Ar trebui s ăînceteze fabricarea de legende în jurul Mossad -ului. Noi [617429]

Gordon Thomas
Mossad
PREFAȚA
Motto
Ar trebui s ăînceteze fabricarea de legende în jurul Mossad -ului. Noi
doar am muncit mai mult și am strâns mai multe informa ții decât al ții.
Nici o alt ățarădin lume nu a avut o atât de presant ănevoie de un serviciu
secret eficient. Pentru noi este o problem ăde supravie țuire.
ISSER HAREL
MOSSAD -ul este unul dintre cele mai faimoase servicii secrete (de
Informa ții sau spionaj) din lume. Exege ții îl consider ăca pe un nou venit
în spionajul mo dern în care, rapid, a urcat în ierarhia calit ății pânăla
nivelul de vârf, reprezentat de serviciile american (CIA), sovietic (KGB),
francez (SDECE) î și britanic (MI5), acolo unde n -a mai ajuns decât
„Serviciul Secret Chinez" („Direc ția pentru probleme so ciale" plus „Direc ția
de informa ții militare", și cunoscute în bloc sub denumirea occidental ăde
cod Fenixul Ro șu). Evreilor le place s ăconsidere c ăoriginile MOSSAD -ului
se aflăîn timpul exodului lor din Egipt, acum 3.300 de ani. Moise, spune
Tora, a al es câte un tân ăr din cele 12 triburi și i-a trimis în Țara
Făgăduinței (Canaan —Palestina —Israel) s ăafle ce bog ății sunt acolo, ce
forțe de apărare au filistenii, cum s -ar putea p ătrunde în ora șele fortificate.
Printre str ămoșii biblici ai agen ților MO SSAD se afla și frumoasa Judith
care a p ătruns în tab ărași cortul generalului asirian Holofern, c ăruia i -a
tăiat capul cu propria -i sabie (poate prin anii 350 î.e.n.).
Dincolo de mitologie, la originea MOSSAD -ului se afl ă„Sherut Yediot"
Serviciul de info rmații al Agen ției evreie ști din Palestina (1929 -1940),
transformat în 1940 în Sherut ha Yediot ha -Artzit Serviciul na țional de
informa ții, pe scurt SHAI, îns ărcinat cu interogarea evreilor care, din toat ă
m lumea, veneau în Palestina. SHAI a ob ținut succe se însemnate infiltrând
oameni în serviciile Administra ției britanice a Palestinei, vârful s ău de
activitate fiind considerat depistarea în 1948 a unei mari tranzac ții de
arme între Cehoslovacia și Siria și, mai ales, capturarea vasului care
transporta ace le arme, ceea ce a dublat for ța de foc a evreilor în primul lor
război cu arabii.
Dupănașterea statului Israel, în anii 1949 -1952, primul ministru
David Ben Gurion a creat sistemul actual al serviciilor secrete israeliene,
pornind de la principiile suprav iețuirii statului evreu într -un mediu arab
ostil, combaterii unei intense activit ăți interne de destabilizare, antistatale
și antisociale, desf ășuratăde palestinieni pe teritoriile controlate de Israel,
urmăririiși pedepsirii criminalilor nazi ști vinova ți de holocaust și
teroriștilor arabi, oriunde s -ar fi aflat ei pe glob, ob ținerii unor înalte
tehnologii militare puse sub embargo pentru statul evreu, cunoa șterii
opiniilor guvernamentale și publice fa țăde cauza poporului evreu atât în
țările dușmane cât și în cele aliate, mai ales în S.U.A., și sprijinirii
comunit ăților evreie ști din Diaspora. A șa s-au născut SHABACK „Serviciul
de securitate intern ă", AMAN „Serviciul de informa ții militare",
„Departamentul de cercetare și documentare" al Ministerului de Externe,
„Departamentul de Investiga ții" al Poli ției israeliene și, mai ales, „Institutul

pentru opera ții speciale și culegere de informa ții" (Ha -Mossad le Modinyn,
unele Tafkidim Meiuhadim), pe scurt MOSSAD.
În ordinea de zi care anun ța crearea noii agen ții guvernamentale scria,
între altele: „Pentru statul nostru, care de la înfiin țare a fost înconjurat de
dușmani, serviciile secrete reprezint ăprima linie de ap ărare. Deoarece
suntem situa ți în inima Orientului Apropiat, unde schimb ările violente și
insta bilitatea sunt specifice, trebuie s ăînvățăm foarte bine cum afl ăm ce
se întâmpl ăîn jurul nostru".
Pânăla a deveni, poate cel mai bun serviciu secret din lume,
MOSSAD -ul a parcurs un drum dificil pe care jaloanele s -au numit:
pregătire, studiu, analiz ăși reanalizare, din nou preg ătireși în fine
verificare înainte de executarea oric ărei opera ții. Dintre toate serviciile
secrete din lume, MOSSAD -ul este singurul care se consider ăși se
autodefine ște ca „Institut", adic ăun centru academic de spionaj care sub
deviza „câ știgărăzboiul prin cunoa ștereși istețime!" ofer ăspecialiștilor săi
cea mai aspr ădarși cea mai performant ășcoalăde pregătire.
Candida ții la statutul de ofi țer MOSSAD sunt recruta ți întotdeauna
dintre cei care, în serviciul militar regul at au avut rezultate foarte bune.
Apoi ei sunt supu și la repetate teste medicale, fizice și psihice, inclusiv la
interogatoriul cu detectorul de minciuni, în faza urm ătoare sunt pu și să
completeze chestionare extrem de complexe și dau examene de limbi
străine, pe care trebuie s ăle vorbeasc ăperfect. Dac ăpicăla un singur test
din toate acestea sunt elimina ți automat, în clipa admiterii în „Academie"
primesc un nume conspirativ și o nouăidentitate, pe care sunt obliga ți să
și-o însușeascăși s-o utilizeze curent. La MIDRASHA (Academia
MOSSAD -ului) cursan ții locuiesc ca într -o sta-Ițiuneși sunt trata ți ca niște
turiști care stau la hotel. Academia nu folose ște Iprofesori ci speciali știi cei
mai buni ai MOSSAD -ului. La fiecare trei luni [studen ții sunt test ați cu
detectorul de minciuni. Refuzul de a se supune la un jtest îi d ă
conducătorului de curs dreptul (teoretic) de a -l împușca pe rebel.
Dintre materiile teoretice care se studiaz ăla MOSSAD, cea mai
important ă, dar și cea mai dificil ăeste NAKA -sistemul descrierea
rapoartelor în MOSSAD, în care pentru fiecare subiect nu se admite decât
o singur ăpropoziție, mesajul cu mai multe teme urmând a fi divizat în mai
multe mesaje standard purtând numere de cod diferite. NAKA este extrem
de important deoarece pri ncipala, activitate și misiune a MOSSAD -ului
constăîn culegerea de date, în transmiterea, interpretarea și valorificarea
acestora.
Pregătirea militar ăa agenților include cunoa șterea tuturor tipuri lor
de arme și armate, a structurilor militare ale țărilor vecine Israelului, a
politicii, religiei și a organiz ării lor sociale, în afar ăde NAKA și pregătirea
militară, cadeții MOSSAD -ului mai studiaz ăcontrainformatiile și
acoperirea. La lec ții le practice ei înva țăcum săse comporte în societate, la
masă, într-un salon oficial sau în jcel mai select restaurant de pe glob, s ă
recunoasc ăvinurile bune etc.
Din a doua lun ăpetrecut ăîn Academie, cade ții primesc arme. Ofi țerii
din MOSSAD au în dotare pistoale Beretta, arma ideal ăprin dimensiuni și
calitate. Ant renamentele de trageri se efectueaz ăîntr-o salăde tir
amenajat ăcași cum ar fi un coridor de hotel unde u șile se pot deschide
oricând pentru a l ăsa săaparăprofilul unui posibil du șman care trebuie
anihilat.
La capătul unui an și jumătate cei care abso lvăaceste cursuri devin
un fel de ucenici și nu agen ți plini (katsa). Ei mai au de parcurs un nou
ciclu de studii practice la Cartierul General al MOSSAD -ului, trecând pe
rând prin fiecare departament și învățând săopereze pe computer în

bazele de date a le serviciilor secrete. Dup ăîncășase luni, tinerii agen ți
sunt repartiza ți în secțiile MOSSAD -ului, începând munca propriu -zisă.
Cartea pe care o înf ățișăm azi cititorului român este cea mai complet ă
și actual ăradiologie a MOSSAD -uluiși, dacăea are v reo hibă, aceasta
constăîn faptul c ăautorul a renun țat la aspectele „nespectaculoase"
istorie, organizare, terminologie, etc, pentru a prezenta personaje și acțiuni
într-o manier ăatrăgătoareși totuși impecabil ădin punct de vedere
științific, în ceea c e ne prive ște am c ăutat săcomplet ăm conținutul prin
date sintetice cuprinse par țial în anexe, par țial în note și, în cea mai mic ă
măsură,și în acest „cuvânt înainte", intitulat poate prea preten țios
„prefață".
În serviciile Administra ției britanice a Pa lestinei, vârful s ău de
activitate fiind considerat depistarea în 1948 a unei mari tranzac ții de
arme între Cehoslovacia și Siria și, mai ales, capturarea vasului care
transporta acele arme, ceea ce a dublat for ța de foc a evreilor în primul lor
război cu arabii.
Dupănașterea statului Israel, în anii 1949 -1952, primul ministru
David Ben Gurion a creat sistemul actual al serviciilor secrete israeliene,
pornind de la principiile supravie țuirii statului evreu într -un mediu arab
ostil, combaterii unei intense activități interne de destabilizare, antistatale
și antisociale, desf ășuratăde palestinieni pe teritoriile controlate de Israel,
urmăririiși pedepsirii criminalilor nazi ști vinova ți de holocaust și
teroriștilor arabi, oriunde s -ar fi aflat ei pe glob, ob ținerii unor înalte
tehnologii militare puse sub embargo pentru statul evreu, cunoa șterii
opiniilor guvernamentale și publice fa țăde cauza poporului evreu atât în
țările dușmane cât și în cele aliate, mai ales în S.U.A., și sprijinirii
comunit ăților evrei ești din Diaspora. A șa s-au născut SHABACK „Serviciul
de securitate intern ă", AMAN „Serviciul de infor -i mații militare",
„Departamentul de cercetare și documentare" al Ministerului de Externe,
„Departamentul de Investiga ții" al Poli ției israeliene și, mai ales, „Institutul
pentru opera ții speciale și culegere de informa ții" (Ha -Mossad le Modinyn,
unele Tafkidim Meiuhadim), pe scurt MOSSAD.
În ordinea de zi care anun ța crearea noii agen ții guvernamentale scria,
între altele: „ Pentru statul nostru, care de la înfiin țare a fost înconjurat de
dușmani, serviciile secrete reprezint ăprima linie de ap ărare. Deoarece
suntem situa ți în inima Orientului Apropiat, unde schimb ările violente și
instabilitatea sunt specifice, trebuie s ăînvățăm foarte bine cum aflam ce
se întâmpl ăîn jurul nostru".
Pânăla a deveni, poate cel mai bun serviciu secret din lume,
MOSSAD -ul a parcurs un drum dificil pe care jaloanele s -au numit:
pregătire, studiu, analiz ăși reanalizare, din nou preg ătireși în f ine
verificare înainte de executarea oric ărei opera ții. Dintre toate serviciile
secrete din lume, MOSSAD -ul este singurul care se consider ăși se
autodefine ște ca „Institut", adic ăun centru academic de spionaj care sub
deviza „câ știgărăzboiul prin cunoa ștereși istețime!" ofer ăspecialiștilor săi
cea mai aspr ădarși cea mai performant ăscoalăde pregătire.
Candida ții la statutul de ofi țer MOSSAD sunt recruta ți întotdeauna
dintre cei care, în serviciul militar regulat au avut rezultate foarte bune.
Apoi e i sunt supu și la repetate teste medicale, fizice și psihice, inclusiv la
interogatoriul cu detectorul de minciuni. În faza urm ătoare sunt pu și să
completeze chestionare extrem de complexe și dau examene de limbi
străine, pe care trebuie s ăle vorbeasc ăperfect. Dac ăpicăla un singur test
din toate acestea sunt elimina ți automat, în clipa admiterii în „Academie"
primesc un nume conspirativ și o nouăidentitate, pe care sunt obliga ți să
și-o însușeascăși s-o utilizeze curent. La MIDRASHA (Academia

MOSSAD -ului) cursan ții locuiesc ca într -o stațiuneși sunt trata ți ca niște
turiști care stau la hotel. Academia nu folose ște Drofesori ci speciali știi cei
mai buni ai MOSSAD -ului. La fiecare trei luni studen ții sunt testa ți cu
detectorul de minciuni. Refuzul de a se supune la un test îi d ă
conducătorului de curs dreptul (teoretic) de a -l împușca pe rebel.
Dintre materiile teoretice care se studiaz ăla MOSSAD, cea mai
important ă, darși cea mai dificil ăeste NAKA -sistemul descrierea
rapoartelor în MOSSAD,
În care p entru fiecare subiect nu se admite decât o singur ăpropoziție,
mesajul cu mai multe teme urmând a fi divizat în mai multe mesaje
standard purtând numere de cod diferite. NAKA este extrem de important
deoarece principala activitate și misiune a MOSSAD -ului constăîn
culegerea de date, în transmiterea, interpretarea și valorificarea acestora.
Pregătirea militar ăa agenților include cunoa șterea tuturor tipurilor de
arme ti armate, a structurilor militare ale țărilor vecine Israelului, a
politicii, religiei pi a organiz ării lor sociale, în afar ăde NAKA și pregătirea
militară, cadeții MOSSAD -ului mai studiaz ăcontrainforma țiileși
acoperirea. La lec țiile practice bi înva țăcum săse comporte în societate, la
masă, într -un salon oficial sau în cel mai select rest aurant de pe glob, s ă
recunoasc ăvinurile bune etc.
Din a doua lun ăpetrecut ăîn Academie, cade ții primesc arme. Ofi țerii
din MOSSAD au în dotare pistoale Beretta, arma ideal ăprin dimensiuni și
calitate. Antrenamentele de trageri se efectueaz ăîntr-o salăde tir
amenajat ăcași cum ar fi un coridor de hotel unde u șile se pot deschide
oricând pentru a l ăsa săaparăprofilul unui posibil du șman care trebuie
anihilat.
La capătul unui an și jumătate cei care absolv ăaceste cursuri devin
un fel de ucenici și nu agenți plini (katsa). Ei mai au de parcurs un nou
ciclu de studii practice la Cartierul General al MOSSAD -ului, trecând pe
rând prin fiecare departament și învățând săopereze pe computer în
bazele de date ale serviciilor secrete. Dup ăîncăsase luni, tin erii agen ți
sunt repartiza ți în secțiile MOSSAD -ului, începând munca propriu -zisă.
Cartea pe care o înf ățișăm azi cititorului român este cea mai complet ă
și actual ăradiologie a MOSSAD -uluiși, dacăea are vreo hib ă, aceasta
constăîn faptul c ăautorul a r enunțat la aspectele „nespectaculoase"
istorie, organizare, terminologie, etc, pentru a prezenta personaje și acțiuni
într-o manier ăatrăgătoareși totuși impecabil ădin punct de vedere
științific, în ceea ce ne prive ște am c ăutat săcomplet ăm conținutul p rin
date sintetice cuprinse par țial în anexe, par țial în note și, în cea mai mic ă
măsură,și în acest „cuvânt înainte", intitulat poate prea preten țios
„prefață".
Înainte de a da cuvântul „spionilor lui Gideon" mai eviden țiem faptul
căMOSSAD -ul nu racolea ză, ca alte servicii secrete, aventurieri sau
voluntari care vor s ădevinăeroi, ci, cum spunea unul dintre p ărinții
agenției, Isser Harel, oameni, „cinsti ți, fideli, loiali, și patrioți", gata „s ăse
consacre unor misiuni periculoase". O alt ăparticularit ate const ăîn faptul
căMOSSAD -ul își găsește oamenii în rândurile tineretului evreu din
întreaga lume. în acest caz exemplul cel mai bun, pentru c ăeste cel mai
cunoscut, este evreo -canadianul Victor Ostrovski, care a p ărăsit
MOSSAD -ulși a scris despre e l în termeni mai pu țin binevoitori, atât c ărți
documentare cât și romane. El nu este decât un exemplu dintr -o mulțime
de evrei cu cet ățenie neisraeiian ăcare opteaz ăsălucreze în MOSSAD
dintr -un sentiment de solidaritate al evreilor de pretutindeni cu sta tul
Israel. Fondatorul acestuia, Ben Gurion spunea despre evrei c ă„Toți
trebuie s ăajute Israelul, chiar dac ățara lor adoptiv ăeste sau nu de acord"

iar un lider al comunit ății evreilor -americani era de p ărere că: „Nu are nici
o importan țădacăv-ați hotărât sau nu s ăemigrați în Israel. Datoria
voastrăeste săslujiți interesele poporului evreu și dincolo de grani țele
Israelului".
Așa se face c ăagenții MOSSAD -ului au contribuit la câ știgarea
războaielor Israelului cu țările arabe învecinate, au provocat căderea unor
demnitari și chiar a unor întregi guverne str ăine, au „semnat" unele dintre
cele mai numeroase și mai spectaculoase pagini ale spionajului tehnologic
și economic mondial, au generat o bogat ăliteratur ăși au născut o
legendă: LEGENDA MOSSAD.
Niciodat ăîn Israel MOSSAD -ul nu a fost privit cu suspiciune și
nimănui nu i -a fost ru șine sălucreze în sau s ăcolaboreze cu MOSSAD -ul.
Cităm dintr -o mult mai bogat ălistăde nume pe Haim Herzog, ajuns apoi
președintele țării, Ytzhak Rabin, Ytzhak Shamir și Ehud Barak, fiecare
ajungând prim -ministru și ministru al ap ărăriiși David Kimche,
viceministru de externe.
În lume, MOSSAD -ul s-a făcut remarcat prin ac țiuni unice și nu de
puține ori novatoare în tacticile și tehnicile luptei antiteroriste. Cine nu
știe azi c ăMOSSAD -ul a furat, în beneficiul Israelului și Statelor Unite, un
avion MIC 21 din Siria. MOSSAD -ul a cump ărat o rachet ăfrancezăExocet
din Chile și a pus mâna, din Fran ța, pe planurile avionului Mirage. Acela și
„institut" a procurat clandestin combustibil nuclear pentru reactorul
israelian de la Dimona și a pregătit opera țiunea cu nume de cod „Babilon"
privind bombardarea reactorului nuclear irakian. Cine nu a admirat
„Operațiunea Moise" de salvare a falashilor etiopieni, capturarea în
Argentin a a criminalului de r ăzboi nazist Adolf Eichmann sau anihilarea
comandoului terorist care reaproviziona un avion plin cu ostatici pe
aeroportul ugandez Entebbe. Câteva dintre aceste episoade le ve ți regăsi
cu detalii surprinz ătoare în aceast ă„Istorie secr etăa MOSSAD -ului", al
cărei autor, Cordon Thomas, a avut contacte directe cu personaje precum
Isser Harel, fost șef al MOSSAD -ului dar și al „Serviciului de Securitate
Internă"—SHIN BETH, Rafael Eitan, fost șef al LAKAM, Meir Amit care a
fost, prin cumu l, director și la MOSSAD și la AMAN, sau William Casey,
fost director la CIA.
Pe parcursul celor 17 capitole ale acestei c ărți veți găsi o cazuistic ă
bogată, de la moartea prin țesei Diana și spionarea activit ăților interne ale
președintelui Clinton la Casa Albă, pânăla uciderea lui Abu Nidal,
atotputernicul lider terorist palestinian. Ve ți putea „vedea" dedesubturile
complicatelor rela ții ale triunghiului Israel -OEP-Vatican sau ale modului în
care MOSSAD -ul a concurat „Serviciul Secret Chinez" în Africa, p entru ca
apoi săcolaboreze cu acesta la neutralizarea activit ăților africane ale
KGB-uluiși la eliminarea de pe pie țele locale a CIA. în fine, ve ți afla cum
pot colabora serviciile secrete ale unor țări arabe cu MOSSAD -ulși cum
acesta le face servicii u nor lideri arabi de prim ămărime.
În încheiere nu pot decât s ăvărecomand o lectur ăfoarte atent ăși o
privire printre rânduri a acestei remarcabile c ărți politice care vine s ăse
alăture în colec ția „LUMEA ÎN CARE TR ĂIM" celor despre „CIA", „Mafia",
„Legiunea Str ăină", „FBI", „R ăzboiul Sfânt", „Carlos Șacalul" sau „Vatican"
și săprecead ămulte altele dintre care nu voi cita decât „Sabia lui Allah"
despre siitism, „Triadele" despre mafiile chineze ști din întreaga lume,
„Biserica Galben ă" despre lamaismul himalaian, „Tsahal" despre armata
israelian ă, de la mili țiile populare pân ăla arma atomic ă, „Ibn al Saud"
despre formarea și devenirea Arabiei Saudite, „Puterea și banii" despre
dimensiunile reale ale influentului Wall Street Journal, toate în preg ătire la
Editura ALLFA din grupul editorial ALL, tot în aceast ăcolecție.

„LUMEA ÎN CARE TR ĂIM" este giobal ă, dinamic ă, surprinz ătoare,
plinăde pericole și de sfid ări, unică, promițătoare, stresant ă, bunăși rea
deopotriv ă. Ea este lumea pe care o merit ăm, una v ie, colorat ă, diversăși
palpitant ă, în care ne reg ăsim permanent. Ea este a noastr ă. Este pur și
simplu „LUMEA ÎN CARE TR ĂIM".
VICTOR IONESCU
CAPITOLUL l
În spatele oglinzii
Când lumina ro șie a telefonului începu s ăclipeasc ă, un dispozitiv
sofist icat de înregistrare se activa în apartamentul parizian de lâng ă
Centrul Pompidou, în aglomeratul arondisment 4. Lumina fusese instalat ă
de un tehnician de comunica ții israelian, care zburase de la Tel Aviv
pentru a instala aparatul de înregistrat, menit s ălinișteascăorice bănuială
pe care vecinii ar fi avut -o auzind telefonul sunând la ore nepotrivite.
Tehnicianul era un yahalomin, membru al unei echipe Mossad, care avea
în grijăcomunica țiile sigure din ascunz ătorile serviciului secret israelian.
Cea di n Paris era ca toate celelalte. Avea u șa din fa țărezistent ăla
bombardament și geamuri care, asemenea ferestrelor de la Casa Alb ă,
puteau refracta scannerele. Existau zeci de astfel de apartamente în toate
marile ora șe ale lumii, fie cump ărate, fie închir iate pe termen lung. Multe
erau nelocuite vreme îndelungat ă, fiind gata pentru urm ătoarea
operațiune.
O astfel de opera țiune a fost întreprins ăîn apartamentul din Paris
încădin iunie 1997, o dat ăcu sosirea domnului Maurice. Acesta vorbea o
francezăfluentă, cu un u șor accent central -european. De -a lungul anilor,
vecinii se mai întâlniser ăși cu alții ca el: b ărbați sau, uneori, femei care
soseau pe nea șteptate, petreceau s ăptămâni sau luni printre ei, pentru ca
apoi, într -o bunăzi, sădisparăfărăurmă.Cași cei dinaintea sa, dl.
Maurice a descurajat politicos orice interes privind persoana sau munca
sa.
Maurice era un katsa, un agent de teren al Mossad -ului.
Din punct de vedere fizic era greu de descris; se spunea c ăși pe o
stradăpustie ar fi trecut aproape neobservat. Fusese recrutat atunci când
Mossad -ul nu era decât un proiect. S -a făcut remarcat în timpul efectu ării
stagiului militar în Israel, când, dup ătabăra de instruc ție, a fost cooptat
de serviciul aerian de informa ții.Aptitudinea sa pentru limbile str ăine
(vorbea franceza, engleza și germana) a fost ad ăugatăaltor calit ăți: era bun
în rezolvarea problemelor legate de studiul de caz și în a extrage dovezi din
speculații, în plus, știa cum s ăse poarte cu oamenii; știa săconvingă, să
măguleascăși, dacătoate celelalte metode ar fi e șuat, săamenințe.
Dupăabsolvirea școlii Mossad în 1982, a activat în Europa, Africa de
Sudși în Orient. Se prezenta ca om de afaceri, scriitor sau comerciant.
Folosise o serie de nume și debiografii extrase din biblioteca de personaje
a Mossad -ului. De data aceasta era Maurice, înc ăo dată, om de afaceri.
De-a lungul repartiz ărilor sale a auzit c ăîn „Institut", (nume dat
Mossad -ului de angaja ții săi) circulau zvonuri r ăutăcioase despre car iere
rușinoase și distruse, despre schimb ări la nivelul conducerii, despre
fiecare nou director și prioritățile sale. Despre corup ție. Nici unul dintre ei
nu a reu șit însăsăeradicheze corup ția cât timp a fost la putere.

Aceastăstare de lucruri s -a accen tuat o dat ăcu numirea lui
Benyamin Netanyahu ca cel mai tân ăr prim ministru al Israelului, om cu o
dovedităexperien țăîn domeniul serviciului secret, înc ăde la bun început,
Netanyahu i -a intrigat pe ofi țeri i experimenta ți în detaliile opera ționale.
Laînceput s -a dat vina pe entuziasmul inutil al unui nou venit care
vroia săfacăordine, gata s ăinspecteze tot ce era de inspectat pentru a fi
sigur cănu-i scapănici un secret. Dar lucrurile au devenit alarmante când
nu numai primul ministru, dar și soția lui, Sara, au vrut s ăvadăce se
ascunde în spatele oglinzii, în lumea serviciului secret israelian. Aceasta
i-a invitat pe cei mai înal ți ofițeri ai Mossad -ului să-i facăo vizităși să-i
răspundăla întreb ări, susținând căurmeazăexemplul lui Hillary Clinton
care era interesat ăde CIA.
Coridoarele sediului Mossad din Tel Aviv au r ăsunat de șoaptele
scandalizate despre Sara Netanyahu, care a cerut s ăacceseze profilele
psihologice ale șefilor de stat pe care ea și soțul său urmau s ă-i găzduiască
sau să-i viziteze. A cerut în mod special detalii despre activitatea sexual ăa
președintelui Bill Clinton. De asemenea a cerut s ăse uite peste dosarele
ambasadorilor israelieni care aveau s ă-i găzduiascăîn timpul vizitelor
externe, interesându -se de cur ățenia d in bucătăriile acestora și de
frecvența cu care erau schimbate a șternuturile din apartamentele pentru
oaspeți.
Uimiți de cererile sale, ofi țerii Mossad i -au explicat so ției primului
ministru c ăastfel de informa ții nu se discut ăla întâlnirile serviciului
secret.
Unii dintre veterani au fost sco și din opera țiunile curente ale
serviciului, dându -li-se responsabilitatea unor opera țiuni minore care nu
necesitau decât întocmirea unor dosare pe care nu le citea nimeni.
Dându -și seama c ăse plafonau, ace știași-au dat demisia și s-au
împrăștiat pe tot teritoriul Israelului, nemaif ăcând nimic altceva decât s ă
citească, în special istorie, încercând s ăse împace cu gândul c ăși ei sunt
de domeniul trecutului.
Toate astea I -au făcut pe Maurice s ăse bucure c ănu se a fla în Tel
Aviv,și căe din nou pe teren.
Operațiunea care -l adusese la Paris îi d ădea încăoșansăde a dovedi
căeste un agent meticulos și precaut, unul în stare s ăîndeplineasc ătot ce
i se cerea. De data aceasta, misiunea era relativ u șoară: nu era v orba de
nici un pericol fizic, ci numai de riscul de a fi pus într -o situație jenant ăîn
cazul în care autorit ățile franceze ar fi descoperit ceea ce face și l-ar fi
deportat în secret. Ambasadorul israelian știa căMaurice era în Paris, dar
nuștiași dece. Aceasta era procedura standard: dac ăplanul nu mergea,
diplomatul putea pretinde c ănu fusese pus la curent.
Sarcina lui Maurice era de a recruta un informator. Aceasta era
cunoscut ăîn limbajul ezoteric al Mossad -ului drept un „contact", o
corupere a unui cet ățean străin. Dup ădouăluni de munc ărăbdătoare,
Maurice credea c ăe gata săreușească.
Ținta sa era Henri Paul, îns ărcinat adjunct cu securitatea Hotelului
Ritz, care f ăceași peșoferul în cazul oaspe ților celebri.
Unul dintre ace știa a fost Jon athan Aitken, ministru britanic în
perioada în care Partidul Conservator era la putere. Aitken a fost
responsabil cu coordonarea de vânz ări de arme și pentru stabilirea de
contacte cu trafican ți de arme în Orientul Mijlociu. Toate acestea au dus la
World i n Action, un show TV care se ocupa cu anchete, și la publicarea de
către ziarul Guardian a unei serii de rapoarte incriminatorii despre
legăturile lui Aitken cu persoane care în mod normal nu se aflau în
anturajele guvernan ților. Aitken i -a dat în judecat ăpentru calomnie. Cazul

a pivotat în jurul întreb ării legate de persoana care i -a plătit lui Aitken
șederea la Ritz, când acesta s -a întâlnit cu arabii. La tribunal, Aitken a
jurat căsoția sa plătise factura.
Prin intermediul unei ter țe surse, Mossad -ul i-a mituit pe avoca ții
apărării săsusținăcădl. Aitken nu fusese la Paris în acea perioad ă. Cazul
a fost închis. Mossad -ul, care considerase mult timp activitatea lui Aitken
drept o amenin țare pentru Israel, practic I -a distrus. Hotelul a r ămas îns ă
locul de întâlnire al trafican ților de arme din Orientul Mijlociu și al
contactelor lor europene.
Mossad -ul a hot ărât săaibăun informator la Ritz care s ă-i raporteze
despre activit ățile de acolo. Și-a propus mai întâi s ăobținălista cu
angajații hotelului; a ceasta s -a rezolvat prin accesarea sistemului
computerizat. Nimeni din conducerea superioar ăa hotelului nu era potrivit
ceilalți nu aveau acces la to ți oaspeții, lucru determinant de altfel, îns ă
cum Henri Paul se ocupa cu securitatea, aceasta însemna c ăel avea acces
peste tot la Ritz. Cheia sa putea descuia seiful oric ărui oaspete. Nu i s -ar fi
pus nici un fel de întreb ări dacăar fi vrut s ăfacăo copie dup ănota de
platăa unui client și n-ar fi ridicat nimeni din sprâncean ădacăi s-ar fi
cerut lista apelurilor telefonice f ăcute de dealeri pentru a lua leg ătura cu
persoanele de contact. Putea afla cu ce femei avuseser ăde-a face dealerii.
Cașofer al VIP -urilor, Paul ar fi fost în m ăsurăsătragăcu urechea la
convorbirile celor pe care -i transporta, s ăle studieze comportamentul, s ă
vadăunde se duc și cu cine se întâlnesc.
Următorul pas era întocmirea unui profil psihologic al lui Paul. Timp
de câteva s ăptămâni, unul dintre reziden ții katsa din Paris a adunat
informa ții despre trecutul lui. Folosindu -se de mai multe acoperiri, printre
care cea de angajat al unei companii de asigur ăriși cea de comerciant de
telefoane, agentul katsa a aflat c ăPaul era burlac, n -avea o rela ție stabil ă,
locuia într -un apartament cu chirie mic ă, conducea o Mini neagr ă, dar îi
plăceau ma șinile rapide și motocicletele de concurs. Chiar cump ărase o
motociclet ăîmpreun ăcu încăcineva. Angaja ții hotelului au spus c ăîi
plăcea săbea uneori. Se p ărea chiar c^r din când în când, mai apela la
serviciile unei prostituate de lux ca re îi servea și pe clien ții hotelului.
Informa țiile au fost analizate de un psiholog al Mossad -ului. Acesta a
conchis c ăHenri Paul avea o fire vulnerabil ă. Psihologul a decis c ăcea mai
bunămetodăde a-l recruta ar fi prin presiuni crescânde, înso țite de
promisiuni legate de substan țiale sume b ănești care urmau s ăfinanțeze
viața socialăa lui Paul. Aceast ăoperațiune putea fi una destul de lung ăși
putea necesita deosebit ărăbdareși talent. În loc s ăse foloseasc ăîn
continuare de rezidentul katsa, la P aris avea s ăfie trimis Maurice.
Cași în cazul altor opera țiuni asem ănătoare, Maurice a urmat ni ște
criterii standard. Mai întâi s -a familiarizat cu Hotelul Ritz și împrejurimile
acestuia. L -a recunoscut repede pe Henri Paul, un tip atletic cu mers
arogan t, care d ădea de în țeles cănuține cont de nimeni.
Maurice a observat ciudata leg ăturăpe care Paul o avea cu fotografii
de scandal care împânzeau intrarea lui Ritz, gata la orice or ăsă-i
fotografieze pe cei boga țiși faimoși. Din când în când, Paul le c erea săse
retragă, iar ace știa făceau întocmai, înconjurând cl ădirea pe motociclete
înainte s ăse întoarc ă, în timpul acestor mici plimb ări, Paul ie șea pe ușa
de serviciu și începea s ă-i tachineze amical.
Noaptea, Maurice l -a văzut pe Paul bând cu diver șipaparazzi prin
barurile din apropierea hotelului, pe care le frecventau, dup ăterminarea
programului, el și alți angaja ți.
În rapoartele trimise la Tel Aviv, Maurice men ționa faptul c ăPaul
putea săbea cantit ăți considerabile de alcool r ămânând totu și treaz. Tot

acesta a mai confirmat faptul c ăPaul ar fi perfect pentru rolul de
informator.
La un moment dat, în timpul supravegherii sale discrete, Maurice a
descoperit c ăPaul trăda încrederea ce -i fusese acordat ă. Primea bani de la
paparazzi pentru a le vi nde ponturi despre locurile unde vor merge
oaspeții, favorizându -le astfel fotografierea celebrit ăților.
Schimbul informa țiilor contra cost avea loc fie în unul din baruri, fie
în îngusta strad ăCambon, acolo unde se afla intrarea angaja ților.
Pe la jum ătatea lunii august, acel schimb s -a axat pe sosirea la Ritz a
Dianei, Prin țesa de Wales, și a noului s ău iubit, Dodi AI -Fayed, fiul
patronului hotelului. Urmau s ăstea în fabulosul apartament regal.
Întreg personalul de la Ritz fusese amenin țat cu concedier ea imediat ă
în cazul în care ar fi dezv ăluit amănunte privind sosirea secret ăa Dianei.
în ciuda acestui am ănunt, Paul și-a riscat slujba informându -i pe
papa -razzi asupra acestui subiect. Fiecare dintre ei l -au răsplătit financiar.
Maurice a remarcat c ăPaul începuse s ăbea mai mult și a auzit c ă
personalul de la Ritz se plângea c ăînsărcinatul adjunct cu securitatea
hotelului devenise mai dur ca de obicei: o concediase pe o camerist ăcare
furase o bucat ăde săpun dintr -una din camere.
Mai mul ți angaja ți au declarat c ăPaul lua și pastile, și se întrebau
dacăacestea nu erau cumva menite s ă-i calmeze st ările nervoase. To ți
erau de acord c ăPaul devenise imprevizibil acum era bine dispus, în
momentul urm ător se înfuria necontrolat pentru vreun fleac. Maur ice
decise c ăera timpul s ăfacămișcarea.
Primul contact a avut loc în barul lui Harry din Rue Daunou. Când
Paulși-a făcut apari ția, Maurice sorbea un cocktail. Agentul katsa al
Mossad -ului a intrat în discu ție cu el, iar Paul a acceptat s ăbeași el cev a,
dupăce Maurice i -a spus c ăprieteni de -ai lui st ătuserăcândva la Ritz.
Maurice a mai spus c ăaceștia fuseser ăsurprinși de num ărul mare de
arabi boga ți care tr ăgeau la hotel.
Paul insista asupra faptului c ămajoritatea arabilor erau neciopli țiși
aroganțiși căse așteptau s ăle sari în ajutor la cea mai mic ămișcare. Cei
mai răi erau saudi ții. Maurice spuse c ăauziseși despre clien ții evrei
același lucru. Paul nu era de aceea și părere. Declar ăcăevreii erau ni ște
clienți excelen ți.
În aceast ăatmosf erăpromițătoare, seara se sfâr și cu stabilirea unei
noi întâlniri, peste câteva zile, pentru a lua cina la un restaurant din
apropierea Ritz -ului. în timpul cinei Paul a confirmat, ca r ăspuns la
întrebările calculate ale lui Maurice, multe din informa țiile pe care acesta
deja le cuno ștea. Paul a vorbit despre pasiunea lui pentru ma șini rapide și
despre pl ăcerea de a pilota avioane mici. Dar era greu s ă-ți satisfaci aceste
plăceri dintr -un salariu.
Acesta trebuie s ăfi fost momentul în care Maurice a începu t săfacă
presiuni. S ăgăsești bani pentru astfel de hobby -uri era o problem ă, dar nu
una fărărezolvare. În mod cert, aceast ăafirmație îi stârnise interesul lui
Paul.
Lucrurile și-au urmat apoi cursul firesc: Maurice oferi, iar Paul primi
cu plăcere. O d atănada aruncat ă, Maurice trebuie s ă-și fi pus în practic ă
toate talentele dobândite la școlile Mossad -ului.
La un moment dat, Maurice a lansat ideea c ăar putea da o mân ăele
ajutor, men ționând c ălucra pentru o companie dispus ăoricând s ă-și
îmbunătățeascăbaza de date, în schimbul unor sume frumu șele de bani.
Asta era mutarea favorit ăa agenților Mossad când se aflau într -o
operațiune de contact. De aici și pânăla a-i spune lui Paul c ămulți dintre

clienții Ritz -ului aveau informa ții ce ar fi interesat compania, nu mai era
decât un mic pas.
Paul, poate stânjenit de modul în care decurgea discu ția, s -a
împotrivit. Maurice a mers apoi mai departe, spunând c ă, deși înțelegea
rezervele lui Paul, acestea îl surprindeau. Toat ălumeaștia căPaul lua
mităde la paparazzi. A șa că, de ce ar fi dat cu piciorul unei adev ărate
șanse de câ știg?
Talentul lui Maurice de a -și prezenta propunerile, informa țiile
privitoare la trecutul lui Paul, capacitatea de convingere, dar mai ales
presiunea la care î și supunea interloc utorulși-au spus cuvântul. Toate au
avut efect asupra lui Paul.
Chiar dac ăn-a pus întreb ări,și-a dat imediat seama c ăomul din fa ța
lui era un agent secret sau cineva care recruta pentru serviciul secret.
Poate căși asta i -a influen țat răspunsul. Dup ăspusele unui agent
israelian familiarizat cu situa ția, „Henri Paul a vorbit înc ăde la început
fărărezerve: i se cerea s ăspioneze? Dac ăda, ce trebuia s ăfacă? Purși
simplu. F ărăparavane și ocolișuri inutile. Doar ce trebuia s ăfacăși
pentru cine ar f i urmat s ălucreze. Acesta era momentul în care Maurice
trebuia s ădecidă, l-o fi spus lui Paul c ăva lucra pentru Mossad? Nu
existau proceduri standard pentru astfel de lucruri. Fiecare țintăe diferită,
însăHenri Paul înghi țise momeala."
Așa stând lucru rile, Maurice i -a spus lui Paul ce se a ștepta de la el: s ă
obținăinformații despre oaspe ți, poate chiar s ăle bage tehnica în camere,
și săia seama cu cine se distrau. Poate c ăau discutat ceva și despre bani,
se poate s ăse fi adus vorba și de o ofert ăde cont în Elve ția; puteau
eventual s ă-l plăteascăși în bani gheat ă. Maurice a l ăsat săse înțeleagăde
la sine c ăastfel de chestiuni nu erau decât ni ște detalii minore. De -acum
se putea chiar s ă-i fi spus c ăurma sălucreze pentru Mossad. Toate astea
arfi etapele standard ale unui contact reu șit.
E foarte posibil ca Paul s ăse fi speriat de ceea ce i se cerea s ăfacă. Nu
era vorba de loialitatea fa țăde cei de la Ritz; ca pe mul ți alții, î| atr ăseseră
acolo salariile destul de mari și bacșișurile. Era l esne de în țeles căîi era
fricăsănu îl dep ășeascăsituațiași săriște săajungăla închisoare dac ăar
fi fost prins spionând oaspe ții hotelului.
Și dacăs-ar fi dus la poli ție, ce putea rezolva? Poate c ăștiau deja ce
urma săi se propun ă. Dar dac ăi-arfi refuzat? Atunci ce s -ar fi întâmplat?
Dacăconducerea hotelului ar fi aflat c ăel trădase deja cel mai pre țios
atribut oferit de Ritz confiden țialitatea informându -i pe paparazzi, ar fi
putut fi concediat, ba chiar dat în judecat ă.
În acele zile ale lu i august 1997, Henri Paul p ărea cănu mai are
scăpare. Continua s ăbea, săia pastile, s ădoarmăprostși să-și batăjoc
de cei din subordinea sa. Era un om gata s ăcadăîn prăpastie.
Maurice men ținea presiunea, îl întâlneai de multe ori în acela și bar în
care Paul bea dup ăserviciu. Numai simpla lui prezen țăera suficient ăsă-i
reaminteasc ăceea ce era constrâns s ăfacă. Maurice se ducea de multe ori
pe la Ritz unde savura câte un aperitiv la bar, mergea la restaurant sau î și
lua cafeaua de dup ăamiazăînholul hotelului. Lui Henri Paul i se p ărea că
Maurice devenise umbra lui. Și toate astea nu f ăceau decât s ă-i sporeasc ă
tensiunea și să-i aducăaminte francezului c ănu avea sc ăpare.
Și apropiata vizit ăa Dianei și a lui Dodi Al -Fayed îl nelini ștea. Paul
fusese îns ărcinat cu protec ția lor pe timpul șederii, dar mai ales avertizat
să-iținădeparte de paparazzi. În acela și timp, fotografii îl tot sunau pe
mobil cerând informa ții despre vizit ăi se ofereau sume mari de bani
pentru cele mai mici detalii. Tenta ția era un alt factor de presiune. Iar
presiunea p ărea căîl înconjoar ădin toate p ărțile.

Deși reușea sădisimuleze, Paul era totalmente cople șit. Lua
antide -presive, somnifere și energizante ca s ăpoatălucra pe timpul zilei.
Combina ția asta de medicamen te nu putea decât s ă-l afecteze profund.
Lumina intermitent ăun telefon care l -a trezit pe Maurice, a fost
înregistrat ăduminic ă31 august, la ora 1:58 noaptea. Cel care f ăcuse
apelul lucra la departamentul de accidente rutiere al jandarmeriei
pariziene șifusese recrutat de Mossad cu câ țiva ani în urm ă. Era un
rriahuab, deci un informator neisraelian. în ierarhia contactelor pariziene
ale lui Maurice, acesta se afla undeva la coad ă.
Cu toate acestea, vestea accidentului rutier avea s ă-l uimeasc ăpe
Maurice . Cu mai pu țin de o or ăîn urmă, un Mercedes Sedan se izbise
într-unul din stâlpii de beton ai pasajului de vest de sub Place de l'Alma;
un loc în care se petreceau des accidente.
Victimele erau Diana, Prin țesa de Wales, mama viitorului rege al
Angliei; Do di AI -Fayed, fiul lui Mahommed, patronul de origine egiptean ă
al lanțului de magazine Harrods din Knightsbridge și Henri Paul.
Bodyguard -ul cuplului fusese grav r ănit.
La câteva ore dup ăaccident, Maurice s -a întors la Tel Aviv, l ăsând în
urmăîntrebări lacare nu s -a putut r ăspunde nici pân ăîn ziua de azi.
Ce rol a jucat în accident presiunea exercitat ăde el? S ăfi pierdut
Henri Paul controlul ma șinii, făcând -o săse izbeasc ăde stâlpul pasajului
de la Alma, pentru c ănu vedea nici o cale de sc ăpare din ghearele
Mossad -ului? Săfi avut presiunea vreo leg ăturăcu concentra ția mare de
medicamente g ăsităîn sânge? Oare când a plecat de la Ritz cu pasagerii,
se mai gândea înc ăla o porti țăde scăpare? Era Paul, pe lâng ăvictima
unui nefericit accident de circ ulație,și victima unui neîndur ător serviciu
secret?
Întrebările continuau s ănu-i dea pace lui Mahommed Al -Fayed". În
februarie 1998, a declarat public: „N -a fost vorba de nici un accident. Sunt
extrem de convins de asta. Adev ărul nu poate fi ascuns la ne sfârșit."
Cinci luni mai târziu, canalul britanic de televiziune ITV a difuzat un
documentar care sus ținea căHenri Paul ar fi avut leg ături cu serviciul
secret francez. Nu era adev ărat. Materialul a mai insinuat c ăun serviciu
secret, al c ărui nume nu se cunoștea, ar fi fost responsabil pentru mor țile
tragice au mai fost f ăcuteși supozi ții conform c ărora serviciul respectiv
s-arfi implicat pentru c ăbritanicii se temeau ca dragostea Dianei pentru
Dodi, care era egiptean, s ănu aibăcumva „repercusiuni pol itice".
Pânăîn ziua de ast ăzi, legătura dintre Henri Paul și Mossad a r ămas
un secret bine p ăzit exact a șa cum se și dorea. Mossad -ul nu ac ționa la
porunca nim ănui din afara Israelului, într -adevăr, puțini din afara
serviciului știu de implicarea servici ului în moartea celei mai media -tizate
femei din lume.
Inspirat de campania de discreditare a mass media englez ă,
Mohammed Al -Fayed a continuat s ăsusținăcăanumite servicii secrete, al
căror nume nu se știa, s -au unit împotriva fiului s ăuși a prințeseiDiana.
în iulie 1998, doi jurnali ști de la ziarul Times au publicat o carte în care
sugerau c ăHenri Paul a avut leg ături cu serviciul secret francez, îns ănici
Al-Fayed, nici jurnali știi nu au venit cu dovezi concludente care s ăle
susținăafirmațiile nic i unul dintre ei nu a b ănuit leg ătura dintre Mossad
și Paul.
În iulie 1998, Mahommed Al -Fayed a adresat membrilor
Parlamentului britanic o scrisoare, con ținând o serie de întreb ări; cerea ca
acestea s ăfie discutate în Camera Comunelor. Al -Fayed sus ținea că:
„existăo forțăcare vrea s ămușamalizeze r ăspunsurile pe care le cer".
Gestul a fost interpretat ca fiind cel al unui tat ăîndoliat și îndurerat care

face acuza ții în dreapta și în stânga, întreb ările merit ăsăfie repetate, nu
numai pentru c ăastfel e ste în l atu rat ăorice bănuialăasupra rolului
jucat de Mossad în ultimele s ăptămâni de via țăale lui Henri Paul, dar și
pentru c ădemonstreaz ăcum o tragedie poate c ăpăta dimensiuni pe care
numai adev ărul le mai poate readuce la normal.
Al-Fayed a scris despre un „plan" de eliminare al Dianei și al fiului
său, încercând s ălege de întreb ările lui tot felul de evenimente disparate:
„De ce a durat o or ăși 40 de minute pentru ca Diana s ăajungăla
spital? De ce nici un fotograf nu a ar ătat pozele f ăcute? De ce tocmai în
acea noapte a fost spart ălocuința londonez ăa unui fotograf care de ținea
fotografii f ăcute de paparazzi? De ce nici o camer ăde luat vederi cu circuit
închis din acea parte a Parisului nu a filmat nimic? De ce dispozitivele de
urmărire nu ma i aveau film iar camerele de luat vederi {din trafic) erau
închise? De ce la locul accidentului s -a redeschis traficul în numai câteva
ore? Cine era persoana cu echipament fotografic din grupul de pres ăde la
intrarea de la Ritz? Cine erau cei doi b ărbațineidentifica ți de la barul
hotelului? Vorbeau în englez ă, privind și ascultând în jurul lor."
Mossad -ul nu era deloc interesat de rela ția lui Dodi cu Diana.
Singurul lor scop era recrutarea lui Henri Paul ca informator. În leg ătură
cu misteriosul fotograf: în trecut agen ți ai Mossad -ului au mai pozat ca
jurnaliști. Putea foarte bine s ăfi fostMaurice, veghind în fa ța hotelului.
S-ar putea ca cei doi b ărbați neidentifica ți de la barul hotelului s ăfi avut
vreo legăturăcu Mossad -ul. Dacăar fi adev ărat, aces t lucru l -ar liniști fără
îndoialăpe Mohammed AI -Fayed.
Unii dintre colegii lui Maurice au fost de p ărere cădorința de a -l
prinde în curs ăpe Henri Paul nu era decât o dovad ăîn plus a faptului c ă
Mossad -ul a exagerat și căîntreprindea opera țiuni intern aționale
imprudente; și asta fărăsăținăseama de urm ările pe care, pe termen
lung, acestea le -ar putea avea pentru serviciul secret, pentru Israel, pentru
pacea în Orientul Mijlociu și în cele din urm ăpentru leg ătura cu cel mai
vechiși mai loial aliat, S.U.A. Mai mul ți ofițeri susțineau chiar, c ă, de când
cu venirea la putere în 1996 a lui Benyamin Netanyahu ca prim ministru,
treburile se înr ăutățiseră.
Un veteran al serviciului secret israelian a afirmat: „Oamenii v ăd că
cei care lucreaz ăpentru Mossad sunt de cele mai multe ori criminali
deghizați în patrio ți. Lucrul acesta ne face r ău nouăși moralit ății noastre,
iar pânăla urmăva avea un efect negativ asupra rela țiilor Mossad -ului cu
alte servicii secrete."
Un alt ofi țer important a fost la fel de direct: „Netanyahu se comport ă
cași cum Mossad ar face parte din propria -i versiune a cur ții regelui
Arthur; face ceva nou în fiecare zi pentru a nu se plictisi cavalerii. Asta -i
motivul pentru care lucrurile au mers a șa de prost în ultimul timp în
cadrul serviciului. S ătragem un semnal de alarm ăînainte s ăfie prea
târziu."
Prima lec ție pe care am înv ățat-o într -un sfert de secol de când scriu
despre serviciile secrete este c ădecepțiași dezinformarea sunt uneltele de
bazăale acestora, la fel ca și răzbunarea, corup ția,șantajul Și, uneori,
asasinatul. Agen ții sunt înv ățați sămintă, săse foloseasc ăși săabuzeze
de prietenii; sunt opusul dictonului care afirm ăcăun gentleman nu cite ște
niciodat ăscrisorile altuia.
Le-am observat comportamentul în ti mpul investiga țiilor pe care
le-am făcut în leg ăturăcu numeroasele scandaluri legate de spionii
Războiului Rece: tr ădarea secretelor privitoare la bomba atomic ă
american ăde către Klaus Fuchs și compromiterea MI5 și MI6 britanice de
către Guy Burgess, Don ald Maclean și Kim Philby. Cu to ții își aleseser ă

drept motto cuvintele tr ădareși duplicitate. Tot eu am fost unul dintre
primii scriitori care a aflat despre obsesia pe care CIA o avea fa țăde
controlul min ții, preocupare pe care Serviciul a fost constrâ ns s -o
recunoasc ăla zece ani de la publicarea c ărții mele pe aceea și temă,
Journey into Madness. Negarea este arta neagr ăa serviciilor secrete, art ă
de mult perfec ționată.
Totuși, în aflarea adev ărului am fost foarte mult ajutat de doi ofi țeri
profesioni ști ai serviciului secret: Joachim Kraner, defunctul meu socru,
care dup ăal doilea r ăzboi mondial a condus o re țea MI6 în Dresda, și Bill
Buckley, fost șef CIA în Beirut. Fizic se asem ănau foarte mult; amândoi
erau înal ți, slabi, îngriji țiși foarte sigur i pe ei. în ochi nu le puteai citi prea
multe doar dac ăle erai simpatic sau nu. înzestra ți cu o inteligen ță
sclipitoare, criticau ustur ător din când în când Serviciile pe care le
slujiseră.
Ambii îmi aminteau în permanen țăcât de multe se pot înv ăța din c eea
ce Bill numea „ șoaptele din umbr ă": o ambuscad ămortalădintr -o alee fără
nume o nou ăoperațiune care putea s ăanuleze ani de v ădite rela ții amicale
politice o mic ăinforma ție, aparent neînsemnat ă, care putea completa un
puzzle important. Joachim avea o vorbă: „uneori, ni ște cuvinte aruncate în
vânt îți pot schimba punctul de vedere".
Mândri s ăpractice ceea ce ei numeau „a doua meserie ca vechime în
lume", cei doi nu numai c ăîmi erau prieteni, dar m -au convins c ăserviciile
secrete sunt cheia în țelegerii totale a rela țiilor interna ționale, politicii
globale și diploma țieiși, bineîn țeles, a terorismului. Datorit ălor am avut
contacte cu un num ăr de servicii și agenții secrete: BND (Germania) DGSE
(Franța) CIA serviciile secrete canadiene și britanice.
Joachim a murit dup ăce a ie șit la pensie; Bill a fost ucis de
funda -mentaliștii islamici care îl sechestraser ăîn Beirut și care au
declanșat criza ostaticilor vestici în ora ș.
Tot prin ei am cunoscut membri ai serviciului secret israelian care la
începu t mi-au dat informa ții despre trecutul lui Mehmet Ali Agea, fanaticul
turc ce încercase s ă-l asasineze pe Papa Ioan Paul în pia ța Sf. petru din
Roma, în mai 1981. Contactele au fost stabilite de Simon Wiesenthal,
renumitul „vân ător" de nazi ști,și prețioasăsursăpentru Mossad timp de
peste 40 de ani. Datorit ărenumelui și reputa ției sale, Wiesenthal înc ămai
are uși deschise peste tot, mai ales la Washington.
În acela și oraș, în martie 1986, am aflat ceva în plus despre încâlcitele
relații dintre serviciil e secrete americane și cele israeliene. M ăaflam acolo
pentru a -l intervieva pe William Casey, pe atunci directorul CIA, pentru
cartea mea, Journey into Madness , care trateaz ăși subiectul mor ții lui Bill
Buckley.
În ciuda costumului lui de comand ă, Casey era o figur ăpatetică. Cât
timp am stat de vorb ăîntr-un club din Washington, i -am observat figura
palidă, cu maxilare proeminente, și ochii ro șii arăta de parc ăcei cinci ani
de conducere a CIA îl vl ăguiserăde tot.
La un pahar de ap ămineralămi-a confir mat condi țiile întâlnirii
noastre. F ărănotițe, fărăînregistr ări; tot ce urma nu erau decât informa ții
de bază. A scos apoi o foaie de hârtie pe care erau tip ărite datele sale
biografice. Se n ăscuse la New York la data de 13 martie1913 și absolvise
dreptu l în 1937, la Universitatea St. John. Dup ăce în 1943 fusese recrutat
de Marina Statelor Unite, la câteva luni a fost transferat la Oficiul
Serviciilor Strategice, predecesorul CIA. în 1944 devenea șeful serviciului
secret OSS în Europa. Este numit apoi șeful Comisiei de Schimburi și Pază
(1971 -1973) apoi a urmat o ascensiune rapid ă, fiind numit secretar
adjunct de stat al afacerilor economice (1973 -1974); pre ședinte al B ăncii

de Export -lmport a Statelor Unite (1974 -1976);și membru al Comisiei
Consultative cu privire la Serviciile Secrete Interna ționale ale pre ședintelui
(1976 -1977). În 1980 este numit conduc ătorul reu șitei campanii pentru
președinție a lui Ronald Reagan. Un an mai târziu, la 28 ianuarie 1981,
Reagan îl nume ște în func ția de DCI, ajungând a stfel cel de -al 13 -lea om
care a de ținut cea mai important ăfuncție în cadrul servicii lor secrete ale
Statelor Unite ale Americii.
Dupăce i-am spus c ăfusese omul potrivit la locul potrivit, Casey a
mai luat o gur ăde apăși a morm ăit cănu dorea s ă„intrăm în detalii
personale".
Și-a băgat foaia înapoi în buzunar și a așteptat apoi atent prima mea
întrebare: ce -mi putea spune despre Bill Buckley, care, în urm ăcu
aproape doi ani, pe data de 16 martie 1984 fusese sechestrat la Beirut, iar
acum era mort. Vroiam s ăștiu ce făcuse CIA -ul ca să-l salveze. St ătusem
ceva timp în Orientul Mijlociu, inclusiv în israel, încercând s ăpun
lucrurile cap la cap.
„Ai vorbit cu Admoni sau cu vreunul din oamenii lui?" m ăîntrerupse
Casey.
În 1982, Nahum Admoni devenise șeful Mossad -ului. Printre
cunoscu ții ambasadei era știut ca un om rece și fărăscrupule. Casey l -a
caracterizat ca pe „un evreu care și-ar dori s ăcâștige un concurs de urinat
într-o noapte ploioas ăla Gdansk". Mai exact, Admoni se n ăscuse la
Ierusalim în 1929 din p ărinți polonezi emigran ți. Scolit la Rehavia
Gymnasium, și-a dezvoltat aptitudini lingvistice care l -au ajutat s ă
îmbrace uniforma de locotenent al serviciului secret în R ăzboiul de
Independen țădin 1948.
„Admoni poate s ăpriceapăvreo sase limbi străine", a opinat Casey.
Mai târziu, Admoni a studiat rela țiile interna ționale la Berkeley și apoi
le-a predat la scoal ăMossad de la marginea Tel Aviv -ului. Mai lucrase și
sub acoperire în Etiopia, Paris și Washington, unde stabilise leg ături
trainice c u predecesorii lui Casey: Richard Helms și William Colby. Aceste
promovări l-au ajutat pe Admoni s ădevinăun birocrat al serviciului secret
careștia săse foloseasc ăde cuvinte și care, dup ăcum a spus Casey, o
datăce a ajuns șeful Mossad -ului, „a știutsăținăbine cârma. Cum era un
om sociabil, se pricepea la femei, la fel de bine cum știa ce era mai bine
pentru Israel."
Portretul f ăcut de Casey era cel al unui agent care, dup ăcuvintele lui,
„a ajuns în frunte pentru c ăs-a priceput s ănu-și calceșefii pe bătături."
Ceea ce mi -a spus în continuare a fost pe acela și ton bomb ănit.
„Nimeni nu te poate surprinde, ca cineva pe care l -ai considerat
prieten. Pân ăsăne dăm seama c ăAdmoni nu avea de gând s ămiște nici
un deget, Bill Buckley era deja mort. Ma iții minte cum era pe atunci?
Masacraser ăaproape o mie de palestinieni în cele dou ătabere de refugia ți
de la Beirut. For țele Creștine Libaneze i -au omorât; evreii sim țeau căse
întorsese roata din Biblie. Ce -i drept e c ăAdmoni era mân ăîn mânăcu
crimi nalul, cu Gemayel."
Gashir Gemayel a fost conduc ătorul grup ării Falangiste, iar mai
târziu a devenit pre ședintele Libanului.
Și Gemayel era al nostru, dar n -am avut niciodat ăîncredere în
nenorocitul ăla. Iar Admoni fusese permanent mân ăîn mânăcu el, câ t
timp Buckley era torturat. N -avem nici cea mai mic ăidee unde anume în
Beirut puteau s ă-lținăostatec. L -am rugat pe Admoni s ăafle. A zis c ăse
rezolvă.Și am tot a șteptat. Ne -am trimis cei mai buni oameni la Tel -Aviv să
coopereze cu Mossad -ul. Nu era o problem ăde bani. Iar Admoni ne tot
promitea c ăse rezolv ă."

Casey a mai sorbit pu ținăapă, părând căretrăiește acele momente.
Ce a spus în continuare a sunat ca verdictul unui proces.
„Următoarea mutare a lui Admoni a fost s ăne spun ăcăOEP pusese
lacale răpirea. Noi știam căisraelienii erau gata oricând s ădea vina pe
Yasser Arafat pentru cel mai neînsemnat incident, a șa cănu l-am crezut la
început, îns ăAdmoni era foarte conving ător. Ne -a dat multe motive s ă-l
credem. Pân ăsăne dăm seama c ănu er a mâna lui Arafat, era mult prea
târziu ca s ă-l mai salv ăm pe Buckley. Ceea ce nu știam era c ăde fapt
Mossad -ul nu juca cinstit d ădea arme Hezbollah -ului ca s ă-i omoare pe
evrei, iar pe de alt ăparte, le d ădea evreilor arme, ca s ă-i omoare pe
palestinieni ."
Părerea mai mult decât sigur ăa lui Casey, cu privire la ceea ce credea
CIA căse întâmplase cu Bill Buckley era c ăMossad -ul nu făcuse nimic
să-l salveze, sperând, astfel, s ădea vina pe OEP, spulberând, astfel,
planurile lui Arafat de a intra în gra țiile Washingtonului punea astfel într -o
cu totul alt ăluminărelațiile de presupus ăprietenie a dou ăservicii secrete.
În felul acesta Casey a dovedit c ăîntre Statele Unite și Israel mai erau
și alte leg ături în afara operelor de caritate și a altor manife stări ale
solidarit ății americano -israeliene, lucru care a transformat Israelul într -o
regiune extrem de puternic ădin cauza fricii arabilor.
Înainte s ăne desp ărțim, Casey mi -a mai spus un ultim lucru: „O
națiune își înființeazăserviciul secret de care a re nevoie. America pune
accentul pe expertize tehnice pentru c ăurmărim mai degrab ăsă
descoperim, decât s ădominăm în secret. Israelienii lucreaz ăaltfel.
Mossad -ul, în mod deosebit, î și asociaz ăacțiunile cu cele de supravie țuire
ațării."
Aceastăatitudine a făcut ca mult timp Mossad -ul sărămânăimun la
alegeri. Dar, în timpul a doi ani de cercet ări pentru cartea de fa ță, o serie
de greșeli uneori scandaluri au f ăcut ca serviciul s ăintre în con știința
publică. Au fost puse întreb ăriși, cum r ăspunsuri le întârziau mai mereu,
au început s ăaparăgăuri în armura pe care o purta Mossad -ul pentru a
se proteja de lumea înconjur ătoare.
Am vorbit cu mai bine de o sut ăde persoane care aveau de -a face
direct sau indirect cu serviciul secret israelian sau cu alt e agenții. Mulți
m-au sfătuit sămăleg de evenimente mai recente și mi-au spus c ă
trecutul ar trebui invocat numai dac ăvroiam s ăilustrez evenimente
relevante pentru rolul Mossad -ului. Multe dintre interviuri le -am avut cu
persoane care nu mai fuseser ăintervievate; de cele mai multe ori, nici o
dovadănu putea produce nici cea mai simpl ăexplicație pentru
comportamentul lor sau al altora. Mul ți dintre ei au fost surprinz ător de
sinceri, de și nu toți au vrut s ă-și dezvăluie identitatea, în ceea ce -i privește
pe cei din serviciul Mossad, legea israelian ăle interzice s ă-și dezvăluie
numele sau s ă-l dea publicit ății. Unele dintre sursele non -israeliene au
cerutși au primit garan ția anonimatului.
Deși ziarele încearc ăsăpublice tabele cu numele agen ților, a cest
lucru e aproape imposibil. Anonimatul este p ăstrat cu sfin țenie, iar unii
doresc s ăfie aminti ți în astfel de pagini doar printr -un pseudonim sau prin
prenumele adev ărat:și, totuși, asta nu le face m ărturia cu nimic mai pu țin
plauzibil ă. Motivele per sonale pentru ruperea t ăcerii ar putea fi multe:
nevoia de a deveni cunoscu ți mai târziu; dorin ța de a -și justifica ac țiunile;
memoriile unui om în vârst ăsau poate chiar nevoia de a -și ispăși păcatele.
Același lucru este valabil și pentru cei care au acce ptat să-și dea numele.
Dar, poate c ăcel mai bun motiv care i -a împins s ărupătăcerea era o
teamărealăla gândul c ăorganiza ția pe care au slujit -o cu mândrie e din
ce în ce mai amenin țatădin interior și căsingura solu ție de a o salva ar fi

fost sădezvăluie ceea ce f ăcuse în trecut și ceea ce face în prezent. Ins ă,
pentru o în țelegere total ă, trebuie știut de ce și cum a fost creat serviciul
secret.
CAPITOLUL 2
Înainte de început
Încăde la răsăritul soarelui, credincio șii veniser ăla cel mai sfânt zid
din lume, ultima r ămășițăa celui de -al doilea Templu din Ierusalim1 al lui
Irod cel Mare2, Zidul Plângerii3.
Funcționari publici mergeau al ături de p ăstori din dealurile din
apropierea Ierusalimului tineri care tocmai primiser ăcomuniunea de bar
mitzvah4 îi înso țeau cu mândrie pe b ărbații în vârst ă. Profesori de la
sinagogi mergeau um ăr la um ăr cu vânz ători care veniser ătocmai de la
Haifa, Tel -Aviv, sau satele de la Marea Galilee.
Toți erau îmbr ăcați în negru, aveau câte o carte de rug ăciuni,și
stăteau în fa ța zidului înalt recitând frânturi din Scriptur ă.
Asta făcuserăevreii de -a lungul secolelor, îns ăSabatul5 din acea
vineri de septembrie 1929 era diferit. Rabinii le ceruser ăoamenilor s ă
participe în num ăr cât mai mare la rug ăciunea public ăși să-și arate
hotărâreași dorința de a face acest lucru. Aceasta se vroia nu numai o
expresie a credin ței lor, dar și un simbol vizibil al sionismului6 și o aluzie
căpopulația arabăcare devenise cu mult mai numeroas ănu-i va putea
intimida.
De luni de zile umblau zvonuri potrivit c ărora popula ția musulman ă
era din nou foarte deranjat ăde ceea ce ei considerau expansiune sionist ă.
Aceste temeri începuser ăîncădin 1917, o dat ăcu Declara ția Balfour7 și
angajamentul ce fusese luat atunci, cu privire la fostul pământ evreiesc
din Palestina. Pentru arabii care locuiau acolo și care -și puteau frasa
arborele genealogic pân ăîn vremea Profetului, aceasta era o mare ofens ă.
Pământul pe care îl munciser ătimp de secole era amenin țat,și exista
chiar riscul lu ării ace stuia de c ătre sionisti și de către protectorii lor
britanici, care veniser ăla sfârșitul celui de -al doilea r ăzboi mondial și
puseser ăPalestina sub mandat. Britanicii guvernaser ăla fel cum f ăcuseră
și în alte p ărți ale imperiului, încercând s ăîmpace am bele tabere. Numai
cătactica respectiv ăn-a fost decât un drum sigur c ătre dezastru.
Tensiunea dintre evrei și arabi a crescut. Au avut loc conflicte și vărsări de
sânge, de obicei acolo unde evreii vroiau s ă-și construiasc ăsinagogi și
temple, îns ăevreiițineau mor țișsă-și exercite „dreptul la rug ăciune" la
Zidul Plângerii din Ierusalim. Pentru ei aceasta constituia esen ța credin ței
lor.
Pe la ora prânzului, ora rug ăciunii „shema", se adunaser ăcam o mie
de oameni care citeau cu voce tare din vechea Scr ipturăînaintea zidului de
gresie galben ă. Linia melodic ăa vocilor lor î și avea propria caden ță
liniștitoare.
Apoi, cu o iu țealăuimitoare, proiectile -pietre, sticle sparte și cutii de
metal umplute cu pietri șau început s ăfie aruncate peste ei. Asaltul era
lansat de arabi ascun și strategic în jurul Zidului. Primul foc de arm ăa
răsunat din muscheta unui tr ăgător musulman de elit ă. Evreii au c ăzut la
pământși au fost târâ ți de acolo de ceilal ți care încercau s ăse salveze. Ca
prin minune, nu au fost sem nalate victime, de și răniți fuseser ăcu zecile.
În acea noapte, liderii Yishuv8, comunitatea evreiasc ădin Palestina,
s-au întrunit. Și-au dat repede seama c ădeși plănuiserăcu grijă

demonstra ția, nu avuseser ăîn vizor un lucru esen țial: un posibil atac
arab.
Unul dintre cei prezen ți la adunare a vorbit în numele tuturor:
„Trebuie s ăne amintim ce scrie în Scriptur ă. De la Regeie David încoace,
poporul nostru s -a bazat pe informa ții sigure."
La o cafea turceasc ăși o plăcintă, s-au pus bazele a ceea ce urm a să
devinăulterior cel mai grozav serviciu secret din lumea modern ă:
Mossad -ul. însăpânăla înfiin țarea lui trebuia s ămai treac ăun sfert de
secol. Tot ce au putut sugera liderii Yishuv în acea cald ănoapte de
septembrie ca prim pas a fost: s ăstrângăcât mai mul ți bani cu putin țăși
să-și sfătuiascăvecinii s ăfacăla fel. Banii urmau s ăfie folosi ți pentru
mituirea acelor arabi înc ătoleranți cu evreii, care îi puteau preveni în
legăturăcu eventualele atacuri.
Între timp, evreii aveau s ă-și exercite în continuare dreptul de a se
ruga la Zidul Plângerii. Nu aveau s ăse mai bizuie pe englezi pentru
protecție ci pe Haganah9, nou formata mili ție evreiasc ă. În lunile
următoare, avertismentele și prezen ța miliției au intimidat atacurile arabe.
Calmul relati v dintre arabi și evrei a fost restabilit în urm ătorii cinci ani.
În acea perioad ă, evreii au continuat s ă-și extindăpe ascuns re țeaua
de informa ții secrete. Aceasta nu avea înc ăun nume sau o conducere
oficială. Arabii erau recruta ți pe criterii ad -hoc: negustori ambulan ți clin
partea arab ăa Ierusalimului și lustragii care cur ățau cizmele ofi țerilor
mandata ți erau pl ătiți laolaltăcu studen ți de la prestigiosul Colegiu Arab
Rouda, cu profesori și oameni de afaceri. Orice evreu putea recruta un
spion arab singura condi ție era s ănu existe mai multe variante pentru
aceeași informa ție, încet dar sigur, Yishuv a ob ținut informa ții importante
nu numai despre inten țiile arabilor, dar și despre cele ale englezilor.
Venirea lui Hitler la putere în 1933 a marcat î nceputul exodului
evreilor nem ți către Palestina. În 1936 peste 300 000 str ăbătuserădeja
Europa; mul ți rămăseserăsăraci lipiți pânăsăajungăpe Pământul Sfânt.
Totuși, într -un fel sau altul, Yishuv le -a făcut tuturor rost de hran ăși
locuințe, în 3 luni , evreii dep ășiserădeja o treime din popula țiațării. Arabii
au reacționat ca și în alte da ți: din minaretele a o sut ăde moschei, preo ții
musulmani le -au cerut într -un singur glas sionistilor s ăse întoarc ăde
unde au plecat.
În fiecare mafafeth ar ăbesc, locul de întâlnire al consilierilor arabi,
s-au ridicat acelea și voci protestatare: Trebuie s ă-i împiedic ăm pe evrei s ă
ne ia pământul; trebuie s ă-i împiedic ăm pe englezi s ăle mai dea arme și
să-i antreneze.
De cealalt ăparte, evreii sus țineau exact cont rariul, c ăenglezii îi
încurajau pe arabi s ăfure pământul care le revenea pe cale legal ă.
Englezii au încercat în continuare s ăîmpace ambele tabere dar au
eșuat, în 1936, lupte izolate s -au transformat în adev ărate revolte arabe
împotriva evreilor și eng lezilor. Cei din urm ăle-au suprimat f ărămilă. însă
evreiiși-au dat seama c ăera numai o chestiune de timp pân ăcând arabii
aveau săloveascădin nou, cu for țe noi.
Pe tot teritoriul țării, tinerii evrei se gr ăbeau s ăse alăture
Haga -nah-ului. Treptat ac este mili ții populare au devenit esen ța unei
formidabile armate secrete: membrii lor erau extrem de rezisten ți din
punct de vedere fizic; tr ăgători de elit ă, ei erau la fel de șireți ca vulpi|e din
desertul Negev.
Rețeaua informatorilor arabi era extins ă.S-a înființat un departament
politic al Haganah -ului în scopul r ăspândirii revoltelor prin dezinformare.
Cei care mai târziu aveau s ădevinălegende ale comunit ății secrete
israeliene au fost scoli ți în perioada de formare dinaintea celui de -al doilea

război mondial. Haganah cuvântul înseamn ă„apărare" în ebraic ăa devenit
cel mai bine informat dintre toate serviciile P ământului Sfânt.
Cel de -al doilea r ăzboi mondial a adus cu el o nou ăpace tulbure în
Palestina. Și evreiiși arabii realizau ce i -ar fi putu t aștepta în cazul în care
naziștii ar fi câ știgat. Primele detalii despre ce se petrecea în lag ărele de
concentrare din Europa ajunseser ăla urechile celor din Yishuv.
David Ben -Gurion10 și Yitzhak Rabin11 au fost printre cei care au
participat la o întru nire la Haifa în 1942. S -a convenit în unanimitate ca
supravie țuitorii Holocaustului s ăfie aduși în patria spiritual ă, Eretz Israel
(marele Israel). Nimeni nu putea estima num ărul lor, dar toat ălumea a
fost de acord c ăsosirea refugia ților avea s ăreînvi e confrunt ările cu arabii
iar de data aceasta englezii aveau s ăfie de partea acestora din urm ă.
Anglia a sus ținut mereu c ănu-i va primi pe supravie țuitori în Palestina
dupăînfrângerea lui Hitler, pe motiv c ăs-ar crea astfel un dezechilibru al
populației.
Îndemnul lui Ben -Curion de a îmbun ătăți capacitatea serviciului
secret a fost acceptat de to ți cei prezen ți. Urmau s ăfie recruta ți mai mul ți
informatori. De asemenea, un serviciu de contra -spionaj trebuia s ă
descopere evreii care colaborau cu englezii și să-i găseascăpe „comuni știi
evreiși pe diziden ții care se ascund printre noi." Noua unitate era
cunoscut ăsub numele de Rigul Hegdi și era comandat ăde un fost legionar
francez care lucra acum sub acoperire, ca și comis voiajor.
În curând, acesta avea sămiluiasc ăfemei c ăsătorite cu ofi țeri
britanici, comercian ți care făceau afaceri cu englezii; patroni de cafenele
care îi aveau drept clien ți. Dis -de-diminea ță, criminalii erau adu și în fața
curții marțiale de campanie a Haganah -ului cei vinova ți erau fie bătuți
crunt fie executa ți pe dealurile Iudaice cu un glonte în ceaf ă. Aceast ă
tacticăe precursoarea durit ății pe care avea s ăo aplice Mossad -ul.
Pânăîn 1 945, Haganah -ul adăugase o unitate îns ărcinatăcu
procurarea de arme. Curând, armele din depoz itele secrete ale italienilor și
nemților, capturate în Africa de Nord dup ăînfrângerea lui Rommel, erau
transportate ilegal din De șertul Sinai, din Egipt în Palestina, de c ătre
soldații evrei care luptau al ături de alia ți. Armele au fost transportate cu
camioane vechi și cu caravane de c ămile,și au fost depozitate în pustiu, în
peșteri, acolo unde diavolul a încercat s ă-l ademeneasc ăpe lisus. O
ascunzătoare era aproape de locul unde manuscrisele eseniene de la
Marea Moart ăașteptau s ăfie descoperite12.
Dupăce s-a terminat r ăzboiul, cu înfrângerea Japoniei în august
1945, evreii care serviser ăîn unitățile alian țelor militare de spionaj au
venit să-și punăcunoștințele în slujba Haganah -ului. Toate piesele erau
așezate la locul lor pentru a face fa țălaceea ce prev ăzuse Ben -Gurion
„războiul pentru independen ța noastr ă."
Știa căținta avea s ăfie bricha, denumirea ebraic ăpentru prima
operație de aducere din Europa a supravie țuitorilor Holocaustului. La
început au venit cu sutele, apoi cu miile, și la urm ăcu zecile de mii. Mul ți
încămai purtau uniformele din lag ărele de concentrare, fiecare avea un
tatuaj cu un num ăr de identificare dat de nazi ști. Trecuser ăBalcanii cu
mașina sau cu trenul și apoi str ăbătuserăMediterana pân ăîn Israel. Toate
vasele dis ponibile fuseser ăcumpărate sau închiriate de agen țiile
umanitare evreie ști din Statele Unite, de multe ori la pre țuri excesive: nave
de voiaj cu aburi, nave de coast ă, platforme pentru debarcare pe plajele
din Normandia, vase fluviale orice putea pluti er a bun. Nu se mai auzise de
o asemenea evacuare de la Dunkerque13, din 1940.
În așteptarea supravie țuitorilor, pe plajele dintre Haifa și Tel-Aviv se
aflau chiar unii dintre ofi țerii britanici care fuseser ătransporta ți cu

feribotul în Anglia de la Dunkerqu e. Erau acolo pentru a duce la
îndeplinire ordinul guvernului lor de a -iține la distan țăpe supravie țuitorii
Holocaustului. Au fost și conflicte urâte, dar și situații în care solda ții,
probabil aducându -și aminte de propria salvare, au trecut cu vederea câte
o barcăplinăcu refugia ți care se chinuiau s ăajungăla mal.
Ben-Gurion a decis c ăastfel de acte de compasiune nu erau de ajuns.
Venise timpul ca Mandatul s ăse încheie. Lucru posibil doar prin for ță, în
1946, acesta unise deja mi șcările secrete ev reiești disparate. Izvorât din
neobositul spirit al celor care ajunseser ăprimii pe acel p ământ, ordinul de
a se lansa o gheril ăde război împotriva engle. zilor și a arabilor a fost dat.
Orice comandant evreu știa căaveau de a face cu o ac țiune foarte
periculoas ă: luptând pe ambele fronturi riscau s ă-și epuizeze aproape
toate resursele. Consecin țele unei eventuale înfrângeri ar fi fost extrem de
grave. Ben -Curion a ordonat folosirea oric ăror mijloace. Au fost semnalate
atrocități în ambele tabere. Evreii suspecta ți de colaborare cu Haganah -ul
erau executa ți. Solda ții englezi erau împu șcați iar bar ăcile lor,
bombardate. Sate ar ăbești erau incendiate. Totul era f ăcut cu o cruzime
care amintea de vremurile medievale.
Pentru Haganah, serviciul de spionaj era v ital, m ăcar ca s ă
dezinformeze pentru a da impresia englezilor și arabilor c ăevreii aveau
mult mai mul ți oameni decât puteau aduna. Englezii s -au trezit implica ți
într-o vânătoare de vr ăjitoare, în rândul for țelor mandatate, moralul
începea s ăscadă.
Statele Unite au încercat s ăîncheie o în țelegere în prim ăvara Iui 1949,
îndemnând Marea Britanie s ăaccepte în Palestina 100 000 de
supravie țuitori ai Holocaustului. Cererea a fost respins ăși astfel luptele
crâncene au continuat, în sfâr șit, în februarie 194 7, Marea Britanie a
căzut de acord s ăpărăseascăPalestina pân ăla începutul lui mai 1948,
Din acel moment, Na țiunile Unite aveau s ăse confrunte cu problemele
legate de ceea ce urma s ădevinăstatul Israel.
Realizând c ămai era nevoie de un ultim conflict cu arabii pentru a se
asigura c ănou formata na țiune nu avea s ăfie distrus ăînainte de
înființare, Ben -Gurion și comandan ții săiștiau cătrebuiau s ădepindăîn
continuare de un serviciu secret superior. Au fost ob ținute informa ții vitale
despre moralul arabilor și forța lor militar ă. Spionii evrei plasa ți în Cairo și
Amman au furat planurile de atac ale armatelor egiptene și iordaniene.
Când a început ceea ce s -a numit R ăzboiul de Independen ță, israelienii au
dobândit victorii militare spectaculoase, îns ăBen-Gurion și-a mai dat
seama c ă, atât timp cât aveau s ădureze luptele, eventualele victorii
trebuiau clasificate clar în militare și politice. Când în cele din urm ă
victoria a avut loc în 1949, aceast ădiviziune nu fusese înc ăbine stabilit ă
ceea ce a dus la certuri în cadrul serviciului israelian de informa ții asupra
responsabilit ăților pe timp de pace.
În loc sătrateze situa ția cu precizia sa caracteristic ă, Ben -Curion, în
calitate de prim ministru al Israelului, a alc ătuit cinci servicii secrete car e
aveau s ăopereze în țarăși în străinătate. Cele de peste ocean au luat
modelul serviciilor britanice și franțuzești. Acestea dou ăse învoiser ădeja
săcolaboreze cu Israelul. S -a stabilit de asemenea un contact și cu Oficiul
Serviciilor Strategice ale S tatelor Unite (OSS) din Washington prin
intermediul șefului de contraspionaj din Italia, James Jesus Angleton.
Legătura sa cu tinerii spioni israelieni avea s ăjoace un rol decisiv în
eventualele rela ții care se puteau realiza între cele dou ăservicii secr ete.
Totuși, în ciuda începutului promi țător pe care l -a avut, visul lui
Ben-Curion de a alc ătui o organiza ție secret ăintegrat ăcare sălucreze în
armonie s -a spulberat o dat ăcu încerc ările națiunii care se lupta și ea,

pentru identitate, în timp ce mini ștriiși oficialii luptau pentru putere și
ranguri înalte, aspectele de baz ăși cele mai importante erau l ăsate de -o
parte. La fiecare nivel erau neîn țelegeri. Cine trebuia s ăcoordoneze
strategia general ăa serviciului? Cine trebuia s ăevalueze informa țiile
neprelucrate? Cine va recruta spioni? Cine le va vedea mai întâi
rapoartele? Cine va interpreta informa țiile respective pentru liderii politici
aițării?
Nicăieri glumele nu erau la fel de acide ca între Ministerul Afacerilor
Externe și cel al Ap ărării,amândou ădisputându -și dreptul de a opera în
străinătate. Isser Harel, pe atunci un tân ăr agent, spunea despre colegii
săi căaceștia „vedeau munca serviciului secret într -o lumin ăromantic ăși
plinăde aventuri. Se credeau exper ți în toate și căutau săse comporte
precum spionii interna ționali din filme, care se bucurau de faim ăîn timp
ce trăiau în umbra unei linii bine trasate între lege și corupție."
Între timp oamenii continuau s ămoară, uciși de bombele și capcanele
teroriștilor arabi. Armatele Sirie i, Egiptului, Iordaniei și Libanului înc ămai
amenințau. La rândul lor, arabii erau gata s ălanseze jihad -ul, războiul
sfânt. Nici o alt ănațiune nu mai v ăzuse lumina zilei într -un mediu mai
ostil ca cea a Israelului.
Pentru Ben -Gurion, felul în care era privit de popor ca un protector,
așa cum fuseser ămereu considera ți marii lideri israelieni, era aproape un
sentiment mesianic. Dar știa cănu era profet ci numai un lupt ător îndârjit
care câștigase R ăzboiul de Independen țăîmpotriva arabilor, și aceasta c u
forțe combinate care le dep ășeau de 20 de ori pe cele de care dispunea. Nu
se mai înf ăptuise un triumf asem ănător de când David îi înfrânsese pe
Coliatși pe Filisteni.
Cu toate acestea, inamicul nu d ăduse bir cu fugi ții. Devenise mai
inteligent și cu mu lt mai nemilos. Lovea asemenea unui ho ț, pe timp de
noapte, ucigând f ărămustrări de con știință, înainte s ădisparăfărăurmă.
Timp de 4 ani lungi, rivalitatea, scandalurile și vorbele t ăioase au fost
ceva obi șnuit la întâlnirile prezidate de Ben -Curion, l a care acesta încerca
sărezolve problemele din cadrul serviciului secret. Un promi țător plan
lansat de Ministerul Afacerilor Externe, acela de a folosi un diplomat
francez ca spion în Cairo, a fost respins de Ministerul Ap ărării. Vroia s ă-și
foloseasc ăproprii oameni. Ofi țerul tân ăr trimis în Egipt, f ărăexperien țăîn
domeniul muncii de spionaj, a fost prins în câteva s ăptămâni de agen ții
serviciului egiptean de securitate. S -a aflat c ăagenții israelieni din Europa
lucrau pe pia ța neagr ăpentru a -și finanța munca din cauza bugetului
oficial insuficient alocat pentru activit ățile de spionaj, încerc ările de
recrutare a for țelor druze din Liban s -au încheiat atunci când agen țiile
secrete israeliene rivale n -au căzut de acord asupra modului în care
aceștia ave au săfie folosi ți. De obicei, planurile grandioase erau distruse
de suspiciuni mutuale. Peste tot era numai ambi ție oarbă.
Oamenii momentului ministrul israelian de externe, șeful de stat
major, ambasadorii se luptau pentru impunerea suprema ției serviciul ui lor
favorit. Unul vroia ca ținta săfie acumularea de informa ții politice și
economice. Un altul era de p ărere căspionajul trebuia s ăse ocupe strict
de puterea militar ăa inamicului. Ambasadorul din Fran ța a insistat ca
serviciul secret s ăopereze a șacum făcuse Rezisten ța francez ăîn cel de -al
doilea război mondial, cu mobilizarea fiec ărui evreu din țară. Ambasadorul
de la Washington vroia s ă-și protejeze spionii cu o acoperire diplomatic ăși
„să-i integreze în munca de rutin ăa ambasadei, pentru a -iscăpa astfel de
orice suspiciune." Ambasadorul de la Bucure ști vroia ca spionii lui s ăia
modelul KGB -uluiși fie la fel de duri. Ambasadorul de la Buenos Aires a
cerut ca agen ții se concentreze pe rolul Bisericii catolice în a -i ajuta pe

naziști săse tab ileascăîn Argentina. Ben -Gurion a ascultat r ăbdător
fiecare propunere în parte.
Intr-un târziu, la 2 martie 1951, i -a chemat pe șefii celor 5 agen ții de
spionaj la el în birou. Le -a comunicat c ăintenționa săincludăactivitățile
serviciilor secrete israeliene din str ăinătate într -o nouăagenție numit ăHa
Mossad le Teum, „Institutul pentru Coordonare." Acesta urma s ăaibăun
buget ini țial de 20 000 de lire israeliene, din care 5 000 urmau s ăfie
folosite pentru „misiuni special e, dar numai cu acordul meu." Noul
serviciu î și va selecta personalul dintre angaja ții agențiilor secrete deja
existente, în activit ățile de zi cu zi, noua agen ție se va numi exclusiv
Mossad.
„Pentru toate scopurile administrative și politice," Mossad -ul se va afla
sub jurisdic ția Ministerului de Externe. Cu toate acestea, din echipa sa vor
face parte ofi țeri de la conducerea superioar ăa celorlalte organiza ții din
cadrul serviciului secret israelian: Shin Bet, securitate intern ăAman,
spionaj militar, spio naj aerian și spionaj naval. Func ția ofițerilor va fi de a
ține Mossad -ul informat în leg ăturăcu cerin țele exacte ale „clien ților." în
cazul neîn țelegerilor legate de misiuni, problemele vor fi dezb ătute în biroul
primului ministru.
Ben-Gurion a explicat totul în stilul s ău direct caracteristic. „Ve ți da
Mossad -ului lista voastr ăde cump ărături. Mossad -ul va procura apoi
bunurile cerute. Nu e treaba voastr ăsăștiți de unde le -au procurat sau
cât s-a plătit pentru ele."
Ben-Gurion avea s ăse comporte ca un comitet de supraveghere al
noului serviciu, într -o notăadresatăprimului director general al
serviciului, Reuven Shiloah, primul ministru a ordonat ca „Mossad -ul să
lucreze sub supravegherea mea, s ăacționeze conform instruc țiunilor mele
și sămăținăînpermanen țăla curent cu tot ceea ce se întâmpl ă."
Regulile de baz ăfuseserăstabilite.
La douăzeci de ani dup ăce acei evrei se adunaser ăla Ierusalim într -o
noapte de septembrie din 1929 s ădiscute despre importan ța vitalăa unui
serviciu secret care s ăprevinăviitoarele atacuri arabe, urma șii
lorîntemeiaser ăun serviciu care avea s ădevinăcel mai temut din lume.
Nașterea Mossad -ului, ca și cea a statului Israel de altfel, a fost
oricum, numai u șoarănu. Serviciul a pus mâna pe un sindicat secret din
Irak, care activa de câ țiva ani sub controlul Departamentului Poli. tic al
Forțelor de Ap ărare din Israel. Ținta principal ăa sindicatului era de a
penetra e șalonul superior al armatei irakiene și săconducăo rețea
clandestin ăde emigrare pentru a -i scoate dințarăpe evreii irakieni și de
a-i aduce în Israel.
În mai 1951, la exact 9 s ăptămâni dup ăce Ben -Curion a semnat
ordinul de creare al Mossad -ului, spionii irakieni au atacat brusc
sindicatul. Doi agen ți israelieni au fost aresta ți, împreun ăcu zeci de arabi
și de evrei irakieni mitui ți săconducărețeaua de emigrare care se întindea
de-a lungul Orientului Mijlociu. Dou ăzeciși opt de persoane au fost
acuzate de spionaj. Ambii agen ți au fost condamna ți la moarte, 17 au
primit sentin țe pe viață, iar rest ul au fot elibera ți „ca exemplu al onestit ății
justiției irakiene."
Cei doi agen ți Mossad au fost ulterior elibera ți dintr -o închisoare
irakianăunde fuseser ăcrunt tortura ți, în schimbul unei sume
substan țiale depuse într -o bancăelvețianăpe numele minis trului irakian
de interne.
Un alt ghinion a urmat la scurt timp. Spionul Departamentului Politic
din Roma, Theodore Gross, lucra acum pentru Mossad. în ianuarie 1952,
Isser Harel, pe atunci șeful Shin Bet, serviciul intern de securitate al

Israel -ului, a p rimit „dovezi incontestabile c ăGross era agent dublu, pl ătit
de serviciul secret egiptean. Harel s -a hotărât sămeargăla Roma, unde l -a
convins pe Gross s ă-l însoțeascăînapoi la Tel -Aviv, spunându -i căurma să
fie promovat în Shin Bet. Gross a fost jude cat în secret, g ăsit vinovat și
condamnat la 15 ani. Moare în închisoare.
Nefericit, Reuven Shiloah î și dădemisia ca un om care e șuase. Este
înlocuit de Harel, care r ămâne conduc ătorul Mossad -ului timp de 11 ani,
conducere înc ăneegalat ă.
Membrii conducer ii care l -au primit la sediul Mossad -ului în acea
diminea țăde septembrie, în 1952, nu au fost prea impresiona ți de apari ția
fizicăa lui Harel. Abia dac ămăsura 1,50 m, avea urechi cl ă-păugeși
vorbea cu un puternic accent european; familia lui emigrase d in Lituania
în 1930. Hainele îi erau mototolite, de parc ăar fi dormit îmbr ăcat.
Primele cuvinte adresate angaja ților au fost: „Trecutul a fost. Nu se
mai face gre șeli. Vom merge mai departe împreun ă. Nu vorbim decât cu ai
noștri."
Harel a început s ăfieiubit de c ătre angaja ții săi demoraliza ți. A
călătorit în secret în țări arabe ostile pentru a organiza personal re țelele
Mossad -ului. A intervievat pe to ți cei care vroiau s ăse alăture serviciului,
îi căuta pe cei care, la fel ca și el, aveau un trecut k ibbutz.
„Oamenii de genul ăsta ne cunosc du șmanul" i -a spus unui
îndrumător care i -a pus tactica sub semnul întreb ării. „Ei tr ăiesc aproape
de arabi. Au înv ățat nu numai s ăgândeasc ăprecum ei ba chiar s ăo facă
mai repede."
Răbdarea dar și accesele de mân ie ale lui Harel erau bine cunoscute;
loialitatea fa țăde cei din subordinea sa a devenit la fel de renumit ă. Toți
cei din afara cercului s ău închis erau privi ți cu suspiciunea de a fi
„oportuni ști lipsiți de scrupule." Nu avea nimic de -a face cu persoane pe
care le considera „bigo ți care pozau drept na ționaliști, mai ales din punct
de vedere religios." î și arăta din ce în ce mai mult aversiunea fa țăde evreii
ortodocși.
Erau câ țiva din ace știași în guvernul lui Ben -Gurion care au ajuns s ă
nu-i placădeloc pe Isser Harel, c ăutând apoi o cale s ă-l înlăture, îns ă
șiretulșef Mossad a f ăcut tot ce a putut s ăseținăaproape de un alt
kibbutznik, primul ministru.
A ajutat faptul c ăacum ac țiunile Mossad vorbeau de la sine. Agen ții
lui Harel contribuiser ăla suc cesul conflictelor din Sinai împotriva
egiptenilor. Avea spioni plasa ți în fiecare capital ăarabă, care asigurau un
flux continuu de informa ții nepre țuite. O alt ăloviturăa venit când a
călătorit la Washington în 1945 pentru a -l întâlni pe Allen Dulles, c are
tocmai preluase conducerea CIA. Harel i -a dăruit vechiului spion un
pumnal pe care erau gravate cuvintele lui David: „Gardianul Israelului nu
se odihne șteși nu doarme niciodat ă."
Dulles a replicat: „Pute ți conta pe mine."
Aceste cuvinte au creat un pa rteneriat între Mossad și CIA. Dulles a
aranjat ca Mossad -ul săaibăechipament de ultim ăoră: dispozitive de
ascultat și de reperat, camera cu telecomand ăși o serie de accesorii despre
care Harel a recunoscut c ănu mai auzise niciodat ă. Cei doi au mai f ormat
de asemenea primul „canal de SOS" care f ăcea legătura între cele dou ă
servicii, și prin care acestea puteau comunica prin telefon pe cale sigur ăîn
cazul vreunei urgen țe. Prin acest canal se evitau efectiv leg ăturile
diplomatice normale, spre p ărerea de rău a Departamentului de Stat și al
Ministerului de Externe israelian.
În 1961, Harel a pus la cale opera țiunea de a aduce în țarămii de
evrei marocani. Un an mai târziu, neobositul șef Mossad se afla în sudul

Sudanului unde -i ajuta pe rebelii pro -israelieni împotriva regimului, în
același an l -a ajutat pe Regele Haile Selassie al Etiopiei s ăînăbușe un
puci. Monarhul fusese mult timp un aliat al Israelului.
Însăacasă, evreii ortodoc și din cabinet deveneau din ce în ce mai
gălăgioși, plângându -se căIsser Harel devenea sup ărător de autoritar și
din ce în ce mai indiferent fa țăde sensibilit ățile lor religioase, c ăera un om
care nu asculta de nimeni și care aspira probabil chiar la cea mai înalt ă
funcție de stat. Cum Ben -Gurion avea urechi în toate p ărțile, rela țiile
dintre el și Harel s -au mai r ăcit. De unde la început îi d ăduse lui Harel
mânăliberă, acum îi cerea rapoarte despre cele mai mici detalii ale
operațiunilor. Lui Harel nu -i plăcea săsimtălațul strângându -se, însănu
a spus nimic. Campania împotriva sa începuse s ăse intensifice.
În februarie 1962, insinu ările s -au unit asupra sor ții unui b ăiețel de
opt ani, Joselle Schumacher. în urm ăcu doi ani, copilul fusese r ăpit de o
sectăultra -ortodoxă.
Bunicul din partea matern ăa băiatului, Nahman Shtarkes, era
membru al sectei Neturei Karta, „Gardienii Zidurilor Ierusalimului." Era
suspectat de complicitate la r ăpire. De și poliția căutase peste tot, nu se
știa nimic despre locul unde putea fi copilul. Nahman a fost închis pentru
puțin timp când a refuzat s ăcoopereze cu investigatorii. Evreii ortodoc și
l-au transformat pe b ătrân într -un martir; mii de oameni au demonstrat
cu pancarde, spunând c ăBen-Gurion nu se deosebea cu nimic de nazi ști
dacăbăgase la închisoare un b ătrân. Nahman a fost elibera t pe „caz de
boală". Protestele au continuat.
Sfătuitorii politici ai lui Ben -Gurion l -au avertizat c ădin cauza celor
întâmplate risc ăsăpiardăurmătoarele alegeri. Ba chiar mai mult, în cazul
unui eventual r ăzboi cu arabii, unele dintre grupurile ortodo xe îi puteau
susține pe ace știa. Motivat, primul ministru l -a chemat pe și a ordonat
Mossad -ului să-l găseascăpe băiat. Harel s -a opus ustinând c ăserviciul
nu se ocupa cu a șa ceva. Cum avea s ădeclare ulterior:
"Atmosfera se r ăcise complet. Mi -a repetat căîmi dădea un ordin, l am
răspuns c ătrebuia s ăcitesc m ăcar dosarul poli ției. Primul ministru mi -a
spus căaveam o or ăla dispozi ție."
Dosarul era mare, îns ăîn timp ce -l citea, lui Harel i -a venit o idee
dreptul ca p ărinții să-și poatăcrește copiii f ărăsăfie constrân și de vreo
credințăreligioas ăextremă.
Joselle se n ăscuse în martie 1953 ca fiu al lui Arthur și al Idei
Schumacher. Din cauza problemelor financiare, b ăiatul a fost trimis s ă
locuiasc ăîmpreun ăcu bunicul la Ierusalim. Copilul s -a trezit acolo într -o
enclavăreligioas ă, izolat spiritual de restul ora șului. Treptat, Nahman i -a
făcut cunoscute nepotului legile sectei. Când p ărinții băiatului au venit în
vizită, Nahman i -a criticat aspru pentru atitudinea lor religioas ălibertină.
Bătrânul f ăcea parte dintr -o genera ție pe care credin ța o ajutase s ă
supravie țuiascăHolocaustului. Fiica și ginerele lui Nahman sim țeau
nevoia s ăse integreze în tân ăra genera ție. Astfel, destul de des, rug ăciunile
ajungeau pe locul doi pe lista lor de prio rități.
Plictisiți de criticile permanente ale lui Nahman, p ărinții lui Joselle
i-au cerut b ăiatul înapoi. Bunicul s -a împotrivit, spunând c ămutarea lui
ar însemna întreruperea vie ții de rug ăciune care i -ar servi b ăiatului mai
târziu. Se certaser ădestul de rău. Apoi, la urm ătoarea vizit ăîn Ierusalim,
Joselle disp ăruse.
Vechii evrei și cei ortodoc și s-au legat de incident pentru a scoate în
evidențăproblema care continua s ăîmpartănațiunea, și care era
exemplificat ăde Partidul Muncitoresc al lui Ben -Gurion, în stare s ă
supravie țuiascăla putere numai prin unirea mai multor grupuri

parlamentare religioase, în schimb, aceste grupuri au ob ținut mai multe
concesii de la strictele legi ortodoxe, îns ăvoiau în permanen țămai mult.
Evreii liberali cereau ca Jo selle săfie redat familiei.
Dupăce a citit dosarul, Isser Harel i -a spus lui Ben -Gurion c ăva
mobiliza resursele Mossad -ului. A alc ătuit o echip ăformatădin 40 de
agenți ca să-l găseascăpe băiat. Mul ți dintre ei s -au opus opera țiunii,
gândind c ăastfel le era irosit talentul.
El i-a făcut sătacănumai prin câteva cuvinte:
„Deși acțiunea nu se ridic ăla nivelul nostru, aceasta r ămâne totu și
foarte important ă.Și e important ădin punct de vedere social și religios.
Este important ăpentru c ăe în joc pre stigiulși autoritatea guvernului.
Este important ăpentru cauzele umane pe care le include."
În primele s ăptămâni de investiga ții, echipa descoperea cât de
inci-tantăavea săfie opera țiunea.
Un viitor cap Shin Bet, pe atunci agent Mossad,, și-a lăsat perc iunii să
creascăprecum ultra -ortodocșiiși a încercat s ăli se alăture. Nu a reu șit.
Unui alt agent i s -a cerut s ăsupravegheze o scoal ăevreiasc ă. A fost
descoperit dup ăcâteva zile. Un al treilea agent a încercat s ăse alăture
unui grup de jelitori hasi dici ce c ălătoreau la Ierusalim s ă-și îngroape o
rudă. A fost repede demascat când n -a fost în stare s ărecite corect
rugăciunile.
Aceste e șecuri l -au întărâtatși mai mult pe Harel. A spus echipei c ă
era sigur de faptul c ăbăiatul nu mai era în Israel ci undeva în Europa sau
chiar mai departe. Harel a mutat sediul opera țiunii într -o ascunz ătoare din
Paris. De acolo și-a trimis oameni în fiecare comunitate ortodox ădin Italia,
Austria, Fran țași Marea Britanie. Când nici a șa nu a aflat nimic, și-a
trimis ag enții în America de Sud și Statele Unite.
Investiga țiile au continuat s ăfie animate de ni ște episoade ciudate.
Zece agen ți Mossad au început s ămeargăla slujbele de diminea țădintr -o
sinagogădin suburbia londonez ăHendon. Congrega ția furioas ăa chemat
poliția să-i aresteze pe „impostorii religio și" dupăce, în timpul unor b ătăi,
li se dezlipiser ăbărbile. Agen ții au fost apoi elibera ți în secret, la
interven ția ambasadorului Israelului. Un respectat rabin ortodox a fost
invitat la Paris sub pretextul c ăo familie bogat ăîl vroia pe acesta s ă
oficieze o circumcizie. A fost a șteptat la aeroport de doi b ărbați îmbrăcați
în haine și pălării negre, sobre, de evrei ortodoc și. Erau agen ți Mossad.
Raportul lor a avut o tent ăde umor negru.
„A fost dus la un borde l din Place Pigalle, iar el habar n -avea unde
intrase. Dou ăprostituate, pe care ie pl ătisem în prealabil, au ap ărut
imediat și s-au aruncat în bra țele lui. l -am fotografiat cu un Polaroid și
apoi i -am arătat pozele, amenin țându -l căle vom ar ăta congrega ției dacă
nu ne spune unde era b ăiatul. Pân ăla urmăne-a convins c ănu avea nici
cea mai mic ăidee, așa căam distrus pozele în fa ța lui."
Un alt rabin, Shai Freyer, a intrat în vizorul lui Isser Harel care
continua s ăscormoneasc ăîn lumea evreilor ortodo cși. Rabinul a fost
identificat de agen ții Mossad în timp ce c ălătorea între Paris și Geneva.
Dupăce s-au convins, dup ăinterogatorii riguroase, c ăși de data asta
urmăriserăo pistăfalsă, Harel a ordonat ca Freyer s ăfie reținut în
ascunzătoarea Mossad din Elve ția pânăla terminarea c ăutărilor. Harel se
temea cărabinul ar fi alertat comunitatea ortodox ă.
A apărut apoi o alt ăpistăpromițătoare. Se numea Madeleine Frei,
fiica unei familii aristocratice franceze și eroinăa Rezisten ței franceze în
cel de -al doilea r ăzboi mondial. Madeleine salvase un mare num ăr de copii
evrei de la deportarea în lag ărele de concentrare. Dup ărăzboi se convertise
la iudaism.

Verificările au dovedit c ăvenea periodic în Israel, petrecându -și timpul
cu membrii sectei Neturei Karta,și căîl întâlnise pe bunicul lui Joselle de
mai multe ori. Ultima sa vizit ăavusese loc cam în acela și timp cu r ăpirea
băiatului. De atunci Madeleine nu se mai întorsese în Israel.
În august 1962, agen ții Mossad au reperat -o la ieșirea din Paris. C ând
s-au prezentat, aceasta i -a atacat fizic. Unul dintre agen ți l-a chemat pe
Isser Harel.
Acesta i -a explicat lui Madeleine „marea nedreptate" care fusese f ăcută
părinților lui Joselle. Aveau dreptul moral de a -și crește fiul a șa cum
vroiau. Nici un p ărinte nu ar trebui s ăfie privat de acest drept. Ins ă
franțuzoaica sus ținea în continuare c ănuștia nimic despre Joselle. Harel
a văzut căoamenii s ăi o credeau.
I-a cerut pa șaportul. Sub fotografia sa era cea a fiicei sale. A cerut
unui agent s ă-i aducăopozăcu Joselle. Tr ăsăturile fizice ale celor doi
copii erau aproape identice. Harel a sunat la Tel -Aviv.
„Aveam tot ce -mi trebuia, de la am ănunte despre via ța amoroas ădin
facultate și pânăla decizia de a se al ătura mi șcării ortodoxe dup ăce a
renunțat la religia catolic ă. M-am întors la Madeleine și i-am spus, de
parcăas fiștiut totul, c ă-l vopsise blond pe b ăiat ca să-l deghizeze, și că-l
răpise din Israel. A negat îns ătotul. I -am spus c ătrebuie s ăînțeleagă
faptul c ăviitorul țării pe care o iubea era într -un mare pericol, c ăpe
străzile Ierusalimului oamenii pe care ea -i iubea aruncau cu pietre unii în
alții. Cu toate acestea, a refuzat s ărecunoasc ăceva. l -am spus c ăbăiatul
avea o mam ăcare-l iubea la fel de mult curn ea îi iubise pe to ți acei c opii
pe care -i ajutase în al doilea r ăzboi mondial."
Treaba cu aducerea aminte a func ționat. Dintr -o dată, Madeleine a
început s ăexplice cum a ajuns la Haifa cu vaporul, ca turist ăce venea s ă
viziteze Israelul. Pe vas s -a împrietenit cu o familie de emig ranți care avea
un copil de vârsta lui Joselle. Când au ajuns la Haifa, Madeleine a trecut
pe lângăofițerul de imigr ări cu copilul de mân ă, iar acesta l -a trecut în
registru ca fiind al ei. O s ăptămânămai târziu, exact sub nasul poli ției
israeliene, fran țuzoaica s -a îmbarcat într -un avion pentru Zurich
împreun ăcu „fiica sa." Madeleine îl convinsese chiar pe Joselle s ăse
îmbrace în haine de feti țăși săse vopseasc ăblond.
Pentru un timp, b ăiatul a frecventat un internat ortodox din Elve ția
unde preda ra binul Shai Freyer. Apoi Madeleine a zburat cu b ăiatul la New
York, unde l -a plasat pe acesta la o familie ai c ărei membri f ăceau parte
din secta Neturei Karta. Harel nu mai avea decât o singur ăîntrebare: „Vrei
să-mi dai numele și adresa familiei?"
A urmat un moment de lini ște înainte ca Madeleine s ăspunăcalm:
„Locuiește la num ărul 126 pe strada Penn, în Brooklyn, New York. E
cunoscut sub numele de Yankale Gertner."
Pentru prima dat ăde când se cunoscuser ă, Harel a zâmbit.
„Mulțumesc Madeleine. As vrea s ăte felicit oferindu -ți o slujb ăîn cadrul
Mossad -ului. Talentul t ău ar fi de ajutor Israelului."
Madeleine a refuzat.
Agenții Mossad au zburat la New York. Acolo îi a ștepta o echip ăFBI,
autorizat ăde Robert Kennedy, ministrul Justi ției Statelor Unite, s ă
coopereze. Acesta fusese rugat personal de Ben -Gurion s ă-i ajute. Agen ții
s-au dus direct la adresa dat ă. Le-a deschis doamna Gertner. Agen ții au
dat buzna în cas ă. înăuntru, so țul ei se ruga. Lâng ăel era un b ăietei palid,
cu yarmulke pe cap și cu dou ășuvițe cârlion țate, închise la culoare, care îi
încadrau fa ța.
„BunăJoselle. Am venit s ăte ducem acas ă," i-a spus încet unul dintre
agenții Mossad.

Trecuser ă8 luni de când Mossad -ul începuse c ăutările. Se cheltuise
aproap e un milion de dolari americani pentru opera țiune. întoarcerea
acasăa lui Joselle n -a schimbat cu nimic diviziunea religioas ădințară.
Guvernele urm ătoare aveau s ăse clatine și săse prăbuseasc ădupă
dorința micilor grup ări ultra -ortodoxe alese de Kness et.
Deși a avut succes în g ăsirea băiatului, Isser Harel s -a întors în Israel
pentru a da piept cu un nou critic dur, generalul Meir Amit, noul șef al
serviciului militar secret al Aman -ului. Când tocmai începuse s ăse
înțeleagăcu predecesorul lui, se afl a acum pe punctul de a primi critici
aspre de la Amit cu privire la opera țiunea de salvare a lui Joselle.
Amit, un foarte bun comandant, se împrietenise cu Ben -Gurion în
peisajul politic schimb ător al Israelului, l -a spus primului ministru c ă
Harel „irosis e resursele", și căîntreaga opera țiune nu a ar ătat decât c ă
șeful serviciului secret era cam de mult în func ție. Uitând c ăel îl
însărcinase cu opera țiunea, Ben -Gurion a fost de acord.
La 25 martie 1963, obosit de prea multe s ăptămâni de critici și
certur i, Isser Harel și-a dat demisia la vârsta de 50 de ani. Oameni în toat ă
firea erau impresiona ți pânăla lacrimi în timp ce -i strângeau mâna și-l
conduceau afar ădin sediul Mossad. Cu to țiiștiau căo perioad ă
important ăa luat sfâr șit.
La câteva ore, un b ărbat înalt și suplu, cu alur ăde actor, intra repede
și sigur în cl ădire: Meir Amit preluase conducerea. Cu to țiiștiau ce
schimbări radicale aveau s ăse produc ă.
La numai 15 minute dup ăce s-a instalat în noul birou, liderul Mossad
a chemat șefii departam entelor, în timp ce îi examina ace știa stăteau în
fața lui în picioare, în grup. Apoi vorbi cu acea voce t ăioasăcare a lansat
nenumărate atacuri terestre.
Nu aveau s ămai aib ăloc opera țiuni de salvare a copiilor pierdu ți.
Gata cu amestecurile politice ne justificate, îi va ap ăra pe fiecare de critica
celor din exterior, îns ănimic nu le putea salva slujbele dac ănu se
dovedeau demni de el. Se va zbate pentru ca bugetul ap ărării săle aloce
mai mul ți bani pentru echipament de ultim ăoră. Dar asta nu însemna că
avea săuite de cel mai de pre țlucru pe care -l punea "^ereu pe primul
plan: humint, arta adun ării de informa ții secrete. Vroia ca Mossad -ul să
exceleze în domeniu.
Angajații au descoperit c ălucrau pentru un om pentru care munca
de zi cu zi reprezent a fundamentul anilor ce aveau s ăvină. Achizițja de
tehnologie militar ăse încadra în aceast ăcategorie.
La puțin timp dup ăce Meir Amit a preluat conducerea, un b ărbat care
s-a prezentat drept „Salman" a intrat în ambasada israelian ăde la Paris cu
o prop unere uimitoare. Pentru un milion de dolari, acesta garanta c ăpoate
face rost de ceea ce era pe atunci cel mai secret aparat de zbor din lume,
MIC-ul 21 al ru șilor. Salman și-a încheiat uimitoarea ofert ăfăcutăunui
diplomat israelian, cu o cerere ciudat ă. „Trimite ți pe cineva la Bagdad,
sunați la num ărul acesta, și cereți cu Joseph. Și săaveți pregătiți un
milion de dolari."
Diplomatul a trimis raportul rezidentului katsa din ambasad ă. Era
unul dintre aceia care î și păstraserăpostul în ciuda schimb ărilor care
avuseser ăloc dup ăvenirea lui Meir Amit. Katsa a trimis raportul la
Tel-Aviv, împreun ăcu numărul de telefon dat de Salman.
Timp de mai multe zile Meir Amit a cânt ărit cu grij ăinforma țiile.
Salman putea fi un escroc sau un nebun, sau putea chiar s ăfacăparte
dintr -un plan irakian de a întinde o curs ăunui agent Mossad. Era un
pericol real ca al ți katsa care lucrau sub acoperire în Irak s ăfie
compromi și, însăgândul de a pune mâna pe un MIC 21 era irezistibil.

Capacitatea rezervoarelor de combusti bil, altitudinea pân ăla care se
ridica, viteza pe care o atingea, armamentele din dotare și manevrabilitatea
îl făcuserăcea mai bun ăarmăaerianădin lumea arab ă. Căpeteniile
aviației militare israeliene ar fi dat bucuro și milioane numai s ăarunce o
privire pe schi ța unui MIC, ca s ănu mai vorbim de unul adev ărat. Meir
Amit a adormit cu gândul la el. „M -am trezit cu gândul la el. M ăgândeam
la el sub dus și în timp ce -mi luam cina. M ăgândeam la el de câte ori
aveam un moment liber. S ății pasul cu sistem ul de armament avansat al
inamicului este o prioritate a oric ărui serviciu secret. Iar s ăpui mâna pe
așa ceva nu se întâmpl ăaproape niciodat ă."
Primul pas a fost trimiterea unui agent la Bagdad. Acesta urma s ăse
dea drept englez și săaibăun nume auten tic George Bacon: „Nimeni n -ar
crede căun evreu ar putea s ăaibăun astfel de nume." Bacon trebuia s ă
călătoreascădându -se drept director de vânz ări al unei companii
londoneze care vindea echipamente radiologice medicale.
A ajuns la Bagdad cu o curs ăaLiniilor Aeriene Irakiene, aducând cu
el mai multe cutii cu mostre de echipament și demonstrând c ămai tăiase
de bagaj vânzând câteva aparate pe la spitale. La începutul celei de -a doua
săptămâni de la sosirea sa, Bacon a sunat la num ărul e care -l dăduse
Salman. Rapoartele c ătre Mossad con țineau descrieri cât se poate de reale.
Am sunat de fiecare dat ăde la un telefon public din holul hotelului.
Erau astfel mai pu țineșanse ca telefonul s ăfie ascultat decât dac ăas fi
sunat din camer ă. Mi s -a răspuns imed iat la telefon. O voce m -a întrebat
în limba farsi cine era la telefon. Am r ăspuns în englez ă, cerându -mi scuze
pentru gre șeală. Apoi vocea a întrebat tot în englez ăcine era la telefon. Am
spus căeram un prieten de -a lui Joseph. Era cineva acolo cu un as tfel de
nume? Mi s -a răspuns s ăaștept. Am crezut c ăpoate puneau telefonul sub
urmărireși căpânăla urmăera o curs ă. Apoi am auzit o voce de
intelectual care mi -a spus c ăse numea Joseph și că-i părea bine c ă
dădusem telefon. Apoi m -a întrebat dac ăeram familiarizat cu Parisul.
M-am gândit: Contact!"
Bacon a fost de acord s ăse întâlneasc ăîntr-o cafenea a doua zi la
prânz. La ora stabil i ță, un bărbat s -a prezentat, zâmbind, ca fiind Joseph.
Fața îi era foarte ridat ă, iar părul alb. Raportul de mai târ ziu al agentului a
reflectat înc ăo datăatmosfera ciudat ădin acel moment:
„Joseph mi -a spus cât de încântat era s ămăvadă, de parc ăașfi fost
nuștiu ce rud ăîndepărtatăpe care a ștepta de mult s ăo vadă. Apoi a
început s ăvorbeasc ădespre vreme și des pre cât de mult sc ăzuse calitatea
oferităde astfel de cafenele. Nu -mi ziceam în sinea mea decât c ămăaflam
într-oțarăostilă, al cărei serviciu secret m -ar omorî cu siguran țădacăar
avea ocazia, iar eu îl ascultam pe un mo șcum delireaz ă. M-am asigurat
că, oricare ar fi fost leg ătura lui cu Salman din Paris, Joseph nu era sigur
un spion irakian. Asta m -a calmat, l -am spus c ăprietenii mei erau foarte
interesa ți de marfa de care prietenul lui vorbise. Mi -a răspuns: „Salman e
nepotul meu care locuie ște la Paris. E chelner mtr -o cafenea. To ți chelnerii
buni au plecat din țara asta." Apoi Joseph s -a aplecat peste mas ăși mi-a
spus: „Ai venit pentru MIG? Pot s ăaranjez eu afacerea. Dar te va costa un
milion de dolari!" Pur și simplu.
Baconși-a dat seama c ăpoate pân ăla urmă, Joseph era mai mult
decât p ărea. Avea ceva care inspira încredere. Dar când a început s ă-i
punăîntrebări, bătrânul a dat din cap. „Nu aici. Cineva ar putea asculta."
Au stabilit s ăse întâlneasc ăa doua zi pe o banc ădintr -un parc din
apropierea c ăruia trecea fluviul Eufrat care str ăbătea orașul, în noaptea
aceea, Bacon a dormit foarte pu țin, gândindu -se dacă, pânăla urmănu

era ademenit într -o cursă, dacănu întins ăde serviciul secret irakian
atunci de ni ște escroci vicleni care -l foloseau pe Joseph ca paravan.
Întâlnirea de a doua zi a revelat ceva mai mult despre trecutul lui
Joseph și motivele sale.
Provenea dintr -o familie s ăracăde evrei irakieni. De copil fusese
angajat ca servitor în casa unor cre știni maroni ți din Bagdad. Apoi, după
30 de ani de serviciu loial, a fost dintr -o datădat afar ăși acuzat pe
nedrept c ăfurase mâncare. A șa că, tocmai când împlinea 50 de ani, s -a
trezit aruncat pe str ăzi. Prea b ătrân ca s ăse angajeze din nou, a tr ăit
dintr -o pensie modest ă. A mai înce rcat de asemenea s ă-și găseascărudele
evreiești. A vorbit despre aceasta cu sora lui, v ăduvă, Mânu, al c ărei fiu pe
nume Munir era pilot în avia ția irakian ă. Mânu a recunoscut c ăși ea își
dorea foarte mult s ămeargăîn Israel. Dar cum ar fi putut s ăo facă?
Numai dac ăsuflau o vorb ăriscau s ăintre în închisoare. Iar s ălase rude în
țară, asta ar fi însemnat ca autorit ățile săle fi pedepsit sever, poate chiar
săle ucidă.Și de unde ar fi f ăcut rost de bani? Mânu a oftat și a spus c ă
nu era decât un vis imposibil.
Însăîn mintea lui Joseph, ideea începea s ăprindărădăcini. La cin ă,
Munir povestea deseori cum comandantul s ău se lăuda căIsraelul ar pl ăti
o avere pentru un MIC ca cel pe care -l pilota el, „poate chiar și un milion
de dolari americani, unchi ule Joseph."
Suma începuse s ă-l fascineze pe Joseph. Cu ace ști bani ar fi putut s ă
mituiasc ăautoritățile, săorganizeze un plan de sc ăpare. Cu atâ ția bani ar
fi putut s ă-și scoatătoatăfamilia din Irak. Cu cât se gândea mai mult la
plan, cu atât i se p ărea mai posibil. Munir î și iubea mama; ar fi f ăcut orice
pentru ea chiar și săfure avionul pentru un milion de dolari. Și astfel
Joseph n -ar mai trebui s ăorganizeze fuga familiei, l -ar lăsa pe israelieni s ă
se ocupe de ea. Toat ălumeaștia căerau pricepu ți la treburi din astea. Din
cauza asta îl trimisese pe Salman la ambasad ă.
„Iar acum te afli aici, prietene!" îi zâmbi Joseph lui Bacon.
„Și Munir? Știe ceva din toate astea?"
"Ah, da. E de acord s ăfure MIC -ul. Dar vrea jum ătate din bani pe el,
iar restu l chiar înainte s ă-l fure."
Bacon era uimit. Tot ce auzise p ăreași ingenios și posibil. Dar mai
întâi trebuia s ă-i raporteze lui Meir Amit.
În Tel -Aviv,șeful Mossad -ului a ascultat o dup ă-amiazăîntreagă
detaliile raportate de Bacon.
"Unde vrea joseph s ă-i transfer ăm banii?" a întrebat Meir Amit în cele
din urm ă.
"Într-o bancăelvețiană. Joseph are un v ăr care necesit ăurgent un
tratament medical care nu e disponibil în Bagdad. Autorit ățile irakiene ți
vor da voie s ămeargăîn Elveția. Când ajunge, se a șteaptăca noi s ăfi
depus deja banii."
„Un om inventiv, Joseph ăsta al t ău," coment ăMeir Amit f ăcând o
grimasă. „O datăbanii depu și în cont nu -i mai putem recupera."
I-a mai pus lui Bacon o ultim ăîntrebare: „De ce ai încredere în
Joseph?"
Bacon a r ăspuns : „Am încredere în el pentru c ăe singura solu ție."
Meir Amit a ordonat ca 500 000 de dolari americani s ăfie transfera ți
într-o filialăprincipal ăa Credit Suisse din Geneva. Punea în joc mai mult
decât bani. Știa cănu avea cum s ă-și păstreze postul dac ăJoseph se
dovedea a fi un escroc genial, a șa cum înc ămai credeau unii ofi țeri
Mossad.
Venise timpul inform ării primului ministru Ben -Curion și așefului
său de stat major, Yitzhak Rabin. Ambii au aprobat opera țiunea14. Meir

Amit nu le -a spus c ămai făcuse un pas ceruse retragerea întregii re țele
Mossad din Irak.
„Dacămisiunea e șua, vroiam s ăfiu numai eu tras la r ăspundere. Am
alcătuit 5 echipe. Prima ținea legătura între mine și Bagdad. Aceasta urma
sătransmit ăprin radio numai în cazul unei urgen țe. Altfel nu vroiam s ă
aud de ei. Cea de -a doua echip ătrebuia s ăse afle la Bagdad far ăca
nimeni s ăștie de ea. Nici Bacon, nici prima echip ă, nimeni. Erau acolo ca
să-! scoatăpe Bacon din țară,și dacăse putea, și pe Joseph. Cea de -a
treia echip ătrebuia săurmăreascăfamilia. A patra trebuia s ăstabileasc ă
legătura cu kurzii, care aveau s ăajute în faza final ăa scoaterii familiei din
țară. Israelul le f ăcea rost de arme. A cincea trebuia s ăia legătura cu
Washington -ulși cu Turcia. Pentru ca MIG -ul săfie scos din Irak, trebuia
sătraverseze spa țiul aerian turcesr pentru a ajunge la noi. Washington -ul,
care avea baze în nordul Turciei trebuia s ă-i conving ăpe turci s ăspunăcă
MIG-ul avea s ăajungăStatele Unite. Știam acum c ăirakienii se temeau ca
piloții sănu fugăîn vest, a șa căle alimentau rezervoarele doar pe
jumătate. Era o situa ție în care nu puteam face nimic."
Mai erau îns ăși alte probleme. Joseph a hot ărât cănu numai rudele
apropiate ci și cele mai îndep ărtate trebuiau s ăaibăoportunitatea de a
scăpa de durul regim irakian. În total, vroia ca 43 de persoane s ăfie
„eliberate".
Meir Amit s -a învoit. Din Bagdad, Bacon i -a trimis un mesaj codificat
care l -a pus pe gânduri. Șeful Mossad și-a dat seama ce se întâmpl ă.
„Munir, scria el, este mai întâi de toate irakian. Irakul s -a purtat bine cu
el. N -ar fi dat bine s ă-și trădezețara pentru Israel. Noi eram inamicii.
Toatăviața numai asta a fost înv ățat. Am hot ărât căsingura cale era s ă-l
conving c ăMIG-ul avea s ăzboare direct spre America. A șacăm-am dus la
Washington, la Richard Helms,15 pe atunci DCI. M -a ascultat și a spus c ă
nu era nici o problem ă. Fusese mereu foarte cooperant. A aranjat ca
atașatul militar al S.U.A. la Bagdad s ă-l întâlneasc ăpe Munir. Acesta a
confirmat c ăavionul urma săfie predat în State, l -a împuiat capul lui
Munir cu povesti despre americanii care vroiau s ăținăpasul cu ru șii.
Irakianul a înghi țit momeala și a fost de acord s ămeargămai departe."
Acum opera țiunea se desf ășura de la sine. Rudei lui Joseph i s -a
permis sămeargăla Geneva. De acolo a trimis o vedere: „Dot ările
spitalului sunt excelente. M ăvoi face cu siguran țăbine." Mesajul însemna
căși cealalt ăjumătate de milion fusese depus ă.
Încurajat, Joseph i -a spus lui Bacon c ăfamilia era gata de plecare în
noaptea dinaintea zborului lui Munir, Joseph i -a dus pe to ți în nord în
munți, la răcoare, cu un convoi de ma șini. Cei de la vam ănu i-au deranjat
rezidenții fugeau în fiecare var ăde căldura sufocant ădin Bagdad. La
poalele mun ților, kurzii a șteptau ve nirea echipei israeliene de leg ătură. Au
condus familia în creierii mun ților unde îi a șteptau elicopterele avia ției
militare turce ști. Zburând pe sub radar, au trecut în Turcia.
Un agent israelian l -a sunat pe Munir s ă-i spunăcăsora lui tocmai
născuse o fetițăsănătoasă. Un alt mesaj codat fusese transmis în
siguranță.
A doua zi de diminea ță, la 15 august 1966, Munir a decolat pentru un
exercițiu. Solicitând la maxim motoarele el a p ărăsit zona militar ăși a
trecut grani ța cu Turcia înainte ca ceilal ți piloți irakieni s ăprimeasc ăordin
să-l doboare. Escortat de un aparat tip Phantom al avia ției militare ale
S.U.A., Munir a aterizat la o baz ăturceasc ă, a făcut plinul și a decolat din
nou. în c ăști a auzit un mesaj, de data aceasta necodat. întreaga famil ie e
în siguran țăși gata săte întâlneasc ă."

