Dificultati De Reintegrare In Societate A Copiilor Abandonati In Orfelinate [617111]

1

Universitatea din Craiova
Facultatea de Științ e Sociale

PROIECT DE CERCETARE
„Dificultăț i de reintegrare în societate a copiilor abandonați î n orfelinate”
Program de MASTER: DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI INTERVENȚIE SOCIALĂ
Anul I , Semestrul I

Profesor Coordon ator: Lector Univ. Dr. Gheorghiță Veronica

Masteranzi: Dolhescu Cristina Teodora
Buzatu Bece Andreea Mirela

Craiova, 2020

2

Cuprins

Capitolul 1. Introducere î n dificultăț ile de reintegrare în societate a copiilor abandonați î n
orfelinate …………………………………………………………………………………………………………….. …..3
1.1 Factori de risc ………………………………………………………………………………. …………………….4
1.1.1 Decăderea din exercițiul drepturilor parinteș ti
1.1.2 Sărăcia
1.1.3 Migrarea unuia sau ai ambilor părinț i
1.1.4 Mame adolescente
1.1.5 Copiii cu nevoi speciale
1.2 Efectele instituționalizării asupra copiilor ………………………………………………………………….6
1.3 Adopț ia – o soluție pentru prea puț ini ………………………………………………………………………8
1.3.1 Proceduri de adopț ie greoaie în Româ nia
1.3.2 Profilul copilului adoptabil
1.4 Reintegrarea în societate după părăsirea sistemului de protecț ie…………………………………..9
1.4.1 Dimensiunea Psihologică a reintegrării î n societate
1.4.2 Dimensiunea Familiala asupr a reintegrării î n societate

Capitolul 2. Cercetare calitativă „Dificultăți de reintegrare î n soci etate a copiilor abandonați î n
orfelinate ”……………………………………………………………………………………..12
Capitolul 3. Conluzii finale …………………………………………………….. …………………………………..19

Bibliografie ………………………………………………………………………. ………………………………………..20

3
Capitolul1. Introducere î n dificultăț ile de reintegrare în societate a copiilor
abandonați î n orfelinate

Cuvinte cheie: copil aflat în dificultate, situaț ie de abandon, centre de plasament, protecție
socială
Cercetarea dificultăților de reintegrare în societate a copiilor abandonați î n cent re de plasament
sau orfelinate și gă sirea unor remedii la aspect ele critice identificate sunt preocupă ri de prim r ang
pentru sistemele de asistență socială din î ntreaga lume. În Româ nia, politica pronatalista
practica tă de regimul comunist, care încuraja natalitatea fără un suport adecvat economi c sau a
politicilor sociale, alături de absenț a mijloacel or contraceptive, au dus la creșterea numărului de
copii î ntr-un timp scurt . Confruntați cu lipsurile din acea perioadă , mulți părinți și -au abandonat
copiii î n institutiile n umite generic „orfelinate” de că tre stat care reprezentau intervenț ia statului
în promisiunea de suport a familiilor cu mai mulți copii care nu îș i puteau permite, di n punct de
vedere economic, creș terea acestora.
Rezultatul , potrivit unui studiu UNICEF în parteneriat cu Banca Modială și Autoritatea
Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopț iei, a fost un numă r estimativ de peste
100.000 de cop iii care trăiau în instituții de mari dim ensiuni, în condiț ii precare.
Astăzi, România continuă să se confrunte cu un număr foarte mare de copii aflați în dificultate,
atât în timpul instuționalizării, cât și după ce acestia pără sesc centrele de p lasament. Î n prezent ,
circa 60.000 de copiii se a flă încadraț i in siste mul de protecție a copiilor din Româ nia.
Totuși, în special în ultimii ani, România a făcut eforturi considerabile încercând să soluționeze
insuficiențele si precarităț ile depistate. Cea mai recentă masură aprobată în România pentru
soluț ionare a acestor probleme a avut loc î n anul 2019. În baza cer erii intentate de Banca
Mondială și UNICEF conform căreia România trebuie să desființ eze toate cele 150 de centre de
plasament din țară , Romania s -a angajat fața de Comisia Europeană să se c onformeze cererii
pană î n anul 2020.
Mai mult decât atât, potrivit noii legii care a intrat in vigoare la î nceputul anului 2019, copiii care
au sub 7 ani nu vor mai fi internați î n centre de plasamen t. În schimb, ei vor fi duși într -un mediu
familial în g rija asistenț ilor mat ernali. Noile prevederi vizează și formarea mai multor asistenți
maternali, care să poată susține proiectul de desființ are a centrelor de plasament, pană î n anul
2023 cu ajutorul unui proiec t realizat pe fonduri europene în valuare de peste o jumă tate de
miliard de euro.
Cu toate astea, o problemă care ramane încă nerezolvată, este reintegrarea socială a copiilor și
tinerilor care părăsesc sistemul instituț ional deoarece numarul serviciilor de reintegrare sociala
este destul de redus.
Din punct de vedere al legii, un copil poate fi instituționalizat numai dacă are probleme grave de
sănătate sau deficiențe care impun o îngrijire particulară. În mod real, numeroși copii sunt

