Activa rea spațiilor urbane ascunse ale centrului istoric medieval [617751]

Activa rea spațiilor urbane ascunse ale centrului istoric medieval
– Sighișoara între memorie și progres –
Student: [anonimizat]| Îndrumător: prof. dr. arh. Irina Ioana Iamandescu

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu ” | Facultatea de Arhitectură

Activa rea spațiilor urbane ascunse ale centrului istoric medieval
– Sighișoara între memorie și progres –

Îndrumător: prof. dr. arh. Irina Ioana Iamandescu
Student: [anonimizat], 2016-2017

3
CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 1
1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
1.1. A rgument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
1.2. M etoda de abordare a lucrării – planul de idei ………………………….. ………………………….. ……….. 6

2. PATRIMONIUL CONSTRUIT – CONCEPTE ………………………….. ………………………….. ……………. 9
2.1. C onceptul de patrimoniu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 9
2.2. C onceptul de monument istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 10
2.3. S chimbarea de paradigmă – monumentul istoric ca ansamblu – centrul istoric ………………….. 12

3. CENTRUL ISTORIC MEDIEVAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 16
3.1. O rașul m edieval – privire generală ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
3.2. A rhitectura medievală civilă – modelul spațiului de tranziție medieval ………………………….. …. 19
3.3. S tratificarea perioadelor istorice la nivel urban și arhitectural ………………………….. ……………. 23

4. TIPURI DE ABORDARE ȘI MODELE DE INTERVENȚIE ………………………….. ……………………. 27
4.1. A titudinea înclinată sp re demolare – neglijarea ………………………….. ………………………….. …….. 28
4.2. A titudinea conservaționistă – conștientizarea ………………………….. ………………………….. ……….. 31
4.3. Abordarea integrată – valorificarea ………………………….. ………………………….. …………………….. 35

5. STUDII DE CAZ –ABORDAREA INTEGRATĂ ÎN PRACTICA CONTEMPORANĂ ……………. 37
5.1. D ialogul – Muzeul Municipal Abade Pedrosa și Muzeul Internațional de Sculptură
Contemporană ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 37
5.2. S imbioza – „Palimpsestul tăcut” – Muzeu arheologic ………………………….. ………………………… 39
5.3. R uptura – Sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade”, Sighișoara …………………….. 40
5.4. O încercare de redefinire – Academia de muzică Sighișoara ………………………….. ……………….. 41

6. CONCLUZIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 43

ANEXA 1 – Grilă de analiză a studiilor de caz ………………………….. ………………………….. ……………….. 44
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 45

4
1. INTRODUCERE
1.1. ARGUMENT

Având în vedere conviețuirea între nou și vechi, între trecut și prezent, în arhitectură,
lucrarea de față își propune analizarea acestei polarități conservare -creație din prisma
metodelor de intervenție contemporane în zone cu puternic caracter istoric. Mai mult decât
atât considerând patrimoniul construit o resursă în ceea ce pr ivește dezvoltarea urbană,
această analiză are deasemenea scopul de a ajuta în identificarea acelor zone ascunse adânc în
interiorul țesutului istoric și de a le readuce la viață, de a le reactualiza prin intervenții
contemporane , privite ca o continuitate a patrimoniului și nu ca o negare a acestuia.
Amestecul între noile construcții și țesutul urban istoric apare încă din antichitate și
este rep rezentat de la lucrările de întreținere necesare oricărei clădiri , prin înlocuirea de
materiale cu altele noi , sau de reamenajarea unei construcții existente pentru a servi unui nou
scop din punct de vedere funcțional și pâna la proiecte ample ale unor noi clădiri construite în
țesutul existent. Această continuitate și stratificare firească a țesutului se rupe odată cu
Revoluția Industrială și Mișcarea Modernă care propun o nouă abordare a țesutului existent; o
nouă abordare care promovează demolările, favorizând construcțiile noi și provocând astfel,
separarea între creație și conservare. În acest context se rupe le gătura cu trecutul , iar
monumentele de arhiectură, parte definitorie a țesutului tradițional „apar ca supraviețuitori ai
unor epoci apuse și sînt percepute și tratate ca relicve ale acestora”1. Reconstrucțiile de după
cele două războiae mondiale și ascensi unea mișcării de conservare a orașelor și a
ansamblurilor istorice din perioada postbelică readuc în actualitate intera cțiunea dintre vechi
și nou în arhitectură.
Regener area orașelor istorice, cu pre cădere a centrelor istorice și adaptarea acestora la
viața contemporană și la nevoile actuale ale comunității este strategia esențială pentru o bună
dezvoltare a acestora, prevenind astfel apariția unor zone moarte (cauzate fie de distrugerea
unor elemente importante ale ansamblului, fie de ignorarea potențial ului de adaptabilitate al
patrimoniului construit, recurgând la muzeificarea acestuia) , nocive atât din punct de vedere
urbanistic, cât și social și economic. Se pune , astfel, problema identificării provocărilor care
apar în conservarea orașelor istorice și înțelegerea acestora pentru a contura o strategie cât
mai bună de intervenție2.

1 Kázmér Kovacs, Timpul monumentului istoric , București, Paideia, 2003, p. 23.
2 „Historic urban environment conservation challenges and priorities for action -Experts Meeting”, 12 -14 martie,
2009, http://www.getty.edu/conservation/publications_resources/pdf_publications/historic_urban_environment.ht
ml , accesat 20.01.2017.

5

6
1.2. METODA DE ABORDARE A LUCRĂRII – Planul de idei

Patrimoniul construit – concepte

Lucrarea își propune în primul rând înțelegerea conceptelor cheie cu care operăm ș i
anume conceptul de centru istoric, de monument și implicit conceptul de patrimoniu în
complexitatea lui, considerat o adevărată resursă de dezvoltare .
Problematica patrimoniului este abordată având ca punct de plecare perspectiva
teoretizată de către Fr ancoise Choay în „Alegoria Patrimoniului”, unde patrimoniul este
descris ca „revelatorul, neluat în seamă și totuși vădit, al unei stări a societății și ale
întrebărilor care o frământă”3. Alături de acesta, la definirea și înțelegerea acestui concept a
contribuit de asemenea, având un rol determinat, lucrarea „La notion de patrimoine” a
autorilor Jean -Pierre Babelon și André Chastel4.
Considerând monumentul istoric ca parte integrantă și componentă fundamentală a
patrimoniului construit, este necesară înț elegerea acestei noțiuni, apariția, semnificațiile și
valorile sale, în vederea conturării unei strategii de intervenție. Această strategie face ca
monumentul istoric să devină actor cheie al negocierii între conservare și dezvoltare. Studiul
acestui conce pt s-a bazat pe lucrarea „Cultul modern al monumentelor” a lui Aloïs Riegl5, fără
a neglija, însă, lucrarea „Alegoria Patrimoniului” amintită mai sus și lucrarea „Timpul
monumentului istoric” a lui Kázmér Kovács6
Astfel că, odată înțeleasă noțiunea de monu ment istoric , ca unitate , este important să
privim această noțiune și la nivel de ansamblu și să înțelegem schimbarea de paradigmă care a
condiționat acest lucru. Întâlnim cazuri când valoarea este dată tocmai de caracterul special al
ansamblului și nu de caracteristicile speciale a unui singur element , astfel că este important de
făcut această comparație între monument ca entitate și monument ca ansamblu. În acest
context este important de analizat și rolul centrului istoric ca part e integrantă a patrimoni ului
construit , definitoriu în co nturarea unei identități locale. Doar conștientizând importanța
acestuia se poate pune problema centrului istoric ca resursă urbanistică în strategia de
dezvoltare a orașului.
Descoperind și înțelegând aceste concepte și valorile care au fundamentat necesitatea
de protecție și conservare se poate contura pasul următor, reprezentat de studiul posibilelor
atitudini și strategii de intervenție.

3 Franç oise Choay, Alegoria Patrim oniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998, p. 1.
4 Jean – Pierre Babelon, André Chastel, La notion de patrimoine , Paris, Liana Levi, 1994.
5 Aloïs Riegl, Cultul modern al monumentelor (esența și geneza sa), traducere de lect. arh. Serg iu Nistor
București, Impress, 1999 .
6 Kázmér Kovács , Timpul monumentului istoric , București, Paideia, 2003.

7
Centrul istoric medieval

Înainte de a analiza abordările de intervenție trebuie argumentat ă alegerea tipologiei de
interes și anume centrul istoric medieval. Gradul mare de conservare a orașelor medievale,
atât la nivelul României, cât și la nivel european, dar și caracterul lor foarte introvertit
provenit din modul de formare și din nevoia de apărare a fost factorul de terminant al acestei
cercetări. Cunoscând, acum, noțiunile generale privitoare la patrimoniu , lucrarea se
concentrează asupra specificului medieval al centrelor istorice și consecințele acestor
caracteristici asupra dezv oltării orașului. Specificul medieval este dat, nu numai de arhitectura
militară și de prezența fortificațiilor, ci și de arhitectura civilă , specific suprins și prezentat pe
parcursul cristalizării sale de către Leonardo Benevolo în lucrarea „Orașul în is toria Europei”7
Tipologia arhitecturii medievale civile, cu fronturi continue străpunse de ganguri care
conduc spre curți generoase în spate, dă naștere unui anumit tip de spațiu care, de cele mai
multe ori, nu mai corespunde nevoilor contemporane. În lips a unor acțiuni controlate de
modificări ale țesutului urban, modificări gândite în ansamblu și bine fundamentate, atât
istoric cât și prospectiv, pot apărea spații destructurate ascunse ochiului public, zone
neglijate care pot constitui o resursă important ă de dezvoltare urbană.
Ca urmare a unei evoluții firești a orașului, imaginea actuală păstrează mărturiile
etapelor de dezvoltare și adaptare a țesutului urban și a fondului construit , peste moștenirea
medievală depunându -se o serie de alte straturi . Aic i intervine problema autenticității care
poate, sau nu, afecta valoarea ansamblului. Există și cazuri când, din contră, această
stratificare este cea care dă un plus de valoare fiind un argument important în prezentarea
evoluției urbane . Această permanentă evoluție și necesitate de adaptare ne conduce și în
prezent la adăugarea unui nou strat la nivel urban și arhitectural, fiind important , însă, modul
în care se răspunde acestor necesități atât din punct de vedere urbanistic cât și arhitectural.

Tipuri de abordare și modele de intervenție

Pentru a putea răspunde coerent acestei dinamicități specifice organismului urban este
nevoie de analiza și înțelegerea precedentelor . Scopul acestei analize este de a identifica
potențialele metode prin care arhitectura contemporană poate fi un factor de dezvoltare și de
continuitate în țesutul istoric și nu unul de distrugere sau de negare a contextului.
Se pune astfel problema cum anume putem interveni în aceste zone destructurate
apărute în spatele frontului medieval, de cele mai multe ori declarat și protejat ca monument

7 Leonardo Benevolo, Orașul în istoria Europei , traducere de Mădălina Lascu, Iași, Polirom, 2003.

8
istoric, sa u chiar în interiorul frontului. Apare de fapt problema tica contactului fizic între
vechi și nou. Se aduce în discuție dialogul între conservare și dezvoltare, principala problemă
cu care s e confruntă centrele istorice fiind tocmai lipsa acestei negocieri între ce păstrăm și ce
distrugem. Orașul vechi pare astfel prins între două atitudini opuse: atitudinea
conservaționistă și atitudinea înclinată spre demolare. În timp ce prima conduce la riscul de
muzeific are a orașelor , la înghețarea acestora într -un timp trecut, refuzând dezvoltarea, cea
de-a doua neagă importan ța și rolul trecutului în oraș, promovând o politică distructivă de
dezvoltare . În înțelegerea poziției centrelor istorice și a orașului vechi, prins în procesul
neîncetat de dezvoltare urbană , un rol important l -a avut lucrarea „Orașele vechi și noul
urbanism” a lui Gustavo Giovannoni8.
În acest context , metoda de intervenție propusă , în prezent, este negocierea între cele
două ( protecția și dezvoltarea urbană ), o valorificare reciprocă în locul unei exclude ri. Se
propune astfel o abordare integrată care promovează înglobarea fondului istoric într -un
organism urban viu , care să răspundă nevoilor locuitorilor și recunoașterea adapt abilității
centrului istoric , văzut ca un monument urban în permanentă evoluție.

Studii de caz – abordarea integrată în practica contemporană

În sprijinul celor afirmate se vor analiza trei exemple care prezintă modul de punere în
practică a acestei noi abordări. Fiecare dintre acestea urmăresc relația care se creează între
vechi și nou, între trecut și prezent, în cazul de față , analizând dialogul, simbioza și ruptura.
Lucrarea de față apare ca răspuns a principalelor probleme cu ca re se confruntă
orașele, și anume cum se poate asigura dezvoltarea centrelor istorice, într -o evoluție firească,
fără a fi necesare abordări radicale. Cercetarea are ca scop final conturarea unei strategii
pentru reabilitarea zonelor destructurate ascunse în spatele frontului istoric medieval al
orașului Sighișoara . Acesta este și motivul , pentru care , pe întreg parcursul lucrării a fost
analizată evoluția și poziția nucleului medieval sighișorean, în fiecare din temele abordate. În
cazul de față negociere a între conservare și dezvoltare are un rol cu atât mai important cu cât
situl studiat face legatură între frontul străzii principale a centrului istoric, una dintre cele mai
vechi străzi a „orașului de jos” și o stradă care și -a păstrat caracterul rural, zonă în permanentă
dezvoltare încă din 19649 (întocmirea primului proiect de îndesire a fondului construit).
Proiectul în sine va fi expresia acestei negocieri între protejarea casei monument parte a
frontului medieval și dezvoltarea și regenera rea zonei destructurate din plan ul secund.

8 Gustavo Giovannoni, Orașele vechi și noul urb anism , traducere de Cristian Severin, București, Gemma, 2016 .
9 Paul Niedermaier , „Fascicol 1 – Sighișoara” în Academia Română. Comisia de Istorie a Orașelor din România ,
Atlas istoric al orașelor din România, Seria C, Transilvania , București, Editura Enc iclopedică, 2000, p.IV.

