Tilecuș -locuri, oameni, fapte e [617412]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
Departament ul pentru Preg ătirea Personalului Didactic
Specializarea: Istorie Profesor de istorie

MONOGRAFIA SAT ULUI TILEC UṢ

Conduc ător științific :
Prof. univ. dr. Ioan Zainea

Autor: Prof. Hosu Liviu -Ciprian
Unitat ea de învățămant: Ṣcoala Gimnazial ă Nr. 1 Tileagd
Localitatea: Tileagd
Județul: Bihor

-ORADEA 2016 –

5 CUPRINS

Introducere ……………………………………………………… ……… 6
I. Monografia satu lui Tilecuș
1. Condiții fizico – geografice ale Tilecușului …………………………….. 9
1.1 Așezare geografică ………………………………………………………. 9
1.2 Condiții naturale ………………………………………………………… 10
2. Istoricul localității din vechime și până azi …………………… ………. 11
3. Locuri, oameni, fapte …………………………………………… ……… 25
3.1Toponimia localității ……………………………………………………. 25
3.2 Onomastica localității Tilecuș …………………………………………. 31
3.3 Graiul locuitorilor din Tilecuș …………………………………………. 37
3.4 Obiceiuri populare ……………………………………………………… 40
3.5 Oameni și faptele lor …………………………………………………… 45
4. Viața spirituală și învățământul ………………………………… …… 50
4.1 Biserica de lemn ……………………………………………………….. 50
4.2 Școala până la Marea Unire ……………………………………………. 56
Bibliografie ………………………………………………………… ……… 62
II. Patrimoniul localității Tilecuș ca resursă în predarea
orelor de istorie
1. Importanta conservarii patrimoni ului local ………………………….. 63
1.1.Introducere ………………………………………………………… …… 63
1.2.Anal iză SWOT …………………………………………………… ……. 65
2.Activități extrașcolare și extracurriculare
(excursia, vizita, cercul de istorie )…………………………………… ….. 70
3. Curriculum la decizia școlii ……………………………………… …… 93
4. Studi u de caz: disciplină opțională

6 „Tilecu ș- locuri, oameni, fapte ”……………………………………. 103
III. Concluzii ………………………………………………. 115
Bibliografie …………………………………………………………… 116

7 Introd ucere
Aceast ă lucrare a ap ărut din dorin ța de a afla cat mai m ulte lucruri, i nforma ții despre
localitatea în care timp de 17 ani am desf ășurat activitatea d e profesor de istorie. În acest
interval m -am apropiat de oameni, simpli sau cultiva ți alături de ca re aveam în comun
dragostea fa ță de aceste locuri minunate, am încercat astfe l să înțeleg dorin ța lor de a p ăstra
vii trecutul, o biceiurile și modul de viață local. C urios de fire, având preg ătirea de
specialitate am încercat s ă aflu câ t mai multe despre trecut ul și prezentul acestei comunit ăți.
Date despre localitate au mai ap ărut în Monografia satului Tilecu ș scrisă de prof. Iosif Tarcea ,
în 1980 și Monografia Comunei Tileagd , în 2004 scrisă de Traian Indrie ș.
Lucrarea e structurat ă pe do uă parți astfel în prima parte, științifică ”Monografia
satului Tilecu ș”, partea a doua con ține partea metodic ă de aplica ție. Capitolul 1 sunt
preze ntate a șezarea fizico -geografic ă și condi țiile naturale; Capitolul 2 cuprinde trecutul
încărcat al istoriei satului Tilecu ș din cele mai vechi timpuri pâ nă azi; Capitolul 3 cuprinde
toponim ia local ă, obicei uri vechi, mo ștenite din genera ție în genera ție, graiul locuitorilor și
oameni de seam ă ai satului; Capit olul 4 cuprinde via ța spiritual ă și învățământul pâ nă la
Marea Unire. U ltima parte a lucr ării e dedicat ă cercet ării metodologice, conf orm cerin țelelor
acestei discipline. Am încercat s ă scot în eviden ță importan ța conserv ării patrimoniului
satului Tilecu ș, care constitie o resurs ă în predarea istoriei eviden țiind importan ța cunoa șterii
istoriei l ocale cu scopul de a introduce în Curricul um la de cizia școlii, a unui curs o pțional
de istorie local ă. Am acordat aten ție activit ăților extra școlare și extracurriculare (excursia,
vizita, cercul de istorie), expunâ nd proi ecte ale unor astfel de activit ăți. În final am con tinuat
cu o expunere, a proiect ării unui astf el de op țional de istorie local ă cu tema „ Tilecu ș-lucuri,
oameni, fapte”. Credem că această „educație pentru valori locale”, poate începe chiar de aici
din sat. În primul rând, copii de la țară, nepoți și strănepoți ai celor despre care se învață,
trebuie să știe ce zestre cultur ală, ce istorie, au .
Tradițiile rom ânești, tradițiile tilecușenilor constituie una dintre valorile poporului rom ân
și nu trebuie s ă lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne s ă ne fac ă să le uitam. În primul
rând copii, încep și trebuie s ă înțeleag ă specificul poporului rom ân din care fac parte,
aspirațiile lui, idealurile de ieri și de azi care sunt oglindite în obiceiurile locurilor,faptele
locuitorilor, istoria local ă. Copii simt admirație faț ă de locurile natale încă de când își ascult ă

8 bunicii dep ănând amintiri legate de moșii și str ămoșii noștri. Dar educ ându-i de mici pe copii
noștri, prin diverse activit ăți desf ășurate în familie și în unit ățile școlare îi învățăm să
îndrăgeasc ă limba pe care o vorbesc, istoria locului în care tr ăiesc, obiceiurile locului.

9 I. Monografia satului Tilecuș
1. Condiții fizico – geografice ale Tilecușului
1.1 Așezare geografică
Localitatea Tilecuș, comuna Tileagd, județul Bihor, este situată în par tea de vest a României,
ocupând o suprafață de 1331 ha pe terminațiile colinare ale Dealurilor Pădurii Craiului spre
Depresiunea Vad -Borod. Față de reședința de județ Oradea, satul este așezat în partea estică
la aproximativ 25 de km. distanță.
Localitatea Tilecuș are ca vecini:
 la N. localitatea de reședință comunală Tileagd și satul Poșoloaca.
 la S. comuna Vârciorog cu satul Șerghiș, comuna Copăcel cu satul Surduc.
 la E. comuna Țețchea cu satele Telechiu și Hotar.
 la V. satul Călătani, comuna Săcădat cu s atul Borșa.
1.2 Condiții naturale
Localitatea este așezată într -o zonă de interferență a mai multor unități geomorfologice.
Astfel, teritoriul localității este caracterizat prin următoarele unități geomorfologice:
– Terasa inferioară a Crișului Repede, car acterizată prin soluri brune, această zonă ocupă
12% din teritoriu
– Terasa superioară a Crișului Repede, care ocupă 34% din teritoriu, cu soluri brune de
pădure
– Piemontul Vârciorogului, care ocupă 8% din teritoriu.
Clima : temperatura medie anuală este de 9,5oC, iar precipitațiile medii ajung la 500 mm.
Localitatea are un climat temperat continental de tranziție cu veri nu prea calde și ierni relativ
blânde.
Hidrografia : localitatea are o singură apă permanentă – pârâul Meghișea, în rest sunt ape
tempora re cu caracter torențial pe timpul precipitațiilor.

10 Izvoarele sunt relativ puține în Hută și Mezerături.
Vegetația : reprezentată prin etajul stejarului. Din codrii seculari care ocupau o bună parte a
satului au mai rămas doar pâlcuri de pădurici cu specii de: cer, gorun, plantații de salcâm.
Pajiștile de pe locurile fostelor păduri c uprind ierburi ca: pinul, păiuș că, firuța de fânețe, etc.
Fauna : se remarcă prin prezența iepurelui de câmp, căpriorul, vulpea, fazanul, potârnichea,
coțofana, bufnița, veverița , ciuful de pădure, reptile (șopârla), pești (porcușorul).

11 2. Istoricul localității din vechime și până azi
Primele dovezi care indică și atestă existența omului și a unor așezări în zona Crișului
Repede și a munților Pădurea Craiului la al e cărei poale este așezată localitatea Ti lecuș,
datează din paleolitic și neolitic. Urmele vieții au fost identificate din timpuri și mai
îndepărtate astfel la săparea fântânii în curtea locuitorului Pendea Pavel s -au găsit fragmente
de oase ale unor mamif ere în patinate negru, fosilizate în marnă ponțiană, care se găsesc la
Muzeul Țării Crișurilor. Trecerea la epoca bronzului și fierului este caracteristică formării
triburilor tracice purtătoare a culturii Otomani și specifică vestului României. Locuitori i
localității sunt urmași ai populației geto – dace care se formează în județul Bihor în a doua
vârstă a fierului (Latine) și apoi în perioada secolului II -IV e.n., perioada dacilor liberi din
epoca romană. Descoperirile arheologice dovedesc intensa partic ipare a dacilor de pe
teritoriul județului Bihor la istoria Daciei libere, în vremea lui Burebista, a urmașilor săi și a
lui Decebal. Dacii din Bihor și -au ridicat în vremea lui Burebista cetăți pe muncei greu
accesibili în zonele piemontane ale munților P ădurea Craiului, în care au luptat pentru
neatârnare mai apoi sub conducerea regelui Decebal.
După cucerirea Daciei de către romani teritoriul localității nu a fost încorporat
imperiului roman, totuși prin legăturile populației cu lumea romană are loc rom anizarea ei în
cadrul larg al lumii rurale daco -romane. Legăturile cu lumea romană ne -o atestă descoperirile
de monede romane de la Tileagd1, localitate din apropierea Tilecușului. Începând cu secolul
al X -lea populația românească este organizată în voievo datul de sub conducerea lui
Menumorut cu centrul în cetatea Biharia. În ”Legenda Sancti Gerhardi” se arată că populația
din Crișana în secolul al X -lea se găsea pe un drum destul de înaintat al feudalismului. După
secolul al XI -lea treptat pe fondul popula ției românești încep să pătrundă unele elemente
maghiare.
Începând cu anul 1075, documentele scrise atestă primele așezări bihorene. Biharia și
Chistag, după care tot mai multe sate bihorene vor fi menționate în documentele vremii.
În timpul năvălirii tăta re din anul 1241 care au pustiit locurile pe unde au trecut are
loc un regres al populației.

1 D. Ignat – Găsirea a 53 monede drahma in vatra Comun ei Tileagd, Crisia III, Oradea, 1973

12 În Valea Crișului Repede, lângă un castru roman de graniță ia ființă localitatea
Tileagd, denumită astfel de către secuii care au poposit aici, pomenit la mijlocul secolului al
XIV-lea ”Mezötelegd”(Terro sau possessio Theled, Thelegd). Localitatea Tileagd poate fi
considerată ca localitatea matcă pentru satul Tilecuș, deoarece odată cu cucerirea maghiară,
locuitorii Tileagdului de origine română au fost obligați să plece de pe pământurile fertile din
lunca Crișului Repede în locuri mai puțin prielnice din zona deluroasă unde și -au întemeiat
noi așezări. De fapt chiar denumirea de Tilecuș prin toponimicul său înseamnă Tile – de la
Tileagd și ”cuș”, adică a da înapoi s au a fi fugăriți din maghiară.
Au fost aceste ținuturi cunoscute amănunțit și cartografiate de către Abraham Ortelius
(1527 -1598), născut la Anvers, proprietar al unei întreprinderi cartografice. Călătorește prin
multe țări ale Europei stabilind prietenii cu cartografii vremii. În capitolul Transilvania –
Dacia din atlasul Theatrum Orbistterrarum se află textul și harta Transilvaniei, în care este
consemnată în apropierea orașului Oradea (Vara din) localitatea Tileagd (Telegd)
consemnând că Transilvania ocup ă acum acea parte a Europei care odinioară era Dacia.
Lucrarea se află la British Museum2.
Atestarea documentară a Tilecușului reiese din actele Capitolului Oradean în care sunt
consemnate numeroasele împărțeli de moșii între urmașii familiei comitelui Pau l, conte de
Zala și familia Csanad. Astfel în anul 1308, luna octombrie, ziua 6 este pomenit pentru prima
dată în istorie satul Tilecuș, alături de Tileagd, Săbolciu, Poșoloaca, Tilechiu, Șuncuiuș,
Petrileni și Birtin3. Menționăm că existența localității T ilecuș în anul 1308 este consemnată
de către Tereza Mozes în lu crarea “ Zona etnografică a Cri șului Repede” care ne redă
existența satului în octombrie 1308 ca fiind sit uat pe drumul s ării precum și vama Tileagd4.
Atestarea documentară de fapt a celor mai multe așezări între secolele XIII -XVI când
e atestat și satul Tilecuș se face și în recensământul impozitelor din Oradea din anul 1552.
Apariția documentară masivă a așezărilor a fost ca urmare a organizării cancelariei de
înregistrare.

2 Abraham Orteli us din Anvers -Cartograf -în anii 1527 -1598 a cartografiat localități din Bihor si Tileagd ul
3 Capitoliul Bisericii Ortodoxe Oradea – la 6 octombrie 1308, adeverește ca membr ii familiei Csanad au împărțit
între ei moșiile lor din satul Tilecuș, alături de Tileagd, Săbolciu, Poșoloaca, Tilechiu, Șuncuiuș, Petrileni și
Birtin.
4 Tereza Mozes – Zona etnografică a Crisului Repede, Editura Sport -Turism, Bucuresti,1948, p.12

13 Incontestabil așeza rea datează de fapt cu mult înaintea atestării, deoarece într -un timp
atât de scurt nu putea să apară un număr atât de mare de așezări.
Începând din anul 1552 când localitatea Tilecuș este amintită în recensământul
impozitelor ca situată în perimetrul pădu rilor Tileagdului ea va fi menționată în toate
recensămintele ulterioare ca o localitate cu o populație românească.
Construirea vetrei satului s -a făcut o dată cu așezarea primilor locuitori prin locurile
de fâneață, poieni sau mai târziu prin defrișarea c u fierul sau cu focul a pădurilor din zonă.
Vechea vatră ar fi fost în locul zis „Hută”.
Treptat satul s -a întins de -a lungul drumului Tileagd -Vârciorog, acestui sat fiindu -i
caracteristic tipul satelor românilor și maghiarilor din valea Crișului Repede, d ovada
strămutării populației din această zonă. Sau poate fi vorba de procesul istoric al veacurilor
XVIII -XIX sub numele de „tragere la linie” sau de aliniere a caselor în scopul restrângerii
vetrei satelor sau perceperii impozitelor și dijmelor de către o ficialități.
Grea și zbuciumată a fost viața locuitorilor care au avut de luptat nu numai cu codrii
care le -au fost adeseori prieteni, dar și cu feudalii maghiari care îi deposedau de pământuri,
supunându -i la tot felul de dijme și obligații, căutând să l e impună chiar și o nouă religie –
cea catolică.
În perioada respectivă, robota era stabilită la 4 zile pe săptămână în 1714 pentru iobag,
și trei zile pentru jeler fie cu vitele, fie cu brațele, deci peste 200 de zile anual, pentru cel
dintâi, și peste 15 0 pentru cel de -al doilea. Pe lângă aceste obligații locuitorii trebuiau să
presteze numeroase corvezi, să facă numeroase daruri, astfel iobagii de pe domeniile din
împrejurimile cetății Oradea erau obligați să dea: unt, caș, găini, gâște, ouă, fie în cadr ul
darurilor regulate, fie pentru dregători sau grofi.
În anul 1660 toate satele județului Bihor intră sub stăpânirea efectivă a Imperiului
Otoman care întemeiază pașalâcul de la Oradea. Localitatea Tilecuș a continuat să -și ducă
existența, locuitorii ei a chitându -și datoria față de noii stăpâni.
Populația localității se îndeletnicea cu agricultura, mărindu -și suprafața de cultură prin
defrișarea masivă a pădurilor și a smârcurilor care acopereau aceste locuri. Cultura grâului a

14 ocupat suprafețe considerabi le, ulterior fiind aduse plante ca porumbul, care cultivat în mod
intensiv devine hrană de bază a populației. O străveche îndeletnicire era păstoritul, poienile,
fânețele din împrejurimi, oferind o bună bază pentru creșterea vitelor și oilor, care se creșt eau
atât pentru nevoile personale, cât ți pentru nobilii din Tileagd, stăpânii domeniilor. Că
strămoșii tilecușenilor s -au ocupat cu păstoritul ne -o demonstrează numele a cel puțin
jumătate din sat care se numesc: Baciu. De fapt, numele de „Baciu” și „Indr ieș” domină în
proporție de 75%.
Alte ocupații erau: torsul și prelucratul lânii și cânepei, existând o adevărată industrie
casnică țărănească. Ștergarele, îmbrăcămintea pentru femei, sumanele bătrânești decorate cu
motive florale, ne atestă măiestria moșt enită și transmisă din generație în generație.În ateliere
de lemnărie și rotărie se produceau războaie de țesut cu accesoriile necesare, suporturi pentru
linguri, farfurii de lemn, căni, linguri, mese, lăzi, căruțe etc.
Dovada și imaginea (fotografia) unei socale având pe roată o inscripție cu anul 1498,
roasă puternic în locul de învârtire, atestând astfel vechimea ei.
Conform domnului Traian Indrieș, această socală fiind predată muzeografilor bihoreni.
A fost construită din lemn masiv de stejar, iar axele învârtitoare din material dur, probabil
fier5.
Surplusul de produse și obiectele meșteșugărești erau valorificate fie pe bani, fie la
schimb în târgul de la Tileagd, care se dezvoltă foarte mult în secolele XV -XVI, apoi în cele
mai îndepărtate de la Aleșd și Oradea.
Decăderea puterii otomane cu insuccesele din fața Vienei 1683, Mohacs 1687, iar la 5
iunie 1692 imperialii habsburgi cuceresc cetatea Oradiei, stăpânirea turcească e înlocuită cu
cea austriacă.
Meszësi Karoly în lucrarea „Comitatul Bihor în tim pul înaintării ocupației turcești ”
specifică faptul că toți locuitorii Tilecușului erau români, precizând că recensământul
localităților din 1773 o declară localitate cu limba română. Recensămintele populației din
anul 1712 amintesc doar doua familii de i obagi, ceea ce nu pare adevărat sau poate restul

5 Traian Indrie ș – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea, 2004 , p. 176

15 erau oameni liberi, pentru ca în 1787 să se menționeze 81 de case, 90 de familii, 416 locuitori
și un preot cu o bisericuță în afara vetrei satului în locul numit Biserica pustie6.
Recensământul din 1839 red ă doar 354 de locuitori, scăderea numărului acestora
poate fi drept urmare a vreunei epidemii de ciumă sau holeră ce bântuia frecvent încă țările
Europei.
Recensământul din 1880 redă doar 399 de locuitori cu 45 mai mult ca în 1839.
Borovzki S în lucrarea „ Județele și orașele Ungariei” arată că la recensămintele din
1890 – 1900 în 1901 populația satului a crescut, ajungând la 96 case cu 663 locuitori.
„Tilecușul sub întinderea Pădurii Craiului așezată ca și comună unică în apropierea
căii ferate Oradea -Cluj de religie ortodoxă cu locuitori valahi, numărul caselor 96, locuitori
663, poșta, telegraful și gara Tileagd. În secolul al XVI -lea a fost a familiei Telegdi Istvan a
căzut în păcatul necredinței și în 1551 Ianos Jigmond l -a luat la el. În acest an cu alț i doi
asociați a obținut scrisoare de donație Bekes Gaspar. La începutul secolului familia grofului
Haller a fost proprietar și acum Telegdi Iosif”7.
În timpul stăpânirii maghiare și austriece, apoi a dualismului austro -ungar au loc
procesul de acaparare a pământurilor țărănimii de către nobili și aservirea acesteia care opune
o dârză rezistență, principalele forme de luptă fiind nesupunerea, haiducia și răscoala.
Locuitorii din Tilecuș și satele vecine au întrebuințat aceste forme de luptă împotriva
asupri rii feudale începând cu participarea la revolte organizate, răscoale sau mulți țărani
luând drumul codrilor care se întindeau la nesfârșit până la Crișul Negru.
Timp de 300 de ani Tilecușul a fost sub stăpânirea nobilimii maghiare. Ne este relatat faptul
ca, iobagii adunați sub conducerea lui Ștefan Roman, în drumul lor spre Aleșd, au început să
atace curțile nobiliare, respectiv castelul lui Ștefan Telegdi II, pe care l -au omorât țăranii
răsculați. Aceste evenimente s -au petrecut în anul 16598.
În 1783 în partea centrală a satului începe construirea bisericii de lemn, iar în 1890 ia ființă o
școală confesională, evenimente la care ne vom referi mai încolo în această lucrare.

6Mezesi Karoly – Comitatul Bihor în timpul înaintări ocupației turcești , Budapesta , Arhivele statului , Oradea
7 Borovzki S – Județele și orașele Ungariei, Budapesta,1901, Arhivele statului din Cluj
8 Liviu B orcea din opera cronicarului bihorean loan Szalărdi – Istoria României vol. III, Editura Academiei
Române 1964 , p. 116-117

16 Locuitorii satului nu au fost străini de revoluția de la 1848, acordând azil unor r efugiați din
Țara Moților, urmăriți de autoritățile vremii, sau poate fi vorba de acea colonizare a
locuitorilor Munților Apuseni în părțile de vest a țării, printre care și județul Bihor. Că
localitatea Tilecuș a primit în sânul ei coloniști moți e sigur, deoarece acest lucru este atestat
de numeroasele familii cu numele Iancu sau Urs.
Influența evenimentelor din 1859 se constată și în avântul pe care îl ia mișcarea pentru
apărarea ființei naționale și afirmarea naționalității române din Transilvania. În a nii 1861 –
1862 au fost înaintate autorităților memoriile intelectualilor și populației românești din plasa
Aleșd pe a cărei teritoriu se afla și localitatea Tilecuș.
În anul 1867, Curtea de la Viena a încheiat Imperiul Dualist cu Ungaria. Încheierea acestui
pact a condus la intensificarea asupririi naționale a românilor din Transilvania în anii
următori, deci și în zona în care se găsește satul Tilecus, aplicându -se politica de
deznaționalizare, impusă de guvernanții de la Budapesta. Datorită prigoanei duse de
autoritățile austro -ungare, mai mulți locuitori emigrează în S.U.A., dintre cei ajunși pe acel
meleaguri amintim pe Baciu Gheorghe.
Anul 1911 aduce asupra localității o pacoste nouă – un incendiu puternic izbucnit din
cauze necunoscute a mistuit 6 gospod ării, lăsând locuitorii fără adăpost. La suferințele
populației se adaugă bolile și epidemiile care secerau zeci de vieți omenești. Astfel, din
registrul morților aflat la biserica ortodoxă reiese că nu rareori erau cazurile când frigurile,
ciuma sau holer a făceau ravagii în rândul oamenilor. În anul 1873 o puternică epidemie de
holeră face să decedeze 46 de oameni.
Malaria răspândită de țânțarii proveniți de la mlaștinile ce abundau în împrejurimi,
răpun 38 de vieți omenești în 1875, iar în anul 1888 se în registrează 26 de morți.
De reținut este faptul că majoritatea deceselor se petreceau în rândul copiilor, astfel în
1888 din 26 de morți înregistrați, 10 sunt sub un an, iar în 1889 din 33 de morți, 9 sunt sub un
an.
În registrul deceselor de la Biserica O rtodoxă Tilecuș din 1863 până în 1886,
însemnările sunt făcute cu scriere în românește, după care e înlocuită cu limba maghiară.

17 În timpul Primului Război Mondial își pierd viața, după mărturisirile celor care au
reușit să se întoarcă la familiile lor 26 d e tilecușeni.

 Baciu Constantin
 Baciu Crăciun
 Baciu Florian
 Baciu T. Florian
 Baciu C. Nicolae
 Baciu V. Teodor
 Baciu D. Teodor
 Baciu Vasile
 Baciu V. Nicolae
 Baciu Petru
 Chirilă Crăciun
 Chirilă Dumitru
 Cozma Simion
 Citiș Nicolae
 Hotăran Florian
 Iancu Dumitru
 Iancu Petru
 Indrieș Teodor
 Indrieș D. Nicolae

18  Indrieș T. Nicolae
 Mancu Crăciu
 Meșter Dumitru
 Perțe Petru
 Popovici Florian
 Silon Gligor
 Tripe Ioan

Din toamna lui 1918 o dată cu încetarea războiului mondial, poporul român din
provinciile aflate în stăpânir ea fostelor imperii, țarist și austro -ungar, încep lupta de realizare
a unității statale.
Bihoreanul Aurel Lazăr cunoscut de locuitorii Tilecușului prin prezența sa în rândul
maselor cu ocazia diferitelor manifestări culturale după Unire, își ia riscanta r esponsabilitate
a convocării ședinței Comitetului Executiv al P.N.R. la 12 octombrie 1918 în casa sa din
Oradea. Aici a fost redactată „Declarația de la Oradea” care proclamă clar dreptul românilor
din Transilvania la autodeterminare, declarație citită la 18 octombrie în parlamentul de la
Budapesta. După crearea Consiliului Național Român din Bihor a cărui președinte a fost
Aurel Lazăr s -au ales 109 reprezentanți împuterniciți de a participa la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia convocată pentru 1 dec embrie 1918.
Pe lângă delegații propuși, numeroși bihoreni țin să participe țin să participe la acest
măreț eveniment, astfel cetățenii din Tilecuș, Lala Florian și Negruț Teodor prin prezența lor,
alături de românii din toate colțurile Transilvaniei au în tărit importantele hotărâri luate de
reprezentanții lor.
Localitatea Tilecuș e afectată de acțiunile elementelor maghiare reacționare care a u
călcat vetrele cetățenilor luâ ndu-le cu de -a sila vitele. Astfel gospodăria preotului Chirilă
Vasile va fi jefuită , îi vor fi luate vitele și porcii, el scăpând cu fuga pentru a nu fi ucis.

19 În luna aprilie 1919 armata română eliberatoare curăță Bihorul de bandele reacționare.
În perioada interbelică aproape 75% din populația satului lucrează în cadrul fabricii
de cher estea, fie sezonier, fie permanent câte 10 -12 ore pe zi sau chiar mai mult. Pentru
transportul lemnelor de la Vârciorog peste teritoriul localității s -au construit linii ferate
înguste.
Locuitorii Tilecușului nu au fost afectați de reforma agrară din Român ia în anii de
după primul război mondial, deoarece pământurile grofului Telegdi au fost vândute de către
acesta anterior, unor cetățeni ai satului.
În anul 1939 se termină localul noii biserici, așezată lângă biserica de lemn. O
adevărată bijuterie de artă , întrecând prin frumusețe și originalitate celelalte biserici noi din
valea Crișului Repede.
Fondurile necesare construcției noii biserici au fost puse la dispoziția locuitorilor de
către subprefectul județului Bihor, Chirilă Augustin din Tilecuș.
Prin di ctatul de la Viena din 29 -30 august 1940 i se răpește României partea de nord
est a Transilvaniei în suprafață de 42.243 km2 cu o populație de peste 2.600.000 locuitori
dintre care majoritatea erau români. Noua frontieră fixată de Hitler încă din 27 august 1940
venea dinspre Oradea, trecea peste partea vestică a Tilecușului, continuându -se în direcția
Chistag -Zece Hotare.
Cam un sfert din suprafața localității era ciuntit de noua frontieră aflându -se sub
stăpânirea maghiară, ceea ce a umplut de amărăciune inimile locuitorilor a căror pământuri
trecuseră sub stăpânirea maghiară. După demarcarea noii linii a graniței, legătura Tilecușului
cu Tileagdul și Oradea a fost tăiată, legătura cu restul țării făcându -se pe drumul Tilecuș –
Vârciorog -Sâmbăta spre Beiuș u nde s -a instalat noul centru administrativ al Bihorului.
De atunci datează pietruirea drumului spre Vârciorog de către populație, armată și
elevii supuși la muncă forțată dar care nu au fost trimiși în Germania de autoritățile românești.
Localitatea Tilecu ș, localitate de frontieră, găzduia pachetul de grăniceri români instalat în
„Hută” pe pământul localnicului Simuț Petru.

20 În perioada fixării frontierei, bătrânul preot Chirilă Vasile, surprins de evenimente în
timp ce se deplasa cu trăsura la Oradea, este maltratat de trupele maghiare, bătut măr, în
urma cărei bătăi decedează.
Cetățenii surprinși de grănicerii maghiari erau prinși, bătuți și duși din post în post
până la Oradea, de unde erau predați autorităților de la Beiuș. În ziua de 4 octombrie 1940 au
fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea, închiși și torturați. Printre aceștia se
găsea și subprefectul județului Bihor, Chirilă Augustin din Tilecuș, care alături de alte 40 de
persoane, a fost închis în vagonul pentru vite și expulzat prin punctul de frontieră de la
Curtici. Odată cu stabilirea pichetului de grăniceri, localitatea intră sub protecția autorităților
române, oamenii nemaiavând probleme până în toamna anului 1944, când au loc o serie de
evenimente legate de eliberarea aces tei părți a țării. La vestea apropierii trupelor româno –
sovietice, maghiarii de dincolo de frontieră atacă pichetul de grăniceri, soldații retrăgându -se
spre Beiuș. Mulți locuitori se refugiază în satele vecine: Șerghiș, Surduc, Vârciorog,
gospodăriile ace stora rămânând pradă horthiștilor veniți dinspre Tileagd, Poșoloaca și
Telechiu. Pe teritoriul localității se instalează o grupare armată germană, care în Dealul Ili
Miculii aveau plasate aruncătoare de mine și o tabără în locul zis Lazuri.
Prin lupte apri ge la 22 septembrie 1944 Divizia 3 munte română, comandată de
generalul Leonard Mociulschi, eliberează orașul Beiuș înaintând spre Oradea de -a lungul
Crișului Negru, împreună cu o divizie sovietică. Pe șoseaua E15 înaintează spre Oradea
Divizia munte român ă încadrată de o grupare sovietică care la 14 octombrie 1944 ajung la
Tileagd. O grupare sovietică de recunoaștere ajunge în Tilecuș fiind informată despre
amplasamentul inamicului din zona Tilecuș -Tileagd. La apropierea a două tancuri sovietice,
nemții fu g, o parte spre Hotar, alții spre Tileagd după ce în prealabil au minat drumul.
Trupele româno -sovietice ocolesc podul din zona „Hută”, deminează drumul,
alungându -i pe maghiari din sat și gara Tileagd, pe care o eliberează.
Armata română, regimentul 10 Do robanți, ridică în cinstea eroilor în locul zis
„Țarină” o troiță de stejar, cu inscripția „În cinstea eroilor neamului”. Din păcate aceasta s -a
distrus conform informațiilor oferite de domnul prof. I. Tarcea.