O orămai târziu, MIG -ul a aterizat la o baz ămilitarădin nordul
Israelului.
Mossad a devenit astfel un personaj important pe scena lumii, în
cadrul serviciului secret israelian, toate ac țiunile urm ătoare avea u săfie
cunoscute sub numele de „IA" înainte de Amit sau „DM" dup ăMeir.
CAPITOLUL 3
Însemnările de la Gilot
Ieșind de pe autostrada din nordul Tel -Avivului, Meir Amit mergea în
continuare cu aceea și vitezăcare dep ășea puțin limita legal ă, încălcarea
discretăa legii continua înc ăsăfie o coordonat ăa vieții lui, înc ăde acum
40 de ani, când condusese opera țiunea de furt a unui avion irakian.
A refuzat dintotdeauna s ăse supun ăregulilor, punând aceast ă
atitudine pe seama r ădăcinilor sale galileene. Mi-ar plăcea săspună:
„Suntem o na ție încăpățânată." Se născuse în ora șul preferat al regelui
Irod, Tiberias, pe malurile M ării Galilee, petrecându -și cea mai mare parte
a copilăriei lațară. Cu mult timp în urm ă, toate urmele credin ței religioase
îi fuse serășterse de mama sa, profesoar ăde retoric ă. Tot ea a fost cea care
i-a insuflat sim țul independen ței, intoleran țași disprețul fațăde orășeni,și
mai ales i -a încurajat talentul analitic și gândirea independent ă.
În timpul carierei și-a folosit aceste calități pentru a intui inten țiile
dușmanului. Uneori, cei din interior îi criticau ie șirile pline de imagina ție.
Pentru ace știa nu avea decât un singur r ăspuns: Citi ți dosarul despre
MIG-ul furat.
În aceast ădiminea țăde martie, în 1997, în timp ce p ărăsea
Tel-Avivul, Meir Amit era în mod oficial pensionar, îns ănimeni din
interiorul serviciului secret israelian nu era convins c ălucrurile st ăteau
întocmai; cuno ștințele sale vaste erau mult prea valoroase ca s ăfie puse la
păstrare.
Cu o zi înainte, Meir Amit se întorsese de la Ho Chi Minh2, unde îi
făcuse o vizit ăfostului ofi țer al serviciului secret Vitecong. Meir vizita și
alte locuri unde manevrele sale secrete provocaser ărl zastre: Amman,
Cairo, Moscova. Nimeni n -a îndrăznit săîntrebe care era scop ul acestor
vizite.
Între 1963 -1968 cât a fost director general Mossad, a transformat
hurnintîntr -o adevăratăformăde artă. Nici un alt serviciu secret n -a fost
în stare s ă-i egaleze pe agen ții săi pe teren, în ob ținerea de informa ții. A
fost primul care a plasat spioni în num ăr foarte mare în fiecare țarăarabă,
în Europa, Africa de Sud, Africa și S.U.A. Agen ții săi katsa s -au infiltrat în
Mukabarat -ul iordanian, cel mai bun serviciu secret arab și în cel mai dur
serviciu militar, c el sirian. Erau oameni cu un curaj extraordinar și nervi
de oțel greu de imaginat chiar și pentru cei mai fantezist! scriitori.
La puțin timp dup ăce a devenit director general, Meir Amit a f ăcut să
circule în cadrul serviciului un memo furat din biroul lu i Yasser Arafat de
către un agent:
„Mossad -ul are dosare despre fiecare dintre noi. Ne știu numele și
adresele. Știm căla fiecare dosar au ata șat câte dou ăfotografii de -ale
noastre. Una cu și una fărăkaffiyeh. A șa cănu le -ar fi deloc greu s ăne
găsească, cu capul acoperit sau nu."
Pentru a le alimenta și mai mult teama, Meir Amit a recrutat un
număr mai mare ca niciodat ăde informatori arabi. Se baza pe faptul c ă, de
regulă, se găsesc câțiva din ace știa care s ăfie folositori. Arabii mitui ți i-au
trădatpe trăgătorii OEP, dându -le în vileag depozitele de arme, ascunz ători

leși aranjamentele de drum. Pentru fiecare terorist omorât de Mossad,
Meir Amit îi d ădea informatorului un bonus de un dolar american.
Înaintea R ăzboiului de Sase Zile3 din 1967, în fi ecare baz ăaeriană
egiptean ăși sediu militar exista fie un katsa, fie un informator al
Mossad -ului. În sediul de înalt Control din Cairo erau nu mai pu țin de 3
ofițeri spioni care fuseser ăconvinși de Meir Amit. îns ăcum a reu șit toate
acestea, a r ămas ce l mai mare secret al s ău: „E mai bine ca unele lucruri
sănu seștie."
Dăduse acelea și instruc țiuni tuturor agen țilorși informatorilor plasa ți:
pe lângă„imaginea de ansamblu," vroia și „cele mai mici detalii. Cât timp
făcea un pilot de la barac ăpânălapopotă? Cât timp r ămânea blocat un
agent în renumitele blocaje de circula ție din Cairo? Programatorul avea o
amantă?" Numai el putea în țelege cum ni ște detalii care nu aveau nici o
legăturăaparent ăunul cu cel ălalt urmau s ăfie folosite.
Un katsa a reu șitsăse angajeze ca osp ătar într -o popotăa ofițerilor
din linia întâia, în fiecare s ăptămânătrimitea informa ții despre starea
aeronavelor și stilul deviat ăal piloțilorși mecanicilor. Detalii le despre
obiceiurile legate de b ăuturași preferin țele sexual e făceau parte din
informa țiile transmise în secret prin radio la Tel -Aviv.
Nou formatul departament Mossad pentru R ăzboi Psihologic, Loh
Amma Psichologit (LAP), lucra non -stop la întocmirea de dosare despre
aparatele de zbor egiptene, echipajul de la sol și ofițerii din echip ă: cât de
pregătiți erau pilo ții, dacăîși câștigau postul prin merite sau rela ții, dacă
aceștiași ceilalți colegi frecventau bordeluri, dac ăerau homosexuali.
Noaptea, Meir Amit examina cu aten ție dosarele, c ăutând sl ăbiciunile
oamen ilor pe care îi putea apoi șantaja ca s ălucreze pentru el. „Nu era o
treabăprea plăcută, însăspionajul este de cele mai multe ori o munc ă
murdară."
Familiile militarilor egipteni au început s ăprimeasc ăscrisori anonime
trimise din Cairo, cu detalii exa cte despre ceea ce f ăceau cei dragi.
Informatorii au raportat la Tel -Aviv detalii despre certuri familiale care au
dus la retragerea pe caz de boal ăa echipajelor de zbor, Ofi țerii primeau
telefoane anonime care îi informau despre via ța privat ăa unora din tre
colegi. O profesoar ăa primit un telefon de la o doamn ă„binevoitoare"
pentru a fi pus ăla curent cu faptul c ăuna dintre elevele sale nu avea
rezultate prea bune pentru c ătatăl ei, un ofi țer superior, avea un amant;
telefonul a dus la sinuciderea ofi țerului în cauz ă. Aceast ăcompanie
nemiloas ăa provocat nenum ărate dispute în cadrul armatei egiptene, fapt
care i -a produs o mare satisfac ție lui Meir Amit.
Încăde la începutul lui 1967, se vedea din ce în ce mai clar din
dovezile strânse de re țeaua din Egipt căliderulțării, Gamal Abdel Nasser,
pregătea un r ăzboi împotriva Israelului. Au fost recruta țiși mai mul ți
informatori, care s ăajute Mossad -ul săafle tot atât cât știauși autorit ățile
de la Cairo despre for țele aeriene și militare egiptene.
Laînceputul lui mai 1967, Meir Amit le -a putut spune comandan ților
fortelor aeriene israeliene ora exact ăla care trebuiau s ălanseze bombar –
damentul asupra bazelor aeriene egiptene. Anali știi Mossad realilizaser ăo
schițăremarcabil ăa vieții din cadrul tut uror bazelor egiptene.
Între 7:30 A.M. și 7:45 A.M. radarele aeriene erau mai vulnerabile ca
oricând, în acele 15 minute, cei din lunga tur ăde noapte erau obosi ți, în
timp ce militarii din schimbul urm ător nu erau înc ăprea treji, întârziind
chiar din cau za serviciului lent de la popote. Pilo ții își luau micul dejun
între 7:15 și 7:45. Apoi mergeau, de regul ă, înapoi la bar ăci să-și ia
echipamentul de zbor. Drumul acesta dura în medie 10 minute. Cei mai
mulți dintre pilo ți mai pierdeau câteva minute la toa letă, înainte s ăajungă

pe pistă. Ajungeau acolo pe la 8:00 A.M., ora oficial ăla care începea ziua
de lucru. Cam tot atunci erau scoase și avioanele din hangare, fiind
alimentate cu combustibil și dotate cu muni ție. Pentru urm ătoarele 15
minute, pistele d e zbor erau aglomerate de camioane pline cu combustibil
și muniție.
Un program la fel de detaliat a fost întocmit și în ceea ce -i privea pe
ofițerii sediului de înalt Control din Cairo. Qe obicei, unui ofi țer îi trebuiau
cam 30 de minute ca s ăajungăcu mașina de acas ăla serviciu. Cei care
întocmeau planurile strategice nu ajungeau la serviciu mai devreme de
8:15 A.M. Mai pierdeau în jur de 10 minute pân ăcând se apucau de
treabă, timp în care î și sorbeau cafeaua și mai bârfeau pu țin cu colegii, în
medie, ofițerii nu începeau propriu -zis săstudieze semnalele de trafic din
noaptea precedent ădecât pe la 8:30 A.M.
Meir Amit l -a înștiințat pe comandantul for țelor aeriene israeliene c ă
ora la care trebuiau s ăatace era între 8:000 A.M. și 8:30 A.M. în aceste 3 0
de minute ar putea face praf tab ăra dușmană,știind căsediul de înalt
Control din Cairo nu ar putea apela la personalul cheie care s ăconducă
operațiunea de ripost ă.
La 5 iunie 1967, for țele aeriene israeliene au atacat cu efect mortal la
exact 8:01 A.M ., bombardând și împușcând deasupra Sinai -ului în voie. În
numai câteva secunde cerul a devenit negru -roșiatic din cauza fl ăcărilor
camioanelor cu combustibil, a muni ției care exploda și a Cavelor de zbor.
Din biroul s ău de la Tel -Aviv, Meir Amit se uita î nspre sud, știind că
analiștii serviciului secret opriser ăurmările unui posibil r ăzboi. A fost
unul dintre exemplele extraordinarului s ău talent cu atât mai remar. cabil,
cu cât, trebuie luat în considerare num ărul mic al celor care f ăceau parte
din Mossa d.
De când fusese numit în func ție, Meir Amit rezistase încerc ărilor de
transformare a Mossad -ului într -o versiune a CIA sau KGB. Aceste servicii
angajau mii de anali ști, oameni de științăși planificatori careîj ajutau pe
agenții de teren. Irakienii și iranienii aveau cam 10000 de agen ți de teren
chiarși DGI -ul cubanez de ținea aproape 1 000 de spioni de teren.
ÎnsăMeir Amit a insistat ca num ărul permanent al personalului
Mossad s ănu treac ăcu mult de 1200 de angaja ți. Fiecare dintre ace știa
trebuia ales cu grijădintre cei înzestra ți cu nenum ărate talente: un om de
științătrebuie s ăfie în stare s ălucreze pe teren dac ăe cazul; un katsa
trebuie s ă-și poatăfolosi talentul de specialist pentru a -i instrui pe al ții.
Pentru to ți aceștia, Meir Amit avea s ăfie un memune, denumire care
s-ar traduce mot -â-motdin ebraic ă, „primul printre egali". Acestui apelativ i
se adaug ăaccesul liber la primul ministru și ritualul anual al prezent ării
bugetului spre aprobare.
Cu mult înaintea R ăzboiului de Sase Zile, Meir Amit a pus la punct
abilitatea Mossad -ului de a insufla frica de moarte în rândul du șmanilor
Israelului, infiltrându -se în rândurile lor, furându -le secretele, și
uci-gându -i cu o eficien țăcare îți îngheța sângele în vine. Datorit ălui,
Mossad -ul a căpătat curând dimensiuni mitice.
Multe dintre succesele ob ținute se datorau regulilor pe care Amit le -a
impus în selectarea agen ților katsa și a agen ților de teren care erau de fapt
responsabili pentru succesul Mossad -ului. în țelegea pe deplin motivele
complexe și bine întemeiate care le îng ăduiau, prin selec ție, să-i strâng ă
mâna, gest care dovedea c ăi se supuneau întru totul.
Deși multe se schimbaser ăîn cadrul Mossad -ului, Meir Amit știa în
acea diminea țăde martie 1997 c ărecrutările încăse mai f ăceau dup ă
criteriile impuse de el:

Nici un katsa nu este acceptat de Mossad dac ăo face pentru bani.
Nici sioni știi prea plini de zel nu au ce c ăuta aici. l -ar împiedica s ă
înțeleagăce reprezint ăde fapt slujba lor. Este o slujb ăcare cere o gândire
calmă, clară,prevăzătoareși o bunăprivire de ansamblu.
Oamenii vor s ăse alăture Mossad -ului din tot felul de motive. E vorba
de prestigiu. Unora le place ideea de aventur ă. Unii cred c ăîn felul ăsta
vor urca pe scara social ă;ăștia sunt oamenii nesemnificativi car e vor să
ajungăimportan ți. Câțiva vor s ădeținăacea putere pe care cred c ă
Mossad -ul le-ar putea -o conferi. Nici unul dintre motivele de mai sus nu
sunt acceptate ca motiva ții la înscriere.
Și în permanen ță, trebuie s ăte asiguri c ăomul de pe teren știecăîl
sust'ii în totalitate. C ăte vei ocupa de familia lui, c ăte vei îngriji ca cei
mici săfie ferici ți, în acela și timp trebuie s ă-l protejezi. Dac ănevasta lui
începe s ăse întrebe dac ănu cumva are o amant ă, trebuie s ăo convingi c ă
nu e adev ărat. D acătotuși este, nu -i spune nimic. Dac ăîncepe s ăo ia
razna, calmeaz -o. Nu -i spune so țului. Doar nu vrei s ă-l distrag ănimic.
Treaba unui bun director de serviciu secret e s ăse poarte cu angaja ții cași
cum ace știa ar face parte din familie. S ă-i încredi nțeze căle stămereu
alături, zi și noapte, la orice or ă. Așa se câ știgăloialitatea, și așa îi
determini pe agen ții katsa s ăfacăceea ce vrei. C ăci pânăla urmă, ceea ce
vrei tu e important.
Fiecare katsa trebuie s ăfacă3 ani de antrenamente intensive, ceea ce
presupune și supunerea la violen țe fizice severe în timpul interogatoriilor.
El sau ea devenea as în mânuirea armei preferate în Mossad Beretta cu
calibrul 22.
Primii katsa trimi și săactiveze în afara grani țelor arabe au fost trimi și
în S.U.A., Marea Britanie, Fran țași Germania, în S.U.A. agen ți katsa erau
în permanen țăla New York și Washington. Cel din New York avea ca
misiune special ăinfiltrarea în toate misiunile diplomatice de pe lâng ăONU
și în multele grupuri etnice din ora ș. Cel din Washington trebuia s ăfacă
aproape acela și lucru, îns ăavea în plus misiunea „supravegherii" Casei
Albe.
Alți agenți katsa operau în zonele cu conflicte, întorcându -se acasă
dupăterminarea misiunilor.
Meir Amit m ărise destul de mult organiza ția, as tfel încât aceasta s ă
includăun fel de arhiv ă, responsabil ăcu adunarea de informa ții în
străinătate,și Departamentul pentru Ac țiuniși Legături Politice, care lucra
cu așa-zisele servicii secrete prietene din str ăinătate, în special cu CIA și
MI6-le bri tanic. Departamentul de Cercetare de ținea 15 sec ții sau
„secretariate" având drept țintămonitorizarea statelor arabe. S.U.A,
Canada, America Latin ă, Marea Britanie, Europa și Uniunea Sovietic ăîși
aveau fiecare secretariatele lor. Infrastructura avea s ăse extind ăde-a
lungul anilor și săincludăși China, Africa de Sud și Vaticanul Ins ăla
bază, Mossad -ul avea s ărămânăaceeași micăorganiza ție.
Agenții katsa ai Mossad -ului erau extrem de eficien țiși deșireți,Știau
săcreeze dezordine cu scopul de a fa ce statele arabe s ănu mai aib ă
încredere unele în altele organizau contra -propaganda și recrutau
informatori, punând în aplicare filosofia lui Meir Amit: „învr ăjbindu -i îi
învingem", în tot ceea ce f ăceau, oamenii lui stabileau noi standarde
pentru profes ionalismul în care nu aveau ce c ăuta sentimentele, și
acționau ca ho ții pe timp de noapte, l ăsând în urma lor numai moarte și
ruine. Nimeni nu se putea ascunde de ei.
O datăce își încheiau misiunea, ace știa veneau pentru a fi interoga ți
în biroul de pe co lțal lui Meir Amit. Din birou, acesta supraveghea
personal doi spioni al c ăror curaj avea s ărămânăde neegalat în analele

Mossad -ului. Amintindu -și de serviciile lor, vocea a început s ă-i tremure în
timp ce începea s ăînșire detalii biografice.
Eli Cohen se născuse în Alexandria, Egipt la 16 decembrie 1924. Ca și
părinții săi, era un evreu ortodox convins, în decembrie 1956 s -a numărat
printre evreii expulza ți din Egipt dup ăcriza Suezului. A ajuns la Haifa și
s-a simțit stăpân pe acest p ământ nou. în 195 7 a fost recrutat de serviciul
de contra -spionaj israelian, îns ămunca de analist îl plictisea. A început s ă
se intereseze cum ar fi putut s ăse alăture Mossad -ului, dar a fost refuzat.
Meir Amit î și amintea: „Am aflat c ărefuzul nostru l -a jignit profund pe Eli
Cohen. Acesta a trecut în rezerv ăși s-a însurat cu o irakian ăpe nume
Nadia."
Timp de doi ani Cohen a dus o via țălipsităde acțiune, lucrând ca
funcționar într -un birou de asigur ări din Tel -Aviv. Fărăsăștie, acesta a
fost remarcat în timp ce Mos sad-ul a revizuit dosarele respinse de Meir
Amit, care c ăuta „un anume tip de agent pentru o misiune foarte special ă."
Negăsind în dosarele „active" pe nimeni care s ăîntruneasc ătoate
condițiile, acesta s -a uitat și peste cele respinse. Cohen p ărea singur a
posibilitate. A fost pus sub supraveghere. Rapoartele s ăptămânale trimise
de biroul de recrutare descriau obiceiurile deranjante, devotamentul
pentru so țiași copiii s ăi. Era muncitor, pricepea repede, era f ărăprobleme
sub presiune într -un final i s -a spus căMossad -ul a hot ărât căera
„potrivit" pân ăla urmă.
El a început un curs intensiv de 6 luni de preg ătire lașcoala Mossad.
Experți în sabotaj l -au învățat cum s ăfabrice substan țe explozibile și
bombe cu ceas din cele mai banale ingrediente. A înv ățat săse batăfără
armeși a devenit un tr ăgător de elit ăși un ho țdesăvârșit. A descoperit
misterele codific ăriiși decodific ării, cum s ăfoloseasc ăemițătoare,
cerneluri invizibile, și cum s ăascundămesaje. Și-a uimit în permanen ță
instructorii cu tale ntele sale. Memoria sa fenomenal ăse datora înv ățării pe
dinafarăa unor fragmente din Torah în tinere țe. Raportul s ău de absolvent
dovedea c ăavea toate calit ățile sădevinăkatsa. Totu și, Meir Amit ezita.
„M-am întrebat de sute de ori: oare este Eli în s tare săfacăceea ce
vreau eu? Bineîn țeles căi-am arătat mereu c ăaveam încredere în el. N -am
vrut niciodat ăsăcreadăcăva fi în permanen țăla un pas de moarte.
Totuși, unii dintre cei mai buni instructori Mossad l -au învățat tot ce
știau, în cele din u rmăm-am hotărât să-l folosesc."
Meir Amit a lucrat s ăptămâni întregi inventând o poveste de acoperire
pentru protejatul s ău. Au stat amândoi și au studiat h ărțiși poze din
Buenos Aires, pentru ca ora șulși noul nume, Kamil Amin Taabes, s ă-i fie
foarte cu noscute. Directorul Mossad a v ăzut cât de repede „Eli a înv ățat
limbajul unui importator -exportator c ătre Siria. A înv ățat pe dinafar ă
diferența dintre listele de colete și certificate de transport, contracte și
garanții, tot ceea ce trebuia s ăștie. Era c a un cameleon, absorbind totul,
în fața mea, Eli Cohen a disp ărut, iar în locul lui a ap ărut Taabes, sirianul
care nu renun țase niciodat ăla gândul de a se întoarce acas ăîn Damasc.
Pe zi ce trecea, Eli devenea din ce în ce mai încrez ătorși gata s ă
dovede ascăfaptul c ăputea să-și joace rolul pân ăla capăt. Era asemenea
unui campion mondial de maraton; îns ăputea săalerge în cursa aceasta
timp de ani de zile. F ăcuserăm tot Posibilul s ă-i arătăm cum s ă-și înceap ă
noua via ță, săși-o trăiască. Restul depind ea numai de el."
În capitala sirian ă, Cohen s -a integrat repede printre oamenii de
faceri, făcându -și un cerc de prieteni sus -puși. Printre ace știa se num ăra
și Maazi Zahreddin, nepotul pre ședintelui sirian.
Acesta era un om l ăudăros, dornic s ăarate cât de invincibil ăera
Siria. Cohen i -a făcut jocul, într -un timp foarte scurt, Zahreddin i.a f ăcut

turul fortifica țiilor înălțimilor Colan. A v ăzut bunc ărele solide de beton care
adăposteau artileria cu raz ămare de ac țiune trimis ăde Rusia, s -a îngăduit
chiar săși facăpoze. Pe la ora dou ă, când ni ște tancuri ruse ști T54 intrau
în Siria, Cohen anun țase deja Tel -Avivul. A ob ținut chiar și schița
complet ăa strategiei pe care Siria vroia s ăo aplice pentru a ataca nordul
Israelului. Informa ția era extrem de pr ețioasă.
În timp ce Cohen continua s ăconfirme convingerea lui Meir Arnit
conform c ăreia un agent de teren e mai valoros decât o divizie de solda ți,
acesta a început s ădevinăimprudent. Cohen fusese din totdeauna un
iubitor de fotbal. La o zi dup ăce o ec hipăîn deplasare a b ătut-o pe cea
israelian ăla ea acas ă, acesta a înc ălcat riguroasa regul ă„Exclusiv
serviciu" în ceea ce prive ște transmisiile radio. A transmis operatorului: „Ar
cam fi timpul s ăînvățăm săînvingem pe terenul de fotbal."
Alte mesaje n eautorizate au fost traduse: „Te rog, trimite -i soției mele
o felicitare," sau, „La mul ți ani fiicei mele."
Meir Amit era extrem de furios, îns ăînțelegea pe deplin tensiunea sub
care lucra un agent ca s ăspere căpurtarea lui Cohen „nu era decât o
deviere temporar ăcu care se confruntau de obicei cei mai buni agen ți. Am
încercat s ă-mi imaginez ce era în capul lui. Era oare disperat, și săfi fost
ăsta modul lui de a o ar ăta, coborându -și garda? Am încercat s ăgândesc
la fel ca el, din moment ce eu îi rescr isesem via ța. Trebuia s ăîncerc s ă
cântăresc o sut ăde chestiuni, îns ăîn final, singura care m ăfrământa era
următoarea: oare mai era Eli în stare s ăducămisiunea pân ăla capăt?
Meir Amit a decis c ăda.
Într-o noapte de decembrie în 1965, Eli Cohen era î n dormitorul s ău
din Damasc, gata s ătransmit ă. Tocmai când d ădea drumul la aparat,
ofițerii serviciului secret sirian au dat buzna în apartament. Cohen fusese
prins cu unul dintre cele mai avansate dispozitive de detectare furnizate de
ruși.
În timpul int erogatoriului, acesta a fost obligat s ătrimităMossad -ului
un mesaj. Sirienii nu au observat mica schimbare de vitez ăși ritm a
emisiei radio. La Tel -Aviv, Meir Amit a primit vestea captur ării lui dou ăzile
mai târziu, Siria a confirmat -o.
"Măsimțeam ca atunci când î ți moare cineva din familie, î ți pui
aceleasi întreb ări ca atunci când pierzi un agent: Am fi putut oare s ă-l
salvăm? Cum a fost tr ădat? Săfie din cauza neaten ției lui? Sau din cauza
cuiva din anturajul lui? S ăfi fost epuizat iar noi s ănu n e fi dat seama?
Oare a vrut s ăse sinucid ă? Se mai întâmplau și chestii din astea. Sau s ăfi
fost ghinion? Te tot întrebi neîncetat. Nu prime ști niciodat ăadevăratul
răspuns, îns ăîntrebările te pot ajuta s ăsuporți mai bine situa ția."
Sirienii nu au reu șit săscoatănici un cuvânt de la Eli Cohen în ciuda
torturilor la care a fost supus înainte s ăfie condamnat la moarte.
Meir Amit și-a dedicat aproape tot timpul salv ării lui Eli Cohen. în
timp ce Nadia Cohen a lansat o campanie interna ționalăde salvare a
soțului său a făcut demersuri c ătre papa, regina Angliei, prim -miniștriși
președinți. Amit ac ționa în cel mai mare secret. El a plecat în Europa
pentru a se întâlni cu directorii serviciilor secrete franceze și germane.
Aceștia nu au putut face nimic. A încercat s ăse apropie de Uniunea
Sovietică. S-a zbătut pân ăcând, la 18 mai 1 965, pu țin dupăora 2:00
A.M., un convoi a ie șit pe poarta închisorii siriene El Mazadin Damasc,
într-unul dintre camioane se afla Eli Cohen.
Împreun ăcu el era și rabinul Sirie i, Nissim Andabo, în vârst ăde 80 de
ani. Cople șit de ceea ce avea s ăse întâmple, rabinul a început s ăplângă.
Eli Cohen l -a calmat pe b ătrân. Convoiul a ajuns în Pia ța El Marga din

centrul Damascului. Acolo, Eli a spus Vidui, rug ăciunea rostit ăde evrei
înainte s ămoară: „Doamne Dumnezeule iart ă-mi păcateleși greșelile."
La ora 3:35, sub lumina reflectoarelor și privit de mii de sirieni, Eli era
spânzurat.
În Tel -Aviv, Nadia Cohen și-a văzut la televizor b ărbatul murind și a
încercat s ăse sinucid ă. A fo st dusăla spital și salvată.
A doua zi, în cadrul unei mici ceremonii private în biroul s ău, Meir
Amit l -a omagiat pe Eli Cohen. Apoi s -a întors la lucru, dându -i ordine
celui de -al doilea agent ca importan ță.
Wolfgang Lotz, un evreu german, ajunsese în P alestina la pu țin după
venirea lui Hitler la putere, în 1963 Meir Amit l -a ales dintr -o listămicăde
agenți pentru o misiune de spionaj în Egipt. În timp ce Lotz a trecut prin
aceeași pregătire riguroas ăcași Cohen înc ăo dată, Meir Amit s -a gândit
bine la acoperirea agentului s ău Amit a decis s ă-i dea demnitatea unui
instructor de echita ție, Uri refugiat din Germania de Est, care luptase în
Afrika Korps în cel de. al doilea r ăzboi mondial și se întorsese în Egipt s ă-și
deschidăo academie de echita ție. S lujba îi garanta de la bun început
integrarea în elita societ ății, creatăîn jurul cluburilor de echita ție.
În curând, Lotz și-a făcut un cerc de clien ți printre care se num ărau
șeful serviciului militar secret egiptean șișeful securit ății zonei Canalului
de Suez. întocmai ca și Cohen, Lotz i -a convins pe noii s ăi prieteni s ă-i
arate formidabilele mijloace de ap ărare ale Egiptului: arunc ătoarele de
rachete din Sinai și de la grani ța cu Negev: Lotz a mai ob ținutși o listă
complet ăa tuturor oamenilor de științănaziști din Cairo care lucrau la
programe de armamente și muniții. Aceștia au fost executa ți pe rând de
agenții Mossad.
Dupădoi ani de munc ăsub acoperire, Lotz a fost în cele din urm ă
arestat și condamnat. Egiptenii, dându -și seama c ăera prea de pre ț
pentru a -l omorî, l -auținut în via țăsperând s ă-l poatăda în schimbul
unor solda ți egipteni captura ți într -un viitor r ăzboi cu Israelul, înc ăo dată,
Meir Amit era extrem de îngrijorat de capturarea lui Lotz.
Meir Amit a scris pre ședint elui egiptean de atunci, Gamal Abdel
Nasser, rugându -l să-l dea pe Lotz și pe soția sa în schimbul unor egipteni
captura ți de Israel. Nasser a refuzat. Amit a aplicat tactica presiunii
psihologice.
„Le-am spus prizonierilor egipteni c ăîi rețineam pentru c ăNasser
refuzase s ăne dea doi israelieni în schimbul lor. Le -am dat voie s ăscrie
acasă. Iar în scrisori și-au exprimat foarte bine sentimentele."
Meir Amit i -a scris din nou lui Nasser spunând c ăIsraelul îi va acorda
public tot creditul pentru recupera rea solda țilorși nu va sufla nici un
cuvânt despre revenirea în țarăa lui Lotz și a soției lui. Nassei tot n -a fost
de acord. A șa căAmit s -a plâns comandantului Na țiunile Unite
responsabil cu men ținerea p ăcii în Sinai. Ofi țerul a zburat pân ăla Cairo și
a obținut asigurarea c ăLotzși soția acestuia vor fi elibera ți „la o dat ă
ulterioar ă".
Amit a în țeles limbajul codificat. O lun ămai târziu, Lotz și lui au
părăsit în secret Cairo îndreptându -se spre Geneva, "râteva ore mai târziu
erau din nou în biroul meu."
Meir Amir și-a dat seama c ăagenții katsa vor avea nevoie de ajutor pe
teren. A creat sayanim -ul, grupare a voluntarilor evrei. Fiecare sayan era
un exemplu al strânselor leg ături dintre evreii din întreaga lume. Indiferent
de loialitatea pentru comu nitatea sa, pân ăla urmăun sayan î și va dovedi
adevăratul devotament: misticul devotament fa țăde Israel și nevoia de a -l
proteja de du șmani.

Sayan -ul îndeplinea mai multe sarcini. Un sayan care conducea un
centru de închiriat ma șini i-a dat unui katsa o mașină, fărăsămai
întocmeasc ăactele de rigoare. O agen ție imobiliar ăsayan oferea cazare. Un
sayan agent bancar putea s ăelibereze numerar în afara orelor de lucru.
Un medic sayan d ădea îngrijiri medicale tratând o ran ăde glon țde
exemplu f ărăsăinformeze autorit ățile. Sayanim -ul primea numai bani
pentru serviciile prestate.
Între ei adunau date tehnice și tot felul de informa ții publice: o bârf ă
la un dineu, o știre la radio, un paragraf dintr -un ziar, o poveste spus ă
numai pe jum ătate la o petrecere. Aceștia vindeau ponturi agen ților katsa.
Fărăsayanim, Mossad -ul n-ar putea opera.
Din nou, mo ștenirea lui Meir Amit prospera, în 1998 erau peste 4000
de sayanimi în Marea Britanie, și aproape de patru ori mai mul ți în Statele
Unite, în timp ce Meir Amit făcuse economii, acum Mossad -ul, pentru a -și
susține opera țiunile interna ționale, cheltuia lunar câteva sute de milioane
de dolari între ținându -și „comorile", pl ătind pentru cheltuielile sayanim,
pentru ascunz ători, pentru logistica și cheltuielile opera țiunilor. Le mai
lăsase înc ăceva care s ăle aminteasc ăde vremea când le era șef: un limbaj
aparte. Sistemul de scriere a rapoartelor era cunoscut sub numele de
naka; „lumina zilei" reprezenta alerta de cel mai înalt grad; un „kidon" era
membru Mossad care făcea parte din operativul specializat în asasinate un
„neviot" era un specialist în supravegheri yahalomin era unitatea special ă
de comunicare cu agen ții katsa; safanim era o unitate de depistare a OEP,
un balder era un mesager un slick era ascunzi șpentr u documente, erau
documente false.
În acea diminea țăde martie din 1997, în timp ce conducea
gândindu -se la trecut, Meir Amit știa căMossad -ul se schimbase. Presat
de cereri politice, în special de cele ale primului ministru Benyarni
Netanyahu, Mossad -uldevenise periculos de izolat de serviciile str ăine
secrete fa țăde care Meir Amit se purtase atât de bine. Una era s ăa, drept
motto, „Israelul întâi de toate și întotdeauna." Și era cu totul alta dup ă
cum spunea el, s ăfii „prins cu mâna în buzunarul pri etenilor. Cuvântul
cheie era „prins", ad ăuga cu un zâmbet întunecat.
Un exemplu l -a constituit penetrarea în S.U.A. pe calea spionajului
economic, științificși tehnologic. O unitate special ă, cu nume de cod Al, în
ebraică„deasupra", a scotocit în Silicon Valley din Caii. fornia și Ruta 128
din Boston, dup ăsecrete high -tech. într -un raport c ătre Consiliul
Comitetului de Spionaj, CIA a al ăturat Israelul altor 5 țări care depuneau
un „efort secret, direc țional de guvern și pus îs punct de acesta pentru a
pune mâna pe secretele economice ale Statelor Unite."
Președintele organiza ției secrete interne nem țești, Bundesamt Fur
Verfassungschatz, i -a avertizat de curând pe șefii de departament ca
Mossad -ul rămânea cea mai mare amenin țare la adresa celor mai noi
secrete informatice ale republicii. Un avertisment asem ănător a fost lansat
de către Direc ția General ăa Securit ății din Fran ța, dupăce un agent
Mossad a fost reperat în apropierea Centrului de Interpretarea Imaginilor
prin Satelit din Creil. Israelul încerc a de mult s ă-și egaleze capacitatea
spațialăcu cea terestr ă. Serviciul de contraspionaj britanic MI5, a inclus
în raportul c ătre noul prim ministru, Tony Blair, detalii despre eforturile
Mossad -ului de a ob ține informa țiiștiințificeși de ap ărare secrete din
Marea Britanie.
Meir Amit nu a obiectat, ca atare, la astfel de întâmpl ări, numai ci de
cele mai multe ori acestea p ăreau îndeplinite f ărăa se lua în consi derare
consecin țele pe termen lung.

Același lucru putea fi spus și despre felul în care psihol ogii LAP
conduceau campaniile. Pe vremea lui, departamentul pusese la punct o
rețea interna ționalăde relații cu presa pe care le folosise cu mult
profesionalism. Un incident terorist din Europa ducea la un telefon c ătre o
organiza ție de pres ăcare deținea informa ții ce prezentau știri de suficient
interes pentru a fi folosite în poveste, dându -i astfel întors ătura pe care o
vroia LAP. Unitatea se mai ocupa de asemenea de crearea de jnforma ții pe
care ata șații de pres ăde la ambasadele israeliene le transmi teau mai
departe unui jurnalist la un pahar sau la cin ă, când acel "secret" putea fi
împărtășit în lini ște iar o reputa ție putea fi discret poleit ă.
În timp ce esen ța contra -propagandei era aceea și, exista totu și o
diferență: alegerea țintei sau a victimei . Lui Meir Amit i se p ărea că
deciziile erau mult prea des f ăcute în func ție de cerin țele politice: nevoia de
a distrage aten ția de la vreo manevr ădiplomatic ăde întrajutorare pe care
Israelul pl ănuia s ăo întreprind ăîn Estul Mijlociu, sau 55 și
redobând eascăpopularitatea, mai ales în Statele Unite.
Când zborul 800 al liniilor aeriene Trans World s -a prăbușit pe coasta
esticăa Long Island la 17 iulie 1996 f ăcând 230 de victime, LAP a început
o companie prin care sugera c ătragedia a fost pus ăla cale de Iran sau
Irak, ambele du șmane ale Israelului. Curând mii de știri au pus paie pe
foc. Un an mai târziu, dup ăce FBI -ul a investit 500 000 de dolari și 10
000 de ore de munc ă,șeful anchetelor, James K. Kallstrom, a exclus
posibilitatea vreunei bombe teror iste sau a oric ărei implic ări criminale, în
particular le -a spus colegilor s ăi că, „Dacăar fi vreo cale s ăpun mâna pe
nenoroci țiiăia din Tel Aviv, mi -ar face mare pl ăcere. A trebuit s ăverificăm
fiecare detaliu pe care l -au strecurat în media."
LAP a ac ționat din nou dup ăbombardarea Jocurilor Olimpice de la
Atlanta. Știrile false care s -au răspândit spuneau c ăbomba „sem ăna
perfect" cu cele fabricate de cineva care înv ățase meserie de la fabrican ții
de bombe din Valea Bekâa din Liban. Povestea s -a răspândit LAP a b ăgat
spaima terorismului în americani. Singurul suspect a fost un paznic
ghinionist de la Jocuri un om care nu avea cum s ăaibălegături cu
terorismul interna țional iar când acesta a fost g ăsit „curat", toat ătreaba a
picat.
Încăo dată, Meir A mit a în țeles ce important era s ăi se aminteasc ă
omenirii despre existen ța terorismului. Declara ția a fost urmat ăde o
ridicare din umeri, de parc ăun foc l ăuntric i -ar fi produs o stare de
nervozitate. Cu mult timp în urm ăînvățase să-și ascund ăsentimen tele ?
săfie vag atunci când era vorba de detalii ani de -a rândul adev ărata sa
putere a fost ascuns ă.
Dupăpărerea sa, declinul Mossad -ului începuse o dat ăQ asasinarea
primului ministru Yitzhak Rabin la un mar șal păcii laȚei Aviv în
noiembrie 1995. Cu puțin timp înainte ca Rabin s ăfie împusca, de un
evreu extremist înc ăun semn al crescândei indispozi ții societății israeliene
pe care l -a observat Meir Amit Shabtai Shavij pe atunci directorul general
al Mossad -ului, îi avertizase pe oamenii lui Rabin d e un posibil atentat.
Conform unuia dintre ace știa, posj. bilitatea a fost ignorat ă, fiind prea vag ă
„pentru a constitui o adev ăratăamenințare."
În timpul lui Meir Amit, Mossad -ul tot nu avea dreptul s ăopereze în
interiorul Israelului, a șa cum nici CIA n u putea opera în S.U.A, Totu și, în
ciuda repro șurilor, lui Meir Amit îi pl ăcea săspunăcăMossad -ul a avut
aceeași soartăcu cea a Israelului. Sub conducerea sa, ceea ce Mossad -ul a
întreprins a avut de multe ori ecouri în str ăinătate. Pe multe dintre ace stea
le datora loialit ății, calitate care în momentul de fa țănu mai era la mod ă.
Cu toate acestea oamenii înc ăîși mai făceau treaba la fel de periculoas ăși

de murdar ăca întotdeauna îns ăse întrebau dac ăurmau s ăfie trași la
răspundere numai de c ătre u n superior sau și de vreo figur ăpoliticăîn
planul doi.
De-a lungul autostr ăzii care leag ăstațiunea Herzliyya de Tel Aviv
exista un grup de cl ădiri înconjurat cu sârm ăghimpat ă. Aceasta este
Academia Mossad. Unul dintre primele lucruri pe care le înv ățaun nou
ofițer politic, un spion, într -o ambasad ăstrăinădin Tel Aviv este locul
unde se afla cl ădirea maronie. Totu și, dacăo publica ție israe -lianăîi dădea
în vileag existen ța, aceasta risca s ăfie datăîn judecat ăîn 1996 au avut loc
aprige discu ții îninteriorul serviciului secret în leg ăturăcu un ziar din Tel
Aviv care publicase numele celui care fusese atunci numit director general
al Mossad -ului, rigurosul Dannv Yatom. S -a pus problema arest ării
reporterului ofensator și a editorului acestuia. Pân ăla urmănu s-a mai
întâmplat nimic atunci când Mossad -ul a realizat c ănumele lui Yatom
apăruse în publica ții din întreaga lume.
Meir Amit era complet împotriva demasc ărilor de acest fel: „S ă
numești un director activ e lucru serios. Spionajul e o treab ăsecretăș1
deloc pl ăcută. Indiferent de ce a f ăcut unul sau altul, trebuie s ă-ți ape'1
oamenii de cei din exterior. În interiorul organiza ției îi poți trata cum crezi
de cuviin ță, însăîn ochii lumii ace știa trebuie s ărămânăde CU tins și,
chiar mai mult, săfie necunoscu țiși învăluiți de mistere.
Cât timp a ocupat postul de director general, numele s ău de cod fost
Ram. Cuvântul era în spiritul Vechiului Testament, într -un mod
atisfăcător pentru un b ăiat crescut în spiritul primilor pionieri, într -un
timp în care întreaga Palestina arab ăera în revolt ăîmpotriva britanicilor
mandata ți darși a evreilor. S -a antrenat fizic înc ăde mic. De și avea o
construc ție firavă, Meir Amit a devenit puternic și în form ă, lucru sus ținut
de credin ța căacesta era p ământul lui. Eretz Israel, p ământul Israelului.
Nu conta dac ărestul lumii a continuat s ă-i spunăPalestina pân ăîn 1947,
când Na țiunile Unite au propus separarea sa.
Nașterea unei na țiuni, a Israelului, a fost urmat ăla scurt timp de
anihilarea ei de c ătre armat ele arabe care încercau s ă-și ia înapoi
teritoriile. Sase mii de evrei au murit; nimeni nu va ști vreodat ănumărul
exact al arabilor care și-au pierdut via ța atunci. Vederea atâtor cadavre nu
a făcut decât s ăgrăbeascămaturizarea lui Meir Amit. Cel mai mu lt a
contat sosirea supravie țuitorilor lag ărelor de concentrare naziste, fiecare
având tatuat pe piele câte un oribil num ăr albastru. „Priveli ștea te făcea să
te gânde ști la gradul de josnicie la care a ajuns lumea." Spuse de altcineva,
cuvintele ar fi sun at nepotrivit de banale; Meir Amit le -a dat demnitate.
Cariera sa militar ăa fost aceea a unui soldat destinat s ăajungăcât
mai sus: a fost comandantul unei companii în R ăzboiul de Independen ță
din 1948 doi ani mai târziu a comandat o brigad ăsub supraveg herea lui
Moshe Dayan apoi, dup ă5 ani, a fost conduc ător de opera țiuni militare, al
doilea ofi țer ca rang din For țele de Ap ărare a Israelului. Un accident
parașuta nu i s -a deschis decât pe jum ătatea pus cap ăt carierei sale
militare. Guvernul israelian i -a plătit studiile la Columbia University, unde
și-a luat ma șterul în administrarea afacerilor. S -a întors în Israel f ără
slujbă.
Moshe Dayan a propus ca Meir Amit s ădevinășeful spionajului
militar. În ciuda opozi ției inițiale, mai ales din cauz ăcănu av ea nici un fel
de experien țăîn domeniu, a fost acceptat: „Singurul avantaj pe care îl
aveam era c ăfusesem conduc ător pe câmpul de lupt ăși căștiam cât de
importante erau informa țiile pentru solda ții de pe front" La 25 martie 1963
a preluat conducerea Mo ssad-ului de la Isser A înf ăptuit multe lucruri
extrem de importante: a venit cu asasin ării inamicilor; a pus la punct o

legăturăsecretăde lucru cu KGB -ul atunci când milioane de evrei erau
persecuta ți, a reevaluat rolul femeilor și folosirea capcanelor sexuale în
cadrul serviciului se. cre ț; a fost de acord cu p ătrunderea în palatul regelui
Hussein cu pu țin înainte ca liderul hasemit s ădevinăspion CIA în lumea
arabă.
Tehnicile pe care le -a folosit pentru ob ținerea acestor lucruri înc ămai
sunt folosite , însănimeni din exterior nu va afla vreodat ăcum de a ajuns
săfie primul care s ăle punăîn practic ă. Strângând din maxilare, ar spune
numai c ă: „Sunt secrete și sunt secretele mele."
Când a sim țit căMossad -ul ar fi avantajat de conducerea altcuiva, s -a
retras fărăzgomot i -a adunat pe cei din subordinea sa și le-a reamintit c ă
atunci când vor sim ți cămunca pentru Mossad creeaz ăo problem ăîntre
etica personal ăși cererile statului, ar trebui s ăîși dea pe loc demisia. Apoi,
dupăceși-au strâns mâinil e, a plecat.
Însănu a fost vreun director Mossad pe care s ănu-l cheme la o cafea
în biroul s ău din strada Jabotinsky din încânt ătoarea suburbie a Tel
Aviv-ului, Ramat Can. în timpul unor astfel de întâlniri, u șa biroului
rămânea permanent închis ăiar tel efonul era scos din priz ă.
„Mama spunea mereu c ădacăai pierdut încrederea cuiva înseamn ă
căai pierdut un prieten," a explicat acesta în englez ă, având pe buze un
zâmbet viclean de om în vârst ă.
În afara rudelor celor mai apropiate câ țiva copii mici, nep oți, veriși
prieteni de o via ță-puțini îl cunosc cu adev ărat pe Meir Amit. lard nici nu
ar vrea ca lucrurile s ăstea altfel.
În acea diminea țăde martie din 1997, Meir Amit p ărea surprinz ător
de tânăr la volan, ar ătând mai degrab ăde 60 de ani decât de 75 , câți avea
de fapt. Figura atletic ăde altădatăse cam înmuiase; pe sub sacoul
albastru bine croit se putea observa un început de burt ă. Cu toatt acestea,
ochii îi erau înc ădestul de agili și indescifrabili în timp ce se îndrepta spre
bulevardul unde cre șteau eucalip ți.
Nici el nu mai ținea minte de câte ori f ăcuse drumul acesta, îns ă
fiecare vizit ăaici îi aducea aminte de un vechi proverb: „ca s ăsupra'
viețuiești ca evreu înseamn ăsălupți pânăla moarte."
Tot acela și lucru se citea și pe fețele solda ților care a șteptau raiduri la
umbra copacilor de la ie șirea din tab ăra de instruc ție pentru recru ți de la
Gilot, la nord de Tel Aviv. Aveau un aer în care citeai chiar o oarecare
insolență; își făceau stagiul militar în cadrul For țelor de Ap ărarare
Israel iene, fiind ferm convin și căserveau cea mai grozav ăarmatădin lume.
Puțini l-au recunoscut pe Meir Amit. Pentru ei era înc ăun bătrân rare
venise la monumentul comemorativ în apropierea c ăruia așteptau ei
Israelul este țara unor astfel de momente în tota l peste 1 500ridicate în
amintirea para șutistilor, pilo ților, celor care conduc tancuri și a infanteriei.
Monumentele comemoreaz ăvictimele a 5 r ăzboaie în toat ăregula și
aproape 50 de ani de incursiuni peste grani țeși operațiuni de gheril ă.
Totuși, într -oțarăcare își venereaz ăeroii așa cum n -a mai făcut-o nimeni
din vremea romanilor care ocupaser ăaceste p ământuri, în tot Israelul, ba
chiar nic ăieri în lume, nu exista un monument ca cel la ridicarea c ăruia a
ajutat Meir Amit.
Acesta e situat în interi orul perimetrului taberei de instruc ție pentru
recruțiși e format din mai multe cl ădiri din beton și gresie, asamblate sub
forma unui creier uman. Meir Amit a ales forma respectiv ăpentru c ă
„spionajul are de -a face în primul rând cu intelectul și nu cu a gentul
secret bronzat care face pe eroul."
Monumentul comemoreaz ă557 bărbațiși femei care au lucrat în
serviciile secrete israeliene, dintre care 71 au lucrat în slujba Mossad -ului.

Aceștia au murit peste tot în lume: în deserturile Irakului, în mun ții
Iranului, în junglele din America de Sud și Central ă, în tufi șurile din
Africa, pe str ăzile Europei.
Meir Amit i -a cunoscut personal pe mul ți dintre ace știa; pe câ țiva i-a
trimis la moarte sigur ăîn misiuni despre care spunea c ăerau „extrem de
periculoase, însăacesta este regretabilul inevitabil al acestui tip de munc ă.
Cei care î și pierd via ța o fac pentru na țiune, întotdeauna a fost a șa."
Pereții netezi de gresie sunt însemna ți doar cu numele și data
decesului. Nu se spune nimic despre cum a murit fiecar e: spânzurat în
Piața public ă, soarta tuturor evreilor condamna ți înțările arabe;
înjunghiat pe o str ăduțăfărănume; în urma a luni de tortur ăîn
închisoare. Nimeni nu va ști niciodat ă. Chiar și Meir Amit nu putea decât
săBănuiascăcâteodat ă, iar atunci îșiținea gândurile negre pentru el.
Monumentul nu este decât o parte dintr -un întreg complex corne,
morativ. În interiorul cl ădirilor se afl ăCamera Dosarelor unde sunt ținute
biografiile tuturor agen ților mor ți. Informa țiile privind via ța dinaintea și
din timpul serviciului militar sunt strânse cu grij ăînsănuși cele despre
ultima misiune secret ă. Fiecare agent î și are ziua memorial ă, comemorat ă
într-o micăsinagogă.
În astfel de sinagogi exist ăun amfiteatru unde de ziua serviciului
secret, familiile se adun ăpentru a -și aminti de cei mor ți. Câteodat ăMeir
Amit li se adreseaz ă. Apoi viziteaz ămuzeul memorialului, plin de obiecte
vechi: un transmi țător montat într -un fier de c ălcat; un microfon cafetier ă
cernealăsimpatic ăîntr-o sticlăde parfum; repo rtofonul cu care a fost
înregistrat ăîn secret discu ția decisiv ădintre Regele Hussein al Iordaniei și
președintele Nasser al Egiptului, premerg ătoare Războiului de Sase Zile.
Meir Amit a transformat povestirile despre b ărbații care au folosit
echipamentel e în adev ărate mituri ale eroismului. El subliniaz ăde fiecare
datădeghizarea pe care a folosit -o Yaka Boqati cât timp a intrat și a ieșit
din Iordan pân ăcând a fost capturat și executat în Amman în 1949, și
radioul de cristal pe care l -au folosit Max Bi nnetși Moshe Marzuk pentru a
conduce cea mai de succes re țea din Egipt pân ăau murit în chinurile cele
mai grele, dorindu -și moartea într -o închisoare din Cairo.
Pentru Meir Amit ace știa erau cu to ții „Ghedeonii mei". Ghedeon este
eroul din Vechiul Testam ent care a salvat Israelul din mâna unor du șmani
foarte numero și datorit ăinformațiilor pe care le -a deținut.
La urmă, trebuia s ăintre în labirint, înso țit de custodele muzeului,
S-au oprit în fa ța fiecărui nume gravat, înclinându -și puțin capetele, iar
apoi au mers mai departe. Tot ceremonialul s -a terminat brusc. Nu mai
erau mor ți pe care s ă-i pomene ști cu pio șenie numai spa ții goale pe gresia
pietrei de mormânt unde urmau s ăfie adăugate nume.
Pentru un moment, Meir Amit a început din nou s ăviseze, înt r-o
ebraicășoptită, fostul șef Mossad i -a spus custodelui: „Orice s -ar
întâmpla, trebuie s ăne asigur ăm căacest loc va d ăinui."
Fărănici o leg ăturăcu ce se spusese înainte, Meir Amit a ad ăuga! că
în biroul din Damasc al pre ședintelui Hafiz al -Assad al Siriei se afla o
singurăimagine, o fotografie a locului unde în 1187 Saladin i -a înfrânt pe
cruciați, ceea ce a dus la recucerirea Ierusalimului.
Pentru Meir Amit, mândria pe care o nutre ște Assad pentru acea
fotografie „are o conota ție pentru Israel. Ne vede așa cum a f ăcut-oși
Saladin ca pe un popor pe care urmeaz ăsă-l cucereasc ăîn cele din urm ă.
Sunt mul ți care gândesc în felul acesta. Unii chiar sus țin căne sunt
prieteni. Trebuie s ăfim extrem de precau ți în ceea ce -i privește.
S-a oprit, și-a luat la revedere de la custode și s-a îndreptat spre
mașină, cași cum spusese deja prea multe ca și cum ceea ce a spus ar fi

întețitși mai mult zvonurile care începuser ăsăcircule în interiorul
serviciului secret israelian. înc ăo crizăîn relația dintre Mo ssadși serviciul
secret american avea s ăizbucneasc ăcu posibile urm ări devastatoare
pentru Israel.
Deja implicat în scandalul care fierbea era unul dintre cei mai vioi și
mai duri agen ți care fuseser ăîn subordinea lui Meir Amit, un om care
câștigase dej a un loc în cartea de istorie drept cel care l -a capturat pe
Adolf Eichmann, și căruia încăîi mai pl ăcea săse joace cu focul.
CAPITOLUL 4
Spionul cu masca de fier
Locuitorii boga ți din elegantul cartier Afeka în nordul Tel -Aviv-ului se
obișnuiserăsă-l vadăpe Rafael „Rafi" Eitan, un b ărbat în vârst ă, scund,
gras, miop și care abia dac ămai auzea cu urechea dreapt ăde când
luptase în R ăzboiul de Independen țăal Israelului, întorcându -se acasăcu
țevi vechi, lan țuri uzate de biciclete și alte tipuri de vechituri de metal.
Purtând o c ămașăși o pereche de pantaloni ieftini cump ărați de la
supermarket, cu fa ța acoperit ăde o masc ăde sudor, acesta transforma
deseurile în sculpturi suprarealiste cu ajutorul unui aparat de sudur ă.
Unii vecini se întrebau dac ăce făcea nu era o form ăde evadare. Știau
căomorâse pentru țară, nu pe câmpul de lupt ăci în misiuni secrete care
făceau parte din neîncetatul r ăzboi sub acoperire pe care Israelul îl purta
împotriva du șmanilor statului. Nici un vecin nu știa câți oamen i omorâse
Rafi Eitan, câteodat ăchiar cu propriile mâini puternice și butucănoase.
Tot ce le spunea era c ă: „De fiecare dat ăcând omoram trebuia s ăle văd
ochii, albul ochilor. Atunci eram foarte calm, foarte concentrat, și cu
gândul numai la ce trebuia s ăfac. Atunci o f ăceam. Asta era tot." î și
însoțea spusele de zâmbetul binevoitor pe care îl folosesc cei puternici
atunci când caut ăaprobarea celor slabi.
Rafi Eitan fusese pentru aproape un sfert de veac director adjunct de
operațiuni al Mossad -ului. Nu era de el munca de birou, unde trebuia s ă
citeascărapoarte și să-i trimităpe alții să-i îndeplineasc ăordinele. De
fiecare dat ăcând avea ocazia, mergea pe teren având o ținutădemnă,
mânat de o întreag ăfilozofie pe care o redusese la o propozi ție scurt ăși
cuprinzătoare: „Dac ănu faci parte din r ăspuns, atunci faci parte din
problem ă."
Nu mai fusese nimeni altul care s ă-l întreac ăîn duritate și sânge
rece,șiretenie, în abilitatea de a improviza cu o vitez ăuimitoare; avea un
talent înn ăscut de a dema sca chiar și cel mai bine pus la punct plan și o
neobosit ăforțăde a urm ăriși prinde o victim ă. S-a folosit de toate aceste
calități într -o singur ămisiune care i -a adus faima, r ăpirea lui Adolf
Eichmann, birocratul nazist care a transpus în practic ăoribila Solu ție
Finalăa lui Hitler.
Pentru vecinii s ăi de pe strada Shay, Rafi Eitan era o figur ă
respectabil ă, omul care le r ăzbunase rudele moarte, care a reamintit lumii
cătoți naziștii sunt periculo și. Nu se plictiseau niciodat ăsă-l asculte la el
acasăpovestind despre o opera țiune înc ăneegalat ăde alta mai
îndrăzneață, înconjurat de obiecte de art ă, Rafi Eitan î și încruci șa brațele
musculoase, î și înclina capul p ătrățos,și pentru un moment nu mai
spunea nimic, l ăsându -și ascult ătorii să-și aducăamin te de vremurile
când, în ciuda tuturor greut ăților, Israelul luase fiin ță. Apoi, cu o voce
puternic ă, a început s ăle spunăprietenilor s ăi de încredere cum a început

capturarea lui Adolf Eichmann. în primul rând a pus la cale planul celei
mai senza ționale răpiri din toate timpurile.
Dupăcel de -al doilea r ăzboi mondial, depistarea criminalilor nazi ști de
război era ini țial făcutăde către supravie țuitorii holocaustului, î și spuneau
Nokmin, „R ăzbunătorii." Nu se mai încurcau cu procesele legale. Pur și
simp lu executau orice nazist le ie șea în cale. Rafi Eitan nu auzise de nici
un caz în care ace știa săfi omorât pe cine nu trebuia. Oficial, Israelul
acorda pu ținăimportan țăprinderii criminalilor de r ăzboi. Era o chestiune
de prioritate. Ca na țiune, Israelul abia dac ămai rezista, înc ăînconjurat de
statei e arabe ostile. Toate trebuiau f ăcute la timpul lor. Țara aproape c ă
rămăsese fărănici un ban. Nu -și puteau permite s ărezolve nedrept ățile
trecutului.
În 1957, Mossad -ul a primit senza ționalaștire cum c ăEichmann
fusese v ăzut în Argentina. Rafi Eitan, deja o stea în cadrul Mossad -ului în
urma incursiunilor iscusite împotriva arabilor, a fost ales desemnat s ă-l
captureze pe Eichmann și să-l aducăîn Israel pentru a fi judecat.
l s-a spus c ărezultatul va f i extrem de benefic. Ar fi un act de justi ție
divinăpentru poporul s ău. Ar aminti lumii de lag ărele de concentrare și de
nevoia de a se asigura c ăașa ceva nu se va mai repeta niciodat ă. Ar plasa
Mossad -ul în fruntea serviciilor secrete din lumea întreag ă. Nici un alt
serviciu nu mai îndr ăznise săîncerce o astfel de opera țiune. Riscurile erau
însăpe măsură. Urma s ălucreze la mii de mile dep ărtare de cas ă,
călătorind cu documente false, bazându -se exclusiv pe for țele proprii și
activând într -un mediu ost il. Argentina era raiul nazi știlor. Acolo echipa
Mossad putea sfâr și în închisoare sau putea chiar s ăfie ucisă.
Timp de doi ani lungi, Rafi Eitan a a șteptat răbdător în timp ce prima
tentativăde supraveghere a fost confirmat ăbărbatul care locuia în
cartierul clasei mijlocii din Buenos Aires sub numele de Ricardo Klement
era Adolf Eichmann.
Când a primit ordinul de începere a ac țiunii, Rafi Eitan a devenit „rece
ca ghea ța." Se gândise deja la tot ce putea merge prost. Urm ările politice,
diplomatice și, pe ntru el, cele profesionale, aveau s ăfie enorme. De
asemenea se întrebase ce urma s ăse întâmple când, dup ăcapturarea lui
Eichman, poli ția argentinian ăavea săintervin ă. „M-am hotărât să-l strâng
de gât pe Eichmann cu propriile mele mâini. Dac ăm-ar fi p rins as fi avut
argument la tribunal c ăacționasem în virtutea biblicei zicale, „ochi pentru
ochi."
Liniile aeriene na ționale, El Al, cump ăraserăspecial din banii
economisi ți un avion Britannia pentru drumul lung pân ăîn Argentina.
Rafi Eitan a spus:
„Am trimis pe cineva în Anglia s ăcumpere unul. A dat banii și a luat
avionul. Oficial, zborul c ătre Argentina trebuia s ătransporte o delega ție
israelian ăcare săparticipe la s ărbătorirea a 50 de ani de independen țăa
țării. Nici unul din delega ți nu aștiutde ce i -am înso țit sau căîn capătul
avionului preg ătisem o mic ăcelulăpentru Eichmann."
Rafi Eitan și echipa sa au ajuns la Buenos Aires în mai 1960. S -au
stabilit în una din cele 7 ascunz ători pe care le închiriase dinainte un
agent Mossad. Uneia i s -adat numele de cod ebraic Maoz, sau
„Fortăreața". Apartamentul avea s ăfie pe post de baz ăpentru opera țiune.
O altăascunzătoare a fost numit ăTira, sau „Palat", loc unde avea s ăfie
ținut Eichmann dup ăcapturare. Celelalte ascunz ători erau necesare în ca z
căEichmann trebuia mutat din cauza unui raid poli țienesc. De asemenea,
o duzinăde mașini a fost închiriat ăpentru opera țiune.
Când totul a fost pus la punct, Rafi Eitan a devenit calm și hotărât.
Orice îndoieli cu privire la un eventual e șec au disp ărut; perspectiva

acțiunii înlocuise tensiunea a șteptării. Timp de 3 zile, el și echipa sa l -au
urmărit pe Adolf Eichmann, care odinioar ănu se deplasa nic ăieri fără
șoferulși limuzina sa Mercedes, cum c ălătorea cu autobuzul și cobora la
colțul străzii Cari baldi dintr -o suburbie de la marginea ora șului, la fel de
punctual ca atunci când a semnat ordinele de trimitere în lag ărele de
concentrare.
În noaptea de 10 mai 1960, Rafi Eitan a ales pentru r ăpire un șoferșj
pe alți doi care s ă-l înșface pe Eichmann o datăce acesta urca în ma șină.
Unul dintre oameni fusese antrenat s ăcaptureze o persoan ăîn plină
stradă. Rafi Eitan avea s ăstea lâng ășofer, „gata s ăajut cum puteam."
Operațiunea a fost stabilit ăpentru seara urm ătoare. Pe data de
11mai, la ora 8:00 P. M., mașina echipei a intrat pe strada Garibaldi.
Nu era nici urm ăde tensiune. Trecuser ăcu toții de mult de faza asta.
Nu era nimic de spus. Rafi Eitan s -a uitat la ceas: 8:03. Au condus în
susulși-n josul str ăzii. 8:04. Mai multe autobuze au oprit și auplecat. La
8:05 a mai venit un autobuz. L -au văzut pe Eichmann coborând. Pentru
Rafi Eitan, „ar ăta puțin cam obosit, probabil la fel cum ar ătași dupăo zi
în care îi trimitea pe oamenii mei în lag ărele de concentrare.
„Strada era înc ăpustie, în spatele meu l -am auzit pe specialistul în
răpiri deschizând u șa. Am condus pân ăam ajuns chiar în spatele lui
Eichfriann. Mergea destul de repede, ca și cum ar fi vroit s ăajungăacasă
pentru cin ă. îl auzeam pe specialist respirând constant, a șa cum înv ățase
la an trenament. Redusese timpul r ăpirii la 12 secunde."
Mașina a ajunsîn dreptul lui Eichmann. Acesta s -a întors pe jum ătate
și s-a uitat mirat la specialistul care se d ădea jos din ma șină, în acela și
moment, omul s -a împiedicat din cauza unui șiret desf ăcut, g ata săcadă.
Pentru un moment, Rafi Eitan a fost prea uimit ca s ăse poatămișca.
Traversase jum ătate din glob pentru a -l prinde pe omul care trimisese 6
milioane de evrei la moarte, și erau cât pe ce s ă-l rateze din cauza unui
șiret legat prost. Eichmann începea s ăse îndep ărteze repede. Rafi Eitan a
sărit din ma șină.
„L-am apucat de gât cu a șa o forțăîncât am v ăzut cum îi ies ochii din
orbite. Mai aveam pu ținși-l strangulam. Specialistul era în picioare și
ținea ușa deschis ă. L-am azvârlit pe Eichmann p e bancheta din spate.
Specialistul s -a aruncat în ăuntru, stând pe jum ătate pe Eichmann. Toat ă
treaba nu a durat mai mult de 5 secunde."
De pe locul din fa ță, Rafi Eitan putea sim ți respira ția acrăa lui
Eichmann care se chinuia s ărespire. Specialistul i -amișcat maxilarul în
susși în jos. Eichmann s -a calmat. A reu șit chiar s ăîntrebe ce înseamn ă
aceastăofensă.
Nimeni nu vorbea cu el. în t ăcere au ajuns la ascunz ătoare, la 5 km
mai departe. Rafi Eitan i -a cerut lui Eichmann s ăse dezbrace în pielea
goală. I-a comparat apoi m ăsurile cu cele din dosarul SS pe care îl
obținuse. N -a fost mirat s ăvadăcăEichmann reu șise să-și scoatătatuajul
SS. însătoate celelalte m ăsurători se potriveau cu cele din dosar m ărimea
capului, distan ța de la cot la încheietur ă,de la genunchi la glezn ă. L-a
legat pe Eichmann de pat. Timp de 10 ore l -au lăsat într -o liniște deplin ă.
Rafi Eitan vroia s ă-i produc ă„un sentiment de descurajare. Chiar înainte
de răsărit, Eichmann ajunsese într -o stare de maxim ăvulnerabilitate
psihică. L-am întrebat cum îl cheam ă. Mi-a dat un nume spaniol. Am
spus, nu, nu, nu, numele nem țesc.Și-a spus pseudonimul nem țesc acela
pe care I -a folosit când a fugit din Germania. Am spus din nou, nu, nu,
nu, numele t ău adevărat, numele SS. S -a întins pe pat cași cum vroia s ă
aibătoatăatenția noastr ăși a spus tare și clar, Adolf Eichmann. Nu l -am
mai întrebat nimic altceva. Nu mai aveam de ce."

În următoarele 7 zile, Eichmann și cei care l -au capturat au stat
închiși în casă. în acest timp, nimeni nu vorb ea cu el. Mânca, se sp ălași
se ducea la toalet ăîntr-o liniște deplin ă. Pentru Rafi Eitan:
„Liniștea era mai mult decât o regul ăa opera țiunii. Nu vroiam s ă-i
arătăm lui Eichmann cât de nervo și eram. Asta i -ar fi dat speran ță. Iar
speranța transform ăo persoanădisperat ăîn una periculoas ă. Trebuia s ă
se simtăla fel de disperat ca și oamenii mei în timp ce erau transporta ți în
trenuri spre lag ărele de concentrare."
Decizia ducerii acestuia din ascunz ătoare pân ăla avionul El Al care
aștepta sătransporte acasădelegațiași-a avut propria tent ăde umor
negru, în primul rând Eichmann a fost îmbr ăcat în uniforma liniei aeriene
pe care Rafi Eitan o adusese din Israel. L -au făcut săbea o sticl ăde
whisky, îmb ătându -l de-a binelea.
Eitanși echipa s -au îmbr ăcatși ei în uniformele de zbor și s-au
stropit inten ționat cu whisky, îndesând un chipiu pe capul lui Eichman și
înghesuindu -l pe bancheta din spate a ma șinii, Rafi Eitan a condus pân ă
la baza militar ăunde avionul a ștepta cu motoarele pornite.
La poarta bazei, solda ții argentinieni au f ăcut semn ma șinii săse
oprească, în spate, Eichmann sfor ăia. Rafi Eitan î și aduce aminte:
„În mașinăputea ca într -o distilerie. Acela a fost momentul în care am
câștigat cu to ții premiile Oscar Mossad! Am f ăcut pe evreii beți care nu
rezistăla băuturile argentiniene tari. G ărzile au fost amuzate și |-au lăsat
în pace pe Eichmann".
Pe 21 mai 1960, la cinci minute dup ămiezul nop ții, Britannia a
decolat avându -l la bord pe Eichmann care înc ăsforăia în celula din
capătul av ionului.
Dupăun lung proces, Eichmann a fost g ăsit vinovat de crime
împotriva umanit ății, în ziua execu ției, la 31 mai 1962, Rafi Eitan se afla
în camera de execu ție la închisoarea Ramla: „Eichmann s -a uitat la mine și
a spus: O s ă-ți vinășiție vremea s ămăurmezi, evreule!, iar eu i -am
răspuns: Îns ănu azi, Adolf, nu azi. În momentul urm ător s-a deschis o
trapă. Eichmann a scos un sunet de om care se sufoca. Apoi au început
să-i miroas ămațele care i se întorceau pe dos, apoi s -a auzit numai
zgomotul sf orii care opunea rezisten ță. Un sunet foarte satisf ăcător."
Un cuptor special fusese construit pentru a -i incinera trupul, în
câteva ore, cenu șa i-a fost împr ăștiatăîn mare, pe o suprafa țădestul de
extinsă. Ben -Curion a ordonat s ănu mai r ămânănici o ur mă, pentru a nu
încuraja simpatizan ții să-l transforme pe Eichmann într -o figurănazistăde
cult. Israelul îl vroia ras de pe fa ța pământului. Apoi cuptorul a fost
dezasamblat și niciodat ăfolosit din nou. în acea sear ă, Rafi Eitan st ătea pe
malul m ării pr ivind în larg și simțindu-se împăcat, „știind cămi-am
îndeplinit misiunea. Asta î ți dămereu un sentiment pl ăcut."
Cașef adjunct al opera țiunilor Mossad, meseria lui Rafi Eitan a
continuat s ă-l poarte prin întreaga Europ ăsăgăseascăși săomoare
teroriști arabi. Pentru aceasta folosea bombe ac ționate de telecomenzi,
arma aleas ăde Mossad, Beretta, iar când lini ștea era esen țială, propriile
mâini, fie pentru a strangula o victim ăcu un fir de o țel, fie administrând o
loviturămortalăde pumn la ceaf ă. Omo ra întotdeauna f ărăremuscări.
Când se întorcea acas ă, petrecea ore în șir în fața cuptorului din
curte, înconjurat de scântei, absorbit totalmente de metalul pe care îl
modela dup ăplac. Apoi pleca din nou, în c ălătorii în care trebuia s ă
schimbe avionul de mai multe ori pentru a ajunge la destina ție. Pentru
fiecare c ălătorie își alegea o na ționalitate și o identitate diferit ă, construit ă
în jurul numeroaselor pa șapoarte furate sau falsificate perfect pe care
Mossad -ul le adunase cu r ăbdare.

Când nu omora , se ocupa cu recrutarea de sayanimi, alt lucru la care
se pricepea. Avea o tactic ăpe care o aplica, f ăcând astfel apel la dragostea
evreilor pentru țara lor.
„Le spuneam c ătimp de 2000 de ani poporul nostru a visat. C ătimp
de 2000 de ani noi, evreii, n e-am rugat pentru mântuire, în cântece, în
proză, în inimi, cu to ții am păstrat viu visul iar visul ne -aținut în via țăpe
noi. Acum s -a împlinit. Și apoi ad ăugam: ca s ăfim siguri c ăvisul
continuă, avem nevoie de oameni ca tine."
În cafenele, de -a lungul bulevardelor pariziene, în restaurante, pe
malul Rinului, la Madrid, Bruxelles și Londra repeta cuvintele
emoționante. Foarte des, viziunea sa despre ce înseamn ăsăfii evreu în
zilele noastre mai coopta câte un fân. Pentru cei care ezitau, îmbina cu
pricepere motivele personale cu cele politice, repovestind întâmpl ări de
când era în cadrul Haganah -uluiși despre Ben -Curionși alți lideri. Ultima
urmăde împotrivire disp ărea pe loc.
În curând avea peste 100 de b ărbațiși femei în toat ăEuropa care s ă-i
îndeplineasc ăordinele: avoca ți, denti ști, profesori, doctori, croitori,
comercian ți, femei casnice, secretare. Dintre to ți aceștia, îndr ăgea un grup
anume: evreii germani care se întorseser ăînțara holocaustului; Rafi Eitan
îi numea „spionii supravie țuitori ."
Trudind în subteranul activit ăților Mossad, Rafi Eitan a avut grij ăsă
nu facăpolitică, îndepărtându -se astfel de ceea ce învr ăjbea serviciul
secret israelian. Știa ce se întâmpla, și anume manevrele celor de la Aman,
serviciul secret militar, în frunt e cu Shin Bet, care vroiau s ăreducă
autoritatea suprem ăa Mossad -ului. Auzise de intrigile politice care formau
și reformau, de rapoartele „numai ochi" pe care ace știa le trimiteau
primului ministru, îns ăîn timpul lui Meir Amit, Mossad -ul a rămas de
neclintit, înl ăturând orice încerc ări prin care se dorea s ăse revin ăasupra
poziției inițiale.
Apoi, într -o bunăzi, Meir Amit n -a mai fost la conducere n -a mai fost
văzut mergând vioi pe coridoare și nici privind p ătrunzător sau zâmbind cu
acel zâmbet care părea cănu îi atingea niciodat ăbuzele, în urma plec ării
lui, colegii l -au îndemnat pe Rafi Eitan s ă-i lase s ă-l voteze drept
înlocuitorul lui Amit, subliniind c ăavea toate calit ățile necesare și că
inspira loialitate și popularitate în Mossad. îns ăpânăsăse decid ăRafi
Eitan, postul a revenit unui desemnat al Partidului Muncii, palidul și
pedantul Zvi Zamir. Rafi Eitan și-a dat demisia. Nu s -a certat cu noul șef
Mossad pur și simplu a sim țit căMossad -ul nu mai avea cum s ăfie un loc
unde săse simtă„confortabil." în timpul lui Meir Amit, misiunile sale au
fost efectiv libere; a sim țit căZamir avea s ă„nu se abat ăde la reguli. Asta
nu era pentru mine."
Rafi Eitan s -a apucat s ăfacăconsultan ță, punându -se în slujba
firmelor care vroiau s ă-și îmbun ătățeascăsecuritatea sau a persoanelor
fizice bogate care vroiau s ă-și antreneze personalul pentru a -l putea ap ăra
de un eventual atac terorist. Dar nu pentru mult timp. Dup ăun an, Rafi
Eitan a l ăsat săse afle c ăera gata s ăreintre în vâltoarea serviciulu i de
spionaj.
Când Yitzhak Rabin a devenit prim ministru în 1974, acesta l -a
desemnat pe agresivul și întreprinz ătorul Yitzhak Hofi, la conducerea
Mossad -uluiși l-a subordonat rapacelui Ariei Sharon, consilierul lui Rabin
pe probleme de securitate, în foa rte scurt timp, Sharon l -a făcut pe Rafi
Eitan asistentul s ău personal. Hofi s -a trezit astfel lucrând cu un om care
avea aceea și atitudine dur ăfațăde opera țiunile serviciului secret.
Trei ani mai târziu, într -o altăremaniere a guvernului, un nou prim
ministru, Menachem Begin, l -a numit pe Rafi Eitan consilier personal în

probleme de terorism. Prima mi șcare a lui Eitan a fost organizarea
asasinării palestinianului responsabil cu pl ănuirea masacrului de la
Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, când 11 atleți israelieni au fost
masacra ți.1 Cei care îi omorâser ăfuseserădeja executa ți de Mossad.
Primul care a murit st ătea în holul blocului s ău din Roma când a fost
împușcat de aproape, de 11 ori câte un glon țpentru fiecare atlet omorât.
Când cel de -al doilea terorist a r ăspuns la telefon în apartamentul s ău din
Paris, o bomb ă, montat ăîn receptor și acționatăprin telecomand ă, a
explodat, zburându -i capul de pe umeri. Un alt terorist dormea în camera
sa de hotel din Nicosia când a fost omorât de o bomb ăasemănătoare.
Pentru a crea panic ăîn rândul membrilor grup ării Septembrie Negru care
omorâse atle țiiși care mai erau înc ăîn viață, Mossad -ul a aranjat ca
anunțurile mortuare ale acestora s ăaparăîn ziarele locale ar ăbești.
Familiile acestora au primit floriși scrisori de condolean țe cu pu țin timp
înainte ca fiecare dintre ace știa săfie ucis.
Rafi Eitan a pornit în c ăutarea liderului acestora, Aii Hassan Salameh,
cunoscut în lumea arab ăsub numele de „Prin țul Roșu." De la incidentul
din Munchen, acesta se mutase dintr -o capital ăarabăîn alta, dând lec ții
de strategie grupurilor teroriste. De fiecare dat ăcând Rafi Eitan era gata
săacționeze, Prin țul Roșu își schimba din nou cartierul general. Ins ăpână
la urmăs-a stabilit printre artizanii de bombe d in Beirut. Rafi Eitan
cunoștea bine ora șul. Chiar și așa, a hot ărât să-și împrosp ăteze memoria.
Dându -se drept om de afaceri grec, acesta a plecat la Beirut, în numai
câteva zile a aflat unde locuia Salameh și care era programul acestuia.
Rafi Eitan s -a întors la Tel -Avivșiși-a făcut planurile. Trei agen ți
Mossad care puteau fi lua ți drept arabi au trecut grani ța în Liban și au
mers în ora ș. Unul a închiriat o ma șină. Cel de -al doilea i -a montat o serie
de bombe în caroserie, capot ăși uși. Al treilea a p arcat -o pe ruta pe care
mergea Prin țul Roșu în fiecare diminea ță. Folosind cu exactitate timpii
indicați de Rafi Eitan, ma șina a fost programat ăsăsarăîn aer când
Salameh era în dreptul ei. A șa s-ași întâmplat, împr ăstiindu -i măruntaiele
în toate p ărțile.
Rafi Eitan a dovedit înc ăo datăcăera un executant în cadrul
serviciului secret israelian. îns ăprimul ministru Menachem Begin a decis
căRafi era prea pre țios sămai riște cu astfel de misiuni periculoase. I -a
spus consilierul s ău căde acum înainte trebuia s ărămânăla birou și să
fie discret. De curând, John le Carre lI -a folosit pe Eitan ca model pentru
personajul principal care depista terori ști în thriller -ul său The Little
Drummer.
Însăcredibilitatea pe care i -a acordat -o imagina ției unui roman cier nu
I-a liniștit cu nimic pe Rafi Eitan. Vroia s ăse afle în miezul ac țiunii, nu la
birou sau la nesfâr șiteleședințe de conducere. A început s ă-l batăla cap
pe primul ministru Begin s ă-i dea altceva de f ăcut.
Dupăce a ezitat ceva timp c ăci Rafi Eita n era consilier excelent pe
probleme de contraspionaj Begin l -a pus într -unul dintre cele mai sensibile
posturi din cadrul serviciului secret, post care avea s ă-l solicite intelectual
și să-i satisfac ădorința de munc ăde teren. A fost numit directorul
Biroului Coordon ărilorȘtiințifice, cunoscut în ebraic ăsub acronimul
LAKAM.
Înființat în 1960, operase pe post de unitate de spionaj a Ministerului
Apărării, trebuind s ăadune informa ții „cu orice pre ț." în general, aceasta
înseamn ăsăfure sau s ămiluiasc ăoamenii s ăvorbeasc ă, încăde la
început, LAKAM a fost deranjat de ostilitatea Mossad -ului care vedea
unitatea ca pe proverbialul „nou venit." Isser Harel și Meir Amit au
încercat amândoi fie s ăopreascăactivitatea LAKAM, fie s ă-l absoarb ăîn

Mossad. îns ăShimon Peres, ministrul adjunct al Ap ărării a sus ținut
insistent c ăministerul s ău avea nevoie de propria agen ție care s ăadune
informa ții, încet dar sigur, LAKAM și-a continuat treaba, instalându -și
birouri în New York, Washington, Boston și Los Angeles, toate centre cheie
aleștiinței pe muchie de cu țit, în fiecare s ăptămână, personalul LAKAM î și
făcea datoria de a trimite în Israel pachete cu jurnale tehnice, știind că
FBI-ul era cu ochii pe ei.
Aceste supravegheri s -au intensificat dup ă1968, când s -adescoperit
căunul dintre inginerii care lucrau la construirea navei aeriene de r ăzboi
Mirage IIIC furase peste 200 000 de schi țe. Acesta a primit o pedeaps ăde
4 aniși jumătate pentru c ădăduse LAKAM -ului informa ții despre cum
să-și construiasc ăpropriil e copii dup ăMirage. De atunci LAKAM s -a mai
bucurat și de alte mici succese.
Pentru Rafi Eitan, reu șita cu Mirage a fost factorul decisiv. Ce
reușiserăodatăputeau reu și din nou. Avea de gând s ătransforme
„muribundul" LAKAM într -o forțăpe care s ănu o poatăignora nimeni.
Mutându -se din birourile neînc ăpătoare din Tel -Aviv, le -a spus noilor
săi subalterni, impresiona ți căacum erau condu și de așa o figur ă
legendar ă, cădacăar fi să-și punătoate cuno ștințele sale despre știință
într-o eprubet ă, tot ar mai rămâne destul loc liber, îns ă, a adăugat, era un
om care înv ăța repede.
A intrat în lumea științei căutând poten țialeținte pe care s ăle
cunoasc ă. Pleca de acas ăînainte de r ăsăritși de multe ori se întorcea pe la
miezul nop ții cu suluri tehnice pe care le citea pân ăîn zori; nu prea mai
avea timp s ăse relaxeze sculptând fierul vechi, în timp ce absorbea
imensele cantit ăți de informa ții, a reluat leg ătura cu vechiul s ău serviciu.
Mossad -ul avea acum un nou director: Nahum Adm oni. Ca și Rafj Eitan,
Admoni suspecta inten țiile americanilor în Orientul Mijlociu. În aparen ță,
Washington -ul continua s ă-și arate angajamentul fa țăde Israel, iar CIA
ținea deschis canalul de contact pe care îl deschiseser ăIsser Harel și Allen
Dulles. însăAdmoni se plângea c ăinformațiile nu prezentau mare interes.
Șeful Mossad era de asemenea îngrijorat de raporturile primite de la
agenții katsa și sayanimii bine plasa ți la Washington. Ace știa aflaser ăde
întâlniri secrete între înal ții oficiali ai dep artamentului de stat și lideri
arabi din anturajul lui Yasser Arafat, care discutaser ădespre metodele de
a obliga Israelul s ăfie mai în țelegător cu privire la cererile palestinienilor.
Admoni i -a spus lui Rafi Eitan c ăacum sim țea cănu mai putea numi
Statele Unite „manta de vreme rea".
Atitudinea avea s ăfie întărităde un incident care va șoca credin ța
american ăîn inviolabilitatea sa, lucru care nu se mai întâmplase de la
războiul din Vietnam.
În august 1983, agen ții Mossad au aflat c ăse preg ătea un a tac
împotriva for țelor Statelor Unite care se aflau în Beirut pe post de
menținători ONU ai p ăcii. Agen ții au identificat un camion care avea s ă
conținăo jumătate de ton ăde explozibili. Mossad -ul ar fi trebuit s ă
transmit ăinforma ția CIA. îns ăla o întru nire la sediul Mossad -ului din
bulevardul Regele Saul, personal a fost informat c ă„oamenii no ștri trebuie
săfie cu ochii pe camion. Iar în ce -i privește pe yankei, noi nu suntem aici
ca să-i apărăm. Pot s ă-și poarte și singuri de grij ă. Dacăîncepem s ăfacem
prea multe pentru yankei ne aprindem singuri paie în cap".
La 23 octombrie 1983, supravegheat îndeaproape de agen ții Mossad,
camionul a intrat cu vitez ămaximăîn baza Batalionului 8 al marinei
americane din apropierea aeroportului Beirutului; 241 sol dați din
infanteria marin ăau murit.

Reacția în rândul e șaloanelor Mossad, dup ăspusele unui fost ofi țer,
Victor Ostrovsky, a fost c ă, „dacăvor să-și bage nasul în afacerile
Libanului, las ă-i săplăteascăprețul."
Rafi Eitan a început s ăse gândeasc ăserios la monitorizarea S.U.A.
Comunitatea științificăde aici era cea mai avansat ădin lume, iar
tehnologia militar ăera de neegalat. LAKAM ar fi dat lovitura dac ăputea
pune mâna numai pe câteva astfel de informa ții. Primul obstacol pe care
trebuiau s ă-l depășeascăerași cel mai greu: g ăsirea unui informator
destul de bine plasat care s ăle poatăfurniza materialul.
Folosindu -se de lista sayanimi -lor americani la a c ărei întocmire a
ajutat cât timp a lucrat pentru Mossad, Rafi a dat de veste c ăera interesat
săgăseascăpe cineva din Statele Unite care lucra în domeniul științeiși
despre care se știa căera pro -lsrael. Luni de zile nu a primit nici un
răspuns.
Apoi, în aprilie 1984, Aviem Sella, colonel în avia ția israelian ăcare
studia informatica în fiecar e sâmbătăla Universitatea din New York, a
mers la o petrecere dat ăde un ginecolog evreu bogat în estul
Manhattan -ului. Sella, o mic ăcelebritate în cadrul comunit ății evreie ști
din oraș, era cunoscut drept pilotul ce condusese cu 3 ani în urm ăun atac
aerian care a distrus un reactor nuclear irakian.
La petrecere se mai afla și un tân ăr sfios care zâmbea ru șinosși care
nu părea săse simtăîn largul lui printre grupurile de doctori, avoca țiși
bancheri, l -a spus lui Sella c ăse numea Jonathan Pollard, șicăsingurul
motiv pentru care venise la petrecere era ca s ă-l cunoasc ăpe el. Ru șinat
de așa o vădităadmirație, Sella a schimbat câteva vorbe din polite țe,și era
gata săplece când Pollard a recunoscut c ănu era numai un sionist
convins, dar c ălucra pe ntru serviciul secret naval american, în foarte
scurt timp, vicleanul Sella a aflat c ăPollard lucra în Centrul de alert ă
anti-terorist, într -una din cele mai secrete institu ții, în Suitland, Maryland.
Printre îndatoririle lui Pollard se num ărași monitori zarea întregului
material secret despre activit ățile teroriste din lume. Postul s ău era extrem
de important în cadrul serviciului secret al S.U.A.
Sella nu și-a putut crede urechilor, mai ales când Pollard a început s ă
dea detalii exacte despre incidente p etrecute când serviciul secret al S.U.A.
nu a cooperat cu partea israelian ă. Sella a început s ăse întrebe dac ă
Pollard nu f ăcea parte dintr -o opera țiune condus ăde FBI prin care se
încerca recrutarea unui israelian.
Totuși era ceva în leg ăturăcu Pollard care părea veridic, în aceea și
noapte, Sella a telefonat la Tel -Avivși a vorbit cu comandantul s ău.
Ofițerul a dat leg ăturașefului de stat major al avia ției israeliene. Sella
a primit ordin s ădezvolte contactul cu Pollard.
Au început s ăse întâlneasc ă:la patinoarul din Rockefeller Piaza;
într-o cafenea din strada 48 în Central Park. De fiecare dat ăPollard îi
înmâna documente secrete pentru a -și confirma spusele, Sella trimitea
apoi materialele la Tel -Aviv, bucurându -se de sentimentul pe care i -|
dădeaimplicarea într -o operațiune secret ăimportant ă. A fost deci uimit,
pe bunădreptate, la aflarea ve știi căMossad -ulștia totul despre Pollard,
care se mai oferise cu doi ani în urm ăsăspioneze pentru ei, îns ăa fost
refuzat, fiind catalogat „nesigur". U n agent katsa care lucra pentru Mossad
l-a descris pe Pollard ca „singuratic și cu o imagine nerealist ăasupra
Israelului."
Nefiind dispus s ă-și piardărolul pe care îl avea într -o opera țiune
evident mult mai interesant ădecât statul în fa ța calculatorului într-o sală
de curs, Sella a început s ăcaute o cale de a r ămâne în mijlocul problemei,
în timpul șederii sale la New York l -a cunoscut pe ata șatul pe probleme

științifice al consulatului israelian din ora ș. Numele s ău era Yosef Yagur.
Fusese numit de Eit an în fruntea tuturor opera țiunilor LAKAM din S.U.A.
Sella l -a invitat pe Yagur s ăia cina cu el și cu Pollard. în timpul
mesei, Pollard a repetat c ăIsraelului nu i se d ădeau informa ții despre cum
săse apere împotriva atacurilor teroriste arabe pentru c ăStatele Unite nu
vroiau s ăstrice rela țiile cu produc ătorii arabi de petrol.
În acea noapte, folosind o linie de telefon securizat ă, de la consulat,
Yagur l -a sunat pe Rafi Eitan. Era înc ăfoarte devreme în Tel -Aviv, îns ă
acesta era înc ăla birou. Era apr oape de r ăsăritul soarelui când a pus
receptorul în furc ă. Era extenuat: î și găsise informatorul.
În următoarele 3 luni, Yagur și Sella l -au cultivat intens pe Pollard și
pe viitoarea lui so ție, Anne Henderson. l -au dus la restaurante scumpe, la
spectacole pe Broadway, la premiere cinematografice. Pollard continu ăsă
le dea documente importante. Rafi Eitan nu putea decât s ăse minuneze de
cât de bune erau materialele. A hot ărât căera timpul s ă-și cunoasc ă
sursa.
În noiembrie 1984, Sella și Yagur i -au invit at pe Pollard și pe
Henderson s ă-i însoțeascăîntr-o călătorie plătităde ei la Paris. Yagur i -a
spus lui Pollard c ăvacanța era „o mic ărecompens ăpentru tot ce faci
pentru Israel." Au zburat cu to ții la clasa l și au fost a șteptați de un șofer
care i -a dus la Hotelul Bristol. Acolo îi a ștepta Rafi Eitan.
Pânăa doua zi diminea ța, Rafi Eitan f ăcuse toate aranjamentele
pentru ca Pollard s ă-și continue treaba pentru ei. Ins ălucrurile nu mai
aveau săcontinue la fel de simplu și de frumos ca la început. Sell a avea s ă
disparădin peisaj, acum c ăîși îndeplinise misiunea. Yagur avea s ădevină
misionarul oficial al lui Pollard. A fost pus la punct un întreg sistem oficial
de transmitere a documentelor. Pollard trebuia s ăle aduc ăla
apartamentului lui Irit Erb, o secretar ăgrizonat ăde la ambasada din
Washington, în buc ătărie i se instalase un xerox cu mare putere de copiere
pentru documentele pe care trebuiau s ăle multiplice. Vizitele lui Pollard
aveau s ăaibăloc în timp ce el î și avea ma șina la sp ălat, în tim p ce i se
curăța mașina avea timp s ă-i înmâneze documentele lui Yagur, a c ărui
mașinăprimea acela și tratament. Ascuns în cutia de detergent se afla un
copiator cu baterii. Și apartamentul lui Erb și spălătoria auto erau în
apropierea Aeroportului Na țional din Washington, lucru care înlesnea
plecările lui Yagur la New York. De la consulat trimitea materialul
printr -un fax sigur la Tel -Aviv.
Rafi Eitan s -a întors la Tel -Aviv săaștepte rezultatele. Acestea i -au
întrecut toate a șteptările: detalii despre tran sporturi de arme ruse ști
pentru Siria și alte state arabe, dar și poziția exact ăa rachetelor SS -21și
SA-5 hărțiși fotografii prin satelit ale arsenalelor irakiene și siriene, dar și
a uzinelor unde se fabricau produse chimice și biologice.
Rafi Eitan a înțeles rapid metodele prin care S.U.A. aduna informa ții
secrete, nu numai din Orientul Mijlociu dar și din Africa de Sud. Pollard îi
dăduse rapoarte de la agen ții CIA care îi procuraser ăo schițăa întregii
rețele a serviciului secret din țară. Unul dintr e documente con ținea date
despre felul în care Africa de Sud a reu șit sădetoneze un dispozitiv
nuclear la 14 septembrie 1979 în partea de est a Oceanului Indian.
Guvernul de la Pretoria negase în permanen țăcăa devenit o putere
nucleară. Rafi Eitan a ara njat ca Mossad -ul sătrimităcopii dup ătoate
documentele legate de Africa de Sud și Pretoria, distrugând astfel re țeaua
CIA. 12 agen ți au fost nevoi ți săpărăseascățara în cel mai scurt timp.
În urm ătoarele 11 luni, Jonathan Pollard a continuat s ăfure
informații de la serviciul secret american. Peste 1000 de documente extrem
de importante, 108 m3 de hârtie, au fost trimise în Israel, înainte de a le

trimite mai departe Mossad -ului, Rafi Eitan le citea pe ner ăsuflate.
Informa țiile i-au permis lui Nahum Ad moni săfacăo scurtăexpunere
guvernului de coali ție al lui Shimon Peres despre cum s ărăspundăpoliticii
aplicate de Washington în Orientul Mijlociu, într -o manier ăpe care la
început ar fi considerat -o imposibil ă. Unul dintre cei care au luat noti țe la
întâlnirile din cabinetul din Ierusalim unde se țin întâlnirile de duminic ă, a
afirmat c ă„dacăîl asculți pe Admoni vorbind, te sim ți aproape la fel de
bine ca atunci când te afli în Biroul Oval. Nu numai c ăștiam cum tratau
cei de la Washington problemel e care ne m ăcinau, dar aveam suficient
timp săluăm măsuri înainte de a lua decizii."
Pollard devenise un factor crucial în politica israelian ă. Rafi Eitan a
cerut săi se dea lui Pollard un pa șaport evreiesc pe numele de Danny
Cohen, precum și o leafălunarăgeneroas ă, în schimb îi cerea lui Pollard
detalii despre activit ățile de supraveghere electronic ăale NASA în Israel și
metodele de ascultare folosite împotriva ambasadei israeliene din
Washington și în alte obiective diplomatice din Statele Unite.
Înainte ca Pollard s ăfurnizeze informa țiile, acesta a fost arestat, la 21
noiembrie 1985, în fa ța ambasadei israeliene din Washington. Câteva ore
mai târziu, Yagur, Sella și secretara ambasadei din Washington se
îmbarcau într -o cursăEl Al de la New York la Tel-Aviv, înainte ca agen ții
FBI să-i poatăopri. O dat ăajunși în Israel, au disp ărut în bra țele
protectoare ale recunosc ătorului serviciu secret. Pollard a fost închis pe
viață, iar soția sa pentru 5 ani.
Între timp, Rafi Eitan se bucura de succesul unei noi opera țiuni pe
care o condusese împotriva Statelor Unite și care făcuse din Israel prima
putere nuclear ădin Orientul Mijlociu.
CAPITOLUL 5
Sabia nuclear ăa lui Ghedeon
În 1945, la un cinema din Tel -Aviv, Rafi Eitan urm ărea imaginile
filmate î n timpul bombard ării Hiroshimei. în timp ce to ți tinerii solda ți din
jurul său fluierau și scoteau strig ăte de uimire privind pelicula care
prezenta devastatul ora șjaponez, el se gândea numai la dou ălucruri. Va
poseda vreodat ăIsraelul asemenea arm ă? Dar oare ce s -ar întâmpla dac ă
vecinii arabi ar fi primii care s ăaibăuna?
De-a lungul anilor anumite întreb ări îi mai veneau din când în când în
minte. Dac ăEgiptul arfi avuto bomb ănuclearăar fi câștigat Războiul Suez
și n-ar mai fi avut loc nici un R ăzboi de Sase Zile sau R ăzboiul Yom
Kippur.2 Israelul ar fi fost un desert nuclear. Dac ăar poseda o arm ă
nucleară, Israelul arfi invincibil.
Pe atunci, pentru un agent a c ărui treab ăera în primul rând s ă
omoare terori ști, asemenea întreb ări strategice reprez entau numai un
interes academic iar g ăsirea unui r ăspuns era treaba altora. Totu și, când a
preluat conducerea LAKAM, a început s ăse gândeasc ăserios la aceast ă
problem ă. Acum nu mai avea decât o singur ăîntrebare: Putea s ăajute
Israelul s ăobținăun scut nuclear?
Citind pân ănoaptea târziu, îmbuibat cu cele 40 de capsule cu
vitamine pe care le lua zilnic, a aflat cum politicienii Israelului și oamenii
deștiințănu au fost de la început de acord unii cu al ții în privin ța
nucleariz ării. în dosare erau men ționate certuri la întâlnirile de cabinet,
monologurile dure ale oamenilor de știință,și vocea puternic ăa primului
ministru David Ben -Gurion care întrerupea întotdeauna protestele
chinuite și argumentele lungi și plicticoase.

Toate necazurile au început î n 1956 când Fran ța a trimis un reactor
de 24 megawa ți în Israel. Ben -Gurion a anun țat căacesta urma s ă
alimenteze o „sta ție de pompare" cu ajutorul c ăreia desertul se va
transforma într -un „paradis agricol prin des ărarea a 4 miliarde de metri
cubi de ap ăde mare anual". Declara ția a dus la demisia imediat ăa 6 din
cei 7 membri ai Comisiei Israeliene a Energiei Atomice, care protestau c ă
de fapt, reactorul urma s ăfie folosit ca precursor al aventurismului politic
ce va face ca întreaga lume s ăse alieze îm potriva noastr ă." Strategii
militari erau și ei de aceea și părere. Yigal Allon, erou al R ăzboiului de
Independen ță, a condamnat aspru „op țiunea nuclear ă"; nici Yitzhak Rabin,
care avea s ădevinăîn scurt timp șeful IDF, nu a fost de o alt ăpărere.
ChiarșiAriei Sharon, înc ăde pe atunci r ăzboinicul conduc ător al
Israelului, s -a opus vehement arsenalului nuclear. „Avem cele mai bune
forțe conven ționale din regiune."
Ignorându -i pe to ți, Ben -Gurion a dat ordin ca reactorul s ăfie
amplasat în Desertul Negev, în apropierea micului ora șDimona, a șezare
cenușieși măturatăde furtuni de nisip. Cândva punct de r ăscruce pe
drumul str ăbătut cu c ămile de la Cairo la Ierusalim, Dimona devenise de
mult un ora șuitat de vreme. Doar pe câteva h ărți mai figura în desertul de
la sud de Tel Aviv. Ins ă, de acum încolo, nici un cartograf nu mai avea voie
săindice locul unde Israelul începuse s ăfacăprimii pa și spre era
nucleară.
Cupola argintie a Dimonei sub care se afla reactorul se în ălța
deasupra desertului. Kirya le Mehe kar Gariny, numele ebraic al Dimonei, a
angajat peste 2.500 de oameni de științăși tehnicieni. Ace știa lucrau în
cea mai fortificat ăcentralădin lume. Nisipul din jurul gardurilor era în
permanen țăverificat, s ănu prezinte urme ale vreunor intru și. Piloții aveau
ordin sădoboare orice avion care ar fi survolat o arie înconjur ătoare de 5
mile. Din ordinul inginerilor s -a săpat la 2.438 m în p ământ o „camer ă
care săadăposteasc ăreactorul, parte integrant ăa unui complex subteran
cunoscut sub numele de Mac hon Doi. în centrul acestuia se afla
mecanismul de separare/reprelucrare, numit „utilaj textil" la expedierea
maritim ădin Fran ța.
De unul singur, reactorul nu avea cum s ăproducăIsraelului o bomb ă
nucleară. Fabricarea acesteia necesita substan țe fisionab ile, uraniu sau
plutoniu. Puterile nucleare ale lumii c ăzuserăde acord s ănu dea niciodat ă
mai mult de 1 g din ambele substan țe celor ce nu f ăceau parte din „clubul"
lor exclusiv. Impun ătorul reactor de la Dimona nu era decât un simplu
exponat pân ăla pri mirea de substan țe fisionabile.
La trei luni de la instalarea reactorului, o mic ăuzinăde prelucrat
materiale nucleare s -a deschis într -o fostăfabricăde oțel din timpul celui
de-al doilea r ăzboi mondial, în ora șul Apollo, Pennsylvania. Firma se
numea So cietatea de Echipamente și Materiale Nucleare, Numec. Director
executiv era Dr. Salman Shapiro.
În baza de date a LAKAM unde erau lista ți evreii americani mai
importan ți din domeniul științific, Shapiro era trecut și ca important
strângător de fonduri pent ru Israel. Rafi Eitan știa cădăduse de o posibil ă
soluție pentru alimentarea cu substan țe fisionabile a reactorului din
Dimona. A ordonat o anchet ăamănunțităîn ceea ce -l privea pe Shapiro și
pe toți angaja ții fabricii. De investiga ție s-a ocupat un kats a din
Washington.
O datăpornităancheta, Rafi Eitan a început s ăse afunde într -o
chestiune care avea s ăporneasc ădin căldura desertului din Dimona și să
ajungăpe coridoarele r ăcoroase ale Casei Albe.

Printre actele pe care katsa din Washington le -a trimis se afla și o
copie a unui raport scris la 20 februarie 1962 de c ătre Comisia Energiei
Atomice S.U.A. și adresat lui Shapiro, prin care acesta era aspru
amenințat că„nerespectarea regulilor de securitate pot atrage dup ăsine
pedepse conform legii, incl usiv cele prev ăzute de Legea Energiei Atomice
din 1954 și legile spionajului."
Amenin țarea l -a încurajat și mai mult pe Rafi Eitan s ăcreadăcă
aflase o cale de acces spre industria nuclear ăa Statelor Unite. Numec
părea săfie o companie care l ăsa mult de dorit nu numai în domeniul
securității, dar și al contabilit ății pe care o neglija, având și un
management care l ăsa mult de dorit din punct de vedere al protec ției
paznicului nuclear a Americii. îns ăexact aceste nereguli f ăceau din fabric ă
oțintăatâtde atrăgătoare.
Fiul unui rabin ortodox, Salman Shapiro a ajuns departe datorit ă
genialității sale. La vârsta de 28 de ani î și lua doctoratul în chimie la
Universitatea Johns Hopkins. Fiind extrem de muncitor a ajuns membru
important al unui proiect de cer cetări nucleare și al unui laborator de
dezvoltare la Westinghouse; corpora ția a fost contractat ăde Marina
Statelor Unite s ădezvolte reactoare submarine. Investiga țiile asupra vie ții
personale a lui Shapiro au ar ătat căunele din rudele sale s -au num ărat
printre victimele Holocaustului, iar Shapiro, „în felul s ău discret", a
furnizat câteva milioane de dolari Institutului Technion din Haifa, care
oferea cursuri de științăși inginerie.
În 1957 Shapiro a plecat de la Westinghouse și a pus pe picioare
Numec . Compania avea 25 de ac ționari, cu to ții simpatizan ți fățiși ai
Israelului. Shapiro s -a trezit astfel în fruntea unei mici companii într -o
industrie agresiv ăși periculoas ă. Cu toate acestea, Numec a câ știgat o
serie de contracte de recuperare a uraniului îmbogățit, proces care de cele
mai multe ori ducea la pierderea unei cantit ăți de uraniu în timpul
operațiunii de salvare. Nu se putea ști când a avut loc pierderea și nici cât
de mare era aceasta. Acest lucru l -a făcut pe Rafi Eitan s ă-și înghită
vitamin ele cuși mai mare satisfac ție.
A continuat s ăciteascădespre cum rela țiile,și așa încordate, dintre
Israelși Statele Unite cu privire la dorin ța evreilor de a deveni o putere
nucleară, s-au tensionat și mai mult o dat ăcu vizita lui Ben -Gurion la
Washi ngton în 1960. în cadrul unor noi întâlniri cu oficialii
Departamentului de Stat, acestuia i s -a spus f ărăocolișuri cădacăIsraelul
ar poseda arme nucleare, atunci balan ța puterii în Orientul Mijlociu ar fi
afectată, în februarie 1961, pre ședintele John F. Kennedy i -a scris lui
Ben-Gurion sugerându -i ca Dimona s ăfie inspectat ăperiodic de Agen ția
Internaționalăa Energiei Atomice.
Alarmat, Ben -Gurion a zburat la New -York să-l întâlneasc ăpe
Kennedy la Hotelul Waldorf -Astoria. Liderul israelian era „foart e îngrijorat"
de ceea ce el numea „necontenitele presiuni americane", îns ăKennedy era
de neclintit: inspec ția trebuia s ăaibăloc. Ben -Gurion a cedat cu toat ă
amabilitatea de care a fost în stare. S -a întors acas ăconvins c ă„prezența
unui catolic la Casa Albănu poate însemna decât necazuri pentru Israel."
Primul ministru a apelat la singurul om de încredere din Washington,
Abraham Feinberg, un sionist care încuraja aspira țiile nucleare ale
Israelului.
Pe de -o parte, new -yorkezul era cel mai important evr eu care f ăcea
rost de fonduri pentru Partidul Democratic. Feinberg nu ascundea motivul
pentru care strânsese multe milioane: banii erau folosi ți pentru ca partidul
săsusținăIsraelul în Congres. De asemenea, f ăcuse rost în secret de alte
milioane de dolar i pentru crearea Dimonei. Banii soseau sub form ăde

cecuri la Banca Israelului din Tel -Aviv, evitându -se în felul acesta
controalele valutare israeliene. Ben -Gurion i -a spus lui Feinberg:
Zbârleste -te nițel Ia el. F ă-l pe băiețașsăpriceapărealitatea vie ții."
Metoda lui Feinberg era presiunea politic ădirectă-aceeași metodăcare
îl scosese din fire pe Kennedy când candidase la pre ședinție. Atunci,
Feinberg îi spusese direct:„Suntem dispu și săvăplătim facturile dac ăne
lăsați săne ocup ăm de politica dvs . în Orientul Mijlociu." Kennedy a
promis atunci „s ălase Israelul în pace". Feinberg a fost de acord s ăfacă
rost de o prim ăcontribu ție de 500 000 de dolari pentru campanie dup ă
care aveau s ămai vinăși alții."
Și de aceast ădatăa folosit aceea și tacti cădirectă: dacăpreședintele
Kennedy mai insista cu inspec ția de la Dimona, atunci „s ănu se mai
bazeze pe un nou ajutor financiar la urm ătoarele alegeri din partea
evreilor." Un foarte mare ajutor a venit de la o surs ăneașteptată.
Secretarul de stat al lui Kennedy, Robert S. McNamara, i -a spus lui
Kennedy c ă„înțelege de ce Israelul vrea o bomb ănucleară."
Cu toate acestea, Kennedy a fost de neclintit, iar Israelul obligat s ă
accepte inspec ția. Președintele le -a acordat în ultima clip ădouăconcesii,
înschimbul accesului în Dimona, Statele Unite aveau s ăvândăIsraelului
rachete sol -aer, pe atunci cele mai avansate arme de ap ărare din lume. Iar
inspecția nu va fi f ăcutăde Agen ția Interna ționalăa Energiei Atomice, ci de
o echipăexclusiv american ăcare își va anun ța vizita cu câteva s ăptămâni
înainte.
Rafi Eitan a savurat din plin povestirea despre cum israelienii i -au
păcălit pe inspectorii americani.
Un centru de control fals a fost construit peste cel adev ărat de la
Dimona, cu panouri de control și aparate de m ăsurăcomputerizate care
păreau cămăsoarăîntr-adevăr capacitatea reactorului implicat în planul
de irigare care avea s ătransforme desertul Negevîntr -o pășune luxuriant ă.
Zona con ținând „apa grea" adus ăprin contraband ădin Fran țași Norvegia
era plasat ădeparte de ochii inspectorilor din motive de securitate. Simpla
prezențăa apei grele ar fi fost dovada c ăreactorul era preg ătit pentru cu
totul alte scopuri.
Când au sosit americanii, israelienilor li s -a luat o piatr ăde pe inim ă
descoperind c ănici unul dintre ace știa nu vorbea ebraica; lucru care a
limitatși mai mult șansele ca pe viitor inspectorii s ă-și dea seama de
adevăratele inten ții ale celor de la Dimona. Scena fusese preg ătităpentru
Rafi Eitan.
Obținerea accesului la c entrala Numec a fost un lucru relativ u șor.
Ambasada Israelului la Washington a cerut permisiunea Comisiei Energiei
Atomice „ca o echip ăde oameni de științăde-ai noștri săviziteze locul
pentru a în țelege bine temerile exprimate de inspectorii vo ștri cu privire la
prelucrarea de șeurilor nucleare." Cererea a fost aprobat ă, deși FBI -ul
conducea o ac țiune de supraveghere pentru a descoperi dac ăShapiro nu
fusese cumva recrutat ca spion israelian.
Nu fusese și nici nu avea s ăfie vreodat ă. Rafi Eitan era mul țumit că
Shapiro era un patriot convins, un sionist care credea în dreptul Israelului
de a se ap ăra. Shapiro nu era bogat numai datorit ăaverii familiei și a
investițiilor bursiere iscusite, dar și-a măritși mai mult averea personal ăo
datăcu profiturile enorme pe care Numec le f ăcuse deja. De asemenea,
spre deosebire de Jonathan Pollard, Shapiro nu era un tr ădător;
patriotismul s ău era evident. Rafi Eitan știa căorice încercare de a -l
recruta ar fi în zadar. Shapiro trebuia deci s ărămânăîn afara opera țiunii
care începea s ăprindăcontur în mintea lui Eitan.

Cu toate acestea, anumite riscuri erau inevitabile. Pentru a afla mai
multe despre Numec, Rafi Eitan a trimis doi agen ți la Apollo. Ace știa erau
Avraham Hermoni, a c ărui acoperire la ambasada Israelu lui în Washington
era de „consilier științific",și Jeryham Kafkafi, un katsa care opera în
S.U.A. pe post de scriitor colaborator extern.
Ambii au înconjurat uzina f ărăsăliședea voie îns ăsăo fotografieze.
Shapiro le -a explicat c ăar fi însemnat s ăîncalce una dintre regulile
Comisiei Energiei Atomice. Shapiro li s -a părut primitor îns ă, dupăpărerea
lui Hermoni, „un om cople șit de munc ă".
Rafi Eitan a decis c ăsosise momentul s ămeargăel însuși la Apollo. A
alcătuit un grup de „inspectori". Printre a ceștia se num ărauși doi oameni
deștiințăde la Dimona, specializa ți în reprelucrarea de șeurilor nucleare.
Un alt membru avea s ătreacădrept conduc ătorul Departamentului de
Electronic ăde la Universitatea din Tel -Aviv, Israel." Nu exista un asemenea
post la Universitate; b ărbatul era un ofi țer LAKAM îns ărcinat cu
securitatea, care trebuia s ăîncerce s ăgăseascăo cale de fura de șeurile
fisionabile de la central ă.Și Hermoni f ăcea parte din grup: treaba lui era
săevidențieze zonele cu securitate slab ădescoperite pe parcursul vizitei
sale anterioare. Rafi Eitan c ălătorea cu numele adev ărat, drept „consilier
științific pe lâng ăprimul ministru al Israelului."
Delegații au fost accepta ți de către ambasada S.U.A. din Tel -Aviv,și
au primit vizele. Rafi Eitan și-a prevenit echipa c ăar putea fi urm ăriți (de
FBI din momentul în care ajung la New York. îns ă, spre surprinderea sa,
nu a văzut nimic suspect.
Sosirea israelienilor la Apollo a coincis cu întoarcerea lui Shapiro
dintr -un alt tur de for țăal campusurilo r universitare americane, unde
acesta solicita ajutor oamenilor de științăcare simpatizau Israelul și care
ar fi de acord s ămeargăacoloși să-i „rezolve problemele tehnice și
științifice." Acesta urma mai apoi s ăle acopere cheltuielile și banii pe care
Universitatea li i -ar putea opri din salariu.
Șederea lui Rafi Eitan și a echipei sale la Apollo a fost discret ă. Au stat
la un motel șiși-au petrecut aproape tot timpul la centrala Numec,
învățând cum s ăobținăuraniu îmbog ățit din hexafluorid gazos de uraniu.
Shapiro le -a explicat c ă, potrivit regulilor Comisiei Energiei Atomice,
Numec trebuia s ăplăteascăpenalizări pentru orice substan țăîmbogățită
nejustificat ă, de la 10 g la 2.000 kg.
Rafi Eitan și spionii s ăi au plecat din Apollo la fel de neobserv ați pe
cât au venit.
Ce a urmat nu poate fi dedus decât din rapoartele FBI, îns ăchiarși
acestea l ăsau întreb ări frustrante despre ce anume a suspectat Salman
Shapiro c ăse ascunde în spatele vizitei lui Rafi Eitan. Un raport al
FBI-ului men ționa căla o lunădupăce israelienii s -au întors acas ă,
Numec a devenit partenerul guvernului israelian într -o afacere care a fost
descrisăca „pasteurizarea mânc ăriiși sterilizarea mostrelor medicale prin
iradiere."
Un alt raport semnat FBI ar ăta: „căun avertisment lipit pe fiecare
container ce ar con ține materiale radioactive ar face ca nimeni s ănu vrea
săle deschid ăsau săle examineze și nimeni s ănu ne lase pe noi s ăo
facem."
Motivul refuzului era faptul c ăambasada Israelului la Washington
explicase clar Dep artamentului de Stat c ădacăse încearc ăinspectarea
containerelor, acestea vor fi puse sub imunitate diplomatic ă.
Depărtamentul de Stat a sunat la Departamentul Justi țieiși a avertizat în
legăturăcu serioasele consecin țe diplomatice care ar urma o dat ăcu
încălcarea acelei imunit ăți. Tot ce puteau face înfrân ții agenți FBI era s ăse

uite cum containerele erau îmbarcate în avioanele de transport El Al pe
aeroportul Idleward.
În ciuda celor mai mari eforturi ale sale, șeful biroului CIA la Tel -Aviv,
John H adden, a spus c ăi-a fost imposibil s ădovedeasc ăfaptul c ăacele
containere aveau ca destina ție Dimona. FBI -ul a reperat 9 transporturi
maritime la 6 luni dup ăvizita lui Rafi Eitan. Au ad ăugat căacele
containere ajungeau seara și plecau a doua zi înaint e săse lumineze: toate
erau învelite în plumb, folosit la transportarea uraniului îmbog ățit,și pe
fiecare era stampilat ăîn ebraic ăo adresădin Haifa. De mai multe ori,
agenții au văzut „hornuri de sob ă" containere de depozitare a uraniului
îmbogățit fiind băgate în containere de o țel din docul de desc ărcare de la
Numec. Fiecare „horn" avea un num ăr care ar ăta căvenea din pivni țele de
mare securitate ale centralei, îns ăFBI-ul nu putea face nimic, într -un
raport al FBI -ului se vorbea despre „presiuni f ăcute de Departamentul de
Stat pentru a nu se crea incidente diplomatice."
Dupăzece luni, transporturile au încetat brusc. FBI -ul nu putea decât
săpresupun ăcăla Dimona ajunsese deja o cantitate suficient ăde
substan țe fisionabile. La interviurile f ăcute mai târziu, Shapiro a negat c ă
ar fi alimentat Israelul cu materiale folosite la fabricarea bombelor. FBI -ul
a răspuns c ărapoartele centralei dovedeau discrepan ța dintre acte și
cantitățile de material reprelucrat. Shapiro a insistat c ă„cea mai logic ă
explicație" pentru vreo cantitate de uraniu care s -ar fi „pierdut" ar fi c ăa
fost absorbit în p ământ sau c ăs-a evaporat. Singura concluzie era c ă
materialul care disp ăruse cânt ărea 45 kg. Shapiro nu a fost acuzat de
nimic ilegal.
În anii ce au urmat, lui Rafi Eitan i s -a iertat convingerea c ă, după
căderea Uniunii Sovietice, furtul de substan țe fisionabile devenise extrem
de simplu. Un incident petrecut la 10 august 1994 pe aeroportul
Seremetievo din Moscova a dovedit exact spusele sale.
În acea zi, la ora 12:45, Justiano Torres, îmbr ăcat elegant într -un
costum gri, cump ărat pentru acest unic voiaj, a întârziat pu țin din cauza
valizei foarte grele din piele neagr ă, marca Delsey. Torres și-a cump ărat
nrimul s ău bilet la clasa l și a zâmbit persoanei de la te jghea. Zâmbetul
fost înregistrat de o camer ăde luat vederi montat ăîn spatele mesei și
menităsă-i surprind ăfiecare mi șcare.
Alte camere îl filmaser ăîn secret în ultimele câteva luni. Au fost
filmate întâlnirile sale cu un cercet ător nuclear rus nemul țumit, Igor
Țashanka: întâlnirile lor pe dealurile Stalin; plimb ările pe râul moscovit cu
un vapora șde croazier ă; cinele în restaurantele de ținute de mafia
rusească;și, în sfâr șit, întâlnirea la care Țashanka i -a dat o geant ă
diplomat în schimbul c ăreia ac esta a primit un plic cu 5.000 de dolari, în
orice caz, Torres putea s ăcreadăcăfăcuse o afacere. Geanta diplomat
conținea substan țe fisionabile.
Justiano Torres era omul de leg ăturăal unui cartel columbian de
droguri care î și extinsese afacerile și acu m se ocupa cu traficul unei
substan țe mult mai periculoase. Valiza con ținea, în dispozitive sigilate,
200 g de plutoniu 239 pe care i le vânduse Țashanka. Valoarea la negru
era de 50 de milioane de dolari. Plutoniul era extrem de nociv; contactul cu
o picăturămicroscopic ăputea fi fatal. Con ținutul valizei era suficient
pentru fabricarea unui mic dispozitiv nuclear.
Serviciul secret israelian știa de mult c ăteroriștii puteau fabrica o
bornbănuclearăartizanal ă. Un tân ăr american care absolvise în anii 70
facultatea de fizic ă, o făcuse chiar, și descrisese toate etapele necesare.
Publicarea acestora a provocat groaz ăîn cadrul Mossad -ului.