9
2. PATRIMONIUL CONSTRUIT – CONCEPTE
2.1. CONCEPTUL DE PATRIMONIU

Conceptul de patrimoniu este unul foarte greu de definit, în permanentă schimbare și
cu semnificații plurivalente. Această plurivalență apare în urma imposibilității formulării unei
definiții unanime a noțiunii, care primește o serii de extensii , atât semantice (patrimoniu
genetic, botanic, balnear, industria l, construit, cultural, natural etc.), cât și spațial e (de la
monument la peisaj urban ).
Evoluția rapidă a conceptului în decursul secolului XX face cu atât mai complexă
definirea noțiunii de patrimoniu, întrucât definițiile succesive apărute prezintă diferențe
notabile. Având în vedere multitudinea de semnificații și definiții a noțiunii de patrimoniu
trebuie specificat că studiul de fața opereză cu definiția , poate mult prea generală, formulată
de Jean-Pierre Babelon și André Chastel și anume că „patrimoniul, în sensul înțelegerii
contemporane în limbajul oficial și în folosința comună este noțiunea cu totul recentă care
acoperă într -o manieră imperativ vastă, toate bunurile, toate comorile trecutului ”.10
Cei doi autori pleacă de la premizele că noțiunea de patrimoniu și automat de
patrimonializare are la bază „faptul religios” și „faptul monarhic”. Încă din Evul Mediu apar
primele reflexii de salvare și conservare a ob iectelor considerate valoroase, fie ele relicvele
sființilor, colecțiile bibliotecilor regale și princiare, arhivele instituțiilor regale și religioase
(mănăstirile) sau edificiile antice.
Primele inițiative de salvare a p atrimoniului vin din partea municipalității (cele din
Paris fiind active încă din 1789) sau din partea intelectualilor luminați, precum a starețului
Mercier care cere autorității Parisului ca nici un monument antic să nu fie distrus fără o
anchetă realizată în prealabil de autoritatea publică . Prin aceasta se subliniază apariția unui
nou actor în problema salvării patrimoniului și a anume formarea unei opinii publice care
luptă pentru evitarea distrugerii monumentelor considerate deja ca un pa trimoniu colectiv11.
Inventarierea bunurilor clerului și a nobilimii pun baza principiului de înregistrare a operelor
de artă în funcție de interesul lor pentru public și mai ales de valoarea estetică și istorică.
Se poate vorbi , astfel, de formarea concep tului de patrimoniu și de formarea primelor
instrumente active de protecție și de conservare a acestuia. Este important să cunoaștem
evoluția și transformările apărute asupra noțiunii pentru a putea înțelege complexitatea
conceptului de patrimoniu și ce im portanță are acesta asupra identității locale.

10 Jean – Pierre Babelon, André Chastel, La notion de patrimoine , Paris, Liana Levi, 1994, p. 11,
„le patrimoine, au sens où on l'entend aujourd'hui dans le langage officiel et dans l'usage commun, est une notion
toute récente, qui couvre de façon nécessairement vague, tous les „biens”, tous les „trésors” du passé”.
11 Ibidem , p. 47 .

10
În paralel în Anglia noțiunea de patrimoniu face mai mult referire la un bun moștenit ,
patrimoniul fiind o reprezentare a unui timp trecut, a urmelor materiale lăsate de acesta și un
factor important în const rucția identitară a unei societăți la un moment dat. Această poziție
este importantă în dezbaterea inserției arhitecturii contemporane în interiorul țesutului istoric
și medierea între susținătorii creației și cei a i patrimoniului și conservării. Patrimoni ul se
desacralizează, dar totodată dobândește o dimensiune dinamică și simbolică care permite
anumite manipulări în scopul de a rămâne relevant ca moștenire, dar fără a cădea în desuet.
În consecință actualizarea și regenerarea fondului construit apare ca alternativă a
acestui „sindrom patrimonial” , dezvoltat ca răspuns al amenințărilor aduse de revoluția
industrială și de procesul de fabricație asupra procesului de edificare12. Totodată în contextul
unei rupturi, această alternativă readuce sentimentul de a partenență, prin punerea în valoare și
prin integrarea multiplelor tipuri de patrimoniu într-un sistem contemporan de referințe.
2.2. CONCEPTUL DE MONUMENT ISTORIC

Noțiunea de patrimoniu implică automat și acțiunea patrimonializării care are ca
obiect pri ncipal monumentul istoric. Patrimonializarea reprezintă procesul care, prin
intermediul diferitelor reglementări și instituții are ca scop determinarea valorii unui obiect
moștenit și protejarea acestuia. În consecință monumentele istorice constituie prima categorie
de obiecte valorizate , ”parte a unei moșteniri care nu încetează să crească”13, în timp ce
moștenirea trecutului, prima categorie de patrimoniu construit . Având în vedere prezența
masivă în spațiul public și problematicile sociale create, monumen tele istorice se impun ca o
categorie patrimonială privilegiată, ca o reprezentare a bunurilor aparținând trecutului.14
Înainte de toate trebuie făcută distincția între sensul larg al conceptului de monument
și sensul de monument istoric, cu care acest stud iu va opera în continuare. Această
diferențiere va avea la bază sensurile formulate de că tre Françoise Choay în lucrarea
„Alegoria Patrimoniului ”. Noțiunea de monument se referă la „orice artefact construit de către
o comunitate de indivizi pentru a -și rem emora sau a rememora altor generații persoane,
evenimente, sacrificii, rituri sau credințe”15 făcând în principal referință la memorie și emoție
fără a transmite o anumită informație. Acesta face în primul rând apel la afectivitate, la efectul
emoțional pe care îl aduce prezentului fiind un liant în succesiunea timpului, o dovadă vie a
unui timp trecut. În timp ce sensul originar al noțiunii de monument vorbește de o

12 Franç oise Choay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998, p. 188.
13 Ibidem , pag. 2
14 Andreea Potop Lazea, Pour un e approche anthropologique des monuments historiques et de la
patrimonialisation. Le cas de la Roumanie apres 1989 , doctorat sustinut la 13 decembrie 2010,
http://www.theses.fr/2010BOR21786/document , accesat 20.01.2017 .
15 Choay, Op.cit. , p.6.

11
universalitate și de o anumită atemporalitate, monumentul istoric face referință la o anumit ă
perioadă transmițând o informație temporală mai mult sau mai puțin exactă. „Monumentul
istoric întreține un alt fel de raport cu memoria vie și cu durata. El este fie constituit pur și
simplu în obiect de cunoaștere și integrat într -o concepție lineară a timpului […] fie el mai
poate, în plus, în chip de operă de artă, să se adreseze sensibilității noastre artistice ”16. Astfel
monumentul istoric nu mai dispune de acea atemporalitate, ci rămâne prizonier al trecutului,
al istoriei, privat de atributul uni versalității și al emoției, făcând întotdeauna referință la
obiectivitate și cunoaștere. În consecință, monumentul istoric „necesită, în logica acestei
cunoașteri și cel puțin în teorie, o conservare -necondiționată”17.
Între cele două noțiuni există și o diferență temporală, termenul de monument istoric
fiind intrat, oarecum recent în uz, începând cu sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului
XIX odată cu primele intenții de salvare a obiectelor valoroase, puse în pericol în contextul
Revoluției Fra nceze . Aloïs Riegl asociază acestor două concepte, atributul intenționalității.
Acesta se referă la monumentul istoric în sensul unui monument neintențional, căruia îi este
recunoscută valoarea într-un timp viitor, în comparație cu monumentul intențional, a cărui
valoare este intrinsecă18.
De asemenea conce ptul de monument istoric aduce după sine o serie de valori care pot
oferi, sau nu, unui obiect al trecutului acest statut . Aloïs Riegl are o contribuție esențială în
tratarea acestor valori și adaptarea l or lumii contemporane. El a împărțit valorile atașate
monumentului în două mari categorii: valorile memoriale și cele c ontemporame. În prima
categorie se vorbește de valoarea de vechime care se referă la efectul timpului , de valoarea
istorică a unei epoci precise și de valoarea rememorării intenționat e situată la nivelul
obiectului. Categoria v alorilo r contemporane cuprinde valorea funcțională, care face referire
la utilizarea monumentului și valoarea artistică , reprezentând cuantificarea timpului prezent,
contemporaneitatea. V aloarea rememorării intenționale este poate cea mai importantă fiind
cea care împiedică o clădire să cadă în uitare. Astfel chiar și în cazul monumentului istoric, în
procesul conservării patrimoniului există un dialog trecut -prezent c are leagă valoarea
contemporană de această rememorare intențională19.
Acest concept al monumentului istoric și al valorilor care îl definesc nu este unul fix,
fiind supus de -a lungul timpului unei evoluții care nu este nici în prezent încheiată, suferind
transformări atât în plan fizic cât și simbolic. Această idee a dinamicității și a schimbării la
nivel ierarhic al importanței valorilor atribuite monumentului este reluată și de Kazamer

16 Ibidem , p. 13 .
17 Ibidem , p. 14 .
18 Aloïs Riegl, Cultul modern al monumentelor (esența și geneza sa), traducere de lect. arh. Sergiu Nistor
București, Impress, 1999.
19 Ibidem .

12
Kovacs în lucrarea „Timpul Monumentului istoric” care susține o „re -considerare continuă
atât a valorilor pe care le încorporează patrimoniul istoric în zilele noastre, cît și, din motive
practice, a criteriilor, „cuantificabile” pe baza cărora să poată fi elaborate strategii de ocrotire
și restaurare a patrimoniului const ruit.”20
În consecință se poate observa că monumentul istoric nu este un bun dat, preexistent,
ci este un statut pe care o clădire o primește în urma recunoașterii , de către instituții ale
statutului , a valorilor pe care respectiva construcție le deține sau nu. Acești actori participă la
construirea și instituirea conceptului de monument istoric, fiind cei care , în final , impun, sau
ar trebui să impună, o anumită definiție a conceptului, anumite practici și în general o anumită
atitudine referitoare la monum entele istorice.
2.3. SCHIMBAREA DE PARADIGMĂ – MONUMENTUL ISTORIC CA ANSAMBLU –
CENTRUL ISTORIC

În evoluția definirii conceptului de monument istoric, apare un moment de cotitură,
momentul de regândire a întregii noțiuni, marcat de revoluția industrială . O primă schimbare
este modificarea ierarhiei valorilor, punându -se accent pentru prima dată pe valorile legate de
sensibilitate, îndeosebi pe cele estetice21. Aceasta produce o schimbare de paradigmă
introducâ nd în discuție contextul. Fie că este vorba de un context privit în antiteză cu obiectul,
fie de unul care îl completează , monumentul este acum „parte a unui întreg în care e pus în
scenă: prezentat, luminat, colorat în funcție de acest mediu, cu scopul producerii unui efect”22.
Acest efect este a stfel condiționat de cadrul prezentat, monumentul nu mai poate fi
privit ca o simplă entitate scoasă din context ci ca parte a unui întreg. Implicit acesta aduce o
schimbare și asupra modului de percepție a trecutului. Trecutul nu mai este reprezentat de o
serie de obiecte care amintesc de o anume perioadă, ci de ansambluri definite de un anumit
pitoresc . Acestea fac referire la mai mult decât un stil, o datare sau anumite caracteristici
arhitecturale deosebite, ansamblul vorbește de acele conexiuni care se crea ză între obiecte, de
acea structură internă care potențează obiectul și care ea însăși e valoroasă prin mărturia vie a
unui anumit mod de a exista a trecutului.
În consecință aria tipologică a monumentului se extinde, intrând în discuție și țesutul
urban23. Nu doar un obiect văzut în contextul lui, deținător a unei serii de valori poate primi
statutul de monument istoric ci și un ansamblu. A celeași valori pot fi atribuite unui ansamblu

20 Kázmér Kovács , Timpul monumentu lui istoric , București, Paideia, 2003 , pp. 44-45.
21 Franç oise Choay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998 , p.93 .
22 Ibidem , p. 97 .
23 Ibidem , p. 125 .

13
de construcții; construcții care , poate , luate individual par nesemnific ative, valoarea v enind
chiar din alăt urarea acestora, din realțiile dintre ele și cum funcționează ele ca un tot unitar.
Chiar dacă această nouă atitudine este prezentată teoretic încă de la sfârșitul anilor
1860, ea prinde cu adevărat contur începând cu anul 1931 prin Carta de la Atena. Aceasta
readuce în discuție relația dintre monument și contextul în care acesta se află indicând o
anumită direcție în ceea ce privește practica restaurării și conservării monumentelor istorice.
Se recomandă tratarea cu at enție a ariilor înconju rătoare a monumentelor istorice24, dar
totodată se pune în discuție grija asupra anumitor ansambluri și perspective urbane25.
Odată cu evoluția relațiilor între urbanism și conservarea monumentelor dar și a
schimbărilor de viziune, pr evederile Cartei de la Atena au trebuit modificate26. Una dintre cele
mai importante modificări este lărgirea sensului de monument istoric și introducerea în
definiția acestui concept a noțiunii de ansamblu; modificare consemnată de Carta de la
Veneția a Co nservării și Restaurării Monumentelor Istor ice din 1964:
„Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată dar și
ansamblul rural sau urban în care se găsește mărturia unei civilizații particulare, a unei
dezvoltări semnificative sau a unui eveniment istoric.”27
Ideea ansamblului este reluată și în Convenția privind protecția patrimoniului mondial,
cultural și natural de la Paris, din 1972 care prezintă o definiție extinsă a noțiunii de
patrimoniu cultural; patrimoniul cultural fii nd compus din monumente, grupuri de clădiri și
situri /locuri .28 Această definire a patrimoniului cultural prin identificarea componentelor sale
exprimă tocmai acea schimbare de atitudine asupra monumentului istoric, care depășește
nivelul de obiect și care este parte a unui întreg omogen. Odată cu această convenție se aduce
din ce în ce mai mult în discuție problema int egrării și a importanței anumitor construcții , fie
ele fără statut de monument , asupra imaginii de ansamblu a patrimoniului cultural.
Schimba rea de atitudine nu se referă numai la lărgirea sensului monumentului istoric
din punct de vedere tipologic ci și din punct de vedere cronologic. Dacă inițial limita
temporală a monumetelor istorice era impusă de revoluția industrială , avansându -se doar

24 Carta de la Atena, rezoluția numărul 7, http://www.icomos.org/en/charters -and-texts/179 -articles -en-
francais/ressources/charters -and-stand ards/167 -the-athens -charter -for-the-restoration -of-historic -monuments ,
(accesat 02.03.2017); „Attention should be given to the protection of a reas surrounding historic sites”.
25 Ibidem, articolul III; „Even certain groupings and certain particularly pictu resque perspective treatment should
be preserved .”.
26 Grigore Ionescu,” O nouă cartă internațională privind conservarea și restaurarea monumentelor istorice ”, în
Comitetul de stat pentru construcții, arhitectură și sistematizare. Direcția Monumentelor Isto rice, Monumente
istorice, Studii și lucrări de restaurare, http://www.cimec.ro/pdf/dl.asp?filename=Monumente -istorice -Studii -si-
lucrari -de-restaurare -1964.pdf , (accesat 06.03.2017).
27 Carta de la Venția a Conservării și Restaurării monumentelor istorice, 1964, Articolul 1,
http://www.icomos.org/charters/venice_e.pdf , (accesat 02.03.2 017).
28 Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural , Paris, 1972, Articolul 1,
http://whc.unesco.org/archive/convention -en.pdf , (accesat 02.03.2017).

