Să se elaboreze planul diagnosticării [617781]

See discussions, stats, and author profiles for this publication at:
https://www.researchgate.net/publication/318531844
Creativity Textbook
Book
· April 2000
CITATIONS
0
READS
16
3 authors
, including:
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Proiectare organe de masini

View project
Transmisii Planetare Precesionale

View project
Valeriu Dulgheru
Technical University of Moldova
720

PUBLICATIONS

84

CITATIONS

SEE PROFILE
Maria Ileana Carcea
Gheorghe Asachi Technical University of Iasi
8

PUBLICATIONS

1

CITATION

SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by
Valeriu Dulgheru
on 08 August 2017.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Conf. univ. dr. hab. în t ehnică VALERIU DULGHERU
Prof. univ. dr. ing. LORIN CANTEMIR
Dr. MARIA CARCEA

MANUAL
DE
CREATIVITATE

Editura „Tehnica-Info”

Chișinau – 2000

CZU 159.954.4 (075.8)
C19 V. Dulgheru, L. Cantemir, M. Carcea,
Manual de creativitate
Chișinău Editura „Tehnica-Info”, 2000 – 254p.

Misiunea prezentului manual este de a-l face pe cititor să
conștientizeze natura psihologică a creativității umane, să înț eleagă
modul în care creativitatea func ționează, să știe să intervină în caz
de necesitate în propria creativ itate, în mersul și funcționare a ei prin
utilizare de tehnici de stimulare.
Deși textul abundă în informa ții cu caracter pur științific s-a
realizat o expunere vie, atractivă, interesantă, captivantă a materialului datorită unor istorii din viața inventatorilor, a ideilor, a
descoperirilor.
Scris într-un stil accesibil cu accent pe mișcarea ideilor, cu
exemplificări adecvate, bazat pe o informație bogată și la zi,
manualul își propune să introducă cititorii în procesul de rezo lvare a
problemelor creative și se adresează, în primul rând, studenți lor de
la universitățile tehnice și specialiștilor creatori din domeni ul
tehnicii. Manualul va fi util pentru toți cei ce doresc să pătr undă în
enigmele creativității tehnice.

Referent științific: Ion Bostan, doctor habilitat în tehnică,
profesor, academician al A.Ș.M.

Redactor: Parascovia Onofrei

Editat cu sprijinul
Fundației Soros – Moldova

ISBN 9975 – 63 – 06 – 5

 V. Dulgheru, L. Cantemir, M. Carcea, 2000

3

P R E F A Ț Ă

Manualul este dedicat unui domeniu modern și foarte
important, cum este creativitatea, și este chemat s ă contribuie
la sporirea fondului na țional de aur cenu șiu. În manual se
pornește de la premisa c ă n-ar putea fi în țelese toate
aspectele creativit ății, dar pot fi dezvoltate mereu tehnicile
gândirii creative. Manualul face referiri la o gam ă largă de
subiecte de actualitate: creativitate și automotiva ție, blocaje
și bariere în creativitate, defini ții și principii teoretice cu
privire la întrebarea “ce este creativitatea?, capitole despre
oamenii creativi, procesul de crea ție, tehnicile gândirii
creative, precum și capitole despre ra ționament, creativitate
în educație și predarea dezvolt ării creative.
Manualul este structurat pe cinci compartimente de
bază. În primul compartiment se prezint ă un vast material
privind fondul informa țional al inventatorului, care constituie
baza de plecare și de alimentare continu ă pentru sinteza
soluțiilor noi.
Compartimentul doi include motiva ția creșterii
potențialului creativ la studen ți și elevi, specificul și
evaluarea creativit ății, analiza fenomenologic ă a
creativității și modele ale personalit ății creatoare.
Compartimentele trei și patru sunt dedicate metodelor
și tehnicilor noi de activare a gândirii și modelării
creativității în cadrul ședințelor practice.
Scris intr-un stil larg accesibil, cu accent pe mi șcarea
ideilor, cu exemplific ări adecvate, bazat pe o informa ție
bogată și la zi, manualul este conceput pentru a introduce
cititorii în Procesul de Rezolvare a Problemelor Creative și
se adreseaz ă, în primul rând, studen ților din universit ățile
tehnice și speciali știlor creatori din domeniul tehnicii.
Materialul va servi și ca material de baz ă pentru cadrele
didactice care predau discipline legate de creativitate,
prevăzute de programele universitare și școlare.
4

C U P R I N S

I.

1.1. 1.2. 1.3.

1.3.1. 1.3.2.
1.3.2.1.
1.3.2.2.
1.3.2.3. 1.3.2.4.
1.4.

II.

2.1.

2.2.
2.2.1.

2.2.2.
2.2.2.1.

2.2.2.2.
2.2.2.3.
2.3.2.4. 2.2.2.5. 2.2.2.6.
2.3. PREFAȚ
Ă……………………………………………….

INTRODUCERE …………………………………….

INFORMAREA ȘI SINTEZA
INFORMAȚILOR ………………………………….
Noțiuni generale………………………………………..
Tehnica căutării informației………………….
Constituirea fondului informațional de
căutare a soluțiilor tehnice noi……………………
Fondul interdisciplinar de efecte fizice………… Efecte geometrice în creația tehnică…………….. Spirale: diversități constructive …………………..
Bila și proprietățile ei…………………………………
Hiperbola în serviciul inventatorului……………. Suprafețe unilaterale. Caracteristici generale… Creații ale marilor inventatori…………………….. CREATIVITATE: ANALIZĂ,
EVALUARE, DIAGNOSTICARE ……………
Creșterea potențialului creativ – nevoie
individuală și cerință socială………………………
Modele conceptuale ale creativității……………. Concepte psihanalitice ale procesului de creație……………………………………………….. …….
Modele ale procesului de creație………………….
Modelul stadial constructivist al dezvoltării inteligenței…………………………………………… …..
Modelul euristic tripătratic al creației tehnice..
Modelul secvențional al procesului de creație.
Modelul creativității ca produs………………. Modelul ierarhic al planurilor creative…………. Modelul funcțional al creativității……………….. Modelele
personalității creatoare…………………3

8

11
11 13

23
25 37 42
45
48 50 53

64

64
71

78
82

83 84
87
89 90 91
104

5

2.3.1.

2.3.2.
2.3.3.
2.4.
2.4.1.
2.4.2.
2.5.
2.5.1.

2.5.2.

2.5.3.

2.5.4.
2.5.5.

2.5.6.

III.

3.1.
3.1.1.
3.1.2. 3.1.3. 3.1.4.
3.2.
3.2.1.
3.2.1.1. 3.2.1.2.
3.2.1.3.
3.2.2.

3.2.2.1.

3.2.2.2. Inteligența – capacitate fundamentală a
creatorului……………………………………………. …..
Modelul factorial al personalității creative…….
Modelul descriptiv al pe rsonalității creative….
Evaluarea creativității………………………………… Diagnosticarea potențialului creativ……………..
Evaluarea creativității manifeste………………….
Factori favorizanți și frenatori ai creativității… Despre capacități, talent, genialitate. Pe urmele lui DEDAL………………………………..
Rolul antrenării în dezvoltarea capacităților
creative………………………………………………. ……
Un atribut important al creativității – spiritul de observație………………………………….
Rolul hazardului în creație………………………….
Influența barierelor psihologice asupra creativității………………………………………….. ……
Cine sunt inventatorii contemporani?

PROGRAME DE ACTIVARE A
POTENȚIALULUI CREATIV ………………..
Tehnicile de inovare pentru utilizări practice…
Analogia și extrapolarea……………………………..
Asocierea consonantă………………………………… Inversia………………………………………………. ……
Combinarea…………………………………………….. .
Metode de activare a gândirii………………………
Metode psihologice de activare a gândirii…….. Brainstorming-ul (metoda Osborn)……………… Sinectica – metoda Gordon…………………………
Metoda Delphi…………………………………………..
Metode logice-combinatorice-deductive de
creație tehnică………………………………………… ..
Metoda matricelor mo rfologice de idei
Zwicky-Moles…………………………………………..
Exem
plu de a plicare a metodei Zwick y-Moles104
113
125 135 135
138
142

142

144

146
148

155 157

159 159
159
160 161 162
163
163 163 166
168

168

169
170 6

3.3.
3.3.1.
3.3.2.
3.3.3. 3.3.4. 3.3.5.
3.3.6.
3.3.7.
3.4.
3.4.1.
3.4.2.
3.4.3. 3.4.4. 3.4.5.
3.4.6.
3.5.

3.5.1.
3.5.2.

3.5.3.

3.5.4.

3.5.5.

3.5.6.

3.6.

4.

4.1.

4.1.1.
4.1.2. Activitatea de exersare a aptitudinilor…………..
Elaborarea unul algoritm…………………………….
Exersarea fluidității……………………………………
Exersarea flexibilității……………………………….. Exersarea originalității………………………………. Exersarea elaborării…………………………………..
Sensibilitatea față de probleme……………………
Analiza unor funcții inginerești…………………… Activitate de antrenament procesual (E
p)……..
Prezentarea activității…………………………………
Alegerea problemei……………………………………
Elaborarea soluțiilor………………………………….. Alegerea soluțiilor……………………………………..
Prezentarea invenției………………………………….
Evaluarea activității……………………………………
Activitatea de diversificare a sistemelor tehnice……………………………………………….. ……
Caracterizarea generală a sistemelor…………….
Diversificarea sistemelor conform
variabilității intrărilor și ieșirilor…………………
Înnoirea sistemului prin schimbarea
componentelor (elementelor)………………………
Diversificarea sistemelor prin schimbarea
caracteristicilor fizice ale elementelor……….
Descoperirea unor sisteme noi prin organizarea elementelor………………………
Redefinirea sistemului conform varietății
funcțiilor sale………………………………………… ….
Activitatea de sensibilizare tematică……………. TESTE PENTRU DEZVOLTAREA
APTITUDINILOR CREATIVE ………………
Teste pentru dezvoltarea și aprecierea
aptitudinilor creative………………………………….
Testul de înțelegere verbală…………………………
Testul de absurditate tehnică……………………….174
176
177
179 180 182
183
184 186 186
187
188 189 190
191

193 193

195

196

198

199

202 203

205

205
205
208

7

4.1.3.

4.1.4.
4.1.5. 4.1.6. 4.1.7.
4.1.8.
4.1.9.

5.

5.1.

5.2.
5.3.

5.3.1.

5.3.2.
Teste de percepție spațială.
Testul de relație a formelor…………………………
Testul de pârghii………………………………………. .
Testul de bare (șine), combinare în spațiu…….. Testul de transmisie cu roți………………………… Test de reprezentare în plan Rybacoff…………..
Testul de labirint, Mac Quarrie……………………
Teste complexe………………………………………….

DREPTURI DE PROPRIETATE
INTELECTUALĂ …………………………………..
Din istoria dreptului asupra proprietății
intelectuale…………………………………………… ….
Ce este proprietatea intelectuală?…………………
Ghid pentru protecția informațiilor tehnice,
tehnologice și comerciale…………………………… Definiții. Elemente constitutive ale
informațiilor………………………………………….. …
Transmiterea dreptului de autor terților………..

BIBLIOGRAFIE ……………………………………..
210
213
215 217 219
221
224

241

241 243

245

245
248

251

8

INTRODUCERE

Depozitarea unei vechi și valoroase culturi dacice,
care fie din neștiință, fie din neglijență, fie din rea-voință, n-a
fost pusă în valoare, riscă să rămână de trenul dezvoltării, de
vârful civilizației, în pofida deosebitelor valori intelectuale pe
care le-au avut, le au și le vor avea. Nici o societate nu s-a
putut dezvolta fâră GÂNDIRE – și am sublinia fâră GÂNDIRE CREATOARE. Viețuitoarele care nu gândesc prin
noțiuni nu au evoluat. O serie de triburi izolate în diverse
locuri pe glob și-au blocat evoluția sau evoluează foarte lent și
au rămas la o etapă primitivă de dezvoltare. De partea cealaltă
a civilizației GÂNDIREA CREATOARE este tot mai prețuită și tot mai căutată.
Secolul al XXI
lea va fi cu siguranță secolul aurului
cenușiu, în care creativitatea va avea rolul de forță motrice a
progresului. De aceea „…înțelegerea cauzelor, proceselor și
consecințelor inova ției în activitatea uman ă este important ă
într-un mediu care se schimb ă rapid în dimensiunile sale
sociale și economice. Acest proces de în țelegere este mediat
de reprezentarea social ă a creativit ății” (Perju Liceanu).
Practic, nu se poate realiza nimic și nu se poate produce nici o
schimbare dacă în colectiv, în întreprindere, nu este instaurat
un climat care să impulsioneze creativitatea. Toate acestea
implică existența unor precondiții, cum ar fi libertatea pentru
creativitate, pentru inteligență cu atributele ei constructive,
acționale, transformatoare, ce presupun subdiacent virtuți
creatoare. În mod general creativitatea este definită ca fiind
capacitatea de reorganizare și combinare inedită a datelor
experienței anterioare, în vederea elaborării a ceva nou și
original (idei, soluții, produse).

9

Ca formațiune psihică deosebit de complexă,
creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de însușir i,
dintre care relevante sunt: ingeniozitatea, valoarea,
diversitatea, utilitatea (pentru creația tehnică). Parcurgând literatura psihopedagogică refe ritoare la creativitate, se
desprind mai multe direcții de abordare. Capacitățile
intelectuale, așa cum se va arăta mai târziu, sunt
transmise
ereditar și ele pot reprezenta până la 80 % din baza
performanțetor intelectuale viitoare. Restul de 20 % este influențat de condițiile de mediu.
Manualul de față are ca scop tocmai cunoașterea de
către viitorul creator, cel puțin parțială, a universului inter n
cerebral și psihic –
cel care generează ideile noi. În acest mod
autorii cred și sunt convinși că vor contribui la procesul de
autocunoaștere al fiecărui creator, așa cum au putut constata
pentru ei înșiși. Acest fapt sigur că va facilita creația în
general, și cea tehnică în special. Ea a fost aleasă deliberat în
dublu scop: primul – acela de a provoca interesul pentru
domeniu; al doilea – de a exemplifica și a crea puncte de reper
pentru memorie și cunoaștere.
Autorii sunt conștienți că procesul de învățare, de
înțelegere și de creație este mult mai dificil, dacă el se refe ră
la noțiuni abstracte. Abstractizarea este forma superioară a
gândirii și poate fi utilizată cu eficiență, atunci când sunt
cunoscute bazele ei, faptele concr ete. Dificultatea procesului
de învâțâmânt și, ulterior, de creație, în multe cazuri constă în
aceea câ cei interesați sunt obligați să învețe noțiuni abstrac te
fară să aibă suportul lor real. Ca urmare, ei vor apela în
special la memorie și mai puțin la rațiune.
Ca atare, autorii au încercat prin modul de structurare
a lucrăni, să depășească această barieră psihologică, a
învățării abstracte, și să trezească interesul cititorutui prin 10

"faptică"! Desigur, de la creație și până la concretizarea ei
este de parcurs întotdeauna un drum lung și spinos, dar mult
mai scurt decât drumul dintre ignoranță și creație, drum care
poate fi scurtat și netezit. Aceasta este și dorința autorilor.
Manualul reprezintă rezultatul unei colaborări
îndelungate între cadre didactice din domenii diferite de
activitate – psihologie-mecanică-electrotehnică, care își
desfășoară activitatea în două centre universitare de tradiție –
Chișinău și Iași. Ea reflectă și experiența lor în activitatea de
stimulare a creativității și creației inginerești. De aceea în
contextul problematicii generate privind creativitatea sunt
prezentate o serie de exemple, în special, din domeniul
creației tehnice, care în bună măsură au fost verificate în
practică.
Manualul este destinat, în primul rând, studenților din
învățământul tehnic superior care doresc să se informeze sau
să se specializeze în acest domeniu de vârf al contemporaneității, dar poate fi util prin unele compartimente
și celor din domeniul sociouman. Având însă o arie atât de
mare de cuprindere, cartea se adresează, de asemenea, unui
cerc foarte larg de specialiști: psihologi, pedagogi, ingineri,
inventatori, manageri implicați în activități de inovare etc., tuturor celor obsedați de arta creativității.
Autorii vor
fi recunoscători tuturor acelora care vor
formula sugestii de îmbunătățire, căci posibilitatea de
perfecționare este nelimitată în toate domeniile, cu atât mai
mult în domeniul creativității.

Informarea și sinteza informa țiilor 11

I. INFORMAREA ȘI SINTEZA
INFORMAȚIILOR

1.1. Noțiuni generale

Activitatea generală a cercetătorului și creatorului de
tehnică în condițiile progresului tehnic contemporan nu poate
fi desprinsă de o amplă și profundă documentare tehnico –
științifică.
Știința și tehnologia sunt d eterminate de dezvoltarea
necesităților sociale, mediată de cunoștințele dobândite
anterior, care trebuie utilizate de orice creator în domeniul
tehnicii. În felul acesta are loc un proces de lungă durată de integrare a cunoștințelor anterioare în cele viitoare, de
continuă perfecționare și adâncire a acestora, proces în cadrul
căruia informarea creatorului asupra creațiilor precedente are
o importanță majoră. Creatorul trebuie s ă culeagă, să
examineze și să sistematizeze informa țiile în care este
prezentat stadiul actual al științei și tehnicii în domeniul dat.
Ignorarea acestui factor îl poate conduce pe creatorul de tehnică la eforturi îndelungate, inutile.
Informarea și sinteza informațiilor poate constitui etapa
hotărâtoare de pregătire în creația tehnică, dar, totodată, poa te
deveni sursa principală a blocajelor și inerției psihologice,
cele mai importante frâne în procesul de creație.
În această ordine de idei prof. dr. ing. V. BELOUS
consideră că pentru proiectantul creativ este strict necesară
îndeplinirea următoarelor condiții de bază:
 să îmbine gândirea convergentă în vederea
aprofundării soluțiilor constructiv-funcționale existente cu ce a
divergentă în vederea corelării soluțiilor existente, necesară
creării unei imagini corecte de ansamblu; 12 Manual de creativitate

 să abordeze critic soluțiile existente, cu ochi de
inventator, sau așa cum susține prof. M. W. THRING din
Anglia, cu ochii unui extraterestru, care permanent își pune întrebarea: “ Oare de ce se face în acest mod, nu s-ar putea pe
altă cale mai eficient ă?”;
 să evite pe cât e posibil închiderea psihologică a
sistemului de informații, folosind noile metode de sinteză a
informațiilor;
 sinteza informațiilor să capete o notă personală
originală, o trambulină de pe care se poate efectua un salt mai
lung decât de pe o trambulină bazată pe un tratat sau manual al unei autorități în domeniu, de la care se împrumută nu nu-
mai sistemul informațional, ci și modul de a gândi; ori pentru
a realiza lucruri noi este neces ar un mod original de gândire.
Informarea trebuie începută prin analiza revistelor de
referate, recenzii și semnalare a brevetelor, standardelor și articolelor de specialitate și se încheie cu studiul
monografiilor, tratat elor, manualelor și îndrumarelor,
realizându-se și o confruntare a sintezei proprii cu cele
cunoscute. Fiecare inventator î și formeaz ă un fond
informațional propriu , care este îmbog ățit pe parcursul
activității sale inventice.
Activitatea de creație tehnică, inventica , trebuie să se
bazeze pe procesele logice-combinatorice, procesele intuitive reprezentând o activitate complementară, menită să amplifice activitatea și originalitatea elaborării soluțiilor – idee formulată de prof. dr .ing. V. BELOUS în lucrarea [6].
Pornind de la acest deziderat, mulți inventatori își structurea ză
un mod propriu de acțiune în demersurile lor creative,
elaborează planuri operaționale care conturează o strategie și
tactică particulară de eficientizare a proiectelor creative, dezvoltându-și o inventică proprie, bazată pe un fond
informațional propriu.

Informarea și sinteza informa țiilor 13

1.2. Tehnica căutăr ii informației

Sursele de informare. Mijloacele purtătoare de
informație se numesc documente. Documentele se clasifică, în
funcție de originalitatea informației, în documente primare și secundare, iar, în funcție de răspândirea lor, în documente
publicate și nepublicate.
Documentele primare sunt cele în care autorii î și
prezintă rezultatele unor studii ca lucr ări originale, ale unor
activități științifice, de cercetare și proiectare . Documentele
primare sunt utilizate preponderent în documentarea de
aprofundare.
Documentele secundare conțin rezultatul unor
prelucrări analitice și sintetice ale documentelor primare .
Aceste documente orientează persoana în căutarea
informației, indică documentele primare care tratează anumite
probleme, teme ori domenii. Documentele secundare sunt
utilizate preponderent în documentarea de inițiere sau studiul
comprehensiv-acumulativ.
Documentele publicate sunt materiale difuzate pe o
scară relativ largă în raport cu populația căreia se adresează.
Ele se găsesc cu probabilitate crescută în instituțiile
păstrătoare de informație, în biblioteci, accesibilitatea lor
fiind astfel asigurată pe o p erioadă îndelungată după data
publicării.
Documentele nepublicate descriu și prezintă date
concrete ale unor studii sau cercetări; ele sunt multiplicate
într-un număr restrâns de exemplare, uneori nu există copii, ceea ce le face greu accesibile specialiștilor. Documentele
nepublicate sunt păstrate, în general, în arhive.
Manualele școlare și cursurile universitare sunt surse
speciale de informație, utilizate ca mijloace de bază în 14 Manual de creativitate

documentarea de inițiere. Ele conțin cunoștințe sistematizate cu un grad crescut de generalitate. Autorii de manuale sau
cursuri selectează cunoștințele fundamentale din domeniu și le sistematizează, astfel încât asimilarea să fie cât mai facil ă,
în funcție de vârsta și nivelul de cunoștințe ale celora cărora le
sunt destinate. Cursurile integrează și bibliografia pe baza căreia au fost elaborate, bibliografie utilizabilă în scopul
aprofundării cunoștințelor prezentate.
În categoria documentelor pr imare publicate se includ:
Tratatele – cărți științifice în c are sunt expuse metodic
problemele fundamentale ale unei discipline.
Monografiile – cărți științifice care conțin analiza
multilaterală a unei anumite pr obleme. Sunt lucrări cu grad
înalt de originalitate, de definire a unui concept nou, de
descriere a unui fenomen conform unei mare diversitate de
criterii.
Sintezele analitice – cărți ce cuprind lucrări științifice
axate pe un anumit subiect, care prezintă literatura privind
tema respectivă pe o perioadă dată de timp, în formă
sistematizată, evaluată și interpretată de autor.
Monografiile , sintezele analitice și tratatele sunt folosite
pentru informarea fundamentală și informarea tematică, atât
în documentarea de inițiere (studiul comprehensiv-
acumulativ), cât și în cea de aprofundare (studiul creator-productor).
Revistele periodice de specialitate cuprind trei categorii
de lucrări științifice: lucrări originale, care prezintă pe scu rt
desfășurarea și rezultatele unei cercetări; lucrări provizorii,
care cuprind rezultate parțiale ale unor studii în curs sau
poziții, note, comentarii originale privind rezultatele obținut e
de alți cercetători; lucrări de sinteză la o anumită temă.
Datorită faptului că articolele de specialitate își pierd
relativ repede actualitatea (în medie aproximativ 5 ani),

Informarea și sinteza informa țiilor 15

consultarea revistelor de specialitate se face de la ultimul
număr către cele anterioare.
Revistele de specialitate se folosesc pentru informarea
generală a specialistului, ceea ce presupune urmărirea continuă a unei publicații, de asemenea pentru informarea
tematică, retrospectivă.
Brevetul cuprinde informații concrete, rezultate ale
activității de invenție în domeniul tehnic. Este sursă de
informație actuală, fiind publicată sub formă de fascicule cu structură standardizată. Se utilizează ca sursă de informare
tematică în documentarea de aprofundare.
Standardele conțin informații cu privire la
caracteristicile de calitate ale produselor necesare includerii
lor într-o categorie cunoscută pe plan mondial. Se utilizează
în documentarea de aprofundare.
Cataloagele de prospecte descriu produsele unor firme,
în scop de reclamă.
Ziarele, cotidienele sau s ăptămânalele semnalează
apariția unor noutăți cu impact sporit din cele mai diferite
domenii, inclusiv tehnic.
Volumele ce cuprind lucrările unor conferințe s a u
congrese tematice, cu condiția ca materialele să fie redate
integral, cuprind informații de mare actualitate. Sunt surse de
informare tematică, utilizabile atât în documentarea de
inițiere, cât, mai ales, în cea de aprofundare.
Documente primare nepublicate sunt:
Rapoartele de cercetare, care conțin descrieri
amănunțite ale unor lucrări de cercetare științifică: ipoteze
investigate, tehnologii utilizate, rezultate obținute pe diferi te
direcții de investigare, obstacole apărute pe parcurs, depășite
sau nu, costuri, evoluții de perspectivă etc. 16 Manual de creativitate

Tezele de doctorat prezintă soluții originale la probleme
propuse de autor. Pe lângă soluția promovată, în aceste
documente sunt oglindite sinteze bibliografice utile la tema ce
cuprinde problema supusă rezolvării.
Proiectele și documenta țiile tehnice destinate aplicării
efective conțin soluții detaliate concrete, tehnologia lor de aplicare și rezultatele anticipate. Fiind rezultate ale activit ății
de studiu și cercetare, aceste documente sunt aplicabile ca
atare doar în situația pentru care au fost elaborate. Orice
utilizare în situații similare presupune un studiu de adaptare a
soluțiilor propuse la noua situație.
O formă aparte a acestor documente sunt ofertele de
implementare lansate de autor și proiectele participante la
licitații, care cuprind doar sol uția de principiu, rezultatele
garantate și costul realizării p roiectului, fără a detalia solu țiile
de etapă în conținut și nici tehnologia de aplicare: aceste restricții sunt impuse de necesitatea protejării drepturilor
autorilor.
Studiile de fezabilitate sunt documente prin care se
prezintă oportunitatea și eficiența unei investiții. Ele prezin tă
aspectele economice de perspectivă, costurile aferente și rezultatele economice anticipate în condițiile aplicării unui
anumit proiect.
Materialele întrunirilor științifice – seminarii,
simpozioane, conferințe, congrese cuprind lucrări care comunică, în rezumatul autorului, informații cu aport original.
Documentele primare nepublicate sunt relativ greu
accesibile. Ele se găsesc în arhivele instituțiilor, în cadrul
cărora au fost elaborate, ale cel ora, cărora le-au fost destina te,
eventual în biblioteci specializate pe domenii sau teme.
Deseori accesibilitatea este limitată și de caracterul secret a l
acestor documente.

Informarea și sinteza informa țiilor 17

Documentele secundare, cele care conțin materiale
informative selectate, concentrate și ordonate, se găsesc în
următoarele tipuri de prezentare: sub formă de volume (cărți,
reviste),de fascicule, de fișe și programe informatizate.
Documentele secundare, publicate sub formă de volum,
includ:
Dicționarele care cuprind liste de cuvinte și expresii cu
precizarea semnificației lor în aceeași limbă sau în traducere.
Cele mai frecvent utilizate în documentare sunt:
~ dicționare bilingve ;
~ dicționarele explicative care prezintă și explică unele
noțiuni și sensuri de utilizare în aceeași limbă (spre exemplu Dicționarul explicativ al limbi i române); se adresează unui
public larg, nespecializat;
~ dicționare pe domenii care explică termenii de
specialitate utilizați în domeniul respectiv (spre exemplu
Dicționarul tehnic, Dicționarul electrotehnic, Dicționarul de psihologie, Dicționarul de pedagogie); se adresează unui
public mai restrâns, inițiat sau în curs de inițiere într-un
domeniu de specialitate;
~ dicționare de cuvinte rare (spre exemplu Dicționarul
de neologisme, Dicționarul de omonime, Dicționarul de regionalisme).
Dicționarele prezintă cuvintele în ordine alfabetică.
Enciclopediile sunt lucrări de proporții diferite care
tratează sistematic termeni de baz ă (nume comune și proprii),
noțiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de
cunoștințe, fie în ordine alfabetic ă, fie pe probleme sau pe
ramuri . Enciclopediile pot avea un caracter universal – cele
care tratează termeni din toate domeniile – sau de specialitate
– cele care tratează termeni dintr-un anumit domeniu.
Explicațiile enciclopedice sunt mai detaliate decât cele din 18 Manual de creativitate

dicționare; ele cuprind trimiteri la definiții, explicații
etimologice, aspecte istorice, referințe bibliografice. Periodi c,
enciclopediile se actualizează prin retipăriri mai complexe.
Dicționarele și enciclopediile sunt lucrări de referință,
utilizate preponderent în documentarea de inițiere.
Revistele de referate sunt publicate de biblioteci sau
asociații de profesioniști. Aceste reviste semnalează lucrările
originale apărute și le prezintă sub formă de rezumat. Cea mai
cunoscută revistă de referate în domeniul electric apare în
limba engleză cu denumirea “ Electrical and Electronics
Abstracts ”, fiind destinată ingineriei electrice și electronice.
Între apariția unei lucrări originale și semnalarea ei într-o
revistă de referate există un decalaj minim de 6 luni.
Revistele de titluri sunt destinate semnalării rapide a
noilor apariții; ele publică datele de identitate ale lucrărilo r
(autori, titlu, locul și data apariției) pe domenii și chiar te me.
În România asemenea reviste de titluri sunt publicate de
Institutul Național de Informa re și Documentare (I.N.I.D.).
Publicațiile de semnalare (revistele de referate și de
titluri) sunt documente utilizate preponderent în documentarea
de aprofundare.
Publicațiile de sintez ă cuprind informații și date care
prezintă stadiul și tendințele de dezvoltare ale unei probleme
sau teme într-o formă sistematizată și generalizată.
Sintezele sunt utile în documentarea de aprofundare,
atunci când apare necesitatea introducerii și orientării în discipline conexe sau într-un nou domeniu de specialitate.
Bibliografiile sunt întocmite de serviciile de specialitate
ale bibliotecilor. Ele cuprind lista lucrărilor aflate la bibli oteca
respectivă pe autori, pe teme sau pe domenii. Se întocmesc în
formă de fascicule din inițiativa bibliotecii sau a solicitanți lor.
Fișa bibliografic ă este documentul ce semnalează
apariția unei lucrări într-o bibliotecă sau în orice colecție d e

Informarea și sinteza informa țiilor 19

publicații aparținând unei persoane sau instituții. Ea cuprinde
datele de identitate ale cărții: autorii, titlul, editura, loca litatea,
anul apariției, numărul de volume, numărul de pagini, precum
și cota cărții – indicele pe baza căruia se identifică locul de
depozitare și colecția căreia îi aparține (de împrumut, de
consultare la bibliotecă, condiții speciale).
Fișele bibliografice sunt sistematizate în cadrul
bibliotecilor în două tipuri de cataloage:
~ catalogul alfabetic – numele autorilor sau denumirile
temelor se prezintă în ordinea alfabetică;
~ catalogul sistematic este alcătuit după domeniile
științei împărțite în clase și subclase, conform sistemului de clasificare zecimală universală.
Documentele secundare informatizate sunt programe și
baze de date accesibile cu ajutorul tehnicii de calcul
(calculatoarelor).
Programele de documentare sunt de complexitate
diferită, de la simpla transpunere pe calculator a cataloagelor
alfabetice și sistematice până la posibilitatea identificării ș i
accesării documentului cu ajutorul unor cuvinte “ cheie” s a u
pasaje din documentul respectiv. Utilizarea mijloacelor
informatizate presupune iniție rea persoanei în folosirea
calculatorului în general și cunoașterea programului:
~ de accesare a altor bibliot eci din țară sau străinătate;
~ Internet.
Prelucrarea informa ției. În contextul documentării
prelucrarea informației este o activitate preponderent psihică și constă în atribuirea unor semnificații ansamblului de semne
(sonore, grafice, iconografice etc.) percepute.
Prelucrarea informației este etapa esențială a
documentării, deoarece prin aceasta persoana își însușește
informația, integrând-o în propriul sistem de cunoștințe. 20 Manual de creativitate

Principalele mijloace utilizate pentru realizarea acestui
demers sunt tot de natură psihică și constau în acțiunea
corelată dintre:
sistemul de cunoștințe informaționale și metodologice
ale persoanei;
– percepția selectivă;
– inteligența;
– creativitatea;
– spiritul critic;
– motivația activității de documentare.
Activitățile de bază prin care se însușesc informațiile
sunt audierea activă a expunerilor (cursuri, prelegeri,
comunicări științifice, emisiuni radio-TV etc.) și lectura
documentelor (clasice sau infor mative). Condițiile de activism
și eficiență particularizează audițiile și lecturile de
documentare în raport cu cele de agrement (muzică, divertisment, literatură de rela xare). Audiția și lectura de
documentare presupun o pregătire prealabilă (cognitivă,
afectivă și voluntară) a persoanei pentru parcurgerea etapelor
de prelucrare a informației.
Selectarea informa ției constă în identificarea noutăților
din ansamblul de cunoștințe oferite de exponent sau de
document.
Ideile cuprinse într-un document prezintă grade de
noutate diferite pentru fiecare persoană. Atenția celui care se
documentează se va concentra asupra noutăților în ansamblu și în parte. O expunere sau un document este destinat
persoanelor cu diferite niveluri de cunoștințe în domeniul
respectiv; prin urmare, cantitatea de cunoștințe noi acumulate
diferă de la o persoană la alta. Documentele sunt destinate
unor persoane cu diferite stiluri cognitive (logice sau intuiti ve,
convergente sau divergente), cu diferite capacități de
înțelegere și interpre tare, ceea ce înseamnă că documentul va

Informarea și sinteza informa țiilor 21

cuprinde secvențe de explicare, de nuanțare, de exemplificări,
de mare importanță pentru unii, dar “goale ” sub aspect
informațional pentru alții. Prin urmare, fiecare persoană va
selecta informația în funcție de propriile scopuri, dar și în funcție de propriile cunoștințe și capacități.
Înțelegerea informa ției constă în atribuirea unor
conținuturi exacte formelor percepute și integrarea noutăților
în sistemul anterior de cunoștințe.
Parcurgerea acestei etape presupune, în primul rând,
cunoașterea semantică (semantic,-ă, s.f., adj. I. S.f. 1. Ramur ă
a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor
și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism .
2.(log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat pri n
alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I.1.),
care se referă la sensurile cuvintelor; conform DEX) a
termenilor prin care este exprimată informația; orice îndoială,
confuzie sau ezitare în acest sens trebuie să fie înlăturată pr in
consultarea unor lucrări de referință (dicționare, enciclopedii )
sau solicitarea de precizări din partea celui care expune. De
exemplu, în prima parte a fra zei anterioare s-a folosit
termenul “semantic ă”. Persoana care nu cunoaște acest
cuvânt sau nu-l stăpânește cu precizie, va consulta DEX-ul pentru a înțelege mesajul transmis.
A doua condiție a înțelegerii informației constă în
posibilitatea integrării cuvântului în unitatea sintactică din
care face parte (propoziția). Semnul cunoașterii unui termen
folosit într-o propoziție constă în posibilitatea înlocuirii cuvântului cu altul sau chiar a reformulării propoziției
respective cu păstrarea sensul ui inițial. De exemplu, prin
înlocuire propoziția analizată va deveni :”…presupune, în
primul rând, cunoa șterea sensurilor termenilor prin care …”,
iar prin reformulare se poate spune astfel :”…înțelegerea 22 Manual de creativitate

informației presupune cunoa șterea corect ă a cuvintelor …”
sau:”…stăpânirea vocabularului folosit …” sau
“…cunoașterea semnifica ției cuvintelor ” etc.
A treia condiție a înțelegerii informației constă în
posibilitatea raportării ei crescânde la întregul din care face
parte: alineat, paragraf, subcapitol, capitol, lucrarea în ansamblu, disciplină, domeniu. Semnul acestui nivel de
înțelegere este posibilitatea persoanei de a rezuma, a
esențializa, a reda unitatea semantică într-o formă prescurtată .
Evaluarea informa ției se bazează pe procesualitatea
intelectuală “ prin care se formuleaz ă judecăți, într-un scop
determinat, asupra valorii unor activit ăți materiale, idei,
situații, structuri, metode ș.a.” (ȚOPA L.).
În contextul documentării prezintă interes două criterii
în funcție de care persoana decide asupra valorii informației:
– criteriul de validitate stabilește poziția
informației pe dimensiunea adevărat-fals;
– criteriul de interes stabilește poziția informației
pe dimensiunea util-inutil.
În momentul primului contact cu informația ambele
criterii devin funcționale relativ spontan în funcție de cunoștințele anterioare ale per soanei, conștientizarea scopului
urmărit, diversitatea și flexibilitatea integrărilor pe care le
poate efectua, capacitatea și disponibilitatea acesteia de a in tui
implicații din ce în ce mai îndepărtate. Ulterior, pe parcursul
documentării se impune verificarea informației. Aceasta se poate realiza prin confruntarea critică cu alte documente, prin
“măsurători“ sau prin alte metode de cunoaștere, cum ar fi
observația, experimentul ș.a.
Utilitatea intuită a informației se asigură prin
consolidarea ei în interpretări teoretice și aplicații practice .
Interpretarea informa ției se realizează prin
reintegrarea acesteia în siste mul anterior de cunoștințe ale

Informarea și sinteza informa țiilor 23

persoanei. Noua cunoaștere va modifica operaționalitatea
cunoștințelor, va permite acumularea sau va conduce la
elaborarea de noi cunoștințe.
Integrarea se realizează în două sensuri – cel al
completării cunoștințelor anterioare, atunci când informația
nouă participă la întregirea unui corp informațional lacunar
sau la sporirea bagajului de cunoștințe.
De exemplu, aflând despre Leonardo da Vinci că a
elaborat schițele unui aparat de zbor, ne reconstituim imaginea despre evoluția ideii de stăpânire a spațiului de cătr e
om, plasând între încercarea lui Icar, cunoscută din mitologia
greacă, și primul aeroplan funcțional încercarea teoretică a artistului realizată în plin Ev Mediu.
Alt sens este cel al compensării cunoștințelor anterioare,
atunci când informația nouă în tărește, confirmă cunoștințele
existente sau, dimpotrivă, le pune sub semnul întrebării ori
chiar le infirmă.

1.3. Constituirea fondului informațional de
căutare a soluțiilor tehnice noi

În ajutorul inventatorului poate veni grupul creativ al lui
A. I. POLOVINKIN cu metoda generală de creație logico –
intuitivă prin demersuri euristice . Ea evidențiază unele
concluzii de maximă importanță pentru creativitate în
ansamblu. Astfel, într-un șir întreg de metode trebuie folosite
fonduri informaționale, care asigură eficiență căutării. Aceste
fonduri informaționale sunt deosebit de utile în procesul de
elaborare a invențiilor care au la bază o structură, reprezentând o combinare de elemente cunoscute într-un nou
ansamblu calitativ superior, precum și a invențiilor care se
referă la noi forme geometrice, noi curbe, noi suprafețe ale 24 Manual de creativitate

organelor de mașini și construcțiilor, care pot fi realizate pe
cale logică – analitică – deductivă, prin metode specifice
calculului optimal.
Fondul informațional reprezintă baza de plecare și de
alimentare continuă pentru sinteza noilor soluții. Conform
metodei sus-numite el trebuie să conțină:
1. Fondul efectelor fizice și chimice;
2. Fondul de soluții tehnice ale clasei date de probleme
tehnice;
3. Listingul atributelor cerute de clasa dată de soluții
tehnice;
4. Fondul de materiale și elemente constructive (efecte
geometrice);
5. Fondul proceselor tehnologice utilizabile la
realizarea soluțiilor tehnice din clasă dată;
6. Fondul de demersuri euristice;
7. Fondul de soluții tehnice al clasei de vârf de si steme
tehnice;
8. Fondul metodelor de evaluare și selectare a
variantelor de soluții tehnice eficiente.
Fondurile 1, 7 și 8 sunt în mare măsură universale, în
timp ce celelalte reprezintă fonduri specializate, depinzând de
clasa dată de sisteme tehnice. Pentru o anumită categorie de
inventatori ar prezenta interes și fondurile de efecte chimice și
biologice – mai puțin numeroase și mai puțin studiate. În cadrul acestui compartiment ne vom opri la doua din cele mai utilizate fonduri de efecte: fondul efectelor fizice (într-o
măsură mai mică, luând în considerație stadiul relativ
cunoscut) și mai pe larg ne vom opri la fondul efectelor
geometrice, care sunt mai puțin utilizate în prezent.

Informarea și sinteza informa țiilor 25

1.3.1. Fondul interdisciplinar de efecte fizice

Fondul efectelor fizice, folosit în general, de inventatori
se ridică la peste 700 [60], reducându-se substanțial în cazul
unor sisteme tehnice concrete.
Prin efect fizic se înțelege rezultatul acțiunii unor
obiecte fizice asupra altora, care, în condiții determinate de
interacțiune, conduce la modificări bine determinate ale unor
anumite mărimi fizice.
Pentru inventatori sunt deosebit de utile tabelele celor
mai utilizate efecte fizice din cele circa 700 cunoscute, ele
fiind completate cu noi efecte fizice. Luând în considerație faptul că au fost elaborate prin folosirea unor principii fizic e
cunoscute, inventatorul trebuie să fie permanent atent la
principiile fizicii moderne, consultând cât mai des lucrările
destinate prezentării și analize i noilor efecte fizice și să-și
îmbogățească permanent fondul propriu de efecte fizice.
Prezintă un interes deosebit tabelul efectelor fizice
elaborat de G. S. ALTȘULLER [1] (Anexa 1), precum și o
gamă largă de realizări, la solu ționarea cărora au fost utiliza te
diverse efecte fizice, ele reprezentând adevărate chei pentru
elaborarea invențiilor.

Unele aplica ții ale efectelor fizice
În continuare sunt prezentate unele din cele mai
interesante efecte fizice. Pentru a le imprima un caracter mai
general, descrierile soluțiilor nu conțin referiri de detaliu,
fiind evidențiate, în special, efectele fizice utilizate.


Când a fost inventat termometrul? Primul prototip al
termometrului – termoscopul – a fost inventat de către 26 Manual de creativitate

GALILEO GALILEI. El reprezenta un tub deschis cu o bilă cavă la unul din capete. Bila era încălzită într-un vas cu apă.
Când aerul din bilă se răcea, volumul lui se micșora și apa se ridica în tub cu atât mai mult, cu cât temperatura era mai
mare. Principiul fizic utilizat – presiunea hidrostatic ă.

Închipuiți-vă o piesă metalică în formă de ac cu
gămălie, la care e necesar a se acoperi cu argint doar vârful
ascuțit. Argintarea are loc într-o cuvă plină cu soluție de săr uri
care conțin argint. Pentru a scufunda piesele în baie se utilizează o placă de masă plastică cu găuri, în care se
introduc piesele.Vârfurile atârnă în jos, iar piesele, datorită
gămăliei, se sprijină pe margin ile găurilor. Placa este instal ată
deasupra cuvei, iar vârfurile pătrund în soluție. Cu timpul
nivelul soluției din cuvă scade (o parte din soluție se evaporă
și se consumă), fapt ce poate conduce la rebuturi.
Ce trebuie de făcut?
Soluție. Utilizând efectul lui Arhimede, placa executată
din material flotabil se va instala direct pe suprafața soluție i,
fiind exclusă, astfel, influența variației nivelului soluției î n
cuvă.


Lucrând la proiectul avionului de cercetare de cursă
lungă, renumitul constructor de avioane ROBERTO OROS DI BARTINI a observat că în unele cazuri rezistența aerului
poate favoriza zborul. Ea poate fi transformată în forță de
tracțiune suplimentară. Acest lucru era foarte straniu.
Rezistența negativă – tracțiunea suplimentară a avionului – er a
creată de carcasa motorului – un inel mare care înconjura motorul. La încercări, după pornirea motoarelor, la atingerea
forței de tracțiune nominală, asupra lor a fost orientat un șuv oi

Informarea și sinteza informa țiilor 27

puternic de aer dintr-un tunel aerodinamic, pentru a se modela
presiunea datorită vitezei de zbor. În pofida așteptărilor,
depășind previziunile obișnuite, instalația literalmente s-a
rupt, iar tracțiunea elic elor a crescut cu 30 %.
Efectul descoperit a fost numit efectul BARTINI.


Se știe că lichidele interacționează cu corpurile solide.
Aici sunt multe vicleșuguri posibile. Astfel, un corp poros se îmbibă cu apă sau alt lichid, se umflă și se mărește în
dimensiuni. Totodată, apar forțe de desfacere foarte mari.
Egiptenii antici băteau în crăpăturile pietrei pene din lemn di n
v i ț ă d e v i e c a r e , e r a u a p o i u d a t e . P e n e l e s e u m f l a u ș i
distrugeau piatra. Efectul fizic utilizat – efectul capilar .

Înălțimi remarcabile a atins arta deplasării cu ajutorul
pânzelor. Însă forța motoare gratuită a vântului nu compensa
întotdeauna complexitatea dirijării pânzelor și deci necesitate a
angajării unui echipaj numeros. Au fost încercări de a utiliza
energia vântului în alt mod: în anii 20 ai acestui secol
inginerul neamț ANTON FLETTNER a instalat pe puntea unei goelete mici, de pe care au fost scoase catargele, doi
cilindri care se roteau, înălțimea acestora fiind de 13 m, iar
diametrul de 1,5 m. Cilindrii erau rotiți de electromotoare.
Când asupra lor suflau curenții de aer, frecarea aerului din
partea unde direcția de rotație coincidea cu direcția vântului mărea viteza aerului, iar din partea opusă o micșora. Dar unde
viteza e mai mică, acolo presiunea e mai mică (legea lui
BERNULLI). Atunci asupra cilindrului rotor începea să
a c ț i o n e z e o f o r ț ă c a r e p r o p u l s a n a v a . A c e s t e f e c t a f o s t
descoperit de către fizicianul german HENRICH GUSTAV 28 Manual de creativitate

MAGNUS. Cilindrul rotor al lui FLETTNER poate dezvolta
la aceleași dimensiuni o forță de tracțiune mult mai mare
decât pânzele.
Se studiază și alte posibilități de utilizare a efectului
Magnus: utilizarea rotorilor în locul palelor motorului eolian,
și chiar în locul palelor elicei elicopterului.


De corpul solid se lipește nu numai lichidul, dar și jetul
unui gaz. Acest fenomen a fost descoperit de renumitul savant
și inventator român HENRI COANDĂ. În 1910 el a încercat în zbor, primul în lume, un avion reactiv de construcție
proprie cu două motoare fixate de ambele părți ale fuzelajului.
După decolare avionul a zburat câteva zeci de metri, după
care a căzut. Viteazul pilot s-a ales cu câteva vânătăi, însă
atenția i-a fost atrasă de un fenomen neobișnuit: limbile de fo c
care ieșeau din ajutaje, se lipeau literalmente de pereții
fuzelajului, acoperit cu foi de oțel. Acest efect, numit de
reputatul specialist în aerodinamică THEODOR VON
KARMAN de la Universitatea Gottingen (Germania) efectul
Coandă, astăzi permite crearea duzelor de înaltă eficiență
pentru arzătoare, îmbunătățirea funcționării vehiculelor pe
perna de aer și a vaselor cu aripi subacvatice.

Un motor reactiv produce mari zgomote în timpul
funcționării. Alături de el funcționează un mic difuzor.
Sunetul difuzorului, cu mult mai slab decât zgomotul jetului
de aer al motorului, îl amplifică, făcându-l și mai puternic.
Dacă frecvența sunetului emis de difuzor se modifică,
zgomotul motorului se reduce ca prin farmec, iar curgerea jetului de aer se accelerează. Sunetul distruge vârtejurile
inelare puternice, care apar la ieșirea din duza motorului și

Informarea și sinteza informa țiilor 29

care generează zgomot. Fenomenul descoperit – influența
sunetului asupra procesului apariției vârtejurilor turbulente î n
jetul unui lichid sau a unui gaz poate deveni calea reală spre
crearea avioanelor reactive fără zgomot.


Vioristul a luat în mâini vioara prăfuită și a trecut cu
arcușul pe coarde. Și, deodată, a observat că pe placa de
rezonanță a viorii, luminată de razele soarelui, au început să alerge părticelele de praf. Astfel, conform legendei, a fost
descoperit efectul vibrotransport ării, utilizat pe larg în
tehnică. În cariera de minereu pe banda de oțel a vibrotransportorului se deplasează în sus, ca la porunca
știucii, stânci de piatră cu greutatea de câteva tone.


Încă un fenomen minunat legat de sunet și, în genere, de
orice oscilații este efectul autosincroniz ării. HUYGENS a
observat primul că dacă câteva ceasornice cu pendul atârnă pe
același perete, după un timp ele vor începe să oscileze
sincron.

Pe când la Siracusa domnea Hieron, reușindu-i toate
acțiunile întreprinse, aduse zeilor, în semn de mulțumire, o
coroană de aur. Dându-i unui meș ter cantitatea necesară de
aur, după un timp el primi coroana pe care o considera perfect executată. Fiind cântărită, ea avea greutatea cantității de aur
inițiale. Întrucât regele a intuit că a fost înșelat, l-a rugat p e
Arhimede să găsească un procedeu pentru a descoperi
eventualul furt. 30 Manual de creativitate

Î n t r – o z i , p e c â n d A r h i m e d e , p r e o c u p a t d e a c e a s t ă
problemă intră în baie, observă din întâmplare că pe măsură
ce se afunda în apă, apa se vărsa peste cadă. Această observație l-a făcut să descopere soluția profundă a problemei
care îl preocupa și, fugind gol-goluț prin casă striga în
grecește “Eureka, eureka!” (Am găsit!). Astfel, a fost descoperit efectul legii lui Arhimede.


Lichidele sunt incompresibile? O descoperire epocală
este uneori o descoperire care contrazice tot ceea ce se știa până atunci într-un domeniu. Așa s-a întâmplat cu sonicitatea-
o știință a transmiterii energiei mecanice prin intermediul
vibrațiilor și a undelor elastice în masa lichidelor.
Descoperitorul sonicității, marele savant și inventator român
GOGU CONSTANTINESCU, a pus în evidență efectul mecanic generat de sunet, numit efectul Constantinescu,
fenomenul de cavita ție a sunetului.


