PROGRAMUL DE STUDII: ASISTENȚĂ DE FARMACIE [617162]

0
UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI DIN TÂRGU JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE
PROGRAMUL DE STUDII: ASISTENȚĂ DE FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. POPA – ROXANA GABRIELA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

1
UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI DIN TÂRGU JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ȘI COMPORTAMENTALE
PROGRAMUL DE STUDII: ASISTENȚĂ DE FARMACIE

Avizat
Data
Semnătură coordonator

FRUNZA – COMPONENTA PLANTELOR
MEDICINALE U TILIZATĂ ÎN
TERAPEUTICĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. POPA – ROXANA GABRIELA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

2

FRUNZA – COMPONENTA
PLANTELOR MEDICINALE
UTILIZATĂ ÎN TERAPEUTICĂ

3
Cuprins

Cap. Titlul Pag.
Introducere 4
I CARACTERIZAREA RESURSEI VEGETALE FRUNZA 5
1.1. Originea și caracteristicile frunzei 5
1.2. Fiziologia – funcțiile frunzei 6
1.3. Morfologia frunzei – alcătuirea externă 8
1.4. Anatomia frunzei – structura interna 18
II PREPARATE TERAPEUTICE PE BAZĂ DE FRUNZE 20
2.1. Fitoterapia 20
2.2. Frunza – medicament 23
2.3. Forme fitoterapeutice în care se folosește frunza 24
III PLANTE ALE CĂROR FRUNZE SUNT UTILIZATE ÎN TERAPEUTICĂ 30
3.1. Afinul ( Vaccinium Myrtillus L.) 30
3.2. Anghinarea ( Cynara scolymus L .) 31
3.3. Busuioc (Ocimum basilicum L.) 32
3.4. Cicoarea (Cichorium intybus L .) 33
3.5. Cimbrul de cultură ( Thymus vulgaris L. ) și cimbrul de camp (Thymus
serpyllum L.) 34
3.6. Coada calului (Equisetum arvense L.) 35
3.7. Coada racului ( Potentilla anserina L.) 35
3.8. Dudul (Morus alba L. Morus nigra L.) 36
3.9. Fragul ( Fragaria vesca L.) 37
3.10. Frasinul (Fraxinus excelsior L.) 37
3.11. Isopul ( Hyssopus officinalis L.) 38
3.12. Izma sau Menta (Mentha piperita L.) 39
3.13. Măghiranul (Majorana hortensis Moench) 40
3.14. Merișorul ( Vaccinium vitis idaea L.) 40
3.15. Mesteacănul (Betula verrucosa) 41
3.16. Murul (Rubus fruticosus L.) 42
3.17. Mușchiul de piatră (Cetraria islandica L.) 43
3.18. Nalba mare (Althaea officinalis ) 44
3.19. Nucul (Juglans regia L.) 44
3.20. Pelinul (Artemisia absinthium L.) 45
3.21. Păducelul (Crataegus monogyna) 46
3.22. Păpădia (Taraxacum officinale) 48
3.23. Pătlagina (Plantago lanceolata ) 49
3.24. Urzica ( Urtica dioica) 50
3.25. Zmeurul (Rubus idaeus ) 52
3.26. Talpa -gâștii (Leonorus cardica) 53
3.27. Rostopasca (Chelidonium majus L. ) 54
Concluzii 56
Bibliografie 57

4
Introducere

Tema aleasă pentru elaborarea lucrării de licență de documentare este intitulată
Frunza – componenta plantelor medicinale utilizată în terapeutică . În alegerea temei, am
considerat important să sintetizez plantele medicinale, a căror resursă vegetală este fr unza,
folosită ca materie primă în preparatele fitofarmaceutice.
Scopul și obiectivele generale ale lucrării de licență sunt prezentarea plantelor
medicinale de la care frunzele reprezintă organul utilizat în scopuri medicinale, compoziția
chimi că a acestora și principiile bioactive conținute, acțiunea farmacodinamică, indicațiile
terapeutice, modul de administrare, modul de recoltare și preparatele fitoterapeutice sub
care se găsesc.De asemenea, sunt prezentate tipurile de frunze, clasificarea a cestora,
morfologia, anatomia și botanica.
Tema este importantă prin faptul că, țara noastră beneficiază de condiții
pedoclimatice, geografice și de relief unice, deținând astfel o vegetație și o floră variată și
complexă, formată din peste 400 de plante medicinale, utilizate de -a lungul timpului în
medicina științifică și tradițională. Astfel, a fost înființată la Cluj, la începutul sec. XX,
prima stațiune din lume, care avea ca domeniu de activitate cultura experimentală a
plantelor medicinale, urmând a se înființa ulterior alte stațiuni la Viena, Praga, în Olanda,
după modelul stațiunii din țara noastră.
În urma documentării, lucrarea de licență aduce o contribuție mică la identificarea
plantelor medicinale, ale căror frunze sunt înzes trate cu proprietăți terapeutice și la
prezentarea conținutului lor în principii active.

5
CAPITOLUL I
CARACTERIZAREA RESURSEI VEGETALE FRUNZA

1.1. Originea și caracteristicile frunzei
Frunza este cel mai important organ vegetativ monosimetric al plantei , lateral
tulpinii sau ramurilor. Aceasta are formă plată și rol de preparare a hranei . Îndeplinește
funcția fundamentală în cunoscutul proces de fotosinteză, dar particip și la procesele de
respirație și transpirație [11].
Forma pl ată este caracteristic a spermatofitelor și reprezintă adaptare a și
perfecționare a țesutul ui asimilator , care trebuie să se organizeze pe o suprafață cât mai
mare. Acest organ vegetativ s e deosebește de organe le vegetative normale, care sunt
rădăcina și tulpina, prin:
o formă
o simet rie bilaterală
o creșterea definită limitată
o structura dorsiventrală
o durata scurtă de viață
Frunzele au dimensiuni mai mici decât celelalte organe vegetative ale plantelor, dar
fiind în număr foarte mare, formează o suprafață uriașă și își îndepl ininește rolurile
principale.
După ce apar , se maturizează în câteva zile și ajung la dimensiunile specifice frunze i
mature. Astfel, t oate țesuturile meristematice sunt diferite din punct de vedere celular și t rec
în țesuturi definitive . În acest moment creșterea încetează, deci proprietatea frunzei de a
crește este limitată. Unica excep ție este frunza de Welwitschia mirabilis , care crește
permanent , pe întreaga viață a plantei (fig. 1.1.).

6

Fig. 1.1. Frunza de welwitschia mirabilis

În dezvoltarea filogenetică , primele expansiuni ale talului, care se aseamănă cu
frunzele filoide au luat naștere la algele brune, dar care nu sunt omologe frunzelor de la
plantele superioare. În acest caz, f runza provine din formatiuni le situate în vecinatatea
vârfului vegetativ al tulpinii, sub forma unor excrescente = primordii foliare, care apar din
functionarea tunicii si in cazuri rare participa si 1 -2 straturi ale corpusului. Filogenetic,
frunza a luat naștere in regnul vegetal, odată cu muschii superiori. Frunzele mici ale
mușchilor sunt cea mai simplă frunză sub aspectul morfologiei și structurii . Au țesut
liberian primit iv, lipsesc vasele lemnoase și nu sunt echivalente frunzelor plantelor
superioare. Frunza propriu -zisă a luat naștere la ferigi și la spermatofite are organizarea cea
mai evoluată .
Caracteristicile frunzei sunt [14]:
 crestere rapida si limitata
 durata de viata scurta
 organ vegetativ plastic
 traieste in mediul aerian
 simetrie do rsoventrala, monosimetrica
 contine pigmenti clorofilieni in pl astide , cu rol pentru viata plant ei si pent ru
existenta vietii pe Pamânt

1.2. Fiziologia – funcțiile frunzei
Funcțiile frunzei sunt următoarele [14]:
 fotosinteza = funcția principală

7
 transpirație
 respirație
 protecție
 absorbție
 înmagazinare de substanțe organice de rezervă și apă
 nutriție carnivoră
 înmulțire vegetativă
Fotosinteza = procesul de formare a substantelor hranitoare , absolut necesare pentru
creșterea și dezvoltarea plantelor.
 se produce in cloroplaste , in prezenta luminii (fig. 1.2.)
 cloroplastele au un pigment verde = clorofila , ce are rol de a absorbi energia
luminoasa rezultată de la soare
 apa + saruri minerale formează seva bruta; aceasta ajunge la frunze și in
prezenta CO2, se formeaza substante org anice, adică seva elaborata și rezultă O 2
 amidonul = principala substanta organica conținută de seva elaborata, in u rma
procesului de fotosinteză
 oxigenul se elimină din frunza prin stomate , pe unde pătrunde dioxidul de carbon in
frunza
 astfel, fotosinteza este influentata de urmatorii factori: temperatura, apa + sarurile
minerale , lumina
 lumina – cea mai intensă fotosint eză este ziua, de dimineată și până
la pranz, apoi scade in intensitate si inceteaza noapt ea
 apa – reprezintă factorul cel mai important pentru prepararea
substantelor organice din cadrul frunzei ; în timpul secetei,
fotosinteza scade, pana la incetarea com pleta.
 temp eratura – fotosinteza incepe la 0 grade C si creste pana la 35
grade C, dupa care scade; în timpul iernii , fotosinteza inceteaza