14
înspre descoperirile arheologice și antichitate29, în prezent limita este extinsă în direcția
opusă, înspre prezent, trecând de bariera jumătății secolului XIX . Astfel orice construcție sau
ansamblu finalizat „poate aspira azi la statutul de monument clasat”30.
Transformările produse în încercarea definirii conceptului de monument se transpun și
în modul de reprezentare și de studiu al orașelor. Acestea erau tratate prin intermediul
monumetelor văzute ca simboluri și nu prin tratarea spațiului urban ca un într eg. S chimbarea
de atitudine vine odată cu revoluția industrială și mai cu seamă odată cu conștientizarea
efectelor acesteia asupra vechiului țesut urban. Nevoia de dezvoltare și adaptare a vechiului
oraș la noile cerințe ale modernității au trezit interesu l cunoașterii țesutului tradițional, scos în
evidență prin contrastul puternic dat de masivele interve nții urbane. Având în vedere cele
afirmate , se poate spune că aceste schimbări de abordare a orașului și opoziția dintre „orașul
din trecut și orașul prez entului” au stat la baza constituirii noțiunii de patrimoniu urban
istoric31.
Acest patrimoniu urban văzut ca o continuare a ideii monumentului ca ansamblu, a
valorii ambianței grupul în detrimentul entității este reprezentat de întregi zone urbane sau
chiar de orașe văzute ca un tot. Apare deci în discuție importanța orașelor și a centrelor lor
istorice care reprezintă mijlocul prin care se poate asigura o anume continuitate în contextul
diverselor transformări apărute de -a lungul evoluției civilizației.32
În ceea ce privește tipurile de valori, în cazul centrelor istorice , valoarea esențială este
cea identitară . De cele mai multe ori centrul istoric este cel care dă caracterul orașului, care îi
conferă o anumită identitate și fără de ca re orașul și -ar pierd e sensul. Aceasta apare ca o
consecință a stratificării tuturor perioa delor din decursul evoluției urbane33, acumulând în
interior toate acele caracteristici specifice fiecărei etape în parte și care citite împreună pot
relata povestea întregului oraș. Aces te caracteristici specifice descriu orașul în totalitatea lui
enunțând calități le care trebuie conservate. Carta de la Washington definește aceste calități ca
fiind: țesutul urban definit de străzi și parcele, relațiile apărute între con struit și neconstru it,
aspectul formal al clădirilor interior și exterior, așa cu m este el definit prin scară, mărime, stil,
construcție, materialitate și decorații, relația dintre clădiri și oraș sau zone urbane și mediul
înconjurător, atât natural cât și construit, diferit ele funcțiuni pe care orașul sau zona urbană le –
a dobândit de -a lungul timpului.34

29 Franç oise Cho ay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998 , p.125.
30 Kázmér Kovacs , Timpul monumentului istoric , București, Paideia , 2003, p. 8
31 Choay, Op.cit ., pp. 130 -131
32 Gheorghe Curinschi, Centrele istorice ale orașelor , Bucur ești, Editura Tehnică, 1967, p. 5
33 Ibidem , p. 7
34 Carta de la Washington pentru conservarea orașelor și centrelor istorice, 1987 , Articolul 2,
http://www.icomos.org/charters/towns_e.pdf , accesat 0 6.03.2017

15
Gheorghe Curinschi definește centrele istorice ca „zone centrale ale orașelor,
delimitate de repere cu caracter urbanistic, arhitectural sau arheologic, care includ în inter iorul
lor vestigii importante pentru istoria urbanismului și a arhitecturii”35. Definiția enunță
caracterele definitorii ale centrului istoric și anume o arie cu un număr semnificativ de vestigii
importante pentru istoria urbanismului și a arhitecturii , delimitată prin intermediul unor repere
de natură urbanistică, arhitecturală sau arheologică care indică limitele orașului într -o anumită
perioadă a existenței sale reprezentată de o compoziție urbanistică de ansamblu și de o
structură funcțională care asigur a caracterul unitar.36
Totodată a ceastă definiție pune în discuție o nouă problemă și anume întrepătrunderea
celor trei domenii , care au ca obiect de studiu orașul : urbanismul, arhitectura și arheologia. Nu
mai este vorba de un simplu studiu al monumentului istoric, ci de apariția lui în contextul
evoluției orașului, ba chiar de descoperirea lui ca urmare a unei dezvoltări urbare ulterioare.
Apărută în principal ca o critică a modernității dar și a definiției umaniste, tradiționale
dintre obiect și subiect37 reacția lui Aldo Rossi, în cartea sa „Architecture of the city ” vine să
întărească ideea relației dintre clădiri și oraș. Acesta aduce în discuție artefactul urban, defini t
ca o parte a orașului , caracterizat de o anumită structură și nu ca o simplă clădi re. Acest
artefact urban este la rândul lui caracterizat de propria istorie și formă. Unicitatea și
individualitatea vine tocmai din form a, care s -a dezvoltat si cristalizat în spațiu și timp38, fiind
rezultatul unui proces de transformare și nu rezultatul unei simple acțiuni de construire.
Toate cele afirmate mai sus stau mărturie faptului că s -a produs o schimbare
semnificativă în modul cum este privit monumentul, orașul și conceptul de patrimoniu în
general. Astfel că odată definiți termenii în evoluția lor, se poate trata centrul istoric, ca parte
a patrimoniului cultural din perspectiva actuală, văzut ca un întreg și ca fa ctor determinant
care contribuie la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții.39

35 Curinschi, Op.cit ., p. 10 .
36 Ibidem , p. 16 .
37 Aldo Rossi, The Architecture of the City , traducere de Diane Ghirardo și Joan Ockman, New York, The MIT
Press, 1982, p. 5.
38 Ibidem , p. 29 .
39 Convenția cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultutal pentru societate, Faro, 2005,
Articolul 1.c.,
https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?docu mentId=09000016800837
46, (accesat 06.03.2017).

16
3. CENTRUL ISTORIC MEDIEVAL
3.1. ORAȘUL MED IEVAL – PRIVIRE GENERALĂ

Privind din perspectiva temporalității se poate, astfel, afirma că moștenirea medievală
a fost încă din momentul instaurării noțiunii de patrimoniu și de monument istoric, parte
integrantă a acestora. Dacă în cazul arhitecturii de după revoluția industrială statutul de
monument, respectiv de patrimoniu este relativ recent, în cazul arhitecturii și al orașului
medieval problema protejării și conservării acestora apare încă de la primele inițiative de
salvare a obictelor valoroase, v ăzute ca mărturii ale trecutului. Aceasta face ca multe dintre
orașele prezentului să se confrunte cu arii mai mult sau mai puțin întinse aparținând perioadei
medievale. Fie că aceste zone s -au păstrat într -o formă cât mai fidelă celei inițiale, fie că au
suferit modificări de -a lungul timpului, ele reprezintă imaginea orașului dintr -un anumit
moment al evoluției sale. Totodata ele sunt parte integranta a localității și trebuie înțelese și
incluse în dezvoltarea acest eia. Pentru a putea înțelege aceste zone trebuie în primul rând
înțeles orașul medieval definit prin elementele sale particulare.
Orașul medieval este definit de Norman Pounds ca o așezare închegată care trebuie să
treacă la manufactură pentru simplul motiv că agricultura nu mai poate să sprijin e și să
reprezinte unica ocupație pentru întreaga populație40. Această definiție este una foarte laxă și
amintește doar unul dintre elementele particulare ale orașului medieval și anume apariția
manufacturii și schimbarea de ocupație a populației. Aceasta s e referă doar la imaginea
orașului din prisma act ivităților pe care populația le desfășoar ă, meșteșugarii reprezentând
marea majoritate a populației orășenești, la care se alătură burghezii și patricienii. Totodată
această nouă funcțiune economică este cee a ce îl deosebește de așezările rurale.
Privit în detaliu fiecare oraș este unic în plan, în funcțiuni și în structura socială41
datorită adaptării la contextul construit sau natural în care a apărut . Tocmai această adaptare la
formele de relief și la scara umană și această înscriere perfectă în peisaj este ceea ce
caracterizează toate orașele medievale , dând acel caracter de pitoresc și de originalitate. Astfel
că avem de a face cu o „infinită varietate a peisajelor urbane, gândite și realiza te între secole le
al XI -lea și al XIV -lea”42.
Totodată orașul medieval este caracterizat de complexul specific format din edificiile
publice și private așezate foarte aproape una de cealaltă , complex care se poate percepe în
întregime din exterior și care oferă o „vedere globală perfect lizibilă”. Deși această vedere dă
senzația unei oarecare neregularități, unitatea sa decurge , tocmai din „armonia perfectă a

40 Norman Pounds, The medieval city , Londra, Greenwood Press, 2005, p. xxiii.
41 Ibidem , p. xxvi .
42 Leonardo Benevolo, Orașul în istoria Europei, traducere de Mădălina Lascu, Iași, Polirom, 2003, p. 37.

17
elementelor sale, suprapuse scurgerii timpului”43. Aceasta face ca întreg spațiul să fie unul
familiar în care stră zile și piețele se articulează și formează un spațiu public al comunității.
Această structură foarte bine articulată care aduce toate elementele necesare
funcționării orașului împreună vine din caracterul închis specific orașelor medievale. Poate
cea mai r ecognoscibilă caracteristică a orașului medieval este prezența fortificațiilor. Împins
de nevoia de apărare , orașul medieval este concentrat într -un spațiu cât mai restrâns cu
putință, centrul orașului devine astfel cel mai căutat loc, iar edificiile publi ce sunt nevoite să
se dezvolte în înălțime dominând peisajul44. Zidurile fortificațiilor marcau de cele mai multe
ori limitele orașului, însă dinamica populației a făcut ca o parte a acest eia să se stabilească în
afara lor, în afara zonei de protecție, dezv oltându -se în paralel două centre urbane, cel intra –
muros și cel extra -muros, așa cum es te și cazul orașului Sighișoara. Odată cu dispariția
pericolului, zidurile dispar iar orașul devine liber să se extindă.
Apare astfel o discrepanță între modul de ocup are al spațiului condiți onat de prezență
zidurilor și acela în care nu mai există o constrângere clară. Totodată menținerea de -a lungul
timpul a acestei moșteniri a trecutului este pusă în pericol, aceasta fiind asimilată de oraș și
supusă transformărilor specifice fiecărei perioade. Patrimonializarea acestei moșteniri, v ăzute
ca o piesă importantă în asigurarea continuității culturale a localității , nu trebuie văzută ca o
piedică ci mai degrabă ca identificarea unei resurse în ceea ce privește dezvoltarea orașului.
Cazul orașului Sighișoara este unul fericit, în care moștenirea medievală s -a păstrat
aproape în întregime la nivel de formă urbană dar și în care acest nucleu medieval a continuat
să fie utilizat și să fie perceput ca parte integrantă a organis mului viu al localității . Respectând
toate elementele specifice orașului medieval, amintite mai sus, Sighișoara este exemplul unui
mic oraș fortificat în zona de frontieră dintre cultura latină a Europei Centrale și cultura
bizantină ortodoxă a Europei de sud-est45. Mai mult decât atât p rocesul de colonizare al
sașilor a făcut ca Sighișoara să devină mărturia remarcabilă a culturii sașilor din Transilvania,
o cultură care s -a cristalizat pe parcursul a 850 de ani și care va putea continua doar prin
intermedi ul arhitecturii și a monumentelor urbane.46
În situația de față zonele dezvoltate extra -muros în perioada medievală nu au fost
încojurate de ziduri (sau în cazul porțiunilor în care existau ziduri sau porți de intrare în oraș
acestea nu s -au păstrat) , ceea ce face ca limitele centrului istoric să fie stabilite pe baza unei
analize istorice și arhitecturale a clădirilor și a tramei stradale47. Astfel că c entrul istoric al

43 Ibidem, p. 49 .
44 Ibidem , p. 50.
45 Documentația de clasare UNESCO a Centrului istoric al orașului Sighișoara, 1999, Criteriul (v),
http://whc.unesco.org/uploads/nominations/902.pdf , (accesat 20. 11.2016 ).
46 Ibidem , Criteriul (iii) .
47 Gheorghe Curinschi, Centrele istorice ale orașelor , București, Editura Tehnică, 1967, p. 12

18
orașului Sighișoara , de azi , este format din două componente principale: Cetatea (ușor de
delimitat prin prezența fortificațiilor și a limitelor naturale reprezentate de colinele verzi ale
Dealului Cetății) și Orașul de Jos (zona istorică corespunzând primei etape de extindere a
orașului de jos, delimitată la vest și est de porțile de intrare în oraș și la sud de traseul inițial al
pârâului Șaeș)48 care s -au dezvoltat conc omitent existând în permanență un dialog între ele.
Calitatea de centru istoric a celor două elemente nu vine numai din valoarea de
vechime și marea densitate de clădiri cu val oare de monument istoric , ci și din prezența
anumitor trăsături caracteristice, valoroase, „trăsături rezultate din modul de rezolvare pe plan
urbanistic a problemelor funcționale și estetice ”49 în cadrul etapei de formare social –
economice a orașului. Cele două componente s-au dezvoltat într -un cadru natural dominant,
orașul caracterizându -se prin relația puternică dintre peisajul natural și configurația specifică
adaptată la relief. Aceasta face ca să existe un contrast puternic între cetate și orașul de jo s.
Silueta cetății devine o prezență dominantă asupra întregului oraș atât datorită configurației
terenului cât și concentrației edificiilor publice care ofer ă o serie de accente verticale. Astfel
că „Sighișoara privită ca ansamblu urban, trezește interesu l nu numai din punct de vedere
plastic, ci și istoric, mai ales prin prezența cetății, care constituie o expresie vie a trecutului
acestui oraș”50.
Dacă cetatea este dominată de prezența edificiilor publice și a fortificațiilor,
arhitectura civilă venind d oar să completeze acest ansamblu, orașul de jos vorbește în special
de această arhitectură civilă , tipologie ce va fi dezvoltată în ceea ce urmează . Totuși din punct
de vedere al funcțiunilor actuale ale centrului istoric are loc o răsturnare a situației, cetatea
pierzându -și funcția de centru civic, ramânând doar cu funcția de zonă de locuit51, în timp ce
orașul de jos preia aceste funcțiuni civice, zona de locuit venind doar în completarea acestora.

Fig.1 Cetatea Sighișoara – vedere generală (Betty Schul ler)

48 Documentația de clasare UNESCO, Op. cit ., p. 2/63.
49 Curinschi, Op.cit , p. 14 .
50 Ibidem , p. 18 .
51 Ibidem , p. 72.

19

3.2. ARHITECTURA MEDIEVALĂ CIVILĂ – MODELUL SPAȚIULUI DE TRANZIȚIE
MEDIEVAL

O scurtă descriere a arhitecturii medievale civile, cu accent pe arhitectura locuințelor
este necesară pentru a putea înțelege apariția ace lor spații ascunse ale centrului is toric
medieval de azi. Alegerea studiului locuințelor individuale nu este întâmplătoare, centrul
istoric al orașulu i Sighișoara fiind unul în care alături de monumentele reprezentative apare ca
parte importantă a ansamblului o mare masă de clădiri de locui t înzestrată cu valori istorice,
funcționale, economice și estetice.
Schimbarea ocupației predominante și apariția populației urbane de meșteșugari are un
efect puternic și asupra tipologiei arhitecturii civile a locuințelor. Acestea sunt adaptate noului
mod de viață, având un pu ternic caracter public. Construcțiile se deschid către stradă,
adăpostind atât funcțiuni profesionale cât și rezidențiale. Cu toate acestea, trebuie precizat că
există o ierarhie foarte clar ă care se respectă, funcțiunile economice (producție, comerț) sau
cele domestice ( depozitări, spații pentru animale ) sunt situate la nivelul parterului în timp ce
etajul este rezervat doar părții rezidențiale. Această ierarhie este fidel transpusă și la nivelul
fațadei . Acoperișul este de cele ma i multe ori utilizat pe post de mansardă , el fiind cel care
domină imaginea generală, impunându -se prin înălțime52. Totodată acoperișul mansardat nu e
doar un curent de stil ci și un privilegiu al păturilor privilegiate fiind emblema unei anumit
statut soci al53.
Fig.2 Strada Bastionului – Piața Cetății – Strada Școlii (desen Kurt Leonhardt)
Fig. 3 Strada Octavian Goga – Strada Morii (desen Kurt Leonhardt)

52 „Archit ecture civile: maisons, demeures, hotels particuliers ”, David Bordes,
http://www.citechaillot.fr/data/activites_c f40e/categorie/585/architecture_civile_maison_demeures_hotels_partic
uliers_b67f2.pdf , (accesat 08.03.2017).
53 Erich Dubowy, Sighișoara un oraș medieval, București, Ed itura Tehnică, 1957, p. 150.

