Capitolul I. ELEMENTE DEFIN ITORII PRIVIND CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ……………………… ….. … 6 §. 1. Definiția cercetării la fața locului. Locul… [617670]

UNIVERSITATEA DE VEST
“VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

CRIMINALISTIC Ă

Conf. . univ.
Dr. Pavel Palcu

– 2018–

2 CUPRINS

Capitolul I. ELEMENTE DEFIN ITORII PRIVIND
CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI ……………………… ….. …
6
§. 1. Definiția cercetării la fața locului. Locul săvârșirii
infracțiunii. ……………………………………………………………………………………
6
§. 2. Importanța efectuării cercetării la fața locului … ………… .. 7
§. 3. Reglementarea procesual penală a cercetării la
fața locului … ………………………………………………… …..
8
§. 4. Trăsăturile cercetării la fața locului ………………… …….. 8
§. 5. Delimitarea cercetării la fața locului d e alte activități
de tactică c riminali stică asemănătoare ……..…………… ………
8
§. 6. Obiectivele cercetării la fața locului …………………..…… 9
Capitolul II. PREGĂTIREA CERCETĂR II LA FAȚA
LOCULUI … ……………………………………………………….. ….
11
Secțiunea I. Măsuri ce se impun a fi luate de către organul
judiciar sau alte persoane – prime le sosite la
fața locului ………………… ………………………………………….. …….….

11
§. 1. Considerații generale …………………………… ………….. 11
1.1. Salvarea victimelor și asigurarea acordării ajutorului
medical ………… ………………………… …..………
11
1.2. Asigurarea intangibilității locului f aptei și
luarea măsurilor de conservare a urmelor și
mijloacelor de probă ………… …………………….. ..……

11
1.3. Identificarea și reținer ea făptuitorului. i dentificarea
martorilor oculari și a altor persoane …………………….. ..
11
1.4. Asigurarea participării martorilor asistenți …… ..…… . 12
1.5. Încunoștințarea organului judiciar competent
să efectue ze cercetarea la fața locului …………..…… ……
12
Secțiunea a II -a. Pregătirea activității de cercetare la fața locului
de către organul judiciar ……… ………… …………………… ……
12
§ 1. Măsuri pregătitoare luate la sediul organului judiciar ………. 12
§ 2. Măsuri pregătitoare luate la fața locului de către organul de
cercetare competent …. …………………………………… ….…
14
Capitolul I II. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII LA FAȚA
LOCULUI ……………….. ……………………………………………
17
Secțiunea I. Reguli tactice pri vind cercetarea la fața locului …..…. 17
§. 1. Definiția și necesitatea diversificării regulilor tactice
criminalistice aplicabile în c ercetarea la fața locului ………… ….
17
§ 2. Clasificarea regulilor tactice criminalis tice în cercetarea
la fața locului ……………………………………………… ……..
18
§ 3. Reguli tactice criminalistice generale aplicabile în
efectuarea cercetării la fața locului ……………………………..
19

3 § 4. Cercetarea la fața locului trebuie efectuată în mod
amănunțit (minuțios) …………………………… …………… ….
20
§ 5. Cercetarea la fața locului trebuie efectuată cu respectarea
cerințelor morale …………………………………………………
20
§ 6. Observare a comportamentului făptuitorului prezent la
cercetarea la fața locului ..……………………………………….
20
Secțiunea a II -a. Fazele cer cetării la fața locului ……………… ….. 20
§ 1. Faza statică a cerc etării la fața locului ………………… …… 21
1.1. Or ientarea de ansamblu ………………………….. …… 21
1.2. Stabilirea metodelor de cercetare la fața locului …… …. 22
1.3. Examinarea, fixarea și importanța urmelor din
faza statică ……… ………………………………… ……….
22
§ 2. Faza dinamică a ce rcetării la fața locului …………… ……….. 23
2.1. Examinarea amănunțită a fiecărui obiect purtător
de urme sau care a servit la săvârșirea infracțiunii precu m
și a corpului victimelor … ……………………… ….………

23
2.2. Examinarea corpului victimei și a persoanei suspecte . .. 24
2.3. Se continuă primele investigații și se pot lua declarații
martorilor și victimei …………………………………. ……
24
2.4. Fixarea rezultatelo r cercetării la fața locului …. .……… 24
Secțiunea a III -a. Reluarea și repetarea cercetării la fața locului ….. 24
§ 1. Reluarea cercetării la fața locului ……………… …………… 24
§ 2. Repetarea cercetării la fața locului ………………………… . 24
Capitolul IV. SOLUȚIONAREA ÎMPREJURĂRILOR CONTRO –
VERSATE DE LA FAȚA LOCULUI ……………………. …… …
25
Secțiunea I. Consid erații generale ……………………………… .… 25
§ 1. Elemente definitorii ale împrejurărilor controversate … …….. 25
§ 2. Clasificarea împrejurărilor cont roversate de la fața locului … 26
Secțiunea a II -a. Interpretarea și soluționarea „împrejurărilor
controversate” de la fața locului pentru stabilirea disimulării
omorului… …………………………………………………………..

26
§ 1. Constatarea, examinarea și interpretarea la locul faptei a
împrejurărilor controversate pentru stabilirea disimulării
omorului ….. ……………………………………………………………………….

26
§ 2. Soluționarea disimulării omorului în suicid și
morți accidentale ……………………………………………….. .
26
§ 3. Soluționarea disimulării omorului în morți violente ca
urmare a unor asfixi i ………………… ………………… ……….
28
3.1. Diferențierea omorului prin spânzurare și sugrumare de
suicid ………………….. ………………….……………….
28
3.2. Diferențierea omorului prin înecare, sufocare și ocluzia
orificiilor respiratorii de sinucideri ……………… …………
28
Secțiunea a III -a. Interpretarea și soluționarea împrejurărilor

4 controversate de la fața locului pen tru stabilirea disimulării
infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului …………………….
29
§ 1. Descoperirea, interpretarea și soluționarea împrejurărilor
controversate la fața locului pentru stabilirea disimulării
infracțiunilor care aduc at ingere patrimoniului …………..…… ..

29
1.1. Consider ații introductive ……………………………… . 29
1.2. Interpretarea „împrejurărilor controversate” de la
fața locului ……………………… ………… ……………….
30
1.3. Soluționarea „împrejurărilor controversate” la
locul faptei ………………………………………………. …
30
Secțiunea a IV -a. Alte modalități de soluționare a împrejurărilor
controversate de la fața loc ului ………….…………………………..
32
§ 1. Reconstituirea, experimentul judiciar în vederea
soluționării „împrejur ărilor controversate” …………………… …
32
1.1. Definirea reconstituirii și importanța acesteia ……….. . 32
1.2. Diferențierea reconstituirii de experimentul judiciar ….. 32
1.3. Conținutul noțiunii de experiment judiciar …………… 33
§ 2. Efectuarea percheziției în vederea verificării
„împrejurărilor contr oversate” ………………………….. ………
33
§ 3. Păstrarea eticii pe tot timpul cercetării în echip ă ……….. … 33
§ 4. Stabilirea profilului infractorului ca formă logică pentru
soluționarea împrejurărilor controversate de la fața locu lui …….
34
Capitolul V . MIJLOACE TEHNICE DE FIXARE A
CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI …..……………………………
35
Secțiunea I. Noț iuni introductive ……………………………… …… 35
§ 1. Considerații generale despre fixare și mijloacele tehnice
de fixare în cercetarea la fața locului …………………… ……….
35
Secțiunea a II -a. Procesul verbal de cercetare la fața locului ……… . 35
§ 1. Noțiuni generale și importanța procesului verbal de
cercetare la fața locului …………… ……………… ……… …….
35
§ 2. Trăsăturile procesului verbal de cercetare la fața locului … … 35
§ 3. Structura și conținutul procesului verbal de cercetare la fața
locului …………… ………………………………………… .……
36
Secțiunea a III -a. Schița locului faptei …………………….. …… .… 36
§ 1. Considerații generale …… ……………………………. ….… 36
§ 2. Modalități de realizare a schiței ………………………… ….. 36
§ 3. Procedee tehnice de întocmire a schiței ……………………. 36
§ 4. Felurile schiței efectuate la fața locului ………… ………….. 36
Secțiunea a IV -a. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului cu
ajutorul fotografiei judiciare ……… …..………………… …………
37
§ 1. Co nsiderații generale ………………………… …………….. 37
§ 2. Felurile fotografiilor judiciare ca mijloc tehnic de fixare a
cercetări i la fața locului …………………………… ………… …..
37

5 2.1. Foto grafia de orientare ………………………… ……… 38
2.2. Fotografia schiț ă …………………………… …………. 38
2.3. Fotografia obiectelor principale, ale cadavrelor
și urmelor … ………………………………………………..
38
2.4. F otografia în detaliu ……………………… …………… 38
Secțiunea a V -a. Alte mijloac e de fixare a cercetării
de la fața locului … ………………………………………………… ..
39
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………. 40

6 Capitolul I
ELEMENTE DEFINITORII PRIVIND CERCETAREA
LA FAȚA LOCULUI

§ 1. Definiția cercetării la f ața locului. Locul săvârșirii
infracțiunii
Printre activitățile importante care contribuie la realizarea
scopului procesului penal, în vederea aflării adevărului, se numără și
cercetarea la fața locului. Fără efectuarea la timp și în mod corespunzător a
acestor activități, există oricând riscul ca în procesul penal ce se desfășoară,
adevărul să nu poată fi aflat și pe cale de consecință, numeroase infracțiuni
să nu fie descoperite sau să rămână cu autori neidentificați.
Cercetarea acestor problematici este vastă și totodată deosebit de
complexă, comportând în mod necesar abordarea pluridisciplinară privind
elemente tangențiale, atât cu dreptul procesual penal cât și criminalistic.
Din punct de vedere al activității procedurale, cercetarea la fața
locului, cu tot caracterul ei auxiliar, are o semnificație deosebită, de ea
depinzând inclusiv identificarea autorului infracțiunii.
În conformitate cu pr evederile cuprinse în titlul IV , cap. VIII,
secțiunea I, art.192 al 1si2 Codului de procedură penală, cercetarea la fața
locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu
privire la situația locului săvârșirii de infracțiuni, să se descopere și să s e
fixeze urmele infracțiunii, s -au ori de cate ori exista suspiciiune cu privire la
decesul unei persoane .
Cercetările se fac în limitele permise ale normelor procesual
penale, dar criminalistica elaborează regulile tactice care dau eficiență
activităților desfășurate, realizându -se în final, cunoașterea nemijlocită a
locului faptei , descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor precum și
ascultarea martorilor, victimelor sau chiar a autorilor.
În literatura de specialitate s -a considerat necesară o distincție netă
între cercetarea la fața locului (denumită în occident și scena infracț iunii), și
locul săvârșirii faptei, întrucât cercetarea la fața locului are o sferă mai largă,
incluzând atât zonele apropiate locului propriu -zis al comiterii infracțiunii,
cât și alte locuri purtătoare de urme, care se referă la pregătirea și urmările
faptei, inclusiv căile de acces și de retragere a infractorilor.
Codul de procedură penală nu precizează înțelesul expresiei ,,fața
locului”, dar la materia competenței teritoriale a organelor judiciare penale a
definit noțiunea de ,,locul săvârșirii infracț iunii” – care acoperă
aproximativ integral înțelesul expresiei ,,fața locului”. Astfel, art.41 al 2 din
Codul de procedură penală prevede: ,,prin locul săvârșirii infracțiunii se
înțelege locul unde s -a desfășurat activitatea infracțională în totul sau în
parte, ori locul unde s -a produs rezultatul acesteia”.

7 În ultimii ani ca urmare a dezvoltării comerțului electronic și, pe
cale de consecință a apariției infracțiunilor în acest domeniu și totodată a
diversificării infracțiunilor comise prin Internet, aria locului faptei s -a extins
la dimensiuni care anterior păreau inimaginabile. De exemplu, ca loc al
faptei poate fi considerat atât sediul din care hakerul accesează calculatorul
cât și locurile unde se produce rezultatul infectării cu virus a calculat oarelor
beneficiarilor, locuri care pot să fie în orice țară sau în oricare dintre
continente.
Așadar, noțiunea de fața locului nu se identifică întotdeauna cu locul
săvârșirii infracțiunii, deoarece prima noțiune ,,fața locului” are un sens mu lt mai
larg.
În funcție de natura faptei săvârșite, cercetarea la fața locului se va
extinde asupra acestor locuri, în care pot fi descoperite urme și mijloace
materiale de probă a căror examinare poate contribui într -o măsură sau alta,
la pre cizarea unor aspecte utile legate de comiterea infracțiunii sau
făptuitorul infracțiunii.
În practică, însă, se întâlnesc situații când paralel cu cercetarea la
fața locului a faptelor principale, se efectuează cercetări și la locul unor fapte
care au doar o legătură probatorie cu fapta ce formează obiectul dosarului.
Astfel există situații când făptuitorul, în încercarea de a conduce cercetările
pe piste greșite, indică ca autori ai faptei alte persoane, care afirmativ, ar fi
în dușmănie cu victima, indic ând chiar argumente în confirmarea
susținerilor. Neverificarea acestor aspecte, și neefectuarea cercetării locului
faptelor probatorii, chiar dacă nu au sancțiuni procedurale pot duce ulterior
la tergiversarea terminării urmăririi penale sau chiar la resti tuirea cauzei de
la instanță la procuror.

