SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI TIMPURII ȘI A ȘCOLARITĂȚII MICI LUCRARE DE DISERTAȚIE Coordonator științific: Prof. Univ. Usaci Doina… [617124]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI
TIMPURII ȘI A ȘCOLARITĂȚII MICI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Prof. Univ. Usaci Doina Absolvent: [anonimizat]őcs Timea

Brașov
2018

2

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIA EDUCAȚIEI TIMPURII ȘI
A ȘCOLARITĂȚII MICI

Lucrare de disertație
Implicarea părinților în educația
preșcolarilor. Relație părinte -copil

Coordonator științific:
Prof. Univ. Usaci Doina
Absolvent: [anonimizat]őcs Timea

Brașov
2018

3

Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 4
CAPITOL I: ASPECTE TEORETICE: FAMILIA, PĂRINȚII ȘI PREȘCOLARUL ……………… 6
1.1 Definirea familiei. Caracteristici ………………………….. ………………………….. ……………… 6
1.2 Tipuri de familii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 8
1.3 Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 10
1.4. Climatul familial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 11
1.5 Pă rinții. Stilurile parentale ………………………….. ………………………….. …………………………. 15
1.6. Părinții și grădinița ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 18
1.7. Sfaturi pentru părinți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 21
CAPITOLUL II: CERCETAREA PRIVIND IMPLICAREA PĂRINȚILOR ÎN EDUCAȚIA
PREȘCOLARILOR. RELAȚIE PĂRINTE -COPIL ………………………….. ………………………….. … 24
2.1. Scopul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 24
2.2. Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 24
2.3. Ipotezele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 24
2.4. Subiecții cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 24
2.5. Metodele și instrumentele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………. 25
3.6. Analizarea și interpretarea datelor ………………………….. ………………………….. ……………… 27
Concluzii și aprecieri finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 41
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 43

4

INTRODUCERE

Lucrarea de față cu titlul „ Implicarea părinților în educația preșcolarilor.
Relație părinte -copil ” își propune identificarea gradului de implicare al părinților în
educarea , analizarea timpului petrecut cu preșcolar ul, și relația între părinți și preșcolari.
Mi-am ales această temă , deoarece consider că mediul familial, educația primită
determină personalitatea fiecărui om, de aceea ar fi bine că fiecare copil de la început să
primească iubirea adevărată , și să crească într -un mediul familial ideal.
Familia este prima instituție de educație socială unde copilul își formează primele
deprinderi de viață, sentimente și trăsături de caracter, unde i se oferă sau nu , primele
exemple pozitive de urmat. Iată de ce un părinte trebuie să fie model de comportament
și de personalitate. În per sonalitatea copilului dimensiunile afective și emoționale sunt
mult mai importante decât cultura și presiunea mediului, cum se întâmplă în cazul
adultului.
În viața copilului un factor important în dezvoltarea lui este educația primită de la
părinți, comportamentele dobândite din familie. Familia este primul mediu cu care copilul
contactează, de aceea are un rol deosebit în viața copilului. În familie copilul primește
pregătirea necesară pentru viață, învață lucrurile esențiale, ce e bine și ce e rău, cum
trebuie s ă se comporte în diferite situații, formează deprinderile, de aceea este foarte
important ca copilul să aibă un mediu familial echilibrat, plin de dragoste, înțelegere,
afectivitate, mediul care îl îndrumă în dezvoltarea ideală .
Pe măsură ce c opiii se dezvoltă, formează mai multe atașamente care diferă
calitativ unele de altele. Atenția copiilor se îndreptă de obicei către o singură persoană,
iar de cele mai multe ori aceasta este mama. Pentru buna dezvoltare a copiilor, pentru
formarea unei pe rsonalități armonioase, căldura căminului părintesc, așadar afecțiunea
părinților, înțelegerea familială sunt esențiale.
Calitatea educației la vârsta preșcolară nu vine de la sine, ci ea este rezultatul unei
munci migăloase, munci desfășurate cu dragoste și multă responsabilitate de educatoare
și părinți. Singurii beneficiari de pe urma acestei colaborări grădiniță -familie, sunt copiii,
care treptat prin modul de comportare vor scoate în evidență rezultatele acestei colaborări.

5
Lucrarea este structurată p e două capitole, urmate de concluzii și aprecieri finale,
bibliografie și anexe. Primul capitol cuprinde partea teoretică, iar cea de a doua conține
partea aplicativă a lucrării.
În primul capitol este descrisă familia, o prezentare generală prin definiți i,
caracteristici, tipuri de familii, funcțiile familiei, climatul familiei și părinții cu diferite
stiluri parentale.
Capitolul al doilea cuprinde partea de cercetare a lucrării cu scopul, obiectivele,
ipotezele, metodele cercetării, analizarea și interpr etarea rezultatelor obținute.
Ceretarea aleasă de mine pentru această lucrare de disertație mi-a stârnit interesul
datorită faptului că lucrez într -o grădiniță , am profesia de educatoare și am observat că în
zilele de azi foarte mul ți părinți nu se ocupă cu copii lor, nu petrec timp suficient, eficient,
prețios cu copiii, și am constatat că e o mare prăpastie între copii care primesc atenția
părinților și între copii care sunt lăsa ți pe bunici și nu primesc iubirea, atenția meritată.
La finalul lucrării sunt evidențiate concluziile și aprecierile finale, lista
bibliografiei folosite și anexele .

6

CAPITOL I: ASPECTE TEORETICE: FAMILIA, PĂRINȚII ȘI
PREȘCOLARUL

1.1 Definirea familiei. Caracteristici
Familia este esențială în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului, are o
influență deosebit de adâncă asupra copiilor, îi formează pentru viață, pentru că în mare
parte comportamentele, obișnuințele, conduitele, ideile, cunoștințele primare despre via ță
le datorează educației primite în familie.
Dar de fapt ce se înțelege prin conceptul de familie? Există mai multe definiții:
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (1988), familia este : “forma socială
de bază intemeiată prin căsătorie și ca re constă în soț, soție și descendenții acestora.”
După Murdock (1967) familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună,
cooperare economică și reproducere. Ea include adulți de ambele sexe dintre care cel
puțin doi au relații sexuale recuno scute social și unul sau mai mulți copii, proprii sau
adoptați pe care -i cresc și îngrijesc.
În concep ția Mariei Voinea (1978) familia este o formă complexă de relații biologice,
sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopțiune.
Familia reprezintă un grup social care este constituit pe baza relațiilor de căsătorie,
cosanguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, idei, aspirații și
valori comune (Mihăilescu, 2000), „unitatea de interacțiuni și int ercomunicări personale,
cuprinzând rolurile sociale de sot și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră” (John
Locke)..
Familia poate fi definită din două abordări: una sociologică și alta juridică.
Din perspectiva sociologică familia poate fi defin ită ca un grup social constituit pe baza
relațiilor de căsătorie, consanguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind valori,
sentimente, aspirații, predomină relații directe, informale, nemediate.
Din perspectiva juridică familia este un grup de pers oane între care s -au stabilit un set de
drepturi și obligații, reglementat prin legi și acte normative. Normele stabilesc
paternitatea, modul de divorț, drepturile și obligațiile so ților. (Bulgaru, 2003)
Cele două abordări se suprapun parțial. De exemplu, cuplurile consensuale („cupluri fără
hârtie”), extins în societatea contemporană, din punct de vedere juridic nu sunt familie,

7
deoarece raporturile dintre persoanele respective nu sunt sancționate prin că sătorie legală,
dar de către sociologi sunt considerate familie, pentru că îndeplinesc majoritatea
funcțiilor familiei. (Bulgaru, 2003)
Din definițiile menționate reiese că familia este o comunitate umană întemeiată
prin căsătorie care unește pe soți și pe soții și pe descendenții acestora prin relații strânse
de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual și juridic. E ste un grup social format
din soț și soție și copiii acestora și se bazează pe afecțiunea reciprocă, dragostea, liniștea,
încrederea, si guranța, sprijinul acordat unul altuia.
Trebuie evidențiat faptul că familia are o serie de caracteristici:
• o familie cuprinde un anumit număr de persoane;
• reuniunea lor este urmarea actului căsătoriei;
• între membrii grupului familial există un ansamblu de drepturi și de obligații garantate
juridic;
• relațiile interpersonale între membri sunt de ordin biologic, psihologic și moral;
• climatul sau atmosfera psihosocială;
• ansamblul de norme și reguli pr ivind conduita membrilor grupului familial;
• organizare structurală, cu o anumită distribuție a rolurilor și sarcinilor familiale;
• îndeplinirea unor funcții în raport cu societatea (conform Iolandei Mitrofan, 1991).
În formarea și dezvoltarea copilului, familia este considerată ca primul grup social
din care acesta face parte. Familia ca grup de persoane este caracterizată prin: legături de
rudenie, viața comună, legături sentimentale, aspirații și interese comune, is torie comună.
(Vrasmaș, 2008).
Familia înseamnă mediul în care copilul se naște, trăiește, se dezvoltă și se
formează pentru viață. „Reprezintă un prim instrument de reglare al interacțiunilor dintre
copil și mediu social.”(Vrasmaș, 2008, pag. 13). Are u n rol central în asigurarea
condițiilor necesare pentru pregătirea copilului în viață. În familie copiii sunt crescuți,
socializați, protejați, obișnuiți cu valorile culturale și morale. Ei se dezvoltă fizic, psihic,
moral și spiritual în mediul familial. Integrarea socială primară se realizează în familie.
„După un medic englez, esența familiei este conținută în „cei 4 C”. Aceștia
reprezintă: Compromis, Considerație, Comunicare, Cooperare” (Vrasmaș, 2008, pag.
13), adică acțiuni, caracteristici, care sunt necesare într -o familie.

