ILIESCU LUCIAN -VALERIU, ANUL 1, IF, SERIA 1, GRUPA 104 [617765]

1

FACULTATEA DE DREPT, UNIVERSITATEA DIN
BUCUREȘTI

ILIESCU LUCIAN -VALERIU, ANUL 1, IF, SERIA 1, GRUPA 104

REFERAT LA DISCIPLINA OPȚIONALĂ:
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

TEMA REFERATULUI:
ETICA PRIVITĂ PRIN LENTILĂ NIHILISTĂ
ÎN FILOSOFIA LUI FRIEDRICH NIETZSCHE

2

Cuprins

1. Reinterpretarea nietzscheană și noile resorturi structurante ale eticii … pag.1
2. Etica nietzscheană din perspectiva religioas ă a creștinismul ui … pag.2
3. Etica nietzscheană din perspectiva spectralității valorilor europene … pag.2
4. Dialectica morală nietzscheană și cea kantiană … pag.5
5. Concluzii … pag.5
6. Viziune critică … pag.6

3
1.Reinterpretarea nietzscheană și noile resorturi structurante ale eticii
Cu probabil sporadice și, în orice caz, inconsistente excepții, cultura religioasă, filosofică,
artistică și morală a Europei s -a întemeiat, până la începuturile modernității, atât sub raportul
premiselor, cât și sub cel al finalităților, pe ideea imuabilității ei, a apartenenței sale în sfere
metafizice, meta -istorice și trans -noetice, fiind în orice caz considerată un bun de moștenire
divină. Bazele acestei culturi sunt fie rezultatul unor transmisii de tip revelație, fie
epifenomenul unor procese intelectuale și estetice de mare finețe :
Începu tul metafizicii europene este afirmat de identitatea parmenidiană a Gândirii cu Fiin ța.1
Dacă ne aplecăm asupra influentei teorii a cunoașterii platoniciene, consistent și important
este abia ceea ce vine în urma emergenței din penumbra adevărului speologic, sensibil, supus
cărnii și tranzienței, așadar ceea ce se poate numi lumea ideilor. Dihotomia conceptuală între
lumi, prin care se dă și substanță valorilor, ține de un ansamblu de gândire și ființare de ordin
religios, care îi circumscrie în general pe filosofii premoderni preocupați de probleme moral –
spirituale. Odată cu proclamația morții lui Dumnezeu însă, tot corpusul valoric al lumii
premegătoare deicidului se dizolvă în mod fatal, lăsând loc nihilismului nietzschean, deloc
dramatic ori l acrimogen, fără urme de nos talgie, fără ieremiade gratuite:
Ce înseamnă nihilismul? Înseamnă că cele mai înalte valori se dezag ragă în sine.2
Nietzsche sesizează, cu o finețe analitică impresionantă, că vectorul care susține raportul
dintre lumea sensibilă și cea inteligibilă ar putea fi prost plasat, deturnând astfel întregul sens
al acestor două lumi, axiomatic și autoritar cartografiate pe harta gândirii filosofice din
Grecia Antică până în întreaga Europă aflată în zorii modernității. Realitatea însă, î n optica
nihilistă, e că lumea sensibilă trebuie acceptată ca singurul dat substanțial, care în definitiv
reprezintă și principiul de întemeiere al oricărei alte lumi speculative, țintă a idolatriei
spiritului european, înșelat în exegeza -i nefericită asup ra valorilor. Din această falacioasă
subordonare a lumii sensibilului față de cea inteligibilă, favorizată de apariția religiei creștine,
s-a ajuns la consolidarea idolilor culturii:
Un idol este este un zeu fals, pe care însuși omul l -a creat și îl adoră, uitând astfel că se supune unei părți din
sine (dorințelor sale, viselor, defectelor). Deci, a adora un idol înseamnă a conferi o iluzorie atotputernicie unei
întrupări a propriilor slăbiciuni.3
Odată cu Nietzsche și cu ciocanul său filosofic, aceste busturi și statui inerte, ipostaziate în
Idei, Metafizică, Noumene (Kant), Dumnezeu, Ființe Increate Doxologice, Destin și în
general tot ceea ce tine de dexteritatea și performanțele speculative ale filosofilor, toate
acestea sunt dinamitate , lăsând locul unui eon al voinței puternice, al acceptării lumii
sensibile ca unic dat și al trăirii demne într -un orizont nu intuitiv, ci senzorial. Spiritul liber e
cel care se eliberează de nimicul reprezentat de iluziile religioase, morale și metafizice .