8

Fig. 1.2. Fotosinteza – principala funcție a plante i

Transpiratia = reprezintă procesul prin apa se elimnă sub formă de vapori.
 este influentata de următorii factori:
o temperatura aerului
o cantitatea de apa
o umiditatea aerului
Respiratia = reprezintă procesul prin care plant a absoarbe oxigen ul din aer si elimina
dioxid ul de carbon.
 oxigenul este necesar arderilo r, care au ca rezulta t energia nec esara proceselor
specifice vietii plantei
 este influent ata de următorii factori:
o lumina
o intensitatea fotosintezei
o cantitatea de oxigen

1.3. Morfologia frunzei – alcătuirea externă
 la plantele superioare, frunza este alcatuit a din trei parti constitutive, care reprezintă
părțile componente ale frunzei (fig. 1.3.):

9

Fig. 1.3. Morfologia frunzei – alcătuirea externă

1. limbul = lamina
 Limbul reprezintă cea mai importanta parte a acestui organ vegetativ, adică
partea latita a f runzei. Acesta are culoare verde, pentru că celulele sale contin
foarte multe cloroplaste [16]
 este strabatut de vinisoare numite nervuri = fascicule libero – lemnoase; acestea se
continua din tulpina , după care se ramifica in frunza ; nervațiunea limbului =
totalita tea fasciculelor conductoare c e strabat limbul
 există frunze cu o unică nervură principală = uninerva (poate fi nerami ficata -molid)
sau frunze cu multe nervuri principale = palmata (se ramifi ca nervura principală și
din aceasta se desprind anumite nervuri laterale subtiri și ia naștere nervatiunea
penat a, deci nervurile se ramifica la varful petiolului, iar apoi patrund sub diferite
unghiuri in limb )
 se caracterizeaza prin marea dezvoltare in suprafata
 grosimea este foarte redusa
 forma limbu lui difer a în funcție de plantă și poate fi sub formă de :
 ac = aciculară (Pinus , Abies , Picea -molid, brad, pin)

10
 linie = liniară (grau, porumb)
 lance = lanceolată (are diametrul longitudinal de minim 3 -4 ori mai
lung decât diametrul transversal, Salix alba -salcie albă ) (fig. 1.4.)
 inima = cordiformă ( Tilia cordata – tei pucios ) (fig. 1.5.)
 oval ( par)
 sageata = fi liformă (frunzele submerse de la specia Ranunculus
aquatilis , numită popular piciorul -cocoșului -de-apă, sageata apei )
 cu marginea intreaga ( liliac)
 cu marginea crestata sau dintata (tei)
 crestaturi adancite , ce formează lobi (stejar, vita de vie, arta r)
 crestaturi foarte adanci, iar fiecare lob are o conditie proprie și
frunze le sunt compuse (mazare, canepa, salcam, castan)

Fig. 1.4. Frunza lanceolată de salcie (aspirina casei)

11

Fig. 1.5. Frunza cordiformă de tei

 limbul frunzei reprezintă partea c e iese in evidenta la frunza, iar prin suprafata lui
si prin aspectul morfologic , frunzele au următoarele forme:
 rotunda (circulara sau orbiculara) = plop tremurător, frunza de par
Pyrus sativa, Celastrus orbiculatus , plop Populus tremula , care au
diametre egale și întretăierea lor se produce la mijlocul limbului
 eliptica = frunza de fag Viburnum lantana , Fagus silvatica , care se
caracterizează prin faptul că diametrul transversal este mai scurt decât
cel longitudinal și întretăierea lor se produce la mijlocul limbului
 ovală = are conturul unui ou = cireș, păr Pyrus communis, are partea
mai latita a frunzei orientata spre petiol , diametre le sunt inegale și
intretaierea lor se realizează in treimea inferioara a limbului
 în functie de marginea limbului foliar , frunzele se clasifică în :
 simple -caracteristice monocotiledonatelor , marginea lor este
întreaga, când au margini cu incizii mici ori cu incizii mai adânci și
limbul nu este impartit in segmente
 compuse – caracteristice dicotiledonatelor , când inciziile patrund
adanc, iar suprafata limbului foliar se imparte in mai multe segmente
bine individualizate = foliole
 limbul foliar este format din următoarele elemente:

12
 baza (rotunda – par, cordata –liliac, asimetric – ulm, dilatata –
susai, auriculata – tutun , sagitata – sageata apei, )
 vârful (acut, lent ascutit – salcie; acuminat, brusc ascutit –
lalea, rotund – vasc; obcordat, sub formă de inima, cu baza in
sus –macrisul iepurelui ; emarginat, cu un singur sinus apical –
brad) (fig. 1.6.)

Fig. 1.6. Vârf rortund al limbului foliar la vâsc și emargina t,
cu sinus apical la brad

 marginile (intrega – liliac, cu incizii mici; cu dintii rotunjiti,
perpendiculari pe marginea limbului – plopul tremurator;
dintata, cu dintii spre varful limbului – tei, ulm; lobată, cu
incizii mari, care nu ating ½ din jumata tea limbului, bilobata –
Ginkgo biloba, penat – lobata -stejar, palmat – lobata -artar,
vita de vie, palmat -fidata –ricin, fidata – ½ din jumatatea
limbului, partita – depaseste ½ din jumatatea limbului, palmat –
sectata –canepa , penat -sectata –odolean, ) (fig. 1.7.)

13

Fig. 1.7. Marginea bilobata la Ginkgo biloba și palmat -fidata
la ricin

 consistenta limbului este moale și poate fi pieloasa ( frunzele numite coriacee, care
caracterizeaza plantele din zona cu climă caldă si mediterane eană)
 culoarea frunzelor este in mod obisnuit verde, dar se disting cazuri când p e
suprafata unei frunze se observă alternante de mai multe culori (în cazul frunzelor
panasate, culoarea verde alterneaza cu zone albicioase, de exemplu: frunza de artar
american sau frunzele de mireasa Coleus , la care suprafata frunzei este colorata
difer it in galben, rosu, verde ; frunzele au culoarea v erde la lumina și se îngălbenesc
la intuneric

2. petiolul = codita
 Pețiolul ajută la circulatia sevei brute către limb si a celei elaborate către tulpina
și la orientarea limbului in tr-o pozitie favorabila pentru lumină. Reprezintă
parte a care face legatura intre limb si tulpina , o codita care sustine limbul si îl
indeparteaza de tulpina [14].
 are rol mecanic, de sustinere a limbului , în cazul în care acesta este lovit de gheață,
ploaie sau este batut de vant
 nu este specific tuturor frunz elor
 clasificarea frunzelor în funcție de pețiol este următoarea :
 petiolate = au petiol

14
 nepetiolatezi = sesile = nu au petiol ( graul, tutunul Nicotiana
acum , porumbul , pungulita Thlaspi arvense)
 clasificarea pețiolului în f uncție de formă este următoarea:
 cilindric
 comprimat
 umflat
 aripat
 foliacee
 cu schimbari pe traiectul sau (de exemplu, petiolul frunzei de plop
tremurator sau Populus tremulus, are baza turtita paralel cu suprafata
limbului foliar, chiar in zona centrala)
 frunzele compuse sunt alcătuite din mai multe foliole, de formă petio lat dispuse pe
rahis ul comun și pot fi :
 penat – compuse (impari penat compuse – se termina cu foliola –
trandafiri, frasin și paripenate – se finalizează cu pereche a de foliole
– Cedrela sinensis)
 palmat – compuse ( au trei foliole – salcâmul galben sau trifoiul sau
multe foliole sesile – castan)
 în funcție de raportul ontogenetic si functional, frunzele pot fi :
 catafile – frunze inferioare – organe de aparare
 nomofile – frunze mi jlocii – complet formate , cu rol in procesele de
esențiale de fotosinteza, respiratie, transpiratie
 hipsofile – frunze superioare – organe de protectie
 cotiledoane – primele frunze

3. teaca = baza frunzei
 Teaca reprezintă partea inferioara a petiolului ce se lateste. Cu ajutorul tecii,
frunza se leagă de tulpina [16]
 este o dilatație a părții inferioare a pețiolului ( Ranunculus ficaria ) sau se dezvoltă
într-o teacă sau într-o vagină, ce înconjoară tulpina pe lungime , fiind umflată și
voluminoasă ( Umbellife rae)

15
 insertia se face printr -o dilatare a bazei petiolului sau prin formarea unei formatiuni
ce inconjoara tulpina la nivelul unui nod = noclul de insertie , pâna la nodul superior
 formatiunea se numește teaca sau vagina si este caracteristica gramineelor
 la grau si porumb, petiolul lipseste și atunci teaca este foarte dezvoltata ,
inconjurând tulpina de la un nod, la altul
 anumite frunze au suferit modificar i si indeplinesc alte functii decât cea de
preparare a hranei: de exemplu, la dracila , anumite frunze s-au transform at in spini,
care au rol de aparare; l a mazare, varfurile frunzel or s-au transformat in carcei, care
au rol de fixare; l a ceapa, frunzele din bulb s -au transformat în o rgane de depozitar e
a substante lor de rezerva; l a plantele carnivore, f runzele sunt adevarate capcane
pentru insecte (roua cerului si Nepenthes )

4. formatiuni anexe = caractere de specificitate pentru anumite plante [14]
 la unele plante, in afara de limb și teaca frunzei, există formatiuni suplimentare
amplasate la baza limbului sau la baza petiolului
 anexele frunzei pot fi:
 situate la baza limbului :
 ligula = formatiune membranoasa amplasată la locul
de contact dintre limbul foliar si teacă , fiind
caracteristica pentru frunzele gramineelor
 urechiusele = amplasate la locul de contact dintre
limbul foliar si teacă, la graminee, dar se deosebesc de
ligula, pentru că se formează din
prelungirea marginilor limbului foliar
 situate la ba za petiolului :
 ochrea = formatiune de forma unui guleras , ce
inconjoara tulpina la nivelul nodului unde se
prinde frunza și rezulta din concresterea stipelelor
 stipelele = se afla câte doua dispuse simetric de
ambele părți ale pețiolului