O bomb ăputea ajunge dezmembrat ăla bordul unei nave, sau putea fi
trecutăprintr -o granițăterestrăși asamblat ăîn Israel. Iar arma ar putea fi
activatăcu o telecomand ă.Și-ar păstra oare guvernul pozi ția ferm ă?
Analiștii Mossad au decis c ănu se vor preda. Aceast ăpresupunere era
bazatăpe o înțelegere deplin ăa gândirii teroriste la vremea respectiv ă: în
anii '70, ch iarși grupurile extremiste ar fi ezitat s ădetoneze o bomb ă
nuclearădin cauza consecin țelor politice pe care le -ar fi avut de suportat.
Ar fi fost renega ți chiarși de acele na țiuni care i -ar fi sus ținut în secret
pânăla momentul respectiv.
Prăbușirea c omunismului sovietic reînnoise temerile Mossad -ului. Se
crease o zon ăde noi incertitudini; nimeni nu putea spune cu siguran țăîn
ce direc ție avea s ăse îndrepte Rusia. Mossad -ul descoperise c ărachete
Scud ruse ști fuseser ădeja exportate pe valut ăforte m ai multor țări din
Orientul Mijlociu. Tehnicienii ru și ajutaser ăAlgeria s ă-și construiasc ăun
reactor nuclear. Rusia avea o mul țime de arme biologice, inclusiv un virus
extrem de nociv care putea ucide milioane de oameni. Dac ănumai o
cantitate mic ăar cădea în mâna terori știlor? Un borcane! umplut cu acel
virus putea decima Tei -Aviv-ul. însămai presus de toate era teama c ă
Rusiași-ar putea vinde arsenalul nuclear ~ aceasta era cea mai mare
problem ă. Pentru Uri Saguy aceasta era „o amenin țare pe care nim eni nu o
putea ignora."
Experții Mossad au alc ătuit profilele psihologice ale oamenilor de
științăruși care ar putea furniza materiale, precum și motivele lor: existau
cei care ar face -o doar pentru bani, și cei care ar face -o din nenum ărate
motive ideolo gice. Lista centralelor ruse ști din care ar putea fi furate
substan țele erau descurajator de lung ă. Directorul general Mossad,
Shabtai Shavit, a trimis la Moscova doi agen ți katsa ce aveau ca ordin
special infiltrarea în comunitatea științifică.
Unul dintr e aceștia era Lila. N ăscutăla Beirut din p ărinți evrei,
absolvise fizica la Universitatea Ebraic ădin Ierusalim iar acum lucra în
departamentul de spionaj științific al Mossad -ului. Asistase la întâlnirile de
probăale lui Torres cu Tashanka și la tratati ve.
Lilași colegul s ău lucraser ăîndeaproape cu agen ți Mossad în
Germania și în alte țări. Cercet ările au f ăcut-o săajungăpânăîn Columbia
și apoi înapoi în Orientul Mijlociu. Al ți agenți Mossad au supravegheat
întâlniri la Cairo, Damasc și Bagdad. Noi piste se profilau la orizont:
Bosnia p ărea săfie o rut ăposibilăpentru contrabanda cu plutoniu 239
care urma de acolo s ăajungăla destina ția finalăIrak. îns ănu era pentru
prima dat ăcând complicitatea regimului lui Saddam era greu de dovedit.
Acesta e ra motivul pentru care lui Torres i se permisese s ătransporte
materialul letal zburând cu o companie comercial ăcare nu b ănuia nimic.
Decizia a fost cânt ărităcu grijăde către directorii serviciilor secrete
germane și rusești. Aceștia au conchis c ăriscu l explod ării plutoniului era
„infinitezimal." Permisiunea a fost dat ăde ambele guverne pentru a vedea
dacăTorres îi va aduce pân ăla destinatar. Oficial, opera țiunea era numai
una germano -rusă.
Din pozi ția avantajoas ăde a supraveghea por țile de îmbarcar e în acea
diminea țăde august, Lila știa cărolul său în opera țiune se încheiase. Un
agent Mossad —cu nume de cod Adler era deja pe pozi ție în holul
Hotelului Excelsior din centrul Munchenului, unde Torres avea sâ predea
marfa. Un alt agent mort se afla l a aeroport a șteptând sosirea zborului
3369.
Un al treilea agent Ib era a șezat la dou ăscaune în spatele lui Torres,
pe durata c ălătoriei de 3 ore spre vest. Vis -a-vis de Torres st ătea Viktor
Sidorenko, ministrul adjunct al Energiei Atomice. Printre responsabilit ățile

sale se num ărași protejarea arsenalului nuclear al țării. Rusia avea la
acea dat ăîn jur de 130 t de plutoniu radioactiv, adic ăsuficient pentru
fabricarea a 16.000 de bombe atomice, fiecare de dou ăori mai mare decât
cea care a distrus Hiroshima.
Sidorenko primise un num ăr de rapoarte îngrijor ătoare care puneau
accentul pe controalele slabe și moralul sc ăzut al angaja ților a sute de
institute ruse știși centre de cerce tare cu acces la substan țe radioactive.
Cu câteva luni în urm ă, un muncitor de la o central ănuclearădin mun ții
Urali fusese arestat, fiindc ăavea într -o pungăde plastic bile de uraniu.
Alte 5 kg de uraniu au fost furate de muncitorii de la o alt ăcentra lăde
lângăMinskși ascunse la ei acas ă. Furturi le au fost depistate numai când
1 kg a fost vândut pe 20 de sticle de vodc ă. Sidorenko mergea în Germania
ca săasigure guvernul cancelarului Helmut Kohl c ăastfel de cazuri nu se
vor mai repeta niciodat ă;nemții amenin țau cu sanc țiuni.
La 5:45 P.M., exact la timp, zborul 3369 a aterizat pe aeroportul Franz
Josef Strauss și a fost îndrumat spre terminalul C. Ministrul Sidorenko a
coborât cel dintâi. S -a urcat imediat într -o mașinăcare îl a șteptași a fost
dus într -o zonăde mare securitate. Acolo i s -a spus c ăTashanka tocmai
fusese arestat la Moscova.
Torres a intrat în sala de a șteptare. Prezen ța polițiștilor germani
înarmați pânăîn dinți nu l -a surprins. Dup ămasacrul atle ților israelieni
de la Jocurile Olimpice, Munchen -ul începuse s ăcam exagereze cu
securitatea. Torres a sunat la hotelul Excelsior și a cerut camera 23.
Telefonul era a șteptat de un spaniol, Javier Arratibel, al c ărui pașaport îl
descria drept „fabricant." Era de fapt intermediarul pentr u plutoniu.
Acesta i -a telefonat unui b ărbat pe care îl cuno ștea numai sub numele de
JuIio -O."
Apelurile au fost ascultate de ofi țeri ai serviciului secret german, în
timp ce Torres se îndrepta spre banda de bagaje ca s ă-și ia valiza, era
urmărit deșefulpoliției din Munchen, Wolfgang Stoephasios și de ofițerul
superior al serviciului secret. Torres și-a ridicat valiza și s-a îndreptat spre
ieșirea cu semnul „nimic de declarat." Ib și Mort l -au urmat. Mai mult nu
puteau face. Nu aveau cum s ă-l aresteze ac olo. Stoephasios a ie șit din
birou. Era semnalul c ăse putea ac ționa.
În câteva momente, Torres a fost înconjurat și împins înapoi. Valiza
i-a fost dus ăîntr-o încăpere. Acolo a ștepta un om îmbr ăcat în halat alb și
cu un contor Geiger. Cu el mai erau și experți în depozitarea bombelor.
Aceștia au folosit un dispozitiv portabil cu raze X pentru a vedea dac ă
valiza nu era conectat ăla vreo bomb ă. Nu era. La fel, nici dispozitivul
Geiger nu a semnalat vreo scurgere de substan țe fisionabile. Valiza a fost
desch isă, înăuntru, înf ășurate cu grij ăîn plastic erau containerele cu
plutoniu 239. Au fost scoase și mutate în ni ște cutii rezistente la explozii și
duse la un camion blindat care a ștepta afar ă. De acolo au fost transportate
la complexul german al energiei a tomice.
La Hotelul Excelsior, Arratibel era arestat, îns ăcealaltăpersoan ă,
JuIio, trecuse deja grani ța în Ungaria. Poli ția localăa spus c ăîl va căuta,
însănimeni din Munchen nu î și mai făcea speran țe. Seștia căUngaria era
unul dintre punctele de acc es către vest ale contrabandi știlor ruși.
Agenții Mossad au informat Tel -Aviv-ul de cele întâmplate.
La Tel -Aviv, directorul general al Mossad -ului, Shabtai Shavit, a v ăzut
rezultatul ca o alt ămicăvictorie în permanentul r ăzboi împotriva
terorismului nuc lear, îns ănu a fost singurul care s ăse întrebe câte alte
valize sc ăpaserăneverificate și cât timp va trece pân ăla producerea unei
explozii nucleare dac ănu reușeau săsatisfacăniște cerințe imposibile.

La câteva mile dep ărtare de locul unde Shavit ref lecta asupra acestor
lucruri, Rafi Eitan (omul care fusese în spatele a ceea ce FBI -ulși CIA înc ă
mai credeau c ăa fost furtul materialelor nucleare de la centrala Numec)
continua s ă-și petreac ătimpul liber fabricând alte sculpturi din resturi
metalice. Părea săfie împăcat cu lumea. Opera țiunile Pol -lardși Apollo i se
șterseser ădin memorie; când era întrebat, spunea c ănu-și mai aminte ște
nici prenumele lui Pollard și nici pe cel al lui Shapiro. LAKAM fusese oficial
închis. Rafi Eitan sus ținea căacum fnunca pe care o f ăcea era foarte
diferităde cea de dinainte: era directorul unei mici companii navale din
Havana unde avea ac țiuni la o fabric ăproducătoare de pesticide agricole.
Mai pretindea c ăare o rela ție strâns ăcu Fidel Castro, „lucru care probab il
nu-i încânta pe americani." Nu mai fusese în S.U.A. de când cu vizita la
Apollo. A spus c ănici nu inten ționa săo facădeoarece presim țea căi s-ar
pune înc ă„mu Ițe întreb ări" despre Jonathan Pol lard și ce anume s -a
întâmplat dup ăvizita sa la Appolo .
Apoi, în aprilie 1997, numele lui Rafi Eitan a început s ăse facăauzit
în legăturăcu un spion Mossad la Washington pe care îl identificase
FBI-ul, dându -și numele de cod „Mega."
Omul său de încredere din Mossad i -a spus lui Rafi Eitan c ăFBI-ul
începus e săinvestigheze rolul pe care Mega l -arfi putut juca în afacerea
Pollard. A fost oare Mega sursa unor documente ultrasecrete pe care
Pollard le -a transmis mai departe? De curând FBI -ul îl interogase pe
Pollard în închisoare, iar acesta recunoscuse c ă, înciuda accesului s ău
nelimitat, tot nu putea ob ține anumite documente pe care cel care îi d ădea
instrucțiuni, lugubru! Yagur, i le ceruse. FBI -ulștia căastfel de
documente aveau un cod special cu care trebuiau accesate și care se
schimba foarte des, de m ulte ori chiar zilnic. Totu și Yagur p ărea căpoate
afla codul în câteva ore pentru a i -l da lui Pollard. Era Mega cel care i -l
dădea? Era Mega al doilea spion din Washington pe care FBI -ul îl bănuise
atâta timp? Cât de apropiat era el de Rafi Eitan?
Aceste a erau întreb ările periculoase care se puneau la Washington și
care puteau s ăstrice rela țiile dintre Washington și Tel-Aviv.
Dupăce FBI -ul I-a identificat ca fiind cel din spatele lui Pollard, Rafi
Eitan a hot ărât sănu mai lucreze pentru serviciul secre t israelian. Și-a
dorit ca la sfâr șitul fiecărei zile s ănu întâmpine decât riscul de a se pârli
cu aparatul de sudur ăpe care îl mânuia în timp ce sculpta.
Instinctul îi spunea c ăevenimentele de la Washington erau
periculoase nu numai pentru el o echip ăde răpitori CIA putea încerca s ă-l
prindăcând călătorea spre sau dinspre Cuba și să-l aducăla Washington
pentru interogatoriu, în felul acesta nemaifiind sigur de urm ări; însă
descoperirea existen ței lui Mega ar însemna s ăpunăla contribu ție mințile
șefilor spionajului israelian a serviciului secret israelian (V Rashei
Hesheryti Comitetul șefilor de servicii) a c ăror treab ăeste săcoordoneze
toate activit ățile de spionaj și de securitate de acas ăși din str ăinătate.
Însănici chiar ei nu știau cine era Mega. Tot ce li se spusese era c ă
acesta era sus -pus în guvernul Clinton. Dac ăpreședintele îl mo ștenise sau
nu de la guvernul lui Bush era înc ăun secret bine p ăstrat. Numai
directorul Mossad -uluiștia de cât timp era Mega pe pozi ție.
Comitetul membrilor știa totu și căsectorul de contraspionaj al
FBI-ului credea pân ăla urmăcălipsa de ac țiune împotriva Mossad -ului
era datorat ăîn primul rând puterii lobby -lui evreiesc de la Washington.
Acel lobby putea s ălinișteascăspiritele în interiorul institu ției,de la
descoperirea lui Mega de c ătre FBI. La 16 februarie 1997, Agen ția
Naționalăde Securitate (NSA) a furnizat FBI -ului înregistrarea unui apel
telefonic târziu dat de la ambasada Israelului, de c ătre un ofi țer de

securitate Mossad identificat numai ca Dov,și superiorul s ău din Tel -Aviv,
al cărui nume nu a fost dezv ăluit în timpul scurtei conversa ții.
Dov ceruse „instruc țiuni" dac ă„sămeargăsau nu la Mega" pentru o
copie a scrisorii lui Warren Christopher, pe atunci secretar de stat, c ătre
conducătorul OEP, Yasser Arafat. Scrisoarea con ținea o serie de asigur ări
pe care Christopher i le f ăcea lui Arafat la 16 ianuarie în leg ăturăcu
retragerea trupelor israeliene de pe malul de vest al Hebronului. Vocea de
la Tel -Aviv i -a ordonat lui Dov: „Uit ăde scri soare. Nu pentru asta l -am
trimis pe Mega acolo."
Scurta conversa ție a fost prima dovad ăpe care a avut -o FBI -ul despre
importan ța lui Mega. Numele de cod nu mai fusese niciodat ăauzit în
timpul supravegherii permanente a ambasadei și a diploma ților aceste ia.
Folosind computere de ultim ăoră, FBI -ul a limitat urgenta c ăutare pentru
aflarea identit ății lui Mega la cineva care fie lucra acolo, fie avea acces la
un angajat superior, sus -pus, al Consiliului Securit ății Naționale acesta
este organismul care sf ătuiește președintele în probleme de spionaj și de
apărare. Are sediul la Casa Alb ă, iar printre membrii s ăi se num ără
vice-președintele și secretarii de stat și ai apărării. Directorul Serviciului
Secret Central șiȘeful Statului Major au un rol consultativ . Staff -ul
permanent este condus de consilierul pre ședintelui oe probleme de
securitate na țională.
Cum a aflat ambasada Israelului c ălinia sigur ăde comunicare cu
Țel-Aviv-ul fusese violat ărămâne înc ăun secret la fel de bine p ăzit cași
identitatea lui Mega. Ca în orice alt ămisiune israelian ă, ambasada din
Washington era în permanen țămodernizat ăcu sisteme sofisticate pentru
codarea și interceptarea transmisiilor: o bun ăparte din aceste
echipamente erau f ăcute dup ăschițe furate de la americani.
La 27 februarie 1997, o diminea țăfrumoas ăla Tel -Aviv, membrii
Comitetului directoral plecau de la birourile din strada Rehov Shaul
Hamaleku pentru a intra pe poarta p ăzităa unui zid simplu și înalt,
terminat cu sârm ăghimpat ă. Tot ce se vedea în spatele aces tuia erau
acoperișurile clădirilor. Deasupra lor era un turn masiv de beton, vizibil
din orice col țal Tel -Aviv-ului. La diferite în ălțimi erau m ănunchiuri de
antene nepl ăcute la vedere. Turnul era cartierul general al For țelor de
Apărare israeliene. Compl exul este cunoscut sub numele de Kirya, care
înseamn ăpurși simplu „loc."
Cu puțin înainte de ora 11.00 A.M., ofi țerii serviciului secret și-au
folosit cârdurile de acces pentru a intra într -una dintre cl ădirile de lâng ă
turn. La fel ca majoritatea birour ilor guvernamentale israeliene, sala de
conferin țe în care au intrat era s ărăcăcioasă.
Ședința a fost prezidat ăde Danny Yatom, de curând învestit director
Mossad de c ătre primul ministru Benyamin Netanyahu. Yatom avea
reputația unui dur, mai ales în rela țiile sale cu Netanyahu. La Tel -Aviv
circula zvonul c ănoul director Mossad îl d ădăcise pe nervosul prim
ministru atunci când colorata sa via țăpersonal ăîi amenin țase cariera, în
jurul mesei de cedru, b ărbații ascultau cu aten ție cum Yatom rezuma
strategia pe care o vor adopta în caz c ă„situația" cu Mega ar deveni o criz ă
de mari propor ții.
Faptul c ăstatutul diplomatic al ambasadei de la Washington a fost
violat prin ascultarea convorbirilor constituia o mi șcare care ar fi jenat f ără
îndoialăguvernul lui Clinton. Apoi, sayanim -ii care aveau leg ăturăcu
mass media american ăurmau s ăprimeasc ăinstrucțiuniși sănăscoceasc ă
povești cum c ăMega era proasta decodare a cuvântului argotic Elga,
cuvânt prin care Mossad -ul se referea la CIA. Mai departe, cuvântul Mega
era foarte cunoscut serviciului secret american. Megawatt era numele de

cod folosit pân ănu demult pentru a desemna, împreun ăcu Mossad -ul
informa țiile sau agen ții comuni.
Însă, pentru moment nu vom face nimic, a conchis Yatom.
În martie 1997, primin d informa ții de la agentul katsa din
Washington, Yatom a ac ționat. A trimis o echip ăde exper ți yahalomin la
Washington s ăverifice raportul agentului katsa cu privire la convorbirile
erotice pe care pre ședintele Clinton le avea cu o fost ăfuncționarăde la
Casa Alb ă, Monica Lewinsky. D ădea telefoanele din Biroul Oval la
apartamentul ei din complexul Watergate. Știind căla Casa Alb ăfuseseră
luate măsuri de protec ție electronic ă, echipa de exper ți yahalomin s -a axat
pe apartamentul lui Lewinsky. Au început săintercepteze apeluri telefonice
clare între pre ședinteși Lewinsky. înregistr ările au fost trimise la Tel -Aviv
prin curier diplomatic.
Pe 27 martie, Clinton a mai chemat -o încăo datăpe Lewinsky în
Biroul Oval exprimându -și convingerea c ăo ambasad ăstrăinăle înregistra
convorbiri le. Alte am ănunte nu i -adat. La scurt timp dup ăaceasta,
aventura lor s -a încheiat.
La Tel -Aviv, strategii Mossad se gândeau cum s ăfoloseasc ă
înregistr ările deosebit de stânjenitoare; erau materiale bune pentru șantaj
deși nimeni nu sugerase vreo încercare de a -lșantaja pe pre ședintele
Statelor Unite. Totu și, câțiva au v ăzut în înregistr ări o puternic ăarmăce
putea fi folosit ăîn cazul în care ar fi ajuns s ăfie încol țiți în Orientul
Mijlociu neputând s ăconteze pe ajuto rul lui Clinton.
Cu toții au c ăzut de acord c ăși FBI -ul trebuie s ăfiștiut de
convorbirile lui Clinton cu Lewinsky. Unii strategi l -au îndemnat pe Yatom
sa foloseasc ăfirul scurt cu Washington -ulși săînștiințeze FBI -ul că
Mossad -ul era la curent cu ape lurile telefonice ale pre ședintelui: era o cale
nu foarte subtil ăde a sugera serviciului s -o lase mai moale în neîncetata
lor căutare a lui Mega. Al ți analiști au sugerat s ăse aștepte, sus ținând că
informa ția va produce oricând un mare șoc. Zisși făcut.
În septembrie 1998 era publicat raportul Starr iar Yatom ie șea la
pensie. Raportul con ținea o scurt ăreferințăla avertismentul pe care i l -a
făcut Clinton lui Lewinsky în martie 1997 cum c ăo ambasad ăstrăinăle
înregistra convorbirile. Starr nu intentas e încăacțiune când Lewinsky și-a
depus m ărturia în fa ța marelui juriu în leg ăturăcu aventura sa cu
președintele, în orice caz, FBI -ul trebuie s ăfi văzut aceste Dezv ăluiri ca pe
o dovadăa faptului c ănu puteau s ă-l demaște pe Mega.
Potrivit cel pu țin un ei bine informate surse, Rafi Eitan a primit un
telefon de la Yatom care sublinia faptul c ăacesta trebuia s ăsețină
departe de Statele Unite în viitorul apropiat.
Lui Rafi Eitan nu era nevoie s ăi se spun ăcât de penibil ar fi s ăcadă
victimăexact prin tehnica ce îl f ăcuse celebru r ăpirea lui Adolf Eichmann.
Ar fi fost chiar și mai rău săfie ucis în secret printr -una din metodele care
i-au sporit reputa ția printre oamenii ce considerau asasinatul ca parte din
munca lor.
CAPITOLUL 6
Răzbunătorii
Într-o plăcutădupă-amiazăde octombrie a anului 1995, un specialist
al departamentului securit ății interne al Mossad -ului, Autahat Paylut
Medienit (APM), s -a folosit de un scanner portabil pentru a verifica dac ă
apartamentul din strada Pinsker, din centrul T el-Aviv-ului nu era ascultat.
Apartamentul era una dintre ascunz ătorile pe care Mossad -ul le avea în

oraș. Verificarea era important ăpentru întâlnirea ce avea s ăaibăloc acolo
peste pu țin timp. încântat c ăapartamentul era „curat", specialistul plec ă.
Mobila apartamentului p ărea cump ăratădintr-un târg de vechituri;
nimic nu se asorta. Câteva tablouri ieftine atârnau pe pere ți: imagini
turistice din Israel. Fiecare camer ăavea propria linie telefonic ăsecretă. în
bucătărie, în locul aparaturii electrocasn ice, erau un computer, un
modem, un aparat de distrus documente, un fax și în locul aragazului, un
seif.
În mod normal, ascunz ătorile, situate în afara ora șului, erau c ămine
pentru cursan ții scolii de spioni a Mossad -ului, pe perioada în care ace știa
învățau secretele opera țiunilor de strad ă: cum s ăurmăreascăpe
cineva/sau cum s ăscape de urm ăritori; cum s ăpunăla punct o cutie
poștală, sau săfacăschimb cu informa ții inserate în ziare. Zi și noapte,
străzile Tel -Aviv-ului constituiau terenul lor de antr enament sub privirile
atente ale instructorilor. O dat ăîntorși în ascunz ători, antrenamentele
continuau: cum s ăîndrumi un katsa care merge într -oțarățintă; cum să
scrie scrisori cu un anumit tip de cerneal ăsau cum s ăfoloseasc ăși să
creeze informa țiipe computer pe care s ăle transmit ăfulger pe frecven țe
prestabilite.
O mare parte din orele interminabile de „cursuri" era destinat ă
familiariz ării cu oameni inocen țiși care s ănu bănuiascănimic. Yaakov
Cohen, care lucra de 25 de ani sub acoperire ca a gent katsa în întreaga
lume, credea c ălecțiile învățate l-au ajutat foarte mult:
„Oricine și orice deveneau un instrument, îi puteam min ți pentru c ă
adevărul nu f ăcea parte din rela ția stabilit ă. Conta numai s ă-i manipulez
în folosul Israelului, înc ăde la început am înv ățat un motto: F ăce este
bine pentru Mossad și pentru Israel."
Cei care nu puteau s ătrăiascădupăaceastăregulăs-au trezit
eliminați din oficiu. David Kimche, considerat unul dintre cei mai buni
agenți Mossad, spunea:
„E vechea poveste mulți se cred în stare, pu țini sunt ale și. Din
punctul ăsta de vedere ne asem ănăm puțin cu Biserica Catolic ă. Cei care îi
rămân fideli ajung s ă-și facărelații care s ă-i ajute s ărăzbatăîn viață. Ne
ghidăm dupăregula 'Ajut ă-măsăte ajut'. A șa înveți săbagi mâna în foc
pentru al ții."
Când b ărbațiiși femeile care aveau acces la ascunz ători avansau
într-o grupăsuperioar ă, motto -ul le era deja întip ărit în minte. Acum erau
agenți katsa care fie plecau într -o misiune, fie raportau la întoarcerea din
misiun e. Cunoscu ți ca „jumpers" „s ăritori" pentru c ăactivau peste ocean
pe termen scurt, î și denumiser ăascunzătorile „jump sites." Superiorii nu
prea înghi țeau relat ările fanteziste.
Ascunzătorile mai erau folosite ca locuri de întâlnire pentru informa ții,
saupentru interogarea unui suspect care ar fi putut fi bun pe post de
„cârtiță." Singura indica ție privind num ărul acestora a venit din partea
unui subofi țer Mossad, Victor Ostrovsky1. Acesta sus ținea căîn 1 991
erau „în jur de 35.000 în lume; 20.000 dintre aceștia erau activi iar 15.000
nu. Agen ții 'negri' erau arabi, în timp ce agen ții 'albi' nu erau arabi.
„Agenții de avertizare sunt agen ți strategici folosi ți pentru a semnala
eventuale preg ătiri de r ăzboi: un doctor într -un spital sirian care
supraveghea livrarea unui transport de medicamente; un angajat din port
care observa o activitate mai intens ăa navelor de r ăzboi."
Unii dintre ace ști agenți își începuser ăantrenamentul în ascunz ători
de tipul celei care fusese controlat ăcu aten ție de microfoane în acea
după-amiazăde octombrie. Tot în acea zi, ceva mai târziu, câ țiva membri
superiori ai serviciului secret israelian aveau s ăse întâlneasc ăla masa din

sufrageria apartamentului și săautorizeze un asasinat care era aprobat de
primul ministru Yitzhak Rabin.
În cei trei ani cât timp a fost în func ție, Rabin a asistat la un num ăr
tot mai mare de înmormânt ări ale victimelor atacurilor teroriste, mergând
de fiecare dat ăîn spatele celor care duceau sicriul și privind b ărbați în
toatăfirea plângând în timp ul slujbei. Fiecare moarte avea „ecou în
sufletul lui." De fiecare dat ăcitea cuvintele profetului Ezechiel: „ Și
dușmanul va ști căEu sunt Domnul când m ăvoi răzbuna."
Nu era prima dat ăcând se resim țea răzbunarea lui Rabin; mai
participase, și nu o dat ă,la acte de r ăzbunare. Cea mai important ăa fost
asasinarea adjunctului lui Yasser Arafat, Khalil Al -Wazir, cunoscut în
lumea arab ăși înregistrat în cea mai pre țioasăbazăde date a Mossad -ului
ca Abu Jihad, vocea r ăzboiului sfânt, și care locuia în Tunis ia, în 1988,
Rabin era ministrul ap ărării când decizia c ăAbu Jihad trebuia s ămoarăa
fost luata în acela și apartament din strada Pinsker.
Timp de dou ăluni, agen ții Mossad au întreprins o minu țioasă
supraveghere a vilei lui Abu Jihad din sta țiunea Sidi B ou Said, din
Tunisia. C ăile de acces, punctele de intrare, în ălțimea gardurilor și tipul
acestora, ferestrele, u șile, încuietorile, alarmele și toate mi șcările gărzilor
de corp ale lui Abu Jihad: totul a fost monitorizat, verificat, și din nou
verificat.
Au urmărit-o pesoțiejucându -secu copiii; au trecut pe lâng ăaceasta
când era la cump ărături sau se ducea la coafor. Au ascultat telefoanele pe
care le primea de la so țul său, le -au pus microfoane în dormitor, i -au
ascultat în timp ce f ăceau dragoste. Au cal culat distan țele de la o camer ă
la alta, au aflat cu ce se ocupau vecinii, când erau acas ă, au înregistrat
toate tipuri le, culorile și numerele de înmatriculare al tuturor ma șinilor
care veneau și plecau de la vil ă.
Modelul pe care îl folosise Meir Amit c u ani în urm ăpentru preg ătirea
asasinatului le era permanent în minte: Gânde ște cațintași opreste -te
numai în spatele ei când ape și pe trăgaci.
Mulțumită, echipa s -a întors la Tel -Aviv. Timp de o lun ăs-au antrenat
pentru misiunea criminal ăîn afarășiînăuntrul unei ascunz ători din Haifa
care sem ăna cu vila vizat ă. Din momentul în care avea s ăintre în casa lui
Abu Jihad, echipei i -ar lua numai 22 de secunde s ă-l asasineze.
La 1 6 aprilie 1988 a fost dat ordinul pentru începerea opera țiunii.
În acea noa pte, mai multe Boeing -uri 707 ale avia ției militare
israeliene au decolat dintr -o bazădin sudul Tel -Aviv-ului. Unul îl
transporta pe Yitzhak Rabin și pe alți ofițeri israelieni de rang înalt.
Aeronava ținea în permanen țălegătura protejat ăprin radio cu e chipa de
execuție deja pe pozi ție, condus ăde un agent cu nume de cod „Sword"
(Sabie). Cel ălalt avion era plin de dispozitive de bruiaj și de supraveghere,
încădouăaeronave 707 erau pe post de cisterne. Deasupra zbura o
întreagăflotăaerianăcare urm ărea fiecare mi șcare de la sol printr -o
frecvențăradio sigur ă. Pe 17 aprilie, pu țin dupămiezul nop ții, ofițerii de
aviație din aer au fost în științați căAbu Jihad s -a întors acas ăîn
Mercedes -ul pe care Yasser Arafat i -l făcuse cadou la nunt ă. Cu ceva timp
înainte, echipa de soc instalase microfoane pentru a auzi tot ce se
întâmpla în vil ă.
Din pozi ția avantajoas ăde lângăvilă, Sword a anun țat prin casc ăcăîl
putea auzi pe Abu Jihad urcând sc ările, intrând în dormitor, soptindu -i
ceva soției sale, mergâ nd pe vârfuri pân ăîn camera al ăturatăsă-și sărute
fiul adormit, înainte de a merge în biroul de la parter. Informa țiile au fost
înregistrate de avionul spion versiunea israelian ăa AWAC -ului american și

transmise aeronavei lui Rabin care asigura comanda operațiunii. La 12:17
A.M. acesta a ordonat: „Porni ți!"
Afară,șoferul lui Abu Jihad dormea în Mercedes. Unul dintre oamenii
lui Sword a înaintat rapid, a lipit o Beretta cu amortizor de urechea
acestuia și a apăsat pe tr ăgaci.Șoferul a c ăzut mort pe scau nul din fa ță.
Apoi Sword și un alt membru al echipei au montat un dispozitiv
explozibil în partea de jos a u șii grele de fier de la intrare. Un exploziv din
plastic cu amortizor de ultim ăoră, care nu f ăcea prea mult zgomot când
scotea u șa dințâțâni. De p artea cealalt ă, douădintre g ărzile de corp ale lui
Abu Jihad erau mult prea uimite de explozie ca s ămai facăvreo mișcare.
Și aceștia au fost împu șcați cu arme cu amortizor.
Intrând în birou, Sword l -a surprins pe Abu Jihad uitându -se la o
înregistrare d espre OEP. Când se ridic ăîn picioare, Sword îi trase dou ă
gloanțe în piept. Abu Jihad c ăzu greu pe podea. Sword a înaintat repede și
i-a mai tras dou ăgloanțe în frunte.
În timp ce ie șea din camer ăs-a întâlnit cu so ția lui Abu Jihad.
Aceasta î șiținea f iul în bra țe.
„Duceți-văînapoi în camer ă," i-a ordonat Sword în arab ă.
Apoi, a disp ărut în noapte. Totul a durat numai 13 secunde cu 9
secunde pre țioase mai pu țin decât s -ar fi așteptat.
Pentru prima dat ă, un asasinat condus de israelieni se lovea de opin ia
publică. Ezer Weizman, membru al guvernului, a avertizat: „Dac ălichidăm
oameni nu ajut ăm cu nimic procesul de pace."
Cu toate acestea, asasinatele au continuat.
Douăluni mai târziu, poli ția din Africa de Sud a fost obligat ăsăfacă
public un secret pe care Israelul o determinase s ă-l păstreze: Mossad -ul
executase un om de afaceri din Johannesburg, Alan Kidger, care furnizase
Iran-uluiși Irak -ului echipamente high -tech ce puteau fi folosite la
fabricarea armelor biochimice. Kidger fusese g ăsit cu mâini leși picioarele
amputate. Șeful poli ției din Johannesburg, colonelul Charles Landman, a
declarat c ăasasinatul a fost „un mesaj clar din partea Israelului prin
Mossad."
Cu 6 săptămâni înainte de execu ția lui Abu Jihad, Mossad -ul mai
jucase un rol importan t într -o altăasasinare controversat ăaceea a trei
membri IRA neînarma ți, împu șcați într -o duminic ădupă-amiazăîn
Cibraltar, de c ătre o echip ăde trăgători de elit ăai Serviciului Special
Aerian Britanic (SAS).
Cu câțiva ani înainte, colegii acestora din cadrul serviciului secret
britanic fuseser ăaduși în secret la Tel Aviv de c ătre Rafi Eitan; urmau s ă
asiste la executarea pe str ăzile lăturalnice din Beirut și Valea Bekâa din
Liban a terori știlor arabi de c ătre Mossad.
Cu patru luni înaintea crimei din G ibraltar, agen ții Mossad au început
să-i urmăreascăpe Mairead Farrell, Sean Savage și Daniel McCann,
convinși căcei trei aveau de gând „s ăcumpere arme ar ăbești pentru IRA."
Mossad -ul era interesat de activit ățile IRA înc ăde când Rafi Eitan
fusese chemat la Belfast, în cel mai mare secret, de c ătre guvernul
Thatcher; aici avea s ăinformeze for țele de securitate despre leg ăturile
Hezbollah cu grup ările teroriste irlandeze.
„Am ajuns într -o zi ploioas ă. Cât am stat în Ulster a plouat în fiecare
zi. Le -am sp us englezilor tot ce știam. Apoi am f ăcut turul regiunii, pân ăla
granița cu Republica Irlanda. Am fost atent s ănu trec de partea cealalt ă.
Imagineaz ă-ți ce ar fi spus guvernul irlandez dac ăm-ar fi prins, înainte de
plecare am aranjat ca SAS s ăvinăîn Israel ca s ăvadăcam cum ne
ocupăm noi de terori ști."

De atunci, între SAS și Mossad s -a dezvoltat o rela ție strâns ăde lucru.
Ofițerii superiori ai Mossad -ului mergeau periodic la Hereford pentru a
informa for țele speciale în leg ăturăcu opera țiunile din Orientul Mijlociu.
Cel puțin o dat ă, o echip ăMossad -SAS a urm ărit mai mul ți ofițeri
superiori IRA de la Belfast la Beirut fotografiindu -i în timpul întâlnirilor cu
lideri Hezbollah.
În octombrie 1987, agen ții Mossad au reperat vaporul de transport
Eksundm timp ce str ăbătea Mediterana cu 1 20 t de arme, printre care
rachete sol -aer, lansatoare de grenade cu reac ție, mitraliere, explozibili și
detonatori. Toate fuseser ăcumpărate din Beirut prin oamenii de contact ai
IRA. Eksund a fost interceptat de autorit ățile franceze.
Cum nu au putut s ăajungăla nici un rezultat cu autorit ățile
irlandeze cel pu țin un ofi țer Mossad mai credea c ăacest lucru era pricinuit
de puternica opozi ție a Israelului cu privire la rolul Irlandei în men ținerea
păcii în Liban Mossad -ul a anun țat prin SAS autorit ățile de la Dublin în
legăturăcu alte transporturi de arme care se îndreptau spre Irlanda.
Agenții Mossad care urm ăreau comando -ul IRA din Spania și-au dat
repede seama c ăirlandezii nu se aflau acolo nici pentru a se întâlni c u
furnizorii arabi de arme, nici pentru a stabili contacte cu ETA, grupul
terorist basc. Totu și, echipa Mossad -ului a continuat s ăstudieze ac țiunile
Grupării Interna ționale a Terorismului, care luaser ăde asemenea urma
trio-ului irlandez.
La început spani olii au avut o atitudine ostil ă. Aceasta era
operațiunea lor pentru prima dat ăcolaborau serios cu MI5 și SAS în
privința IRA. Evident, spaniolii vroiau s ăfie siguri c ă„victoria", dac ăavea
săse înfăptuiască, va fi a lor. Mossad -ul le-a explicat c ăvornumai s ădea
o mânăde ajutor. U șurați, spaniolii aveau s ălucreze în curând împreun ă
cu serviciul secret israelian.
Când spaniolii i -au pierdut urma iui Mairead Farrell, aceasta a fost
reperatăde un katsa. Agentul a aflat c ăFarrell închiriase o alt ămașină,
un Fiesta alb pe care, înc ărcat cu 64 kg de Semtex și 36 kg de srapnel, l -a
lăsat într -o parcare subteran ădin Marbella.
Eleganta sta țiune nu este numai un loc preferat de refugiu din calea
soarelui puternic al desertului unde arabii boga ți viseaz ăde diminea ță
pânăseara la ziua în care Israelul urât de ei va fi invadat; Marbella e foarte
aproape de extravagantul port de ambarca țiuni Puerto Banus, unde î șițin
yahturile luxoase mul ți milionari arabi ai petrolului. Mossad -ul se temea
demult c ăambarca țiunile traversau Mediterana pentru a transporta ilegal
arme în teritoriile arabe. Se b ănuia cămașina lui Farrell era parcat ăcu
același scop, de a se îmbarca pe un vas pentru o croazier ăpânăînȚara
Sfântă.
Echipa Mossad a început s ăsupravegheze ma șina. Agenții au văzut-o
pe Farrell la volanul unei alte Fiesta, aceea și cu care îi transportaser ăpe
McCann și Savage prin Spania în ultimele s ăptămâni. Doi agen ți au
urmărit unitatea IRA înspre sud, spre Puerto Banus. La zece minute dup ă
ce a ieșit din Marbe lla, Farrell a trecut pe lâng ăintrarea în port și a
continuat s ăcoboare coasta.
Folosind sta ția radio de aceea și frecven țăcu cea a poli ției, katsa a
anunțat autorit ățile spaniole c ătrio-ul IRA se îndrepta spre Gibraltar.
Spaniolii i -au alertat pe brita nici. Câteva ore mai târziu, Farrell, McCann și
Savage erau împu șcați. Nu fuseser ăavertizațiși nici nu li s -a dat vreo
șansăsăse predea. Au fost executa ți.
La o săptămânădupăcele întâmplate, ofi țerul MI5 Stephen Lander,
căruia i s -a acordat tot credi tul conducerii opera țiuniiși care mai târziu a

devenit director general al MI5 l -a sunat pe Admoni ca s ămulțumească
Mossad -ului pentru ajutorul dat.
În acea sear ăde octombrie 1995, în ascunz ătoarea din strada Pinsker,
totul era aranjat pentru întâlnirea la care urma s ăse stabileasc ă
următorul asasinat.
Nouațintăaleasăera liderul religios al Jihad -ului islamic, Fathi
Shkaki. Mossad -ulștia căgruparea acestuia era responsabil ăde moartea
a mai bine de 20 de israelieni; evreii care c ălătoreau cu un aut ocar
fuseserăuciși cu un an înainte de doi kamikaze, la ie șirea din or ășelul Beit
Lid.
Incidentul a ridicat num ărul atacurilor teroriste din ultimul sfert de
veac la mai bine de 10 000. În aceast ăperioadă, peste 400 de israelieni au
fost uciși, iar 1 000 r ăniți. Responsabilii pentru crime sau mutil ări au fost
la rândul lor vâna țiși omorâ ți în locurile pe care katsa Yaakov Cohen,
cares -a răzbunat din plin la rândul s ău, le numea: „toate aceste str ăduțe
înfundate care nu au nume; acolo unde un cuțit se dovede ște uneori mai
eficient decât un pistol; acolo unde ori ucizi, ori e ști ucis."
În aceast ălume nemiloas ă, Shkaki a fost mult timp venerat de
oamenii s ăi. El a fost cel care i -a absolvit pe uciga șii de la Beit Ud de
păcatul islamic suprem al actului sinuciga ș. Pentru aceasta el a
interpretat Coranul în sensul extrapol ării gestului filosofic al asum ării,și
anume în ideea c ăasuprirea îl face pe cel asuprit s ădescopere noi puteri;
în pregătirea atentatorilor sinuciga și, Shkaki a profitat de pu nctele slabe
ale tinerilor dezechilibra ți psihic care, asemenea adolescen ților japonezi
kamikaze din cel de -al doilea r ăzboi mondial, și-au curmat singuri via ța în
acea zi de ianuarie într -un acces de patim ăreligioas ă. Dupăcele
întâmplate, Shkaki a pl ătit pentru anun țurile mortuare în ziarul Jihadului
și, la rug ăciunile de vineri, le -a lăudat sacrificiul și i-a asigurat pe p ărinți
căfiii lor au ajuns în Rai.
Pe străzile unde activa și unde domnea o atmosfer ăde tensiune, a -ți
da fiul pentru a fi sacrific at de Shkaki devenise deja o chestiune de onoare.
Cei care muriser ăerau pomeni ți în fiecare zi dup ăce muezinul îi chema pe
credincio și la rug ăciune cu tânguielile lui preluate de difuzoarele de
proastăcalitate, în umbra r ăcoroasăa moscheilor din sudul Libanului,
amintirea lor era p ăstratăvie.
Dupăalegerea recru țilorși ațintei, Shkaki îi încredin ța pe tineri celor
care fabricau bombe. Precum vechii alchimi ști, aceștia se ghidau dup ă
experien țăși instinct, iar vocabularul le era plin de termeni refer itori la
substan țe care aduc moartea: „oxidant", „desensibilizator", „plastilin ă"și
„depresant la punct de înghe ț." Aceștia erau oamenii lui Shkaki.
împrumutând o expresie cândva folosit ăde un lider al du șmanilor s ăi,
Israel, liderul le spunea tuturor: „ Luptăm, deci exist ăm."
În acea sear ăde octombrie când i se punea la cale soarta în
ascunzătoarea din Tel Aviv, Shkaki era acas ăîn Damasc, împreun ăcu
soția sa, Fathia. Apartamentul era exact opusul taberelor s ărăcăcioase de
refugiați unde era venerat. Co voarele scumpe și tablourile erau cadouri de
la ayatoiahii Iranului. O poz ăcu Shkaki și Gadhafi, înr ămatăcu aur
fusese primit ăde la liderul libian. Un serviciu de cafea din argint fusese
primit de la pre ședintele Siriei. Hainele lui Shkaki nu sem ănau ab solut
deloc cu vesmintele simple purtate în campaniile din sudul Libanului
printre oamenii s ăraci. Acas ăîmbrăca halate croite din cele mai alese
materiale care se g ăseau în Savile Row din Londra, iar picioarele îi erau
încălțate în papuci f ăcuți la comand ăla Roma, nu în sandalele cump ărate
de la tarab ă, cu care se afi șa în public.

În timp ce -și savura mâncarea preferat ă, kus -kus, Shkaki și-a liniștit
încăo datăsoția căva fi în siguran țăîn următoarea c ălătorie în Libia,
unde avea s ăcaute alte fonduri pentru Gadhafi; spera s ăse întoarc ăacasă
cu un milion de dolari, întreaga sum ăpe care o ceruse într -un fax trimis
sediului revolu ționarilor libanezi din Tripoli. Ca de obicei, banii urmau s ă
fie spălați cu ajutorul unei b ănci libiene din La Valletta, Ma lta. Shkaki
plănuia sănu stea mai mult de o zi pe insul ăînainte de a zbura acas ă.
Vestea opririi în Malta i -a făcut pe cei doi fii ai lui de vârsta
adolescen ței să-i dea lista lor de cump ărături: câte 5 tricouri de c ăciulă,
dintr -un magazin maltez de und e Shkaki mai cump ăraseși altădată.
Fathia Shkaki î și amintea: „So țul meu era convins c ădacăisraelienii
l-ar fi avut în vizor, ar fi ac ționat demult. Evreii r ăspund rapid la orice
incident, îns ăîn ceea ce -l privea, so țul meu era sigur c ăaceștia nu vor face
nimic de team ăsănu se pun ărău cu sirienii."
Cu trei luni înainte, Shkaki ar fi interpretat corect starea de spirit de
la Tel Aviv. La începutul verii 1995, Rabin a respins planul Mossad -ului de
a bombarda apartamentul lui Shkaki din periferia vesti căa Damascului.
Uri Saguy, pe atunci șeful serviciului militar de spionaj și deci „mai
marele" serviciului secret israelian, care avea autoritate și asupra
Mossad -ului, i -a spus lui Rabin c ăsimțise „o schimbare de orientare la
Damasc, în aparen ță, Assad continuăsăfie dușmanul nostru. Nu -l putem
învinge decât luându -l prin surprindere. Și asta înseamn ăsărenunțăm
laînălțimile Golan, s ărenunțăm la ele definitiv. Spune tuturor oamenilor
noștri săse retrag ă. Este un pre țenorm, îns ăeste singura cale spr e o pace
durabilă."
Rabin a ascultat. Știa cât de mult îl costaser ăpe Uri Saguy locurile
acelea. Toat ăcariera militar ăși-o petrecuse ap ărând înălțimile, loc unde
fusese r ănit de mai multe ori. Cu toate acestea era gata s ăuite de tot
pentru ca Israelul săse bucure de pace.
Primul ministru a amânat planurile Mossad de a -l elimina pe Shkaki,
cât timp Saguy continua s ăevalueze cât de reale erau speran țele lui.
Speranțele i s -au topit în c ăldura verii, iar Rabin, care era acum
câștigător al premiului Nobe l pentru Pace, a ordonat execu ția lui Shkaki.
Shabtai Shavit, care conducea ultima sa mare opera țiune în calitate
de director Mossad, a ordonat unui „agent negru" s ăreînceap ă
supravegherea apartamentului lui Shkaki. Echipamentul american al
agentului era suficient de sofisticat pentru a nu fi detectat de sistemul de
apărare din sistemul de comunica ții construit de ru și al lui Shkaki.
Detalii despre urm ătoarea vizit ăa lui Shkaki în Libia și Malta au fost
trimise la Tel Aviv.
În acea sear ăde octombrie 1995 , liderii celor mai importante trei
servicii secrete din Israel înaintau prin mul țimea care se plimba pe strada
Pinsker. Cu to ții erau de acord cu condi țiile lichid ării dușmanilor
autoproclama ți ai Israelului, condi ții pe care Meir Amit (e definise cât se
putea de clar în timpul conducerii sale:
„Nu vom ucide lideri politici. De ace știa ne ocup ăm pe cale
diplomatic ă. Nu vom ucide familiile terori știlor. Dac ămembrii acestora ne
stau în cale, nu e problema noastr ă. Fiecare execu ție în parte trebuie
autorizat ăde primul ministru. Și totul trebuie f ăcut ca la carte. Fiecare
decizie trebuie înregistrat ă. Totul s ăfie sistematic și ordonat. Ac țiunile
noastre nu trebuie s ăfie văzute drept crime sponsorizate de stat ci ca
supremăsancțiune juridic ăadusăde stat. Vom face exact ce face un c ălău
sau oricare alt gâde care ac ționeazăconform legii."
De la urm ărireași uciderea celor 9 terori ști responsabili pentru
moartea atle ților israelieni la Jocurile Olimpice din 1972, toate asasinatele

ulterioare au respectat în mare aceste condi ții. La aproape 23 de ani de
când Meir Amit a formulat regulile crimelor sponsorizate de stat, succesorii
acestuia se îndreptau spre ascunz ători.
Primul venit era Shabtai Shavit. Colegii r ăutăcioși spuneau c ăse
comport ăca un recep ționer de hotel mic din Tel Aviv: acelea și haine
apretate, aceea și strângere scurt ăde mână. Era în post de trei ani și părea
cănuștie cât va mai r ămâne acolo.
Apoi a sosit generalul de brigad ăDoran Tamir, ofi țer superior al
serviciului secret israelian pentru Forțele de Ap ărare. Activ și în floarea
vârstei, totul la el sugera autoritatea, faptul c ăprovenea din anii când
fusese comandant.
În cele din urm ă, a ajuns și Uri Saguy, care intra agale în
ascunzătoare cu un zeu r ăzboinic pe drumul spre glorie, mai str ălucitor
decât func ția lui de șef al serviciului de contrainforma ții de la Aman. Cu
voce sc ăzutăcontinua s ăstârneasc ăcontroverse în rândul colegilor,
susținând cădincolo de amenin țările pe care le reînnoia, Siria era gata s ă
poarte convorbiri de pace.
Shavit numea rela ția dintre cei trei ca fiind una „de o cordialitate
prudent ă."
Uri Saguy spunea: „Nu ne putem compara unul cu cel ălalt. Ca lider al
Amanului, le -am dat de lucru celorlal ți doi. A fost vorba și de competi ție
între noi dar, de vreme ce acum urmărim acela și scop, problema se pune
altfel acum."
Timp de dou ăore au stat în jurul mesei din living examinând planul
uciderii lui Fathi Shkaki. Execu ția acestuia urma s ăfie un act de pur ă
răzbunare, biblicul principiu „ochi pentru ochi" prin care isra elienilor le
plăcea săcreadăcăpot justifica asemenea crime, îns ă, uneori, Mossad -ul
omorași persoanele înc ăpățânate care refuzau s ă-și punăpriceperea în
slujba aspira țiilor Israelului. Atunci, decât s ăriște ca „talentul" s ăcadăîn
mâinile du șmanilor ,și acestea erau exterminate f ărămilă.
Dr. Gerald Bull, un om de științăcanadian, era cel mai mare expert în
dispozitive balistice. Israelul încercase s ă-l atragăde partea sa. De fiecare
dată, Bullși-a făcut cunoscut dezgustul pentru statul israelian.
În schimb și-a oferit serviciile lui Saddam Hussein pentru a -l ajuta s ă
construiasc ăun tun super -performant care s ălanseze proiectile cu
încărcăturănucleară, chimic ăsau biologic ă, din Irak direct în Israel. Țeava
tunului avea 15 m și era făcutădin 32 de tone de o țel furnizat Irakului de
firme britanice. La sfâr șitul anului 1989 un prototip a fost testat într -un
poligon din Mo șul, în nordul Irakului. Saddam Hussein a dat ordin s ăse
construiasc ă3 arme care au costat în total 20 de milioane de dolari. Bull a
fost angajat pe post de consultant în schimbul a 1 milion de dolari.
Proiectul a primit numele de cod „Babylon".
Compania sa, Space Research Corporation (SRC), era înregistrat ă|a
Bruxelles drept companie de proiectare de armament. De acolo a trimi s o
cerere de ofert ădetaliatăcătre furnizorii europeni, dintre care 20 britanici,
ca să-i alimenteze cu componente de înalt ătehnologie.
La 17 februarie 1990, un katsa din Bruxelles a pus mâna pe copii a|e
unor documente care ar ătau scopurile tehnice ale proiectului Babylon:
tunul avea s ăfie o rachet ăbalisticăcu raza medie de ac țiune. Avea s ă
lanseze proiectile Scud grupate câte 8 pentru a da înc ărcăturii explozibile o
bătaie de 1.500 mile (2.800 km). Aceasta ar plasa nu numai Israelul ci și
multe ora șe europene în b ătaia tunului. Bull credea c ăe posibil ă
fabricarea unui tun capabil s ăloveascăLondra tocmai de la Bagdad.
Directorul general al Mossad -ului, Nahum Admoni, a convocat o
ședințăde urgen țăcu primul ministru Yitzhak Shamir. Fost lider de

gherilăurbană, care a luptat cu înver șunare împotriva britanicilor în
ultimile s ăptămâni ale Mandatului, Shamir era genul de lider politic care
plăcea Mossad -ului, care sus ținea ideea distrugerii du șmanilo r Israelului
în momentele critice când nu mai e nimic de f ăcut, în anii 60, când
oamenii de științănaziști care lucrau în slujba Egiptului la fabricarea de
arme cu raz ălungăde acțiune ce puteau bombarda Israelul de dincolo de
Desertul Sinai, Shamir a fo st cooptat de Mossad pentru a -și pune la
dispoziție experien ța în planificarea asasinatelor. Specialitatea lui în
timpul mandatului era s ăgăseascămodalități prin care s ăelimine solda ți
britanici. Shamir a trimis fo ști membri ai for țelor sale secrete s ăomoare
oameni de științăgermani. Câ țiva dintre ace ști asasini au ajuns mai târziu
membri fondatori ai unit ății kidon a Mossad -ului.
Shamir s -a uitat doar pu țin peste dosarul lui Bull întocmit de Mossad.
Serviciul î și îndeplinise obi șnuita sarcin ăde a ref ace cu minu țiozitate
traseul carierei lui Bull din momentul în care, la vârsta de 22 de ani, și-a
luat doctoratul în fizic ăși a început s ălucreze pentru Institutul Canadian
pentru Cercetare și Dezvoltare în Domeniul Armamentului, reu șind
„performan ța" de a intra în conflict cu oficiali de rang înalt. Pornise pe post
de consilier particular -„mercenar" men ționa dosarul.
Și-a câștigat reputa ția de inventator de armament în 1976 când a
proiectat un obuzier cu calibrul 45 care bombarda ținta de la 46 m
distanță; la acea vreme, singura arm ăasemănătoare din dotarea NATO
avea o b ătaie maxim ăde numai 31 m. Dar înc ăo datăBull a c ăzut în
dizgrația guvernului. Membrii NATO n -au putut cump ăra noua arm ă
deoarece principalii produc ători europeni în domeniu erau sprij iniți de
lobby -uri puternice. În cele din urm ăBull a vândut obuzierul Africii de
Sud.
A plecat apoi în China, unde a ajutat Armata Popular ăde Eliberare
să-și dezvolte dotarea în materie de rachete. Bull a îmbun ătățit rachetele
Silkworm existente, m ărindu -le bătaiași încărcătura explozibil ă. Loturi de
rachete au fost mai apoi vândute lui Saddam Hussein de c ătre China. La
început, Irakul le -a desfășurat în lungul r ăzboi contra vecinilor iranieni,
însăo mare cantitate de astfel de rachete a r ămas în bazele irakiene
pentru ca Mossad -ul săcreadăcăurmeazăsăfie folosite împotriva
Israelului.
Între timp, proiectul Babylon lua amploare. Un prototip mai
performant fusese testat. Opozan ții regimului lui Saddam și pe care
Mossad -ul i-a recrutat ca informatori î n Irak au raportat c ărachetele erau
purtătoare de arme chimice și biologice.
În după-amiaza zilei de 20 martie 1990, în biroul primului ministru,
Yitzhak Shamir a c ăzut de acord cu Nahum Admoni c ăGerald Bull trebuia
săfie eliminat.
Douăzile mai târziu, doi agen ți ai echipei kidon ajungeau la Bruxelles.
Echipa a fost a șteptatăde un katsa care urm ărise îndeaproape activitatea
lui Bull.
Pe 22 martie 1990, seara, cei trei b ărbați au mers cu o ma șină
închiriat ăpânăla blocul unde locuia Bull. Fiecare kidon avea un pistol
sub hain ă.
Douăzeci de minute mai târziu, Bull, în vârst ăde 61 de ani, auzind
soneria, a deschis u șa luxosului s ău apartament. Kidon -ii l-au împu șcat
pe rând de 5 ori, în cap și în gât cu pistoalele de calibru 7,65 mm,
lăsându -l mort la u șă. Mai târziu, fiul lui Bull, Michael, avea s ăsusținăcă
Mossad -ul i-a amenin țat tatăl cu moartea. Nu a putut îns ăspune cine a
făcut amenin țarea sau de ce Bull a ignorat -o.

O datăechipa kidon întoars ăcu bine acas ă, Departamentul de r ăzboi
psihologic al Mossad -ului a început s ăalimenteze presa cu informa ții ce
sugerau c ăGerald Bull murise pentru c ăplănuia sălase balt ăafacerea cu
Saddam Hussein. Acum, dup ăcinci ani, acelea și metode folosite la
asasinarea lui Bull, un om de științăconsiderat de Isra el la fel de terorist
cași Fathi Shkaki, aveau s ăfie încăo datăpusețn practic ăla ordinul
direct al altui prim ministru, Yitzhak Rabin.
La 24 octombrie 1995, doi b ărbați spre 30 de ani cu nume de cod Cil
și Ran au p ărăsit Tel Avivul cu zboruri diferit e; Ran a plecat |a Atena iar
Cil la Roma. Pe fiecare aeroport primeau pa șapoarte britanice de la câte un
sayan local. Au ajuns târziu în Malta cu un zbor de sear ăși s-au cazat la
Hotelul Diplomat cu vederea spre portul din La Valletta.
În acea sear ă, lui Ran i -a fost adus ăo motociclet ă. A spus
personalului c ăastfel va vizita insula.
Nimeni dintre angaja ții hotelului nu -și amintea ca cei doi s ăfi avut
vreun contact cu cineva, î și petrecuser ăcea mai mare parte a timpului în
camere. Când unul dintre hamal i a observat c ăgeamantanul Samsonite al
lui Cil era greu, Cil i -a făcut cu ochiul spunându -i căe plin cu lingouri de
aur.
În aceea și seară, un armator care pornise cu o zi în urm ădin portul
Haifa,și care trebuia s ăajungăîn Italia, a în științat prin r adio autorit ățile
malteze c ădin cauza unui motor care trebuie reparat, va acosta pe insul ă.
La bordul navei erau Shabtai Shavit și o micăechipăde tehnicieni Mossad
în comunica ții. Au stabilit leg ătura radio cu Cil, a c ărui geant ăde voiaj
conținea un ra dio mic dar performant.
Încuietorile geamantanului trebuiau deschise în sensul invers direc ției
acelor de ceas, pentru a dezactiva siguran țele celor dou ăîncărcături
montate în capac. Acestea erau programate s ăexplodeze în fa ța oricui ar fi
deschis valiza invers. Antena rombic ăa radioului era o jum ătate de km de
cablu din fibre optice, strâns rulat pentru a forma un disc cu diametrul de
15 cm. Capetele firului erau conectate la 4 dipoli suda ți în colțul interior al
Samsonite -ului. în timpul nop ții Gill a primit câteva mesaje radio de pe
vas.
Fathi Shkaki ajunsese înaintea lor în aceea și zi cu feribotul
Tripoli -Valletta, împreun ăcu gărzi libiene care au r ămas la bord, și care își
terminaser ătreaba când Shkaki a coborât singur pe țărm. înainte de
aceasta și-a ras barba. S -a prezentat în fa ța autorit ăților malteze ca
Ibrahim Dawish, ar ătându -le pașaportul libanez. Dup ăce s-a cazat la
Hotelul Diplomat, și-a petrecut urm ătoarele câteva ore prin cafenelele de
pe malul m ării, bând nenum ărate cești de cafea și ronțăind prăjituri
arăbești. A dat mai multe telefoane.
A doua zi, Shkaki tocmai cump ărase tricourile pentru b ăieții săiși se
plimba pe falez ă, când, lâng ăel s-au ivit doi b ărbați pe o motociclet ă. Unul
dintre ei l -a împușcat pe liderul Jihad de aproape, de 6 ori în cap. Shkaki
a murit pe loc. Motocicli știi au disp ărut. Nici unul nu a fost prins, îns ă, o
orămai târziu, un vas de pescuit a plecat din portul La Valletta și a
coborât ancora în dreptul cargoului. Pu țin timp mai târziu, c ăpitanul a
informat au toritățile portuare c ăreparaser ăprovizoriu defec țiunea
motorului, dar c ăvasul se întoarce la Haifa pentru noi repara ții.
În Iran, țara spiritual ăa lui Shkaki, preo ții musulmani au declarat zi
de doliu na țional. La Tel Aviv, rugat s ăcomenteze cele întâ mplate, primul
ministru Yitzhak Rabin a spus: „Cu siguran țăpot săspun cănu sunt
trist."
Câteva zile mai târziu, la 4 noiembrie 1995, Rabin a fost asasinat la
un miting pentru pace la Tel Aviv, în apropierea ascunz ătorii unde se

dăduse ordinul execut ăriilui Shkaki. Rabin a fost omorât de un evreu
fanatic, Yigal Amir, care avea multe tr ăsături comune cu cei din Mossad.
Yitzhak Rabin, șoimul devenit porumbi ță, puternicul lider politic care
își dăduse seama c ăsingura cale spre pace în Orientul Mijlociu est e, așa
cum gre șit citise din cartea sa preferat ă, Biblia, „s ăne transform ăm săbiile
în pluguri și săarăm pământul împreun ăcu vecinii no ștri arabi," a fost
omorât de unul dintre ai s ăi pentru c ănu a ajuns s ăînțeleagăcădușmanii
săi evrei vor fi tot a șa de necru țători cași vechii du șmani arabi și uniiși
alții hotărâți să-i distrug ăviziunea asupra viitorului.
În 1998 echipa kidon avea 48 de membri, dintre care 6 erau femei.
Toți în jur de 20 de ani și într -o formăexcelent ă. Locuiau și lucrau în afara
sediului Mossad din Tel Aviv, grupa ți într -o zonăinterzisădintr -o bază
militarădin deșertul Negev. Locul putea fi amenajat s ăsemene cu o strad ă
sau o cl ădire unde trebuia s ăaibăloc un asasinat. Erau ma șini la poart ă
și un traseu cu obstacole de dep ășit.
Pe post de instructori erau și foști membri activi ai echipei care
supravegheau antrenamentele cu nenum ărate arme, și îi învățau cum s ă
ascundăbombe, s ăadministreze injec ții letale în public, și săfacăo crimă
săparăaccident. Agen ții kidon analiz au filmări cu asasin ări leușite cea a
președintelui John F. Kennedy, de exemplu și studiau fizionomia și
obiceiurile a zeci de posibile victime înregistrate în propria baz ăsecretăde
date computerizat ăși memorizau planurile mereu în schimbare ale
străzilor din ora șele importante, precum și amplasamentele aeriene și
maritime.
Unitatea lucra cu echipe de câte 4 membri care de obicei mergeau în
călătorii de recunoa ștere la Londra, Paris, Frankfurt, și alte ora șe
europene. Ocazional mai mergeau și la New York , Los Angeies și Toronto.
Pe durata acestor ie șiri, o echip ăera permanent înso țităde instructori care
îi evaluau capacitatea de a pune la punct o opera țiune fărăa atrage
atenția.Țintele erau alese din rândul voluntarilor sayanimi locali c ărora
nu li se spunea decât c ăaveau s ăparticipe la un exerci țiu de ap ărare a
unei institu ții israeliene o sinagog ăsau o banc ăerau de obicei invocate.
Voluntarii erau lua ți de pe o strad ăliniștităși înghesui ți într -o mașină,
sau se trezeau în toiul nop ții căcineva le-a intrat în cas ăși-i amenin ța cu
o armă.
Kidonii luau aceste antrenamente foarte în serios, pentru c ăfiecare
echipăera la curent cu „E șecul de la Lillehammer."
În iulie 1973, în toiul vân ătorii uciga șilor atle ților israelieni de la
Jocurilor Olimpic e din Miinchen, Mossad -ul a primit o informa ție conform
căreia „Prin țul Roșu" Aii Hassan Salameh, care pusese la cale opera țiunea,
ar lucra ca osp ătar în or ășelul Lillehammer din Norvegia.
Director al opera țiunilor Mossad la acea vreme, Michael Harari,
alcătuise o echip ădin care nu f ăcea parte nici un kidon; membrii erau
răspândiți în toat ălumea c ăutându -i pe uciga șii de la Munchen înc ă
rămași în viață. Echipa lui Harari nu avea experien țăpe teren, îns ăacesta
era convins c ăpropria experien țăde katsa c are activa în Europa era
suficient ă. Printre agen ți se num ărau dou ăfemei, Sylvia Rafael și
Marianne Cladnikoff, și un algerian, Kemal Bename, care fusese curier al
grupării Septembrie Negru înainte de a fi for țat de Harari s ădevinăagent
dublu.
Operațiunea a fost un dezastru înc ăde la început. Sosirea unui grup
de străini în Lillehammer, unde de 40 de ani nu mai avusese loc o crim ă, a
trezit suspiciuni. Poli ția localăa început s ăfie cu ochii pe ei. Autorit ățile
erau în apropiere când Harari și echipa sa au împu șcat mortal un chelner
marocan pe nume Ahmed Bouchiki, care nu avea nici o leg ăturăcu

teroriștiiși care nici nu sem ăna cu Salameh. Harari și câțiva dintre ai s ăi
au reușit săscape, îns ă6 agenți Mossad au fost captura ți, inclusiv cele
douăfemei.
Cei prin și au m ărturisit totul, dezv ăluind, pentru prima dat ă,
metodele de asasinare ale Mossad -uluiși alte detalii la fel de stânjenitoare
despre activit ățile secrete ale serviciului. Cu to ții au fost acuza ți de crim ă
de gradul 2 și condamna ți la 5 ani de închisoare.
La întoarcerea în Israel, Harari a fost destituit, iar întreaga re țea
secretăMossad din Europa alc ătuităinclusiv din ascunz ători, cutii po ștale
clandestine și numere de telefon secrete, a fost abandonat ă.
Urmau s ătreacăabia 6 ani pânăcând Aii Hassan Salameh avea s ăfie
în cele din urm ăomorât într -o operațiune pus ăla cale de Rafi Eitan, care a
spus că, „Lillehammer a fost exemplul persoanelor nepotrivite, alese
pentru o treab ănepotrivit ă. N-ar fi trebuit s ăse întâmple și numai trebuie
săse repete."
Și totuși, s-a repetat.
La 31 iulie 1997, a doua zi dup ăce „ kamikaze, membri ai grup ării
Hamas, au f ăcut 15 victime și 1 57 de r ăniți într -o piațădin Ierusalim,
directorul Mossad -ului Danny Yatom a participat la o ședințăprezidatăde
primul ministru Benyamin Netanyahu. Acesta din urm ătocmai se
întorsese de la o emo ționantăconferin țăde presăunde promisese s ănu
aibăliniște pânăcând cei care pl ănuiserăatentatul nu vor mai constitui
un pericol.
În public, Netanyahu a ap ărut calm și hotărât, răspunzând la
întrebări, chibzuit și autoritar; Hamas nu va sc ăpa nepedepsit, îns ăcum
se va întâmpla nu se putea spune. Acesta era „Bibi" din relat ările CNN din
timpul R ăzboiului din Golf, când se bucurase, în nenum ărate rânduri, de
laudăpentru evalu ările autoritare ale replicilor lui Saddam Hussein și
pentru felul în care acestea au fost v ăzute în Israel.
În sala de conferin țe, întrerupea frecvent ziari știi pentru a striga: „Am
săpun mâna pe nenoroci țiiăia de la Hamas chiar și dacăe ultimul lucru
pe care -l fac."
Ar fi adăugat, conform spuselor unuia dintre cei prezen ți: „Sunte ți aici
ca săînțelegeți acest lucru. Și nu vreau s ăcitesc prin ziare nimic despre
răzbunarea lui Bibi. Aici e vorba de dreptate dup ăfaptăși răsplată."
Agen da fusese stabilit ă.
Yatom, obi șnuit cu ie șirile primului ministru, st ătea liniștit de partea
cealaltăa mesei în timp ce Netanyahu aflat acum într -un birou înconjurat
de ofițeri superiori ai serviciului secret și de consilieri politici continua s ă
zbiere. „Le vreau capetele. Vreau s ă-i văd morți.Și nu măintereseaz ăcum
proceda ți. Vreau doar s -o faceți.Și vreau s -o faceți cât mai devreme."
Tensiunea a crescut și mai mult când Netanyahu i -a cerut lui Yatom
să-i dea o list ăcu toți liderii Hamas și adresel e lor. Nici un alt prim
ministru nu mai ceruse detalii atât de delicate la începutul unei
operațiuni. Mai mul ți dintre cei de fa țăau crezut c ă„Bibi dădea semnalul
căavea săse ocupe personal de asta."
Neliniștea a crescut în rândul ofi țerilor Mossad în momentul în care
serviciul a fost for țat săse apropie prea mult de Netanyahu. Prev ăzând
probabil ce avea s ăse întâmple, Yatom i -a spus primului ministru c ăîi va
da lista mai târziu, în schimb, șeful Mossad i -a sugerat c ă„era timpul s ă
priveasc ăpartea practicăa lucrurilor." S ălocalizezi liderii Hamas ar fi ca și
cum „ai c ăuta un anumit șobolan într -un canal din Beirut."
Încăo dată, Netanyahu a izbucnit. Nu vroia scuze; vroia fapte. Și vroia
ca totul s ăînceapă„aiciși acum."

Dupăterminarea ședinței, mai mul ți ofițeri ai serviciului erau de
părere căBibi Netanyahu trecuse dincolo de linia abia perceptibil ăunde se
termina eficacitatea politic ăși începeau cerin țele opera ționale. Nu era
nimeni din înc ăpere care s ănu-și fi dat seama c ăNatanyahu avea
neapăratănevoie de un serviciu de rela ții publice care s ăconvingăpublicul
căpolitica ferm ăde luptăîmpotriva terorismului, care îl adusese în fruntea
guvernului, nu reprezenta doar vorbe goale. Fusese implicat în scandal
dupăscandal, de fiecare dat ăevitând r ăspunsurile și lăsându -i pe alții să
cadăvinovați. Popularitatea lui nu mai fusese niciodat ăatât de sc ăzută.
Viața lui personal ăera subiect de pres ă. Trebuia neap ărat săarate că
ținea totul sub control. Iar uciderea unui lider Hamas era o cal e sigurăde
scăpare.
Un ofițer superior al serviciului secret israelian a vorbit cu siguran ță
în numele multora când a spus:
„În timp ce eram cu to ții de acord c ărăul trebuie t ăiat din r ădăcină,
adevărata noastr ăproblem ăera timpul. Toat ăchestia cu ac țiunea
imediatăa lui Bibi era tâmpenie curat ă. Orice opera țiune, de orice fel,
necesita planificarea atent ă. Bibi vroia rezultate de parc ăar fi fost vorba de
vreun joc pe calculator, sau unul dintre filmele alea vechi cu super eroi la
care-i plăcea săse uite. Numai c ăîn realitate lucrurile nu stau chiar a șa."
Yatom a ordonat o cercetare am ănunțităa fiecăreițări arabe și a
trimis agen ți katsa în Gaza și Cisiordania s ăafle pe unde se aflau
personalit ățile misterioase care controlau gruparea Hamas. în dec ursul
lunii august 1997, a fost chemat de mai multe ori în biroul primului
ministru pentru a raporta cursul opera țiunii. Nu se înregistrase nici un
progres, în cadrul serviciului secret se vorbea numai de felul în care
premierul îi ceruse lui Yatom s ătrimitămai mul ți oameni pe teren și de
modul în care începuse s ă-i sugereze acestuia c ădacănu vede cât mai
curând rezultate, va trebui s ăia „alte m ăsuri." Dac ăNetanyahu a
intenționat o amenin țare stângace la adresa șefului Mossad, nu prea i -a
reușit. Yato m a spus doar c ăva face „tot posibilul." Consecin ța nerostit ă
era că, dacăprimul ministru vroia s ă-l concedieze, putea s ăo facă; însăla
conferin ța de pres ăcare inevitabil ar urma acestei decizii, s -ar pune
întrebări despre rolul lui Netanyahu în aceas tăafacere. Primul ministru
însăcontinua s ăcearăcapul unui lider Hamas și îl vroia cât mai devreme.
Pânăîn septembrie 1997, Netanyahu ajunsese s ă-l sune pe Yatom la
orice or ăca să-l întrebe despre mersul opera țiunii.Șeful Mossad -ului a
trecut la pres iuni. A chemat agen ți katsa din alte posturi. Pe de o parte,
„Yatom ref ăcea harta ca o slug ăla cererile lui Bibi. Yatom e un tip dur. Dar
când venea greul, nu se putea compara cu Bibi care începuse s ăvorbeasc ă
despre cât de repede fusese ajutat de fratel e lui săpunăla punct raidul de
la Entebbe. Compara ția nu avea nici un rost. îns ăașa e Bibi se folose ște
de orice ca s ăconvingă."
Pe 9 septembrie, la Tel Aviv s -a aflat c ăHamas a lovit din nou, de
astădatărănind grav dou ăgărzi de corp ale ata șatulu i cultural al nou
deschisei ambasade israeliene din Amman, capitala Iordaniei.
Trei zile mai târziu, cu pu țin înainte de începerea sabatului,
Metanyahu l -a invitat pe Yatom s ăia cu el prânzul în casa sa din
Ierusalim. Cei doi b ărbați au mâncat sup ă, salată, pesteși au băut bere și
apăminerală. Primul ministru a adus imediat vorba de atacul de la
Amman. Cum reu șise teroristul s ăse apropie atât de mult? De ce nu au
fost avertiza ți? Cum reac ționa unitatea din Amman la toate acestea?
Yatom l -a întrerupt pe Natanyahu în toiul întreb ărilor. Exist ăîn
Amman un lider hamas pe nume Khalid Meshal care conducea biroul
politic al organiza ției din ora ș. Timp de câteva s ăptămâni, Meshal a

călătorit prin diferite țări arabe, îns ăsecțiunea Mossad din Amman a
raportat c ăera din nou în ora ș.
Netanyahu s -a înviorat brusc. „Atunci du -teși omoar ă-l! i-a spus
peste mas ă. Asta trebuie s ăfaci. Omoar ă-l! Trimite -ți oamenii la Amman
să-l lichideze."
Dupăaproape 6 s ăptămâni de presiuni constante venite din partea
unui prim min istru care se dovedea din ce în ce mai nepriceput într -ale
finețurilor politice și ale opera țiunilor de spionaj, directorul Mossad i -a dat
o lecție. Cu ochii sclipind în spatele ochelarilor, l -a prevenit c ăun atac în
Amman ar strica rela țiile pe care pred ecesorul lui Netanyahu, Yitzhak
Rabin, le stabilise cu Iordania. Dac ăl-ar omorî pe Meshal pe p ământ
iordanian ar pune în pericol opera țiunile Mossad într -oțarăcare a opus
permanent rezisten țăextremiștilor sirieni, irakieni și palestinieni. Yatom a
sugerat căar fi mai bine s ăacționeze când Meshal va pleca din nou din
țară.
„Scuze! Asta e tot ce g ăsești să-mi spui! Scuze!" Se spune c ă
Netanyahu ar fi țipat la el. „Vreau fapte. Și le vreau acum. Oamenii vor
fapte. Se apropie Rosh Hashanah!" ad ăugă, refer indu-se la noul an
evreiesc. „Asta va fi cadoul meu pentru ei!"
Din acel moment, fiecare mi șcare făcutăde Yatom avea s ăfie personal
aprobatăde Netanyahu. Pân ăla el nici un alt prim ministru israelian nu
se implicase personal într -o crimăsponsorizat ăde stat.
Khalid Meshal era un b ărbat de 41 de ani, bine f ăcut, care purta
barbă. Locuia în apropierea palatului regelui Hussein și era un so țbunși
tatăa sase copii. Cultivat și cu darul vorbirii, r ămăsese o figur ăpuțin
cunoscut ăa mișcării fundamental i ste islamice, îns ăinforma țiile adunate
de unitatea Mossad din Amman dovedea c ăMeshal era în spatele
atentatelor sinuciga șe cu bomb ăîmpotriva civililor israelieni.
S-au furnizat detalii despre deplas ările lui Meshal împreun ăcu o poz ă
a acestuia pe care șeful sec țiunii Mossad o f ăcuse pe ascuns. Anexat ă
raportului, era o rug ăminte ca Yatom s ăîncerce din nou s ă-l conving ăpe
Netanyahu s ănu continue cu planurile de asasinat la Amman. O astfel de
acțiune imprudent ăar periclita doi ani de munc ăde contrasp ionaj pe care
Mossad -ul o întreprinsese cu ajutorul Iordaniei.
Netanyahu a respins cererea, considerând -o de rău augur, ceva ce el
nu putea tolera.
Între timp fusese preg ătităo echipăkidon cu 8 membri: doi agen ți
urmau s ă-l lichideze pe arab în plin ăzi; ceilal ți să-i acopere asigurând
inclusiv transportul. Echipa trebuia apoi s ăse întoarc ăîn Israel trecând
granița la Podul Allenby în apropiere de Ierusalim.
De aceast ădată, Mossad -ul nu avea s ăfoloseasc ăpistolul ci o arm ă
neobișnuită, un gaz para lizant. Era pentru prima dat ăcând o echip ăkidon
de interven ție folosea aceast ămetodă, demult pus ăla punct de KGB și alte
servicii secrete din blocul sovietic. Oamenii de științăruși care emigraser ă
în Israel fuseser ărecrutați de Mossad pentru a crea o gamăde toxine
mortale, printre care și butan, sarin și soman, gaze toxice paralizante,
declarate ilegale de tratatele interna ționale. Acestea provoac ăo moarte
rapidăsau lent ă; în toate cazurile, organele interne nu mai func ționează,
iar victima sufer ădureri groaznice, moartea venind apoi ca o alinare. O
astfel de metod ăa fost considerat ăpotrivităpentru Meshal.
La 24 septembrie 1997, unitatea kidon a zburat la Amman din Atena,
Romași Paris, unde fuseser ăpoziționați timp de câteva zile. Unii membri
călătoreau cu acte franceze sau italiene. Celor din echipa de șoc li se
dăduserăpașapoarte canadiene în care erau trecu ți ca Barry Beads și
Sean Kendall. Când s -au cazat la Hotelul Intercontinental au spus la

recepție căsunt turi ști. Ceilal ți agenți kat sa au stat la ambasada
Israelului, aproape de hotel.
Beadsși Kendall au mers și ei a doua zi la ambasad ă. Cei doi au mai
inspectat o dat ăaerosolul. Nimeni nu știa ce fel de gaz con ținea.
Agenții bănuiau c ăpoate produce de la halucina ții la infarct. Au fost
informa ți despre ultimele plec ări ale lui Meshal de c ătreșeful sec țiunii
Mossad.
Acesta fusese la Londra în septembrie 1978 când un refugiat bulgar,
Ceorgi Markov, a fost omorât cu o substan țăparalizant ă. Un trec ător îl
înțepase în coaps ăcu vârful umbrelei. Markov a murit în ni ște chinuri
cumplite, provocate de o otrav ămortalăextrasădin semin țele de ricin.
Trecătorul era un agent KGB care nu a fost niciodat ăprins.
Beadsși Kendall s -au întors optimi ști la hotel pu țin dupămiezul
nopții. Fiecare a comandat un mic dejun alc ătuit din cafea, suc de
portocale și prăjituri daneze. A doua zi, la 9:00 A.M., Beads a coborât în
hol săsemneze pentru prima ma șinăînchiriat ă, o Toyota albastr ă. Cea
de-a doua, un Hyundai verde, a fost luat de Kendall. Acesta a spus
recepționerei c ăelși „prietenul s ău" mergeau s ăviziteze sudul țării.
La 10:000 A.M., Meshal era dus la serviciu de c ătreșoferul personal;
lângăel, în spate, erau trei dintre cei mai mici copii ai s ăi, un băiatși două
fete. Beads îi urm ărea la o distan țărezonabil ăîn mașina închiriat ă. Alți
membri ai echipei erau pe șosea, în alte ma șini.
Când au intrat în cartierul Garden, șoferul l -a anunțat pe Meshal c ă
erau urm ăriți. Acesta a folosit telefonul de ma șinăși a sunat la poli ție
pentru a le da numărul mașinii lui Beads.
În timp ce Toyota închiriat ăîi depășea, copiii i -au făcut cu mâna lui
Beads, a șa cum făcuserăcu alte ma șini de pe autostrad ă. Agentul Mossad
nu i-a băgat în seam ă. Apoi, ma șina verde a lui Kendall a trecut în fa ță, iar
cele dou ămașini s-au pierdut în trafic.
Câteva clipe mai târziu, un ofi țer al poli ției din Amman l -a sunat pe
Meshal s ă-i spunăcămașina era închiriat ăunui turist canadian. Meshal
s-a liniștitșiși-a privit copiii care, cu fe țele lipite de geam, f ăceau din nou
cu mâna ma șinilor care treceau, în fiecare diminea țăfăceau cu rândul și
înainte ca șoferul să-i ducăla scoală, își conduceau tat ăl la serviciu.
Puțin înainte de 10:30 A.M., șoferul a intrat pe strada Wasfi AI -Tal,
unde o mul țime de oameni se adunaser ăîn fața birourilor Hamas; Kendall
și Beads erau și ei acolo. Prezen ța lor nu îngrijora pe nimeni; turi ști curioși
vin deseori la birou s ăafle mai multe despre ce -și mai propunea Hamas s ă
facă.
Meshal și-a pupat repede copiii înainte s ăiasădin mașină. Bea ds a
înaintat ca și cum ar fi vrut s ă-i strâng ămâna. Kendall era în spatele
arabului, scotocind neîndemânatic într -o pungăde plastic.
„Domnul Meshal?" întreb ăBeads amabil.
Meshal îl privi nedumerit și în acela și moment, Kendall scoase
aerosolul și încer căsăpulverizeze con ținutul în urechea stâng ăa lui
Meshal.
Liderul Hamas se d ădu înapoi, speriat, ștergându -și lobul urechii.
Kendal încerc ădin nou s ăpulverizeze substan ța în urechea lui
Meshal. îns ăîn jurul s ău mulțimea începuse s ă-și revinădin uimi re,
oamenii întinzându -și mâinile s ă-i prindăpe cei doi agen ți.
„Fugi!" spuse Beads în ebraic ă.
Urmat de Kendall, Beads alerg ăspre ma șină, parcat ăîn apropiere.
Șoferul lui Meshal v ăzuse cele întâmplate și începu s ădea înapoi,
încercând s ăintre în Toyo ta.

Meshal se cl ătină, gemând. Oamenii încercau s ă-l sprijine s ănu cadă.
Alții strigau dup ăambulan ță.
Beads, împreun ăcu Kendall care înc ămai strângea în mân ăaerosolul
folosit pe jum ătate, reu și săevite ma șina iar acum gonea în vitez ăpe
stradă.
Erau urmăriți. Unul dintre cei de la volan sun ăde pe mobil și ceru să
se blocheze toate str ăzile din zon ă.Șoferul dădu telefon la poli ție.
În acela și timp sosir ăajutoarele echipei kidon. Unul dintre agen ți se
opriși-i făcu semn lui Beads s ăintre la el în m așină, în momentul în care
cei doi membri Mossad ie șirădin Toyota, o alt ămașinăle bloca drumul.
Din ea ie șirămai mul ți bărbați înarma ți, îi obligar ăpe Beads și Kendall s ă
se culce la p ământ. Câteva clipe mai târziu sosi și poliția. Dându -și seama
cănu mai puteau face nimic, restul echipei a plecat cu ma șinile, trecând
apoi grani ța în Israel.
Beadsși Kendall au fost du și la cartierul general al poli ției din Amman
unde își scoaser ăpașapoartele canadiene și susținurăcăerau victimele
unei „înscen ări îngrozitoare." Sosirea lui Samih Batihi, temutul director al
serviciului de contraspionaj al Iordaniei, puse cap ăt farsei. Le spuse c ăștia
cine erau, tocmai vorbise la telefon cu șeful sec țiunii Mossad. Ceva mai
târziu, dup ăspusele lui Batihi, șeful spion ilor mărturjsea: „Mi -a spus c ă
erau oamenii lui și căIsraelul va trata problema jjrect cu regele."
Batihi a ordonat ca cei doi agen ți Mossad s ăfie închi și în celule
diferiteși nimeni s ănu se ating ăde ei.
Între timp, Meshal a fost dus la cel mai import ant spital din Am -rnan,
la secția de terapie intensiv ă. Acuza un „zgomot" continuu în urechea
stângă, „o senza ție de frison prin tot corpul," și o greutate din ce în ce mai
mare de a respira.
Doctorii l -au conectat la aparatele de reanimare.
Vestea nereu șitei opera țiunii a ajuns la urechile lui Yatom printr -o
convorbire telefonic ăsigurăcușeful unit ății din ambasada israelian ădin
Amman. Se spune c ăambii erau „extrem de mânio și" din cauza e șecului.
PânăsăajungăYatom în biroul primului ministru, acest a primise deja
un telefon de la regele Hussein, pe firul scurt instalat între cei doi pentru
momentele de criz ă. Impresia f ăcutăîn urma convorbirii a fost mai târziu
explicatăde un ofi țer al serviciului secret israelian:
„Hussein a avut dou ăîntrebări pentru Bibi. Cu ce dracu a crezut c ăse
joacă? Avea vreun antidot pentru gazul toxic?"
Regele a spus c ăse simte ca și când cel mai bun prieten i -ar fi violat
fiicași, că, dacăNetanyahu se gânde ște sănege totul, ar fi mai bine s ă
priceapăcăcei doi agen ți mărturisiser ătotul pe o caset ăvideo, care în acel
moment era în drum spre Washington, trimis ălui Madeleine Albright,
secretarul de stat al S.U.A. Netanyahu st ătea aplecat peste telefon, „la fel
de palid ca cineva prins asupra faptului."
Netanyahu s -aoferit săplece imediat cu avionul la Amman s ă-i
explice regelui „cum st ăteau lucrurile." Agentul Mossad î și aduce aminte:
„Auzeai cum cr ăpa firul telefonului de r ăceala venit ădin Iordania. Bibi
nici măcar n -a protestat când Hussein i -a spus c ăacum se a șteaptăsă-i
dea drumul șeicului Ahmed Yassin (liderul Hamas pe care israelienii îl
țineau în închisoare de ceva timp), cât și altor de ținuți palestinieni.
Convorbirea nu a durat decât câteva minute. Trebuie s ăfi fost cel mai
groaznic moment din cariera po liticăa lui Bibi."
Lucrurile decurgeau acum de la sine. într -o oră, antidotul a ajuns la
Amman cu un avion militar israelian și a fost administrat lui Meshal.
Acesta a început s ă-și revinăși, în câteva zile se sim țea destul de bine
ca săconvoace o conf erințăde presăla care a f ăcut Mossad -ul de râs șeful

unității din Amman și Samih Batihi au avut o scurt ăîntâlnire în timpul
căreia au vorbit cu Yatom la telefon. Directorul general a promis st ăruitor
căMossad -ul nu va mai încerca niciodat ăun alt asasi nat pe teritoriul
iordanian. A doua zi, Madeleine Albrightîi d ădu lui Netanyahu dou ă
telefoane scurte i -a spus ce credea despre cele întâmplate, într -un limbaj
uneori la fel de t ăios cași cel al regelui Hussein.
Când Canada a aflat în ce fel îi fuseser ăcompromise pa șapoartele,
și-a retras ambasadorul din Israel o mi șcare care a fost foarte aproape de
ruperea rela țiilor diplomatice.
Când detaliile au început s ăfie cunoscute, Netanyahu a fost aspru
criticat în presa israelian ăși cea interna țională, lucru care l -arfi
determinat pe altul s ă-și dea demisia.
O săptămânămai târziu, seicul Yassin era eliberat și se întorcea în
Caza unde avea s ăfie întâmpinat ca un erou. între timp, Kendall și Beads
se întorseser ăși ei în Israel îns ăfărăpașapoartele canadien e. Acestea
fuseserăîncredin țate ambasadei canadiene din Amman „pentru p ăstrare."
Cei doi agen ți katsa nu au revenit în echipa kidon; li s -au dat
însărcinări nespecifice la sediul Mossad. A șa cum spunea un ofi țer al
serviciului: „Asta putea s ăînsemne c ăfuseserăînsărcinați cu paza
toaletelor din cl ădire."
ÎnsăYatom a devenit un șef incapabil. Cei din subordinea lui erau de
părere cănu reușise să-l înfrunte pe Netanyahu. Moralul în rândurile
Mossad -ului a sc ăzut considerabil. Cabinetul primului ministru lăsa săse
înțeleagăcăera „numai o chestiune de timp pân ăcând Yatom va zbura."
Yatom a încercat s ăopreascăceea ce un ofi țer superior din Mossad
compara cu „un val uria șde dejec ții în care ne înec ăm." Yatom a adoptat
ceea ce el numea „postura sa prusa că." A încercat s ă-șiținădin scurt
personalul. Au avut loc confrunt ăriși amenin țări cu demisia.
În februarie 1998, însu și Yatom a demisionat. Primul ministru nu i -a
trimis fostului s ău director al serviciului secret obi șnuita scrisoare de
mulțumire pent ru serviciile prestate.
CAPITOLUL 7
Spionul gentleman
Într-o diminea țăumedăde prim ăvară, în 1997, David Kimche d ădea
indicații grădinarilor arabi cum s ă-i reamenajeze gr ădina dintr -o suburbie
a Tel Aviv -ului. Era calm și avea o voce melodioas ă, mai p otrivităpentru a
vorbi unor studen ți decât unor muncitori, ceea ce sugera c ăDavid
provenea dintr -o familie de func ționari care cândva în ălțaserădrapelul
Marii Britanii deasupra teritoriilor îndep ărtate. Fiu al unor evrei englezi de
clasămijlocie, Kimch e se putea mândri cu maniere care întregeau și mai
mult imaginea englezului autentic; hainele scumpe f ăcute la comand ă
scoteau în eviden țăun trup men ținut tân ăr prin antrenamente regulate și
o dietăriguroas ă. Deși avea aproape 60 de ani, Kimche ar ăta cu 20 de ani
mai tân ăr. Fiecare gest pe care -l făcea în timp ce d ădea îndrum ări
grădinarilor felul în care î și trecea mâna prin p ăr, pauzele lungi de vorbire,
privirea serioas ătoate sugerau via ța auster ădin timpul colegiului.
În realitate, David Kimche a fo st ceea ce Meir Amit numea „unul
dintre creierele" din spatele multor opera țiuni Mossad. Datorit ăfirii
echilibrate dublate de un sânge rece extraordinar, reu șea săpunămâna
chiarși pe cei mai precau ți dintre cei viza ți,și asta prin mi șcări
neașteptate care i -au câștigat rapid respectul chiar și în rândul celor mai
cinici colegi, îns ăintelectualismul s ău îi făcea de cele mai multe ori s ănu

se apropie de el; era prea izolat și inaccesibil pentru frivolitatea lor. Unii
erau de aceea și părere cu Rafi Eita n că, „dacăîi spuneai 'bun ădiminea ța'
lui David, acesta se gândea imediat cât de „bun ă" era,și cât mai r ămăsese
din ea."
În interiorul Mossad -ului Kimche era considerat întruchiparea
spionului gentleman înzestrat cu viclenia pisicii maidaneze. Intrarea în
serviciul secret s -a petrecut dup ăce în 1968 și-a luat diploma în Științe
Sociale la Universitatea Oxford. La câteva luni mai târziu a fost recrutat de
Mossad, la acea dat ărecent trecut sub conducerea lui Meir Amit, care
vroia săintroduc ăîn rânduril e serviciului câ țiva absolven ți universitari
care săîntregeasc ăbrutalitatea oamenilor ca Rafi Eitan, ce înv ățaseră
totul din mers.
Cum, când și de către cine a fost recrutat Kimche, era un am ănunt pe
care acesta avea s ă-lținăsecret. Zvonacii din interi orul serviciului de
spionaj ofereau mai multe variante: fie c ăacceptase totul la o cin ăcu un
editor londonez, un evreu care fusese mult timp sayan; c ăpropunerea i se
făcuse în biroul unui rabin într -o sinagog ădin Golders Creen; sau c ăo
rudăîndepărtatăfăcuse primul pas.
Singurul lucru cert este c ăîn 1969, Kimche a intrat în sediul Mossad
de la Tel Aviv ca cel mai nou membru al Departamentului Strategie și
Planificare. Pe o latur ăa holului se afla o filial ăa Băncii Israelului, câteva
birouri comerci aleși o cafenea. Nestiind ce s ăfacăsau unde s ămeargă,
Kimche a ștepta în holul cavernos. Ce diferen țăfațăde intrarea
impunătoare a CIA despre care citise. La Langley, agen ția își proclama
orgolios existen ța prin cele 16 stele ascu țite vegheate de un v ultur cu profil
îndrăzneț, încrustate în podeaua de marmur ă; dedesubt erau gravate
cuvintele „Agen ția Central ăa Serviciilor Secrete ale Statelor Unite ale
Americii." Pe un perete erau înscrise cuvintele apostolului Ioan despre
oamenii care devin liberi pr in puterea cuvântului. Pu țin mai departe se
aflau grupuri de lifturi p ăzite de g ărzi înarmate.
Însăaici, în holul s ărăcăcios al cl ădirii din bulevardul Regele Saul, nu
găseai decât casieri de banc ăla ghișeeși oameni care st ăteau pe scaunele
de plastic a le cafenelei. Nici unul dintre ace știa nu ar ăta ca un angajat
Mossad. La cap ătul îndep ărtat al culoarului, o u șăpe care nu scria nimic
se deschise, și de acolo ie și un func ționar al Consulatului Israelului din
Londra, cel care îi d ăduse lui Kimche documen tele de c ălătorie.
Conducându -l pe acesta înapoi în înc ăperea din care ie șise, îl lămuri că
statutul s ău diplomatic era de fapt o acoperire pentru munca de katsa pe
care o f ăcea în Marea Britanie. În dreptul u șii îi dădu lui Kimche dou ă
chei, spunându -i cădin acel moment va p ătrunde în sediul Mossad numai
astfel. Prima cheie era de la intrare, iar a doua de la lifturile care urcau
pânăla etajul 8 al edificiului. Sediul era „o cl ădire în interiorul altei cl ădiri"
ce își avea propriile servicii publice cure nt, apă, instala ții sanitare separate
de restul incintei.
Edificiul devenise sediul Mossad la pu țin timp dup ăRăzboiul Suezului
din 1 956.
În acela și an, în octombrie, for țele britanice, franceze și israeliene au
inițiat o invazie comun ăîn Egipt pentru a recupera Canalul de Suez, pe
care pre ședintele egiptean Carnal Nasser îl na ționalizase. Invazia st ătea
sub semnul „diploma ției forței" care dominase mult timp regiunea. Statele
Unite nu au fost puse la curent cu aceast ăacțiune, ac țiune ce s-a dovedit
a fi ultima amprent ăa domina ției britanice și franceze în Orientul Mijlociu.
Washington -ul a exercitat o masiv ăpresiune diplomatic ăpentru a opri
luptele, temându -se căacestea vor atrage Uniunea Sovietic ăde partea
Egiptului, ceea ce ar fi dus la o confruntare între marile puteri ale lumii.

Când luptele de pe malurile Canalului de Suez au luat sfâr șit, Marea
Britanie și Franțași-au dat seama c ăfuseserăînlocuite de Statele Unite,
care devenise acum for ța dominant ăîn Orientul Mijlociu, îns ăIsraelul a
insistat s ă-și păstreze teritoriul pe care îl capturase în Desertul Sinai.
Richard Helms, care era numai de câteva luni în postul de director CIA, a
zburat la Tel Aviv unde a fost primit de personalul superior la sediul
Mossad. Ace știa au t ăbărât pe Helms, întrecându -se unii pe al ții în
amabilit ăți.
În lift, ghidul lui Kimche i -a explicat acestuia c ăla primul etaj era
centrul de ascultare și comunicare; deasupra î și aveau birourile
subofițerii. Etajele superioare erau rezervate anali știlor, pr oiectanțilorși
personalului opera țional. Departamentul de Cercetare și Dezvoltare se
întindea pe un întreg etaj. La ultimul etaj erau birourile directorului
general și cele ale adjunc ților săi.
Kimche a fost instalat la un loc cu organizatorii și strategi i. Biroul s ău
era dotat ca și toate celelalte: un birou ieftin de lemn, un seif de o țel cu o
singurăcheie, un telefon negru și o carte de telefon a șanta-jaților, pe care
scria „A nu se lua." O fâ șie de covor completa dot ările interioare. Camera
era vopsi tăîntr-un verde -olivși avea o vedere panoramic ăa orașului.
După13 ani de când fusese dat în folosin ță, sediul trebuia renovat;
vopseaua cr ăpase ici -colo, iar mobilierul trebuia și el schimbat.
Însă, în ciuda acestor neajunsuri, David Kimche sim țea căsosise
într-o perioad ăagitată. Meir Amit era pe punctul de a pleca, urmat la scurt
timp de Rafi Eitan și de alți ofițeri superiori Mossad.
Kimche a ajuns în scurt timp s ă-și dea seama de ticurile colegilor:
analistul care î și începea fiecare apreciere pri n cuvintele: „este o manevr ă
european ă, la fel de cunoscut ăcași Clausewitz însu și";șeful
departamentului care semnala o ac țiune îndesându -și tutun în pip ă; când
fumul alb începea s ăiasă, decizia era deja luat ă; strategul care î și încheia
de fiecare dat ăexpunerea spunând c ăspionajul este o form ăde educare
continuăa slăbiciunilor umane. To ți aceștia erau oameni care î și
câștigaserănumele pe drept cuvânt și care întâmpinau cu bucurie
entuziasmul lui Kimche și capacitatea acestuia de a întoarce o idee pe
toate părțile. De asemenea și-au dat seama c ăacesta în țelegea pe deplin c ă
demascarea inten țiilor dușmanilor e tot atât de important ăca perpetuarea
celor ale Mossad -ului.
O parte din treaba sa era supravegherea evenimentelor din Maroc;
acolo înc ămaiera un num ăr important de evrei care tr ăiau sub regimul
aspru al Regelui Hassan1. Într -o încercare de a le face via ța mai u șoară,
Meir Amit a pus la punct o „rela ție de lucru" cu temutul serviciu secret al
monarhului, g ăsind o cauz ăcomunăîn încercarea în lăturării de la putere
a președintelui egiptean Nasser, a c ărui urăpentru Israel era egalat ădoar
de aceea fa țăde rege. Nasser vedea în monarh opreli ștea în calea împlinirii
visului s ău de a stabili o coali ție arabăputernic ă, de la Canalul de Suez și
pânăpe coasta atlantic ăa Marocului. Amenin țarea unei astfel de coali ții
l-a îndemnat pe Meir Amit s ă-i antreneze pe oamenii regelui în tehnici de
contraspionaj și interogare, metode ce se apropiau foarte mult de tortura
sofisticat ă.
În Maroc supravie țuia o opoziție pe cât de mic ăpe atât de
neîndur ătoare, condus ăde Mehdi Ben -Barka. Kimche a cercetat trecutul
lui Ben -Barka: îndrum ătorul loial al regelui; cândva pre ședintele adun ării
consultative a Marocului, un parlament f ărănici o putere legislativ ă, care
aproba tacit ac țiunile din ce în ce mai asupritoare ale lui Hassan împotriva
populației, în cele din urm ă, Ben -Barka a devenit singura voce a opozi ției
împotriva lui Hassan. De nenum ărate ori Ben -Barka a reu șit săscapeși să

nu fie capturat de oamenii re gelui, îns ăștiind căera numai o chestiune de
timp pân ăsăfie prins, carismaticul fost profesor de scoal ăa fugit în
Europa. De acolo a continuat s ăpunăla cale r ăsturnarea lui Hassan.
De douăori, rezistenta mic ădar eficient ăa lui Ben -Barka în Maroc a
fost pe punctul de a reu și prin atentate cu bomb ăîmpotriva monarhului,
înfuriat, Hassan a ordonat ca Ben -Barka s ăfie judecat în contumacie și să
fie condamnat la moarte, iar Ben -Barka a r ăspuns prin noi atacuri
împotriva regelui.
În mai 1965, Hassan a cerut ajutor Mossad -ului. Sarcina de a evalua
aceastăcercetare i -a revenit lui David Kimche. în aceea și lună, acesta a
mers la Londra cu pa șaportul s ău britanic, în aparen ță, era în concediu, în
realitate î și ducea la îndeplinire planurile. Dotat cu un al doilea pa șaport
britanic perfect falsificat, furnizat de c ătre un sayan, și cu o viz ăpentru
Maroc, Kimche a zburat la Roma; acolo a petrecut o zi vizitând ora șul
mișcare făcutăpentru a vedea dac ăeste urm ăritși de acolo a plecat în
Maroc.
Pe aeroportul din Rabat a fost întâmpinat de c ătre Muhammed Oufkir,
temutul ministru de interne, în acea noapte, în timpul unei cine însufle țite
de prezen ța celor mai bune dansatoare din buric din țară, Oufkir a spus ce
vroia regele: capul lui Ben -Barka. F ăcând dovad ăde umor și de apreciere
fațăde istoria evreilor, Oufkir a ad ăugat: „La urma urmei, evreica voastr ă
Salomeea i -a cerut Regelui Irod capul unui intrigant."
Kimche a spus c ădeși acest lucru era într -adevăr corect, chestiunea
nu depindea de el. Oufkir trebui a să-l însoțeascăîn Israel.
A doua zi, cei doi au zburat la Roma, de unde au luat o curs ăpânăla
Tel Aviv. Meir Amit i -a întâlnit într -o ascunz ătoare. A fost politicos dar
precaut. I -a spus lui Kimche c ă„nu era prea încântat" de ideea de a face
treaba m urdarăa lui Oufkir, și a insistat ca „implicarea s ăfie doar în faza
pregătitoare."
Fărăștirea lui Meir Amit, Oufkir stabilise deja cu o parte din cadrul
serviciului secret francez, SDECE, s ă-l ucidăpe Ben -Barka în cazul în care
acesta ar fi putut fi ad emenit afar ădin „fort ăreața" în care locuia la
Geneva, și chiar peste grani ța cu Elve ția, în Fran ța, încășovăitor, Meir
Amit a insistat ca primul ministru Levi Eshkol s ăautorizeze implicarea
Mossad -ului. Primul ministru a fost de acord.
Mossad -ul s-a apucat de treab ă. Un katsa n ăscut în Maroc a plecat la
Geneva și s-a infiltrat în cercurile lui Ben -Barka. Dup ăcâteva luni,
agentul a lansat cu grij ăideea căar avea ca prieten un milionar france^ de
treabă, care ar vrea s ă-l vadăpe Regele Hassan înl ăturat, pentru ca
Marocul s ădevinăun stat cu adev ărat democratic. Kimche venise cu
ideea. Pe 26 octombrie 1 965, acesta a aflat c ăBen-Barka, parc ă
presimțind ceva, era pe punctul de a pleca la Paris.
Centrul Mossad de comunica ții i-a trimis lui Oufkir la Mar oun un
mesaj codificat. A doua zi, ministrul și o mic ăechipăde ofițeri de
securitate au zburat la Paris. În aceea și noapte, ministrul a primit vesti de
la partea francez ăimplicat ă. Preocupat c ăfusese exclus de la ședință,
agentul Mossad care îl înso țise pe Ben -Barka la Paris I -a sunat pe Kimche
de la un telefon sigur pentru a -i cere instruc țiuni. Kimche s -a sfătuit cu
Meir Amit. în cuvintele de mai târziu ale acestuia din urm ă, ambii au fost
de acord c ă„ceva nasol se pune la cale, și e mai bine s ăstămde o parte."
În seara urm ătoare, când Ben -Barka ajunse la restaurantul din
cartierul St. Germaine pentru cin ă, o camionet ăde supraveghere SDECE
era deja parcat ăîn fața localului. Acesta credea c ăse va întâlni cu
milionarul. Dup ăce a așteptat o or ădegeaba, Ben -Barka a plecat, în
momentul în care a p ășit pe trotuar, doi agen ți SDECE l -au înghesuit în

camionet ă. De aici au pornit spre cartierul Fontenay -le-Vicomte, unde
SDECE obi șnuia să-și interogheze din când în când suspec ții. Pe tot
parcursul nop ții,Oufkir a supravegheat interogatoriul și torturarea lui
Ben-Barka, pân ăîn zori când acesta, epuizat, a fost executat. Oufkir a
fotografiat victima înainte de a fi îngropat ăîn grădina vilei. Ministrul a
zburat apoi acas ăcu filmul pentru a i -l înmâna rege lui.
Când cadavrul a fost descoperit, revolta francezilor a ajuns pân ăla
urechile pre ședintelui. Charles de Gaulle a cerut o investiga ție fără
precedent care a dus la demiteri masive în rândul SDECE. Directorul
serviciului, dornic s ămenținăcolegialitate a între servicii, s -a străduit să
ținănumele Mossad -ului în afara scandalului, îns ăde Gaulle, care nu era
un prieten al Israelului, era convins c ăevreii erau implica ți. Le-a spus
asistenților săi căoperațiunea purta „amprenta Tel Aviv -ului." Numai
israelienii, izbucni acesta, pot da dovad ăde atâta lips ăde respect fa țăde
legile interna ționale, în acest fel s -a pus cap ăt unei rela ții cândva apropiate
între Fran țași Israel, stabilite în 1956 în timpul R ăzboiului Suez -ului. De
Gaulle a ordonat imediat o prirea transporturilor de arme c ătre Israel și a
încetării cooper ării de orice fel între servicii.
Meir Amit avea s ăresimtămult timp consecin țele.
Pentru Kimche, „Era ceva eroic în felul în care Meir Amit a f ăcut fată
situației. Ar fi putut da vina pe mi ne sau pe al ții implica ți în opera țiune, în
schimb, a insistat s ăia totul asupra sa. Era un adev ărat lider."
Guvernul primului ministru Eshkol, criticat de Paris, s -a distan țat
fatăde directorul Mossad. Alte critici au venit de la cineva la care nimeni
nu se așteptase. Cu cât Meir Amit sus ținea cărolul Mossad -ului a fost
„marginal", c ănu a făcut decât s ă„furnizeze câteva pa șapoarte și să
închirieze ni ște mașini," cu atât predecesorul s ău, Isser Harel, sus ținea că
pe vremea lui, afacerea Ben -Barka nu s -ar fi petrecut. Meir Amit l -a
avertizat pe primul ministru c ădacălucrurile continuau în felul acesta,
amândoi vor avea de suferit. Eshkol a r ăspuns alc ătuind o comisie de
cercetare, condus ăde Golda Meir, pe atunci ministru de externe. Comisia
a conchis căMeir Amit trebuie s ă-și dea demisa, îns ăacesta a refuzat,
insistând ca și Eshkol s ăfacăla fel. A urmat impasul. Abia un an mai
târziu Meir Amit și-a dat seama c ănu va mai avea probleme din cauza
morții lui Ben -Barka. îns ăi-a fost aproape fatal ă.
Laacea dat ă, pe Kimche îl preocupa deja o alt ăproblem ă. Palestinienii
antrenaser ăîn secret o unitate comando în scopul de a ataca un punct
slab al securit ății, lucru pe care nici Mossad -ul nu -l anticipase: deturnarea
de avioane de capacitate mic ă. O datăce un avion f ăcea escal ă, avea săfie
dus într -oțarăarabăneutră. Acolo pasagerii urmau s ăfieținuți pentru
răscumpărare fie pentru sume mari de bani, fie pentru a fi schimba ți pe
prizonieri arabi ținuți în Israel. Un bonus îl constituia publicitatea ce urma
săfie făcutăîn întreaga lume cauzei OEP.
În iulie 1968, o curs ăEl Al a fost deturnat ăde către algerieni.
Mossad -ul a fost uimit de îndr ăzneala opera țiunii. O echip ăkatsa a zburat
în Algeria în timp ce Kimche și alți experți lucrau aproape non -stop pentru
a pune la punct o strategie prin care s ă-i elibereze pe pasagerii îngrozi ți,
însăorice încercare de a ataca avionul era împiedicat ăde prezen ța
echipelor interna ționale de reporteri venite la fa ța locului. Kimche a
sugerat s ăse tragăde timp în speranța căpovestea î și va pierde din
actualitate și căastfel agen ții katsa vor putea în sfâr șit, acționa, îns ă
teroriștii anticipaser ăaceastămișcareși începuser ăsăfacăamenințări
îngrozitoare în cazul în care nu le erau îndeplinite cerin țele: elib erarea
deținuților palestinieni din închisorile israeliene. Guvernul algerian îi
susținea pe terori ști. Kimche și-a dat seama: „Eram prin și între ciocan și

nicovală." A fost unul dintre cei care au propus cu jum ătate de gur ăca
deținuții săfie dați în loc ul pasagerilor, „ știind foarte bine ce urm ări va
avea o astfel de ac țiune, în felul acesta erau încurajate noi deturn ări. De
asemenea, cauza OEP avea s ăfie intens mediatizat ă. Israelul începuse s ă
stea în defensiv ă. La fel f ăcuserăși guvernele din vest c are nu aveau nici
un răspuns la astfel de ac țiuni teroriste. Și totuși, ce puteam s ăfacem în
afarăde a sta ca pe ghimpi în a șteptarea urm ătoarei deturn ări?"
Și iatăcăau mai urmat, fiecare fiind mai bine gândit ădecât cea
dinainte, în scurt timp înc ă6avioane au fost deturnate de terori ști care nu
erau numai exper ți în a ascunde arme și explozibil la bordul navei, dar
careștiauși sămanevreze astfel de avioane, în de șertul libian exersaser ă
schimbul de focuri în cabina avionului, știind căEl Al angaj ase gărzi
înarmate pe rutele sale una din primele mi șcări pe care Kimche le -a
propus. Tot el prev ăzuse căteroriștii vor cunoa ște legile diverselor țări în
sau din care vor zbura, a șa cădacăar fi săfie captura ți, aliații lor săle
poatăfolosi pentru a -i elibera prin negocieri sau amenin țări.
Kimche știa căMossad -ul avea neap ăratănevoie de un incident prin
care serviciul s ă-i învingăpe terori ști. Kimche î și dorea o opera țiune al
cărei rezultat s ăegaleze laudele c ăpătate de Israel în urma r ăpirii lui Adolf
Eichmann. Incidentul de care avea nevoie trebuia s ăfie extrem de
dramatic, de periculos și aproape imposibil de realizat.
La 26 iunie 1976, un avion al Air France de pe ruta Paris Tel Aviv, plin
de pasageri evrei, a fost deturnat dup ăo escalăpe Ae roportul Atena,
cunoscut pentru slaba securitate. Terori știi erau membri ai grup ării
extremiste Wadi Haddad și cereau dou ălucruri: eliberarea a 40 de
palestinieni din închisorile israeiiene și a încă12 compatrio ți închiși în
Europa; și eliberarea a doi t eroriști germani aresta ți în Kenya, unde
încercaser ăsădoboare un avion El Al cu o rachet ăSam-7, în timp ce
acesta decola de pe Aeroportul Nairobi.
Dupăo oprire la Casablanca, și fărăpermisiunea de a ateriza la
Kartoum, avionul a zburat la Entebbe, în Uganda. De acolo terori știi au
anunțat cănava urma s ăfie aruncat ăîn aer, cu pasageri cu tot, dac ănu
le vor fi îndeplinite condi țiile. Data limit ăera 30 iunie.
La Tel Aviv, în ședințe de cabinet cu u șile închise, mult l ăudata
imagine public ăa neced ării în fața terorismului se diminua. Mini ștrii erau
pentru eliberarea de ținuților OEP. Primul ministru Rabin a întocmit un
raport Shin Bet pentru a ar ăta căeliberarea de criminali condamna ți nu
era fărăprecedent. Șeful statului major, Mordechai Cur, a an unțat cănu
putea recomanda o ac țiune militar ădin cauza insuficien ței cadrelor din
Entebbe. În timp ce dezbaterile tensionate continuau, s -a aflat c ăevreii din
avion fuseser ăseparați de ceilal ți pasageri ace știa din urm ăfuseseră
eliberați iar acum se î ndreptau spre Paris.
Asta era exact ce a ștepta Mossad -ul. Yitzhak Hofi, directorul
serviciului, în momentul s ău de glorie, a pledat sus și tare pentru
începerea unei ac țiuni de salvare. A scos din arhiv ăplanul pe care Rafi
Eitan îl urmase pentru capturare a lui Eichmann. Existau similitudini între
cele dou ăacțiuni: Rafi Eitan și echipa ac ționaserădeparte de cas ă, într -un
mediu ostil. Au mizat pe cacialma și pe improviza ții faimosul tupeu
evreiesc. Acest lucru se mai putea repeta. Asudat, r ăgușit de atâtea
pledoarii și alterca ții, Hofi str ăbătu cabinetul cu o privire absent ă.
„Dacăne lăsăm oamenii s ămoară, înseamn ăcăsuntem pierdu ți. Nici
un evreu nu va mai fi în siguran țănicăieri în lume. Iar Hitler s -ar bucura
pe lumea cealalt ă.
„Foarte bine", spuse î n cele din urm ăRabin. „S ăîncercăm."

Cași Kimche, fiecare strateg și organizator din Mossad a fost
mobilizat. Primul pas era deschiderea unei leg ături telefonice directe
secrete între Tel Aviv și Nairobi; Hofi puse în practic ălegătura secret ă
dintre Mos sadși omologii kenieni, ac țiune inițiatăde Meir Amit. Aceasta a
început imediat s ăse dovedeasc ăfolositoare. Sase agen ți katsa au plecat
la Nairobi unde au fost ad ăpostiți într -o ascunz ătoare a serviciului secret
kenian. Ace știa aveau s ăfie capul de po d al atacului principal.
O mare problem ăo constituia ajungerea la Entebbe. OEP f ăcuse din
aeroport propriul punct de acces în Uganda, de unde Organiza ția își
conducea opera țiunile împotriva regimului de suprema ție al albilor
pro-israelieni din Africa de S ud. Dup ăruperea rela țiilor diplomatice cu
Ierusalimul în 1972, Idi Amin, dictatorul despotic al Ugandei, d ăduse
OEP-ului reședința ambasadorului israelian drept sediu.
Kimche trebuia s ăștie dacăOEP mai era în țară. Gherilele antrenate
de palestinieni er au o for țăextrem de puternic ăpe care ar fi trebuit s ăo
învingăîn scurtul r ăstimp acordat misiunii de salvare: for țele israeliene
nu-și permiteau s ăfie la sol decât timp de câteva minute, altfel riscând un
puternic contraatac. Kimche trimise cu barca d e la Nairobi doi agen ți katsa
pe Lacul Victoria. Au acostat în apropiere de Entebbe și au găsit sediul
OEP părăsit, palestinienii tocmai plecaser ăîn Angola.
Apoi, printr -un noroc nea șteptat, de care orice opera țiune are nevoie,
unul dintre ofi țerii de sec uritate kenian care îi înso țise pe agen ții katsa afl ă
căunul dintre cei care îi p ăzea pe ostatici era chiar rud ăcu nevast ă-sa.
Kenianul a fost ajutat s ăintre pe aeroport unde v ăzu cătoți pasagerii erau
în viață, însăcei 15 terori ști care -i păzeau, p ăreau foarte agita ți.
Informa ția a fost transmis ăprin radio la Tel Aviv.
În acest timp, al ți doi katsa, ambii pilo ți profesioni ști, au închiriat un
Cessna și au zburat de la Nairobi, aparent pentru a fotografia Lacul
Victoria pentru o bro șurăde vacan ță. Avionul a trecut exact pe deasupra
Aeroportului Entebbe, putând astfel s ăfotografieze pista și clădirile
învecinate. Filmul a fost trimis la Tel Aviv. Acolo, Kimche a propus înc ăo
strategie pentru a -i induce pe terori ști în eroare.
Dupăcâteva telefoane da te la re ședința lui Amin, negociatorii
israelieni din Tel Aviv au dat de în țeles căguvernul era gata s ăaccepte
condițiile terori știlor. Un diplomat al unui consulat european din Uganda a
fost folosit pentru a da credibilitate acestei capitul ări aparente; în prealabil
fusese verificat în secret dac ăputea negocia în termeni acceptabili pentru
teroriști. Kimche i -a spus mesagerului: „Nu trebuie s ăfie ceva nici prea
înjositor pentru Israel dar nici imposibil de acceptat de c ătre terori ști."
Diplomatul se în drepta în grab ăspre aeroport, preg ătindu -și cuvintele, în
acest timp, opera țiunea se apropia de sfâr șit.
Un Boeing 707 israelian neinscrip ționat, care avea s ăfie folosit pe
post de spital, ateriza pe Aeroportul Nairobi, condus de pilo ți IDF. Între
timp, 6 agenți katsa încercuiser ăaeroportul; fiecare era echipat cu un
radio de înalt ăfrecvențăși un dispozitiv electronic de bruiere a radarului
din turnul de control. Era pentru prima dat ăcând acesta din urm ăera
folosit în astfel de condi ții.
Cincizeci de parașutiști israeiieni, profitând de întuneric, ie șirădin
avionul spital și se îndreptar ăîn vitezăspre Lacul Victoria. Umflându -și
hârcile de cauciuc, traversar ăapa,și rămaserăîn așteptare în apropierea
țărmului ugandez, gata în orice moment s ăatace Aeroportul Entebbe. La
Tel Aviv, echipa de salvare fusese antrenat ăla perfec ție; la momentul
potrivit, un grup de transportoare C -130 Hercules a traversat Marea Ro șie,
spre sud; dup ăceși-a făcut plinul la Nairobi, au zburat exact pe deasupra
copacilor , aterizând apoi pe Aeroportul Entebbe.

Aparatele de bruiaj au func ționat impecabil. Autorit ățile aeroportului
încămai încercau s ăafle ce se întâmplase când cele 3 transportoare
Hercules și avionul -spital au aterizat. Câteva comandouri au dat buzna în
clădirile unde erau ținuți ostaticii. La acea dat ănu mai r ămăseserădecât
evrei. Celelalte na ționalități fuseser ăeliberate de Amin care î și dădea aere
de actor principal pe scena lumii. Para șutiștii care a șteptau s ăintervină
nu au mai fost chema ți. Au tra versat înapoi lacul și s-au întors la Nairobi.
De acolo au fost lua ți de un alt transport israelian și duși acasă.
În 5 minute cu 2 minute mai repede decât timpul prev ăzut ostaticii au
fost elibera țiși toți teroriștii omorâ ți, împreun ăcu 16 solda ți ugand ezi care
îi păzeau pe prizonieri. Echipa de interven ție a pierdut un singur om,
locotenentul colonel Yonatan Netanyahu, fratele mai mare al viitorului
prim ministru, Benyamin Netanyahu. Acesta urma s ăspunăcăatitudinea
sa intolerant ăfațăde terori ști era legatăde moartea lui Yonatan. Au mai
muritși 3 ostatici.
Dorința lui Kimche de a avea presa de partea sa în urma ripostei date
teroriștilor a fost mai mult decât îndeplinit ă. Eliberarea de la Entebbe a
constituit un episod care, chiar mai mult decât ca pturarea lui Adolf
Eichmann, a început s ăfie văzut ca o carte de vizit ăa Mossad -ului.
Cu timpul, Kimche s -a implicat din ce în ce mai mult în ac țiunile
Mossad -ului contra OEP. Aceast ăluptăpe viațăși pe moarte avea loc
dincolo de grani țele Israelului, pe străzile orașelor europene. Kimche era
unul dintre strategii ce preg ăteau terenul pentru asasinii antrena ți de
Mossad kidonii. Ace știa acționau la Paris, Munchen, Cipru și Atena. Pe
Kimche crimele nu -l impresionau câtu și de pu țin; era ca pilotul unui
bombardier care nu vede unde cad bombele. Moartea contribuia la
menținerea unui sentiment de invincibilitate în interiorul Mossad -ului:
informa țiile deosebite pe care le primeau de la strategi f ăceau ca agen ții
kidon săfie mereu cu un pas înaintea inamiculu i.
Într-o diminea ță, Kimche sosi la serviciu și își găsi colegii într -o stare
de soc. Unul dintre cei mai buni katsa fusese asasinat la Madrid de un
pușcașOEP. Uciga șul era contactul prin care israelianul sperase s ă
pătrundăîn grupul de terori ști.
Însăacum nu era timp de doliu. Fiecare agent disponibil trebuia s ă
răspundăcu aceea și moned ă. Pentru Kimche, „acestea erau momente în
care nu se mai putea vorbi de mil ădin partea nim ănui."
Tensiunea permanent ăcontribuia la g ăsirea de noi c ăi de infiltrare în
OEPși la descoperirea de detalii care s ăfacăposibilăasasinarea liderilor.
Dupăpărerea lui Kimche, „dac ătai capul, atunci nici coada nu mai
mișcă." Primul cap de pe lista kidonilor era Yasser Arafat.
Prin 1973, o alt ăamenințare mult mai serioas ă, începuse s ă-l
preocupe pe Kimche: posibilitatea unui al doilea r ăzboi de propor ții cu
arabii, dus de Egipt împotriva Israelului, îns ăMossad -ul nu era decât un
glas izolat în corul serviciilor secrete israeliene. Temerile lui Kimche,
susținuteși de superior ii săi, au fost respinse categoric de Aman, serviciul
de contrainforma ții. Strategii au subliniat c ăEgiptul tocmai expulzase cei
20.000 de consilieri militari ru și, ceea ce trebuia interpretat ca un semn
clar căpreședintele Egiptului, Anwar Sadat, c ăutao soluție politic ăîn
Orientul Mijlociu.
Kimche tot nu era convins. Cu toate informa țiile care îi treceau prin
mână, acesta devenea din ce în ce mai sigur c ăSadat avea s ă-i ia prin
surprindere și asta pur și simplu pentru c ăcererile arabilor ar fi imposi bil
de acceptat de c ătre israelieni: Egiptul vroia înapoi teritoriile ocupate și
crearea unui stat palestinian în Israel. Chiar dac ăaceste condi ții ar fi fost

îndeplinite, Kimche era de p ărere căOEPși-ar continua totu și campania
sângeroas ăde îngenunche re a Israelului.
Neliniștea lui Kimche crescu și mai mult când afl ăcăSadatși-a
înlocuit ministrul de r ăzboi cu un personaj mult mai agresiv, a c ărui prim ă
mișcare a fost s ăîntăreascăapărarea Egiptului în zona Canalului Ae Suez.
Comandan ții egipteni me rgeau regulat în alte capitale arabe Dentru a -și
asigura sprijinul. Sadat semn ăapoi cu Moscova un nou contract de
achiziționare de armament.
Pentru Kimche, semnele erau mai mult decât amenin țătoare:
Problema nu se mai punea dac ă, ci în ce zi va începe r ăzboiul."
Însășefii serviciilor de spionaj de la Aman continuau s ăignore
avertismentele Mossad -ului. Ace știa le -au spus comandan ților IDF c ă, deși
războiul p ărea săînceapă, vor avea „m ăcar un avertisment cu 5 zile
înainte," mai mult decât suficient pentru ca aviația militar ăisraelian ăsă
repete victoria R ăzboiului de Sase Zile.
Kimche a replicat c ăîn mod sigur arabii au înv ățat ceva din gre șeli.
S-a trezit catalogat drept membru al unui „Mossad obsedat de r ăzboi,"
acuzație care nu se potrivea deloc unui om care -și cântărea fiecare cuvânt.
Nu putea face decât s ăurmăreascăpregătirile egiptenilor și săîncerce s ă
deducădata atacului.
Căldura sufocant ădin august 1973, la Tel Aviv, f ăcu loc unui
septembrie r ăcoros. Ultimele rapoarte ale agen ților katsa ref eritoare la
Canalul de Suez ar ătau căpregătirile egiptenilor erau pe terminate.
Geniștii făceau ultimele modific ări ale pontoanelor pentru ca trupele și
blindatele s ăpoatătrece apa. Când Mossad -ul l-a convins pe ministrul de
externe al Israelului s ăridice problema acestor preg ătiri îngrijor ătoare la
ONU, reprezentantul egiptean a r ăspuns lini știtor că„aceste activit ăți fac
parte din rutin ă." Pentru Kimche, cuvintele aveau „aceea și credibilitate" ca
și cele rostite de ambasadorul Japoniei la Washington în ajunul atacului
asupra Pearl Harbour -ului.
Și totuși, explica ția egipteanului a fost acceptat ăde Aman. Spre
mirarea crescând ăa lui Kimche, pân ăîn octombrie, oriunde î și arunca
privirile iscoditoare, vedea din ce în ce mai multe semne de pericol; Libi a
tocmai na ționalizase companiile occidentale de petrol; în statele din Golf
producătoare de petrol se vorbea despre întreruperea livr ărilor spre vest.
Cu toate acestea, strategii de la Aman continuau s ăinterpreteze
lamentabil mi șcările arabilor. Câ nd nave ale avia ției militare israeliene au
fost atacate de MIG -uri deasupra Siriei incident rezultat cu victoria IDF
datoratăcunoștințelor dobândite de pilo ți în urma furtului MIC -ului din
Irak doborârea celor 12 aparate de zbor siriene a fost v ăzutădeAman ca o
dovadăîn plus c ă, dacăarabii pornesc vreodat ărăzboiul, vor fi învin și la
fel de ușor cași de data aceasta.
În noaptea de 5 spre 6 octombrie, Mossad -ul primi cea mai izbitoare
dovadăde pânăatunci c ăostilitățile erau iminente, și cătotul pu tea
începe în numai câteva ore. Agen ții katsa și informatorii din Egipt
raportaser ăcăînaltul Comandament Militar al Egiptului trecuse la alert ă
de gradul 0. Dovezile nu mai puteau fi ignorate.
La ora 6:00 A.M., directorul Mossad, Zvi Zamir, s -a reunit cu șefii
serviciilor secrete în Ministerul Ap ărării. Clădirea era aproape pustie: era
Yom Kippur, cea mai mare s ărbătoare evreiasc ă, zi în care toat ălumea se
odihnește, când toate serviciile publice, inclusiv postul de radio na țional,
nu lucreaz ă. Radioul f usese întotdeauna mijlocul de mobilizare a
rezerviștilor în cazul unei urgen țe naționale.
În cele din urm ă, guvernul, împins la ac țiune de dovezile
incontestabile prezentate de Mossad, ac ționa alarmele pe tot teritoriul

Israelului anun țând căun atac dublu din partea Siriei în nord și a
Egiptului în sud avea s ăanihileze Israelul.
Războiul a început la ora 1:55 P.M. ora local ă, în timp ce Cabinetul
israelian era înc ăînședința de urgen țăasigurat de strategii de la Aman c ă
ostilitățile nu vor începe înaint e de 6:00 P.M. Ora s -a dovedit a fi o simpl ă
presupunere.
Dupăîncetarea r ăzboiului, înc ăo datăclar câștigat de Israel, în
eșaloanele superioare de la Aman au avut loc schimb ări masive. Mossad -ul
se dovedise din nou superior tuturor celorlalte servicii s ecrete israeliene,
cu toate c ăși aici avuseser ăloc modific ări: Zamir fu înl ăturat din func ția
de director general pe motiv c ănu a fost suficient de insistent fa țăde
omologii de la Aman. Locul s ău a fost luat de Yitzhak Hofi.
Kimche primi aceast ănumire cu sentimente contradictorii, în anumite
privințe, Hofi era f ăcut din acela și aluat cu Meir Amit: aceea șiținută
semeață, aceeași experien țăde front, acela și caracter sarcastic și aceeași
imposibilitate de a -i suporta pe pro ști, însăHofi spunea lucruril e atât de
direct încât devenea grosolan, iar tensiunile dintre el și Kimche începuser ă
încăde pe vremea când ace știa se ocupau și de antrenamentul recru ților,
la centrul de antrenament al Mossad -ului.
Cu mentalitatea sa de „kibbutz", nu ar ăta nici un fel de răbdare fat ă
de gândirea intelectual ăînceatăa lui Kimche și fațăde accentul britanic
rafinat cu care acesta se adresa cadrelor, îns ăacum Kimche nu mai era
doar un agent experimentat ci și adjunctul lui Hofi. Fusese promovat în
funcția de adjunct al directorului general cu pu țin timp înainte de plecarea
lui Zamir. Atât Hofi cât și Kimche au fost de acord c ătrebuie s ăpună
deoparte neîn țelegerile personale și săaibăgrijăca Mossad -ul săacționeze
în continuare cu eficien țămaximă.
Kimche primise un a dintre cele mai grele sarcini din Mossad: i s -a
încredin țat conducerea „sectorului libanez". R ăzboiul civil începuse în
aceastățarăla doi ani dup ăRăzboiul de Yom Kippur, iar la data la care
Kimche prelua conducerea „sectorului," libanezii cre știni se luptau pentru
o cauzăpierdută. La fel cum, cu ani în urm ă, Salman se dusese la
ambasada israelian ădin Paris pentru a începe opera țiunea de furt a
MIG-ului, la fel în septembrie 1975, un emisar al cre știnilor ceruse
Israelului s ăle livreze arme pentru a se apăra. Cererea a ajuns pe biroul
lui Kimche care a v ăzut în asta un prilej pentru ca Mossad -ul săpătrundă
în rețeaua libanez ă.
I-a spus lui Hofi c ădin punct de vedere politic, logic ar fi s ă-i susțină
într-o oarecare m ăsurăpe creștini împotriva musul manilor care juraser ă
sădistrugăIsraelul, înc ăo datăpropunerea era acceptat ă. Evreii urmau s ă
le dea cre știnilor suficiente arme ca s ăse apere de musulmani, îns ănu
suficiente pentru a constitui un pericol pentru Israel. Mossad -ul a început
sălivreze arme din Israel în Liban. Apoi Kimche a plasat ofi țeri Mossad în
interiorul conducerii cre știne. Ace știa ajutau în aparen țăla instruire
militară, în realitate, ofi țerii îi transmiteau în permanen țălui Kimche
informa ții cu ajutorul c ărora acesta era mere u la curent cu desf ășurarea
războiului civil. Informa ți i le au ajutat Mossad -ul sălanseze o serie de
atacuri reu șite asupra fort ăretelor OEP din sudul Libanului.
Însărelațiile serviciului cu cre știnii s -au răcit în ianuarie 1976, când
liderii acestora a u solicitat ajutorul armatei siriene împotriva
Hezbollah -ului pro -iranian. Aceast ăgrupare era v ăzutăîn Damasc drept o
amenințare. În câteva zile, mii de trupe siriene experimentate erau în
Liban, îndreptându -se spre grani ța cu Israelul. Mult prea târziu însă,
creștiniiși-au dat seama c ă, dupăspusele lui Kimche „au f ăcut întocmai
ca Scufi ța Roșie care l -a crezut pe lup."

