Marea criză economică din 1929 a avut un imp act global și a durat până în 1939. A fost cea mai îndelungată și severă depresiune economică prin care… [617617]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL STUDII CULTURALE
SPECIALIZAREA: STUDII EUROPENE

MAREA CRIZĂ ECONOMICĂ DIN 1929

Studentă:
Iconaru Anca-Gabriela

București
2016

Criza economică mondială

Rezumat

Marea criză economică din 1929 a avut un imp act global și a durat până în 1939. A fost
cea mai îndelungată și severă depresiune economică prin care a trecut societatea occidentală
industrializată, provocând mari schimbări. Este vor ba despre schimbări în structura
instituțiilor economice, în politicile macroeconomi ce și în teoria economică. Deși s‑a
declanșat în SUA, Marea Depresiune a produs un decl in drastic al productivității, o rată
deosebit de gravă a șomajului și o deflație acută î n aproape toate țările lumii. În SUA, Marea
Depresiune a reprezentat cea mai mare calamitate cu care s‑au confruntat americanii de la
Războiul Civil încoace.
Criza a lovit toate țările lumii. Totuși, in tervalul de timp și magnitudinea crizei au variat
substanțial de la țară la țară. Marea Britanie s‑a confruntat cu creșterea economică lentă și cu
recesiunea în aproape toată cea de‑a doua jumătate a anilor 1920 și nu a căzut într‑o
depresiune severă decât spre începutul lui 1930, ia r declinul în producția industrială a fost cca
o treime din contracția producției înregistrate în Statele Unite. Franța a resimțit o scurtă
cădere economică la începutul anilor 1930. Revirime ntul francez din 1932 și 1933 a fost însă
de scurtă durată. Atât producția industrială france ză cât și prețurile au scăzut dramatic între
1933 și 1936. Economia Germaniei a intrat în criză la începutul anului 1928, apoi s‑a
stabilizat doar pentru a reintra în regres în al tr eilea trimestru al lui 1929. Winston Churchill
spunea: „ Clasele de mijloc erau ruinate și mânate la atitudi ni violente, în urma prăbușirii
mărcii. Cancelarul Bruening vedea, pacea și sigura nța Germaniei doar prin restaurarea unui
împărat”. 1 Declinul producției industriale germane a fost sen sibil egal cu cel din Statele Unite.
Câteva de țări din America Latină au trecut prin de presiune la finele lui 1928 și începutul lui
1929, cu puțin înainte de declinul producției în SU A. În vreme ce unele țări mai puțin
dezvoltate au avut de‑a face cu depresiuni grave, a ltele, precum Argentina și Brazilia, au
resimțit crize mai moderate. Și Japonia a cunoscut o criză moderată, care a început relativ
târziu și s‑a încheiat relativ devreme.
Deflația generală a prețurilor, evidentă în SUA, a fost înregistrată și în alte țări. Absolut
fiecare stat industrializat a suferit declinuri ale prețurilor de vânzare en gros de peste 30%

1

1 Winston Churchill Al Doilea Război Mondial Volumul 1 Capitolul 3:Adolf Hitler, Editura Seaculum I.O.19 97

între 1929 și 1933. Din cauza flexibilității mai ma ri a structurii prețurilor din Japonia, acolo
deflația a fost neobișnuit de rapidă în 1930 și 193 1. Poate că această deflație rapidă a ajutat la
menținerea declinului în activitatea japoneză de pr oducție la cote rezonabile. Prețurile
produselor de bază comercializate pe piețele mondia le au căzut chiar mai dramatic în acea
perioadă. De exemplu, prețurile cafelei, bumbacului , mătăsii și cauciucului s‑au redus la
jumătate numai între septembrie 1929 și decembrie 1 930. În consecință, pentru producătorii
de bunuri de larg consum, balanța comercială s‑a de stabilizat abrupt.

Capitolul 1. Cauza crizei

Cauza fundamentală a Marii Depresiuni a fost reducerea consumului (uneori numit și
cerere agregată), ceea ce a dus la declinul producț iei, pe măsură ce producătorii și
comercianții observau o creștere neplanificată de m arfă în stocuri. Sursele reducerii
cheltuielilor de consum în SUA au variat în decursu l depresiunii, dar s‑au cumulat într‑un
monumental declin al cererii globale. Regresul amer ican a fost transmis restului lumii prin
etalonul aurului. Cu toate acestea, mulți alți fact ori au influențat criza economică în diverse
țări.

