I.1. Imposibila (re) definire a culturii [617047]

1
Capitolul I

I.1. Imposibila (re) definire a culturii
I.2.Modele culturale
I.3.Tendințe culturale la sfârșitul mileniului al II -lea și începutul
mileniului al III -lea
I.4. Despre importanța culturii pentru omul contemporan
I.5.Despre importanța culturii pentru un popor
I.6. Actul cultural de azi

I.1 Imposibila (r e) definire a culturii

Cultura este ceea ce ne leagă, ne aduce la o laltă, face posibil dialogul,
concilierea, armonizarea, conviețuirea, chiar și atunci când suntem diferiți, chiar și
atunci când suntem opuși, antagonici, chiar și în mijlocul unui conflict.
Este un exercițiu foarte interesant să studiem perioadele de ocupație a unui
popor de către un altul , felul în care societatea a fost reorganizată, condusă de
misiuni militare, dar, în fapt, coordonată prin același sistem de admi nistrație
publică – primării, gu vern etc. – prin ace lași cod cultural, în aceeași limbă, înainte
de toate! Voi reveni în capitolul dedicat interdependenței și interdederminării
limbii și culturii, pentru a analiza și demonstra acestea și prin intermediul situației
de tipul arătat aici, de ocupație militară.
Cultura este cea mai rafinată , mai înaltă manifestare a viului, marele
fenomen creat de existența umanității, ceea ce cu adevărat poate fi mărturia măsurii
specie noastre.
Unul din lucrurile fascinante ce caracterizează cultura este și acela că ea
oglindește, în egală măsură , atât individualitatea, cât și comunitatea, poporul,
umanitatea în ansamblul ei.
Privită în ansam blul ei, de la primele manifestări ale sale, începând cu Homo
sapiens (omul Paleoliticului, evoluat din Homo habilis ), apoi , continuând cu prima

2
civilizație apărută, aceea summeriană (cca 4000 -3000 î.Hr) și până în zilele
noastre , cultura este un veritabil jurnal al evoluției specie umane.
Putem, de asemenea, denumi c ultura este, poate, prima rețea de socializare a
civilizației umane, o bancă universală a spiritului și trupului, scrisă, orală,
desenată, sculptată etc., care nu a pierit și nu poate pieri, atâta timp cât omul va
viețui.
Iată cum încercarea de a defini sau a redefini cultura pare o misiune
imposibil ă. Pentru că ea este, de fapt, TOTUL. Și cum am putea să definim
TOTUL noi, cei care suntem doar o mică parte a sa ?
Este, poate, firesc să pornim de la definiția standard, definiția de dicționar a
culturii:
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de
omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a
poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel
(ridicat) de dezvoltare intele ctuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură =
persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale
temeinice. ♦ ( Arheol. ) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin
intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦
Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat,
transmisibile prin educație . Din fr. culture, lat. cultura. surse: DEX '09
Cultura , care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/"a onora" se
referă în general la activitate umană. Definiția dată de UNESCO considera cultura ca "o serie de
caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali,
intelectuali sau emoționali".
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de
comunicație speci fice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media
(presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se
transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia.
Cultura poate fi însu șita prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe,
cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective(obiecte, peisaje,cărți,
numere, reguli).
Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta
chiar caracteru l stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a
desemna bunuri de consum ale elitelor și ac tivități cum ar fi bucătăria , arta sau
muzica . Alți folosesc eticheta de " cultură înaltă " pentru a o distinge pe aceasta de

