea persoanei respective și supunerea ei unei maltratări ar constitui o consecință directă a acțiunilor sale
74.
Astfel este esențială o examinare rigu-
roasă a plângerilor persoanelor care susțin că deportarea lor într-un Stat terț îi va ex-pune la un tratament interzis de Articolul 3. Existența unor cerințe formale și mecanice pentru prezentarea cererilor, precum ar ﬁ
termenul redus pentru prezentarea unei solicitări de azil, trebuie examinate în ﬁ ecare
caz în parte, pentru a asigura protecția valo-rilor fundamentale consacrate de Articolul 3 al Convenției.
Întrebarea dacă procesul decizional inte-
gral oferă garanții adecvate contra expedierii persoanelor în țări unde riscă să ﬁ e supuse
torturii sau altor maltratări, de asemenea se aﬂ ă în atenția CPT, în măsura în care serveș-
te rolului său preventiv. CPT și-a exprimat intenția de a aﬂ a dacă procedura aplicabilă
oferă persoanelor interesate o oportunitate reală de a prezenta cazurile lor și dacă per-soanele oﬁ ciale responsabile să examineze
asemenea cazuri au fost instruite în mod
corespunzător și dacă au acces la informații-
74 Soering c. Regatului
Unit, hotărâre din 7
iulie 1989, Seria A nr. 161, p 35, §§ 90-91.

33
PAGINA 33le obiective și independente privind situația
drepturilor omului din alte țări. Referindu-se la eventuala importanță a intereselor vizate, CPT de asemenea a recomandat, ca decizia privind expulzarea unei persoane de pe teri-toriul unui Stat, înainte de executarea ei, să ﬁ e susceptibilă de a ﬁ contestată în fața unui
organ independent
75.
Printre cazurile în care Curtea a con-
siderat că deportarea generează consecințe contrare Articolului 3 se numără deportarea în India a unui cetățean al Indiei care susți-nea mișcarea separatistă Sikh din Punjab; deportarea unei femei iraniene înapoi în Iran unde ea risca o moarte sigură pentru un pretins adulter și deportarea în Zanzibar a unui oponent politic, care anterior fusese torturat
76.
Dispariții
Fenomenul disparițiilor generează un
aspect interesant privind eventualele în-călcări ale Articolului 3. Disparițiile au loc
atunci când o persoană este luată în deten-ție neoﬁ cială de către agenții de stat sau de
persoane ce acționează în numele sau cu consimțământul autorităților oﬁ ciale. Deten-
țiile neoﬁ ciale deseori rezultă cu un eventual
deces conﬁ rmat al persoanei dispărute sau
cu o tăcere absolută despre soarta persoa-nei „dispărute”, lăsând rudele și prietenii să creadă că persoana respectivă a decedat. Aceste situații determină două întrebări:
„cum este afectată demnitatea persoanei care este supusă unei detenții neoﬁ ciale?”
și „care este impactul acestei detenții asupra familiei și celor dragi persoanei dispărute?”.
Curtea a ales până acum să nu se refe-
re la dispariția persoanelor per se ca la un
tratament inuman și degradant, însă a optat să examineze acest fapt în cadrul Articolului 5 (privarea de libertate). Curtea totuși recu-noaște că în unele cazuri pot ﬁ probe că o
persoană a fost maltratată înainte de „dis-pariția sa”
77. Cu toate acestea s-a remarcat
că tratamentul la care ar ﬁ putut ﬁ supusă
o persoană dispărută ține de speculație. Po-ziția Curții constă în îngrijorarea acută în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor fără a ﬁ înregistrate oﬁ cial și excluse din exi-
gențele garanțiilor judiciare este un aspect agravant suplimentar al problemelor apăru-te în conformitate cu Articolul 5 mai degrabă decât cu Articolul 3.
Cu toate acestea, Curtea a recunoscut
că se impune obligația de a ﬁ examinat im-
pactul dispariției asupra rudelor persoanei dispărute. În speța Kurt c.Turciei, reclamanta
denunța dispariția ﬁ ului său aﬂ at în mâinile
armatei turce și a „gărzilor locale ale satu-lui”; reclamanta s-a adresat procurorului în zilele următoare dispariției ﬁ ului său ﬁ ind
convinsă că el se aﬂ a în detenție. Ea a fost
martor a detenției sale în sat și dispariția lui
din acel moment a îngrijorat-o. Totuși, pro-
75 Al 7-lea Raport Gene-
ral al CPT, aliniatul 34.
76 Jabari c. Turciei, hotă-
râre din 11 iulie 2001.
77 Kurt c. Turciei și Kaya
c. Turciei.