8
1.2 Tipuri de familii
În literatura de specialitate există mai multe tipologii referitoare la familie, în
funcție de anumite criterii. Voi prezenta tipurile de familii făcând o sinteză despre
abordăriile citite.
A. După criteriul numărului de parteneri (de generații) care formează familia, există:
❖ familii poligame
Poligamia este întâlnită la unele popoare și înseamnă căsătorie între un partener de
un sex și mai mulți parteneri ai celuilalt sex. Are două tipuri: poliandria ( o femei e și mai
mulți bărbați; acest tip de familie este într -adevăr familie dacă fiecare bărbat are măcar
un copil de la femeia respectivă), poliginia (un bărbat și mai multe femei). În general, în
aceste tipuri de familii sunt copii în număr mai mare comparativ cu familiile monogame.
(Necșoi, 2014)
❖ familii monogame
Un bărbat sau o femeie are dreptul să se căsătorească doar cu un singur partener.
Societatea românească este o societate care promovează monogamia.
În cadrul monogamiei diferențiem două tipuri de familii: familia nucleară și
familia extinsă. (http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Tipurile -de-
familii654.php)
Familia nucleară sau conjugală, dominante în societăți moderne, sunt familii
formate din cei doi soți și copiii (proprii sau adoptați) lo r încă necăsătoriți. În acest tip de
familie este o legătură foarte strânsă între membrii săi. Specificul familiei nucleare constă
„în apariția unui stil de viață caracterizat prin concentrare afectivă, comunicațională și
acțională a cuplului conjugal, a c ărui treptată separare de întreaga ramificație de rudenie
îi conferă o independență proprie cu marcată posibilitate de autoconducere și
autodezvoltare.” (Sion, 2007, pag. 171.)
Familia extinsă reprezintă familia care cuprinde pe lângă soți și copii, și fam ilia
de origine a unuia sau altuia dintre părinți, reunite și locuiesc în același spațiu. Este tipică
societăților tradiționale, și funcționează pe un sistem de reguli și norme, de regulă stabilită
de familia cea mai în vârstă. Dezavantajul acestui tip de familie este că conflictele apar
mai frecvent, ceea ce ne aduce la scăderea intimității. Avantajul constă în asigurarea
sentimentelor de apartenență, de atașament și de siguranță. Într -o familie extinsă se
realizează mai ușor sarcinile gospodărești și înde plinirea funcțiilor familiale. (Necșoi,
2014)

9
B. În funcție de criteriul numărului de părinți care formează familia:
❖ familii biparentale
Sunt familii în care există ambii părinți și pot fi formate din părinții naturali ai copiilor
sau familii mixte (vitrege) sau reconstituite, dacă părinții s -au căsătorit din nou după un
divorț sau pierderea partenerului și au copii comuni și proprii.
De foarte multe ori, în familii reconstituite, mixte există dificultăți, probleme, care
influențează emoțional copiii. Cele mai frecvente probleme întâlnite sunt:
• nesiguran ța, teama copilului de necunoscut, de relații noi
• neacceptarea părintelui vitreg sau invers, însoțită cu sentimente de respingere,
furie, gelozie, părintele oferă educație diferită, nu stabilește o relație inti mă, afectivă
• conflicte, gelozii fraterne dintre copiii proprii și copiii proveniți, copiii proveniți
din căsătoriile anterioare se pot simți mai puțin iubiți decât noul copil al cuplului
(https://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia -cuplul ui/)
❖ familii monoparentale
Sunt familii în care copilul sau copii sunt crescuți de un singur părinte. De cele mai
multe ori sunt datorită divorțului părinților sau decesul unui părinte. Există și alte cauze,
printre care pot fi menționate abandonul familia l, separarea, nașterea unui copil
nelegitim, decizia unei persoane de a deveni părinte unic, adopția unui copil. Singurul
părinte poate fi mama sau tata, de cele mai multe ori mama, dar oricum în aceste familii
există o serie de probleme care solicită un n ou stil de viață și interacțiune între membrii
săi. Părintele care stă cu copilul încearcă să exercite ambele roluri, să fie și mama și tata
în același timp. Dezavantajul familiilor monoparentale constă în dispariția unuia dintre
modelul parental, modelul feminin ori masculin pentru copil, ceea ce este foarte
important în dezvoltarea copilului, schimbă regulile stabilite, modifică relațiile formate
între membrii. (http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Tipurile -de-familii654.php)
C. În funcție de criteriu l numărului de copii:
❖ familia fără copii
Familia este alcătuită dintr -un cuplu căsătorit, fără copii. În perioada actuală
întâlnim tot mai frecvent cu acest tip de familie. Există foarte multe motive, pentru
răspândirea acestui fenomen, unele dintre acest ea: probleme de sănătate, teama de
responsabilitățile parentale, nestabilitatea, nesiguranța cuplului, înaintea nașterea
copilului vor să își consolideze statutul economic, financiar, profesional, pentru mulți
oameni pe prima poziție stă cariera.

10
❖ familia cu un singur copil
Este familia care acceptă numai un copil, ori din cauză că este prea târziu pentru un
alt copil, ori datorită faptului că nu vor, sau nu au statut financiar, economic echilibrat,
pentru dezvoltarea normală, ideală unui al doilea copil. Î n aceste familii poate apărea
fenomenul de supraprotejare, copilul se află în centrul atenției și primește tot, are mari
șanse să devină capricios, individualist. (Necșoi, 2014)
❖ familia cu doi copii
Modelul familiei frecvent întâlnit, are avantajul că fra ții învață sprijinul reciproc,
colaborare, negociere între ei.
❖ familia cu trei sau mai mulți copii
Este modelul familiei tradiționale. Creșterea copiilor este mult mai grea, pentru că
împarte afecțiunea, atenția părințiilor între ei. Dacă există mare dife rență între vârsta
copiilor, copiii se vor crește unul pe celălalt.
D. După criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri, există familii heterosexuale
și familii homosexuale.
E. După criteriul apartenenței culturale al partenerilor, pot fi familii cu part eneri din
aceeași cultură și familii mixte, din diferite culturi.
(http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Tipurile -de-familii654.php)

1.3 Funcțiile familiei
După Mitrofan funcțiile familiei înseamnă totalitatea responsabilităților familiei
în cadrul activității economico -sociale. De -a lungul timpului cercetătorii au găsit
numeroase clasificări după diferite criterii. Făcând o sinteză după cercetătorilor (J.
Ogburn, Mitrofan, Voinea, Murdock) familia îndeplinește patru funcții fundamentale:
1. Funcția economică – presupune asigurarea financiară necesară existenței familiei
și resursele materiale (locuință, hrană). Este realizată de ambii părinți prin exercitarea
unei profesii și aducerea veniturilor în buget comun.
2. Funcția socializatoare (educați onală) – constă în pregătirea, formarea copilului
pentru viață, transmiterea valorilor, atitudinilor, concepțiilor, adaptarea și integrarea
copiilor într -o societate. Părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor lor prin
două modalități: mod dir ect, prin acțiuni organizate, dirijate, folosind o serie de tehnici și