Poate oare curentul electric să răcească un obiect? Acest
fenomen a fost descoperit în 1834 de fizicianul fra ncez
J. PELTIER. Trecând un curent printr-o lipitură bimetalică, el
a observat că în funcție de direcția curentului lipitura poate atât să încălzească, cât și să răcească. Ulterior, s-a stabilit că
efectul Peltier se manifestă mult mai puternic în
semiconductori. Se utilizează pe larg la răcirea instalațiilor
microelectronice, laser, medicină etc.


Încă un fenomen interesant. Dacă unui obiect
incandescent, de exemplu unei pietre de rectificat, i se aplică
un potențial înalt, atunci ea se va răci repede. La schimbarea

Informarea și sinteza informa țiilor 31

polarității potențialului răcirea încetinește. Astfel, poate fi
dirijată viteza de răcire a piesei. Fenomenul nu este încă
suficient studiat. Se presupune că are loc modificarea
proprietăților stratului de aer de la suprafața piesei sub acțiunea câmpului electromagnetic.


Câmpul magnetic “simte ” bine temperatura datorită
câtorva efecte specifice. Fie un vas cu lichid a cărui temperatură crește. Când ea atinge o valoare anumită, la
suprafața ei apare un corp plutitor cu inscripția “ Temperatura
a depășit valoarea acceptat ă “. Chiar dacă lichidul va fi răcit,
corpul plutitor care conține un strat feromagnetic nu se mai
scufundă. De ce ? Secretul e simplu: el era fixat de fundul
vasului cu ajutorul unui magnet. La o temperatură dată
magnetul și-a pierdut proprietă țile sale magnetice și corpul
plutitor s-a desprins de magnet. Acest efect – dispariția proprietăților magnetice la o anumită temperatură a fost
descoperit de marele fizician francez PIERRE CURIE, iar
temperatura la care apare – punctul Curie .
Savantul englez HOPKINSON a observat că în
apropierea punctului Curie, înaintea dispariției proprietăților
magnetice, permeabilitatea substanței la început crește brusc,
iar apoi scade brusc. Efectul Hopkinson permite măsurarea
temperaturii cu precizie înaltă, dar și mai precis aceasta se
face cu ajutorul efectului Barkhausen. Modificarea
permeabilității magnetice nu ar e loc treptat, ci în salturi
microscopice. Fixând numărul salturilor tip Barkhausen,
poate fi măsurată foarte precis temperatura corpurilor
feromagnetice.

32 Manual de creativitate


Dacă în diferite părți ale unui vas cu o soluție oarecare
se creează zone cu diferite temperaturi, se modifică c o n c e n t r a ț i a e l e m e n t e l o r s o l u ț i e i . A c e s t f e n o m e n e s t e n u m i t
termodifuzie. Termodifuzia a fost utilizată în fizica nucleară
pentru separarea uraniului. Inte resant este că unele din cauzel e
insuccesului savanților naziști de a crea bombe atomice a fost
refuzul lor de a utiliza această metodă, elaborată de savantul
german H. HERTZ, din cauza provenienței neariene a
acestuia. Astfel, fascismul și-a semnat sentința, propagând
rasismul.


Metoda de obținere a electricității cu ajutorul căldurii
este cunoscut demult: căldura încălzește apa, o transformă în
vapori, vaporii rotesc turbina cuplată cu rotorul electrogeneratorului. Prea multe transformări, prea complicată
este această cale. Nu s-ar putea transforma căldura direct în
energie electrică? Se poate. D easupra rugului atârnă un vas în
care fierbe apa. De la el pleacă spre o rație fire de curent.
Aceasta este o sursă de curent autonomă, care funcționează în baza efectului termoelectric , descoperit în anul 1821 de
T.Y. SEEBEK.

Câmpul electric exercită o influență specifică asupra
moleculelor dielectricilor: el le transformă în molecule –
dipoli, o parte încărcată pozitiv, iar alta – negativ. Acest ef ect
este numit polarizarea dielectricilor. Dipolul este foarte bine
dirijat de același câmp electric. E interesant faptul că proces ul
“extracție”, de regulă, modifică proprietățile dielectricului:
transparența, vâscozitatea, dime nsiunile etc. Desigur, aceste
proprietăți nu au rămas neobservate de inventatori.

Informarea și sinteza informa țiilor 33


“Iscusința” principală a câmpului electric este de
“a pune ” l a l u c r u p a r t i c u l e ș i o b i e c t e f o a r t e m i c i . E l e s e
electrizează (se polarizează) ușor și îndeplinesc întocmai “comenzile” câmpului electric. Astfel, torentul de picături
mărunte de vopsea electrizate se așază uniform pe o suprafață
vopsită și se prinde puternic de e a. Capacitatea dielectricilor
de a se polariza este utilizabilă la producerea blănurilor
artificiale: pe suprafața unui material unsă cu clei cad perișo ri,
asupra cărora acționează câmpul electric. Ei se polarizează,
orientându-se în direcție perpendiculară pe material. În primul
moment materialul este asemănător unei periuțe de dinți foarte uzate, dar după un minut pe ea crește o pădure întreagă
de perișori, o adevărată blană.


Proprietatea ionilor de a transporta în mișcarea lor
cantitățile mici de substanțe este utilizată pe larg de
inventatori.
Un tun care s-a aflat mai multe secole pe fundul mării a
fost ridicat la suprafață, curățat bine de impurități și instal at în
muzeu. După câteva luni însă tunul a crăpat și s-a distrus. Care-i cauza? Vinovate s-au dovedit a fi particulele de sare
care timp îndelungat au pătruns prin suprafața metalului.
După extragerea din apă procesul de distrugere s-a amplificat.
De aceea, până nu demult unicul mod de păstrare a
exponatelor similare era în “ acvariu ”. Cu câțiva ani în urmă
inventatorii francezi au inventat o metodă eficientă de
extragere a sărurilor pătrunse în metal. Obiectul ridicat din
apă este amplasat într-o cuvă cu soluție, prin care se trece un
curent slab. După un timp “coaja” cade singură, descoperind
suprafața curată. 34 Manual de creativitate


Bulele de aer sunt frecvent utilizate în procesele de
flotație – îmbogățirea diferitelor minereuri. Părticelele foart e
mici de minereu, amestecate cu apă și cu componente
speciale, sunt transportate de bulele de aer la suprafață. Bule le
de aer nu sunt prea convenab ile: dimensiunile nu pot fi
reglate, de asemenea, pe pereții conductelor, prin care se
transportă aerul, deseori se depun impurități. Aceste
dezavantaje pot fi eliminate, dacă bulele de aer se vor obține
prin electroliză, direct din vas, unde are loc procesul numit
electroflota ție. Prin vas se trece curent electric, apa se
descompune, iar bulele de aer se așază direct pe părticelele de
minereu. Procesul se reglează foarte ușor prin modificarea
curentului.


Există două tipuri de electrotransport: electroosmoza –
transportul particulelor de lichid și electroforeza – transportul
particulelor solide care se găsesc în acest lichid. E interesan t
că particulele solide și lichide se orientează la electrozi cu
polaritate diferită, datorită cărui fapt ele pot fi separate. Această proprietate se utilizează la limpezirea sucurilor și
altor produse alimentare și nealimentare.

Scânteile dezvoltă forțe foarte mari la descărcare în
lichid. Datorită incompresibilității lui apare un șoc hidraulic ,
care poartă numele inventatorului său IUTKIN, ce transformă
diamantele sintetice în praf, necesar pentru fabricarea
pietrelor de rectificat fine. Efectul se utilizează pentru
dezinfectarea apei (șocul puternic distruge învelișurile bacteriilor), ștanțarea foilor metalice, sondaje, fărâmițarea ș i
îmbogățirea minereurilor etc.

Informarea și sinteza informa țiilor 35


Poate oare fi magnetizată apa? Fizicienii răspund
negativ. Însă nimeni nu poate explica, de ce apa care trece printr-un magnet în formă de inel capătă proprietăți noi,
uimitoare. De exemplu, apa magnetizată, la fierbere nu
depune piatră pe pereții cazanului; la vopsire țesăturile devin
de nuanțe mai aprinse, betonul pregătit cu apa magnetizată
este mult mai dur ca cel obișnuit. Apa de mare magnetizată nu omoară, ci din contra, influențează pozitiv asupra creșterii
plantelor. Cu 50 % crește productivitatea rectificării cu piatr ă
de diamant la răcirea ei cu apă magnetizată. Se pot da multe alte exemple. Noroc că inventatorii nu așteaptă momentul
când fizicienii vor găsi explicația acestui fenomen, ci caută
noi utilizări ale acestuia.


Câmpul magnetic poate acționa nu numai asupra
obiectelor, ci și asupra sarcinilor electrice în mișcare.
Totodată, apar forțe electrodinamice (forțe Lorentz), care abat
sarcinile (sau particulele încărcate) de la direcția inițială d e
mișcare. Acest efect este pus la baza instalațiilor de desalinizare a apei sărate, elaborate în diferite țări ale lumi i.
Într-o instalație americană de construcție simplă, prin
conducte curge apa, iar câmpul magnetic împinge spre pereți
ionii care urmează să fie elimin ați. În centrul conductei se
formează o vână de apă curată. Rămâne numai separarea acesteia, procedeu de altfel simplu. Pe de altă parte,
simplitatea constructivă a instalației a generat și unele
dezavantaje. E cunoscut că forța Lorentz e cu atât mai mare,
cu cât viteza de curgere a lichidului e mai mare, dar la viteze
mari în lichide se formează vârtejuri, care duc la amestecarea 36 Manual de creativitate

soluției desalinizate cu sărurile deja separate. Aici inventato rii
au găsit un procedeu eficient de a elimina acest neajuns; în lo c
să se miște lichidul, se va mișca câmpul magnetic. Forța Lorentz va fi mai mare, iar vârtejurile nu se vor forma. Cu alt e
cuvinte, s-a folosit metoda inversiei.

Efectul cumulativ a fost descoperit încă în secolul trecut.
Se obține, de exemplu, în efectul exploziei într-un cilindru, l a
care la unul din capete este executată o gaură conică,
acoperită cu un strat subțire de metal, care joacă rolul unei lupe-focalizatoare a energiei ex ploziei într-o zonă (un jet)
foarte îngustă. Metoda a găsit o utilizare largă în tehnica de
război. Astăzi efectul cumulativ și-a găsit și utilizări pașnice.
Cu ajutorul lui poate fi tăiată rapid o bară metalică groasă sa u
un tub de beton, poate fi perforată o gaură într-un material du r
etc.


În 1948 savanții sovietici G. V. CURDIUMAN și L .G.
HANDROS au descoperit capacitatea unor substanțe de a memoriza forma lor inițială și de a o restabili – efectul
memoriei formei . De exemplu, din material termosensibil a
fost executată o teavă. Apoi forma ei a fost modificată: a fost
întinsă, turtită. Acum, dacă țeava deformată va fi încălzită până la o altă temperatură stabilită, ea își va aminti forma inițială – se va îngusta și se va îndrepta. E clar că acest efe ct
poate avea utilizări foarte largi. Proprietăți de memorizare a
formei posedă nu numai metalele, ci și unii polimeri.


Nu încetează să ne mire apa obișnuită. Acțiunea
câmpului magnetic asupra ei a fost examinată mai sus. Există

Informarea și sinteza informa țiilor 37

și alte câmpuri care pot să o transforme într-o substanță cu
posibilități neobișnuite. De exemplu, apa a fost trecută
printr-un dezintegrator – instalație mecanică de mărunțire a
materialelor dure. S-ar părea că n-ar trebui să se reflecte
asupra proprietăților apei. Însă nu se știe de ce apa tratată î n
modul descris mai sus îmbunătățește creșterea plantelor, crește sporul de greutate la animalele domestice, care beau această apă. Savanții deocamdată n-au găsit explicație acestui fenomen.


Efectul cavit ății a fost descoperit de hidrodinamistul
V. FRUD. La prima vedere, acest fenomen e simplu: la curgerea rapidă turbulentă a lichidului apar spații care, practic, sunt pustii. Aceste goluri, sub acțiunea presiunii
lichidului, explodează foarte rapid (miimi de secundă), având
efectul unei microexplozii cumulative. Astfel, sunt distruse
suprafețele pieselor executate d in materiale dure (turbinelor
hidraulice, elicelor de navă, organelor de lucru ale pompelor,
aripilor avioanelor etc.). Eliminarea acestui dezavantaj poate fi realizată prin utilizarea unui alt fenomen – efectul
supercavit ății – când o mulțime de bule separate se unesc
într-un nor cavitațional care pr otejează profilul respectiv.
Drept că în acest caz scade randamentul mașinii. Efectul
cavitației poate fi utilizat în diferite procese tehnologice:
obținerea emulsiei tehnologice, intensificarea reacției chimic e
a două lichide etc.

1.3.2. Efecte geometrice în creația tehnică

Se vorbește că cineva l-ar fi rugat pe " părintele
geometriei ", EUCLID, să-1 învețe arta geometriei, punând o
întrebare firească: " Dar ce folos practic voi avea eu, însu șind
aceste teoreme? ", la care EUCLID s-a adresat robului său: 38 Manual de creativitate

"Dă-i un gologan, bietul a venit s ă caute folos ". Aceasta e o
legendă, însă în ea e reflectată o latură foarte importantă: de
veacuri se studiau proprietățile geometrice, însă acestea erau,
de regulă, rupte de fizică și, cu atât mai mult, de tehnică.
Conform chestionarelor efectuate în școlile de creație tehnică
la finele secolului al XXlea elevii, studenții, inginerii au mai
puține cunoștințe despre utilizarea efectelor geometrice decât a celor fizice.
Uriașele resurse ale geometriei în creația tehnică au fost
p u s e î n e v i d e n ț ă d e i n g i n e r i i I . L . V I K E N T I E V ș i V . I .
EFREMOV [66] pe baza analizei revendicărilor a peste
1200000 de invenții din întreaga lume, din care a rezultat o
pondere importantă a invențiilor obținute prin noi utilizări al e
efectelor geometrice. Sistematizarea lor a fost realizată de
autor conform principiului “ Forma geometric ă – funcțiile sale
tehnice ”, iar tabelul sintetic final a fost structurat conform
principiului invers “ Funcția tehnică – formele geometrice
care o pot realiza ”.
Ordinea de prezentare a efectelor geometrice [6] este de
la "simplu la compus ", începând cu curbele plane, suprafețele
plane, curbele spațiale, suprafețele spațiale și volumele. O
astfel de prezentare sintetică și analitică îl ajută pe invent ator
să-și facă o impresie globală dinamică asupra figurilor
geometrice utilizabile în tehnică.
Parcurgerea periodică a fondului de efecte geometrice
realimentează și îmbogățește fondul informaționa1 personal
al inventatorului, amplificând substanțial șansa găsirii unor bisocieri sau combinări rezonante, mediind favorabil inspirația. Fondul de efecte geometrice constituie, în același
timp, mijlocul principal pentru sinteza creativă în invențiile
bazate pe optimizarea formei sau pentru optimizarea cinematicii generării curbelor, suprafețelor și volumelor. În [66] se prezintă tabelul efectelor geometrice sistematizat
conform unui nou principiu " de la simplu la complex " de prof.
dr.ing. Vitalie BELOUS și completat de autori cu noi efecte

Informarea și sinteza informa țiilor 39

geometrice, utilizate în activitatea inventivă proprie sau
depistate la analiza unor clase de soluții tehnice cunoscute.
Un criteriu important al indicatorului efectelor
geometrice este sinteza formelor geometrice [66]. Pot fi
evidențiate trei mecanisme de bază, prin care are loc "multiplicarea formelor ".
1. "Forma geometrică (FG
1) + forma geometrică
FG 2 “
(una din forme poate fi gaură)
În fig. 1.1 este prezentată construcția "pană + pană"
care, spre deosebire de pana ordi nară, asigură deplasarea unei
p ă r ț i s i m u l t a n p e t r e i d i r e c ț i i ( b r e v e t d e i n v e n ț i e
nr.312974 SU).
Să examinăm un alt caz de multiplicare a formelor. Cum poate fi controlat profilul hiperbolic sau parabolic? E necesar ă
e x e c u ț i a p r e c i s ă a ș a b l o a n e l o r r e s p e c t i v e , a p e l â n d l a
ajutorul mașinilor–unelte cu comandă numerică și
al specialiștilor de înaltă calificare.
Conform brevetului de invenție nr. 491462 SU se
propune o soluție foarte simplă: se execută un con, din care se
taie fâșii; dacă planul de secționare este paralelă cu generatoarea, obținem o parabolă, dacă însă el este
perpendicular pe baza lui, obținem o hiperbolă (v. fig. 1.2).

Fig. 1.1. Fig. 1.2. 40 Manual de creativitate

2. Formă geometrică (FG) + mișcare de rotație (R)
și (sau) de translație (T)
Prin exemplele ce urmează se vor demonstra posibilitățile
largi ale fenomenului nominalizat. De exemplu, s-a stabilit
(brevet nr.414144SU, 573383SU), că dacă cercurile (roțile
automobilului) sunt instalate pe osii înclinate, atunci urma în
zig-zag, pe care o lasă la rostogolirea lor, creează un sprijin
suplimentar la deplasarea mijlocului de transport (fig.1.3). Un
efect similar este descris de STEWART G. în [34].
Instalarea roților
pe osii înclinate
spițele de jos, care suportă toată sarcina
echipajului, întotdeauna
se vor amplasa în plan
vertica1. Înclinarea
roților e necesară pentru a compensa jocurile,
Capetelor osiilor echipajelor li se imprimă o mică înclinare în
exterior, pentru a preveni oscilația roților. Spițele, de
asemenea, sunt amplasate pe suprafața unui trunchi de con,
orientat cu vârful în interior.
3. Formă geometrică + efect fizic (sau chimic)
Combinarea efectelor
geometrice cu cele fizice sau
chimice asigură obținerea unor
rezultate fenomenale. În brevetul
nr.1116218SU se propune o roată de lucru a pompei (fig. 1.4), în care î n c alitate de pal ete servește h o t a r u l d e s e p a r a r e î n t r e sectoarele umectante și
neumectante. Rezistența hidraulică
în direcție perpendiculară pe planul
Fig. 1.3.
Fig. 1.4.

Informarea și sinteza informa țiilor 41

de separare e mai mare decât în direcție tangențială, deci
lichidul se va răspândi de-a lungul planului de separare, adică
planul de separare joacă rol de palete cu dimensiuni infinit de
mici.
O combinare interesantă a efectelor geometric și fizic
au obținut autorii invenției conform brevetului nr.693493SU, în care efectele piezoelectric și geometric, exprimate prin realizarea unei traiectorii de excitare a oscilațiilor în formă de
sinusoidă, sunt utilizate la realizarea unui vibromotor cu
performanțe ridicate, care are aplicări în diverse domenii.
Aceleași efecte au fost utilizate în invențiile conform brevetelor nr. 1724486SU [17] și 1771960SU [15] pentru crearea unui vibromotor piezoelectric, care ar îndeplini simultan și funcția de generator al mișcării precesionale a satelitului în transmisia precesională. Aici s-a luat în
considerare proprietatea, că oric e punct de pe suprafața sferic ă
a satelitului transmisiei precesionale descrie o sinusoidă la u n
ciclu complet de precesie a satelitului.
O mostră de combinare a efectelor geometrice cu cele
fizice sau chimice este utilizarea în invenții a materialelor c u
memoria formei. Aceste materiale pot deveni o sursă de
inspirație foarte importantă pentru inventatori. De regulă,
aceste materiale reprezintă aliaje care includ doua-trei
componente. Un material cu proprietăți fenomenale este nitinolul, un aliaj cu componența procentuală strictă în raport
de 51 % Ni și 49 % Ti. Sunt cunoscute mai multe utilizări
originale ale nitinolului în diverse invenții. Pot fi nominaliz ate
câteva invenții, în care este utilizat efectul geometric + efec tul
fizic, generat de nitinol. Conform brevetului nr 627 MD; (nr.1671956RU) [16] se propune un motor termic, în care
elementele de lucru sunt executate din nitinol. Contactând cu
medii de lucru cu diferență de temperatură, aceste elemente,
utilizând memoria formei (efecte fizic și chimic, bazate pe 42 Manual de creativitate

transformări intercristaline), asigură transformarea unei
forme (până la contactul cu mediul de lucru) în alta (după
contactul cu acest mediu).
Același efect este pus la baza invenției (breve t
nr. 1593945SU), în care cleștele manipulatorului pentru
transportarea pieselor din cuptor în baia de călire este execut at
din nitinol. La contactul cu piesa încălzită contractarea
elementelor cleștelui asigură strângerea ei. După transportarea
ei în baia de călire la contactul cu mediul de răcire are loc
dilatarea elementelor cleștelui și eliberarea piesei.
1.3.2.1. Spirale: diversități constructive

Omul în perioada evo1uței sale a observat că mai multe
fenomene ale naturii decurg după o legitate strictă: limbile de
foc ale pojarului, care se rotesc în vârtej, vârtejele de apă ș i
aer au forma unei spirale. Linia, pe care sunt amplasați mugurii (lăstarii) pe tulpinile unor plante
(fig. 1.5), traiectoria descrisă de
aripioara de mesteacăn în zbor, construcția cochiliei melcului,
pânza păiangenului etc.
reprezintă veritabile linii elicoidale sau spirale.
Arheologii au observat
imaginea spiralei deja în neolit (6000-2000 p.ch.), practic, la
toate popoarele lumii. Geniul lui
ARHIMEDE din Siracuza (aproximativ 287-212 p.ch.) a constat în demonstrarea unei serii de teoreme, legate de un tip anumit al spiralei, stabilirea
Fig. 1.5.

Informarea și sinteza informa țiilor 43

domeniilor de utilizare a ei – în pompele de apă, pentru
acționarea mecanismelor (melcul lui ARHIMEDE), însă
nicidecum n-a descoperit spirala cum se crede.
Actualmente, spirala și liniile elicoidale sunt cele m ai
brevetate forme geometrice clasice.
1. Spirala lui ARHIMEDE Să luăm cunoștință de cele mai minunate proprietăți ale
spiralei lui ARHIMEDE (fig. 1.6, a).
Distanța între două spire consecutive ale spiralei
ARHIMEDE este o mărime constantă și e egală cu 2 ,
unde  este o constantă a spiralei. Această proprietate a
spiralei este utilizată în mandrinele cu autocen-trare și alte dispozitive similare.
2. Spirala logaritmică
Spirala logaritmică
se formează la rotirea
uniformă a razei-vector,
pe care se mișcă un punct, deplasarea căruia
este proporțională cu
îndepărtarea de la originea
de coordonate (fig. 1.6, b).
Ecuația spiralei logaritmice în sistem polar de
coordonate:  = o unde  este o constantă. Dacă  > 1,
atunci spirala se desfășoară în sensul invers rotirii acelor de
ceasornic, dacă  < 1, în sensul acelor de ceasornic.
Unghiul cuprins între tangenta dusă în orice punct și
raza-vector, dusă în punctul de tangență, este o mărime
constantă pentru fiecare spirală logaritmică și e egal ă cu
arctg(1/ln). Astfel, această spirală intersectează razele-
vector sub același unghi (dintre toate curbele existente
proprietăți similare poseda numai circumferința). Această
a. b.
Fig. 1.6. 44 Manual de creativitate

proprietate este utilizată pe larg în scule de așchiere rotativ e
(brevet nr. 858896 SU, 982552 SU, 1033027 SU ș.a.). În
cazul dacă muchia așchietoare este descrisă de o spirală
logaritmică, atunci unghiul de așchiere , cuprins între
tangenta dusă la muchia așchietoare și vectorul vitezei liniare
la rotire rămâne neschimbat.
Proprietatea spiralei logaritmice de a rămâne
neschimbată la diferite transformări l-a uimit într-atât pe
Jacob BERNOULLI, încât el a numit-o "Spira mirabilis
(spirală minunat ă)", lăsând testament ca să fie încrustată pe
piatra funerară inscripția “Eatem mutata, resurgo
(transformat ă, renasc din nou)".
Spiralele examinate sunt cel e mai utilizate în tehnică.
3. Linia elicoidală
Linia elicoidală cu pas constant se formează la
înfășurarea planului cu curba ACB pe un cilindru (fig. 1.7).
Linii similare se utilizează în transportoare elicoidale, șnecu ri,
prese melcate pentru
v a r i e r e a l e n t ă a p a s u l u i
pe lungimea șurubului.
Linia elicoidală cu
pas constant este foarte
utilizată în tehnică: piese filetate de asamblare,
transmisii elicoidale și
melcate, transmisii
micrometrice de precizie pentru aparate, transportoare etc.
Î n t r a n s m i s i i l e e l i c o i d a l e l a o r o t a ț i e c o m p l e t ă a u n u i
element celălalt element se va deplasa axial la o distanță egal ă
cu pasul dintre două spire. Încercați să propuneți o soluție
tehnică care ar permite obținerea unor deplasări axiale foarte
mici. Reducerea pasului este limitată de parametrii geometrici
ai filetului și cei de forță ai mecanismului. În cuplele
elicoidale clasice este imposibilă realizarea acestei idei.

Fig. 1.7.

Informarea și sinteza informa țiilor 45

1.3.2.2. Bila și proprietățile ei

Dacă ar fi fost construit un monument dedicat unui co rp
geometric, care a jucat cel mai important rol în dezvoltarea
științelor, atunci, cu siguranță, acest corp ar fi bila. Într-
adevăr, încă în antichitate Heron din Alexandria, aflându-se în
căutarea formei propulsorului mașinii cu abur, s-a oprit asupra
bilei, iar Galileo GALILEI, studiind picătura de rouă, timp
îndelungat a încercat să găsească explicație formei sferice. Acum se știe că în comparație cu alte corpuri bila are forma
c u c e l m a i m a r e v o l u m . M u l ț i c e r c e t ă t o r i a u f o s t a t r a ș i d e
simetricitatea bilei, posibilitatea transferării oricărui punct de
pe suprafață în orice poziție.
Să ne amintim definițiile matematice de bază privind bila
(ele vor fi utile ulterior). Bila este locul geometric al punct elor
aflate la aceeași distanță de centru. Sfera este suprafața bi lei
(fig. 1.8, a). Respectiv sectorul sferic, segmentul sferic, str atul
sferic sunt prezentate în fig. 1.8, b, c și d. Iar trei cerc uri
reciproc perpendiculare cu același diametru formează pe suprafața sferei opt triunghiuri sferice, numite triunghiurile
Euler (fig. 1.9, a).
Fig. 1.8. 46 Manual de creativitate

Proprietățile principale ale bilei cunoscute din
geometrie:
– orice secțiune a bilei reprezintă un cerc (fig. 1.9, b);
– bila are lățime constantă, iar punctele sferei au raport
constant al distanțelor de la două puncte nemișcate;
– sfera are curbură medie constantă egală cu raza bilei;
– la volumul dat bila are cea mai mică suprafață
posibilă; – bila instalată pe un plan orizontal și luminată de sus și
dintr-o parte, formează umbre î n formă de elipsă, iar punctul
de contact al bilei cu planul este unul din focarele elipsei.
Să examinăm în continuare unele aplicații tehnice ale
bilei.
Bila este răspândită foarte pe larg în practică: rulmenți
cu bile, pixuri, transmisii elicoidale cu bile, alte mecanisme diverse având în componența sa bile. Forma sferică este cea
mai rațională formă pentru rezervoare destinate păstrării
gazelor și lichidelor, aparatelor cosmice și submersibile. În
construcția de mașini sunt cunoscute pe larg supapele sferice,
morile cu bile, articulațiile, cuplajele etc.
Proprietatea bilei de a suporta sarcini foarte mari este pe
larg utilizată în construcția de mașini. Evoluția construcțiilo r
cu bile, probabil, începe în perioada creării piramidelor
egiptene. Astfel, arheologul a ustriac Hansunker, efectuând
săpături la piedestalul piramidei Joser, a găsit bile cu
Fig. 1.9.

Informarea și sinteza informa țiilor 47

diametrul de 12.. .40 cm. Cea mai mare parte constituiau
bilele cu diametrul 19 cm, posibil acesta era standardul vechi
egiptean. Analiza a demonstrat că bilele au fost executate
dintr-un minereu foarte dur, numit dolerit. Experiențele
efectuate în 1936 cu bilele găsite au demonstrat că bilele sunt
capabile să suporte sarcini considerabile, menținând capacitatea de deplasare. Un om, posedând un astfel de dispozitiv, poate să deplaseze fără dificultăți un bloc cu greutatea de câteva tone. Săpăturile ulterioare au depistat
urme, lăsate de bilele de piatră la deplasarea lor. De remarcat
că greutatea blocurilor de piatră la egipteni atingea 20 t, iar
grinda de planșeu – 420 t. Nu întâmplător istoricul francez F. More a declarat că se închină în fața acestor mijloace ale artei construcțiilor antichității tot așa ca și în fața rezulta telor
ei – minunatele piramide.
D r e p t c e l m a i e l o c v e n t e x e m p l u s e r v e ș t e r u l m e n t u l c u
bile. Fără el nu se realizează nici un mijloc de transport
contemporan. Primul brevet de invenție eliberat pentru un
rulment cu bile este datat cu anul 1794. A fost eliberat în
Anglia pentru " osia carului cu rotire foarte u șoară". Obiectul
invenției a fost " bile în inel ".
Utilizând proprietățile bilei proprii numai ei în
combinare cu capacitatea de a suporta sarcini mari,
inventatorii găsesc utilizări simple și originale ale bilelor î n
diverse domenii ale tehnicii.
Finalizând scurta trecere în revistă, se poate concluziona
că bila este o formă finalizată t ehnologic. Cei cointeresați po t
să ia cunoștință mai profund de tehnologia de fabricare a bilelor (sferelor), examinând d escrierile de invenții din
clasele Clasificării Internați onale a Invențiilor, după cum
urmează: H 0121/00, 21/88, 21/603, H 05K3/24, 3/30, 3/32,
3/36, B 29 K 27/12; B 29 31/00. Conform brevetului de
invenție nr.1551368 FR se propune executarea bilelor, folosind forța centripetă (fig. 1.10). În metalul t opit 48 Manual de creativitate

se introduce un ax rotativ gol. Forțele centripete vor “ mâna ”
metalul pe canaluri
înclinate și îl vor arunca afară în formă de șuvițe
subțiri, care, în același
moment, se descompun în picături sferice, care se
răcesc. Modificând adânci-
mea de introducere și
viteza de rotire a axului,
pot fi obținute bile de diferite dimensiuni.

1.3.2.3. Hiperbola în serviciul inventatorului

Cine nu cunoaște turnul Eiffel? El a devenit simbolul
Parisului și al Franței, desigur. Însă odată cu dezvoltarea
tehnicii construcția arhitecton ică unică s-a dovedit a fi nu pr ea
reușită din punct de vedere ingineresc și, în viitor, pentru
elaborarea construcțiilor înalte a început să se utilizeze o
metodă mai eficientă, bazată pe utilizarea hiperboloidului de
rotire. Carcasa turnului include bare drepte amplasate pe
generatoarele corpului de rotație, forma căruia are turnul,
nituite între ele în punctele de intersecție, și, de asemenea, legate cu inele orizontale (fig. 1.11). Analizați schema construcției prezentate în fig. 1.11 și veți remarca simplitatea și rigiditatea ei.
Pentru a demonstra posibilitățile
utilizării hiperboloizilor în tehnică, să
luăm cunoștință de minimul de
informații din matematică, care vor fi
utile ulterior.
Fig. 1.11.
Fig. 1.10.

Informarea și sinteza informa țiilor 49

Să începem cu definiția hiperbolei. Hiperbola este
locul geometric al punctelor M, diferența distanțelor până la
punctele F ș i F' (focare) are
o valoare absolută constantă:
(MF- MF' = const. fig. 1.12).
Ecuația canonică este:
,122
22

bY
aX
unde a și b sunt constante.
Hiperbola generează două suprafețe de rotație
diferite . În funcție de faptul cum are loc rotirea în jurul liniei
care leagă focarele, sau în jurul liniei perpendiculare pe ea,
care trece prin mijlocul ei, obținem hiperboloid cu două pânze (fig. 1.13) sau cu o singură pânză (fig. 1.14). Aici urmează să
marcăm acel fapt uimitor că ambii hiperboloizi, ca și
cilindrii și conurile, pot fi obținuți prin alunecarea unei linii
drepte (fig. 1.15).

Fig. 1.12.
Fig. 1.13. Fi g. 1.14. Fi g. 1.15.50 Manual de creativitate

1.3.2.4. Suprafețe unilatera le. Caracteristici generale

Să luăm cunoștință de cele mai utilizabile proprietăți ale
suprafețelor unilaterale. Spre deosebire de învelișul cilindric
la secționarea pe diametru a suprafeței unilaterale, obținute
dintr-o bandă, capetele căreia sunt răsucite cu 180o ș i
asamblate, ea nu se descompune în două inele, ci numai într-un inel, însă de două ori mai lung și mai îngust ca cel inițial.
Dar dacă în mod similar se va secționa o bandă răsucită
cu 360
o, atunci se va obține un lanț constituit din două inele,
fiecare din ele reprezentând o suprafață unilaterală. În cazul când capetele benzii sunt răsucite cu 540
o la secționarea
benzii pe lungime rezultatul este cu totul neașteptat: inelul î și
mărește de două ori diametrul și pe el apare un nod, care poate
fi înlăturat numai rupând sau tăind inelul.
Ce se va întâmpla dacă suprafața unilaterală va fi
secționată nu după linia medie, ci după o linie, care se află l a
1/3 din lățimea benzii. În acest caz obținem două inele unite
în lanț: unul mai mare cu lățimea reprezentând 1/3 din lățimea
celui inițial, și unul mic cu lățimea de 2/3 din cea inițială. Inelul mai mare este bilateral (cu două fețe). Cel mic va
rămâne unilateral.
Au găsit aceste secționări utilizare în tehnică?
Deocamdată nu, însă posibilitățile de utilizare sunt foarte
largi.
Banda Möbius
Banda cu suprafața unilaterală examinată mai sus poartă
numele profesorului de la Universitatea din Leibzig August
Ferdinand MÖBIUS (1790-1868), care pentru prima oară a
anunțat în presă despre existența ei în 1858, însă oare într-
adevăr el a descoperit-o? În muzeul orașului francez Arle a fost găsit un mozaic antic roman, în ornamentul căruia era
imaginată o bandă răsucită cu o fâșie neagră infinită, iar în

Informarea și sinteza informa țiilor 51

evul mediu croitorii parizieni, primind la lucru debutanți, le
încredințau sarcini inexecutabile: să coase la poalele fustei o
panglică, capetele căreia erau răsucite cu 180o și legate între
ele.
Conform literaturii tehnice și brevetelor de invenție de la
finele veacului trecut oficiile de brevetare începuseră să înregistreze invenții bazate pe utilizarea suprafeței unilatera le.
Analizând revendicările unui număr impresionant de invenții, în care a fost utilizată, autorii [81] au stabilit că nu mai
puțin de 60 % de soluții sunt legate de dublarea
suprafețelor și (sau) lungimii feței de lucru a curelei infinit e,
păstrând gabaritele neschimbate. În invenția conform brevetului nr. 324137 SU în locul benzii a fost utilizat un poliedru cu fețe egale, acoperit cu u n
strat abraziv, în același timp, una din
ramurile poliedrului este răsucită în
raport cu alta în locul fixării capetelor
lui într-o curea infinită cu una sau mai
m u l t e f e ț e ( f i g . 1 . 1 6 ) . E c l a r c ă î n
procesul funcționării sculei articolul va fi parcurs consecutiv de toate fețele
poliedrului elastic. Altfel spus:
suprafața curelei abrazive în
comparație cu cele ordinare se va
mări de n ori, unde n e s t e n u m ă r u l
fețelor. La o analiză mai profundă a soluțiilor descrise mai su s
s-a observat, că în cazul poliedrelor cu 6, 8, 10 fețe suprafaț a
de lucru se micșorează încontinuu. Soluționarea acestei
probleme o găsim în brevetele de invenție nr. 539744 SU,
712844 SU, 745665 SU, 908673 SU). Doar în locul unui
profil poliedru cu patru fețe poate fi executat un profil în
secțiune cu patru lamele (fig. 1.17).
E important de menționat faptul că inelul cu profil
lamelar, unul din capetele căruia la unire a fost rotit cu 90
o, la
Fig. 1.16.52 Manual de creativitate

aceleași gabarite are o suprafață de lucru de câteva ori mai
mare decât profilul complet. De exemplu, inelul cu secțiunea
în formă de hexagon are șase fețe-șase suprafețe de lucru.
Elementul flexibil cu șase
lamele, secțiunea transversală a
căruia este înscrisă în secțiunea
hexagonului, are de acum 12 suprafețe de lucru similare.
O altă funcție a benzii
Möbius este utilizarea ei pentru
răsturnarea (ranversarea) ar ticolelor. Astfel, conform
brevetului de invenție nr. 886859 SU se propune o " Instalație
pentru distribuirea hr ănii", utilizabilă în complexele de
creștere a vitelor cornute mari, fermele avicole etc. (fig. 1.1 8).
În brevetul de invenție
nr. 356757 SU se prezintă un
divizor de frecvență, bazat pe faptul, că semnalul care se
răspândește pe banda Möbius
trece fiecare secțiune de două ori –
pe suprafețele interioară și
exterioară. Această proprietate
permite realizarea diviziunii frecvenței pe cale pur geometrică: pe suprafețele benzii se
execută excitatori de unde acustice, care, fiind generate, sunt
reflectate de excitator și formează o undă staționară cu
frecvență de două ori mai mică decât la dispozitivele
cilindrice cu aceleași gabarite.
Deoarece lungimea straturilor interior și exterior la
banda Möbius practic este aceeași, această proprietate permite
remagnetizarea simultană a lor, care poate fi utilizată pentru
uniformizarea intensității câmpului magnetic în miezul instalațiilor electrice (brevet de invenție nr. 626443 SU).
Fig. 1.17.
Fig. 1.18.

Informarea și sinteza informa țiilor 53

Soluțiile examinate de u tilizare a benzii Möbius
reprezintă doar o mică parte din cele existente. Însă, într-
adevăr, inepuizabile sunt posibilitățile modernizării benzii Möbius tradiționale, deschiderii unor noi utilizări – izvoare
însemnate de inspirație pentru inventatori.

1.4. Creații ale marilor inventatori

**********************************************
Întorcându-se în 1832 la bordul corăbiei Selli din Franța
în America, tânărul pictor Samuel MORSE a fost întâmplător
martorul unei discuții aprinse despre experiențele europene privind electromagnetismul, descrise în cartea lui FARADAY "Extragerea scânteilor din magnet " . A c e s t e d i s c u ț i i i – a u
sugerat lui Morse ideea despre posibilitatea transmiterii unei informații prin cablu, folosind în calitate de cod combinații d e
scântei. Această idee 1-a cucer it într-atât, încât, în pofida
faptului că nu cunoștea nici cele mai elementare reguli ale electricității, folosind metoda probelor și erorilor, a reușit să
inventeze alfabetul care-i poartă numele.

*********************************************
Renumitul inventator (inventatorul nr.1 al omenirii)
Thomas EDISON (1847-1931) a intrat în istorie cu atelierul său de invenții – prototipul laboratoarelor comerciale. Lui Thomas EDISON îi aparține re numita frază referitor la
procesul de creare a invențiilor “ 10 % de inspira ție și 90 %
transpirație". El era un adept inveterat al practicismului,
modelării situațiilor. Nu întâmplător la bătrânețe EDISON a
atras atenția profesorilor asupra importanței " aducerii
conștiinței în contact cu obiectele reale " . D i n f r a g e d ă
copilărie însușirea pe de rost a unor cunoștințe abstracte îl
plictiseau grozav, fapt ce l-a făcut să părăsească pentru totdeauna școala cu calificativul " elev cu însu șită rea” și să se 54 Manual de creativitate

autoinstruiască. Cu o îndârjire și inventivitate uimitoare
pentru vârsta sa el se străduia să repete singur tot ce vedea î n
jurul său sau cunoștea din cărți, începând cu clocitul ouălor ș i
terminând cu emisiunea telegrafică. Diversitatea intereselor
lui EDISON și asiduitatea lui nu aveau analogi. Îmbunătățind
simțitor o serie de invenții, "întâmplător" a inventat
fonograful. Lucrând asupra metodei de înscriere a telegramelor pe suprafața unui disc rotativ cu ajutorul unui ac
care imprima pe spirală puncte și liniuțe a observat un
fenomen interesant. Comunicându-i discului o viteză mare, a
observat că susținătorul acului a început să vibreze, generând
unele sunete. EDISON a înțeles îndată că dacă va fixa brațul
pârghiei la o diagramă, vor apărea unde sonore de frecvență diferită.
În 1883, când lucra asupra firelor incandescente de
cărbune, el a observat că suprafața interioară a lămpilor de
sticlă se afumă pe toată suprafața, cu excepția unei fâșii
înguste în locul unde se fixa firul. EDISON a presupus, că
stratul de cărbune de pe sticlă apare din firul de cărbune, îns ă
nu putea explica natura " umbrei". Ulterior el a instalat o placă
între piciorușele sprijinelor firului. Placa putea fi conectată la
firul incandescent cu potențial mai mare sau mai mic și cu
semn diferit. EDISON a observat că atunci când placa era
conectată la polul pozitiv, în ea apărea curent electric mic. L a
conectarea plăcii la polul negativ curentul nu apărea. Acest efect numit ulterior "efectul Edison”
a fost pus la baza
elaborării lămpilor radio și industriei constructoare de aparat e
radio.
Th. EDISON a condus lucrările p rimei centrale electrice
din lume la New-York, care a favorizat apariția unei cascade
de invenții, legate de crearea și amplasarea cablurilor subterane, inclusiv, mașinile dinamo puternice, sistemele de reglare a lor etc.

Informarea și sinteza informa țiilor 55

**********************************************
Problema cuceririi spațiului aerian a fost atacată de
renumiții savanți și inventatori Leonardo da VINCI, George
CALLI – inventatorul motorul ui cu explozie, Alexander
BELL – inventatorul telefonului, Hiram MAXIM, Thomas EDISON, de marii inventatori români Henri Coandă, Gheorghe de BOTEZAT, Traian VUIA, Alexandru CIURCU, Ion STROESCU ș. a.
Frații WRIGHT considerau că arta planerismului constă
în capacitatea de a dirija planele contra vântului cu ajutorul
corpului și mușchilor. După o serie de încercări experimentale precedate de calcule privind curbura aripii și aerodinamicii modelului, frații WRIGHT, în sfârșit, au obținut brevetul de invenție nr. 149220 SU, scopul căruia era elaborarea metodelor și mijloacelor de susținere și restabilire a
echilibrului sau balanței laterale a aparatului pentru asigurar ea
dirijării verticale și orizontale și elaborarea mașinii care ar
întruni putere maximă și greutate redusă. Pentru atingerea
acestui scop frații WRIGHT au studiat foarte atent
comportarea păsărilor în zbor, propunând soluții ingenioase privind forma și înclinarea aripilor. E semnificativ faptul că
pentru a-și proteja invenția de plagiatori ei au făcut
următoarea declarație: “ Dorim s ă atragem aten ția că
descoperirea noastr ă nu se limiteaz ă numai la o construc ție,
deoarece orice construc ție, cu ajutorul c ăreia poate fi
schimbat în diferite direc ții unghiul abaterii suprafe ței
periferice orizontale ale aripilor fa ță de planul aripii, este
prevăzută de inven ția noastr ă" . B r e v e t u l f r a ț i l o r W R I G H T
include 16 revendicări, care descriu complet toate metodele de
dirijare cu mașina de zbor. Majoritatea soluțiilor propuse de e i
au rămas neschimbate peste 50 de ani.

56 Manual de creativitate

***********************************************
La începutul secolului al XXlea, când a început însușirea
activă a avioanelor cu motoare cu ardere internă, majoritatea
catastrofelor erau legate de defectarea magnetoului prin
"dispariția scânteii " de aprindere. În legătură cu aceasta a
apărut problema ridicării fiabilității magnetoului.
După o serie de căutări chinuitoare prin metoda "probelor
și erorilor" tânărului A. MICULIN, viitorului academician,
cunoscut constructor de motoare pentru avioane, i-a venit
inspirația când a văzut pe stradă un bărbat înalt care avea un
ochi bătut, umflat, cu care nu vedea nimic. În acest moment
i-a venit ideea instalării pe avion a două magnetouri – în caz
de deteriorare a unuia va funcționa celălalt.
***********************************************
Cunoscutul fizician Robert VUD era numit de
contemporani "geniu al experimentului ". Practic, fiecare
dintre cele 300 de lucrări științifice reprezintă descrierea un or
experiențe minunate cu o mulțime de invenții. VUD poseda proprietatea minunată de a găsi soluții simple (ce e foarte
greu), a utiliza orice resurse care i se nimereau sub mână.
Când a apărut necesitatea de a curăța de praf și păianjen
spectroscopul – o țeavă de lemn cu lungimea de 20 m și
diametrul de 15 cm, el n-a gândit mult, a luat pisica sa și a
împins-o în țeavă, închizând cea mai apropiată ieșire. Pisica s-a târât prin țeavă spre lumină și a țâșnit din ea, trăgând du pă
ea o trenă de păienjeniș.
**********************************************
De un talent de experimentator foarte inventiv a dat
dovadă savantul, laureatul Premiului Nobel P. L. CAPIȚA. Pentru efectuarea unui experimen t științific privind cercetarea
proprietăților substanțelor într-un câmp magnetic foarte puternic a fost creată o mașină electrică unică – un generator de șoc capabil să genereze curenți foarte mari – 72000 amperi

Informarea și sinteza informa țiilor 57

la tensiunea de 3000 V într-o sutime de secundă, timp
suficient pentru efectuarea experimentului. Însă în momentul
conectării curentului mașina producea un mic " cutremur ",
care făcea să vibreze aparatele de control, denaturând
rezultatele experimentului. CAPIȚA a găsit o soluție genial de simplă: generatorul a fost amplasat într-un capăt al sălii, iar
standul de încercări – în celălalt. Curentul electric se răspândește cu viteza luminii, iar zguduiturile, șocurile – cu viteza sunetului, adică cu mult mai încet. Până când unda
vibrațiilor va ajunge până la s tand, încercarea care durează
sutimi de secundă ia sfârșit.
*********************************************
Posibil e dificil să găsești un om care nici odată în viață
n-a auzit despre renumitul fizician al contemporaneității
Albert EINSTEIN. Interesant, că din a. 1902 până în 1909
marele fizician a lucrat în calitate de expert de brevete în
Biroul de Brevete din or. Bern (Elveția), adică se ocupa de
examinarea diverselor invenții. Anume în această perioadă au
fost efectuate primele sale lucrări celebre: referitor la teori a
specială a relativității, teoria fotoefectului (pentru această
lucrare peste 17 ani a primit Premiul Nobel), teoria mișcării
browniene, care pentru prima oară a permis demonstrarea
experimentală a structurii atomice a materiei. Unii biografi ai
lui EINSTEIN consideră că activitatea în Biroul de Brevete
n-a influențat asupra activității sale în domeniul fizicii. EINSTEIN însă era de altă părere. Acest lucru – deprinderea
de a se descurca în probleme și soluții "ingenioase ", a depăși
inerția psihologică – a contribuit la formarea gândirii sale
fizice. Puțini cunosc că EINSTEIN a fost un inventator activ,
el posedă peste 20 de invenții foarte importante din diverse
domenii. El este autorul ideii " potențialmultiplicatorului " –
aparat pentru măsurarea unor tensiuni foarte joase. Acest
aparat a fost necesar pentru confirmarea concluziilor teoretice 58 Manual de creativitate

proprii despre modificările mici ale tensiunii în
condensatoare, legate de mișcarea haotică a electronilor.
Aparatul amplifica semnalul de 360000 de ori și s-a învechit
numai odată cu apariția electronicii moderne. Instalații
giroscopice de navigație, mașini frigorifice și pompe
magnetohidrodinamice noi, difuzorul magnetostrictiv,
exponometrul și multe altele – iată preocupările tehnice ale lu i
EINSTEIN. Marele fizician-teoretician al zilelor noastre a fost
și un minunat inventator.

*********************************************
Fiind încă, școlar cunoscutul inventator și inventolog
G. S. ALTȘULLER a dorit să construiască un “ Nautilus ” sau
pur și simplu un oarecare aparat acvatic. Acvalangul nu era
încă inventat, dar de unde să ei un compresor pentru
comprimarea aerului. Ar fi convenit și oxigenul lichid, însă,
desigur, copilul nu putea poseda o mașină criogenică. Se pune
întrebarea: nu s-ar putea obține oxigen fără lichefiere?
Teoretic e imposibil. Și totuși el a reușit să ocolească aceast ă
interdicție. A hotărât să utilizeze un lichid cu conținut ridic at
de oxigen – apa oxigenată care se vindea în orice farmacie.
Pentru eliminarea oxigenului e suficient să fie încălzită.
Aparatul era gata. Astfel, fiind elev, G. S. ALTȘULLER a
obținut primul brevet de invenție.
********************************************** Alexander Graham BELL a efectuat nenumărate
experiențe privind telefonul. Întors din Canada la Boston, într-o zi (2 iunie 1875) , pe când lucra cu asistentul său
WATSON în încăperi diferite , fiecare la capătul unui
conductor, deodată una dintre lamelele de la capătul la care se
afla WATSON a fost atrasă atât de puternic de electromagnet, încât WATSON a dezlipit-o cu greu: imediat lamela a început șă sune. BELL, care se afla la celălalt capăt și ținea lamelele
la ureche, a recunoscut imediat sunetul, s-a repezit în camera

Informarea și sinteza informa țiilor 59

v e c i n ă l a W A T S O N ș i a s t r i g a t : “ Ce-ați făcut acolo? Nu
schimbați nimic, l ăsați-mă să văd". BELL s-a apucat să
modifice aparatul și în ziua următoare se afla în situația de a
transmite vocea umană. Așa s-a născut telefonul, numit de
marele fizician lordul KELVIN " cea mai surprinz ătoare
treabă în America”.