34
PAGINA 34curorul nu a luat în serios plângerea ei. Prin
urmare, ea era îngrijorată, știind că ﬁ ul său
era deținut și că lipsea cu desăvârșire orice informație oﬁ cială privind soarta lui ulterioa-
ră. Reclamanta a mai fost încă îngrijorată o perioadă îndelungată de timp.
Aceste circumstanțe, precum și faptul
că cea care a depus plângerea este mama victimei și că ea însăși era victima indiﬁ ren-
ței autorităților față de neliniștea și suferința ei, Curtea a considerat că aceasta este o în-călcare a Articolului 3 în ceea ce o privește pe reclamantă. Curtea totuși a enunțat în mod explicit că speța Kurt nu stabilește nici
un principiu general, precum că un membru al familiei unei „persoane dispărute” ar ﬁ
astfel victima unui tratament contrar Arti-colului 3.
Posibilitatea unui membru al familiei
de a deveni o asemenea victimă depinde de existența unor factori deosebiți, care conferă suferinței reclamantului o dimensiune și un caracter distinct de tulburare emoțională, fapt care ar putea ﬁ estimat că a generat in-
evitabil rudelor unei victime încălcări grave ale drepturilor omului. Printre elementele pertinente se numără proximitatea legă-turilor de rudenie – în asemenea context, o anumită pondere este acordată legăturii părinte-copil – circumstanțele particulare ale relației, măsura în care membrul familiei a fost martorul evenimentelor în cauză, im-plicarea membrului familiei anumite eforturi pentru a obține informații despre persoana
dispărută și modul în care autoritățile au reacționat la aceste solicitări de informații.
În speța Taș c. Turciei, Curtea a consta-
tat, că datorită indiﬁ renței și lipsa reacționă-
rii de care au dat dovadă autoritățile față de îngrijorarea reclamantei, neliniștea sporită și nesiguranța suportate în rezultat, recla-manta a fost victima unui comportament al autorităților, într-o măsură în care acesta a încălcat Articolul 3. În mod similar, în speța Timurtas și Cicek reclamanții erau părinții
dispăruților, care au suportat indiferența și cruzimea autorităților.
Curtea a subliniat că esența unei ase-
menea încălcări nu rezidă atât în faptul „dispariției” unui membru al familiei, cât se referă mai mult la reacția și atitudinea auto-rităților în situația în care au fost atențio-nate. În special în privința ultimului aspect, o rudă poate pretinde direct la calitatea de victimă a comportamentului autorităților
78.
Discriminare
În cazul Abdulaziz, Cabales și Balkan-
dali c. Regatului Unit, Comisia a conchis că
rasismul instituționalizat reprezintă un tra-tament degradant. În privința faptelor, Cur-tea nu a fost de acord cu Comisia; însă ea a acceptat principiul că o asemenea discri-minare reprezintă un tratament degradant. Această abordare a fost conﬁ rmată ulterior
78 Cakici c. Turciei, hotă-
râre din 8 iulie 1999, Rapoarte 1999,
§§ 98-99.

35
PAGINA 35de actuala Curte permanentă. La exami-
narea unei cereri a unui grup de persoane care au fost eliberate din funcție din Forțele Armate Britanice pe motivul orientării lor sexuale, Curtea a enunțat că nu este exclus că tratamentul bazat pe
prejudecata unei majorități împotriva unei minorități se aﬂ ă în principiu în do-
meniul de aplicare a Articolului 3
79.Totuși Curtea a constatat că deși poli-
tica, împreună cu ancheta și eliberarea din funcție care a urmat, erau în mod indubi-tabil deranjante și umilitoare pentru toți re-clamanții, ținând cont de toate circumstan-țele cazului, tratamentul nu a atins nivelul minim de gravitate, ce l-ar plasa în sfera de aplicabilitate a Articolului 3 al Convenției
80.
79 Abdulaziz, Cabales și
Balkandali c. Regatului Unit, hotărâre din 28
mai 1985, Seria A
nr. 94, p. 42, §§ 90-91. 80 Smith și Grady c. Rega-
tului Unit, hotărâre din
27 septembrie 1999.

36
PAGINA 36Dacă Drepturile consacrate în Con-
venția Europeană sunt exercitate în mod adecvat, atunci trebuie să li se ofere anumi-te garanții practice și efective. În contextul relelor tratamente, garanțiile de prevenire și de protecție împotriva acestor tratamente sunt esențiale. Multe din aceste garanții se regăsesc în sistemele naționale de drept, în protecția pe care acestea o acordă particula-rilor împotriva tuturor formelor de atentate, precum și prin intermediul drepturilor vic-timei la un remediu împotriva celor ce au comis atentatul.
Aceste obligații pozitive pot ﬁ divizate în
două categorii: condiția ca sistemul de drept să ofere protecție contra atentatelor din par-tea altor particulari și nu numai din partea agenților statului, așa-numitul efect Drittwir-
kung și obligațiile procesuale de a investiga
pretinsele cazuri de rele tratamente.Drepturi procesuale conform Articolului 3
Articolele 1 și 3 ale Convenției impun
Statelor un șir de obligații pozitive, inten-ționate să prevină și să ofere remedii contra torturii și altor forme de rele tratamente. În cazul Assenov și alții c. Bulgariei Curtea
a susținut că unde o persoană prezintă o plângere precum că a fost grav maltratată de poliție sau de alți agenți ai statului, în mod ilegal și contrar Articolului 3, această preve-dere, examinată în baza obligației generale a Statului care derivă din Articolul 1 al Con-venției „de a asigura oricărei persoane aﬂ ate
sub jurisdicția sa drepturile și libertățile deﬁ nite în Convenție”, exigă efectuarea unei
investigații oﬁ ciale eﬁ ciente. Investigația tre-
buie să ﬁ e capabilă să ducă la identiﬁ carea Obligații pozitive conform Articolului 3

