Buletin de informare legislativă nr. 42019 3Reexaminarea legii de către Parlament [617542]

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 3Reexaminarea legii de către Parlament
Caracterizare și dezvoltări jurisprudențiale
conf. univ. dr. Marieta SAFTA
I. Considera ții introductive
Caracterizând funcția legislativă a Parlamentului,
am reținut1, între altele, că aceasta se concretizează
în activități parlamentare distincte2, respectiv: exa-
mi narea proiectelor de lege primite de la Guvern;
examinarea propunerilor legislative formulate de
cetățeni sau de parlamentari; examinarea amenda –
mentelor formulate de Guvern sau de parlamentari;
votarea proiectelor de lege, a propunerilor legisla –
tive și a amendamentelor formulate în procesul
legislativ; reexaminarea legii ca urmare a solicitării
Președintelui României; reexaminarea legii în
temeiul deciziei Curții Constituționale prin care se
constată neconstituționalitatea unor dispoziții ale
acesteia; stabilirea limitelor abilitării Guvernului de
a emite ordonanțe; exercitarea controlului asupra
legislației delegate, respectiv asupra unor regle –
mentări adoptate în temeiul unor legi de abilitare ori
a delegării legislative constituționale. Aceste activi –
tăți se exercită în condițiile și în limitele normelor
constituționale, care configurează competența
Parlamentului, în calitatea sa de „organ reprezentativ
suprem al poporului român și unica autoritate legiui –
toare a țării.”3
Față de redactarea generală a dispozițiilor Legii
fundamentale care reglementează aceste activități și
varietatea de situații ce pot apărea în practica par –
lamentară, considerăm că prezintă interes jurispru-
dența Curții Constituționale în materie prin care au
fost interpretate aceste dispoziții în raport cu diverse
situații concrete. Dintre instituțiile și activi tățile
enumerate, vom analiza în prezentul studiu instituția
reexami nării legii de către Parlament , în privința
căreia există o jurisprudență bogată și nuanțată, care
configurează obiectul reexaminării și limi te le, respectiv
1 Pe larg, M. Safta, Drept constituțional și instituții politice,
Ed. a 2-a revizuită , București, Ed. Hamangiu, 2017, p. 156.
2 I. Vida , Legistică formală. Introducere în tehnica și
procedura legislativă , București, Ed. Universul Juridic, 2012,
p. 33.
3 Art. 61 din Constituție.marja de apreciere a Parlamentului în această
procedură. Ne vom referi din această perspectivă, în
mod distinct, la reexaminarea legii la cererea
Președintelui României și reexa minarea legii
pentru punerea de acord a dispozițiilor constatate
ca fiind neconstituționale cu deciziile Curții
Constituționale pronunțate în controlul a priori
de constituționalitate al legii înainte de promulgare.
II. Reexaminarea legii ca urmare a solici tării
Președintelui României
1. Cadrul constituțional și regulamentar
În sistemul constituțional român, p romulgarea
este actul prin care Președintele constată că procesul
legislativ este finalizat, fiind epuizate toate etapele
procedurii legislative. Potrivit art. 77 alin. (1) din
Constituție, promulgarea se face în cel mult 20 de
zile de la primirea legii de către Președinte. În acest
termen, Președintele are posibilitatea de a examina
legea și de a contribui la procesul legislativ în
exercitarea rolului său de a veghea la respectarea
Constituției și la buna funcționare a autorităților
publice, consacrat de art. 80 alin. (2) din Constituție.
Instrumentele prin care Președintele României poate
realiza această contribuție sunt sesizarea de
neconstituționalitate adresată Curții Constituționale
și/sau cererea de reexaminare a legii adresată
Parlamentului, sens în care art. 77 alin. (2) din
Constituție stabilește că „înainte de promulgare,
Președintele poate cere Parlamentului, o singură
dată, reexaminarea legii”.
Procedura soluționării cererii de reexaminare a
Președintelui este dezvoltată în Regulamentele celor
două Camere ale Parlamentului.
Astfel, Regulamentul Senatului4 stabilește, în
art. 151, că „(1) În cazul în care Președintele
României cere, înainte de promulgare, reexa minarea
unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea
4 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992
din 23 noiembrie 2018.STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Studii, opinii, informări
4 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019va fi înscrisă în terme n de cel mult 30 de zile în
proiectul ordinii de zi a Senatului. (2) Reexaminarea
legii pe baza cererii Președintelui României se face
cu respecta rea procedurii legislative.”
De o manieră mai detaliată, Regulamentul
Camerei Deputaților5 stabilește, în art. 137:
– termenul în care va avea loc reexamina rea
(„în cel mult 30 de zile de la primirea cererii”);
– ordinea realizării reexaminării („reexa mina-
rea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaților,
dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată, după care
se trimite legea adoptată Senatului, care va decide
definitiv. În situația în care Camera Deputaților este
Cameră decizio nală, legea adoptată se trimite
Președintelui în vederea promulgării”);
– soluțiile ce pot fi propuse prin „raportul
comisiei, cu privire la solicitările formulate de
Președintele României cuprinse în cererea de
reexaminare” („a) propunerea de adoptare a legii
modificate și completate în întregime sau parțial, în
sensul cerut de Președinte în cererea de reexaminare;
b) propunerea de adoptare a legii în forma adoptată
inițial de Parlament, în cazul în care se resping
solicitările formulate în cererea de reexaminare; c)
propunerea de res pin gere a legii”);
– procedura în cazul în care „solicitările din
cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau
în totalitate” cu referire la activitatea comisiei
sesizate în fond („comisia va formula textele
corespunzătoare și raportul va cuprinde toate
amendamentele admise și respinse depuse de
deputați”), dezbaterile în plen („se supun dez baterii
plenului Camerei Deputaților, după re gulile
procedurii legislative, propunerile Comi siei sesizate
în fond de adoptare a legii modificate sau completate
în întregime sau parțial, în sensul solicitărilor
formulate de Președintele României cuprinse în
cererea de reexaminare, sau, după caz, propunerile
Comisiei de adoptare a legii în forma adoptată inițial,
în cazul respingerii solicitărilor cuprinse în cererea
de reexami nare”) și votul asupra legii („în ședința
dedicată votului final se votează legea în ansamblul
ei. Dacă nicio formă a legii supusă aprobării nu este
adoptată de Cameră, legea este respinsă. În situația
în care propunerea de respingere a legii nu întrunește
numărul de voturi necesar adoptării, se restituie
comisiei în vederea reexaminării, avându-se în
vedere încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1).”);
– exigențe din punct de vedere al tehnicii
legislative („textele propuse trebuie să aibă legătură
cu solicitările din cererea de reexami nare și să asigure
5 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481
din 28 iunie 2016.corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor
legii. În cazul în care se resping solicitările formulate
în cererea de reexa minare, raportul nu va mai cuprinde
amendamentele depuse”).
2. Dezvoltări jurisprudențiale
2.1 Obiectul cererii de reexaminare formu late
de Președintele României
Dispozițiile art. 77 alin. (2) din Constituție nu
disting în privința obiectului sau a conținu tului ce rerii
de reexaminare formulate de Preșe dinte. Ca urma re,
reexaminarea poate privi legea în ansamblul său ori
numai anumite dispoziții ale legii. De ase menea,
cererea de reexaminare formulată de Președintele
României poate viza atât aspecte de legalitate,
constituționalitate, cât și aspecte de oportunitate ale
legii. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat
că Președin tele, în cadrul procedurii de promulgare,
are obligația de a analiza conținutul normativ al
legii și de a constata dacă au fost respectate
prevederile regulamentare, constituționale sau
convenționale la care România este parte sau dacă
interesul public, realitățile sociale, economice sau
politice justifică reglemen tarea adoptată de
Parlament și supusă promulgării .
Prin urmare, analiza Președintelui poate viza, pe
de o parte, aspecte de legalitate, deficiențe ale legii
legate de procedura de adoptare sau de conținutul
său prin raportare la acte normative interne sau
internaționale în vigoare, fiind necesară corelarea cu
ansamblul reglementărilor interne și armonizarea
legislației naționale cu legislația europeană și cu
tratatele internaționale la care România este parte,
precum și cu jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului [a se vedea și art. 6 alin. (1) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010] și, pe de altă
parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele
economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare
pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul
fiind obligat să fundamenteze temeinic soluțiile pe
care le cuprinde legea, pe baza unor documente de
politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern
[a se vedea și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000]6.
În concluzie, a statuat Curtea, Președintele poate
cere reexaminarea o singură dată, pentru orice motiv –
de formă/procedură sau de fond/conținut, cu privire
la lege în integralitatea sa ori pentru o parte dintre
normele sale.7
6 A se vedea Decizia nr. 30/2016, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, par. 10.
7 Ibidem , par. 11; desigur că nu poate fi imaginată o
solicitare contra Constituției, cum ar fi, de exemplu, o cerere

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 52.2 Obiectul și limitele reexaminării legii de
către Parlament, ca urmare a cererii Președintelui
României
Ca urmare a formulării cererii de reexami nare,
legea este retrimisă în Parlament.
Parlamentul este obligat să reia procedura de
legiferare și să dezbată în plenul celor două Camere
solicitările adresate de Președinte, sens în care sunt,
de altfel, normele regulamentare citate, care dezvoltă
regulile procedurale aplicabile în această situație.
Dispozițiile art. 77 alin. (2) din Constituție nu
disting cu privire la limitele reexaminării ca urma re a
cererii formulate de Președintele României. Pornind
însă de la ideea că în mod inerent reexa minarea
presupune limite, întrucât Parlamentul nu se poate
comporta în acest cadru ca și când ar fi în procedura
obișnuită/comună, Curtea a reținut că limitele
sesizării Parlamentului pentru reexaminarea
legii sunt definite de cererea de reexaminare8.
Ca urmare, reexaminarea privește:
– textele de lege cuprinse în cererea Președintelui
României;
– textele care au legătură cu acestea, fiind
necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor
dispozițiilor din lege, așadar chiar și unele dispoziții
ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în
cererea de reexaminare .
Curtea a stabilit astfel că „Parlamentul deliberează
numai în limitele cererii de reexami nare, dar are
obligația să se exprime cu privire la toate textele din
lege care se referă la o problemă ridicată de
Președintele României, chiar în absența unei men-
țiuni exprese în solicitarea acestuia”9. Aceasta
întrucât „având în vedere scopul cererii de reexa-
minare, respectiv îmbunătățirea actului normativ, nu
se poate admite ca reexa minarea să aibă drept conse-
cință adoptarea unei legi cu contradicții sau necorelări
între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică
de reexaminare prin care să se tindă la abandonarea unei legi
inițiate pentru punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor din
legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale
prin decizii pronunțate de Curtea Constituțională în control
a posteriori ; o astfel de cerere ar încălca prevederile art. 147
alin. (1) și (4) din Constituție – a se vedea, sub acest aspect,
distincțiile realizate de Curtea Constituțională în Decizia
nr. 466/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 862 din 25 octombrie 2019, cu privire la soluțiile ce pot fi
adoptate de legiuitor în procedura de reexaminare întemeiată pe
art. 77 alin. (2) și art. 147 alin. (2) din Constituție.
8 A se vedea Decizia nr. 355/2007, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, Decizia nr. 1/2015,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie
2015 sau Decizia nr. 30/2016, precitată, par. 12.
9 Decizia nr. 991/2008, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 682 din 6 octombrie 2008.legislativă, necesitatea coerenței reglementării
impune completarea unor texte din lege care nu au
făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare.
Această practică este în beneficiul reglementării și
nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor
obiecții din cererea de reexaminare putând antrena
modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre
dispozițiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea
tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea
sau abrogarea unor texte”. Așadar, „în aplicarea
normei constituționale a art. 77, Parlamentul trebuie
să reexamineze toate textele de lege la care face
referire cererea Președintelui României, precum și
cele care au legătură cu acestea, asigurându-se
succesiunea logică a ideilor și coerența reglementării.
În acest context, se impune a fi modificate chiar și
unele dispoziții ale legii care nu au fost în mod
expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care
sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul
acestei proceduri, în situația în care se dă o altă
redactare unor texte sau se completează legea cu noi
reglementări, urmează să se asigure corelările
necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii
Președintelui României și celelalte dispoziții ale
legii. Pentru aceleași rațiuni, dacă cererea de
reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau
dispoziții concrete din lege, iar, în economia actului
normativ, acestea se dovedesc a fi esențiale, întrucât
constituie funda mentul reglementării, lipsa lor
afectând însăși filosofia actului normativ, apare cu
evidență faptul că înlăturarea, eliminarea lor va
prejudicia întregul act și va conduce la respinge rea
legii în ansamblul său”.10
În ceea ce privește corelarea menționată, aceasta
se poate realiza numai în cadrul aceluiași act
normativ, și nu prin raportare la alte reglementări
în vigoare . Curtea a statuat în acest sens că
„Președintele României nu putea sesiza aspecte
legate de conținutul legii prin raportare la alte acte
normative în vigoare în vederea corelării cu
ansamblul reglementării, având în vedere faptul că
(…) au intrat în fondul activ al legislației ulterior
formulării solicitării de către Președintele României
și anterior fina lizării procedurii de reexaminare. În
ceea ce privește posibilitatea Parlamentului ca în
procedura legislativă de reexaminare să procedeze la
corelarea unor dispoziții legale, coordonatele trasate
în jurisprudența Curții statuează cu privire la
acest procedeu în cadrul aceluiași act normativ, și
nu prin raportare la alte reglementări în
vigoare ”11. De asemenea, Curtea a reținut că
10 Decizia nr. 30/2016, precitată, par. 13.
11 A se vedea Decizia nr. 355/2018, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, par. 60 și 61.

Studii, opinii, informări
6 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019„procedura legislativă de reexaminare a unei legi
este o procedură specială prin care se redeschide
procedura parlamentară numai pentru criticile
formulate de Președintele României; (…) Mai mult,
potrivit Legii nr. 24/2000, în procesul de legiferare
trebuie să se evite pa ralelismele legislative, fiind
interzisă instituirea acelorași reglementări în mai
multe articole sau alineate din același act normativ
ori în două sau mai multe acte normative [art. 16
alin. (1)], iar în cazul existenței acestora se va
proceda fie la abrogare, fie la concentrarea materiei
în re glementări unice [art. 16 alin. (2)]. Așadar,
proiec tul de act normativ trebuie să se integreze
organic în sistemul legislației prin corelarea cu actele
normative cu care se află în conexiune (art. 13).”12
Astfel fiind, „pretinsa corelare a dispozițiilor legii
adoptate cu acte normative intrate în vigoare ulterior
formulării cererii de reexa minare de către
Președintele României nu poate fi reținută ca fiind de
natură să justifice depășirea limitelor acestei
cereri”13.
Sub aspect procedural, Curtea a reținut că
dispozițiile art. 77 alin. (3) din Constituție fac
mențiune expresă despre „legea adoptată după
reexaminare”. În acest context, Curtea a con sta tat că
aceste norme constituționale impun supunerea la
votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că
Parlamentul, în cadrul proce durii de reexaminare,
trebuie să își exprime votul asupra actului normativ
reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau
asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite
potrivit dispozițiilor regulamentelor celor două
Camere14.
2.3 Soluția ce poate fi adoptată de Parlament
ca urmare a cererii de reexaminare formulate de
Președintele României
Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a
țării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din
Constituție, în raport cu solicitările cuprinse în
cererea de reexaminare a Președintelui României,
poate adopta orice fel de soluție pe care o va
considera necesară. Astfel, în urma reexaminării
legii, Parlamentul poate admite în întregime sau
parțial solicitarea, modificând în totalitate sau o
parte din textele de lege cuprinse în cererea de
reexaminare, precum și dispozițiile legii care se
12 Ibidem , par. 63 și 64.
13 A se vedea Decizia nr. 75/2019, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2019.
14 Decizia nr. 1.596/2011, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597/2011,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie
2011, Decizia nr. 1.598/2011, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, invocate în Decizia
nr. 30/2016, precitată, par. 15.impun a fi recorelate sau poate respinge cererea de
reexaminare15.
III. Reexaminarea legii în temeiul deciziei
Curții Constituționale prin care se constată
neconstituționalitatea unor dispoziții ale acesteia
1. Cadrul constituțional și regulamentar
Potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție,
Curtea Constituțională „se pronunță asupra con sti-
tuționalității legilor, înainte de promul garea acestora,
la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre
președinții celor două Camere, a Guvernului, a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului
Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați
sau de cel puțin 25 de senatori […].” Este un control
de constituționa litate abstract, a priori , direct, care
poate viza constituționalitatea extrinsecă sau/și cea
intrinsecă a legii.
În exercitarea acestei atribuții, Curtea
Constituțională poate pronunța următoarele soluții:
– admiterea sesizării de neconstituționalitate și
constatarea neconstituționalității legii în ansamblul
său (caz în care distingem, din perspectiva prezentului
studiu, după cum este vorba, despre o lege rezultat al
unei inițiative legislative în condițiile art. 74 din
Constituție sau de o lege de aprobare a unei ordonanțe
a Guvernului; în acest din urmă caz, distingem după
cum neconstituționalitatea privește ex clusiv legea de
aprobare sau ordonanța de Guvern);
– admiterea sesizării de neconstituționalitate și
constatarea neconstituționalității unor dispoziții ale
legii criticate;
– respingerea sesizării formulate fie ca inadmi-
sibilă, fie ca neîntemeiată, în acest din urmă caz
constatând că legea/dispozițiile legii sunt
constituționale în raport cu criticile formulate.
Din perspectiva studiului de față, prezintă interes
primele două ipoteze menționate și distincțiile
realizate cu privire la acestea în jurisprudența Curții
Constituționale, în interpretarea și aplicarea art. 147
alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „ În cazurile
de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de
promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să
reexa mineze dispozițiile respective pentru punerea
lor de acord cu decizia Curții Constituționale ”.
Procedura soluționării reexaminării legii în
Parlament este dezvoltată în Regulamentele celor
două Camere.
Astfel, Regulamentul Senatului prevede în
art. 150 alin. (1) și (2) că „(1) În cazurile de
neconstituționalitate constatate potrivit art. 146
15 A se vedea Decizia nr. 991/2008, precitată, sau Decizia
nr. 81/2013, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din
14 martie 2013.

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 7lit. a) din Constituția României, republicată, Senatul
reexaminează prevederile respective pentru punerea
lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
Senatul dezbate pe baza raportului Comisiei pentru
constituționalitate. (2) Raportul Comisiei pentru
constituționalitate va cuprinde propuneri pentru
punerea de acord a prevederilor declarate
neconstituționale cu decizia Curții Constituționale.
Raportul Comisiei se dezbate conform prevederilor
art. 105-110. Cu aprobarea Senatului, în urma
dezbaterii raportului, în cuprinsul legii se operează și
corelările tehnico-legislative necesare.”
Regulamentul Camerei Deputaților stabi lește
în același sens termene și proceduri în art. 134,
după cum urmează: „(1) În cazurile de
neconstituționalitate constatate potrivit art. 146
lit. a) din Constituția României, republicată, și în
situația în care Camera Deputaților a fost prima
Cameră sesizată, Biroul permanent, în prima sa
ședință care are loc după publicarea deciziei Curții
Constituționale în Monitorul Oficial al României,
Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină și
imunități și comisia permanentă sesizată în fond cu
proiectul de lege sau propunerea legislativă în
vederea reexa minării prevederilor declarate
neconstituționale. Aceeași procedură se aplică și
pentru cazul în care prevederile respective sunt
trimise de la Senat, în calitate de primă Cameră
sesizată. (2) Termenul fixat de Biroul permanent
pentru întocmirea raportului comun de către
comisiile prevăzute la alin. (1) nu va putea fi mai
mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu
prio ritate în ordinea de zi și se dezbate conform
prevederilor art. 100-112. Cu prilejul reexa minării,
Camera Deputaților va efectua corelările tehnico-
legislative necesare. După adoptarea legii în
ansamblul ei, aceasta se trimite Senatului, dacă
acesta este Cameră decizională, sau Preșe dintelui
României, în cazul în care Camera Deputaților este
Cameră decizională.”
2. Dezvoltări jurisprudențiale
2.1 Obiectul reexaminării întemeiate pe
dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție
2.1.1 Situația legilor adoptate ca urmare a
inițiativelor legislative întemeiate numai pe art.
74 din Constituție (care nu au ca obiect apro-
barea/respingerea ordonanțelor Guvernului)
Cu privire la acestea, Curtea a distins după cum
soluția de admitere a sesizării de neconstituționalitate
privește legea în ansamblul său, ori numai dispoziții
ale legii. Astfel, de principiu, în situația în care
constată neconstituționalitatea unei legi în ansamblul
său, și nu doar a unor dispoziții din aceasta,
„pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința
fiind încetarea procesului legislativ în privința
respectivei reglementări”. Sub acest aspect, Curtea a
statuat că „ reexami narea, mai exact punerea de
acord a deciziei, se aplică numai atunci când
Curtea a constatat neconstituționalitatea unor
dispoziții ale acesteia, și nu atunci când
neconstituționa litatea vizează actul normativ în
ansamblul său, în caz contrar încălcându-se art. 147
alin. (2) din Constituție”16.
Pentru acest din urmă caz, Curtea a reținut că
„opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în
care Curtea Constituțională a admis o sesizare de
neconstituționalitate cu privire la o lege în
ansamblul său presupune parcurgerea tuturor
fazelor procesului legislativ prevăzut de
Constituție și de regulamentele celor două
Camere ale Parlamentului ”17. Parlamentului îi
revine obligația să constate încetarea de drept a
procesului legislativ, ca urmare a constatării
neconstituționalității legii, în integralitatea sa, iar, în
ipoteza inițierii unui nou demers legislativ cu
privire la același domeniu de reglementare , să se
conformeze celor sta tuate prin decizia Curții
Constituționale18.
2.1.2 Situația legilor de aprobare a ordo-
nanțelor Guvernului [ipoteza specifică a inițiativei
legislative întemeiate pe aplicarea coroborată a
art. 74 alin. (3) și art. 115 din Constituție]
În jurisprudența Curții Constituționale19, s-a reținut
că această situație comportă o dublă perspectivă:
– prima perspectivă vizează viciul de
neconstituționalitate ce privește însăși adoptarea
ordonanței de urgență sau conținutul normativ al
16 Decizia nr. 619/2016, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, par. 50, c u trimitere la Decizia
nr. 308/2012, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309
din 9 mai 2012 și Decizia nr. 581/2016, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, par. 45-48.
17 A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308/2012, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia
nr. 1/2014, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din
19 februarie 2014, Decizia nr. 619/ 2016, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50 sau
Decizia nr. 432/2018, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 575 din 6 iulie 2018, par. 35.
18 A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 76/2019, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 217/2019, par. 42, Decizia
nr. 139/2019, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din
3 mai 2019, par. 88, Decizia nr. 140/2019, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, par. 86 sau Decizia
nr. 141/2019, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389
din 17 mai 2019, par. 96.
19 Conturată în realizarea controlului de constituționalitate al
unor legi de aprobare a unor ordonanțe de urgență, distincțiile fiind
redactate în mod corespunzător Deciziei nr. 412/2019, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019.

Studii, opinii, informări
8 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019acesteia , după caz, sens în care criticile de
neconstituționalitate extrinsecă sunt raportate, în
principiu, la art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 61 alin.
(1) sau art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție20, iar cele
de neconstituționalitate intrinsecă țin, în mod
exclusiv, de conținutul normativ al ordonanței de
urgență21; în acest caz, neconstituționalitatea
ordonanței de urgență sau a unor dispoziții din
aceasta determină întotdeauna neconstituționalitatea
legii de aprobare a acesteia, în ansamblu sau în parte,
după caz22;
– a doua perspectivă vizează viciul de
neconstituționalitate ce privește adoptarea legii
de aprobare a ordonanței de urgență sau
conținutul normativ propriu al acestei legi , după
caz, sens în care criticile de neconstituțio nalitate
extrinsecă sunt raportate, în principiu, la art. 61, 67,
75 sau 76 din Constituție referitoare la principiul
bicameralismului, cvorumul de pre zență, majoritatea
de vot cerută, calificarea legii ca fiind ordinară sau
organică, ordinea de sesizare a celor două Camere
ale Parlamentului23, iar cele de neconstituționalitate
intrinsecă țin, în mod exclusiv, de conținutul
normativ propriu al legii de aprobare a ordonanței de
urgență24; în acest caz, neconstituționalitatea legii de
aprobare a ordonanței de urgență nu determină și
neconstituționalitatea ordonanței de urgență.
Dezvoltând considerentele referitoare la cea de-a
doua perspectivă, Curtea a reținut că, de principiu,
proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență
cuprinde un articol unic de aprobare a ordonanței de
urgență, însă conținutul propriu al legii poate fi
20 A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 255/2005,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie
2005, Decizia nr. 249/2018, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, sau Decizia nr. 214/2019,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 iunie 2019.
21 A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 95/2006,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie
2006.
22 A se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia
nr. 584/2007, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457
din 6 iulie 2007, Decizia nr. 421/2007, Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia
nr. 1.008/2009, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507
din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738/ 2012, Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia
nr. 55/2014, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din
25 februarie 2014, sau Decizia nr. 214/2019, par. 43, sau Decizia
nr. 95/2006, precitată.
23 A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 312/2018,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 9 iulie 2018,
sau Decizia nr. 76/2019, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 217 din 20 martie 2019.
24 A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 593/2016,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie
2016.modelat în cadrul procedurii parlamentare de
adoptare a acesteia, prin depunerea și aprobarea unor
amendamente. Prin urmare, viciul de neconsti tuțio-
nalitate extrinsecă vizează procedura parlamentară
de adoptare a legii, în timp ce viciul de neconstitu-
ționalitate intrinsecă poate privi textele amenda-
mentelor astfel admise și aprobate, care au devenit
parte a corpului legii. Astfel, aceste vicii de neconsti-
tu ționalitate nu țin nici de adoptarea ordonanței de
urgență și nici de conținutul normativ propriu al
acesteia, astfel cum a fost adoptat de Guvern. Întrucât
proiectul de lege de aprobare a ordonanței de urgență
este înregistrat la Parlament conform art. 115 alin. (5)
din Constituție, constatarea încetării de drept a
procesului legislativ nu presupune derularea unui
nou proces legislativ prin înregistrarea din nou a
proiectului de lege de aprobare a ordonanței de
urgență la Biroul permanent al Camerei
competente, ci păstrarea proiectului de lege de
aprobare a ordonanței de urgență cu care a fost
sesizat Biroul permanent al Camerei competente,
eliminarea aportului normativ propriu al celor
două Camere din conținutul legii adoptate și
reluarea procesului legislativ de la momentul
înregistrării proiectului de lege, cu conținutul pe
care acesta îl avea la acel moment . Parlamentul
este dator să reia procesul legislativ în condițiile
descrise, astfel încât Biroul permanent, luând act de
decizia Curții Constituționale, urmează să o trimită
comisiilor parlamentare. Așadar, decizia de admi-
tere a obiecției de neconstituționalitate și de con-
sta tare a neconstituționalității legii de aprobare a
ordonanței de urgență în ansamblul său nu poate
produce desesizarea Parlamentului , întrucât, pe
de o parte, ordo nanța de urgență și-ar pierde existența
juridică din moment ce aceasta nu mai poate fi
conside rată ca fiind depusă în mod valid la Parlament,
iar, pe de altă parte, consecințele neconstitu-
ționalității modului de desfășurare a procedurii
parlamentare sau a conținutului amendamentelor
admise în faza parlamentară a adoptării legii de
aprobare s-ar reflecta asupra ordonanței de urgență
deja aflate în vigoare. Mai mult, s-ar ajunge la
sancționarea Guvernului pentru erorile de apreciere
ale Parlamentului, ceea ce nu poate fi acceptat.
Reluarea procesului legislativ nu vizează și actul
înregistrării proiectului legii de aprobare a ordonanței
de urgență, acesta rămânând valabil înregistrat. În
schimb, nici opțiunea legislativă de adoptare a legii
de aprobare și nici amendamentele admise în varianta
redacțională inițială a legii de aprobare nu rămân
câștigate, urmând a se relua toate etapele procesului
legislativ ulterioare momentului înregistrării
proiectului de lege de aprobare a ordonanței de

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 9urgență. De aceea – a conchis Curtea – spre deosebire
de inițiativele legislative întemeiate numai pe art. 74
din Constituție în privința cărora încetarea de drept a
procesului legislativ echivalează cu desesizarea
Parlamentului, în ipoteza specifică a inițiativei
legislative întemeiate pe aplicarea coroborată a
art. 74 alin. (3) și art. 115 alin. (4)-(8) din
Constituție, Parlamentul, în cadrul reexaminării,
rămâne sesizat în continuare cu proiectul de lege
de aprobare a ordonanței de urgență transmis de
Guvern. În cadrul reexaminării revine
Parlamentului obligația de a relua procesul legis-
lativ, obligație care, desigur, exclude in terminis
sesizarea sa cu legea de aprobare a ordonanței de
urgență . Prin urmare, în aceste condiții, Parlamentul,
cu respectarea deciziei Curții Constituționale, poate,
prin lege, fie să aprobe pur și simplu, fie să aprobe cu
modificările și completările pe care le consideră
oportune, fie să respingă ordonanța de urgență.
Curtea a conchis, cu referire la aceste dezvoltări
că:
„– în ipoteza legii de aprobare a ordonanței de
urgență, ori de câte ori un motiv de neconstituționali-
tate extrinsecă/intrinsecă determină neconstituționa-
litatea acesteia în ansamblu, Parlamentul rămâne
sesizat cu proiectul de lege de aprobare a
ordonanței de urgență, având obligația de a
reexamina, potrivit art. 147 alin. (2) și (4) din
Constituție, legea/dispozițiile legii pentru punerea
lor de acord cu decizia de neconstituționalitate ,
ceea ce presupune reluarea procesului legislativ de
la etapa subsecventă înregistrării proiectului de lege
de aprobare a ordonanței de urgență;
– (…) în schimb, ori de câte ori un motiv de
neconstituționalitate intrinsecă determină ne con sti-
tuțio nalitatea anumitor prevederi ale legii de
aprobare a unei ordonanțe de urgență, deși
Parlamentul rămâne sesizat cu proiectul de lege de
aprobare a ordonanței de urgență, reexa minarea
reglementată de art. 147 alin. (2) și (4) din
Constituție presupune doar reluarea procesului
legislativ numai în privința aspectelor de
neconstituționalitate constatate ;
– Eadem ratio , ori de câte ori un motiv de
neconstituționalitate extrinsecă determină necon-
stituționalitatea legii de aprobare a unei ordonanțe
de urgență în ansamblu, iar Curtea constată și
neconstituționalitatea în parte a acesteia pe motive
de neconstituționalitate intrinsecă, Parlamentul
rămâne sesizat cu proiectul de lege de aprobare a
ordonanței de urgență, având obligația de a
reexamina, potrivit art. 147 alin. (2) și (4) din
Constituție, legea/dispozițiile legii pentru punerea
ei de acord cu decizia de neconstituționalitate, ceea ce presupune reluarea procesului legislativ de
la etapa subsecventă înregistrării proiectului de lege
de aprobare a ordonanței de urgență;
– în toate ipotezele enunțate legiuitorul rămâne în
continuare sesizat cu proiectul de lege de aprobare a
ordonanței de urgență, în forma transmisă de Guvern,
și trebuie să respecte cele statuate în decizia Curții
Constituționale atât în privința aspectelor de
neconstituționalitate extrinsecă, cât și a celor de
natură intrinsecă”25.
2.2 Limitele reexaminării întemeiate pe
dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție
Referitor la procedura parlamentară a reexa-
minării legii în temeiul art. 147 alin. (2) din
Constituție, Curtea a reținut că „se referă la
reexaminarea unei legi sau a unor dispoziții legale a
căror neconstituționalitate a fost constatată printr-o
decizie a Curții Constituționale, pronunțată cu ocazia
controlului de constituționalitate a priori [… ]” și că
„limitează relua rea procesului legislativ de
reexaminare numai cu privire la dispozițiile
constatate ca fiind neconstituționale de către
Curtea Constituțională”26. Ca urmare, în această
procedură:
– Parlamentul nu are competența constituțională
de a modifica prevederile legale care nu au fost
contestate din perspectiva constituționalității și nici
pe cele contestate, dar a căror constituționalitate a
fost constatată prin actul jurisdicțional al Curții;
– Parlamentul are competența de a legifera doar
în sensul punerii de acord a prevederilor constatate
ca fiind neconstituționale cu decizia Curții
Constituționale;
– Parlamentul poate modifica și alte prevederi
legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură
indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind
neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar
al reglementării, și, în măsura în care se impune, va
recorela celelalte dispoziții ale legii ca operațiune de
tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări
de substanță legii în cauză27; în această din urmă
25 Decizia nr. 412/2019, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, par. 50.
26 Decizia nr. 515/2004, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1195 din 14 decembrie 2004.
27 A se vedea Decizia nr. 1.177/2007, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, Deciziile
nr. 872 și nr. 874/2010, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975/2010, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia
nr. 33/2018, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din
15 februarie 2018, par. 187, sau Decizia nr. 45/2018, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, par. 240,
Decizia nr. 334/2018, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 455 din 31 mai 2018, par. 32.

Studii, opinii, informări
10 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019ipoteză, însă, modificarea operată în scopul reco-
relării nu poate fi una care să vizeze substanța legii28;
– odată depășit momentul adoptării fiecărei legi
în Camera decizională, dacă este redeschisă
procedura reexaminării a cel puțin două dintre legi,
Parlamentul nu mai are posibilitatea de a reuni
conținutul normativ într-un singur act, întrucât nu
mai este în prezența unor propuneri legislative, ci a
unor legi, adoptate deja, cu privire la care s-a născut
doar obligația de a le pune în acord cu Legea
fundamentală. Orice modificare a acestora trebuie să
se limiteze la dispozițiile actului normativ reexaminat
care fie au fost constatate ca fiind neconstituționale,
fie se găsesc într-o legătură indisolubilă cu acestea,
în vederea recorelării, ca operațiune de tehnică
legislativă. Prin urmare, a conchis Curtea „reexa-
minarea legii implică exclusiv o analiză a actului
normativ în cauză și nicidecum alte acte aflate în
procedură parlamentară de adoptare . Cu alte
cuvinte, în urma reexami nării, o lege nu poate prelua
dispozițiile care au făcut obiectul de reglementare al
altei legi și nici nu poate opera un schimb de
dispoziții cuprinse în legile adoptate, întrucât, în
mod evident, aceste operațiuni ar constitui o depășire
a limitelor reexaminării fiecăreia dintre acestea”.29
2.3 Soluția ce poate fi adoptată ca urmare a
reexaminării pentru punerea în acord a dispo zițiilor
legii cu decizia Curții Constituționale
Spre deosebire de marja largă de apreciere a
legiuitorului în cazul reexaminării legii la cererea
Președintelui României, în situația reglementată de
art. 147 alin. (2) din Constituție, legiuitorul nu poate
„refuza” modificarea dispozițiilor legii constatate ca
fiind neconstituționale, ci, eventual, poate abandona
inițiativa referitoare la dispozițiile/legea în cauză,
însă, cât privește această din urmă soluție, numai în
anumite circumstanțe ce vor fi explicate în
continuare.
În acest sens, Curtea a statuat următoarele:
– de principiu, în cadrul procedurii de punere de
acord a unei legi/norme constatate neconsti tuționale
cu o decizie a Curții Constituționale, Parlamentul
are libertatea de a decide dacă modifică acea lege/
normă strict în sensul celor statuate de Curte sau
dacă abandonează intervenția asupra textului în
cauză prin eliminarea normei sau chiar prin
respingerea legii;
– această libertate este însă restrânsă atunci
când se interpune o decizie a Curții Constituționale
28 Decizia nr. 250/2018, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, par. 61.
29 Decizia nr. 418/2019, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 636 din 31 iulie 2019, par. 49. pronunțată în cadrul controlului a posteriori prin
care norma în vigoare, care face obiectul inter –
venției legisla tive, a fost declarată neconstitu-
țională . În această ipoteză, așadar a interferenței
efec telor deciziilor pronunțate asupra excepțiilor de
neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor în
vigoare, „ Parlamentul este obligat ca, odată
declanșată procedura de modificare a legii în
vederea punerii sale de acord cu Constituția, să
adopte normele care transpun actul jurisdicțional
al Curții, eliminând viciile de neconstituționalitate
constatate ”.30
Potrivit Curții, „această obligație izvorăște direct
din textul constituțional al art. 147 și impune
Parlamentului un rol activ în procesul de
constituționalizare a normelor legale, în acord cu
deciziile instanței constituționale. Într-o inter pretare
contrară, ar însemna că, în apli carea art. 147 alin.
(1), (2) și (4) din Constituție, legiuitorul, în cadrul
procedurii de punere de acord a legii cu deciziile
Curții Constituționale, are un drept de selecție cu
pri vire la acestea, prin actul său decizional putând
chiar să mențină în legislație norme afectate de vicii
de neconstituționalitate.”31
Ca urmare, în situația în care, în cadrul con-
trolului de constituționalitate a priori se inter pune o
decizie a Curții Constituționale prin care norma în
vigoare, care face obiectul intervenției legislative, a
fost constatată neconstituțională, punerea de acord a
legii, în cadrul procedurii de reexaminare, se va
realiza atât cu privire la decizia pronunțată în
controlul de constituțio nalitate a priori , cât și cu
privire la decizia pronunțată în controlul de
constituționalitate a posteriori care a stat la baza
inițiativei legislative. Aceasta întrucât „intervenția
ulterioară a legiui torului nu se poate limita la
eliminarea din conți nutul legii modificatoare a
textelor constatate neconstituționale, întrucât aceasta
ar echivala cu păstrarea soluției legislative declarate
neconsti tuționale pe calea controlului de constituțio-
nalitate a posteriori și, implicit, lipsirea de efecte
juridice a deciziei Curții care a stat la baza inițiativei
legislative modificatoare. O astfel de conduită a
Parlamentului ar anula obligația sa de punere de
acord a legislației cu deciziile Curții
Constituționale”.32 Or, în conformitate cu rolul Curții
Constituționale și cu valențele controlului de
constituționalitate, procesul de reexaminare a legii
implică în mod obligatoriu o conduită loială din
partea Parlamentului și o analiză aplicată și
30 Decizia nr. 466/2019, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019, par. 166.
31 Ibidem.
32 Ibidem , par. 168.

