CONTRACTUL DE VÂNZARE ÎN LUMINA NOULUI COD CIVIL Aspecte introductive Noul Cod Civil român, adoptat în baza Legii nr. 287/20091, ulterior modificat… [617660]

www.schoenherr.eu

CONTRACTUL DE VÂNZARE ÎN LUMINA NOULUI COD CIVIL

Aspecte introductive
Noul Cod Civil român, adoptat în baza Legii nr. 287/20091, ulterior
modificat și completat în baza Legii nr. 71/20112 pentru punerea în aplicare a
Legii 287/2009 privind Codul Civil , înglobează o reglementare amplă a
contractului de vânzare, axată pe actualizarea dispozițiilor din Codul Civil de la
1864, p r e c u m ș i p e i n c l u d e r e a î n n o u a r e g l e m e n t a r e a a n u m i t o r s o l uții din
practică și doctrin ă.
Prevederile noului Cod Civil nu modifică radical materia contractului de
vânzare. Ca și în cazul celorlalte contracte, noul Cod Civil oferă în principal o
rearanjare și reformulare a dispozițiilor legale aplicabile contractul ui de vânzare,
reglementând totodată și anumite situații semnalate în practică pentru care nu
existau norme exprese.
În continuare, vom face o scurtă prezentare a principalelor modificări
aduse contractului de vânzare, urmărind structura oferită de noul Cod Civil.

Domeniul de aplicare a contractului de vânzare – cumpărare
Potrivit noului Cod Civil , astfel cum a fost modificat și completat de Legea
nr. 71/2011, sediul materiei pentru contractul de vânzare se găsește în Cartea a
V-a intitulată „Despre obli gații”, Titlul IX „Diferite contracte speciale”, art. 1650 –
1762.
Art. 1650 alin. (1) din noul Cod Civil definește contractul de vânzare ca
fiind contractul prin care vânzătorul transmite, sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească .
Pornind de la actuala definiție a vânzării din noul Cod Civil, se poate
observa că legiuitorul extinde domeniul de aplicare al contractului de vânzare de
la stricta transmitere a dreptului de proprietate, care exista până acum, la
posibilitatea transmiterii sau mai precis, la obligația vânzătorului de a transmite. În acest sens, noua definiție include nu doar cazul clasic al contractului de vânzare
în baza căruia cumpărătorul dob ândește de îndată dreptul de proprietate asupra
bunului, ci și cazurile în care dreptul de proprietate se transmite ulterior
perfectării contractului de vânzare.
În continuare, alin. (2) al aceluiași articol aduce o completare importantă în
privința drepturilor care pot face obiectul contractului de vânzare, menționând că

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011

2
se poate transmite prin vânzare și un dezmembrământ al dreptului de proprietate
sau orice alt drept . În considerarea faptului că în doctrină3 se recunoștea
posibilitatea transmiterii oricăror altor drepturi în baza unui contract de vânzare,
cu excepția celor personale și nepatrimoniale, conchidem că acesta este unul din
numeroasele cazuri în care l egiuitorul a decis codificarea expresă a susținerilor
doctrinare.
O altă regulă de drept care este reglementată expres în noul Cod Civil face
referire la aplicarea dispozițiilor privind obligațiile cumpărătorului de la contractul
de vânzare oricăror alt or contracte care au ca efect transmiterea unui drept (art.
1651 noul Cod Civil).

Capacitatea părților
În privința capacită ții părților, noul Cod Civil preia la art. 1652, în mod
aproape identic , principiu l consacrat în vechiul C od Civil conform căruia pot
cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este interzis prin lege .
În materia interdicțiilor de a vinde sau de a cumpăra, sunt aduse o serie de
modificări, astfel că prin noua reglementare se unifică și se extinde sfera persoanelor cu privire la care există anumite interdicții de a vinde. Totodată, noul
Cod Civil cuprinde prevederi separate pentru interdicția de a cumpăra și cea de a
vinde.
Interdicția de a cumpăra este grupată în două categorii, respectiv
interdicția de a cumpăra drepturi litigioase și alte interdicții de a cumpăra. Astfel,
art. 1653 alin. (1) noul Cod Civil interzice anumitor categorii profesionale (ex.
magistrați, avocați, executori, notari publici, etc.) cumpărarea de drepturi
litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție
își desfășoară activitatea . Articolul din noul Cod Civil preia în parte reglementarea
anterioară de la art. 1309 vechiul Cod Civil, dar vizează și alte interdicții de a
cumpăra drepturi litigioase cuprinse în legi speciale.
Alin. (2) al art. 1653 noul Cod Civil prevede anumite cazuri în care
interdicția cumpărării de drepturi li tigioase de către categoriile de persoane
mențion ate la alin. (1) este înlăturată, iar vânzarea drepturilor litigioase este
permisă. Excepțiile de la incapacit atea de cumpărare a drepturilor li tigioase sunt
în fapt, într -o mai bună formulare, cazurile în care opera până în prezent retractul
litigios
4 și reprezintă reglementarea unor situații în care există un interes superior
în virtutea căruia permisiunea de a cumpăra dreptul litigios este mai importantă

3 Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale , vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2006, pag.
13
4 Retractul litigios este facultatea ce aparține aceluia în contra căruia un drept litigios a fot cedat, de ase
subroga în drepturile cesionarului și de a stinge fără judecată pretenția formulată în contra sa, plătindu- i
acestuia prețul și celelalte accesorii. În baza vechiului Cod Civil, sediul materiei retractului litigios îl constituiau
art. 1402 – 1404; a se vedea Ioan Popa, Contractul de vânzare – cumpărare , ediția a II -a, Editura Universul
Juridic, București, 2008, pag. 445 – 472