16
Filotaxi a = modul de aranjare a frunzelor pe tulpină. Prinderea frunzelor pe tulpină
se realizează în dreptul nodurilor, astfel încât de un nod se pot prinde una sau mai multe
frunze, într -o ordine ce caracterizează fiecare unitate taxonomică [16]. În funcție de m odul
de aranjare a frunzelor pe tulpină, există următoarele aranjamente:
 Dispunerea alternă sau în spiral – inserția la fiecare nod a unei singure frunze.
Prin punctele de inserție ale frunzelor se duce o linie în spirală, în ordinea apariției
mugu rilor f oliari pe tulpină, formându -se o spirală generatoare. Segmentul de
spirală c e unește două frunze situate una sub alta , pe aceeași linie verticală și
paralelă cu axa tulpinii formează un ciclu. Acesta cuprinde o singură rotație în jurul
tulpinii, c are uneșt e cele două frunze . La capetele porțiunii de spirală se află cele
două frunze așezate pe aceeași linie verticală.
 Dispunerea opusă – inserția la un nod a două frunze, dar în mod opus, adică de
ambele părți ale tulpinii. F runzele unui nod sunt amplasate într-un plan
perpendicular pe planul frunzelor de la nodul alăturat, care poate fi superior sau
inferior. N odurile pare au frunzele amplasate în același plan, iar nodurile impare au
frunzele amplasate în alt plan, care este perpend icular pe primul. Amplasare a
aceasta a frunzelor se numește decusată și este specific specii lor din familia Syringa
vulgaris , Lamiaceae , la Urtica dioica .
 Dispunerea verticilată – inserția la fiecare nod a trei frunze (Nerium oleander ) sau a
mai multor frunze ( Asperula odorata ).
Nervațiunea frunzei = modul în care sunt aranj ate nervurile, ce formează zona
fasciculelor conducătoare, în limb. În funcție de grosimea nervurilor și de poziția în
limb, acestea se clasifică în :
 principale
 secundare
 terția re
Clasificarea frunzelor în funcție de nervațiune :
 o singură nervur ă principală ( dicotiledonatele )
 uninerve – au nervura amplasată central și longitudinal ( Pinus
sylvestris , Elodea canadensis )

17
 palmatinerve -o nervură principală scurtă, din care porne sc ramificații
în formă palmat ă (Acer platanoides , Malva sp. )
 penatinerve – o nervură principală, din care pornesc lateral, pe ambele
părți, nervuri secundare; se găsesc la plantele erbacee, dicotiled onate;
dacă nervurile secundare sau terțiare se intersectează și formează o
rețea vizibilă, pe partea inferioară, nervațiunea este reticulată
(Hamamelis virginiana , Digitalis purpurea , , Salvia officinalis )
 3, 5 sau multe nervuri (monocotiledonate)
 nervațiune arcuată – nervurile principale sunt amplasate în formă
arcuat ă față de margini le frunzei ( Gentiana l utea, Convallaria
majalis )
 nervațiune dichotomică – nervurile princ ipale sunt ramificate
dichotomic ( Ginkgo biloba )
 nervațiune para lelă -nervațiunile principale sunt paralele
Durata si marimea frunzelor – în cazul plantelelor efemere si cele anuale , frunza
traieste cat tulpina . La plantele plurianuale, pot fi cazuri câ nd frun zele cresc din nou in
fiecare p erioada de vegetatie, deci durata de viață a frunzei este mai scurtă decat a tulpinii .
Plantele care isi pierd frunzele când se terină perioada de vegetatie = plante cu frunze
cazatoare sau caduc . Plantele care isi pastreaza frunzele mai multe perioade de vegetatie =
plante cu frunze persistente.
Abscisia frunzelor = c ăderea frunzelor se datorează formarii unui strat de celul e
separatoare speciale, care formează o lama transversal a ingusta, care cuprinde tesutur ile
amplasate la baza petiolului.
 în momentul căderii frunzelor , lamela mijloc ie a celule lor se gelifica și frunza mai
este legată de tulpina doar prin fasciculele conducatoare si l a cea mai mica adiere de
vant, cade
 în cazul palmieri lor, frunzele nu cad toate în același timp , se descompun progresiv și
rămân resturi ale petiolului pe tulpina
 fenomen ul se datorează adaptarii plantelor la succesiunea anotimpu rilor, iar caderea
frunzelor se produce la instalarea timpului rece
 în funcție de căderea frunzelor, plantele pot fi:

18
 heimonofobe (monociclice) – pierd frunzele în anotimpul rece (frunzele se formează
primavara și cad toamna)
 xerofobe – pierd frunzele in anotimpul secetos

1.4. Anatomia frunzei – structura interna
Structura pețiolului – țesuturile care form ează pețiolul, printr -o secțiune transversală, sunt
următoarele [4]:
 epiderma – asemănătoare cu epiderma tulpinii; poate avea stomate, peri tec tori,
peri glandulari; poate fi cutiniza tă, cerificată și mineralizată
 parench imul fundamental subepidermic – seamănă cu pa renchimul cortical al
tulpinii, în sensul că primele straturi de celule sunt colenchimatoase și formează
un colenchim tabular sau angular), dând elasticitate și soliditate pețiolului;
următor ul strat conține cloroplaste; parenchimul fundament al propriu -zis are
fibre lignifiate, latex ( Papaveraceae ), canale secretoare ( Umbelliferae ), oxalat
de calciu , taninuri ; ultimul strat este endoderma, care este unică la structurile
monostelic e (Prunus sp., Vinca sp., ) sau multiplă la structurile poli stelice
(Trifolium sp., Plantago sp.); plantele care nu au endodermă în structura tulpinii
nu au nici în pețiol
 fasciculele conducătoare libero -lemnoase – se dispun sub formă de arc de cerc
(Plantago sp.), V (Veratrum album ) sau cerc ( în cazul în care sunt mai multe
fascicule conducătoar e); sunt colaterale -închise și au lemnul și liberul orientate
similar cu nervurile limbului
Structura limbului – frunzele se clasifică astfel:
 dupa forma limbului :
 ovale
 fistulare (în formă de fistule)
 sagitate (în formă de săgeată)
 liniare (în formă de li nie)
 rotunde
 cordate (în formă de inimă)
 aciculare (în formă de ac)

19
 lanceolate (în formă de lance/sabie)
 după alcatuirea limbu lui:
 simple
 palmate
 imparipenat compuse
 paripenat compuse
 după marginea limbului:
 intregi
 lobata
 sinuata
 zimtata
 dupa aranjarea frunzelor pe tulpina :
 opuse
 alterne
 verticilate
 in rozeta

20
CAPITOLUL II
PREPARATE TERAPEUTICE PE BAZĂ DE FRUNZE

2.1. Fitoterapia
Fitoterapia (provine de la cuvintele phyton = planta și therapea = tratament) și este
o stiinta stravech e, ce utilizează plantele medicinale sau oficinale , in scopuri medicinale.
Fitoterapia are la bază efectele terapeutice ale unor compusi bio conținuți de plante,
numite principii active , care se sintetizeaz a la nivelul celulelor vegetale [7].
Fitoterapia este terapia experimentată în timpul a mii de ani, care este bazată pe
plante, dar nu se confundă cu terapiile naturiste, cu principi ile și interpretări le
materialiste și fundamentul holistic .
Fitoterapia nu reprezintă o ramură a terapiei naturiste , deoarece terapia naturală
utilizează plantele pentru tratare a afecțiunilor, în funcție de pacient si nu funcție de
afecțiune (fig. 2.1.).
Persoana care practica fitoterapia in mod profesional și are o pregatire prealabila
riguroasa, se numeste homeopat .

Fig. 2.1. Fitoterapia – terapia cu ajutorul plantelor

Dupa remediile provenite din natură, fitoterapia are la bază :
1. terapia cu ceaiuri = herboristeria = corespunde metodei fitoterapiei, are la bază
plantele proaspete sau uscate. Se utilizeaza planta intreaga, o parte a plantei (frunza,

21
scoarta, floarea, fructul, radacin a, semintele). Prepararea consta in aplicarea
metode lor simple: infuzie, decoctie și maceratie. P reparate le sunt baute, inhalate,
aplicate pe piele, adaugate apei de baie sau sub forma moderna de capsule sau praf
din plante uscate, prezentând avantajul că pastrează principiile active . Pentru ca
tratamentul sa fie eficient , curele trebuie sa fie de 3 saptamani -3 luni (fig. 2.2.)

Fig. 2.2. Herboristeria (ceai din frunze de mentă)

2. terapia cu plante aromate = aromoterapie = terapeutica care utilizeaza esentele
de plante și substante aromatice produse de anumite plante (asteraceel e, laminaceele
sau opiaceele), care sunt extrase prin distilare. U leiuri le sunt produse complexe,
utilizate precaut, respectand dozele pres crise, deoarece pot fi nociv e. Se
administrează pe cale percutanata, adică prin piele , deoarece este cea mai rapida si
mai putin toxica
3. terapia cu uleiuri = oleoterapie = terapeutica care are la bază esentele de plante și
uleiurile esentiale (fig. 2.3.)

