Cultura, între globalizare și identitate. Lec ția polemicii [617279]

Cultura, între globalizare și identitate. Lec ția polemicii
E. Lovinescu – Constantin R ădulescu-Motru

Nicolae DR ĂGUȘIN

Introducere
În decembrie 1999, la întâlnirea șefilor de stat și de guvern de la Helsinki, se ia
decizia istoric ă, pentru România, de începere a negocierilor de aderare la Uniunea
European ă. Cedarea unei p ărți din suveranitate c ătre o organiza ție supra-statal ă și,
implicit, supunerea în fa ța unor reguli pentru întreaga comunitate a statelor membre este
o noutate f ără precedent în întreaga istorie a umanit ății. La relativ scurt timp de la
căderea regimului comunist, România este pus ă în fața unei realit ăți căreia este limpede
că nu i se poate sustrage. Ce semnifica ție poate avea acest fapt asupra culturii române,
recunoscut ă de cei mai mul ți teoreticieni drept o secre ție a valorilor specifice poporului
român? Iat ă una dintre întreb ările care pot fi luate drept punct de plecare în elaborarea
unui nou discurs asupra sensurilor celor mai profunde ale unei na țiuni.
Exact în urm ă cu 81 de ani, la 21 mai 1925, în spa țiul înalt spiritualice ște al
Academiei Române, se purta o polemic ă între dou ă spirite luminate ale vremii
(Constantin R ădulescu-Motru și E. Lovinescu) pe care doar vâltoarea timpului a f ăcut să
nu fie receptat ă la maxima sa intensitate. Referindu-se la influen ța revoluției pașoptiste,
dacă Eugen Lovinescu considera c ă civilizația română modernă este opera revolu ției
franceze care excludea contribu ția poporului român, R ădulescu-Motru este de alt ă
părere: istoria civiliza ției române ști este paralel ă cu istoria celei franceze, nu în termeni
de dependen ță, ci de independen ță1. Păstrând esen ța disputei, îns ă mutându-o opt decenii
mai târziu, ne întreb ăm: care va fi profilul civiliza ției unei Românii membre a Uniunii
Europene? Aceasta este întrebarea c ăreia prezentul demers încearc ă să-i dea poate nu un
răspuns, cât o scânteie care va aprinde o dezbatere.
Ideologia junimist ă
La fel cum au procedat R ădulescu-Motru și Lovinescu în argumentarea
propriilor teze, este necesar ă definirea opera țională și conceptual ă a termenilor de
civilizație și cultură. Deși perspectivele de abordare sunt multiple, ținând în principal de
timpul istoric și profilul intelectual al autorilor, pe ntru simplificarea demersului ne vom
opri la defini ția dată de Lovinescu pe care și Motru a acceptat-o. Astfel, civiliza ția
denumește totalitatea condi țiilor materiale, iar cultura totalitatea bunurilor suflete ști2.
În planul genealogiei intelectuale, atât E. Lovinescu, cât și Constantin
Rădulescu-Motru sunt doi di ntre teoreticienii care- și extrag seva din ideologia junimist ă
care l-a avut în centru pe Titu Maiorescu. Po trivit lui Lovinescu, Ma iorescu este spiritul
plenar al criticii române ști, fiind încadrat în tiparele celor dou ă revoluții pe care le-a
inițiat: revolu ția cultural ă, încheiat ă în 1873 și revoluția estetică din 1886. De și ideea
centrală a așa-numitei revolu ții culturale –„critica formelor f ără fond” nu-i apar ține în