11
metode educative, și mod indirect, prin modelele oferite, și prin climatul psihosocial
existent în familie.
3. Funcția de solidaritate – presupune unitatea, intimitatea, coeziunea, stabilit atea,
încrederea și protecția dintre membrii familiei. Este implicată în manifestarea
sentimentelor de afecțiune, în exprimarea emoțiilor, în ajutarea și susținerea reciprocă în
toate momentele vieții familiale.
4. Funcția sexuală și reproductivă – funcția sex uală presupune satisfacerea
necesităților sexuale între soți, iar funcția reproductivă constă în asigurarea continuitatea
speciei.
(https://psihoconsultanta.wordpress.c om/discipline/psihologia -cuplului/ )
Cele mai importante funcții parentale ale unui părinte suficient de bun așa cum au
fost ele prezentate de Killen (p.28, 2008) sunt:
• Capacitatea persoanelor cu funcție de îngrijire de a percepe copilul așa cum este
el;
• Capacitatea acestor persoane cu funcție de îngrijire de a se angaja emoțional
pozitiv în viața copilului;
• Capacitatea de empatie în relația cu copilul;
• Capacitatea de a avea așteptări realiste în creșterea și supravegherea copilului

1.4. Climatul familial
„Climatul familial este o formațiune psihosocială complexă, cuprinzând
ansamblul de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală, atitudini, nivel de
satisfacție, ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp” (Sion, 2007,
pag.173).
Conceptul este sinonim cu atmosfera, moralul grupului familial.
Climatul familial are un rol deosebit de important în creșterea, formarea și
dezvoltarea copilului. Prin relațiile copilului cu mama, cu tata, cu frații, el își cunoaște
valoarea, se integre ază în relațiile sociale, și începe să -și formeze imaginea de sine.
(Vrasmaș, 2008)
Climatul familial poate fi pozitiv sau negativ, calm sau agitat, tolerant sau
intolerant, sensibil sau insensibil la dorințele membrilor. Mediul familial trebuie să fie un
cămin calm, liniștit pentru copil, să ofere copilului un climat favorabil dezvoltării fizice,

12
intelectuale și afective. Satisfacerea nevoilor organice ale copilului îi asigură dezvoltarea
fizică, instrucția și educația îi asigură dezvoltarea intelectuală, iar relațiile adecvate cu
mediul înconjurător, în primul rând cu cel familial îi asigură dezvoltarea echilibrată a
afectivității.
„Relația dintre părinți, dintre mamă și tată, construiește o ecologie a familiei care
poate determina modul de dezvoltare al copilului. Factorii care descriu atmosfera
familială în care se dezvoltă un copil sunt extrem de diverși:
• nivelul de apropiere și înțelegere între părinți, gradul de coeziune dintre aceștia;
• modul în care este perceput și considerat copilul, modul în ca re este ascultată
opinia copilului în familie;
• forma de negociere sau de exprimare a acordului sau dezacordului în diferite
probleme, dinamica apariției unor stări conflictuale;
• modalitățile în care este gândit controlul comportamentului copilului:
compo rtamente și valori acceptate, sancțiuni utilizate;
• modul de manifestare a autorității parentale.” ( Popescu, Bucinschi, 2008, pag. 29)
Climatul familial adecvat pentru dezvoltarea ideală a copiilor trebuie să fie plină
cu dragoste, iubire și cu înțelegere , pentru crearea liniștii, armoniei și siguranței. Un
climat anxios, violent, tensionat, plin cu certuri continue, indiferent, rigid distruge
unitatea căminului.
Părinții sunt primii educatori, educatorii firești prototipurile celorlalți educatori.
Istori a doctrinelor educației și învățământului și psihologia copilului i -au recunoscut ca
atare, în special la vârsta preșcolară a copiilor. Nu există nici o rețetă care poate
transforma un părinte într -un părinte bun. A fi un bun părinte înseamnă să -ți pese de ceea
ce poți face pentru copilul căruia i -ai dat viață. Viitorul copiilor stă ascuns în primii trei
ani de viață, ceea ce copilul învață în această perioadă este necesar pentru viitorul său.
Tot ceea ce un copil experimentează ca nou născut și apoi în cop ilărie, îi condiționează
dezvoltarea pe toate planurile: cognitivă, afectivă de relaționare. Un părinte bun este de
fapt un părinte responsabil, încrezător în forțele sale, este acel părinte care face tot ce este
mai bun pentru copilul său, venind în întâm pinarea nevoilor acestuia. Un părinte bun este
acela care reușește să răspundă adecvat nevoilor copilului, sau să dezvolte respectul
individualității și autonomia de la vârstele cele mai fragede.
Astfel, relațiile permisive determină comportamente uneori i mprecise, alteori
agresive și de neascultare, cele autoritare determină supunerea și lipsa de inițiativă și de

13
respect de sine, ori agresivitate, iar cele supraprotectoare tind să realizeze comportamente
pasive, dependență și lipsă de reacție.
În vederea e ducării copilului sunt necesare și importante anumite cunoștințe și
calități pe care părinții trebuie să le dovedească, acestea fiind: pricepere, simțul
răspunderii, sănătate fizică si psihică.
Astfel de comportamente ale părinților ar trebui:
• Să asigure o atitudine optimă fără a fi supraprotectivi, autoritari în exces sau
permisivi în exces;
• Să ofere copiilor dragoste și acceptare și să fie sensibili la nevoile acestora;
• Să manifeste încredere în ceea ce fac și în capacitățile copiilor lor;
• Să formuleze aș teptări realiste;
• Să găsească timp pentru a le împărtăși copiilor experiența lor, să mănânce
împreună, să se joace, să -și petreacă cu copiii timpul liber;
• Să promoveze un mediu sigur, stabil, cu reguli clare de respect;
• Să glumească cu copiii, să îndrume a ctivitățile lor și să încurajeze exprimarea lor
liberă;
• Să comunice liber cu copiii, să fie sinceri cu ei, să -i asculte atunci când vor să -i
întrebe sau să le comunice ceva și mai ales să facă împreună aprecieri;
• Să ia decizii și să accepte responsabilităț i, să poată stăpâni stresul și să rezolve
conflictele, părinții trebuie să vadă lucrurile și din punctul de vedere al copiilor,
părinții nu trebuie să permită folosirea pedepselor ci ei trebuie să încurajeze
întărirea pozitivă a comportamentelor bune.
Părinții buni au nevoie în primul rând de deprinderi practice, ei trebuie să învețe
să combine munca profesională cu viața de familie, precum și cea de asigurare a unui
echilibru financiar în familie. Părinții buni trebuie să fie încrezători în copiii lor și
competenți în măsurile pedagogice pe care le iau în diferite situații.
Pentru a fi un bun părinte trebuie să satisfaci anumite nevoi, cerințe, de care un
copil are nevoie și anume:
Cea mai importantă cerință este nevoia de hrană adecvată, de odihnă, de căld ură,
de îngrijire și igienă, precum și de ocrotire în fața primejdiilor, pe lângă aceste lucruri
copilul are nevoie de afectivitate adică, contactul fizic, admirați și tandrețe, timpul
acordat, atenția și observarea comportamentelor, aprobare și companie î n diferite
activități, copilul are nevoie de securitate adică de îngrijirea permanentă, mediul

14
predictibil, modele de îngrijire permanentă și respectarea unor reguli elementare, reguli
simple și de control, o familie unită și stabilă, un grup de familie ar monios.
O altă cerință pentru a fi un bun părinte este cea de stimulare a potențialului
înnăscut care constă în încurajarea curiozității și comportamentelor de explorare,
dezvoltarea deprinderilor de participare la joc și de a răspunde la întrebări, promov area
ocaziilor de dezvoltare, părintele trebuie să dețină puterea de control și de direcționare
care se referă la deprinderea copilului cu comportamente sociale adecvate printre care și
disciplina, aceasta ține de înțelegerea și capacitatea de stăpânire și cere încredere și un
model adecvat (cum ar fi cinstea și amabilitatea față de ceilalți).
Cerința de responsabilizare are rolul de a atrage copilul mai întâi în lucrurile mici,
cum ar fi amenajarea mesei, cum și implicarea lui în lucruri mai complexe, în l uarea unor
decizii, învățarea din greșeala lui și din succese, din încurajări și apreciere.
Nevoia de independență se referă la faptul că: copilul trebuie lăsat să ia propriile
decizii, trebuie lăsat să acționeze așa cum crede el că este bine învățând astf el că orice
act al său are consecințe bune sau rele pe care trebuie să le suporte. Desigur la început va
fi lăsat să se implice în lucruri mărunte, fără pericole, dar va fi încurajat spunându -i-se că
este important ceea ce el face. Relația dintre copil și părinte este definită ca una de
dependență, sensul de derulare a acestei relații fiind acela de a oferi copilului stimulii
necesari dobândirii independenței.
Mulți sunt aceia care spun despre copil: “este mic, ce înțelege el?!”. Este adevărat,
copilul este mic, dar nu și incapabil, are nevoie de sprijin pentru a crește și pentru a se
dezvolta, pentru a -și repera abilitățile și pentru a -și dezvolta competențele. Pe măsură ce
copilul dobândește abilități, părintele trebuie să învețe să poată să se retragă din demersul
său protectiv și să îl ajute pe copil să și le consolideze. De exemplu: pentru a putea merge,
copilul are nevoie de susținere fizică și nu numai. Căci el are încredere că dacă va cădea,
va fi susținut, că va fi în siguranță și că nu va dezamăgi p e nimeni. Treptat copilul va
învăța să meargă și va renunța singur la mâna care îl sprijină. Mai târziu copilul va avea
nevoie doar să știe că părintele este în aproprierea sa, pentru a avea către cine să se
îndrepte, în cazul în care se va simți în nesigu ranță.
Pe parcursul acestui proces, părintele trebuie să îl pună pe copil în situația de a
experimenta și de a alege, dându -i astfel ocazia copilului să își cunoască limitele și
competențele, lăsându -l astfel să își construiască un set de valori. Transpus în viața de zi
cu zi, acest lucru înseamnă că: copilul mic are libertatea de a alege cu ceea ce se îmbracă,
cu ce jucărie vrea să se joace, cu cine să se joace, când doarme. De asemenea fiecare copil