*********************************************
C i n e a i n v e n t a t m a ș i n a c u a b u r i ? C a ș i m u l t e a l t e
descoperiri ea n-a fost făcută dintr-o dată, ci după multe
încercări cu pași mărunți. Perfecționările succesive sunt atât
de insesizabile, încât e greu de spus cine și când a inventat
mașina cu aburi.
Prima aplicație a aburului a fost descrisă de Heron din
Alexandria (prin 120 p. Ch.). În evul mediu asistăm la un
reveriment al aplicațiilor forței aburului: William de
MALMESBURY afirma în 1125, că la Reims se află într-o
biserică o orgă hidraulică, în care aerul împins în mod
miraculos de forța apei încălzite producea vibrația tuburilor d e
metal. Orga fusese construită de episcopul HERBERT, care a devenit ulterior papă (999-1003).
În 1663 se deschide o epocă nouă. Edward SOMERSET
marchiz de Worcester (1601-1667) a publicat lucrarea
“Centuri of inventions ”, în care a descris foarte clar mașina cu
aburi. În același an el solicită un brevet pentru descoperirea sa. Parlamentul i-a acordat un brevet exclusiv care asigura proprietatea lui și a moștenitorilor săi pe o perioadă de 90 de
ani. Brevetul preciza că cel ce va folosi mașina fără permisiunea lui Worcester va fi pedepsit cu o amendă de 5 lire
pe an (pe atunci în Anglia deja funcționa Legea privind
proprietatea industrială).
În 1698 Thomas SAVERY a solicitat un brevet la
Societatea Regală pentru mașina cu aburi. Noutatea consta în faptul că un curent de apă rece producea condensarea 60 Manual de creativitate

vaporilor din vas, astfel încât p rin supape dispuse convenabil
mașina aspira ea însăși apa pe care trebuia s-o ridice.
O altă variantă de folosire a aburilor a fost dezvoltată de
Denis PAPIN în 1690 (oala lui PAPIN). Noutatea constă în
faptul că ocupându-se anterior cu pompele de aer, PAPIN a
încercat să păstreze pistonul și să prefacă mașina sa într-un f el
de pompă de aer inversată.
Despre James WATT s-au scris multe rânduri. Deși nu
el a descoperit mașina cu aburi, el a perfecționat-o într-atât,
încât și-a întrecut simțitor predecesorii. În 1759 a început să
se ocupe de mașina cu aburi, fiind îndoielnic faptul că ar fi
văzut până atunci vreo mașină cu vapori. Sesizase că mașina
trebuia să aibă un piston care să fie un adevărat " mâncător de
vapori" . Acest lucru l-a făcut curios și s-a apucat de o serie de
experimente cu vaporii. Watt a înțeles în mod clar că cilindrul
se încălzește până la punctul de fierbere a apei și apoi, prin
fluxul de apă interior, trebuie răcit până la temperatura
ambiantă, iar prin această operație trei sferturi din cantitate a
de căldură se pierde. Zi de zi s-a chinuit Watt să excludă pierderea de căldură. Soluția a apărut pe neașteptate, în timpu l
unei plimbări de duminică, în Glasgow Green. Peste câțiva ani
Watt povestea: " Mi-a venit ideea ca aburul, un corp elastic s ă
fie reținut într-un spa țiu lipsit de aer, iar când cilindrul se
leagă cu o camer ă lipsită de aer, aburul s ă intre și să se
condenseze, f ără a mai fi nevoie s ă fie răcit". A doua zi Watt
a pregătit rapid modelul potrivit ideilor sale. Exemplarul original se află și astăzi la Science Museum din South . În
a.1768 el a obținut bine cunoscutul său brevet. Prima mașină cu aburi care a deschis era mașinismului a fost construită la
Bloomfield, în apropiere de Birmingham.

*********************************************
Descoperirea științifică pe baza căreia s-a dezvoltat
radiotelegrafia a fost teoria electromagnetismului, creată de James Clerc MAXWELL în 1864. Primul care a reușit o

Informarea și sinteza informa țiilor 61

demonstrație concludentă a fost un elev al lui HELMHOLTZ,
Heinrich HERTZ (1857-1894). El a reușit să aducă dovadă
propagării undelor electromagnetice.
Primul rezultat a fost obținut din întâmplare, dar, așa
cum remarca PASTEUR, întâmplarea favorizează numai mințile pregătite s-o recepteze. În 1887 Hertz a notat observația că un conductor în formă de cerc incomplet produce o scânteie mică între cape tele libere ori de câte ori e ra
atins cu o bobină folosită pentru descărcarea buteliei de
Leyda. Independent de Hertz, doi cercetători sir Oliver
LODGE în Liverpool și WILHELM von BETZOLD din München observaseră deja "unde " de-a lungul liniilor de
transmitere prin fire.
Dar HERTZ a fost norocos. În scurt timp a ajuns la o
descoperire și mai importantă. El a constatat că scânteia de la
capetele cercului de metal putea fi produsă chiar când
conductorul era complet separat de bobina de încărcare. Hertz
a observat că efectul undelor poate fi amplificat, dacă circuit ul
se aduce la rezonanță pe lungimi de unde proprii prin simpla
ajustare a dimensiunilor circuitului receptor. S-a creat, astfe l,
baza principală a telegrafiei fără fir. Mai trebuia însă creată
puntea de legătură dintre teorie și practică.
Astfel, în Rusia, la Kronștadt, unde era cartierul general
a l m a r i n e i r u s e , u n p r o f e s o r d e f i z i c ă A . S . P O P O V
(1859-1905) a început să cerceteze problemele practice legate
de detectarea furtunilor electrice. În 1896, la o conferință științifică POPOV a demonstrat inventarea radioului, însă ca
și multe alte invenții făcute în Rusia țaristă, nici această
invenție n-a obținut o aplicație practică imediată.
În același timp lucrările din acest domeniu au atras
atenția italianului Guglielmo MARCONI, un tânăr de 20 de
ani. În 1895, cu multă ingeniozitate, îndemânare și perseverență MARCONI a reușit să reproducă experiențele
predecesorilor săi, îmbunătățindu-le simțitor. Până atunci se 62 Manual de creativitate

credea (părea evident pentru oricine) că noile unde se propagă
în linie dreaptă, ca lumina. Chiar cu aparatul său primitiv el a
reușit să demonstreze în septembrie 1895 că într-adevăr
undele pot ocoli dealurile.
La 2 iunie 1896 a fost întocmit brevetul de invenție
"Improvement in Transmitting Electric Impulses and Signales
and in Apparatus Therefore ". Este prima lucrare publicată
asupra folosirii undelor hertziene pentru comunicații. Pentru
îmbunătățirea aparatului (eliminarea interferenței
frecvențelor) în 1900 în faimosul său brevet cu patru de 7
numărul 7777 a descris o metodă de rezonanță. La 12
decembrie 1901 au fost detectate primele semnale slabe între
Cornwall (Anglia) și Massachusetts (S.U.A.) la 3500 km depărtare. Atunci MARCONI a devenit celebru. În 1909 a
primit Premiul Nobel în domeniul fizicii.

**********************************************
Inventatorul nr. 2 al omenirii Elih THOMSON, posesorul
a 692 de brevete de invenție, a adus un aport deosebit în diverse domenii ale tehnicii. Un antreprenor i-a propus lui
THOMSON să construiască un dinam de curent continuu
pentru alimentarea a patru lămpi cu arc electric. Elih
THOMSON a cerut pentru meditație o singură zi. În discuție
c u c o l e g u l s ă u H O U T S O N s o l u ț i a i – a a p ă r u t p e n e a ș t e p t a t e .
Mașina trebuie să aibă trei bobine amplasate simetric, capetele
cărora să fie conectate dintr-o parte a arborelui la un colecto r
cu trei secțiuni, iar din altă parte – cu trei inele de colecto r.
Printr-o simplă comutare acest generator putea fi transformat în generator de curent alternativ sau continuu. Businessmanul
încântat i-a propus inventatorului să-i vândă modelul.
Generatoarele liderului iluminării electrice Brash
funcționau bine la sarcina nominală. Însă la deconectarea câtorva lămpi generatorul dezvolta o așa tensiune, încât ardeau momentan celelalte lămpi. Analizând problema, THOMSON a inventat și patentat cea mai simplă metodă de

Informarea și sinteza informa țiilor 63

protecție – un regulator care schimba automat poziția periilor
pe colector, menținând intensitatea constantă, independent de
rezistența lanțului exterior.
THOMSON înțelegea că cel mai important lucru este
alegerea direcției principale a lucrărilor. Înțelegând că transmisiile de mic voltaj ale lui EDISON nu au perspective, deoarece necesită o cantitate foarte mare de cupru pentru fabricarea cablului gros, THOMSON și-a orientat atenția asupra lămpilor cu arc incandescent. La conectarea și
transmiterea tensiunii mari în rețea între colector și periuțe
apăreau scântei, colectorul se aprindea și lămpile se deconectau. După câteva zile și nopți de muncă istovitoare THOMSON a găsit o soluție foarte simplă: între colector și periuțe se sufla aer.
E interesantă inventarea sudurii cu arc electric.
Demonstrând asistenței puterea colosală dezvoltată de o
bobină inductivă, THOMSON a atins ușor capetele bobinelor
primare, între care a apărut o scânteie strălucitoare. El n-a m ai
putut repeta experimentul, deoarece firele s-au sudat. Astfel a
fost descoperită sudura cu arc electric.
Invenția cu care se mândrea THOMSON a rămas totuși
contorul electric. În pofida simplității, soluția a fost găsită cu
greu după multe încercări.

64 Manual de creativitate

II. CREATIVITATE TEHNICĂ:
ANALIZĂ, EVALUARE,
DIAGNOSTICARE

2.1. Creșterea potențial ului creativ – nevoie
individua lă și cerință socială

Stimularea și dezvoltarea potențialului creativ la
studenții universităților tehnice este o preocupare cu tradiție în
țările exportatoare de tehnologie. Se face această afirmație,
deoarece se poate aprecia că, în secolul nostru, cei peste 30 d e
ani care au trecut de la “ Conferința Naționa1ă de Educa ție
Inginereasc ă Creativă" (SUA, 1965), pot fi considerați deja
tradiție. Creativitatea inginerească, a cârei premisă constă în
potențialul creativ complex al studenților instituțiilor de
î n v ă ț ă m â n t s u p e r i o r t e h n i c , e s t e î n f o r m u l a r e a l u i OFFNER " instrumentul esen țial al inova ției tehnologice ,
motiv pentru care acest fenomen trebuie s ă stea în centrul
preocupărilor institu țiilor ce r ăspund de strategiile de
formare ale genera țiilor viitoare de speciali ști în domeniul
tehnic. În acest context, universit ăților tehnice le revine
sarcina și răspunderea pentru "dezvoltarea poten țialului
inventiv și inovator la studen ți" (idem) din două perspective:
 individuală – ca răspuns la așteptările studentului de a
dobândi un instrument adaptiv pentru făurirea unei cariere
profesionale cu succes, pentru satisfacerea nevoii de autorealizare;
 socială – deoarece instruirea și formarea prezentă
a competențelor viitoare este o garanție și condiție a progresului social general, în care producția de tehnologie
performantă joacă un rol esențial. Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 65

Modelarea interfeței social – individual (fig. 2.1) arată
că transferul de valori la acest nivel este spontan și direct.
Medierea se realizează prin două procese distincte, dar interdependente.
Procesul educațional – instituționalizat, organizat și
dirijat, asigură trans ferul de valori, selectate și sistematiza te,
de la social la individual. Finalitatea strategică a procesul ui
c o n s t ă î n a s i g u r a r e a u n e i b a z e i n f o r m a ț i o n a l e ș i
instrumentale individuale, care să permită prelucrarea și

Fig. 2.1 . Modelul schimbului de valori între social și
individual
( flux primar; flux secundar).

utilizarea creativ – productivă a informației dobândite, de
asemenea, elaborarea de noi informații. În cazul unei populații
selecționate, cum este cea a studenților, relativ omogenă sub
aspectul capacităților cognitive și al orientării, măsura activării potențialului creativ individual și dezvoltarea
acestuia este dependentă atât de puterea creatoare a instituție i
Proces educa ționalProces valorizator
Individual Social

66 Manual de creativitate

formatoare, cât și de particularitățile afectiv-motivaționale
individuale, ce determină gradul de activism al studentului.
Între cele două categorii de factori, social-instituțional și psihologic-individual, este o relație de complementaritate.
Particularitățile obiectivelor și ale tehnologiei educaționale
ale unor instituții se concretizează în performanțele absolvenților acestora (de exemplu numărul de invenții
realizate de absolvenții altor instituții de același fel);
diferențele individuale sub as pectul creativității dintre
absolvenții aceleiași instituții pot fi atribuite particularită ților
de personalitate, modelate inc lusiv în procesul educațional
instituționalizat.
Procesul valorizator asigură transferul de valori de la
individual la social. Acest proces este doar parțial
instituționalizat, anume pentru produsele de creație tehnică
care se înscriu în domeniile de brevetabilitate. Acest lucr u
face ca mare parte a produselor de creație tehnică (de
exemplu, în domeniul organizării, programării) să fie
valorizate sau nu, în relați a directă dintre creator și
consumatorul de creație. Finalitatea strategică a procesului de
valorizare constă în asimilarea noului, ce poate contribui la progresul social. Factorii determinanți ai procesului
valorizator sunt creativitatea individuală și creativitatea
instituțiilor cărora le este destinat produsul creației individuale. În procesul de valorizare acestor instituții le revine rolul selectării, ierarhizării și implementării creației ,
activității dependente, printre altele, de creativitatea factor ilor
de decizie din instituție, a căror formare de bază se realizeaz ă
tot în procesul instructiv-educativ instituționalizat.
Modelul propus pune în evidență un flux primar, care
arată sensul și cronologia fazelor componente. Schimbul valoric evoluează de la social spre individual, fiind
predominant în copilărie, și de la individual la social, fiind Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 67

predominant la vârsta adultă. De asemenea, se poate observa
un flux secundar, care, în complementaritate cu cel primar,
determină eficiența proceselor mediatoare. Complementar ofertei sociale de instruire și educare, este activismul
individului; oferta, relativ constantă pentru grupuri mari de
beneficiari, este asimilată cant itativ și calitativ diferit, fu ncție
de efortul complementar pe care-l face individul în acest sens.
Complementar ofertei de creație a individului este capacitatea
de valorizare a acestei creații de către social. În ipoteza
simplificată a constantei creative individuale, eficiența
procesului de valorizare, deci progresul social, este dependentă de creativitatea celor care iau decizii de
promovare a unor produse sau tehnologii noi la nivel de
instituție.
Fluxul secundar are un caracter secvențial, anume cu
originea la individ și orientarea spre social în perioada de construire și formare, pe când în perioada de valorizare,
originea fluxului secundar este la social, fiind orientat spre
individual.
Din cele prezentate rezultă că, indiferent de rolul
profesional în care vor funcți ona viitorii specialiști în
domeniul tehnic, rol de creator (cercetare, proiectare,
organizare), sau rol de beneficiar de creație (programare-
dezvoltare, management), procesul educațional care îl formează, trebuie să aibă în vedere structurarea capacităților creative, pentru a răspunde cerinței sociale de progres. Creativitatea deține, a stfel, o dublă valență
instrumentală, care constă în ipostaza individual-procesuală
de modelare a comportamentului adaptiv-crescător și în cea
social-fenomenologică de asigurare a progresului social prin
asimilarea socială a comportamentelor creatoare individuale.
Conținutul profesiei de inginer poate fi sintetizat ca
fiind o activitate de anticipare a devenirii și evoluției unui

68 Manual de creativitate

sistem și programarea intervențiilor de realizare și menținere a
stabilității acestuia. Caracterul anticipativ include ingineria în
categoria activităților de concepție, caracterizată prin faptul
că, imaginea mientală precede concretul, spre deosebire de
activitățile de execuție în care reprezentarea concretă sau
imaginea mentală a unui obiect deja existent stă la baza reproducerii acestuia. Ingineria se referă la elaborarea și
realizarea mijloacelor folosite în practicarea celor mai diferi te
meserii, activități umane, în general, de la cele mal puțin
calificate la cele mai elevate, ceea ce îi conferă un caracter
tehnic. Definită de SIMONE ca "modalitate de extindere a
posibilităților omului " ș i d e c ă t r e B R O W N [ 1 9 ] c a " forță
organizatoare a schimb ărilor tehnologice ", ingineria se
apreciază ca fiind o activitate tehnică de concepție. Atunci
când se vorbește despre categoria activităților de concepție, n u
se exclud secvențele de execuție, ci se integrează ca acțiuni subordonate activității de ansamblu; acest lucru este valabil ș i
pentru activitățile de execuție care presupun secvențe de
concepție, ca acțiuni integrate.
Produsele activității de concepție tehnică pot fi incluse
într-una din următoarele categorii:
 obiecte concrete care prezintă diferențe mai mici
sau mai pronunțate față de obiectele existente, aparținând unei
categorii, sau un obiect nou, bazat pe alte principii de
acționare;
 materiale noi, mai mult sau mai puțin
asemănătoare cu cele existente sau rezultate dintr-o combinație inedită;
 o tehnologie nouă de realizare a unor obiecte sau
materiale cunoscute, care ameliorează sub un aspect sau mai
multe o tehnologie existentă, sau introduce schimbări radicale
în obținerea produsului respectiv. Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 69

Oricare din preocupările, care duc la asemenea produse,
sau variante combinate, reprezintă obiectivele activității
inginerești, caracterizate pri n diferite grade de noutate sau
previzibilitate.
Activitatea inginerească se caracterizează, de asemenea,
prin metoda de realizare a acestor obiective, care, la rândul lor, pot avea diferite grade de asemănare cu căile cunoscute,
mai mult sau mai puțin uzuale, sau pot fi radical diferite, dec i
noi. Ceea ce este obiectiv astăzi pentru unii poate deveni și
devine, dacă este de valoare, metodă mâine, pentru aceeași
persoană sau/și pentru alții.
Î n t o a t e î m p r e j u r ă r i l e i n g i n e r u l u r m ă r e ș t e a m e l i o r a r e a
unui obiect existent – se folosește noțiunea de obiect în sensu l
cel mai larg – sau elaborarea unui obiect nou, ori ameliorarea
unei metode cunoscute, sau elaborarea unei metode noi pentru
realizarea unui obiect dat. Activitatea inginerească poate fi caracterizată, deci conform criteriului gradului de noutate pe
care o prezintă, atât pe dimensi unea produsului activității, câ t
și a metodelor de realizare a produsului respectiv.
Produsele activității inginerești răspund unor nevoi
sociale, imediate sau de perspectivă. Cercetările istoriei descoperirilor științifice au condus la constatarea că, în cele
mai frecvente cazuri, " vremurile " își generează savanții, care,
prin preocupările lor, răspund așteptărilor
socialului funcție de
nivelul cultural general, gradul de emancipare sub aspect informațional și instrumental al diferitelor domenii, și nu în ultimă instanță de stilul epocii, al timpului și spațiului
cultural. În aceste condiții, când societatea este pregătită să
primească noua idee, sa o înțeleagă și să o folosească,
asimilarea acesteia este rapidă și are o evoluție de integrare
ascendentă. Se poate spune că te ndințele de integrare ale
savantului au fost orientate spre tendințele integratoare ale
socialului. Adesea, însă, în istoria tehnicii, se poate constat a și

70 Manual de creativitate

intuirea unor utilități neacutizate încă pe plan social,
descoperiri ce vor cataliza ele însele interesul omenirii; poat e
fi amintit în acest sens aparatul de zbor al lui Leonardo da VINCI, înaintea căruia ideea de deplasare a omului în văzduh
nu depășea mitul lui Ikar și căreia i-au trebuit secole să se
nuclearizeze pe plan social, sau descoperirea fraților
LUMIERE, imaginea mișcării, aceasta din urma cu o foarte
rapidă receptare socială, care în câteva decenii a generat o
adevărată industrie și o nouă artă. Gradul de pertinență dintre
nevoia socială și utilitatea produselor inginerești conferă
valoare social ă acestor produse.
Caracteristicile de noutate și valoare socială ce se pot
atribui produselor activității inginerești includ această profe sie
în categoria acelora care prezintă exigențe sub aspectul
creativității din partea celor ce o exercită, deoarece aceste
dimensiuni definesc produsul creativ, în general, (MACKINNON, ROȘCA, LANDAU).
Ingineria este, prin urmare, o activitate de concepție în
domeniul tehnic, ce presupune o instrumentare creativă pentru
realizarea unor produse noi și v aloroase sub aspect social.

Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 71

2.2. Modele conceptuale ale creativității

Elaborarea strategiilor de i ntervenție psihopedagogică
în vederea dezvoltării potențialului creativ, ca premisă a creativității manifeste, p resupune formularea clară a
obiectivelor prin care se poate obține o creștere a acestui
potențial. Tripla accepțiune a creativității, ca trăsătură de
personalitate, ca proces și ca produs, sugerează stabilirea
obiectivelor și elaborarea pr ogramului de stimulare din
perspectiva modelelor aferente.
Specifică materiei vii superior organizate, creativitatea
reprezintă o necesitate din ce în ce mai imperioasă pentru
societate și în același timp un domeniu extrem de complex ,
aleatoriu și greu controlabil. Doar statistica poate să ne ofer e
unele certitudini care pot fi luate în considerație. Dar oricum
am analiza problema, ea trebuie să plece de la două constatări
fundamentale: existența creatorului și modul lui de creație.
Având în vedere obiectul muncii, creatorul este mai
mult sau mai puțin un intelectual și trebuie să tindă să devină
prin excelență un intelectual creator .
Se știe că prin definiție intelectualul reprezintă persoana
care are ca obiect de muncă “ NOȚIUNILE ” și utilizarea lor. În
unele dicționare se mai face precizarea că un intelectual este
caracterizat printr-o pregătire culturală temeinică și că lucrează în domeniul artei, științei, tehnicii etc., că este un
cărturar.
În ceea ce privește calitatea deosebită de “ creator ”,
definițiile nu fac alte precizări, întrucât acest lucru se poat e
subînțelege.
Din punct de vedere al creatorului tehnic, la o privire
mai atentă, acest mod de a pune problema poate descuraja pe
tineri, care, prin forța lucrurilor, încă nu au o pregătire

72 Manual de creativitate

temeinică culturală, dar care tocmai prin lipsa unor informații
bine sedimentate, au o gândire mult mai liberă și mai
dinamică; mai puțin încărcată de structuri de gândire deja învățate.
Pe de altă parte, oricât de multe sau mai puține noțiuni
ar avea un creator și deci un intelectual există OBLIGATIVITATEA FUNDAMENTAL Ă (neprecizată
explicit) ca noțiunile utilizate SĂ FIE CORECT DEFINITE ȘI
CORECT ÎN ȚELESE.
Ca exemplu, de multe ori se folosesc expresii de tipul
“urc o pant ă” – ceea ce este un nonsens, întrucât “ panta ”
presupune o coborâre, iar rampa o urcare. Racheta este pusă
pe o “ rampă de lansare ”, deci cu direcția “ spre sus ”, și nu pe
o pantă de lansare “ care înseamn ă cu direcția în jos ”. Ambele
noțiuni, care au un element suplimentar de orientare, sunt
circumscrise de noțiunea generală de “ declivitate ”, deci de
înclinare față de orizontală.
În ceea ce privește capacitatea de creație, ea este o
însușire care nu depinde fundamental de cantitatea de
cunoștințe acumulate. Desigur, un creator cu cât va cunoaște
mai multe noțiuni, cu atât va avea mai multe șanse de a le utiliza în sens creator.
Istoria științei și tehnicii, istoria invențiilor a arătat că
multe invenții au fost create de oameni simpli, de țărani sau de muncitori, care au avut un pronunțat simț al observației și analizei și o deosebită capacitate de a imagina și de a combina
realitatea într-o altă formă o perațională; fără să aibă prea
multe cunoștințe de specialitate.
Dacă ne referim la marele EDISON, nu este foarte sigur
că el ar fi avut o pregătire culturală temeinică, dar ceea ce e ste
cert se referă la faptul de a fi avut o mare capacitate
inovatoare, de analiză și combinare. În opoziție, se cunosc o
mulțime de exemple de intelectuali, cu profunde cunoștințe Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 73

culturale, care mai sunt caracterizați ca fiind “ tobă de carte ”
și care au creat prea puțin sau chiar deloc. Toate aceste
aspecte doresc să sublinieze, în special pentru creatorii tiner i,
faptul că definițiile și categor iile filosofice care se stabile sc pe
o anumită treaptă de civilizație tind să reflecteze stadiul
cunoștințelor acumulate până în momentul considerat și că ele sunt în continuă schimbare, neavând limite restrictive fixe sau
foarte precise. În consecinț ă, definițiile nu trebuie să
constituie o barieră psihologică și gnoseologică pentru un
inventator. Funcția lor este de a-l orienta și de a-l face să
înțeleagă generalitatea .
Contemplații asupra creativității sunt cunoscute din cele
mai vechi timpuri în lucrările filosofilor antichității,
SOCRATE, PLATON, ARISTOTEL. Printre primele portrete
ale creatorului este cel realizat de PLATON, care a numit
poetul “ o lumină înaripată și un gânditor sfânt ”, incapabil să
compună înainte de a fi inspirat. Este imaginea artistului
obsedat de muză, dependent de aceasta.
Imaginea suferă modificări relativ mici pe parcursul
istoriei societăților, care își au originile spirituale în cult urile
antice greacă și romană; societățile moderne au fost, în general, chiar “ ambivalente și în mod ocazional s-au opus
identificării și cultivării talentelor creative ” (D. V. FORD,
J. J. HAARIS), în pofida evidenței oferite de realizările
creative ale renașterii, iluminismului, realismului. Deși
întreaga evoluție a societății c onstituie produsul creativități i
umane, fenomenul a fost tratat doar aluziv ori tangențial de
către marile sisteme teoretice ale filosofiei, științelor natur ale
și educaționale. La nivel de mentalitate, chiar și astăzi
societatea respectă inteligența și priceperile academice mai
mult decât creativitatea.
De la descrierea lui PLATON au trecut peste două
milenii ca fenomenul creativ să se impună în calitate de

74 Manual de creativitate

“obiect” al cunoașterii și cercetării științifice. G. ALLPORT
definește termenul de “ creativitate ” în 1938. Autorul
consideră că “ substratul psihic al crea ției” este ireductibil la
aptitudini și presupune o dispoz iție generală a personalității
spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem
de personalitate. După această dată creativitatea s-a impus cercetării științifice din cele m ai diferite domenii: psihologi e,
pedagogie, filosofie, tehnică, matematică, sociologie, astfel c ă
demersul lui GOLANN din anii ’60 de a studia comparativ
definițiile acesteia a trebuit să analizeze peste 600 de enunțu ri.
Acest studiu identifică cele trei perspective din care este abordată creativitatea: ca trăsătură de personalitate, ca proce s
și ca produs.
Teoriile care tratează dezvoltarea personalității funcție
de evoluția structurării acesteia se împart în două categorii:
teorii factoriale și teorii procesuale ale devenirii personalit ății.
Tratarea creativității din persp ectiva personalității poate fi
privită prin prisma acestei dihotomizări.
Psihologia creativității, ramură relativ nouă a
psihologiei se conturează ca disciplină de sine stătătoare în
deceniile cinci și șase ale secolului nostru, când se definește
conceptul de creativitate (termen introdus de ALLPORT G.
1938) și se elaborează primele metode de diagnosticare
(MEDNICK, GUILFORD) și de stimulare (OSBORN, GORDON) a acesteia.
Pe lângă realizările concrete, oferite de realitatea
materială și spirituală, continuu îmbogățită pe parcursul
secolelor de produsele creativității în artă, știință, tehnică și
tehnologie, teoria psihanalitică inițiată de Sigmund FREUD a
precipitat conceptualizarea și cercetarea creativității.
Psihanaliza freudiană consideră creativitatea ca o modalitate de deturnare a energiei psihice de la acțiunile care ar duce la
obținerea obiectului natural de satisfacere a dorințelor. Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 75

Creativitatea devine, astfel, activitatea socialmente acceptată
de realizare a dorințelor. Din perspectiva aceleiași teorii,
ADLER consideră creativitatea a fi forma supremă de adaptare a persoanei la scopul propus. El definește conceptul
de “forță creativă” care, împreună cu conștiința socială, sunt
în slujba “ eului creativ ” și al societății. Predispozițiile
structurale și experiențele acumulate de persoană sunt folosite
pentru continua autocreație a personalității și crearea de
bunuri spirituale, aceste din urmă fiind contribuții sociale
superioare. Exigența sub aspe ctul produsului de creație
limitează valabilitatea teoriei lui ADLER, deoarece acordă unui număr relativ restrâns de oameni facultatea de a fi
creativi cu adevărat.
Studiile în domeniu capătă rapid o amploare crescută în
Statele Unite, teoriile creativității și ale psihologiei umanis te
apreciate de ARONS M. [3] ca fiind generate de ,, spiritul
Americii ”, sunt considerate a fi participarea lor majoră la
psihologia științifică a secolului al XX
lea.
Noua disciplină și-a elaborat structurile conceptuale de
bază prin studiul unor relații și formularea principiilor
fundamentale de interdependență a fenomenului creativ cu celelalte categorii din domeniu. Se urmărește, cu mare
consecvență, corelația creativității cu însușirile de
personalitate și manifestarea ei în comportamentul persoanei, de asemenea realizarea modelelor de interacțiune a diferitelor procese psihice, determinante ale creativității.
Teme majore ale psihologiei sunt permanent actualizate;
astfel și în deceniul nostru întâlnim studii care se referă la
relația dintre ereditate, potențial înnăscut și mediu, mesaj
social, educație [45], interpretând nuanțat rezultatele, în
termeni de implicare (dorința de a crea, căutarea informației),
nu de determinare mecanică, categorică, ireversibilă; se au în
vedere elementele cărora s-au atribuit semnificații limitate în

76 Manual de creativitate

,,creativitatea clasic ă”, dar care astăzi focalizează atenția
creatologilor din domeniul inovării profesioniste, ca cele de
spațialitate, microclimat, ambianță, în general efectul stimulilor fizici asupra comportamentului creator [28], al
celor sociali, de microgrup, organizație [83] sau chiar etnie
[65]; se studiază evoluția fenomenului pe parcursul copilăriei,
specificitatea pe sexe [64], particularitățile pe domenii de
activitate și funcții sociale.
Ca orientare recentă în domeniu semnalăm încercarea
de a defini, pe lângă cele două stiluri cognitive ,, clasice ” –
logic și imaginativ – și zona de confluență a acestora, creativitatea comprehensivă ,, Understanding Creativity ”
(BODES M.A. 1992), impusă de abordarea problemei din
perspectiva particularităților creative necesare
,,consumatorului social sau individual de crea ție”, căreia îi
putem găsi similitudini în explicațiile freudiene referitoare l a
creativitatea consumatorului de artă. Această poziție se alătur ă
și nu elimină polaritatea logico – imaginativă, asociată de
WONDER J. și BLAKE J. [82] unor zone geografice, primele
fiind considerate ,, dominante vestice ”, ultimele ,, dominante
estice ”.
Tratarea problemelor psihologice în termeni economici
dobândește spațiu și în literatura creatologică, ca și în cea
psihoterapeutică, în general în domeniul psihologiilor aplicate. Dacă în relația psihoterapeutică subiectul poate fi privit ca și ,, client ”, nu ne surprinde ,, abordarea creativit ății
ca investi ție”,,de aptitudini și efort în idei noi și de
calitate ”(STERNBERG, Lubart, 1992), favorizată fiind de
resursele interne ale creatorului ca și de orientarea socială
către prevenirea strategică a riscului.
În ceea ce privește preocupările românești de elucidare a
creativității și aplicare a principiilor acesteia în practica Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 77

formării personalității putem vorbi de mai multe direcții de
acțiune.
Prima, în ordine cronologică, autohtonă și mai mult
decât atât, autentică, îi aparține lui ODOBLEJA S. [54], care
explică creativitatea ca o consecință a legii reversibilității,
considerând că ,,… dacă asemănarea produce apropiere,
aceasta, la rândul ei, provoac ă asemănarea (analogia,
consonan ța)”. Apreciind componenta tehnologică, metodică a
activității creative, autorul a asemănat posibilitatea și
necesitatea însușirii ,, principiilor generale ale artei de a crea ”
până la obișnuință, ,, până a face din ele a doua noastr ă
natură”.
Viziunea modernă asupra creativității se înrădăcinează
la noi inițial în două centre universitare, în abordări diferit e:
una psihologică, la Cluj, concretizată în lucrările profesorulu i
Al. ROȘCA și ale colaboratorilor, alta filosofică și logică, la
București reflectată în lucrările lui M. BEJAT și I. MORARU.
Concomitent cu psihologia creativității, și mai mult
decât un paralelism în timp, prin realizarea investigațiilor și
verificarea principiilor în activitatea modelatoare a
personalității umane, se dezvoltă preocupările privind învățământul creativ. În zilele n oastre s-a ajuns la depășirea
etapei recomandărilor sau consilierilor științifice de principi u
ce vizează necesitatea formării creative, ajungându-se la instituționalizarea instruirii creative prin programe specializate pe multiple criterii: vârstă, nivel de studii, profesie, funcție (rol social). Principala vârstă a diferențier ii
pare a fi preadolescența, în l iteratura americană vorbindu-se
de ,, programe pentru copii ” până la nivelul colegiilor;
programele elaborate pentru școli superioare (colegii,
universități) intră în categoria celor pentru adulți.

78 Manual de creativitate

2.2.1. Concepte psihanali tice ale procesului
de creație

În baza conceptelor psihanalitice ale procesului de
creație au fost puse principiile de bază ale celor mai cunoscuț i
psihanaliști clasici, FREUD, ADLER și JUNG.
Medicul vienez (neurolog și psihiatru) Sigmund
FREUD (1856-1939), întemeietorul psihanalizei (o concepție
dinamică asupra psihicului), a elaborat patru principii fundamentale:
1 . Determinismul psihic : între actele psihice sunt
instalate relații de cauzalitate, interdependență, continuitate ;
nu există acte psihice întâmplătoare.
2 . Inconștientul : o importanță majoră pentru activitatea
mentală are inconștientul, care este guvernat de anumite
legități; între conștient și inconștient există o barieră, numi tă
cenzură, cu rol de filtru.
3 . Motivația: c o m p o r t a m e n t u l u m a n a r e î n t o t d e a u n a o
motivație: orice act, expresie, acțiune are o semnificație logică. La baza lor stă întotdeauna o motivație ascunsă cu
sursa în inconștient.
4 . Evolutivitatea personalit ății: caracterul se naște din
pulsiuni pregenitale, care, sub influența presiunii sociale,
evoluează, putând să-și schimbe obiectul sau să fie sublimate.
Psihanaliza freudiană a generat mai multe teorii:
1. Teoria energetic ă: fiecare proces mental care ia
naștere este însoțit de o anumită cantitate de energie psihică.
2. Teoria genetic ă a vieții mentale, care are la bază două
principii de bază, “principiul pl ăcerii” și “ principiul
realității”. Principiul pl ăcerii reprezintă forma primară a
activității mentale și caracterizează fazele cele mai primitive
ale dezvoltării umane individuale, fiind regăsit la baza vieții Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 79

mentale a copilului și a sălbaticului. El constă în tendința de a
evita durerea și de a obține o satisfacție imediată. Procesele
intelectuale care îi corespund se bazează pe analogii și asociații superficiale. Ignoră legile logicii și tind să nu fac ă
distincție între situațiile imaginare și cele ale vieții reale.
Principiul realit ății este tot genetic, dar se dezvoltă mai târziu
decât primul. El constă în adaptarea în adaptarea în primul
rând, a activității mentale la exigențele vieții reale. Acest p rin-
cipiu se află la baza relațiilor sociale, a altruismului, a eti cii.
3. Teoria instinctelor , dezvoltată de FREUD în trei
etape, care vin în contradicție cu conceptele psihanalitice elaborate de Alfred ADLER (1870-1937).
4. Teoria topografic ă, care concepe viața mentală ca un
proces continuu între activitățile mentale conștiente și
inconștiente, diferența dintre ele fiind că primele sunt
percepute, iar celelalte nu. C onștientul, preconștientul și
inconștientul formează cele trei niveluri ale vieții mentale.
Rolul primordial, conform lui Freud, îl are inconștientul, care
are sediul instinctelor și motivațiilor. Și este supus, în prim ul
rând, principiului plăcerii, pe când conștientul – principiului
realității.
Unul din mecanismele esențiale ale vieții psihice
inconștiente este proiecția, visul fiind cel mai răspândit mod
de realizare a ei. FREUD afirma că “… visul este calea regal ă
de acces în incon știent”. De cele mai multe ori impulsurile
apar în vis “ deghizate ”. Inconștientul are două funcții
fundamentale. În primul rând, este depozitul amintirilor și
refulărilor și mai apoi o sursă puternică de energie sau de
motivații, neînțeleasă de cele mai multe ori de către subiect.
Canalizarea impulsurilor în inconștient spre actul creativ
profesionist are dublu efect benefic: unul asupra sănătății individului și altul, prin consec ințele activității creatoare,
asupra societății.

80 Manual de creativitate

Continuatorul creativ al lui FREUD a fost Karl Gustav
JUNG (1875-1961), considerat cel mai mare intelect al
secolului. Cea mai valoroasă contribuție a lui JUNG este explicarea structurii personalității, care include:
 psyche (sau sufletul);
 conștientul care include Eul (sau Ego-ul);
 inconștientul personal care include complexele;
 interacțiunile dintre structurile personalității;
 dinamica și dezvoltarea personalității;
 tipurile psihologice;
 locul simbolurilor și al viselor în structura
personalității.
O importanță deosebită pentru procesul creativ îl au conștientul, inconștientul personal și cel colectiv.
Conștientul este acea parte a minții ce poate fi
cunoscută de individ prin intermediul a patru funcții mentale de bază: gândirea, afectivitatea, senzitivitatea, intuiția.
Predominarea uneia din funcții va imprima specificul
caracterului individului: gânditor, sentimental, senzitiv sau
intuitiv.
Inconștientul personal este acea parte a personalității
care stochează încă de la naștere toate experiențele personale,
conflictele, problemele morale, cele nerezolvate, inclusiv cele
care par fără nici o importanță la moment, tot ce este perceput ,
gândit, simțit și uitat. Inconștientul personal al lui JUNG
înglobează preconștientul (subconștientul) și inconștientul lui
FREUD.
Inconștientul colectiv constituie cea mai importantă
parte a psyche-ului, nefiind dependent de experiența
personală. El este înnăscut, ceea ce înseamnă că structura
noastră psihică poartă urmele filogenetice ale edificării sale latente, de-a lungul miilor de ani. Inconștientul colectiv este Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 81

un rezervor uriaș de imagini latente, numite de JUNG imagini
primordiale. Omul moștenește aceste imagini din trecutul
care include totalitatea precursorilor umani și preumani (animale) ai omului. Inconștientul colectiv conține atât ceea
ce este rațional (de exemplu inteligența, care nu este decât un a
din funcțiile intelectuale posibile), cât și ce este irațional,
înțelegându-se ceva dincolo de rațiune). În irațional sunt
incluse unele funcții psihice de prim ordin în activitatea
creativă, cum sunt intuiția, “ senzația”, “întâmplarea ”.
Conștientul este fragmentar și discontinuu. Inconștientul
este însă întotdeauna în activitate. Proiecțiile informaționale
din inconștient spre exterior se realizează sub formă de
fantezii (deosebit de dezvoltate la copii), viziuni, tendințe
mitice, simboluri culturale, dar mai ales sub formă de vise.
Există trei stări de vigilență distincte:
 somnul paradoxal REM (Rapid Eyes Movements),
somn rapid;
 starea de veghe (trezire);
 somnul lent, SL (NonREM, adevărat, clasic,
profund).
Somnul lent reprezintă o perioadă importantă de odihnă
pentru organism (și parțial pentru creier). El are rol reparato r,
restaurator, odihnitor.
Somnul REM se caracterizează prin două tipuri de
fenomene: o activitate electrogr afică rapidă, concomitent cu o
creștere a temperaturii cerebrale și cu un flux sanguin cu mult
crescut față de nivelurile înregistrate în stare de veghe;
dispariție totală a tonusului muscular.
S-a constatat că visele prezintă un anumit grad de
simbolism. De aceea, pentru ca visul să devină un instrument de lucru pentru individul care creează ceva, trebuie, în primul
rând, ca visul să fie reprodus cât mai bine. Acest lucru se fa ce

82 Manual de creativitate

cel mai bine dacă subiecții sunt treziți în faza de somn REM
sau imediat după ea. “ Banca de date ” de care dispune un
subiect pentru vise este de o mărime uluitoare, în comparație cu informațiile de care poate dispune subiectul în stare de
veghe, provenite din partea de memorie, pe care o poate
accesa. Cea mai mare parte din memoria de durată a subiectului nu este accesibilă în mod normal. Deși ea există.
Se vede deci că informațiile noi, răzbătute din inconștient în
timpul stării de veghe sau sugerate de vise (faza de
“iluminare ” din actul creației), pot aduce noul în rezolvarea
unei probleme. JUNG atribuie visului, în primul rând, rolul de mesager al incon știentului .

2.2.2. Modele ale procesului de creație

Procesele psihice, independent de gradul lor de
complexitate, sunt deductibile din manifestările
comportamentale ale persoanelor, raportate la situația
concretă în care acestea se manifestă. Montajele experimentale verifică validitatea modelelor astfel elaborate,
d a r , p e m ă s u r a c r e ș t e r i i g r a d u l u i d e c o m p l e x i t a t e a l
procesului, experimentarea este din ce în ce mai dificilă.
Datorită acestui fapt, modelele procesului creativ au doar o
valoare orientativă. În acest context se apreciază că numai asimilarea unor metode elaborate din perspective diferite
furnizează repere orientative funcționale pentru elaborarea
unui program de stimulare a creativității.
Teoriile procesuale ale creativității tratează fenomenul
la două nivele: fie dezvoltar ea capacităților de creație
(PIAGET), fie desfășurarea actului creativ, al activității
complexe prin care se realizează un produs de creație
(WALLAS).
Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 83

2.2.2.1. Modelul stadial constructivist al dezvoltării
inteligenței

J. PIAGET consideră că imaginația creativă este gradual
integrată în inteligență pe măsură ce copiii înaintează în
vârstă. În opinia autorului, în timpul procesului de dezvoltare ,
imaginația creativă nu se diminuează, ci mai degrabă crește;
creativitatea și inteligența se susțin reciproc în mod sinerget ic,
pentru a genera o activitate mentală mai productivă. Esențial
în procesul creativ este aptitudine a de a evalua o situație
dintr-o multitudine de perspective, aptitudine formată în mica copilărie prin diversitatea activităților de explorare senzorio –
motorie a obiectelor. La fel de semnificativ a considerat
Piaget că este natura maleabilă a procesului creativ: el se
modifică pe măsură ce copilul progresează în stadiile de
dezvoltare.
Manifestări ale imaginației creative apar din primele
stadii de dezvoltare. Astfel, în stadiul inteligenței senzorial –
motorii aceasta se concretizează în alegerea spontană a
simbolului, prin care copilul își exteriorizează reprezentările ;
în stadiul preoperatoriu – denumit și stadiul gândirii intuitiv e –
imaginația creativă se manifestă în interpretări animiste
(atribuirea caracteristicilor ființelor vii unor obiecte sau
fenomene), artificializarea semnificațiilor naturale ale unor noțiuni abstracte (nașterea este, spre exemplu, facere, construire). În stadiul superior al dezvoltării inteligenței, manifestarea specifică a operațiilor formale constă tocmai în
capacitatea de a formula ipoteze, în esență produs al
imaginației, deoarece aceasta constă într-o combinare nouă a
elementelor de cunoaștere anterior dobândite.

84 Manual de creativitate

2.2.2.2. Modelul euristic tripătratic al creației tehnice

La începutul deceniului opt, MORARU I. elaborează
modelul euremelor, ce constă în redarea relațiilor conjugate
dintre structurile euristice part icipante la procesul creației.
Procesele psihice fundamentale sunt considerate ca fiind părți
funcționale ce se structurează pentru a forma euremele,
acestea din urma cu funcții proprii, bine definite în demersul
creator. Prin funcțiile lor de bază sunt denumite cele șase
eureme cum urmează [48]:
1. Eurema de acumulare și comprehensiune a
informației, realizată, în principal, de memorie, gândire,
limbaj, interese etc.
2. Eurema asociativ – combinatorie, realizată de
inteligență, imaginație, memorie, conștient, inconștient etc.
3. Eurema energetică – stimulatorie, în cadrul căreia
pasiunea, sentimentele, motivația, interesul, curiozitatea, for ța
proceselor nervoase exprimată în tipul de activitate nervoasă
superioară și în temperament, efortul intens de lungă durată,
voința, curajul, nevoia, ambiția, plăcerea de a face invenții ș i
descoperiri etc.
4. Eurema critică, realizată de gândirea analitică, de
inteligență, de funcția critică și valorizatoare a conștiinței etc.
5. Eurema ideativ – perceptivă, la care participă
reprezentarea ca modalitate de “concretizare” a ideii, “vizualizarea” ei (A.OSBORN “ Visual imagery ”).
6. Eurema de obiectualizare a imaginii, la care
conlucrează elemente ideativ-perceptive ~ motorii.
După cum se observă și din prezentarea componentelor,
eurema este o structură formată dintr-o “grupare de părți
funcționale în relație, care îndeplinește o funcție calitativ distinctă în producerea noului și originalului"[43]. Modelul
euremelor (fig. 2.2) redă configurația structurilor amin tite Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 85

(3)

(2) (4)

(1) I. Eurema de acumulare și
comprehensiune a
informației.
2. Eurema asociativ-
combinatorie.
3. Eurema energetică-
stimulatorie.
4. Eurema critică.
5. Eurema ideativ-
perceptivă.
6. Eurema de obiectualizare
a imaginii.

Fig. 2.2 . Modelul euremelor (MORARU 1.1980)

într-un pătrat analog pătratului logic. Precizarea autorului
arată că “ pe cele patru laturi sunt a șezate euremele
implicate în producerea ideilor noi și originale, iar pe cele
două diagonale sunt dispuse euremele prin care se realizeaz ă
întruchiparea ideilor în imagini și obiecte (opere) științifice,
tehnice, artistice etc .”
Aparent inclus în limitele coordonatelor psihologice
p r o c e s u a l e ș i f u n c ț i o n a l e , f o r m a d e z v o l t a t ă a m o d e l u l u i
(fig. 2.3) arată și integrarea acestui nivel psihologic celui
antropologic, bazat pe conceptele mediu – natură, organism – om, creier – psihic, creativitate – creație și celui ontologic centrat pe conceptele de existență, devenire, creație și
dedublare.
Sinteza dintre modelul euremelor și modelul seriilor de
dedublare și transformări progresive (fig. 2.3, a și b), în
ipoteza aplicabilității sale, inclusiv conștiinței, ca parte obiectivă a existenței, conturează un model euristic tripătrati c,

(5)

(6)

86 Manual de creativitate

Anorganic Neviu Mediu Natur ă Obiect
a) Existen ța
Organic Viu Organism Om Subiect
Corpul
b) Subiect Eul și acțiune
Con știința Gândirea gânditoare

Eul observativ
Gândirea gândit ă

Introspecția de
gradul I
Introspecția de
gradul II

Fig. 2.3 . Modelul seriilor de dedubl ări și de
transform ări progresive ale existen ței (MORARU I. 1995).

așa cum se vede din figura 2.4. Acest model permite cunoașterea și reconstituirea procesului de creație, travaliulu i
psihosocial de smulgere a ceea ce este noutate nonexistentului
și integrarea ei existentului. Pe lângă valoarea explicativă pe care o are modelul în
cunoașterea structurii modulului psihocomportamental
creator, autorul demonstrează valoarea aplicativă a acestuia în
eurigramele ale căror elaborare le permite.
Eurigrama constă într-o “ succesiune de secven țe
creative, care se integreaz ă într-un proces creator ” [43]. Ea
permite așezarea grafică a secvențelor unei descoperiri sau invenții, în succesiunea lor, pe baza informațiilor
biografice, autobiografice sau documentare (analiza
proceselor activității, evidențe, însemnări etc.), faciliteaz ă
analiza comparativă, asigurându-i rigoare și efic iență.
Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 87

Dedublare
Organism – om
Creativitatea tehnica
CreatiaExistenta
Mediu – natura
DevenireaCreier – psihicE.2
E.1 E.3
E.4E.5
E.6

Fig. 2.4 . Modelul euristic trip ătratic (MORARU I. 1995).

Folosim metoda în analiza istoriei unei descoperiri ca
activitate de antrenament.

2.2.2.3. Modelul secvențional al procesului de creație

Prima etapizare a procesului creativ îi aparține lui
WALLAS [81] și diferențiază patru faze ale acestuia: pregătirea, incubația, iluminarea și verificarea. Pregătirea es te
o etapă care are loc preponderent la nivelul structurilor
conștiente și constă în definiri și redefiniri succesive ale
problemei, precum și în strângerea consecventă și organizată
a informațiilor care pot duce la găsirea soluției. Incubația, cea
mai controversată etapă a creației, are loc preponderent la
nivelul structurilor inconștiente, unde au loc prelucrări
spontane, necontrolate, atât ale d atelor problemei, cât și ale

88 Manual de creativitate

informațiilor conștient acumulate în vederea rezolvării ei și
ale celor asociabile, funcție de un criteriu oarecare, primelor .
Iluminarea reprezintă momentul conștientizării unei relații, mai mult sau mai puțin așteptate, dintre datele problemei și o
anumită structură informațională, rezultată din prelucrări
conștiente și inconștiente ale informației, concomitente sau consecutive. Verificarea constă în examinarea conștientă a
modalității de echilibrare a corpului informațional “ problema ”
cu corpul informațional “ soluție” într-una sau mai multe
situații concrete.
Modelul intuitiv al etapelor procesului de creație este
reprezentat grafic în figura 2.5. Pe orizontală este redată var i-
abila timp de la momentul conștientizării situației problemă –
t
o
Iluminare

Constient

t1

Inconstient
Pregătirea Incubația Verificarea

Fig. 2.5 . Modelul secven țional al procesului de crea ție
Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 89

până la definitivarea soluției – t1 ; durata procesului integral de
creație va fi dt, cu valori variabile de la caz, de la ordinul
secundelor la cel al anilor. În majoritatea situațiilor, proces ul
de creație nu are un sens univoc; este posibil ca momentul de
iluminare să ofere doar o alternativă de soluție, care în etapa
verificării să ducă la noi pregătiri și incubații. Pe verticală
sunt reprezentate nivelurile psi hice activate în diferitele eta pe.
Săgețile continue sugerează în modelul propus aportul
informațional, iar cele discontinue – aportul de energie psihic ă
care susține procesul.
Studii ulterioare au confirmat sau au contestat aceste etape. ROSSMAN constată lipsa etapei de incubație la
inventatori (pe un eșantion de 700 de persoane) și identifică
7 f a z e , t o a t e d e s c r i p t i b i l e î n t e r m e n i c o m p o r t a m e n t a l i :
nevoia observată, formula rea problemei, informația
utilizabilă examinată, soluțiile formulate, soluțiile examinate
critic, ideile noi formulate și ideile noi testate. Faza de
incubație ca secvență a procesului de creație este contestată ș i
de GUILFORD, care o consideră ca și condiție a creației, și
nu o formă de activitate inconștientă. În studiile despre
creativitate, MORARU [48] acordă un rol activ inconștientului pe parcursul prelucrării creative a informației ,
în strânsă corelație cu activitatea conștientă. În descrierea
euremei asociativ-combinatorie, consideră că “ este necesar ă
o imensă activitate la nivelul con științei, bazată pe un efort
psihic con știent,… ca s ă fie determinat și inconștientul să
lucreze …"
2.2.2.4. Modelul creativității ca produs

La un nivel ridicat de abstractizare, produsul de creație
se exprimă în performanță sub aspectul caracteristicilor
principale ale creației, anume noutatea și valoarea ei socială.