1 Alexandru T ănase, Cultură și civilizație, București, Editura Politic ă, 1977, p. 273.
2 ibidem , p. 275.

Nicolae DR ĂGUȘIN
486totalitate atâta timp cât are o filia ție evident ă în istoricismul german, prin felul în care
Maiorescu a plasat-o în contextul epocii, aceasta confer ă grupării junimiste o form ă
ideologică unitară3. Așa cum apare În contra direc ției de ast ăzi în cultura român ă
(1868), critica „formelor f ără fond” este o construc ție intelectual ă menită să conteste
realitatea, valoarea și eficiența influen țelor europene care, în secolul al XIX-lea
deveniser ă foarte pregnante. Aici s-ar cuveni amintit c ă, istorice ște vorbind, de și
provinciile române ști au participat la dinamica european ă (cruciade, r ăzboaiele cu
turcii), contactul spiritual cu Europa Occidental ă se manifest ă abia către sfârșitul
secolului al XVIII-lea, când influen țele iluministe p ătrund în Ardeal pe filiera
habsburgic ă, iar în principate pe filier ă greceasc ă. În secolul al XIX-lea, odat ă cu
ridicarea monopolului comercial otoman prin tratatul de la Adrianopol (1829),
aristocrația româneasc ă are posibilitatea de a c ălători în celelalte țări europene
(deschizător de drum în acest sens este Dinicu Golescu) și de a deveni, în acest fel,
vector al influen țelor romantice. În plin ă deschidere c ătre lumea apusean ă,
intelectualitatea autohton ă se grupeaz ă în jurul a doi poli de atrac ție: francez, în primul
rând, și, apoi, german4.
În accep țiunea distinc ției conceptuale dintre civiliza ție și cultură, constitu ția de
la 1866, institu ția monarhiei constitu ționale, crearea statului modern, ini țiativa votului
universal sunt doar câteva dintre formele civiliza ției apusene care nu- și găseau, cel pu țin
în aparen ță, un corespondent în cultura poporului român. Astfel, Titu Maiorescu avea
toate motivele s ă ia în discu ție clivajul dintre forme și fond. Cu toate acestea, Maiorescu
nu este, prin excelen ță, un conservator. Activitatea sa public ă ajunge la un moment de
cotitură în 1871, când marea guvernare conserva toare îl aduce în vâltoarea politicii ca
membru al Parlamentului, apoi ministru în guvernul Lasc ăr Catargiu. Astfel, dac ă până
atunci, majoritatea ideilor în spiritul criticii „formelor f ără fond” erau vehiculate în
„Convorbiri literare”, dup ă această dată se exprim ă de la tribuna Camerei Deputa ților,
delegat pentru a sluji formelor pe care pân ă nu demult le criticase. Analiza holistic ă a
vieții intelectuale, ne poate ar ăta un Titu Maiorescu situat când în planul asimil ării
culturii str ăine, când în cel al definirii principiului na țional ca punct de plecare5. În orice
caz, Titu Maiorescu este un deschiz ător al drumului pres ărat cu exprimarea antagonic ă a
ideilor circumscrise ideii de autohtonism și europenism.
Polemica R ădulescu-Motru – Lovinescu
Intrarea lui Maiorescu în politic ă este văzută ca moment de debut al primelor
generații post-maioresciene, interesate s ă păstreze spiritul junimismului în condi țiile în
care „vechea gard ă” se pierduse în neantul prezentu lui: P.P. Carp, Th. Rosetti în
politică, I. Slavici, A.D. Xenopol plecând de la revista „Convorbiri literare”, Mihai
Eminescu, Ion Creang ă sau Vasile Alecsandri pierdu ți în „lumea umbrelor”. Ceea ce
unește cele trei genera ții post-maioresciene este ideea unei „genera ții de cult”. care nu
obiecteaz ă la critica lui Maiorescu, ci doar dezbate planurile pe care aceasta le secret ă.
Constantin R ădulescu-Motru este încadrat în prima genera ție, în timp ce E. Lovinescu se
plasează în a doua6.

3 E. Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critic ă, București, Casa Școalelor, 1942, p. 9.
4 Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspe cte ideologice și culturale, Iași, Editura
Polirom, 1995, p. 52.
5 E. Lovinescu, op. cit. , p. 274.
6 ibidem , p. 13.