Capitolul 2. Debutul crizei

Perioada din timpul războiului și imediat du pă acesta a fost pentru SUA o epoca de mare
dezvoltare în industrie și în agricultură. Europa d evastată își revenea încet și era dependentă la
început de exportul de alimente și produse industri ale din SUA. Statele Unite au atins după
război 44% din întreaga producție mondială. Când ec onomia Europei s-a pus pe picioare,
diminuându-și astfel nevoile de import, hiperprodu cția bunurilor de consum a cauzat în SUA
mai întai o criză financiară, urmată in octombrie 1 929 de o criză economică. Falimentul
băncilor a avut ca rezultat scaderea producției ind ustriale și creșterea șomajului, care a atins în
SUA, n anul 1933, 33% din totalul populației active ( în jur de 15 milioane de oameni). Criza
s-a răspandit ca un șoc seismic în toate zonele car e aveau legături economice și financiare cu
Staele Unite. Doar alegerea canidatului democrat Fr enklin Delano Roosevelt ca președinte al

2

SUA , în anul 1932, a dus la adoptarea de important e reforme în economie si in viața
publică(New Deal).

Capitolul 3. „New Deal ”

Părintele „New Deal-ului” a fost renumitul e conomist britanic John Maynard Keynes,
care în cunoscuta sa lucrare, ''Teoria generală a f olosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a
banilor", a dezvoltat o nouă teorie. Conform aceste ia, cererea inadecvată, care la depresie
economică și șomaj, trebuie reparată prin intervenț ia statului , ceea ce numim pe scurt
capitalism de stat( micșorarea ratei dobânzilor, in vestiții de stat, acoperirea diferenței dintre
costul de producție și valoare de piață în agricult ură). Aceasta teorie a fost aplicată de
Roosevelt în reorganizarea economiei americane, reu șind ca până la începutul celui de-al
Doilea Război Mondial să reangajeze opt milioane de oameni.
În anul 1931 rata de șomaj în industrie era următoarea: 22,4% în Italia, 18,6% în
Iugoslavia, 26,1% în Austria, 16,7% în Ungaria, 16, 7% în România, 30,1% în Germania,
15,6% în Polonia, 30,8% în Norvegia, 2,8% în Suedia , 29,5% în Olanda, 23,5% în Belgia,
22,5% în Marea Britanie, 21,3% în Elveția și 24,5% în Franța.
„New Deal“ reprezintă, de fapt, un set de măsuri s ocial-economice adoptate de legislativul
american și implementate de guvern, la inițiativa p reședintelui Roosevelt. Printre cele mai
importante regăsim înființarea „Reconstruction Fina nce Corporation“, o entitate prin
intermediul căreia au fost furnizate lichidități si stemului financiar, adoptarea „Securities
Exchange Act“ prin care s-au reglementat drastic tr anzacțiile la bursă și s-a stabilit cadrul
legal cu privire la împrumuturile pe care băncile l e pot acorda pentru astfel de tranzacții,
adoptarea „Glass-Steagal Act“, care separa băncile de investiții de cele comerciale,
disciplinând piața de capital. Confruntat cu o însp ăimântătoare rată a șomajului, guvernul
american a înființat „Civilian Conservation Corps“, care angaja tineri între 18 și 25 de ani
pentru munca în folosul comunității (amenajări func iare, construcția de drumuri și șosele etc.).
Aproximativ două milioane de americani au fost înro lați în acest program, iar pe teritoriul
SUA au fost înființate sute de șantiere naționale.
Măsurile adoptate în cadrul „New Deal“ au du s la o creștere economică treptată, astfel că,

3

în preajma declanșării celui de-al doilea război mo ndial, SUA își vindecaseră aproape complet
rănile provocate de Marea criză.