§ 2. Importanța efectuării cercetării la fața locului
Cercetarea la fața locului se impune ori de câte ori săvârșirea
infracțiunii este însoțită de producerea unor transformări în mediul exterior,
modificări de ordin fizic, material – susceptibile a fi percepute nemijlocit;
schimbări ce se materializează sub forma unor urme în înțelesul cel mai
general al noțiunii.
Marea diversitate a situațiilor în care se comit infracțiunile, deși nu se
precizează î n lege când anume, sau în ce situații s -ar justifica necesitatea
efectuării acestei activități de cercetare la fața locului, aceasta rămâne la
latitudinea organului judiciar. Norma la care ne referim are valoare
orientativă, după care trebuie să se călăuze ască organele judiciare pentru a
determina situațiile ce reclamă, necesitatea efectuării cercetări i la fața
locului.
Efectuarea cercetării la fața locului se impune când organele judiciare
resimt necesitatea cunoașterii nemijlocite a locului fa ptei, a locului unde s -a
desfășurat activitatea materială și s -au produs consecințele infracțiunii, toate

8 în ideea formării unor reprezentări fidele asupra locului (ca un punct în
spațiu), a cunoașterii configurației și împrejurimilor sale.
Marea majorit ate a autorilor din literatura de specialitate recunosc
și subliniază că cercetarea la fața locului atât din punct de vedere procesual
penal cât și criminalistic reprezintă un procedeu probator cu adâncă
semnificație în aflarea adevărului. De rezultatele e i este condiționată nu
numai direcția ci și finalitatea investigațiilor ce se efectuează în cauza dată.
Sursa celor mai ample și mai fidele informații o constituie l ocul
unde făptuitorul și -a desăvârșit activitatea criminală, locul unde s -au produs
conse cințele infracțiunii sau se conservă date și urme legate de comiterea
faptei.
Organele judiciare cu prilejul îndeplinirii acestei activități
determinată de marea diversitate a condițiilor în care se săvârșesc
infracțiunile, precum și particularitățile pe care acestea le comportă atribuie
un caracter general, orientativ precizării sarcinilor în vederea realizării
cărora se efectuează cercetarea la fața locului.

§ 3. Trăsăturile cercetării la fața locului
Cercetarea la fața locului are caracterul unei activități inițiale în
sensul că atunci când este efectuată de organele de urmărire penală la
începutul investigațiilor legale de cercetare a unei infracțiuni. Ea constituie
activitatea cu care debutează investigațiile, respectiv este activitatea care
precedă în timp pe celelalte. Împrejurarea că cercetarea la fața locului este o
activitate inițială explică și caracterul cercetării la fața locului de a fi o
activitate imediată . Adică o activitate ce trebuie efectuată neîntârziat, de
îndată ce natura faptei săv ârșite impune deplasarea organului judiciar la
locul unde s -a comis activitatea infracțională.
Cercetarea la fața locului constituie o activitate irepetabilă,
deoarece odată realizată, locul faptei suferă modificări ceea ce face ca
această activitate să n u poată fi repetată în condițiile în care s -a efectuat
pentru prima dată.

§ 4. Delimitarea cercetării la fața locului de alte activități de
tactică criminalistică asemănătoare
Unele elemente de asemănare între cercetarea la fața locului și alte
activităț i procedurale precum reconstituirea și percheziția, a determinat unele
delimitări evidențiind aspectele de diferențiere și conturând natura și
finalitatea fiecăreia dintre ele.

§ 5. Obiectivele cercetării la fața locului
Sarcinile cercetării locului f aptei derivă atât din prevederile art.
129 Cod procedură penală cât și din experiența acumulată în practica și
literatura de specialitate:

9 a) Determinarea naturii faptei săvârșite și a î mprejurărilor în care
aceasta a fost comisă.
b) Cercetarea la locul faptei , datorită percepției nemijlocite a
locului unde s -a săvârșit fapta oferă organelor judiciare o reprezentare fidelă
a tuturor condițiilor și împrejurărilor în care s -a comis infracțiunea.
c) Referitor la natura infracțiunii săvârșite, cercetarea l a fața
locului permite valorificarea, în interesul cunoașterii tuturor împrejurărilor
comiterii faptei, cele mai diverse urme descoperite, fixate și ridicate cu
această ocazie.
d) Prin descoperirea și valorificarea surselor de informare
existente în locur ile nemijlocit legate de săvârșirea infracțiunii , nu se
epuizează întotdeauna sarcinile cercetării la fața locului. Realizarea acestora
presupune o lărgire a sferei investigațiilor dincolo de limitele teritoriale ale
locului propriu zis al comiterii faptei , iar activitatea de căutare a probelor sau
informațiilor și asupra locurilor învecinate.
e) Oferind posibilitatea cunoașterii nemijlocite a cauzelor și
condițiilor ce au determinat sau favorizat săvârșirea infracțiunii, cercetarea
la fața locului pune î n fața organelor judiciare sarcina înlăturării unor
asemenea cauze sau condiții.
f) Fără a fi epuizat finalitățile în vederea realizării cărora se
efectuează cercetarea la fața locului, în anumite împrejurări organele
judiciare sunt chemate a limita efect ele dăunătoare ale faptei sau a preveni
producerea altor urmări, ori a curma acțiunea unor factori susceptibili a
agrava în timp consecințele infracțiunii.
Cercetarea la fața locului presupune luarea unor măsuri pregătitoare atât la
sediul organului judic iar cât și la locul comiterii faptei, efectuarea propriu -zisă a
cercetării, interpretarea urmelor – în fine, fixarea cu ajutorul mijloacelor procedurale
prevăzute de lege a constatărilor făcute cu ocazia acestei activități.

§ 6. Considerații psihologice privind cercetarea locului faptei
Valorificarea sub aspect psihologic a unor elemente tehnice ale
practicii de exploatare a urmelor ridicate și a constatărilor efectuate cu
prilejul cercetării locului faptei sau, ulterior, cu ocazia prezentării
presupușil or făptuitori a rezultatului expertiz elor efectuate asupra acestora
reprezintă un subiect care nu a constituit până acum obiectul studiului. O
astfel de abordare lăr gește câmpul de acțiune al psihologiei , întrucât adaugă
un plus calitativ activității de va lorificare a urmelor. Efectuarea cercetării la
locul faptei direct de către cei care efectuează investigația permite o bună
orientare a cercetărilor, deoarece se aduc în discuție numeroase elemente de
detaliu, care sunt semnificative și, adeseori, conture ază mai bine anumite
concluzii. Există astfel posibilitatea d e a se înțelege cu claritate
comportamentul și mișcarea infractorului la locul faptei, exigență care
pretinde și luarea în considerare a normelor explicative ale psihologiei.
O serie de factori , înd eosebi de ordin emoțional, influențează
conduita infractorilor și determină apariția unor greșeli din cauza grabei, a
unei prea mari încrederi în sine ori dimpotrivă, a lipsei de concentrare în
unele momente, a surprizei , sau chiar a panicii .

10 Observa rea comportamentului persoanelor suspecte de comiterea
infracțiunii trebuie făcută n u numai strict în zona delimitată a locului faptei,
ci și în alte locuri cum ar fi: pe căile de acces, pe di recțiile probabile de
retragere (când pe fondul unei detensionăr i și senzații de ușurare, făptuitorul
se poate manifesta mai puțin controlat ). Așadar argumente de ordin
psihologic argumentează concluzia desprinsă din practică, subliniind ideea
că locul faptei nu trebuie privit doar ca spațiul îngust în care se comite
infracțiunea ci, și mai larg, incluzându -se pe căile de acces și de retragere, pe
direcția cărora se pot descoperi diverse urme de valoare sau chiar corpuri
delicte (urme de încălțăminte, obiecte abandonate, agenți vulneranți, pete de
sânge, capete de țigăr i, urme ale unui loc de pândă, înscrisuri căzute etc.). Pe
această bază științifică se axează și necesitatea folosirii câinilor de urmărire,
în anumite condiții, care vor prelua urmele de miros prezente.
În desfășurarea activității de cercetare criminalis tică a locului
faptei , este deosebit de importantă respectarea secretului unor rapoarte de
constat are ori de expertiză medico -legală . Acest principiu are nu numai o
justificare rațional -metodologică , ci și una psihologic -comportamentală,
vizând asigurarea cunoașterii unor aspecte cheie doar de către cei legal
însărcinați cu soluționarea cazului.
Acest deziderat nu trebuie confundat cu o îngrădire a dreptului la
informare a opiniei publice, ci ca o experiență din practică întrucât este bine
cunoscută avidi tatea după detalii semnificative a mass -mediei, care adeseori
exercită presiuni ce pot dăuna grav finalizării cercetărilor prin crearea de
urme suplimentare sau deteriorarea altora.
De respectarea acestei cerințe depinde posibilitatea ulterioară de a
se putea stabili adevărul într -o cauză și, de a putea verifica, pe această cale,
veridicitatea susținerilor unor martori, suspecți ori inculpați.
Un alt aspect d e subliniat în literatura de specialitate și confirmat
de practică se referă la erorile pe care le comit unii polițiști sau procurori
începători, lipsiți de experiență ori superficiali, care din dorința de a obține
rezultate rapide, intră în discuții cu prezumtivii autori și le dau detalii
referitoare la împrejurările comiterii faptei sau la modul de o perare. În
această situație cu implicații grave se poate ajunge la recunoa șteri false ori
contradictorii și s e înțelege că se încurcă nebănuit de mult cercetările, mai
ales sub aspectul corectei interpretări a comportamentului celor posibil
implicați.

11 Capitolul II
Pregătirea cercetării la fața locului

Secțiunea I
Măsuri ce se impun a fi luate de către organul judiciar sau
alte organe sau persoane, primele sosite la fața locului

§ 1. Considerații generale
De obicei, de săvârșirea unei infracțiuni i au cunoștință partea
vătămată sau rudele acesteia, o persoană ajunsă întâmplător la locul faptei
sau organele îndrituite de lege pentru constatarea faptei. În practică însă,
primele sesizate cu săvârșirea faptei sunt Posturile sau Birourile de Poliție
din raza de competență a locului comiterii infracțiunii. În lipsa acestora sunt
anunțate despre eveniment organele zonale ale administrației de stat.

1.1. Salvarea victimelor și asigurarea acordării ajutorului
medical
Salvarea victimelor și asigurarea acor dării ajutorului medical
reprezintă, alături de limitarea efectelor infracțiunii, o prioritate față de toate
celelalte măsuri care se impun a fi luate, determinând amânarea acestora,
chiar cu riscul modificării aspectului locului faptei. Atunci când viața,
sănătatea sau integritatea corporală a unei persoane sunt în fața unui pericol
iminent, nu pot intra în competiție cu alte interese, ele reprezentând cele mai
importante valori ocrotite de lege.

1.2. Asigurarea intangibilității locului faptei și luarea
măsurilor de conservare a urmelor și mijloacelor de probă
Asigurarea intangibilității locului faptei și luarea tuturor măsurilor
pentru a nu se modifica poziția obiectelor, este deosebit de importantă, cu
atât mai mult cu cât se diminuează posibilitatea m odificării aspectului inițial
lăsat de către făptuitor după ce a desăvârșit activitatea infracțională.
Atingerea unor obiecte sau modificarea poziției altora este total
contraindicată și nu trebuie acceptată de către organele sosite primele la fața
loculu i, decât în cazuri extreme, când situația o impune cu necesitate pentru
salvarea victimelor, sau pentru limitarea efectelor unei infracțiuni, care pot
constitui pericole importante pentru viața, sănătatea sau integritatea
corporală a altor persoane.

1.3. Identificarea și reținerea făptuitorului. Identificarea
martorilor oculari și a altor persoane
Așa după cum, de regulă se procedează în practică una dintre
primele activități aflate în atenția organului judiciar, primul sosit la fața

12 locului este îndepărta rea persoanelor neavenite, sau cel puțin ținerea acestora
la distanță, pentru a nu distruge urmele infracțiunii.
De multe ori, însă, desfășurarea acestei activități este dusă la
extreme, fiind îndepărtate toate persoanele fără o selectare prealabilă.
Trebu ie obligatoriu avut în vedere că, de multe ori la fața locului există un
mare număr de persoane printre care martori oculari, unele persoane care -l
pot identifica pe autor, sau chiar autorul și complicii acestuia rămași să vadă
cum decurge cercetarea.

1.4. Asigurarea participării martorilor asistenți
Până la sosirea echipei competente, care să efectueze cercetarea
criminalistică la fața locului, primul organ sosit la locul faptei trebuie să
asigure prezența mai multor martori asistenți, dintre care aceșt ia vor
selecționa pe cei care îndeplinesc toate condițiile legii. Trebuiesc respectate
următoarele reguli:
– numărul martorilor asistenți trebuie să fie cel puțin doi;
– să nu fie minor sub 14 ani;
– să nu fie interesat de cauză;
– să nu facă parte din aceeași uni tate cu organul judiciar care
efectuează actul procedural;
– să nu fac ă parte dintre martorii oculari, deoarece aceștia sunt
utili cercetării criminalistice prin declarațiile lor.

1.5. Încunoștințarea organului judiciar competent să efectueze
cercetarea la fața locului
După luarea măsurilor prevăzute în acest capitol , ce revin primilor
sosiți la fața locului , este obligatorie încunoștințarea organului de urmărire
penală competent de pe raza teritorială unde s -a săvârșit fapta.