21 Alungarea trupelor germano -maghiare care stați onau în împrejurimile localității și
Tileagd, a însemnat de fapt desființarea graniței care cinstea localitatea, oamenii putând să -și
lucreze nestingherit pământurile ce le -au fost cotropite, și să circule liberi în direcția Tileagd –
Oradea. Desființarea gr aniței a dus la desființarea pichetului de grăniceri, dărâmarea acestuia
și eliberarea orașului Oradea mai apoi. Foarte mulți militari din Tilecuș au luptat pentru
eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din Austria, până la înfrângerea definiti vă a
Germaniei naziste. Dintre veteranii care în perioada 1944 -1945 s -au acoperit de glorie în
bătăliile pentru eliberarea Cehoslovaciei în munții Tatra trebuie amintiți: Baciu Traian,
Damșe Simion, Indrieș Nicolae di batalionul 6 vânători de munte, Indrie ș Gheorghe, Iancu
Traian batalionul 22 vânători de munte. Mulți din cei plecați pe front nu s -au mai întors la
casele lor niciodată:
 Indrieș Iosif
 Malița Ițic
 Chirilă Crăciun
 Baciu Crăciun
 Perțe Florian
 Iancu Crăciun
 Bodea Petru
 Damșa Teodor
 Baciu Teodor
 Baciu Dumitru
 Indrieș Petru
 Bodiu Petru
 Suru Crăciun
 Baciu Dumitru

22  Indrieș Ilie
 Indrieș Nicolae
 Baciu Pavel
 Baciu Aurel
 Chirilă Ioan
 Baciu Florian
 Baciu Ioan
 Baciu Petru
 Bogdan Dumitru
 Meza Gheorghe
 Meza Crăciun
 Lelea Petru
 Pende Ilie
 Indrieș Ilie
 Iancu Dum itru
Un total de 29 de oameni care au făcut sacrificiul suprem pentru apărarea patriei. În
cinstea lor ridicând u-se un impresionant monument în curtea Bisericii Ortodoxe din Tilecuș.
Capitularea necondiționată a Germaniei în noaptea de 8/9 mai 1945 a însem nat victoria
coaliției anti -fasciste și terminarea războiului în Europa.
Nu se știa încă ca terminarea războiului va însemna înlocuirea unui rău cu un alt rău, poate
chiar mai rău, comunismul. Astfel în Tilecuș prima grija a comuniștilor a fost înlocuirea
învățător ului Petru Chirilă, transferat în anul 1948 la Școala primară Brusturi. Reușind prin
aceasta desființarea: corului mixt pe patru voci ( înființat in 1934 ), echipa de artiști amatori.

23 Comuniș tii nu aveau nevoie de cultura și de oameni care gândesc aceștia fiind considerați
periculoși, dușmani ai poporului, ai regimului.
La 11 iunie 1948 are loc naționalizarea princi palelor mijloace de producție, în urma
decretului vor fi naționalizate principalele unități industriale de pe raza comunei Tileagd
unde munceau un număr însemnat de locuitori ai Tilecuș ului.
Lovitura cea mai grea data țăranilor a fost în 1949, când se hotărăște colectivizarea
agriculturii ( înființarea unor colhozuri pr in care pământul sa fie lucrat în comun de către
țărani) după modelul b olșevic de dincolo de Prut. Pentru a lamuri populația de avantajul
muncii în comun, conform indicațiilor forurilor superio are de partid , s -a constituit în anul
1955 întovărășirea agricola “ Nicolae Bălcescu”, care dispunea de 83 ha pământ arabil,
alcătuita din 8 familii, ajungând în 1961 la 74 ha pământ și 84 de familii. Ea s -a înființat pe
locul zis Meghise, de către comuniștii Chirilă Nicolae, Danș e Petru, Baciu Gavril, aceștia nu
au reușit sa convingă marea majoritate a țăranilor de avantajul muncii în comun. Văzând
autorit ățile comuniste ca de bunăvoie și nesiliți țăranii nu se înscriu în colhoz au trecut la
aplicarea unor masuri mai drastice, printre care: concedierea de la locul de m unca, datul
elevilor afara din școli și a studenților din facultăți. Datorita opunerii cu înverșunare înscrierii,
localitatea a rezistat acestui proces pana în 1962 când s -a înființat Gospodăria Agricola de
Producție. Primul președinte al Gospodăriei Agricole Colective a f ost ales Baciu Teodor a
Burii. În anul 1962 aceasta deținea “800 membri, 714 ha pământ arabil, 211 ha pășuni si 30
ha fânețe. Inventarul mijloacelor de producție se compunea din: 87 cai de tracțiune, 4 boi,
200 căruțe, 190 pluguri cu cate o brazda, 175 grape, doua ateliere de fierărie, 9semanatori
pentru po rumb cu tracțiune animală , 3 trioare pentru grâu, 1 vânturătoare, doua batoze de
treierat grâu, un locomobil c u abur și un cazan pentru fiert palinca de prune”9. Cu toate
lipsurile si neajunsurile, prin contribuția cetățenilor din Tilecuș s-a construit in 1958 localul
de școală cu 3 săli de clas ă și cancelarie. Între 1961 -1964 s -a construit un cămin cultural cu
peste 450 locuri. Cea mai important ă realizare a fost însă electrificarea localității, locul
lămpilor fiind lu at de becurile ele ctrice, a deschis dr umul tilecuș enilor spre civilizație.
Inițiativa a avut -o profesorul Ioan Meza fiu al satului care î n 1966, lucr ările fiind terminate în
1968. Viața confortabila s -a îmbunătățit , în 1973 se terminau lucrările de asfaltare a drumului

9 Traian Indrieș – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea, 2004, p. 196

24 din întreaga lo calitate. Între 1974 -1978 o nouă școală cu un etaj, 4 săli de clasă , labo rator,
bibliotecă , cancelarie, 3 camere pentru material didactic.
În mod surprinzător în decembrie 1989, regimul comunist este înlăturat, dând speranțe
oamenilor de mai bine. Imediat după revoluție începe procesul de desființare a CAP -urilor.
Oamenii își vor primi pământurile cu care au intrat în întovărășire dar nu ș i inventarul
mijloacelor de producție care s -a pierdut î n 30 ani. În prezent marea majoritate a
tilecușenilor trăiesc din agricultură , cultivarea plantelor fiind crescători de animale , mai ales
bovine, ovine , porcine. Unii dintre ei își câștigă traiul muncind prin ță ri străine la Fabrica de
Mobilă din Tileagd, etc. Satul a ajuns sa fie un sat îmbătrâ nit cu perspective sumb re de
dezvoltare. Se pune astfel întrebarea, oare spre ce direcție se îndreaptă azi Tilecușul ?
Singura soluție ar fi înființarea unor mici întreprinderi în zonă astfel încât tinerii să rămână
acasă , să nu meargă pe meleaguri străine să-și câștige o pâine.

25 3. Locuri, oameni, fapte
„La început Dumnezeu a creat cerurile și Pământul”
O altă creație a Domnului pentru a popula Pământul a fost omul, care gonit din grădina
Paradisului s -a răspândit pe întreaga planetă, de -a lungul îndelungatei sale existențe reușind
să se instaleze în locuri mai mult sau mai puțin prielnice vieții.
Un astfel de loc binecuvântat de Dumnezeu pe pământ ales de strămoșii noștri pentru a –
și întemeia sălaș de conviețuire și existență, este terenul terasat sudi c al Crișului Repede din
Depresiunea Vlad -Borod pe care se află localitatea Tilecuș.
3.1Toponimia localității
Toponimia localității redă nume de locuri, care nu au fost atribuite întâmplător, fiind
legate de ceva sau reprezintă pe cineva. Aceste num e au apărut ca o necesitate socială, ca un
rezultat al dezvoltării societății omenești prin care au fost create.
Toponimia face lumină asupra unor epoci mai puțin consacrate în istoria localității Tilecuș.
Ea este o arhivă subscrisă care păstrează fapte și întâmplări care s -au petrecut de -a lungul
istoriei și care au impresionat conștiința și sufletul oamenilor.
Toate terenurile situate la est de șoseaua Tileagd -Vârciorog în hărțile cadastrale
austro -ungare sunt consemnate cu numele de Tălchița , iar cele din vest Cosmoneasa.
Din informațiile culese de la localnici ca: Baciu Iosif, Iancu Iosif, Prof. Tarcea Cornelia,
Indrieș Ana, Iancu Nicolae, Danșea Pavel, Demeter Florian etc a reieșit că și hotarul
localității Tilecuș sunt terenuri care ne spu n despre anumite nume de familie care au folosit
aceste terenuri în urmă cu zeci și sute de ani. În sudul localității Tilecuș sunt terenuri cu
nume de Cosmoneasa, de la o urmașă a lui Cosma cel Mic (1308) este denumit Liviu Rapiță,
acesta fiind folosit în ainte de colectivizare de către Baciu Liviu a Ștrăuț. În partea central –
nordică a localității există un teren denumit Clejia Popii , deoarece aparține parohiei ortodoxe,
tot în zona respectivă există Râtul Taurului deoarece este folosit pe vremuri pentru
întreținerea taurului obștesc.
Pădurile din estul Tilecușului, acoperite cu pâlcuri de păduri, poartă denumirea vechilor
proprietari ex: a Ștrăuț, a Domnului, Popii Vasile, a Niculii Nuții Ghiurchii .
În partea nordică a localității spre hotarul cu lo c. Tileagd și Poșoloaca, între apa Meghișa și
terasa a III -a a Crișului se întinde terenul denumit Lazuri, rezultat prin defrișarea (lăzuirea)

26 zăvorului de sălcii și plopi din lunca acestui pârâu. Actualmente trenul este folosit mai mult
pentru fânețe.
Spre NV între V. Meghișa și V. Tăviului se află platoul Meghișa, denumire provenită de la
cursul apei care constituie hotar cu terenurile localității Tileagd și Poșoloaca, de aceea se
presupune că denumirea apei provine de la cuvântul „meghiș” (vecin), pe hăr țile ungurești
apare cu denumirea de Medeș.
Tot în NV spre hotarul cu localitatea Călătani, între terasa a III -a a Crișului Repede și apa
Tăviului se află terenul cu același nume Tăvi, provenit de la stagnarea apelor de suprafață
denumite tăuri.
În partea central -nordică a localității între Tăvi, Rovină și Valea Cloșcoi de -a lungul
frunții terasei a III -a se întinde o fâșie de teren denumită Râtășele, denumire provenită de la
Rât mai mic, r âturile fiind de fapt terenuri defrișate în apropierea lo calității.
Spre vest până la hotarul cu localitatea Călătani și Borșa se întinde pășunea Rovina rezultată
în urma unor defrișări din anii 1936 -1938, lemnul fiind vândut în scopul ridicării noului locaș
de cult ortodox.
Partea estică a Rovinei, pe care s -au construit un rând de case și ferma ing. zootehnist
Simuț Ilie, poartă denumirea de Grivida Rovinei formată prin ferestuirea terasei de către
pârâul Cloșcoi.
Pe terasa a IV -a în vest, până la hotarul borșenilor se întinde terenul denumit Pârloaga ,
datorită faptului că o bună suprafață rămânea nelucrată, cauza fiind stagnarea apei, cu o
vegetație spontană din pipirig și tufișuri de salcă.
De-a lungul Văii Ruja între Pârloage și cele două pășuni există două suprafețe de teren
îngrădite cu g ard natural din rugă de mur și măceș (câcădăr) denumită la Ograzi, acoperită cu
plante de cultură, mai ales cartofi, cu ani în urmă se cultiva cânepă care se topea în Valea
Ruja, se mai cultivau plante de grădină (legume) de unde denumirea de Ogrăzi, cea d e la
cimitirul animalelor fiind denumită Ograda Bilii Tiocului , în colțul NE al acestei ogrăzi a
fost amenajat în trecut un cimitir pentru animalele moarte, acesta fiind apoi invadat de
vegetație unde unii localnici certați cu legea mai aruncă animale moar te. În aval se află
terenul denumit Cobaltău , teren mlăștinos cu pipirig și tufișuri spinoase de păducel și rugă.
Pe cursul inferior al Pârâului Cloșcoi până la confluența cu apa Veljului există o luncă
inundabilă netedă denumită Șesuri folosi t ca fânețe. În partea central sudică a localității unde

27 pârâul Veljului traversează șoseaua, există o microdepresiune denumită Hută cu ape freatice
la mică adâncime (1 -2 m), în fruntea terasei existau cuptoare de ars varul, locul se numește
Hută , denumir e de origine slavă folosită de slovaci, reprezintă o așezare cu diferite ocupații
meșteșugărești. Botul de deal între șosea și șesuri și ulița Rovinei se numește Râtu Dealului .
Țarina de jos este situată în partea central -nordică la intersecția uliței Rovi nei și a Spletii
(între garduri) folosită pentru pășunatul gâștelor și cornutelor mici, aici a fost ridicată de
Armata Română o troiță în amintirea eroilor și eliberării Ardealului de Nord, azi dispărută. O
parte a fost dată la schimb lui Ardelean Lazăr, p entru terenul de sub biserica ortodoxă în
1936. Baronca este un teren situat în partea central -nordică a localității la est de șoseaua
Tileagd -Vârciorog, cuprinzând fruntea terasei a III -a, precum o parte din podul acesteia până
la terenul devenit Lăpastur i. Denumirea provine de la fostul proprietar care stăpânea acest
teren înainte de Primul Război Mondial, cunoscut cu numele de Bărăncanu, acesta se ocupa
cu dubitul (tăbăcitul) pieilor de animale, folosind ca tananți goangele și coaja de stejar. În
timpul comunismului, aici a fost sediu CAP, ferma zootehnică și secția de mecanizare a SMA
Tileagd. În urma revoluției terenurile au revenit vechilor proprietari fiind cultivate cu cereale,
pe locul fostului CAP a funcționat temporar un abator, în prezent o unita te de industrializare
a lemnului și una de prefabricate. Spre est de Baranca, pe podul terasei a III -a, până la Valea
Ungurilor se întinde terenul denumit Lăpasturi , după cum denumirea provine de la apa care
băltește în anii ploioși, din cauza pantei redus e formându -se porțiuni lăpăstoase, după alții
printre care și cet. Danșe Pavel denumirea provine de la cuvântul „la păstori” deoarece pe
timpuri străvechi în poieni se instalau vara păstorii cu turmele de animale, afirmație auzită
de la bunicul acestui.
Râtul Florii Medrenii este situat între drumul principal, Țarina de Jos și V. Veljului, un teren
în formă de triunghi folosit ca grădină și livadă de primii neșii.
Râtul Mitichii , situat între Valea Veljului, ulița dintre Garduri (Spletii), Barancă și Lăpas turi
cultivat cu cereale, cartofi, pomi fructiferi (pruni) și viță (via Miticurii).
În partea central -estică a localității se află un câmp denumit Velj, înconjurat de
gospodării. În trecut era destinat pășunatului animalelor mici, fiind denumit și Legheul
gâștelor, de aici se excava argila folosită la confecționarea văioagelor și lipitul caselor, la un
moment dat terenul este plin de gropi, oferind o priveliște ca după bombardament, gropile

28 erau folosite ca scăldători pentru gâște, porci și bivoli. În ultimul timp terenul a fost nivelat și
folosit ca teren de fotbal.
Spre sud de câmpul Veljului, pe terasa a IV -a se află un bot de deal numit Dealul
Adunării , denumire atribuită după construirea Bisericii Penticostală, s -a format prin
ferest ruirea frunții terasei de către pârâul Velj. Între Velj și drumul principal există un
intravilan înconjurat practic de ulița Veljului și drenat de pârâul Velj, la est, se poziționează
un teren denumit Mnerăoara , datorită florilor albastre care înfloreau pr imăvara timpuriu în
zăvoiul din dunga văii, partea vestică, denumită Goz-Vedim , din cauza tufișurilor ce existau
cândva pe acest teren. În mijlocul gozului străjuiau câțiva stejari înalți folosiți de localnici ca
punct de observație, de aici denumirea de G oz-Vedim, adică vedem din goz, informație
oferita de prof Ioan Meza. Spre sud, între Vâlceaua Veljului și drumul principal, se înșiruie
ogrăzile (nilele) gospodarilor cultivate cu legume, cartofi, pomi și viță de vie. La est de
pârâul Veljului, se află o c ulme, fostă vatră a satului, denumită Biserica Pustie, ea se continuă
spre sud cu Dealul Viilor, denumire care vine de la parcelele plantate cu viță de vie. Spre
extremitatea sudică există mari distanțe între case, de aceea locul mai este denumit Țarina de
Sus. De-a lungul văii Veljului se află o serie de fântâni, două pe ulița Veljului, o pălincărie,
două părăsite, una pe dealul Bisericii Pustii a Pavelii Prajului, alta pe cursul mijlociu al văii
care s -a înecat bătrânul Suru, azi astupată cu pământ. De la culmea Bisericii Pustii spre est,
se întinde un platou ușor vălurit care face parte din podul terasei a IV -a, loc cunoscut sub
denumirea La Tăniai care aparținea Petrii Miculii, aici înainte de colectivizare existau
parcele din viță -de-vie, înconjurate cu gard viu, care împreună cu Tăniaiul au fost desființate
de mai marii diriguitori ai comuniștilor.
Tăniaiul a fost refăcut după revoluție de către Liviu Petrii Miculii, un priceput și harnic
gospodar, în curte există o fântână cu apă freatică la mare adânc ime, singura din zonă, unde
muncitorii agricoli își potoleau setea.
Unele ogrăzi se înșiruie pe latura vestică a șesului Tileagd -Vârciorog, unele cuprind
teritorii în intravilan, altele sunt delimitate de gardurile naturale din spini și rugă, care le
separă de islazul comunal. În partea sudică, între ulița Pendeștilor, Legheleul Mare, ulița
Legheleului și șosea este poziționat Râtul de Sus sau ogrăzile denumite ale lui Neoanea
Jupuneasă, Holomb și spre Mezerături, folosite pentru cultura cerealelor , cartofului și
apropierea gospodăriilor, a legumelor, pomilor și viței -de vie. Râtul de Mijloc este situat între

29 ulița Legheleului (E) și ulița Bisericii spre N, în vest se învecinează cu pășunea, modul de
folosință identic cu primul. Este traversat în di recția N -V de două vâlcele temporare care
colecționează apele primite din precipitații și topirea zăpezilor.
Râtul de Jos , cuprins între ulița Bisericii (S), ulița Rovinenei (N), șoseaua principală (E),
gospodăriile cetățenilor și pășu nea Rovină spre vest. Este tra versat de la S spre N de valea
Cloșcoiului (Ruja), care în ultimii ani a fost îndreptată și adunată pentru a se preveni
inundațiile. La vest de Cloșcoi este situat Râtul Rovinei unde se cultivă porumb, cartofi,
legume, pomi și viță de vie. Între C loșcoi și șosea se poziționează nile și ogrăzi, livezi de
pomi care sunt traversate spre NV de o vâlcea temporară.
În partea sudică spre ulița Bisericii se află Dâmbul Cimitirului care se continuă spre pășunea
Rovinei cu un teren neted de o parte și de alt a a Cloșcoiului denumit Vițălari, denumirea
provine de la numeroase tăuri pline cu broaște și mormoloci și tritoni denumiți vițălari.
Lunca inundabilă a Cloșcoiului formează șesurile care au întindere mai mare pe partea
dreaptă a văii. În apropierea drumu lui comunal Tilecuș -Borșa, la sud de acesta se
poziționează Ograda înconjurată de pășune, în imediata vecinătate a ei două fântâni: Vițălari
și a Saivanului.
Spre sud, dincolo de valea Cosmenești, mărginită spre vest de Valea Ruja până la hotarul cu
pământ urile Surducului se întinde Legheleul Mare denumit și Mezerături . Denumirea de
mezerături provine de la eroziunea apelor de suprafață, mâncărime de ape, care a creat un
micro -relief cu ogușe, rigole, ravene și mici văi torențiale denumite de localnici meze rături.
În partea de NV a pășunii în apropierea Râtului de Mijloc și a ogrăzii se află o viroagă
denumită Groapa Cotrenii , deoarece proprietarul terenului din apropiere, Indrieș Simion, un
soldat din armata austro -ungară, capturat ulterior cu arcanul, fost condamnat la 7 ani de
cătănie, devenit astfel cătana cu stagiul militar cel mai îndelungat și poreclit Cotuna, a fost
combătut în Primul Război de unde nu s -a mai întors.
În cuprinsul Legheleului Mare se găsesc trei fântâni săpate de localnici pentru adăp atul
animalelor în timp de oscă, o cumpănă denumită cantarig și găleată din lemn sau o videre.
La confluența Văii Cosmoneasa cu Valea Ruja se află fântâna la Brazi, denumire ce provine
de la un grup de brazi rămași de pe vremea când pășunea era acoperită de păduri, cu timpul
aceștia au fost tăiați de localnici. Spre colțul SV al Legheleului Mare se află păduricea
Smidor Carpenilor , în cuprinsul căreia se află o viroagă cu pereții prăpăstioși. În apropiere

30 se aflau întinse păduri de stejar și gorun, din lo cul denumit Râtul Dâmbului. Localnici
alegeau lemnul cel mai bun pentru construcția de case, de aici au fost selectate lemnele
pentru construcția bisericii lui Filimon Gligor. Între val ea Mezerături și gardul Surducan ilor
se află Dealul Bischii, porecla un ui proprietar de pământ din Surduc.
Lângă Valea Mezerături se află o fântână cu același nume, străjuită de un pădureț scorburos,
denumit părul lui Sivicu, care a descoperit în scor bura lui un roi de albine. Astăzi, î n locul
falnicilor păduri, au rămas o mu lțime de peri pădureți ai căror fructe le consumă ca
delicatese turmele de ovine. Aruncând o privire asupra toponimiei Tilecușului, ne atrag
atenția unii termeni care fac referire la defrișări de păduri care cândva acopereau aceste
terenuri: Laturi, Rovin a, Iertaș, Văgaș, dovadă aici o preocupare a locuitorilor față de cultura
plantelor.
Păstoritul se oglindește în numele de locuri Legheleul Mare, pășunea Rovina, Velj, La
Păstori, Legheleul Gâștelor etc.
În privința agriculturii, tilecușenii erau convinși de slaba fertilitate a solului, de aceea au
practicat asolamentul din cele mai vechi timpuri, lucru reflectat în toponimie: Țarina de Jos,
Țarina de Sus, Pârloage, Râturi, etc. Clasificând numele topice după forma sau aspectul
exterior al locului vom obțin e: Șesuri, Mezerături, Groapa Cotunii, Dâmbul Adunării, Râtul
Dâmbului, nume care se referă la natura locului; Tăoi, Lăpasturi, Vițălari, Șesuri; nume care
indică poziția feței de punctele cardinale: Țarina de Jos, (N), de Sus (S); nume de locuri
derivate de la nume de persoane: Cosmoneasa, Baranca, Liviu Rapiță, Kelemen, Dupu,
Pendești, a Cornii, a Sivii Miculii, a Petrii Miculii a Cotunii; locuri care arată ocupația: Clejia
Popii, lotul Dascălului, a Ghiacului, a Căoaciului etc.
În partea estică a localit ății există o suprafață extinsă de teren, cuprinsă între pâlcurile de
păduri ale tilecușenilor și pădurea Ungurilor (Cererdei), denumită Văgaș, adică tăietură, teren
defrișat și redat circuitului agricol. Are un sol sărac în substanțe nutritive, format di n
podzoluri și soluri acide de pădure, în momentul actual, cea mai mare parte este în stare de
pârloagă, folosit ca fâneață, unele parcele fiind replantate cu arbori. Pâlcurile de păduri porta
denumirea proprietarilor actuali: a Liviu Petrii Miculii, a Măr ioarei și Sivii Sivi Miculii, a
Bețului, a Cornii Tociului etc sau a foștilor proprietari: a Domnului (popa Vasile), etc.
Spre SE între Pădurea Ungurilor și șoseaua Tilecuș -Vârciorog, există o porțiune de teren
denumită Telek, cu cele mai multe parcele apa rținătoare celor din Șerghiș. Spre NE de Valea

31 Ungurilor, se află terenurile aparținătoare localității Telechiu denumită Pustă, unde unii
tilecușeni dețin unele suprafețe cumpărate de la unguri, precum și mici suprafețe de pădure.
Pusta se împarte în trei părți: Pusta Hotărarilor spre E, Pusta de Mijloc și Pusta de jos spre V.
Între Pusta de Jos și Lăpasturi există o microdepresiune unde lunca văii Ungurilor se lărgește,
locul denumindu -se „La Dupu”, după porecla cetățeanului Malița Petru. Printre pâlcuril e de
păduri din est curge un pârâiaș cu apă temporară, unii îi zic Valea Cornii Străuț, care
confluează cu Valea Ungurilor în locul zis „La Dupu”. În pădurea Cornii există o fântână
unde și -a găsit sfârșitul un copil, care a coborât după cuiburi de păsări, nereușind să iasă la
suprafață, până la venirea sătenilor a decedat înghețat.
Spre sud de localitate, între șosea și terenurile șerghișenilor se află Cosmoneasa, o întindere
de teren deviată de apa cu același nume, care provine de la numele de Cosma (prob abil
Cosma cel Mic al cărei urmașă Cosmoneasa a moștenit aceste moșii) nume frecvent în
localitatea Șerghiș.
Pe aceste terenuri se află două pâlcuri de păduri, a Pendii și Brelii, o fântână cu ghizd și
câteva izvoare în locul zis La Livadă.
Pe lângă șoseau a Tilecus -Vârciorog existau mai mulți tumuli (movile) de pământ denumite
holomburi, probabil semne de hotar sau puncte de triangulație .
3.2 Onomastica localității Tilecuș
Onomastica localității Tilecuș se înscrie în aceea a tuturor localităților a șezate în zona
depresionară Vad -Borod -Tileagd.
a) Numele de botez acordat noului născut, cel mai frecvent în registrul stării civile, apare
numele tatălui, al mamei, sau al altor rude apropiate, în scopul păstrării acestuia în familie. O
mare parte a credi ncioșilor ortodocși acordă numele de botez după cel al sfinților existenți în
calendarul cultului și Zâna nașterii copilului, există de asemenea o tendință a credincioșilor
penticostali de a acorda nume biblice. Cele mai frecvente nume de botez sunt: Ioan, Maria,
Floarea, Nicolae, Petru, Vasile, Mihai, Iosif, Gheorghe, Cornelia etc.
Unele prenume au un caracter popular și arhaic al onomasticii precum: Crăciun, Rusalim
Pașcu, Barbura, azi mai puține ca număr.
Unele prenume se formează prin derivarea cu sufix e, cea mai mare parte a sufixelor au o
valoare diminutivă, alintătoare: Ionel, Anița, Florin, Mituța etc. Alte prenume noi au provenit

32 din altele prin trunchiere: Neli de la Cornelia, dar și diminutivul acesteia Cornița sau de la
Marie -Mărioara.
Unele nume de botez latine au fost date ca replică a oficialităților austro -ungare, care
urmăreau să maghiarizeze numele românești, astfel în a doua jumătate a secolului al XIX -lea
apar nume ca: Aurel, Marius, Octavian, Ovidiu, Cornelia, Iuliana etc.
Se întâlnesc nu me de origine cultă, inspirate din istorie, literatură și arte plastice: Doina,
Viorel, Dana, Sorin etc. Apelative românești care preiau …din domeniul florei și faunei și alte
domenii ale naturii: Violeta, Viorica, Bujor, Camelia.
În ultimul rând s -a obs ervat o tendință de modernizare a sistemului oficial de denominație la
sat prin apariția prenumelor duble. Hipocoristicele provin de la formele de bază ale
prenumelor din care se păstrează prima parte, o vocală sau numai o vocală, un sufix sau doua,
se păs trează astfel ca bază o silabă la care se adaugă sufixul. De exemplu, la prenumele
Maria se obține hipocarsticul Mari. Ele se mai formează și prin comprimarea începutului sau
a începutului și sfârșitului, de exemplu: Anița -Nuța, Augustin -Gusti, Cornelia -Neli, Iosif –
Sive, Georgeta -Geta, Dumitru -Mitru. Majoritatea hipocarsticelor sunt folosite ca dezmierdări
în pronunțarea numelui de botez.
b) Numele de familie pe teritoriul localității Tilecuș a fost impus la sfârșitul secolului
al XVIII -lea, pe baza unui a ct emis de împăratul Iosif al II -lea, ca urmare a creșterii
numărului populației, necesar identificării cât mai precise a persoanelor și scopul perceperii
taxelor și impozitelor către stăpânire.
Primii care au adoptat numele de familie ca element ereditar au fost nobilii, apoi burghezii și
țăranii. Numele de familie se perpetuează pe linie bărbătească și este transmis soției și
copiilor, în caz de tată necunoscut copilul poartă numele mamei. În caz de adopție copilul va
purta numele familiei adoptive.
În ur ma cercetării documentele vechi de arhivă, registrul nou -născuților și decedaților,
rezultă că cele mai vechi și numeroase nume de familie din Tilecuș sunt: Marc, Baciu,
Indrieș, Meșter, Simuț, Iancu, Negruț, Chirilă, Gherghel, Meza, Fodor, Pendea, Perțe, Danșa,
Ardelean, precum și nume mai noi ca: Popa, Filip, Rus, Hadade, Vușca, Haita, Bara, Tănase,
Chiș, Țiburca, Borma, Manea, Matei, Stoica, Pop, Brândaș, Dărăban, Popuțe, Panc, Albu,
Munteanu, Breje, Ursuța, Balaj, Ciobanu, Farcaș, Elchin, Secara, Bogdan , etc.