Capitolul 4. Schimbările din timpul crizei

Făcând abstracție de războiul civil, Marea D epresiune a fost cea mai mare criză din
istoria Statelor Unite. La fel ca în timpul războiu lui civil, SUA păreau să se dezintegreze, cel
puțin la începutul anilor 1930. Însă în pofida turb ulențelor și panicii, în cele din urmă criza a
avut drept consecință mai degrabă redarea încrederi i oamenilor decât mari schimbări în
societate.
A fost o perioadă de mari inovații politice, majoritatea reprezentate de reformele
introduse de celebrul „New Deal” al președintelui F ranklin D. Roosevelt și de încercările
administrației sale de a rezolva problemele stringe nte ale statului: sărăcie, șomaj și
dezintegrarea economiei americane. A fost o perioad ă în care numeroși americani au cochetat
cu ideile și organizațiile marxiste, precum și cu g ândul că Uniunea Sovietică ar putea fi
modelul unei societăți umane. Mai presus de toate, a fost un deceniu caracterizat prin
efervescență culturală, în care scriitorii, artiști i și, în general, intelectualii americani au
experimentat formele noi, orientate mai mult către societate, ale literaturii, picturii, teatrului,
muzicii și divertismentului de masă.
Paradoxal însă, tumultul anilor 1930 s‑a dov edit a avea un impact cu caracter mai degrabă
conservator asupra societății americane. Marea Depr esiune i‑a convins pe oamenii din toate
clasele sociale de importanța stabilității economic e și i‑a învățat să gestioneze banii cu grijă,
în loc să își asume riscuri inutile. În plus, confr untați cu spectrul ideologiilor totalitare din
Europa și Japonia, americanii au redescoperit virtu țile democrației și acea decență
caracteristică cetățeanului obișnuit – legendarul „ om de rând“ din discursurile lui Roosevelt,
filmele lui Frank Capra și picturile lui Norman Roc kwell. Astfel, un deceniu marcat de
schimbări sociale fundamentale, chiar radicale, s‑a încheiat cu reafirmarea trecutului cultural
și a idealurilor politice americane.
În anii 1920, în schimb, mulți intelectuali americani, dezamăgiți de ceea ce ei considerau
drept măcelul fără sens din Primul Război Mondial, arătaseră un interes redus față de politică
și de mișcările sociale și nici nu erau foarte atra și de viața în SUA. Majoritatea romancierilor,

4

poeților, artiștilor, compozitorilor și oamenilor d e știință americani continuau să creadă,
tributari unei mentalități de secol XIX, că Statele Unite erau inferioare Europei din punct de
vedere cultural. Astfel, studiile într‑un mare cent ru universitar european erau considerate
absolut necesare pentru a te pune la curent cu ulti mele inovații în literatură, pictură sau
muzică ori pentru studiul celor mai noi teorii din fizică sau psihanaliză.
Însă căderea bursei din 1929, închiderile fabricilo r și creșterea șomajului la începutul anilor
1930, coroborate cu accederea la putere a lui Hitle r în Germania, în 1933, i‑au obligat pe
mulți „expatriați“ nu numai să se întoarcă în SUA, ci și să se implice politic în problemele
țării natale. În anii cei mai dificili ai crizei, 1 930–1935, această implicare a dus deseori la
atracția față de marxism, Uniunea Sovietică și Part idul Comunist din SUA.
Marxismul părea să explice foarte convingăto r cauzele căderii capitalismului, oferind, în
același timp, perspectiva unei ordini sociale alter native. Uniunea Sovietică, rezultatul primei
revoluții de inspirație marxistă încununate cu succ es, părea în anii 1930 întruchiparea concretă
a ceea ce mulți autori au numit (în termeni pragmat ici tipic americani) „experimentul“
socialist. În plus, din 1934 până în 1939, Uniunea Sovietică a fost cel mai important adversar
al Germaniei naziste: a căutat să se alieze cu Mare a Britanie, Franța și Statele Unite și a
susținut necesitatea unui parteneriat cu democrații le occidentale, promovând un „front
popular“, o alianță între liberali și socialiști în cadrul democrațiilor occidentale pentru a opri
răspândirea fascismului în Europa și în restul lumi i. Dorința Moscovei de a participa la o
coaliție antifascistă nu a părut niciodată mai real ă decât în timpul Războiului Civil Spaniol
(1936–1939), când Uniunea Sovietică a fost singura țară, în afară de Mexic, care a oferit
ajutor concret republicanilor spanioli împotriva fo rțelor lui Francisco Franco (susținut de
Hitler și de Benito Mussolini).
În același timp, partidele comuniste din SUA și din Europa Occidentală le ofereau
intelectualilor și altor reprezentanți ai clasei mi jlocii sentimentul că nu mai erau niște indivizi
solitari care sufereau de pe urma eșecurilor capita lismului, ci aparțineau unei comunități
dinamice de oameni care gândeau la fel, unei mișcăr i internaționale mult mai importante decât
fiecare dintre ei luați individual și că efectiv fă ceau cu toții istorie. Aceste motive au făcut ca
marxismul, Uniunea Sovietică și partidele comuniste naționale să se bucure de un mare
prestigiu în anii 1930, prestigiu pe care nu îl avu seseră niciodată în anii 1920 și de care nu se
vor mai bucura niciodată după Marea Depresiune.
În 1932, 53 de scriitori americani importanț i, printre care romancierii Sherwood