Secțiunea a II -a
Pregătirea activității de cercetare la fața locului
de către organul judiciar

§. 1. Măsuri pregătitoare luate la sediul organului judiciar
a) Primirea, consemnarea și verificarea sesizării
Organele judiciare de cercetare penală sunt sesizate despre
săvârșirea une i infracțiuni prin oricare din modurile de sesizare prevăzute de
legea procesual penală – plângere, denunț sau din oficiu.
La primirea sesizării organul de cercetare penală își verifică
competența și dacă este cazul informează organul competent și obligat să

13 efectueze cercetarea la fața locului și are datoria să întreprindă următoarele
activități:
– identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunțul;
– verificarea sesizării care se impune mai ales când sesizarea s –
a făcut telefonic de către persoane n ecunoscute pentru a se
evita deplasarea.
În cadrul verificării sesizării se urmărește în principal, stabilirea
următoarelor aspecte: locul evenimentului, natura faptei comise, urmările
activității ilicite – date absolut indispensabile pentru organizarea î n bune
condiții a cercetării.
b.) Asigurarea mijloacelor tehnico -științifice necesare
efectuării cercetării la fața locului
Raportat la varietatea infracțiunilor comise și posibilitățile tehnice
de care dispun organele judiciare, este absolut necesar ca atunci când se
consideră că este utilă deplasarea și efectuarea cercetării la fața locului să
existe o corelație între ceea ce este necesar pentru descoperirea urmelor și
aparatura de natură a asigura fixarea și conservarea acestora pentru a fi
interpretat e.
c.) Dotarea echipei cu materiale necesare comunicării și ținerii
legăturii între membrii ei
Sarcina verificării și completării mijloacelor tehnico -științifice
revine atât șefului echipei, cât și fiecărui membru al echipei în parte, potrivit
competenț ei.
Mijloacele tehnico -științifice sunt: instrumente, utilaje, instalații,
aparate și materiale ce compun trusele criminalistice de tot felul, precum și
laboratoarele criminalistice mobile (autolaboratorul criminalistic).
d.) Asigurarea prezenței special iștilor și a apărătorului
De regulă , organele de urmărire penală se confruntă cu o mare
diversitate de situații. Multitudinea aspectelor pe care le îmbracă
infracțiunile și varietatea problemelor din diverse domenii de activitate ce
impun o corectă interp retare a urmelor, poate face necesară includerea în
echipa de cercetare și a altor specialiști.
e.) Asigurarea participării la cercetarea locului faptei a
persoanelor legal interesate
Regulile procedurale obligă organul judiciar cu ocazia cercetării la
fața locului să înștiințeze despre efectuarea acestei activități părțile civile,
părțile civilmente responsabile, victimele și făptuitorii.
Singura participare obligatorie la cercetarea la fața locului este cea
a făptuitorului, celelalte părți dacă sunt încunoștințate și nu se prezintă,
neparticiparea lor nu împietează asupra legalității activității care se poate
desfășura.

14 Dacă prezența făptuitorului nu poate să fie asigurată din motive
obiective , se iau măsuri pentru reprezentarea lui de către un apără tor ales sau
din oficiu.
f.) Asigurarea deplasării de urgență sau cu operativitate a
echipei la fața locului
Deplasarea la fața locului trebuie făcută cu maximă urgență. De
obicei atât în unitățile Ministerului de Interne cât și în parchetele aparținând
de ministerul public, este asigurat serviciul de permanență atât în ceea ce
privește participarea procurorului sau ofițerului criminalist și din serviciul
judiciar cât și unul dintre conducătorii auto este desemnat prin ordin de
serviciu să asigure deplas area de îndată a echipei constituite pentru a efectua
cercetarea locului faptei.

§ 2. Măsuri pregătitoare luate la fața locului de către organul
de cercetare competent
Măsurile pregătitoare luate la fața locului au menirea de a
completa pe cele de la sediul organului judiciar și pentru delimitarea
activităților membrilor echipei de cercetare.
Imediat după sosirea la fața locului și înainte de a începe
examinarea propriu -zisă, echipa de cercetare trebuie să ia o serie de măsuri
urgente. Aceste măsuri d iferă de la caz la caz, în raport cu natura activității
ilicite desfășurate, urmările acesteia și natura locului ce urmează a fi
cercetat.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de organele de urmărire
penală competente în efectuarea cercetării la faț a locului, trebuie făcută
diferențierea în funcție de existența sau inexistența unor măsur i precedente
luate de organul competent cu paza și ordinea, sosit primul la locul faptei.
Astfel, dacă există aceste măsuri ele trebuiesc verificate și completate, ia r
dacă nu există ele trebuiesc efectuate, dar numai cu respectarea regulilor
tactice criminalistice și în cadrul strict al dispozițiilor procedurale.
a). Informarea operativă asupra evenimentelor care au avut
loc și au fost constatate de către lucrători i primii sosiți la fața locului
De îndată ce echipa de cercetare competentă a ajuns la fața locului,
prin șeful ei se informează cu privire la aspectul inițial al locului unde s -a
comis infracțiunea, precum și în ceea ce privește măsurile luate de către
organele sau lucrătorii operativi primele sosite la locul faptei.
b). Selecționarea martorilor asistenți când aceasta este posibil
să se realizeze
c). Organizarea măsurilor de pază a locului faptei
Șeful echipei, la sosire are obligația să verifice ce măs uri au fost
luate în acest scop de lucrătorii care au ajuns primii la fața locului și, după
caz, să dispună completarea lor.

15 Asigurarea pazei locului faptei se face fie prin organele de poliție,
fie prin gardienii publici, urmărind două obiective: în primu l rând, prin pază
se înlătură posibilitatea producerii unor modificări în aspectul locului unde
s-a comis infracțiunea iar în al doilea rând, măsura urmărește menținerea
ordinii pe toată durata desfășurării activității și implicit, asigurarea protecției
personale a membrilor echipei.
d). Identificarea martorilor oculari și stabilirea persoanelor
suspecte
Până la sosirea echipei competente pentru cercetarea la fața
locului, organele judiciare existente deja la locul faptei, trebuiau să identifice
și să asig ure prezența unor persoane care puteau ajuta la stabilirea adevărului
și la soluționarea corectă a cauzei. Este vorba în primul rând, de acele
persoane care au luat cunoștință cu propriile simțuri de comiterea faptelor,
respectiv împrejurările în care acea sta s-a consumat (este vorba de acela care
a sesizat fapta, cel care a descoperit cadavrul, instrumente abandonate etc).
În al doilea rând era necesară asigurarea prezenței acelor persoane care au
participat efectiv la acțiunile de salvare a victimelor, la transportarea
acestora la unitățile sanitare sau care prin acțiunile desfășurate, au produs
anumite modificări ale locului faptei.
e). Pe parcursul cercetării la fața locului sunt interzise
comentariile, aprecierile sau discuțiile privind natura faptei ,
împrejurările în care a fost săvârșită ori starea urmelor, pentru a nu influența
desfășurarea cercetării sau martorii prezenți la fața locului.
Trebuie acordată întotdeauna atenția necesară asigurării secretului
celor constatate la fața locului. Acesta pr ivește atât pe membrii echipei cât și
celelalte persoane care participă la cercetare cum sunt martorii asistenți,
persoane din familia sau din anturajul victimei, etc. Uneori, se omite să li se
atragă atenția cu privire la păstrarea secretului, fapt care p oate conduce la
consecințe nedorite.
f). Separarea victimei de agresor în cazul infracțiunilor de
familie
În această fază a cercetării, șeful echipei operative, de regulă
procurorul trebuie să mai aibă în vedere și alte modificări ale legii penale din
ultima perioadă, mai ales cele care se referă la protecția martorilor și
victimelor minori, sub 16 ani sau copiii acuzați. Astfel, prin lege este
autorizat Serviciul de reintegrarea socială și supraveghere a informatorilor să
asigure adăposturi de urgență pen tru victimele violenței în familie și centre
de asistență destinate copiilor agresori.
g). Protecția victimelor prin legi speciale
Prin elaborarea Legii 211/2004 această protecție se realizează prin
unele măsuri pe care legiuitorul le grupează în 4 categ orii:
 informarea victimelor infracțiunilor cu privire la
drepturile acestora;

16  consiliere psihologică;
 asistență juridică;
 compensația financiară de către stat a victimelor unor
infracțiuni.
h). Repartizarea sarcinilor

17 Capitolul III
DESFĂȘURAREA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I
Reguli tactice privind cercetarea la fața locului

§ 1. Definiția și necesitatea diversificării regulilor tactice
criminalistice aplicabile în cercetarea la fața locului
Pentru a pune de la început termenii ecuației investigative în
raporturile lor logice, este limpede că operând prin psihicul uman,
investigațiile și anchetele penale nu vor conduce la adevăruri absolute de
tipul celor cu care operează științele exacte în laborator. Or, tocmai dacă
sunt implicate în activitatea organelor judiciare elemente care țin de aceste
științe, relativitatea este limitată iar probațiunea va avea o calitate vecină cu
certitudinea.
La sfârșitul mileniului al doilea, societatea umană contemporană
plătește tributul greu de imaginat din urmă cu o jumătate de secol al creșterii
fără precedent al criminalității și al noilor forme de manifestare, tot mai
sofisticate și mai agresive ale criminalității organizate.
În egală măsură, evaluarea criminalisticii ș i a aportului său în
procesul judiciar trebuie să țină seama de câteva elemente principale ale
stării de fapt și evoluția societății contemporane.
Omul, însă, nu poate fi înlocuit cu computerul, măcar pentru că
datele primare cu care operează sunt cele pe care i le -a oferit activitatea
nemijlocită a acestuia în identificarea și culegerea probelor la locul faptei și
în final cel care decide asupra soluției este tot el. Computerul prin programul
inoculat de om oferă posibilități mult mai rapide și mai fiabil e de analiză și
contribuie decisiv la obținerea reușitei.
Așadar, încercând o definire a regulilor tactice criminalistice
aplicabile la fața locului, putem spune că, ele reprezintă un sistem de
procedee specifice, bazate pe dispozițiile legii procesual pen ale, și pe
experiența generalizată în practica de cercetare criminalistică, prin care este
impusă o anumită conduită privind oportunitatea, ordinea și modul concret
de efectuare a unor acte de investigație, pentru atingerea scopului cercetării
la fața locu lui.
Regulile tactice de cercetare criminalistică, cum este și firesc, n -au
o prevedere expresă în acte normative, ele fiind rezultatul practicii judiciare
și experienței dobândite de -a lungul vremii, care în rezolvarea anumitor
cazuri a fost adoptată st rategia corespunzătoare stării de fapt concrete.

18 § 2. Reguli tactice criminalistice generale aplicabile în
efectuarea cercetării la fața locului
Cercetarea la fața locului constituie o activitate inițială și
imediată, adică activitatea de început a investigați lor legate de săvârșirea
unei infracțiuni. Ea , se situează într -un moment în care organele judiciare nu
cunosc nimic, sau se află în posesia unor informații reduse, neverificate cu
privire la modul de comitere al infracțiunii.
Imediat după ce a sos it la fața locului și a realizat măsurile
pregătitoare, echipa de cercetare, trece la efectuarea cercetării la fața locului.
Cercetarea la fața locului presupune, alături de o pregătire atentă și
conștiincioasă, respectarea unor reguli tactice cu caracter general aplicabile
în întreaga cercetare astfel încât să se ajungă la scopul propus.
Regulile tactice generale ale cercetării la fața locului sunt în esență
următoarele: urgența, caracterul obiectiv, complet și detaliat al cercetării,
relevarea și fixarea integrală a tuturor aspectelor și mijloacelor materiale de
probă ce pot servi la clarificarea cazului, și planificarea activității echipei de
cercetare, respectarea cerințelor morale și observarea comportamentului
făptui torului prezent la fața locului, câ nd este cazul.
Cercetarea propriu -zisă a locului faptei se va face cu respectarea
strictă a regulilor tactice generale enunțate mai sus. Aceste reguli se vor
respecta, indiferent de natura faptei penale cercetate, chiar și în ipoteza în
care la fața loculu i au pătruns anterior alte persoane. Aplicarea regulilor
tactice se face și în funcție de specificul zonei cercetate (locuri închise sau
deschise).

Cercetarea la fața locului trebuie efectuată de urgență
Ca o reflectare a principiului operativității ce s e aplică întregului
proces penal și în cazul cercetării criminalistice la fața locului se impune
efectuarea acesteia cu operativitate. Această cerință implică obligativitatea
organelor judiciare ca, de îndată ce au luat cunoștință de săvârșirea
infracțiuni i, să ia contact nemijlocit cu locul faptei, atâta timp cât se mai
păstrează nemodificate urmele și consecințele infracțiunii.
Respectarea acestei reguli are o importanță deosebită, cu atât mai
mult cu cât, probele de la locul faptei pot suferi modificări însemnate, atât
datorită unor factori obiectivi (condițiile meteorologice, perisabilitatea unor
urme, factori nocivi care atenuează sau distrug detaliile urmelor, etc), cât și
datorită unor factori subiectivi (posibilitatea influențării martorilor de cătr e
persoanele interesate, modificarea locului faptei de către autor sau alte
persoane curioase). Nu în ultimul rând, trebuie subliniată posibilitatea
organului judiciar , prin ajungerea rapidă la locul faptei, de a surprinde
autorul sau de a identifica event ualii martori oculari.

19 Cercetarea și fixarea la fața locului trebuie efectuată în mod
obiectiv și complet
Întreaga activitate a organelor judiciare presupune adoptarea de
către acestea a unei atitudini ce exclude orice pornire subiectivă, în sensul că
trebuiesc căutate și fixate toate urmele, indiferent dacă ele confirmă sau
infirmă versiunile organului de urmărire penală.
Poziția de obiectivitate este uneori amenințată de anumite
manifestări, consecințe ale deformației profesionale, explicate de cele m ai
multe ori, de existența unor elemente de apropiere între infracțiunile de
același gen, cunoscute dintr -o experiență anterioară asemănătoare. Este
vorba de acea pornire, într -o oarecare măsură firească, de a găsi, într -un
anumit stadiu al investigațiilor o anume explicaț ie faptei săvârșite, de a
desprinde natura faptei comise de a subordona întreaga activitate de
cercetare la fața locului justificării explicației prematur formulate. Primejdia
subiectivității se resimte mai cu seamă în acele cazuri în ca re situația de fapt
constatată la fața locului este compatibilă cu formularea mai multor
explicații, mai multor versiuni. Subordonarea întregii activități de cercetare
la fața locului verificării versiunii considerate mai verosimile, se
repercutează defavo rabil asupra acestei activități, atribuindu -i un caracter
unilateral, în sensul strângerii numai a acelor probe ce par a confirma
versiunea elaborată. Pornirile subiective, părerile preconcepute canalizează
activitatea de cercetare într -o singură direcți e, cea a confirmării versiunii
elaborate, cu riscul, în cazul neconfirmării acelei versiuni, a pierderii acelor
urme și mijloace materiale de probă considerate inițial irelevante, dar, care,
ulterior, se dovedesc a fi fost utile cauzei.