20
O altă caracteristică specifică arhitecturii locuințelor medievale este evoluția în timp a
construcției . Se descrie, astfel, rezultatul unui proces de adiție de noi construcții pe măsura
creșterii cerințelor de spațiu. Astfel că ace stea ajung să se întindă uneori chiar pe întreaga
lungime a parcelei, flancând una, două sau chiar toate cele patru laturi a cu rții interioare, la
care ai acces doar prin intermediul unui gang . Din păcate , exemple origi nare de arhitectură a
locuințelor medievale sunt puține care s -au păstrat datorită transformărilor ulterioare prin care
a trecut orașul, dar și datorită alegerii ma terialului din care erau realizate, și anume lemnul.
Puține locuințe medievale au fost realizate din piatră, iar aceasta se întâmpla abia spre
sfârșitul epocii și doar în cazul personelor importante ale orașului, ca mărturie a unui anumit
statut social.
În cazul orașului Sighișoara se întâlnesc două tipuri de locuire medievală. Pe de o
parte se observă tipul cu un puternic caracter urban caracterizat printr -o locuire densă, cu un
grad mare de ocupare a parcelelor, acesta fiind predominant în zona cetății, z onă delimitată de
ziduri și forțată să se dezvolte într -un perimetru fix, fără posibilitatea de extindere pe
orizontal, iar alături de acesta se dezvoltă un cartier medieval cu caracter rural atât prin
dimensiunea și modul de ocupare al parcelelor, cât și prin îmbinarea ocupațiilor specific
urbane cu cele agrare. În ambele cazuri se observă acea dezvoltare în timp a locuințelor. Dacă
în prima perioadă a epocii casele erau construite din lemn și acoperite cu p aie sau șindrilă,
reprezentând tipul străvechi de casă țărănească adusă de coloniștii germani, începând cu
secolul X VII începe să predomine zidăria de cărămidă în construcția locuințelor54. Inițial
casele erau izolate, legate între ele doar prin zidul curții, cu o deschidere principală
reprezentată de poa rta mare arcuită de factură romanică. În timp creșterea nevoilor de spațiu și
trecerea de la agricultură la meșteșug, determină atât trecerea de la sat la oraș cât și apariția
unui nou tip de locuință rezultat prin ridicarea unui etaj, care se extindea și asupra pasajului
lateral, dând nașterele gangurilor specifice arhitecturii medievale. Aceste spații apar ca
rezultat al caracterului semiagrar care se păstrează în zonele periferice, fiind nevoia menținerii
pasajelor carosabile spre curți unde se aflau ane xele gospodărești55.
Transformarea în timp a orașului, dar păst rarea morfologiei inițiale ca parte a
patrimoniului au f ăcut ca acele curți și ganguri să devină elemente specifice, care dau
identita te orașului dar care din păcate nu sunt valorificate la adev ăratul lor potențial . Acestea
apar ca niște spații de tranziție între public și privat56, spații bine delimitate de partea
arhitecturală, care amintesc de un anumit mod de viață din trecut și care ar putea fi foarte bine

54 Ibidem , p. 146.
55 Ibidem , p. 153.
56 Dorina Onescu -Tarbuja ru, „Augumented Reality” în spații de tranziție (pasaje, ganguri, curți interioare):
recuperarea patrimoniului cultural din București , București, Editura Universitară „Ion Mincu”, 2013.

21
integrate în modul actual de viață, reactivate și îmbogățite cu un nou sens de a fi. De cele mai
multe ori aceste spații sunt ascunse în spatele f rontului medieval , amintind de acel caracter
introvertit specific. Sunt acele spații destinate unei anume intimități care conferă o anume
siguranț ă și care fac graduală trecerea dintre spațiul public al străzii și cel al parterului destinat
în general comerțului sau altor funcțiuni publi ce (fost ul atelier meșteșugăresc) și spațiul intim
al locuinței.
Caracterul lor intim nu implică negarea tran sformării lor în spații publice ( publice din
perspectiva utilizatorilor și a funcțiunii pe care ar putea -o adăposti) , ci cu atât mai mult , ele
pot fi văzute ca o străpungere a rigidității frontului , ca o resursă de permeabilizare și integrare
a patrimoniului m edieval în viața cotidiană. Apare astfel o dualitate a acestor spații de
tranziție atât din punct de vedere al contradicției public/privat cât și cel al contradicției
interior /exterior. Iulia Stanciu afirma în lucrarea sa „Locurile intermediare, Arii de me diere –
Arii vagi” că aceste spații de tranziție au capacitatea de „a obține un exterior al interiorului și
un interior al exteriorului. De fapt o îmbogățire a fiecăruia dintre ele, îmbogățirea interiorului
prin exterioritate și îmbogățirea exteriorului pr in interioritate”57. De altfel în evul mediu,
spațiul în ansamblul lui este caracterizat de această dualitate, spațiul fiind „un ansamblu
ierarhizat de locuri: locuri sacre și locuri pr ofane, locuri protejate și locuri, dimpotrivă,
deschise și lipsite de ap ărare, locuri urbane și locuri rurale”58. Alături de această tranziție
public -privat, aceste spații pot fi considerate și ca spații de traziție între trecut și prezent,
contribuind în mod activ la dezvoltarea și regenerarea orașului contemporan. Grădina/ cu rtea
(reprezentarea cea mai întâlnită a acestor spații ascunse) se definește astfel ca un
„ spațiu de tranziție între un spațiu public și unul privat. Este o zonă de acomodare, de
delimitare și de conexiune. Rolul ei este acela de a contura decorul în car e se află o
clădire, de a pregăti privitorul pentru contactul cu arhitectura spațiului construit și de a
anunța modul în care un anumit teritoriu este locuit. Este un nod social și o punte de
legătură.”59
Privite prin prisma noii abordări a noțiunii de monu ment, ele sunt parte integrantă a
ansamblului și componentă esențială în asigurarea acelei atmosfere valoroase. Asemenea
spațiilor construite, atât gangul cât și curțile din spatele frontului (care însă și -au pierdut
utilizarea agricolă ) – spații neconstru ite – dau o anumită identitate centrului istoric și orașului
în general. Totodată în procesul de intervenție asupra patrimoniului construit din care fac

57 Iulia Stanciu, Locuri intermediare, Arii de mediere – Arii vagi, București, Editura Universitară „Ion Mincu”,
2007, p. 44.
58 Michel Foucault, „ Altfel de spații ”, în Dits et écrits , Gallimard, 1994, vol. IV, pp.752 -763, traducere de
Bogdan Ghiu.
59 Asociația Rhabillage, coordonator proiect: arh. Loredana Brumă, Ghidul RePAD , Reabilitare, Patrimoniu,
Arhitectură, Dezvoltare, București, 2013, p. 30.

22
parte, ele trebuie tratate asemenea construcțiilor din prim plan, a clădirilor care constituie f ața
frontului istoric construit, fiind nevoie de o intervenție în adâncime și nu doar una de
suprafață. Acestea sunt acele spații „in -betwen” care iau forma construcțiilor care le
înconjoară, arhitectura fiind cea care fixează limita, dar care au o identitate proprie și care
merită descoperită.
Sighișoara este plină de astfel de spații, în special în orașul de jos unde a existat acea
împletire a caracterului urban cu cel rural. În plus de cele menționate aici apare și dualitatea
între urban și rural, fiind spaț ii de tranziție între caracterul urbanizat al caselor de meșteșugari
și caracterul rural al anexelor cu grădini lungi din spatele acestora. Se po ate identifica un
număr mare de astfel de cazuri de -a lungul străzilor 1 Decembrie 1918, Hermann Oberth și
Ilarie Chendi. În aceste cazuri , gangul este elementul de traziție care introduce pietonul în
intimitatea interioară a curții. În multe din cazurile existente în Sighișoara nu se mai poate
vorbi de proprietate privată, casele de m eșteșugari , de altă dată , sunt acum ocupate cu
funcțiuni publice completate cu funcțiuni rezidențiale, iar curțile devin proprietate publică a
administrației locale. Cu atât mai mult, datorită acestui aspect juridic, curțile din spate sunt
neglijate ele sunt văzute ca spații care nu ap arțin nimănui și care nu prezintă interesul unei
intervenții. În cazul în care au existat intervenții asupra acestor zone din spatele frontului
acestea au ignorat complet caracterul lor, fiind vorba de intervenții urbane la scară mare în
completă contradic ția cu spiritul locului, intervenții care vor fi detaliate ulterior.
Devine astfel imperios necesar cunoașterea apariției și evoluției acestor spații pentru a
putea fundamenta o strategie coerentă, care să aparțină locului dar care în același timp să
serve ască progresului comunității și a orașului.

Fig.4 Strada Hermann Oberth – Strada 1 Decembrie 1918

23
3.3. STRATIFICAREA PERIOADELOR ISTORICE LA NIVEL URBAN ȘI ARHITECTURAL

Pe parcursul evoluției orașului și centrul istoric a suferit transformări speci fice fiecărei
epoci , neputând fi vorba de un nucleu istoric medieval în formă „pură”. Această stratificare nu
îi reduce valoarea, ci dimpotrivă de multe ori o augumentează. De altfel , centrul istoric al
orașelor este ilustrarea încă neterminată a tuturor a cestor suprapuneri și alăturări de stiluri
arhitecturale sau viziuni urbanistice.
Această stratificare aduce în discuție și problema autenticității patrimoniului cultural.
Nu este, însă, vorba de acea autenticitate a formei originare , ci autenticitatea tu turor acelor
etape care și -au pus amprenta asupra monumentului și a ansamblului centrului istoric, văzut
ca un tot unitar. Concepția de conservare dezvoltată de Camillo Boito și reluată de Fra nçoise
Choay exprimă foarte clar că „nu trebuie să păstrăm doar patima edificiilor antice, ci și
adăugirile succesive cu care le -a încărcat timpul: adevăratele stratificări, comparabile cu
acelea ale scoarței terestre”60. Aceste „adăugiri” sunt cele care de fapt poartă istoria și evoluția
centrului istoric, acelea care conferă identitate orașului. Identitatea urbană este definită de
Kevin Lynch în sensul individualității și unicității , în sensul recunoașterii unei entități
separabile61.
Această individualitate nu poate veni decât ca rezultat al seriei de transformări su ferite
de-a lungul procesului de evoluție al orașului, proces care este unic pentru fiecare structură
urbană sau chiar și rurală, în parte. De altfel „funcția identitară62” este una din funcțiile cu
care monumentul istoric este înzestrat. Această funcție id entitară este tocmai cea care
identifică acel sens al locului, sau genius loci, idee tratată de Peter Larkham și reluată de
Kázmér Kovacs în lucrarea sa „Timpul monumentului istoric”63.
După cum a mai fost amintit în parcursul lucrării și în opinia lui Ald o Rossi,
individualitatea artefactelor urbane se datorează unei complexități născute din evoluția
clădirii, respectiv a elementului urban în spațiu și timp. El introduce și o altă nuanță a acestei
valori implicând percepția. Comunitatea este cea care ajută la devenirea artefactului, aceasta
fiind cea care îi stabilește valoarea prin suma impresiilor și experiențelor locuitorilor în relație
cu forma urbană , care dau naștere orașului64.

60 Camillo Boito, Questioni prattichi di belle arti: restauri concorsi, lgislazione, professione, insegnamento ,
Milano, Ulrico Hoepli, 1893 , Apud Franç oise Choay, Alegoria Patrimon iului, traducere de Kázmér Kovács ,
București, Simetria, 1998 , p.120.
61 Kevin Lynch, Imaginea orașului, traducere de Alexandru -Ionuț Petrișor , București, Revista Urbanismul, 2012,
p. 8.
62 Peter Larkham, Conservation and the City , Londra, Routledge, 1996, apud Kázmér Kovacs , Timpul
monumentului istoric , București, Paideia , 2003.
63 Ibidem , p. 50.
64 Aldo Rossi, The Architecture of the City , New York, The MIT Press, 1982, p. 29.

24
Referitor la orașul medieval, el însuși este dovada acestei stratificări ș i a adapatbilității
urbanismului și arhitecturii la noul mod de viață, la noile cerințe. În cazul de față poate fi
considerată o stratificar e primară, a cristalizării acestei etape, imagine peste care s -au
suprapus influențe ale epocilor ce au urmat. Aceas tă suprapunere dă un plus de valoare
ansamblului prin complexitatea elementelor dar și prin „contrastul și specializarea
caracterului individual”65.
Centrul istoric al orașului Sighișoara poate fi considerat un caz particular în care
marea majoritate a elem entelor structurii urbane aparțin perioadei de cristalizare a
caracteristicilor medievale. Cu toate acestea există exemple de suprapuneri arhitecturale care
au contribuit la sporirea complexității centrului istoric.
Marile schimbări, la nivel arhitectural , încep după anul 1876, când Sighșoara devine
sediul administrativ al regiunii întinse a comitatului Târnava Mare și când apare necesară
dezvoltarea modernă a orașului66. Dacă până la acest moment schimbările au fost superficiale ,
doar la nivel de fațadă, a cum se pune problema construirii de noi clădiri administrative într -un
stil specific epocii. Totodată acesta este momentul când are loc inversarea rolurilor între
cetate și orașul de jos, cel din urmă preluând funcțiunea de centru civic.
În cetate una din tre schimbările majore este construcția Prefecturii comitatului
(construită între 1866 și 1888)67, construcție în stil eclectic, valoroasă din punct de vedere
arhitectural. Deși pe de o parte aduce acel plus de complexitate și de valoare ansamblului, pe
de altă parte are și un aspect negativ din punct de vedere al mărimii sale. Această nouă c lădire
nu se mai încadrează în ambianța medievală dominată de construcții la scară umană între care
se inserează accente verticale – edificiile publice – poziționate înt r-o compoziție armoni oasă
perfect adaptată formelor de relief. Ea este cu totul ieșită din scară afectând în mod negativ
perceperea siluetei ansamblului cetății. Alături de aceasta , în cetate se mai construiesc
internatul (1898) și clădirea liceului Josef Haltrich (1901) cu o arhitectură istoristă de factură
neogotică68. Deși și aceste două clădiri nu se integrează în scara ansamblului , efectul produs
nu este la fel de drastic. Cu toate acestea , fiecare din cele trei clădiri prezentate reprezintă,
pentru cen trul istoric de azi, repere importante ale evoluției orașului, ele fiind conservate și
integrate în circuitul cotidian.
În orașul de jos schimbările sunt mai numeroase, fiind nevoie de o serie de noi edificii
publice: sedii bancare, judecătorie, hoteluri, școli, magazine. Un exemplu reprezentativ a noii

65 Lynch, Op.cit ., p. 109.
66 Corina Popa, et. al., Topografia monumentelor din Trans ilvania, Municipiul Sighișoara, 4.1, ed. de Christoph
Machat, 2002, p. 47.
67 În prezent sediul Primăriei Sighișoara.
68 Popa, Ibidem ..