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 11responsabilă a tuturor textelor declarate neconstitu-
ționale, prin raportare la considerentele deciziei33.
Curtea a distins astfel între reexaminarea legii în
cele două situații prevăzute de Constituție, statuând
că „din această perspectivă, reexa minarea unei legi
în condițiile art. 147 alin. (2) din Constituție se
distinge fundamental de reexaminarea în condițiile
art. 77 alin. (2) din Constituție, această diferență
fiind expresia rolului constituțional al Curții
Constituționale. Astfel, dacă în cazul unei
reexaminări cerute de Președintele României marja
de apreciere a Parlamentului cu privire la conținutul
normativ al normei a cărei reanalizare s-a solicitat
este deplină, singura limitare fiind cea legată de
imposibilitatea de a interveni pe alte texte decât cele
care au făcut obiectul cererii de reexami nare, în
cazul reexaminării întemeiate pe art. 147 alin. (2) din
Constituție marja de apreciere a Parlamentului este
limitată, acesta fiind obligat să reanalizeze conținutul
normativ exclusiv prin raportare la decizia Curții
Constituționale, iar soluțiile de modificare,
completare sau elimi nare/abrogare trebuie să fie în
acord cu consi derentele deciziei”34.
IV . Situația particulară a interferenței celor
două proceduri de reexaminare
Curtea Constituțională a examinat în jurisprudența
sa și legi adoptate ca urmare a unor reexaminări
succesive având temeiuri diferite, la cererea
Președintelui României, respectiv pentru punerea în
acord a dispozițiilor legii cu decizia Curții
Constituționale35.
33 A se vedea și Decizia nr. 467/2019, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 765 din 20 septembrie 2019, par. 250.
34 Decizia nr. 466/2019, precitată, par. 167.
35 „Curtea constată că Legea privind aprobarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 96/2016 adoptată inițial de Parlament
a fost trimisă Președintelui României în vederea promulgării la
data de 30 iunie 2017. La data de 19 iulie 2017, Președintele
României a formulat cererea de reexaminare, în temeiul art. 77
alin. (2) din Constituție. Ca urmare a cererii de reexaminare,
Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 96/2016 a fost adoptată la data de 19 decembrie 2017, iar
la data de 27 decembrie 2017 a fost trimisă Președintelui
României în vederea promulgării. La data de 4 ianuarie 2018,
Președintele României a sesizat Curtea Constituțională,
formulând critici de neconstituționalitate extrinsecă, precum
și de neconstituționalitate intrinsecă a legii adoptate după
reexaminare. Prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018,
Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate
formulată și a constatat că dispozițiile art. I pct. 21 (cu referire
la art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005
privind asigurarea calității educației) și pct. 26 [cu referire la art.
4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor
universitare] din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea
unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării
profesionale și sănătății, precum și legea, în ansamblul său, Din perspectiva acestei succesiuni și a interfe-
renței inerente a celor două proceduri de reexaminare
reglementate de cadrul constituțional de referință,
considerăm util a fi evidențiate statuările Curții cu
privire la obiectul reexami nării și limitele acesteia.
Curtea a reținut că, într-o asemenea situație, de
constatare a neconstituționalității legii adoptate ca
urmare a unor reexaminări successive, „Parlamentul
este obligat să reexamineze dispozițiile legii în limi-
tele deciziei Curții Constituționale, ceea ce presupune
ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în
limitele cererii de reexaminare, însă numai cu
privire la dispozițiile care au făcut obiectul
sesizării și controlului de constituționalitate
(…)36. Curtea a apreciat că o altă soluție, respectiv de
constatare a neconstituționalității legii în ansamblu,
fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina,
nu are suport constituțional (câtă vreme controlul de
constituționalitate s-a realizat asupra unor dispo ziții
ale legii, criticate punctual) și este în contradicție cu
decizia pronunțată în aceeași cauză de Curte37 unde
s-a statuat expres că neconstituționalitatea legii în
ansamblul său pe dimensiunea extrinsecă în
circumstanțele ana lizate „impune reluarea procedurii
de dezbatere a cererii de reexaminare”, iar nu
încetarea procedurii legislative. Curtea a mai precizat
că nu este vorba într-o astfel de situație de
dobândirea de către Parlamentul României a
„dreptului de a reexamina o lege în mod repetat”,
ci de proceduri de reexaminare a legii având
temeiuri și regim constituțional diferit: art. 77
alin. (2) – reexaminarea legii la cererea
Președintelui României și art. 147 alin. (2) –
reexaminarea legii pentru punerea în acord cu
decizia Curții Constituționale .
sunt neconstituționale. Constatarea neconstituționalității legii în
ansamblul său trebuie interpretată, sub aspectul efectelor deciziei
Curții Constituționale, în lumina considerentelor reținute la
pct. 51 din decizie, potrivit cărora „se impune reluarea procedurii
de dezbatere a cererii de reexaminare, în condițiile și limitele
fixate de art. 77 alin. (2) din Constituție.” După reexaminarea
pentru punerea în acord cu decizia Curții Constituționale,
legea adoptată a fost trimisă Președintelui României la
promulgare, la data de 5 decembrie 2018. La data de 13 de-
cembrie 2018, Președintele României a formulat sesizarea de
neconstituționalitate ce formează obiectul prezentului dosar,
prin care a invocat încălcarea normelor constituționale care
reglementează, pe de o parte, reexaminarea legii la cererea
Președintelui României, iar, pe de altă parte, reexaminarea legii
pentru punerea în acord cu decizia Curții Constituționale și
obligativitatea erga omnes a deciziilor instanței de contencios
constituțional.” (Decizia nr. 75/2019, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2019, par. 31).
36 Decizia nr. 75/2019, precitată, par. 48.
37 Decizia nr. 63/2018, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 201 din 6 martie 2018.

Studii, opinii, informări
12 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019IV . Concluzii. Din nou despre rolul Consiliului
Legislativ.
Atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor
Curții Constituționale sunt general obligatorii, în
virtutea art. 147 alin. (4) din Constituție. Ca urmare,
toți actorii instituționali implicați în procedurile de
reexaminare a legii trebuie să respecte și să aplice
dispozițiile constituționale în conformitate cu
interpretarea obligatorie a Curții.
Amintim că sub acest aspect Curtea a reținut, în
jurisprudența sa că „potrivit dispozițiilor art. 147
alin. (4) din Constituție, deciziile pronunțate de
Curtea Constituțională sunt general obligatorii și au
putere numai pentru viitor, având aceleași efecte
pentru toate autoritățile publice și toate subiectele
individuale de drept. (…) Mai mult, în acord cu
jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia Plenului
Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din
14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, autoritatea
de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale,
deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează
nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care
se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru
efectul general obligatoriu al deciziilor Curții
Constituționale. Prin sintagma „considerente pe
care dispozitivul deciziei Curții se sprijină” se
înțelege ansamblul unitar de argumente, care
prezentate într-o succesiune logică realizează
raționamentul juridic pe care se întemeiază
soluția pronunțată de Curte . Astfel, argumente
autonome, de sine-stătătoare, sau argumente
multiple, coroborate, pot deter mina o construcție
logico-juridică după struc tura premisă-demon strație-
concluzie. Cu alte cuvinte, considerentele unei
decizii a Curții Constituționale cuprind analiza
comparativă dintre textul legal criticat și norma
constitu țională, procesul logic pornind de la situația
premisă (care implică, pe de o parte, analiza textului
legal, și, pe de altă parte, analiza textului
constituțional), realizând legă turi corelante,
inferențiale (analiza raportului dintre cele două
norme) din care derivă o con cluzie, consecința
analizei (soluția pronunțată de Curte). Această
structură este una unitară, coerentă, întregul
ansamblu argumentativ constituind funda mentul
concluziei finale , astfel încât nu poate fi acceptată
teza potrivit căreia în conținutul unei decizii a Curții
ar putea exista considerente independente de raționa-
mentul juridic care converge la soluția pronunțată și
implicit care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu
al dispozitivului actului jurisdic țional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei
decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea
constată că autoritatea de lucru judecat și
caracterul obligatoriu al soluției se răsfrânge
asupra tuturor conside rentelor deciziei .”38
Respectarea întocmai a regulilor constituționale,
astfel cum sunt acestea interpretate și aplicate în
jurisprudența constituțională conduce la evitarea
unor reexaminări succesive ale aceleiași legi, situație
de natură a determina în mod inerent întârzieri în
adoptarea actelor normative, cu efecte în planul
securității juridice. Așa cum se poate constata
lecturând chiar decizia dată ca exemplu în acest
sens39, aceste întârzieri au determinat Guvernul să
intervină prin ordonanțe de urgență care au modificat
cadrul normativ în vigoare (care se afla în curs de
modificare în Parlament în diverse etape ale
reexaminării legii) creând riscul unor reglementări
paralele, în detrimentul unei legislații de calitate.
Din această perspectivă și având în vedere
deopotrivă dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, exigențele principiului secu-
rității juridice , socotim important a sublinia, din
nou40, rolul și importanța Consiliului Legislativ ca
organ de specialitate al Parlamentului în
realizarea unei legislații de calitate. Reținând, în
jurisprudența sa, atribuțiile Consiliului Legislativ,
organ consultativ de specialitate al Parlamentului,
care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării și coordonării întregii
legislații și ține evidența oficială a legislației
României [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 73/1993
pentru înființarea, organizarea și funcționarea
Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29
noiembrie 2004], Curtea a subliniat și în jurisprudența
sa recentă că se poate solicita avizul Consiliului
Legislativ nu numai la demararea procesului
legislativ, ci și în procedură parlamentară . Avem
convingerea că deplina valorizare a instituției
Consiliului Legislativ, dialogul permanent cu acesta
în cursul procedurii legislative, în limitele
Constituției și a legii, ar conduce la îmbunătățirea
sistemului legislativ în ansamblu, în beneficiul
destinataril or legii și în realizarea statului de
drept.
38 A se vedea Decizia nr. 392/2017, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017.
39 Decizia nr. 75/2019, precitată.
40 A se vedea și M. Safta, Valorificarea normelor de tehnică
legislativă în controlul de constituționalitate, în Buletin de
informare legislativă nr. 2/2016, ISSN 1583-3178, p. 3-23.

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 13Protecția consumatorilor din perspectiva
sancționării dublului standard de calitate a produselor
și serviciilor în Uniunea Europeană
dr. Raluca DINU
șef sector
Consiliul Legislativ
Politica europeană de protecție a consumatorilor
are ca obiect adoptarea unor măsuri privind
sancționarea dublului standard de calitate a produ-
selor și serviciilor pentru consumatori, în vederea
informării acestora din urmă cu privire la diferențierea
mărfurilor datorită unor factori obiectivi.
Astfel, se argumentează că, potrivit unor studii
prezentate de Parlamentul European, și anume
studiul Comisiei pentru Piața Internă și Protecția
Consumatorului , problema diferen țelor de calitate
(dublu standard) între produse în funcție de statul
membru sau de regiunea ori localitatea în care sunt
comercializate poate fi constatată în următoarele
situații: producătorul introduce pe piață produse cu
aromă diferită și compoziție diferită; produse/
servicii de o calitate diferită; produse de o greutate
diferită, care au, însă, un ambalaj cu aspect identic
sau similar sau cu diferențe imposibil de depistat
pentru consumatori; un produs nou sau un serviciu
nou, folosind ingrediente de o calitate mai bună, însă
după o perioadă de timp are loc o modificare a rețetei,
fără nicio modificare evidentă a ambalajului produ-
sului, cu excepția compoziției produsului, care este
indicată cu litere mici pe partea din spate a etichetei.
Necesitatea de a moderniza unele dintre normele
de protecție a consumatorilor și de a consolida gradul
de conformitate a fost confirmată de o evaluare
amplă a acestora, finalizată de Comisia Europeană în
anul 2017 („Verificarea REFIT a adecvării1”),
evaluarea Directivei privind drepturile consu ma-
torilor2. Evaluarea a concluzionat că normele Uniunii
1 Document de lucru al serviciilor Comisiei Europene –
Raport privind verificarea adecvării legislației în materie de
protecție a consumatorilor și de comercializare, SWD(2017)
209 din 23.05.2017, realizat în cadrul Programului privind o
reglementare adecvată și funcțională (REFIT) al Comisiei.
2 Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European
și Consiliu privind aplicarea Directivei 2011/83/UE privind de protecție a consumatorilor au contribuit la
funcționarea pieței unice și au oferit un nivel ridicat
de protecție a acestora. În ansamblu, acestea sunt
adecvate scopului, dar trebuie să fie aplicate și
respectate. Evaluarea a identificat și domenii în care
legislația Uniunii Europene privind protecția
consumatorilor poate fi actualizată și îmbunătățită.
Raportul privind Recomandarea Comisiei privind
acțiunile colective în încetare și în despăgubire ,
adoptat în ianuarie 2018, sprijină constatările
evaluării din anul 2017. În raport s-a concluzionat că
mecanismele de acțiune individuală existente nu
sunt suficiente în „situațiile de prejudicii colective”,
care afectează un număr mare de consumatori din
Uniune.
Semnalăm, totodată, că protecția consumatorilor
este o competență partajată între Uniunea Europeană
și statele membre. Astfel cum prevede art. 169 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE), Uniunea trebuie să contribuie la protejarea
intereselor economice ale consumatorilor și la
promovarea dreptului acestora la informare și
educație.
În acest sens, Comisia Europeană a adoptat, la
data de 14 iunie 2018, o nouă metodologie comună
pentru compararea calității produselor alimentare
pe teritoriul Uniunii Europene . Centrul Comun de
Cercetare (JRC) – serviciul pentru știință și
cunoaștere din cadrul Comisiei Europene – a
dezvoltat o metodologie comună care le va permite
autorităților naționale pentru protecția
consumatorilor să efectueze teste cu sco pul de a
compara compoziția și caracteristicile produselor
alimentare vândute în ambalaje similare în Uniunea
drepturile consumatorilor, COM(2017) 259 din 23.05.2017.
Document de lucru al serviciilor Comisiei cu privire la evaluarea
Directivei privind drepturile consumatorilor, SWD(2017) 169
din 23.05.2017. Studii, opinii, informări

Studii, opinii, informări
14 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Europeană și va ajuta aceste autorități să stabilească
dacă produsele alimentare sunt comercializate în
conformitate cu legislația europeană .
Metodologia se bazează pe principii-cheie,
precum: transparența, comparabilitatea, selecția de
eșantioane similare și testarea produselor. Astfel, sub
coordonarea Centrului Comun de Cercetare,
laboratoare din mai multe state membre vor aplica
această metodologie într-o campanie de testare pan-
europeană pentru a colecta date cu privire la
amploarea problemei reprezentate de dublul standard
de calitate a produselor.
Această metodologie completează acțiunile
anunțate în Comunicarea Comisiei COM (2018) 183
final, intitulată „Noi avantaje pentru consumatori3”
și își propune: să clarifice și să consolideze drepturile
consumatorilor, interzicând inclusiv practicile de
aplicare a unor duble standarde în materie de calitate,
care sunt înșelătoare pentru consumatori; să
capaciteze entitățile cali ficate să lanseze acțiuni
reprezentative în numele consumatorilor; precum și
să introducă competențe de sancționare mai puternice
pentru autoritățile din statele membre responsabile
cu protecția consumatorilor.
Pe lângă această metodologie, au mai fost
adoptate și alte măsuri, printre care amintim: un set
de orientări privind aplicarea legislației Uniunii în
domeniul alimentelor și protecției consumatorilor la
produsele cu dublu standard de calitate și o propunere
de Directivă de modificare a unor directive , pe baza
inițiativei „Noi avantaje pentru consumatori”, care a
fost adoptată de Comisie la data de 11 aprilie 2018,
în vederea asigurării clarității în ceea ce privește
evaluarea potențialelor cazuri de standarde duble de
calitate în comercializarea produselor și serviciilor
pentru consumatorii europeni din statele membre.
Propunerea de Directivă a Parlamentului
European și a Consiliului de modificare a Directivei
93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, Directiva
98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului,
a Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European
și a Consiliului și a Directivei 2011/83/UE a
Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce
privește o mai bună aplicare și modernizare a
normelor din Uniunea Europeană de protecție a
3 „Comunicarea Comisiei către Parlamentul European,
Consiliu, Consiliul Economic Social European. Noile
avantaje pentru consumatori”, adoptată la data de 11 aprilie
2018, se bazează pe politica existentă în domeniul protecției
consumatorilor și propune norme moderne, adecvate piețelor și
practicilor comerciale actuale, aflate în permanentă schimbare,
instrumente publice și private mai puternice, care să asigure
respectarea legislației, cu posibilitatea de despăgubire a
consumatorilor.consumatorilor (Directiva Omnibus ) vizează
modificarea a patru directive europene care privesc
prote jarea intereselor economice ale consumatorilor.
Cele mai multe dintre amendamente se referă la
Directiva privind practicile comerciale neloiale
2005/29/CE și la Directiva privind drepturile
consumatorilor 2011/83/UE , iar Directiva 93/13/
CEE și Directiva 98/6/CE modifică numai normele
referitoare la sancțiuni.
Astfel, art. 1 din propunerea de Directivă modi-
fică Directiva 2005/29/CE prin introducerea dreptu-
lui la despăgubiri individuale pentru consu matori și
consolidează normele privind sancțiunile. Propu-
nerea clarifică, de asemenea, aplicarea normelor în
vigoare privind publicitatea înșelătoare și publicitatea
ascunsă de produsele cu „dublă calitate”.
În ceea ce privește „dubla calitate” a produ selor,
amendamentul adus art. 6 alin. (2) din Directiva
2005/29/CE prevede în mod expres că: „o practică
comercială care implică introducerea pe piață a unui
produs ca fiind identic cu același produs comercializat
în mai multe state membre, în cazul în care aceste
produse au în mod semnificativ o compoziție diferită
sau caracteristici care cauzează sau pot determina
consumatorului mediu să ia o decizie comercială pe
care nu ar fi luat-o în caz contrar, este o practică
comercială înșelătoare pe care autoritățile competente
ar trebui să o evalueze și să o sancționeze de la caz la
caz, în conformitate cu prevederile directivei”.
Art. 2 din propunerea de Directivă modifică
Directiva 2011/83/UE și asigură definițiile suplimen-
tare ale conținutului digital și a servi ciilor digitale,
precum și contractele pentru furnizarea acestor
produse. Aceste definiții aduc în sfera de aplicare a
Directivei 2011/83/UE contractele pentru furnizarea
de servicii digitale în care consumatorul nu plătește
cu bani, ci oferă date cu caracter personal. Definițiile
„con tract de furnizare de conținut digital” și „contract
de servicii digitale” clarifică faptul că, în lipsa plății,
drepturile și obligațiile care decurg din Directiva
2011/83/UE nu se vor aplica în cazul în care datele
cu caracter personal ce sunt furnizate de către consu-
mator comercian tului, exclusiv pentru furnizarea
conți nu tului sau a serviciului digital, respectă cerin-
țele legale, iar comerciantul nu procesează aceste
date pentru orice alt scop.
Alte modificări aduse art. 2 se referă la o mai
mare transparență pentru consumatori pe piețele
online4, care fac obiectul unor cerințe specifice de
informare precontractuală suplimentară precizate în
4 O piață online este un tip de site de comerț electronic în
care mai multe părți terțe oferă informații despre produse sau
servicii.

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 15cadrul unui nou articol 6a. Noile norme propuse vor
impune piețelor online să informeze în mod clar
consumatorii cu privire la identitatea părții cu care se
încheie contractul. Comisia propune să se clarifice
faptul că toate platformele online trebuie să
diferențieze în mod clar rezultatele afișate ca urmare
a plăților primite de la alți comercianți de rezultatele
„naturale” ale căutării, iar piețele online trebuie să
precizeze care sunt principalii parametri care
determină ordinea de afișare a ofertelor5.
O altă lacună a protecției consumatorilor privește
serviciile digitale „gratuite” pentru care consumatorii
comunică date cu caracter perso nal, în loc să
plătească cu bani. Printre aceste servicii „gratuite” se
numără stocarea în cloud , conturile de pe platformele
de comunicare socială și conturile de e-mail. Având
în vedere valoarea economică din ce în ce mai mare
a datelor cu caracter personal, aceste servicii nu pot
fi considerate „gratuite”. Prin urmare, consumatorii
trebuie să aibă același drept la informare
precontractuală și la un termen de retrac tare de 14
zile pentru anularea contrac tului, indiferent dacă
achită serviciul în bani sau furnizând date cu caracter
personal.
Este recunoscut faptul că legislația Uniunii
Europene privind protecția consumatorilor pre-
supune costuri scăzute de asigurare a conformității
pentru întreprinderi. Cu toate acestea, în unele
domenii, anumite dispoziții au devenit caduce odată
cu schimbările tehnologice sau impun costuri inutile
pentru societăți. În documentul „Noi avantaje pentru
consumatori” se propune eliminarea sarcinilor
disproporționate pentru întreprinderi , de exemplu în
domeniul comunicării cu consumatorii. Comercianții
tre buie să aibă mai multă flexibilitate în alegerea
celor mai adecvate mijloace de comunicare cu
aceștia, constituind o necesitate să se poată uti liza
mijloacele noi de comunicare online, cum ar fi
formularele web sau ferestrele de chat, în locul
adresei de e-mail, cu condiția ca orice consumator să
poată ține evidența comunicării cu comerciantul.
În ceea ce privește posibilitățile mai bune de
despăgubire a consumatorilor , precizăm că acestea
se realizează prin aplicarea efectivă a legislației și
prin cooperarea sporită între autoritățile publice pe o
piață unică echitabilă și sigură.
Astfel, în situațiile de prejudicii colective ,
consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a-și
revendica drepturile nu doar individual, ci și prin
5 Pe baza Orientărilor Comisiei privind implementarea/
aplicarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comer –
ciale neloiale , SWD(2016) 163 final din 25.5.2016
(secțiunea 5.2.6), http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/
TXT/?uri=CELEX%3A52016SC0163.acțiuni colective. De exemplu, într-un caz precum
„Dieselgate6”, măsurile reparatorii pentru victimele
unor practici comerciale neloiale ar putea fi aplicate
în mod colectiv printr-o acțiune de reprezentare. Prin
„Noile avantaje pentru consumatori”, Comisia reco-
mandă un sistem modernizat de acțiuni reprezentative,
pornind de la Directiva privind acțiunile în încetare7.
Sistemul permite entităților calificate fără scop
lucrativ, de exemplu organizațiilor de consumatori
sau organismelor publice independente, să apere
interesele colective ale consumatorilor în cazurile de
prejudicii colective, prin care consumatorilor indivi-
duali li se asigură respectarea drepturilor, fiind util,
în mod special, pentru consumatorii care, din diverse
motive, sunt descurajați să înainteze acțiuni indivi-
duale în justiție. În sistem vor fi integrate și unele
garanții , precum limitarea posibilității de a înainta
acțiuni împotriva entităților care îndeplinesc anumite
criterii și obligativitatea transpa renței în privința
surselor de finanțare. În acest mod se va menține
echi librul necesar între accesul la justiție și preve-
nirea eventualelor abuzuri, printr-o abordare speci-
fică diferită de modelul de soluționare a litigiilor
caracteristic Statelor Unite ale Americii.
Consolidarea instrumentelor existente pentru
consumatori – soluționarea alternativă a litigiilor și
soluționarea online a litigiilor . Dato rită soluționării
alternative a litigiilor8 și soluționării online a
6 Scandalul V olkswagen a început la 18 septembrie 2015,
atunci când Agenția pentru Protecția Mediului a Statelor Unite
(EPA) a avertizat producătorul de autoturisme V olkswagen cu
privire la programarea frauduloasă a motoarelor diesel TDI
produse în intervalul 2009-2015. Acestea respectau normele de
poluare în materie de oxizi de azot (NOx) doar în condiții de
laborator, ele depășind de până la 35 de ori limita legală în condiții
normale de exploatare. EPA consideră acest tip de programare
ilegal, iar VW a admis caracterul fraudulos al practicii. Circa
11 milioane de ma șini sunt afectate la nivel mondial, inclusiv
500.000 în Statele Unite ale Americii. Acest scandal a atras
atenția asupra cotelor ridicate de poluare ale autovehiculelor
cu motor diesel vândute de numeroși producători auto, care,
în condiții de exploatare normală, tind să depășească normele
legale de poluare în materie de oxizi de azot. Un studiu realizat
de ICCT (International Council on Clean Transportation) și
ADAC (Allgemeiner Deutscher Automobilclub) a identificat
cele mai mari discrepanțe la V olvo, Renault, Jeep, Hyundai, PSA
(Citroen, Peugeot) și Fiat. Criticii au sugerat că producătorii
care folosesc motoare controlate de computere sunt întotdeauna
predispuși să încalce legea, o alternativă propusă fiind eliberarea
acestor programe în domeniul public (https://ro.wikipedia.org/
wiki/Scandalul_V olkswagen).
7 Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în
ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor, JO L 110,
1.05.2009, p. 30.
8 Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a
litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului

Studii, opinii, informări
16 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019litigiilor9, consumatorii au acces la proceduri simple,
rapide și echitabile de soluționare a litigiilor interne
și transfrontaliere cu comercianții, fără a apela la
instanțele de judecată. De asemenea, cadrul soluțio-
nării alternative și online a litigiilor încurajează
comercianții să dezvolte sisteme eficiente de relații
cu clienții10.
Aplicarea efectivă a legislației reprezintă o
poziție importantă în Strategia privind piața unică
digitală, în care s-a propus inclusiv o ini țiativă de
actualizare a modului în care se aplică normele de
protecție a consumatorilor, astfel încât acestea să fie
adecvate erei digitale, și anume revizuirea Regula-
mentului privind coo perarea în materie de protecție a
consumatorului (CPC)11. După intrarea în vigoare a
noului Regulament CPC, va fi prevăzut un set de
competențe pentru autoritățile naționale, o nouă
procedură de reparare a încălcărilor legislației
privind protecția consumatorilor la nivelul Uniunii
Europene, precum și un sistem de supraveghere mai
bun. Comisia va avea un rol de coordonare mai
puternic și va putea să inițieze investigații coordonate
de asigurare a respectării legislației în cazul
încălcărilor survenite la nivelul întregii Uniuni12.
Astfel, pentru a consolida aplicarea norme lor și
cooperarea dintre autoritățile publice , Comisia va
lua următoarele măsuri: sancțiuni mai eficiente,
sprijin pentru statele membre în pregătirile pentru
noul Regulament CPC, con so lidarea capacităților în
beneficiul autori tăților naționale, aplicare coordonată
a normelor13.
(CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind
SAL în materie de consum), JO L 165, 18.06.2013, p. 63.
9 Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea
online a litigiilor în materie de consum și de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE
(Regulamentul privind SOL în materie de consum), JO L 165,
18.6.2013, p. 1.
10 La 11 noiembrie 2017, Comisia a organizat la Berlin un
eveniment de lansare a rețelei „TRA VEL-NET”, formată din 15
entități SAL, care se ocupă de litigiile în materie de consum din
sectorul călătoriilor/transportului de călători, provenite din 11
state membre. Printre participanții la eveniment, s-au numărat
reprezentanți ai unor societăți majore de transport de călători.
La 13 decembrie 2017, Comisia a organizat o masă rotundă cu
principalii lideri industriali din sectorul comerțului cu amănuntul
de îmbrăcăminte și încălțăminte și a lansat o campanie de
comunicare privind SAL/SOL destinată consumatorilor.
11 https://ec.europa.eu/info/review-consumer-protection-
regulation_en.
12 Noul Regulament CPC prevede și un cadru pentru
cooperarea dintre diversele autorități naționale responsabile cu
asigurarea respectării legislației sectoriale vizate de acesta.
13 Această activitate se desfășoară sub forma unei verificări
coordonate a site-urilor web („ sweeps ” – https://ec.europa.eu/
info/live-work-travel-eu/consumers/enforcement-consumer-
protection/sweeps_en) sau a unei acțiuni coordonate de rezolvare În ceea ce privește pregătirea, educarea și
consolidarea capacităților, în luna martie 2018, a fost
lansat proiectul online „Consumer Law Ready14”, iar
din cel de-al treilea trimestru al anului 2018, noua
bază de date privind legislația în materie de protecție
a consumatorilor ( Consumer Law Database ) este
disponibilă pe portalul e-justiție15. Baza de date oferă
tuturor persoanelor, în special juriștilor și autorităților
de aplicare a legii, acces la normele naționale care
transpun principalele directive ale Uniunii privind
protecția consumatorilor. De asemenea, aceasta va
oferi acces la jurisprudența relevantă a statelor
membre și a Curții de Justiție a Uniunii Europene,
precum și la practica administrativă națională.
Totodată, Comisia Europeană sprijină o inițiativă
de autoreglementare a întreprinderilor europene,
care vizează principiile unei mai bune prezentări a
informațiilor destinate consuma torilor, inclusiv
termenele și condițiile standard și contribuie la
elaborarea Orientărilor înte meiate pe Directiva
93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii , ce protejează consumatorii
europeni împotriva clauzelor standard abuzive din
contractele utilizate de comercianți. În urma
verificării REFIT a adecvării, s-a constatat că
abordarea principială utilizată în Directiva privind
clauzele contractuale abuzive își menține eficacitatea
și contribuie la un nivel ridicat de protecție a
consumatorilor. Întemeiate pe numeroase hotărâri
pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene,
orientările vizează clarificarea problemelor apărute
în urma aplicării directivei, de exemplu în ceea ce
privește consecințele juridice ale caracterului
neobligatoriu al clauzelor contractuale abuzive și
obligația instanțelor naționale de a evalua, din
proprie inițiativă, în ce măsură este abuzivă o clauză
contractuală care intră sub incidența Directivei
93/13/CEE.
Având în vedere că piețele continuă să evo lueze
și să se schimbe rapid, legislația în domeniu trebuie
să se adapteze și să evolueze pentru a nu își pierde
relevanța și capacitatea de a gestiona noile tipuri de
provocări cu care se vor confrunta consumatorii.
Acestea pot lua forma unor noi tranzacții complexe
și netran sparente.
a problemelor care afectează un număr mare de consumatori
din Uniune (https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/
consumers/enforcement-consumer-protection/consumer-
protection-cooperation-framework_en).
14 https://www.consumerlawready.eu/ . Consumer Law
Ready este un proiect-pilot derulat de Comisia Europeană, la
solicitarea Parlamentului European.
15 https://e-justice.europa.eu/home.do.

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 17În acest scop, Comisia are ca obiectiv monito-
rizarea piețelor de consum, pentru a identifica
proble mele emergente în vederea sprijinirii elaborării
politicilor sale, prin explorarea următoarelor
domenii: inteligența artificială – aprofundarea înțe-
legerii și promo vării transparenței aplicațiilor care
funcționează pe baza inteligenței artificiale, în scopul
de a consolida încrederea consumatorilor; internetul
obiectelor – se estimează că, până în 2020, vor exista
peste 6 miliarde de produse conectate la internet în
Uniunea Europeană și 25 de miliarde la nivel
mondial16, Comisia având rolul de a evalua adecvarea
cadrului juridic actual privind siguranța produselor,
prin crearea unui grup de experți care va evalua dacă
și în ce măsură sistemele existente de repartizare a
răspunderii sunt adaptate la noile realități de pe piață,
precum inteligența artificială, robotica avansată,
internetul obiectelor și problemele de securitate
cibernetică17; comerțul electronic mobil – Comisia a
lansat un studiu comportamental care se axează pe
impactul asupra consumatorilor al practicilor de
marketing și de informare utilizate online, și anume
serviciile financiare cu amă nuntul, în special modul
în care sunt prezentate și comercializate acestea prin
intermediul dispozitivelor mobile; consumul durabil –
con sumatorii trebuie să aibă capacitatea de a lua
decizii de achiziționare în cunoștință de cauză și să
aibă acces liber la produse ecologice, în sensul unei
mai mari conștientizări a diverselor instrumente de
etichetare specifice Uniunii18, precum eticheta ecolo-
gică a Uniunii Europene, precum și pentru a se
asigura înțelegerea corectă a acestora.
În concluzie , considerăm că se impune respec-
tarea și asigurarea aplicării legislației de armonizare
a Uniunii privind produsele, care are drept scop
consolidarea cadrului pentru supra vegherea pieței cu
privire la produse, atât în cadrul pieței unice, cât și la
frontierele externe, inclusiv prin schimburi cu
16 Raportul Gartner (2013) intitulat „Predicts 2015:
The Internet of Things” (Previziuni pentru 2015: Internetul
obiectelor): http://www.gartner.com/newsroom/id/2970017,
STAMFORD, Conn., 12 decembrie 2013.
17 A se vedea și Inițiativa privind securitatea cibernetică ,
adoptată de Comisie în luna septembrie 2017, https://ec.europa.
eu/info/law/better-regulation/initiatives/com-2017-477_ro.
18 De exemplu, eticheta ecologică a UE (pentru produse și
servicii nealimentare), eticheta organică a UE (pentru produse
alimentare), eticheta energetică a UE (pentru aparate electro-
casnice), Directiva UE privind etichetarea autovehiculelor
(emisiile de CO2 și consumul de combustibil ale autovehiculelor
noi), Regulamentul UE privind etichetarea pneurilor (aderența
pe teren umed, zgomotul și rezistența pneurilor la rulare),
indicarea datei pe etichetele produselor alimentare pentru
reducerea risipei de alimente, cerințele privind informațiile
referitoare la proiectarea ecologică a produselor etc.partenerii interna ționali în cadrul procesului de
cooperare pentru supravegherea structurală a pieței.
Astfel, în ceea ce privește cooperarea
internațională , Comisia propune încheierea unor
acorduri de cooperare pentru intensificarea coor-
donării cu partenerii din afara Uniunii , prin inter –
mediul elaborării unor acorduri bila terale sau
multilaterale în materia asigurării protecției
consumatorilor între Uniune și jurisdic ții importante,
precum SUA, Canada și, în viitor, China. Prin aceste
acorduri se pot institui: mecanisme de asistență
reciprocă între autorități; o nouă procedură de tip
„ghișeu unic” pentru repararea încălcărilor la scară
largă ale drepturilor consumatorilor comise de
întreprinderi la nivel mondial și un sistem de
supraveghere mai eficient.
Siguranța produselor reprezintă o provocare
globală , iar din acest motiv, cooperarea internațională
este esențială pentru menținerea siguranței consu-
matorilor în Uniune, atât cu statele producătoare, cât
și cu țările pe ale căror piețe se găsesc produse si-
milare. Comisia va continua să promoveze o pro-
tecție eficientă a consumatorilor în cadrul viitoarelor
negocieri comerciale bilaterale și multilaterale, prin
includerea în acordurile comerciale a unor norme
specifice de cooperare privind siguranța produselor.
Acestea vor permite schimbul de informații cu
privire la produsele periculoase, inclusiv cu statele
producătoare, după caz.
Bibliografie
Tratate, directive și regulamente
ale Uniunii Europene
1. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
2. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie
1993 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii.
3. Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și
a Consiliului din 16 februarie 1988 privind protecția
consumatorului prin indicarea prețurilor produselor
oferite consumatorilor.
4. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind
practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de
pe piața internă față de consumatori și de modificare
a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor
97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului
European și ale Consiliului și a Regulamentului
(CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al
Consiliului („Directiva privind practicile comerciale
neloiale”).