15
trebuie să știe care sunt reperele și regulile familiei și cele ale comunității în care trăiește
și prin extensie care sunt valorile morale.
Educația copilului este un demers care presupune un schimb de experiență, de
valori și de competență între toți adulții care îl susțin pe copil în demersul său de
dezvol tare integrată. Una din competențele parentale importante este aceea de a putea
observa progresele copilului, reacțiile sale la stimulii pe care îi oferim și nu în ultimul
rând deschiderea spre cunoaștere. Nu este neapărată nevoie să se învețe scalele de
dezvoltare, este suficient ca părintele să petreacă mult timp împreună cu copilul, să -i
recunoască unicitatea, personalitatea, nevoile.
Statutul familiei ca prim educator al copilului reprezintă un factor important în
stabilirea parteneriatului între famil ie și grădiniță. Familia este primul spațiu formativ
pentru copil, este mediul socio -cultural în care copilul s -a născut și în care copilul va
crește, de aceea este foarte important respectul pentru moștenirea culturală a fiecărei
familii și valorificarea acesteia în spațiul în care copilul se află separat de părinții săi.
Părinți au nevoie să găsească în grădiniță un sprijin, să se simtă responsabili și
responsabilizați pentru a colabora cu grădinița și de a participa la orice activități realizate
împreună cu și pentru copii. Părinții au nevoie să cunoască cine și cum îi poate sprijini în
eforturile lor de îngrijire, creștere, și educare a copilului.

1.5 Părinții. Stilurile parentale
Ecaterina Vrasmaș (2008) în cartea sa definește părintele bun ca încrezător în
copilul său, competent în măsurile educative pe care le ia în diferite situații, pozitiv și
flexibil.
Consideră că un părinte bun trebuie să aibă un set de deprinderi și calități, referitoare la:
• asigurarea autorității optime,
• oferirea drago ste necondiționată fată de copil,
• manifestarea încrederii în munca și abilitățile copiilor,
• formularea așteptărilor realiste,
• găsirea timpului pentru activități cu copilul (să mănânce împreună, să se joace,
împărtășirea experiențelor),
• promovarea mediului sigur, stabil cu reguli clare de respectat,
• îndrumarea în activitățile lor,

16
• încurajarea copilului în exprimarea liberă,
• comunicarea liberă și sinceră, ascultarea reciprocă,
• stăpânirea stresului și rezolvarea conflictelor,
• capacitatea de a vedea lucrurile ș i din punctul de vedere al copilului.
Indiferent de modalitatea în care sunt asumate rolurile parentale în interiorul
familiei important e ca nevoile copilului de educare și îngrijire șă fie acoperite, să fie un
comportament constant între mamă și tată, și copilul să știe la ce fel de reacție se poate
așteapta de la părinți, adică părinții să fie permanent în viața copilului. ( Popescu,
Bucinschi, 2008)
Susținută de studii și cercetări s -a demonstrat că modelul relaționar obișnuit în structura
familiei este că mama oferă securitatea, iar tatăl îi oferă șansa de a se activa și aș
autodepăși propriile puteri. (Popescu, Bucinschi, 2008)
Părinții au un rol extrem de mare în formarea, crearea stimei de sine al copilului,
acceptarea de sine însuși, învățarea si res pectarea regulilor, însușirea comportamentelor
adecvate, pentru acestea părinții pot să dovedească atitudini favorabile și defavorabile.
Exemple pentru atitudini parentale favorabile și defavorabile în formarea
copilului (Vrasmaș, 2008, pag.130):
a. atitudini favorabile: prezent, alături de copil, răspunde la nevoile copilului,
exprimă dragoste necondiționată, oferă cadrul de viață constant, stabil, stabilește reguli
de conduită, flexibilitatea, găsirea modului de a se calma când este stresat, sublini ază
forțele și succesele copilului, adult de încredere, credincios, încurajarea copilului,
utilizarea unui limbaj pozitiv și valorizant, favorizează exprimarea sentimentelor,
gândurilor și emoțiilor, încurajarea copilului în orice situație, respectarea rit mului de
dezvoltare al copilului, nu dramatizează erorile, se bucură cu copilul.
b. atitudini defavorabile: nu oferă o prezență stabilă, așteptări nerealiste,
neacordarea importanței la succesele copilului, ignorarea copilului, mediu de viață
neconstant, rigi ditatea, manifestarea stresului frecvent, nu este deschis, accentuează
eșecurile mai mult ca succesele, găsirea soluției în locul copilului, utilizarea cuvintelor
care rănesc, neacordarea importanței în exprimarea sentimentelor, așteptări prea mari,
centra rea atenției pe rezultate, nu are disponibilitate pentru copil, nu se ocupă cu copilul.
Într-o familie copilul poate fi acceptat sau neacceptat. Copilul acceptat este liber
și creativ, se dezvoltă ideal, în timp ce copilul neacceptat în familia sa este res pins, se
supără ușor, este închis, necomunicativ, agresiv.

17
Părinții sunt primii educatori ai copilului, de aceea este foarte important să -și cunoască
responsabilitățile pentru formarea, educarea copilului.
În exercitarea rolului parental fiecare individ a re modul său personal de a acționa
cu copilul. Părinții nu sunt la fel, sunt diferiți de aceea există 4 tipuri părinți (stil parental).
Stilul parental se referă la ansamblul comportamentelor și emoțiilor pe care
părinții le au față de copiii lor și la mo dul în care părintele abordează relația cu copilul
său. Poate fi definită în funcție de două elemente principale și anume gradul de căldură
emoțională și gradul de control asupra copilului. (psihologul Ioana Druiu)
Stilurile parentale, combinând cele două variabile, sunt: stil parental autoritar, stil
parental permisiv, stil parental exigent, stil parental neimplicat/neglijent. (Roman, 2011)
• Stilul parental autoritar poate fi descris prin lipsa comunic ării între părinți și copii,
lipsa manifastării afecțiun ii, lipsa spontaneității, copiii nu sunt ascultați, nevoile lor sunt
ignorate. Există reguli stricte, care dacă nu sunt respectate urmează pedeapsa și măsuri
uneori exagerate.
Copiii acestor părinți de foarte multe ori par anxioși, nesiguri, fără stima de sine. „Fetele
au arătat o dependență, o lipsă a interesului de explorare și o lipsă a motivației în
realizarea de noi achiziții. Băieții au arătat înaltă rată a ostilității și mâniei.” (Sion, 2007,
pag. 176)
• Stilul parental permisiv, adică părinții permis ivi sunt comunicativi și toleranți, ei
evită impunerea autorității, sunt centrați pe copii. Este contrarul stilului autoritar, părinții
manifestă căldură și deciziile le iau împreună cu copilul, iar când regulile nu sunt
respectate copilul nu este pedepsit . Acești copii arată imaturitate, dependență față de
părinți, au nevoie de sprijin permanent.
• Stilul parental exigent poate fi caracterizat prin sensibilitate și afecțiune, cerințe
realiste față de copil. Părinții stabilesc reguli, monitorizează respectare a lor, dar în același
timp ascultă opinia copilului, permit participarea la luarea deciziilor în viața familiei.
• Stilul parental neimplicat/neglijent sunt părinții care nu acordă atenție, susținere
sau sprijin pentru copil. Nu se implică în viața copilului , nu se interesează despre
activitățiile zilnice, nu comunică, nu petrec timp împreună, nu se ocupă cu copilul, în
general n -au timp pentru el, pentru că sunt centrați pe propria persoană, pe nevoile,
problemele lor. ( https://eusuntalinarea.wordpress.com/2014/04/24/stiluri -parentale -si-
familiale/ )