3
decât interdicția acesteia (cum ar fi ieșirea din indiviziune, plata unei creanțe,
apărarea unui drept asupra bunului propriu).
Totodată legiuitorul clarifică și noțiunea de drept litigios ; față de
reglementarea d i n v e c h i u l C o d C i v i l d e l a a r t . 1 4 0 2 , n o u l C o d C i v i l o f e r ă o
încadrare a dreptului litigios atât în ceea ce privește obiectul litigiului (litigii cu
privire la existența sau întinderea dreptului), cât și în ceea ce privește stadiul procesual (un proces î nceput și neterminat)
5.
De asemenea, Noul Cod Civil preia la art. 1654 interdicțiile de a cumpăra
prevăzute la art. 1308 din vechiul Cod Civil; î n acest sens, legea interzice, spre
exemplu, părintelui, tutorelui , curatorului ori administratorului provizoriu
cumpărarea bunurilor per soanelor pe care le reprezintă. Spre deosebire de vechiul
Cod Civil care nu menționa cazul de nulitate (absolută sau relativă) aplicabil
fiecărei interdicții, aspect care a cauzat numeroase discuții doctrinare6, noul Cod
Civil specifică expres sancțiunea corespunzătoare fiecărei interdicții în parte.
În ceea ce privește modificările aduse în sfera interdicțiilor de a vinde, o
schimbare esențială o constituie eliminarea de către noul Cod Civil a interdicției de
vânzare – cumpărare între soți . Această interdicție, prevăzută la art. 1307 din
vechiul Cod Civil , avea rolul de a proteja moștenitorii rezervatari ori pe cei obligați
la raportul donațiilor, precum și pe creditorii soțului vânzător de un eventual abuz,
constând în simularea unei donații prin încheierea contractului de vânzare. O alt ă
rațiune a acestei interdicții era reprezentată de posibilitatea soților de a evita dispozițiile legale imperative referitoare la revocarea donațiilor în tre soți, realizând
prin intermediul unor vânzări simulate donații irevocabile . În lumina dispozițiilor
noului Cod Civil referitoare la regimul matrimonial și a convențiilor matrimoniale, se pare că legiuitorul a încercat flexibilizarea și modernizarea rel ațiilor
patrimoniale dintre soți.
Noul Cod Civil a introdus la incapacitatea de a vinde o prevedere preluată
din Codul Civil din Quebec, una din sursele de inspirație pentru proiectul noului
Cod Civil român. În acest sens, aceleași persoane de la art. 1654 noul Cod Civil,
cărora le este interzis să cumpere, nu pot să vândă bunurile proprii în schimbul unei sume de bani care provine din exploatarea sau vânzarea bunului/patrimoniului pe care sunt însărcinate să le administreze. Prevederea de
la art. 1655 noul Cod Civil are în vederea evitarea situațiilor ce ar putea cauza
conflicte de interes între persoana împuternicită sau reprezentant și persoana pe care o reprezintă sau a căror bunuri le administrează. Alin. (2) al aceluiași articol
reprezintă se pare o în cercare de a acoperi toate celelalte cazuri, altele decât
vânzarea, în care un reprezentant/administrator ar putea folosi propriile bunuri
pentru obținerea unui profit de pe urma fondurilor pe care le administrează.

5 Conform art. 124 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
pentru cesiunile de drepturi litigioase încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil își păstrează
aplicabilitatea dispozițiile art. 1402 – 1404 din Codu l Civil de la 1864
6 Francisc Deak, op. cit., pag. 50 – 59

4
Obiectul vânzării
În privința bunuril or ce pot fi vândute, noul Cod Civil reglementează într- o
manieră detaliată condițiile esențiale pe care trebuie să le întrunească bunul și
prețul unei vânzări.
Bunul vândut
Astfel, Codul Civil din 186 4 prevedea atât în partea generală a contractelor
la art. 963, cât și în cadrul dispozițiilor referitoare la contractul de vânzare la art.
1310, că bunul trebuie să se afle în comerț (să fie în circuitul civil) pentru a putea
face obiectul vânzării. Noul Cod Civil elimină această mențiune din dispozițiile aplicabile contractului de vânzare – cumpărare, păstrând -o doar în partea
aplicabilă contractelor în general (art. 1229 noul Cod Civil).
O reglementare mai amplă se acordă vânzării bunului viitor , care în v echiul
Cod Civil era menționată succint la art. 965. Ca regulă generală, potrivit art. 1658
din noul Cod Civil, cumpărătorul unui bun viitor nu va dobândi dreptul de
proprietate asupra bunului decât în momentul realizării
7 acestuia, astfel încât
riscul con tractului este suportat de către vânzător.
În principiu, consecința nerealizării bunului atrage inaplicabilitatea
contratului de vânzare. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de
culpa vânzătorului, el este ținut să plătească daune -interese . În virtutea
principiului disponibilității, codul actual prevede la art. 1658 alin . (4) posibilitatea
cumpărătorului de a -și asuma riscul nerealizării bunului, acesta fiind obligat la
plata prețului.
Prețul vânzării
Caracteristicile principale ale prețulu i, respectiv să fie o sumă de bani , să
fie sincer și serios , determinat sau determinabil se regăsesc și în actuala
reglementare a noului Cod Civil. No ile prevederi în materie detaliază la art. 1661
cazul în care prețul este determinabil: vânzarea făcută pe un preț care nu a fost
determinat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unei
modalități prin care prețul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data
plății și care nu necesită un nou acord de voință al părți lor.
Posibilitat ea determinării prețului de către un terț era prevăzută și în
vechiul Cod Civil la art. 13048, însă nu se făcea mențiune cu privire la situația în
care terțul nu își îndeplinea obligația de determinare a prețului de cumpărare. Aici
vine să dezvolte noul Co d Civil care, în art. 1662 alin. (2), introduce posibilitatea
președintelui judecătoriei de la locul încheierii contractului de a desemna un
expert pentru a determina prețul dacă părțile nu se înțeleg. De asemenea, se
introduce un termen limită de 1 an de zile de la data încheierii contractului timp în
care părțile sunt obligate să determine prețul contractului , sub sancțiunea nulității

7 În sensul dispozițiilor noului Cod Civil , bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit
potrivit destinației în vederea căreia a fost încheiat contractul
8 Art. 1304 v echiul Cod Civil: (…) determinarea prețului poate fi lăsată la arbitratul unei a treia persoane

5
absolu te a acestuia și sub condiția de nu se fi stabilit o altă modalitate de
determinare a prețului.
O altă chestiune de noutate este cea a recunoașterii posibilității de
determinare a prețului în funcție de uzanțele unui comerciant care vinde același
tip de bunuri în mod constant sau vânzarea bunurilor pe piețele reglementate (art.
1664 noul Cod Civil). În considerarea abro gării Codului Comercial, aceste
prevederi vizează în principal categoria profesioniștilor și valoarea practicilor
comerciale la încheierea contractelor de către aceștia.