§ 3. Cercetarea la fața locului trebuie efectuată în mod
amănunțit (minuțios)
Cu ocazia cercetării la fața locului trebuie căutate, ridicate și
fixate, în vederea examinării lor ulterioare, toate urmele și mijloacele
materiale de probă rezultate ca urmare a săvârșirii fa ptei, întrucât printr -o
examinare ulterioară ar putea ajuta la stabilirea unei stări de fapt reale.
Unele urme sau anumite obiecte din perimetrul locului faptei,
chiar dacă nu au legătură nemijlocită cu săvârșirea infracțiunii, este posibil
să fie conside rate de organul judiciar, importante pentru soluționarea cauzei,
iar altele, deși create în procesul comiterii infracțiunii exist ă posibilitatea de
a nu li se dea importanța cuvenită și, drept urmare, prezența lor să fie
neglijată.
Tot la fața locului pot fi identificate anumite obiecte sau urme,
detalii neînsemnate la prima vedere, fără legătură directă cu fapta, dar care
prin prezența, poziția și starea în care se află într -un ansamblu probator,
putând fi utilizate la explicarea unor ,,situații controve rsate” de la locul
faptei.

20
§ 4. Cercetarea la fața locului trebuie efectuată cu respectarea
cerințelor morale
Cercetarea la fața locului în aceste cazuri trebuie efectuată de
organul de urmărire penală cu multă discreție și seriozitate, evitându -se, pe
cât posibil transformarea acestei activități într -o “scenă de spectacol” cu
public. Trebuie evitate glumele, zâmbetele și aprecierile la adresa corpului
victimei, veștmintelor cu care este îmb răcată, averea pe care o posedă etc, iar
martorilor asistenți li se va comunica menirea lor și scopul urmărit de către
membrii echipei de cercetare.

§ 5. Observarea comportamentului făptuitorului prezent la
cercetarea la fața locului
După săvârșirea unei infracțiuni orice persoană nu poate rămâne
indiferentă, fiind î ngrijorată că activitatea sa infracțională a fost descoperită,
astfel încât de cele mai multe ori poate avea reacții necontrolate. El va avea
emoții exteriorizate în principal prin mimică și gesturi, atunci când sunt
descoperite și ridicate urme ale infrac țiunii care constituie probe în
dovedirea vinovăției.

§ 6. Cercetarea la fața locului trebuie efectuată organizat,
după un plan judicios elaborat
Pentru a fi efectuată eficient, cercetarea la fața locului trebuie să se
desfășoare calificat, în echipă și pe baza unui plan.
Caracterul complex al cercetării la fața locului, a condus la
abordarea în mod plurivalent a acțiunilor și activităților ce se succed și sunt
necesare a se realiza în instrumentarea diferitelor feluri de infracțiuni.
Cel mai mare randa ment în identificarea rapidă a autorilor,
descoperirea și ridicarea unor probe utile și pertinente cauzei s -a dovedit
cercetarea în echipă a locului faptei.
Echipa de cercetare reprezintă organul constituit, după săvârșirea
unei infracțiuni, din procuror, ofițer criminalist, medic legist și lucrător de
poliție judiciarist, care realizează o activitate organizată, complexă și
temeinică, în vederea descoperirii și valorificării urmelor rezultate, a
identificării operative a autorului și stabilirea vinovăției sale.

Secțiunea a II -a
Fazele cercetării la fața locului

După ce echipa de cercetare a ajuns la fața locului, și -a format
primele impresii și a cules informații cu privire la natura infracțiunii comise,
efectele sale principale și secundare, s -a reușit și clarificarea aspectului

21 anterior al locului faptei, cât și raporturile victimei cu infractorul sau cu alte
persoane.
Pe baza datelor obținute organele judiciare vor trebui să delimiteze
corect locul faptei și să -și fixeze limitele locului în care își va desfășura
activitatea pentru a asigura astfel descoperirea tuturor urmelor și altor probe
ce au legătură cu cauza.
Ca metodică tactică generală, activitatea de cercetare propriu -zisă
la locul săvârșirii infracțiunii parcurge două etape, care – așa după cu m s-a
întâlnit în practică, se pot întrepătrunde raportat la specificul și
particularitățile locului cercetat – și anume:
– Faza statică
– Faza dinamică
Activitatea desfășurată în faza statică a cercetării constată starea de
fapt, urmele și alte mijloace materiale de probă fără atingerea și schimbarea
poziției în care acestea au fost descoperite.
În faza dinamică a cercetării sunt examinate minuțios și în mișcare
fiecare urmă sau mijloc material de probă găsit la locul faptei prin folosirea
mijloacelor t ehnice adecvate.

§ 1. F aza statică a cercetării la fața locului
Faza statică a cercetării la fața locului mai este denumită și faza
trecerii în revistă sau stadiul cercetării generale.
Echipa de cercetare, în această fază, examinează întregul loc al
faptei, aspectul său de ansamblu , pozițiile diferitelor obiecte și urme,
identificarea căilor de acces și de părăsire a locului faptei către făptuitor,
stabilirea, alegerea metodei de cercetare precu m și fixarea acestor activități,
fără să schimbe nici un ob iect din poziția lui inițială.
Ca excepție când sunt descoperite urme care se află în pericol de
degradare sau chiar de distrugere, fixarea acestor obiecte sau urme devine o
prioritate.
Astfel, această fază, de regulă, cuprinde: orientarea de ansamblu,
stabilirea metodei de cercetare, fixarea urmelor descoperite în zonele în care
se află.

1.1. Orientarea de ansamblu
Orientarea generală la locul faptei prezintă din punct de vedere
tactic o importanță practică deosebită întrucât reprezintă primul contact al
echipei de cercetare cu locul în care a fost săvârșită infracțiunea.
Organul judiciar, înainte de a începe examinarea propriu -zisă a
locului faptei, trebuie să fixeze limitele teritoriale asupra cărora se va
extinde cercetarea. Faza statică începe cu observarea locului faptei prin
parcurgerea acestuia, dacă are o întindere mai mare, însă în cazul
interioarelor, se va începe observarea dintr -un singur punct. În acest context,

22 șeful echipei de cercetare are posibilitatea să verifice concret dacă locul de
examinat a fost corect delimitat, de către organele care au precedat
cercetarea.

1.2. Stabilirea metodelor de cercetare la fața locului
În legătură cu alegerea metodei de cercetare la fața locului , a
existat o preocupare permanentă în literatura de speci alitate, cu atât mai mult
de aceasta, în practică poate să depindă, inclusiv operativitatea și calitatea
actului de finalizare.
În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele metode de
cercetare:
În cazul metodei subiective, care constă în acee a că echipa de
cercetare procedează la căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea
urmelor și mijloacelor materiale de probă, urmând fidel traseul parcurs de
făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracțional și până la
părăsirea acestui a. Avantajul acestei metode constă în faptul că se pot obține
rapid unele date și indicii referitoare la făptuitor, în luarea măsurilor de
urmărire și prindere a acestuia, dar are dezavantajul că nu permite o
examinare sistematică și detaliată a întregului loc al faptei.
Dacă este aleasă metoda obiectivă, făcând abstracție de modul și
succesiunea acțiunilor , presupuse a fi fost desfășurate de făptuitor în câmpul
infracțiunii, căutarea, descoperirea, relevarea și fixarea urmelor se face într -o
anumită ordine . Metoda prezintă avantajul că deși necesită o perioadă mai
mare de timp și forțe sporite, permite o examinare de calitate, oferind
posibilitatea descoperirii tuturor urmelor ce au legătură cu cauza.
În practică foarte frecvent este adoptată o metodă combi nată , adică pe
parcursul cercetării este folosită atât metoda subiectivă, cât și metoda
obiectivă, trecându -se de la una la alta, funcție de natura cauzei și diferitele
momente ale cercetării.

1.3. Examinarea, fixarea și importanța urmelor din faza static ă
Perceperea generală a locului faptei, reținerea particularităților
sale, de căutarea și fixarea urmelor, se efectuează astfel încât să se
evidențieze și raporturile dintre ele, succesiunea formării lor.
Așa cum am mai menționat, d enumirea de ,,statică” atribuită
primului moment al cercetării la fața locului este dată de împrejurarea că în
această etapă locul se conservă, schimbările ce constituie o consecință a
infracțiunii săvârșite este examinat în stare de nemișcare, situațiile de fapt,
urmele și mijl oacele de probă, aspectul de ansamblu al locului săvârșirii
infracțiunii sunt fixate în poziția în care au fost găsite.
Organul de cercetare caută să nu modifice nimic din aspectul
inițial al faptei, iar când face deplasările dus -întors, o face pe o singur ă

23 direcție putându -și nota într -un carnet aspectele generale, forma, poziția și
distanța dintre obiecte sau dintre urmele întâlnite pe parcurs.
Măsurarea distanțelor dintre obiectele și urmele infracțiunii se face
întotdeauna prin raportare la cel puțin do uă puncte fixe din planul locului
cercetat.
Astfel fixate, fiecare în parte, în poziția inițială, ca obiecte
principale de la locul faptei, sunt redate atât sub aspectul lor general, cât și în
raport cu alte urme din imediata lor apropiere.
Urmele descope rite se fixează fără a le mișca din poziția în care se
află prin descriere, fotografiere și filmare.
Această activitate va servi la aprecierea de ansamblu a modului
cum s -a săvârșit infracțiunea precum și la alegerea ulterioară a celor mai
bune metode de c ercetare dinamică.
Toate constatările făcute în cursul fazei statice notate provizoriu,
așa după cum am arătat, vor fi consemnate și vor servi la procesului verbal
de cercetare la fața locului.
Imaginea de ansamblu a locului faptei, mai înainte de a fi su ferit
vreo modificare, precum și poziția urmelor și mijloacelor materiale de probă,
se obține cu ajutorul fotografiei și filmului judiciar, respectiv cu fotografia și
filmarea de orientare, fotografia schiță, fotografia obiectelor principale.

§ 2. F aza d inamică a cercetării locului faptei
Faza dinamică, care mai este numită și ,,stadiul cercetării
detailate”, presupune examinarea minuțioasă și în aceeași ordine a tuturor
obiectelor, mijloacelor materiale de probă aflate în anumite raporturi cu
infracțiun ea săvârșită, precum și a urmelor de reproducere ce constituie o
consecință a infracțiunii săvârșite.

2.1. Examinarea amănunțită a fiecărui obiect purtător de
urme sau care a servit la săvârșirea infracțiunii
În această fază a cercetărilor, luând part e activă toți membrii
echipei și toți specialiștii care participă, se desfășoară o activitate intensă în
raport de felul infracțiunii comise, de natura și n umărul urmelor formate.
Obiectele care se bănuiesc a fi purtătoare de urme pot fi ridicate și deplasate
din poziția în care se află pentru a fi examinate în detaliu. În vederea
fotografierii și a descrierii pentru procesul verbal, aceste obiecte pot să fie
atinse, deplasate și așezate în alte locuri care permit o examinare de detaliu
corectă și în poziție optimă. Cele care necesită o examinare suplimentară în
completarea celei făcute de expertul criminalist și se pot transporta, se
împachetează și se trimit la laboratoarele de criminalistică.

24 2.2. Examinarea corpului victimei și a persoanei suspecte
Examinarea corpului victimei sau a cadavrului și a persoanei
suspecte oferă multiple posibilități de descoperire a urmelor infracțiunii.
Această operațiune o execută medicul legist la fața locului care descrie
tabloul lezional și obiectele folosite de autori pentru producerea plăgilor.
Examinarea are în vedere și garderoba cadavrului care se face fie la fața
locului, fie într -un laborator unde posibilitățile te hnice sunt mai bune și
permit evidențierea microurmelor.

2.3. Se continuă primele investigații și se pot lua declarații
martorilor și victimei

2.4. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului

Secțiunea a III -a
Reluarea și repetarea cercetări i la fața locului

Reluarea și repetarea cercetării la fața locului sunt, în realitate,
activități tactice de completare a unei activități începute, dar neterminate,
rămânând astfel în perimetrul locului respectiv zone neexplorate , urme
nedescoperite. În situațiile când cercetarea inițială la fața locului, fie, din
anumite cauze obiective, a fost întreruptă în procesul desfășurării ei, fie dacă
nu și -a atins scopul datorită unor greșeli substanțiale din partea persoanelor
în cauză, fapt ce conduce la nerec unoașterea întregului loc al faptei, la
superficialitate în căutarea și examinarea urmelor face necesară efectuarea
acestor activități .

§ 1. Reluarea cercetării la fața locului este o continuare a unei
cercetări începute anterior și întrerupte din anumit e motive. Ea continuă cu
faza ori cu zona în care s -a întrerupt. Fiind continuarea unei activități tactice
întrerupte, reluarea cercetării la fața locului necesită să aibă loc de îndată ce
cauzele care au determinat întreruperea și -au încetat existența.

§ 2. Repetarea cercetării la fața locului se efectuează în situații
cu totul rare, când prima cercetare nu și -a atins pe deplin scopul, fiindcă s -a
desfășurat defectuos, superficial sau în condiții neprielnice pentru o
asemenea activitate. Drept consecință, fie nu s -a stabilit bine întregul loc al
faptei, rămânând zone ale sale neexplorate, fie nu au fost descoperite
anumite urme, poate parțial distruse de persoane interesate (cum ar fi ,de
pildă, urmele de sânge parțial distruse prin spălare), rămânând astf el
nevalorificate.