3
cultura "joasă", de semnând toate bunurile de consum care nu aparțin acestei elite.
(Wikipedia)
Cultura es te cam tot ce facem și maimuțele nu fac. ( Lord Raglan )
Cultura: lamentarea omului în fața propriului său destin. ( Albert Camus )
Cultura înseamnă lărgirea minții și a spiritului. ( Jawaharlal Nehru )
Cultura omenească e ritm solidificat în fapte. Cercetând faptele găsești ritmul.
(Vasile Pârvan )
Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii
totalitariste. ( Norman Mailer )
Am adus în discuție definiția de dicționar nu pentru că este una
satisfăcătoare, cuprinzătoare, ci, dimpotrivă, fiindcă nu este deloc una potrivită. Aș
îndrăzni să afirm că anumite definiri sau încercări de (re)definire ar trebui
abandonate. Sunt lucruri ce nu pot și nu trebuie neapărat să fie definite! Și nici nu
este neapărat necesar să încercăm să definim totul, ci este important să înțelegem,
să le accesăm sensul său. Definițiile, cred eu, nu se pot aplica unor fenomente așa
de complexe precum este cultura. Desigur, pentru că toate trebuie să poarte un
nume, ca să parafrazăm un vers al lui Marin Sorescu, putem să denumim doar, să îi
stabilim proprietatea termenului, avertizând, însă, că nu e vorba de o definiție și că
e imposibil să definim respecti vul lucru, în sensul clasic al unei definiții.
Cred că este foarte important, în acest punct al imposibilei (re) definiri, al
stabilirii proprietății termenilor, să formulăm două întrebări esențiale: De ce avem
nevoie de cultură, de ce o generăm? Care est e folosul culturii în viața omului sau în
viața unei comunități, a unui popor. Vom încerca să răspundem în următoarele
subcapitole.

I.2.Modele culturale

Ceea ce caracterizează în mod esențial cultura este existența modelelor , a
profesorilor de fiecare clipă, a eroilor culturali – am putea chiar să le spunem! – a
celor care întruchipează idealul uman sub diferite aspecte.
Bunăoară, în privința modelului de viață fericită, armonioasă, întru bine și
frumos, cultura a cunoscut d e-a lungul istoriei câteva modele, aspura cărora ar fi,
cred imerit să zăbovesc aici, spre a ilustra mecanismul de funcționare al culturii.

4
Iată trei modele de viață(1) , trei personalități care continuă să influențeze.
Aș începe, în ordin e cronologică, cu Budd ha, pe numele său real Siddhart ha
Shakyamuni, “ iluminatul“ , “ trezitul“. Ni se spune că a trăit acum cca 2 .500 de ani
în Nordul Indiei. Continui cu Socrate, filosoful grec ce ni se spune că a trăit în
Atena, acum cca 2300 de ani. Și, evident, urmează Iisus, care ni se spune că a trăit
în Palestina, acum cca 2000 de ani. Fie că niciunul dintre ei nu a scris nimic, fie că
ceea ce au scris nu s -a păstrat până azi. Nu a fost desco perită nicio monedă sau o
altă dovadă arheologică a existenței lor fizice. Nici măcar mormintele, nici măcar
osemintele nu au fost păstrate. Dacă ni se pune întrebarea: Aveți dovezi că cei trei
au existat în carne și oase?, răspunsul nostru este evident, n u.
Textele care relatează viețile celor trei mari modele ale culturii umanității au
fost scrise de către discipoli/ adepți ai învățăturilor acestora, după cum urmează: în
cazul lui Socrate, la câțiva ani de la moartea sa, în cazul lui Iisus, la câteva dece nii
după moartea sa, iar în cazul lui Buddha, la mai multe secole după moartea sa.
Autoritățile acelor epoci nu au avut vreun interes să fi consemnat în analele
oficiale nicio informație despre viețile lor. Foarte interesant este, cred, să redăm, în
câtev a cuvinte, atribuite acestora, esența filosofiei lor de viață:
“A trăi conform binelui trebuie să fie mai presus decât a trăi pur și simplu.”
(Socrate)
“Mai fericit este a da decât a lua” (Iisus)
“Să fie fericite toate ființele. Cele deja în viață sau cele pe cale să se nască, să
aibă toate parte de fericirea perfectă.” (Buddha)
Filosoful Karl Jaspers le consacră celor trei primul volum din a sa istorie a
filosofiei – Les grandes philosophes, 1989, adăugând și pe Confucius și
denumindu -i “cei care au dat măsura umanului”. Gândirea lor a generat religii,
școli filosofice, a câștigat și câștigă adepți, a intrat în viața umanității unde și astăzi
există. Face parte din evoluția rasei umane.
Desigur, nefiind aici locul și timpul să purcedem la un traseu prea avântat în
istoria religiilor și a credințelor – domeniu în care a excelat românul Mircea Eliade
– nu putem să nu remarcăm mecanismul cultural c are a funcționat în cazul celor
trei. Ei au fost impuși nu official, nu de către puternicii zilei, ci de către popor, de
către învățații care au intrat în contact cu ideile și pildele lor. Practic, atașamentul,
aderarea acestor învățați la stil ul lor de viață, la filosofi a lor este dovada existenței
lor, singura indubitabilă, cum observă foarte pertinent Frédéric Lenoir.
1- Socrate, Iisus și Buddha, trei modele de viață, Frédéric Lenoir, Editura
Paralela 45, 2015