Încăo datăcreștinii libanezi au cerut ajutorul Mossad -ului. îns ă
Kimche și-a dat seama c ărețeaua construit ăde el pentru alimentare a cu
arme nu era suficient ă. Era nevoie de o opera țiune israelian ăde logistic ă
în toatăregula. Zeci de tancuri IDF, rachete anti -tancși alte arme au fost
trimise cre știnilor, în Liban, r ăzboiul civil începuse s ăscape de sub
control.
Profitând de ocazie , Kimche și-a început propria lupt ăîmpotriva
dușmanului num ărul unu al Israelului, OEP. în curând aceasta s -a extins
și asupra shiitilor libanezi. Libanul devenise terenul de antrenament unde
Mossad -ul își perfec ționa tacticile, nu numai pentru asasinate, darși
pentru r ăzboiul psihologic. Erau zile fericite pentru agen ții care ac ționau în
afara clădirii mohorâte de pe bulevardul King Saul.
În interiorul cl ădirii, rela țiile dintre Kimche și Hofi se stricau pe zi ce
trece. Se zvonea c ăîncepuser ăsăaibăneînțelegeri violente cu privire la
detalii opera ționale; c ăHofi se temea c ăadjunctul vroia s ă-i ia locul c ă
Kimche credea c ănu era destul de apreciat pentru contribu ția enorm ăpe
care o aducea. Nici pân ăîn ziua de azi Kimche nu vrea s ădiscute astfel de
aspecte, fiind de p ărere că„atunci când comentezi un zvon îi dai
credibilitate."
În 1980, într -o diminea țăde prim ăvară, David Kimche și-a folosit
cârdul de acces nelimitat, care înlocuise cele dou ăchei, pentru a intra în
clădire. Ajungând în birou, a a flat căHofi vroia s ă-l vadănumaidecât.
Kimche se îndrept ăspre biroul directorului general, cioc ăniși intră,
închizând u șa în urma sa.
Ce a urmat a intrat în legenda Mossad -ului un episod cu voci din ce în
ce mai ridicate, cu acuza țiiși contra -acuzații. Cearta a durat 20 de minute
tensionate. Când spiritele s -au liniștit, Kimche a ie șit din birou t ăcut.
Cariera sa în cadrul Mossad -ului luase sfâr șit, însăactivitatea sa de
spionaj pentru Israel avea s ăcontinue pe o zon ăcunoscut ăStatele Unite.
De data aceasta nu mai avea s ăfie vorba de furt de materiale nucleare, ci
de un scandal care mai târziu a fost cunoscut sub numele de Irangate.
Dupăce o vreme s -a gândit ce putea face mai departe, David Kimche a
acceptat o func ție de director în Ministerul de E xterne al Israelului. Postul
se potrivea perfect cu capacitatea sa de a se implica și de a ie și cu brio din
anumite situa ții, l se oferea astfel ocazia s ăiasăîn eviden țăpe arena
internațională, depășind cu aceast ăocazie grani țele Libanului.
În Statele Unite, saga pre ședintelui Nixon și afacerea Watergate
ajunseser ăîntr-un punct f ărăîntoarcere, l ăsând CIA acoperit ăde
suspiciuni, a șa cum nu mai fusese de la moartea pre ședintelui Kennedy,
căci din ce în ce mai multe dovezi ie șeau la iveal ăcu privire la activitățile
Agenției din timpul administra ției Nixon.
Kimche a studiat fiecare aspect al dramei, „înv ățând lec țiile ce
trebuiau re ținute în urma unei c ăderi care n -ar fi trebuit s ăaibăloc
niciodat ă. Adevărul era c ăNixon nu a f ăcut bine s ăpăstreze ace le casete.
Dacănu le -ar fi avut probabil c ăși acum ar fi fost pre ședinte."
Ceea ce se întâmpla în Iran aspect ce interesa în permanen țăIsraelul
îl preocupa și pe el. Cu Khomeini și ayatolahii s ăi fermi pe pozi ție, Kimche
a fost de -a dreptul șocat de mod ul lamentabil în care CIA și Departamentul
de Stat interpretaser ăsituația.
Însăla Casa Alb ăera un nou pre ședinte, Ronald Reagan, care
promisese un nou început pentru CIA. Agen ția, aflase Kimche din surse
personale din Washington, avea s ădevină„atuul s ecret" al lui Reagan în
politica extern ă. La conducerea CIA era William Casey. Instinctiv, Kimche
și-a dat seama c ăacesta nu era de partea Israelului ci era o persoan ăcare
la nevoie putea fi manipulat ă.

Timp de doi ani, Kimche a urm ărit îndeaproape opera țiunile CIA din
Afganistan și America Central ă. Multe dintre acestea l -au uimit prin
„amatorism, stilul de mod ăvecheși prin cele câteva crime de o deosebit ă
duritate."
Apoi înc ăo dată, Kimche și-a îndreptat aten ția spre Iran și spre ce se
întâmplase în Beirut.
La câteva luni dup ăce Kimche și-a început munca în Ministerul de
Externe, Israelul a început s ălivreze arme Iranului, cu acordul tacit al
Statelor Unite. Evreii le întinseser ăo mânăcu scopul de a sl ăbi regimul de
la Bagdad manevra care f ăcea pa rte din tactica demult adoptat ăși numită
de Kimche „jocul la ambele capete."
Trei ani mai târziu, dou ăevenimente le -au schimbat planurile. E
vorba de masacrul provocat de o masin ă-bombăîn Beirut, când 241 de
soldați americani au murit. S -a bănuit căserviciul secret iranian era Și el
implicat. Israelul a fost obligat s ăopreascătransportul de arme c ătre
Teheran. Toate acestea au culminat cu r ăpirea, torturarea $i moartea lui
William Buckley, șeful sec țiunii din Beirut. Imediat dup ăaceea, al ți 7
america ni au fost lua ți ostatici de c ătre grup ări susținute de Iran.
Pentru dura administra ție Reagan, care venise la putere promi țând să
desființeze terorismul, situa ția cetățenilor americani care putrezeau în
Beirut, cerea ac țiune. De represalii nici nu putea f i vorbă; ideea
bombard ării Teheranului, cum propusese Regan, a fost respins ăchiarși
de consilierii cei mai înver șunați. O misiune de salvare putea e șua de
asemenea, erau de p ărere ofițerii Delta Force.
Apoi avu loc discu ția dintre pre ședinteși Robert Mc Farlane, un tip
foarte zelos, fost soldat în infanteria marin ă, la acea dat ăconsilier pe
probleme de securitate na țională. Kimche î și amintea c ăMcFarlane i -a
spus cădiscuția se desf ăsurase în felul urm ător:
„—De ce au nevoie iranienii, domnule pre ședinte?
—Tu să-mi spui mie, Bob.
—De arme, ca s ăse batăcu irakienii.
—Atunci s ăle dăm ce vor. Iar în schimb ne lu ăm înapoi oamenii."
Reagan și McFarlane în ciuda sfatului lui Casey și al altor directori de
servicii secrete americane sus țineau ideea s implistăcădându -le arme
iranienilor, aceasta nu ar duce numai la presiuni din partea mula -hilor
asupra grup ării din Beirut pentru a elibera ostatici i, dar ar îmbun ătățiși
relațiile administra ției cu Teheranul. Dac ăaveau noroc, pozi ția Moscovei în
Iran putea fi și ea slăbită. Totul era preg ătit pentru ceea ce urma s ăfie
cunoscut mai târziu sub numele de Irangate.
Colonelul de marin ăOliver North a fost îns ărcinat cu livrarea armelor.
Northși McFarlane au convenit s ăexcludăCIA din planurile lor. Ambi i
erau oameni de ac țiune. Mentalitatea lor de „care pe care" le fusese de
folos în Vietnam, iar din cele auzite, și evreii gândeau la fel. Deci, dup ă
cum spunea North, „era timpul s ăaducem Israelul de partea noastr ă."
Sigur, mai era și dorința personal ăde a vizita Tara Sfânt ăcreștin
practicant fiind, lui North îi surâdea ideea de a c ălca pe urmele lui lisus.
Noul prim ministru al Israelului, Yitzhak Shamir2, a hot ărât căo
singurăpersoan ăputea negocia cererea de ajutor a celor de la Washington
și în ac elași timp săse asigure c ăinteresele Israelului erau protejate. Pe 3
iulie 1983, David Kimche pleca s ăse întâlneasc ăla Casa Alb ăcu
McFarlane. Kimche era de p ărere căideea de a schimba prizonierii pe arme
putea func ționa. Acesta întreb ădacăCIA „part icipăactiv" la opera țiune, l
s-a spus c ăAgenția nu era implicat ă.
La rândul s ău, McFarlane l -a întrebat pe Kimche cât de mult era
dispus Mossad -ul săse implice și adăugă: „în definitiv, ei sunt cei care v ă

rezolvătoate problemele" Kimche i -a răspuns c ăYitzhak Rabin, pe atunci
ministrul ap ărării,și Shamir hot ărâserăsăexcludăMossad -ulși sălase
totul în seama lui. McFarlane fu de acord. Kimche i -a spus c ădirectorul
Mossad -ului care la acea dat ăera Nahum Admoni, se temea, ca și Casey,
căschimbul d e arme pentru ostatici era destul de periculos.
McFarlane se duse la Spitalul Naval Bethesda pentru a -i prezenta lui
Reagan, care tocmai se operase de colon, p ărerea lui Kimche. Pre ședintele
avea o singur ăîntrebare: Putea Kimche s ăle garanteze c ăIsraelu l avea s ă
ținăsecretătoatăoperațiunea? O singur ăvorbăscăpatăputea pune în
pericol rela țiile pe care Statele Unite le aveau cu alte state arabe pa șnice
care se temeau deja de radicalismul în cre ștere de la Teheran. Kimche
susțineși acum c ăMcFarlane l-a asigurat pe Reagan c ăIsraelul „î și va
menține pozi ția. Au b ătut palma. Kimche s -a întors în Israel. Dou ă
săptămâni mai târziu era din nou la Washington, în timpul cinei i -a
dezvăluit lui McFarlane planul s ău. Kimche avea s ă-și aminteasc ămai
târziu cu m s-a desfășurat conversa ția:
—Săvădau mai întâi vestea bun ăsau pe cea proast ă?" întreb ă
Kimche pe McFarlane.
—Pe cea bun ă.
—O sălivrăm noi armele în locul vostru, folosind acelea și căi, cași
altădată.
McFarlane a fost de acord.
Datoritămetodei l ui Kimche, Statele Unite nu aveau nici un contact
direct cu Iranul, iar în felul acesta, atitudinea agresiv ăa administra ției
care promisese s ăținăpiept terorismului nu avea cum s ăfie compromis ă:
embargoul impus de Statele Unite Iranului r ămânea intact iar ostaticii nu
aveau săfie schimba ți direct pe arme.
—Și vestea proast ă? îl iscodi McFarlane.
Kimche îi spuse c ădin sursele sale din Iran nu se putea ști sigur
dacămulahii puteau s ăaranjeze eliberarea ostaticilor de la Beirut.
—Radicalii de acolo au scăpat de sub controlul Teheranului," i -a spus
acesta gazdei sale.
DacăMcFarlane a fost dezam ăgit, pe fa țănu i s -a citit nimic. A doua
zi Secretarul de Stat Ceorge Shultz i -a spus lui Reagan, care revenise la
Casa Alb ă, căriscurile erau prea mari. D acăiranienii luau armele și apoi
dădeau totul în vileag pentru a face de râs pe „Marele Satana," denumirea
pe care mulahii o d ăduserăStatelor Unite? Asta n -ar împinge Irak -ulși
mai mult înspre Uniunea Sovietic ă? Dar ostaticii? Li s -ar fi înr ăutățitși
mai mult soarta. Exemplele au continuat toat ădiminea ța. Pe la prânz,
Reagan era vizibil obosit. Decizia, o dat ăluată, ași fost aplicat ă.
Președintele a fost de acord cu ideea ca Statele Unite s ălivreze Israelului
alte arme în locul celor pe care Israelu l urma s ăle vândăIranului, înc ăo
dată, Kimche se întorcea acas ăavând mân ăliberă. Totuși, Shamir a
insistat ca fiecare pas, pe cât posibil, s ăfie făcut în a șa fel încât, „în cazul
vreunei probleme s ăse poatănega orice implicare."
Pentru a garanta ac est lucru, Kimche a adunat pentru ini țierea
operațiunii o echip ăde personaje foarte diferite. Printre ei se num ăra
Adnan Khashoggi, miliardarul saudit al petrolului, care obi șnuia să
mănânce caviar în piscin ăși săiasăcu top modele; Manacher Thorbanifer ,
fost agent în SAVAK faimosul serviciu secret al șahuluiși care înc ăse mai
comporta ca un spion, convocând întâlniri la miezul nop ții. Mai era vorba
și de misteriosul Yakov Nimrodi, care antrenase agen ți pentru Aman și
care fusese cândva ata șatul militar al Israelului în Iran în timpul domniei
șahului. Tot printre ei se mai num ărași Al Schwimmer, t ăcutul fondator al
Israel Aircraft Industries.

Khashoggi a încheiat un acord care avea s ădea tonul la ceea ce urma
săse întâmple. Sauditul urma s ăconducăunconsorțiu care ar fi pus la
adăpost Statele Unite în cazul în care Iranul nu -și îndeplinea obliga țiile,și
în mod asem ănător apăra Iranul dac ăarmele nu erau conforme cu
cerințele. Pentru aceste garan ții, consor țiul urma s ăprimeasc ă10% din
costul armelo r livrate de americani, în schimb, avea s ăacționezeși ca un
tampon pentru a asigura credibilitatea neimplic ării ambelor guverne în
cazul în care lucrurile n -ar fi decurs conform planului. Cu to ții au înțeles
căacest consor țiu nu va accepta s ăfie contro lat de vreo for țăpoliticăși că
va viza mai întâi de toate profitul material.
La sfârșitul lui august 1985, primul transport aerian cu arme pleca de
la Tel Aviv și ateriza la Teheran. La 14 septembrie, unul dintre ostaticii
americani, reverendul Benjamin Weir, era eliberat la Beirut. pe m ăsurăce
lucrările luau amploare, al ți „jucători duri" s -au alăturat consor țiului,
printre ace știa num ărându -seși Miles Copeland, fost ofi țer CIA care, în
ajunul detron ăriișahului de la conducerea țării ce urma sa se num ească
mai târziu Republica Islamic ăa Iranului, a trimis agen ți CIA în pie țele din
Teheran care împ ărțeau bancnote de 100 de dolari celor care îndr ăzneau
săstrige „Tr ăiascășahul!" S -au mai implicat și alte figuri misterioase, cum
ar fi un fost ofi țer al Serviciilor Speciale Aeriene care conducea la Londra o
companie ce f ăcuse cândva Mossad -ului anumite servicii, între timp,
oficialii din Israel și Washington se f ăceau cănu văd nimic. Important era
căoperațiunea începuse sub ochii tuturor și nimeni nu b ănuia nimic cel
puțin deocamdat ă.
În total, Iranul urma s ăcapete 128 de tancuri americane 200.000 de
rachete Katyusha capturate în sudul Libanului 3.000 de rachete aer -aer
4.000 de pu știși aproape 50 de milioane de cartu șe.
Din aeroportul Force Base din A rizona, peste 4.000 de rachete TOW
au fost transportate c ătre Guatemala de unde urmau s ăporneasc ăspre
Tel Aviv. Din Polonia și Bulgaria au fost trimise 8.000 rachete sol -aer
Sam-7,și 100.000 de arme AK -47. China a contribuit cu sute de torpile
Silkworm, mașini blindate și transportoare blindate amfibii. Suedia a
„donat" obuze de artilerie de 105 mm, iar Belgia rachete aer -aer.
Armele au fost expediate cu un certificat care dovedea c ăIsraelul era
țara de destina ție. Din bazele militare IDF din De șertul N egev, consor țiul a
hotărât ca înc ărcătura săfie transportat ăîn Iran cu nave de transport
charter. Consor țiul a primit „taxa de înmânare" pentru fiecare lot, Iran -ul
plătind banii în conturi din b ănci elve țiene. Suma se ridica în final la 7
milioane de do lari. Israelul nu a primit nici o r ăsplatămaterial ănumai
satisfacția de a vedea acum Iranul î și sporește puterea de a ucide mai
mulți irakieni în îndelungatul r ăzboi dintre cele dou ățări. Pentru David
Kimche acesta era înc ăun exemplu al motto -ului „div ide et impera" pe
care îl sus ținea cu t ărie.
Totuși, instinctele care nu îl în șelaserăniciodat ăîi spuneau acum c ă
ceea ce începuse ca o „opera țiune plăcută" era pe cale s ăscape de sub
control. Dup ăpărerea sa: „în acel moment, puterea în consor țiu era
deținutăde cine nu trebuia."
Prin aceast ăoperațiune a demonstrat înc ăo datăadevărata politic ăa
Israelului: Israelul fusese gata s ăajute Statele Unite pentru c ăfapt
recunoscut nu putea supravie țui fărăsprijinul Washington -ului în alte
zone. Era și un mod de a demonstra c ăIsraelul putea s ăaibăforța de
decizie pe scena lumii și săținătotul în secret.
ÎnsăKimche era de p ărere căpe măsurăce opera țiunea de schimbare
a ostaticilor pe arme continua, riscurile de aflare a adev ărului cre șteau tot
mai mult. în decembrie 1985 a spus consor țiului cănu mai putea s ă

rămânăimplicat în activit ățile acestuia invocând vechiul pretext c ăcei de
la Ministerul Afacerilor Externe îi ocupau tot timpul.
Consorțiul i-a mulțumit pentru contribu ția sa, dând î n cinstea lui o
masăîntr-un hotel din Tel Aviv, comunicându -i cănoul om de leg ătură
israelian urma s ăfie Amiram Nir, activul consilier pe probleme de terorism
al lui Peres. Kimche avea s ărecunoasc ămai târziu c ăîn acel moment
operațiunea se îndrepta cu pași repezi spre autodistrugere. Dac ăexista
cineva care putea duce totul de râp ă, atunci Nir era acela. Fost ziarist, Nir
dăduse deja dovad ăcăîn mod îngrijor ător, confunda spionajul real cu
filmele cu James Bond pe care le urm ărea. Avea aceea și slăbiciune ca și
alții din Mossad, care erau convin și căziariștii le pot fi foarte de folos.
CAPITOLUL 8
ORAși monstrul
Sinistrul hol al hotelului Palestine -Meridian din Bagdad era ca de
obicei în țesat de lume în" acea ultim ăzi de vineri a lunii aprilie 19 88,și
atmosfera era jovial ă. Irakul tocmai câ știgase o b ătălie decisiv ăîmpotriva
Iranului în Golful Basra și înțelegerea era ca acest r ăzboi care durase
șapte ani însângera ți, săajungăla final.
Unul din motivele pentru care victoria Iranului devenise i minentă,
putea fi atribuit str ăinilor care st ăteau acum în hol, cu sacourile lor bine
croiteși pantalonii c ălcați la dung ă, cu eternele lor zâmbete de comis
voiajori de succes. Erau trafican ți de arme, veni ți să-și vândăultimele
noutăți în materie de arm ament. Ace ști trafican ți reprezentau industriile
de armament ale Europei, Uniunii Sovietice, Statelor Unite și Chinei.
Limba comun ăa comer țului lor era engleza, pe care o vorbeau într -o largă
varietate de dialecte.
Gazdele lor irakiene nu aveau nevoie de traducere: li se oferea o gam ă
de bombe, torpile, mine și alte dispozitive de distrugere. Bro șurile care
circulau din mân ăîn mânăînfățișau elicoptere cu nume desprinse parc ă
din desenele animate: „Cavalerul M ării", „Vânt cald", „Arm ăsarul M ării".
Unul di ntre elicoptere „Mama mare" avea un mic podule ț, altul „Incredibila
mașină" putea ridica în aer un întreg pluton de solda ți. Broșurile
prezentau arme care puteau trage pân ăla 2000 de focuri pe minut, sau
puteau lovi o țintămișcătoare în cea mai neagr ăbeznă, cu ajutorul unui
cip computerizat. Orice tip de arm ăera de vânzare.
Gazdele vorbeau într -un jargon ezoteric, pe care trafican ții îl
înțelegeau: „dou ăzeci pe zi" „treizeci la jum ătateși minus unu" ceea ce
însemna: dou ăzeci de milioane de dolari pe zi la livrare, sau treizeci de
milioane de dolari pentru un contract, pl ătibili jum ătate cu banii jos, și
restul la data trimiterii armamentului. Toate pl ățile se făceau în dolari
americani, valut ăîncăfavorităîn aceast ălume închistat ă.
Tot acest melanj d e dealeri și clienți de vorb ăla un ceai de ment ăera
supravegheat de ofi țeri ai Dalrat AI -Mukhabarat Al -Amah, principalul
serviciu irakian de spionaj, controlat de Sabba'a, însp ăimântătorul frate
vitreg al lui Saddam Hussein.
Unii dintre trafican ții de ar me se mai aflaser ăîn holul hotelului și cu
șapte ani în urm ăîntr-o zi complet diferit ăde cea de azi, când gazdele lor,
uluite, le -au spus c ăIsraelul, un du șman mai periculos decât Iranul,
dăduse o puternic ăloviturămașinii militare irakiene.
De la for marea statului evreu, între Israel și Irak existase permanent o
stare formal ăde război. Israelul avea încredere c ăforțele sale armate
puteau s ăcâștige un r ăzboi conven țional. Dar în 1977, Mossad -ul

descoperise c ăguvernul francez care alimenta Israelul cu arme nucleare, îi
furnizase și Irakului un reactor și „asistent ătehnică". Locația era
AI-Tuweitha, la nord de Bagdad.
Forțele aeriene israeliene începur ăsăplănuiascămodul de
bombardare al zonei, înainte ca reactorul s ăse umple cu uraniu.
Distrugere a sa atunci, ar fi cauzat uciderea în mas ăși poluare pe scar ă
largă,și ar fi transformat Bagdadul și o însemnat ăporțiune din Irak
într-un deșert radioactiv asta ar fi adus condamnarea interna ționalăa
Israelului.
Din aceste motive, Yitzhak Hofi, șeful M ossad -ului la vremea aceea,
s-a opus raidului argumentând c ăun atac aerian s -ar fi soldat oricum cu
morțiși în rândul tehnicienilor francezi și ar fi dus la izolarea de statele
europene pe care Israelul încerca s ăle conving ăde inten țiile sale pa șnice.
Bombardarea reactorului ar fi pus cap ăt efectiv și manevrelor delicate de
convingere a Egiptului în semnarea tratatului de pace.
Hofi se trezi dominând peste un imperiu divizat. Mul ți dintre șefii lui
de departament se certau c ănu exist ăaltăalternativ ădecât neutralizarea
reactorului. Saddam era un du șman lipsit de scrupule; o dat ăce avea
arma nuclear ă, nu ar fi ezitat s ăo foloseasc ăîmpotriva Israelului. Și în
fond, de când î și făcea griji Israelul pentru înving ătorii săi prieteni
europeni? Doar Ameri ca era cea care conta, și se zvonea de la Washington
cădistrugerea reactorului nu ar fi dat Israelului decât o mic ăpalmăpeste
mânădin partea administra ției americane.
Hofi încerc ăaltceva. Le suger ăStatelor Unite s ăfoloseasc ăpresiuni
diplomatice pen tru a convinge Fran ța săopreascăexportul reactorului.
Washington -ul primi un refuz politicos din partea Fran ței. Atunci, Israelul
alesese o cale mai direct ă. Hofi trimise o echip ăkatsa într -un raid
deasupra uzinei franceze de la Seine -sur-Mer de lâng ăToulon, unde se
construia miezul reactorului irakian. Acesta fu distrus de o organiza ție de
care nimeni nu mai auzise pân ăatunci „Crupul Ecologic Francez", însu și
Hofi alesese numele.
În vreme ce francezii se apucaser ăsăconstruiasc ăun nou miez,
irakieni i l-au trimis pe Yahya AI -Meshad, un membru al Comisiei de
Energie Atomic ă, la Paris, s ăaranjeze transportul combustibilului nuclear
la Bagdad. Hofi trimise o echip ăsă-l asasineze. O parte a echipei patrula
pe străzile vecine, iar doi membri ai acesteia au folosit o parol ăpentru a
pătrunde în dormitorul lui Al -Meshad. L -au tăiat beregata și l-au
înjunghiat în inim ă. Camera fu r ăvășită, ca săparăcăavusese loc un jaf.
O prostituat ădin camera vecin ăspuse poli țiștilor căîl „servise" pe omul de
științăcu câteva ore înainte de crim ă. Mai târziu, pe când distra un alt
client, fata auzise „mi șcări suspecte" în camera lui Al -Meshad. Câteva ore
mai târziu dup ădeclarația la poli ție, prostituata muri într -un accident de
mașină.Șoferul fugi imediat iar ma șinan-a fost g ăsităniciodat ă. Echipa
kidon se urc ăîntr-un avion al companiei El Al și zburăînapoi în Tel Aviv.
În ciuda acestei noi lovituri, Irakul, sus ținut de Fran ța, nu a renun țat
la eforturile sale de a ajunge o putere nuclear ă. În Tel Aviv, for țele
israelieneî și continuau preg ătirile proprii în vreme ce capii spionajului se
luptau împotriva permanentelor obiec țiuni ale lui Hofi. Șeful Mossad primi
atunci o provocare dintr -o zonăneașteptată. Adjunctul s ău, Nahum
Admoni, veni cu ideea c ădistrugerea re actorului nu era necesar ă, dar că
„le-ar fi dat celorlal ți arabi o lec ție".
În octombrie 1980, aceast ădezbatere a avut loc în toate întâlnirile
cabinetului condus de Menachem Begin. Argumentele cunoscute erau
trecute din nou în revist ă. Treptat, vocea lui Hofi rămânea din ce în ce mai
singură. Cu toate acestea el continua s ălupte, scriind memorandumuri

dupămemorandumuri, con știent fiind c ă-și scrie de fapt propriul necrolog
profesional.
Deja, Admoni nu mai ascundea dispre țul pe care îl purta fa țăde
poziția lui Hofi. Cei doi, care fuseser ăprieteni apropia ți, devenir ăsimpli
colegi distan ți. Cu toate acestea, mai trecur ăînsăsase luni de conflict
amar între cei doi șefi Mossad, pân ăcând cartierul general aprob ăatacul
din 15 martie 1981.
Atacul fu o ope răde artăa tehnicii militare. 8 bombardiere F -16
escortate de 6 interceptoare de zbor F -15 au zburat la nivelul solului peste
Iordania, înainte s ăse îndrepte c ătre Irak. Au ajuns la țintăîn momentul
stabilit 5.34 P.M. ora local ăla câteva minute dup ăce echipa de
constructori francezi p ărăsise zona. Bilan țul a fost de 9 mor ți. Uzina
nuclearăfu transformat ăîn ruine. Aparatul israelian de zbor se întoarse la
bazăfărăprobleme. Cariera lui Hofi în Mossad se sfâr șise. Admoni îi lu ă
locul.
Acum, în aceast ădiminea țăde aprilie a anului 1988, trafican ții de
arme din holul hotelului care cu șapte ani în urm ăcompătimiseră
împreun ăcu gazdele lor în stare de șoc din cauza atacului israelian înainte
săvândăIrakului sisteme de radar cu eficien țăsporităar fi fost uimi ți să
afle căîn holul hotelului se afl ăși un agent Mossad care î și nota numele
fiecăruiași ce aveau de vânzare.
Cu puțin timp în urm ă, în acea zi, afacerile din hol fuseser ăîntrerupte
de sosirea lui Sabba'a Al -Tikriti,șeful Poli ției Secrete irakiene, înso țit de
gărzile lui de corp. Fratele vitreg al lui Saddam Hussein urc ăîn liftși se
îndreptăspre apartamentul situat la ultimul etaj. Acolo îl a ștepta o
prostituat ăînaltă, durdulie, adus ăspecial de la Paris ca s ă-l satisfac ă.
Fata fusese b ine plătită, pentru un job atât de riscant. Unele fete venite
aici înainte, pur și simplu disp ăruserădupăce Sabba'a terminase cu ele.
Șeful securit ății plecăpe la mijlocul dup ă-amiezii. La scurt timp, din
apartamentul vecin cu al prostituatei ie și un tâ năr înalt, îmbr ăcat cu o
hainăalbastrăde bumbac și pantaloni de sifon. Ar ăta bine, u șor efeminat,
și avea ticul nervos de a -și mângâia musta ța, sau a -și freca fa ța ceea ce -i
sporea oarecum vulnerabilitatea.
Se numea Farzad Bazoft. În datele înregistrate la sosirea sa în hotel
din care o copie fusese trimis ăca de obicei la biroul lui Sabba'a reie șea că
este corespondentul șef al ziarului The Observer ziarul londonez de
duminic ă. Descrierea era inexact ă: numai reporterii ziaru -|uj trimi și în
străinătate se puteau numi „coresponden ți străini". Bazoft era un ziarist
free-iancer, care, în ultimul an, transmisese ziarului The Observer câteva
articole pe tema Orientului Mijlociu. Bazoft le spusese celorlal ți ziariști
care se aflau la Bagdad c ăobișnuia săse dea dreptșeful coresponden ților
străini când venea în acest ora ș, pentru c ăasta îi asigura cea mai bun ă
camerăde hotel. Aceast ăminciun ăinofensiv ătrecu drept o nou ădovadăa
spiritului s ău îndrăzneț.
Necunoscut ăcolegilor s ăi de la ziar era o parte întun ecatăa
personalit ății lui Bazoft, una care i -ar fi putut pune în pericol pe to ți, dacă
motivul șederii lui Bazoft în Bagdad arfi fost vreodat ădescoperit. Bazoft
era spion Mossad.
Fusese recrutat dup ăce, cu trei ani în urm ăsosise la Londra venind
de la Teheran, unde expunerea opiniilor sale asupra regimului Khomeini îi
pusese via ța în pericol. Ca mul ți alții înaintea lui, Bazoft g ăsi căLondra
este stranie, iar poporul englez cam rezervat, încerc ăsă-și găseascăloc în
comu nitatea iranian ăîn exil,și pentru o vreme, bogatele sale cuno ștințe în
domeniul actualei structuri politice din Teheran îl f ăcurăbine primit la

mesele acesteia. Dar imaginea acelora și fețe familiare î și pierdu savoarea
pentru tân ărul ambi țiosși neliniștit.
Bazoft începu s ăcaute ceva mai interesant de f ăcut decât s ăanalizeze
pe toate p ărțileștirile sosite din Teheran, începu prin a stabili contacte cu
dușmanul Iranului, Irakul. La mijlocul anilor '80 erau mul ți irakieni la
Londra, care erau bine v ăzuți deoarece Londra considera Irakul nu numai
un importator de baz ăal produselor sale, dar și o națiune care, sub
Saddam Hussein, avea s ătempereze amenin țătoarele accese de
fundamentalism islamic ale regimului Khomeini.
Bazoft se trezi „pion principal" la petrecerile irakiene. Noii lui
amfitrioni erau mai relaxa ți decât iranienii. Erau de asemenea captiva ți de
manierele lui elegante și de nesfâr șitele sale vorbe de duh despre
ayatollahii din Teheran.
La una din aceste petreceri se afla și un om de afaceri i rakian, Abu
AI-Hibid. El îl asculta pe Bazoft care era u șor amețit spre sfâr șitul serii
clamându -și necontenit ve șnica sa ambi ție de a deveni reporter, precum
eroii săi Bob Woodward și Cari Bernstein, care îl detronaser ăpe
Ayatolahul Khomeini. Deja Bazoft trimitea articole c ătre ziarele de mic ă
circulație ale exila ților din Marea Britanie.
Abu AI -Hibid era un katsa n ăscut în Irak. în viitorul s ău raport c ătre
Tel Aviv avea s ăincludăo notădespre Bazoft, despre actuala sa ocupa ție
și aspira țiile sale. Nu era nimic neobi șnuit în asta; sute de nume erau
trimise la Tel Aviv s ăptămânal și toate ajungeau în baza de date a
Mossad -ului.
Dar Nahum Admoni era acum șef al Mossad -uluiși era dornic s ă
dezvolte noi contacte în Irak. Katsa -ul londonez fu instruit s ă-lcultive pe
Bazoft. La mesele lor, Bazoft se plânse lui AI -Hibid căredactorul s ău nu -l
folosea la întreaga capacitate. AI -Hibid îi suger ăsăîncerce s ăpătrundăîn
mass -media britanic ăde prim ămână. AI-Hibid suger ăcăBBC-ul ar putea
fi un punct de plecar e.
În interiorul acestui concern mediatic se aflau numero și sayanimi, a
căror sarcin ăconsta în monitorizarea programelor imediate privind Israelul
și supravegherea persoanelor care lucrau la programele de limb ăarabăale
BBC. Nu se va ști niciodat ădacăvreun sayan a avut un rol direct în
angajarea lui Bazoft, dar curând dup ăce l-a cunoscut pe AI -Hibid, el a fost
angajat de BBC ca s ăfacămuncăde cercetare. S -a descurcat onorabil. Au
urmatși alte angajamente. Editorii ajunser ăla concluzia c ăse puteau
încrede în Bazoft s ăle descurce intrigile politice din Teheran.
În Tel Aviv, Admoni decise c ăera vremea s ăfacăurmătoarea mi șcare,
în timp ce revela țiile privind Irangate câ știgau teren în Statele Unite, șeful
Mossad se hot ărî sădezvăluie care fusese î n acest scandal rolul lui Yakov
Nimrodi, un fost agent operativ din Aman. Acesta fusese membru al
consorțiului creat de David Kimche și se folosise de propriile sale
cunoștințe în domeniul spionajului pentru a preveni implicarea
Mossad -ului în aceste eveni mente. Personaj viclean, bun de gur ă, Nimrodi
a reușit, în momentul începerii schimbului arme -ostatici, s ă-l determine pe
Secretarul de Stat american George Schultz s ădeclare c ă„agenda
Israelului nu coincide cu a noastr ăși nu ne -am putea bizui cu adev ărat pe
o legăturăîntre serviciile de spionaj ale țărilor noastre în privin ța Iranului".
Când Kimche s -a retras din consor țiu, Nimrodi a mai r ămas pu țin.
Dar, cum ecourile despre Washington se accentuau și deveneau din ce în
ce mai jenante pentru Israel, fo stul agent operativ Aman disp ăru în cea ță.
Admoni, criticând felul în care Nimrodi se purtase cu Mossad -ul, avea alte
planuri: urma s ă-l stânjeneasc ăîn public pe Admoni și în acela și timp să-l

propulseze pe Bazoft, astfel încât acesta s ăpoatădeservi Mos sad-ul
într-un mod operativ.
Al-Hibid îi servi lui Bazoft suficiente am ănunte astfel încât acesta s ă
înțeleagăcăasta ar putea fi șansa lui. Duse povestea la The Ob -server. Fu
publicat un articol cu referire la „un israelian misterios, Nimrodi, implicat
în Irangate". Curând, Bazoft deveni corespondent permanent la The
Observer. în cele din urm ăi se dădu un birou numai lui un premiu de
invidiat pentru cineva care nu f ăcea parte din echipa redac țională. Asta
însemna c ănu mai trebuia s ă-și suporte singur ch eltuielile telefonice când
urmărea firul unei povesti de la el de acas ă,și, totodat ă, căavea dreptul la
deconturi. Dar avea s ăfie plătit în continuare pentru fiecare articol. Pentru
el era o încurajare s ăcaute mai multe subiecte și săfacătot posibilu l să
obținădeplasările în Orientul Mijlociu, în astfel de ocazii, avea totul pl ătit,
și, ca toți reporterii de altfel, reu șea săîi manipuleze pe cei de la ziar s ă-i
dea bani în plus peste ceea ce cheltuise de fapt, și putea justifica. Lipsa
banilor fuses e întotdeauna problema lui Bazoft, dar el ascundea cu grij ă
asta colegilor s ăi de la The Observer. în mod cert, nimeni din cei care îl
ascultau vorbind ore în șir la telefon în dialect farsi, n -ar fi bănuit căare
de a face cu un infractor cu cazier. Bazof t își petrecuse optsprezece luni în
închisoare pentru jaf asupra unei societ ăți de construc ții. Dup ă
pronunțarea sentin ței, judec ătorul hot ărâse ca Bazoft s ăfie deportat la
sfârșitul perioadei de deten ție. Bazoft f ăcu apel pe motiv c ăavea săfie
executat dacăîl trimiteau înapoi în Iran. De și apelul a fost respins, i se
permisese în mod excep țional sărămânăîn Marea Britanie pe o perioad ă
nedefinit ă. Cauzele care au determinat luarea acestei decizii au r ămas
închise într -un birou al Ministerului de Inter ne Britanic.
DacăMossad -ul, sesizând poten țialul lui Bazoft, intervenise la
Primărie prin vreun sayanim bine plasat, ca s ăîi ușureze situa ția, nu se va
ști niciodat ă. Dar este o posibilitate care nu poate fi ignorat ă.
Dupăeliberarea din închisoare, Bazo ft începu s ăaibăstări depresive,
pe care le trata homeopatic. Acest aspect fu scos la iveal ăde un agent
katsa al Mossad -ului. Mai târziu, scriitorul englez Rupert Alison, membru
conservator al Parlamentului și expert în modalit ățile de recrutare al
agenților de spionaj, avea s ădeclare c ăo personalitate ca cea a lui Bazoft
era oțintăminunat ăpentru Mossad.
La un an de la prima lor întâlnire AI -Hibid îl recruta pe Bazoft. Cum și
unde s -a întâmplat asta, nu știm. Banii în plus trebuie s ăfi fost un
stimulent puternic pentru Bazoft, care înc ăducea lips ăde așa ceva. Și
pentru cineva care deseori vedea via ța în mod dramatic, posibilitatea de
a-și împlini un vis acela de a fi spion, ca alt corespondent celebru, Philby,
spion sovietic fost angajat al The Ob server trebuie s ăfi contat în egal ă
măsură.
Concret, Bazoft începu s ă-și construiasc ăo reputa ție; ceea ce îi lipsea
condeiului s ău, încerca s ăsuplineasc ăprin documentare. Toate
informa țiile pe care le ob ținea despre Iran ajungeau la un katsa londonez.
Pe lângăarticolele pentru The Observer, Bazoft mai primi angajamente și
de la Independent Television News și Mirror Group Newspapers. La vremea
aceea, editorul de știri externe al lui Daily Mirror era Nicholas Davies.
îmbrăcat în costumul s ău stil safari, Davies p ărea desprins din paginile
romanului Scoop de Evelyn Waugh. Ca orice reporter avea înclina ție spre
bârfă, rezista bine la b ăuturăși era gata oricând s ăfacăcinste. Nu numai
cănu scăpase de accentul s ău din nordul Angliei: colegii vorbeau c ăîși
petrecea ore în șir perfec ționându -și tonul suav pe care îl folosea acum.
Femeile erau impresionate de manierele sale și de fermitatea cu care
comanda cina sau o sticl ăbunăde vin. Adorau mentalitatea aceea de

atotcunosc ător, felul cum vorbea despre t ărâmuri îndep ărtate ca și cum
făceau parte din realitatea lui imediat ă. Noaptea târziu, la un pahar în
plus, povestea despre aventuri într -un stil „roman țios".
Nici o secund ă, nimeni colegii s ăi de la Mirror, largul s ău cerc de
prieteni din afara ziarului sau chiar so ția sa, o actri țăaustralian ăcare
jucase în serialul BBC de succes Dr. Who nu a știut căNahum Admoni
autorizase recrutarea lui Davies.
Davies sus ținuse mereu c ă,și dacăar fi fost abordat, n -ar fi devenit
agent Mossad, și căprezența sa în holu l hotelului în acea dup ă-amiaza de
vineri a lui aprilie, se datora pur și simplu calit ății sale de jurnalist, care îi
privea pe trafican ții de arme la lucru. Nu -și putu aminti mai târziu ce
vorbise cu Bazoft în hol, dar declar ă: „Cred c ăse referea la ceea ce se
petrecea acolo". Refuz ăsădea amănunteși își menținu aceast ăpoziție.
Cei doi au c ălătorit spre Irak împreun ăcu un mic grup de al ți
jurnaliști (printre ei și autorul c ărții de față, din partea Asocia ției de pres ă,
5erviciul na țional britanic de c ablu), în timpul zborului dinspre Londra,
Davies a regalat asisten ța cu povesti de s ănătate despre Robert Maxwell,
care cump ărase în cele din urm ăMirror Newspapers. îl numi: „Monstrul
sexual cu un apetit vorace pentru seducerea secretarelor sale". Davies
demonstra totu și căera un apropiat al lui Maxwell: „E un iad s ăfiu în
preajma C ăpitanului Bob; știe căștiu o grămadăde lucruri despre el și nu
măpoate concedia". Preten ția lui Davies, cum c ăera la ad ăpost datorit ă
cunoștințelor sale despre activit ățile magnatului, fu catalogat ăde
ascultătorii săi o exagerare.
În timpul zborului, Farzad Bazoft r ămăsese tăcut, convers ăpuțin cu
ceilalți, rezumându -se la a discuta în farsi cu stewardesele, în Aeroportul
din Bagdad, talentele sale lingvistice îl ajutar ăsăatenueze dificult ățile de
traducere cu irakienii. Cu o min ăteatrală, Davies spuse c ăaceștia erau cu
adevărați agenți de securitate. „Pedera știiăștia adormi ți n-ar fi în stare s ă
recunoasc ăun spion nici dac ăl-ar avea în fa ța ochilor", enun țăDavies
profetic.
La Palestine -Meridian, omul de la The Mirror îl inform ăpe tovar ășii săi
de drum c ăel personal se afl ăacolo doar pentru c ăera „teribil de plictisit
de Londra". Dar l ăsa clar s ăse înțeleagăcănu avea nici o inten ție de a se
conforma itineraru lui oficial, care includea o vizit ăpe câmpul de lupt ădin
Basra, unde armata irakian ăera mândr ăsăarate ravagiile r ăzboiului
dupăvictoria sa asupra for țelor iraniene. Bazoft spuse c ănu credea c ă
excursia în sudul Golfului avea s ăfie de interes pentru ziar.
În acea vineri de aprilie a lui 1988, dup ăce petrecuse ore întregi în
Holul hotelului privind acel du -te-vino al trafican ților de arme, și după
câteva încerc ări de conversa ție cu Davies, Farzad Bazoft mânca acum
singur în braseria hotelului. Refuza se o invita ție a unor reporteri
londonezi, motivând c ă„își urma propriul program", în timpul mesei fu
chemat în hol, la telefon. Se întoarse câteva minute mai târziu, cu un aer
gânditor. De și comandase desertul, p ărăsi brusc masa, ignorând glumele
trivial e ale câtorva dintre reporteri legate de faptul c ăar fi avut vreo fat ă
ascunsăpe undeva.
Nu se mai întoarse pân ăa doua zi. Acum p ărea tensionat,
spu-nându -i printre altele lui Kim Fletcher un jurnalist independent trimis
de Daily Mail -că„voi n -aveți nici o problem ă, sunteți britanici trup și
suflet. Eu sunt iranian. A șa cămădeosebesc de voi". Fletcher nu fu
singura persoan ădin grupul de jurnali ști care s ăse întrebe dac ănu
cumva „Bazoft începuse iar s ăo ia razna neputând s ă-sj asume trecutul".
Bazoft petrecu majoritatea zilei m ăsurând holul hotelului, sau stând
la el în apartament. P ărăsi hotelul în dou ărânduri, pentru scurte perioade

de timp. în hol, avu câteva discu ții cu Nicholas Davies. În ceea ce -l privea,
editorul de știri externe de la The Mirror n -avea săscrie nimic, pentru c ă
„nu era nimic aici care s ă-1 intereseze pe c ăpitanul Bob".
Târziu în acea dup ă-amiază, Bazoft mai plec ăo datădin hotel. Ca de
obicei, era urm ărit de un supraveghetor irakian. Dar când Bazoft reap ăru,
era singur. Re porterii îl auzir ăpe Bazoft spunându -i lui Davies, c ăn-avea
„săse lase urm ărit peste tot ca o c ățea în călduri".
Cu toate acestea, râsul lui Davies reu și în mic ămăsurăsă
îmbunătățeascăstarea de spirit a lui Bazoft. înc ăo datăacesta urc ăla el
în ap artament. Când reap ăru în hol le spuse mai multor reporteri c ănu
avea săse întoarc ăla Londra cu ei. „A intervenit ceva", spuse el cu acea
voce misterioas ăpe care o folosea uneori.
„Ar trebui s ăfie o poveste al naibii de interesant ăca sămădetermine
pe mine s ărămân aici" spuse Fletcher.
Câteva ore mai târziu Bazoft p ărăsi hotelul. Companionii s ăi îl văzură
atunci pentru ultima dat ă, pânăcând ap ăru pe o caset ăvideo distribuit ă
în toatălumea de irakieni, la șapte săptămâni dup ăarestarea sa, și în c are
recunoștea căera spion Mossad.
În timpul acela, Bazoft era într -o misiune Mossad care ar fi pus la grea
încercare pân ăși abilitățile unui katsa bine antrenat, li se ordonase s ă
descopere cât de avansate erau planurile lui Gerald Bull de a furniza
Irakului osuper -mină. Faptul c ăjurnalistului nostru i se d ăduse o astfel de
sarcinăera o indica ție clarăa măsurii în care șefii săi intenționau s ă-1
exploateze. Mossad -ul avusese grij ăsăse asigure c ă, în cazul unei posibile
arestări a lui Bazoft, aparen țele săindice căel lucra pentru o companie cu
sediul la Londra Defence Systems Limited (DSL). Când Bazoft fu arestat în
apropierea uneia din zonele de testare a armamentului superior, agen ții
irakienii descoperir ăcăacesta era în posesia unui num ăr de do cumente
care indicau angajarea sa de c ătre QSL. De la hotel, Bazoft d ăduse câteva
telefoane c ătre birourile DSL. Compania nega c ăl-ar fi cunoscut pe Bazoft,
precum și căar fi avut vreo leg ăturăcu Mossad -ul.
Pe caseta video, ochii lui Bazoft priveau în gol, apoi clipeau iute și se
uitau roat ăprin înc ăpere, din care se vedea doar o draperie cu motive
florale. Ar ăta ca unul care nu credea c ăare cum s ăîși împiedice propria
anihilare.
Psihologii Mossad din Tel Aviv au studiat caseta cadru cu cadru.
Pentru ei etapele anihil ării lui Bazoft au urmat acela și scenariu pe care
anchetatorii israelieni l -au remarcat când l -au interogat pe un terorist
căzut prizonier, într -o primăfază, Bazoft s -a confruntat cu neîncrederea,
cu o negare instinctiv ăcăceea ce se în tâmplă, i se întâmpl ăcu adev ărat
lui. Apoi, îl cople și conștientizarea brusc ăși zguduitoare c ăceea ce tr ăia,
chiar i se întâmpla cu adev ărat, în aceast ăfază, neajutoratul reporter e
posibil s ămai fi experimentat alte dou ăsenzații: frica paralizant ăși
impulsul de a vorbi. Probabil c ăacesta a fost momentul în care a
mărturisit pe caset ăcăeste agent Mossad.
Tonul său monoton sugera faptul c ă, în captivitate suferise un soi de
depresie, rezultatul smulgerii sale din mediul familial și a schimb ării tot ale
a modului sau de via ță. Probabil c ăse simțea obosit în permanen ță, iar
somnul la care avea dreptul nu -l odihnea suficient. Și toate astea, într -un
moment în care se acuza pe sine, și în care senza ția căera fărănici o
speranță, era acutizat ăla maxim um. Probabil c ăacuzarea de sine l -a
descurajat. Ca și prizonierul din Procesului Kafka, probabil c ăsimțise că
s-a purtat stupid, riscând și viața celorlal ți.

Pe caseta video, ochii lui Bazoft tr ădau faptul c ăacesta se afla sub
efectul drogurilor. Farmac ologilor Mossad le -a fost imposibil s ă-și dea
seama despre ce droguri era vorba.
Nahum Admoni știa căo confesiune atât de abject ăcum era cea de pe
casetănu era decât preludiul execu ției lui Bazoft. Șeful Mossad ordon ă
specialiștilor săi în arme psiholog ice sălanseze o companie prin care s ă
neutralizeze întreb ările jenante privind leg ătura dintre Bazoft și Mossad.
Dupăpuțin timp, membri ai Parlamentului britanic au criticat public
ziarul The Observer pentru trimiterea lui Bazoftîn Irak. În acela și timp ,
reporterilor de încredere li se serveau povesti conform c ărora Saddam
Hussein urm ărea pe casete video toate etapele interogatoriului la care era
supus Bazoft. E posibil ca acest lucru s ăfi fost adev ărat. Dar, mai
degrabă, asta nu era decât o scuz ăpentr u a reaminti lumii c ătortura și
crima erau metodele politicii de stat în Irak. Bazoft fu spânzurat la
Bagdad, în martie 1990. Ultimele sale cuvinte mediatizate au fost: „Nu
sunt spion israelian".
La Londra, Nicholas Davies a citit raportul execu ției într -oștire
Reuters sosit ăla redac ția deștiri externe a lui Daily Mirror. Dup ăcum
proceda cu toate știrile din Orientul Mijlociu pe care le considera de
interes, Davies duse și acest raport în biroul lui Robert Maxwell.
Din 1974 încoace, Maxwell era cel mai puternic sayan din Marea
Britanie. Davies avea s ăîși aminteasc ă: „Bob citi raportul f ărăsă
comenteze", dar nu -și putu aminti, „cu toat ăsinceritatea", ce sim țise
acesta referitor la moartea lui Bazoft.
La Tel Aviv, dintre cei care citiser ădespre execu ție, se afla și unul
dintre cele mai pitore ști personaje care au servit vreodat ăspionajul
israelian, Ari Ben -Menashe. Pân ăatunci, acesta nu știuse de existen ța lui
Bazoft. Dar, în mod tipic, acest fapt nu l -a împiedicat pe vioiul
Ben-Menashe s ăsimtăun fior de triste țe, la gândul c ă„un alt b ăiat bun
s-a aflat într -un loc nepotrivit când nu era cazul s ăse afle acolo". Astfel de
gânduri emo ționale îl transformaser ăpe frumosul, brunetul și istețul
Ben-Menashe într -un candidat atât de nepotrivit pentru un post cheie în
comunitatea spionajului israelian. Totu și, vreme de zece ani, între 1977 și
1978, de ținuse un post important la Departamentul de Rela ții Externe
(ERD) al For țelor de Ap ărare ale Israelului, una dintre cele mai puternice și
ascunse organiza țiide spionaj.
ERD a fost creat ăîn 1974 de primul ministru de atunci, Yitzhak
Rabin. Lovit de felul în care Israelul fusese complet luat prin surprindere
de masacrul siriano -egiptean din timpul R ăzboiului de Yom -KippuO acesta
decisese c ăsingurul mod de a î mpiedica ca astfel de lipsuri ale spionajului
sămai apar ă, era săaibăun „câine de paz ă" care s ăstea cu ochii pe
serviciile secrete, și, în acela și timp, s ăîși conduc ăpropriu' serviciu de
spionaj.
Sub umbrela ERD au fost încorporate patru departamente . Cel mai
important era SIM acesta furniza „asisten ța social ă" pentru num ărul
crescând de „mi șcări de eliberare" din Iran, Irak, și, într -o mai mic ă
măsură, din Siria și Arabia Saudit ă. Al doilea departament, RESH, se
ocupa de rela țiile cu re țelele de spio naj prietene, în fruntea acestora se afla
Biroul Securit ății Statului Sud African. Mossad -ul avea și el o unitate
similară, numit ăTEVEL. Rela ția dintre RESH și TEVEL era deseori
tensionat ă, pentru c ăcele dou ăintrau deseori, în mod inevitabil, una pe
teritoriul celeilalte.
Un al treilea departament ERD, Leg ături Externe, se ocupa de ata șații
militari israelieni și alți membri ai personalului IDF din exterior.
Departamentul mai monitoriza și activitățile atașaților militari str ăini de pe

teritoriul Israelu lui. Acest fapt duse la un alt conflict, de data aceasta cu
Shin Bet, care pân ăatunci se ocupase singur ăde astfel de cazuri. Cea
de-a patra component ăERD se numea Spionaj 12. înfiin țat pentru a
coopera cu Mossad -ul, acest departament în ăspri treptat rel ațiile cu cei
care lucrau la etajul superior al cl ădirii lor de pe bulevardul King Saul.
Aceștia simțeau căERD leștirbește din influen țe.
Ben-Menashe a fost ata șat la RESH, cu responsabilitatea strict ăde a
se ocupa de problema iranian ă. Sosise într -un m oment în care Israelul era
pe punctul de a -și pierde cel mai puternic aliat din zon ă. Pentru mai bine
de un sfert de secol, Șahul Iranului ac ționase cu diploma ție în spatele
scenei, pentru a -i convinge pe vecinii arabi ai Israelului s ăpunăcapăt
ostilităților fațăde statul evreu. Tocmai f ăcea oarece progrese, îndeosebi cu
Regele Hussein al Iordaniei, când în februarie 1979, revolu ția fundamental
istăislamicăa Ayatollahului Komeini îl d ădu jos de pe tron. în mod
prompt, Khomeini d ădu clădirea Ambasadei I sraelului la Teheran pe mâna
Organiza ției pentru Eliberarea Palestinei (OEP), în replic ă, Israelul s ări în
ajutorul gherilei kurde, în r ăzboiul împotriva noului regim, în acela și timp,
Israelul continua s ăfurnizeze arme Teheranului, pentru ca ace știa săle
foloseasc ăîmpotriva Irakului. Politica aceasta de „ucidere a ambelor p ărți"
pe care o promovau David Kimche și alții din Mossad, era la putere.
Ben-Menashe se trezi curând implicat în grandiosul proiect pe care
Kimche îl avea cu Iranul, de schimb al pri zonierilor pe arme. Cei doi
călătoreau împreun ăla Washington, unde Ben -Menashe pretindea c ăse
vântura cum dore ște pe culoarele Casei Albe, c ăse vedea cu pre ședintele
Reagan, și se tutuia cu consilierii acestuia.
Charismatic și nonșalant, Ben -Menashe era o figurăpopularăla
adunările comunit ății spionajului israelian, unde politicienii mai în vârst ă
schimbau impresii cu agen ții secreți, spre beneficiul reciproc al ambelor
părți. Puținiștiau săistoriseasc ămai bine ca Ben -Menashe. Când Kimche
începu s ănegocieze schimburile prizonieri -arme, Ben -Menashe fu numit
consultant personal al primului ministru Yitzhak Shamir pe probleme de
spionaj, dup ăce îi spuse acestuia c ăștie „toate dedesubturile" acestui
domeniu de activitate. Kimche decise c ăera cea mai bunăalegere ca
Ben-Menashe s ălucreze în tandem cu un ofi țer de spionaj pe care îl
admira mai presus de orice, Rafi Eitan. Având deplina aprobare a primului
ministru, Ben -Menashe fu exonerat de orice alte obliga ții, pentru a se
dedica lucrului în echip ăcu Eitan. Cei doi se mutar ăla New York în martie
1981. Scopul lor era bine definit, dup ăcum avea s ă-și reaminteasc ă
Ben-Menashe: „Prietenii no ștri din Teheran erau dispera ți săfacărost de
echipamente electronice sofisticate pentru for țele lor aeriene șide apărare
aerianăși terestr ă. Israelul, desigur, vroia s ăîi ajute pe cât posibil în
războiului împotriva Irakului".
Călătorind cu pa șapoarte britanice, în stilul favorit al Mossad -ului, ei
înființarăo companie în zona financiar ăa New York -ului. Recru tarărapid
o echipăde cincizeci de brokeri care r ăscoleau pia ța american ăde produse
electronice în c ăutare de echipamente potrivite. Toate vânz ările erau
însoțite de certificate care atestau c ăechipamentul avea s ăfie folosit
exclusiv în Israel. Ben -Menashe avea s ă-și aminteasc ă: „Aveam pachete
întregi cu certificate pe care le completam și le trimiteam în Israel, în caz
căcinevași-ar fi bătut capul s ăverifice".
Echipamentele erau trimise la Tel Aviv pe calea aerului. Acolo, f ărăa
mai trece prin vam ă, erau transferate pe charter închiriat de la Guinness
Peat (Irlanda) și trimise la Teheran. Era limpede de ce fusese aleas ă
Guinness Peat, o companie de charter foarte respectabil ă. Ideea de a folosi
piloți irlandezi fusese tot a lui Eitan. El p ăstrase, c eea ce numea „rela țiile

sale irlandeze". „Când e vorba despre o afacere, irlandezii în țeleg regulile"
spunea el. „Pe ei nu -i intereseaz ădecât să-i plătești la timp".
Când volumul opera țiunilor desf ășurate la New York era în cre ștere,
se impunea existen țaunei companii centrale care s ăprelucreze miliardele
de dolari implicate în cump ărareași vânzarea armelor. Numele ales pentru
aceastăcompanie fu ORA, care în ebraic ăînsemna „lumin ă".
În martie 1983, Rafi Eitan îi spuse lui Ben -Menashe s ă-l recruteze pe
Nicholas Davies în ORA. Era limpede c ăauzise despre Davies prin
intermediul Mossad -ului, Mossad -ul la rândul s ău, trebuie s ăfi aflat
despre Davies de la Bazoft, care lucrase ca jurnalist independent pentru
editorul de știri externe de la The Mirror. Mai târziu în aceea și lună,
Ben-Menashe și Davies s -au întâlnit la Londra în holul hotelului Churchill.
Când s -au desp ărțit, Ben -Menashe știa căDavies era „omul nostru". În
ziua urm ătoare luar ăprânzul acas ăla Davies. Era acolo și Janet, so ția lui
Davies. B en-Menashe fu imediat de p ărere căsofisticatul și blândul
Nicholas se temea c ăar putea s ă-și piardăsoția. „Asta era bine, îl f ăcea
vulnerabil", spuse el.
Rolul lui Davies în calitate de consilier ORA fu definit în timpul unei
întâlniri care avu loc la h otelul Dan Acadia, în nordul Tel Aviv -ului.
Ben-Menashe î și aminte ște: „Am c ăzut de acord c ăavea săfie pionul
nostru londonez, omul nostru de contact pentru afacerile noastre cu Iranul
sau alte țări. Adresa sa de acas ăavea săfie trecut ăpe produsele de
reclamăale ORA, iar în timpul zilei contactele iraniene vor folosi num ărul
lui direct de la birou: 8223530".
În schimb, Davies avea s ăfie remunerat pe m ăsura noului s ău rol de
om de baz ăîn opera țiunea „Arme pentru Iran". Cu totul, primi un milion și
jumătate de dolari, depu și în bănci din Grand Cayman, Belgia și
Luxemburg. O parte din bani i -a împărțit la divor ț. Janet primi 50.000 de
dolari. Davies î și plăti toate datoriile la b ănciși își cumpărăo casăcu
patru etaje. Aceasta deveni cartierul general european al ORA, iar num ărul
de telefon 2310015, un nou contact pentru trafican ții de arme care acum
deveniser ăparte integrant ădin viața ziaristului. Datorit ăpoziției sale de
editor de știri externe, Davies începu s ăviziteze S.U.A., Europa, Iran -ulși
Irak-ul.
Ben-Menashe observ ăaprobator c ă, „în timpul c ălătoriilor sale se
prezenta ca reprezentant al grupului ORA. Aranja o întâlnire, de obicei
pentru weekend, apoi zbura în centru, preocupat s ăaranjeze cantitatea de
arme care trebuia furnizat ă, precu mși modul în care se efectua plata".
În 1987, Ayatollahul iranian Ali Akbar Hashemi Rafsanjani primi o
telegram ădin partea ORA, privind vânzarea c ătre Iran a patru mii de
proiectile TOW, la pre țul de 13.800 de dolari bucata. Telegrama se încheia
cu conf irmarea faptului c ă„Nicholas Davieseste reprezentantul ORA, fiind
autorizat s ăsemneze contracte".
Era un moment important pentru Ari Ben -Menashe, Nicholas Davies
și puternica figur ăcare se prefigura pe fundalul evenimentelor înc ă
nedesfăsurate, Robert M axwell. Dar nimeni nu b ănuia nici pentru o
secundăcruntul adev ăr ascuns în replica hollywoodian ăpe care Davies o
spunea mereu: „Nimic nu se compar ăcu o mas ăpe gratis".
CAPITOLUL 9
Bani murdari, sex și minciuni
Lucrurile p ăreau diferite în diminea ța aceea de la sfâr șitul lui martie
1985, când Ari Ben -Menashe prinse prima curs ăBritish Airways de la Tel

Aviv la Londra. În vreme ce -și savura micul dejun kusher servit în avion,
se gândea c ăviața nu fusese niciodat ămai frumoas ă. Nu numai c ăfăcea
„bani adevărați", dar înv ățase foarte multe de când lucra cot la cot cu
David Kimche și cutreierau amândoi lumea bizantin ăa vânzărilor de arme
către Iran. De -a lungul vremii, educa ția sa fusese marcat ăde contactele cu
politicienii evrei și capii spionajului.
Pentru Ben -Menashe, „prin compara ție cu foștii mei colegi, traficantul
obișnuit de arme, era mic copil". Identificase problema: efectele pe care
aventura libanez ăle avusese asupra Israelului din care acesta se retr ăsese
în cele din urm ă, înfrânt și demor alizat. Ner ăbdători să-și recâștige
prestigiul, politicienii le d ădurăcelor din spionaj o mân ăși mai liber ăîn
războiul f ărămilăîmpotriva OEP, pe care ace ști a o considerau cauza
tuturor problemelor israeliene. Rezultatul a fost o succesiune de
scandal uri, în care prezumtivii terori știși familiile acestora fuseser ă
brutaliza țiși uciși cu sânge rece. Yitzhak Hofi, fostul șef al Mossad -ului,
înființa, la presiunea publicului, o comisie guvernamental ă, care s ă
investigheze brutalit ățile comise. Concluzia acesteia a fost c ăagenții de
spionaj min țeau constant în fa ța judecătorilor referitor la modul în care
obțineau m ărturii: de cele mai multe ori mijloacele erau brutale. Comisia
ceru săfie luate „m ăsurile care se impuneau".
Dar Ben -Menashe știa cătortur a continua: „Era bine s ăfii la distan ță
de astfel de lucruri". Considera c ăceea ce f ăcea el, era „diferit" s ăfurnizeze
arme iranienilor pentru a ucide nenum ărați irakieni. Nici m ăcar prizonierii
din Beirut, adev ăratul motiv al traficului s ău, nu -l inter esau prea tare.
Esențiali erau banii pe care îi f ăcea. Chiar și dupăplecarea lui Kimche,
Ben-Menashe continua s ăcreadăcăacest carusel în care se învârtea, avea
săse opreasc ăatunci când va vrea el și căse va da jos din el
multimilionar. Dup ăsocoteal a sa, afacerea ORA valora acum „sute de
milioane" și majoritatea afacerilor se derulau prin casa din suburbia
londonez ăde unde Nicholas Davies conducea opera țiunile interna ționale
ale ORA.
Ben-Menashe știa căDavies continuase s ă-și sporeasc ăpropria aver e,
care dep ășea cu mult salariul anual de 65.000 de lire sterline pe care i -l
plătea Daily Mirror pentru func ția de editor de știri externe; comisionul pe
care i -l dădea ORA era cam tot atât, îns ălunar. Lui Ben -Menashe nu -i
păsa căjurnalistul „î și mai lu a câte o felie de tort în plus, dac ămai lăsa
destulși la alții. Era îns ămomentul s ăsărbătorească".
Robert Maxwell î și făcea socotelile privind de la geamul biroului s ău.
Când British Airways ateriza, fu întâmpinat de o limuzin ăcușofer, trimis ă
de Rob ert Maxwell, un nou semn, dup ăcum i se p ăru lui Ben -Menashe, al
importan ței pe care i -o acorda acum magnatul, în aceea și mașinăcu el
avea săse afle Nahum Admoni, directorul general al Mossad -ului care se
afla la bordul unei curse El Al ce decolase cu o orădupăcursa British
Airways. Ben -Menashe pl ănui ca, în a șteptarea lui Admoni, s ă-și petreac ă
timpul revizuind toate argumentele pe care le adunase pentru a demonstra
cum un puternic baron al presei devenise cel mai important sayan pe care
Mossad -ul îl r ecrutase vreodat ă.
Maxwell î și oferise voluntar serviciile la sfâr șitul unei întâlniri pe care
o avusese cu Shimon Peres la Ierusalim, la scurt timp dup ăce Peres
formase coali ția guvernamental ădin 1984. Unul dintre consilierii lui Peres
avea să-și aminte ascăde aceast ăîntâlnire ca de „întâlnirea ego -ului cu
megalomanul. Peres era trufa șși autocrat. Dar Maxwell ap ăru acolo,
spunând lucruri de genul: o s ăaduc milioane de dolari în Israel; voi
revitaliza economia. Se comporta ca un candidat la pre ședinție. Era

bombastic, sacadat, f ăcea aluzii și spunea glume de șucheate. Peres îl
privea cu zâmbetul s ău de eschimos".
Recunoscând c ăde-a lungul anilor Maxwell stabilise contacte
puternice cu Europa de Est, Peres fix ăo întâlnire între Maxwell și Admoni.
Întâlnirea avu loc în apartamentul preziden țial al hotelului King
David din Ierusalim, unde locuia Maxwell. Acesta din urm ăși Admoni î și
găsirăsubiecte comune de discu ție în trecutul lor est -european. jvtaxwell
se născuse în Cehoslovacia (fapt care îl f ăcu pe Peres sămurmure una din
glumele sale celebre: „E singurul ceh cu bani pe care îl cunosc"). Amândoi
împărtășeau acela și devotament arz ător pentru sionism, și credin ța
faptului c ăIsrael avea un drept de supravie țuire dat de Dumnezeu, îi mai
uneași pasiun ea pentru mâncarea și vinurile bune.
Admoni era interesat de opinia lui Maxwell conform c ăreia S.U.A. și
Uniunea Sovietic ăaveau o dorin țăcomunăde a deveni puterea mondial ă
numărul 1, dar fiecare prin modalit ățile proprii. Rusia includea în strategia
saanarhia interna țională, în vreme ce Washingtonul împ ărțea lumea în
„prieteni" și „dușmani",și nu în na țiuni cu conflicte ideologice. Maxwell
oferise alte perspective: contactul secret al CIA cu omologii chinezi era
motiv de tulburare ia Departamentul de S tat, care era de p ărere căacest
fapt putea afecta negativ viitoarele ac țiuniși politici diplomatice.
Magnatul zugr ăvise portretele a doi oameni care prezentau un interes
mai aparte pentru Admoni. Maxwell spusese c ădupăîntâlnirea cu Ronald
Reagan, avuse se sentimentul c ăpreședintele era un etern optimist, care î și
folosea talentul de actor pentru a poza într -un politician dur. Cea mai
mare gre șealăa lui era faptul c ăera simplist și nimic mai mult în
problema Orientului Mijlociu, și nu gândea mai depart e de impulsul de a
trage cu pistolul direct din toc.
Maxwell se mai întâlnise și cu William Casey și îl considera pe
directorul CIA drept un om cu vederi înguste, și un ne -prieten al Israelului.
Casey conducea o agen ție „atotputernic ă", cu idei dep ășite pr ivind rolul
spionajului în arenele politicii moderne. Acest fapt nu era nic ăieri mai
evident era de p ărere Maxwell decât în felul în care Casey interpretase
greșit intențiile arabilor în Orientul Mijlociu.
Aceste p ăreri erau de asemenea împ ărtășite de Nahu m Admoni. Dup ă
întâlnire, ace știa au plecat cu ma șina neînmatriculat ăa lui Admoni c ătre
sediul Mossad.
Un an mai târziu, pe 15 martie 1985, aveau s ăse întâlneasc ădin nou.
Ca un magician care scoate un iepure din joben, Maxwell îl prezent ă
pe Viktor Cheb rikov, vicepre ședintele KGB, unul dintre cei mai puternici
agenți de spionaj din lume. Cu subîn țeles, Ben -Menashe avea s ădeclare
ulterior c ă„pentru un lider KGB, prezen ța în birourile unui ziar britanic
trebuie s ăfi fost de domeniul fantasticului. Dar l a vremea aceea,
președintele Gorbacioveraîn rela ții bune cu premierul Margaret Thatcher,
așa căera în regul ăcaGorbaciovs ăseafleîn Marea Britanie".
Ar fi fost interesant de știut ce ar fi zis fondatoarea thatcherismului și
adepta ideilor sale de liber schi mb, dac ăar fi aflat ce se afl ăpe agenda
acestei întâlniri. R ăsturnați în fotoliile cu cotiere de piele ale lui Maxwell,
Admoni și Ben -Menashe conduceau discu ția. Vroiau s ăștie dacă, în cazul
transferului unor „sume foarte substan țiale" de valut ăîn cont uri din
Uniunea Sovietic ă, Chebrikov ar fi putut prezenta siguran ța acestor
depuneri. Banii proveneau din profiturile ob ținute de ORA de pe urma
vânzării de arme americane c ătre Iran.
Chebrikov întreb ădespre ce sum ăera vorba.
Ben-Menashe replic ă: „450 de milioane de dolari americani. Și mai
urmeazăsume similare. Un miliard, poate mai mult".

Chebrikov se u i țăla Maxwell, parc ăpentru a se asigura c ăaude
corect. Maxwell d ădu din cap cu entuziasm. „Asta este perestroika!",
explodăel.
Pentru Ben -Menashe, simplitatea str ălucitoare a afacerii era o atrac ție
în plus. Nu aveau s ăexiste intermediari cu care s ă-și împart ă
comisioanele. Nu aveau s ăfie decât Maxwell „cu leg ăturile sale, și
Chebrikov, datorit ăinfluenței pe care o avea. Implicarea sa era o garan ție a
faptului c ăsovieticii nu aveau s ăpunămâna pe bani. Se c ăzu de acord ca
suma ini țialăde 450 de milioane de dolari s ăfie transferat ăde la Credit
Suisse c ătre Banca Budapesta din Ungaria. Aceast ăbancăavea săîmpartă
banii la b ănci din blocul sovi etic".
O taxăde 8 milioane de dolari avea s ăintre în buzunarul lui Robert
Maxwell, pentru intermedierea afacerii, în țelegerea fu pecetluit ăcu
strângeri de mâini. Maxwell propuse un toast cu șampanie pentru viitorul
capitalismului în Rusia. Dup ăaceea, i nvitații furăconduși cu elicopterul
magnatului c ătre Aeroportul Heathrow pentru a prinde avioanele care
aveau să-i ducăacasă.
În afara lui Nicholas Davies, nici un jurnalist de la Daily Mirrornu
realiza ce știre senza ționalătocmai trecuse pe lâng ăei. în curând, alta
știre avea s ăle scape în momentul în care Maxwell î și trăda talentele
jurnalistice pentru a încerca s ăprotejeze Israelul.
La începutul rela ției sale cu Mossad -ul, fusese stabilit c ăMaxwell este
prea valoros pentru a fi implicat în activit ăți de rutin ă. Conform unui
membru activ al comunit ății israelite de spionaj:
„Maxwell era Domnul Știe Tot al Mossad -ului, la nivel înalt. Deschidea
ușile celor mai importante birouri. Prin puterea pe care o aveau ziarele
sale, prim -miniștriiși președinții erau oricând gata s ă-l primeasc ă. Pentru
căera cine era, ace știa îi vorbeau de parc ăar fi fost un politician de facto
fărăsărealizeze de fapt, unde ajungeau informa țiile pe care i le furnizau.
Multe din lucrurile pe care le afla, erau f ărăîndoialăbârfe, dar printre
acestea se strecurau și urme de adev ăr. Maxwell știa săpunăîntrebări. Nu
fusese instruit de noi, dar din când în când mai primea și indicații".
Pe 14 septembrie 1986, Robert Maxwell îl sun ăpe Nahum Admoni pe
firul scurt, aducându -i vești devastatoare. Un jurnalist independent de
origine columbian ă, Oscar Guerrero se dusese la unul din ziarele de
duminic ăpatronate de Maxwell, Sunday Mirror, cu o poveste senza țională
una care ar fi fost în stare s ăsfâșie valul menit s ădisimuleze adev ăratul
scop al Dimonei. Guerrero pretindea c ăacționeazăîn numele unui
specialist, fost angajat al unei uzine nucleare, în acea perioad ă, persoana
respectiv ăadunase în secret probe fotografice și de alt fel, pentru a
demonstra c ăIsraelul era acum o putere nuclearămajoră, care de ținea nu
mai puțin de o sut ăde dispozitive nucleare cu capacit ăți de distrugere
diferite.
Ca toate convorbiri le telefonice primite și date de șeful Mossad -ului,
și aceasta fu automat înregistrat ă. Agentul secret pretinse mai târz iu căpe
casetăexista urm ătorul dialog:
Admoni: Care este numele acestui specialist?
Maxwell: Vanunu. Mordechai Vanunu.
Admoni: Și unde se afl ăacum?
Maxwell: Sydney, Australia, cred.
Admoni: Te sun din nou.
Primul telefon pe care îl d ădu apoi Admoni, fu c ătre primul ministru
Shimon Peres, care ordon ăsăfie luate toate m ăsuri le, pentru stabilizarea
situației. Rostind aceste cuvinte, Peres autoriz ăo opera ție care avea s ă
demonstreze înc ăo dată, eficiența nemiloas ăa Mossad -ului.

Perso nalul lui Admoni a venit repede cu confirmarea faptului c ă
Vanunu lucrase la Dimona din februarie 1977 pân ăîn noiembrie 1986.
Fusese repartizat la Machon -Doi, una dintre cele mai secrete unit ăți
de produc ție din cele zece pe care le avea fabrica. Cl ădirea lipsităde
ferestre sem ăna pe afar ăcu un depozit. Dar zidurile sale erau suficient de
groase ca s ăîmpiedice accesul celor mai puternice camere de luat vederi
prin satelit, în interiorul structurii ca de bunc ăr, un sistem de pere ți falși
ducea c ătre lif turi care coborau sase nivele sub p ământ, pân ăla locul
unde erau fabricate armele nucleare.
Permisul de liber ătrecere al lui Vanunu era suficient pentru a -i
asigura accesul în orice col țișor al departamentului Machon -Doi. Permisul
său special de trecere -cu num ărul 520 împreun ăcu semn ătura sa pe unul
din documentele secrete oficiale israeliene, erau suficiente pentru ca
nimeni s ănu-l deranjeze în îndeplinirea sarcinii sale de menahil, controlor
în schimbul de noapte.
Admoni afl ăcu uimire c ă, în mod cert , vreme de câteva luni Vanunu a
continuat s ăfacăfotografii în interiorul Machon -Doi: fotografiase panourile
de control, fisetele și mașinăria nuclear ăde construit bombe. Dovezile
arătau căîși păstrase filmele la el în vestiar, pentru ca apoi s ăreușească
săle scoatăîn afara locului despre care se credea c ăeste cel mai sigur din
Israel.
Admoni ceru s ăafle cum reu șise Vanunu s ăfacăașa cevași poate
chiar mai mult. Dac ăreușise săarate dovezile CIA -ului? Sau poate
rușilor? Britanicilor sau chiar chi nezilor? Pagubele ar fi fost inestimabile.
Israelul ar fi trecut drept mincinos în fa ța lumii un mincinos capabil
săodistrug ă. Cine era Vanunu? Pentru cine ar fi putut s ălucreze?
Răspunsurile aveau s ăvinăîn curând. Vanunu era un evreu
marocan, n ăscut pe 13 octombrie 1954 la Marakesh, unde p ărinții săi
aveau un mic magazin. În 1963, când anti -semitismul, existent deja în
Maroc, se transform ăiar în manifest ări violente, familia emigra în Israel,
stabi -lindu -se în ora șul Beersheba din de șertul Negev.
Morde chai a avut o adolescen țăliniștită. Ca la orice alt tân ăr, veni
vremea s ăfie încorporat în armata israelian ă. Deja începuse s ăcheleasc ă
și părea mai matur decât cei 19 ani pe care îi avea. A fost ridicat la gradul
de prim sergent într -o unitate de geni ști de pe în ălțimile Golan. Dup ă
încheierea stagiului militar, intr ăla Universitatea Ramat Aviv din Tel Aviv.
Pentru c ăla sfârșitul primului an de studiu pica dou ăexamene la fizic ă,
abandon ăfacultatea.
În vara lui 1976 r ăspunse unui anun țprin care se căutau tehnicieni
care sălucreze la Dimona. Dup ăun interviu lung cu ofi țerul de securitate
al uzinei fu acceptat pentru instruire, și trimis s ăfacăun curs intensiv de
fizică, chimie, matematic ăși engleză. Se descurc ăsuficient je bine încât s ă
fie acc eptat în cele din urm ăca specialist la Dimona în februarie 1977.
Vanunu fu disponibilizatîn noiembrie 1986. în dosarul s ău de
securitate de la Dimona scria c ăavea afinit ăți pro -arabeși de stânga.
Vanunu plec ăîn Australia și sosi la Sydney în luna mai a anului urm ător.
Undeva pe parcursul c ălătoriei sale, Vanunu renun țăla cândva puternica
sa credin țăevreiasc ă, pentru a se converti la cre știnism. Toate informa țiile
care soseau c ătre Admoni creau imaginea unui tân ăr neatrăgător, care
avea toate atributel e unui singuratic: nu avea prieteni la Dimona, nu avea
nici o iubit ă, își petrecea timpul liber acas ăcitind cărți despre filozofie și
politică. Psihologii Mossad -ului îi spuseser ălui Admoni c ăun astfel de om
putea fi amator de pericole și deseori ajunge a săfie deziluzionat. O
asemenea personalitate putea fi imprevizibil ăîn sensul periculos ai
cuvântului.

În Australia, în timp ce picta o biseric ă, Vanunu l -a întâlnit pe Oscar
Guerrero, un ziarist columbian care lucra la Sydney. Curând, vorb ărețul
ziaris t plănui o istorie bizar ă, cu care s ă-i regaleze pe prietenii s ăi din
cartierul King's Cross din Sydney. El pretinse c ăîl ajutase pe un specialist
israelian în inginerie nuclear ăsăstrice planurile evreilor de a -i iradia pe
vecinii lor arabi, în vreme ce Guerrero punea la cale publicarea „ știrii
bombăa secolului".
Pe Vanunu îl enervau astfel de preten ții lipsite de sens. Transformat în
pacifist convins, ar fi vrut ca povestea sa s ăaparăîntr-o publica ție
serioasă, care săalerteze lumea cu privire la am enințarea pe care Israelul,
acum o putere nuclear ă, o reprezenta. Cu toate acestea, Guerrero
contactase deja redac ția madrilen ăa Sunday Times, iar ziarul londonez
recunoscut drept temerar trimise un reporter la Sydney, ca s ă-l
interogheze pe Vanunu.
În timpul interogatoriului fanteziile lui Guerrero ie șirăușor la iveal ă.
Columbianul sim ți căe pe cale s ă-și piardăcontrolul fa țăde povestea lui
Vanunu. Temerile sale sporir ăîn momentul în care reporterul lui Sunday
Times spuse c ăîl va lua pe Vanunu la Lo ndra, unde povestea sa putea fi
investigat ămai în am ănunt. Ziarul pl ănuia ca Vanunu s ăfie interogat de
unul din cei mai de seam ăexperți nucleari britanici.
Guerrero îi privi pe Vanunu și pe companionul s ău îmbarcându -se
spre Londra, iar temerile sale se adânceau cu fiecare clip ă. Avea nevoie de
sfaturi cu privire la aceast ăsituație. Singura persoan ăla care se putea
gândi era un fost membru al Serviciului de Securitate și Spionaj Australian
(ASIS). Guerrero îi spuse c ăfusese în șelat cu privire la o ist orie
cutremur ătoare,și îi descrise exact dovezile lui Vanunu despre Dimona
șaizeci de fotografii f ăcute în interiorul reactorului lui Machon -2, împreun ă
cu hărțileși desenele aferente. Acestea dezv ăluiau fărănici o îndoial ă
faptul căIsraelul era cea de -așasea putere nuclear ăîn lume.
Din nou, ghinionul lui Guerrero ie și la iveal ă. Nu își găsise omul
potrivit. Fostul agent ASIS sun ăla vechiul s ău loc de munc ăși repetă
vorbele lui Guerrero. Intre Mossad și ASIS rela țiile erau foarte strânse.
ASIS infor ma Mossad -ul cu privire la mi șcările teroriste ale celor din
Orientul Mijlociu și Pacific. ASIS îl inform ăpe un katsa de la Ambasada
Israelului de la Canberra, cu privire la telefonul primit de la fostul lor
angajat. Informa ția fu imediat trimis ăprin fax lui Admoni. Pân ăs-o
primeasc ăînsă, primi alte vesti, mai îngrijor ătoare, în drumul s ău spre
Australia, Vanunu se oprise la Nepal și vizitase ambasada sovietic ădin
Katmandu. Mersese acolo, ca s ăarate Moscovei dovezile sale?
Durătrei zile pân ăcând un sayan al Mossad -ului din suita regelui
Nepalului s ăafle căsingurul motiv pentru care Vanunu se dusese la
ambasad ăera ca s ăafle ce documente îi trebuiau pentru a vizita Uniunea
Sovietică, la un moment dat. Plecase de acolo cu un munte de bro șuri.
În ore le care trecuser ăde la îmbarcarea lui Vanunu în avionul ce avea
să-l ducăla Londra, Guerrero încercase s ăîmpuște doi iepuri dintr -un foc
oferi copii ale documenta ției lui Vanunu c ătre dou ăziare australiene.
Aceștia le refuzar ă, luându -le drept falsuri.
În disperare de cauz ă, Guerrero porni spre Londra, pe urmele lui
Vanunu. Cum nu reu și să-l găsească, Guerrero duse documenta ția la
Sunday Mirror. Printre acte se afla și o fotografie a lui Vanunu, f ăcutăîn
Australia. În câteva ore, Nicholas Davies afl ădespre prezen ța lor. Îl
informăcu promptitudine pe Maxwell. Acesta îl sun ăpe Admoni. Câteva
ore mai târziu, când șeful Mossad -ului îl sun ădin nou pe Maxwell, Admoni
mai primi o lovitur ă. Sunday Times lu ăpovestea lui Vanunu în serios.
Astfel c ăera imper ios necesar s ăafle ce anume fotografii f ăcuse

specialistul. Se spera c ăastfel săreușeascăsăcroiascăo replicăce ar mai
fi limitat propor țiile dezastrului. Rapoartele din Canberra sugerau c ăpe
Guerrero îl interesau banii într -o mare m ăsură. Dacăse dovedea c ăși
Vanunu avea astfel de aspira ții, atunci ar fi fost posibil s ămonteze o
campanie de dezinformare, care s ăarate căSunday Times fusese în șelată
de doi escroci.
Încăo datăneobositul Ari Ben -Menashe a fost pus la treab ă. Admoni
îi ordon ăsăplece la Londra pentru a ob ține copiile pe care Guerrero le
arătase la Sunday Minor. Ben -Menashe avea s ăîi povesteasc ăulterior
veteranului jurnalist american de anchete Seymour Hersh:
„Nicholas Davies aranjase ca Guerrero s ăîl întâlneasc ăpe acest
„nemaip omenit" jurnalist american, adic ăpe mine. La întâlnire, Guerrero,
nerăbdător săfacăo nouăafacere, le prezent ăcâteva din fotografiile color
făcute de Vanunu. N -aveam nici cea mai vag ăidee dac ăerau semnificative
sau nu. Era nevoie s ăle vadăniște exp erți din Israel, l -am spus lui
Guerrero c ăam nevoie de ni ște copii. Nu a fost de acord, l -am spus, dac ă
vroia bani pe ele, trebuia s ăvăd dacăsunt reale, și căNick va garanta
pentru mine".
Guerrero îi d ădu lui Ben -Menashe câteva fotografii. Acestea au f ost
expediate în Israel.
Sosirea lor, a creat și mai mult ăconsternare. Oficialii de la Dimona
și-au dat seama din fotografii c ăera vorba de Machon -Doi. Una dintre ele
arăta zona unde minele nucleare de teren erau fabricate înainte de a fi
plasate pe în ălțimile Golan la grani ța cu Siria. Nici nu se mai punea
problema distrugerii credibilit ății lui Vanunu. Orice fizician nuclear ar fi
recunoscut la ce servea echipamentul.
Primul ministru Peres înfiin ța o celul ăde crizăpentru monitorizarea
situației. Câțivașefi de departament ai Mossad -ului cerur ăca o echip ă
kidon săfie trimis ăia Londra pentru a -l găsiși ucide pe Vanunu. Admoni
respinse ideea. Sunday Times n -ar fi avut spa țiu suficient s ăpublice în
ziar toat ăpovestea lui Vanunu era nevoie de o carte întreagăpentru a
conține toate informa țiile la care specialistul se pare c ăavusese acces
Insăo datăce ziarul ar fi terminat cu Vanunu, era foarte posibii ca
acesta s ăfie interogat de MI6 și de CIA, iar Israelul s ăîntâmpine s; mai
multe probleme. Mult mai important era s ăse afle cum î și desfăsurâse
Vanunu ac țiunile de spionaj la Dimona, și dacălucrase singu sau nu și
dacănu, pentru cine lucrau ace știa. Singurul mod de a afla adev ărul era
de a-l aduce pe Vanunu înapoi în Israel pentru interogatoriu.
Admoni trebuia s ăgăseascăo cale să-l scoatăpe specialist de unde îl
ascunseser ăcei de la Sunday Times. Era mai u șor săse ocupe de Vanunu
în câmp deschis, și pânăla urmă, n-ar fi prima dat ăcând Mossad -ul
omora pe cineva pe str ăzile londoneze, în tim pul căutării uciga șilor care îi
omorâser ăpe atleții israelieni la Olimpiada de la Munchen, Mossad -ul
asasinase pe unul din membrii grup ării Septembrie Negruîntr -un accident
de mașinăînscenat, în timp ce acesta se întorcea la hotelul Bloomsbury,
unde era cazat.
La Londra, b ănuind c ăIsraelul ar face tot posibilul pentru a -l
discredita pe Vanunu, Sunday Times a aranjat ca acesta s ăfie interogat de
Dr. Frank Barnaby, un specialist în fizic ănuclearăextrem de apreciat,
care lucrase la baza militar ăde arme nucleare a Marii Britanii din
Aldermaston. Acesta a conchis c ăpozeleși documentele erau autentice și
căspecialistul î și aducea foarte bine aminte de tot.
Sunday Times a f ăcut în continuare un pas gre șit. Reprezentantul
desemnat de acesta a prezentat amb asadei israeliene din Londra un
rezumat a ceea ce le dezv ăluise Vanunu, copii dup ăpașaportul acestuia,

poze, precum și evaluarea f ăcutăde Barnaby. Se vroia prin asta o
mărturisire din partea guvernului israelian. În schimb, ambasada a
respins materialul ca „nefiind adev ărat".
La Tel Aviv, fotocopiile aduse la ambasad ăau provocat și mai mult ă
uimire. Ben -Menashe m ărturisea:
„Se spărsese buboiul. Eram înc ăla Londra când Davies mi -a spus c ă
Maxwell vroia s ămăvadă. Am mers în acela și birou în care c ăzusem de
acord să-i dau un comision de opt milioane de dolari ca s ăne ascund ă
banii în spatele Cortinei de Fier. Maxwell a spus c ăștia ce trebuia f ăcut
referitor la afacerea Vanunu. A spus c ătocmai vorbise cu șeful meu la Tel
Aviv".
Ca urmare a telefonului, Admoni g ăsise deja o cale de a -l scoate pe
Vanunu la iveal ă.
În următorul num ăr al ziarului Sunday Times ap ărea o poz ămare cu
Mordechai Vanunu și un articol care -l ridiculiza pe specialist și pe Oscar
Guerrero, demascându -l pe columbian ca mincinos și trișor, iar ideea
capacității nucleare a Israelului era prezentat ădrept o glum ăproastă.
Articolul fusese comandat de Maxwell care mai ceruse și poziționarea
centralăa pozei lui Vanunu. Era f ăcut astfel primul pas al unei importante
campanii de dezinformare condusăde departamentul de r ăzboi psihologic
al Mossad -ului.
Dupăce-l citi, Vanunu a devenit într -atât de agitat încât le -a spus
supraveghetorilor s ăi de la Sunday Times reporterii care vegheaser ă
asupra sa de la aducerea lui la Londra c ăvroia sădispa ră. „Nu vreau s ă
știe nimeni unde sunt".
Specialistul cuprins de fric ăstătea la ultimul hotel ales de
supraveghetorii s ăi, Mountbatten, în apropierea bulevardului Shaftesbury,
în centrul Londrei.
Dupăapariția articolului în Sunday Minor, sayanimi din Lon dra au
fost mobiliza ți să-l găsească. Zeci de voluntari evrei au primit liste cu
hoteluri și pensiuni care trebuiau verificate. Ace știa telefonau la recep ție
și, descriindu -l pe Vanunu a șa cum ap ăruse în poza publicat ă, se dădeau
drept rude care vroiau s ăștie dacăacesta se cazase.
Pe data de 25 septembrie, joi, Admoni a primit ve ști de la Londra c ă
Vanunu fusese localizat. Era timpul pentru partea a doua a planului s ău.
Legătura dintre munca serviciilor secrete și capcanele sexuale e la fel
de veche ca șispionajul însu și, în cartea a patra a lui Moise, Rahab, o
prostituat ă, salveaz ăviața a doi dintre spionii lui Joshua din mâinile
spionilor regelui Jericho -prima întâlnire men ționatăa celor mai vechi
meserii din lume. Una dintre cele care a continuat tra diția lui Rahab în
afacerea de dragoste și spionaj a fost Mata Hari, o seduc ătoare olandez ă
care lucra pentru nem ți în al doilea r ăzboi mondial și care a fost executat ă
de francezi, înc ăde la început, Mossad -ul a recunoscut valoarea
capcanelor sexuale. Pe ntru Meir Amit, „Era înc ăo armă. O femeie are
talente pe care un b ărbat pur și simplu nu le are. Știe săasculte.
Conversa ția de așternut nu e o problem ăpentru ea. Istoria e plin ăde femei
careși-au folosit talentele sexuale pentru binele țării. Iar s ăafirmi c ă
Israelul nu a f ăcut la fel ar fi o prostie, îns ăfemeile noastre sunt voluntari,
persoane inteligente care cunosc riscurile implicate. Asta necesit ăo
anumitădozăde curaj. Nu trebuie doar s ăte culci cu cineva. Trebuie s ă
faci un b ărbat săcreadăcăo vei face în schimbul a ceea ce vrei s ă-ți
spună. Dar asta nu explic ănici pe departe talentul de care ai nevoie
pentru a ob ține așa ceva."

Nahum Admoni a ales personal un agent care avea toate calit ățile
necesare pentru a -l trimite pe Mordechai V anunu direct în ghearele
Mossad -ului.
Cheryl Ben -Tov era un bat leveyha, un grad imediat inferior unui
katsa. N ăscutăîntr-o familie de evrei boga ți din Orlando, Florida, aceasta a
văzut cum mariajul p ărinților săi s-a terminat cu un divor țurât. A g ăsit
alinare în studii religioase în urma c ărorași-a petrecut 3 luni într -un
kibbutz în Israel. Acolo a devenit fascinat ăde istoria țăriiși de limba
ebraică. A hotărât sărămânăîn Israel. La 18 ani s -a îndrăgostit de un
Sabra, un evreu n ăscut în Israel, pe n ume Ofer Ben -Tov. Acesta lucra
pentru Aman ca analist. La o lun ădupăce s-au cunoscut, cei doi s -au
căsătorit.
Printre invita ții la nunt ăse num ărauși câțiva membri sus -pusi ai
serviciilor de spionaj israelian, inclusiv unul de la Meluckha,
departamentul de recrutare al Mossad -ului. În timpul petrecerii, acesta a
întrebat -o pe Cheryl lucruri la care orice mireas ăs-ar fi așteptat. Urma s ă
mai munceasc ă? Vroia imediat copii? Prins ăîn vâltoarea petrecerii, Cheryl
a spus c ăsingurul s ău plan era s ăgăseascăo cale de a face ceva pentru
țara sa, care îi d ăduse atâtea, numind Israelul, „familie". La o lun ădupăce
s-a întors din luna de miere, tân ăra soție a primit un telefon de la nunta ș:
acesta i -a spus c ăs-a gândit la ce discutaser ăși căar fi ceva prin c are ar
putea fi de folos.
Au stabilit s ăse întâlneasc ăîntr-o cafenea în centrul Tel Aviv -ului.
Bărbatul a uimit -o prin exactitatea cu care îi în șira notele pe care le
avusese în școală, povestea familiei ei, cum î și cunoscuse so țul. Probabil
simțindu-sefurioasăpentru c ăi se încălcase intimitatea, aceasta i -a spus
cătoate informa țiile se găseau în dosarul de la Aman al so țului său.
Recrutorul știa căuneori rela ția dintre el și potențialul recrut putea fi
problematic ăaceastămuncăfusese comparat ăcuaceea a unui vraci care
iniția un novice într -o sectăsecretăcare-și avea semnele, incanta țiileși
ritualurile specifice. Dup ăce îi povesti lui Cheryl pentru cine iucra,
bărbatul i -a spus c ăMossad -ul cautăîn permanen țăoameni care vroiau
să-și serveasc ățara. La nunt ăcomparase Israelul cu o familie. Ei bine,
exact așa era Mossad -ul. O dat ăce erai acceptat, deveneai parte integrant ă
a familiei și erai protejat și iubit, în schimb, trebuia s ăservești familia a șa
cumți se cerea. Era interesat ă?
Cheryl era interesat ă, li s -a spus c ătrebuie s ătreacăniște teste
preliminarii, în urm ătoarele trei luni a dat mai multe probe scrise și orale
în diferite ascunz ători din Tel Aviv. Înaltul s ău IQ de fiecare dat ăacumula
câte 140 de puncte trecutul s ău american, cultura general ăși
sociabilitatea au f ăcut din ea un recrut peste medie.
I s-a spus c ăera gata pentru instruire.
Însăînainte de a începe mai avu o discu ție cu recrutorul s ău. I s -a
spus căera pe cale s ăintre într -o lume ale c ărei experien țe nu le put ea
împărți cu nimeni, nici m ăcar cu so țul său. într -un asemenea mediu va fi
tentatăsăse încread ăîn oameni, îns ănu va trebui s ăse încread ădecât în
colegii s ăi. Va fi înv ățatăsăînșele, săfoloseasc ămetode care încalc ăînsuși
simțul decen țeiși al on oarei; va trebui s ăaccepte noi modalit ăți de
abordare a problemelor. Unele ac țiuni pe care va trebui s ăle facăi se vor
părea nepl ăcute, va trebui s ăle considere în permanen țăca făcând parte
din misiunea cu care era îns ărcinată.
Recrutorul se aplec ăpeste masa în camera unde avea loc interviul și îi
spuse c ăîncămai avea timp s ăse răzgândeasc ă. Nu aveau s ăexiste
învinuiri; nu avea s ăsimtăgustul e șecului.
Cheryl spuse c ăe de acord.

În următorii doi ani a p ătruns din ce în ce mai mult într -o lume care
pânăatunci f ăcuse parte din modul ei preferat de a petrece timpul, și
anume mersul la film. înv ățăcum săscoatăun pistol în timp ce st ătea pe
scaun, cum s ămemoreze cât mai multe nume care se succed cu
repeziciune pe un ecran, înv ățăsă-și ascundăBeretta în pantaloni, la
brâu,și cum săfacăo gaurăabia observabil ăîn fustăsau rochie pentru a
ajunge mai u șor la pistol.
Din când în când, unii recru ți părăseau centrul de antrenament; astfel
de plecări nu erau niciodat ăcomentate. Cheryl a fo st trimis ăîn misiune de
pregătire —săintre într -o camer ăde hotel deja ocupat ă, săfure
documente dintr -un birou. Metodele pe care le folosea erau analizate ore
întregi de instructorii s ăi. Era trezit ăîn zoriși trimisăla alt exerci țiu: să
agate un tu rist într -un club, iar o dat ăajunși în fața hotelului s ăgăsească
o scuzăși să-l lase balt ă. Fiecare mi șcare îi era observat ăde instructori.
l s-au pus întreb ări exacte despre experien țele sale sexuale. Câ ți
parteneri avusese înainte de so țul său? S -arculca cu un str ăin dacă
misiunea i -ar cere -o? Cheryl a r ăspuns sincer: so țul său fusese primul
bărbat din via ța sa; s -ar culca cu un b ărbat dac ăar fi absolut sigur ăcă
succesul misiunii ar depinde de asta. Ar fi vorba numai de sex, nu de
dragoste, înv ățase cum s ăse foloseasc ăde sex pentru a for ța, seduce și
domina. Deveni deosebit de priceput ăla asta.
A învățat cum s ăucidădescărcându -și întreg înc ărcătorul într -oțintă.
A învățat despre sectele islamice și cum săpunăla punct un mishlashim,
o cutie p oștalăclandestin ă.Și-a petrecut o zi întreag ălucrând la un
plutitor —o bucatăde microfilm lipit ăîn interiorul unui plic. într -o altăzi
învățăcum săse deghizeze b ăgându -și vatăîn obraji pentru a -și schimba
înfățișareași a părea mai gras ă. A învățat cum s ăfure ma șini, săse
prefacăbeată,și cum săflirteze cu b ărbații.
Într-o zi a fost chemat ăîn biroul directorului centrului de
antrenament. Acesta a privit -o de jos în sus, de parc ăar fi examinat -o,
verificând fiecare detaliu dintr -o listăpe ca re o avea în minte, în cele din
urmăîi spuse c ăa trecut proba.
Lui Cheryl Ben -Tov i s -a dat titlul de bat leveyha, și lucra acum în
departamentul Kaisrut al Mossad -ului, departament care asigura leg ătura
cu ambasadele israeliene. Rolul s ău era de a face pe prietena sau chiar
„soția" agen ților katsa activi. A lucrat în mai multe ora șe europene,
dându -se drept cet ățean american. Nu s -a culcat cu nici unul dintre
„iubiții" sau „so ții" ei.
Admoni a anun țat-o personal despre importan ța ultimei misiuni:
acum c ăVanunu fusese localizat, era de datoria ei s ă-și foloseasc ă
farmecele și să-l ademeneasc ăpe Vanunu afar ădin Marea Britanie.
De data aceasta avea s ăse dea drept o turist ăamerican ăcare
călătorea prin Europa în urma unui divor țdureros. Ca s ădea mai m ultă
credibilitate povestii, avea s ăfoloseasc ădetalii din separarea propriilor
părinți, povestea se încheia cu o „sor ă" care locuia la Roma. Acolo trebuia
să-l ducăpe Vanunu.
Marți, 23 septembrie 1986, Cheryl Ben -Tov s -a alăturat unei echipe de
nouăagenți katsa afla ți deja la Londra. Ace știa erau comanda ți de
directorul de opera țiuni al Mossad -ului, Beni Zeevi, un b ărbat sever cu
dinții pătați, de fum ător înrăit.
Agenții katsa st ăteau la hoteluri aflate între Oxford Street șiȘtrand.
Doi dintre ei erau cazați la Regent Palace. Cheryl Ben -Tov era înregistrat ă
sub numele de Cindy Johnson, la Ștrand Palace, camera 320. Zeevi î și
luase o camer ăla Mountbatten, lâng ăcea ocupat ăde Vanunu, 105.

Acesta a fost probabil printre primii care și-au dat seama de
schimbările comportamentale ale specialistului. Vanunu d ădea din ce în ce
mai multe semne de anxietate. Londra era un mediu ostil pentru cineva
crescut într -un orășel ca Beersheba. Și, în ciuda eforturilor depuse de
companionii s ăi, era singur și doritor de o companie feminin ă, de o femeie
cu care s ăse culce. Psihologii Mossad -ului prev ăzuserăaceastă
posibilitate.
Miercuri, 24 septembrie, Vanunu a insistat s ăiasăla plimbare
neînsoțit de supraveghetorii s ăi de la Sunday Times. Totu și, un reporter l -a
urmărit de la distan țăpânăîn Leicester Square. Acolo l -a văzut pe Vanunu
legând o conversa ție cu o femeie. Ziarul urma s ăo descrie ca pe „o femeie
la vreo 20 de ani, în jur de 1,65, gr ăsuță, vopsităblond, cu buze groase,
care purta o p ălărie maro, un costum de tweed cu pantalon de aceea și
culoare, care avea tocuri și era probabil evreic ă".
Dupăo vreme s -au desp ărțit, întors la hotel, Vanunu i -a confirmat
supraveghetorului c ăîntâlnise „o americanc ăpe nume Cindy". Spuse c ă
intenționa s -o revadă. Reporterii e rau îngrijora ți. Unul dintre ei spuse c ă
apariția lui Cindy în Leicester Square putea fi mai mult decât o simpl ă
coinciden ță. Vanunu le respinse temerile. Ce -i spuse Cindy p ărea săfi fost
de ajuns pentru ca b ărbatul s ăvrea săpetreacămai mult timp cu ea —și
nu la Londra, ci în apartamentul „sorei" sale de la Roma.
Beni Zeevi și alți patru agen ți katsa erau printre pasagerii zborului cu
care Cheryl și Vanunu au plecat spre Roma. Cei doi au luat un taxi care
i-a dus la un apartament dintr -un vechi cartier al orașului.
înăuntru așteptau trei agen ți katsa. Ace ști au sărit pe Vanunu și i-au
injectat o substan țăparalizant ă. Târziu în acea noapte, sosi o ambulan ță,
iar Vanunu fu scos din cl ădire pe o targa. Aparent îngrijora ți, agenții katsa
spuserăvecinilor căo rudăse îmboln ăvise. Cheryl se urc ăîn ambulan ța
care plec ăimediat.
Ambulan ța ieși din Roma și se îndrept ăspre coast ă. Intr -un punct
prestabilit a ștepta o barc ăcu motor în care I -au transferat pe Vanunu. în
larg, ambarca țiunea se opri în dreptul u nui vas ancorat. Vanunu fu urcat
la bord. Beni Zeevi și Cheryl au c ălătorit cu el. Trei zile mai târziu, la
miezul nop ții, vaporul ajunse în portul Haifa.
Mordechai avea s ădea curând ochii cu interogatorii pricepu ți ai lui
Nahum Admoni. Era preludiul unui proces rapid și al unei sentin țe pe
viață, la izolare. Cheryl Ben -Tov disp ăru în lumea ei secret ă.
Timp de 11 ani, Mordechai Vanunu fu ținut la izolare într -o celulăîn
care Israelul inten ționa să-l păstreze pe veci. Condi țiile erau jalnice:
mâncare proas tăși o orăde exerci ții pe zi, iar restul timpului și-l petrecea
în rugăciune sau citind. Cedând în cele din urm ăpresiunilor interna țio-
nale, guvernul israelian fu de acord în martie 1998, ca Vanunu s ăpoată
beneficia de condi ții mai pu țin stricte. Totu și, acesta a r ămas un de ținut
care stârnea interesul celor de la Amnesty International, iar Sunday Times
reaminte ște cititorilor s ăi de cazul s ău. Vanunu nu a primit nici un ban
pentru știrea de senza ție furnizat ăziarului, în 1998 acesta fu în sfâr șit
scos de la izolare îns ă, în ciuda numeroaselor apeluri din partea avoca ților
săi, nu prea sunt șanse de a fi eliberat.
Zece ani mai târziu, acum și mai gr ăsuță, cu părul nearanjat care îi
zbura în briza din Florida, Cheryl era din nou în Orlando, aparent în
vacanțăla Walt Disney World, cu cele dou ăfiice ale sale.
Întrebat ăîn aprilie 1997 de c ătre Sunday Times, aceasta nu a negat
rolul pe care ! -a avut în r ăpire. Singura temere era c ăpublicitatea ar putea
„dăuna pozi ției" sale în Statele Unite.