Pactul de opțiune și promisiunea de vânzare
Noul Cod Civil introduce o reglementare expresă a contractelor
preparatorii9 cum au fost numite în doctrină promisiunile unilaterale sau bilaterale
de vânzare, precum și a pactelor de opțiune. Dispozițiile cuprinse în art. 1668 –
1670 din materia vânzării trebuie coroborate cu regulile din materia efectelor
contractelor în general (art. 1278 – 1279 noul Cod Civil).
Pactul de opțiune
Art. 1668 noul Cod Civil reglementează pactul de opțiune , a cărui
aplicabilitate a fost recunoscută și dezbătută în practică10, în special în relațiile
comerciale . Mecanismul prevăzut de noul cod în cazul pactului de opțiune
presupune existența unui contract valabil încheiat , prin care vânzătorul
recunoaște dreptul cumpărătorului de a decide achiziționarea bunului într -un
anumit interval de timp, prin exercitarea d e către acesta din urmă a dreptului de
opțiune, în baza unei declarații de acceptare. Se introduce totodată la alin. (2) al
art. 1668 și o interdicție de înstrăinare a bunului. În măsura în care bunul este
i m o b i l , p a c t u l d e o p ț i u n e v a f i n o t a t î n c a r t e a f u nciară și până la exercitarea
dreptului de opțiune de către beneficiarul acestuia sau expirarea termenului de opțiune, bunul va fi indisponibilizat.
Promisiune de vânzare și promisiunea de cumpărare
Noul Cod Civil recunoaște expres în art. 1669 validitatea și aplicabilitatea
promisiunil or unilaterale/bilaterale de vânzare/cumpărare, a căror executare
poate fi pronunțată de instanța de judecată.11 Diferența esențială între pactul de
opțiune și promisiunile de vânzare/cumpărare constă în aceea că, în cazul
promisiunilor , vânzarea nu se perfectează decât în baza unui nou acord de voință,
în baza contractul ui final de vânzare, pe când în cazul pactului de opțiune nu este

9 Dan Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea și schimbul , Editura C.H. Beck,
București, 2008, pag. 147
10 Idem, pag. 157 – 162
11 În reglementarea anterioară, singura mențiune referitoare la posibilitatea pronunțării unei hotărâri
judecătorești care să suplinească voința părților la încheierea contractului era cuprinsă în Titlul X, art. 5 alin. (2)
din Legea 247/2005, care făcea referi re strict la imobile terenuri cu sau fără construcție. În prezent, dispozițiile
Titlului X din Legea 247/2005 au fost abrogate de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul Civil

6
necesară exprimarea unui nou acord de voință al părților, vânzarea perfectându –
se în baza dec larației de acceptare a dreptului de opțiune de către beneficiar.
O chestiune de noutate o reprezintă și termenul de prescripție de 6 luni , în
care părțile unei promisiuni de vânzare pot cere instanței suplinirea
consimțământului printr -o hotărâre judecăto rească, termen care curge de la data
la care trebuia încheiat contractul (art. 1669 alin. (2) noul Cod Civil). Durata de 6
luni derogă de la termenul general de prescripție de 3 ani și are menirea de a
reglementa cu celeritate situația juridică a bunurilor promise spre vânzare și
eliminarea stărilor de incertitudine. Bineînțeles, respectivul termen este susceptibil
de a fi suspendat și întrerupt.12

Obligațiile vânzătorului
Spre deosebire de vechiul Cod Civil, conform căruia obligațiile principale ale
vânzătorului erau de a preda bunul și de a răspunde de dânsul , noul Cod Civil
nominalizează expres și obligația de a transmite proprietatea bunului său , sau,
după caz, dreptul v ândut .
Transmiterea propriet ății sau a dreptului vândut
Mențiunea celei de -a treia obligații apare ca fiind una fireas că, având în
vedere că transmiterea proprietății este specifică contractului de vânzare.
Bineînțeles, transmiterea proprietății este circu mstanțiată de obiectul contractului.
În funcție de natura bunului vândut, cum ar fi imobil, bunuri de gen, etc.,
transmiterea proprietății va avea loc ulterior încheierii valabile a contractului de
vânzare.
Până la adoptarea noului Cod Civil, în baza princ ipiului res perit domino13,
împreună cu dreptul de proprietate se transfera și riscul contractului (art. 971
vechiul Cod Civil). Având în vedere că transferul dreptului de proprietate opera la
momentul întrunirii acordului de voință între vânzător și cumpăr ător, ca regulă
generală, cumpărătorul prelua tot atunci și riscul pierii for tuite a bunului.
În considerarea criticilor și a propunerilor de lege ferenda semnalate în
doctrin ă14, legiuitorul a decis schimbarea perspectivei legislative în materia
transferu lui ris cului la contractele translative de proprietate. Conform art. 1274
noul Cod Civil, în lipsă de stipulație contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul
contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă
proprietatea a fos t transferată dobânditorului. În acest sens, se pare că legiuitorul
a adoptat principiul consacrat în dreptul roman vechi conform căruia, la

12 Materia prescripției extinctive este reglem entată în art. 2500 – 2544 din noul Cod Civil . Vechea reglementare
a prescripției extinctive din Decretul 167/1958 a fost abrogată expres prin Legea nr. 71/2011 de punere în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil
13 Adagiu din limba latină confor m căruia riscul pieirii fortuite a bunului este suportat de proprietarul acestuia
14 Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte
speciale, Editura C.H.Beck, București, 2009, pag. 99 – 101