Studii, opinii, informări
18 Buletin de informare legislativă nr. 4/20195. Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile
în încetare în ceea ce privește protecția intereselor
consumatorilor.
6. Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei
93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE
a Parlamentului European și a Consiliului și de
abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a
Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a
Consiliului.
7. Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea
alternativă a litigiilor în materie de consum și de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a
Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în
materie de consum).
8. Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului din 27 octombrie 2004
privind cooperarea dintre autoritățile naționale însăr –
cinate să asigure aplicarea legislației în materie de
protecție a consumatorului („Regulamentul privind
cooperarea în materie de protecție a consumatorului”).
9. Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind
soluționarea online a litigiilor în materie de consum
și de modificare a Regulamentului (CE) nr.
2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul
privind SOL în materie de consum).
10. Comunicarea Comisiei COM (2018) 183
final – „Noi avantaje pentru consumatori”.
11. Orientările Comisiei privind implementarea/
aplicarea Directivei 2005/29/CE privind practicile
comerciale neloiale, SWD(2016) 163 final din
25.05.2016.
Documente de lucru ale Comisiei Europene
și ale Parlamentului European
1. Propunerea de Directivă a Parlamentului
European și a Consiliului de modificare a Directivei
93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, Directiva
98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a
Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și
a Consiliului și a Directivei 2011/83/UE a
Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce
privește o mai bună aplicare și modernizare a normelor din Uniunea Europeană de protecție a
consumatorilor (Directiva Omnibus).
2. Recomandarea Comisiei privind acțiunile
colective în încetare și în despăgubire, ianuarie 2018.
3. Raport privind verificarea adecvării legislației
în materie de protecție a consumatorilor și de
comercializare, SWD(2017) 209 din 23.05.2017.
4. Raport al Comisiei Europene către Parlamentul
European și Consiliu privind aplicarea Directivei
2011/83/UE privind drepturile consumatorilor,
COM(2017) 259 din 23.05.2017.
5. Propunere de Regulament al Parlamentului
European și al Consiliului privind cooperarea dintre
autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea
legislației în materie de protecție a consumatorului
COM(2016) 283 final.
6. Consumer Law Ready – proiect-pilot derulat
de Comisia Europeană, la solicitarea Parlamentului
European.
7. Inițiativa privind securitatea cibernetică ,
septembrie 2017.
8. Raportul Gartner (2013), „Predicts 2015: The
Internet of Things” (Previziuni pentru 2015:
Internetul obiectelor).
Adrese web
1. http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/
TXT/?uri=CELEX%3A52016SC0163.
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Scandalul_
V olkswagen .
3. https://ec.europa.eu/info/review-consumer-
protection-regulation_en .
4. https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/
consumers/enforcement-consumer-protection/
consumer-protection-cooperation-framework_
en.
5. https://www.consumerlawready.eu/.
6. https://e-justice.europa.eu/home.do.
7. http://www.gartner.com/newsroom/
id/2970017.
8. https://ec.europa.eu/info/law/better-
regulation/initiatives/com-2017-477_ro.
9. https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/
rep/1/2018/RO/COM-2018-183-F1-RO-
MAIN-PART-1.PDF

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 19Selecție din avizele Consiliului Legislativ
– semestrul II 2019 –
Lucica-Violeta NICULAE
consilier
Cristina PĂIȘ
expert
Consiliul Legislativ
După cum precizam și în numărul 2 al Buletinului
de informare legislativă, în temeiul art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, Consiliul
Legislativ „analizează și avizează proiectele de legi,
propunerile legislative și proiectele de ordonanțe și
de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, în
vederea supunerii lor spre legiferare sau adoptare,
după caz”.
În acest număr, continuăm prezentarea, în extras,
a unor avize semnificative emise de Consiliul
Legislativ în al doilea semestru al anului 2019.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
pentru revizuirea Constituției României
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Semnalăm că hotărârea Curții Constituționale de
validare a rezultatelor referendumului din 26 mai
2019 nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al
României, existând doar un comunicat de presă în
acest sens1, astfel încât ar fi indicat ca demararea
procedurii legislative să se realizeze doar după publi-
carea oficială a rezultatelor referendumului împreună
cu analiza contestațiilor care au fost depuse.
Conform comunicatului de presă al Curții
Constituționale sus-menționat, „Înaintea publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea
Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților
și Senatului, întrunite în ședință comună”.
1 http://www.ccr.ro/download/comunicate_de_presa/Comunicat-
de-presa-27-iunie-2019.pdf.Precizăm că proiectul cuprinde, în plus față de
problematicile abordate cu ocazia referendumului
din data de 26 mai 2019, și alte intervenții. Avem în
vedere norma de la pct. 1 al art. I, prin care se dorește
să se introducă în cadrul art. 37 un nou alineat,
conform căruia cetățenii condamnați definitiv la
pedepse privative de libertate pentru infracțiuni
săvârșite cu intenție să nu mai poată fi aleși în
organele administrației publice centrale și locale, în
Camera Deputaților, în Senat și în funcția de
Președinte al României, până la intervenirea unei
situații care înlătură consecințele condamnării.
Întrucât în Expunerea de motive nu se face nicio
referire cu privire la această măsură, în acord cu
dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
24/2000, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, este necesară argumentarea acestei soluții
legislative în documentul de motivare.
Totodată, precizăm că o asemenea măsură a făcut
obiectul unei inițiative cetățenești înregistrată sub nr.
Pl-x nr.237/2019 care, în prezent, se află în dezbaterea
Camerei Deputaților.
La pct. 1 al art. I, semnalăm că art. 37 din
Constituție este structurat doar în două alineate,
astfel încât alineatul care se dorește a fi introdus
după alin. (2) trebuie marcat ca alin. (3).
Referitor la norma propusă pentru art. 37
alin. (21), întrucât demnitățile publice care se ocupă
prin alegeri sunt cele prevăzute la alin. (2) al art. 37,
sintagma „organele administrației publice centrale și
locale” trebuie înlocuită cu expresia „organele
administrației publice locale”.
Referitor la textul propus pentru art. 146 lit. c1),
având în vedere termenul de 5 zile de la publicare, ar
rezulta că respectivul control de neconstituționalitate
al Curții Constituționale s-ar realiza anterior
aprobării ordonanțelor prin lege. Studii, opinii, informări

Studii, opinii, informări
20 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Cu privire la acest aspect, ar fi de analizat dacă la
acea dată ordonanța atacată este sau nu în vigoare, în
funcție de reglementarea din cuprinsul ei, și dacă
este vorba de o excepție de neconstituționalitate ce
ar putea fi ridicată direct în fața Curții Constituționale
de respectivele subiecte.
Totodată, întrucât prin text se instituie un termen
de 5 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul
Oficial al României, termen în interiorul căruia
Curtea Constituțională poate fi sesizată, norma ar
putea crea dificultăți în aplicare. Avem în vedere
situația ordonanțelor simple, care sunt adoptate pe
perioada vacanțelor parlamentare, când deputații și
senatorii nu sunt prezenți la sediul Palatului
Parlamentului, iar strângerea unui număr de
semnături de la cel puțin 50 de deputați ori senatori
ar putea să nu se realizeze în termenul de 5 zile
prevăzut de norma propusă.
Față de cele de mai sus, este necesară reanalizarea
și reformularea corespunzătoare a textului propus la
actualul pct. 4 al art. I, eventual prin înlocuirea
sintagmei „în termen de 5 zile de la publicarea
ordonanței în Monitorul Oficial al României, Partea
I,” cu sintagma „până la data aprobării acestora prin
lege”.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
privind organizarea și desfășurarea
votului electronic
Consiliul Legislativ avizează favorabil pro pu-
nerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Analizat din perspectiva dreptului Uniunii
Europene, proiectul de lege supus avizării nu
constituie transpunerea unui act juridic european de
drept derivat ci, așa cum se menționează în Expunerea
de motive, „facilitează exercitarea dreptului electoral
în alte locații decât în secția de votare, înlesnește
exercitarea votului și participarea la alegeri a tuturor
cetățenilor indiferent dacă au domiciliul în țară sau
străinătate”.
Precizăm că această modalitate de vot (electronic)
reprezintă o alternativă la votul exprimat de cetățenii
români în secțiile de votare, întărită și de prevederile
Recomandării CM/Rec (2017)5 a Comitetului de
Miniștri către statele membre privind standardele
pentru votul electronic, adoptată de Comitetul de
Miniștri al Consiliului Europei (în a 1289-a reuniune
a reprezentanților Miniștrilor de Externe ai statelor
membre) în data de 14 iunie 2017.
Stabilirea modalității de vot cade în competența
statelor membre la nivel național, având relevanță Recomandarea Consiliului Europei, care nu repre-
zintă însă un domeniu al reglementărilor juridice de
drept european cu caracter obligatoriu pentru statele
membre ale Uniunii Europene.
Astfel, Recomandarea Consiliului Europei pre-
cizează că votul electronic poate facilita exercitarea
dreptului electoral în alte locații decât în secția de
votare, înlesnește exprimarea votului și participarea
la alegeri a tuturor cetățenilor, indiferent dacă au
domiciliul sau reședința în țară sau în străinătate și,
nu în ultimul rând, acest tip de vot va facilita
participarea la scrutinele electorale a persoanelor cu
dizabilități sau a celor cu dificultăți de deplasare.
Potrivit proiectului, stabilirea identității alegă-
torului și accesul la sistemul de vot electronic se
efectuează în condițiile dispozițiilor Regulamentului
(UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al
Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea
electronică și serviciile de încredere pentru tranzac-
țiile electronice pe piața internă și de abrogare a
Directivei 1999/93/CE, publicat în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august
2014.
Referitor la măsura propusă prin proiect, mențio-
năm că aceasta a fost instituită în trei state europene:
Estonia (Legea din 2004 privind alegerile
parlamentare prin Art. 44 – V otul electronic), Franța
(Codul electoral – Partea regulamentară, Cartea III –
Dispoziții specifice pentru alegerea deputaților de
către francezii stabiliți în străinătate, Subsecțiu nea 4 –
V otul prin corespondență electronică, Art. R.176-3)
și Olanda (Legea electorală din 1989, Capitolul J –
V otarea, Secțiunea 7– V otarea prin alte mijloace
decât prin buletinul de vot).
Pe lângă avantajele ce țin de fluidizarea procesului
de vot, diminuarea considerabilă a erorilor în
procesul de contabilizare a voturilor exprimate, dar
și o posibilă creștere a numărului participanților la
vot, adoptarea acestui sistem de vot ridică și o serie
de probleme, cum ar fi cele legate de funcționarea
rețelelor, managementul identității votanților în
scopul evitării votului multiplu sau a eventualelor
fraude în procesul de votare electronic, dar și
necesitatea unei educații tehnologice minimale în
procesul de exercitare a votului.
Prezenta propunere legislativă cuprinde o serie
de dispoziții cu privire la organizarea și imple men-
tarea votului electronic având un grad mare de gene-
ralitate, lipsind reglementări referitoare la realizarea
și implementarea sistem ului electronic. Considerăm
că aspectele arhitecturale (fluxuri de date, noduri de
prelucrare a datelor, comunicațiile dintre acestea,
etc.), securizarea sistemului de vot electronic (utili-

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 21zarea unor standarde de securizare a sistemului) și
auditarea sistemului informatic (auditarea codului,
auditarea securității sistemului, etc.), sunt elemente
esențiale în dezvoltarea unui proiect de complexitatea
celui privind implementarea votului electronic a
căror reglementare în cuprinsul legii este absolut
necesară. Metodologiile ulterior elaborate, care vor
detalia unele aspecte tehnice, trebuie să aibă drept
principal reper „Legea pentru organizarea și desfă-
șurarea votului electronic”.
Indiferent de modalitatea de exprimare a votului,
proiectul trebuie să conțină soluții potrivit cărora
cetățeanul să nu poată vota decât o dată, indiferent
de locație sau forma de exprimare a votului, cu păs-
trarea secretului votului exprimat și cu posibilitatea
verificării exprimării votului. În plus, nu trebuie să
existe nicio formă de asociere între identitatea votan-
tului și conținutul votului exprimat, care să poată fi
făcută public.
Amintim, de asemenea, opinia Curții Constituționale
exprimată în Decizia nr. 682/2012, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din
11 iulie 2012, potrivit căreia „Jurisprudența și docu-
mentele examinate relevă instabilitatea legislației
românești în materie electorală, în contradicție cu
principiile statului de drept, existența unor deficiențe
ale sistemului electoral actual, necesitatea modificării
legislației electorale și faptul că aceasta trebuie să
aibă o solidă fundamentare, respectiv să se con-
cretizeze într-un act complex – un cod electoral,
precum și faptul că modificarea trebuie să respecte
principiul securității juridice […]. Curtea constată în
acest sens că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă, republicată,
cu modificările ulterioare instituie obligația funda-
mentării actelor normative. […].
Lipsa unei fundamentări temeinice a actului nor –
mativ în discuție determină încălcarea preve derilor
din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) […]. Curtea
a constatat și a subliniat în repetate rânduri necesitatea
fundamentării actului de legi ferare, precum și a
realizării unui demers legislativ complex în materie
electorală”.
Menționăm că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea
nr. 24/2000, republicată, cu modificările și comple-
tările ulterioare, noua reglementare trebuie să fie
corelată cu ansamblul reglementărilor interne.
Prin urmare, pentru evitarea unei reglementări
contradictorii și în vederea aplicării coerente și
unitare a reglementărilor în domeniul electoral,
proiectul ar trebui să vizeze inclusiv intervenții
legislative asupra legislației conexe, și anume, Legea
nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei
Deputaților, precum și pentru organizarea și funcțio-
narea Autorității Electorale Permanente, cu modifi-cările și completările ulterioare, Legea nr. 288/2015
privind votul prin corespondență, precum și modifi-
carea și completarea Legii nr. 208/2015 privind
alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum
și pentru organizarea și funcționarea Autorității
Electorale Permanente, cu modificările ulterioare,
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui
României, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și Legea nr. 33/2007 privind organizarea și
desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European,
republicată, cu modificările ulterioare. Cu titlu de
exemplu, menționăm necesitatea intervenției legisla-
tive asupra normelor din cuprinsul acestor legi care
reglementează conținutul proceselor-verbale privind
centralizarea rezultatelor votării, care ar trebui să
cuprindă inclusiv rubrici referitoare la voturile
exprimate prin mijloace electronice.
Deoarece proiectul nu conține nicio soluție care
să garanteze libera exprimare a votului, consacrată
de Legea fundamentală, semnalăm că există riscul ca
legea să fie declarată neconstituțională sub aspectul
încălcării prevederilor art. 2 alin. (1), art. 62 alin. (1)
și art. 81 alin. (1) din Constituție. Astfel, dacă în
secțiile de votare, dreptul la libera exprimare a
votului se asigură de către membrii biroului electoral
al secției de votare, care nu permit niciunei persoane
să însoțească alegătorul în cabina de vot, cu excepțiile
prevăzute de lege, în cazul votului prin internet, nu
este supravegheat modul în care se respectă libertatea
de exprimare a votului.
Întrucât prin vot electronic se poate înțelege și
exprimarea votului prin intermediul unor echipa-
mente specializate conectate la Internet (DRE2)
ampla sate în secțiile de votare, pentru evitarea con-
fuziei și redarea cât mai fidelă a intenției inițiatorului
de a permite exercitarea dreptului de vot direct prin
intermediul internetului, din orice locație, fără a mai
fi necesară deplasarea alegătorilor în locuri special
amenajate, sugerăm ca atât în titlu, cât și în tot
cuprinsul proiectului , expresia „vot electronic” să fie
înlocuită cu „vot prin internet”.
A VIZ
referitor la inițiativa legislativă cetățenească
pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind
alegerea Senatului și Camerei Deputaților,
precum și pentru organizarea și funcționarea
Autorității Electorale Permanente
Consiliul Legislativ avizează favorabil iniția-
tiva legislativă a cetățenilor , cu următoarele obser –
vații și propun eri:
2 Direct Recording Electronic.

Studii, opinii, informări
22 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Potrivit Expunerii de motive, soluțiile legislative
propuse au ca scop aplicarea rezultatului referen-
dumului național din data de 22 noiembrie 2009
privind reducerea numărului de parlamentari la 300.
Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 682/2012 „ceea ce distinge un referendum
consultativ de unul decizional nu este, în principal,
chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinței
populare […] ci caracterul efectului referendumului
(direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul
decizional, referendumul consultativ produce un
efect indirect, în sensul că necesită intervenția altor
organe, de cele mai multe ori a celor legislative,
pentru a pune în operă voința exprimată de corpul
electoral.
Această interpretare se întemeiază și pe principiul
loialității constituționale […] principiu care, în
această materie, impune ca autoritățile cu competențe
decizionale în domeniile vizate de problematica
supusă referendumului (în cazul de față Parlamentul)
să ia în considerare, să analizeze și să identifice
modalități de punere în practică a voinței exprimate
de popor”.
Referitor la soluțiile legislative preconizate,
constatăm că acestea determină diferențe mari între
ponderea voturilor cetățenilor cu domiciliul în
circumscripții electorale diferite, diferențe care
rezultă atât din creșterea normelor de reprezentare
propuse prin modificarea alin. (2) și (3) ale art. 5, cât
și din aplicarea condiției propuse prin modificarea
alin. (5) al aceluiași articol, potrivit căreia numărul
mandatelor de senator dintr-o circumscripție electo-
rală să nu fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai
mic de 3.
Astfel, referitor la normele de reprezentare pro-
puse pentru alin. (2) și (3) ale art. 5, constatăm că
aplicarea acestora pentru stabilirea numărului de
mandate alocate fiecărei circumscripții electorale
determină diferențe semnificative între gradul de
reprezentare al cetățenilor din circumscripții electo-
rale diferite. De exemplu, raportând numărul
521.520, reprezentând populația județului Maramureș
la 225.000, cât este norma de reprezentare propusă
pentru Senat, rezultă că acestei circumscripții electo-
rale i se vor aloca 2 mandate de senator. Efectuând
aceeași operațiune prin raportarea numărului 568.565,
cât reprezintă populația județului Neamț, la norma
de reprezentare propusă pentru Senat, rezultă că
circumscripției electorale aferente acestui județ i se
vor aloca 3 mandate de senator. Raportând populația
fiecăruia dintre cele două județe la numărul de
mandate alocat potrivit soluțiilor legislative
preconizate, rezultă că, în fapt, populația din județul Maramureș este reprezentată în Senat de un senator
la 260.760 locuitori, în timp ce populația județului
Neamț este reprezentată de 1 senator la 189.522
locuitori. Prin urmare, votul unui cetățean cu
domiciliul în județul Neamț are o pondere mult mai
mare decât votul unui cetățean din județul
Maramureș, județ cu o populație aproximativ egală.
Având în vedere această disproporție, soluțiile
legislative preconizate trebuie reanalizate pentru a
nu fi susceptibile de încălcarea prevederilor art. 16
alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în
drepturi a cetățenilor. De asemenea, opinăm că există
riscul ca soluțiile legislative preconizate să încalce și
prevederile art. 62 alin. (3) din Legea fundamentală,
potrivit cărora numărul de mandate se stabilește în
raport cu populația țării.
La textul propus pentru alin. (5), norma trebuie
revăzută în ceea ce privește condiția potrivit căreia
numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripție
electorală să nu fie mai mic de 2, iar cel de deputat,
mai mic de 3, deoarece, în condițiile creșterii
normelor de reprezentare, această regulă ar determina
diferențe foarte mari între gradul de reprezentare al
cetățenilor din județele cu un număr de locuitori
redus și cei din județele cu un număr mare de
locuitori. De exemplu, populația județului Sălaj, e de
244.546 la data de 1 ianuarie 2019. Raportând acest
număr la normele de reprezentare propuse la alin. (2)
și (3), ar rezulta că circumscripției electorale aferente
acestui județ i-ar fi alocate un număr de 2 mandate
de deputat și unul de senator, însă, având în vedere
condiția impusă de alin.(5), trebuie alocate 3 mandate
de deputat și 2 de senator, așa cum, de altfel, s-a
prevăzut și în anexa propusă pentru a înlocui anexa
la lege, ceea ce ar însemna că, în fapt, în acest județ,
cetățenii vor fi reprezentați de un deputat la 81.515
locuitori, față de 125.000, cât este norma de
reprezentare, respectiv, de un senator la 122.273
locuitori, față de 225.000, cât este norma de
reprezentare propusă. Prin comparație, în județul
Ilfov, cu o populație de 437.192 locuitori, județ
căruia, potrivit anexei, urmează să i se aloce, de
asemenea, un număr de 3 deputați și 2 senatori,
cetățenii vor fi reprezentați, în fapt, de un deputat la
145.730 locuitori, respectiv de un senator la 218.596
locuitori.
Constatăm că numărul de parlamentari alocați
fiecărui județ potrivit anexei la proiect, nu este
stabilit conform calculelor atașate proiectului, prin
raportare la normele de reprezentare propuse.
A se vedea în acest sens, ca exemplu, situația
județelor Maramureș și Olt, care, potrivit calculelor
atașate proiectului, ar avea alocate 4, respectiv 3

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 23mandate de deputați, însă, în cadrul anexei la proiect,
figurează în mod greșit 5, respectiv 4 mandate.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
privind protejarea vieții de familie
și reglementarea unor situații juridice în cazul
persoanelor aflate în uniune consensuală
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Reglementarea uniunii consensuale nu reprezintă
o cerință europeană, ci cade exclusiv sub incidența
reglementărilor naționale ale statelor membre,
acestea din urmă având obligația de a oferi protecție
egală acestor forme de conviețuire familială ca o
reflectare în plan obiectiv a evoluției societății, a
normelor și valorilor actuale din perspectiva egalității
și a nediscriminării cetățenilor statelor membre ale
Uniunii Europene, Spațiului Economic European și
a cetățenilor Confederației Elvețiene.
În legislațiile naționale ale statelor membre ale
Uniunii Europene, uniunile consensuale sub forma
parteneriatelor înregistrate pot fi încheiate, după caz,
între parteneri de același sex și între parteneri
heterosexuali3, doar între parteneri de același sex, ori
nu este reglementat deloc acest domeniu4.
În anul 2011, Comisia Europeană a prezentat
două propuneri pentru a oferi securitate juridică
cuplurilor internaționale cu privire la administrarea
bunurilor și, în caz de divorț/separare sau deces al
unuia dintre membrii săi, cu privire la împărțirea
patrimoniului lor. Una dintre propuneri se referea la
regimurile matrimoniale ale cuplurilor căsătorite, iar
cea de a doua la efectele patrimoniale ale parte-
neriatelor înregistrate. Întrucât aceste propuneri
vizează dreptul familiei, acestea ar fi trebuit să fie
adoptate de către Consiliu, în unanimitate, după
consultarea Parlamentului European. După mai
mulți ani de negocieri, în decembrie 2015, Consiliul
a concluzionat că nu se poate ajunge la un acord
unanim pentru adoptarea propunerilor într-un
interval de timp rezonabil.
În consecință, 18 state membre (Suedia, Belgia,
Grecia, Croația, Slovenia, Spania, Franța, Portugalia ,
Italia, Malta, Luxemburg, Germania, Republica
Cehă, Olanda, Austria, Bulgaria, Finlanda și Cipru)
și-au exprimat intenția de a stabili între ele o
cooperare consolidată în domeniul regimurilor
patrimoniale ale cuplurilor internaționale. Astfel,
3 Belgia, Franța, Luxemburg, Slovenia, Olanda, Ungaria,
Cipru.
4 Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia.statele membre care au dorit acest lucru, au adoptat
normele legislative ale Uniunii în acest domeniu.
Ca urmare a acestor cereri, la 2 martie 2016,
Comisia a adoptat trei propuneri: o propunere de
Decizie a Consiliului5 de autorizare a cooperării
consolidate în materia regimurilor patrimoniale ale
cuplurilor internaționale, care acoperă atât
căsătoriile, cât și parteneriatele înregistrate, și două
propuneri de regulamente ale Consiliului de punere
în aplicare a cooperării consolidate, una privind
regimurile matrimoniale6 și cea de a doua privind
regimurile patrimoniale ale parteneriatelor
înregistrate7.
Cele două propuneri de regulamente conțin
norme prin care se stabilește care este sistemul de
drept aplicabil soluționării aspectelor legate de
efectele patrimoniale ale cuplurilor internaționale
(lex causae ), legea aplicabilă acestor domenii ( lex
fori), precum și modul în care hotărârile judecătorești
pronunțate într-un stat membru și documentele
autentificate notarial ar trebui să fie recunoscute și
puse în aplicare în alt stat membru. Având în vedere
că propunerile de regulament vizează administrarea
bunurilor și, în caz de divorț/separare sau deces al
unuia dintre cei doi, vizează împărțirea bunurilor
comune, acestea sunt strâns legate de reglementările
în vigoare la nivelul Uniunii în materie de divorț/
separare și succesiuni. Propunerile Comisiei se află
în prezent în curs de examinare de către Consiliu și
Parlamentul European. Statele membre care nu
participă încă se pot alătura cooperării consolidate în
orice moment.8
Semnalăm că numeroase prevederi ale actelor
juridice europene și internaționale consacră princi-
piul căsătoriei și nu pe cel al uniunii consensuale, al
concubinajului dintre doi parteneri sau al parte-
neriatului civil. Această realitate este recunoscută de
Convenția europeană a drepturilor omului, precum
și de alte norme europene și internaționale referitoare
la drepturile omului.
Semnalăm că, în condițiile în care, urmare a
intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei propuneri
legislative, ar fi permise și recunoscute uniunile
consensuale ale persoanelor de același sex, ar trebui
delimitate cele două drepturi fundamentale prevăzute
de Constituția României, republicată, respectiv
5 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=
COM%3A2016%3A108%3AFIN
6 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=
COM:2016:106:FIN&from=RO
7 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=
COM:2016:107:FIN
8 https://e-justice.europa.eu/content_property_effects_of_
marriage_and_registered_partnership-182-ro.do.

Studii, opinii, informări
24 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019dreptul la căsătorie și relații de familie rezultate din
căsătorie, prevăzut de art. 48, și dreptul la viață
familială, respectarea și ocrotirea vieții familiale,
consacrat de art. 26 din Constituție. În acest sens,
menționăm că, la pct. 40 din considerentele Deciziei
nr. 580/2016, Curtea Constituțională a reținut că
„art. 48 din Constituție consacră și protejează dreptul
la căsătorie, și relațiile de familie rezultând din
căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/res-
pec tarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conți nut
juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26
din Constituție, potrivit căruia «(1) Autoritățile
publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și
privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de
ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile
altora, ordinea publică sau bunele moravuri.»
Noțiunea de viață de familie este complexă, cuprin-
zând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct
de relațiile de familie rezultând din căsătorie, a căror
importanță a îndrituit legiuitorul constituant să
evidențieze distinct, în art. 48, protecția relațiilor de
familie rezultând din căsătorie și din legătura între
părinți și copii.”
Totodată, la pct. 41 din considerentele Deciziei
Curții Constituționale nr. 534/2018, Curtea
Constituțională a constatat că „relația pe care o are
un cuplu format din persoane de același sex intră în
sfera noțiunii de «viață privată», precum și a noțiunii
de «viață de familie», asemenea relației stabilite într-un
cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența
protecției dreptului fundamental la viață privată și de
familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor funda-
mentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția
României. Bucurându-se de dreptul la viață privată
și de familie, persoanele de același sex, care formează
cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima perso-
nalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia,
în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o
recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și
îndatoririlor corespunzătoare (a se vedea, în acest
sens, și hotărârea Curții Constituționale din Italia –
Ordinanza n. 4/2011, publicată în Gazzetta Ufficiale
nr. 2 din 12 ianuarie 2012).”
Totodată în Decizia nr. 80/2014, instanța constitu-
țională a apreciat că libertatea de acțiune a persoanei
fizice „în privința vieții sale intime, familiale și pri-
vate nu poate fi și nu este absolută, ea trebuie să se
integreze și să respecte valorile societății, ale colec-
tivității; de aceea, persoana fizică nu poate folosi
abuziv și antisocial dreptul său de a dispune de ea însăși, ceea ce justifică stabilirea anumitor limite în
privința acestui drept, printre care și bunele moravuri.”
În acest context, menționăm că, în considerentele
Deciziei nr. 19/2005, Curtea Constituțională a statuat
că morala publică este „înțeleasă sub aspectul
normelor de comportare socială a individului în
manifestările și exprimările sale sub orice formă, cu
privire la viața sexuală. Morala publică își găsește
expresie în sentimentul public de pudoare și decență,
a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de colectivitatea
respectivă. Manifestările contrare moralei publice
sunt social periculoase, pentru că neagă una dintre
condițiile de existență a societății și pentru că
împiedică educația tinerelor generații în respectul
față de valorile morale ale societății. «Morala
publică» și «bunele moravuri» sunt valori funda-
mentale, consacrate de Constituție. Drepturile și
libertățile fundamentale pe care aceasta le prevede
nu pot fi exercitate într-un mod contrar bunelor
moravuri sau care ar aduce atingere moralei publice.”
Deși în Expunerea de motive se face vorbire la
faptul că „interesul societății este acela de a sprijini
familia indiferent de formele sale de existență”,
invocându-se că „un număr semnificativ de români
(cca 3.5%) trăiesc în uniuni consensuale (concu-
binaje)”, precizăm că, potrivit art. 258 din Legea
nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modi ficările ulterioare, statul ocrotește familia, care
„se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între
soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și
îndatorirea părinților de a asigura creșterea și
educarea copiilor lor”. Legătura indisolubilă dintre
cele două instituții juridice – familia și căsătoria –
este, de altfel, statuată și la nivel constituțional, în
art. 48 din Legea fundamentală. Prin adoptarea
noului Cod civil, Parlamentul și-a exprimat deja
opțiunea de politică legislativă în materia relațiilor
de familie, regle mentând, ca unica formă de
conviețuire recunoscută, căsătoria între persoane de
sexe diferite – în conformitate cu tradiția socială,
culturală și religioasă a poporului român. Formularea,
fără echivoc, se regăsește în art. 259 și art. 271 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 277 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, sunt interzise
sau echivalate unele forme de conviețuire cu căsă-
toria, astfel: „(1) Este interzisă căsătoria dintre per –
soa ne de același sex. (2) Căsătoriile dintre persoane
de același sex încheiate sau contractate în străinătate
fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 25recunoscute în România9. (3) Part eneriatele civile
dintre persoane de sex opus sau de același sex
încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni
români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în
România. (4) Dispozițiile legale privind libera
circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic
European rămân aplicabile”.
Menționăm că în Legea nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
sunt prevăzute norme care, deși nu fac referire în
mod expres la noțiunea de concubinaj, recunosc
efecte ale acestuia. Acestea reglementează posibilele
situații care pot fi generate de concubinaj, precum
regimul juridic al coproprietății10, respectul datorat
vieții private11, moștenirea testamentară12, răspun-
derea delictuală13 etc.
Astfel, la art. 426 alin. (1) din Codul civil se
instituie prezumția simplă de paternitate în cazul
conviețuirii concubinilor în perioada timpului legal
al concepțiunii. Totodată, art. 441 vizează ipoteza
juridică a reproducerii asistată medical cu un terț
donator și în cazul cuplului heterosexual care nu are
la bază căsătoria.
Din perspectiva exercițiului autorității părintești,
semnalăm că art. 505 din Codul civil a stabilit că, în
cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a
fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv
față de ambii părinți, autoritatea părintească se
exercită în comun și în mod egal de către părinți,
dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din
afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare
a autorității părintești se stabilește de către instanța
de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile
privitoare la divorț. Prin aceste dispoziții, nu se mai
face distincție între familia de facto și cea de jure , în
privința exercițiului autorității părintești.
În materie penală, dreptul la viața de familie, în
cazul persoanelor care au relații asemănătoare
acelora dintre soți ori au avut relații asemănătoare
acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul este
protejat, într-un mod similar cuplurilor legal consti-
9 Prin Decizia nr. 534/2018, Curtea Constituțională a
constată că „dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil
sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului
de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate
de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale
Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile
dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un
stat membru al Uniunii Europene.”
10 Art. 632 și următoarele.
11 Art. 70 și următoarele.
12 Art. 953 și următoarele.
13 Art. 1349 și următoarele.tuite. În acest sens, Curtea Constituțională a stabilit
la pct. 37 al considerentelor Deciziei nr. 562/2017 că
„deosebirea de tratament juridic între soțul/fostul soț
al suspectului sau inculpatului, pe de o parte,
respectiv persoanele care au stabilit relații asemă-
nătoare acelora dintre soți, în cazul în care
conviețuiesc ori nu mai conviețuiesc cu suspectul
sau inculpatul, pe de altă parte, din perspectiva
reglementării dreptului de a refuza să declare în
calitate de martori în procesul penal, este discrimi-
natorie, nefiind justificată în mod obiectiv și rezo-
nabil, de vreme ce norma procesual penală criticată
nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate
între mijloacele folosite și scopul avut în vedere.
Dreptul la „viața de familie“, în cazul persoanelor
care au relații asemănătoare acelora dintre soți ori au
avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu
suspectul sau inculpatul este necesar a fi protejat, în
materie penală, într-un mod similar cuplurilor legal
constituite, având în vedere identitatea de rațiune a
reglementării normei procesual penale criticate în
ipotezele menționate. În același timp, Curtea reține
că, în măsura în care nu vor fi obligate să dea
declarații în calitate de martor în procesul penal,
persoanele care au relații asemănătoare acelora
dintre soți ori au avut relații asemănătoare acelora
dintre soți cu suspectul sau inculpatul au, totuși,
facultatea de a da astfel de declarații, renunțând la
dreptul lor, în acest fel fiind asigurat și interesul
public de a se exercita în mod eficient acțiunea
penală”.
Regimul juridic al probațiunii pentru perioada de
conviețuire și posibilitatea prestării întreținerii către
persoana aflată în uniune consensuală, aflată în
nevoie ori incapacitate de a munci, nu sunt regle-
mentate și nici nu se face trimitere în mod expres la
dispozițiile relevante din Codul civil.
Față de cele arătate, apreciem că, și în ipoteza în
care o reglementare cum este cea propusă ar
corespunde cadrului legal existent, utilitatea sa ar fi
una limitată la cele câteva drepturi care decurg din
înregistrarea unei asemenea uniuni consensuale,
îndeosebi cu privire la bunuri.
Apreciem că, prin consacrarea legislativă a
uniunii consensuale, a cărui figură juridică, regle-
mentată în normele din prezenta propunere, este
similară cu cea a familiei, se poate ajunge la o
confuzie între drepturile și obligațiile izvorâte din
relațiile matrimoniale cu cele din uniunea con-
sensuală. Menționăm că propunerea legislativă
conține norme prin care se asimilează situații diferite
din cadrul uniunii consensuale cu situații stabilite
pentru regimul matrimonial de Legea nr. 287/2009

Studii, opinii, informări
26 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019privind Codul civil, republicată, cu modificările ulte –
rioare, după cum urmează: art. 5-8, art. 10 și art. 11. De
altfel, la art. 7 este prevăzut în mod expres că
„dispozițiile art. 334 din Codul Civil referitoare la
înscrierea convențiilor matrimoniale în Registrul
național notarial al regimurilor matrimoniale și,
ținând seama de natura bunurilor, în alte registre, se
aplică în mod corespunzător” convențiilor încheiate
în formă autentică de persoanele aflate în uniune
consensuală, referitoare la regimul comunității
legale, al separației de bunuri, respectiv al comunității
convenționale „reglementate în Codul civil cu privire
la soți”.
Referitor la ipoteza asimilării drepturilor persoa-
nelor aflate în uniune consensuală cu cele ale cu-
plurilor căsătorite, semnalăm că, în considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 580/2016 s-a
stabilit că „În anul 1991, când Constituția a fost
adoptată, căsătoria era privită în România în
accepțiunea sa tradițională, de uniune între un bărbat
și o femeie. Această idee este susținută de evoluția
ulterioară a legislației în materia dreptului familiei
din România, precum și de interpretarea sistematică
a normelor constituționale de referință. Astfel, art. 48
din Constituție definește instituția căsătoriei în
corelație cu protecția copiilor, deopotrivă «din afara
căsătoriei» și «din căsătorie». Este evidentă, deci,
componenta biologică ce a fundamentat concepția
legiuitorului constituant în privința căsătoriei, fiind
fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea
dintre un bărbat și o femeie, câtă vreme numai
dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în
căsătorie sau în afara ei, se pot naște copii.”
Din punct de vedere al sistematizării conținutului
prezentei propuneri legislative, pentru evitarea
oricăror antinomii juridice, apreciem că normele
preconizate trebuie corelate în special cu dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,
cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, republicată, cu
modificările ulterioare, precum și cu cele ale Legii nr.
119/1996 cu privire la actele de stare civilă,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, în considerarea prevederilor art. 26 din
Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, recomandăm completarea
Capitolului VI cu soluții legislative pentru situații
tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare
sunt afectate raporturi sau situații juridice născute
sub vechea reglementare, dar care nu și-au produs în
întregime efectele până la data intrării în vigoare a
noii reglementări, precum și cu măsuri legislative
privind soluționarea conflictului între acte normative de categorii diferite, cu respectarea principiului
ierarhiei actelor normative.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 53 din 2003 – Codul muncii
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă, cu următoarele observații și
propuneri:
Semnalăm că prima teză a normei propuse pentru
art. 137 alin. (2) , constă în redarea textului de lege
lata al respectivului alineat, iar cea de-a doua teză
reprezintă soluții legislative distincte, prin care se
instituie derogări de la normele privind repausul
săptămânal, respectiv de la cele privind modalitatea
de compensare a muncii desfășurate într-o zi de
repaus săptămânal.
Precizăm că, în actuala redactare, textul preco-
nizat pentru teza a doua a alin. (2) nu este suficient
de clar, ceea ce afectează predictibilitatea și acce-
sibilitatea normei.
Astfel, semnalăm că potrivit prevederilor art. 120
alin. (1) din Codul muncii, „Munca prestată în afara
duratei normale a timpului de muncă săptămânal,
prevăzută la art. 112, este considerată muncă supli-
mentară .” Ca urmare, pentru rigoare normativă,
este necesară înlocuirea sintagmei „munca prestată
cu caracter ocazional”, cu sintagma „ munca supli-
mentară ”. Totodată, sintagma „se poate compensa
și doar financiar” nu este suficient de clară, fiind
necesară reformularea acesteia, astfel încât să se
prevadă în mod expres dacă se intenționează ca
munca suplimentară desfășurată într-o zi de repaus
săptămânal să se poată compensa exclusiv financiar,
și în ce constă respectiva compensare, sau să se poată
compensa și prin ore libere plătite.
De asemenea, norma este eliptică, deoarece nu se
precizează dacă cele 24 de ore de repaus săptămânal
sunt sau nu consecutive. Menționăm că soluția
prevăzută de art. 137 alin. (1) este că orele sunt
consecutive.
Totodată, menționăm că modalitatea de compen-
sare a muncii suplimentare este reglementată de
art. 122 și 123 Codul muncii, iar reglementarea
repau sului suplimentar face obiectul art. 137 din
același act normativ. Astfel, potrivit art. 122 alin. (1),
„Munca suplimentară se compensează prin ore
libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice
după efectuarea acesteia”, iar potrivit prevederilor
art. 123 alin. (1), „În cazul în care compensarea prin
ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 27de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca
suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea
unui spor la salariu corespunzător duratei
acesteia ”.
Ca urmare, instituirea unui regim de excepție,
prin care se derogă de la normele de drept comun,
trebuie realizată prin norme care să constituie
alineate de sine stătătoare în cadrul articolelor
menționate mai sus, fără a mai fi redat textul de lege
lata al art. 137 alin. (2).
Astfel, instituirea derogării de la normele privind
repausul săptămânal, trebuie să constituie alineat
distinct în cadrul art. 137, marcat ca alin. (21).
Totodată, stabilirea modalității în care se poate
compensa munca suplimentară desfășurată într-o zi
de repaus săptămânal trebuie să facă obiectul
completării art. 123 din actul normativ de bază, după
alin. (1), cu un nou alineat, marcat ca alin. (11).
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
privind programul național
„Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenți”
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Programul național constă în acordarea, în anu-
mite condiții, a unor facilități fiscale pentru anga-
jatorii care asigură accesul la primul loc de muncă
tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani,
absolvenți ai unei instituții de învățământ gimnazial,
profesional, liceal sau superior, de stat, particular
sau confesional, autorizat sau acreditat.
Stimularea angajatorilor pentru a încadra în
muncă tineri absolvenți, pentru o perioadă de cel
puțin 3 ani, constă în deducerea integrală a cheltuie-
lilor salariale generate de executarea contractelor
individuale de muncă încheiate cu respectivele per –
soane sau compensarea acestora cu o creanță fiscală,
până la concurența totală a sumelor.
Referitor la obiectul de reglementare, semnalăm
că în legislația națională există și alte prevederi
privind stimularea angajatorilor pentru crearea de
noi locuri de muncă destinate tinerilor care nu au
mai avut un loc de muncă.
Astfel, potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și
stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările
și completările ulterioare, angajatorii care încadrează
în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai
unor instituții de învățământ, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat,
o sumă în cuantum de 2.250 lei.
În conformitate cu art. 83 alin. (1) din aceeași
lege, angajatorii care încadrează absolvenți în
condițiile art. 80 au obligația de a menține raporturile
de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18
luni de la data încheierii.
De asemenea, potrivit art. 841 alin. (1) din Legea
nr. 76/2002 „Angajatorii care, după îndeplinirea
obligației prevăzute la art. 83 alin. (1), mențin
raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenții
încadrați în condițiile art. 80 primesc, pentru fiecare
an de continuare a raporturilor de muncă sau de
serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă
contribuției asiguratorii pentru muncă datorate de
angajatori pentru aceste persoane și virate, conform
legii”, ajutorul financiar putând fi acordat, potrivit
alin. (2), „pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data
îndeplinirii obligației prevăzute la art. 83 alin. (1)”.
În plus, potrivit art. 861 din același act normativ,
pentru crearea de noi locuri de muncă pentru șomeri
se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj,
fonduri nerambursabile proporțional cu numărul de
locuri de muncă ce vor fi create.
Prin urmare, pentru respectarea principiului
unicității reglementării în materie instituit prin art.
14 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, dispozițiile preconizate la
art. 1-3 din prezenta propunere ar fi fost indicat să
facă obiectul unui act normativ de modificare și/sau
completare a Legii nr. 76/2002, cu modificările și
completările ulterioare.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
privind statutul Limbii Semnelor Române
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Precizăm că, în prezent, sunt în vigoare o serie de
acte normative care reglementează domeniul handi-
capului. Acestea sunt: Legea nr. 178/1997 pentru
autorizarea și plata interpreților și traducătorilor
folosiți de organele de urmărire penală, de instanțele
judecătorești, de birourile notarilor publici, de
avocați și de Ministerul Justiției, cu modificările și
completările ulterioare; Legea nr. 74/1999 pentru
ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată
la Strasbourg la 3 mai 1996; Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoa-
nelor cu handicap, republicată, cu modificările și
completările ulterioare. Prin art. 69 din această lege

Studii, opinii, informări
28 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019se reglementează interpretul autorizat al limbajului
mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate. Astfel, potrivit legii, autoritățile și
instituțiile centrale și locale, publice sau private,
asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu
handicap auditiv sau cu surdocecitate, interpreți
auto rizați ai limbajului mimico-gestual sau ai
limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
Totodată, alin. (3) al art. 69 prevede în mod expres
că „Limbajul mimico-gestual și limbajul specific al
persoanei cu surdocecitate sunt recunoscute oficial
ca mijloace de comunicare specifice persoanelor cu
handicap auditiv sau cu surdocecitate”; Legea
nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției Națiunilor
Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități,
adoptată la New York de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006,
deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată
de România la 26 septembrie 2007; Normele meto-
dologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor per –
soanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 268/2007, cu modificările și com-
pletările ulterioare; Metodologia de autorizare a
interpreților limbajului mimico-gestual și a inter –
preților limbajului specific persoanei cu surdoce-
citate, aprobată prin Ordinul ministrului muncii,
familiei și egalității de șanse, al președintelui
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap
și al ministrului educației, cercetării și tineretului
nr. 671/1.640/61/2007, cu modificările ulterioare;
Strategia națională „O societate fără bariere pentru
persoanele cu dizabilități” 2016-2020 și Planul
operațional privind implementarea Strategiei
naționale „O societate fără bariere pentru persoanele
cu dizabilități” 2016-2020, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 655/2016.
Ca urmare, soluțiile legislative preconizate
trebuie să se coreleze cu ansamblul reglementărilor
interne și să se armonizeze cu legislația europeană și
cu tratatele internaționale la care România este parte.
Avem în vedere Convenția privind drepturile
persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30
martie 2007 și semnată de România la 26 septembie
2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, în care se
prevede că „limbajul include limbajele vorbite și ale
semnelor și alte forme de limbaje nonverbale”.
Semnalăm că în cadrul textului Convenției se face
referire la sintagma „limbaj mimico-gestual”, și nu
la o limbă a semnelor. De asemenea, precizăm că, la nivel european, a
fost adoptată Rezoluția Parlamentului European din
23 noiembrie 2016 referitoare la limbajul semnelor
și la interpreții profesioniști în limbajul semnelor –
2016/2952(RSP).
Totodată, precizăm că, în Legea nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoa-
nelor cu handicap, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și în actele emise în
aplicarea sa, se folosesc noțiunile de „limbaj mimico-
gestual” și „limbaj specific al persoanei cu
surdocecitate”.
Relevăm și faptul că textul proiectului utilizează
atât sintagma „limba semnelor”, cât și sintagma
„limbajul semnelor”, fiind necesară utilizarea ace-
leiași sintagme.
Având în vedere că în actele europene și naționale
menționate este utilizat termenul de „limbaj”, este de
analizat dacă proiectul nu ar trebui să se refere la
limbajul semnelor.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
privind înființarea Muzeului Național de Istorie
a Evreilor și al Holocaustului din România
Consiliul Legislativ avizează favorabil
propunerea legislativă , cu următoarele observații și
propuneri:
Întrucât propunerea legislativă are implicații
asupra bugetului de stat, potrivit prevederilor art. 111
alin. (1) teza a doua din Constituție, este necesar să
se solicite punctul de vedere al Guvernului.
Totodată, sunt incidente prevederile art. 15 din
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu
modificările ulterioare, fiind obligatoriu ca în
cuprinsul propunerii legislative să se prevadă mij-
loacele necesare pentru acoperirea sporului de
cheltuieli bugetare.
De asemenea, se impune respectarea dispozițiilor
art. 15 din Legea responsabilității fiscal-bugetare
nr. 69/2010, republicată, precum și a prevederilor
art. 33 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modi-
ficările și completările ulterioare, care reglementează
obligativitatea efectuării studiului de impact.
Având în vedere că Muzeul urmează să aibă
personalitate juridică, este necesar ca acesta să dețină
un sediu. De aceea, până la atribuirea acestuia,
sugerăm completarea art. 1 alin. (1) cu o nouă teză
având următorul cuprins: „Sediul Muzeului este în
municipiul București”.