90 Manual de creativitate

Printre cele mai acceptate definiții ale creativității ca
produs este cea elaborată de G HISELIN [37], conform căreia
o performanță creativă este “ o primă modelare a unui univers
de semnifica ții, expresie a felului în care individul în țelege
lumea și pe sine însu și “[37]. În accepțiunea autorului,
criteriul de apreciere a produsului creativ este măsura în care
acesta reușește să restructureze întregul univers de
semnificații.
Mai puțin exigente sub aspectul criteriului sunt pozițiile
pe care se plasează BROGDEN și SPRECHER, acceptând că
produsul creativ reprezintă ceva nou pentru o cultură oarecare sau doar pentru experiența de viață a unei persoane, sau cea a
lui MACKINNON, care consideră că frecvența redusă de
apariție a unui produs, a unei soluții este suficientă pentru a fi
considerată creativă.

2.2.2.5. Modelul ierarhic al planurilor creative
Elaborat de Irving TAYLOR [75], modelul poate fi
considerat ca fiind suficient de operațional pentru a evalua
produse creative de diferite niveluri de complexitate. TAYLOR descrie cinci planuri diferite, aflate într-o
succesiune ierarhică:
– planul expresiv – care caracterizează creativitatea
timpurie a copilului și se exprimă în produse specifice: desene, jocuri, povestiri fantastice, improvizații, spontane și
libere;
– planul productiv – este cel al însușirii unor îndemânări
de comunicare și exprimare care permit utilizarea capacităților
și cunoștințelor în situații relevante, deosebite de cele în ca re
au fost însușite;
– planul inventiv – este nivelul operativ de corelare a
unor componente distincte în raport cu situații noi, Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 91

neobișnuite, surprinzătoare. Acest plan se exprimă în invenții
și descoperiri bazate pe flexibilitate și receptivitate față de
mediul înconjurător;
– planul inovator – se caracterizează prin înțelegerea
unor principii fundamentale ale unui domeniu în așa măsură
încât să permită redefinirea domeniului respectiv;
– planul emergent de restructurare esențială a
experiențelor anterioare, individuale și sociale; acest plan se
exprimă în principii universale, care permit redefinirea mai
multor domenii, ca de exemplu teoria relativității, teoria
generală a sistemelor ș.a.
2.2.2.6. Modelul funcțional al creativității
Aplicarea unor programe de inițiere în creatologie,
bazate pe modele clasice ale creativității (modelul factorial ș i
cel procesual), au condus la constatarea că acestea generează
efecte semnificativ diferite, anume, exersarea aptitudinilor
duce la creșterea creativității potențiale, fără a se concretiz a în
spor de performanță sub aspectul creativității manifeste, iar
antrenamentul procesual favorizează apariția unor produse concrete de creație – cereri/proiecte de brevet elaborate de
studenți – neînsoțită de o creștere semnificativă a creativităț ii
potențiale.
Se desemnează prin atributul ,, funcțional ” m o d e l u l
prezentat, pe de o parte, deoarece se are în vedere prioritar rolul orientativ pe care-l are în structurarea activităților
didactice practice de dezvoltare a creativității profesioniste (în
domeniul tehnic), pe de altă parte, datorită înțelesului care se
dă creativității. Se precizează că abordăm problema
creativității dintr-o perspectivă sistemică ce permite acceptarea următoarelor premise:

92 Manual de creativitate

– creativitatea reprezintă diferența specifică care
definește sistemul psihic uman în raport cu cele infraumane,
adaptarea constructivă (creativă) constituindu-se în funcție de
maximă generalitate a acestuia (scopul sistemului);
– creativitatea se realizează în interacțiunea proceselor
cognitive și afective, la nivel specific uman c e l i n t e l e c t u a l ,
respectiv al sentimentelor și pasiunilor, pe care le considerăm
a fi emoții conștientizate, integrate, în timp, structurilor
psihice profunde;
– creativitatea se perfecționează în activitatea de creație
conștientă datorită capacității de autoreglare voluntară a S.P.U. prin feed – back.
Interacțiunea proceselor psihice în activitatea de
creație. Se urmărește interacțiunea proceselor psihice în
condiții de elaborare reușită a unui produs de creație specific
domeniului tehnic: invenția.
În acest context, creația se privește ca activitate
voluntară, care are ca scop explicit realizarea unui produs nou .
Acest scop de maximă generalitate permite operarea în
continuare cu un sistem formal, “ invenția”, prin care se
desemnează produsele de creație tehnică cunoscute ca și cele necunoscute încă.
“O invenție este un ansamblu material sau o tehnologie
care utilizeaz ă substanță, energie și informa ție ca elemente
organizate și care se supun unor reguli ce pot fi în țelese și
deduse logic “[21].
Abordarea sistemică a produsului creației permite
identificarea particularităților prin concretizarea
caracteristicilor generale ale sistemelor: intrările, ieșirile,
structura și scopul sistemului. La acest nivel de abstractizare ,
particularitățile structurale s unt nerelevante, scopul, prin
unicitate, de asemenea. Este motivul pentru care se analizează Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 93

doar particularitățile de intrare ale sistemului “ invenția” și
modul în care acestea se regăsesc în particularitățile ieșirilo r.
Ca orice sistem și, mai ales, ca orice sistem artificial,
așa cum este de fapt o invenție, el presupune o intrare – cauză
notată cu " u" și o ieșire – efectul, notată cu " y" (fig. 2.6).

Fig. 2.6 . Reprezentarea sistemic ă a invenției.

Intrarea “ u” are două componente:
– “u
0” – obiectivă, care include partea materială,
informațională și energetică a invenției;
– “us” – subiectivă, expresia capacităților psihice ale
creatorului, determinate de nivelul proceselor cognitive,
aptitudinile speciale și trăi rile afective investite în produs ul
creației.
Ieșirea " y" este reprezentată, de asemenea, de două
componente:
– "yo" – obiectivă și explicită, determinată de structura
materială și energetică a invenției și de componenta cognitivă
a intrării subiective, ambele exprimând gradul de noutate al produsului de creației;
– "ys"- subiectivă și implicită, determinată de trăirile
afective implicate în procesul de creație, exprimând gradul de
originalitate al invenției.
Se avansează ipoteza, demonstrabilă, conform căreia
noutatea și originalitatea unui produs de creație sunt variabil e
INVENȚIA ,,u” ,,y”
u = u 0 + u s y = y0 + y s

94 Manual de creativitate

independente; un produs cu un anumit grad de noutate poate
incorpora diferite grade de originalitate.
Gradul de originalitate al unei invenții reflectă
modalitatea procesuală subiectivă a realizării ei. Un grad mai
redus de originalitate denotă utilizarea modalităților logic-
determinate de rezolvare a problemei. Sunt implicate în acest proces structurile cognitive preponderent, rolul structurilor
afective fiind cel de suport al celor cognitive, relația dintre ele
reducându-se la influențe reciproce. Un grad ridicat de
originalitate denotă utilizarea m odalităților imaginative de
rezolvare a problemelor. Structurile afective sunt implicate în
măsură semnificativă, relația dintre afectiv și cognitiv fiind de
interdependență reciprocă.
Identificarea unei invenții, a produsului unei creații cu
un sistem face ca să apară puncte de sprijin posibile pentru
imaginarea unui model al procesului de creație tehnică.
Evoluția componentei cognitive. P e u n s i s t e m a x e d e
coordonate (fig. 2.7) acceptăm în axa abscisei timpul " t".
Pentru orice moment ce se va lua în discuție, 0, t
1, t2, …, tf, se
va considera un interval de timp " dt", care tinde la zero, astfel
încât se va vorbi întotdeauna despre: 0 + dt, t 1 + dt, … t n + dt =
tf. Pe ordonata OE este indicat gradul de elaborare al invenției
"I". În final, la timpul " tf" realizarea sistemului “invenția”
trebuie să fie integrală și deci elaborarea ( E) are valoarea 1.
Se acceptă că la momentul " tf" sistemul " Invenția" [62]
este elaborat, fiind reprezentat de o suprafață ABCD .
Momentul inițial al creației poate fi caracterizat cognitiv
printr-o nedeterminare logică totală a sistemului și printr-o
intuiție confuz-elementară a viitoarei invenții. Această intuiț ie
confuz-elementară se bazează pe legături cauzale anterior
elaborate (structuri aperceptive cognitiv-afective), ale căror
sursă poate fi căutată până la motivația arhaică a activității de Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 95

creație. Apar în acest moment structuri mai mult sau mai
puțin similare cu ceea ce se caută, mai mult sau mai puțin
complexe, dar care par să răspundă la necesitățile problemei.
Este vorba de corespondențe parțiale care determină o
structură elementară incipientă " dI", cu caracter parțial

0
dt t+ d t1 t+ d t2 t+ d tnt Ctf tn t2 t1 t0"I"A B
DdI2dI1dI01E
-E
Fig. 2.7 . Evoluția elaborării invenției.

confuz. În jurul acestui element de intuiție cognitiv-orientativă și afectiv – energizantă, se vor căuta elementele d e
cunoaștere, într-o zonă cognitivă de informații structurate "ZC" (fig. 2.8.) prin metode euris tice, empiric exersate sau
conștient însușite prin studiul unor discipline creatologice. Î n
centrul acesteia există structura incipientă dI.
Odată cu începutul procesului de analiză se poate
considera că apar și primele restricții, care vor fi notate cu R
și vor contribui la definirea sistemului. Inventarea unui siste m
fără precedent în. tehnică se caracterizează, în primul
moment, fie prin restricții nesemnificative, fie prin restri cții
standard, general valabile. Aceste prime restricții fiind de
natură logică operează asupra structurii elementare dI și

96 Manual de creativitate

"I"
dIndI2dI1dI1
dI0
tn t2 t1 t0 t1ZC 0
ZC3 ZC 1ZC 2
ZC 4
0E
-E
Fig. 2.8. Evoluția zonelor cognitive în procesul de crea ție.

asupra zonei ZC, eliminând o parte categorial-semnificativă
din informațiile ZC1 și pot contura mai bine genul proxim al
invenției prin structurarea elementului d1I. Asimilarea
primelor restricții crește, gradul de elaborare ( E) al soluției
fiind trăită ca succes pe plan subiectiv. Transformarea
elementului dI în elementul d1I are loc printr-o restrângere a
zonei ZC, c a u r m a r e a " luării în stăpânire " a restricției
respective. Restricția a eliminat o parte din informații, dar
păstrează ceea ce pare că se poate integra și conturează mai
bine structura inițială. Pe de o parte, crește domeniul cunoscu t
(d1I > dI), iar pe de altă parte, se micșorează zona cognitivă
(ZC1<ZC). Zona ZC1, m a i m a r e d e c â t e l e m e n t u l d1I,
păstrează o serie de informații a căror valoare nu este încă
definită nici ca necesară, nici ca nenecesară, ele având deci u n
caracter potențial și rol orientativ în căutarea noilor
informații, noua relație dobândită prin definirea lui d1I Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 97

determină extinderea zonei de căutare a informațiilor
pertinente, eventual în direcții noi, astfel că ZC 1 va deveni
ZC 2, ZC 2 > ZC 1.
Prelucrarea informațiilor respective duce la identificarea
unei noi restricții (R2), care va determina o nouă restrângere a
zonei cognitive ZC 3 < ZC 2, ca și o nouă creștere a gradului de
definire a elementului, d2I. Procesul se continuă în mod
similar, prin extinderi și restrângeri succesive ale zonelor
cognitive, concomitent cu creșterea gradului de definire al
sistemului ,, Invenția”.
Pentru reprezentarea restricțiilor s-a admis că trebuie
considerată o ordonată, notată cu (-R) – (+R) cu sens invers
față de sensul ordonatei OE (fig. 2.9.). Modul de apariție al
restricțiilor poate fi reprezentat prin două curbe, notate ambe le
cu R, asimptote la ordonata OR și care se sprijină pe
suprafața care definește sistemul căutat ( ABCD ), ceea ce
înseamnă că restricțiile au fost definite atât ca număr,

"I"dI3 dI2 dI1 dI0
tD
n tC
f t2 t3 t1 t0t1
0E
-EA B
+R
-RR1
R2
R3
Fig. 2.9. Curba asimil ării restric țiilor.

98 Manual de creativitate

cât și ca valoare. Primele se impun restricțiile “ mari” ,
“categoriale ” sau de “ principiu ”, concretizând treptat genul
proxim, ultimele apar restricțiile de “ nuanță”, “particulare ”,
ce definesc specificul noului produs, ceea ce face ca intervalele R
1-R2,… R n-1-Rn să fie descrescătoare.
În procesul de definire al sistemului căutat, intervin
tehnici ce apelează la asocieri, combinări, extrapolări,
analogii, inversii, modificări – ajustări și alte procedee de t ip
intuitiv, ulterior analizate prin prisma restricțiilor. Se poat e
spune că procesul de inventare se face " pas cu pas ", unde, se
pleacă de la un element definit doar parțial, cu un anumit grad
de confuzie, dar care reprezintă un prim punct de plecare.
Acesta permite în continuare construcția sistemului prin
încercări succesive, în care acumulările (dilatările, extinderi le)
se fac prin intuiție și gândire divergentă, iar contracțiile și
conturarea treptată a sistemului, prin gândire convergentă,
restrictiv-logică.
Evoluția componentei afective. Intensitatea cu care o
persoană își trăiește relația cu obiectul activității sale de creație diferă pe parcursul avansării pe calea elaborării noulu i
produs.
Pe plan comportamental modificările se concretizează
în implicarea afectivă ( I
a) de diferite grade. Elemente
simptomatice ale implicării afective sunt:
– creșterea duratei secvențelor ce compun activitatea
euristică;
– reducerea intervalului de timp între secvențe până la
cvasicontinuitatea activității de căutare în etapele de
finalizare; Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 99

– accentuarea particularităților persoanei sub aspectul
comunicării, tinzând la “mutism” în cazul introvertiților, sau
la ,,dizertație” pe temă unică, ,, Invenția” , la cei extravertiți;
– extinderea dominației temei pe celelalte roluri ale
persoanei (de cuplu, parental, de agrement), tinzând la
generalizare.
În fig.2.10 schițăm relația dintre intensitatea trăirii
afective și principalele etape de elaborare a siste mului,

„Invenția”, exprimată în curba implicării afective ( Ia). Pentru
a menține aceleași coordonate ca și în redarea evoluției
componentei cognitive, vom raporta implicarea la timp.
Intensitatea trăirii va fi reprezentată pe ordonata +Ta, -T a.
Valoarea inițială a lui Ta la momentul t0 este 1 și reprezintă
disponibilitatea persoanei de a-și asuma creativ sarcina. Ta
este dependentă de nivelul inițial al motivației intrinseci "I"dI3 dI2 dI1 dI0
tn tf t2 t3 t1 t0 t1
0
IaIa+Ta
Taf
Ta3
Ta2
Ta1
-TaZan
Za0Za1Za2Za3
Fig. 1.10. Evoluția zonelor afective în procesul de crea ție.

100 Manual de creativitate

pentru sarcină, percepția constrângerii mediului extern și
capacitatea persoanei de a reduce cognitiv restr icțiile
percepute (T. AMABILE). Suportul energetic afectogen al procesului cognitiv poate fi reprezentat intuitiv în această
etapă prin zona ,, Z
a0”. În timpul t1 are loc o creștere a gradului
de elaborare al invenției; percepută ca o apropiere de finalitatea activității, ea reprezintă o trăire pozitivă ce
pulsează energie în sistem, crescând suportul afectiv al
proceselor cognitive. Acceptăm faptul că trăirea afectivă se
interiorizează cumulativ, ceea ce înseamnă că T
a2 > T a1. În
spațiul psihic intern are loc asimilarea acestei trăiri la nive luri
din ce în ce mai profunde, ceea ce facilitează comunicarea
intrapsihică. Rezultă o implicare afectivă crescută în sarcină și
mărirea suportului energetic afectogen de la Za0 la Za1.
Pe măsura elaborării invenției crește ponderea
cantitativă și/sau calitativă a diferențelor sale specifice. Acestea sunt percepute de creator ca o materializare a
propriilor particularități, expresie a unicității sale, garanți e –
conștientizată sau nu – a conservării sau ,, eternizării” propriei
individualități. Libertatea proiectării personalității în
produsele activității generează o creștere a intensității trăir ii
afective de tip exponențial; prin urmare diferența T
a3-Ta2 va fi
mai mare decât Ta2-Ta1.
Reprezentarea grafică a unor secvențe consecutive ale
procesului de creație arată o evoluție crescătoare a implicării
afective. Inițial cauză, implicarea afectivă devine efect modelându-se și crescând în intensitate prin interiorizarea
fiecărei secvențe ce apropie subiectul de definirea produsului
și cauză a secvenței următoare, a produsului următor. Valorile
implicării afective pot varia în procesul creației de la valori
elementare, dar întotdeauna diferite de zero, (de exemplu emoția unei speranțe), până la “ infinit ”, pasiunea identificării
integrale a persoanei cu procesul euristic. Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 101

Componenta afectivă este cea care sensibilizează
seturile aperceptive, le flexibilizează și dinamizează
permițând diversificarea categorială a obiectului perceput, redefinirea acestuia după alte caracteristici decât cele care a u
fost inițial percepute, chiar bine fixate. Ea permite activarea
din memorie a unor elemente de asociere care, supuse unor analize logice, par foarte îndepărtate, dar trăirile care le-a u
însoțit la asimilare sau pe parcursul experienței subiectului p ot
fi puse în relații bine definite cu cele actuale.
Componenta afectivă definește imaginația și o
diferențiază de gândire prin abordarea empirică a situației-problemă și proiectarea subiectului în alternativele de soluții ;
cu cât un subiect are mai multe răspunsuri comune cu ale
celorlalți membri ale unui eșantion relativ omogen sub
aspectul capacităților intelectuale, ale experienței cognitive, al
contextului motivator (exp. un grup de studenți în situație didactică), cu atât implicarea afectivă în sarcină este mai
mică, comunicarea intrapsihică este limitată, problema fiind
abordată preponderent prin structurile cognitive reactive,
formale, cvasiautomatizate.
Spre deosebire de gândirea divergentă, care se poate
limita la asocieri și combinări logic orientate, imaginația
presupune permisivitatea subiec tivă față de conștientizarea
informației inconștient structurate, posibilă doar în condițiil e
unei implicări afective crescute.
Reprezentarea modelului funcțional al creativității
(M.F.C.). Prin suprapunerea figurilor anterioare se obține
reprezentarea corelată a celor două componente procesuale
(cognitivă și afectivă) și se conturează modelul funcțional al
creativității (fig.2.11).
Se observă că, concomitent cu restrângerea zonei
informaționale, are loc creșterea celei afective.
Interpretarea

102 Manual de creativitate

restricției ca progres în elabor area noii soluții (invenția),
generează creșterea intensității trăirii afective. Energia psih ică
cumulată susține o nouă extindere a zonei informaționale, urmată de o nouă restrângere ca efect al asimilării următoarei restricții, trăită ca succes.
Privită în acest fel, în procesualitatea ei, creativitatea
devine un fenomen permanent, evolutiv și discursiv, orientat
către finalizarea produsului de creație. Fiecare fază
desfășurată între două restructurări ale elementului dI este
descriptibilă prin etapele clasice ale creativității:
– căutarea informație i (preparația) în acțiunile de lărgire
a zonelor cognitive în intervalul de timp t
0 – t n-1. Raportarea Fig. 2.11. Modelul func țional al creativit ății. Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 103

permanentă a noilor informații la dIn-1 face ca această etapă să
conducă la definirea unei restricții noi, care nu este altceva
decât o ipoteză care va sugera soluții posibile;
– asimilarea restricției (incubația) în intervalul de timp
dt, variabil de la o fază la alta, are loc prin prelucrarea
conștientă și/sau inconștientă a informației în vederea integrării investiției noi celor anterioare. Asimilarea restric ției
este etapa cea mai vulnerabilă a procesului de creație, ea
dovedindu-se a fi de durată infinită, atunci când procesul nu
se finalizează într-un proces de creație;
– momentul integrării restri cției celor anterioare –
iluminarea – o constituie fiecare redefinire a produsului parțial
dI, din ce în ce mai apropiat de produsul final de creația I;
– selectarea și reorganizarea zonei informaționale
pertinente, restrângerea zonei ZC, realizate tot în intervalul de
timp dt, este asimilabilă etapei de verificare a soluției, a
fiecărei soluții parțiale ale procesului.
Activitatea creatoare generează efecte obiectuale –
produsul de creație – ” invenția”, formează instrumente
psihice de creație – cunoștințe, priceperi, atitudini, de
asemenea, alimentează bugetul energetic afectogen al persoanei. Integrarea acestor efe cte într-o unitate structurală
devine element intrinsec al motivației de debut al următorului
demers creator. Intensitatea unității motivatoare a acesteia Z
A=1 va fi mai puternică decât a activității precedente.
Datorită nivelului profund de integrare a experienței cognitive
în structura psihică prin legături afective puternice, aceasta
(experiența creatoare) se va constitui în creativitate potenția lă
sporită, activabilă în rolul în care a fost dobândit (expunere:
didactic, profesionist) și tra nsferabilă în alte roluri.
Modelul funcțional permite formularea următoarelor
condiții ale finalizării activită ții creative într-un produs de
creație:

104 Manual de creativitate

* restricțiile cognitive să fie deliberat interpretate ca
spor de cunoaștere atât în situația în care confirmă ipoteza
formulată, indicând oportunitatea avansării în direcția aleasă ,
cât și în cazul infirmării ipotezei, a închiderii direcției de
căutare în care s-a investit;
* trăirea ce însoțește experiența pozitivă de creație să
fie conștientizată în vederea accelerării transformării emoțiil or
discrete, situaționale în sentimente continue și pasiuni;
* tratarea echivalentă și interdependentă a celor două
componente, cognitivă și afectivă, în manifestarea lor specific
umană sub formă de gândire-imaginație și sentiment – pasiune; argumentul acestei exigențe este sugerată de M.F.C.
care arată că componenta afectivă asigură energia necesară
culegerii de noi cunoștințe, iar cea cognitivă orientează
persoana spre zone informaționale pertinente, ambele
regăsindu-se în prelucrarea individualizată a datelor.
M.F.C. are un caracter global prin faptul că integrează
ipostazele de produs (invenția) și de proces ale creativității și
sugerează condițiile subiective ale interacțiunii persoană-
situație favorabilă actului creator.

2.3. Modelele personalității creatoare

2.3.1. Inteligența – capacitate fundamentală a
creatorului

Deceniile cinci și șase ale secolului nostru sunt
dominate de preocupările de identificare a particularităților
persoanelor creative. S-a stabilit că caracterul gândirii la artiști și tehnocrați este diferit, având la bază primația unei
sau altei forme ale gândirii (v.fig. 2.12). Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 105

Artist
Caracteru l
gândirii
Științific
Alchimic
Religios-etic
Mitologic
MagicTehnocrat La vremea respectivă, MUNSTERBERG și MUSSEN
constată că artiștii creatori sunt caracterizați prin
sentimente puternice de culpabilitate, sunt independenți de părinți și introvertiți.
INTELIGENȚA (lat. Intelitentia ; grecii nu aveau
un cuvânt echivalent) este trăsătura caracteristică umană
amplă și complexă. Din acest motiv definirea inteligențe i
e s t e d i f i c i l ă , i a r d e f i n i ț i i l e f o r m u l a t e n u a u î n t r u n i t
accepțiunea unanimă.

Fig. 2.12. Caracterul gândirii la arti ști și tehnocra ți

INTELIGENȚA – “ deșteptăciunea ”- poate fi
definită drept o funcție cognitiv ă generală, fundamentat ă
pe abstrac ție, construc ția de modele și soluționarea
problemelor.
Concret, inteligența reprezintă capacitatea generală
de a rezolva în mod optim problemele, adică aptitudinea
de a face față tuturor obligațiilor care cer o oarecar e

106 Manual de creativitate

facultate de adaptare, un spirit de observație, de dedu cție
logică etc.
Funcțiile importante ale inteligenței sunt:  gândirea abstractă;
 talentul matematic;
 expresia verbală;
 capacitatea de a diagnostica și rezolva;
 memoria;
 creativitatea.
Cercetarea inteligenței, pe baza testării capacităților
mentale ale copiilor și tinerilor, s-a impus ca o neces itate
la începutul secolului al XX
lea în țările apusene, fiind
efectuată de psihologi și sociologi. Cercetarea avea dre pt
obiective reperarea copiilor care eșuau în studiile prim are
din motive legate de dezvoltarea intelectuală și
descoperirea unor elevi cu capacități deosebite, care necesitau o atenție particulară.
Nivelul de creativitate, apreciat prin așa-numitul
coeficient de inteligen ță QI, este diferit la persoane diferite.
Analiza rezultatelor cercetărilor efectuate pe un eșantion de
persoane arată că marea majoritate a persoanelor (cu excepția celor care au un grad pronunțat de debilitate) posedă
aptitudini creative (fig. 2.13).
La cererea Ministerului Instr ucțiunii Publice din Franța între
a n i i 1 9 0 5 ș i 1 9 1 1 , p s i h o l o g i i A l f r e d B I N E T ș i T h e o d o r e SIMON propun primele teste de măsurare a capacității
intelectuale, care erau adresate copiilor. Ele constau di n
exerciții de dificultate cres cândă privind figuri, cifre, litere și
cuvinte și au rămas cunoscute în literatura de speciali tate sub
denumirea TESTUL “BINET – SIMON”. El se bazează pe
nivelurile medii de răspunsuri bine stabilite statistic,
corespunzătoare unei anumite vârste biologice, și ca atare a
apărut posibilitatea de
a compara dezvoltarea intelectuală, și Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 107

deci o anumită “vârstă mentală” (V.M.), nivelul intelectual,
cu “vârstă biologică” (V.B.).
Coeficientul de inteligen ță – Intelligence Quotient –
I.Q. – a fost propus în 1912 de germanul Wilhem STERN
și preluat în anul 1916 de americanul Lewis TERMAN
de la Universitatea STANDFORD.
Ca atare:
IQ = VM / VB x 100.
Astfel, dacă un copil de 8 ani (biologici) se
comportă din punct de vedere al inteligenței ca un copil de
16 ani rezultă:
IQ = 16 / 8 x 100 = 200.
Ceea ce este un lucru extrem de rar. În cazul unei vârste mentale de 6 ani și a unei
vârste biologice de 8 ani :
IQ = 6 / 8 x 100 = 75.
Dacă vârsta mentală corespunde cu vârsta biologică:
IQ = 100.
Fig. 2.13. Curba QI la di ferite cate gorii de persoane

108 Manual de creativitate

Cercetările statistice au arătat că IQ – este cuprins
în medie între extremele 60 și 140 cu majoritatea situ ată
între 90 și 110 și că valoarea lui crește până la vâ rsta
de 25 – 30 de ani. Statistic, distribuția coeficientului de
inteligență pentru o populație dată, are valori care se
repartizează după curba lui GAUSS.
Japonia deține recordul pentru cel mai mare IQ
determinat la scară națională și făcut public. IQ – u l
japonezilor născuți în perioada 1960 – 1961 este de 1 15,
iar 10% dintre aceștia au IQ peste 130.
Este de menționat că testele stabilite de BINET și
SIMON au fost ameliorate de TERMAN, devenind testul
S T A N F O R D – B I N E T ș i c ă e x i s t ă ș i a l t e t e s t e l a c a r e
valorile rezultate sunt mai mari decât la STANFORD –
BINET.
Astfel, valoarea cea mai mare a IQ – ului a fost
obținută de americanca de 10 ani Marilyn JAVRIK care
a trecut cu succes un test specific vârstei de 23 de ani,
î n t im p c e p r e ș e d i n t e l e J . F . K E N N E D Y a f o s t c o t a t
doar cu 119.
O concluzie științifică a specialiștilor din domeniu,
referitor la IQ, e s t e c ă e l r e p r e z i n t ă u n a n u m e m o d d e
gândire care nu obligă la o intuiție deosebită, adică la o
percepție senzorială extraordinară și nici la respingerea prejudecăților.
Folosindu-se de scara BINET, s-a înființat societatea
MEGA SOCIETY, din care fac parte cei ce au IQ mai
mare decât 193. Numărul membrilor este extrem de
redus – în 1991 erau doar 26. În SUA există mai mult e
IQ – Clubs – uri, iar membrii acestora, de obicei, nu
sunt oameni deosebiți în activitatea curentă. Este însă de
remarcat că marii șahiști ai lumii au IQ foarte mari.
Una din marile probleme ale inteligenței este cea Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 109

r e f e r i t o a r e l a e l e m e n t e l e c a r e o d e t e r m i n ă î n m o d
fundamental. Este inteligența înnăscută, congenitală sau
dobândită ?
Dezvoltarea cercetărilor de genetică clasică și, în
special, descoperirea suedezului Milson EHILE a eredității
cantitative a permis să se stabilească faptul că inteli gența
umană reprezintă un aspect cantitativ, care are o dublă
determinare – genetică și ambientală. Potrivit acestei
teorii, copiii se nasc cu un anumit genotip intelectual
“potențial”, a cărui realizare depinde de mediul ambiant,
favorabil sau nefavorabil.
În 1977, H. J. EYSENCK a demonstrat că inteligența
este determinată genetic în proporție de 75 – 80 %,
mediul având o influență de 20 – 25 %.
Astfel la copii normali dotați genetic, potrivit
cercetărilor efectuate, mediul poate ridica sau reduce nivelul IQ cu mai mult chiar de 20 de puncte.
Influențele favorabile sau nefavorabile încep chiar
cu viața intrauterină și familială (cei șapte ani de a casă),
c o n ti n uâ n d c u ș c oal a și m ed i ul s o c ial î n ca r e t r ăie ș te
individul.
La fel de interesante sunt și lucrările unei echipe
de la Departamentul de Statistică al Universității Carnegi e
– Mellon din Pittsburgh (S.U.A). Astfel, analiza statist ică
a rezultatelor a 212 studii care au urmărit evoluția a
peste 50000 de perechi de gemeni a condus la concluzia
că 20 % din IQ depinde de condițiile de viață uterină,
50 % de factorul genetic, iar 30 % sunt atribuite factorilo r
de ordin socio-cultural care intervin în procesul de
învățare și formare a personalității umane.
Pretutindeni în lume, puțin câte puțin, rezultatele
testelor prin care se măsoară capacitățile intelectuale se
ameliorează. Acest “ Efect Flynn ”, cum a fost denumit,

110 Manual de creativitate

este valabil nu numai pentru țările europene, ci și pe ntru
Am erica, Japoni a sau Aust ralia . Datele ce le m ai sigure
provin din Belgia și Israel, unde de câteva decenii to ți
bărbații sunt supuși unui test de inteligență înainte d e a
satisface serviciul militar.
Este de considerat faptul că inteligența măsurată a
crescut în medie cu 15 puncte de la o genera ție la
alta.
Ea nu poate fi explicată prin creșterea
bombardamentului informațional asupra subiecților, sau nu
poate fi explicată esențial d in acest punct de vedere.
Astfel, creșterea cea mai sesizabilă a inteligenței se
distinge la testele care se adresează “inteligen ței pure ”,
independent de orice aspect cultural – științific. Astfe l,
“testul RAVEN” constă integral dintr-o serie de scheme
foarte complicate, a căror completare este posibilă numa i
printr-un procedeu pur logic de gândire.
M e r g â n d p e a c e a s t ă l i n i e , s e p o a t e p u n e u ș o r
întrebarea dacă este de așteptat apariția unor generații
superinteligente și dacă această creștere a IQ – ului este
bine fundamentată.
E x i s t ă s u f i c i e n ț i s c e p t i c i , p r i n t r e c a r e c h i a r ș i
politologul James FLYNN – profesor la Universitatea din
Otago – Noua Zelandă, de la care provine denumirea de
“efect FLYNN ”.
Probabil că testele de inteligență măsoară și altceva
decât aptitudinile, numite de regulă “ inteligență”. Ele
cuprind un complex de abilități ale persoanei în cauză.
Într-un anumit fel se poate face o paralelă, și nu
lipsită de suport real – între creșterea permanentă a
performanțelor sportive și a celor intelectuale.
L a t oat e as p e cte le m a i s u sm enț i o na te m ai t r e b u ie
a d ă u g a t u n u l : influența vârstei asupra activit ății de Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 111

cercetare și inovare . Exista părerea și încă mai există că
oamenii de știință au elaborat cele mai bune lucrări al e
lor la vârsta de 30 – 34 de ani. Astrofizicianul amer ican
H. ABT, studiind lucrările a 22 de iluștri astronomi ai
secolului al XXLea, a căror carieră s-a încheiat deja, a
ajuns la concluzia că cele mai importante descoperiri a u
fost făcute între 30 și ..70 de ani, deși numărul maxim
de lucrări importante a fost făcut la 45 – 50 de ani
Cercetările efectuate de BARRON pe un eșantion de
savanți reliefează trăsături comune ca autonomia în elaborarea
judecăților, puternică conștiință de sine, neconformare la oprimare, la dominare și la îngrădiri, preferințe pentru
fenomene mai complexe, cărora MACKINNON le adaugă
originalitatea și receptivitatea față de lumea înconjurătoare. Pe
baza studierii unui eșantion de 600 de persoane, arhitecți,
ingineri, fizicieni și matematicieni, recomandați de experți în
domeniul respectiv ca fiind capabili de inovații, VERVALIN
[79] prezintă următoarele caracteristici similare persoanelor
creative:
 toți dau dovadă de inteligență globală ridicată, dar
diferențiată funcție de domeniul de preocupare; inginerii obțin
rezultate mai bune la inteligența spațială;
 capacitate de concentrare și distributivitate a atenției
ridicate și apropiate;
 dispun de informații diversificatoare și au o mai mare
capacitate de a le combina, extrapola și clasifica în rezolvare a
problemelor;
 sunt sensibili la complexitatea psihologică a propriei
persoane;
 simt o responsabilitate emoțională și au o capacitate
empatică largă pentru oameni și idei divergente;
 aproape toți relatează o copilărie nefericită, relativ

112 Manual de creativitate

tensionată;
 sunt receptivi la propriile caracteristici psihice, ceea
ce le permite să se înțeleagă pe sine;
 eșantionul în ansamblu este orientat spre
introversiune, dar potențialul creativ evaluat este mai mare la
cei extravertiți;
 au o relativă autonomie față de restricțiile
convenționale, nu îi interesează părerile altora;
 nu se caracterizează pe dimensiunea conformist –
nonconformist, ci prin idei veritabile, autentice, independente ;
 au o mare flexibilitate pentru înțelesuri și scopuri,
dar răspund greu unor solicitări repetitive.
Concluzia autorului menționează explicit părerea
conform căreia nu există o imagine stereotipă a individului
creativ, doar unele trăsături comune cu valoare de
similitudini.
Aspecte ca sensibilitatea și receptivitatea față de
fenomenele psihice, responsabilitatea emoțională, atrag
atenția asupra componentei afective a creativității. Unele școli psihologice consideră structurile afective ca
fiind hotărâtoare în determinarea creativității persoanei.
Referiri la acest aspect se găsesc deja în literatura începutul ui
de secol; școala psihanalitică consideră aptitudinea de a
sublima libido-ul (energia psihica primară), o caracteristică a
personalității, atribuită de FREUD artiștilor și consumatorilo r
de artă, cu unul îndepărtat și valoros sub aspect social. Teori a
existențialistă consideră creativitatea ca fiind dependentă de
capacitatea "de adâncire, de angajare autentic ă" (Rolo May,
cf, 4) într-o situație cu care subiectul se “ întâlnește”, în care
se regăsește, cu care se poate identifica; caracteristicile
individuale ce facilitează “întâlnirea " sunt considerate a fi
receptivitatea și gradul de deschidere a persoanei, intensitat ea Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 113

comunicării cu lumea înconjurătoare (Schachtel, cf, 4).
ADLER, exponent al teoriei culturale a creativității, atribuie
fiecărui individ o anumită " forță creativă”, expresie a relației
cu mediul său complex, a interacțiunii predispozițiilor
constituționale cu experiența acumulată; nevoia de a fi de
folos societății, mobilul oricărei creativități în această accepțiune, nu este o trebuință cognitiv dedusă din analiza
situațiilor sociale, ci o dorință ce emerge din profunzimea
structurilor psihice. În limitele aceleiași teorii FROMM
diferențiază creativitatea – aptitudine de creativitate – atitu dine
ce stă la baza activității creatoare, perceperea creativă de reacția creatoare, ca o premisă a acesteia din urmă.
Studiile experimentale întreprinse de GUILLFORD
pun în evidență și sistematize ază aptitudinile intelectuale
implicate în activitatea creativă. Independent de
GUILLFORD, la particularități asemănătoare a ajuns și LOWENFELD, care definește pe lângă aptitudinile de
restructurare, analiză, sinteză și coerența organizării, patru
factori ce par a ține de particularitățile funcționale ale
proceselor psihice complexe, anume sensibilitatea față de
probleme, care ar avea la bază sensibilitatea senzorială, disponibilitatea receptivă, mobil itatea ca și facilitatea adapt ivă
la diferite situații și originalitatea pe care o definește în
contrast cu " conformismul ".
Descrierea factorilor și aptitudinilor intelectuale
implicate în creativitate, accentuează componenta cognitivă a personalității creative, stabilind un echilibru între imaginea
geniului bizar, slab, vulnerabil și cel puternic, pragmatic,
învingător, nu sub forma unui mixaj, ci a unor modele
alternative multiple și diversificatoare, și ceea ce este esenț ial,
cu șanse egale de succes.

114 Manual de creativitate

2.3.2. Modelul factorial al personalității creative

Factorii nonintelectuali compuși din cei afectogeni, cu
originea la diferite niveluri de întâlnire ale conștientului cu
inconștientul, cuprind: motivația ș i caracterul , factor ce
energizează și orientează investirea energiei creatoare în anumite valori [67]; rezonanța intimă – constă în ,, modul în
care experien ța de viață a individului se r ăsfrânge în forul
său interior ” [51] – este exprimată sintetic la nivel
comportamental de încărcătura emoțională a acțiunii concrete
dată de implicarea afectivă la nivel intrapsihic profund;
temperamentul manifestat în modul de desfășurare a
procesului creativ pe dimensiunile calm – exploziv, sistematic
– haotic, solitar – sociabil; aptitudini complexe , senzorial –
motorii specializate pentru diferite funcții în anumite domenii
de activitate: științe, arte, sport, tehnică, conducere, meseri i.
Se reține rolul hotărâtor pe care-l au factorii de
personalitate în determinarea creativității, ca și pe cel al
activității de creație în structurarea caracteristicilor de personalitate. Această reciprocitate generează dinamica
specifică fenomenului creator, astfel că, funcție de natura
activității (creatoare – noncreatoare) în care este implicată
preponderent persoana, factorii psihologici au efecte
stimulative sau dimpotrivă, de frânare asupra performanțelor creative.
Factorii mediului institu țional. Analiza diversificată a
fenomenului creator într-un context ce privește persoana în
interacțiunile sale cu mediul, bazată pe informații din
literatura de specialitate și pe observații proprii permite identificarea factorilor mediali de influență a creativității.
Aceștia au o concretizare specifică în ansamblul activităților
formative universitare, iar relațiile dintre factori dobândesc
particularități ce decurg din caracteristicile vârstei și statu tul Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 115

social ale studenților, ale secvenței mediale – fizice și socia le –
aferente (universitar) și ale activității dominante (pregatirea
pentru o carieră tehnică de concepție). Astfel, în perioada studenției, creativitatea de etapă (creativitate actuală) și
implicit cea de perspectivă – în potențialul căreia se constitu ie
– este influențată pe lângă factorii psihici, dar în strânsă interacțiune cu aceștia, de categoriile de factori mediali
prezentați în continuare.
Particularit ățile de vârst ă. Includem această variabilă
în categoria factorilor mediali, deoarece prin dominanta de
interes și mentalitatea colectivă pe care o generează acționea-ză și ca factor social de influențare a individului. Vârsta spe ci-
fică parcurgerii studiilor universitare cuprinsă în general înt re
19 și 25 de ani are o serie de particularități ce o diferențiaz ă
de marile intervale de existență ale persoanei, adolescența și
vârsta adultă, realizând, totoda tă, și trecerea de la una la al ta.
Stadiul ,, vârstei adulte tinere ”, cum o numește
E.H. ERIKSON, este – în accepțiunea lui – perioada specifică
demersului de rezolvare pe plan individual a conflictului
psihosocial pe dimensiunea in timitate-izolare. Pe acest fond –
ce angajează preponderent structurile afective spre deosebire de stadiile latenței sau adultului propriu-zis, vârste
,,pragmatice ” ale căror activități specifice se realizează
preponderent pe seama structurilor cognitive- individul, trebuie să îndeplinească anumite ,, sarcini ” sociale propuse,
provocator, deci stimulativ, de către societate.
Pentru intervalul de vârstă avut în vedere, B.M. și P.R.
NEWMAN menționează următoarele sarcini de dezvoltare pe
care persoana le are de îndeplinit:
– tânărul (18-22 ani): 1) autonomie față de părinți;
2) identitatea rolului sexual; 3) conștiință morală interiorizată;
4) alegerea profesiei.

116 Manual de creativitate

– adultul tânăr (23-30 ani): 1) căsătoria;
2) copiii;
3) desăvârșirea profesională; 4) găsirea stilului de viață.
Dacă avem în vedere activitățile ce decurg din cele
arătate: căutare intensă și/sau relații de cuplu, intensa pregătire pentru viitoarea profesie, implicarea reflectivă și
concretă în viața social-politică ș.a., și le raportăm la
particularitățile statutului de student, se impun următoarele
considerații în tratarea problem ei dezvoltării creativității
studenților:
– angajarea afectivă puternică în rolul de cuplu
generează tendința abordării celorlalte sarcini – inclusiv a
formării profesionale – mai mult prin structurile cognitive și
voluntare; studenții sunt ,, orbi”, “rezisten ți” la valențele
pozitive ale situațiilor ce nu au legătură cu rolul amintit, uneori se apropie de ele chiar prin seturi aperceptive negative :
,,prea mult”, ,,prea greu”, ,,utopic”, ,,dep ășit”, ,,inutil”;
– crește gradul de autonomie în grupul natural (familia),
complementar cu libertatea spațială și relațională în
frecventarea unor grupuri, multiple și diversificate sub aspectul funcțiilor, al scopurilor proprii;
– libertatea în organizarea timpului este cvazitotală,
datorită autonomiei față de familie ca și a caracterului facultativ al majorității activităților universitare;
– răspunderea pentru propria formare profesională este
insuficientă, ineficientă și/sau prea târziu conștientizată
(uneori mult după terminarea studiilor).
Datorită diversității activităților și a grupurilor în care
se implică studentul în virtutatea libertății spațio-temporale și
opționale, el va fi supus unor influențe semnificative pentru propria evoluție complexă, implicit sub aspectul evoluției
creativității. Având deja o structură de valori relativ bine Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 117

elaborată la această vârstă, st udentul își alege grupurile,
activitățile, își fixează aspirațiile funcție de aceste valori, ceea
ce înseamnă că, în mare măsură se autocreează. Instituției școlare specializate în activitatea formativă îi revine totuși o
responsabilitate crescută față de individ, dar și față de
societate, în asigurarea competenței și a nivelului performant al activității viitorilor profesioniști, deci în crearea
specialiștilor. Această sarcină este realizabilă prin controlul
autorizat și riguros al factorilor pedagogici de influența în
raport cu particularitățile de vârstă ale studenților, specific ul
domeniului profesional pentru care se pregătesc și cerința socială de progres.
Resursele financiare ale studentului reprezintă
principalul factor material ce condiționează menținerea unui
nivel de trai decent și a statut ului de student; ele provin în
general de la familie și din bursele de stat, alocate de guvern .
Din perspectiva problemei în discuție suntem interesați
de modalitatea în care sistemul de burse stimulează
creativitatea. În acest sens enumerăm tipul de burse
reglementate la nivelul guvernului și criteriile după care se
acordă conform regulamentului [27]:
 bursă de merit – se acordă numai în funcție de
rezultatele obținute la învățătură, pe baza mediei;
 bursa de studiu – se acordă numai în funcție de
rezultatele obținute la învățătură, pe baza mediei;
 bursa socială – se poate acorda studenților care nu
îndeplinesc condiția de medie pentru a primi bursă de studiu
și au o situație materială deficitară.
Analiza acestor criterii c onduce la constatarea, că se
încurajează rezultatele medii, și nu performanțele; la acest
nivel de studii, pentru obiectivul avut în vedere de noi, este semnificativ dacă media de bursă provine din note apropiate
acesteia sau semnificativ diferite; nu este totuna dacă o medie

118 Manual de creativitate

de 8,5 rezultă din note între 7 și 9 la toate disciplinele, din
note de 9 și 10 la disciplinele generale și 5 și 6 la cele de
s p e c i a l i t a t e , o r i d i n n o t e d e 9 ș i 1 0 l a u n g r u p r e s t r â n s d a r unitar de discipline de specialitate și note mai mici la celela lte
discipline tehnice și la cele de cultură generală. Având în
vedere că percepția pe care o au studenții despre semnificația criteriilor folosite în acordarea burselor are un rol formativ
important în elaborarea ierarhiei valorilor și a atitudinilor f ață
de pregătirea actuală și de vi itoarea profesie, ar fi de dorit ca
tendințele autoformative, încercările de inovații sau invenții,
interesul pentru aprofundarea unor discipline dincolo de programa analitică obligatorie, să figurează pri ntre criteriile
explicite ale unor burse speciale.
Calitatea mediului ambiant – fizic, psihologic și social
(micro-)are o influență semnificativă asupra creativității. Din
literatura ergonomică și de psihologia muncii sunt cunoscute efectele unor elemente fizice ca spațialitate, relieful,
cromatica, muzica funcțională sau prezența unor ființe, plante,
animale, persoane agreabile subiectului/subiecților în zona
perceptiv – accesibilă.
Viața universitară în sisteme spațiale unitar organizate
favorizează frecvența și diversitatea relațiilor interpersonale
verticale (student – profesor). Apropierea spațială generează
transparență și deschidere – climat psihosocial stimulativ pentru creativitate. Vecinătatea sălilor de curs și a laboratoarelor didactice cu c ele de cercetare, punctele de
documentare comune profesorilor și studenților, facilitează
,,întâlnirile ” student – profesor, per ceperea de către primii a
,,regimului de via ță”, a modalităților de angajare și dăruire în
munca profesională a celor din urmă, furnizând elemente
pentru automodelare spontană prin ,, învățare mecanic ă”
și/sau deliberată, prin ,, autoeduca ție” . Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 119

Viața în complexe (campusuri) universitare mari,
favorizează relațiile pe orizontală (student – student), permit e
întâlnirile dintre studenți de diferite specialități, cu diferi te
mentalități, provenind din medii diferite. Intensitatea și
frecvența comunicării între persoane diferite îmbogățește și
nuanțează orizontul cognitiv al fiecăruia, favorizează apariția
unor asociații mentale îndepărtate, stimulează producția de
idei.
Condițiile administrative care vizează în general
cazarea, hrana, transportul, costul de acces în diferite locuri
publice, pe lângă efectele pragmatice ce se concretizează în economia de timp, energie și bani, reprezintă și elemente de
confort, stimulative pentru activitatea creatoare organizată.
De asemenea, pot avea efecte ,, secundare ” asupra formării
unei imagini favorabile despre propriul statut, actual și cel d e
perspectivă, ceea ce este important pentru stimularea creativității.
Posibilitățile de relaxare , prin sport, odihnă și agrement
sunt concepute pentru a oferi posibilitatea practicării unor
activități de compensare a celor intelectuale. Practicarea
sistematică a unor activități fi zice concretizate în orice gen de
mișcare, crește mobilitatea intelectuală, flexibilizează și
creează un tonus afectiv pozitiv, generator de energie psihică,
deci favorabil creativității.
Identitatea universit ății – s e r e f e r ă l a t r a d i ț i a ,
competența educațională, autenticitatea stilului didactic, valorile promovate, ,, renumele ” profesorilor, performanțele
profesionale ale absolvenților ș. a.
Tradiția puternic încetățenită este aceea de a instrui, de
a înzestra viitorii ingineri cu cât mai multe cunoștințe,
informații acumulate din domeniul de specialitate. De importanță necontestată în ingi neria de fabricație (conducerea
procesului tehnologic), care solicită creativitatea la nivelul ei

120 Manual de creativitate

productiv, informarea este insuficientă pentru pregătirea
personalului tehnic de concepție (cercetare, dezvoltare,
proiectare, management de nivel), funcții ce solicită creativitatea pe plan inventiv și inovator. Efectele unei
asemenea tradiții reprezintă un ri sc social , cu un ridic at cost
individual și grupal, deoarece, în prezent, numărul inginerilor
ce îndeplinesc funcții de management, programare, proiectare,
cercetare, ș. a. depășește de câteva ori numărul celor care
conduc procese tehnologice de fabricație, ponderea fiind în
continuă creștere.
Climatul cultural al zonei – factor ce are în vedere
intensitatea și diversitatea vieții științifice universitare,
intelectuale în general și cultural – artistice, influențează l a
rândul ei creativitatea.
Impactul specificului cultural zonal asupra creativității
studentului este diferit într-un centru universitar cu unități ce
acoperă 4 – 5 domenii distincte de cunoaștere, reunind peste
30 de facultăți, fiecare popularizându-și simpozioanele,
conferințele, congresele, atrib uirile de titluri științifice ș. a . ,
comparativ cu universitatea care funcționează ca singură
unitate de învățământ superior într-un oraș cu preocupări științifice restrânse sau unilaterale. De asemenea,
accesibilitatea directă la ,, produsele ” culturale (muzică,
literatură, arte plastice) lărge ște orizontul intelectual, dar mai
ales sensibilizează mult mai eficient decât telecultura, ceea c e
are efecte spontane benefice asupra potențialului creativ general, în special prin componenta afectivă.
Particularit ățile creative de personalitate ale
profesorului sunt semnificative pentru s timularea creativității
studenților. Cercetările pedagogi ce au relevat strânsa relație
dintre particularitățile comportamentale ale profesorului și cele ale elevilor săi; constatarea sugerează includerea viitoar e
a creativității printre criteriile formale de selecție a tineri lor Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 121

preparatori, de o importanță hotărâtoare, deoarece această
calitate influențează pe lângă comportamentul studentului și
calitatea actului didactic în cadrul orelor concrete, de asemenea, calitatea activității de management educațional ce
revine fiecărui cadru didactic începând din al treilea an de
activitate.
Într-un studiu amplu privind blocajele interne ale
creativității, STOICA CONS TANTIN A. [72] prezintă o
taxonomie a factorilor de influență a creativității și efectele lor
asupra performanței. Coroborând datele prezentate cu
experiența proprie, dintre factorii psihologici stimulativi reținem cei intelectuali clasici, inteligența și aptitudinile
intelectuale specifice creativității, iar dintre cei nonintelec tuali
– deschiderea la experiență, curiozitatea, încrederea în sine,
toleranța la ambiguitate.
Blocajele interne ale creativității (factorii de frânare în
terminologia lui E. LANDAU) pot fi de natură:
– cognitivă – perceptuală – incapacitatea de a sesiza
problema, neutralizarea tuturor simțurilor în observație, stilu ri
cognitive extreme cauzate de rigiditatea seturilor aperceptive ;
– informațională – suprainformare, ultraspecializare,
neinițiere în creatologie (teoretică și aplicativă) – cauzate d e
conținuturi defectuoase de instruire
– de stil – fixitate funcțională, conformism intelectual,
autoimpunerea ideație – evaluare, autoimpunerea unor restricții iluzorii – cauzate de metodologii instructive unilaterale;
– reglatoare – motivațională – supramotivarea sau
submotivarea;
– temperamental – caracterială – perfecționism/
complacere în soluții mediocre, neîncredere în sine, supraevaluarea competenței altora;

122 Manual de creativitate

– afectivă – a n x i e t a t e a – t o a t e c a u z a t e d e e f e c t e
educaționale negative, auxiliare instruirii.
Modelul tridimensional al intelectului . S t u d i i l e
experimentale întreprinse de GUILIFORD [29] pun în
evidență și sistematizează aptitudinile intelectuale implicate în
activitatea creativă.
Integrat unei structuri intelectuale unitare definită pe
trei dimensiuni, cea a procesualității, a conținuturilor
prelucrate de procesele intele ctuale și a produselor rezultate
din aceste prelucrări, creativitatea este văzută ca un ansamblu
de aptitudini intelectuale specifice.
Procesualitatea specifică care le caracterizează este
gândirea divergentă, văzută prin diversitatea orientării
secvențelor de operații, care caută diferite variante de
rezolvare a problemelor. Sintagma este folosită de
GUILFORD în analogia cu noțiunea “ imaginația”. Variantele
de procesare a cunoștințelor evoluează pe dimensiunea
cunoașterii directă-indirectă, în următoarea succesiune:
 (cunoașterea perceptivă n.n.);
 memoria;
 gândirea divergentă;
 gândirea convergentă;
 evaluarea.
Atribuind semnificație ordinii în care sunt prezentate
procesele în model, putem deduce că divergența prelucrează conținutul anterior perceput și fixat în memorie fiind orientat
spre a asigura datele necesare unei prelucrări convergente, a
alegerii răspunsului just, unic, dintre alternativele posibile.
Conținuturile variază după criteriul concret – abstract în
următoarea succesiune: figural, semantic, simbolic și
comportamental. Aceste conținuturi sunt “ reprezentative ”
pentru domenii de activitate specializate: cel figural –
domeniul tehnic – aplicativ și al artelor plastice; cel simboli c – Creativitate tehnică: analiză, evaluare, diagnosticare 123

științelor exacte, conținutul semantic este preponderent
vehiculat în literatură și concepție tehnică, iar cel
comportamental – în științele sociale și umanistice. Precizăm că prin reprezentativitate nu înțelegem nici pe departe
exclusivitate. Dimensiunea produselor se divide funcție de
criteriul particular -general: după primii doi factori relaționabili după criterii cantitative (uniți) clare apar
diferențele cantitative, structu rale ce exprimă natura raportul ui
dintre unități și clase sau dintre mai multe clase , generând
sisteme, unități funcționale transformabile în structuri noi, c u
implicații asupra sistemelor ” învercinate " (orice sistem la care
se poate realiza noul sistem indiferent de criteriu).
În acest model au fost identificate șase aptitudini
specifice creativității – fiecare în parte fiind capabil de
"producție divergent ă" – concretizabile în produse parțiale
sau integrale. În tabelul 2.1 redăm aptitudinile și variant ele
lor cunoscute așa cum sunt definite de dimensiunile lor
structurale. Reținem modelul GUILFORD ca suport teoretic
al programului de dezvoltare a creativității prin exersarea
aptitudinilor în activitatea de rezolvare a problemelor.
Din punct de vedere didactic menționăm riscul
absolutizării modelului, anume acel de a considera orice
rezolvare de problemă ca un exercițiu creativ. Perseverarea în
care GUILFORD revine asupra ideii că orice act de creație este de fapt o rezolvare de problemă, indicând riscul veridicității reciproce, anume că, orice rezolvare de probleme este un act de creație, ceea ce este fals.
Independent de GUILLFORD, la particularități asemănătoare
a ajuns și LOWENFELD [43], care definește pe lângă
aptitudinile de restructurare, analiza, sinteza și coerența
organizării, patru factori ce par a ține de particularitățile
funcționale ale proceselor psihice complexe, anume:
sensibilitatea față de probleme, care ar avea la bază

124 Manual de creativitate

sensibilitate asenzorială, disponibilitatea receptivă,
mobilitatea ca și facilitate adaptivă la diferite situații și
originalitatea pe care o definește în contrast cu “conformismul ”.

