Acta Universitatis George Bacovia. Juridica [617708]

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

Minorul
–

victimă a traficului de persoane

Drd. Roxana

SIMUS

Academia de Poliție „Al. I. Cuza”
,

București
, România

[anonimizat]

Rezumat:
Traficul de fiin
țe umane, în afară de
consecin
țele grave pe care le produce victimelor, din punct de
vedere social
și economic
,

reprezintă un atac grav asupra drepturilor fundamentale ale omului, democra
ției și statului
d
e drept. Unul dintre aspectele îngrijoră
toare ale traficului
,

este cre
ște
rea numărului de copii victime ale traficului.
Traficul de fiin
țe umane are un impact enorm
,

asupra psihicului victimelor traficului, cu atât mai mult asupra copiilor
care sunt victime ale traficului de persoane.

Prezentul

studiu î
și propune să realizeze î
n
țelegerea
acestui fenomen

în
multiplele lui dimensiuni, pentru a furniza informa
ții relevante ce permit actorilor instituționali

na
ționali,

dezvoltarea
de răspunsuri adecvate în prevenir
ea
și combaterea acestui

adevărat

flagel

al timpurilor noastre
.

Cuvinte cheie
:
trafic

de persoane
;

trafic

de copii.

Introducere

Traficul de persoane, cu diferite scopuri de exploatare, este un fenomen infracțional internațional de
crimă organizată, cu consecințe grave asupra siguranței, sănătății și drepturilor
fundamentale ale victimelor.
Acest fenomen a devenit îngrijorător, România fiind o țară de origine și de tranzit pentru victime. Prinse în
capcana traficanților, victimele sunt supuse unor tratamente înjositoare și exploatate în regim de sclavie.

Toate inf
ormațiile obținute
,

până în acest moment
,

din statistici și alte surse la nivel internațional
,

arată că pagubele umane provocate de ignorarea acestor tipuri de infracțiuni sunt în continuă creștere, mai
ales pentru că numărul de copii care cad pradă acestu
i flagel a înregistrat o creștere semnificativă.

Copii
i,

reprezintă un procent alarmant
,

din numărul victimelor traficului de persoane identificate în
fiecare an în România. L
uând în considerare rezultatele principalel
or studii realizate în ultimii ani, c
onsider
că există o limită a cunoști
n
țelor privind, în general, noile tendințe ale fenomenului traficului de copii în
România și, în mod special, al traficului intern, cu precădere după anul 2007, când România a devenit stat
membru UE.

În lumina statistici
lor oferite de Baza Națională de Date a Agenției Naționale Impotriva Traficului de
Persoane, este necesară îmbunătățirea înțelegerii fenomenului în multiplele lui dimensiuni, ceea ce va
permite furnizarea principalilor act
ori instituționali informațiile

ne
cesare dezvoltării de răspunsuri adecvate.

1. Definirea juridică a traficului de persoane

și de minori

Conform Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite, „
copil
” înseamnă: „
orice ființă
umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care
legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă
”

[1].

Traficul de persoane, așa cum este definit în convențiile internaționale ratificate la nivel național
,

reprezintă: „
rec
rutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare,
violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând
de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau d
e a
–
și exprima voința ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are
autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea constă în prostit
uția

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

forțată sau altă formă de exploatare sexuală, munca forțată sau servicii forțate, sclavia sau practici
similare, aducerea în stare de servitute, sau prelevarea de organe
”

[2]
.

Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil
,

în scopul exploatării
,

este
considerată trafic de persoane, chiar dacă recrutorii nu fac apel la nici unul dintre mijloacele menționate mai
sus.

Recrutarea, transportarea, transferul, găzduirea sau primirea unei persoane
,

cu vârsta cuprinsă între 0
și 18
ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de
trafic de minori
.

2. Instrumente interna
ționale
pentru combaterea traficului de persoane

și de minori

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului
,

adoptată în 1989 și ratificată la nive
l național
începând cu 1990, este unul dintre primele instrumente internaționale care proclamă necesitatea asigurării
drepturilor fundamentale ale copilului, cum ar fi: dreptul la exprimare și libertatea de conștiință, pentru a
proteja copilul împotriva or
icărei forme de violență, fie ea fizică sau psihică, împotriva abandonului,
neglijenței, a relelor tratamente sau exploatării, inclusiv a celei sexuale, toate pentru a garanta bunăstarea
socială, spirituală și morală a copilului
,

precum și sănătatea fizica

și psihică a acestuia.