Fig. 2.3. Oleoterapia (uleiuri esențiale de frunze de dafin și de frunze de eucalipt)

22

4. terapia cu muguri de plante = gemoterapie = terapie care are la bază extractele
alcoolice si glicerinate ale un or tesuturi vegetale tinere, cum ar fi mugurii si
radicelele produse de peste 60 de plante . Preparatele sunt distilate de doua ori.
Fiecare extract se utilizează pentru o celulă, un țesut, un organ sau o functie.
Maceratul glicerinat de muguri de Rihes nig rum sau coacaze negre, actioneaza ca un
stimulent al zonei corticale a glandelor suprarenale , similar cu cortizonul , dacă este
folosit în diluti a a doua (fig. 2.4.) .

Fig. 2.4. Produse gemoterapeutice

Homeopatia folosește într-un procent de trei sferturi suse sunt de origine veget ala și
un sfert de origine animala sau minerala. Plantele utilizate trebuie să fie proaspete și in
macerat ie alcoolica = tincturi -mama : din acestea se prepara dilutiile , utilizate la
impregna rea grauntelor zaharoza si lactoza = granulele si globulele . Cea mai utilizată
tinctur ă-mamă este cea de Calendula officinalis sau florile de galbenele.
Fitoter apia chineza face parte din medicina traditionala chineza , care cuprinde
acupunctura si dietetica chineza și are ca scop modificarea cantitatilor unor energii sau
circuitul energii lor in organism .
Fitoterapia farmaceutica are la bază produse de origine vege tala, care se obțin prin
extractive sau sunt dilua te in alcool etilic sau in alt solvent. E xtracte le sunt dozate in
cantitati bine calculate, dar concentrate, pentru o actiune rapida. Forma de prezentare este:

23
o sirop
o picaturi
o supozitoare
o capsul e
o preparate liofilizate
o preparate nebulizate (atomizate sau deshidratate prin caldura).
Fitoterapia actionează asupra a mai multor afecțiuni, in scop preventiv sau curative.
Efecte nedorite sunt rare si benigne. Dacă se prescrie o ret eta ce are la bază plante toxice
(digitala sau belladonna), trebuie sa nu se depaseasca dozele indicate, iar t ulburarile apar în
cazul unei utilizări abuzive si indelungate a plantei medicinale.
Având la bază d escoperirile stiintifice din secol ul XX, fitoterapia nu mai este
considerată o știință empirică , punandu -se într-un mod științific bazele terapeuticii , cu
ajutorul plante lor. Pe baza testelor clinice și a analizelor chimice, s-a demonstrat că
proprietatile farmacodina mice ale plantelor sunt aceleași care au fost identificate de
medicina populara.
Fitoterapia es te o știință veche, curata si naturala, care respecta regulile originare și
valorifică materialul vegetal , fara să extragă selectiv substante sau principii din țesuturile
plantelor, cum este cazul farmaceuticii sau aromoterapiei , științe care valorifica veg etalele .
La nivel mondial, fitoterapia traditionala utilizeaza peste 50.000 specii vegetale ,
din care 1.100 sunt specii studiate si 250 sunt specii folosite la prepararea
medicamentelor moderne, deci 25% din tre medicamentele moderne sunt produse din
plante superioare .

2.2. Frunza – medicament
Frunzele unor plante = Folium = materia primă vegetală, care se recoltează pe timp
frumos și uscat, în faza max imă de dezvoltare, manual, mărind suprafața de contact cu aerul
și fără a distruge celulele ce conțin uleiuri volatile [4].
Drogurile de provenienta foliara se recunosc prin utilizarea prefixul ui Folium :
 Folium Althaeae sau frunza de malba mare – are în c ompoziție mucilagii, fiind
folosită ca expectorant in cazul afectiuni lor bronhice
 Folium Boldo, Folium Cynarae sau frunza de anghinare

24
 Folium Belladonnae sau frunza de matraguna – are în compoziție alcaloidul
atropina, utilizat în oftalmologie, deoarece a re proprietatea de dilatare
 Folium Digitalis sau frunza de degetel rosu
 Folium Eucalypti sau frunza de euicalipt – conține ulei volatil
Frunzele se folosesc și la prepararea unor extracte (de exemplu: Extractum Boldi
fluidum, Extractum Blladonnae siccum, Extractum Hamamelidis flu dum)

2.3. Forme fitoterapeutice în care se folosește frunza
Deoarece, substanțe naturale au actiun e biologica asupra sănătății organismului
uman, ele pot fi valorificate de catre organism ul umen in diferite afecțiuni, prin
utilizarea lor în forme fitoterapeutic e sau fitofarmaceutice diferite [8].
Forme le fitofarmaceutice cele mai utilizate sunt cele î n care anum ite pă rti ale plantelor
se consumă ca atare sau se meste ca, crude, uscate sau macinate, sub forma de praf sau
pulbere. Plantele medicinale care se folosesc crude, apar primavara, deci sunt usor de
consumat, fiind foarte fragezi.
Fitoterapia are la bază extragerea neselectiva a principiilor active din plante le
medicinale , aplicând diferite metode,în urma cărora se obțin preparate = extracte
fitoterapeutice .
Extractele utilizate in fitoterapie = preparate obtinute din plan te medicinale, care
conțin principiile active extrase din organele vegetale, prin dizolvare in anumiți solvenți:
apa, alcool, ulei vegetal, grasimi . Plantele medicinale sunt o materie prima care au
denumirea de drog.
Cele mai utilizate preparate fitoterapeutice sunt [8]:
 extractele hidroalcoolice = tinctura
 extractele hidrice = infuzia, maceratul, decoctul, siropul

Infuzia
 extract apos , obtinut prin cel mai simplu procedeu = infuzare
 într-un vas de sticlă, ceramică sau lut, se adaugă o cantita te adecvată de apă ajunsă
la temperatura de fierbere, peste materialul vegetal

25
 se acopera recipientul timp de 15 -20 de minute, perioada numita timp de infuzare
(fig. 2.5.)
 la prepararea unei infuzii se utilizează 3-5 g plantă / 100-150 ml apa
 dupa finali zarea timpului de infuzare, se obține lichidul = soluția
 se strecoara și se adaugă cu miere
 se administreaza conform indicatii lor: rece, cald ă, inaintea meselor sau după mese
 pentru oprirea reactiilor de oxidare , dupa strecurare, se adaugă câteva picaturi de
lămâ ie
 pentru evitarea contactului infuzie – obiecte metalice, se folosesc strecurători din
plastic, material textil, tifon, lemn, ceramică sau metal inoxidabile (inox)
 pentru ca extractia principiilor active să se realizeaza cu un randament mai scazu t,
iar procese le oxidative să fie mai puternice, se poate adăuga materialului vegetal în
vasul î n care a fiert ap a, dupa ce se oprește focul
 în funcție de modul în care se prepară infuzia, aceasta poate fi:
 Infuzie în apă fiartă – se introduc plantele într -un vas acoperit și se
adaugă apă fiartă; s e acoperă vasul și se lasă la infuzat timp de 10 -20
de minute, în funcție de plante și de constituienții activi care trebuie
extrași; s e strecoară
 Fierberea plantei medicinale – se introduce planta medicina lă înt r-un
vas cu apă rece; s e pune vasul la foc mic și se aduce la temperatura de
fierbere; c ând apa începe să fiarbă , adică ajunge la temperatura de 100
grade Celsius, se oprește focul și se acoperă; s e lasă la infuzat timp de
10 minute și se strecoară
 Infuzi a peste noapte – sunt extrase vitaminele, mineralele,
componenții activi din planta medicinală; s e pune planta medicinală
într-un vas, se adaugă apă fiartă și se acoperă imediat; se lasă la
infuzat timp de 6 -10 ore, noapte a; dimineața se strecoară
 Infuzia la rece – se folosește în ca zul plantelor medicinale ai căror
constituenți activi pot fi distruși de către apa fiartă ( vâscul sau
rădăcina de tătăneasă ); se adaugă planta medicinală într -un vas din

26
sticlă sau porțelan și se adaugă apă rece de izvor; s e acoperă și se lasă
la infuzat câteva ore, noaptea; s e strecoară
 Infuzia la soare sau la lună – soarele si luna au câmpuri energetice
diferite și dau o sursă de căldură intensă și folositoare pentru a extrage
energia plantelor medicinale; l umina soarelui ofe ră plantelor vitalitate
și căldură interioară și vitalitate, iar lumina lunii oferă energie; pentru
a prepara i nfuzia la lumina soarelui – se introduce planta medicinală
într-un vas de sticlă transparentă, se adaugă apă rece de izvor; se
închide ermetic și se pune vasul în lumina soarelui; se lasă să se
infuzeze câteva ore ; pentru a prepara i nfuzia la lumina lunii – se
introduce planta verde și proaspăt culeasă, într -un vas de cristal
deschis; s e aco peră planta cu apă proaspătă și se pun e vasul direct în
lumina lunii; se lasă la infuzat toată noaptea și dimineața se bea
infuzia [10]

Fig. 2.5. Infuzii cu frunze de nuc și frunze de urzică

Decoctul
 decocția = extract preparat prin fierbere
 materia prima vegetala ( frunzele), adaugate unui lichid ( apa), se fierb intr-un vas,
peste momen tul in care apa a ajuns la temperatura de fierbere [8] (fig. 2.6.)
 decoctia trebuie realizata la foc mic

27
 timpul de decoctie este timpul care se scurge din momentul în care apa ajunge la
temperatura de fierbere si conti nua inca o p erioada de câteva minute, în funcție de
canti tatea de lichid care se evapora
 compozitia se strecoara

Fig. 2.6. Decoct de frunze de iederă

Maceratul
 maceratul la rece = extract hidric , care rezultă in urma proces ului de maceratie
 maceraț ia = procesul de extragere a principiilor active din plante, folosind apa ca
solvent, la temperatura camerei = 17 -22 grade Celsius; materialul vegetal care se
introduce intr-un vas cu apa neincalzita, se imbiba cu apa și substantele active sunt
extrase de so lutie
 timpul de maceratie = 4-8 ore (fig. 2.7.)