18
1.6. Părinții și grădinița
În vederea educării copiilor educatoarele și părinții trebuia sa aibă în vedere 10
reguli:
1. Să îți iubești copilul.
Să te bucuri de el, să îl accepți așa cum este, să nu îl jignești, să nu îl umilești, să
nu îl descurajezi, să nu îl pedepsești pe nedrept, să nu îl lipsești de încrederea ta, să îi dai
prilej să te iubească.
2. Să îți protejezi copilul.
Să îl aperi de primejdii fizice și sufletești, la nevoie chiar prin sacrificarea
propriilor interese și cu riscul propriei tale vieți.
3. Să fii bun exemplu pentru copilul tău.
Să transmiți valorile și normele etice ale societății. Să îi do vedești că trebuie să
trăiască în dragoste și armonie cu ai săi și cu toți cunoscuții familiei. Să trăiască in cinste,
în adevăr, cu respectul bunurilor, convingerilor și al sentimentelor altora. Să crească și să
simtă, tot timpul, comunitatea „mamă -copil -tată”.
4. Să te joci cu copilul tău.
Să-ți faci timp pentru copilul tău, să vorbești cu el, să te joci cu el cum îi place
(jocurile lui), să iei în serios jocul lui, să te familiarizezi cu lumea imaginilor lui.
5. Să lucrezi cu copilul tău.
Să-ți ajuți copilul când încearcă să participe la muncă în casă sau în grădină. Când
copilul este mai mare, să -l obișnuiești să participe la treburile zilnice din gospodărie și
pentru gospodărie.
6. Să lași copilul să dobândească singur experiențe de viață chiar dacă suferă.
Copilul acceptă numai experiențele pe care le face singur. Propriile tale experiențe
sunt lipsite de valoare pentru copilul tău. Trebuie să ai curajul să -i dai prilejul de a -și
acumula experiențe proprii, chiar dacă sunt legate de anumite riscuri.
7. Să îi arăți copilului posibilitățile și limitele libertății umane.
Să înfățișezi copilului posibilitățile extraordinare de desfășurare ale omului, în
conformitate cu înzestrarea și talentul fiecăruia. Dar, în același timp, să -i arați ca orice
om trebuie s ă recunoască anumite limite în faptele sale, chiar și în familie, fata de părinți.
Ajută -l pe copil să recunoască și să respecte aceste limite.
8. Să îl înveți sa fie ascultător, dar nu docil.

19
Să supraveghezi și să îndrumi comportarea copilului, astfel încât prin acțiunile
sale să nu genereze suferință nici pentru alții. Răsplătește -l pentru respectarea regulilor
stabilite. La nevoie, încearcă să impui respectarea regulilor prin pedepsire!
9. Să aștepți de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform g radului de
maturitate și propriei experiențe.
Copilul are nevoie de mult timp până învață să se orienteze în această lume
complicată. Ajută -l cât timp poți și cere -i o părere proprie sau un verdict numai când este
în stare să îl dea, conform experiențelor acumulate și gradului de maturitate.
10. Să îi oferi copilului trăiri cu valoare de amintire (călătorii, excursii, vacanțe,
spectacole, serbări de familie, manifestări sportive). (Revista Învățământului
Preșcolar nr. 1 -2, 2006, pag. 45.)
În vederea educării c opilului, sunt necesare și importante anumite cunoștințe și
calități pe care părinții trebuie să le dovedească, de exemplu: priceperea, simțul
răspunderii, sănătate fizică și psihică.
Priceperea implică atât cunoștințe teoretice privind educația în familie , cât și
deprinderi practice referitoare la modul cum să lucreze propriul lor copil. Este necesar ca
părinții să fie calmi și în același timp, fermi atunci când fac observații copiilor , să nu își
piardă cumpătul, să încerce să înțeleagă că educarea copilu lui trebuie făcută cu blândețe
și nu cu furie.
Simțul răspunderii îi obligă pe părinți să se gândească la viitorul copiilor lor. De
aceea, ei trebuie să fie preocupați cum, când să fie severi, dar mai ales cât pot fi de severi.
Sănătatea fizică și psihică a părinților are o mare însemnătate pentru copii lor
conștientizându -le baza zestrei biologice care se transmite. Efortul părinților, în creșterea
și educarea copiilor, nu este suficientă fără o atmosferă de bună înțelegere, dragoste și
optimism.
Copilul se hrănește la fel ca și noi, adulții, din trăiri frumoase care ne ridică
deasupra cotidianului, trăiri care ne oferă prilejul să cunoaștem viața altor oameni și
lumea. În ceea ce privește legătura dintre grădiniță și familie, atât părinții cât și educator ii
au în egală măsură, răspunderea eforturilor comune pentru a dezvolta o relații de
comunicare. Bazele unei bune relații sunt puse de:
− comunicarea dintre cei doi factori adică dintre părinte și educator;
− respect reciproc între ei;
− acceptarea difere nțelor sociale și materiale între diferiți părinți;
− implicarea tuturor în căutarea și promovarea intereselor copilului.

20
Programele școlare trebuie să individualizeze activitățile copiilor, ținând seama
de grijile, prioritățile și preocupările familiilor, deoarece familia reprezintă un element
cheie în dezvoltarea sănătății, competenței și afectivității copilului. Implicarea familiei în
cadrul programului desfășurat în grădiniță este esențială pentru îmbogățirea mediului
stimulativ, fixarea și lărgirea cun oștințelor asimilate în sala de grupă. Implicarea familiei
în program va întării sprijinirea țelurilor educaționale. O modalitate de colaborare cu
familia este comunicarea directă. Principala modalitate o constituie comitetul de
consultanță familială. Aces ta se compune din membri ai familiilor și ai comunității locale.
Rolul acestora este de consultanță, adică poate da sfaturi, sugera idei, dar deciziile
asupra conținutului învățământului, asupra strategiilor didactice ce aparțin educatoarei.
Acest comitet trebuie să își cunoască răspunderile încă de la începutul anului școlar.
Răspunderile pe care le are acest comitet sunt următoarele: planifică și organizează
întruniri, petreceri, sărbători de evenimente, vizite, excursii, strânge fonduri pentru
excursii e tc. O altă metodă de comunicare cu părinții este ducerea și aducerea copiilor la
grădiniță. Educatoarea poate comunica cu familia dimineața, când copilul este lăsat la
grădiniță și după amiaza, când copilul este luat și dus acasă. În acest moment se poate
comunica părinților amănunte despre activitățile zilei, despre progresele copiilor, despre
unele aspecte ce trebuie întreprinse.
O altă modalitate de a comunica cu familia sunt întrunirile cu părinții. Aceste
întruniri oferă familiilor ocazia de a discuta aspecte ale programului, de a afla despre
dezvoltarea copiilor sau despre alte subiecte de interes, de a permite părinților să
comunice între ei si să se simtă bine. Unele lectorate pun un deosebit accent pe
familiarizarea părinților cu anumite cunoștințe psihopedagogice. Părinții trebuie să
cunoască scopul educației preșcolare, metodele si procedeele de educație în familie,
particu laritățile de vârstă, dar, mai ales, cele individuale ale copilului. Buna cunoaștere a
ceea ce copilul trebuie să primească și primește din partea familiei, conjugată cu o munca
metodică, pe baze științifice, din grădiniță, în condițiile unei bune colaboră ri permanente
dintre părinți și echipa de educatori reprezintă pârghia de bază în munca de formare a
preșcolarului.
Consultațiile individuale (convorbirile) dau posibilitatea educatoarelor să discute
cu părinții despre fiecare copil, să analizeze cauzele diferitelor manifestări, să ia măsuri
educative comune. Acest tip de metodă creează un climat de încredere reciprocă.
Convorbirile individuale necesită mult tact, multa atenție, vocabular ales, pregătire

21
profesională de înaltă calitate. Implicarea activă a părinților în activitatea grupei
reprezintă un avantaj important pentru copil.

