Enachecristina Psi 3 Psihologiasportului [617760]

UNIVERSITATEA „ANDREI ȘAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE

ENACHE ( SAVA ) CRISTINA
PSIHOLOGIE
ANUL III
PSIHOLOGI A SPORTULUI

MOTIVAȚIA – CONCEPT ȘI IMPLICARE ÎN ACTIVITATEA
SPORTIVĂ

Constanța, 2020

2

Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 3
Motivația în sport – conceptualizare ………………………….. ………………………….. ……….. 4
Implicația motivației în performanța sportivă ………………………….. ………………………. 7
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 13
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 14

3
Introducere

Psihologia sportului este o ramură tânară a psihologiei generale, o disciplină nou aparut ă
în psihologia științ elor motorii , care face parte din științele sportive și studiază comportamentul
uman și procesele psihice din perspectiva activităț ii sportive, privind performanța și bunăstarea
psihică și fizică a sportivului.
Atât ca disciplină științifică dar și ca domeniu profesional, psihologia sportivă
promovează înțelegerea sportului , analizând, evaluând și direcționând activitatea sportivă prin
intermediul înțelegerii proceselor psihologice. Ea se adresează atât sportivului în mod individual
prin clarificarea scopului și adecvarea l ui în raport cu abilită țile și nevoile sportivului , membrilor
echipelor sportive ca re doresc să întrețină și să optimizeze coeziunea, antrenorilor care urmăresc
integrarea antrenamentului mental în practica desfășurată, privind problematica relațională,
motivațională sau decizională, cât și părinților , pentru o mai bună înțelegere și oferire de suport
copiilor care practică sportul de performanță, personalului de specialitate, cum sunt medicii și
fizioterapeuții, care doresc să își îmbogățească cunostințele în acest domeniu, și nu în ultimul
rând instituțiilor sportive, școli, cluburi sau asociații sportive, care doresc să promoveze sportul
prin integrarea dimensiunii mentale în activitatea sportive.
Psihologia activității sportive este văzută ca o ramură a plicativă a psihologiei, astfel,
psihologia aplicată a sportului are ca obiectiv identificarea și înțelegerea teoriilor psihologice și a
tehnicilor ce pot fi aplicate în sport , în vederea îmbunătățirii performanței și a cultivării
capacităților celor implicați în activitatea fizică precum și menținerea unei tensiuni mentale ideale
care impulsionează acele calități fizice ce permit sportivilor să -și atingă potențialul .
Sportul de performanță urmărește valorificarea aptitudinilor individului într -un sis tem
organizat de selecție, pregătire și competiție, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive,
realizarea de recorduri și obținerea victoriei. Participarea la competiții este foarte solicitantă , de
aceea î n lipsa unei gândiri pozitive și a unei comun icări eficiente î ntre membrii echipei , succesul
este mai greu de obț inut, iar a ntrenamentele intense, alimentația adecvată și voința nu su nt
suficiente pentru a fi performant în sport, fiind nevoie ș i de concentrare, motivare, echilibru
emoțional și î ncredere în sine. Implicația motivației în activitatea sportivă este b ine evidențiată de
întrebările: ,, De ce practică anumiți indivizi sportul ,, și ,, Care sunt mobilurile care -i îndeamnă pe
sportivi la activitatea competițională ,,.