Ari Ben -Menas he sfârși mai pu țin bine. A v ăzut mul ți oameni buni
venind și plecând, victime ale manipul ărilor constante din interiorul
serviciilor secrete israeliene. îns ăn-a crezut niciodat ăcăîi va veni și lui
rândul.
În 1989 fu arestat la New York și acuzat de co nspirație în tentativa Je
a vinde avioane C -130 Iranului.
În timpul primei înf ățișări, guvernul isrelian declar ăcă„nu auzise" de
Ben-Menashe. Acesta aduse un dosar cu referin țe de la superiorii s ăi din
serviciile secrete israeliene. Guvernul israelian de clarăcăaceștia erau
străini. Ben -Menashe dovedi c ănu erau. Guvernul israelian spuse apoi c ă
Ben-Menashe era un „translator de mâna a doua" angajat al serviciilor
secrete. Ben -Menashe spuse c ăvânzarea aeronavei fusese autorizat ăde
guvernul S.U.A. și cel al Israelului. A vorbit despre „valoarea de sute de
milioane de dolari a autoriz ării afacerilor cu arme c ătre Iran".
Cei de la Tel Aviv au fost uimi ți încăo dată. Rafi Eitan și David
Kimche au fost interoga ți pentru a se afla cât de multe informa ții deținea
Menashe și cât de importante erau acestea. R ăspunsurile nu au fost deloc
liniștitoare. Rafi Eitan spuse c ăBen-Menashe era în m ăsurăsăarunce în
aer rețeaua S.U.A./Israel de trafic a armelor pentru Iran, a c ărei tentacule
se întinseser ăpeste tot: pâ năîn America Central ăși de Sud, în Londra,
Australia, Africa și în inima Europei.
În așteptarea procesului, Ben -Menashe a fost vizitat la Centrul de
Corecție din New York de avoca ții guvernului israelian. Ace știa i-au propus
un târg: s ăpledeze vinovat î n schimbul unei sume substan țiale de bani
care avea s ă-i asigure o via țăîndestulat ăo datăce ieșea din închisoare.
Ben-Menashe s -a hotărât săspunăadevărul.Și începu s ăpovesteasc ă
totul pân ăcând brusc, în noiembrie 1990, un juriu federal l -a achitat de
toate acuza țiile.
Câțiva dintre fo știi săi colegi din cadrul serviciilor secrete erau de
părere căBen-Menashe a avut noroc s ăscape; spuneau c ăîn încerc ările
sale de a -și căpăta libertatea atacase pe oricine i -o punea în pericol.
Kimche vorbi în numel e multora când a spus mai târziu c ă„tot ce vroiam
era sădisparădin fața noastr ă. Era pornit s ăne distrug ă, să-și distrug ă
țarași propria siguran ță. Omul era, și încămai este, un pericol".
ÎnsăIsraelul nu pusese la socoteal ărăzbunarea lui Ben -Menash e.
Acesta a scris o carte, Foloasele R ăzboiului, care spera s ăaibăacelași efect
pe care l -a avut Woodward și Bernstein asupra afacerii Watergate care a
dus la demisia pre ședintelui Nixon. Inten ția lui Ben -Menashe era clar ă:
„Săîndrept gre șelile anilor ' 80și săajut la îndep ărtarea de la putere a
celor vinova ți".
La Tel Aviv au avut loc ședințe urgente. S -a vorbit despre cump ărarea
manuscrisului și distrugerea acestuia. S -a amintit c ăBen-Menashe
refuzase deja o sum ăimportant ăde bani —care se p ărea căajungea la un
milion de dolari —pentru a -i închide gura; era pu țin probabil s ă-și fi
schimbat p ărerea. Decizia a fost ca fiecare sayan implicat în New York în
vreo editur ă, săfacătot posibilul s ăîmpiedice publicarea c ărții. Succesul
pe care l -a avut e discutabil; manuscrisul a fost trimis mai multor edituri
de primămânăînainte de a fi publicat de Sheridan Square Press, o editur ă
micădin New York.
Ben-Menashe avea s ă-și descrie cartea drept:
Povestea unui guvern v ăzutăde un intrigant, în care o mân ăde
oameni ai câtorva servicii secrete au hot ărât politica guvernelor lor, au
întreprins nenum ărate opera țiuni fărăștirea publicului, au abuzat de
încrederea politic ăși public ă, au min țit, au manipulat media și au
dezamăgit publicul. Nu în cele din urm ă,se vrea a fi o poveste de r ăzboi—

un război condus nu de generali, ci de oameni a șezați confortabil în
birourile dotate cu aer condi ționat, persoane indiferente la suferin ța
umană.
Mulți au văzut cartea ca pe un act revolt ător de compensa ție al
autorului ; alții au v ăzut-o ca pe o variant ăexagerat ăa ceea ce se
întâmplase, avându -l pe Ari Ben -Menashe în centru.
La Londra, a șa cum mai f ăcuseși în alte rânduri, Robert Maxwell se
ascundea în spatele legii, amenin țând cu judecata pe cine ar fi îndr ăznit să
reia informa ți i le făcute de Ben -Menashe la adresa lui. Nici un editor
englez nu era gata s ă-l înfrunte pe magnat, nici un ziar nu era gata s ă-și
foloseasc ăta lentul de investigator și sădovedeasc ăafirmațiile lui
Ben-Menashe.
Cași Ben -Menashe, Robert M axwell crezuse cândva și era înc ă
convins c ăeste invincibil, dintr -un singur motiv. Devenise ho țpentru
Mossad. Cu cât fura mai mult cu atât credea c ăeste indispensabil pentru
serviciu.
Lui Maxwell îi pl ăcea săspunăde fiecare dat ăcând venea în Israel,
așa cum o f ăcuseși Ben -Menashe, c ăși elștie unde sunt îngropate
cadavrele. Era o afirma ție care nu avea s ătreacăneremarcat ăde Mossad.
CAPITOLUL 10
O legăturăpericuloas ă
Robert Maxwell care concediase cândva un reporter pentru furt,
atenta pe as cuns la fondurile de pensii ale angaja ților săi pentru a
sponsoriza Mossad -ul. Sumele mari sustrase dovedeau îns ăși cruzimea și
dorința crescând ăa Mossad -ului de a risca.
Maxwell retr ăsese personal banii printr -o serie de manevre financiare
care, ani mai târziu aveau s ă-i uimeasc ăpe agenții fiscali prin duplicitatea
de care d ăduse dovad ă. Maxwell d ăduse escrocheriei o nou ădimensiune,
transferând câteva sute de mii de dolari o dat ă, într -un cont special
deținut de Mossad la banca Israelului din Tel Aviv. Uneori fondurile erau
spălate printr -un cont pe care ambasada Israelului la Londra îl avea la
banca Barclays. Printre b ăncile pe care Maxwell le folosea f ărăca acestea
săbănuiascăceva se num ărași Credit Suisse din Geneva, banc ăunde
Ben-Menashe a trans ferat 450 de milioane de dolari din profitul ORA, cu
ajutorul lui Maxwell. Uneori, fondurile de pensii furate f ăceau înconjurul
lumii, ajungând la Chemical Bank din New York, First National Bank din
Australia, și bănci din Hong Kong și Tokyo. Numai Robert Maxwell știa în
orice moment exact unde se aflau banii, și căaceștia erau fura ți. Ce a
înrăutățit situația a fost c ăacesta cerea destul de des ziarelor sale s ăatace
cazurile de delapidare. Victor Ostrovsky, un evreu de origine canadian ă
care fusese agen t Mossad între 1984 și 1986, a fost primul care a
descoperit ce se întâmpl ă:
„Mossad -ul își finanța multe opera țiuni din Europa cu banii fura ți din
fondul de pensii al ziarelor lui Maxwell. Israelienii au pus mâna pe bani
aproape imediat ce Maxwell cump ărăMirror Newspaper Group cu bani
împrumuta ți de la Mossad și sfătuit de exper ți în domeniu. Sinistru era c ă
oricine lucra în organiza ția sa de știriși călătorea în Orientul Mijlociu, era
automat suspectat c ălucreazăpentru Israel ceea ce -l putea costa via ța"1.
În vizitele sale în Israel, Maxwell era tratat ca un șef de stat; era
invitat de onoare nelipsit de la seratele guvernamentale și era de fiecare
datăcazat la cele mai bune hoteluri, îns ăMossad -ul avusese grij ăși-și
luase m ăsuri în caz c ă„sponsoru l" ar fi devenit zgârcit. Aflând c ăMaxwell

avea un apetit sexual considerabil și cădin cauza m ărimii, era adeptul
sexului oral, Mossad -ul aranja ca în timpul vizitelor magnatului în Israel,
acesta s ăfie servit de unul dintre bordelurile pe care serviciu l le păstra
pentru cazurile de șantaj. Curând, Mossad -ul adun ăo grămadăde casete
video care îl surprindeau pe Maxwell în situa ții compromi țătoare.
Apartamentul în care locuise fusese dotat cu o camer ăvideo ascuns ă.
Afirmațiile lui Ostrovsky ie șirăla ivealăîn douăcărți care înc ămai
iritau întreaga comunitate a serviciilor secrete israeliene. Prin minciun ăși
Reversul f ățărniciei au dezv ăluit secretele perioadei în care acesta a fost în
rândurile Mossad -ului. în ele a descris metodele opera ționale, a n umit
numero și ofițeri activi și poate i -a compromis pe unii dintre ace știa într -o
expunere clasic ăsemnatăde un denigrator care credea c ăfusese concediat
pe nedrept din Mossad.
În mod ironic, guvernul israelian a ignorat sfatul lui Maxwell de a nu
spune nimic despre afirma țiile lui Ostrovsky. în timpul unei întâlniri la Tel
Aviv cu primul ministru Yitzhak Shamir, magnatul aminti ce s -a întâmplat
când guvernul Thatcher a încercat s ăîmpiedice publicarea c ărții unui fost
ofițer MI5, Peter Wright. Spycatcher conținea detalii stânjenitoare despre
serviciul secret britanic. Persistând în încercarea de a opri publicarea
cărții, guvernul britanic a fost în cele din urm ădat în judecat ăîn
Australia, loc de ba știnăal editorului lui Wright. Spycatcher a devenit
best-seller iar Marea Britanie s -a făcut de râs.
De aceea și soartăavu parte și guvernul israelian. împins de vechii și
actualii membri Mossad —Meir Amit și Isser Harel au fost cei mai
înverșunați în încercarea lor de a face ceva împotriva lui Ostrovsky —
Shamir ordon ăprocurorului general s ăacționeze pe calea justi țieiși să
împiedice debutul scriitoricesc al fostului agent katsa.
De asemenea, cazul alimenta anti -americanismu! virulent al lui
Shamir care i se tr ăgea din ferma convingere c ăStatele Unite î și aveau
partea de vin ăpentru Holocaust. Se zvonea c ăacesta era de p ărere că
președintele Roosevelt ar fi trebuit s ăfacăo „înțelegere" —unul dintre
cuvintele preferate ale lui Shamir —cu Hitler pentru înlocuirea Marii
Britanii, pe atunci for ța dominant ăîn Orientul Mijlociu, cu cel de al lll -lea
Reich. La rândul s ău Hitler i -ar fi lăsat pe evrei s ămeargăîn Palestina, iar
Holocaustul nu s -ar fi produs niciodat ă.
Oricât de f ărăde noim ăpărea ideea, aceasta aproape c ăa transformat
sentimentele lui Sham ir fațăde Statele Unite în ur ă. El autorizase
personal, „ca semn de bun ă-voință" (o altăexpresie preferat ăde-a lui
Shamir), trimiterea la ru și a celor cinci sute de pagini de documente furate
de Jonathan Pollard. Shamir credea c ăastfel rela țiile Israel ului cu
Moscova se vor îmbun ătăți. Documentele cuprindeau informa ții recente
deținute de americani despre ap ărarea aerian ăa rușilor, precum și
raportul anual al CIA despre întreaga capacitate a ru șilor de a porni
război, într -un dosar se g ăseau fotografii făcute prin satelit, stenograme
ale convorbirilor interceptate, informa ții obținute prin radar și rapoarte ale
agenților CIA în Uniunea Sovietic ă. Când Nahum Admoni îi spuse lui
Shamir c ăinformațiile vor înlesni cu siguran țăserviciile de spionaj ruse ști
sădescopere cine îi spioneaz ă, se pare c ăacesta ar fi ridicat din umeri.
Când s -au întâlnit s ăvadăce era de f ăcut cu Ostrovsky, Shamir îi
spuse lui Robert Maxwell ce le spuse și altora: ar face orice s ăreducă
influența americanilor în lume, și era co nvins căcei de la Washington îl
încurajaser ăpe Ostrovsky s ă-și publice cartea, în semn de r ăzbunare.
Shamir îi ceru lui Maxwell s ă-și mobilizeze puternicele sale resurse
din media pentru a distruge credibilitatea lui Ostrovsky. Maxwell a

subliniat c ăînainte să-l angajeze, Mossad -ul i-a verificat cu siguran ță
trecutul.
Cu toate acestea, Ostrovsky deveni obiectul unei campanii
defăimătoare în presa scris ăa lui Maxwell, inclusiv în ziarul de scandal
Maarivde la Tel Aviv, care fusese de asemenea cump ărat de Maxwell. A fost
catalogat drept fantezist, mincinos și, spre deosebire de Maxwell, du șman
al Israelului.
Dupăce citirăcu aten ție cărțile lui Ostrovsky, membrii cu func ții
importante în serviciile secrete israeliene știau care dintre informa ții erau
adevărate.
Tribunalul de la Tel Aviv a refuzat s ăaccepte motivul invocat de
guvernul israelian, cum c ăsecuritatea na ționalăa Israelului era pus ăîn
pericol de afirma țiile lui Ostrovsky. Cartea a devenit un best -seller.
Deși a fost primul care a dezv ăluit p ublic leg ătura lui Robert Maxwell
cu Mossad -ul, Ostrovsky nu relatase nici pe departe toat ăpovestea. Ca
multe altele, aceasta î și avea r ădăcinile în activit ățile vechiului și
apreciatului prieten al lui Shamir, Rafi Eitan.
Cei doi se știau de prin 1950, c ând ambii activau în Mossad, și erau
animați de aceea și dorințăde luptăpentru a ob ține Israelului un loc în
lume.
Treizeci de ani mai târziu, în 1986, Shamir fu acela care I -a susținut
pe Rafi Eitan când acesta înfrunta criticile dure adresate la finalul afacerii
Pollard, când fu catalogat drept lider „al unui grup de ofi țeri de securitate
trădători, care ac ționau fărăautoriza ție".
Minciuna era o încercare disperat ăa guvernului israelian de a se
distanța de un episod de pe urma c ăruia propriile servicii secrete, precum
și cele ale Uniunii Sovietice și Africii de Sud beneficiaser ăenorm. Datorit ă
evreilor, ambele țări primiser ăinforma ții prețioase despre activit ățile de
spionaj ale Statelor Unite.
Totuși, o datăcu aflarea rolului său în scandalul Arme -pentru -lran,
activitatea profesional ăa lui Rafi Eitan a fost grav afectat ă. Deși rănitși
furios căproprii colegi îl transformaser ăînțap ispășitor, vechiul spion nu
dezvălui nimic public; cât despre prietenii s ăi de încredere care stătuseră
cândva la el în sufragerie și îl ascultaser ăpovestind despre capturarea lui
Adolf Eichmann, avea pentru ace știa o nou ăpoveste: despre faptul c ă
Israelul era acum pe cont propriu.
Din ce în ce mai pu ținălume suna la u șa lui Rafi Eitan de pe St rada
Shay sau venea s ă-i admire ultimele crea ții făcute din de șeuri metalice.
Petrecea ore în șir singur în fa ța cuptorului, mânuind aparatul de sudur ă,
nemaigândindu -se la cum fusese tratat, ci f ăcându -și planuri cum s ă
„reintre în joc", dar și cum săcâștige ceva „bani adev ărați". Decizia de a -și
servi în continuare țara în ciuda dezonoarei care se ab ătuse asupra lui,
conținea o doz ăde simplitate: „Patriotismul nu mai este un cuvânt la
modă. Eu sunt un patriot. Cred în țara mea. Indiferent dac ă-i bine sa u nu,
am săînfrunt pe oricine o amenin țăpe ea sau pe cet ățenii săi".
Astfel lu ăființăun plan pe care începuse s ă-l conceap ăîncăde când
era implicat în afacerea Irangate. Ca multe alte planuri ale lui Rafi Eitan
acesta îi solicita deosebitul talent de a exploata ideea original ăa altcuiva.
Urma s ăfie un plan datorit ăcăruia avea s ăfie recunoscut nu numai
pentru capturarea lui Adolf Eichmann, dar și ca asociatul apropiat al lui
Robert Maxwell.
În 1967, expertul în comunica ții, William Hamilton, se înt orcea în
Statele Unite din Vietnam, unde pusese la punct o re țea de posturi
electronice de ascultare pentru a monitoriza Vietcongul, în timp ce armata
sa înainta în jungl ă. Lui Hamilton i se oferi un post la Agen ția Naționalăde

Securitate (NSA). Prima sar cinăfu crearea unui dic ționar vietnamez -englez
computerizat, care se dovedi a fi o unealt ăextrem de folositoare pentru
traducerea mesajelor vietcong și interogarea prizonierilor.
Era o vreme în care revolu ția comunica țiilor electronice —tehnologia
prin satelitși microcircuitele —schimba modul în care erau adunate
informa țiile: codarea și redarea vizual ămai rapide și mai de calitate erau
transmise din ce în ce mai rapid prin Internet. Computerele au devenit mai
miciși mai performante; senzorii din ce în ce mai sofistica ți puteau
distinge sute de conversa ții; analiza spectrului fotografic alegea din
milioane de puncte numai pe cele care prezentau interes; microcip -urile au
făcut posibil ăascultarea unei șoapte de la sute de metri distan ță; datorit ă
lentilelor cu infrarosu puteai vedea noaptea.
Resursele acestei noi societ ăți au contribuit la cre șterea operativit ății
spionajului, adunarea și corelarea informa țiilor la o scar ăcare dep ășea
imagina ția oferea o unealt ăputernic ăîn căutarea unui tipar și alunui
modus operandi în ac țiunile teroriste. S -a început lucrul la un sistem pe
calculator. Sistem de Eliminare prin Compararea Analizelor Faciale
(FACES) care avea s ărevoluționeze sistemul de identificare a unei
persoane din poze. Bazat pe 49 de caracteri stici, fiecare clasificat ăpe o
scarăde la 1 la 4, FACES putea r ăspunde la 15 milioane de întreb ări cu da
sau nu, într -o secund ă. Computere legate în re țea efectuau c ăutări
simultane care duceau la un num ăr impresionant de decizii: 40 de
milioane de deciz ii binare pe secund ă. Computerele începur ăsădevină
mai mici dar s ăaibăo memorie care echivala cu o carte de 500 de pagini.
Hamilton care înc ămai lucra la NSA miz ăpe aceast ăpiațăpermanent
înfloritoare; avea s ăinventeze un soft care s ăinterfereze c u bazele de date
ale altor computere. Aplicarea acestuia în lumea spionajului însemna c ă
proprietarul programului putea s ăpunărestricții asupra majorit ății altor
sisteme f ărăca utilizatorul s ă-și dea seama. Patriot fiind, Hamilton se
gândi căprimul cli ent al sistemului s ău trebuie s ăfie S.U.A.
Așa cum NASA a dat na țiunii un avans incontestabil în tehnologia
spațială, la fel și William Hamilton era convins c ăva face acela și lucru
pentru serviciile secrete ale Statelor Unite. Inventatorul lucra 16 ore p e zi,
șapte zile din șapte. Ciudat și retras, era cercet ătorul ideal; NSA era plin ă
de asemenea oameni.
Trei ani mai târziu, Hamilton era pe cale s ăcreeze supremul aparat de
supraveghere —un program capabil s ăînregistreze mi șcările unui num ăr
nelimitat de persoane din orice col țal lumi. Amenin țarea adresat ăde
Reagan terori știlor, „Po ți săfugi dar nu s ăte ascunzi", era pe cale de a se
materializa.
Hamilton demisiona de la NSA și își cumpărămica companie cu
numele de Inslaw. Scopul declarat al compani ei era acela de a
supra -verifica ac țiunile judec ătoreștiși sădescopere dac ăexistau leg ături
între părți, martori și familiile acestora, chiar și avocați—oricine era
implicat sau avea s ăfie implicat în proces. Hamilton numi programul
Promis. Pân ăîn 1981, îl dezvolt ăîn așa măsurăîncât putu ob ține
copyright -ul pentru soft și transform ăastfel Inslaw într -o companie mic ăși
profitabil ă. Viitorul promitea.
NSA l -a acuzat c ăfolosise dot ările de cercetare ale agen ției pentru a -și
crea programul. Hamilton a negat vehement afirma ția, dar s -a angajat s ă
împrumute programul Promis Departamentului de justi ție cu o singur ă
condiție: de fiecare dat ăcând era folosit, Inslaw trebuia s ăprimeasc ăo
anumităsumăde bani. Propunerea era cât se poate de cinstit ă; Jus tiția,
ca orice alt departament guvernamental, avea sute de colaboratori care îi

aduceau servicii. F ărăștirea lui Hamilton, Departamentul de Justi ție a
trimis o copie a programului la NSA pentru evaluare".
Motivul exact pentru care ac ționa astfel nu s -a aflat. Hamilton
dovedise deja departamentului ce putea face programul s ău: să
supravegheze electronic via ța oamenilor, a șa cum nu se mai f ăcuse pân ă
atunci. Pentru Departamentul Justi țieiși mâna sa dreapt ă, FBI-ul, Promis
era o unealt ăputernic ăîn lupta î mpotriva sp ălărilor de bani mafiote și a
altor activit ăți criminale. De asemenea, tot peste noapte, putea revolu ționa
lupta DEA împotriva trafican ților de droguri columbieni. Pentru CIA,
Promis putea deveni o arm ăla fel de eficient ăca un satelit spion.
Posibilitățile păreau infinite.
Între timp, unul dintre personajele obi șnuite ale lumii afacerilor
necinstite auzise de Promis. Earl Brian fusese secretar de stat pentru
sănătate în California pe vremea când Reagan era guvernator, în special
pentru c ăBrian știa farsi, Reagan îl încurajase s ăîntocmeasc ăun plan
Medicare pentru guvernul iranian. Era una din acele idei nerealizabile care
îi plăceau atât de mult pre ședintelui american: o versiunea a planului
Medicare ar fi ar ătat Iranului partea pozitiv ăa Ame riciiși în acela și timp
ar fi îmbun ătățit imaginea Statelor Unite în zon ă. într -o propozi ție
memorabil ă, guvernatorul îi spuse lui Brian: „Dac ă«Medicare» merge în
California, atunci poate func ționa oriunde".
În timpul vizitelor sale în Teheran, Brian int răîn vizorul lui Rafi Eitan
care era unul dintre cei care mânuiau schimbul de arme -pentru -prizonieri.
Acesta îl invit ăpe Brian în Israel. Cei doi s -au împrietenit imediat. Brian
era captivat de povestirile gazdei despre r ăpirea lui Adolf Eichmann; Rafi
Eitan era la fel de fascinat de stilul de via țăcalifornian.
Rafi Eitan î și dădu în curând seama c ănu avea cum s ă-și lărgească
sfera de influen țăîn Iranși era de p ărere căideea lui Reagan cu aplicarea
programului Medicare în Iran era „cea mai tr ăsnităchestie pe care o
auzisem în ultima vreme" . De -a lungul anilor, cei doi au p ăstrat leg ătura;
Rafi Eitan i -a trimis lui Brian chiar și o vedere din Apollo, Pennsylvania,
unde verifica uzina Numec. Mesajul suna astfel: „E bine s ăfii aici". Brian îl
ținu la curent cu programul promis.
în 1990, Brian sosi la Tel Aviv. Era extenuat de atâta drum; paloarea
din obraji i se tr ăgea de la nervii pe care și-i făcuse când afl ăcă
Departamentul de Justi ție folosea o versiune a programului Promis ca s ă
depisteze sp ălările de bani și alte activit ăți criminale.
Instinctele lui Rafi Eitan îi spuneau c ăvechiul s ău prieten nici c ă
putea sosi într -un moment mai bun. Un nou conflict izbucnise între
Mossad și alți membri ai serviciilor secrete israeliene. Motivul era o nou ă
revoltăarăbească, Intifada. Promis se putea dovedi o arm ăeficace în
contabilizarea ac țiunilor sale.
Revoluția se întinse cu o repeziciune uluitoare, uimind pe evrei și
făcându -i săfiarbăpe palestinienii de pe malul vestic și pe cei din Fâ șia
Caza. Cu cât armata israelian ăaresta, împu șca, băteași alunga oamenii
din casele lor, cu atât Intifada se r ăspândea mai mult. Nim ănui nu -i venea
săcreadăcând un tân ăr arab trecu cu un planor pe deasupra grani ței
extrem de bine p ăzite a Israelului cu Libanul, ateri zând în tufi șurile din
apropierea or ășelului Kiryat Shmona. În câteva minute, tân ărul omorî șase
soldați israelieni înarma ți pânăîn dințiși răni încăalțișapte, pân ăsăfie
la rândul s ău împușcat.
Incidentul fu considerat de palestinieni ca o izbând ă; în cadrul
serviciilor secrete israeliene, acesta era un motiv în plus ca s ă-și scoată
ochii unii altora. Shin Bet d ădea vina pe Aman; ambii învinuiau Mossad -ul
pentru c ănu avertizase Libanul, îns ălucrurile nu s -au oprit aici. Sase

teroriști periculo și eva darădintr -o închisoare de maxim ăsecuritate din
Gaza. Mossad -ul dădu vina pe Shin Bet. Agen ția spuse c ăplanul de
evadare fusese pus la punct în afara grani ței—ceea ce f ăcea ca Mossad -ul
săcadăvinovat.
Aproape în fiecare zi, solda țiși civili evrei er au împu șcați pe străzile
din Ierusalim, Tel Aviv și Haifa. Disperat s ă-și redobândeasc ăautoritatea,
ministrul ap ărării, Yitzhak Rabin, anun țăimplementarea unei politici de
„forță, vigoare și violență", însăaceasta nu avu cine știe ce efect.
Îngrijorat ăde conflictul din ce în ce mai înver șunat dintre servicii,
comunitatea spionajului israelian c ăzu de acord asupra unui consens
politic pentru a face fa țămasivei rezisten țe arabe, de o anvergur ă
nemaivăzutăde la Războiul de Independen ță. Picătura care ump lu paharul
au fost criticele americanilor cu privire la metodele brutale adoptate de
soldații israelieni. Pentru prima dat ă, posturile de televiziune americane,
de obicei de partea Israelului, începur ăsădifuzeze imagini care, clin cauza
violenței semănaucu ce se întâmplase în Pia ța Tiananmen clin Beijing. Doi
soldați israelieni fur ăsurprinși zdrobind f ărămilăbrațul unui tân ăr
palestinian cu o piatr ă; o patrul ăIDF era filmat ăîn timp ce b ătea o
palestinianc ăînsărcinată; la Hebron copiii erau b ătuți,pentru c ă
aruncaser ăcu pietre, cu paturile pu știlor.
În cele din urm ăIntifada form ăConducerea Na ționalăUnităa
Revoluționarilor. Fiecare comunitate arab ăprimi instruc țiuni despre cum
săînsceneze greve, s ăînchidămagazinele, s ăboicoteze marfa evreia scăși
sănu recunoasc ăadministra ția civilă. Era o reminiscen țăa rezisten ței din
ultimele zile de ocupa ție german ăîn Fran ța celui de -al doilea r ăzboi
mondial.
Vrând cu orice chip s ăreaducăMossad -ul în fruntea serviciilor secrete
israeliene, Nahum Admo ni trecu la ac țiune. Pe 14 februarie 1988, o echip ă
kidon a fost trimis ăîn portul Limassol din Cipru. Acolo amplasar ăo
bombăputernic ăsub un Volkswagen Golf. Ma șina apar ținea unuia dintre
liderii Intifada, Muhammad Tamimi. împreun ăcu acesta erau și doi ofițeri
OEP. Se întâlniser ăcu oficiali libanezi care le d ăduserăun milion de dolari
ca săcontinue sponsorizarea organiza ției Intifada. To ți cei trei b ărbați
muriser ăîntr-o explozie de propor ții care zgudui întregul port.
A doua zi, Mossad -ul lovi din nou—plasând o bomb ăîn calea vasului
Soi Phayne, o nav ăde călători pe care OEP tocmai o achizi ționase pentru
un exerci țiu de rela ții publice. Cu ziari ști din întreaga lume la bord, nava
ar fi mers la Haifa ca o amintire dureroas ăa „dreptului de a se în toarce" al
palestinienilor în țara lor de ba știnăși a unei amintiri și mai dureroase a
bărcilor evreie ști, descrise în Exod, care, cu 40 de ani mai devreme,
înfruntaser ămarina britanic ăpentru a -i aduce pe supravie țuitorii
Holocaustului în Israel, și eiavând „dreptul de a se întoarce". Soi Phayne
fu distrus ă.
Operațiunile nu au redus cu nimic înc ăpățânarea arabilor, în orice
clipă, gherilele se dovedeau capabile s ă-i păcăleascăpe israelieni, care nu
răspundeau decât cu din ce în ce mai mult ăviolență, întreaga lume v ăzu
cum Israelul nu numai c ăreuși săopreascăIntifada, dar pierdu și războiul
de propagand ă. Comentatorii politici spuser ăcăasistau la conflictul în
variantămodernădintre David și Coliat, cu IDF -ul în rolul uria șului
filistin.
Yasser Ar afat se folosi de Intifad ăpentru a relua controlul asupra
poporului s ău vitregit. Peste tot în lume, ap ărea furios la televizor sau la
radio,și susținea căceea ce se întâmpla era rezultatul planului evreilor de
a fura p ământul ar ăbesc. Arafat plec ăîn K uweit unde ceru ajutorul
Hamas -ului, grupare terorist ăsusținutăde Iran. A doua zi era în Liban, la

o întâlnire cu liderii Jihad -ului islamic. Arafat înf ăptuia ceea ce cu pu țin
timp în urm ăar fi părut imposibil —unirea arabilor indiferent de
naționalita te, pentru o cauz ăcomună. Toți aceștia îl numeau „Domnul
Palestina" sau „Pre ședintele".
Mossad -ul era în continuare uimit de strategiile aplicate de Arafat în
drumurile sale de la o capital ăarabăla alta. Serviciul știa foarte pu țin sau
chiar nimic despr e unde avea s ăse ducăsau pe cine urma s ăatragăde
partea sa.
Rafi Eitan îi povesti acestea și multe altele gazdei sale, Earl Brian. în
schimb, Brian îi descrise cum func ționeazăPromis. Dup ăpărerea sa, mai
era de lucru pentru a face programul s ălucreze la capacitate maxim ă. Rafi
Eitan realiz ăcăPromis ar fi putut astfel s ăaibăimpact asupra Intifadei.
Pentru început, sistemul putea p ătrunde în computerele celor 17 ofi țeri
OEP răspândiți în lume, aflând astfel unde se duce Arafat și ce pune la
cale. Rafi Eitan amân ăastfel adunarea de resturi metalice pentru
sculpturile sale și se concentra asupra a ceea ce Promis putea oferi.
De exemplu, nu ar fi fost nevoie s ăcontezi numai pe capacitatea
umanăpentru a în țelege cum func ționeazămintea unui te rorist. Cu
Promis se putea ști exact unde și când avea s ălovească. Promis putea
înregistra fiecare mi șcare a teroristului.
Dacăar fi pus mâna pe un asemenea dispozitiv, ar fi devenit cu
siguranțăuna din figurile de referin țăale serviciilor secrete isra eliene. îns ă
rănile provocate de colegi nu se vindecaser ăîncă. îl dăduserăafară, iar
acum nu -i plăteau decât o pensie am ărâtă, înainta în vârst ă; obligația sa
majorăera fam i l ia pe care o neglijase mult timp din cauza serviciului. Cu
Promis ar fi putu t sărepare totul; folosit cum trebuie, programul l -ar fi
făcut bogat. Totu și, oricât de inteligent era, Rafi Eitan nu era un geniu al
informaticii; ajunsese doar la performan ța de a da drumul la modem, îns ă
datorităanilor petrecu ți la LAKAM, avea acum ac ces la to ți experții de care
avea nevoie.
Când Earl Brian se întoarse în Statele Unite, Rafi Eitan alc ătui o mic ă
echipăde foști programatori LAKAM. Ace știa desfăcurădiscul promis iar
apoi îi reasamblar ăcomponentele, ad ăugând câteva elemente în plus. în
felul acesta nimeni nu mai putea pretinde posesia asupra produsului finit.
Rafi Eitan se hot ărî săpăstreze originalul pentru c ăfusese „o bun ăidee de
marketing pentru a explica ce reprezint ăprodusul".
Agenți care nu trebuiau s ăștie decât s ăapese pe b utoane, puteau
avea acces la informa țiiși concluzii mult mai de în țeles decât ar fi putut ei
săținăminte. Programul putea intra în memoria unui laptop și putea
alege dintr -o infinitate de alternative pe cea mai potrivit ă. Aceasta ar fi
eliminat necesita tea gândirii deductive, pentru c ăexistau prea multe
materii corecte dar irelevante de luat în considerare, iar judecata uman ă
nu mai ajungea. Promis putea fi programat s ăelimine etapele de prisos ale
anchetei și săstocheze și coreleze informa ții într -unnumărși cu o vitez ă
mult superioar ăomului.
Însăînainte de a -l putea vinde, dup ăcum spunea Ben -Menashe, Rafi
Eitan trebuia s ă-i adauge un element. Ben -Menashe sus ținea căa jucat un
rol important în introducerea unei „chei țe", un cip încorporat, de car e
cumpărătorul sănuștie nimic, și care -i permitea lui Rafi Eitan s ăștie ce
informa ții erau c ăutate.
Ben-Menashe știa pe cineva care era în stare s ăcreeze o chei țăcare să
nu poat ăfi detectat ăde cele mai performante scannere. B ărbatul în cauz ă
avea o companie mic ăde cercetare și dezvoltare în California de Nord. El și
Ben-Menashe fuseser ăcolegi de scoal ăși, pentru 5.000 de dolari, c ăzu de

acord săcreeze mini -cip-ul. Era, dup ăcum recunoscuse Ben -Menashe, un
prețdestul de mic. Urm ătorul pas era tes tarea sistemului.
Iordania fu aleas ăcațintă, nu numai pentru c ăse învecina cu
Israelul, dar și pentru c ădevenise un paradis pentru liderii organiza ției
Intifada. Din desert ace știa comandau mafia ar ăbeascăde pe Malul Vestic
și Gaza s ălanseze alte ata curi în Israel. Dup ăcâte o atrocitate, terori știi
OEP treceau grani ța în Iordania, de multe ori cu acordul tacit al armatei
iordaniene.
Astfel, cu mult timp înainte de Intifad ă, Iordania devenise un teren de
încercare unde Mossad -ul își dezvolta dispozit ivele electronice Prin 1970,
specialiștii Mossad intrar ăîn computerul pe care IBM î| vânduse
serviciului militar de spionaj al țării. Informa ția obținutăa venit în
completarea celor furnizate de un agent katsa sub acoperire pe care Rafi
Eitan îl plasase în palatul Regelui Hussein. Promis putea face mult mai
multe.
Să-l vândădirect Iordaniei era imposibil pentru c ălegăturile fire ști de
afaceri dintre cele dou ățări nu aveau s ăse stabileasc ădecât dup ăcâțiva
ani mai târziu, în schimb, compania lui Earl Brian făcu târgul. Când
experții companiei instalar ăprogramul în cartierul general al armatei din
Amman ace știa descoperir ăcăiordanienii aveau un sistem fran țuzesc de
depistare a liderilor OEP. F ărăca nimeni s ăbănuiascăceva, Promis fu
conectat la sis tem. La Tel Aviv, Rafi Eitan ob ținu în curând rezultate, când
c/ie/faîi ar ătăpe care dintre liderii OEP îi urm ărea Iordania.
Următorul pas era s ăpregăteascăpiața de desfacere pentru Promis.
Yasser Arafat fu ales ca exemplu ideal. Pre ședintele OEP era re numit prin
preocuparea pentru securitate; acesta î și schimba în permanen ță
planurile, nu dormea dou ănopți la rând în acela și pat, schimba meniul în
ultimul moment.
De fiecare dat ăcând Arafat c ălătorea, detaliile deplas ării erau
înregistrate într -un compu ter special OEP. Ins ăPromis putea intra în baza
lui de date și săafle ce nume fals sau ce pa șaport folosea. Promis putea
obține facturile telefonice și numerele formate. Apoi le compara pe acestea
cu celelalte apeluri f ăcute de la aceste numere, în felul acesta puteai afla
cu cine vorbea Arafat la telefon.
În timpul c ălătoriilor, pre ședintele informa autorit ățile locale de
prezența sa, iar m ăsurile de securitate necesare erau luate. Promis putea
afla detaliile intrând în computerele poli ției. Oriunde ar f i mers, Arafat nu
se putea ascunde de Promis.
Rafi Eitan î și dădu seama c ănici Earl Brian și nici compania sa nu
aveau resursele necesare ca s ălanseze Promis pe pia ța interna țională.
Pentru asta era nevoie de cineva cu contacte interna ționale grozave,
energie debordant ăși talent de negustor. Rafi Eitan cuno ștea o singur ă
persoan ăcare întrunea toate calit ățile necesare: Robert Maxwell.
Maxwell nu se l ăsămult rugat și, în felul s ău entuziast când era
vorba de o afacere de pe urma c ăreia putea câ știga ce va, spuse c ăavea o
companie prin care putea vinde programul. Degem Compu -ters Limited î și
avea sediul la Tel Aviv și mai ajutase Mossad -ulși în alte da ți. Maxwell le
permise agen ților Mossad care se d ădeau drept angaja ți Degem, s ă
foloseasc ăsediul compa niei din America de Sud. Acum Maxwell v ăzu o
șansănu numai de a câ știga o sum ăfrumușicădin vânzarea programului,
darși o ocazie de a se impune în cadrul Mossad -uluiși în cele din urm ă,
în Israel.
În timpul vizitelor sale în Israel, Maxwell începu s ăse comporte
îngrijorător. Acesta îi spuse lui Admoni c ăar trebui s ăangajeze telepa ți
care săciteascăgândurile du șmanilor Mossad -ului. începu s ăsugereze

ținte care trebuiau eliminate. Vroia s ăîntâlneasc ăagenți kidoni și săle
inspecteze terenurile de antrenament. Toate aceste propuneri au fost
refuzate categoric îns ăpoliticos de directorul Mossad -ului. îns ăîn
interiorul serviciului, angaja ții începuser ădeja să-și punăîntrebări despre
Maxwell. Oare purtarea lui era doar cea a unui megaloman care se dădea
important? Sau avea s ăurmeze ceva mai grav? Putea s ăvinăziua când, în
ciuda a tot ce f ăcuse pentru Israel, Robert Maxwell s ă-și piardămințile de
tot,și săfacăprobleme?
Un lucru era cert: Maxwell era un excelent vânz ător pentru Promis —
sau, în ce privea Mossad -ul, pentru eficien ța sistemului. Serviciul a fost
primul care a ob ținut programul, iar acesta se dovedi a fi o unealt ă
prețioasăîn campania împotriva Intifadei. Mul ți dintre liderii grup ării
părăsiserăIordania pentru a se ascunde în Euro pa, dup ăce câțiva dintre
aceștia furăasasinați în Iordania de agen ți kidon.
Un succes remarcabil s -a înregistrat când un comandant Intifada,
care se mutase la Roma, sun ăîn Beirut la un num ăr care figura deja în
baza de date Mossad ca cel al unui cunoscu t genist. Cel care sunase vroia
să-l întâlneasc ăpe genist la Atena. Mossad -ul se folosi de Promis pentru a
verifica toate agen țiile de voiaj din Roma și Beirut pentru a afla ce
aranjamente f ăcuserăcei doi. La Beirut se afl ăîn plus c ăgenistul
anunțase firmele locale de servicii s ănu-i mai livreze la domiciliu. O alt ă
investiga ție cu ajutorul programului în computerele OEP locale demonstra
căgenistul î și schimbase cursa în ultimul moment. Dar tot nu a sc ăpat. A
fost ucis de explozia unui automobil capca năîn drum spre Aeroportul
Beirut. Ceva mai târziu la Roma, comandantul Intifada era c ălcat de
mașină.
Între timp Mossad -ul aflăcu ajutorul lui Promis informa țiile clasificate
ale unor servicii secrete, în Guatemala a descoperit leg ături strânse dintre
forțele locale de securitate și trafican ții de droguri, precum și piețele de
desfacere ale acestora în Statele Unite. Mossad -ul transmise informa țiile
la-DEAși FBI.
În Africa de Sud, un agent katsa al ambasadei israeliene depista cu
ajutorul lui Promis orga nizația revolu ționarăațăriiși legăturile acesteia cu
grupuri din Orientul Mijlociu. La Washington, speciali știi Mossad din
cadrul ambasadei israeliene ascultar ăcu ajutorul lui Promis convorbirile
guvernului american cu alte misiuni diplomatice. La fel se întâmpla la
Londra și în alte capitale europene. Sistemul continu ăsăfurnizeze
informa ții prețioase pentru Mossad. Pân ăîn 1989, se încasar ăpeste 500
de milioane de dolari din vânzarea programului Promis în Marea Britanie,
Coreea de Sud și Canada. Cif ra ar fi fost chiar și mai mare dac ăCIA nu
și-ar fi vândut serviciilor secrete versiunea proprie, în Anglia, Promis a fost
folosit de MI5, în Irlanda de Nord pentru prinderea terori știlorși
monitorizarea mi șcărilor liderilor politici precum Cerry Adams.
Maxwell reu și săvândăsistemul și serviciului secret polonez, UB. în
schimb, dup ăcum spunea Ben -Menashe, polonezii au dat voie
Mossad -ului săfure un MIC -29 rusesc. Opera țiunea le -a amintit tuturor
de furtul MIG -ului din Irak. Un general polonez care con ducea sediul UB
din Gdansk, în schimbul a un milion de dolari pl ătiți într -un cont
Citybank la New York, a aranjat ca aeronava s ăfie înregistrat ăca
nefuncțională, dar avionul fusese recent primit de la fabrica ruseasc ă.
Aparatul de zbor a fost dezmembrat , iar părțile componente -ambalate în
containere pe care era scris „Utilaje agricole" —au fost expediate ia Tel
Aviv. Aici avionul a fost reasamblat și testat de avia ția israelian ă,
permițându -le piloților săi săfoloseasc ăMIG-29 împreun ăcu Siria.

Moscov a nu descoperi furtul decât câteva s ăptămâni mai târziu, cu
ocazia unui inventar al navelor de zbor furnizate țărilor semnatare ale
Pactului de la Var șovia. Rusii protestar ăvehement împotriva Israelului —
amenințând chiar s ăopreascăexodul evreilor din Un iunea Sovietic ă.
Pentru c ăîntre timp avia ția descoperise toate secretele MIG -ului, guvernul
israelian î și ceru scuze pentru „excesul de zel interpretat gre șit al ofițerilor
care nu lucrau oficial", și înapoie urgent avionul. La acea dat ă, generalul
UB fug ise deja în America unde î și primi banii. Cei de la Washington fur ă
de acord s ă-i dea o nou ăidentitate iar în schimb, USAF putea inspecta în
voie MIG -ul.
La puțin timp dup ăaceasta, Maxwell plec ăla Moscova. Oficial se afla
acolo pentru un interviu cu Mih ail Gorbaciov. în realitate venise pentru a
vinde KGB -ului programul Promis. Cu ajutorul cheitei, Israelul puse rnâna
pe secretele militare ale Rusiei, Mossad -ul devenind astfel unul dintre cele
mai bine informate servicii secrete cu privire la inten țiilerușilor.
De la Moscova, Maxwell plac ăla Tel Aviv. Aici fu primit ca de obicei, ca
un conduc ător scutit de toate formalit ățile aeroportului, și întâmpinat de
un trimis al Ministerului Afacerilor Externe.
Maxwell se purta cu acesta a șa cum f ăcea cu to ți ang ajații săi,
insistând s ă-i care bagajele și săstea lâng ășofer. Când întreb ăunde -i
escorta de motociclisti și i se r ăspunse c ăaceasta nu era disponibil ă,
Maxwell î și amenin țăînsoțitorul c ă-l sunăpe primul ministru ca s ă-l
concedieze. La fiecare stop, Maxwell se r ăstea la neputinciosul oficial, și
continua cu criticile și nemul țumirile pân ăajunse în apartamentul de la
hotel. Acolo îl a ștepta prostituata sa preferat ă. A trimis -o de acolo în fug ă;
erau chestiuni mai importante de rezolvat și nu avea timp să-și satisfac ă
nevoile sexuale.
La Londra, imperiul mediatic al lui Maxwell se confrunta cu mari
probleme financiare. Dac ănu primeau urgent fonduri substan țiale, risca
săînceteze activitatea, îns ă, dacăla Londra g ăsise pân ăîn momentul
respectiv mereu capital, acum lucrurile st ăteau cu totul altfel. Finan -țiștii
aroganți care îl cunoscuser ăpe Maxwell, î și dădeau seama c ăîn spatele
siguranței de sine și a agresivit ății afișate se ascundea un b ărbat care î și
pierdea flerul pentru afaceri care îl salvas erăaltădată. Pe atunci se enerva
și amenin ța la cea mai mic ăschimbare. Bancherii î și stăpâneau mânia și
cedau în fa ța lui. îns ănu mai aveau s ăfacăla fel. La Bank of England și
alte institu ții financiare din ora ș, se zvonea c ăMaxwell nu mai era o
investiție sigură.
Informa țiile se bazau în mare parte pe rapoartele din Israel conform
cărora Maxwell era pistonat de primii s ăi investitori evrei s ăle înapoieze
banii cu care achizi ționase Mirror Group. Termenul limit ăal datoriilor
trecuse de mult, iar cer erile israelienilor deveniser ădin ce în ce mai
insistente, încercând s ăle închid ăgura, Maxwell le promise dobânzi mai
mari dac ămai așteptau. Evreii nu erau mul țumiți: își vroiau banii imediat.
Acesta era motivul pentru care Maxwell venise la Tel Aviv: spera s ă-i
convingăsă-i mai acorde o amânare. Semnele nu erau încurajatoare» în
timpul zborului primise mai multe telefoane de la investitorii nervo și care
amenințau săaducăproblema în discu ție în fața oficialilor din Londra.
Maxwell mai avea un motiv d e îngrijorare. Furase ni ște sume foarte
mari de la ORA pe care trebuia s ăle ascund ăîn bănci din Blocul Sovietic.
Folosise banii pentru a revitaliza Mirror Group. Maxwell furase deja ce
putuse din fondul de pensii al propriilor angaja ți, iar banii de la O RA nu
aveau cum s ă-i ajungămult timp.
Și, o datăfurtul descoperit în Israel, trebuia s ăînfrunte ni ște oameni
total opu și investitorilor, printre ace știa num ărându -seși Rafi Eitan.

Maxwell știa destul despre fostul agent Mossad, ca s ă-și dea seama c ănu
avea cum s ăfie o experien țăprea plăcută.
În apartamentul de la hotel, Maxwell începu s ă-și facăplanuri. Partea
sa din vânzarea programului Promis nu -i ajungea pentru a pune cap ăt
crizei. Nici câ știgurile de la Maariv, ziarul de scandal israelian f ăcut după
modelul ziarului de succes, Daily Mirror, nu -i folosea la nimic. Avea totu și
o singur ăposibilitate, întreprinderea Cytex Corporation din Tel Aviv,
producătoare de echipamente de imprimare de înalt ăfidelitate, care îi
aparținea. Dac ăvindea repede Cytex, cu banii ob ținuți ar fi rezolvat cât de
cât situa ția.
Maxwell îl chem ăde urgen țăpe directorul executiv al Cytex, fiul
primului ministru Yitzhak Shamir. Directorul avea vesti proaste: nici nu se
putea pune problema unei vânz ări rapide. Cytex se co nfrunta cu o
concuren țădin ce în ce mai mare. Nu era momentul potrivit pentru o
scoatere pe pia ță. Pe deasupra, vânzarea ar fi atras dup ăsine
disponibilizarea unor speciali ști, într -un moment în care Israelul avea mari
probleme cu șomajul.
Răspunsul îi p rovocălui Maxwell o ie șire nervoas ă, căci își văzuse
planul de sc ăpare nerealizabil. Din punct de vedere tactic, f ăcuse o
greșealăatacându -l pe fiul primului ministru, care îi spuse tat ălui său că
Maxwell avea grave probleme financiare. Primul ministru, la curent cu
legăturile magnatului cu Mossad -ul, îl inform ăpe Nahum Admoni. Acesta
convocăoședințăașefilor de departamente, pentru a trata ceea ce
devenise o problem ă.
În cele din urm ăau fost propuse mai multe variante.
Mossad -ul îl putea ruga pe pri mul ministru s ăse foloseasc ăde
influența pe care o avea asupra investitorilor israelieni și să-i facăpe
aceștia, nu numai s ămai aștepte pu țin banii, dar și să-și mobilizeze
resursele și să-l salveze pe Maxwell. Ideea fu respins ădeoarece Maxwell
reușise sa-l supere pe Shamir cu atitudinea sa egoist ă. Cu toțiștiau că
Shamir avea un puternic instinct de conservare și căacum vroia s ănu mai
aibăde-a face cu Maxwell.
O altăvariantăera ca Mossad -ul săcontacteze sayanim -ii sus -pusi
din Londra și să-i preseze săajute Mossad -ul. în acela și timp, ziari știi
britanici de partea serviciului secret, puteau fi încuraja ți săscrie articole
favorabile la adresa magnatului aflat la ananghie.
Din nou sugestiile au fost respinse. Conform rapoartelor pe care
Admoni l e primise de la Londra, mul ți sayanimi a șteptau cu ner ăbdare
sfârșitul lui Maxwell, iar pu ținii ziari ști din afara Mirror Group î și doreau
săscrie articole favorabile despre un magnat care ani de zile amenin țase
media.
Opțiunea final ăera ca Mossad -ul sărupălegătura cu Maxwell. Era și
aici un risc: imprevizibil cum era, Maxwell î și putea folosi ziarele ca s ă
atace Mossad -ul. Iar din cauza liberului acces pe care îl avusese, urm ările
puteau fi grave.
Pe aceast ănotătristă, s-a ajuns la concluzia c ăAdmon i trebuia s ă-l
vadăpe Maxwell și să-i reaminteasc ădatoria pe care o avea fa țăde Mossad
și Israel, în acea sear ă, doi bărbați luarăcina în apartamentul lui Maxwell.
Ce s-a întâmplat acolo avea s ărămânăsecret, îns ăcâteva ore mai târziu
Maxwell p ărăsiTel Aviv -ul la bordul avionului s ău particular. Avea s ăfie
pentru ultima dat ăcând era v ăzut viu în Israel.
Întors la Londra, Maxwell p ărea căreușise să-și păstreze grupul de
ziare, în ciuda a tot ce se întâmplase. Era comparat cu un diavol
tasma -nian ca re mergea din ședințăînședințăsăcearăsuport financiar.
Din când în când, d ădea telefoane la sediul Mossad și cerea cu Admoni, de

fiecare dat ăanunțând-o pe secretara directorului general c ăla telefon era
„micul ceh". Primise porecla când fusese recru tat. Ce vorbeau cei doi avea
sărămânăsecret.
Însăun indiciu avea s ăvinădin partea fostului agent katsa, Victor
Ostrovsky. Acesta credea c ăMaxwell vroia s ăse răzbune; c ăimensa sum ă
de bani pe care o furase din fondul de pensii de la Minor trebuia s ă-i fie
înapoiat ă, în acela și timp, Maxwell vroia ca Mossad -ul săfacălobby pentru
ca Mordechai Vanunu s ăfie eliberat și dat pe mâna sa. Maxwell vroia s ă
plece împreun ăcu specialistul la Londra, unde urma s ă-l intervieveze
personal pentru Daily Minor. Ar ticolul avea s ăfie „actul de isp ășire a vinei"
a lui Vanunu, scris în a șa fel încât s ăarate compasiunea Israelului. Cu
tupeul s ău caracteristic, Maxwell a ad ăugat căasta ar spori vinderea
ziarului Mirror și căastfel multe u și care îi erau inaccesibile, i s-ar
deschide în Londra.
Ostrovsky nu era singurul care credea c ăplanul nerealizabil avea s ă
convingăîn sfârșit Mossad -ul căRobert Maxwell devenise un nebun
imprevizibil.
Pe 30 septembrie 1991, o alt ădovadăa comportamentului ciudat al
lui Maxwell i eși la iveal ăcând acesta îi telefona lui Admoni. De data
aceasta amenin țarea din vocea lui Maxwell era clar ă. Afacerile iar ăși nu-i
mai mergeau, și, pe deasupra, dac ăaltădatăera apărat de avoca ți bine
plătițiși de cita țiile cu care amenin ța pe toat ălumea, acum era investigat
în Parlament și în media britanic ă. Maxwell spuse apoi c ădacăMossad -ul
nu-i înapoiaz ăcât de curând banii fura ți din fondul de pensii, nu mai
putea fi sigur c ăera în stare s ăținăsecretul despre întâlnirea lui Admoni
cu Vladimi r Kryuchkov, fostul director KGB. Kryuchkov era în momentul
de fațăîntr-o închisoare din Moscova în a șteptarea procesului, implicat
fiind într -o lovitur ăde stat prin care se încercase înl ăturarea lui Mihail
Corbaciov. Un element cheie al loviturii era în tâlnirea dintre Kryuchkov și
Maxwell pe iahtul acestuia din urm ă, în Marea Adriatic ă, la puțin timp
înainte ca lovitura s ăfie dată.
Mossad -ul promisese c ăIsraelul î și va folosi influen ța asupra Statelor
Uniteși a altor țări europene importante pentru a reorganiza diplomatic
noul regim de la Moscova, în schimb, Kryuchkov avea s ăaibăgrijăca
evreii ru și săfie trimi și în Israel. Discu ția nu a dus la nici un rezultat, îns ă
dacăs-ar fi auzit c ăavusese loc, Israelul risca s ă-și piardăcredibilitatea
fațăde actualul regim sovietic și fațăde S.U.A.
Acesta a fost momentul —avea săscrie Victor Ostrovsky mai târziu —
„când câ țiva militan ți de dreapta aveau s ăhotărascăla sediul Mossad c ă
era timpul s ătermine cu Maxwell".
DacăOstrovsky a spus adev ărul—afirmație pe care Israelul nu a
negat -o niciodat ăoficial —atunci era de neconceput ca un grup s ă
acționeze fărăacord înalt sau chiar cu acordul tacit al primului ministru al
Israelului, Yitzhak Shamir, omul care î și avusese și el cândva rolul în
asasinare a dușmanilor Mossad -ului.
Problema Mossad -ului deveni și mai urgent ăo datăcu publicarea
cărții unui fost reporter de investiga ții american Seymour M. Hersh, The
Samson Option: Israel, America and the Bomb, care trata problema
Israelului ca putere nuclear ă.Știrea public ării cărții luăMossad -ul prin
surprindere, și mai multe exemplare au fost de urgen țătrimise la Tel Aviv.
Cum era o lucrare bine documentat ă, cel mai bine era s ănu fie atacat ăîn
nici un fel; î și învățaserălecția când îl confruntaser ăpeeditorul lui
Ostrovsky (cel care o editase și pe aceasta), îns ămai era o problem ă: Hersh
aflase de rela țiile lui Maxwell cu Mossad -ul. Aceste leg ături implicau în
majoritate abordarea pove știi lui Vanunu de c ătre Mirror Group și legătura

dintre Nick Davi es, ORA, și Ari Ben -Menashe. A șa cum era și ușor de
intuit, Maxwell se ascundea acum în spatele unei armate de avoca ți,
atacându -i pe Hersh și pe editorii s ăi londonezi, îns ă, pentru prima dat ă,
își găsise nașul. Hersh, câ știgător al premiului Pulitzer, re fuza săse dea
bătut, în Parlament se puneau întreb ări din ce în ce mai directe despre
legăturile lui Maxwell cu Mossad -ul. Bănuieli mai vechi ie șirădin nou la
suprafață. Membrii parlamentului vroiau s ăștie despre opera țiunile
Mossad în Marea Britanie. A șa cum spunea Victor Ostrovsky, lui Maxwell
începuse s ăi se cam înfunde.
Ostrovsky avea s ăafirme c ăplanul, preg ătit cu grij ăde Mossad, de a -l
ucide pe Maxwell, putea avea sor ți de izbând ădacăreușeau să-l conving ă
săvinăîntr-un loc unde Mossad -ul pu tea lovi. Planul sem ăna extrem de
mult cu intriga care -i adusese moartea lui Mehdi Ben -Barka la Paris.
La 29 octombrie 1991, Maxwell primi un telefon de la un agent katsa
din ambasada Israelului la Madrid. Maxwell era rugat s ăvinăa doua zi în
Spania și,dupăspusele lui Ostrovsky, „cel care îi telefona îl asigura c ă
totul se va aranja a șa cănu avea de ce s ăintre în panic ă". Maxwell trebuia
săajungăîn Gibraltar și săurce la bordul iahtului s ău, Lady Ghislaine, și
săcomande echipajului s ăporneasc ăspre Insulele Canare „unde avea s ă
aștepte instruc țiunile".
Robert Maxwell fu de acord s ăfacăîntocmai.
La 30 octombrie, patru israelieni ajungeau în portul marocan Rabat.
Spuseser ăcăerau turi ști care veniser ăsăpescuiasc ăîn larg, și închinar ă
un iaht cu motor. Plecar ăspre Insulele Canare.
Pe 31 octombrie, dup ăce Maxwell ajunse în portul Santa Cruz din
Tenerife, cin ăsingur la Hotelul Mency. Dup ăaceea, un b ărbat se a șezăla
el la mas ă. Cine au fost și ce au vorbit cei doi avea s ărămânăo parte din
misterul ultimelor zile ale lui Robert Maxwell. La pu țin timp dup ăaceea,
Maxwell se întoarse pe iaht și ceru săfie scos în larg. în urm ătoarele 36 de
ore, Lady Ghislaine naviga f ărăoprire printre insule, mergând cu diferite
viteze. Maxwell îi spuse c ăpitanului c ănu se poate hot ărî unde s ă
acosteze. Echipajul nu -și amintea ca Maxwell s ăfi fost vreodat ămai
nehotărât.
În articolul declarat drept exclusivitate mondial ăși intitulat „Cum și
de ce a fost asasinat Robert Maxwell", revista britanic ăBusiness A ge a
afirmat c ăo echip ădeșoc format ădin doi b ărbați trecur ănoaptea
dintr -un iaht cu motor într -o barcă, oprindu -se apoi în dreptul lui Lady
Ghislaine. Urcând la bord, ace știa îl găsirăpe Maxwell pe dunet ă. Bărbații
îl imobilizar ăînainte ca acesta s ăstrige dup ăajutor. Apoi, „unul dintre
asasini îi injecta în gât prin vena jugular ăo bulăde aer. în câteva
momente Maxwell muri".
Revista tr ăgea concluzia c ătrupul a fost aruncat apoi peste bord și că
asasinii s -au întors în iahtul lor. Maxwell nu a fo st găsit decât 16 ore mai
târziu —destul timp pentru ca o gaur ăde ac sădevinăinvizibilăde la
atâta stat în ap ă, mai ales dup ăce pielea fusese mu șcatăde pești.
Mai exact, în noaptea dinspre 4 spre 5 noiembrie, problemele
Mossad -ului cu Maxwell au fos t lăsate săse odihneasc ăîn apele reci ale
Atlanticului. Investiga țiile ulterioare ale poli țieiși autopsia f ăcutăde
spanioli au dus la întreb ări fărărăspuns. De ce numai doi din cei 11
membri ai echipajului erau treji? De obicei cinci f ăceau de paz ănoaptea.
Cui trimisese Maxwell fax -uri în acea noapte? Unde au disp ărut copiile?
De ce i -a trebuit echipajului atât timp s ă-și dea seama c ăMaxwell nu mai
era la bord? De ce au sunat alarma abia dup ă70 de minute? Nici pân ăîn
ziua de azi nu s -au găsit răspunsuri conving ătoare.

Autopsia a fost f ăcutăde trei anatomopatologi spanioli. Ace știa au
vrut ca organele vitale șițesuturile s ăfie trimise la Madrid pentru teste
ulterioare, înainte s ăpoatăface asta, interveni familia lui Maxwell, care
ceru îmb ălsămarea corpului și trimiterea acestuia de îndat ăîn Israel
pentru înmormântare, în mod neobi șnuit, autorit ățile spaniole nu s -au
opus.
Ce sau cine a convins familia s ăacționeze a șa?
La 10 noiembrie 1991, Maxwell a fost înmormântat în Ierusalim pe
Muntele M ăslinilor, locul de veci al celor mai importan ți eroi ai na țiunii.
Ceremonia avea toate ingredientele uneia oficiale, la ea luând parte
membri ai guvernului și liderii opozi ției. Nu mai pu țin deșase foștișefi
activi ai serviciilor secrete israeliene erau de fațăcând primul ministru
Shamir spuse: „A f ăcut mai multe pentru Israel decât se poate spune
astăzi".
Printre cei care asistau la ceremonie era și un bărbat îmbr ăcat în egru
și cu guler romano -catolic la gât, n ăscut într -o familie libanez ăcreștină;
arăta ca o stafie —abia dac ăavea 1,50 m și puțin peste 50 de kg. îns ă
părintele Ibrahim nu era un preot oarecare. Lucra pentru Secretariatul de
Stat al Vaticanului.
Prezența sa discret ăla înmormântare nu se datora atât trecerii pe
lumea cealalt ăa lui Rob ert Maxwell, ci pentru a dovedi leg ăturile înc ă
secrete dintre Sfântul Scaun și Israel. Era exemplul perfect al expresiei lui
Meir Amit: cooperarea în spionaj nu are limite.
CAPITOLUL 11
Alianțe păgâne
Încăde la începuturi, to ți prim -miniștrii israe lieni fuseser ăfascinați
de conceptul de pap ăca lider absolut ales pe via ță, un lider nesupus
controalelor judiciare și legislative de orice fel. Folosindu -se de o structur ă
monarhic ăpiramidal ă, suveranul pontif exercita o influen țăextraordinar ă
în mode larea aspectelor economice, politice și ideologice nu numai ale
lumii catolice, ci chiar ale lumii întregi. David Ben -Gurion bodog ănea
cândva: „Nu e important de câte blindate dispune Papa dar uita ți-vă
numai, câ ți oameni îi sar în ajutor la nevoie".
Pentr u Mossad era captivant „delicatul" mister cu care opera
Vaticanul. Era vorba de un mecanism bine definit, aplicat cu stricte țe,și
care acoperea toate activit ățile Sfântului Scaun. Deseori treceau luni
întregi pân ăla aflarea implic ării papale în diverse i nițiative diplomatice; iar
întreaga poveste era rareori dezv ăluităîntru totul. To țișefii Mossad și-au
pus problema s ăpenetreze acestzid al t ăcerii. Dar toate încerc ări le făcute
atât de guvernul israelian cât și de Mossad, de a stabili rela ții de
colabo rare cu Vaticanul, au fost refuzate politicos dar ferm.
Realitatea era c ăîn interiorul Secretariatului de Stat al Sfântului
Scaun -echivalentul ve șnicului Minister de Externe -exista o puternic ă
facțiune anti -israelian ă. Acești monseniori în sutane vorbeau în mod
invariabil despre Zona de Vest și Fâșia Caza ca despre „teritoriile ocupate",
iar despre în ălțimile Colan, cum c ăar fi fost „anexate" de la Siria. Serile,
clericii plecau din micu țul lor stat -orașcătre apartamentele arabilor
bogați, situate în Rom a, pe Via Condotti, sau mergeau la cock -tail-uri în
Piața Navona și ascultau f ărăinteres povesti despre ștergerea Israelului de
pe fața pământului.

Informa țiile despre Israel ajunse la Pap ă, continuau s ăfie influen țate
de contactele dintre preo ții săi diplomațiși arabi. Escapadele lor la Roma
erau urmate de reîntoarcerea monseniorilor la etajul al treilea al Palatului
Apostolic, sediul supraaglomerat, luminat artificial și prost aerisit al
serviciului diplomatic papal. Cunoscut sub denumirea de Sec țiunea
Afacerilor Extraordinare, acest departament era responsabil de
implementarea politicii externe practicate de Sfântul Scaun. Cele dou ăzeci
de „birouri" se confruntau cu tot atâta hâr țogăraie cași orice alt Minister
de Externe, ca o dovad ăa faptului c ăinteresele diplomatice ale Israelului
erau veșnic în cre ștere.
Biroul afectat Orientului Mijlociu era g ăzduit în od ăițele care d ădeau
în Curtea Sân Damaso, o pia țetămagnific ădin inima marelui palat. Unul
dintre primele documente de pe birou prezentate noul ui pontif polonez
descriau controversatul caz în care Ierusalimul ar fi avut statut
internațional, ar fi fost patrulat de for țele armate ale Na țiunilor Unite, iar
răspunderea pentru cre știnii ora șului ar fi revenit Vaticanului. Vestea
acestei propuneri a s osit la Vatican la începutul anului 1979, prin
intermediul unei fotocopii a unui document înmânat de unul dintre
monseniori unui cre știn libanez cu re ședința la Roma. Unul dintre
membrii personalului acestuia era un sayan Mossad. Perspectiva
internaționali zării Ierusalimului l -a înfuriat pe prim -ministrul Menachem
Begin, care i -a ordonat șefului Mossad, Yitzhak Hofi, s ă-și dubleze
eforturile de stabilire a unei rela ții cu Vaticanul.
Amândoi știau ce se întâmplase ultima dat ăcând Vaticanul încercase
acest l ucru, sub pretextul unei vizite de stat f ăcute de predecesorul lui
Begin, redutabila Colda Meir.
La sfârșitul anului 1972, Golda Meir primise în cele din urm ăun
răspuns din partea Papei Paul al Vl -lea, prin care acesta anun ța căera
dispus s ăo primeasc ăîntr-o scurtăaudiențăprivată, în decembrie al
aceluiași an, la o ședințăde guvern, ea le spuse membrilor cabinetului
care se îndoiau de eficacitatea unei astfel de întrevederi, c ăera „fascinat ă
de structuralismul marxist al papalit ății, în primul rând, dispune de o
putere financiar ănemaiîntâlnit ă. Apoi, func ționeazăfărăpartide politice
sau uniuni de schimb, întregul aparat este organizat pentru control. Curia
romanăîi controleaz ăpe episcop!, episcopii îi controleaz ăpe clerici, clericii
îi controle azăpe laici. Cu multitudinea sa de secretariate, comisii și
structuri, acesta este un sistem c ăruia spionajul și informa țiile i se
potrivesc m ănușă!".
Data audien ței papale fu fixat ăpentru diminea ța de 15 ianuarie 1973;
Golda Meir fu informat ăcăpontifu l îi acord ăfix 35 de minute. Nu fusese
stabilităo agend ăpentru întâlnire, dar Golda Meir spera s ă-l poată
convinge pe Pap ăsăviziteze Israelul. Pretextul oficial ar fi fost celebrarea
Messei pentru cei circa o sut ăde mii de arabi cre știni din țară. Dar ea mai
știași căprezența Suveranului Pontif ar da Ierusalimului un avânt uria ș
pe scena interna țională.
Din motive de securitate, întâlnirea nu a fost f ăcut public. La finalul
participării sale la o conferin țăa interna ționalilor sociali ști de la Paris ,
Golda Meir avea s ăzboare la Roma, în cursa ei charter de la El Al.
Jurnaliștii care o acompaniau aveau s ăafle abia la bordul navei, c ăea
merge la Vatican.
Zvi Zamir, șeful Mossad, zbura la Roma pentru a se lua toate m ăsurile
de securitate ce se impune au. Acest ora șera un loc prielnic pentru
facțiuni teroriste atât din Orientul Mijlociu cât și din Europa. Roma
devenise și un important post de ascultare pentru cea mai recent ă

preocupare a Mossad -ului, aceea de a -i localiza și ucide pe autorii
masacrului petrecut la Jocurile Olimpice de la Munchen.
Zamir îl instalase la Roma pe Mark Hessner, unul dintre cei mai
capabili katsa pe care îi avea, pentru a testa numeroasa comunitate arab ă
din ora ș. în Milano, alt centru al activit ății teroriste, șeful Mossad î l
plasase pe Shai Kauly, alt katsa experimentat. Dup ăce Zamir îi inform ăpe
scurt pe amândoi cu privire la vizita ce avea s ăurmeze, ace știa îl înso țiră
la Vatican.
Pe data de l O ianuarie 1973, în vreme ce cei trei b ărbați erau condu și
cu mașina dinspre Roma spre Vatican, știau deja mai multe despre lunga
relație a Sfântului Scaun cu serviciile secrete decât și-ar fi putut imagina
gazdele lor.
În 1945, Biroul pentru Servicii Strategice (OSS) pe timp de r ăzboi —
predecesorul CIA —fusese întâmpinat la Vatic an, dup ăcum spunea
James Jesus Angleton, șeful filialei romane a OSS, „cu bra țele deschise".
Papa Pius al Xll -leași Curia sa l -au rugat pe Angleton s ăajute cruciada
anti-comunist ădusăde biseric ă, instalând la putere Partidul Italian
Creștin Democrat. Angleton, catolic practicant, se folosi de toate resursele
sale importante pentru a mitui, șantaja și amenin ța pe votan ți să-i
susțină. Primi acces nelimitat la serviciul paralel de strângere de informa ții
exercitat de Vatican în Italia; fiecare diacon șifiecare preot raportau toate
activitățile comuni știlor italieni care aveau loc în parohiile lor. Când
Vaticanul avu toate aceste informa ții, le înmâna lui Angleton, care le
trimise la Washington.
Aici, informa țiile fur ăfolosite pentru a hr ăni de -acuma bin e
împământenit ăteamăa Departamentului de Stat, c ăUniunea Sovietic ă
reprezenta o amenin țare real ăși de lung ăduratăla adresa Occidentului.
Lui Angleton i se spuse s ăfacătot ce -i stătea în putere pentru a -i
împiedica pe comuni știi italieni care în vre mea războiului f ăcuserăparte
din Rezisten ță, săpreia puterea. Ca și Papa, Angleton era bântuit de
spectrul unei amenin țări comuniste mondiale, care avea s ădividălumea în
douăsisteme —capitalist și socialist —ce nu aveau niciodat ăsăcoexiste
pașnic.Stal in însu și era de aceea și părere.
Papa era convins c ăitalienii comuni ști duceau o companie de
distrugere a bisericii prin orice mijloace, întâlnirile regulate pe care Papa
Pius le avea cu piosul Angleton, devenir ăsesiuni unde fantoma
Comunismului lu a propor ții din ce în ce mai mari. Papa îl conjur ăpe
Angleton s ătransmit ăStatelor Unite c ătrebuie s ăia toate m ăsurile pentru
a distruge aceast ăamenințare. Pontiful, care era întruchiparea p ăcii pe
pământ, deveni sun sus ținător entuziast al politicii externe
nord-americane care duse în cele din urm ăla războiul rece.
Pânăîn 1952, filiala de la Roma a precursoare! CIA era condus ăde alt
catolic fervent, William Colby —care avea s ăconducăactivitățile CIA în
Vietnam. Colby înfiin țase o re țea puternic ăde informatori între
Secretariatul de Stat și fiecare congrega țieși tribunal al Vaticanului. El îi
folosi pentru a ajuta CIA s ălupte împotriva spionajului și subver -sismului
sovietic la scar ămondial ă. Preoții făceau rapoarte regulate c ătre Vatican
asup ra a ceea ce se petrecea, în țări ca Filipine, unde comuni știi încercau
săîși croiasc ădrum prin ceea ce mult ăvreme fusese o na țiune catolic ă
devotată, CIA era capabil ăsălanseze contraatacuri eficiente. Papa era de
părere căviolența era necesar ăși credea că, dacăStatele Unite nu prestau
ceea ce el numea cândva „ac țiuni triste dar necesare", lumea avea s ă
îndure decade întregi de suferin țe.
În 1960, CIA mai avu o realizare epocal ă, când cardinalul milanez
Montini —ce avea s ădevinătrei ani mai târzi u Papa Paul al Vl -lea—dădu

CIA numele preo ților nord -americani despre care Vaticanul considera c ă
au simpatii comuniste. R ăzboiul rece era la apogeu; paranoia umbla liber ă
pe străzile Washington -ului. FBI -ul îi vâna pe preo țișj mulți părăsirățara,
îndre ptându -se spre America Central ăși de Sud. CIA beneficia de un fond
substan țial, numit „bani de proiect", de care se folosea pentru a face cado –
uri substan țiale institu țiilor catolice de caritate, școlilorși orfelinatelor, și
pentru a pl ăti restaurarea cl ădirilor biserice ști ale Vaticanului. Vacan țe
plătite integral erau oferite preo țilorși călugărițelor cunoscu ți drept
pro-americani. Cardinalii italieni și episcopii primeau l ăzi cușampanie și
delicatese, într -oțarăcare înc ănu-și revenise de pe urma f oametei prin
care trecuse în timpul celui de -al doilea r ăzboi mondial. Șefii filialelor CIA
erau privi ți de Vatican ca fiind mai importan ți decât ambasadorii S.U.A. în
Italia.
Când Ioan al XXIII -lea fu ales suveran pontif în 1958, reu și să
uluiascăcuria ( serviciul civil al Vaticanului), declarând c ăCruciada
împotriva comunismului fusese un mare e șec. El le ordon ăepiscopilor
italieni s ădevină„neutri din punct de vedere politic". CIA înnebunise când
Papa Ioan ordon ăca accesul agen ților CIA în Vatican s ăfie îngrădit.
Panica Agen ției spori când CIA afl ăcăPapa sădi sămânța unui Ostpolitik,
și începu un dialog precaut cu Nikita Hru șciov, lider sovietic. Dup ă
părereașefului filialei CIA la Roma, „Vaticanul nu mai era în totalitate
devotat sistemului ameri can. Sfântul Scaun ne este ostil, iar de acum
înainte, activit ățile sale trebuie privite în aceast ălumină".
Analiștii CIA la Washington preg ătirădeclarații exhaustive cu titluri
grandioase ca „Leg ăturile dintre Vatican și comunism". La sfâr șitul
primăverii lui 1963, biroul CIA de la Roma raport ăcăSfântul Scaun urma
săstabileasc ărelații diplomatice complete cu Rusia. Directorul CIA, John
McCone zbur ăla Roma și stabili aproape cu for ța o întrevedere cu Papa
Ioan, spunând c ăvenise în Italia la insisten țele primului pre ședinte
american de religie catolic ă, John F. Kennedy. McCone îi spuse pontifului
căBiserica „trebuia s ăopreascăaceastăalunecare spre comunism. Este
periculos și inacceptabil s ăne tocmim cu Kremlinul. Comunismul este
Calul Troian, dup ăcum indic ăși alegerile na ționale italiene. Comuni știi au
reușit sădemoleze multe dintre teoriile politice pe care partidele catolice le
susțineau".
Vreme de zece minute pline, McCone vorbi în stilul s ău direct, f ără
întrerupere, în cele din urm ă, în camera de audien țăa Palatului Apostolic
se așternu tăcerea. Pentru un minut, b ătrânul Pap ăîl studie pe tân ărulși
asceticul s ău vizitator. Apoi, vorbind lini știt, Papa îi explic ălui McCone c ă
Biserica pe care el o conducea avea o datorie urgent ă: săpunăcapăt
cruntei s ărăciiși negării dreptului omului, s ătermine cu locuin țele
sărăcăcioaseși cu mahalalele, s ăpunăcapăt rasismului și opresiunii
politice. Și căavea sădiscute cu oricine avea s ă-l ajute s ăfacăasta,
inclusiv cu sovieticii. Unica mod alitate de a te opune provoc ării
comunismului era s ăi te opui cu un argument documentat".
McCone, nemaiputându -și stăpâni furia r ăbufni: „N -am venit aici s ă
facem dezbateri. Spuse apoi c ăCIA avea dovezi multiple c ă, în vreme ce
Papa continu ădeschiderea fațăde Moscova, comunismul îi persecut ăpe
preoții din Blocul Sovietic, Asia și America de Sud: Papa Ioan realiz ăcă
acesta era un motiv în plus pentru a încerca s ăaibăo relație mai bun ăcu
sovieticii, înfrânt, McCone se reîntoarse la Washington convins căPapa
Ioan „era mai aplecat c ătre comunism decât oricare dintre predecesorii
săi".
Moartea deloc surprinz ătore a Papei —suferise de un cancer galopant
—fu întâmpinat ăcu ușurare de c ătre McCone și președintele Kennedy.

Când Montini de la Milano deveni Paul al Vl -lea la finalul anului 1963,
Washington -ul se relaxa. Dou ăzile dup ăungerea sa, Papa îl primi pe
Kennedy în audien țăprivată. Afară, McCone se plimba prin gr ădinile
Vaticanului ca un proprietar revenit acas ădupăo absențăîndelungat ă.
Lungul p ontificat al lui Paul fu umbrit pe plan profesional de declinul
sănătății saleși pe plan interna țional, de R ăzboiul din Vietnam. Ajunse la
concluzia c ăhotărârea luat ăde președintele Lyndon în 1966 era gre șită
din punct de vedere moral și căSfântul Scau n ar fi trebuit s ăprimeasc ă
rolul de pacificator. La trei luni dup ăce Richard Nixon se instala în Biroul
Oval, făcu un drum la Roma pentru a -l întâlni pe Pap ă. Președintele îi
spuse acestuia c ăpropusese sporirea implic ării americane în Vietnam,
încăo dată, CIA ieși din gra țiile Vaticanului.
Toate astea Zvi Zamir le aflase de la katsa -ul său din Washington.
Acum, în aceast ădiminea țăstrălucitoare și însorit ăde 10 ianuarie 1973,
în vreme ce el împreun ăcu doi colegi erau condu și cu ma șina către
Vatican pentru a face verific ările aranjamentelor de securitate în vederea
vizitei lui Golda Meir, Zamir spera c ăMossad -ul va înlocui CIA în flirtul de
lungăduratădintre Vatican și lumea spionajului.
În exteriorul Palatului Apostolic îi a șteptașeful securit ății de la
Vatican, un b ărbat înalt, cu fa ța ciupit ăde vărsat, îmbr ăcat într -un
costum bleumarin, uniforma Vigili -lor-serviciul de securitate al
Vaticanului, în câteva ore îi duse într -un tur al micului ora ș-stat,
verificând posibile ascunz ători pentru poten țiali terori ști arabi înarma ți,
dornici s -o asasineze pe Golda Meir. F ărăcașeful securit ății de la Vatican
săștie,și Zvi Zamir c ăuta locuri unde Mossad -ul ar fi putut s ă-și plaseze
tehnica de ascultare o dat ăce ar fi stabilit o rela ție de colaborare c u
Sfântul Scaun. Zamir zbur ăînapoi la Tel Aviv satisf ăcut de felul în care
orașul-stat se prezenta din punct de vedere al securit ății. Mai mult chiar,
el credea c ăse produsese o schimbare în bine a atitudinii Sfântului Scaun
fațăde Israel.
Încădinainte ca Zamir s ăaterizeze în Israel, Septembrie Negru pusese
mâna pe detalii despre vizita Goldei Meir, mai mult ca sigur cu concursul
vreunui preot pro -arab din Secretariatul de Stat. Pentru liderul grup ării,
Aii Hassan Salameh, de și căutat de Mossad pentru punerea la cale a
atrocităților de la Munchen, vizita Goldei Meir era o ocazie pe care nu o
putea ignora, începu s ăplănuiascăun atac cu rachete asupra avionului
acesteia, în momentul ateriz ării pe aeroportul Leonardo da Vinci din Roma.
Spera c ănu o va u cide numai pe ea, dar și pe mini ștrii cheie din
guvern care o vor înso țiși pe veteranii Mossad ce aveau de asemenea s ăse
afle la bord. La vremea când Israelul î și va fi revenit în urma acestor
lovituri, spera Salameh, el și oamenii lui vor fi la ad ăpost în ascunz ătoarea
pentru care duceau tratative cu rusii.
Din 1968, când genera ția născutădupăcel de -al doilea r ăzboi mondial
își începu propriul s ău război cu societatea, Brig ăzile Roșii ale Italiei,
Facțiunea Armata Ro șie a Germaniei, Armata de Eliberare popular ăa
Turciei, ETA basc ăși Organiza ția pentru Eliberarea Palestinei —Kremlinul
le recunoscuse acestora importan ța avutăîn procesul de distrugere a
imperialismului și a Israelului.
Teroriștii arabi atinseser ăcoarda sensibil ăa KGB -ului: erau mult mai
îndrăznețiși mai plini de succes decât majoritatea celorlalte grup ări.Și se
confruntau cu un du șman mult mai puternic, Mossad, un serviciu pe
KCB-ul îl detesta și îl admira în acela și timp pentru lipsa sa de scrupule.
KGB-ul aranja ca anumi ți activiști arabi s ăbeneficieze de preg ătire la
Universitatea Patrice Lumumba, din Moscova. Ace știa nu au fost numai
îndoctrina ți politic, dar au fost instrui țiși asupra ultimelor tehnici de

asasinare și de selectare terorist ăațintelor, ale KGB -ului. La Patrice
Lumumba, Salameh puse cap la cap ultimele retu șuri ale masacrului de la
Munchen. Dup ăatacul criminal, membrii supravie țuitorii ai grup ării
cerurăRusiei g ăzduire. Dar sovieticii avur ărețineri: valul de furie pe care
atacul de la Munchen îl generase era așa de puternic încât nici m ăcar
Kremlinului nu i -ar fi convenit s ăse afle c ăîi adăpostește pe criminali, li
spuserălui Salameh c ăcererea de azil pentru el și oamenii s ăi era înc ăîn
dezbatere.
Cu toate acestea, ru șii nu au f ăcut nimic pentru a ajuta l a prinderea
grupării Septembrie Negru —și în mod cert nu d ădurăla ivealăfaptul că
gruparea avea un arsenal de dispozitive ruse ști ascunse în Iugoslavia. Cu
aceste dispozitive urma s ăfie doborât avionul Goldei Meir.
Planul, ca toate cele create de Salam eh, era îndr ăznețși simplu.
Proiectilele aveau s ăfie încărcate pe un vas la Dubrovnik și duse peste
Marea Adriatic ăla Bari, pe coasta de Est a Italiei. De acolo, aveau s ăfie
transportate cu ma șina la Roma, cu pu țin timp înainte de sosirea
avionului Gol dei Meir. Salameh nu uitase lec țiile pe care i le predase
instructorul s ău KGB -ist de la Patrice Lumumba. Una dintre ele era:
Distrage -i atenția dușmanului t ău. Salameh avea nevoie s ădeturneze
atenția Mossad -ului în afara Romei, în perioada premerg ătoare atacului.
Pe 28 decembrie 1972, o unitate a organiza ției Septembrie Negru a
atacat ambasada israel ian ăde la Bangkok. Drapelul OEP a fost arborat
deasupra cl ădiriiși sase israelieni au fost lua ți ostatici. Curând, cinci sute
de membri ai poli țieiși arma tei thailandeze au înconjurat cl ădirea.
Teroriștii prelinser ăca Israelul s ăelibereze treizeci șișase de de ținuți
OEP, altfel ostaticii aveau s ăfie uciși.
În Tel Aviv, un scenariu familiar era în curs de desf ășurare. Cabinetul
se întâlnea într -oședințăde urgen ță. Aveau loc obi șnuitele discu ții despre
rezisten ța sau cedarea în fata acestei cereri. Se f ăcu apel la amintirea lui
Entebbe. Puteau relua acest gen de opera țiune? R ămase la latitudinea lui
Zvi Zamir s ăspunăcănu. Drumul pân ăla Bangkok ar fi necesitat suport
logistic pe care un astfel de traseu ostil nu -l punea la dispozi ție.Și, spre
deosebire de Aeroportul Entebbe, o țintăizolatăși solitar ă, ambasada
Israelului se afla în centrul unui Bangkok supraaglomerat. Guvernul
thailandez excludea p osibilitatea schimbului de focuri. Apoi, dup ăscurte
negocieri, terori știi acceptar ăîn mod nea șteptat oferta thailandez ăprin
care li se permitea s ăpărăseascățara nestingheri ți, în schimbul eliber ării
ostaticilor. Câteva ore mai târziu, unitatea Septemb rie Negru se afla la
bordul unui avion care îi duse la Cairo, unde se f ăcurănevăzuți.
La Tel Aviv, u șurarea pe care o sim țise Zamir la gândul c ănici un
evreu nu fusese ucis se transform ăîn suspiciune. Cei din unitatea
Septembrie Negru erau foarte bine a ntrenațiși motiva ți financiar și
demonstraser ăabilități în domeniul strategiei militare. Cuno șteau
metodele prin care puteau s ăîngenuncheze orice guvern. Ambasada de la
Bangkok era o țintăperfectăcare le -ar fi oferit mult ăpublicitate și
posibilitatea de a-și câștiga alți adepți, în mod sigur aceast ățintănu
fusese aleas ăla întâmplare. Toate ac țiunile grupului f ăceau parte din
atacul lor sus ținut la adresa democra ției, în interiorul ambasadei, terori știi
urmaser ăsfaturile guru -lui lor Che Guevara, p rin care ura trebuie
menținutăvie. Ostaticii neajutora ți supuși unor tirade antisemite —dar
oare nu era aceasta o simpl ătacticădiversionist ă? Se pl ănuia cumva
altundeva în lume o nou ăoperațiune împotriva Israelului? Unde și când?
Zamir înc ăîși mai pu nea aceste întreb ări în timp ce zbura cu Golda Meir
către conferin ța de la Paris. Acolo continu ăsăîși caute r ăspunsuri la
întrebările care îl m ăcinau.

La primele ore ale lui 14 ianuarie 1973, se sparse buba. Un sayan
care lucra la o central ătelefonic ădin Roma intercepta dou ăconvorbiri
dintr -un apartament de bloc unde mai locuiau din când în când terori ști
OEP. Prima a fost c ătre Bari, a doua c ătre Ostia, portul de lâng ăRoma.
Convorbirile fuseser ăfăcute în arab ă, o limb ăpe care sayanul o
vorbea. Cel care sunase spunea c ăera vremea ca „lumân ările pentru
petrecere s ăfie livrate".
Aceste cuvinte îl convinser ăpe Zamir c ăera vorba despre un ordin
codificat legat de un viitor atac terorist. „Lumân ările pentru petrecere" se
puteau referi la arme; cele c are ar fi fost mai apropiate de ideea de
lumânare erau bombele. Iar o bomb ăera modul perfect de a distruge
avionul Goldei Meir.
S-o avertizeze ar fi fost inutil. Era o femeie lipsit ăde team ă. Dacăar fi
alertat Vaticanul, ar fi ob ținut anularea vizitei: ultimul lucru pe care | -arfi
dorit Sfântul Scaun ar fi fost s ăfie implicat într -un incident terorist, mai
ales unul care ar fi dus la condamnarea prietenilor arabi.
Zamir îi sun ăpe Hessner și Kauly, cei doi katsa care îl înso țiseră
inițial la Vatican, șiîl mutăpe Kauly de la Milano la Roma. Apoi, Zamir,
însoțit de mica echip ăMossad care c ălătorea cu Golda Meir, lu ăprimul
avion către Roma. Starea lor de spirit era reflectat ăde umorul negru al lui
Zamir, care spuse c ăRoma putea deveni „cetatea etern ă"și pentru Golda
Meir.
La Roma, Zamir î și expuse temerile în fa țașefului DIGOS, echipa
italianăanti-tero. Ofi țerii acesteia f ăcuserăo incursiune în apartamentul
de bloc unde fuseser ăfăcute convorbirile c ătre Bari și Ostia, într -una din
incursiunile în aceste apartamente a fost g ăsit un manual de lansare a
proiectilelor în limba rus ă. Pe tot parcursul nop ții, echipele DIGOS,
însoțite de câte un katsa al Mossad -ului făcurăo serie de raiduri în alte
apartamente cunoscute ca apar ținând OEP. Dar nu a mai fo st găsit nimic
care ar fi putut confirma temerile lui Zamir. Când se ivir ăzorile iar avionul
Goldei Meir trebuia s ăsosească, el s-a decis s ăse concentreze pe interiorul
și împrejur ările aeroportului.
Curând dup ărăsăritul soarelui, Hessner descoperi o c amionet ăFiat
parcatăîntr-o zonăaproape de pista de aterizare. Katsa ordon ășoferului
săiasăafarădin mașină, în replic ă, ușa din spate a vehiculului se
deschise cu o rafal ăde mitralier ă. Hessner nu p ăți nimic dar doi terori ști
aflați în mașinăfurăgrav răniți dupăce se trase asupra lor. Hessner o lu ă
la fugădupășoferși îl prinse în timp ce acesta încerca s ăpunămâna pe o
mașinăcondusăde Kauly. Cei doi katsa ai Mossad -ului îl capturar ăpe
nefericitul terorist și îl duser ărapid cu ma șina la cam ionul unde Zamir î și
instalase postul mobil de comand ă.
Șeful Mossad primise deja un mesaj radio care îl în știința căFiatul
conținea sase bombe. Dar mai trebuia s ăafle dac ămai erau și alte bombe
altundeva. Șoferul fu b ătut cu s ălbăticie pân ăse decise săpovesteasc ăși
despre al doilea set de bombe. Zamir îl suspecta c ăera unul dintre cei care
oferise sprijin pentru masacrul de la Munchen. Conducând camionul cu
vitezămaximă, Zamir, Hessner și Kauly, al ături de acum inofensivul
terorist, se îndreptar ăcătre nord.
Găsirăacolo o camionet ăparcatăpe o parte a drumului. Prin capot ă
ieșeau trei vârfuri greu de confundat, de proiectile, în zare, coborând din
ce în ce mai iute, se profila în soare, umbra inconfundabil ăa Boeing -ului
747 care o transporta pe Golda Meir. F ărăsăîncetineasc ă, Zamir folosi
camionul s ău pe post de berbece și lovi camioneta pe o parte, reu șind săo
răstoarne. Cei doi terori ști din interior fur ăaproape zdrobi ți iar proiectilele
căzurăpeste ei.

Oprindu -se numai pentru a -l muta pe șoferul le șinat lâng ăcamionet ă
peșosea, Zamir conduse mai departe și alertăechipele DIGOS c ă„avusese
loc un accident interesant la care ar fi trebuit s ăarunce o ochire". Zamir se
gândise o frac țiune de secund ăsă-i ucidăpe terori ști dar sim ți cămorțile
lor ar fi putut fi un ghimpe în coasta Goldei Meir, la audien ța sa la Pap ă.
Meir avu senza ția cătoatăgreutatea lumii atârna pe umerii îngu ști ai
Papei, amenin țând săzdrobeasc ămărunta sa statur ă. La finalul audien ței,
ca replic ăla întrebarea ei, Pa pa promisese s ăviziteze P ământul Sfânt și
vorbi despre pontificatul s ău ca despre un pelerinaj. Când ea îl întreb ă
care erau șansele ca Israelul s ăstabileasc ălegături formale cu Sfântul
Scaun, el oft ă,și spuse c ă„deocamdat ănu era înc ătimpul". Golda Meir îi
dărui o carte despre Țara Sfânt ă, legatăîn piele; el îi d ărui o copie a
Humanae Vitae cu dedica ție—cartea în care Papa vorbea despre
pontificatul s ău.
La plecarea din Vatican, Golda Meir îi spuse lui Zamir c ăSfântul
Scaun pare s ăse ghideze dup ăreguli diferite de tot restul lumii.
Teroriștii organiza ției Septembrie Negru —care luaser ăparteși la
masacrarea atle ților evrei de la Munchen —au fost du și la spital și, după
ce își revenir ă, li se permise s ăzboare în Libia. Dar în câteva luni avea u să
fie cu to ții morți—uciși de kidon -ul Mossad.
Răsplata biblic ă"ochi pentru ochi" autorizat ăde Golda Meir fu
întâmpinat ăde Papa Paul cu dezgust, pontificatul s ău avându -și
rădăcinile în puterea iert ării. De asemenea, înt ăriși legăturile Vaticanulu i
cu OEP, leg ături pe care le continu ăși Papa Ioan Paul al II -lea, dup ă
alegerea sa în 1978.
De atunci, Papa îi primi în audien țe prelungite pe Yasser Arafat și pe
primii s ăi colaboratori, în timpul acestor audien țe Papa Ioan Paul reitera
angajamentul s ăude căutare activ ăa unei patrii pentru palestinieni. OEP,
acum cu sediul în Tunisia, avu un ofi țer permanent de leg ăturăla
Secretariatul de Stat, iar Sfântul Scaun avu propriul s ău trimis special pe
lângăorganiza ție, pe Părintele Idi Ayad.
Cu veșmântul târâit prin praful de șertului, cu p ălăria monahal ă
umbrindu -i fața ciupit ăde vărsat, Ayad îi servea cu egal devotament pe
pontifși pe OEP, mergând pân ăla a-și lipi pe pere ții dormitorului s ăi
fotografii cu dedica ție cu Papa și cu Arafat. Ayad îl ajutase pe Arafat s ă
întocmeasc ăîn 1980 o scrisoare c ătre Papă, care îl încântase: "V ărog
permiteți-mi săvisez. V ăîntrevăd în drum spre Ierusalim, înconjurat de
refugiați palestinieni care poart ăcrenguțe de măslin pe care vi le arunc ăîn
cale."
Ayad sugerase căArafatși Suveranul Pontif ar fi trebuit s ăfacă
schimb de amabilit ăți în zilele lor sfinte: Arafat s ă-i trimităPapei o
felicitare de Cr ăciun, iar Papa s ă-i trimitălui Arafat toate cele bune de ziua
nașterii profetului Mohamed. Neobositul preot puse la caleși întrevederea
dintre ministrul Afacerilor Externe al OEP și Cardinalul Cassaroli,
Secretarul de Stat al Sfântului Scaun. Dup ăaceasta, biroul afectat
Orientului Mijlociu a fost l ărgit, iar nun ții papali -ambasadorii Sfântului
Scaun —au fost instr uiți săconvingăguvernele pe lâng ăcare erau
acredita ți săsusținăaspirațiile patriotice ale OEP. Toate aceste mi șcări
îngrijorau Israelul. Contactele sale oficiale erau înc ălimitate la vizite rare
ale oficialilor guvernamentali c ărora nu li se ofereau decât câteva momente
în prezen ța Papei.
Aceastărelație glacial ăîși avea originea într -un incident bizar petrecut
curând dup ăcrearea Statului Israel în 1948. Secretarul de Stat de atunci
trimisese un emisar la procurorul general al Israelului, Haim Cohn,
cerându -i Israelului s ărevinăasupra judec ății lui Cristos, și, desigur, s ă

modifice verdictul original. O dat ăacest lucru înf ăptuit, Vaticanul avea s ă
recunoasc ăformal statul Israel. Cohn nu pierdu din vedere importan ța
implicațiilor diplomatice ale u nui astfel de act. Dar îndeplinirea acestuia la
modul cerut, i se p ăru "capricios dincolo de închipuire. Un asemenea
proces ar fi lipsit de sens, și oricum, avem alte treburi mai importante de
rezolvat —cum ar fi s ăsupravie țuim atacurilor criminale ale v ecinilor
noștri arabi. S ădezgropăm trecutul lui Cristos ar fi fost una dintre
ultimele puncte pe lista mea de priorit ăți".
Dupăce monseniorul fu brusc condus spre ie șire de c ătre Cohn,
Vaticanul numai c ănu întoarse spatele Israelului.
De atunci, o singu rălicărire de speran țăse întrev ăzuse, când
predecesorul imediat al lui Ioan Paul, fragilul Albino Luciano, f ăcu o aluzie
în timpul pontificatului s ău care a durat treizeci și trei de zile, c ăar lua în
considerare reluarea leg ăturilor diplomatice cu Isra elul. Moartea sa în
urma unui atac de inim ă, pusăpe seama înaltelor sale responsabilit ăți,
duse la alegerea lui Karol Wojtyla. Sub pontificatul s ău, ușa de bronz a
Palatului Apostolic r ămase închis ăIsraelului, pe m ăsurăce papalitatea se
implica tot mai mult în politica interna țională, încurajat ăfiind în aceast ă
acțiune de c ătre CIA.
În anul 1981, director al CIA era William Casey, un catolic devotat. El
se numărăprintre primii oameni pe care Papa îi primi în audien țăprivată
dupănumirea sa în func ție.Casey îngenunche în fa ța carismaticului Pap ă
polonez, și sărutăinelul Papal. Prin fiecare cuvînt și gest reie șea că
directorul CIA era un credincios umil, spre deosebire de predecesorii s ăi
duriși bombastici. Dar Casey le împ ărtășea lorși Papei, adânca teamăși
neîncredere în comunism.
Mai bine de o or ă, cei doi discutar ăprobleme pl ăcute lor. încotro se
îndrepta Ostpolitika? Cum avea regimul polonez, parte component ăa
Blocului Sovietic, s ărăspundăschimbărilor în direc ția pe care biserica
trebuia s ăo ia acum? Casey plec ădin sala de audien țăconvins de un
lucru: Ioan Paul nu era omul care s ăse mulțumeascăcu vorbe. Asta îl și
făcea săfie atât de carismatic. Crezurile sale limpezi precum cristalul erau
cel mai bun r ăspuns la vechea întrebare, pe car e trebuie s ăși-o fi pus
Stalin cu privire la num ărul de diviziuni pe care le avea un Pap ă. Ioan
Paul, credea Casey, era un pontif care avea s ădemonstreze de unul singur
căcredința putea fi mai eficient ădecât orice for ță.
Casey se întoarse la Washingto n să-l informeze pe pre ședintele
Reagan, care îi spuse s ăse întoarc ăla Roma și să-i spunăPapei într -o
întrevedere secret ăaprobatăde președinte, c ă, de-acum încolo, avea s ăfie
perfect informat cu privire la toate aspectele politicii S.U.A. —militare,
politice și economice.
În fiecare vineri sear ă,șeful stației CIA de la Roma colporta la Palatul
Apostolic ultimele secrete ob ținute prin satelit și ascultare electronic ăde
agenții CIA din teren. Nici un alt lider str ăin nu avea acces la materialele
de sp ionaj pe care le primea Papa. Acestea îi permiteau celui mai politic
dintre to ți suveranii pontifi moderni s ăîși impun ăstilul său distinctiv și
autoritatea atât asupra Bisericii cât și asupra lumii. Diploma ția papal ă,
însăși inima înalt -centralizatei bir ocrații a Vaticanului devenise mai mult
ca oricând în cei 500 de ani de istorie activ ă, implicat ăîn evenimentele
internaționale. Ca lider mondial, aceast ăimplicare îl cost ăpe Papă
aproape îns ăși viața, în atentatul din Pia ța Sân Pietro, de la 13 mai 198 1.
Doi ani mai târziu, pe 15 noiembrie 1983, într -o searăgeroasăde
iarnăla Roma, Ioan Paul avea s ăafle răspunsul la întrebarea care îl
frământa: Cine ordonase asasinarea sa? Fiecare moment al acelei

întâmplări fusese bine p ăstrat în memoria sa, și rămase tot atât de viu ca
cicatricile pe care i le f ăcuserăgloanțele.
Erau aproape o sut ăde mii de oameni aduna ți în Piața Sân Pietro în
dupăamiaza aceea de 13 mai 1981. Erau aduna ți într -un semicerc în
jurul coloanelor Bernini —284 de coloane și 88 de stâ lpi, susținând 162
de statui de sfin ți. Un traseu împrejmuit indica drumul pe care
papamobilul avea s ă-l parcurg ăpânăla platforma de unde Ioan Paul avea
să-și facăadresarea sa s ăptămânalăcătre credincio și. Atmosfera era
festivăși unii spectatori discu tau despre ce ar fi putut face Papa în
apartamentele sale papale, în vreme ce ei a șteptau.
Ce trecea îns ăprin mintea unui negricios tân ăr turc, Mehmet Aii
Agca, nu va ști nimeni niciodat ă. Sosise în pia țăpe la mijlocul
după-amiezii, și își croise drum c ătre aleea pe care avea s ătreacă
papamobilul. Agca fusese mebru al unei grup ări teroriste cu baza în Turcia
și care se intitulase Lupii Cenu șii. Dar îi p ărăsise pentru a trece ulterior
prin bazele de antrenament din Orientul Mijlociu a altor grup ări
fundam entaliste islamice mult mai extremiste decât aceasta. Acum se afla
la sfârșitul călătoriei sale. Agca se afla în Pia ța Sân Pietro nu ca s ăse
roage, ci ca s ă-l ucidăpe Papă.
La patru dup ă-amiaza, Ioan Paul se schimb ăcu o rob ăproaspăt
călcată, cu guler d e mătase alb ă. La sugestia CIA, haina fusese cu
măiestrie modificat ăastfel încât s ăpermităpurtarea unei veste antiglon ț
pe dedesubt, în ultima sa vizit ăla Palatul Apostolic, Casey îl avertizase pe
Ioan Paul c ă: "în aceste vremuri tulburi, nici m ăcar Pa pa nu era în
siguranță, l-am spus c ănu aveam dovezi clare cum c ăar fi fost în pericol.
Dar Ioan Paul era o figur ăfoarte controversat ă, iar un fanatic ar fi putut
încerca s ă-l ucidă."
Ioan Paul refuz ăsăpoarte vesta, îns ăși ideea, îi spuse el secretarul ui
său de limba englez ă, Monseniorul John Magee, se opunea la tot ceea ce
reprezenta papalitatea.
Ioan Paul coborî în curtea Sân Damaso din interiorul palatului la ora
16.50.Șeful Securit ății de la Vatican, Camillo Cibin not ăora coborârii
papei pe orarul său minuțios pe care se baza ziua de lucru a suveranului
pontif, în haina costumului gri petrol purtat de Cibin se afla un telefon
mobil mic dar performant, în leg ăturădirectăcu sediul Poli ției din Roma.
Dar protec ția imediat ăa pontifului se afla în mâ inile Vigililor îmbr ăcați în
albastru. For țele de securitate mici dar bine antrenate ale Vaticanului erau
privirea agil ădin dosul g ărzilor pozi ționate în Pia ța Sân Pietro. în curte era
parcat papamobilul, sau campagnola, cu scaunul s ău tapițat în piele al bă,
și mânerul de care Papa se ținea în timpul c ălătoriei sale prin pia ță, în
jurul vehiculului erau aduna ți membri de vaz ăai staff -ului său. Magee
avea să-și aminteasc ă"forma de zile mari" în care se afla Papa.
La ora cinci fix, papamobilul ie și din cur te. Dinspre Sân Pietro se
auzirăuralele. Cum campagnola se apropia, Vigililor li se al ăturară
polițiștii romani, care mergeau în fa țași spatele vehiculului. Când
papamobilul p ătrunse în pia ță, sunetul mul țumii se transform ăîn vuiet.
Ioan Paul zâmbea șifăcea cu mâna; faptul c ăîn tinere țe fusese actor îi
conferea o deosebit ăprezențăscenică.
La viteza de dou ămile pe or ă, cu Papa întorcându -se dintr -o parte în
alta, vehicolul înainta c ătre obeliscul egiptean din centrul pie ței. Exact la
ora 1 7.15, camp agnola î și începu al doilea tur al pie ței sub privirea atent ă
a lui Cibin; șeful pazei mergea cu pa și mărunți în urma papamobilului.
Uralele mul țumii cre șteau în intensitate. Impetuos, Papa f ăcu un gest care
îl îngrijora de fiecare dat ăpe Cibin. Se întins e către mulțimeși luăîn brațe
un copil. O îmbr ățișași o sărutăpe fetiță, apoi o înapoie mamei sale care

era în extaz. Acesta era unul din obiceiurile Papei. Teama lui Cibin era ca
nu cumva copilul s ăscape din îmbr ățișarea papei și săcadă, provocând
vreun incident nepl ăcut. Dar Ioan Paul nu lua în seam ăastfel de griji.
La 17.17, se mai întinse odat ăîn mulțime sămângâie pe cre ștet altă
fetiță, îmbrăcatăîn costumul alb pentru comuniune. Apoi se îndrept ăde
șaleși se uităîn jur, întrebându -se parcăpe cine ar mai trebui s ăsalute.
Acesta era modul s ău de a personaliza papalitatea chiar și în mijlocul celor
mai numeroase mul țimi.
În astfel de momente nici prin cap nu -i treceau pericolele pe care le
avusese de înfruntat în mijlocul altor mul țimi. Cu nu mai trei luni în urm ă
—pe 16 februarie 1983, în Pakistan —o bombăa explodat pe stadionul
municipal din Karachi, cu pu țin timp înainte ca Papa s ă-și înceap ă
plimbarea printre credincio și, în ianuarie 1980, serviciul secret francez îi
avertizase în leg ăturăcu un complot comunist pus la cale pentru a -l ucide.
Acestea erau numai câteva dintre amenin țările primite la Vatican cu
privire la via ța Papei. Toate fuseser ăinvestigate la maximum. Magee avea
sădeclare ulterior:" în realitate, noi nu puteam face alt ceva decât s ăstăm
și săașteptăm, în afar ăde îmbrăcarea Părintelui Sfânt cu o vest ăantiglon ț
la fiecare apari ție în public, ceea ce el nu ar fi acceptat niciodat ă, nu
aveam mare lucru de f ăcut".
La ora 17.18 r ăsunăprima împu șcăturăîn Piața Sân Pietro.
Ioan Paul r ămase drept, cu mâinile înc ăstrânse pe balustrad ă.
Apoi începu s ăse clatine. Primul glon țtras de Mehmet Ali Agea îi
pătrunsese în stomac, provocând multiple r ăni în intenstinul sub țire,
partea inferioar ăa colonului, intestinul gros, și în m ezenteriu, țesutul care
leagăintestinul de peretele abdominal. Instinctiv, Ioan Paul duse mâna la
rană, pentru a împiedica sângele s ămai curg ă. Fața lui se umplu treptat
de durere și începu încet s ăse prăbușească. Nu trecuser ădecât câteva
momente de câ nd fusese împu șcat.
Cel de -al doilea glon țal lui Agca îl nimeri pe suveranul pontif în bra țul
drept, care c ăzu inert pe lâng ătrup. Sângele ro șu aprins țâșni prin sutana
sa albă. Un al treilea glon țcu calibrul de 9 mm îl nimeri pe Ioan Paul mai
sus în br ațul drept.
Șoferul campagnolei se r ăsuci în scaun, cu gura c ăscată, prea uluit ca
sămai vorbeasc ă. Cibin urla la el s ăse miște. Unul dintre ajutoarele
papale f ăcu un scut în jurul papei cu trupul s ău. Vehicolul începu s ă
înainteze. Mul țimea îns ăși încep u săse clatine, ca lovit ăparcăde un vânt
uriaș. O propozi țieșocantăîncepu s ăse audăpeste tot. Pe diferite limbi,
erau rostite incredibilele cuvinte:"Papa a fost împu șcat".
Cibinși oamenii s ăi de la paza Vaticanului, precum și polițiștii
orașului Roma î și fluturau pistoalele, dând ordine și contraordine,
căutându -l din ochi pe tr ăgător. Agca țâșnise prin mul țime, alergând foarte
rapid, cu pistolul în mâna dreapt ă. Deodat ă, aruncăpistolul. În acela și
moment i se t ăiarăpicioarele. Un ofi țer de poliție îl arestase, într -o
secundă, ambii b ărbați erau îngropa ți sub un mald ăr de alți polițiști, în
ceva ce ar ăta a grămadăde rugby. Câ țiva polițiști î! lovir ăpe Agca cu
pumnii și cu picioarele înainte s ă-l târâie c ătre o dub ăa poliției.
Papamobilul continuăsăînainteze cu o vitez ăagonizant de mic ăspre
cea mai apropiat ăambulan țăstaționatălângăUșa de Bronz a Vaticanului.
Dar ambulan ța nu era echipat ăcu instala ție de oxigen, a șa căPapa fu
mutat la o a doua ambulan țăalăturată. Momente vitale er au astfel
pierdute.
Cu luminile str ălucindși cu sirenele urlând, ambulan ța goni c ătre
spitalul Cernelii din Roma, cel mai apropiat de Vatican, efectuând c ălătoria
în timpul record de opt minute. Pe tot parcursul drumului, Papa nu a scos

nici un sunet de d isperare sau de regret, numai cuvinte de profund ă
rugăciune:"Marie, Maica mea! M ărie, Maica mea!"
La spital, a fost dus rapid c ătre blocul operator de la etajul nou ă, care
cuprindea o sal ăde tratamente, o sal ăde opera țiiși o zonăde recuperare.
Aici, în centrul crizei, nu exista panic ă, nu se irosea nici o mi șcareși nici
un cuvânt. Totul era numai urgen țăși disciplin ă, perfect ținute sub
control. Aici o fi întrez ărit pontiful r ănit, primele raze de speran ță.
Sutana sa p ătatăde sânge, vesta și lenjeria intimăau fost t ăiate cu
dexteritate, iar crucea p ătatăde sânge fu scoas ăde pe masivul s ău lanțde
aur. Goliciunea îi fu acoperit ăcu prosoape chirurgicale. Mâini înm ănusate
se întindeau, apucau și transportau primele instrumente medicale
necesare într -o luptăcu care echipa de chirurgi era atât de obi șnuită.
Când își reveni dup ăo operație de aproape șase ore, Ioan Paul crezu
căfusese salvat de interven ția miraculoas ăa uneia dintre cele mai
venerate apari ții din lumea catolic ă, Fecioara Patima, a c ărei zi de
sărbătoare coincidea cu ziua atentatului.
Pe parcursul lungilor luni de convalescen ță, Ioan Paul deveni din ce în
ce mai preocupat de persoana care ar fi putut ordona asasinarea sa.
încercăsăciteascăorice urm ăde probăpe care o primea de la pol ițieși de
la diversele agen ții de spionaj precum CIA, BND -ul vest german, dar și de
la serviciile de securitate turce și austriece. Era imposibil s ăle citești pe
toate: cuprindeau milioane de cuvinte în rapoarte, declara țiiși afirma ții.
Nici unul dintre aceste documente nu r ăspundea concret la întrebarea
pe care și-o punea Ioan Paul: Cine a vrut s ă-l ucidă? Nu deveni mai
informat nici când începu procesul lui Agca, la Tribunalul din Roma, în
ultima s ăptămânăa lui iulie 1981. Audierile care au durat trei zile nu au
aruncat nici o lumin ăasupra motivelor pe care le avu -sesese tr ăgătorul.
Agca fu condamnat la închisoare pe via ță: cu o comportare
corespunz ătoare, ar putea fi eliberat pentru bun ăpurtare în 2009.
La doi ani de la condamnarea lui Agca, lui Ioa n Paul îi fu în fine
promis r ăspunsul la întrebarea care înc ăîi bântuia mintea. Acesta avea s ă
vinăde la un preot pe care îl considera cel mai demn de încredere dintre
toți. Se intitula Nun țiu apostolic cu îns ărcinări speciale. Aceste cuvinte nu
dezvăluiau întru totul faptul c ăArhiepiscopul Luigi Poggi era mo ștenitorul
firesc al tuturor secretelor politicii papale, având responsabilitatea special ă
de a aduna informa ții secrete din lumea Europei comuniste. Cei de la
Vatican îl numeau simplu "spionul Papei ".
Vreme de mai multe luni, Poggi avusese contacte foarte secrete cu
Mossad. Numai de curând, când aceste contacte erau deja suficient de
avansate, îl inform ăel pe Pap ăce făcea, Ioan Paul îi spuse s ăcontinue.
Din acel moment avu întâlniri cu un ofi țer M ossad la Viena, Paris,
Varșoviași Sofia. Atât preotul cât și katsa vroiau s ăse lămureasc ăexact
care era oferta și ce se a ștepta. Dup ăfiecare contact amândoi se retr ăgeau
să-și calculeze urm ătoarea mi șcare.
Cu câteva zile înainte, avusese loc o alt ăîntâlnire, din nou la Viena un
orașpe care atât Poggi cât și ofițerul îl preferau pentru contactele lor
clandestine.
De la acea întâlnire Poggi se întoarse la Vatican în acea noapte
geroasăde noiembrie a lui 1983. Aducea cu el r ăspunsul la întrebarea
Papei: cine îi ordonase lui Agca s ăîncerce s ă-l ucidă?
CAPITOLUL 12
Binecuvânta ți fie spionii

Una dintre masivele por ți ale Arch ofthe Bells era deja închis ă—
preludiul ritualului nocturn al închiderii por ților Vaticanului la miezul
nopții—când limuzina F iat albastru închis trecu peste dalele de piatr ă,
luminând cu farurile cele dou ăgărzi înfofolite pentru a se feri de frig. în
spatele lor se afla unul dintre Vigili. Una dintre g ărzi făcu un pas înainte,
cu brațul ridicat pe jum ătate pentru a ordona oprir ea autovehiculului.
Mașina era a șteptată, iar figura de la volan era cea familiar ăa unuișofer
de la Vatican. Dar dup ăatentatul la via ța Papei, nimeni nu mai risca.
Șoferul a șteptase o or ăla aeroportul din Roma, pentru zborul de la
Viena care avusese o orăîntârziere din cauza condi țiilor meteo
nefavorabile. Garda se trase un pas înapoi dup ăce salut ăpe pasagerul
aflat pe bancheta din spate a ma șinii. Nu i se r ăspunse la salut.
Mașina trecu pe lâng ăBiserica Sân Pietro, și rulăpeste piatra cubic ă
din C urtea Sân Damaso pentru a se opri la intrarea principal ăa Palatului
Apostolic. Șoferul s ări din ma șinăpentru a -i deschide u șa pasagerului
său. Arhiepiscopul Luigi Poggi coborî, îmbr ăcattotîn negru, cu o e șarfă
acoperindu -i gulerul alb. Din punct de veder e fizic, sem ăna cu Rafi Eitan:
aceiași umeri și bicepși puternici, acela și mers leg ănat,și ochi care puteau
fi reci ca noaptea.
Ca de obicei, Poggi c ălătorea cu un mic geamantan de piele pentru
lucrurile personale, și o serviet ăcu cifru. Deseori glumea p e seama
faptului c ăîși petrecea mai mult timp mo țăind prin fotoliile avioanelor
decât dormind în patul din spa țiosul apartament pe care îl ocupa la
Palatul Apostolic.
Câteva c ălătorii recente confirmaser ăimportan ța lucrurilor pe care le
aflase Poggi la întâlnirea pe care o avusese la Viena, în vechiul Cartier
evreiesc. Acolo, într -o clădire îngust ăcu acoperi șabrupt, situat ăla câteva
case de birourile vân ătorului de nazi ști Simon Wiesenthal, arhiepiscopul
sorbea cuvintele unui personaj pe care convenis erăsă-l numeasc ăsimplu
—Eli.
Poggi deja era obi șnuit cu astfel de precau ții în afacerile sale cu
Mossad -ul. Nimeni nu -și lua măsuri de precau ție mai stricte decât agen ții
acestuia. Singurul am ănunt personal pe care îl cuno ștea despre Eli era c ă
acesta v orbea mai multe limbi str ăine,și cărăspunsese în final la
întrebarea despre persoana care orchestrase atentatul la via ța lui Ioan
Paul.
În ceea ce -l privea, propria munc ăa lui Luigi Poggi era atât de
secretizat ă, încât Annuario Pontificio, registrul de la Vatican care con ținea
numele și fișele de post ale tuturor angaja ților, nu con ținea nici un indiciu
căvreme de peste dou ăzeci de ani, arhiepiscopul î și dezvoltase propriile
sale contacte secrete bine testate și verificate, prin intermediul c ărora avea
acces la Kremlin, Washington precum și în coridoarele puterii din Europa.
El avea s ăfie primul care afla c ăliderul sovietic Yuri Andropov era pe
moarte din pricina unei hepatite cronice, o boal ăa rinichilor. Poggi era cel
care, în misiunea ruseasc ăde la Geneva, o cl ădire împ ărăteascăde secol
XIX, bea cea mai fin ăvodkași mânca atât de apreciatul caviar, în timp ce
afla printre primii c ăMoscova era preg ătităsă-și retragăarmele nucleare
careținteau Europa, dac ăWashington -ul înceta jocul de -așoarec eleși
pisica în discu țiile despre dezarmare. Nout ățile au fost aduse la cuno ștința
șefului unit ății CIA la urm ătoarea sa întâlnire s ăptămânalăde vineri cu
Papa. Vreme de mai bine de dou ădecenii, Poggi adusese la cuno ștința
suveranilor pontifi informa țiicare le permiseser ăacestora s ăaprecieze mai
bineștirile provenite din alte surse. Arhiepiscopul avea aceast ăcapacitate,
rarăprintre diploma ți, de a furniza o prezentare echilibrat ăa informa țiilor

provenite dintr -o duzinăde surse, în aproape tot atâ tea limbi str ăine pe
care leși vorbea fluent.
La următoarea întâlnire cu Eli, Poggi vorbi pe tonul blând care deja îl
caracteriza, privind atent, strângându -și buzele înainte de a pune o nou ă
întrebare, neschimbându -și deloc atitudinea calm ă.
Dar în acea noapte rece, în care era f ărăîndoialăobosit de c ălătoriile
sale, își permise s ăcalce gre șit. Intrând în Palatul Apostolic, pe lâng ăVigili
și gărzile de serviciu, Poggi lu ăliftul care îl ducea la apartamentele Papale.
Valetul Papei îl conduse pe Poggi în biroul lui Ioan Paul. Rafturile
bibliotecii din camer ăofereau o idee asupra intereselor largi ale Papei.
Alături de edi ții clasice în limba polon ălegate în piele, și alături de opere
ale teologilor și filozofilor, se aflau copii ale Revistei Interna ționale de
Apărareși cărți cu titluri incintante, cum ar fi Problema preg ătirii militare,
și Balan ța militar ăși atacul surpriz ă. Acestea reflectau convingerea
neclintit ăa suveranului pontif cum c ăprincipalul du șman cu care era
confruntat ălumea anului 1 983 era comunismul sovietic.
Ioan Paul nu pierdea nici o ocazie de a spune personalului s ău că
înainte de sosirea noului mileniu, ceva "decisiv" avea s ăzguduie lumea. La
întrebările lor referitoare la aceste eveniment, acesta refuza s ăintre în
amănunte, scuturând din cap și insistând c ătrebuiau s ăse roage cu to ții
ca Biserica s ănu piard ăși mai mult teren în fa ța comunismului sau a
scepticismului religios care câ știga tot mai mul ți adepți în S.U.A.,
Germania sau Olanda. El declara c ăviața îi fusese cr uțatăîn Piața Sân
Pietro, pentru a putea lupta în continuare.
Poggiștia căaceastăgrijă, mai presus de oricare alta, îl afecta pe Ioan
Paul atât mental cât și fizic. Dup ăprimele contacte, Poggi nu putu s ănu
remarce c ă, dincolo de ochii publicului, Io an Paul devenise mult mai
retras. Cloan țele lui Agca nu -i zdruncinaser ănumai trupul, dar f ăcuseră
cicatrici emo ționale care îl l ăsaserăpe Papăintrospectiv și uneori solitar.
Stând cu ambele palme pe genunchi, o pozi ție pe care Poggi o adopta
întotdeauna când avea de comunicat vesti grave, arhiepiscopul începu s ă
depene o poveste care î și avea începuturile în primele s ăptămâni care
urmaser ăatacului lui Agca asupra lui Ioan Paul.
Când vestea întâmpl ărilor din Pia ța Sân Pietro, din dup ăamiaza zilei
de 13 mai 1981 ajunse la Tel Aviv, reac ția imediat ăa directorului general
al Mossad, Yitzhak Hofi a fost aceea c ăatentatul era opera unui nebun.
Deșișocant, incidentul de la Roma nu avea implica ții directe în grijile
curente ale Mossad.
Arabii israelieni era u din ce în ce mai radicali, în vreme ce, în acela și
timp, extremi știi evrei -conduși de membri ai partidului Kahane Kach —
deveneau din ce în ce mai violen ți. Fusese descoperit un complot exact la
timp pentru a opri aruncarea în aer a celui mai sfânt templ u musulman
din Ierusalim, Moscheea lui Oman. Consecin țele unui astfel de eveniment
erau mult prea cumplite pentru a fi chiar imaginate. R ăzboiul din Liban
continua, în ciuda nesfâr șitelor contacte diplomatice mediate de S.U.A.
între Damasc, Beirut și Ierus alim. În interiorul cabinetului, primul
ministru Begin conducea o fac țiune dornic ăsălichideze odat ăpentru
totdeauna afacerea OEP. Uciderea lui Yasser Arafat era înc ăunul din
ordinele de baz ăde pe lista Mossad; chiar în luna în care avusese loc
atacul la viața Papei, avuseser ăloc douăîncercări nereu șite de asasinare a
șefului OEP.
Deoarece toate serviciile secrete occidentale investigau atentatul la
viața Papei influen țădecizia lui Hofi de a nu implica Mossad -ul în aceast ă
chestiune, în orice caz, se aștepta ca în cele din urm ă, săafle de la unul
dintre acestea, care fuseser ăpremisele atentatului.

Încămai aștepta acest r ăspuns când fu înlocuit de Nahum Admoni în
septembrie 1982. Cu trecutul s ău polonez —părinții lui erau emigran ții de
clasămedie de lângăCdansk —Admoni era mai mult decât u șor curios cu
privire la Biserica Catolic ă, în timpul petrecut în S.U.A. și Franța ca agent
sub acoperire, v ăzuseși el cât de puternic ăputea fi influen ța bisericii.
Roma pusese um ărul la alegerea lui John F. K ennedy —un catolic —la
Casa Alb ă, iar în Fran ța, Biserica avea în continuare un rol important în
politică.
O datăinstalat în biroul s ău, Admoni ceru dosarul Mossad cu privire
la atentatul la via ța Papei. Con ținea mai degrab ăștiri scurte și un raport
dela un katsa sta ționat la Roma, care nu ducea prea departe, în mod
neobișnuit, cele șase servicii de securitate care î și conduseser ăpropriile
anchete —inclusiv intervievându -l pe Agca în celula sa de maxim ă
securitate de la închisoarea roman ăRebibbia —nu reșiserăsălucreze de
comun acord. Admoni decise s ă-și înceapăpropria anchet ă.
William Casey, pe atunci director al CIA, avea s ădeclare mai târziu c ă
cel mai probabil, motivul acestei decizii era c ăMossad "mirosise c ăastfel
ar fi putut s ă-și croias cădrum către Vatican. Admoni trebuie c ăse gândea
săproducăel vreo informa ție care s ă-i permităun târg cu Sfântul Scaun."
În urma încerc ării nereu șite a Coldei Meir de stabilire a unor rela ții
diplomatice cu Vaticanul, Zvi Zamirîsi stabilise o prezen țăpermanent ă
Mossad la Roma, care încerca s ăpenetreze la Vatican. Lucrând într -o
clădire din apropierea Ambasadei Israelului, agentul katsa încercase și nu
reușise sărecruteze nici un preot informator. Tot ce putu afla erau bârfe
auzite prin barurile și restaurantele frecventate de personal de la Vatican.
Nu reuși decât s ăurmăreascăinvidios vizitele de vineri seara pe care șeful
CIA le făcea Papei; acestea fuseser ăreluate îndat ăce Ioan Paul î și revenise
în urma opera ției.
În timpul acestei convalescen țe, Agostino Casaroli, —cardinal
secretar de stat —condusese Vaticanul. Agentul katsa auzise c ăacest
Casaroli î și făcuse publice oarece sentimente sincere fa țăde atentat: CIA
ar fi trebuit s ăștie despre Agca și despre complot. Inform ăTel Aviv -ul cu
privire la p ărerile secretarului de stat.
În interiorul lumii spionajului american se contura ideea c ăAgca
fusese coada de topor a unui complot inspirat de KGB pentru uciderea
suveranului pontif, într -un act cu stampila "strict secret", și intitulat
"încerc area lui Agca de a -l ucide pe Pap ă: Implicarea sovietic ă", se făcu uz
de argumentul conform c ăruia Moscova începuse s ăse team ăde modul în
care suveranul pontif ar fi putut aprinde flac ăra naționalismului polonez.
Deja în 1981, Solidaritatea, mi șcarea mun citoreasc ăpoloneză
condusăde Lech Walesa î și încorda "mu șchii industriali", iar autorit ățile
erau din ce în ce mai presate de Moscova s ăpunăcapăt activit ăților
Uniunii.
Papa îl constrânsese pe Walesa s ănu facănimic care ar fi putut duce
la o interven ție militarizat ădin partea Moscovei, Ioan Paul îi ceruse
cardinalului polonez pe moarte, Ștefan Wyszinski, s ăîi asigure pe liderii
comuniști polonezi c ăsuveranul pontif nu avea s ăpermităSolidarit ății să
sarăcalul. Când Uniunea program ăo grevăgenera lă, Cardinalul
Wyszinski se prostern ăîn fața lui Walesa la el în birou, îl apuc ăde
pantalon pe muncitorul uluit și îi spuse c ăavea de gând s ămoarăașa
agățat. Walesa anul ăgreva.
La Tel Aviv, anali știi Mossad concluzionar ăcăsuveranul pontif
înțelege a perfect cât de important era ca Sovietele s ăfie mulțumite de
Polonia, f ărăca Solidaritatea s ăpiardădin considerabilul teren pe care îl
câștigase. P ărea din ce în ce mai neverosimil ca Moscova s ă-l fj vrut pe

Papămort. Mai exista înc ăși posibilitate a ca Moscova s ăfi contractat
asasinatul cu unul dintre ajutoarele sale. în trecut, serviciul secret bulgar
dusese la îndeplinire misiuni similare pentru KGB, atunci când implicarea
acestuia din urm ătrebuia s ărămânăsecretă. Dar anali știi deciser ăcăde
aceastădată, era pu țin probabil ca KGB s ădelege pe altcineva s ăducăla
capăt o misiune atât de important ă. Bulgarii n -ar fi condus niciodat ă
asasinatul din propria lor voin ță.
Nahum Admoni începu s ăcerceteze implicarea prezent ăa CIA în
relația cu papa litatea, între dou ăvizite ale lui Casey la Pap ă, un rol
important în rela ția dintre Vatican și CIA îl avea cardinalul John Krol din
Philadelphia, care pendula între Casa Alb ăși Palatul Apostolic. Pentru
Monseniorul John Magee, secretarul de limb ăenglezăal Papei, Krol era
"prietenul super -special al P ărintelui Sfânt. Ambii aveau trecuturi similare,
cunoșteau acelea și cântece și povesti poloneze, și puteau glumi la masa
Papei în dialect local polonez. Noi, ceilal ți, stăteam acolo și zâmbeam, f ără
săînțelegem o iot ă."
Krol a fost cel care l -a însoțit pe Casey la prima sa audien țăcu Papa,
dupăîncheierea perioadei de convalescen ță. Ulterior, cardinalul fu cel care
îl prezent ăpe adjunctul lui Casey, Vernon Walters, suveranului pontif. De
atunci, lista subi ectelor de conversa ție dintre ofi țerul CIA și Papăvaria
între terorismul în Orientul Mijlociu, politica intern ăa bisericii și starea de
sănătate a liderilor de la Kremlin. Pentru Richard Allen, un catolic, care
era primul consilier na țional de securitate al președintelui Reagan, "Rela ția
dintre CIA și Papăa fost una dintre cele mai mari alian țe din toate
timpurile. Reagan avea convingerea sa profund ăcăPapa avea s ă-l ajute s ă
schimbe lumea".
Mai mult decât atât, au fost stabilite țeluri comune. Pre ședinteleși
suveranul î și proclamaser ăopoziția comun ăfațăde avorturi. Statele Unite
blocaser ăajutoare de milioane de dolari pentru state care sus țineau
măsuri de programare familial ă. Printr -o "tăcere premeditat ă", papa
susținea politica militar ăa S.U.A., inclusiv dotarea NATO cu o nou ă
generație de rachete de croazier ă. CIA asculta cu regularitate telefoanele
episcop!lor și preoților din America Latin ăcare pledau pentru liberalizarea
teologiei și se opuneau for țelor sus ținute de S.U.A. în Nicaragua și
Salvador; transcrierile notelor telefonice f ăceau parte din informarea
săptămânalăpe care șeful unit ății CIA de la Roma o f ăcea Papei. Reagan îl
autorizase personal pe colonelul Oliver North, care atunci lucra cu
Consiliul Na țional de Securitate, s ăfacăplăți regulate și substan țiale
preoților din America Central ăși de Sud, Africa și Asia pe care Vaticanul îi
considera "loiali". Banii erau folosi ți pentru a între ține stilul lor de via ță
deseori opulent, și pentru a promova opozi ția Sfântului Scaun fa țăde
contracep țieși divorț.
Una dintre îndatoririle secretarului personal al papei, Monseniorul
Emery Kabongo, era s ăpăstreze o list ăla zi cu preo ții agrea ți. O alt ă
sarcinăera aceea de a îndosaria documentele provenite de la CIA și de a
lua notițe la întâl nirile clandestine pe care ace știa le aveau cu Papa.
Kabongo îi întâlnise pentru prima dat ăpe spionii de la Washington pe
30 noiembrie 1981, la scurt ăvreme dup ăce Ioan Paul se reîntorsese la
lucru în urma atentatului. Dup ăce Kabongo îl înso țise pe Pap ăla prima
rugăciune din zi —ceasul de pe coridorul din afara capelei situate în
Apartamentul Papal ar ăta ora 5.15 A.M. —cei doi se duseser ăîn birou
pentru a -l primi pe directorul adjunct al CIA, Vernon Walters. Kabongo î și
reaminte ște:
"Mi-am ocupat loc ul obișnuit într -un colțal camerei, cu caietul de
notițe pe genunchi. Nu era de fa țănici un traduc ător. Generalul Walters

întrebăce limbătrebuia s ăfoloseasc ă. Sfinția Sa spuse c ăi-ar conveni mai
mult limba italian ă. Walters începu prin a spune c ăadusese urări de bine
din partea pre ședintelui Reagan. Papa îi întoarse ur ările. Apoi trecur ă
direct la afaceri. Walters aduse fotografii prin satelit, iar Sfin ția Sa fu
fascinat s ăvadăcât de clare erau. Walters vorbi vreme de peste o or ă
despre punctul de vedere al CIA fa țăde ultimele inten ții sovietice. Sfin ția
Sa îi mul țumi. La finalul întrevederii, Walters scoase o gr ămadăde rozarii
și îl rugăpe Papăsăi le binecuvânteze, explicând c ăerau ale unor rude și
prieteni, iar Sfin ția Sa le binecuvânta."
Intrigat de abilitatea Papei de a trece brusc de la probleme temporale
la probleme spirituale, Admoni se folosi de prietenia sa personal ăcu
Secretarul de Stat Alexander Haig —se întâlniser ăpe când Admoni lucra
la ambasada Israelului la Washington —pentru a obține o copie a
profilului psihologic f ăcut de CIA lui Ioan Paul.
Era portretul unui om a c ărui fervoare religioas ăera atât de intens ă
încât putea plânge în timpul unei rug ăciuni,și deseori era g ăsit pe
podeaua de marmur ăa capelei sale private, cu f ața în jos, bra țele întinse
în cruce, nemi șcat ca un mort. Putea petrece ore în șir în aceast ăpoziție.
Cu toate acestea, furia sa putea fi devastatoare și de temut; în astfel de
situații tuna și fulgera. Cuno ștințele sale geopolitice erau formidabile, și
putea fi tot atât de impasibil ca orice dictator. Lui Ioan Paul nu îi era
teamăsăînfrunte Curia, serviciul civil al Vaticanului, sau pe longevivul
său secretar de stat, Agostino Casaroli. Profilul concluziona c ăIoan Paul
era "puternic politizat ca urmar e a experien țelor sale poloneze și căîi
convenea statutul de juc ător pe scena lumii."
Pentru Nahum Admoni un lucru era clar: leg ăturile strânse și reciproc
profitabile dintre CIA și Papăau jucat un rol crucial în faptul ca Ioan Paul
a ajuns s ăaccepte id eea americanilor conform c ăreia atentatul la via ța sa
fusese organizat de Kremlin.
Și totuși, dacăacest punct de vedere ar fi putut fi demontat? Cum ar
fi reacționat Papa? Oare acest lucru i -ar fi zdruncinat încrederea în CIA?
L-ar fi făcut mai reticent f ațăde toate serviciile secrete? Oare i -ar fi permis
Mossad -ului—dacăacesta ar fi putut demonstra c ămâna criminal ăera
alta—sătreacăîn sfârșit dincolo de U șa de Bronz a Vaticanului și, dacă
nu ar fi reu șit săfie acceptat ca sf ătuitor secret al pap alității, cel pu țin săi
se acorde o audien țăpentru aceast ăinformație, iar în schimb, s ăfie
revizuităatitudinea Sfântului Scaun fa țăde Israel?
Sase luni mai târziu, r ăspunsul la prima întrebare a lui Admoni —
dacăpusese altcineva la cale încercarea de asasinat —fu clarificat, spre
satisfacția acestuia.
Complotul fusese preg ătit la Teheran, cu aprobarea deplin ăa
Ayatollahului Ruholla Khomeini. Uciderea Papei trebuia s ădeschidăcalea
Jihadului —războiul sfânt, împotriva Vestului și a ceea ce Khomeini
considera c ăsunt valorile sale decadente sus ținute de cea mai numeroas ă
BisericăCreștină.
Un raport preg ătit pentru Admoni spunea: "Khomeini r ămâne un
exemplu clasic de fanatism religios. Și-a arogat rolul de Dumnezeu -călăuză
a poporului s ău. Pentru a h răni acest mit, va trebui s ă-și sporeasc ă
acțiunile periculoase fa țăde Israel, Occident și întreaga lume."
Anticipând un eventual e șec al lui Agca, supraveghetorii s ăi iranieni
se asiguraser ăcăAgca ar fi putut trece drept un fanatic solitar, l ăsând să
răsufle am ănunte privind trecutul s ău. Mehmet Aii Agca se n ăscuse în
Yesiltepe, un sat izolat din estul Turciei, și fusese crescut într -un leagăn al
fundamentalismului islamic. La vârsta de nou ăsprezece ani se al ăturase
Lupilor Cenu șii, un grup terorist pro -iranian responsabil pentru multe

acte de violen țăîntr-o Turcie care aspira la democra ție, în februarie 1979,
Agca îl ucisese pe redactorul unui ziar din Istanbul, renumit pentru
vederile sale pro -occidentale. Arestat, Agca evada din închisoare cu
ajutoru l Lupilor Cenu șii, în ziua urm ătoare ziarul primi o scrisoare
înspăimântătoare privind vizita Papei în Turcia, și trei zile mai târziu:
"Imperiali știi occidentali, speria ți căTurciași națiunile Islamice surori
ar putea deveni ni ște puteri politice, militare și economice în Orientul
Mijlociu, trimit în Turcia în acest moment delicat pe Conduc ătorul
Cruciadelor, Ioan Paul, travestit în lider religios. Dac ăaceastăvizitănu va
fi anulat ă, îl voi ucide în mod inten ționat pe Papa Cond ucător."
Admoni se convinse c ăscrisoarea fusese compus ăla Teheran: stilul și
conținutul erau mult peste nivelul talentelor scriitorice ști ale
semianalfabetului Agca. C ăutarea discursurilor lui Khomeini pe
calculatoarele Mossadului scoase la iveal ăfaptul căacesta se mai referise
la Ioan Paul cu expresiile " Conduc ător al Cruciadelor" și "Papa
Conducător".
Pânăla urmă, vizita suveranului pontif trecu f ărănici un incident.
Numele și poza lui Agca ajunser ăîn computerele multor servicii secrete,
deși nuși pe cel al Mossad -ului. Otto Kormek, ofi țerul serviciului secret
austriac îns ărcinat cu cercet ările privind atentatul la via ța Papei fu de
părere că"nu era nevoie s ăfie informat și Mossad -ul. Israelul ar fi fost
ultimul loc unde s -ar fi dus Agca."
Inves tigațiile Mossad au scos la iveal ăcă, dupăevadarea sa din
închisoare, Agca fu trimis în Iran, unde petrecu câteva luni în diferite
lagăre de antrenament, pentru îndoctrinare. Din sursele pe care le avea în
aceste lag ăre, Mossad puse cap la cap câteva asp ecte ale vie ții lui Agca în
acel moment.
Se trezea înainte de r ăsăritul soarelui, cu ochii ro șii înfunda ți în
orbitele fe ței sale prelungi, atent la ceilal ți recruți. Primele raze de lumin ă
lăsau săse vadăafișele agățate pe pere ții colibei lor: fotograf ii cu
Ayatollahul Khomeini și slogane revolu ționare, menite s ăle aprind ă
imagina ția. Cântecele ce se auzeau în difuzoarele colibei nu f ăceau decât
săîntăreascăaceastăimagine.
Îmbrăcat în vest ăși pantaloni scur ți, Agca era un personaj
neatrăgător; palm eleși picioarele sale mari erau nepropor ționale fat ăde
trupul cu pieptul scobit, umeri ososi și membre sl ăbănoage. Primul lucru
pe care îl f ăcea în fiecare diminea ță, cași ceilalți recruți, era să-și întindă
covorașul pentru rug ăciune,și săse prostern eze de trei ori, de fiecare dat ă
atingând cu fruntea de p ământ, murmurând numele lui Allah, St ăpân al
Lumii, AtoateSemnificativul și Milostivul, Suveranul Suprem al Judec ății
de Apoi. Dup ăaceasta începea s ă-și recite lunga sa list ăde animozit ăți, pe
care instructorul îl încurajase s ăo scrie. Lista se lungise și îi includea pe
imperiali ști, NATO și acelețări Arabe care refuzaser ăsăîntrerup ăcomerțul
de petrol cu Occidentul. Se ruga în mod deosebit lui Allah s ădistrugă
Statele Unite, cea mai puternic ănațiune de pe glob, și pe oamenii acesteia,
rugându -se săfie priva ți de modul lor de via ță, valorile și obiceiurile lor, și
însăși esența existen ței lor.
În cele din urm ărămâneau numai urile religioase. Ele erau cele mai
virulente, îl consumau ca un canc er, îi rodeau creierul. Era convins c ă
orice alte crezuri l -ar fi putut minimaliza pe cel c ăruia i se dedicase.
Instructorii s ăi îl învățaserăsăreducăaceastăurăla o imagine anume: un
bărbat, îmbr ăcat în alb, care locuia într -un palat imens, dincolo de munți.
De acolo, împ ărățea ca un calif, emi țând decrete și ordine c ărora multe
milioane de oameni li se supuneau. Acest b ărbat își răspândea detestatul
său mesaj în modul în care predecesorii s ăi o făcuserăîn ultimele

nouăsprezece secole. Cu pomp ăși fast, bucurându -se de chiar mai multe
titulaturi decât Allah, b ărbatul era cunoscut sub numele de Slujitor al lui
Dumnezeu, Patriarh al Occidentului, Vicar al lui Cristos pe P ământ,
Episcop al Romei, Suveran al Statului Vatican, Suveran Pontif, Sfin ția Sa
Papa Ioan Paul al ll -lea.
Lui Mehmet Aii Agca i se promise c ă, la momentul potrivit, i se va oferi
șansa de a -l ucide pe Pap ă. Instructorii s ăi îi inoculau ideea c ănu era o
coinciden țăcăPapa fusese ales exact în momentul în care iubitul lor
Khomeini eliber ase Iranul de sub regimul Șahului. "Infidelul Romei," dup ă
cum fusese Agca înv ățat să-l numeasc ă, venise s ădistrugărevoluția pe
care Ayatollahul o proclamase în numele Coranului Sfânt.
Era un sâmbure de adev ăr în aceast ăacuzație, Ioan Paul vorbea din
ceîn ce mai dur despre Islam și pericolele pe care credea el c ăle conține
forma sa fundamental ist ă. Aflat în vizit ăla fabrica Olivetti de la Ivrea, în
Italia, Ioan Paul îi ului pe muncitori introducând în discursul s ău un pasaj
improvizat:
"Ceea ce îi în vațăCoranul pe oameni este agresivitatea; noi îi înv ățăm
pacea. Desigur, natura uman ădistorsioneaz ăîntotdeauna mesajul religios.
Dar deși oamenii pot fi ab ătuți de la calea cea bun ăde vicii și obiceiuri
proaste, Cre știnătatea aspir ăla pace și dragoste . Islamul este o religie care
atacă. Dacăte apuci s ăpledezi pentru agresivitate în fa ța întregii
comunit ăți, sfârșești prin a încuraja p ărțile negative ale oamenilor. Iar asta
știți la ce duce: astfel de oameni ne vor ataca."
În ianuarie 1981, Agca zbur ăîn Libia. Ini țial, Mossad fu surprins de
acest aspect al c ălătoriei sale, pân ăcând un informator din Tripoli
descoperi c ăun fost ofi țer renegat al CIA, Frank Terpil se afla și el acolo în
acel moment. Terpil fu acuzat de o instan țădin Washington c ăa furnizat
arme Libiei, c ăa conspirat pentru uciderea unuia dintre oponen ții lui
Chaddafi la Cairo, c ărecrutase fo ști piloți militari americani pentru a
pilota avioane libiene și a-i instrui pe membrii Beretelor Verzi pentru a
conduce lag ărele de antrenamen t pentru terori ști ale lui Ghaddafi. în Libia,
instruia terori știi cum s ăse sustrag ădetectării de c ătre agen țiile de
securitate occidentale. Terpil se mutase la Beirut —de unde disp ăruse.
Mossad -ul crezuse c ă, o datădevenit inutil, fusese ucis.
Mossad știa căîntâlnirea dintre Agca și Terpil fusese aranjat ăde
supraveghetorii lui Agca din Teheran și lăsatăsătranspire c ătre KGB dup ă
atentatul la via ța lui Ioan Paul, permi țându -le rușilor săpretindăcăatacul
fusese orchestrat de CIA. Ca și Mossadul, KG B-ul avea un departament de
arme psihologice foarte eficient. Pove știle despre CIA umpleau mii de
rânduri și reprezentau multe ore de transmisie. Pentru a tulbura apele și
mai tare, mulahii din Teheran aranjaser ăca, dup ăplecarea din Libia în
februarie 19 81, Agca s ăplece la Sofia, în Bulgaria, pentru a se întâlni cu
persoane care îi spuser ăcăerau membri ai serviciului secret na țional: nu
a existat îns ăniciodat ănici o prob ăcare săateste c ăerau într -adevăr.
Furios din cauza încerc ărilor KGB -ului de a discredita Agen ția, CIA plusa
pretinzând c ăbulgarii îl manevraser ăpe Agca în numele Kremlinului.
Pentru Mossad, situa ția era perfect ăpentru a ilustra sloganul: "Divide
et impera !". Nu numai c ăMossadul reu șea sădiscrediteze CIA în fa ța
Vaticanului, d ar în final, promovând ideea c ăversiunea lor asupra
complotului era cea corect ă, Mossad g ăsise o cale de a ajunge la urechea
Papei. De aici, avea s ădecurgărestul: ofi țerii săi puteau avea acces la
formidabila re țea de colectare a informa țiilor pe care o avea Secretarul de
Stat; agentul katsa ar fi putut lucra cu, și dupăcaz, exploata, c ălugărițele
și preoții;și, dacăs-ar fi ivit ocazia, "gândacii electronici" ar fi putut fi

implanta ți în toate acele unghere sfinte ale Vaticanului pe care le indicase
Zvi Zamir.
Când Mossad puse cap la cap în Tel Aviv întreaga odisee a lui Mehmet
Aii Agca, Nahum Admoni se apuc ăsădea răspunsul la unica întrebare de
la care pornise totul. Din nou, r ăspunsul îl d ădu calculatorul. Unul dintre
"spionii supravie țuitori" ai l ui Rafi Eitan, un catolic cu domiciliul la
Munchen, descrisese rolul extraordinar pe care Luigi Poggi îl jucase în
existența papalit ății. Nahum Admoni trimise dup ăEli,și îi spuse s ă-l
contacteze pe Poggi.
Acum, într -o noapte tîrzie, la doi ani dup ăce Ag ca îl împu șcase pe
Papă, arhiepiscopul îi explica pe larg lui Ioan Paul ceea ce îi spusese Eli.
O lunămai târziu, pe 23 decembrie 1983 la ora 4:30 A.M., cu aproape
trei ore înainte ca luminile din pomul de Cr ăciun din Pia ța Sân Pietro s ă
fie aprinse, Papa fu trezit de valetul s ău.
Dormitorul era surprinz ător de mic, cu pere ții încăacoperiți de tapetul
pastel pe care fostul locatar îl alesese. Podeaua de lemn lustruit ăoglindă
era par țial acoperit ăcu un covora șcusut de c ălugărițele poloneze. Pe
peretele de deasupra patului, care le servise drept pat de moarte la patru
dintre predecesorii lui Ioan Paul, se afla un crucifix. Pe alt perete se afla o
frumoas ăpicturăa Maicii Preciste. Ambele erau cadouri din Polonia, în
afarăde valetul personal, cei care îl vedeau la aceast ăoră—de obicei unul
dintre preo ții săi administrativi, care avea știri urgente —furăușurați să
constate c ăIoan Paul î și recăpătase ceva din vechea vigoare și vitalitate.
Ca de obicei, Papa î și începu ziua prin a îngenunchea pentru
rugăciunea personal ă. Dupăaceea se b ărbieriși făcu dus, și se îmbr ăcăîn
hainele pe care i le preg ătise valetul: o sutan ăgreoaie de lân ăalbădrapată
în jurul umerilor, c ămașăalbăbisericeasc ă,șosete albe pîn ăla genunchi,
pantofi maron și bonetăalbă.Era preg ătit sămeargăla închisoarea
Rebibbia din Roma pentru a se întâlni cu Agca.
Întâlnirea fusese aranjat ăla cererea Papei, ca un "act de iertare", în
realitate, Ioan Paul vroia s ăverifice dac ăceea ce spusese Mossad -ul era
adevărat. A fost condus l a închisoare de acela șișofer care se aflase la
volanul papamobilului în Pia ța Sân Pietro când îl împu șcase Agca. înso țit
de o escort ăa poliției din Roma, limuzina goni c ătre nordul ora șului spre
închisoare, într -o mașină, în spate, se afla un mic grup de jurnaliști
(inclusiv autorul c ărții de fat ă). Fuseser ăinvitați săasiste la momentul
istoric în care Papa și asasinul s ău aveau s ăse afle fa țăîn față.
Douăore mai târziu, Ioan Paul fu primit în aripa de maxim ăsecuritate
a închisorii Rebibbia. Merse s ingur pe coridor pân ăla ușa deschis ăa
celulei T4, unde îl a ștepta Agca. Reporterii a șteptarămai departe pe hol.
Alături de ei se aflau g ărzile închisorii, gata s ăse repead ăcătre celula lui
Agca, în cazul în care acesta ar fi f ăcut vreo mi șcare amenin țătoare către
vizitatorul s ău.
Când Papa întinse mâna, Agca inten ționa sădea noroc, apoi, ezitând,
se aplec ăși sărutăinelul papal. Apoi, lu ămâna Papei șiși-o atinse scurt
de frunte.
"Lei e Mehmet Aii Agca?" Papa rosti întrebarea încet, l se spusese c ă
Agca înv ățase italiana în închisoare.
"Si." Un mic zâmbet înso ți acest cuvânt, de parc ăAgca se jena s ăîși
recunoasc ăidentitatea.
"Ah, lei abita qui?" Ioan Paul arunc ăo privire împrejur, cu adev ărat
interesat de locul în care prezumtivul s ău asasin avea să-și petreac ătot
restul vie ții.
"Si."