5

Anderson și John Dos Passos, poetul Langston Hughes , criticii literari Edmund Wilson și
Malcolm Cowley, filozoful Sidney Hook și jurnalistu l Lincoln Steffens, și‑au anunțat
susținerea pentru William Z. Foster, candidatul Par tidului Comunist la președinție. Deși Dos
Passos, Wilson și Hook au devenit mai târziu critic i acizi ai Uniunii Sovietice și ai regimului
stalinist, entuziasmul lor inițial pentru o revoluț ie socialistă arată cât de convingătoare erau, în
acel moment, pentru intelectuali valorile și ideile stângii politice.
Poate nici un alt scriitor nu a reflectat ma i bine acestă nouă tendință a angajării sociale
decât Ernest Hemingway. În 1929, Hemingway publică romanul „Adio, arme!” („A Farewell
to Arms”). Eroul, locotenentul Henry, șofer de ambu lanță voluntar în Italia în Primul Război
Mondial, ca și Hemingway, decide să evadeze din neb unia războiului și să încheie o „pace
separată“. Aici, dezertarea este privită ca un act justificat, chiar eroic. Peste 11 ani, în 1940,
Hemingway publică un alt roman despre război, de ac eastă dată despre Războiul Civil
Spaniol, intitulat „Pentru cine bat clopotele” („Fo r Whom the Bell Tolls”; titlul a fost preluat
din poemul lui John Donne, în sine un imn dedicat s olidarității umane). În acest roman,
Robert Jordan, tot voluntar, însă într‑o trupă a gh erilelor ce luptau împotriva lui Franco, este
grav rănit și decide să rămână în urmă pentru a apă ra un pod, acoperind astfel retragerea
camarazilor. Jordan, spre deosebire de locotenentul Henry, găsise o cauză pentru care merita
să lupte și să moară. Iar identificarea lui Hemingw ay cu republicanii spanioli, pentru care a
strâns bani și a participat la realizarea unui docu mentar numit „Pământul spaniol” („The
Spanish Earth”, 1937), este simptomatică pentru evo luția nivelului de implicare politică a
intelectualilor vremii. Nici el, nici personajele s ale nu ar fi procedat la fel cu zece ani în urmă.
Desigur, nu toți scriitorii americani din pe rioada crizei erau încântați de comunism sau de
Uniunea Sovietică. Majoritatea intelectualilor și a rtiștilor, ca și concetățenii lor, găseau că e
mult mai cuminte să voteze pentru Roosevelt, decât să‑l idolatrizeze pe Iosif Visarionovici
Stalin. La mijlocul și spre sfârșitul anilor 1930, un număr tot mai mare de intelectuali
americani, grupați în jurul revistei literare și po litice „Partisan Review”, au devenit
antistaliniști militanți, în ciuda faptului că unii erau încă adepți ai socialismului. Își
schimbaseră însă poziția în urma „proceselor“ de fa țadă, care i‑au trimis pe foștii colaboratori
bolșevici ai lui Stalin în lagărele de muncă din Si beria (sau, mai des, la moarte, în închisori) și
au instaurat teroarea în Uniunea Sovietică. În acel ași timp, au început să circule zvonuri
despre uciderea troțkiștilor și a anarhiștilor în s patele liniilor republicane din Spania. Însă abia
în 1939, când Stalin a șocat lumea semnând în luna august un pact de neagresiune cu

6

dușmanul său de moarte, Hitler, Partidul Comunist d in SUA și Uniunea Sovietică au rămas
fără autoritate morală în fața intelectualilor amer icani.