25 Capitolul IV
SOLUȚIONAREA ÎMPREJURĂRILOR CONTROVERSATE
DE LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I
Considerații generale
§ 1. Elemente definitorii ale împrejurărilor controversate
Destul de des , mai ales în ultima perioadă, orga nele judiciare sunt
confruntate cu situații inedite locului, găsind un tablou de puternic contrast
cu ceea ce normal ar putea fi real și posibil în realitate.
În activitatea practică există unele situații în care schimbările
prezente la fața locului nu sunt consecința infracțiunii cercetate , ci constituie
rezultatul intervenției deliberate a persoanelor care încearcă să îndrume
investigațiile pe o pistă greșită, în scopul de a se sustrage pe sine sau altă
persoană de la răspundere pentru alte fapte săvâ rșite.
Cu ocazia cercetării la fața locului, organele judiciare trebuie să se
convingă dacă urmele, obiectele, modificările aduse configurației locului
faptei sunt consecința unei fapte real săvârșite sau dimpotrivă, constituie
rezultatul unei încercări de inducere în eroare a organelor judiciare.
În cazul disimulării, cel care încearcă a dirija pe un drum fals
cercetările, reprezentându -și modul firesc de săvârșire a infracțiunii
simulate, caută să dea locului faptei un aspect cât mai verosimil, o î nfățișare
cât mai apropiată de realitate. Dar condiția psihică , sub stăpânirea căreia se
găsește cel ce simulează săvârșirea unei infracțiuni , diferă de psihologia
infractorului. Acest fapt explică existența unor inadvertențe, a unor
neconcordanțe care p entru organul judiciar avizat, constituie indicii ale
disimulării.
Încercarea de disimulare are adeseori un caracter demonstrativ,
locul faptei dobândește aspectul de înscenat, iar prezența unui număr mare
de urme și o dezordine nejustificată contravin te ndinței firești a făptuitorului
de a produce cât mai puține modificări și de a părăsi cât mai repede locul
faptei.
Un alt indiciu al disimulărilor îl constituie prezența sau absența la
locul faptei a unor urme sau obiecte, cu nimic justificate de modul de
săvârșire a faptei, constatarea unor neconcordanțe, a unor nepotriviri în
modul de dispunere a urmelor și obiectelor, situații cunoscute sub denumirea
de “împrejurări negative” .
Această denumire de “împrejurări negative” după aprecierea unor
autori nu îmbrățișează întregul conținut, fapt pentru care este găsită o
denumire care, prin includerea în conținutul său a aspectului constatator, să
nu-l excludă pe cel confirmativ și nici raportul în care se află aceste două
aspecte unul față de altul.

26 Fiecăr ui mod de operare îi corespund un anume gen de urme
formate, astfel încât, cu ocazia cercetării la fața locului, acestea ar trebui să
fie evidențiate. Lipsa acestor urme sau existența în perimetru locului faptei a
unor alte urme nespecifice, creează o sit uație contradictorie, cu un aspect
pozitiv și cu altul negativ. De aceea, în opinia acelorași autori, termenul de
“împrejurări negative” apare impropriu, presupunând doar absența
nejustificată a unor urme și este considerată mai adecvată denumirea de
“împrejurări controversate” și de natură a reliefa contrastul existent în
perimetrul locului faptei.

§ 2. Importanța constatării și fixarea “împrejurărilor
controversate” la fața locului
– o corectă apreciere și interpretare a unor astfel de îm prejurări
permite în unele situații stabilirea disimulării unor omoruri, prezentate ca
morți accidentale subite și în orice caz, ca morți ce nu constituie rezultatul
unei agresiuni voluntare;
– în procesul elaborării versiunilor, o corectă apreciere a u nor false
împrejurări controversate duce la elaborarea unei versiuni corecte, existând
situații în care, de exemplu, morți accidentale apar la o primă vedere ca
rezultat al unor infracțiuni de omucidere;
– există și o categorie de împrejurări controversa te, care se pot
constata de această dată, nu atât în referire la faptă, ci în referire la conduita
ulterioară a persoanei bănuite. Se întâlnește așadar, în astfel de situații, o
anume disimulare nuanțată a atitudinii bănuitului ce creează împrejurări
controversate, în speranța de a înlătura în acest mod orice legătură posibilă
dintre el și fapta ce apare din capul locului ca infracțiune de omor.

Secțiunea a II -a
Interpretarea și soluționarea “împrejurărilor controversate”
de la fața locului pentru s tabilirea disimulării omorului

§ 1. Constatarea, examinarea și interpretarea la locul faptei a
împrejurărilor controversate pentru stabilirea disimulării omorului
O corectă apreciere și stabilire a împrejurărilor controversate în
cadrul procesului penal, atât în faza cercetării la fața locului, cât și pe
parcursul anchetei, prezintă o deosebită importanță, din mai multe puncte de
vedere:
– permite în unele situații stabilirea disimulării unor omoruri,
prezentate ca morți accidentale subite și, în orice caz, ca morți ce nu
constituie rezultatul unei agresiuni voluntare;
– în procesul elaborării versiunilor, o corectă apreciere a unor false
împrejurări controversate duce la elaborarea unei versiuni corecte, existând

27 situații în care, de exemplu, morți ac cidentale apar la o primă vedere ca
rezultat al unor infracțiuni de omucidere;
– există și unele împrejurări controversate care se pot constata de
această dată, nu atât raportat la faptă, cât la conduita ulterioară a persoanei
bănuite. În astfel de sit uații, o anume disimulare nuanțată a atitudinii
bănuitului ce creează împrejurări negative, în speranța de a înlătura în acest
mod orice legătură posibilă dintre el și fapta ce apare din capul locului ca
infracțiune de omor.
Având în vedere toate aceste aspecte, domeniul împrejurărilor
controversate cu rol în stabilirea disimulării omorului, astfel cum a rezultat
din observațiile efectuate în activitatea practică, pare a se adresa
următoarelor categorii:

a. Categoria împrejurărilor controversate cu rol direct, nemijlocit
în stabilirea disimulării omorului
Există unele situații în care autorul – știind că, în virtutea unei
circumstanțe relaționale, va fi inclus de la început în cadrul cercului de
bănuiți, situație în care cercetările vor fi di recționate obligatoriu către el,
încearcă să creeze impresia, încă din primele momente, că în speță decesul
victimei a apărut pe un teren patologic, ca un caz de moarte subită sau
eventual în cadrul unui accident.
O atare hotărâre se traduce în aceea că autorul caută încă de la
început, cunoscând circumstanțele în care a acționat, să confere o altă
explicație mecanismului prin intermediul căruia decesul s -a instalat.

b. Categoria falselor împrejurări controversate în domeniul
cercetării omorul ui
O corectă obse rvare și interpretare a urmelor din câmpul
infracțiunii trebuie să ducă mai întâi la elaborarea unor versiuni corecte și că
numai în raport de acestea unele sau altele din împrejurările constatate pot fi
socotite că au sau nu caracter controversat.
Spre a delimita acest domeniu al împrejurărilor controversate este
necesar să le nuanțăm, în sensul de a diferenția aceste împrejurări – ce
constituie rezultatul informațiilor obținute la fața locului – de împrejurările
ce parvin din a titudinea ulterioară a autorului astfel cum a fost stabilită
aceasta în cadrul anchetei.

c. În cazurile în care autorul locuiește împreună cu victima (în
imobil sau în incinta aceleiași locuințe), atitudinea autorului capătă diferite
nuanțări.
S-a cons tat că în situațiile în care autorul locuiește împreună cu
victima sau în incinta aceluiași imobil, ori este legat printr -o relație mai
strânsă cu victima, acesta are tendința, în scopul de a se sustrage răspunderii

28 penale, să disimuleze omorul în sine, s ă încerce să împiedice însăși
descoperirea faptei. Același lucru este valabil și în situațiile în care fapta de
omor, dacă ar fi descoperită, nu ar pune probleme anchetei încă din stadiul
inițial în ce privește aprecierea ei. Deci, nu este vorba de așa -zisele
disimulări ale omorului, în scopul creării unei impresii greșite în legătură cu
existența faptei (dacă este vorba de agresiune sau de moarte accidentală), ci
este vorba de crearea impresiei că în locul respectiv nu s -a întâmplat nimic.
Această ac tivitate se realizează, fie prin dezmembrarea până la dispariția
completă a cadavrului, fie prin transportarea cadavrului în altă parte și
ștergerea completă sau relativ completă a urmelor infracțiunii.

d. Cazuri în care autorul se află în cercul de relații al victimei,
fără a fi legat de aceasta prin circumstanțe de loc
În aceste situații, așa cum s -a observat în urma examinării
dosarelor de urmărire penală, autorul, aflat în cercul de relații al victimei, își
disimulează atitudinea. Caută cu tot di nadinsul să creeze impresia că nu are
cunoștință de împrejurările comiterii faptei, ba mai mult chiar, se ocupă de
întocmirea formelor pentru înmormântare și chiar de înmormântarea
victimei, leagă discuții cu ceilalți locatari, exprimându -și compasiunea ș i
revolta pricinuită de faptă.

e. Cazuri în care autorul s -a aflat întâmplător în compania
victimei
În aceste situații, așa cum s -a constatat, autorul – de regulă –
pentru orice eventualitate, știind că primele verificări nu vor ajunge la el, are
timp să -și confecționeze un alibi.

§ 2. Soluționarea disimulării omorului în suicid și morți
accidentale
În mod frecvent, datele de ordin medico -legal permit realizarea
unui diagnostic diferențial între omor, sinucidere și moarte accidentală,
contribuind la lămurirea morților violente.

§ 3. Soluționarea disimulării omorului în morți violente ca
urmare a unor asfixii

3.1. Diferențierea omorului prin spânzurare și sugrumare de
suicid

3.2. Diferențierea omorului prin înecare, sufocare și ocluzia
orificiilor respiratorii de sinucideri

29 Secțiunea a III-a
Interpretarea și soluționarea împrejurărilor controversate
de la fața locului pentru stabilirea disimulării infracțiunilor care aduc
atingere patrimoniului

§ 1. Descoperirea, interpr etarea și soluționarea împrejurărilor
controversate la fața locului pentru stabilirea disimulării infracțiunilor
care aduc atingere patrimoniului
1.1. Considerații introductive
Creșterea nivelului general de cunoaștere a determinat ca
potențialii infract ori să aibă acces la o serie de mijloace ultra moderne, nu
doar pentru a se îndepărta din câmpul infracțional , ci și pentru disimularea
activității lor. De exemplu, la sustragerile de produse petroliere din
conducte, infractorii montează sarniere fără ori ficii, neetanșate ceea ce
permite ca după efectuarea perforării, produsul petrolier să se scurgă în sol,
fiind colectat în gropi special săpate în acest sens, situate în vecinătatea
conductelor. Prejudiciul în aceste cazuri sunt enorme, carburantul se scu rge
în apa freatică și este colectat în sensul scurgerii acesteia după caz, în
puțurile construite special cu dimensiuni de 6 -10 m adâncime și diametrul de
7-8 m, sau în rețele de puțuri cu dimensiuni asemănătoare, de unde produsul
este extras manual. Treb uie precizată împrejurarea că persoanele care
recuperează carburantul nu pot fi învinuite de săvârșirea unei infracțiuni.
Așadar, disimularea unui furt organizat într -o banală avarie a
conductei aduce venituri importante infractorilor a căror vinovăție ar putea fi
greu dovedită, poate doar prin flagrant.
După extinderea asigurărilor de bunuri și apariția în România a
autoturismelor de lux, proprietarii asigură autoturismul pentru o sumă mare,
după care în înțelegere cu cetățenii străini, de regulă ucra inieni sau
moldoveni și după ce încasează un preț de vânzare, îl lasă descuiat pentru a -i
înlesni sustragerea .
După ce cetățeanul străin a părăsit teritoriul țării, falsul păgubit
depune plângere penală la organele de poliție, reclamă furtul autoturismului
și, pe cale de consecință, încasează prima de asigurare.
O situație deosebită, tot cu referire la asigurările auto , se întâmplă
cu autoturismele autohtone, sau cu cele vechi dar asigurate, când, în
înțelegere cu alți complici , care le dezmembrează și le vând ca ,,piese de
schimb”, după care proprietarul reclamă furtul și încasează asigurarea.
Tot mai des la societățile comerciale apar minusuri în gestiune iar
gestionarii recurg la cele mai ingenioase metode de a nu fi descoperiți în caz
de delapidare, g estiune frauduloasă sau neglijență în serviciu. De multe ori ,
pe lângă clasicele falsuri , ,,instrumente de derutare a organelor judiciare și
de direcționare pe o pistă greșită sunt simularea unor furturi prin efracție sau
chiar incendierea accidentală”.

30 1.2. Interpretarea ,,împrejurărilor controversate” de la fața
locului
Pentru interpretarea urmelor de la locul faptei , se desfășoară o
activitate intelectivă complexă, de refacere imaginară și explicare a
acțiunilor întreprinse la locul infracțiunii de anu mite persoane. Această
activitate poate fi realizată cu ajutorul unor specialiști, experți criminaliști,
urmărindu -se o examinare științifică și stabilirea unei situații reale a urmelor
descoperite în zona cercetată.