7
contractele translative de proprietate, transferul riscurilor are loc la momentul
predării bunului și nu la momentul transferului de proprietate, aceasta
reprezentând o soluție mai echitabilă decât cea consacrată anterior.
Totodată, legiuitorul a decis reglementarea expresă a unei alte instituții
juridice controversate în literatura de specialitate, respectiv vâ nzarea bunului
altuia . În lipsa unei dispoziții exprese în vechiul Cod Civil care să permită sau să
interzică vânzarea bunului altuia, doctrina15 a conchis în decursul timpului că
aceasta este anulabilă, în principal pe motiv de viciere a consimțământului.
Inspirându -se din Codul Civil italian, legiuitorul român a validat vânzarea bunului
altuia, delimitând astfel problema valabilității contractului de cea a transferului
dreptului de proprietate.
Conform art. 1683 noul Cod Civil, contractul de vânzare având ca obiect un
bun individual determinat aparținând altuia decât vânzătorului este perfect valabil dacă vânzătorul se obligă astfel să o bțină bunul de la adevăratul proprietar sau
să-l determine pe acesta din urmă să ratifice contractul încheiat cu cumpărăt orul
bunului. După cum se poate observa, proprietatea în acest caz se transferă doar la momentul la care cumpărătorul dobândește efectiv bunul, această regulă
putând fi înlocuită în funcție de voința părților. Cele două modalități menționate la
art. 1683 a lin. (2) din noul Cod Civil, prin care poate opera transferul dreptului de
proprietate , sunt prevăzute de legiuitor cu titlu de exemplu, existând posibilitatea
ca părțile să prevadă și alte mijloace directe sau indirecte.
Sancțiunea prevăzută de noul Cod Civil în cazul în care cumpărătorul nu
dobândește dreptul de proprietate asupra bunului este rezoluțiunea contractului, restituirea prețului și, eventual, plata de daune – interese. În acest sens, se pare
c ă n u s e v a p u t e a p r o m o v a o a c ț i u n e î n n u l i t a t e s a u anulare a contractului de
vânzare, decât în situația în care cumpărătorul va identifica o cauză de nulitate a contractului de vânzare alta decât faptul că bunul nu aparține vânzătorului.
Dispozițiile art. 1683 din noul Cod Civil fac referire și la situația în care un
coproprietar înstrăinează bunul în întregul său, depășind astfel cota sa ideală din dreptul de proprietate asupra bunului respectiv. Soluția adoptată până în prezent
în doctrină și în practica judiciară a fost aceea a validării contractului de vânzare
dacă în urma partajului dintre coproprietari bunul era atribuit în întregime
coproprietarului care l -a înstrăinat. Alin. (4) al art. 1683 din noul Cod Civil
recuno aște implicit validitatea vânzării bunului deținut în coproprietate de către
unul di n coindivizari, menționând totodată care sunt opțiunile cumpărătorului în
cazul în care coproprietarul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate
asupra întregului bun.
16

15 Stanci u D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș, Contracte civile și comerciale , Editura Hamangiu,
București, pag. 27 – 29; Francisc Deak, op. cit., pag. 71 – 82; Dan Chirică, op. cit., 64 – 76
16 Art. 1683 noul Cod Civil: atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu
asigură transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune –
interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota -parte pe care nu a dobândit- o, fie

8

Predarea bunului
Î n c e e a c e p r i v e ș t e o b l i g a ț i a d e p r e d a r e a b u n u l u i c a r e i n c u m b ă
vânzătorului, nu există modificări substanțiale aduse de noul Cod Civil17. O
dispoziție nou introdusă în acest capitol face referire la dezacordul părților asupra
calității bunului vândut (art. 1691 noul Cod Civil). Astfel, în cazul în care există
dispute cu privire la calitatea bunului vândut, oricare din părți se poate adresa
președintelui judecătoriei pentru a se desemna un expert care să decidă în acest
sens.
Conform art. 1691 alin. (3) și (4), dacă păstrarea bunului ar putea aduce
mari pagube sau ar o caziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar
vânzarea acestuia pe cheltuiala proprietarului, în condițiile stabilite de instanță .
Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare
celeilalte părți sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceștia se află într -o
localitate situată în circumscripția judecătoriei care a pronunțat hotărârea. În caz contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei .
Garanția pentru evicțiune
Garanția pentru evicțiu ne este prevăzută de art. 1695 – 1706 din noul Cod
Civil și nu aduce modificări majore față de reglementarea anterioară. Art. 1695 alin. (2) noul Cod Civil stipulează că vânzătorul răspunde doar pentru evicțiunea
provenită din fapta unui terț care pretinde un drept , nu răspunde și pentru
tulburările de fapt ale terțului. Deși vechiul Cod Civil nu diferenția tulburările de
drept de cele de fapt , această observație a fost ridicată în doctrină.
18
Unul din aspectele care a suferit modificări conform noului Cod C ivil este
cel legat de efectele evicțiunii parțiale (art. 1703). În reglementarea anterioară, în
cazul în care evicțiunea parțială nu atrăgea rezoluțiunea contractului,
cumpărătorul avea dreptul de a cere restituirea valorii părții de care a fost evins la
momentul evicțiunii19; în prezent, dacă vânzarea nu se desființează în cazul
evicțiunii parțiale, cumpărătorului i se va restitui o parte din preț proporțională cu
valoarea părții de care a fost evins, și dacă este cazul, daune – interese . Astfel,

rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea
întregului bun.
17 Conform art. 120 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
dispozițiile referi toare la dezacordul asupra calității bunului se aplică și contractelor încheiate înainte de data
intrării sale în vigoare, dacă preluarea bunului are loc după această dată. Ca regulă generală, conform art. 102
din Legea nr. 71/2011, contractul este supus l egii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește
încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa
18 Stanciu D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș, op. cit., pag. 43 – 44; Francisc Deak, op. cit., pag.
103 – 104
19 Art. 1348 vechiul Cod Civil: Dacă în caz de evicțiunea unei părți a fondului vândut, nu se strică vânzarea,
cumpărătorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evicțiunii, a părții de care a fost evins, iar nu o parte
proporțională din preț, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vindere încoace