37
PAGINA 37și pedepsirea celor responsabili. Oricum, în
ﬁ ecare caz, obligația Statului se aplică nu-
mai în cazul tratamentelor rele pretinse a ﬁ
comise sub jurisdicția sa.
În cazul Labita c. Italiei, Curtea a con-
ﬁ rmat această obligație, deoarece în caz
contrar, în poﬁ da importanței sale funda-
mentale, interdicția generală a torturii și tratamentelor și pedepselor inumane și degradante ar ﬁ ineﬁ cace în practică și ar ﬁ
posibil în anumite cazuri ca agenții de stat să abuzeze de cei care se aﬂ ă sub controlul
său ﬁ ind posibil de a ﬁ pedepsiți.
Efectul Drittwirkung
În ultimii ani, Curtea a examinat un șir
de cazuri, care se refereau la aplicarea unui tratament inuman și degradant unor persoa-ne, de către alte persoane particulare și nu de către un agent al Statului.
Examinând aceste cazuri, Curtea a sta-
bilit cât de extins este domeniul de aplicare a Articolului 3 și de asemenea a subliniat unul dintre domeniile în care obligațiile pozitive ale Articolului 3 sunt pe primul plan. Aceste tipuri de situații evidențiază responsabilitatea Statului de a institui măsuri și mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane, oricare nu ar ﬁ sursa
lor.
După cum s-a remarcat mai sus, obliga-
ția Înaltelor Părți Contractante, conform Arti-colului 1 din Convenție, de a asigura oricărei
persoane aﬂ ate sub jurisdicția lor drepturile
și libertățile deﬁ nite în Convenție, corelată cu
Articolul 3, această obligație impune Statele să ia măsuri pentru a asigura particularilor, ce se aﬂ ă sub jurisdicția lor, că nu vor ﬁ supu-
și torturii sau tratamentelor inumane sau de-gradante, inclusiv unui asemenea tratament administrat de alte persoane particulare.
Într-o speța fundamentală din Regatul
Unit, un tânăr a fost bătut cu cruzime de către tatăl său vitreg. Tatăl vitreg a fost tras la răspundere în fața instanțelor de jude-cată pentru vătămare corporală; cu toate acestea, legislația Regatului Unit permitea unui părinte să pledeze în apărare „pe-deapsa părintească” în cazul unei acuzări de vătămare corporală a copilului comisă de părintele său
81. Copilul și tatăl său au
contestat această legislație în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului, sub-liniind că aceasta era de altfel un eșec al obligației de a avea un sistem de drept care ar proteja particularii de la niște tratamente interzise. Curtea a căzut de acord cu victima și a observat că Statele trebuie să ia anumite măsuri pentru a asigura nesupunerea parti-cularilor, ce se aﬂ ă sub jurisdicția lor, la tor-
tură sau tratamente sau pedepse inumane ori degradante
82.
În mod similar, în alte cazuri recente,
Curtea a enunțat clar că Statele trebuie să
ia măsuri pentru a asigura particularilor, 81 Hotărâre din 23 sep-
tembrie 1998, 1998-VI.
82 A. c. Regatului Unit ho-
tărâre din 23 septem-brie 1998, 1998-VI,
§ 22.

38
PAGINA 38ce se aﬂ ă sub jurisdicția lor, nesupunerea
la tortură sau la tratamente inumane sau degradante, inclusiv la un asemenea tra-tament din partea altor particulari. Aceste măsuri trebuie să ofere o protecție eﬁ cace,
în special, pentru copii și alte persoane vul-nerabile și trebuie să includă măsuri rezo-nabile pentru a preveni maltratarea despre care autoritățile au știut sau ar ﬁ trebuit să
știe. Același lucru se aplică direct situațiilor în care particularii sunt în responsabilitatea sau sarcina nemijlocită a autorităților locale, de exemplu în îngrijirea sau sub suprave-gherea lor.
Alte plângeri de neglijență din partea
serviciilor de protecție socială din Regatul Unit au dus asemenea la constatarea în-călcării Articolului 3. În acel caz, 4 copii re-clamanți au fost expuși abuzului din partea unor persoane private, care nu a fost contes-tat, a atins nivelul unui tratament inuman și degradant. Acest tratament a fost adus în atenția autorităților locale. Autoritatea loca-lă avea obligația statutară să protejeze copiii și dispunea de un spectru de prerogative, in-clusiv plasarea într-o instituție de protecție
socială. Totuși copiii au fost plasați sub în-grijire urgentă la insistența mamei, la o dată mult mai târzie. Pe durata respectivă a celor 4 ani și jumătate, copiii au fost supuși în propria casă la niște „experiențe îngrozitoa-re”, după cum a enunțat consultantul psi-hiatru care i-a examinat. Consiliul Regatului Unit pentru Compensații pentru Prejudiciul cauzat de infracțiuni a constatat de aseme-nea că reclamanții fuseseră supuși unor grave neglijări pe o perioadă îndelungată de timp și au suferit prejudicii ﬁ zice și psihice
provocate direct de o infracțiune violentă.
În timp ce Curtea a estimat în cazul dat
că fără îndoială că sistemul nu a protejat copiii de deciziile diﬁ cile și sensibile, pe care
trebuia să le ia serviciul de protecție socială și principiul important și primordial al res-pectării și menținerii vieții de familie, ea a considerat că acest caz nu a lăsat nici un dubiu privind eșecul sistemului de protecție a copiilor reclamanți contra neglijării și abu-zului grav și de lungă durată
83.
83 Z și alții c. Regatului
Unit, hotărâre din 10
mai 2001.