25
viziuni și a noilor cerințe este magazinul J.B. Misselbacher , construit în a doua jumătate
secolului XIX și modificat în perioada 1960 -1989, expresie clară a modernității, atât prin
modul în care este concepu t dar și prin estetica fațadelor eclectice, specifice perioadei. În ceea
ce pr ivește noua funcțiune de hoteluri și pensiuni aceasta este reprezentată, pe lângă altele de
doua clădiri foarte valoroase din punct de vedere arhitectural: „Grewerbevereinshaus”
construit în anul 1900, fiind un deosebit exemplar de arhitectură neogotică și Hotelul „Steaua”
(fostul „Goldener Stern”) construit între 1910 și 1912 în stil Sezesion69.
În consecință, construcțiile noi nu fac altceva decât să diversifice peisajul urban, f iind
intervenții punctuale care se integrează armonios în imaginea de ansamblu70. Deși în esență,
locuințele păstrează tipologia medievală, apar și la nivelul lor modificări de suprafață, la
nivelul fațadelor care se alinează stilurilor vremii.

Fig. 5 Biserica din Deal și Școala germană înainte de 1901 și Biserica din Deal și Școala germană după 1901
Fig. 6 Cetatea văzută dinspre nord -este înainte de 1886 și Cetatea văzută dinspre nord -est dupa 1888
Fig. 7 Fosta casă a meseriașilor (Grewerbevereinshaus) – Hotel Steaua – Magazinul J.B. Misselbacher

69 Ibidem , p. 65.
70 Ibidem , p. 48.

26
Din punct de vedere urbanistic, centrul istoric păstrează o mare parte a morfologi ei
medieval e, ceea ce dovedește puterea de adap tabilitate a acesteia și integrarea ei, în formă
inițială și în morfologia oraș ului contemporan. Micile modificări au constat în sistematizări
punctuale a orașului medieval pentru îmbunătățirea circulației: 1862 modificarea cursului
râului Șaeș ce traversa orașul, 1908 -1910 deschiderea unui pasaj carosabil dublu între Piața
Cetății ș i Turnul Croitorilor, 1928 amenajarea în orașul de jos a Pieței Mici. Modificări
radicale apar în anii ´ 60, dar acestea vor fi tratate ulterior.
Apare astfel clar că o rașul ca organism viu este în permanentă transformare definit
prin aceste straturi care continuă să se înmulțească și prin intervenții contemporane, intevenții
care trebuie să se distingă clar prin imaginea caracteristică perioadei în care sunt realizate.

27
4. TIPURI DE ABORDARE ȘI MODELE DE INTERVENȚIE

Transformările con tinue ale orașului și împreună cu acesta a nucleului central,
reprezentat de centrul istoric, au fost rezultatul diferitelor tipuri de atitudini în ceea ce privește
existentul și implicit patrimoniul construit. În prezent patrimoniul joacă un rol important în
evoluția orașelor și este văzut ca o resursă pentru dezvoltarea urbană. În consecință pentru a
contura o atitudine coerentă trebuie deopotrivă înțelese oportunitățile și limitările
patrimoniului dar și amenințările cauzate de permanentele schimbări ale societății,
reprezentate de atitudinile precedente. Principala amenințare a centrelor istorice a fost încă de
la apariția urbanității creșterea demografică și adaptarea la noile tehnologii și noul mod de
viață.
Această amenințare s-a transpus de -a lungul evoluției orașelor într-o serie de atitudini
cuprinse între două abordări extreme . Este vorba fie de o negare a țesutului istoric, fie de
păstrarea acestuia într -o formă cât mai autentică. Deși două atitudini aparent opuse , acestea au
un factor determinan t comun și anume că „formațiunile vechi și -au dobândit identitatea
conceptuală datorită faptului că au devenit un obstacol în calea liberei desfășurări a noilor
modalități de organizare a spațiului urban. Noțiunea de patrimoniu urban istoric s -a constituit
în contra -curentul procesului de urbanizare dominant”71.Ambele cazuri sunt dovada , după
cum s -a putut observa de -a lungul istoriei că nu este suficient o abordare statică, reprezentată
de implementarea unui anumit model de dezvoltare sau conservarea punctu ală a unui anumit
element. Este nevoie de o abordare integrată și o previziune pe termen lung astfel încât să se
prevină „distrugerea de mâine a ceea ce s -a salvat azi”72.
Din punctul de vedere al acelor spații ascunse , intermediare , parte integrantă a
patrimoniului construit și mărturia vie a unui anumit mod de locuire, nici una din cele două
atitudini radicale nu iau în considerare adevăratul lor potențial. Apare astfel o atitudine de
negare a trecutului a cărei principal scop este dezvoltarea orașului, ră spunzând noilor cerințe
și noului mod de viață, caz în care aceste spații sunt văzute doar ca o resursă de teren care
poate fi valorificată, dar făr ă a ține cont de caracterul lor, distrugând complet ansamblul pe
care acestea îl formau. În opoziție cu acea sta se conturează o atitudine conservatoristă, de
muzeificare a patrimoniului construit. Deși apare ca o abordare statică care nu ia în
considerare dinamicitatea organismului urban, în cadrul acesteia se dezvoltă o atitudine de
conștientizare a acestor spa ții ascunse , o încercare timidă de valorificare prin scenografie .

71 Franç oise Choay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetr ia, 1998 , p. 131.
72 Gustavo Giovannoni, Orașele vechi și noul urbanism, traducere de Cristian Severin, București, ed. Gemma,
2016, p. 156.

28
Apare deci necesară o atitudine intermediară, de negociere între cele două. O atitudine
care să păstreze caracterul și atmosfera structurii istorice dar care să permită și „un ansamblu
de in tervenții compatibile cu statutul memorial”73, inervenții discrete care pot avea ca obiect
tocmai acele spații de tranziție.
Se conturează astfel trei atitudini diferite care au inflențat transformările orașului în
decursul evoluției sale, urmând a fi dezvo ltate în ceea ce urmează.
4.1. ATITUDINEA ÎNCLINATĂ spre DEMOLARE – NEGLIJAREA

Odată cu creșterea demografică și apariția unui nou mod de viață țesutul istoric apare
pus sub amenințarea nevoii de dezvoltare a orașului. Alături de extinderea orașelor în ju rul
nucleelor istorice apare și problematica transformărilor acestora pentru a răspunde noilor
standarde. Se propun astfel forme urbane noi, care ignoră realitatea istorică și tradițiile
locale74. Problematica acestor tranformări specifice noilor orașe de la sfârșitul secolului XIX
și începutul secolului XX este cauzată în primul rând de utilizarea unor modele care au
„condus la incompatibilități între formele urbane existente și cele adaptate”75 dar și la ruptura
de vechiul sistem de elemete. Acest vechi si stem de elemente sau „vechiul regim” cum este
numit de Leonardo Benevolo este tocmai „peisajul format din orașe, sate castele, parcuri,
drumuri, canale, poduri, ogoare, uzine, mine, porturi, lucrări militare – datând, în mare
măsură, din ultimele secole al e Evului Mediu, modificate, amplificate, definitivate de cultura
vizuală renascentistă și barocă”76.
În acest cadru definitit de o continuitate a firului istoric în care se citește întreaga
evoluție a orașului vine să se insereze orașul modern, definit de principii stricte, străine de
această tradiție a locului. Se încearcă , astfel, o despărțire radicală de tradiția clasică prin
realizarea unui model universal și a unui stil modern internațional . Această avantgardă
arhitecturală se desprinde complet de trec ut atât prin propunerea acestor modele cu totul noi,
fără nici o referință la tradiție, dar și prin propunerea lor de implementare și anume demolarea
țesutului istoric, căruia nu îi recunoaște valoarea.
Trecerea timpului a demonstr at că implementarea acestui model nu a făcut decât să
înrăutățească, cu excepția unor situații excepționale, condiția urbană, atenuată doar din punct
de vedere al igieniei și al perfecționării rețelelor edilitare. Deși sunt rezultatul unui manifest
de prog res al orașului intervențiile din această perioadă nu au făcut altceva decât să sufoce

73 Ibidem , p. 9.
74 Tiberiu Florescu, Formă și transformare urbană, Ed. a 2 -a, București, Editura Universitară „Io n Mincu”,
2009, p. 92.
75 Ibidem , p. 93
76 Leonardo Benevolo, Orașul în istoria Europei, traducere de Mădălina Lascu, Iași, Polirom, 2003, p. 161.

29
orașul vechi, prin flancarea lui cu „monotonele cartiere noi”77. Cu toate acestea manifestul
mișcării moderne a fost cel care a fundamentat „renovările distrugătoare” car e au avut loc
până în anii 1960, dar și după aceea78.
Alături de conturarea unor principii considerate universal valabile, apare factorul
politic reprezentat de prioritatea intervențiil e publice. Fie că este vorba de orașul industrial ,
predecesorul orașului modern, fie de orașul din epoca comunistă, ambele se caracterizează
prin aceaste intervenții publice de mare amploare. În ceea ce privește orașul industrial,
postliberal reprezentat de transformarea radicală a Parisului sub baronul Haussman devenit
„model evident, convigător, pentru toate transformările din marile orașe europene”79, acesta
se bazează în primul rând pe rezolvarea unor probleme ale orașului vechi (lipsa
echipamentelor și serviciilor edilitare, problema igienei). În schimb , orașul comunist se
bazează pe un model deja constituit, modelul urbanismului occidental. În acest caz
urbanismul devine o politică de stat care pune accent pe locuirea colectivă și pe ideea de
reprezentare, negând întru totul vechiul oraș.
În ambele cazuri problema patrimon iului este cumva neglijată. În cele mai fericite
situații este tratată noțiunea de patrimoniu mai mult în sensul obiectului „excepțional”
reprezentat de monumentul istoric și nu a valorii ansamblului. Se pune accent pe protejarea și
punerea în valoarea a u nui anumit element pentru care se trasează străzi, acesta devenind
capăt de perspectivă sau se degajează spațiul din jur pentru crearea unei piețe . Cu toate că
scopul era acela de a pune în valoare monumentul, de multe ori se obține efectul contrar prin
extragerea lui din ansamblul în care a fost creat. De cele mai multe ori ansamblul care îl
înconjoară este cel care „exaltă valoarea arhitectonică a monumentului”, perspectivele
accidentale adăugând „efectului de scară minunatul caracter al neprevăzutului.”80
Critica acestor intervenții asupra orașului tradițional nu presupune negarea oricărei
încercări de dezvoltare sau de intervenție în țesutul istoric. Mai degrabă se pune problema
tragerii unui semnal de alarmă asupra încercării unei globalizări în ceea c e privește aceste
intervenții. Problema apare tocmai din încercarea creării unor modele universal valabile. În
intervențiile asupra patrimoniului construit nu se poate vorbi de aplicarea unui anumit model,
deoarece o trăsătură esențială a acestuia, după cu m a fost prezentat anterior, este unicitatea ,
astfel că orice intervenție trebuie să țină cont de specificitățile și evoluția fiecărui loc în parte.

77 Gustavo Giovannoni, Orașele vechi și noul urbanism, traducere de Cristian Severin, București, Gemma, 2016,
p. 79.
78 Franç oise Choay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998 , p.93.
79 Benevolo, Op. cit ., p. 167
80 Giovannoni, Op.cit ., p. 186

30

În aceste cazuri se cere o cunoaștere aprofundată și o „înțelegere afectuoasă a spiritului
orașului”81.
Privind din perspectiva acestei atitudini care neagă orice legătură cu trecutul și spațiile
ascunse ale țesutului tradițional sunt supuse acelorași amenințări. Mai mult decât atât în
ceea ce privește intervențiile din perioada socialistă ele sunt obiectului un or serii de proiecte
de sistematizare a centrului istoric. Opus conceptului de „rărire urbană” teoretizat de
Giovannoni care constă în „demolarea pe mici tronsoane izolate obținându -se suprafețe libere
și reconstruind puțin sau deloc, reducând astfel la mi nimum introducerea elementelor noi,
aproape întotdeauna nearmonizate cu vechiul”82 apare problematica densificării urbane.
În ora șele medievale poate mai mult decât în celelalte apare această problemă de
desificare intra -muros83. În aceste cazuri , spațiile intermediare, rămase neocupate, cum sunt
gangurile sau curțile – grădini din spatele frontului construit sunt văzute ca locul perfect de
aplicare a acestei densificări. Aceasta este cauzată în principal de pierderea caracterului
agricol al acestora și auto mat de pierderea identității lor. Diminuarea dimensiunilor acestor
spații are un dublu efect negativ. Pe de o parte este vorba de pierderea caracterului lor, care,
asemenea, construcțiilor monument fac parte din patrimoniul construit având o identitate
proprie de care nu se ține cont; iar pe de altă parte este vorba de efectul negativ cauzat
orașului ca ansamblu, acestea fiind o oază verde în cadrul centrului medieval dens construit.
Cu această situație s -a confruntat și Sighișoara, ca urmare a proiectulu i de
sistematizare din anul 1964. Acesta propunea o serie de construcții noi în orașul de j os, în
principal o îndesire a cvartalelor cuprinse între străzile Morii, 1 Decembrie 1918 și râul
Târnava, de asemenea între străzile 1 Decembrie 1918 și Nicolae Ior ga, precum și între piața
Hermann Oberth și strada George Coșbuc84.

Fig.8 Schimbările cauzate de proiectul de sistematizare în orașul de jos – Sighișoara

81 Ibidem , p. 237.
82 Ibidem , p. 250.
83 Făcând referire nu doar la orașul cuprins între z idurile de fortificație, ci la limita orașului în momentul
definitivării structurii urbane medievale, fie că acesta este înconjurat de ziduri sau nu (cum este cazul Orașului
de Jos din Sighișoara).
84 Studii de fundamentare, analiză și diagnostic privind st adiul actual al zonei protejate, faza I a Proiectului nr.
4855 – Plan Urbanistic Zonal pentru Centrul Istoric al Municipiului Sighișoara – sit înscris în lista patrimoniului
mondial, executat de S.C. Proiect Alba S.A., 2008.