9
reparația primită de cumpărător se raportează la prețul plătit și nu la valoarea
bunului din momentul evicțiunii.
De asemenea, legiuitorul a decis detalierea aspectelor referitoare la
chemarea în judecată a vânzătorului pentru garanția împotriva evicțiunii. La fel ca
și până acum, conform art. 1705 alin. (1) noul Cod Civil, c umpărătorul chemat în
judecată de un terț care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să
îl cheme în cauză pe vânzător ; în caz contrar, cumpărătorul poate pierde garanția
contra evicțiunii, dacă vânzătorul dovedește că existau motive suficiente pentru a
se respinge cererea . P r i n a l i n . ( 2 ) a l a r t . 1 7 0 5 , l e g i u i t o r u l a i n t r o d u s o n o u ă
circumstanță, conform căreia cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre
judecătorească, a recunoscut dreptul terțului , pierde dreptul de garanție, afară de
c a z u l î n c a r e d o v e d e ș t e c ă n u e x i s t a u m o t i v e s u f i c i e n t e p e n t r u a î m p i e d i c a
evicțiunea . Diferența între cele două situați i prezentate privește în principal partea
căreia îi revine sarcina probei, respectiv vânzătorului în prima situație și
cumpărătorului în cea de -a doua.
Garanția pentru vicii
Normele referitoare la garanți a pentru vicii au fost extinse și detalia t e în
reglementarea noului Cod Civil, păstrându -se în linii mari, ca și în cazul garanției
pentru evicțiune, aceleași principii de drept. Sediul materiei la garanția pentru vicii
o reprezintă art. 1707 – 1718 noul Cod Civil.
O primă clarificare oferită de dispozițiile Codului Civil este cea referitoare la
noțiunea de „viciu ascuns”. Codul Civil anterior nu conținea o definiție a viciului
ascuns, determinarea acestuia se făcea în funcție de celelalte prevederi ale
codului și de int erpretările doctrinare. Astfel , în doctrină20 calitatea de viciu ascuns
se aprecia in abstracto , luându -se în considerare un cumpărător prudent și
diligent. În prezent, alin. (2) al art. 1707 noul Cod Civil stipulează că este ascuns
acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistență de
specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent.
Conform art. 1709 alin. (1) noul Cod Civil, termenul de denunțare a viciilor
ascunse este unul rezonabil , stabilit potrivit cu împrejurările , sub sancțiunea
decăderii . Cu toate acestea, în cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar
bunul vândut este mobil corporal, termenul prevăzut la alin. (1) este de două zile lucrătoare . După cum se poate observa, în concepția legiuitorului, diligența
cumpărătorului profesionist se diferențiază de cea a unui cumpărător obișn uit.
În baza art. 1355 vechiul Cod Civil, cumpărătorul avea la dispoziție , ca
mijloace de exercitare a acțiunii în garanție pentru vicii, fie acțiunea redhibitorie
(pentru rezoluțiunea contractului), fie acțiunea estimatorie (pentru reducerea
proporțională a prețului). În prezent, conform art. 1710 noul Cod Civil, legiuitorul a extins domeniul remediilor la care poate recurge cumpărătorul în baza garanției
pentru vicii, adăugând la cele două existente, posibilitatea cumpărătorului de a

20 Francis Deak, op. cit., pag. 115; Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, op. cit., pag.
146 – 147

10
cere înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia ori înlocuirea
bunului vândut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii . De menționat că aceste
ultime două opțiuni erau recunosc ute de către literatura de specialitate21 ca fiind
disponibile cumpărătorului și în pre zent în vederea obținerii garanției pentru vicii.
O altă chestiune de noutate este introdusă prin alin. (2) al art. 1710 noul
C o d C i v i l , c o n f o r m c ă r u i a i s e r e c u n o a ș t e i n stanței de judecată dreptul ca, la
cererea vânzătorului , ținând seama de gravitatea viciilor și de scopul pentru care
contractul a fost încheiat, precum și de alte împrejurări, să dispună o altă măsură
prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător . Astfel, deși în baza
principiilor dreptului civil procesual judecătorul este ținut să respecte cererea
formulată de reclamant, neputând acorda ceea ce nu s -a cerut, acest alineat
reprezintă o bază legală conform căreia judecătorul poate oferi , la cererea
vânzătorului, o altă s oluție, chiar dacă aceasta nu coinci de cu solicitarea
cumpărătorului.
Termenele de prescripție pentru acțiun ea privitoare la viciile ascunse ale
bunului vândut erau, conform reglementării anterioare, de 6 luni sau de 3 ani de
la descoperirea acestora, dar nu mai târziu de 1 an de la predarea bunului, în
funcție de buna sau re aua – credință a vânzătorului. În lumina noului Cod Civil, nu
se prevăd termene de prescripție distincte pentru acțiunea privind viciile bunului
vândut. În acest sens, cumpărătorul va putea exercita oricare din acțiunile
prevăzute la art. 1710 alin (1) în termenul general de prescripție de 3 ani ,
indiferent dacă vânzătorul a fost sau nu de bună – credință .22
În completarea prevederilor de la art. 1691 noul Cod Civil referitoare la
dezacordul asupra calității bunului vândut, legiuitorul dispune aplicarea dispozițiilor de la garanția pentru vicii și cazului în care bunul nu corespunde
calității convenite de părți (art. 1714 noul Cod Civil).
Garanția pentru buna funcționare
Noul Cod Civil aduce noi prevederi în materia garanțiilor oferite de vânzător
și în baza dispozițiilor de la art. 1716 – 1718, referitoare la garanția pentru buna
funcționare . C u t o a t e c ă n o u l C o d C i v i l n u d i s t i n g e , d i n f o r m u l a r e a d i s p o z i ț iilor
legale reiese că această garanție este specifică profesioniștilor, care garant ează
pentru un timp determinat buna funcționare a bunului vândut . Astfel, în
eventualitatea unei defect ări, vânzătorul este obligat să repare bunul pe cheltuiala
sa, înăunt rul termenului de garanție oferit cumpărătorului .
În cazul în care bunul vândut nu poate fi reparat sau dacă durata reparației
depășește timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut. În lipsa un ui termen prevăzut în contract sau

21 Francis Deak, op. cit., pag. 118
22 Dispozițiile art. 1710, 1711, 1 712 alin. (2) și 1713 din noul Cod Civil se aplică și în cazurile în care viciile sunt
descoperite după data intrării în vigoare a Codului Civil, conform art. 121 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil

11
în legea specială, durata maximă a reparației este de 15 zile de la data când
cumpărătorul a solicitat repararea bunului. Dacă înlocuirea bunului nu are loc în
termenul stipulat, cumpărătorul este îndreptățit să ceară res tituirea prețului.
D e s i g u r , v â n z ă t o r u l n u v a f i o b l i g a t s ă r e s p e c t e garanția acordată dacă
dovedește că defecțiunea s -a produs din pricina modului nepotrivit în care
cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul. Comportamentul cumpărătorului se
apreciază și luându -se în considerare instrucțiunile scrise care i -au fost
comunicate de către vânzător la predarea bunului.
Cumpărătorul va fi decăzut din dreptul de a solicita garanția pentru bună
funcționare dacă nu comu nică vânzătorului defecțiunea înainte de împli nirea
termenului de garanție. Dacă această comunicare nu a putut fi făcută în termenul
de garanție, din motive obiective, cumpărătorul are obligația să comunice
defecțiunea într- un termen rezonabil de la data expirării termenului de garanție.