Comitetul de monitorizare a Convenției ONU privind drepturile copilului
,

a recomandat statelor
,

adoptarea unor măsuri concrete, pentru o aplicare adecvată a prevederilor, precum:

–

a
doptarea legislației
,

care să protejeze copiii de orice tip de exploatare sau abuz ori trafic
,

și să
incrimineze aceste fapte ca infracțiuni;

–

o
rganizarea unor campanii extinse și specifice de informare a populației;

–

a
locarea resurselor necesare
,

pentru crearea și dezvoltar
ea unor programe specifice de protecție și
asistență a copiilor traficați, inclusiv programe pentru pregătirea persoanlului necesar și a structurilor
judiciare specializate în răpirea, vânzarea și traficul de copii;

–

c
rearea unor strategii naționale
,

ba
za
te pe mecanisme de dezvoltare
și

coordonare a acestor
structuri
,

și de monitorizare a activităților cu potențial infracțional;

–

p
unerea în practică a unor programe de colaborare internațională
,

în vederea schimbului de
informații, prinde
rea și pedepsirea
făptuitorilor;

De asemenea, România a semnat
Convenția Consiliului Europei privind Combaterea Traficului de
Persoane
, pe 16 mai 2005 la

Varșovia, conven
ție ce

a fost ratificată la nivel național prin Legea nr.
300/2006.

Principalele obiective ale Convenți
ei sunt:

a. p
revenirea și combaterea traficului de persoane, asigurând respectarea principiului parității
între bărbați și femei;

b. g
arantarea drepturilor fundamentale ale victimelor, prin punerea la dispoziția lor a cadrului
legal necesar protecției și a
sistenței
,

atât a victimelor cât și a martorilor, precum și prin asigurarea eficienței
procesului penal;

c. î
ntărirea cooperării internaționale în
domeniul traficului de persoane;

Ultimul instrument internațional referitor la traficul de copii
,

a fost
Con
venția privind Protecția
Copilului Împotriva Exploatării și Abuzului Sexual
,

semnat
ă

de către România în 2007. Convenția este
primul instrument legal al Consiliului Europei
,

care prevede incriminarea diferitelor forme de abuz sexual al
copiilor, inclusiv
în cadrul familiei, comis de unul dintre părinți
,

prin folosirea forței, amenințărilor sau
constrângerilor. Astfel, pe lângă infracțiunile tradiționale
,

ca: abuzul sexual, prostituția infantilă
, pornografia
infantilă, etc.,

a fost incriminat,
pentru prima
dată
,

așa numitul „grooming”
,

care constă în înșelarea
încrederi
i copilului în scopuri sexuale.

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

3.
Situația

traficului de copii în România

În România, c
opiii reprezintă aproximativ 35% din numărul victimelor traficului de persoane
identificate în fiecare an.
Astfel, î
n anul 2013 au fost identificați 300 de copii, în 2014 au fost identificați 280
de minori (37%), iar în 2015 au fost identificați 276 (31%).

Marea majoritate din minorii traficați sunt de sex
feminin, aproximativ 90% în fiecare an. Trei sferturi dintre copii au fost exploatați sexual, categoria de vârstă
cea mai vulnerabilă fiind 14
–
17 ani (94%).

În ceea ce privește educația minorilor
,

care a
u fost victime ale traficului de persoane în această
perioadă, un procent de 67% au fost minori cu studii gimnaziale finalizate în momentul recrutării
,

urmând
cei cu studii liceale
,

care ocupă locul 2 al nivelului de educație înregistrat.

Jumătate dintre
copiii traficați
,

au fost victime ale traficului intern, cealaltă jumătate fiind traficați
pentru diferite forme de exploatare în afara țării.

Principalele țări de destinație
,

sunt Italia (exploatare sexuală) și Spania (atât exploatare prin muncă
forțată
,

cât și sexuală). Recrutarea minorilor pentru exploatare sexuală, muncă forțată și alte tipuri de
exploatare
,

este realizată în principal de către cunoștințe, prieteni
,

dar și de persoane necunoscute anterior
recrutării.