31
Acest proiect a vizat tocmai aceste spații neconstruite ascunse de frontul medieval,
vazute ca o re sursă de teren în mijlocul unui țesut foarte dens. Acesta propu nea împărțirea
parcelelor lungi (geometrie provenită din alipirea grădinii utilizate în scop agricol, locuinței
situate la stradă). Astfel că , structura medievală împreună cu frontul medieval c are
delimitează strada principală (1 Decembrie 1918) rămâne neschimbată, în spatele ei urmând a
se dezvolta un nou sistem parcelar. Acest nou sistem parcelar nu ține cont de nici o
caracteristică tipologică a țesutului istoric, atât tipul de parcelă tradiț ional (acea parcelă lungă
și îngustă specifică țesutului medieval) cât și modul de așezare pe parcelă (alipit la o latură
sau înșiruit la stradă) se schimbă radical.
În acest caz particular al orașului Sighișoara, contextul economic social și politic a
făcut ca acest proiect să nu fie finalizat. Deși nu s -a ajuns la o fază finală în care modificările
structurii urbane sunt urmate de noi construcții în int eriorul centrului istoric (decât în situații
punctuale), acest proiect a cauzat destructurarea întregi i zone din spatele frontului.
În consecință această atitudine distructivă, de negare totală sau parțială a centrului
istoric implică automat problema reconstrucției și a unui nou mod de a construi. În opoziție cu
utopiile modernismului sau intervențiile dictatoriale ale comunismului, această reconstrucție
poate însemna (odată răul fiind înfăptuit) un nouă metodă de inervenție, aceea a negocierii
între conservare și progres.
4.2. ATITUDINEA CONSERVA ȚIONISTĂ – CONȘTIENTIZAREA

În opoziție cu ace astă atitudi ne distructivă se dezvoltă o atitudine care se bazează
exclusiv pe conservarea și protejarea patrimoniului construit. De cele mai multe ori aceasta
este dusă la extrem, patrimoniul devenind un obstacol în dezvoltarea orașului și nu o resursă
cum ar trebui să fie. Mai mult decât atât , noile teze apărute în anii ´70 și ´80 care recunosc
„centrul istoric ca un organism fizic care trebuie protejat și restaurat în întregul său”85 aduc
după sine amenințarea muzeificării orașului. În sensul acestei idei de muzeific are a fost
dezvoltată „filozofia conservării susținută de studiul său istoric și critic” care atribuie o
„funcție muzeală orașului vechi”86. Orașul vechi apare, astfel ca un obiect prețios care trebuie
„plasat în afara circuitului vieții”87.
Tocmai această i zolare și lipsa integrării centrului istoric în procesul continuu de
transformare a orașului constituie pericolul. Acesta se transformă într -un sistem închis, static,
asemenea unui obiect de artă clasică, care se observă doar din exterior. Dispare caracter ul viu,

85 Leonardo Benevolo, Orașul în istoria Europei, traducere de Mădălina Lascu, Iași, Polirom, 2003, p. 207.
86 Franç oise Choay, Alegoria Patrimoniului, traducere de Kázmér Kovács , București, Simetria, 1998 , p. 139.
87 Ibidem , pag. 141.

32
el nu mai poate evolua împreună cu societatea , devenind doar o mărturie a ceea ce a fost
cândva. Odată scoase din folosință aceste centre istorice mor și își pierd sensul. În ciuda
aceste i încercări de muzeificare există doar cazuri exceptionale ca re au conservat complet
tipologia urbană vec he, dar și în aceste cazuri ex istând tranformări punctuale. Astfel că nu
poate fi vorba de orașe în întregime vechi sau integral noi. Printre aceste cazuri izolate pot fi
amintite Veneția, San Gimignano, Pienza, Rothenburg sau Buttstedt88.
Deși această muzeificare completă a centrelor istorice este o utopie, asemenea
planurilor de oraș propuse de Mișcarea Modernă , există nenumărate exemple de centre
istorice în care intervențiile predominante sunt cele de restaur are sau cele non -invazive, care
țin mai degrabă de domeniul scenografiei și nu al arhitecturii. Restaurarea este văzută în acest
sens ca „una din principalele operațiuni ce asigură continuitatea formei arhitecturale și a
elementelor de formă urbană în gene ral”89.
Spre deosebire de atitudinea novatoare prezentată anterior care se bazează strict pe
transformarea orașului tradițional într -unul modern, perfect funcțional, această atitudine
conservatoare aduce în discuție alte condiții necesare vieții colective a orașului, „altele decât
simpla utilitate materială” Acest ea implică „elemente de educație spirituală și estetică” deci
care nu pot ignora tradiția90. În consecință alături de restaurare , apare un nou mod a valorifica
patrimoniul construit și anume printr -o abordare arhitectural -scenografică. De cele mai multe
ori restaurarea are ca obiect doar construcția, ignorând spațiile neconstruite, acele spații care
au roul de a introduce privitorul în spațiul construit. Cu atât mai mult în cazul acestor spații
abord area arhitectural -scenografică are un rol foarte important, reușind să le ofere și lor o
nouă identitate.
Un exemplu a l acestei noi abordări este proiectul cultural „Augumented Reality” în
spații de traziție (Pasaje, Ganguri, Curți interioare) – Recuperare a patrimoniului cultural
din București91. Acesta are ca scop „identificare a și punerea în valoare a acestor spații dar și
conștientizarea atât a publicului larg cât și a comanditarilor asupra importanței patrimoniului
cultural material și imaterial, prin ad ucerea operelor de artă în spațiile ambientale și
arhitecturale bucureștene – pasaje, ganguri și curți interioare”92. Alături de punerea în valoare
a acestor spații de traziție între public -privat proiectul tratează și o investigare și o

88 Gustavo Giovannoni, Orașele vechi și noul urbanism, traducere de Cristian Severin, București, Gemma, 2016,
p. 24.
89 Tiberiu Florescu, Formă și transformare urbană, Ed. a 2 -a, București, Editura Universitară „Ion Mincu” ,
2009, p. 45.
90 Giovannoni, Op. cit ., p. 19 .
91 Proiect realizat de Facultatea de Arhit ectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism
„Ion Mincu” București cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național .
92 Dorina Onescu -Tarbujaru, „Augumented Reality” în spații de tranziție (pasaje, ganguri, curți interioare):
recuperarea patrimoniului cultural din București , București, ed. Universitară „Ion Mincu”, 2013, p. 4 .

33
documentare a aces tora. Tocmai această investigare și înțelegere a acestor tipuri de spații este
cea care poate fundamenta o anumită intervenție în zonele respective .
Alături de acest proiect, care se referă mai mult la o conștientizare a spațiilor prin
expunerea rezultate lor de investigare și care a fost conceput ca unul de scurtă durată ,
utilizarea mai mult sau mai puțin permanentă a acestor ganguri în diferite scopuri este un alt
tip de intervenție non -invazivă.
Un exemplu în acest sens se găsește în Timișoara, reprezen tat de proiectul Barja93 în
gangul clubului D´Arc. Cu toate că nu se referă la un spațiu ascuns al țesutului istoric
medieval, exemplifică foarte bine ideea aceasta de spațiu dat uitării, neglijat , care nu prezintă
intere sul unor intervenții imediate. Acest a apare ca rezultat al interesului unui investitor privat
asupra unui spațiu public, un gang aflat într -o stare avansată de degradare, aflat la piciorul
podului Tinereții din parcul Catedralei Mitropolitane din Timișoara94. Se propune, astfel, o
reinventare a spațiului prin acordarea unei noi funcțiuni, în cazul acesta unei funcțiuni
culturale alternative . Inițial totul a început prin igienizarea locului și amenajarea unui mic
spațiu expozițional , în acest gang, în continuarea căruia era organizată o terasă sezonieră . În
prezent acest spațiu a fost completat cu o platformă care intră în dialog cu canalul, dar și cu o
ambarcațiune care vine să completeze caracterul locului amintind de rolul râului Bega ca
important traseu naval al vechiului imperiu austro -ungar. În ceea ce privește expoziția
realizată aici, aceast a mizează tocmai pe caracterul neconvențional al spațiului, încercând să
transmită același mesaj cu cel al locului ales, acela de a aduce în atenția oamenilor ceva nu
foarte cunoscut. În cazul de față este vorba de designul grafic, prin inițierea TypopassageTM ,
de către tandemul curatorial Ovidiu Hrin (Timișoara) și Buero Bauer (Viena), prima extensie
internațională a Typopassage Viena. În aceste gang, mărturie a trecutului s -a dorit promovarea
designu lui grafic și a tipografiei contemporane creându -se un micro -muzeu care să vină în
sprijinul educării și dezvoltării culturii vizuale a audienței95.
Întreg proiectul demonstrează cum un spațiu aparent neînsemnat ascuns la piciorul
unui pod poate genera rei nventarea unui loc. Apare clar că nu mai este vorba doar de simpla
restaurare a unui spațiu de tranziție ci de oferirea lui înapoi comunității.
În același context al ideii de conservare , alături de potențialul cultural al acestor spații
apare conștientiza rea potențialului lor economic. Fiind situate în zona centrului istoric, o zonă
cu un puternic caracter public, funcțiunile publice pe care le pot adăposti, vin să completeze

93 Mihaela Balan (Lazăr) , Spațiul urban de traziție/Negocierea ca interacțiune public -privat. București: pasaje,
ganguri, curți interioare , doctorat înd rumat de prof. dr. arh. Sorin Vasilescu, susținut 2015 , p. 251.
94 Bogdan Demetrescu, „Arhitectura unui spațiu public de -a lungul canalului Bega”, în Arhitectura – număr
special Timișoara, numărul 1/2013, http://arhitectura -1906.ro/2013/03/barja -arhitectura -unui-spatiu -public -de-a-
lungul -canalului -bega/ , (accesat 17.03.2017)
95 http://www.institute.ro/publicitate/synopsis -media -typopassage -timisoara -35.html , (accesat 17.03.2017)

34
perfect acest caracter. Astfel că în foarte multe centre istoric e aceste ganguri și curți din
spatele frontului sunt ocupate fie cu spații comerciale, fie cu terase, reamintind de acea
dualitate public privat, despre care s -a vorbit la începutul lucrării.
Deși manifestările sunt timide, același lucru începe să se întâmple și în Sighi șoara .
Acesta este cazul recuperării clădirii Josef B. Teutsch . Ideea prezentării acestui exemplu
este tocmai aceea că acest proiect nu s -a ocupat doar de restaurarea clădirii, cum de altfel s -a
întâmplat în multe locuri ale o rașului de j os, ci a luat în c onsiderare întreg ansamblul clădire,
gang, curte, celebrând istoria locului. Devenită, în timp o curte abandonată folosită doar
pentru a a ccesa spațiile interioare , un spațiu neglijat complet, acum a fost readus la viață
împreună cu construcția care adăpos tește hotelul Central Park. Curtea a devenit terasa
hotelului, un spațiu intim și o înfățișare foarte reușită a tranziției public privat, iar gangul a
devenit zona de intrare și recepție. Deși se poate spune că acest lucru schimbă caracterul
gangului tranf ormându -l într -un spațiu închis, privit mai în detaliu nu este așa. Până la urmă
însăși funcțiunea care îi este dată amintește de același lucru, de zona de acces în interior, în
consecință spiritul acestui spațiu nu se schimbă deloc.
Fig. 9 Proiectul „ Augumented Reality” – București

Fig. 10 Proiectul TypopassageTM – Timișoara (ilustrațiile 1și 2) și Proiectul Typopassage Viena
Fig. 11 Clădirea Josef B. Teutsch – actual Hotel Central Park – fațadă principală, curte interioară, recepție

35
La limita aces tei atitudini conservatoare se poate observa că toate proiectele prezentate
reușesc sa readucă în atenția și în circuitul comunității aceste spaț ii intermediare. Depășind
ideea muzeificării centrului istoric, dar ramânând totuși într -o zonă tradiționalistă începe
conștientizarea potențialului și acestor locuri ascunse, din plan secund. De multe ori se
dovedește că acestea ascund mai mult farmec decât construcția din prim plan, fiind acele
spații complexe care spun, privind din exterior, povestea locului.
4.3. ABORDAREA INTEGRATĂ – VALORIFICAREA

În timp ce „novatorii susțin că orașele nu sunt muzee sau arhive , ci sunt făcute pentru
a oferi cele mai bune condiții de viață posibile […] conservatorii le răspund că viața unui
individ nu poate fi condiționată doar de simpla utilitate mateială, fără un ideal, fără o căutare a
frumuseții .”96 Fiecare din aceste două atitudini descriu o abordare statică a centrului istoric,
făcând abstracție de dinamicitatea caracteristică oricărui organism urban. În consecință a
apărut firească încercarea de a defini o nouă atitudine, o atitudine care să reprezinte tocmai
negocierea între cele două. O nouă abordare care se bazează în primul rând pe readucerea la
viață a nucleului istoric, parte definitorie a orașului și integrarea a cestuia în circuitul cotidian ,
dincolo de o reabilitare culturală temporală .
În consecință se schimbă abordarea peisajului urban istoric, aceasta fiind orientat ă atât
spre păstrarea calității ambientului urban, dar și spre dezvoltarea productivă și durabil ă a
folosinței spațiilor urbane (recunoscând caracterul lor dinamic). Prin această schimbare de
atitudine se reușește integrarea atât a obiectivelor conservării patrimoniului urban, cât și cele
ale dezvoltării sociale și economice97.
Procesele de moderniz are și de urbanizare a orașelor continuă, promovând în
permanență o îmbunătățire a calității vieții și a mediului construit. Astfel că, pentru a evita
situațiile precedente și pentru a putea valorifica această resursă , reprezentată de centrele
istorice, trebuie mizat în special pe caracterul dinamic al structurii urbane. Privind critic
abordările trecutului, apare clar că o abordare corentă a patrimoniului construit este aceea care
se bazează pe o relație echilibrată între nevoile prezentului, cele ale gene rațiilor viitoare și
moștenirea trecutului . În contextul globalizării apare din ce în ce mai prezentă problematica
unei încercări de modernizare a culturii tradiționale. Patrimoniul devine vizibil în primul rând
din perspectiva economică, văzut ca o resurs ă cultural -turistică și mai puțin ca un generator de

96 Gustavo Giovannoni, Orașele vechi și noul urbanism, traducere de Cristian Severin, București, Gemma, 2016,
pp. 18 -19.
97 Recommendation on the Historic Urban Landscape , 2011, Articolul I.11., http://portal.unesco.org/en/ev.php –
URL_ID=48857&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201. html, (accesat 06.03.2017).

36
„know -how”98. În acest sens o abordare inteligentă ar fi aceea în care există un permanent
schimb de informații între tehnicile tradiționale, practicile sustenabile și dezvoltarea locală.
Toate acestea demonstrează faptul că orașul poate evolua doar prin conviețuirea și
valorificarea reciprocă între vechi și nou. Se trece de la simpla conservare a patrimoniului
construit la încercarea exploatării acestuia; trecere care implică de foarte multe ori și
interv enții contemporane. Apare astfel în discuție t ermenul de conservare integrată, noțiune
care nu exclude inserții ale arhitecturii moderne în arii protejate, dominate de construcții
vechi99. Prin aceasta se dorește o adaptare a moștenirii trecutului la modul de viață modern ,
așa cum este el exprimat în cultura actuală, fără imitații sau falsificări stilistice. Pentru ca
aceste intervenții să aducă un plus centrelor istorice ele trebuie să respecte caracterul locului,
adaptându -se atât din punct de vedere al c onformării volumetrie (ținând cont de proporție,
formă, scară), cât și a imaginii finale. Aceasta nu înseamnă o copiere a modelelor locale, ci o
înțelegere a acestora, răspunsul arhitectural putând fi foarte contemporan, dar în același timp
integrat perfec t în context.
În cazul spațiilor de tranziție , spații care capătă identitate doar în raport cu
construitul se ridică un alt semn de întrebare referitor la aceste intervenții. Apare problema
valorificării lor și cum anume ar putea fi ele mai utile îmbunătăț irii atât a calității vieții cât și a
mediului construit. Sunt mai valoroase în forma inițială , definite în raport cu vechea
construcție? sau pot ele primi un plus de valoare și o nouă identitate printr -un suflu nou al
unei intervenții contemporane? Apare astfel în discuție și moștenirea care va fi lăsată
generațiilor viitoare. Rolul generației actuale este de intermediar cultural și nu de consumator,
având responsabilitatea să continue firul logic de preluare și producere de cultură, început de
predecesori100.
Se pune totuși problema amplorii acestor intervenții ș i a limitei între valorificare și
distrugere. Indiferent de natura lor acestea nu trebuie sa concureze cu patrimoniul construit.
Pentru a putea preveni acest lucru, trebuie înțelese foarte clar valor ile moștenirii culturale.
Deopotrivă inserțiile din aceste zone trebuie să dea dovadă de o anumită modestie și discreție.
Tocmai acestă discreție a lor este ceea ce contribuie la o valorificare reciprocă și la o bună
integrare.