33 Originea numelor de familie este foarte diferită și diversă astfel: de la nume de persoane
provin: Iancu, Bogdan, Luca, Matei, Indrieș (de la Andrei -numele „Andrei” derivă din
grecescul „Andreas” care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”), Gherghel de la Gheorghe, Florea
(de la Florian), Marian, Pantea; de la porecle: Negruț, Albu, Bârțan, Negru, Țiburcă, Farcaș
(Lup), Sur; de la ocupația sau funcția individului: Baciu, Popa, Meșter, Faur, Ciobanu,
Popuțe; de la străini: Hadadi, Elchin, Poleac, Rus, Chiș; de la diferite plante: Brândaș, Secara;
când nume de botez devine nume de familie: Vlad, Luca, Florea, Marian; nume cu o
etimologie greu de descifrat: Simuț, Manc, Danșa, Chirilă, Perțe, Pendea, Fodor etc.
c) Poreclele și supranumele sunt părți integrante ale numelui popular care au la bază un
succes sau un defect al respectivei persoane.
Poreclele date indivizilor se consideră de către unii a fi jignitoare pentru cei care le poartă, de
aceea în satele din Valea Crișului Repede, locuitorii le consideră nume puse de acasă,
cuvântul „poreclă” fiind sinonim cu cel de „ocară”.
Supranumele au fost la început porecle, acum nu mai devin jignitoare pentru cei porecliți și
pe care oamenii nu se sfiesc să le pronunțe.
Poreclele devin supranume atunci când își pierd ca racterul ironic și când cei în cauză preferă
și acceptă acest supranume.
Poreclele și supranumele sunt întrebuințate numai între cetățenii cu relații apropiate.
Poreclele și supranumele ajută la identificarea mai ușor a unui individ dintr -o mulțime de
nume și prenume identice precum Baciu și Indrieș în cazul localității Tilecuș.
Ele sunt o nouă botezare a indivizilor fără preot sau pastor, ajută la reîmprospătarea
sistemului de denominație populară potrivit necesităților locale. Poreclele fac aluzie la un
defect personal, familiar sau la condiția socială a celui vizat, de exemplu:
 Porecle și supranume date după diferite defecte sau aspecte personale: Alba, Blondul,
Grasu, Slabu, Șchiopu, Surdu, Strâmbu, Neagra, Dărăbuț.
 Porecle și supranume date după particu laritățile psihice: M ândra, Inteligentu, Iubirea,
Deșteptu.
 De la diferite ocupații: Birăul, Diacul (Sfătul), Popa Pocăiților, Moraru, Brigadiru,
Crâșmaru, Pălincașu, Croitoru, Pescaru, Dascălu, Gestionaru, Majoru, Ciosu, Dobașu,
Hididușu, Poștășița, Direc toru, Contabilu.

34  Porecle și supranume care provin de la diferite întâmplări sau obiceiuri ale indivizilor:
Bețivu, Borfașu, Tăutu, Oașea,…
 Supranume provenite de la prenume sau hipocarstice: Buțiu, Fanea, Laie, Mitra,
Oașca, Sivicu, Dica, Toadea, Cula, O vi, Nuța, Nița, Pluța, Ița, Uța, Fița, Tița, Vela,
Leisa, Leisu, Ciucu, Ciuca, Ica etc
 Porecle și supranume care se referă la diferite credințe: Pocăitu, Penticostalu, Păgânu.
 Porecle colective: Zgămborești, Hebrești, Băcești, Dărăbonțești, Dunghești, Pend ești,
Huschirești, Căuacești.
 Porecle și supranume care provin de la nume de locuri: Lugășanu, Moroșanu,
Borșanu, Hotăranul, Sălăjanul, Vălemăreanul.
Poreclele existente se moștenesc de obicei în familie de fiul cel mai mare, deși când se
vorbește despre t oți membrii familiei respective se întrebuințează o formă colectivă a
poreclei. Colaboratorul nostru Baciu Iosif a exemplificat un număr modest de persoane si
familii cu prenume și porecle.
 Indrieș Crăciun – Ciucu
 Baciu Gheorghe – Crâșmaru
 Baciu Gheorghe – Praju
 Baciu Iosif – Chive
 Bârțan Cornel – A Tociului
 Baciu Pavel – Pele
 Indrieș Petru – Spletea
 Indrieș Ioan – Oașca Culașului
 Meza Constantin – Drițu
 Hadadi Eugen – a Căoaciului
 Iancu Iosif – a Dărăbuț
 Simuț Traian – Majoru
 Simuț Ioan – Morcovu
 Indrieș P etru – a Țirinicului
 Perțe Petru – Tondor
 Indrieș Petru -Zoniat

35  Gherghel Teodor – a Brilii
 Urs Romulus – a Bronchii
 Baciu Traian – Moraru
 Fodor Petru – Sfătu
 Apostolache Doru – Bucureșteanu
 Chiș Teodor – Barșanul
 Chirilă Dumitru – Hotăranu
 Morar Florian – Lugășanul
 Baciu Ioan – Birăul
 Hadadi Ioan -Oașa
 Baciu Crăciun – Mecu
 Fodor Dumitru – A Tomoai
 Baciu Nicolae – A Bângului
 Chirilă Cornel – Inteligentu
 Baciu Florian – Heringu
 Iancu Ilie – Pescaru
 Perțe Pavel – a Horjului
 Indrieș Iosif – Sivicu
 Țiburca Pavel – Niocul
 Perțe Nicolae – Chimpu
 Haita Nicolae – Căoaciu
 Chirilă Ioan – Dixon
 Lala Petru – Wagner
 Indrieș Nicolae – Culiș
 Baciu Nicolae – Ceaușescu
 Fodor Traian – Bondar
 Elchin Ioan – Rusu
 Alpărean Teodor – Tereciu
 Chiș Gheorghe, a Hepului
 Baciu Dumitru – Meciu

36  Simuț Cornel – Sasa
 Malița Petru – Dupu
 Chirilă Teodor – Deu
 Indrieș Ioan – Gestionaru
 Negruț Dumitru – Dascălu etc
Nașii poreclelor provin din rândul comunității unde individul își petrece o parte a vieții,
familie, școală, armată, facultate, locul de muncă sau alte sectoare de activitate. Numărul
poreclelor din Tilecuș este destul de mare mai ales în rândul bărbaților care, majoritatea,
au câte o poreclă.
d) Sistemul popular de denominație a apărut înaintea celui oficial, scopul fiind acela de a
diferenția, individualiza și identifica. El se schimbă de la o dată la alta, excepție fiind
numele de botez deoarece el rămâne neschimbat toată viața, pe când celelalte elemente
ale formulei de denominație se schimbă, înlocuindu -se în funcție de anumiți facto ri.
Individualizarea persoanelor în sistemul popular se face prin stabilirea corelației cu
numele individului din punct de vedere al înrudirii și prin folosirea calificativelor și
poreclelor cu intenția ironică în funcție de defectele și năravurile celui v izat, sau de
împrejurările din viața acestuia astfel:
 Numele de botez este pus în circulație cu numele de familie: Cornelu Rusului, Florica
Iancului, Nelu lui Chirilă, Petrea Filipăscului, Culița Filipăscului, Anuța Cotiței,
Mărioara Perțului
 Numele de bot ez este pus în circulație cu porecla tatălui: Ioanea Prajului, Culica
Niocului, Ioanea Spletii, Ilea Majorului, Ioanea Dărăbuț, Pavelea Căoaciului, Teodor
a Brilii, Toderica Tăutului, Mitra Sfătului etc.
De multe ori pentru o mai mare precizare, se foloses c concomitent și numele de
familie al tatălui, porecla ta tălui, descendența tatălui, num ele ambilor părinți sau numele de
botez al mamei, sau numele de botez pus în legătură cu diferite toponime: Ovi Sivii Dărăbuț,
Marina Iusi Căoaciului, Cornelu Cornii St răuț, Ovi Petrii Miculii, Sivea Sivii Miculii,
Cornelu Ioanii Ghiurchii Prajului, Ioane Ioanii Dărăbuț, Costica Petrii Dungoai, Ilea
Gheorghiei Mitrii Sfătului.

37 Pentru a argumenta din punct de vedere onomastic sau antroponimic că majoritatea numelor
din Ti lecuș provin din diferite zone caracteristice ale Transilvaniei, redate de către acad.
Ștefan Pascu în „Voievodatul Transilvaniei vol. I10.
Din comitatul Cluj: Manea, Gherghel, Florea, Filip, feminine: Margareta, Ana Elisabeta,
Veronica, Iuliana Cristina et c.
Din Hunedoara: Filip, Ioan, Indrieș, Stan, Vlad, Oprea, Dicu, Duma, Muntean, Dănilă, Bodea,
Ștef, Iancu; nume feminine: Ileană, Cristina, Eleonora etc.
Din fostele districte românești: Amlaș, Făgăraș, Năsăud: Stoica, Vlad, Borza, Jurcă, Chirilă,
Balaj; feminine: Marta, Stela, Anca etc.
Din Maramureș: Stan, Vlad Bogdan, Crăciun, Glica, Stoica, Călin, Coman; feminine:
Veronica, Ana, Elena, Margareta.
Din Partium: Baciu, Bogdan, Dan, Damian, Pașca, Meza, Malița, Ardelean; feminine: Ana,
Sofia, Petronela, Ev a, Iuliana, Lucia etc.
Din zona Zarandului Arad: Iancu, Valentin, Oprea, Dragoș.
Din Banat: Fărcaș, Ioan, Baciu, Teodor, Ban, , Musca, Vlad, Stan; feminine: Ana, Maria,
Angela, Iulia, Anuța, Roza, Floare etc.
Din Turda: Vlad, Vancea; feminin: Simona, Otili a, Lucia, Cătălina, Veronica.
Sunt prezente nume traco -daco -romane alături de cele ale martirilor creștini trecuți în
rândul sfinților, de exemplu: Faur, Crăciun, Indrea, (Indrieș). Din conviețuirea cu slavii au
împrumutat numeroase nume: Vlad, Bogdan, Sta n, Radu. Din conviețuire cu pecenegii șu
cumanii: Coman.
3.3 Graiul locuitorilor din Tilecuș
Întorcând filele istoriei cu aproape 2000 de ani în urmă, vom constata că daco -geții își
însușesc latina vulgară, transformând -o în funcție de trăsăturile specific e limbii lor.
Poporul și limba română s -au format în urma romanizării spațiului daco -moesian, la
nord și la sud de Dunăre, în spațiul romanității răsăritene, care include și vechea Dacie, având
suport și coloană vertebrală arcul Carpatic.
Limba și poporul român s -au format după anul 106, timp de câteva veacuri, mai precis în
secolele VII -VIII conform datelor de ordin lingvistic și istoric.

10 Ștefan Pascu în „Voievodatul Transilvaniei v ol. I, Editra Dacia,Clju -Napoca ,469

38 Românii sunt menționați în izvoarele medievale timpurii sub denumirea de vlahi, valahi,
valohi, blachi, variante ale te rmenului cu care limbile germanice îi desemnau pe romanici.
Sunt menționați în secolul VII într -o lucrare a împăratului Mauricius, Strategikom, o
cronică turcă îi menționează în secolul IX, precum și împăratul bizantin Constantin
Profirogenetul. Secolul X face distincția între romei, populație bizantină și români, populație
din imperiu.
Născută odată cu poporul român care o vorbește, limba română este fundamental romanică
cu influențe tracice și slave. Limba română a moștenit totodată și sistemul morfologic al
limbii latine populare, cele trei declinări, genurile gramaticale, adjectivele cu gradele de
comparație, articolul cu pronumele, numeralul de la 1 la 10, conjuncțiile, adverbele,
prepozițiile, conjuncțiile cu puține excepții sunt de origine latină.
Sintaxa menține caracteristicile latinei populare. Fondul principal de cuvinte, peste
60% sunt de origine latină, 20% de origine slavă și alte 20% de alte origini.
Locuitorii Tilecușului, aproape în proporție de 100% sunt vorbitori de limbă română, cu
anumite particularități caracteristice graiului din satele cursului mijlociu al Crișului Repede,
care constituie o autentică unitate lingvistică. În ceea ce privește caracterul arhaic al graiului,
putem să menționăm păstrarea unor cuvinte cu aspect fonetic mai ap roape de etimonul latin:
beșică -bășică, crăp -crep, precum și unele fonetisme frecvente în textele vechi din secolul al
XVII -lea: ridică -ardică, biserică -beserică. În multe cazuri vocale „e” e precedată de consoana
„p”, se pronunță ă, pe -pă, vocala „i” prec edată de consoanele s,z,t, se pronunță „î” , de
exemplu: zic -zâc, sită -âstă, țin -țân etc. În locul diftongului ea se pronunță „e” deschis, de
exemplu: Florea -Flore.
Datorită ocupației străine amintite în capitolele precedente, în vocabularul limbii
române s-au strecurat numeroase cuvinte de origine maghiară sau germană, care apar
frecvent sub formă de regionalisme:
Căruță -cocie
Cratiță -laboș
Plăcintă -langalău
A certa -a hibăzâ
Stomac -bendeu
Cearșaf -lipideu

39 Mistreț -tocorman
Pășune -legheleu
A vorbi -a băsădi
Ciubăr-deje
Găleată -videre
Bolnav -beteag
Porumb -tenchi, mălai
Clopoțel -țângălău
Zahăr -țucur
Hârtie -pipareș
Ziar-ușag
Plângere -ponoslu
Ou prățit -ratotă
Brânză de vacă -scoacă
Pâlnie -tolcer
Coș-soatior
Dop-stupuș
Presă -șitău
Albie -tăcăneauă
Vorbi -vorovi
Mamă vi tregă -măștihoaie
Mortar -maltără
Buzunar -jeb
A castra -a hereli, a jugăni
Rinichi -rărunți
Floarea soarelui -ierboaică
unde-inghe
Sticlă -iagă
Noroi -tină (chină)
Merge -mere
Îndemnat -adituit

40 Petrol -fotoghin
Porc mistreț -gligan
Promis -făgădit
Șopron pentru fân -sii
Înșelat -celuit
Bucată -dărab
Scândură -doască
Sobă de gătit -candalău
Amețit -buiguit
Nebun -bolond
Vagabond -ciovargău
A vorbi fără rost -a broscorodi
Destul -bugăt
Leagăn -lulceu
A porni -arădi etc
Cu toate acestea influența limbii române literare se face tot ma i simțită în general la
tânăra generație. Pe de altă parte se observă o accentuată pătrundere în limbă a neologismelor,
în special cele provenite din limba engleză ca: okey, weekend, disco etc., precum și anumite
jargoane folosite de cei de la periferia so cietății ca și: mișto, haleală, pirandă, etc.
Frecvent în limba română vorbită în localitate își fac apariția numeroase pleonasme,
considerate în Dicționarul explicativ al lb. române ca o „eroare de exprimare”, constând în
folosirea alăturată a unor cuvint e, construcții, propoziții etc cu același înțeles, adică folosirea
inutilă a aceluiași cuvânt de două sau de mai multe ori, de exemplu: ani de zile, am văzut cu
ochii mei, babă bătrână, ninge afară, coasociat, autobiografie proprie, a continua mai departe,
a dăinui permanent, mare dezastru, exemplu pilduitor, mare geniu etc.
3.4 Obiceiuri populare
Există un proverb românesc că "apa trece pietrele rămân" , așa au trecut peste românii
din Tilecuș ocupațiile maghiară, turcească, si austriacă ei, oamenii, au r ămas cu obiceiurile
lor, necazurile bucuriile vieții de zi cu zi. Ei și -au păstrat cu sfințenie obiceiurile și tradițiile
sărbătorile religioase și limba. În zi de sărbătoare, înafara posturilor după ieșirea din biserică,
oamenii se adunau în centrul satul ui unde se organizau hore țărănești cărora le spuneau

41 hidede , după numele instrumentului principal care era vioara. La horă venea îndeosebi
tineretul fete și băieți în splendide costume populare dar și persoane căsătorite, persoanele cu
o vârstă înaintată și copii aveau rolul de spectatori.
De obicei taraful de hidedușuri erau alcătuite dintr -un muzicant cu vioară secondat de
un toboșar cu toba căreia i se mai spunea dobaș. Aceștia cântau pe un loc mai înalt sau
cocoțați pe lavițe sau scaune să poată fi auz iți mai bine de dănțauși.
Femeile erau îmbrăcate în poale din pânza cu cipcă, zadie înflorată, spaiecel frumos
ornamentat pe mâneci cu motive florale, un labreu cu flori. Fetele pe cap purtau baticuri
înflorate de culori mai vii de sub care se revărsa păru l împletit în două codițe cu panglică,
femeile măritate purtau baticuri(cârpe) de culoare mai închisă până la negru cu flori pe
margine, părul prins sub batic într -un coc denumit conci prin care era trecut un bețișor
transversal denumit haitau. La început atât femeile cât și bărbații purtau opinci cu ciorapi din
lâna sau obiele albe, apoi au apărut pantofii și sandalele denumite jumătăți ca în anotimpul
friguros să se poarte cizme și sumane albe sau gri frumos ornamentate.
Portul bărbaților era alcătuit var a din ismene albe largi din pânză și brăcinar, din cipcă
sau fără, cămașă din pânza cu punte sau și pieptar ornamentat în relief, ornată cu bumbi albi,
albaștri sau negri purtată peste ismene. Peste cămașă se purta o vestă denumită labreu de
culoare neagră descheiat cu buzunărașe laterale, pe cap vara se purta pălărie de paie sau un
clop negru care de obicei avea la panglică o pană de păun sau o floare. În picioare de obicei
din vechime se purtau opinci din piele de bou si porc, mai apoi din cauciuc, odată cu trecerea
timpului fiind înlocuite cu bocanci sau pantofi. La horă se purtau cizme cu tureac țeapăn
lustruite oglindă peste care se băteau cu palmele în timpul dansului. Iarna bărbaț ii purtau
sumane albe sau sure , înflorate pe la tivituri cu roșu, negru sau verde, cu timpul acestea au
devenit tot mai scurte. Cei mai în vârstă purtau o haină albastră tot din lâna fără guler cu
bumbi negri denumită buică. Pe timp friguros nu se purta ismene ci pantaloni de lâna
denumiți cioareci, în zilele de sărbătoare pan taloni cu prici lateral sau pricioși de culoare
neagră.
Copii de până la 6 -7 ani purtau cămăși lungi din pânză albă .Femeile bătrâne (babele)
se îmbrăcau în negru, bătrânii purtau un toiag cu măciucă sau îndoit la capăt frumos
ornamentat cu diferite crestă turi pe acesta se obișnuia să se cresteze cu un cuțit numărul
animalelor (oile). Vechii locuitori mai vârstnici purtau mustăți și plete, capul fiind protejat pe

42 timp friguros de cuș me din piele de miel. Cei care păzeau iarna animalele în câmp sau se
deplas au cu căruțele la drum lung foloseau bitușa din piele de oaie.
La sărbătorile de iarnă se practicau obiceiurile colindatului de către copii dar și de
către adulți. În seara de Crăciun colindătorii formați d in cete de copii umblau cu viflaemul și
steaua iar la Anul Nou cu sorcova si plugușorul. După ce terminau de colindat gazda dădea
copiilor colaci, nuci și fructe, mai târziu recompensa se făcea cu bani. Cei mai în vârstă
formau un grup de colindători însoțiți de o mască confecționată din piele de iepure ș i coarne
de căprior, capul fiind susținut de un băț, maxilarul inferior al caprei era prevăzut cu o sfoară
și servea la punerea în mișcare a acestuia si care scotea niște sunete sau clămpănituri. De la
cap în jos acest soi de capră avea un fel de rochie ro șie sub care stătea cel care purta și juca
masca, aceasta se numea turcă sau capră. Obligatoriu era ca la auzul unei împușcături capra
sa moară, adică cel care o purta se trântea la orizontală acolo unde se afla. Turcașii erau
însoțiți de muzicanți, după t erminarea colindului începea muzica și dansul, fetele tinere si
nevestele dansau cu turcașii. Și turcașii erau la sfâ rșit recompensați cu băutura si bani.
La sărbătorile Crăciunului, timp de trei zile seara se organiza de către gazdă
colindătorilor petrece re la o casă, mai târziu la casa satului ( cămin ) cu muzicanți unde
participau fetele, flăcăii și tinerii căsătoriți se aduceau de către aceștia băutura care era
consumată de bărbați. O petrecere asemănătoare se organiza la Anul Nou la care participau
mai mulți oameni căsătoriți, se numea vergel ș i dura o noapte întreagă .
La Boboteaza se practica un obicei care a dăinuit pană în zilele noastre , umblatul cu
Crucea sau Iordanul . Preotul însoțit de cântăreți (diac si copii ) umblau prin sat cu Crucea, se
cânta " În Iordan botezându -te Tu Doamne ", după care urma stropirea de către preot cu
ajutorul unui buchet de busuioc înmuiat în aghiasmă a interioarelor caselor si grajdurilor.
În timpul iernii fetele si femeile se adunau la o casă în Habă unde executau luc rări de
mână: torsul cu furca manuală sau mecanică (cu pedală), confecționarea dantelei denumită
cipcă, confecționarea de pulovere și ciorapi cu acele și alte cusături. La ace astă șezătoare se
adunau și flăcăii care aveau sau voiau să -și facă o iubită, aic i se cânta și se organiza diferite
jocuri ca: fântânica, tulai birău, bâza. De multe ori în habă se angaja câte un muzicant cu
vioara , din când în când cei participanți dansau cate un danț. Obiceiul de a se d istra exista cu
ocazia nunților , botezurilor ca re aveau loc în cursul anului după anumite reguli bine stabilite.

43 Claca se organiza atunci când un sătean își construia o casă sau poiată, sau cu ocazia
muncilor agricole. Aceasta era un fel de muncă voluntară cu scopul de a ajuta pe cel în cauza
unde se s ervea mâncare si băutură adeseori claca se termina cu muzică și dans.
Alte obiceiuri la tilecușeni:
Tăiatul porcului care se numea diznotor după un cuvânt unguresc (petrecerea
porcului). Se organiza înainte de sărbătorile Crăciunului, cu acesta ocazie, din timp era
angajat un hentes (măcelar) care se prezenta cu noaptea -n cap pentru a înjunghia porcul,
acesta era ținut de 3 -4 vecini, după această operație se servea câteva pahare de pălincă sau
vin după preferința fiecăruia, așa că după câteva tineri de porc oamenii se amețeau de -a
binelea. Porcul era pârjolit cu paie, tranșat și slănina pusă la murat. Seara după terminarea
cârnaților și caldaboților se organizau cu vecinii, prietenii și unele neamuri mici petreceri
numite cina porcului sau diznotor unde se s erveau mâncare și băuturi.
Tăiatul mielului la Paști în loc de porc se obișnuia tăierea unui miel, cei mai săraci se
mulțumeau cu o gâscă, curcă ori găină. Tot la paști se practica vopsirea și încondeierea
ouălor cu diferite motive florale sau zoomorfe.
Făcutul pălincii era un obicei care se practica de obicei toamna după însămânțări sau
iarna când borhotul era bine fermentat. Vara se adunau prunele care se puneau la fermentat în
vase de lemn denumite caduri, după fermentare fructele se transformau în borho t care la
suprafață prindea o pojghită denumită comănac, când acesta se lăsa (se spărgea) borhotul
trebuia neapărat dus la pălincărie și fiert, în caz contrar acesta își pierdea tăria și țuica ieșea
slabă. Borhotul se transporta la pălincărie cu o saca den umită loait, aceasta se încărca cu
gălețile printr -un orificiu din partea superioară. Producerea țuicii se realiza în două faze
principale, în prima fază se obținea vodca cu o tărie de până la 20 -24 grade, ea se obținea
prin fierberea borhotului într -un ca zan de 300 -350 kg, apoi se trecea la cea de a doua fază
fierberea vodcii în alt cazan de unde se obținea țuica cu o tă rie de 50 -52 grade, la început
curgea arama, un fel de spirt de peste 80 grade din care se oprea circa un litru pentru
dezinfecție și frec ție. Deținătorii de cazane erau cei mai înstăriți ca preotul Vasile Chirila,
Baciu Iosif (Străuț), Baciu Petru, aceștia produceau pentru nevoile proprii și pentru alții în
schimbul unui uium ( cotă parte ). Mai târziu fabricarea alcoolului și țigărilor au devenit
monopol de stat, de aceea producătorii trebuiau să dea statului o cota parte. Surplusul de

44 țuică era vândut la cârciumarii evrei, o parte se consuma în familie sau cu ocazia unor
evenimente ( sărbători, nunți, botezuri, clăci ).
Pusul verzei la mur at este un obicei care se pierde în negura timpului păstrat până în
zilele noastre. Toamna prin lunile octombrie -noiembrie după recoltare varza (curechiul) era
sortat, căpățânile frumoase erau curățate și puse la o parte, restul se jeluia (mărunțea) cu
ajutorul unei ghilotine denumită jilău din care rezulta un fel de tocătura măruntă. Curechiul
se așeza pe rânduri într -un ciubăr de lemn denumit deje care avea două d oage prelungite
găurite (torti ). Operația se derula prin așezarea unui strat de tocătură pest e care un rând de
căpățâni și tot așa până se umplea dejea. Ca în deje să intre cât mai mult curechiu acesta era
bătucit și îndesat cu picioarele de către un adolescent. După această operație varza era strânsă,
presată cu un dispozitiv fixat în găurile tor ților sau prin așezarea pe un capac din lemn a unui
bolovan de râu. În timpul operației se adăuga hrean, tufe de mărar, cimbru, dafin, mere gutâi
și sare peste care apoi în final se turna apă din care rezulta moarea, ea se consuma (bea) în
stare proaspătă mai ales de către cei mahmuri în urma consumului excesiv de alcool.
Chemarea copiilor la curastră se practica atunci când făta vaca, laptele prin fierbere
se transformă în curastră, gazda chema copii de pe uliță la o porție de curastră, aceștia la
sfârșit mulțumeau rostind cuvintele: "Doamne sporește -i laptele"
Preparatul colivei se făcea cu ocazia sărbătorii Sf. Teodor ( Sântoader) prin fierberea
grâului care era îndulcit cu miere de albine sau zahăr, mai târziu unii așezau pe farfurii
bomboane.
Descântatu l de deochi . Obiceiul de a descânta de deochi se pierde ca vechime în
negura vremurilor. Când o persoană avea stări de proasta dispoziție, dureri de cap, amețeli
sau i se făcea rău ca din senin era chemată o babă pentru a -i descânta de deochi. O persoană
era considerată deocheata atunci când o altă persoană o admira, se mira pe ea sau o sorbea
din ochii fără să zică "pftiu, nu te -ai deochea" adică după ce scuipa ușor să rostească aceste
cuvinte "nu te -ai deochea". Persoana care deochea putea fi o femeie sau un bărbat de diferite
vârste. Baba chemata sa descânte de deochi lua apă într -o cană se așeza pe un scăunel în fața
sobei și începea descântatul luând din când în când cu ajutorul unui cuțit câte un jăratec pe
care-l introducea în cană cu apă. Descântatul consta în anumite cuvinte pe care baba le adresa
persoanei care a săvârșit deochiul (bărbat sau femeie), cuvinte care incriminau fapta. Alte
cuvinte erau adresate persoanei deocheate și aveau drept scop alungarea deochiului și

45 spiritelor rele. Între timp baba făcea diferite mătanii scuipând în dreapta sau în stânga, dacă
jăratecul din cană se lăsa la fund însemna că persoana era deocheată, în acest caz
descântătoarea muia trei degete în apă, uda fruntea și obrajii pacientului în formă de cruce
apoi i se dă dea sa bea apă din cană.
De cele mai multe ori se întâmpla minunea, pacientul după ce consuma apa de pe
tăciunii stinși își revenea imediat. Când o persoana vizita o familiei unde erau copii mici avea
obligația sa -i scuipe ușor cu urarea "nu te -ai deochea" , la plecare daca era un copil în leagăn
trebuia să lase un semn de pe haine ca să nu -i fure somnul. Obiceiul de a scuipa de deochi se
făcea și în cazul unor pui de animale ( vitei, miei, etc).
Moșitul , consta în acordarea asistenței femeilor care nășteau, cu aceasta se
îndeletnicea moașa satului. Aceasta meserie se moștenea de obicei de la mamă la fiica
deoarece în vechime la sate nu existau doctori sau alt personal medical. Moașa care
îndeplinea această funcție era o femeie în vârstă, bună cunoscătoare a metodelor care aveau
menirea să ușureze aducerea pe lume a fătului, dând indicații cu privire la îngrijirea acestuia.
De reținut este faptul că in fiecare familie se nășteau în medie intre cinci și zece copii și rare
erau cazurile de deces al mamei sau cop ilului la naștere. Ultima moașă cunoscută în sat
Tilecuș a fost Ileana Mitrii Alboai.
3.5 Oameni si faptele lor
Rolul principal î n propășirea și dezvoltarea localității l -au avut cei împământeniți pe
aceste frumoase meleaguri, oameni harnic i, buni gospodar i care la bine și la ră u au pus
umărul pentru a ridica localitatea la rang de frunte î n rândul satelor din valea Crișului Rep ede.
Nu putem nominaliza rolul ș i aportul celor proveniți din rândul tilecușenilor pe care va lurile
vieții i -au purtat î n locuri ma i apropiate sau mai îndepărtate de concetățenii lor, neuitând
niciodată de locurile natale, întorcând u-și de multe ori pașii spre satul natal î n care au crescut
devenind oameni de seamă ai societății românești.
Mulți dintre cei care s -au stabilit î n alte p ărți, ajungând oameni de seamă ai poporului
român, nu ș i-au uitat obârșiile, atunci când a fost cazul ajutând u-și confrații, aducând cinste
și faima satului prin acțiunile lor.
În cele ce urmează o sa redă m aspecte din viața și activitatea unor fii ai satu lui car e s-
au afirmat pe scena istorică a localității unde au prins rădăcini trainice, sau pe alte meleaguri
românești. Vom prezenta activitatea unor personalități provenite din rândul celor plecați și