Ioan Paul se a șezăpe un scaun pozi ționat chiar în cadrul u șii. Agca se
așezăpe pat, împreunându -șiși desfăcându -și palmele.
"Come si sente?" Felul în care Papa îl întreb ăpe Agca cum se simte
era aproape patern,
"Bene, bene" Deodat ăAgca începu s ăvorbeasc ăprecipitat, volubil,
șuvoiul de cuvinte curgea pe un ton atât de sc ăzut încât numai Papa îl
putea auzi. Fa ța sa era aproape de cea a lui Agca, ascunzându -l parțial pe
acesta vederii ziari știlorși gărzilor.
Agcașoptea în urechea stâng ăa Papei. Papa d ădu din cap aproape
imperceptibil. Agca se opri, nesiguran ța citindu -i-se pe față. Ioan Paul f ăcu
semn, printr -o scurtămișcare a mâinii drepte, ca Agca s ăcontinue. Cei doi
stăteau atât de aproape încât p ăreau să-și atingăcapetele. Buzele lui Agca
se mișcau cu greu. Pe figura lui Ioan Paul se citea o expresie de durere, î și
închise ochii, de parc ăasta l -ar fi ajutat s ăse concentreze mai bine.
Deodată, Agca se opri la mijlocul propozi ției, Ioan Paul nu î și deschise
ochii. Doar buzele i se mi șcau; numai Agca putea s ăîi audăcuvintele.
Încăo dată, Agca începu s ăvorbeasc ă. Dupăcâteva minute, Papa mai
făcu o mișcare scurt ăcu mâna. Agca se opri din vorbit, Ioan Paul î și puse
mâna stâng ăpe frunte, de parc ăar fi vrut să-și ascund ăprivirea de Agca.
Apoi, Ioan Paul îl strânse pe tân ăr de bra țul drept, de parc ăar fi vrut
să-i mulțumeasc ăpentru ceea ce -i spusese. Discu ția durădouăzeciși unu
de minute, dup ăcare Papa se ridic ăîncet în picioare, întinse mâna,
încurajându -l pe Agca s ăfacăla fel. Cei doi se privir ăîn ochi. Papa puse
capăt acestui moment aproape perfect teatral, b ăgămâna în buzunarul de
la sutan ăși scoase o cutiu țăcu însemnele papale, l -o dădu lui Agca.
Uimit, Agca întoarse cutia pe toate p ărțile.
Papa așteptă, cu cel mai blând zâmbet pe buze. Agca deschise cutia,
înăuntru se afla un rozariu lucrat în argint cu perle.
"Ti ringrazio" îi mul țumi Agca. "Ti ringrazio".
"Niente. Niente", îi r ăspunse Papa. Apoi se aplec ăînainte și vorbi
iarăși numai pentru urechile lui Agca.
Fărăsămai scoat ăo vorbă, pontiful ie și din celul ă.
Mai târziu, un purt ător de cuvânt al Vaticanului declar ă, "Ali Agca
are informa ții pânăla un anumit nivel. La nivel mai înalt, nu știe nimic.
Dacăa fost o conspira ție, a fo st făcutăde profesioni ști, iar profesioni știi nu
lasăurme. Nimeni nu va afla niciodat ănimic."
Nu era pentru prima dat ăcând Vaticanul f ăcea economie de adev ăr.
Agca confirmase ceea ce Mossad -ul îi spusese lui Luigi Poggi. Complotul
pentru asasinarea Pap ei înflorise la Teheran. Aceast ăinforma ție avea s ă
modifice atitudinea lui Ioan Paul atât fa țăde Islam cât și fațăde Israel.
Treptat, el le spuse colaboratorilor s ăi căadevăratul conflict mondial nu
avea săaibăloc între Est și Vest, între Statele Uni teși Rusia, ci între
fundamentalismul islamic și Creștinătate, în public, avu grij ăsăfacă
distincția între Islam, credin țăși fundamentalismul islamic.
În Israel, anali știi Mossad vedeau noua atitudine a suveranului pontif
ca pe un prim semn c ădovezile prezentate lui Poggi fuseser ăacceptate.
Dar deoarece nu fu f ăcutănici o mi șcare imediat ăpentru a invita
Mossad -ul săcontribuie la în țelegerea papal ăasupra lumii, Papa se
convinse de valoarea dialogului pe care Poggi îl avusese cu Eli. La Tel Aviv,
Admoni îi spuse lui Eii s ăpăstreze contactul cu Poggi. Ace știa continuar ă
săse întâlneasc ăîn diferite ora șe europene, uneori la ambasada Israelului,
alteori la câte o nun țiaturăpapală. Discuțiile lor vizau teme largi, dar
aproape mereu concentrate pe dou ăaspecte: situa ția din Orientul Mijlociu
și vizita Papei în Țara Sfânt ă. Legate de acestea era efortul continuu al lui
Ioan Paul de a g ăsi o casăpentru OEP.

Poggi lăsăclar săse înțeleagăca Papa avea o simpatie și o fascina ție
fațăde Yasser Arafat. Io an Paul nu împ ărtășea ideile unora ca Rafi Eitan,
David Kimche sau Uri Saguy, conform c ărora liderul OEP era, dup ăcum
spunea Eitan "un criminal nemilos, și un măcelar al femeilor și copiilor
noștri pe care l -as ucide cu mâinile mele."
Pentru suveranul pon tif, crescut în mijlocul eroicei rezisten țe poloneze
fațăde naziști, Arafat era un oprimat atr ăgător, o figur ăcarismatic ăîn
permanen țăcapabilăsăscape din variatele atentate puse la cale de
Mossad pentru a -l ucide. Poggi îi repovesti lui Eli c ăArafat îi povesti se
odatălui Ioan Paul cum î și dobândise el un al șaselea sim ț—"și într -o
anumitămăsură, un alșaptelea" —pe când se afla în pericol. "Un astfel de
om merit ăsătrăiască", îi spuse Poggi lui Eli.
Prin astfel de crâmpeie, Eli reu și săobținăo imagine clar ăa gândirii
Papei. Dar Ioan Paul punea mai mult pre țpe adev ărul istoric conform
căruia rădăcinile evreie ști ale Cre știnătății nu trebuiau nicicând uitate, iar
anti-semitismul, atât de acut în iubita sa Polonie, trebuia eradicat.
În mai 198 4, Poggi îl invit ăpe Eli la Vatican. Cei doi discutar ăore
întregi în biroul arhiepiscopului din Palatul Apostolic. Nici pân ăîn ziua de
azi nu se știe ce au vorbit.
În Israel, era din nou scandal în comunitatea de spionaj. Cu o lun ăîn
urmă, pe 12 aprili e, patru terori ști OEP r ăpiserăun autobuz cu 35 de
pasageri care se îndrepta în sud, c ătre orașul Ashqelon. Versiunea oficial ă
a incidentului a fost c ăagenții Shin Beth luaser ăcu asalt autobuzul și, în
schimbul de focuri care a urmat, doi terori ști fuse serăuciși iar cei doi care
fuseserărăniți muriser ăîn drum spre spital.
Articolele din ziare povesteau c ăaceștia au fost lua ți de lâng ă
autobuz, vizibil foarte pu țin răniți. Ieși la iveal ăcăfuseserăatât de r ău
bătuți în ambulan țăde către ofițeri ai Shin Beth încât murir ăamândoi.
Mossad -ul, deși nu fusese implicat direct, primi condamnarea
internaționalăpentru acest incident.
Din cauza acestei întâmpl ări, Poggi îi explic ălui Eli c ăPapa nu putea
stabili leg ături diplomatice cu Israelul. Pân ăcând o va face, sublinie Eli,
nu se putea pune problema unei vizite a Papei în Țara Sfânt ă.
Totuși, ca un pas pe drumul pe care se angajaser ă, cei doi c ăzurăde
acord cădiscuția nu era încheiat ă.
Pe 13 aprilie 1986, Ioan Paul f ăcu ceva ce nici un suveran pontif nu
mai făcuse. Intr ăîn Sinagoga din Roma de pe Lungotevere dei Cenci, unde
îl îmbrățișa pe rabinul șef al ora șului. Ambii îmbr ăcați în haine de gal ă, au
mers în lini ște către teva, platforma de unde se cite ște Tora.
Undeva în fundul templului st ătea Eli, care jucase și el rolul s ău în
îndeplinirea acestui moment istoric. Cu toate acestea, nu fusese ob ținut
ceea ce dorise Israelul —recunoa șterea diplomatic ăpapală.
Aceasta avea s ăvinăabia în decembrie 1993, când, în ciuda
obiecțiilor continue ale conse vatorilor din secretariatul de stat, leg ăturile
diplomatice fur ăstabilite.
La vremea aceea, Nahum Admoni nu mai era director Mossad.
Succesorul s ău, Shabtai Shavit, continu ăprocesul delicat de apropiere
aMossad -ului de Vatican. Parte din aceast ăîncercar e era făcutăpentru a -i
arăta papei c ăatât Israelul cât și OEP aveau în sfâr șit un interes real în a
ajunge la o în țelegere, și admiteau c ăfundamentalismul islamic reprezenta
o amenin țare. Papa Ioan Paul r ămase cu cicatricile fizice ale acestui
adevăr.
În acest timp, Mossad -ul se ocupa de un continent în al c ărui viitor
Vaticanul î și punea mari speran țe—Africa. De acolo a ștepta Sfântul
Scaun s ăvadărăsărind într -o zi primul Pap ăde culoare al bisericii. Dar

tot aici, Mossad -ul se dovedise deja a fi exp ert în arta ascuns ăa ațâțării
unui serviciu secret împotriva altuia, în scopul de a -și asigura propria sa
poziție.
CAPITOLUL 13
Legături africane
Situat la câteva str ăzi depărtare de vechiul hotel Norfolk din Nairobi,
Clubul Oasis devenise de mult locul preferatul oamenilor de afaceri din
Kenya. Aici puteai bea toat ănoaptea în întuneric și apoi merge în camerele
din spate înso țit de una dintre fete, dup ăce-i vedeai carnetul de sănătate
pentru a te asigura c ănu are vreo boal ăvenerică.
Din 1964, clubul avusese și altfel de clien ți, chinezi în ținutăsafari,
ruși cu fața aspră,și bărbați care puteau proveni din orice țarăa bazinului
mediteranean. Ace știa nu veneau la club pe ntru berea rece sau, dup ăcum
suna reclama localului, pentru „cele mai fierbin ți fete din Africa". B ărbații
lucrau pentru serviciile secrete care se luptau s ăcâștige teren în centrul
Africii, unde cândva numai MI6 -ul britanic ac ționase în secret. Erau
reprezentan ții Serviciului Secret Chinez (CSIS), KGB -ului sovietic și ai
Mossad -ului.
Se zvonea c ăîn jur de zece agen ți katsa erau r ăspândiți de-a lungul
ecuatorului, activând pentru Dares Salaam, din Oceanul Indian pân ăla
Freetown și Atlantic. De ținând un număr impresionant de pa șapoarte
false, ace ști agenți tineriși extrem de bine preg ătiți, în afara cuno ștințelor
pe care le aveau, înv ățaserănoțiuni de baz ădin medicin ăși chirurgie, ceea
ce le permitea s ăsupravie țuiascăîn jungl ă, tărâmul leilor și triburilor
ostile.
Aventura african ăa Mossad -ului a început la pu țin timp dup ăce
Castro a venit la putere în Cuba în 1959 și a început s ă-și exporte
revoluția. Avu primul succes când loc țiitorul s ău, John Okello, un
autodidact, dup ăce fu găsit în jungl ădeun recrutor al lui Castro urm ăun
scurt curs despre luptele de gheril ăla Havana, și trimis apoi s ăcucereasc ă
insula Zanzibar de pe coasta Africii de Est. Dimensiunile sale —avea 136
kg—îi speriar ăpânăla îngenunchere pe membrii cei m ărunți ai poli ției.
Armata jerpelit ăa lui Okello î și impuse autoritatea brutal ăasupra unei
populații ale cărei singure arme erau uneltele primitive cu care recoltau
mirodeniile care f ăcuserăZanzibar -ul cunoscut în toat ălumea. Insula
deveni baza de unde Castro p ătrunde a în inima Africii, în portul Dar es
Salaam tr ăiași popula ție de etnie chinez ăcare anun țăguvernul de la
Beijing ce se întâmpla. Dându -și seama c ărevoluția care se pune la cale
putea oferi Chinei o mai mare influen țăasupra continentului, CSIS hot ărî
săse infiltreze în zon ăși să-i ajute cât mai mult pe revolu ționari.
Între timp, Castro puse la cale o opera țiune de propor ții pentru a
cubaniza mi șcarea de eliberare a negrilor care avea s ăizbucneasc ă.Ținta
era portul Casablanca de pe coasta vestic ăa Africii. Aici ajungeau nave
cubaneze cu arme care, pe ruta de întoarcere la Havana erau înc ărcate cu
luptători de gheril ăstrânși din toat ăAfrica central ă, în curând CSIS ajut ă
la selectarea lor.
Gândul c ămii de revolu ționari preg ătițiși bine înarma ți seaflau la
numai câteva ore de Israel, îi alarma pe politicienii și serviciile secrete
israeliene. îns ăa provoca aceast ăarmatăde gheril ăcare nu -i amenin țase
în nici un fel, ar fi dus la confrunt ări pe care Israelul nu le dorea. Deja
implicați în lupta îm potriva terori știlor arabi, o confruntare direct ăcu

revoluționarii negri era de evitat. Meir Amit le d ădu ordin agen ților katsa
din Africa s ăstea cu ochii pe ei, f ărăsăse implice activ.
Intrarea KGB -ului în scen ăschimbăînsătoate acestea. Ru șii venis eră
cu o ofert ăpe care viitorii revolu ționari nu o puteau refuza: ocazia de a fi
antrena ți la Universitatea Patrice Lumumba din Moscova. Acolo aveau s ă
învețe, direct de la cei mai buni instructori KGB, tactici de gheril ădarși
cum săle foloseasc ăsub p retextul întrajutor ării celor s ărăciți, slabi și
neînsemna ți din statele democratice. Pentru a -și vinde mai bine ideea,
KGB-ul aduse câ țiva dintre cei mai de succes absolven ți de la Patrice
Lumumba: terori ști arabi.
Meir Amit le trimise agen ților katsa, ca întăriri, agen ți kidon. Prin
noile sale ordine cerea acestora s ăîmpiedice cu orice chip leg ăturile dintre
rușiși africani, precum și dintre KGB și CSIS; s ăomoare activi ști arabi de
câte ori aveau ocazia; și săstabileasc ălegături cu revolu ționari afri cani
negri, promi țându -le căIsraelul le va urm ări pașii către progres dincolo de
tacticele de gheril ă, ajutându -le organiza țiile săobținărecunoa ștere
politică. Israelul nu cerea în schimb decât garan ția cănu va fi afectat de
aceste mi șcări.
Clubul Oasi s începuse s ăparticipe la lupta pentru inimile și gândurile
revoluționarilor arabi. Noaptea aveau loc aici discu ții interminabile despre
cum, fărăpublicitate, terorismul era o arm ăcu gloan țe oarbe, și despre
nevoia de a nu pierde niciodat ădin ochi scop ul suprem: libertate și
independen ță, în atmosfera înc ărcatăa clubului se puneau la cale planuri,
se încheiau afaceri, erau identificate ținte pentru execu ție sau distrugere.
Unele victime urmau s ăfie prinse în ambuscade pe vreun drum l ăturalnic,
altele ucise în somn. Ast ăzi avea s ăfie un agent KGB, mâine un spion
CSIS. Fiecare parte d ădea vina pe cealalt ăpentru ceva ce f ăcuse de fapt
Mossad -ul.
În Oasis, nop țile urmau s ăse desfășoare în continuare la fel, cu noi
planuri puse la punct în jurul meselor de bambus, în timp ce ploaia se
rostogolea pe dealuri și bătea acoperi șul de tinichea.
Meir Amit î și inform ăagenții despre tot ce aflase în leg ăturăcu CSIS.
Serviciul avea o tradi ție în spionaj veche de mai bine de 2.500 de ani. Timp
de secole, acesta îl ajutase pe împ ărat să-și spioneze supu șii, însă, o dată
cu venirea la putere a lui Mao și mai apoi a lui Den Xiaoping, strângerea
de informa ții, precum și multe probleme de ordin na țional, căpătarăo
nouădirecție. CSIS începu s ăse extind ăîn Statele Uni te, Europa, Orientul
Mijlociu și în cele din urm ăși în Africa.
Aceste re țele nu erau folosite doar pentru a spiona: reprezentau rute
importante în traficul cu droguri și spălarea de bani. Cu aproape jum ătate
din produc ția de opium cultivat ăla porțile Rep ublicii Populare, în
Triunghiul de aur —Thailanda, Laos și Myanmar —CSIS lucra mân ăîn
mânăcu grup ări ale Triadei1, pentru a introduce ilegal droguri în vest.
Deoarece Hong Kong -ul era recunoscut drept unul dintre cele mai mari
centre de sp ălare a banil or, CSIS avea acoperirea perfect ăpentru
ascunderea profiturilor Chinei de pe urma traficului cu droguri. Astfel
fuseserăfinanțate opera țiunile din Africa. Ace ști bani fuseser ădin 1964
exclusiv sub controlul directorului general al CSIS, Qiao Shi.
Un ti p înalt, c ăruia îi pl ăcea coniacul fran țuzescși trabucurile
cubaneze, avea în subordinea sa sute de spioni și un buget pentru mit ăși
șantaj care nu se putea compara decât cu cel al KCB -ului. Lag ărele de
muncădin centrul Chinei erau pline de cei care înd răzniserăsă-l înfrunte
pe Qiao. Profilul psihologic alc ătuit de Mossad descria un om a c ărui
întreagăcarierăfusese construit ăpe mișcări ingenioase secrete.

Activitățile CSIS în Africa erau sub comanda local ăa colonelului Kao
Ling2, figura legendar ăaserviciului, care î și câștigase reputa ția în Nepal și
India prin tacticile sale subversive. Avându -și cartierul general în Zanzibar,
Kao Ling ducea o via țăîmbelșugatăși avea o mul țime de femei nubile ca
amante. Se deplasa prin Africa central ăca un anima l de prad ăși dispărea
din când în când cu s ăptămânile. De fiecare dat ăcând venea la Nairobi, în
Oasis aveau loc adev ărate orgii. Fumul dulce al be țișoarelor parfumate se
simțea peste tot în club. Se serveau delicatese aduse direct din China.
Prostituatel e africane erau îmbr ăcate în cheongsams; artificiile de interior
și servantele erau aduse din Hong Kong.
Luptătorii de gheril ăcare se întorceau din Cuba erau s ărbătoriți aici
înainte s ădisparăîn jungla african ăpentru a relua lupta. Unul dintre ei
obișnuia săînvioreze petrecerile bând un pahar cu sânge omenesc pe care
îl storcea din corpurile inamicilor pe care îi executa.
Între timp, Kao Ling î și extindea opera țiunile nu numai de -a lungul
Africii, dar și spre nord, în Etiopia, Yemenul de Sud și Egipt. Le dădea
teroriștilor sume substan țiale de bani pentru a lansa atacuri asupra
Israelului. Pentru CSIS, Israelul era un pion în mâinile Washingtonului și
oțintăfireascăpentru ceea ce Kao Ling numea „lupt ătorii mei pentru
libertate".
Meir Amit hot ărî căMossad -ul trebuia s ăînfrunte direct CSIS -ul.
Pentru început stric ăplanurile chinezilor de a înl ătura regimul pro -vest
Hastings Banda din Malawi. Apoi inform ăautoritățile keniene despre
amploarea re țelei chineze de pe teritoriu l țării. Mai târziu, guvern ul de la
Nairobi î și arătămulțumirea dând drept de survol for țelor aeriene
israeliene pentru a -și putea duce la îndeplinire misiunea din Entebbe.
Clubul Oasis fu închis, iar patronii chinezi trimi și acasă, deși susțineau
susși tare cănu erau decât oamen i de afaceri. Avuseser ănoroc, câ țiva
membri CSIS aveau s ărămânăpentru totdeauna în Africa, omorâ ți de
agenți katsași lăsați în savane drept hran ăpentru lei și leoparzi.
Cu cât chinezii încercau s ă-și ia revan șa în alte țări africane, cu atât
Mossad -ul devenea mai nemilos. Agen ții kidon îi urm ăreauși îi omorau pe
agenții CSIS oriunde ace știa își începeau o afacere. În Ghana, un agent
CSIS a fost împu șcat când ie șea cu prietena de la discotec ă. Un altul muri
în Mali într -o mașinăcapcană; în Zanzibar, încăperla coroanei CSIS, un
apartament în care locuiau angaja ți CSIS a fost ars din temelii, în timpul
unei vizite în teren, Kao Ling abia sc ăpăcu viațăcând, instinctiv, î și
schimbămașina în Brazzaville, Congo. Cel ălalt vehicul explod ăcâteva
minute ma i târziu. În Zambia, un agent CSIS a fost legat de un copac și
lăsat prad ăleilor.
Când Kwame Nkrumah, conduc ătorul pro -chinez din Ghana f ăcu o
vizităoficialăla Beijing, Mossad -ul puse la cale revolta care duse la
înlăturarea de la putere a lui Nkrumah, precum și distrugerea
infrastructurii CSIS existente în țară.
Timp de trei ani, Mossad -ul purt ăun război criminal de uzur ă
împotriva CSIS, pe întreg teritoriul Africii. Și uniiși ceilalți erau nemilo și.
Când un agent katsa fu prins de o echip ăde soc CSI S, aceștia îl aruncar ă
la crocodili, îl filmar ăîn ultimele momente de via țăîn apăși trimiser ă
casetașefului unit ății Mossad locale. Acesta se va r ăzbuna trimi țând
personal o rachet ădirect în cl ădirea de unde ac ționa CSIS. Trei chinezi
furăuciși.
În cele din urm ă, printr -un intermediar —președintele Mobutu al
Zairului —CSIS anun țăMossad -ul cănu mai vroia s ăcontinue; mai
degrabăaveau un interes comun în eradicarea influen ței rusești pe
continent. Propunerea se potrivea de minune cu politica Mossad -ului față

de marile puteri, cuprins ăîn expresia lui Meir Amit: „Dezbinându -i vom
ajuta Israelul s ăsupravie țuiască".
În timp ce CSIS și Mossad -ul se aflau în conflict, KGB -ul făcuse
progrese în preluarea planurilor lui Castro de a cubaniza Africa. Direct orii
KGBși biroul politic se întâlniser ăla Kremlin și căzuserăde acord ca
Rusia s ăsusținăîntreaga economie cubanez ă. Condițiile erau destul de
atrăgătoare pentru a asigura o na țiune de 7 milioane de oameni s ăintre în
mâneca Uniunii Sovietice, în schi mb, Castro accept ăcomunismul rusesc
în detrimentul celui chinezesc, ca fiind cel mai potrivit pentru Africa. De
asemenea, se învoi s ăprimeasc ă5.000 de consilieri care aveau s ă
antreneze serviciul cubanez de securitate, DCI, cum s ăopereze „corect" în
Africa.
Cubanezii începur ădeci săcoopereze cu KGB -ul pe tot teritoriul Africii
negre, în șase luni, fiecare act terorist din Africa era controlat de ru și. Din
bazele din Orientul Mijlociu pe care le înfiin țase pentru preg ătirea
teroriștilor, KGB -ul îi duce a pe cei mai buni în Africa, pentru a lupta
împotriva regimului de apartheid din Africa de Sud. în curând, terori știi
din Europa, America Latin ăși Asia își aduceau și ei contribu ția în Angola,
Mozambic și altețări vecine cu Africa de Sud.
Dupăcum spunea Meir Amit, „Atmosfera începea s ăse încing ăde-a
binelea la sud de ecuator", î și dădu seama c ăera o chestiune de timp pân ă
când ace ști mercenari c ăliți în lupt ăaveau s ă-și îndrepte privirile spre
Israel. Oferta primit ăde la CSIS de a lupta împreun ăîmpotriva unui
inamic comun —KGB-ulși teroriștii săi—a fost primit ăcu bucurie de
directorul Mossad. Chinezii începur ăsăle dea informa ții despre mi șcările
arabilor în interiorul și exteriorul Africii. Câ țiva dintre ace știa furăuciși
prin metodele obi șnuite ale Mossad -ului, cu ma șini capcan ăsau explozibil
amplasat în camere de hotel, într -una din da ți, Mossad -ul puse o bomb ăîn
scaunul de toalet ăal unui mercenar cazat la un hotel din Khartoum și
care era deranjat la stomac. Partea inferioar ăa corpului îi explod ăîn
bucăți când trase apa.
Mossad -ul îșiținu partea de învoial ă, anunțând CSIS c ăMoscova
plănuia săofere un ajutor financiar substan țial uneia dintre cele mai
săracețări din lume, Somalia. Beijing -ul dublănumaidecât oferta. Apoi,
Mossad -uldădu o mân ăde ajutor Chinei în Sudan, unde Moscova f ăcuse o
portițăprin guvernul militar al pre ședintelui Nimeri, îns ăcând directorul
refuzăsădevinăcomplet dependent de ru și, KGB -ul planific ăo lovitur ăde
stat. Mossad -ul anun țăCSIS-ul care îl infor măpe Nimeri. Acesta îi expulza
pe toți diploma ții rușiși suspend ăproiectele sovietice de ajutorare.
Dupăce învrăjbi cele dou ăputeri comuniste, timp în care, dup ăcum
avea săspunăMeir Amit mai târziu, „ne -am infiltrat în structura african ă",
Mossad -ul își îndrept ăatenția asupra singurului serviciu secret african pe
care începuse s ă-l considere prieten: Biroul Securit ății de Stat, BOSS, cel
mai temut bra țal aparatului de securitate al Africii de Sud. BOSS se
asemăna cu Mossad -ul prin tehnicile de șantaj, răpire, falsificare,
interogare a prizonierilor, psihologia r ăzboiului și asasinat. La fel ca
Mossad -ul, BOSS avea mân ăliberăîn tratativele cu oponen ții.
Cele dou ăservicii devenir ăîn scurt timp partenere. De cele mai multe
ori în tandem, acestea acționau în Africa, animate de o „în țelegere" secret ă
între primul ministru al Israelului, Golda Meir și regimul de la Pretoria.
Primul rezultat a fost transportul de uraniu mineral c ătre Dimona.
Transporturile erau f ăcute prin curse comerciale El Al, de la
Johannes -burg la Tel Aviv, fiind trecute în înscrisurile oficiale ca utilaje
agricole. Oamenii de științăsud-africani au vizitat Dimona, fiind singurii
străini care cuno șteau adev ărata destina ție a clădirii. Când af ricanii

testarăun prototip de arm ănuclearăpe o insul ăpustie din Oceanul
Indian, speciali știi israelieni au fost prezen ți pentru a observa explozia. În
1972, Ezer Weizman, pe atunci înalt oficial în Ministerul Ap ărării
israeliene, se întâlni cu primul m inistru P. W. Botha la Pretoria, pentru a
se pune de acord asupra unei noi „în țelegeri". Dac ăuna dintre țări era
atacatăși necesita asisten țămilitară, cealalt ătrebuia s ă-i vinăîn ajutor.
Israelul furniza armatei sud -africane cantit ăți substan țiale de arme
fabricate de americani, primind în schimb permisiunea de a -și testa
primele arme nucleare produse la Dimona în insula din Oceanul Indian.
Pânăla acea dat ă, Mossad -ul strânsese leg ăturileși cu BOSS. Cum
nu reușiserădeloc săschimbe metodele brutale de interogare ale agen ților
serviciului african, instructorii Mossad le împ ărtășirăacestora câteva
metode care func ționau în Liban și nu numai: privarea de somn; s ăoblige
un suspect s ăstea lipit de un perete pentru lungi perioade de timp;
strângerea tes ticulelor; câteva tipuri de tortur ămentalăcare varia de la
amenințări pânăla execu ții false.
Agenții katsa activar ăalături de unit ăți BOSS în opera țiuni de sabotaj
înțările africane învecinate. Kidonii le ar ătarăsud-africanilor cum s ă
ucidăfărăa lăsa urme. Când Mossad -ul se oferi s ă-i localizeze pe liderii
Congresului Na țional African (CNA) -care trăiau în exil în Marea Britanie și
Europa —pentru ca BOSS s ă-i omoare, serviciul accept ăimediat oferta, în
cele din urm ă, guvernul de la Pretoria respins e propunerea, de team ăsă
nu piard ăsusținerea pe care o avea printre politicienii conservatori duri
din Londra.
Ambele servicii secrete —Mossad și BOSS —aveau aceea și idee
obsesivăcăAfrica se îndrepta înspre stânga, spre o revolu ție care avea în
celedin urm ăsăînghităambele țări. Pentru a preveni acest lucru, orice
metodăera permis ă. Alimentându -și reciproc temerile, nici unul dintre
servicii nu era îndur ător, ambele împ ărtășind un concept care se
autoalimenta, conform c ăruia numai ei știau cum s ă-i vinăde hac
inamicului, împreun ă, BOSS și Mossad deveniser ăcele mai temute servicii
secrete str ăine din Africa3.
Aceastăalianțănu era bine v ăzutăla Washington. CIA se temea c ăîi
va afecta propriile eforturi de a ține în frâu continentul negru. La
începuturile anilor '60, o dat ăcu colonizarea Africii, Agen ția deveni brusc
interesat ăde continent —o creștere fărăprecedent a activit ăților
clandestine. Se form ăun departament african, și pânăîn 1963, unit ăți CIA
fuseserăamplasate în fiecare țarăafricană.
Unul dintre primii care au activat în Africa a fost Bill Buckley, r ăpit
mai târziu și ucis de terori ști Hezbollah la Beirut. Buckley avea s ă-și
aminteasc ă, cu pu țin timp înainte de capturarea sa, c ă„Erau vremuri
agitate în Africa, atunci când toat ălumea se lupta pentru ciolan. Noi
sosisem cam târziu la petrecere, iar Mossad -ul ne privea ca și cum eram
picați din cer".
La Washington, Departamentul de Stat f ăcu eforturi discrete dar
hotărâte pentru a reduce influen ța israelian ăîn Africa. L ăsăsăseafle
detalii despre cum câteva sute de evrei din Africa de Sud se duseser ăîn
nord pentru a ajuta Israelul în R ăzboiul Suezului. Dou ăzeci de țări
africane încetar ărelațiile diplomatice cu Ierusalimul. Printre acestea se
numărași Nigeria. Ruptura ar fi pu tut da o lovitur ăputernic ăIsraelului:
Nigeria furniza peste 60% din rezervele de petrol ale țării, primind în
schimb armele pe care S.U.A. le furnizase cândva Israelului, în ciuda
embargoului diplomatic, primul ministru Yitzhak Shamir fu de acord s ă
furnizeze în continuare arme Nigeriei, în schimbul petrolului. Pentru
Buckley era un prim exemplu al acestei politici realiste. Un altul a fost

felul în care Mossad -ul hotărî săîl susținăpe vechiul s ău partener, BOSS.
în 1982, în timpul invaziei israeliene î n Liban, Mossad -ul găsi o mul țime
de documente care dezv ăluiau leg ături strânse între OEP și CNA, inamicul
numărul unu al BOSS. Materialele incriminatorii fur ăînmânate serviciului
în cauză, care putu astfel s ăaresteze și sătortureze sute de membri CNA.
Anii '80 însemnaser ănumai reu șite pentru Mossad în aventura sa
africană. Pe lâng ăînvrăjbirea chinezilor și a rușilor, pusese be țe în roate
CIA, MI6 și altor servicii secrete care ac ționau pe continent. Dac ăunul
dintre acestea îi amenin ța poziția, Mossad -ul îi făcea publice ac țiunile. În
Kenya un agent MI6 muri într -o explozie, în Zair, o re țea francez ăa fost
distrusă. În Tanzania, o opera țiune secret ănemțeascăa fost abandonat ă
dupăce a fost descoperit ăde un ziarist local pl ătit de Mossad.
Când lider ul terorist Abu Nidal —care pusese la cale asasinarea
ambasadorului Israelului în Marea Britanie, Shlomo Argov, pe 3 iunie
1982, în fa ța hotelului londonez Dorchester -încerca s ă-și piardăurma în
Sudan, Mossad -ul promise autorit ăților căIsraelul le va da un milion de
dolari pentru capturarea sa, viu sau mort. În cele din urm ăNidal fugi la
Bagdad.
În aproximativ zece țări, Mossad -ul exploata na ționalismul african.
Printre agen ții care au activat în mai multe astfel de țări, se num ărăși
Yaakov Cohen, care avea să-și aminteasc ă: „Le -am furnizat informa ții
pentru a r ămâne în fruntea opozi ției, înțări ca Nigeria, rivalitatea dintre
triburi a dus la r ăzboi civil. Politica noastr ăera sălucrăm cu oricine vroia
sălucreze cu noi. Asta ne -a ajutat s ăștim tot c e mișca înțara respectiv ă.
Cea mai mic ăschimbare de atitudine care putea afecta Israelul era imediat
raportat ă".
Înainte s ămeargăîn Africa, Cohen se remarcase în misiuni sub
acoperire în Egipt și altețări. Ca element ale deghiz ării sale, Mossad -ul
aranja ca înf ățișarea lui Cohen s ăfie schimbat ăde un chirurg plastician,
care îi modific ătrăsătura proprie na ției—nasul. Când se întoarse de la
spital, nici chiar propria nevast ănu-l recunoscu pe Cohen cu nasul cel
nou.
Pe 31 decembrie 1984, raportul zi lnic pe care îl primea Nahum
Admoni con ținea informa ții despre o lovitur ăde stat în Nigeria. O grupare
militarăcondusăde General Maior Muhammad Buhari preluase
conducerea. Primul lucru pe care a vrut s ă-lștie primul ministru Shamir
era modul în care av eau săfie afectate rezervele de petro! ale Israelului.
Nimeni nu putea spune exact. De -a lungul zilei încercar ăîn zadar s ăia
legătura cu noul regim.
A doua zi când veni la putere, Buhari întocmi o list ăcu foști membri
ai guvernului acuza ți de anumite c rime. Primul era Umaru Dikko, fostul
ministru al turismului acuzat c ăar fi furat câteva milioane de dolari
provenite din afaceri cu petrol, și care se aflau în trezoreria statului. Dikko
fugise din țarăși dispăruse, în ciuda eforturilor disperate care se făcură
pentru a -l găsi.
Admoni v ăzu în asta o șansă. Călătorind cu un pa șaport canadian —
un alt document preferat de Mossad în misiunile sale sub acoperire —
acesta zbur ăîn capitala nigeriana, Lagos. Buhari îl primi noaptea târziu.
Generalul asculta în ti mp ce Admoni îi f ăcea o propunere aprobat ăde
Rabin. În schimbul unei asigur ări căalimentarea cu petrol nu avea s ăfie
întrerupt ă, Mossad -ul se oferea s ă-l găseascăpe Dikko și să-l aducăîn
Nigeria. Buhari avu o întrebare: putea Mossad -ul sălocalizeze și banii
furați de Dikko? Admoni spuse c ăbanii erau mai mult ca sigur în conturi
elvețiene pe care era imposibil s ăle găseascăfărăajutorul lui Dikko.
Buhari zâmbi pentru prima oar ă. O dat ăce Dikko era adus înapoi în

Nigeria, nu era o problem ăsă-l facăsăvorbeasc ă. Buhari mai avu o ultim ă
întrebare: Ar fi acceptat Mossad -ul săcoopereze cu serviciul de securitate
nigerian și, o datăce Dikko era capturat, s ănu-și asume izbânda? Admoni
căzu de acord. Mossad -ul nu avea nimic de câ știgat de pe urma unei
operațiuni ce p ărea destul de simpl ă.
Rafi Eitan î și mobiliza spionii în întreaga Europ ă. Agenții katsa fur ă
trimiși în Spania și Suedia. Sayanim -ii din dou ăsprezece țări au fost
alertați: doctorii au fost anun țați săfie atenți în cazul în care Dikko soli cită
asistențămedicalăsau consult ăvreun chirurg plastician pentru a -și
schimba înf ățișarea; portarii hotelurilor din St. Moritz și Monte Carlo,
unde obi șnuia săstea Dikko, trebuiau s ăfie cu ochii în patru. Angaja ții
agențiilor de închiriat ma șini, de la Madrid și pânăla Munchen, au fost
instruiți săraporteze dac ăacesta închiria vreo ma șină; agenții de zbor au
fost ruga ți sădea telefon în caz c ăar fi cump ărat vreun bilet. Sayanim -ii
angajați ai companiilor de credit bancar fur ărugați săfie atențidacăîși
folosea cârdurile. Chelnerii memorar ădescrierea lui Dikko, croitorii îi
reținurădimensiunile, iar fabrican ții de cămăși îi luarămăsura gulerului.
Pantofarii de la Roma și pânăla Paris primir ăinforma ții despre faptul c ă
Dikko purta num ărul 45 la pantofii f ăcuți pe comand ă. La Londra, Robert
Maxwell fu rugat s ă-și întrebe cuno ștințele sus -puse printre diploma ții
africani din Londra dac ăștiau ceva de Dikko. Ca to ți ceilalți, nu reu și să
ajungăla nici un rezultat.
Totuși, Admoni intui c ăDikko se ascundea în Londra -orașul devenise
locul ideal pentru oponen ții noului regim —așa căîși trimise cei mai buni
oameni aici. Cu ei sosir ăși agenți ai securit ății nigeriene, condu și de
Maiorul Muhammad Yusufu. Ace știa închinar ăun apartament pe Strada
Cromwell. Agen ții katsa aleser ăhoteluri care ad ăposteau turi ști africani.
Lucrând separat, cele dou ăgrupări se infiltrau în numeroasa
comunitate nigeriana din Londra. Oamenii lui Yusufu pretindeau c ăsunt
refugiați diziden ți ai noului regim, iar agen ții ka sta treceau drept
simpatizan ți ai africanilor negri care vroiau s ăînlăture regimul din Africa
de Sud. Treptat, reduser ăcăutarea din partea vestic ăa Londrei la zona din
jurul Hyde Park -ului, unde tr ăiau în exil mul ți nigerieni boga ți, începur ă
săverific e registrele electorale puse la dispozi ția oricui în prim ăriile din
zonă. Oricât ar fi încercat nu ajungeau la nici un rezultat.
Apoi, la șapte luni dup ăce fugise din Lagos, Dikko ap ăru. La 30 iunie
1984, un katsa care mergea cu ma șina pe Queensway, o art erăaglomerat ă
care dădea din strada Bayswater, v ăzu un om care sem ăna cu Umaru
Dikko. Era mai b ătrânși mai slab, îns ăfața latăși ochii negri, care nu
privirăprea mult ma șina agentului, erau inconfundabili.
Găsind un loc de parcare, israelianul îl urm ări pe jos pe Dikko, pân ă
la o cas ădin apropierea Dorchester Terrace. Admoni fu imediat informat.
Ordonăca deocamdat ăsăfie supravegheat ănon-stop casa. Timp de trei
zile, doi agen ți îl supraveghear ăîncontinuu pe Dikko. între timp, nigerienii
își folosi serăambasada pe post de baz ăunde preg ăteau o r ăpire dup ă
modelul celui al lui Adolf Eichmann.
În mod obi șnuit, un rol cheie fu atribuit unui outsider, un apreciat
doctor, Levi -AireShapiro, anestezist -consultant și director al unei unit ăți
de terapie inte nsivăla Spitalul Hasharon din Tel Aviv.
Fusese recrutat de Alexander Barak, un katsa care f ăcuse apel la
patriotismul doctorului. Acesta accept ăsămeargăla Londra și să
cheltuiasc ămia de dolari pe care i -o dăduse Barak pe echipament medical
care includ ea anestezice și o sond ăendotraheal ă. La Londra avea s ă
primeasc ămai multe instruc țiuni. Shapiro refuz ăo recompens ămaterial ă
pentru serviciile sale, spunând c ăera mândru s ăserveasc ăIsraelul. Un alt

katsa, Felix Abithol, ajunse la Londra pe 2 iulie, cu o curs ăde la
Amsterdam. Se caz ăla hotelul Russell Square. Prima indica ție pe care i -o
dădușefului echipei nigeriene a fost s ăînchirieze o dub ă. Oamenii lui
Yusufu aleser ăo mașinăde un galben țipător. Acesta fu probabil
momentul când planul începu săse destrame.
În noaptea de 3 iulie, un avion 707 al Nigerian Airways ateriza pe
aeroportul Stanstead, la 50 km dep ărtare de Londra. Venise gol de la
Lagos. Pilotul inform ăautoritățile aeroportului c ăveniserăsătransporte
niște colete diplomatice de l a ambasada londonez ă. Alături de echipaj mai
călătoriserăși câțiva membri ai securit ății nigeriene care s -au identificat ca
atare, spunând c ăei trebuiau s ăridice coletele. Prezen ța lor fu raportat ă
Departamentului special al Scotland Yard -ului. Se zvoni se căregimul
militar din Lagos amenin ța exilații din Londra. Celor de la securitate li s -a
spus cănu aveau voie s ăpărăseascăaeroportul.
A doua zi pe la prânz, duba galben ăieși dintr -un garaj pe care un
nigerian îl închinase în Notting Hill Gate. La vo lan era Yusufu. în spate, dr.
Shapiro st ătea ghemuit lâng ăo cutie. Lâng ăel erau înghesui ți Barak și
Abithol. Pe la prânz, c ăpitanul navei 707 anun țăla Stanstead c ăaveau s ă
decoleze în acea dup ă-amiazăla ora trei. S -a precizat c ăîncărcătura era
compus ădin dou ălăzi cu „documente" pentru Ministerul Afacerilor
Externe din Lagos. Actele întocmite cereau imunitate diplomatic ăpentru
ambele containere.
Puțin înainte de amiaz ă, duba parc ăîn fața casei din Dorchester
Terrace. La pu țin timp, Umaru Dikko ie șisăia masa cu un prieten într -un
restaurant din apropiere. Secretara sa, Elizabeth Hayes tocmai se uita pe
geam. Când femeia privi în alt ăparte, u șa din spate a dubei se deschise
bruscși „doi bărbați cu pielea închis ăla culoare îl în șfăcarăpe dl. Dikk o,
băgându -l cu forța în ma șină. Apucănumai s ățipe înainte ca b ărbații să
sarăînăuntru iar duba s ădemareze în vitez ă".
Revenindu -și din soc, secretara sun ăla 999. Dup ăcâteva minute,
poliția era la locul faptei, împreun ăcu comandantul William Huckle sby de
la Echipa Anti -Tero a Scotland Yard -ului. Acesta b ănuia ce se întâmplase.
Fiecare port și aeroport a fost alertat. Pentru Hucklesby, situa ția își avea
dificultățile sale. Dac ăDikko fusese r ăpit de regimul nigerian, asta avea s ă
ridice întreb ări pol itice delicate. Ministerul Britanic de Externe și Downing
Street au fost alertate, Hucklesby primi ordine s ăacționeze cum credea de
cuviință.
Cu puțin înainte de ora trei, duba ajunse la terminalul Stanstead.
Yusufu flutur ăun pașaport diplomatic nigerian în fața ofițerilor de la
vamă. Aceștia privir ăcum cele dou ălăzi erau înc ărcate la bordul
aeronavei. Unul dintre ofi țeri, Charles Morrow, î și aducea aminte: „Era
ceva ciudat cu unul dintre containere. Apoi am auzit ni ște sunete ie șind
dintr -unul. Mi -am s pus, ce dracu'. Imunitate diplomatic ăsau nu, trebuia
săvăd ce era în ăuntru".
Lăzile furădescărcateși duse într -un hangar, în ciuda protestelor
furioase ale lui Yusufu care sus ținea căerau protejate de imunitate
diplomatic ă. În primul container fi desc operit Umaru Dikko, legat și
inconștient din cauza anestezicelor. Lâng ăel era dr. Shapiro cu o sering ă
în mână, gata să-i măreascădoza de drog. în gura lui Dikko era b ăgatăo
sondăca sănu se înece cu propria vom ă. În celălalt container st ăteau
înghesui ți Barak și Abithol.
La proces ambii agen ți au sus ținut cu îndârjire c ăerau mercenari care
acționau în numele unui grup de oameni de afaceri nigerieni care vroiau
să-l judece pe Dikko acas ă. Unul dintre cei mai buni și mai scumpi avoca ți
din Marea Britani e, George Carmen de la Queen's Council, fusese angajat

să-i apere, în pledoaria final ăspuse cur ții: „Poate c ăcea mai plauzibil ă
explicație este c ăserviciul secret israelian nu fusese niciodat ăpe deplin
îndepărtat de aceast ăoperație".
Acuzarea nu prezent ănici o dovad ăcare săincrimineze Mossad -ul.
Aceasta i -ar fi revenit judec ătorului. Acesta spuse juriului c ă„Toate
dovezile duc indiscutabil c ătre Mossad".
Barak fu condamnat la 14 ani de închisoare, iar dr. Shapiro și Abithol
la câte 10 ani fiecare. Yusufu primi 12 ani. To ți furăeliberați pentru bun ă
purtare și deporta ți în liniște către Israel. A șa cum se întâmplase și cu alții
înaintea lor care serviser ăbine Mossad -ul, serviciul f ăcu tot posibilul ca
aceștia săstea la ad ăpostșisănu trebuiasc ăsărăspundăla întreb ări
incomode, cum ar fi dac ădr. Shapiro, care înc ălcase atât de flagrant
jurământul lui Hippocrate, înc ămai practica medicina —și pentru cine.
MI5 îi spuse lui Nahum Admoni c ădacămai calc ăstrâmb, Mossad -ul
avea săfie tratat ca un serviciu neprieten, îns ăla acea dat ă, directorul
Mossad -ului plănuia înc ăo operațiune menit ăsăarate Marii Britanii cine
îi erau adev ărații dușmani —și în acela și timp pentru a câ știga simpatie
pentru Israel.
CAPITOLUL 14
Bomba c ameristei
În 1986, într -o diminea țăseninăde februarie, dou ăavioane de
vânătoare ale avia ției israeliene coborâr ădeasupra unei nave libiene
Learjet care zbura de la Tripoli la Damasc. Avionul civil se afla în spa țiul
aerian interna țional, la 9.000 deas upra Mediteranei, gata s ăcoboare în
spațiul sirian. La bord erau delega ți ai grup ărilor palestiniene radicale și
nu numai, care se întorceau de la o conferin țăla care Mu'ammar Gadhafi
îi reunise pentru a discuta noi strategii în realizarea dorin ței obses ive a
liderului libian de a vedea Israelul alungat de pe fa ța pământului.
La vederea avioanelor care se pozi ționau de o parte și de alta a
avionului Learjet, cei 14 pasageri avur ăde ce săintre în panic ă. Patru luni
mai devreme, în ziua de mar ți 1 octombr ie 1985, aeronavele de lupt ăF-15
israeliene bombardaser ăsediul Organiza ției pentru Eliberarea Palestinei
din sudul Tunisiei, zburând în cerc pe distan țăde 9.000 m, ceea ce a
presupus alimentarea din zbor cu combustibil.
Raidul era un r ăspuns direct la u ciderea, cu câteva zile mai devreme
de către un tr ăgător OEP, a trei turi ști israelieni de vârst ămijlocie, în timp
ce aceștia se bronzau pe iahtul propriu în portul cipriot Larnaca. Fuseser ă
omorâți de Yom Kippur și multor israelieni m ăcelul le aminti de războiul
de Ziua Iert ării, când întreaga țarăfusese luat ăprin surprindere de
atacurile teroriste.
Deși înduraser ăaproape patru decenii de terorism, crimele îi
înspăimântar ăpurși simplu pe israelieni: turi știi fuseser ăținuți câțiva
timp ostatici la bo rdși lăsați să-și scrie ultimele gânduri înainte de a fi
uciși: prima a fost femeia, împu șcatămortal în stomac. Ceilal ți doi bărbați
furăobligați săo arunce peste bord. Apoi, unul dup ăaltul, ace știa fură
împușcați de aproape, în ceaf ă.
În războiul de propagand ăcare fusese mult timp o parte a r ăzboiului
dintre OEP și Israel, gruparea afirmase c ăcele trei victime erau agen ți
Mossad în misiune. Ace știa făcurăatât de plauzibil ăpovestea, încât ziarele
europene o identificar ăpe femeie ca fiind unul dint re agenții implica ți în
afacerea Lillehammer din 1973. Acea femeie era înc ăîn viațăși nu mai
lucra de mult pentru Mossad.

De atunci, presa arab ăîncepu s ăse umple de avertismente teribile,
conform c ărora Israelul urma s ăse răzbune. Multe dintre n ăscoci ri erau.
opera departamentului de r ăzboi psihologic al Mossad, pentru a l ăsa
milioanele de arabi s ămai fiarb ăpuțin în suc propriu.
Pasagerii aeronavei Learjet, care cu numai câteva ore înainte au pledat
pentru distrugerea Israelului la conferin ța libiana , văzurăcum fețele
necruțătoare ale du șmanilor îi iscodeau. Unul dintre pilo ții de vân ătoare
mișcăaripile avionului, semnalul universal pentru „urmeaz ă-mă",
recunoscut de orice pilot. Pentru a înt ări mesajul, israelianul ar ătăcu
mâna înainte și apoi în jos, spre Galileea. Femeile de la bord începur ăsă
se tânguie; unui b ărbați începur ăsăse roage. Al ții priveau fatalist înainte.
Cu toțiiștiuserăcăașa ceva se putea întâmpla oricând; blestema ții de
necredincio și erau la o arunc ăturăde bățde eiși îiputeau înha țădin zbor.
Una din aeronavele israeliene trase un foc de avertizare,
ame-nințându -l pe căpitanul avionului Learjet s ănu se gândeasc ăsă
cearăajutor avia ției siriene —care le putea veni în ajutor în câteva
minute. Frica pasagerilor crescu șimai mult. Aveau oare ei s ăsfârșească
la fel ca eroii lumii arabe?
Cu o lun ăînaintea raidului din Tunisia, o ambarca țiune de patrul ă
având doi agen ți Mossad la bord opri un mic vas numit Opportunity,
care-și făcea ruta obi șnuităîntre Beirut și Larnaca. Din cala ambarca țiunii
a fost scos Faisal Abu Sharah, un terorist c ăutat pentru crim ă. Acesta a
fost luat la bordul navei de patrul ăși apoi dus în Israel, unde a fost supus
unui interogatoriu brutal, repede judecat și băgat la pu șcărie. Viteza și
îndrăzneala unor astfel de opera țiuni amplifica și mai mult fa ța invincibil ă
pe care Israelul o ar ăta lumii arabe.
Astfel de incidente nu erau singulare. Lucrând cot la cot cu marina
puțin numeroas ăînsăbine antrenat ăa Israelului, Mossad -ul mai
intercept ăde atu nci câteva ambarca țiuniși aresta pasageri suspec ți de
terorism. Ins ănu numai coasta mediteranean ăa Israelului trebuia p ăzită;
Marea Ro șie era de asemenea un punct vulnerabil. Un agent Mossad din
Yemen a condus opera țiunea prin care fu împiedicat un plan OEP pentru
ca o nav ăde pescuit, dup ăce ar fi traversat Marea Ro șie pânăla stațiunea
israelian ăElat, să-și detoneze înc ărcătura de explozibil în apropierea
țărmului plin cu hoteluri. O canonier ăisraelian ăintercepta vasul de
pescuit și-i opri pe cei d oi terori ști sinuciga și înainte ca ace știa săarunce
în aer înc ărcătura.
În timp ce nava Learjet cobora spre nordul Israelului, pasagerii se
temeau c ăacestea puteau fi și consecin țele încăunui atac, cel f ăcut de un
alt erou de -al lor, Abu AI -Abbas; cu câ teva luni înainte, pe 2 octombrie
1985, teroristul deturnase nava de croazier ăitalianăAchille Lauro, ac țiune
ce avea s ădevinăcea mai spectaculoas ăpiraterie maritim ădin lume.
AI-Abbas îl omorî pe unul dintre pasageri, Leon Klinghoffer, un evreu
americ an paralizat, aruncându -l în apă.
Crima se transform ăîntr-un incident diplomatic, care implica și
scandaliza Israelul, Statele Unite, Egiptul, Italia, Siria, Cipru, Tunisia și
OEP cea f ărădețară; timp de câteva zile, criza d ădu ocol Mediteranei,
făcând publicitate hijacker -i!orși scoțând la iveal ăinteresul de sine care,
în Orientul Mijlociu era atitudinea de baz ăfațăde terorism. Deturnarea
vasului de croazier ăcare aducea turi știiși valuta forte atât de necesar ă
Israelului, urmat ăde moartea unui pa sager, ridic ăun val de nesiguran ță.
Crima se produse practic pe p ământ italian, la bordul navei genoveze
Achille Lauro. Ins ăItalia era foarte vulnerabil ăcând era vorba de terorism
și dorea ca incidentul s ăse sfârșeascăfărăvâlvă. Statele Unite vroiau să-și
răzbune cet ățeanul ucis. Pe teritoriul țării apărurăabțibilduri pe care scria

„Decât s ăvăînfuriați, mai bine v ărăzbunați", în cele din urm ădupăce au
făcut subiectul primei pagini a ziarelor, terori știi se predar ăautorităților
egiptene care îi lăsarăsa iasădințară—spre furia Israelului.
Câțiva dintre pasagerii aeronavei Learjet se întrebau dac ăaveau săfie
ținuți în semn de r ăzbunare în vreo închisoare israelian ă. Cu avioanele de
vânătoare care înc ămai zburau aproape arip ăîn aripă, aeron ava de
pasageri ateriza la o baz ăaviaticădin nordul Galileei. Acolo îi a ștepta o
echipăde interogatori de la Aman, c ărora Mossad -ul le spusese c ăla bord
se aflădoi dintre cei mai c ăutați teroriști din lume, renumitul Abu Nidal și
nu mai pu țin periculo sul Ahmed Jibril. în locul acestora, interogatorii se
trezirăpunând întreb ări unor arabi care se speriaser ăzdravănși ale căror
nume nici m ăcar nu figurau în baza computerizat ăa Israelului. Aeronavei
Learjet i se permise deci s ădecoleze cu to ți pasager ii la bord.
Israelul avea s ăsusținăcăplanul prinderii terori știlor fusese singurul
motiv pentru care obligase aeronava s ăaterizeze, îns ăîn interiorul
Mossad -ului persista convingerea c ănici o ocazie de a -i înspăimânta pe
arabi nu trebuia ratat ă. Inte rogatorii de la Aman erau mul țumiți la gândul
căpasagerii aveau s ătransmit ămai departe imaginea unui Israel
atotputernic.
Directorul de la Aman, Ehud Barak, era de p ărere căoperațiunea nu
fusese decât un alt exemplu al modului în care Mossad -ul lovea s ub
centurăși nu îi ascunse lui Nahum Admoni p ărerea sa.
Cum nu fusese niciodat ătolerant fa țăde greșeliși condamn ări,
directorul Mossad începu s ăpunăla cale un plan care, nu numai c ăavea
săpunăcapăt batjocurii f ăcute la adresa Mossad -ului la postur ile de radio
arăbești care îl acuzau c ăa forțat un avion civil neînarmat s ăaterizeze, dar
avea săopreascăși atacurile din interiorul comunit ății serviciilor secrete
israeliene —care spuneau c ăserviciul pe care îl comandau trebuia s ăse
gândeasc ăde douăori înainte s ă-i facăpe toți de râs.
Astfel începu o opera țiune care, printre altele, avea s ădistrugăviața
unei cameriste irlandeze îns ărcinate, și să-l trimităpe iubitul arab al
acesteia s ăispășeascăîn închisoare cea mai lung ăsentințădatăvreodată
de un tribunal britanic; o opera țiune care avea s ăle provoace cancelarului
german Helmut Kohl și primului ministru Jacques Chirac o imens ărușine;
avea să-l mai arate înc ăo datăpe Robert Maxwell în toat ăsplendoarea
„geniului" s ău manipulativ; s ăducăla excluderea Siriei de la masa
negocierilor diplomatice și săoblige toate acele posturi de radio ar ăbești
care își bătuserăjoc de Mossad, s ă-și schimbe frecven ța.
Ca toate opera țiunile,și aceasta a avut parte de momente de mare
tensiune și așteptar e liniștită. A fost vorba de disperare, furie și trădare,
însăpentru oameni ca Nahum Admoni, asemenea intrigi erau îns ăși
esența vieții, începuse s ă-și punăîncontinuu aceea și întrebare: Poate avea
sorți de izbând ă? O săcreadălumea c ăa fost într -adevărașa?Și,
bineînțeles, adev ărul avea s ărămânăveșnic necunoscut?
Mai exact, Mossad -ul mobiliza doi oameni foarte diferi ți pentru
aceastăoperațiune. Unul dintre ei era un katsa care activase în Marea
Britanie sub numele de Tov Levy. Cel ălalt era un inform ator palestinian cu
numele de cod Abu. Palestinianul fusese prins de Mossad c ăfura dintr -un
fond OEP pe care îl administra într -un orașde la grani ța Israelului cu
Iordania. Mizând pe teama acestuia c ăinfracțiunea putea ajunge la
urechile șefului printr -un telefon anonim —care ar fi dus la moartea sa,
Mossad -ul îl oblig ăpe Abu s ăplece la Londra, îi f ăcurădocumente false
conform c ărora era un om de afaceri și îi dădurăbani cât s ă-i ajungă
pentru „statutul" s ău de cheltuitor. Tov Levy fusese desemnat p entru a -l
controla.

Abu ilustr ăîntru totul defini ția clasic ăa agentului dat ăde Uzi
Mahnaimi, un fost membru al comunit ății servicii lor secrete israeliene: „î ți
petreci ore, chiar și zile întregi cu el; îl înve ți tot ce trebuie s ăștie, îl
însoțești lacursuri, îl aju ți, te împrietene ști cu el, te ui ți la fotografiile lui
de familie, știi ce vârst ăau copiii s ăi. însăagentul nu este o fiin țăumană;
nu trebuie niciodat ăsă-l consideri astfel. Agentul este numai o arm ă, o
coadăde topor, ca un Kalashnikov —asta-i tot. Dac ătrebuie s ă-l trimiți la
spânzur ătoare, nu trebuie s ăai remusc ări. Agentul va fi mereu un num ăr
de cod, niciodat ăo persoan ă".
Abu își juca de minune rolul și deveni o figur ăobișnuităla mesele de
joc din Mayfair. Datorit ăsuccesul ui, apetitul sexual și bețiile îi erau
tolerate. Pentru c ăfrecventa acelea și locuri ca și trafican ții de arme și
susținătorii boga ți ai OEP, Abu afl ăinforma ții datorit ăcărora Mossad -ul
putu să-și loveasc ăadversarii, în numai câteva s ăptămâni, 15 agen țiOEP
furăuciși de serviciul secret israelian ca urmare a informa țiilor furnizate
de Abu.
Unele dintre întâlnirile cu Tov Levy avuseser ăloc în barurile și
restaurantele Hotelului Hilton din Park Lane. Acolo lucra o irlandez ădin
Dublin, Anne -Marie Murphy.
Ca mul ți alții, aceasta fusese ispitit ăsătraverseze Marea Irlandei,
pentru a câ știga bani buni la Londra. Singura slujb ăpe care o putu c ăpăta
a fost aceea de camerist ă. Orele de lucru erau lungi, iar salariul mic.
Puținul timp liber și-l petrecea prin barurile din Shepherds Bush, locul
unde se adunau expatria ții irlandezi. Cânta și ea cântecele rebelilor și bea
un pahar de bere Guinness. Apoi se întorcea la ea în camer ă, gata pentru
încăo zi lung ăde schimbat a șternuturi, sp ălat closete, f ăcând fiecare
camerăsăstrăluceascăde curățenie, în buna tradi ție de la Hilton. Nu avea
nici un viitor.
Cu puțin înaintea Cr ăciunului din 1985, gata s ăizbucneasc ăîn plâns
la gândul c ăurma să-și petreac ăsărbătorile singur ăîntr-un orașatât de
diferit de locul s ăude baștinăcel lipsit de griji, Anne -Marie întâlni un arab
oacheșpe care îl pl ăcu. Părea bogat în costumul s ău de m ătase. Când
acesta îi zâmbi, Anne -Marie îi r ăspunse și ea cu un zâmbet, îl chema Nezar
Hindawi, un v ăr îndepărtat al lui Abu. De și avea 35 de ani, Hindawi îi
spuse c ăavea cu trei ani mai pu țin, pentru a p ărea căare aceea și vârstă
cu ea, adic ă32 de ani. Continu ăastfel sămintăo femeie încrez ătoareși
naivă.
Se cunoscuser ăîntr-un bar de lâng ăBBC Theatre din Shepherds
Bush Creen. Anne -Marie nu mai fusese niciodat ăîn acest pub și a fost
surprins ăsă-l găseascăpe Hindawi printre lucr ătorii din construc ții, cu
pistrui și accent irlandez, îns ăHindawi p ărea să-i cunoasc ăpe
majoritatea, se distra cu ei și mai plăteași el câte un rând.
Timp de câteva s ăptămâni, Hindawi venise în bar în speran ța căva
intra în contact cu IRA. Abu îl rugase s ăo facă, deși nu îi explicase și de
ce. Cele câteva încerc ări ale lui Hindawi de a vorbi despre situa ția politic ă
din Irlanda fur ărefuzate de b ărbați mul t mai interesa ți sădea pe gât halbe
cu bere. Planul lui Abu avea s ă-i rămânănecunoscut lui Hindawi. Apari ția
lui Anne -Marie îl f ăcu săse mai gândeasc ăși la altele.
Fermecat ăde bunele maniere și deșarmul acestuia, Anne -Marie
începu în curând s ărâdăla povestirile lui Hindawi despre via ța sa din
Orientul Mijlociu. Pentru o femeie care nu c ălătorise niciodat ămai departe
de Londra, pove știle sale p ăreau desprinse din 1001 de nop ți. Hindawi a
condus -o acasăîn acea sear ă, a pupat -o pe amândoi obrajii șiapoi a
plecat. Anne -Marie se întreba dac ăsenzația de ame țealăpe care o sim țea
nu era cumva un semn c ăse îndrăgostește. A doua zi o duse la un

restaurant sirian și o introduse în lumea delicioas ăa bucat ăriei arabe.
Amețităde vinul libanez, nu opuse rez istențăcând acesta o duse la el în
apartament. În acea dup ă-amiazăfăcurădragoste. Pân ăatunci
Anne -Marie fusese virgin ă. Crescut ăîn puternica tradi ție catolic ăirlandez ă
care se opunea contracep ției, tânăra nu își luase m ăsuri de precau ție.
În februari e 1986 afl ăcăera însărcinată, îi spuse lui Hindawi. Acesta
zâmbi încurajator; avea s ăaibăgrijăde tot. Alarmat ă, Anne -Marie îi spuse
cănu va fi niciodat ăde acord s ăavorteze. Acesta îi spuse c ăașa ceva nici
nu-i trecuse prin cap. Adev ărul era c ăfusese cuprins de panic ăla gândul
cătrebuia s ăse însoare cu o femeie pe care o considera inferioar ălui. De
asemenea, se temea ca tân ăra sănu se plâng ăautorităților.Știind prea
puține despre modul indiferent în care birocra ții trateaz ăastfel de
problem e, el își imagin ăcăpermisiunea de ședere în Marea Britanic avea
să-i fie anulat ăși căva fi deportat ca indezirabil. Hindawi apel ăla singura
persoan ăcare-l putea ajuta, v ărul Abu.
Abu avea și el problemele lui, mai ales c ăpierduse o gr ămadăde bani
la jocurile de noroc. V ărul îi spuse direct lui Hindawi c ănu îi putea
împrumuta banii pe care acesta îi vroia s ăîi ofere lui Anne -Marie ca s ăse
întoarcăla Dublin pentru a na șteși apoi s ădea copilul spre adop ție.
Tânăra îi spusese c ăașa se proceda în Irlanda.
A doua zi, Abu se întâlni cu Tov Levy. La cin ă, agentul katsa îi spuse
lui Abu c ătrebuia s ăfacăceva care s ădetermine guvernul britanic s ă
închidăambasada Siriei de la Londra și săretrimităacasăpersonalul
diplomatic, de mult suspectat c ăarfi implicat în activit ăți teroriste. Levy
spuse c ăavea nevoie de o „momeal ă" ca săreușească. Putea Abu s ă-i
indice ceva sau pe cineva care i -ar fi de folos? Abu men ționa căavea la
Londra un v ăr cu o prieten ăirlandez ăînsărcinată.
Planul începu s ăfieurzit în momentul în care lumea spionajului
israelian era zguduit ăde efectele rupturii de Washington, cauzate de
afacerea arme -pentru -ostatici încheiat ăcu Iranul. Atitudinea dur ăafișată
de Israel fa țăde terorism fu desfiin țată, în interiorul Mossad -ului, toată
lumea era sup ăratăcăadministra ția Reagan permise ca lucrurile s ă
evolueze atât de r ău încât rolul Israelului în afacerea Irangate s ăiasăla
iveală.
Dezvăluirile îngreunar ăpânăși menținerea sus ținerii precaute pe care
statele vecine, ca Egiptu lși Iordania, le -o ofereau, într -o vreme în care
chiarși ele se saturaser ăde OEP și de teatrul jucat de Yasser Arafat. Din
ce în ce mai mult, liderul OEP devenise un captiv politic al propriilor
extremiști. Deși nu era marxist, se trezi obligat s ăia po ziție cerând
„lichidarea entit ății politice, culturale și militare sioniste".
Admonest ările nu îi îmbun ătățirăcu nimic pozi ția printre fac țiunile
dizidente ale OEP. Pentru aceasta, Arafat era omul care fusese obligat s ă
se retrag ăîntr-un mod umilitor din Beirut, protejat fiind de c ătre Națiunile
Unite fa țăde ochiul vigilent al israelienilor. în jur de 15.000 de lupt ători
palestinieni se îmbarcaser ăpe nave care plecau în Tunisia. Al ții îl lăsară
baltăpe Arafat pentru c ăprimiser ăsusținerea din partea S irieiși devenir ă
chiarși mai înver șunați împotriva sa și a Israelului, din noile lor baze din
afara Damascului.
Totuși, pentru Mossad, Arafat r ămânea obstacolul cheie în calea p ăcii.
Uciderea lui era înc ăo prioritate; în poligonul de tragere al serviciu lui
israelian, toate țintele îl reprezentau pe Arafat. Pân ăla moartea sa, acesta
avea săfie învinuit pentru toate atrocit ățile comise de grup ările
palestiniene disparate din Siria.

În cele din urm ăavurăloc douăincidente care, m ăcar temporar, îl
scoase răpe Arafat din centrul aten țieiși, în cele din urm ățesurăintriga în
care Abu era personajul cheie.
O problem ădin ce în mai mare cu care se confrunta Siria din cauza
facțiunilor OEP de sub aripa sa, era nevoia de a le satisface dorin ța
permanent ăde a cțiune. Ca unul dintre cele mai bune exemple ale
terorismului sponsorizat de stat, Siria era mai mult decât preg ătităsă
finanțeze orice opera țiune care nu prejudicia în plus propria imagine deja
stricată. Multe dintre planurile propuse de fac țiunile OEP s erviciilor
secrete siriene erau prea riscante pentru a fi aprobate. Una dintre ele era
săotrăveascăsursa de ap ăa israelienilor. O alta era trimiterea unui
sinuciga șcu bomb ă, care s ăse dea drept evreu ortodox, și care s ă
provoace explozia la Zidul Plân gerii din Ierusalim. Fiecare dintre ele avea
săducăla represalii cumplite din partea Israelului.
Apoi fu propus un plan îndr ăznețdespre care serviciile siriene
recunoscur ănu numai c ăavea săfuncționeze, dar c ăavea sădea o
loviturăextrem de puternic ăsuprema ției militare israeliene. Dup ăcâteva
luni de c ăutări prin porturile mediteraneene, un vas de comer țdin
Panama, Atavarius, fu cump ăratși adus în portul Alger.
O săptămânămai târziu, un deta șament de trupe speciale
palestiniene sosi aici de la D amasc la bordul unui avion militar de
transport. Aduseser ăcu ei un mic arsenal: mitraliere, arme anti -tancși
cutii cu pu ști Kalashnikov, preferatele terori ști lor. în acea noapte,
profitând de întuneric, solda țiiși armele au fost aduse la bordul navei
Atavarius.
În zori, ambarca țiunea p ărăsi portul dup ăce căpitanul inform ă
autoritățile portuare c ătrebuiau s ăplece în Grecia pentru revizie la motor.
Soldații erau în cal ă. însăvenirea lor nu trecuse neobservat ă. Un
informator Mossad angajat în biroul co mandantului portului deveni
suficient de suspicios încât s ăinformeze un katsa amplasat în ora ș. Acesta
trimise un mesaj la Tel Aviv.
Informa ția declan șa „codul galben" care fu transmis întregii re țele
Mossad r ăspândităîn jurul Mediteranei. Cu to ții își aduceau înc ăbine
aminte de încercarea nereu șităde a arunca în aer faleza ora șului Elat, și
credeau c ăurmau s ăaibăde-a face cu un atac asem ănător, numai c ăde
data aceasta la Haifa. Aglomeratul port de la Marea Mediteran ăera oțintă
excelent ă. Douăcanoniere sta ționau în larg, gata s ăținăpiept oric ărei
încercări a navei Atavarius de a intra în portul care era principala leg ătură
maritim ăa Israelului cu lumea.
Destina ția lui Atavarius erau îns ăplajele din nordul Tel Aviv -ului.
Conform planului care p ărea scos dintr -un film de la Hollywood, avea s ă-i
coboare pe solda ți în bărci de cauciuc, ca apoi ace știa săvâsleasc ăspre
mal. De acolo trebuiau s ăajungălaținta din Tel Aviv, Kirya, sediul
militarizat al For țelor Apărării Israeliene, al c ărui turn do mina orizontul, și
pe care trupele speciale inten ționau s ă-l foloseasc ăpentru a transmite
semnale luminoase. Planul miza pe surpriza total ăși curajul nemilos, care
deveniser ădatorităisraelienilor arhicunoscute.
Atacul fusese stabilit pentru ziua Indepe ndenței Israelului când în aer
avea săpluteasc ăo atmosfer ăde sărbătoare, iar Kirya, potrivit
informa țiilor furnizate de sirieni, urma s ăfie păzităde mai pu țini oameni
decât de obicei. Solda ții nu sperau s ăscape cu via ță, căci fuseser ăaleși
pentru mi siune deoarece gândeau cu to ții la fel ca sinuciga șii cu bomb ă
din Beirut.
Însăpânăatunci puteau s ăse relaxeze și săsavureze scurta croazier ă
din Tunisia și pânăîn Sicilia. Probabil c ănici unul dintre cei de la bord

n-a dat aten ție vasului de pescuit legănat de valurile f ăcute de acesta.
Ambarca țiunea con ținea echipament electronic sofisticat capabil s ă
intercepteze convorbirile radio de la bordul vasului comercial. O transmisie
scurtăîn arabăanunțăcăvasul nu avea întârziere. Unul dintre cei doi
bărbați aflați la bordul navei de pescuit, ambii sayanimi Mossad,
transmise prin radio informa ția la Tel Aviv. Pentru urm ătoarele 24 de ore,
Atavarius fu flancat de alte nave coordonate de Mossad, în drumul s ău pe
lângăCretași Cipru.
Un yaht cu motor îi t ăie calea. Și acesta era echipat cu aparatur ăde
detectare, printre care se num ărași un performant aparat de fotografiat
ascuns în timonerie. Pe punte erau dou ătinere care st ăteau la soare. Erau
verisoarele unui sayan cipriot, posesorul yahtului, folosit e ca momeal ă
pentru a stârni interesul celor de la bordul navei Atavarius. Cum yahtul
plutea în apropiere, câ țiva dintre solda ți ieșirăpe punte și începur ăsă
strigeși săle zâmbeasc ăfemeilor, în timonerie, sayan -ul porni aparatul
pentru a fotografia b ărbații care gesticulau. Când î și termin ătreaba, porni
cu toatăviteza înapoi în Cipru. Develop ăfilmul la el acas ăși trimise pozele
la Tel Aviv. Computerele Mossad -ului identificar ătrei dintre b ărbați ca
fiind terori ști arabi binecunoscu ți. Codul galben se schimb ăîn roșu.
Primul ministru Shimon Peres ordon ăatacarea navei Atavarius.
Planul de a o bombarda fu luat în calcul și apoi respins. Un atac aerian
putea fi interpretat de Egipt ca parte a unui atac voit; de și relațiile
diplomatice dintre Israel șitara vecin ăsupravie țuiserăcâtorva incidente,
la Cairo era destul ătensiune și suspiciune în ceea ce privea activit ățile Tel
Aviv-ului. Peres fu de acord ca atacul s ăfie dus pe mare.
Sase canoniere ale marinei israeliene au fost alimentate și înarmate c u
rachete. La bord se aflau unit ăți ale For țelor Speciale IDF și agenți Mossad
care urmau s ă-i interogheze pe arabii lua ți prizonieri. Navele plecar ăîn
zori din Haifa, luând -o spre vest spre Marea Mediteran ă. Gonirăînșir
indian, pentru a reduce astfel p osibilitatea de a fi detecta ți de radarul de la
bordul lui Atavarius. Israelienii pl ănuiau s ălanseze atacul o dat ăcu
răsăritul soarelui.
Puțin dupăora 6:30, Atavarius fu z ărit. Cu o manevr ăfăcutăca la
carte, canonierele se desp ărțirăși începur ăsăatace vasul de comer țdin
ambele p ărți, lansând rachete spre punte și cocă. De pe punte arabii
ripostau, îns ăartileria grea era înc ăambalat ăîn cală, iar pu știle lor
automate nu se puteau m ăsura cu puterea de foc superioar ăa
israeli -enilor. în câteva minu te nava Atavarius fu cuprins ăde flăcări iar
echipajul și soldații începur ăsăo abandoneze. Câ țiva dintre ei au fost
împușcați în timp ce s ăreau în mare.
În total, 20 de terori știși de membri ai echipajului au fost uci și. Toate
cadavrele au fost scoase l a suprafa ță. Opt supravie țuitori au fost lua ți
prizonieri, înainte s ăse întoarc ăîn mare vitez ăîn Israel, canonierele
scufundar ăAtavarius cu rachete ale c ăror vârfuri conice erau umplute cu
explozibili extrem de puternici.
Trupurile neînsufle țite au fost înmormântate f ărănici un fel de
ceremonie în De șertul Negev. Prizonierii au fost judeca ți în secret și
condamna ți la încarcerare pe termen lung. în timpul interogatoriilor
aceștia spuser ăcăSiria fusese în spatele incidentului. Ins ă, în loc s ă
lanseze un atac asupra vecinilor s ăi, guvernul israelian, sf ătuit de Mossad,
nu spuse nimic despre incident. Psihologii Mossad -ului au prezis c ă
dispariția vasului, precum și a pasagerilor și a echipajului, avea s ăducăla
speculații intense și din ce în ce mai numeroase în rândul grup ării OEP
din Siria. Mossad -ul îl preveni totodat ăpe primul ministru Peres c ăputea

fi sigur c ăteroriștii,știindu -și operațiunea e șuată, urmau s ădevină
dornici de a relua rela țiile cu binef ăcătorii lor sirieni.
Între timp palestinienii continuau s ătuneși săfulgere împotriva lui
Arafatși săaplaude r ăzboiul sângeros dus împotriva acestuia de asociatul
său de odinioar ă, Abu Nidal. Recunoscut de mult ca „marele maestru al
neprevăzutului", Nidal se certase cu Arafat din ca uza tacticilor adoptate.
Arafat devenea din ce în ce mai convins c ăo acțiune care nu se baza
decât pe terorism nu avea sor ți prea mari de izbând ă; era nevoie de un
program politic și talent diplomatic, încerc ăsăo demonstreze în ultimele
sale declara ții,câștigând astfel încuraj ări din partea Washington -ului de a
continua pe acest nou drum. în Israel, vorbele lui Arafat erau v ăzute ca
minciuni. Pentru Abu Nidal nu era altceva decât o tr ădare a crezului s ău
—terorism pur și neîntinat.
Timp de câteva luni, Nidal trase de timp. Când afl ăde eșecul misiunii
Atavarius și modul în care nava disp ăruse de pe fa ța pământului, hot ărî că
era timpul s ăaminteasc ăIsraelului c ămai era și el prin preajm ă. Cu
acordul tacit al protectorilor s ăi din cadrul serviciilor se crete siriene, Abu
Nidal lovi cu s ălbăticie, în decembrie 1985, de Cr ăciun, terori știi săi
deschiser ăfocul în aeroporturile din Roma și Viena, asupra pasagerilor
neajutora ți, în câteva secunde, 19 c ălători, printre care și 5 americani, au
fost măcelărițila poarta de îmbarcare pentru un zbor El Al. Cum reu șiseră
acei terori ști săse miște nestingheri ți pe lâng ăpolițiștii italieni, pentru a
ajunge la țintele lor? Unde erau agen ții de securitate angaja ți ai El Al?
În timp ce încercau s ădea un r ăspuns acest or întreb ări, strategii
Mossad c ăutauși în alte p ărți. Deși Marea Britanie condamnase atacurile,
țara încămai men ținea leg ăturile diplomatice cu Siria —cu toate c ă
Mossad -ul furnizase MI5 ample dovezi despre rolul Damascului în
terorismul sponsorizat. N u era de ajuns ca primul ministru, Margaret
Thatcher, s ălanseze atacuri dure în parlament la adresa terorismului. Era
nevoie de o ac țiune direct ă. Cu toate acestea, MI5 reamintise Mossad -ului
căIsraelul mai d ăduse din când în când dovad ăde interes perso nalși
acceptase negocieri cu du șmani declara ți. Existase decizia de a elibera
peste o mie de de ținuți palestinieni —mulți fiind terori ști condamna ți—
cu numai câteva luni înaintea atacurilor din aeroporturile din Roma și
Viena, în schimbul a trei solda ți israelieni prizonieri în Liban.
Însăacum Mossad -ul era hot ărât sădea o lovitur ăputernic ă, pentru a
obliga Marea Britanie s ăpunăcapăt tuturor leg ăturilor diplomatice cu
Damascul, prin închiderea ambasadei din Londra recunoscut ăde mult ă
vreme de Moss ad ca una dintre misiunile europene care complota
împotriva Israelului. Pionul principal avea s ăfie Abu, v ărul lui Nezar
Hindawi.
Dupăcina cu Tov Levy, Abu îl c ăutăpe Hindawi și îi ceru scuze
pentru indiferen ța de care d ăduse dovad ăcând acesta îi vorbi se despre
Anne -Marie. Bineîn țeles căurma să-i ajute, îns ămai întâi avea nevoie de
niște răspunsuri. Tân ăra avea de gând s ăpăstreze copilul? Mai insista
încăsăse căsătoreascăcu ea? Nezar chiar o iubea? Ambii proveneau din
culturi diferite, iar mariaje le mixte nu func ționeazăîntotdeauna.
Hindawi r ăspunse c ădacăo iubise vreodat ăpe Anne -Marie, acum nu
mai sim țea nimic pentru ea. Devenise r ăutăcioasăși smiorc ăită,și-l
întreba mereu ce o s ăse întâmple. Nu vroia cu nici un pre țsăia de
nevastăo came ristă.
Abu îi d ădu lui Hindawi 10.000 de dolari —suficient s ăscape de
Anne -Marieși să-și ducăviața de celibatar la Londra. Banii fuseser ădați
de Mossad. în schimb, Hindawi trebuia s ăfacăceva pentru cauza în care
credeau amândoi: înfrângerea Israelul ui.

În seara de 12 aprilie 1986, Hindawi îi f ăcu o vizit ălui Anne -Marie la
pensiunea din Kilburn unde st ătea aceasta. Aduse flori și o sticl ăde
șampanie, cump ărate din banii de la Abu. îi spuse lui Anne -Marie c ăo
iubeșteși căvrea săpăstreze copilul. La auzirea ve știi, ochii fetei se
umplurăde lacrimi. Dintr -o datăi se păru cătrăiește într -o lume mult mai
bună.
Hindawi spuse c ăera o singur ăproblem ă. Pentru a se putea c ăsători,
Anne -Marie trebuia s ăaibăbinecuvântarea p ărinților lui. Era un obicei
arăbesc pe care orice fiu respectuos trebuia s ă-l urmeze. Tân ăra trebuia s ă
meargăîn satul ar ăbesc din Israel unde locuia familia sa. îi povesti c ă
stilul lor de via țănu se deosebea cu mult de cel din vremea lui Isus.
Pentru o fat ăeducatăde maici și pentru care liturghia ocupa o parte
important ăa vieții sale, imaginea pe care i -o descrisese era confirmarea c ă
făcea bine s ăse căsătoreascăcu iubitul ei. Chiar dac ăelși familia lui nu
erau cre știni, asta nu conta; veneau din țara Domnului ei. în ochii fetei
asta îi f ăcea oameni cu frica lui Dumnezeu. Totu și, Anne -Marie ezita. Nu
putea să-și lase balt ăslujba.Și apoi, de unde ar fi avut bani de avion? Și
pentru o astfel de întâlnire important ăîi trebuiau haine noi. Hindawi o
liniști scoțând din buzuna r un teanc de bani. li spuse c ăera mai mult
decât îi trebuia ca s ă-și cumpere o garderob ănouă.Și ca s -o dea gata, mai
scoaseși un bilet El Al pentru data de 17 aprilie, adic ă5 zile mai târziu, îl
cumpărase în acea dup ă-amiază.
Anne -Marie râse. „Erai s igur căo sămerg?"
„La fel de sigur ca dragostea pe care ți-o port", îi r ăspunse Hindawi.
El îi promise c ăde îndat ăce se va întoarce la Londra se vor c ăsători.
Următoarele zile trecur ăval-vârtej pentru camerista îns ărcinată, își părăsi
slujbași se dus e la ambasada Irlandei din Londra s ă-și facăpașaport nou.
își cumpărăhaine de gravid ă, în fiecare sear ăfăcu dragoste cu Hindawi. în
fiecare diminea țăla micul dejun, î și făcea planuri pentru viitorul lor.
Urmau s ălocuiasc ăîn Irlanda, într -o căsuțăpemalul m ării. Copilul urma
săfie botezat Sean dac ăera băiat. Sinead dac ăera fată.
În ziua plec ării lui Anne -Marie, Hindawi îi spuse c ăaranjase cu un
„prieten" care lucra la aeroport s ă-i dea un „cadou" pentru p ărinții lui.
Ari Ben -Menashe, care ulterior a recunoscut c ăștia toate detaliile
planului, afirm ăcă„deoarece Hindawi nu vroia s ăriște ca fata s ăfie oprit ă
la vamăpentru c ăavea prea multe bagaje de mân ă, tânărul aranjase ca
prietenul s ă-i ducăgeanta pân ăintrăpe poarta de îmbarcare pentru El
Al".
Credulitatea de care d ădu dovad ăcând nu puse nici o întrebare
despre „cadou" era reac ția unei femei îndr ăgostite pân ăpeste cap și care
avea o încredere oarb ăîn iubitul sau. Era victima perfect ăpentru planul
care începea s ăia amploare.
În taxiul care îi ducea la aeroport, Hindawi juca de minune rolul
tatălui grijuliu. Sigur nu va uita s ă-și facăexercițiile de respira ție în timpul
zborului? Trebuia s ăbea mult ăapăși săstea pe locul de pe margine ca s ă
n-o apuce contrac țiile de care se plânsese în ultima vreme. Anne -Marie îl
întrerupse râzând: „Sfinte Doamne, vorbe ști de parc ăas zbura în lun ă!"
Tânăra mai r ămase pu țin în ușa de așteptare, nedorind s ăse despart ă
de el, îi spuse c ă-l va suna de la Tel Aviv și că-i va iubi p ărinții la fel de
mult cași pe ai ei. O s ărutăpentru ultima dat ăși apoi o împinse u șor spre
rândul care înainta c ătre punctul de îmbarcare.
Dupăce o privi pân ăcând o pierdu din ochi, Hindawi urm ăîn
continuare instruc țiunile date de Abu și se urcăîntr-un autobuz al Liniilo r
Arabe Siriene pentru a se întoarce la Londra, în acest timp, naiva
Anne -Marie trecuse cu bine de controlul pa șapoartelor și al bagajelor. Apoi

se îndrept ăspre zona de securitate rezervat ăzborului El Al. Agen ții Shin
Bet îi puser ăcâteva întreb ăriși îiinspectar ăbagajul de mân ă. îi indicar ă
loculși o îndrumar ăspre ultima sal ăde așteptare unde avea s ăse alăture
celorlalți 355 de pasageri.
Dupăspusele lui Ben -Menashe, fetei îi fusese înmânat „cadoul"
pentru p ărinții lui Hindawi de c ătre un b ărbat îm brăcat în uniform ă
albastrăde lucrător la aeroport. Omul disp ăru la fel de misterios cum
apăruse. Ben -Menashe avea s ărelateze ulterior: „în câteva secunde
Anne -Marie a fost rugat ăsăse supun ăunei perchezi ții. Agen ții de
securitate El Al g ăsirăîn fundu l fals al gen ții explozibili de plastic".
Substan ța explozibil ăera alc ătuitădin peste l kg de Semtex.
Anne -Marie istorisi For țelor Speciale și ofițerilor MI5 totul printre suspine.
Era povestea unei femei nenorocoase care nu numai c ăfusese ghinionist ă
în dragoste, dar și trasăpe sfoar ăde propriul iubit. Dup ăce își dădură
seama c ăAnne -Marie nu era decât o victim ănaivă, ofițerii se concentrar ă
asupra stabilirii rela țiilor lui Hindawi cu Siria.
În timp ce autobuzul liniilor aeriene intr ăîn Londra, Hi ndawi ordon ă
șoferului s ămeargăla ambasada sirian ă. Când acesta protest ă, Hindawi îi
spuse c ăavea „autoritatea" s ăi-o ceară. O dat ăajuns, ceru ofi țerilor
consulari s ă-i dea azil politic. Le spuse c ăse temea c ăpoliția britanic ă
vroia să-l aresteze pe ntru căîncercase s ăarunce în aer un avion El Al
pentru „cauz ă". Uimiți, oficialii îl d ădurăpe mâna securit ății ambasadei.
Dupăce îl interogar ă, aceștia îi cerur ăsărămânăîntr-una din camerele
din ambasad ă. E posibil s ăse fi temut s ănu fie vreo curs ăcare să
dăuneze Siriei. Dac ăașa a fost, atunci temerile au crescut și mai mult
când Hindawi p ărăsi camera la ceva timp dup ăaceea.
Hindawi plec ăîn căutarea lui Abu. Pentru c ănu reuși să-l găsească,
se cazăla London Visitor's Hotel din Notting Hill, u nde fu arestat pu țin
timp mai târziu.
Știrile BBC anun țarăcum poli ția reușise sădejoace planul. Detaliile
erau neobi șnuit de precise: Semtex -ul fabricat în Cehia fusese ascuns în
fundul fals al gen ții lui Anne -Marieși urma s ăexplodeze la 11.000 m.
Pentru Ben -Menashe, opera țiunea se îndreptase treptat spre o
concluzie satisf ăcătoare. „Margaret Thatcher ceru închiderea ambasadei
Siriei. Hindawi fu condamnat la 45 de ani de închisoare. Anne -Marie plec ă
acasăîn Irlanda unde n ăscu o feti ță". Acum c ăîși jucase rolul, Abu se
întoarse în Israel.
Dupăprocesul lui Hindawi, Robert Maxwell d ădu frâu liber lui Daily
Mirror. „Nenorocitul a primit exact ce merita", url ăun editorial. Un alt ziar
publicăun titlu extrem de dur în ziua expulz ării ambasadorului Siriei la
Tribunalul St. James's. „Pleac ă, Porcule de Sirian Ce E ști!". Ari
Ben-Menashe avea s ăfie primul care s ăafirme c ăMossad -ul reușise „o
loviturăde maestru care aruncase Siria în s ălbăticia politicului".
Însăîn spatele certitudinilor se ascundeau între bări chinuitoare.
Chiar îi d ăduse lui Anne -Marie o bomb ăactivată, sau totul f ăcea parte
clintr -un plan mai elaborat? Era omul în salopeta albastr ă—presupusul
„prieten" al lui Hindawi —un ofițer de securitate? Cât de mult știuse
dinainte MI5 -ul despre p lan?Și nu ar fi fost de neconceput pentru Mossad
și serviciile de securitate britanice s ăpermităca bomba s ăfie luatăla
bordul unui avion când exista cea mai mic ășansăca aceasta s ăfie
detonatăde la sol? O astfel de explozie ar fi devastat cu sigura nțăo mare
parte a celui mai aglomerat aeroport al lumii, la o or ăla care mii de
oameni erau în zon ă. Oare adev ărata măiestrie a loviturii consta în faptul
căMossad reu șise decapitarea diplomatic ăa Siriei f ărăsăpericliteze El Al
și aeroportul Heathrow , folosind o substan țăinofensiv ăasemănătoare

Semtex -ului? La toate aceste întreb ări, primul ministru Shimon Peres avea
numai s ăreplice: „Ce s -a întâmplat e știut de cei care trebuiau s ăștie, iar
cei care nu știu ar trebui s ărămânăneștiutori". La înch isoarea de maxim ă
securitate din Whitmoor, Hindawi continu ăsăsusținăcăa fost victima
unei clasice opera țiuni în lan ța Mossad -ului. Cu p ărul alb și ceva mai
gras, acesta e convins c ăva muri la pu șcărie. Când vorbe ște despre
Anne -Marie o nume ște „acea femeie", în 1998, ea locuia înc ăla Dublin
unde își creștea fata care, spre fericirea ei, nu sem ăna cu iubitul ei. Nu
vorbește niciodat ăde Hindawi.
Existăun singur semn de întrebare în toat ăpovestea. La dou ă
săptămâni dup ăce Hindawi a fost condamnat s ăispășeascăo sentin ță
care avea s ă-lținăla pușcărie pânăîn secolul 21, Arnaud de Borchgrave,
apreciatul editor al Washington Times, î și pune reportofonul pe biroul
primului ministru francez, Jacques Chirac, la Paris. De Borchgrave se afla
în Europa pen tru a participa la întâlnirea din Londra a Comunit ății
miniștrilor europeni de externe, iar din interviul cu Chirac vroia s ăobțină
o declara ție despre pozi ția francezilor. Interviul urm ăo traiectorie
previzibil ăîn care Chirac explic ăîn ce fel Fran țașiGermania fuseser ă
obligate s ăfie loiale fa țăde guvernul britanic, care se dovedea a fi din ce în
ce mai intransigent fa țăde politica Pie ței Comune. De Borchgrave vru s ă
știe în ce stadiu se aflau negocierile lui Chirac cu Siria pentru a pune
capăt valu lui de atentate cu bomb ădin Paris și eforturilor Fran ței de a -i
elibera pe cei opt ostatici re ținuți de Hezbollah în Liban. Primul ministru
se opri și se uităpeste mas ă, la reportofon. Apoi spuse c ăHelmut Kohl,
cancelarul german, și ministrul de externe , Hans -Dietrich Genscher, îi
spuserăcăguvernul sirian nu era implicat în planul lui Hindawi de a
arunca în aer avionul El Al; c ăplanul „fusese pus la cale de Mossad,
serviciul secret israelian".
Scandalul diplomatic ce a urmat aproape c ăa distrus carie ra lui
Chirac. Acesta s -a trezit atacat dintr -o parte de pre ședintele Francois
Mitterand, și din alta, de Helmut Kohl care, furios, îi tot d ădea telefoane
spunându -i să-și retragădeclarația. Chirac f ăcu atunci ceea ce fac destul
de des politicienii. Spuse căfusese interpretat gre șit. La Londra, Scot -land
Yard-ul declar ăcăproblema fusese tratat ăpe de -a întregul de c ătre
tribunale și căalte comentarii erau de prisos. La Paris, cancelaria lui
Jacques Chirac —președinte al Fran ței în 1997 —spuse căacesta nu -și
mai amintea de interviul acordat publica ției Washington Times.
În curând un alt eveniment avea s ălase o nou ăpatăpe reputa ția
Mossad -ului.
CAPITOLUL 15
Caricaturistul dispensabil
Căderea lui Nahum Admoni din func ția de director general al
Mossad-ului a început într -o după-amiazăde iulie în 1986, dup ăun
incident petrecut pe una din acele str ăzi ale Bonn -ului apărute în perioada
de efervescen țăa construc țiilor, de dup ăal doilea r ăzboi mondial. Dup ă40
de ani, strada devenise un adev ărat bul evard, cu gr ădinițe mici dar bine
întreținute în fa ța caselor și cu spa ții verzi rezervate servitorilor, în spatele
acestora. Sistemele de securitate erau ascunse discret în spatele por ților
de fier forjat, iar ferestrele aveau ochiuri în partea de jos, do vadăcăerau
făcute din sticl ăobișnuită.
Nimeni nu a v ăzut persoana care a l ăsat o saco șăde plastic în cabina
telefonic ădin capătul străzii. O patrul ăde poliție a reperat -oși s-a oprit

s-o inspecteze. Saco șa conținea opt pa șapoarte britanice noi necom pletate,
care mai miroseau înc ăa cerneal ătipografic ă. Reacția imediat ăa biroului
local al Bundeskriminal Amt (BKA), serviciul echivalent al FBI -ului, a fost
aceea c ăpașapoartele fuseser ălăsate acolo pentru una din grup ările
teroriste care aduseser ăterorismul pe str ăzile Europei printr -o serie de
bombardamente și răpiri brutale.
Militând pentru cauze și minorit ăți din toate col țurile lumii, aceste
grupări erau hot ărâte să-și croiasc ădrumul pân ăla a ajunge s ăjoace un
rol în stabilirea agendei, a prio rităților politicii interna ționale. Acestea au
găsit un sprijin prompt în politica studen ților radicali care a bântuit atât
Marea Britanie cât și continentul. Din 1968, când Leila Khaled, o tân ără
revoluționarăpalestinian ă, a deturnat un avion la Londra f iind apoi
eliberatădin cauza temerii guvernului britanic în fa ța a noi atentate,
studenții englezi au început s ăscandeze sloganuri comuniste ale OEP.
Acei radicali apar ținând clasei mijlocii aveau îns ăo imagine romantic ăa
OEP, ca organiza ție care lupta pentru libertate, care în loc s ăia droguri,
lua viețile burghezilor și care, în loc s ăorganizeze ac țiuni pașnice de
protest, organizau r ăpiri.
BKA a presupus c ăpașapoartele fuseser ălăsate în cabina telefonic ă
de către un student care ar fi ac ționat în calitate de curier al unei grup ări
teroriste. Lista grup ărilor teroriste era descurajant de lung ă, mergând de la
IRA sau Fac țiunea Armatei Ro șii din Germania, la grup ările străine, ca
Frontul Na țional Islamic din Sudan —INFS; Armata de Eliberare Na țională
a Columbiei —ELN; Mi șcarea de Eliberare a Angolei —MDRA; sau Tigrii
Tamili -LTTE. Acestea și multe altele aveau celule sau cadre în întreaga
Republic ăFederalăGermania. Oricare dintre ele putea pune la cale
utilizarea pa șapoartelor pentru a ataca una d in bazele militare britanice
din Germania sau pentru a c ălători în Anglia și a pune la cale o ac țiune
ofensatoare la adresa acestei țări.
În pofida faptului c ăfusese cea mai mare putere imperial ădin Europa
Occidental ă, inițial Marea Britanie s -a întâlnit cu terorismul continuu
numai în cazul Armatei Republicane Irlandeze —IRA. Dar serviciile ei de
informa ții avertizaser ăcăpătrunderea și începerea activit ății altor grup ări
străine care s ăpoatăacționa împotriva propriilor țări de la Londra, aveau
săfie numai o chestiune de timp, Marea Britanie urmând s ăfie atras ăîn
mașinatiunile acestora. O anticipare a ceea ce avea s ăse întâmple a fost
ocuparea ambasadei iraniene în 1980 de c ătre o grupare opus ăregimului
de la Teheran. Atunci când negocierile au e șuat, guvernul Thatcher a
trimis oamenii SAS, care i -au ucis pe terori ști. Acțiunea bine mediatizat ă
duse la un declin drastic al comploturilor puse la cale la Londra de „actori"
din Orientul Mijlociu, în schimb, Parisul a devenit câmpul de lupt ăpentru
sângeroasele conflicte interne dintre diferitele grup ări străine, între care,
cele mai importante au fost cele dintre OEP -ul lui Yasser Arafat și pistolarii
lui Abu Nidal. Dar Mossad -ul a luat și el multe din vie țile inamicilor arabi
pe străzile capitalei fr anceze.
BKA credea c ăpașapoartele g ăsite în cabina telefonic ădin Frankfurt
erau semnalul unor noi m ăceluri. Agen ția apelăla BundesNachrichten
Dienst —BND —echivalentul german al CIA, care -l inform ăpe ofițerul de
legăturăla sediul BND din Pullach —sudul Germaniei —al MI6. La
Londra, MI6 stabili c ăpașapoartele erau ni ște falsuri foarte bune. Acest
lucru excludea din cercul suspec ților IRA și multe alte grup ări teroriste.
Acestea nu aveau capacitatea de a produce documente de o calitate atât de
bună.Bănuiala trecu asupra KGB -ului; exper ții lor în falsuri erau printre
cei mai buni în bran șă. Dar rusii erau cunoscu ți ca având adev ărate
depozite de pa șapoarte și cu siguran ță, nu era stilul lor s ăfoloseasc ăo

cabinătelefonic ădrept punct de preluare a acestora. Fu scos din discu ție
și serviciul sud -african de securitate —BOSS. Acesta încetase practic s ă
mai acționeze în Europa, iar sofisticatele pa șapoarte britanice nu erau
necesare în țările africane unde BOSS î și concentra acum ac țiunile. M16
se orie nta atunci c ătre singurul serviciu de informa ții care putea s ă
utilizeze optim aceste pa șapoarte: Mossad -ul.
Arie Regev, un ata șat militar la ambasada din Londra a Israelului,
care era spion rezident, fu invitat s ăse întâlneasc ăcu un ofi țer al MI6
pentru a discuta acest subiect. Regev spuse c ănuștia nimic despre
pașapoarte, dar fu de acord s ădiscute chestiunea cu oficialit ățile de la Tel
Aviv. Răspunsul lui Nahum Admoni nu a întârziat: pa șapoartele nu aveau
nimic de -a face cu Mossad -ul. El suger ăcăacestea ar putut fi opera
est-germanilor; Mossad -ul descoperise de curând c ăStasi, serviciile de
securitate est -germane, nu erau str ăine de vânzarea de pa șapoarte false,
contra valut ăforte, pentru evreii dispera ți săcălătoreascăîn Israel.
Admoni știa căpașapoartele fuseser ăfăcute de exper ții Mossad —și
fuseserăfăcute pentru a fi folosite de evrei care lucrau sub acoperire în
Europa, pentru a le înlesni acestora intrarea și ieșirea din Marea Britanic.
În pofida unei „în țelegeri" cu MI5, la realizarea c ăreia a contribuit
inițial Rafi Eitan și în baza c ăreia Mossad -ul era de acord s ăinformeze MI5
cu privire la toate opera țiunile de pe teritoriul Marii Britanii, agen țiași-a
implantat în secret un agent în Anglia în speran ța căacest lucru va aduce
douăvictorii Mossad -ului: uciderea comandantului unit ății de elit ăa
Forțelor speciale ale OEP —Forța 1 7 —și sfârșitul succesului crescând al
lui Yasser Arafat în rela ția cu guvernul Thatcher.
La Londra numele lui Arafat nu mai era sinonim cu terorismul.
Doamna Thatcher ajunsese treptat s ăfie convins ăcăel era cel care putea
aduce o pace just ăși durabil ăîn Orientul Mijlociu, care s ărecunoasc ă
drepturile legitime ale poporului palestinian dar s ăasigure și securitatea
Israelului. Liderii israelieni erau î nsămai sceptici. Ei sus țineau cănumai
terorismul adusese OEP la statutul la care se afla la cea vreme și că
organiza ția avea s ăcontinue s ăfoloseasc ăamenințarea cu noi ac țiuni
teroriste dac ănu-i erau îndeplinite toate solicit ările. Nu era pentru prima
datăcând Londra r ămânea neclintit ăîn fața protestelor autorit ăților de la
Tel Aviv. Mossad -u( continua s ăpriveasc ăMarea Britanie ca pe o țarăcare
în pofida deznod ământului asediului ambasadei iraniene devenea mult
prea dispus ăsăsprijine cauza pales tiniană. Exista deja în rândurile
Mossad -ului îngrijorarea legat ăde felul în care OEP reu șise săintre în
grațiile CIA.
Contactele dintre Statele Unite și OEP aveau s ăfie ulterior datate cu
precizie de c ătre fostul secretar de stat american, Henry Kissin ger. Acesta
avea sădezvăluie în memoriile sale, Years ofUpheaval (Ani de fr ământări)
căla sase s ăptămâni dup ăce ambasadorul Statelor Unite în Sudan fu
împușcat mortal la Khartoum de pu șcașii grupării Septembrie Negru, la 3
noiembrie 1973 avu loc o întâl nire secret ăîntre directorul adjunct al CIA,
Vernon Walters și Yasser Arafat. Rezultatul acesteia a fost un „pact de
neagresiune" între Statele Unite și OEP. Kissinger scria ulterior: „Atacurile
la adresa americanilor, cel pu țin din partea fac țiunii lui A rafat din OEP, au
încetat".
Când afl ădespre pact, Yitzhak Hofi intr ăîntr-o adevăratăcrizăde
ne'rvi, afirmând c ăîn istoria îndelungat ăa tratativelor de acest gen nu se
mai întâlnise un exemplu mai r ău. Folosind canalele de leg ăturăcu CIA,
Hofi încerc ăsă-l determine pe Walters s ăanuleze aceast ăînțelegere.
Adjunctul directorului CIA spuse c ăacest lucru era imposibil și-l atenționa
pe Hofi c ăo încercare de a face public acordul ar fi privit ăde Washington

drept un „act neprietenesc". Era avertisment ul ca Mossad -ul sănu dea
frâu liber oamenilor din Departamentul de R ăzboi psihologic s ăintre în
legăturăcu ziariștii din cercurile prietene.
Mania lui Hofi deveni apocaliptic ăîn momentul în care descoperi pe
cine desemnase Arafat s ăadministreze pactul de partea palestinian ă: pe
Aii Hassan Salameh, Prin țul Roșu, liderul grup ării Septembrie Negru, care
pusese la cale masacrul atle ților israelieni de la Jocurile Olimpice de la
Munchen și asasinarea ambasadorului Statelor Unite la Khartoum: omul a
cărui vi ațăs-a încheiat a șa cum fusese tr ăită, într -o puternic ăexplozie,
ticluităde Rafi Eitan. Dar, pân ăla moartea lui aveau s ămai treac ăniște
ani. în 1973 Salameh era o figur ărespectat ăîn OEP, iar Arafat nu a ezitat
să-l numeasc ăomul său de leg ăturăcuCIA. Ceea ce a șocat îns ăsincer
Mossad -ul a fost c ăCIA l -a acceptat pe Prin țul Roșu la mai pu țin de un de
la masacrul de la Miinchen și de la asasinatul trimisului american la
Khartoum.
Foarte curând Salameh deveni un oaspete obi șnuit la sediul CIA din
Langley. înso țit de obicei de Vernon Walters, Prin țul Roșu pășea pe
pardoseala din marmur ăa Agenției, dincolo de g ărziși urca liftul la etajul
alșaptelea, unde se afla biroul spa țios al lui Walters. întâlnirile lor erau
întrerupte pentru a se al ătura ofițerilor superiori CIA în sala special ăîn
care ace știa luau masa. Walters obi șnuia săplăteascăde fiecare dat ă
consuma ția Prințului Roșu; la Langley nimeni nu mânca pe gratis.
Ce s-a petrecut între Salameh și CIA a r ămas secret. Bill Buckley, care
avea sămoarămai târziu în mâinile terori știlor de la Beirut când era șeful
biroului CIA din regiune, sus ținea că„Salameh a jucat un rol important în
cucerirea inimilor și a min ților americanilor de partea OEP. El avea
charism ă, era conving ătorșiștia când s ăse certe și când s ăasculte. Iar în
termenii folosi ți de serviciile secrete, era un superin -formator".
Unul dintre primele exemple fu acela când Salameh avertiz ăCIA în
legăturăcu un plan sponsorizat de Iran de doborâre a avionului lui
Kissinger la apropi erea lui de Beirut, în timpul unei misiuni diplomatice
consacrate p ăcii în regiune. Apoi, Salameh sponsoriza un acord prin care
OEP s -a angajat s ăasigure escorta a 263 de occidentali în vestul
Beirutului, în perioada de vârf a r ăzboiului civil din Liban. La puțin timp
dupăaceea, Prin țul Roșu avertiz ăCIA în leg ăturăcu o încercare de
asasinat a ambasadorului american în Liban. Apoi, într -o altăîntâlnire cu
reprezentan ții CIA, Prin țul Roșu a scris și a semnat o „garan ție de
ne-asasinare" pentru to ți diplo mații americani în Liban. La Beirut gluma
cea mai evocat ăera: „Merit ăsătrăiești în aceea și clădire cu diploma ții
americani pentru c ăsecuritatea lor este bine asigurat ăde OEP".
Yitzhak Hofi, pe atunci directorMossad, ceruse CIA -ului săîntrerup ă
toate contactele cu Prin țul Roșu. Cererea a fost ignorat ă. La sediul CIA din
Langley, Salameh era din ce în ce mai cunoscut ca „tipul r ău care în timp
a devenit bun pentru noi". Acesta continua s ăfurnizeze informa ții care
ținurăCIA la curent cu evolu țiile Orie ntului Mijlociu și deveni cea mai
important ăachiziție în regiune. Uciderea sa a afectat CIA iar rela țiile cu
Mossad -ul s-au răcit o perioad ăconsiderabil ă.
Unul din ambasadorii Statelor Unite în Liban, Hermann Elits, spunea
dupăasasinarea lui Salameh: „ Știu căde multe ori, neoficial și în secret, a
fost extraordinar de util, ajutând la asigurarea securit ății cetățenilorși a
oficialităților americane. Asasinarea lui este o pierdere".
Sase ani mai târziu, OEP încerca din nou s ădistragăatenția
guvernului lui Margaret Thatcher în timp ce For ța 17, aflat ăsub o nou ă
conducere, continua s ăucidăisraelieni. Nahum Admoni hot ărî să
reușeascăel acolo unde predecesorii lui d ăduserăgreș. Acesta avea s ă

rupărelația OEP cu Marea Britanie și, în acela și timp, s ă-l ucidăpe
comandantul For ței 17. Succesul opera țiunii avea s ădepindăde un tân ăr
arab care în copil ărie se ruga în moscheea din satul natal ca Allah s ă-i dea
puterea s ăomoare cât mai mul ți evrei cu putin ță.
Potențialul lui Ismail Sowan fusese depistat c u l O ani înainte, când
Sowan era înc ăadolescent și locuia într -un sat din Cisiordania —un ofițer
de informa ții din armata israelian ăl-a audiat în cadrul reactualiz ării unei
informări de rutin ălegate de profilul regiunii.
Familia Sowan se stabilise aco lo în anii '30, într -un moment în care
revolta împotriva mandatului britanic și a evrei lor încinsese sângele
tuturor arabilor. Peste tot se semnala violen ță; vărsările de sânge n ășteau
noi vărsări de sânge. Tat ăl lui Ismail intrase în Partidul Arabilor di n
Palestina și organiza proteste aprinzând sentimentul na ționalist în
rândurile comunit ății sale. La început furia lui se manifest ăîmpotriva
englezilor. Dar când ace știa s-au retras din Palestina în 1948, noul stat
evreu deveni ținta sa predilect ă. Primel e cuvinte pe care și le amintea
Ismail erau cele care prosl ăveau ura împotriva evreilor.
Cuvântul pe care l -a auzit cel mai des în copil ăria lui a fost
„nedreptate", l -a fost predat cu for ța la scoal ă; a făcut obiectul
conversa țiilor de sear ădin jurul mes ei, la cin ă: groaznica nedreptate
făcutăpoporului lui, familiei lui și chiar lui însu și.
Apoi, la pu țin timp dup ăce a împlinit 15 ani, a asistat la un atac
brutal asupra unui autobuz plin cu pelerini evrei afla ți în drum spre
Ierusalim. Femei și copii fu rămăcelăriți de arabi, în noaptea aceea Ismail
și-a pus o întrebare care avea s ă-i schimbe pentru totdeauna gândirea: Și
dacăevreii au dreptul s ăapere ceea ce au? Toate celelalte au decurs din
ea: înstr ăinarea lui constant ăde violen ță, credin ța căevreiiși arabii pot
trăi împreun ă.Și cu asta veni și convingerea c ădacăva putea s ăfacă
oricât de pu țin pentru realizarea acestui lucru, nu se va da înapoi.
Doi ani mai târziu, când abia împlinise 17 ani, Ismail îi spuse
ofițerului de informa ții de la IDF ceea ce sim țea. Ofițerul îl ascult ăla
început cu aten țieși apoi îl chestiona în am ănunțime. Cum se putea ca el
săfi întors spatele tuturor convingerilor poporului s ău care erau ca o
sonerie ce suna pe aceea și notă: arabii sunt cei fa țăde care s -a greșit, iar
ei trebuie s ălupte pân ăla moarte pentru ceea ce cred c ăeste drept,
întrebările ofițerului fuseser ămulte iar r ăspunsurile lui Ismail lungi.
Ofițerul observ ăcă, spre deosebire de al ți tineri arabi care tr ăiau sub
ocupația israelian ă, Sowan avea p uține obiec ții legate de m ăsurile dure de
securitate impuse de armat ă. Plăcut surprinz ător era c ătânărul în
devenire, cu un zâmbet fermec ător, părea săînțeleagăde ce trebuiau
israelienii s ăfacătoate astea. Singurul lucru care îl îngrijora era c ă
închi derea teritoriilor însemna c ănu se putea duce la scoal ăîn Ierusalimul
de est pentru a -și începe studiile în domeniul s ău preferat, știința.
Dosarul lui Sowan î și croi drumul prin comunitatea serviciului de
informa ții IDF cu men țiunea special ă„demn de no i investiga ții", ajungând
în final pe biroul unui ofi țer Mossad. Acesta îl pred ămai departe sec ției de
recrutări.
Ismail Sowan fu invitat s ămeargăla Tel Aviv sub pretextul de a
discuta despre educa ția lui viitoare; acesta solicitase cu pu țin timp în
urmădreptul de a merge la Ierusalim la studii. Ismail fu interogat o
după-amiazăîntreagă. La început i -au fost testate cuno ștințele în
domeniul științei, iar interlocutorul lui fu mul țumit de r ăspunsuri. Apoi a
fost verificat ăîntreaga istorie a familiei So wan, iar r ăspunsurile lui Ismail
au fost puse fa țăîn fațăcu cele pe care el le d ăduse ofi țerului de informa ții
IDF. în final lui Ismail i s -a spus care era oferta. Mossad -ul plătea pentru

educarea lui dac ăel era de acord s ătreacăprinșcoala oferit ădeaceastă
agenție. Trebuia totodat ăsăînțeleagăcădacădezvăluia ceva din cele
petrecute, via ța i-ar fi pus ăîn pericol.
Era avertismentul standard pe care îl primeau to ți arabi recruta ți,
însăpentru idealistul Ismail Sowan, aceasta era șansa pe care o a șteptase:
să-i aducăla un loc pe evrei și pe arabi.
Sowan trecu prin întreg procesul de interviuri în ascunz ători, înainte
de a fi trimis la școala de instruire de la marginea Tel Aviv -ului. Excela la
un num ăr de materii, dovedind aptitudini naturale la c alculatoare și la cele
legate de modul în care reu șea săscape de urm ăritori. Deloc surprinz ător,
acesta ob ținu rezultate bune la materiile legate de Islam, iar lucrarea sa pe
tema rolului OEP în conflictul din Orientul Mijlociu fu suficient de
interesant ăpentru a fi ar ătatășefului de atunci al Mossad -ului, Yitzhak
Hofi.
La încheierea preg ătirii, Sowan deveni bodel, un curier între sediul
central și ambasadele israeliene unde evreii operau sub acoperire
diplomatic ă, începu s ăfacă„naveta" în jurul Medite ranei, vizitând regulat
Atena, Madridul și Roma, transportând documentele în plicuri diplomatice.
Ocazional c ălătoreași la Bonn, Paris și Londra. Șansa de a vedea lumea și
de a fi pl ătit pentru asta —primea cinci sute de dolari pe lun ă—era un
sentiment foarte pl ăcut pentru o persoan ăabia trecut ăde vârsta
adolescen ței.
Ceea ce Sowan nu realiza era c ădocumentele pe care le transporta nu
erau importante. F ăceau parte dintr -un alt test la care era supus, pentru a
se vedea dac ăface vreo încercare de a le arăta unei eventuale persoane de
contact arabe în oricare din ora șele vizitate, în fiecare excursie Sowan era
supravegheat de un ofi țer evreu din cadrul Mossad -ului, care era și el în
perioada de experimentare a aptitudinilor de supraveghere. Persoana
căreia Ismail îi înmâna documentele la întâlniri aranjate dinainte din
cafenele sau holuri de hoteluri nu era a șa cum își imagina el, un diplomat
israelian, ci un ofi țer Mossad.
Dupăsăptămâni în care î și petrecu timpul în str ăinătate,
plim-bându -se în jurul Pantheonului din Roma, vizitând Capela Sixtin ă
sau explorând Oxford Street din Londra, i se ceru s ămeargăla Beirut, s ă
intre în OEP.
Înrolarea se f ăcea ușor. Intra pur și simplu într -un birou de recrutare
din Beirutul de vest. Agentul de recrutare era in teligent și extrem de bine
informat în privin ța chestiunilor politice, î și petrecu o vreme cercetând
atitudinea lui Ismail fa țăde nevoia de violen țăși pentru a afla dac ăSowan
era gata s ărenunțe la vechile afilieri —familie, prieteni —pentru a deveni
dependent de OEP din punctul de vedere al sprijinului moral, l se spuse c ă
dacăe acceptat, acest lucru urma s ăînsemne o mare schimbare în via ța
sa: organiza ția avea s ăfie unica sa protec ție în fața lumii ostile, în schimb
OEP urma s ăaștepte de la el loi alitate constant ă.
Supraveghetorul s ău Mossad îl înv ățase pe Sowan s ădea răspunsurile
corecte, iar acesta fu trimis la o tab ărăde preg ătire în Liban. Acolo
îndoctrinarea continu ă, l se spuse în zeci de feluri c ăIsraelul s -a constituit
pentru a distruge OEP, așa căprimul lucru este ca el, statul evreu, s ăfie
distrus. Instructorul s ău propov ăduia o ostilitate acut ăfațăde orice și
oricine din afara OEP. Lec ții le înv ățate lașcoala de antrenament a
Mossad -ului referitoare la interpretarea rolurilor îi f olosiră—nu le uitase;
Sowan petrecuse multe ore înv ățând de la instructorii Mossad dinamica
grupurilor teroriste, comportamentul și tacticile lor previzibile, în Libia i
s-a predicat c ăo crimănu este altceva decât un mijloc de a dobândi
eliberarea; o m așinăcapcanăreprezint ăo altăcale spre libertate; o r ăpire

era un mod de a face dreptate. Ismail continua s ă-și etaleze cuno ștințele
dobândite prin intermediul Mossad -ului. Accept ăinstruirea OEP dar
niciodat ănu lăsa ca aceasta s ă-i afecteze credin ța din străfundul
sufletului. D ădu dovad ăde suficient ăconsecven țăși imagina ție darși
rezisten țăfizicăpentru a fi considerat mai mult decât un infanterist. Când
părăsi tabăra de instruire, îi fu g ăsit un loc în e șaloanele opera ționale ale
OEP. Treptat urc ăîn ierarhia de comand ăa organiza ției.
Se întâlni cu liderii organiza ției, inclusiv cu Yasser Arafat; vizit ă
taberele de instruire ale OEP din întreg Orientul Mijlociu. Reîntors la
Beirut, înv ățăsătrăiascăsub raidurile avia ției israeliene, evitând s ăse
ascundăîn adăposturi din cauza riscului ca imobilele s ăse prăbușească
peste el în urma bombardamentelor. Darîntr -un fel sau altul, reu și sănu
rateze nici o întâlnire cu supraveghetorul s ău din Mossad care se strecura
cu regularitate în Liban pentru a aduna ultimele ve ști de la Sowan.
Își păstra întotdeauna acoperirea. Când Aii Hassan Salameh fu ucis,
Ismail Sowan a condus mul țimea care scanda împotriva huli ților israelieni.
De fiecare dat ăcând un tr ăgător de elit ăal OEP omora vreun soldat al
servici ului IDF israelian, el se afla printre cei care conduceau ceremonialul
de bucurie care înso țea evenimentul, în tot ce spunea și făcea părea săfie
un militant deosebit de angajat și devotat.
În 1984 o dat ăcu alungarea lui Arafat din Liban și regruparea în
Tunisia, OEP îl trimise pe Sowan la Paris s ăînvețe limba francez ă. Nahum
Admoni, care îl înlocuia la acea vreme pe Hofi, v ăzu în transferul lui Sowan
ocazia de aur pentru a infiltra un agent în activit ățile înfloritoare pe care
OEP le desf ășura în Europa .
Ghetto -urile arabe din arondismentele XVIII și XX deveniser ăun rai
pentru terori ști; pe str ăzile înguste unde oamenii tr ăiau în limita legalit ății,
exista mereu ad ăpost pentru pistolari și fabrican ți de bombe. De acolo au
fost lansate atacurile asupra s inagogilor, restaurantelor și magazinelor
evreiești. La Paris fusese semnat primul comunicat comun prin care
organiza țiile teroriste se angajau s ăsprijine atacurile împotriva țintelor
israeliene din Europa.
Mossad -ul a răspuns, ca de obicei f ărămilă. Kid onii au intrat în
enclavele arabe și i-au ucis în propriile paturi pe cei suspec ți a fi terori ști.
Unul din ei avea t ăiatăberegata de la o ureche la cealalt ă, altul gâtu! sucit
ca la pui. îns ăacestea erau victorii m ărunte. Mossad -ulștia căteroriștii
erau în avantaj, în special pentru c ăerau atât de bine condu și de OEP.
Perspectiva de a avea propriul om în sediul opera țional al organiza ției era
una deosebit de atr ăgătoare pentru Admoni.
La câteva zile dup ăsosirea în capitala Fran ței, Sowan î și contact ă
ofițerul de leg ătură, care lucra în afara ambasadei Israelului pe Rue
Rabelais nr.3. Nu avea s ă-l cunoasc ădecât sub numele de Adam. Stabilir ă
puncte și date regulate de întâlnire în cafenele și la metrou. De obicei
Sowan avea cu el un ziar din ziua respe ctivă, în care inserase informa ția
cu pricina. Adam avea și el un ziar în care ținea ascunse instruc țiunile
pentru Sowan și salariul lunar al acestuia, care crescuse acum la o mie de
dolari. Printr -o tehnic ăpe care amândoi o perfec ționaserălașcoala de
pregătire Mossad, unul d ădea peste cel ălalt ca din întâmplare și se scuza,
iar apoi, cei doi plecau în direc ții diferite, dup ăce schimbau în prealabil
ziarele între ei.
Prin aceste mijloace simple, Mossad -ul încerca s ădobândeasc ă
suprema ția într -un orașcare se bucura de mult ăvreme de reputa ția de a
oferi un adev ărat sanctuar extremi știlor politici —cu condi ția de a p ărăsi
Franța singuri. Numai Mossad -ul alesese s ăîncalce aceast ăînțelegere prin
lansarea unei opera țiuni care d ădu o lovitur ăputernic ăorgoliului Fran ței,

loviturăpe care nici azi, dup ăaproape dou ăzeci de ani, aceast ățarănu o
poate nici ierta, nici uita. Episodul a început la o distan țăde trei sute de
mile, la gura mediteranean ăa Canalului de Suez, proiectat de vizionarul
francez, Fer dinand de Lesseps.
În câteva minute, în dup ă-amiaza zilei de 21 octombrie 1967, Israelul
își descoperise vulnerabilitatea în fa ța războiului modern. Unul din vasele
lui de r ăzboi, un vechi distrug ător britanic din al doilea r ăzboi mondial,
rebotezat Eilat, aflat în misiune de patrulare în largul coastelor egiptene a
fost lovit de trei rachete ruse ști Styx lansate de la Port Said. 47 de
marinari israelieni și-au pierdut via ța iar alți 41, dintr -un echipaj de 197
ofițeriși civili au fost grav r ăniți. Vasul E ilat s -a scufundat. Nu era cel mai
mare dezastru maritim suferit de Israel, dar era pentru prima dat ăîn
istoria îndelungat ăa războiului maritim când o nav ăera distrus ăîntr-un
atac cu racheta cu raz ălungăde acțiune.
Dupăevaluarea imediat ăa propor ției calamit ății, guvernul lui Levi
Eshkol ceru un program special prin care flota sa s ăfie dotat ăcu un nou
vas care s ă-l înlocuiasc ăpe învechitul Eilat. în câteva s ăptămâni,
proiectan ții venirăcu un model de vas de r ăzboi, de mare vitez ă, ușor
manevrabil și dotat cu sisteme electronice de r ăspuns pentru a oferi acele
secunde pre țioase necesare evit ării atacurilor cu rachete. O comand ă
pentru construirea a șapte astfel de nave a fost prezentat ășantierelor de
construc ții mecanice din Normandia, CCM și docu rilor din Cherbourg,
Franța.
În timp ce navele erau construite, oamenii de științăde la Dimona
fabricau rachetele pe care aveau s ăle transporte navele și echipamentele
sofisticate cu care acestea urmau s ăfie dotate la sosirea în Israel.
Lucrurile au pro gresat semnificativ la Cherbourg pân ăcând
președintele de Gaulle a introdus un embargo total asupra armelor dup ă
ce comandouri israeliene au atacat aeroportul din Beirut la 26 decembrie
1968și au distrus 13 avioane libaneze aflate la sol —o măsurăde
represalii la atacul palestinian lansat cu numai dou ăzile înainte la Atena
asupra Boeingului 707, apar ținând liniilor El Al. Instituirea embargoului
însemna c ăIsraelului nu avea s ăi se preda navele comandate în Fran ța.
Răspunsul francezilor a pus cap ăt unui deceniu de alian țăcu Israelul.
Aceastăalianțăfusese realizat ăîn timpul revolu ției algeriene, care a
condus în final la independenta coloniei fa țăde Fran ța în 1962 șiși-a avut
practic r ădăcinile în ostilitatea comun ăfațăde Egiptul lui Carnal Abde l
Nasser. La vremea aceea Mossad -ul furnizase informa ții despre organiza ția
anti-francezăFLN, iar Fran ța vânduse Israelului armele și avioanele de
luptăMirage.
O datăcu pierderea Algeriei, de Caulle a restabilit imediat leg ăturile
tradiționale ale Fran ței cuțările arabe, iar OEP -ului i s -a permis s ă
deschidăun birou la Paris. Raidul asupra aeroportului din Beirut a fost
privit de Gaulle ca o nesocotire public ăa solicit ării lui ca Israelul s ănu
facăceea ce pre ședintele numise atunci „atacuri de r ăzbunare" împotriva
vecinilor arabi.
Embargoul asupra armelor impus de Fran ța însemna practic c ă
Israelul nu avea suficiente avioane Mirage de rezerv ăpentru a domina
spațiul aerian al Orientului Mijlociu sau pentru a se putea ap ăra eficient
în fața atacurilor aeriene. Ca o ironie, embargoul venea într -un moment în
care Israelul trebuia s ăfacăfațăși costurilor uluitoarei victorii din timpul
Războiului de Șase Zile. în acele câteva zile din 1967 reu șiserăsăia
controlul asupra Cisiordaniei, Ierusalimului de estși Fâșiei Gaza. O dat ă
cu pământul venir ăînsăși aproape un milion de arabi, în marea lor
majoritate plini de ur ăfațăde cuceritorii lor.