98 Asociația Rhabillage, coordonator proiect: arh. Loredana Brumă, Ghidul RePAD, Reabilitare, Patrimoniu,
Arhitectură, Dezvoltare, București, 2013, p. 56.
99 European Charter of the Architectural Heritage , 1975 , http://www.icomos.org/en/charters -and-texts/179 –
articles -en-francais/ressources/charters -and-standards/ 170-european -charter -of-the-architectural -heritage ,
(accesat 06.03.2017).
100 Asociația Rhabillage, Op.cit ., p. 79.

37
5. STUDII DE CAZ –ABORDAREA INTEGRATĂ ÎN PRACTICA CONTEMPORANĂ

În continuarea celor afirmate vor fi prezentate trei studii de caz care vor urmări în
primul rând negocierea dintre neglijare a și conștientizare a spațiilor neconstruite apărute în
interiorul nucleului istoric ale orașelo r.Pentru a putea identifica o strategie, cât mai corentă, de
intervenție într -un asemnea context, această analiză caută să răspundă următoarelor întrebări:
o În ce context social politic s -a produs intervenția respectivă?
o Care a fost intenția realizării ei?
o Se justifică din punct de vedere al utilității?
o Ce atitudine a manifestat față de patrimoniu ?
o În ce mod a influențat identitatea locului?
o Poate asigura continuitate în evoluția locului prin intermediul arhitecturii
contemporane?
o În ce măsură rezultatul fi nal, raportat atât la cultura globală, cât și la cea locală
exprimă înțelegerea valorilor și caracterul locului?
Totodată p entru a răspunde acestor întrebări vor fi utilizate trei exemple , care prin
intervenții contemporane încearcă reactivarea unor locuri uitate. Modul în care intervenția s -a
produs este cel care va spune dacă această activare vorbește doar de introducerea unor spații
aparținând trecutului în circuitul cotidian sau daca arhitectura contemporană poate participa
activ la v alorificarea aceste i moșteniri.
5.1. DIALOGUL – Muzeul Municipal Abade Pedrosa și Muzeul Internațional de Sculptură
Contemporană

Acesta este un exemplu de proiect care pune față în față moștenirea trecutului și
imaginea prezentului. Este vorba de mănăstirea Sfântul Benedict , ce își are originile în secolul
al X-lea, situată în partea de nord a Portugaliei, în orașul Santo Tirso. Alături de aceasta de -a
lungul evoluției orașului s -a dezvoltat ansamblul monastic, datat din anii 1700, ansamblu din
cadrul căruia, 300 de ani mai târziu, o aripă a fost dedicată muzeului arheologic care
adăpostea artefactele colectate de Abbot Joaquim Augusto da Fonseca Pedrosa101.
Continuând mersul firesc al dezvoltării orașului și conștientă de potențialul acestui loc,
municipalitatea a dorit pe lân gă restaurarea acestui ansamblu, loc cu o mare însemnătate în
memoria colectivă, construirea unei extinderi care să adăpostească Muzeul Internațional de
Sculptură Contemporană. Această responsabilitate a revenit arhitecților Álvaro Siza Vieira și

101 http://www.architectmagazine.com/project -gallery/municipal -museum -abade -pedrosa -and-international –
contemporary -sculpture -museum_o , (accesat 26.01.2017 )

38
Eduardo Souto de Moura, care s -au ocupat de realizarea proiectului , finalizat în anul 2016 .
Întreg proiectul demonstrează o anumită discreție arhitecturală și respect față de valoarea
locului în care se așează. Noua extindere dovedește de la modul de așezare, până la formă, că
a înțeles scara și caracterul locului . Noul muzeu de sculptură este adăpostit de o formă simplă
dreptunghiulară, așezată paralel cu zidul de nord al ansamblului și a cărei înălțime este dictată
de linia de cornișă a mănăstirii.
Din punctul de vedere al identității și al semnificației locului, nu numai că acesta nu își
pierde caracterul, ci dimpotrivă, primește o nouă identitate, care aduce un plus de valoare,
asigurând transmiterea mai departe a moștenirii culturale preluate. Totodată arhitect ura
contemporană utilizată nu umbrește construcțiile existente. Din contră, forma simplă, pereții
albi lipsiți de ornamente și tehnicile contemporane de construcție pun în valoare trăsăturile
specifice ale arhitecturii locale, adăugând un suflu nou întregu lui ansamblu. În același timp,
văzut dintr -o perspectivă aeriană atât poziția volumului cât și tratarea acoperișului (plăci
ceramice de teracota) asigură o continuitate coerentă a ansamblului, acesta îmbinându -se
foarte bine cu ritmul structurilor istorice .
Se poate vorbi de un exemplu care se raportează atât la cultura globală, cât și la cea
locală. În contextul dezvoltării orașului, se propune inserarea unui muzeu internațional într -un
loc puternic ancorat în tradiția locală. Nu numai funcțiunea pe care o adăpostește cât și
expresia arhitecturală fac referire la o atitudine globalizatoare. Cu toate acestea toate detaliile
noii construcții arată respectul față de cultura locală, de la contactul punctual cu construcția
existentă, la apropierile care se cree ază între diferitele elemente ale ansamblului. Este un
exemplu de armonizare între vechi și nou, fiecare dintre acestea cu propriul caracter, care
celebrează în egală măsură tradiția locală și practica contemporană.
Prin acest proiect se reușeste reinven tarea unui loc și redefinirea lui ca centru cultural
al orașului. Acest proiect demonstrează cum un spațiu intermediar, cel al curții mănăstirii,
spațiu care și -a pierdut identitatea și al cărui potențial nu a fost observat decât acum, poate fi
locul conti nuării istoriei și al unui nou început.
Fig. 12 Muzeul Municipal Abade Pedrosa și Muzeul Internațional de Sculptură Contemporană – Santo Tirso

39
5.2. SIMBIOZA – „Palimpse stul tăcut ” – Muzeu arheologic

În procesul de dezvoltare a centrelor istorice și încerc area permanentă de adaptare la
noile nevoi, se întâmplă cazuri, cum este și cel al proiectului de față în care moștenirea
ascunsă a trecutului se ri dică la suprafață. Nevoia unei zone de parcare în țesutul dens al
orașului Daroca a scos la iveală rămășițe care stau mărturie originii aparent necunoscute a
orașului. Descoperirea declanșează un întreg proces de redefinire a istoriei urbane , aceasta
permițând o datare cu nouă secole înaintea momentului acceptat de până acum, de la ipoteza
originii medievale la perioada celtiberică102. În consecință, în urma unui concurs, lansat de
administrația locală, arhitectul Sergio Sebastian Franco este cel căruia îi va reveni
responsibalitatea de a introduce în mecanismul urban acest spațiu atât de important pentru
identitat ea locală și totodată de a concilia nevoia parcării cu cea a protecției sitului arheologic
descoperit .
Acest proiect , finalizat în anul 2007, este expresia suprapunerii unor straturi
aparținând din epoci diferite . Tocmai această stratificare este elementu l cel mai valoros, fiind
dovada vie a evoluției localității. Pentru a putea proteja această mărturie a trecutului dar și
pentru a o putea face cunoscută arhitectul propune „un muzeu deschis străzii, care arată
cetățenilor bogăția propriului trecut”103.
Prin simbioza între trecut și prezent se produce o redefinir e a identității acestui spațiu.
El devine un nou spațiu public al orașului, un nou reper în memoria colectivă. Această nouă
construcție este generată de țesutul urban, incorporând mărturii ale evoluție i orașului într -un
spațiu modern, care se dezvăluie printre străzile înguste ale localității. Se asigură totodată o
continuitate a spațiului construit . Acestă continuitate se realizează prin „alegerea co existenței
în locul imitației ”104.

Fig. 13 Muzeu arh eologic – Daroca

102 Sergio Sebastián Franco , „Palimpsestul tăcut, Silent Palimpsest” în Zeppelin , numărul 109, 20 12, p.62.
103 Ibidem .
104 Ibidem .

40
Noua intervenție îsi arată franc perioada căreia îi aparține, utilizând materiale și tehnici
de construcție contemporane. Aceasta demonstrează cum și o construcție realizată din beton și
metal se poate integra foarte bine într -un context î n care predomină piatra. Proiectul reușește,
astfel, să integreze caracterul locului, moștenirea istorică și nevoile contemporane.
Se poate observa cum în ciuda folosirii unor materiale care fac referire la cultura
globală, această întervenție contemporan ă reflectă foarte bine cultura locală. Este imaginea
vie a respectului pentru istoria urbană și a înțelegerii locului. Acest proiect reușește să ofere
un nou loc orașului prin activarea unui spațiu ascuns între calcan ele țesutului istoric. Nu
numai că part icipa activ la dezvoltarea orașului și la îmbunătățirea calității spațiului urban, ci
și reușește să transmită mai departe istoria acestuia.
5.3. RUPTURA – Sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade”, Sighișoara

Dacă primele două exemple prezentat e sunt imaginea unui amestec coerent între trecut
și prezent, reușind să identifice și să valorifice potențialul moștenirii istorice, realizarea
acestui proiect în centrul istoric al orașului Sighișoara reprezintă tocmai opusul.
După cum a fost prezentat anterior, structura urbană a nucleului istoric situat în orașul
de jos, a suferit o serie de modificăr i, încercând să răspundă nevoilor de dezvoltare și
modernizare a localității. Proiectele de sistemizare, începute în anul 196 4 și oprite datorită
context ului politic de la 1989, au condus la apariția unei situații nemaiîntâlnite în spatele
frontului istoric medieval al străzii 1 Decembrie 1918. Se descrie, aici, o nouă zonă, pe locul
fostelor grădini ale caselor de la stradă, cu caracteristici morfo -tipolo gice total diferite de
specificul zonei. În locul parcelelor caracteristice, lungi și înguste, apar parcele aproape
pătrate, dar și parcele cu suprafețe complet ieșite din scara locului. În consecință, se schimbă
complet caracterul locului, atât prin modul de așezare pe teren, cât și prin modul de utilizare
al terenului. Intenția de densificare a centrului istoric și de valorificare a potențialului fostelor
suprafețe agricole este una lăudabilă, doar că, în acest caz, rezultatul nu numai că
demonstrează lips a înțelegerii specificului local , ci și generează o zonă complet destructurată.
Fig. 14 Sala de sport a Colegiului „Național Mircea Eliade” – Sighișoara

41
Apariția acestei zone destructurate a favorizat inserția, în anul 2004, a sălii de sport a
Colegiului N ațional „Mircea Eliade”. În contextul politic de la începutul secolului XXI, în
România, programul sălilor de sport, demarat în anul 2001 a vizat dotarea tuturor unităților de
învățământ cu câte o sală de sport. Acesta a fost și cazul liceului situat în c entrul istoric al
orașului Sighișoara, poziție care însă nu a împiedicat realizarea acestei noi construcții. Ea este
situată vis -a-vis de liceu, în spatele frontului străzii 1 Decembrie 1918, determinând o
accentuare a rupturii acestei zone nou create, de întreg ansamblul în care este situată.
Se poate observa, de la funcțiunea propusă, până la conceptul arhitectural că nu se
poate vorbi despre o înțelegere a valorilor moștenirii istorice, ci mai degrabă de o ignorare
completă a patrimoniului construit. Spa țiul își pierde orice fel de identitate, intervenția luând
în considerare doar o simplă rezolvare funcțională și nu importanța locului și cum anume ar
putea el contribui, atât prin funcțiune cât și prin con exiunile create cu contextul, la o
dezvoltare urba nă de calitate. Această intervenție neagă orice fel de continuitate a
ansamblului, nereușind nici să preia, dar nici să producă o moștenire culturală pentru
generațiile viitoare. Se rupe orice fel de legătură cu trecutul, un fel de tabula rasa , marcând un
moment de discontinuitate în evoluția orașului. Se descrie, astfel, un proiect care nu întreține
nici un rapor t cu cultura orașului, chiar mai mult un proiect tip care încearcă globalizarea unui
loc atât de ancorat în tradiția locală.
După cum a fost demo nstrat de exemplele anterioare, nu este vorba de refuzul activării
acestor spații ascunse ale centrelor istorice, ci de atitudinea manifestată față de mărturia
evoluției permenante a orașului, de acele straturi sedimentate în timp și care e de datoria
gene rației prezente de a le continua și transmite mai departe.
5.4. O ÎNCERCARE DE REDEFINIRE – Academia de muzică Sighișoara

În încercarea de restructurare a zonei prezentate anterior, proiectul de diplomă își
propune să spună povestea din spatele frontului medieval, al străzii 1 Decembrie 1918. În
vecinătatea intervenției relativ recente a sălii de sport, se găsește parcela fostului teatru de
vară al orașului Sighișoara. Realizat în anii ´60 în urma proiectelor de sistematizare, acesta a
încetat să funcțion eze odată cu schimbarea regimului politic din anul 1989. Acest loc, uitat în
spatele fațadelor de la strada principală a centrului istoric, reprezintă de fapt o adevărată
resursă pentru dezvoltarea calității mediului urban. Intervențiile recente din aceast ă zonă s -au
limitat doar la o conservare de suprafață, la reabilitarea cadrului urban prin renovarea
fațadelor și a încăperilor imediat adiacente acestora, neglijând complet ce se întâmplă în
continuarea lor. Turismul fiind considerat principala resursă și motivație a reabilitării în aceste
cazuri, s -a considerat că acele spații intermediare, din plan secund, care au un rol determinant

42

în definirea caracterului zonei nu prezintă interes. Tocmai din acestă cauză proiectul încearcă
să readucă în lumină aceste spații, propunând realizarea unui spațiu public, care nu numai că
readuce în circuitul cotidian acestă zonă ci și îi oferă o nouă identitate, redevenind un reper în
memoria colectivă.
Se propune, astfel, un spațiu dedicat muzicii (școală de muzică cu spa țiu de
reprezentație) , care, alături de referința la vechea utilizare a spațiului (teatru de vară), încearcă
să îmbine atât intenția inițială , aceea de îndesire a fondului construit din această zonă cât și
integrarea armonioasă în nucleul istoric al orașu lui. Situat în zona protejată a centrului istoric,
dar și la limita zonei de protecție UNESCO, amplasamentul este înconjurat de o serie de
imobile valoroase, majoritatea de secol XIX. Toate acestea oferă o vecinătate puternică, foarte
prezentă care nu treb uie ignorată, ci potențată.
Un aspect special al acestei noi zone create în spatele frontului este accesul prin
gangul construcției de la stradă, reminescență a parcelelor inițiale. În consecință intenția este
de crea o tranziție între construcția de pat rimoniu, datată din 1812, situată la strada 1
Decembrie și caracterul străzii paralele, strada George Coșbuc. În acest sens gangul care
introduce omul în interior este cel care spune povestea construcției inițiale, mărturie a unui
mod de viață apus, urmând mai apoi să descopere prezentul. Această negociere între trecut și
prezent este intermediată de curtea descoperită în interior, acel nou spațiu public care preia
rolul curții inițiale de a face tranziția între public și privat, între exterior și interior.
Întreg proiectul este expresia unei anume continuități în evoluția orașului. Încercând să
răspundă coerent tuturor vecinătăților, scopul este acela ca prin suflul nou al arhitecturii
contemporane și prin raportarea la cultura locală să se reinventeze un loc. Este vorba de un
nou loc pentru oraș dar și pentru comunitate, un nou loc care să poată transmite generațiilor
viitoare moștenirea culturală a prezentului.