46 urmași ai acestora, ale căror acțiuni și fapte au cont ribuit la cunoașterea satului Tilecuș. În
această lucrare nu pot fi cuprinse toate personalitățile Tilecuș ului, domnul Traian Indrieș,
autorul unei monografii a realizat o adevărat ă contabilizare a tuturor ace stor fii ai satului ,
grupându-i pe genera ții in func ție de anul nasterii astfel putem exemplifica11:
a) genera ția 1917 -1930 ( 16 intelectuali
b) genera ția 1930 -1940 ( 61 intelectuali
c) genera ția 1940 -1950 ( 20 intelectuali
d) genera ția 1951 -1960 ( 20 intelectuali)
e) genera ția 1961 -1970 (17 intelect uali)
f) genera ția 1971 -1980 ( 9 intelectuali )
g) genera ția 1981 -1990 (11 intelectuali )
h) genera ția 1990 -2000 ( 14 intelectuali)
i) genera ția 2001 -2010) a c ărui contabilizare pot sa spun am f ăcut-o personal
activ ând din 1999 p ână azi ca profesor de ist orie la Tilecuș, are 19 absolven ții cu
studii superioare, din p ăcate marea majoritate nu activeaz ă în domeniile pe care le -au
aprofundat.
Vom prezen ta activitatea unor personalită ți provenite din rândul celor pleca ți și urmași
ai acestora, ale c ăror ac țiuni și fapte au contribuit la cunoașterea satului Tilecuș.
Academic ianul și diplomatul Mircea Malița – a văzut lumina zilei la Oradea, î n data de
20 februarie 192 7, în familia avocatului Pavel Mali ța, din localitatea S ăcadat și Veturia fica
preotul ui Vasile Chiril ă din Tilecu ș. A urmat cursurile școlii primare î n orasul Oradea, cele
liceale la vestitele licee "Gheorghe Laz ăr" din Bucureș ti, "Emanuel Gojdu" din Oradea și
"Samuil Vulcan" din Beiuș . Intre 1945 -1946 urmeaz ă cursurile Facult ății de Stiin țe, sectia
matematic ă și Facultatea de Filozofie din Bucure ști, dup ă absolvirea acestora ajunge
preparator apoi asistent la Universitatea Bucure ști.
Urcă pe rând treptele carierei universitare astfe l în 1951 lector, 1961 conferen țiar și în
1972 profesor un iversitar, titular al cursului: Modele matematice în științele sociale. A av ut o
fructuas ă activitate științifică și diplomatic ă astfel între 1950 -1956 a fos t directorul academiei
române, între 1956 -1961 consilier la Misiunea Pe rmanent ă a Rom âniei pe l ângă Națiunile
Unite, New York, între 1962 -1970 Ministru adjunct al Afacerilor Externe, între 1970 -1972

11Traian Indries – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea,2002 , p.219 -222

47 Ministru al Învățământului. Intre 1982 -1984 a fost ambas ador în SUA, unde a avut realiz ări
remarcabile, fiind apoi eliminat din viata politic ă, din diploma ție și din toate func țiile. Se
afirm ă din n ou dup ă evenimentele din 1989 de ținând un num ăr impresionat de func ții:
presedinte al Comisiei pentru studiul viitorului a Academiei roman e; presedinte fondator al
Funda ției Universitare a M ării Negre; Dr. Honori s Causa a mai multor universit ăți printre
care și cea din O radea . Amintim c âteva din c ărțile și publica țiile științifice: Pagini din
trecutul diploma ției rom ânești(196 6); Diploma ția. Școli și institu ții(1970); Mode le
matematice în sistemul educa țional (1973 ); etc. Pentru meritele deosebite și incon testabile în
anul 1991 devine membru al Academiei Rom âne apoi membru al Acad emiei Mondiale de
Arte și Științe, membru al Clubului de la Roma. In anul 2001 i se confer ă Premiul de Știința
al UNESCO.
Locuitorii satul ui Tilecuș poart ă un deosebit respect domnului academician Mircea
Mali ța, ai c ărui p ărinți își dorm somnul de veci î n curt ea bisericii ortodoxe, unde a p ăstorit
multi an i neuitatul preot Vasile Chiril ă.
Prof. universitar dr. Aurel Me șter- s-a născut la 11 februarie 1931 în localitatea
Tilecuș , jud. Bihor. In 1958 a absolvit Facultatea de matematic ă –fiziăc , sec ția Fizica a
Universit ății din București. Dup ă absolvire a fost încadrat ca preparator și ulterior ca asistent
la Catedra de Fizic ă Atomic ă și Nucle ară. In 1966 a sus ținut teza de doctorat in specialitatea
Spectroscopie Nuclear ă la Facultatea de Fizic ă a Universita ții Jdanov din Sankt – Petersburg.
Ulterior și -a desf ășurat activitatea didactic ă și de cercetare în cadrul catedrei amintite anterior,
în domeniul fizicii reactorilor nucleari și fizicii iradierii substan ței. A scris un num ăr
impresionant de lucr ări. Cursurile concepute și sus ținute de prof Aurel Meșter se adresau
studentului și puneau accent pe utilizarea și pe efectele tehnoliogiilor nuclea re. Impreun ă cu
studen ții, care ulterior deveneau colaboratori, el a ini țiat și dezvoltat pentru prima oar ă în țară
studiul defectelor induse de radia țiile neutronice și gamma în componentele micro –
electronice. Acest domeniu cu o deosebit ă importan ță pentru ansamblurile experimentale
care folosesc surse intense de radia ții nucleare , pentru fizica spa țială si tehnologia militar ă.
La ora actual ă prof. Aurel Meșter nu mai este printre noi, își doarme somnul de veci în
cimitirul ortodox, prin moartea sa știin ța rom âneasc ă a suferit o grea pierdere.
Conf. Univiversitar dr. Cr ăciun Iancu – s-a născut la 15 septembrie 1939 în satul
Tilecuș din p ărinții Cr ăciun si Lucre ția. Între anii 1947 -1951, urmeaz ă cursurile Școlii

48 primare din Tilecuș, între 1951 -1954 pe cele ale Școlii Generale de 7 ani din Tileagd. În
perioada anilor 1954 -1957 urmeaz ă cursurile primului liceu din Depresiunea Vad – Borod ,
înfin țat la Vadu – Crișului. Între anii 1958 -1963, urmeaz ă cursurile Facult ății de Matematic ă,
secția matematic ă-fizică, a U niversit ății Babaeș – Boyai, Cluj -Napoca. Dupa absolvirea
facult ății intre 1963 -1967 func ționeaz ă ca profesor de matematic ă la Liceul Vadu – Crișului.
În 1967 se transfer ă la Școala Tehnic ă de Construc ții Civile, Oradea ca profesor. În perioada
1972 -1980 ocu pa func ția de matematician ( sociolog ) la Facultatea de Sociologie la
Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca, urm ând pan ă în 1983 studii doctorale. In 1983
obține titlul de Doctor în matematic ă cu teza „ Analiza și prelucrarea datelor cu ajutorul
funcțiilor pline”. Timp de zece ani între 1980 -1990 ocup ă funcția de matematician principal
la Institutul de Matematic ă „ Tiberiu Popoviciu” din Cluj – Napoca. Între 1990 -2004 este
conferen țiar la Catedra de Ecua ții Diferen țiale, Facultatea de Matematic ă a Unive rsității
Babes – Bolyai din Cluj – Napoca, ca între 2005 -2007 s ă funcționeze Conferen țiar la
Facultatea de Management, Universitatea „ Emanuel” din Oradea. A fost membru în diferite
organiza ții știn țifice și profesionale: membru al Șocieta ții de Științe Mate matice din Rom ânia;
membru în Academia de Științe , Literatura, Arte( ASLA);
Prof. univ. dr. Cornel Iancu – doctor în știin țe medicale, stabilit în C luj, director al
clinicii nr. 3 ș i profesor unive rsitar la Facultatea de Medicin ă, fiind cunoscut ca unul di ntre
cei mai r enumiti chirurgi din Ardeal și țară. A ope rat numerși pacien ți din Tilecuș .
Traian Indrie ș-veteran de r ăzboi, nascut în 21 august 1921 î n localitatea Tilecuș, din
părinții Petru si Floarea. A urmat cursurile Școlii primar e din satul natal fi ind educat ș i
instruit 7 ani de c ătre eminentul pedagog și înv ățător Petru Chir ilă, de la care a deprins
meșteșugul scrisului ș i cititului, dragostea pentru carte ș i cultul muncii. Rasfoind regi strul
matricol al Școlii Tilecuș, r ămânem placut surprinși de rezultatele formidabile ob ținute la
învățătură de către fostul elev Indrieș Traian. Confruntat de mic cu greut ăți materiale începe
munca la frageda varst ă de 14 ani, angaj ându-se la fabrica de cherestea „ La Roche „ din
Tileagd unde se îmboln ăvește. Dup ă externarea din spital se angajeaz ă la Liceul Industrial de
băieți, Oradea ca om d e serviciu , este remarcat de c ătre cunoscutul profesor Nicolae Bondar,
directorul liceului care îl ajut ă să urmeze cursurile f ără frecven ță ale „Liceului Emanoil
Gojdu” din Oradea. Se angajeaz ă apoi la Poș ta Mare pe p ost de casier. Nu se bucur ă prea
mult de avantajele acestui serviciu deoarece la 30 august 194 0, odiosul Dictat de la Viena ia

49 spulbera t toate visele de adolescent. Va fi angajat la Ocolul Silvic Dobrești ca func ționar.
După doi ani, mai exact î n 1942 este încorporat î n cadrul Batalionulu i 11 V ânători de munte
din Beiuș unde satisface perioada de instruc ție fiind apo i admis la Școala de Administra ție și
Intenden ță Militar ă la Cen tru Școlar Militar Breaza, Jude țul Pr ahova. A participat pe frontul
de vest, unde a condus Servici ul Casierie a Regimentului 2 Roș iori, f iind distins cu medalia „
Bărbăție și credin ță” cu Spade cls I -a. Du ăp trecerea î n rezerv ă a lucrat la CFR Oradea și Cluj.
Debuteaz ă în literatur ă cu cartea autobiografic ă „Un exemplu de via ță pentru c ei născuti la
periferia societ ății” la v ârsta de 79 ani. Deș i nu are studii uni versitare, domnul Traian Indrieș
s-a dovedit un adev ărat maestru al condeiului î n redarea evenimentelor social – istorice pe
care le -a trăit. Desi plecat din satul natal din f rageda copil ărie nu a uitat nicioda tă satul natal,
oferind concet ățenilor s ăi o lucrare monografic ă a localit ății Tilecuș ș i a comunei Tileagd.

50 4. Viața spirituală și învățământul

4.1 Biserica de lemn
Locuitorii Tilecușului s -au născut creștini, ei fac parte din marele popor român
creștinat prin contractul direct cu lumea creștină, în cadrul unității asigurate de Imperiul
roman .Mai târziu procesul de creștinare a co ntinuat prin misionari, meritul cel mai mare
revenindu -i Apostolului Andrei, fratele lui Petru, care a predicat și organizat biserica în Sciția
Minor (Dobrogea de azi). Când ungurii au venit în Transilvania au găsit o populație
numeroasă românească de cr eștini, aceasta se vede lămurit din „Viața Sfântului Gerard de
Morisena”, scrisă în secolul al XI -lea, care arată că ungurii au găsit aici popor creștin, grupat
în jurul mănăstirii ”Sf. Ioan Botezătorul”. Deoarece localitatea Tilecuș este pomenită în
docum ente în anul 1308 ar fi posibil ca și aici să fii existat o organizare bisericească având în
frunte un preot ortodox. Toți locuitorii erau de religie ortodoxă, religie care s -a păstrat de -a
lungul secolelor cu toate presiunile exercitate de stăpânire în s copul catolicizării populației.
Dovadă că a existat presiuni din partea autorităților asupra Clerului Ortodox, este și aceea că
actele bisericii, din care rezultă pământul și averea, sunt consemnate cu numele bisericii
greco -catolice, probabil presat de ma i marii acestor timpuri, vreun preot să fi semnat actul de
unire fără adeziunea enoriașilor care nu au fost niciodată greco -catolici, sau poate fi vorba de
un abuz al funcționarilor care au întocmit actul.
Primele lăcașuri de cult au apărut odată cu creștinismul, marea majoritate a lor fiind
construite din lemn sau alte materiale locale, având un aspect modest, așa cum probabil a fost
și prima biserică din Tilecuș, care fiind construită din materiale perisabile, a dispărut în
negura vremii, locul n umindu -se „Biserica Pustie”. Se zice că înainte de 1793 preot paroh ar
fi fost un anume Popovici Teodor, al cărui nume apare ulterior pe un liturghier tipărit în anul
1798 la Sibiu, acesta figurând ca preot în Vîrciorog/1819.12
Habsburgii, începând di n anul 1688, împreună cu clerul catolic, se străduiesc din
răsputeri pentru a -i catoliciza pe români, lucru care în parte a reușit, însă marea masă, printre
care și tilecușenii au rămas la vechea religie.
În 1783 în partea centrală a Tilecușului, începe construcția bisericii din lemn de stejar
cu turla gotică și corpul transilvănean, azi monument istoric alături de alte 63 de biserici din

12 Traian Indries – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea,2002, p. 176

51 jud. Bihor. Importanța lor documentar -istorică depășește cu mult cadrul acestei zone,
nimerindu -se în circuitul de valori materiale și spirituale ale țării noastre. Așa cum reiese din
inscripția cu litere cirilice de la intrare, ctitor principal fiind Filimon Gligor, din părțile
Zărandului care a donat suma de 100 de florini aur, pentru documentare redăm întreg cit atul
„Pentru această sfântă biserică a dat Filimon Gligor 100 florini, a fost ctitor din 1783”.
Biserica de lemn a fost construită de meșteri lemnari foarte pricepuți, prezintă asemănări cu
multe biserici din Valea Crișului, mai ales cu cea din Brusturi ex pusă la Muzeul Țării
Crișurilor, cu cea din Gheghie, ambele având același hram Arh. Sf. Mihail și Gavril. Așa cum
s-a mai arătat, suma donată 100 florini de aur de către Filimon Gligor, fost căpitan al lui
Horia, a fost drept recompensă pentru buna ospital itate de care au dat dovadă credincioșii
asigurându -i adăpost atunci când a fost urmărit de autoritățile austriece.
În anul 1939 periodicul bihorean „Legea Românească” publică un articol: „biserica de
lemn a fost ctitorită de un român pribeag. Gligo r Filimon cu 146 de ani în urmă, în 1790.
Urmărit de stăpânirea străină, pentru că luase parte la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, și –
a părăsit satul natal, luându -și lumea în cap. Și pribegind el prin văi și munți, a ajuns în satul
Tilecuș. Tilecușen ii au înțeles necazul fratelui lor Gligor și l -au primit între ei ca pe unul de –
al lor. Vrând Gligor Filimon, țăranul, să arate recunoștință tilecușenilor pentru fapta lor, și -a
pus la inimă gândul să le clădească o bisericuță pe cheltuiala sa. Și așezându -se cu tot
dinadinsul la muncă, gândul lui s -a făcut faptă în anul Domnului 1793”. 13
Construcția se presupune a fi fost ridicată sub conducerea talentatului meșter de pe Valea
Crișului Repede, Toadere care a construit și biserica din Brusturi (I. Godea: Mo numente din
Eparhia Oradea).14
Merită a fi prezentat pe scurt acest monument pe hartă, al cărei trecut se îmbină cu
trecutul de luptă pentru dreptate socială și națională al locuitorilor.
Construcția bisericii cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavril este din lemn de stejar, montată pe
fundament de bolovani de rin, acoperită cu șindrilă. Ca stil s -a executat după modelele din
alte sate vecine cu turla gotică și Corpul Transilvan. De jur împrejur este împrejmuită cu un
brâun și dispune de târnaț. La baza con strucției se află un soclu din piatră înalt de 30 -40 cm
cu rol de a feri tulpa bisericii de umezeală. Soclul este realizat din bolovani de râu, mai mari

13 Legea Românească : revista din 16 octombrie 1939, Oradea, Biblioteca județeană
14 I. Godea – Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradea. Bisericile de lemn, Ed. E.O. Româ ne a
Oradiei, 1978 , p. 5

52 la colțuri și mai mici la restul pereților, probabil aceștia au fost transportați tocmai de la
Vârcioro g. Bolovanii sunt legați între ei cu mortar de var și apoi la restaurare cu ciment.
Peste fundația din piatră se află tulpa din gorun de o grosime impresionantă, urmează
ansamblul de bârne fasonate în patru fețe. La colțuri bârnele sunt prinse în chi otori coadă de
rândunică, prinse pentru o mai bună stabilitate în cuie de lemn. Bârnele din partea superioară
sunt prelungite în afara peretelui, sub forma unor console cu motiv zoomorf „Cap de cal”,
menit să mărească rezistența pereților.
Șirul de bârne c are încheie înălțimea peretelui se numește cunună, susține acoperișul format
din coarne și lețuri. Învelitoarea din șindrilă de brad îmbracă nava. Turnul care și sol de
clopotniță se înalță în partea de vest a bisericii, având scheletul de structură ancora t în patru
grinzi situate deasupra tindei. Mai sus este încăperea clopotelor, o galerie deschisă marcată
de arcadă și balustradă, căptușită cu scânduri de brad pe toate laturile, fiecare față având
geamuri.
Coiful de forma unui trunchi de piramidă surmontează galeria, conducând privirea spre
săgeata ascuțită a turnului unde tronează semnul creștin, adică crucea în stil vechi cu trei bare
orizontale, cea vestică având la bază o semilună. În interior se află tinda rezervată exclusiv
femeilor, o încăpe re de plan rectangular, are un plafon din scânduri de brad care o izolează
fonic de camera clopotelor. După tindă urmează naosul sau camera bărbaților cu un plafon
boltit.
Bolta era cerimea, confecționată din scânduri groase așezate longitudinal ș i susținute în
extrados de mai multe arcuri dublou. Ambele încăperi sunt pardosite cu scânduri groase, ușor
înălțate față de restul încăperii. În față la dreapta și stânga se află cele două strane laterale.
Iconostasul este alcătuit din bârne groase ancora te în pereții laterali peste care sunt bătute
scândurile de brad, a treia încăpere subsidă sau altarul cu funcții bine definite pentru buna
desfășurare a actului religios, cu accesul interzis participanților.
În mijlocul altarului se află masa, lateral dul apurile pentru cărți, odăjdii sau alte obiecte de
trebuință bisericească.
În exterior, cununa de bârne de la mijlocul peretelui este articulată cu un brâu, torsada cu
răsuciri alternative din loc în loc cu aspect de funie, brâu puternic reliefat faț ă de planul
vertical al peretelui, are la origine ritualuri străvechi, prea creștine, având rolul să combată
duhurile rele. În pereți din loc în loc se află un număr de 7 ferestruici pentru luminozitate,

53 prevăzute cu gratii cruciforme, numărul acesta coinc ide cu numărul zilelor săptămânii. Din
inscripțiile interioare reiese cine au fost ctitorii bisericii și etapele de construcție ale acesteia.
Prima inscripție: „Această sfîntă biserică de noi sau făcutu din cheltuiala răposatului în
Domnul, Filimon Gligor, ctitor și mijmanh fiind atunci și cu ajutorul satului”. A doua
inscripție „Al doilea fiind Marc Teodor, paroh fiind Popa Gligorie, birău, mare meșter al
satului, sau și gătat sub birăile și ctitoriile lui Baci Ioan și Baci Dănăilă prin mine zmeritul
zugra v Mihail Polacek. Septembrie Tilecuș 1793”. Din această ultimă inscripție rezultă că
biserica nu a fost terminată complet sub ctitoria lui Filimon Gligor ci abia după 10 ani grație
donației făcute de către Marc Teodor, mare meșter lemnar și birău (primar) al satului pe
timpul păstoririi lui Popa Gligorie, fiind amintiți și ctitorii (casieri) Baci Ioan și Baci Dănăilă
care s -au ocupat de adunarea banilor necesari terminării lucrărilor și zugrăvirea interiorului
de către Mihail Polacek de origine slavă, proba bil cei doi ctitori au îndeplinit pe rând și
funcția de la birău.
Despre construcția bisericii a existat o însemnare pe o carte veche denumită Tirod,
tipărită la Blaj în 1771, însemnare descoperită de către locuitorul Baciu I. Iosif de 75 de ani,
mem bru în consiliul bisericesc în anul 1975, redăm mai jos textul acestei inscripții tradus din
chirilică:
„A fost popă, Popa Gligore și birău, mare meșter Teodor (Marc), ctitor Baciu Dănilă și Baciu
Ioan, 1793 ”. Inscripția de pe carte coincide cu cea de -a do ua din interiorul bisericii, cu
excepția numelui Marc care a fost omis înaintea numelui Teodor apare cuvântul meșter care
în inscripția de pe perete are înțeles de meseriaș lemnar și care a participat personal la
ridicarea lăcașului de cult.
O altă relatare a lui Baciu Iosif este cea legată de originea lemnului adus pentru
construcția bisericii, acesta a auzit de la tatăl său Baciu Iosif senior decedat la vârsta de 80
ani, care la rândul său a auzit de la un bunic că lemnul bisericii a fost adus din locul zis
Dealul Râtul, Dâmbului din partea de SV a localității, denumire care s -a pierdut de -a lungul
veacurilor. Cert este că în zona sus menționată exista lemn bun din gorun pentru construcții,
fapt relatat și de Meșter Dumitru din Borșea și fiul său I oan, că gorunul cel mai bun tăiat e
din locul Râtul de Sus între Borșa și Copăcel. Meșter Dumitru a fost unul dintre cei mai
vestiți cioplitori în lemn din zonă, relatările acestuia coincid cu cele ale lui Baciu Iosif în

54 ceea ce privește localizarea cu ace st arbore din gorun. Se precizează că lemnul după ce a fost
doborât a fost fasonat (cioplit) la fața locului apoi a fost tras cu boii până în localitate.
Tot în anul 1975, Baciu Iosif a notificat câteva cărți foarte vechi existente la acea vreme în
inventa rul bisericii.
 Molitfelnic (Manuscris) copiat de popa Gavril din Chistag din 1713
 Octoih. Tipărit la Buda în 1826
 Liturghier. Tipărit la Sibiu în 1795
 Antologhion. Tipărit la București în 1777
 Tirod tipărit la Blaj în 1771
În pre zent aceste cărți nu mai ex istă nimeni nu știe unde și cum au dispărut în timpul
păstoririi preotului Irimieș Petru.
Dr. Ioan Godea și colab. În „Monumente istorice din Eparhia Oradea” mai
menționează:15
 Chiriacodromion, Bălgrad, 1699, cumpărat de tilecușeni în 1701
 Stratsnic , Blaj, 1753: Penticostal, Blaj, 1768;
 Strasnic, Blaj, 1773;
Pictura interioară este dominată de culoarea albastră și se păstrează fragmentar pe boltă care
a fost distrusă parțial de întreruperi, înainte de prima restaurare.
În primii ani ai dictaturii sta liniste -comuniste biserica era amenințată cu prăbușirea, dar în
1965 este restaurată de către stat trecând sub protecția Direcției monumentelor istorice,
acoperișul a fost refăcut apoi după revoluție în 2003 din fondurile Asociației Internaționale a
Monume ntelor istorice.
În anul 1980 cu ocazia întocmirii primei lucrări muzeografice a loc. Tilecuș de către
profesorul Iosif Tarcea s -a constatat că în patrimoniul bisericii vechi existau o colecție de
cărți rare bisericești, icoane și obiecte de valoare istorică după cum urmează:
 Evanghelia tipărită în anul 1859 la Sibiu
 Evanghelie tipărită în anul 1768 la Blaj
 Penticostar tipărit în anul 1700 la Sibiu
 Molitfelnic tipărit în anul 1798 la Sibiu

15 I. Godea – Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradea. Bisericile de lemn, Ed. E.O. Româ ne a
Oradiei, 1978 , p.5

55  Liturghier tipărit în anul 1798 la B…da
 Antoleghier tipărit în anul 1799 la Sibiu
 Cazanic tipărit în anul 1799 la Sibiu.
Cărțile menționate fiind tipărite în caractere chirilice, servind de -a lungul anilor la
desfășurarea serviciului liturgic Existau de asemenea câteva picturi pe lemn și sticlă lucrate
în centru l artistic de la Nicula.
 Icoană pe lemn și ulei reprezentând ”Botezul Domnului” (din care lipsește partea stângă).
 Icoană pe lemn reprezentând pe Arh. Mihail cu paloșul în mâna dreaptă iar în stânga
însemnele puterii, ambele sunt foarte vechi pictate odată cu biserica.
 Icoană pe sticlă reprezentând Sfânta Treime
 Icoană pe sticlă reprezentând Sfântul Neculai
 Icoană pe sticlă reprezentând Buna Vestire
 Icoană pe sticlă reprezentând Răstignirea lui Iisus
 Icoană pe sticlă reprezentând Nașterea Domnului
 Icoană pe sticlă reprezentând Sfânta Maria
Mai există o pictură pe pânză foarte veche ștearsă de vremuri. Așezarea în mormânt
încadrată de scene privind prinderea și răstignirea lui Iisus. Dintre broderii se mai păstrează
doar un patrafir brodat cu fir de aur f oarte vechi. Inventarul este completat de un candelabru
de o rară frumusețe, având în centru un vas de porțelan cu o pictură florală care amintește de
arta chinezească.Se mai aflau patru prapori foarte vechi cu diferite scene religioase ca
uciderea balauru lui de către Sf. Gheorghe. Pe iconostas pictorul a redat răstignirea încadrată
de 15 în interiorul cărora se pot vedea figuri de sfinți și motive religioase. Acest monument
ilustrează grăitor integrarea în structurile tradiționale ale arhitecturii româneșt i cu începutul
prefeudal și a unor elemente primite din arta gotică combinată organic în arhitectura de lemn
europeană. Pictura interioară în fază terminală strălucea prin frumusețe și autenticitate,
situând lăcașul în rândul bisericilor de lemn cu o valo are inestimabilă ridicate în sec al
XVIII -lea. În însemnările sale Coriolan Petrescu consemnează că a văzut pe pereții bisericii
din Tilecuș câteva xilografii, una fiind datată „Pop Gheorghe 1811”, unul dintre cei mai mari
și talentați xilogravori din Hășd ate (Gherla)16. Multe au dispărut fiind distruse de intemperiile

16 Cariolan Petre scu- Monumente istorice din Bihor, Sibiu, 1931, p.15

56 care s -au infiltrat prin acoperiș datorită nepăsării autorităților comuniste din perioada
stalinistă. Din aceste însemnări reiese faptul că pictura interioară este definitivată în anul
1811 de către pictorul Pop Gheorghe pe cheltuiala enoriașilor din Tilecuș.
Putem concluziona că ridicarea acestui măreț monument istoric se datorează în primul
rând strădaniei și priceperii strămoșilor tilecușenilor, care în vremuri tulburi, înfruntând tot
felul de opreliști din partea autorităților au reușit să -și păstreze limba, obiceiurile și credința.
Printre cele mai vechi familii din Tilecuș se află cel cu numele de Manc, după cum reiese și
de pe inscripția din interiorul bisericii, acest Manc Teodor fiind mare meșter s -a ocupat timp
îndelungat de ridicarea bisericii împreună cu alți meșteri locali, care au lucrat alături de cei
aduși în 1783 de către Filimon Gligor din zona Munților Apuseni, fiind consemnat faptul că
astfel de biserici s -au ridicat în toată valea Crișului Repede. Din păcate nu există documente
care să ateste numele altor meșteri constructori sau ctitori, decât cei pomeniți în inscripțiile
sus menționate.
Cu ani în urmă Meșter Nicolae, zis Cula Mitruții, fost portar la Prefectura Jud. B ihor,
afirmă că fostul subprefect Chirilă Augustin a deținut o informație de la tatăl său Chirilă
Vasile, preot, referitor la construcția bisericii din lemn. Acesta relata că la ridicarea vechiului
lăcaș de cult au participat doi frați meșteri lemnari prov eniți din ținutul Bradului, jud.
Hunedoara, cu numele de Vasile și Toader, aceștia după terminarea lucrărilor s -ar fi stabilit
în localitate, punân d bazele „dinastiei Indrieșilor ”.
Este regretabil faptul că multe din obiectele menționate nu mai există în i nteriorul
monumentului, nimeni nu poate da explicații cu privire la dispariția lor într -o perioadă de 28
de ani, unii spun că au dispărut fiind sustrase, alții că au fost transferate la muzeu, neexistând
în acest sens procese -verbale de predare primire.
4.2 Școala pana la Marea unire
În primii ani după înființarea localității, numărul locuitorilor era foarte mic, nu au avut un
locaș de cult, fiind nevoiți să participe la slujbele religioase în alte sate apropiate, cei mai
mulți erau neștiutori de carte. Oda tă cu sporirea populației și creșterea numărului
gospodăriilor, sătenii s -au organizat pe plan local ridicând după puterile lor lăcaș de
închinăciune așa cum s -a arătat anterior.

57 Timp de câteva secole în localitate nu a existat școală, nobilii feudali nu a veau nici un
interes ca țăranii iobagi să învețe, singurii știutori de carte erau preotul satului și cântărețul
(diac).
Primii preoți care au păstorit satul proveneau din călugării de la diferite mănăstiri unde
aceștia au fost pregătiți în acest scop. La r ândul lor aceștia pregăteau ca ajutor un cântăreț
(diac) pentru a putea desfășura ceremoniile religioase.
Primele cărți bisericești erau manuscrise, ele erau copiate de multe ori de copiști proveniți
din rândul călugărilor și preoților talentați. Este cuno scut preotul Popa Pătru din Tinăud, care
în timpul ocupației otomane(1682 -1685) a copiat o serie de cărți, semnând cu titlul de
protopop, care desigur indică sediul unui protopopiat, cu jurisdicție asupra satelor din valea
Crișului Repede. Mai mult ca sigu r, multe din cărțile semnate de Popa Pătru din Tinăud,
Popa Gavrilă din Chistag (1713), sau de un alt copist cărturar Ioan din Aștileu, au fost
folosite și de preoții din satele învecinate, printre care și Tilecuș. Fapt dovedit prin faptul că
în anul 1713, preotul Aștileului de atunci Popa Gavri lă a copiat un Molitvelnic găsit la
Biserica din Tilecuș17.
Alături de biserică, școala susținută de acesta a fost, până în 1918, al doilea stâlp al
vieții poporului nostru în Bihor. La românii bihoreni au existat șco li poporale încă de la
începutul secolului al XVIII -lea și în unele locuri chiar înainte. Învățătorii erau pregătiți în
școli obștești , care au existat la Oradea.
Odată cu urcarea sa pe tron, împărăteasa Maria Tereza a pus un deosebit accent pe
dezvoltare a școlilor în imperiu, mai ales în regiunile estice, motivele fiind jalnice, ignoranță
în care fuseseră aduși locuitorii în timpul administrației otomane și dorința sa de a avea
supuși destoinicii și disciplinați. Două au fost legile care au favorizat dezv oltarea
învățământului în aceste părți ale imperiului: Regulamentul Națiunilor Ilirici(1770) și legea
școlară „Ratio Educationis (1777).
Legea numită „Ratio educationis totinsque rei liberarie par regnrum Hungariae et
Provincias eusdem adnexax” dispune înf iințarea de școli în toate comunele, ca fiecare
națiune să fie instruită prin școlile sale naționale. Învățătorii ce urmau să funcționeze în
aceste școli erau obligați ca, pe lângă limba maternă a școlilor să cunoască și limbile cele mai
des folosite în re gat, stipulându -se apoi cu claritate obligativitatea predării limbii germane.