5

De altfel, de la începuturi, iată , și până azi, în domeniul culturii rezistă
valorile culturale recunoscute și îmbrățișate de un număr considerabil de trăitori.
Dovada că, într -adevăr, cultura este o manifestare, un fenomen al viului.
În cultură nimic nu se poate impune oficial, arbitrar ! Dovadă aducem în
sprijinul acestei idei situația că realismul socialist – aservirea artei propagandei
comuniste, adică realizarea de opera de artă plastică, scrierea de romane și de
poeme care să propovăduiască binele comunismului, să arate minunile aces tuia
pentru civilizație – nu a prins, deși Ceaușescu a dat ordin să fie instaurat.
Scriitorii au continuat și după tezele cumplite ale anilor 70 să dea opera
serioase, independente estetic.
Un întreg sistem sufocant de securitate nu a putut stăvili libert atea de creație
și de exprimare.
Cultura este, iată, un organism viu, democratic, care are propriile ei reguli.

6
I.3.Tendințe culturale la sfârșitul mileniului al II -lea și începutul
mileniului al III -lea

Desigur, putem vorbi de mai multe tipuri de cultură circumscrise, desigur,
marelui fenomen astfel denumit, general. Există cultur a religioasă, cultura
erotismului, cultura filosofiei, cultura războiului, cultura subzistenței, a adaptării,
cultura frumosulu i…
A existat la începutul ultimului secol al mileniului al II -lea un puternic
curent al negării, vezi Avangardismul – Dadaismul, Suprarealismul. Putem numi
dintre filosofi i, artiștii scepticismului, ai negării, ai tristeții, ai absurdului , ai
deriziunii : Emil Cioran, Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Ștefan Lupașcu.
Filosofia post -modernistă a venit să împace modernitatea cu tradiția și să
facă posibilă iesirea din tonul sufocant și definitiv al negării .
O tendință cultural ă benefică , un curent filosofic benefic, despre care aș vrea
aici să amintesc și pe care l -aș dori dezvoltat este Arta Păcii a japonezu lui Mirihei
Ushiba (1883 -1969), considerat drept cel mai mare maestru al artelor marțiale al
tuturor timpurilor (2). Se spune că la vâr sta de 80 de ani putea dezarma orice
inamic, putea doborî oricât de mulți atacatori și își putea culca adversarul la
pământ folosind un singur deget.
Marihei Ushiba este fondatorul Aikido -ului, tradus prin Arta Păcii.
Deși era un războinic excepțional, l uptând în tinerețe ca infanterist în
războiul ruso -japonez, apoi luptând în Mongolia, unde s -a confruntat cu pirați, cu
bandiți, devenind, odată cu perfecționarea sa în artele marțiale, instructor pentru
cadrele militare de elită în cadrul Academiei japone ze, Ushiba ura conflictele,
războiul, violența.
Arta Păcii este aplicabilă tiuturor domeniilor vieții și este bazată pe
următoarele principia: reconcilierea, armonia, cooperarea, empatia.

2 – Marihei Ushiba, Arta Păcii, învățăturile fondatorului Aikidou -ului, Editura
Mix, Brașov, 2001, cu o Introducere de John Stevens.