Fig. 2.7. Macerat de frunze de urzică

28
 maceratul la cald pe baia de apa = este eficienta in cazul vegetalelor care nu conțin
principii volatile valoroase, dar conțin compusi bio cu valoare terapeutică
import antă; metoda se aplică pentru obtinerea uleiurilor, unguentelor și alifiilor din
plante; p entru a obține baia de apă, numită bain marin , se utilizează doua vase
metalice, cu marimi diferite; v asul mic ema ilat se introduce in vasul mare pe
jumatate cu apă; în vasul mic se int roduce lichidul cu materia primă din care se
extrag principiile active; se pun vasele la foc mic; in vasul mare, apa va ajunge la
temperatura de fierbere, iar lichidul din vasul mic se va incalzi treptat si nu va
ajunge la fierbere; principiile active trec încet în soluție, fără a fi degradate datorită
temperaturii peste 100 grade Celsius sau incalzirii bruște; această metodă se aplică
în cazul plantelor cu principii active ce se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag
la temperatur i obisnui te, deci conțin principii semitermolabile; lichidul se strecoara
[10] (fig. 2.8.)

Fig. 2.8. Prepararea maceratului la cald pe bain marin

Siropul
 sunt extracte, sub formă de sucuri naturale, care se obțin prin stoarcer e, infuzii,
macerate, decoc turi
 se adauga mult zahar, pentru a corecta gustul si a conserva produsul
 siropurile naturale au valoare alimentara sau terapeutica (fig. 2.9 .)

29

Fig. 2.9 . Siropuri din frunze de pătlagină și din frunze de brad

Tinctura
 formula fitoterapeuti ca sau homeop ata
 se obține prin extragerea substantelor active în soluții hidroalcoolice concentrate,
utilizând plantele proas pete
 se utilizează recipiente de sticla cu capac etanș
 se agită compoziția pe tot parcursul maceră rii, cel puțin o dată pe zi
 după finalizarea perioadei de tincturare, se realizează decantarea
 se depozitează solutia hidroalcoolica rezultata , în sticlute brune, mici, cu capac
insurubabil
 tinctura prezintă avantajul că în soluț ie se extrag toate principiile din planta
proaspătă și substanț ele activ e ce pot fi cons ervate o perioada mai mare (fig. 2.10 .)

Fig. 2.10 . Tincturi din frunze de nuc și frunze de măslin

30

CAPITOLUL III
PLANTE ALE CĂROR FRUNZE SUNT UTILIZATE ÎN
TERAPEUTICĂ

3.1. Afinul ( Vaccinium Myrtillus L.) (fig. 3.1.)

Fig. 3.1. Frun za de afin

 frunzele sunt de culoare verde deschis, din țate mărunt, ascuțite la varf, cu
nervațiune penată [3]
 compoziția chimică : tanin, arbutozid, neomirtilin
 acțiune farmacodinamică : antidiabetic, mirtilina = insulina vegetală (scade z ahărul
din sange ), antidiareic (conține tanin, cu acțiune astringentă, ce precipită proteinele
mucusului celulelor tractului digestiv, precipită și aglutizează prote inele florei
patogene, diminuea ză acțiunea subtanțelor toxice și iritante) (fig. 3.2.)
 pentru cresterea efi cacității , se asociază frunzele de afin cu frunzele de dud și
păstăile de fasole și se consumă un ceai neindulcit sau indulcit cu zaharină sau
ciclamat de sodiu

31

Fig. 3.2. Mirtilina din frunzele de afin = insulina vegetală

3.2. Anghinarea ( Cynara scolym us L.) (fig. 3.3 .)

Fig. 3.3 . Frunza de anghinare

 compoziția chimică: cinarina, polifenoli, oxidaze, flavonozide (cinarozida și
scolimozida), un principiu amar, inulina, acid clorogenic, glicozidele A si B,
tanoizi, zaharuri, mucilagi i, acid malic, g liceric, glicolic, lactic, derivați triterpenici,
săruri de potasiu, săruri de magneziu [5]
 acțiune farmacodinamică: excită secrețiile biliare, stimulează secreția biliară a
colesterolului, scad colesterolul din sange, regenerează celulele hepatice, scad
zahărul din sange, măresc pofta de mancare, decongestiv renal, activează funcția
antitoxică a fica tului, acțiune trofică – de hrănire a celulei hepatice

32
 datorită cinarinei și polifenolilor are acțiune coleretică – stimuleaz ă secreția biliară
a ficatului și colagogă – stimulează contracția veziculei biliare și evacuarea bilei în
intestin
 se utilizează intern în hepatită cronică și ciroză hepatică (fig. 3.4.)

Fig. 3. 4. Cinarina din frunzele de anghinare
3.3. Busuioc (Ocimum basilicum L.) (fig. 3.5.)

Fig. 3.5. Frunze de busuioc

 compoziția chimică: ulei volatil, saponozide triterpenice, tanoizi
 acțiune farmacodinamică: intern – aromatizant, calmant al colicilor intestinale,
galactogog, reduce stările de vomă, carminativ – absoarbe gazele, stimulează
digestia, diuretic, antiinflamator intestinal, antiseptic pulmonar, bronșită acută și

33
cronică, cefalee, infecți urinare, anorexie, ulcer gastric, diaree, gripă, colită de
fermentație [13]
 uleiul volatil are proprietăți antimicrobiene și antifungice
3.4. Cico area (Cichorium intybus L .) (fig. 3.6.)

Fig. 3.6. Frunze de cicoare

 compoziția chimi că: un glicozid al esculetinei – cicorina, inulina, arginină, colină,
acid dicafeiltartric, acid cicoric, levuloză, fier, fosfor, calciu (fig. 3.7.)
 acțiune farmacodin amică: in tern – datorită principilor amare inulina și colina, are
proprietăți eupeptic amare și colagoge; datorită uleiului volatil și rezinelor este
diuretic și laxativ; are actiune hipoglicemiantă, antitiroidiană, favorizează digestia și
stimulează funcț ile hepatic e și renale; este depurativ, favorizează eliminarea
toxinelor și produșilor rezultați din dezasimilare [2]
 în alimentație se folosește pentru prepararea cafelei de cicoare, cu proprietăți
stomahice

34

Fig. 3.7. Cicorina din frunzele de cicoare
3.5. Cimbrul de cultură ( Thymus vulgaris L. ) și cimbrul de camp (Thymus serpyllum
L.) (fig. 3.8.)

Fig. 3.8. Frunze de cimbru de cultură și de câmp

 compoziția chimică: ulei volatil, cineol, ti mol, carvacrol, substanțe amare , serpilina,
taninuri, mucil agii, rezine, zaharuri [12]
 acțiune farmacodinamică: intern – antiseptic intestinal, coleretic – stimulează secreți
biliară a ficat ului, colagog – stimulează contracția veziculei biliare și evacuarea bilei
in intestin, antispastic intestinal, expectorant, antihelmintic, stimulea ză funcțiile
rinichilor; extern – calmant al sistemului nervos și antiinfecțios

35
3.6. Coada calului (Equisetum arvense L.) (fig. 3.9.)

Fig. 3.9. Frunze de coada calului

 compoziția chimică: acid salicilic, saponina equiseto nina, care prin hidroliză dă
arabinoză, fructoză, equisetogenina, substanțe de natură flavonoidică, galuteolină,
izoquercetina, alcaloiyii 3 -metoxipiridina, nicotina, palustrina, palustridina,
articulatidina, izoarticulatidina, substanțe de natură glicozid ică, antivitamine B1,
fitosterina beta sitosterolul, acid malic, acid oxalic, acidul linoleic, acidul oleic,
dimetil sulfone, ulei volatil, săruri de potasiu , gliceride ale acizilor stearic , vitamina
C [2]
 acțiune farmacodinamică: antimicrobiană, antisepti c dezinfectant urinar,
hipoacidifiant – scade aciditatea gastrică, remineralizant în tuberculoza pulmonară,
expectorant, bronhodilatator, diuretic – datorită acidului silicic si equisetoninei,
hemostatic –prin mărirea numărului de eritrocite
3.7. Coada rac ului ( Potentilla anserina L.) (fig. 3.10)
 compoziția chimică: tanin, substanțe amare, mucilagii, ulei volatil, flavone, săruri
minerale [12]
 acțiune farmacodinamică: astringent –scade secrețiile mucoaselor, permeabilitatea
capilarelor și a membranelor celu lare, favorizează coagularea sangelui, împiedică
formarea calculilor renali, antidiareic, analgetic, regleazămenstruațiile abundente

36

Fig. 3.10. Frunze de coada racului
3.8. Dudul (Morus alba L. Morus nigra L.) (fig. 3.11.)

Fig. 3.11. Frunze de dud și ceai de frunze de dud

 compoziția chimică: tanin, acid aspartic, acid folic, acid folinic, arginină, compuși
volatili, butilamină, acid acetic, acid propionic, acid izobutiric, aldehide, cetone,
betacaroten, maleat și carbonat de calciu, adenină [5]
 acțiune farmacodinamică: astringent, antidiabetic, alcalinizant, antidiareic, gastrite,
ulcer gastric, ulcer duodenal

37
3.9. Fragul ( Fragaria vesca L.) (fig. 3.12.)