17 Traian Indrieș – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest – Oradea, 2002, p. 207

58 Conform acestei legi, școlile se împart în: școli primare, naționale, latine, sau gramaticale,
gimnazii și academii sătești. Școlile primare naționale, la rândul lor, erau clasif icate astfel:
sătești, opidane și orășenești. Ele mai purtau și numele de „scholae trivialis”, deoarece în
cadrul lor nu se mai predau decât trei materii: scrisul, cititul și aritmetica.
Legea a avut efect în Partium alipit la 1783, învățământul trebuia să fie condus de
directori de studii regali de la Oradea, unde era un astfel de director pentru fiecare confesiune
românească separat (unită, ortodoxă). Întregul sistem acordului Ratio Educationis punea
accentul pe dezvoltarea învățământului primar, școlile se numeau vernaculare.
În 12 dec. 1786, Locotenența regală dă ordin cu privire la deschiderea de școli pentru
ortodocși.
În 1793 Congregația județului Bihor decide înființarea, respectiv reînființarea
școlilor pe seama românilor ortodocși din tot comitatu l Bihor, sarcina întreținerii acestor
școli revenind comunității ortodoxe. La sfârșitul secolului al XVIII -lea existau în Bihor 70 de
școli românești, aceste școli se aflau în primul rând în așezările mari precum Tileagdul, satele
mai mici de mărimea Tilec ușului nu puteau beneficia de o astfel de școală datorită sărăciei,
puțini copii reușeau să se înscrie la o astfel de școală.
În timpul dualismului Austro -Ungar guvernul de la Budapesta ar fi făcut totul ca să
împiedice succesul românilor la cultură, ducân d o politică de deznaționalizare a românilor,
astfel în 1907 a fost dată faimoasa lege Apponyi, menită să sfărâme cea mai puternică redută
a rezistenței românilor din Transilvania: școala.
Această lege a hotărât obligativitatea studiului limbii maghiare în școlile primare
românești în așa fel încât la terminarea celor 4 clase copilul să știe să se exprime corect oral
sau scris în limba maghiară. Datorită acestei legi și acolo unde au existat școli românești
acestea și -au închis porțile.
Această lege a produ s un adevărat șoc asupra autorităților bisericii și școlii românești,
care au reacționat cu o adevărată energie, apelând la toate mijloacele, chiar și la cele
protestatare, și încercând să împiedice adoptarea unei asemenea legi, prin intermediul căreia
era consacrată în mod oficial, politica de maghiarizare a instituțiilor de învățământ din
Ungaria.
Pe lângă activitatea pe care o desfășurau în școlile sărăcăcioase, pe lângă faptul că de
multe ori nu își primeau salariile cu anii, sau răbdau de foame și frig , învățătorii noștri

59 ortodocși români, ei înșiși buni creștini și cu dragoste de neam, țineau și conferințe în fața
țăranilor despre avantajele agriculturii moderne sau despre rolul asocierilor în procesul
muncii, despre procurarea semințelor, pentru stimu larea țărăncilor române în îndeletnicirea
lor de țesături și cusături cu gust artistic. O grea lovitură a fost dată școlilor confesionale
ortodoxe românești în anul 1913 prin adoptarea legii privind salarizarea învățătorilor care
prevedea un salariu de baz ă de 1200 coroane, care putea urca până la 3200 coroane plus
achitarea banilor de chirie. Problema salarizării nu a putut fi soluționată favorabil de biserica
ortodoxă română, prin aceasta se urmărea în parlamentul maghiar transformarea școlilor
confesiona le românești în școli de stat.
Situația culturală a locuitorilor Tilecușului în secolul al XIX -lea nu era prea strălucită,
aproape toți locuitorii erau analfabeți, după cum reiese din lucrarea scriitorului maghiar Nagy
Șandor „Descrierea orașului Oradea și scurtă privire asupra regatului Ungariei”, la pagina 73
care arată că în anul 1886 din cei 403 locuitori români, 389 nu știau să scrie și să citească,
reiese că doar 14 locuitori erau știutori de carte, acești fiind pregătiți în școala care funcționa
pe lângă biserică, preotul fiind și învățătorul satului.18
Statul maghiar deși a oferit înființarea în Tilecuș a unei școli cu limba de predare
maghiară, sătenii la îndemnul preotului au refuzat, spre deosebire de cei din localitatea
vecină Șerghiș, unde oameni i erau mai săraci și nu puteau să întrețină o școală confesională,
a funcționat o școală primară cu un învățător ungur, un anume Doboși Abel.
Mai mult ca sigur în 1907, ca urmare a legii Aponyi, școala românească confesională
a fost închisă, cei interesați puteau să învețe la școlile de stat în limba maghiară din Tileagd
sau Șerghiș. Din registrul matricol din statul Șerghiș, rezultă că la școala respectivă au învățat
7 clase și copiii din Tilecuș., exemplu fiind Baciu Nicolae care a devenit preot paroh în satul
Bălaia.
În lucrarea „Ardealul, pământ românesc”, Milton G Lehrer arăta, referitor la regimul
minorităților sub unguri că „Ungurii nu s -au dat în lături ca să denaționalizeze naționalitățile
conlocuitoare. Întregul efort al statului ungar, toate stăru ințele guvernanților de la Budapesta,
de la cei mai moderați până la cei mai șovini, era maghiarizarea milioanelor de nemaghiari”19.
Toate statisticile recensămintelor din 1869, 1880, 1890, 1900 și 1910 au acest drept scop să

18 Traian Indries – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea,200 2, p. 176
19 Milton G Lehrer – Ardealul, pământ românesc, Ed. Stintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989

60 umfle numărul etnicilor maghia ri în detrimentul popoarelor de masă nemaghiară, ca de
exemplu:
ÎN ARDEAL
ANUL 1869 1880 1890 1900 1910 OBS.
MAGHIARI 44,4% 46,6% 48,5% 51,4% 54,5%
NEMAGHIARI 55,5% 53,4% 51,5% 48,6% 45,5%
De o parte mersul ascendent al națiunii maghiare denaționaliza toare, de altă parte, mersul
descendent al popoarelor de rasă nemaghiară, denaționalizată treptat, treptat. Referitor la cele
arătate mai sus, documentele din Arhivele Statului Oradea redau recensământul localității
Tilecuș în anul 1880 și 1910 următoarea situație:
Nr. Case Total persoane Ortodocși Israeliți Lb. Română Ebraică
84 403 399 4 399 4
În 1910:
Scrie
și
citește Știe
ungureșt
e Total
bărbați Total
femei Stare civilă Case
necăsă
toriți Căsătoriți văduv Divorțați
86 158 438 432 553 258 56 3 161
Din registrele matricole ale Școlii Confesionale Ortodoxe aflate în arhiva Școlii din Tilecuș,
rezultă că abia în timpul primului război mondial învățământul a fost reluat cu sprijinul
bisericii având învățător pe Indrieș Dumitru care era și diac (cânt ăreț).
Astfel în anul școlar 1917/1918 au fost înscriși 90 de elevi. după cum urmează:
 În clasa I: 67 elevi – promovați 55
 În clasa a II -a: 19 elevi – promovați 17
 În clasa a III -a: 4 elevi – promovați 3
În anul școlar 1918/1919: 55 elevi.
Din care:
 În clasa I: 32 elevi
 În clasa a II -a: 8 elevi
 În clasa a III -a: 12 elevi
 În clasa a IV -a: 3 elevi

61 Din aceste date reiese că în cel de -al doilea an școlar numărul elevilor a scăzut
simțitor de la 90 la 55, probabil din cauza lipsei brațelor de muncă în gospodării deoarece
bărbații arau plecați pe front, copiii fiind reținuți pentru a efectua diferite activități mai ales
paza animalelor. De fapt, în anul școlar următor școala își sistează cursurile din motive
necunoscute, elevii se împrăștie la școlile din satele vecine: Tileagd, Borșa și Șerghiș.
Și acum ne punem întrebarea: ce reiese din situația de mai sus? Reiese că cei care au întocmit
recensământul și statisticile respective au urmărit maghiarizar ea românilor tilecușeni, astfel
în anul 1900 apar 22 de maghiari și 10 evrei, ori după cum se știe din bătrâni pe teritoriul
localității nu au existat niciodată atâția unguri sau dacă au existat unul sau doi au fost
asimilați de români. De asemenea, referi tor la evrei este cunoscută o familie care avea o
cârciumă, aceasta mutându -se în altă parte.
Prin metoda denaționalizării în anul 1910 găsim în statul ungar 9.944.627 de așa ziși
unguri și numai 8.319.000 nemaghiari. Ne îndoim, de asemenea, de fap tul că în Tilecuș, în
anul 1910, știau ungurește 158 de localnici din cei 870 recenzați la data respectivă, ne
întrebăm de la cine au învățat respectiva limbă maghiară, când în localitate nu se aflau astfel
de școli care să fi pregătit aproape un sfert din populație să învețe ungurește. Situația se va
schimba radical după unire. Odată cu integrarea instituțiilor în cadrul Regatului Român în
anul școlar 1920/1921 se reiau cursurile școlii cu învățământ de stat care va funcționa
neîntrerupt până astăzi.

62 BIBLIOGRAFIE

1. T. Indrieș – Monografia Comunei Tileagd, Imprimeria de Vest -Oradea, 2004
2. D. Ignat – Găsirea a 53 monede drahma în vatra Comunei Tileagd, Crisia III, Oradea, 1973
3. I. Godea – Monumente istorice bisericești din Eparhia Orade a.Bisericile de lemn, Ed. E.O.
Româ ne a Oradiei, 1978
4. Gh. Zaharia, L. Vajda, G. I. B odea – Rezisten ța antifascist ă în partea de nord a
Transilvaniei( sept -oct 1944), Ed. Dacia, Cl uj-Napoca, 1974
5. Milton G . Lehrer – Ardealul, pământ românesc, Ed. Științifică și Enciclopedică , București,
1989

63 II. Patrimoniului localității Tilecuș ca resursă în predarea orelor de istorie.
1. Importanta conservării patrimoniului local
1.1.Introducere
Totul e tradiție, totul e ceea ce am moște nit de la str ămoșii noștri și totul e cum vom
reuși s ă păstrăm și s ă transmitem mai departe generațiilor urm ătoare.
Poporul rom ân, tilecușenii așezați de veacuri pe aceste p ământuri au moștenit o bogat ă
zestre spiritual ă. Marea dragoste pentru cultu ra rom âneasc ă, din care face parte și istoria și
cultura popular ă a Tilecușului, dorința de a p ăstra peste veacuri cr âmpei din istoria ,
obiceiurile și tradițiile populare, dar și regretul c ă prea puțini sunt aceia care mai încearc ă să
transmit ă mai depart e ceea ce este al nostru din str ăbuni, mi -a întărit convingerea s ă acord o
atenție sporit ă activit ăților de familiarizare a elevilor, copiilor cu unele elemente istorice,
tradiț ionale, culturale, religioase, consider ând ca aceasta e o datorie și o r ăspunde re moral ă.
Tradițiile rom ânești, tradițiile tilecușenilor constituie una dintre valorile poporului
român și nu trebuie s ă lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne s ă ne fac ă să le uitam. In
primul r ând copii, încep și trebuie s ă înțeleag ă specif icul poporului rom ân din care fac parte,
aspirațiile lui, idealurile de ieri și de azi care sunt oglindite în obiceiurile locurilor,faptele
locuitorilor, istoria local ă. Copii simt admirație fat ă de locurile natale încă de când își ascult ă
bunicii dep ănând amintiri legate de moșii și str ămoșii noștri. Dar educ ându-i de mici pe copii
noștri, prin diverse activit ăți desf ășurate în familie și în unit ățile școlare îi învățăm să
îndrăgeasc ă limba pe care o vorbesc, istoria locului în care tr ăiesc, obiceiurile locului.
Așadar, o istorie local ă nu se regăsește ca materie în trunchiul comun, doar ca opțional,
argumentul pentru un astfel de demers rămâne puternic.
În primul rând, e vorba de cele arătate pe parcursul lucrării. Toat ă existența națiunii,
toată istoria națiunii este clădită pe o istorie locala a unui sat tradițional, cu o viață economică
și socio -culturală, intensă. Mica gospodărire țărănească, cu suprafețe mici de teren, cu poli
culturi și cu animale relativ puține, d e toate felurile, nu are viitor în perioada pe care o trăim.
Slab productivă, slab înzestrat tehnic, nu asigură venituri necesare familiei pe care trebuie să
o întreține. Combinația agricultură – industrie, din care ieșeau țărani – muncitori încercată în
perioada comunismului s -a dovedit nevalabilă. Situația economică a țării nu strălucește, în
ultimi ani începe să se formeze o categorie socială nouă, fermierii. Sunt puțini, însă
suprafețele pe care le dețin sau folosesc sunt mai mari. Au tehnologie, acces ează programe,

64 țin evidența pe calculator, caută și obțin profit. Fac din agricultură o meserie, o afacere. Este
pentru cei care astăzi devin fermieri, știința strămoșilor lor pe care o transformă, o adaptează
și fac performanță în agricultură. Mai sunt mu lte de făcut, atât din partea lor, a localnicilor,
dar mai ales din partea conducerii, a celor ce conduc țara. Începutul este făcut și
transformarea este, după cum se constată, ireversibilă. Fără să vrem, asistăm la un fenomen
istoric ireversibil.
Ceea ce e dureros însă la această trecere, transformare țăran – fermier, este că unele
lucruri, importante, se pierd. E vorba de două chestiuni aici. O dată, de un fel de viață
tradițional. Apoi este vorba de o altă zestre, morală, dacă putem să -i spunem așa, aceea a
tradițiilor și datinilor, a istoriei locale. A tot ceea ce, pornind de la superstiții și mici ziceri, cu
diferite ocazii, se termină cu marile obiceiuri de la botez, nuntă sau înmormântare. E vorba
de lumea spirituală rurală, extraordinar , incredibil de bogată și complexă. Este ceea ce dă
până la urmă farmec existenței noastre și astăzi, chiar dacă puțini, din ce în ce mai puțini,
trăim la sat.
Din toate aceste motive, sumar expuse, profesorii în primul rând au o datorie de
onoare. Aceea de a arăta copiilor toate aceste lucruri. De a le prezenta toate acestea într -o
formă autentică, sinceră, în adevărata lor valoare. Un principiu de bază al pedagogiei primare
spune că învățarea se face cel mai bine de la niște profesori, care să -ți prezinte cunoștințele.
Apoi, dacă respectivele cunoștințe îți sunt prezentate și ți le însușești, ai, logic, șansa să -ți
placă. Dacă ai trecut și de acest stadiu, poți începe să vrei să descoperi, să cercetezi, să te
implici în cunoașterea a ceea ce -ți place. Dintre toți dascălii, probabil prin natura
preocupărilor lor, cel mai aproape de aceste lucruri sunt cei de științe socio -umane. Desigur,
oricine este preocupat de așa ceva poate să se implice, probabil lucrurile care țin direct sau
indirect de un aspect al trecutului îi privesc mai mult pe istorici sau geografi. Ei trebuie să îi
învețe pe copii istoria locurilor în care trăiesc, faptele și realizările strămoșilor,obiceiuri
locale. Să le arate, așa cum le arată istoria politică, istoria mare a neamu lui lor, și istoria
tăcută, istoria nescrisă a celor de demult. Credem, și desigur aici subiectivismul își spune
cuvântul, că e imposibil ca, de exemplu, dintr -o clasă de elevi, cel puțin câțiva să nu iubească
aceste lucruri.
Dacă la toate acest ea adăugăm și sentimentul puternic al apartenenței, lucrurile devin și
mai explicabile. O transmitere seacă a datelor și elementelor, o prezentare a lor ca un fapt

65 oarecare nu rezolvă prea mult. Implicarea, voită sau nu, a profesorului, a coordonatorului
activităților, aduce cu ea sensibilizare și respectiv implicare și din partea receptorilor, a
„țintelor” predării. Însă credem că această „educație pentru valori locale”, ca să -i spunem așa,
poate începe chiar de aici din sat. În primul rând, copii de la ța ră, nepoți și strănepoți ai celor
despre care se învață, trebuie să știe ce zestre culturală, ce istorie, poartă în gene. Un curs
opțional de istorie, cu specific local ar fi cu siguranță un câ știg.
1.2 Analiză SWOT
Pentru a realiza, implementa un curs opțional cu tema: Tilecuș -locuri, oameni, fapte e
nevoie de o cercetare, analiză prealabilă, o testare a terenului pentru a vedea dispoziția celor
cărora se adresează pentru un asemenea optional cu scopul de a pune în lumină punctele tari
și slabe ale unui asemenea curs, oportunitățile pe care le oferă cursul. În acest scop, am
lansat, am realizat pentru a afla nevoia, dispoziția celor cărora li se adresează două
chestionare simple, unul pentru părinți, celălalt pentru elevi, sperând într -o cât mai bu nă
edificare asupra utilității cursului. În sensul acesta, am cerut desigur păstrarea anonimatului
la completarea răspunsurilor. Completarea răspunsurilor s -a făcut de altfel, benevolă de către
părinți.
1.2. Chestionar elevi:
1. Vă place să a scultați povești despre istoria locului în care trăiți?
2. Vă plac ieșirile în natură?
3. Vă place viața la țară?
4. De la cine a -ți aflat lucruri din trecutul satului vostru?
5. Ati participați la vreun eveniment legat de istoria satului vostru ?
6. De nevoie, sau de plăcere?
7. Vă plac muzica și obiceiurile populare?
8. Ce -ați învățat de la bunici sau alte persoane în vârstă legat de oameni,locurile și
tradițiile satului vostru?
9. Ați participat vreodată la vreun ev eniment cu specific popular (urat, colindat,
cununie, botez etc.)?
10. V -ar plăcea un curs opțional pe aceste teme ?
La acest test, sau mai bine zis chestionar, s -au primit următoarele răspunsuri
(le-am grupat pe întrebări):

66 1. 75% – da; 25% – nu.
2. 95% – da; 5% – nu.
3. 87% – da; 13% – nu.
4. 64% – bunici; 34% – părinți.
5. 78% – da; 22% – nu.
6. 40% – de nevoie; 60% – de plăcere.
7. 78% – da; 22% – nu
8. colinde, diferite întâmplări din trecut,
9. 75% – da; 25% – nu.
10. 96% – da; 4% . – nu
În legătură cu prezentul chestionar trebuie făcute câteva remarci. întrebările puse au
fost acestea la clasele a VII -a și a VIII -a. Poate mai relevant ar fi fost un test mai complex, cu
mai multe întrebări, cu detalierea problemelor care urmează a fi dezbătute, cu re feriri la
activitățile ce urmează a fi propuse, pentru a se vedea eventuale preferințe. Apoi, acest
chestionar nu s -a adresat claselor mici de gimnaziu, ci celor mai mari a VII -a si a VIII -a, pe
care le -am considerat cele mai potrivite pentru astfel de ac țiuni. În legătură cu răspunsurile
date, se impun din nou câteva remarci. Astfel, se constată un lucru care este de altfel bine
știut în mediul rural: copiii, participa la evenimente legate de viata satului, asculta povești
spuse de părinți, bunici. Sunt c u siguranță mai familiarizați cu aceste aspecte legate de
tradițiile locului,istoricul locului decât cei de la oraș. De remarcat este, până la urmă, și
sinceritatea de care au dat dovadă când au fost întrebați dacă fac acest lucru cu plăcere. Un
aspect car e ne-a bucurat este cel legat de participarea elevilor la evenimente cu specific local,
preponderența în a le plăcea istoria locala obiceiurile populare și în sfârșit, dar nu în ultimul
rând, disponibilitatea totală de a face un astfel de curs.

1.2.Chestionar părinți :
1. Cunoașteți trecutul mai îndepărtat al satului Tilecuș ?
2. Dar a satelor aparținătoare (Bălaia, Tileagd, Călătani, etc)?
3. Credeți că este importantă cunoașterea istoriei satului,a locurilor natale,a faptelor
înaintașilor, a tradițiilor locale în zilele noastre?
4. Credeți că elevii ar trebui să o învețe acestea în școala?

67 5. Ce știți despre ocupațiile și modul de viață din trecut în zona noastră?
6. Aceste date pe care le știți, le știți de la părinți, bunici și alte persoane în vârstă, deci
pe cale orală, sau din cărți și alte tipărituri?
7. V-ați dori ca elevii, copiii dumneavoastră, să facă un astfel de curs?
Răspunsurile au fost:
1.18% – nu; 22% – foarte puțin; 45% – cîteva lucruri; 15% – destul de mult.
2. 25% – nimic; 35% – ; 27% – câteva lucruri; 13% – destul.
3. 98% – da; 2% – nu.
4. 97% – da; 3% – nu.
5. Lucruri legate de colindat; ; Ocupații ca lemnăritul sau torsul.
6. 94% – din auzite; 6% – din cărți.
7. 100% – da!
Considerații legate de aplicare acestui chestio nar adresat părinților. Părinții au
completat chestionarul benevol, nimeni nu a fost constrâns pentru al completa . Un fapt,
îmbucurător pentru mine personal a fost, număr foarte mare de părinți care au răspuns,
aproape toți din cei care au primit foile a casă. Apoi, ei (părinții) aparțin desigur unor
categorii profesionale și de vârstă diferite, iar faptul că am primit răspunsuri de la oameni
diferiți a fost benefic. Aspectul mai puțin favorabil a fost totuși slaba cunoaștere de către,
până la urmă, membri i comunității, a trecutului satului, cu toate părțile lui. Din nou însă, ne
bucură deschiderea, acordul total pentru a se face un curs opțional cu aceasta tema,
disponibilitatea ca proprii lor copii să învețe mai mult despre chestiunile pe care ei înșiși n u
le cunosc foarte bine. Faptul ca mulți au conștientizat rolul istoriei în primul rând ca istoria te
leagă de străbuni, te ajuta sa înțelegi cine ești de unde vii. In al doilea rând că istoria trezește
în tineri sentimente patriotice față de locul în care trăiesc, față de țară.

Opțional Tilecu ș-
Locuri ,oameni,fapte Puncte tari Puncte slabe
– nivel științific cât ma i
ridicat al cursului, interes
pentru dezvoltare în acest
sens – ca orice opțional, trebuie să
răspundă preferințelor tuturor, sau
dacă nu este posibil câtor mai mulți
dintre cei cărora li se adresează.

68 – grad destul de ridicat de
atractivitate, dat de interesul
natural oarecum pentru
aceste chestiuni
– bază „materială” dar și
„umană” existentă încă, prin
meserii și activități care se
practică, prin case,
gospodării etc. care există,
prin tradiții vii
– interes dat și de caracterul
extrașcolar al orelor, cu
multe ieșiri în natu ră, cu
activități oricum mai
diversificate decât orele
desfășurate în clasă. – implică deplasări, punere în
relație cu oameni din afara școlii,
uneori derutarea programului
normal la clasă
– trebuie să aibă fixate finalități
foarte clar conturate, concrete și
măsurabile, fapt nu întotdeauna
ușor de realizat
Oportunități Pericole
– dezvoltarea sentimentului
apartene nței la comunitate, a
unor convingeri pozitive ca
respect față de trecut, de
strămoșii direcți, atașament
față de modul lor de viață,
față de tradiții și viața
spirituală.
– păstrarea (și) prin
intermediul acestui curs a
cât mai multor aspecte ale
vieții f olclorice și în general
a stilului de viață vechi al
satului. – transformarea unei activități cu
reale potențe didactico -științifice
într-una superficială, o ocazie pt
elevi de a scăpa de orele clasice și
mai solicitante.
– prezentarea/perceperea exager ată
a unor elemente de cultură populară
sau depășirea specificului local și
includerea unora din alte zone

69 2.Activități extrașcolare și extracurriculare
Un rol important în educarea elevului din punct de vedere intelec tual, estetic,
moral -civic (și nu numai) îl are istoria, alături de celelalte discipline școlare. Totodată,
valorile democrației care stau la baza societății actuale sunt propagate de istorie prin
conținuturile programelor școlare și prin valențele educati ve ale obiectului istorie. Istoria
ocupă primul loc în ansamblul disciplinelor cu impact instructiv și educativ, deoarece
permite reconstituirea trecutului și explicarea acestuia și pentru că are multiple valențe
educative și formative. Istoria oferă elevi lor un set de valori importante pentru traiul în
societate, mai ales că societatea actuală este extrem de agitată din toate punctele de vedere iar
existența noastră depinde de multe ori de modul în care există și se comportă ceilalți. Se știe
că doar atun ci când îți cunoști trecutul poți cel puțin să încerci să eviți repetarea unor greșeli,
evident nu tot timpul. Nu putem aprecia prezentul sau intui viitorul dacă nu ne cunoaștem
trecutul .
A educa înseamnă „a conduce, deci a îndruma spre un scop”20. Școala în sens
clasic înseamnă o clădire în care profesori și elevi desfășoară procesul de predare -învățare.
Este un loc al disciplinei și seriozității benefice prin excelență. Aici se desfășoară orele, aici
au loc diferite manifestări culturale, e tc. Rolul școlii contemporane rămâne același, adică
imens, ba chiar am putea spune că este mai mare, în condițiile provocărilor sociale din ziua
de azi. Trăsăturile sale de forță ca instituție rămân de asemenea actuale. Educația școlară are
ca finalități formarea culturii generale, modelarea personalității elevilor, la care istoria
contribuie prin exemplele pe care le oferă; înțelegerea corectă a problemelor lumii
contemporane privită printr -o perspectivă istorică, ca rezultat al unei evoluții; dobândirea
unor instrumente de comparare și judecare a unor situații, fapte, evenimente; dezvoltarea
gândirii logice și a celei critice.21
În acest sens, se pune din nou problema inovației în procesul de învățământ.
Desigur, este o chestiune delicată. Prea ușor uneori inovația înseamnă o poate nepermisă
diluare a actului didactic. Așa a apărut și falsa contradicție între învățământul „clasic” și cel
„modern”. De fapt, există un singur învățământ de calitate, activ și interactiv, atractiv în
același timp și care satisface finalitatea școlii ca proces și instituție, fără a diferi de momentul

20 V. de Lands heere, G de Landsheere, “Defini rea obiectivelor educației”, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1979, p. 7
21 G. Iutiș, E. Cozma, I. As ăvoaie, „Elemente de didactica istoriei”, Ed. Graphis București, 2008, p. 11

70 sau contextul politic în care el se desfășoară. . Politica școlară actuală și de perspectivă,
pornind de la scopurile generale ale educației, în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză
între idealul social și idealul psihologic, vizează dezvoltarea unei societăți deschise, bazată pe
valorile democrației. La rândul lor, acestea sunt promovate de obiectul istorie prin
conținuturile programelor școlare, prin valențele educative ale obiectului, cuprinse în
planurile de învățământ. Practica pedagogică a generat clase de metode de învățământ și
învățare, diferențiate în 8 paradigme, fiecare paradigmă cu dominante, care au elemente
definitorii și interacțiuni în funcție de acțiuni și operații practice.22
Aceste paradigme sunt: reprezentările, expresiile, cultura, cunoștințele, tehnologia,
operațiile, acțiunile, trăsăturile. Modernizarea învățământului istoric vizează modificarea
structurii de predare a cunoștin țelor acestei discipline prin aplicarea noilor programe, a
manualelor alternative la aceeași clasă, proces în care se realizează o mai justă evaluare a
raportului dintre istorie ca știință și istorie ca disciplină școlară. În acest context, pe lângă
antren amentul în elaborarea noilor manuale, profesorii beneficiază de o largă libertate de
acțiune, de la alegerea manualelor potrivite pentru clasele la care predau, la diverse
modalități de concepere și organizare a activităților. Într -o epocă de reorganizare a
cunoașterii, trebuie părăsite lucrurile învechite, dar se impune în același timp o riguroasă
exegeză pentru a se păstra ce este valoros. Trebuie promovate cunoștințele esențiale, dar
trebuie totodată reconsiderată capacitatea naturală de asimilare a elev ului. Un popor trăiește
într-o tradiție, se creează pe o anumită treaptă de evoluție, își constituie stat, își dezvoltă
civilizație și un sistem propriu de valori, care nu se schimbă niciodată. În același timp însă,
există aspirația spre modern, spre dezvo ltare, care nu de puține ori se confruntă cu
tradiționalismul și naționalismul. Această confruntare naționalism -tradiționalism este
specifică fiecărui popor, însă respectul față de propriul trecut depășește această contradicție și
este, finalmente, o expre sie a gradului său de cultură și civilizație. Fiecare generație
consideră despre sine că scopurile sale, sub aspectul ideilor, obiectivelor propuse și
mijloacelor de atingere a acestora, este totalmente diferit de cel al generațiilor anterioare. Se
uită ad esea un fapt, un adevăr indubitabil: omul este o constantă a istoriei. Omul tradițional
are facultatea de a reține numai acele fapte care sunt transmise memoriei colective. În
societățile moderne, acesată memorie colectivă își pierde tocmai puterea de „for mare” a

22 Ș. Păun, „Didactica istoriei”, Ed. Corint, București, 2007

71 omului. Astfel, istoriei îi revine rolul de a satisface comandamentele și scopurile generale ale
educației.
În cele mai generale accepțiuni, educația se realizează în două etape: educația de
bază, clasică, ce cuprinde toate informații le, inclusiv interpretările lor, despre trecutul
societății respective sau al societății în general; educația datorată experiențelor trăite de acea
generație. Desigur, această din urmă „educație” este favorizată de eventuale mari mutații
istorice petrecute în respectivele timpuri. În experiența trecută sunt înglobate atât elemente ce
țin de modul de viață, cât și cunoștințe înglobate de respectiva societate, adunate în științele
epocii. Însă ambele aceste etape vor avea ca obiectiv obținerea unor comportame nte și valori
pozitive și constante în timp, dacă se poate definitive. Istoria ca disciplină de studiu în
sistemul de învățământ are un rol fundamental în formarea unor atitudini pozitive și în
perpetuarea unora etern valabile. Ca atare, ea trebuie să nu -și părăsească locul esențial în
formarea individului, conștientizând exemplarul moștenit, transformându -l în valoare activă,
în motivație pentru o atitudine activă în favoarea lui și a societății.23 Această știință oferă
exemple menite să cultive sentimente dintre cele mai nobile precum curajul, sacrificiul de
sine, iubirea de țară și de neam, într -un cuvânt toate acele trăiri care au făcut posibilă evoluția
umanității, dezvoltarea civilizațiilor și a societăților, a statelor naționale.
Revenind însă la inovație, nu putem fi împotriva ei. O îmbogățire și o diversificare a
tehnicii de predare, a metodelor și mijloacelor folosite, a metodelor de evaluare, a felurilor de
interacțiune profesor -elev și elev -materie, sunt toate acestea fapte pozitive. Așa s -a ajuns de
altfel să se facă vorbire în învățământ de activitățile extrașcolare și extracurriculare. Toate
acestea ne duc cu gândul la o ieșire din obișnuitul orelor de curs, din atmosfera de clasă. Se
înscriu aici toate acele acțiuni prin care pro fesorul și școala încearcă să -l facă pe elev să
iubească mai mult actul didactic sau o materie anume. Este o diversificare și poate un efort
de apropiere din noutate.
Istoria ca materie se înscrie, am putea spune, la loc de frunte între obiect ele care se
pretează la acest gen de activități. Pe de o parte, este vorba de cele extrașcolare, adică
desfășurate înafara școlii, apoi de cele extracurriculare, desfășurate înafara „curriculei”, adică
a prevederilor programei. Scoala dispune azi de posibi lități deosebite pentru organizarea unor
activități extraș colare , prin care istoria poate sa rămână în centrul atenției elevilor, iar de

23 Ion Zainea, „Predarea și învățarea istoriei”, Ed. Adsumus, Oradea, 2001, p.13

72 profesorul de istorie depinde modul în care reușește să pună în valoare aceste activități care
au ca obiectiv final ins truirea si educarea elevilor prin istorie. Putem enumera aici câteva
tipuri de acțiuni de acest fel: excursia, vizita, cercul de istorie, ieșirile în aer liber, investigația,
interviul, realizarea de portofolii, experimentul, proiectul, machetele și schițe le practice, etc.
Cele mai multe astfel de activități se bucură de un real angajament din partea elevilor și, bine
organizate, pot conduce la rezultate chiar spectaculoase, în orice caz mulțumitoare. Vom
detalia în continuare câteva din acestea, limitându -ne însă la cele specifice domeniului istorie.
Dintre activitățile extracurriculare , excursia, vizita,cercul de istorie sunt cele asupra
cărora vom insista, cel mai adesea folosite pentru a întări cele predate în clasă. Primele două
sunt de f apt deplasări organizate în teren cu scopul de a dobândi noi cunoștințe, dar mai ales
de a le aprofunda și sistematiza pe cele existente. Toate aceste deziderate se realizează pe
baza cunoștințelor teoretice dobândite în clasă. Ambele aceste forme, de altf el foarte
asemănătoare, excursia și vizita, se caracterizează printr -o atmosferă deosebit de favorabilă
acumulărilor cognitive, dar și comportamentale, și printr -o mare atractivitate, au rol instructiv,
demonstrativ, aplicativ. Principala deosebire între a ceste forme este durata, după cum vom
arăta.
Excursia poate fi de scurtă durată (cel puțin o zi), adică, desigur, pe distanțe mai
mici, sau dimpotrivă mai lungă, desfășurată pe parcursul mai multor zile. Apoi, după
momentul în care ea se desf ășoară, poate fi: a) curentă, organizate în chiar perioada,
concomitent cu parcurgerea lecției sau a unor lecții, având rol aplicativ, demonstrativ; b)
finală (ulterioară), organizata după predarea temelor, la sfârșit de semestru sau chiar de an
școlar,avâ nd rol aplicativ si ilustrativ; c) preliminare, organizate anterior predării unei lecții,
a unui capitol, reprezentând o inițiere a elevilor în respectiva tema de istorie; d)
documentare,aceasta având rolul de a pregăti elevii în elaborarea unor referate m ai ales în
cadrul cercului de istorie. O altă împărțire a excursiilor, este cea în: a) excursii recreative; b)
excursii de studiu sau de învățare. Cu acestea nu suntem întru totul de acord. Considerăm că
nu poate exista excursie „de studiu” sută la sută, a dică o excursie în care elevii să nu se și
recreeze, în indiferent ce momente și moduri.
În clasele mici, excursiile au mai mult un caracter intuitiv, adică se îmbină cunoașterea
perceptivă cu cea rațională. La gimnaziu, situația se schimbă, elevii îmbogățesc,
aprofundează și sistematizează cunoștințele dobândite în clasă.