Fig. 15 Amplasament propus pentru intervenție – Sighișoara

43
6. CONCLUZIE

Pornită de la prezumția că în procesul de evoluție a orașelor, contactul între arhitectura
contemporană și patrimoniul construit nu se poate evita, lucrarea a avut ca scop conturarea
unei atitudini coerente de valorficare reciprocă între trecut și prezent , în spec ial în zonele mai
puțin văzute .
Introducerea în noțiunea de patrimoniu, a demonstrat valoarea suprapunerilor
diferitelor etape ale evoluției organismului urban. Totodată atitudinea actuală asupra
patrimoniului și înțelegerea valorii de ansamblu a făcut ca centrele istorice să devină puncte
cheie în dezvolta rea orașelor. Sunt acele nuclee sedimentate în timp, al căror stratificări spun
povestea orașului, poveste care nu se oprește în prezent, ci trebuie să continue prin straturile
generației actuale. Sunt a cele locuri care dau identitate orașului, întipărite în memoria
colectivă, dar care în același timp reprezintă o adevărată resursă de dezvoltare.
Cazul particular al centr ului istoric medieval este dovada acestui potențial. Prin
tipologia specifică, acesta ascunde o adevărată comoară în spatele fronturilor și a zidurilor.
Aceasta este imaginea unui trecut care odată descoperit și asumat poate genera găsirea unor
soluții de salvgardare a prezentului.
Aceste soluții nu au fost dintotdeauna unele fericite. Existând momente în care
patrimoniul construit a fost considerat un obstacol în calea dezvoltării, acestea au condus fie
la distrugerea unor zone importante pentru identitatea orașului, fie la izolarea centrelor
istorice și muzeificarea acestora, orașul dez voltându -se separat de nucleul istoric. Greșelile
trecutului au demonstrat că abordarea cea mai coerentă este negocierea între trecut și prezent.
O abordare care înțelege trecutul, conștientizându -i valoarea, dar care caută în permanență
dezvoltarea urbană și crearea unei noi moșteniri pentru generațiile viitoare.
Arhitectura are un rol definitoriu în conturarea identității comunității locale, astfel că,
intervențiile arhitecturale contemporane , nu numai , că participă activ la evoluția orașului, ci și
ocupă un rol foarte important în regenerarea urbană prin recuperarea valorilor culturale și a
spațiului urban.
În concluzie, lucrarea prezintă abordarea noțiunii de patrimoniu în complexitatea sa.
Aceasta se materializează atât în înțelegerea trecutului , cât ș i în necesitatea preluării și
transmiterii mai departe acestei moșteniri culturale.

44

ANEXA 1 – Grilă de analiză a studi ilor de caz

45
BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI
ASOCIAȚIA RHABILLAGE, coordonator proiect: arh. Loredana Brumă, Ghidul RePAD,
Reabilitare, Patrimoniu, Arhitectură, Dezvoltare, București, 2013
BALTAG , Gheorghe , Sighișoara, Schässburg, Segesvár, Cluj Napoca, Nereamia Napocae ,
2004;
BABELON, Jean – Pierre , CHASTEL , André , La notion de patrimoine , Paris, Liana
Levi, 1994
BALAN (Lazăr) Mihaela, Spațiul urban de traziție/Negocierea ca interacțiune public –
privat. București: pasaje, ganguri, curți interioare, doctorat îndrumat de prof. dr. arh. Sorin
Vasilescu, susținut 2015
BENEVOLO , Leonardo , Orașul în istoria Europei , traduc ere de Mădălina Lascu, Iași,
Polirom, 2003 ;
CHOAY, Françoise , Alegoria Patrimoniului , traducere de Kázmér Kovács, București,
Simetria, 1998 ;
CHOAY , Françoise, Urbanismul. Utopii și realități , traducere de Kázmér Kovács ,
București, Paideia, 2002;
Corten Jean-Paul, Geurts Ellen, MEURS Paul, RYPKEMA Donovan, WALL Ronald ,
Heritage as an asset for inner -citz development: An Urban Managers’ Guidebook , NAI010,
2014 ;
CURINSCHI , Gheorghe Arhitectura. Urbanism. Restaurare : Discurs asupra istoriei,
teoriei și pract icii restaur ării monumentelor și siturilor istorice , București, Editura Tehnic ă,
1996 ;
CURINSCHI , Gheorghe Centrele istorice ale ora șelor: Protejare și restaurare,
sistematizare și reconstruc ție, valorificare urbanistic ă a monumentelor de arhitectur ă ,
București, Editura Tehnică , 1967;
DUBOWY , Erich Sighișoara un oraș medieval, București , Editura Tehnică, 1997 ;
FLORESCU , Tiberiu, Formă și transformare urbană, Ed. a 2 -a, București, Editura
Universitară „Ion Mincu”, 2009 ;
GIOVANNONI , Gustavo , Orașele vechi și noul urbanism , traducere de Cristian Severin,
București, Gemma, 2016 ;
GRANGE Daniel J., POULOT Dominique L’esprit des lieux. Le patrimoine et la cité ,
Presses Universitaires de Grenoble, 1997 ;
KOVÁCS , Kázmér Timpul monumentului istoric , Paideia , Bucu rești, 2003;

46
LYNCH, Kevin Imaginea orașului, traducere de Alexandru -Ionuț Petrișor, București ,
Editura Revista Urbanismul, 2012;
MUMFORD , Lewis The City in History: Its Origins, Its Transformations, and Its Prospects ,
ediția a II -a, Middlesex: Penguins Bo oks Ltd, 1966 ;
NIEDERMAIER , Paul, „Fascicol 1 – Sighișoara” în Academia Română. Comisia de Istorie a
Orașelor din România, Atlas istoric al orașelor din România, Seria C, Transilvania,
București, E ditura Enciclopedică, 2000;
ONESCU – TARBUJARU , Dorina "Augmented Reality" în spații de tranziție (pasaje,
ganguri, curți interioare): recuperarea patrimoniului cultural din București , Bucure ști,
Editura Universitar ă "Ion Mincu" , 2013 ;
POPA , Corina, et al. Topografia Monumentelor din Transilvania, Municipiul Sig hișoara,
4.1, ed. de Christoph Machat, Köln, Rheinland -Verlag GmbH, 2002;
POTOP LAZEA , Andreea Pour une approche anthropologique des monuments historiques
et de la patrimonialisation. Le cas de la Roumanie apres 1989, doctorat susținut 13 decembrie
2010 ;
POUNDS , Norman , The medieval city, Londra, Greenwood Press, 2005 ;
RIEGL , Aloïs, Cultul modern al monumentelor (esența și geneza sa) , traducere de lect. arh.
Sergiu Nistor ,București, Impress, 1999 ;
ROSSI , Aldo , The Architecture of the City , traducere de Dian e Ghirardo și Joan
Ockman, New York, The MIT Press, 1982;
STANCIU , Iulia , Locuri intermediare. Arii de mediere – Arii vagi, București, Ed itura
Universitară Ion Mincu, 2007 ;

ARTICOLE

DEMETRESCU , Bogdan, „Arhitectura unui spațiu public de -a lungul canalulu i Bega”, în
Arhitectura – număr special Timișoara, numărul 1/2013 ;
FRANCO , Sergio Sebastián, „Palimpsestul tăcut, Silent Palimpsest” în Zeppelin , 109, 2012 ;
FOUCAULT , Michel „Altfel de spații ”, traducere de Bogdan Ghiu, în Dits et ecrits ,
Gallimard 1994;
IONESCU , Grigore, ”O nouă cartă internațională privind conservarea și restaurarea
monumentelor istorice”, în Comitetul de stat pentru construcții, arhitectură și sistematizare.
Direcția Monumentelor Istorice, Monumente istorice, Studii și lucrări de rest aurare,
http://www.cimec.ro/pdf/dl.asp?filename=Monumente -istorice -Studii -si-lucrari -de-restaurare –
1964.pdf , (accesat 06.03.2017).

47
DOCUMENTE INTERNAȚIONALE

CARTA DE LA ATENA pentru restaurarea monumentelor istorice , 1931,
http://www.icomos.org/en/charters -and-texts/179 -articles -en-francais/ressources/charters -and-
standards/167 -the-athens -charter -for-the-restoration -of-historic -monuments , (accesat
02.03.2017 );
CARTA DE LA VENȚIA a conservării și restaurării monume ntelor istorice , 1964,
http://www.icomos.org/charters/venice_e.pdf , (accesat 02.03.2017 );
Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural , Paris, 1972,
http://whc.unesco.org/archive/convention -en.pdf , (accesat 02.03.2017 );
CARTA EUROPEANĂ A PATRIMONIULUI ARHITECTURAL , 1975,
http://www.icomos.org/en/charters -and-texts/179 -articles -en-francais/ressources/charters -and-
standards/170 -european -charter -of-the-architectural -heritage , (accesat 06.03.2017).
CARTA DE LA WASHINGTON pentru conservarea orașelor și centrelor istorice , 1987,
http://www.icomos.org/charters/towns_e.pdf , (accesat 06.03.2017 );
Convenția cadru a consiliului europei privind valoarea patrimoniului cultu ral pentru societate,
Faro, 2005,
https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId
=0900001680083746 , accesat (06.03.2017 );
Recommendation on the historic urban landscape , 2011, http://portal.unesco.org/en/ev.php –
URL_ID=48857&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html , accesat (06.03.2017 );

STUDII ISTORICE, DOCUMENTAȚII DE URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI

Documentația de clasare UNESCO a Centrului istoric al orașului Sighișoara, 1999, Criteriul
(v), http://whc.unesco.org/uploads/nominations/902.pdf , (accesat 20.11.2016 );
Studii de fundamentare, analiză și diagnostic privind stadiul actual al zonei protejate, faza I a
Proiectului nr. 4855 – Plan Urbanistic Zonal pentru Centrul Istoric al Municipiului Sighișoara
– sit înscris în lista patrimoniului mondial, executat de S.C. Proiect Alba S.A., 2008 .

SURSE INTERNET

http://www.architectmagazine.com/project -gallery/municipal -museum -abade -pedrosa -and-
international -contemporary -sculpture -museum_o , (accesat 26.01.2017) ;

48
„Architecture civile: maisons, demeures, hotels particuliers ”, David Bor des,
http://www.citechaillot.fr/data/activites_cf40e/categorie/585/architecture_civile_maison_dem
eures_hotels_par ticuliers_b67f2.pdf , (accesat 08.03.2017);
http://www.institute.ro/publicitate/synopsis -media -typopassage -timisoara -35.html , (accesat
17.03.2017) .

SURSA ILUS TRAȚIILOR

Fig.1 : Cetatea Sighișoara – vedere generală (Betty Schuller) , Gheorghe Baltag, Sighișoara,
Schässburg, Segesvár, Cluj Napoca, Nereamia Napocae , 2004, planșa V ;
Fig.2 : Strada Bastionului – Piața Cetății – Strada Școlii (desen Kurt Leonhardt) , Ku rt
Leonhardt, Waltraut Eberle, Gabriele Frank , Schässburg -Bauaufnahme einer mittelalterlichen
Stadt , Honterus Verlag;
Fig.3 : Strada Octavian Goga – Strada Morii (desen Kurt Leonhardt) , Kurt Leonhardt,
Waltraut Eberle, Gabriele Frank , Schässburg -Bauaufnahme einer mittelalterlichen Stadt ,
Honterus Verlag
Fig.4 : Strada Hermann Oberth – Strada 1 Decembrie 1918 , Planul orașului Sighișoara
prelucrare personală
Fig.5 : Biserica din Deal și Școala germană înainte de 1901 și Biserica din Deal și Școala
germană după 1 901, Erich Dubowy, Sighișoara un oraș medieval, București , Editura Tehnică,
1997 , p. 11;
Fig.6 : Cetatea văzută dinspre nord -este înainte de 1886 și Cetatea văzută dinspre nord -est
dupa 1888 , Erich Dubowy, Sighișoara un oraș medieval, București , Editura Tehnică, 1997 , p.
15;
Fig.7 : Fosta casă a meseriașilor (Grewerbevereinshaus) – Hotel Steaua ,
http://drumliber.ro/sighisoara -din-trecut -imagini -din-secolele-xvi-xx-16-20-muresul -vechi -3/
(accesat 23.01.2017) – Magazinul J.B. Misselbacher , Gheorghe Baltag, Sighișoara,
Schässburg, Segesvár, Cluj Napoca, Nereamia Napocae , 2004, p. 262;
Fig.8 : Schimbările cauzate de proiectul de sistematizare în orașul de jos – Sighișoara , plan
istoric, Paul Niedermaier , „Fascicol 1 – Sighișoara” în Academia Română. Comisia de Istorie
a Orașelor din România, Atlas istoric al orașelor din România, Seria C, Transilvania,
București, E ditura Enciclopedică, 2000 și plan actual al orașului Sighișoara, prelucrare
personală;
Fig.9 : Proiectul „Augumented Reality” – București ,
https://arstpatrimony2013.wordpress.com/ , (accesat 17.03.2017);

49
Fig.10 : Proiectul TypopassageTM – Timișoara (ilustrațiile 1și 2)
http://www.institute.ro/publicitate/synopsis -media -typopassage -timisoara -35.html , (accesat
17.03.2017) și Proiectul Typopassage Vie na
http://www.typopassage.at/index.php/project/imressum/ (accesat 17.03.2017);
Fig.11 : Clădirea Josef B. Teutsch – actual Hotel Central Park – fațadă principală, curte
interioară, recepț ie (fostul gang de acces), https://www.agoda.com/ro -ro/hotel -central -park-
sighisoara/hotel/sighisoara -ro.html , (accesat 17.03.2017);
Fig.12 : Muzeul Municipa l Abade Pedrosa și Muzeul Internațional de Sculptură
Contemporană – Santo Tirso , http://www.joaomorgado.com/pt/reportagens/museu -abade –
pedrosa , (accesat 17.03.2017);
Fig.13 : Muzeu arheologic – Daroca , http://www.sergiosebastian.es/ , (accesat 17.03.2017);
Fig.14 : Sala de sport a Colegiului „Național Mircea Eliade” – Sighișoara , de la stânga la
dreapta, vedere aeriană Google Earth, f otografie aeriană,
http://www.zborpestetransilvania.ro/?s=sighisoara , fotograf Dragoș Asaftei, fațadă, arhivă
personală;
Fig.15 : Amplasament propus pentru intervenție – Sighișoara , planul orașului Sighișoara,
prelucrare proprie.