Tabelul 2.1
Structura aptitudinilor creative

APTITUDINI TIPOLOGIA
DE SARCINI CONȚI-
NUTURI PRODUSE
I Fluiditate
-Cuvântului Divergent Simbolic Unitate
-Ideilor Divergent Semantic Unitate
-Asociațiilor Divergent Semantic Raport
-Expresiilor Divergent Semantic Sistem
II Flexibilitate Divergent Semantic
-Spontană Divergent Semantic și
figural Clase
-Adaptivă Divergent Semantic,
figural sau
simbolic Transformări
III Redefinire Divergent Semantic Transformări
IV Elaborare Divergent Semantic Implicări
V Originalitate Divergent Semantic Transformări
VI Sensibilitate
față de
probleme Divergent Semantic Implicări

Descrierea factorilor și aptitudinilor intelectuale
implicate în creativitate, accentuează componenta cognitivă a
personalității creative, stabilind un echilibru între imaginea geniului bizar, slab, vulnera bil și cel puternic, pragm atic,

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 125

învingător, nu sub forma unui mixaj, ci a unor modele
alternative multiple și diversificate, și ceea ce este esențial , cu
șanse egale de succes.

2.3.3. Modelul descriptiv al personalității creative

Primele încercări de conceptualizare a fenomenului
creativ sunt dominate de preocupările de identificare a
particularităților psihologice ale persoanelor creative. În
literatură se menționează explicit părerea conform căreia, nu
există o imagine stereotipă a individului creativ, doar unele
trăsături comune cu valoare de similitudini. Părerea este
împărtășită și de alți specialiști; TORRANCE consideră, de
exemplu, că predicția creativității performante se poate face m ai
degrabă pe seama “ talentelor ” apreciate de culturile copilăriei
(desen, muzică, dans, fantezie) decât căutând copilul creativ
tipic.
Modelele descriptive ale creativității rezistă alternativelor
mai sever structurate. Într-o interpretare mai recentă J. G.
YOUNG (1985) prezintă creativitatea ca o trăsătură “ onorifică”
datorită tocmai dificultății de a găsi o definire universal
acceptată. Autorul prezintă următoarea descriere: “ Creativitatea
reprezintă acele atitudini prin care ne împlinim… Creativitatea
este actualizarea poten țialului nostru, este integrarea p ărții
noastre logice în partea noastr ă intuitivă. Creativitatea este mai
mult decât spontaneitate, este deliberare în aceea și măsură.
Este gândire divergent ă și convergent ă: genereaz ă posibilități
multiple și alege dintre ele. Este mai mult decât originalitate,
care poate exprima numai bizarul. Creativitatea înseamn ă
avantaj, înseamn ă schimbare și în aceea și măsură este expresia
continuității cu trecutul ”. 126 Manual de creativitate

În accepțiuni curente, modelul descriptiv al creativității
cuprinde trăsături de personalitate determinate de potențialul
înnăscut, așa cum sunt modelate de experiența de viață asimilat ă
de persoană, în care educația instituționalizată are o pondere
semnificativă. În cadrul acestor structurări se identifică fact orii
intelectuali și cei nonintelectuali.
Factorii intelectuali – cuprind: imaginația în terminologia
lui OSBORN [56] sau gândirea divergent ă în terminologia lui
GUILFORD [32] concretizată în aptitudinile specifice
creativității (fluiditate, flexibilitate, originalitate, elabor are);
gândirea convergent ă (logică) concretizată în aptitudinea
intelectuală generală (inteligența) și (aprehensiunea)
manifestată în modalitatea de receptare (pe dimensiunea sinteti c
– analitic), ca reacție cognitivă la problema de rezolvat [51].
Componenta spațială a factorului perceptiv definește
specificul creativității tehnice în raport cu creativitatea alt or
domenii sub aspect intelectual și suportul anatomo – fiziologic
al tuturor factorilor intelectuali este creierul .
Creierul – centrul vital al gândirii . Față de
complexitatea uriașă a creierului uman, ceea ce se știe
despre el reprezintă, probabil, un infinit mic față de
realitate. Chiar dacă structura anatomică este mult mai
binecunoscută, pentru că neu roanatomia se bazează pe
autopsie, structurile și funcționarea creierului sunt în parte
descifrate mai mult prin efectele lor, decât prin cauze le
care le generează și locul acestora.
Pentru a elucida și mai mult aceste probleme a fost
lansat ambițiosul program “ Human Brain Project ” având
ca obiectiv realizarea hărții tuturor structurilor creier ului și
funcțiilor acestuia.
Î n a c e s t s c o p 4 5 0 d e p e r s o a n e b ă r b a ț i ș i f e m e i ,
sănătoase, tinere, adulte și foarte bătrâne au constituit un

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 127

eșantion de cercetare luat în atenție de laboratorul Cen trului
Institutului Neurologic din Montreal.
Deocamdată problema constă în a ști cum să ne
utilizăm în mod logic unele posibilități ale creierului nostru
determinate pe baza statisticii efectelor monitorizate. D eși
nici un creier nu este identic cu altul – toate seamă nă în
structurile și functionalitățile esențiale.
O veche și profundă zicală românească spune că
“creierul care munce ște nu rugine ște”. Ea este perfect
confirmată de un amplu studiu efectuat în Franța în
perimetrul unui lot de 4000 persoane de peste 65 de a ni.
Astfel, persoanele care nu au urmat nici un fel de
studii (nici cele elementare) prezintă un risc de șapte ori
mai mare de a face o îmbătrânire precoce și semnificat ivă
a creierului, manifestată prin demența senilă sau boala
ALZ HEIME R, față de ace i care au urm at t oate tre pt ele școlare, implicit pe cele superioare.
Acest lucru a fost demonstrat statistic. Astfel
procentul celor care au contactat boala ALZHEIMER este
de 5,4 % printre persoanele analfabete, de 1,7 % print re
cele care au frecventat doar școala elementară și de 0,4 %
printre cei care au urmat școlile secundare.
L a n i v e l d e s t u d i i e g a l a c e i a c a r e n u a u f ă c u t
eforturi intelectuale pentru a se plasa mai sus în ier arhia
socială prezintă un risc mai crescut de a face bolile
menționate decât aceia care s-au remarcat din acest pun ct
de vedere. Există o relație certă între profesia exerci tată și
riscul de a contacta o deteriorare intelectuală sau amn ezică
ținând de memorie, chiar și în contextul unor studii e gale.
Din acest punct de vedere, muncitorii agricoli și
muncitorii obișnuiți sunt mai expuși la îmbătrâniri mai
rapide și mai accentuate ale creierului. 128 Manual de creativitate

Concluzia esențială care se impune este că “ activitățile
intelectuale practicate pân ă la o adânc ă bătrânețe
reprezintă cel mai bun mijloc de conservare a creierului
și implicit a neruginirii sale”.
În acest context activitățile de creație au un rol
esențial și prin satisfacțiile care le aduc constituie un
stimulent foarte important.
Timpul și creierul. Aptitudinea de a conștientiza cel
puțin, intervale de timp scurt reprezintă cheia supravie țuirii.
Omul trebuie să știe, de exemplu, dacă are timp sufici ent
la dispoziție pentru a traversa strada fără să fie căl cat de
v r e o m a ș i n ă . D a r n u n u m a i o m u l , c i ș i a n i m a l e l e a u
nevoie de un orologiu intern și de memorie pentru a-și
aduce aminte cât timp le-a luat anterior îndeplinirea aceleiași acțiuni.
O echipă de cercetători condusă de Warren MERICK
de la Universitatea DUKE din Carolina de Nord – S.U.A.
a pus în evidență acest orologiu intern.
Astfel, un țesut cerebral situat în mezencefal și
denumit SUBSTANTIA NIGRA funcționează ca un
metronom, trimițând impulsuri regulate către striatum – o
z o n ă a c r e i e r u l u i . A c e s t a î n c h i d e ș i d e s c h i d e c o n ș t i i n ț a
intervalelor de timp, trimițând această informație cortex ului
frontal, care o păstrează în memorie.
Mai rămâne de elucidat mecanismul prin care
noțiunea timpului este integrată în învățare și în memo rie.
Față de ceea ce se întâmplă însă în universul interuma n se
î n t â m p l ă s i m i l a r ș i î n n a t u r a e x t e r i o a r ă . A l t e r n a n ț a z i –
n o a p t e , d e c i e n e r g i e l u m i n o a s ă m a i m u l t ă s a u e n e r g i e luminoasă mult mai puțină, formează impulsuri regulate –
este drept cu o durată de timp mult mai mare. Ele aj ută
la conturarea noțiunii de timp, în mod conștient.

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 129

Creierul – un superordinator – care pentru a putea fi
folosit are nevoie de “programe” și “instruc țiuni de
utilizare”. Se cunosc suficiente cazuri de “ super –
memorizare ”.
Astfel, prin anii ‘60, A. LINKLETTER, o vedetă a
t e l e v i z i u n i i a m e r i c a n e , a i z b u t i t s ă î n v e ț e î n s o m n p e
parcursul a 10 nopți lim ba chineză cultă, după care, î n
ca d r u l u ne i em isi u n i t el e v iza te s- a î nt r eț i n ut f l ue n t c u un
viceconsul al Chinei.
Bing CROSBY și Gloria SWANSON au memorat și
ei textele și melodiile unui întreg spectacol într-un t imp
record.
Toți acești performeri ai superînvățării, ca și alții,
dispun nu atât de o memorie și o capacitate de
memorizare instantanee, ci de o ” capacitate – un sistem,
un psihomecanism cerebral ” încă neexplicat, de a regăsi
în memoria lor, cu promptitudine maximă ceea ce au
acumulat anterior.
În opinia lui Ghorghi LOZANOV, unul dintre cei
mai reputați cercetători în domeniu, fiecare om ar disp une
d e f a c u l t a t e a d e m e m o r a r e f u l g e r ă t o a r e , c a ș i c u m a r dispune de un superordinator cu o memorie cvasiinfinită.
P r o b l e m a c o n s t ă î n i n c a p a c i t a t e a n o a s t r ă d e a n e
reaminti, de a regăsi în memorie ceea ce ne este nece sar.
Cu alte cuvinte, ne lipsesc “ programele ” și “ instrucțiunile”
de re găsi re rapidă a inform ație i. Cei care izbutesc să- și
reamintească mii și mii de cuvinte, auzite o singură d ată
sau să reproducă texte “fotografiate ” dispun, de fapt, de
u n “ program mental ” de acces la banca de date a
subconștientului.
Informația și receptarea ei. Organismul uman trăiește
într-un ocean infinit de informații care îl înconjoară. Din 130 Manual de creativitate

t o a t e a c e s t e a , s i s t e m u l i n f o r m a ț i o n a l u m a n e s t e s e n s i b i l
numai la informațiile de care depinde supraviețuirea sa.
Pentru restul de informații el este insensibil, opac.
Spre exemplu să considerăm “lumina ” . E a e s t e o
radiație electromagnetică, caracterizată atât de natura s a
ondulatorie, cât și de cea corpusculară și manifestă o
viteză de propagare C egală cu 300000 km/s. Se știe că:
C =  f,
unde  este lungimea de undă, iar “ f ”- frecvența de
o s c i l a ț i e ș i c ă l u n g i m i l e c u n o s c u t e a s t ă z i d e r a d i a ț i i
electromagnetice sunt cuprinse între 107 metri și 10-14 metri.
Din tot acest domeniu ochiul omenesc este sensibil
d o a r l a r a d i a ț i i l e e l e c t r o m a g n e t i c e c u l u n g i m i d e u n d ă
cuprinse între 0,4 ș i 0,76 metri, radiații pe care le
transformă în senzație luminoasă care poate fi
conștientizată.
Se înțelege că banda de lungimi de undă cuprinsă
între 0,4 – 0,76 m este un infinit mic față de totalitatea
radiațiilor electromagnetice. Desigur, sunt și excepții d e la
această regulă, fiind cunoscute cazuri în care unii sub iecți
nu percep lumina zilei, ci radiații cuprinse în altă b andă
de lungimi de undă , cum ar fi infraroșu, deci radiaț ii cu
lungimi de undă mai mari decât cele din spectrul vizib il.
Într-un mod similar se pot prezenta problemele
receptării informației și pentru celelalte patru simțuri
umane:
 auzul (S.A.),
 mirosul (S.O.),
 gustul (S.G.),
 pipăitul (S.T.),
toate având lim ite superioare și inferioare între care ele
sunt sensibile.

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 131

Cu alte cuvinte, sistemul informațional uman primește
informații de la 5 tipuri de traductoare, fiecare lucrâ nd
într-un alt domeniu al mediului care ne înconjoară și care
i n f l u e n ț e a z ă d i r e c t o r g a n i s m u l . T o a t e c e l e 5 t i p u r i d e
traductoare convertesc informațiile intr-un sistem unifica t de
semnale, capabile sa fie analizate.

Fig. 2.14.
Să considerăm
capacitatea informațională
globală a organismului
uman ( CIG ) (fig. 2.14).
În fiecare moment ea recepționează informații,
caracterizate de o anumită
amplitudine (putere) P ș i
de o anumită lungime de
undă .
Se știe în momentul
d e f a ț ă c ă m a j o r i t a t e a acestor informații ajung pe
calea central-vizuală a sistemului nervos – ele reprezentând
aproximativ 70 % din totalul informațiilor recepționate și
conștientizate de organismul uman.
T o a t e a c e s t e i n f o r m a ț i i u t i l e o r g a n i s m u l u i s u n t
recepționate în două moduri:
 inconștient;
 conștient.
În principiu, ele sunt comparate cu referințe
interioare, dobândite pe două căi:
 genetic – ca urmare a necesităților primare de
supraviețuire;
 educațional – printr-o formare dirijată în timp. 132 Manual de creativitate

Acest al doilea aspect este de natură să intereseze un
viitor creator, întrucât în mod sigur tehnici de creație logic
determinată pot fi însușite și utilizate printr-un proce s de
educație sau de autoeducație.
Dar mai mult, algoritmii de creație însușiți pe cale
conștientă sunt transferați atât în subconștient, cât și î n
inconștient, unde vor fi folosiți atât pentru creația
semispontană, cât și pentru creația spontană.
Toate aceste procese au ca suport o formidabilă rețea
neuronală, care este utilizată în mod conștient în medi e
într-un procent de 2 % la oamenii obișnuiți și 4-5 % la genii. Astfel, se știe ca sistemul nervos uman este al cătuit
în medie de 16 miliarde celule ( 16 x 10
9) și că fiecare
celulă nervoasă poate stabili 200000 de conexiuni. Rezult ă
că numărul de conexiuni posibile este de
16 x 109 x 200000 = 32 x 1014,
ceea ce reprezintă un număr foarte, foarte mare.
Această capacitate de conexiuni se păstrează aproape
constantă pe parcursul a peste 100 de ani. Să considerăm
astfel că omul ar trăi 120 de ani. După vârsta de 20 de ani
este acceptată ideea că sistemul informațional uman se
d e p r e c i a z ă p r i n m o a r t e a z i l n i c ă a c c a 1 0 0 0 0 d e c e l u l e
nervoase. În unele studii mai recente se afirmă însă c ă o
mare parte din celule se regenerează și ca atare nu t rebuie
considerată cifra de 10000 de celule ci mult mai puț in.
Acoperitor, vom considera totuși cifra de 10000 și vom
calcula pierderea de conexiuni pe parcursul a 100 de a ni.
Deci numărul de conexiuni pierdute este:
100 ani x 10000 celule x 200000 conexiuni x 365 zile = 0,7 x 1014
ceea ce reprezintă un procent de 2,28 %, în bună măsur ă
tolerabil. Rezultă că omul este programat să trăiască mu lt
mai mult decât trăiește în momentul de față și că modul în

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 133

care trăiește obiectiv și subiectiv determină reducerea
duratei vieții.
În același timp, sistemul informațional în condiții
normale nu-și diminuează esențial capacitatea pe parcursu l
a 120 de ani, ceea ce permite să se afirme că teoret ic un
creator poate să-și manifeste calitățile specifice până l a
adânci bătrânețe.
În ceea ce privește modul în care omul își folosește
c a p a c i t a t e a i n f o r m a ț i o n a l ă – e a s e f a c e p e t r e i n i v e l e :
conștient, subconștient, inconștient cu precizarea că
subconștientul se referă la treptele cunoștinței care cu prinde
idei, noțiuni, impresii care au fost prezente odată în minte,
dar care nemaifiind în centrul atenției, au rămas confu ze,
până la o revenire în conștiința clară.
Se consideră că toate zonele dinamice reprezintă zone în
care se primește informația, se analizează la nivelele corespunzătoare față de niște referințe și este mai mult sau ma i
puțin introdusă în
memorie. Zonele
receptoare sunt reciproc
permeabile, iar partea lor inamică (Z.D.) s e
caracterizează printr-un
p r o c e s d e a c u m u l a r e de informații și ulterior de filtrare și sintetizare, deci printr-
un proces pulsatoriu
d e d i l a t a r e ș i
concentrare continuă a
spațiului intrapsihic. Zcc
Zsc
ZscZscZscZsc
ZDSA
Zi
SO
Zi
SG
ZI
STZiZiSV
P1-8P1-8
P1-8
P1-8 P1-8
1-81-81-81-8
1-8
Fig. 2.15. 134 Manual de creativitate

În consecință o să considerăm următoarele zone (fig.
2.15):
1. zona conștientului clar Z.C.C.
2. zona subconștientului Z.S.C.
3. zona inconștientului Z.I.
4. zona dinamică Z.D.

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 135

2.4. Evaluarea creativității

Analiza realizată de GOLANN [3] asupra definițiilor date
creativității în literatura teoretică și experimentală până la începutul deceniului șapte relevă faptul că noțiunea se referă
când la o caracteristică de personalitate, când la un anumit
proces, când la un anumit tip de produs.
Diagnosticul psihologic are în vedere creativitatea ca și
caracteristica de personalitate. Pornind de la premisa care consideră creativitatea ca o caracteristică general – umană
problema diagnosticării acesteia nu se pune în termeni
dihotomici creativ-noncreativ, ci vizează stabilirea nivelului
funcțional și a specificului creativității fiecărei persoane.
Diversitatea metodologică utilizată pentru aprecierea
nivelului creativ a conturat două aspecte ale fenomenului, unul
latent – creativitatea potențială în terminologia lui
LOWENFELD și altul manifest – creativitatea actuală.

2.4.1. Diagnosticarea potențialului creativ

Creativitatea potențială este nivelul creativ care se
stabilește cu ajutorul testelor psihologice, în condiții de laborator, când procesul creator este provocat artificial și
situațional.
Valoarea diagnostică și prognostică a testelor de
creativitate este dependentă de pertinența modelului conceptual ,
pe baza căruia este elaborat, ca și de calitățile lor proprii s ub
aspectul validității, al fidelității și al sensibilității. Din
perspectiva modelului asociaționist-psihologic, creativitatea e ste
definită de MEDNICK [4] ca un proces de transformare a unor
elemente asociative în combinații noi, care corespund ,,unor
cerințe specifice sau se dovedesc a fi utile, sub o formă sau a lta. 136 Manual de creativitate

Diferențele individuale se expr imă prin numărul diferit de
asociații îndepărtate] sau mai puțin înrudite pe care le
realizează fiecare persoană într-o situație dată. Din aceasta
perspectivă teoretică s-a elaborat un instrument de evaluare și
prognoză a creativității, numit "Remonte Association Test" ,
folosind drept criteriu numărul asociațiilor cu frecvență scăzu tă
(originalitatea).
Elaborarea modelului tridimensional al intelectului de
către GUILFORD [29] a condus la identificarea aptitudinilor
intelectuale specifice creativității: fluiditatea, flexibilitat ea,
originalitatea, elaborarea, sensibilitatea față de probleme și redefinire. Definirea acestor aptitudini sub aspectul operațiil or
intelectuale implicate, al conținutului și al naturii produselo r
rezultate a permis construirea unor teste care urmăresc evaluarea acestor aptitudini. Fiecare aptitudine și variantele
concrete se pot determina valoric pe baza rezultatelor obținute la
rezolvarea unor probleme specifice.
Această perspectivă intelectualistă asupra creativității stă
și la baza testului elaborat de TORRANCE [77]. Spre deosebire de probele GUILFORD, specifice fiecărei aptitudini, " Testul de
gândire creativ ă" TORRANCE evaluează patru din aceste
aptitudini (fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea și ela borarea)
pe baza unor lucrări complexe ale subiectului. Cele două forme
paralele ale testului cuprind fiecare câte două secțiuni, una c u
conținut verbal (V)-7 probe și alta cu conținut figural (F) – 3
probe. Pe baza fiecărei probe se evaluează următoarele
aptitudini creative (tabelul 2.2). Se evaluează fiecare aptitud ine,
separat pentru performanțele verbale și cele figurale, prin
sumarea punctelor obținute pentru aceeași variabili la toate probele. Un test asemănător a fost elaborat, validat și etalona t pe
o populație de elevi din Iași, de către CALUSCHI și STOICA
[72]. În literatura de specialita te sunt semnalate opinii, care ,

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 137

Tabelul 2.2
Aptitudinile evaluate de probele TORRANCE
Denumirea probei Ela-
bo-
rarea Fluidi-
tatea Flexi-
bilita-
tea Ori-
gina-
lita-
tea
V1 Puneți întrebări
V2 Imaginați-vă cauzele
V3 Imaginați-vă consecințele
V4 Îmbunătățirea unui obiect
V5 Utilizări noi
V6 Întrebări originale
F1 Compuneți un desen
V7 Ce-ar fi dacă?
F2 Figuri incomplete
F3 Linii paralele / Cercuri

X

X
X X
X
X X
X
X

X
X
X X
X
X X
X

X
X
XX
X
X X
X
X
X
X
X
X

spre deosebire de pozițiile intelectuale, situează în primul plan
determinarea nonintelectuală a creativității. Din perspectiva u nei
asemenea poziții NEVEANU a elaborat un chestionar de
personalitate care vizează evaluarea aptitudinilor creative.
Chestionarul de aptitudini creative are un număr de 50 de
propoziții ale căror valoare de adevăr se estimează de către
fiecare subiect pe cinci trepte:
a) cu totul adevărat pentru mine -( 2 puncte);
b) în general adevărat pentru mine -( 1 punct);
c) da și nu -( 0 p uncte);
d) în general nu este totul adevărat -(-1 punct);
e) cu totul neadevărat pt. mine -(-2 puncte ).
Astfel, chestionarul permite evaluarea aptitudinii creative
ca variabilă continuă între -100 și +100 de puncte.
Complexitatea structurală a creativității, determinată de
multitudinea factorilor impli cați, intelectuali, afectiv-138 Manual de creativitate

motivaționali, dinamici atitudinali și valorici, crește dificul tatea
elaborării unor mijloace evaluative valide. Exigența sub
aspectul asigurării validității de conținut a condus la izolare a
artificială a unor factori determinanți, intelectual-aptitudina li
sau atitudinali, considerându-se celelalte elemente ca factori de
influență implicit exprimați în factorul determinant. Eludarea relațiilor de complementaritate și/sau de compensare dintre
diferiți factori limitează validit atea predictiva a instrumente lor
de evaluare.
Complexitatea procesuală a creativității și marea
diversitate individuală a modalităților de percepere a sarcinii de
prelucrare a informației și de prezentare a răspunsului, atât l a
subiectul cercetat, cât și la evaluator, își pune amprenta asup ra
calității testelor de creativitate sub aspectul fidelității. As tfel,
cote relativ apropiate stabilite de evaluatori diferiți pot asc unde
diferențe semnificative de potențial și invers.
Din considerentele menționate, orice diagnostic trebuie
să denumească factorul vizat, iar prognosticul activității creatoare trebuie să se bazeze pe o investigație complexă.

2.4.2. Evaluarea creativității manifeste

Creativitatea manifestă (actuală) se „ măsoară” pe baza
evaluării produsului de creație realizat în condiții „naturale” și
în acest caz diagnosticul are un caracter situațional, evaluare a
fiind realizată în condiții specifice: didactic, de cercetare-
proiectare, apreciere-programare, de concurs. Aprecierea
gradului de noutate și a valorii produsului de creație implică
stabilirea și alegerea criteriilor funcție de care se face eval uarea.
Indicatori ai creativit ății manifeste
Productivitatea creatorului se determină pe baza
numărului de lucrări elaborate, indiferent de finalitatea acest ora,
de aportul de informație nouă, personală ori de valoarea

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 139

ipotezelor investigate. Produc tivitatea este un indicator
cantitativ al creativității. În activitatea inginerească criter iile
productivității diferă în raport cu funcția concretă în care creativitatea se manifestă: în activitatea științifică criteriu d e
evaluare a productivității crea tivității poate fi considerat
numărul de studii sau lucrări personale terminate; în cercetare –
numărul de brevete de invenții o bținute; în proiectare – număru l
de proiecte elaborate; în activitatea de fabricație – numărul
alternativelor de soluții pe care persoana le are în medie pent ru
o situație problemă. În situa ție didactică, productivitatea
creativității inginerului – profesor se poate exprima prin numărul de studenți performanți la disciplina pe care o predă,
iar printr-o analiză longitudinală – prin numărul de studenți
atrași spre propriul domeniu de specialitate. Productivitatea
creativității studentului se manifestă în frecvență crescută a
inițierii unor problematizări (î ntrebări deosebite), a formulăr ii
unor alternative de soluții personale, indiferent de gradul de
noutate socială al acestora, diversitatea și gradul de implicar e în
activități extradidactice cu scop informativ.
Originalitatea produsului de crea ție este un indicator
calitativ al creativității. Se practică trei modalități diferit e de
evaluare a originalității, anume:
 gradul ridicat de imprevizibilitate al produsului;
 asocierea unor elemente îndepărtate, ce aparțin unor
categorii diferite;
 frecvența redusă de apariție a produsului respectiv într-o
situație dată și raportat la o populație relativ omogenă: este
modalitatea cea mai accesibilă de evaluare a originalității în
condiții de laborator.
Originalitatea constructivă caracterizează nivelurile
elevate ale creativității și nu se confundă cu noncomformismul
sau modalitățile de manifestare a nevoii de identitate: acestea 140 Manual de creativitate

din urmă pot fi însă factori favorizanți ai originalității.
Indicatorii calitativi ai creativității manifeste în domeniul
tehnic pot fi considerate următoarele variabile:
 în activitatea științifică – numărul de cercetări ale căror
rezultate au fost aplicate în practică (producție, cercetare et c.);
 în cercetare – numărul de brevete valorificate;
 în proiectare – la nivel tehnol ogic – numărul de licitații
câștigate în raport cu numărul de participări;
 la nivel de execuție – eficiența în raport cu tehnologii de
execuție anterioare (dacă există termen de comparație): viabilitatea – (dacă nu este comparabil cu alt proiect) se refe ră la
durata aplicării tehnologiei în raport cu intervalul de timp în
care reperul este în fabricație;
 în management – randamentul sistemului sociotehnic;
 în activitatea didactică – numărul de premii obținute la
diferite concursuri, publicații s au referate realizate de elevi , sunt
expresia creativității atât a el evilor cât și a profesorilor.
Se impune totuși opinia formulată de GUASTELLO ș.
a. [31] cu privire la restricția pe care o introduce limitarea
comportamentelor creative la cele care duc la obținerea unui premiu, în general, la obținerea unui rezultat favorabil atunci
când confruntarea între participanți este mediată de un juriu:
rezerva autorilor rezultă din faptul că premiile, pe lângă
creativitate cer și o înclinație spre competiție, ca și din
inevitabila subiectivitate a juriului.
Valoarea social ă a produsului se referă la impactul
creației asupra domeniului și asupra specialiștilor, fiind
exprimabilă prin factori tempor ari, spațiali și de popularitate .
Aceste categorii de criterii se regăsesc și în „ Scala
realizării creative ”, elaborată de LUDWIG, A.M. [44],
sistematizate pe trei niveluri ierarhice. Se prezintă în contin uare
această scală de evaluare complexă a creativității, pe baza

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 141

activității integrale a unui creator. Scala, elaborată în a. 19 92, pe
cele trei niveluri valorice cuprinde 11 itemi, după cum urmează :
Criterii majore – valori: 0; 3; 6; 9
1. Există creații, produse, performanțe sau lucrări
probabile a fi apreciate mult timp după era persoanei respectiv e,
chiar dacă numele persoanei nu este reținut?
2. Au depășit produsele personale, ideile sau lucrările
aplicate, civilizația locală în general, sau a pus în circulați e
valori sau idei universale?
3. S-a ridicat persoana deasupra limitelor societății sau
erei sale prin stabilirea de noi direcții, anticipând nevoile s ociale
sau evoluții de perspectivă îndepărtată?
4. Cât de influentă a fost persoana în contemporaneitate și
profesioniștii care o urmează (pr otejați, discipoli, aderenți)?
5. Cât de originală a fost principala lucrare a persoanei?
6. Cât a dăinuit noutatea realizării după descoperire?
Criterii intermediare – valori: 0; 2; 4; 6;
7. Cât de versatil a fost individul (activități în mai multe
domenii și medii diferite)?
8. Cât de productivă a fost persoana (număr de produse
sau lucrări personale terminate)?
9. Lucrările persoanei au fost acceptate, admirate sau
apreciate dincolo de propria țară?
Criterii minore – valori: 0;1; 2; 3 .
10. Cât de mare a fost competența practică a persoanei cu
referire la lucrare (aptitudini, talent, capacități speciale)?
11. A arătat persoana implicare creativă în scopuri
nonvocaționale (în afara carierei)?
Scala permite evaluarea crea tivității pe baza produselor
creative realizate de o persoană pe o perioadă mai îndelungată
de timp. Variabila are o întindere de 78 de valori, din care 1/ 13
reprezintă ponderea criteriilor minore, 3/13 – a celor
intermediare și 9/13 reprezintă ponderea criteriilor majore. 142 Manual de creativitate

2.5. Factori favorizan ți și frenatori ai
creativității

2.5.1. Despre capacităț i, talent, genialitate.
Pe ur mele lui DEDAL

Problemele cunoașterii și dezvoltării aptitudinilor creative
nu este nouă. În Grecia antică, în special, în Sparta și în vec hea
Romă se considera că educația corectă a generației tinere este
chezășia bunăstării în stat. Astăzi ea se pune mai pregnant din
pricina faptului că societatea contemporană, puternica
dezvoltare științifică și tehnică solicită mai mult ca oricând
creativitatea umană – progresul economic și social fiind în mar e
măsură dependent de inteligența și inventivitatea membrilor
societății, de ingeniozitate și originalitate investite în acti vitățile
desfășurate în diverse domenii. În aceste condiții progresul n u
este posibil însă fără prospectarea, dezvoltarea și valorificar ea
științifică a tuturor resurselor de care dispune fiecare popor.
Aceasta însă implică introducerea – în primul rând în sistemul
de învățământ – a unor metodologii de evaluare și promovare a
creativității, de dezvoltare a aptitudinilor creative ale elevi lor și
studenților, precum și de selecție a celor cu potențial creativ
superior. Cu mici excepții practic fiecare individ posedă prin
naștere unele elemente ale capacității creative, care trebuie
evidențiate, dezvoltate și fructificate.
În sensul actual al noțiunii, cine a fost unul din primii mari
inventatori? Posibil legendarul DEDAL. Lui i se atribuie
construirea renumitului labirint de pe insula Creta, a aripilor
pentru sine și pentru ICAR (fiul său), pentru a evada de pe
această insulă, transformată de rege în închisoare, precum și a lte
invenții minunate. În istoria tehnicii o urmă atât de luminoasă a
unei personalități nu putea fi întâmplătoare. Putea fi vorba

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 143

despre un talent unic, sau despre o metodă deosebită de creație ,
dusă fără urmă în mormânt? Întrebarea este deocamdată fără
răspuns. Mai întâi de toate, inventatorul este un “ tip neobișnuit”.
Prin analogie putem să ne aducem aminte despre eroul unei
povestiri scrise de O. HENRI despre un spărgător nobil. Pentru a deschide un seif, în care întâmplător nimerise un copil, el î și
făcu o operație chinuitoare – își pilise unghiile degetelor pen tru
a mări astfel sensibilitatea lor. În mod similar este nevoit să
procedeze permanent și inventatorul. Doar arma lui principală
este agerimea ascuțită față de procedeele tehnice noi, uneori paradoxale.
Să încercăm a privi din interior inovația tehnică cu ochii
inventatorului. Să urmărim activitatea unui copil de 2-3 ani ca re
cu multă sârguință și insistenț ă construiește din cuburi ceva,
foarte important pentru el, cu încercări nereușite și reluări, și
dacă i-a reușit întreaga-i făptură iradiază satisfacție. Acest a e
momentul culminant de satisfacție morală, caracteristică omului
creator.

2.5.2. Rolul antrenării în dezvoltarea
capacităților creative

Capacitățile creative necesită însă o dezvoltate
multilaterală. Ele se formează și ating înălțimi remarcabile cu
condiția implicării individului î n activități de antrenare, de
instruire etc. Drept confirmare ne sunt exemplele personalităților din diferite epo ci. Din trecutul îndepărtat a ajuns
până la noi informații privind viața și activitatea renumitului
orator și om politic al antichității – DEMOSFEN. DEMOSFEN
a trăit în perioada (384…322 p.ch) când în Grecia arta orator ică
a atins un nivel foarte înalt. Fiind din născare un copil 144 Manual de creativitate

bolnăvicios, cu defecte ale vorbirii, prin muncă asiduă și efor turi
considerabile El a reușit să-și învingă neajunsurile, devenind cel
mai bun orator al Greciei antice.
Un exemplu semnificativ este și viața renumitului
inventator Th. EDISON, care era un căutător al noului foarte
muncitor și insistent. Din spusele sale, până la vârsta de 50 d e
ani ziua de lucru constituia aproximativ 19,5 ore.
Lucrând asupra inventării acumulatorului, EDISON a
efectuat zeci de mii de experiențe. La întrebările sceptice ale
colaboratorilor săi care sunt r ezultatele EDISON a răspuns
“Rezultate… Eu am ob ținut multe rezultate. Eu am descoperit
mii de lucruri care, îns ă, nu mi-au permis s ă găsesc soluția”.
Însă insistența, de care a dat dovadă EDISON în acest caz i-au
permis să găsească, însfârșit, s oluția, inventând acumulatorul cu
electrolit.
“Dacă vă puteți imagina omul – povestește soția lui
EDISON – care trăiește într-o stare de excitare permanent ă,
care nu vede, nu face nimic, ce nu e legat nemijlocit de
problema dat ă, atunci vi-l pute ți imagina pe EDISON în timpul
lucrului ” . D a , g e n i a l u l i n v e n t a t o r a f o s t î n s t a r e s ă “ asude ” și
aceasta i-a adus succesul binemeritat, lăsând omenirii spre
folosire o mulțime de invenții. Viața și activitatea lui EDISON
este un exemplu bun pentru acei tineri care caută să se afirme.
Creatorul teoriei relativității A. EINSTEIN se dezvolta în
tinerețe încet, cu greu. El a început să vorbească târziu . “Nu-i
nimic Albert – glumea unchiul său Iacob – nu fiecare devine
profesor, nu- ți pierde speran ța”. În școala primară a mers de 9
ani. Simțind gust pentru învățătură, a început să se ocupe
intens. Munca asiduă, perseverența extraordinară, și, desigur, talentul său i-au permis să combată prevestirea unchiului său
Iacob. EINSTEIN putea să lucreze fără repaus, sistematic,

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 145

perseverent. Și nu e de mirare că această muncă l-a adus la cea
mai mare descoperire a secolului.
Este interesant de remarcat că oamenii, pe care îi
considerăm talentați și geniali, singuri subliniau în repetate
rânduri importanța majoră în creația lor a muncii permanente,
stăruitoare. A se culca și scula, a merge la lucru, în timpul lucrului, plimbărilor, la odihnă și chiar în somn a fi obsedat în
întregime de problema căutării soluției – oare nu aceasta este cea
mai bună caracteristică a geniului. Și nu de dragul cuvântului
frumos se vorbește despre lucrul efectuat în timpul somnului.
Gândul perseverent nu-l lasă pe omul creator nici atunci când adoarme.
Acest fenomen nu poate fi deocamdată explicat, însă sunt
multe cazuri de acest fel. Mama, aflându-se la căpătâiul
copilului bolnav, nu se trezește în urma trăsnetelor de ploaie, a
vocilor și loviturilor puternice, însă ea momentan va tresări l a
un scâncet ușor al copilului. Morarul doarme liniștit în zgomot ul
și scregetul morii care lucrează, însă face să se schimbe puțin
sunetul generat de pietrele de moară, atunci, când grâul s-a
terminat, și el îndată se va trezi. Și așa se întâmplă întotdea una,
când conștiința omului este fixată timp îndelungat asupra ceva.
Nu e de mirare că D.I. MENDELEEV a văzut în vis ceea ce a
căutat mulți ani la rând. Renumitul savant poseda o capacitate
de lucru extraordinară și anume aceasta i-a asigurat descoperirea, pe care a făcut-o, iar visul a fost doar un momen t
în lucrul încontinuu al creierului.
Talentul, genialitatea sunt, în primul rând, o mare dorință
de muncă, persistență colosală și putere de voință. Sunt
cunoscute și alte exemple de renumite personalități din
domeniul culturii, științei și tehnicii, care în copilărie erau
considerați elevi fără perspectivă. Așa, de exemplu, Newton era
considerat în școală lenos și tont și chiar a fost luat acasă d in 146 Manual de creativitate

cauza incapacității de a învăța. Rău învățau la școală Walter Scott și Alexander GUMBOLDT – renumit naturalist neamț.
Louis PASTEUR în scoală nu reușea la chimie. Prin ce se
explică acest fenomen? Unde-i explicația, că unii copii, care,
aparent sunt puțin dotați de la natură, cărora la început
învățătura li se dă foarte greu, mai apoi devin veritabile tale nte?
Cauza este în cultivarea la ei pe parcursul anilor a hărniciei.
“Vunderchinzii” sunt mai degrabă excepții, dar și ei își pierd
capacitățile moștenite prin naștere, dacă prin muncă sistematic ă
nu și le dezvoltă. Aptitudinile fenomenale nu se transformă în
tot așa de fenomenale capacități, deoarece o astfel de transformare nu are loc de la si ne, fără muncă, fără eforturi.