Principala modalitate de exploatar
e a copiilor este cea sexuală, majoritatea minorilor sunt victime ale
traficului intern. Principalele țări de destinație sunt: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Grecia,
Austria, Olanda, Portugalia, Franța, Belgia, Danemarca și Turcia.

Dacă în cazu
l Italiei, principala formă de exploatare sexuală a minorilor a fost în stradă, în cazurile
de trafic intern, minorii au fost exploatați pentru oferirea de servicii sexuale mai ales în locuințe, dar și în alte
spații închise

(cluburi, bordeluri, hoteluri)
[3]
.

Majoritatea minorilor traficați au un nivel redus de educație, astfel, în 2015 aproximativ 75% dintre
copii traficați au
avut cel mult studii

gimnaziale. Ținând cont
,

că 90% dintre copii erau la vârsta studiilor
liceale, putem aprecia că multe victime se aflau în situația de abandon școlar
,

în momentul recrutării sau au
întrerupt studiile în acest context.

În ceea ce privește mediul de proveniență, majoritatea victimel
or minore provin din mediul urban,
ponderea acestora fiind mult mai mare decât în general, ceea ce indică faptul că minorii sunt recrutați într
–
o
măsură mai mare din mediul urban decât adulții.

4
.
Internetul
–

modalitate de recrutare a minorilor

Astăzi,
principala modalitate de recrutare a minorilor este internetul. În ultimii 6 ani, rata de
penetrare a internetului a crescut de mai mult de 20 de ori. Acest lucru vine ca urmare a faptului că România
a adoptat, în 2009, Strategia națională privind implemen
tarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor
electronice, care urmărește asigurarea accesului la comunicații electronice oricărui cetățean din România.
Principiul care promovează această strategie este acela că
,

accesul la un set minim de servici
i de comunicații
electronice este considerat un drept fundamental al cetățenilor, esențial pentru integrarea acestora în
comunitate și
,

în sens mai larg,

în societatea informațională

[4]
.

Potrivit unui studiu realizat la nivel european de IAB Europe, Româ
nia are cea mai tânără populație
ce utilizează internetul: 40% sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani

[5]
.

În România, datorită vârstei
scăzute a utilizatorilor de internet, frecvențele accesării săptămânale a internetului
,

pentru distracție sau

rețele sociale
,

sunt
din cele mai ridicate în Europa.

România este pe primul loc
,

în
tre

țările ce au luat parte la
studiu
,

în cazul utilizării internetului pentru discuții (chat) sau trimiterea de mesaje text în timp real (instant
messaging), peste 50% di
ntre utilizatorii de internet accesează cel puțin săptămânal aceste servicii.

Internetul este un mediu ostil
,

în care copiii pot fi expuși unor abuzuri. Totuși, internetul reprezintă o
oportunitate pentru copii
,

de a avea acces la informații care nu ar fi altfel accesibile, astfel că accesul copiilor
nu ar trebui limitat
,

ci cel mult monitorizat de către adulți.

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

Copii și tinerii care utilizează internetul
,

îl consideră un loc în care au foarte multă libertate, u
nde se
pot distra și unde își pot face prieteni. Internetul are r
olul de a înlocui unele lucruri,

pe care copiii nu le pot
face în viața obișnuită: să vorbească despre lucruri delicate cu cineva
,

sau să găsească pe

cineva care să îi
asculte prob
leme
le
. Pot
rivit unui sondaj realizat de ANITP, 93% dintre copiii care au participat
la sondaj,
au
recunoscut că obișnuiesc să part
icipe la discuții online, indif
erent de modalitatea prin ca
re participă la aceste
discuții

[6]
.

Prin intermediul internetului, prin rețe
lele de socializare, traficanții iau legătura cu victimele

și

se
împrietenesc cu ele
,

speculându
–
le atât nevoile
,

cât și temerile. Specialiștii afirmă că
,

structura categoriilor
vulnerabile se schimbă, că există o creștere notabilă a cazurilor în care sunt

implicați copii din familii fără
problem
e

financiare, aflați la vârsta pre
–
adolescenței (12
–
13 ani)
,

care au probleme emoționale ce pot fi

exploatate de către traficanți

[7]
.