7
Aș reține aici din cartea citată, din Introducerea căreia am preluat
informațiile referitoare la Ushiba, un citat ce conține adevărul contemporaneității
noastre, asupra căruia ar fi tare bi nes ă fim mult mai atenți: “Lumea va continua să
se schimbe dramatic. Însă disputele și războaiele ne pot distruge complet. Avem
nevoie acum de tenici de armonizare, și nu de conflicte. Este nevoie de Arta păcii,
și nu de Arta Războiului.”
Aș încheia mica mea scrutare a tendințelor culturale de azi, referindu -mă la
cele observate de mine în societatea românească : o creștere a interesului pentru
științele spiritului, pentru filosofia de viață de inspirație asiatică – yoga, Daoism,
Reiki, Aikido, propensiunea pentru dezvoltarea personală, preferința pentru
literatura motivațională, pentru scriitura diaristică și psihologică.
Semn bun al aplicării vechiului proverb latinesc Nosce te ipsum (Cunoaște –
te pe tine însuți), cu siguranță cea mai bună temel ie a dezvoltării, armoniei și
progresului individual și, consecutiv , al societății.
Desigur, nu pot să nu remarc existența culturii urbane – foarte
nonconformist ă și dezinhibată – vezi desene pe ziduri, în metrou etc. –, cultura pop
– "Cultura pop" este definită și ca fiind cultura rămasă după ce am hotărât ce
înseamnă " înaltă cultură ". Cultură popular (prescurtat de obicei cultură pop ) este
formată dintr -un grup de idei, perspective și atitudini (psihologie) care sunt
considerate ca preferate printr -un consens neoficial în cadrul curentul principal
aparținând unei anumite culturi. Influențată masiv de mass media (începând cu
secolul XX) și transmisă prin limbajul autohton al acelei culturi, această colecție de
idei străbate viața zilnică a societății. Cultura populară este adesea privită ca fiind
trivială și capabilă de "a face să amuțească" omul, pentru a găsi o acceptare
consensuală în curentul principal. Ca rezultat al acestei concepții, este mult
criticată de surse științifice și care nu aparțin curentului principal (mai ales
grupurile religioase și cele contra culturale), care o consideră superficială , de
consum , senzaționalistă și coruptă . (3) – , curentele pornite din muzică: rock, hippy
manelistic etc.

3.Wikipedia

8
Nu putem ocoli mult blamatul fenomen manelistic, deoarece el se bucură de
un succes astăzi extraordinar. Există, cred, o cultură manelistică, o ramificație a
culturii pop, atât urbană cât și rurală – granițele dintre cele două spații, prin
mobilitate și po sibilitatea dotării tehnice echivalente tind în multe zone să dispară.
Manifestările ar fi cât se poate de nostime, dacă nu ar fi cauza neplăceri
vecinior sau participanților la trafic: ascultarea la maxim a unor refrene infantile,
dansul aproape pe loc cu mișcări ale brațelor de om care se zbate să scape de la
înec și privirea ațintită în sus, cătând parcă seninul cerului de iarnă… Temele
melodiilor sunt din lumea lipsită de lecturi, de rafinament, banale: dușmanii
invidioși, virilitatea, fetele frumose, b ogăția, șmecheria și altele asemenea.

I.4. Despre importanța culturii pentru omul contemporan

Am să fac din nou apel la dicționar, pentru a stabili ca punct de plecare
definiția substantivului masculin “om” :
Om, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin
gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin
poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere
și apte de a efectua mișcări fine și creierul deo sebit de dezvoltat.
Omul este simultan generator și consumator de cultură.
Niciun om nu este în afara culturii, nici chiar acela retras din societate ,
deoarece și acea alegere este rodul unei anumite acumulări cultural, este o opțiune
aleasă datorită unor convingeri, unor idei, unei anumite gândiri relaționate la o
anumită experiență de viață, la anumite acumulări culturale .
Școlarii rebeli, anticititorii, anticulturalii ar fi tare surprin și să le explici că și
stilullor de viață aparține unui tip de cultur ă: subcultură, sau anticultură, sau
negativism, contestatar.