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 29Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea muzeelor și a
colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată, pentru
înființarea muzeelor publice este necesar avizul
prealabil al Comisiei Naționale a Muzeelor și
Colecțiilor.
În plus, art. 18 alin. (1) prevede că funcționarea
muzeelor publice, indiferent de forma de constituire,
proprietate și administrare a patrimoniului, este
condiționată de acreditarea acestora, iar în confor –
mitate cu alin. (4) al aceluiași articol, acreditarea se
aprobă, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor
și Colecțiilor, prin ordin al ministrului culturii.
Față de cele expuse mai sus, soluția legislativă
preconizată trebuie să fie corelată cu dispozițiile
Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003,
republicată, care este legea cadru în materie.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
pentru înființarea Băncilor de Lapte Matern
Consiliul Legislativ avizează favorabil propu-
nerea legislativă, cu următoarele observații și
propuneri:
În raport cu obiectul specific de reglementare, la
nivelul dreptului derivat al Uniunii Europene nu
există reglementări care să instituie măsuri privind
înființarea Băncilor de Lapte Matern , lăsând la
latitudinea statelor membre stabilirea propriilor
norme cu privire la această problematică.
Menționăm că, în unele dintre statele membre ale
Uniunii Europene sau nemembre există cadrul
legislativ privitor la existența și funcționarea băncilor
de lapte14.
În acest sens, la data de 15 octombrie 2010, a luat
ființă „European Milk Bank Association” (EMBA),
ca organizație non-profit. Membri ai asociației pot
deveni băncile de lapte, asociațiile băncilor de lapte
și persoanele care sprijină sco pul asociației. Scopul
asociației este promo varea băncilor de lapte în
Europa și încurajarea coope rării între acestea. EMBA
promovează și sprijină cercetarea pentru a îmbunătăți
cunoștin țele despre laptele matern donat și băncile
de lapte.
14 În Italia, prima bancă de lapte a fost înființată în 1965
(S. Arslanoglu, Human Milk Banking in Italy , for the EMBA
Meeting, 2010), apoi s-a înființat Asociația Italiană a Băncilor de
Lapte Uman Donat, cu 33 de bănci de lapte matern, iar donațiile
de lapte primite au avut un trend ascendent din 2007. În acest
sens, Franța este țara cu cel mai mare număr de bănci de lapte
din Europa, 36. De exemplu, „L’Association Des Lactariums de
France” a fost fondată la 8 mai 1981, la Paris, pentru promovarea
alăptării, ameliorarea condițiilor de colectare și distribuire și
asigurarea calității laptelui matern în Franța.De asemenea, pe plan internațional a luat ființă
„International Milk Bank Initiative” (IMBI), un grup
de bănci de lapte și de cadre medicale interesate în
crearea unei asociații internaționale de bănci de lapte
non-profit. IMBI a fost înființată la Congresul
„Human Milk Bank Association of North America”
(HMBANA) din Washington DC, în data de 2005, la
inițiativa HMBANA și United Kingdom Association
of Milk Banks. Scopul acestei asociații este de a
promova în întreaga lume bănci de lapte etice și
sigure, precum și folosirea laptelui matern donat, ca
primă soluție, atunci când laptele propriei mame este
absent, de a facilita comunicarea internațională între
băncile individuale și asociațiile de bănci de lapte,
de a pune pe hartă activitatea acestor bănci la nivel
global, de a promova și sprijini cercetarea etică
asupra laptelui uman donat15.
Expunerea de motive, ca instrument de prezentare
și motivare a propunerii legislative, trebuie să cu-
prin dă argumentarea corespunzătoare a măsurilor
propuse prin proiect, potrivit art. 31 alin. (1) din
Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, cu referire la motivul emi-
terii actului normativ, respectiv cerințele care recla-
mă intervenția normativă, în special insuficiențele și
neconcordanțele reglementărilor în vigoare, princi-
piile de bază și finalitatea reglementărilor propuse,
cu evidențierea elementelor noi, impactul socioeco-
nomic, impactul financiar asupra bugetului general
consolidat, impactul asupra sistemului juridic,
consultările derulate în vederea elaborării proiectului
de act normativ, activitățile de informare publică
privind elaborarea și implementarea acestuia.
De asemenea, pentru a evita lacunele legislative,
potrivit art. 24 din actul normativ menționat mai sus,
soluțiile propuse trebuie să acopere întreaga proble-
matică a raporturilor sociale ce fac obiectul acesteia,
instituind reguli necesare, suficiente și posibile, care
să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență
legislativă. Menționăm că textul propus este restrâns,
rezumându-se doar la șase articole, care instituie
norme insuficient conturate, fiind aproape imposibil
să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență
legislativă.
Pentru o corectă și completă reglementare a
soluțiilor propuse, în conținutul proiectului ar trebui
să se regăsească definiția noțiunii de „bancă de lapte
matern”, precum și condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească o femeie pentru a deveni donatoare de
lapte, procedura de selecție a donatoarelor și,
15 http://www.internationalmilkbanking.org/.

Studii, opinii, informări
30 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019eventual, facilitățile acordate acestora, în vederea
stimulării donării de lapte matern.
Referitor la soluția legislativă promovată în
proiect, semnalăm că, în prezent, există un act nor –
ma tiv în vigoare care reglementează, la nivelul
legislației secundare, posibilitatea organizării în
struc tura spitalelor cu secții/compartimente la
nivelul cărora se acordă asistență medicală nou-
născuților cu vârstă gestațională mai mică de 34 de
săptămâni, a băncilor pentru lapte matern, respectiv
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 914/2006
pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească un spital în vederea
obținerii autorizației sanitare de funcționare, cu
modificările și completările ulterioare.
Ca urmare, pentru respectarea normelor de
tehnică legislativă privind asigurarea integrării orga-
nice a reglementării în sistemul legislației, unicitatea
reglementării în materie pe nivele normative și
evitarea paralelismelor în procesul de legiferare,
instituite prin Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, demersul
normativ propus trebuie raportat la actualele realități
legislative în domeniu.
A VIZ
referitor la proiectul de Ordonanță
de urgență privind unele măsuri aplicabile
în cazul retragerii Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea
Europeană fără un acord
Consiliul Legislativ avizează favorabil proiec-
tul de ordonanță de urgență , cu următoarele
observații și propuneri:
În raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din
Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții
Constituționale în materie, în preambul trebuie
dezvoltate elementele de fapt și de drept ale situației
extraordinare care justifică recurgerea la această cale
de reglementare, precum și eventualele efecte nega-
tive care s-ar produce în lipsa neadoptării proiectului
în regim de urgență. În acest sens, este necesară
referirea, inclusiv, la acele aspecte care sunt pre-
zentate detaliat numai în Nota de fundamentare.
Menționăm că nemotivarea sau motivarea neco-
respun zătoare a urgenței reprezintă motive de
neconsti tuționalitate a ordonanțelor de urgență.
De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale
s-a reținut că „Urgența reglementării nu echivalează
cu existența situației extraordinare, reglementarea
operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare” (Decizia Curții
Constituționale nr. 421/2007).
Din punctul de vedere al dreptului Uniunii
Europene, proiectul, fără a transpune vreun act
juridic european ori fără a crea condițiile necesare
implementării unui regulament, urmărește asigurarea
continuității drepturilor dobândite de către cetățenii
britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene,
care și-au exercitat dreptul la libera circulație, în
special în ceea ce privește dreptul de a munci, locui
sau studia în țara gazdă, în condiții de reciprocitate.
Aceste măsuri normative sunt necesare, cu atât mai
mult cu cât Guvernul României și-a asumat prin
Memorandul intitulat „Plan de măsuri privind
reglementarea statutului cetățenilor britanici rezi-
denți în România, în situația retragerii Marii Britanii
din Uniunea Europeană fără un acord”, adoptat la 19
martie 2019, obiectivul de a avea o abor dare
generoasă față de cetățenii britanici care și-au exercitat
dreptul la libera circulație până la data retragerii, așa
cum toți cetățenii Uniunii Europene rezidenți în
Marea Britanie până la data retragerii își vor păstra,
în continuare, drepturile existente la acest moment,
inclusiv în ceea ce privește accesul pe piața muncii,
educație, asistență medicală, beneficii, locuință
socială și asistență a persoanelor fără adăpost.
De altfel, ținând cont de faptul că nu există cadru
legal european care să reglementeze drepturile
cetățenilor unui stat membru care se retrage din
Uniunea Europeană, din perspectiva drepturilor
dobândite de aceștia în calitate de cetățeni ai Uniunii
Europene și, în lipsa unui Acord de retragere, care ar
reglementa expres aceste aspecte, este necesară
stabilirea unor norme primare la nivel național în
vederea asigurării măsurilor necesare protejării
drepturilor cetățenilor britanici rezidenți din
România, în cele mai bune condiții și conform
principiului reciprocității față de regimul aplicabil
cetățenilor români din Marea Britanie.
A VIZ
referitor la proiectul de Ordonanță
de urgență pentru modificarea și completarea
Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică
Consiliul Legislativ avizează favorabil proiec-
tul de ordonanță de urgență , cu următoarele
observații și propuneri:
Din punct de vedere al dreptului european, de-
mer sul normativ se află sub incidența reglemen-
tărilor statuate la nivelul Uniunii Europene, subsu-
mate Politicii europene în domeniul energiei,
in tegrate segmentului legislației europene rezervat –

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 31Principiilor generale, programe, sectorul – Utilizare
rațională și conservarea energiei.
Prin raportare la obiectul de reglementare al
proiectului, prezintă incidență directă prevederile
Directivei nr. 2012/27/UE a Parlamentului European
și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind
eficiența energetică, de modificare a Directivelor
2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a
Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE, act juridic
european, transpus, la nivelul legislației naționale
prin adoptarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența
energetică, în virtutea obligațiilor asumate de
România, pe linia armonizării legislative, prin
Tratatul de aderare la Uniunea Europeană așa cum a
fost ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Întrucât, ulterior demersului de preluare a
dispozițiilor Directivei nr. 2012/27/UE (act juridic
european, al cărui termen limită de transpunere, îl
constituia data de 5 iunie 2014), în condițiile în care
Legea nr. 121/2014 a fost comunicată instituțiilor
europene drept măsură națională de transpunere,
Comisia Europeană a apreciat că demersul național
este unul incomplet și incorect, întrucât nu asigură
preluarea integrală și totodată, adecvată, a normelor
europene incidente.
Astfel, Comisia Europeană a atenționat autorită-
țile române, din data de 8 noiembrie 2018, prin
scrisoarea de punere în întârziere C(2018) 7103
final, cu privire la obligația de a proceda la remedierea
urgentă a acestor disfuncționalități de transpunere, în
contextul derulării fazei precontencioase a procedurii
de infringement, declanșate împotriva României,
corespunzătoare unei acțiuni în constatarea neînde-
plinirii obligațiilor, situație ce antrenează, pe cale de
consecință, riscuri de penalizare a statului român, o
dată cu trecerea în faza contencioasă a procedurii,
prevăzută de art. 258 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE).
După cum se arată și în cuprinsul Notei de
fundamentare, autoritățile române au avut la dispo-
ziție un termen de 2 luni, respectiv până la data de 9
ianuarie 2019 pentru a-și prezenta observațiile în
raport cu susținerile Comisiei Europene, potrivit
scrisorii de punere în întârziere, iar până la data de 1
septembrie 2019, România s-a angajat la modificarea
și completarea corespunzătoare a Legii nr. 121/2014.
Din acest punct de vedere, elaborarea prezentului
proiect în scopul determinant de a asigura alinierea
completă a legislației naționale în domeniu la
Directiva nr. 2012/27/UE, constituie un demers
justificat, în raport de obligațiile ce revin statului
român privind armonizarea legislativă, astfel încât
să se prevină sesizarea de către Comisia Europeană a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin remedierea
deficiențelor de transpunere semnalate.
Sunt avute în vedere astfel, măsuri de îmbunătățire
a cadrului legal asigurat de Legea nr. 121/2014, în
vederea transpunerii integrale a normelor europene
ce vizează aspecte, precum: transpunerea exactă a
definiției „economiei de energie”, impunerea obli-
gației de renovare anuală a 3% din suprafața totală a
clădirilor încălzite, realizarea auditului pe întregul
contur de consum energetic, stabilirea obligației de a
monta contoare de energie termică sau de apă caldă
și la clădirile care sunt racordate la o sursă centrală
ce alimentează mai multe clădiri, impunerea obli-
gației de a dezvolta infrastructura necesară coge-
nerării de înaltă eficiență și utilizării sistemelor de
încălzire și răcire cu căldură reziduală și surse
regenerabile de energie.
Din analiza comparativă a proiectului și din
examinarea Tabelului de concordanță aferent, prin
prezentul demers legislativ a fost asigurată preluare
completă la nivelul dreptului intern de norme
europene vizate, în consonanță cu observațiile și
recomandările Comisiei Europene.
A VIZ
referitor la proiectul de Hotărâre
pentru definirea obligațiilor de administrare
a subdomeniului Folosința Terenurilor,
Schimbarea Folosinței Terenurilor
și Silvicultura (LULUCF),
parte a domeniului Schimbări Climatice
Consiliul Legislativ avizează favorabil proiec-
tul de hotărâre, cu următoarele observații și
propuneri:
Din analiza proiectului, în raport de dispozițiile
europene incidente, rezultă că prin obiectul de regle-
mentare abordat, se urmărește crearea cadrului legal,
instituțional și procedural privind administrarea
subdomeniului LULUCF, care să permită înde-
plinirea obligațiilor asumate de România de raportare
a emisiilor care rezultă din activități legate de
exploatarea terenurilor, de schimbarea folosinței
terenurilor și de silvicultură, conform celor stabilite
prin Decizia nr. 529/2013/UE, Regulamentul (UE)
2018/841 și Regulamentul (UE) nr. 525/2013.
În ceea ce privește reglementarea implementării
unor activități în sarcina entităților menționate în
cuprinsul proiectului, semnalăm că art. 1 din Decizia
nr. 529/2013/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 mai 2013 privind normele de
contabilizare și planurile de acțiune referitoare la
emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care

Studii, opinii, informări
32 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019rezultă din activități legate de exploatarea terenurilor,
schimbarea destinației terenurilor și silvicultură,
stabilește pentru statele membre obligații de rapor –
tare și de contabilizare a informațiilor cu privire la
acțiunile lor legate de exploatarea terenurilor, de
schimbarea folosinței terenurilor și de silvicultură
(LULUCF) care vizează limitarea sau reducerea
emisiilor și menținerea sau intensificarea absorbțiilor.
De asemenea, Regulamentul (UE) 2018/841 al
Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai
2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu
efect de seră și a absorbțiilor rezultate din activități
legate de exploatarea terenurilor, schimbarea desti-
nației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici
privind clima și energia pentru 2030 și de modificare
a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și a Deciziei
nr. 529/2013/UE stabilește normele de contabilizare
a emisiilor și a absorbțiilor din sectorul LULUCF și
de verificare a respectării de către statele membre a
angajamentelor pe care și le-au asumat pentru acest
sector, și care contribuie la îndeplinirea obiectivelor
Acordului de la Paris și la atingerea obiectivului
Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră pentru perioada 2021-2030.
Din analiza efectuată asupra prezentului proiect,
în raport cu prevederile europene mai sus menționate,
a rezultat că demersul normativ este în consonanță
cu angajamentele asumate de statul român prin
Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat
prin Legea nr. 157/2005.
A VIZ
referitor la proiectul de Lege
pentru ratificarea Acordului de împrumut
(Programul de bază de rezultate în sectorul
sanitar) între România și Banca Internațională
pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat
la New York, la 23 septembrie 2019
Consiliul Legislativ avizează negativ proiectul
de lege , pentru următoarele considerente:
Semnalăm că, la aceeași dată la care a fost
transmis prezentul proiect de lege (10.10.2019), în
ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a
fost retrasă încrederea acordată Guvernului prin
adoptarea unei moțiuni de cenzură, în condițiile art. 67,
art. 110 alin. (2) și art. 113 alin. (1) din Constituția
României, republicată, moțiune publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din
10.10.2019.
Având în vedere nivelul actului normativ propus,
prin adoptarea acestuia s-ar încălca prevederile art. 110
alin. (4) din Constituție, potrivit cărora, Guvernul demis prin moțiune de cenzură, „îndeplinește numai
actele necesare pentru administrarea treburilor
publice, până la depunerea jurământului de membrii
noului Guvern”.
În ceea ce privește noțiunea de „acte necesare
pentru administrarea treburilor publice”, art. 37
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu comple-
tările ulterioare, prevede că „În cazul încetării
mandatului său, în condițiile prevăzute de Constituție,
până la depunerea jurământului de către membrii
noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai
actele cu caracter individual sau normativ, necesare
pentru administrarea treburilor publice, fără a
promova politici noi. În această perioadă, Guvernul
nu poate să emită ordonanțe sau ordonanțe de urgență
și nu poate iniția proiecte de lege”.
În concluzie, din coroborarea prevederilor consti-
tuționale și legale citate, rezultă că, după încetarea
mandatului unui Guvern ca urmare a retragerii
încrederii de către Parlament prin adoptarea unei
moțiuni de cenzură, Guvernul nu poate adopta decât
hotărâri, fiind exclusă posibilitatea inițierii unor
proiecte de legi.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
pentru trecerea unui imobil din domeniul public
al statului și din administrarea Instituției
Prefectului – Județul Vrancea, în domeniul
public al județului Vrancea și în administrarea
Consiliului județean Vrancea
Consiliul Legislativ avizează negativ propu-
nerea legislativă , pentru următoarele considerente:
Potrivit Expunerii de motive, imobilul se află în
stare de degradare avansată, necesitând reparații
urgente. Se precizează faptul că Instituția Prefectului
nu are calitatea de ordonator principal de credite,
astfel încât nu se pot realiza lucrările de întreținere
necesare, iar Consiliul Județean, deși ar putea,
potrivit legii, să ia măsuri în vederea accesării de
fonduri europene pentru reabilitarea energetică a
palatului administrativ, nu o poate face, în contextul
actual.
Precizăm că palatele administrative din muni-
cipiile reședință de județe au fost trecute în
proprietatea statului în temeiul Decretului-lege
nr. 30/1990 și al Hotărârii Guvernului nr. 115/1990
și sunt bunuri proprietate publică de interes național,
potrivit Hotărârii Guvernului nr. 706/1994 privind
trecerea palatelor administrative din municipiile
reședință de județe în administrarea prefecturilor, cu

Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 33modificările ulterioare. În anexa la această hotărâre,
imobilul Palat administrativ din municipiul Focșani
figurează la poziția 40, compus din două corpuri și
terenul aferent acestora.
Regimul juridic al acestor bunuri a fost prevăzut
expres și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind bunurile proprietate publică, cu modificările
și completările ulterioare, potrivit căruia „Domeniul
public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute
la art. 136 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute
la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz
sau de interes public național, declarate ca atare prin
lege”.
Potrivit pct. I subpct. 29 din anexa la Legea nr.
213/1998, terenurile și clădirile în care își desfășoară
activitatea instituțiile prefectului fac parte din
domeniul public al statului.
Menționăm că până în luna iunie 2019 au fost
promovate mai multe propuneri legislative având
obiect de reglementare similar cu prezentul proiect,
propuneri care au fost avizate favorabil în consi-
derarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1/2014
și nr. 406/2016.
Precizăm însă că, la data de 20 iunie 2019 a fost
publicată Decizia Curții Constituționale nr. 384/29
mai 2019. În considerentele acestei decizii, la para-
graful 57, Curtea reține că „nominalizarea bunului în
cap. I pct. 29 din anexa la Legea nr. 213/1998, lege
organică, nu are semnificația declarării sale ca bun
ce face obiect exclusiv al proprietății publice […].
Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ iar
prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a
domeniului public al statului, a domeniului public
județean și a domeniului public local al comunelor,
orașelor și municipiilor.”
La paragraful 59 din considerente, Curtea reține
că „ […] având în vedere că bunul supus transferului
nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice,
în lipsa unei declarații exprese a legii organice,
acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a
statului în aceea a unității administrativ-teritoriale
prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului
Județean […], potrivit art. 9 alin. (1) din Legea
nr. 213/1998 în vigoare.”
Menționăm că deși prin art. 597 alin. (2) lit. m)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, art. 9 din Legea
nr. 213/1998 și anexa la aceasta au fost abrogate,
aspectele reglementate sunt preluate de noul act
normativ.
Astfel, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ „Trecerea unui bun din domeniul
public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului
județean, respectiv a Consiliului General al Muni-
cipiului București sau a consiliului local al comunei,
al orașului sau al municipiului, după caz, prin
hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritățile pre-
văzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul
respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel.”
De asemenea, în anexa nr. 2 – „Lista cuprinzând
unele bunuri care aparțin domeniului public al
statului”, la poziția 30 figurează și „terenurile și
clădirile în care își desfășoară activitatea […] prefec-
turile”.
Față de cele de mai sus, soluția legislativă propusă
trebuie să țină seama de cele reținute de Curtea
Constituțională prin Decizia nr. 384/2019.
Sub alt aspect, semnalăm că trecerea imobilului
din domeniul public al statului în domeniul public al
județului Vrancea și administrarea consiliului jude-
țean al municipiului Vrancea, la care se referă titlul
proiectului, nu este în acord cu cele reținute de
Curtea Constituțională în paragraful 63 din Decizia
nr. 384/2019 și în considerentele Deciziei Curții
Constituționale nr. 1/2014, potrivit cărora „[…]
transmițând dreptul de proprietate publică către
unitatea administrativ-teritorială, statul nu poate
constitui în același timp și dreptul de administrare în
favoarea autorităților administrației publice locale,
întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate
publică corespunzător, pe care tocmai l-a transmis,
în aceste condiții, art. … din lege aduce atingere art.
136 alin. (4) din Legea fundamentală”.
În raport cu cele reținute de Curtea Constituțională
prin Decizia nr. 384/2019, rezultă că, în lipsa
identificării unei dispoziții exprese a legii organice
vizând caracterul de obiect exclusiv al proprietății
publice al bunului supus transferului, transmiterea
imobilului – palat administrativ din județul Vrancea
din domeniul public al statului și din administrarea
Instituției Prefectului Județul Vrancea, în domeniul
public al județului Vrancea ar putea fi realizată prin
adoptarea unei hotărâri a Guvernului.
A VIZ
referitor la propunerea legislativă
pentru clasificarea maternităților ca Spitale
Prieten al Copilului, în vederea promovării
și susținerii alăptării și reducerii gradului
de mortalitate și morbiditate infantilă
Consiliul Legislativ avizează negativ propu-
nerea legislativă, pentru următoarele considerente:
Fără a ne pronunța asupra oportunității unui
asemenea demers, semnalăm că textul propunerii

Studii, opinii, informări
34 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019legislative este redactat într-o manieră generală, care
nu este specifică normelor de tehnică legislativă și
nu respectă prevederile art. 8 alin. (2) și art. 36 alin.
(1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, conform cărora „prin
modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure
dispozițiilor sale un caracter obligatoriu”, iar „actele
normative trebuie redactate într-un limbaj și stil
juridic normativ, concis, sobru și clar, care să excludă
orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor
gramaticale și de ortografie”.
Subliniem, în acest sens, că dispozițiile propuse
nu au caracter normativ, neavând capacitatea de a
constitui adevărate norme juridice. Totodată, textele
preconizate nu asigură predictibilitate și claritate,
specifice limbajului normativ.
Astfel, dispozițiile de fond prin care ar fi trebuit
legiferate relațiile sociale care fac obiectul
prezentului demers sunt redate sumar, astfel încât
proiectul nu instituie un sistem de reguli clare prin
care se pot identifica soluții legislative, precum:
conduite ce urmează a fi reglementate, care sunt
destinatarii normelor respective, raporturile dintre
autoritățile implicate etc.
Referitor la aceste aspecte, Curtea Constituțională
s-a pronunțat în mai multe rânduri, statuând că „una
dintre cerințele principiului respectării legilor vizea-
ză calitatea actelor normative”, orice act normativ
trebuind „să îndeplinească anumite condiții calita-
tive, printre acestea numărându-se previzibilitatea,
ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de
clar și precis pentru a putea fi aplicat” și că
„respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative se constituie într-un veritabil
criteriu de constituționalitate prin prisma aplicării
art. 1 alin. (5) din Constituție” 16.
Prezenta propunere nu respectă nici prevederile
art. 13, 14 și 16 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, referitoare la
integrarea acesteia în ansamblul legislației, unicitatea
reglementării în materie și evitarea paralelismelor.
Menționăm că, potrivit prevederilor art. 14
alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, „Reglementările
de același nivel și având același obiect se cuprind, de
regulă, într-un singur act normativ”.
Astfel, în prezent, sunt în vigoare o serie de acte
normative care reglementează aspectele vizate de
16 A se vedea paragraful 35 din Decizia Curții Constituționale
nr. 22/2016 care trimite la Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014,
Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015,
paragrafele 95 și 96”.prezenta propunere legislativă, și anume: Ordinul
ministrului sănătății și familiei nr. 1006/2002 pentru
înființarea Comitetului Național de Promovare a
Alăptării și Ordinul ministrului sănătății nr. 809/2003
pentru adoptarea Strategiei în domeniul promovării
alăptării, 2003-2012, dar și Ordinul ministrului
sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei
și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea
spitalelor în funcție de competență, cu modificările
și completările ulterioare.
Subliniem că natura relațiilor juridice care se
doresc a fi reglementate este specifică legislației
secun dare, fiind de analizat dacă materializarea
acestui demers legislativ nu ar trebui să se realizeze
prin adoptarea unui act normativ emis de conducătorii
ministerelor, elaborat numai pe baza și în executarea
legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului,
potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000,
republicată, cu modificările și completările ulteri oare.
Precizăm că Ordinul ministrului sănătății și
familiei nr. 1006/2002 pentru înființarea Comitetului
Național de Promovare a Alăptării și Ordinul
ministrului sănătății nr. 809/2003 pentru adoptarea
Strategiei în domeniul promovării alăptării, 2003-
2012 au fost emise în aplicarea prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei,
respectiv în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 743/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului
Sănătății, iar Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011
privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime
obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de
competență, cu modificările și completările ulterioare,
a fost emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, precum și ale
Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea
și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările
și completările ulterioare.
În considerarea acestor observații, având în
vedere atât imperfecțiunile de redactare, cât și
problemele de fond, în actuala redactare, prezenta
propunere poate duce la numeroase confuzii în
interpretare și aplicare. În situații similare, Curtea
Constituțională a declarat ca fiind neconstituțional
actul care nu a fost sistematizat corespunzător și a
evidențiat că „actul legislativ trebuie să fie inteligibil,
neechivoc și transparent în ceea ce privește conținutul
său normativ, astfel încât să îndreptățească cetățenii
să aibă încredere în activitatea parlamentară” (a se
vedea Decizia nr. 619/2016), iar „legiuitorul trebuie
să se raporteze la reglementările ce reprezintă un
reper de claritate, precizie și p revizibilitate […]” (a
se vedea Dec izia nr. 138/2019).

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 35M e d a l i o n
Ioan Tanoviceanu – părintele doctrinei penale românești,
preocupat de înființarea Consiliului Legislativ
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
președinte de secție
Consiliul Legislativ
Ioan Tanoviceanu,
renum it specialist din
domeniul dreptului pe –
nal, era preocupat de
ignoranța manifestată
de parlamentele țării în
materie de legiferare și
considera, în conse –
cință, că se impunea
luarea de măsuri pentru
îndreptarea neajunsurilor create de această situație, o
soluție reprezentând-o înființarea Consiliului
Legislativ.
Ioan Tanoviceanu s-a născut, la 18 ianuarie 1858,
pe moșia părintească în comuna Glodu, județul Dolj.
Părinții săi au fost Nicolae și Zinca, născută Poenaru,
și a avut drept frați și surori pe: Gheorghe (Iorgu),
judecător și apoi, în perioada 1910-1914, prim-
președinte al Curții de Apel Galați, care a încetat din
viață în decembrie 1914, la etatea de 61 de ani;
Maria, stabilită la Craiova, căsătorită Arhimandrescu;
Alexandrina, măritată cu doctorul Alexandru
Ignătescu, în București și Constantin, profesor de
liceu în București.
Studiile liceale le-a terminat în mod strălucit la
liceul „Carol I” din Craiova. A absolvit, în 1880,
Facultatea de Drept a Universității din București, cu
teza Despre efectul convențiunilor în dreptul roman
și român , care a văzut lumina tiparului la Tipografia
„Lipscani” din București. Și-a încheiat studiile la
Facultatea de Drept a Universității din Paris în 1881,
iar în 1884 a ajuns diplomat al Școlii de Științe
Politice din Paris. În 1884, și-a luat, de asemenea,
doctoratul, cu magna cum laude , la Facultatea de Drept a Universității din Paris, cu teza De l ’infantia .
De l’intervention .
Ioan Tanoviceanu s-a căsătorit, la 30 decembrie
1904, civil și religios, cu Lucia, fiica eminentului
magistrat George E. Schina, prim-președinte al
Curții de Apel București între anii 1895 și 1900, pro –
curor-general al Înaltei Curți de Casație între 1900 și
1905, prim-președinte al Înaltei Curți între lunile
mai și noiembrie 1905. După moartea, la o vârstă
tânără, a soției sale, Ioan Tanoviceanu s-a recăsătorit
cu Elisa Rosetti, din cunoscuta familie boierească
moldovenească, de care ulterior a divorțat. Din pri –
ma căsătorie s-au născut doi fii, foarte înzestrați in –
telectual: Gheorghe (1905-1959), profesor de geo-
grafie și Nicolae (1909-1986), doctor în drept la
Paris și, ca și tatăl său, a fost profesor universitar la
Iași, iar în perioada totalitarismului a fost deținut
politic. Acestuia din urmă i se datorează lucrarea
Contribuția filosofică a lui Ioan Tanoviceanu la
studiul dreptului penal .
Dotat cu o inteligență sclipitoare, Ioan Tanoviceanu
era un bun cunoscător al mai multor limbi străine,
ceea ce i-a permis în timpul studiilor să asimileze
valorile epocii sale, în mod special preceptele noii
doctrine pozitiviste, în care întrezărea o „largă
deschi dere pentru progresul României”.
În 1880, Ioan Tanoviceanu, proaspăt absolvent al
Facultății de Drept a Universității din București, a
devenit magistrat supleant la Tribunalul Dolj. După
întoarcerea din Franța, când a început o strălucită
carieră juridică, Ioan Tanoviceanu a fost magistrat,
între anii 1885 și 1889, la Tribunalul Ilfov și apoi la
Tribunalul Iași. A fost, de asemenea, avocat în Baroul
de Ilfov. Ioan Tanoviceanu era hotărât ca, alături de PERSONALITĂȚI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV
DE-A LUNGUL TIMPULUI