Fig. 3.12. Frunze de frag și ceai din frunze de frag

 compoziția chimică: tanin, alcoo lul triterpenic , fragarol, cvercetina, cvercitrina,
citrol, ulei volatil, zaharuri, saruri minerale, vitamina C [5]
 acțiune farmacodinamică: princiipile active din frunze au proprietăți astringente și
antidiareice, datorită taninurilor, adjuvant în tratare a diabetului, elimină acidul uric,
diuretic în boli ale rinichilor și vezicii urinare, conține fragarol cu proprietăți
dezinfectante și bactericide
3.10. Frasinul (Fraxinus excelsior L.) (fig. 3.13.)

Fig. 3.13. Frunze de frasin și ceai din frunze de frasin

38
 compoziția chimică: manitol, inozitol, cvercitrină, acid malic, tanin, acid ursolic,
gume, ulei volatil, terpene, derivați cumarinici, chinonă
 acțiune farmacodinamică: acțiune diuretică și diaforetică – provoacă transpirația,
datorită manitelor și flavonoidelor cvercitrina, acțiune laxativă, colagog, coleretic,
cicatrizant, antiinflamator intestinal, efect cicatrizant extern, antiinflamator
hemoroidal [6]
3.11. Isopul ( Hyssopus officinalis L.) (fig. 3.14.)

Fig. 3.14. Frunzele și ceaiul de is op

 compoziția chimică: ulei volatil bogat în timol, carvacrol, cimol, alfa tuionă,
origamen, alfa terpinen, tanoizi formați din acid cafeic, acid ursolic, compuși
sterolici, gume, colină, glicozide flavonice hesperidina
 acțiune farmacodinamică: acțiune antispasmodică asupra musculaturii netede și
sedativă asupra sistemului nervos central și a centrilor respirației, produce o ușoară
bronhodilatație, datorită componentelor uleiul volatil [7]
 datorită substanțelor amare și tanoizilor are acțiune tonic ama ră și ușor astringent,
carminativă, ce împiedică infiltrarea grasă a ficatului, stimulează pofta de mancar e,
reglează funcțile digestive, fav orizează eliminarea apei din țesuturi, ușurează
transpirația
 datorită glicozidei flavonice, hesperidina, scade pres iunea sanguină prin dilatație
arterial, es te antiseptic bronhic, pulmonary, s cade fragilitatea și permeabilitatea
capilarelor

39
 extern, are acțiune antiseptic și cicatrizantă asupra rănilor
3.12. Izma sau Menta (Mentha piperita L.) (fig. 3.15.)

Fig. 3.15. Frunzele de mentă și ceaiul de mentă

 compoziția chimică: ulei volatil cu componenta de bază mentolul, mentone,
mentofuran, alfapinen, fenandren, limonen, cadinen, cineol, aldehida acetică,
aldehida izovalerian ică, alcolul amilic, alcool izoamilic, carvacrol, timol, alcoolul
sescviterpenic, cariofilen, mentona, tanin, substanțe minerale, hipericină, acid
piruvic, substanțe antibiotice [13]
 acțiune farmacodinamică: intern – calmant în colici hepatice , fortifică sistemul
nervos, bacteriostatic, antis eptic gastrointestinal, carminativ, colagog, astringent,
anestezic al mucoasei stomacale, expectorant, antidiareic , acțiune excitantă asupra
terminaților nervoase senzitive termice din piele și mucoase , sudorific, diuretic
 datorită mentolului, ceaiul consu mat rece și în cantități mici, calmează vărsăturile,
iar prin diureza și transpirație, dezintoxică organismul
 extern, sub forma unor cataplasme reci, calmează durerile de cap , iar proprietăților
antiseptic și răcorito are, este utilizată în apa de gură

40
3.13. Măghiranul (Majorana hortensis Moench ) (fig. 3.16.)

Fig. 3.16. Frunze le și pulbere a de măghiran

 compoziția chimică: ulei volatil, terpinen, terpineol, carvacrol, acid ursolic, beta
sitosterină, vitaminele A și C
 acțiune farmacodinamică: datorită u leiului volatil și a vitaminelor A și C, se
folosește în stimularea digestiei, elimină gazele, mărește pofta de mancare,
calmează colicile stomacale [7]
 sedativ în combaterea insomniilor, mărește diureza
 intern se folosește în anorexie, balonări intestinle , insomnie, gastrite hipoacide,
colici gastrice
 extern: cataplasme călduțe pentru colici intestinale
 industria alimentară – condiment, industria parfumurilor –uleiul de măghiran

3.14. Merișorul ( Vaccinium vitis idaea L.) (fig. 3.17.)
 compoziția chimică: arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă,
metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu,
vitamina C, săruri ale acizilor organici, leucoantociani, flavonoli glicozidați,
leucocianidină, cvercetol, ciani dină [12]
 acțiune farmacodinamică: arbutozidul se scindează în organism și formează
hidrochinonă și flavonoizi, deci frunzele de merișor au acțiune diuretică și dezinfectant
renală, antiseptică, antiinflamatoare, astringentă
 intern se recomandă în gută, r eumatism, cistite, pielite, diaree

41

Fig. 3.18. Frunzele și ceaiul de merișor
3.15. Mesteacănul (Betula verrucosa) (fig. 3.19.)

Fig. 3.19. Frunza și extractul de mesteacăn

 compoziția chimică: flavone cu glicol dimetilapigenol saponine, metilpent ozane,
mucilagii, zaharoză, ulei voletil, rezine, tanin de natură pirocatehinică , esterul
metilic al acidului betuloretinic, betulina [9]
 acțiune farmacodina mică: crește permeabilitatea vasculară, dizolvă calculii,
depurativ, sudorific, crește diureza , antiinflamator articular, elimină apă din țesuturi,
antigutos, hipotensiv ușor, favorizeaz ă eliminarea acidului uric, scade colesterolul ,
acțiune coleretică, scade tensiunea arterială, antibiotică asupra stafilococului alb
Oxford bacilului Coli și a stafiloc oculu i auriu

42
 în reumatism articular , edeme cardiace, renale , hipertensiune arterială, gută, nefrite
cronice
 produce diureză puternică și contribuie la eliminarea toxinelor din corp, acțiune
depurativă, boli de piele, stimulează schimburile organice, dizol vă piatra la rinichi,
boli de ficat
 băile cu frunze de mesteacăn întăresc rădăcina părului și influențează în bine
iritațiile pielii [15]
3.16. Murul (Rubus fruticosus L.) (fig. 3.20.)

Fig. 3.20. Frunzele de mur

 compoziția chimică : tanin, flavonoid e, acidul malic, lactoizocitric, succinic, oxalic,
inozitol, vitamina C [3]
 acțiune farmacodinamică: intern – antidiareic, antiseptic, astringent, tonic și
astringent în diaree, colite, gastroenterite, gingivite
 extern – leucoree, fistule anale, gingivite, gargară în inflamațiile gingiilor, gurii,
gâtului, sub formă de cataplasme în hemoroizi, fisuri anale

43
3.17. Mușchiul de piatră (Cetraria islandica L.) (fig. 3.21.)

Fig. 3.21. Mușchiul de piatră și lichenina conținută

 compoziția chimică: mucila gii, d -l-usninic, acid fumaric, acizi lichenici cetraric și
protocetraric , ulei volatil, vitamina A, B1, iod, grăsimi [15]
 lichenina = un hidrat de carbon, se transformă prin hidroliză în D+glucoza, iar
izolichenina , se dizolvă în apă rece și se scindează î n manoză, galactoză, glucoză
 acțiune farmacodinamică: lichenul de piatră are în structură două grupe de substanțe
diferite: substanțe amare și substanțe mucilaginoase
 are două acțiuni diferite: substanțele amare stimulează secrețiile stomacale , precum
și sistemul n ervos vegetativ și vasomotor ( din extractele alcoolice se extrag
substanțele amare, iar mucilagiile rămân neextrase) ; mucilagiile au acțiune în
bronșite
 în caz de hiperaciditate gastrică, se elimină din produs substanțele amare prin
extracție alco olică
 antibioticele acidul usninic și evozina, au actiune inhibitoare asupra bacilului Koch
și s-au izolat din muschiul de piatră
 stimulează secreția pancreatică, este emolient, calmant al aparatului respirator,
digestiv, colagog, stomahic, antispastic pul monar, fluidifică secrețiile bronhice
 intern: insuficiența pancreatică, stări de vomă, anorexie , bronșite, laringite, traheite

44
3.18. Nalba mare (Althaea officinalis ) (fig. 3.22.)

Fig. 3.22. Frunze de nalba mare

 compoziția chimică: mucilagii , care prin hidroliză formează acid galacturonic,
ramnoză, arabinoză, glucoză, metilpentoză, amidon, zaharuri, asparagină, substanțe
grase, pectine, betaină, tanin, substanțe rezinoase, flavonoizi [13]
 acțiune farmacodinamică: se utilizează extern, sub formă de cataplsme, ca emolient
și calmant, în furunculoză
3.19. Nucul (Juglans regia L.) (fig. 3.23.)