„Teribilismul” și dorința de definire a unei identități
,

conduc la adoptarea
unor comportamente riscante în relațiile cu ceilalți. Astfel, traficanții câștigă încrederea minorilor
ascultându
–
le problemele. Traficanții posedă o inteligență emoțională ridicată. Această caracteristică este
întâlnită, în special, î
n cazul recrutorilor, care folosesc tehnici de manipulare mai subtile, empatizând cu
ceilalți
,

pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lor, asigurându
–
și în acest mod atingerea scopului
final,
reprezentat de recrutare

[8]
.

5. Cauzele traficului de minori

Pentru o mai bună înțelegere a vulnerabilității victimelor
,

în fața recrutării, este necesară
explicarea

aprofundată a condițiilor de mediu și de trai ale copiilor
,

anterioare traficului.

Un aspect important cu privire la copii exploatați
,

este cel legat
de
situația familială a acestora
.
Astfel, peste 50% dintre copii traficați provin din f
amilii biparentale, dar provin
ș
i din familii cu un singur
părinte, din mediul instituțional sau chiar minori ce locuiesc la rude.

Diversele forme de dezintegrare a fami
liei
,

contribuie dramatic la creșterea probabilității de apariție
a
traficului de copii.
Familia,

rămân
e

primul și cel mai important mediu de creștere a copiilor
, iar orice
disfuncționalitate în interiorul acesteia
,

are repercursiuni majore asupra vulnerab
ilității copiilor. În familiile
disfuncționale, părinților le lipsește timpul și/s
au preocuparea pentru implicare

în viața copiilor lor, ei nu
verifică frecvența școlară sau modul de petrecere a timpului liber, nu poartă discuții și nu
–
i ascultă pe copii,
nu
–
i îngrijesc și nu
–
i sprijină, nu le oferă suport emoțional și stabilitate, mediul fiind rece și uneori ostil,
absența afecțiunii repercutându
–
se negativ asupra dezvoltării copiilor.

Lipsa comunicării și a afecțiunii parentale
,

diminuează capacitatea de
auto
–
protecție a copiilor
[9]
.

Atât conflictul dintre generații
,

cât și lipsa afecțiunii
,

îi face pe copii să caute atenția sau confortul emoțional
sau material în altă parte. Pentru asta apelează la prieteni, vecini, educatori și chiar la străini, pentru a umple
golul și a compensa deficiențele de relații interumane. Astfel, ar putea ajunge s
ă se încreadă în alte persoane
,

și astfel să intre în contact cu posibili infractori
,

sau în medii favorabile recrutării.

Violența și abuzul în familie
, fie emoțională, fizică sau sexuală, este văzută ca un important factor
favorizant al recrutării, indi
ferent de statutul social sau economic al acesteia. Un mediu familial abuziv
,

pregătește terenul pentru variatele dar constantele forme de abuz
,

pe care va trebui să le îndure copilul când
va fi traficat. Mai mult, se apreciază că există o legătură puterni
că
,

între susceptibilitatea unui individ la
trafic și starea sa de observator sau subiect al violenței în familie. Dovadă stă și faptul că cele mai multe
victime minore
,

au în istoricul lor incidente de agresivitate, abuzuri fizice, psihice sau chiar sexua
le, c
eea ce
sporește nivelul traumei

[10]
.

S
ărăcia, instabilitatea financiară și șomajul
,

au o contribuție semnificativă la apariția
vulnerabilității la recrutare. Sărăcia afectează într
–
o proporție mult mai mare:
–

familiile m
onoparentale cu
mai mulți
copii;

–

pe c
ele cu nivel scăzut de educație;
–

emigranții la muncă;
–

familiile din mediul rural;
–

pe

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

cei incapabili

să
–
și găsească un loc de muncă;
–

cât și pe cei care primesc salariul minim sau care prestează
munci necalificate și care nu

au siguranța

unui loc de muncă
[11]
.