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
36 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019marii oratori judiciari și profesori de drept, să creeze
o mentalitate nouă „în pretoriul justiției române”.
Astfel, a participat la procese de răsunet, printre care
și cel intentat de Ion Luca Caragiale lui Constantin
Alexand ru Ionescu-Caion, pentru infracțiunea de
calomnie prin presă,
când împreună cu
Barbu Ștefănescu-
Delavrancea a condus
cu talent oratoric, curaj
și forță de convingere
dezbaterile judiciare.
Ca urmare a reputa –
ției sale de jurist cu so-
li de cunoștințe pro fesio-
nale, Ioan Tano viceanu
a fost invitat să ocupe la 11 octombrie 1889, în cali –
tate de profesor, Catedra de drept penal și procedură
penală de la Facultatea de Drept a Universității din
Iași, unde a activat până în iulie 1901. Din 11 iulie
1901 și până în aprilie 1917 a fost profesor la Cate –
dra de drept penal și procedură penală de la Facul –
tatea de Drept a Universității din București. A predat,
până în 1917, tot cursul de drept penal și procedură
penală, cu excepția introducerii filosofice, recidivei
și regimurilor penitenciare. Ioan Tanoviceanu s-a
dovedit, de altfel, a fi un mare profesor de drept pe –
nal, pionier al acestei științe. De remarcat că din 9
aprilie 1897 a devenit membru corespondent al
Academiei Române. A fost ales și confirmat decan al
Facultății de Drept a Universității din București la 28
octombrie 1914, funcție din care a demisionat în
iulie 1915. A fost reales și confirmat decan al ace –
leiași facultăți la 29 septembrie 1915, funcție pe care
a deținut-o până în 1917. Această alegere a sa, de
două ori consecutiv, în funcția de decan al Facultății
de Drept din București s-a datorat însușirilor sale ex –
cepționale, care radiau omenie și bunătate, precum și
harului său de dascăl. A fost membru al Uniunii
Internaționale de Drept Penal, participând, în această
calitate, la mai multe congrese internaționale.
Ioan Tanoviceanu și-a început cariera politică în
1906, când a fost ales deputat de Covurlui, cu
susținerea Partidului Conservator.
A fost director al „Revistei Penitenciare și de
Drept Penal”, care a apărut, cu destule sacrificii
perso nale, între anii 1912 și 1915. A colaborat cu
articole la publicațiile: „Dreptul”, „Curierul Judiciar”
(fiind membru al redacției acestei prestigioase
reviste), „Analele Academiei Române”, „Arhiva”,
„Revista idealistă”, „Rondul literar”, „Românul
literar”, „Revista Arhivelor”. De pildă, în articolul publicat în „Curierul
Judiciar”, anul XXV , nr. 20, 1916, p. 161, intitulat
Circumstanțele atenuante în Parlament , Ioan
Tanoviceanu constata că întinsa și complexa legisla ție
privind organizarea statului este întocmită în mare
parte de oameni nu îndeajuns de pregătiți pentru o
asemenea operă atât de importantă și de dificilă.
„Este de necrezut – spunea el – cât de mare este
ignoranța parlamentelor în materie de legiferare,
deși parlamentele au misiunea de a legifera și sunt
numite chiar corpuri legiuitoare.
Absorbiți cu luptele politice, nu numai legiuitorii
improvizați, care nu cunosc nici cele mai elementare
principii de legiferare, dar chiar distinși juriști, să-
vârșesc adevărate atentate în contra principiilor știin-
ței dreptului”1. Se impunea, în consecință, crea rea
unei instituții juridice, precum Consiliul Legislativ,
pentru îndreptarea acestei situații.
Ioan Tanoviceanu a avut marele merit că a luptat
pentru introducerea cazierelor judiciare în România,
fundamentând teoretic importanța folosirii lor în
justiția represivă, precum și rolul lor hotărâtor în
combaterea și pedepsirea recidivei. A fost preocupat
de determinarea unei stări mai bune în închisorile
din țară, care aveau grave deficiențe de organizare a
regimului penitenciar, de asigurare a reinserției
sociale a condamnaților, de separare a infractorilor
minori de cei majori și a infractorilor primari,
condamnați pentru fapte relativ minore, de cei
recidiviști, dar și de problema administrării închi-
sorilor la nivel central și nu local.
Ioan Tanoviceanu a fost un apărător al egalității
în fața legii, inclusiv penale, afirmând: „Iată
egalitatea noastră înaintea legii: săracul plătește cu
libertatea, cu bătaia și ani grei de închisoare, pe când
bogatul plătește cu bani și tablouri de ale lui Aman”.
De asemenea, s-a pronunțat în favoarea adaptării
legislației la necesitățile naționale: „Un codice sau o
lege străină se aseamănă cu o piesă de moravuri:
spre a produce efectul dorit trebuie elaborată, iar nu
tradusă. Că elaborarea e grea, o recunoaștem.
Legiuitorul trebuie să aibă în vedere învățătura
istoriei și cunoașterea realităților naționale; să
studieze istoria trecutului și să înțeleagă trebuințele
țării pentru ca să facă o bună legiuire națională […];
să nu uite că nu face legi universale, ci legi pentru
români”.
Prin criticile pe care le-a adus Codului penal din
1865 („ … în codicele nostru penal redactat în grabă
și de persoane incompetinte sunt multe dispozițiuni
1 Valer Dorneanu, Sorin Popescu, Ilariu Mrejeru, Victoria
Țăndăreanu, Tudor Prelipceanu, Consiliul Legislativ. Tradiție și
modernitate. 1926-2001 , București, Editura Lumina Lex, 2000,
p. 48.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 37neraționale”.) și, de altfel, prin întreaga-i activitate
doctrinară, Ioan Tanoviceanu a pregătit terenul
pentru reformele Codului penal și a Codului de
procedură penală din 1936. De altfel, Ioan
Tanoviceanu se întreba: „Toate aceste reforme sunt
desigur în favoarea infractorilor; oare nu s-ar putea
găsi vreo reformă în legislațiunea penală și în
favoarea oamenilor de treabă, care și ei au oarecare
drept la bunăvoința legiuitorilor […] ?”.
Contribuția pro-
fe so rului Ioan Tano-
viceanu la dez vol-
tarea științei pe nale
românești a fost
imen să. Princi pala
sa operă o re prezintă
Cursul de drept și
pro cedură penală ,
în trei volu me, din
care două volume
de drept penal publi-
cate în 1912 la Edi-
tura Socec și un vo-
lum de procedură
penală apărută un
an mai târziu. Ioan
Tanoviceanu a arătat în prefața Cursului că acesta s-a
adresat nu numai studenților și profesioniștilor
dreptului, ci „tuturor persoanelor care se îndeletnicesc
cu chestiunile penale”, înțe legând prin aceasta
inclusiv funcționarii din închisori, de la serviciile de
identificare, gardienii, medicii din sistemul
penitenciar, persoanele implicate în societățile de
patronaj etc.
În opinia profesorului I. Vișoiu-Cornățeanu,
colaboratorul său apropiat, acest curs reprezenta de
fapt o adevărată „enciclopedie de drept penal”.
Conform lui Ion Nefliu, autor al unei prezentări a
lui Ioan Tanoviceanu, Emilie Garçon, profesor
penalist de drept comparat la Facultatea de Drept a
Universității din Paris, a publicat un articol în
„Revue Pénitentiaire et de Droit Penal”, nr. 1/1914,
asupra Cursului, elogiindu-l pe Ioan Tanoviceanu,
după cum urmează: „Multă vreme legislația
Regatului României n-a avut interpreți naționali. D-l
Tanoviceanu […] este un criminalist extrem de
instruit și foarte competent. Erudiția sa este mare și
știința sa profundă. În toate chestiunile, mai ales în
cele pasionante și delicate, d-l Tanoviceanu a adus
multă lumină. Documentarea istorică, doctrinară și
jurisprudențială este completă și sigură. […] Opera
sa este originală și profund personală. […] Savantul
profesor din București este un partizan hotărât al
doctrinei care atribuie dreptului represiv funcțiunea apărării sociale. […] V olumele sale au o mare valoare
științifică”. În final, profesorul parizian a cerut ca
opera românului Ioan Tanoviceanu să fie tradusă în
franceză, considerând-o „o operă clasică în știința
universală”2.
După moartea lui Ioan Tanoviceanu, aceste
lucrări au fost retipărite și actualizate, în perioada
1924-1927, sub forma unui monumental tratat în
cinci volume: Tratat de drept și procedură penală.
Doctrina de Vintilă Dongoroz. Referințe la legisla-
țiunile din Bucovina și Ardeal de Corneliu Chiseliță
și Ștefan Laday. Jurisprudența de Eugen C.
Decusară .
Ioan Tanoviceanu a fost fondatorul și prin cipalul
reprezentant al școlii pozitiviste în doc trina penală
româ neas că. A fost preocupat de fenomenul creșterii
cri mi nalității în România, publicând, în conse cin ță,
studii și comentarii prin care a pus bazele statisticii
penale.
O lucrare inedită a lui Ioan Tanoviceanu a fost
Ori închisoare pentru datorii, ori faliment pentru
civili . Ioan Tanoviceanu atrăgea atenția că este o
datorie a societății să procedeze corect în toate
împrejurările, pentru ca cel care nu se ține de cuvânt
și care produce leziuni patrimoniale partenerului
care l-a împrumutat cu bună-credință să-și execute
obligațiile, obligații care reprezintă, din punct de
vedere social, stabilitatea raporturilor civile, a celor
comerciale și mai ales a celor morale, pentru că
societatea protejează omul. Ioan Tanoviceanu a fost
unul din personajele premonitorii, care a întemeiat
dreptul penitenciar în România și a căutat să
echilibreze balanța „cetățean protejat de drepturile
omului și autoritatea statală – protector al
colectivității societății”3.
Ioan Tanoviceanu era un om care lupta pentru
omul anonim, omul care a căzut în păcat ca o
înfrângere în primul rând a regulilor morale. De
aceea a fost împotriva duelului, care a reprezentat,
de altfel, subiectul unei alte scrieri inedite a sale, dar
și împotriva neparoliștilor, celor care nu-și respectă
obligațiile asumate. De aceea a formulat principiile
de drept penal după un principiu general de expiere,
nu de răzbunare a societății.
Pe lângă importantele lucrări juridice pe care le-a
realizat, Ioan Tanoviceanu, personalitate multila-
terală, a avut preocupări în genealogie și lingvistică,
a publicat documente istorice și și-a adus contribuția
la realizarea biografiilor unora dintre cronicarii
2 http://www.penale.ro/ioan_tanoviceanu_prezentare.html,
p. 3.
3 Constantin Vișinescu, Actualitatea lui Ion Tanoviceanu , în
„Palatul de Justiție”, Serie nouă, nr. 4, 2008, p. 12.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
38 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019moldoveni. A donat Academiei Române 396 de
documente din secolele XVI-XIX, pe care le
strânsese cu osârdie în timpul vieții.
A fost autorul a numeroase lucrări, după cum
urmează: Despre efectul convențiunilor în dreptul
roman și român , teză de licență, București, 1880; La
question juife en Roumanie au point de vue juridique
et social , Paris, Imprimerie Saint Michel, 1882; De
l’intervention ou point de vue du droit international ,
Paris, Editure Larose et Forcel, 1884 ; Reforma
legislațiunii penale în România , 1892; Transferarea
mea la Galați, răspuns la acusațiunile d-lui P .P .
Carp-Bedmar , Iași, 1893; Un pericol național:
Creșterea criminalității în România. Cauzele ei și
mijloacele de îndreptare , Tipografia Națională, Iași,
1896; Un poet moldovean din veacul al XVIII-lea:
Matei Millo , București, 1898; Din luptele pentru
neam: Răsturnarea lui Vasile Lupu. Studiu istoric ,
Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii
Istorice, seria II, tom XXIV , 1901; România sub
raportul moral , București, Tipografia Arte Grafice,
1902; Ori închisoare pentru datorii, ori faliment
pentru civili , București, Editura Curierul Judiciar,
1903; Formațiunea proprietății funciare în Moldova ,
1903; Contribuțiuni la biografiile unora din cro-
nicarii moldoveni , 1905; Apucături vechi ale noii
școli istorice: N. Iorga et comp. Trei răspunsuri
conținând critica Vol. V și VI din Studii și documente
și a Istoriei lui Ștefan cel Mare pentru poporul
român , 1905; Criminalitatea în România după
ultimele publicațiuni statistice , București, Tipografia
Arte Grafice, 1909; Marele spătar Ilie Țifescu și
omorârea lui Miron și Velișco Costin , 1910;
Interpretarea art. 460 și 461 din procedura penală , 1911; Curs de drept penal , vol. I, 796 pagini, vol. II,
627 pagini, București, Atelierele Grafice Socec,
1912; Curs de procedură penală română , 724 pagini,
București, Atelierele Grafice Socec, 1913; Acțiunea
publică și acțiunea privată în materie de societăți
prin acțiuni , 1914; Duelul , 1915; Dispozițiuni
relative la proprietari , 1916; Tratat de drept și
procedură penală (5 volume), 1924-1927. A tradus,
adnotat și comentat Codul lui Hammurabi , 1904.
Ioan Tanoviceanu a fost și autorul următoarelor
studii și articole, printre care: Legea libertății
individuale , în „Curierul Judiciar”, 1903; Legiferarea
în Parlamentul României , în „Curierul Judiciar”,
1906; Instigatorii, studiu apel pentru amnistia
generală a participanților la Răscoala din 1907 , în
„Curierul Judiciar”, 1907; Condamnarea la daune a
achitatului în corecțional sau în simplă poliție , în
„Curierul Judiciar”, 1909; Arhiologia juridică , în
„Curierul Judiciar”, 1910; Despre pedeapsa cu
moartea , în „Curierul Judiciar”, 1911; Complicitatea
și tăinuirea , în „Dreptul”, 1915.
În timpul primului război mondial, Ioan
Tanoviceanu a fost nevoit să părăsească Bucureștiul,
care a fost, la un moment dat, ocupat de germani și
de aliații lor, oraș în care nu i-a mai fost dat să se
întoarcă. A avut o moarte misterioasă la 8 aprilie
1917, la vârsta de 59 de ani, în plină maturitate, la
Odesa, pe teritoriul Rusiei, țară în care tocmai
avusese loc Revoluția din februarie 1917 și care a
căzut pradă diverselor tulburări sociale.
Ioan Tanoviceanu a fost o figură emblematică a
dreptului românesc, dovedind o adâncă erudiție, un
intelectual desăvârșit, un patriot adevărat care a făcut
cinste țării sale.

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 39Prezentare selectivă
a unor articole din revistele de drept românești*
Dreptul nr. 8/2019 – Puterea judecătorească – o
veritabilă a treia putere în stat? – Radu I. Motica,
George Mara
Studiul abordează problematica rolului pute rii
judecătorești în cadrul sistemului separației puterilor
în stat, precum și interacțiunea acesteia cu puterea
legislativă, respectiv executivă, utili zând
preponderent metoda analizei și a studiului de caz,
respectiv a studiului jurisprudențial.
Pornind de la necesitatea, justificată într-un stat
democratic, de existență a unui sistem de control
reciproc între autoritățile chemate să exercite
puterea, autorii prezintă rolul creator al judecătorului,
chemat să aplice, prin interpretare, dreptul și
principiile sale, la o situație de fapt, urmărind
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Se afirmă că necesitatea limitării comporta-
mentului abuziv ori arbitrar în exercitarea funcțiilor
oricărei dintre cele trei puteri ale statului se poate
realiza doar atunci când con trolul reciproc este
efectiv și garantat prin regle mentările legale, dar și
prin practica insti tuțională, bazată, de asemenea, pe
principiul colaborării loiale între instituții și autorități
publice.
Membrii puterii judecătorești trebuie să respecte
înalte standarde de etică și profesio nalism, iar
independența și imparțialitatea aces tora reprezintă
garanții ale respectării rolului pe care ȋl exercită în
cadrul regimurilor democratice fundamentate pe
principiul sepa rației puterilor.
Lucrarea prezintă o analiză a jurisprudenței
relevante a Curții Constituționale, care a stabilit
parametrii acestei relaționări cu puterea legisla tivă și
cea executivă, astfel încât aceasta să conducă la
garantarea respectării funcțiilor atri buite prin Legea
fundamentală fiecărei puteri, respectiv respectarea
drepturilor și libertăților cetățenilor și prevenirea
arbitrariului în exercițiul puterii.
Dreptul nr. 8/2019 – Evoluția reglementării
răspunderii civile delictuale de la Codul civil din
1864 la noul Cod civil – M onna-Lisa Belu MagdoStudiul urmărește o analiză comparativă a
reglementărilor legale din Codul civil român de la
1864, în raport cu acelea ale actualului Cod civil, cu
privire la răspunderea civilă delictuală, evidențiind
asemănări și deosebiri între cele două reglementări,
cu prezentarea unor elemente de noutate pe care
legiuitorul le-a adus în actualul Cod civil.
Autoarea a avut în vedere o prezentare istori că a
concepțiilor doctrinare privind responsa bilitatea
civilă, fundamentată inițial pe teoria subiectivă și
evoluția spre abordarea obiectivă a responsabilității,
în variantele riscului profit, a riscului de autoritate și
a riscului de activitate, precizându-se coexistența
celor două fundamente ale responsabilității,
subiectivă și obiectivă și a câmpului de aplicare a
fiecăreia dintre acestea.
Reține atenția prezentarea fundamentului
răspunderii civile în sistemul de drept național,
elementele de convergență și divergență între
răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă
contractuală, formele tehnice ale răspun derii
delictuale, răspunderea pentru fapta proprie,
vinovăția și cauzele exoneratoare de răspundere,
ilicitul civil și cauzele de înlăturare ale caracterului
ilicit al faptei, răspunderea delictuală a persoanei
juridice, elementele de noutate ale reglementării
răspunderii pentru fapta altuia (minori, persoane
puse sub interdicție, răspunderea comitenților pentru
prejudiciile cauzate de minori) și fundamentul
juridic al acestei răspunderi, răspunderea pentru
prejudiciile cauzate de animale și ruina edificiului.
Este reținută și noua viziune a actualului Cod civil în
materia răspunderii pentru lucruri, cu privire specială
asupra materiei coliziunii vehiculelor și a
fundamentului juridic al acestei răspunderi.
Autoarea prezintă noile reglementări exten sive
ale responsabilității civile delictuale, criteriul de
apreciere a vinovăției în materie delictuală și
dinamica acestuia, noutățile actualului Cod civil în
materia cauzelor de înlăturare a vinovăției, ca
fundament al responsabilității civile delictuale
pentru fapta proprie, condițiile de excludere sau
limitare prin act juridic a răspunderii delictuale,
ilicitul și vinovăția, condiții distincte ale răspunderii REVISTA REVISTELOR
* Lucrare realizată de Cristina Păiș, Consiliul Legislativ.

Revista revistelor
40 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019civile, conceptul ilicității comisiv și omisiv și abuzul
de drept, concepția organicistă a reglementării
actualului Cod civil privind răspun derea directă a
persoanei juridice și condițiile de operare, caracterul
obiectiv al răspunderii persoanei juridice pentru
prejudiciile cauzate de organele sale și fundamentul
acestei răspunderi, regăsită în obligația de garanție și
riscul de autoritate.
Totodată, regăsim o analiză a răspunderii pentru
prejudiciile cauzate prin fapta minorului și a
persoanelor puse sub interdicție, caracterul direct,
obiectiv și autonom al răspunderii celor ținuți legal,
convențional sau judiciar pentru prejudiciile cauzate
de aceștia, caracterul obiectiv al răspunderii pentru
prejudiciile cau zate de minori și de către cei puși sub
interdicție, fundamentată pe obligația de garanție și
riscul de autoritate, condițiile exercitării dreptului de
opțiune a victimei, între răspunderea acelora ținuți
pentru altul și răspunderea autorului faptei
prejudiciabile, caracterul obiectiv al răspunderii
subsidiare a aceluia lipsit de discernământ și criteriul
de stabilire a indemnizației destinate reparării
prejudiciului.
Studiul conține și o analiză a răspunderii
comitenților pentru prejudiciile cauzate de prepuși și
procesul evolutiv al fundamentului răspunderii
comitenților pentru prejudiciile cau zate de prepuși,
de la prezumția relativă și absolută de culpă, la riscul
profit și teoria garan ției, cu cele două tendințe,
subiectivă și obiectivă, caracterul obiectiv al
răspunderii comitentului pentru prejudiciile cauzate
de prepuși și funda mentul acestei răspunderi în
viziunea actualului Cod civil, reglementarea
extensivă a noului Cod civil în privința raportului de
prepușenie și efectele răspunderii, temeiul juridic al
acțiunii victimei împotriva comitentului și
prepusului, precum și regresul comitentului
împotriva prepusului.
Autoarea studiază probleme privind concep tul de
pază juridică a animalului, din care decurge
prerogativa de comandă, direcție și supraveghere,
ipotezele pazei juridice solidare și divizibile,
conceptul de pază materială, răspunderea pentru
prejudiciile materiale și corporale cauzate de
animalele sălbatice și fun da mentul juridic al
răspunderii obiective pentru prejudiciile corporale
cauzate de animalele sălbatice. Apoi, studiul
urmărește prezentarea domeniului de aplicare a
răspunderii pentru ruina edificiului și cei ținuți de
obligația reparării prejudiciului, cerințele de
probațiune în materia răspunderii pentru ruina
edificiului și temeiul juridic al răspunderii obiective.
În ceea ce privește răspunderea pentru prejudiciile
cauzate de lucruri sunt avute în vedere evoluția conceptului de „lucru” cauzator al prejudiciului,
conceptul de pază juridică a lucrului și implicațiile
legate de paza juridică, delimitarea pazei juridice de
paza materială, problema scindării pazei juridice de
aceea materială și a scindării folosinței lucrului de
structura acestuia, răspunderea pentru prejudi ciile
cauzate de lucrurile furate, paza juridică a lucrului și
răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile
aflate în coproprietate, devălmășie și în cazul
proprietății periodice. Reține atenția, de asemenea,
ipoteza răspunderii contractuale a pazei juridice
pentru prejudiciul cauzat de lucruri, răspunderea
pentru prejudiciul cauzat prin coliziunea vehiculelor,
terților sau paznicilor juridici ai lucrurilor,
fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat
de lucruri, evoluția de la prezumția relativă sau
absolută de culpă, la prezumția culpei în paza
lucrului și apoi la teza răspunderii obiective pentru
prejudiciile cauzate de lucruri, caracterul obiectiv al
răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri,
consacrat de actualul Cod civil și fundamentul
decurgând din obligația de garanție, al cărui suport îl
constituie riscul de activitate.
Dreptul nr. 9/2019 – Poluarea electro magnetică
și afectarea drepturilor umane fundamentale.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
– Mircea Duțu
Noile tehnologii, precum comunicațiile fără fir,
generează inedite amenințări pentru sănătatea umană
și calitatea mediului. Printre acestea, câmpurile
electromagnetice (CEM) – ale antenelor releu sau
liniilor de electricitate – reprezintă o poluare
incoloră, inodoră și invizibilă cu efecte nefaste
asupra sănătății. Tehnologiile domeniului evoluând
rapid, mai înainte chiar ca consecințele lor negative
să poată fi suficient investigate și dovedite de știință,
generează dificultăți pentru capacitatea dreptului de
a se adapta și de a răspunde corespunzător noilor
probleme astfel ridicate. Printre primele reacții
juridice în materie se numără cele înregistrate în
privința drepturilor omului, cu precădere în
jurisprudența CEDO, care asimilează amenințările
CEM în contextul art. 8 din Convenție, implică
principiul precauției și impune noțiunea de prag de
gravitate. Cauza Calancea ș.a. c. Republica Moldova
(2018) reprezintă un moment important în
deschiderea instanței de la Strasbourg spre noua
problematică a CEM și, în ciuda reticențelor
manifestate prin hotărârea pronunțată, aceasta
implică o recunoaștere a existenței și nevoii asimilării
juridice a noilor amenințări la adresa drepturilor
omului și consolidarea jurisprudențială, în acest
context, a dreptului la un mediu sănătos.

Revista revistelor
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 41Dreptul nr. 10/2019 – Discuții în legătură cu
funcția de administrator public din perspectiva
Codului administrativ – Alexandru Țiclea
Recentul Cod administrativ (aprobat prin O.U.G.
nr. 57/2019), a preluat din vechea regle mentare
(Legea administrației publice locale
nr. 215/2001), cu unele modificări, normele privind
funcția de administrator public la nivelul comunelor,
orașelor, municipiilor, județelor și al asociațiilor de
dezvoltare intercomunitară.
În prezentul articol, autorul are în vedere, în
principal, numirea administratorului public de către
primar, delegarea atribuțiilor acestuia, inclusiv pe
cea de ordonator principal de credite. O atenție
specială este acordată contractului de management
(obiectul său, drepturile și obli gațiile părților
contractante, durata și încetarea lui). Cu privire la
natura juridică a contractului respectiv, autorul
opinează că acesta este un contract administrativ, de
drept public. Printre argumentele avute în vedere, se
numără urmă toarele: este reglementat de Codul
administrativ; una dintre părți este o autoritate
publică; obiectul său constă în „coordonarea unor
compartimente ale aparatului de specialitate sau a
serviciilor publice”; el poate fi reziliat (unilateral) de
către autoritatea publică.
Finalul articolului este consacrat tripticului de la
nivelul comunelor, orașelor și municipiului, triptic
alcătuit din primar, viceprimar și admi nistratorul
public. Ideea constă în aceea că delegarea unora
dintre atribuții administratorului public nu înlătură
competența primarului de a exercita orice atribuții
date de lege în competența sa.
Dreptul nr. 10/2019 – Considerații în legătură
cu aplicabilitatea art. 65 din Codul muncii la
anumite situații – Ion Traian Ștefănescu
Studiul de față urmărește să dea un răspuns la
cadrul juridic referitor la posibila reducere de
personal urmată de concediere, măsuri care ar avea
ca unic scop mărirea profitului angajatorului.
Pe fondul ambiguității art. 65 din Codul Muncii
se apreciază că rațional este posibilă o astfel de
măsură numai în cazul în care angajatorul are un
profit care se situează sub nivelul profitului mediu
existent în sectorul/domeniul de activitate (situație
care se poate evalua în raport cu datele financiare de
la Oficiul Registrului Comerțului și cu datele care se
publică periodic de Ministerul Finanțelor Publice).
Numai într-un astfel de caz este întrunită condiția
cauzei reale și serioase.
Dreptul nr. 10/2019 – Incidente cu privire la
proba literală din perspectiva Codului de proce dură civilă român și a Codului de procedură civilă francez
(I). Procedura verificării înscrisurilor – Maria Fodor
Verificarea de scripte reprezintă un incident în
legătură cu proba literală, mai exact o procedură
căreia îi este supusă un înscris sub semnătură privată
contestat.
Înscrisurile sub semnătură privată contestate pot
fi supuse unei proceduri de verificare fie pe cale
principală, printr-o acțiune preventivă, având în
exclusivitate un asemenea obiect, fie pe cale
incidentală, în cursul unui proces.
Se consideră că verificarea înscrisului sub
semnătură privată, pe cale principală, este admisibilă
în condițiile art. 359-363 C. pr. civ., dacă nu a existat
sau nu există un proces pe rol în care să se fi opus sau
să se opună acel înscris.
În schimb, verificarea înscrisului sub semnă tură
privată, pe cale incidentală, este reglementată în art.
301-303 C. pr. civ., ale căror dispoziții fac obiectul
prezentului studiu.
Art. 301 C. pr. civ. reglementează atitudinea pe
care trebuie să o aibă acela căruia i se opune un
înscris sub semnătură privată, dat fiind faptul că un
astfel de înscris nu are putere doveditoare decât dacă
este recunoscut expres sau tacit ori dacă este declarat
veridic în urma verificării lui de către instanță.
În cazul în care acela căruia i se opune un înscris
sub semnătură privată contestă scrierea și/sau
semnătura, precum și atunci când moștenitorii sau
succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde
că emană înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau
semnătura autorului lor, ori dacă instanța are îndoieli
asupra sincerității recunoașterii unui înscris, aceasta
va proceda la verificarea înscrisului și, dacă este
cazul, va ordona efectuarea unei expertize.
Se consideră că procedura verificării de scripte
este posibilă și în cazul înscrisului în formă
electronică, întrucât și acest înscris este supus
condiției recunoașterii, cu observația că verificarea
se va face prin expertiză tehnică de specialitate. În
dreptul francez, dacă negarea sau refuzul de
recunoaștere se referă la un înscris sau semnătură
electronică, judecătorul trebuie să verifice dacă
cerințele de validitate a unui astfel de înscris sau
semnătură sunt îndeplinite.
Verificarea înscrisului sub semnătură privată de
către un expert este o soluție subsidiară, pe care
judecătorul o va dispune doar în cazul în care
verificarea directă (compararea scrierii și semnăturii
de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte
înscrisuri necontestate; administrarea altor mijloace
de probă permise de lege) nu-l poate edifica asupra
veracității înscrisului.

Revista revistelor
42 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Dacă, în urma verificării înscrisului, se constată
că acesta provine de la persoana căreia i se opune,
judecătorul va reține înscrisul ca mijloc de probă.
Însă, dacă se constată că înscrisul nu emană de la cel
căruia i se opune, instanța îl va înlătura din proces.
Pandectele române nr. 3/2019 – Indepen dența
procurorului. Probleme actuale privind cooperarea
judiciară internațională în materie penală – Mihai
Mareș, Adrian Șandru
Recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene a
nuanțat trăsăturile pe care trebuie să le îndeplinească
o autoritate judiciară emitentă a unui mandat
european de arestare. Cu această ocazie a fost
analizată legătura dintre puterea executivă și
procurorii care efectuează urmărirea penală,
judecătorii ajungând la concluzia că prerogativa
abstractă a unui ministru de a influența o anchetă
penală, chiar și neexercitată în mod concret, creează
un dubiu asupra respectării dreptului la un proces
echitabil în procedura emiterii unui mandat european
de arestare. Ca efect imediat al acestei decizii au fost
afectate sute de mandate europene de arestare emise
de autoritățile din Germania și Țările de Jos și pe
termen lung ar putea fi afectat orice instrument de
cooperare judiciară internațională.
Pandectele române nr. 3/2019 – Subiectele
Regulamentului general privind protecția datelor în
caleidoscopul nuanțelor de fericire – Daniel-Mihail
Șandru, Irina Alexe
Studiul are în vedere efectele Regulamentului
general privind protecția datelor nu doar asupra celor
mai importante subiecte ale sale – operatorul și
persoana vizată – dar și cu privire la instituții și
autorități implicate, alte categorii de persoane
interesate ori chiar categoria entităților excluse de la
aplicare. Autorii fac un inventar al atitudinilor
decelate de practica primei jumătăți de an de aplicare,
prin raportare la riscuri și sancțiuni, proceduri și
principii, incidente și aplicare corespunzătoare și
uniformă a regulamentului în toate statele membre
ale Uniunii Europene și nu numai.
Revista română de drept european
nr. 2/2019 – Constituțiile naționale și dreptul
Uniunii Europene – interacțiuni la intersecția
pluralismului constituțional cu adeziunea la valori
comune – Koen Lenaerts
Articolul examinează diferitele aspecte ale
relației dinamice și complexe dintre constituțiile
naționale ale statelor membre și dreptul Uniunii
Europene, recurgând la exemple extrase din
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.Constituțiile naționale sunt fundamentale într-o
Uniune între state. În fapt, tratatele de la Paris și de
la Roma, precum și cele de la Maastricht, Amsterdam,
Nisa și, în sfârșit, Lisabona, aparțin, în sens formal,
unui drept convențional interstatal. Această ancorare
în dreptul internațional este reflectată la art. 54 TUE
și art. 357 TFUE, în temeiul cărora consimțământul
statelor membre de a fi obligate prin tratate este
subordonat ratificării de acestea din urmă „în
conformitate cu normele lor constituționale”, aceeași
condiție aplicându-se revizuirii tratatelor. Aceste
reguli sunt astfel pertinente la însuși nivelul temeliei
Uniunii Europene, a cărei existență rezultă dintr-un
acord internațional între „Înaltele Părți contractante”.
Revista română de drept al afacerilor nr.
2/2019 – O perspectivă și analiză critică a GDPR.
Protecția intimității, drept sau iluzie. Apel la
conștientizarea riscurilor mediului digital asupra
dreptului la intimitate și viață privată – Oxana D.
Chironda
Articolul urmărește să conteste teoria potrivit
căreia Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016
privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și
privind libera circulație a acestor date este o lege
care are ca scop să redea persoanelor controlul
asupra datelor lor personale. În dezvoltarea tezei și
prin prezentarea argu mentelor, lucrarea va urmări să
demonstreze că GDPR nu a fost conceput și nici nu
urmărește acest scop. Lucrarea analizează în detaliu
și răspunde la următoarele întrebări: Mai este
intimitatea și protecția datelor un drept fundamental
așa cum a fost acesta conceput și reglementat prin
Convenția 108 din 1981 și Carta Europeană a
Drepturilor Omului? Sunt oamenii adevărații stăpâni
ai datelor lor personale? Sunt datele noastre personale
o marfă, respectiv un bun comercializabil, vandabil?
Este GDPR în fapt un set de reguli care reglementează
piața datelor personale? Și în sfârșit, această lucrare
încearcă să răspundă la eterna incomodă întrebare a
lui Lucius Cassius „Cui prodest”?
Revista română de dreptul proprietății
intelectuale nr. 3/2019 – Noua reglementare a
know-how-ului și secretelor comerciale – Gheorghe
Gheorghiu
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 25 din 18.04.2019 au fost transpuse unele
prevederi din Directiva (UE) 2016/943 a
Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie
2016 privind protecția know-how-ului și a
informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete

Revista revistelor
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 43comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divul-
gării ilegale.
Transpunerea Directivei (UE) 2016/943 s-a făcut
cu mare întârziere, după ce Comisia Europeană a
notificat autorităților române, pentru a se evita
declanșarea acțiunii în consta tarea neîndeplinirii
obligațiilor, infringement, în temeiul art. 258 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Față de noutatea reglementării, autorul prezintă
mai întâi conținutul Directivei (UE) 2016/943 și
apoi modul de transpunere în legislația națională, cu
unele observații.
Această directivă instituie măsuri, proceduri și
acțiuni reparatorii prevăzute pentru a preveni
dobândirea, utilizarea și divulgarea ilegală a
secretelor comerciale, inclusiv a know-how-ului, sau
pentru a obține reparații în urma unor astfel de fapte.
Cu privire la modul de transpunere al Directivei
în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2019,
autorul face următoarele observații: 1. Apreciază
oportună includerea know-how-ului în sfera
secretelor comerciale prin aceasta asigurându-se
tratarea unitară a informațiilor confidențiale. 2.
Directiva și ordonanța definesc secretele comerciale,
delimitează căile legale de dobândire de căile ilegale,
însă are ca scop principal instituirea de măsuri,
proceduri și acțiuni reparatorii pentru a preveni
dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a
secretelor comerciale, inclusiv a know-how-ului,
sau pentru a obține reparații în urma unor astfel de
fapte. În acest context, păstrarea vechilor regle-
mentări în ce privește alte aspecte decât cele
reglementate de directivă și ordonanță, se justifică.
3. Dispozițiile din ordonanță sunt suficient de clare
și nu necesită, pentru moment, o interpretare
doctrinară. 4. Deși o parte din secretele comerciale
au natură tehnică, putând fi brevetate, legiuitorul
român le-a privit doar prin prisma concurenței ilicite,
implicând Consiliul Concurenței și Ministerul
Economiei, fără vreo referire la Oficiul de stat pentru
invenții și mărci, organism de specialitate al statului
român abilitat în domeniul creației tehnice, lacună
care va trebui înlăturată.
Revista română de dreptul proprietății
intelectuale nr. 3/2019 – Probleme privind constituționalitatea instituției revalidării brevetului
– Alexandru Teodorescu
Legea trebuie să fie certă, prin faptul că este clară
și precisă, iar implicațiile sale legale, previzibile
[…]. Cei care acționează cu bună credință în temeiul
legii așa cum este sau pare a fi, nu ar trebui să fie
frustrați în așteptările lor. În această privință,
articolul face o analiză constituțională asupra
anumitor dispoziții din Legea română privind
brevetele de invenție, dispoziții cărora li se
reproșează a fi împotriva unor principii foarte
importante. În primul rând, autorul se referă la
instituția de revalidare a brevetului, care, în
reglementarea actuală, se consideră că nu beneficiază
în nici un fel de o linie temporală previzibilă.
Cea de-a doua parte a articolului este acordată
categoriilor de acțiuni pe care o persoană le poate
întreprinde în privința unui brevet care a fost decăzut
din drepturi (în conexiune cu faptul revalidării),
orbitând în jurul ideii că, atunci când un brevet este
decăzut din drepturi pentru neplata taxei de
menținere, acest lucru ar trebui să însemne, în esență,
că orice terț poate acționa după bunul plac cu privire
la invenția decăzută.
Revista română de dreptul proprietății
intelectuale nr. 3/2019 – Reflecții analitice des pre
cercetarea anteriorităților mărcilor UE – Ioana
Chiriță
De când Oficiul European pentru Proprietate
Intelectuală nu se mai ocupă de verificarea existenței
unor mărci anterioare din proprie inițiativă, opoziția
reprezintă singurul mijloc de invocare a unor drepturi
anterioare în scop de prevenire a înregistrării unei
mărci identice sau similare. Subiectul tratat în articol
reprezintă o provocare la conturarea unei perspective
inter disciplinare odată cu „ascultarea” mai multor
puncte de vedere în ceea ce privește necesitatea unei
verificări ex-officio a disponibilității semnului ce se
dorește a fi înregistrat și, nu în ultimul rând, la
dezvoltarea unor soluții care să conducă la
optimizarea sistemului european de acordare a
protecției prin apelarea la entități non-umane care să
poată face raționamente de valoare într-un timp
record.

44 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019APARIȚII EDITORIALE
Constituția României
Comentariu pe articole
Ediția 2
Coordonatori: I. MURARU; E.S. TĂNĂSESCU
București, Editura C.H. Beck, 2019
Avem deosebita plăcere și onoare de a semnala
apariția ediției 2 a unei remarcabile și voluminoase
lucrări consacrate comentariului pe articole al
Constituției României. Ambele ediții sunt rezultatul
colaborării și muncii unor colective de excepție
reprezentate de nume sonore ale vieții juridice din
toate domeniile care sunt reglementate în Constituție,
coordonate de reputații profesori Ioan Muraru și
Elena-Simina Tănăsescu.
Domeniul constituțional este unul clasic al
dreptului, în permanență deschis solicitărilor din
practică și care este mereu repus în chestiune de
doctrină.
Lucrarea elaborată se constituie într-o analiză
coerentă și bine sistematizată a unor aspecte semni-
ficative ale problematicilor ocazionate de interpre-
tarea Legii fundamentale, vădind preocu parea
constan tă a autorilor de a valorifica informația
doctri nară, legislativă și jurisprudențială cât se poate
de actuală, precum și grija de a cuprinde sursele cele
mai autorizate.
Constituția reprezintă baza întregului sistem
juridic al unui stat, mama legilor , și trebuie să aibă
un caracter vizionar pentru a răspunde la cerințele și
necesitățile actuale și viitoare care apar în evoluția
acestuia, ea reflectând stadiul dezvoltării și moder –
nizării societății. Prin Constituție nu sunt regle-
mentate doar interesele clasei politice, ci, în primul
rând, trebuie reflectate interesele tuturor categoriilor
de cetățeni ai unui stat, indiferent de calitatea acestora, imprimându-i astfel o valoare care deter –
mină respectul de care trebuie să se bucure Legea
fundamentală.
În orice Constituție a unui stat democratic sunt
consacrate principiile vieții economice, sociale,
politice și juridice care își au corespondent în valorile
fundamentale pe care statul le promovează și le
apără.
Constituția actuală a României a fost adoptată în
anul 1991, fiind elaborată într-o concepție nouă și
modernă. Ea reprezintă cadrul juridic fundamental
pentru organizarea și funcționarea statului și a
societății pe baze noi, democratice, după deceniile
de dictatură, consacrând reinstaurarea democrației
parlamentare și a pluralismului politic în România.
Este însă de subliniat că adoptarea ei a fost rezultatul
unui compromis între tendințele contradictorii exis-
ten te la acea vreme, respectiv cele conservatoare și
cele democratice.
Ca urmare a acestui compromis, practica constitu-
țională și statală a relevat anumite disfuncțio nalități
existente în mecanismul de aplicare a normelor
constituționale.
Astfel, în anul 2003, după un îndelungat proces de
negociere între forțele politice, a avut loc prima și
singura revizuire de până acum a Constituției
României, datorată faptului că în cei 12 ani de aplicare,
în România s-au produs schimbări esențiale și reforme
de substanță în evoluția politică, econo mică și socială

Apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 45a țării, făcând necesară modificarea și completarea ei
prin Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003.
Revizuirea a fost necesară nu numai pentru a
asigura temeiul constituțional al realizării procesului
de integrare euro-atlantică, al optimizării procesului
de adoptare a deciziilor și întărirea exigențelor
statului de drept, al lărgirii garanțiilor instituționale
și constituționale ale drepturilor și libertăților funda-
mentale, ci și pentru a actualiza sau corecta unele
dintre soluțiile inițiale, a completa unele omisiuni și
a elimina unele imperfecțiuni.
Actuala formă a Constituției a intrat în vigoare pe
29 octombrie 2003 și a fost adoptată în urma unui
referendum național, care a avut loc pe 18 și 19
octombrie 2003. Constituția României conține în
prezent 156 de articole împărțite în opt titluri.
Acesta era contextul în care, în anul 2008, a
apărut prima ediție a prezentei lucrări consacrate
comentariului pe articole al Constituției României.
Ediția din 2008 a devenit în scurt timp de la
apariția sa o lucrare clasică în domeniu, un ghid
indispensabil pentru înțelegerea fenomenelor consti-
tuționale prin amploarea și acuratețea analizelor,
constituind un reper în cadrul numeroaselor lucrări
consacrate comentariului articolelor din Constituția
României. Ediția 2 actualizează și îmbogățește
informația prezentată publicului larg în prima ediție,
din 2008, a comentariului pe articole al Constituției
României. În anul apariției acestui volum se
împlinesc 28 de ani de la intrarea în vigoare a Legii
fundamentale și 16 ani de la singura sa revizuire, cea
din anul 2003.
Despre coordonatorii lucrării, dl prof. univ. dr.
Ioan Muraru și dna prof. univ. dr. Elena-Simina
Tănăsescu nu cred că este cazul de prezentări
suplimentare, cele două nume fiind arhicunoscute
oricărui practician al dreptului în calitate de autori a
numeroase lucrări științifice de specialitate, de
profesori universitari de drept constituțional la
Facultatea de Drept din cadrul Universității
București, dar și de fost președinte al Curții
Constituționale și fost Avocat al Poporului, respectiv
fost consilier prezidențial și actual membru al Curții
Constituționale.
În lista autorilor regăsim, alături de cei doi
coordonatori amintiți anterior, specialiști renumiți
din domeniile din care fac parte articolele analizate
din cadrul Constituției României, cadre didactice la
Facultatea de Drept din cadrul Universității
București, dar și la facultățile de drept din alte orașe
ale României, nume sonore și de referință ale vieții
juridice din România. Facem o scurtă prezentare a
acestora în ordine alfabetică: Dana Apostol Tofan,
Flavius-Antoniu Baias, Valerian Cioclei, Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Bogdan Dima, Luminița
Dima, Simona Gherghina, Marian Enache, Paul Pop,
Andrei Popescu, Ramona Popescu, Sorin Popescu,
Bianca Selejan-Guțan, Vlad Cristian Soare, Milena
Tomescu, Verginia Vedinaș și Cristina Zamșa.
La o analiză comparată cu prima ediție în ceea ce
privește autorii, se constată că la elaborarea prezentei
ediții au participat de principiu aceleași persoane ca
la prima ediție, cu unele mici modificări. Astfel, se
remarcă cooptarea la autori a unor noi cadre didactice
la Facultatea de Drept din cadrul Universității
București, dar și a dlui dr. Marian Enache, judecător
la Curtea Constituțională a României.
Conștienți de delicatețea subiectului, autorii pre-
zentei ediții au cercetat cu grijă, seriozitate și
temeinicie fiecare articol al Constituției, realizând o
amănunțită documentare la zi a aspectelor analizate,
atât în plan legislativ și jurisprudențial, cât și al
doctrinei, fără a neglija referiri comparatiste și
abordări pluridisciplinare, evidențiind, acolo unde
este cazul, soluțiile discutabile și făcând propuneri
pentru îmbunătățirea acestora.
O atenție deosebită este acordată în cazul ana-
lizării autorităților publice la care Constituția
României face referire, unde, pentru o viziune
comparativă mai amplă, au fost prezentate și aspecte
privind regimul juridic al unor instituții similare din
alte state ale lumii. A se vedea, în acest sens,
comentariul la art. 79 referitor la Consiliul Legislativ,
unde autorul său, dl Sorin Popescu, președinte de
secție în cadrul respectivei instituții, care a participat
și la redactarea comentariilor la art. 154 și 156, a
prezentat și aspecte referitoare la instituții similare
din alte state, evidențiind rolul și atribuțiile lor,
punând accent pe asemănările și deosebirile dintre
respectivele instituții. De asemenea, sunt invocate
deciziile recente ale Curții Constituționale prin care
s-a reținut în numeroase rânduri că „deși normele de
tehnică legislativă nu au valoare constituțională,
[…] prin reglementarea acestora legiuitorul a impus
o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui
act normativ, a căror respectare este necesară pentru
a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea
legislației, precum și conținutul și forma juridică
adecvate pentru fiecare act normativ”, asigurându-se
în acest mod, normelor de tehnică legislativă o
încadrare în rândul dispozițiilor a căror nerespectare
atrage după sine neconstituționalitatea prevederilor
contrare.
Stilul de redactare este clar și concis, vădind
preocuparea permanentă a autorilor pentru acuratețea
și preciziunea expresiei, printr-o abordare realistă
bazată pe capacitate de analiză și sinteză a fiecăruia
dintre autori.