Fig. 3.23. Frunze de nuc și produse farmaceutice pe bază de frunze de nuc

45
 compoziția chimică: tanin, acid galic, acid elagic, inozitol, ulei volatil, alf a și beta
hidroiuglonă, iuglonă, vitamina C, substanțe minerale, flavone
 acțiune farmacodinamică: astringent , datorită taninur ilor, cu proprietăți hipotensive,
hipoglicemiante, antialergice, antiinflamator, dezinfectant urinar, antidiareic,
antiseptic, gas trointestinal [17]
 frunzele de nuc sunt tonice în scrofuloză și rahitism, iar împreună cu salvia,
micșorează transpirația
 ceaiul de frunze de nuc în băi locale, vindecă leucoree a, iar extern, ca băi generale,
înmtărește organismul, vindecă bolile de piele , ulcerațiile, furunculoza
 decoctul de frunze de nuc este utilizat în gargară în stomatite și alte afecțiuni ale
gurii
 alifia de frunze de nuc vindecă rănile, iar sub formă de comprese se folosete pentru
tenurile grase

3.20. Pelinul (Artemisia absinthium L.) (fig. 3.24.)

Fig. 3.24. Frunze și tinctură de pelin

 este o plantă perenă ierboasă, din familia Asteraceae
 frunzele b azale sunt tripenat sectate, au o lungime de 20 cm, iar cele tulpinale, au
lungimi de maxim 10 cm, care s e simplifică treptat spre vârf
 frunzele sunt verde închis pe partea superioară și nepăroase și păroase pe partea
inferioară

46
 pelinul alb are denumirea științifică Artemisia absinthium sau populară pelinul de
mai, este o plantă erbacee, perena cu frunze compuse, verzi -cenușii pe față și
argintii -cenușii pe dos, păroase, spintecate [9]
 este excitant al secrețiilor gastrice, antidiareic, laxativ, antiinflamator al mucoaselor
gastro -intestinale, antihelmintic, crește diureza, util izat în hipotonie gastrică
 are proprietăți dezinfectante, vermifuge, antiinflamatoare, diuretice, depurative,
cicatrizante
 compoziția chimică: ulei volatil, azulene, felandren, cadinen, absintină, o substanță
amară, reprezentată de artamarină, artamarin ină, artamaridină, artamaridinină,
flavonoizi, substante de natură carotenoidică, fitosteroli, lactone, acizi organici,
vitaminele B6 și C
 acțiune farmacodinamică: substanțele amare și co mponentele uleiului volatil au
acțiune excitantă a secreției gastric e, antiinflamatoare a mucoasei gastro intestinale,
slab antihelmi ntică, crește diureza, laxativ
 extern are proprietăți dezinfectante, trofice, antihelmintice
 se utilizează frunzele când planta are un miros puternic aromat și gust foarte amar
 35% din uleiul esențial este format din tujonă = substanță toxică ; în cantități mari,
uleiul volatile provoacă fenomene nervoase toxice, halucinații, convulsii
epileptiforme, acaune involuntareinconștiență și moarte

3.21. Păducelul (Crataegus monogyna) (fig. 3.25.)

Fig. 3.25. Frunze de păducel și soluția hidroalcoolică

47

 principii active ale frunzelor: complex format din acizi și compuși triterpenici:
acidul crategic, crategolic, acantolic, ursolic, crategolic, clorogenic, cafeic,
neotegolic, oleanolic, derivați fla vonoizici, hiperozida (ramnozid al vitexinei),
cvercetina, amidalina, colina, leucoantocianidina (heptaoxi flavonbiozid
cardiotonic), sorbitol, vitamina C, trimetilamina, amilamina, aldehida anisică,
pectine, taninuri catehice, săruri minerale (fig. 3.26 .)

Fig. 3.26 . Acidul ursolic și cafeic din frunzele de păducel

 acțiune farmacodinamică: acționează asupra aparatului cardiovascular și asupra
sistemului nervos central; este sedativ nervos, sedativ al sistemului cardiovascu lar,
crește permeabilitatea vasculară, scade tensiunea arterială, este vasodilatator
coronarian și periferic; acționează ca bronhodilatator; stimulează sistemul nervos
central și sistemul respirației [17]
 frunzele se recoltează înainte sau după înflorire, în lunile iunie și iulie
 se administrează intern: în angină pectorală, miocardită, hipertensiune arterială,
ateroscleroză, nevroze cardiace, tahicardie,
 se prepară sub formă de infuzie: o linguriță frunze la 200 ml apă fiartă; se lasă la
infuzat 15 minute , se strecoară și se bea fracționat pe parcursul unei zile

48
3.22. Păpădia (Taraxacum officinale) (fig. 3.27 .)

Fig. 3.27 . Frunze de păpădie și macerat

 este o plantă erbacee din familia compozitelor
 are frunze lungi, crestate , care se pot confunda la recoltare în faza tânără cu cele de
cicoare sau susai, având aceiași formă, dar frunzele de păpădie sunt complet glabre ,
cele de cicoare au peri moi și cele de susai au peri aspri
 se găsește pretutindeni unde se află vegetație, la câmpie și în zona subalpină, prin
locuri necultivate și pe marginile drumurilor, în loc uri cu soare și în zona izvoarelor
subteran e
 frunzele sunt bogate în fructoză, insulin, principii active (lactone sesqu iterpenic e),
acizi fenolici, sterol, grăsimi sub formă de glyceride ale acizilor oleic, stearic,
palmitic, taninuri, colină, glucoză, substanțe antibiotic, calciu, fosfați, vitamin C,
xantofile, flavoxantine, flavonoide, săruri de potasiu și cumarine [9]
 reprezintă o plantă medicinală apreciată pentru proprietățile ei terapeutice: curăță
organismul, stimulează activitatea ficatului, vindecă diabetul
 acțiune farmacodinamică: coleretic, colagog, laxative, nenotonic, depurative,
obezitate, gastrite hiperacide, tulburări intestinale, normalizarea circulației sângelui,
gută, rheumatism, varice, ulcer varicose, ateroscleroză
 frunzele tinere, se pot consuma primăvara, ca atare sau sub formă de salată

49
 se recoltează primăvara, în lunile martie, aprilie, mai și iunie

3.23. Pătlagina (Plantago lanceolata ) (fig. 3.28.)
 este o plantă erbacee ușor adaptabilă la diverse condiții de sol, umid itate,
temperatură, lumina
 este răspândită din zona de șes, câmpie, zona alpină
 frunzele se recoltează în perioada iunie – septembri e, înainte de deschiderea florilor,
se usucă și se folosesc la prepararea unor remedii calmante, aplicate extern, din care
se prepară infuzii, extracte lichide și capsule
 frunzele de Plantago lanceolata au nervațiunea paralel arcuată, sunt sessile și au
pețiol lung; perii sunt rari pe ambele fețe ale frunzei [12]
 frunzele de păt lagină conțin un iridoid = aucubină, flavonoide, mucilagii, xiloză,
acid poliuronic, pentozane, aucubină sau aucobozidă, care prin reacția de hidroliză,
formează aucubigenină și o mo leculă de glucoză, saponine, zaharuri, rezine,
vitaminele A, C, K, uleiuri volatile, substante antibiotice, fitoncide, fitochinona,
carotenoizi, minerale
 tratamentele naturiste pe bază de pătlagină facilitează vindecarea rănilor, are efect
expectorant, emo lient, antiinflamator, astringent, diuretic, antimicrobian, fluidizează
secretiile bronsice
 este ideală în cazurile de tuse și bronșită ușoară, diaree, hemoroizi, cistită,
hematurie, astm, laringită, faringită, infecții, hipercolesterolemie, hipertensiune
arteriala, ulceratii, abcese, furuncule
 are proprietăți laxative și emoliente, datorită conținutului de mucilagii, planteoză și
produși de hidroliză
 are proprietăți astringent și antipruriginoase, datorită taninurilor și aucobozidului
 fluidifică secrețiile bronhice și ajută la eliminarea lor
 este antidiareic, hemostatic și cu acțiune antibiotic
 deoarece scade colesterolul din sânge și este ușor hipotensiv, poate fi utilizat în
ateroscleroză

50
 se administrează sub formă de pulbere (un vârf de cutit de pulber e după mesele
principale), i nfuzie (o linguriță la 2 -3 ore ), c omprese sau băi cu pătlagină pentru
tratarea afecțiunilor de piele sau conjunctivitelor, g argară pentru afecțiuni dentare,
sirop de pătlagină pentru calmarea tusei, c ataplasme din frunze proas păt zdrobite
aplicate pe rănile infectate sau sângerânde, tinctură [1] (fig. 3.28 .)

Fig. 3.28 . Pătlagina și frunze de pătlagină

3.24. Urzica ( Urtica dioica) (fig. 2.29 .)

Fig. 3. 29. Urzica

51

 este o specie de plante erbacee, perene, din genul Urtica , familia Urticaceae
 crește prin locuri necultivate, în zona de câmpie, deal sau munte
 conține substanțe proteice, glucidice, acid acetic, acid formic, steroli, ulei volatile,
sãruri minerale , aminoacizi, metilheptenona, acetofenona, sitosteroli, acid formic,
clorofilă, săruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfați, amine, betacaroten, vitaminele A, B1,
B5, B12, C, D, E și K [12]
 substanțel e vezicante și urticante de la nivelul pielii sunt: his taminã, acid formic,
toxalbumină și o toxinã (fig. 3.30.)