Obligațiile cumpărătorului
Cele două obligații principale ale cumpărătorului, preluarea bunului vândut
și plata prețului , nu au suferit modificări de substanță în lumina noului Cod Civil
față de reglementarea anterioară.
Aspectele de noutate incluse în materia oblig ațiilor cumpărătorului (art.
1725 – 1727 noul Cod Civil) vizează situațiile în care cumpărătorul nu își
îndeplinește obligația de plată sau de preluare rezultată din vânzarea bunurilor
mobile .
O reglementare interesantă este cea a ex ecutării directe a bunurilor
mobile, conform art. 1726 noul Cod Civil. Astfel, în cazul neplății prețului sau
nepreluării bunului, vânzătorul are posibilitatea de a depune bunul într -un depozit
pe cheltuiala cumpărătorului sau de a -l vinde. Potrivit art. 1726 alin. (2) ,
vânzarea se va face prin licitație publică sau chiar pe prețul curent, dacă lucrul are
un preț la bursă sau în târg ori stabilit de lege, de către o persoană autorizată de
lege pentru asemenea acte . Vânzătorul va avea totodată dreptul la plata diferenței
dintre prețul convenit la prima vânzare și cel efectiv obținut, precum și la daune –
interese .
În sensul dispozițiilor de mai sus, legiuitorul reglementează noțiunea de
preț curent , raportându -l la valoarea stabilită de bursă, de piață sau de lege prin
persoane autorizate. De asemenea, cumpărătorul va fi obligat la plata diferenței
dintre ceea ce a obținut vânzătorul și prețul convenit de părți inițial.
Alin. (3) și (4) ale art. 1726 din noul cod Civil prevăd cazul contractelor ce
au ca obiect bunuri de gen supus e unui preț curent în sensul arătat mai sus și
eventualitatea în care vânzătorul este partea în culpă, acordând cumpărătorului
dreptul de a cumpăra prin intermediul unei persoane autorizate bunuri de același
gen pe cheltuiala vânzătorului . În această situație, cumpărătorul va fi cel care va
putea pretinde de la vânzător diferența dintre suma ce reprezintă cheltuielile
achiziționării bunurilor și prețul convenit cu vânzătorul, precum și daune –
interese, dacă este cazul .

12
Art. 1727 noul Cod C ivil prevede cazul restituirii bunurilor mobile ce au
făcut obiectul unui contract de vânzare. Astfel, conform alin. (1), în măsura în
care cumpărătorul nu a plătit prețul, iar contractul nu prevede termen de plată,
vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluțiunea
contractului de vânzare fără punere în întârziere și să ceară restituirea bunului
mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului și nu a suferit
transformări .23

Dreptul de preempțiune
În cadrul noii reglementări, legiuitorul a decis să acorde o importanță
deosebită dreptului de preempțiune, sancționând limitele, condițiile și efectele
exercitării acestuia . Sediul materiei îl reprezintă art. 1730 – 1740 noul Cod Civil.
Conform noilor preved eri, dreptul de preempțiune reprezintă dreptul unei
persoane numite preemptor de a cumpăra cu prioritate un bun, în condițiile
stabilite prin lege sau contract .
Până la adoptarea noului Cod Civil, noțiunea dreptului de preempțiune avea
o natură strict leg ală24, reprezentând dreptul prioritar recunoscut statului sau unor
categorii de persoane în baza dispozițiilor legale de a dobândi un bun la preț egal.
Desigur, în baza principiului consensualismului și disponibilității contractelor, nu exista temei legal c are să împiedice părțile unui contract în a acorda drepturi
prioritare la cumpărarea unui bun. Doctrina a denumit aceste dispoziții
contractuale drept pacte de preferință .
25
Actualmente, noile prevederi ale Codului Civil unifică cele două noțiuni sub
denumi rea unitară de drept de preempțiune , care poate fi atât de natură legală,
cât și contractuală. Totodată, legiuitorul nu renunță la respectarea voinței contractuale a părților, menționând la art. 1730 alin. (2) că dispozițiile Codului
Civil privitoare la dreptul de preempțiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau
contract nu se stabilește altfel .
Noul Cod Civil reglementează în prima parte a prevederilor referitoare la
dreptul de preempțiune modalitatea și termenul în care acesta poate fi exercitat.
Astfel, conform art. 1730 alin. (3), titularul dreptului de preempțiune care a
respins o ofertă de vânzare este decăzut din dreptul de a mai putea exercita acest

23 Art. 1727 alin. (2) noul Cod Civil: în cazul prevăzut la alin. (1), dacă acțiunea în restituire nu a fost introdusă
în condițiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalți creditori ai cumpărătorului efectele
rezoluțiunii ulterioare a c ontractului pentru neplata prețului. Dispozițiile art. 1.648 sau ale art. 1.649, după caz,
referitoare la efectele restituirii bunului față de terți, rămân aplicabile
24 Dan Chirică, op. cit., pag. 100; Francisc Deak, op. cit., pag. 40; Ion Dogaru, Edmond G abriel Olteanu, Lucian
Bernd Săuleanu, op. cit., pag. 54 și urm.
25 Pactul de preferință este contractul prin care o persoană, numită promitent, se angajează față de o altă
persoană, numită beneficiar, să o prefere față de oricine altcineva ca și cumpărător în condiții egale de preț și
plată a acestuia, dacă în viitor se va decide să vândă bunul care îi aparține și formează obiectul pactului; a se
vedea Dan Chirică, op. cit., pag. 162