1.7. Sfaturi pentru părinți
Cele 10 sfaturi pentru părinți de la copilul lor (Revista Învățământului Preșcolar nr. 1 -2,
2006, pag. 144.)
1. Mâinile mele sunt micuțe, nu vă așteptați la perfecțiune, atunci când îmi fac patul,
când arunc o minge sau când desenez. Picioarele mele nu sunt lungi, așa că pășiți
mai încet pentru a putea ține pasul cu voi.
2. Ochii mei încă n -au văzut lumea cum ați văzut -o voi, lăsați -mă s -o explore z, nu –
mi impuneți restricții inutile;
3. Faceți -vă timp pentru mine, muncile casei vor fi întotdeauna acolo, eu sunt copil
doar odată,
4. Și eu am sentimente, nu mă certați pentru curiozitatea mea, tratați -mă cum ați dori
sa fiți și voi tratați.
5 Sunt un dar, prețuiți -mă ca atare, trăgeți -mă la răspundere, stabiliți principii după
care să trăiesc și disciplinați -mă cu dragoste.
6. Pentru a mă maturiza am nevoie de încurajări nu de laude false, nu fiți duri cu mine,
puteți corecta lucrurile pe care le fac f ără a mă descuraja.
7. Lăsați -mă liber să iau decizii, chiar dacă nu sunt întotdeauna juste, permiteți -mi să
greșesc, pentru a învăța să umblu.
8. Nu -mi faceți servicii în mod repetat, acest lucru mă face să cred că nu mă ridic la
înălțimea așteptărilor vo astre.
9. Demonstrați -mi permanent farmecul căsniciei voastre
10. Duceți -mă și la biserică, am și voi avea nevoie și de acest lucru.
Prin neglijarea copilului potrivit articolului 89 alineat 2 din Lege numărul
272\2004 se înțelege omisiunea voluntară sau involuntară, a unei persoane care are
responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură
subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală, sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică
a copilului. Neglijarea apare atunci când un copil nu beneficiază de hrană, casă, haine,
îngrijire medicală sau supraveghere adecvată. Creșterea copiilor este deci o sarcină

22
dificilă și complexă, iar de multe ori părinții au nevoie de tot sprijinul pentru a face față
continue acestei provocări. În zilele noastre, agitația instabilitate a, inconsecvența vieții
de familie de zi cu zi sunt mai mari la nivelul tuturor segmentelor societății noastre. Trăim
vremuri în care familiile sunt asaltate de problemele financiare, în care ambii părinți
lucrează sau, mai rău, nu lucrează niciunul. Copii i sunt neglijați sau sunt lăsați în grija
televizorului sau a calculatorului care nu întodeauna au un rol educativ. Toate acestea duc
la erodarea grijii și a educației. Se simte astfel nevoia derulării unor acțiuni prin care să
se atragă atenția adulților asupra respectării drepturilor copiilor amintindu -le că micuții
lor au nevoie de ordine și perseverență în modul de viață, au nevoie de educație și de
apreciere pozitivă, au nevoie de autoritate, dar și de dragoste, îmbinate într -o abordare
totală.
„Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza educației eficiente.”
( Campbell, 2001, pag.11), cu iubire se poate rezolva orice. Copiii trebuie să simtă iubirea
părinților. Majoritatea părinților își iubesc copiii, dar nu toți își expr imă afecțiunea fără
dificultăți.
Exprimarea consecventă a iubirii constă în satisfacerea nevoilor copiilor, adică în „patru
pietre de temelie ale unei educații eficiente”:
1. „satisfacerea nevoilor emoționale și de iubire ale copilului vostru
2. asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar și formarea unei discipline a copilului
3. asigurarea unei protecții fizice și emoționale pentru copil
4. explicarea și exemplificarea controlului mîniei pentru copil”
(Campbell, 2001, pag 15.)
Fiecare copil pentru dezvoltarea lu i personală, trebuie să se simtă iubit de către
părinți. Copiii percep în feluri diferite iubirea. „Există cinci modalități în care copiii
exprimă și înțeleg iubirea. Acestea sunt:
• mîngîierile fizice,
• cuvintele de încurajare,
• timpul acordat,
• darurile
• serviciile.” (Chapman, Campbell, 2001, pag. 18).
Prin folosirea celor cinci limbaje ale iubirii copiii învață ce înseamnă să fi iubit,
vor deveni mai sensibili față de ceilalți, vor fi capabili să ofere afecțiune pentru alții.

23
Să ne oprim deci o clipă din t umultul vieții cotidiene și să medităm la ceea ce L.Robert
Evants spunea: „Copiii nu -și vor aminti de tine pentru lucrurile materiale pe care le -ai
dat, ci pentru faptul că i -ai iubit cu adevărat” (p. 26,2009).

24
CAPITOLUL II: CERCETAREA PRIVIND IMPLICAREA
PĂRINȚILOR ÎN EDUCAȚIA PREȘCOLARILOR. RELAȚIE
PĂRINTE -COPIL

2.1. Scopul cercetării
Scopul cercetării de față este de a identifica relația între părinți și copil, cum și cât
timp petrec părinții împreună cu copilul și ce efecte a u asupra comportamen tului,
dezvolt ării preșcolarului.

2.2. Obiectivele cercetării
1. Constatarea modului în care familia își educă proprii copii de la o vârstă fragedă
2. Identificarea relațiilor părinților și copiilor din comportamentele preșcolarilor
3. Analizarea timpului petrecut de copil în familie după terminarea activităților de
la grădiniță

2.3. Ipotezele cercetării
1. Dac ă părinții petrec timp eficient cu copil ul, merg în excursii, la plimbări atunci copilul
va fi mult mai deschis, mai curios față de lumea încunjurătoare, lucruri , activități noi
2. Dacă părinții se joac ă cu copilul, au programe comune, atunci preșcolar ul va povesti
cu drag despre activitățiile familiale, despre părinți
3. Presupunem că implicarea pă rinților în activitățiile desfășurate în grădinițe va crea o
relație mai strânsă între copil și părinte .

2.4. Subiecții cercetării
Cercetarea s -a desfășurat la „ Școala Gimnazială „Ga ál Mózes” la structuriile de
grădinițe din Racoșul de Sus și Căpeni , în anul școlar 201 7-2018, la nivelul grupei mixte
pe un lot de 31 de copii, cu vârste cuprinse între 3-6 ani. Grupa este alcătuită din 21 băieți
și 10 fete.

25

Figura 2.1. Repartizarea preșcolarilor în funcție de sex

Preșcolarii au mediul de proveniență rural și locuiesc cu ambii părinți în 64,52%,
în 12,90% cu un singur părinte, în 16,13% sunt în grija buniciilor sau a altor rude și în
6,45% cu părinți adoptați.

Figura 2.2.Reparti zarea subiecților în funcție de situația familială

2.5. Metodele și instrumentele cercetării
În cercetare am folosit două metode diferite: metoda interviului și metoda
observației.
Prin metoda interviului am folosit un ghid de interviu structurată din șase întrebări și
aplicată la preșcolari .

26
Pentru a putea reliza această metodă am avut nevoie de un plan de idei bine stabilit iar
acolo unde a fost cazul am venit cu întrebări suplimentare pentru a obține răspunsuri cât
mai co erente cu privire la scopul cercetării. Convorbirea a avut loc în condi ții normale
pentru că doar așa am reușit să surprind anumite comportamente ale copiilor, întrebările
aderesate au fost spontane, clare și concise în vederea obținerii unor răspunsuri
cuprinzătoare și sincere. Testarea s -a realizat separat, cu fiecare copil în parte pentru a
evita „copierea” răspunsurilor. Am observat în urma aplicării acestei metode că
participanții aleși pentru realizarea lucrării au răspuns clar, la subiect, în legătură cu
întrebările adresate. Au dat dovadă de sinceritate lucru care mi -a fost de mare folos în
vederea colectării unor rezultate.
Întrebările care au fost adresate copiilor sunt următoarele:
1. Cu cine stai cel mai mult în timpul liber?
2. Mergi cu părinții în excursii, la plimbări?
3. Ce îți place să faci cel mai mult?
4. Te joci cu părinții tăi?
5. Ce te joci cu părinții tăi?
6. Ce faci când pleci de la grădiniță și ajungi acasă?
Convorbirea a fost orienta tă cu un scop precis, iar rezultatele obținute, relatări le sincere
ale copiilor le -am verificat ulterior și prin alte metode: discuții i ndividuale cu părinții și
observație.
Astfel, la început am constatat:
1. din ce mediu provin copii,
2. care sunt relațiile între membrii familiei,
3. ce atenție le este acordată copiilor de către părinți, frați mai mari și bunici (unde
este cazul),
4. dacă au un spaț iu al lor în locuință unde își pot desfășura jocul și alte activități,
5. ce activități preferă,
6. ce activități practică timpul liber alături de părinți,
7. unde își petrec timpul liber alături de familie.
Prin metoda observației (anexa 1) am dorit să observ relația între părinți și copil.
Această metodă a fost aplicată încă de la începutul anului școlar. Prin aplicarea acestei
metode în această cercet are am putut observa în amănunt comportamentul părinților și
modul acestora de colaborare cu educatoarele de l a grupă, am observat tot prin prisma
acestei metode felul în care familia se desp arte de copii (momentul în care sunt aduși la

27
grădiniță și lăsați) și momentul în care familia vine să îi ia pe copii . Am observat modul
în care familia se comportă cu educato area în momentul în care aceasta dorește să -i
comunice ceva legat de problemele disciplinare pe care copilul le are. Tot prin această
metodă am putut observa modul verbal și nonverbal, caracterul, temperamentul atât al
familiei cât și al copilului. Am putu t observa diverse caracteristici fizice și psihice între
cei doi factori copilul și familia.
Aplicând această metodă lotului de participanți am observat:
1. Felul în care se comportă copiii în toate etapele unei zile petrecute în grădiniță,
atât în cadrul cen trelor de interes, unde copilul se manifestă liber, cât și în cadrul
activităților experiențiale (cu întreaga grupă de copii),
2. Modul în care familiile colaborează cu educatoare a având în vedere evoluția
copiilor pe parcursul unei zile,
3. Felul în care famili a se comportă cu preșcolarul la sosirea și la plecarea din
grădiniță.