9
Aș observa că individul de azi se rupe de modelul classic al spectatorului.
Chiar dacă adoră piesa de teatru la care se uită, totuși ține telefonul deschis pe
rețelele de socializare, vrea să sha r-uiască evenimentul, starea, impresii.
“Primul om care a aruncat o înjuratură în locul unei pietre a fost creatorul
civilizației”, afirma celebrul psihanalist Sigmund Freud .
Îl putem crede pe cuvânt fără să punem vreo secundă la îndoială spusa lui!
Mutarea în câmpul dezbaterii a unor conflicte este extrem de benefică pentru
dezvoltarea capacității de înțelegere și de adaptare la situații noi, apparent fără
ieșire. Nehrănirea tendințelor violente, a soluțiilor simpliste, uneori de -a dreptul
animalice, de-o cruzime înfiorătoare, iată ceea c ear trebui să facă omul modern.
Într-o lume a diversității, a conviețuirii în multiculturalitate și plurilingvism,
omul modern are, fără îndoială, nevoia unei culture a conviețuirii, a cunoașterii, a
acceptării diferențelor de opinie, de opțiune, de stil de viață.
Ritmul de viață foarte intens, presiunea psihică asupra individului generată
de o societate în care trebuie să fii puternic, performant, competitiv, pentru a reuși
să te impui pun omul conte mporan în situația să se adapteze, să își forțeze
capacitățile, limitele.
Tocmai de aceea, construirea unei culturi necesare adaptării, a auto –
cunoașterii și dezvoltării capacităților devine un scop foarte important.
Cunoștințele de psihologie și experiența dobândită din parcurgerea de studii și
articole de specialitate îi pot fi de mare folos contemporanului.
Simt nevoia să punctez aici că individul de azi duce două existențe paralele:
reală și virtuală.
Aș vrea să fac apel la clasificarea accep tată de sociologi la nivel mondial
care împarte oamenii în trei categorii, din perspectiva accesului și aderenței la
lumea virtuală:
1. Nativii digital, elevii de azi, crescuți în lumea reală și virtual, deopotrivă,
care sunt practic vorbitori fluenți ai “li mbii” digitale (vezi Ion -Ovidiu
Pânișoară, Universitatea Din București, în revista CONCEPT a UNATC
I.L. Caragiale București, vol.8, nr.1/ iunie 2014). Cum spune
universitarul bucureștean citat, pentru elevul de azi computerul, P.C. -ul
nu mai este doar un instrument de lucru, ci chiar un mod de cunoaștere a

10
lumii, de a o înțelege. Și, punctăm noi, un mod de a se (auto) educa al
elevului de azi.
2. Imigranții digitali, părinții și profesorii, care, cum arată același profesor
universitar, oricât ar încerca să vo rbească “limba” digital vor păstra un
accent… Vor păstra, adică, adăugăm noi, acea nostalgie a foii de hârtie
scrise cu stiloul, a convorbitii tetatet.
3. Extratereștrii digitali – unii specialiști denumesc astfel persoanele (în
genere foarte înaintate în vâr stă) cărora le este peste putință să deprindă,
după cum afirmă și profesorul universitar Ion -Ovidiu Pânișoară, limbajul
lumii digitale
Așadar, vorbim despre două lumi, două tipuri de cultură: virtuală și reală,
care au propriile coduri, care necesită două comportamente total diferite.
Acumularea dublă trebuie să se producă simultan.
Voi concluziona că omul de azi are nevoie de două tipuri de act cultural,
care să se muleze pe noul său stil de viață. Are nevoie de cultură în spațiul virtual,
dar și în spațiu l real.
Desigur, aici rolul cel mai important revine școlii care trebui să pregătească
oamenii pentru a se adapta noii civilizații.
Omul contemporan continuă să aibă nevoie și de carte (e mai ieftină nu
obosește ochiul precum ecranul PC -ului, nu îi consumă energie electric și nu poate
să-l priveze de lectură din absența bateriei consumate), și de revistă on -line dar și
de revistă tipărită, și de evenimente online gen transmisii de la evenimente, dar și
de evenimentul trăit live. Mărturie acestora stau stati stice târgurilor de carte ale
vizionărilor on line și real ale unor evenimente. Sunt piese de teatru care se joacă
cu casa închisă și ale căror bilete se dau în aceeași zi în care au fost scoase la
vânzare (exemplu: “Dineu cu proști” la TNB “I.L. Caragiale ” București).