1 OCTAVIAN, Florin, Castalia – anuar de arte speculative , vol. 1, Cluj -Napoca, 2003, pag.3
2NIETZSCHE , Friedrich , Amurgul Zeilor , editura Antet, București, 1993, pag . 18
3NIETZSCHE , Friedrich , Amurgul Zeilor, editura Antet, București, 1993, pag. 12

4
2.Etica nietzscheană din perspectiva religioasă. Față în față cu creștinismul.
După Nietzsche, Biserica creștină a deformat mesajul evanghelic . Asimilând corporalității,
materialității, sexualității nu în ultimul rând noțiunea de păcat, a făcut din lumea noastră
mundană o vale a plângerii, o antecameră sumbră a fericirii de dincolo de ea. Această
promisiune pare fundamentată pe noțiunea aristotelică de teleologie, fiind în orice caz o
paradigmă a renunțării la (datul) sensibil, în favoarea eternă a (intuitivului) edenic, care aduce
ipotetic cu sine desprinderea de ancorele mundane, spiritualizarea, întâlnirea sinelui adamic
cu Sinele Elohimic, chiar îndumnezeirea. Religia pare un camuflaj reușit, dar perfid, al
resentimentului și spiritului de frondă, atitudini fre cventate perseverent de oamenii slabi, de
sclavi, de cei ce nu pot respire aerul stenic, dar rarefiat, al acceptării acestei unice lumi.
Omenirea trebuie să creadă în realitatea fără idoli, atingându -și propriul zenit. Zenitul în
cazul de față e cu sigura nță conotat diferit de cel cu care ne obișnuiește gândirea religioasă.
Termenul zenit vine din arabul as-samth , care s -ar echivala semantic prin „deasupra capului” .
De data aceasta însă, deasupra capului nu mai reprezintă un univers întemeiat rational ori
spiritual -revelat, ci o lume pe care o poți atinge, ale cărei realitate, prospețime și intruzivă
actualitate se resimt puternic în fiecare cuantă de carne, în fiecare mișcare, în fiecare interval
sistolă -diastolă. O astfel de lume, atât de vie, nu poate fi refuzată pentru un construnct uman,
rațional și speculativ, pe care l -ar reprezenta misterioasa, obscura, ezoterica lume de dincolo.
Mai mult, pentru filosoful german, ideea de zeu va fi acceptabilă, digerată ontologic, doar în
măsura în care ea e asociat ă cu o sferă vag caricaturală:
După un asemenea criteriu pre țuiesc eu valoarea oamenilor, a raselor, și anume dup ă măsura în care
știu s ă înțeleag ă zeul ca fiind nedesp ărțit de satir.4
3.Etica nietzscheană din perspectiva spectralității valorilor occidental e europene
Nu numai că aceste mari valori idolatrizate sunt neadevărate, dar au și forța maladivă,
vigoarea pestilențială de a contamina ființa, lipsind -o de adevărul unic al lumii senzoriale,
condamnând -o la un excurs orb în lumea spectrelor și umbrelor, a siluetelor ideal
fantoma tice, a stibinei speculațiilor.
Marile valori ale Occidentului sunt goale pe dinăuntru, pentru că ele sunt enun țate sau generate de
trupuri bolnave, de trupuri al c ăror abdomen umflat sun ă a gol .5
Autorii acestor valori le-au atribuit, pare -se, o autoritate care transcende potențialitatea lor de
investire. Le -au dat un halou sacrosanct, dar făurit de mâini omenești, supuse sensibilului, și
deci îndatorate față de această lume, să îi trăiască realitatea palpabilă, observab ilă, radical
perceptibilă.
Sarcina pe care și -o propune eroic filosoful german nu e însă facil realizabilă, pasabilă ori la
îndemâna oricui. O reinvestire axiologică reclamă un cumul iradiant de forță, voință,
luciditate analitică, dată fiind radicalitatea acestei insurgente schimbări de macaz hermeneutic
în cazul spiritului European:

4 NIETZSCHE , Friedrich, Ecce Homo , editura Dacia, 1994, pag. 43
5NIETZSCHE , Friedrich , Amurgul Zeilor , editura Antet, București, pag. 17

5
Pentru sarcina unei transmutări a valorilor erau poate necesare mai multe puteri decât s -au aflat
vreodată laolaltă într -o singură fiin ță, și în primul r ând și contrariile u nor asemenea capacitate,
strânse laolalt ă și fără ca să se tulbure, să se contracareze unele pe altele .6
4.Dialectica morală nietzscheană și cea kantiană
Spre deosebire de criticile kantiene, cercetările lui Nietzsche nu propun, nici nu converg către
postularea unui eu transcendental, afirmând în schimb că până și categoriile experienței pot fi
istoric încartiruite și astfel determinabile. Mai mult, în dezacord cu noțiunea hegeliană de
conștiință istorică, teza nietzscheană exclude teleologia inerentă efluviului diacronic. Toate
începuturile și sfârșiturile sunt, prin urmare, insondabile .
Concluzia lui Kant era că unitatea sintetică dintre fericire și virtute este imposibil ă într-o via ță terestr ă
scurt ă și că trebuie s ă postul ăm nemurirea sufletului, care, într-un progres merg ând la infinit, ne
poate conduce la des ăvârșire, f ăcându-ne demni de fericire .7
Acest tip de postulat îi repugnă lui Nietzsche, care se opune principial lumii noumenale
kantiene. Mai mult, se opune caracter ului categoric al vreunui imperativ, pentru el morala
având un profund caracter volitiv și infra -istoric. Conotațiile valorice se dau la Nietzsche într –
un regim relativ și determinat, așa cum afirmam anterior. . În orizontul acestor idei, rațiunea
umană e doar o stranie noțiune, dezvoltată în fluxul istoric, și dată fiindu -I unicitatea în
universul cognoscibil, nu putem garanta caracterul absolut al valorilor propuse de această
rațiune.
În mod cert, pragmatismul kantian desacralizează profund spiritul europ ean, dar nu merge,
precum Nietzsche, la a nega însăși ideea de moralitate ori de imperativ. Nietzsche trece în
mod deliberat, dincolo de tabloul maniheist al moralei, transcende logica binară a eticii, în
formula ei de bine opus răului, optând, dacă mai ex istă într -o lume post -axiologică idea de
liber arbitru, pentru îmbrățișarea tonică a unei lumi care fusese prea mult timp ideograma
palidă și dezesperantă a unei realități suprasensibile.
5.Concluzii
Filosofia lui Nietzsche contemplă profund sensurile valorilor, ca piloni incandescenți în
arhitectonica fundamentărilor etice și religioase, dar și semnificația acestor valori pentru
existența umană. Dat fiind relativismul valorilor și versatilitatea lor în raport cu referențialul
istoric, semantic ori cult ural, pe care le considerăm una din tezele axiologice nietzscheene
fundamentale, ni se propune să privim mai degrabă valoarea nu ca pe o monadă sacrosanctă,
supracosmică și de sorginte divină, ci ca pe o structură operațională umană, infracosmică,
șanjabil ă, istoric și geografic determinată, fără fundamente transcendentale ori transcendente.
Nietzsche pare să lucreze pe un culoar deja deschis odată cu filosofia anglo -saxonă de secol
XVI, reușind să -și vadă idolii zâmbind lugubru doar în paradigma unui for a xiologic
desacralizat, decorticat de substanța divină, și prin urmare anesteziat .