73 Excursiilor școlare le este proprie și specifică latura sa formativă, la care se adaugă în
mod obligatoriu și scopul instructiv – educativ -recreativ și de odihnă. O ex cursie în orizontul
local dobândește de la sine valențele unei odihne active, tot așa cum o excursie turistică, pe
un itinerariu mai îndepărtat, nu poate fi lipsită pe lângă scopul principal al recreării și de
fondul instructiv -educativ. Cadrele didactic e au datoria de a trezi interesul și curiozitatea
elevilor pornind de la ceea ce se află în apropiere, valorificând elementele de cultură și istorie
locală, pentru înțelegerea cursului general al istoriei patriei noastre.
Excursia este cea care reu șește cel mai bine să trezească și să dezvolte interesul elevilor,
îmbogățindu -le orizontul de cunoaștere. Este o modalitate de învățare cu caracter atractiv și
mobilizator care oferă elevilor ocazia de a efectua observații directe asupra obiectelor și
fenomenelor așa cum se prezintă ele în stare naturală, asupra operelor de artă din muzee și
case memoriale, asupra unor monumente legate de trecutul istoric, de viața și activitatea unor
personalități de seamă ale științei și culturii naționale.
Excursia are menirea de a stimula activitatea de învățare, de a întregi și desăvârși ceea ce
elevii au acumulat la școală, în cadrul lecțiilor, cercului de istorie.
Ea permite o abordare interdisciplinară, făcând apel la aproape toate disciplinele de
învățământ: istor ie, geografie, limba română, educație plastică, educație ecologică, educație
muzicală, educație religioasă și chiar la matematică. Excursia este o modalitate de învățare
prin cooperare în care elevii pot lucra în echipă, pot primi informații și pot adresa întrebări
profesorilor, ghizilor.
Excursia istorica este una din activitatile extrascolare , folosita pentru cunoasterea
trecutului local, national. Temeinic organizata si pregatita,creeaza o atmosfera deosebit de
favorabila instructiei, educa tiei, formarii complete a personalitatii elevului. Reuseste cel mai
bine sa dezvolte interesul elevilor,imbogatindu -le orizontul de cunoastere. Este o forma de
activitate cu un caracter atractiv si mobilizator
Oricum ar fi, o excursie trebuie să fie foarte bine planificată în toate secvențele ei,
adică pregătire, desfășurare și valorificarea rezultatelor. Într -o primă fază, aceea de pregătire,
se stabilesc obiectivele, ruta și modalitățile de realizare a celor propuse. În funcție de
obiective se stabilește traseul, monumentele ce vor fi vizitate și mijlocul de transport. Tot
acum, în faza preliminară, li se face instructaj elevilor, aducânduli -se la cunoștință traseul,
locațiile, dar și sarcinile de rezolvat. Deplasarea se face cu autocarul sau cu trenul, mai rar cu

74 alte mijloace de transport. Pe parcursul excursiei, elevii pot lucra individual, pe perechi sau
pe grupe. Ideal este ca fiecare elev să primească dinainte o sarcină bine stabilită. Se vizitează
monumente, situri, locuri cu rezonanță ist orică, se fac observații, fotografii, se consemnează
cele văzute. În ultima parte a excursiei, se verifică rezultatele. Acum se adună, se
sistematizează, observațiile individuale sau de grup ale elevilor, acest lucru se face la școală,
de regulă la ora ime diat următoare de istorie. Se pot întocmi fișe, se pot face referate și
comunicări. Se încearcă astfel măsurarea achizițiilor cognitive și formative ale elevilor.
Legat de tema prezentei lucrări ar putea fi vorba, de o excursie al cărui proiect îl voi
prezenta in continuare

PROIECT EXCURSIE

ORGANIZAREA EXCURSIEI ȘCOLARE
Încă din clasele mici, noi, dascălii, avem posibilitatea să trezim în sufletele elevilor
sentimente de mândrie, de respect, de admirație față de înaintașii noștri, pe care trebui e să-i
prețuim dar și să le insuflăm elevilor dorința de a transmite, la rândul lor, moștenirea
înaintașilor.
De aceea incercăm ca prin această excursie elevii clasei a VII -a să cunoască direct
istoria locală a “ Țării Moților”.
Scopul excursiilor s unt atât de natură informativă, formativă dar mai ales de natură
educativă. Scopul direct al excursiei este de a le cultiva prețuirea și dragostea de frumos față
de monumentele istorice și culturale vizitate, față de obiceiurile și tradițiile poporului no stru,
față de morala creștină românească și față de natura Patriei. Excursiile contribuie la
dezvoltarea simțului de observație al elevilor, a interesului pentru cunoașterea trecutului
zonei în care aceștia trăiesc și a capacității de înțelegere a realită ții înconjurătoare.
Itinerar: Tilec uș – Câmpeni – Cărpiniș – Roșia Montană – Mihoiești – Vadu Moților –
Tilec uș.
Durata: o zi

75 Programul:
Plecarea
din
localitatea Ora Sosirea în
localitatea Ora Programul de desfășurare a
excursiei
Tilecuș 7,00 Câmpe ni 11,00 – vizitarea Muzeului revoluției de la 1848 –
1849;
– vizitarea pivniței unde în 1782 Horea și
ai săi au spart buțile cu vin ale
arendașilor armeni (Preludiul răscoalei lui
Horea)
Câmpeni 12,20 Cărpiniș 12,30 – vizitarea casei lui Cloșca (Ioan Oargă) –
reconstruită; și a troiței din imediata
apropiere
Cărpiniș
12,45 Roșia
Montană 14,00 – vizitarea Bisericilor din comuna Roșia
Montană
– vizitarea Școlii Gimnaziale "Simion
Balint" Roșia Montană;
– vizitarea muzeului mineritului (în aer
liber) și a galeriilor romane;
– vizitarea șantierelor arheologice;
– jucarea unui meci de fotbal cu elevii
Școlii Gimnaziale "Simion Balint" Roșia
Montană
– se ia masa la iarbă verde.
Roșia
Montană 16,00 Campeni,
sat
Mihoiesti 16,30 – vizitarea barajului artificial (hidrografic)
de la Mihoiești
Câmpeni,
sat
Mihoiesti 16,30 Vadu
Moților,
sat Pojorâta 17,00 – vizitarea mănăstirii “pe stil vechi”

76 Vadu
Moților,
sat
Pojorâta 17,10 Albac, sat
Rogoz 17,20 – vizitarea mănăstirii “Sfântul Ilie”
Albac, sat
Rogoz 17,30 Tilec uș 20,00 – întoarcerea acasă

Mijloacele de transport: microbuzul școlii

Organizarea excursiei: prof. Hosu Liviu

Colectivul ce ră spunde de organizarea excursiei: prof. Hosu Liviu

Pregătirea pentr u excursie a elevilor s-a facut de: prof. Hosu Liviu

Instructajul cu el evii privind securitatea deplasării s -a făcut de către : prof. Hosu Liviu

Asigu rarea: -cazării – nu este cazul ;
-mesei – la iarba verde.

Mențiuni: în cazul î n car e vremea este nefavorabilă, excursia se amână .

Director, Conducatorul excursiei,
prof. prof. Hosu Liviu

77 PROIECT DE EXCURSIE

Data și durata excursiei : 18. 09. 2015 , o zi.
Tema: “Monumente istorice, culturale și turistice din Țara Moților “
Traseul: Tilecuș – Câmpeni – Cărpiniș – Roșia Montană – Mihoiești – Vadu Moților – Albac
– Tilecuș .
Tipul excursiei: excursie cu caracter educativ/recreativ
Clasa: a VII I-a
Obictivul general: De a le cultiva elevilor prețuirea și dragostea de frumos față de
monumentele istorice și culturale vizitate, față de obiceiurile și tradițiile poporului nostru,
față de morala creștină românească și față de natura Patriei.

Obiective operaționale: La sfârșitul excursiei, elevi vor știi:
 să indice itinerariul pe harta României , desprinzând conexiunile dintre mediul
geografic și om;
 să comunice, folosind diverse metode și mijloace de învățământ, fondul general de
cunoștințe privind semnificațiile, particularitățile și importanța principalelor
monumente istorice și de cultură vizitate;
 să analizeze aspectele etnografice și folclorice de pe parcusul excursiei, evaluând
valoarea lor istorică;
 să demonstreze capacitatea de a înțelege, de a compara, de a distinge particularitățile
și elementele comune ale monumentelor istorice și culturale;
 să aprecieze morala creștină românească și frumuseț ile florei și faunei acestei părți a
țării;
 să valorifice intra și interdiscilinar conținutul informațiilor istorice, etnografice,
folclorice, geografice, geologige etc.;
 să motiveze de ce cunoașterea și ocrotirea monumentelor istorice, folclorice,
etnogra fice, ale mediului înconjurător reprezintă îndatoriri elementare ale fiecărui
locuitor al țării.

78 I. Pregă tirea excursiei
1) Anunț area excursiei : Cu cel puțin două săptămâni înainte de data efectuării ei, este
anunțată excursia pe care o vor face elevi i prin „Țara Moților” .
2) Pregătirea elevilor pentru această excursie se face în cadrul unei ședințe speciale de
instructaj, cu participarea directă și a părinților, cu care ocazie profesorul arată scopul
excursiei, traseul cu punctele cele mai impor tante. Se precizează materialele necesare
fiecărui elev pentru activitatea desfășurată (caietele de notițe, pixuri), precum și
echipamentul adecvat acestei activități extrașcolare. Elevii sunt însoțiți de profesorul de
istorie (dirigintele) și de șofe rul microbuzului școlar. Se stabilește mijlocul de transport –
microbuzul școlii, prețul biletelor, banii necesari pentru vizitarea monumentelor de cultură,
pentru mici cheltuieli și pentru hrană. Profesorul și elevii, pe baza harți fizice a României,
fac cu ajutorul semnelor convenționale, de scrierea generală a ,,Țării Moț ilor”, o localizează
în cadrul hărț ii patriei, precizează formele de relief, localitățile cu rezonanță istorică , dar și
economico -administrativă și delimitează itinerariul excursiei: Tilecuș – Câmpeni – Cărpiniș –
Roșia Montană – Mihoiești – Vadu Moților – Albac – Tilecuș . Elevii sunt împărțiți, după
înclinațiile pe care le au, dar și după preferințele lor, în patru grupe: 1. – frumusețile naturii;
2. – etnografie, obiceiuri, tradiții ; 3. – istorie: personalitatea lui Avram Iancu, Horea sau
Cloșca; mineritul aurifer; 4 . – literatură, folclor, credințe religioase, morala creștină
românească. Folosindu -se albume, vederi, diapozitive, profesorul trezește curiozitatea,
interesul pentru a lua contact cu frumusețile naturii , cu valorile monumentelor istorice din
această parte a României. Se amintește că informațiile dobândite în timpul excursiei vor fi
valorificate și printr -o expoziție de fotografii.

II. Desfășurarea excursiei
La d ata și ora fixată, elevii se adună în curtea școlii. Se face prezența, se verifică
costumația și se deplasează la microbuz. Se anunță itinerariul istoric, cultural, folcloric si
etnografic ce va fi vizitat:

Nr.
crt. Itinerar, obiec tive
istorice -culturale Principalul conținut de idei din explicațiile profesorului și
ghizilor
1 Traseul Tilec uș – – Pornirea din localitatea Tilecuș ;

79 Câmpeni – la Câmpeni vizităm: – muzeul revoluției de la 1848 –
1849;
– vizitarea pivniței unde în 1782
Horea și ai săi au spart buțile cu vin ale arendașilor
armeni (Preludiul răscoalei lui Horea)
2 Traseul Câmpeni –
Cărpiniș – vizitarea casei lui Cloșca (Ioan Oargă) – reconstruită din
bârne de brad; și a troiței din imed iata apropiere
3 Traseul Cărpiniș –
Roșia Montană – vizitarea Bisericilor – a diferitelor culte religioase din
comuna Roșia Montană
– vizitarea Școlii Gimnaziale "Simion Balint" Roșia
Montană;
– vizitarea muzeului mineritului (în aer liber) și a galeriil or
romane;
– vizitarea șantierelor arheologice – de descărcare istorică;
– se ia masa la iarba verde.
4 Traseul Roșia
Montană – Mihoiești – vizitarea barajului artificial (hidrografic) de la Mihoiesti
5 Traseul Mihoiești –
Vadu Moților – vizitarea mănă stirii “pe stil vechi”: mănăstire a cărui
ritual bisericesc se ține după calendarul vechi, care este cu
două săptămâni în urmă
6 Traseul Vadu
Moților – Albac, sat
Rogoz – vizitarea mănăstirii “Sfântul Ilie”
7 Traseul Albac, sat
Rogoz – Tilec uș – pătrunși de toate cele văzute, auzite și simțite elevii se
reîntorc spre casă.

III. Sistematizarea cunoștințelor
– Ce itinerar am parcurs în excursie ?
– Ce obiective istorice și culturale importante am vizitat ? Prin ce se c oncretizează
fiecare dintre ele ?

80 – Revedeți -vă notițel e, reamintiți -vă informațiile dobândite, impresiile făcute,
învățămintele desprinse și sistematizați -le pe următoarele probleme:
– istorie
– geografie
– etnografie și folclor
– obiceiuri și tradiții
– religie, ș.a.

IV. Valorific area ulterioară a excursiei
După excursie se recomandă o scurtă întâlnire a participanților în care să se discute
materialele adunate, eventualele neajunsuri și recomandări pentru viitor.
Se cere elevilor să elaboreze un referat cu tema „Monumente cultu ral-istorice din
Țara Moților”.

V. Concluzii. Tema pentru acasă
Consider că participarea directă a elevilor la astfel de activități, sensibilizarea acestora
cu informații și dovezi directe, palpabile referitoare la existența mărturiilor ce atestă trecu tul
nostru pe aceste meleaguri le vor induce elevilor o mai bună înțelegere a istoriei. Lumea în
care trăim nu a fost așa mereu cum o cunoaștem noi. Este de datoria noastră, a profesorilor,
să le formăm elevilor o imagine corectă a trecutului nostru pe ace ste plaiuri, să -i facem să
conștientizeze că fiecare dintre noi suntem o verigă din șirul necontenit al vieții și avem
datoria de a transmite, la rândul nostru, moștenirea înaintașilor.
Se cere elevilor să elaboreze un referat cu tema „Monumente cultural -istorice din
Țara Moților” și să facă panouri cu fotografiile făcute în excursie pentru a putea face o
expoziție foto a excursiei.

81 Proces verbal,
Subsemnatul Hosu Liviu, î n calitate de profesor conducă tor al excursiei , am procedat
la instruirea de probleme de protecția muncii, PSI, circulație rutieră , igienă , comportament
civilizat, de desfăș urare a excursiei, a unui numă r de 17 elevi, a unui cadru didactic însoț itor
și a șoferului școlii, conform tabelului de mai jos (anexat), în vederea realiză rii excursiei din
data de 18.09.2015 , pe traseul: Tilecuș – Câmpeni – Cărpiniș – Roșia Montană – Mihoiești –
Vadu Motilor – Albac – Tilecuș .
S-au prelucrat următoarele norme și reguli de protectia muncii, PSI, ci rculație rutieră ,
comportament civilizat și n orme specifice desfăș urarii excursiei:
 să nu poarte asupra lor sau să se joace cu diferite obiecte ca: ace, sârme, bricege,
cuțite, brichete care din neatenție î n timpul jocului pot produce accidente;
 să nu atingă prize, sârme de instalație electrice care pot duce la electrocutare;
 să aibe o comportare civilizată;
 să nu se joace cu focul în autobuz și în alte locuri în timpul excursiei;
 să nu folosească petarde și alte substanțe inflamate;
 să circule numai pe partea stângă a șoselei unde nu sunt poteci sau trotuare;
 traversarea șoselei se face numai prin locurile marcate și după asigurarea prelabilă că
nu există pericol;
 să nu stationeze sau să se joace pe șosea;
 la urcarea sau coborârea din microbuz să se asigure și după aceea să traverseze strada;
 să menți nă curățenia în microbuz, în muzee și de asemenea pe stradă;
 să folosească în mod civilizat grupurile sanitare;
 să folosească numai apa de băut potabilă, s.a.
Prezentul instructaj, este valabil pe perioada efectuării excursiei, cu caracter
educativ/recrea tiv pe traseul: Tilecuș – Câmpeni – Cărpiniș – Roșia Montană – Mihoiești –
Vadu Motilor – Albac – Tilecuș .
Data
18.09.2015
Întocmit,
Prof. Hosu Liviu, organizator și conducător al excursiei

82 Școala …….
Judetul Bihor

Tabel nominal

cu elevii care participa la excursia din data de 18.09.2015 pe traseul: Tilecuș –
Câmpeni – Cărpiniș – Roșia Montană – Mihoiești – Vadu Motilor – Albac – Tilecuș .

Nr.
crt.

Numele si prenumele elevului
Clasa
Semnătura
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14

83
Vizita asemănătoare excursiei cum am arătat anterior, principala deosebire față de
excursie este durata. În rest, ca și excursia, vizita se planifică din timp și urmează aceleași
etape. Se poate desfășura înaintea studierii unei teme, în timpul studierii ei sau după, la
recapitulare.
Legat de tema prezentei lucrări ar putea fi vorba, de o vizită/interviu, respectiv o
deplasare în grup acasă la o persoană care poate da detalii înt r-un subiect sau altul al temei.
În parte se urmează procedurile de la vizită și excursie. Se pregătește vizita, care va fi
oricum situat pe teritoriul satului. Li se explică elevilor obiectivele, data și locul „vizitei” și
se împart sarcini de lucru. În mare, activitatea constă în întâlnirea cu o persoană mai în vârstă,
care a trăit pe viu experiența tragicului an 1940 în istoria romanilor. Aici, i se ia practic
acesteia un interviu pe o anumită temă, de exemplu. Situația Tilecușului între 1940 -1945, etc .
Elevii sunt mici, de ciclu gimnazial, profesorul care îi însoțește pe aceștia în activitate, este
indicat, credem, să intervieveze el însuși să -i îndrume în timpul interviului. Este indicat ca un
număr cât mai mare dintre aceștia să se implice, să pună î ntrebări, să participe la conversație.
Doar așa se pot realiza obiectivele propuse, obiective care, de altfel, este bine să fie anunțate
și fixate din timp, de dinainte de activitate. Durata și modul de desfășurarea a vizitei sunt
lăsate în parte la liber, improvizația și mersul liber al lucrurilor fiind în acest caz benefice.
Acest tip de vizită poate fi intercalat cu o altă activitate, tot o ieșire, dar pentru a
observa pe viu un obicei popular. Aici intră tăiatul porcului, descântatul, colindatul, făcutul
țuicii, jocul popular, etc. Este la fel o acțiune cu programare, pregătire, coordonare, cu
stabilire de obiective și împărțire de sarcini. Uneori, personajele despre care am vorbit
anterior sunt și meșteri în aceste activități. Din nou , se va lăsa o cât mai largă libertate de
acțiune și de exprimare subiecților. Copiii pot fi lăsați, cu o atentă supraveghere, să încerce
să execute unele operații ale acestor munci. Se pot organiza echipe, concursuri etc. Se
urmărește ca elevii să vină c ât mai mult și mai direct în contact cu diferitele forme de lucru și
de organizare a lumii satului, cu modul de viață arhaic specific practic generației bunicilor lor.
altă cerință importantă a utilizării elementelor de istorie locală este de a -i aduce pe elevi, ori
de câte ori este posibil, în contac t direct cu materialul istoric. Elementul
c onc ret cu ca re p oate ve ni în co ntac t nemij loci t, îi im pre si onea ză pe
ele vi , le provoacă vii emoții, mărind șansa învățării conștiente, a reținerii pe

84 termen lung a unor date importante din istoria localități natale . Din perceperea la adevărata
ei valoare a acestei vieți țărănești simple și autentice, care se desfășoară încă în satul lor de
baștină, se poate trezi un sentiment de afectivitate și apreciere, dar obligatori u, credem, se
naște respect. În plus, din punct de vedere didacticist, asemenea ieșiri sunt întotdeauna
pozitiv înțelese de către elevi, fie și numai pentru simplul fapt că diversifică puțin programul
monoton al orelor. Repetate, cu ținte bine stabilite, c u o bună organizare (în cadrul unui
opțional) aceste vizite/interviuri/ieșiri în teren pot da rezultate spectaculoase chiar și de
formare a unor deprinderi, practice chiar. Ele rămân în memoria copiilor ca momente de
relaxare.
De o reală aprecie re și în același timp cu multe resorturi achiziționale sunt apoi alte
activități cum ar fi vizionarea de spectacole. Piesele de teatru, dar mai ales filmele istorice au
un real ecou în inimile elevilor, indiferent de vârstă. Aceste realizări contribuie în largă
măsură la reconstituirea spațiului și timpului istoric, dar mai ales la reclădirea imaginii epocii.
Desigur, cu ajutorul profesorului, elevii trebuie să facă deosebirea între expunerea științifică,
de la „clasă”, și cea artistică, realizată prin scen ariu, personaje, decoruri etc. De aceea se
impune pregătirea elevilor pentru spectacole, sigur, fără a divulga mersul intrigii sau finalul.
Obligatoriu, pentru a avea relevanță didactică, după vizionare profesorul va purta discuții cu
elevii. Considerăm ch iar că se pot pune întrebări recapitulative din cele văzute în spectacol în
orele care urmează. Ele (spectacolele) contribuie din plin la dezvoltarea imaginației și
spiritului critic, la apropierea sufletească a elevilor de partea pozitivă, eroică poate a
vremurilor trecute.
Revenind la tipurile de momente cu caracter extracurricular, evidențiem câteva
dintre ele. Sunt de fapt tipuri de ore care nu sunt cuprinse în taxonomiile obișnuite. 24 Astfel
de lecție poate consta, de exemplu, în invitar ea în școală, în clasă, a unui personaj precum
cele enumerate mai devreme ( meșteri, veterani de război sau trăitori a diferitor evenimente
importante). Sub îndrumarea profesorului, interviul despre care am făcut vorbire se poate
desfășura în clasă. Apoi, se pot proiecta imagini sau filmări cu munci agricole, obiceiuri etc.,
eventual tot în ora în care are loc interviul. Ideal ar fi amenajarea unui mic muzeu în chiar
incinta școlii, muzeu în care să se regăsească specificul local în toate formele lui. Elevi i pot și
este chiar indicat să dea o mână de ajutor la formarea unui astfel de muzeu. Aici se pot

24 I. Zainea, op. cit., p. 191

85 ulterior ține alte activități centrate pe aceeași tematică. O oră de dans popular, cu un
instructor specializat, este și ea o opțiune. La fel, o oră (sau mai multe) de prezentare a
portului popular masculin și feminin. Toate acestea se pot face cel mai bine în cadrul unui
curs opțional, a cărui necesitate și relevanță o vom prezenta de altfel ulterior.
Legat de tema prezentei lucrări ar putea fi vorba, de o vizită al cărui proiect îl voi
prezenta în continuare.
Proiect vizita

VIZITĂ LA MUZEUL TARII CRISURILOR

Initiator proiect: Prof.

ARGUMENT
ÎN F AVOAREA PROIECTULUI

Muzeul este o institu ție de mare v aloare și se bucura de mare pre țuire în toat ă lumea,
deoarece joaca un rol important î n educarea tineret ului si spiritul respectului fa ță de valoril e
materiale și spirituale create de -a lungul istoriei. De aceea se impune ca școala s ă ofere
tineril or posibilitatea de a cunoa ște în mod organizat muzeul în tot ceea ce înseamn ă el
pentru societate. Depozitar principal al valorilor materiale si spirituale, fact or de educa ție
care ar trebui s ă aibă un impa ct hot ărator in formar ea unei atitudini de respect fa ță de valorile
naționale.
Muzeele asigura o reală posibilitate de supraviețuire mărturiilor, știrilor și ideilor anterioare
nouă, căci ele reprezintă oglinda în care un popor se poate recunoa ște pe si ne însu și. Cu cât
sunt mai variate tematic , izbutesc să reflecte o înfă țișare mai apropiată de realitate. Este
foarte important ca elevul să vină în contact în mod direct cu materialul didactic, să vadă, să
audă, să pipăie..

86 O vizită la Muzeu, țin e locul a o sută de povești și explicații. Acțiunea este și mai
valoroasă cu cât fiind realizată cu întregul colectiv de elevi ea va putea fi evaluată la nivelul
orelor de istorie, sau la nivelul opționalelor.