Fig. 3.30. Histamina și acidul formic – substanțele vezicante și urticante din urzică

 partea subterană = rizom subțire, lung și ramificat, cilindric, brun -deschis , cu
numeroase rădăcini subțiri , pâsloase
 tulpina are 4 muchii evidente și frunzele sunt opuse, ovale, dințate pe margini ,
acoperite cu perișori urticanți
 urzicile au următoarele proprietăți medicinale: diuretic, hemo static (opreste
sângerarea), antiseptic, emolient, depurativ, combate reumatismul și anemia,
vindecă rănile și ulcerul, stimulează creșterea părului, luptă împotriva bolilor de
rinichi, reglează tensiunea arterială și nivelul de zahăr în sânge, stimulează apetitul,
efect laxative
 ceaiul de frunze de urzică se utilizează în obezitate, anemie (conține Fe) și
rheumatism

52
3.25. Zmeurul (Rubus idaeus ) (fig. 3.31 .)

Fig. 3.3 1. Zmeurul și ceaiul de zmeur

 arbust tufos , peren, cu lăstari târâtori, tulpini drepte, arcuite spre vârf, ghimpi drepți,
plasați pe partea i nferioară
 frunzele sunt compuse din 3 -7 foliole, dintațe pe margini, verzi pe fața superioară,
albicioase pe cea inferioară, datorită faptului că sunt acoperite cu perișori [17]
 frunzele conțin fragarină, pectine, acizi organici – citric și malic, zahăr, a cizi liber i,
albuminoide, caroten, tanin, substanțe de natură flavonoidică, acid salicilic,
levuloză, cupru, calciu, fier, iod, potasiu, magneziu, fosfor , vitaminele A, B1, B2,
B3, B5, B6, B9, C, E , cianină, acid succinic (fig. 3.32.)
 are acțiune astringe nt, dezinfectantă, (datorită taninurilor și flavonei), antidiareică,
scade aciditatea gastricăse recoltează înainte și în timpul înfloririi

Fig. 3.32. Cianina din frunzele de zmeur

53
3.26. Talpa -gâștii (Leonorus cardica) (fig. 3.33.)

Fig. 3. 33. Talpa gâștii

 este o plantă erbacee
 frunze le imită conturul labelor de gâscă
 efecte benefice asupra inimii
 crește pe poieni, fânețe, la marginea drumurilor și pădurilor
 este bogată în uleiuri volatile, acizi flavonici, acizi organici, flavonoide, acizi
polifenolcarb oxilici, alcaloizii leunucardina, stachidrina , principii amare (lactone),
iridoite, heterozide cardiotonice bufadienolidice, glicozide (heterozizi) cardiotonici
(strofantidina, leonurina), fitosteroli, rezine, saponozide, taninuri, vitamine A, C, E,
betac aroten, minerale și acizi organici [9]
 preparatele fitoterapeutice pe bază de talpa gâștii au acțiune asupra sistemului
nervos central și vegetative, sedativă, calmantă, eficientă în insomnie ( fiind de 3 ori
mai puternică decât valeriana), tulburări de men opauză, tulburări nevrotice diverse,
vasodilatatoare, hipotensivă, cardio – vasculare (palpitații, tulburări de ritm,
precordialgii, de cauză nervoasă), digestive (epigastralgii), anxio -depresiva și
relaxantă a fenomenelor de somatizare în disfuncții neuro -vegetative respiratorii
(crize de astm, dispnee funcțională), acțiune relaxantă a musculaturii netede a

54
vaselor de sânge, cardiotonică, antiaritmică, crește tonusul musculaturii uterului,
acțiune cicatrizantă, antiinflamatorie, antiseptic

3.27. Rostopasca (Chelidonium majus L. ) (fig. 3.34.)

Fig. 3.34 . Rostopasca

 frunzele sunt simple, alterne, nestipelate
 planta este bogată în alcaloizi i: sanguinarina , cheleritrina , chelidonina ,
homochelidonina , berberina , coptizina , tetrahidrocoptizina , protopina , α-
allocriptopina [3]
 constituienții chimici din rostopască sunt: acid chelidonic , saponozide, carotenoide,
substante r ezinoase, ulei volatil , flavonozide, taninuri, acid nicotinic , nicotinamida
(fig. 3.35.)
 conține vitamina C

Fig. 3.35. A cidul chelidonic din rostopască

55
 indicațiile terapeutice sunt: a cnee, afecțiuni hepato -biliare, afecțiuni digestive,
afecțiuni intestinale, angină pectorală, angiocolite, atonie vezicală, bătături, boli de
piele persistente, cancer, cancerul pielii [1] și tumori exteriorizate, chelie, cheratită,
chisturi, chist ovarian, ciroză hepatică, colecistită, colesterol crescut, eczeme
infecțioase, epidermofiție, fibrom uterin, fistule, gastrită, greață, gută, hepatită
cronică, hepatită virală (A, B, C), herpes rebel b ucal și genital, hipertensiune
arterială, indigestie, infecții cronicizate ale pielii, infecții în gât, infecții intestinale,
inflamații cronice ale ochilor, laringită, lipomatoză, litiaze biliare, l upus, migrenă,
migrenă biliară, nevroze, ochi obosiți, pa narițiu, pancr eatita, parazitoze intestinale,
psoriazis, răni infectate, reumatism, spasme intestinale, tumori exteriorizate, ulcer
duodenal, ulcer varicos (plăgi atone, vechi) , ulcerații cronice ale ochilor

56
CONCLUZII

1. Lucrarea de licență Frunza – componenta plantelor medicinale utilizată în
terapeutică, este structurată în 3 capitole, concluzii și bibliografie.
2. Capitolul I prezintă caracterizarea resursei vegetale frunza, originea și
caracteristicile frunzei, fiziologia – funcțiile frunzei, morfologia frunzei – alcătuirea
externă, Anatomia frunzei – structura interna.
3. Frunza este cel mai important organ vegetativ monosimetric al plantei, lateral
tulpinii sau ramurilor. Aceasta are formă plată și rol de preparare a hranei .
Îndeplinește funcția fundamentală în cunoscutul proces de fotosinteză, dar particip
și la procesele de respirație și transpirație.
4. Capitolul II prezintă preparatele terapeutice pe bază de frunze .
5. Fitoterapia este o stiinta straveche, ce utilizează plant ele medicinale sau oficinale ,
in scopuri medicinale. Fitoterapia are la bază efectele terapeutice ale unor compusi
bio conținuți de plante, numite principii active, care se sintetizeaza la nivelul
celulelor vegetale.
6. Frunzele unor plante = Folium = mater ia primă vegetală, care se recoltează pe timp
frumos și uscat, în faza maximă de dezvoltare, manual, mărind suprafața de contact
cu aerul și fără a distruge celulele ce conțin uleiuri volatile
7. Deoarece, substanțe naturale au actiune biologica asupra sănătă ții organismului
uman, ele pot fi valorificate de catre organismul umen in diferite afecțiuni, prin
utilizarea lor în forme fitoterapeutice sau fitofarmaceutice diferite.
8. Fitoterapia are la bază extragerea neselectiva a principiilor active din plantele
medicinale, aplicând diferite metode,în urma cărora se obțin preparate = extracte
fitoterapeutice.
9. Extractele utilizate in fitoterapie = preparate obtinute din plante medicinale, care
conțin principiile active extrase din organele vegetale, prin dizolvare i n anumiți
solvenți: apa, alcool, ulei vegetal, grasimi.
10. Cele mai utilizate preparate fitoterapeutice sunt:
 extractele hidroalcoolice = tinctura
 extractele hidrice = infuzia, maceratul, decoctul, siropul
11. Capitolul III prezintă plante le ale căror frunze su nt utilizate în terapeutică .

57

BIBLIOGRAFIE

1. BAREL A.O., Handbook of Cosmetic and Technology , Editura Marcel Dekker,
2001
2. BĂRA I., TARHON P., FLORIA F., Plantele – izvor de sănătate , Editura
Știința, Chișinău, 1993
3. BELDIE A., Flora României – Determinator ilustrat al plantelor vasculare ,
Editura Academiei Ramâne, 1979
4. COSTACHE I., Botanică, vol. I, Morfologia și anatomia plantelor, Editura
Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2009
5. CONSTANTINESCU G., Să ne cunoaștem plantele medicinale , Editura
Medicală, Bucu rești, 1986
6. CRĂCIUN F., ALEXAN M., ALEXAN C., Ghidul plantelor medicinale uzuale ,
Editura Științifică, București, 1992
7. DUMITRU E., RĂDUCANU D., Terapia Naturistă , Editura Științifică,
București, 1992
8. FIICA C., Tehnica farmaceutica pentru cadre medii, Editu ra medicala,
Bucuresti, 1977
9. GIURGIU E., GIURGIU O.C., Plantele medicinale importante în tratamentele
naturiste, Ediția a III -a, 2013
10. GLADSTAR R., Plante medicinale, Ghid esențial, E ditura Litera, București,
2015
11. HAȚIEGANU E., PASCALE G., Botanică sistemat ică, Editura Hamangiu,
Editura Universității Titu Maiorescu, București, 2015
12. MOCANU Ș., RĂDUCANU D., Plantele medicinale, tezaur natural în
terapeutică, Edi tura Militară, București, 1986
13. MOHAN H., Atlasul plantelor medicinale din România, E ditura Corint,
București, 2007
14. PALADE M., Botanică farmaceutică, vol.I, Editura Tehnică, București, 2003

58
15. SOMMER M., Plantele medicinale, de la remedii naturiste la medicină, Editura
Univers Enci clopedic Gold, București, 2016
16. TIȚĂ I., Botanică farmaceutică, ediția a -III-a, Editura Sitech, Craiova, 2008
17. http://www.ibiol.ro/studii/botanica/archive.htm