4
abandonați în leagăne sau case de copii numai pentru că părinț ii sau mama nu au cu ce să -i
întrețină.
Iar apoi, la împlinirea vârstei de 18 ani, copilul trebuie să părăsească, însă, instituția de ocrotire,
fără nici -un sprijin, fără protecție din partea statului, singura soluție care -i rămâne fiind
ancorarea în grup urile stradale și în bandele delincvente. În aceste condiții, copiii români au
devenit categoria demografică cea mai afectată de procesul de tranziție, plătind cele mai ridicate
costuri ale reformei.
Tinerii din sistemul de protectie – un grup vulnerabil
Potrivit unor date preluate dintr -un studiu al asociației Salvați Copiii România, se remarcă și o
diferență semnificativă din perspectiva genului între copiii și tinerii care ajung să fie catalogați
“copii ai străzii”. În timp ce 58% dintre copiii și tiner ii care tră iesc in strada sunt b aieți, 42% sunt
fete. Astfel, populația care locuiește permanent în stradă este formată majoritar din tineri de gen
masculin (65%).
Acelaș i studiu ne oferă ș i o imagine clara despre faptul ca aproximativ 27% dintre persoane le
care locuiesc permanent pe st radă afirmă ca nu au avut niciodată o casă, au părasit sistemul de
protecție după împlinirea vâ rstei de 18 an i si nu au avut unde locui sau și -au pierdut locuința
după decesul părinț ilor sau ca și consecință a evacuarii împr euna cu familia lor biologică .

1.1 Factori de risc

1.1.1 Decăderea din exercițiul drepturilor părinteș ti
Decăderea din exercițiul drepturilor părintești ca urmare a neglijă rii, a abuzurilor asupra
minorilor sau a unui comportament pr omiscuu și infracțional al părinț iilor este î nca un fact or de
risc care duce la instituț ionalizarea copiilor.
14.323 de cazuri de abuzuri asupra copiilor au avut loc în 2016 în România Peste 14.000 de
cazuri de abuzuri au fost înregistrate anul trecut, victimele fii nd copii. Este vorba despre abuz
fizic, emoțional, abuzuri sexuale, neglijare, exploatare prin muncă, exploatare sexuală și
exploatare prin comitere de infracțiuni.

Din acestea, cele mai multe au fost cazurile de neglijare, care au ajuns la 10.181. Aproxi mativ
4.000 s -au produs în mediul urban și peste 5.000 în mediul rural. Cu toate acestea, peste 7.000 de
copii au rămas totuși în cadrul familiilor, cu supraveghere. În clasamentul abuzurilor urmează cel
emoțional, cu 1.721 de cazuri la nivel național și a buzul fizic, cu 1.252 de cazuri.
Abuzul, de diferite tipuri, în cele mai multe cazuri s -a produs în familie, potrivit datelor oficiale.
Astfel, 10.000 de copii au fost neglijați de propriii părinți și peste 1.000 au fost abuzați fizic și
emoțional. 360 de copii au fost abuzați sexual de familie, iar peste 200 au fost exploatați prin
muncă.

5

1.1.2 Sără cia
Sărăcia reprezintă cel mai des menț ionat factor de r isc pentru abandonul minorilor în discursul
specialiștilor în protecț ia copilului. De multe ori , săracia duce la apariția altor factori care
cauzează acest l ucru cum ar fi abuzul, neglijența, comportamente infacționale a părinț ilor,
consumul de alcool , etc.
Familiile sărace, în special cele care au copii în întreținere, se confruntă cu cele mai mari
greutăți, determinate de nivelul redus al veniturilor și de imposibilitatea de a asigura copiilor
minimul necesar pentru alimentație, îmbrăcăminte, educație. Aceste familii furnizează cel mai
mare număr de divorțuri și sunt caracterizate de o acută lipsă d e funcționalitate, de un climat
educațional impregnat de multiple deficiențe morale. În cadrul lor, conflictele sunt permanente,
iar privațiunile și insatisfacțiile sunt frecvente, determinând disoluția familiei ca grup coeziv și
protectiv atât pentru adul ți, cât și pentru copii.
Din nefericire, unul dintre efectele sărăciei î n domeniul familial este fenomenul de abandon
familial și instituționalizarea copiilor în centrele de plasament .

1.1.3 Migrarea unuia sau ai ambilor părinț i
Potrivit statisticilor of iciale din anul 2017 preluate de la Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecț ia Copilului:
Potri vit acest or date, 95.308 copii au cel puțin un părinte plecat la muncă în stră inatate, iar
numarul total al copiilor rămași acasă ai caror ambii parinți sunt plecați în stră inatate este de
18.646.
Mai mult decat atât, 17.553 de copii se află î n grija rudelor de pana la gradul IV, nebenef iciind
de nici un fel de protecție socială. Doar 200 din restul se află în sistemul de protecție socială, î n
grija unor asistenti maternali, iar re stul de 322 se află in centre de plasament.
Drept urmare, putem spune că migrarea parinț ilor este unul din factorii principali c are duce la
abandonul copiilor î n orf elinatele sa u centrele de plasament din Româ nia.
1.1.4 Mame adolescente
Un alt factor de risc care duce adesea la instituționalizarea minorilor îl reprezinta sarcinile
timpurii. Potrivit datelor de la UNICEF, 22% sau unul din fiecare 4 -5 copii c are ajung in
sistemul de protecție aparține unei mame adolescente la naș tere.
Moti vele instituționalizării minorului sunt deseori sără cia, imposibilitatea economica de a creste
copilul ș i respingerea copilului de către familia mamei și/sau de către tată .
1.1.5 Copiii cu nevoi speciale
Potrivit Autoritțtii Naționale pentru Protecț ia Drepturi lor Copilului și Adopție, î n anul 2014, se
aflau circa 70.000 de c opii cu dizabilitaț i, dintr e care aproximativ 80% locuiau î n mediul familial

6
de provenienț a. Cu toate aceste a, pla sarea copiilor cu dizabilitati î n orfelinatele sau centrele de
plasament din România continuă să fie o practică dominantă .
Neglijarea și abuzul, precum și imposibilitatea economică de a crește un copil cu dizabilitați sunt
doar câteva dintre posibilele legături î ntre nevoile speciale ale minorilor și instituț ionalizarea lor.