Apariții editoriale
46 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Prin analiza la care este supus fiecare articol se
urmărește să se explice normele constituționale
într-un limbaj comun, care să fie cât mai apropiat
de înțelesul cititorilor. Autorii lucrării realizează
un comentariu pertinent, încercând să urmărească
o structură unitară pentru toate articolele, cu
valorificarea din plin a recentei practici judiciare a
Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, cunoștințele teoretice și de drept comparat
exprimate în doctrina dreptului public (internațional,
comunitar, constituțional, parlamentar etc.), precum
și bogata experiență practică a fiecăruia dintre ei.
Lucrarea are în principal un caracter practic, de
îndrumare în citirea și aplicarea Legii fundamentale,
dar, în același timp, are și o valoare teoretică
importantă evidențiată prin modalitatea de abordare
a instituțiilor juridice, precum și prin numeroasele
sugestii și propuneri de lege ferenda de îmbunătățire
a reglementărilor actuale, ceea ce poate asigura o
valoare de referință în adoptarea eventualelor
viitoare modificări constituționale, deja anunțate.
Considerăm că, așa cum „fiecare popor își are
Constituția care i se potrivește și care i se cuvine”
(declarație a șefului statului cu ocazia evenimentelor
prilejuite de sărbătorirea la 8 decembrie 2008 a Zilei
Constituției), așa fiecare Constituție trebuie să aibă
parte de o lucrare prin care toate normele din Legea
fundamentală să fie explicate pe înțelesul tuturor,
pentru a fi mai ușor de aplicat. Chiar dacă lucrarea de
față nu este prima de specialitate de acest gen, în
care fiecare articol al Legii fundamentale este
explicat, din punct de vedere al analizei la care sunt
supuse normele constituționale, precum și al metodelor și amplelor surse bibliografice folosite,
putem aprecia că aceasta este printre cele mai
complete și complexe, mai bine documentate și mai
ample, fiind de un real folos tuturor celor interesați,
lucrarea constituind un referențial în domeniu.
Primele lucrări consacrate analizării și comentării
textelor constituționale au fost elaborate imediat
după adoptarea Constituției din decembrie 1991, în
acest sens amintim lucrarea „Constituția comentată
și adnotată”, apărută în anul 1992 la Editura R.A.
Monitorul Oficial sub semnătura reputaților juriști
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan,
Ioan Muraru, Florin Vasilescu și Ioan Vida. Și după
revizuirea din anul 2003 au apărut o serie de lucrări
în care fiecare articol al Constituției era supus unei
analize, cum ar fi volumul „Constituția României
revizuită – comentarii și explicații”, apărut în anul
2004 la Editura All Beck, autori fiind regretații Mihai
Constantinescu și Antonie Iorgovan, precum și Ioan
Muraru și Elena-Simina Tănăsescu, ultimii doi fiind
și coordonatorii ediției de față.
Indiferent de contextul politic și social în care se
va afla România, prezenta lucrare va constitui un
punct de plecare atât pentru profesioniștii care
activează la nivelul tuturor organismelor statale, cât
și pentru oricine dorește să clarifice aspecte legate de
latura teoretică, dar și practică, a domeniului
dreptului constituțional, fiind expresia unei analize
aprofundate a acestui domeniu și contribuind astfel
la consolidarea democrației statale.
dr. Cătălin CIORA
șef sector
Consiliul Legislativ

Apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 47Drepturile și libertățile
fundamentale
în jurisprudența
Curții Constituționale
V olumele II și III
Marian ENACHE;
Ștefan DEACONU
București, Editura C.H. Beck, 2019
Cei doi autori: Marian Enache – doctor în drept și
judecător al Curții Constituționale a României și
Ștefan Deaconu – profesor univ. dr. și îndrumător de
doctorat la Facultatea de Drept a Universității din
București; avocat în Baroul București; arbitru și
președinte al Curții de Arbitraj Comercial
Internațional de pe lângă Camera de Comerț și
Industrie a României continuă seria prezentării unor
decizii ale Curții Constituționale, sesizată de-a
lungul timpului în legătură cu excepții de neconstitu-
ționalitate referitoare la drepturile și libertățile
fundamentale statuate în Constituția României.
V olumul al doilea al acestei trilogii este dedicat
drepturilor socio-economice și debutează cu dreptul
de proprietate . După o expunere a articolului 44 din
Legea fundamentală urmează un comentariu în care
se arată originea și vechimea afirmării acestui drept,
inclusiv înscrierea lui în Declarația Universală a
Drepturilor Omului la articolul 17. Se arată de
asemenea că există o ocrotire a proprietății, indiferent
de titular – persoană fizică sau persoană juridică –,
după cum există o diferență între proprietatea publică
și proprietatea privată, dar ambele ocrotite prin
Constituție. Deciziile Curții Constituționale amintite
în acest cadru fac referire la: limitele dreptului de
proprietate, administrarea bunurilor proprietate pu-
bli că sau privată a statului, reconstituirea dreptului
de proprietate pe vechile amplasamente sau reconsti-
tuirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere și altele.
Articolul 46 din Constituție statuează asupra
dreptului la moștenire , care este garantat. Deși cu o
întindere foarte scurtă, acest articol a fost dezvoltat
de legislația subsecventă, de doctrină și de jurispru-
dență. Astfel, în comentariul la acest articol autorii
arată că, nefăcându-se nicio precizare suplimentară în textul constituțional, acest drept aparține deopo-
trivă cetățenilor români, străinilor și apatrizilor, fiind
necesare doar două condiții pentru a moșteni: capa-
citatea și vocația succesorală. Deciziile C.C.R. refe-
ritoare la acest articol s-au pronunțat asupra unor
teme precum: dreptul de moștenire al soțului supra-
viețuitor , la calitatea de moștenitor, la garantarea
dreptului la moștenire, la reconstituirea dreptului de
proprietate al moștenitorului, la certificatele prin
care se recunoaște calitatea de urmași ai eroilor-
martiri, la termenul de opțiune succesorală etc.
Următorul articol în ordinea înscrierii lui în
Constituție – art. 48 – este cel referitor la dreptul la
căsătorie. După redarea integrală a textului urmează
un scurt comentariu, plecând de la originile instituției
până la reglementările Uniunii Europene în materie.
Este de asemenea observată situația copilului din
căsătorie și din afara ei. În concluzie, se arată că
dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii este
neîngrădit. Dintre deciziile Curții Constituționale
referitoare la acest articol amintim pe cele privind:
condiționarea dreptului de a solicita reîntregirea
familiei de preexistența unei căsătorii încheiate
anterior obținerii formei de protecție acordate de
statul român , dreptul de control asupra intrării și
stabilirii străinilor pe teritoriul statului , întreținerea
datorată copilului minor de către părintele firesc sau
de către adoptator și altele.
Dreptul la viață intimă familială și privată este
următorul text constituțional analizat în cadrul
acestui volum. Așa cum arată autorii, acesta este un
drept fundamental, care își are reglementarea atât la
nivelul intern al statelor, cât și la nivel internațional.
Fiind situat la granița dintre libertatea individuală
și libertățile celorlalte persoane, dreptul persoanei
de a dispune de ea însăși va avea totdeauna un

Apariții editoriale
48 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019conținut variabil și sensibil la schimbările care au
loc în societate, fiind necesară o acomodare a
acestui drept cu realitățile sociale și cu morala
publică . În continuare sunt redate câteva extrase din
decizii ale Curții Constituționale care s-au pronunțat,
printre altele, și asupra unor subiecte precum:
limitarea vieții private, dosarul electronic de sănă-
tate al pacientului, îndeplinirea condițiilor de formă
și de fond pentru încheierea validă a căsătoriei,
reproducerea umană asistată medical; referitor la
acest subiect, Curtea Constituțională a constatat că
dispozițiile art. 12 și cele ale art. 27 din lege (privind
sănătatea reproducerii și reproducerea umană asistată
medical) sunt neconstituționale în măsura în care nu
instituie un organism de specialitate, cu atribuții de
control, care să poată fi sesizat de solicitanții a căror
cerere a fost respinsă . Alte decizii ale Curții în cadrul
acestei teme se referă la interesul superior al
copilului, condițiile de admisibilitate privind emi-
terea unui ordin de protecție și altele.
Articolul 27 Inviolabilitatea domiciliului face
obiectul unui comentariu foarte bine documentat,
citați fiind la sursa bibliografică atât reputați
specialiști români, cât și străini. Din bogata jurispru-
dență a Curții Constituționale autorii s-au oprit la
decizii care s-au referit la: controlul activităților
profesionale care se desfășoară la sedii, acțiunea în
evacuare, percheziția domiciliară, evacuarea din
spațiul locativ și altele .
Dreptul la învățătură , înscris la art. 32 din
Constituție, este unul din drepturile fundamentale ce
face parte din generația a doua de drepturi, denumite
și drepturi negative , se arată în comentariul aferent.
Câteva decizii relevante pronunțate de Curtea
Constituțională în legătură cu acest subiect au vizat:
autonomia universitară, neacordarea ajutorului de
șomaj studenților, diferite forme de instrucție și
perfecționare, ocuparea posturilor vacante cu
suplinitori etc.
Despre articolul 33 din Constituție – accesul la
cultură –, autorii arată că acest drept este cuprins
inclusiv în Pactul internațional cu privire la drepturile
sociale, economice și culturale (art. 15) și în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art.
13 și 22); din jurisprudența Curții Constituționale
autorii au selectat câteva decizii referitoare la:
drepturi de autor și drepturi conexe, plata sumelor
obținute din valorificarea unor bunuri sau servicii
culturale etc.
În comentariul articolului 47 din Legea funda-
mentală – dreptul la un nivel de trai decent – autorii
arată că este un drept intrat în catalogul drepturilor
fundamentale mult mai târziu decât celelalte
drepturi, deoarece conținutul său complex necesită un anumit stadiu de dezvoltare pe care statele trebuie
să-l atingă. Sunt prezentate în continuare extrase din
decizii relevante ale Curții Constituționale referitoare
la diferențe între nivelul chiriilor aplicabil pe piața
imobiliară, obligația pensionarilor de a plăti con-
tribuția de asigurare de sănătate, diminuarea
nivelului de trai prin stabilirea și sancționarea
contravențiilor, dreptul soțului supraviețuitor de a
opta pentru tipul de pensie al cărei cuantum este mai
avantajos și multe altele.
Un drept relativ nou, introdus prin revizuirea din
2003 a Constituției, este cel înscris la art. 45 –
libertatea economică. Importanța deosebită a
acestui drept a făcut ca ea să se regăsească și în
docu mente juridice internaționale, nu numai în
constituțiile naționale. După comentariul aferent
urmează o foarte bogată jurisprudență a Curții
Constituționale, din ale cărei decizii amintim pe cele
referitoare la: limite de exercitare a libertății econo-
mice, libertatea comerțului, limitarea exercițiu lui
unui drept patrimonial, restrângerea libertății eco-
no mice și altele.
Ultimul articol al acestui volum este art. 50 –
protecția persoanelor cu handicap –. În comentariul
lor, autorii arată printre altele că textul constituțional
prevede că statul asigură realizarea unei politici
naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de
tratament ale handicapului, în vederea participării
efective a persoanelor cu handicap la viața
comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce
revin părinților și tutorilor. Selecția deciziilor Curții
Constituționale în acest caz se referă la: dreptul de
opțiune al persoanelor cu handicap, regim special
pentru persoanele cu handicap, gratuitatea medica-
mentelor prescrise persoanelor cu handicap etc.
În cuprinsul celui de-al treilea volum cititorul va
găsi o nouă categorie de drepturi numite social-
politice. Structura păstrează „rețeta” volumelor ante-
rioare, cuprinzând prezentarea textului constituțional,
comentariul autorilor și o selecție dintre deciziile
Curții Constituționale.
Primul articol este secretul corespondenței, sta-
tuat în Constituție la art. 28. Despre acest drept
autorii spun că are o strânsă legătură cu dreptul la
viața intimă și privată a persoanei, fiind reglementat
și la nivel internațional prin Declarația Universală a
Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire
la drepturile civile și politice, și altele. Selecția
deciziilor Curții Constituționale privesc subiecte
precum: secretul corespondenței persoanelor aflate
în executarea pedepselor privative de libertate,
obligația judecătorului-sindic de a cere să îi fie
predată corespondența debitorului etc.

Apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 49Libertatea conștiinței , drept fundamental din
prima generație de drepturi este înscris în articolul
29 din Constituție. După un scurt comentariu în care
se arată printre altele că libertatea conștiinței
semnifică posibilitatea unei persoane fizice de a
avea și de a exprima în public sau în mod particular
o concepție a sa despre lume, viață și despre tot ceea
ce îi înconjoară, de a îmbrățișa o anumită credință
religioasă sau nu […]. Curtea Constituțională s-a
pronunțat în deciziile sale asupra următoarelor
tematici: libertatea cultelor, libertatea gândirii și a
opiniilor, libertatea credinței religioase, libertatea
conștiinței, din care autorii au selectat extrasele
relevante.
În ceea ce privește libertatea de exprimare , drept
înscris în Legea noastră fundamentală la articolul 30,
autorii sunt de părere că acest drept cuprinde
libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a
transmite informații sau idei fără amestecul
autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Selecția deciziilor Curții Constituționale se referă la:
libertatea de exprimare a opiniilor, limitele libertății
de exprimare, delicte de presă etc.
Dreptul la informație , un alt drept fundamental,
statuat în articolul 31 din Constituție este bogat
comentat și urmat, de asemenea, de o amplă
jurisprudență a Curții Constituționale, din care am
reținut deciziile referitoare la servicii publice de
radio și televiziune, informații de interes public,
informații clasificate și altele.
Dreptul de vot este unul din drepturile electorale
fundamentale, iar drepturile electorale sunt prin
excelență drepturi exclusiv politice , se arată în
comentariul acestui drept ce se regăsește în articolul
36 din Constituție. Comentariul articolului 36 este
bogat și foarte actual, urmat de rezumate ale unor
decizii ale Curții Constituționale referitoare la votul
prin corespondență, validarea mandatelor de
senator, dreptul de vot al persoanelor condamnate
prin hotărâre judecătorească definitivă și altele.
Un alt drept fundamental – dreptul de a fi ales –
înscris în articolul 37 din Constituție este de asemenea
de mare actualitate. După un scurt istoric al acestui
drept, autorii au selectat decizii ale Curții
Constituționale având următoarele teme: alegeri
parlamentare parțiale – condiții privind exercitarea dreptului de a fi ales, stare de incompatibilitate,
proceduri privind alegerea primarilor și multe altele.
Dreptul de a fi ales în Parlamentul European , un
drept înscris în articolul 38 din Constituție, conferă
cetățenilor români posibilitatea de a-și exprima
preferințele și de a participa la reprezentarea statului
lor în cadrul unei organizații supranaționale, fără a
le conferi și posibilitatea de a exercita direct vreo
putere de stat, se arată în comentariul autorilor. Și cu
privire la acest articol Curtea Constituțională a fost
chemată să se pronunțe; dintre decizii au fost
selectate cele având următoarele teme: alcătuirea
Biroului Electoral Central, depunerea listei cu
semnături de adeziune, exercitarea drepturilor
electorale ș.a.
Articolul 39 din Constituție se referă la libertatea
întrunirilor , un drept fundamental ce face parte din
categoria largă a libertăților publice. Două sunt
deciziile Curții Constituționale care s-au pronunțat
în legătură cu acest articol: restricții ale libertății
întrunirilor și declararea prealabilă a desfășurării
adunărilor publice.
În sfârșit, articolul 40 din Legea fundamentală –
dreptul de asociere – încheie seria de drepturi social-
politice. O bogată jurisprudență legată de acest
articol a fost dezvoltată de Curtea Constituțională,
dintre care amintim pe cele referitoare la: instituirea
unor forme speciale de asociere, organizații
cooperatiste, limitarea sferei persoanelor care pot
constitui ori pot adera la diferite tipuri de asociații.
Aceste două volume, împreună cu cel apărut la
începutul anului, aduc ca noutate în domeniu o
structurare foarte clară a unor drepturi înscrise în
Constituția României. Comentariul autorilor care
urmează textului constituțional se sprijină pe bogata
activitate publicistică a acestora, dar și pe o
bibliografie selecționată. Alegerea deciziilor Curții
Constituționale pe subiecte a fost făcută în așa fel
încât cititorul va găsi elementele cele mai importante
și pertinente, asigurându-i susținerea de care are
nevoie în fundamentarea opiniilor și demersurilor
sale.
Sorin POPESCU
președinte de secție
Lucica-Violeta NICULAE
consilier
Consiliul Legislativ

Apariții editoriale
50 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Drepturile omului
și ordinea mondială.
Cum să trăim într-o lume
a schimbărilor excepționale
Ovidiu PREDESCU
București, Editura Universul Juridic, 2019
De formație jurist, cu o îndelungată activitate ca
magistrat, apoi ca profesor la catedra unor
prestigioase facultăți și nu în ultimul rând ca
redactor-șef adjunct, apoi director al publicației
Dreptul, Ovidiu Predescu este înzestrat și cu
veritabile calități de scriitor. Distinsul autor este
menționat în Dicționarul „Personalități române și
faptele lor. 1950-2000 și în continuare”, volumul
XXV (2007), la rubrica Personalități de excepție
selectate din diverse domenii de activitate. Științe
juridice (pp. 210-231), în volumul XXVII (2008), la
rubrica Literatură (pp. 334-361) și în volumul XXX
(2008), la rubrica Între științe juridice și credință
(pp. 315-330), dar și în „Enciclopedia personalităților
din România. Hübners Who is Who”, ediția a doua,
2007, p. 955.
Prin acest ultim volum, prof. univ. dr. Ovidiu
Predescu continuă seria cărților de beletristică și de
cugetări începute în anul 1999 cu volumul 306, după
care a urmat: În umbra gândului …(2003), În umbra
gândului…Despre om și sensul existenței lui (2005),
Agape. Cugetări despre Dumnezeu și om (2006), De
la Dumnezeu la om și înapoi … (2008).
Cartea pe care o propunem cititorului este formată
dintr-o serie de 9 eseuri scrise de autor în ultimii trei
ani și publicate în reviste precum Dreptul , Universul
Juridic , Dilema Veche etc.
În primul eseu ce poartă titlul Dreptul și statul de
drept față în față cu provocările începutului
mileniului al III-lea , autorul este de părere că deși au
trecut aproape două decenii din epoca postmodernă,
societatea este încă la nivelul unui sat global, fiind
obligată să își apere umanitatea în fața întreprinderilor
transnaționale, care au tendința să iasă din
reglementarea statală, angajând sistemul economic
într-un libertinaj destructiv . Așa stând lucrurile, sarcina dreptului dobândește valențe hotărâtoare în
procesul globalizării, proces care trebuie înfăptuit în
beneficiul umanității. Sunt și alte pericole subliniate
în acest context, precum traficul de arme, spălarea
banilor, crima organizată etc. Răspunsul la aceste
provocări este, în opinia domniei sale, un stat de
drept puternic, unde legea este aplicată și unde
infractorii sunt pedepsiți . Și schimbul rapid de
informații care impulsionează exprimarea de opinii
duce la modificarea conexiunilor între oameni, care
devin virtuale și mai puțin fizice, dând naștere unor
fenomene precum criminalitatea informatică. În
toate domeniile specialiștii dreptului și politicienii
deopotrivă trebuie să acționeze rapid, să întreprindă
măsuri adecvate, pentru că o așteptare pasivă nu este
una benefică.
În cel de-al doilea eseu, Montesquieu și pena-
lizarea vieții publice, autorul readuce în memoria
cititorului celebrul principiu potrivit căruia separația
puterilor reprezintă singurul mijloc prin care se
poate asigura respectul legilor într-un stat în care
este posibilă existența unui guvern legal, precum și
actualitatea lui în România contemporană. După o
scurtă analiză a contextului social actual, concluzia
este că, dat fiind nivelul de evoluție al naturii umane,
principiul este în continuare valabil.
Deși publicat în anul 2017, eseul Populism și națio-
nalism versus valorile și obiectivele Uniunii Europene
este de o mare actualitate. Situația incertă a ieșirii Marii
Britanii din Uniune, încercarea regiunii Catalonia de a
se desprinde de Spania, diversele mișcări ale
formațiunilor naționaliste, de extremă dreapta,
eurosceptice etc. sunt tot atâtea motive de îngrijorare
pentru construcția numită Uniunea Europeană. Autorul
este optimist, fiind încredințat că vor exista soluții
pașnice de păstrare a diversității în unitate.

Apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 51Aceeași notă de încredere că se vor găsi mijloacele
adecvate pentru păstrarea coeziunii Uniunii Europene
rezultă și din materialul publicat în revista Legal
Point nr. 2/2017 numit Reziliența Uniunii Europene
la șocurile sociale, politice și economice actuale .
Autorul este de părere și că înființarea unei structuri
militare proprii ar genera, alături de NATO, o mai
mare rezistență în fața amenințărilor existente la
granițele Uniunii.
Următorul articol – Drepturile omului și civili-
zația contemporană – este un punct de vedere al
autorului referitor la drepturile omului atât ca
indivizi aparținând unui spațiu geografic determinat,
cât și ca persoane individuale care dobândesc
capacitate procedurală internațională. Sorgintea
acestor drepturi se găsește în identitatea universală
a persoanei umane. În aceste vremuri în care
globalizarea cuprinde tot mai multe domenii, Ovidiu
Predescu este de părere ca fiind necesară înainte de
toate o globalizare spirituală a umanității. Cel mai
lung ca întindere eseu al acestui volum poartă titlul
Drepturile omului și ordinea mondială. În cadrul
acestuia, autorul ne poartă prin istoria umanității, de
la rit și tradiții la economia de piață. Schimbările
contemporane ce au loc în societate au viteze
nemaiîntâlnite până acum, surprinzând adesea
indivizii care încă mai speră că lucrurile vor reveni
la viața anterioară. Pe de altă parte, ajungând la un
nivel foarte înalt al bunăstării și sănătății în general,
unii indivizi își vor fixa, probabil, obiective precum
nemurirea, fericirea și divinitatea . În ceea ce privește
drepturile omului, plecând de la originile lor din
Codul lui Hammurabi, Vechiul Testament, filozofii
Greciei antice, iluminismul francez, legea Habeas
Corpus, apoi textul Bill of Rights, Carta Organizației
Națiunilor Unite până la apariția în anul 1950 a
dreptului internațional al drepturilor omului, autorul
arată că acestea s-au perfecționat, dezvoltându-se o
adevărată cultură a drepturilor omului. În încheiere,
sunt preluate unele citate din lucrarea lui Alexis de
Tocqueville Despre democrație în America , cu
aplicabilitate în lumea contemporană.
Cel de-al 7-lea eseu Libertatea de exprimare sub
forma diversității și confruntării de opinii cuprinde
câteva reflecții privind unele afirmații făcute de Pascal Bruckner și a câtorva articole din Convenția
europeană a drepturilor omului și altele, din care
rezultă fără urmă de îndoială că libertatea de expri-
mare este fundamentală, în special în confruntarea
politică, fiind totuși limitată de rațiunea unei judecăți
temeinice. Autorul concluzionează că exprimarea
opiniilor trebuie să aibă loc chiar dacă sunt minoritare
sau eronate .
Eseul Spre o nouă formă de tribalism se avântă
într-o scurtă analiză a curentului iliberal care își face
simțită prezența din ce în ce mai mult în actuala
societate. Este vorba de fapt de o fragmentare a
spectrului politic tradițional împărțit în stânga-
dreapta , prin nașterea unor partide atipice în zone
precum Europa Centrală și de Est, Turcia etc. În
iliberalism aleșii dictează, nu guvernează. Cei ajunși
la guvernare prin succesul în alegeri au dreptul să
guverneze potrivit bunului plac – inclusiv prin
incompetență, mediocritate intelectuală, dezinteres
pentru problemele reale ale țării.
V olumul se încheie cu eseul Ziua justiției –
expresie a unității și solidarității juriștilor români în
care se readuce în memorie prima dată în care s-a
sărbătorit această zi la inițiativa fostului ministru al
justiției, Gavril Iosif Chiuzbaian; o manifestare a
unității profesiilor juridice pentru afirmarea unui
crez comun: întărirea unității statului prin susținerea
întăririi statului de drept, bazat pe o justiție
independentă, imparțială, puternică și profesionistă.
Recomandăm cu căldură acest volum de eseuri
scris într-un stil accesibil chiar și pentru nespecialiști
ai dreptului. Citând multe surse de informare și
extrăgând din gândirea marilor gânditori ai dreptului
de-a lungul timpului chintesența operei lor, lucrarea
oferă cititorului o poziționare a societății în care
trăim prin raportare la trecut și la previziunile
viitoare.
Sorin POPESCU
președinte de secție
Lucica-Violeta NICULAE
consilier
Consiliu l Legislativ

Apariții editoriale
52 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019De la înfăptuirea Marii Uniri
la integrarea României
în Uniunea Europeană
Coordonator dr. h. c. Ion M. ANGHEL
București, Editura Universul Juridic, 2019
Autor a peste 30 de cărți și manuale, peste 160 de
studii, articole și note din domeniul dreptului
constituțional, internațional și al Uniunii Europene
(publicate în țară și în străinătate) privind adoptarea
și revizuirea Constituției post-revoluționare,
drepturile omului, pactele drepturilor omului,
tratatele internaționale la care România este parte,
succesiunea statelor în relațiile externe, aderarea
României la U.E. și la N.A.T.O., statutul Tribunalului
Internațional de la Haga, al Curții Penale
Internaționale ș.a., prof. univ. dr. h. c. Ion M. Anghel
a coordonat recent volumul De la înfăptuirea Marii
Uniri la integrarea României în Uniunea Europeană ,
apărut anul acesta la Editura Univerul Juridic.
Așa cum însuși autorul ne mărturisește în
Argumentum , „chiar prin titlul ce l-am dat volumului
[…] mi-am propus ca ordonându-mi […] studiile pe
care acesta le cuprinde, să scot în evidență elementele
de continuitate ale politicii externe, cât și ale
diplomației duse de România – consistența și
perenitatea acestora, pe întregul parcurs al secolului,
de la înfăptuirea Marii Uniri până în prezent, când ne
aflăm într-o altă postură și suntem plasați în altă eră
a omenirii. […] Am luat ca punct de plecare în acest
demers științific – înfăptuirea României Mari; după
triste accidente și încercări, ne aflăm în structurile
euroatlantice, moment ce reprezintă pentru noi
revenirea la normal – reluarea legăturilor de veacuri
cu lumea occidentală; cu alte cuvinte, revenim la
ceea ce ne-am dorit și pentru care am luptat
dintotdeauna. Ca arc peste timpuri, citez ca moment
de început Conferința de pace de la Paris (1918-
1920), iar ca punct final, România integrată în U.E.,
un adevărat salt pentru că, deși a fost blocată pentru
o vreme, România a revenit totuși, acolo unde îi este
locul pe care și-l merită pe deplin.”V olumul de față, structurat în două capitole
Început de veac – Marea Unire și Sfârșit de veac –
România în Uniunea Europeană, ne prezintă traseul
politic al țării noastre de la formarea României Mari
până în zilele noastre, atunci când România a devenit
parte importantă a Comunității Europene, parcurs
de-a lungul căruia a încheiat numeroase tratate
internaționale și a făcut diverse modificări constitu-
ționale și legislative, pentru a se alinia legilor euro-
pene și pentru a intra în rândul statelor care contribuie
la înfăptuirea ideii de unitate la nivel european.
O secțiune largă este dedicată rolului important
în scrierea istoriei patriei al unor personalități de
talie mondială precum juriștii Nicolae Titulescu și
Vespasian V . Pella, care, în calitate de diplomați ai
statului român, au reprezentat interesele țării și și-au
pus amprenta asupra politicii externe a țării noastre,
deschizând calea realizării celor trei mari proiecte
ale României după anul 1990: aderarea la Consiliul
Europei, la NATO și la Uniunea Europeană.
În continuare, volumul consemnează deschiderea
oferită de integrarea în Uniunea Europeană,
schimbările făcute în justiție pentru libera circulație
a persoanelor și crearea unui cerc vicios care a dus la
o migrație crescândă. De asemenea, în paginile
lucrării este abordată tema realizării unei administrații
publice moderne, o necesitate pentru perfecționarea
cadrului general legislativ.
La apariția lucrării au contribuit și colegii noștri
din cadrul Consiliului Legislativ, respectiv dr. Raluca
Dinu, șef sector, care a participat la Congresul
internațional al Federației Internaționale de Drept
European (FIDE), ediția a XXVIII-a, 23-26 mai
2018, Estoril, Portugalia, în calitate de reprezentant
al Societății Române de Drept European cu Raportul
de țară intitulat National Report of Romania, elaborat
în colaborare cu prof. univ. dr. Augustin Fuerea și

Apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 53prof. univ. dr. Ion M. Anghel, precum și lector univ.
dr. Eduard Călinoiu, consilier, care a publicat
articolul Dinamica juridică a reformei administrației
publice din România.
Cu o bibliografie generoasă și cu nume mari care
au contribuit la realizarea acesteia, lucrarea de față
poate fi considerată o adevărată istorie a principiilor
constituționale din ultimul veac, abordând teme
precum integrarea în Uniunea Europeană și impactul
acesteia asupra suveranității statelor membre, identitate națională, emigrare și imigrare, executarea
silită în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1215/2012
privind competența judiciară, recunoașterea și
executarea hotărârilor în materie civilă și comercială,
precum și rolul, competențele și atribuțiile statului
român în asigurarea ordinii publice și efectuarea
serviciului public de apărare națională.
Cristina PĂIȘ
expert
Consiliul Legislativ

54 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Conferința internațională a SRDE 2019 –
„Probleme actuale ale spațiului politico-juridic al UE”,
ediția a V-a
Facultatea de Drept a Universității București a
găzduit în ziua de 18 octombrie 2019, în sala Petre
Antonescu, Conferința internațională a SRDE 2019 –
„Probleme actuale ale spațiului politico-juridic al
UE”, ediția a V-a, eveniment desfășurat în parteneriat
cu Editura „Universul Juridic”.
Unul dintre evenimentele științifice cele mai
importante ale Societății Române de Drept European
(SRDE), organizat, ca în fiecare an, sub auspiciile
Academiei Oamenilor de Știință din România, s-a
bucurat de prezența unor distinși profesori
universitari din majoritatea centrelor universitare
naționale, dar și inter naționale, participanți de seamă
din domeniile de activitate ale vieții juridice și ale
administrației publice centrale și locale, magistrați și
avocați, precum și de reprezentanți ai Ministerului
Afacerilor Externe, ai Parlamentului României,
Consiliului Legislativ, Curții Constituționale și ai
Avocatului Poporului.
Potrivit Statutului SRDE, în contextul
preocupărilor care vizează analiza și evoluția
Dreptului european cu toate implicațiile produse,
inclusiv din perspectivă concret – aplicativă, precum
și în considerarea calității sale de membru cu drepturi
depline în cadrul Federației Internaționale de Drept
European (FIDE), societatea continuă ciclul de
conferințe axate pe actualitatea spațiului politico-
juridic al UE, ce a debutat în anul 2013, unde s-au
dezbătut chestiuni de maxim interes, atât din punct
de vedere teoretic, științific, cât și din punct de
vedere practic, concret.
În debutul Conferinței, după ce a salutat prezența
invitaților și a mulțumit colegilor care au organizat
acest eveniment științific, preșe dintele SRDE a
reamintit că această societate a publicat, sub
auspiciile Academiei Oamenilor de Știință din
România, volumul De la înfăptuirea Marii Uniri la
integrarea României în Uniunea Europeană , la
Editura „Universul Juridic”; totodată, unii membri
SRDE sunt coautori ai unor cărți de referință (la
Enciclopedia Juridică Română – 10 colegi, iar la
Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari – 5
colegi), ceea ce atestă faptul că în cadrul SRDE
există specialiști remarcabili și că, în ansamblul ei,
societatea are capacitatea de a se impune ca o
asociație de specialiști în domeniul Dreptului UE.
Totodată, au fost menționate conferințele pe care
le-au organizat colegii noștri de la Facultatea de
Drept – Universitatea Valahia, Facultatea de Științe
Juridice și Economice – Universitatea Spiru Haret
Brașov, Facultatea de Drept – Universitatea
Constantin Brâncuși, Facultatea de Drept –
Universitatea Dunărea de Jos și Asociația Vespasian
Pella – Iași, care au constituit principalul segment al
activității SRDE, subliniind, încă o dată, calitatea și
nivelul științific al celor peste 120 comunicări,
publicate în volume, discuțiile care au avut loc,
actualitatea problemelor abordate, precum și faptul
că la aceste conferințe a existat și o participare aca-
demică internațională.
În deschiderea lucrărilor conferinței au adre sat
mesaje de bun venit dl ambasador, prof. univ. dr. Ion
M. Anghel, președintele SRDE, dl Doru Delion,
vicepreședintele Academiei Oamenilor de Știință
din România, precum și dl Victor A. Micula, secretar
de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În
raport de impactul normelor europene asupra ordinii
juridice naționale și în contextul Președinției
României la Consiliul Uniunii Europene în prima
jumătate a anului 2019, s-au prezentat rapoarte și
lucrări în care s-au evidențiat programele și
prioritățile României în această etapă a calității
noastre de stat membru al UE, subliniindu-se faptul
că a fost cea mai bună președinție a Consiliului UE
din ultimii 10 ani, perioadă în care România a închis
26 de dosare legislative și a organizat 300 de
evenimente, în 21 de orașe din țară și 500 de
evenimente, în state terțe.
Păstrând tradiția edițiilor anterioare ale confe-
rinței, aceasta a fost organizată pe două axe, respectiv
„Axa I: Politici, strategii și norme europene”,
prezidată de conf. univ. dr. Constanța Mătușescu și
de dr. Raluca Dinu și „Axa II: Implementarea MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE

Manifestări științifice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 55dreptului european și admi nistrația publică”,
moderată de prof. univ. dr. Ion M. Anghel și de prof.
univ. dr. Nicoleta Diaconu.
Susținerea lucrărilor și a dezbaterilor, în număr
de 29 de comunicări, s-a realizat de personalități de
prestigiu ale vieții universitare și juridice, precum:
conf. univ. dr. Titus Corlățean, prof. emerit Grigore
Silasi, prof. univ. dr. Ion M. Anghel, prof. univ. dr.
Aurora Ciucă, prof. univ. dr. Nicoleta Diaconu, conf.
univ. dr. Constanța Mătușescu, dr. Raluca Dinu, dr.
Cristina Titirișcă, dr. Eduard Călinoiu, procuror
Gheorghe Bocșan etc.
Comunicările au abordat probleme de actualitate,
la un nivel notabil de expertiză și se vor regăsi în
volumul lucrărilor Conferinței, redactat în limba
engleză, publicat în Law Review , revistă de specialitate
online, al cărei conținut se regăsește la http://www.
internationallawreview.eu/ , indexată BDI: SSRN,
EBSCO, ProQuest și VLex, editată de Editura
„Universul Juridic”, acreditată CNATDCU; acesta
va beneficia de același regim de indexare BDI.
În conformitate cu cele mai înalte standarde
științifice internaționale și beneficiind de prezența
unor personalități remarcabile, în cadrul conferinței
au avut loc două lansări de carte, respectiv „Politica
externă și diplomația României pe parcursul unui
secol de la înfăptuirea României Mari”, coordonator
Ion M. Anghel și „Vespasian Pella și idealul păcii
prin drept”, autor Aurora Ciucă.În același context, a fost întocmit și înaintat
Federației Internaționale de Drept European
Raportul de țară al României pe acest an, care va fi
discutat la viitorul Congres FIDE de la Haga din
luna mai 2020.
Totodată, a avut loc Adunarea Generală a SRDE,
în care s-a făcut confirmarea primirii de noi membri,
astfel încât, în prezent, SRDE numără 270 de
membri.
În concluzie, pentru a intensifica acțiunile SRDE
și a-i acorda o dimensiune cât mai valoroasă, cu un
impact care să o proiecteze în rândul instituțiilor și
asociațiilor cu acțiuni în acest domeniu, s-a subliniat
importanța desfășurării unor conferințe internaționale
de anvergura celei organizate în data de 18 octombrie
2019, la care să participe persoane ce exercită funcții
la nivelul diferitelor instituții europene și naționale
de profil, precum și practicieni în a căror activitate
apar interferențe cu aplicarea dreptului UE ori cu
alte exigențe europene, contactele cu instituțiile de
stat să fie intensificate pentru a ne orienta cât mai
bine asupra problemelor de interes pentru România,
având în vedere că rolul nostru ca formatori de opinie
este vizibil, iar afirmarea expertizei noastre ar putea
fi luată în considerare de către instituțiile de stat,
dacă participarea membrilor noștri ar fi într-un
număr cât mai mare.
dr. Raluca DINU
șef sector
Consiliul Legislativ

Manifestări științifice
56 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Vizita delegației Organizației Tinerilor Funcționari Publici
din Țările de Jos – 24 octombrie 2019
O delegație a Organizației Tinerilor Funcți nari
Publici din Țările de Jos a efectuat o vizită în
România, în perioada 23-27 octombrie 2019, în
scopul îmbogățirii experienței de lucru cu impresii
din activitatea unor autorități și instituții publice din
țara noastră. Delegația a inclus 20 de tineri funcțio-
nari, până în 37 de ani, din cadrul unor autorități
publice din Țările de Jos: Consiliul de Stat, Senat,
Camera Reprezentanților și Curtea de Conturi.
Întâlnirea de la Consiliul Legislativ, la care au
participat reprezentanți ai secțiilor și departa-
mentelor, a fost deschisă de domnul Sorin Popescu,
președintele Secției de evidență oficială a legislației
și documentare, care a făcut o scurtă prezentare a
structurii organizatorice și a activității Consiliului
Legislativ, prezentare ce a fost urmată de un schimb
de experiență și de informații relevante între
reprezentanții Consiliului Legislativ și oaspeții
olandezi.
Cu acest prilej s-au evidențiat și câteva dife rențe
între atribuțiile Consiliului Legislativ din România
și cele ale Consiliului de Stat din Țările de Jos. Astfel, avizele acestuia din urmă privesc și
aspectele de oportunitate ale soluțiilor legislative
propuse, iar în cazul în care Guvernul nu își însușește
observațiile și propunerile Consiliului de Stat
referitoare la proiectul de act normativ, are obligația
de a întocmi o notă în care să motiveze de ce nu și-a
însușit respectivele observații și propuneri. Avizul
Consiliului de Stat și nota Guvernului se publică
împreună, repre zentând instrumente utile în
activitatea ulteri oară a instanțelor care judecă spețe
refe ritoare la aplicarea respectivului act normativ.
Totodată, pe lângă cele trei categorii de avize
emise de Consiliul Legislativ (favorabile, favo ra bile
cu observații și propuneri, negative), Consiliul de
Stat din Țările de Jos are competența de a emite și
avize negative sub condiție, în sensul că avizul
devine favorabil cu condiția ca Guvernul să își
însușească observațiile și propu nerile Consiliului de
Stat.
Bogdan DOBRESCU
șef serviciu
Consiliul Legislativ

Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 57Propuneri de lege ferenda extrase
din articolele publicate în revistele de drept românești
– Bibliografie indexată și adnotată* –
BODOAȘCĂ, TEODOR . Opinii critice referitoare la regimul juridic al operelor orfane în reglementarea
Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă. În: Pandectele
Române. ─ București: Wolters Kluwer România nr. 1, 2019, p. 40-55
Autorul articolului apreciază că art. 3 alin. (4) și, implicit, art. 122 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 exclud din categoria titularilor
drepturilor de autor „autoriiˮ, adică persoanele fizice care au realizat opera, respectiv fonograma. Fără a intra în detalii, fiindcă
autorul este „titularul de drept comunˮ al drepturilor de autor, consideră oportun ca, de lege ferenda , dispozițiile art. 3 alin. (4)
din Legea nr. 8/1996 să fie modificate, în sensul că „sunt recunoscuți și protejați ca titulari ai dreptului de autor autorii, precum
și persoanele fizice sau juridice, care au dobândit această calitate prin (…)ˮ. De asemenea, sugerează legiuitorului ca, de lege
ferenda , să modifice partea de început a art. 122 alin. (2), în sensul că „statutul de operă orfană se aplică următoarelor categorii
de opere și fonograme care sunt protejate prin drepturi de autor și care au fost aduse la cunoștință publică, pentru prima dată,
într-un stat membru (…)ˮ. Autorul propune să se modifice dispozițiile art. 122 alin. (2) lit. b), în sensul de a se referi la
„operele audiovizuale și fonogramele aflate în evidența sau patrimoniul, după caz, al instituțiilor de învățământ sau
bibliotecilor, muzeelor, arhivelor, instituțiilor patrimoniului cinematografic ori sonor accesibile publiculuiˮ. Art. 122 alin. (2)
lit. c) din Legea nr. 8/1996, asemenea art. 1 alin. (2) lit. c) din Directiva nr. 2012/28/UE, se referă inadecvat la „opere
cinematografice și audiovizualeˮ, motiv pentru care sugerează legiuitorului să-l modifice, în sensul eliminării termenului
„cinematograficeˮ. Autorul propune legiuitorului ca, de lege ferenda , să plaseze dispozițiile art. 122 alin. (2) lit. d) într-un
alineat distinct în cadrul acestui articol și să le modifice, în sensul de a se referi la: „operele și fonogramele prevăzute la alin. (2)
lit. a)-c), care nu au fost aduse niciodată la cunoștință publică, dar care au fost puse la dispoziția publicului de către instituțiile
prevăzute la art. 123 alin. (1), cu consimțământul titularilor drepturilor de autorˮ. De asemenea, consideră oportun ca, de lege
ferenda , dispozițiile art. 122 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 8/1996 să fie modificate în sensul că statutul de operă orfană se aplică
și „operelor sau fonogramelor încorporate în operele și fonogramele prevăzute la lit. a)-d)ˮ.
CURT, IOANA . Confluența de riscuri ─ efectele contribuției concomitente a victimei asupra răspunderii
penale a autorului. Ioana Curt. În: Caiete de drept penal, nr. 1, 2019, p. 53-81
În dreptul penal, o posibilitate de valorificare a conduitei victimei la producerea rezultatului ar fi reținerea unei circumstanțe
atenuante judiciare, în baza art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, întrucât contribuția victimei reprezintă o „împrejurare
legată de fapta comisăˮ care diminuează gravitatea infracțiunii. Având în vedere caracterul facultativ al reținerii acestor
circumstanțe, și observând că nu există soluții la nivelul practicii judiciare în acest sens, autorul propune de lege ferenda
introducerea unei circumstanțe atenuante legale constând în contribuția concurentă a victimei la producerea rezultatului.
Instanțele ar putea ține cont de contribuția victimei la individualizarea judiciară a pedepsei. Având în vedere că de cele mai
multe ori nu se face referire expresă în cuprinsul hotărârilor la conduita victimei, atunci când se individualizează pedeapsa, o
altă propunere de lege ferenda ar fi completarea listei criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 74 din Codul
penal cu un criteriu care să vizeze în mod expres conduita victimei infracțiunii.
FLOREA, ALEXANDRU . Trafic de persoane și proxenetism. Exploatarea persoanei. Aspecte controversate.
Probleme concursului de infracțiuni. Alexandru Florea. În: Dreptul, nr. 5, 2019, p. 137-154
De lege ferenda , proxenetismul în forma de bază ar trebui să aibă în vedere persoane vulnerabile – din punct de vedere
material, psihic sau psihologic, atrase sau cărora li se înlesnește practicarea prostituției de către proxenet, situație în care se
justifică plasarea acestei infracțiuni în rândul celor contra exploatării persoanelor vulnerabile – fie ar trebui caracterizat de
componenta sa materială, specifică activitătii de „comerț sexualˮ, dezavuată atât moralicește, cât și ca factor de risc pentru
ordinea și sănătatea publică și, bineînțeles, privită ca o activitate (ilicită) de atragere de venituri care scapă fiscalizării statului,
cu toate implicațiile de rigoare (riscul spălării banilor, riscul creării de tulburări violente etc.). Autorul crede că singurul fapt
că circumstanțele agravante fac vorbire despre posibile persoane vulnerabile, cum sunt cele constrânse și cele minore [alin.
(2) și (3) ale art. 213 din Codul penal], apare ca insuficient pentru justificarea, actualmente, a plasării infracțiunii de proxenetism
în rândul celor privind exploatarea persoanelor vulnerabile. Propune, așadar, forma: „Art. 213 – Proxenetismul și exploatarea
prostituției (1) Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană constituie infracțiunea de proxenetism
și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Obligarea unei persoane la practicarea sau la REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
* Lucrare realizată de Mirela Paven, Consiliul Legislativ.