11
I.5.Despre importanța culturii pentru un popor

Ca posibile răspunsuri, aș adăuga aici alte definiții relative la cultură, date de
mari gânditori ai lumii, care sunt apropiate percepției mele despre cultură:
Immanuel Kant spunea că “Un popor fără cultură es te un popor ușor de
manipulat”.
Cea mai important ă parte de cultură pe care un contemporan are nevoie să o
înmagazineze este cultura istorică, pentru a înțelege de ce țara lui se află într -un
anumit punct al dezvoltării, să înțeleagă caracteristicile poporului său, relațiile cu
celelalte popoare, în special cu vecinii.
Atitutudinea față de bunurile culturale de patrimoniul non material și
material în țările cu mare tradiție, foarte avansate este una impecabilă. Orașe
precum Parisul sunt adevărate muzee .
Atitudinea față de scriitori este de respect , de asumare cumva a tezaurului
dăruit de ei și de protejare a acestora. Nicăieri în lumea civilizată nu vom vedea
scriitorii atacați, insultați, nimiciți, reproșându -li-se micile imperfecți uni sau viciile
precum la noi.
La noi, Eminescu este asimilat în mentalul celor din subcultură drept unui
nebun visător, Creangă, unui țăran șugubăț, Nichita, unui bețiv etc.
Și mari scriitori Vestici sau Estici sau de peste Ocean sau din orice parte a
lumii au/ au avut aceste imperfecțiuni sau vicii: Rimdaud sfârșește ca traficant de
ARME, Dostoievsky are patima jocurilor de noroc, iar exemplele pot continua,
însă indivizii din acea cultură nu își atacă produsele culturale de top, tezaurul lor
material și imaterial.
Din nefericire, aplicând la noi, nu știm să vedem, azi, încă, sensul de -a avea
o cultură puternică, de a ne ridica pe și prin valorile de vârf ale noastre și căutăm
din prea mare orgoliu și prea marea nesupunere – parcă ni se pare că suntem
cumv a subordonați! – să nimicim pe cei care se ridică la o anumită performanță, să
îi coborâm cât mai mult, să îi considerăm sub nivelul nostru, noște visători, vicioși,
inadaptați, nematurizați.

12

I.6. Actul cultural de azi între virtual și real

Se face azi cultură în România?
Desigur că da. Însă nu suficient.
Niciun mare scriitor de după revoluție încoace nu a părut, nici în alte arte nu
s-a impus un nume nou, apărut după 90.
Avem mai puțin de jumătate din librăriile deținute în perioada comunistă, la
fel și cu tirajele revistelor și cărților, care au scăzut dramatic. Teatrele sunt mult
mai slab finanțate, baza deselecție pentru generațiile noi de actori este mult mai
mică, iar rezultatul este că nu a apărut încă o nouă generație de aur, cum se spune,
o nouă generație de mari actori.
Nici în virtual situația nu stă mai roz . Încercările unor critici precum Daniel –
Cristea Enache de a crea un forum virtual al elitelor virtual, al poeților este eșuată.
Desigur, problemele economice sunt în bună parte de vi nă.
Însă faptul că lumea citește mai puțin decât înainte sau consumă act cultural
mai puțin e cazul să și -o assume un sistem care nu mai funcționează de mult la
parametrii optima.

13
Capitolul II
II.1.Despre relația cultură -limbaj
II.2. Despre relația limbaj -cultură
2. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care
aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele.
surse: DEX '09

Limbă vie
Limbă moartă.
Limbă veche.
Limbă națională.
Limbă maternă.
Limbă vorbită.
Limbă scrisă.
Limbă literară.
Limbă internațională sau universală.
Limbă analitică.
Limbă sintetică.
surse: DLRLC

Capitolul. III
Studiu asupra influenței culturii urbane, prin dezvoltarea tehnologiei, asupra limbii,
la nivel tematic, dar și formal. asupra limbajului
3.2. Despre apariția unei posibile noi limbi