1.2 Efectele instituționaliză rii asupra copiilor

Familia este grupul referenț ial ale cărui valori, norme și practici copilul le adoptă și se raportează
la ele în evalua rea comportamentelor. Structura interacțiunilor din cadrul familiei devine o parte
a personalității individuale .
Copilul adoptă valorile, normele și practicile familiei sale ca fiind ale sale. Familia este primul
grup de referință al copilului, cu care s unt comparate toate experiențele ulterioare. Astfel se poate
spune că din punct de vedere al psihologiei vârstei, faza primilor șapte ani este definitorie, in
dezvoltarea personalității, comportamenului si a caracterului tânărului.
Prin urmare, abandonul c opiilor în orfelinate de către parinț ii lor are un i mpact semnificativ
asupra educației ș i a dezvoltarii lor psihologice.
Instituț ionalizarea copiilor poate avea efecte reversibile atat asupra compor tamentului copiilor
care cresc în orfelinate, câ t si asupra dezvoltarii ulterioare a lor. Potr ivit unui studiu, copiii
crescuți î n centre de plasament au rezultate net inferioare di n punct de vedere psiho -social și
cognitive faț a de copiii care se dezvolta intr -un mediu familial normal. Potrivit studiului,
creșterea î n centre de plasament are un impact semnificativ asupra IQ -ului lor: media pentru
copiii plasaț i in familii de la maximum 6 luni este de 101 si doar 86 pentru c ei plasati intre 6 si
24 de luni . Mai mult decât atâ t, pentru cei integrati intre 24 s i 42 de luni, media IQ -ului este de
83.
Plasarea dintr -o instituție in alta, pierderea identitaț ii si a sen timentului de apartenență la un
mediu familial stabil, precum ș i abuzurile care au loc in aceste institutii pot avea efecte
irevers ibile asupra mino rilor abandonați î n orfelinate.
În ceea ce priveste efectele instituționalizării copilului, trebuințele fundamentale ale copilului pot
fi grupate astfel:
1. Sănătate
2. Educație
3. Dezvoltare emoțională și comportamentală
4. Identitate
5. Relații familiale și sociale
Sănătatea și dezvoltarea normală fizică și psihică este influențată de următorii factorii:

7
– Stabilitate;
– afecțiune;
– comunicare; – joacă.
În plan psihic:
a) cognitiv – deficit în dezvoltarea limbajului – deficit în dezvoltarea gândirii al cărei vehicul
principal este limbajul;
b) afectiv – spaime, refulări, agresivitate, luptă pentru supraviețuire;
c) psihomotor – întârzieri în dezvoltare și planul achizițiilor psihomotorii elementare.
Dezvoltare emoțională și comp ortamentală
Lipsa de contact tactil cu parintii duce la risc de comportamente autiste
Lipsa stabilitatii emotionale si a spatiului
Inrairea, agresivitatea
Segregarea între instituție și comunitate poate fi eliminată prin implicarea comunității, fapt
încerc at prin programele alternative la instituționalizare, prin plasament familial, această formă
de ocrotire oferind avantaje precum:
 Contactul cu firescul lucurilor (sansa de a face parte dintr -o familie) si contactul cu
mediul inconjurator al unei vieti soci ale reale
 Dobandirea unor reprezentari concrete, clare, despre mediul familial
 Dezvoltarea simtului proprietatii (mama mea, tatal meu, casa mea)
 Dezvoltarea simtului prieteniei
Cu toate aceste la nivelul acestor institutii sociale, facâ nd referire strict la sistemul româ nesc,
avem de a face cu aceaș i forma de abuz, pe care copii au reg asit-o initial î n familie, si care in
ciuda politi cilor și a sistemelor de protecț ie, reabilitare si reintegrare, par a perp etua un ciclu de
traumatologie ș i consolidare a co mportamentului antisocial.
Abuzul instituțional asupra copilului cuprinde toate acțiunile comise în cadrul sau de către o
instituție sau lipsa unor acțiuni de bună tratare care produc copilului suferință fizică sau psihică
și care marchează evoluția acest uia.
Disfuncționalități de relaționare și de îngrijire a copilului, preocuparea insuficientă pentru
crearea condițiilor optime pentru asigurarea compatibilității între interesul copilului și cel al
personalului se constituie ca sursă de stres și abuz manif estă mai ales în câmpul neglijării și al
abuzului emoțional și fizic.
O parte dintre copiii instituționalizați, nu au dobândit id entitatea de gen nici la vârste înaintate
datorită în principal uniformizării comportamentului personalului față de copii, care tratează
nediferențiat în instituții, băieții și fetele.

8
Multe forme ale abuzului emoțional sunt prezente în acest context, utilizate ca metode de
„disciplinare” a copilului (umilire, izolare, amenințare). Aproape jumătate dintre copiii aflați în
institu ții (48,8%) confirmă practicarea bătăii drept pedeapsă, sau punerea copilului la diverse
munci umilitoare (spălarea closetelor).
O treime dintre copiii din instituții au cunoștință despre obligarea unora dintre ei la practici
sexuale, dar procentul copiil or care au avut curajul să recunoască existența abuzului sexual în
instituția în care se aflau, sau că ei înșiși au fost victime ale acestui tip de abuz, este mult mai
mic.
Abuzatorii identificați sunt în proporție de peste 60% copiii mai mari din institu ții. Relațiile
sexuale abuzive între copii din instituții sunt, de regulă, de tip homosexual. O altă categorie de
abuzuri, prezente în toate instituțiile este exploatarea copiilor mai mici de către cei mai mari.
Această exploatare îmbracă o diversitate de forme (obligarea la munci, furat, cerșetorie și
exploatare sexuală), de o gravitate deosebită.