13
drept cu privire la contractul ce i -a fost propus . Oferta transmisă de vânzător
trebuie accepta tă în termen de cel mult 10 zile, la vânza rea de bunuri mobile sau
de cel mult 30 de zile, la vânzarea de bunuri imobile ; în sens contrar, se consideră
că oferta nu a fost acceptată. Cele două termene prevăzute pentru acceptarea
ofertei vânzătorului au men irea de a nu menține pe o perioadă îndelungată starea
de incertitudine cu privire la bunurile supuse preempțiunii.
În continuare, legiuitorul reglementează expres situația și consecințele
nerespectării de către vânzător a dreptului de preempțiune legal sau convențional .
Până în acest moment, nerespectarea dreptului de preempțiune legal constituit
avea ca și consecință , în mai toate cazurile , nulitatea absolută a contractului de
vânzare , fiind vorba de o chestiune de ordine publică . În situația nerespectării de
către vânzător a pactului de preferință, doctrina26 recunoștea beneficiarului doar
dreptul de a cere daune – interese, nu și anularea contractului sau urmărirea
bunul vândut.
În prezent, art. 1731 noul Cod Civil prevede că vânzarea bunului către un
terț cu nerespectarea dreptului de preempțiune legal sau convențional este
perfect valabilă , sub condiția suspensivă a neexercitării dreptului de preempțiune
de către preemptor. În acest sens, noul Cod Civil recunoaște contractul încheiat cu nerespectarea drep tului de preempțiune, considerând că transmiterea dreptului de
proprietate operează de drept ulterior exercitării sau neexercitării dreptului de
preempțiune de către beneficiarul acestuia.
Într-o reglementare destul de amplă, legiuitorul a prevăzut la art. 1732
alin. (1) conțin utul notific ării transmisă preemptorului, respectiv cuprinsul
contractului încheiat cu un terț . Astfel, dacă până în acest moment notificarea
preempțiunii se axa doar pe înștiințarea preemptorului cu privire la prețul
vânzării, confor m art. 1732 alin (2) notificare a va cuprinde numele și prenumele
vânzătorului, descrierea bunului, sarcinile care îl grevează, termenii și condițiile
vânzării, precum și locul unde este situat bunul .
Dreptul de preempțiune subzistă atât timp cât vânzătorul va încheia cu
terța parte un contract de vânzare care să conțină aceiași termeni și condiții
incluse în notificarea transmisă . În măsura în care vânzătorul va modifica termenii
vânzării ulterior transmiterii notificării, se consideră că dreptul de preempț iune nu
a fost exercitat de către preemptor, iar necomunicarea noilor termeni ai vânzări i
duce la încheierea unui contract de vânzare sub condiție suspensivă. Preemptorul
își va exercita dreptul prin comunicarea către vânzător a acordului său de a
încheia contractul de vânzare, însoțită de consemnarea prețului la dispoziția
vânzătorului .
Potrivit art. 1733 alin. (1), dacă preemptorul își exercită dreptul de
preempțiune, contractu l de vânzare se consideră încheiat între preemptor și
vânzător în condițiile cuprinse în contractul încheiat cu terțul , iar acest din urmă

26 Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, op. cit., pag . 51

14
contract se desființează retroactiv . Desigur, vânzătorul va răspunde față de terțul
de bună -credință pentru evicțiune a ce rezultă din exercitarea preempțiunii .
O reglementare care s -a considerat a fi necesară a fost cea a concursului
de preemptori (art. 1734 noul Cod Civil), conform căreia se acordă prioritate la
încheierea vânzării preemptorilor care dețin o preempțiune legală , raportați la cei
care dețin un drept de preempțiune convențional. Aprecierea legiuitorului este
legată de caracterul public al preempțiunilor legale. Alte criterii de alegere dintre
mai mulți preemptori sunt voința vânzătorului, precum și anterior itatea înscrierii
dreptului în cartea funciară în cazul bunurilor imobile sau anterioritatea datei la care bunul a fost dobândit, in cazul celor mobile .
27
Ca și până acum, dreptul de preempțiune ce are ca obiect bunuri imobile
va fi notat în cartea funciară . Dispozițiile art. 1737 noul Cod Civil sunt menite a
soluționa conflictul ce poate interveni între titularul dreptului de preempțiune și terțul cumpărător. În măsura în care titularul dreptului de preempțiune nu l -a
înscris în cartea funciară, terțul cump ărător își va putea înscrie contractul de
vânzare. Per a contrario, atât timp cât există un drept de preempțiune notat în
cartea funciară a imobilului, nu va putea opera înscrierea unui contract de vânzare
în favoarea unui terț. În cazul în care terțul cum părător și -a înscris contractul în
cartea funciară, acesta rămâne încheiat sub condiție suspensivă pe durata celor
30 de zile pe care titularul dreptului de preempțiune le are la dispoziție să decidă
achiziționarea imobilului. Neexercitarea dreptului de pr eempțiune duce la
stingerea dreptului și radierea lui din oficiu.
O altă derogare de la reglementarea anterioară a dreptului de preferință
convențional o reprezintă caracterul indivizibil și incesibil al dreptului de
preempți une actual (art. 1739 noul Cod Civil), indiferent dacă dreptul are natură
l e g a l ă s a u c o n t r a c t u a l ă . M a i m u l t , c o n f o r m a r t . 1 7 4 0 n o u l C o d C i v i l , dreptul
convențional de preempțiune se stinge prin moartea preemptorului, cu excepția
s i t u a ț i e i î n c a r e a f o s t c o nstituit pe un anume termen. În acest din urmă caz,
termenul se reduce la 5 ani de la data constituirii, dacă a fost stipulat un termen
mai lung .
O prevedere notabilă în materia preempțiunii și a vânzării de imobile , o
constituie art. 1746 noul Cod Civil, prin care legiuitorul acordă un drept de
preempțiune legal la dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren
forestier, în ordine , coproprietarilor și vecinilor respectivului teren.28

27 Conform art. 125 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
dacă legea nu prevede altfel, dispozițiile referitoare la concursul de preemptori se aplică și contractelor
încheia te înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil
28 Conform art. 123 Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, d e la
data intrării în vigoare a Codului civil, prevederile referitoare la dreptul de preempțiune cuprinse în legile speciale aflate în vigoare la această dată se completează cu dispozițiile art. 1.730 -1.740 din Codul civil. Pentru
dreptul de preempțiune creat prin convenție, dispozițiile art. 1.730 -1.740 din Codul civil se aplică numai în
situația în c are convenția a fost încheiată după intrarea în vigoare a Codului civil. Dreptul de preempțiune
prevăzut la alin. (1) și (2) este supus dispozițiilor art. 1.730 -1.740 din Codul civil numai cu privire la contractele
de vânzare încheiate după intrarea în vig oare a Codului civil.