4
Motivația în sport – conceptualizare

În societatea modernă, motivația reprezintă un subiect de mare interes, indiferent de
domeniul de activitate prestat. În lumea sportului antrenorii sunt fascinați de motivație, creând
sloganuri înflăcărate care să -i inspire pe sportivi , ținând discursuri energiz ante acestora și adesea
devenind oratori motivaționali. Astfel, motivația a atras atenția specialiștilor din psihologia
sportului care au constatat că realizarea unei motivații puternice și durabile pe tot parcursul vieții
pentru p racticarea unui sport reprezintă unul dintre obiectivele finale ale educației fizice la orice
nivel.
Motivul este numele generic al oricărei componente a motivației fiind definit de mulți
psihologi ca un fenomen psihic ce declanșează, direcționează și susține energetic activitatea,
îndeplinind două funcții: pe de o parte, o func ție de activare, de mobilizare energetic ă și pe de
altă parte, o func ție de direc ționare a conduitei, vectorial ă. Motivele care -i determină pe antr enori
și pe sportivi să se ang ajeze într -un travaliu de lungă durată, se regăsesc în trei aspecte
corespunzătoare motivației umane: necesitatea de a se simți competenți și a se autodetermina,
necesitatea de stimulare și necesitatea contractului social.
Motivația joacă un rol esențial î n activitatea psihică și dezvoltarea personalității fiecărui
sportiv, este importa ntă pentru obținerea succesului, reprezintă unul dintre cei mai importanți
factori în practicarea sportului și un element cheie care facilitează nu doar obținerea performanțe i,
ci și o experiență pozitivă.
Motivația este un concept explicat în diferite maniere. Originea cuvântului o constituie
latinescul “ movere ”, adică ceea ce pune în mișcare, ceea ce împinge la acțiune. În literatura de
specialitate abordarea acestei noțiuni se centrează fie asupra individului, fie a individului în
relație cu mediul său. Abordarea din perspectiva individului susține că forța motivațională este
interioară individului și depinde de caracteristici personale ca nevoile, pulsiunile, instinctele,
trăsăturile de personalitate , în timp ce în abordarea situațională, individul în relație cu mediul său ,
comportamentul depinde și de factori exteriori individului, respectiv mediul său de lucru, natura
muncii, stilul de conducere al superiorilor, etc.
Astfel, autori i aflați sub influența psihologiei sau psihanalizei, definesc motivaț ia ca fiind
,,forța care permite trecerea organismului din starea de repaos în starea de acțiune …. ceea ce

5
împinge individul să acțio neze în funcție de nevoile sale …. o stare de tensiune care pune
organismul în mișc are până la reducerea tensiunii ,, (Nae, 2010).
Din acestă perspectivă, a motiva înseamnă:
• Pentru psihanaliști: solicitarea pulsiunilor fundamentale;
• Pentru psihologii clasici: a face apel la nevoi fundamentale;
• Pentru psihologii clinicieni: a face apel la certitudini afective cu care copilul a fost
impregnat în mediul familial, școlar și social;
• Pentru psihologii behavioriști: stimulii de nivel biologic care declanșază
comportamentele instictive și reflexe (Nae, 2010) .
Alți autori au definit motivația astfel :
 „ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ […],
orientare selectivă a comportamentului și factor energizator al acestuia” (Niculescu, 2000).
 „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, înnăscute sau dobândite, conștiente
sau inconștiente, simple trebuințe biologice sau idealuri abstracte” (Crăciun, 2012) .
 ,,totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite,
conștientizate sau neconștientizate, s imple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte,, (Roșca,
1943 , apud Epuran, 1990 ).
 ,,ansamblul factorilor dinamici care determină conduit unui individ,, ( Sillamy,
1996).
Gama motivațiilor conduitei umane poate fi descrisă de următoarele noțiuni: trebui nță,
impuls, dorință, intenție, scop, tendință, valență, expectanță, aspirație, ideal.
 Trebuința se referă la anumite stări interne indicând o anumită lipsă sau deficit.
Trebuințele pot fi primare sau biologice, înnăscute și legate de menținerea organismu lui:
trebuința de hrană, odihnă, sex, igienă, sau de ordin psihologic: nevoia de securitate, de afecțiune,
de afiliere, sau pot fi trebuințe secundare care sunt dobândite sub influența factorilor socio –
culturali: trebuința de comunicare, de succes și performanță, de autorealizare, de aprobare socială
etc.
 Impulsul constă în apariția excitabilității accentuate a centrilor nervoși corespunzători (din
punct de vedere fiziologic) și o stare de tensiune (din punct de vedere psihologic). Impulsul este
aspect ul dinamic, procesual al trebuinței.
 Dorința este o trebuință conștientizată, o activare emoțională orientată spre obiectul ei.