1.3 Adopția – o soluție pentru prea puț ini
Adopția și reintegrarea î ntr-un mediu familial stabil ramâne cea mai potentă soluț ie de
reintegrare in societate completă a copiilor abandonaț i in orfeliate si care nu pot fi reintegrati în
familia naturală. Odata cu adopț ia, minorii incep sa recastige sentimentul de apartenenta a unei
familii și să primească suportul real moral, economic, si afectiv de care a u nevoi e pentru o
dezvoltare normala.
Cu toate acestea, procedura de adoție greoaie și complexă din România pare să fie inca o piedică
pusa în fața copiilor aflaț i in dificultate din cauza abandonului. Proce sului de adoptie de lunga
durată și a nenumă ratelor imp edimente care există de-a lungul său, se adaugă și timpul de
asteptare pana la începerea procedurii de adopț ie de la intrarea in sistemul de protectie.
Potrivit unui studiu asupra dosarelor de caz ale copiilor din sistemul de protecție specială,
dureaza, in medie, 5 ani și jumă tate pentru ca un copil din sistemul de protecț ie sa obtina o
propuner e de adopție de la intrarea sa în sistem. Iar, î n total, pan a la finalitatea adopției, durează
in medie peste 10 ani de la momentul intrarii î n sistem.
1.3.1 Proceduri de adopț ie greoaie în Rom ânia
Un alt factor care are un impact negativ major asupra minorilor abandonați î n centre le de
plasament sau orfelinate î l reprezintă procedurile de adopț ie care sunt in continuare e xtrem de
complicate. Nu numai că complexitatea acestor proceduri prelunge ște timpul procesului de
adopție, dar are ș i efectul de a descuraja numeroase familii să faca acest pas.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului definește termenul de „adopție” ca
fiind „Operațiune juridică prin care se creează legă tura de filiație între adoptator și adoptat,
precum și legături de rudenie între adoptat ș i rudele adoptato rului.”
Aceasta poate fi de două feluri:

9
 adopția internă – o adopție se consideră a fi internă atunci cand atâ t adoptatorul sau familia
adoptatoare c ât și adoptatul au reședinta obișnuita in Româ nia;
 adopția externă – adoptia externă se referă la situația în care adoptatoru l sau familia
adoptatoare au reședința obisnuită in alte st ate, iar in urma aprobarii adopției, adoptatul
urmeaza să aibă aceeasi resedinta obisnuita cu adoptatorul.
Legislația privind adopția în Româ nia:
Potrivit Monitorului Oficial al Româ niei, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopției, republicată î n 19.04.201 2 și căreia i -a fost adaugat oridinul 617 î n data de 18
decembrie 2012 privind aprobarea unor masuri care vizeaza asigur area a unei mai bune
transparenț e a etapelor administrative derulate în cadrul procedurilor de adopție ș i
coordonarea interventiei.

Etapele procedurii de adopție în Româ nia
I. Atestarea ca persoana /familie aptă să adopte
II. Încredintarea în vederea adopț iei pe o perioada de minim 90 de zile
III. Încunviințarea adopț iei
IV. Post-adopției (desfasurată pe o perioada de 2 ani de zile)
1.3.2 Profilul copilului adoptabil
Pe langă procesul de adoptie complex ș i descurajator, există înca un impediment care creș te
durata pr ocesului de adoptie sau spulberă ș ansele unor minori s ă parăseasca sistemul de protecț ie
in favoare unui mediu familial si acest impediment este reprezentat de modul în care se
realizează profilul unui copil adoptabil.
În principiu, minorii c are se confrunta cu c ei mai multi factori de risc (vârstă mică, provenienț a
dintr -o familie sărăca, cu parinti d ependenti de alcool sau substanțe, sau provenienț a dintr -o
familie abuzatoare etc.) sunt considera ți copii adoptabili.
În realitate, vârstă copilului, structura fami liei de origine (care t rebuie să iș i dea acordul pe ntru
adoptia minorului) precum ș i ruta de intrare in sistem r eprezinta factorii care influențeaza șansele
de adopție a unui copil aflat î n centrele de plasament sau orfelinate.
1.4 Reintegrarea în societate după părăsirea siste mului de protecț ie

Dintr -o familie dezorganizată și disfuncțională, un minor este transferat într -o instituție formală,
în care iubirea familiei este înlocuită de procedurile legale. Deși, aparent, trebuintele si nevoile
primare sunt asigurate: locuință, îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană și școlarizare, cadrul
instituțional , nu o sa poata substitui rolul unei familii si un proces de dezvoltarea armonios
raportat la societatea contemporana.