Pentru Meir Arnit, problema cu care se confrunta Israelul „nu putea fi
supraapreciat ă. în interiorul grani țelor erau sute de mehabelimi —
termenul ebraic pentru terori ști—care beneficiau de sprijinul popula ției
arabe care le -ar fi dat ajutor și le-ar fi oferit un ad ăpost deasupra capului,
cel puțin: prima mea sarcin ăera săcresc gradul de penetrare al
Mossad -uluiși atenția acestei agen ții în cazul tuturor organiza țiilor
palestiniene".
Colda Meir, primul ministru al Israelului îi spuse lui Meir Amit s ă
punăla punct un plan de a scoate din Fran ța navele care erau gata.
Acesta avea s ă-și aminteasc ă: „Prima sugestie a fost s ămergem la
Cherbourg cu suficient de mul ți marinari înarma țiși săplecăm pur și
simplu cu navele înapoi spre Israel. Moshe Dayan, ministrul ap ărării s-a
gândit mult la asta. El a atras îns ăcorect aten ția căreacția interna țională
ar conduce la uria șe repercusiuni și ar pune Israelul în postura ho țului
patentat. Orice aveam s ăfacem trebuia s ăfie legal. Trebuia s ăvenim cu
aprobarea de a intra în apele teritoriale ale Fran ței. O dat ăajunși acolo,
lucrurile se schimbau".
Legalitate a celor ce aveau s ăse întâmple era îns ăsubiectiv ă, în pofida
insisten țelor lui Dayan de fi respectat ălitera legii, ceea ce avea s ăse
întâmple era pur și simplu o în șelătorie.
În noiembrie 1969, Meir Amit punea deja în aplicare prima etap ăa
Operațiunii Arca lui Noe. O firm ăde avocatur ăcu sediul la Londra fusese
informat ăde cea mai mare firm ăisraelian ăde transport maritim, Maritime
Fruit -care transporta produse în jurul lumii —săînregistreze o nou ăfirmă
cu denumirea Starboat, dup ăSteaua lui Davi d. Principalul ei ac ționar era
Mila Brenner, un director de la Maritime Fruit. Ceilal ți acționari erau
apropiați ai lui Meir Amit. Și a doua etap ăa operațiunii se desf ășurătot
fărăprobleme. De luni de zile, amiralul Mordechai Limon, ofi țerul de
legăturăal flotei israeliene la Cherbourg pentru proiectul cu navele de
război, discuta despre compensa ții cu șantierul naval pentru
nerespectarea contractului; de fiecare dat ăcând francezii erau aproape de
a cădea la învoial ă, Limon g ăsea câte un nou motiv de d iscuție. La 10
noiembrie el inform ășantierul naval c ăIsraelul era din nou gata s ădiscute
problema desp ăgubirilor.
La Tel Aviv, Mila Brenner îl contactase pe unul dintre cei ce mai
respecta ți magna ți ai transporturilor maritime din lume, pe Ole Martin
Siem, care locuia la Oslo. Acesta fu de acord s ăintre în conducerea
Starboat în scopul special al achizi ționării navelor de r ăzboi.
Cu o dexteritate demn ăde cea a unui juc ător de c ărți, Limon f ăcuse
mișcarea urm ătoare. La 11 noiembrie se întâlni cu oficial itățileșantierului
naval. Le ascult ăoferta îmbun ătățităde desp ăgubiriși spuse c ăîncănu
era satisf ăcut de ea. Francezii r ămaserăuluiți pentru c ăoferta lor era una
generoas ă. Acolo îl a ștepta Ole Siem. Dup ăce se întâlnir ă, Limon le
telefona oficiali lorșantierului pentru a le spune c ăurma să-i contacteze
„în câteva zile", în decursul acelei ore, Siem se afla în biroul generalului
Louis Bonte, care se ocupa, în guvernul francez, de vânz ările de arme.
Siem îi spuse c ăauzise c ă„erau de vânzare ni ștecanoniere care puteau fi
transformate în platforme petroliere".
Limon îl sun ăîn acel moment pe Bonte s ă-i spunăcăse aflăla Paris
și căera gata s ăaccepte o ultim ăofertăde desp ăgubiri. Cifra propus ăde
el era cea pe care o oferiser ăcei de la șantie rul naval de la Cherbourg.
Bonte îi r ăspunde lui Limon c ă„negociaz ă"și căîi va da un r ăspuns prin
telefon. Generalul se întoarse apoi spre Siem și-i prezent ăoferta pe care
Limon o acceptase, dar despre care spusese c ăera prea mare pentru ca
guvernul s ăfie de acord s ăo plătească. Atunci, pe loc, Siem m ări oferta lui

Limon cu 5%. Bonte îl sun ăpe Limon și-i spuse c ăoferta lui este cât se
poate de convenabil ă. Bonte credea c ăfăcuse o afacere bun ăscăpând
Franța de o problem ăspinoasă. Israelul î și luădespăgubirea, iar Fran ța
obținea 5% profit.
Avea doar dou ăîntrebări pentru Ole Siem. Navele aveau s ămeargăîn
Norvegia? Putea Siem s ăgaranteze c ănavele nu aveau s ăfie reexportate
dupăutilizarea lor la forajul marin? Siem d ădu garan ții fărăechivoc î n
ambele cazuri. Bonte accept ăpentru a evita întreb ările presei legate de
amplasamentul zonei de foraj petrolier -o chestiune comercial ăsensibilă
pentru o industrie renumit ăpentru secretele ei —ca scoaterea navelor de
peșantierul din Cherbourg s ăse facădiscret. Data plec ării lor fu stabilit ă
pentru ajunul Cr ăciunului 1969, când la Cherbourg se s ărbătorea
începutul s ărbătorilor de iarn ă.
Mai era o lun ăși Meir Amit era cât se poate de con știent căera destul
timp pentru ca lucrurile s ăia o întors ăturăproastă. Era nevoie de 120 de
marinari israelieni care s ăalcătuiascăechipajele acestor nave pentru
voiajul de trei mii de mile de la Cherbourg la Haifa. Trimiterea atâtor
oameni în acela și timp ar fi alertat cu siguran țăserviciile de securitate
francez e. Din nou inventivul Meir Amit a fost cel care a g ăsitși soluția.
Acesta hot ărî ca marinarii s ăcălătoreascădoi câte doi, prin ora șele
Europei înainte de a merge la Cherbourg. Marinarii erau instrui ți sănu
stea în hotelurile porturilor mai mult de o no apte. Călătoreau to ți cu
pașapoarte israeliene astfel încât, în cazul în care ar fi fost prin și, sănu
poatăfi învinui ți de deținere de acte false de c ălătorie. Cu toate acestea,
Meir Amit știa căriscurile erau înc ămari. „N -ar fi trebuit decât un poli țist
mai suspicios s ăse întrebe de ce merg a șa de mul ți marinari israelieni la
Cherbourg și întreaga opera țiune ar fi e șuat".
Pe 23 decembrie marinarii erau cu to ții la Cherbourg. împr ăștiați în
tot orașul, aceștia ascultau colindele care p ăreau cănu se ma i termin ă
niciodat ă; unii dintre ei, care erau n ăscuțiși crescu ți la Ierusalim cântar ă
și ei alături de localnici.
Meir Amit, acum lini știt, se ocupa de alte probleme curente la Tel Aviv.
Problema aprovizion ării pentru cele opt zile pe mare fusese rezolva tăla
magazinele din Cherbourg de c ătre ofițerul desemnat pentru acest lucru în
cadru l opera țiunii. Dar ori de câte ori vânz ătorii îl îmbiau cu jambon
pentru Cr ăciun el refuza politicos. Sfertul de milion de litri de combustibil
fusese adus prin contraban dăla bordul navelor și ascuns prin diverse
unghere ale calelor. Una dintre marile necunoscute era vremea. Navele
trebuiau s ătraverseze Golful Biscaya în condi ții de iarn ăși se puteau
scufunda. Meir Amit avea s ă-și aminteasc ădespre toate acestea la Tel
Aviv: „Ne rugam s ăfie vremea ca la Dunkerque. Trimiser ăm un meteorolog
la Cherbourg, iar el monitorizase toate previziunile pentru Marea Britanie,
Franța—la Cherbourg și Spania".
Orele treceau încet, îns ăîn curând veni și Ajunul de Cr ăciun.
Prognoza me teo spunea c ăîn Cherbourg urma s ăplouătorențial în
sud-est. Totu și, plecarea fu stabilit ăpentru acea sear ăla ora 8:30. La 7:30
tot echipajul era la bord. îns ăvremea se înr ăutăți. Plecarea fu amânat ă
pentru 10:30 P.M. îns ănu plecar ănici atunci din c auza condi țiilor meteo.
Din Tel Aviv sosir ămesaje codate urgente: „Ridica ți ancora indiferent de
vreme".
La Cherbourg ofi țerul de marin ăisraelian nu ținea cont de presiuni;
pentru el vie țile oamenilor erau mai importante în acel moment. St ătea
tăcut în n ava comandant și îl urm ărea pe meteorolog cum studia febril
hărțile sinoptice. La miezul nop ții meteorologul anun ță: „Vânturile vor

scădeași se vor îndrepta spre nord în urm ătoarele dou ăore. Nu vor fi
foarte puternice și vor rămâne în spatele nostru. Put em pleca".
Exact la ora 2:30 A.M. în ziua de Cr ăciun, motoarele navelor pornir ăși
acestea începur ăsăse îndrepte încet c ătre mare. Șapte zile mai târziu, de
Revelion, intrau în portul Haifa.
Printre cei care le a șteptau pe cheiuri era și Meir Amit. Pentr u el Anul
Nou nici nu ar fi putut începe mai bine. Dar mai știași căpreședintele de
Caulle nu avea s ăierte niciodat ăIsraelul pentru cele întâmplate. A șa seși
întâmplă. Când Mossad -ul începu s ă-i vâneze la Paris și în celelalte ora șe
ale Fran ței pe ter oriștii din Orientul Mijlociu, spionii agen ției furăla fel de
atenți urmăriți ca orice al ți teroriști de c ătre serviciile de securitate
franceze. Mai r ău, ofițerii pro -arabi din SDECE informau adesea OEP când
Mossad -ul se preg ătea sălanseze un contraatac . De cele mai multe ori în
astfel de situa ții mai sc ăpa câte un terorist.
Cel mai cunoscut dintre ace ști a fost Ilich Ramirez Sanchez, care prin
acțiunile sale î și câștigase porecla „Carlos Șacalul". La Paris, se știa căel
era pistolarul aflat în solda un ora din grup ările separatiste ale OEP care î și
aveau sediul în Siria. Prin ac țiunile sale deveni o figur ăadmirat ăde presa
subteran ămarxistăcare înflorea în Europa. Femeile g ăseau căobiceiurile
lui de playboy erau incitante —cu atât mai mult când reu șea sădisparăși
săscape din cursele pe care Mossad -ul i ie întindea pentru a -l lichida. Azi
era în Riviera la plaj ăcu o fată, mâine era reperat la Londra, al ături de un
grup de terori ști din Orientul Mijlociu, pe care -i ajuta s ă-și punăla punct
planuri le împotriva altor grup ări arabe și desigur împotriva Israelului,
împreun ăcu ei, Carlos opera f ărăa fi stânjenit de poli ția britanic ăși de
serviciile de informa ții, plecând de la în țelegerea c ănu aveau s ăfacănici
un rău cetățenilor britanici. Când Mo ssad-ul era gata s ă-l omoare, acesta
era din nou pe continent sau plecase deja la Damasc, la Bagdad sau în
vreo altățarăarabă, pentru a alimenta noi conflicte.
Urmărirea lui Carlos pe o perioad ăsuficient de lung ăpentru ca
Mossad -ul să-l poatăasasina, fu o alt ăsarcinăîncredin țatălui Ismail
Sowan pe durata șederii lui la Paris.
Per total, contribu ția lui la r ăzboiul dus de Mossad în Fran ța a fost
considerabil ăși permise oamenilor agen ției sărepurteze succese
spectaculoase: o fabric ăde documente fal se ale OEP fu aruncat ăîn aer;
ascunzători de arme fur ădistruse; au fost intercepta țiși lichida ți curieri;
explozibili transporta ți ilegal din Europa de est au fost detona ți; în zeci de
cazuri, Mossad -ul plăti cu aceea și moned ădușmanilor, datorit ă
informațiilor furnizate de Sowan.
În ianuarie 1984, Adam supraveghetorul lui Sowan din Mossad, îi
spuse acestuia c ăurma săfie trimis în Anglia, unde trebuia s ătreacă
drept un student în ultimul an care studiaz ăpentru masterat în știință.
Noua lui sarcin ăera săpătrundăîn rețeaua OEP din Londra și săafle tot
ce se putea despre unitate ei activ ă, Forța 17. Aceasta era condus ăacum
de Abdul -Rahid Mustapha care folosea ca baz ăMarea Britanic.
Mustapha era pe lista celor pe care Mossad -ul își propunea s ă-i
lichideze.
Ismail Sowan îi spuse directorului biroului din Paris al OEP c ăîși
încheiase studiile în Fran ța—un sayan francez îi furnizase o diplom ă
falsăcare să-i confere spusele în cazul în care cineva i -ar fi cerut o dovad ă,
însănimeni nu i -o ceru —șicădorea sămeargăîn Anglia s ă-și continue
studiile în științăși tehnologie. Reu și chiar s ăstrecoare și sugestia c ă
viitoarea calificare avea s ă-l facă„și mai util în privin ța fabricării bombelor
artizanale".

Perspectiva achizi ționării unui nou fabric ant de bombe pentru echipa
OEP era întotdeauna binevenit ăși cu atât mai mult în 1984. Conducerea
OEP avea nevoie s ăarate palestinienilor din Cisiordania și Fâșia Gaza c ă
nu fuseser ăuitați. Zeci de mii dintre ei sufereau tot mai mult din cauza
ocupațieiisraeliene; nu puteau în țelege de ce Yasser Arafat nu f ăcea mai
mult pentru a -i ajuta într -o manier ămai practic ă: vorbele erau una, iar
faptele altele.
Mossad -ulștia căArafat era supus unei presiuni crescânde pentru a
sprijini ini țiativele de pace ale p reședintelui Egiptului, Hosni Mubarak,
care începuse s ăarate deschidere spre Israel. Regimul imprevizibil din
Siria hot ărâse sămai răceascărelațiile cu diferite fac țiuni palestiniene și
chiar b ăgase la închisoare câteva sute dintre lupt ătorii acestora.
Președintele Assad dorea s ăarate americanilor c ănu era el capul
răutăților, așa cum credea lumea.
Toate acestea au f ăcut ca printre reprezenta ții OEP din tabere s ăse
nascăsentimentul c ăaveau s ăfie arunca ți de colo -colo de lumea araba,
lăsați la o par te, să-și poarte singuri de grij ă. Se vorbea chiar c ăei ar fi fost
înșelați de propria conducere. Israelienii continuar ăsăexploateze acest
sentiment, anun țând prin mijloace de informare în mas ăcăOEP avea
propriet ățiși investi ții de 5 miliarde de dola ri în întreaga lume. Arafat
deveniși el victima unei campanii murdare separate, puse la cale de
experții Mossad în r ăzboiul psihologic: potrivit acesteia, el cheltuia parte
din bani pentru a -și satisface apetitul pentru b ăieții frumo și. Zvonul a fost
răspândit prin taberele de refugia ți,și deși nu a prins foarte tare, avu
totuși un oarecare efect. Printr -o mișcare viclean ă, Arafat d ădu atunci
ordin celor 17 birouri ale OEP s ălanseze informa ția potrivit c ăreia el ar fi
fost un mare amator de femei —ceea ce era adev ărat.
Pentru directorul biroului din Paris al OEP, ideea c ăSowan urma
să-și punăcunoștințele în slujba viitoarei lui cariere de fabricant de bombe
artizanale era într -adevăr binevenit ăși îi dădea suficiente motive pentru
a-i plăti drumul pân ăîn Anglia și suficien ți de mul ți bani ca s ă-i ajungăo
săptămână. Sowan primi 500 de lire și de la Adam care îi spuse c ăpentru
evitarea oric ăror suspiciuni, trebuia s ă-și găseascăo slujbăîn Anglia
pentru a -și plăti studiile.
Ismail sosi la Londra într -o zi friguroas ăde februarie, în 1984, cu un
pașaport iordanian ce -i fusese pus la dispozi ție de către Mossad. Mai avea
și un al doilea pa șaport canadian ascuns în fundul dublu al servietei, l se
spusese s ă-l foloseasc ănumai dac ătrebuia s ăpărăseascăMarea Britanie
în grab ă. Ascuns ăîn acela și loc cu pa șaportul, se afla informarea
Mossad -ului despre Abdul -Rahid Mustapha și despre For ța 17 pe care
acesta o comanda.
Unitatea fusese creat ăinițial de for ța personal ăa lui Yasser Arafat.
Numele i se tr ăgea d e la num ărul extensiei telefonice din biroul lui Arafat
din sediul central al OEP din Beirut, într -o vreme, în Liban, For ța 17 se
dezvoltase ca o armat ăobișnuităformatădin peste o mie de lupt ători; una
din unit ățile ei fusese cunoscuta grupare Septembri e Negru, care era
autoarea masacrului atle ților israelieni la Jocurile Olimpice de la
Munchen. Cu pu țin timp înainte ca OEP s ăfie obligat ăsăpărăsească
Libanul și să-și restabileasc ăsediul la Tunis, primul comandant al For ței
17, Aii Hassan Salameh, fu omorât într -un atac cu ma șinăcapcanăpus la
cale de Rafi Eitan. Arafat se confrunt ăla Tunis cu realit ăți dure. Nu numai
căera vânat de Mossad, dar era din ce în ce mai amenin țat de extremi știi
arabi. Abu Nidal, care pretindea c ăeste vocea autentic ăa luptei armate,
spunea c ănu va putea s ăexiste o victorie a palestinienilor pân ăce Arafat
nu va fi eliminat. R ăspunsul lui Arafat a fost restructurarea For ței 17

într-o unitate cu o alc ătuire foarte strâns ăși cu dubl ăunitate: aceea de a -l
proteja pe el și de a lansa atacuri bine preg ătite împotriva du șmanilor,
începând cu Israelul. Mustapha primi comanda For ței 1 7. La Tunis
oamenii lui erau antrena ți atât de for țele speciale de r ăzboi chineze cât și
de cele ruse ști. în 1983, Mustapha începu s ăcălătoreas căîn Marea
Britanie pentru a recruta mercenari.
Londra era plin ăpânăla satura ție de foști agenți SASși de veteranii
de armat ăcare își făcuserăserviciul în Irlanda de Nord și care căutau noi
oportunit ăți de a -și pune în valoare talentul de a ucide. Sa lariul ca
instructor OEP era bun și mulți dintre mercenari aveau o atitudine
puternic anti -semită. Parte dintre ei s -au angajat și au plecat în Tunisia
pentru a lucra în taberele de antrenament ale OEP. Al ți instructori erau
recrutați din rândurile fo știlor membri ai Legiunii str ăine franceze și, într -o
perioadă, printre ei s -a aflatși un fost ofi țer CIA, Frank Terpil, care avea s ă
fie implicat mai târziu împreun ăcu Mehmet Aii Agca, în tentativa de
asasinat la adresa Papei Ioan Paul al ll -lea.
Timp de un an întreg Mustapha a reu șit săintreși săiasădin Marea
Britanie f ărăca MI5 sau echipa lui special ăsă-și dea seama cine este.
Când Mossad -ul i-a informat în aceast ăprivință, singura m ăsurăluatăa
fost aceea c ăun ofițer MI5 a amintit birou lui OEP din Londra c ăaceastă
instituție avea s ăfie închis ă, iar personalul ei expulzat la cel mai mic
indiciu legat de implicarea lor în ac țiuni teroriste împotriva Marii Britanii.
Dar, la adresa Israelului au continuat s ăaibăreacții dure.
O ciudat ăinformație colateral ărăzboiului de propagand ăa apărut în
momentul în care Bassam Abu -Sharif, pe atunci purt ătorul de cuvânt al
lui Arafat în rela ția cu presa, fu invitat s ăse întâlneasc ăcu romancierul
Jeffrey Archer. Reprezentantul OEP avea s ă-și aducăaminte căArcher îi
explicase atunci „cum trebuia s ăne punem la punct și controla rela ția
noastrăcu presa, cum s ăorganizăm activitatea politic ă, cum s ăstabilim
contactele cu politicienii englezi și mobilizarea opiniei publice. Sunt extrem
de impresionat ".
Aceastăîntâlnire a constituit asigurarea c ănumele lui Archer fusese
înregistrat în baza de date Mossad.
Pentru israelienii plini de furie p ărea căMustapha era sub protec ția
autorităților engleze și căorice încercare de a lua leg ătura cu el ar fi avu t
repercusiuni asupra Mossad -uiui.
Sarcina lui Ismail Sowan era aceea de a încerca s ă-l atragăpe
Mustapha într -o cursăîn afara țării, preferabil în Orientul Mijlociu, unde
oamenii Mossad -ului așteptau s ă-l omoare. Adam îi spusese lui Sowan la
Paris cătrebuiau s ăacționeze sub îndrumarea supraveghetorilor Mossad
care își aveau baza la ambasada Israelului din Londra.
Primul era Arie Regev. Cel ălalt era Jacob Barad, care se ocupa de
interesele comerciale ale Israelului. Un al treilea katsa care activa la
Londrași care nu lucra sub acoperire diplomatic ă, era Bashar Samara
care avea s ăfie principalul contact al lui Sowan. Samara ceruse unui
sayan angajat de o agen ție imobiliar ădin Londra s ă-i închirieze un
apartament lui Sowan în cartierul Maida Vale din o raș.
La câteva zile dup ăsosirea sa la Londra, Sowan stabili primul contact
cu Samara. Cei doi se întâlnir ăsub statuia lui Eros din Piccadilly Circus.
Fiecare avea la el un num ăr din Daily Mirror, ziar recent achizi ționat de
Robert Maxwell. Folosind tehni ca schimbului de ziare, care func ționase la
Paris, Sowan î și obținu salariul de sute de lire pentru prima lun ăși
instrucțiunile necesare pentru a g ăsi de lucru la biroul OEP din Londra.
Mulți dintre cei care lucrau acolo doreau s ăfie în miezul lucrurilor : să
ducămesaje spre diversele celule ale OEP din Europa, sau s ăse deplaseze

la sediul central din Tunis al Organiza ției, cu informa ții deosebit de
importante și săaștepte, ore întregi dup ăun răspuns, pentru a avea șansa
de a-l zări măcar o clip ăpe Ar afat. Ace ști tineri revolu ționari atât de
angajați în cauza palestinian ănu aveau nici un interes pentru munca de
rutinădin birouri, pentru arhivarea documentelor, pentru citirea ziarelor
sau pentru a r ăspunde la telefoane. Când Sowan s -a oferit s ăfacăaceastă
muncăa fost imediat acceptat s ălucreze la biroul din Londra.
În câteva zile îl întâlni pe Mustapha. Se împrieteniser ădupăcâteva
cescuțe de ceai dulce de ment ă. Amândoi aveau un trecut comun: tr ăiseră
bombardamentele israeliene de la Beirut. Amân doi trecuser ăcu aceea și
repeziciune și pe acelea și străzi unde cl ădirile erau atât de ciuruite de
bombardamente încât nu li se mai vedeau decât structurile. Amândoi
domniser ăîn câte un alt pat în fiecare noapte și așteptarăzorii, când
muezin -ul îi chema la rugăciune. Ambii trecuser ăde la punctul de primire
al OEP din Beirut, l ăsând sătreacăambulan țele, daroprindu -i pe toți
ceilalțiși adăpostindu -se numai la auzul avioanelor de lupt ăisraeliene. Au
râs amintindu -și de vechea zical ăa celor din Beirut: „Dacăauzi că
explodeaz ăo bomb ă, înseamn ăcămai trăiești". Atâtea amintiri: țipetele
muribunzilor, bocetul femeilor, privirile lor pline de ur ă, ridicate spre cer.
Sowanși Mustapha petrecur ăo zi întreag ădepănându -și trecutul, în
final, Mustapha îl î ntrebăpe Sowan ce f ăcea la Londra. Venise s ă-și
perfecționeze educa ția pentru a servi mai bine OEP, r ăspunse Sowan. îl
întrebăși el la rândul s ău pe Mustapha ce caut ăla Londra.
Întrebarea provoc ăo serie de dezv ăluiri. Mustapha descrise realiz ările
Forței 17: cum comando -urile ei fuseser ăgata sădeturneze un avion
israelian plin cu turi ști germani când Arafat anul ămisiunea de teama de a
nu ridica opinia public ăgermanăîmpotriva OEP. îns ăMustapha dusese
războiul împotriva Israelului în Cipru și Spania . Ismail știa cătoate faptele
cu care se lauda interlocutorul lui nu avea decât s ăconvingăși mai mult
Mossad -ul să-l omoare.
Căzurăde acord s ăse întâlneasc ăpeste câteva zile în zona Speaker's
Corner din Hyde Park, locul în care, prin tradi ție, sunt e xprimate liber tot
felul de puncte de vedere. Ismail Sowan sun ăla numărul special care i se
dăduse pentru eventualitatea în care avea de transmis informa ții urgente,
îi răspunse Bashar Samara. Stabilir ăsăse întâlneasc ăpe Regent Street.
Plimbându -se pri ntre salaria ții ieșiți de la birouri pentru a lua prânzul,
Sowan îi relat ăce-i povestise Mustapha. Samara îi spuse c ăva veniși el la
Speaker's Corner din Hyde Park pentru a -l fotografia pe Mustapha și
pentru a putea s ă-l punăpe viitor sub urm ărire perm anentă.
Mustapha nu veni la întâlnire. Trecur ăsăptămâni pân ăcând Sowan îl
revăzu. ismail fusese deja acceptat ca student la un colegiu din Bath, o
stațiune balneo -climateric ă. De dou ăori pe săptămânăcălătorea la Londra
pentru a trece pe la biroul OEP și să-și facămunca de birou, într -una din
aceste da ți, Mustapha era acolo.
Încăo datăcei doi au stat de vorb ăbând nenum ărate cești de ceai de
mentă. Mustapha scoase din geant ăo carte cu ilustra ții despre istoria
Forței 17. Se l ăuda cu cele peste o sut ăde mii de exemplare care fuseser ă
distribuite palestinienilor. Frunz ărind-o, Ismail v ăzu în ea o fotografie a lui
Mustapha f ăcutăîn Liban. Mustapha îi d ădu lui Ismail o copie a c ărții
purtând semn ătura lui cu multe înflorituri. Hot ărârăsăse reîntâlneas că,
dar Mustapha nu veni nici de aceast ădatăla întâlnire.
Între timp, Sowan îi d ădu cartea lui Samara într -un loc ce deveni
punctul lor de întâlnire, gara din Bath. Agentul katsa venea la Bath cu un
trenși se întorcea la Londra cu urm ătorul, luând cu el tot ce afla Sowan de

la Biroul OEP și oferindu -i acestuia în schimb cele sase sute de lire pentru
munca de informator.
Timp de aproape un an rela ția lor decurse la fel. La acea vreme Sowan
întâlnise o englezoaic ăpe care o chema Cârmei Creensmith. Aceasta fu de
acord săse căsătoreascăcu el. Dar în ajunul ceremoniei Sowan nu se
hotărâse cine s ă-i fie cavalerul de onoare.
Făcând un nou drum la biroul OEP, îl întâlni din nou pe Mustapha,
care, ca de obicei, nu -i explica unde disp ăruse. Mustapha avea cu el u n
morman de t ăieturi din ziarul arab publicat la Londra, Al -Qabas. Fiecare
paginăconținea câte o caricatur ăsarcastic ăla adresa lui Yasser Arafat.
Ziarul era subven ționat de familia aflat ăla conducerea Kuweit -ului care
era de mult ăvreme un du șman al OE P.
Caricaturile erau opera celui mai pre țuit artist al genului din lumea
arabă, Naji Al -Ali. Stabilit la Londra, acesta ducea singur un r ăzboi
împotriva lui Arafat, reprezentându -l pe liderul OEP ca pe un om venal,
egocentrist și fărăvaloare din punct de vedere politic. Caricaturile f ăcuseră
din ziarul Al -Qabas vocea opozi ției fațăde Arafat.
Mustapha arunc ătăieturile de ziar pe mas ăși spuse c ăAl-Ali merit ă
sămoarăși căcei care îl pl ăteau meritau s ăprimeasc ăo lecție.
Sowan zâmbi nehot ărât. Mossad -ul salutăorice demers care ar fi
subminat pozi ția lui Arafat. Aduse în discu țieși o chestiune de interes mai
personal, aceea de a -și găsi cavalerul de onoare. Mustapha se oferi imediat
săjoace acest rol. Atunci se îmbr ățișarăîn stil specific arabilor. A cesta era
un moment în care Ismail Sowan și-ar fi dorit s ă-l scoatădin strânsoarea
Mossad -ului.
La Tel Aviv, Nahum Admoni începuse s ăse întrebe cât mai dura pân ă
ce MI5 avea s ădescopere adev ărul în leg ăturăcu cele opt pa șapoarte false
părăsite într -o cabinătelefonic ădin Germania, în iulie 1986. Shimon
Peres, care nu era un admirator al Mossad -ului, aflat la sfâr șitul unei
coaliții de guvernare, punea întreb ări dificile. Primul ministru spunea c ă
eșecul ar distruge rela țiile Israelului cu guvernul That cher; căera mai bine
ca aceast ăchestiune s ăfie tratat ăfrontal, potrivit binecunoscutei atitudini
îmbrățișate de Peres, „Cu cât se afl ămai repede cu atât se poate corecta
mai ușor".
Admoni se opunea acestei idei. Ea putea conduce MI5 și Forța lui
speci alăsăinvestigheze și celelalte activit ăți Mossad în Marea Britanie. Iar
asta putea însemna expulzarea lui Ismail Sowan, care se dovedise a fi o
sursăinepuizabil ăde informa ții utile. Mai mult, a admite adev ărul despre
pașapoarte ar fi însemnat s ădea în vileag faptul c ăîn acest caz Mossad -ul
dăduse dovad ăde incompeten ță.
Pașapoartele fuseser ăfăcute pentru ambasada Israelului la Roma.
Sarcina de asigura transportul lor de la Tel Aviv fusese încredin țatăunui
bodel nou în meserie și care nu mai fusese n iciodatăla Bonn. Acesta se
plimbăo vreme cu ma șina prin ora ș, nevrând s ăcearăinforma ții de team ă
de a nu atrage aten ția asupra lui. în final folosi un telefon public pentru a
suna la ambasad ă. Un oficial îl cert ăpentru întârziere. Fie din panic ă, fie
din purăneglijență, uităpunga cu pa șapoarte în cabina telefonic ă. Sosind
la ambasad ă, își dădu seama de gre șeala făcută, darși mai panicat, nu -și
putu aminti exact unde era strada de unde d ăduse telefon, înso țit deșeful
securității ambasadei care era e nervat la culme, g ăsi în final cabina
telefonic ă, însăpunga disp ăruse. Bodel -ul fu trimis la Negev, regiune
semi-desertic ădin sudul Israelului, aflat ăîntre Beersheba și golful Aqaba.
însăproblema pa șapoartelor continua s ă-l nelini șteascăpe Admoni.
Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasadorul Marii Britanii la Tel Aviv,
ridicăproblema lor în fa ța guvernului israelian.

Unul dintre pa șapoarte fusese f ăcut pentru ca Sowan s ăpoatăcălători
mai ușor între Londra și Tel Aviv; un pa șaport britanic însemna căel ar fi
fost supus unui num ăr mai.mic de verific ări de către serviciul de imigra ție
din aeroportul Heathrow decât dac ăar fi folosit pa șaportul canadian.
În perioada în care se aflase la Londra, Sowan f ăcuseși câteva vizite
în Israel pentru a -și reve dea familia; ele f ăceau parte din activitatea sa sub
acoperire. Pentru cei din familie b ăiatul era înc ăun activist al OEP. juca
rolul atât de conving ător încât fratele lui mai mare, Ibrahim, îi atrase în
final aten ția căisraelienii îl vor aresta, în glum ă, acesta îi suger ălui Ismail
săpreîntâmpine o astfel de situa ție oferindu -se sălucreze pentru
Organiza ție. Ismail se pref ăcu îngrozit de idee și se întoarse la Londra s ă-și
continue activitatea.
Curând îns ă, lucrurile luar ăo întors ăturăneașteptată. Proaspăta
soție îi ceru lui Sowan s ăaccepte un post de cercet ător la Humberside
College din Huli. Pentru ea acest lucru însemna mul ți bani, ad ăugați la cei
pe care îi primea pentru activitatea de la biroul OEP. Tân ăra nuștia nimic
despre rela ția soțului e i cu Mossad -ul sau de cele sase sute de lire pe care
agenția i le pl ătea lunar. Pentru Ismail mutarea la Huli putea fi o ocazie de
a scăpa de cerin țele din ce în ce mai mari ale supraveghetorului s ău din
Mossad.
Ca mulți dintre informatorii care primiser ăbani de la Mossad, Ismail
Sowan se sperie foarte tare de riscurile cu care era confruntat. Dup ăce-și
îndeplinise atribu țiile de cavaler de onoare, Mustapha deveni și mai
apropiat. Trecea adesea s ă-i vadăpe Ismail și pe soția lui, adu -cându -le
cadouri din Orientul Mijlociu. La mas ă, Mustapha le relata despre modul
în care reu șea săse descotoroseasc ăde cei mai noi du șmani ai OEP. De -a
lungul lunilor ce au urmat, acesta se l ăudase c ăucisese mai mul ți
trădători ai cauzei palestiniene. Sowan asculta uluit, sperând s ă„nu se
audăcum îi bate de tare inima". Se sperie și mai rău dupăîntâlnirile cu
Samara; spionul îi cerea accesul la computerul biroului OEP și fotocopii
ale documentelor secrete; tot el trebuia s ăîncerce s ăplece în vacan țăcu
Mustapha în Cipr u, unde avea s ă-i aștepte o echip ăkidon. Pân ăîn acel
moment Sowan reu șise săgăseascăscuze; nu era niciodat ăsingur în
camera computerului sau presiunea studiilor îl împiedica s ăia în calcul și
o vacan ță—dar sim țea căîn spatele cererilor lui Samara plutea o
amenințare crescând ă. Spera ca la Huli s ăfie mai pu țin în contact cu
Mustapha și cu Samara și căva fi lăsat să-și desfășoare via ța academic ă
fărăpresiuni suplimentare. Mossad -ul avea îns ăalte planuri pentru el.
În ziua de vineri 13 martie 1987 , sediul Mossad de pe Bulevardul
Regele Saul vuia de zvonul potrivit c ăruia Admoni a ștepta un vizitator
important. Cu pu țin timp înainte de prânz, ofi țerul de leg ăturăde la MI6 fu
însoțit pânăîn biroul de la etajul nou ăal directorului general, întâlnire a
celor doi fu scurt ă. Lui Admoni i -a spus c ăMI6 era mul țumit că
pașapoartele false g ăsite în Germania fuseser ăopera Mossad -ului. Un
ofițer din Unitatea special ăcare fusese implicat în opera țiune își amintea
în iunie 1997 c ă„tipul de la MI6 intr ăîn birou, spuse „Bun ădiminea ța",
refuzăceașca de ceai ce -i fusese oferit ăși spuse ce avea de spus. Salut ă
apoi din cap și plecădin camer ă. Probabil c ă-i trebuise mai pu țin de un
minut pentru a transmite mesajul".
La Londra, Ministerul de Externe îl chem ăpe ambasadorul israelian
și-i prezent ăun protest energic înso țit de solicitarea ca astfel de situa ții să
nu se mai repete. Singura consolare pentru Admoni a fost faptul c ănimeni
nu folosise numele lui Ismail Sowan.
În seara zilei de 22 iulie 1987, în ap artamentul s ău din Huli, Ismail
Sowan asculta știrile BBC. Nu mai auzise de Mossad din luna aprilie, când

Bashar Samara trecuse prin Huli pentru a se întâlni cu el în gar ăca să-i
transmit ăsănu iasăîn fațăcu nimic pân ăla noi ordine —asta dac ă
Mustaph a nu lua din nou leg ătura cu el.
Acum, figura omului despre care Mustapha spusese c ămerităsă
moară, umplea ecranul televizorului; Naji Al -Aii, caricaturistul, fusese
împușcat în timp ce pleca de la sediul ziarului AI -Qabas din Londra.
Pistolarul tr ăsese un glon țși dispăruse. Glon țul îi intrase victimei în obraz
și i se oprise în creier. Prima impresie a lui Sowan a fost c ăatacatorul nu
aparținea nici Mossad -uluiși nici For ței 1 7. Ambele organiza ții foloseau
aceleași metode profesioniste de a ucide: m ai multe gloan țe în cap și în
partea superioar ăa corpului. Acesta p ărea atacul unui amator. Reportajul
TV spunea c ăpoliția declan șase o masiv ăoperațiune de c ăutareși cătoți
colegii caricaturistului l ăsau săse înțeleagăcăatacul ar fi fost lansat de
„dușmanii puternici", pe care nu -i numirăși pe care și-i făcuse Naji.
Sowan î și aminti de ultima lui discu ție cu Mustapha. începea din ce în
ce mai mult s ăcreadăcăYasser Arafat ordonase acest atentat. Brusc î și
pusese întrebarea dac ăera singura persoa năcăreia Mustapha îi
încredin țase taine legate de necesitatea ca Naji s ăfie lichidat. Sowan hot ărî
căcel mai bine era ca el și soția sa săplece la Tel Aviv. Dar chiar când î și
făceau bagajele, cineva a b ătut la u șa din fa ță. Sowan avea s ă-și
aminteasc ă:
„Omul avea dou ăgenți. Spuse c ăMustapha avea nevoie urgent ăsăle
ascundă. Când i -am spus c ăvreau săștiu ce con țin, acesta mi -a zâmbit și
mi-a spus c ănu trebuie s ă-mi fac griji. „Celui care nu pune întreb ări nu i
se spun niciodat ăminciuni" a fost to t ce a vrut s ă-i răspundă. Dupăce a
plecat m -am uitat în gen ți. Erau pline de arme și explozibili: suficient
Semtex ca s ăarunce în aer Turnul Londrei; câteva AK -47, pistoale,
detonatoare, o întreag ăfabricăde explozibil".
Ismail sun ăla num ărul special la care putea lua contact cu
Mossad -ul la Londra. Telefonul fusese deconectat. Sun ăla ambasada
Israelului, l se spuse c ăArie Regev și Jacob Barad nu erau disponibili.
Ceru săvorbeasc ăcu Bashar Samara. Vocea de la cel ălalt capăt al firului
îi spuse s ăaștepte. Altcineva veni la telefon. Când se prezent ă, vocea îi
răspunse: „E o vreme potrivit ăpentru o vacan țăcu mult soare". Era
semnalul ca Sowan s ăplece la Tel Aviv.
Acolo, la Hotelul Sheraton, se întâlni cu Jacob Barad și cu Bashar
Samara. Le explic ăce făcuse dup ăce descoperise ce con țineau gentile, îi
spuserăsăaștepte pân ăce ei vor raporta superiorilor. Mai târziu, în
aceeași noapte, Samara se întoarse și-i spuse lui Sowan s ăplece la Londra
cu avionul urm ător. La sosire avea s ăgăseascătotul r ezolvat.
Nebănuind ce îl a șteaptă, Sowan plec ăspre Londra la 4 august 1987.
Fu arestat de ofi țerii Brig ăzii Speciale pe aeroportul Heathrow și învinuit
de asasinarea lui Naji Al -Ali. Când protest ăspunând c ăeste agent Mossad,
ofițerii începur ăsărâdă. Sowan devenise omul de care Mossad -ul se putea
descotorosi, ca șl caricaturistul, care murise dou ăsăptămâni mai târziu,
într-un spital, luptându -se din r ăsputeri s ătrăiască. Sowan avea s ăfie
sacrificat într -o încercare de recâstigare a favorurilor guvern ului Thatcher.
Prezența unei ascunz ători de arme în apartamentul lui Sowan avea s ă
zădărniceasc ăorice efort al acestuia de a demonstra c ăeste omul
Mossad -ului. Armele fuseser ăaduse la el acas ăde un sayan Mossad.
La Londra, Arie Regev preda serviciului MI5—care le -a transmis mai
departe Scotland Yard -ului —toate „dovezile" pe care Mossad -ul le
„acumulase" în leg ăturăcu „implicarea" lui Sowan în ac țiuni teroriste.
Dosarul con ține cele mai mici am ănunte despre modul în care Mossad -ul îl
urmărise pe Sow an prin Orientul Mijlociu, Europa și Marea Britanie, pân ă

în acel moment nereu șind săadune suficiente dovezi, în momentul
descoperirii ascunz ătorii de arme, Mossad -ul decise „în numele securit ății
comune" s ă-l predea pe Sowan.
Hotărârea de a face acest lu cru amintea de legea nescris ăa
expedientelor, care f ăcuse istorie în Mossad, organiza ție în interiorul c ăreia
avantajele practice aveau prioritate în fa ța celor morale. Mult timp și mulți
bani fuseser ăinvestiți de acest serviciu pentru instruirea și spri jinirea lui
Sowan în teren. Dar când sosi momentul, toate acestea nu mai însemnar ă
nimic când erau puse în balan țăcu marea nevoie a Mossad -ului de a -și
acoperi propriile urme în Marea Britanie. Sowan era victima ce trebuia
sacrificat ăși servităbritanici lor ca exemplu de activitate terorist ă, despre a
cărei existen țăMossad -ul atrăsese aten ția. Sigur c ăMossad -ul era
confruntat cu o pierdere: Sowan f ăcuse foarte mult —chiar dac ănu tot ce
i se ceruse. Dar ascunz ătoarea de arme fusese o ocazie mult prea b ună
pentru a fi ratat ă. Ea avea s ăstrice rela țiile OEP cu guvernul Thatcher și
săpermităIsraelului s ă-l prezinte pe Yasser Arafat, a șa cum îl vedea
Mossad -ul ca pe omul care lucra la dou ăcapete. Și, la urma urmei avea s ă
găseascăîntotdeauna un alt Ism ail Sowan gata s ăse lase sedus de
oamenii din Israel care tr ăiau satisfac ția de a nu -șiține promisiunile.
O săptămânăîntreagăoamenii Mossad -ului s -au relaxat, convin și că
orice ar fi declarat Sowan interogatorilor britanici ar fi putut fi u șor de
negat .
Dar Admoni nu ținu cont de eforturile disperate ale lui Sowan de a nu
rămâne în închisoare. El oferi descrieri detaliate ale supraveghetorilor s ăi
și spuse totul despre ceea ce îl înv ățase Mossad -ul. Poliția își dădu treptat
seama c ăIsmail putea spune a devărul. Ofițerul de leg ăturăal MI6 din Tel
Aviv fu chemat la Londra, îl interog ăși el pe Sowan. Tot ceea ce acesta
spusese despre sediul central al Mossad -uluiși despre metodele folosite de
acesta se potriveau cu ceea ce știași el. Adev ărata amploare a rolului
Mossad -ului începea s ăse deslu șească.
Regev, Barad și Samara fur ăexpulzați din Marea Britanie. Ambasada
Israelului la Londra a emis o declara ție provocatoare: „Regret ăm foarte
mult căguvernul Majest ății sale a considerat oportun s ăia măsuri d e
genul celor adoptate. Israelul nu ac ționeazăîmpotriva intereselor britanice
iar lupta împotriva terorismului a fost unicul s ăuțel".
Adevărul nu l -a salvat pe Ismail Sowan. în iunie 1988 acesta primi o
pedeaps ăde 11 ani închisoare pentru de ținere de ar me de foc în numele
unei organiza ții teroriste.
La cinci ani dup ăexpulzarea celor trei spioni, care a încheiat practic
activitatea celulei Mossad în Marea Britanie, serviciul s -a întors în aceast ă
țară. în 1998 cinci spioni lucrau în afara ambasadei Israe lului din
Kensington, asigurând leg ătura cu MI5 și cu Brigada Special ăîn
depistarea fac țiunilor iraniene de pe teritoriul Marii Britanii.
Cu trei ani înainte, în decembrie 1994, Ismail Sowan fusese eliberat
din închisoarea Full Sutton, i se restituise pa șaportul iordanian și fusese
deportat la bordul unui avion în Iordania. Ultima dat ăcând cineva î și
amintește să-l fi văzut a fost atunci când ie șea din aeroport având cu el
geanta pe care Mossad -ul i-o dăduse cu ani în urm ă, când plecase la
Londra, îns ăgeanta nu mai avea fundul fals.
În regatul de șertului, avea un loc privilegiat pentru a urm ări cum se
adunăfurtuna deasupra Golfului Persic, precedat ăde o schimbare a
comandantului Mossad -ului. Prezen ța timp de opt ani a lui Nahum
Admoni în fruntea ierarhi ei s-a încheiat în ajunul Anului Nou evreiesc,
Rosh Hashanah. în locul lui a venit Shabtai Shavit, care a mo ștenit o serie
de eșecuri: afacerea Pollard, Irangate și, desigur, acele pa șapoarte

britanice false necompletate, g ăsite în cabina telefonic ădin Fr ankfurt, care
au prevestit c ăderea lui Admoni din func ție. Dar pentru succesorul lui,
dincolo de Iordan, se arat ăceva mult mai mult decât o furtun ăde nisip.
Saddam Hussein hot ărâse în sfâr șit căvenise vremea s ăse confrunte cu
lumea.
CAPITOLUL 16
Spioni în nisip
Pe data de 2 decembrie 1990, la sud de Bagdad, o siluet ă, îmbrăcată
în haine murdare de beduin, st ătea nemi șcatăla marginea unei oaze.
Tocmai r ăsărea soarele, iar nisipul era rece ca ghea ța; în timpul nop ții
temperatura sc ăzuse mult sub zer o grade. Omul avea pe cap o hupta din
lânăde oaie, c ăciulăspecificăbărbaților din tribul Sarami, cea mai veche
sectăislamicăSufi, care tr ăiau în întinsul de șert irakian și al căror
fanatism era pe m ăsura unui cod de onoare neegalat de alte triburi. Da r
loialitatea b ărbatului î și avea originea undeva la vreo mie de kilometri spre
vest, în Israel; era agent katsa.
Hainele le avea dintr -o magazie a Mossad -ului unde se țineau
vesminte din toat ălumea, aduse la zi periodic. Majoritatea erau ob ținute
de saya nimiși date ambasadelor israeliene locale, de unde erau mai apoi
trimise la Tel Aviv în pachete diplomatice. Altele erau scoase din țările
arabe ostile, de c ătre turiști. Numai câteva erau f ăcute de cea care avea în
grijădepozitul. De -a lungul anilor, ea și mica sa echip ăde croitorese
deveniser ărenumite pentru sim țul detaliului și al preciziei lucr ăturii.
Numele de cod al agentului katsa —Shalom —provenea dintr -o listă
de nume false p ăstratăîntr-un dosar la Divizia Opera țiunii; Rafi Eitan
venise cu i deea întocmirii unei astfel de liste dup ăoperațiunea Eichmann.
Shalom Weiss fusese cel mai bun falsificator Mossad înc ădinainte de a se
alătura echipei care -l capturase pe Adolf Eichmann. Shalom Weiss a murit
de cancer în 1963, îns ănumele s ău a supravie țuitși a fost folosit de
câteva ori de agen ții katsa. Numai câ țiva ofițeri superiori IDF, Shabtai
Shavitșișeful departamentului lui Shalom știau ce c ăuta acesta în desert.
În august 1990, Saddam Hussein invada Kuweitul, ac țiune care
precedăRăzboiul din Golf. Hot ărârea Irakului de a ataca Kuweitul a fost
un eșec spectaculos pentru toate serviciile vestice; nimeni nu anticipase ce
urma săse întâmple. Mossad -ul încerca s ăverifice informa țiile conform
cărora Saddam Hussein depozitase arme chimice în loca ții secrete din
sudul Bagdadului, ceea ce f ăcea ca armele s ăfie destul de aproape de
Kuweit City precum și de orașe din Israel.
În interiorul Mossad -ului nu se știa sigur dac ăIrak-ul avea proiectile
folosite pentru lansarea înc ărcăturii explozibile. Gerald Bull nu mai juca
acum nici un rol, și potrivit sateli ților S.U.A., dup ătestarea ini țială, tunul
său super -puternic era în momentul de fa țădezmembrat. Anali știi lui
Shavit sugerar ăcă, deși Saddam posed ăfocoase, nu aveau nici o garan ție
căacestea erau umplute cu substan țe chimice; mai f ăcuse el teatru din
asta.
La fel de precaut ca orice nou angajat, Shabtai Shavit spuse c ăo
alarmănu ar face decât s ăcreeze panic ăinutilă. Shalom trebuia s ăafle
adevărul. Mai activase de câteva ori în Irak, o dat ălaBagdad, unde
trecuse drept un om de afaceri iordanian. La Bagdad erau saya -nimi care -l
puteau ajuta, îns ăaici, în pustietatea de șertului, trebuia s ăse descurce
singurși să-și foloseasc ăaptitudinile pe care instructorii i le testaser ăde
atâtea ori.

Shalom urmase un antrenament de supravie țuire în De șertul Negev,
unde făcuse „antrenamentul memoriei" —cum sărecunoasc ăoțintăchiar
și în timpul unei furtuni de nisip; și „protec ția propriei imagini", adic ăsă
știe săse camufleze. St ătea o zi întreag ăîn poligon, unde d ădea dovad ăde
capacitate de a trage cu arma din instinct și în vitez ă,și de a lupta corp la
corp. O or ăși-o petrecea cu un farmacist care îl înv ăța când s ă-și ia
pastilele de urgen ță; una dintre dimine țiși-o petrecu înv ățând pe dinaf ară
hărțile care aveau s ă-l ajute s ăse descurce prin de șert.
Pentru to ți instructorii s ăi, nu era decât un num ăr de cod; ace știa nici
nu-l lăudau dar nici nu -l descurajau. Nu -i spuneau niciodat ăiui Shalom
cum se descurc ă; erau ca ni ște roboți, în fiecare zi îi testau rezisten ța
fizică, obligându -l sămeargădupă-amiaza pe c ăldură, cu un rucsac plin
cu pietre. Era în permanen țăcronometrat, îns ănimeni nu -i spunea dac ă
se încadra în timp. Un alt test cerea s ăfie oprit dintr -un exerci țiu, pentru
a vedea cu m răspunde la întreb ări ca: „Te vede un copil beduin: îl omori ca
sănu-ți periclitezi misiunea? „Urmeaz ăsăfii capturat. Te predai sau te
sinucizi?" „Te întâlne ști cu un soldat isra -elian rănit în timpul unei alte
misiuni: te opre ști sau îl la și acolo știind căoricum va muri?"
Răspunsurile lui Shalom nu trebuiau s ăfie categorice: întreb ările îi testau
capacitatea de decizie sub tensiune. Cât îi lua s ărăspundă? Era tulburat
sau sigur pe sine când r ăspundea?
Mânca numai ce avea s ăconsume și în desert: c oncentrate pe care le
amesteca cu ap ăsălcie pe care se a ștepta s -o găseascăîn ochiurile de ap ă
din nisip. Un psihiatru Mossad îl înv ățase cum s ăse lupte cu stresul și
cum săse relaxeze. Doctorul mai vroia s ăse asigure c ăShalom era înc ă
sănătos mintal , ca săpoatăfolosi cantitatea necesar ăde inventivitate și
duritate pentru situa țiile neprev ăzute pe care avea s ăle întâlneasc ăpe
teren. Testele de aptitudini îi determinau gradul de stabilitate emo țională
și de încredere în sine. Fu testat pentru a se afla dac ădădea semne c ă
urma sădevinăun singuratic, tr ăsătura îngrijor ătoare care pusese cap ăt
unor cariere promi țătoare pentru unii agen ți katsa.
Un profesor de dialecte îl asculta ore în șir cum pronun ța dialectul
tribului Sufis. Cum vorbea deja flue nt farsi și araba, Shalom prinse repede
limba, în fiecare noapte era dus s ădoarmăîn altăparte a De șertului
Negev. Aici scormonea p ământul și ațipea numai cât s ăse odihneasc ăiar
apoi pleca în alt ăparte, pentru a nu se întâlni cu instructorii care erau
mereu pe urmele lui. Dac ăîl găseau, misiunea trebuia s ăfie amânat ă, fie
atribuităunui alt katsa.
ÎnsăShalom n -a fost detectat, în seara zilei de 25 octombrie 1990,
agentul se urca la bordul unui elicopter Sikorsky CH -536 al Centrului
Regional de Coman dăal Forțelor Israeliene de Ap ărare.
Echipajul fusese de asemenea antrenat pentru misiune, într -o altă
regiune a bazei din Negev, ace știa învățaserăsăse strecoare noaptea într -o
cursăaerianăcu obstacole. Pentru a fi preg ătiți săzboare prin curen ții de
aer din de șertul irakian, elicopterul a trebuit s ăînfrunte nisipul împr ăștiat
de câteva turbine la antrenamente. Pilotul s -a menținut cât mai aproape
de sol, f ărăsăse prăbușească, în alt exerci țiu, instructorii st ăteau pe
trenul de aterizare și trăgeau cu arma în țintele din poligon, în timp ce
pilotul se str ăduia sămenținăaparatul de zbor cât mai stabil. Când nu
exersa, echipajul studia traseul pe care -l avea de parcurs.
Numai ofi țerul care -i comanda, general maior Danny Yatom, știa
traseul pân ălagranița cu Irakul. Yatom fusese membru al unit ății
comando de elit ăSayeret Matkal, Beretele Verzi ale Israelului care în 1972
atacaser ăun avion belgian deturnat pe aeroportul din Tel Aviv, Printre
ceilalți soldați care participaser ăla acțiune se num ărași Benyamin

Netanyahu. Prietenia cu cel care avea s ăajungămai târziu prim ministru,
l-a ajutat pe Yatom s ădevinădirector Mossad, pozi ție care urma s ăpună
capăt acestei prietenii, îns ăacestea nu aveau s ăse întâmple decât mult
mai târziu.
În aceea dim ineațăde decembrie, în timp ce continua s ăcerceteze cu
privirea dincolo de oaz ă, Shalom nici nu b ănuia călungași periculoasa
călătorie care îl adusese în mijlocul teritoriului ostil fusese decis ăîntr-o
camerăde conferin țe din Kirya, sediul For țelor A părării israeliene din Tel
Aviv.
Pe lângăYatom, la întâlnire participaser ăAmnon Shahak, directorul
serviciului de informa ții al armatei de la Aman și Shabtai Shavit. Ace știa
se reuniser ăpentru a discuta ultimele informa ții furnizate de un infor
mator in filtrat în re țeaua terorist ăiranianădin Europa. Personal, numai
Shavitștia dacăinformatorul era b ărbat sau femeie (era numit ă„l"). Tot ce
Shahak și Yatom trebuie s ăfi dedus, era c ăinformatorul avea probabil
acces la complexul fortificat de la etajul trei al ambasadei iraniene din
Bonn, Germania. Complexul era alc ătuit din șase birouri și o camer ăde
transmisii, întregul etaj fusese consolidat pentru a rezista unui atac cu
bombă, fiind în permanen țăpăzit de 20 de G ărzi Revolu ționare, a c ăror
misiune era săcoordoneze activit ățile teroriste iraniene din Europa de
vest. De curând încercaser ăsălivreze o ton ăde Semtex și detonatori
electronici din Liban în Spania. Transportul era menit s ăînlocuiasc ă
explozibilul pentru un num ăr de grup ări pro -iraniene dințările europene.
Datorităunui pont vândut de Mossad, vame șii spanioli au urcat la bordul
eiși au vămuit-o în larg.
Însăpânăîn vara anului 1990, Iranul furniza, prin intermediul
ambasadei din Bonn, imense sume de bani pentru a sprijini
funda -mental ismul islamic și terorismul în Europa. Sumele erau cu atât
mai surprinz ătoare cu cât Iranul fusese distrus din punct de vedere
economic de r ăzboiul de opt ani cu Irakul, r ăzboi care se încheie în 1988
printr -un acord comun de încetare a focului.
Însăîn ac ea zi de noiembrie, în sala de conferin țe păzităde la Kirya,
se aflăcăagentul dublu nu sesizase o amenin țare din partea Iranului. Ci
una din partea Irakului, „l" ob ținuse copia unui plan irakian detaliat de
luptă/furat de serviciul secret iranian din ca rtierul general militar din
Bagdad, care dovedea c ăse vor folosi rachete Scud pentru lansarea de
arme chimice și biologice împotriva Iranului, Kuweitului și Israelului.
Fiecare dintre cei prezen ți la conferin țănu aveau decât o singur ă
întrebare în minte: Era de încredere informatorul? Toate informa țiile
furnizate anterior de „l" se dovediser ăadevărate, îns ă, oricât de importante
fuseserăinformațiile de pân ăatunci, nici una nu se compara cu aceasta
din urm ă. Oare planul de lupt ănu făcea cumva parte din tr-un complot al
serviciului iranian de a determina Israelul s ălanseze un atac asupra
Irakului? S ăfi fost oare „l" descoperit iar acum s ălucreze pentru Iran?
Era riscant chiar s ăîncerce s ărăspundăla aceast ăîntrebare. Era
nevoie de timp ca s ătrimităun katsa care s ăintre în contact cu „l". Putea
sădureze chiar și câteva s ăptămâni; scoaterea unui informator de sub
acoperire era un proces încet și delicat. Iar dac ă„l" rămăsese totu și loial,
siguranța sa tot era pus ăîn pericol. Totu și, dacăar fi lu at de bune
documentele furnizate de Irak, consecin țele puteau fi dezastruoase pentru
Israel. Un atac preventiv ar fi dus cu siguran țăla represalii din partea
Irakului și ar fi putut distruge coali ția atent țesutăla Washington pentru
alungarea lui Saddam din Kuweit. Mul ți dintre membrii arabi s -ar fi aliat
cu Irakul împotriva Israelului.

Singura cale de a afla adev ărul despre planul de lupt ăfurat, fusese
trimiterea lui Shalom în Irak. Zburând deasupra de șertului, elicopterul în
care se afla trecu pe timpu l nopții peste o por țiune din Iordania. Acoperit
cu vopsea invizibil ă, cu motor silen țios, elicopterul Sikorsky era aproape
imposibil de detectat chiar și de către cele mai sofisticate radare
iordaniene. Programat s ăzboare silen țios astfel încât elicele m otorului s ă
nu facăaproape deloc zgomot, elicopterul ajunse la grani ța cu Irakul și
catapult ă.
Shalom disp ăru în noapte, în ciuda tuturor antrenamentelor, aproape
nimic nu -l pregătise pentru acest moment: era pe cont propriu; pentru a
supravie țui trebuia sărespecte mediul înconjur ător. La capitolul surprize,
deșertul nu se compara cu nici un alt loc de pe p ământ. O furtun ăde nisip
se putea isca în orice moment, schimbând peisajul și îngropându -l de viu.
Trebuia s ă-și facăsingur previziunile meteorologi ce; va trebui s ăfacătotul
singurși să-și învețe urechile s ăse obișnuiascăcu liniștea, să-și aducă
aminte c ăliniștea deșertului este unic ă.Și mai trebuia s ănu uite c ăprima
greșealăîi putea fi ultima.
În acea diminea țărece de decembrie, la trei zi le dupăce coborâse din
elicopter, Shalom st ătea întins într -o oazăirakiană. Sub hupta avea
ochelari de protec ție; lentilele atribuiau decorului întunecat o aur ă
crepuscular ă. Singura arm ăpe care o avea era una pe care s ăram//s -ar fi
așteptat săo găseascăasupra sa: un cu țit de vân ătoare. Fusese înv ățat să
ucidăcu el în multe feluri. Nu știa dacăavea să-l foloseasc ăîmpotriva
vreunui adversar sau dac ăva fi nevoit s ă-l foloseasc ăpentru a -și lua via ța.
Sau dac ăurma săse sinucid ăînghițind o pastil ăletalăpe care o avea cu
el. De când Eli Cohen fusese torturat și omorât, un katsa care ac ționa în
Iran, Irak, Yemen sau Siria avea voie s ăse sinucid ăca sănu cadăpe
mâna interogatorilor s ălbatici, între timp, Shalom continua s ăpriveasc ăși
săaștepte.
Cam la 500 m departe de oaz ă, în taberele lor, nomazii începuser ă
să-și spunărugăciunile de diminea ță. Câinii începuser ădeja sălatre, îns ă
animale nu ie șeau din tab ărăpânăla ziuă: semnele comportamentale fur ă
primele lec ții pe care Shalom la înv ățădespre supravie țuirea în de șert.
Potrivit informa țiilor pe care le primise, convoiul trebuia s ă-și facă
apariția între a șezările nomade și dunele de nisip din stânga sa. Pentru un
ochi neinstruit, urma l ăsatăar fi fost invizibil ă. Pentru Shalom era la fel d e
vizibilăca un drum semnalat de indicatoare: micile gr ămăjoare de nisip
erau făcute de cârti țe de deșert care scormoneau între urmele l ăsate de
vehicul.
Soarele era pe cer când convoiul ap ăru la orizont: un lansator de
rachete Scud și mașina care îi tran sporta. Erau înc ăla vreo 500 m
depărtare când se opri. Shalom începu s ăfotografieze și săcronometreze
ceea ce vedea.
Dură1 5 secunde pân ăcând irakienii lansar ăracheta Scud. Aceasta
se înălțăcu boltăși dispăru în zare. Câteva minute mai târziu, con voiul se
îndrepta în vitez ăspre dealuri. Dac ănu ar fi fost vorba despre un
antrenament, racheta ar fi putu lovi Tel Aviv -ul sau orice alt ora șisra-elian
în numai câteva minute. Shalom î și începu apoi lungul drum înapoi spre
Tel Aviv.
Sase săptămâni mai târziu, la 1 2 ianuarie 1991, Shalom era
împreun ăcu o echip ăMossad și una de ofi țeri Aman în jurul unei mese de
conferin țe la sediul Comandamentului Reunit al S.U.A. pentru Opera țiuni
Speciale, JSOC (angaja ții îl numeau „jaysock"), la Baza Pope Air Force ,
Ceorgia. JSOC -ul comanda Beretele Verzi și SEAL și menținuse o strâns ă
relație de lucru cu Mossad -ul.

La întoarcerea lui Shalom din Irak, Shavitîl inform ăpe comandantul
operațiunilor JSOC, generalul Earl Stiner, c ăSaddam f ăcea mai mult
decât săjoace t eatru. Durul general avea un stil mai prietenesc și un
vocabular mai piperat care le era pe plac israelienilor. îns ăîntr-o camer ă
de război, accentul deTennesseef ăcu loc deciziilor viclene, în calitatea sa de
cel mai bun soldat al na țiunii din trupele spe ciale,știa cât valorau
informa țiile precise, iar propria experien țăîn Orientul Mijlociu îl
convinsese c ăMossad -ul dădea tot ce avea mai bun.
De la incursiunea lui Saddam asupra Kuweitului, Stiner ținu legătura
cu oamenii s ăi de contact israelieni. Pe uni i dintre ace știa îiștia încădin
1983 când, tocmai ridicat la rangul de brigadier general, fu trimis în secret
de Pentagon la Beirut pentru a le raporta direct șefilor Reuni ți ai Statului
Major cât de mult trebuia s ăse implice S.U.A. în r ăzboiul din Liba n.
Mai târziu, acesta lucra împreun ăcu Mossad -ul când fu deturnat ă
nava Achille Lauro, para șutându -și comando -urile Delta Force la o baz ă
aerianădin Sicilia, unde se opriser ăteroriștii în drumul lor spre Egipt,
către liberate. Trupele italiene îl împied icarăpe Stiner s ăcaptureze
teroriștii,și aproape c ăieșiserăscântei. Recalcitrant, Stiner se arunc ă
într-o urmărire nebuneasc ăa aparatului de zbor, folosindu -se de propriul
său mijloc de transport militar, îns ăabandon ăurmărirea când ambele
avioane i ntrarăîn spațiul aerian al Romei iar controlorii de trafic
amenințarăsădoboare nava Delta Force pentru „air piracy".
în 1989, Stiner a fost comandantul la sol al invaziei din Panama și,
totodată, cel care -l captur ăpe Manuel Noriega.
Numai generalul Co lin Powell și generalul Norman Schwarzkopf, afla ți
la conducerea for țelor de coali ție,știau de leg ătura lui Stiner cu
Mossad -ul.în timp ce Schwarzkopf se lupta s ăcreeze o linie de ap ărare
de-a lungul grani ței saudite, pentru a reu și respingerea din Kuwei t a
armatei irakiene, ofi țerii lui Stiner lucrau cot la cot cu agen ții Mossad la
formarea unor mi șcări de rezisten țăîn Irak, pentru a -l răsturna pe
Saddam.
La ora când generalul maior Wayne Downing, comandantul JSOC,
convoca ședința din sala de conferin țe, cu toțiiștiau că, în timp ce se
apropia termenul limit ăde încheiere a r ăzboiului stabilit de Na țiunile Unite
pentru mar ți, 15 ianuarie 1991, lumea încerca s ăpoarte un dialog cu
„surdul" din Bagdad. Saddam continua s ăaprobe ceea ce se preconiza c ă
vafi „mama tuturor r ăzboaielor".
Downing începu prin a reaminti celor prezen ți căWashington -ul încă
mai cerea Israelului s ănu se implice în r ăzboi. Dac ăsețineau departe,
aveau săse bucure de beneficii politice și economice pe termen lung.
Prima mi șcare a Israelului a fost s ămăreascăpozele pe care le f ăcuse
Shalom lansatorului de rachete Scud. Apoi urmar ăîntrebările. Dac ă
Saddam punea focoase nucleare pe rachetele Scud; dac ăIrakul avea deja
posibilitatea s ăproducămateria prim ă. Dacăavea posibi litatea s ă
instaleze focoase chimice sau biologice pe rachete Scud; era Israelul dispus
săaștepte cu mâinile în sân? cum pl ănuiau for țele de coali ție sărezolve
problema rachetelor Scud înainte ca acestea s ăfie lansate? știau măcar
americanii cât de mult e rachete Scud de ține Saddam?
Unul din ofi țerii lui Downing spuse c ăacestea ar fi fost în jur de 50.
„Noi credem c ăSaddam are de cinci ori mai multe, poate chiar s ăaibă
500 în total", aprecie Shabtai Shavit.
Liniștea care se l ăsăbrusc în înc ăpere fu în treruptăde întrebarea lui
Downing. Le putea localiza? Shavit nu putea fi mai exact când spuse c ă
rachetele Scud se g ăseau în partea vestic ăa deșertului irakian și în estul

țării. Americanii fur ăde acord cu Downing c ă„aveau unde s ăle ascund ă
în desert" .
„Atunci, cu cât începem mai curând, cu atât mai bine", spuse Shavit
fărăsă-și ascund ăfrustrarea.
Downing promise c ăva rezolva problema numaidecât, iar întâlnirea se
încheie repetându -se faptul c ăIsraelul trebuia s ănu se implice în
conflictul care a vea săizbucneasc ă, dar căinforma țiile pe care Mossad și
Aman le puteau culege aveau s ăfie binevenite, între timp, puteau s ăfie
liniștiți căStatele Unite și partenerii lor aveau s ăse ocupe de rachete.
Delegația israelian ăplecăacasăsimțind căpierdu se în aceast ăafacere.
În diminea ța zilei de 17 ianuarie 1991, pu țin dupăora 3:00 A.M. —la
câteva ore dup ăînceperea conflictului Furtun ăîn Desert, șapte rachete
Scud lovir ăTel Aviv -ulși Haifa, distrugând 1.587 de cl ădiriși rănind 47 de
civili.
Ceva m ai târziu, primul ministru Yitzhak Shamir lu ălegătura cu
Washington -ulși îl întreb ăglacial pe pre ședintele Bush câ ți israelieni mai
trebuiau s ămoarăpânăcând acesta se hot ăra săacționeze, în încheierea
scurtei convorbiri, Bush îi ceru lui Shamir s ămai aibărăbdare, iar Shamir
amenințăcăIsraelul nu avea de gând s ămai stea mult timp cu mâinile
încrucișate.
Shamir ordonase deja avioanelor israeliene s ăpatruleze în partea
nordicăa spațiului aerian irakian. Bush le promisese c ădacăîși chemau
navele la bază, avea s ătrimităîn timp foarte scurt dou ăbaterii Patriot
anti-rachete „ca s ăvăapărați orașele", iar for țele coali ției „vor distruge în
numai câteva zile restul de rachete Scud".
ÎnsăIsraelul continua s ăfie bombardat cu proiectile. Pe 22 ianu arie,
una dintre rachete lovi suburbia Ramat Can din Tel Aviv. Se înregistrar ă
90 de răniți; trei civili f ăcurăatac de cord. Sunetul exploziei se auzi pân ă
la sediul Mossad. De la Kirya, Amnon Shahak sun ăla Centrul Militar de
Comand ăNaționalăde la al d oilea etaj al Pentagonului. Telefonul pe care îl
dădu fuși mai scurt decât cel al lui Shamir; ideea era: Face ți ceva, sau va
face Israelul.
Câteva ore mai târziu Downing și echipa lui erau în drum spre Arabia
Saudită. în micul sat Ar Ar de la grani ța cu I rakul îl a ștepta Shalom. Era
îmbrăcat în uniform ămilitarăbritanic ă. Nimeni nu l -a întrebat și nici el
nu a spus nim ănui de unde f ăcuse rost de ea. Ve știle pe care le avea erau
senzaționale. Putea confirma c ăpatru lansatoare Scud se aflau la mai
puțin de 30 de minute de zbor de acel loc.
„Sămergem!" spuse Downing. „Hai s ă-i ardem!"
Chinooks transport ăechipa cu elicopterul în desertul irakian,
împreun ăcu Land Roverul lor special adaptat pentru a face fa țăunui
peisaj aproape selenar, într -o oră, locali zarălansatoarele Scud.
Comandantul echipei de șoc chem ăprin radio genistii americani înarma ți
cu muni țieși 5 t de bombe. Un elicopter Black Hawk filma totul din aer.
Câteva ore dup ăaceea, Shamir viziona înregistrarea în biroul s ău din
Tel Aviv.
Într-unalt telefon primit de la Bush, primul ministru spuse c ăvăzuse
destule ca s ănu implice Israelul în r ăzboi. Nici unul dintre cei doi nu
menționa rolul jucat de Mossad.
În ultimele zile ale R ăzboiului din Golf, rachetele Scud au omorât sau
rănit aproape 50 0 de oameni din care 128 de americani au fost uci și sau
răniți de un proiectil care a lovit Arabia Saudit ă; peste 4.000 de israelieni
au rămas fărăcase.
Dupăîncheierea R ăzboiului din Golf, Mossad și Aman au fost aspru
criticate în timpul unor ședințe sec rete ale Subcomitetului de Ap ărareși

Afaceri Externe ale Knesset -ului. Ambele servicii fur ăcondamnate pe rând
pentru c ănu prev ăzuserăatacarea Kuweitului sau pentru c ănu-i
„avertizaser ăîndeajuns" despre amenin țarea Irakului. Câ țiva dintre cei
prezențiîn camer ăîi dojenir ăpe Amnon Shahak, directorul Aman, și
Shabtai Shavit, și pe membrii comitetului. Dup ăo astfel de divergen ță,
directorul Mossad aproape c ăvru să-și dea demisia. Dar pentru Shavit nu
era chiar totul pierdut.
Departamentul pentru R ăzboi Psihologic al Mossad -ului, care de
obicei dezinforma și împroșca cu noroi pe du șmanii Israelului în fa ța
presei str ăine, își concentra acum aten ția asupra mass -media locale.
Reporterii favoriza ți erau suna țiși informa ți cănu era vorba de spionaj
inefic ient ci de faptul c ăpublicul israelian era obi șnuit săprimeasc ă
amănunte prea multe din acea zon ă.
Adevăruriștiute de toat ălumea au fost aruncate în fa țăde LAP: nici o
altățarăavând aproximativ m ărimeași numărul de locuitori ai Israelului
nu analiz a sau folosea la fel de multe informa ții; nici un serviciu nu se
putea compara cu Mossad -ul în ceea ce prive ște înțelegerea felului de a
gândiși intențiile dușmanilor țării sau s ă-i egaleze recordul în z ădărnicirea
planurilor celor care de aproape 50 de a ni nu mai d ădeau pace Israelului.
Erau lucruri incitante care î și găsirăimediat locul într -o presăextrem de
recunosc ătoare săprimeasc ăinformații „din interior".
În ziare începur ăsăaparăo groaz ăde articole care aminteau
cititorilor c ă, în ciuda m ăsurilor de ap ărare introduse cu pu țin înainte de
începerea R ăzboiului din Golf, Mossad -ul continuase cu înc ăpățânare
lupta în Liban, Iordania, Siria și Irak. Oamenii au putut citi printre
rânduri: Mossad -ul era restric ționat acum pentru c ăîntrebuin țase greșit
bugetul de ap ărare. Era o mi șcare cunoscut ă, care prindea de fiecare dat ă.
Pentru o popula ție încăînspăimântat ăde atacurile cu rachete, afirma ția
potrivit c ăreia din cauza lipsei de fonduri p ățiserăce au p ățit îndrepta
atacurile Mossad -ului din nou, spre politicieni. Și iatăcumși banii ie șiră
imediat la iveal ă. Israelul, care fusese mult timp dependent de informa țiile
prin satelit primite de la americani, î și puse la punct propriul program de
spionare prin satelit. Cea dintâi prioritate era lansarea unui satelit militar
care săsupravegheze Irakul. Șapte baterii Patriot au fost comandate în
Statele Unite.
Comisia pentru spionaj nu mai avu ce s ăzicăîn fața valului de
publicitate pro -Mossad. Shavit ie și triumfătorși începu s ăreafirme pozi ția
Mossad -ului. Agen ților katsa adânc infiltra ți în Irak li se cerur ăsăafle cât
din arsenalul de arme chimice și biologice ale lui Saddam supravie țuise
bombardamentului alia ților.
Aceștia descoperir ăcăIrakul înc ăposeda cantit ăți de antrax, variol ă,
virus Ebola și gaze chimice care nu numai c ăerau îndeajuns pentru a
omorî to ți bărbații, femeile și copiii din Israel, dar și o parte considerabil ă
din popula ția globului.
Întrebarea cu care se confrunta acum Shabtai, ceilal ți directori ai
comunit ăților serviciilor secrete israeliene și politicienii locali, era dac ăsă
facăpublicăinforma ția sau nu. Dac ăar fi făcut-o,știrea ar fi provocat cu
siguranțăteamăși panicăîn Israel și ar fi condus probabil și la alte efecte
negative. Turismul fusese practic distrus de Războiul din Golf; economia
Israelului era aproape de faliment iar investitorii str ăini nu se prea
grăbeau săvină.Știrea cătara se g ăsea încăîn raza armelor mortale nu ar
mai fi atras nici turi ști, nici bani.
Mai mult, desp ărțirea de coali ția Războiul din Golf, ai c ărei membri
arabi nu fuseser ăniciodat ăprea dornici s ăporneasc ărăzboiul împotriva
fraților lor, f ăcu săcreascăși mai mult simpatia pentru angajamentul de

nezdruncinat al irakienilor. Dovezile distrugerii în mas ăcauzatăde
bombardamente le coali țieiși suferin ța provocat ăoamenilor nevinova ți
alimentau sentimentele puternice și în alte p ărți ale Orientului Mijlociu, și
făceau sărenascăura arabilor fa țăde Israel. Pe deasupra, dac ăTel Aviv -ul
ar fi dezv ăluit căIrakul înc ămai deținea a rme chimice și biologice, acest
lucru ar fi fost v ăzut dețările vestice pro -arabe ca o încercare a Israelului
de a convinge S.LJ.A. și Marea Britanie s ăporneasc ăun nou atac
împotriva Irakului.
Problema public ării datelor legate de arsenalul lui Saddam a fost de
asemenea influen țatăde discu țiile secrete grijuliu orchestrate pentru a
pune cap ăt ostilităților dintre OEP și Israel, în 1992, aceste întâlniri
începurăsăaibăloc în Norvegia și totul decurgea foarte bine, de și avea s ă
mai treac ăun an pân ăcând săse ajung ăla o înțelegere adoptat ăpublic în
octombrie 1993, când Yasser Arafat d ădu mâna cu Yitzhak Rabin pe
peluza din fa ța Casei Albe, sub privirea binevoitoare a pre ședintelui
Clinton. Fiecare dintre b ărbați înregistra astfel un triumf diplomatic .
Totuși, nu to ți membrii Mossad erau de p ărere căformula „p ământ
pentru pace" avea s ăfuncționeze. Fundamentalismul islamic progresa, iar
vecinii Israelului, Iordania, Egiptul și Siria, aveau de suferit din cauza
forțelor extremiste din Iran. Pentru mula hii din Teheran, Israelul r ămânea
în continuare un paria. Pentru Mossad și pentru mul ți israelieni, ideea
unei păci de durat ăcu OEP era un vis nerealist. Israelul sionist nu vroia
săse împace cu arabii: întreaga religie și culturăera văzutăca inferioar ă
propriilor credin țeși istoriei; nu puteau accepta ideea c ăacordul de la
Oslo garanta viitorul p ământului lor promis și căambele rase aveau s ă
trăiascăîmpreun ă, dacănu veșnic în pace, m ăcar respectându -se una pe
alta.
Toate acestea au fost atent cânt ărite de Shabtai Shavitîn timp ce se
gândea dac ăsăfacăsau nu public arsenalul de ținut de Irak. Pân ăla urmă
hotărî săținăsecret informa ția, pentru a nu tulbura valul de optimism
provocat în afara Israelului de acordul de la Washington, în schimb, dac ă
s-ar fi sim țit ceva, informa ția despre depozitul de materiale otr ăvitoare ale
Irakului putând fi oricând dat ăpublicității. Imaginea unui Saddam
neîndur ător care pl ănuia să-și trimităun agent s ăplaseze un container cu
antrax în metroul newyorkez, sau un terorist care s ăîmprăștie virusul
Ebola în sistemul de aer condi ționat al unui Boeing 747, astfel încât
fiecare pasager s ădevinăo bombăbiologicăcu ceas care putea infecta o
mie de oameni pân ăcând era descoperit adev ărul, erau scenarii perfecte
pe ca re exper ții Mossad în r ăzboi psihologic le puteau exploata atunci când
opinia public ătrebuia montat ăîmpotriva Irakului.
Alte dou ăincidente, ale c ăror detalii au fost ascunse de Mossad, ar fi
putut de asemenea d ăuna imaginii Statelor Unite.
Într-o searăde decembrie 1988, avionul 103 al Pan American Airways
de la Londra la New York explod ăîn aer deasupra ora șului Lockerbie din
Scoția, în câteva ore, personalul LAP d ădeau telefoane oamenilor de
legăturădin media, îndemnându -i săanunțe căexistau „dovez i
incontestabile" c ăLibia, prin serviciul s ău secret, era responsabil ă.
(Autorul acestei c ărți a primit și el un astfel de telefon din partea unei
surse LAP, la câteva ore dup ădezastru). Numaidecât, Vestul impuse
sancțiuni regimului Gadhafi. Statele Unit eși Marea Britanie emi -seră
acuzații la adresa a doi libieni, acuzându -i de distrugerea avionului Pan
American. Gadhafi se opuse pred ării celor doi b ărbați pentru judecat ă.
LAP acuz ăapoi Siria și Iranul de complicitate la dezastrul din
Lockerbie. Cazul i nstrumentat împotriva regimului de la Damasc s -a
dovedit a nu fi mai mult decât sprijinul s ău binecunoscut pentru

terorismul de stat. În ceea ce prive ște Iranul, acuzarea a fost mai exact ă:
distrugerea Pan Am 103 a fost un act de r ăzbunare pentru doborârea de
către USS Vincennes \a3 iulie 1988 a avionului iranian de pasageri în
Golful Persic, soldat cu 290 de mor ți. Fusese o eroare tragic ăpentru care
S.U.A. își ceruse scuze.
LAP acuz ămai apoi Frontul Popular al Palestinei de a fi conspirat la
distrugerea a eronavei. Nici unul dintre ziari știi care au publicat astfel de
articole nu s -a întrebat de ce Libia, acuzat ăca fiind autorul moral, ar fi
avut nevoie de ajutor din partea Siriei sau Iranului, ca s ănu mai vorbim
de o grupare palestinian ă.
Potrivit unei s urse din interiorul serviciului secret britanic, „Lockerbie
era ocazia perfect ăpentru a aminti lumii c ăexistăo rețea terorist ă, pe care
LAP dorea întotdeauna s ăo sublinieze. Cazul Lockerbie nu avea nevoie de
așa ceva. De fapt, nu se ajungea nic ăieri da căprea multe nume erau
băgate în aceea și oală. Noiștiam cănumai libienii erau vinova ți". Totuși,
existau unele am ănunte care nu f ăceau din cazul Pan Am unul u șor de
rezolvat.
Pierderea avionului se produse la vremea la care George Bush tocmai
fusese ale s președinte iar echipa sa provizorie de la Washington se punea
la punct cu situa ția din Orientul Mijlociu, pentru ca Bush s ătreacă
imediat la treab ăcând avea s ăintre în Biroul Oval.
Bush fusese director CIA între 1976 -1977, perioad ăîn care ministrul
de externe Henry Kissinger dicta în mare parte politica Washing -ton-ului
fațăde Israel, în timp ce Bush men ținea atitudinea binevoitoare a lui
Reagan fa țăde Israel, anii petrecu ți la conducerea CIA l -au convins c ă
Reagan fusese „prea sentimental cu Israel ul." înainte s ă-și ocupe func ția
de președinte, Bush nu avea nevoie de nimeni care s ă-i aducăaminte c ăîn
1986, Statele Unite au fost obligate s ăanuleze o afacere de 1,9 miliarde de
dolari cu Iordania la interven ția lobby -ului evreiesc din Congres. Bush își
înștiințase echipa provizorie c ăîn calitate de pre ședinte nu va tolera
amestecul în dreptul „americanilor cu frica de Dumnezeu de a face afaceri
cu cine și unde vroiau". Aceast ăatitudine avea s ă-și aibăși ea rolul în
distrugerea navei Pan Am 103.
Labordul avionului care pleca în aceea noapte de decembrie 1988 din
Londra, se aflau și opt membri ai comunit ății serviciilor secrete americane,
care se întorceau din misiune din Orientul Mijlociu. Patru dintre ace știa
erau ofi țeri activi CIA, condu și de Ma tthew Cannon. La bord mai era și
maiorul armatei S.U.A., Charles McKee și mica sa echip ăde exper ți în
salvarea ostaticilor. Fuseser ăîn Orientul Mijlociu pentru a analiza
posibilit ățile eliber ării ostaticilor americani înc ăținuți la Beirut. De și
investig ația dezastrului din Lockerbie era sub jurisdic ția unei echipe
scoțiene, agen ți CIA erau de fa țăcând a fost g ăsităvaliza închis ăși, ca
prin minune, intact ă, a lui McKee. Aceasta fu luat ăpentru pu țin timp de la
locul accidentului de un presupus ofi țer CIA, care nu a fost niciodat ă
identificat. Valiza avea s ăfie înapoiat ămai târziu echipei sco țiene de
investiga ții, care o înregistra ca „goal ă".
Nimeni nu se întreba ce se întâmplase cu lucrurile lui McKee, ca s ă
nu mai vorbim de ce omul ar fi c ălătorit c u o valiz ăgoală, însăla acea
dată, nimeni nu b ănui căofițerul CIA ar fi putut sustrage din valiz ă
informa ții care explicau de ce explodase Pan Am 103. Nu s -a justificat
niciodat ăce fusese în bagajul lui Cannon —datăfiind teama de a nu isca
suspiciuni căbomba fusese în geamantanul s ău. Nici o explica ție
satisfăcătoare nu ar putea vreodat ăsăindice cum sau de ce un ofi țer CIA
ar umbla cu o bomb ăîn valiză.

Programul PBS de anchete TV Frontline afirma mai târziu c ăa aflat
cauza dezastrului. Pan Am și-a început c ălătoria la Frankfurt, unde
pasagerii care veneau din Orientul Mijlociu și aveau S.U.A. ca destina ție,
s-au transferat pentru cursa 103. Printre ace știa se num ăra Gannon
împreun ăcu echipa sa CIA, care c ălătoriserăînainte cu Air Malta. Bagajele
lor nu erau cu nimic diferite de cele câteva mii care treceau în fiecare zi
prin mâinile angaja ților de la bagaje de pe aeroportul din Frankfurt. Unul
dintre ace știa lucra pentru terori ști. Undeva în depozitul de bagaje al
aeroportului, angajatul ascunses e o valiz ăcare con ținea deja bomba.
Treaba lui era s ăgăseascăo valizăasemănătoare venind de pe o curs ăde
legătură, săo înlocuiasc ă,și apoi săo lase s ăintre în cala avionului Pan
Am 103. Era o teorie plauzibil ă, însăuna din multele propuse pentru
explicarea atentatului.
Mânați de o disperare u șor de în țeles, de altfel, s ăarate cădistrugerea
navei Pan Am 103 fusese urmarea unui act terorist pentru care nu puteau
fi învinui ți, agenții de asigur ări ai companiei apelar ăla o firm ăde detectivi
partic ulari din New York, Interfor. Compania fusese fondat ăîn 1979 de un
israelian, Yuval Aviv, care emigrase în State cu un an înainte. Aviv
susținuse călucrase în cadrul Mossad -ului ca simplu func ționar la ghi șeu
—afirmație pe care serviciul avea s ăo nege. Cu toate acestea, Aviv îi
convinse pe asigur ători căavea rela ții necesare pentru a afla adev ărul.
Când primir ăraportul ace știa au fost cât se poate de uimi ți. Aviv trase
concluzia c ăatacul fusese pus la cale și executat „de un grup de escroci
din CIA", localizat în Germania, care proteja o re țea de droguri care
transporta narcotice din Orientul Mijlociu în S.U.A. via Frankfurt. CIA nu
a făcut nimic s ăpunăcapăt operațiunii, pentru c ătrafican ții îi ajutau s ă
trimităarme în Iran, ca parte a negocierilo r arme -pentru -ostatici. Metoda
contrabandei era destul de simpl ă. Cineva înregistra un geamantan pentru
zbor, iar un complice angajat la bagaje urma s ă-l înlocuiasc ăcu unul
identic, în care erau drogurile, „în noaptea nefast ă, un terorist sirian, care
știa cum func ționa opera țiunea, schimb ăo valizăcu una care con ținea o
bombă, în felul acesta vru s ăomoare agen ții americani care, a șa cum
aflase Siria, urmau s ăse îmbarce".
În raportul s ău, Aviv afirma c ăMcKee aflase de „grupul de escroci din
CIA" care a ctivau sub numele de cod COREA și ai cărei membri aveau de
asemenea leg ături strânse cu unul dintre acele personaje misterioase care
își găsise locul în periferia spionajului. Monzer Al -Kassar î și construise
reputația de traficant de arme în Europa, furni -zându -i printre al ții,și
colonelului Oliver North arme pe care s ăle predea for țelor Contras din
Nicaragua în 1985 -1986. Al -Kassar mai avea leg ăturiși cu organiza ția lui
Abu Nidal, iar cei din familia lui erau la fel de dubio și. Aii Issa Duba,
directorul serviciului secret sirian îi era cumnat, iar nevasta sa era rud ăcu
președintele Siriei. Raportul mai sus ține căAl-Kassar g ăsise în COREA un
partener ideal pentru opera țiunile de trafic de droguri. Leg ătura aceasta
dura deja de câteva luni când avu loc d istrugerea navei Pan Am 103.
Raportul afirma de asemenea c ăMcKee descoperise frauda gra ție propriilor
surse din lumea interlop ăa Orientului Mijlociu încercând s ăgăseascăo
cale să-i elibereze pe ostaticii din Beirut. Aviv afirm ăcă„McKee avea de
gând săaducăîn State dovezi ale leg ăturii echipei de escroci din CIA cu
Al-Kassar".
În 1994, Joel Bainerman, autorul unui raport al spionajului israelian
și ale cărui cercet ări au fost publicate în Wall Street Journal, Christian
Science Monitor și în ediția britanicăa Financial Times, scria: „Cu 24 de
ore înainte de decolarea avionului, Mossad -ul anun țăBKA-ul german c ă
s-ar putea produce un atentat cu bomb ăasupra cursei 103. BKA inform ă

la rândul s ău echipa CIA -COREA care activa la Frankfurt și care spuse c ă
se va ocupa de tot".
Avocatul Pan Am, Gregory Buhler, a citat în instan țăFBI, CIA, FAA,
DEA, NSC și NSA pentru a declara ce știau, îns ăNSA afirm ăcă„guvernul
a anulat cita țiile pe probleme de securitate na țională".
Nici produc ătorii emisiunii Frontlin e, nici Yuval Aviv sau Joel
Bainerman nu au putut da r ăspunsuri la întreb ările alarmante. Dac ă
activitățile COREA erau acoperite, sau cât de sus mergeau ele în interiorul
CIA? Cine le autorizase? Oare acea persoan ăsau persoane ordonaser ă
înlăturarea dovez ilor stânjenitoare din valiza lui McKee? De ce agen ția
germanăde poliție BKA a informat unitatea COREA? Sau fusese numai o
simplăcoinciden ță? Sau fusese justificat ăde o decizie potrivit c ăreia
activitățile COREA deveniser ăinacceptabil de periculoase pe ntru alte
persoane din CIA? Și pânăla urmă, care erau „ra țiunile de securitate
națională" care au f ăcut ca avocatul de la Pan Am s ăprimeasc ăun refuz
categoric din partea celor cita ți?
De-a lungul anilor, aceste întreb ări au mai fost puse în cercul închi s
al diferitelor agen ții de spionaj, îns ărăspunsurile au fost p ăzite cu grij ă—
ca de altfel și adevărul despre întregul mister. De ce a trimis Mossad -ul un
katsa cu sediul la Londra în nord la Lockerbie la numai câteva ore dup ă
explozia avionului Pan Am 103?
Pânăîn momentul de fa ță, serviciul a ți n ut secrete toate informa țiile
cu privire la distrugerea aeronavei. Exist ăsurse care nu vor s ăfie numite
deoarece se tem pentru vie țile lor, care afirm ăcăMossad -ul păstrează
informa țiile ca pe un as în mân ecă, în cazul în care Washington -ul ar fi
început s ăfacăpresiuni asupra serviciului s ă-și înceteze activit ățile de
spionaj în Statele Unite.
Mai mult, s -a mai petrecut un incident care putea s ăse dovedeasc ăla
fel de stânjenitor pentru comunitatea servi ciilor secrete americane. E vorba
despre moartea lui Amiram Nir, b ărbatul c ăruia îi pl ăceau filme din seria
James Bond și care îl înlocui pe David Kimche ca omul de recunoa ștere al
Israelului în Irangate.
Amiram Nir era perfect pentru postul de consilier p e teme de terorism
al primului ministru Shimon Peres. Profitor, iscoditor, lacom, manipulator
și dur, Nir avea un farmec „de șănțat", o lips ăde stăpânire, capacitatea de
a ridiculiza, de a face salturi de imagina ție, de a înc ălca regulile pentru a
acționa undeva la limita dintre faptele reale și ficțiune. Fusese ziarist.
Cunoștințele sale în domeniul spionajului izvorau din munca de
reporter la televiziunea israelian ăși mai apoi din activitatea pe care o
prestase pentru cel mai important cotidian din țară,Yediot Aharonot;
acesta era proprietatea dinastiei Moses, în care intr ăși el (prin c ăsătorie).
Imperiul editorial era tot ceea ce Robert Maxwell nu reu șise săfacădin al
său: întruchiparea respectabilit ățiiși a securit ății financiare; angaja ții erau
tratați conform zicalei bani albi pentru zile negre. Prin c ăsătorie, Nir n -a
devenit numai so țul uneia dintre cele mai bogate femei din Israel, dar a și
beneficiat de acces rapid la e șaloanele înalte ale ierarhiei politice.
Totuși, toatălumea se mir ăcând, în 1984, acesta deveni unul dintre
cei mai importan ți membri ai comunit ății serviciilor secrete israeliene, fiind
numit de Peres în func ția delicat ăde consilier pentru combaterea
terorismului.
Nir avea 34 de ani și tot ce știa despre munca de spionaj înv ățase
dintr -un scurt curs IDF.
Directorul Mossad, Nahum Admoni, fu primul care reac ționa la
numirea lui Nir: schimb ăstructura Comitetului șefilor de Servicii, astfel
încât să-l exclud ăpe Nir de la dezbateri. Netulburat, Nir î și petrecu prima

săptămânădelucru făcând lectura rapid ăa tot ceea ce -i cădea în mân ă.
Deveni în curând interesat de opera țiunea arme -pentru -lran care înc ăse
mai desf ășura. Sim țind căputea astfel ar ăta ce poate, Nir îl convinse pe
Peres cătrebuia s ăpreia rolul la care David Kimch e renun țase. Avându -l
ca mentor pe neobositul Ari Ben -Menashe, Nir ajunse s ălucreze cu Oliver
North.
În curând cei doi devenir ăprieteni și începur ăsăfacăafaceri, nu
întotdeauna cinstite, în întreaga lume. Ajunser ăsăpunăla punct un plan
prin care s ăpunăcapăt, într -un mod str ălucitor, în țelegerii
arme -pentru -ostatici. Urmau s ăzboare la Teheran și să-i întâlneasc ăpe
liderii iranieni pentru a negocia eliberarea ostaticilor. La bordul avionului
israelian erau 97 de rachete TOW și o grămadăde piese d e schimb pentru
rachetele Hawk. Nir c ălătorea cu un pa șaport american fals. North i -l
furnizase.
North, întotdeauna dornic s ă-i converteasc ăpe ceilal ți la creștinism, îl
convinsese într -un fel sau altul pe pre ședintele Reagan s ăscrie câteva
cuvinte pe o biblie pe care urma s ăi-o dea cadou ayatollahului Rafsanjani,
un musulman convins. Mai adusese cu sine pentru gazde și o prăjiturăcu
ciocolatăși seturi de pistoale Colt. Totul amintea de vremurile în care
comercian ții se târguiau cu indienii pentru p ământul din zona Manhattan.
Mossad -ul aflăde misiune abia când avionul intrase deja în spa țiul
aerian iranian. Reac ția lui Nahum Admoni fu descris ăca „furie
incandescent ă".
Din fericire, iranienii nu le -au îngăduit vizitatorilor s ăaterizeze și
folosirămisiunea pentru a înregistra o uria șăloviturăpropagandistic ă
împotriva Satelor Unite. Reagan era furios. La Tel Aviv, Admoni îl înjura pe
Nir spunându -i „cowboy". Cu toate acestea, Nir reu și sărămânăîn slujba
guvernului înc ă10 luni, pân ăcând începu s ăfie atacat din toate p ărțile de
membrii serviciilor secrete israeliene care cereau înl ăturarea sa din
funcție, în acele luni, cazurile lui Hindawi, Vanunu și Sowan se aflaser ăpe
biroul lui, îns ăorice propunere pentru rezolvarea lor era respins ăcategoric
de Mossad.
Cum nu mai era binevenit la Washington iar la Tel Aviv era izolat,
Amiram Nir î și dădu demisia în martie 1987 din func ția de consilier al
primului ministru. La acea dat ăcăsătoria îi era amenin țată, iar cercul s ău
de prieteni se mic șorase consid erabil. Singurul care mai ținea leg ătura cu
Nir era Ben -Menashe. La începutul lui 1988, Nir plec ădin Israel și se
stabili la Londra.
Aici se mut ăcu o canadianc ăde 25 de ani, brunet ă, drăguță, care
susținea căeste o secretar ădin Toronto pe care Nir o î ntâlnise în timpul
călătoriilor sale. Câ țiva dintre ofi țerii Mossad erau de p ărere cătânăra
avea leg ături cu CIA, fiind una dintre acele femei folosite în opera țiunile
capcană. La Londra, Nir ac ționa drept reprezentantul european al unei
companii mexicane cu sediul în Uruapan, care vindea avocado. Compania
deținea o treime din pia ța de export de avocado a t ării.
Însănu pentru fructe veni Ari Ben -Menashe într -o searăploioasăde
noiembrie în 1988 la u șa lui Nir. Vroia s ăștie exact ce avea de gând s ă
spunăîn calitate de martor cheie în procesul lui Oliver North, despre rolul
său în scandalul Iran -Contras. Nir îi d ădu de în țeles cămărturia sa avea
săfie extrem de stânjenitoare nu numai pentru administra ția Reagan dar
și pentru Israel. Inten ționa săarate cât de u șor îi fusese s ăevite toate
verificările de rutin ădarși restul și săîntreprind ăoperațiuni ilegale care
implicaser ăcâtevațări, printre care Africa de Sud și Chile. Mai spuse c ă
avea de gând s ăscrie o carte care urma s ă-l facăcel mai mare tu rnător din

istoria statului Israel. Ari Ben -Menashe aranja s ă-l întâlneasc ăpe Nir
dupăvizita acestuia la Nucal, în Mexic.
Pe 27 noiembrie 1988, Nir și Stanton, folosind nume false, plecar ă
împreun ăla Madrid. Nir î și spuse „Patrick Weber", identitate pe care o
folosise și cu ocazia c ălătoriei eșuate în Teheran. Stanton fu trecut pe lista
pasagerilor ca „Esther Arriya". Motivul pentru care aleseser ănume false,
din moment ce ambii c ălătoreau cu propriile pa șapoarte —israelian și
canadian —nu s-a aflat nic iodată. Ciudat a fost și căau zburat mai întâi
la Madrid, de și erau destule curse directe pân ăla Mexico City. încerca oare
Nir să-și impresioneze iubita dovedindu -i cât de u șor este s ăpăcălești mai
pe toatălumea aproape tot timpul? Sau devenise speriat dupăvizita lui Ari
Ben-Menashe? Ca multe alte întreb ări care aveau s ăurmeze, și acestea
rămaserăfărărăspuns.
Ajunser ăîn Mexico City pe 28 noiembrie. La aeroport îi a ștepta un
bărbat care n -a fost niciodat ăidentificat. To ți trei plecar ăspre Uruapan.
Acolo Nirînchirieun Cessna T 210 de la micu ța firmăcharter Aerotaxi din
Uruapan.
Încăo datăNir se comporta ciudat, închirie avionul cu numele de
„Patrick Weber", pl ătind cu o carte de credit pe acela și nume, și aranja cu
pilotul s ă-i ducăla uzina de p relucrări din Nucal în dou ăzile. La hotelul
unde se cazar ăNir se înregistra cu propriul nume. B ărbatul care îi înso țise
din Mexic disp ăru la fel de misterios cum ap ăruse.
La 30 noiembrie Nir și Stanton î și făcurăapariția pe micul aeroport
din Uruapan, d ar acum împreun ăcu un alt b ărbat. Pe lista pasagerilor
acesta se înregistra cu numele de Pedro Espinoza Huntado. Nu se știe
pentru cine lucra. Nu se afl ănici de ce Nir și Stanton î și dădurăde aceast ă
datăla îmbarcare numele adev ărate. Dac ăpilotul a ob servat vreo diferen ță
între numele pe care Nir îl d ăduse la închirierea avionului Cessna, totul a
trecut fărăsăfie comentat.
Avionul decola f ărăprobleme. La bord se aflau pilotul, copilotul și cei
trei pasageri. Dup ă200 km, unul dintre motoare se defec tăși câteva
momente mai târziu aeronava se pr ăbuși iar Nir și pilotul murir ă. Stanton
fu grav r ănităiar Huntado pu țin mai u șor. Pânăcând a sosit la locul
accidentului primul salvator, Pedro Cruchet, Huntado disp ăruse-un alt
personaj pe care nimeni nu av ea să-l mai vad ă. Cum de ajunse Cruchet s ă
fie primul la fa ța locului, iat ăun alt mister. Acesta spuse c ălucra pentru
Nucal —însăuzina companiei era la mare dep ărtare de acolo. Nu putu s ă
explice de ce fusese atât de aproape de locul accidentului. Ruga t de politie
săprezinte actele, acesta r ăspunse c ă-și pierduse buletinul la o corid ă.
Pânăla urmăs-a dovedit c ăera de fapt un argentinian care locuia ilegal în
Mexic, îns ăpânăsăse afle adev ărulși acesta disp ăru. La locul
accidentului, Cruchetî și reveniși identific ătrupul neînsufle țit al lui Nir și
o însoți pe Stanton la spital. Era cu ea când un reporter local sun ăsăafle
mai multe detalii.
Joel Bainerman, editorul publica ției serviciilor de informa ții israe -liene
avea săafirme: „O tân ărăspuse căCruchet era și el de fa ță. Când se duse
să-1 caute, o alt ăfemeie ap ăru la ușăși-i repeta mereu c ăprezența lui
Stanton la bordul Cessna nu era decât o coinciden țăși căea nu avea nici
o legăturăcu „israelianul". Nu spuse despre sine decât c ăvenise în Mexic
din Argentina ca turist".
Stanton spori și ea misterul. Aceasta, dup ăcum avea s ăscrie ziaristul
israelian Ran Edelist în 1997, declara celor care investigau accidentul: „în
timp ce era r ănitășișocată, îl văzu la câ țiva metri pe Amiram Nir care îi
făcu cu mâna și o liniști cu o voce calm ă: „Totul o s ăfie bine. Ajutoarele

trebuie s ăsosească!" în zilele care urmar ă, femeia primi de dou ăori
asigurarea c ăNir trăia".
Trupul lui Nir fu transportat în Israel pentru înmormântare. Peste o
mie de pers oane asistar ăla ceremonie și, în memoria sa, ministrut de
externe Yitzhak Rabin vorbi despre „misiunea secret ăa lui Nir c ătre
destinațiile încănecunoscute pe care el le ținuse ascunse în sufletul lui".
Fusese oare Amiram Nir omorât pentru a nu dezv ăluiniciodat ăacele
secrete? Oare era chiar trupul lui Nir în co șciug? sau fusese ucis înainte
de accident? și dacăda, atunci de cine? Cei din Tel Aviv și Washington
refuzau în continuare s ărăspundăla astfei de întreb ări.
La douăzile dup ăincident, Ari Ben -Menashe ie șea dintr -un oficiu
postai din centrul ora șului Santiago, Chile. Era înso țit de dou ădintre
gărzile de corp de care sim țea căare nevoie s ă-l protejeze. Dintr -o dată:
„Fereastra pe lâng ăcare treceam se sparse. Apoi ceva s -a izbit de
aliajul de metal din care fusese f ăcutăpe comand ăvaliza pe care o
duceam. Dându -ne seama c ăse trage asupra noastr ă, cei doi bodyguarzi și
cu mine ne -am aruncat la p ământ".
Stanton fu urm ătoarea care sim ți căviața îi era în pericol. Dup ă
spusele lui Edelist, surse le sale din serviciul de informa ții îi declaraser ăcă
„tânăra devenise o singuratic ăși își făcuse opera ții estetice pentru a -și
schimba înf ățișarea".
Mossad -ul bănuia tot mai mult c ăNir fusese omorât de CIA. Potrivit
lui Ari Ben -Menashe, „serviciul secre t israelian a fost mereu de p ărere că
totul fusese o opera țiune CIA bine executat ă. Moartea lui Nir îi asigura c ă
la procesul lui Oliver North, imaginea lui Bush și a lui Reagan nu avea s ă
fie pătată".
Aceastăteorie fu alimentat ăși de afirma țiile unui co mandant al
Marinei S.U.A. care îl înso țise pe Nir la Teheran cu ocazia misiunii
vânzătorului de fructe de a elibera ostaticii din Beirut. Acesta sus ținea că
pe 29 iulie 1986, Nir se întâlnise cu George Bush, la acea dat ă
vicepreședinte, la hotelul King Dav id din Ierusalim, pentru a -l informa cu
privire la desf ășurarea vânz ării armelor americane din Israel c ătre Iran.
Dupăcum spunea scriitorul Joel Bainerman, „F ărăca cineva s ăștie, Nir
înregistra întreaga convorbire, lat ădovada care îl implica pe Bush în
afacerea arme -pentru -ostatici. La întâlnire participaser ăși McKee și
Cannon, care aveau s ămoarăîn avionul Pan Am deasupra ora șului
Lockerbie".
Bainerman avea s ădescrie o vizit ăpe care comandantul o f ăcu la
sediul CIA din Langley, unde îl întâlni pe O liver North cu câteva luni
înainte de procesul acestuia. Potrivit scriitorului, comandantul î! întreb ă
pe North „ce s -a întâmplat cu Nir. North îi spuse c ăNir a fost omorât
pentru c ăamenințase săfacăpublicăînregistrarea întâlnirii din
Ierusalim".
Ziariștii care au încercat s ă-i punăîntrebări lui North pe aceast ătemă
au fost respin și.Și consilierii lui Bush au avut de -a lungul anilor o
atitudine asem ănătoare: tot ceea ce fostul pre ședinte al Statelor Unite avea
de spus cu privire la Irangate fusese d eja spus.
La sfârșitul lui iulie 1991, casa v ăduvei lui Nir, Judy, fu jefuit ă.
înregistr ărileși documentele lui au fost singurele lucruri care disp ăruseră.
Poliția declar ăcăspargerea a fost „f ăcutăde profesioni ști". Judy Nir spuse
căera sigur c ămater ialele furate con țineau „informa ții care atacau
anumite persoane". Refuz ăsăspunămai multe. Nu s -a aflat niciodat ăcine
dăduse spargerea.
În următorii patru ani, Shabtai Shavit continu ăsăconducăMossad -ul
și săfacătot ce -i stătea în putere s ănu apar ăpe prima pagin ăa ziarelor

sau în vizorul f ăcătorilor de mituri, continuând în acela și timp s ăadune
informa ții.
Departe de ochii publicului, vechea lupt ăpentru putere în cadrul
comunit ății serviciilor secrete israeliene nu -și pierduse deloc avântul.
Oamenii politici care înc ămai făceau parte din subcomitetul de
supraveghere al informa țiilor își aminteau cum Shavit se dovedise mai bun
ca ei dup ăRăzboiul din Golf. în Israel oamenii nu uitau prea u șor, iar
campania împotriva lui Shavit continua: orizontu l lui era prea îngust; linia
directăcu CIA era rareori folosit ă; împuternicea pe cine nu trebuia; era
prea distant și fațăde ofițerii activi și fațăde cei care lucrau la arhive, în
rândul c ărora moralul era în sc ădere.
Shabtai Shavit ignora semnele îngr ijorătoare. Brusc, într -o plăcută
diminea țăde prim ăvarăîn 1996, fu chemat în biroul primului ministru
Benyamin Netanyahu, care îl anun țăcăîl va înlocui. Shavit nu protest ă; îl
cunoștea destul de bine pe Netanyahu ca s ăștie căar fi fost în zadar,
întrebănumai un singur lucru: Cine avea s ă-i succead ă?
Netanyahu r ăspunse: Danny Yatom. Pentru Mossad venise „ora
prusacă".
CAPITOLUL 17
Bunglegate
În diminea ța zilei de 16 ianuarie, o ma șinăguvernamental ăplecădin
fața unei case albe dintr -un cartier reziden țial, aproape de gardul
electrificat care separa Israelul de Iordania. Ca una dintre ironiile istoriei
frecvente în Israel, casa era construit ăpe locul unde spionii lui Ghedeon,
marele r ăzboinic israelian, î și pregăteau misiunile de spio naj pentru a face
posibilăînfrângerea for țelor superioare care erau în num ăr covârșitor.
Danny Yatom plec ăpentru a finaliza opera țiunea care -i putea salva
cariera.
Începând cu e șecul din iulie 1997 de la Amman, când o echip ăkidon
nu a reu șit să-l asasin eze pe liderul Hamas Khalid Meshal, cele șapte luni
care urmar ăau fost, dup ăcum Yatom le spuse prietenilor s ăi, „ca ultimele
clipe în a șteptarea ghilotinei".
Călăul care a ștepta să-l execute era chiar primul ministru Benyamin
Netanyahu. Prietenia cândva strânsădintre cei doi se stric ăîntr-atât încât
nici o zi nu trecea f ărăca directorul Mossad s ănu audăîn biroul primului
ministru acela și zvon: era numai o chestiune de timp pân ăcând săfie
concediat. Al ții în locul lui și-ar fi dat demisia. Dar nu șiYatom. Mândru și
autoritar era gata s ă-și apere drepturile. Condusese atâtea opera țiuni de
succes de care nimeni din exterior nu auzise. „Numai când ai parte de o
nereușităse aude de tine", le spuse pe un ton amar prietenilor s ăi.
Aceștia, împreun ăcu fa milia sa, sesizaser ătensiunea care îl macin ă:
nopțile nedormite; atacurile bru șteși neașteptate de furie care treceau la
fel de repede, ritmul agitat de lucru: pauzele lungi de vorbire; toate
semnele exterioare ale unui om care era extrem de stresat.
Dedoi ani de când se afla în func ție, încăse confrunta cu presiuni pe
care nici un alt director Mossad nu le avusese de înfruntat. Ca urmare,
propriii subalterni erau din ce în ce mai demoraliza ți, iar el nu mai putea
conta pe loialitatea acestora. Ziari știi îi dădeau târcoale, sim țind căera
înfrânt, îns ăsețineau departe, a șteptând momentul în care singurul om în
care Yatom avusese încredere, dar nu mai avea, va pune mâna pe bard ă.
Pânăîn momentul de fa țăBenyamin Netanyahu p ăstrase o distan ță
glacială.