3.6. Analizarea și interpretarea datelor
I. Analizarea răspunsurilor obținute din interviul cu preșcolarii
În urma aplicării acestei metode lotului de participanți de la cele două grupe am constatat
următoarele:

Figura 2.3. Cu cine stă copilul

28
La primul item „Cu cine stai cel mai mult în timpul liber? ” 12 copii adică 38,71% au
răspuns că stau cu părinți, 5 dintre copii, adică 16,13% stau singuri în camera lor
vizionând programe la televizor sau se joac ă, 8 dintre copii adică 25,81% au răspuns că
stau cu frații mai mari, 6 dintre participanți adică 19,35% petrec cea mai mare parte a
timpului liber cu bunicii.

Figura 2.4. Plimbare, excursie
La cel de -al doilea item și anume dacă „merg i cu părinții la plimbare, excursie ” dintr –
un număr de 31 de partcipanți, 13 adică 41,94% au răspuns că merg împreună cu părinții
la plimbare, 14 adică 45,16% au răspuns că nu merg la plimbare, în excursii, iar restul de
4 adică 12,90 că merg însoțiți de al te persoane gen (bunici, prieteni de familie, prieteni
de joacă).

29

Figura 2.5. Activitățiile copilului
La cel de -al treilea item, „Ce îți place să faci cel mai mult? 6 copii adică 19,35% au
răspuns că preferă să deseneze, 8 adică 25,81% au spus că le place să se joace cu diferite
jocuri, 5 adică 16,13% au răspuns că le place să vizioneze programe la televizor , 5 adică
16,13% au răspuns că le place să fie cu părinți i și 7 adică 22,58% au răspuns că le place
să se joace afară cu frați, prieteni, singuri.

30

Figura 2.6. Se joacă cu părinții
La itemul patru , „Te joci cu părinții tăi? ” 12 participanți adică 38,71% au răspuns că se
joacă cu părinții, 11 adică 35,48% au răspuns că nu se joacă cu părinții, pentru că aceștia
nu au timp suficient , 8 adică 25,81% au răspuns că se joacă împreună cu bunicii.

Figura 2.7. Ce se joacă cu pări nții?
La itemul cinci „Ce te joci cu părinții tăi? ” din 20 participanți 3 adică 15% au răspuns că
se joac ă cu mingea, 5 adică 25% au răspuns că se dau cu bicicleta, 1 adică 5% a răspuns

31
că construie ște turnuri, și 11 adică 55% au răspuns că fac diverse activități împreună cu
părinț ii.

Figura 2.8. Activități după grădiniță
La itemul numărul 6 , „Ce faci când pleci de la grădiniță și ajung i acasă ” 9 dintre ei
adică 29,03% vizionează desene animate, 11 adică 35,48% merg afară cu frații, prieteni i,
4 dintre participanți adică 12,90% fac diferite activități (desenează, colorează, etc.), 7
dintre participanți adică 22,58% se joacă cu diferite jocuri.

32
II. Interpretarea rezultatelor observației
După observarea comportament elor copiilor în relație cu părinții în timpul anului , am
completat protocolul de observație, ce a dat următoarele rezultate:

Figura 2.9. Despărțirea
La primul indicator am observat că în 33,26% copiii nu se despart greu la sosire la
grădiniță de părinți, în 35,48% rar se despart greu, în 16,13% frecvent se despart greu și
în 16,13% întotdeauna se despart greu de părinți.

33
Figura 2.10. Așteptarea părinților
Într-un procent de 16,13% niciodată nu aște aptă părinții să vină după el, în 22,58% rar
așteaptă, în 32,26% copiii frecvent aște aptă părinții, iar în 29,03% întotdeauna așteaptă
cu nerăbdare să vină după el părinții.

Figura 2.11. Îmbrățișarea
Preșcolarii î și îmbrățișează și sărută părinții la întâlnire/despărțire într -un procent de :
12,90% niciodată, 25,81% rar, 25,81% frecvent și un număr de 11 copii, adică 35,48%
întotdeauna manifes tă aceste sentimente.

34

Figura 2.12. Povestirea
La 4-lea indicator, copiii în procent de 12,90% niciodată nu povestesc despre părinți , în
29,03% rar povestesc, în 22,58% frecvent, și în 35,48% întotdeauna povestesc cu drag
despre activitățiile familiale.

Figura 2.13. Iubirea

35
Din preșcolarii observați 12,90% niciodată nu spun că își iubesc mama/tata, 29,03% rar
spun că își iubesc părinții, 38,71% frecvent și 19,35% întotdeauna spun că își iubesc
mama/tata.

Figura 2.14. Implicarea părinților în activitățile
Părinții într -un procent de 16,13% niciodată nu se implică în activitățiile grădiniței, în
32,26% rar se implică, în 35,48% frecvent, iar 16,13% întotdeauna se implică în
activitățiile realizate la grădiniță.

36
Figura 2.15. Părinții se interesează
Într-un număr de 3, adică 9,68% din părinți niciodată nu se interesează despre
comportamentul copilului său, 12 adică 38,71% rar se interesează , 12 adică 38,71%
frecvent, 4 adică 12,90% întotdeauna se interesează despre comportamentul copilului.

Figura 2.16. Împărtășirea sentimentelor
Un copil, 3,23% niciodată nu spune ceea ce simte, 14 adică 45,16% rar î-și spune
sentimentele, 11 adică 35,48% frecvent povestește ceea ce simte și 5 adică 16,13%
întotdeauna î-și împărtășesc sentimentele trăite.

37

Figura 2.17. Se închide în sine
Din preșcolarii observați 6,54% niciodată nu se închid în sine, 64,52% rar, 19,35%
frecvent și 9,68% întotdeauna se închid în sine și nu se ocupă cu alții.

Figura 2.18. Se laudă cu activitățile
La indicatorul „se laudă cu activitățile, produsele realizate la grădiniță ” am observat că
într-un procent de 12,90% niciodată nu se laudă, 29,03% rar se laudă 38,71% frecvent
arată c e au realizat și 19,35% întotdeauna se laudă cu ceea ce s -a rea lizat în grădiniță.

38

Figura 2.19. Cu riozitatea
Copiii sunt curioși față de lucruri noi, necunoscute într-un procent de 0% nicioadată,
38,71% rar, 32,26% frecvent și 29,03% în totdeauna .

Figura 2.20. Întreabă
Preșcolarii se interesează și formulează întrebări în legătură cu cele văzute și auzite într-
un procent de 3,23% niciodată, în 41,94% rar, în 35,48% frecvent și în 19,35%
întotdeauna întreabă și se interesează.

39

Figura 2.21. Activitatea
Activitatea preșcolarilor în grădiniță se reflectă în felul următor: 0% niciodată nu
activează, 25,81% rar sunt activ i, 41,94% frecvent se implică în activițăți și 32,26%
întotdeauna se implică și sunt activi în activitățile desfășurate în grădiniță.

Figura 2.22. Ascultător
Un număr de 1 copil, 3,23% niciodată nu este ascultător, 6 copii adică 19,35% rar sunt
ascultător i, un număr de 10 copii 32,26% frecvent și un număr de 14 copii adică 45,16%
întotdeauna sunt ascultător i.

40

Figura 2.23. Agresivitatea
Copiii în 38,71% niciodată nu sunt agresivi, în 22,58% rar sunt agresivi, în 29,03%
frecvent sunt agresivi și în 9,68% întotdeauna se comportă agresiv.