10
De aceea anumite masuri de instituț ionalizare, nu au efecte scontate, mai degraba conduc la un
comportament deviant caracterizat prin depresie, anxietate și agresivitate care apar si se dezvolta
în plan individual.
Astfel, tinerii proven iti din institutii incapabile să le ofere educați a si suportul pentru o
dezvolt are normal ă, așa cum ar pr imi în sânul unei familii, fiind expuși la diverși factori ș i
riscuri, atrag inveitabil consecinț e anti -societate care implicit conduc la marginalizarea socială .
Conceptul de marginalitate a fost utilizat pentru prima oarã de cãtr e sociologul american Robert
E. Park în lucrarea Race and Culture (Rasã si culturã, 1928).
Marginalitatea este un fenomen ce decurge, dupã Park, din dezorganizarea socialã provocatã de
apartenenta la o dublã culturã. Din cauza lipsei resurselor, în orice societate existã grupuri de
oameni situati la periferia societãtii. Aceste grupuri marginale îsi construiesc un spatiu cultural
propriu (norme, principii, valori, conceptii despre viatã) si un comportament adecvat acestei
situatii particulare.
O teorie des pre marginalitate ș i omul marginal a dezvoltat sociologul american Everett
Stonequist, în lucrarea The Marginal Man (Omul marginal, 1937).
Marginalitatea, pentru Stonequist, este un proces care cuprinde o diversitate de situatii, de
indivizi si grupuri, c um sunt cele minoritare (rasiale, culturale, religioase, etnice, sociale).
Migratia, educatia, cãsãtoria determinã pãrãsirea de cãtre indivizi a grupului lor primar (originar)
sau cultura de apartenentã, dar ei nu reusesc sã asimileze valorile noului grup sau ale culturii în
care cautã sã se integreze, consecinta fiind rãmânerea lor la marginea societãții sau în marginea
grupului primitor.
Omul marginal se caracterizeazã prin dualitatea comportamentului: parvenitul, individul care
cunoaste o ascensiune sau decãdere pe scara mobilitãtii sociale, fãrã a mai tine la vechile lui
valori; dezrãdãcinatul, caracterizat printr -un comportament hibrid; aculturatul, cel care a asimilat
altã culturã si cautã sã se comporte conform noilor valori, tipic fiind africanul eu ropenizat, evreul
iesit din ghetou, orientalul occidentalizat.
1.4.1 Dimensiunea Psihologică a reintegrării î n societate
Din punct devedere psihologic, se poate spun e ca aceste efecte sau consecințe, produc la nivelul
tânarului o serie d e evenimente traum atizante, facâ nd referire inclu siv la trauma produsa de
violență . Genul acesta de traume, afectează semnificativ identitatea și demnitatea tâ narului, care
pot genera sentimente de vinovăție și frică, alterarea stimei de sine, culpabilizare și expectanțe
reduse privind viitorul.
Este de la sine -înțeles faptul că repercusiunile traumelor, produc efecte pe termen lung asupra
tinerilor, și dezvoltă la nivelul acestora probleme de comportament, rigiditatea, inadaptabil itate,
incapabilitate de a funcționa atât i n plan personal cât și î n plan inpersonal, social sau profesional.
În acest sens, tinerii ca viitori adulti si membri ai societatii, devin acele persoane care au
probleme de reglare a afecteivitatii, dificultăți de autocontrol al agresivității, furiei,
comportamente impulsive și autodistructive.

11
Traumele cumulate, sunt explicatiile al modficarile de relationare cu ceilalți în sensul că sunt
incapabili de a acorda încredere și de a menține relații cu alte persoane. Tendința de a fi
revictimizat și de a vic timiza pe alții este adesea menționată iar sentimentul neajutorării și
pierderea credințelor și convingerilor avute până la un moment dat sunt alte consecințe grave.
Foarte multe studii si cercetari de specialita te au reliefat faptul ca violența fizică și psihică
produc efecte devastatoare pe termen lung. Copii de azi, sunt tinerii de mâine, care ulterior devin
adulții care nu vor face altceva decât să reproduca modelele deprinse pe parcursul vietii acestora,
perpetuand, astfel un ciclu infinit al abuzurilo r, implicit al comportamentelor anti -sociale.
Drept urmare, este de la sine înțeles că acei copii care cresc și se dezvolta î n mediul defectu os al
orfelinatelor, odata ajunși părinti, vor fi predispusi să afise ze un comportament deficitar faț a de
proprii l or copii sau chiar sa î i abandoneze pe acestia asa cum au fost si ei abandonati in
copilarie.
1.4.2 Dimensiunea familială asupra reintegrării î n societate
Intrucâ t familia orienteaza integrarea copilului so ciala, precum ș i trebuinta lui de a se autodefini,
de a se constitui ca personalitate unică și autonoma, armonizata cu viața si interesele societaț ii,
practic se intareste expre sia celor 7 ani de acasa, care în esenta să delimiteze primii „ pasi” ai
indiv idului î n societ ate.
Tabieturile, expresiile, modelele, întreaga perspectivă asupra societaț ii este re data practic, in
perioada copilăriei , fapt p entru care se poate considera că familia este prima instanț a de
socializare, care contribuie la integrarea soc ială a individu lui si însusirea de catre acest a a
rolurilor sociale ce urmează a fi îndeplinite în diferite situatii, incropind astfel idea de necesitate
a unei familii complete care să isi exercite funcțiile in deplină tatea lor.
În caz contrar, in cazul copiilor abando nati care cresc in orfelinate, indiferent de masurile si de
alternativele existente, nu se poate vorbi de indeplinirea functiei de educare si dezvoltare
armonioasa si eficienta.