Capitolul 5. Criza în România

„Subliniem însă că industrializarea țărilor agrare nu mai apare ca o metodă de expansiune
internațională, ci ca o expansiune a naționalispulu i economic, trezit la viață nouă de
consecințele crizei mondiale.
Criza agricolă mondială, provocată de suprap roducția agricolă, a avut drept urmare
deschiderea foarfecelui prețurilor agricole și indu striale în favoarea acestora di urmă. Faptul
acesta era favorabil înfințării de industrii în țăr ile agricole, prin perspectiva renumeratorie
deschisă. Și cum perspectivele plasării excedentelo r de produse agricole în marile state
industriale importatoare, erau din ce in ce mai fav orabile, tendințele de industrializare s-au
accentuat. Ele au luat amploare treptat și progresi v cu desăvârșirea sistemului protecționist
contimporan, care este numai în parte rodul unei ac țiuni conștiente, în cea mai largă măsură
fiind o consecință a regimului controlului schimbăr ilor economice, introdus din motive
monetare.
Pe de altă parte, deranjearea mecanismului c omerțului internațional a frânat desvoltarea
industrială prin oprirea mișcăriicapitalurilor inte rnaționale.”1 Astfel România n-a mai putut
găsi capitaluri străine pentru crearea de industrii datorită controlului devizelor, limitându-se la
unele capitaluri străine înghețate
La sfârșitul deceniului trei, criza economic ă mondială a întrerupt dezvoltarea economică
promițătoare a României și a facut loc incertitudin ilor economice si politice. Criza a lovit
România cu o deosebită putere, în special datorită faptului că economia sa se baza
preponderent pe agricultură. Lipsa de diversificare i-a micșorat capacitatea de a reacționa la
criză. Fiind dependentă de exportul de grâne, ea se afla la discreția pieței internaționale.
Stabilitatea economică și financiară a României a f ost pusă în pericol nu numai de scăderea
prețurilor agricole in Occident, ci și de noile tar ife ridicate impuse de statele industrializate

7

1 Virgil N. Madgearu :Evoluția economiei românești: dupa războiul mondia l

produselor agricole românești, pentru a-și proteja propriile agriculturi. Guvernul român nu
putea face prea mult pentru a influența marile pute ri. Nu se punea problema represaliilor
împotriva bunurilor prodese de acestea, pentru că e le erau indispensabile și. În orice caz,
guvernul trebuia să evite ostilitatea Occidentului, care era singura sa sursă de împrumuturi si
alte mijloace financiare. Însași această dependență de capital extern a exacerbat criza.
Investitorii străini au retras mari părți de capita l în căutarea unui venit mai sigur și mai ridicat,
un exod care nu a făcut decât să sporească numărul de întreprinderi comerciale și industriale
și de bănci falimentare.
„În prima fază dela încetarea războiului mon dial și până la desăavârșirea stabilizărilor
monetare, lipsa de stabilitate si securitate mineta ră, echivalentă cu dispariția etalonului de aur
ca instrument internațional de regularea schimburil or, a provicat o micșorare a migrațiunilor
internaționale de capitaluri. Capitalismul de expor t și-a pierdut astfel importanța ca factor de
industrializare a țărilor înapoiate, fapt care se o bservă și în România. În faza următoare, dela
criza economică mondială din 1929 și în deosebi dup ă suspendarea etalonului aur in Marea
Britanie in 1931, urmată de un număr covârșitor de stat, perioada economică mondială a făcut
loc fazei naționalismului economic, caracterizată p rin biruința tendințelor autarhice.”1 Astfel
criza economică mondială a avut aspectul unei crize de structură. Tendințele de autahizare s-
au concretizat în deosebi în opziția dintre 2 curen te: industrializarea țărilor agrare si
reagrarizarea țărilor industriale. Nu era locul a s e analiza acest proces care este expresiunea
unor schimbări profunde în diviziunea internațional ă a muncii.”