Vulnerabilitatea socială
,

devine un factor major de risc
,

pentru aceia care caută cu disperare să
–
și
asigure un standard decent de viață
,

și să scape de spectrul sărăciei. Nivelul scăzut de trai îi face
,

atât pe
părinți cât și pe
copii
,

să fie mai vulnerabili în fața promisiunilor false și să accepte oferte de muncă ce par
atractive financiar, care se speră că vor asigura supraviețuirea familiei. Uneori
,

copiii sunt obligați să
abandoneze școala sau să desfășoare activități ilegale
. În unele cazuri
,

chiar și prostituția este acceptată
,

ca
fiind unicul mod de a aduce un venit în familie. De multe ori, un astfel de istoric familial, asociat și cu un stil
de viață la limita legalității, este moștenit și transmis de la o generație la al
ta.

Migrarea

la muncă a părinților
,

reprezintă o cauză a traficului de copii. Astfel, părinții care locuiesc
pentru a munci în altă regiune a țării sau în străinătate
,

nu mai pot să
–
și crească,
să
educe și
să
supravegheze
proprii copii
, lăsând adesea aces
te sarcini pe seama vecinilor, rudelor sau comunității. Migrația la muncă
duce la neglijare, la comportamente deviante ale copiilor și adolescenților și la instituționalizarea lor, toți
acești factori conducând la creșterea gradului de vulnerabilitate pent
ru trafic.

Pe de altă parte, este foarte probabil ca familiile de emigranți
,

să întâmpine dificultăți de integrare în
noile lor comunități. Unii copii sunt obligați să
–
și însoțească părinții
,

și pot sfârși prin a accepta oferte
imorale sau ilegale.

E
ducația
, reprezintă
și ea,

una

dintre principalele cauze ale traficului de persoane și, impli
ct, ale
traficului de copii
. Un nivel scăzut de educație și abandonul școlar
, sunt adesea legate de

veniturile scăzute,

analfabetism, dezintegrare familială, alcoo
lism, violență sau migrare
. Majoritatea victimelor minore au o
educație scăzută.

Acordarea unei priorități scăzute pentru educație și formare profesională
,

contribuie la formarea unei
atitudini pasive și neajutorate a copiilor, făcându
–
i susceptibili la s
educție
,

prin oferirea de bunuri sau de
pro
misiuni pentru o viață mai bună

și
,

astfel
,

la creșterea riscului de a fi traficați.

Un studiu efectuat în 2009
,

de către organizația Salvați Copii
,

a concluzionat că minorii care
frecventează regulat școala
,

sun
t mai bine informați asupra traficului de persoane și asupra metodelor de
prevenire. Familiile au însă lipsuri în informare, iar copiilor le lipsesc informațiile despre pericolele și
riscurile la care sunt expuși
,

și nu posedă deprinderile și cunoștințele
necesare
,

pentru a rezista limbajului și
metodelor folosite de recrutori, în timp ce, cel mai probabil, părinților le lipsește capacitatea de a
–
i educa în
acest sens sau
,

cel puțin
,

de a discuta liber subiectul.

Deficiențele în sprijinul acordat de
comunitate și în infrastructură
,

reprezintă, de asemenea, o altă
cauză a traficului de persoane. Astfel, neajunsurile referitoare la:
–

acordarea sprij
inului instituțional sau
social;

–

lipsa infrastructurii;
–

lipsa

cooperării sau protecției sociale, care

sunt cauzate, în principal, de
resursele limitate avute la dispoziție de comunitate. Numărul redus de lucrători sociali și psihologi
,

în
anumite regiuni

și
,

în mod special
,

în mediul rural, are efecte
negative
majore asupra eficienței eforturilor de
preve
nire, identificare și monitorizare a copiilor vulnerabili și a familiilor lor. Accesul limitat, sau lipsa
mijloacelor publice de transport
,

contribuie la scăderea ratei de frecventare a școlii. Școlile
,

sunt uneori
lipsite de personalul necesar și de consi
lieri profesioniști, în special în mediul rural. Comunităților
,

le lipsește
de obicei posibilitatea de a oferi copiilor alternative de petrecere a timpului liber.