12
Capitolul 2. Cercetare

Preciză ri introductive

Cercetarea ce urmează a fi prezentată, constituie valoarea adăugată a acestui proiect, având ca
scop consolidarea ipotezei conform căreia, reintegrarea tinerilor si a copiilor abandonati in
orfelinate sau centre de plasament este puternic influențat de anu miți factori, prezentați în
capitolul anterior, care conduc la comportamente antisociale sau deviante.
Construcția acestei cercetari are la baza surprinderea aspectelor si efectelor generate de factori și
riscurile la care sunt supuși tinerii și copiii aba ndonați î n orfelinate sau centre de plasament.
Lipsa unor modele referențiale î n familii cuplate cu aderarea la diverse grupuri sau bande de
cartier este, de multe ori, o consecință logică a comportamentului unor persoane lipsite de orice
sprijin moral. C omportamentele agresive devin un mod de viață prin imitarea comportamentelor
unor categorii de persoane neinstituționalizate. Apogeul unui astfel comportament va fi probabil
calea către infracțiune sau marginalizare.
Metoda calitativă folosita î n cadrul c ercetării a constat î n metoda interviului.
Lotul de subiecți a constat î n:
 un minor aflat î n prezent în grija unui asistent maternal
 un fost asistent maternal
 un asistent maternal

Ipoteze de lucru:
1. Mediul toxic și condițiile precare care se regăsesc î n centrele de pl asament sau orfelinate,
precum și nesiguranța unei locuinte stabile și a lipsei afecț iunii une i familii face ca
reintegrarea în societate după părăsirea sistemului de protecție sau odată cu adopția să fie
foarte dificilă pentru copiii si tin erii abandonaț i in orfelinate.

2. Abuzurile anterioare la care au fost supuși de către familia biologica ș i mai apoi î n
centrele de plasament duc la apariț ia unor compo rtamente agresive sau deviante în randul
copiilor care se află în sistemul de protecț ie al statului.

3. Consecințele asupra copiilor sunt numeroase, aceștia dezvoltând un comportament marcat
de dificultăți de adaptare și integrare socială

13
Cercetare „Dificultăți de reintegrare în societate a copiilor abandonați î n orfelinate”

Interviu 1.
Intervievat: Doina S., 55 de ani, fostă asistentă maternală
1. Cum vă numiți?
R: Doina S.
2. Câți ani aveți?
R: 55 de ani am împlinit anul ă sta.
3. Unde locuiți?
R: Comuna Coș oveni.
4. Ați fost asistentă maternală?
R: Da, dar acum nu mai sunt. Am re nunțat.
5. Câți copii ați avut în plasament?
R: Unul singur.
6. Ce s-a întâmplat cu copilul pe care l -ați avut în plasament?
R: A fost adoptat de o f amilie. Cred ca adoptia a fost șansa lui să reușească în viață. Dacă
rămânea in centru cine știe pe ce drum o lua. Din câte ș tiu eu, copiii mai mari de la ce ntrul de
plasament se purtau urât cu el ș i era foarte trist tot timpul.
7. Cați ani avea atunci când a fost adoptat?
R: 9 ani, dar se afla î n orfelinat de la varsta de 4 ani.
8. De ce nu ați mai acceptat să aveți copii în plasament?
R: Pentru c ă mă atașez foarte repede ș i sufăr atunci când pleacă. Sufăr știind că nu le pot oferii
mai mult decât un camin temporar. Ei, î n situatia lor, au nevoie de un camin permanent, o
familie, si o susținere să reușească în viață . Nu doar de supor t financiar. Au nevoie să vorbească
cu cineva care să îi indrume înspre o meserie de unde să își câștige pâinea câ nd ajung oameni
mari.
9. Ați suferit mult în momentul în care ați fost despărțiți ?
R: Da, am suferit, deși știam că aș a este cel mai bine pentru Liviu.
10. Pe el cum l -ați simțit?
R: El era fericit că o famile a dorit să îl adopte și îi iubea. Abia aștepta să mearga la noua lui casă
și să faca orice face un copil normal la vârsta lui, să meargă la școala și să se joace.

14
11. Acum mai tineți legătură cu Liviu?
R:Da , și mă bucur că nu m -a uitat.
12. Câți ani are acum copilul?
R: 15 ani, merge pe 16 ani.
13. Când l -ați văzut ultima dată ?
R: Ne vedem destul de des la o luna, maxim două. Aș vrea să îl văd mai des, dar ma bucur ca îl
văd fericit.
14. A venit cu familia adoptivă ?
R: Da, dar și singur. Acum că este mare poate să plece singur să mă vadă .
15. Familia adoptivă a lui Liviu știe ca dumneavoastră încă păstrați legătura?
R: Da, știu că el încă vine să mă vadă ș i ma simte foarte aprope de el. Dar cred că acceptă asta
doar pentru el.
16. Liviu ș i-a continuat studiile?
R: Da, acum este la liceu ș i atunci ca nd am vorbit cu el despre educația lui spunea că vrea să
învete cât mai bine. Incerc sa îl indrum să dea ș i la facultate, dar eu nu il po t ajuta cu mai mult
decât să î i dau sfaturi.
17. Credeți că el este pregătit să facă față responsabilității unei vieț i pe cont propriu?
R: Liviu este un băiat deștept și sigur se descurca. Și sunt sigura că si familia care l -a adoptat va
face tot ce poate ca să îl ajute să ajungă cineva in viață . Dar asta a fost norocul lui, să fie adoptat.
Poate daca ramanea la orfelinat nici nu stiu ce se alegea de el. Probabi l se asocia cu copiii mai
mari ș i se apuca de cine stie ce prostii.

Interviu 2:
Intervievat: Mița I. 12 ani, minor aflat în grija asistenților maternali
1. Cum te numești?
R: Mița
2. Câți ani ai?
R:12
3. De unde ești?
R: Coș oveni
4. Mergi la școală?