39
PAGINA 39Interzicerea torturii exigă un standard
înalt de diligență din partea organelor de drept și expune aceste organe la riscul de a genera încălcări ale Articolului 3, precum și determină comiterea unor încălcări discrete prin propriile sale acțiuni.
Pe lângă obligația inițială a instanțelor ju-
decătorești de a nu se implica în orice conduită interzisă, precum ar ﬁ aplicarea unei pedepse
ilegale, există și o obligație primară a instanțe-lor de judecată de a examina plângerile privind încălcarea Articolului 3. Din moment ce violă-rile acestui articol reprezintă o încălcare gravă a esenței și a fundamentului garanțiilor drep-turilor omului, însăși examinarea plângerilor trebuie să ﬁ e la un nivel înalt – minuțioasă,
eﬁ cace și capabilă să ducă la identiﬁ carea tu-
turor făptuitorilor și la pedepsirea lor.
Pentru exercitarea acestei sarcini, or-
ganele de drept trebuie să ﬁ e capabile să
identiﬁ ce și să analizeze corect, când com-portamentul contravine Articolului 3 și să ﬁ e
capabile să acorde remedii adecvate atunci când se constată o încălcare.
Incapacitatea de a reacționa în mod
adecvat la plângerile privind încălcările poa-te în sine și de sine stătător să determine o încălcare separată și discretă a Articolului 3 din partea autorităților judiciare. Acest fapt poate avea loc, deoarece nu au fost respecta-te aspectele procesuale ale Articolului 3 sau însăși autoritățile judiciare au cauzat ase-menea anxietate celor ce caută un remediu.
Organele de drept trebuie să dispună de
instrumente pentru a oferi și realiza protec-ția eﬁ cace a persoanelor de o conduită inter-
zisă. Aceasta înseamnă că sistemul judiciar și de drept trebuie să ﬁ e structurat în mod
adecvat și să ﬁ e utilizat astfel, încât să ofere
o protecție eﬁ cientă. Lacunele din sistemul
de drept vor expune organele de drept la o încălcare eventuală a Articolului 3.Reacția la plângerile de maltratare

40
PAGINA 40Examinarea plângerilor de tortură
Standardul pentru evaluarea probelor
de încălcare a Articolului 3 adoptat de Curte este „mai presus de orice dubii rezonabile”. O asemenea probație poate rezulta din coe-xistența unor concluzii suﬁ cient de solide,
clare și corespunzătoare sau a unor prezum-ții de fapt similare și incontestabile
84.
Când autoritățile naționale trebuie să
examineze anumite incidente de pretinsă tortură sau de tratament inuman, sarcina probației va depinde în mod normal de fap-tul dacă examinarea ține de sfera penală sau dacă se referă la un context civil.
Oricum, autoritățile naționale trebuie
să aplice examinării efectuate anumite as-pecte ale sarcinii probației, dacă doresc să se conformeze cerințelor Articolului 3. De exemplu, Curtea a enunțat clar că atunci când un particular este reținut de poliție într-o stare bună a sănătății, dar ulterior, la eliberarea sa, se constată anumite le-ziuni, autorităților le revine sarcina probației pentru a oferi o explicație plauzibilă privind cauzarea leziunii
85.
În contextul național, aceasta înseam-
nă că organele de urmărire penală trebuie să înceapă cercetarea și urmărirea pe baza faptului dacă victimele oferă probe inițiale prima facie care demonstrează că aveau
leziuni corporale la momentul eliberării lor de la poliție, deși erau într-o stare bună a
sănătății la momentul reținerii lor. Autorită-țile care au deținut persoana trebuie să dea o explicație plauzibilă privind modul în care au fost provocate aceste leziuni.
Examinarea unei plângeri de supunere
la tortură sau tratament inuman trebuie să ﬁ e capabilă să ducă la identiﬁ carea și pe-
depsirea persoanelor responsabile, la fel ca și examinările conform Articolului 2. În mod contrar, interzicerea legală generală a tortu-rii și a tratamentelor și pedepselor inumane și degradante ar ﬁ , în poﬁ da importanței sale
fundamentale, ineﬁ cace în practică și ar ﬁ
posibil în anumite cazuri pentru anumiți agenți ai Statului să abuzeze de drepturile celor ce se aﬂ ă sub controlul său, fără frica
de a ﬁ pedepsiți.
Aceste investigații trebuie să ﬁ e suﬁ –
cient de minuțioase și eﬁ ciente pentru a
întruni cerințele sus-menționate ale Artico-lului 3. Judecătorii și persoanele care supra-veghează asemenea investigații trebuie să ﬁ e
deosebit de atenți la deﬁ ciențele procesului
de cercetare, constatate pe care Curtea și Comisia le-a găsit în alte sisteme. Această activitate de revizuire trebuie să asigure că:
Procurorii sau polițiștii să nu omită sau
să nu li se interzică să interogheze sau să ia depoziții de la membrii organelor securității sau poliției privind plângerile asupra comportamentului inadecvat al
acestora.84 Irlanda , aliniatul 161.
85 Tomasi c. Franței,
hotărâre din 27 au-gust 1992, Seria A nr. 241-C, pp. 40-41, §§108 -111; Ribitsch c.
Austriei hotărâre din 4
decembrie 1995, Ra-poartele 1996, p. 26, §34; Aksoy c. Turciei
hotărâre din 18 de-cembrie 1996, p. 17,
§ 61.