2.5.3. Un atribut important al creativității –
spiritul de observație

Un alt atribut foarte important al creativității tehnice este
spiritul de observație al omului creator. Imaginați-vă o secție de
inventatori profesioniști, care rezolvă problemele prin metoda
de probe și erori. Stau și gândesc. Caută varianta potrivită. Ș eful
secției se adresează unuia dintre colaboratori : “Vă gândiți de 10
ani, dar nici un folos… ”. “E o problem ă grea – răspunde acela –
am analizat de acum șase mii de variante.. .”. “Mai ieșiți în
stradă, – propune șeful, – poate că vedeți ceva care s ă vă
sugereze o idee …” Multe invenții au apărut datorită spiritului de
inspirație dezvoltat al creatorilor, minții agere.
Procesul de tranșare pe etape a cărnii de porc la
renumitele abatoare din Chicago putea fi observat din an în an
de mii de oameni. Însă numai H. FORD, vizitând întâmplător un abator, a fost în stare să extragă din succesivitatea strictă a
operațiunilor ideea conveierului pentru asamblarea automobilelor. Trebuia numai să inversezi procesul, pornind de la simplu la compus. Din acest exemplu tipic rezultă că

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 147

inventatorului, care dorește să se debaraseze de prejudecăți și
lanțurile psihologice, îi sunt necesare, cel puțin, două calită ți
profesionale: imaginație vie și competen ță bună în ceea ce are
loc în jur.
În mod analogic a ajuns la descoperirea sa și renumitul
inginer și inventator Samuel BROWN, stând culcat sub un
copac. Era obsedat de ideea creării unui pod de construcție
nouă, necunoscută până atunci, bine gândit și rațional. Timpul trece, însă nici o idee clară nu-i vine în minte. Sunt analizat e
variante, în minte apar careva asociații vagi. Însă nu este cee a ce
trebuie. Și deodată, pe bucățica azurie a cerului, care străbat e
printre frunze, BROWN vede foarte clar schița podului. Iată anume aceasta este ceea ce a căutat atât de chinuitor. Desigur,
aceasta este doar o schiță care necesită să fie precizată,
perfecționată, însă ideea este corectă. El va construi un pod
suspendat, neîntâlnit încă în practica construcției podurilor. Cât
de rațional și-a întins păiangenul firele păienginișului său în tre
crengi.
Maistrul optician olandezul Z. JANSON a hotărât să
privească la lumină o lentilă prin alta pentru a controla dacă nu
sunt defecte. Și deodată, clopotnița bisericuței, aflate în
depărtare, a intrat la figurat î n fereastra atelierului. Astfel ,
întâmplător a fost inventat telescopul.
Chimistul neamț K. FALBERG î n timpul mesei a observat
că bucatele servite aveau un gust dulceag. Savantul și-a adus
a m i n t e c ă d u p ă l u c r u l î n l a b o r a t o r a u i t a t s ă – ș i s p e l e m â i n i l e .
“Astfel poți să te și otrăvești” s-a gândit cu regret FALBERG și
după masă a supus unei analize minuțioase conținutul vasului unde el vărsa rămășițele după efectuarea experiențelor. Astfel,
întâmplător a fost descoperită zaharina – substanță de 500 ori
mai dulce ca zahărul.
148 Manual de creativitate

2.5.4. Rolul hazardului în creație

Desigur, recunoscând rolul talentului și intuiției în creația
tehnică, nu trebuie să fie neglijat nici măria sa hazardul ,
condrumețul principal al multor invenții minunate. Asfel, multe
invenții au apărut întâmplător, lăsând impresia la prima vedere
că anume hazardul a dat naștere invenției, cum este cazul lui
ȘEEL, care a descoperit clorul, despre existența căruia nici
măcar nu bănuia. Zaharina a fost descoperită absolut
întâmplător în 1879 de către K. FALIBERG, care s-a așezat la
masă cu mâinile nespălate și în timpul mesei a simțit un gust
dulciu. Cercetarea urmelor a dus la descoperirea zaharinei. FARADAY a descoperit fenomenul compresiunii gazelor datorită rezultatului întâmplător al unui experiment; în timp ce
fără nici un dubiu un om obișnuit ar fi trecut pe lângă acest moment fără să-i dea atenție, FARADAY a văzut însă în el
manifestarea proprietății comune a tuturor gazelor. Întâmplător
a fost inventat cauciucul vulcanizat, când pe plita fierbinte s -au
scăpat cauciuc și sulf. Cazul cu penicilina lui FLEMING, cu broaștele lui GALVANI. Nu su nt prea multe întâmplări?
Între munca cercetătorului, a inventatorului și a
căutătorului de aur se poate face o comparație multiplă .
Astfel:
· și unul și altul caută “într-un nisip ” pe care-l speră
aurifer;
· și unul și altul spală nisipul pentru a găsi o urmă de
aur;
· și unul și altul pot spăla de multe ori fără să
găsească lucrul căutat;
· și unul și altul pot găsi mai rar, cu totul altceva, dar
valoros.
Indiferent de circumstanțe, de un lucru trebuie să fim
siguri. Ambii cercetători muncesc asiduu, perseverent, cu

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 149

speranța că vor găsi ceea ce caută, iar atenția lor este veșn ic
încordată și iscoditoare. În aceste condiții șansa, hazardul po ate
să-i ajute foarte mult. Așa cum a constatat cu amărăciune Ch. RICHET, un mare fiziolog francez, nu întotdeauna valoarea
descoperirii corespunde cu valoarea intrinsecă a cercetătorului și
aceasta din diverse motive. Chiar Ch. RICHET a lucrat ani de zile fără să obțină rezultate din cauza alegerii greșite a
modelului experimental: tuberculoza. În schimb E. BEHRING,
preocupându-se de difterie a rezolvat problema în câteva luni.
La fel PASTEUR a reușit să prepare vaccinul antirabic, dar nu
e s t e s i g u r c ă a r f i p u t u t a c e l a ș i l u c r u c u v a c c i n u l antipoliomelitic.
Modul în care hazardul a contribuit la descoperiri de-
osebite, care au dus ulterior la un șir de invenții remarcabile ,
arată întotdeauna starea de atenție activă a cercetătorului –
inventatorului, indiferent de domeniul de care se preocupă.
Această stare de atenție activă este de fapt un algoritm
format, de observare și căutare a lucrurilor și faptelor
neobișnuite, de încercare de a le înțelege și explica așa cum v a
reieși și din întâmplările care vor fi prezentate.
Astfel cel care a descoperit curentul electric, Luigi
G A L V A N I , n u a f o s t u n f i z i c i a n . E l a d i s e c a t o b r o a s c ă ș i a
lăsat-o pe masă, lângă o mașină electrică, după care a ieșit di n
încăpere. Cineva a rămas în cameră atingând nervii piciorului broaștei cu un scalpel, fapt car e a provocat contracția mușchil or
piciorului. O a treia persoană a observat că această contracție a
avut loc în momentul în care la mașina electrică s-a produs o
scânteie. Când atenția lui GA LVANI a fost atrasă de acest
fenomen, el l-a cercetat cu maximum de curiozitate și astfel a
descoperit electricitatea.
În anul 1822 fizicianul danez OERSTED, la sfârșitul
unei prelegeri a adus din întâmplare o sârmă conectată la cele 150 Manual de creativitate

două extremități la un arc voltaic, în apropierea unui ac magnetic, într-o poziție paralelă cu acesta. La început, el a
așezat sârma într-o poziție perpendiculară pe ac, dar nu s-a
petrecut nimic. Când însă, din întâmplare, el a ținut sârma
orizontal și paralel cu acul, a fost surprins să vadă acul
schimbându-și poziția. Cu o intu iție rapidă, el a schimbat sens ul
curentului și a descoperit că acul a deviat în direcția opusă.
Astfel pe baza unei simple întâmplări, s-a descoperit relația
dintre electricitate și magnetism și a fost deschisă calea spre
inventarea de către FARADAY a dinamului electric.
Dr. A.V. NALBANDOV a relatat modul în care a
descoperit o metodă simplă de menținere în viață a puilor de
găină pentru experiență, după înlăturarea chirurgicală a glande i
hipofize. După ce a învățat să stăpânească tehnica chirurgicala ,
păsările continuau să moară. După o perioadă, pe neașteptate,
98 % dintr-o grupă de păsări fără hipofiză au supraviețuit trei
săptămâni și un număr mai mare au trăit până la șase luni.
Doctorul și-a explicat supraviețu irea păsărilor prin faptul că se
specializase în tehnica chirurgicală. Dar iată că din nou păsăr ile
au început să moară. În acest caz explicația bazată pe
îndemânarea chirurgului nu mai era valabilă.
Cu toate aceste eșecuri, doctorul continua experimentele și
iată hazardul. Într-o noapte târzie, mergând spre casă, doctoru l
trece pe lângă laborator și observă luminile aprinse în camera animalelor. Câteva nopți mai târziu observă din nou că luminile
ardeau toată noaptea. În urma cercetării a constatat că portaru l
verifica dacă geamurile sunt închise și prefera să lase luminil e
aprinse în camera animalelor pentru a găsi ieșirea, întrucât av ea
un singur întrerupător în capătul camerei. Un control ulterior a
scos la iveală că cele două perioade în care puii de găină
supraviețuiseră, coincideau cu perioadele în care era de servic iu
acest portar care lăsa lumina aprinsă. Experiențele au

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 151

demonstrat curând că puii cu hipofiza operată, ținuți în
întuneric, mureau toți, în timp ce puii iluminați pentru un tim p
trăiau.
Într-un articol inclus în volumul “ Pledoarie pentru via ță”,
Szent GYORGY, laureat al premiului Nobel, relatează
împrejurările care au condus la izolarea vitaminei P. Un priete n
medic cu o gravă predispoziție la hemoragii, i-a cerut acid
ascorbic pentru a se trata de afecțiunea sa. Fiind de abia la
începutul cercetărilor și neavând destulă substanță Szent
GYORGY, i-a trimis ardei conservat (vitapapric), iar efectul a
fost benefic. Mai târziu a repetat experiența cu acid ascorbic pur, dar fără rezultat, ceea ce l-a determinat să presupună că un
alt principiu era responsabil de efectul benefic obținut.
Împreună cu colaboratorii a izolat din pericarpul lămâilor o
fracțiune flavonică, pe care a denumit-o citrină, apoi vitamina P.
"Am denumit-o vitamina P – mărturisește Szent GYORGY, cu
sinceritate și umor, – din cauza “permeabilit ății” și a cuvântului
“paprica” (în limba maghiar ă ardei iute)" . A mai avut un
motiv pentru a alege litera P, și anume acela că ea nu era lite ra
din alfabet ce urma în materie de denumire a vitaminelor. "Mi-
am dat seama c ă activitatea legat ă de vitamine este plin ă de
capcane și speram ca în cazul c ă nu aș fi reușit, până una alta,
să demonstrez caracterul de vitamin ă al citrinei, acest lucru s ă
se întâmple înainte ca vitaminologia s ă ajungă la litera P și
astfel lucr ările mele s ă nu produc ă încurcături".
În septembrie 1928 ALEXANDER FLEMING a observat
că o cultură de stafilococ a fost contaminată accidental cu un
microorganism din atmosfera laboratorului întunecos și îmbâcsit
din vechiul Saint Marya Hospital. În loc să neglijeze acest
incident, ALEXANDER FLEMING a examinat atent placa
contaminată, observând că în jurul mucegaiului coloniile de stafilococ aveau un aspect neobișnuit, de “ picătură de rouă”. El 152 Manual de creativitate

a bănuit acțiunea unei substanțe antimicrobiene secretată de contaminant, indentificată apoi ca aparținând speciei peniciliu m
notatum. Întâmplarea “favorizant ă” a descoperirii nu a constat
în contaminarea culturii, ci în reunirea a doi factori
determinanți: în primul rând dintre toți contaminanții aerieni,
cultura a fost atinsă de penicilium, prezent în aer destul de rar;
în al doilea rând, cultura era de stafilococ, germen deosebit d e
sensibil la acțiunea antibiotică a penicilinei. În plus,
cercetătorul era pregătit să aprecieze neobișnuita valoare a
fenomenului întrucât FLEMING încercase de mai multe ori să
prepare un antiseptic “ ideal ” dotat cu putere bactericidă maximă
și total lipsit de toxicitate pentru om.
Iluminatul caselor și străzilor pe timp de noapte a
constituit o problemă din cele mai vechi timpuri. În vechea Romă existau sclavi purtători de făclii care luminau drumul
stăpânilor lor, iar în case se aprindeau opaițe cu uleiuri de r apiță,
uneori aromate cu ierburi frumos mirositoare. Lumânările de
mai târziu n-au reușit să satisf acă în prea mare măsură gusturi le
și chiar nevoile celor care le foloseau. Se știe că la una din “soarelele ” jupâniței Ralu Caragea, lumânările de spermanțet au
îmbâcsit aerul cu mirosul lor, iar picăturile prelinse au pătat
draperiile, pereții și chiar hainele invitaților. Iluminatul ca selor
intrase însă în atenția oamenilor de știință. În secolul al XVI –
lea matematicianul CARDANUS a îmbunătățit vechile lămpi cu ulei. În 1873 francezul LEGER int roduce feștila împletită, iar
cunoscutul fizician Aime A RGAND realizează după 1800
capacul de metal al lămpii prin care se urcă, sau se coboară
fitilul. Tot atunci descoperă, printr-o întâmplare, cilindrul d e
sticlă, privindu-l pe fratele său mai mic jucându-se cu o sticl ă cu
fundul spart, deasupra unei candele care dădea astfel o lumină
mai puternică. O adevărată revolu ție a constituit-o descoperire a
gazului de iluminat. Și acesta a fost descoperit absolut

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 153

întâmplător, la sfârșitul secolului al XVIII – lea de William
MURDOCK care trebuind să meargă la o serată a primarului ,
și-a improvizat un felinar dintr-o bășică de porc umplută cu ga z
emanat de cărbunii dintr-un depozit, în care a băgat o țeavă
aprinsă la capăt. Acest gaz, fiind deosebit de toxic, a creat m ulte
probleme inventatorului și prie tenului său, William CLEGG,
dar în cele din urmă au reușit să-l rafineze astfel încât să de vină
nepericulos. Pentru iluminarea Londrei s-au izbit însă de
rezistența autorităților, a unor oameni de cultură ca Walter
SCOTT, care bagatelizau invenția, a bisericii, care vedea în as ta
o răsturnare a ordinii lăsate de Dumnezeu și, bineînțeles, a lampagiilor care se simțeau eliminați de la locul de muncă.
Perseverent însă, CLEGG a încep ut să aprindă singur felinarele,
impunând în cele din urmă invenția. Aceasta s-a răspândit mai
târziu în întreaga Europă: la Paris în 1817, la Berlin în 1826, la
Viena în 1833.
Lampa cu gaz aerian a fost îmbunătățită substanțial de
chimistul austriac Karl AUER. Acesta i-a adăugat o sită
incandescentă, realizând în același timp becul electric cu
filament de osmiu, prezentat la Expoziția de la Paris în 1900.
Marea descoperire a lui EDISON, de al cărui nume este legat în general becul electric, a constat în confecționarea filamentulu i
din bumbac carbonizat. Tot acest mare savant a realizat vidul
din interiorul becului, invenție care a cucerit întreaga lume.
Desigur, nu este de crezut că hazardul apare numai la
anumiți oameni. Ca și norocul, mai mare sau mai mic, hazardul însoțește viața oamenilor.
Problema constă în a-l “ simți”, a-l înțelege și a-l folosi, iar
șansa este cu atât mai mare, cu cât ești pregătit în acest sens .
Istoria păstrează, de asemenea, exemple când “goana
după năluci” a dus la realizarea unor invenții importante , care,
însă nu aveau nici o legătură vizibilă cu intențiile cercetător ilor. 154 Manual de creativitate

Cu alte cuvinte găseau cu totul altceva decât ceea ce căutau. Astfel, zetarul american HIATT, obsedat de dorința de a obține
fildeșul artificial pentru bilele de biliard, a inventat în 188 3
prima masă plastică din lume, care sub denumirea de celuloid
și-a găsit o utilizare foarte largă. Aceste cazuri nu pot fi în să
generalizate. De regulă, fiecare descoperire tehnică este precedată, de
obicei, de căutări îndelungate, deseori chinuitoare. Cu mult ti mp
înainte de obținerea soluției căutate creatorul pare că este de ja
orientat în direcția necesară. El este într-o stare de concentr are
care intensifică mult capacitatea rațiunii de a analiza informațiile necesare și a smulge soluția căutată. E suficient
atunci doar o aluzie fină sau o privire fugitivă, ca să ia nașt ere o
anume “ rezonan ță“, iar soluția originală a problemei să apară
pe neașteptate, din subconștient, parcă de la sine.
Practic, apariția fiecărei invenții este favorizată de o
mulțime de încercări și experiențe nereușite. După cum spunea
LOUIS PASTEUR, “sunt favorizate numai min țile pregătite”.
De ce miilor de oameni merele căzute pe cap le-au făcut doar cucuie, în timp ce cucuiul de pe fruntea lui NEWTON a dus la
descoperirea legii gravitației universale? Desigur, considerare a
hazardului ca având rolul esențial în inventică este greșită.
Exemplul clasic de căutare ori entată, care se bazează în aceeaș i
măsură atât pe știință , cât și pe simțul practic – se referă la
inventarea în 1867 a dinamitei de către renumitul savant și
inginer A. NOBEL. Ideea novatoare consta în a neutraliza
“diavolul autoexploziv ” – nitroglicerina, impregnând cu ea o
substanță poroasă neutră din punct de vedere chimic și în acela și
timp ieftină. După multe căutări pline de primejdii și dezamăgiri, A. NOBEL s-a oprit în sfârșit asupra diatomitului –
o rocă sedimentară friabilă consti tuită din alge minuscule care
se depune pe fundul lacurilor. “ Deci – cum a menționat

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 155

inventatorul – dinamita nu a ap ărut întâmpl ător, ci pentru c ă de
la bun început am v ăzut neajunsurile explozibilului lichid și am
căutat metode de a le elimina ”.
La o analiză atentă se observă, cu mici excepții, că fiecare
întâmplare a avut loc cu oameni pregătiți. De ce totuși ideea
podului suspendat ia venit anume inginerului BROWN, zaharina a fost observată de un chimist, penicilina – de un sav ant
m e d i c , i a r i d e e a t e l e s c o p u l u i a g ă s i t – o a n u m e u n m a i s t r u
optician? La toate acestea există un singur răspuns: da pentru că
toți acești oameni au lucrat foarte perseverent, au acumulat
multe cunoștințe privind obiectul cercetărilor, având și un spi rit
de observație bine dezvoltat. Pe bună dreptate, “ hazardul
fericește doar min țile pregătite”.

2.5.5. Influența bariere lor psihologice asupra
creativității

Omului creator, chiar și celui începător, pe lângă talent, îi
sunt necesare încă și deprinderi profesionale deosebite, care s ă-l
descătușeze și să-i dezvolte fantezia, de asemenea, procedee
speciale de creație pentru spargerea barierelor psihologice. Cu
alte cuvinte, el are nevoie de un oarecare “algoritm al
invenției". Evident, un astfel de algoritm nu e în stare să creeze
minunății, soluții din nimic. Altfel vorbind el nu va înlocui
niciodată intuiția și puterea gândirii analitice.
Analiza minuțioasă a unei mulțimi de invenții din cele
mai diverse domenii și experiența creativă personală iau permis
cunoscutului inventator și inventolog G.S.ALTȘULLER nu
numai să studieze natura acestei bariere psihologice, însă și s ă
evidențieze cele mai caracteristice criterii. În rezultat putem să
ne imaginăm modelul intenției inițiale care se formează în
creierul inventatorului începător. De cele mai multe ori se
consideră că sarcina trebuie soluționată în mod obligatoriu 156 Manual de creativitate

integral și numaidecât în forma, în care a fost formulată iniți al.
A n u m e a ș a , c u m a m v ă z u t m a i s u s , a f o s t f o r m u l a t ă
pseudosarcina "ceasornicului ve șnic".
În algoritmul lui G. S. ALTȘULLER au fost considerate
peste 30 bariere psihologice care imobilizează imaginația inovatorului. Eliberarea de oricare din ele duce la apariția un or
invenții foarte interesante. Să pornim de la faptul că bariera psihologică este diversă
și posedă o capacitate de adaptare uimitoare. Pretutindeni ea
este aproape imperceptibilă pe fundalul afirmațiilor neclintite
ale somităților. Încă A. EIN ȘTEIN, lucrând în biroul de
patentare, a observat ca orice invenție se începe cu fraza
"aceasta e imposibil". E imposibil, de exemplu, să construiești
un orologiu mecanic fără alimentare cu energie din afara.
Aceasta contravine legilor fizicii. În schimb ceasul cu
autoarmare poate fi executat prin câteva metode. Problema
constă în primejdia permanentă de a uita de a porni orologiul.
Invenția a fost realizată, deoarece formularea formală a
problemei existente a fost înlocuită cu un scop real bine defin it.
Tradițiile, prejudiciile teh nice, inerția experienței
acumulate îl apasă nemilos la pământ pe inventator,
nepermițându-i să "zboare". Stereotipurile gândirii, educate
din copilărie, utile în viata cotidiană, devin o miopie, dacă v rei
să vezi în realitatea dată imperfecțiunile, posibilitățile
neașteptate.
Multe invenții se bazează pe utilizarea dublă a unor elemente care fac parte din sistemul invenției. De exemplu, oxigenul lichid nu numai că ră cește costumul protector al
pompierului, dar servește și pentru respirația lui. Lupta
permanentă pentru creșterea vitezei, reducerea masei și a gabaritelor, în diverse condiții specifice, favorizează apariți a
unor idei noi, interesante. De exemplu, în interiorul aparatelo r
cosmice de zbor și avioanelor este puțin loc. De ce unele
subansambluri ale mecanismelor nu ar putea fi amplasate unul

Creativitate: necesitate, problematic ă, practică 157

în interiorul altuia? De ce toate elementele instalației trebui e să-
și păstreze modul lor inițial de așezare și utilizare? Spargere a
îndrăzneață a acestor dogme, obișnuințe încremenite, a dat naștere unor invenții foarte originale, care pot să concureze n u
numai cu cameleonul, dar și cu pasărea Phoenix : elementele
unor instalații își pot modifica în timpul funcționării nu numa i
culoarea proprie, forma, dar chiar și starea de agregare!
Drept culme a cutezanței inventive servește capacitatea
profesională a inovatorilor de a î nlătura dificultățile tehnice prin
ele înșile. Astfel, de secole, reculul puternic al armelor și
tunurilor genera foarte multe probleme. În sfârșit, armurierii cu
spirit inventiv s-au priceput s ă utilizeze energia reculului pe ntru
reîncărcarea automată, inventând astfel mitraliera și alte sist eme
de arme automate.

2.5.6. Cine sunt inventatorii contemporani?

Cu toate că invențiile se obțin pe căi diferite, fiecare
invenție, indiferent cum a fost realizată, trebuie să fie renta bilă.
“Nici o clipă nu trebuie să uităm latura economică a
problemei”-ne avertizează celebrul inventator T. A. EDISON.
Rezultatul activității fructuoase a unui inventator poate fi o invenție deosebită sau mai puțin semnificativă. Ar fi însă greș it
să subapreciem rolul invențiilor nesemnificative. Apariția celo r
30-40 invenții foarte importante ale lui EDISON a fost
favorixată de cele peste 1000 inve nții nesemnificative. Deseori ,
o invenție remarcabilă este un element lipsă într-un lanț, care
cuprinde domenii întregi ale industriei. Astfel, reducerea brus că
a costului energiei electrice a permis organizarea producerii
industriale a unuia dintre cel e mai importante metale –
aluminiul, iar invenția pneurilor a produs o revoluție întreagă în
transportul terestru. Rezultă foarte clar rolul deosebit al 158 Manual de creativitate

invențiilor de tip “PIONIER”, TRACTOR”, care stimulează procesul declanșării unei avalanșe în domeniu, avalanșă care ,
de regulă, nu era bănuită nici de autorii invențiilor.
Cine sunt totuși inventatorii contemporani? M u l ț i
consideră că era inventatorilor individuali a rămas în tracut.
Analiza celor mai importante invenții ale secolului al XX
lea
demonstrează că fiecare a doua invenție este efectuată
individual. Sa ne amintim de invenția primului avion cu reacție
a lui H. COANDĂ sau de inventarea telefonului, telegrafului,
alfabetului MORSE, radioului, celofanului, bachelitei, etc.,
invenții care au fost elaborate individual. Astăzi astfel de id ei
“nebune ” ale inventatorilor individuali sunt cumpărate cu
aviditate de cele mai solide companii, care, suportând cheltuie li
mari sunt aplicate rapid în industrie cu un profit considerabil .
Așa s-a întâmplat cu xerocopierea, inventată de K. KALSON și
valorificată în decurs numai de câțiva ani de compania “Haloid
Corporation ”. În mod analog au fost valorificate fibrele
sintetice, televiziunea, unele t ipuri de calculatoare și multe
altele.
Interesant este că spre deosebire de “stelele” din fizică –
matematică și din sport inventatorii contemporani sunt trecuți de
prima vârstă. Conform datelor LEMINI autorii celor peste 500
invenții de vază au avut în medie vârsta de 37 ani, vârstă car e,
conform afirmațiilor psihologilo r corespunde activității creati ve
a omului. Ea poate fi explicată prin faptul că până la această
vârstă se acumulează, pe de o parte informații esențiale
numeroase, iar pe de altă parte se conturează capacitatea
inovatoare.

Programe de activare a poten țialului creati v 159

III. PROGRAME DE ACTIVARE A
POTENȚIALULUI CREATIV

3.1. Tehnicile de inova re pentru utilizări
practice

Printre tehnicile mai importante folosite pentru
stimularea creativității în tehnică, pot fi citate: analogia,
extrapolarea, asocierea consonantă, evocarea, inversia,
fantezia ș.a. Ele pot fi folosite separat în stimularea creație i
tehnice, sau se pot combina în cadrul unor metodologii
complexe.

3.1.1. Analogia și extrapolarea

Analogia reprezintă un transfer de însușiri de la un lucru
la altul. Analogia joacă un rol deosebit în creația științifică și
tehnică, conducând sub aspect practic, la tehnica extrapolării.
Împrumutul de idei de la soluția analoagă mai mult sau mai puțin apropiată reprezintă una din tehnicile de creație cele ma i
eficiente. Prima dintre invențiile realizate prin utilizarea
analogiei a fost conform bibliei “… dumnezeu l-a creat pe om
după chipul și asemănarea sa ”.
Unul dintre cei mai mari utilizatori ai analogiei și
extrapolării a fost Leonardo Da Vinci, inventatorul planorului
și al deltaplanului, prin analogie cu sistemele de zbor ale păsărilor.
Continuatorii marelui creator al Epocii Renașterii au
inventat o serie de invenții, av ând la bază principiul analogie i:
prima mașină de dactilografiat având în calitate de analog
clavesinul; primul robot conceput de Karel Ceapek ca analog 160 Manual de creativitate

al omului; primul automobil fiind asemănător cu echipajele cu
cai etc.
Este evident că practicarea analogiei cu soluțiile din
natură presupune cunoașterea de către inventator a legilor
naturii și, în special, a biologiei și fiziologiei.

3.1.2. Asocierea consonantă
Asocierea denumită de Alex Osborn [56] “ Procedeul
fundamental pentru produc ția de idei ”, reprezintă o funcție a
intelectului uman care stabilește legături între imaginație și
memorie, în așa fel, încât o idee o antrenează pe alta. Asociația se dezvoltă, în special, la persoanele cu o puternică
energie imaginativă, dublată de cunoștințe bogate. Cu cât memoria este mai bogată, cu atât posibilitatea apariției
asociațiilor este mai mare.
Vechii greci considerau că asociațiile de idei sunt
subordonate la trei principii: vecinătate, similitudine și
contrast.
Ștefan Odobleja [54] consideră că factorul selectiv
esențial care provoacă asociația este consonanța, definită ca
un efect și cauză de asemănare – efect al asemănării obiective,
exterioare, fizice și cauză a asemănării obiective, interioare,
psihologice.
Este sugestiv exemplul personal redat de autorul
brainstormingului, Alex Osborn [56]: “ În timpul reflec țiilor
mele asupra problemei asocia ției ideilor, a trebuit s ă mă duc
la un dentist. În timp ce m ă prelucra cu freza, mâna mea a
atins un mic tub care conducea gazul la becul Bunsen . Ce
cauciuc moale și fin, mă gândeam, e ca o juc ărie de copil ” (o
primă asociere)… Atingerea cauciucului mi-a reamintit cum
nemții au simulat apărarea față de invazie a Normandiei prin baloane umflate având siluete de vase de război, tancuri și
piese grele de artilerie. Această asociație copil… cauciuc…

Programe de activare a poten țialului creati v 161

jucării uriașe…îmbrăcăminte…mi-au traversat spiritul. În
consecință m-am întrebat: în loc de a fabrica manechinul de
vitrină din masă plastică grea, atât de costisitoare, la transp ort
și atât de fragilă, de ce nu s-ar fabrica din cauciuc, ceea ce ar
permite să fie transportat dezumflat și de a fi reumflat numai
în momentul când se expune în vitrină”[56].

3.1.3. Inversia

Abordarea stereotipă în proiectare condamnă de cele
mai multe ori la sterilitatea în idei, dimpotrivă, schimbarea
unghiului de abordare a temei de creație poate constitui un mijloc de eliminare sau diminuare a inerției psihologice.
E s t e f o a r t e g r e u s ă s e i n v e n t e z e l u c r u r i c o m p l e t n o i ș i
este mult mai accesibil să se găsească soluții noi ca urmare a unui nou mod de abordare a temei de creație; din acest adevăr
a rezultat tehnica de creație, denumită inversie, care constă –
în esență – în abordarea inversă a problemei, mijloc principal de eliminare a inerției psihologice. În acest sens, dacă un detaliu este, de obicei, privit din afară, conform acestei metode, va trebui privit din interior; dacă, de obicei, piesa e ste
dispusă orizontal, aceasta va trebui să fie analizată în varian ta
din poziția verticală, sau înclinată; dacă piesa A se mișcă în
raport cu piesa B fixă, trebuie analizată soluția cu B mobil și
A fix. Această metodică poate fi deosebit de eficientă, atât în
sinteza noilor procedee de generare a suprafețelor, utilaje tehnologice, dispozitive etc. “ Combinând tehnicile analogiei,
extrapolării și inversiei, am ob ținut un prim brevet de
mecanism de ac ționare fără motor cu mi șcare alternativ ă
urmat de alte 4 brevete derivate” [6].
Tehnica inversiei presupune folosirea întrebărilor de
tipul: care sunt elementele cont rare?… de ce nu s-ar înlocui
pozitivul cu negativul?… de ce de jos în sus și nu de sus în jos?… de ce orizontal și nu vertical?… de ce să nu se
amplaseze la capătul opus? 162 Manual de creativitate

Răspunzând la această din urmă întrebare, Hove a putut
inventa mașina de cusut, care îi poartă numele și la acul
căreia, orificiul nu este amplasat ca de obicei, ci invers, chi ar
la vârf [6].
Pe tehnica inversiei s-a bazat și inventarea procedeului
tehnologic prin care Henry Kaiser a reușit în timpul celui de-al II-lea război mondial să accel ereze construcția navelor. De
asemenea, această tehnică l-a influențat pe Henri Ford la inventarea metodei de asamblare pe conveier ca proces invers
celui de detașare a cărnii de vită observat la unul din prieten i
– proprietar de abator.

3.1.4. Combinarea

Așa cum arată Alex Osborn [56] majoritatea ideilor noi
apar prin combinare, în așa măsură, încât sinteza în general
considerată ca însăși esența creativității. Folosirea combinări i
ca tehnică intuitivă de creație presupune punerea și
răspunderea la întrebări stimulat ive de tipul: ce idei s-ar pu tea
combina?… dacă am realiza un aliaj?…dacă am realiza un amestec?…ce materiale s-ar combina?…ce mișcări s-ar putea
combina?
Pneul actual al mașinilor de transport reprezintă
rezultatul unui șir întreg de invenții, pe parcursul a peste 90 de
ani, început prin înseși inventarea roții pneumatice de către
Dunlop și continuată cu o serie de înnoiri pe baza structurii cauciucului folosit, în care s-au introdus substanțe care
întârzie îmbătrânirea acestuia, măresc rezistența la uzură
abrazivă etc.

Programe de activare a poten țialului creati v 163

3.2. Metode de activare a gândirii

3.2.1. Metode psihologice de activare a gândirii

Metodele psihologice de creație reprezintă îmbinări ale
tehnicilor intuitive de creație în vederea sporirii eficienței aplicării acestora, de asemenea mijlocul cel mai eficient
pentru învingerea sau atenuarea inerției și a barierelor
psihologice. Cele mai cunoscute și verificate metode
psihologice ale inventicii sunt: brainstorming-ul (cascada
ideilor, asaltul creierului, metoda Osborn), sinectica sau
metoda asocierii libere, Philips 66, metoda Delphi etc.
3.2.1.1. Brainstorming-ul (metoda Osborn) Este poate cea mai răspândită dintre metode, atât prin
faptul că este folosit ă încă din 1938, dar mai ales că, în extr em
de multe cazuri, a deschis drumul succesului. Metoda a fost elaborată încă în a. 1938 de către prof. Alex Osborn, prorectorul Universității din Bufalo – SUA și fondatorul Institutului de Creație Tehnică, având ca inspirație o metodă folosită acum 400 de ani în India și denumită “Prai-
Barshana”.
Principiile de baz ă ale brainstormingului sunt :
Amânarea criticii și autocriticii . Acestei cerințe i se mai
spune și “amânarea judecății” . În procesul de căutare a ideilo r
critica trebuie amânată, gândirea trebuie să fie dominant divergentă. “ Dacă veți încerca s ă obțineți în acela și timp, de
la același robinet, ap ă caldă sau apă rece, nu ve ți obține
decât apă călduță. Dacă încercați să criticați și în acela și
timp să creați nu veți reuși nici să criticați cu sânge rece, nici
să generați idei cu suficient ă căldură” [8]. Datorită acestui
fapt varietatea și neconvenționalitatea ideilor crește.
Cantitatea poate genera calitate . Numai elaborând o
foarte mare cantitate de idei în lanț avem șanse de a ajunge la 164 Manual de creativitate

o idee nouă viabilă, eficientă. “Noi trebuie s ă culegem toate
noile perspective, toate ocaziile de a întrevedea noi combin ări
și să le supunem pe fiecare la examen impar țial. Este foarte
probabil ca în 999 de cazuri dintr-o mie nu va rezulta numic,
fie că ideea nu valoreaz ă nimic, fie pentru c ă noi nu știm s-o
punem în valoare; dar avem interesul s ă le culegem pe toate,
chiar și cu scepticism, întrucât cea de a mia idee ar putea fi
cea care va transforma lumea” ar ăta Alfred North Whitehead
[8].
În afară de aceste două principii de bază, trebuie
respectate și alte reguli, printre care:
 se încurajează și ideile aparent ieșite din
comun, la prima vedere absurde, ridicole, dar care adesea, fiind analizate inginerește, pot deveni deosebit de eficiente;
 se stimulează combinarea și îmbunătățirea
ideilor, pe principiul evocării și asocierii.
Marea cantitate de idei se realizează rapid în ședințele
de grup, întrucât capacitatea combinatorică, asociativă și de
consonanță a grupului este net s uperioară celei a individului;
o idee emisă de un membru al grupului, poate produce prin consonanță noi idei ale celorla lți membri – scânteia produsă
de un creier va face să se producă prin ricoșare altele, ca înt r-
un foc de artificii, ca într-o reacție în lanț.
Grupul este constituit din 3 până la 10 membri. Membrii
grupului pot fi persoane cu spec ialități apropiate, dar pot fi și
persoane cu profesii diferite.
Înaintea ședinței de brainstorming se stabilește un lider
și unul sau doi secretari, aleși prin opțiunea membrilor
grupului. Secretarii notează și numerotează ideile, astfel încâ t
liderul să aibă mereu în față atât ordinea, cât și numărul de
idei emise, pentru stimularea participanților, formulând fraze
de forma: “să încercăm să mai emitem măcar 10 idei”, “fiecare să emită, cel puțin, câte încă o idee până la sfârșitu l

Programe de activare a poten țialului creati v 165

ședinței” etc. Ideile trebuie formulate cât mai concis, de
regulă printr-o singură frază.
D u r a t a o p t i m ă a u n e i ș e d i n ț e e s t e d e 3 0 – 4 5 m i n u t e ,
ritmul elaborării ideilor crescând net în a doua parte a
ședinței.
O ședință de brainstorming se pregătește, se desfășoară
și se finalizează în următoarea succesiune:
 responsabilul de proiect depistează sau alege o
problemă, pregătindu-i o formulare clară, lipsită de
ambiguități;
 se convoacă și se întrunesc membrii grupului, care nu
pot fi informați dinainte de tema ședinței;
 odată grupul întrunit, se stabilește liderul și secretarul
(secretarii) prin libera opțiune a membrilor grupului;
 responsabilul de proiect expune problema de rezolvat,
arătând clar care sunt principalele cerințe ce trebuie
îndeplinite de viitoarea soluție;
 liderul preia conducerea ședinței, fiind atent la cererile
de luări de cuvânt;
 în timpul ședinței, este bine ca membrii grupului să-și
noteze propriile idei noi, pentru a nu le uita până pot lua cuvântul;
 după o zi sau două, conducătorul de proiect
contactează din nou, de data ac easta individual, pe fiecare din
membrii grupului. Scopul contactării este culegerea unor noi idei, apărute la membrii grupului după această scurtă perioadă de incubație.
După ce toate ideile au fost strânse se trece la:
Evaluarea și selectarea ideilor.
Pentru pregătirea evaluării și selectării ideilor noi
trebuie parcurse următoarele operații preliminare:
 secretarul echipei pregătește o listă dactilografiată la
trei rânduri a tuturor ideilor sugerate, atât în timpul cât și după
ședință; 166 Manual de creativitate

 conducătorul grupului verifică lista, asigurându-se că
fiecare idee a fost expusă concis și clar și clasifică pe
categorii logice ideile emise (de regulă 5-10 categorii);
 lista obținută este apoi trecută prin ciurul evaluării
pentru a selecta sugestiile cele mai fecunde.
Rolul ciurului îl joacă o echipă competentă posedând un
s p i r i t c r i t i c m a i s i g u r ș i m a i obiectiv, apelând nu numai la
specialiști, ci și la cei care au responsabilități directe în
rezolvarea problemelor similare.
Pentru ușurarea evaluării și selectării ideilor este utilă
întocmirea și răspunsurile corespunzătoare la o listă de întrebări de tipul:
 Va îmbunătăți calitatea producției?
 Va mări productivitatea?
 Se vor înregistra progrese în deservire, întreținere sau
montaj?
 Va crește fiabilitatea?
 Se vor înregistra economii la costuri?
 Se vor reduce muncile neproductive?
 Se cor îmbunătăți condițiile ergonomice? etc.
Ideile selecționate sunt apoi încredințate specialiștilor
pentru concretizare, dezvoltare, proiectare și implementare
industrială.
Statisticile au arătat că dintre ideile obținute prin
metoda Brainstorming, 20 % sunt aplicabile, iar cca 4 % sunt
de o certă valoare.

3.2.1.2. Sinectica – metoda Gordon

Sinectica este un termen provenit din limba greacă și
reprezintă îmbinarea de elemente diferite, aparent necorelate,
având ca scop de bază eliberarea față de constrângeri impuse în cadrul problemei formulate, eliminarea răspunsurilor

Programe de activare a poten țialului creati v 167

negative, maleabilitatea intelectului și evadarea din gândirea
șablon, pentru realizarea de idei originale-viabile.
Metoda a fost elaborată de profesorul W. I. Gordon de
la Universitatea Harward – S.U.A.[8] și se bazează pe teoria
că probabilitatea succesului î n rezolvarea problemelor crește
prin înțelegerea componentelor emoționale inițiale ale procesului creator, considerate mai importante decât
elementele intelectuale și raționale.
Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape de
bază:
 enunțarea problemei în forma dată;
 analiza problemei;
 sugestii imediate;
 enunțarea problemei așa cum a fost înțeleasă;
 creșterea distanței metaforice utilizând analogia
directă, analogia personală sau conflictul condensat;
 eventuala repetare a etapei 5 în alt context;
 adaptarea forțată a fanteziei;
 generarea unor soluții posibile.
Grupei, constituite din conducător, 5-10 membri și
stenograf, i se explică tema printr-o enunțare generală a problemei, urmată de o analiză a acesteia, de la general la
particular. În timpul analizei problemei, persoana care o pune
o descrie detailat, răspunzând la toate întrebările care apar î n
timpul prezentării. Spre deosebire de brainstorming în sinectică procesele de generare a ideilor și evaluarea lor nu sunt separate în timp.
În sinectică problema poate fi redefinită, așa cum a fost
înțeleasă, și se poate proceda la “excursia creativă” propriu-
zisă, excursie în care, prin participarea coordonatoare a
conducătorului de grup, domnesc analogia, inversia, empatia,
fantezia, evocarea și alte tehnici intuitive de creație.

168 Manual de creativitate

3.2.1.3. Metoda Delphi

Botezată după numele oracolului grecesc al viitorului,
t o c m a i d a t o r i t ă c a r a c t e r u l u i s ă u p r e v i z i o n a r d e s t i m u l a r e a
creativității, metoda Delphi, pusă la punct în anii 1964-65 de către O. Helmer și colaboratorii săi în cadrul programului de cercetare al Trustului america n Rand Corporation, are drept
scop de bază, obținerea de direcționări, prognoze și chiar soluții în problemele complexe prin valorificarea și stimularea
competenței unui grup de experți, combinând creativitatea
individuală cu cea a grupului.
Caracteristica principală a metodei o constituie
utilizarea schimbului de opinie prin consultare reciprocă periodică de mare efect stimulativ, dar în același timp, creati v.
Desfășurarea metodei are loc în următoarea
succesivitate:
Se întocmesc teme sau chestionare care se trimit unor
experți, care trebuie să răspundă într-un interval de timp
stabilit funcție de amploarea și complexitatea problemei; după
primirea răspunsurilor, consultarea se repetă. Se solicită noi răspunsuri, după care consultațiile pot fi repetate până când s e
obține o stabilizare a rezultatelor, în special a celor mai
“deviate ” prin așa-numitul efect Condorcet.
Metoda Delphi devine deosebit de eficientă în
organizare, în obiectivarea unor valori subiective, dar în
special, în căutarea unor sol uții tehnologice sau proiectare
creativă și presupune parcurgerea a două etape de bază [8]:
 fixarea temei, întocmirea chestionarului,
organizarea consultării;
 desfășurarea consultării, valorificarea răspunsuri-
lor, opțiunea finală.
În cadrul primei etape se disting subetapele de alegere
a temei, de desemnare a unui colectiv restrâns de 3-4 experți
pentru întocmirea chestionarului, de alcătuire a listei

Programe de activare a poten țialului creati v 169

experților care urmează a fi chestionați și de numire a
colectivului de organizare format din 2-3 persoane foarte
competente, care preiau tema, chestionarul, lista
consultanților, termenele ș i lansează consultarea.
La etapa a doua participanții elaborează răspunsurile,
fără să se consulte și fără nici o influență din afară după car e
organizatorii primesc răspunsurile și le redistribuie
chestionarele, până când constată stabilizarea răspunsurilor;
se prezintă apoi, necritic, materialul obținut grupului de
experți.

3.2.2. Metode logice-combin atorice-deductive de
creație tehnică

Metodele logice-combinatorice-deductive de creație au
rezultat din combinarea câtorva tehnici de căutare
morfologică. Dintre aceste metode și-au demonstrat până în
prezent viabilitatea și eficiența “metoda matricelor morfologice de idei Zwicky-Moles” [86], “metoda obiectului generalizat al creației tehnice”[8], precum și “metoda generalizată a sintezei logice a soluțiilor tehnice”[60].
3.2.2.1. Metoda matricelor morfologice de idei
Zwicky-Moles Metoda a fost elaborată de către profesorul F. Zwichy
[88], specialist în astrofizică la Institutul Tehnologic California USA. Această metod ă se folosește după etapa
pregătirii procesului creativ, pentru etapa iluminării. Este o
metodă individuală, dar în unele etape poate fi utilizată cu
succes și în creația în grup.
Principiul metodei este să se descrie analitic și în mod
semantic, toate soluțiile problemei, după care dintre ele să se
aleagă cea mai bună. Pentru descrierea tuturor soluțiilor,
trebuie clarificată morfologia oricărei soluții. La descrierea 170 Manual de creativitate

efectivă a soluțiilor se utilizează procedee combinatorice.
Descrierea generează așa-numitului tabel morfologic sau
diagramă Zwicky
Metoda matricelor de idei presupune parcurgerea a trei
etape principale:
1. enumerarea, sau “listingul”;
2. analiza combinatorie;
3. evaluarea soluțiilor;
pe parcursul cărora
– se stabilesc toate cerințele (parametrii, funcțiile,
atributele) pe care trebuie să le îndeplinească soluția problemei;
– se listează variantele posibile de realizare a
soluțiilor;
– se descriu combinatoric toate variantele posibile,
alcătuindu-se un tabel morfologic;
– se efectuează descrierea “în clar ” a variantelor,
obținute conform combinațiilor numerice din tabel;
– se efectuează prima eliminare de soluții: se elimină
soluțiile banale cum ar fi cele cunoscute;
– se efectuează a doua eliminare de soluții: se elimină
soluțiile incompatibile, absurde, dezavantajoase etc.;
– dintre soluțiile rămase se alege soluția finală.

3.2.2.2. Exemplu de aplicare a metodei Zwicky-Moles
În continuare se prezintă un exemplu de alcătuire a unui
tabel morfologic. Problema are 3 cerințe: Cerința 1 are 4
variante de realizare, a II-a are 3, iar a III-a are 7 variante .
Numărul total de combinații este de 4x3x7=84:
Apoi se procedează la o descriere “ în clar ” a
variantelor, obținute conform combinațiilor numerice din tabel.

Programe de activare a poten țialului creati v 171

O procedură care poate duce la rezultate foarte bune este
aceea prin care să fie reținut e toate soluțiile de maximă
111 112 113 114 115 116 117
121 122 123 124 125 126 127
131 132 133 134 135 136 137
211 212 213 214 215 216 217221 222 223 224 225 226 227
231 232 233 234 235 236 237
311 312 313 314 315 316 317
321 322 323 324 325 326 327
331 332 333 334 335 336 337
411 412 413 414 415 416 417421 422 423 424 425 426 427431 432 433 434 435 436 437

valoare. Se prezintă și un exemplu de alcătuire a tabelu lui
morfologic, de această dată inclusiv cu descrierea variantelor,
făcut pentru inventarea unui dispozitiv pentru acționarea ventilului unui robinet de lavoar [10].
Mai întâi se trec în revistă cerințele dispozitivului de
acționare: Cerința 1-a: sursa de energie:
1 – mâna;
2 – piciorul = pici; 3 – energia electrică = elec; 4 – energia hidraulică = hidr; 5 – energia pneumatică = pneu; 6 – energia mecanică = meca;
Cerința a II-a: mi șcarea de ac ționare poate fi:
1 – rotație cu mai mult de 360
o = rota;
2 – rotație cu mai puțin de 360o = basc;
3 – alternativă de translație = trans;
Cerința a III-a: forma mânerului de ac ționare:
1 – rozetă = roze;
2 – manetă = mane; 172 Manual de creativitate

3 – cilindrică = cili;
4 – tronconică = tcon;
5 – poliedrică = poli;
6 – pedală = peda.
Numărul total de combinații este de 6 x 3 x 6 = 108:

111 112 113 114 115 116121 122 123 124 125 126131 132 133 134 135 136
211 212 213 214 215 216
221 222 223 224 225 226231 232 233 234 235 236311 312 313 314 315 316321 322 323 324 325 326331 332 333 334 335 336
411 412 413 414 415 416
421 422 423 424 425 426
431 432 433 434 435 436
511 512 513 514 515 516
521 522 523 524 525 526531 532 533 534 535 536
611 612 613 614 615 616
621 622 623 624 625 626
631 632 633 634 635 636

Se descriu acum “ în clar ”, pe linii, combinațiile de
v a r i a n t e ( o l i n i e a t a b l o u l u i n u m e r i c v a f i d e s c r i s ă d e d o u ă
linii a variantelor “ în clar ”):

mână+rota+roze mână+rota+mane mână+rota+cili
mână+rota+tcon mână+rota+poli mână+rota+peda
mână+basc+roze mână+basc+mane mână+basc+cilimână+basc+tcon mână+basc+poli mână+basc+peda
mână+trans+roze mână+trans+mane mână+trans+cili

Programe de activare a poten țialului creati v 173

mână+trans+tcon mână+trans+poli mână+trans+peda
pici+rota+roze pici+rota+mane pici+rota+cili
pici+rota+tcon pici+rota+poli pici+rota+peda
mână+basc+roze mână+basc+mane mână+basc+cili
mână+basc+tcon mână+basc+poli mână+basc+peda
mână+trans+roze mână+trans+mane mână+trans +cilimână+trans+tcon mână+trans+poli mână+trans+peda
elec+rota+roze elec+rota+mane elec+rota+cili
elec+rota+tcon elec+ro ta+poli elec+rota+peda
elec+basc+roze elec+basc+mane elec+basc+cili
elec+basc+tcon elec+basc+poli elec+basc+peda
elec+trans+roze elec+trans+mane elec+trans+cilielec+trans+tcon elec+trans+poli elec+trans+pedahidr+rota+roze hidr+rota+mane hidr+rota+cilihidr+rota+tcon hidr+rota+poli hidr+rota+pedahidr+basc+roze hidr+basc+mane hidr+basc+cili
hidr+basc+tcon hidr+basc+poli hidr+basc+peda
hidr+trans+roze hidr+trans+mane hidr+trans+cilihidr+trans+tcon hidr+trans+poli hidr+trans+pedapneu+rota+roze pneu+rota+mane pneu+rota+cilipneu+rota+tcon pneu+rota+poli pneu+rota+peda
pneu+basc+roze pneu+basc+mane pneu+basc+cili
pneu+basc+tcon pneu+basc+poli pneu+basc+peda
pneu+trans+roze pneu+trans+mane pneu+trans+cilipneu+trans+tcon pneu+trans+poli pneu+trans+pedameca+rota+roze meca+rota+mane meca+rota+cilimeca+rota+tcon meca+rota+poli meca+rota+pedameca+basc+roze meca+basc+mane meca+basc+cili
meca+basc+tcon meca+basc+poli meca+basc+peda
meca+trans+roze meca+trans+mane meca+trans+cili
meca+trans+tcon meca+trans+
poli meca+trans+ peda

Eliminarea de soluții se poate face fie examinând lista
cerințelor cu variantele de realizare a fiecărei cerințe, fie 174 Manual de creativitate

examinând variantele descrise “ în clar ”. La exemplul de mai
sus se observă imediat că variantele

pici+rota+roze pici+rota+mane pici+rota+cili
pici+rota+tcon pici+rota+poli pici+rota+peda
sunt imposibil de realizat, deoarece nu este posibil, în mod
comod, să se efectueze cu piciorul o mișcare de rotație, cu
mai mult de 360o, pentru acționarea unui mâner.

Programe de activare a poten țialului creati v 175

3.3. Activitatea de ex ersare a aptitudinilor

Structurată din perspectiva modelului GUILFORD al
creativității, activitatea este proiectată pentru simularea
creativității prin:
 cunoașterea aptitudinilor concurente de rezolvare
creativă a problemelor;
 exersarea aptitudinilor specifice creativității;
 structurarea unor aptitudini creative specifice
domeniului de interes al studenților;
 crearea unui climat psihosocial favorabil creației.
Activitatea are un caracter ludic, afectogen care
destinde atmosfera și conferă caracter inedit activității
didactice, în special la studenți.
Î n g e n e r a l e s t e i n t e g r a t a p r o g r a m e l o r s p e c i f i c e
psihologiei creativității, dar poate fi folosită și ca secvență
asociată celei teoretico-aplicative de inventică, la debutul or ei
– pentru asigurarea unui climat favorabil recepției și
disponibilității de participare activă a studenților – sau la
finalul ei pentru recompensarea și întărirea activității depuse .
În esență “jocurile” sunt adaptări ale unor exerciții
clasice pentru aptitudinile respective, la domeniul de specialitate al studenților.
Durata minimă a secvenței este 15-20 minute în cadrul
fiecărui laborator și se poate p relungi funcție de ansamblu al
programului prin multiplicarea jocului de același fel.
În cele ce urmează prezentăm desfășurarea activității pe
parcursul a șapte întâlniri așa cum se realizează în cadrul
lucrărilor de laborator, aferente disciplinelor “'Bazele
creativității tehnice" si “Inventica”, la Facultatea de Electrotehnică a Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din
Iași.
176 Manual de creativitate

3.3.1. Elaborarea unul algoritm

Material utilizat:
 “Turnul din Hanoi".
Desfășurarea
 se prezintă studenților “jocul” “Turnul din Hanoi”
și se enunță problema;
 se distribuie pe echipe de 3-4 studenți câte un joc,
încurajându-se cooperarea în rezolvarea lui.
După 3-5 minute se atrage atenția asupra modalității de
abordare: de la cea “științifică” de examinare “de la distanță”
a situației, la cea “empirica”, prin “încercare și eroare”, de
fiecare dată existând echipe care sunt deja la 4-5 încercări.
Perioada de familiarizare cu sarcina este urmată de
stimularea competiției dintre echipe, privind: numărul mișcărilor ce au dus la soluție, numărul încercărilor nereușită ,
timpul necesar rezolvării.
Se insistă asupra algoritmului, a regulii de succesiune a
mișcărilor.
În finalul exercițiului, se caută metode mai rapide de
elaborare a algoritmului, și dacă nu s-a descoperit, se
sugerează posibilitatea “re ducerii” turnului după cum
urmează: la un singur disc – problema se va rezolva dintr-o singură mișcare, la două discuri – problema se va rezolva din trei mișcări ș.a.m.d.
Conclusiv, se subliniază unitatea dintre gândirea
convergentă și cea diver gentă, accentuându-se
complementaritatea lor și posibilitățile de compensare între
ele în realizarea noului. Se identifică cele două modalități ca re
pot duce la același rezultat – noul: calea logic – determinată și
cea intuitivă.