6
 Intentia marchează trecerea de la motive spre scopuri, proiecte și indică aspectul
direcțional al motivului.
 Scopul este prefigurarea mentală a rezultatului, a efectului dorit. Dacă scopul propus nu a
fost atins, tensiunea psihică se menține sub formă de impuls pentru continuare.
 Tendința este factorul motivațional care orientează activitatea într -un anumit sens .
 Valența este proprietatea unui obiect, eveniment sau persoană de a răspunde unei
trebuințe, de a satisface o cerință.
 Expectanța definește rezultatul pe care individul îl estimează că îl va obține, pornind de la
o apreciere realistă. Se bazează pe un ca lcul al șanselor.
 Aspirația este rezultatul pe care individul îl așteaptă, o speranță de autorealizare;
standardul pe care o persoană se așteaptă și speră să -l atingă într -o performanță.
 Idealul își are originea în sistemul de valori al persoanei sau grupu lui; el presupune o
opțiune valorică de perspectivă care capătă expresie în progamul de viață al individului.
 Interesele reprezintă tendința de a acorda atenție anumitor obiecte și de a se orienta dup ă
anumite activităț i fiind foarte importante în activ itatea sportive (Nae, 2010).
Motivațiile reprezintă “ ceea ce împinge la acțiune ”, iar comportamentul reflectă acțiunile
întreprinse în vederea atingerii unor scopuri, astfel, motivațiile determină comportamentele
individului, îndeplinind trei funcții: funcția energetică, de propulsor, activator și dinamizator,
funcția de direcționare, o condiție a selectivității în relație cu ambianța și funcția de mediere și
reglare a activității omului.
Din punct de vedere cognitiv, motivația este abordată prin ecuația: Valență x Expectanță
= Motivație . Dacă unul din factori este zero atunci motivația este zero. Cercetările arată că reacția
tipică la succes este ridicarea nivelului de aspirație și expectanță, în timp ce la insucces este
coborârea acesteia; scăzâ nd nivelul de aspirație, expectanța implicit scade și efortul de învingere
al dificultăților.
În sport, motivația este legată de satisfacția directă a celui care practică sportul, care oține
un succes sportiv, o anumită performanță, existând o legatură di rectă între performan ță și
motivație, rezultatele fiind mai bune în cazul unei motivaț ii sociale mai profunde . Astfel,
motivația reprezintă factorul definitoriu în decizia unei persoane de a se implica constant într -o
activitate și de a depune efort pentru aceasta.

7
Implicația motivației în performanța sportivă

Sportivii de performanță sunt persoanele care practică sistematic și organizat sportul și
participă în competiții cu scopul de a obține victoria asupra partenerului, pentru autodepășire sau
record.
Pregătirea psihică fie ea implicită sau explicită nu poate lipsi din formarea și dezvoltarea
unui sportiv complet, ea este o componentă esențială, care alături de pregătirea tehnică, tactică,
fizică, alături de alimentație și de refacere, valorific ă la maximum performanțele sportivilor.
Cercetările au identificat trei factori psihologici importanți implica ți în performanța sportivă:
anxietatea de performanță, motivația pentru sport de performanță și autoeficacitatea. Un nivel
ridicat de anxietate po ate afecta negativ performanța sportivului, în timp ce un nivel ridicat al
auto-eficacității și motivației influențează în sens pozitiv performanța unui sportiv.
În sportul de performanță ca și în cel de întreținere (sportul pentru toți), motivația joacă un
rol extrem de important pentru obținerea succesului și atingerea obiectivelor. Deși suntem tentați
să credem că obținerea succesului în sport se datorează doar aptitudinilor înnăscute, trebuie să
fim conștienți de faptul că la același nivel al importanț ei se situează și motivația. Consemnăm
faptul că motivația se referă la procesul psihic, care provoacă, orientează și susține anumite
comportamente ale unei persoane. Prin urmare, motivația constituie o problemă care a atras
permanent atenția specialiștilo r din psihologia sportului. Realizarea unei motivații puternice și
durabile pe tot parcursul vieții pentru practicarea unui sport reprezintă unul dintre obiectivele
finale ale educației fizice la orice nivel.
Interesul pentru obținerea performanțelor sportive în timp cât mai scurt, cu eficiență
crescută și cu riscuri biologice minime a condus la o dezvoltare uriașă a cercetărilor științifice
proprii domeniului sportului dar și la o receptivitate sporită privind transferurile de cunoștințe și
de aplicaț ii din alte domenii. Domeniul manifestărilor psihice, al controlului trăirilor și
manifestărilor este ținta unor cercetări avansate, deoarece, din interiorul acestui domeniu se poate
accede la rezervele biologice inabordabile în condiții normale, dar decla nșabile în stări d e
emergența sau supraviețuire (Epuran, 1990 ).
În urma analizei literaturii de specialitate care abordează subiectul dat, prezentăm cele
mai importante componente ale motivației:

8
 efortul pe care individul îl depune într -un anumit comportament specific dezechilibrului
creat (fiziologic sau psihologic) și care vizează ca prin acest consum energetic să realizeze
consonanța internă;
 perseverența – tendința de menținere pe o perioadă mai mare sau mai mică a efortului;
 direcția – se referă la modul în care își dirijează individul efortul pentru reducerea
dezechilibrului fiziologic sau psihologic creat;
 obiectivele – reprezintă componenta finală, punctul de referință al celorlalte elemente
enumer ate.
După consemnarea acestor aspecte, este necesar să reiterăm și aspectul corespondenței
interne sau externe pe care îl poate avea motivația. În acest sens, marea majoritate a autorilor
deosebesc două forme ale motivației, intrinsecă și extrinsecă .
Moti vația se exprim ă printr -o stare deosebit ă de tensiune psihic ă, bazat ă pe corelarea
dintre percep ție și gândire. La baza motiva ției st ă totalitatea trebuin țelor și intereselor pentru
performan ța sportiv ă.
Motivatia determin ă concentrarea aten ției și voin ței, sus ține energetic eforturile de
pregătire și participare în concursuri. Sursele motiva ției sunt interne și externe.
Motivația internă ( intrinsecă ) rezult ă din men ținerea în stare activ ă a trebuin țelor și
intereselor care evolueaz ă și se recompun pe tra seul dezvolt ării capacit ății de performan ță.
Motivația intrinsecă în sport provine din relația directă dintre sportiv și activitatea sportivă, fiind
în cele mai multe cazuri autoaplicată. Sentimentele de realizare, provocare și competență sunt
exemple de motivatori intrinseci sau interni. De asemenea, interesul pentru activitatea însăși
repezintă un important motivator. Drept cele mai importante surse de motiva ție intern ă, pentru
sportul de performan ță putem men ționa urm ătoarele:
 trăirea emoțională și dobândirea de satisfacții în practicarea activităților sportive ;
 depășirea și autodepășirea;
 recunoa șterea și impunerea publică;
 dobândirea de recompense simbolice și materiale ;
 obținerea de prestigiu personal și a statutului de performer ;
 teama de e șec.

Motivația extrinsecă provine din mediul de muncă extern sarcinii, în cele mai multe
cazuri fiind aplicată de alții decât de persoana în sine. Amintim în acest sens, orientându -ne la