1.3. Soluționarea ,,împrejurărilor co ntroversate” la locul faptei
Orice urmă trebuie considerată a fi efectul unei acțiuni executate la
locul faptei de către infractor, victimă sau alte persoane care au fost în
perimetrul cercetat, precum și al instrumentelor folosite, al obiectelor
sustrase .
Operațiunea de interpretare nu trebuie încheiată până când nu se
găsește și nu se explică cauza care a generat apariția fiecărei urme
descoperite în locul faptei. Deși această activitate este de multe ori foarte
dificilă, interpretarea cauzalității dint re urme și factorii creatori de urme, nu
trebuie să se facă mecanicist ci, dimpotrivă , vor fi avute în vedere raporturile
de determinare cauzală de tip complex și neechivoc, în care cauzele se
împletesc cu condițiile, relațiile necesare se corelează cu cel e întâmplătoare,
trecerea de la posibil la real este mediată de factori aleatorii de un larg cerc
de infracțiuni.
În soluționarea ,,împrejurărilor controversate” , trebuie avut în
vedere că determinarea dintre fenomene nu are un caracter rigid , cu
respecta rea lor într -o identitate absolută, fiind posibil ca fenomenul de
aceeași natură, în condiții similare și determinate de aceleași cauze să nu se
repete. De aceea , se poate spune că ,,locul unei infracțiuni concrete, chiar
dacă se aseamănă cu locurile unor infracțiuni de aceeași natură, are si multe
particularități. De aceea este posibil, ca unele urme să lipsească , deși sunt
frecvent întâlnite la un gen de infracțiuni, după cum pot fi descoperite urme
de altă natură.
La sfârșitul operației de interpretare a urmelor, în contextul locului
faptei, concluziile finale trebuie să epuizeze toate variantele care se pot
formula cu privire la apariția urmelor și locul cercetat.
Dacă mecanismul de creare a urmelor, descoperite într -un anumit
caz, impun e două sau mai multe modalități de realizare , toate acestea trebuie
să-și găsească reflectare, urmând a fi analizate și apreciate la justa lor
valoare probatorie. Oricum însă operația de finalizare, de soluționare a
împrejurărilor controversate de la fața locului nu treb uie să înceapă până nu
a fost epuizată administrarea probelor și se știe ce obiecte au fost sustrase.

31 În literatura de specialitate , în urma unui studiu temeinic al
practicii judiciare , au fost formulate unele concluzii cu aplicabilitate și
eficiență spor ită în soluționarea unor cauze:
– din studierea probelor trebuie mai întâi stabilită clar
natura obiectelor utilizate și a direcției din care s -a acționat și se rețin , pentru
analiză comparativă , datele referitoare la timpul cât mai exact când a fost
descoperită fapta, starea vremii din acel moment, cine a descoperit fapta și
ce reacție a avut, eventualii martori oculari, locurile de pătrundere și
circumstanțele scoaterii bunurilor sustrase;
– se vor analiza din sfera probelor administrate cele care
au importanță în stabilirea: direcției din care a început activitatea
infracțională; prez ența urmelor de mâini, picioare etc; dacă există diferență
între mărimea apertelor sau trapelor și volumul obiectelor scoase sau a
persoanelor; dacă există un surplus de urme , care nu pot fi explicate cu
raportare la natura infracțiunii cercetate.
Aceste concluzii sunt cu atât mai importante , cu cât se cunoaște
bine din cazurile practice că:
– referitor la direcția din care s -a început activitatea
infracțională este de remarcat că, de obicei spargerile încep dinspre exterior
spre interior în timp ce în cazul simulărilor se realizează din interior spre
exterior;
– dacă la fața locului există o singură cale de acces și de
ieșire, după efracție este imposibil ca autorul să nu lase urme de mâini, de
picioare, de alte părți ale corpului uman, sau chiar de la unele obiecte
sustrase și transportate. Absența acestora, fără o explicație întemeiată
conduce la ideea unei simulări;
– referitor la mărimea deschizăturilor create d e infractor ,
este de reținut că neputința trecerii sau pătrunderii prin acel orificiu creează
puternice argumente pentru simularea furtului;
– având în vedere volumul, greutatea și numărul
bunurilor reclamate a fi sustrase , este necesară prezența mai mul tor
persoane, astfel încât absența urmelor care să confirme această împrejurare
conduce la ideea unei simulări;
– întrucât la săvârșirea infracțiunilor prin efracție , autorul
dispune de un timp relativ scurt și trăiește o stare emoțională intensă nu se
justifică producerea de zgomote puternice și îndelungate, după cum și
urmele suplimentare produse în mod artificial apar ilogice și conduc spre
ideea simulării săvârșirii unei infracțiuni;
De obicei , soluționarea ,,împrejurărilor controversate” începe de l a
fața locului, dar fiind o activitate complexă, care de multe ori necesită
concluzii prin constatări științifice, expertize, sau examene de laborator , ea
continuă în celelalte etape ale urmăririi penale.

32 Chiar dacă la fața locului , o anumită categorie de probe confirmă
fără echivoc una dintre versiunile formulate de organul de urmărire penală ,
este indicată rezolvarea situației controversate abia după ce s -au studiat
sistematic și comparativ toate probele.

Secțiunea a IV-a
Alte modalități de soluționare a împrejurărilor controversate
de la fața locului

§ 1. Reconstituirea, experimentul judiciar în vederea
soluționării „împrejurărilor controversate”
1.1. Definirea reconstituirii și importanța acesteia
Reconstituirea este un procedeu tactic cr iminalistic, care constă în
reproducerea artificială a situației și împrejurărilor în care s -a săvârșit o
infracțiune. Prin natura ei, reconstituirea este asemănătoare cercetării la fața
locului. Se deosebește însă prin metoda de realizare, în sensul că, în cazul
reconstituirii, nu se descoperă și fixează elementele constatate în câmpul
infracțiunii, ci acestea sunt reproduse – în condiții identice sau cât mai
apropiate de realitate – pentru a oferi autorului cadrul necesar repetării
operațiunilor executa te cu prilejul săvârșirii infracțiunii.
Cu privire la importanța reconstituirii , trebuie relevat că ea rezultă
din rolul pe care îl are în conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii
și aflarea adevărului precum și din prezentarea celor două func ții pe care le
îndeplinește.

1.2. Diferențierea reconstituirii de experimentul judiciar
Ca elemente de diferențiere sunt evidențiate următoarele:
– în general se susține că ceea ce definește caracterul
comun al acestor procedee tactice criminalisti ce este regula potrivit căreia
ambele nu se pot desfășura decât la locul unde s -a petrecut evenimentul ce
urmează a fi verificat. Dacă această susținere este valabilă în ceea ce
privește reconstituirea, atunci relativ la experiment trebuie arătat că ace sta
se poate organiza – cu privire la unele activități – nu numai la fața locului, ci
și în alte condiții, de exemplu, în biroul organului de urmărire penală, fără a
afecta valabilitatea rezultatului și a concluziilor.
– reconstituirea se efectuează nu mai pentru verificarea
susținerilor autorilor infracțiunii, pe când experimentul judiciar poate fi
executat și pentru verificarea declarațiilor martorilor sau ale părții vătămate,
acestea fiind de altfel situațiile cele mai frecvente de utilizare a lui.
– reconstituirea se face pentru a întări concluziile
organelor de urmărire penală , care au stabilit că infracțiunea s -a comis într –
un anumit fel, iar experimentul se execută pentru a se verifica dacă este

33 posibil ca o situație să fi avut loc într -un fel sau altul, nereferindu -se strict la
o singură posibilitate – dovedită deja – ca la reconstituire.
– în ceea ce privește momentul când se ia o măsură sau
alta, trebuie remarcat că reconstituirea se efectuează , de regulă , în faza de
finalizare a cerc etărilor .
– reconstituirea este o activitate complexă, care derulează
aproape integral “filmul” săvârșirii infracțiunii, pe când experimentul
judiciar se referă doar la verificarea anumitor secvențe, a unor aspecte sau
momente, chiar dacă, este adevăra t, acestea reprezintă în mod frecvent fazele
cheie ale săvârșirii infracțiunii .

1.3. Conținutul noțiunii de experiment judiciar
Experimentul judiciar constă în reproducerea diferitelor împrejurări
privind săvârșirea unei fapte (cu caracter penal sau încă nestabilit), în scopul
de a verifica dacă puteau să aibă loc în anumite condiții.

§ 2. Efectuarea percheziției în vederea verificării
„împrejurărilor controversate”
Percheziția poate fi definită ca o activitate complexă de investigare
judiciară care constă în căutarea asupra unei persoane, la domiciliul
persoanelor fizice ori în locul unde își au sediul sau își desfășoară
activitatea persoanele juridice sau persoanele fizice de interes public a
obiectelo r, valorilor sau înscrisurilor a căror existență sau deținere este
tăgăduită , în scopul descoperirii și administrării probelor necesare
soluționării juste a cauzelor de natură penală.
Trebuie subliniat faptul că, deși se poate vorbi de mai multe tipuri
de percheziție, esențial rămâne specificul acesteia: căutarea bunurilor,
valorilor sau înscrisurilor care interesează cercetarea, în condițiile în care
existența sau deținerea acestora este tăgăduită.

§ 3. Păstrarea eticii pe tot timpul cercetă rii în echipă
Cercetarea în echipă a infracțiunilor, mai ales a omorului, a devenit
de mult timp un principiu de investigație unanim acceptat în lumea
specialiștilor. Dacă această necesitate metodologică este astăzi un adevăr
evident, aproape un truism, re venirea asupra ei nu este însă superfluă din
moment ce nu există încă o deplină asumare, prin reducerea ei la un caracter
exclusiv formal și, mai ales, din moment ce implicațiile psiho -sociale
derivate din constituirea grupului de cercetare au fost ign orate sau
diminuate. Pe de o parte, există tentația cercetării autonome, caracterizate
de independența față de investigațiile adiacente, complementare, minată
permanent de pericolul paralelismului diletant, în care se strecoară în mod
inerent o subiectiv itate păgubitoare, iar, pe de altă parte, regulile

34 deontologice, moral -cognitive ar trebui să patroneze funcționarea echipei de
cercetare ca microgrup social distinct.

§ 4. Stabilirea profilului infractorului ca formă logică pentru
soluționarea împrejură rilor controversate de la fața locului
În timpul efectuării cercetării la fața locului sau întreaga fază de
urmărire penală, în special pentru identificarea autorilor sau soluționarea
împrejurărilor controversate , elaborarea profilului infractorului de că tre un
psiholog criminalist astfel încât, se reduce cercul suspecților, se acordă
asistență în determinarea legăturilor ce pot exista cu alte infracțiuni și se
oferă organelor judiciare strategii viabile pentru soluționarea cauzei.
Pe lângă identificarea ș i prelucrarea urmelor materiale descoperite
la locul faptei, preocupare ce intră strict în sfera criminalisticii, în viitor,
eforturile împotriva criminalității mileniului trei vor fi orientate către
interpretarea comportamentelor umane cu finalitate crim inogenă.
Dacă locul faptei oferă urmele clasice apte să permită conturarea
probațiunii și identificarea autorilor, noile concepte între care: scena crimei
care constituie o reală provocare în direcția acceptării unei realități dinamice
în derulare, a se cvențelor comportamentale, forțând componența psihologică
a omului legii (procuror, judecător de instrucție, organ de urmărire penală
etc.) să interpreteze motivațiile, intențiile, obiceiurile, raționamentele, logica,
sensul, organizarea conduitelor crimin ogene, în ideea conturării profilului
psihologic, „amprenta comportamentală” aptă schițării unei galerii de
potențiale portrete ale personalității pretabililor incluși în cercurile de
bănuiți.
Metodele de elaborare a profilului infracțional au fost accepta te ca
metode științifice ale investigațiilor penale, în multe state americane și vest
europene , acestea neavând, însă, valoare probantă în accepțiunea procesual –
penală.
Deși este folosită în România, investigația de tip profil nu a fost
adoptată strict în termenii aceștia , iar din punct de vedere legal, aceasta nu se
află printre mijloacele de prob ă, conform dispozițiilor art. 197 C. pr. pen.

35 Capitolul V
METODE ȘI MIJLOACE DE FIXARE A CERCETĂRII
LA FAȚA LOCULUI

Secțiunea I
Noțiuni introductiv e

§. 1. Considerații generale despre fixare a locului faptei
Fixarea locului faptei în ansamblul său, a urmelor descoperite în
limitele lui, cu poziția și starea în care ele se află , activitate ce nu trebuie
confundată cu conservarea urmelor și a obiecte lor purtătoare de urme , care
presupune păstrarea și protejarea lor împotriva factorilor distructivi.
În literatura de specialitate și cu aplicare permanentă în practică
sunt cunoscute două modalități de fixare a urmelor și anume :
– fixarea prin descriere;
– fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnice

Secțiunea a II -a
Procesul verbal de cercetare la fața locului

§. 1. Noțiuni generale și importanța procesului verbal de
cercetare la fața locului
În sfera mijloacelor de probă un loc deosebit îl ocupă procesele
verbale care se încheie imediat după efectuarea cercetării la fața locului, prin
descrierea locului faptei, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor
ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât
acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective.

§. 2. Trăsăturile procesului verbal de cercetare la fața locului
Pentru a răspunde exigențelor teoriei și practicii criminalistice și
pentru ca procesul verbal de cercetare la fața lo cului să fie în cadrul strict al
legii procesual penale , trebuie ca la încheierea acestuia să fie respectată o
serie de condiții de fond și formă.
Astfel, sub aspectul formei , procesul verbal trebuie să răspundă
atât unor exigențe de stil cât și unor alte cerințe după cum urmează:
– să fie obiectiv;
– să fie complet;
– să se caracterizeze prin precizie și claritate;
– să fie concis;

36 §. 3. Structura și conținutul procesului verbal de cercetare la
fața locului
Procesul verbal de cercetare la fața locului, pent ru a respecta
condițiile de fon d impuse de dispozițiile art.195 și 199 CPP, trebuie să
învălui datele referitoare la cercetarea la fața locului și are o structură
tripartită, respectiv preambulul sau partea introductivă, partea descriptivă și
încheierea sa u partea finală.