Capitolul 6. Durata șî profunzimea

Durata și profunzimea Marii Depresiuni a var iat substanțial de la țară la țară. A fost
deosebit de lungă și de gravă în Statele Unite și E uropa, mai blândă în Japonia și în mare parte
a Americii Latine. Poate că, previzibil, cea mai du ră depresiune prin care economia mondială
a trecut vreodată a fost declanșată de o mulțime de cauze. Declinul în cererea de consum,
panica financiară și politicile economice necugetat e au cauzat colapsul productivității
economice în SUA, în timp ce etalonul aurului, care lega aproape toate țările lumii într‑o rețea

8

1 V. N. Madgearu: Industrializare și reagralizare , în Omagiu prof. D. Gusti. Ed. Institutului Social , București 1936

de rate fixe de schimb valutar, a jucat un rol esen țial în propagarea crizei economice
americane către celelalte țări. Însănătoșirea econo mică după Marea Depresiune a fost, în mare
parte, stimulată de renunțarea la etalonul aurului și de expansiunea monetară ce i‑a urmat.
Impactul economic al Marii Depresiuni a fost enorm, atât prin enorma suferință umană
provocată, cât și prin schimbările profunde în poli ticile economice.
Statele Unite refuză să acorde împrumuturi n echibzuite. Germania are cel mai mult de
suferit:
„. Această reacție a dus la închiderea fabricilor ș i la ruina multor întreprinderi pe care se baza
reînvierea pașnică a Germaniei. Somajul a crescut î n Germania cu 2.300.000 oameni în iarna
anului 1930. Aliații au oferit o prelungită și bine voitoare ușurare a reparațiilor.”1 Marea teamă
a populației germane era șomajul: „Clasele de mijlo c erau ruinate și mânate la atitudini
violente, în urma prăbușirii mărcii. Cancelarul Bru ening vedea, pacea și siguranța Germaniei
doar prin restaurarea unui împărat.”2

Capitolul 7. Recuperarea economică și concluzionare a crizei

Relansarea economică a SUA a început în prim ăvara anului 1933. Productivitatea a
crescut rapid la mijlocul anilor 1930: PIB‑ul real s‑a ridicat la o rată medie de 9% pe an între
1933 și 1937. Însă productivitatea scăzuse atât de mult la începutul acelui deceniu încât pe
parcursul întregii perioade a rămas la cote substan țial reduse față de cele cu care economia
americană era obișnuită. În 1937–1938, Statele Unit e au suferit o altă scădere abruptă a
activității economice, dar în a doua jumătate a anu lui 1938 economia americană a crescut cu o
rapiditate mai mare decât la mijlocul anilor 1930. Productivitatea la nivel național a revenit, în
final, la tendința sa de lungă durată în 1942.
Recuperarea economică a cunoscut profunde va riații în restul lumii. Economia britanică
s‑a oprit din declin la puțin timp după ce Marea Br itanie a abandonat etalonul aurului în
septembrie 1931, dar recuperarea autentică nu a înc eput decât spre sfârșitul anului 1932.
Economiile mai multor țări din America Latină au în ceput să se consolideze la finele lui 1931
și începutul lui 1932. Germania și Japonia au încep ut să‑și revină în toamna lui 1932. Canada

9

1Winston Churchill Al Doilea Război Mondial Volumul 1 Capitolul 3:Adolf Hitler, Editura Seaculum I.O.199 7
2Ibidem

și multe țări europene mai mici au început să se re dreseze cam în aceeași perioadă ca și
Statele Unite, adică în primele luni ale lui 1933. Pe de altă parte, Franța, care a resimțit criza
acută mai târziu decât majoritatea celorlalte țări, nu a intrat cu adevărat în faza de revenire din
criză până în 1938.

10

Bibliografie

A.Corpus de texte:
CHURCHILL, Winston, Al Doilea Război Mondial, Volumul 1, Capitolul 3:Ad olf Hitler ,
Editura Seaculum I.O., București, 1997.
Madgearu, Virgil, Evoluția economiei românești: dupa războiul mondial , Editura
Independența economică, București, 1940.
MADGEARU, Virgil, Industrializare și reagralizare, în Omagiu prof. D. Gusti. Ed.
Institutului Social, București, 1936.

B. Bibliografie critică și teoretică:
SEHIC, Denis; SEHIC Demir, ATLAS ISTORIC EPOCA MODERNĂ, Editura Monde Neuf
d.o.o.,Slovenia, 2007.
Enciclopedia Universală Britannica , volumul 10, Editura Litera, 2010.
BĂRBULESCU, Mihai; Deletant, Denis; HITCHINS, Keith ; PAPACOSTEA, Șerban;
TEODOR, Pompiliu, Istoria României, Editura Corint Educational,,București, 2014.
CONSTANTINIU, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1997.