Însăîn aceast ădiminea țărece de februarie, Yatom știa cănu mai are
timp. lat ăde ce avea nevoie s ă-i reușeascăoperațiunea pe care timp de
câteva s ăptămâni o tot pusese la punct. Avea s ă-i dovedeasc ăprimului
ministru c ăspionul expert nu -și pierduse î ndemânarea, îns ănimic din
toate acestea nu se citea pe fa ța lui Yatom; în ciuda tuturor celor
întâmplate, nu î și exterioriza sentimentele. A șezat pe bancheta din spate a
unui Peugeot, Yatom ar ăta de -a dreptul intimidantîn geaca neagr ăde piele,
cămașa des chisăla gâtși pantalonii gri. A șa se îmbr ăca de obicei la
serviciu; nu -l pasionase niciodat ămoda.
Începutul de chelie, ochelarii cu rame metalice și buzele sub țiri se
potriveau de minune cu porecla sa —Prusacul. Era con știent căîncămai
inspira team ă.Lângăel, pe banchet ăerau ziarele de diminea ță: pentru
prima dat ănu era nici un articol care s ăfacăspeculații pe tema viitorului
său.
Peugeot -ul se îndrepta spre dealurile din apropierea Tel Avivului, cu
soarele reflectându -se în caroseria lucioas ă; dimineațași seara, șoferul
lustruia ma șina oglind ă. Vehicolul avea geamuri anti -glonț, banchete
blindate și podeaua anti -mină. Numai ma șina oficial ăa primului ministru
mai avea astfel de dot ări.
Benyamin Netanyahu îl puse pe Yatom în func ția de director M ossad
la numai câteva minute dup ădemiterea lui Shabtai Shavit. în primele
săptămâni de la numirea sa, Yatom î și petrecea cel pu țin o sear ăpe
săptămânăîn compania primului ministru. St ăteau la o bere și mâncau
alune în timp ce puneau lumea la cale și-șiaduceau aminte de vremea
când Yatom îl comandase pe „Bibi" într -o unitate comando IDF. Dup ă
aceea Netanyahu ajunsese ambasadorul Israelului la Na țiunile Unite, iar
mai apoi, în timpul R ăzboiului din Golf, un expert cu stil aparte în
probleme de terorism in ternațional, care chiar relata de la fa ța locului cu o
mascăde gaze pe fa ță, în caz c ăo rachet ăScud ar fi c ăzut prin apropiere,
în ce -l privește pe Yatom, acesta spuse cât de mult aprecia rolul de intrus
căruia i se încredin țase cel mai important post d in comunitatea serviciilor
secrete israeliene: soldat de carier ăpânăîn măduva oaselor, el servise ca
atașat militar al primului ministru Yitzhak Rabin.
Yatomși Netanyahu p ăreau de nedesp ărțit pânăcând s -au produs
douăincidente jenante care au deschis între ei o pr ăpastie de netrecut.
Una dintre ele a fost ac țiunea eșuatăde la Amman. Opera țiunea fusese
ordonat ăde Netanyahu. Când atacul a dat gre ș, iar Mossad -ul intrăîn
colimatorul presei interna ționale, primul ministru îl învinui pe Yatom de
dezastru . Acesta î și asumăcriticile f ărăa se eschiva.
La foarte scurt dup ăaceea, avu loc un incident și mai jenant, în
octombrie 1997, se descoperi c ăun ofițer superior Mossad, Yehuda Cil,
inventase în ultimii 20 de ani rapoarte secrete a!e unui „agent" inexis tent
din Damasc. Cil scosese sume substan țiale de bani din fondul de economii
al Mossad -ului pentru a -l plăti pe individ, îns ăbăgăbanii direct în
buzunar. Escrocheria ie și la iveal ăabia când un analist Mossad care
studia cele mai recente rapoarte ale „a gentului" conform c ărora Siria avea
de gând s ăatace Israelul, deveni suspicios. Cil fu adus în fa ța lui Yatom,
unde mărturisi totul.
Netanyahu s ări imediat, într -o scurtăîntrevedere cu primul ministru
în biroul acestuia, Yatom fu chestionat într -un mod b rutal asupra fel u l u
i în care conducea Mossad -ul. Netanyahu ocoli am ănuntul spunând c ă
frauda lui Cil fusese comis ăsub privirile a patru directori. Yatom ar fi
trebuit s ăștie,țipase Netanyahu. Era o alt ăgafă. Personalul din biroul
primului ministru mai asistase la o astfel de ceart ă. Amănuntele picante

au fost aflate de ziari ști, lucru care -l făcu pe Yatom s ăse simtăși mai
prost.
Cât de diferit fusese totul în ziua în care fusese numit în func țieși
numele s ău apăruse în toate ziarele lumii. Report erii îl numiser ăom de
încredere și se speculase chiar c ăar putea deveni un spion de talia celor
de altădată—Amit, Hofi și Admoni —și săreaprind ăastfel focul pe care
Shabtai Shavitîl stinsese inten ționat.
Dovada nu avea s ăîntârzie, în ciuda acordulu i de la Oslo prin care
OEP trebuia s ăprimeasc ăo patrie —Fâșia Gaza și Cisiordania —Yatom
mări numărul agen ților arabi care -l spionau pe Yasser Arafat. Ordon ă
programatorilor Mossad s ăpunăla punct o nou ătehnicăprin care s ăintre
în computerele OEP, și săcreeze „microbi" electronici, care la nevoie, s ăle
distrugăsistemul de comunica ție. Ceru oamenilor de ' științădin domeniile
cercetăriiși dezvolt ării săse concentreze pe arme 'electronice care ar fi
putut transmite informa ții false în sistemele d e Comunicare ale
dușmanului. Vroia ca Mossad -ul săfacăparte din icurajoasa lume nou ăîn
care armele viitorului erau tastaturile calcula -jtoarelor, prin care
dușmanul era împiedicat s ă-și mobilizeze for țele :armate.
Yatom se întoarse în locul de mult pref erat de Mossad, Africa: în mai
1997, serviciul furnizase informa ții importante care ajutaser ăforțele rebele
să-l înlăture de la putere pe pre ședintele Mobotu al Zairului, care
stăpânise atâta vreme centrul Africii. Mossad -ul strânse de asemenea
legăturile cu serviciul secret al lui Nelson Mandela, ajutându -l sălocalizeze
anumiți extremi ști albi, cu care israelienii lucraser ăcândva. Yatom
suplimenta de asemenea bugetul și puterea, capacit ățile unității speciale
Mossad, Al, care furaser ăultimele cercet ăriștiințifice ale americanilor.
La 51 de ani Danny Yatom era de neoprit; neobosit și neîndur ător,
avea ceva din avântul unui b ătăușde strad ă. Aceste tr ăsături s -au regăsit
în activitatea pe care a avut -o la descoperirea în ianuarie 1997 de c ătre
CIA a lui Mega —agentul Mossad de nivel înalt din cadrul administra ției
Clinton. Yatom spuse Comitetului Șefilor de Servicii care trebuiau s ă
pregăteascăun răspuns oficial în cazul în care opera țiunea eșua, cănu
trebuie decât s ăse asigure c ăputernicul lobby evr eiesc din Statele Unite
stopa cereri le organiza ți i lor arabe ca FBI -ul să-l trateze pe Mega la fel de
dur ca pe oricare alt spion str ăin. Nici unui din invita ții evrei care luar ă
cina la Casa Alb ă—staruri de la Hollywood, avoca ți, redactori de ziare —
nu pierdu vreo ocazie s ă-l avertizeze pe pre ședinte de urm ările negative ale
unei vân ători de capete prost concepute —mai ales dac ăun om din
subordinea sa ar fi fost arestat, într -un mandat deja mânjit de un scandal,
aceasta l -ar fi distrus definitiv pe Clinton. Sase luni mai târziu, pe 4 iulie
1997, de ziua Independen ței Statelor Unite, Yatom afl ăcăFBI-ul
renunțase să-l mai caute pe Mega.
Apoi, dou ăluni mai târziu avu loc e șecul de pe str ăzile Amman -ului,
urmat imediat de scandalul agentului -care-n-a-fost-niciodat ă. Danny
Yatom începuse s ăpunăla punct o opera țiune care avea s ă-i restabileasc ă
autoritatea. Acum, în acea diminea țăde ianuarie 1998, plec ăsămai
arunce o ultim ăprivire pe am ănunțite.
Planificarea opera țiunii începuse cu o lun ămai devre me, când un
informator arab din sudul Libanului se întâlni cu supraveghetorul s ăuși-i
spuse c ăAbdullah Zein se duce la Beirut ca s ă-i întâlneasc ăpe liderii
Hezbollah din ora ș. Zein plec ăapoi spre sud ca s ă-și viziteze p ărinții în
orășelul Rumân. Ocazia fusese motiv de s ărbătoare: Zein nu -și mai văzuse
părinții de un an de zile. Le ar ătărudelor poze cu tân ăra sa so ție italianc ă
și cu apartamentul lor din Europa.

Supraveghetorul a avut grij ăsănu-l găseascăpe informator; obiceiul
arab e s ăfurnizezi in formațiile cu lux de am ănunte: cum Zein plec ăa doua
zi de acas ăîncărcat cu delicatese ar ăbeștiși daruri pentru so ție, cum
membrii Hezbollah îl înso țirăpânăla aeroportul Beirut de unde zbur ă
înapoi în Elve ția.
Asta era destina ția finalăa lui Zein? înt rebăîn cele din urm ă
supraveghetorul. Da, Berna, în Elve ția.Și aici locuia Zein? Informatorul
așa credea, îns ănu putu fi sigur.
Totuși, era o veste despre Zein de când acesta p ărăsise Libanul ca s ă
organizeze activit ăți de strângeri de fonduri pentru He zbollah printre
musulmanii șiiți din Europa. Banii acestora și ei proveni ți din Iran,
intermedia ți de ambasada din Bonn, finan țau războiul Hezbollah contra
Israelului. Cu un an în urm ă, primiser ăinforma ții cum c ăZein ar fi operat
la Paris, Madrid și Berl in, însăde fiecare dat ăcând Yatom trimitea pe
cineva s ăverifice, nu g ăsirănici o urm ăa bărbatului de 30 de ani, slab,
căruia îi pl ăceau costumele italiene ști elegante și pantofii de comand ă.
Yatom transfer ăla Berna un katsa de la Bruxelles unde Mossa d-ul își
transferase de curând de la Paris centrul de comand ăpentru agen ții care
activau în Europa. Katsa î și petrecu dou ăzile la Berna c ăutându -l pe Zein.
Hotărî deci s ă-și extindăcăutările. Merse în sud spre Liebefeld, un frumos
orașde naveti ști. Ult ima datăcând agentul trecuse pe aici fusese în urm ă
cu 5 ani, la plecarea din Elve ția, dupăce făcuse parte dintr -o echipăcare
distrusese ni ște recipiente de metal la o companie de bioinginerie de lâng ă
Ziirich; recipientele, comandate de Iran, erau dest inate producerii de
bacterii. Echipa distrusese recipientele cu ajutorul unor explozibili. Firma
anulătoate contractele cu Iranul.
La Liebefeld, katsa dovedi c ăpentru a aduna informa ții trebuie s ă
umbli mult pe drumuri. Agentul se plimba pe str ăzi, uitân du-se după
oricine ar fi putut fi din Orientul Mijlociu. C ăutăîn cartea de telefon dup ă
numele de Zein. Sun ăla agențiile imobiliare s ăafle dac ăarabul închinase
sau vânduse vreo proprietate. D ădu telefon la spitalele și clinicile din zon ă
săvadădacăaveau vreun pacient cu acest nume. De fiecare dat ăse
dăduse drept rud ă. Cum înc ătot nu descoperise nimic, agentul se hot ărî
sămai parcurg ăo datăorașul, de aceast ădatăcu mașina.
Conducea de ceva timp pe str ăzi când z ări un b ărbat cu piele
măslinie, în fofolit sănu-l pătrundăfrigul nop ții, care conducea un Volvo în
direcție opusă. Deși îl văzu numai o clip ă, katsa era convins c ășoferul era
Zein. Pân ăcând găsi o intersec ție ca s ăîntoarcămașina, Volvo -ul
dispăruse. Seara urm ătoare, agentul era în ace lași loc, îns ăde data
aceasta pus pe urm ăriri. Nu trecu mult și mașina apăru. Israelianul
începu s ă-l urmărească. După2 km, Volvo -ul parcăîn fața unui bloc de
apartamente iar șoferul se d ădu jos și intrăîn clădire, la num ărul 27
Wabersackerstrasse. Age ntul era sigur c ăbărbatul era Abdullah Zein.
Israelianul intr ăîn bloc dup ăZein. în spatele u șii de sticl ăturnatăera
un mic hol cu cutii de scrisori. Una dintre acestea îl identific ăpe
proprietarul unui apartament de la etajul 3 ca „Zein". în hol se g ăsea o ușă
care dădea la subsol. Agentul o deschise și coborî. Pe perete era o cutie de
racord pentru toate telefoanele din cl ădire. Câteva momente mai târziu se
întoarse la ma șina sa închiriat ă.
A doua zi închirie o ascunz ătoare la 1 km de Wabersackerstra sse.
Spusese agen ției căaștepta niște prieteni s ăvinăîn vacan țăla schi.
Danny Yatom f ăcea în continuare planuri. Trimise la Liebefeld un
specialist în comunica ții care s ăexamineze cutia de racord. Specialistul se
întoarse la Tel Aviv cu un set de foto grafii ale interiorului cutiei. Pozele au
fost analizate la departamentul de cercetare și dezvoltare, unde se f ăcură

și unele modific ări la dispozitivele deja preg ătite. Unul dintre ele era un
„gândac" capabil s ămonitorizeze toate telefoanele date și prim ite de Zein.
„Gândacul" avea s ăfie conectat la un robot care putea s ăînregistreze
câteva ore de convorbiri telefonice. Banda acestuia putea fi ștearsă
electronic, printr -un semnal dinainte stabilit, transmis din ascunz ătoare.
Aici înregistr ările urmau s ăfie transcrise și trimise prin fax la Tel Aviv.
Pânăîn prima s ăptămânăa lui februarie 1998, toate aspectele tehnice
ale planului erau puse la punct. Yatom trecu la cea mai important ăparte a
operațiunii: alegerea echipei care avea s ăacționeze. Opera țiunea avea
douăpărți, în prima trebuiau s ăadune suficiente dovezi care s ăarate că
Zein continua s ăfie un personaj cheie al activit ăților Hezbollah. în cea de -a
doua trebuia s ă-l omoare.
Pânăla mijlocul lui februarie 1998, totul era gata.
În acea zi de luni, 16 februarie, pu țin după6:30 A.M., Peugeot -ul lui
Yatom intr ăîn parcarea subteran ăa sediului Mossad din Tel Aviv, iar
acesta lu ăliftul pân ăla etajul 4 unde intr ăîntr-o salăde conferin țe. Acolo
îl așteptau doi b ărbațiși douăfemei . Aceștia erau a șezați la mas ăpe
perechi, în Elve ția urmând s ătreacădrept cupluri. Aveau în jur de 30 de
ani, erau bronza țiși arătau nemaipomenit. Ultimele dou ăzile le petrecur ă
în munții din nordul Israelului unde î și exersaser ătalentele de schiori.
Cu o sear ăînainte, ace știa aflar ădetaliile misiunii și își aleser ă
identități false. B ărbații aveau s ătreacădrept agen ți la burs ăcare veniser ă
în vacan țăcu prietenele și care nu puteau totu și săseținădeparte de
muncă: asta avea s ăexplice de ce u nul dintre ei venise cu laptop -ul.
Computerul trebuia s ăfacălegătura între robotul care urma s ăfie instalat
la subsolul blocului și ascunz ătoare. O pereche avea s ăsupravegheze
non-stop robotul o dat ăce acesta era pornit. Ceilal ți doi erau membri ai
unității kidon. Treaba lor era s ăgăseascăcel mai eficient mod de a -l
lichida pe Zein. Aveau s ăintre neînarma ți înțară; armele urmau s ăle fie
furnizate ulterior de la sediul din Bruxelles.
Pe masa de conferin țe erau dispozitivul de ascultare și robotul. Yatom
le examina și spusese c ăerau pe departe cele mai sofisticate instrumente
pe care le v ăzuse vreodat ă. Expunerea fu scurt ă. Apoi îi întreb ăpe fiecare
ce nume î și aleseser ădin lista dat ă. Bărbații optaser ăpentru „Solly
Goldberg" și „Matti Finklestei n"; femeile erau „Leah Cohen" și „Rachel
Jacobson". Pentru c ăplecau direct din Tel Aviv cu o curs ăEl Al, aveau s ă
foloseasc ăpașapoarte israeliene. Aveau s ă-și asume numele false abia în
Elveția unde urmau s ăle fie furnizate pa șapoartele false.
Așa cum avea săspunămai târziu o surs ădin cadrul serviciului
secret israelian, cei patru î și meritau rangul, îns ăadevărul era c ădupă
eșecul din Iordania, numai câ țiva agen ți erau disponibili pentru asemenea
misiuni. Echipa de la Amman era tot ceea ce Mossad -ul putuse selecta mai
bun, iar membrii s ăi reușiserăsătreacădrept canadieni; to ți aveau
experien țăla nivel interna țional. Cei patru ale și pentru misiunea elve țiană
mai activaser ănumai la Cairo —acum o țintăMossad relativ sigur ă—și
nici unul nu avea de unde s ăștie cum era s ălucrezi sub acoperire în
Elveția.
Probabil din aceast ăcauză, potrivit Sunday Times din Londra, Yatom
își încheie expunerea reamintindu -le căelvețienii care locuiau în partea
[german ăa cantoanelor, unde era situat Liebefeld, o bișnuiau s ă„sune 'la
poliție dacăvedeau ceva dubios".
: Așa cum se obi șnuiește când o echip ăpleacăîn misiune, Yatom le
strânse mâinile și le urănoroc. Grupul î și ridicăbiletele de avion și își
petrecu urm ătoarele 24 de ore într -o ascunz ătoare Mossad din oraș.

Marțea urm ătoare, pe 20 februarie, ace știa se îmbarcar ăpentru
zborul El Al 347, ajungând cumin ți pe aeroportul Ben -Gurion, dup ăcum
ceruse compania aerian ă, cu dou ăore înainte de decolare. Se al ăturară
celorlalți pasageri, majoritatea elve țienisau israelieni, care treceau prin
controalele de securitate. La ora 9:00 A.M., cele dou ăcupluri st ăteau pe
scaunele de la clasa l, bând șampanie și făcându -și planuri de vacan ță.
Schiurile le aveau în cala avionului.
Pe aeroportul Kloten din Zurich îi a ștepta un katsa de la sec țiunea din
Bruxelles, cu un microbuz. Acesta î și asumase rolul de ghid și adoptase
numele de „Ephrahim Rubenstein".
Pânădupă-amiazăerau instala ți în ascunz ătoarea din Liebefeld. Cele
douăfemei preg ătirăcinași apoi se a șezarăcutoții la televizor. Seara, doi
sayanimi le aduser ădouămașini închiriate din Zurich. Ace știa plecar ă
înapoi cu microbuzul o dat ăce-și terminar ătreaba.
Duminic ă20 februarie, pe la ora 1:00 A.M., echipa p ărăsi
ascunzătoarea, fiecare pereche în câte o m așină. Rubenstein era în prima
mașină, conducând spre Wabersackerstrasse. O dat ăajunși, parcar ă
mașinile în fa ța imobilului. Solly Goldberg, Rachel jacobson și Ephrahim
Rubenstein merser ărepede spre u șa de sticl ăa clădirii. Rubenstein ducea
un sul de pl astic, Goldberg, laptop -ul, iar jacobson o saco șăcu
dispozitivele de ascultat, între timp, Leah Cohen și Matti Finklestein î și
intraser ăplin de entuziasm în rolul de agen ți de filaj, giugiulindu -se.
Vis-â-vis, o bătrânăcare suferea de insomnie —polițiaelvețianăavea
săo numeasc ămai târziu „Doamna X" —nu avea nici de data asta somn.
începu deci s ăse uite pe geam. Un b ărbat —Rubenstein —1 lipea o folie
de plastic pe u șa de sticl ăpentru ca nimeni s ănu vadăce se întâmpl ă
înăuntru. Dincolo de folie, putea totu și sădistingăalte dou ăsiluete. Afar ă,
într-o mașinăstaționatăera alt cuplu din umbr ă. Așa cum îi avertizase
Danny Yatom, ceea ce v ăzuse ea, i se p ăru în neregul ă. Femeia sun ăla
poliție.
Puțin dupăora 20:00 A.M., un echipaj cu un BMW ajuns e la fața
locului, unde -i găsi pe Cohen și pe Finklestein îmbr ățisându -se. Li se ceru
sărămânăîn mașină, între timp sosir ăși întăririle poli ției iar trio -ul din
scara blocului fu rugat s ăexplice ce caut ăacolo. Goldberg și jacobson
spuserăcăse duceau în vizităla niște prieteni și căîncurcaser ăclădirile
iar Rubenstein sus ținea cădădea jos plasticul, nicidecum c ă-l punea.
În momentul acela totul deveni caraghios. Goldberg și Jacobson
cerurăvoie sămeargăla mașinăsăverifice adresa prietenilor. Nu -i însoți
nici un poli țist, în acela și moment Rubenstein c ăzu la p ământ,
prefăcându -se căare un atac de cord. To ți polițiști se adunar ăsă-l ajuteși
chemarăo ambulan ță. Nimeni nu împiedic ăcele dou ămașini care plecar ă
în vitezădin Wabersackerstrasse p ierzându -se în frigul nop ții. Puțin timp
mai târziu se oprir ăși una dintre perechi trecu în cealalt ămașină. Dis de
diminea ță, cei patru treceau grani ța cu Fran ța.
Între timp Rubenstein fu dus la spital. Doctorii spuser ăcănu suferise
nici un atac de cor d. Fu re ținut de poli ție.
La 4:00 A.M., ora Tel Aviv -ului, Yatom fu trezit acas ăde ofițerul de
noapte de la sediul Mossad care -i spuse ce se întâmplase. F ărăsă-și mai
chemeșoferul, Yatom conduse ma șina pânăla birou.
Dupăfiasco -ul de la Amman, fusese î ntocmit un plan pentru astfel de
nereușite. Mai întâi Yatom trebuia s ă-l sune pe ofi țerul de serviciu de la
Ministerul de Externe. Ofi țerul îi d ădu telefon directorului de cabinet al
primului ministru, care îl inform ăpe Benyamin Netanyahu. Acesta lu ă
legătura cu ambasadorul Israelului la comunitatea european ădin
Bruxelles, Efraim Halevy. Diplomatul de origine britanic ăfusese timp de

30 de ani ofi țerul superior al Mossad -ului, îns ărcinat cu men ținerea
relațiilor cu serviciile secrete ale țări lor care ave au legături diplomatice cu
Israelul. Mai jucase de asemenea un rol important în reluarea rela țiilor cu
Iordania dup ăoperațiunea eșuatăde la Amman.
„Reparăchestia asta și-o săfii prietenul meu pe via ță", i-ar fi spus
Netanyahu lui Halevy.
Înainte s ădeavreun telefon cuiva, ambasadorul consult ăagenda pe
care o avea la el în permanen ță: Jacob Kellerberger, un ofi țer superior din
cadrul Ministerului Elve țian de Externe. Halevy se întrecu pe sine: avusese
loc un „incident regretabil" în care era implicat M ossad -ul. Cât de
„regretabil"? îl întreb ăKellerberger. „Extrem de regretabil", r ăspunse
Halevy. Tonul s ău fusese hot ărât; părea de la sine în țeles căcei doi
căzuserăde acord. Sau cel pu țin așa crezu Halevy pân ăcând Kellerberger
îi dădu telefon procuror ului federal al Elve ției, Caria del Ponte'.
Cu buza de jos pu țin ieșităîn afarăși ochelarii cu rame de metal care
semănau cu cei purta ți de Danny Yatom, del Ponte era în sistemul juridic
al Elveției un personaj la fel de temut cum fusese cândva Yatom pen tru
comunitatea serviciilor secrete din Israel, înc ăde la prima întrebare,
poziția ei fu clar ă: „De ce poli ția din Liebefeld nu -i arestase pe to ți agenții
Mossad?" Kellerberger nu știa. Urm ătoarea întrebare a lui del Ponte
deschise un subiect cu care aces ta era foarte familiarizat: „Era posibil ca
agenții Mossad s ăfi avut o leg ăturăcu Teheranul?" De la R ăzboiul din
Golf, Israelul afirmase în repetate rânduri c ămai multe companii elve țiene
furnizau Iranului tehnologie pentru fabricarea de rachete. Putea fi
operațiunea legat ăîn vreun fel de cealalt ăpreocupare a Israelului care
devenise cunoscut ăca „Scandalul aurului evreiesc"? B ăncile elve țiene
băgaserăîn buzunar sume importante de bani, depozitate în propriile
conturi înainte de al doilea r ăzboi mondi al de evreii nem ți care devenir ă
mai târziu victimele nazi știlor.
în weekend -ul din 21 -22 februarie, aceasta continu ăcu întreb ările, în
timp ce Halevy f ăcea tot ce -i stătea în putin țăsănu se afle de cele
întâmplate.
Nu luase în considerare atacuri le s târnite în Israel la adresa lui
Danny Yatom. Pe m ăsurăce detalii ale incidentului ie șeau la iveal ăîn
cadrul Mossad -ului, moralul sc ădeași mai mult. De data aceasta Yatom
nu-l mai putea învinui pe Netanyahu pentru cele întâmplate la Liebefeld.
Acesta nu știuse nimic despre opera țiune. Din cabinetul primului ministru
începu s ărăsufle în presa israelian ăcăYatom nu mai avea nici o sc ăpare.
Timp de înc ătrei zile, Efraim Halevy continu ăsăse târguiasc ăcu
Kellerberger pentru a ține afacerea sub t ăcere, în săCaria del Ponte nici nu
vroia săaudă. Pe data de 25 februarie, aceasta convoc ăo conferin țăde
presăîn care acuza Mossad -ul: „Ceea ce s -a întâmplat este inacceptabil și
jenant pentru țările prietene".
În câteva ore Danny Yatom î și dădu demisia. Carier a sa lua sfâr șit iar
reputația Mossad -ului era și mai zdren țuită, în ultimele sale momente în
calitate de director, î și surprinse subalternii aduna ți la bufetul Mossad.
Imaginea rece, prusac ă, făcea acum loc unui ton emo ționant: îi p ărea rău
căîi părăsește în astfel de momente, dar încercase s ăle fie un conduc ător
cât mai bun posibil. Nu trebuiau s ăuite niciodat ăcănimeni nu e mai
presus de Mossad. încheie urându -i persoanei care avea s ă-i ia locul mult
noroc; avea s ăaibănevoie. Era singura dat ăcând Yatom avea s ăspună
aproximativ ceea ce gândea despre un prim ministru care era de p ărere că
Mossad -ul poate fi controlat de la nivelul biroului s ău. Yatom ie și din sala
de mese. Numai când ie și pe coridor se auzir ăniște aplauze, care încetar ă
la fel de b rusc cum începur ă.

O săptămânămai târziu, Efraim Halevy accept ăsăpreia conducerea
serviciului dup ăce Benyamin Netanyahu recunoscu public —așa cum nu
o mai făcuse nici un premier israelian pân ăla el —că„nu pot nega faptul
căimaginea Mossad -ului a f ost afectat ăde anumite misiuni e șuate".
Ca orice om politic des ăvârșit, Netanyahu nu spuse nimic despre rolul
pe care -l jucase.
Efraim Halevy deveni al noulea director al Mossad -ului, în ziua de
marți, 5 martie 1998. încalc ătradițiași nu convoc ăofițerii superiori
pentru a le împ ărtăși ideile sale despre cum credea c ătrebuie condus
serviciul în urm ătorii ani. Când îl numi pe Halevy, Netanyahu mai anun ță
și căpe 3 martie 2000, noul director adjunct al serviciului, Amiram Levine,
avea săpreia conducerea . Vestea uimi pe mai toat ălumea. Nici unui alt di
rector general nu i se mai d ăduse pân ăatunci o dat ălimită; nici un alt
adjunct nu mai fusese asigurat c ăva ajunge în vârf.
Cași Meir Amit, Levine nu avea experien țăanterioar ăîn domeniu,
însăcomandas e cu demnitate armata israeiian ăîn nordul țăriiși sudul
Libanului.
Primul lucru pe care Halevy îl avea de f ăcut era s ăreducăenorm
tensiunea și resentimentele din interiorul Mossad -ului care d ăunaserăatât
de mult imaginii serviciului atât în Israel cât și peste hotare. Cu ocazia
telefoanelor de felicitare primite de la CIA și MI6, noului director i se spuse
căaceste servicii ar prefera s ăaștepteși săvadăcum se ocup ăde criza din
rândurile Mossad -ului înainte de a -și implica pe deplin propriile serv icii în
relații de colaborare lipsite de orice secrete. Un argument îl constituia
modalitatea în care Halevy trata cu durii din guvernul israelian, mai ales
cu primul ministru.
Va putea politicosul Halevy, care nu mai avea decât un an pân ăla
ieșirea la pensie, și care era cel mai în vârst ădirector, s ă-lținăpe
Netanyahu la distan ță?Și în ciuda incontestabilei sale calit ăți diplomatice
—jucase un rol important în negocierile care au dus la tratatul de pace
semnat în 1994 cu Iordania —stătuse la o parte de prima linie a
spionajului vreme de mul ți ani. De când lucra cu Mossad -ul, serviciul
dăduse din ce în ce mai multe semne c ăar scăpa de sub control deoarece
ofițerii superiori încercaser ăsăpromoveze de capul lor. Majoritatea
bărbaților de vâ rstămijlocie î și păstraserăposturile. Va fi Halevy în stare
săleținăpiept? Va reu și noul director s ăse impun ăastfel încât s ăle
ridice moralul? Participarea la cocktail -urile din Bruxelles nu asigurau nici
pe departe preg ătirea necesar ăpentru a -i împiedica pe agen ți sărenunțe la
slujbele lor. Din p ăcate, Halevy nu avea experien țăoperațională. Cât timp
fusese în slujba Mossad -ului făcuse numai munc ăde birou. Și cât ar fi
putut înv ăța în doi ani? Ori se afla acolo s ăaprobe ordinele lui Netanyahu,
ori, mai degrab ă, pe cele ale so ției acestuia, Sara. În interiorul comunit ății
serviciilor secrete israeliene înc ăse mai vorbea de rolul pe care aceasta se
pare căl-ar fi avut în înl ăturarea lui Yatom, pe care nu -l avusese niciodat ă
la inimă.
În încercar ea sa de a înf ăptui tot și-a propus, Halevy î și va testa
propria rezisten țăfizicăși psihicăîn intrigile comunit ății serviciilor secrete
israeliene. Aman și Shin Bet profitaser ăde tensiunile din Mossad pentru
a-și consolida propriile pozi ții la vârf. Cu toate acestea, nimeni n -a sugerat
căMossad -ul n-ar trebui s ă-și continue rolul de ochi secret al Israelului în
lume. F ărăajutorul acestuia, Israelul ar fi înfrânt un du șman pân ăîn
secolul urm ător. Iranul, Irakul și Siria aveau to ți tehnologii în dezvol tare
care trebuiau supravegheate îndeaproape.
La început, politica Mossad -ului era s ăfacăce trebuia s ăfacă, însăîn
secret, într -una din întâlnirile private cu un colaborator, Halevy îi spuse

acestuia c ăașteaptădin nou vremea în care comunitatea servi ciilor secrete
israeliene s ăfie o familie unit ă, în care „Mossad -ul săfie unchiul despre
care nimeni nu vorbe ște niciodat ă".
DESPRE SURSELE DE INSPIRA ȚIE
Am avut acces la un nivel suficient de înalt în interiorul comunit ății
spionajului israelian pen tru a realiza aceast ălucrare autorizat ă. Cași în
cazul celorlaltor c ărți ale mele, am ajuns la subiectul Mossad f ărăun
anumit bagaj de informa ții. M -am folosite de informa țiile furnizate de
membrii s ăi la fel ca orice alt scriitor atunci când este vorba de un serviciu
secret: am verificat, am verificat, am verificat.
Am înregistrat cam 80 de ore de interviuri, inclusiv interviuri repetate,
cu oamenii care aveau leg ături directe sau indirecte cu Mossad -ul. Altele
au fost cu persoane pe care Mossad -ul înce rcase săle lichideze. Printre
aceștia s-au num ărat Leila Khaled, cea care a ajuns s ăfie cunoscut ăcu
ocazia nenum ăratelor deturn ări de avioane de c ătre OEP în anii '70, și
Muhammad Abass, cel care a pus la cale deturnarea navei Achille Lauro,
când un pas ager evreu american paralizat a fost aruncat peste bord. l -am
întâlnit în mai 1996 în Gaza City, unde li se permisese s ăviziteze Israelul
în cadrul demersului de apropiere de OEP. Am vorbit și cu Yasser Arafat,
și el vizat cândva.
Prima dat ăcând am scris despre spionaj a fost în 1960, când am
lucrat cu Chapman Pincher, la acea or ăcel mai important scriitor britanic
în domeniu. Amândoi am fost angaja ți de Daily Express la Londra. Unele
dintre articolele noastre -în special cele legate de scandalul
Burgess -Macleandin serviciile de spionaj britanice -au contribuit la
schimbarea percep ției despre cum trebuie abordate astfel de subiecte. Am
încercat s ă-mi men țin aceea și poziție cu volume cum au fost Journey to
Madness , Pontiff șiChaos under Heaven .
Am scris des pre războaiele de spionaj dintre Iran, Irak, Siria și
Afganistan, domenii în care Mossad -ul s-a implicat direct. Am mai scris, de
asemenea, pe larg și despre leg ăturile Mossad -ului cu Vaticanul.
Oamenii mei de leg ăturăcu Sfântul Scaun s -au dovedit a fi u tiliși în
alte interviuri de documentare pe care le -am făcut apoi pentru aceast ă
carte.
În 1989 am fost în China în timpul revolu ției studen țești. Acolo am
fost înc ăo datămartorul intrigilor serviciilor secrete și am sesizat
amestecul Mossad -uluiși îngrijorarea acestuia c ăexportul de arme din
China c ătre Iran și Irak putea avea consecin țe serioase pentru Israel. Am
scrisși despre rolul Mossad -ului în R ăzboiul din Golf.
În august 1994 am primit un telefon de la Zvi Spielmann. Spielmann e
o figurălegen darăîn Israel: s -a eviden țiat în războiul de independen țăși a
înființat United Film Studios din Israel. A produs o mul țime de filme,
multe dintre ele coproduc ții holly -woodiene. Spielmann vroia s ăștie dacă
aveam de gând s ăscriu un documentar actual des pre Mossad. M -a
asigurat c ăvoi avea mân ăliberăși căsingura restric ție o săse aplice la
întrebările pe care le puneam pentru a ob ține informa ții; cu cât întrebam
mai mult, cu atât aflam mai mult.
Am aflat c ă, în afara c ărților lui Victor Ostrovsky și apublicațiilor lui
Ari Ben -Menashe, se scrisese prea pu țin despre Mossad. Și asta spre
deosebire de CIA, despre a c ărei activitate s -au scris vreo 20 de c ărți.
Serviciul Secret de Informa ții Britanic avea aproape 50 și cam tot atâtea
atestau și activitatea KGBși a serviciilor germane sau franceze, îns ăo

verificare a con ținutului acestor c ărți arăta căexistau înc ămulte lucruri
rămase nescrise despre aceste r ăzboaie de spionaj pe care serviciile le
sponsorizaser ă.
În timpul c ălătoriilor în Israel, unele î n numele Canalului 4 britanic,
interviurile au decurs ca oricare altele. Cadrul temporal al relat ărilor
interlocutorilor mei trebuia s ăcuprind ăo perioad ăciudată, plasat ă
undeva între trecutul apropiat și amintiri aproape uitate. Treptat îns ă, pe
măsurăce începeam s ăne cunoa ștem mai bine, iar relat ările lor se
apropiau tot mai mult de prezent, începur ăsăfie mai exac ți, să-și
aminteasc ămai ușor detalii —cine, ce, când și unde a spus.
A devenit clar c ăși cei care ajutaser ăla fondarea Mossad -ului ave au
amintiri vii legate de o perioad ăcare a reprezentat istoria tr ăităde ei —și
căaceasta nu mai fusese repovestit ădin perspectiva lor. îns ăcel mai
important a fost c ăau putut raporta trecutul la prezent. De exemplu, când
au identificat rolul pe care l-a avut Mossad -ul în ultimele zile ale domniei
Șahului în Iran, ei l -au explicat ca fiind începutul prezentului flagel al
fundamentalismului islamic. Când au dezv ăluit implicarea Mossad -ului în
Africa de Sud, au reu șit săo compare cu situa ția actual ăațării. Au
demonstrat de nenum ărate ori c ătrecutul face parte din prezentul
Israelului.
Au arătat călegendele despre Mossad p ălesc în fa ța faptelor
adevărate. Mi -l amintesc pe Rafael Eitan spunând c ă: „Aproape tot ce -a
fost publicat despre capturarea lui E ichmann sunt numai scorneli. Știu
asta pentru c ăeu sunt cel care l -a capturat".
În multe privin țe, Eitan și colegii s ăi au transformat miturile într -o
realitate captivant ă.Și mi-au cerut și mie săfac la fel.
Ascultându -l pe Eitan aveam impresia c ăreușitele lui erau la fel de
inepuizabile ca și energia sa. Luptase într -un mare r ăzboi al informa țiilor.
Un om de o perspicacitate f ărălimite; tot ce -și dorea era s ătrăiascăatât
cât săapuce ziua în care în Israel va fi într -adevăr pace.
Am înțeles repede c ăinterlocutorii mei se împ ărțeau în dou ătabere.
Erau cei care țineau cu Isser Harel și cei care țineau cu Meir Amit, iar
disprețul pe care -l nutreau unii fa țăde ceilal ți rămăsese neschimbat de -a
lungul anilor. Mi -am dat seama c ănici una din cele dou ăpărți nu va ceda
niciodat ă.
Asta a dus la o problem ăîn plus: s ăcântăresc ce accent s ăpun pe
informa ția obținutăde la ei. Cei pe care -i intervievam erau totodat ăîntr-o
cursăcontra -cronometru. Oamenii ca Meir Amit se afl ăacum în amurgul
vieții. Spre la uda lui, a fost dispus s ăsuporte interviuri lungi și întrebări
care se repetau. Pe ultimul îl d ăduse la pu țin timp dup ăîntoarcerea sa din
Vietnam, unde fusese s ăafle în primul rând în ce fel Vietcongul întrecuse
de multe ori în r ăzboiul din Vietnam, ser viciile secrete americane.
Unul dintre cele mai fascinante interviuri a fost cel cu Uri Saguy.
Stătea în biroul lui Zvi Spielmann și vorbea deschis despre unele probleme
legate de implicarea Mossad -ului atunci când fusese conduc ătorul suprem
al tuturor ser viciilor secrete.
Lui David Kimche nu -i plăcea săfie luat prin surprindere, a șa că
cerea săvadădinainte toate întreb ările. Cu toate acestea a dezv ăluit detalii
importante despre viziunea sa asupra oamenilor și a evenimentelor. Cel
mai bine mi -l aduc ami nte când î și hrănea câinele, timp în care distrugea
în mod elegant credibilitatea celor care nu se ridicau la standardele sale.
Yaakov Cohen și-a deschis casa, sufletul și mintea pentru mine.
Ne-am petrecut multe ore la kibbutz -ul unde locuie ște acum, în t imp ce î și
amintea ce spusese și ce sim țise atunci. De exemplu, numai el î și poate

aminti remu șcărileși frica prin care trecuse dup ăce omorâse pentru
prima dat ăun om. Reac ția sa fusese total diferit ăde cea a lui Rafi Eitan.
Yoel Ben Porat avea mentalit atea unui avocat al avocatului, tratând
numai faptele și mai pu țin conjunctura lor. A reu șit de multe ori s ăumple
golurile l ăsate de istorie. Reuven Merhav mi -a dat o serie de informa ții
importante despre rolul Mossad -ului în politica israelian ă.
Trebuie sămenționez în mod deosebit pe doi dintre ziari știi israelieni
cu care am avut ocazia s ăvorbesc. Alex Doron a vorbit sincer despre
serviciile secrete israeliene. Ajutorul lui a fost de mare pre ț. Pe de alt ă
parte, Ran Edelist, care lucrase ca cercet ătorpentru Canalul 4 la filmul de
televiziune pe care urma s ă-l realizeze despre Mossad, se plimba adesea de
colo pân ăcolo printr -unul din birourile din complexul studiourilor lui Zvi
Spielmann, insistând c ănu ar fi „corect" s ădea detalii complete în multe
dintre cazuri. Câteodat ăpărea mai preocupat de ce nu trebuia s ăfie în
program decât de ceea ce trebuia. La câteva dintre interviurile la care a
participat, i -a întrerupt pe cei intervieva ți pentru a -i preveni „s ăfie atenți".
Din fericire, foarte pu ținii-au urmat sfatul. Independent de Ran Edelist,
m-am întâlnit cu al ți spioni activi care au în țeles cănu vor fi cita ți ca
atare.
M-au invitat la ei acas ă; le-am cunoscut familiile și am ajuns s ăștiu
câte ceva despre via ța lor particular ă; asta dovedea c ăspionii nu tr ăiesc
într-o altălume. îmi amintesc de un interviu cu un katsa care relata
despre cum ucisese. Dintr -o datăîși roti privirea prin livingul confortabil
care dădea spre o zon ăcu un peisaj biblic, suspin ăadâncși spuse,
„Lumea asta nu e cea adevărată".
Nu am uitat acele cuvinte. Cred c ăce a vrut s ăspunăeste că, în
compara ție cu ce f ăcea înainte, undeva printre ritmurile obi șnuiteși
aparențele vieții, o anume întunecime și amenin țare nu -l părăsiseră
niciodat ă. Am reg ăsit acela și sentiment la mulți dintre interlocutorii mei.
Era o amintire ca o trezire la realitate, aceea c ălumea spionajului
este, așa cum întrez ărise Sfântul Petru, Raiul, de cele mai multe ori
„văzutăprintr -o sticlă, închisăla culoare".
INTERLOCUTORI SPECIALI
Meir Amit Haim Cohen Nadia Cohen Yaakov Cohen William Casey
William Colby Rafael Eitan Zvi Friedman Isser Harel Emery Kabongo
Edward Kimbel David Kimche Otto Kormak Henry McConnachie Ariei
Merari Reuven Merhav Danny Nagier Yoel Ben Porat Uri Saguy Simon
Wiese nthal
ZIAREȘl GAZETE
Daily Express, Londra Daily Mail, Londra Daily Telegraph, Londra New
York Times
Los Angeles Times Jerusalem Post Sunday Times, Londra
INSTITU ȚII
Palmach Archive, Israel The Press Association Library, Londra

Public Record O ffice, Londra The Library, Trinity College, Dublin
National Archive, Washington The Secret Archives, Vatican City
State
The New York Public Library The Archive, Gilot, Israel
ANEXE
Motto
În spionaj, la fel ca fn r ăzboi, legenda succesului este ea î nsăși un
factor de succes.
Menahem Begin
Conține:
DIRECTORII GENERALI Al MOSSAD -ULUI
STRUCTURA MOSSAD -ULUI
RAPORTURILE DINTRE SERVICIILE SECRETE ISRAELIENE
DICȚIONAR DE TERMENI Șl INSTITU ȚII
GLOSAR DE SIGLE
DIRECTORII GENERALI Al MOSSAD -ULUI
1951 -1952 REUVEN SHILOAH
1952 -1963 ISSERHAREL
1963 -1968 MEIRAMIT
1968 -1974 ZVIZAMIR
1974 -1982 YITZHAKHOFl
1982 -1990 NAHUMADMONI
1990 -1996 SHABTA! SHAVIT
1996 -1998 DANNYYATOM 1
998-2002 EFRAIMHALEVY
STRUCTURA MOSSAD -ULUI
Directorul General al MOSSAD -ului se nume ște oficial „îns ărcinat al
serviciilor securit ății de stat" (Menume al Sheruth Habitachon).
El este ajutat de un „coordonator" care conduce direct „echipele
morții" (kidon). Urmeaz ăîn ierarhie doi șefi de servicii: unul pentru
serviciile tehni co-administrative, cel ălalt pentru opera țiuni.
Serviciile tehnico -administrative sunt: cercetarea, documentele
(folosite pentru a da agen ților identit ăți noi sau de acoperire), tehnologia
(armeși instrumente sofisticate necesare în ac țiunile de spionaj, î n misiuni
speciale sau în execu ții), administra țiași arhivele (istoria MOSSAD -ului).
Șeful opera țiunilor conduce direct Academia MOSSAD -ului, opera țiile
de securitate, pe cele de supraveghere (neviot), comunica țiile (yahalomin) și
spionajul propriu -zis (M eluckha = împ ărăția, fost Tsomet), acesta din urm ă
organizat ca un serviciu extrem de complex, cu birouri și reziden țe în
Europa și Orientul Mijlociu, dar și cu un „departament pentru Israel".
Șefului opera țiunilor i se mai subordoneaz ăKaisaraut (fost Tev el), serviciul
care administreaz ăinformațiile culese de ofi țerii de informa ții aflați la
misiunile diplomatice ale Israelului și LAP=Departamentul de lupt ă

psihologic ă. Ultima, dar nu cea mai pu țin important ă, sarcina direct ăa
Șefului opera țiunilor este de a păstra permanent leg ătura cu SHABACK =
Securitatea intern ăisraelian ă, un fel de FBI, cu TSAHAL = Armata
israelian ă, cu poli țiași cu alte servicii speciale.
Douădepartamente din serviciile secrete, amândou ăcu nume poetice,
sunt „foarte speciale"; p rimul, numit „Pe ștele de Aur" (Saifanim) se ocupa
doar de OEP iar al doilea = „Briza dimine ții" (Tsafirim) se ocupa de
comunit ățile evreie ști din afara Israelului.
Cea mai important ămisiune a MOSSAD -ului în rela ția cu diferitele
comunit ăți evreie ști din a ltețări, const ăîn asistarea acestora la
organizarea unor structuri de autoap ărare numite Misgerot (gardul). Isser
Harel, fostul șef legendar al MOSSAD -ului, a spus într -un interviu pentru
publicația „Tribune Juife" (26 ianuarie 1993) cum a organizat grup urile de
autoapărare evreie ști în toat ăEuropa „Am hot ărât din capul locului s ă
venim în ajutorul comunit ăților evreie ști dințările în care guvernul nu
vroia sau nu putea s ăfrâneze acest val de violen ță(antisemit ă—n.n.) Am
hotărât săreacționăm ferm c reând organiza ții evreie ști de autoap ărare
sau, mai bine zis, de legitim ăapărare, iar acest lucru s -a făcut în
coordonare cu autorit ățile locale. Am luat unilateral aceast ăinițiativă. Am
creat la fa ța locului infrastructura necesar ă. Când conduc ătorii
comunității ezitau, tineretul evreu lua problema în mân ăcreând cluburi
sportive sau mi șcări de tineret, în anii '70 nu mai eram la conducerea
MOSSAD -ului ci deputat în Knesset. Serge și Beate Klarsfeld m -au invitat
la Paris pentru a lua cuvântul cu ocazia u nei mari demonstra ții de
solidaritate cu Israelul. M -am întrebat imediat dac ămăsurile de securitate
aveau săfie suficiente. Pot s ăvăasigur c ăîn împrejurimi nu exista nici un
singur poli țist francez, dar tinerii din comunitatea evreiasc ăerau
omnipreze nțiși exercitau serviciul de ordine. Nu i -am întrebat cine îi
formase, dar știam căacționau în siajul organiza țiilor de ap ărare pe care le
pusesem la punct cu câ țiva ani înainte".
În organigrama MOSSAD -ului remarc ăm de asemenea o serie de
servicii specia lizate pe țăriși regiuni ale lumii prezentând mare interes
pentru Israel:
—Cartierul General European
—AL = Serviciul pentru S.U.A., format din cei mai experimenta ți
ofițeri de informa ții, lucrând sub cele mai solide acoperiri; este o unitate
strict sec retă.
—DARDASIM = Departament care se ocup ăde China, Africa și
Orientul Îndep ărtat.
—MALAT = Biroul leg ăturilor cu America de Sud.
Un capitol deosebit al activit ății MOSSAD -ului era desf ășurarea unor
operațiuni ilegale pe teritoriul unui stat str ăin. O asemenea misiune
necesităun comando format din cel pu țin 15 oameni foarte bine preg ătiți.
Acțiunea lor are 5 momente diferite, denumite codificat cu litere ale
alfabetului neoebraic. „Alef" este un grup de 2 uciga și versați. Grupul
„beth" are doi „paznici " care asigur ăspatele „alefului" și le preg ătește
retragerea; ei sunt tr ăgători de elit ăși conduc ători auto de marc ă. În
situații neprev ăzute membrii acestor dou ăgrupuri se pot ajuta unii pe
alții. A treia echip ă, „het", se ocup ăde logistic ă: cazare, b ani, locuin țe
conspirative, etc; se prezint ăsub forma unor cupluri conjugale. Echipa
„aijin" are 6 agen ți care -l urmăresc pe du șman, furnizeaz ăinforma ții
detaliate despre programul zilnica! acestuia, identific ălocul cel mai potrivit
pentru „execu ție"șiasigurăretragerea celorlal ți. Alți doi agen ți, de
legătură, plasați sub codul J literei „gof", deservesc emi țătorul disimulat

într-o locuin țăconspirativ ă',? transmi țând Statului Major al MOSSAD -ului
informa țiiși preluând de la acesta noile dispozi ții.
RAPORTURILE DINTRE SERVICIILE SECRETE ISRAELIENE
În Israel func ționeazăurmătoarele servicii și departamente cu misiuni
de servicii secrete.
—AMAN (AGOF MODYIN) = Serviciul de Informa ții al Armatei; este cel
mai bun organism de investiga ții din Orien tul Mijlociu, cu excelen ți
profesioni ști ai obținerii de date.
—APAM = Serviciul de Informa ții de Securitate;
—Departamentul de cercetare și documentare, apar ținând de
Ministerul de Externe și având activitatea orientat ămai ales spre țările
arabe;
—„Departamentul de investiga ții" al Poli ției israeliene, îns ărcinat cu
aspectele poli țienești ale afacerilor de contraspionaj;
—KAISARAUT (fost TEVEL) = Serviciul care administreaz ăinforma țiile
obținute de ofi țerii de informa ții ai ambasadelor israeliene în străinătate;
—LAKAM = Biroul de leg ături pentru probleme științifice ale
Ministerului Ap ărării;
—MOSSAD = Institutul pentru opera țiuni speciale și culegere de
informa ții;
—SHABACK (fost SHIN BETH) = Serviciul de securitate intern ă, un
FBI israelian;
—UNIT 504 = Unitate militar ăce asigur ăculegerea de informa ții
privind trecerea grani țelor;
—UNIT 8200 = Unitate militar ăcare asigur ăintercept ările de
comunic ări;
—UNIT 8513 = Serviciul de fotografiere al AMAN.
Organiza țiile de spionaj civile și mili tare din Israel au s ăptămânal
instruiri operative și o reuniune anual ănumită„TSORECH YEDIOT
HASUVAT", pe scurt TSIACH, la care se elaboreaz ăobiectivele activit ății de
informa ții pentru anul urm ător, stabilite în ordinea importan ței.
Documentul final al acestei reuniuni, numit tot TSIACH, devine calendar
de activitate pentru fiecare serviciu secret.
Comunitatea serviciilor de informa ții este condus ădeșeful
MOSSAD -ului a c ărui denumire oficial ăeste MENUME al SHERUTH
HABITACHON = îns ărcinat de stat cu se rviciile secrete, care administreaz ă
direct informa țiile culese de MOSSAD, SHABACK și LAKAM. El comunic ă
direct cu primul ministru. Informa țiile culese de AMAN și de
departamentul de cercetare și documentare al Ministerului de Externe
sunt administrate pri n miniștri de resort, de guvern, care le comunic ă
primului ministru. Cum îns ăîntre AMAN și MOSSAD exist ăo legătură
permanent ă, practic, șeful MOSSAD -ului are la dispozi ție toate informa țiile
culese de cele mai importante agen ții israeliene de spionaj MOS SAD,
AMANși SHABACK.
DICȚIONAR DE TERMENI Șl INSTITU ȚII

ACADEMIA = Școala de cadre a MOSSAD -ului. în limba ivrit,
MIDRASHA.
Al N EFES = în român ăînseamn ă„fărăgreș". Este caracteristica
cerutăcelor mai importante ac țiuni în teren ale MOSSAD -ului.
AL = serviciul MOSSAD pentru S.U.A. Este format din cei mai
competen ți ofițeri de informa ții care lucreaz ăsub cele mai solide acoperiri.
Este o unitate secret ă.
AMAN —Prescurtarea denumirii „Agaf Modyin" care înseamn ă
„Serviciul de informa ții al armatei" . Este cel mai bun organism de
investiga ție din întregul Orient Mijlociu, cu foarte buni profesioni ști în
obținerea de date, mai pu țin în interpretarea acestora.
AP AM = Serviciul de informa ții de securitate.
ASPIRATOR = Agent care afl ătoate datele unei ținte.
A TRIMITE ÎN VACAN ȚĂ= A răni un du șman.
BAT LEVENYHA = Agent de sex feminin, imediat inferior unui katsa.
BIOLEVERAGE = Folosirea unor informa ții întinse pentru a
constrânge ( șantaja) pe cineva.
BLIND DATING = Loc sigur ales de un agent pentru întâl nirea cu
superiorul s ău.
BODEL = Curier, om de leg ătură.
BORCAN CU MIERE = Capcana sexual ăpregătităde serviciile secrete.
BURN = Agent sacrificat deliberat, cu scopul de a -l proteja pe altul
mai valoros.
CARE DETH = Opera țiune care e șueazăfărămotiv.
CONTACT = încercare de recrutare a unui cet ățean străin.
CURĂȚARE CHIMIC Ă= Evitarea supravegherii.
CUTIE MUZICAL Ă= Radioemi țător.
DARDASIM = Departament al KAISARAUT pentru China, Africa și
Orientul Îndep ărtat.
ELINT = Spionajul tehnic, realizat prin mijloace radio, foto, sateli ți.
EXFILTRARE = Transferare a unui agent dintr -oțarăostilă.
FALASH = Agent care activeaz ăîn Liban.
FALSE FLAGGING = A recruta o persoan ăcare crede c ăva lucra
pentru o alt ățară.
GÂNDAC = Dispozitiv electric de ascultare și înregistrare.
HUMANT = Strângerea de informa ții prin intermediul agen ților.
INSTITUTUL PENTRU INFORMA ȚIIȘl OPERA ȚIUNI SPECIALE =
Denumirea oficial ăa MOSSAD -ului; în ebraic ăMOSSAD înseamn ă
institut.
KAISARAUT = F ost TEVEL. Este serviciul care administreaz ă
informa ții culese de ofi țerii de informa ții ai ambasadelor israeliene de
pretutindeni.
KATZA = Agent rezident. Elita oamenilor MOSSAD -ului, antrena ți timp
de 3 ani și supuși unor interogatorii simulate care repr oduc toate
posibilele violen țe la care ar urma s ăreziste dac ăar fi prin și. Sunt
recrutați din rândul unor oameni cu deosebite calit ățiși largi cuno ștințe
de limbi str ăine. Un katza creeaz ărețele de informatori în țara de reziden ță
și colaboreaz ăcu ech ipele speciale ale MOSSAD -ului, care efectueaz ă
operațiuni în țara respectiv ă, asigurându -le logistica informa ționalăși
material ă.
KIDON (BAIONETA) = Subsec ția de „uciga și" a MOSSAD -ului. Face
parte din sec ția KOMEMIUTE. Cuprinde câte 3 echipe a câte 12 o ameni,
dintre care 2 se antreneaz ăîn Israel, în timp ce a 3 -a execut ămisiuni în
străinătate. Eufemistic, acestui grup de asasini de profesie li se spune
„brațul cel lung al justi ției israeliene". Ei nu știu nimic despre ceilal ți

ofițeri ai MOSSAD -uluișinu-și cunosc nici între ei identitatea real ă. Este o
unitate ultrasecret ă.
KOMEMIUTE (fost METSADA) = Departament strict secret. Un
mini-MOSSAD deoarece îi coordoneaz ăpe katza și pe ofițerii activi care
organizeaz ăși executăoperațiuni cu mâna armat ă.
LAKAM = Prescurtare de la denumirea „Lashkat le -Kishrei Madao",
adică„Biroul de leg ături pentru probleme științifice" al Ministerului
Apărării.
LAP = Prescurtare de la „Lohamah Psichologit" care este
departamentul de lupt ăpsihologic ăal MOSSAD -ului.
LEGEN DA = Biografia fictiv ăa unui KATZA.
LUMINA ZILEI = Alerta maxim ă.
MABUACH = Informator care nu este evreu.
MAHAKET GAMIHKAR = „Institutul executiv și de informa ții" al
Ministerului de Interne. Coordoneaz ăactivitatea de spionaj economic și
diplomatic.
MALAT = Biroul MOSSAD -ului pentru America de Sud.
MARATS = Ascult ător. Agent specializat în interceptarea și descifrarea
conversa țiilor înregistrate de SHICKLUT.
MELUCKHA (fostTSOMET) = Departamentul de recrutare al
MOSSAD -ului. Datorit ăatotputerniciei sale a căpătat acest nume,
Meluckha însemnând „împ ărăția".
MENUME = Prescurtare a func ției de „Menume al Sheruth
Habitachon" care înseamn ă„însărcinat cu serviciile securit ății de stat".
Este vorba de directorul general al MOSSAD -ului, care este și liderul
comu nității serviciilor secrete israeliene. El este numit de primul ministru
pentru o perioad ăteoreticăde 5 ani.
METSADA = Vezi KOMEMIUTE.
MIDRASHA = Vezi ACADEMIA.
MISGAROTH —În român ă„gardul". Structuri de autoap ărare ale
comunit ăților evreie ști din Dias pora.
MISGEROT = Fo ști lucrători ai MOSSAD -ului trimi și în străinătate
pentru a ajuta comunit ățile evreie ști.
MISHLASHIM = Cutie po ștalăsecretăa unui agent.
MOSSAD = Cel mai important serviciu secret israelian, având
atribuțiile CIA completate cu multe a ltele; vezi INSTITUTUL.
NAKA = Sistemul uniformizat de scriere a rapoartelor de c ătre agen ții
MOSSAD.
NATIV = Agent care activeaz ăîn spațiul post -sovietic.
NEVIOT = Serviciul de supraveghere al MOSSAD -ului.
LUME MAI BUN Ă= Uciderea unui agent du șman.
PAHA = Departamentul pentru activit ăți antiteroriste; denumire
complet ă„Paylut Hablanit Oyeret".
PALAVRAGIU = Aparat de bruiere a undelor radio.
PHOTINF = Fotografii în scop de spionaj.
POLIZOR = înc ăpere folosit ăla interogatoriul suspec ților. Loc unde s e
facședințe secrete de analiz ă.
RECUL = Informa ții false „servite" în mass media str ăină= intoxicare.
REG-SIG = Semnal pentru KATZA pentru a se întâlni cu agentul s ău
într-un loc public.
RESET = „Centrala de informa țiiși securitate". Se ocup ăde culege rea
și expertizarea informa țiilor politice și economice. Are în subordine servicii
de diversiune care ac ționeazăînțări arabe.
SAYARET MATKAL = For țele speciale israeliene. Unitate strict secret ă
(orice referire în pres ăeste interzis ăde cenzura militar ă), organizat ăpe

structura militar ăcare este îns ăîn afara controlului armatei. Ea ține direct
deșeful MOSSAD -ului. La originile ei se afl ăUNITATEA 101 înfiin țatăîn
1953 de maiorul de atunci, premierul de azi, Ariei Sharon. Acesta
recrutase 40 de speci aliști în lupta de gheril ă, transformându -i într -o
armatăsecretăcare atac ăbazele palestiniene din zona de frontier ă.
SAYARET -ul a început cu 200 de oameni c ărora li se puteau ad ăugași alții
—specialiști din serviciile secrete, din armat ăși din rândul rezerviștilor—,
prin mobilizare. Programul de antrenament al acestei unit ăți este foarte
dur, incluzând etape de preg ătireși antrenament în teritorii ostile, tehnica
parașutării sau a înotului subacvatic. Accentul se pune pe ini țiativăși
rezisten ță, cuvintele de ordine fiind „secret și rapiditate". Dintre cele mai
cunoscute misiuni amintim:
1)1968: raid adânc în teritoriul egiptean, heliopurtat, soldat cu
aruncarea în aer a câtorva poduri și a unei centrale electrice, toate de pe
Nil.
2) 1968: raid de r epresalii asupra aeroportului din Beirut soldat cu
distrugerea a 9 avioane ale companiei libaneze MEA.
3) 1976: cea mai spectaculoas ăacțiune, în urma c ăreia forțele speciale
din lume au întrecut în apreciere multe unit ăți similare str ăine, egalând
SAS-ulbritanic, eliberarea ostaticilor de pe aeroportul ugandez Entebbe.
4) 1988: raid dinspre mare asupra Cartierului General al OEP din
Tunis, în cursul c ăruia a fost ucis, în vila sa, sub o ploaie de gloan țe,
faimosul lider palestinian Khalil al Wazir, fostul comandant al armatei OEP
și liderul Intifadei. Excep țional organizator, el purta numele de r ăzboi „Abu
Jihad", adic ă„tatăl războiului sfânt", având sub comand ătoate
operațiunile de gheril ădin „Palestina ocupat ă".
SAIFANIM = în român ă„Peștele de aur"; este departamentul pentru
OEP al MOSSAD -ului.
SANFEREN = Tehnica deschiderii și închiderii scrisorilor sigilate.
SAYANIM = Voluntar evreu care se pune în slujba unui KATZA. El prime ște
bani numai pentru serviciile prestate. În 1998 erau în num ăr de 8.000 î n
S.U.A., 4.000 în Marea Britanie, etc.
SHABACK = Fostul SHIN BETH, „Serviciul securit ății interne" al
statului Israel, un fel de FBI.
SHAI = Prescurtarea denumirii „Sherut ha -Yediot ha -Artzit" —
„Serviciul Na țional de Informa ții", înfiin țat în 1940 avea ca principal ă
misiune integrarea evreilor care imigrau în Palestina.
SHICKLUT = Departamentul de ascult ări al MOSSAD -ului.
SHIN BETH = Prescurtarea denumirii „Seruth Bitadon", vezi
SHABACK.
SIGNT = Culegerea de informa ții din mass -media.
SLICK = Ascunz ătoare pentru documente și mesaje.
SPLARE = Reciclarea unui pa șaport valabil, ob ținut prin furt sau
cumpărat.
TEUD = Documente false pentru intoxicarea adversarului.
TEVEL = Vezi KAISARAUT.
TSAFIRIM = în român ă„Briza dimine ții", denumire poetic ăpentru
prozai cul departament al MOSSAD -ului pentru comunit ățile din Diaspora.
TSAHAL = Armata israelian ă.
TSIACH = Prescurtarea denumirii „Tsorech Yediot Hasuvat" care are
douăînțelesuri. Este, mai întâi, reuniunea anual ăa organiza țiilor de
spionaj, civile și militare, ale Israelului. Al doilea sens, pentru care se
folosește numai forma abreviat ă, este cel de „calendar de activit ăți anuale"
pentru fiecare dintre serviciile secrete israeiiene, în primul rând pentru
MOSSAD.

TSOMET = Vezi MELUCKHA.
UNITATEA 101 = Vezi SAYARET MATKAL.
UNIT 504 = Unitate militar ăcare asigur ăculegerea de informa ții
privind trecerea grani țelor.
UNIT 8200 = Unitate militar ăcare asigur ăinterceptarea
comunica țiilor.
UNIT 8513 = Serviciul de fotografii al AMAN.
YAHALOMIN = în traduce re, „diamantul; unitate în MOSSAD care
asigurăcomunicarea cu agen ții în misiune în str ăinătate.
YARID = Serviciu compus din trei echipe a câte 7 -9 oameni fiecare,
dintre care dou ăsunt destinate ac țiunii în str ăinătateși una în interiorul
Israelului.
GLOSAR DE SIGLE
ANO Organiza ția Abu Nidal
AFR Recunoa ștere imediat ăa amprentelor
Al Inteligen țăartificial ă
AL Unitate special ăcare acționeazăsub acoperire în S.U.A.
ASU Unitate terorist ăactivă
AWACS Sistem de supraveghere persoan ăși avertizare —coordonare
a forțelor proprii sau ale alia ților.
BND Bundes Nachrichtendienst (Serviciul Secret German) care
acoperăatât sfera informa țiilor naționale cât și a celor externe
BW Arme biologice
CAN Congresul Na țional African (RSA)
CAT Tomografie computeriz ată
CIA Agenția Central ăde Informa ții a S.U.A.
CIO Oficiul Central de Imagini
CNA Congresul Na țional African
CSI Comunitatea Statelor Independente (foste sovietice)
CSIS Serviciul Secret Chinez
CW Arme chimice
DEA Serviciul pentru sanc țiuni î mpotriva drogurilor
DCI Directorul Agen ției Secrete Centrale
Dl Conducerea Serviciului Secret de Informa ții
DIA Agenția Secret ăde Apărare
DO Directorul Opera țiunilor
EDP Procesarea electronic ăa datelor
ERD Departamentul de Informa ții Externe al Armatei
IDA Baza de date a informa țiilor secrete
IED Bomba artizanal ă
IFF Identificarea prietenului sau du șmanului
II Identificarea imaginii
IR Infraroșu
ISA Activitate de sus ținere a spionajului
JIL Centrul Comun de Informa ții Secrete
NIC Centrul Na țional de Inf ormații Secrete
NSA Agenția pentru Securitate Na ționalăa SUA
NSTL Lista celor care amenin țăsecuritatea na țională
OEP Organiza ția pentru Eliberarea Palestinei
OUA Organiza ția Unității Africane
FLP Frontul de Eliberare al Palestinei

FPLP Frontul Popular pe ntru Eliberarea Palestinei
PROD Tehnica de ob ținere a fotografiilor de pe discurile optice
RAF Facțiunea Armata Ro șie (Germania)
NOTE
CAPITOLUL 1. ÎN SPATELE OGLINZII
1. Hotelul Ritz din Paris a fost construit în 1898 pe un teren care
dădea î n Place Vendome. Este o oper ăarhitectural ămajestuoas ă, cu 142
de camere, al c ărei nume este sinonim cu „luxul", în 1979 miliardarul
anglo -egiptean Mahommed AI -Fayed a cump ărat hotelul de la fiica
întemeietorului s ău. Clădirea era atunci în stare proast ă,cu dotări tehnice
(instalație electric ă, central ătelefonic ă, bucătărie) de dinainte de r ăzboi.
Pentru a -l moderniza și a-i reda m ăreția trecut ă, AI-Fayed a investit 150 de
milioane USD, de 5 ori pre țul de cump ărare. „A des ăvârși o lucrare de
asemenea imp ortanțănu este o chestiune de capitalism. A ți făcut-o pentru
prestigiu și fiindcăv-ați îndrăgostit de acest Hotel" a spus în 1985 Jacques
Chirac, atunci primarul Parisului, acordându -i lui AI -Fayed valoroasa
„Medalie Sm ălțuită" a capitalei franceze. Pre ședintele Fr. Mitterand l -a
distins pe miliardar cu Legiunea de Onoare în rang de cavaler în 1986 și
de ofițer în 1993. în 1991 Mahommed AI -Fayed a publicat o istorie a
hotelului, intitulat ă„Le Ritz de Paris", scriind pe exemplarul d ăruit
primarului care î ntre timp îl onorase și cu „Placheta Parisul bimilenar"
(1989): „Domnului Jacques Chirac, primar al Parisului, f ărăîncurajărileși
sfatul căruia mi -ar fi fost imposibil s ăresuscitez gloria hotelului Ritz". în
1995 egipteanul a contribuit cu o dona ție sub stanțialăla finan țarea
campaniei preziden țiale victorioase a lui Chirac. între timp Jacques Chirac
a câștigat un al doilea mandat; din p ăcate nu știm dac ămiliardarul
anglo -egiptean a mai contribuit sau nu la finan țarea campaniei sale, mai
cu seam ăcăfiul său Dodi a murit al ături de prin țesa Diana în tragicul
accident rutier din tunelul parizian d'Alma, la 30 august 1997.
2. Dodi Fayed (1956 -1997), fiul miliardarului anglo -egiptean
Mahommed Al -Fayedși nepot al miliardarului saudit Adnan Kashoggi
(fratele mamei sale, Samira), la un moment dat cel mai bogat om din lume
a cărui avere s -a rotunjit prin comer țul de arme. S -a născut la Alexandria
(Egipt) unde tat ăl său tocmai trecea din categoria micilor negustori în
aceea a micilor investitori. Numele s ău real este Esmad El În ceea ce
înseamn ă„Stâlpul Credin ței" dar, cum de mic se recomanda „Dodi", a șa i-a
rămasși numele. De remarcat c ăniciodat ăDodi nu a vrut s ăpoarteși
desinen ța nobil iar ă„Al" pe care tat ăl săuși-o arogase cu de la sine putere,
mai târ ziu când devenise multimilionar. Dodi Fayed a dus o via țăde „fecior
de bani gata", tat ăl său nerefuzându -i nimic, de la ma șini de lux, la iahturi
de viteză. Trimis în 1969 la Institutul Le Rosey (o școalăelvețianăpentru
bogații lumii), el a abandonat școala dup ăun an. Tat ăl său I-a trimis un
an în serviciul militar al Emiratelor Arabe Unite (EAU, unde era baza
bogăției sale) de unde, aidoma fiilor de emiri a fost trimis la școala militar ă
britanic ăde la Sandhurst. în 1974, dup ăabsolvire a preferat un post de
atașat militar al EAU la Londra, post care bineîn țeles nu i -a fost refuzat.
In1979 la împlinirea a 23 de ani, tat ăl său i-a făurit o companie de
producție cinematografic ă. De primul film, de succes, s -a ocupat chiar
AI-Fayed senior. Apoi Dodi cel ( pânăatunci) Norocos, a luat Oscarul
anului 1982 pentru cel mai bun film la care el însu și era produc ător
executiv, în 1988 tat ăl I-a făcut pe Dodi director la Harrods și în 1992 la

încădouăfirme din grupul s ău. în 1991 Dodi a produs filmul „Hook",
regizat de Steven Spielberg. Pe prin țesa Diana a cunoscut -o în 1996 iar
idila lor s -a înfiripat în 1997, într -o vacan țăla vila din Saint Tropez a
Fayezilor. în scurt timp au devenit un subiect „fierbinte" pentru paparazzi,
a căror hărțuialăa dusși la groazni cul accident de la 30 august 1997 în
care atât Diana cât și Dodiși-au găsit moartea.
3. Harrods din cartierul londonez Knightsbridge este cel mai celebru
magazin din lume. Este ad ăpostit de un palat în stil neorenascentist și
cuprinde 150 de galerii ultra elegante. Are 5000 de furnizori de m ărfuri,
răspândiți pe mai multe continente. Expune zilnic produse în valoare de
100 de milioane de lire sterline, de la haine „haut couture" la ținute sport,
și de la coliere de rubine veritabile la produse alimentare. F ondat în 1848,
Harrods era în 1909 cel mai mare magazin european. Proprietarii s ăi, din
familia Burbridge, au dezvoltat în urm ătorii 50 de ani un întreg lan țde
magazine britanice, în 1959 în urma unei tipice confrunt ări de capital,
Harrods a fost „înghi țit" de re țeaua de magazine a sco țianului Hugh
Frazer. Din 1970 conglomeratul agro -minier„Lonhro", creat în Africa de
Sud, poseda o bun ăparte a ac țiunilor companiei „House of Frazer". în
1981 Lonhro a f ăcut o prim ăofertăpentru a achizi ționa rețeaua Frazer ,
dar aceasta a fost blocat ăde „Comisia pentru monopoluri și fuziuni" care a
considerat c ăofertantul nu are experien țăîn vânzarea „en detail". Lonhro
a repetat oferta în 1984 dar, pentru a avea mai multe șanse a vândut cele
29,9% din ac țiunile Frazer, p e care le de ținea, unui ter ț, sperând s ăle
răscumpere ulterior. Cump ărătorul, Mahommed Al -Fayed, a achizi ționat
întregul lan țFrazer, 4 luni mai târziu, pl ătind cash, într -o zi, suma de 615
milioane de lire sterline, în 1994 el a vândut toate activele com paniei
Frazer (56 de magazine) pentru 410 milioane de lire sterline, p ăstrând doar
Harrods. De remarcat c ăacest magazin, prin calitatea produselor și a
clientelei f ăcea singur o re țetăegalăcu a celor 56 de Frazer vândute, luate
la un loc. Pe de alt ăparte se pare c ăegipteanul Al -Fayed conduce în mod
strălucit atât de britanicul Harrods. în 1997, revista economic ă„Verdict"
plasa Harrods -ul în fruntea magazinelor engleze ști din întreaga lume și îl
evidenția pentru „definirea normelor britanice în materie de mărfuriși
tehnici de comercializare". F ăcând o analiz ăde substan ță, revista
economic ăbritanic ăconchidea: „Publicitatea negativ ăprelungit ăcare i s -a
făcut lui Al -Fayed (este vorba de o campanie lansat ăși finanțatădin gros
de R.W. Roland, proprie tarul grupului Lonhro care încercase s ăînghită
rețeaua de magazine Frazer n.n.) nu a afectat practic rezultatele
magazinului Harrods. Nimeni dintre cei care ar face ast ăzi un tur al
magazinului nu ar putea pretinde c ăschimbarea proprietarului a d ăunat
intereselor întreprinderii. Harrods este înfloritor".
În încheiere iat ăun argument în favoarea „exclusivismului tipic
englezesc" în care se înscrie Harrods: proprietarul magazinului patroneaz ă,
prin tradi ție, concursul hipic anual care are loc la castelul W indsorși, în
virtutea aceleia și tradiții ia loc în loja regal ă, alături de suveranul Marii
Britanii.
4. Mahommed AI -Fayed se trage dintr -o familie s ăracădin Alexandria.
S-a născut în 1929 și a început prin a face un mic comer țîn orașul natal,
în anii '5 0 a cunoscut o tân ărăsaudităde la „Școala englezeasc ăde fete"
din Alexandria; o chema Samira și era fiica doctorului Mohammed
Kashoggi, doctorul lui Abdul Aziz ibn Seud, fondatorul Regatului saudit.
Cei doi s -au căsătorit în 1955 iar în 1956 s -a născut fiul lor„Dodi". Fayed a
intrat în afaceri cu cumnatul s ău Adnan Kashoggi, viitorul (ca și el)
miliardar, care l -a angajat pentru a coordona livr ări de m ărfuri către
Arabia Saudit ăcu un salariu mic dar cu 10% din beneficiu, în 1956

AI-Fayed a întemeiat fir ma „Middle East Navigation Co.", pe baza unei
companii de naviga ție cump ăratăfoarte ieftin de la un evreu. Era perioada
în care avea s ăînceapărăzboiul Suezului. Apoi el a mai achizi ționat 25%
din acțiunile unei companii de naviga ție din Genova (Italia). Când Nasser a
făcut unele na ționalizări care au atins și propriet ățile lui, Mahommed
AI-Fayed a p ărăsit Egiptul jurând s ănu se mai întoarc ă. Elși-a strămutat
toate afacerile în emiratele Golfului, pe atunci înc ăsub mandat britanic. A
jucat un rol esen țial în crearea centrului comercial și aeroportului din
Dubai, câ știgând 85 milioane lire sterline. Apoi s -a stabilit la Londra în
1965, având în derulare contracte de construc țiiși intermediere cu firme
britanice și din Emiratele Arabe Unite.
În 1979 a cu mpărat hotelul Ritz din Paris (vezi nota 1, pag. 13), în
1985 magazinul Harrods din Londra (vezi nota anterioar ă) cu 615 milioane
lire sterline cash. Propriet ățile sale mai includ castelul sco țian de secol XVI
de la Balnagown (fosta re ședințăa clanului Ro ss), fabrica de c ămăși
„Turnbull și Asser" din Marea Britanic, furnizoare a Casei regale, o
proprietate în Rockefeller Piaza din New York, o vil ăde vacan țăla Saint
Trapez etc. în 1987 a închiriat pe 25 de ani de la prim ăria Parisului, vila
Windsor, numit ăașa pentru c ădupăabdicare aici au locuit, din 1936, ex
regele englez Eduard VIII (sub numele de duce de Windsor) cu so ția sa
americana Wallis Simpson. Eduard a murit în 1972 iar ducesa în 1986.
Al-Fayed a investit 100 de milioane de franci francezi pen tru a restaura
aceastăvilăconstruit ăîn 1900 și a răscumpărat cele 40.000 de obiecte din
interior de la Institutul Pasteur, c ăruia îi fuseser ălăsate prin testament.
Imperiul de afaceri al lui Mahommed AI -Fayed mai cuprinde „Metro
Bussiness Aviation", ce a mai mare companie european ăde avioane
supersonice pentru oamenii de afaceri, o companie de elicoptere, fabricile
de pantofi „Kurt Geiger" și „Caravella", postul „Radio Liberty",
săptămânalul satiric „Punch" care apare de 150 de ani și clubul de fotbal
Fulham.
5. DGSE este prescurtarea denumirii „Direc ția General ăa Securit ății
Externe", un CIA francez. Decretul de înfiin țare a DGSE dateaz ădin 2
aprilie 1982, pân ăatunci serviciul numindu -se SDECE. Misiunea sa în
actul de întemeiere era aceea de „a c ăutași a exploata informa țiile
avantajoase pentru securitatea Fran ței precum și de a detecta și anihila,
pe întreg teritoriul na țional, activit ățile de spionaj îndreptate împotriva
intereselor franceze, pentru a preîntâmpina consecin țele". Motivul
transform ării SDECE în DGSE ține tocmai de atribuirea unor misiuni și pe
teritoriul na țional. SDECE, care ap ărea în 1945 era „menit s ăcaute în
afara frontierelor na ționale toate informa țiileși toate documentele" utile
siguranțeițării dar nu „putea avea nici un fel de puteri pe teritoriul
francez, operând doar în țări străine."
CAPITOLUL 2. ÎNAINTE DE ÎNCEPUT
1. Templul din Ierusalim a fost construit în 960 î.e.n. de regele
Solomon și distrus de împ ăratul babilonian Nabucodonosorîn 586 î.e.n. Al
doilea templu a fos t clădit în 515 î.e.n. și distrus de cuceritorii romani în
anul 70.
2. Irod cel Mare (73 -4 î.e.n.) a ajuns rege cu sprijinul Imperiului
Roman (37 -4 î.e.n.). în interior a men ținut echilibrul între saduccei, a
căror putere a limitat -o, farisei și esenieni. Este faimos și prin construc ții
le sale. A înt ărit sau creat fort ărețele Massada, Herodion, Hyrcania și a
dezvoltat ora șele Samaria și Cezareea. Irod a ridicat cele patru mari ziduri
de susținere a Muntelui Templului, l ărgind practic incinta sacr ăprin

construirea unei platforme și umplerea cu bol ți a golurilor dintre ziduri și
suprafața plană.
3. Zidul Plângerii era cel mai lung dintre cele patru ziduri ale Muntelui
Templului edificate de Irod cel Mare. Situat pe latura vestic ăel avea o
lungime de 485 de metri; Zidul Plângerii de azi este doar o bucat ăde 60 m
din acel zid. Este format din pietre enorme, majoritatea de 2 -8 tone dar
suntși unele de 40 -50 sau chiar 100 de tone. Zidul Plângerii a început s ă
fie pomenit ca loc sacru abia dup ăcucerirea otoman ăa Ierusalimului
(1517). Spre sfâr șitul secolului XIX a devenit un simbol na țional evreiesc.
Rugăciunile rostite în fa ța Zidului Plângerii sunt considerate ca
deosebit de eficiente deoarece, dup ărabinul Jacal Ettlinger (sec. XIX)
„Porțile cerului sunt ap roape de zidul apusean." Un obicei r ăspândit și
practicat azi și de turi știi străini este de a scrie rug ăciuni pe buc ățele de
hârtie care sunt apoi introduse între pietrele zidului, în fa ța Zidului
Plângerii mul ți tineri evrei î și celebreaz ămajoratul. Tot aici se desf ășoară
unele ceremonii na ționale iar solda ții israelieni depun jur ământul militar.
4. Bar Mitzvah este ceremonia religioas ăprin care b ăieții evrei în
vârstăde 13 ani cap ătăstatutul de adult responsabil. Aceasta înseamn ă
căei sunt datori s ărespecte porunci le (mitzvatîn ebraic ă)și pot participa
la „slujba de dup ă-amiază", principala rug ăciune a comunit ății la care to ți
participan ții (exclusiv b ărbații) citesc din Tora (Vechiul Testament) sub
conducerea rabinului sau a celui mai vârstnic pa rticipant.
Ceremoniile de Bar Mitzvah nu sunt consemnate înainte de 1400. în
contemporaneitate ele au c ăpătat o importan țăsporităfiind considerate
momentul de afirmare a identit ății evreiești a tinerilor. Pe de alt ăparte au
devenit și prilejul unui fast uos banchet, la care oaspe ții aduc daruri
pentru tân ărul maturizat, în Israel mul ți tineri s ărbătoresc majoratul la
ruinele fort ărețe! Massada —simbolul rezisten ței naționale sau la Zidul
Plângerii.
5. Sabatul este duminica, ziua odihnei, bucuriei și a re culegerii.
Sabatul începe vinerea la apusul soarelui când la sinagog ăsețineo slujb ă
care difer ăde slujbele de sear ădin restul s ăptămânii prin aceea c ă, la
sfârșitul ei se adaug ăprimele patru versete din Geneza, cap. 2, se roste ște
binecuvântarea și apoi credincio șii cântăpsalmul „Scutul p ărinților".
6. Sionism este un termen modern desemnând dorin ța evreilor de a se
întoarce pe p ământul lui Israel (Shivat Zion —întoarcerea la Sion). Sion
este sinonim cu Ierusalim, care la rândul lui simbolizeaz ăîntregul Israel,
în secolul XIX conceptul religios al reîntoarcerii a devenit unul politic:
acela al cre ării căminului na țional evreiesc în Palestina. Sionismul politic
care a dus la crearea statului Israel a fost ( și mai este) comb ătut de
iudaismul ultraortod ox.
7. „Declara ția Balfour" este documentul emis la 2 noiembrie 1917 de
guvernul britanic, care preluase Palestina sub administrare și care poart ă
numele titularului de atunci a! portofoliului Forreign Office -ului. Cel mai
important paragraf al acestui doc ument afirma c ă„Guvernul Majest ății
Sale prive ște cu aprobare întemeierea Palestinei ca stat na țional evreu și
va face uz de toat ăinfluența sa pentru a facilita realizarea acestui obiectiv,
fiind de la sine în țeles cănu se va întreprinde nimic de natur ăa prejudicia
drepturile civile și religioase ale comunit ăților neevreie ști existente în
Palestina". La data emiterii acestui act care, specific Imperiului Britanic
este plin de ambiguit ăți, trăiau în Palestina 100.000 de evrei și 500.000 de
arabi. Declara ția Balfour a permis valurile de emigrare evreiasc ăspre
Palestina, organizarea acestora în teritoriu și apoiși proclamarea statului
Israel.

8. Yishuv este termenul literar care în român ăînseamn ăpopulație, în
istoria recoloniz ării Palestinei și formăriistatului modern Israel exist ă
douăyishuv: a) cel vechi, compus îndeosebi din evrei religio și, veniți în
Palestina începând cu anul 1880 și fiind în majoritate de provenien ță
est-european ă; în 1882 erau 24.000 de oameni, b) cel nou care s -a format
o datăcu al doilea mare val de imigrare evreiasc ăîn Palestina (1914);
majoritatea o formau tot evrei est -europeni; noul yishuv num ăra 40.000 de
oameni și, cum majoritatea erau anima ți de idei socialiste, ei au fost
creatorii kibbutzurilor și moshavurilor, comun ități de baz ăaie popula ției
evreiești pânădupăconsolidarea statului Israel.
Yishuv -ul a crescut cu valurile imigra ției evreie ști: al treilea în
1919 -1924, al patrulea în 1924 -1928, al cincilea în 1929 -1939 (250.000
de evrei germani), în 1945 yishuv -ulavea 550.000 de oameni.
9. Haganah erau mili țiile populare ale evreilor din Palestina; ele au
apărut în 1920. Textual „haganah" înseamn ă„apărarea". Ea a fost
precedat ăîn 1907 de „Bar Giora" la Yafa din care s -a dezvoltat în 1909
„Hashomer" -organiza ția de apărare în fa ța beduinilor arabi, în 1947
Haganah avea 40.000 de oameni împ ărțiți în 5 unit ăți: „poli ția
supranumerar ă" de sub autoritatea britanic ă, brigăzile de tineri, corpul de
pază, înfățișareași „Palmach" (for ța de elit ă).
10. David Ben -Gurion (18 86-1973) era evreu polonez, din partea
ocupatăpânăla 1918 de Rusia. El s -a stabilit în Palestina în 1906 cu
primul val de colonizare sionist ă, împreun ăcu Ben Zvi a fondat mi șcarea
sionistăsocialist ă. A trăit într -un kibbutz, apoi a studiat dreptul la
Universitatea din Constantinopol, Palestina fiind atunci provincie turc ă.
Expulzat în 1915 de autorit ățile otomane, Ben -Gurion a plecat în S.U.A.
unde a f ăcut propagand ăsionistă. A revenit în Palestina în 191 7, dup ă
instaurarea mandatului britanic, reu șind săadune la un loc toate
curentele socialiste, întâi pe plan sindical (Hisdratauth, 1921) și apoi
politic, devenind primul secretar -general al partidului MAPAI.
În perioada mandatului britanic Ben -Gurion a favorizat imigrarea
clandestin ăevreiasc ăîn Pal estina, iar dup ă1945 a jucat un rol
conducător în Haganah. El a fost ace l a care în mai 1948 a proclamat
statul Israel, al c ărui prim premier a fost pân ăîn 1953. Dup ădoi ani de
întrerupere a redevenit premier, post pe care l -a deținut pân ăîn 1963
când , înlocuit de Levi Eshkol, a p ărăsit MAPAI pentru a -și constitui
propriul s ău partid —RAFI.
11. Yitzhak Rabin (1922 -1995) era un „sabre", adic ăun evreu n ăscut
în Israel, în 1942 a intrat în armata secret ăevreiasc ă(Palmach), f ăcând
apoi carier ăîn armat a statului Israel, în 1956, în R ăzboiul Suezului, era
comandant de brigad ă; în 1964 -1967 ca șef al Statului Major a fost
artizanul victoriei israeliene din R ăzboiul de Sase Zile din 1967. Trecând în
politicăi-a succedat Goldei Meir ca prim -ministru între 1974și 1977. A
deținut portofoliul ap ărării între 1984 și 1992. Din 1992 devine lider al
Partidului Muncitoresc și premier. La 4 noiembrie 1995 a fost asasinat de
un fanatic, în timpul unui miting de pace pe care îl organizase în fa ța
primăriei Tel Aviv -ului. în 1994 a primit, o dat ăcu Yasser Arafat, premiul
Nobel pentru pace ca urmare a acordului de la 13 septembrie 1993
(Washington) care cuprindea „Declara ția de principii privind Autonomia
Palestinian ă.
12. Sub denumirea „manuscriselor de la Marea Moart ă" sunt cuprinse
o mulțime de texte descoperite începând cu 1947 în mai multe locuri la
vest de Marea Moart ă. Referirea din textul c ărții noastre este la
descoperirea într -o grotădin desertul Iudeii, în 1947, a 7 manuscrise
înfășurate în pânz ăde in. Desc operitorul, un beduin analfabet, le -a

vândut. Dup ăprimele cercet ări arheologii israelieni au organizat mai multe
campanii de s ăpături, descoperind multe alte asemenea documente la
Qumran, Massada, Kharibot, Mubharat, etc. Pe baza lor a fost identificat ă
secta esenienilor, o grupare cu ideologie precre ștină, care a activat la
Qumran de la jum ătatea sec. II î.e.n. pân ăîn preajma cuceririi romane din
anul 70. Principalele scrieri eseniene sunt regulamentele comunit ățiiși
congrega ției, o Genez ăapocrifă, Car tea Războiului care descrie lupta dintre
fiii luminii și ai întunericului, Cartea Templului care cuprinde Legea și
descrierea celui de -al doilea templu, Cartea de Aram ă, descriind o comoar ă
ascunsă, precepte legale și morale și imnuri de mul țumire c ătre
Dumnezeu.
13. în timpul campaniei germane contra Fran ței din anul 1940, la
Dunkerque, oras -port la Marea Mânecii atestat documentar înc ădin sec.
X, în pofida bombardamentelor germane, 350.000 de militari alia ți
(244.000 de englezi și 111.000 de francezi) au fost evacua ți de flota
francezăa amiralului Abrial. Opera țiunea a durat o s ăptămână, între 27
maiși 4 iunie, sfâr șind în momentul ocup ării orașului de c ătre trupele
germane, când trupele aliate încercuite erau deja pe sol britanic.
14. în cazul unor ac țiuni care erau de natur ăsăangajeze statul Israel,
sălanseze interesele unei alte țări sau s ăperturbe rela țiile diplomatice,
decizia final ăera luat ăde o troic ăformatădin primul ministru, ministrul
direct interesat și directorul MOSSAD -ului. Uneori d ar nu totdeauna, este
informat și ministrul ap ărării, în cazul prezentat, Meir Amit a luat
aprobare și de la șeful Marelui Stat -Major, Yitzhak Rabin, deoarece
chestiunea MIC 21 viza direct interesele supreme de ap ărare ațării.
Aceastăsituație ilustreaz ăperfect diferen ța dintre diferitele servicii
secrete israeliene. Numai MOSSAD -ul se subordona direct primului
ministru. Celelalte —AMAN al Armatei, SHIN BETH (al Ministerului de
Interne) și Serviciul Poli ției—era subordonate ministerelor pentru care
lucrau. Din 1952 func ționeazăși un Comitet unificat al serviciilor secrete,
al cărui președinte este șeful MOSSAD -ului.
15. Richard Helms, a fost al treilea director al CIA. Din aprilie 1965
pânăîn iunie 1966 a ocupat postul interimar, depunând apoi jur ământ ul.
A fost, dup ăAllan Dulles, fondatorul CIA, primul membru al „familiei" care
ajungea la conducere. Era un om al cercet ării, atât prin forma ție câtși ca
urmare a e șecului debarc ării americane în Cuba, la Playa Giron (1961) pe
care o pusese la punct ca d irector -adjunct. în timpul conducerii sale, la
CIA s -a pus accentul pe nevoia de profesionalizare a opera țiilor de spionaj
și contraspionaj, și pe înt ărirea disciplinei în domeniul opera țiilor
clandestine.
Adus la șefia CIA de pre ședintele democrat Lyndon B. Johnson,
Richard Helms a fost men ținut în func țieși de republicanul Nixon, de și nu
era agreat în mod deosebit de acesta. Când s -a produs Afacerea Watergate,
Helms a ordonat o strategie de distan țare a Agen ției fațăde Casa Alb ă, atât
de eficient ăîncât Washington Post a scris într -un editorial c ăCIA a fost
singurul organism care a spus NU Casei Albe.
Evident c ăHelms a pl ătit gestul s ău. Chemat la Câmp David, a avut
de făcut fațăunei crize de autoritate din partea lui Nixon. „De aceea scrie
William Co lby,și el fost director al Agen ției, Nixon l -a expediat pe Helms la
ambasada din Teheran și l-a numit în locul lui pe James Schelssinger".
Chemarea lui Helms la Câmp David a avut loc la 20 noiembrie 1972, la
puțin timp dup ăce Nixon câ știgase alegerile pe ntru un al doilea mandat.
Schlessinger a fost numit director interimar și a rămas în acea func ție
pânăîn primăvara lui 1973 când a fost trecut la Ap ărare, director al CIA
fiind denumit Colby.

CAPITOLUL 3. ÎNSEMN ĂRILE DE LA GILOT
1. Israelul este format d in patru mari regiuni istorice, de la nord la
sud, Galileea, Samaria, ludeea și Negev.
2. Numele pe care îl poart ăîncepând cu 1976 ora șul Saigon, fosta
capitalăa Republicii Vietnamului de Sud între 1954 și 1976 când
Vietnamul a fost împ ărțit în dou ăstate.
3. Războiul de Șase Zile (1967) reprezint ăcel mai mare succes al
Israelului în confruntarea sa cu vecinii arabi, în prim ăvara lui 1967
președintele Egiptului, Nasser, a reocupat Gaza și Sharm -el Sheik (pân ă
atunci sub control ONU), s -a împăcat cu regel e Hussein al Iordaniei și a
obținut plasarea armatei iordaniene sub comanda egiptean ă, în aceste
condiții Israelul a declan șat un război preventiv care a durat de la 5 la 10
iunie 1967. Purtat simultan pe trei fronturi, cu Egiptul la sud, cu Iordania
la estși cu Siria la nord (din fericire pentru Israel, la vest are ca vecin doar
Marea Mediteran ă), acest r ăzboi a adus o victorie complet ă.
Armatele israeliene au ocupat de la egipteni Peninsula Sinai pân ăla
Canalul de Suez și fâșia Gaza, de la iordanieni Ie rusalimul de est și
Cisiordania iar de la sirieni în ălțimile Golan, în urma acestui r ăzboi un
milion de arabi au fost inclu și în teritoriile israeliene. Consiliul de
Securitate a votat în unanimitate, la 22 noiembrie 1967, faimoasa rezolu ție
242 care cere retragerea Israelului din toate teritoriile ocupate, ceea ce nu
s-a realizat în cei 35 de ani trecu ți aducând periodic violente r ăbufniri de
violențăîn teritorii și instabilitate în tot Orientul Mijlociu, ultima situa ție
de acest gen înregistrându -se la s fârșitul anului 2001 și escaladând pân ă
în acest moment, 15 aprilie 2002.
4. Saladin sau Salah ed'Din Yusuf ibn'Ayyub (1137 -1193) era sultanul
mameluc al Egiptului și Siriei. El și-a propus s ă-i arunce în mare pe
creștinii care, la sfâr șitul secolului XI c uceriser ăo parte a Țării Sfinte,
întemeind câteva „state de cruciad ă" cum le spunea Nicolae lorga. La 4
iulie 1187, la Hatin, liga Tiberiad ă, el le -a administrat o înfrângere
groaznic ăcruciaților, luându -l ca prizonier pe însu șișeful lor suprem, Guy
deLusignan, rege al Ierusalimului. Apoi, în numai câteva s ăptămâni,
Saladin a readus sub st ăpânirea semilunii, Acera, Sidon, Ascalon și
Nazareth, intrând triumfal în Ierusalim la 2 octombrie 1187. Cre știnii mai
păstrau în Orient doar zonele de litoral de lân găorașele Tyr, Tripoli și
Antiohia. Considerat ca un imens dezastru pentru cre știnism, r ăzboiul
victorios al lui Saladin a determinat pornirea Cruciadei a lll -a, cea mai
ambițioasăprin participare. Au pornit cu str ălucite coloane în armuri
împăratul Fred eric II Barbarossa (care, înecându -se la trecerea unui râu
nu a mai ajuns s ălupte cu p ăgâniiși să-și câștige un loc în rai a șa că,
probabil, a trecut în purgatoriu deoarece avusese diferende cu papa),
regele Angliei Richard Inim ăde Leu care a fost ales și căpetenie suprem ă,
regele francez Filip II August care nu a f ăcut prea mul ți purici în Țara
Sfântăși s-a reîntors în Parisul s ău de unde te șea intrigi la nivel european
și ducele Leopold al Austriei, o putere în afirmare cu un suveran
ranchiunos care -lva captura pe regele englez la întoarcere pentru a încasa
o uriașădespăgubire. Dup ăcâteva b ătălii, Saladin și Richard Inim ăde Leu
au semnat un armisti țiu petrei ani prin care, enigm ăa istoriei, Saladin le
restituia cre știnilor coasta mediteranean ășile dădea acces liber pentru
pelerinaj la Sfântul Mormânt. Cre știnii nu câ știgaserănici o lupt ădecisivă,
dar nici islamicii. Se pare c ătermenii p ăcii au rezultat ca urmare a
raporturilor de respect reciproc și curtenie cavalereasc ădintre liderii celor
douătabere. Acele rela ții interumane stabilite între doi du șmani de moarte
și într -una dintre cele mai crude perioade istorice au fost atât de izbitoare

pentru contemporani și urmași încât, și de o parte și de alta, cei doi eroi,
Sultanul Saladin și regele Richard au intrat nu doar în istorie ci și în
conștiința oamenilor medievali, trecând prin povestiri și legende, direct în
nemurire, o stare la care au ajuns în primul rând prin acte și gesturi de
curtenie cavalereasc ăcare au prevalat în fa ța faptelor de arme.
CAPITOLUL 4. SPIONUL CU MASCA DE FIER
1. La 5 septembrie 1972, ora 5 diminea ța, aproape de data încheierii
Jocurilor Olimpice de la Munchen, un comando palestinian a p ătruns în
satul olimpic și, dupăce a ucis cu focuri de automat un antrenor și un
halterofil israelieni, a luat ostateci al ți 9 olimpici evrei. Dup ăspusele lor,
teroriștii apar țineau grup ării „Septembrie Negru", dar MOSSAD -ul a
considerat c ăîn spatele lor se afla organiza ția palestinian ăAl Fatah a lui
Abu Jihad și căacesta din urm ăar fi fost creierul ac țiunii.
Teroriștii s-au baricadat și i-au închis pe ostatici într -o camer ă. La ora
7 diminea ța, 500 de poli țiști vest -germani au înconjurat cl ădirea. Terori știi
le-au spus condi țiile lor: eliberarea a 200 de de ținuți din închisorile
israeliene care s ăfie transfera ți într -un stat arab, și trei avioane pentru
comando și ostatici pe care s ăle punăla dispozi ție guvernul de la Bonn.
începând cu ora 7:45, întreaga afacere era condus ăde cancelarul federal
Willy Brandt. Ministrul de inte rne, Hans Dietrich -Censcher s -a deplasat la
Munchen, luându -l cu elși pe ambasadorul israelian. Paralel, la Tel Aviv,
convocat de urgen ță, guvernul Goldei Meir stabilea c ăafacerea trebuie
lăsatăpe seama Bonnului. De notat c ăministrul ap ărării Moshe Day an
propusese la ședințăca un comando israelian s ăelibereze ostaticii, dar n -a
fost sus ținut de nici un alt ministru. Guvernul vest -german f ăcea între
timp o contraofert ă: o mare sum ăde bani și garan ția cămembrii
comandoului pot pleca în siguran ță. La o ra 16:50, în condi țiile lipsei unui
răspuns clar, comandantul terori știlor Mahomed Massalad a cerut
autorităților germane s ăle dea un avion pentru ca atât terori știi câtși
ostaticii s ăplece la Cairo, negocierile urmând s ăcontinue. Egiptul a
refuzat s ăpreia mingea iar germanii au încercat s ăprofite de oferta
teroriștilor pentru a -i neutraliza. Ei au preg ătit o ambuscad ăla aeroport.
Transferul a fost f ăcut cu elicoptere dar, pe aeroport, la ora 22:41,
lunetistii germani au tras în șeful comandoului car e mergea spre avion,
fărăsă-l nimereasc ă. Riposta terori știlor a anihilat sta ția radio a turnului
de control și sistemul de iluminare al aeroportului. Ostatecii au fost
împușcați iar terori știi s-au apărat pânăspre zori, c ăzând cu armele în
mâini.
A doua zi, 6 septembrie 1972, întreaga lume afla despre tragedia de la
Munchen. Organizator pentru a doua oar ăa J.O. (prima în 1936 în
prezența lui Hitler), ora șul bavarez se dovedea a fi cu ghinion, în ceea ce îi
privea, palestinienii reu șiserăsăreaminteasc ăîntregii lumi, desigur într -o
inacceptabil ămanierăbrutală, că„exista o problem ăpalestinian ă". De
atunci au trecut 30 de ani. Crimele de la Miinchen, oribile în ochii
oamenilor de atunci, s -au însutit și înmiit. Violen ța a fost tot mai des
folositădeambele p ărți,și de evrei și de palestinieni. Problema
palestinian ăa rămas nesolu ționatăpânăazi.
CAPITOLUL 5. SABIA NUCLEAR ĂA LUI GHEDEON
1. Războiul Suezului, cu nume de cod „Kadesh", a fost declan șat de
Israel ca urmare a na ționalizării de c ătre președintele egiptean Carnal
Abdel Nasser a Companiei Canalului de Suez (26 iulie 1956). Ei a fost
pregătit prin contacte secrete între premierul israelian Ben -Gurion și
guvernele din Paris și Londra. R ăzboiul a început la 29 octombrie 1956

când toat ăatențiaopiniei publice europene era concentrat ăasupra revoltei
antisovietice de la Budapesta. Dou ăcoloane israeliene de blindate au
invadat centrul Peninsulei Sinai, luându -i prin surprindere pe egipteni,
care s -au retras precipitat. La 31 octombrie israelieni i ajunseser ăla numai
30 de km de Canalul de Suez. Atunci s -au înregistrat dou ăevenimente noi:
1) primul contraatac egiptean și 2) ultimatumul franco -britanic care,
adresat (sic!) ambilor beligeran ți, se referea la încetarea imediat ăa
ostilitățilorși cerea punerea Ismailiei, Port Saidului și Suezului sub
protecție militar ăfranco -britanic ă. Ultimatumul fiind respins de Cairo,
aviația franco -britanicăa început chiar în aceea și zi săbombardeze
Egiptul. La 5 noiembrie un desant de parasutisti lansat la Po rt Said a
ocupat rapid ora șulși o zonăa Canalului de Suez. Intre timp armata
israelian ăocupa Gaza.
Actele de r ăzboi au încetat la 6 noiembrie ca urmare a interven ției
ONU, U.R.S.S. și S.U.A. La 21 noiembrie o for țăa ONU a fost interpus ă
între beligeran ți. Forțele franco -britanice au p ărăsit Egiptul în decembrie
1946 iar cele israeliene în martie 1957. A fost, dup ărăzboiul generat de
proclamarea Statului Israel (1948 -1949), al doilea r ăzboi arabo -israelian.
Al treilea a fost r ăzboiul de Sase Zile (1967) iar al patrulea cel de Yom
Kippur (1973).
2. Războiul de Yom Kippur (6 -26 octombrie 1973) a fost singurul
dintre cele 4 r ăzboaie arabo -israeliene în care ini țiativa a fost de partea
arabăși rezultatele au avantajat aceea și tabără. Dupăcucerirea în 196 7 a
teritoriilor palestiniene, Egiptul și Siria au preg ătit intens revan șa.
Declanșat la 6 octombrie 1973, r ăzboiul i -a surprins total pe israelieni
care erau în marea lor s ărbătoare religioas ăde Yom Kippur, care a dat și
numele acestui r ăzboi. Egiptenii au trecut Suezul pe trei capete de pod, au
străpuns pozi ția de ap ărare fortificat ăBar Lev, dar și-au autolimitat
ofensiva la 15 km adâncime în Sinai. Paralel, pe frontul sirian evreii au
câștigat o mare lupt ăde tancuri și au anihilat avia ția sirian ă, inițiind o
ofensivăspre Damasc. Apoi for țele israeliene au fost concentrate pe frontul
egiptean. La 20 octombrie ele au realizat o dubl ăstrăpungere de front, pe
direcțiile Cairo și Suez.
La 25 octombrie când s -a realizat încetarea focului, israelienii nu er au
în dezavantaj, dar lumea remarcase c ăarmata egiptean ădăduse bune
dovezi de combativitate și căexistăo solidaritate arab ăcare, pe parcursul
războiului de Yom Kippur, a aplicat un embargo petrolier pentru Europa
Occidental ă.
CAPITOLUL 6. R ĂZBUNĂTORI I
1. Victor Ostrovsky a început prin a pune la dispozi ția ziaristului
canadian Claire Hoy notele sale despre MOSSAD, unde între 1984 și 1986
a urmat Academia MOSSAD, ajungând într -unul dintre serviciile din
Centrală. Cartea semnat ăde cei doi a ap ărut în 1990 la ST. Martin Press
din New York. Ostrovsky acuza faptul c ăMOSSAD -ul ar f i fost deturnat de
la adev ăratele sale țeluriși idealuri, dovedind „pragmatism egoist" și
„totalălipsăde respect fa țăde viața omului". Ulterior sub semn ătura lui
Victor O strovsky au ap ărutși alte relat ări despre MOSSAD, precum și o
serie de romane inspirate din cazuri reale ale Agen ției.
CAPITOLUL 7. SPIONUL GENTLEMAN
1. Hassan II, regele Marocului (1961 -1999) avea puterea executiv ăîn
baza Constitu ției din 1962. Din 196 3 a intrat în conflict cu partidele.
Liderul opozi ției era Mehdi Ben -Barka care, în octombrie 1965, a disp ărut
în condi ții obscure, la Paris. Apoi regele a suspendat parlamentul șiși-a

impus guvernarea personal ă, în 1970, prin referendum, el a f ăcut săfie
aprobatăo nouăconstitu ție care -i lărgea puterile. Partidele au continuat
săi se opun ă, în 1971 și 1972 au fost înregistrate dou ăatentate la via ța
suveranului, în 1975 Hassan II a ocupat pa șnic Sahara Occidental ă, fosta
Sahara spaniol ă, unde Frontul P olisario duce o lupt ăde rezisten țăarmată.
La începutul anilor'90 regele Hassan II a ini țiate ușoarăliberalizare a
regimului sau iar în 1997 a restabilit parlamentul bicameral. Adev ărata
liberalizare se face abia acum, sub guvernarea fiului lui Hassan, r egele
Mahomed VI, care a preluat tronul la 23 iulie 1999, dup ămoartea tat ălui
său.
2. Yitzhak Shamir a lucrat în serviciile secrete între 1955 și 1965. l -a
succedat lui Menachem Begin în func ția de premier în 1983 -1984și a
exercitat un al doilea mandat î n 1986 -1992.
CAPITOLUL 13. LEG ĂTURI AFRICANE
1. Triadele din gangurile chineze ști ale crimei organizate. Se crede c ă
ele au ap ărut acum 2000 de ani, dar în versiunea modern ătriadele
dateazădin secolul XVII, când au ap ărut ca structuri ale rezisten ței
chinezilor fa țăde dinastia manciurian ăQing. Triadele au supravie țuit
revoluției republicane chineze din 1911, controlând din ce în ce mai mult
serviciile civile na ționale. Pentru c ăl-au sprijinit pe mare șalul Chiang
Kai-Shek, triadele au fost vânate de re gimul maoist instaurat în 1949.
Multe triade au fost aruncate peste hotare în timpul revolu ției culturale, în
1967 —1968. în China popular ăau supravie țuit doar 4 triade, cea mai
puternic ăfiind „Marele Cerc".
În lume, peste tot unde sunt comunit ăți sau i nterese chineze ști mai
importante, exist ăși ganguri de triade. Câte unul singur func ționeazăîn
Vietnam, Arabia Saudit ă, Paraguay, Republica Dominican ăși Marea
Britanie. Câte 2 triade au Macao, Japonia și Olanda. Thailanda are trei
triade, ca și Taiwanul în care cea mai puternic ăgrupare se nume ște
„Uniunea Bambusului" și are 20.000 de membri. Filipinele și Australia au
câte 4 triade, iar Canada 6.
Recordul îl de țin, la egalitate, Hong Kong și S.U.A. cu câte 7 ganguri
chinezești, dintre acestea remarcând u-seși cele mai puternice din lume.
Ele sunt toate bazate în Hong Kong, de și administra ția britanic ăa scos
triadele în afara legii înc ădin 1845. Ce! mai mare și mai ierarhizat grup
criminal chinezesc este Triada „Sun Yee On" care are 40.000 de membri.
Acestuia îi urmeaz ă„Echipa Wo" cu 20.000 de membri și 10 subgrupe de
triade, iar locul trei revine triadei „14 K" (20.000 de membri și 45
subgrupe). Dup ăcum se vede, într -o lume a globaliz ării, triadele reprezint ă
deja un sistem global iar gradul de func ționalitate le -a adus „faima" de cea
mai mare și mai puternic ămafie a lumii, în curând vom publica în aceast ă
colecție singura carte despre triade scris ăpânăacum, secretul acestei
organiza ții fiind greu de penetrat datorit ăstructurii sale triunghiulare în
care nimeni nu cunoa ște mai mult de dou ăpersoane.
2. Kao Ling (în transcrierea oficial ăchinezăGao Liang) era din 1961
corespondentul de pres ăal Agen ției Xinhua (China nou ă) la Dar Es
Salaam în Tanganika, ulterior (prin fuziunea cu ins. Zanzibar) Tan zania.
Datoritămodului s ău de via țăpe picior mare, nespecific chinezilor, a fost
repede reperat de CIA și KGB.
3. O analiz ăa CIA privind spionajul israelian în Africa subliniaz ă:
„Legăturile Israelului în Africa au variat considerabil de la țarălațară,
depinzând de imperativele situa ției. Activit ățile de spionaj ale Israelului în
Africa au fost, de obicei, purtate sub acoperirea de antrenament
polițienesc, de vânz ări de arme c ătre forțele militare na ționaleși de

programe de ajutor pentru dezvoltare. N ațiunile arabe, în colaborare cu
S.U.A., au exercitat o mare presiune asupra majorit ății națiunilor africane
cu scopul întreruperii tuturor leg ăturilor formale cu Israelul, în pofida
ruperii rela țiilor diplomatice dintre Israel și multe țări africane, aces ta
menține încăbune leg ături informative cu serviciul kenyan. în Africa
Centralăisraelienii sunt înc ăactivi în Zair. în Africa de Vest ei antreneaz ă
serviciile secrete poli țienești ale Liberiei. Ei ajut ătotodatăla înfiin țarea
serviciului secret al arm atei din Ghana. în sudul Africii israelienii au rela ții
cu serviciul secret din Africa de Sud".
CAPITOLUL 17. BUNGLEGATE
1. Carla del Ponte, care la data faptului relatat în carte era procuror
federal al Elve ției, a devenit procurorul Tribunalului Penal Internațional
pentru fosta Iugoslavie (TPI) și acuzator principal al ex -pre-sedintelui
iugoslav Slobodan Milosevici al c ărui proces a început la Haga în ianuarie
2002. Dna Del Ponte a abordat activit ățile sale juridice dintr -un punct de
vedere politic șidin aceast ăcauzăi-a permis lui Milosevici s ăsfideze
tribunalul și săreleve compozi ția deșvaițer cu multe goluri a actului de
acuzare preg ătit de Caria del Ponte.
Invocarea de c ătre procurorul federal elve țian a unor diferende de alt ă
naturădintre Elv ețiași Comunitatea Mondial ăEvreiasc ădemonstreaz ăcă
modul de ac țiune al Cariei Del Ponte nu s -a schimbat, ea formându -și mai
întâi o opinie și apoi c ăutând argumentele de sus ținere, în loc s ăfacă
dosarul, a șa cum cer normele unei justi ții impar țialeșiechitabile,
adunând întâi probele și abia apoi, pe baza lor, s ă-și formeze opinia și să
propunătribunalului o solu ție.
MULȚUMIRI
ISRAEL
Meir Amit, Yaakov Cohen, Alex Doron, Ran Edelist, Rafae! Eitan, Isser
Harel, David Kimche, Ariei Merari, Reuven M erhav, Danny Nagier, Yoel
Ben Porat, Uri Saguy, Zvi Spielmann și tuturor celor care m -au ajutat, dar
pe care nu -i pot numi.
ALTEȚĂRI
Sean Carberry, Sebastian Cody, Carolyn Dempsey, Dieter
Pommerering, Heather Florence, Per -Eric Hawthorne, Diana Johnson,
Emery Karongo, Otto Kormek, Martin Lettmayer, Barry Lyons, John
Magee, Madeleine Morel, Michael Tauck, Declan White, Stuart Winter;
fiecareși-a dus contribu ția în felul lui.
Șl, ÎN SFÂR ȘIT,
William Buckley, William Casey, joachim Kraner (ei mi -au dat ideea ),
Edith, bineîn țeles,și Tom Burke. Fiecare autor are nevoie de un editor
calm, prev ăzător, răbdătorși vizionar și care s ăiubeascăla nebunie
cartea. Tom a avut toate aceste calit ăți. Nici n -așfi putut cere mai mult —
și nici n -am primit mai pu țin, îi sunt extrem de îndatorat.
AUTORUL
BIBLIOGRAFIE
Agee, Philip. Inside the Company: CIA Diary. Harmondsworth,
England: Penguin Books, 1975.
Allon, Yigal. Shield of David. London: Weidenfeld & Nicolson, 1970.

Bainerman, joel. Inside the Covert Operations of the CIA and Israel's
Mossad. New York: SPI Books, 1991.
Bamford, James. The Puzzle Pa/ace: A Report on America's Most
Secret Agency. Boston: Houghton Mifflin, 1982.
Bar-Zohar, Michel. Ben -Gurion, A Biography . London: Weidenfeld &
Nicolson, 1977.
Bar-Zohar, Michel. Spies in the Promised Land. London:
Davis -Poynter, 1972.
Ben-Porat, Yeshayahu, et al. Entebbe Rescue. New York: Delacorte
Press, 1977,
Ben-Shaul, Moshe, ed. Generals of Israel. Tel Aviv: Hadar, 1968 .
Black, lan and Benny Morris. Israel's Secret Wars. London. Hamish
Hamilton, 1991.
Blumenthal, Sid, and Harvey Yazijian, eds. Govemment by Gunplay:
Assassination Conspiracy Theories from Dallas to Today. New York:
Sig-net, 1976.
Brzezinski, Zbigniew. Powe r and Principie: Memoirs of the National
Security Adviser, 7977 -7957. New York: Farrar, Straus & Ciroux, 1983.
The CIA's Nicaragua Manual: Psychological Operations in Guerilla
War-fare. New York: Vintage Books, 1985.
Cline, Ray S. The CIA under Reagan, Bus h and Casey. Washington,
D.C.: Acropolis Books, 1981.
Cline, Ray S. Secrets, Spies andScholars: Blueprintofthe Essential
CIA. Washington, D.C.: Acropolis Books, 1976.
Cline, Ray S., and Yonah Alexander. Terrorism: The Soviet
Connection. New York: Crane Rus sak, 1984.
Constantinides, George C. Intelligence and Espionage: An Analytical
Bibliography. Boulder, Colo.: Westview Press, 1983.
Copeland, Miles. The Game ofNations. New York: Simon & Schuster,
1969.
Copeland, Miles. The Real Spy World. London: Sphere Bo oks, 1978.
Deacon Richard. „C" —A Biography of Șir Maurice Oldfield. London:
Macdonald, 1985.
Dekel, Efraim. Shai: The Exploits of Hagana Intelligence. Tel Aviv:
Yoseleff, 1959.
Dekel, Efraim. A History of British Secret Service. London: Granada,
1980.
De Silva, Peer. Sub Ro șa: The CIA and the Uses of Intelligence. New
York: Times Books, 1978.
Dobson, Christopher, and Ronald Payne. The Dictionary of Espionage.
London: Harrap, 1984.
Dulles, Allan. The Craft of Intelligence. Westport, Conn.: Greenwood
Press , 1977.
Eisenberg, Dennis, Uri Dan, and Eli Landau. Meyer Lansky: Mogul of
the Mob. London: Corgi Books, 1980.
Eisenberg, Dennis, Uri Dan, and Eli Landau. TheMossad; Israel's
Secret Intelligence Service Inside Stories. New York: Signet, 1979.
Elon, Amos. The Israelis: Founders and Sons. London: Weidenfeld &
Nicolson, 1971.
Farago, Ladislas. Bum after Reading. New York: Macfadden, 1963.
Gilbert, Martin. The Arab -lsraeli Conflict. London: Weidenfeld &
Nicolson, 1974.
Golan, Aviezer, and Danny Pin kas. Shula, Code Name the Pearl. New
York: Delacorte Press, 1980.

Groussard, Serge. The Blood of Israel. New York: William Morrow,
1973.
Gulley, Bill, with Mary Ellen Reese. Breaking Cover. New York: Warner
Books, 1981.
Haig, Alexander M. Jr. Caveat: Reali sm, Reagan, and Foreign Policy.
London: Weidenfeld & Nicolson, 1984.
Harel, Isser. The House on Garibaldi Street. London: Andre Deutsch,
1975.
Harris, Robert, and Jeremy Paxman. A Higher Form of Killing. London:
Triad/Granada, 1983.
Haswell, Jock. Spies an d Spymasters: A Concise History of
Intelligence. London: Thames & Hudson, 1977.
Henze, Paul B. The Plotto Kill the Pope. London: Croom Helm, 1984.
Laqueur, Walter, ed. The Israel -Arab Reader. New York: Bantam,
1969.
Laqueur, Walter, ed. The Struggle for th e Middle fast: The Soviet
Union & the Middle East 1948 -1968. London: Routledge & Kegan Paul,
1969.
Lotz, Wolfgang. The Champagne Spy. London: Vallentine Mitchell
1972.
McGehee, Ralph W. Deadly Deceits: My 25 Years in the CIA. New York:
Sheridan Square Publ ication, 1983.
McGehee, George. Envoy to the Middle World: Adventures in
Diplo -macy. New York: Harper & Row, 1983.
Meir, Golda. My Life. London: Weidenfeld & Nicolson, 1975.
Moses, Hans. The Clandestine Service ofthe Central Intelligence
Agency. Mclean, Va .: Association of Former Intelligence Officers, 1983.
Neff, Donald. Warriors at Suez: Eisenhower Takes America into the
Middle East. New York: Linden Press, 1981.
Offer, Yehuda. Operation Thunder: The Entebbe Raid, the Israeli's
Own Story. Harmondsworth, E ngland: Penguin Books, 1976.
Ostrovsky, Victor. By Way ofDeception. New York: St. Martin's Press,
1990.
Ostrovsky, Victor. The Other Side of Deception. New York:
HarperCollins, 1994.
Powers, Thomas. The Mân Who Kept the Secrets: Richard Helms and
the CIA. New York: Knopf, 1979.
Rabin, Yitzhak. The Rabin Memoirs. London: Weidenfeld & Nicolson,
1979.
Richelson, Jeffrey T. The U.S. Intelligence Community. Cambridge,
Mass.: Ballinger, 1985.
Seth, Ronald. The Executioners: The Story of Smersh. New York:
Tempo Bo oks, 1970.
Smith, Colin. Portrait of a Terrorist. New York: Hoit, Rinehart and
Winston, 1976.
Sterling, Claire. The Terror Network: The Secret War of International
Terrorism. London: Weidenfeld & Nicolson, 1981.
Stevens, Stewart. The Spymasters of Israel. London: Hodder &
Stoughton, 1981.
Stevenson, William. 90 Minutes at Entebbe. London: Bantam Books,
1976.
Stockwel, John. În Search of Enemies: A CIA Story. New York: W. W.
Norton, 1978.
Tinnin, David B. The Hit T eam. Boston: Litle, Brown and Company,
1976.

Tully, Andrew. CIA: The Inside Story. New York: William Morrow,
1961.
Tully, Andrew. The Super Spies: More Secrets, More Powerful than the
CIA. New York: William Morrow, 1969.
West, Nigel. A Matter of Trust: MI5 1945 -72. London: Weidenfeld &
Nicolson, 1982.
West, Nigel. Ml 5: British Security Operations 1909 -45. London:
Triad/ Granada, 1983.
West, Nigel. MI6: British Secret Intelligence Service Operations
1909 -1945. London: Weidenfeld & Nicolson, 1983.
Wiesenthal , Simon. The Murderers among Us. London: William
Heinemann, 1967.