Secțiunea a III -a
Schița locului faptei

§. 1. Considerații generale
Notițele, fotografiile și schițele reflectă locul faptei și acțiunile
desfășurate în timpul investigațiilor cu ocazia cercetării la fața locului,
reprezentând un el ement de bază la aflarea adevărului.
Schițele întocmite completează fotografiile, putând clarifica
anumite probleme din caz. Ele reprezintă probe admise de instanță dacă
reprezintă cu exactitate zona examinată, distanța dintre obiecte.
Schițele reprezint ă surse valoroase de informații pentru a
familiariza instanța cu locul faptei și pentru a ajuta martorii să se orienteze în
timp ce depun mărturie.

§. 2. Modalități de realizare a schiței
Schițele se concentrează asupra elementelor esențiale ale loculu i
faptei și asupra legăturilor dintre ele.
În literatura de specialitate , există mai multe clasificări ale
schițelor, funcție de modalitatea lor de realizare sau dacă transpunerea în
plan a locului faptei respectă proporțiile reale ale obiectelor sau sup rafețelor
reprezentate.
Unii autori disting două feluri de schițe, după modalitatea de
realizare: schița brută și schița șlefuită.

§. 3. Procedee tehnice de întocmire a schiței
Atunci când este întocmită schița, organul de urmărire penală
trebuie să ai bă în vedere respectarea unor reguli tactice privind orientarea
schiței, claritatea ei, exactitatea, cotarea și individualizarea schiței, precum și
reprezentarea prin semne convenționale.

§. 4. Felurile schiței efectuate la fața locului
Cu ocazia cercet ării la fața locului, organele judiciare întocmesc
mai multe feluri de schițe:

37 – Schița de orientare ;
– Schița unei porțiuni din locul faptei și a obiectelor principale ;
– Schița urmelor ;
– Schița de detaliu ;
– Schița locului faptei .
Principalul rol a l schiței locului faptei este acela de a facilita
formarea unei imagini cât mai apropiate de realitate asupra scenei
infracțiunii, astfel încât constatările cuprinse în procesul verbal să fie clar
înțelese.
Pentru fixarea poziției unui obiect în plan, se recurge la mai multe
metode stabilite în funcție de întinderea și de complexitatea locului faptei, aceste
metode fiind:

a.) Metoda triangulației ;
b.) Metoda proiecției ;
c.) Metoda coordonatelor ;
d.) Metoda axelor ;
e.) Metoda planului de rabatare ;
f.) Meto da proiecției orizontale ;
g.) Metoda proiecției verticale ;
h.) Metoda punctelor de compas ;
i.) Proiecția verticală laterală ;

Secțiunea a IV -a
Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului cu ajutorul
fotografiei judiciare

§. 1. Considerații general e
Obiectele nu trebuie mutate sau supuse unei examinări amănunțite
până nu sunt fotografiate din toate unghiurile necesare, iar dacă obiectul de
interes a suferit modificări majore odată cu trecerea timpului este absolut
necesară înregistrarea lui pe pel iculă. Fotografiile de la locul faptei și cele
ale probelor vin în completarea notițelor și a schițelor reușind adesea să
rezolve multe probleme. Este posibil ca un aparat de fotografiat să nu poată
aprecia corect distanțele dintre două obiecte sau să n u le surprindă dintr -o
perspectivă corespunzătoare, atunci un rol în completarea acestora le revine
schițelor și notițelor. Oricum, fotografiile rămân probe admise de instanță
dacă se dovedesc că descriu exact zona examinată, iar obiectele sunt redate
sub aspectul formei, nuanței, culorii și distanțelor dintre ele.

38 §. 2. Felurile fotografiilor judiciare ca mijloc tehnic de fixare a
cercetării la fața locului
Fotografia judiciară cu caracter operativ , care se execută cu ocazia
cercetării locului faptei de către tehnicienii criminaliști , se numără printre
cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării, reprezentând
un auxiliar prețios al procesului verbal.
Pentru a se asigura fixarea imaginii la locul faptei este necesar să
se efectuez e următoarele genuri de fotografii: fotografia de orientare;
fotografia schiță; fotografia obiectelor principale, a cadavrelor, a urmelor;
fotografia de detaliu a micro și macro reliefului urmelor sau obiectelor
izolate.

2.1. Fotografia de orientare
Fotografia de orientare redă imaginea locului faptei în întregul său,
împreună cu împrejurimile. Acest gen de fotografie se execută pentru a reda
cât mai complet posibil și cadrul înconjurător al locului faptei.

2. 2. Fotografia schiță
Fotografia schiță are rolul de a fixa în mod fidel locul săvârșirii
infracțiunii, excluzând împrejurimile. De asemenea, va reda o parte din locul
infracțiunii unde sunt amplasate instrumentele folosite la comiterea faptei,
obiectele despre care se presupune că au legătură cu activitatea ilicită .

2.3. Fotografia obiectelor principale
Acest gen de fotografie se folosește pentru fixarea diferitelor
obiecte care poartă urme ale infracțiunii, au servit sau au fost destinate să
servească la comiterea faptei, sunt produsul acti vității ilicite ori au legătură
directă cu producerea evenimentului. În rândul obiectelor principale
menționăm: cadavrul; instrumentele folosite la efracție; arme de foc;
mijloace de transport; mijloace materiale de probă existente la fața locului.

2.4. Fotografia în detaliu
Spre deosebire de celelalte genuri de fotografii, care se execută în
statica cercetării la fața locului, fotografia de detaliu se execută în faza
dinamică. Acest gen de fotografie se referă la micro și macro relieful
urmelor sau ob iectelor izolate. Ea trebuie să redea fidel dimensiunile,
particularitățile și urmele pe care le prezintă obiectul, ca rezultat al săvârșirii
faptei, să indice detaliile ce interesează și care să fie reproduse cât mai fidel.
Se execută după procede ul foto grafiei la scară, pentru fixarea diferitelor
urme, detalii ale mijloacelor materiale de probă.

39 Secțiunea a V -a
Alte mijloace de fixare a cercetării de la fața locului

Fixarea prin intermediul fonogramei judiciare
Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului cu ajutorul
filmului și a videofonogramei judiciare
Fixarea prin mulaje

40 BIBLIOGRAFIE

A. Tratate, manuale, monografii

1. Achim M ., Meandrele adevărului, Ed. Dacia, București .
2. Alămoreanu S., Elemente de c riminlistică, Editura Alma Mater, Cluj
Napoca, 2000.
3. Allison H. C., Personal Identification, Boston, Holbrook Press, 1973 .
4. Aionițoaiei C. , în colectiv, IGM, Tratat Practic de Criminalistică Serv.
Editorial Presa și propaganda în rândul populației, Buc.1976 .
5. Aioanițoaie C., Berchesan V ., ,,Metodica cercetării infracțiunilor
săvârșite ca urmare a nerespectării normelor privind circulația pe drumurile
publice” în Curs de Criminalistică – Anexă – Academia de Poliție
,,Al.I.Cuza”, Bucuresti – Ed.1985 .
6. Anghelescu I., Norme deontologice ale expertului criminalist, în Tratat
practic de criminalistic ă, vol.IV, Ed.M.I., Buc, 1982.
7. Arias, R.L., Curso de dactiloscopia (Curs de dactiloscopie), Ed. La
Habana, Vol. 1, Vol.2, ediția 1956 .
8. Barac Lidia , Constantele și variabi lele dreptului penal, Ed. All Beck,
2001 .
9. Basarab M., Criminalistică, ed.Univ. Babeș Bolyai, Cluj Napoca,
1968 .
10. Basarab M., Moldovan L., Sudin V. , Drept Penal, partea generală,
Ed.Univ.,,Babes –Bolyai, Cluj Napoca, 1988 .
11. Becheșan V., Considerații privind ob ținerea și înregistrarea datelor
și informațiilor pe timpul investigării criminalistice a locului faptei, ed. SC
Luceafărul SA București, 2004 .
12. Becheșan Vasile , Cercetarea penală, Îndrumar complet de cercetare
penală, Ed. Icar, București, 2001 .
13. Beliș Vlad imir, Îndreptar de practică medico -legală, Ed. Medicală
București, 1990 .
14. Benett, W., and Hess, K. M. , Introduction to Criminal Investigation,
2nd ed, St. Paul, Minn.: West Publishing Company, 1987 .
15. Beroud, G. , Precis de criminologie et de police scientifiq ue (Manual
de Criminologie și de poliție știițifică), Payot, Paris, 1938.
16. Brake Daniel E.: Manuel de police scientifique, Ed. Dalloz, Paris,
1986 .
17. Bryan I. , Interrogation and Confession, Ed.Ashgate Publishing
Limited, Aldershot, Anglia, 1997 .
18. Buquet A, Cor bobesse P ., L expertise de documents
dactylographies, în Science et vie, nr.140/1984 .

41 19. Ceacanica D. , În lupta cu necunoscutul. Cazuistică și studii juridice.
I.G.M. – Serviciul cultural, presă și editorial, București, 1976.
20. D. Ceacanica și Santea I., Eleme nte criminalistice și de investigare
ce contribuie la diferențierea crimelor de morți accidentale, în culegere de
referare “Școala Românească de Criminalistică”, Serviciul Cultural de Presă
al M.I. București, 1975 .
21. Ceccaldi P.F., Chevet C., Marmo PH ., Cri minalistique, Ed. De
Lab., De identificare judiciară a Prefecturii Poliției din Paris, 1980 .
22. Cherrill. Fr. , The fingerprint system at Scotland Yard (Sistemul de
amprentare al Scotland Yard -ului), Stationary Office, London 1954 .
23. Ciopraga A., Iacobuță I. , Criminalistică, Seria JUS, Editura
Junimea, Iași, 2001 .
24. Ciopraga A. , Evaluarea probelor testimoniale în procesul penal, Iași,
Ed.Junimea, 1979 .
25. Ciopraga A., Criminalistica (Tactica), Iași, Univ.”Al.I.Cuza”, 1986 .
26. Colectiv , Dicționar de criminalistică, Bucur ești, Ed.Științifică și
Enciclopedică, 1984 .
27. Colectiv, Laser Fingerprint Detection Under Backgranard Llight
Interference, in „Journal of Forensic Science” nr.37(1992) .
28. Coman L. , Aspecte privind cercetarea la fața locului a infracțiunilor
de omor, București , 1975 .
29. Coman L., Gh.Diniță , Cercetarea la fața locului a accidentelor de
circulație, București, I.G.M., 1970 .
30. Constatin R ., în colectiv, IGM, Tratat Practic de Criminalistică
Serv. Editorial Presa și propaganda în rândul populației, Buc.1 .
31. Cora I ., Crimin alistică – vol.2 – Tactica criminalistică – Ministerul
de Interne Bucuresti, 1975 .
32. Dechman H., Biometrics in human services user group, newsletter
Fingerprint identification standarts for emerging application, by Gordon,
2001 .
33. De Angelis, F.J: Criminalisti cs for Investigator. Encino, Calif.
Glencoe Publishing,1980 .
34. Dodenhoff P ., “LEN Salutes Its 1988 Man -of-the-Year”, Dr. David
Werrett”, Law Enforcement, Eureka, Calif.: Innovative Publications, 1985 .
35. Dragomirescu V., Medicina Legală, Ed. I. M. F., București , 1979 .
36. Enescu G., Dictionar de logică, Ed.Științifică și Enciclopedică, Buc.,
1985 .
37. Field A.J. , Fingerprint handbook, (Manual de amprente digitale),
Thomas Spingfield, Illinois, 1959 .
38. Gayet J., A,B,C, de police scientifique, (A,B,C de poliție științifică) ,
Payot .
39. Godefroy E. , Manuel de police tehnique, (Manual de poliție
tehnică), Bruxelles, 1931 .

42 40. Golunski S.A , Criminalistica, Ed. Științifică, București, 1964 .
41. Greblea V ., Prelegeri la cursurile de specializare a procurorilor
criminaliști, manuscris în fond ul do cumentar al Parchetului General.
42. Hans Gross, Manuel practique d´instruction criminelle, Paris, 1899,
Instruction, p. XXXVIII, citat de A. Ciopraga, Criminalistică (Tactica),
Universitatea “Al. I.Cuza” Iași, 1986 .
43. Hegel G.W ., Principiile filozofiei dr eptului, Ed. I.R.I. București,
1996 .
44. Helldolfer H. , Auskunftsbuch fur kriminalbeamte, (Dicționar pentru
criminaliști), Kriminalistik Verlag, Hamburg, 1964 .
45. Henry M. Wroblesky, Karen M. Hess , Introduction to Law
Enforcement and Criminal Justice , West Publis hing Company, 1990.
46. Hess K. M., and Wrobleski H. M., For the Record: Report Writing
in Law Enforcement, Eureka, California: Innovative Publications, 1985 .
47. Hevet G., Marmo P ., Criminalistique, Ed.de prefectura Poliției din
Paris, Laboratoarele de identitate judiciară, 1980 .
48. Holmes , Profiling Violent Crimes: An Investigative Tool, Sage
Publication, Thousand Oaks, 1996 .
49. Huelke H.H. , Spurenkunde, (Urme doveditoare), Kriminalistik,
Verlag, Hamburg, 1955 .
50. Iacobuță I., “Radiografia crimei”, Ed. Graphis, Iași, 1995 .
51. Ionescu, I. Dumitru S., Identificarea criminalistica, Ed. Stiintifica,
Bucuresti,1990 .
52. Kelly, K. F., Rankin J., J. and Wink, R. C .: Method and
Application of DNA Fingerprinting: “A Guide for the Non -Scientist”,
Criminal Law Review, February 1987 .
53. Kernbac h M., Medicină judiciară, Ed. Medicală, București, 1958.
54. Klockars, C.B., Thinking about Police: Contemporary Readings ,
New York: McGraw -Hill, 1983 .
55. Kirk P.L. , Crime investigation, Physical evidence and the police
laboratory, (Cercetarea penală. Dovada mate rială și laboratorul de poliție).
Interscience publishers, Inc. New York, 1953 .
56. Knight B ., Forensic pathology, Sydney, 1996 .
57. Krilov I.F. , Vmire kriminalistiki, (În lumea criminalisticii),
Leningrad, 1980 .
58. Lazăr Augustin ; Particularități ale cercetării la f ața locului în cazul
accidentelor de muncă, Buletinul Intern, Probleme de criminalistică si
criminologie, 1998, Nr.1, 2 .
59. Louis Lambert , Formulaire des officiers de police judiciere,
Librairie générale de droit et jurispridence, Paris, 1979 .
60. Le Clere M. , Ma nuel de police technique , Ed. Police -Revue, Paris,
1974 .