Referințe bibliografice
58 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019continuarea prostituției, prin constrângere, în vederea obținerii de foloase de pe urma acestei activități constituie infracțiunea
de exploatare a prostituției și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă
faptele de la alineatul (1) sau (2) sunt săvârșite fată de un minor limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. (4)
Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase
patrimoniale, pentru sine sau pentru altul.ˮ Autorul apreciază că astfel se elimină și incriminarea unei „instigăriˮ la comiterea
unui delict nepenal, cum este cazul formei actuale de incriminare, potrivit căreia simpla determinarea a unei persoane la
practicarea prostituției (fapta de practicare a prostituției fiind dezincriminată) reprezintă infracțiunea de proxenetism. Astfel,
va fi considerată proxenetă conform art. 213 alin. (1) din Codul penal prostituata care convinge o prietenă să practice același
tip de ocupație, expunându-i avantajele materiale ale acesteia, fără a avea vreun interes la câștigurile realizate de persoana
convinsă, persoană care, în urma demersurilor exercitate asupra sa, voluntar consimte să practice prostituția.
LUDUȘAN, FLORIN . Cererea de deschidere a procedurii insolvenței și contestația la cerere. Studiu de
doctrină și jurisprudență. dr. Florin Ludușan. În: Dreptul, nr. 7, 2019, p. 71-110
Având rolul unei propuneri de lege ferenda , autorul opinează că intervenția legiuitorului se impune, de exemplu, în
determinarea cu exactitate a momentului la care se raportează îndeplinirea condiției valorii-prag din art. 5 alin. (1) pct. 72 din
Legea nr. 85/2014, respectiv momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței ori un alt moment anterior
pronunțării judecătorului-sindic. Astfel, în situația în care se efectuează pe parcursul judecării cererii de deschidere a procedurii
insolvenței o plată parțială, în așa fel încât creanța să scadă sub valoarea-prag, și în lumina unei practici judiciare abundente
și neunitare, rolul legiuitorului de a tranșa clar soarta contestației devine esențial.
MICU, BOGDAN . Nemotivarea corespunzătoare a hotărârii penale în calea de atac a apelului. Propunere
de lege ferenda. dr. Bogdan Micu. În: Dreptul, nr. 5, 2019, p. 155-161
Este evident că în cazul deciziei instanței de apel consecințele nemotivării corespunzătoare pot fi mult mai severe decât în
cazul celorlalte hotărâri judecătorești, întrucât acestea produc consecințe încă de la pronunțarea lor. Motivarea necorespunzătoare
este cu atât mai gravă cu cât nici între cazurile prevăzute de textele care reglementează căile extraordinare de atac nu se
regăsește niciunul care să se refere în mod expres la posibilitatea desființării deciziei din apel cu trimiterea spre rejudecare de
către aceeași instanță care a pronunțat-o. Acesta este motivul pentru care de lege ferenda autorul propune modificarea atât a
art. 421 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, cât și a art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală în sensul
includerii între cazurile pentru care se poate desființa hotărârea primei instanțe, respectiv a deciziei instanței de apel pentru
motivul motivării necorespunzătoare a celor două hotărâri. În prima situație, art. 421 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură
penală ar urma să cuprindă între situațiile pentru care instanța de apel procedează la desființarea sentinței primei instanțe și pe
cea în care: „sentința nu este motivată corespunzătorˮ. În cel de-al doilea caz, autorul consideră că între motivele pentru care
se poate formula recurs în casație trebuie să se numere și cel referitor la situațiile în care: „decizia instanței de apel nu este
motivată corespunzătorˮ.
PETROIU, MARIUS . Încetarea contractului de muncă prin acordul părților, în România și țări din Uniunea
Europeană. O abordare comparată, pentru o propunere de lege ferenda la reglementarea actuală. dr. Marius
Petroiu. În: Pandectele Române, nr. 1, 2019, p. 56-64
Autorul propune, de lege ferenda , următoarea modificare și completare a actualelor prevederi ale art. 55 din Codul muncii,
inclusiv ale art. 55 lit. b) din cod, actualul sediu al materiei în privința încheierii unui acord de încetare a unui contract de
muncă: Actualul art. 55 devine art. 55 alin. (1), care la lit. (b) se modifică și va avea următorul cuprins: „(1) Contractul
individual de muncă poate înceta astfel: a) de drept; b) ca urmare a acordului părților; la data convenită de acestea printr-un
acord scris; c) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.ˮ După
actualul art. 55, devenit art. 55 alin. (1), se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: „(2) Angajatorul sau
salariatul pot avea inițiativa încetării contractului lor individual de muncă prin acordul părților. În urma inițiativei unei părți,
exprimată în scris către cealaltă parte, aceasta din urmă are la dispoziție 5 zile calendaristice în a-și manifesta acceptul pentru
încheierea unui acord. Printr-un acord astfel încheiat, salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin 3 salarii lunare
brute, achitate de către angajator în cel mult 15 zile calendaristice de la data convenită de părți a încetării contractului
individual de muncă. Neplata compensației în acest termen atrage nulitatea absolută a acordului de încetare și repunerea
părților în situația anterioară încheierii acordului.ˮ O astfel de modificare legislativă a art. 55 din Codul muncii ar fi menită să
consacre forma scrisă a acordului de încetare a unui contract individual de muncă [alin. (1) lit. b)] și să permită părților la
acord să aibă inițiativa încheierii acestuia, cu o compensație minimă (menită a acoperi orice perioadă de preaviz neexercitată
sau indemnizație de șomaj pretinsă de salariat), cu acordarea unui interval de timp de reflecție și unde neplata compensației
de către angajator către salariat ar atrage nulitatea acordului și păstrarea de către salariat a raporturilor sale de muncă cu
angajatorul [alin. (2)].
SĂRARU, CĂTĂLIN-SILVIU . Calitatea procesuală a părților în litigiile de contencios administrativ.
Cătălin-Silviu Săraru. În: Dreptul, nr. 8, 2019, p. 103-135
Autorul propune, de lege ferenda , completarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu un nou alineat: „Instanța de contencios
administrativ va înștiința pe beneficiarul actului despre existența litigiului, a părților și a obiectului său și va indica posibilitatea
dobândirii calității de intervenient în condițiile art. 61-67 din Codul de procedură civilă.ˮ De asemenea, autorul consideră că
se impune ca prefectul să poată ataca în contencios administrativ contractele administrative, dacă consideră că sunt încălcate
prevederile legale cu privire la fazele premergătoare încheierii contractului sau cu privire la încheierea, modificarea,
interpretarea, executarea și încetarea contractului. Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar trebui completat cu precizarea că

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 59„prefectul poate ataca direct în fața instanței actele emise sau încheiate de autoritățile administrației publice locale, dacă le
consideră nelegale.ˮ Această modificare este necesară pentru că, așa cum am subliniat mai sus, în reglementarea actuală, art. 2
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este neconstituțional, contravenind prevederilor art. 123 alin. (5) din Constituție.
ȘCHIOPU, SILVIU-DORIN . Scurte considerații asupra art. 294 alin. (51) din Legea nr. 1/2011 a educației
naționale. Silviu-Dorin Șchiopu. În: Pandectele Române, nr. 1, 2019, p. 65-71
Autorul propune, de lege ferenda , reformularea alin. (51) al art. 294 din Legea educației naționale, în sensul că sintagma „se
transformăˮ ar trebui înlocuită cu „poate fi transformatˮ, precizându-se în același timp că această operațiune se realizează la
cererea cadrului didactic, însă numai cu aprobarea senatului universității, în funcție de nevoile de angajare și de resursele
financiare ale instituției. Acest drept de opțiune al instituției de învățământ superior ar avea un corespondent în alineatul
precedent privind reînnoirea contractului individual de muncă pe durată determinată, text potrivit căruia un astfel de contract
încheiat în urma unui concurs „poate fi reînnoit (s.n.), în funcție de rezultatele profesionale personale, evaluate pe baza
criteriilor adoptate de senatul universitar, precum și în funcție de nevoile de angajare și de resursele financiare ale instituției
[…]ˮ.
ȚIBULEAC, MIHAI . Considerații teoretice și practice privind formele ajutorului public judiciar. drd. Mihai
Țibuleac. În: Pandectele Române, nr. 2, 2019, p. 38-69
În ceea ce privește propunerile de lege ferenda , autorul învederează ca primă propunere includerea cauțiunilor în categoria
formelor ajutorului public judiciar, deoarece consideră că prevederile referitoare la obligativitatea plății cauțiunii judiciare pot
îngrădi accesul liber la justiție al debitorului și dreptul la un proces echitabil. Pe de-o parte, dacă debitorul nu are resurse
financiare suficiente, plata cauțiunii ar putea prejudicia propria întreținere a acestuia sau întreținerea familiei sale, iar pe de
altă parte dacă debitorul nu dispune de resurse financiare pentru plata cauțiunii, acesta poate fi decăzut din dreptul său,
sancțiunea nedepunerii în termen a cauțiunii fiind desființarea de drept a măsurilor în legătură cu care s-a dispus stabilirea
cauțiunii. Autorul opinează că statul, în calitate de garant al drepturilor cetățenilor, ar trebui să cuprindă la art. 6 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 51/2008 în categoria formelor ajutorului public judiciar în materie civilă și plata cauțiunilor. În
opinia sa, având în vedere formele de ajutor public judiciar privind facilitățile la plata taxei judiciare de timbru, respectiv
scutirea de plata taxelor judiciare de timbru și reducerea sau eșalonarea plății, nerespectarea acestora având consecințe
diferite, respectiv neplata taxei judiciare de timbru într-un cuantum redus duce la anularea acțiunii sau a cererii și neplata
ratelor taxei judiciare de timbru în termenul stabilit duce la executarea silită a debitorului, legiuitorul trebuie să prevadă și
cererea de reexaminare a cererii de admitere a ajutorului public judiciar în cazul în care solicitantul nu este satisfăcut de forma
acordată de instanță. O altă modificare pe care o propune este abrogarea art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 51/2008 cu privire la interdicția avocatului care a acordat asistența extrajudiciară de a acorda asistență judiciară în același
caz. În opinia autorului, avocatul care a acordat asistență extrajudiciară este cel mai în măsură să acorde și asistența judiciară
deoarece cunoaște antecedentele cauzei și detaliile care au dus la necesitatea procedurii judiciare. Având în vedere principiul
demnității și al onoarei, consideră că avocatul nu ar face nimic ce i-ar putea compromite profesia, iar acest articol îi restrânge
dreptul avocatului de a-și exercita profesia. Pe cale de consecință, apreciază autorul că prin intermediul Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 51/2008 statul român garantează principiul egalității părților în procesul civil, pentru toți cetățenii europeni,
fără a crea privilegii sau discriminări, instituția ajutorului public judiciar fiind un mecanism eficace prin care se reglementează
principiile fundamentale, iar prin aplicarea prevederilor Ordonanței, cazurile de încălcare a dreptului la un proces echitabil de
către România vor scădea, deoarece Ordonanța dă posibilitatea justițiabililor care nu au resurse financiare suficiente să-și
materializeze drepturile lor în justiție prin apelarea la beneficiile asistenței judiciare. În lipsa instituției ajutorului public
judiciar dreptul la apărare ar fi un drept doar teoretic, deoarece justițiabilii care din motive financiare nu și-ar permite
declanșarea și susținerea unui proces nu ar putea beneficia în concret de acest drept fundamental.

Referințe bibliografice
60 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019Articole din revistele de drept străine intrate
recent în Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie adnotată –
REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ
BARQUE, FRANÇOIS – L’autonomie financière des Cortes Generales en Espagne = Autonomia financiară
a Cortes Generales în Spania . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 4, 2018, p. 859-880.
Consacrată expres în Constituția din 27 decembrie 1978, autonomia financiară de care se bucură Cortes Generales este
dezvoltată în mod special, distingându-se net de alte Camere parlamentare din Europa. Deși evoluează într-un stat de drept,
sunt entități fără personalitate juridică; Camerele spaniole pot acționa prin trei prerogative financiare și normative foarte
extinse; ele beneficiază și de reglementări protective care le permit să nu depindă de un organ terț precum Tribunalul de
conturi.
Subiect: Cortes Generales ; Spania; Parlament spaniol.
BELLIS, KOUROCH – Comparaison internationale des législations de l’obligation naturelle à l’occasion
du projet de nouveau Code civil belge = Comparație între reglementările internaționale referitoare la
obligația naturală prilejuită de proiectul noului Cod civil belgian . În: Revue internationale de droit comparé –
nr. 4, 2018, p. 903-919.
Al doilea articol al anteproiectului de lege belgian referitor la obligații este consacrat obligației naturale. Definirea obligației
naturale este deficitară. De fapt, obligația pur naturală este o obligație legală pe care dreptul pozitiv nu o recunoaște de
manieră absolută, ci lasă debitorului natural facultatea de a o recunoaște pentru el însuși potrivit conștiinței sale. În ceea ce
privește regimul obligației, anteproiectul propune codificarea mecanismului care este o particularitate a dreptului belgian
printre drepturile actuale în vigoare: recunoașterea. Utilizarea conceptului în materie este extrem de judicioasă, dar dreptul
belgian i-a acordat un loc și mai important. Mecanismul nerestituirii obligației naturale plătită voluntar se explică de asemenea
prin conceptul recunoașterii. Este o idee mai veche, cu origini istorice. Articolul propune totodată, o nouă redactare a obligației
naturale.
Subiect: obligație naturală; noul Cod civil belgian; recunoaștere.
FOKOU, ÉRIC – La réforme du droit français du contrat: innovations et aspects comparatifs avec le
droit québécois = Reforma reglementărilor franceze referitoare la contract: inovații și aspecte comparative
cu dreptul quebecoas în materie . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 4, 2018, p. 811-835.
Mai mult de două secole de la adoptarea lor (1804-2018), dispozițiile apreciate ca învechite ale Codului civil francez
referitoare la contracte au fost în sfârșit modificate în numele teoriei atractivității și eficacității economice, într-un context
politic de europenizare a reglementărilor referitoare la contract și de concurență acerbă a legilor britanice în materia comerțului
internațional. Acest material evidențiază principalele inovații înregistrate în noua reglementare franceză a contractului, o
reglementare pe alocuri diferită, dar și cu elemente de continuitate. Legiuitorul francez a preferat o codificare constantă prin
considerarea pozițiilor jurisprudenței și doctrinei anterioare, dar cu unele schimbări majore precum eliminarea cauzelor și
admiterii revizuirii contractului pentru impreviziune.
Subiect: contract; reformă; clauză de impreviziune; precontract; validitatea contractului; vicii de consimțământ.
REVUE DU DROIT PUBLIC
BACHERT, AUDREY – La régularisation des actes administratifs = Îndreptarea actelor administrative .
În: Revue du droit public – nr. 1, 2019, p. 4-40.
Îndreptarea are ca obiect împiedicarea dispariției efectelor unui act administrativ ca urmare a îndreptării erorilor din cuprinsul lui
de către Administrație. Acest lucru poate fi obținut prin două mijloace diferite: a) neutralizarea hotărârilor judecătorești care pun
în discuție efectele unui act administrativ – aceasta fiind calificată ca o rectificare „curativă”; b) evitarea punerii în aplicare a
diverselor mecanisme ce pun în discuție efectele unui act administrativ – aceasta fiind calificată ca fiind o rectificare „preventivă”.
Subiect: act administrativ; rectificare; îndreptare.
* Lucrare realizată de Lucica-Violeta Niculae și Cristina Păiș, Consiliul Legislativ.

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 61DELMAS, RÉMI – Le droit à la réparation des préjudices causés par la résiliation administrative =
Dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin reziliere administrativă. În: Revue du droit public – nr. 1, 2019,
p. 41-76.
Imensa capacitate de reziliere unilaterală de care dispune administrația nu exclude posibilitatea pentru cocontractant să poată
pretinde o indemnizație dacă a suferit un prejudiciu datorat rupturii anticipate a contractului. Într-o asemenea ipoteză, regulile
generale aplicabile contractelor administrative oferă cadrul natural dreptului de reparație, deși este posibil ca părțile să
stipuleze prin contract acest aspect și pe care judecătorul trebuie să îl respecte, în afara demonstrației că a fost ilegal.
Subiect: contract; clauze; reziliere; indemnizație.
OKI, LEAN-LOUIS – Le rescrit procédural: analyse et perspectives d’une technique nouvelle de
sécurisation des actes administratifs = Rescritul procedural: analiza și perspectivele unei noi tehnici de
securizare a actelor administrative. În: Revue du droit public – nr. 1, 2019, p. 77-106.
Rescritul procedural nu constituie o soluție ce răspunde tuturor provocărilor actuale ale justiției administrative, dar ar putea fi
în mod util extins la unele domenii, în special în urbanism. Adoptarea Legii din 10 august 2018 arată interesul de necontestat
pe care îl poate dobândi acest mecanism, în special în domeniul unor acte din domeniul urbanismului, dar arată și flexibilitatea
acestui nou instrument în serviciul tehnicii juridice. Deși inițial a fost creat pentru a servi îndreptării viciilor de procedură din
cadrul reformei Codului minier, acest mecanism se întinde spre domeniul legalității externe, deși sunt serioase îndoieli că ar
putea servi doar la eliminarea viciilor de procedură.
Subiect: rescrit procedural; vicii de procedură; îndreptare erori; tehnică legislativă.
VICHINKESKI TEIXEIRA, ANDERSON – La méthode en droit constitutionnel comparé: propositions
pour une méthodologie constitutionnelle comparative = Metoda în dreptul constituțional comparat: pro-
puneri pentru o metodologie constituțională comparativă. În: Revue du droit public – nr. 1, 2019, p. 217-234.
Dacă triada obiect de cercetare, câmp de aplicare și metodă sunt elementele care dau științei autonomie epistemologică,
observăm că într-un scenariu internațional de complexitate progresivă și de globalizare a relațiilor umane în domenii din ce
în ce mai variate, dreptul constituțional comparat n-ar avea decât șansa proiectării unei uniformități legislative utopice – dar
care ar permite o armonizare între practicile legislative, instituțiile juridice și chiar fenomenele juridice în termenii cei mai
generali. Dar având în vedere chiar natura fenomenului constituțional, orice uniformizare poate antrena pericolul impunerii
unui model constituțional oarecare altor state. Armonizarea ar fi sinonimă cu reducerea conflictelor, cu o mai mare securitate
juridică și cu apărarea drepturilor naționale luate ca obiect de cercetare comparativă nu pentru eliminare sau înlăturare, ci
pentru transformare.
Subiect: drept constituțional comparat; metodologie; metodă.
REVUE DU DROIT PUBLIC
LAHOUAZI, MEHDI – La définition de la guerre en droit public français = Definiția războiului în dreptul
public francez . În: Revue du droit public – nr. 2, 2019, p. 322-348.
Noțiunea de război este din ce în ce mai prezentă în discursul politic. Ca urmare a atentatelor din 2015, președintele Republicii
în exercițiu, François Hollande, și primul ministru, Manuel Valls, declarau că Franța era în „război contra terorismului”. De
atunci, a fost pusă în aplicare o desfășurare militară numită „Santinela”. De curând, președintele Republicii Emmanuel
Macron și noul guvern au adoptat o poziție diferită, refuzând să califice ca acte de război loviturile efectuate în Siria asupra
uzinelor chimice la 14 aprilie 2018. Dar, în măsura în care este mobilizată, niciun text de lege pozitiv nu definește războiul în
dreptul public intern.
Subiect: război; drept public intern; terorism.
NOËL, JOHANNA – Les évolutions récentes de la protection fonctionnelle = Evoluțiile recente ale
protecției funcționarilor statului . În: Revue du droit public – nr. 2, 2019, p. 349-372.
Acest tip de protecție este prevăzut în art. 11 din legea Le Pors din 13 iulie 1983 și cuprinde două obligații: prima este
obligația de protecție a Administrației față de orice agent public la cererea acestuia din urmă – care fie este victima unui atac,
fie este urmărit civil sau penal; a doua este o obligație de reparare a prejudiciului suferit, fie că este material sau moral. Deși
nu este decât o imunitate procedurală de la legea din 1941, apoi în statutul general din 1946 și ordonanța din 4 februarie 1959,
ea conservă esența mecanismului original – o susținere a funcționarilor – care s-a modernizat datorită exigențelor democrației.
Funcționarii apar ca actori protejați, dar nu privilegiați. Protecția funcționarilor publici apare deci ca un instrument de
solidaritate; această solidaritate protejează în principal funcțiile agentului și în mod accesoriu pe agentul însuși. Obligație de
mijloace, protecția funcționarilor este la aprecierea Administrației care apreciază atât atribuirea, cât și conținutul acesteia, sub
control judecătoresc.
Subiect: funcționar public; protecție.

Referințe bibliografice
62 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL
BOUCOBZA, XA VIER; SERINET, YVES-MARIE – La régulation des groupes internationaux de
sociétés: universalité de la compliance versus contrôle nationaux = Reglementarea grupurilor internaționale
de societăți: universalitatea conformității și controalele naționale. În: Journal du droit international – nr. 1,
2019, p. 3-26.
Grupurile internaționale de societăți sunt din ce în ce mai des expuse multiplicării procedurilor de supraveghere născute din
aplicarea concurentă a reglementărilor naționale. Acestea le impun azi obligația de compliance în materia luptei împotriva
corupției și respectarea normelor etice, sociale sau de mediu. Cazuri emblematice, uneori chiar recente, (a se vedea societatea
franceză Total – 2013, cea germană Siemens – 2008, cea nigeriană Halliburton -2009 sau Petrobras-Odebrecht din Brazilia
din 2016, culminând cu foarte mediatizatul caz al Airbus din 2017 n.n.) fac dovada actualității acestei probleme. Dezvoltarea
noului fenomen prezintă pericole ce trebuie neutralizate prin soluții inedite. Acest articol își propune să analizeze această
evoluție plecând de la miză pentru a ajunge la remedii. Astfel, se ține cont de bulversarea pe care o provoacă mișcarea
fundamental globalizată pentru compliance legii, autorității judiciare și de reglementare și statelor.
Subiect: compliance ; societăți transnaționale; reglementare națională; autonomia persoanelor juridice.
GROSBON, SOPHIE – Investments et changements climatiques: le chapitre 8 de l’Accord économique
et commercial global (AECG/CETA) face aux impératifs de transition énergétique = Investițiile și
schimbările climatice: capitolul 8 al Acordului economic și comercial global (AECG/CETA) și imperativele
tranziției energetice . În: Journal du droit international – nr. 2, 2019, p. 365-389.
Imperativele luptei contra schimbărilor climatice impun ruperea legăturilor care unesc investițiile străine și resursele fosile și
unirea dreptului de investire cu imperativele tranziției energetice. Acordul economic și comercial global dintre Uniunea
Europeană și Canada (AECG/CETA) este primul acord de investiții de nouă generație adoptat de către Uniunea Europeană.
Capitolul 8 al acestuia este adesea prezentat ca un model de echilibru între protecția investițiilor și protecția mediului. Dar
acesta se arată incapabil de a răspunde mizei tranziției energetice, întrucât nu face din energiile fosile o investiție a trecutului,
nici din energiile regenerabile o investiție de viitor.
Subiect: resurse fosile; AECG/CETA; tranziție energetică; investiții.
KESSLER, GUILLAUME – La consécration par la CJUE du droit de séjour du conjoint de même sexe
du citoyen européen: un pas supplémentaire vers la libre circulation des situations familiales au sein de
l’Union Européenne? = Consacrarea de către CJUE a dreptului de sejur al soțului de același sex cu cetățeanul
european: încă un pas spre libera circulație a uniunilor de tip familial în Uniunea Europeană? În: Journal du
droit international – nr. 1, 2019, p. 27-47.
Afirmând că „articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale
statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat
membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane
de același sex”, hotărârea Coman dată de CJUE la data de 5 iunie 2018 pune bazele unui principiu de liberă circulație a
uniunilor de tip familial și ar putea trezi conceptul național al excepției de ordine publică care prevala până atunci în dreptul
internațional privat al familiei. Deși decizia s-a dat în mod concret asupra apărării unui drept de sejur, ea reprezintă o orientare
generală nouă care se profilează în acest domeniu. Regulile conflictului de lege ca excepție de ordine publică internațională
ar putea fi astfel dezactivate în beneficiul unei noi metode de raționament prin care viața familială din statul de origine poate
fi continuată și în statul primitor.
Subiect: Cauza Coman; hotărârea CJUE; viață de familie; cupluri homosexuale.
LOQUIN, ERIC – L’accélération de la procédure d’arbitrage à l’intérieur de l’espace OHADA =
Accelerarea procedurii de arbitraj în interiorul granițelor OHADA . În: Journal du droit international – nr. 2,
2019, p. 343-364.
Consiliul de Miniștri al OHADA (Organizația pentru Armonizarea în Africa a Dreptului Afacerilor, n. trad.) a adoptat la 23 și
24 noiembrie 2017 o modificare a Actului uniform și a Regulamentului de arbitraj al CCJA, care a intrat în vigoare la 15
decembrie 2017. Noile reguli prevăd reguli destinate accelerării procedurilor arbitrale de drept comun și cele organizate prin
CCJA. Chiar o lectură rapidă a noii versiuni a acestor instrumente arată că este vorba de un obiectiv major și că statele
membre ale OHADA n-au ezitat să creeze reguli noi, diferite uneori de conținutul originar al Actului uniform și al
Regulamentului de arbitraj al CCJA, diferite chiar de principiile obișnuite care reglementează arbitrajul la nivel mondial. Sunt
două aspecte care au suferit modificări importante: a) instituie mai întâi obligații de celeritate în sarcina părților cu scopul
sancționării comportamentului dilatoriu; mai instituie și obligații de celeritate în sarcina judecătorilor statelor membre care
intervin în procedură, aici fiind aspectul cel mai spectaculos și cel mai novator al reformei. Din păcate, noile instrumente n-au
fost instituite – până la generalizarea obligației de celeritate – față de toți actorii arbitrajului, în special pentru tribunalul
arbitral și CCJA; b) introduce în legislația OHADA a arbitrajului reforme de fond ce modifică regimul însuși al arbitrajului,
în speranța că, printre altele scopuri precum întărirea eficacității arbitrajului, îi vor accelera cursul.
Subiect: arbitraj; OHADA; Africa; reformă; Act uniform; Regulament de arbitraj al CCJA; obligația de celeritate.

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 63LE MESTRE, RENAN – Le Commonwealth des Nations a-t-il encore un avenir? = Comunitatea Națiunilor
mai are încă un viitor? În: Journal du droit international – nr. 2, 2019, p. 391-412.
Comunitatea Națiunilor este o asociație de state căreia îi lipsesc unele caracteristici clasice proprii organizațiilor internaționale,
fie că e vorba de un tratat constitutiv sau de o personalitate juridică proprie. Cooperarea interguvernamentală pe care o
stabilește între membrii săi a devenit simbolică, ridicând întrebarea dacă mai are vreun rol de jucat pe scena internațională.
Subiect: Commonwealth ; utilitate.
TOMKIEWICZ, VINCENT – Les réparations collectives devant la Cour pénale internationale =
Reparațiile colective aduse în fața Curții Penale Internaționale. În: Journal du droit international – nr. 1, 2019,
p. 49-77.
Ca și în cazul instanțelor regionale în materia drepturilor omului, Curtea Penală Internațională (CPI) are un mecanism specific
care dă dreptul indivizilor sau comunităților – victime ale infracțiunilor în masă sau crimelor internaționale – să ceară direct
repararea prejudiciului suferit, adică reparații colective. Deși acestea din urmă sunt încă în construcție, hotărârile date de
Curte în ultimii ani au permis conturarea treptată a liniilor acestui drept recunoscut victimelor în cadrul CPI. Astfel, înainte de
toate, în ceea ce privește reparațiile, care pot avea forme diferite, ele trebuie să tindă a garanta victimelor beneficii adaptate și
adecvate. Apoi, fiind vorba de o procedură care reglementează cererea de reparații colective, ea pare a avea legături în
numeroase puncte cu procesul penal, dar rămânând distinctă datorită în special diferenței dintre obiectivul urmărit prin aceste
reparații și cel al pedepselor pronunțate la sfârșitul acțiunii penale aduse în fața Curții.
Subiect: Curtea Penală Internațională; pedeapsă; reparații colective.
DE POOTER, HÉLÈNE – De la chasse à la baleine à la capture du crabe des neiges: tensions persistantes
autour de l’archipel du Svalbard = De la vânarea balenelor la capturarea crabului de zăpadă: neîncetate
tensiuni în jurul arhipelagului Svalbard. În: Journal du droit international – nr. 2, 2019, p. 413-444.
Tratatul de la Paris din 1920 referitor la arhipelagul Spitsberg a pus capăt statutului de terra nullis al acestui teritoriu,
plasându-l sub suveranitatea deplină a Norvegiei. Dar a păstrat unele drepturi la care alte părți la tratat nu au înțeles să renunțe,
inclusiv dreptul de pescuit, stabilind că această activitate nu va putea face obiectul unei reglementări discriminatorii din partea
Norvegiei. Acest articol se referă la valoarea clauzelor Tratatului de la Paris referitor la întinderea marină care nu era juridic
consacrată în anul 1920 și în care statele riverane au astăzi drepturi suverane (zona economică exclusivă, platoul continental).
Readusă în atenție datorită unei recente reglementări discriminatorie referitoare la captura de crabi de zăpadă (Chionoecetes
opilio, n. trad.), ea este subiectul unui litigiu deschis între Norvegia și Uniunea Europeană.
Subiect: Tratatul de la Paris din 1920; Norvegia; zona maritimă.
DE V AREILLES-SOMMIÈRES, PASCAL – Sur l’ordre public comme standard de contrôle d’une
sentence arbitrale étrangère tranchant un contentieux entre une personne publique française et un
cocontractant privé étranger = Despre ordinea publică ca standard de control a unei sentințe arbitrale
străine dată într-un litigiu apărut între o persoană publică franceză și un cocontractant privat străin.
În: Journal du droit international – nr. 1, 2019, p. 87-97.
Uneori, urmând un drum nebătătorit, un litigiu permite observatorului să arunce o privire diferită asupra mediului juridic al
unei probleme dificile pentru a cărei rezolvare nu s-a ajuns la un răspuns consensual din cauza percepției deficiente asupra
acestui mediu de către comunitatea științifică. Acest articol este ilustrarea cauzei Ryanair în ceea ce privește problema
controlului conformității cu ordinea publică a hotărârii arbitrale străine, îndreptarea sentinței străine care a tranșat litigiul
dintre o entitate publică franceză și un cocontractant privat străin către instanțele administrative duce la întrebarea dacă –
pentru a fi completă – competența normativă a statului asupra unei situații date poate rezulta dintr-o simplă competență
legislativă, sau dacă ea nu necesită ca statul să poată exercita în acest caz cumulativ prerogativa de legiferare și cea de
judecare prin aplicarea legislației sale. Renunțând la monopolul prerogativei jurisdicționale în cazul tuturor contractelor
administrative internaționale arbitrabile în străinătate, Franța a renunțat la o parte din competența sa normativă în contractele
internaționale administrative supuse valabil arbitrajului. Acționând astfel, Franța a admis atenuarea caracterului imperativ al
normelor sale de drept administrativ, întrucât raportul juridic contractual nu se leagă doar la Franța, datorită extraneității
cocontractantului privat al administrației franceze. Devine astfel problematic a pretinde că normele administrative franceze,
imperative doar într-o mică măsură, intră în compunerea ordinii publice în sensul articolului V (2) (b) al Convenției de la New
York din 1958 și pot fi utilizate pentru blocarea recunoașterii sau a executării unei hotărâri arbitrale străine.
Subiect: hotărâre arbitrală; persoană publică; ordine publică.
REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ
CARDWELL, PAUL JAMES – Naviguer en eaux inconnues. Les défis rencontrés par la recherche
juridique au Royaume-Uni à l’heure du Brexit = Navigând pe ape necunoscute. Provocările întâlnite de
cercetarea juridică în Regatul Unit la ora Brexit-ului . În: Revue critique de droit international privé – nr. 2,
2019, p. 335-351.
Consecințele ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit) rămân încă necunoscute. Pentru juriști, Brexit-ul a pus o
serie de chestiuni de drept complexe, dintre care unele n-au mai fost avute în vedere de mai mult de 40 de ani. Acest articol
își propune să evidențieze unele dintre aceste chestiuni care au apărut în cursul procesului legat de Brexit și să prezinte unele

Referințe bibliografice
64 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019posibile răspunsuri. Tot în acest cadru se face o evaluare a provocării pe care o reprezintă Brexit-ul pentru cercetătorii
diferitelor domenii juridice, incertitudinile și schimbările rapide ce afectează modul în care dreptul este înțeles, cu consecințe
importante asupra cercetării și predării acestei discipline. Doar un număr mic de chestiuni și provocări sunt cuprinse în acest
material. Brexit-ul va avea consecințe asupra Regatului Unit, Uniunii Europene, statelor sale membre, dar și în ceea ce
privește guvernanța globală, la care dreptul internațional privat este strâns legat.
Subiect: Brexit; Uniunea Europeană; jurist; drept internațional privat.
CORNELOUP, SABINE; JAULT-SESEKE, FABIENNE – La loi du 10 septembre 2018 pour une
immigration maîtrisée, un droit d’asile effectif et une intégration réussie = Legea din 10 septembrie 2018
pentru o imigrație controlată, un drept efectiv de azil și o integrare reușită . În: Revue critique de droit
international privé – nr. 1, 2019, p. 5-34.
Legea din 10 septembrie 2018 modifică sub numeroase aspecte regulile instabile ale dreptului străinilor. Reforma procedurii
azilu lui și prelungirea duratei reținerii administrative sunt cele mai importante măsuri din acest text normativ. Dar sunt și alte
dispoziții fie modificate, fie au întărit de manieră disproporționată dispozitivele de luptă contra fraudei, fie au amendat norme
recent adoptate pentru a le face mai coerente sau pentru a alinia dreptul francez cu exigențele europene. Dar în esență, ele
multiplică posibilitățile de control ale străinului.
Subiect: Legea din 10 sep tembrie 2018; imigrație; drept de azil; străin.
GRUŠIĆ, UGLJEŠA – L’effet du Brexit sur le droit international privé du travail = Efectul Brexit-ului
asupra dreptului internațional privat al muncii . În: Revue critique de droit international privé – nr. 2, 2019,
p. 367-384.
Acest articol descrie efectul probabil al retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană asupra dreptului internațional privat
al muncii. Mai precis, el tratează efectul probabil al Brexit-ului asupra dreptului muncii, dreptului competenței internaționale
în materie de muncă și dreptului alegerii legii aplicabile în materia muncii atât în Regatul Unit, cât și în Uniunea Europeană,
concentrându-se în mod special pe efectul probabil al Brexit-ului asupra dreptului internațional privat în Anglia.
Subiect: Brexit; dreptul muncii; drept internațional privat.
V AN LOON, HANS – Le Brexit et les conventions de la Haye = Brexit-ul și Convenția de la Haga.
În: Revue critique de droit international privé – nr. 2, 2019, p. 353-365.
La ora actuală se prefigurează două scenarii pentru viitorul apropiat al dreptului internațional privat în relațiile dintre Uniunea
Europeană a celor douăzeci și șapte și Regatul Unit dacă Brexit-ul va avea loc. Fie „acordul de retragere” aprobat de Consiliul
European la 25 noiembrie 2018 va intra în vigoare, fie statu quo se va termina pe 31 octombrie 2019 (– 31 ianuarie 2020 n.n.).
Fiecare dintre aceste două ipoteze comportă consecințe importante și complexe. În primul scenariu, este prevăzută o perioadă
de tranziție, și peste aceasta, dispoziții tranzitorii specifice. Dreptul convențional va avea și el locul său. În cel de-al doilea,
toate tratatele de bază încheiate cu Uniunea Europeană, inclusiv dreptul derivat și mai ales legislația derivată, în special
regulamentele în materia dreptului internațional privat își încetează imediat aplicabilitatea în Regatul Unit. Convenția de la
Haga, la care s-a adăugat de curând noua Convenție din 2 iulie 2019 asupra recunoașterii si executării hotărârilor străine în
materie civilă sau comercială ar putea, într-o mare măsură să acopere această lacună. Dar consecințele pot fi totuși brutale
pentru cetățeni, și în scopul temperării lor ar fi recomandabilă o aplicare prin analogie a dispozițiilor tranzitorii prevăzute prin
acordul de retragere.
Subiect: Brexit; acord de retragere; Convenția de la Haga; Convenția din 2 iulie 2019.
MERRETT, LOUISE – La reconnaissance et l’éxécution en Angleterre des jugements venant des États
de l’Union européenne, post- Brexit = Recunoașterea și executarea în Anglia a hotărârilor judecătorești date
în statele Uniunii Europene, post-Brexit. În Revue critique de droit international privé – nr. 2, 2019, p. 385-404.
Dacă Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană fără nici un nou acord referitor la recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești, cele provenind din statele membre ale Uniunii Europene vor fi tributare, la o primă abordare, celor de drept
comun. Acest articol descrie normele pertinente și atrage atenția asupra diferențelor esențiale dintre aceste norme și cele
actualmente aplicabile în baza Regulamentului Bruxelles I bis.
Subiect: Brexit; hotărâre judecătorească; recunoaștere și executare hotărâre judecătorească.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
BOISSON, JULIEN – La difficile détermination de la date de la loi. Réflexions à partir d’une technique
d’abrogation inédite: „l’abrogation par anticipation” = Dificila determinare a datei legii. Reflecții asupra
unei tehnici de abrogare inedită: „abrogarea prin anticipare” . În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2,
2019, p. 243-262.
Un conflict de norme neaștept at a luat naștere prin înființarea registrului beneficiarilor efectivi (referitor la codul monetar și
financiar, n. trad.) prin două texte cu origine diferită (o lege și o ordonanță) a căror redactare este incompatibilă. Amânarea
intrării în vigoare a ordonanței necesită „abrogarea prin anticipare” a legii promulgate și publicate ulterior. Exemplul dat
invită la întrebări referitoare la o tehnică unică de abrogare și asupra rezolvării unui conflict de norme născut din exercitarea
concomitentă a puterii legislative. Determinarea normei ulterioare, presupus a interveni asupra celei anterioare, inclusiv data
acesteia, duce cu greu la soluții sigure.
Subiect: abrogare prin anticipare; conflict de legi ; data legii.