41
PAGINA 41 Procurorii sau oﬁ țerii de urmărire pena-
lă trebuie să întreprindă acțiuni nece-sare pentru a veriﬁ ca materialele docu-
mentare, care ar putea dezvălui adevă-rul sau contrariul privind plângerile de maltratare, de exemplu, rapoartele de evidență a reținuților sau de a examina toate contradicțiile, inconsecvențele sau lacunele în informația furnizată de poli-ție sau organele securității.
Procurorii trebuie să ia măsuri pentru a
colecta independent probe fundamenta-le, inclusiv probe criminalistice privind plângerea de supunere la tortură. În cazul Aydin c. Turciei, deși reclamanta
a depus o plângere că a fost violată în detenție, procurorul nu a cerut o exami-nare medicală adecvată, trimițând vic-tima să facă un test de virginitate și nu o examinare ce ar constata caracterul forțat al actului sexual.
Procurorii nu trebuie să permită ter-
giversări în prelevarea probelor și la luarea depozițiilor de la reclamanți sau martori.
Procurorii trebuie să reacționeze prompt
la semne vizibile de maltratare și la plângeri de maltratare. În speța Aksoy c.
Turciei, deși procurorul a văzut leziunile
corporale grave cauzate reclamantului, el nu a reacționat în nici un fel. Situații similare au avut loc în spețele Tekin și
Akkoc. Procurorii trebuie să intenteze activ și
serios procese penale contra făptuito-rilor, care sunt agenți ai Statului. În unele cazuri, în loc să pornească ur-mărirea penală împotriva celor ce au aplicat tortura, procurorii aleg să cer-ceteze aparenta victimă de o pretinsă conduită neadecvată. De exemplu, Ilhan
c. Turciei, unde reclamantului i-au fost
cauzate leziuni corporale la arestare, re-clamantul a fost anchetat pentru că nu a oprit la ordinul forțelor de securitate și nu a fost întreprins nimic contra forțelor de securitate care l-au maltratat.
Procurorii nu trebuie să aibă o atitudine
diferită sau neobiectivă față de colabo-ratorii organelor de drept sau de secu-ritate, având tendința de a ignora sau de a nu lua în serios plângerile adresate contra comportamentului inadecvat al acestora. Procurorii, în mod special, nu trebuie să facă prezumții că agen-ții de stat au dreptate, iar semnele de maltratare sunt rezultatul acțiunilor lor legale sau au fost determinate de com-portamentul reclamantului. Acesta este deseori cazul unor plângeri de supunere la tortură
86.
Un alt domeniu, în care nivelul contro-
lului asupra standardelor aplicate la urmări-rea penală trebuie să ﬁ e înalt, este domeniul
examinărilor medicale și medico-legale. Din moment ce elaborarea unor rapoarte me-86 Aydin c. Turciei, op cit. ,
aliniat 106; Aksoy c.
Turciei, Raportul Co-
misiei, op. cit., aliniat
189; Cakici c. Turciei,
Raportul Comisiei, aliniatul 284.

42
PAGINA 42dicale credibile poate constitui un factor
decisiv pentru ambele părți, este important ca aceste probe nu numai să existe, dar de asemenea să ﬁ e independente și minuțioase.
Anterior Curtea a constatat unele probleme privind natura inadecvată a drepturilor pro-cesuale conform Articolului 3 în cazurile
examinării medicale inadecvate a de-
ținuților, inclusiv lipsa unei examinări de către un medic profesionist adecvat caliﬁ cat
87;
utilizării rapoartelor și certiﬁ catelor me-
dicale succinte și nedetaliate, care nu includ descrierea plângerilor reclaman-tului sau concluziile;
practicii de a transmite colaboratorilor
poliției rapoartele deschise;
examinării medico-legale inadecvate a
persoanelor decedate, inclusiv rapoarte care nu includ descrierea detaliată a le-ziunilor;
neefectuării fotograﬁ ilor sau a analizei
urmelor lăsate pe corp sau efectuarea acestor examinări de către medici cu un nivel insuﬁ cient de caliﬁ care.
De asemenea este esențial să nu exis-
te un impediment legal pentru procurori la cercetarea anumitor categorii de infracțiuni comise de oﬁ cialii de Stat, precum ar ﬁ com-
promiterea independenței procurorului la luarea deciziei de a iniția urmărirea penală contra celor ce au aplicat tortura.
Un alt aspect problematic al urmăririi penale poate ﬁ lipsa de accesibilitate a recla-
manților sau a rudelor pretinselor victime la aceste structuri, inclusiv neacordarea infor-mației privind derularea procesului penal sau privind rezultatele urmăririi și lipsa de infor-mație sau tergiversarea acordării informației rudelor persoanelor implicate în incident.
Toate deﬁ ciențele sus-menționate vor
servi doar la agravarea încălcărilor existente, dacă este vorba de plângeri privind abuzuri-le răspândite
88. În continuare sunt enunțate
implicațiile acestora.
Neintentarea procesului penal
În cazurile plângerilor, care nu sunt cer-
cetate adecvat sau consecvent, organele de drept riscă să inițieze o serie de eschivări de la pedeapsă a celor ce au cauzat tratamente inumane. Se poate constata o practică sau o politică administrativă de toleranță pentru încălcările Articolului 3 acolo unde există o asemenea impunitate.
În primul șir de cazuri parvenite din
Irlanda de Nord în anii ’70, particularii se plângeau nu numai că erau victimele unor acte individuale de tortură, dar că erau victimele unei practici de încălcare a Con-venției
89.
Elementele care constituie o practică
sunt repetarea actelor și toleranța oﬁ cială.
Repetarea actelor semniﬁ că un număr sub-
stanțial de acte care sunt expresia unei si-87 Akkoç c. Turciei, Ra-
portul Comisiei, op.
cit.,; Aydin c. Turciei,
op. cit., §107.
88 Labita c. Italiei , Ce-
rerea nr. 26772/95, §121, CEDO 2000-IV; Dikme c. Turciei, Cere-
rea nr. 20869/92, 11 iulie 2000.
89 Donnelly și alții c. Re-
gatului Unit, 4 DR 4.