15
R: Da și îmi place ca învăț lucruri noi.
5. În ce clasă ești?
R: Acum sunt î n clasa a 5 -a.
6. Ai note bune?
R: Destul de bune, incerc să învăt mai bine ca să î i fac pe I. si D. mâ ndrii.
7. Cum te simți în grija asistenților maternali?
R: Foarte bine, se poarta frumos cu mine. E mult mai bine decât la centru. Am camera mea și pot
sa merg la școală ca ș i restul copiilor.
8. Te simți ca și când ai avea o familie?
R: Da, eu le spun mama și tata pentru că nu am pe cine altcineva să strig aș a.
9. Cum se poa rtă cu tine?
R: Se poartă foarte frumos, îmi cumpară dulciuri și jucării. Mă si ceartă uneori cand greșes c, dar
le trece repede supă rarea.
10. De la ce vârstă te afli î n grija asistenților maternali?
R: De la 2 ani
11. Cum te privesc cei din familia asistenților?
R: Foare bine îmi place că am bunici ș i pot sa stau cu ei in vacante.
12. Te simți singură?
R: Uneori, la scoala nu am mulț i priete ni, iar acasa nu prea am timp să mă joc.
13. Ți-ai dori sa locuiești cu familia ta?
R:Nu, nu ii cunosc ș i nu stiu de ce m -au abandonat, dar cred ca nu erau oameni buni daca au
facut asta.
14. Mai ai frați sau surori?
R: Da, mai am o sora mai mica.
15. Sora ta câți ani are?
R: 10 ani
16. Ea unde se află?
R: Este adoptată de o familie. Îmi pare rau că nu stăm împreună , dar macar are si ea familia ei.
17. Te vezi des cu sora ta?

16
R: Da, și de fiecare dată de Crăciun și Paște vine sa ma vadă și de ziua mea, ne vedem de multe
ori.
18. Te-ai gândit cum ar fi să fii adoptată ?
R: Da, de multe ori, dar mai mult ma gandesc sa nu ma int orc la centru. Acum mai putin. Îmi
place unde stau și nu aș vrea sș mai plec.
19. Ce planuiești să faci î n viitor?
R: Să învaț ca să am ș i eu casa mea. I. imi spune mereu că trebuie să învaț mai bine la școală ca
sa mă fac doctor să câștig bani mulț i.
20. De ce iți este cel mai mult frică ?
R: Îmi e frică să nu mă dea I. si D. afară sau să mă întorc la centru.

Interviu 3:
Intervievat: Dana M. 47 de ani, asistentă maternală
1. Cum vă numiți ?
R: Dana M.
2. Câți ani aveți ?
R: 47
3. Unde locuiți ?
R: Judetul Dolj, Câ rcea.
4. Cum ați decis să deveniți asistentă maternală?
R: Totul a început când am făcut parte dintr -un program prin care pregăteau asistenți maternali,
și a început să îmi fie drag de toți copi ii cu care intram in contact. Aș fi vrut sa îi pot lua pe toți
acasă sau să le pot oferi o famile.
5. Câți copii ați avu t în grijă ?
R:3 copii am avut în plasament până acum.
6. Unde se află copiii pe care i -ați avut în grijă ?
R: Unul dintre ei a fă cut 1 8 ani între timp și a părăsit centrul. Ceilalți doi sunt î nca la centru.
Pentru N. se gasi se o familie care era interesată să îl adopte, dar au renunțat î ntre timp.
7. Vă vedeți des cu copilul care a plecat de la centrul de plasament ?
R: Da, dar foarte rar. Dacă ne întâlnim î ntam plător pe strada mai mult. Era un copil frumos și
bun î n sufletul lui, dar a fo st mereu mai problem atic, mai răzvrătit. El stă în Craiova acum, dar

17
știu că are multe probl eme. Bea, nu prea are bani. Am încercat să îl ajut să iși găsească un loc de
muncă , dar nu prea are încredere în mine și mi -a spus ca știe el cum să facă bani. Recunosc că
îmi e frică să nu facă ceva rău și să ajungă la inchisoare.
8. Aveți copii biologici?
R:Da. Am doi baieț i.
9. Cum s -au înțeles baieț ii dumneavoastră cu cei pe care i -ați luati în plasament?
R: Foar te bine, băieții mei au ajutat ca ei să simtă ca au parte de un sprijin. Se jucau împreună,
faceau temele împreună. Eu i -am educat de mici să fie buni cu toată lumea chiar dacă sunt stră ini
si nu sunt parte din familie, așa că nu am avut probleme sa aduc copii noi acasa.
10. Familia dumneavoastră ce părere a avut despre asta?
R: Au fost de acord pentru că le -am spus că vreau să ajut niș te suflete abandonate, iar părinț ii
mei sunt fericiți că au mai multi nepoți și de suflet.
11. Simțiți că cei 2 copii suferă datorită a lipsei pă rinților ?
R: Da, cu siguranța. Condiț iile de la centru nu sunt tocmai rele. Au un pat, mâncare caldă, dar nu
au o familie care să îi iubească. Nu vreau să mă gandesc ce ar simții copiii mei dacă s-ar simț ii
abandona ți. Toți copiii au nevoie de o mamă și un tată care să îi iubească și să î i protejeze.
12. Cum se descurcau copiii luați în plasament la școală în perioada î n care au locuit la
dumneavoastră ?
R: Bine, încercam pe cât posibil sa îi ajut sa devină oameni buni și cu școală ca să aibă un vi itor.
Luau note bunicele, dar invățau mai greu decâ t colegii lor.
13. Cum se co mportau în societate in interacțiunea cu alți oameni în perioada î n care au
locuit la dumneavoastră ?
R: Bine, erau timizi, nu spuneau prea multe pentru ca le era rușine. Dar eu îi vedeam c ă sunt triști
daca vedeau alți copii cu familia lor. Î și doresc si ei să stea cu familia lor chiar dacă eu ș i famil ia
mea am făcut tot posibilul să nu se simta marginalizați.
14. Vă ganditi la viitorul copiilor pe ca re i-ați avut î n plasament?
R: Mă gândesc, da. Aproape cum mă gândesc ș i la viitorul copiilor mei biologici. E greu sa nu ai
pe nimeni si sa tr ebuiasca sa te descurci singur în viață. Sper totuși să învețe bine și să iși facă un
viitor bun.
15. Ce credeți că înseamnă pără sirea centrului de plasament pentru copiii care sunt
abandonaț i acolo de mici?
R: Probabil ce ar însemna pentru orice copil dat afară din casa și pus să faca tot ce fac oamenii
mari, să muncească, să iși facă o casă. Cred ca le e greu ș i sun t speriați pentru ca nu știu pe ce
cale să o apuce.