9
sportivi, organizarea și structura antrenamentelor, metodele de învățare, perfecționare,
autop erfecționare, sistemul de obiective de performanță planificat, pregătirea și personalitatea
antrenorului, retribuția, diferitele adaosuri și suplimente, primele de concurs, familia, aprecierea
și valoarea socială etc. Motiva ția extern ă este generat ă de med iul ambiant și este resim țită în mai
mică măsură de sportivul de mare valoare competitiv ă. Ea se caracterizeaz ă prin urm ătoarele
elemente:
 recunoa ștere public ă;
 obligativitatea particip ării la preg ătire și concursuri ;
 sarcina rezultatului sportiv -angajat ;
 evitarea dezaprob ării publice ;
 evitarea pierderilor materiale ;
 asigurarea independen ței individuale.
Motivatia intern ă și extern ă pune bazele comportamentului î n preg ătirea de performan ță,
activeaz ă, coordoneaz ă și direc ționeaz ă toate actele și reac țiile s portivului. Motiva ția se sprijin ă
pe convingerile, idealurile și aspira ția spre marea performan ță.
Idealul sportiv determin ă modul de înțelegere a performan ței sportive în raport cu valorile
sociale ale acesteia. Idealul de performan ță ordoneaz ă modul de v iață pe baza unor valori
interiorizate de aspira ție tot mai înaltă. Idealul de performan ță și aspira ția spre maximul
performant se formeaz ă în preadolescen ță și adolescen ță, domin ând personalitatea sportivului
matur .
Motivatia pozitiv ă este produs ă de stimul ări premiale: laud ă, încurajare, prom isiuni de
recompense materiale ș i morale, activarea unor sentimente pozitive etc. Aceasta produce efecte
benefice asupra celor care le recep ționeaz ă, mărindu -le randamentul în studiu și munc ă. Acest tip
de mot ivație joac ă rol de “ zahăr“ în reflexul condi ționat pavlovian de învățare.
Motivația în sportul de performanță trebuie privită atât din punct de vedere al sportivului,
al anturajului profesional (antrenori, medic, psiholog, manager etc.), cât și al anturajului social
(familie, prieteni etc.).
Motivația este o verigă indispensabilă în mecanismul reglării comportamentale, în acest
sens putem spune că la sportivi, în mod special, motivația trebuie să fie optimă pentru a obține un
randament maximal. Acea stă reglare este necesară deoarece sportivii tind să subaprecieze
sarcinile simple, iar pe cele complexe să le supraevalueze, lucru ce devine stresant.

10
Motivația a fost ierarhizată pe trei nivele : submotivație; motivație optimală (optimul
motivațional), supramotivație.
Submotivația nu asigură suportul dinamizator, energizant al activității, astfel, sportivii
submotivați nu obțin rezultate pe măsura posibilităților, au aspirații reduse, sunt plictisiți, se
mulțumesc cu puțin și sunt lipsiți de energie. Submotivarea trebuie evitată pentru că în aceast caz
conduita funcționează diferit din punct de vedere energetic și determină diminuarea
performanțelor. Mai trebuie evitată pentru că în legătură cu sarcina și atitudinea față de aceasta se
poate induce un mon taj anticipativ în care sarcina este subestimată și deci se tratează cu ușurință
momentul confruntării cu această sarcină, ceea ce va induce probabil insucces.
Motivația optimă este un tip al motivației dat ca fiind superior față de celelalte două,
deoarec e facilitează la maxim rezolvarea sarcinii și reprezintă o motivație de intensitate medie
care evită extremele. Potrivit neurofiziologiei, există un optim al stării de veghe, al gradului de
excitație al creierului, al stărilor de impuls și drept urmare, or ganismul va acționa pentru
obținerea acestui optim prin ridicarea sau scăderea nivelului celor trei elemente.
Supramotivația antrenează cheltuieli energetice mari , uneori inutile, sportivul aspiră la
rezultate pe care nu le poate atinge din lipsă de pregătire. Supramotivația obosește,
dezorganizează, provoacă blocaje psihice, frustrează în cele din urmă sportivul, creându -i
insatisfacții. Supramotivarea funcționează pe baza legii lui Yerkes, care spune că ea trebuie
evitată. Potrivit acestei legi exis tă o relație inversă de activare între nivelul motivației și
caracteristicile unei performanțe. Supramotivarea este montaj anticipativ, generat de
supraestimarea sarcinilor percepute ca fiind dificile. Este contraindicată pentru că supraactivarea
și supram obilizarea afectivă, dezorganizează activitatea, stresează, epuizează fondul energetic,
chiar înainte de confruntarea cu sarcina și induce insucces.
Lucrarea Compendiu de psihologie pentru antrenori (Epuran, Holdevici, 1980) încearcă
să găsească răspuns la întrebarea „Cum poate fi mot ivat sportivul de performan ță?” Răspunsurile
la aceasta întrebare au ținut cont de multitudinea factori lor implicați de fapt în performanța
sportivă, astfel: fac tori ce țin de sportiv, de antrenor, de ambian ță etc. Se observă că un rol
deosebit de important îi este atribuit antrenorului, căruia î i revin cele mai importante sarcini
pentru motivarea sportivilor de performan ță.
Performanț a nu poate fi cuantificată decât în raport cu un sistem de referință, iar ea este
determinată în ma re măsură de performanța motrică ce este într -o relație permanent ă cu
aptitudinile cognitiv e și cu dezvoltarea intelectuală .