Figura 2.24. Părinți modeli
La ultimul indicator, părinții sunt model i pentru copii am observat că în 12,90% din
cazuri niciodată , în 41,94% rar , în 35,48% frecvent și în 9,68% întotdeauna sunt modeli
pentru copii lor.

41
Concluzii și aprecieri finale

Copilăria reprezintă cea mai importantă perioadă din viața omului , întrucât este
marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu. Intervenția adultului în
această perioadă este fundamentală. Pentru buna dezvoltare a copilului, pentru formarea
unei personalități armonioase sunt esențiale căldura căminului părintesc, afecțiunea
părinților și înțelegerea familială .
Adevărata căldură familială se întâlnește în familiile în care părinții sunt în bune relații,
se preocupă suficient, cu dragoste, dar și cu autoritate părintească față de copii lor, pentru
că sunt și trebuie să rămână modele vii.
În lucrarea de față am dorit să evidențiez cât de importantă este educația pentru
copilul preșcolar și mai ales nevoia acestora de a le fi acordată mai multă atenție de către
părinți. Pe baza rezultatelor cercetării se pot formula câ teva concluzii demonstrate prin
ipotezele cercetării.
Prima ipoteză a fost : „Dac ă părinții petrec timp suficient/ eficient cu copil ul, merg
în excursii, la plimbări , atunci copilul va fi mult mai deschis, mai curios față de lumea
încunjurătoare, lucruri, activități noi”
Am ales această ipoteză, gândindu -mă la faptul că plimbări le, excursii le comune le arată
copiilor mai multe lucruri din lumea înconjurătoare, părinți i le povestesc despre lucruri
noi, interesante, copilul primește mai multe informații, va fi mai interesat față de noutățile
din jurul lui. Acest lucru are efect pozitiv asupra activități lor de la grădiniț ă, copilul
povestește, pune frecvent întrebări despre ceea ce îl interesează , este mai curios și dorește
să afle cât mai mul te.
Am studiat ace st fel de relație părinte -copil în cercetarea mea și am observat că există
corelație între aceste două variabile, coeficientul are valoare de 0,614 , deci există relație
srânsă între ele.
A doua ipoteză: „Dacă părinții se joac ă cu copilul, au programe comune, atunci
preșcolar ul va povesti cu drag despre activitățiile familiale, despre părinți ”
M-am gândit că atunci când părinții se joac ă cu copilul, au programe co mune, se ocupă
mai mult timp cu copilul, petrec timp eficient împreună, atunci au experienț e, impresii
comune, în acest mod copilul se gândește cu plăcere la aceste activități și v rea să
povestească despre aceste amintiri, despre aceste impuls uri pozitive, și vrea să
împărtășească și la grădiniță aceste activități, sentimente.

42
Am studiat și acest e două variabil e și am descoperit că există corelație între ele,
coeficientul are valoarea de 0,716, deci există relație mai strânsă între variabile.
A treia ipoteză a fost: „ Presupunem că implicarea părinților în activitățiile
desfășurate în grădiniț ă va crea o relație mai strânsă între copil și părinte. ”
Am ales această ipoteză presupunând că există relație între aceste două variabile, dar
coeficientul corelației are valoare de 0,325 deci nu există corelație înaltă, strânsă între
ele. Ac eastă valoare mică reflectă faptul că nu este de ajuns ca părinț ii să se implic e în
activitățiile comune desfășurate în cadrul grădiniței , în paralel activitățile comune
părinte -copil trebuie să continue și după terminarea programului desfășurat în grădiniță.
Consider că această temă este foarte relevantă, datorită faptului că în zilele noastre
părinț ii nu acordă timp suficient pentru proprii copii și uită cât de important este acest
lucru în dezvoltarea copilului pentru ca relația părinte -copil să fie bazată pe atenție ,
interacțiune, colaborare, respect, afecțiune , dragoste.
Limitele cercetării
• Un număr mai mare de participanți
• Timp mai îndelungat al cercetării
• Lipsa de cooperare a părinților
• Refuzul unor părinți ,
Absența acestor factori ar fi dus la rezultate mai relevante și mai precise.
Valorificarea cercetării se poate f ace în cadrul comisiilor metodice din grădiniță și în
cadrul cercurilor pedagogice.

43
Bibliografie

1. Albu, E. (2007). Psihologia vârstelor (curs). Universitatea Petru Maior din Târgu
Mureș
2. Botiș, A., Mihalca, L. (2007). Despre dezvoltarea abilităților emoționale și
sociale ale copiilor, fete și băieți, cu vârsta până în 7 ani . Buzău: Editura Alpha
MDN.
3. Briceag, S. (2014). Psihologia vârstelor (curs). Universitatea de stat Alecu Russo
din Bălți
4. Bulgaru, M. (2003). (coord. ). Sociologie. Manual. Chișinău: Editura USM.
5. Campbell, R. (2001). Educație prin iubire . București: Editura Curtea Veche.
6. Chapman, G., Campbell R. (2001). Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor .
București: Editura Curtea veche.
7. Clinciu, A., I. (2010). Fundamentele psihologiei (curs). Universitatea
Transilvania din Brașov
8. Cocan, C. (2007). Psihologia educației școlare (curs). Universitatea Transilvania
din Brașov
9. Ionescu, M. (2010). (coord.). Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea
timpurie a copi lului de la naștere la 7 ani . București: Editura Vanemonde.
10. Ioniță, C. (2012). Revista Învățământul Preșcolar. București: Editura Arlequin.
11. Mihăilescu, I. (2000). Sociologie generală , București: Editura Universității din
București
12. Ministerul Educației, Cer cetării și Tineretului, Institutul de Științe ale Educației,
(2006). nr. 1 -2, Revista Învățământului Preșcolar, București: Editura C.N.I,
„Coresi” S.A.
13. Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1991). Familia de la a…la z – Mic dictionar al vieții
familiei. București: E ditura Stiințifică.
14. Mocanu, S. (2003). Desenul familiei . Timișoara: Editura Profex.
15. Necșoi, D., V. (2014). Psihopedagogia familiei (curs). Universitatea Transilvania
din Brașov
16. Pălășan, T. (2011). Metodologia cercetării (curs). Universitatea Transilvania d in
Brașov

44
17. Popescu, C., Bucinschi M. (2008). Să construim împreună cei 7 ani….de -acasă .
București: 2000+.
18. Roman, D. (2011). Stiluri de parenting. În E. Bonchis (coord.). Familia si rolul
ei în educarea copilului . Iași: Polirom.
19. Sion, G. (2007). Psihologia v ârstelor . Ed. a 4 -a. București: Editura Fundației
România de Mâine.
20. Voinea, M. (1978). Familia și evoluția sa istorică. București: Editura Didactică
și Pedagogică.
21. Vrasmaș, E. (2008). Intervenția socio -educațională ca sprijin pentru părinți .
București: Edi tura Aramis.

Webografie
1. http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Tipurile -de-familii654.php
2. http://www.slideshare.net/Ionesco/procesepsihicereglatorii -afectivitate
3. https://eusuntalinarea.wordpress.com/2014/04/24/stiluri -parentale -si-familiale/
4. http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Tipurile -de-familii654.php
5. https://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia -cuplului/
6. http://socioumane.ctas achi.ro/e107_files/downloads/Psihologie/Afectivitatea.pdf
7. http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Afectivitatea214.php
8. https://anatolbasarab.ro/necesitatea -educatiei -parinti lor/

45
Anexe
Anexa 1
Protocol de observație
-observarea comportament elor copiilor în timpul anului
INDICATORI niciodată rar frecvent întotdeauna
1. La sosire se desparte greu
2. Își așteaptă cu nerăbdare părinții
3. Își îmbrățișează și sărută părinții la
despărțire/ întâlnire
După despărțire le face semn cu mân a
Când vine părintele după el/ea îl întâmpină
și îi sare în brațe
4. Povestește cu drag despre părinți, despre
activitățile familiale
5. Spune frecvent că își iubește mama/tata
6. Părinții se implică cu plăcere în
activitățiile desfășurate în grădiniț ă
7. Părintele se interesează frecvent despre
comportamentul copilului
8. Își manifestă sentimentele, își spune
supărările, bucuriile , etc.
Își controlează manifestările emoționale
9. Se închide în sine
10. Se laudă frecvent cu activitățiile realizate
la grădiniță
11. Este curios /curioas ă la lucrurile n oi
12. Se interesează depsre lucruri, pune
frecvent întrebări
13. Este activ în grădiniță, îi plac activitățiile
14. Este ascultător
15. Are un comportament agresiv
16. Părinții sunt modeli pentru copii