6 RUSS, Jacqueline, Istoria Filosofiei , vol. 3, editura Univers Enciclopedic, București , 2003, pag.92
7 RUSS, Jacqueline, Istoria Filosofiei , vol. 3, editura Univers Enciclopedic, București, 2003, pag.92

6
O paradigmă care are, precum cea anglo -saxonă, ca premise ontologică nominalismul, epistemologică
empirismul, și axiologic ă pragmatismul, este una ( …) care legitimeaz ă (…) reducția momentelor
epocale ale Spiritului la rangul de piese muzeale ale istoriei.8
Filosoful german nu anulează însă valorile prin puterea sa, nu ucide niciun zeu și nici lovește
cu ciocanul vreun bust etrusc sau vreo statuie renascentistă. El nu face decât să observe și să
proclame, să pătrundă comprehensiv în osatura fină a spiritului European și să îi evalueze
structura internă, fisurile și breșele. Vede așadar, cu o optică de tip laser, posibilitatea unei
reevaluări axiologice, modelabilă în funcție de referențialul de autoritate în raport cu care
aceasta se compune și este instituită. Dacă, prin urmare, valorile sunt holografice, singurul
lucru cert rămâne lumea sensibilă, pe nedrept acuzată, supusă oprobiului, negării și
deprecierii pentru cel puți n două milenii.
6.Viziune critică
Ideea unei revoluții morale, culturale, axiologice sau religioase în cheia unei revitalizări
hermeneutice și analitice, poate fi, fără îndoială, seducătoare. Cu toate acestea, eu tind, mai
puțin ferm și viguros decât Nietz sche, să păstrez o precaută distanță față de vitalismul acestor
idei, care pot inspira, într -o lectură nefericită, cele mai stranii utopii și ucronii totalitare.
Optez prin urmare pentru conservarea acestor idoli, cu rădăcini antice și medievale, dacă nu
într-o uzanță dinamică, cel puțin într -un preambul patrimonial al spiritului European.
Cred că acești idoli se potrivesc mai bine cu histograma ființei mele și pot fi mai lesne
metabolizați de omul postmodern, trecut deja prin stadiul deziluziei și distopiei secolului XX.
Așadar, prefer un Nietzsche interpretat în cheie lucidă și individuală , care să nu anime spirite
în masă, nici să materializeze ciocanul filosofic lucrat în filigran, în orfevrăria minții unui om
care a depășit limitările axiologice absolute ale vremii sale.
Prefer să cred deasemenea, chiar dacă numai pentru securitatea mea ideatică, emoțională și
ontică, într -un principiu ordonator suprasensibil, pe care să se fundamenteze întreaga cultură,
într-un Axis mundis nerelativ și increat, un Unu care să centreze, ierarhizeze și să ordoneze
cultura, axiologia și implicațiile spirit ului. O pluralitate de principii versatile ar deschide, în
viziunea mea, hățișurile insondabile ale haosului.

Bibliografie:

-NIETZSCHE , Friedrich , Amurgul Zeilor , editura Antet, București, 1993.
-NIETZSCHE , Friedrich, Ecce Homo , editura Dacia, 1994.
-OCTAVIAN, Florin, Castalia – anuar de arte speculative , vol 1, Cluj -Napoca, 2003.
-RUSS, Jacqueline, Istoria Filosofiei , vol. 3, editura Univers Enciclopedic, București, 2003

8 OCTAVIAN, Florin, Castalia – anuar de arte speculative , vol 1, Cluj -Napoca, 2003.