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 65DUBOIS, CHARLOTTE – SOS d’un conjoint en détresse. Réflexion sur le statut (peu enviable) du
conjoint commun en biens autorisant un cautionnement = Strigătul de ajutor al unui soț aflat în nevoie.
Reflecție asupra statutului (de nedorit) al soțului în comunitate de bunuri care a fost de acord cu o garantare.
În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 1, 2019, p. 35-54.
Regimurile matrimoniale și dreptul asigurărilor nu sunt tocmai compatibile, dovadă multitudinea de litigii referitoare la
articolul 1415 din Codul civil. Sunt numeroase pericolele pentru un cuplu, dar mai precis pentru un soț, actul unilateral de
voință prin care autorizează o garantare de către celălalt soț. În mod paradoxal, importanța riscurilor suportate nu este dublată
de o protecție eficientă a soțului. Nu este de mirare că invers cauțiunii, soțul care este de acord cu garantarea este total neglijat
de către dreptul asigurărilor, dreptul consumului sau de către procedura civilă. Este necesar a fi construit un regim protector
al acestui soț.
Subiect: garantare; soț; asigurări.
ETIENNEY-DE SAINTE MARIE, ANNE – Contrat et autorité parentale: l’alliance des contraires.
Réflexions sur les conventions parentales à partir du divorce sans juge = Contractul și autoritatea
parentală: o alianță a contrariilor? Reflexii asupra convențiilor parentale în divorțul necontencios . În: Revue
trimestrielle de droit civil – nr. 1, 2019, p. 9-33.
Convențiile prin care părinții stabilesc modalitatea de exercitare a autorității parentale sunt supuse validării de către judecător
și pot fi modificate oricând de către acesta, în scopul asigurării protecției interesului copilului. În schimb, în cadrul divorțului
necontencios prin acordul părților, înțelegerea referitoare la copii este scoasă de sub controlul inițial al judecătorului, fapt ce
reactualizează întrebarea referitoare la locul voinței private – în această materie tradițional indisponibilă care este – autoritatea
parentală. Este aceasta din urmă cu adevărat conciliabilă cu logica contractuală? Care este conturul acestui drept special al
contractelor ce reglementează convențiile parentale? Sunt câteva întrebări care se pun în cadrul acestui articol.
Subiect: convenție; autoritate parentală; judecător; interesul copilului.
PELLIER, JEAN-DENIS – Une figure méconnue: la cession de l’émolument de la créance = O operațiune
mai puțin cunoscută: cesiunea emolumentului creanței . În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2019,
p. 229 – 242.
Dezvoltarea cesiunii de creanță a lăsat în umbră o figură destul de importantă și care ar putea avea un rol marcant în viitor:
cesiunea emolumentului creanței. În cadrul acestei operațiuni, cedentul nu transferă cesionarului calitatea sa de creditor, ci
rezultatul așteptat al creanței sale. El rămâne creditorul debitorului său în timp ce cesionarul dobândește un drept de a percepe
beneficiul creanței, devenind astfel creditorul cedentului. O astfel de operațiune s-ar putea arăta utilă în cazul în care creanța
nu poate fi cesionată, fiind fie din punct de vedere legal, fie din punct de vedere convențional incesibilă, sau prezintă un
caracter intuitu personae . Ar mai putea fi solicitată în caz de indivizibilitate a creanței, cu scopul cedării parțiale a produsului
sau, în prezența unei pluralități de creditori, să permită unuia dintre ei să cedeze partea sa din emolument.
Subiect: creditor; cesiune; emolument.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL
ET DE DROIT ÉCONOMIQUE
FORTUNATO, AURÉLIEN – La relation contractuelle collaborative = Relația contractuală de colaborare .
În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique – nr . 1, 2019, p. 19-37.
Economia prin colaborare este în plin avânt. Acest sector prezintă certe aspecte de noutate, printre care o dezvoltare
considerabilă a relațiilor contractuale de colaborare. Diversitatea tranzacțiilor posibile și numărul de platforme ar putea lăsa
să se creadă că relațiile contractuale de colaborare sunt multiple. Totuși, o analiză a lor descoperă că au numeroase puncte
comune. Este posibil să fie analizate de o manieră unitară, punând în evidență o natură specifică, datorată în particular faptului
că se bazează pe mai multe contracte și se încheie în prezența a cel puțin trei părți. Această natură unică nu poate exista fără
aplicarea unui regim special, incluzând efectele absenței negocierii sau al pluralității de contracte. O astfel de viziune unitară
a relației contractuale de colaborare permite o analiză a acestei relații cu privire la dreptul comun al obligațiilor și depășește
o viziune îngustă despre un sector care continuă să se dezvolte.
Subiect: colaborare; relație contractuală; platformă; intermediar .
HEYRAUD, YANN – Le paiement en monnaie étrangère sur le territoire français: réflexions sur le
nouvel article 1343-3 du code civil = Plata în monedă străină pe teritoriul francez: reflecții asupra noului
articol 1343-3 din Codul civil . În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique – nr. 1,
2019, p. 1-17.
Plata în monedă străină este de un interes practic major și invită la studierea unui text „uitat” al reformei: noul articol 1343-3
din Codul civil. Acest demers pare cu atât mai necesar cu cât numeroase semne de întrebare rezultă după citirea acestui text:
cum se determină o plată făcută în Franța? Sunt vizate și moneda contului, plata forțată prin executor sau hotărârile arbitrale
străine? Plata în moneda străină este o facultate sau o obligație a debitorului? Ce sancțiune se reține? Toate aceste întrebări
dau naștere interpretării. Prin acest articol se face o cercetare în scopul clarificării câmpului de aplicare și regimul articolului
1343-3 din Codul civil.
Subiect: monedă străină; articolul 1343-3 cod civil; plată.

Referințe bibliografice
66 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ
D’AMBROSIO, LUCA – L’implication des acteurs privés dans la lutte contre la corruption: un bilan
demi-teinte de la loi Sapin 2 = Implicarea actorilor privați în lupta împotriva corupției: un bilanț echilibrat
al legii Sapin 2. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé – nr. 1, 2019, p. 1-24.
Legea Sapin 2 (Legea asupra transparenței luptei contra corupției și modernizarea vieții economice în Franța din 09.12.2016,
n.n.) a introdus un nou dispozitiv anticorupție care, ca și alte reglementări străine, valorizează dimensiunea instituțională și
normativă a întreprinderilor în scopul garantării unei prevenții mai eficiente și detectării faptelor de corupție, în special cea
internațională. Articolul analizează diferite aspecte ale acestui dispozitiv pentru a identifica – și din punct de vedere al analizei
comparate – măsurile de siguranță instituționale și materiale care permit garantarea „justului” echilibru între interesul general
de prevenție și de pedepsire a faptelor de corupție și interesele particulare care pot fi în acest scop solicitate, în mod strategic,
de către puterea publică.
Subiect: lupta anticorupție; Legea Sapin 2.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN
SERENA-ROSSI, LUCIA – Droits fondamentaux, primauté et autonomie: la mise en balance entre les
principes „constitutionnels” de l’Union européenne = Drepturi fundamentale, preeminență și autonomie: o
evaluare a principiilor „constituționale” ale Uniunii Europene , În: Revue trimestrielle de droit européen – nr. 1,
2019, p. 67-84.
Carta drepturilor fundamentale având, potrivit articolului 6 TUE, aceeași valoare juridică cu tratatele, se bucură de rangul de
legislație primară în ierarhia normelor juridice ale Uniunii Europene. Așa cum a observat Curtea Constituțională Italiană – cu
o oarecare îngrijorare – Carta beneficiază și de o fizionomie în mod particular „constituțională”. Autonomia și caracterul
unitar al ordinii juridice a Uniunii Europene cere ca, în câmpul său de competență, fiecare instanță să joace rolul său, într-un
dialog constructiv, care să țină cont de competențele celorlalte. Curții de Justiție îi revine interpretarea dreptului Uniunii
Europene în întregul său, inclusiv Carta și punerea în balanță a regulilor și excepțiilor în examinarea diferitelor surse ale
acestui drept.
Subiect: Carta drepturilor fundamentale; Curtea Europeană de Justiție; legislație primară.
REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ
DAI DO, V AN – La protection du tiers lésé par une sentence arbitrale = Protecția terțului lezat printr-o
hotărâre arbitrală . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 1, 2019, p. 265-293.
Arbitrajul este o modalitate de stingere a litigiului convenit între părți, dar există posibilitatea ca hotărârea dată în acest mod
de stingere a litigiului să aducă atingere unui terț, care nu este nici parte, nici reprezentat în acest litigiu. Prezentul studiu
comparativ arată că există diverse mijloace de protecție oferite terților lezați, dar cel mai bun instrument de protecție este
opoziția terțului la hotărârea arbitrală. Totuși, o asemenea opoziție a terțului este puțin cunoscută în lume, cele mai multe
sisteme ignorând-o. Cu speranța că materialul acesta va produce efecte în favoarea terților, demonstrând astfel avantajele
acestei opoziții și consacrarea sa în unele țări, precum și regimul său juridic.
Subiect: arbitraj; terț; opoziția terțului.
EV ANGELISTI, ADRIANO – Les récentes propositions de révision en Italie et en France sur les
instruments de démocratie directe = Recentele propuneri de modificare din Italia și Franța a instrumentelor
democrației directe . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2019, p. 533-552.
Articolul de față se concentrează pe recentele dezbateri din Franța și Italia, privind propunerile de revizuire constituțională
prin care încearcă inserarea de noi instrumente de democrație directă. În ciuda diferențelor dintre ele, propunerile sunt animate
de o aceeași voință de a da un rol mai important cetățenilor pentru formarea de politici publice. Dacă în Franța propunerile
vizând instaurarea de noi procedee vine din partea deputaților opoziției ca urmare a mișcării Vestelor Galbene, în Italia
inițiativa a fost luată de cele două partide aflate la guvernare până recent, M5 și Ligue, potrivit angajamentelor luate de aceste
două forțe politice prin Contractul de guvernare. Articolul examinează în primul rând cele trei propuneri care au fost depuse
în Italia, apoi analizează propunerile franceze și instrumentul puternic susținut de Vestele Galbene, Referendumul referitor la
inițiativa cetățenească (RIC).
Subiect: constituție; revizuire; Franța; Italia.
MAILHÉ, FRANÇOIS – Un jeu d’asymétries: clauses d’élection de for optionnelles et asymétriques
dans la jurisprudence française = Clauzele opționale și asimetrice de alegere a forului în jurisprudența
franceză . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2019, p. 431-446.
Acest articol este desprins din raportul francez prezentat comitetului de studiu al clauzelor opționale de alegere a forului a
Academiei internaționale de drept comparat cu prilejul Congresului ce se desfășoară o dată la patru ani, care a avut loc la
Fukuoka în iulie 2018. Raportul a fost pregătit într-o situație de oarecare inconfort deoarece, chiar dacă dreptul francez are o
lungă tradiție favorabilă în ceea ce privește clauza alegerii forului, chiar înaintea Codului civil, clauzele opționale de alegere

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 67a forului nu formează decât o parte marginală a unei bogate jurisprudențe. Dar câteva hotărâri au dat naștere unor dezbateri
intense. În timp ce instanțele franceze au interpretat unele clauze ca fiind „doar în beneficiul” sau „doar în interesul” uneia
dintre părți, deschizând astfel o opțiune de manieră asimetrică prin interpretarea unică a termenilor, un alt curent jurisprudențial
a încadrat strict, în mod paradoxal, clauzele expres opționale, acestea devenind ineficiente, fără elemente obiective de
determinare a unui alt nivel de jurisdicție care ar putea fi sesizat de beneficiarul opțiunii. Această abordare care a dat naștere
la nu mai puțin de 5 decizii ale Curții de Casație în trei ani, opune acum în mod frontal două din secțiile sale. Dacă poziția cea
mai restrictivă pare a fi condamnată pe termen lung, justificarea ei trebuie luată în considerare.
Subiect: alegerea forului; clauze expres opționale; Curtea de Casație franceză.
MÖLLERS, THOMAS – Comment raisonnent et travaillent les juristes. Conséquences sur le rôle des
méthodes juridiques dans la formation juridique = Cum raționează și lucrează juriștii. Consecințe asupra
rolului metodei juridice în formarea juridică . În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2019, p. 471-501.
Studiile de drept nu vizează doar transmiterea studentului de cunoștințe juridice, ci mai ales gândirea juridică. Oriunde în
lume, juriștii trebuie să convingă când situația juridică nu este clară sau când dă naștere la controverse. Armonizarea formării
juridice în statele membre ale Uniunii Europene fiind departe de a fi terminată, ar trebui găsit un set minim de tehnici juridice
pentru a fi predat avocaților peste tot în Europa, în cadrul formării lor. Acest articol are ca scop provocarea unei discuții asupra
unui asemenea set minim, precum ermeneutica faptelor, interpretarea juridică și construcția juridică, dar și asupra manierei de
tratare a Constituției și a dreptului european.
Subiect: student la drept; transmitere gândire juridică; set minim de tehnici juridice.
TCHOTOURIAN, IV AN; LANGENFELD, ALEXIS – RSE, droits de l’homme et multinationales: la
doctrine du „forum non conveniens” est-elle un obstacle à une juridiciarisation du contentieux? =
Responsabilitate corporatistă, drepturile omului și multinaționalele: este doctrina „forum non conveniens” un
obstacol în soluționarea litigiilor? În: Revue internationale de droit comparé – nr. 2, 2019, p. 503-531.
Doctrina forum non conveniens permite trimiterea unui litigiu având un element de extraneitate în fața unui for considerat mai
adecvat. În practică, doctrina forum non conveniens se dovedește complicată pentru solicitanții care reclamă răspunderea
întreprinderilor multinaționale pentru încălcarea drepturilor omului. Așa cum o demonstrează litigiile aduse în fața judecătorilor
din Quebec, numeroase acțiuni introduse la instanțe din țara de origine (Canada) au fost trimise către instanțele din țările
gazdă (ale filialelor, n. trad.), unde în final, nu s-a obținut o soluționare pe cale judecătorească. Doctrina forum non conveniens
nu este un obstacol criticabil pentru responsabilitatea corporatistă? Pe de-o parte, situația de vulnerabilitate a reclamantului și
dezechilibrul de forțe dintre părțile în litigiu fac lucrurile destul de complicate. Pe de altă parte, recentele decizii ale justiției
canadiene arată o deschidere a instanțelor, acestea părând a fi mai favorabile reclamanților străini.
Subiect: litigiu; forum non conveniens ; Canada; multinaționale.
INTERNATIONAL JOURNAL OF CONSTITUTIONAL LAW
DIXON, ROSALIND; LANDAU, DA VID – 1989-2019: From Democratic to Abusive Constitutional
Borrowing = 1989-2019: De la împrumuturi constituționale democratice la împrumuturi abuzive. În:
International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2019, p. 489-496.
Împrumuturile constituționale arată astăzi foarte diferit față de cele de acum treizeci de ani: dacă în anul 1989, statele post-
sovietice și cele din Europa de Est căutau în vest idei și inspirație, în zilele noastre acestea caută modele de guvernare
constituțională tot mai „în est” – de exemplu, în Rusia, China și Singapore. Atunci când privesc spre vest, acestea o fac într-un
mod din ce în ce mai „abuziv” – adică superficial, lipsit de context sau nejustificat, conceput pentru a utiliza idei și modele
democratice liberale nu ca inspirație, ci ca justificare pentru eroziunea normelor și garanțiilor democratice minime. Acest nou
amestec de influență est-vestică este astfel tulburător din perspectiva angajamentului față de democrația constituțională.
Subiect: constituție; democrație constituțională.
FOWKES, JAMES; HAILBRONNER, MICHAELA – Decolonizing Eastern Europe: A Global
Perspective on 1989 and the World It Made = Decolonizarea Europei de Est: o perspectivă globală asupra
anului 1989 și a lumii pe care a făcut-o. În: International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2019, p. 497-509.
Sfârșitul Războiului Rece poate fi înțeles în mod util ca moment al decolonizării, iar pentru multe state experiența de după
anul 1989 ca una postcolonială. Dar, de obicei, nu gândim în acești termeni când vine vorba de Europa de Est, chiar dacă s-a
confruntat cu provocări similare țărilor din sud. Printre aceste provocări s-a numărat și căutarea unei noi identități naționale
și constituționale – o sarcină complicată de un trecut colonizat. Autorii se întreabă însă dacă europenii de est au primit mai
puțin spațiu pentru a-și construi propriile identități după 1989, în comparație cu țările din sud. Și se întreabă dacă acest lucru
are legătură cu sensibilitatea mai mare la această necesitate postcolonială în țări în care găsim astfel de termeni mai naturali,
în timp ce Europa de Est ar fi putut fi prea aproape de Europa pentru ca această necesitate să fie luată la fel de în serios.
Subiect: Europa de Est; Războiul Rece; decolonizare.
WALKER, NEIL – Populism and Constitutional Tension = Populism și tensiune constituțională . În:
International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2019, p. 515-534.
Reapariția recentă a populismului reprezintă o provocare semnificativă pentru dreptul constituțional în ziua de azi și pentru
tradiția mai profundă a constituționalismului modern. În ciuda rezistenței la limitările formale ale puterii lor de a reprezenta

Referințe bibliografice
68 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019„adevărata” voință populară, regimurile populiste găsesc totuși motive instrumentale și ideologice pentru a susține propria
versiune a constituționalismului. Și în ciuda angajamentelor lor originare, liderii populiști de pe glob găsesc o cauză
constituțională comună și o încurajare reciprocă în critica lor față de instituțiile și valorile multiculturale. Caracterul distinctiv
al orientării constituționale a populismului se bazează pe ocuparea unui spațiu între versiunile autoritare și cele populare ale
constituționalismului, suprapunându-le fără a le reduce. Situat acolo, populismul implică o reacție împotriva a ceea ce
condamnă drept neglijarea colectivului unitar particular în versiunea liberală a constituționalismului modern.
Subiect: constituționalism; populism; democrație.
BUGARIČ, BOJAN – Central Europe’s descent into autocracy: A constitutional analysis of authoritarian
populism = Descendența Europei Centrale în autocrație: o analiză constituțională a populismului autoritar.
În: International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2019, p. 597-616.
Articolul oferă o analiză a tipului particular de populism care a evoluat în Europa Centrală și de Est, în special în Ungaria și
Polonia. Noul populism din Europa Centrală și de Est diferă de celelalte populisme, deoarece combină elemente din populism,
naționalism și autoritarism. Respectând un scenariu similar, care constă în atacuri susținute asupra instituțiilor statului de
drept, drepturilor și libertăților civile, presei și regulilor electorale, ambele guverne populiste au demontat, într-o perioadă
relativ scurtă de timp, aproape toate elementele cheie ale democrației din Ungaria și Polonia. Creșterea actuală a populismului
din Europa Centrală și de Est demonstrează că democrația constituțională este în mare pericol atunci când principiile sale de
bază nu mai beneficiază de un sprijin democratic larg. În mod paradoxal, democrația constituțională își poate juca rolul de
„contra-majoritar” doar atunci când majoritatea oamenilor consideră că aceasta este singura opțiune. Până la urmă, partidele
politice democratice și mișcările sociale cu idei și programe politice credibile oferă cea mai bună speranță pentru supraviețuirea
democrației constituționale.
Subiect: populism; autoritarism; democrație constituțională.
INTERNATIONAL & COMPARATIVE LAW QUARTERLY
KOUTRAKOS, PANOS – Institutional Balance and Sincere Cooperation in Treaty-Making under EU
Law = Echilibrul instituțional și cooperarea sinceră în încheierea tratatelor în conformitate cu dreptul Uniunii
Europene. În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 1, 2019, p. 1-34.
Un flux de hotărâri recente ale Marii Camere a Curții Europene de Justiție a clarificat procedurile care guvernează elaborarea
de tratate de către Uniunea Europeană. Articolul analizează modul în care această jurisprudență abordează principiul
echilibrului instituțional și datoria de cooperare între instituții. Autorul susține că principiul echilibrului instituțional este
analizat în mod echilibrat pe baza unei interpretări literare a dreptului primar care promovează respectarea strictă a normelor
procedurale și nu favorizează o anumită instituție. În ceea ce privește datoria de cooperare, în timp ce dimensiunea sa
procedurală este consolidată, domeniul de aplicare rămâne oarecum greu de atins. Analiza identifică o linie pragmatică în
abordarea echilibrată a Curții și susține că există o limită inerentă a impactului dreptului constituțional asupra litigiilor
interinstituționale. Concluzia este că, cu cât Curtea consumă mai puțin timp și mai puțină energie în războaiele cu privire la
competențele de procedură, cu atât este mai mare contribuția acesteia la creșterea eficienței în elaborarea de tratate.
Subiect: dreptul Uniunii Europene; elaborare de tratate; Curtea Europeană de Justiție.
SANGER, ANDREW – Review of Executive Action Abroad: The UK Supreme Court in the International
Legal Order = Revizuirea acțiunii executive în străinătate: Curtea Supremă a Regatului Unit în ordinea
juridică internațională . În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 1, 2019, p. 35-66.
În ianuarie 2017, Curtea Supremă a Regatului Unit a pronunțat hotărâri de referință în trei cazuri survenite ca urmare a
comportamentului guvernului britanic în străinătate. În cauza Serdar Mohammed împotriva Ministerului Apărării , Curtea a
analizat dacă detenția în conflicte armate noninternaționale era compatibilă cu dreptul la libertate prevăzut la articolul 5 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cel de-al doilea caz, Belhaj v Straw , a implicat o examinare a naturii și a
domeniului de aplicare al actului străin al doctrinei de stat și a aplicabilității sale ca apărare la cererile care rezultă din
presupusa complicitate a guvernului Regatului Unit în abuzurile împotriva drepturilor omului în străinătate. În cele din urmă,
în cauza Rahmatullah împotriva Ministerului Apărării , Curtea a examinat natura și domeniul de aplicare al actului Coroanei
referitor la doctrina de stat și utilizarea acesteia ca apărare la cererile care vizează reținerea și maltratarea ilegală. Toate cele
trei cazuri ridică probleme doctrinare importante și au consecințe semnificative asupra responsabilității guvernului și accesului
la o cale judiciară de atac. În centrul fiecărei decizii se află relația dintre dreptul internațional și dreptul englez, inclusiv
modalitățile prin care normele internaționale influențează dezvoltarea dreptului englez și a politicii publice și modul în care
diferite interpretări ale dreptului intern afectează modul în care judecătorii rezolvă chestiuni de drept internațional.
Subiect: dreptul la libertate; drept public internațional; Curtea Supremă a Regatului Unit.
KLEINLEIN, THOMAS – The Procedural Approach of the European Court of Human Rights: between
Subsidiarity and Dynamic Evolution = Abordarea procedurală a Curții Europene a Drepturilor Omului:
între subsidiaritate și evoluție dinamică. În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 1, 2019, p. 91-110.
Articolul analizează modul în care o abordare procedurală în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului combină
subsidiaritatea și dezvoltarea progresivă a obligațiilor internaționale. În loc să constituie o simplă retragere din angajamentele
de fond, aceasta face mai flexibile obligațiile statelor părți la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și are potențialul de
a spori legitimitatea democratică a hotărârilor Curții. Articolul prezintă mai întâi diferite aspecte de procedură în dreptul

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 69internațional al drepturilor omului, apoi o discuție despre modul în care abordările procedurale sunt legate de subsidiaritate.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, abordările procedurale facilitează evoluția dinamică, atât în practica
statelor părți la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (abordare analitică sau de jos în sus), cât și a Curții (abordare
constructivă sau de sus în jos). Această interacțiune a abordării procedurale și a argumentelor bazate pe consensul european
permite Curții Europene a Drepturilor Omului și instituțiilor naționale să își îndeplinească „responsabilitatea comună” pentru
protecția efectivă a drepturilor omului în Europa.
Subiect: drepturile omului; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; subsidiaritate.
ANDERSON, ADRIENNE; FOSTER, MICHELLE; LAMBERT, HÉLÈNE; MCADAM, JANE –
Imminence in Refugee and Human Rights Law: A Misplaced Notion for International Protection =
Iminența în legislația privind drepturile omului și refugiații: o noțiune nepotrivită pentru protecția
internațională. În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 1, 2019, p. 111-140.
Articolul este rezultatul unui proiect de cercetare major care examinează noțiunea de iminență în legislația privind protecția
internațională. Autorii identifică o tendință crescândă, și anume introducerea iminenței – invocată fie implicit, fie explicit – ca
o barieră potențială pentru statutul de refugiat sau protecția complementară. Articolul analizează jurisprudența organismelor
și instanțelor internaționale relevante și critică validitatea acestei noțiuni ca instrument de evaluare a obligațiilor de protecție
a statelor.
Subiect: legislația privind drepturile omului, legislația privind refugiații.
DE BECO, GAUTHIER– The Indivisibility of Human Rights and the Convention on the Rights of
Persons with Disabilities = Indivizibilitatea drepturilor omului și Convenția privind drepturile persoanelor
cu handicap. În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 1, 2019, p. 141-160.
Articolul susține că o nouă înțelegere a indivizibilității drepturilor omului a apărut prin Convenția privind drepturile
persoanelor cu handicap care a estompat distincția dintre drepturile civile și politice, pe de o parte, și drepturile economice și
sociale, pe de altă parte. După ce arată cum a fost estompată această distincție în Convenție, articolul analizează în mod critic
impactul pe care l-a avut asupra conceptului de indivizibilitate, precum și consecințele sale asupra dreptului internațional
privind drepturile omului în general.
Subiect: Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap; drepturile omului.
LORD LLOYD-JONES, THE RT HON – Forty Years on: State Immunity and the State Immunity Act
1978 = 40 de ani de la: imunitatea de stat și Legea privind imunitatea de stat din 1978 . În: International &
Comparative Law Quarterly – nr. 2, 2019, p. 247-270.
Articolul abordează câteva dintre modificările din dreptul internațional și relațiile externe care au afectat aplicarea Legii
privind imunitatea de stat din 1978 în primii 40 de ani de la intrarea în vigoare a acesteia, precum și modalitățile în care a fost
completată prin decizii judiciare. Autorul abordează, în special, nevoia de legislație în acest domeniu, circumstanțele în care
agenții unui stat pot avea dreptul la imunitate, relația dintre imunitatea de stat în dreptul intern și articolul 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, relația dintre
imunitatea de stat și normele jus cogens , precum și domeniul imunității de stat.
Subiect: Legea privind imunitatea de stat din 1978; drept internațional public.
MAYER, BENOIT – Climate Assessment as an Emerging Obligation under Customary International
Law = Evaluarea climatică ca o nouă obligație în dreptul internațional cutumiar. În: International &
Comparative Law Quarterly – nr. 2, 2019, p. 271-308.
Evaluarea mediului este stabilită în majoritatea țărilor ca procedură pentru a se asigura că autoritățile administrative sunt
conștiente de impactul asupra mediului care poate rezulta din activitățile pe care le aprobă. Multe jurisdicții s-au orientat spre
includerea atenției asupra atenuării schimbărilor climatice în evaluarea mediului. Printr-o revizuire a legislației și a practicilor
din diferite state, autorul sugerează că o astfel de evaluare a climei este acum în curs de dezvoltare ca o normă a dreptului
internațional cutumiar.
Subiect: evaluarea mediului; dreptul internațional cutumiar.
McGREGOR, LORNA; MURRAY, DARAGH; Ng, VIVIAN – International Human Rights Law as a
Framework for Algorithmic Accountability = Legislația internațională în materie de drepturile omului ca
și cadru pentru responsabilitatea algoritmică. În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 2, 2019,
p. 309-344.
Abordările existente în ceea ce privește „responsabilitatea algoritmică”, cum ar fi transparența, oferă o bază de referință
importantă, dar sunt insuficiente pentru a analiza prejudiciile (potențiale) aduse drepturilor omului cauzate de utilizarea
algoritmilor în luarea deciziilor. Pentru a aborda eficient impactul asupra drepturilor omului, autorii susțin că un cadru care
stabilește o înțelegere și un mijloc comun de evaluare a prejudiciului este capabil să se ocupe de mai mulți actori și de diferite
forme de responsabilitate și se aplică pe întregul ciclu de viață algoritmic. Autorii susțin că legislația internațională privind
drepturile omului prevede deja acest cadru și îl aplică pentru a ilustra efectul pe care îl are asupra alegerilor de a utiliza
algoritmi în luarea deciziilor în primul rând și garanțiile necesare. În timp ce analiza indică faptul că, în unele circumstanțe,
utilizarea algoritmilor poate fi restricționată, autorii susțin că aceste constatări sunt mai degrabă controale și echilibre adecvate
pentru a asigura că algoritmii contribuie la societate, protejând în același timp riscurile.
Subiect: drepturile omului; responsabilitate; algoritm.

Referințe bibliografice
70 Buletin de informare legislativă nr. 4/2019SUTTLE, OISIN – Rules and Values in International Adjudication: The Case of the WTO Appellate
Body = Reguli și valori în judecarea internațională: cazul Organului de Apel al Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC). În: International & Comparative Law Quarterly – nr. 2, 2019, p. 399-442.
Provocările politice actuale cu care se confruntă Organul de Apel al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) ridică
întrebări fundamentale cu privire la relația dintre reguli și valori în judecarea internațională. Articolul folosește idei din
filozofia juridică pentru a identifica rolul pe care valorile ar trebui să îl joace în hotărârile OMC. Autorul susține că nimic din
specificul legislației OMC nu ar justifica excluderea valorilor din judecare și faptul că contextul doctrinar, politic și instituțional
al judecării OMC face rolul valorilor de neatins.
Subiect: Organul de Apel al Organizației Mondiale a Comerțului; judecare.
DZEHTSIAROU, KANSTANTSIN; COFFEY, DONAL K. – Suspension and Expulsion of Members of
the Council of Europe: Difficult Decisions in Troubled Times = Suspendarea și expulzarea membrilor
Consiliului Europei: decizii dificile în perioade cu probleme. În: International & Comparative Law Quarterly
– nr. 2, 2019, p. 443-476.
Eficiența și legitimitatea Consiliului Europei pot fi subminate de acțiunile statelor membre care nu respectă obligațiile lor de
drept internațional de cooperare autentică cu organizația. Articolul examinează, mai întâi, pe scurt, practicile organizațiilor
internaționale în aplicarea de sancțiuni precum expulzarea și suspendarea membrilor lor. Apoi explică de ce este necesar să se
discute posibilele sancțiuni pe care Consiliul le poate aplica în contextul controverselor actuale care implică Consiliul și
statele membre. Autorii susțin că amploarea și intensitatea provocărilor disting starea actuală de celelalte perioade
„problematice” din istoria Consiliului și arată ce considerente trebuie luate în calcul pentru a decide dacă un stat membru ar
trebui suspendat sau expulzat. Aceste considerente includ implicațiile sancțiunilor asupra legitimității Consiliului Europei,
nivelul de protecție a drepturilor omului și stabilitatea financiară a or ganizației.
Subiect: legislația privind drepturile omului; Consiliul Europei.
EUROPEAN CONSTITUTIONAL LAW REVIEW
WENDEL, MATTIAS – Mutual Trust, Essence and Federalism – Between Consolidating and
Fragmenting the Area of Freedom, Security and Justice after LM = Încredere reciprocă, esență și federalism
– între consolidarea și fragmentarea spațiului de libertate, securitate și justiție după Hotărârea din cauza PPU
C-216/18. Ministrul Justiției și Egalității împotriva LM. În: European Constitutional Law Review – nr. 1,
2019, p. 17-47.
Autorul analizează interrelația dintre încrederea reciprocă, esența drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene și federalism
în spațiul de libertate, securitate și justiție. Mai întâi, autorul reexaminează semnificația juridică pentru încredere reciprocă și
jurisprudența relevantă referitoare la transferuri – și anume, situațiile în care persoanele ar trebui să fie transferate dintr-un stat
membru într-altul, dar care refuză acest lucru motivând încălcarea drepturilor fundamentale în statul de destinație. În
continuare, autorul analizează noua abordare a Curții Europene de Justiție cu privire la esența drepturilor fundamentale cum
ar fi dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 47(2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În final, autorul
examinează relația dintre Curtea de Justiție și tribunalele naționale, argumentând că Curtea ar trebui să-și asume o
responsabilitate mai mare în ceea ce privește existența deficiențelor sistemice la nivel național, și să nu le delege către
tribunalele naționale.
Subiect: drepturi fundamentale; încredere reciprocă; spațiul de libertate, securitate și justiție.
CASTILLO-ORTIZ, PABLO – The Illiberal Abuse of Constitutional Courts in Europe = Abuzul iliberal
al Curților Constituționale din Europa. În: European Constitutional Law Review – nr. 1, 2019, p. 48-72.
Autorul începe prin a prezenta cele mai importante două tradiții constituționale din Europa, constituționalismul juridic și
constituționalismul politic. Apoi explică reformele curților constituționale ale guvernelor iliberale din trei țări: Ungaria,
Polonia și Turcia și arată că aceste cazuri analizate nu îndeplinesc presupunerile de bază ale constituționalismului juridic
inspirat din Hans Kelsen și ale constituționalismului politic în ceea ce privește protecția constituției și a democrației. În
schimb, așa cum susține în penultima secțiune, instanțele constituționale de sub guvernele iliberale devin dispozitive destinate
manipulării constituției, privând astfel parțial textul constituțional de forța sa normativă.
Subiect: constituționalism; guvern neliberal.
BURCHARDT, DANA – The Relationship between the Law of the European Union and the Law of its
Member States – A Norm-Based Conceptual Framework = Relația dintre legislația Uniunii Europene și
legislația statelor membre – un cadru conceptual bazat pe norme. În: European Constitutional Law Review –
nr. 1, 2019, p. 73-103.
Autorul abordează relația dintre legislația Uniunii Europene și legislația statelor membre din perspectiva unei teorii a normelor
juridice. Mai exact, autorul discută, de exemplu, dacă ordinile juridice sunt autonome sau reciproc dependente sau dacă există
o ierarhie sau o coexistență pluralistă a ordinilor juridice. În acest sens, autorul sugerează o schimbare analitică și normativă:
de la ordinea juridică în ansamblu la normele juridice individuale, precum și concentrarea pe normele juridice specifice pentru
a înțelege interrelația atât a normelor juridice individuale, cât și a ordinilor juridice în cauză.
Subiect: normă juridică; ordine juridică; legislația Uniunii Europene.

Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4/2019 71SILLEN, JOOST – The Concept of ‘Internal Judicial Independence’ in the Case Law of the European
Court of Human Rights = Conceptul de „independență judiciară internă” în jurisprudența Curții Europene
a Drepturilor Omului. În: European Constitutional Law Review – nr. 1, 2019, p. 104-133.
Autorul începe cu o analiză a conceptului de independență judiciară internă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului. Potrivit Curții de la Strasbourg, conceptul de independență judiciară internă face parte din art. 6.1 din Convenția
europeană a drepturilor omului: „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în
termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, […]”. Autorul a recurs la 15 hotărâri și 3
decizii relevante ale Curții de la Strasbourg din perioada 2000-2018, și deși Curtea a constatat doar încălcări ale independenței
juridice interne în cazuri împotriva țărilor foste comuniste, conceptul de independență judiciară internă este relevant și pentru
democrațiile consacrate părți în Consiliul Europei. În acest scop, autorul prezintă un studiu de caz în care aplică jurisprudența
Curții de la Strasbourg privind independența judiciară internă în Țările de Jos.
Subiect: independență judiciară internă; Curtea de la Strasbourg; Convenția europeană a drepturilor omului.

Consiliul Legislativ – București, Palatul Parlamentului, Corp B1
Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, cod poștal 050711
Tel: 021.313.66.08; fax: 021.414.20.61; website: www.clr.ro
& Colegiul științific: Dragoș Iliescu, Președintele Consiliului Legislativ
Sorin Popescu , Președintele Secției de evidență oficială a legislației și documentare,
locțiitorul Președintelui Consiliului Legislativ
Benonica Vasilescu , Președintele ad-interim al Secției de drept public
Liviu Marian Vîtcă , Președintele ad-interim al Secției de drept privat
Cristian Kevorchian , Șeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă
Eduard Călinoiu , consilier, Departamentul pentru armonizarea legislației cu reglementările
Uniunii Europene
@Colegiul de redacție: Sorin Popescu (coordonator)
Lucica-Violeta Niculae
Mirela Paven
Cristina Păiș

4 Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București
Punctele de vedere exprimate în această publicație reprezintă doar opiniile personale ale autorilor .
ISSN 1583-3178