43
PAGINA 43tuații generale. Toleranța oﬁ cială semniﬁ că
faptul că deși aceste acțiuni sunt în mod evident ilegale, ele sunt totuși tolerate în sen-sul că oﬁ cialii ierarhic superiori ai celor direct
responsabili, deși cunosc asemenea acte, nu întreprind nici o acțiune pentru a-i pedepsi și pentru a preveni repetarea lor; sau că auto-ritatea ierarhic superioară manifestă indife-rență față de numeroasele plângeri adresate, refuzând efectuarea unei anchete adecvate pentru constatarea adevărului sau neadevă-rului acestor plângeri; sau că în instanțele judecătorești reclamanților li se refuză un proces echitabil
90.
Astfel, conceptul de toleranță oﬁ cială
reﬂ ectă ceva mai mult decât aprobarea oﬁ –
cială a unei practici anumite. Acest concept mai degrabă include atitudinea autorităților privind reacționarea la o practică existentă sau la probele ce conﬁ rmă existența unei
atare practici. În această privință, toleranța oﬁ cială se axează în jurul acțiunii întreprinse
de autorități pentru a pune capăt repetării unor acte și în jurul eﬁ cacității acestor ac-
țiuni pentru atingerea acestui scop. Comisia a enunțat că O practică administrativă poate exista
în lipsa sau chiar contrar unei legislații speciﬁ ce.
… Trebuie de decis dacă autoritățile ie-
rarhic superioare au fost sau nu eﬁ ciente
în stoparea repetării acestor acte
91.Angajamentele, în conformitate cu Con-
venția de a asigura respectarea ei de către agenții Statului, presupune că întreprinde-rea de către autorități a anumitor acțiuni, care nu previn repetarea actelor, nu poate ﬁ considerată ca justiﬁ care a unei toleranțe
oﬁ ciale. În acest scop, guvernele trebuie să
ﬁ e capabile nu numai să dea exemple de an-
chete sporadice (în special privind cazurile care au obținut un nivel înalt de atenție și mediatizare), dar trebuie să demonstreze că inițiază în mod regulat anchete și pornesc urmărirea penală a presupușilor făptuitori.
Prin urmare, în lipsa unor acțiuni între-
prinse contra celor ce au încălcat Convenția, compensația în sine ar permite Statului să plătească pentru tortură, dacă e să vorbim despre un caz de tortură.
Neinițierea unei anchete nu numai că
încalcă aspectele procesuale, dar și impac-tul unui sistem non-reacțional poate genera victimizarea membrilor familiei: iarăși în speța Kurt, Curtea a constatat încălcarea Articolului 3 privind reclamantul, dat ﬁ ind
circumstanțele speciﬁ ce ale cazului. Aceste
circumstanțe se refereau în mod deosebit la faptul că reclamanta este mama victimei unei încălcări grave ale drepturilor omului și ea înseși este victima comportamentului auto-rităților față de anxietatea și neliniștea ei.
90 Cazul grecesc , Raport,
pp. 195-196.
91 Decizia din 6 decem-
brie 1983, 35 DR 143, 164.

44
PAGINA 44Recomandări
În afară de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, există un număr de alte standarde internaționale, pe care organele de drept trebuie să le ia în considerare la implementarea completă a garanțiilor pen-tru combaterea torturii. Printre acestea se numără:
Regulile Minime Standarde ale ONU
privind Tratamentul Deținuților, 1957 și 1977;
Regulile Minime Standarde ale Con-
siliului Europei pentru Tratamentul Deținuților, Recomandarea Nr. R (73) 5 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei;
Regulile Penitenciare Europene, Reco-
mandarea Nr. R (87) 3 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei;
Declarația din 1979 privind Poliția, Re-
zoluția nr. 690 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;
Codul Deontologic ONU pentru Colabo-
ratorii Organelor de Drept, 1979;
Ansamblul de Principii ONU privind
Protecția tuturor Persoanelor care se aﬂ ă sub orice formă de Detenție sau În-
chisoare, 1988;
Regulile ONU privind Protecția Minorilor
privați de libertate, 1990;
Regulile Minime Standard ale ONU pri-
vind Administrarea Justiției Juvenile („Regulile de la Beijing”), 1985.
Cooperarea cu CPT și respectarea
recomandărilor acestuia
În 1994 Consiliul Europei a adoptat
Convenția Europeană pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor In-umane și Degradante. Toate Statele membre ale Consiliului Europei au ratiﬁ cat această
convenție
92.92 Unica excepție la acest
moment o constituie Bosnia și Hertzegovi-na, care recent a deve-nit membru al Consi-liului Europei (aprilie 2002).Alte standarde internaționale