43 61. Lechat R. , La te chnique de l`enquete criminelle , tome I, Ed.
Moderna, Bruxelles, 1959 .
62. Lepăduși V. și colab ., Realități și perspective în criminalistică,
București, 2003 .
63. Lepăduși V. și colab ., Crimi nalistica: Mileniul III, Editura “Little
Star” Impex SRL, București, 2001 .
64. Lepăduși, V., Dr. Carjan, L., Gadea, C -tin, Almanah
Criminalistica 2002, Ed. Little Star Impex SRL, Bucuresti, 2002 .
65. Lerich L. , La police scientifique, (Poliția științifică), Paris, 1949 .
66. Locard E. , La defense contre la crime, (Apărarea contra crimei),
Payot, Paris,1951 .
67. Locard E. , La police et les methodes scientifiques, (Poliția și
metodele științifice), Rieder, Paris, 1934 .
68. Locard E. , L’identification des recidivistes, (Identificar ea
recidiviștilor), A.Maloine, Paris, 1909 .
69. Louwage F.E. , Police criminelle, tehnique et tactique. (Poliție
criminală, tehnică și tactică). Ninove, Belgique, 1948 .
70. Lupu C .; Cercetarea la fața locului – Ministerul Afacerilor Interne.
Inspectoratul General a l Miliției. Inst itutul de Criminalistică Bucureș ti,
1971 .
71. Manea V., C. Dumitrescu, Gh. Niță, I. Vochescu, I. Dumitrescu,
E. Gagea și F.Ionescu , Curs de criminalistică, vol. I, editat de Școala de
ofițeri activi al I. MI., Bcuurești, 1991 .
72. Mateuț Gheorghiță , Protecția martorilor. Utilizarea martorilor
anonimi în fața organelor procesului penal, Editura Lumina Lex, București,
2003 .
73. Mason J. K ., Forensic Me dicine for Lawers, 1983, London.
74. Mergem A ., Das Kriminologische Gutachten, (Expertiza
criminalistică), Ma inz, 1959 .
75. Midlo C ., Fingerprints, palms and soles. (Amprente de degete,
palme și tălpi) Dover, Publicationes, Inc., New York, 1966.
76. Mircea I., Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei,
editura “Vasile Goldiș”,, Arad, 1996 .
77. Mircea I., Crimin alistica, Iasi, Ed. Chemarea, 1992 .
78. Mircea I., Criminalistica, Ed. Lumina Lex, București, 2001 .
79. Montanaro Salvatore : Guida Alle Indagini Tecniche Di Politia,
Roma, 1998 .
80. Năstase Ovidiu, Greblea V., Prelegeri la cursurile de perfecționare
a procurorilor cr iminaliști în cadrul Parchetului de pe lângă C. S. J. a
României, Bu curești, 1992.
81. Nistoreanu Ghe. , Tulbure, A. Ștefan A., Mihai N. L. , Manual de
drept procesual penal. Ed. Europa Nova. București, 1999 .

44 82. O`Hara C.E. and O`Hara G : Fundamentals of Criminal
Investigation, %th ed. Springfield III: Charles C. Thomas, 1988 .
83. Palcu Pavel; Considerații privind soluționarea împrejurărilor
controversate de la fața locului, Ed. “Vasile Goldiș” University Press, Arad,
2004 .
84. Palmiatto Michael J .; Criminial Investigation, Ed. Nelson -Hall
Publishers, Chicago, SUA, 1996 .
85. Panaitescu V., Tanatologie medico -legală , Ed. Medicală, București,
1995.
86. Pășescu Gheorghe, Constantin, R. Ion , Secretele amprentelor
papilare Ed. Național 1996 .
87. Păsescu Gh., Interpretarea criminalistică a urm elor de la locul faptei,
Ed. National, Buc, 2000.
88. Pop Octavian , Anghelescu Ion, Coman Lupu : Tratat practic de
criminalistică, vol.I, (Cercetarea la fața locului), București, I.G.M., 1976 .
89. Pop Octavian , Anghelescu Ion, Coman Lupu , Tratat practic de
criminal istică, vol.II, (Constatarea tehnico -științifică și expertiza urmelor
lăsate de om), București, I.G.M., 1978 .
90. Pop Octavian , Anghelescu Ion, Coman Lupu , Tratat practic de
criminalistică, vol.III, (Expertiza urmelor lăsate de obiecte și a urmelor
materie), B ucurești, I.G.M., 1980 .
91. Pop Octavian , Anghelescu Ion, Coman Lupu : Tratat practic de
criminalistică, vol.IV, (Expertiza urmelor de produse alimentare, cosmetice,
a celor lăsate de animale și vegetale), București, I.G.M., 1982 .
92. Popescu I., ,,Sustragerea de p roduse petroliere din magistralele de
transport și cercetarea acestui gen de infractiuni”, în Criminalistica
Ed.,,Little Star” Impex SRL Bucuresti, 2001.
93. Pradel J., Manuél de procedure pénale, 11e édition, Édition Cujas,
Paris, 2002.
94. Prevost L. , Enquete cr iminelle, Ed. Modulo, Mont Royal, Quebec,
Canada, 2000 .
95. Ruiu M. în colectiv; Aspecte specifice ale cercdetării la fața locului,
în cazul investigării traficului de stupefiante, Ed. “Little Star”, București,
2001 .
96. Sandu I. E., Întocmirea schiței la fața loc ului, în Tratat practic de
criminalistică, vol. I, M.I, I.G.M., Institutul de Criminalistică,: Serviciul
Editorial de Presă și Propagandă în rândul populației, 1976 .
97. Sannie Ch ., La recherche scientifique du criminel, Ed.Armand
Colin, Paris, 1954 .
98. Sava, V., Istoric sintetic al metodelor de identificare judiciara,
Bucuresti, 1932 .
99. Gh. Scripcaru, M. Terbancea , Medicina legală, Ed. Didactică și
Pedagocică, București, 1970.

45 100. Soderman H ., O’Connell J.J., Manuel d’enquete criminelle
moderne, Ed.payot, Paris, 1953 .
101. Spelman W. G. and Brown D. K ., Calling the Police: A Replication
of the Citizen Reporting Component of the Kansas City Response Time
Analysis, Washington, D.C.: The Police Foundation, 1981 .
102. Stancu, E., Investigarea stiintifica a infractiunilor, Tipografia Univ.,
Bucuresti, 1986 -1988 .
103. Stancu E. , Tratat de Criminalistică, Ediția a II -a revăzută și adăugită,
Universul Juridic, București, 2002 .
104. Ștefănescu P. , În slujba vietii si a adevărului, vol.I, Bucuresti,
Ed.Medicală, 1981 .
105. Streteanu F., Drept penal. Par te generală 1, Editura Rosetti, Cluj
Napoca, 2003.
106. Suciu, C ., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1963, 1972 .
107. Swensson A., D.Wendel , Descoperirea infracțiunilor, Metode
moderne de investigație criminală – Stockolm 1954 .
108. Theodoru G r., Moldovan Lucia , Drept Procesual penal, Editura
didactică și pedagocică, București 1979 .
109. Turvey B. , Criminal Profiling: An introduction to Behavior
Evidence Analysis, în Academic Press, San Diego, 1999; Turvey B., The
Role of Criminal Profiling in the D evelopment of Trial Strategy, în
Knowledge Solutions Library, Eelectronic Publication .
110. Țurai, C., Elemente de criminalistica si tehnica criminala, Politie
Stiintifica, Bucuresti, 1947 .
111. Țurai, C., Leonida, C., Amprentele papilare, Ed. Medicala, 1979 .
112. Vander meersch D ., Éléments de droit pénal et de procédure pénale,
Édition “La Charte”, Bruxelles, 2003 .
113. Vanezis P ., Suspicious Death Scene Inves tigation, FOR S.C.I. Int.,
1996.
114. Vasiliev A.N .; Kriminalistica. Izdatelistva. Moskovskogo.
Universiteta Moskva, 1971 .
115. Volonciu N., Tratat de drept procesual penal, Ed. Paideea, București,
1994 .
116. Waldron, R. M ., The Criminal Justice System, 3d ed. Boston:
Houghton Mifflin, 1984 .
117. Zander I. Beligan , Medicina Legală, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1966.

46 B. Revist e. Articole
118. Buta Ilona , Amprentarea pe cale chimică a persoanelor ; supliment
la revista „În slujba patriei” – București, 1965 .
119. Capotă M., Ionescu L ., Referat la cursurile de perfecționare a
procurorilor criminaliști din cadrul parchetului de pe lângă Curt ea Supremă
de Justiție a României, Brașov, 1999 .
120. Chindriș Teodor G ., Aspecte din practica de urmărire penală
privind diferențierea omorului de sinucidere, în Revista Cur ții de Apel
Timișoara nr.2/2000.
121. Criminalistica , Revistă de informare si documentare și opinii, nr.4,
anul III, 2001 .
122. Criminalistica , Lucrările Simpozionului din 19 aprilie 2000,
Bucuresti, 2001 .
123. Dermengiu Dan , “Activitatea rețelei de medicină legală în anul
2003” în Revista de Criminologie și de penologie nr.3/2004, editată de
Societatea Română de Criminolog ie și Criminalistică, București.
124. Guerrin M., Le témoignnnage anonyme au régard de la
jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de L~Homme, în “Revue
trimestrielle des doits de l~homme”, nr. 49/2002 .
125. I.G.M. , Institutul de criminali stică, T ratat practic de criminalistică.
126. I.G.M. , Școala românească de criminalistică, Serviciul cultural,
presă și Editorial. Lucrările sesiunii de referate și comunicări științifice
ținute în zilele de 17 -18 mai 1974, București, 1975 .
127. Mathyer J ., Qu`est -ce que la police scientifique et ou va -t-elle?, în
RICPT, nr.2/1987 .
128. Ministerul Justiției , Laboratorul central de expertiză criminalistică,
20 de ani de expertiză criminalistică. Lucrările sesiunii de referate și
comunicări din 15 -16 decembrie 1978, Ed. Buc urești, 1979 .
129. Ministerul Public , Seminarul de perfecționare profesională a
procuroriloi criminaliști Sinaia, noiembrie 2000, Ed.Phare .
130. Ministerul Justitiei , Revista de criminologie, de criminalistică și de
penologie, nr.4/1999 .
131. Ministerul Public , Pro Lege nr. 1/2003 Revista de Criminologie,
de Criminalistică și de Penologie nr. 2/1999 a Societății Române de
Criminologie și de Criminalistică .
132. Mircea I. , Metode de urmărire a autovehiculelor dispărute de la
locul fatei, în Studia Universitatis Babeș -Bolyai, Se riei Iurisprudentia, Cluj,
1966 .
133. Mircea I. , Propuneri de îmbunătățire a criteriului identificării
dactiloscopice, în “Studia Universitas Babeș -Bolyai”, Series Iurisprudentia,
Cluj-Napoca, 1976 .

47 134. Mircea I. , Cercetarea la fața locului a accidentelor de circu lație-
element necesar în urmărirea autovehiculelor dispărute de la locul faptei, în
“Studia universitatis Babeș -Bolyai”, Series Iurisprudentia, Cluj, 1964 .
135. Mircea I. , Importanța și modul determinării locului de tragere în
cursul cercetării la fața loculu i, în “Studia Universitatis babeș -Bolyai”,
Series Iurisprudentia, Cluj, 1961 .
136. Mircea I. , Împrejurări controversate de la locul săvârșirii unor
infracțiuni de furt, în “Studia Universitatis Babeș -Bolyai”, Series
Iurisprudentia, Cluj -Napoca, nr.2/1987 .
137. Nepot e J. , Situation actuelle et tendence d`evolution de la
criminalistique, in RIPC, nr. 384 /1983 .
138. Palcu Pavel ; Constatarea disimulării. Solu ționarea împrejurărilor
controversate de la fața locului ; în revista Juridică a Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara; nr. 17/2002; pag. 74 -77.
139. Palcu Pavel ; Identificarea și audierea suspecților și martorilor
oculari cu ocazia cercetării la fața locului; în revista Juridică a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Timișoara; nr. 20/2004; pag. 130 -141.
140. Palcu Pave l; Etica cercetării în echipă la cercetarea criminalistică a
locului faptei; în Zilele Academice Arădene, Ediția a XIV -a, mai 2004 .
141. Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justitie , Probleme de
Drept din Activitatea Procurorilor, Bucuresti, 2002 .
142. Pop V .,” Identificarea securii cu care a fost comis un omor , cu
ajutorul microstriațiilor lăsate de lama securii de os” , în Revista P. C. C.
nr.4/1981.
143. Revista de Criminologie, de Criminalistică și de Penologie nr.
3/1999 a Societății Române de Criminologie și de Criminalistică .
144. Revista de Criminologie, de Criminalistică și de Penologie nr.
4/1999 a Societății Române de Criminologie și de Criminalistică.