Lecția polemicii E. Lovinescu – Constantin R ădulescu Motru
487 Pornind de la teoria „formelor f ără fond”, care sugereaz ă însăși matricea
spirituală a poporului român, E. Lovinescu define ște teoria imita ției ca stând la baza
sincronismului. Europenist prin excelen ță, Lovinescu fundamenteaz ă filosofia
sincronismului pe aser țiunea că, în timp ce crea ția unui popor este limitat ă, imitația, în
schimb, este nelimitat ă7. În acest fel, procesul imita ției, care pleac ă de la baza
psihologic ă a individului (procesul de deprindere a unor aptitudini procedurale se face
inițial prin imita ție), extins la scara colectivit ăților, este inevitabil. Cu toate acestea,
argumentul filosofic al imita ției nu presupune copierea mimetic ă, ci nivelul sporit de
interdependen ță a culturilor care presupune adoptarea acestora la modul critic și
rațional8. „O form ă fără fond reprezint ă nu numai o simulare, ci și o stimulare” obi șnuia
adesea Lovinescu s ă noteze în însemn ările sale.
De și, departe de a exista o contradic ție cu sistemul filosofic al lui Lovinescu,
precum cea cu gruparea din jurul revistei „Gândirea” (Nae Ionescu și, ulterior, genera ția
Criterion), ceea ce-l opune pe Motru lui Lovin escu este spiritul rural al perspectivei.
Orașul este o entitate în plin ă transformare care, adesea, se opune satului – formul ă de
organizare administrativ ă și socială centrală în statul românesc din vreme. Plecând și el
de la eviden ța „formelor f ără fond”, Motru se ocup ă mai mult de cultur ă, adică de
creația eminamente a satului, de și acceptă că bunurile materiale ale unei civiliza ții nu
sunt lipsite de relevan ță9. Așadar, Motru dezvolt ă, mai curând, o critic ă a procesului de
formare a civiliza ției. În interiorul acestui fapt, programul lui Motru s-ar putea reduce la
„reforma statului prin reforma satului”.
În ședința Academiei Române, din 21 mai 1925, Constantin R ădulescu-Motru
rostește o cuvântare prin care contest ă „Ideologia revolu ționară în cultura român ă” a lui
E. Lovinescu: „[…] Civiliza ția român ă modernă este opera ideologiei revolu ționare
franceze. […] La formarea civiliza ției române, dup ă d. Lovinescu, fondul sufletesc
propriu al poporului român nu contribuie cu nimic. El este un mare necunoscut inform
care stă sub pământ”10. Această învinuire, potrivit lui Lovinescu, nu are obiect în m ăsura
în care autorul s-a referit la suma condi țiilor materiale ale vie ții române ști. În aceast ă
privință, „fondul propriu al poporului român” nu a creat nici Codul lui Napoleon, nici
constituția belgian ă și nici nu a contribuit la inven țiile lui Gutenberg, Edison, Morse,
Marconi. Ca atare, noi am fost „beneficiarii integrali” ai acestor produse ale civiliza ției11
Disputa, a șadar, nu provine din aparenta neîn țelegere conceptual ă a termenilor
folosiți în argumenta ție, ci a rolului și a importan ței pe care Motru și Lovinescu le
atribuie civiliza ției în contrast cu cultura. Dac ă Motru consider ă civilizația ca lipsit ă de
valoare, nu acela și lucru îl face Lovinesc u. Argumentul folosit ține de rela ția sensibil ă și
univocă dintre civiliza ție și cultură. Devenind specifice timpului prezent, fructele
civilizației intră în deprinderile omului și-i modific ă atât comportamentul, cât și
atitudinea social ă. Astfel, concluzia lui Lovinescu este c ă „civiliza ția se transform ă în
cultură”. Folosind terminologia ini țială, formele creeaz ă fondul. Pentru a se ajunge în
acest stadiu este nevoie de un proces de sincronizare care presupune imita ția. Mai

7 ibidem , p. 285.
8 Alexandru T ănase, op. cit. , p. 271.
9 E. Lovinescu, op. cit. , p. 84.
10 apud E. Lovinescu, Istoria civiliza ției române moderne, vol. III, Bucure ști, Editura Minerva, Bucure ști,
1997, p. 247 – 248.
11 ibidem , p. 254.