45
PAGINA 45În baza convenției, a fost instituit un
comitet (CPT), compus din experți indepen-denți și imparțiali, de diferite profesii, câte unul din ﬁ ecare Stat Parte, pentru a efectua
vizite periodice și ad hoc în orice locuri aﬂ ate
sub jurisdicția unui Stat Contractant, unde sunt persoane private de libertate de către o autoritate publică (precum ar ﬁ închiso-
rile, comisariatele de poliție și jandarmerie, spitalele publice și private privind pacienții internați, centrele de detenție administrativă a străinilor și localurile de detenție discipli-nară din unitățile militare).
În asemenea locuri, experții au dreptul
să comunice liber și fără martori cu per-soanele private de libertate, după modelul vizitelor efectuate de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR). Speciﬁ cul esențial al
Convenției este principiul cooperării dintre CPT și Statele Părți. Prin urmare obligația Statului este de a coopera păstrând con-ﬁ dențialitatea întregii proceduri. Raportul
privind vizita efectuată și recomandările detaliate prezentate Guvernului sunt conﬁ –
dențiale, sub rezerva cazurilor când Guver-nul decide să le facă publice. Primul Protocol Facultativ al Convenției deschide Convenția spre semnare Statelor ce nu sunt membre ale Consiliului Europei, pe care Comitetul Miniștrilor le invită să acceadă la această organizație.
După ﬁ ecare vizită a sa, CPT elaborează
recomandări privind modul de ameliorare a garanțiilor (juridice sau practice). După cum s-a enunțat mai sus, persoanele private de
libertate sunt în mod deosebit vulnerabile la o eventuala aplicare a torturii sau tra-tamentelor inumane. Acest fapt poate face parte dintr-un cadru general, în care însăși condițiile de detenție afectează grav sănăta-tea psihică și ﬁ zică a deținuților și care pot
ﬁ caliﬁ cate drept tratamente inumane sau
chiar tortură.
Toate autoritățile care se confruntă cu
deținuții trebuie să atragă o atenție deosebi-tă recomandărilor elaborate de CPT privind modul de ameliorare a condițiilor și a garan-țiilor.
De exemplu, acolo unde există proble-
me de suprapopulare, ceea ce determină condiții de detenție cu deﬁ ciențe grave, de-
seori problema e generată parțial de legi și de practici care permit perioade extinse de detenție preventivă, nejustiﬁ cate de pericolul
speciﬁ c de evadare sau de riscul conspirației
bănuitului. Acolo unde există asemenea legi sau practici ele trebuie modiﬁ cate pentru a
preveni situații de suprapopulare. Situația minorilor în detenție preventivă necesită o grijă aparte pentru că copiii sunt mai vulne-rabili la maltratare.
De asemenea, în rapoartele sale ante-
rioare, CPT a remarcat că circumstanțele economice care persistă, pot face diﬁ cilă
respectarea tuturor cerințelor Comitetului, indiferent de buna credință a autorităților respective. Astfel CPT a încercat să insiste asupra unei abordări mai active pentru im-

46
PAGINA 46plementarea recomandărilor sale și a suge-
rat în diverse cazuri anumite măsuri poziti-ve, menite să asiste Statele la implementarea recomandărilor Comitetului.
Examinarea medico-legală
Într-o declarație publică, CPT a sub-
liniat că dacă nu sunt întrunite cerințele de
independență, de instruire specializată și un mandat larg al medicilor legiști, atunci sistemul va crea efecte inverse, ﬁ ind astfel
mai diﬁ cilă combaterea torturii și a relelor
tratamente
93.
Astfel este extrem de important ca ﬁ ece
sistem de drept să dispună de o instituție in-dependentă, cu un personal de medici legiști specializați având un mandat extins, care vor avea rolul de garant contra celor ce încearcă să aplice tortura și tratamentele inumane.
Adițional la necesitatea unei examinări
medico-legale în calitate de instrument în cadrul cercetării plângerilor de tortură, este important ca examinarea medico-legală să ﬁ e
utilizată la prevenirea infracțiunii. Mult prea des, tratamentele inumane sau tortura sunt folosite pentru obținerea mărturiilor sau in-formației, care se presupune că va ajuta la descoperirea infracțiunii. Dacă există puține resurse de examinare medico-legală pentru a acorda asistență în lupta împotriva cri-minalității, atunci presiunea de extragere a informației prin recurgerea la tratamente inumane va ﬁ mai mare.Complementar la aceasta există cerința
ca toți judecătorii și procurorii să ﬁ e comple-
tamente intoleranți la orice utilizare de trata-mente inumane pentru obținerea informației de la un deținut sau de la un bănuit. Infor-mația care este obținută prin recurgerea la asemenea metode trebuie automat să devină inadmisibilă ca probă și să nu ﬁ e luată în
considerare. Accentul se pune pe lipsa de credibilitate a informației obținute în situații când se recurge la tratamente inumane sau la tortură.
O problemă evidentă apare atunci când
un deținut anunță procurorul despre faptul că a fost supus unui tratament ilegal, iar procurorul nu manifestă nici un interes în această privință. Trebuie depuse eforturi pentru a evita orice tendință de a justiﬁ ca
poliția și pentru a privi obiectiv problema prezentată spre examinare.
Caliﬁ carea unui membru al familiei
drept victimă a unei încălcări procesuale a Articolului 3, ca rezultat al inactivității organelor de drept, trebuie să depindă de existența unor factori speciali, care ampli-ﬁ că suferința reclamantului într-o măsură
și într-un mod distinct de tulburarea emo-țională, care poate ﬁ considerată inevitabilă
pentru rudele unei victime ale unei încălcări grave a drepturilor omului.
În acest context, este foarte important
să existe un sistem pentru efectuarea unei examinări independente și minuțioase a per-soanelor la momentul eliberării din detenție.
93 Declarația publică a
CPT privind Turcia, 1996.