Programe de activare a poten țialului creati v 177

3.3.2. Exersarea fluidității

Materiale:
 Se realizează pe baza unor e xerciții creion – hârtie,
deci nu vor necesita materiale speciale.
Desfășurare:
 se definește fluiditatea și se exemplifică,
menționându-se, totodată, “limitele” de performanță din
literatura de specialitate și din experiența cu alte grupe de
studenți;
 se creează o atmosferă optimă activității prin câteva
propoziții “inspirate” ce trebuie să facă aluzie la relația creativitate-inginerie și se comunică pe rând jocurile specific e
fluidității cuvintelor, ideilo r, asociațiilor, expresiilor.
Pentru antrenarea fluidit ății verbale folosim
următorul exercițiu: se cere studenților să noteze cuvântul
“Electrotehnica” sau “Mecanica” și să alcătuiască cât mai
multe cuvinte cu sens din literele acestuia. Timpul acordat este de trei minute. Desigur, funcție de specialitatea
studenților se pot propune alte cuvinte cu condiția să fie
formate dintr-o diversitate potrivită de litere, printre care c el
puțin trei vocale diferite.
Fluiditatea ideilor e s t e e x e r s a t ă , d e e x e m p l u , p r i n
următoarea sarcină: “Enumerați cât mai multe obiecte care să
îndeplinească următoarele condiții: să fie lungi, flexibile și
bune conducătoare de electricitate”.
Fluiditatea asocia țiilor se exersează cu adjective
sugestive pentru domeniul de specialitate al studenților și adecvate atmosferei, gradului de implicare afectivă și
valențele acesteia, ca de exemplu, “lumină”, “scânteie”,
“energie”, “roșu”, dacă dorim să înveselim atmosfera, “căldură”, “alb”, “armonie” dacă dorim să menținem o
atmosferă de destindere și securitate deja instalată, pe când 178 Manual de creativitate

temperarea grupului se obține prin cuvinte ca “negru”,
“întuneric”, “rece”, “șoaptă”. Enunțul jocului sună în felul
următor: “În următoarele trei minute notați cât mai multe
cuvinte ce vă vin în minte la auzul noțiunii…” (în locul punctelor se menționează cuvântul – stimul ales.
Fluența expresivit ății se analizează prin următoarele
exerciții:
 “Găsiți cât mai multe expresii pentru a reda relația
dintre inginer, creație și astrologie”;
 “Formați cât mai multe propoziții alcătuite din patru
cuvinte care să înceapă cu literele: M.U.R.E.;
 “Găsiți cât mai multe obiecte, fenomene, situații sau
întâmplări care pot fi simbolizate prin cerc și baston”.
După fiecare joc se discută rezultatele, insistându-se
asupra aspectelor cantitative: c âte răspunsuri s-au dat? care
este cea mai mică performanță? care este cea mai mare performanță? cum poate fi explicată diferența?
De obicei, după fiecare anunț apar întrebări
suplimentare din partea studenților. La primul joc, de
exemplu, cele mai frecvente întrebări sunt: “Putem folosi mai
puține litere?“. “Trebuie să folosim toate literele?”, “Pot fi
reluate literele de mai multe ori decât în cuvântul dat?”.
Desigur, se va evita să se dea răspunsuri directe, menționând
doar că este corectă orice soluție ce nu contravine enunțul
inițial. După expirarea timpului afectat jocului (de obicei 3
minute) se discută întrebările puse de studenți și se atrage atenția asupra tendinței de a introduce restricții suplimentare
față de cele reale (ce rezultă din enunț).

Programe de activare a poten țialului creati v 179

3.3.3. Exersarea flexibilității
Material utilizat:
 cartonaș cu figura – stimul (figura 3.1).
Desfășurare:

Fig. 3.1.
 se definește flexibilitatea ca aptitudine creativă și ca
indicator calitativ al acesteia;
 se exemplifică comparativ modalitatea de estimare a
fluidității și flexibilității, pe rezultatele concrete ale unui a din
jocurile efectuate la lucrarea anterioară;
 se face distincție între flexibilitatea spontană
(exemplificată prin rezultate la lucrarea anterioară) și cea
adaptată (exercițiul zilei), după criteriul produsului de creaț ie:
o nouă clasă în cadrul flexibilit ății spontane și o transformar e
(în terminologia GUILFORD) în cazul celei adaptate.
Pentru exersarea flexibilit ății adaptate se împart
cartonașele din figura 3.1 și se dă următorul enunț: “Observați
cu atenție figura prezentată pe cartonaș și urmăriți modul de
construire a celor șapte pătrate din cele 20 de bețișoare. Face ți
mutații necesare pentru a obține o figură alcătuită din șase
pătrate, cu același număr de bețișoare”.
Timpul de lucru este de maxim 10 minute.
În cazul în care s-a găsit, cel puțin, o soluție corectă, se
invită autorul să prezinte demersul mental prin care a ajuns la
soluție. Dacă sunt mai multe soluții corecte, se solicită 180 Manual de creativitate

descrierea raționamentului fiecărei judecăți în cazul în care
sunt diferite.
Când se întâmplă să nu apară soluții corecte în grup, se
orientează căutarea prin întrebări sau informații suplimentare minime, care să atragă atenția asupra numărului laturilor
comune din figură sau a dimens iunii pătratelor ce se pot
construi cu ajutorul bețișoarelor (pătrate cu latura de unu,
două, trei bețișoare).
Pentru exersarea flexibilit ății spontane se propune
jocul utilizărilor multiple, cerându-se “să se indice cât mai
multe posibilități de utilizare a motorului unei râșnițe de
cafea” (de exemplu).
Studenții au la dispoziție 5 minute pentru răspunsuri.
Se identifică categoriile abordate, atrăgându-se atenția,
după caz, asupra eventualelor tendințe de a menționa
obiectele aceleiași categorii (exemplu “pentru acționarea unui
uscător de păr”, “storcător de fructe “mixer”, ș.a.) sau acelei a
de a cuprinde toate alternativele într-o exprimare sintetică,
foarte generală (exemplu “oriunde este nevoie de a acționa un
sistem mecanic”).

3.3.4. Exersarea originalității

Materiale utilizate:
 un fragment, tipărit, din literatura biografică sau
de istorie a unor descoperiri;
 protocoalele lucrărilor anterioare.
Desfășurare:
 se definește originalitatea și se menționează cele
trei criterii de evaluare a acesteia, după care se exemplifică fiecare.

Programe de activare a poten țialului creati v 181

Se demonstrează utilizarea criteriului frecvenței și se
face apel la rezultatele lucrărilor anterioare: de exemplu, la
jocul de flexibilitate spontană, persoana care a avut cea mai
scăzută performanță citește cu voce tare răspunsurile tipice
pentru fiecare categorie menționată și se identifică eventualel e
răspunsuri similare în grup. Imediat se observă că unele
răspunsuri sunt unanime, deci vor avea un caracter scăzut de
originalitate, altele, ca de exemplu cea care recomandă
folosirea motorului ca material didactic, apar o singură dată.
Între extreme este un mare grad de diversitate a frecvențelor.
Chiar dacă avem în vedere criteriul frecvenței, în cazul în car e
apar asociații îndepărtate sau răspunsuri surprinzătoare, nu le
trecem cu vederea. Astfel, un răspuns ca “facem o râșniță
nouă” va fi nu numai funcție de singularitatea lui, ci și de ce a
a caracterului surprinzăto r prin evidența lui.
Pentru demonstrarea asocia țiilor îndep ărtate, ne
putem folosi tot de răspunsuri anterioare, obținute la jocul de
exersare a fluidității asociațiilor. Gradul lor de depărtare se
poate aprecia după diferența spațială, temporală, culturală,
categorie semantică.
Pentru același criteriu se poate utiliza jocul tip “ce ar fi
dacă…”. Studenților li se cere să se gândească la cât mai mul te
consecințe posibile a unei situații (de exemplu, dacă, nu s-ar fi
descoperit electricitatea). La un asemenea joc se analizează
gradul de neconvenționalitate, d e ciudățenie a răspunsurilor,
cele mai puțin apreciate fiind cele evidente, bazate pe deducți i
de gradul I, deci consecințe imediate (exemplu "n-ar fi energie
electrică”, ”motoare electrice ”, “…locomotive electrice”.
Se menționează că criteriul răspunsurilor surprinzătoare
se va demonstra prin jocul titlurilor.
Se împart studenților cartonașe cu textul ales și se cere
atribuirea a cât mai multe titluri posibile.
Se comunică, benevol, opțiunile. 182 Manual de creativitate

Se discută în grup impresia de originalitate după
criteriul frapant și măsura în care poate fi recunoscută
persoana în răspunsul dat. S unt valorizate răspunsurile
metaforice, umoristice, "inteligente".
Studenții sunt invitați să-și imagineze și să prezinte
activități inginerești în care originalitatea este aptitudine
prioritară.

3.3.5. Exersarea elaborării

Material:
 cartonașe cu enunțuri de probleme de planificare/
programare de titlu: “Să se elaboreze planul diagnosticării
distincției unui fier de călcat care nu încălzește”.
Desfășurare:
 se definește elaborarea ca aptitudine specifică
creativității;
 se atrage atenția asupra rolu lui prioritar pe care-o are
în ingineria de proiectare și nu numai;
 se menționează faptul că se bazează pe gândirea
convergentă spre deosebire de celelalte aptitudini specifice
creativității care au ca structură gândirea divergentă;
 se distribuie cartonașul cu problema de rezolvat.
Studenții sunt lăsați să lucreze individual timp de 10
minute, după care se trece la evaluarea răspunsurilor.
Criteriul evaluării constă în numărul răspunsurilor
pertinente. Exigența pertinenței (aspectul calitativ al
elaborării) impune, pe lângă numărarea etapelor menționate,
și analiza conținutului răspunsurilor. Desigur, nu vor fi lăsat e
neîntărite elementele de surpriză ale soluțiilor propuse, cum a r
fi: identificarea “generației” de care aparține aparatul mecanic, electric, el ectronic. Un asemenea răspuns este semn
al depășirii “evidenței” convenționale a situației,

Programe de activare a poten țialului creati v 183

convenționalitate indusă de repere temporale formale (“dacă
suntem în secolul al XXlea și la Facultatea de Electrotehnică,
fierul este electric”), dovedind și flexibilitatea.
În general, nu insistăm cu multiplicarea jocurilor de
exersare a elaborării, deoarece planurile de învățământ ale
facultăților tehnice prevăd spații semnificative pentru activitățile de proiectare ce antrenează această aptitudine.
În finalul exercițiului, studenții sunt invitați să-și
imagineze și să prezinte activități inginerești în care
aptitudinea de elaborare este prioritară, amintindu-se și costu l,
chiar riscul pe care-l reprezintă insuficienta concretizare a
acesteia în anumite produse de concepție, de creație tehnică.

3.3.6. Sensibilitatea față de probleme

Materiale:
 cartonașe cu câte zece serii de numere, fiecare
construită după algoritm, dar în care, aleatoriu, sunt strecura te
5 greșeli.
Desfașurare:
 se definește sensibilitatea față de probleme ca
aptitudine specifică creativității, subliniindu-se rolul ei în
faza de inițiativă a unor activități complexe;
 se menționează rolul prioritar pe care unii
creatologi îi atribuie acestei aptitudini, mai ales în creativitatea performantă;
 pentru asigurarea unui climat favorabil se
menționează unele “sensibiliz ări” clasice din istoria
descoperirilor ca “apa revărsată din baia lui ARHIMEDE”,
“mărul căzut pe capul lui Newton”, “capacul săltat de “oul”
uitat la fiert”, sau fotografiile familiei CURIE înnegrite de bucățica de uraniu din același sertar; 184 Manual de creativitate

 se distribuie cartonașele cu serii de numere și se
cere identificarea algoritmului după care este constituită
fiecare serie.
După 3-5 minute sunt rugați să menționeze numărul
greșelilor pe care le-au găsit în seriile respective. Se explic ă
că pentru scopul urmărit reprezentativ este numărul greșelilor
identificate, mai puțin cea a a lgoritmului fiecărei serii.
Se reexaminează cartonașele până la găsirea greșelilor
în totalitatea lor (cinci).
Complementar sau în locul seriilor de numere pot fi
folosite jocuri de sensibilizare cu următoarele teme: “Arătați
neajunsurile constructive ale unui televizor” sau “Arătați
dificultățile funcționale ale unui aspirator” etc. În finalul lucrării, se pregătește tema următoare. În acest sens se
prezintă studenților documentul “Fișa postului”, arătându-se
rolul pe care-l îndeplinește în orientarea comportamentului
adaptiv al persoanei în funcția profesională concretă. Se
distribuie câte un exemplar (diferit) fiecărui student și sunt rugați ca în următoarele două săptămâni să le studieze, să-și
reprezinte fiecare sarcina prevăzută în documentul respectiv și
să noteze aptitudinile pe care cred ei că le presupune realizarea lor. După analiza minuțioasă a aptitudinilor găsite
ca fiind implicate, vor trebui să facă un efort de ordonare a l or
funcție de importanța pe care o atribuie fiecăreia pentru
realizarea performantă a funcției respective.

3.3.7. Analiza unor funcții inginerești

Materiale:
 Documentul “Fișa postului” pentru diferite funcții
inginerești, ca “tehnolog de fab ricație”, “proiectant”, “ingine r
de calitate (CTC)” “inginer dispecer”, “inginer de exploatare (producție)”,”șef atelier…” “șe f secție…”, “inginer șef res urse

Programe de activare a poten țialului creati v 185

umane”, “director” etc. (se apelează 1a documente autentice
din domeniul respectiv).
Desfășurare:
 studenții sunt rugați să prezinte colegilor funcția
analizată, pe baza fișei primite la lucrarea precedentă, arătân d
principalele sarcini și ierarhia aptitudinilor pe care le
presupune;
 se atrage atenția asupra diversității structurilor
aptitudinale ce pot duce la performanță în domeniul
ingineriei.
După prezentarea fiecărui post, studenții sunt invitați
să-și aleagă funcția inginerească cea mai potrivită
intereselor și structurilor aptitudinale proprii.

186 Manual de creativitate

3.4. Activitate de antrenament procesual (E p)

Această activitate didactică urmărește activarea
potențialului creativ al studenților din perspectiva modelului
evolutiv al personalității creatoare. Se merge pe ideea obținerii unui spor de cunoașter e, teoretică și practică (aspec te
didactice) prin conștientizarea unor experiențe autentice,
specific situațiilor profesionale reale.
Activitatea, pe parcursul celor șapte întâlniri, are un
caracter evident unitar, prin faptul că se lucrează la rezolvar ea
unei singure probleme.
Spre deosebire de activitatea de exersare a aptitudinilor
unde folosim metode individuale de stimulare a creativității
(chiar dacă se desfășoară în grup) antrenamentul procesual se
realizează cu ajutorul metodelor de grup. În program s-a
folosit tehnica brainstorming, potrivit structurii grupului de
studenți.
Durata activității este de aproximativ o oră, în cadrul
fiecărui laborator.
3.4.1. Prezentarea activității

Obiective:
 să cunoască tehnica brainstorming;
 să creadă în eficiența metodei;
 să dorească s-o încerce.
Metode:
 conversația;
 demonstrația.
Desfășurare:
 se prezintă tehnica brainstorming de rezolvare a
problemelor în grup: autor, istoric, principii, reguli de desfășurare;

Programe de activare a poten țialului creati v 187

 se descriu unele invenții cunoscute realizate pe baza
acestei tehnici, cum ar fi: dezăpezirea liniilor de înaltă
tensiune din Alaska, tehnologia ob ținerii foițelor metalice cu
grosimi de ordinul micronilor, s au altele realizate de grupuri
din anii anteriori de studiu, ca: instrumentul de curățat
covoare sau instalația de spălat pahare;
 se face cunoscut că elaborarea unei cereri de brevet
p e n t r u o i n v e n ț i e r e a l i z a t ă î n t i m p u l s e m e s t r u l u i e s t e o
alternativă la modalitățile clasice de evaluare a cunoștințelor ,
pentru persoana care formulează problema, cea care a enunțat
soluția pertinentă și toți membrii grupului care au peste 20 %
din intervenții;
 se cere studenților să comunice eventualele rezerve
față de o asemenea activitate și după discutarea lor sunt rugaț i
să confirme dorința de a participa.
Studenții care își mențin rezervele vor lucra
independent, pe exerciții individuale prezentate pe cartonașe
(Ea).
În finalul primei secvențe studenții sunt rugați să se
gândească la probleme tehnice de care s-au lovit în experiența lor, nerezolvate încă, sau la orice altă problemă (de îmbunătățire, ameliorare, optimizare, modernizare,
eficientizare etc.), să le noteze, deoarece, indiferent de
alegere, ele vor intra în fondul de probleme al catedrei.
3.4.2. Alegerea problemei

Obiective:
 să-și cunoască reciproc preocupările în domeniul
tehnic;
 să-și formeze deprinderi de prezentare, argumentare și
definire a unei probleme noi;
 să dobândească experiența luării unei decizii în grup
privind probleme profesionale. 188 Manual de creativitate

Metode:
 conversația;
 experimentul.
Desfășurare:
 studenții sunt preveniți că va trebui să-și prezinte
fiecare problema la care s-a gândit în așa fel încât să pară ce l
mai interesant, cel mai atractiv și cel mai plauzibil a fi “uș or”
de rezolvat pentru majoritatea colegilor, bineînțeles în
condiția de fair-play;
 sunt invitați să ia cuvântul, având la dispoziție
maximum trei minute, pentru prezentarea problemei.
După cunoașterea propunerilor se cer opțiunile
argumentările, aderările la una sau alta dintre problemele prezentate, până când majoritatea grupului alege același subiect. Studentul căruia îi aparține paternitatea problemei este rugat ca, pentru întâlnirea următoare, să pregătească o prezentare sumară, arătând locul ei în ansamblul
problematicii domeniului, preocupări sau rezultate apropiate,
încercări nereușite, gradul de actualitate a problemei, piedici ,
perspective ș.a.
3.4.3. Elaborarea soluțiilor

Obiective:
 să deprindă modalitatea de inserare a propriilor idei în
fluxul comunicațional al grafului;
 să-și amâne cu ușurință tendințele de evaluare critică
și autocenzurare.
Metode:
 experimentul.
Desfășurare:

Programe de activare a poten țialului creati v 189

 se asigură participanților o distribuire în spațiu
adecvată structurării rapide a unei rețele comunicaționale
primare;
 se respectă prescripți ile ce reglementează
ședințele brainstorming de generare a ideilor.
Lucrarea reprezintă continuarea celei anterioare,
urmărind aceleași obiective prin metode similare.
Desfășurare:
 cadrul didactic conducător al lucrării va prezenta
sinteza soluțiilor elaborate la întâlnirea anterioară;
 se apreciază “productivitatea” întâlnirii și se
menționează convingerea depășir ii performanței anterioare,
încurajând grupul și stimulând participarea activă;
 se reia comunicarea alternativelor de soluții, asociații
la variante anterior exprimate sau alte aparent cu totul noi.

3.4.4. Alegerea soluții1or

Obiective:
 să cunoască varietatea criteriilor posibile de alegere a
unei so1uții;
 să-și asume responsabilitatea alegerii unui criteriu
sau a combinării mai multora.
Metode:
 conversație;
 experiment.
Desfășurare:
 se comunică studenților că, fostul grup de elaborare a
ideilor devine grup de "cenzori", de evaluatori ai propriilor alternative de soluții. Va trebui să se transpună deci în rolul
specialistului cu experiență și responsabilitate concretă, care
trebuie să aleagă cea mai bună soluție din multitudinea celor
propuse. 190 Manual de creativitate

Se pune la dispoziția studenților lista cu toate ideile
enunțate și se încurajează analiza lor în grup (avantaje,
dezavantaje, riscuri).
Se va atrage atenția asupra criteriilor funcție de care pot
fi alese soluțiile, după care vor fi invitați să-și exprime părerea față de prioritatea lor. În cazul în care sunt menționa te
priorități diferite, și în majoritatea grupurilor așa se întâmp lă,
deoarece unuia i se pare că cea mai "productivă" este mai bună, altuia că cea mai "progresistă" (modernă), altul optează
pentru "minimum de investiție" deci economicitate, pentru
"eleganță", "design" ș.a.
Se lasă să se antreneze bine în aceste dezbateri, dar
imediat după primele semne de "renunțări", conducătorul lucrării va invita participanții ca, individual sau pe echipe, să
aleagă soluția cea mai potrivită criteriului (criteriilor
combinate), pe care-l consideră a fi prioritar.
Studenții sunt invitați ca pentru întâlnirea următoare să
schițeze proiectul viitoarei invenții.

3.4.5. Prezentarea invenției

Obiective:
 să elaboreze un proiect cu g rad ridicat de noutate;
 să prezinte un produs al propriei activități de
concepție;
 să cunoască propria performanță în raport cu
performanțele celorlalți.
Metode:
 experiment;
 conversație.
Desfășurare:
 fiecare autor sau reprezentant al grupului de autori
este invitat să-și prezinte proiectul;

Programe de activare a poten țialului creati v 191

 participanții sunt încurajați în a comenta soluțiile și
modul de prezentare.
Timpul acordat fiecărei prezentări este variabil, impus
de un criteriu arbitrar, anume, numărul proiectelor de
prezentat în formația respectivă de studiu. Numărul maxim de
alternative în grupurile cu care am lucrat până în prezent a fost de 5 soluții diferite la o temă: “Sistem de acționare pent ru
jucării”(trei au rămas în fază d e proiect, iar pentru două s-a
cerut brevetarea).
După prezentarea fiecărei soluții, studenții sunt invitați
să elaboreze cererea de brevetare a invenției conform
standardului și normelor studiate la activitățile teoretico-aplicative (curs) și s-o depună la serviciul specializat al instituției. Se precizează, că acest serviciu eliberează o adeverință cu data depunerii, momentul din care autorul își poate aroga paternitate invenției.

3.4.6. Evaluarea activității

Obiective:
 să cunoască valoarea propriei performanțe după
criteriul produsului de creație, semn al activării potențialulu i
creativ.
Metode:
 analiza produselor activității.
Desfășurare:
 se înregistrează adeverințele ce confirmă acceptarea
cererilor de brevet de către serviciul specializat al universității;
 autorii acestor cereri, individuale sau în echipă, vor
primi note maxime, criteriul fiind valabil și suficient pentru
acoperirea cerințelor disciplinei;
 se analizează sursa ideii ce a stat la baza fiecărei
soluții și în cazul în care persoana nu se află printre autori, 192 Manual de creativitate

primește nota maximă numai pentru activitatea de laborator,
ceea ce reprezintă 50 % din nota finală. Aceeași valoare are și
nota obținută de inițiatorul temei și toți cei care au peste 20 %
din totalul intervențiilor pertinente (dacă nu figurează printr e
autorii de brevete).

Programe de activare a poten țialului creati v 193

3.5. Activitatea de diversificare a sistemelor
tehnice

Programul acestei activității a fost elaborat din
perspectiva abordării sistemice a produsului activității de creație tehnică, invenția.
Specificul acestei metode de antrenare constă în
caracterul relativ organizat al căutării posibilităților de
învoire prin redefinirea car acteristicilor generale ale
sistemului.
D e m e r s u l i n t e l e c t u a l a r e î n v e d e r e , î n t r – o p r i m ă
etapă, transformarea concretului în abstract (un întrerupător, o
priză devine un sistem), urmează analize sintactică a acestuia
– descrierea lui după caracteristicile generale ale sistemelor –
transformarea lui după una sau mai multe caracteristici, în
sfârșit concretizarea modificărilor într-un nou sistem, mai
mult sau mai puțin deosebit de cel de la care s-a pornit.
3.5.1. Caracterizarea generală a sistemelor

Obiectiv:
 recunoașterea de către studenți a calității de sistem în
obiectele concrete, simple, banale.
Se impune justificarea acestei opțiuni prin faptul că s-a
constatat în repetate ocazii dificultatea pe care o au studenți i
atunci când trebuie să dea exemple de sisteme; totdeauna se gândesc la lucruri foarte sofis ticate, îndepărtate, la conținut uri
simbolice în general. Cauza fenomenului se poate atribui
nivelului mult prea abstract la care se studiază teoria
sistemelor în universitățile tehnice, ceea ce îngreunează
concretizarea și generalizarea cunoștințelor pe toate niveluril e
de structurare a realului, de la științific la empiric, de la
sistemul matematic la cel obiectual. 194 Manual de creativitate

Metode:
 demonstrația;
 tehnica inducerii schimbării de rol: studentul explică
– profesorul învață.
Desfășurarea:
 se propune definirea descriptivă și logică a
sistemelor;
 se identifică caracteristicile generale – cu
exemplificări;
 se reactualizează proprietățile sistemelor –
exemplificări.
La lansarea temei se sugerează o analogie “șocantă”
între un sistem abstract și altul concret, unul natural – complex, altul artificial – simplu; exemplu: “. . eu înțeleg să se
atribuie statutul de sistem elementelor participante la
realizarea unei funcții vitale ca …. dar că consider că un re șou
sau o priză pot fi descrise prin aceleași caracteristici și
proprietăți, mi-e mai greu (imposibil)”. Moderatorul continuă
cu inducerea unor tensiuni cognitive până când se constată implicarea optimă a studenților cognitivă și afectivă, semnalizată prin participarea activă a fiecărui student la conversație și de identificarea categoriilor de “sistem natural –
artificial” și “sistem abstract – concret”.
În etapa următoare se procedează la conștientizarea și
exersarea' relativității pozițiilor de ansamblu – element, cu exemplificări din categoriile de sisteme amintite. Pentru asigurarea unei viziuni integrale asupra sistemelor se încearcă
elaborarea unor ierarhii sistemice din categoriile amintite.
Discuțiile finale vizează precizarea caracteristicilor
generale ale sistemelor: structura, scopul (finalitatea),
intrările, ieșirile, funcțiile, precizarea funcțiilor generale ș i
celor operaționale care asigură transformarea mărimilor de intrare în mărimi de ieșire; definirea proprietăților de echilibru, stabilitate, adaptivitate, fiabilitate.

Programe de activare a poten țialului creati v 195

3.5.2. Diversificarea s istemelor conform
variabilității intrărilor și ieșirilor

Obiectiv:
 fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor cu
accentuarea particularității mărimilor de intrare și ieșire;
 inițierea studenților în tehnica diversificării
sistemice în raport cu mărimile de intrare și ieșire.
Melode:
 analiza sistemică;
 tehnica valorizării grupului (socioprofesional) de
aspirație a persoanei.
Desfășurare:
 se precizează natura mărimilor de intrare și de ieșire
a unui sistem în funcțiune:
– obiectivă: substanțială, energetică sau
informațională;
– subiectivă: cognitivă (intormațională și
metodologică)
și afectivă.
 se precizează obiectul lucrării: obținerea unor
sisteme categorial diferite prin schimbări aduse întrărilor și/sau ieșirilor;
 s e d ă u n e x e m p l u d e a s e m e n e a d e m e r s î n t r – o
prezentare atractivă;
 se solicită ajutorul în elaborarea unui sistem prin
analogie;
 se precizează efectul demersului: obținerea unor
sisteme categoriale diferite;
 se atrage atenția asupra necesității asigurării
proprietăților sistemelor.
Exemple: Se propune analiza sistemic ă a unui aparat
electric de uz casnic: mixerul. 196 Manual de creativitate

 Se insistă asupra specifității “ieșirilor ” în raport
cu cea a “ intrărilor”: introducerea unor substanțe diferite duce
la “produse” diferite; acționarea cu diferite forme de energie
duce la "efecte" diferite: randament, eficiență, calitate.
 Se apreciază rolul categoriei socioprofesionale a
inginerilor în general, a electrotehniștilor în special în mijlocirea acestor facilități.
Exercițiu. În analogie se solicită studenților ajutorul în
adoptarea clasicului zdrobitor (manual) într-unul acționat
electric – mărindu-se exigențele treptat – “poate s-ar putea
elabora un ansamblu electromecanic pentru întregul proces de prelucrare a strugurilor, adică zdrobit și stors urmat de “ar f i
posibilă conceperea acestui sist em chiar cu utilizări multiple?
pe tot parcursul anului?…eventual pentru prepararea unor furaje vegetale în restul anului ?….”.

3.5.3. Înnoirea sistemului prin schimbarea
componentel or (elementelor)

Obiective:
 cunoașterea noțiunii de structură;
 inițierea studenților în tehni ca diversificării sistemului
în raport cu funcția generală a elementelor componente.
Metode:
 analiza sistemică;
 conversație;
 tehnica provocării cognitive.
Desfășurare:
 definirea noțiunii de structură prin componente,
caracteristicile fizice sau chimice și organizarea elementelor;
 se precizează obiectul lucrării: înlocuirea unui
element cu o anumită funcție cu alt element cu funcție
diferită;

Programe de activare a poten țialului creati v 197

 se propune analiza unui sistem concret din domeniul
studenților – bineînțeles la nivel “modest” de competența în
materie a psihologului (valorizează studentul și îl provoacă la
implicare);
 se cere ajutorul studenților în perfecționarea
sistemului nou;
 se solicită studenților aplicarea metodei pe un alt
sistem, eventual propus de ei înșiși;
 se prezintă și se discută 1-2 lucrări reprezentative; se
precizează efectul metodei: obținerea unor sisteme categorial
diferite.
Exemplu. Se analizează sistemul “Sonerie”. În acest
scop se reprezintă sistemul în simbolizarea formală, familială studenților.
 Se precizează elementele componente ale sistemului
“a”, se identifică cel reprezentativ: soneria – deoarece funcț ia
ei realizează efectiv scopul s istemului – și se definește
ansamblul ca “sistem sonor de sensibilizare”;  

a) b)
Fig. 3.2. a) Sistem de semnalizare sonor ă;
b) Sistem de semnalizare luminoas ă.

 Se sugerează ideea înlocuirii soneriei cu elemente ce
se adresează altor analizatori: vizual, olfactiv, kinextezic ș. a.;
se exemplifică: “eu înlocuiesc s oneria cu un bec (fig.3.2,b) și
obțin un …sistem luminos de semnalizare; astfel rezolv
problema “ soneriilor ” pentru surzi sau pentru familiile cu
copii mici care se sperie sau sunt deranjați de zgomote”. 198 Manual de creativitate

Exerciții. “Ajutați-mă să rezolv problema semnalizării
surzilor pe timpul nopții, când aceștea dorm”.
Se prezintă și se discută una-doua încercări ale
studenților.
Probleme posibile. Elaborarea unui sistem de
semnalizare care se adresează altor analizatori și identificare a
oportunității lor.

3.5.4. Diversificarea sis temelor prin schimbarea
caracteristicilo r fizice ale elementelor

Obiective:
 fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor și
cunoașterea caracteristicilor fizice ale elementelor componente;
 inițierea studenților în tehnica diversificării
sistemului în raport cu caracteristicile fizice ale
elementelor componente.
Metode:
 conversația;
 analiza sistemică;
 tehnica proiectării în rolul de perspectivă.
Desf ășurare:
 se reactualizează principalele caracteristici fizice și
chimice prin care se descriu elementele unui sistem tehnic (artificial): formă, mărime (dimensiuni, intensități, puteri), culoare, natura materialelor etc.;
 se precizează obiectul lucrării: înlocuirea unor
elemente cu altele ce au aceleași funcții, dar caracteristici
fizice diferite;
 se propune analiza unei instalații concrete din
domeniul studenților – în aceeași atmosferă ca și în lucrarea

Programe de activare a poten țialului creati v 199

anterioară – și înlocuirea unui element cu altul din aceeași
categorie, dar cu caracteristici diferite;
 se cere ajutorul studenților în perfecționarea
sistemului obișnuit;
 se prezintă 1-2 lucrări reprezentative;
 se precizează efectul procedurii: obținerea unei
variații mari de modalități de realizare ale aceluiași sistem.
Exemplu. Se analizează sistemul “Ornament
electric pentru pomul de Crăciun”; se precizează sistemele
cunoscute:
1) Instalații de beculețe legate în serie, cu beculețe
protejate de forme diferite (globulețe, lanterne, lumânărele,
ciupercuțe, etc.); “am putea imagina chiar diferite forme de beculețe?; sau beculețe de diferite culori – “ne putem imagina
instalații de aceiași culoare dar becuri de intensități diferit e?”;
2) Instalații formate din serii paralele de corpuri de
iluminat, multicolore – “ne putem imagina serii de aceeași
culoare în cadrul ansamblului? Dar serii de intensități diferit e?
Dar serii inegale ca mărime sau număr de becuri?”
Exerci țiu:
 Se cere studenților ajutorul în proiectarea unei
instalații interesante pentru pomul de Crăciun, care va
ornamenta centrul orașului de sărbători;
 Se prezintă și se discută 1-2 lucrări (și alte persoane
decât întâlnirile anterioare chiar dacă realizările sunt
deosebite).

3.5.5. Descoperirea unor sisteme noi prin
organizarea elementelor

Obiective:
 fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor și
cunoașterea particularității de organizare a elementelor componente; 200 Manual de creativitate

 inițierea studenților în tehnica diversificării
sistemice în raport cu organizarea elementelor (poziția
relativă a elementelor în ansamblu).
Metode:
 analiza sistemică;
 conștientizarea reușitei;
 tehnica proiectării în rol.
Desf ășurare:
 se reactualizează semnificația noțiunii de organizare;
se precizează obiectul lucrării: schimbarea poziției
elementelor unele în raport cu altele;
 se propune combinarea diferită a mai multor
elemente concrete din domeniul de preocupări al studenților (în condiții de joc: se minimalizează propriul exemplu de către profesor și se sugerează a șteptările de nivel ridicat al
aplicațiilor – exemplelor – studenților);
 se solicită ajutorul studențil or în realizarea sistemului
propus; se propune aplicarea metodei și se încurajează
combinarea tehnicilor cunoscute pentru elaborarea unor
sisteme noi;
 se precizează efectul demersului: obținerea unor
sisteme categorial diferite;
 se atrage atenția asupra necesității respectării
proprietăților de către noile sisteme: stabilitate, echilibru,
adaptabilitate, fiabilitate.
Exemplu:
Se prezintă posibi1itățile diferite de organizare într-un ansamblu (fig. 3,a,b) a următoarelor elemente: sursa de energie electrică, conductori, corp de iluminat, rezistență,
întrerupător.
 Se precizează funcțiile de iluminat, încălzire,
iluminat și încălzire;

Programe de activare a poten țialului creati v 201

 Se denumesc sistemele obținute: sistemul
interdependent (a) și sistemul autonom (b) de încălzire și
iluminat;
 

 

a) b)
Fig.3.3. a) sistem interdependent de iluminat și
înc ălzit;
b) sistem autonom de iluminat și încălzit.

 se precizează funcțiile de iluminat, încălzire, iluminat
și încălzire;
 se denumesc sistemele obținute: sistem interdepen-
dent (a) și sistem autonom (b) de încălzire și iluminat.
Exerciții. Se cere ajutorul studenți1or în conceperea
unui sistem autonom de iluminat și de încălzit în condițiile integrării corpului de iluminat și de încălzit într-un subansamblu, dar utilizabil și separat, de asemenea, căutarea unor oportunități pentru asemenea sisteme.
Temă. Descompuneți – pe plan mental – un aparat în
elementele sale componente; imaginativă cât mai multe
combinații pentru a elabora sisteme diferite; nu va feriți în a
multiplica unele elemente, în a rămâne cu unele nefolosite, de
a schimba caracteristicile, materialele din care sunt confecționate etc.
Problema posibil ă. “Aveți o idee și a-ți avea nevoie de
un element dintr-un aparat electronic? Nu vă sfiiți – desfaceți –
o, dar duceți, cel puțin, o structură până la capăt… firmele din
domeniu abia așteaptă să-și înnoiască producția!”. 202 Manual de creativitate

3.5.6. Redefinirea siste mului după varietatea
funcțiilor sale

Obiectiv:
 fixarea caracteristicilor generale ale sistemelor și
cunoașterea identității scopului ca și a funcțiilor operațional e.
Metode:
 analiza sistemică;
 tehnica delegării sarcinii și inducerea asumării
răspunderii.
Desf ășurare:
 se accentuează rolul esențial al scopului unui sistem
în definirea acestuia;
 se precizează rolul și particularitatea funcțiilor
operaționale;
 se precizează obiectul lucrării: obținerea unor
sisteme categorial diferite prin schimbarea unor caracteristici
funcționale ale ansamblului;
 se procedează la analiza funcțiilor operaționale ale
unui sistem și la anticiparea unor modificări prin:
– schimbarea ponderii funcțiilor;
– renunțarea la unele funcții asociate unor funcții
noi (diversificarea funcției);
 se solicită colaborarea în rezolvarea unor
probleme asemănătoare;
 se precizează efectul demersului: obținerea unor
sisteme categorial diferite ca și diversificarea acestora;
 se atrage atenția asupra necesității asigurării
proprietății sistemului.
Exemplu. Pentru această tehnică sunt potrivite
exercițiile clasice de antrenare a flexibilității de tipul: “ar ătați
cât mai multe posibilități de utilizare a unui…(obiect

Programe de activare a poten țialului creati v 203

oarecare)”. De exemplu, a unui televizor. S-au identificat
principalele funcții: recepționarea sunetului și a imaginii,
redarea sunetului și a imaginii ș. a.
Se discută posibilitățile aplicării doar la funcția de
recepție – care asociată cu un videorecorder, generează un sistem de stocare – sau la cea de redare – care asociat cu un
videopleyer generează un sistem de redare selectivă a
informații1or.
Exercițiu. “ Descrieți funcțiile unui mecanism – la
alegere -schimbați posibilitățile reproiectării lui prin
transformarea uneia din funcțiile operaționale în scop
(finalitatea noului sistem)”.
Exercițiul se propune ca alternativă de lucrare
independentă în vederea evaluării finale a activității de laborator; în același scop pot fi realizate aplicații individua le
ale tehnicilor anterior studiate.
3.6. Activitatea de sensibilizare tematică

Obiective:
 conștientizarea și familiarizarea cu diversitatea
proceselor psihosociale de creați e și valorificarea produselor
creației.
Metode:
 conversație;
 studii de caz.
Observație:
 la a doua întâlnire de laborator se comunică
studenților faptul că prezintă un potențial creativ superior
mediei.
Moderatorul își exprimă convingerea că nu este necesar
un program de antrenament “clasic” la grupa respectivă, 204 Manual de creativitate

pentru ca fiecare sa-și poată finaliza una din ideile de inovar e
pe care le are precis: sunt suficiente cunoștințele pe care le
primește la curs.
Prin urmare, laboratoarele vor consta, pe lângă secvența
de autocunoaștere și cea teoretico-aplicativă (de psihologia creativității), în discuții libere pe teme prezentate mai jos. Se
comunică studenților aceste teme, fiecare alege una din ele după care urmează să se documenteze și s-o prezinte ca bază a
discuțiilor în grup. Se procedează la programarea studenților
funcție de opțiunile lor pentru celelalte întâlniri. Se
încurajează propuneri de teme proprii pe parcursul desfășurării lucrărilor.
Tematică propusă:
“De la creația legendară la intuiția vizionară. Dedal – Leonardo da Vinci”. “Invenția generatoare de necesitate. Imaginea mișcării”.
“Necesitatea generatoare de invenție. Lama
înjumătățită”
“Inventatorul amânat Xerox”.
“Riscul ecologic al creaț iei. Fuziunea și fisiunea
nucleară”. “Implicații contradictorii ale unei investiții. Nobe l
și dinamita”.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 205

IV. TESTE PENTRU DEZVOLTAREA
APTITUDINILOR CREATIVE

4.1. Teste pentru dezvoltarea și aprecierea
aptitudinilor creative
Testarea reprezintă o metodă foarte puternică atât de
dezvoltare a aptitudinilor creative la subiecți, cât și evaluar ea
potenței lor creative. Se propun în continuare spre rezolvare o
serie de teste-exerciții, care au ca efect o puternică creștere a
capacității creative a celui care le-a parcurs. Multe teste
operează cu figuri, dat fiind faptul că inconștientul – acest
important “ computer ” informațional al cărui rol predominant
în actul creației a fost clar demonstrat – generează, în
principal, imagini, figuri. Testele ce urmează sunt grupate pe
cinci clase și sunt chemate să evalueze diferite forme de gândire a subiecților.

4.1.1. Testul de înțelegere verbală

Profilul profesiunilor tehnice este extrem de variat și el
se află într-o continuă creștere și diversificare.
În altă ordine de idei, investigațiile făcute s-au restrâns
la solicitările și însușirile intelectuale, având în vedere ipo teza
majoră a lucrării privind existența unei inteligențe tehnice.
Cercetarea diferitelor profesiuni tehnice, începând cu
mecanicul de precizie și terminând cu cel de întreținere, ne-a
demonstrat ca înțelegerea unui consemn verbal, a unui ordin
și executarea lui cu precizie, reprezintă una din activitățile comune tuturor profesiunilor te hnice. În căutarea unui criteriu
comun, în vederea alegerii sau alcătuirii unei probe care să nu
fie specifică unei singure ocupații, ne-am oprit la utilizarea 206 Manual de creativitate

unor indicații privind executarea unor desene, forme
geometrice.
MOEDE este primul psiholog care concepe un test de
înțelegere verbală, folosind desenarea unor forme geometrice.
Experiențele sale sunt reluate în anul 1928 de către
M. JOUSSELLIN, care dezvoltă testul și stabilește o nouă
ordine de dificultate. Acest test multiplicat, dar netipărit sa u
publicat în vre-o lucrare, a fost folosit cu mult succes în cabinetele de orientare profesională din Elveția și Franța prin
anii 1929, 1930.
Versiunea lui JOUSSELLIN a testului de înțelegere
verbală a fost experimentată la institutul J. J. ROUSSEAU de
către Alina SZEMINSKA și C. ZAHIRNIC, sub îndrumarea profesorului L. WALTHER. S-au menținut toți itemii din
testul lui JOUSSELLIN, operându-se unele modificări în ceea
ce privește ordinea lor de succesiune.
Versiunea astfel stabilită pentru testul de înțelegere
verbală a fost folosită în bateria de teste întocmită pentru depistarea inteligenței tehnice în cercetările noastre de la
Geneva 1930-1931, din București 1935-1936 și București
1971-1972. Menționăm că testul a fost utilizat în continuare,
în această formă, până în anul 1968, la Institutul
J . J . R O U S S E A U , d e s e c ț i a d e o rientare profesională, adică
până la transferarea acestei secții la Lausanne.
Testul de înțelegere al unui consum este compus din 13
itemi și s-a administrat respectându-se consemnul redat mai
jos:„ În partea dreapt ă a paginii sunt trecute o serie de ordine
destul de u șoare, pe care trebuie s ă le îndepline ști. Sunt dese-
ne ușor de executat, ca de exemplu ” (se desenează pe tablă).
„Iată trei puncte: se cere s ă înconjuri cu o linie unul
dintre aceste puncte, astfel ca celelalte dou ă să fie unite prin
linia de împrejmuire ” (Se arată rezolvarea pe tablă). „ Nu
folosiți rigla pentru executarea desenului; nu v ă cerem un

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 207

desen exact și frumos, ci vrem numai s ă vedem dac ă ați
înțeles ordinul dat .”„Ați înțeles? Întoarce ți pagina .” Începeți.
Pentru rezolvarea restului se acordă 12 minute. Spre exemplificare se prezintă trei itemi ai testului cu
rezolvările și cotările respective (vezi fig.4.1).
Proba Itemul 2 R ăspuns și cotare
Desenați două linii
paralele care să
separe fiecare punct
de celelalte două. 1 punct
Proba Itemul 3 R ăspuns și cotare
Desenați un pătrat, împărțiți-l în patru părți
egale. Trageți apoi
diagonalele la cele 4 pătrate obținute.

1 punct

2 puncte

Proba Itemul 3 Răspuns și cotare
Imaginați-vă că pe
fiecare latură a unui
pătrat s-a construit câte
un triunghi isoscel, apoi
că prin linii drepte se unesc: a) vârful unghiu-
rilor opuse și b)unghiu-
rile opuse ale pătratului.
Trasați aceste linii fără
să desenați nici pătratul, nici triunghiurile.

2 puncte

3 puncte
Fig. 4.1.  208 Manual de creativitate

Aprecierea. S-a acordat, la început, câte un punct pentru
fiecare răspuns corect. Ulterior, pentru o mai bună evaluare a
rezultatelor, am fost obligați să ținem seama și de răspunsuril e
intermediare. Astfel, s-a notat cu 1 punct răspunsurile
intermediare și cu 2 puncte soluția conformă consemnului. La
itemii mai dificili (ca itemul 11, prezentat in exemplu) se dau
3 și respectiv două puncte.
Ipoteza majoră a testului nostru este existența unei inteligențe tehnice, produs al interacțiunii cu mediul, realizâ nd
o nouă formă de organizare a potențialului nativ, supus
educării și direcționat într-un anumit sens.

4.1.2. Testul de absurditate tehnică

Probele de absurditate au apărut odată cu prima scală de
măsurare a inteligenței a lui BINET și au fost păstrate în cele
mai multe baterii de teste (TERMAN, ȘTEFĂNESCU-
GOANGĂ, WECHSLER, ZAZZO etc.). Ele măsoară – după
cum afirmă BINET – capacitatea de a critica (cenzura din clasificarea sa). Același autor, referindui-se la frazele absur de
în comparație cu propozițiunile în dezordine, arată că primele
reprezintă o probă mai complicată și mai adecvată măsurării
spiritului critic, al capacității de a judeca logic.
În construirea primelor teste de aptitudini profesionale
s-a ținut seama de solicitările psihice constatate pe baza
analizei muncii, dar și de aspectele teoretice și practice ale
probelor care vizau măsurarea inteligenței generale. Testele
de absurditate tehnică au atras atenția de la început, întrucât
ambele surse de informații pledau pentru ele (analiza muncii și structura testelor de inteligență generală). Observarea
operațiilor efectuate în diferite profesiuni cu profil tehnic a
condus la sublinierea capacității de a sesiza anumite
disfuncțiuni și cauzele lor provenind de multe ori din

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 209

ignorarea unor principii de mecanică simplă. Pe de altă parte,
construcția testelor de inteligență generală, cu includerea
probelor de absurditate, pledau, de asemenea, pentru introducerea unor probe echival ente pentru măsurarea unor
aptitudini tehnice.
O prima variantă a testului de absurditate cuprinzând
20 itemi a fost preexperimentată la Ecole du Mail (Geneva) și
la școala profesională. Aceste preexperimente au determinat
compunerea testului din 8 itemi (dintre care unul ca exercițiu
necotat). Testul astfel recompus a circulat la Insti tutul
J. J. Rousseau până în 1969, sub denumirea de test de absurditate tehnică, compus de C. ZAHIRNIC.
Instrucțiuni pentru aplicarea testului de absurditate
tehnică
Se predau subiecților foi pe care sunt mai multe
desene conținând absurdități, pe care să se indice ceea ce este
absurd în desen și să se explice pe scurt absurditatea
respectivă. În explicațiile suplimentare, făcute în fața
studenților (elevilor), se rezolvă primul item (care nu se
cotează). Se insistă asupra faptului că nu este suficient să se
indice greșeala și că trebuie să se dea și explicația. Testul se află în scalele
de inteligență generală, întrucât
sesizarea greșelii presupune, în primul rând, spirit de observație – foarte necesar în absurditatea tehnică.
Indicați ce este absurd în
desenul prezentat în fig. 4.2 și
explicați pe scurt absurditatea respectivă.
Fig. 4.2.

210 Manual de creativitate

4.1.3. Teste de percepție spațială.
Testul de relație a formelor

Aptitudinile tehnice sau aptitudinile pentru mecanică –
ultima denumire mai mult utilizată în cercetările anterioare
anului 1930 – au atras atenția celor mai mulți psihologi, atât a
acelora angajați direct în psihotehnică, cât și a acelora
interesați în rezolvarea unor probleme de interes teoretic, în
cercetări fundamentale.
Atât la unii, cât și la ceilalți percepția spațială e s t e
considerată ca ocupând un loc de prim ordin în determinarea grupului de aptitudini specifi ce profesiunilor tehnice.
Astfel, FRIEDRICH, MOEDE, GIECE privind
aptitudinile pentru mecanică în ansamblul lor (cognitive și dexterități manuale) plasează percepția spațială pe locul II, î n
urma acuității vizuale. Tot în Germania, psihologii LIPMAN,
STERN, MARTA MUCHOV și RUPP mențin aceeași
clasificare, având aceeași optică a unui ansamblu de aptitudini
cognitive și motorii. În 1923, STENQUIST, elevul lui THORNDIKE, acordând o importanță mai mare aspectelor
cognitive și situând dexteritatea manuală pe un plan secundar,
menține percepția spațială în locul al doilea al clasificării s ale.
Menționăm că în contradicție c u afirmațiile sale teoretice,
potrivit cărora face abstracție de dexteritatea manuală, aceast a
are implicații importante în testele sale de constr ucții.
F. M. EARLE și A. MACRAE, reluând și completând în 1929
experimentele lui STENQUIST, clasifică percepția spațială la
locul I printre solicitările profesiunilor mecanice. D. G.
PATERSON, R. M.ELLIOT, L. ANDERSON ȘI E. HEIDBERDER într-o lucrare colectivă (Minesota,
Mechanical Ability 1930) acordă aceeași importanță probelor,
diagnosticând percepția spația lă, introducându-le într-o grupă
specială, "răspunsuri la relații spațiale". Cu doi ani înainte,

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 211

1928 J. W. COX, elev al lui SPEARMAN, indică ca factori
esențiali ai aptitudinilor tehnice: 1) percepția spațială; 2)
gândirea tehnică. Aceste referințe trebuie să fie completate cu
numele autorilor de teste de percepție spațială, dintre care ce i
mai cunoscuți sunt HEIDER, LOWE, MEYER, MAC
QUARRY, RYBACOFF, THORNDIKE, THURSTON etc.
Pe lângă documentarea în literatura de specialitate,
cercetările efectuate au confirmat importanța percepției
spațiale în exercitarea profesiunilor tehnice. Anticipând
asupra concluziilor finale, putem afirma că percepția spațială
constituie factorul care dă unicitate structurii aptitudinale profesiunilor tehnice.
În anii 1930 existau un număr mare de teste de
percepție spațială. Astăzi, numărul lor este și mai mare. În
selectarea acestor teste se are în vedere în primul rând
reținerea acelora care nu făceau apel și la dexterități manuale ,
urmărind determinarea aspectelor cognitive. Acest criteriu
orientează către testele creion-hârtie. Este necesar să se
recurgă și la al doilea criteriu de selectare, oprindu-se asupr a
unor asocieri a percepției spațial e cu alte procese psihice car e
intervin în rezolvarea atât a probei cât și a situațiilor de muncă. În acest sens se aleg teste care să examineze percepția
spațială operativă, asociată cu capacitatea de combinare în
spațiu, de reprezentare și, evident, capacitatea de observare. Testele de percepție spațială a lese sânt probe complexe și
apropiate muncii reale din profesiunile tehnice.
Această variantă cuprinde 20 temi: 10 examinează
percepția spațială asociată cu reprezentarea și combinarea în
plan și 10 asociate cu reprezentarea și combinarea în spațiu.
După distribuirea caietului-t est și completarea datelor
de identificare se dă subiecților următorul consemn:
"Aveți pe tablă desenat un p ătrat. Decupez acuma din
pătrat o parte (se face opera ția pe tabl ă, prin trasarea unei 212 Manual de creativitate

diagonale și ștergerea apoi a p ărții din dreapta și desenarea
ei separat ă). Această parte pe care am desprins-o din desen
am amestecat-o cu alte p ărți, care îns ă nu corespund
modelului (p ătratului) dac ă am dori s ă-l refacem. Vi se cere
să priviți bine părțile care sânt date pentru completarea
desenului, cele a șezate sub desen (se arat ă) și să alegeți pe
aceea care completeaz ă pătratul. Evident, este aceea pe care
am tăiat-o din p ătrat. Observa ți că părțile din care trebuie s ă
alegeți pe aceea care completeaz ă desenul sânt numerotate.
Treceți în locul r ămas liber (se arat ă) numărul desenului
corespunz ător (se face opera ția pe tabl ă). În caietul pe care-l
aveți în față sunt mai multe asemenea probleme. Trebuie s ă
fiți atenți și să observați că pentru completarea unor desene
va fi necesar s ă utilizați mai multe buc ăți din acelea aflate în
partea de jos a paginii. A ți înțeles. Începe ți!"
Spre exemplificare anexăm prima foaie a testului, cuprinzând subiectul 5 din cele 4 reținute. „ Aveți pe desenele anexate
pătrate cu o por țiune decupat ă. Găsiți partea din cele
indicate mai jos (fig. 4.3), care completeaz ă desenul (indica ți
numărul corespunz ător al desenului în care p ătrat (simbolul
cu literă) urmează să fie amplasat” .
A B C D E

1 2 3 4 5 6

7 8 9 10 11 12
Fig. 4.3.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 213

******************************************
Un alt exemplu. Încercați să obțineți din șase chibrituri
patru triunghiuri echilaterale egale.