D
iferențele etnice
, de asemenea,

se numără printre principalele cauze ale traficului. Minori
i de
origine romă
,

sunt expuși unui risc mai ridicat de a fi traficați. Un ansamblu de factori socio
–
economici și
demografici contribuie la aceasta, cum ar fi: marea mobilitate a famili
i
lor de romi, natalitatea ridicată, gradul
mai mare de absenteism și ab
andon școlar, comparativ cu media populației și sărăcia. Adesea familiile rome

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica
–

Volume 5. Issue 1/2016

–

http://juridica.ugb.ro/

–

Roxana SIMUS

= ISSN 2285
–
0171

ISSN
–
L=2285
–
0171

nu au acces la protecția socială a statului
,

deoarece nu au acte de identitate, fapt care complică și mai mult
orice intervenție socială
,

în caz de abuz al minorilor
sau de activități infracționale
[12]
.

Concluzii

Sintetizând informațiile desprinse din acest articol, principalii factori de risc în procesul de recrutare
a minorilor pentru a fi trafica
ți,
sunt:
–

proveniența dintr
–
o familie cu un nivel scăzut de trai ș
i de educație,
din familii dezorganizate, cu un mediu conflictual sau cu

părinți plecați în străinătate;
–

lipsa de intergrare a
familiei în comunitate și de implicare a acesteia în
educația și susținerea copiilor;
–

lipsa atenției și
afectivității

oferite

copiilor;
–

accesul limitat la formele de învățământ mediu și superior, și, mai ales
, la
ocuparea unui loc de muncă;
–

lipsa educației și informației,
precum
și abandonul școlar;
–

frecventarea unor
anturaje cu influențe negative și lipsa unei rețele de s
uport, în special în mediile rurale.

Discrepanțele socio
–
economice din România, legate, de asemenea, de diferențele urban
–
rural în ceea
ce privește dezvoltarea și oportunitățile
,

cât și mediul familial
,

în sensul de deprinderi parentale și nivelul de
îngr
ijire emoțională și materială, în general, susținerea copiilor de către familie
,

cât și existența unui mediu
familial abuziv și violent
,

par a fi factorii cheie pentru care copiii pot sfârși într
–
o situație de trafic.

Nivelul de informații

și cunoștințe,

este în strâns
ă

legătură cu nivelul de educație. Copiii cu un nivel
scăzut de educație, inclusiv cei care au abandonat școala, nu au șansa și posibilitatea conștientizării riscurilor
traficului. Acest lucru are un impact puternic asupra capacității lor de
evaluare a riscului cu privire la oferte
și promisiuni.

Instituțiile statului, părinții și comunitatea
,

în general
,

au fost identificați c
a actori sociali care ar
putea î
ndeplini un rol protector, însă cazuistica reflectă și importante deficiențe ale
sistemului de protecție
socială. Există încercări, proiecte inițiate de acești actori, dar ele nu se manifestă în cadrul unui sistem unitar.

Referințe

[1]
Legea nr. 272/2004 cu privire la protecția copilului și promovarea drepturilor acestuia, art. 4;

[2] Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenție
i Consiliului European referitoare

la lupta împotriva
traficului de ființe umane;

[3]
Traficul de copii în România
–

Studiu asupra procesului de recrutare, p. 43;

[4] Ordinul nr. 461/2009 pentru aprobarea
Strategiei naționale privind implementarea serviciului universal în
sectorul comunicațiilor electronice;

[5
] Studiu MCDC
–

Marketers & Consumers, Digital & Connected realizat de IAB Europe, publicat în
februarie 2010;

[6] Raport de cercetare „Internetul și

exploatarea copiilor”, disponibil pe
http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/friendly%20raport_RO.pdf;

[7] Adrian Iacob, Constantin
–
Victor Drăghici, „
Aspecte privind traficul de ființe umane
”
, Editura

Sitech,
Craiova, 2013;

[8] I.G. Oltei, „
Metodologia inv
estigării infracțiunilor de trafic de persoane
”, Universitatea din București,
Facultatea de Drept, 2008, p. 81;

[9] Idem [3] p. 49;

[10] Ghid de informare în dome
niul traficului de persoane, Editura

Alternative Sociale, Iași, 2006;

[11] Idem [3], p. 46;

[1
2] George
–
Cristinel Zaharia,
Traficul de persoane
, Editura

C.H. Beck, București, 2012.