47
PAGINA 47Comitetul European pentru Prevenirea Tor-
turii (CPT) a subliniat de asemenea că exa-minările medicale adecvate sunt o garanție esențială pentru protecția contra maltratării persoanelor aﬂ ate în detenție.
Asemenea examinări trebuie efectua-
te de către un medic destul de caliﬁ cat, în
afara prezenței unui colaborator de poliție, iar raportul de examinare trebuie să includă nu numai detalii privind orice leziune, dar și explicațiile oferite de pacient privind modul în care acestea au fost provocate și opinia medicului dacă leziunile corespund explica-țiilor oferite.
Practicile de examinare superﬁ ciale și
colective, ilustrate de prezentul caz sub-minează eﬁ cacitatea și siguranța acestei
garanții. Atât fosta Comisie cât și Curtea au conﬁ rmat această poziție
94.
Comportamentul organelor de drept
De fapt, cele mai multe cazuri de mal-
tratare au loc în timpul detenției în clădirea comisariatelor de poliție, în primele ore ale arestului, când nu se permite accesul la un avocat sau la un medic și nici o legătură cu familia. În general scopul este obținerea unei mărturii.
Pentru a preveni aceasta, organele de
drept ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura ca drepturile deținuților, protejate de lege, sunt exercitate în practică. Aceste drepturi includ drepturi procesuale, precum ar ﬁ înregistrarea și evidența corectă
a deținuților, indicându-se momentul reține-rii ﬁ ecărei persoane, de către cine e reținut,
unde urmează a ﬁ deținută persoana și orice
transfer al ei.
Alte garanții includ accesul la un avocat
și la un medic la primele etape ale detenției. Toate detențiile trebuie de asemenea să ﬁ e
supuse principiului supremației legii și să ﬁ e monitorizate de un colaborator adecvat al
organelor de drept.
Toate măsurile, ﬁ e legislative, admini-
strative, judiciare sau altele, de prevenire a torturii și relelor tratamente, trebuie să ﬁ e luate și executate de organele de drept.
Printre aceste măsuri se numără respectarea dreptului la libertate și siguranță și dreptul la un proces echitabil, revizuirea regulilor de interogare, legislația privind excluderea din procesul judiciar a probelor, inclusiv a mărturiilor, obținute prin aplicarea torturii, inspectarea regulată și independentă a loca-lurilor de detenție, respectarea principiului de nerefulare (non-refoulement) , organizarea
informației privind prevenirea torturii, pre-cum și instruirea, în special a procurorilor și judecătorilor, a colaboratorilor organelor de drept, ai poliției, ai forțelor armate și a personalului medical.
Pe durata acestei primei perioade este
important un regim strict de diligență pentru a asigura garanțiilor contra torturii o eﬁ caci-
tate cât mai mare.
În cele din urmă, trebuie dezaprobată
94 Aydin c. Turciei, hotă-
râre din 10 octombrie 2000.

48
PAGINA 48practica fundamentării pe mărturii, ca mij-
loc de probație, astfel încât colaboratorii organelor de drept să nu ﬁ e tentați să obțină
mărturii prin utilizarea inadecvată a forței.
Situații de tensiune și conﬂ ict
Deși s-ar putea accepta că interzicerea
torturii este absolută, deseori mai sunt invo-cate aspecte de siguranță pentru a justiﬁ ca
cele mai grave practici răspândite de trata-mente rele.
Trebuie prevenite orice eforturi menite
să submineze protecția împotriva torturii, bazându-se pe contextul unui conﬂ ict. Este
imperios ca organele de drept și de urmărire penală să respecte caracterul absolut al ga-ranției contra torturii și să asigure în activi-tatea sa, ca în momente de conﬂ ict, să nu ﬁ e
tolerată tentația de a justiﬁ ca recurgerea la o
conduită interzisă. Eforturi similare trebuie depuse pentru asigurarea tragerii la răspun-dere a persoanelor responsabile, atunci când în momente de conﬂ ict a fost aplicată tortura
sau tratamentele inumane.
Grupurile de risc
Organele de drept și de urmărire penală
trebuie să ﬁ e deosebit de atente la faptul că
există anumite grupuri, care deseori sunt expuse riscului de a ﬁ torturate sau maltra-
tate. Acesta poate ﬁ cazul membrilor grupu-
rilor minoritare – precum și a refugiaților și a altor persoane străine.Un al doilea grup de risc se compune
din persoanele, care își exercită libertatea de expresie, de asociere și întrunire (oponenții politici, jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului), precum și avocații care reprezintă interesele clienților lor, ce pretind că sunt maltratați. Totuși, deși persoanele ce fac parte din acest ultim grup, uneori aduc ca-zurile lor în atenția internațională, victimele ordinare ale bătăilor, de exemplu, care se prezumă a ﬁ foarte răspândite, deseori nici
nu îndrăznesc să se plângă.
Cercetarea și urmărirea penală
Pentru respectarea obligațiilor impuse
de Articolele 1, 3 și 13 și pentru a crea un mecanism de prevenire a celor ce în alte circumstanțe ar avea un comportament in-terzis, este esențială inițierea unei urmăriri penale prompte și imparțiale, atunci când există temei rezonabil pentru a crede că a fost comis un act de tortură, tragerea la răs-pundere a făptuitorului și, dacă este găsit vinovat, aplicarea unei pedepse adecvate.
Despăgubiri
Victimelor trebuie să li se ofere o com-
pensare promptă, inclusiv reabilitarea. Această obligație există în mod explicit în Convenția ONU privind Prevenirea Torturii, la care au devenit parte aproape toate State-le membre ale Consiliului Europei.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: PAGINA 1Interzicerea [617841] (ID: 617841)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

PAGINA 1Interzicerea [617841]

Copyright Notice

Rețelele de comunicație LIN și CAN [609893]

Colegiul Consilierilor Juridici București Examen definitivat Dreptul proprietatii intelectuale aplicat in proiectele europene. Creatiile intelectuale… [306974]

U.P.B. Sci. Bull., Series , Vol. , Iss. , 20 1 ISSN 1454 -2331 [622437]

1 MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROGRAM DE STUDIU: KINETOTERAPIE ȘI… [623674]

SISTEMUL PUBLIC DE SERVICII MEDICALE DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXT EUROPEAN MARIANA STANCIU eforma sistemului public de servicii medicale din R omânia,… [631634]

Teodor TOFAN Indici de prospeime ai cărnurilor de pasăre destinate consumului alimentar, c e urmează a fi gătite. [630449]

Copyright Notice

Similar Posts