4.4. Testul de pârghii
Testul de pârghii măsoară capacitatea de a aplica în
practică anumite legi învățate la fizică sau din experiența
personală. CRONBACH referindu-se mai târziu la testele de
înțelegere mecanică ( mechanical comprehension) ale lui
BENNET (cu un profil mai variat– decât al probei de pârghii) spune că ele " măsoară capacitatea de a percepe și înțelege
relația dintre forțele fizice și elementele mecanice, în situaț ii
practice… vizând aspecte ale unei anumite forme a inteligenței". Această formulare a lui CRONBACH se poate
aplica și testului de pârghii.
Față de testul lui BENNET (alcătuit în 1940), testul de
pârghii prezintă totuși unele inconveniente, pe care le întâlni m
la multe dintre testele construite prin anii 1920 – 1930, pe baza principiului repetării aceluiași item în forme din ce în c e
mai complexe. Într-adevăr, se poate obiecta că înțelegerea
unor legi din fizică și aplicar ea lor într-un caz concret
reprezintă un act de inteligență – să-i spunem tehnică – da r
rezolvarea aceluiași tip de exerciții, reluat în forme mai complicate, implică nu numai inteligență, ci și o serie de alte
elemente ca de pildă capacitatea de concentrare a atenției pe
un timp mai îndelungat, rezistența la o muncă monotonă și în
ultima instanță, o motivație pe care testarea în sine n-o poate
oferi într-un grad optim. De aceea , mulți autori preferă, astăzi, testele de gândire tehni că cu un profil variat și cu
referințe la înțelegerea și aplicarea unui mai mare număr de
legi învățate la școală sau din experiență. 214 Manual de creativitate

W. MOEDE are, în perioada de afirmare a
psihotehnicii, o părere opusă, conducându-se pe principiul
apropierii cât mai fidele a testului de situațiile reale din mu nca
profesională, care cere performan țe de durată (Dauerleistung)
ș i u r m ă r i r e a a c e l e i a ș i t e m e î n f o r m e d i n c e î n c e m a i
complicate (Folgehandlung). Desigur că cele două orientări
nu trebuie să fie interpretate în mod exclusivist și că
importanța lor crește în funcție de ceea ce urmărim să măsurăm prin probele noastre de psihodiagnoză și eventual,
de caracteristica generală a epocii în care trăim (ritm mai mul t
sau mai puțin accelerat, cu implicații diferite în atitudinea
subiecțiilor pe vârste, profesii etc.). De altfel, MOEDE însuși
utilizează tipuri variate de itemi în testul său de inteligență ,
după cum restul RAVEN – de mare circulație actuală și bine
cotat de către CRONBACH .- este compus pe principiul
reluării aceluiași item-stimul, cu un grad de complexitate din ce în ce mai mare, chiar dacă el nu ne apare așa de uniform ca în testul de pârghii.
Instrucțiuni. Testul de pârghii a fost aplicat grupurilor
de studenți sau de elevi dându- se următoarele instrucțiuni.
"Știți ce este o pârghie și cum func ționează ea. (Se
așteaptă și se stimuleaz ă primirea unor r ăspunsuri). "A ți
văzut și ați folosit adesea pârghii. S ă vă amintim totu și cum
funcționează o pârghie." Se deseneaz ă pe tablă și se dau
explicație necesare. (se arat ă pe tablă). Punctele marcate cu
litera A, sânt puncte de pivot. Punctele notate cu "K" sânt articulații. Notații pe fiecare desen în ce direc ție se
deplaseaz ă vârful levierului (însemnat cu litera "F") dac ă
tragem de mânerul "P" în jos. Însemna ți cu "X" s ă
geata care
arată direcția bună."
Timp de execuție: 6 minute.
Evaluarea: Maximum de puncte: 16.
Spre exemplificare, se prezintă 2 teste de pârghii.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 215

1.„ Avem trei pârghii: prin litera A sunt notate
sprijinele; prin litera K – articula țiile. Nota ți în fiecare desen
din fig. 3.15. în ce direc ție se deplaseaz ă vârful levierului
“F”, dacă tragem de mânerul “ P””.
F A K K
A K A
A K K

A K K P K A P
K
A P K A F

Fig. 4.4.

2. „ Alegeți greutățile pentru bra țul drept al pârghiilor din
fig. 4.5, astfel ca s ă echilibreze bra țul stâng” .

Fig. 4.5.

4.1.5. Testul de bare (șin e), combinare în spațiu

Testul a fost compus de către Friedrich pentru examenul
de selecție al lăcătușilor mecanici și strungarilor de la
întreprinderea Krupp. Ulterior, a fost adaptat de către ?? ?216 Manual de creativitate

MOEDE, care a lansat noua variantă a testului, care circulă și
astăzi sub denumirea de testul de combinare în spații
Friederich-Moede. Uneori se folosește numai denumirea de testul de bare (I. M. NESTOR) sau de sine (L. WALTHER),
în funcție de explicația care se dă subiecțiilor, utilizându-se
fie exemplul unei bare de lemn, fie fier sau exemplul original
al lui Friedrich care se referă la o șină de cale ferată.
Testul a fost construit de către FRIEDERICH
inspirându-se din operațiile c oncrete efectuate de către
lucrătorii de la Krupp, care trebuiau să îmbine diferite bare d e
fier ( uneori, să le taie mai întâi), potrivindu-le la dimensiu nile
cerute și îmbinându-le apoi mecanic prin batere cu ciocanul la
cald sau ulterior prin sudură. Evident, pentru o legare perfect ă
(ca și în tâmplărie) nu se făceau tăieturi drepte, ci în federe
pentru a se îmbina în nuturi. Testul lui FRIEDERICH
păstrează aceste forme ale pieselor decupate, care trebuie să fie potrivite la barele din probă.
Se menționează faptul c ă această probă implică
operații de combinare în spațiu pe plan mental, reproducând
operații întâlnite în practică, mai ales în epoca când a fost
construit acest test. Unele jucării ale copiilor cuprindeau, de
asemenea, mai ales Germania, diferite asamblări de obiecte
decupate, piesele fiind în federe (lambe) și nuturi.
Instrucțiuni pentru aplicarea probei de combinare în
spațiu. După îndeplinirea condițiilo r generale cerute pentru
administrarea unui test, se spune subiecților: "Iată câteva bare
de fier care au fost t ăiate în buc ăți. Ele trebuie reconstruite "
(demonstrația se face la tablă sau cu ajutorul unei planșe vizibile la distanță, în timp ce foile cu testul se mențin
întoarse de către subiecți). „ Trebuie s ă le așezați în locul
cercurilor. Când a ți găsit prima pies ă, însemna ți litera care
se găsește pe aceast ă piesă, cercul bazei pe care o
completeaz ă; trageți apoi o linie peste piesa folosit ă spre a vă

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 217

aminti că ea a fost întrebuin țată. Nu întoarce ți piesele, partea
neagră să rămână întotdeauna jos ".
Timp de execuție: 10 minute. Evaluarea: Se acordă câte un punct pentru fiecare
piesă așezată la locul ei. Maximum de puncte 18.
Spre exemplificare în fig. 4.5 prezentăm câțiva itemi
ai probei.
1 piesă 1 pies ă 1 pies ă

Fig. 4.6.

4.1.6. Testul de transmisie cu roți
Înțelegerea unei scheme, a unui desen, constituie o
activitate comună majorității profesiunilor tehnice. În anii
după primul război mondial cercetările psihotehnice au
acordat o importanță deosebită acestei solicitări. În alcătuire a
diferitelor teste pentru depistarea a ceea ce mulți autori au
numit "înțelegerea tehnică", orientarea, în vederea găsirii uno r
modele de teste, s-a făcut către mecanică, îndeletnicirea cea
mai solicitată în stadiul de dezvoltare a industriei din epoca 218 Manual de creativitate

respectivă. Jucăriile copiilor, care reflectă în mod obișnuit d in
preocupările profesionale ale adulților – cu sau fără interes
educativ – au fost și ele influențate de combinațiile de roț i
dințate sau nedințate, angrenate în diferite sisteme de
transmitere a mișcării.
În aceste condiții, nu este de mirare că majoritatea
autorilor de teste construite pentru diagnosticarea aptitudinil or
mecanice au utilizat în bateriile lor teste de transmisie roți. În
special, psihologii din Germania au acordat o importanță
deosebită acestor modele de teste, introducându-le și
difuzându-le în diferite variante.
Probele par totuși interesant e prin solicitările la care
fac apel; observație, percepție spațială, stabilirea unor relaț ii,
reprezentarea unor relații cauzate determinate, transferul unor
cunoștințe și a experienței personale, în general, și chiar ape i
la procese de învățare.
Menționăm că această versiune a testului de
transmisie roți a fost adaptată în asemenea formă de către secția de orientare profesională a Institutului J. J. Rousseau și
ea continuă să fie aplicată conform acestui model și în diferit e
alte țări, între care și la noi în țară.
Am prezentat succint modul în care s-a ajuns la
alcătuirea acestei versiuni a testului de transmisie roți, considerând aceasta util din punct de vedere metodologic și ca
o explicație la aplicarea acestei variante în multe institute d e
psihologie.
Prezentarea testului de transmisie cu roți.
Partea I-a – Consemn : Se distribuie cele 2 foi (prima
cu desen și a doua foaie de răspuns). Se atrage atenția
subiecților să nu întoarcă paginile decât după ce li s-a dat
comanda:" începeți". Se desenează pe tablă două roți cu diametre diferite (dimensiunile lor trebuie să fie bine
diferențiate, pentru ca să fie vizibil că una din roți este mai

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 219

mare). Roțile (în formă de cercuri) se unesc apoi printr-o
curea de transmisie. Se expli că ce se întâmplă cu una dintre
aceste roți, dacă una dintre ele se învârtește într-un sens sau
altul. Se arată, de asemenea, că roțile egale se vor învârti cu
aceeași viteză, în timp ce în cazul unor roți inegale (ca în
fig. 4.7), roata cu diametrul mai mic se va învârti mai repede.
A B C D E

F G H I

Roata motoare
N M L K J

Fig. 4.7.

Se face demonstrație în sistemul "întrebări – răspuns ": (ce se
va întâmpla dacă roata A se va roti spre stânga? Care dintre
r o ț i s e v a î n v â r t i c u o v i t e z ă m a i m a r e e t c ) . D u p ă c e
examinatorul s-a convins că toți subiecții au înțeles consemnul, li se atrage atenția că vor avea de rezolvat probleme asemănătoare pe pagina pe care au primit-o și că răspunsurile trebuie să fie dat e pe foaia anexă la răspuns.

4.1.7. Test de reprezentare în plan Rybacoff

N u m i t ș i t e s t d e d e c u p a j – p e n t r u a p t i t u d i n i v i z u a l
spațiale el este o probă binecunoscută și folosită în selecție de 220 Manual de creativitate

aproape 5 decenii. Mulți psihologi consideră acest test ca
deosebit de important în diagnosticul aptitudinilor pentru
mecanică (Platonow, F. Gendre). Testul se compune din 24 desene, de formă neregulată, urmând a se alcătui din fiecare
câte un pătrat, printr-o singură tăietură.
Examinând, ca și testul de relația formelor, percepția
spațială în plan, proba lui Rybacoff are avantajul de a solicit a
subiectului o sarcină cu aparență de utilitate, indicând confecționarea unui obiect (o batistă pătrată). În comparație
cu testul de relația formelor, proba de decupaj este mai
complicată, cerând ceva mai mult decât descoperirea unor
piese decupate, însăși operația unei decupări precise și
combinarea pe plan mental a pieselor.
Aceste două probe nu se înlocuiesc, ci se completează
una pe alta, examinând însușiri asemănătoare, dar nu identice.
În acest sens, majoritatea psihologilor care au experimentat aceste teste le-au menționat pe amândouă. Se menționează că deși testul de decupaj al lui Rybacoff a fost construit pentru depistarea aptitudinilor tehnice, el dă totuși rezultate mai bu ne
la subiecți fete decât băieți.
Instrucțiuni pentru aplicarea testului.
Examinatorul desenează pe tablă un triunghi isoscel (cel
din exemplul 1) și le spune subiecților: "Priviți acest triunghi,
închipuiți-vă că mama dv. posed ă o bucat ă de pânz ă de
această formă și dorește să facă din ea o batist ă. Batista
urmează să fie pătrată și pentru ca s ă nu aibă prea multe
cusături este necesar s ă se facă o singură tăietură. Observa ți
că toate laturile triunghiului sunt numerotate și trebuie s ă
arătăm numerele punctelor pe unde trebuie s ă treacă tăietura
noastră sau putem însemna solu ția noastră printr-o linie". Se
rezolvă exemplul la tabl ă, punându-se întreb ări și
elaborându-se procedeul de urmat, cu verificarea solu ției
date (5,11). Se rezolv ă cel de al doilea exemplu (care este

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 221

tipărit și pe test). Dup ă ce examinatorul s-a convins c ă toți
subiecții au înțeles sarcina, se spune în continuare: "Pe cele
două foi care le ave ți sunt tip ărite o serie de desene, unele
dintre ele cu forme foarte neregulate. Din toate pute ți obține
însă un pătrat perfect, printr-o singur ă tăietură. Însemna ți
locul unde trebuie s ă treacă tăietura dv. pentru a putea
recompune p ătratul sau trage ți o linie. Începe ți!"
Timp de execuție: 15 minute (unii autori au etalonat
acest test pe 13 minute).
Evaluarea: se acordă un punct pentru fiecare răspuns
corect. Maximum de puncte posibile: 24. Pe test sunt indicate răspunsurile corecte. În fig. 4.8. se prezintă un fragment al
acestui test.

4.1.8. Testul de lab irint Mac Quarrie

Testul a fost alcătuit de către MAC QUARRIE și
introdus de acesta în 1925 în bateria sa (Mechanical ability
performance tests). Acest test este foarte răspândit și circulă
sub diferite denumiri; în funcție de forma sa, el este cunoscut
ca test de labirint (MEILI, BONTILĂ, NESTOR, C. Z A H I R N I C ) ; p r i v i t c a t e s t d e o b s e r v a ț i e , M A C Q U A R R I E , Fig. 4.8. 222 Manual de creativitate

PETEANU și alții îl numesc test de urmărirea liniilor";
considerat sub prisma altei dominante, presupuse a fi
măsurate de acest test, el este clasificat ca test acuitate viz uală
și numit în Elveția "test de coup d’oeil" (LEON WALTHER,
ANDRE REY și alții).
Indiferent de denumire, se pare că testul lui MAC
QUARRIE măsoară capacitatea de a observa acuitatea vizuală
și atenția concentrată. Disjunger ea acestor solicitări ale prob ei
este dificil de determinat.
Menționăm faptul că autorul l-a conceput ca un test de
observație, fidel ipotezei sale privind constituirea aptitudini lor
tehnice din dexteritate manuală, desen tehnic, percepție
spațială, observație. În bateria "Mechanical ability performance tests", proba de labirint este inclusă in vederea
măsurării ultimei însușiri din clasificarea lui MAC
QUARRIE, a observației.
Includerea probei ca test de acuitate vizuală este și ea
justificată de unele constatări făcute cu privire la eșecurile unor subiecții cu deficiențe vizuale. Această constatare
empirică a fost stabilită și printr-o cercetare minuțioasă a
medicului elvețian WEBER-BAULER, care a corelat
rezultatele testului de labirint cu rezultatele obținute la apa rate
care măsurau acuitatea vizuală.
Raportarea acestei probe la grupa testelor de acuitate
vizuală poate fi explicată și prin faptul că în perioada în car e a
apărut testul, psihologia industrială era dominată în Europa de
școala psihotehnică germană, care considera acuitatea vizuală
ca prima solicitare în executarea profesiunilor tehnice.
Referințele la atenția concentrată nu sunt nici ele
lipsite de interes. Pe lângă faptul că atenția este prezentă în
rezolvarea oricăror probe, prec um și în exercitarea oricărei
activități umane, capacitatea de a se concentra asupra unei

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 223

anumite activități și într-un timp dat este mai importantă în
această probă.
Proba de labirint ca multe alte teste – nu măsoară o
singură însușire ci un complex de activități psihice
(observația, acuitatea vizuală și atenția concentrată.
Instrucțiuni pentru aplicarea testului de labirint
Se deseneaz ă pe tablă un dreptunghi cu linii sinoide –
se spune subiec ților: "Observa ți că din partea stâng ă (se
arată) pornește câte o linie de la un p ătrat numerotat.
Această linie se termin ă într-unul din p ătratele din partea
dreaptă, în care trebuie s ă treceți numărul care se afl ă la
extremitatea din stânga p ătratului". Se rezolv ă la tablă un
exemplu. "S ă nu vă mirați dacă veți constata c ă două linii se

1 10
2 3 8
3 4
4 2
5 7
6 5
7 1
8
9 9
10 6

termină în același loc, în partea dreapt ă. Pentru aceasta sânt,
acolo, dou ă pătrate. Trebuie s ă urmăriți cu privirea fiecare
linie și să nu faceți nici o însemnare pe hârtie, în afar ă de
notarea răspunsului în p ătratul din dreapta."
Timp de execuție: 5 minute. Fig. 4.9. 224 Manual de creativitate

Evaluarea: se acordă câte un punct pentru fiecare
răspuns corect. Maximum de puncte posibile: 50. În fig. 4.9.
se prezintă un fragment din acest test.

4.1.9. Teste complexe
În continuare se prezintă un set de teste preluate din
[8], care operează doar cu figuri. Aceste teste au fost elabora te
în institute de cercetări informatice din Franța și SUA, servin d
l a r e c r u t ă r i l e d e p e r s o n a l d e c e rcetare-proiectare și navigant
din aviație. În cadrul disciplinelor “ Bazele creativit ății tehnice ” și
“Inventica ” fiecare student va parcurge testele următoare, care
pe măsura rezolvării lor vor fi corectate de profesor. Testele
sunt aranjate într-o succesivitate stabilită funcție de
complexitatea lor. Din cauza faptului că relativ mulți subiecți
sunt tentați să renunțe la efortul rezolvării testelor mai difi cile
și să se uite direct la răspunsuri, acestea nu sunt prezentate în
materialul de față.
Testele trebuie să conțină probe, soluționarea cărora
necesită originalitate, flexibilitate, fluiditate, capacitate d e
elaborare de probleme, capacitate de reprezentare și percepție
spațială, spirit de observație tehnică.
Testele din primul grup (fig. 4.10.1…4.10.9) sunt constituite din 4 figuri succesive, aranjate conform unor raționamente logice. Conform acelorași raționamente, trebuie aleasă o a 5-a figură, care ar urma după primele 4. Alegerea
trebuie făcută dintr-o serie de 5 figuri notate cu a, b, c, d, e .
Testele din grupul al doilea (fig. 4.11.1…4.11.2) sunt
constituite din 5 figuri, aranjate succesiv, de la stânga la
dreapta, dintre care doar 4 respectă anumite raționamente logice ale succesiunii. Trebuie căutată și indicată acea figură
care contravine respectivelor raționamente logice.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 225

Testele din grupul al treilea (fig. 4.12.1…4.12.4) sunt
constituite din două perechi de figuri. La prima pereche
completă, figura întâi o generează – conform sensului unei săgeți și după anumite criterii logice – pe cea de-a doua. La a
doua pereche, incompletă, cea de-a doua figură lipsește, fiind
înlocuită cu un semn de întrebare. Răspunsul la aceste teste îl
constituie alegerea uneia dintre figurile ( a, b, c, d s a u e), în
locul semnului de întrebare, bineînțeles, în conformitate cu
aceleași criterii logice de la prima pereche. 226 Manual de creativitate

Fig. 4.10.1.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 227

Fig. 4.10.2.
228 Manual de creativitate

Fig. 4.10.3.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 229

Fig.4.10.4.
230 Manual de creativitate

Fig. 4.10.5.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 231

Fig. 4.10.6.
232 Manual de creativitate

Fig. 4.10.7.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 233

Fig. 4.10.8.
234 Manual de creativitate

Fig. 4.10.9.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 235

Fig. 4.11.1.
236 Manual de creativitate

Fig. 4.11.2.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 237

Fig.4.12.1.

238 Manual de creativitate

Fig. 4.12.2.

Teste pentru dezvoltarea aptitudinilor creative 239

Fig. 4.12.3.

240 Manual de creativitate

Fig. 4.12.4.

Drepturi de proprietate industrial ă 241

5. DREPTURI DE PROPRIETATE
INTELECTUALĂ

5.1. Din istoria dreptului asupra
proprietății industriale

Primul privilegiu asupra tehnicii noi care a ajuns până
la noi a fost acordat în sec. al XIIlea. Ea a fost eliberată contra
plății unei sume importante unui meșteșugar arab care a
propus o nouă metodă de vopsire a postavului.
În continuare se prezintă în ordine cronologică
principalele legi legate într-o măsură sau alta de proprietatea
industrială, adoptate în diferite țări din Europa.
Franța, a.1330. FILIPPE DE COCHERE obține
privilegiul asupra producerii sticlei, plătind anual o cotizați e
de 3 funți de argint.
Italia, a.1421. În Florența a fost eliberat un privilegiu asupra unei invenții interesante. El îi acorda autorului,
arhitectorului BRUNELESKI drepturi exclusive pe termen de
3 ani asupra utilizării invenției sale – corabie cu “macara de
ridicare” pentru transportul blocurilor de marmură.
Elveția, a.1464. A fost eliberat privilegiul asupra producerii hârtiei.
Germania, a.1484. Ducele de Saxonia ia acordat
privilegiu lui Blasius DALMATICUS asupra unei metode noi de uscare a minelor.
Olanda, a.1537. Privilegiu pe termen de 20 de ani a
fost eliberat meșteșugarilor SVERTS și CORPACINI asupra
unui aparat pentru determinarea înălțimii punctului asupra
orizontului. Acesta este cel mai vechi privilegiu ajuns până la 242 Manual de creativitate

noi, despre care există informații veridice privind un aparat
nou original.
Astfel de exemple sunt multe. Însă în acea perioadă nu se evidențiază încă documente, care ar fi protejat drepturile
inventatorului. Aceleași privilegii se acordau atât creatorilor
noului, autorilor soluțiilor tehnice principial noi, cât și
organizatorilor producerii.
“ Prin puterea prezentei adun ări se declar ă hotărârea:
oricine în acest ora ș va face un oarecare dispozitiv care
conține o idee nou ă creatoare…trebuie s ă depună o cerere la
direcția orășenească, cum numai acest dispozitiv va fi adus
până la acel stadiu de perfec țiune, ca s ă fie posibil de realizat
și utilizat.
Fără acordul autorului și permisiunea lui pe teritoriul
nostru se interzice în decurs de 10 ani a se crea dispozitive
similare dup ă formă și înfățișare.
Dac ă în pofida acestei interdic ții cineva va fabrica un
astfel de dispozitiv, atunci autorul sus numit și inventatorul
poate să-l tragă la răspundere în fa ța oricărei direcții, iar
direcția aceasta îi va impune autorului 100 de duca ți.
Dispozitivul urmeaz ă să fie lichidat .”
Cele expuse mai sus sunt un citat din Legea Republicii
Venețiene privind protecția invențiilor – aceasta fiind prima lege de protecție a proprietății industriale. Ea a fost adoptat ă
pe data de 19 martie 1474.
Următoarea, în ordine cronologică, lege cu privire la protecția drepturilor inventatorilor a fost adoptată în a.1624 de
către parlamentul englez sub numele de “Statut antimonopol”.
Statutul declara toate drepturile monopol nule. “Declarația
menționată nu se răsfrânge asupra patentelor și privilegiilor,
care vor fi acordate pe un termen de 14 ani sau pe un termen mai mic primului și adevăratului inventator pentru realizarea

Drepturi de proprietate industrial ă 243

exclusivă a noului tip de producție în acest regat; alte
persoane în această perioadă nu au dreptul să utilizeze aceste
patente și privilegii…”. În a.1762 în Franța a fost promulgat edictul regal, care
stabilea dreptul inventatorilor la privilegiu pe termen de 15
ani. E important că în acest document se indica direct:
invenția trebuie să fie realizată, practic, pe parcursul primul ui
an din momentul acordării privilegiului, în caz contrar
privilegiul se va anula”.
Legi similare au mai apărut: în 1791 – S.U.A.; în 1810
– Austria; 1812 – Prusia și Rusia; 1864 – Italia; 1891 –
Bulgaria; 1906 – România.
Actualmente, practic, majoritatea țărilor lumii au adoptate legi similare de protecție a proprietății intelectuale .

5.2. Ce este proprietatea intelectuală?
Țările cu industrii novatoare au, aproape fără excepție,
legi care încuragează inovația prin reglementarea copierii invențiilor, prin autentificarea simbolurilor și a expresiilor
creatoare. Aceste legi privesc patru tipuri separate și distinc te
de proprietate intangibilă, adică brevetele, mărcile, copyright –
urile și secretele comerciale, denumite generic „proprietate
intelectuală”.
Proprietatea intelectuală are multe caracteristici
comune cu proprietatea mobilă și imobilă. De exemplu,
proprietatea intelectuală constit uie un bun și ca atare poate f i
cumpărată, vândută, concesionată, schimbată sau dată gratuit
c a o r i c e a l t ă f o r m ă d e p r o p r i e t a t e . Î n p l u s , d e ț i n ă t o r u l proprietății intelectuale are dreptul să împiedice folosirea sa u
vânzarea ei neautorizată. Însă cea mai importantă deosebire
dintre proprietatea intelectuală și alte forme de proprietate 244 Manual de creativitate

este aceea că proprietatea intelectuală este nepalpabilă, adică
nu poate fi definită sau identificată în funcție de parametrii ei
fizici. Pentru a putea fi protejată, ea trebuie exprimată într- un
mod recogniscibil.
Conform Convenției Organizației Mondiale a
Proprietății Intelectuale (OMPI) de la Stockholm, aprobată în
a. 1967, drept obiecte de proprietate intelectuală sunt:
 operele literare și de artă și lucrările ș tiințifice;
 invențiile în toate domeniile activității umane;
 descoperirile științifice;
 modelele de utilitate;
 mărcile de fabrică, de comerț;
 desene și modele industriale;
 denumiri de origine a produsului.
Drepturile asupra obiectelor de proprietate
intelectuală sunt reglementate de o serie întreagă de Convenții
și Tratate Internaționale. Astfel, drepturile asupra proprietăț ii
industriale sunt reglementate de: Convenția de la Paris privind
Protecția Proprietății indus triale (1883); Acordul de la
Madrid, cuprinzând Înregistrarea Internațională a Mărcilor
(1891); Convenția de la Haga, cuprinzând Depozitul
Internațional de Desene Industriale (1925); Convenția de la
Lisabona privind Protecția Denumirilor de origine și Înregistrarea Internațională (1958); Convenția de la Locarno
care stabilește Clasificarea Internațională pentru Desenele
Industriale (1968); Convenția de la Strasbourg, care cuprinde Clasificarea Internațională a Brevetelor (1971); Tratatul de
Cooperare în domeniul Brevetelor (PCT), stabilit la
Conferința de la Washington (1970), completat în 1979 și
modificat în 1984; Convenția Eurasiană de Brevete (EPC),
Moscova (1994). Drepturile de autor (Copyright) sunt reglementate de: Convenția de la Berna privind Protecția

Drepturi de proprietate industrial ă 245

Operelor Literare și de Artă ( 1886) completată cu Actul de la
Stockholm (1967) și Paris (1971); Tratatul Organizației
Mondiale a Proprietății Intelectuale în domeniul Copyright, Geneva (1996).
În Republica Moldova protecția obiectelor de
proprietate industrială este asigurată prin eliberarea
breveteleor de invenție, înregistrarea și eliberarea
certificatelor de înregistrare a modelului de utilitate, desenu lui
sau modelului industrial, mărcii de fabrică, de comerț, de
serviciu, denumirii de origine a produsului în conformitate cu:
Legea nr. 461/1995 privind brevetele de invenție; Legea nr.
588/1995 privind mărcile și denumirile de origine a
produselor; Legea nr. 915/1996 privind protecția soiurilor de plante; Legea nr. 991/1996 privind protecția desenelor și
modelelor industriale.

5.3. Ghid pentru prot ecția informațiilor
tehnice, tehnologice și comerciale

5.3.1. Definiții. Elemente constitutive ale
informațiilor

Informațiile includ următoarele elemente:
 secret comercial; informațiile tehnice, tehnologice
și comerciale;
 Know-how;
 proprietate intelectuală; proprietate industrială:
 transmiterea dreptului de folosință a informațiilor;
 contractul.
SECRETUL COMERCIAL (“secret d’affaire, trade
secret”) este informația de natură tehnică, comercială, financiară sau administrativă, nedezvăluită, deținută de către o 246 Manual de creativitate

firmă sub forma de înscrisuri sau cunoștințe, informație care
este legată de obiect sau de activitate și care prezintă sau ar
putea prezenta, cel puțin, valoare economică pentru firmă, motiv pentru care proprietarul firmei a luat măsuri rezonabile
de protecție.
Informația tehnică sau tehnologică poate fi întregul
sau orice parte sau frază a formulelor, metodelor, proceselor,
tehnologiilor, desenelor sau proiectelor, programelor de
calculator etc.
Informațiile tehnice sau tehnologice ale unei firme se
pot clasifica în trei mari categorii:
1. Informații care sunt general cunoscute de
specialiștii în domeniu sau care au fost făcute accesibile prin
publicare; acest tip de informație nu poate constitui secret
comercial;
2. Informații achiziționate de firmă de la terți prin
contracte de licență sau cesiune și acestea sunt denumite
cunoștințe preexistente; acest tip de informații sunt secrete comerciale numai dacă la achiziționarea lor li s-a atribuit
caracterul de confidențial sau secret;
3. I n f o r m a ț i i l e t e h n o l o g i c e s a u t e h n i c e a l t e l e d e c â t
cele de la pct.1 și 2, dobândite sau create de salariații firme i în
timpul contractului lor de muncă; acest tip de informații sunt secrete comerciale numai dacă sunt proprietatea firmei și
aceasta a luat măsuri de protecție a lor.
KNOW-HOW include toate informațiile, cunoștințele
sau experiența tehnică sau tehnologică nedezvăluite sau
nepublice pe care specialiștii le-au dobândit în cursul
a c t i v i t ă ț i i l o r p r o f e s i o n a l e î n c adrul firmei; dintre acestea
informațiile care sunt cuprinse în înscrisuri elaborate în timp ul
activității precum și cele stabilite prin contractul de muncă

Drepturi de proprietate industrial ă 247

sunt proprietatea firmei respec tive și pot constitui subiectul
unei protecții în condițiile stabilite de proprietarul firmei.
Noțiunea Know-How nu cuprinde cunoștințe teoretice ci cunoștințe practice astfel asamblate încât să poată fi
utilizate în cadrul producției industriale:
 informațiile tehnologice ce fac obiectul unei cereri
de brevet de invenție până la publicarea lor în descrierea brevetului acordat;
 informațiile tehnice sau tehnologice cărora
proprietarul le-a atribuit caracterul secret și pentru care
managerul a luat măsurile necesare de păstrare în regim secret
în interiorul firmei;
 realizările tehnice noi la nivelul unității,
nepublicate, utile și aplicabile în interiorul unității, a căro r
autori sunt salariații acesteia.
Valoarea Know-How-ului constă în timpul câștigat de
persoana căreia i se poate da licență de folosire a acestuia, înțelegând prin aceasta că licențiatul nu va mai investi timp ș i
muncă pentru a ajunge la reali zarea ansamblului de informații
ce constituie Know-How-ul cumpărat.
Ansamblul informațiilor ce formează Know-How-ul
este nou, dar această condiție nu restrânge posibilitatea
cunoașterii componentelor individuale ale acestui ansamblu.
Necunoașterea acestui ansamblu de către terți conferă de fapt
caracterul secret al Know-How-ului.
Pentru a putea fi identificat, Know-How-ul trebuie
cuprins fie într-un contract de licență sau contract de asisten ță,
fie într-un document separat sau înregistrat în orice formă,
astfel încât aceste înscrisuri să poată fi puse la dispoziție
atunci când este nevoie pentru a se demonstra că există.
Așadar, Know-How-ul devine identificabil dacă poate fi
transmis într-o formă tangibilă (documente, fotografii, scheme 248 Manual de creativitate

de execuție, proiecte de execuție, descriere, diagramele
operațiilor etc.).
PROPRIETATE INTELECTUAL Ă face parte din
sfera proprietății și anume este proprietatea imaterială izvorâ tă
din creația omului, obiectul acestei proprietăți fiind:
 PROPRIETATEA INDUSTRIAL Ă: invenția,
desenul sau modelul industrial (design-ul), marca de produs sau de serviciu, indicațiile geografice, topografiile circuitel or
integrate, modelul de utilitate, Know-How tehnologic;
 DREPTUL DE AUTOR s a u COPYRIGHT ș i
drepturile vecine cuprind; operele artistice (literatura, sculptura, pictura, arhitectura, muzica, arta interpretativă et c.),
programe de calculator, baze de date, proiecte de execuție,
lucrări de cercetare fundamentală sau aplicativă, operele
audiovizionale (fonograme, cinematografie etc.)
5.3.2. Transmiterea dreptului de autor terților

În practica internațională sunt prevăzute diferite
modalități de transmitere a drepturilor de autor asupra
invențiilor altor persoane fizice și juridice. Cele mai
răspândite sunt licența, cesiunea și succesiunea .
Licența este un mijloc prin care titularul unor
drepturi de proprietate industrial ă (inclusiv inven ții) oferă
terților dreptul de a beneficia de aceste drepturi, ca, de
exemplu, dreptul de a utiliza o inven ție brevetat ă, o marcă
înregistrat ă etc., sanc ționând formal acordul comercial dintre
titularul drepturilor și terți.
O licență este un drept de folosire a proprietății părții
care o pune la dispoziție, păstrâ ndu-și dreptul de proprietar.
Prin licență proprietarul cedează spre folosire numai drepturile pe care dorește și din acest motiv el este îndreptăț it

Drepturi de proprietate industrial ă 249

să pună condiții restrictive. Întinderea drepturilor transferat e
prin licență acordată depinde de prevederile prevăzute în
contractul de licență încheiat, precum și de prevederile legislației în vigoare.
Care sunt tipurile de l icențe? Sunt cunoscute în
literatura de specialitate mai multe tipuri de licențe, dintre
care menționăm: licența exclusivă; licența neexclusivă; licența
obligatorie.
În cazul licenței exclusive transferul drepturilor de
proprietate industrială se face fără nici o limitare.
În cazul licenței neexclusive transferul drepturilor se
face cu limitare: personală, ter itorială, temporală, de fabrica re,
de vânzare etc. Licența obligatorie este sancțiunea aplicată titularului
de brevet având ca efect res trângerea drepturilor sale
exclusive. Licențele obligatorii acordate nu dau dreptul de
folosire exclusivă a invențiilor la care se referă și nu pot fi
transmise sub formă de sublicențe decât împreună cu patrimoniul ori cu o fracțiune a acestui patrimoniu.
Toate tipurile de licențe pot fi limitate din următoarele
puncte de vedere:
 ca sferă teritorială de aplicare a invenției, licența
putând fi limitată, spre exemplu, la una sau mai multe zone ale Republicii moldova;
 ca durată a exploatării, licența putând fi acordată pe
o perioadă mai mică decât durata de valabilitate a brevetului;
 cantitatea de obiecte produse (volumul producției);
 natura activității pentru care se încheie contractul
de licență (fabricare, vânzare, export, import etc.).
Cesiunea constă în transmiterea total ă sau parțială,
printr-un contract, altei persoane, numit ă cesionar, a unui
brevet de inven ție sau a dreptului exclusiv de folosire a 250 Manual de creativitate

invenției, transmiterea f ăcându-se de cele mai multe ori cu
titlu oneros, dar fiind întâlnit ă și forma gratuit ă,
asemănătoare cu dona ția.
Se cunosc două categorii de cesiuni: speciale și de
drept comun.
Prin prima categorie de cesiuni cesionarul dobândește
toate drepturile asupra invenției, inclusiv dreptul de a invoca
prioritatea convențională a unui prim depozit constituit, când
se solicită protecția invenției în alte state, cesiunea special ă
fiind în consecință o cesiune totală.
Cesiunea de drept comun are în vedere transmiterea
totală sau parțială a dreptului exclusiv de folosire a unei
invenții. În cazul cesiunii de drept comun totale, cesionarul
dobândește următoarele drepturi: dreptul exclusiv de folosire
a invenției, dreptul de a acorda licențe, dreptul de a urmări
contrafacerea invenției.
În cazul cesiunii de drept comun parțiale, drepturile cesionarului sunt limitate fie din punct de vedere teritorial, fie
din punct de vedere temporal, fie la un anumit mod de folosire
a invenției, această ultimă limitare fiind impusă atunci când o
invenție presupune mai multe utilizări.
Cesiunea prezintă o formă de vânzare și, în lipsa unor reglementări speciale, acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile de
drept comun în materie de vânzare.
La fel ca și vânzarea, cesiunea se materializează prin încheierea unui act denumit contract de cesiune, acesta fiind
bilateral și concesual. Succesiunea legală sau testamentar ă este o
modalitate de transmitere a unui titlu de proprietate și are
efectele transmiterii totale a propriet ății.

Bibliografie 251

BIBLIOGRAFIE

1. Altșuller G. S. ș. a. Poisk novyh idei: ot ozarenia k tehnologh ii.
Chișinău, Cartea Moldovenească, 1989.
2. Amabile T. The social psychology of creativity , New
York, Spronger Verlag, 1983.
3. Arons M.. Creativity, humanistic psychology and the
american zeitgeist , “Humanistic Psychologist”, vol. 20
(2-3), 1992.
4. Belous V. Inventica. Editura “Gh.Asachi”, Iași, 1992.
5. Belous V. Inventica. V.1. Bazele creației tehnice. Institutul
Politehnic Iași, ROTAPRINT, 1984.
6. Belous V. La performantique: l' ingenierie de la performance
humaine. Iassy. Editura “Gheorghe Asachi”. 1994, 174p.
7. Belous V. Manualul inventatorului. Editura Tehnică, Bucureșt i.
1990. 302 p.
8. Bobancu Ș., Cozma R. Concepte psihanalitice privind
activitatea mentală orientată spre actul creativ / Buletinul AGIR, nr. 4, 1997.
9. Bobancu Ș., Cozma R. Lixăndreanu D., Foișoreanu V. Tehnici
de creativitate. Brașov, ed. LUXLIBRIS, 1998, 178p.
10. Bostan I., Dulgheru V. Creativitatea tehnică la U.T.M. în dublă
funcționalitate: didactică și de cercetare/ Intellectus, nr.1, 1999,
p. 6-10.
11. Bostan I., Dulgheru V. Inventions as Promoters of Scientific
and Technical Progress/ NATO Advanced Research Workshop.
The Role of the Academies in the Balcan Countries. Athens,
Greece, 1996.
12. Bostan I., Babaian V. Transmisie precesională. Brevet nr.540
MD (brevet nr.1563319 RU), cl.Fl6hl/32,, 1990.
13. Bostan I., Dulgheru V., Mazuru S. Planetarnyi pretzessionnyi
mehanizm. Brevet Nr.1551898SU cl. Fl6hl/32, , 1990.
14. Bostan I., Dulgheru V. Mecanism de acționare a
electromobilului. Brevet nr. 62 1MD (brevet Nr. 1724486 SU),
cl. B60K7/00, 1992. 252 Manual de creativitate

15. Bostan I., Dulgheru V. ș. a. Dispozitiv de transformare a
energiei termice în energie mecanică. Brevet nr. 627 MD
(brevet nr. 1671956 RU, cl. F03G7/02, 1991.
16. Bostan I., Dulgheru V. Transmisie planetară precesională.
Brevet MD nr. 622 (brevet nr. 1657806 RU), cl. Fl6hl/32, 1991.
17. Brian C. Twiss. Inovarea tehnologică. Creativitate. Conducere.
Organizare. Editura Tehnică, București, 1979
18. Brown, G. S. New Orizonts the Engineering Education, Spring,
1962.
19. Cantemir L. Inventica componen tă esențială a capacității de
apărare. Sesiunea a XIII-a, comunicări Academia Navală
“Mircea cel Bătrân”, Constanța, 27-28 mai 1993.
20. Cantemir,L., Carcea, M. I. Model ipotetic al procesului de
creație, Conf. Naț. de Inventică, Iași, 1994.
21. Cantemir L. Interdependența dintre nivelul tehnico – științific –
economic și structurile sociale. Simpozion Universitatea
“Al. I. Cuza”, Iași, 26-27, 1995.
22. Cantemir L. Progresul tehnico-științific în munca intelectuală –
factor determinant al dezvoltării societății. Simpozion.
Universitatea Agricolă a Moldovei, Chișinău, 19-21 octombrie 1993. P. 56-60.
23. Carcea M., Cantemir L. Bazele creației tehnice. Psihologia
creativității. Rotaprint, Univer istatea Tehnică “Gh.Asachi”,
Iași, 1998, 166 p.
24. Ciapiale J. Metody poiska izob retatel’skih idei. Leningrad,
Mașinostroenie, 1990.
25. Dulgheru V., Tofan I. Principiile creației inginerești. Chișină u,
Știința, 1991, 164 p.
26.
“Jurnal of Creative Behaviour”, vol. 26, nr. 3, Third
Quarter 1992.
27. Forgays Donald,G.,Forgais, D. K. Creativity enhancement
through flotation isolation “Journal of Enviromental
Psychology”, vol. 12(4), 1992.

Bibliografie 253

28. Guilford J. P. The nature of human intelligence , Mc. Graw
Hill-Book, New York, 1967.
29. Golann, S. E. Psichological study of creativity. Psych. Bull.,
6/1963.
30. Guastello S. J. ș. a. Cognitive facilities and creative behavi ors.
CABS and Consequences, in Journal of Creative Behavoir,
4/1992.
31. Guilford, J. P. The nature of human intelligence, Mc. Creative-
Book, New Iork, 1967.
32. Jacques J. Hazardul sau știința descoperirilor neprevăzute,
Editura, Nemira, București, 1993.
33. Jonson J. Cr. Metody proektirovania. Moskva, Mir. 1986.
34. Kox C. M. Genetic Studies of Genius. Vol.11. The Early
Mental Development of The Hundred Genius. Stamford
University Press, 1926.
35. Kurth Verner. Hartuny Hans Joachim. . . Și peste 1000 cai
putere. Lucruri interesante di n lumea tehnicii. București,
Tehnica, 1959 .
36. Landau, E. Psihologia creativității. Editura Didactică și
pedagogică, București, 1979.
37. Lapșin I. Filosofia izobretenia, t.l. Moskva, Nauka i șko1a,
1969.
38. Larmat J. Genetica inteligen ței, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1977.
39. Legea României nr. 64 privind brevetele de invenție.
40. Legea Republicii Moldova nr.461 privind brevetele de invenție.
41. Leonachescu N. Pionierii epoc ii mașinilor. București, Ion
Creangă, 1989.
42. Lowenfeld, V., Beittel, K. Criterii interdisciplinare ale
creativității în Știință și artă, traducere din “Research
Yearbook of the national art education”, 1959.
43. Ludwig, A. The Creative Achievement Scole, Creative
Research J., 2/1992.
44. Midgley, D. F., Dowliag, G.R. A longitudinal study of
product from innovation: The interaction between 254 Manual de creativitate

predispositions and social mesages , “Journal of consumer
research”, vol. 19 (4), 1993.
45. Moore A. D. Invenție, descoperire, creativitate, Editura
Enciclopedică Română, București, 1975.
46. Moraru, I. Știința și filosofia creației. Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1995.
47. Moroianu D. Maeștrii ingeniozitatii românești. București,
Editura Tehnică, 1976.
48. Muhacev V. Kak rojdaiutsia izobretenia. Moskva, Moskovskii
rabocii, 1968.
49. Munteanu, A. Incursiuni în creatologie. Editura Augusta,
Timișoara, 1994.
50. Nicola I. Pedagogie. Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1964.
51. Oerster, R., Montada, L. Entwicklungs psyhologie , Urban
& Schwajzenberg Munchen – Wien- Baltimore, 1982.
52. Odobleja, St. Psihologia consonantist ă, Editura Științifică
și Enciclopedică București, 1982
53. Offner H. Aprecierea potențialului creativ la viitorii inginer i.
Traducere din Journal of Creative , 1967.
54. Osborn, A. F. L’imagination constructive , Paris, Dunod,
1969
55. Papae M. R. Teste de inteligen ță, Raționament figurativ. Ed.
Niculescu, București, 1994.
56. Petrovici N. T., Turicov V. M. Puti k izobreteniu: Deseati
șagov. Moskva, Molodaia gvardia, 1986.
57. Polovinkin A. I. Osnovy ingenernogo tvorcestva. Moskva,
Mașinostroenie. 1988.
58. Polovinkin A. I. ș.a. Avtomatizația poiskovogo construirovania.
Moskva. Radio i sveazi, 1984.
59. Popescu M., Spulber V. Descoperiri științifice. Legendă și
adevăr. Chișinau, Știința, 1992.
60. Popescu Neveanu P. Evoluția conceptului de creativitate,
Analele Universității București , seria “Psihologie”, 1971.

Bibliografie 255

61. Racle G. La pedagogie interactive – au croissement de la
psychologie modern et de la pedagogie, Ed. Retz, Paris, 1983.
62. Rejskind, F. G., Rapagna S. O., Gold D. Gender
Differences in children’s devergent thinking , “Creativity
research journal”, vol. 5(2), 1992.
63. Ricciardelli, L. A. Creativity and bilingualism “Journal of
Creative Behavior”, vol. 26(4), 1994.
64. Rogers, C. Le developpement de la personne Dunoa,
Paris, 1966.
65. Roșca, Al., Munteanu G., Radu I., Stoian P., Zorgo B.
Creativitate, modele programare . Editura Științifică,
București, 1967
66. Seliuțkii A. B. Kak stati eretikom. Petrozavodsk, Karelia,
1991.365p.
67. Simone D. S. Education for Innovation. Pergamon Press, 1969.
68. Smirnov G. Preemniki Arhimeda. Moskva, Znanie, 1973.
69. Sternberg, R. J., Lubart T.I. The creative mind ,“
Nederlands tijs schrift voor de psyhologie en haar
grensgebieden”, 47(6), 1992.
70. Stoica A. Spre o paradigmă holistă a creativității. Simpozionul
“Zilele Academiei Ieșene”, 1995.
71. Stoica Constantin, A. Blocaje interne ale creativit ății. O
încercare taxonomic ă, “ R e v i s t a d e p s i h o l o g i e ” , 1992,
nr. 4.
72. Ștefan M. Scurtă istorie a creativității științifice și tehnice
românești. Editura Tehnică, București, 1981.
73. T a y l o r , I . , S m i t h P . Natura procesului creativ ,
“Creativitatea: examinarea procesului creativ”, Hastings House.

74. Thring M.W., E,R.Laithwaite. Kak izobretati? Moskva, Mir,
1980.
75. Torance, E. P. Test du pancee creative. Guid d’application. Les
edition du Centre de psychologique appliquee, Paris, 1976.
256 Manual de creativitate

76. Tretiacov V. N. Eta paradoxalinaia novizna. Minsk. 1989.
77. Vervalin, H. Ce este creativitatea? Traducere din Danis, G.,
Scott, J. A. Antrenarea gândir ii creative, New York, Holt,
Reinhart, Winston, 1971.
78. Vikentiev L. I., Efremov V. I. Pravila igry bez pravil.
Petrozavodsk, Karelia, 1989. 280 p.
79. Wallas, G. The art of thought, Harcourt Brace, 1926, New
York.
80. Wonder, J., Blake, J. Creativity east and west intuition
“Journal of Creative Behavior”, vol. 26(3), 1992. pp. 172-
185.
81. Woodman R. W., Sawzer J. I., Griffin R. W. Toward a Theory
of organizational Creativity. “Review of Academy
Management”, vol. 18(2), 1993.
82. Workman J.E., Jonson K.K. Fashion opinion leadership,
fashion innovativeness, and need for variety “Cloting and
Textiles research Journal”, v ol.11(3). 1993. Pp.60-64.
83. Zlotin B.L., Zusman A.V. Izobretateli prișel na urok. Chișinau ,
Lumina. 1990, 245 p.
84. Zlotin B.L., Zusman A.V. Pridi na poligon: praktikum po teorii
reșenia izobretatelskih i naucinyh zadaci. Petrozavodsk,
Karelia, 1991.

View publication statsView publication stats