Nicolae DR ĂGUȘIN
488aproape de Maiorescu, Motru consider ă că fondul creeaz ă formele, iar o eventual ă
importare a formelor trebuie f ăcută cu maxim selectiv și vigoare ra țională.
În loc de concluzii, rea șezarea polemicii în actualitate
Polemica dintre discipolii lui Ma iorescu are o actualiate surprinz ătoare. Fie c ă a
fost vorba de revolu ția de la 1848, ca argument al reflec ției, fie că este integrarea
europeană din 2007, gândirea româneasc ă s-a aflat în fa ța unor modele care i-au n ăscut
un comportament specific, adesea dominat de complexe. Adrian Marino vorbe ște de
așa-numitul „complex Dinicu Golescu”, un complex de inferioritate (al „culturii
minore”) și de „protocronism” – termen generic menit s ă concentreze tipologia atitudinii
superioare, ispitit ă să vadă în spațiul românesc un posibil centru de greutate al
Europei12. Perceput ca un impediment în receptarea Europei la adev ăratul său înțeles,
acest complex de complexe semnific ă un element absolut dispensabil.
Polemica Lovinescu – Motru este actual ă și din perspectiva discursului pe care
raportul identitate na țională – integrare european ă îl construie ște. Dacă identitatea
națională este un concept asupra c ăruia spiritele luminate ale epocii au z ăbovit în
maratonul crea ției (izvorât tot din dorin ța recuper ării decalajului care-i separa de o
Europă pe care începeau s ă o descopere), integrarea european ă, în înțelesul cel mai
modern al s ău, este o realitate ale c ărei fațete nu au fost explorate în totalitate. Și, ca în
orice raport, necunoa șterea unei m ărimi poate avea rezultate nea șteptate. De și i-au fost
atribuite multe în țelesuri (de la cele pur tehniciste, evidente în documentele birocra ției
de la Bruxelles, pân ă la cele cu adev ărat mistice), integrarea european ă trebuie în țeleasă
la modul opera țional în paginile acestui eseu, ca fiind un cadru comun care încurajeaz ă
interacțiunea și mobilitatea. Separat ă de granițe și bariere ideologice, România se a șază
începând de acum, la o mas ă la care, cel pu țin formal, to ți sunt egali. Atitudinea poate fi
de dialog, de strângere de mâini, chiar și de retragere, îns ă, desigur, doar la modul
teoretic. Marino vorbea de dou ă tipuri de valori care, cel pu țin în anii interbelici, s-au
aflat în conflict: „valorile absolute”, percepute ca intrinsec universale și „valorile de
circulație”, ca încercare de a intra în circuitul european13. Cronologic, istoricul ideilor îl
plasează pe Alexandru Macedonski la baza încerc ării de a crea „valori de circula ție”
prin străduințele acestuia de a- și racorda crea ția la simbolismul european cu care era
contemporan (spre deosebire de Eminescu, un poet care- și contura gloria romantic ă
când aproape nimeni nu se mai dedica acestui curent). Ce poate însemna integrarea
europeană? Înseamn ă definirea unui spa țiu specific „valorilor de circula ție”, care va sta
la baza specificului european (î n definitiv, se poate construi o form ă, precum cea a
cetățeniei europene, în absen ța unui fond care s ă o „inventeze”? A ș răspunde, probabil,
la fel ca și Maiorescu sau Lovinescu, c ă nu! Acest lucru nu este cu putin ță câtă vreme
forma „cet ățeniei europene” nu poate fi importat ă prin imita ție când ea nu exist ă). În
același timp, la fel de mult se va contura și un spațiu (național) al „valorilor absolute”, în
sarcina căruia va intra p ăstrarea identit ății naționale pe care organiza ția european ă o
dorește. Concluzia imediat ă a acestui ra ționament este c ă dihotomia interbelic ă a
europenismului și a autohtonismului este extensibil ă la nivelul întregii Europe, îns ă,
desigur, înc ărcată cu înțelesuri diferite. Nu mai sunt concepte care intr ă în disjunc ție, ci
în conjunc ție. Europenismul și autohtonismul sunt valori complementare care