Initiator proiect: Prof.
Școala gimnazială nr.2 Til ecuș
Tema: Vestigii istorice din epoca veche
Tipul activitatii: vizita
Data desfa șurarii: 15 octombrie 2016
Locul: Muzeul Tarii Cr șiurilor
Competente specifice:
1. Reprezentarea timpului și a spațiului;
2. Cunoa șterea și utilizarea surselor istorice
3. Cunoașterea și utilizarea termenilor istorici
4. Cunoașterea și interpretarea faptelor istorice
5. Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți
Obiective operaționale:
01: Să completeze fișele de lucru cu informații obținute în urma int erviului luat
muzeografului;
02: Să ordoneze cronologic exponatele din vitrine;
03: Să completeze tabelul dat cu cel putin 3 exponate observate,precizând: tipul de izvor
arheologic, data și locul unde au fost descoperite;
04: Să pre zinte propria colecție de obiecte, fotografii realizată în activitate colectivă;
05: Să realizeze un portofoliu cu pasaje reprezentative pentru fiecare
Resurse :- a ) materiale:microbuz, aparate foto; fise de l ucru
b) procedurale: expunerea, explic ația, conversația, interviul, munca
independentă, lucrul pe gr upe
d) umane: 15 elevi, profesor
c) financi are: : 5 lei –intarea la Muzeu

87 GRAFICUL DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII

09.45 – 10.00 : mobilizarea colectivelor de elevi;
10.00 – 11.00 : deplasarea de la Scoala Gimnaziala Nr 2 Tilec uș,Oradea la Muzeul Tarii
Crișurilor;
11.00 – 11.30: organizarea colectiv elor de elevi;
11.30 – 12.30: audierea expunerii făcută de ghid;
12.30 – 13.30: de plasarea de la Muzeul Tarii Cri șurilor l a Școala Gimnaziala Nr. 2 Tilecu ș
13.00 – 14.00: organizarea copiilor pentru deplasarea către casă.
– se poate întâmpla ca programul de d eplasare să fie deviat cu câteva minute din cauza
unor probleme.
RESPONSABILITATEA ECHIPEI ORGANIZATORICE
1. Contactarea mijloc de tran sport și stabilirea programului zilei.
2. Informarea în legătură cu programul de lucru ș i vizita de la Muzeul Tarii Cr ișurilor
3. Informarea elevilor și a familiilor acestora.
4. Instructajul copiilor referitor la normele de protecție ce trebuie respectate în timpul
deplasării cu mijloacele de tra nsport în comun.
5. Organizarea colectivului de elevi în vederea deplasăr ii cu mijloacul de transport și
supravegherea copiilor.
6. Îndrumarea și supravegherea elevilor în timpul act ivității de la Muzeul Tarii Cri șurilor.
PREGĂTIREA VIZITEI
1.Anunțarea vizitei
– Se realizează cu două săptămâni înainte de efectuarea ei.
2.Pregătirea elevilor
– Se face într -o ședință specială de instructaj, în care elevilor li se comunică scopul vizitei,
obiectivele ce vor fi urmărite.
Elevii vor primi sarcini pe care le vor rezolva anterior, fie independent, fie în
echipă, vor fi informați a supra materialelor pe care le vor avea cu ei în acea zi
fiecăreia repartizându -i-se să observe și să noteze informații referitoare la:
1. istoricul muzeului
2. numărul de exponate existente referitor la temele urmărite

88 3. condițiile păstrării exponatelo r și vechimea lor în muzeu
4. vestigii daco -romane descoperite in Bihor și perioada de când datează
Se discută probleme de organizare: asigurarea mijlocului de transport, prețul
biletelor de intrare la muzeu, bani de buzunar pentru micile cheltuieli de la
muzeu (pliante, vederi).
Elevilor li se vor comunica reguli pe care vor trebui să le respecte pe parcursul vizitei.
Se trezește curiozitatea elevilor prin prezentarea de vederi, pliante aparținând Muzeului,
amintindu -se că la sfârșitul vizitei vor avea d e completat o fișă de lucru pe baza exponatelor
văzute, a explicațiilor și a informațiilor primite în sălile muzeului.
3.DESFĂȘURAREA VIZITEI
În ziua și la ora fixată, elevii, alături de profesorl clasei, se deplasează, după pregătirea
stabilită anterior, la Muzeul Tarii Crisurilor . Având cu ei toate cele necesare, coordonați de
muzeograful de serviciu și de profrsorl clasei, desfășoară lecția conform scenariului următor:
-Vizitarea tuturor secțiunilor muzeului, sub îndrumarea muzeografului de serviciu;
-Vizitarea în amănunt a secțiunii vizate:
-Interviuri luate de elevi muzeografului (pe echipe); completarea fișelor de lucru cu
informațiile aflate;
4.EVALUAREA
Evaluarea se va realiza pe parcursul semestrului I în cadrul orelor de istorie, sau la
Opțional prin diferite modalități:
– portofolii;
– discuții științifice;
– colaje;
– realizarea unor expoziții;
– dezbateri.

Cercul de istorie ocupă un rol important între activitățile extracurriculare care se
desfășoară în școală, are un rol deosebit at ât instructiv cât și educativ. Este strâns legat de
procesul de învățământ, elevii au posibilitatea sa aprofundeze cunoștințele primite în timpul
orelor, sa descopere înțelesuri noi, să -și însușească tehnici de cercetare ale istoriei, sa
participe la întâl niri cu personalități, sa vizioneze filme istorice, sa amenajeze un mic muzeu

89 școlar, sa organizeze sărbătorirea unor aniversari ale istoriei naționale, universale sau locale.
Cercul de istorie își desfășoară activitatea pe baza unei tematici adecvate vârs tei, stabilită din
timp care să corespundă preocupărilor elevilor, specificului școlii și a localității în care
aceștia trăiesc. Rezultatele muncii elevilor din cadrul cercului se popularizează prin diferite
mijloace. Aceste realizări trebuie valorificate și în cadrul lecțiilor. Elevii putând fi chiar
recompensați pentru activitatea din cadrul cercului prin evidențierea lor cu ocazia
festivităților de la sfârșitul anului școlar sau chiar material nu doar moral cum am amintit
anterior. Activitatea cercului d e istorie e un prilej de ai învăța pe elevi sa coopereze,
înajutorându -se reciproc, sa se dăruiască pentru o reușita comună. Cercul de istorie trebuie să
cuprindă minim 12 -15 elevi ( max -25-30 ) și se înfințează la nivelul școlii, pe bază de
voluntariat. R ol important în constituirea cercului îl are profesorul de istorie care e
responsabilul si coordonatorul cercului. Profesorul care coordonează activitatea trebuie să -i
găsească și să -i recruteze ca membri ai cercului pe acei elevi care au înclinații și dor ința de a
studia istoria, de a -și forma noi deprinderi și abilități.
Ședința de constituire a cercului are o mare importantă trebuie temeinic pregătită. Astfel
în cadrul ședinței de constituire va fi completat un chestionar pentru a stabili temele pe care
elevii doresc să le dezbată, activitățile practice pe care doresc să le desfășoare, contribuția
personală pe care vor să o aducă. Este aleasă conducerea formată din 3 -4 elevi ( președinte,
secretar, casier, eventual responsabil bază materială ). E ste adoptat statutul cercului de istorie
care cuprinde prevederi referitoare la activitățile desfășurate, calitatea de membru, drepturile
și îndatoririle acestora. Ședințele cercului de istorie și țin pe perioada unui an școlar în
cabinetul de istorie sau CDI., după un grafic stabilit exact
Legat de tema prezentei lucrări ar putea fi vorba, de crearea unui cerc de istorie la
nivelul școlii pe care o să -l prezint în continuare:

90 PROIECT CERC UL DE ISTORIE
LOCURI, OAMENI, FAPTE

COORDONATOR:
Prof: Hosu Liviu – Ciprian

Motivarea Cercului de Isto rie
Prof: Hosu Liviu – Ciprian
Școala Gimnazial ă Nr. 2 Tilec uș

Cercul de istorie între activitățile în afara clasei, ocupă un loc de seamă, având o
valoare instructivă și formativă deosebită. Munca elevilor din cerc este organizată în afara
planului de învățământ și a programelor ș colare, cercul de istorie al elevi lor, prin programul
său, este strâns legat de procesul de învățământ.
Ședințele cercurilor de elevi s unt sa u pot fi arena unor discuții libere, uneori
controversate, pe marg inea materiei predate. Elevii pot pune întrebări, emite păreri proprii,
pot face completări. Ei au privilegiul să arate ce au citit în afara manualului, in afara lectiilor,
se pot obișnui cu argumentarea logică și interpretarea corectă a faptelor,eveniment elor.
În cadrul cercului de istorie elevii au posibilitatea:
-să adâncească și să amplifice cunoștințele primite la orele de curs;
-să le descopere înț elesuri noi;
-să le încadreze în ansamblul cunoștinț elor pe care le au;
– să-și însușească tehnicile de c ercetare proprii ale științ ei istorice;
-să-și formeze deprinderi de investigare și de elaborare de referate pe teme de istorie;
-să colecționeze documente , obiecte, fotografii în vederea cunoașterii istoriei locale;
-să organizeze un colț istoric sau un mic muzeu ș colar;
– să organizeze sărbătorirea unor aniversări ale istoriei național e, universale sa u locale.
O atenție deosebită se acordă recrutării membrilor cercului, din proprie inițiativă,
dintre elevii care au înclinații, vocatie, chemare s pre istorie, interes deosebit pentr u istoria

91 națională , universal ă sau local ă pentru cunoașterea și înț elegerea ei. Pentru aceasta,
profesorul trebuie să cunoască bine elevii, nivelul lor de cultură generală , aptitudinile elevilor .
Activitatea c ercului se desfășoară pe baza unei tematici adecvate, stabilită din timp,
care să se caracterizeze prin varietatea și bogăția subiectelor, corespunzând dorinței și
nivelului de cunoștințe ale elevilor, și axându -se pe probleme fundamentale ale istoriei.
Tematica cercului trebuie să răspundă intereselor și preocupărilor membrilor lui, să
încurajeze cunoașterea și cercetarea istoriei universale, naționale și locale; domenii în care
pot fi aduse contribuții originale, concretizate în scurte comunicări referitoare la momente,
locuri, oameni sau evenimente din perioadele prezentate adaptate și realităților locale.
Pentru a nu supraîncărca elevii și pentru a nu le risipi timpul de pregătire la celelalte
discipline de învățământ, profesorul are obl igația:
– să programe ze judicios ședințele de cerc;
– să asigure operativitatea și calitatea deosebită a activităților care să antreneze, la
reconstituirea științifică a faptelor istorice;
– să antreneze gândirea istorică și să sensibilizeze inima elevil or, prin patosul evocării, cât și
prin emoțiile declanșate de contactul direct c u vestigiile trecutului istoric național, universal,
local.
Membrii cercului pot fi organizați pe două cicluri: un grup de inițiere în activitatea
cercului, cuprinzâ nd elevii claselor a V -a și a VI -a, și cel de -al doilea grup, care desfășoară
activități de cercetare și elaborează lucrări științifice, cuprinzând elevii claselor a VII -a și a
VIII-a.
Activit ățile organizate și desf ășurate în cadrul cercului se caracterizeaz ă prin :
– varietate,
– funcționalitate,
-atractivitate,
– caracter stimulator,
– noutate.
Cercurile de elevi constituie surse de stimulare a capacității creatoare, mijloc de
inițiere a elevilor în munca de cercetare. Pentru a realiza aceste obiective este necesar să se
stabilească din timp o tematică care să țină cont nu numai de particularitățile de vârstă ale
elevilor, ci și de specificul școlii și al localității în care se află.

92 Tema de proiect pe care membr ii cercului trebuie să o realizeze până la sfâ rșitul
anului ” Monumentele istorice ale sat ui Tilec uș” îmbină:
– istoria locală cu cea națională și universală,
-activitățile teoretice cu cele practice, aplicative
Membrii cercului vor fi învățați s ă întocmească : fișe bibliografice, fișele necesare
întocmirii referatelor și comunicărilor științifice.
La inițiativa membrilor cercului de istorie pot fi organizate sesiuni de comunicări și
referate ale elevilor pe diferite teme ca de exempl u “Din istoria trecutului satului natal” ,
“Personalitati ale sat ului natal” cu participarea elevilor din clasele gimnaziale ale ș colii sa u
chiar din alte școli.
Activitatea cercului se va populariza prin publicarea unor comunicări în revista școlii,
prin scrierea unor articole la gazeta de perete a cercului de istorie din școală organizarea unor
concursuri etc.
Rezultatele mu ncii cercului de istorie vor fi valorificate și în cadrul lecțiilor,
stimulându -se material și moral membrii cercul ui care obțin rezultate deosebite, chiar și cu
ocazia festivității sfârșitului de an școlar.
Membrii cercului de istorie vor fi și fondatorii colțului muzeistic din scoala . Ei vor
adun a, selecta, ordona și păsta mărturii de istorie locală în locuri special amenajate.
Încă din clasa a V -a se poate dezvolta la elevi pasiunea pentru colectarea de izvoare
dintre cele mai variate, cum sunt:
 vederi,
 ilustrații din reviste,
 obiecte vechi,
 informații cu privire la evenimentele trecute și prezente,
Asemenea preocupări dezvol tă spiritul analitic și critic, cultivă interesul pentru
documentare, pentru conservarea monumentelor și izvoarelor istorice.
Cercul de istorie se înființează la nivelul școlii. Numărul membrilor va fi de 12-15 elevi
datorita n umarului mic de elevi în scoala noastra. Astfel înscrierea celora care manifestă
interes și înclinații pentru cercetarea istoriei este voluntară, participarea la toate formele de
activități din cadrul cercului este obligatorie pentru toți.

93 Ședința de constituire trebuie temeinic pregătită, ea reprezentând prima impresie a
elevului despre cercul de istorie. Este adoptat statutul cercului de istorie care cuprinde
prevederi referitoare la activitățile desfășurate, calitatea de mem bru, drepturile și îndatoririle
acestora.
În ședința de constituire se dă elevilor să completeze un chestionar care cuprinde
următoarele puncte:
1. Ce probleme de istorie te interesează în mod deosebit ?
2. Ce temă dorești să tratezi în cerc și sub ce formă ?
3. Ce activități practice propui să se organizeze la cerc ?
În această ședință, în condica cercului se consemnează:
1. Proces – verbal de constituire, cu semnătura tuturor membrilor;
2. Lista membrilor cercului de istorie;
3. Planul de a ctivități pe anul școlar în curs.
Ședințele cercului se desfǎșoar ǎ în Cabinetul de Istorie în ziua stabilită, la o oră precisă.
Unele ședințe pot avea loc chiar la unele obiective cultural – istorice din localitate .
Este ales unui colecti v de conducere compus din 2 – 3 elevi dintre cei mai activi și
pasionați. Dintre ei se alege responsabilul cercului. Profesorul trebuie să -i convingă pe elevi
că cercul de istorie este al lor și că ei sunt aceia care trebuie să -i asigure prestigiu,
continu itate.
Cu ajutorul profesorului cercul poate organiza convorbiri cu personalități din diverse
domenii. Cu prilejul diverselor aniversări, cercul de istorie poate organiza, într -un cadru
festiv, simpozioane, sesiuni științifice, concursuri . La sfârși tul anului școlar, cercul poate
organiza expoziții cu realizări din activitatea desfășurată. Cercul de istorie poate organiza și
vizite, excursii, vizionări de film ,spectacole, etc.

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR CERCULUI DE ISTORIE ,, LOC URI,
OAMENI, FAPT E’’
ÎNDRUM ĂTOR: Prof. Hosu Liviu – Ciprian
NR.
CRT. TEMA ACTIVITATEA DATA OBSERVA ȚII
1 ,,Importan ța Ședință de constituire a

94 unui Cerc de
Istorie’’ cerculu i
2 Omul în
Preistorie Evolu ția omului în
această perioadă Prezentare
power point
3 Civiliza ția
Sumerului
Antic Religia și realiz ări ale Sumerului
Antic Prezentare
power point
4 Să cunoaștem
Muzeul
Tarii Cri șurilor Prezentarea colecțiilor
istorice ale muzeului Vizit ă la
Muzeul Tarii
Crișurilor
5 Civilizația
Egiptului
Antic Religia și realizări ale Egiptului
Antic Prezentare
power point
6 ,,1 Decembrie
1918 la
Alba Iulia”
Evocarea evenimentelor
legate de Marea Unire
de la 1918 Realizarea unui
portofoliu

7 Imperiul Persan Religia și realiz ări ale Imperiul
Persan Prezentare
power point
8 5-24 Ian uarie
1859 Evocarea evenimentelor 5 -24
Ianuarie 1859 Realizarea unui
portofoliu

9 Grecia Antic ă Religia și realiz ări ale grecilor Prezentare
power point
10 Civiliza ția geto –
dacă Religia și realiz ări ale geto-dacilor Vizionare film
11 Roma Antic ă Roma – factor de
civilizație Prezentare
power point
12 “Personalit ăți
ale satului Realizarea unor fi șe biografice Prezentare
power point

95 natal”
13 Istoricul
localită ții
Tilec uș Analiza doc umentelor istorice Portofoliu
14 Monumentele
localită ții
Tilec uș
Fișă pentru fiecare
monument istoric
Expozi ție
tematic ă
15 Prezentarea
obiectivelor în
teren Activitate de ghidaj Vizitarea
monumentelor

Concluzie
Oricât ar fi de importantă educația curriculară realizată prin procesul de învățământ, ea
nu epuizează sfera influențelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al
timpului liber al copilului, în care viața capătă alte aspecte decât cele din procesul de învățare
școlară. În acest cadru, numeroși alți factori acționează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării
elevilor.
Educația extracurrriculară (re alizată dincolo de procesul de învățământ) își are rolul și
locul bine stabilit în formarea elevilor. Educația prin activitățile extracurriculre urmărește
identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil
de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ.
Dacă avem grijă ca obiectivele instructive -educative să primeze, dar să fie prezentate în m od
echilibrat și momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite.
În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să
întocmească colecții, să sistematiz eze date, învață să învețe . Prin faptul că în asemenea
activități se supun de bună voie regulilor, asumându -și responsabilități, copiii se
autodisciplinează.
Cadrul didactic are, prin acest tip de activități, posibilități deosebite să -și cunoască
elevii, să -i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos
obiectivul principal al scolii și al învățământului, pregătirea copilului pentru viață.

96 Scopul activităților extrașcolare este antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate
în conținut, cultivarea interesului pentru activități div erse, fructificarea talentelor,
aptitudiniilor personale ale elevilor
Toate aceste acțiuni extracurriculare sau extrașcolare sunt de fapt eforturi în plus ale
dascălului pentru realizarea fina lităților educației. Ele vin să întărească celelalte metode și
activități realizate prim mijloace „clasice”. Sunt binevenite, atâta timp cât au o pondere
rezonabilă și mai ales cât sunt bine gândite, bine organizate, bine conduse pe parcursul
desfășurării lor și au obiective clare, contu rate din timp și bine stabilite. Rezultatele pot fi
mulțumitoare și chiar foarte bune. În plus, dacă e să ne referim și la persoana dascălului,
acesta poate avea o imensă satisfacție personală prin realizarea unui deziderat de suflet,
însușirea de către copii a unor lucruri apropiate lui.
De fapt, orice activitate extracurriculară sau extrașcolară propusă nu este altceva decât
expresia preocupărilor profesorului respectiv, a aspirațiilor și pasiunilor lui. Cu atât mai mult
ele trebuie să fie concepute, structurate și desfășurate cu profesionalism, dar și cu dăruire.

97 3. Curriculum la decizia școlii

Una din marile achiziții ale perioadei ultimilor ani în procesualitatea dar și în
terminologia peda gogică este curriculumul. Curriculum -ul rămâne unul dintre conceptele
cele mai controversate în teoria educațională actuală și una dintre realitățile educaționale încă
destul de ambigue, mai cu seamă la nivelul practicii educative.
Geneza conceptului de c urriculum se găsește pe tărâm american, el fiind preluat rapid
în spațiul anglo – saxon și mai târziu extins la întregul areal educațional. Din punct de vedere
etimologic cuvântul curriculum (sg.) sau curricula (pl.) își are originea în latina veche având
sensul de alergare, cursă, parcurgere în treacăt, scurtă privire. Marian Ilie vede c urriculum –
ul ca pe un ansamblu al elementelor esențiale, relevante, golite de amănunte inutile, elemente
ale realității educaționale din școală atât la nivel de reprezentar e teoretică și reprezentare a
acțiunii practice, cât și la nivel de activitate efectiv desfășurată, imprimând o continuă
reconsiderare și reconcepere contextuală a acestora, considerate ca unice și irepetabile25.
Trecând de originea și etimologia c uvântului, bine cunoscute deja, ne vom referi mai
mult la abordările sale din punct de vedere științific, mai bine spus metodic și metodologic.
Definițiile care s -au dat acestei noțiuni sunt multiple, și desigur toate converg în jurul
aceleași idei, de con ținut educațional, de cuprins al programelor și manualelor, de materie
care trebuie însușită, de lucruri care trebuie parcurse împreună de către dascăl și elev.
Proiectarea curriculară este realizabilă ȋntr -un context diferențiat care urmăreste
individualizarea deplină a activității de educație si de instruire, valorificȃnd integral:
capacitățile psihologice ale elevului, de natura intelectuală (memorie, gȃndire, imaginație,
inteligență generală și specială) și nonintelectuală (afectivitate, mot ivație, voință, caracter);
particularita țile mediului socio -cultural al elevului ( rolul familiei, grupului de prieteni,
comunitații educative locale).
Curriculumul este deci planificat, a re conținut, însumează experien țele de învă țare ale
copiilor pentru care școala est e direct responsabilă, experien țe de învă țare care însă pot foarte
bine să aibă loc uneori și într -un cadrul informal. Curriculumul este un tot unitar format din

25 Ilie D . Marian, Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum -ului și teoria instruirii, Ed. Mirton,
Timișoara 2005

98 multe părți distincte cum sunt elevul , profesorul , recep tarea, emiterea , predarea, învă țarea,
metodologia de predare -învățare, experien țele de învă țare de orice tip, anticipate,
neanticipate, mediate sau nemediate, spontane sau prov ocate etc, o institu ție de învă țare,
auto-educarea d e care este capabil elevul și a șa mai depar te. Însă partea practică a
curriculumului, aplicarea aces tuia la clasă presupune o cunoa ștere foarte bună elevilor, a
materiei, a multor elemente complementare acesteia, extra -curricular e, trans și inter
disciplinare și genialitate din partea prof esorului, în sensul flexibilită ții și adaptării .
Structura curriculumului angajează următoarele elemente componente, situate pe linia de
continuitate epistemologică existentă ȋntre conceptele fundamentale și conceptele
operaționale: conceptul de curriculum formal , conceptul de curriculum comun ; conceptul de
curriculum specializat ; conceptul de curriculum ascuns ; conceptul de curriculum nonformal ;
conceptul de curriculum informal ; conceptul de curriculum local . Adaptabilitatea
profesională la condiții de schimb are inovatoare, proprii societății postindustriale de tip
informational, presupune atingerea unor obiective pedagogice generale: mobilitate
intelectuală, deschidere morală, creativitate tehnologică, sensibilitate estetică, rezistență
psihofizică. Obiective le acestea sunt dependente tocmai de structura funcțională a
curriculumului comun, conceput ȋn sensul de curriculum de bază. El asigură premisa
proiectării și a dezvoltării corecte a curriculumului specializat, ȋn orice domeniu de aplicație
al acestuia. Co nceptul de curriculum ascuns reprezintă "efectele subliminale" ale programelor
de educație/instruire posibile ca urmare a influențelor explicite și implicite, directe si
indirecte, provenite din interiorul și din exteriorul structurii de func ționare a acți unii
didactice:
– din interior , de la nivelul ambianței educaționale ( mediul clas ei de elevi/grupei de studenți;
– din exterior , de la nivelul cȃmpului psihosocial care ȋnconjoară acțiunea didactică (calitatea
spațiului și a timpului școlar/universitar; stilul educațional adoptat la nivel social și
individual).
Principiile de bază ale curriculumului, elaborate ȋn contextul afirmării "curentului
pedagogiei prin obiective au valoarea unor "norme comprehensive" aplicabile, ȋn ordinea
ierarhică p ropusă, la nivelu l oricărui proiect educațional:
– principiul selectării și al definirii obiectivelor activității de educație/ȋnvățare;

99 -principiul selectării și al construirii experiențelor de educație/ȋnvățare ȋn funcție de
obiectivele stabilite anterio r;
-principiul organizării metodologice a experiențelor de educație/ȋnvațare pentru obținerea
unui efect formativ maxim;
Pe de altă parte, criteriul de optimalitate definit la nivelul proiectării curriculare ȋn
termenii relativi ai standardelor d e performanță proprii fiecarei clase de elevi, angajează o
evaluare formativă, continuă, susținută prin probe docimologice aplicate periodic, inclusiv ȋn
cadrul unor examene de absolvire cu funcție implicită de selecție pozitivă. Dezvoltarea
curriculară ge nerează o nouă structură operațională a activității de instruire/educație a cărei
consistență internă susține interdependența acțiunilor didactice de predare -ȋnvățare -evaluare,
deschisă (auto)perfecționării permanente.
Conceput astfel încât să inducă o schimbare de tip democratic a practicilor educative din
școală, în sensul accentuării individualizării demersurilor de învățare ale elevilor, până la
luarea în considerare a opțiunilor elevilor și părinților în alcătuirea programului școlar,
Curriculum -ul Național are ca principale trăsături :
– adecvarea sa la contextul socio -cultural național
– permeabilitatea sa față de evoluțiile în domeniu înregistrate pe plan internațional
– coerența dintre curriculum și finalitățile educaționale, precum și dintre diferite le
componente ale sale
– pertinența sa în raport cu obiectivele educaționale
– articularea optimă a etapelor procesului curricular: proiectare, elaborare, aplicare,
revizuire permanentă.
– transparența sa pentru toți agenții educaționali implicați.
Una d intre modificările majore care au avut loc în teoria curriculum -ului școlar și în
practica asociată acestuia o reprezintă realizarea unei disocieri între elementele comune,
obligatorii pentru întreaga generație de elevi (concretizate în curriculum nucleu p entru
resurse de timp din trunchiul comun) și elementele de diferențiere concretizate în trei tipuri
complementare de curriculum:
a) curriculum la decizia școlii (CDȘ);
b) curriculum diferențiat (CD) și

100 c) curriculum pentru dezvoltare locală (CDL). Aceste trei tip uri de curriculum,
complementar curriculum -ului nucleu, au prezențe diferite pentru profilurile de
formare, tipurile de licee și specializări, precum și în raport cu resursele generale de
timp.
d) Curriculum -ul la decizia școlii a reprezentat, de la începu t, o soluție de adaptare a
ofertei generale la particularitățile și aspirațiile elevilor din diferite unități concrete
de învățământ. După cum se va putea vedea și din paginile următoare, această
pondere s -a modificat în timp, și -a schimbat forma și stru ctura și a fost concretizată
într-o mare varietate de oferte opționale la nivelul unităților de învățământ.
Curriculum la decizia școlii (CD Ș) constituie ansamblul proceselor educative și al
experien țelor de învățare pe care fiecare școala le pro pune în mod direct elevilor săi în cadrul
ofertei curriculare proprii. La nivelul planurilor de învățământ, CD Ș reprezintă numărul de
ore alocate școlii pentru construirea propriului proiect curricular.
Prin oferta curriculară de CDȘ se asigură cadr ul pentru susținerea unor performanțe
diferențiate, a unor nevoi și interese specifice de învățare ale elevilor. Această cerință are un
anumit caracter de generalitate, deoarece în alocarea resurselor de timp intervin foarte mulți
factori care abat traseul reglementat metodologic spre soluții care, de regulă, au în vedere în
mod preponderent completarea normelor.
Curriculum -ul la decizia școlii poat e fi concretizat, pe niveluri de învățământ, în mai
multe forme diferite:

(a) Pentru școala gene rală:
Curriculum aprofundat – reprezintă, pentru învățământul general, acea forma de CDȘ
care urmărește aprofundarea obiectivelor de referință ale Curriculumului -nucleu prin noi
obiective de referință și unități de conținut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a
unei discipline. Conform Ordinului ministrului nr. 3638/11 aprilie 2001, aprofundarea se
aplică numai în cazuri de recuperare, pentru acei elevi care nu reușesc să atingă nivelul
minimal al obiectivelor prevăzute de programă în an ii anteriori.
Curriculum extins – reprezintă, pentru învățământul general, acea formă de CDȘ care
urmărește extinderea obiectivelor și a conținuturilor din curriculumul -nucleu prin noi
obiective de referință și noi unități de conținut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja

101 orară a unei discipline. Acesta presupune parcurgerea programei în întregime (inclusiv
elementele marcate cu asterisc).
Curriculum opțional – reprezintă acea formă de CDȘ care este structurată sub forma
unei discip line școlare noi, cu finalități și conținuturi diferite de cele ale curriculum -ului
obligatoriu, corespunzător trunchiului comun.