11
Concluziile lui M. Bouet menționate de Nae Ionela Cristina în lucrarea Aspecte generale
privind motivația în sportul de perfo rmanță (2010), au condus la faptul că motivele practicării
unui sport sunt declanșate de fapt d e nevoile sportivilor , astfel:
1. Nevoi motorii : nevoia de a cheltui energie ; nevoia de mișcare ;
2. Afirmarea de sine : aspecte ale afirmării de sine ; condiții favorabile afirmării de sine ;
3. Căutarea compensației : complementară și de echilibrare ; pentru surmontare ; pentru
substituiri ;
4. Tendințe sociale ; nevoia de afiliere ; dorința de integrare ;
5. Interesul pentru competiție ; nevoia de succes ; nevoia de a se compara cu alții ; nevoia
de a se opune altuia ; dorința de neprevăzut ; plăcerea trăirii tensiunii concursului ;
6. Dorința de a câștiga : dorința de posesiune ; dorința afirmării de sine ; patriotism ;
7. Aspirația de a deveni campion : exigență; a utoafirmare ; interese mate riale; i nfluența
altora ;
8. Agresivitate și combativitate : adversitate ; combativitate ;
9. Dragostea de natură : lupta contra naturii ; contemplarea naturii ;
10. Gustul riscului : jocul cu viața ; nevoia de a simți situații periculoase ; dorința de a -și
arăta curajul ;
11. Atracția către aventură : dorința de neprevăzut ; dorința de rezolvare a unor situații
limită .
O cercetare realizat ă cu scopul de a investiga și analiza factorii de ordin motivațional care
contribuie la obținerea performanțelor sportive la copii , în jocul de handbal , a relevat faptul că
ceea ce îi motivează pe copii se referă la : încurajarea permanentă în acțiunile lor , atmosfer a
plăcută în cadrul antrenamentelor, aprecierea pozitivă venită din partea antrenorului prin
recompens ă cu laude , încurajări , precum și acționarea în sensul impunerii propriei persoane drept
model demn de urmat , diplomele și premiile obținute de sportivi în competițiile anterioare ,
imaginea sportivului în grup, cunoștințe și abilități dobândite , încrederea în propriile capacităț i și
nu în ultimul rând, sprijinul emoțional și financiar din partea familiei. Factorii care îi demotivează
sunt eșecurile suferite anterior și problemele pe care le întâmpină copiii atât la antrenamente, cît
și în viața de zi cu zi. În opinia antrenorilor , condiția esențială pentru dobândirea succesului este
efortul sistematic și perseverența în exercitarea jocului de handbal, iar o carieră notabilă în
domeniu are o importanță majoră pentru copi i.
În concluzie , motivația de realizare reprezintă factorul ce l mai important în obținerea de
performanțe sportive (inclusiv în jocul de handbal). Această motivație, însoțită de elementele de