12 Adrian Marino op. cit , p. 58.
13 ibidem , p. 53.

Lecția polemicii E. Lovinescu – Constantin R ădulescu Motru
489construiesc un binom intelectual unic. F ără intenția de a exagera, România intr ă în
circuitul intelectual european prin contribu ția – neexprimat ă – pe care o aduce,
propunând modelul binomului „spa țiu deschis” – „spa țiu închis”, specific țărilor plasate
între Orient și Occident. Experien ța formelor politice care au rezultat din situarea în
planuri distincte a celor dou ă valori (închiderea în na țional, promovat ă de Nae Ionescu,
în contrast cu deschiderea c ătre Europa, gândit ă de Nicolae Titulescu), formula unui
comunism interna țional degenerat, cel pu țin în aparen ță, la nivelul na țional sunt tot
atâtea fapte istorice care recomand ă contribuția româneasc ă în angrenajul european și în
circuitul globalizator care secret ă un curent de revitalizare a diferen țelor14.
În măsura în care vom accepta c ă tensiunea european ă va rezulta din
confruntarea unei „Europe economice” și a unei „Europe culturale” (Jean-Marie
Domenach)15și că economicul este un produs al civiliza ției, iar spiritul (arta, literatura,
muzica) un produs al culturii, este limpede c ă Rădulescu-Motru poate avea dreptate.
Construcția european ă trebuie demarat ă (sau m ăcar reformulat ă) plecând de la
comunitatea de spirit care nu poate fi teritorializat ă, nu poate fi delimitat ă în zone
formale, ci doar în cel mult zone care rezult ă din maniera proprie de exprimare. Altfel
spus, fondul trebuie s ă creeze formele, aser țiune valabil ă inclusiv la nivelul statului.
Date fiind descrierile acestei ipoteze de lucru larg formulat ă, ce forme va fi
capabil să creeze fondul românesc? Exist ă o „a treia cale” de abordare a perspectivelor
exprimate de Lovinescu și Motru? Probabil c ă există, însă a o afla este un demers care
trebuie să rezulte doar din rea șezarea trecutului mai mult sau mai pu țin recent într-o
ordine desc ărcată de orice inhibi ții sau prejudec ăți.

Culture Between Globalisation and Identity. The Lesson About the Polemic
Between E. Lovinescu and Constantin Radulescu-Motru

The essay aims to underline one of the ma jor debates of the early 20-th century in
Eastern Europe, in particular the Romanian case of the years between the two world
wars:Europenization versus nationalism, opening to Europe versus closing within the national borders. According to the author’s conviction, th e most representative for this debate is the
polemic between E. Lovinescu and Constantin Radulescu-Motru from 1925, intellectual students
of Titu Maiorescu’s school well known as “Junimea” movement, concerning the Europenization or nationalization of the Romanian culture. Both philosophesr have clear in mind the distinction
between “culture” and “civilization”. The actuality of the debate, even 80 years later, is the
main hipothesis of the essay. For Eastern cultures which are now in front of the European enlargement challenge, the debate has already started. Are we a minor culture? Is there a third
way between full asimilation of Western European experience and cultural nationalism? The
essay does not aim to answer these questions. It aims only to challenge, to make the reader think
about contemporaneity.

14 Grigore Georgiu, Filosofia culturii, ed. II, Bucure ști, Ed. Comunicare.ro, 2004, p. 168.
15 apud Grigore Georgiu, op. cit. , p. 166.