(b) Pentru ciclul liceal
Opțional de aprofundare – reprezintă acel tip de CDȘ derivat dintr -o disciplina studiată în
trunch iul comun, care urmărește aprofundarea obiectivelor/competențelor din curriculumul –
nucleu prin noi conținuturi propuse la nivelul școlii (sau a acelora marcate cu asterisc, în
cazul specializărilor pe care nu le parcurg în mod obligatoriu la trunchiul comu n).
Opțional de extindere – reprezintă acel tip de CDȘ derivat dintr -o disciplina studiată în
trunchiul comun, care urmărește extinderea obiectivelor -cadru/competențelor generale din
curriculumul -nucleu prin noi obiective de referință/competențe specifice și noi conținuturi
definite la nivelul școlii.
Opțional preluat din trunchiul comun al altor discipline – reprezintă acel tip de CDȘ
generat prin parcurgerea unei programe care este obligatorie pentru anumite specializări și
care poate fi parcursă în cad rul orelor de CDȘ la acele specializări unde disciplina respectivă
nu este inclusă în trunchiul comun.
Opțional ca disciplină nouă – constă într -un nou obiect de studiu, în afara acelora prevăzute
în trunchiul comun la un anumit profil și specializare;
În practica aplicării CDȘ au avut loc anumite modificări, prin intermediul
principalului document reglator al curriculum -ului, planul – cadru de învățământ. Astfel,
pentru liceele vocaționale, curriculum diferențiat (CD) s -a extins în zona resurse lor de timp
pentru CDȘ. De asemenea, existența unor opționale proiectate în mod centralizat, a introdus
orele de CDȘ alocate acestora într -un regim asemănător celui pe care îl are curriculum
diferențiat. Oferta centrală permite doar transpunerea și concret izarea unei programe
preexistente. În acest caz, acest tip de curriculum are caracateristici diferite de un CDȘ
„clasic”.
Un element de noutate îl constituie modul de alocare al resurselor de timp de tip CDȘ în
recentele planuri de învățământ (înde osebi în învățământul liceal). Astfel, principala mutație

102 o reprezintă transferul resurselor de timp pentru CDȘ din zona fiecărei arii curriculare, spre
planul de învățământ în ansamblul său. În acest caz, alocarea orelor de CDȘ nu mai are loc la
nivelul a riilor curriculare (și în contextul comisiilor metodice pe aceste arii), ci la nivelul
întregului plan de învățământ (intrând în responsabilitatea Comisiei pentru curriculum a
școlii).
Documentele recente privind cadrul de referință al curriculum -ului național, precum și
impactul teoretic al prevederii Legii educației privind reorganizarea învățământului
preuniversitar, oferă o perspectivă nouă CDȘ.
Prelungirea învățământului comun (pentru întreaga generație de elevi) până în clasa a
IX-a (constituind împreună cu anul pregătitor învățământul obligatoriu de zece ani)
sugerează extinderea paradigmei de alocare a resurselor CDȘ din gimnaziu și la clasa a IX -a.
Pe parcursul școlarității obligatorii este presupusă o creștere procentuală a pond erii CDȘ,
conform derulării ciclurilor de școlaritate. Pentru învățământul liceal există, de asemenea, o
creștere spre anii terminali.
Metodologia privind regimul disciplinelor opționale aprobată prin O. M. din 1999.
În anul școlar 1998 -1999, cur riculum la decizia școlii își făcea apariția în condițiile speciale
pe care Ordinele Ministrului Educației Naționale le caracterizau prin formula curajoasă dar
imprecisă: ”implementarea din mers a procesului de reformă a învățământului”. Integrarea
CDȘ era legitimată prin oficializarea noului Plan cadru de învățământ pentru învățământul
românesc . Potrivit acestui document normativ, curriculum -ul național conține două segmente:
curriculum nucleu și curriculum la decizia școlii. Aceasta distincție comportă, printre altele,
avantajul flexibilității. De pildă, în ambele segmente pot fi aplicate măsuri de
descongestionare a programelor școlare, așa cum s -a întâmplat cu programele pentru clasele
a V-a și a VI -a în anul școlar 1998 -1999. De regulă, unitățile de co nținut pe discipline,
supuse descongestionării, nu sunt obligatorii și intră în componența CDȘ. Aceste unități sunt
menționate pe obiecte de studiu și pe capitole, fiind marcate prin asterisc. Pentru a gestiona
conținuturile neobligatorii, școlile pot opta pentru una din variantele de CDȘ menționate mai
jos:
 Curriculum nucleu aprofundat
 Curriculum extins
 Discipline/cursuri/teme opționale

103 În primul scenariu, aprofundarea antreneză simultan alegerea numărului maxim de ore
din plaja orară și realiz area integrală, dar exclusivă, a obiectivelor și a conținuturilor
obligatorii (doar unitățile care nu sunt marcate prin asterisc) această variantă convine, în
viziunea primelor echipe de conceptori de curriculum, unor elevi care nu prezintă interese de
cunoaștere orientate sau/și care au performanțe școlare la un nivel scăzut. Varianta a doua
presupune alegerea numărului maxim de ore și parcurgerea în întregime a programei școlare,
respectiv a segmentelor obligatorii și a celor neobligatorii, marcate prin a sterisc. În felul
acesta, se lărgește oferta de învățare a școlii la o anumită disciplină, extinderea putînd fi
specificată în termeni de cunoștințe, capacități și atitudini. Aceasta variantă de curriculum
convine elevilor care manifestă interese în raport cu anumite discipline/arii de cunoaștere.
Varianta a treia este specifică curriculum -ului elaborat în școală și oferă latitudinea
profesorilor de a oferi activități opționale pentru a acoperi spațiul rămas liber între numărul
minim și cel maxi m de ore prevăzute pentru o anumită disciplină/arie curriculară. Curriculum
elaborat în școală trebuie însă să fie suficient de diversificat pentru a permite fiecărui elev să
urmeze cel puțin două discipline opționale. În principiu, promotorii curriculum -ului elaborat
în școală operează cu mai multe repere conceptuale decât profesorii care aplică varianta
curriculum extins, în măsura în care ei trebuie să ia în calcul nu numai interesele elvilor, ci și
situațiile specifice școlii ori necesitățile comunități i locale. Pentru a -i sprijini și motiva pe
dezvoltatorii de cursuri opționale pe plan local, autoritățile educative centrale au definit un
model de programe școlare, cu titlu orientativ, și au pus la dispoziția celor interesați
documentul intitulat Lista d e opționale MEN . În același timp, se recunoaște posibilitatea
profesorilor de a oferi alte tipuri de opționale decât cele cuprinse în această listă, cu condiția
să folosească în mod activ tehnici de învățare centrată pe elev și să respecte regulile jocului
așa cum sunt formalizate prin modelul de programă școlară CDȘ.
Terminologia de referință s -a dezvoltat fără să genereze categorii noi; ea a evoluat
prin variație sinonimică. S -au răspândit astfel termeni ca opțional de aprofundare , opțional
de extindere , opțional ca disciplină nouă , opțional ca temă integratoare numit și opțional
integrat ( vezi anexele 1.2 și 10 din broșura Curriculum la decizia școlii, ghid pentru
profesorii de liceu). Indiferent de perioada la care ne referim, adjectivul opțional se asociază
următoarelor substantive: discipline, cursuri și teme. În aria de cuprindere a sintagmei cursuri
opționale , autoritățile educative au încetățenit, de la bun început, distincția între „opționale la

104 nivelul disciplinei”, „opționale la nive lul ariei curriculare” (se vorbește în acest caz de o temă
integratoare pentru o anumită arie curriculară) și „opționale la nivelul mai multor arii
curriculare” (centrate pe o temă integratoare, pentru mai multe arii). Tabelul de mai jos arată
repartizarea selectivă pentru clasele a V -a , a VI -a și a VII -a, în primul model difuzat de
Ministerul Educației Naționale în 1999.
Cursurile opționale pot fi realizate pe clase sau pe grupe de 10 -15 elevi, în funcție de
posibilitățile școlilor. Se recoman dă ca pentru clasele de același nivel să existe un bloc orar
fix. Este vorba de un interval de timp rezervat disciplinelor opționale, astfel încât să se poată
desfășura activități pe grupe, ținând sema de varietatea opțiunilor exprimate. Privite prin
prism a documentelor reglatoare, condițiile de validitate a proiectelor de opționale pe plan
local sunt următoarele:
 Opționalul la nivelul disciplinei implică în mod necesar formularea unor obiective de
referință/competențe specifice care nu apar în programa dis ciplinei. Acest opțional
se desfășoară prin proiecte, module și activități opționale diferite de cele
administrate prin curriculum nucleu.
 Opționalul la nivelul ariei curriculare implică alegerea unei teme care mobilizează
cel puțin două disicpline din ac eeași arie. Obiectivele de referință/competențele
specifice se formulează din perspectiva temei pentru care s -a optat.
 Opționalul la nivelul mai multor arii este construit pe un obiectiv complex de tip
transdiciplinar. Procedeul cel mai simplu de ge nerare a unei teme integratoare este
intersectarea unor segmente de discipline aparținând mai multor arii. În acest caz,
programa CDȘ va cuprinde și obiectivele cadru ale disciplinelor implicate, iar
obiectivele de referință vor apărea ca specificații ale acestor a.
Modalități de realizare a Curriculum -ului la Decizia Școlii .
Aplicarea noului Plan -cadru de învățământ la clasele I -IV (anul școlar 1998 -1999) a
deschis calea unor reglementări privind co mpetențele actorilor educaționali care intervin în
proiectarea și administrarea CDȘ. Prin Notificarea 1167 din 27.07.1999 , se recunoaștea
posibilitatea școlilor de a pune în practică autonomia insituțională la nivelul deciziei
curriculare și de a diferenția parcursurile de învățare pentru elev i. Sunt precizate, de
asemenea, condițiile: aplicarea unor forme flexibile de desfășurare a programului elevilor,
exploatarea rezonabilă a resurselor de care dispune școala și comunicarea eficientă între

105 conducerea școlii, profesori, elevi, părinți și repr ezentanți ai comunității locale. În acest spirit,
prima măsură preconizată în legislația școlară a fost aceea de de a permite
învățătorilor/institutorilor, dar și profesorilor de specialitate sau de specialități înrudite, să
predea disciplinele opționale î n învățământul primar. În perioada care a urmat introducerii
Planului -cadru , în cazuri speciale, artiști plastici locali sau meșteșugari au putut fi implicați
în predarea acestor discipline, dacă au probat competențe în domeniu prin atestate
profesionale s au experiență în domeniu exprimată printr -un portofoliu de activitate
reprezentativ (vezi Metodologia privind încadrarea personalului didactic din învățământul
preuniversitar în anul școlar 1998 -1999 ). Această latitudine avea meritul de a evidenția
dimensi unea liberală a viziunii referitoare la operatorii CDȘ.
Notarea în catalog este de asemenea reglementată. Să luăm de pildă situația CDȘ la
liceu. Bazându -ne pe documentele apărute până la finele anului școlar 2005 -2006, constatăm
că doar opțional ul de extindere, opționalul integrat și opționalul ca disciplină nouă necesită o
rubrică nouă în catalog pentru înregistrarea rezultatelor. Odată ales tipul de opțional (titlu
selectat din oferta centralizată sau proiect propriu), profesorii întocmesc o d ocumentație, pe
baza căreia vor susține proiectul la nivel de catedră și de Consiliu de administrație, pentru
avizare. Din documentație nu va lipsi precizarea modului de desfășurare (pe clasă, pe grupe,
număr de grupe, număr de elevi, durata – semestrială, anuală, pe ciclu curricular). În
conformitate cu prevederile normative, oferta de opționale, la nivelul școlii sau al clasei,
pentru anul școlar următor, este comunicată elevilor în luna februarie a anului școlar în curs.
Pentru a se putea pronunța în fav oarea unui/unor cursuri opționale elevii trebuie să fie
informați asupra perioadei de predare/învățare (un semestru, două semestre, mai multe
semestre) și asupra bugetului de timp alocat (o oră sau două ore pe săptămână). După ce au
reflectat, solicitând ș i avizul părinților, elevii comunică opțiunile lor Consiliului de
administrație, cel mai târziu la sfârșitul lunii mai a anului școlar în curs. Odată exprimată
opțiunea pentru o anumită disciplină, aceasta devine obligatorie pe durata pentru care a fost
proiectată. Această prevedere, prezentă chiar în primele documente de orientare, atestă
decizia de politică educativă care favorizează consultarea democratică în școli în vederea
stabilirii ofertei școlii în materie de CDȘ. Nu întâmplător în primul O.M. priv ind
descongestionarea programelor școlare se menționează: decizia privind modul în care va fi
abordat acest segment de curriculum (este vorba de CDȘ) va fi luată la nivelul unității

106 școlare (catedre, colective de învățători și profesori) inclusiv prin cons ultarea elevilor și a
părinților, precum și prin implicarea treptată a comunității locale .
În concl uzie, vom sublinia că introducerea cursurilor opționale în învățământul primar
și secundar românesc reprezintă o provocare pentru managementul școl ar, în măsura în care
conferă șanse real e abordărilor alternative și în oirii curriculare, mai cu seamă pentru unitățile
școlare care aleg să valorifice bogăția diverselor tipuri de experiză de care dispun prin
pregătirea cadrelor didactice și prin cooperar ea acestora. Importan ța pe care o acord ă școala
CDȘ dovede ște gradul de performan ță la care ac easta a ajuns, precum și modul în care s -a
operat schimbarea de mentalit ăți și atitu dini la nivel de oraganizare a școlii. Este foarte
important ca elevii s ă-și aleagă un parcurs educa țional individual care poate avea impact
determinant pentru viitorul lor.
Opționalul des chide noi perspective creativit ății, la nivelul practicii școlare, cadrul
didactic devenind creator de currilculu m, el îndreptându-și proiectarea didactic ă pornind de
la obiective clar definite pe care le va ur mării pe tot parcursul desf ășurării op ționalului,
sprijinindu -se alegerea unor cursuri op ționale accesibile elevilor, con ținuturi construite de
elevi, prin aplicarea unor strategii didactice centrate pe nevoile, int eresele, deprinderile și
abilit ățile existente sau viitoare. Optio nalele pot deveni importante c âștiguri ale școlii
asigur ând comp lementaritatea educa ției de baz ă, școala își poate construi propria ide ntitate și
poate asig ura informarea comunit ății locale.

107 4. Studiu de caz: disciplină opțională – „TILEC US- LOC URI, OAMENI,
FAPTE”

CURRICULUM OPȚIONAL LA DECIZIA ȘCOLII
DENUMIREA OPȚIONALULUI: „Tilecus – locuri, oameni, fapte”
Aria curriculară: Om și societate
Tipul d e opțional: opțional la nivel de disciplină
Durata: 1 an (o oră pe săptămână)
Modul de desfășurare: pe clase -la clasa a VIII-a
Unitatea de învățământ: Scoala Gimnaziala Nr. 2 Tilec us
Profesor: Hos u Liviu-Ciprian

PROGRAMA ȘCOLARĂ

ARGUMENT
Curri culum -ul opțional : „Tilecu ș- locuri, oameni , fapte” se adresează, în această formă,
elevilor de clasa a VIII -a, dornici, din câte a reieșit din chestionarele aplicate dar și din
discuții purtate, să cunoască mai multe despre propria localitate, despre trec utul ei, dar și
despre elementele specifice, reprezentative pentru satul natal (portul popular, porecle, graiul,
etc). El își propune familiarizarea copiilor cu trectul istoric al satului elemente de traditie
locala, locurile satului cu istoria lor locală și formarea unor capacități și deprinderi de a face
mici prezentări, eseuri și referate despre aceste teme, dar mai ales inocularea unui cât mai
puternic sentiment de apartenență la acest spațiu uman și de respect față de tot ce a însemnat
și mai înseamnă încă lumea satului. Prin exemple vii și reale, istoria, și îndeo sebi istoria
locală, are un rol important în educarea elevilor în spiritul patriotismului. Acest sentiment al
dragostei de patrie nu trebuie uitat.

108 Nu este un sentiment înnăscut și nu apare spontan. El este rezultatul unui îndelung
proces educativ.Istoria locală este o realitate a școlii din zilele noastre, este de actualitate, dar
este și o necesitate. Este cea de lângă noi, din imediata vecinătate, este cea căreia îi aparținem,
este cea care așteaptă să fie descoperită și valorificată.
Orice localitate își are istoria ei, are o vechime, o întindere în timp și spațiu, are
personalitățile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri. Este rolul
profesorului de istorie s ă le descopere, să încerce să le pună în valoare, să -i facă peelevi să le
conștientizeze însemnătatea, să fie interesați ș i mândri de comunitatea locală.
Opționalul oferă excelente posibilități de aplicare în practică a competențelor școlare
formate la orele de Istoria românilor și universală, Geografie, Religie, Limbă și literatură.
Abordarea evenimentelor, fenomenelor și personalităților prin prisma localității natale
contribuie nu doar la o înțelegere și percepere mai buna a lor dar și la identi ficarea sa în
raport cu comunitatea din care face parte, înțelegerea specificului localității și educarea unui
sentiment de mândrie de apartenență la comunitate.
Cunoașterea și folosirea elementelor de istorie locală reprezintă pentru profesor si el evi
un prilej de aprofundare a fenomenelor istorice studiate, de însușire temeinică a
cunoștințelor,contribuind, în același timp, la dezvoltarea cunoașterii, a spiritului de observație,
a gândirii, a imaginației și interesului pentru studierea istoriei. E lementele de istorie locală
dau posibilitatea elevilor ca prin analogie să se extindă și la alte regiuni, să înțeleagă esența
evenimentelor istorice, a rolului localnicilor în făurirea istoriei. Materialul istoriei locale
folosit, stimulează spiritul de ob servați e, gândirea, imaginația elevilor, interesul și pasiunea
acestora pentru problematica istoriei. Ei se conving că oamenii din localitatea lor, din județ
alături de oamenii din tot cuprinsul țării și -au adus contribuția la înfăptuirea istoriei, că isto ria
s-a făurit și la ei acasă .
Cursul opțional își propune o retrospectivă a trecutului staului Tilec uș, ca de altfel a
întregii regiuni, apoi trecerea în revistă a celor mai importante realizari ale tilec ușenilor , dar
și evocarea datinilor, tr adițiil or. Se va pune accent pe trecutul istoric al satului pentru ca
acesta să nu mai fie o enigmă, deoarece o generație care nu iși cunoaste trecutul este
asemenea unei case fara fundație.Istoria te leagă de străbuni, te ajută să înțelegi cine ești.
Sunt întări te astfel toate deprinderile și competențele urmărite generic de aria curriculară
“Om și societate” și se realizează o mai bună ancorare a elevilor în realitățile orizontului

109 local, fapt benefic atât pentru devenirea lor intelectuală și morală, dar și pent ru a le crește
șansele de a rămâne în viitor în comună, poate chiar de a -și clădi un viitor bun aici.
Programa cursului cuprinde: competențe generale și specifice, valori și atitudini, cu
exemple de activități de învățare, conținuturi, resurse mater iale și procedurale, aplicații și
modalități de evaluare, precum și o bibliografie orientativă.
Competențe generale
-Perceperea corectă și reprezentarea spațiului geografic și istoric local;
-Situarea corectă în spațiu și timp;
-Observarea principalelor aspecte umane și de civilizație ale zonei;
-Stăpânirea unui limbaj istoric și de specialitate adecvat și aplicarea lui la realitățile locale;
-Înțelegerea integrală și integrată a tuturor elementelor de civilizație și specific local, ca și a
transformăr ilor care au avut și au loc.
-Crearea unui cadru favorabil pentru formarea sentimentelor pozitive față de istoria locală și
tradiții;
-Realizarea unei baze pentru alte viitoare proiecte interculturale și de interdisciplinaritate.
Valori și atitudini
Pe baza acestor competențe generale apreciem că se vor forma la elevi într -o măsură cât mai
mare, următoarele valori și atitudini:
-Atitudine pozitivă față de educație, față de cunoaștere și societate;
– Conservarea patrimoniului local în toate formele sale ;
-Curiozitate pentru realizarile oamenilor din satul natal și din alte locuri;
-Respect pentru eforturile, faptele, realizarile celor din trecut.
Competențe specifice și exemple de activități de învățare:

1. Perceperea corectă și reprezentarea spațiului geografic și istoric local

Competențe specifice Activități de învățare
La finalul anului școlar, elevii vor fi
capabili: Pe parcursul anului școlar se
recomandă următoarele
activități:

110
1.1-să localizeze, să identifice și să descrie
elementele spațiulu i geografic, istoric
ocupat de localitatea natală -exerciții de recunoaștere pe
harta
-localizări și recunoașteri
folosind harta fizică, dar și hărți
istorice
1.2-să analizeze harti care prezinta spatii
istorice, geografice in diferite perioade de
timp -compararea de harti c are
prezinta acelasi spati
1.3 -să se orienteze în teren cu ajutorul unei
hărți sau schițe; -orientare după repere naturale
sau folosind busola.
1.4 -să identifice ce le mai reprezentative
locuri ale satului Tilecus . -localizarea, men tală prima
dată, apoi pe o hartă, a locurilor
reprezentative satului, care
păstrează în cât mai ma re
măsură elemente din trecut .
-catalogarea lor prin note scrise,
în funcție de ceea ce au
caracteristic.

2. Situarea corectă în spațiu și timp

Competențe spe cifice Activități de
învățare
La finalul anului școlar, elevii vor fi
capabili: Pe parcursul anului școlar se
recomandă următoarele
activități:
2.1 -să ordoneze evenimente după criteriul
„mai vechi” / „mai nou” – să ordoneze cronologic benzi
desenate sau poze

111
reprezentând evenimente din
viața localnicilor / din istorie
2.2 – să ordoneze evenimente istorice sau
culturale
-alcătuirea unui jurnal al
sărbătorilor pe care le țin
populația din comunitate și pe
care le
țineau în trecut;
-alcatuirea de axe c ronologice
-citirea unor texte care să
ilustreze ocupațiile, locuințele,
obiceiurile localității specifice
zonei în care locuiesc;
-descrierea unor fotografii
ilustrând l ocuri, preocupări ale
tilecusenilor ilor din trecut și din
prezent
2.3-să realizeze ta blol unei perioade istorice
identificand schimbarile s urvenite
– citirea unor texte care să
ilustreze ocupațiile, locuințele,
obiceiurile localității specifice
zonei în care locuiesc;
– descrierea unor fotografii
ilustrând l ocuri, preocupări ale
tilecusenilorilor din trecut și din
prezent
– să caute, să povestească
legende specifice.

112
3. Observarea și punerea în balanță a principalelor elemente ale
istoriei locale.

Competențe specifice Activități de învățare
La finalul anului școlar, elevii vor fi
capab ili:
Pe parcursul anului școlar se
recomandă următoarele activități:

3.1-să aprecieze rolul oamenilor în
desfășurarea evenimentelor
– participarea la sărbători
și ceremonii locale ;
– formularea unor opinii personale
referit oare la evenimentele la care
au participat, la obiceiurile și
tradițiile romanesti.
3.2-să poată enumera cu claritate
princi palele loc uri din sat , identificându -le
pe teren. – identificarea acestor elemente
atât concret, pe teren, cât și pe
hartă, indiferent ce tip de hartă.
– identificarea menta lă și apoi în
teren a loc urilor care comp un
satul.
3.3- să stabilească principalele borne ale
trecutului istoric local, cel puțin al celui
apropiat. – prezentări și prelegeri pe baza
datelor culese din cărți sau de la
persoane în vârstă.
– jalonarea orală a acestor fa pte
istorice din trecutul așezării.
3.4-să identifice elemente de specific
local. – prezentări power – point, de fișe,
lucrări teoretice (referate) și
practice
3.5-să aprecieze la adevărat a valoare
patrimoniul cultural local. – eseuri libere, lucrări practice,
alegerea l iberă a unor elemente de

113 cultură pop ulară pentru a fi
prezentate, fotografii, montaje de
imagini , etc.

4. Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice istoriei
și aplicarea lor în planul istori ei locale

Competențe specifice Activități de învățare
La finalul anului școlar, elevii vor fi
capabili: Pe parcursul anului școlar se
recomandă următoarele activități:
4.1-să folosească cu corectitudine
limbajul istoric adecvat diferitelor
perioade – exerciții de redactare de mini -eseuri,
de planuri de idei pe o temă dată,
folosind terminologia specifică.
– formulări de întrebări și răspunsuri
pe baza unor probleme date, din nou
cu includerea cât mai multor termeni
de specialitate.
4.2-sa identifice ele mentele com une și
diferen țele legate de mai m ulte fapte
istorice . – analiza unor evenimente petrecute
în zonă, într -un timp istoric dat.
– alcătuirea plan ului unei dezbateri
despre diferite fapte istorice
– elaborarea de fișe pe tema acestor
evenimente, fo losind un limbaj
adecvat.
4.3-să facă aprecieri și l egături între
istoria locala luată în genere și cea
național ă. – dezbateri pe tema istoriei locale ;
– comentarea pr incipalelor teme ale
istorie locale .

114 5. Crearea și dezvoltarea unui comportament favo rabil conservării
istoriei locale a patrimoniului local.

Competențe specifice Activități de învățare
La finalul anului școlar, elevii vor fi
capabili: Pe parcursul anului școlar se
recomandă următoarele activități:
5.1-să distingă principalele obiceiu ri
local e. – alcătuirea unui inventar al
obiceiurilor, credințelor, activităților
populare.
5.2-să facă o co relație între obiceiurile
populare locale și ce le a comunelor
sau regiunilor din jur. – comparații între portul, tradi țiile
etc. din satul Tilecu ș și cele din
zonele învecinate pe baza unor
imagini, filme documentar, explicații
– prezentarea, în mini -eseuri, a celor
mai impo rtante obiceiuri populare
din satul Tilecu ș
5.3-să exprime opinii despre
personaje, obicei uri, evenimente
istorice locale – exerci ții care solicita exprimarea
opiniilor
– alcat uirea de f șie cu personalit ăți,
obicei uri, evenimente istorice .
5.4-să conștientizeze perisabilitatea
unor astfel de lucruri și marea realizare
din punct de vedere științific a păstrării
lor. – activit ăți diverse, de la cele de
vizionare de materiale la acelea de
reportaje și interviuri realizate de
elevi înșiși, la diferite comunicări și
schimburi de experiențe.

115 CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII

SEMESTRUL I – 17 ore

Nr
crt Unitatea de
învățare C.S. Conținut
științific Nr.
ore Data Obs.
1 Condiții
fizico –
geografice
ale
Tilecușului
1.1-să localizeze, să
identifice și să descrie
elementele spațiului
geografic ocupat de
localitatea natală
1.3 -să se orienteze în teren
cu ajutorul unei hărți sau
schițe;
3.2-să poată enumera cu
claritate princi palele loc uri
din sat , identificându -le pe
teren. -Introducere –
generalități
– Așezare și
căi de acces
-Condiții
naturale 4
2 Istoricul
localității
din vechime
și până azi 2.1 -să ordoneze evenimente
după cr iteriul „ma i vechi” /
„mai nou”
3.1-să aprecieze rolul
oamenilor în
desfășurarea evenimentelor
3.3- să stabilească
principalele borne ale
trecutului istoric local, cel
puțin al celui apropiat.
4.1-să folosească cu
corectitudine limbajul istoric -Tilecusul in
epoca
straveche si
antica
-Atestare
documentara.
Numele
localitatii
-Viața
locuitorilor
până la
sfârsitul celui 8

116 adecvat diferitelor p erioade
5.3-să exprime opinii despre
personaje, obicei uri,
evenimente istorice locale de Al Doilea
Război
Mondial
-Perioada
comuni stă
până azi
3 Viața
spirit uală:
Biserica și
Învățământul
3.2-să poată enumera cu
claritate princi palele loc uri
din sat , identificându -le pe
teren.
3.5-să aprecieze la adevărat a
valoare patrimoniul cultural
local.
4.3-să facă aprecieri și
legături î ntre istoria locala
luată în genere și cea
națională
5.4-să conștientizeze
perisabilitatea unor astfel de
lucruri și marea realizare din
punct de vedere științific a
păstrării lor. -Biserica de
lemn
Biserica no uă
5

SEMESTRUL II – 18 ore
Nr
crt Unitate a de
învățare C.S. Conținut
științific Nr.
ore Data Obs.
1 Viata
spirit uală:
Biserica și 3.2-să poată enumera cu
claritate princi palele loc uri din
sat, identificându -le pe teren.
3.5-să aprecieze la adevărat a -Învățământul
pâna la marea
unire 2

117 Învățământul
valoare patrimoniul cultural
local.
4.3-să facă aprecieri și l egături
între istoria l ocala luată în
genere și cea na ționala .
5.3-să identifice ce le mai
reprezent ative locuri ale satului
Tilecu ș.
5.4- să conștientizeze
perisabilitatea unor astfel de
lucruri și marea realizare din
punct de vedere științific a
păstrării lor. -Învățământul
până azi
2 Obiceiuri
populare 3.5-să aprecieze la adevărat a
valoare patrimoniul cultural
local.
5.1-să distingă principalele
obiceiuri local e
5.2-să facă o co relație î ntre
obiceiurile populare locale și
cele a comunelor sau regiunilor
din jur.
5.4-să conștientizeze
perisabilitatea unor astfel de
lucruri și marea realizare din
punct de vedere științific a
păstrării lor. -Portul
popular
-Obiceiuri
specifice
tilecu șenilor
3

118 3 Specific
local în acest
sat 1.4-să identifice ce le mai
reprezentative locuri ale satului
Tilecus .
3.2-să poată enumera cu
claritate princi palele loc uri din
sat, identificându -le pe teren.
3.4-să identifice elemente de
specific local.
4.3-să facă a precieri și l egături
între istoria locala luată în
genere și cea nationala .
5.4-să conștientizeze
perisabilitatea unor astfel de
lucruri și marea realizare din
punct de vedere științific a
păstrării lor. -Toponimia
localității
-Onomastica
localității
Tilec uș
-Graiul
locuitorilor
din Tilecuș
7
4 Oameni și
faptele lor 3.1-să aprecieze rolul
oamenilor în
desfășurarea evenimentelor
5.3-să exprime opinii despre
personaje, obicei uri,
evenimente istorice locale -Personalit ăți
și realiz ările
lor 3
5 Ieșiri în
lumea satului 1.3 -să se orienteze în teren cu
ajutorul unei hărți sau schițe;
1.4 -să identifice ce le mai
reprezent ative locuri ale satului
Tilecu ș.
3.2-să poată enumera cu
claritate princi palele loc uri din
sat, identificându -le pe teren
3.4-să identif ice elemente de -Vizitarea
locurilor
emble matice 3

119 specific local.
5.3-să identifice ce le mai
reprezentative locuri ale satului
Tilecu ș.
5.4-să conștientizeze
perisabilitatea unor astfel de
lucruri și marea realizare din
punct de vedere științific a
păstrării lor.

Aplicații și evaluare
-Prezentarea în scris sau oral a celor observate/învățate.
– Alcătuirea de portofolii despr e istoria locală, despre realiz ările
oamenilor,specificul localit ății .
– Referate pe diferite teme din cele învățate.
– Contribuții la eventualul muzeu al școlii prin aport de materiale, dar și de
informații.
– Deplasări în sat.
– Participări active la diferite activități din viața satului.
Resurse materiale.
-harta și planul satului Tilecu ș, hărți geograf ice, de sol, de vegetație ale satului.
-monografii despre satul Tilecu ș, cărți de istorie.
-fotografii, diferite imagini, înregistrări.
-în primul rând, obiectele existente în gospodăriile țărănești, port popular.

120 III. C oncluzii

Acest studiu monografic finalizat cu o lucrare metodic ă, reprezint ă un mic pas pe
calea cunoa șterii trecutului spa țiului în care profesez de at âția ani. Consider c ă aceast ă
monografie este una care poate fi îmbun ătățită în timp, dar totodat ă poate reprezenta un punct
de pornire, pentru realizarea unui curs de istorie local ă, care s ă fie predat ca op țional la școala
din Tilecu ș. Este important ca cei tineri s ă afle și să nu uite modul de a fi al înainta șilor lor.
Ei trebuie s ă cunoasc ă cât mai multe informa ții despre istoria satului lor, biseric ă, școală,
obiceiuri locale, oameni.
Istoria local ă e o disciplin ă putem spune nou ă. E un op țional întocmit în școală pentru
care s -a realizat o program ă proprie, un suport de curs . Ea trebuie raportat ă la istoria
național ă și chiar la cea universal ă, evenimentele trebuie corelate, trebuie stabilite conexiuni.
Ei se conving că oamenii din localitatea lor, din județ alături de oamenii din tot cuprinsul țării
și-au adus contribuția la înfăptuirea istoriei, că istoria s -a făurit și la ei acasă .
Prin istorie local ă elevii pot aduce informa ții noi, uneori direct de la surs ă, doar e vorba
de satul lor, ceea ce îi face mai activi, mai curio și, mai implica ți. Astfel și satul Tilecu ș își are
istoria lui, locurile, are oamenii și faptele cu care se poate m ândri. Acesta e și rolul
profesorului de istorie, s ă descopere, s ă încerce și să le pun ă în valoare, s ă-i facă pe elevi s ă
fie interesa ți și mândri de comunitatea local ă din care și ei fac parte.
E datoria mea, pe aceast ă cale s ă-mi asum r ăspunderea ca pe viitor, s ă încerc
implementarea unui astfel de op țional în școala unde activez de at âtia ani, pentru comunitatea
local ă din care și eu cu m ândrie pot spune, fac parte.

121
Bibliografie

1. Ion Zainea, Predarea și învățarea istoriei, Asociația culturală Ad -sumus, Oradea, 2001
2. Ștefan Păun, Didactica istoriei, Ed. Corint, 2007
3. G Iutiș, Elemente de didactica istoriei, Ed. Graphis, 2008
4. Dulamă Maria Eliza, Metodologie didactică, Ed. Clusium, 2005
5. Dulamă Maria Eliza, Strategii didactice, Ed. Clusium, 2000
6. Ilie D. Marian, Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum -ului și teoria
instruirii, Ed. Mirton, Timișoara 2005