15

Varietăți de vânzare
În privința vânzării de bunuri imobile, nou l Cod Civil reia mai pe larg și într –
o nouă formulare prevederile art. 1327 – 1334 din vechiul Cod Civil.
Dacă principiile vânzării unei moșteniri sunt preluate în linii mari din
prevederile art. 1399 – 1401 vechiul Cod Civil, reglementarea vânzării cu pla ta
prețului în rate și a vânzării cu opțiune de răscumpărare reprezintă un element de
noutate.
Vânzarea cu plata prețului în rate și rezerva proprietății este încadrată la
art. 1755 – 1757 din noul Cod Civil. Astfel, a tunci când are loc o vânzare cu plata
prețului în rate, vânzătorul are dreptul să își rezerve dreptul de proprietate până
la plata ultimei rate. Cu toate acestea, riscul bunului este transferat
cumpărătorului de la momentul predării acestuia . După cum se poate observa,
acesta este un caz în care transferul riscului pieirii fortuite a bunului are loc
anterior transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia.
În lipsa unei înțelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este
mai mare de o optime din preț, nu dă drept ul la rezoluțiunea contractului, iar
cumpărătorul păstrează beneficiul termenului pentru ratele succesive .
În cazul rezoluțiunii contractului de vânzare, vânzătorul trebuie să restituie
toate sumele primite , dar este îndreptățit să rețină, pe lângă alte da une-interese,
o compensație echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător . Părțile pot
deroga de la această regulă, prevăzând că în caz de rezoluțiune, vânzătorul va
păstra toate sumele încasate cu titlu de rate . Însă, la cererea părții interesat e,
instanța va putea totuși reduce aceste sume, aplicându -se în mod corespunzător
dispozițiile referitoare la reducerea de către instanță a cuantumului clauzei penale.
O mențiune specială este cea referitoare la aplicarea prezentelor dispoziții
și contract ului de leasing29, precum și celui de locațiune, dacă, în acest ultim caz,
se convine ca la încetarea contractului proprietatea bunului să poată fi dobândită
de locatar după plata sumelor convenite.
Potrivit art. 1758 – 1762 din noul Cod Civil, legiuitorul a decis revenirea la
reglementarea expresă a vânzării cu opțiune de răscumpărare, care reprezintă o
vânzare afectată de condiție rezolutorie prin care vânzătorul își rezervă dreptul de
a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului . În considerarea
caracterului de excepție a acestei varietăți de vânzare, opțiunea de răscumpărare
nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de 5 ani ; dacă s -a stabilit un
termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani .

29 Contractul de leasing a fost și rămâne în continuare reglementat de Ordonanța de Guvern nr. 51/1997 privind
operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată în Monitorul, Oficial, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie
2000, nefiind inclus în cadrul noului Cod Civil

16
Vânzarea cu pact de răscumpărare a fost inițial prevăzută de art. 1371 –
1387 din vechiul Cod Civil. Dispozițiile respective au fost abrogate expres, mai
întâi prin art. 4 din Legea nr. 61/1931 contra cametei30 și apoi prin art. 13 din
Decretul – lege nr. 1 700/1938 pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei.
Prevederile menționate au fost ulterior abrogate prin Decretul nr. 311/1954
pentru stabilirea dobânzii legale31, astfel că până la reglementarea din noul Cod
Civil, legislația română nu conținea nicio prevedere cu privire la această varietate
de vânzare, fiind recunoscută însă ca aplicabilă în practică.32
Exercitarea opțiunii de răscumpărare de către vânzător se poate face cu
restitui rea prețul ui primit și a cheltuielilor pentru încheierea contract ului de
vânzare , realizarea formalităților de publicitate , ridicarea și transportul bunului, a
cheltuielilor necesare, precum și a celor utile (în limita sporului de valoare ).
În cazul în care vânzătorul nu exercită opțiunea în termenul stabilit,
condiția rezolutorie care afecta vânzarea este considerată a nu se fi îndeplinit, iar
dreptul cumpărătorului se consolidează.
Efectele vânzării cu opțiune de răscumpărare se stabilesc potrivit
dispozițiilor privitoare la condiția rezolutorie33, c a r e s e a p l i c ă î n m od
corespunzător. Cu toate acestea, vânzătorul este ținut de locațiunile încheiate de
cumpărător înaintea exercitării opțiunii, dacă au fost supuse formalităților de
publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitării.
Vânzătorul care intențion ează să exercite opțiunea de răscumpărare
trebuie să îi notifice pe cumpărător, precum și pe orice subdobânditor căruia
dreptul de opțiune îi este opozabil și față de care dorește să își exercite acest
drept. În termen de o lună de la data notificării, vân zătorul trebuie să consemneze
sumele menționate mai sus, la dispoziția cumpărătorului sau, după caz, a terțului
subdobânditor, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita opțiunea de
răscumpărare.
Având în vedere considerentele pentru care acest ti p de vânzare a fost
abrogat anterior, legiuitorul a stabilit ca sancțiune reducerea prețului răscumpărării la prețul plătit pentru vânzare, î n cazul în care diferența dintre
prețul răscumpărării și prețul plătit pentru vânzare depășește nivelul maxim
stabilit de lege pentru dobânzi .

30 Vânzarea cu pact de răscumpărare a fost declarată nulă deoarece ascundeau în multe cazuri împrumuturi cu
dobânzi cămătărești, iar în urma desființării contractului, împrumutatul redobândea bunul și era obligat la
restituirea sumei cu plata de dobânzi legale; a se vedea în acest sens, Stanciu D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu,
Vasile Nemeș, op. cit., pag. 61
31 Abrogat la rândul său prin Legea 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în
Monitorul Oficial nr. 9 din 13 ianuarie 1998
32 Francisc Deak, op. cit., pag. 138 – 140; Dan Chirică, op. cit. , pag. 292 – 296
33 Condiția rezolutorie este reglementată la Modalitățile obligațiilor, art. 1399 – 1410 din noul Cod Civil

17
În contextul raportului dintre vechimea textelor legale și evoluția
raporturilor juridice, căderii în desuetudine a multor prevederi cu privire la
vânzare conținute de Codul Civil din 1865, precum și ca urmare a abrogării
exprese a Codului Comercial , noua reglementare a contractului de vânzare se vrea
a fi îndeajuns de cuprinzătoare și explicită pentru a putea fi utilizată cu succes în
reglementarea relațiilor contractuale. Fără a nega utilitatea și necesitatea unei
astfel de reglementări, aplicabilitatea noilor prevederi în materia contractului de
vânzare va putea fi observată și analizată în profunzime doar ca urmare a practicii
judiciare.