12
emulație socială, ridică pe o treaptă foarte înaltă victoria în ochii celui care a obținut -o. Motivația
intrinsecă, însoțită d e elemente premiale, de recompensă (avantaje sociale, bani etc.) poate
stimula victoria, însă performanța nu trebuie căutată cu orice preț, cu toate că presiunea socială
poate fi mare uneori.
Această opinie este împărtășită și de unii specialiști în domeniu, precum Epuran M.,
Holdevici I., Tonița F., care afirmă că „ societatea modernă are vina de a fi dezvoltat, uneori
exagerat, motivele performanțiale ale indivizilor ” (2001, p. 14 ).
De reț inut este faptul că performanța sau victoria nu aparține strict sportivului sau echipei.
Succesul aparține în egală măsură și antrenorului, administratorului, organizatorilor, specialiștilor
în domeniul activității corporale, fiecare având o contribuție importantă la succesul obținut,
performanța în sport fiind de f apt o operă colectivă.
Motivația este cea care dinamizează individul, îi facilitează adaptarea, îi orientează
conduita și dă sens activității depuse. Dacă unui individ i se impune o anumită activitate pentru
care nu manifestă atracție și care nu îi face plăcere, acesta va avea un comportament pasiv și va
obosi foarte repede dacă activitatea nu îi stârnește interesul. Dacă, în schimb, motivația este
puternică , rezistența la efort crește iar senzația de oboseală apare mult ma i târziu, deoarece
motivația sti muleaz ă acțiunea, iar plăcerea acțiunii este ea însăș i un avantaj.
Astfel, putem concluziona că realizarea unei motivații puternice și durabile pe tot
parcursul vieții, pentru practicarea unui sport, se poate realiza doar prin conștientizarea
importanței practicării sportului, care are drept beneficii nu doar un stil de viață sănătos, ci și
dezvoltarea și fructificarea personalității atât în plan personal, cât și în plan social.

13
Concluzii

La finalul realizării a cestei lucrări am înțeles că m otivele practicării diferitelor sporturi
sunt complexe și așezate pe mai multe nivele, fiind strâns legat e de personalitatea individului, iar
practicarea sportului de performanță se datorează unei multitudini de motive și structuri
motivaționale. Prin urmare, mo tivația reprezintă o condiție de bază a practicării sportului și mai
ales a obținerii de performanțe sportive, ea fiind determinată atât de factorii motivaționali interni,
cât și de cei externi, care, la rândul lor , acești factori depin d de modul în care sunt trăite
trebuințele de bază ale ființei umane, dar și de modul în care au acționat factorii externi, sociali și
pedagogici.
În activitatea sport ivă, motivația este foarte importa ntă pentru obținerea succesului și
adesea suntem tentați să afirmăm că marile performanțe se bazează în mare parte pe abilitățile
înnăscute, ceea ce nu este în tot alitate veridic. Pen tru a atinge un nivel înal de performanță într-
un sport trebuie să ai talen t, să muncești pentru a te perfecționa și nu în ultimul rând să fii
motivat. Performanțele marilor sportivi reprezintă o combinație între abilitățile fizice și dorința
arzătoare de a fi mai buni , mulți reușesc să exceleze datorită unei puternice dorințe in terioare,
aceasta fiind în masură să suplinească calități fizice cum ar fi înalțimea, viteza, forța sau
îndem ânarea.
În fine, pot afirma că motiva ția difer ă de la o persoan ă la alta , de la un grup la altul, ba
mai mult, ea se poate manifesta diferit chiar ș i la aceea și persoan ă în perioade diferite ale
existen ței sale, de aceea vectorii motivaționali ai domeniului sportiv trebuie să aibă în vedere
complexitatea domeniului, iar planurile de antrenament să fie asortate cu voința , putința și
structura personalității sportivului sau a grupului de sportivi atunci când avem în vedere
sporturile de echipă.

14
Bibliografie

1. Crăciun , Marius: Psihologia sportului pentru antrenori , Ed. Risoprint , Cluj-Napoca ,
2012 .
2. Epuran , Mihai, Holdevici , Irina, Tonița F lorentina: Psihologia sportului de performanță:
teorie și practică , Ed. FEST, București, 2008.
3. Epuran, Mihai, Holdevici, Irina: Compendiu de psihologie pentru antrenori , Ed. Sport –
Turism, Bucuresti, 1980.
4. Epuran, Mihai: Modelarea conduitei sportive , Ed. Sport –Turism, București, 1990.
5. Nae, Ionela , Cristina : Aspecte generale privind motivația în sportul de performanță ,
Academia de Studii Economice , București, 2010.
6. Niculescu , Marian: Personalitatea sportivului de performanță , Ed. Didactică și
Pedagogică, București , 2000 .
7. Sillamy, Norbert: Dicționar de psihologie , Ed. Universul enciclopedic, București, 1996.