18
Concluziile cercetă rii
O primă concluzie a cercetării consta î n faptul că subiecț ii au recunoscut implicit, faptul că î n
cadrul centrelor de plas ament sau a orfelinatelor există un climat nega tiv, care relevă practic
prezența unor tulburari co mportamnetale ș i generarea anumitor traume pr ovocate de diverse
abuzuri, conș tientizate sau neconș tientizate.
O a doua concluzie se referă la faptul că, î n lipsa unui sprijin real din partea statului, nu doar
copiii și tinerii abandonați în orfelinate sun t afectați, ci ș i asistentii m aternali care dispun de prea
puține resurse pentru a putea ajuta acești copii să aibă o tranziție cât mai lină privind reintegrarea
in societate.
O ultimă concluzie constă î n verificarea obiectivului și a scopului cercetă rii de a identifica si
surprinde patternuri -le comune ale tinerilor abandonați în orfelinate care confirmă o ipoteza
conform căreia, se exclude teoria î n care, comportamentul de licvent este de natura biologică și
ereditar si mai degrabă este dobandit prin acți unea si influenț a anumitor factori cum ar fi
abuzurile, lipsa afecțiunii și a protecției părinților, și a unei nesiguranțe continue cu care se
confruntă aceș ti copii sau tineri.

19
Capitolul 3. Conluzii finale

În cadrul acestui capitol vor fi trasate concluzii ce transced întreaga lucrare și care fac referire, î n
mare parte la obiectivul cercetă rii.
Aspectele t eoretice prezentate, consider că au avut o relevanță majoră î n cristalizarea imagini i
cu privire la dificultățile de reintegrare în societate a copiilor care părăsesc sistemul de protecție
a statului fie prin adopție sau prin împlinirea vâ rstei de 18 ani.
Climatul educativ negativ din familia de origine, considerată, multă vreme, ca un ”leagăn al
ocrotirii copilului”, iar apoi climat ul toxic care exista in orfelinatele si centrele de plasament din
Romania duce la confruntarea minorilor abandonati, si mai apoi a tinerilor care paresesc
institutiile de protectie a statului, cu constrângeri economice, traume, confli cte, anxietate și
insecuritate.
Numeroasel e efecte negative care afectează acest grup vuln erabil au repercursiuni de lungă
durată, sau chiar permanente în unele cazuri, care se propagă atât la nivel psihologic cât ș i
afectiv. Aceste reperc ursiuni se pot o bserva nu doar în dezvoltarea lor personală, cât și în
educația și dezvoltarea lor profesională .
Repercusiunil e pe care le poate avea o simplă traumă în copilărie iși va găsi rezonanța în
adolescență, tinereț e sau chiar la maturit ate prin diverse devianț e ale comportamentului.
Ca și concluzie finală, consider că este nevoie de angregarea întegii societăți și a statului
inclusiv, în vederea a cel puțin diminuă rii practicii acestui fenomen. De ac eea, se impun mă suri
suplimentare de „ educare” a societatii” î n acest sens și de îmbunatățire a sistemului atăt a
infrastructurii căt și a personalului ș i a speci aliștilor.

20
Bibliografie:
1. Bocancea, Cristian, Neamțu,George. Elemente de asistență socială. Iași: Polirom, 1999

2. Everett Stonequist. The marginal man: a study in personality and culture conflict n,
Editura Russell&Russell Pub, Chicago, 1961,

3. OSTERRIETH, P., Copilul și familia, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1973

Surse electonice (site -uri):
1. Birou adopții și postadopții
https://www.protectiacopilului6.ro/directia -generala_doc_13_birou -adoptii -si-
postadoptii_pg_0.htm

2. UNICEF, Copiii din sistemul de protecț ie a copilului
http://www.unicef.ro/wp –
content/uploads/Copiii_din_sistemul_de_protectie_a_copilului.pdf

3. Lavinia Onica -Chipea, Simona Stanciu și Floare Chip ea, Efectele instituț ionaliz ării
asupra copiilor din România
https://www.upsc.md/wp -content/uploads/2017/03/cer_pub_ppsas_nr_13_ -2008.pdf

4. Legea privi nd regimul juridic al adopț iei, legea nr. 273/2004 republicată 2009 Legea
adopț iei
http://www.prostemcell.ro/images/stories/download/legea_nr._273_2004.pdf